„Cei care sunt gata să-și poarte crucea, renunță la ”codiță”… ! ” Nicolae Moldoveanu despre desparțiri (Babel)!

30 Ianuarie 2009

„……Atunci i-am spus: „Oare Hristos a fost iudeu? A fost grec? A fost român? A fost neamţ?” Dar stă şi zice: „O, asta e o mistică adâncă!” Zic: ”Nu, ăsta este adevărul!” Noi trăim viaţa Domnului Isus Hristos care nu face parte din despărţirile care sunt pe pământ. Oamenii au făcut despărţirile, fie politice, naţionale, religioase, toate acestea sunt produsul Babelului. Şi zic: „creştinul adevărat este izbăvit din duhul Babelului, că are Duhul lui Hristos. Cine n-are Duhul lui Hristos, nu este al Lui, spune Romani 8/9” Şi aşa ne-am despărţit de omul acela, ce-o fi gândit după aceea, nu ştiu, dar ăsta este adevărul şi în faţa adevărului nu poate nimeni decât dacă e prea rău, să se împotrivească chiar până în pânzele albe. Adică viaţa creştină e doar de un singur fel, nu de o mie de feluri.
Viaţa noastră este Hristos, zice: „voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” Col. 3/2,3,4 „şi când se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi cu El în slavă”. Deci nu pot să uit lucrul acesta, şi nu vreau să-l uit şi mă rog să nu-l uit. De ce? Pentru că este viaţa mea spirituală…..”
„….Biserici? Da, sunt nişte partide mai vechi sau mai noi născute pe terenul creştinismului. Dar partidele au fiecare numele respectiv şi fac parte, repet ce am mai spus, din Babel. Dacă aţi fost atenţi, când aţi citit despre Turnul Babel, care a fost prima idee a celor care au început să zidească Turnul Babel? Să citim din Biblie, Gen. 11: „Hai… să ne facem un nume…”! Ei, asta e! Oamenii ţin foarte mult la numele pe care şi l-au dat! Observaţi lucrul acesta: toţi care fac parte dintr-un partid ţin la nume! Dar numele care l-am primit noi creştinii, uite ce spune Sf. Apostol Petru, în epistola întâia cap. 4 versetul 16: „Dimpotrivă, dacă sufere cineva pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta!” Nu pentru creştin catolic, creştin ortodox, pentru creştin baptist, creştin penticostal… Adică codiţa aceasta sau adaosul acesta face să se despartă oamenii. Că dacă ar spune: „sunt creştin”… când au venit cu recensământul la noi, era o rubrică: ce religie ai? Am spus: sunt creştin. Ce creştin? Zic: sunt 2 feluri de creştin? Creştin! Dar ce să scriu aici? Scrieţi aşa cum declar! Păi sunt 2 feluri sau mai multe? Zice: scriu cu creionul… Vă rog să scrieţi cu pixul! Acum ce şi cum o fi scris… dar l-a surprins şi surprind pe toţi la care le spun: Sunt creştin! –Dar ce fel de creştin? Aici e ispita cea mare a diavolului cu care a făcut multe victime!! De aceea nu e unită Biserica, nu sunt uniţi credincioşii. Pentru adaosul la numele de creştin.. eu subliniez mereu aceasta: sunt creştin! „Bine, dar creştin ortodox înseamnă cine are dreapta învăţătură…” – păi dar există creştin adevărat fără dreapta învăţătură? Învăţătura cea dreaptă este aceea a Domnului Hristos. Sau „creştin baptist” – păi da există creştin nebotezat? Dar nu e creştin acela care nu e botezat în urma credinţei. Zice Domnul: cine crede şi se botează, va fi mântuit! Deci e de prisos să mai adaugi la „creştin” – botezat. Că nu există credinţă inconştientă. Credinţa se bazează pe o cunoştinţă, să spui despre Domnul Isus şi apoi să crezi! Că zice: „tuturor celor ce cred, adică celor ce L-au primit sau celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor ori din voia vreunui om, ci din Dumnezeu!” este scris la Ioan 1/12, 13. Deci nu există credinţă fără o cunoştinţă minimă despre Dumnezeu şi despre Domnul Isus. Aici iar lucrurile se împart, se despart, că oamenii au interese. Ştiţi că în limba română e un proverb care rimează: „interesul poartă fesul”, adică nu toţi erau convinşi din domnitorii care treceau la turci, adică cei care primeau credinţa turcilor, nu erau convinşi, dar pentru că erau interesaţi, ziceau că se trec. Despre Constantin Brâncoveanu, nu a vrut să treacă şi de aceea l-au decapitat pe el şi pe cei 4 fii. Deci interesul poartă fesul, şi dacă nu ar fi interesul de partid, ar fi creştinii uniţi, dar pentru că e interesul de partid, sunt dezbinaţi şi dezbinaţi vor fi până va veni Domnul Isus, până vor începe judecăţile. Însă cei care au conştiinţa adevărată şi cei care sunt gata să-şi poarte crucea, renunţă la codiţă! Vă rog să mă-nţelegeţi bine, nu am nimic cu nimeni, eu iubesc pe toţi fraţii, de toate culorile, dar rău e că-s culori!… Zice Goethe: „culoarea este suferinţa luminii”: o rază de lumină trecută printr-o prismă apar dincolo culorile dar nu mai sunt lumină. Sunt frumoase, copiii mai ales le plac. Sau tot Goethe spune: „cine greşeşte cu îmbumbatul la primul nasture, nu mai ajunge la capăt cu îmbumbatul!” Primul nasture sunt primii creştini. Ei au staruit în 4 lucruri, şi dacă creştinii stăruiesc în aceste 4 lucruri, sunt adevăraţi, şi anume: Faptele Apostolilor 2:42: „…primii creştini stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” Dacă ăstea stau bine, toate stau bine.”
Vezi: sursa


