Evadarea fratelui Valtin. Cronica fraților hutteriți. (83)

1554-1564: Anii cei buni

1554

În 1554, fratele Jörg Ladendorffer, un slujitor pentru treburi temporal, a adormit în Domnul la Protzka în Ungaria.

1555

În 1555, la Sabatisch în Ungaria, fratele Hans Klampferer¹ a fost ales pentru serviciul Cuvântului lui Dumnezeu, numit, și confirmat de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

În același an, fratele Abraham Schneider a fost ales și numit în serviciul Cuvântului lui Dumnezeu. Mai târziu în acest an a fost confirmat în serviciu de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

Doi frați bogați din aceeași familie, Remigius și Stoffel Heugen din Eyrs în Vintschgau,² au fost alungați de pe proprietățile lor de ziua sf. Iacov [25 iulie] de dragul adevărului divin. Fiecare avea copii și o soție cu un bebeluș cam de cinci luni la sân. Deoarece s-au legat de Dumnezeu prin botezul creșin, au fost în pericol de a fi arestați în propriile lor case. Au fugit din Vintschgau în valea Puster unde fratele Valtin Hörl trebuia să le găsească adăpost pentru ei și pentru cei mici ai lor pentru o zi sau două.

Fratele Valtin a fost reținut în stradă de către Paul Troyer, judecătorul din Niedervintl și luat prizonier. La întrebarea dacă era un rebotezat, Valtin a răspuns că e unul dintre aceia cărora oamenii le dau acest nume. Apoi a fost dus la casa judecătorului. Judecătorul i-a spus slujitorului său să pună prizonierul în lanțuri, dar slujitorul a refuzat. La asta, judecătorul însuși a pus mâinile și picioarele lui Valtin în lanțuri și l-a adus la Kaltenhaus, la un kilometru și jumătate depărtare, unde l-a dat pe mâna ofițerilor săi. Nu doreau să îl ia, dar au trebuit să se supună din pricina pozițiilor pe care le ocupau, astfel că l-au luat fără întârziere și l-au dus la castelul Schöneck. O moașă care se ocupa de o femeie la o naștere la Kaltenhaus a auzit că un prizonier a fost dus la castel, astfel că a fugit după ei și le-a spus că nu este de acord ca un asemenea om să fie luat prizonier.

Mai mulți se adăugau decât în vremurile bune. Cronica fraților hutteriți. (82)

Binecuvântați sunt aceia care au suferit cu credincioșie până la sfârșit, pentru că vor moșteni împărăția Tatălui lor în rai, care a fost pregătită pentru ei de la întemeierea lumii (Matei 25:34).

În timpul acestor vremuri de mari necazuri, Dumnezeu a adăugat pe mulți bisericii. Oameni veneau din multe locuri și credeau, își schimbau viețile și își luau crucea în spinare. Mai mulți se adăugau decât în vremurile bune. Nu erau împiedicați de marile necazuri pentru că erau zeloși cu adevărat, care i-a condus la creștinătate adevărată și dragoste de Dumnezeu.

Toate acestea sunt descrise și trecute pe hârtie ca o relatare, în special pentru tine și pentru noi, descendenții lor care trăiesc în timpuri când Dumnezeu a dat pace, astfel că nu gândim că va fi întotdeauna pace. În același timp, când Dumnezeu ne binecuvântează în chestiuni temporale, haideți să fim mulțumitori și să ne amintim că frații și surorile noastre de mai dinainte nu ar fi știut cum să mulțumească și să îi mulțumească lui Dumnezeu suficient dacă ar fi avut doar jumătate, o treime sau chiar mai puțin decât avem noi acum. Într-adevăr, oricine care nu poate rezista acum, în aceste vremuri bune, nu a trecut testul ca un adevărat creștin. Și dacă vreodată va aduce Dumnezeu asemenea necazuri asupra noastră, descendenții lor, nu ar trebui să fim luați prin surprindere, ci ar trebui să dăm dovadă de aceeași răbdare și rezistență până la sfârșit, pentru lauda și gloria lui Dumnezeu.

A doua mare prigoană, 1551. Cronica fraților hutteriți (81)

1551

În 1551 toată munca le-a fost interzisă fraților în multe părți ale Moraviei, cu pedepse grele pentru neascultare. Nimeni nu le puteau vinde nimic de asemenea. Acestea au fost inițiate pentru a le grăbi plecarea. Astfel că au trebuit să se descurce cu ce puseseră deoparte în vremuri de pace, pentru că nu mai puteau câștiga nimic.

În plus, prețurile au crescut. O baniță de grâne costa un gulden, în unele locuri mai mult și asta a durat până în anul următor. Acuma mulți erau încercați de către foame și mizerie; unii de abea mâncau o masă sau două într-o săptămână sau chiar și mai mult. Chiar și pâinea uscată era greu de găsit. Și totuși îi mulțumeau lui Dumnezeu și toate le îndurau. Își ridicau mâinile pentru a-l lăuda pe Dumnezeu că măcar aveau ceva de mâncat și apă curată de băut de asemenea. Când aveau pâine și apă în care să o frângă, o duceau bine, și erau fericiți să muncească când găseau ceva.

