Locul crucii…sau despre cum ”dai unui om să beie și apoi te miri că horește!”-Peniel

26 iunie 2011

Gândurile mele îmi umblă de câteva zile pe  la scandalul cu dansul de la Peniel.
În mod cert sunt conștient de scheletul mamonic al acestei manifestări(Peniel), este de fapt o afacere, una din multele inventate de oameni care cred că evlavia este un izvor de câștig.
Nu despre afacere  vreau să  scriu.
Am citit și o grămadă de reacții pro și mai ales contra dansului.
Nici despre reacții nu doresc să comentez.
Ca rezumat: printre trupe și formații ”creștine” a apărut o trupă de pantomimă și dans, trupă care a depășit prin manifestare limitele ”bunilor” evanghelici, limite de care trupeții habar n-aveau, ei făceau ”artă”. Cu artiștii nu te pui, ăștia-s genii ne-nțelese de noi, plebea. Au dansat adică, cu gesturi și mișcări scandaloase.

Înainte de a citi mai departe vă rog să revedeți postările mele: de aici sau de aici.

Așa, deci v-ați amintit.

Se încearcă de către câțiva pastori să limiteze dansul respectiv de restul manifestări într-un mod dual: bine-rău, alb-negru, admis-respins. Nu e chiar așa! Dansul a depășit doar în intensitate gradul de ”lumism” la care s-a ajuns prin celelalte ”arte” acceptate fără probleme, deși și celelalte arte(muzica profesionistă mai ales) vin din același izvor al firii pământești nerăstignite, al omului vechi. Caracterul lumesc al manifestării făcea ca dansul respectiv să nu fie sesizat de participanți ca având altă origine. Ca dovadă: atunci nimeni nu s-a sesizat, iar acum mulți participanți apără numărul.

Aș zice că se încearcă așezarea crucii într-un loc nepotrivit. În lume adică, să răstigneacsă dansatoarea, să ucidă Penielul, să separe pleava cântării lumești de neghina dansului.

Ce găsim în scriptură? Locul crucii este asupra omului vechi, nu asupra împrejurărilor din lume. ”Știm că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu Cristos”. Romani 6:6

Oameni buni, nu răstigniți  lumea.
Penielul este lume, sunt bani acolo, conturi flămânde, case neterminate, concedii visate, tot ceea ce găsim în inima noastră fiecare când ne cercetăm. Nu asupra lor acționăm.

Sunt trei domenii spirituale: lumea  –  omul vechi  –  omul nou

Între lume și omul vechi(carnea, firea pământească) este o afinitate de interese, o unitate, o ”părtășie”, se hrănesc una din alta, una pe alta, suferă de foame una după alta. Ține de materialul de construcție, carnea este din țărână, are afinitate pentru țărână. Dacă vreau să protejez omul cel nou trebuie să-mi iau crucea în fiecare zi și să țin pe cruce omul cel vechi, mădularele care sunt pe pământ.
Am fost răstignit împreună cu Cristos(eu, omul vechi am fost răstignit) și trăiesc (omul nou) dar nu mai trăiesc eu(omul vechi) ci Cristos trăiește în mine.
   Mă laud cu crucea Domnului Isus prin care lumea este răstignită(în sens de separată definitiv prin moarte) față de mine(de omul nou) și eu(omul nou) față de lume.

   Numai moartea poate anihila acest contract. Omul vechi cu manifestările lui (faptele lui) trebuie să moară. Manifestarea muzicală exagerată prin formații ce cântă piese atent și minuțios repetate spre atingerea unei perfecțiuni muzicale este o manifestare a omului vechi, cel care trebuie răstignit, nu hrănit. Acolo, în omul vechi trebuia să-și ea fiecare crucea. Aplaudarea, gustarea, hrănirea cu acest vin turmentant(al talentelor omului vechi) produce acele rezultate și va produce altele mai rele.

Adevărații copii ai lui Dumnezeu nu au ce participa la astfel de manifestări. Cântatul în cor nu este o slujbă duhovnicească. Nici în formații.

I-am spus unui frate de la țară de treaba cu Penielul și mi-a răspuns ardelenește: ”Ce să miră? Dai unui om să beie și apoi te miri că horește!”

Acei bieți tineri, turmentați deja de programele bisericii cu 90% muzică, plus puțină pleavă de Cuvânt, au nevoie de doze tot mai mari de drog spiritual.