„…un frate din ramura ţiganilor” (Ferenc Visky despre sovinism)

30 Ianuarie 2009

Ştiţi, este o mare problemă naţionalismul şi şovinismul maghiar şi românesc. Şi noi am fost împreună şi cu români, şi cu alte naţionalităţi: şi cu ţigani, şi cu musulmani chiar, şi în situaţia aceasta am trăit lucruri minunate, şi anume: fiindcă erau mulţi deţinuţi, am ajuns împreună cu un preot greco-catolic într-un pat, un singur pat pentru 2 persoane. Dacă noi am fi fost posedaţi de spiritul şovinismului, nu încăpeam, dar aşa am dormit, Dărăban cu capul încolo şi eu invers, şi m-am trezit că Dărăban – că aveam o singură pătură – şi Dărăban, român, preot ortodox, aranjează pătura ca să nu-mi fie frig!… Numai Domnul poate să rezolve problema naţionalismului, doar El poate! Am fost scos din celula mea şi pus împreună cu alţi 8 fraţi cu care am stat vreo 8 luni. Împreună ne-am rugat, am meditat, şi a fost foarte folositor şi pentru mine pentru că eram foarte slab, cu 20 kg minus în ce priveşte trupul, de mai multe ori am ameţit, coaja cartofilor a fost folosită pentru supă, asta înseamnă că solaninul care este periculos… apoi fraţii au fost scoşi din celulă şi eu am foat băgat într-o altă celulă, o celulă mare de transport (tranzit), au fost 80 de inşi şi nu am cunoscut pe nimeni acolo, (eram) fără o mare bucurie pentru că ştiţi, am fost despărţit de fraţii mei, şi m-am plimbat între paturi, paturi cu 4 etaje. Şi la etajul 4 văd cineva se uită la mine, nu l-am cunoscut, un frate din ramura ţiganilor. S-a uitat la mine şi m-a întrebat cine sunt şi de unde am venit, am spus că eu vin din camera preoţilor şi că nu ştiu ce se va întâmpla mai departe. Atunci el a sărit jos şi m-a îmbrăţişat şi a zis: „Oh, frate, de mai mulţi ani am dorit să ne întâlnim!” El era plin plin cu bucurie! A spus: „Văd că puţin sunteţi trist. De ce?” I-am spus că am fost scos din cadrul fraţilor mei şi-mi lipsesc. Şi el a spus că predicatorul Spurgeon a spus: „dacă se întâmplă în viaţa creştină o schimbare de mediu, să nu fii posedat de tristeţe pentru că cu schimbarea situaţiei Domnul va dărui daruri şi binecuvântări”. După aceea am fost băgat într-o cameră mare, o altă cameră străină pentru mine şi am auzit cântând, că unii fraţi tineri cântă şi am auzit din textul lor numele „Isus” şi o mare bucurie pentru mine a fost! Am stat de vorbă şi am ajuns la convingerea că ei sunt Oastea Domnului. Acolo m-am întâlnit cu Moldoveanu şi cu alţii. Dar bucuria aceasta trebuie să fie legată de personalitatea lui Isus, nu că ai daruri de profeţii… nu! Ci trebuie să ne bucurăm în El şi pentru El!

