Adunare 18 Aprilie 2021

Lumina „sfântă” de la Ierusalim: o simplă reacție de autoaprindere a fosforului

Una din marile rușini ale țării mele este și trimiterea anuală a unui avion în Israel, de paște, să aducă „lumina sfântă”.
Probabil avionul va fi trimis și anul acesta.
Un profesor grec demontează șmecheria în cadrul unei emisiuni la o televiziune din Grecia.
Mulțumim pentru subtitrări.

Turma moștenirii Tale, care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului

„Paşte-Ţi poporul cu toiagul Tău, paşte turma moştenirii Tale, care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului…” Mica 7:14
Acum 4 ani când am fost în Israel, exact pe vremea aceasta, am urcat de mai multe ori pe Carmel.
Chiar acolo am dormit două nopți, la prietenul nostru din Haifa.
Din apartamentul lui de pe muntele Carmel se vedea Marea Mediterană.

Carmelul înaintează în mare, așa scrie și profetul: „Pe viaţa Mea, zice Împăratul al cărui Nume este Domnul oştirilor, ca Taborul printre munţi, cum înaintează Carmelul în mare, aşa va veni.” Ieremia 46:18
Taborul este un țugui de munte în mijlocul unei câmpii aproape de Nazaret, iar Carmelul este o peninsulă care „intră” în mare.

Pe vremea Împăraților, zona Carmel făcea parte din cele 10 seminții care au urmat calea lui Ieroboam, locul unde au profețit Ilie și Elisei, în împărăția care s-a îndepărtat de Domnul, dar totuși locul despre care Domnul îi spune lui Ilie: „mai am în Israel 7000 de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
Unde erau acești 7000?
Cu siguranță erau ascunși.
Obadia a ascuns 100 din ei în două peșteri, pe vremea când Izabela a omorât cu sabia pe prorocii Domnului.
Cercetând cărțile istorice și profeții avem o imagine completă asupra acelei vremi, leviții și-au părăsit moșiile, cetățile, chiar cetățile de scăpare și au „emigrat” în împărăția lui Iuda.
Dar nu scrie că au emigrat toți.
Fiii prorocilor sunt mai mult ca sigur acei leviți care au rămas.
Cred că despre aceștia scrie la Evrei 11:38 :”…au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.„
Prin munți!
Turma care locuia singură în pădurea din mijlocul Carmelului era probabil o colonie de proroci refugiați, urmași ai leviților, pribegi din cauza Izabelei și a religiei sprijinite de statul idolatru.
Aceast grup de refugiați, numit „turmă” este o imagine a Adunării.
Și această turmă este „păscută” adică hrănită de Domnul, nu profețiii care se hrăneau la masa Izabelei.
Carmelul era departe de „centru”, de Samaria, de capitala unde domneau tiranii, dușmanii lui Dumnezeu, Ahab și Izabela.
Mi-am amintit citind că, după primele două zile în Israel, când am dormit la prietenul nostru din Haifa, tot pe Carmel, (pe strada Obadia) am plecat la Elat, cu mașina închiriată, apoi ne-am întors la Ierusalim, era vineri seara și dimineața de sâmbătă, am predat mașina la centrul de închirieri și ne-am unit cu grupul adunat de pe 3 avioane din țară și…am plecat direct iar pe Carmel.
Locul este și acum împădurit. Aceste poze le-am făcut atunci.

Sunt acolo câteva sate de druzi, exact în mijlocul Carmelului, loc bun de refugiu, druzii au reușit de secole să-și păstreze nația și religia în mijlocul unei mări de arabi.
Era sâmbătă, zi liberă în Israel și druzii erau ieșiți la iarbă verde cu familiile. Prin pădure.

Probabil acolo era și reședința lui Ilie, pentru că spune Cuvântul că Ilie a zis lui Ahab: „Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal şi pe cei patru sute de proroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei.” 2 Împărați 18:19
Deci reședința lui Ilie era „pe muntele Carmel„.
Mai mult, și reședința lui Elisei și Ghehazi era tot pe Muntele Carmel.
„Ea (sunamita) a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel.” 2 Împărați 4:25
Pribegia prin munți, turma care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului este o imagine pentru noi.
Atunci când trendul general este adaptarea la idolatrie, îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu, mai este o cale, calea pribegiei, calea celor care „nu au vrut să primească eliberarea” condiționată de trădarea Domnului și au fost chinuiți.
În timp ce turma de proroci ai lui Baal mâncau la masa Izabelei, turma din mijlocul Carmelului este păscută de Domnul.
Cât de mult s-a adeverit acest lucru în timpul comunismului.
Cei ce au făcut cocesii, compromisuri și au cedat la învățătură s-au lumificat și nu au mai fost în stare să învețe, iar cei ce au pribegit prin închisori sau exil au continuat lucrarea Domnului, ei fiind turma „păscută de Domnul.”
Persecuția nu s-a încheiat și nu se va încheia până la răpire.
Și acum este o persecuție nevăzută împotriva celor dedicați lui Dumnezeu, împotriva celor ce doresc să trăiască cu angajament în Hristos. Mare taină.
În loc să caute pripășirea pe lângă Izabelele și Ahabii lumii, fiecare creștin conștient, când se vede condiționat în slujirea Domnului de concesii, trebuie să știe că Domnul ne-a lăsat în Scripturi modele și martori, exemple și înaintași.
Turma din mijlocul Carmelelui, leviții, care probabil emigraseră din Basan și Galaad sunt o pildă pentru noi.
Da, pribegi, da, prin munți, da, fără sprijin de la Ahab, mai mult, urmăriți cu sabia, dar erau singurii numiți Turma moștenirii Domnului, cei hrăniți de Domnul.
Tu dintre care vrei să faci parte, dintre cei aprobați de Izabela sau dintre cei hrăniți de Domnul?
Cam despre acest subiect am vorbit duminica trecută.

Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila.

Fragment dintr-o scrisoare a sorei Domnica Iovin către sora Lidia C.

„Noi nu suntem purtători ai niciunui mandat oficial din partea oamenilor şi nu reprezentăm nici o firmă. Ceea ce avem este harul și adevărul, împuternicirea din partea lui Dumnezeu (fără pretenția de a fi recunoscută de oameni) şi mireasma Domnului Hristos. Suntem sincer convinşi de nevrednicia noastră, de aceea preţuim tot mai mult harul care ne îmbracă, izvorul de sus şi plinătatea Celui ce plineşte totul în toți.

Decepţia cu care ai revenit din ţară era de așteptat. Ar fi fost ceva anormal şi un indiciu suspect, dacă ai fi venit mulțumită. Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila. Ba încă, pe măsură ce se apropie – şi încă vertiginos – venirea Domnului, atât aria exterioară cât şi cea interioară – duhovnicească – se va restrânge tot mai mult.

Suflete sincere şi prețioase ca aurul curat, sunt peste tot, în toate sistemele, dar sistemele ca atare s-au depravat mai mult ca oricând, odată cu cei ce s-au alipit numai de ele şi nu de Domnul. „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Săi„!!

În ultima vreme am parcurs cu citirea ultimele capitole din Evanghelia după Matei, privitoare la suferinţele şi moartea Domnului Isus Hristos. Acoperit de disprețul şi batjocura căpeteniilor lumii, cât şi a mulțimii suprainstigate, Domnul nostru a strălucit de demnitate divină, de calm și pace cerească, de sfinţenie şi puritate şi de autoritate regească în plină lepădare.

Acoperit şi încărcat de păcatele noastre, a strălucit în supunere şi ascultare de Tatăl, a înmiresmat cerul şi pământul cu frângerea şi zdrobirea fiinţei Sale și, ca Mare Preot al lui Dumnezeu, S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.

Bătut, umilit, batjocorit, scuipat, dezbrăcat şi răstignit a suferit cu răbdare, a murit cu credinţa în înviere, a disprețuit rușinea şi S-a uitat la bucuria care-i era pusă înainte. Şi bucuria aceea am fost noi, rodul suferințelor şi morţii Sale şi pecetea vieţii Sale biruitoare!

Din pomul cunoștinței binelui și răului, oamenii I-au făcut crucea. Iudeii I-au dat osânda de moarte, Neamurile L-au executat. Iudeii L-au declarat hulitor şi L-au renegat ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mesia şi Împărat al lor. Romanii I-au dat spinii, trestia și purpura, cuiele și lancea. Împărăţia de fier a lumii, Roma (cea de a 4-a parte metalică a chipului din cartea-Daniel) L-a recunoscut ca împărat bun de încoronat cu spini și partea fieroasă: cuiele şi lancea, I-a dat-o cu generozitate.

Dintre toți participanţii fervenţi la omorârea Domnului Isus, au „strălucit” în perseverenţă marii preoți. Iuda s-a sinucis – până şi el – mărturisind, cu o căință fără pocăință, că a vândut sânge nevinovat. Pilat și Irod nu I-au găsit nici o vină, dar marii preoţi au mers până la capăt cu ceea ce au început.