Locul unde se pune crucea este însă peste pornirile omului vechi de orice natură ar fi acestea pentru că ”nimic bun nu locuiește în mine, adică în carnea mea…” Omul vechi se pune pe cruce și astfel separarea de lume este asigurată, nici măcar nu o vei mai dori. ”Dați morții mădularele vostre care sunt pe pământ.” Cum? ”Dacă prin Duhul facem să moară faptele trupului vom trăi. ”
A face să moară faptele trupului prin Duhul este slujba Evangheliei. Evanghelia nu ne vorbește numai despre îmbrăcarea cu Cristos, ci mai întâi ne spune despre omul cel vechi, cum este, cum se strică, cum în el nu este nimic bun, că trebuie dezbrăcat, lepădat, dat morții. Aceste adevăruri despre noi nu le știm din naștere, trebuim învățați în ele. Această lucrare de ”moarte împreună cu Cristos” se face la ușa Cortului Întâlnirii din cer, acolo unde te prezinți cu faptele moarte să ți se curețe conștiința de faptele moarte prin stropirea cu sângele lui Isus. Am fost învățați în Isus cu privire la omul nostru cel vechi să ne dezbrăcăm de acțiunile lui.
Cei de la Peniel n-au fost învățați?
NU, cu siguranță.
În bisericile de azi, omul vechi nu este condamnat, Cristos nu este învățat, se practică intens slăvirea și lăudarea omului vechi, a talentelor și virtuților lui.
Trist pentru marile mase de tineri derutate, nici păstorii care strigă la ei nu sunt mai breji, altfel n-ar sta pe loc de frunte, în locul celui care este Capul Adunării, protejând pe față furtul comorilor Domnului sau vânzarea lor pe sticlele colorate ale talentelor umane. Puneți crucea unde trebuie, nu în lume, ci în omul vechi, pe omul vechi pentru a fi morți FAȚĂ de lume.

Nu faptele Penielului trebuiesc separate, ci trebuiește predicat, detaliat Cristos pentru ca omul vechi să fie omorât.
Cu morți nu faci Peniel!

Bucurie!

PS N-am scris pentru Peniel și ownerii lui, pentru tine am scris, cel care ai citit până la capăt.


Ascultare sau legalism! -despre batic

20 iunie 2011

Imi aduc aminte din tinerețea mea, cum la examenele practice  la chimie, primeam un pliculeț cu praf alb (din grupa sărurilor) la care trebuia să-i determinăm compoziția chimică. Putea fi orice, de la sare de bucătărie la cianură. Doar o analiză riguroasă spunea  adevărul.
Iar analiza dura. Era pe etape, pe grupe de ioni. Parcă erau cinci grupe. Se mergea restrictiv de la mulți la puțini, mai întâi  găseai grupa, apoi exact substanța. Nu mai țin minte multe, dar știu că era un proces de analiză care putea să dureze ore.

Spiritual e la fel. Analiza durează! Dacă n-ai timp de ea, n-o fă. De fapt ăsta-i un sfat de bătrân: dă timp cât trebuie la tot ce faci.

Să luăm un caz. La analiză!

Vezi o soră care poartă batic. Motivele pentru care îl poartă pot fi diferite. În actualul context, gândul te poate duce imediat la legalism: ”ea crede că-și pierde mântuirea dacă-l dă jos”, ” se crede mai sfântă”, ”pozează doar, știm noi că în capul acoperit cuibăresc bârfe”,” am mai cunoscut pe una înnodată în față care a făcut un copil de fată”…etc, etc…..Am citat din reacțiile la capul cu batic.

Am vizionat  astă seară pe net înregistrarea nunții de duminica trecută din biserica evanghelică din cartierul vecin.
O biserică pe care am frecventat-o destul de des acum vre-o 25 de ani, unde nu intra femeie fără cap acoperit, nici sub vârsta de 3 ani.  M-a șocat  ”lipsa baticului” aproape generală. Pe anumite capete feminine mai tronează ca o relicvă o cordeluță parcă tot mai îngustă.

Abandonarea baticului s-a făcut în corul de ”anti-legalisme” descris cu două paragrafe mai sus.

Dar oare, întreb, acoperirea capului este numai un semn de legalism? A fost dintotdeauna așa? Sau pentru multe femei creștine, acoperirea capului este  un semn rânduit de Domnul care trebuie lăsat acolo.

Să recapitulăm pe scurt logica Domnului scrisă de pana…scribului, la dictarea apostolului.
Acoperitoarea capului femeii este un semn…PENTRU ÎNGERI.
În Scriptură mai întâlnim semne pentru îngeri, cel puțin unul în Egipt, la omorârea întâilor născuți: ușa stropită era semn pentru înger să treacă, să nu lovească.
Îngerii sunt duhuri slujitoare. Sluga nu știe ce face Stăpânul Său. Sluga execută.
În cazul dat, în Egipt, Dumnezeu nu i-a spus îngerului:” tu știi care-s ai Mei, ocolește-i”, n-avea cum să-i spună pentru că îngerul nu știa. Îngerii sunt duhuri, invizibili, dar nu atotștiutori, ei știu atât cât li se trasează sarcini.

Baticul ca semn ”pentru îngeri” ?
Ați înțeles? Eu nu pe deplin, nu știu ce sarcini îndeplinesc îngerii, dar știu că îndeplinesc în folosul celor ce vor moșteni mântuirea. În cadrul acestor sarcini, undeva, în caietele lor de sarciuni există poate și specificația acestui semn. Nu știu ce se întâmplă când îngerul nu vede semnul! Poate nu e treaba mea să știu, e treaba lui, a îngerului.