Vezi sursa


Lucratori sau spectatori?

27 Ianuarie 2009

„Ca unii care lucrăm împreună, vă îndemn să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu” (II Cor 6:1)
„Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit.” (1Petru 4,10).
„… lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. I Corinteni 3:13

„Fiecare din voi sa slujeasca”

este ordinul existentei si vietii Trupului lui Hristos. Trupul de carne nu are madulare moarte sau paralizate. FIECARE e viu.

„dupa cum trupul este….TOT ASA

este si Hristos”

Cum il cunosti pe Hristos? ASA? Ca si cum este trupul tau de carne? Cu MULTE

madulare, TOATE active si pline de viata?
Sau ca un trup lesinat, in coma, inert si paralizat, conectat la aparate si avand cateva madulare active, dar majoritatea inerte?

Daca spui si crezi ca faci parte din Hristos, care este pentru tine un Trup viu, te intreb: tu esti un madular viu in Hristos?

Ce lucrare faci tu in Hristos? In ce slujba esti implicat? Ce fel de legaturi ai cu celelalte madulare? Cat de stranse?
Cui slujesti? Slujesti altora, celorlalti? Sau nu faci nimic, doar privesti pe altii cum lucreaza?
Ce faci cu talantul primit?

„Tzi se va cere socoteala
de-orice talant ce l-ai primit
ai castigat cu el pe altii
sau l-ai ascuns si-a ruginit?”

Daca esti copil al lui Dumnezeu, responsabilitatea ta de a sluji este foarte serioasa si vine impreuna cu drepturile pe care le ai de copil al lui Dumnezeu:”Le-a dat dreptul…”.
Chiar si dorinta de a sluji este pusa de Domnul in inimile copiilor lui, pentru ca suntem chemati intr-o imparatie a dragostei, in care slujirea este bucurie, iar munca binecuvantare.

De ce scriu acest post?
M-a umplut de indignare postarea unui carturar, ofensat ca la terminarea programului religios in fata unei multimi de cateva sute de spectatori, unul din masa, din plebe, din „tacuti”, a avut curajul sa-l mustre, sa-l critice putin! Carturarul cu pricina isi face un titlu de martir din felul cum a ascultat cu capul plecat terminarea criticii si cum nu a raspuns nimic. Apoi se explica: „ce poate intelege acela, din tribuna, cat e de greu sa joci pe stadion? Vorbeste si nu stie!  Ce usor ii este sa stea sa asculte, daca ar lucra ar vedea el?” Si asa mai departe.

Cata orbire! Sa repeti continuu: veniti la stadionul nostru, stati in banca si taceti, ascultati, impotriva celui care a spus: MERGETI… SI PROCLAMATI!


