”Vom muta ambasada americană în capitala eternă a poporului evreu: Ierusalim”

„De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!». Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor,….” Ieremia 16:14-15
Donald Trump a ținut un discurs electoral în fața unei organizații americane de lobby pro-Israel la 21 martie 2016.

Chestiunea ambasadei nu este una simplă, nici simplistă.
Nici Bush, nici Clinton, nici Obama nu și-au asumat riscul de a duce la îndeplinire legea despre relocarea ambasadei.

Să înțelegem biblic istoria: Israelul a cucerit Ierusalimul la timpul profețit de Daniel: în iunie 1967, la exact 2300 de ani (de seri și dimineți), de la bătălia dintre țapul de la apus și berbecele cu două coarne inegale (Alexandru cel mare și Darius al 3-lea Medul), exact la termen.
De atunci evreii socotesc ca și capitală a lor Ierusalimul, dar numai ei socotesc așa.
Niciuna din națiunile lumii n-a avut curajul să-și ridice în cap lumea arabă recunoscând acest lucru și au continuat să-și păstreze ambasadele la Tel Aviv.

Mutarea ambasadei vreunei țări la Ierusalim, vulnerabilizează acea țară imediat în optica tribal-ideologică a anumitor religioși, iar respectiva țară devine automat țintă teroristă.
Iată o părere de pe unul din multele site-uri ale celor care văd în atitudinea față de Israel exact împlinirea profețiilor biblice. (A mai fost un om la un moment potrivit: Orde Wingate, care a înțeles profețiile și le-a lăsat să curgă.)
mutarea

Îmi este greu să cred că nepoții unchiului Sam ar putea fi intimidați de un număr relativ mic de agresori chiar nervoși, dar nu pot să nu văd în acest act de mutare a ambasadei, ridicarea unui motiv suficient ca evreii din America să devină ținte ale vânătorii, așa cum sunt acum evreii din Europa.

Să fie acest act de mutare a ambasadei o componentă a Planului divin de a scoate pe poporul său ”din toate țările de unde-I risipise”?

După ce am înțeles de ce a trimis Dumnezeu comunismul peste estul Europei, de ce a început războiul în Ucraina, de ce fug încă odată evreii din Europa, de ce Brexit, încep să înțeleg și de ce Trump.

Am scris în 7 iunie 2014:
”I-am spus lui Petru că eu nu mă mir cum face Dumnezeu ca să plece evreii din Ucraina, e un butoi cu pulbere acolo, mă mir ca un copil ce privește și nu-L înțelege pe Tata, cum va face Dumnezeu ca să plece evreii din Anglia și Statele Unite, acolo evreii sunt mult mai mulți, mult mai bogați și deci mult mai lipiți de pământ decât evreii din Ucraina, dar ȘTIU SIGUR că Dumnezeu știe cum să-i scoată.”

Cred că acuma știu și eu!

Să recunoaștem semnele drumului nostru.
Așa cum orice drum de asfalt, are nu doar fundație, un asfalt bun și șanțuri sau parapeți, ci și marcaje și semne, tot așa viața noastră de credință are nu doar drum, ci și semne.
Majoritatea amenzilor la legea circulației se dau pentru neatenția la semne și încălcarea lor.
Direcția e importantă, apoi viteza.
A merge repede, dar greșit e nebunie mare.
Atenție la semne!
Israelul e semnul la care Domnul Isus ne-a poruncit să privim ca să înțelegem vremurile.
Tot ce are legătură cu Israelul este semn pentru noi pentru că în Israel se împlinesc profețiile biblice sub ochii noștri.

Un răspuns la ”Vom muta ambasada americană în capitala eternă a poporului evreu: Ierusalim”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s