Știu însă în lumea de carne și țărână ce scandal e dacă e smuls un semn de circulație, sau e întors, sau nu se vede! Sau dacă e ars un bec la semafor.
Sau dacă sunt stricate lămpile de la bordul mașinii! Semne lipsă, reacții greșite, acțiuni nedorite!

Ce fel de semn? Semn al stăpânirii(autorității) asupra ei. Nu știu mult mai mult, sau chiar dacă mai știu câte ceva tac acum.
Cred că divaghez de la …”ascultare sau legalism”.

Credința lui Avram s-a arătat într-0 ascultare care l-a făcut să plece ”fără să știe” unde se duce. Credința are în sine și aspectul ”încrederii fără explicații”. Solicitarea de informații despre viitor nu e un semn de  credință, ci de neîncredere. Cred că și în aspectul acesta al semnului autorității, creștinii ar trebui să manifeste credință chiar fără o înțelegere deplină a tuturor căilor tăinuite de Dumnezeu în Sine.

Desigur limba vicleană a șarpelui cel vechi s-a clonat deja în mulți fii ai săi și fiice care vor sâsâi poezia ”ești legalist” pe diverse game și instrumente. Dar cel ce Îl cunoaște cu adevărat pe Cel ce L-a chemat nu se va speria de mistificarea ca ascultarea sa să fie numită legalism. Și dacă ar fi așa, să treacă la capitolul:”tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră”.

Încă ceva: nu putem vorbi de semn al supunerii decât la femeia căsătorită. Capul ei este soțul ei. Purtarea semnului de către fecioare sau văduve cred că este derutant și nefolositor, chiar un abuz.

Cine nu înțelege să nu înțeleagă, dar trebuie să știe înaintea lui Dumnezeu, că nu e bine să

gândească legalist de exemplu despre cineva care stă în supunere și ascultare față de Cuvântul Domnului.

Observație: am adânci îndoieli că în biserica  la care i-am vizionat astă-seară programul (era o nuntă) se predică și se practică Cristos, se cunoaște Cristos la un nivel la care cât de cât să poate primi de exemplu chiar amărâtele de rânduri care le tot scriu de vreo jumătate de oră și la care voi le dați capătul. Acolo unde Cuvântul lui Cristos este doar superficial, o spuză ca o frișcă subțire peste un strat gros de muzică și talent uman dezlănțuit, sau în cazul nunții vizionate: peste o imitație grotească a unei procesiuni catolico-păgânești, să nu ne așteptăm ca săpând în duhuri să gasim altceva decât doar ”carne de om”, adică pe Vechiul Adam nerăstignit chinuindu-se să pozeze a Cristos înviat.

Dau detalii și linkuri pe mail: vesteabunamail@yahoo.com

Postare gândită după ce am citit ce s-a scris aici. Acolo am ajuns pentru că îmi iubesc rudele mele trupești și trec zilnic pe la unul din blogurile lor. 


Farmecul crucii

19 iunie 2011

A apărut la Agape.

Poezia „Farmecul crucii” în lectura lui Valdi: http://audio.resursecrestine.ro/poezii/71212/farmecul-crucii

 


Nu ne uităm la lucrurile care se văd

16 iunie 2011

2Corinteni 4;18: “Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecatoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice…”
”Dar îl vedem pe Isus”

 Pofta dă naștere păcatului, păcatul făptuit aduce moartea.
Pofta ochilor e una din pofte. Vederea e unealta acestei pofte în contrast cu auzul care e cu precădere folosit de Dumnezeu.
Ascultă Israele”, e mult mai des folosit decât ”Iată Israele”. ”Iată Israele dumnezeul tău care te-a scos..:” a spus cel ce a făcut un vițel de aur.
Credința vine în urma auzirii.
În urma vederii îndeosebi vine pofta.
Dumnezeu vorbește și diavolul arată.
Am mai scris despre aceasta aici.
Mă gândesc de câteva zile că aceste cuvinte trebuiesc într-o mare măsură luate la propriu.
NU este legalism să-ți ferești ochii de rău, este Har.
Știrile la tv sau net, filmele, toată informația care vine sub formă de succesiuni de imagini este un gros întuneric pentru mintea cea nouă. Înaintând în acest întuneric, te pierzi în ceața gândirii prin imagini, nu prin concepte, nu prin idei.
Iar Dumnezeu este Duh, Idee, Cuvânt, nicăieri imagine.
El vorbește și lasă scris, nu se lasă văzut, pictat sau sculptat.
Singura cale prin care vrea să fie revelat este Cuvântul.

Viața în lumina Cuvântului, umblarea în lumină adică, presupune ascultare și duce la un puternic conflict cu  umblarea în felul celor văzute. Cei ce se uită la cele ce se văd, implicit ignoră Cuvântul cel nevăzut, al Celui nevăzut.
Să rămânem cu privirea ațintită la Isus, Marele Preot al mărturisirii noastre(jertfa noastră), în Locul Preasfânt din ceruri, acolo unde am fost strămutați, în locurile cerești în Isus. Privirea la cele nevăzute, la cele ale Cuvântului ne ține în viața de înviere.
Scurtcircuitarea privirii spre cele văzute este lucrarea crucii în mințile celor ce își iau crucea în fiecare zi, în așa fel încât ”prin Duhul facem să moară faptele cărnii”.