Si se intampla ca:
„Tacutii sa devina mai tacuti,
orbii mai orbi zicand ca vad, iar mutii
aliniati sa fie si mai muti
sporind mereu in paguba virtutii.”(toata poezia: aici)

Ce vreau sa spun?
Adunarea oamenilor in asa-zisele MEGA-biserici FACE IMPOSIBILA viata lui Hristos acolo. Pentru copiii adevarati ai lui Dumnezeu, a sta intr-o biserica mare este un chin. Aceste mari multimi de oameni sunt gropi adanci in care cad fariseii si carturarii (care n-au ajuns la neprihanirea lui Hristos), impreuna cei calauziti de ei. Daca acolo sunt copii ai lui Dumnezeu, acestia ori sufera si scapa, ori se impietresc si se racesc. Este aproape imposibil sa ramana mult timp in clocot un credincios in stare de inactivitate. Iar multimea face imposibila activitatea si slujirea fiecaruia, pentru ca nu este timp fizic. Astfel, cei cativa care slujesc au posibilitatea sa creasca, pe cand ceilalti sunt condamnati la atrofiere.

O comparatie: cum ar fi pe un camp impartit in postate de lucru, unul singur sa lucreze si ceilalti toti sa priveasca pe cei care lucreaza?  Ar fi roade la sfarsit?
Comparatia cu stadionul nu e buna, sau mai bine zis nu e asa. Sa spui ca pastorul si clerul lui sunt jucatorii, iar „statatorii din banci” sunt spectatorii, nu zic ca nu reprezinta o realitate, dar  e una monstruoasa care nu are de-a face cu gingasia chipului miresei, ci cu hidosenia vicleana a sarpelui. Hai sa vedem ce spune scriptura despre lucratori si spectatori?
Evrei 10:

32 „Aduceţi-vă aminte de zilele dela început, cînd, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: 33pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocarilor si necazurilor, si pe de alta, v-ati facut partasi cu aceia care aveau aceeasi soarta ca voi.”
1 Petru 1, 12. „Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovaduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească. …”

Deci: spectatorii sunt ingerii si oamenii, noi suntem spectacolul, privelistea, mirarea („se mira ei ca…”). In Adunare, in Trup nu exista spectatori, ci partasi, con-lucratori, slujitori impreuna.
Spectatorii sunt cei de afara sau ingerii pe care nu-i vedem. Noi suntem spectacolul, privelistea.

Si atunci, (am primit de multe ori intrebarea pusa in mod artagos): „ce propui? Unde scrie in Biblie ca nu-i voie biserici mari? Sau ce sa facem daca e biserica mare, unde scrie ca sa ne impartim?”
„Chiar asa” mi-am zis, nu scrie ca nu e voie, dar se arata ca toate erau mici!
Si totusi, nu scrie?
Ba da!
Clar!
Si aratam aceasta in fiecare duminica, (unii mai rar), la frangerea painii.
„Noi toti suntem o paine.”

Ce a facut Domnul Isus cu painea?
A frant-o! A impartit-o.
Nu a umflat-o, nu a pus-o la dospit, sa creasca, (ne-a spus sa ne ferim de aluatul umflator al ..stiti voi cui).
A frant-o!
La Ierusalim erau mai mult de 5000, toti impreuna….i-a imprastiat dupa uciderea lui Stefan, i-a frant. Si-a aruncat painea pe ape. I-a impartit in sapte, ba chiar in opt.
Sa nu ne temem de frangerea lui Dumnezeu! Sa intelegem ce ne-a facut El!
Si mai e ceva cu painea franta: coaja n-o mananca nimeni, e arsa, e hrana tare, la resturi, la faramituri, la caini! Dar cel ce a spus daramaturilor Ierusalimului: „izbucniti in strigate de bucurie” a spus si ”strangeti faramiturile!” Ramasita, ruinele, faramiturile, nimicul sunt materialul de constructie a lui Dumnezeu, El a ales:”lucrurile care nu sunt, ca sa le nimiceasca pe cele ce sunt”. Acestea sunt Harul, bogatiile lui Dumnezeu.