Cutremurul spiritual din univers care a însoţit drama din istoria creaţiunii, l-a făcut pe Pilat să intre și să iasă de trei ori din sala de judecată, până să poată . – în sfârşit – delibera sentinţa! De trei ori a oferit alegerea între Baraba și Isus. De 4 ori, în diferite forme, s-a pronunţat cu privire la nevinovăția Domnului Isus. Crima a făcut-o din ticăloşie și laşitate. Dacă a „excelat” Pilat în ceva, a fost în calitatea de a fi pus în faţa lumii cea mai mare cumpănă a alegerii: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc?”… De atunci și până astăzi, cumpăna e tot acolo unde a pus-o Pilat. Încă mulţi nu ştiu ce să aleagă, iar alţii aleg pe Baraba. E ceasul cumpenei şi lumea e în cumpănă. Suntem și noi, dovediţi ca unii care nu întotdeauna știm „să deosebim lucrurile alese„… (Filip. 1:9-10). Rămânem adesea în cele comune și, pentru că seamănă prea bine unele cu altele, nu ştim care sunt cele alese. Se pare că alegerea între păcat şi moralitate se mai face cumva (astăzi), dar când în cumpănă apare: „pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc? „, omul vechi, firea pământească şi lucrările ei atât cele rele cât şi cele bune, nu se deosebesc vizibil de firea nouă și preţul răstignirii împreună cu Domnul Hristos nu e pus, pentrucă nu se cunoaşte.

Ce să mai zicem, când Pilat strigă: „… dar CE SĂ FAC CU ISUS, CARE SE NUMEŞTE HRISTOS”? „Isus” pot fi mulţi, „Isus Hristos” e Unul Singur! “”Hristoşi mincinoși sunt mulți, Unul Singur este Cel adevărat: „Cel răstignit”! La cumpăna aceasta cei mai mulţi și foarte mulţi se angajează să facă ceva cu Isus, „pentru EI”, „cu ajutorul Lui”, lucrarea Lui”… dar prea puţini Îl lasă pe El să facă El ceva cu ei, în ei, prin ei!

La procesul intentat de marii preoţi, Domnul nu S-a ocupat de martorii mincinoşi. Nu S-a apărat. Dar la conjurarea legală care 1 S-a făcut (cap. 26:63) a răspuns din plin! … Tot soborul: “căutau” formula de moarte, dar „n-au găsit nici una“. A trebuit Dumnezeu să le-o dea, pentru că Dumnezeu n-a permis ca Fiul Său să moară sub o acuză falsă, inventată de oameni! El a murit pentru ceea ce era cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Hristosul, Fiul Omului!!

Dacă această sublimă realitate, era hulă şi osândă de moarte în ochii marilor preoți, aceasta era slava Lui Dumnezeu odihnindu-Se peste Fiul Său preaiubit!

„Ba mai mult” – este mărturia dumnezeiască a Fiului! Cu aceasta şi de aici începe harul! Tot ce este şi face harul, tot ce a adus harul este „mai mult“ decât tot ce a fost şi ar putea fi! Mai mult decât ce este harul în Domnul Hristos, pentru noi, nu există, şi mai puţin nu se poate! (In cap. 5 din epistola către Romani se vede din plin frumuseţea harului; de 7 ori se repetă acest dumnezeiesc “ba mai mult”!) Fiul lui Dumnezeu și Hristos – Mesia, întruchipat în Fiul Omului a fost pricina de scandal, de poticnire a înţelepţilor religioşi; nebunia lui Dumnezeu aceea care este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lumii. În cea mai puţină cu putinţă de exprimat, în vorbire, Domnul a spus toată realitatea divină a persoanei şi lucrării Sale: “”…veţi vedea pe Fiul Omului șezând”, „şi venind„! Glorificat la dreapta măririi dumnezeieşti, ca Cel ce a fost mort, dar este viu în vecii vecilor, va veni pe pământul pe care a suferit şi a murit, cu slavă și cu putere fără sfârşit!

Şi dacă în faţa lumii religioase, Domnul Isus Hristos a primit cea mai gravă acuză asupra Sa, dar cea mai înaltă slavă dumnezeiască în ochii Tatălui, tot așa, în faţa lui Pilat, lumea politică, El a spus: „Da, sunt Împăratul Judeilor”! Acest lucru era cel mai grav ce putea fi în faţa Romei.

„Legat”, „dus” şi “dat” în mâna dregătorului Pilat din Pont, Domnul Isus a împlinit începutul proorociei de a fi pus în numărul celor fărădelege! „Răufăcător” a fost socotit şi numărat Domnul nostru, Care a fost Singurul Bun și a făcut singurul bine! Între cei doi tâlhari, răstignit la mijloc, a însemnat a fi fost cel mai mare răufăcător dintre ei şi dintre toţi!

Dar, îngropat la un loc cu cel bogat “a fost partea cealaltă, onoarea funerară pe care I-a pregătit-o Tatăl şi, nu numai atât, ci mai ales, în vederea celor mai potrivite condiții pentru arătarea slavei învierii. Dintr-un „mormânt nou”, „în care n-a mai fost pus nimeni”, “săpat în stâncă”, cu intrarea acoperită cu o piatră prăvălită şi sigilată, păzit de străjerii Romei, ferecat din toate părțile (stânca din 3 părţi şi piatra dintr-o parte) Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului a ieşit biruitor asupra morţii. (Piatra n-a fost dată la o parte de înger ca să-l facă Domnului loc de ieşire, ci ca să poată fi văzut mormântul gol, de toți martorii învierii Lui!).