În aceste vremuri grele, mulți oameni pretindeau a fi prietenoși și le promiteau lefuri bune fraților dacă lucrau pentru ei. Apoi, ei le rețineau banii datorați și îi expediau pe frați cu mâna goală.

Exista un loc numit Pulgram pe moșiile Nikolsburg, unde credincioșii s-au aflat în afara pericolului pentru o vreme, astfel că aceia care erau slăbiți din punct de vedere fizic s-au refugiat acolo; invalizii, aceia ce aveau lepră și alte boli, de asemenea mame și nou-născuții lor, care de obicei erau simpatizați de toată lumea. Dar nu avea să mai dureze.

Originile antisemitismului ”creștin”: teologia înlocuirii

Am cumpărat niște cărți de la târgul de carte Gaudeamus despre antisemitism.
Istoria antisemitismului și geneza antisemitismului.
Am citit din ele, dar nu tot. M-a interesat doar antisemitismul creștin.
Antisemitismul (ura față de evrei) creștin își are rădăcina în teologia înlocuirii.
Teologia înlocuirii a fost comună bisericilor catolice, ortodoxe și a majorității celor protestante.
Chiar și adventiștii și martorii lui Iehova o împărtășesc.
În rezumat teologia înlocuirii spune că Biserica a înlocuit Israelul în planul lui Dumnezeu și în diverse variante această teologie socotește Israelul de acum lepădat sau chiar vinovat de răstignirea Domnului Isus.
Anumite pasaje din Noul testament sunt răstălmăcite și iată că baza pentru ură este așezată: teologia înlocuirii Israelului cu Biserica.

Aparent minore, aceste interpretări au rezultate practice groaznice.
Așteptările evenimentelor viitoare ale celor ce nu cred în reabilitarea viitoare a Israelului nu au ca reper ”înfrunzirea smochinului”, adică apariția statului Israel, întoarcerea evreilor în țara lor și sfârșitul vremii neamurilor.
Pentru cei ce cred în ”teologia înlocuirii” aceste evenimente nu au nici o semnificație. De fapt acești așa-ziși creștini nu prea au convingeri.
Dacă-i întrebi cum va fi ”sfârșitul lumii” dau un răspuns confuz sau niciunul.
În schimb atunci când vine vorba de Israel ei zic că Biserica este Israelul lui Dumnezeu și că nu va fi o reabilitare a poporului Israel.

De obicei, cei ce cred în teologia înlocuirii Israelului cu Biserica, nu cred nici în răpire.

Adevărul este altul.
Acum, pentru o vreme, iată de aproape două milenii, evreii sunt încă împietriți.
Dar nu pentru totdeauna.
Acest lucru nu-l înțeleg adepții teologiei înlocuirii, evreii vor crede în masă în Isus ca Mesia, după răpirea Adunării și după anumite evenimente ale căror împlinire este foarte aproape.
Toate evenimentele recente, parcă așează lucrurile în vederea împlinirii timpurilor profețite.

A doua mare prigoană, 1550. Cronica fraților hutteriți (80)

1550

În 1550, o Dietă generală a fost ținută la Brünn în Moravia, la care regele Ferdinand însuși a venit de la Viena însoțit de mulți călăreți. Când a auzit că frații încă se mișcau ici-colo prin țară ca pelerinii, ordinele sale au fost la fel de necruțătoare ca înainte. Oricine nu s-ar fi supus și nu ar fi dus acești oameni în afara ținutului ar fi căpătat pedeapsă grea și și ar fi pierdut favoarea regelui. Trimiterea de petiții n-ar avea nici un rost; aceast sectă trebuie alungată de pe toate teritoriile regelui. Le-a dat o perioadă scurtă de timp – până de ziua sf. Ioan Botezătorul [24 iunie] – să se pregătească, dar atunci vor fi nevoiți să plece.

Această veste s-a răspândit de-a curmezișul ținutului. Următorul decret a fost bătut în cuie pe toate ușile primăriilor în lungul și în latul țării: Tuturor rebotezaților (dragii frați și surori) li s-a dat avertisment să părăsească țara până de ziua sf. Ioan Botezătorul. Prin decret: Maiestatea Sa Sfântul Împărat Roman.

A doua mare prigoană, 1548-1549. Cronica fraților hutteriți (79)

1548-1549

În 1548, fratele Hans Greckenhofer, un slujitor al Cuvântului și Hans Mändel, de asemenea numit Micul Hansel (Hansel cel scund) au ajuns la Rodeneck în regiunea Adige și au fost puși în lanțuri într-o temniță pentru unsprezece săptămâni. Au fost torturați și chinuiți cu cruzime pentru a-i face să dezvăluie cine îi adăpostise, dar ei au refuzat să o facă. Nu ar fi trădat pe nimeni, prieten sau dușman, astfel că torționarii lor n-au realizat nimic și au trebuit să se dea bătuți. Frații au fost duși înapoi în închisoare și li se-a spus să se mai gândească, pentru că în două zile vor fi interogați iarăși. Dar și-au încredințat cauza lui Dumnezeu, determinați să rămână de neclintit, orice ar face el cu ei. Între timp, au evadat cu ajutorul unei doici, care după aceea, a călătorit cu ei înapoi la biserică.