Cu ce ramai din aceasta ciorba de cuvinte daca tot ai avut rabdarea sa citesti pana la capat? Daca esti copil viu al lui Dumnezeu, sa cauti sa nu fii spectator intr-o biserica, ci lucrator intr-o adunare. Atat de mica, incat niciunul sa nu fie nelucrator. Sa nu fi primit in zadar harul lui Dumnezeu!

d.


„O faptura noua in Hristos”- istoria intoarcerii la Dumnezeu a sorei Domnica Iovin

22 Ianuarie 2009

„…pe pamantul inghetat am ingenunchiat, am citit scrisoarea si m-am rugat:”Doamne-Domnul meu Isus, Te rog sa faci din caminul care ni-l vei da, o Betanie pentru frati si o reduta impotriva infernului spre gloria Ta vesnica si a Imparatiei Tale”!  Si asa a fost”

Domnica Iovin 
25 august 2006 – Chicago
di1

Citește restul acestei intrări »


Tu ce valenta ai? – despre legatura frateasca, un pic de chimie spirituala

20 Ianuarie 2009

„…Si toti, in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie…” I Petru 5:5
“Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca…”,Faptele Apostolilor 2:42

Pentru ca doi atomi sa poata fi legati unul de altul, au nevoie fiecare de cel putin un electron liber si de un spatiu liber pentru a „primi” un electron de la alt atom.
M-am gandit  zilele trecute la analogia atat de perfecta intre legaturile chimice si legatura frateasca.
Desigur, daca n-ati lipsit la orele de chimie, o sa intelegeti mai usor ce va scriu aici.
Legaturile chimice se fac intre atomi „incompleti”, adica carora le lipsesc un anumit numar de electroni pe ultimul strat. Tot astfel si intre crestini, Harul capatat de unul implineste golurile si slabiciunile celorlalti. Si viceversa. Daca un crestin nu are „spatiu liber” pentru a-l primi pe fratele lui, indemnul este: „Faceti-ne si voi la fel: va vorbesc ca unor copii ai mei – largiti-va si voi!”(2 Cor 6:13) Era o problema acolo, corintenii se facusera mici, ingusti, stramti, nu mai puteau primi pe frati, nu mai aveau loc ca „sa primeasca”, sa faca legaturi fratesti. In chimie, atomii care sunt „completi” fara capacitate de a se lega cu alti atomi se numesc gaze inerte, pe ultima coloana din tabelul periodic. Asa sunt si fratii „completi” ca si gazele inerte, inerti, fara capacitate de a forma legaturi, nu vor si nici nu simt lipsa, sunt atat de stramti ca nu mai este loc in sentimentele lor pentru alti frati. Zice Pavel corintenilor:” 6:12Voi nu sunteti la strâmtoare în noi; dar voi sunteti la stramtoare in sentimentele voastre” si apoi „…largiti-va si voi”.
Cat Har, fratii sa nu se simta stramtorati in inima mea!  Sa-i fac sa simta asta, sa-i incredintez!
Cu atat mai mult cat traim intr-o lume plina de barfa, de clevetire, de rautate, de suspiciune…”ai auzit?”. Si mintea se incarca cu clevetiri, inima se ingrasa de mandria indreptatirii prin comparatie si se face tot mai mica, se smochineste, se stramteaza pentru frati. Cand intalneste un frate nou il trece prin „ciurul acceptarii”, cunoasterea dupa starea fireasca, doctrine si obiceiuri, nu Duh si Viata.
Numarul de spatii libere intr-un atom, sau cati electroni poate primi se numeste valenta, adica un numar: valenta unu, valenta doi, trei…etc
Fiecare  din noi are o anumita capacitate de legatura frateasca. Fiecare legatura implica timp si dedicare. Cate legaturi fratesti putem intretine, asta este „valenta” noastra. Daca niciuna, suntem inerti.
Bucuria este ca putem sa ne „crestem” valenta, sa ne largim. Sa crestem in dragostea care isi deschide inima si-i face pe frati sa se simta acceptati, primiti fara fatarnicie, ca pe Domnul.
Exista in zilele noastre un tip de crestinism scolastic, predat didactic de la catedre si interpretat de multi ca:”sa-l primesti pe Hristos in inima ta” intr-un fel mistic, care nu te angajaza la nimic vizibil, il inghesui 8 ore pe luna intr-un colt al inimii tale si-ti vezi de treaba.
Dar fratii Lui?
El nu prea umbla fara ucenici, si nu umbla nici astazi?
Cum ar fi sa le faci loc in inima ta, in casa ta?
„Gaius gazda mea si a intregii adunari, va saluta” …wow!…mai avea putere? N-o facea cu sila?
Sa-ti foloseasca baia, sa-ti ocupe bucataria, sa le asterni de dormit, sa sforaie!
„….fiti primitori de oaspeti intre voi, fara murmur”
Cat de larga e inima ta?
Ce valenta ai?