Nu luați deloc parte…o atenționare la vreme(o osândire)

12 iunie 2011

” …nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. ” Efeseni 5:11
Din 1964 Biserica Catolica și-a schimbat atitudinea față de creștinii protestanți în special și față de toți necatolicii în general. În loc să-i anatemizeze și să-i blesteme pe necatolici, Biserica Catolică a început să le zică ”frați despărțiți” și să-i invite pe față la comuniune cu Scaunul Papal. Nu să se facă catolici, nici pomeneală, ci să rămână fiecare ce este, însă să recunoască Biserica Catolică ca biserică-soră și eventual să ajungă să recunoască supremația papei. Pentru ei ca și catolici, varietatea nu este o problemă, au nenumărate ordine și bisericuțe diferite, plus bisericile răsăritene care au acceptat uniația. Așa că dacă anumiți protestanți ar accepta o unire formală și declarativă cu Roma, doar ar spori puțin varietatea mozaicului babilonean.
Acțiunea are un nume: ”ecumenism catolic”, nu este ceva ascuns, ci este declarată pe față.
În Romania, agresiunea catolică se face prin iezuiți bine pregătiți, instruiți cu ani mulți de școală pentru înțelegerea mișcărilor evanghelice și penetrarea lor. Acești agenți de ecumenizare folosesc și creează  ocazii pentru ”colaborare” cu ”pocăiții” chiar lăsându-i pe pocăiți să creadă cu acceptă să fie ”evanghelizați”.
Pentru catolici este un imens câștig colaborarea cu evanghelicii. În primul rând de imagine.
Dacă luăm de exemplu abordarea acțiunilor misionare evanghelice, în care până acum oricine nu era ”pocăit” trebuia să se pocăiască, ei bine, după câțiva ani de colaborare cu ”frații catolici”, cu greu va mai putea un pastor baptist de exemplu să invite la pocăință păcătoși catolici.
Cum ar veni asta?  La colocvii și conferințe clericii de ambele culori se gratulează cu titlul de ”frate” iar la evanghelizare îi invită pe enoriașii ”fraților” la pocăință.

Câteva cazuri concrete.

1.  Beclean pe Someș, duminică, 13 septembrie 2009, ora 17, biserica greco-catolică ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
Participanți:-”preoţii greco-catolici Felician Neagoş, Alin Cândea, pastorul Mihai Szasz de la Biserica Penticostală Maghiară din Beclean, presbiterul Luca Deneş de la Biserica Penticostală Nr. 1 din Beclean, alţii pastori penticostali din zona Becleanului şi bineînţeles pastorul penticostal Vladimir Pustan, credincioşi greco-catolici, ortodocşi, penticostali, baptişti, adventişti”. Vă las să citiți aici: (     www.rasunetul.ro/sa-dam-la-o-parte-barierele-confesionale    ), dați copy/paste.

2. Cluj, luni, 5 octombrie 2009, de la ora 18, Biserica Greco-Catolică “Coborârea Spiritului Sfânt” de lângă Mc’Donalds, cartierul Mănăştur,
Participanți: preoţii Stelian Tofană (Biserica Ortodoxă) şi Marius Ungureşan (Biserica Greco-Catolică), dar şi pastorii Costel Sofronie (Biserica Penticostală), Liviu Raica (Biserica Baptistă) şi Dan Virgil (Biserica independentă “Ecclesia”)

Ei dacă până acum am dat de nume mici, pastori de mâna  a 3-a mi-am zis și eu ca Ieremia: (5:4-7)”Eu ziceam: Numai cei mici sînt așa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor! Mă voi duce deci la cei mari, şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!’ ,Dar toţi au sfărâmat jugul, şi au rupt legăturile. De aceea îi omoară leul din pădure, şi-i nimiceşte lupul din pustie. Stă la pândă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfâşiaţi; căci fărădelegile lor sunt multe, abaterile lor s-au înmulţit.”

Recent au ”sfărâmat jugul” cel bun și au dezertat și mai rău de pe ”calea cea îngustă” și unii din cei mari (cel puțin în ochii lor).

3. Oradea, joi 9 iunie, 2011, ora 17,00, sediul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică. Tema: televizor.
Unul din participanți a fost pastorul baptist M. D. C. Nu e unul mic. Titlurile lui fac plictisitoare această postare: Pastor Conf. Univ. Dr. M. D. C., Decan al facultăţii de teologie, Profesor de Greacă Veche a Noului Testament, Exegeza Noului Testament în limba greacă, Patristică clasică şi Retorică clasică. Desigur e vorba de Universitatea Baptistă Emanuel din Oradea.
Evenimentul este descris succint aici, (   http://mariuscruceru.ro/2011/06/08/un-theo-cafe-stirnit-de-o-postare-de-pe-blog/    ). Desigur profesorul baptist nu face mare tam-tam de participarea lui, bucuria mai mare este a celor ce l-au atras.

