Despre acest blog

28 Februarie 2009

   In urmatoarea perioada voi reduce activitatea pe acest blog.
   Comentariile vor fi verificate si afisate.
   Mult Har!


Drepturile omului nou

20 Februarie 2009

      Aseara am discutat mai mult cu un frate care s-a intors la Domnul doar de 4 ani.

L-am intrebat: “ce lucru v-a bucurat cel mai mult din ce ati gasit de cand sunteti credincios?”
       Mi-a raspuns fara ezitare: “fagaduinta din Faptele Apostolilor”: “

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum în oricât de mare îi va chema Domnul,…” FA 2:39 si apoi fagaduinta din Ioan 1:12 „Dar tutor celor ce l-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai Lui Dumnezeu!”

        Aveam in minte de mai demult sa oranduiesc cateva idei legate de „drepturile omului”, dar ale omului cel nou, cel ascuns, cel de mare pret, cel nevazut.
       Necunoasterea drepturilor lasa libera timiditatea si ezitarea, frica si inselarea, falsul si viclenia. Necunoasterea drepturilor si neuzarea lor duce la robie „celor ce din firea lor nu sunt dumnezei”, ce trist sa fi rob la robi, dar ce bucurie ca Cineva „a luat robia roaba”, adica a inrobit captivitatea si a dat daruri oamenilor.

1.Dreptul de a intra in locul sfant, de a te apropia in Sfanta Sfintelor, la tronul de Har, la scaunul indurarii….”sa ne apropiem dar cu deplina incredere de Scaunul Harului..”

2.Dreptul de a iesi din mediul spiritual corupt, de a emigra spiritual:”sa iesim dar afara din tabara si sa suferim ocara Lui…”

3. Dreptul de a ne numi copii ai lui Dumnezeu….” De aceea, Lui

nu-I este rusine sa-i numeasca frati…”

4.Dreptul de a cere Har de la Tatal:”

Pînă acum n’aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, …”

5.Dreptul de a trai liber viata cea noua: „Căci voi, fraţilor,

aţi fost chemaţi la libertate…” Citește restul acestei intrări »


Jertfe mrejei si tamaie navodului

20 Februarie 2009

navod
Habacuc 1:16 „De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! …”2
Împăraţi 17:10 „Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal şi sub orice copac verde…”

Oamenii isi manifestau multumirea prin entuziasmare si prin incurajarea la entuziasm, prin cooptarea la chef.
Moabitii i-au atras pe evrei la jertfele lor. Mare prilej de chef.

Ce reprezinta navodul?
Mijlocul meu de existenta, munca mea sau unealta cu care imi castig painea. In termeni mai moderni: cariera sau in limbajul comunist: implinirea profesionala? Apostolii carpeau mrejile. Noi ne carpim carierele: Citește restul acestei intrări »


Marturia lui Dadianov T.F. (primul evanghelist in Osetia de Nord)

15 Februarie 2009

In lumea materială lucrează legea: sămânţa aruncată în pământ aduce multă roadă. 0 astfel de lege lucrează şi în lumea duhovnicească.
Despre aceea cum a dat rod sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu aruncată în adâncul suferinţelor şi intuneri¬cului poporului osetin, cum a fost zidită Biserica lui Dumnezeu în mijlocul acestui popor eu şi vreau să scriu, deoarece sunt primul care m-am întors la Domnul dintre oamenii de naţie osetină.
Osetinii sunt unul din popoarele Caucazului de Nord. Ei au limba lor. La infăţişare se aseamănă cu alţi caucazieni: inguşi, ceceni, tavlini, cabardini.
Cea mai mare parte a osetinilor sunt mahomedani, ceilalti se socot ortodocşi, însă în realitate se închină idolilor, lucrurilor făcute de mâini omeneşti, unor părţi ale naturii. Aduc jertfe acestor zei pe munţi inalţi, in lunci frumoase, proaspăt înverzite. După aducerea jertfelor organizează călării acrobatice, jocuri, dansuri şi în încheiere fac un mare ospăt in frunte cu prorocii şi oamenii aleşi. Mie mi se părea că o religie mai bună decât în Osetia nici nu poate fi.
În felul acesta se poate sustine că osetinii sunt păgâni, care nu-L cunosc pe Dumnezeul cel viu.
Eu, Dadianov T. F., m-am nascut in mijlocul acestui popor în anul 1882 şi am fost educat in casa părintilor pănă la chemarea în slujba militară în 1902. În armată aşa şi n-am slujit, comisia m-a găsit inapt pentru slujbă din cauza bolii.
După ce m-am întors acasă, am primit invitaţie în gubernia Volân şi am plecat încolo în nădejdea de a îndrepta situaţia materială. Acolo mi-au apărut nişte cunoscuţi care mi-au propus să plec în America.
În străinătate de mine se îngrijea părinteşte un om foarte bun cu care făcusem cunoştinţă pe vapor. El era creştin. Numele lui e Vladimir Iakovlevici Ikskul.
Ce zile pline de bucurie am trăit atunci, cât de înţeleasă mi-a devenit dragostea lui Dumnezeu faţă de mine!

De atunci a trecut multă vreme, dar toate cele întâmplate sunt vii în memorie, este viu chipul acestui om nobil mânat de dragostea lui Dumnezeu. Nu prin cuvinte mi-a îndreptat el privirea spre Hristos, ci prin faptele iubirii de oameni. Mulţi oameni la prima întâlnire par blânzi, profund-gânditori şi devotaţi lucrului lor, dar la o cunoştintă mai îndeaproape toate acestea, asemenea unei fantome, dispar undeva şi se descoperă prefăcătoria rău-ascunsă. N-a fost aşa cu prietenul meu mai mare: cu cât mai mult mă apropiam de el, cu atât mai mult se descoperea sinceritatea, curăţia şi nobleţea sentimentelor lui.
Acasă m-am întors la începutul lunii mai 1910. Venirea mea a fost pentru toti neasteptată. Rudele m-au întâlnit ca pe cel mai scump oaspete si au făcut un mare ospăţ. Intr-o asemenea atmosferă era greu să spun ceva despre Dumnezeu şi despre ce a făcut El cu mine. De aceea am hotărât să găsesc mai întâi în Vladikavkaz fraţi şi surori după credinţă printre ruşi.
A treia zi după venire, duminică, m-am sculat devreme, m-am îmbrăcat, cum se întâmpla să mă îmbrac în New York, într-un costum excelent, am îmbrăcat manşetele scrobite, guleraşul, cravata, pălăria, am incălţat ghetele din piele moale şevro şi am pornit din Ghizel la oraş. Citește restul acestei intrări »


O framantatura noua…fara aluat (fatarnicie)

15 Februarie 2009

1Cor. 5:7  „Măturaţi(inlaturati) aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală(framantatura) nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. …”

„Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia…” (Luca 12, 1).

„Sa praznuim dar praznicul(sa luam parte la sarbatoare) nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimile curatiei si adevarului.” (1 Corinteni 5,7.8)

2Cor. 11:3 „Dar ma tem ca nu cumva , dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu viclenia lui, tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la simplitatea si curatia fata de Hristos…”

Azimile sunt mici, uscate, tari, neatractive si greu de inghitit. Au insa avantajul ca ocupa loc putin, se fac repede, se strica tarziu si nu sunt mai putin hranitoare. Le-au copt evreii fugind din Egipt pentru ca n-au mai avut timp sa dospeasca plamadeala. Au luat postavele subsuoara si au fugit. Au rascumparat timpul.

Noi suntem plamadeala lui Dumnezeu, iar El ne vrea fara aluat, fara fatarnicie, prefacatorie, viclenie,viata dubla. In Luca 12 Domnul Isus ne invata sa nu ne temem sa traim o singura viata, nu doua. Sa nu ne temem a nu ne gandi mai dinainte ce vom spune la interogatoriu, a spune tare afara ce am auzit inauntru, a nu ne procupa de „imagine'”, de „look”.

Sa fim ca azima. Framantatura lui Dumnezeu.

Si de fapt, ce aduce drojdia(aluatul) in plus? Nimic hranitor. Doar inmoaie , umfla, antreneaza aer. Iar aerul, vazduhul, nu hraneste, are alt domn, „domnul puterii vazduhului”, e un mediu propice inselaciunii.

Noi gasim in lume un mediu dedat la prefacatorie, la viata dubla. E ceva normal in aceasta lume.  Vedem acest lucru si in „lumea religioasa”. O idee se „umfla” si se face o predica, o prelegere „dospeste” si ajunge un sir de prelegeri si daca mai dospeste mult, se transforma intr-o carte groasa.
Unei cantari simple, cu un mesaj curat i se adauga drojdia intrepretarii artistice, aluatul dospit al repetitiilor spre o perfectiune a nimicului, incat mesajul simplu si hranitor e greu de gasit in prajitura moale si inecacioasa a spumei interpretarii.

„….cine a auzit Cuvantul Meu, sa spuna intocmai Cuvantul Meu! „Pentru ce sa amesteci paiele cu graul?” Ier 23:28

Sa ne temem(ferim) sa adaugam aluat(drojdie) in framantatura (noi suntem framantatura). Mai ales in intalnirile noastre pentru zidire, sfatuire, mangaiere, legatura frateasca, crestere. Sa fim simpli si neprefacuti. Sa nu ne supunem traditiilor
care ne inrobesc la tot felul de prefacatorii, al caror singur merit este vechimea(au dospit), („oamenii s-au obisnuit cu idolul”). Sa fim scurti si consistenti, cinci cuvinte.
„Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu….”(I Petru 4:11)

„Cuvintele lui Dumnezeu, cine vorbeste sa le spuna
cum le-a primit… cand va-ntalniti la adunare impreuna;…” (Ce facem cand venim la adunare? )

Inlaturarea aluatului, a drojdiei inseamna nu numai inlaturarea omului pacatos din comuniune(usor de facut (si de multe ori cu patos, de fariseii moderni)), ci a unui fel de viata si mai ales de religiozitate, plina de apucaturi dospite si umflate, dar cu tot mai putina faina hranitoare (cuvant macinat, inteles).

Repetitiile muzicale, formatiile si corurile, (neintalnite in tot Noul Testament) au in ele multa drojdie, hrana si mediu bun pentru capetenia vazduhului, dar omul cel nou n-are mai nimic, nici acolo, nici de-acolo.

Scolile teologice produc, ca la fabrica, „batrani” artificiali, necrescuti(de multe ori, din pacate, nenascuti) care sunt jalnici maestrii ai drojdiei, virtuosi ai nimicului, regizori ai vicleniei si rautatii.

De drojdie si de dospeli  se ocupa cei care nu traiesc sub imperiul urgentei („mijlocul sa va fie incins si facliile aprinse”), cei care au timp de pierdut, care nu fug cu postava subsuoara, cei care nu rascumpara timpul si nu-i cunosc valoarea.

Dospirea poate avea legatura si cu numarul in care ne adunam. Nu stiu prin ce artificiu de inselaciune, crestinii au ajuns sa creada ca daca se aduna intr-un numar mare, umflat, e mai bine decat intr-un numar mic. Ca multi e bine, putini e rau. Personal, cred ca numarul optim pentru o partasie este doi sau trei. Fiecare cu harul sau(specialitatea, slujba sa) lucreaza la zidirea celuilalt.
La doctor, preferam sa se ocupe  „personal” de trupul nostru.
La scoala, platim copiilor nostri meditatori care se ocupa de unu-doi.
La mecanic, ne place chiar ca doi-trei sa se ocupe de masina noastra.
Proiectul casei il discutam atent cu mai multi arhitecti….etc.
Numai sufletul nostru, nebuni ce suntem, il ducem in locuri in care unul se ocupa de o suta, locuri in care lipseste legatura frateasca, in care se face tratament superficial, „la comun”, in care lipseste acea dedicare in interesul fata de starea celuilalt, acea implicare in nevoile fratelui meu „fiindca  suntem madulare unii altora”. Eu vad lipsa „legaturii fratesti” reale si ca baza a intalnirilor noastre, cea mai mare catastrofa care i se poate intampla omului nou.
De aceea am scris si aceste randuri, pentru a fi multumiti cu El, cu simplitatea si curatia Lui, ca sa devenim astfel roditori in omul launtric (sa rodim dragoste, bucurie, pace….. si celelalte haruri) si astfel Tatal sa fie Glorificat(Ioan 15:8: „Daca aduceti mult rod, prin aceasta Tatal Meu va fi proslavit”(glorificat)).
Glorificarea harului lui Dumnezeu prin rodire trebuie sa ne fie scopul restului de traire a noastra in carne, nu mantuirea noastra sau a altora(acesta este unul din mijloace), daca nu vedem aceasta, ne-am ratat tinta credintei.
„El ne-a randuit mai dinainte…..spre lauda slavei harului sau” Efeseni 1:6, la fel si in v 12 si v 14.



Ce faci intr-o biserica mare?

3 Februarie 2009

Nimic, pana-ti vine randul!
Acest post este un raspuns la comentariul sorei Elisa de aici: comentariu elisa
    
        Prima intrebare: cum sa ai legaturi cu toate madularele?
         Sau, in context:„...Trupul este cel care are madulare pretutindeni de fapt…nu prea inteleg…biserica locala e un Trup? nu e!Atunci cum sa ai legaturi cu toate madularele?”
         Buna  intrebare, obliga la un raspuns la fel de bun. Ma simt nevrednic.
Dar „…ferice de cine citeste:”…tot asa este si Hristos…dupa cum trupul...” am inversat putin. E foarte simplu, toate madularele au legatura unele cu altele prin cap. Daca legatura nervoasa(comunicatia) cu capul este taiata, dispare si functia senzoriala si cea de comanda, iar ceea ce ramane, niste oase cu muschi fara intelepciune, nu mai folosesc la nimic.
Tradus in limba duhovniceasca: „…si-au pierdut orice pic de simtire…” Chemarea nostra spre unitate nu este sa facem orice fel de unitate ci ” …sa ne tinem stransi uniti de Capul din care tot Trupul creste…”. Vitala nu este unitatea intre noi, ci unitatea cu Domnul din noi. Numai simtirea duhovniceasca, acest simt ceresc al deosebirii si cercetarii duhurilor ne conduce la legatura frateasca, legatura a desavarsirii, care face ca Harul capatat de mine  sa se inmulteasca prin turnarea in „vasul gol”, largit, al inimii fratelui meu, iar eu sa ma umplu la randul meu cu ceea ce da „fiecare incheietura”. E o lucrare care nu o pot cunoaste decat cei care pretuiesc (nu leapada, nu dispretuiesc, nu ingroapa) Harul lui Dumnezeu, ci il pun in negot, il vestesc, se implica, cauta acel mediu in care dreptul lor de copii ai lui Dumnezeu nu este impiedicat. Dreptul la „emigrare spirituala” este un drept al „omului nou”:
„….La ce-ti folosesc in viata
aripi pentru ceru-ntins?
cand tu stai in colivia
oamenilor ce te-au prins!…”.(NM, La ce-ti foloseste spada?)
     Cat de usor au plecat oamenii in America, in alte tari, cand au simtit ca drepturile lor sunt incalcate si in alta parte sunt respectate!
      Tot asa, noi avem niste drepturi care deriva din statutul nostru de copii ai lui Dumnezeu: „…le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu….”.   Oh si cate drepturi decurg de aici, toate promisiunile lui Dumnezeu, care sunt numai in Hristos, se implinesc numai pe acest imens domeniu duhovnicesc, al Harului, al trupului lui Hristos. Dreptul de a ne apropia de tronul harului ” …cu deplina incredere…”. Dreptul de „…a iesi afara din tabara, purtand ocara Lui…” Evrei 13:13, dreptul de a ne aduna „….impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata…”. Si cate drepturi mai avem!
     M-am gandit mult la adunarile din Roma. Le saluta Pavel in Romani 16. Nu vorbeste de o ierarhie acolo, nici de mega-biserici sau de dorinta de a infiinta astfel de mega-biserici, nici de nostalgia dupa cei 5000 de la Ierusalim. Se adunau prin casa unuia sau altuia, nu gasim ca faceau conferinte periodice, mai mult, foloseste la un moment dat expresia: fratii care sunt impreuna cu ei….”(v 14, 15) Cata putere de exemplu, cata simplitate, cata maturitate! Un mediu perfect pentru a creea atatea legaturi fratesti cat de larga inima ai…si sa-ti largesti inima. Citește restul acestei intrări »