fr. d.


Ce nu se vede din iad?

18 Ianuarie 2009

Aceasta postare este mai mult privata(ar trebui citit de jos in sus-cronologic). Ar fi trebuit sa fie un e-mail, dar pentru ca doresc totusi s-o citeasca mai multi, o las asa.
Am fost provocat de replica la un mesaj mai vechi postat de mine pe alt site.
In Nota 1 gasiti si REPLICA  si MESAJUL.

18 ian. 2009
Ce nu se vede din iad?

In primul rand nu se vede Gloria lui Dumnezeu.
Nu se vede Harul care este imbracat de aceasta Glorie.
Nu se vad Locurile Ceresti in care sunt stramutati cei care au fost sfintiti si salvati.
Nu se vede Muntele Sionului.
Nu se vede Ierusalimul Ceresc, Cetatea Dumnezeului Celui Viu.
Nu se vede Adunarea in Sarbatoare, Biserica Celor intai-nascuti, scrisi in ceruri.
Nu se vede Isus, Mijlocitorul Legamantului Celui Nou.
Din iad se vede foarte putin, ca sa vezi mai multe trebuie sa fi dus „in Duh, pe un munte mare si inalt..”Apoc 21:10
Din iad nu se vede Adunarea „…plinatatea Celui care umple totul in toti.”
Din iad nu se vede mai nimic, in iad este intuneric, suntem chemati sa iesim „din intuneric la lumina”.
Avem nevoie de „duh de descoperire” ca sa ne „lumineze ochii inimii”….
Sa ne uitam la cele care nu se vad…
AM PRIMIT o imparatie care nu plateste rate la banca, care nu ia colecta, la care nu te duci, este inauntrul tau, care nu are „un locas pamantesc de inchinare”, care nu are „o preotie care se da de la unul la altul”, o imparatie care nu se poate atinge, nu poti pune mana pe ea. O imparatie nefacuta de mana, primita in dar, nu lucrata, nu zidita de maini.
Lasati sa va inunde bucuria acestui dar, sa va copleseasca minunea Harului. Vrea sa aduca pe multi fii la slava. Nu numai la mantuire, la slava. Carnea noastra putem s-o punem linistiti pe cruce, nu-i mai datoram nimic, nu cu carnea slujim lui Dumnezeu. Nu cu banii, nici cu talentele. „Am primit o imparatie care nu se poate clatina…”
Din iad nu se vede aceasta imparatie, nici mostenitorii ei: „Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. ” I Ioan 3:1