De ce scriu?

Personal, n-am nimic de împărțit cu pastorul M.D.C., el are harul lui primit cu măsură de la același Domn care mi-a dat și mie Harul tot cu măsură. Dacă mergea la acestă conferință pastorul X din Cucuieții de jos nu scriam nimic.
DAR!
Ca decan al uneia din cele mai mari facultăți de teologie baptistă din Europa, nu ești o persoană care poate merge unde vrea. Ești un simbol, o emblemă, un steag! Ești un model, trasezi o linie de conduită. Faci tu, fac și alții, cedezi tu, alții te urmează, reziști tu, inspiri și pe alții. Ai răspunderi mai mari, conduci prin exemplu, ești folosit ca precedent, ești imitat. Faptele altora vor fi justificate cu exemplul tău: și ”fratele” de sus a făcut, a fost, a zis…Ai închinat steagul, se termină bătălia, trâmbița dă un sunet încurcat, nimeni nu se mai pregătește de luptă. E vorba de conștiința altora.
E ca și cum ai păcătui și public și fără remușcări. Te-a văzut orașul și nu-ți pasă, de Domnul nu te rușinezi. E posibil ca cel care a mers să ia lecții de la catolici să nu-și perceapă gravitatea gafei, dar fiți voi, colegii lui de amvoane mai drăguți și ajutați-l să-și deschidă ochii.
Să nu mai meargă și alții.
Pentru domnul ”decan” participarea lui a avut o scuză copilărească: ”….au fost studenţi, domnul profesor Vasile Muscă, domnul Mihai Maci cu soţia, domnul Petrică Mihenţ, domnul Ionuţ Popescu împreună cu soţia… mai mulţi, nu ştiu dacă toţi doresc să fie deconspiraţi ….” Doar Domnul Isus n-a fost, că ceilalți ”domni” fură toți!(  http://mariuscruceru.ro/2011/06/08/un-theo-cafe-stirnit-de-o-postare-de-pe-blog/#comment-65637    )Parcă ar fi un copil la furat de cireșe, ca să nu zic un adolescent în locuri rău famate, căci:
Biserica Catolică este Curva cea mare din Apocalipsa. Citez din comentariul lui Macdonald la Noul Testament:
”Apoc. 17:1-2 Unul din cei şapte îngeri îl invită pe Ioan să asiste la judecata prostituatei celei mari. Este marele sistem religios şi comercial ce-şi are sediul la Roma. Mulţi cred că acest capitol, 17, descrie Babilonul religios, iar capitolul 18 aspectul comercial. În Babilonul religios sunt cuprinse: creştinătatea apostată, atât protestantă, cât şi catolică. Probabil că reprezintă biserica ecumenică. Observaţi descrierea: Prostituata şade pe multe ape, controlând marile regiuni ale lumii Neamurilor. Regii pământului au curvit cu ea. Ea i-a sedus pe liderii politici cu compromisurile şi intrigile ei. Locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul desfrânării ei. Mulţimi uriaşe au intrat sub influenţa ei rea şi au fost reduse la o stare de cumplită nenorocire.” sursa:”http://quickbible.net/qb-sb.php?titlu=0&carte_mcd=66&cap_mcd=17


Protejat: Adunare 12 iunie 2011

12 iunie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


„Abilitatea” de a-L mărturisi pe Isus

10 iunie 2011


”Ci voi veţi primi o putere(abilitate), cînd Se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi veţi fi martori…”
 Fapte 1:8
Original:

ἀλλὰ alla 235 CONJ But
λήμψεσθε lēmpsesthe 2983 V-FDI-2P you will receive
δύναμιν dunamin 1411 N-ASF power
ἐπελθόντος epelthontos 1904 V-2AAP-GSN that comes
τοῦ tou 3588 T-GSN of the
ἁγίου agiou 40 A-GSN Holy
πνεύματος pneumatos 4151 N-GSN Spirit
ἐφ’ eph 1909 PREP upon
ὑμᾶς umas 5209 P-2AP you
καὶ kai 2532 CONJ and
ἔσεσθε esesthe 2071 V-FXI-2P you will be
μου mou 3450 P-1GS I
μάρτυρες martures 3144 N-NPM witnesses

iar sensul cuvântului putere care provine de la verbul δύναμαι (a fi abil, a avea putere)  îl găsim aici:
Cognate: 1410 dýnamai (a primitive verb) – to show ability (power); able (enabled by God), empowered. See the cognate-noun, 1411/dýnamis („ability, power”).