Pe vremea asta, în 1548, fratele Hans Gentner a murit la Schakwitz în Moravia. El a fost un slujitor credincioas al Cuvântului și al bisericii lui Dumnezeu și după ce a avut parte de multe supărări și lupte de dragul Domnului, a adormit în Domnul având pace în inimă.

A doua mare prigoană, 1547. Cronica fraților hutteriți (78)

1547-1553: A doua mare prigoană

În același an 1547, biserica a crescut subtanțial sub raport numeric. Domnul își aduna oamenii săi și le dădea locuri în care să se adăpostească – comunități au fost stabilite în Schakwitz, Poppitz, Pausram, Gobschitz, Bochtitz, Rakschitz lângă Mährish Kromau, Hrubschitz, Eibenschitz, Gurdau, Pawlowitz, Boretitz, Bisenz, Wessely, Bohuslawitz, Butschowitz, Austerlitz, Pulgram, Rakwitz, Saitz, Kostel, Bilowitz, Altenmarkt, Lundenburg, Göding, Tscheikowitz și în alte câteva locuri. Satana nu a putut să îndure asta pentru mult timp. Din adâncul invidiei sale aduce insinuări rele, la fel cum i-a făcut și lui Iov, spunând că era ușor pentru credincioși să fie cu frică de Dumnezeu din cauză că locuiau împreună.

Și astfel, din moment ce Dumnezeu i-a permis, Satana a continuat să înflăcăreze acea speță de vipere a preoților, care îl bombardau cu plângeri, în timp ce alți inși nelegiuiți au mers la el în mod repetat cu acuzații mincinoase. Stârnit până la amară mânie, regele a emis un mandat cumplit în care se spunea ca oamenii lui să nu tolereze credincioși în ținut, ci să îi alunge pe toți, altfel ar fi pierdut privilegiile regale și și-ar fi atras asupra lor pedepse și o dizgrație cruntă.¹

Arca lui Noe reconstruită la dimensiunile originale în Kentucky, SUA

Deschiderea muzeului a avut loc joi 21 iulie 2016

”Dacă te pot convinge că potopul nu a fost real, te pot convinge și că cerul și iadul nu sunt reale.”  Șarpele

Un slujitor de-al lui Hristos dă piept cu opoziția în toate părțile. Cronica fraților hutteriți (77)

Matei 19:29

Marcu 10:29-30; Luca 18:29-30

Hristos a spus, „Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă (luați aminte: nevastă), sau feciori, sau holde pentru numele meu va primi însutit și va moșteni viață veșnică.” Luați aminte: în acest pasaj unde se află separarea dintre partenerii de căsătorie limitată la adulter ca și cauză? În acest caz nici măcar nu se referă la adulter.

Luca 14:16-24

Când Hristos a vorbit despre strângerea bisericii sale, a spus, „Un om a dat o cină mare și a poftit pe mulți. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiți: Veniți, căci iată că toate sunt gata.” Iar ei au început să se scuze –unul din pricina ogorului său, altul din pricina perechilor lui de boi, al treilea din pricina soției cu care tocmai se însurase- spunând că nu pot veni. Care a fost replica Domnului? Stăpânul casei s-a mâniat, dând usturătoarea sentință ca nimeni dintre aceștia să îi guste cina, spună lumea ce o vrea.

Timpul blândeții

”….să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului” 2 Timotei 2:25
”….Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.” Matei 11:30
” ….primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele”

Orice răsad este firav și cine răsădește știe asta.

Credința, cu înregistrare și fără (l.rusă)

Despre înregistrare în ajunul începerii aplicării legii lui Iarovaia, noile persecuții în Rusia.
16 iulie 2016

De vorbă cu Petr Peters Danielevici și Alexei Alexandrovici Kalioșin.
Oaspeți rari, în numește moderatorul, slujitori în Biserica creștinilor evanghelici neînregistrați din Rusia. I-a găsit greu, cu ajutorul ”înregistraților”.
Min 26:37
Petr Peters ”Înregistrarea,…noi știm bine din anii persecuției, înseamnă dependență, înseamnă control….Dumnezeu L-a pus pe Isus Hristos Cap al bisericii, dai aici Statul vrea să controleze activitatea de slujire a credincioșilor.”

Min 34:44 Despre Școlile teologice (la observația moderatorului, că fără înregistrare nu pot avea școli teologice): ”A venit la mine o cunoștință cu pregătire teologică din străinătate, …acolo este minune dacă cineva rămâne credincios. Cu un pastor am vorbit. El mi-a spus că cea mai mare minune din viața lui dacă din școala teologică a ieșit vreun om credincios….Școlile teologice îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu”

Legea lui Iarovaia: reîntoarcerea în catacombe

Lucrurile se petrec în Rusia.
Vremea perestroikăi și a glasnostiului a fost acum 30 de ani.
Atunci s-au deschis lagărele și închisorile pentru toți credincioșii și timp de 30 de ani, în afară de permanenta urmărire, de strecurații mereu actuali plus alte forme de închisori nevăzute, persecuții pe față asupra credincioșilor din Rusia nu au fost.
Lucrurile s-au schimbat dramatic luna aceasta.
La 6 iulie președintele Rusiei a semnat pachetul de legi cunoscut sub numele pachetul lui Iarovaia. Legea a fost publicată aici (publication.pravo.gov.ru/Search/Date?date=07%2F07%2F2016%2000%3A00%3A00) în data de 7 iulie.

Irina Anatolievna Iarovaia este Președinta Comitetului Dumei de stat pentru Securitate și combaterea corupției din 2011. Un fel de DNA de-al nostru probabil.

Blogul Vestea Bună – 8 ani

M-a anunțat WordPress azi.
16 iulie 2008-16 iulie 2016.

Slavă lui Dumnezeu și mulțumire pentru toate!

Biserici stăpânite de idolul-muzică

De data asta n-am scris eu.
E de aici: https://armoniamagazineusa.com/2016/07/14/andrei-croitoru-muzica-marele-idol-al-unor-biserici/

Citat:

”Când muzica este criteriul după care credincioșii aleg să meargă la o biserică, pentru a fi membrii ei, înseamnă că ei se închine idolului muzicii.

Când cineva vorbește despre prezența lui Dumnezeu depistând manifestarea divinității (în general) după muzica cântată înseamnă că se închină acestui idol nemilos.

Când biserica consideră că este mai duhovnicească pentru că este mai relevantă cultural prin muzica contemporană aș dori și eu să aflu argumentul lor biblic altfel ea se închină idolului muzicii.

Cui i-a fost încredințată autoritatea? Statului și părinților. Iarăși despre Barnevernet.

Chestiunea ascultării și autorității derivă din creație.
Înainte ca cineva să vândă și să cumpere, înainte să se împartă pământul între oameni, cineva l-a luat în stăpânire primul.
De la cine l-a luat?
De la nimeni nu putem spune, pentru că Dumnezeu a zis: ”….umpleți pământul și stăpâniți-l!” Deci Dumnezeu a dat la început pământul oamenilor și de-atunci ei și-l tot vând sau și-l lasă moștenire de la unul la altul.
Conflictele și abuzurile pe temă se rezolvă la autorități.
Autoritățile sunt iarăși investite de Dumnezeu cu puterea de a impune disciplina ascultării de o lege comun acceptată.
Semnul specific al acestei autorități este pedeapsa (sabia), cine nu se supune îl așteaptă cătușe, închisoare sau pe alocuri moarte. Toate statele au rânduit acest sistem de pedeapsă și este de la Dumnezeu această ordine, angajații statului sunt slujitori ai lui Dumnezeu în această privință, ei veghează asupra ordinii și pedepsesc dezordinea.

Astfel, ordinea este păstrată și un mediu de încredere se stabilește între oameni.

Protejat: Adunare 10 aprilie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Adunare 3 aprilie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 10 iulie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Cele cinci articole de credință: Privitor la separarea partenerilor de căsătorie credincioși de cei necredincioși. Cronica fraților hutteriți (76)

PRIVITOR LA SEPARAREA

partenerilor de căsătorie credincioși de cei necredincioși

Geneza 12:1

Avram, un tată al tuturor credincioșilor a fost chemat de Dumnezeu să își părăsească țara, neamurile și casa tatălui său. Dacă soția sa Sara ar fi refuzat să îl urmeze, el ar fi trebuit să se separe de ea, altfel el nu ar fi putut să îl urmeze pe Dumnezeu. Așa ar trebui să stea lucrurile dacă aceasta s-ar întâmpla între oameni căsătoriți.

Geneza 19:14-16

Ginerele lui Lot nu l-a crezut pe acesta când i-a spus de porunca Domnului de a fugi din Sodoma pentru că orașul va fi distrus. Ei doar au râs la asta. Cu toate acestea, Lot și-a luat cele două fiice de la ei și a pornit fiind supus poruncii îngerilor.

Apocalipsa 18:4-5

În Noul Testament vocea din cer dă aceeași poruncă, „Ieșiți din mijlocul ei [marea cetate/marele oraș], poporul meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până în cer și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiurile ei.” Pentru același motiv, partenerul credincios într-o căsătorie are dreptul să plece pentru a nu se face vinovat/ă de păcatele lumii și ale partenerului necredincios și prin urmare să primească aceeași pedeapsă.

Cele cinci articole de credință: Creștinii nu pot porni la război. Cronica fraților hutteriți (75)

Mențiune: reamintesc că aici postez o carte. Nu neapărat punctele de vedere ale scriitorului sunt și punctele mele de vedere în mod integral. Ideea hutterită legată de proprietatea privată și felul cum se raportează ei la guvernare sunt chestiuni pe care le voi discuta probabil în alte postări. De dragul consecvenței postez  cartea întreagă, rămâne de discutat pe marginea ei. Observați totuși sfârșitul acestei postări, clarifică unele aspecte.

CREȘTINII NU POT PORNI LA RĂZBOI,

nu pot administra legea lumească sau să folosească forța și sabia

Oamenii care fac asemenea lucruri

nu se pot considera creștini

Geneza 9:5-6

La începuturi, Dumnezeu i-a spus lui Noe, „Căci voi cere înapoi sângele vieților voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc și voi cere înapoi viața omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului , și sângele lui să fie vărsat de om, căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul lui.”

Geneza 49:10

Iacob, patriarhul, a profețit că sceptrul de domnie va trece de la Iuda la venirea învingătorului, acesta fiind Hristos. Din moment ce puterea conducătoare a evreilor (oamenii lui Dumnezeu din zilele acelea) s-a sfârșit în Hristos și le-a fost luată, este clar că în Hristos nu ar mai trebui să existe și că de acum înainte noii oameni ai lui Dumnezeu ar trebui să poarte sau să folosească sabia lumească sau să domnească prin ea. Singur, Hristos va domni peste oamenii lui, conducându-i cu sabia Duhului său.

Judecători 9:7-15

În Cartea Judecători, o parabolă este dată casei lui Ghedeon. Ghedeon a spus lui Israel, „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.” (RSV). [Judecători 8:23] Dar Abimelec, fiul servitoarei lui, a ieșit și a fost făcut rege. Atunci, Iotam le-a spus într-o parabolă cum măslinul a refuzat să fie împărat când a fost întrebat de ceilalți copaci și cum smochinul și vița de vie a refuzat. Dar spinul a acceptat imediat. Din aceasta noi învățăm că un creștin (care este comparat în multe pasaje ale Scripturii cu vița de vie, cu măslinul și cu smochinul sau cu alți pomi și copaci) nu ar trebui să participe la guvernarea lumească, pentru că el atunci nu ar mai avea rodul creștin al păcii, blândeții și smereniei și s-ar lipi lumii certurilor și va zgâria ca un tufiș de spini. Dar noi nu vom trăi astfel, dragi frați. În loc, așa cum Isaia a spus, „ În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul.”

1 Samuel 8:7

Când Israel a cerut un împărat cum au toate neamurile, să îi conducă în război, Samuel n-a văzut cu plăcere acest lucru. Domnul i-a spus, „…nu pe tine te leapădă, ci pe mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.” Iar el în furia sa le-a dat un împărat.

Cele cinci articole de credință: Predarea adevărată (bogații nu ar trebui să aibă mai mult decât săracii). Cronica fraților hutteriți (74)

PREDAREA ADEVĂRTĂ (Gelassenheit¹)

și comunitatea creștină a bunurilor

Exodul 16:14-20

Când Domnul Dumnezeu i-a condus pe copiii lui Israel în afara Egiptului, iar aceștia se aflau în pustia Sin, el le-a dat pâine din cer, mană, pe care au strâns-o, unii mai mult, iar alții mai puțin. Când au cântărit-o cu omerul, cei care strânseseră mult nu aveau nimic în plus, iar cei care strânseseră puțin nu aveau în lipsă. Dar când unii au ținut din ea și pentru ziua următoare, a făcut viermi și s-a împuțit. Acesta este un exemplu pentru noi. Acum că Dumnezeu a adus biserica creștină în afara Egiptului timpului prezent, biserica din pustia acestei lumi ar trebui să fie ca Israeliții; bogații nu ar trebui să aibă mai mult decât săracii, iar săracii nu mai mult decât bogații, ci totul ar trebui să fie pus la comun și pentru folos uniform. Apostolul Pavel ne explică chiar acest lucru nouă.

Leviticul 25:1-7; Deuteronomul 15:1-11

Pentru șase ani fiecare om din Israel să își semene ogorul, dar al șaptelea an să fie un an de odihnă pentru pământ, ținut ca Sabat Domnului. Ceea ce producea pământul în al șaptelea an aparținea tuturor, de la stăpânul casei, până la robi și roabe, celui tocmit cu ziua, celor din casă și străinilor, vitelor și fiarelor. În același mod, un creditor care l-a împrumutat pe aproapele său nu putea să ceară datoria în al șaptelea an, ci trebuia să dea uitării datoria, pentru că atunci era o proclamare glorioasă și festivă a anului eliberării oferite de către Domnul. Acest an al eliberării aducea atenția asupra timpului noului legământ în Hristos, care este adevăratul an al eliberării, anul acceptabil al Domnului de care a vorbit profetul. De aceea toate bunurile cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu în vremea aceasta nouă ar trebui să fie ținute la comun în dragoste creștină. Ar trebui să ne bucurăm de ele împreună cu frații noștri, aproapele, cei ai casei și să nu le mai strângem pentru noi așa cum am făcut în timpul celor șase ani. Acuma este o cu mult mai glorioasă și festivă proclamare a anului harului lui Dumnezeu decât era în Vechiul Testament.

Cele cinci articole de credință, Cina Domnului (continuare). Cronica fraților hutteriți (73)

Matei 28:6

Scripturile ne relatează că trupul lui Hristos niciodată nu poate fi în mai mult de un loc odată, chiar și după înviere. Îngerii i-au spus femeilor care îl căutau în mormânt, „Nu este aici; a înviat,” știind că el era Dumnezeu adevărat și om adevărat. Pe lângă asta, chiar dacă îngerii și femeile s-au întâlnit în numele său, ceea ce însemna ca el era printre ei, totuși ei au spus, „Nu este aici,” ca și cum ar fi vrut să spună, „El nu este trupește în mai mult de un loc odată.” Ni s-a spus că discipolii au mers la el în Galileea; astfel că nu încape îndoială că Hristos, deși era în inimile lor, nu era cu ei în carne și oase, altfel nu ar fi avut nevoie să meargă la el.

Matei 26:11; Marcu 14:7

Hristos a spus, „Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți, dar pe mine nu mă aveți totdeauna.” El se referea la prezența sa trupească, la aceasta referindu-se preoții.

Psalmii 16:10

David a spus, „Nu vei îngădui ca preaiubitul tău să vadă putrezirea.” Dacă pâinea ar fi Hristos, el ar fi cu mult mai perisabil și ar putea să putrezească mult mai ușor decât oamenii, pentru că ceea ce se mănâncă, se digerează.

Matei 15:17

„Nu înțelegeți că orice intră în gură merge în pântece și apoi este aruncat afară, în hazna?” așa cum ne-a spus Hristos.

Capitala împărătesei din Seba

     ”Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” Matei 12:42

Majoritatea cercetătorilor în ale antichității arată că împărăția de la miazăzi era pe locul actualului Yemen și avea capitala la Marib. Vedeți aici io imagine cu vechiul Marib din Yemen.

Stabilitatea împărăției a fost asigurată de o minune a lumii antice, un baraj pe râul Adhana de dimensiuni impresionante, baraj ale cărui ruine se mai văd încă. Barajul a fost distrus în 575 ÎH. Barajul asigura surplusul de apă necesar irigatului unei vaste porțiuni de teren agricol și prin aceasta a asigurat stabilitatea împărăției. Iată aici o poză cu ruinele vechiului baraj:

Reconstruit în anii 90 puțin mai sus, barajul a transformat iarăși zona din aval de el din deșert în teren agricol.

Invidia, pizma, competitivitatea – roade ale darwinismului (2.)

Am mai scris despre subiect aici și aici, acum dezvolt, am primit un ajutor.
Psihologul american Alfie Kohn pune sub lupă o practică cu rădăcini cauzale puternic înfipte în filozofia darwinistă.
De ce derivă competiția (pizma, invidia) din darwinism?
Pentru că în explicarea pretinselor mutații genetice, evoluționiștii aduc ca argument lupta pentru supraviețuire în cadrul speciei, cu victoria exemplarelor celor mai viguroase, exemplare din care, Darwin cu puțina lui minte susținea că se vor selecta alte specii prin mutații între exemplarele ”superioare”.
Deci competiția e bună, zic darwiniștii, și nu numai zic, ei și fac. Iată-i pe darwiniștii naziști socotiți superiori cum au ucis milioane de exemplare de oameni inferiori din ”rasa” evreiască și au dezvoltat rasa lor ariană. Sau darwiniștii comuniști cum au socotit pe cei ce susțineau proprietatea privată ca retrograzi și au unplut lagărele cu ei, să se selecteze doar indivizi cu concepții înaintate pentru apariția omului nou. N-ați uitat!

Cele 5 articole de credință. Cronica fraților hutteriți (72)

Cele Cinci Articole de Credință

      Aceste cinci articole de credință sunt motivul marii controverse dintre noi și lume. Toți aceia din biserica noastră care au fost executați prin foc, apă sau cu sabia au fost condamnați din pricina acestor articole. Toate necazurile, persecuția, întemnițarea și moartea credincioșilor petrecute de curând s-au bazat pe aceste articole despre botez, Cina Domnului, comunitatea bunurilor, autoritățile guvernamentale și separarea soților credincioși de cei necredincioși.

       Cum istoria înregistrată în cronica noastră este legată strâns de aceste principale articole de credință le vom evoca aici, așezându-le pe temeiuri scripturale, care ne arată că credința noastră nu a fost inventată acum patruzeci de ani de către Iacob Hutter sau orice alt om, ci a fost stabilită de către Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos și de către sfinții săi apostoli, scrierile și Evangheliile lor.

PRIVIND ADEVĂRATUL BOTEZ CREȘTIN

Cronica fraților hutteriți (71)

     Pe vremea aceasta, Mihai Matschidel, de asemenea cunoscut ca și micul Mihai, un slujitor al lui Isus Hristos și a bisericii sale a fost luat prizonier la Ortenburg în Carintia superioară. Alți doi au fost capturați împreună cu el, soția sa Lisel și Hans Gurtzham,¹ un pantofar. Au fost interogați în prezența unui vicar și a preotului paroh din Vilach, care încerca să se certe cu ei. Dar acești frați au continuat să răspundă până când cei care-i întrebau au trebuit să plece rușinați, neînfăptuind nimic.

     După aceasta, prizonierilor li s-au pus lanțuri și cătușe și au fost duși prin Stiria la Viena. În sala de judecată au fost dați pe mâna temnicerului, care le-a spus, ”Veniți, vă voi duce într-o temniță unde sunt unii din frații voștri.” Acolo l-au găsit pe Hans Staudach și pe cei trei prinși împreună cu el. Când s-au întâlnit, s-au îmbrățișat și s-au sărutat, lăudându-l pe Dumnezeu care i-a adus împreună pentru gloria numelui său. Mai târziu, Hans Staudach și cei trei au fost executați, după cum tocmai s-a consemnat. Ceilalți au fost ținuți în închisoare pentru aproape trei ani, până în 1549, când s-a produs un incendiu în Viena. Așa cum era obiceiul când izbucnește un incendiu, porțile orașului se închideau, iar prizonierii erau eliberați. Când focul a fost stins, fratele Mihai și soția sa Lisel –prin pronia dumnezeiască- au fost ajutați de către un orășean să plece din oraș și ei s-au întors la biserica-comunitate. Astfel, Dumnezeu le-a clădit o cale pentru ca ei să scape nevătămați și împăcați. Încă avem epistole și scrisori scrise de către acest Mihai.²

Decapitarea a patru frați la Viena, toamna 1545. Cronica fraților hutteriți. (70)

       În toamna anului 1545, Andreas din Villach a jefuit comunitățile din Schakwitz, Pulgram și Rampersdorf,¹ luând în special vitele, caii, boii, pielea și vinul, ceea ce Dumnezeu accepta și autoritățile permiteau. El a pricinuit mare pagubă bisericii-comunitate din cauza propriului său frate Stoffel, un fost căpitan în armată, care se alăturase frăției și care dăduse bisericii toate proprietățile sale. Andreas vroia să le ia înapoi. Până atunci, comunitatea n-a mai avut probleme grave de la persecuția din 1535.

       Numărul credincioșilor a crescut, cu oameni venind din multe țări, în special din Kaufbeuren și din zona aceea înconjurătoare. Mulți s-au alăturat bisericii, predându-și viețile voinței Domnului. Multe persoane aveau nevoie de un loc să trăiască, astfel că mai multe case au fost cumpărate, după cum urmează:

” Hans Blüetel a rămas în viață și cânta în flăcări pentru o perioadă destul de lungă.” Martirajul lui Hans Blüetel. Cronia fraților hutteriți (69)

     În 1545, un frate pe nume Hans Blüetel de asemenea a fost prins la Ried, Bavaria,¹ unde a fost trimis de către biserica-comunitate. Magiștrii din Ried au promis o recompensă tuturor celor care l-au prins și astfel un om pe nume Gugelwein l-a trădat. A vorbit la modul prietenos cu Hans ca și cum ar fi fost nerăbdător să îl întâlnească și l-a invitat în casa sa.

     Fratele gândindu-se că Gugelwein era îngrijorat de salvarea propriului său suflet a mers împreună cu el. Odată ce-a intrat, trădătorul a încuiat casa și a spus, ”Hans, ești prizonier.”

     Hans i-a răspuns, ”Doamne ferește, pentru că am venit la tine cu intenții bune!” Apoi, trădătorul a cerut bani pentru eliberarea sa. Când Hans l-a refuzat, Gugelwein a mers la magistrați și l-a trădat. Pe când trădătorul făcea asta, soția lui, de asemenea i-a cerut bani, spunând că magistrații îl vor ridica oricum. Dacă i-ar fi dat cinsprezece guldeni, ea l-ar fi eliberat. Dar fratele Hans Blüetel a refuzat să-i dea vreun sfanț și a spus că prin ajutorul lui Dumnezeu, el era pregătit pentru orice necaz.

Înnecarea fratelui Osvald la Viena, tăierea capului fratelui Andreas Kofler la Ybbs. Cronica fraților hutteriți (68)

      După ce uniunea a avut loc, Hans Gentner a fost trimis ca și slujitor împreună cu fratele Jörg Liebich și cu toți frații care tocmai se uniseră cu noi, să meargă la cei trei sute de oameni din Silezia și să le spună despre unire. Ei au fost întâmpinați cu cadouri ca purtători de vești bune. Fratele Bärtel Riedmair, slujitorul lor, a rămas în urmă o perioadă pentru a experimenta lucrarea Domnului în biserica noastră comunitate. Primăvara de timpuriu, Masa de Aducere Aminte a fost ținută la Butschowitz. Bärtel a rămas pentru a lua parte și el, după care a plecat înspre Silezia. Apoi, toți cei trei sute de oameni ni s-au alăturat în unitatea Duhului și au venit la biserica-comunitate de aici. A fost o mare bucurie de ambele părți. Aceasta a determinat mulți alți oameni în Silezia să urmeze adevărul cu mult entuziasm. În concordanță cu voința Domnului și cu dorința bisericii, Bärtel Riedmair a continuat cu credincioșie slujba Cuvântului pentru mulți ani și a murit în Domnul, așa cum va fi relatat mai târziu.

     De Întâmpinarea Domnului [2 februarie] în acest același an 1545 am închiriat o casă la Gobschitz¹ de la Matias (proprietarul din Mährisch Kromau) și ne-am stabilit acolo.

Cinci articole de credință, ”…fermecătorul șarm al persoanei înșelătoare și viclene…!” Cronica fraților hutteriți (67)

Aceasta însemna că unei congregații i se lua slujitorul fără a i se permite să cunoască motivul. Dacă întrebau, erau acuzați că ar avea duhul lui Datan și Abiram. Toate acestea au determinat frații menționați mai sus și alții să se gândească mai profund și să caute ceva mai bun. Modalitatea prin care acești frați de la Gabrieliți ni s-au alăturat, fiind mulțumiți de principalele chestiuni de credință și evlavie, este următoarea:
În primul rând cei patru oameni, Bärtel Riedmair, Fabian Fitz, Martin Voyt și Iacob Heusler au fost trimiși la noi de către oamenii lor, care deja au observat din anumite întâmplări că Gabriel se purta rușinos și fără frică de Dumnezeu. Acești oameni au venit având instrucțiuni să afle adevărul celor întâmplate, ori că au făcut bine că ne-au evitat atât de mult timp, ori că Gabriel a fost pe bună dreptate exclus sau nu. Când ne-am dat seama că manifestă o ardoare adevărată pentru adevăr, ceea ce era perfect, ne-am bucurat că încă o dată Domnul le-a mișcat inimile în căutarea a ceea ce au pierdut fără să știe, fiind atrași mai mult de fermecătorul șarm al persoanei înșelătoare și viclene, Gabriel, decât să se predea clarului și de netăgăduit adevăr. În frică de Dumnezeu le-am explicat tot ceea ce s-a întâmplat și le-am zis destul de deschis la ce speram, din moment ce am văzut unde procedasem greșit.

Extaze

…citat din cartea ”Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți!” de Fernand Legrand Editura Agape 2007, pag 62

”În punctul în care am ajuns acum trebuie să demistificăm anumite practici sau experienţe care în viaţa multora sunt un derapaj inconştient de la Scriptură. Iată mărturia depusă de părinţii lui pentru un tînăr creştin autentic: Cînd fiul lor a coborît din camera lui după ce a fost înaintea lui Dumnezeu în vorbire în limbi, s-a putut vedea pe chipul lui că în el se petrecuse ceva. Era aproape cum a coborît Moise de pe munte transfigurat de prezenţa lui Dumnezeu. De necombătut şi convingător, nu-i adevărat? Aşa pare să fie. Dar, ca să credem aceasta, ar trebui să trecem sub tăcere tot ce am spus despre scopul vorbirii în limbi. Ar trebui să lăsăm la o parte faptul că acesta nu era un semn pentru credincioşi, că practicarea acestui dar nu era acordată tuturor şi că nu se zice nicăieri că trebuie practicat acasă, cu atît mai mult cu cît folosirea lui s-a terminat. Acestea sunt trei lovituri date de Biblie, fără să le socotim pe celelalte pe care nu le pot reaminti fără a trebui să zic tot ceea ce am zis deja. Toţi cei ce se miră respectuos de asemenea experienţe nu-şi dau seama că Scriptura este ignorată şi ei se află în plin subiectivism, religiile orientale oferind mai mult în privinţa aceasta. Cei care au avut privilegiul să citească cartea Combats (Lupte) a părintelui Chiniquy, acest preot canadian care s-a convertit după cincizeci de ani de stat în Biserica Catolică, vor face bine să-i recitească, dacă pot, mărturia. El relatează că, în viaţa lui de preot, clipele cele mai binecuvîntate, mai înălţate, le-a petrecut în adorare în faţa ostiei. Atunci a atins el sublimul. El se simţea transportat, înălţat, transfigurat. După convertirea lui, acest „sublim“ provenit din doctrina transsubstanţierii i-a apărut ca o nelegiuire. Şi totuşi ce înălţare de suflet, ce exaltare, ce mărturie!”

Video înmormântare Traian Ban

Penultimul moisist care a mai întârziat pe pământ a plecat acasă. A mai rămas unul.

https://vimeo.com/172854189

Atașament fără angajament

”De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce spun Eu?” Luca 6:46

Am scris despre atașament și am scris și despre angajament.

Să detaliem.

A fi atașat de cineva dar neangajat față de el, e ca și cum cineva ar lucra la o firmă dar nu ar merge la lucru, ca și cum ar fi doar în acte.
S-ar lăuda la toți că lucrează la acea firmă vestită, dar de mers la lucru n-ar  merge și nici nu ar avea interesul pentru lucrul și programul acelei firme.
Așa suntem mulți creștini față de Domnul, ne imaginăm că suntem creștini și vrem să primim binecuvântări, chiar avem tupeul să le cerem ca și cum toată râvna noastră ar fi pentru Domnul și pentru casa Lui.
Zicem Doamne, Doamne dar nu facem ce zice Doamne, Doamne!
Manifestăm atașament dar nu manifestăm angajament (evlavie).
Ei, un astfel de om, care nu manifestă angajament (evlavie) ”să nu se aștepte să primescă ceva de la Domnul”.

Dezmințire

Primesc un mail din care citez:

” …de pe adresa vesteabuna@yahoo.com s-a trimis mai multor persoane o scrisoare denigratoare…”

Dezmințire

Această adresă nu este a mea.

Adresa care corespunde acestui blog este vesteabunaMAIL@yahoo.com

E clară intenția de atentat la imagine, operațiune specifică vechiului sistem, să faci doi opozanți ai tăi să se certe.

Omul pățit a avut o atitudine fair-play și mi-a scris. I-am explicat că scrisoarea denigratoare nu e de la mine și a înțeles.

Dacă a mai pățit cineva l-aș ruga să-mi scrie.

Omul care a pățit-o e necăjit rău. Nu știu ce conține scrisoarea, dar nu cred că e ceva plăcut.

Oricum atentatul la imagine este ca ploaia de dimineață. Soarele amiezii face ploaia uitată: ”El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.” Psalmul 37:6

și ”când suntem vorbiți de rău ne rugăm!”

.