Iar acum un cuvant pentru carturar: a spune ca in vremea de acum Biserica nu are acum decat „mandatul mantuirii” este  semn de orbire spirituala. Am primit o parte din mostenire, o arvuna, putin. Dar in functie de cum inmultim acest „putin”(ai fost credincios peste putine lucruri”) vom primi restul mostenirii. Inmultirea Harului mare, capatat se face prin „mai multi” (II Cor 4:15) si la aceasta lucrare suntem chemati, ca prin „FIECARE  incheietura” Trupul sa fie zidit, prin lucrarea „FIECAREI parti in masura ei”. Adunarea este o realitate spirituala, un organism viu, divin, de aceeasi natura cu Dumnezeu. Nu are nevoie nici de proteze, nici de „armura lui Saul”. Va tasni afara din ele. Daca cei ai Domnului parasesc in mod tacit asa-zisul crestinism institutional este pentru ca Viata insasi a Domnului Isus este impiedicata de gardurile si ingradirile vechilor legi. Oile sunt scoase afara din staule. De Pastor! Noi suntem „turma pasunii Lui”, nu staulul. Este un proces care are loc de 2000 de ani incoace si va tine pana in Glorioasa zi a „descoperirii fiilor lui Dumnezeu”.
Cu bucurie!
fratele dan
Citește restul acestei intrări »


Cosuri cu resturi (faramituri) !

11 Ianuarie 2009

” …. Doamne, dar si cateii se satura cu faramiturile cazute de la masa stapanilor lor…”
Asta da credinta…sa vezi Harul inainte de a fi turnat. Sa te multumesti cu resturi, cu ramasite…
” strangeti faramiturile…sa nu se piarda nimic..”
Faramiturile, resturile, cojile tari, ce nu s-a putut manca sunt hrana noastra, Harul destinat unei ramasite (numai ramasita va fi mantuita). O ramasita hranita cu ramasite.
Noi suntem cainii, cei de afara, cei carora nu este bine sa le arunci painea.
„Dar Harul lui Dumnezeu A PRISOSIT peste masura de mult.”
Ce multe resturi au ramas, cosuri intregi, 12 pentru semintii, 7 pentru biserici! Hrana de acelasi fel: HAR, ramasite, coji. Pentru toti acelasi fel de hrana: „noi TOTI suntem partasi aceluiasi HAR.”
Ce s-a putut manca?
Miezul, mijlocul, ceea ce era moale si usor de inghitit, au ramas cojile tari, scortoase, marginile de paini, hrana tare.
Asa este Harul: HRANA TARE.
Prima data nu-l vrea nimeni, la gunoi cu El. La cosuri!
” v-am dat ..lapte nu hrana tare…”
„Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu CUVANTUL DESPRE NEPRIHANIRE, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oameni mari…”
Ce este hrana tare? CUVANTUL DESPRE NEPRIHANIRE. Harul revelat.
Cum ni se descopera acest har?
Ca niste cosuri cu resturi, ceva neatractiv ochilor, chiar respingator. „iti intorceai fata de la El”.
Pana la marea zi a „descoperirii fiilor lui Dumnezeu” impreuna cu Cel ce Vine, asa sunt si raman toti cei ai Lui: „noi nu l-am bagat in seama…”
Ne ramane acest cuvant de ordine; „strangeti faramiturile…sa nu se piarda nimic…”
„…nu lepad Harul lui Dumnezeu…”
Domnul Isus este DARUL (HARUL) LUI DUMNEZEU si este descoperit in copiii lui („sa descopere IN MINE pe fiul Sau”, ” a stralucit IN INIMILE NOASTRE”), nicaieri in alta parte, acum.
Felul cum este descoperit, este unul „de dispretuit”, fratii Domnului nu au stralucire, purtatorii Harului nu au Glorie exterioara.
Cuvantul Harului, cuvantul despre neprihanire, este cu neputinta de inteles fara ungere, fara pocainta, fara zdrobire, fara Duhul.
„Lucrurile duhovnicesti se inteleg duhovniceste.”