În română termenul putere este într-un larg sens antonimul slăbiciunii, al lipsei forței, nu antonimul lipsei abilității intelectuale. Cred că înțelegerea termenului putere ca fiind antonim al slăbiciunii de gen fizic a dus în ultimii zeci de ani la o baalizare a creștinisnului evanghelic. Cei ce insistau pe ”putere” o făceau în sensul promovării ”creșterii” în intensitate religioasă nu în înțelepciune sau abilitate a minții celei noi(înnoirea minții). S-a deviat atât de mult încât citatorii nici măcar nu au observat că au încălcat chiar versetul intens repetat, ”putere…și-mi veți fi martori”, realitatea secerată azi dovedind că semințele semănate nu conțineau Viața reală a Celui ce trebuia mărturisit, ci viața veche a semănătorilor de baalism.
Viața Lui, puterea Vieții celei nepieritoare înseamnă cunoaștere (viața veșnică este aceasta: să te cunoască).
Dacă reforma a definit antagonismul dintre obținerea harului prin sacramente(taine la ortodocsi) si obținerea neprihănirii prin credință, carismatismul, această deformare a evangheliei a introdus o a treia cale: simțirea, atingerea, ”ungerea” sau glosolalia, în urma invocării sau  mai nou  în urma în urma actului unui cleric (suflare, aruncarea hainei sau ungere cu ulei).
Nu comentez ”capitalismul” religios al acestor borfași! E destul că l-am definit.
Doresc însă să aduc în evidență adevăratul caracter al Duhului Sfânt, contrastul dintre Duhul sfânt și duhurile false vă las însă să-l constatați singuri.
Duhul Sfânt Îl mărturisește pe Isus.
Revelația Duhului în noi ne umple cu abilitatea de a-L mărturisi pe El.
”Orice Duh care mărturisește pe Isus…”
Citez din Poul Madsen: ”În concluzie, putem nota că revelaţia este menită să producă slujire „… să descopere pe Fiul său în mine ca să-l vestesc între Neamuri …”.  Deci, revelaţia nu este dată ca eu să pot sta acasă şi să meditez la ea, nici ca să pot scrie câteva poezii despre ea, şi nici chiar ca să pot spune altor creștini despre ea. Nu, revelația este dată ca să pot ieşi şi întâlni oameni care nu au primit-o, precum şi să transmită ceva de la  Hristos către ei. Dumnezeu dă oamenilor revelaţia Fiului Său, dar El are nevoie, de obicei, de un agent uman pentru a face această revelaţie reală.” sursa: http://www.austin-sparks.net/mags/ttm02-5.html#84

Lucrarea Duhului este una de abilitare a noastră în lucrarea mărturisirii Domnului.
Eu n-aș putea să vestesc în afara mea ceea ce nu cunosc bine în mine. Dacă  lăuntrul meu este plin de cunoașterea Lui, de cunoașterea dragostei Lui atunci mărturisirea în afară nu este o problemă.
Această cunoaștere a lui Cristos este un proces, un curs, o școală pe care nici măcar apostolul Pavel n-a absolvit-o. ”Să-L cunosc pe El” spunea încă târziu în viața lui. Pedagogul acestei cunoașteri este Duhul Sfânt.
Caracterul acestei cunoașteri, metoda acestei predări este prin excelență verbalizarea, Cuvântul….
(…postarea urmează a fi completată și verificată+adăugate linkuri)


Protejat: Adunare 5 iunie 2011

5 iunie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Robia stricăciunii

4 iunie 2011

”Căci firea a fost supusă deşertăciunii nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o-cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.” Romani 8:20-21
Cine vrea sensurile din greacă să caute aici: http://biblos.com/romans/8-21.htm

δουλείας douleias 1397 N-GSF slavery
τῆς tēs 3588 T-GSF of
φθορᾶς phthoras 5356 N-GSF corruption

Cred că țin de 3-4 zile aceste gânduri în minte, joi seara la o părtășie le-am spus și acum le aduc aici și mai coapte.
În Efeseni 4 ni se spune cum l-am învățat pe Cristos și cum am fost învățați în El …despre omul cel vechi, apoi despre cel nou.
Dar mai întâi despre cel vechi.
Mirare! Dar nu știam noi cum ne era omul vechi? Trebuia să fim învățați?
Cu siguranță.
Numai Dumnezeu ne cunoaște bine.
Iar Cuvântul Lui este cea mai bună oglindă în care privim și suntem transformați în chipul Lui.
Ar fi prea superficial să ne mulțumim cu o analiză a omului vechi care să spună un singur cuvânt: păcătos, sau despre conținut: păcat.
La o adâncire în cunoașterea și învățarea Domnului, grozăvia robiei păcatului ne este descoperită mult mai detaliat în caracterul ei fioros, atât în Vechiul cât și în Noul Testament.
Acum vreau să spun ceva despre Robia stricăciunii.

Se referă la ”creație”, fire sau ceea ce este făcut de Dumnezeu, nu născut din Fiul.
Pământul, plantele, animalele, omul, toate  fac parte din creație.
Prin păcat, din omul căruia i-a fost dată în stăpânire creația a intrat stricăciunea în lume, nu numai în om.

Boala și moartea afectează în m0d egal plantele, animalele și omul. Mai mult, tot ceea ce ”se face” în lume, lucrări, construcții, unelte și mai ales filosofii, gânduri, etc. sunt afectate implacabil de această robie a stricăciunii.