Şi, dacă Irod și Pilat s-au împrietenit din vrajba în care au fost, cu prilejul procesului Domnului Isus, la îngroparea Sa, s-au împrietenit Iosif din Arimatea – bogatul, cu Nicodim – fariseul şi s-au dat pe faţă ca ucenici ai Săi.

Preoţii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu – Hristosul – Mesia – Fiul Omului; Romanii au răstignit pe Împăratul ludeilor. Acolo am fost și noi toţi, de partea lor, încadraţi, mai ales, între Neamuri! Binecuvântat să fie Cel ce a deschis izvorul nesecat al harului, pentru Iudei şi pentru noi, Neamurile! A Lui să fie slava în veci!

Împreună cu fr. M. salutăm cu dragoste întreaga familie. Numărul nostru de telefon este: ___________________
Te îmbrățișez cu dragostea care ne-a fost turnată prin Duhul Sfânt şi te sărut

Cu o sărutare sfântă! A ta, soră, D.

sursa: Lidia C. Pelerinajul meu spiritual, O colecție de scrisori, editura Multimedia Arad, 2002, pag. 67-69

Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite! Sau „cel puțin șapte lucruri pe care ni le spune Covidul?”

„Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul...” Mica 3:11
Urmărirea câștigului material din religie sau simonia, cum este numită, este alături de sectarism (și ridicolele etichete despre care am scris într-o postare anterioară), o altă mare rușine a creștinismului apostat.
Puțini, foarte puțini din cei ce proclamă Cuvântul lui Dumnezeu pot spune astăzi ca apostolul Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.” FA 20:33, iar dacă totuși ar fi unii care „se bizuie pe Domnul”, dar „nu lucrează nimic„, tot nu seamănă cu apostolul care a scris mai departe: „Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele….” Textul mai adaugă: „….şi ale celor ce erau cu mine.” A lucrat ca să asigure nevoile grupului cu care umbla. Nu a așteptat ca aceia sau alții să-i dea lui.
(Dacă vorbiri în limbi autentice n-am găsit dragii mei de 11 ani pe net, cred totuși că astfel de oameni care să refuze să ia vreun ban pe „Cuvânt” se găsesc destui, că de nu, țara asta ar geme și mai greu de mânia Domnului.)
Dar lumea geme totuși sub pandemie!

Nu cumva pandemia asta strigă ceva?
Nu cumva covidul este o pedeapsă?
Nu cumva pedeapsa asta a trimis-o Dumnezeu?
Nu cumva Dumnezeu vrea să ne spună tuturor ceva prin această pedeapsă?
Să fim atât de nebuni să nu vedem că Cel ce a creat ADN-ul și a organizat furnicile, Cel ce a proiectat aripa libelulei și cohlea să fi fost luat prin surprindere de Covid? Nici pomeneală, pandemia este pedeapsa Lui și această pedeapsă trebuie ascultată.
Cel ce a trimis pedeapsa trebuie ascultat.
Vă propun pentru înțelegere să aplicați șablonul apostolic: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu ….” 1 Corinteni 10:8
Să nu socotim că acest text se aplică doar bisericii(Adunării), Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor și El dorește ca toți să vină la pocăință, chiar și cei din Ninivele, Sodomele și Gomorele veacului 21.
Așa că lumii întregi îi spune Cel ce trimite pedepse, prin pana apostolului:
–să nu poftim după lucruri rele
-să nu fiți închinători la idoli
-să nu curvim
-să nu ispitim pe Domnul
-să nu cârtiți
Și nu spune numai atât, spune mult mai multe. Voi lua din Biblie și mai ales din cartea profetului Mica câteva motive pentru care Dumnezeu trimite pedeapsa.

1. Pandemia este globală, ca și potopul. De mult n-a mai fost o urgie mondială. Poate de la potop. Despre potop, Cel ce trimite pedepsele scrie în cartea Lui că „a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi„. Un astfel de fapt ne spune pedeapsa, că a venit ca răzbunare divină pentru nelegiuiri generale.

2. Gândirea la rău este păcat, și numai gândirea, ce să mai zicem de înfăptuire! Cel ce trimite pedepse a lăsat scris de ce le trimite: „Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni,…” Mica 2:1-3 Observați vă rog că relele sunt plănuite în imaginație mai întâi, apoi la ziuă sunt înfăptuite. Motiv de pedeapsă.

3. Interzicerea celor ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu curat este un motiv de pedeapsă, punerea pumnului în gură. „„Nu prorociţi!” zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!” Mica 2:6
Îmi amintesc de interzicerea, exact în anul 2019, anul apariției covidului, a lui Aurel Gheorghe din bisericile evanghelice. Nu prorociți! (Până la urmă tot au reușit să-i oprească analizele profetice, prin „influențare pozitivă” probabil). Cauze de pedeapsă toate. Amos 2:12 ”Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin, şi proorocilor le-aţi poruncit: «Nu proorociţi!»” Am comentat atunci și am revăzut comentariul, am scris atunci trolilor care au năvălit aici pe blog:” Nu vă jucați cu Dumnezeu că nimeni n-a câștigat din jocul ăsta!”

4. Injustiția socială este un motiv de pedeapsă. „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov şi mai-mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul,…” Mica 3:1-2. „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi..” (6) Păcat și pedeapsă.

5. Mituirea judecătorilor, administrația coruptă, religia plătită, sunt motive de pedeapsă. „Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată şi prorocii lui prorocesc pe bani...” Mica 3:11 Aceștia sunt cauza distrugerii: „ De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre...” (12) Aici ar fi multe de adăugat. Industria religioasă nu are de-a face doar cu sumele de bani cheltuite aiurea și cu șarlatanii care sugativează aceste fluxuri financiare, ci mai degrabă cu muntele de nepăsare care umbrește ca o prăpastie adevărul divin și-l face pe om să se simtă ocrotit de acest univers de religie, de predicărie, de cântărie, dar fără să fie el implicat mai mult decât un spectator care plătește o taxă la un spectacol.

6. Violența, minciuna în comerț, înșelătoria sunt motive de pedeapsă. „ Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale. ” 6:12-13 Pustiirea este o plată a păcatului.

7. Răspândirea și generalizarea răului până la dispariția celor drepți aduce pedeapsa lui Dumnezeu. „S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.  Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie…” 7:2-4


Am mai putea adăuga la cauze ale pedepsei:
-alungarea lui Dumnezeu din școli, din manuale,
– alungarea creaționismului din programa școlară
– răspândirea homosexualității și acceptarea la nivel social general
– persecutarea la scară aproape mondială a celor ce urmăreau educația creștină, a celor ce făceau homeschooling, a familiei creștine
– continuarea idolatriei religioase, pelerinaje, moaște,
– spectacole, concerte, meciuri, chefuri, evenimente: „poporul s-a sculat să joace” cu scopul distracției, uitând și neglijând pe Dumnezeu
Cam acesta este mesajul pedepsei, cam acesta este mesajul Celui ce-o trimite!

Când îngerul morții nu poate fi oprit, trebuie să ne punem aceste întrebări, trebuie să ascultăm răspunsul.

Ce trebuie să facă cei ce ascultă pe Cel ce trimite pedeapsa?
În primul rând să se ferească de a participa la răul care aduce pedeapsa, sub toate formele lui.
Dacă ești într-o poziție de autoritate, să nu folosești silnicia, violența.
Dacă împarți dreptatea, să nu primești mită, ci să fi drept.
Dacă vestești Cuvântul, să o faci de bună voie, ca Pavel, nu pentru plată.
Să nu te gândești la rău, nu numai să nu-l faci.
Să vestești tu însuți Voia celui ce trimite pedeapsa, să nu faci pe surdul la glasul pedepsei.
Să nu te faci, să nu vă faceți că nu înțelegi ce spune!
Ascultați pedeapsa!

(Urmează, cu voia lui Dumnezeu, tot din cartea Mica o cugetare despre „Turma din mijlocul Carmelului”,(7:14) o imagine a Adunării de astăzi, persecutată în acest veac rău.)

Chemați la „a rămâne dedesubt, a suporta”

„De multe ori, fără să caut intenționat, sfârșesc cu aceeași idee ca la început, un fel de rime îmbrăţișate, ca la ramurile în trei semicercuri ale sfeşnicului.
Uriaşii stâlpi dinaintea Templului, ale căror numiri arată tăria, suportau fațada.
Roata de jos a morii suportă pe cea de sus.
Cuvântul de care mulți fugim: răbdare, în greacă este compus aşa: a rămâne dedesubt, altfel zis, a suporta.
Ne-ar plăcea să fim doar stâlpi onorifici, de o artă falsă, artificială, care nu au nimic de susținut, nici măcar o traversă de fereastră.
Foarte rar predicatorii pomenesc versetul acesta: „Știţi că şefii națiunilor domină peste ele şi că cei mari uzează de autoritatea asupră-le; dar între voi să nu fie așa, ci oricine va vrea să devină mare printre voi va fi servul vostru”. Prin aşa cuptoare îi pregăteşte „Topitorul de inimi”!”

V.V. Moisescu, Cartea Iov, pag 159

Adunare 4 Aprilie 2021

La moartea lui Gabi Luncă

După ce a cântat mulți ani pentru lume, după întoarcerea la Dumnezeu a cântat doar muzică creștină.
Invitată uneori la televiziuni, nu s-a rușinat de Numele Domnului Isus, ci cu multă înțelepciune a îmbrăcat mesajul Veștii Bune în melodii lăutărești și a pătruns, vorba lui Traian Dorz, acolo unde „noi nu mai putem pătrunde”:

„Zburați cântări în patru zări
Pe dragoste și unde, pătrundeți voi
Pe unde noi nu mai putem pătrunde !
MĂRTURISIȚI pentru Hristos
Convingeți conștiința, că totul este-n veci frumos
Când biruie Credința.” (T. Dorz)

Prezint aici doua astfel de cântări:

Vă rog stimați cititori ai acestor rânduri, DACĂ VREȚI SĂ COMENTAȚI PE FACEBOOK, să țineți cont că după învățăturile lui Dumnezeu din Biblie, „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata„, deci după moarte nu mai vine vreo iertare, indulgență, sau slujbă care să-l ierte pe omul păcătos.
Această încredințare a avut-o și Gabi Luncă, de aceea s-a împăcat cu Dumnezeu atât timp cât a trăit.
Sunt convins că și-ar fi dorit ca cei ce-i ascultă cântările, să asculte nu numai melodia frumoasă, nu doar vocea inconfundabilă, ci și cuvintele, care îndeamnă pe fiecare ascultător la pocăință față de Dumnezeu.
De aceea vă rog, nu scrieți la comentarii: „Dumnezeu s-o ierte!”
A iertat-o.

Adunare 28 Martie 2021

Ridicolul etichetelor și gloria comunicării

„…între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 1 Corinteni 1:11-12

„…sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.” 2 Timotei 2:9

Nu este un lucru mai rușinos și mai ridicol pentru creștinătate decât sectarismul.
De la cele mari și istorice, (căci nu cunosc secte mai virulente și mai tupeiste în Europa decât bisericile autocefale), până la cele mici, fiecare grupușor își are ierarhia Lui, piramida lui cu papa propriu din vârf și respectivele anateme care se rostesc și se distribuie ca săgețile și tirurile pe un front de luptă neînțeles de privitori.
Dar mai sunt și alianțe, părute fericite, când cei „ai lui Pavel” se înțeleg cu „cei ai lui Apolo”, (dar fără să renunțe niciunul la eticheta lui), formează o „alianță” și par mari în ochii lor.
Rușinea e doar mai mare.
De fapt există stări rușinoase de plâns, dar există și rușini ridicole, de tot râsul, când rușinea vine din multă îngâmfare amestecată cu prostie din belșug, nu știi care pe care se laudă.
Să dau un exemplu, trebuia să fie o postare: „iubită biserică”, dar o pun aici ca paragraf, e destul („de rușinos/ridicol”).
Sunt ani buni de când pe meleagurile virtuale, un pastor vestit pe nume IȚ a trecut cu arme și bagaje de la baptiști la penticostali. El zicea că la carismatici, nuanțe. (Nu comentez că omul era securist din tinerețe, dificil de dovedit, greu de lămurit.)
Dacă cunoști istoria României, nu te miri, era la modă la boieri trădarea, treceai de partea celuilalt.
Ca răspuns la „trădare”, un alt vajnic pastor baptist din Bihor (dinspre Cluj, zona mea) a scris un articol, alt pastor din America a scris ceva de profeții lui Baal, revistele românești și blogul unui cunoscut profesor au găzduit postarea.
Vuia netul, „ce mai freamăt, ce mai zbucium”….
Nu trec mulți ani, poate doi-trei, când cunoscutul profesor a venit la una din cele mai mari biserici penticostale din orașul meu. El baptist.
Pe șustache, pe tăcute, fără anunțuri la rve sau altfel.
Doar că eu, având obiceiul ca seara să ascult o predică, două pe la biserici, pe net, navigam de la una la alta să găsesc ceva vrednic și dau de om.
M-am frecat la ochi, nu-mi venea să cred. Între „prorocii lui Baal”!
Își marca schimbările de „puncte” ale prezentării (și de instrumente muzicale) cu expresia „iubită biserică”.
Stop, stop, mi-am zis, ori ești „iubită biserică”, ori sunt „prorocii lui Baal”? Dar mi-am zis numai mie și poate la doi-trei, acum vouă. Întrebând, am aflat cam care e tariful (sau era înainte de covid), al unei predici, nu mai conta eticheta.
Ridicol.
Cum pot niște bancnote să transforme „prorocii lui Baal” în „iubită biserică”?
Cât de ridicole par etichetele.
Gata cu exemplul.
Ce facem cu ridicolul?
Nu cred că profetic avem ce face.
Babilonul religios este copia Babilonului politic, urmarea dorinței oamenilor de a se uni „în diversitate”.
Chiar după Babel și după apariția translatorilor, visul Uniunilor e visat de multe minți fierbinți.
Unde e ridicolul în toată treaba? În etichetă.
De fapt în lipsa acelei descrieri a ingredientelor, acel tabel de nutrienți prezent pe orice produs alimentar.
Cele mai multe etichete religioase nu descriu decât nutrientul diferit, chichița prin care se deosebesc de ceilalți și numai despre asta vorbesc, cu pancarta asta defilează. Restul poate fi apă chioară, nimeni nu-ntreabă.
Am meditat la etichete mult și v-am scris și vouă din Betleem, după ce vizitasem En Ghedi, pe undeva între Muntele Ispitirii și izvorul lui Elisei, pe la jumătatea postării).
Citez:”Eu urăsc etichetele.
Nu ceea ce este în spate, mai ales pe oameni, pe oameni îi iubesc pe toți, mai ușor sau mai greu, dar etichetele le urăsc aproape pe toate cu o ură sinceră.
Mai ales cele care le simt că vor unii să le lipească pe mine. Sau pe care le văd pe alți oameni. Unii le poartă cu mândrie inconștientă.
Mă declar întotdeauna doar creștin când sunt întrebat.
”De care?” …se insistă.
Sau: ”unde mergi la biserică?”
Eticheta ”creștin” nu place nimănui, unii cred că așa ceva nici nu există.
”Trebuie să fi de vreun fel, dar nu vrei să spui.”
Pe cei ce insistă să mă întrebe, îi bag în ceață și mai tare, le răspund ce-mi trece prin cap atunci fără să caut să-i conving de ceva
Știu eu ce are el în cap?
Pe ce zidesc o convingere?
Este timp? 
Am aflat aici în Israel că pe lângă termenul de convertire (la religia evreiască) sau de trecere la starea de evreu practicant, ei mai au și termenul de desconvertire, pentru asta folosesc ceva de genul: reîntoarcere la întrebări.
Cum ar fi că cei convertiți au certitudini, iar cei neconvertiți au doar întrebări.
Cât privește etichetele sau eticheta mea, prefer să îi las pe oameni la întrebări (confuzii) sincere, decât la convingeri proaste.
O confuzie mică adăugată unei confuzii mari, nu e nici o catastrofă.
Căci ce poate spune o etichetă, sau ce este o etichetă?
O etichetă este un cuvânt pus din lene a minții, pentru a condensa în câteva litere un buchet de prejudecăți.
Și iată că am dat o pildă, și am și pus definiție la etichetă, definiția este mai bună decât eticheta, iar pilda mai bună decât definiția.
Domnul Isus a folosit etichete mai deloc, definiții puține și pilde din greu.”
Așa că etichetele și etichetații vor rămâne, n-avem ce face, Babilonul va fi nimicit de arătarea Domnului Isus, nu de o postare pe blog.
Dar ce faci tu, care ai citit totuși postarea de pe blog?
Vei mai rămâne etichetat? Vei rămâne în Babilon?
Căci mai este o cale, un biblică, cea necunoscută de lume, cea îngustă, cea disprețuită.
„Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus...” Coloseni 3:17
Să nu faci nimic în alt nume, sub altă etichetă, decât în Numele Domnului Isus.
Nu să lipești, nu să cumperi, ci să dezlipești, să renunți la altă etichetă.
Sau pare simplu.
Când cineva vrea să placă lui Dumnezeu, va căuta să se conformeze cu ce scrie în cartea Lui.
Iar acolo nu scrie de alt nume, decât numele de creștin, numele Domnului Isus:
-să slăvească pe Dumnezeu în numele acesta
Desigur îmi veți vorbi despre comunitate, despre nevoia de a fi împreună, despre legalizare, despre săli și vă va duce mintea la industrii. Pe mine să nu mă luați cu voi în drumul minții voastre. Comunitate da, industrie ba. Mă uit în Noul Testament și nu văd un dinar cheltuit pe o cărămidă, nu văd o drahmă dată ca salariu la vreun pastor.
Oamenii nu au nevoie de etichete, nici Dumnezeu, dar clădirile au nevoie de proprietari persoane juridice, iar ierarhiilor le trebuie cod fiscal și cont bancar. Deci etichete.
De aceea țin acest blog gratuit, nu că n-am 10 euro pe an sau 30 să cumpăr un Plan și să profesionalizez aspectul, chiar mă și pricep, dar vreau să dau și un exemplu de cum se poate vesti Cuvântul fără bani și fără plată ca și în cântarea 634 din Cântările Evangheliei.
Mai demult era mai greu, ca să poți sluji altora, ca să poți fi ascultat trebuia să mergi într-o sală unde stăteau mai mulți oameni ….și tot așa. Aceste săli aveau șefi, care te lăsau sau nu.
Când respinșii erau destul de tari, făceau alte săli, cu alte etichete și tot așa…dintr-o neputință.
Cunosc un sat în ardeal care are 7 biserici și nu sunt nici maghiari, nici nemți în sat, șapte confesiuni românești, de fapt șapte etichete.
O istorie de 2000 de ani a umplut o geografie a pământului cu milioane și milioane de „biserici”, de săli, toate etichetate, toate cu pretenții, dar Dumnezeu nu de acești mastodonți are nevoie, nici de muzică profesionistă, nici de doctoranzi în teologie examinați de preoți catolici și ortodocși, brrrr! Dumnezeu are nevoie de suflete fierbinți care să ardă de dor să-L slujească sub comanda Fiului Său.
Duminică la adunare, am auzit o pildă cu un flautist din orchestra împăratului chinez. Bietul de el, nu știa să cânte, dar cumva a ajuns în orchestră și…mima. Până într-o zi când împăratul și-a arătata dorința de a-i asculta pe fiecare muzicant cântând solo. Atunci bietul „flautist” s-a sinucis.
Munca este în comun, dar judecata este separat, personală.
„Comunitatea”, de fapt „etichetatea” dă un anume confort, ca al flautistului din pildă.
Dar judecata nu se va face pe etichete, nu va fi cu orchestra, ci solo.
Nici nu va fi un rai baptist și unul penticostal.
Omul cu articolul (este și acum articolul pe blogul lui) putea să meargă la penticostali și chiar suna frumos „iubită biserică”, dar după ce rezolva problema etichetei, după ce ștergea articolul și-și cerea scuze. Fabulez.
Ridicole și rușinoase moșteniri.
Din fericire există gloria Cuvântului, Cuvânt care se rostogolește cu viteza luminii în ultimele două decenii.

Nu socotesc întâmplător faptul că pandemia a venit doar după ce tot omul de pe pământ ține în palmă un telefon deștept cu care poate vorbi aproape gratis cu cine vrea și poate asculta ce vrea. Chiar tu, prietene, poate ești unul din cei trei din patru oameni care-mi citești postările pe telefon, nu pe comp. Ține de gloria înțeleptului nostru tată, care și-a ținut îngerii răzbunători în cazarmă până toți oamenii au avut acces la ecran.
Revoluția tiparului de pe vremea lui Gutenberg va fi depășită în amploare de revoluția informatică, de trecerea Cuvântului de pe hârtie pe ecran și din tipografie în eter. Sau a depășit deja.
Vă scrie aceste lucruri un om care a fost urmărit ca un tâlhar și ca un hoț pentru 3-4 pagini fotocopiate, zeci de oameni m-au urmărit, și asta doar acum 32 de ani. De atunci, nu doar libertatea peste țările Europei de Est a venit, ci slobozirea Cuvântului din ghearele hârtiei, în zborul ca de lumină al razelor internetului.
Și nu numai din ghearele hârtiei, ci și din ghearele popilor și din cuștile etichetelor, din ridicolul etichetelor.
Gloria Cuvântului constă în puritatea Adevărului Său, în indestructibilitatea argumentului, a logicii din spate și a deducției pe care o generează.
Iar acest Cuvânt, fiind acum liber de milenarele cătușe ale clădirilor, are dreptul să lepede bulendrele uniformelor închisorilor în care a fost ținut.
Ce să facem „în Numele Domnului Isus”?
Să vestim Cuvântul Său.
Atât de mult mă bucur că am ascultat la vremea potrivită de cei mai bătrâni și mai înțelepți ca mine, care m-au învățat să rămân pe viață neînscris nici într-un cult și așa să-l slujesc pe Dumnezeu.
Dacă ar trăi ei acum să vadă cum canalele de Youtube și blogurile, paginile de Facebook au umplut lumea și puterea etichetelor e afectată grav.
Iar puterea Cuvântului se arată în Gloria cu care renaște precum pământul dă afară florile primăvara.
Falimentul etichetelor, dezbrăcarea de putere a domniilor ce poate să însemne decât glorificarea Cuvântului.
Nu-l scoateți pe Dumnezeu din ecuația aceasta în care vedem că distanțările sociale coincid cu posibilitățile de infinit de rapide apropieri virtuale. Doar un Dumnezeu plin de dragoste și de asprime, putea ca un tată bun să reseteze lumea copiilor Săi, ca să și-i apropie de El.
Socotiți o binecuvântare faptul că puteți vesti Cuvântul pe net și faceți-o!
Lăsați etichetele, vestiți în Numele Domnului Isus!
Și nu doar să le lăsați, lepădarea etichetelor să o faceți și ieșind în mod real de sub autoritatea ridicolă a celor care susțin aceste proiecte satanice, aceste șubrede invenții în numele cărora sug arginți.
Dacă Apostolul ar trăi astăzi și ar scrie o scrisoare, în primul capitol asta v-ar spune, ca mine: „…..între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!”
Cuvântul glorios nu are nevoie deloc de etichetele zdrențăroase și etichetele nu au cum ajuta Cuvântul care le condamnă.
De partea cui rămâi tu dragul meu?