Vegetația se răspândește în mod spontan cu precădere cea neroditoare, nefolositoare. Cea purtătoare de rod repede cade pradă robiei stricăciunii. 
Animalele cresc sălbatice în mod natural, pentru a putea fi folositoare se domesticesc.
Carnea umană, trupul de carne, de la naștere poartă în el amprenta amenințării accidentelor, bolii, degradării și apoi inevitabil a morții.
Uneltele și lucrările făcute de om sunt noi în prima zi, apoi încep să se strice, mai ales dacă sunt folosite în fiecare zi un pic. O casă, o mașină, o sculă, dacă nu le întreții continuu se degradează repede.

Ordinea socială stă în picioare prin susținerea unor legi administrate înțelept și continuu. Când această administrare slăbește, dezordinea, degradarea și stricăciunea se instalează ca stăpâni de drept și absoluți, într-o tiranie de necontestat.

Gândurile oamenilor sunt domeniul în care robia stricăciunii se arată în chipul ei cel mai odios și se instalează cel cel mai rapid.

Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioșia față de Cristos..II Corinteni 11:3-4

Cel mai repede se strică gândurile. Faptul că acțiunile urmează imediat gândurilor ce le generează este ceva legic, normal și doar un nebun sau un fățarnic s-ar strădui să le oprească.
Nu putem opri stricăciunea cărnii noastre, îmbătrânim cu siguranță. Nu putem opri stricăciunea din lumea vegetală și animală,stricăciunea din obiectele lucrate de om. Obiectele, uneltele se degradează și cu multă trudă sunt menținute folositoare.
Nu putem opri decât în mică măsură stricăciunea socială, a degradării ordinii legale care ar trebui să existe, a  corupției. Eventual prin rugăciune suntem chemați să mijlocim pentru împărați, dar nu ni se garantează o societate perfectă.

Locul unde poate fi  oprită stricăciunea este în gânduri, la nivelul gândurilor.

Înnoirea minții este leacul pentru stricăciunea gândurilor. Lucrarea la care suntem chemați este una lăuntrică, a Duhului de înnoire a minții, a minților, prin supunerea gândurilor noastre Gândului lui Cristos care este cu adevărat atât Capul oricărei domnii și stăpâniri, cât și Cap al adunării atât de prețuite.

Această lucrare de contracarare a robiei stricăciunii este una plină de slavă, este libertatea Gloriei Copiilor lui Dumnezeu. Această libertate este întreținută de o lucrare continuă de ÎNVĂȚARE  a lui Cristos pentru anihilarea cancerului stricăciunii gândurilor.


Au pribegit…

4 iunie 2011

Am găsit o nouă lucrare despre persecuția huteriților din Secolul 17.
Am mai scris despre subiect aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/17/fratii-hutteriti/

COLONIZAREA ANABAPTIŞTILOR LA VINŢU DE JOS

Sursele documentare privitoare la istoria colonizării  „fraţilor moravi” la Vinţu de Jos cuprind mai ales acele cronici  alcătuite  de reprezentanţii  acestui curent  al Reformei  radicale, cronici  ce  s-au păstrat  în  mai multe  biblioteci,  în  principal  la  Biblioteca  ” Batthyaneum”,  Biblioteca  diecezană din Nitra şi Biblioteca  Universitară din Cluj. Ne referim aici la mai multe manuscrise dintre care cele mai importante,  sub  aspect  documentar,  sunt  cronicile  începute  de  Ambrosius  Resch:  Ein  klein Griindtliches Denkbichelein seif 1524-1642 Jar, apoi  Cronika und kurze Geschichte [. . .} wie Gott mit sienem  Auserwehlten  Gehandelt  hat,  de  asemenea  cronica  lui  Jakob  Werner  (Hausz  Buech. .. ) păstrată  în  arhiva  Bibliotecii diecezane  din  Nitra precum şi  cronica  numită Historia Anabaptistarum (mss.  3 .217 din  Biblioteca Universitară Centrală din  Cluj). Colecţiile de carte hutterită mai cuprind şi lucrări  de  exegeză biblică, scrieri  dogmatice,  canţionale,  scrisori  apologetice  etc.  mai  puţin importante pentru subiectul tratat aici.

Reconstituire evenimentelor  acestui  proces  de  colonizare  este  favorizată  şi  de  alte  izvoare provenite  din  medii  diferite.  Este  vorba  de  lucrarea  lui  Georg  Kraus,  Siebenbiirgische  Chronik, apoi de  cea  a  lui  Szălardi  Jănos,Siralmas  magyar  kronika,  de  raportul  pastorului  Conrad  Jacob Hildebrandt, precum şi de lucrarea geografică scrisă de David Frolich etc.

Corespondenţa  dintre principele  Gabriel  Bethlen şi  soţia  sa  Suzana  Karolyi, precum şi  unele izvoare  juridice  ale  perioadei  (publicate  în  Approbatae  Constitutiones Regni  Transylvaniae … )  aduc un plus de informaţii asupra fenomenului cercetat.  Documentele investigate atestă faptul că  începutul colonizării  „fraţilor  moravi”  în  Transilvania  are  loc  în  anul  1 62 1 .  Totuşi  Polo  Minio,  într-un  raport asupra  Transilvaniei din 20  octombrie 1620 ,  afirma  existenţa, încă din acel an, a unui mare număr de anabaptişti  în  Principatul  transilvan.  Polo Minio relata  că  „în  Transilvania  sunt  mai  mulţi  lutherani, unitarieni şi anabaptişti decât calvini”2, însă avem serioase motive să credem că acei „anabaptişti” (în text  „sabbatary”) de  care vorbeşte  Polo  Minio nu sunt refugiaţi  hutteriţi din comunităţi le morave, ci membrii unor curente ale Reformei radicale infiltrate anterior în principat.

Cauzele colonizării „fraţilor moravi”  în  Transilvania  sunt  legate  atât  de  o  conjunctură internaţională  dominată  de  Războiul  de  30  de  ani  (1618-1648),  cât  şi  de  situaţia  internă  a Principatului ardelean. Interesul pe care Gabriel  Bethlen  îl acorda colonizării meşteşugarilor hutteriţi, este explicabil dacă luăm  în  considerare anumite realităţi ale perioadei.  Principele  s-a remarcat ca un susţinător  al  dezvoltării  economice  a  Transilvaniei,  aflate  într-o  perioadă  de  recesiune.  Bethlen  ia  o serie  de măsuri pentru  stimularea producţiei  de mărfuri  şi  a comerţului, pentru sporirea averii propri şi pentru limitarea monopolului exercitat de breslele săseşti.

Citește restul acestei intrări »


Nu semănați între spini!

1 iunie 2011

”Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini” Ieremia 4:3

Domnul Isus ne-a învățat că sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.
Spinii și mărăcinii sunt îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor.

M-a mirat că Domnul Isus  a spus ucenicilor lui Ioan: ”…săracilor li se vestește Evanghelia”. Nu e discriminare?… m-am gândit atunci.
Apoi: ”cât de anevoie va intra un om bogat în împărăție…”. Iarăși diferențiere.

Prin 1995-97 discutam cu un misionar texan: ”de ce a venit în România, de ce nu face misiune în SUA de ex.?  Mi-a spus: ”frate, oamenii la noi nu mai ascultă. O să vezi tu peste 10-15 ani când o să-și dea drumul economia și la voi cum oamenii vor fi prea ocupați să asculte.”
A avut dreptate. El a plecat, colegul lui a rămas, predica luna trecută pe stradă și-l ascultau 5-6 oameni. Acum 15 ani am văzut câte 100-200 de oameni în piața auto ascultându-l.

Concluzia este că oamenii săraci ascultă Cuvântul, cei bogați sunt împietriți datorită ”spinilor și mărăcinilor(bogățiilor)” care le umplu sufletele. Mintea celor bogați este de cele mai multe ori plină cu scheletele gândurilor pe care stau faptele și energiile preocupărilor cu sporirea de bogății sau cu impiedicare pierderii lor.

La aceste lucruri meditam de câteva zile și ieri am pus la probă aceste cuvinte. I-am vândut ceva unui patron bogat cu care mai discutasem din Cuvânt înainte.  Discuția a alunecat spre credință. ”…voi pocăiții…!” a început el și tot căuta să se îndreptățească. I-am vorbit blând despre relația unui tată cu fii săi, a Tatălui cu noi, despre ascultare, citire, despre atenția la citirea Bibliei. Nu s-a sensibilizat. Mai rău s-a ambalat îndreptățindu-se. Mi-a zis: ”tu crezi că tot ce am eu (are o firmă mare, profitabilă) îmi dădea Dumnezeu dacă nu eram bine cu El?” A spus-o cu aerul că ”tu care ești pocăit, ești mai sărac ca mine, să taci….”. Discuția a fost lungă iar el era înfășurat cu platoșa îndreptățirii de sine prin fapte.

Este un adevăr trainic al Cuvântului lui Dumnezeu (care este încercat(probat, verificat)) că sărăcia(criza, lipsa) nu este o tragedie, ci mai ales pentru cei ce nu cred o perioadă lăsată de Dumnezeu (”El a pus anumite hotare locuinței lor”) ca oamenii să-l caute pe El. Aceasta nu atât din cauza durerii lipsurilor cât pentru harul gândului liber, neocupat cu dragostea de gunoaie, har care lasă loc gândului la El. Pentru cei credincioși perioada de lipsă poate fi o încercare a credinței sau o punere la probă a dărniciei altora. Providența lui Dumnezeu împletește împrejurările spre Voia Lui.

Desigur, aș mai putea adăuga că bogățiile sunt de mai multe feluri, un hobby, de ex. poate fi la fel de ”copleșitor”peste gândurile cuiva, ca un business. Dragostea de sine, partizanismul religios, frica de oameni sau o obsesie sunt și acestea ”bogății” tot la fel de ”spini și mărăcini” ca îngrijorările și bogățiile materiale.

Har.


%d blogeri au apreciat: