Un bob de grâu stătea cu sine
la povești:
„Mi-e nemaipomenit de bine-
aici în spic.”
Când te gândești?!
Să nu duc lipsă de nimic.
Mă bate soarele,
mă coace,
-ei, asta-mi place!
Sunt dolofan și rumenit.
Dar, câte-odată mai și plouă…
„Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. Luca 19:40
La Ierusalim s-a deschis anul trecut (2022) Institului Armstrong de Arheologie Biblică.
Revista Institutului are ca titlu: Let the stones speak (Să vorbească pietrele!)
Orice iubitor al Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să acorde atenție acestor lucruri și arice om ar trebui să fie iubitor al Cuvântului lui Dumnezeu.
Aproape toate evenimentele biblice au avut loc pe teritoriul Israelului și toate au lăsat urme arheologice.
Este uluitoare precizia cu care aceste urme arheologice extrem de bogate coincid cu textul biblic.
Resursele puse la dispoziție de Institutul de arheologie biblică sunt uluitoare.
Pentru necunoscătorii de engleză, se poate traduce cu Google Translate, chiar și canalul Youtube.
Dau aici resursele, cu o scurtă descriere:
Pagina web a Institutului:
https://armstronginstitute.org/
Revista:
https://armstronginstitute.org/magazine
O puteți primi prin email dacă faceți subscribe.
Și se pare că o puteți chiar primi acasă gratuit: https://armstronginstitute.org/literature_requests/origin
Canalul Youtube:
https://www.youtube.com/@armstrongstinstitute
Iată aici povestea tunelului lui Ezechia:
Lanțul logic al motivației cunoașterii acestor lucruri este următorul:
1. Apostolul Pavel ne spune că „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. ” 1 Corinteni 10:11 și eu cred că se referă la toată istoria evreilor, la tot Vechiul Testament, nu doar la peregrinarea prin pustie care este menționată expres. Chiar dacă doar la pustie se referă acest text, mai avem un îndemn (poruncă): „Nu disprețuiți prorociile!„, text care ne spune să acordăm atenție prorociilor. Iar ca să înțelegem prorociile trebuie să cunoaștem fiecare epocă a fiecărui împărat sau judecător, să înțelegem fiecare eveniment. Iar fără cunoașterea geografiei biblice, înțelegerea rămâne deficitară. Cineva va putea spune că Nu disprețuiți prorociile s-ar referi la prorociri gen cele făcute de Agab, la prorocii de pe vremea apostolilor.
Mai rămâne texte multe care nu ne lasă să justificăm ignoranța față de Scripturi, unul îl amintesc: cel care spune că „să luăm ca pildă de suferință și de răbdare pe prorocii care au prorocit în Numele Domnului„.
2. Biblia fiind singura noastră carte de drept divin, trebuie să o cunoaștem în detaliu. Când citim că David a călătorit de la Bet-Șan la Țiglag, să știm unde sunt aceste două așezări. Când citim de vacile care au mers singure de la Ecron la Bet Șemeș, e bine să vizualizăm cu ochii minții harta. Acum se poate, este Google Maps, sunt multe posibilități de a învăța.
3. Atunci când Dumnezeu i-a spus lui Daniel despre profeția lui că „mulți o vor citi și cunoștința va crește” cred că s-a referit în primul rând la cunoștința biblică dar și la știință, în general care în aceste vremuri ale sfârșitului cresc nemaipomenit de mult. Eu nu le despart pe acestea, dimpotrivă, chiar descoperirile „științifice” lucrează la îndeplinirea profețiilor.
4. Să merg și mai la detaliu. Ieremia spune în 2 locuri că „Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” 23:20, 30:24 Aceste versete se potrivesc cu cel din Daniel despre creșterea cunoștinței iar cunoașterea geografiei biblice o socotesc de cel mai elementar bun simț.
5. Să nu mergeți în Israel în vizită dacă nu ați fost mai întâi cu gândul, în Scripturi prima dată și apoi obligatoriu pe Google Maps, pe Google Earth, pe Street View chiar. Dacă mergeți cu aceste mijloace, aproape nu mai trebuie să mergeți în vizită. La Hațor de exemplu, am fost pe net de atâtea ori, încât atunci când am ajuns pe aproape cu mașina știam curbele drumului, locul unde voi vira la stânga, parcarea, mărimea dealului.
Învățarea nu trebuie să o vedem ca un capriciu al unora cu „dar”, ci ca o obligație a fiecărui creștin care dorește să lucreze cu deplin angajament pentru Domnul Său. Și absolut fiecare creștin ar trebui să vrea aceasta.
Înregistrare din adunare 21 mai 2023
„În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor. ” Romani 11:28
În valul vârtejul plecării în Israel de acum iată, exact o lună, nu am apucat să mă documentez minuțios și despre zona arheologică Ierusalim. Aveam în minte Hațor, Lachiș, Meghido, Bet Șemeș, Tel Dan și alte locuri unde înainte de a ajunge cu mașina și cu pasul, am ajuns cu gândul și cu netul și cu Biblia.
Chiar dacă am petrecut ultimele două zile ale șederii în Israel, în Ierusalim, tot nu am mers la Zidul plângerii. Am făcut doar tunelul lui Ezechia și Valea Chedron pe jos, pentru a intra în atmosfera și geografia locurilor pe care le-au călcat împărații, profeții, Domnul Isus și apostolii.
Am apucat însă să văd cât de multe se pot vizita în zona Ierusalimului pe o rază de câțiva kilometri și s-au înmulțit motivele pentru a dori să mai mergem acolo.
Ceea ce vreau să prezint astăzi este o chestiune extrem de delicată, atât din punct de vedere al înțelegerii biblice cât și al înțelegerii politice.
Sora Rivka ne-a spus cât a trăit, că ei ca creștini (frați liberi, fără confesiune) nu au nici o problemă cu libertatea religioasă în Israel. Au o adunare (unde am fost de 2 ori) unde nu-i deranjează decât din când în când studenți evrei ortodocși, care se prefac că vor să devină creștini, pentru a tulbura apoi apele. Dar acești evrei ortodocși nu sunt trimiși acolo de stat (ca securiștii de la noi), ci din râvna lor, ca a lui Saul din Tars, dar mai vicleni.
Am urmărit deci cu interes ciudata prietenie dintre pastorul John Hagee și Biby Netanyahu de-a lungul vremii.
Netanyahu înțelege bine aspectul politic și uriașul avantaj al sprijinului evanghelicilor față de Israel și a descris acest sprijin cu parabola „îmbrățișarea de urs a evanghelicilor„, despre care am scris aici acum 8 ani.
Ieri, duminică 28 mai 2023, un grup de creștini mesianici s-a adunat să se roage la zidul plângerii, în partea arheologică.
Un alt grup, mai numeros, de evrei religioși s-a adunat să-i boicoteze: „e zidul nostru” cum s-ar zice.
A trebuit să intervină poliția israeliană pentru a-i ține despărțiți pe „fanatici”.
Când vezi că doi se ceartă, te întrebi care are dreptate. Aici n-are niciunul.
Odată că creștinii nu trebuie să meargă la un zid să se roage, creștinii adevărați. Cei care merg la ziduri și la marșuri, mai trebuie să citească.
Apoi nici evreii n-au de ce merge la zid, că templu nu mai e și de dinainte de dărâmarea Lui, Cel pentru care sunt toate a zidit templul trupului Său, în care sunt mădulare și evreii care cred în El, și neamurile care cred în El.
Fratele care a vorbit la Jaffa la adunare, în sâmbăta când am ajuns în Israel, a citit despre violența cu care a fost tratat Domnul Isus de evrei înainte de răstignire și pentru a fi mai plastic, a descris furia iudeilor de atunci cu o imagine familiară evreilor din Israelul de azi: violența evreilor ortodocși. Am înregistrat ce a vorbit și încerc să redau aici. Textul citit a fost din Matei 26:63-65
„Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. 64 „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” 65 Atunci, marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. 66 Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea”. 67 Atunci, L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit, 68 zicând: „Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit?”„
Apoi Petru l-a trădat de 3 ori pe Domnul. Și a spus fratele cam așa:
„Noi putem înțelege frica lui Petru.
Am fost odată la o înmormântare la Ierusalim și tot acolo a avut loc înmormântarea unui evreu ortodox și niște băieți de la Yeshiva (școală religioasă rabinică) au fost deranjați de o mașină care le stătea în drum.S-au enervat foarte tare, au mutat mașina și au aruncat cu pietre în ea. Au fost foarte violenți. Ne putem da seama în ce mediu era Petru, de ce îi era frică. Nu putem să-l judecăm pe Petru pentru ce a făcut. Ne putem da seama cu ce fel de oameni a avut Petru de-a face. …Apoi a cântat cocoșul.
Ne putem gândi ce a simțit Isus. Dezamăgire?”
Aici a urmat un dialog cu cei din sală și mulți au intervenit într-un șir de intervenții lipsite de formalism.
„Ce a simțit Petru?
Vinovăție, rușine, dezamăgire?”
Eram în Jaffa, oraș cu puțini evrei religioși, dar Ierusalimul este la mai puțin de o oră distanță. Era reconfortant să auzi aceste cuvinte din gura unui evreu creștin, fără chipa pe cap și fără nici un semn exterior de evreu. Dar cu o profundă milă în suflet pentru frații săi, rudele după trup.
Ce a urmat la adunare a fost mai mult decât simbolic: o agapă simplă cu lipii, humus, castraveți murați și cafea sau ceai. Și luau parte la masă un amestec de evrei și „neamuri” la câteva sute de metri de vechea Jaffa, unde lui Petru a trebuit să i se viseze Adevărul că „să nu mai numească pe niciun om „spurcat sau necurat”. 
Evreii religioși nu mănâncă împreună cu cei dintre neamuri. Mi-am amintit fără să vreau de șederea noastră la Elat cu 6 ani înainte, când am ocupat sala de mese a pensiunii, povestind până târziu…și abia când s-a auzit apa de la chiuvetă (când am spălat vasele) un evreu cu perciuni lungi și haine negre cobora agale scările cu caserolele de mâncare, împreună cu cei doi fii ai lui, cam de 10 anișori, toți cu caserole în brațe, că în sfârșit goimii au plecat din sala de mese.
Chestiunea acceptării sprijinului evanghelicilor pentru statul evreu este bine văzută de clasa politică dar rău văzută de evreii religioși. „Misionari, plecați acasă!”, strigă cei ținuți cu greu de poliție să lase un culoar liber pentru „vizitatori”. E evident că „creștinii” pășeau timorați între zid și mulțimea furioasă.
Se pare că întărâtarea mulțimilor este specialitatea iudeilor împietriți, de 2500 de ani încoace.
Vedem această întărâtare:
La Ierusalim, când cu Ștefan:
„Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor. ” FA 6:12
La Efes:
„ Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor. ” FA 13:50
La Tesalonic:
„Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila ca să-i aducă afară, la norod.” FA 17:5
și tot la Ierusalim, când cu prinderea lui Pavel:
„Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el .” FA 21:27
Cât despre noi, ne rămâne să plângem fără zid, pe toți cei care caută dintr-un motiv sau altul ceva care…se poate atinge: un templu, o sală, o batistă, un idol, o slujbă. Pentru că aceia nu vor crede Cuvântul de care trebuie să se apropie cu cugetul, ci vor căuta obiecte lângă care să poată face ceva.
La miting a luat parte și viceprimarul Ierusalimului, un om promovat de religioși.
Acum presupun doar: dacă evreii vor refuza ajutorul evanghelic…dacă americanii își vor schimba politica și America nu va mai sprijini Israelul, cadrul politic al bătăliei finale este mai apropiat de cel profețit. Doar observăm!
Ieri am avut 14 musafiri care au dormit în casa noastră, cu soacra, care e permanent la noi, 15. Au fost unii veniți la „Oratorium” și o familie de frați din Republica Moldova cu 4 copii, care călătoreau din Belarus în Moldova.
Mulțimea de musafiri, alte probleme și lipsa de interes pe temă, m-au făcut să nu observ evenimentul care a avut loc recent în orașul meu: conferința „Smochinul înfrunzit” de la Cluj, din 20-21 mai 2023
Pentru că am observat totuși târziu, am analizat (un pic) mai tărziu și îmi aduc aici opinia, pentru că nu pot să las nesancționat derapajul.
Pe scurt, dragi frați și surori, doamnelor și domnilor, 4 profeți s-au adunat pe același podium la noi în oraș, în numele unei „Platforme” care are pagină web și jalnice rugăminți pentru sponsorizare.
„Noi propovăduim pe Iban cel de pe ecran” e noul slogan de pe aceste ecrane.
Nu mai ai nevoie de cult, biserică, aprobări…ai platformă și iban, noile unelte ale păstorului nebun conform cu Zaharia 11:15
Să le analizăm:
700 de persoane x 200 de lei taxa de intrare ne dau volumul cifrei de afaceri a evenimentului: 140.000 de lei, tradus pentru europeni: 28000 de Euro, sau peste 30000 de dolari. Scădeți de aici chiria sălii și banii de cafea și sărățele. Bani mulți oriunde în lume: în România, în Israel, în USA.
De observat reducerea pentru familii (fără copii), adică 300 de lei două persoane sau echivalent 150 de persoană, dar numai pentru copii peste 16 ani, pentru că….
„…să nu aduceți copii de 16 ani la conferință„, tradus în limbaj de afaceri, dacă se umple cu copii, trebuie să pui tarif de copii, sigur mai mic decât cel de 200 sau 150 și scade periculos cifra totală de afaceri.
Așa că mai bine fără prunci.
Jenant.
Nu doar partea cu copiii e jenantă, ci totul. Taxa în primul rând.
Ridicolă chipa individului „mesianic”. Probabil are altă Biblie, în cele normale scrie că nu poți sili pe neamuri să trăiască ca evreii, ci dimpotrivă, apostolul Petru trăia în felul neamurilor.
Cu siguranță taraba a avut vad, oamenii și-au dat învățători după poftele lor, și-i plătesc, și iubesc și joacă pe muzica lor.
Că a fost și „muzică”, trupă, fără de care nu riscă nici smochinul să înfrunzească.
Spun ceva despre mesaj?
Nu.
Pentru că Balaam, modelul lor în vorbit pe bani, a profețit corect.
Tot ce a spus a fost adevărat.
Ce a făcut a fost greșit, cum a făcut, ce a învățat.
Da, am avut o oareșicare stimă pentru doi dintre ei, chiar i-am prezentat aici pe blog.
Îmi cer iertare și o să fac curat.
La Oratorium taxa de intrare a fost 120 de lei, despre asta nu mai scriu, dar aplicați analiza de la smochin și la ei.
„Dar în cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă.” Deuteronom 20:16
O întrebare care mi s-a pus de mulți din cei care au început să citească Biblia și s-au oprit: „de ce sunt atâtea „crime” în Biblie la porunca lui Dumnezeu? „
Cum poate Dumnezeu porunci să nu lașă cu viață nimic care suflă?
Este acest Dumnezeu dragoste?
Am dat un răspuns logic, creaționist, biblic în continuare.
Așa cum atunci a fost o pedeapsă fizică pentru păcat, acum rămâne o pedeapsă spirituală adică moartea veșnică sau despărțirea de Dumnezeu după judecata viitoare, după învierea morților.
Simbolul acelei morți îl avem în noi prin „omorârea” mădularelor noastre care sunt pe pământ urmând îndemnul: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” Coloseni 3:5
Imaginea de fundal este de la Tel Hazor (colina Hațor) din israel, vechea capitală canaanită, arsă de poporul condus de Iosua la cucerirea țării.
Aici am vorbit 3 minute, din această parcare:
Iată o imagine obișnuită în Israel în ultimii ani:
pe un vârf de deal din…Cis-Iordania, adică din „teritoriile ocupate”….(dar pe care evreii le numesc Samaria…sau Iudeea) un grup de familii tinere doresc să înființeze o așezare. Sunt sprijiniți de mulți alții și au deja instalate barăci și corturi.
Ei fac parte din „mișcarea așezărilor”, o mișcare despre care am mai scris aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2019/06/20/miscarea-asezarilor-o-miscare-profetita/
și ale cărei fapte se văd peste tot pe unde umbli prin Israel.
Peste tot sunt colonii pe vârfuri de dealuri.
De ce pe vârfuri de dealuri?
1. Pentru că fiind locuri sterpe, multe nici nu aveau proprietari, sau erau pășuni.
2. Este frumos să stai în vârful dealului, mai ales dacă îl terasezi, ai vedere tot roată de la fiecare casă.
3. Greu de atacat, mai ales dacă așezarea este înconjurată cu gard.
4. Până în secolul 20 nu s-a putut, cum urcai apa, dar de când cu pompele, se poate.
5. Și de fapt în primul rând, așa a fost profețit. Acești oameni parcă i-a văzut Ezechiel ieri, când a apărut articolul în Times of Israel:
„Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple. 9 Iată că voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi şi veţi fi lucraţi şi semănaţi. 10 Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toţi! Cetăţile vor fi locuite şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile. 11 Voi înmulţi pe oamenii şi vitele care vor creşte şi se vor înmulţi; voi face să fiţi locuiţi ca şi mai înainte şi vă voi face mai mult bine decât odinioară şi veţi şti că Eu sunt Domnul. 12 Voi face să umble pe voi oameni, şi anume poporul Meu Israel; ei te vor stăpâni şi tu vei fi moştenirea lor şi nu-i vei mai nimici.” Ezechiel 36
Privind poza, acest text mi-a venit în minte.
Tu la ce te gândești când asculți știrile?
Toată istoria împlinește profețiile, împlinește planul lui Dumnezeu.
Tu unde ești aici?
Împlinești și tu Planul lui Dumnezeu sau trăiești doar pentru tine?
Ei se duc la munții lor, cum este scris, cum le este scris și cum îi vedem.
Noi avem încă acces liber nu la un munte care se poate atinge, ci la Ierusalimul de sus, noua împărăție căpătată în dar, luată de la vechii moștenitori și dată unui popor care nu este un popor.
Taine pricepute doar de cei ce cred la virgulă Cuvântul și îi așteaptă cu detalii împlinirea.
Pentru că aceia citesc până la sfârșit, pentru ei scriu și eu.
Tu mergi undeva?
Gândul tău tânjește ca și cerbul izvoarele de apă spre Cuvântul lui dumnezeu?
Tresari de bucurie când vezi că se împlinește acest Cuvânt.
Vezi în toate lucrurile semnele venirii Lui?
Iubești venirea Lui?
„…am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine. „Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi …… în temniţă şi am venit pe la Tine?’ Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.’ Matei 25:36-40 (parțial)
Inundația cu informație face greu de deslușit informația semnificativă. Gălăgia acoperă melodia, iar Cuvântul cu semnificație se retrage intimidat. Scaunele dintâi, oamenii admirați de mulțimi fac „nevăzuți” pe cei de pe scaunele din urmă și pe cei fără admiratori…și pe cei care suferă.
Am trecut acum două săptămâni de mai mult ori pe lângă Nazaret. N-am intrat, că n-am avut timp și nici plan, dar de meditat, am meditat de fiecare dată. …la ultima vizită a Domnului Isus în sinagoga din orașul copilăriei, din orașul adolescenței, printre prieteni….ar fi trebuit să-i fie prieteni. A fost bine primit, la sinagoga aceea mersese toată copilăria, toată tinerețea, „A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă.” Luca 4:16.
Se pare că de data asta a făcut ceva nou: „s-a sculat să citească„, dar e posibil ca și acest lucru să fi fost „după obicei” dar nu prea cred, nu pare. „I s-a dat sulul profetului Isaia” și a citit. Ajunsese în Nazaret cu reclama minunilor din Capernaum, oamenii așteptau nu un Cuvânt, ci o minune, două. Poate de aceea L-au pus la cuvânt. Așteptau minuni. „…iudeii într-adevăr cer minuni„. Minuni? Cu sirianul Naaman și cu sodnianca din Sarepta, nu cu voi! Acest răspuns a înfuriat instant toți admiratorii.
La aceste lucruri mă gândeam la întoarcere din Galileea, trecând pe Autostrada 77, care duce de la Tiberiada la Iocnaim (Iocneam) chiar pe lângă Nazaret, mai exact fix pe lângă Cana Galileii. La cum s-a schimbat atitudinea vecinilor Domnului Isus, de la admirație la ură….mă gândeam la ultima vizită a Domnului Isus în sinagoga copilăriei…la ceea ce orice vorbitor de azi ar socoti o mare eroare de comunicare: să-ți îndepărtezi ascultătorii, mai grav, să-i iriți. Nu i-a luat cu binișorul, nu i-a menajat, nu a urmărit să fie „relevant”, adică „băgat în seamă”, invitat a doua oară.
Relevant mai înseamnă să ai un loc larg în inimile și gândurile multora, să se gândească la tine, să-i influențezi. Dar…îmi răsuna în urechi: „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. ….și noi nu L-am băgat în seamă.” Isaia 53 Imaginea disprețului, a celui înlăturat…” …lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!” Isaia 30:10 Domnul Isus nu a urmărit să fie relevant și noi trebuie să-I călcăm pe urme. Astea le gândeam eu pe lângă Nazaret, prin Galileea. Și mă mai gândeam la Ghiță.
Cu siguranță nu mă așteptam ca postarea lui de pe Facebook să aibă reacții. Să creeze o largă compasiune, lumea să-și dea seama că de fapt omul trăiește într-o închisoare de sticlă și că trebuie „vizitat”.
Chiar am întrebat pe câțiva (din Suceava), dacă au ascultat ceea ce a postat Ghiță și ce părere au? Unii au ascultat și n-au înțeles, alții „au auzit ceva” că „a pățit ceva” dar nu știu exact ce. Comentariile de pe Facebook arată că doar câțiva oameni din etnia asta a noastră au priceput realitatea. Mai multe înțeleg unii bătrâni care au suferit în vechime sau rude ale lor. Cei întrebați de mine îl cunoșteau personal, eu nu.
Apoi la întoarcerea noastră din Israel am postat un comentariu al clipului lui Ghiță și am așteptat reacții. Foarte slabe. Cu siguranță, la judecată va fi cum a profețit Domnul Isus:
1. Turma de la dreapta va întreba: „Când te-am văzut noi?” … că n-au știut cui îi fac binele.
2. Turma de la stânga va întreba la fel dar … ei n-au făcut nimic bine nimănui.
3. Vor mai zice cei mulți de la stânga: „... în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ 23 Atunci, le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut…” Matei 7:22-23
Tu în care turmă vei fi?
În care turmă ești?
motto: „”Nu-mi spune cum am fost bârfit, spune-mi cum m-ai apărat!”
Am primit clipul înainte de plecarea în Israel, l-am ascultat de 2 ori și pot să confirm autenticitatea metodelor securiste, aplicate de servicii, iată după 34 de ani de la căderea lui Ceaușescu și a securității.
Am trăit și trăiesc împreună cu cei apropiați duritatea acestor neoameni, îmbrăcați în piei de oi.
Nu am avut timp, dar acum încep să am și să analizez ce postez aici.
Ascultați-l cu grijă pe Ghiță și dacă nu o să înțelegeți mai nimic, am explicat detaliat mai jos.
Pe scurt, un om care nu întreabă pe nimeni ce are voie să gândească, slujește pe Dumnezeu și trăiește după cugetul lui.
Lucrarea lui a deranjat în primul rând naționalismul religios (cel puțin) și organele statului au pornit lupta pentru paralizarea omului.
Căci după Cuvântul Domnului: „….toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie(angajament) în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” 2 Timotei 3:12
Desigur că în spatele organelor stau instituțiile bisericești din cel mai religios și mânăstirios județ al țării. Și cum țara noastră e democratică și prietenă cu America, persecuția nu se poate face pe față, lasă că o facem prin serviciile care nu au fost desființate și pe care nu le controlează nimeni.
Și astfel nevasta omului a fost racolată ca informatoare prin minciună și șantaj după toate instrumentele din revista Securitatea.
Timp de ani de zile omul a fost vândut de propria nevastă după Cuvântul Domnului: „Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.” Matei 10:36
Interviul mi-a confirmat opinia formată din analiza celor peste 60 de agenți și informatori care ne-au otrăvit viața, cum că toți oamenii care s-au vândut să facă astfel de servicii au IQ redus și aroganță ridicată, aproape că îi recunoști după privire. Așa că și această vulpe de Suceava a depășit limitele și nu și-a dat seama că femeia nu mai avea ce pierde, că a dus-o în pragul sinuciderii. A plecat femeia la piață, desigur pe ascuns, și-a cumpărat funie și a legat-o bine de ceva grindă în șopron. Și apoi ca și în faza finală din „Truman Show”, Ghiță a găsit funia din șopron înainte de „utilizare”.
Clipul mi-a amintit de postarea de aici, „mie trebuie să-mi spui adevărul, sunt soția ta” o situație trasă la indigo, dar atunci era plin stalinism, erau anii 1950, să spui cuiva că în 2023 cineva aplică metode staliniste, evident că nu te crede. Citiți și urmarea.
Dar scopul meu nu este să fiu crezut, nu de asta scriu. Un om din țara asta, dacă va citi, mă va crede și scriu pentru acela, pentru Dumnezeu și pentru îngerii Lui care privesc.
Salvarea familiei lui Ghiță seamănă un pic cu salvarea familiei Iovin prin tăria sorei Domnica și pocăința fratelui Mia. Cred că tăria lui Ghiță și mărturisirea soției lui va face fără putere armele făurite împotriva lor.
Cât timp pocăiții merg la repetiții de cor și fanfară, cântă elevat sau și mai rău, turbat, prin capele, pastorii își primesc salariile și sponsorizările, diavolul e foarte fericit. Dar dacă cineva face o lucrare condus de conștiința lui, nu poate fi cumpărat cu bani și nici oprit, cu acela trebuie aplicate metode dure.
Asta a pățit Ghiță.
Dacă nu trăiești cu angajament în Hristos Isus, cel mai sigur n-ai ajuns cu cititul până aici, dacă ai ajuns nu vei asculta cu durere tot ce spune Ghiță, nu vei crede, nu vei plânge cu el și la judecată vei întreba „când te-am văzut noi?„
Dar atunci va fi vai de tine!
Sursa: https://www.facebook.com/100000492074177/videos/203056512454383/
Explicații:
–Viața bate filmul min 0:40
-„toți au așa inima un pic strânsă” min 1:27. Oricine se teme de necunoscut.
-„Adriana …are motive întemeiate (să se sinucidă)” min 2:35
-femeia era setată de securist cu altă gândire „nu înțelegeam absolut nimic, nimic, nimic, nimic” min 3:05
-Normal, cum să înțelegi așa ceva? min 4:30
-Povestea recrutării Adrianei ca informator, momeala ofițerului: „pretinse infidelități ale soțului” min 5:10
-Șantajul 2017-2022 -interogatorii min 6:00
-„mă îndoiesc că legea îi conferă dreptul acesta„. min 6:39 EU NU MĂ ÎNDOIESC DELOC…E PARTE A UNUI PLAN DE PARALIZARE A CREȘTINILOR ANGAJAȚI (DOAR A CELOR CU ANGAJAMENT REAL).
-„o căuta în mod regulat” min 7:08.
–întâlniri regulate ale ofițerului cu informatorul, întâlniri conspirative Telefonul Adrianei era ascultat în mod constant, de asemenea locația era cunoscută min 8:10
-Așa se explică că știa și unde merge și când ajunge sau unde este tot timpul. Ca pe vremuri securitatea are prioritate la spații, are birouri peste tot, și în primăria Suceava min 9:05
-„ce ilegalități se fac în fabrică” min 10:30 -Dacă l-ar fi prins cu ceva ilegalități la firmă ce ușor l-ar fi distrus.
-„au făcut o grămadă de stricăciuni” min 11:45. A fost o încercare de intimidare, dar nu s-au prins victimele.
-„s-a dus la cumpărături la Kaufland…a fost așteptată de un domn„. min 12:25. -Evident avea telefonul urmărit, desigur ilegal. min 13:30.
-Adriana era considerată informatoare pentru securiști. Nemulțumirea securistului, intimidarea informatorului min 14:00
-„se va ocupa el personal de activitatea Urspack” min 14:20. -Intimidarea clienților. Vă rog să vă imaginați ce regim au firmele din România, când cele corecte sunt abuzate în acest fel și cele „unse” primesc contracte de la stat.
-„eu nu primesc bani de la biserici„. min 15:05. -Asta e grav, să nu poată fi mituit.
-„un dispreț total față de persoana mea, numindu-mă animal…numindu-mă gunoi„.
-min 15:40 Această atitudine a fost tactică de manipulare pentru a-i induce aceleași sentimente și Adrianei. Așa se explică schimbarea de atitudine a femeii, pe care Ghiță o simțea în relația dintre ei. -„dacă noi o facem, noi o facem ca la carte” min 16:38 -Desigur, au toate mijloacele, mai ales că nimeni nu pricepe, nici chiar victimele.
-„aici nu-i vorba de spălat rufe” min 17:30. Absolut!
-„măi oameni buni, când cineva încearcă să-ți corupă soția, să mintă alături de ei” min 17:40 Aici adaug ceva: soția, sau copii, sau părinții, sau frații. Pe cine prind mai slab.
-„să mintă alături de ei în sensul în care să îți facă rău” min 17:45. Aici e fenomenul Pitești repetat: Nu prigonim noi, îi facem pe prigoniți să se dușmănească între ei. Citiți: https://vesteabuna.wordpress.com/2012/09/13/am-facut-ca-principalii-urmariti-sa-se-suspecteze-reciproc-puscarii-nevazute2/
min 8:14 Pe la Miliție, pe la Miliție, lasă așa!
-„tu ești o mamă bună, el e un nenorocit” min 19:02 Tactică primitivă a dezbinării: „tu ești bun, dar problema ta e relația cu ăla de care vrem noi să te desparți” Cei slabi pun botul.
Terorizarea unui angajat cu amenințarea pierderii permisului pe viață min 19:35 Omul a plecat din țară de scârbă.
-„dacă nu era unchiul meu care a fost urmărit de securitate” min 20:50 Practici dinainte de 1989. De aceea e bine de spus.
-„eu nu am absolut niciun fel de putere” min 21:30
-„Asta-i frumusețea vieții de creștin” min 21:40 La ce se gândește călăul? min 22:00 https://vesteabuna.wordpress.com/2021/11/17/la-ce-se-gandeste-calaul/
-„mă rog ca Dumnezeu să-i schimbe inima” min 24:30. E jobul lui….fără inimă.
-„amenințări” min 25:00. aici se vede IQ-ul redus al individului.
-„va scrie emailuri să le spună ce nenorocit conduce această organizație” min 25:55 Campanie de denigrare. De aici sunt exemple de denigrări, lucru obișnuit pentru un creștin, dar dureros când cei apropiați le cred. Dar asta ține de treaba asta cu suferința….dacă vrei să fi creștin, dacă nu, poți să te faci strungar sau sudor, sau altceva. (RW)
-„copiii influențați să spună că sunt abuzați” min 29:10
-„nu suntem nici în Belarus” min 29:30 Amintiți-vă de Norvegia. Se poate mai rău!
-„România lui 2023” min 30:10.
-„anii 50…atâta-i de asemănător” min 30:20 Ce scria Wurmbrand și Dorz
-„un raport mincinos a ajuns la Geneva” min 30:45
-„ce vreți oameni buni de la noi? De ce nu ne lăsați să trăim?” min 31:45 Vor ca să paralizeze activitatea de ajutorare a organizației. Influența câștigată de un om imposibil de cumpărat și manipulat este iarăși un pericol pentru cei ce vor să controleze tot.
-„un frate păstor a venit„. min 32:44. Asta se numește influențare pozitivă. Am o mare neîncredere în majoritatea fraților „păstori”,…sunt convins că vizitează și acum regulat și benevol casele de întâlniri cu securiștii de genul celor ce au racolat-o pe Adriana. Iar mulți dintre ei conduc biserici și culte.
-„îți racolează soția” min 33:10. sau copiii, sau frații, sau părinții. Să îi facă să lupte împotriva ta.
O explicație finală.
Conducerea spre suicid a Adrianei a venit ca un rezultat al depresiei la care a ajuns prin disonanță cognitivă.
Femeia trăia cu soțul ei, dar i se punea continuu altceva despre el….două fețe, din care una pictată toată.
Rama e aceeași, tabloul e altul, vorba fratelui Moldoveanu, care și el a fost denigrat intens.
Mai adaug ceva legat de firma pe care o conduce Ghiță: profitul i-a scăzut brusc în 2020 și nu sunt sigur că doar de la pandemie. 
Oricum, între cei 55 de angajați mai sunt cu siguranță „informatori” setați cu grija de a răspândi minciuni despre conducere, minciuni barate doar cu salarii mari, pentru a păstra oamenii. În aceste condiții, întrebați-vă: ce șansă are o firmă condusă de un om corect, în fața unora conduse de lichele, firme care au contracte dedicate cu statul?
Citez dintr-un articol (Închisoarea de sticlă) scris pe vremea răpirii copiilor Bodnariu:
„Discreditarea este o închisoare nevăzută. Dacă nu ești tu în ea gândește-te la cei care ți-au fost bârfiți la urechea ta. Sau lăudați. Ai crezut bârfele? Ai crezut laudele? Dar le-ai verificat înainte de a le crede?
Dacă nu le-ai verificat poți fi și tu călăul fratelui tău prigonit pentru crucea lui Cristos, adaugi și tu un necaz la lanțurile celor întemnițați în închisori nevăzute.
Faptul că cineva este închis trebuie să ne facă să mergem să-l vizităm. Chiar dacă pereții închisorii lui sunt de sticlă. Chiar dacă ne va privi cu suspiciune. Cei trădați suflă și-n iaurt.
Cei izolați prin calomnie sunt frați ce trebuiesc vizitați.” (sursa)
”Am început să scriu mai demult despre diferitele aspecte ale închisorilor.
Am arătat pe larg cum pe lângă închisorile vizibile, cele de beton sau piatră, oamenii în viclenia lor construiesc și întrețin închisori nevăzute cu pereți invizibili ce se ridică încet, încet în jurul unui alt fel de întemnițați. Un fel de întemnițați care habar nu au că sunt închiși, mulți din ei se cred liberi și atunci când dau cu nasul de sticla celulei lor se revoltă.„
Ghiță a dat cu nasul în geam, ca Truman din Truman Show.
Bun Venit în lumea reală!
Și ca să nu închei într-o notă tristă, îi dedic lui Ghiță o poezie scrisă având în minte un amalecit din viața noastră (de atunci s-au mai adunat):
1.Când sameni mult, dar toamna nu culegi
și fără roade anii vieții-ți trec,
încearcă frate drag să înțelegi:
nu ești învins cumva de Amalec?
2.Amaleciții nu ucid, ei vin
spre toamnă doar, ca să-ți culeagă holda,
te-ncurajează, te privesc senin
să nu-nțelegi că truda ta li-e solda.
3.E-o pildă ce-i lăsată în Scripturi,
un tâlc din ea să știm a desluși,
cu tainice poveți și-nvățături,
căci Amalec înseamn-”a linguși”.
4.Lingușitorii, zâmbitori senini
te laudă cu vorba lor dulceagă,
dar în ascuns ei te împung haini,
te lasă fără rod și fără vlagă.
5.Și tu nu știi de unde, nu pricepi,
cum sub senina mască de blajin
se-ascunde-un suflet de arici cu țepi
o viperă ce mușcă cu venin.
6.Apoi mai învățăm că Madian
cu Amalec împart aceeași soartă,
sunt aliați la pradă an de an….
Dar știi că Madian înseamnă ceartă?
7.Iar ei sunt prieteni: cel lingușitor
cu certărețul veșnic pe gâlceavă,
pe unu-l ai amic și confesor
și guști prin el a celuilalt otravă.
8.(Nu te-a ajuns nici o ispita dar
nepotrivită firii omenești
și împreună ai primit prin Har
mijlocul ca să poți s-o biruiești.
9.Căci tot ce mai ‘nainte ni s-a scris
e mijlocul lăsat spre învățare,
crezând al pildei tâlc cum e descris
să biruim ispitele-n răbdare.)
10.Să știm atunci când câte-un Madian
cu duh de ceartă rău și arțăgos
ne-atacă, va veni cu el viclean
și-un Amalec cu glas dulceag, mieros.
11.Tu fugi de certăreț, și cazi naiv
în brațe calde de lingușitor,
crezându-l doar pe unul negativ
pe celălalt ți-l faci sfătuitor.
12.Și-ți trece viața ca și-un sac de box
lovit sau ”mângâiat” de doi ”dușmani”,
trăind un incredibil paradox
de sclav sub ”amaleci” și ”madiani”.
13.E-un teatru prost în care ești actor
când alții-ți scriu al vieții almanah,
ei te socot o piesă-n jocul lor,
un biet pion pe-o tablă ca de șah.
14.Citește din judecători, din regi
de Iefta, de Barac, de Ghedeon
al pildei tâlc prin duh de-l înțelegi,
poți evada din starea de pion.
15.Și nu uita ce Moise a spus,
războiul cu acest vrăjmaș e greu,
când mîinile întinse sunt în sus,
”cu Amalec se luptă Dumnezeu”.
16.Din neam în neam, din vremea lui Agag
vedem această luptă an de an,
la Refidim, la Horma, la Țiglag,
la ultimul lingușitor: Haman.
17.Din pilde învățăm cum să luptăm,
dar învățăm și să sărbătorim,
să ne dăm daruri, să ne bucurăm
de-un binemeritat și nou Purim.
Am trimis la mai mulți prieteni clipul de prezentare al călătoriei noastre în Israel și unul din ei, care citește blogul, dar cu care discut rar, m-a sunat.
După fraze de conveniență, m-a întrebat ce părere am eu de îngrijorările prietenilor lui (care ascultă pe un mare profet român din Londra) care au fost setați cu grija că ne atacă „inteligența artificială” și ce pericol mare este.
După ce i-am „binecuvântat” profetul cu adjective deloc măgulitoare, i-am răspuns scurt că lipsa inteligenței naturale este un mai mare pericol decât atacul „inteligenței artificiale”.
Să explic un pic profetismul ăsta fals: orice profet fals aduce o mântuire falsă, care mântuire te salvează de vreo lipsă, criză sau de vreun atac, etc.
Și profetul fals pictează prima dată „atacul”, fals desigur, ca apoi să prezinte leacul fals și slujba lui de profet mincinos e completă.
Problema e să nu intri în cadrul lui de gândire.
De la teamă pleacă: „să nu vă temeți de ce se tem ei„.
Și uite că pot scrie și postări scurte!
„Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari.” Numeri 13:28
„Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” Numeri 14:3
Frica de canaaniți i-a împiedicat pe evreii scăpați din Egipt să intre în țară.
Argument: „femeile și copiii noștri?”
Ce va fi cu ei?
La fel, mulți oameni astăzi, dau înapoi de pe calea crucii, cu gândul ca să nu sufere femeile și copiii lor,…și astfel mor în pustie.
Am meditat la aceste gânduri săptămâna trecută privind cetățile „mari și întărite până la cer„, pe drept imposibil de cucerit.
Am fost la Hațor (capitala „culturii” canaanite), la Dan, Meghido, Bet Șean, Lachiș, Mareșa, Azeca, Bet Șemeș și Ierusalim, toate foste cetăți canaanite, așezate pe dealuri înalte și impresionante prin poziție în primul rând, ne putem imagina ce însemnau și acele ziduri pentru privirile celor ieșiți din Egipt.
„10 Căci ţara în stăpânirea căreia vei intra nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămânţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. 11 Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului; 12 este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău, şi asupra căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului. 13 Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, 14 El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul; 15 de asemenea, va da iarbă în câmpiile tale pentru vite şi vei mânca şi te vei sătura. 16 Vedeţi să nu vi se amăgească inima şi să vă abateţi ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. 17 Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile şi n-ar mai fi ploaie; pământul nu şi-ar mai da roadele şi aţi pieri curând din ţara aceea bună pe care v-o dă Domnul.” Deuteronom 11:10-17
O țară de care îngrijește Domnul.
Am plecat spre aeroport în dimineața de sabat, străzile Ierusalimului erau goale.
În camera de hotel Google maps ne dădea trecere pe lângă Mea Shearim, eram online.
La mașină, ne-a dat direct prin cartierul religios, fiind fără internet.
Ce eroare, când să facem stânga spre cartier, strada era închisă cu pivoți de plastic, 3-4, evident nu erau puși de poliție. Am mers pe alt traseu.
Autostrada era pustie cât vedeai cu ochii.
Pe avion am aruncat o privire înapoi, norii stăteau îngrămădiți deasupra uscatului.
O țară de care îngrijește Domnul.
Ne-am bucurat că am putut vedea atâtea locuri.
Din 2017 de când am mai fost, aproape în fiecare dimineață când auzeam avion decolând pe la 7:00 (locuim sub culoarul de zbor) mă gândeam că poate e cel de Tel Aviv.
Dar au urmat 2 nunți, apoi cumpărarea unui teren și amenajarea, care ne-a subțiat resursele, apoi o operație a soției, covidul, încă o operație a mea și una a soției, războiul (refugiații), 3 nepoți și abia anul acesta am putut „alinia toate planetele” să plecăm iar.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru posibilitate, pentru timp, pentru că a avut grijă de mama soției, de casă și de treburi și pentru că ne-a „găsit și măgărițele„.
Desigur că în loc să scadă, motivele de a vedea Israelul s-au înmulțit, mai sunt multe parcuri arheologice nevizitate, apoi n-am văzut încă nici un muzeu.
Pentru cine vrea să meargă pe cont propriu în Israel:
1. Câte ceva despre parcurile arheologice.
Toate aceste obiective prezentate de mine sunt în cadrul unor Parcuri Naționale sau Rezervații Naturale. Este o Autoritate de Stat: „Israel Nature and Parks Authority” care are toate aceste locații în control, unele amenajate cu taxă de intrare, altele se pot vizita liber. Nici una nu e închisă pentru vizitat, chiar dacă nu e nimeni acolo.
Link: https://en.parks.org.il/reserve-park/
Se poate cumpăra The Israel Pass 
Un card de acces cu reduceri, are variante, noi am ales cu 6 intrări pe 2 săptămâni pentru două persoane, dar la câte locuri am fost, am mai luat un rând.
2. Impresii despre cazări: mai ieftine la arabi și în Galileea, scump în Ierusalim.
3. Drumurile sunt late, multe și relativ bune, nu se rupe mașina, gropi așa și așa, dar denivelări ca valurile în multe locuri. Incredibil de multe conecții de autostrăzi în toate direcțiile.
4. Siguranță. Te simți sigur, chiar și la arabi. Arabii n-au treabă cu turiști, cel mai mult au cu evreii, dar cele mai multe crime sunt ei între ei.
5. Sunt parcuri arheologice unde parchezi mașina la intrare și mergi pe jos (majoritatea), dar și altele unde intri cu mașina și ai parcări (marcate) ici-colo prin parc (Besor, Ascalon). În acestea de urmă se poate și campa peste noapte, vezi https://en.parks.org.il/campgrounds/ cu rezervare. Dar asta înseamnă cort și nu știu cine își duce cortul cu avionul. Dar pentru a semăna cu Avraam, merită umblat cu cortul din loc în loc. Numa’ zic!
6. Tot legat de parcuri naționale, parcarea e gratuită, toaletele sunt mari și foarte curate, prețurile la suc, cafea, apă la intrare sunt fixe, aceleași la toate parcurile. Treaba e de stat dar condusă bine.
La Lachiș nu am găsit intrarea spre cetate. Am intrat în chibuț și bâjbâiam cu harta. Dar chibuțurile în Israel sunt cu gard și poartă, altă poartă nu-i. Și ce porți! Ne-a spus cineva de la prăvălia chibuțului că pe lângă gardul porții (în exterior) duce drumul (neasfaltat) spre cetate. Am găsit.
Foarte mulți muncitori asiatici în Israel.
Ca rezultat și scop împlinit: am înțeles mai bine Biblia, știu pe unde urcau vacile la Bet Șemeș, pe unde au fugit cei din Azeca cu grindina după ei, unde s-a bătut David cu Goliat, pe unde au urcat soldații lui Sanherib la Lachiș, unde se făceau judecățile la Hațor, cât de mare era fântâna pentru care s-au certat robii lui Avraam cu Abimelec, cât de abrupt era pârâul Besor, am vrut tare să știu, să văd aceste locuri. Am uitat de altarul lui Ieroboam, de izvorul Harod, de Meghido și Iocneam. Apoi de Horazin și Betsaida.
Rămâne la stadiu de vis vizitarea Samariei și Iudeii (Cis-Iordania): Dotan, Samaria, Garizim, Hebron, Betel, Gabaon și multe alte locuri sunt acolo. Deși evreii zic că acele locuri se pot vizita, doar Garizim l-am văzut amenajat.
Vă mulțumesc de însoțire.
Mai reveniți, pentru că unele postări le voi îmbunătăți cu poze, mai ales de texte explicative din parcurile arheologice, texte traduse direct în română, acum este aplicație.
Pe măsura timpului.
Slăvit să fie Domnul!
Citiți și ascultați întreaga călătorie:
https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Completare 12 Mai 2023:
Când am călătorit de la Parcul Național Besor la Ascalon, joia trecută, 4 Mai 2023, pentru că nu am avut timp să citesc știrile, habar nu am avut că doar cu 2 zile înainte se trăseseră din Gaza o grămadă de rachete spre Israel, exact prin zona pe unde am călătorit noi.
Începând cu 9 mai s-au tras peste 500 de rachete din Gaza și drumul pe unde am călătorit noi este închis…
În Ascalon, unde am stat câteva ore, 
un oraș cu 150000 de locuitori nu se simțea deloc teroarea amenințării rachetelor.
Ne-am gândit totuși că dacă am fi amânat o săptămână nu am mai fi putut vizita sudul, așa că val-vârtejul plecării din ziua zero a fost binevenit.
Bine că n-am știut!
Săptămâna asta a fost război adevărat pe-acolo, cu case demolate de rachete, chiar în Ascalon, cu răniți și un mort în Israel și zeci de victime în Gaza, cu evacuări de mii de oameni de-a lungul fâșiei, cu închideri de drumuri și cu siguranță cu limitări de circulație pentru turiști ca noi.
Cum se „va rezolva” această „criză”, se întreabă cei ce gândesc modelați de teologia profeților falși?
„Războiul va ține până la sfârșit” (Daniel 9:26) spune profetul adevărat, iar alt profet drept spune „Ferice de toți cei care Îl așteaptă!” Isaia 30:18 GBV așa că rezolvarea va veni prin SFÂRȘIT, sfârșit care de fapt va fi un nou început, al altor vremi…de înviorare.
Această postare o voi scrie acasă. Pentru că fiind sabat, circulația e redusă în Ierusalim, am plecat cu mașina la plimbarea de seară și am sosit foarte târziu la hotel…și foarte obosiți. Și mâine (sâmbătă) având zborul, trebuie să ne trezim pe la 5:30. Nu a mai fost timp de scris.
(Am sosit acasă, slavă Domnului! Scriu ziua de vineri….)
Am plecat dimineață pe jos de la hotel, hotelul fiind aproape de Grădina Mormântului, în zona arabă.
Am intrat pe la grădină doar să vedem, n-am stat la coadă la mormânt. 
Ca de obicei, voluntarii ne-au primit foarte bine, ne-au întrebat de unde suntem, în ce limbă să primim broșura explicativă. Erau în 28 de limbi pliante.
Locul a fost modernizat față de acum 6 ani, intrarea, magazinul mai mult…grădina era cam la fel ca atunci.
Era cald, frumos și multe grupuri de toate națiile care, unii cântau, alții ascultau explicații.
Am aruncat o privire și peste gard, unde este autogara arabă și peste autobuze se vede „căpățâna”, cel mai puternic argument că acesta este locul. 
Am părăsit grădina, tot prin zona arabă, strada Nablus (fostul drum al Damascului), acum plină de comercianți, pentru a intra în cetatea veche pe Poarta Damascului…
Dincolo de poartă, același freamăt mercantil…
Câteva sute de metri, poate un kilometru, numai prăvălii tip bazar, nimeni nu dă bon, nici nu poți folosi vreun card, doar cash. Dulciuri…
Prăjituri…
Semințe și fructe uscate
Iarăși prăjituri…
Și iată-ne ajunși la cea mai tare tarabă din zonă: biserica mormântului, locul ăla cu „focul sfânt”, șmecheria cu fosforul. Am intrat să vedem…
Mulți pelerini, aceștia sunt spanioli…
În trecere am văzut și un atelier mecanic în cetate, pentru reparații diverse, suduri, etc., ca „fierar” ce sunt, am tresărit…
Am intrat apoi în zona evreiască a orașului vechi, magazine puține spre deloc, sinagogi da.
Ne apropiam de poarta Sionului când a trecut pe lângă noi o familie de evrei religioși cu șase fete.
Codul vestimentar la evreii religioși e o chestie tare de tot, e de fiecare zi, nu doar de Sâmbăta, cum e la noi, „cod de Duminică”: batic și fustă și doar la biserică. Fără să vrei, cu uniforma de biserică, transmiți că biserica e locul sfânt, unde te îmbraci ca la „întâlnire cu Domnul”, în rest nu-i problemă. Evreii țin la „a fi văzuți” și toate faptele lor le fac pentru a fi văzuți de oameni, cum i-a descris Domnul Isus și cum a descris prin asta fariseismul din fiecare veac. Treaba cu codul vestimentar n-am știut-o în tinerețe, când, umblând în misiune cu tinerii de la baptiști, unul mai „codat” care ne conducea, m-a programat la vorbit într-o biserică, dar s-a oferit să-mi dea haina lui, că eu eram în cămașă cu mânecă scurtă (era vară). Am refuzat uluit și ulterior am luat o atitudine distantă față de acele scaune înălțate. Prefer să vorbesc dintre pietre și de prin tunele, am „acompaniament”. Am ieșit din cetate prin Poarta Sionului, unde avusesem în gând de acasă să aduc explicații legate de anul 1967, ce tot scriu aici de câțiva ani, dar fiind foarte cald, am renunțat. Era și hărmălaie. cu mulți turiști la mormântul lui David.
Apoi am ajuns la intrarea în tunelul lui Ezechia, cu câteva mici peripeții, până am găsit-o.
Imagine care se deschidea spre Valea Chedron era foarte frumoasă.
Aici trebuie să aduc câteva explicații de geografie biblică.
Cetatea lui David (marcată cu alb în poză) era mai jos de unde este templul acum, pe locul ei este un sat arab, Silwan.
O hartă de pe net ajută să înțelegem. Mai pun hărți…
De aici am spus câteva cuvinte din Isaia 22, având în minte o imagine ca aceasta, imaginea zilelor de asediu:
Imaginea am luat-o mai târziu dintr-un scurt film de prezentare înainte de a intra în tunel. Am vorbit de afară, cu vedere spre pârâul Chedron, deasupra izvorului Ghihon.
Înainte de a intra în văgăuni (este uriaș sistemul de apă al Ierusalimului) am făcut câteva poze la Valea Chedron, le-aș pune pe toate.
pentru că ne amintim cum Domnul Isus trecea seara pârâul Chedron și stătea noaptea în grădină, nu e chiar cald noaptea la Ierusalim. Aici e partea de jos a văii Chedron. Noi am mers pe urmă pe jos până în capătul de sus. Am făcut peste 21000 de pași astăzi. De fapt de umblat, am umblat enorm de mult pe jos, cel mai puțin 11000 de pași pe zi.
Apoi am intrat în tunel, ar fi mult de scris, aici a fost încoronat Solomon.
Am coborât mult spre tunel, haideți cu mine dacă aveți 17 minute…dacă nu priviți doar poza:
La ieșire din tunel am mai spus câteva cuvinte din 2 Împărați 20:20
Aici a mai avut loc o minune, vindecarea orbului din naștere, care a fost uns cu tină la templu, dar a fost trimis să se scalde la Siloam, explic mai jos, Ioan 9.
Domnul Isus l-a trimis pe orb pe trepte în jos, despre trepte spun câteva cuvinte, acum se escavează, sunt sub casele cartierului arab. 2 Cronici 9:4. „și bucatele de la masa lui, și locuința slujitorilor lui, și slujbele și hainele celor ce-i slujeau, și paharnicii lui și hainele lor, și treptele pe care se suia la Casa Domnului.„
Mi s-au mai lămurit niște enigme geografice.
La ieșire, în zona arabă, am luat un maxi-taxi răblăgit și am urcat până sus la intrare, unde ne-am hidratat, am mai cumpărat apă rece și am plecat pe jos spre Ghetsimani, înconjurând Muntele Templului, pa partea cu Pârâul Chedron. Nu eram singuri, mai erau turiști, mai ales neeuropeni, americani, asiatici.
Aici am filmat un pic de geografie a zonei, dintr-un punct de panoramă.
Mă gândeam cum va fi când Muntele Măslinilor se va crăpa în două, Zaharia 18:4:
Era foarte cald și mergeam încet, povestind, nefiind în grup ne făceam planul după voie și zăboveam povestind despre fiecare loc. Azi am povestit cuiva la telefon că am fost la Azeca și la Lachiș și la Mareșa și ne-a întrebat dacă scrie despre astea în Biblie. „Scrie foarte mult”, i-am spus, „numai că predicatorii ăia la care vă duceți voi urechile, vă predică doar din 10% din Biblie”.
Apoi am ajuns la grădina Ghetsimani, plină de turiști, unde am filmat de la umbra și răcoarea zidului bisericii. Am vorbit despre ce s-a întâmplat aici, când Domnul Isus a plâns pentru cetate.
Luca 19:41 (îmi cer scuze, camera telefonului s-a murdărit și fiind lumină puternică afară, nu mi-am dat seama decât seara, așa că imaginea este blurată până la filmarea din Valea Ben-Hinom, când fiind seară am putut observa „ceața” de pe ecran.)
Cât de mult crește un măslin în 60 de ani?
Am ieșit din grădină și am intrat în Ierusalim pe Poarta Oilor (leilor).
Unde era o mizerie mare de la comercianți, am vrut să mai intrăm la moschee, dar erau soldați la intrare și…”only for muslims”.
Comercianți arabi vindeau albume cu Țara Sfântă în 8 limbi, bineînțeles în română…
Numărul de turiști români în Israel a fost de 121000 în 2022, locul 10 pe țări, după statistica de aici: https://www.touristisrael.com/israel-travel-tourism-statistics/53929/, dar a fost an de post-pandemie și „turiștii” din Ucraina și Rusia au fost probabil refugiați.
La colțul templului era fortăreața Antonia, locul unde a fost arestat și Pavel, locul unde a fost Pilat, garnizoana romană.
iar în subsol se crede că acesta ar fi locul original „Pardosit cu pietre”, 
e deasupra unei cisterne uriașe.
De aici am plecat spre hotel să ne odihnim puțin, după ce am făcut niște cumpărături la poarta Damascului.
Nu am cumpărat cocoșul, doar niște curmale, că eram aproape de hotel.
Aceasta a fost prima călătorie de azi, pe jos, Google nu a știut să-mi dea harta prin tunel….
Ne-am odihnit și am plecat din nou pe jos, nu mâncasem aproape nimic și fiind sabat știam că doar la arabi avem șanse.
Am trecut totuși „granița nevăzută” dintre cartiere, adică linia de tramvai, un bulevard cu 4 benzi și două linii de tramvai, din cartierul arab (Ierusalimul de est, spre cel religios, Mea Shearim, unde s-a filmat serialul Netflix, Familia Shtisel). Nici o șansă să fie ceva deschis în sabat aici. Toți evreii se grăbeau spre sinagogi.
La intrare în cartier, o pancartă mare pe perete: 
GRUPURILE CARE TREC PRIN CARTIERELE NOASTRE JIGNESC GRAV LOCUITORII, VĂ RUGĂM SĂ OPRIȚI ACEST LUCRU!
(Mi-a amintit de Shtisel. Oricum, din Shtisel am învățat multe cuvinte evreiești și mi-au prins bine, cu literele mai am probleme, dar mă bucur când reușesc să buchisesc vreun cuvânt. )
Nu cred că statul Israel ia în serios acest lucru, dar un panou nu face rău la nimeni și pe noi nu ne-a deranjat nimeni. Un lucru uimitor: Biserica românească (ortodoxă) din Ierusalim se găsește în Mea-Shearim. Evreii religioși nu par „jigniți” de clădire.
Se vede tricolorul în curte.
Am coborât spre cetate tot pe jos și ne-am așezat la o șaorma exact pe „granița” veche dintre Ierusalimul de Est și cel de Vest, unde am spus câteva cuvinte. Am vrut mai mult să vorbesc, dar iar am amânat, era vânt și aici și gălăgie.
Se făcea răcoare, am cumpărat apă și fructe de la arabi, (totul e mult mai ieftin la arabi, e drept că puțini din ei dau bon fiscal, în cetatea veche, nimeni), ne-am întors la mașină (era la hotel)…
Aceasta a fost a doua …”plimbare”.
de unde am plecat direct la o plimbare de seara prin Ierusalim. La vârsta noastră (56-57 de ani), cu mai multe operații fiecare și suficient de supraponderali, 20000 de pași pe zi, după o săptămână aproape tot așa, ne-au cam adus la limitele fizice, necunoscute până la aceste experiențe.
Am plecat cu mașina, pentru că în sabat Ierusalimul e gol, și dacă nu intri printre religioși, merită să profiți de lipsa traficului. Am coborât spre Ghetsimani și am urcat Muntele Măslinilor, am găsit până la urmă locul turistic și chiar loc de parcare. Nu e chiar gol, vin mulți turiști pentru imaginea spectaculoasă a orașului.
Am vrut să vorbesc de aici despre anul 1967, dar vântul cumplit ar fi făcut mesajul neinteligibil.
Ne-am făcut selfie și am rugat pe un arab să ne pozeze:
-Muslim?…a fost prima întrebare, adică dacă suntem musulmani.
Nu, suntem turiști din România, am răspuns, știind că românii au o imagine favorabilă printre arabii din Israel.
-Ce faci? Dumnezeu mare….a spus unul, fusese chelner în Jaffa și știa 2-3 vorbe românești. Ne-au dat semințe și ne-am despărțit cordial. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă am fi fost evrei. Nu vreau să știu.
Iarăși mă gândeam și povesteam cu soția, ce s-ar întâmpla dacă s-ar muta ambasada României la Ierusalim: toată această simpatie a lumii arabe s-ar transforma în cu totul altceva și câți bani ar trebui să cheltuiască România în plus pentru paza ambasadelor și a personalului din respectivele țări…muslim.
Întrebări fără răspuns.
Am coborât Muntele Măslinilor și am înconjurat Ierusalimul prin sud pe Valea Chedron și apoi am urcat prin Valea Ben-Hinom până am găsit un loc de parcare. Loc de parcare în Ierusalim? Imposibil ziua, seara mai sunt șanse, mai ales în sabat.
De aici am vorbit cel mai mult din această excursie, un mesaj foarte important despre cartea Daniel, desigilarea acestor profeții se face treptat și explicațiile de acum sunt mult mai valabile decât ar fi putut fi acum 60 de ani. Luminița din loc întunecos e profeția asta, dar când evenimentul se întâmplă, locul nu mai e întunecos. Vă rog să ascultați până la capăt.
Pun acum discuția despre templul sau cetate: https://vesteabuna.wordpress.com/2015/09/24/2300-de-seri-si-dimineti/#comment-19917, adică dacă profeția din Daniel 8 se referă la cetatea Ierusalimului sau la Locul Sfânt.
Aici am realizat și că am lentila murdară la telefon și am șters-o înainte de filmare.
Aceasta a fost ieșirea de seară cu mașina.
Citiți și ascultați întreaga călătorie:
https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Alte postări pe tema 2300 de ani:
https://vesteabuna.wordpress.com/2019/05/26/7-iunie-1967-o-data-profetica-in-planul-lui-dumnezeu-inceputul-vremii-sfarsitului/
https://vesteabuna.wordpress.com/2015/09/24/2300-de-seri-si-dimineti/
Pagina Facebook: https://www.facebook.com/vesteabuna2017
Am plecat dimineață spre Azeca, fiind restanță de ieri.
Dar pe drum am verificat Bet Șemeș și am văzut că e lângă șosea, hai să ne oprim.
Era o mică parcare de 3-4 mașini pe marginea șoselei și acest semn:
O movilă arheologică ca oricare alta, dar eu vedeam cu ochii minții un car cu două vaci urcând pe valea din fața noastră….
era pe vremea seceratului, ca acum, încă paiele nu sunt balotate.
De aici am plecat la Azeca.
Nu e departe de șosea, dar e de urcat, mult cu mașina și multișor pe jos.
În timp ce filmam a apărut o trupă de soldați aflați la instrucție.
De la Azeca am plecat la Beer Șeba. La intrare în Parcul Național era așezat un altar cu patru coarne descoperit (replică aici, originalul la muzeu)…Am vrut să mergem și la muzee, dar sunt multe și acolo se stă, probabil în altă călătorie.
Am intrat în Beer Șeba prin sistemul de apă.
Un rezervor subteran de 700 de metri cubi alimentat printr-un canal din pârâul Hebron.
Când am ieșit sus a început să cânte muezinul în localitatea arabă din apropiere, Tel Sheva.
La poarta cetății am descoperit fântâna, alta decât cea din muzeul vizitat acum 6 ani.
Așa arăta o casă tipică din cetate, pe vremea lui Avraam, dar știm sigur că Avraam nu a locuit în vreuna, pentru că și el, și Isaac și Iacov locuiau în corturi.
De sus se vedeau cămile pe câmp…
De la Beer Șeba am plecat la pârâul Besor, printre localități de beduini, o să mai pun poze, dar am ajuns în Ierusalim și timpul e scurt. Aici mi-am amintit de David, când s-a întors de la Ghilboa la Țiglag și amaleciții cuceriseră Țiglagul și jefuiseră tot. A fost o poveste aici la pârâul Besor.
Palmierii cresc din abundență în toată valea Besor…
Apoi am mers la Ascalon, una din cele 5 cetăți ale filistenilor. Drumul a trecut zeci de kilometri pe lângă fâșia Gaza, foarte puține mașini. 
Soția a observat lipsa bruscă a traficului și m-a întrebat: „Ce-i cu drumul ăsta?”
-Merge spre Gaza?
-Nu intrăm, nu?
-N-avem cum, nu este trecere.
Era puțin de speriat, dar și în Basan (Golan) e cam la fel traficul.
Am călătorit peste 50 de km pe marginea fâșiei Gaza, am ocolit-o practic, nu cred că am întâlnit 20-30 de mașini de-a lungul fâșiei. Și sate erau puține.
(Completare 11 mai-după o săptămână-: ieri 10 mai s-au tras peste 300 de rachete din Gaza spre Israel, tot drumul acesta e închis acum, dacă mergeam săptămâna asta în Israel nu mai făceam nici Besor, nici Beer Șeba, nici Ascalon, toate aceste zone au fost sub amenințare de rachete. Nu știu cum ar fi fost la cetățile din sud, unde am fost: Bet Șemeș, Azeca, Laschiș și Mareșa! Mulțumim lui Dumnezeu că am avut pace!)
Aici se găsește poarta canaanită, cea mai veche din lume care s-a păstrat, poartă cu boltă.
Ascalonul e pe malul mării…
și alături este localitatea modernă Ashkelon.
De aici am ajuns seara la Ierusalim unde am ieșit la plimbare…
Am ajuns la strada Jaffa, pe unde am urcat de la orașul vechi 
spre Piața Zion.
Nu zici că s-ar teme cineva de bombe…mi-a spus soția.
În piața Zion, un grup de tineri evrei, băieții cu chipa, cântau în jurul unui pian scos în stradă.
Aici chiar și MacDonaldsul trebuie să fie coșer, adică cel puțin nu carne cu brânză la un loc, desigur și alte principii tainice și nefolositoare.
Aici am luat o șaorma ieftină și ne-am întors spre hotel prin Mea Shearim, cartierul „religios”.
Numai evrei religioși, îmbrăcați identic, magazine deschise până târziu, gălăgie și mulți copii.
Au telefoane mobile, dar doar cu butoane, fără imagini.
Nu folosesc internetul, au încă ziare și se practică intens afișajul stradal pentru a transmite știri poporului..
Am uitat, nu numai afișaj, fluturașii se dau la mese, la intersecții vin bătrâni să-ți ofere, cer fonduri pentru nu știu ce sinagogă ce trebuie reparată…
Hotelul e în zona arabă, Ierusalimul de est, cucerit în 1967. Între cele două zone e strada cu tramvaiul.
Două lumi desparte tramvaiul ăsta, și sunt doar 30 de metri și nici un gard.
în partea arabă majoritar musulmană nu vezi aproape deloc evrei religioși (și nici de ceilalți), în partea
evreiască mai vezi arabi dar puțini, am văzut pe strada Jaffa mai mulți, în cartierele religioase (Geula și Mea Shearim) nu vezi nici alți oameni, normali, noi am mers „la risc”, dar în afară de copii care se uitau la noi agresiv, nimeni nu ne-a deranjat.
Acesta a fost traseul de azi:
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Am plecat din Galileea târziu, eram și obosiți dar am vrut nici să nu prindem traficul de dimineață. Parțial am reușit.
În seara dinainte fiind senin, am prins o imagine a Mării Galileii cum se vedea din chibuț, de lângă camera noastră…
Mi-am amintit și scriu acum, un vecin cazat lângă noi își făcea rugăciunea afară, la masă, cu toate instrumentele. Într-o dimineață le-am văzut și le-am fotografiat discret de la distanță, e greu să fi evreu….
Carte, șal de rugăciune și nu știu cum le zice la acele fâșii de piele pe care le înfășoară pe mâini, dar aflu și completez…(scriu de acasă: talit și tefilin, șal și 2 cutiuțe cu versete legate cu fâșii de piele de brațul stâng).
Am traversat Carmelul prin trecătoarea Iocneam și am oprit la Cezareea. Inițial nu era în plan, dar fiind aproape, am deviat. Plin de turiști, hărmălaie, restaurante și cafenele, loc exploatat comercial.
Oraș roman după toate regulile, închinat lui Cezar.
Nu am stat mult…
Am găsit un loc mai liniștit de unde am spus câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat la Cezareea.
De la Cezareea am plecat spre Mareșa, am prins trafic prin Tel Aviv, de fapt pe tot traseul, am ajuns totuși la timp la Parcul Național Mareșa. 
Îmi aminteam versetul profetului:
„Îți voi aduce un nou stăpân, locuitoare din Mareşa; slava lui Israel va merge la Adulam.” Mica 1:15
Toate parcurile se închid la 17:00 și ultima intrare e la 16:00. Noi am ajuns la 15:00, așa că am avut timp. La Mareșa nu a rămas nimic decât dealul gol, cu ceva ziduri, puține. În jur sunt cariere de calcar și probabil pietrele cetății au fost folosite ca materiale de construcție de urmași. Am vorbit de lângă cetate prima dată….
și apoi de sus, cu vedere spre valea Țefata, pentru că aici a avut loc una din cele mai mari bătălii ale istoriei antice….
„Asa avea o oştire de trei sute de mii de oameni din Iuda, care purtau scut şi suliţă, şi două sute optzeci de mii din Beniamin, care purtau scut şi trăgeau cu arcul, toţi oameni viteji. 9. Zerah, Etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de care şi a înaintat până la Mareşa. Asa a mers înaintea lui şi s-au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lângă Mareşa. ” 2 Cronici 14:8-10
La Mareșa sunt și niște cariere de calcar și s-au descoperit câteva morminte săpate în piatra moale a locului. Mormintele aveau nișe în care se punea omul mort la putrezit, apoi oasele erau adunate și nu știu ce se mai făcea cu ele. 
În cariera de calcar am întâlnit roșcovul, carobul…
„Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.” Luca 15:16
Am aflat că bobul de carob are în mod constant 2 grame și a fost folosit ca greutate etalon pentru aur și pietre scumpe. De la acest cuvânt derivă termenul „carat”.
„Peșterile” sunt de fapt cariere de calcar pentru construcții, deși Israelul are foarte multe peșteri naturale. 
La mică distanță de aici este Hebronul, unde a fost un ogor cu o peșteră….
„…să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.” Geneza 23:9
La Lachiș am ajuns spre seară, este amenajat, dar încă nu e deschis Parcul Național, e liber însă la vizitat fără orar. Totul e pregătit pentru a fi inclus și Lachișul în sistemul de Parcuri Naționale, sistem extrem de bine organizat, cu taxe de intrare, parcări uriașe, etc. Noi am ajuns înainte.
Am stat la Lachiș până a apus soarele și am vorbit pe diferite teme.
Se vede foarte clar rampa de atac a asirienilor, locul prin care Sanherib a cucerit Lachișul în anul 701 înainte de Cristos.
Intrarea în cetate, erau două porți….
Am mai vorbit din Ieremia 34
„Prorocul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim, 7 pe când oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor celorlalte cetăţi ale lui Iuda, împotriva Lachisului şi Azechei, căci acestea erau cetăţile care mai rămăseseră din toate cetăţile întărite ale lui Iuda.”
La Azeca nu am mai ajuns, poate mâine.
Lângă ruinele palatului din Lachiș este prezentată dinastia davidică a împăraților din Iuda, sub forma unui șir de scaune cu spătarul de înălțime corespunzătoare lungimii anilor de domnie ai fiecăruia.
Lachișul a fost cucerit de Iosua în două zile, în campania din sud….
La Lachiș a fost omorât Amația
O observație creaționistă despre șantierele arheologice…
Și un punct de vedere profetic asupra a ceea ce vedem…
Pe partea cu rampa de asediu asiriană sunt stilizate în mărime naturală basoreliefurile din palatul de la Ninive (aflate acum la British museum, am scris la vremea potrivită despre British). În stânga atacatorii, în dreapta apărătorii.
Dar finalul este cum îl știm: plecarea în robie…
O imagine tot de la Ninive, tot despre Lachiș vorbește singură:
Se văd: rampa de asediu, un car de atac, apărători, robi ieșind pe poartă și prizonieri trași în țeapă.
Apunea soarele când am plecat din Lachiș. 
Văzusem semn de Lachiș pe șosea acum 6 ani, când am fost în Neghev 
și mi-am dorit mult să văd Lachișul…Dar pandemia, operații, 3 nepoți, războiul (refugiați) au tot amânat posibilitatea. Acum visul s-a împlinit.
Am ajuns frânți la Abu Gosh, lângă Ierusalim unde am găsit cazare. E sat arab, așa că am găsit o șaormerie ieftină să stingem foamea și ne-am culcat. Acum e 5 dimineața, îmi împart somnul.
Pentru că spre deosebire de acum 6 ani, de data asta pun și filmări (scriu mai puțin așa), filmările au nevoie de timp să se încarce pe YT. Pornesc încărcarea pe YT seara când ajung la wifi și ne culcăm, apoi după ora 3-4 dimineața mă trezesc și editez, apoi mai trag un somn.
Acesta a fost traseul:
Mulțumim Domnului pentru tot!
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Pentru prima dată nu am mai putut posta de oboseală.
Azi am fost la Bet Șean prima dată, la poalele Munților Ghilboa, locul unde a fost omorât Saul. A fost extrem de cald, peste 30 de grade. Am urcat până sus.
Am privit munții Ghilboa cu aceste versete în gând:
„A doua zi, filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa. 9 Au tăiat capul lui Saul şi i-au luat armele. Apoi au trimis să dea de veste prin toată ţara filistenilor, în casele idolilor lor şi în popor. 10 Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.” 1 Samuel 31
Bucuria filistenilor, entuziasmul victoriei lor.
Rușinea expunerii trupurilor lui Saul și ale fiilor lui pe zidurile cetății.
Așa arată dealul pe care ne putem imagina zidurile de atunci.
În dreapta se vede Valea Iordanului și Munții Galaadului.
În partea opusă sunt Munții Ghilboa, golași, așa cum i-a blestemat David:
De sus am spus câteva cuvinte despre sciți (slavi, strămpșii rușilor și ucrainienilor):
Și apoi din Marcu 6, cum Domnul Isus umbla nu doar prin cetăți, cum e această cetate, capitala regiunii Decapole, ci și prin sate și cătune.
Am aflat apoi un lucru care nu l-am găsit pe Google, cum se transportau coloanele de piatră în antichitate, sigur nu în care trase de boi, ci altfel, coloanele erau „osia”.
Fiind în valea Iordanului, clima de la Bet Șean e foarte caldă, măslinii aveau deja fructe formate, în restul Israelului, chiar și la Ierusalim aveau încă flori.
Și am mai filmat puțin din amfiteatru:
Apoi am plecat la izvorul Harod, cam 18 km, locul unde Ghedeon i-a bătut pe madianiți cu făcliile și trompetele.
Izvorul este o mică peșteră, dar e puternic, ca un izbuc de la noi din Apuseni.
Locul este amenajat ca parc național, cu mici bazine pentru răcorire, locuri de picnic, de cort.
În stânga se vede grota, dar am filmat și de jos și de sus, să se vadă câmpia.
Am băut apă (cu mâna) din pârâu, am făcut poze….
Îmi imaginez 10000 de soldați trecând în șir prin fața ofițerilor lui Ghedeon, aplecându-se să bea din pârâu și fiind selectați după criterii neștiute de ei. Am băut și eu, e apă bună.
și de aici am plecat spre Meghido, dar am prins trafic și ne-au mai rămas doar 2 ore pentru Meghido.
Destul.
Nu am mai apucat să încarc filmările pentru că seara am ajuns la Haifa și ne-am petrecut-o cu prietenul nostru la un restaurant arăbesc cu vedere spre Mediterană și spre port.
Patronul ne-a auzit vorbind și a venit la noi, făcuse 3 ani de medicină în Cluj după 89, dar a întrerupt pentru că i s-a îmbolnăvit tatăl. Ne-a tratat cu knafe (prăjitură arăbească din fidea și brânză) din partea casei și cu ceai, așa că seara s-a lungit.
Româna lui era…exersată, se simțea că are mulți vizitatori români, peste drum de restaurant este ceva biserică, grota lui Ilie sau așa ceva, ne-a dus și pe noi ghidul acolo în 2017. Am intrat atunci că era răcoare.
Era trecut de 10 când am ajuns la chibuț și noi eram trecut de obosiți.
Despre Armaghedon (Ar-Meghido), Muntele Meghido voi continua această postare, probabil din țară.
Văd cel puțin două motive pentru care nu pot păstra ritmul postării ca la precedentul Jurnal de Israel, cel din 2017:
1. Vârsta, atunci aveam 50, acum 56.
2. Atunci am fost în grup cu program fix și fără stresul condusului, acum stăm serile prin orășele și ajungem târziu la cameră, când să mai scriu.
Pun totuși câteva poze.
Pe pietre era plin de omizi negre și lungi, 8-10 cm, cu sute de picioare.
Dacă le atingeai se făceau ghem, melc.
Am observat că și deși aveau foarte multe picioare, nu alergau mai repede. 
Erau peste tot, multe călcate de oameni.
Cât de mult semănăm noi oamenii cu omizile în viața asta. Dar din omidă iese un fluture sau o libelulă, sau cine știe ce minunăție de zburătoare iese din „starea smerită” a fiecărei omizi. Și noi vom zbura într-o zi, apoi vom tot zbura. Până atunci viața zboară și devenim tot mai rigizi și mai împietriți, dar să fie numai oasele și încheieturile, nu inima și gândurile.
Am găsit grajduri de cai.
Am și vorbit despre …
Dar mai mult mi-am dorit să văd sistemul de apă.
Am coborât 183 de trepte și a ieșit afară prin tunel, urcând alte 80, m-am întors pe același traseu, total: 526 de trepte, istovitor. 
Acelea sunt treptele antice.
Tunelul e lung dar bine luminat.
Despre ce va fi la Armaghedon nu am mai scris, nici nu am vorbit, nici nu explic, poate doar dacă n-am fi mers la Haifa.
Acesta a fost traseul de astăzi:
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Azi o să scriu mai puțin și o să pun înregistrările de la fața locului și poze.
Am făcut aproape 18000 de pași.
Am plecat după micul dejun spre Nord, de aici de deasupra Mării Galileii, de unde locuim dintr-un chibuț turistic.
Chibuțul a fost acum 100 de ani o formă de organizare promovată de sioniștii socialiști. Golda Meir a fost una dintre ei. Am citit cartea ei autobiografică de vreo două luni, postarea s-a uscat de când îmi stă în cap și uite că n-am avut timp s-o scriu. Bine c-am venit în Israel.
Suntem tare bucuroși. Chibuțul chiar funcționează.
Oamenii ăștia își fac o țară din nimic.
Azi am riscat și ne-am întors prin Înălțimile Golan. Teritoriu ocupat, dar nu știu ce teritoriu este, că e pustiu. Da, este verde acum, dar satele sunt extrem de rare. Puteți vedea pe hartă, de la Majdal Shams, unde am cumpărat niște mere de la un arab, până la Tiberiada, am trecut cred că prin 3 sau 4 sate. Zeci de kilometri pustii…încă.
Dar să încep cu dimineața. Aproape de Hațor deja am văzut Hermonul, era senin și Hermonul era cu zăpadă.
Am ajuns la Tel Dan (Colina Dan). Numele de Tel (Colină, ex. Tel Aviv=Colina Primăverii) este dat și locurilor arheologice, care de obicei sunt „dealuri”: Tel Hațor, Tel Iocneam, Tel Dan.
Sunt 3 locuri de interes istoric ai i(aceste 3 locuri sunt: cetatea canaanită Dan, cetatea israelită Dan, (fosta Leșem) și Altarul lui Ieroboam) în acel Parc arheologic, dar este și foarte frumos, fiind locul de unde izvorește Iordanul. 
Iordan înseamnă: cel ce curge în jos, cel ce coboară.
La izvoare e năvalnic și foarte bogat în apă.
Am ajuns la cetatea canaanită Dan:
Apoi am ajuns la cetatea israelită Dan.
Apoi la altarul de la poarta cetății:
De sus din cetate se vede foarte frumos Galileea.
Sus pe un loc înalt mai sus decât cetatea am găsit altarul lui Ieroboam, altar despre care am scris mult pe acest blog, cu ani buni în urmă.
De aici am plecat la Cezarea lui Filipi, locul închinării la zeul Pan.
De acolo nu mai are interes arheologic, pentru că am făcut niște trasee pe la niște cascade, 
să se adune de 18000 de pași.
Ne-am întors prin Basan, o să dau și harta, pe lângă granița Siriei.
Toată șoseaua cu garduri și panouri mari cu Câmp minat. 
Multe clădiri rămase de la războiul din 1967.
Am ajuns iar la Marea Galileii.
Seara ne-am plimbat prin Tiberiada.
Am găsit poza de acum 6 ani, portul nu avea apă, nivelul era mai jos cu 3-4 metri.
Acum nivelul e la loc și portul e plin de bărci.
Cam acesta a fost traseul:
Slăvit să fie Domnul!
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
„Atunci, Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. „Vai de tine, Horazine!” a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. ” Matei 11:20-23
Azi a fost o zi grea, lungă și plină de noutăți (pentru noi) dar cred că vor fi și pentru voi. Am făcut aproape 16000 de pași, dar ne simțim bine și odihniți încă, nu ca aseară când am adormit cu degetele în tastatură.
Mă grăbesc să scriu, ca acum 6 ani, pentru a păstra în text prospețimea impresiilor, înainte de a fi netezite de tăvălugul uitării.
Am ieșit înainte de 7 să mă plimb prin chibuț, m-au trezit păsările.
Apoi am stat la o cafea în fața camerei, mirosea a pelin.
Spre deosebire de ieri, azi a fost cald și frumos, dar nu torid.
Acolo în partea stângă jos, se vede marea Galileii, departe.
După micul dejun, am plecat la Hațor, dar cu oprire la Horazin.
Am cam gâfâit la înregistrări și se aude. Îmi pare rău, dar am tras tare, să prindem mai multe locuri, totul se închide la 17:00 și ultima intrare e la 16:00. Am găsit de toate în Horazin:
-vase de piatră după obiceiul de curățire al iudeilor.
-o baie ritualică, „Şi, când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. …Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină,” Marcu 7:4 Greu de crezut, dar iată religia e grea. Sarcini legate. Aici o să pun film direct, să se încarce…dar pun și o poză.
-o sinagogă
-scaunele dintâi (din față) la sinagogi. Se stătea în careu în sinagogă, erau și scaune laterale, dar la cele din față se uita toată lumea pentru că acolo era …
-„scaunul lui Moise”, cel de pe care se vorbea din Sinagogă…”Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise.” Matei 23:2 La Horazin s-a descoperit unul:
-o presă de ulei de măsline,
-o casă cu arcade, cu multe arcade
-un teasc pentru vin.
S-a mai găsit imaginea unui zeu grec pe decorațiunile sinagogii.
În drum spre Hațor, am întrerupt la Capernaum unde am vizitat de data asta biserica ortodoxă.
Intrare liberă.
Bineînțeles, un autocar de români în parcare.
Față de acum 6 ani când nivelul apei era mai mic cu 3 metri, acum apa e la loc, chiar a inundat câteva trepte spre apă și a uscat ceva copaci care au crescut pe perioada apei mici. Israelul a depășit recent capacitatea de desalinizare față de nevoile de consum și pompează apă desalinizată în Marea Galileii.
Dar e frumos.
Urcând înapoi, mașina se chinuia să urce pante de la minus 200 m sub nivelul mării, am discutat cu soția despre versetul din Efeseni 4:9 „se coborâse în părțile mai de jos ale pământului„, Galileea, și valea Iordanului fiind toate sub nivelul mării planetare. Soția zicea că e vorba despre îngroparea Domnului Isus.
Am ajuns la Hațor.
Doamna de la intrare vorbea rusește, așa că ne-am înțeles. Era evreică din Uzbekistan.
La Hațor am vorbit mai întâi înainte de intrare. Se pune o întrebare: de ce Iosua a ars Hațorul?
Porunca era să ardă doar obiectele idolatre, să păstreze cetățile pentru ei.
Am răspuns în clip.
Cel mai impresionant: sistemul de apă construit de Ahab. Un puț adânc spre un izvor subteran, să aibă apă în vreme de asediu. Am coborât până la apă, nu știu câte zeci de metri. Sau nu mai țin minte, căci spre deosebire de acum 6 ani, acum uit mai cu mare viteză decât îmi aduc aminte. Mă bucur că ne-au ținut picioarele.
am și filmat un pic:
Camera tronului lui Iabin. Se pare că Iabin era un titlu, nu un nume, căci apar doi Iabini, tot acolo. Am vorbit din sala tronului.
Deși era interzisă ridicarea vreunui stâlp de aducere aminte(massebah), „Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere-aminte;” Levitic 26:1 totuși mai mulți din vechime și-au ridicat. Se pare că aveau rol ritualic. 
Dumnezeu i-a vrut pe ai atunci și ne vrea pe noi acum alipiți de gândul Lui, de Cuvântul lui, nu de ceva ce noi putem face. Avertisment celor îmbibați cu bisericism, cu activism, cu practici, să-și treacă bisericismul la control biblic, să vadă dacă rămâne ceva din el. Nu cumva e și acest „bisericism” tot ca spălările de pe vremea Domnului Isus? Luați industria muzicală de exemplu. Este în Biblie vreo epistolă către vreun dirijor de cor? Divaghez.
Am mai vorbit puțin la sfârșit și am plecat.
La plecare, soției i s-a rupt ceva la pălăria de soare și am cerut ajutor la doamna de la poartă. Am primit ac și ață și până soția a reparat clopul am stat la povești. Aveam în față valea Iordanului.
Ce-i cu Putin ăsta? Cu războiul ăsta fără sens?
I-am spus încredințarea mea că războiul a venit ca să-i scoată pe toți evreii afară din fosta URSS, o urgie, am căutat în Biblia rusă pe net și i-am arătat. A zâmbit, i-am atins o coardă sensibilă, ea a venit în Israel în 1993. Ne-am pus pe povești, că Dumnezeu are un Plan glorios cu Israelul, nu doar trecutul e important, ci și viitorul. I-am povestit despre istoria glorioasă a cetății a căror ruine le păzea (foarte puțini vizitatori), la viitorul război de la Armaghedon. Aici mi-a arătat o carte. 
…dar zâmbea cu puțină neîncredere.
Am trecut la mântuirea care va veni prin intervenția divină, dar și la mântuirea care se poate acum, pentru că noi toți …i-am spus…noi toți cei care credem suntem „fii al lui Avraam” cel credincios. Și că israelit ești în duh, nu în carne.
La un moment dat, după vreo 15 minute de discuții, am realizat că stau în Galileea, având în față valea Iordanului și mai departe Basanul,
și vorbesc într-o limbă străină mie, străină ei, acestei femei evreice, adusă de Dumnezeu din Uzbekistan, vorbesc inimii ei, asculta deja cu mare interes. Poate de aceea a trebuit să venim în Israel. I-am spus că Isus este Mesia, să nu aștepte pe altul și să că poate beneficia de o salvare înainte de cea care va veni din acel mare necaz. Îi spusesem înainte cum este profețit, că toate armatele din Iran și din toată lumea
se vor aduna împotriva Israelului, asta a crezut posibil. Am mai vorbit de copii, de ascultare, de dragostea lui Dumnezeu și femeia tare s-a bucurat. I-am spus de promisiunile date lui Avraam, împlinite în Hristos, în Isus. O cheamă Vera (Credință) și i-am spus despre faptul că „fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință„. Nu și-a schimbat numele în Israel.
Rusa mea, la care m-am reconectat după un an de refugiați, curgea și cuvintele intrau în inima ei. Am schimbat numere de telefon. Bunica ei fusese creștină rusoaică, ortodoxă, dar i-a dat o Biblie la plecarea spre Israel, Biblie din care citește și acum, chiar și nepoților.
Ne-am despărțit și am plecat să căutăm ceva de mâncare, se dădea spre seară și eram flămânzi. Am ales Roș Pina, prima colonie a primilor evrei care au făcut Aliyah, au plecat din Moinești, în secolul 19. 
După mâncare era deja seară, ne-am întors din nou la Marea Galileii, măcar să căutăm Betsaida.
Am trecut Iordanul spre est:
și am ajuns la Golan, zona cucerită în 1967:
Apoi la Betsaida. Aici ceva foarte interesant: am aflat că Betsaida din Noul Testament este
Mahanaimul din vechiul Tesatment, locul unde a fost găzduit David de Barzilai Galaaditul. Cetatea avea două ziduri și evident două porți.
„David şedea între cele două porţi….” 2 Samuel 18:24
E posibil să fie așa, dar e posibil nu, pentru că ce nu fac niște arheologi zeloși să încarce cu semnificație descoperirile lor. În momentul înregistrării am crezut și nici acum nu am motive să cred altceva, decât faptul că în afară de acea inscripție din Betsaida, n-am găsit nimic să confirme această identitate.
Apoi am arătat textul din Noul Testament:
și am plecat.
Cu asta am terminat ziua de azi. Am cumpărat benzină la Migdal, la colțul Mării Galileii, unde niște tineri arabi fumau în benzinărie, iar furtunele de la pompe nu sărea niciunul la plin, era pe jos mult combustibil. Am plecat repede. Ceva cumpărături am făcut la Maghar, un oraș arab care se vede de la mare distanță și de unde se vede toată Marea Galileii, mai ales noaptea.
Vă mulțumesc că sunteți cu noi. Mâine cu Voia lui Dumnezeu, Tel Dan și Cezareea lui Filipi și mai vedem noi. Dacă va voi Domnul.
Acesta a fost traseul:
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
De emoție, nu cred că am dormit o oră noaptea trecută, așa că toată ziua am fost adormiți, la propriu.
Dar s-o iau pe rând. Săptămâna trecută când am vrut să iau bilete, am descoperit că am pașaportul expirat.
Dezamăgire, nu mai putem pleca pe 29, voiam să prindem liberele de 1 mai.
Dar am făcut programare la pașaport pe marți (25 aprilie) și…surpriză, vineri (28 aprilie) la 15:00 mi-a apărut pe aplicație că e la ghișeu.
Scos pașaport, cumpărat bilete (pe sâmbătă, 26 aprilie 23), check-in, bagaje, ne-a prins ora 2:00, la 4:00 ne-am trezit.
Am ieșit din Ben Gurion abia la 11:00, la timp să prindem adunarea de la Jaffa (Adunarea fraților) unde cunoșteam câțiva. Am prins o oră. Mulți străini: Filipine, Coreea, Ucraina, Belarus, Finlanda, Germania, dar totul era în ebraică, cu traducere engleză. A urmat o agapă cu lipii, humus, povești (mai mult în rusă cu mulți veniți din fosta URSS) și am plecat prin Jaffa abia după 13:30.
Surpriză, la 20 de metri de adunare era parcat autobuzul lui El Nifla Tours. Lumea e mică. Probabil erau prin Jaffa la plimbare. 
Ne-am dus și noi prin Jaffa, deși sufla vântul tare de tot.
Am plecat apoi spre Galileea. Orașul Jaffa (majoritar arab) într-un contrast puternic cu zonele evreiești din jur.
Mă prindea somnul că era pericol la condus, aproape două ore cât a ținut drumul.
A fost sabat azi, prin zonele evreiești nu vezi picior de om pe-afară.
Respectă și benzinarii sabatul.
Doar la automat puteai găsi benzină.
Și noi doream câte-o cafea…și apă.
Că pe avion nu poți lua mare lucru în bagaj, e ca în viață: trece iute și „noi zburăm”.
Celebrele Cafe-cafe din Israel erau închise de sabat.
Iar eu muream de somn. Când după Netania am virat spre Carmel, să trecem munții spre Galileea, am găsit un evreu mai puțin religios probabil, cu benzinăria deschisă. A fost drăguț și ne-a chemat înăuntru, că afară sufla vântul. 
La scurt timp, deja eram treji de la cafea, am urcat Carmelul și ne-am văzut în vârf.
Îi explicam soției cum se ascundeau prorocii Domnului în pădurea din mijlocul Carmelului, pădure din care astăzi mai există suprafețe destul de întinse.
Am coborât spre Iocneam și am mers să căutăm saitul arheologic, nu știam că nu s-a excavat încă. L-am găsit și am filmat două clipuri scurte.
Apoi, din altă poziție, am prins locul tradițional al pogorârii focului din cer de către Ilie și al condamnării prorocilor lui Baal.
Deja eram pe câmpia de lângă Meghido, valea Armaghedonului și mai aveam puțin.
Autostrăzi peste tot, cu 3 benzi pe sens majoritatea distanțelor, lângă Tel-aviv, cu 5, cu 6 benzi. 
Asta era parcă intersecția de la Iocneam.
Am ajuns la chibuțul unde suntem acum și n-am mai putut decât să mergem într-un sat arab de aici de aproape să mâncăm ceva ieftin și bun, adorm cu degetele în taste.
(Spre deosebire de acum 6 ani, aici la chibuț avem internet 5G, încarcă pozele instant.)
Chibuțul, nu mai e chibuț, dar activitate este.
Am ieșit un pic afară să mă mai răcoresc, să nu adorm, s-a oprit vântul, aici și noaptea e calduț, mâine mergem la Hațor, cred, la Iabin, împăratul Hațorului, avea care de fier. Unde am mâncat acuma seara, era o roată de fier, probabil modelul s-a păstrat peste milenii.
„Și carele să le arzi în foc„, i-a zis Domnul lui Iosua.
Nu tehnologii avansate dorește Dumnezeu, ci o dreptate avansată.
La ce foloseau niște isteți care cunoșteau fierul, produceau arme de război și supuneau milioane de oameni? La nimic. Domnul e tot cu omul zdrobit și smerit, nu cu cei îngânfați.
Chibuțul e frumos, plin de flori, pomi fructiferi, trandafiri, înecat în verdeață.
Cam acesta a fost traseul de azi:
Slăvit să fie Domnul.
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
„…ca să-i duc din ţara Egiptului într-o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările.„
Plecăm în Israel, după fix 6 ani.
Ca data trecută, cu voia lui Dumnezeu, voi posta la sfârșitul zilei și dacă internetul îmi va permite, voi pune și clipuri pe YT needitate.
Ne rugăm să ne putem trezi…peste mai puțin de 3 ore.
Călătoria din 2017 aici.
Rugați-vă pentru noi.
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Pentru că am avut multe cereri și pentru că vechiul link nu funcționează, descărcați de aici.
„În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi.” 2 Petru 2:3
Uite, chestia asta îmi era străină, adică nu am realizat cât de plină este mintea oamenilor de idolatrie.
Mi-am revenit ieri când trecând pe lângă o biserică națională, am văzut o coadă lungă de oameni, așteptând ordonați să le vină rândul la luat apă sfințită.
Comandantul înșelătoriei a pus afară pe trotuar un butoi, pe care era lipit un afiș și oamenii luau de la cep …pe dumnezeu din butoi, la ei în flacon.
Aici este o incompatibilitate logică.
Absolut niciunul din cei setați cu „credința” că acea apă are în ea ceva „mistic, „divin”, „dumnezeiesc”,…absolut niciunul nu se va îndrepta cu o atitudine analitică spre Cuvântul lui Dumnezeu.
Mesajul mistic întreține ideea „conținutului” dumnezeirii în ceva: clădiri, temple, haine(odăjdii), desigur „sfințite” toate prin „slujbă”.
Dacă-i dai o Biblie unui astfel de om, n-o va citi, o va pune la cap, pe noptieră, să-i facă bine.
Dragii mei, de la templu și slujbă, până la butoi și flacon și aghiazmă, și până la mințile celor ce stau cuminți să și-l ducă pe dumnezeu acasă la sticluță, toată tărășenia este idolatrie pură.
Iar plata idolatriei o avem în vechiul testament cu zeci de exemple de oameni pedepsiți, generații condamnate și chiar un popor întreg împrăștiat ca pulberea, mărturie peste milenii de cât de mult urăște adevăratul Dumnezeu idolatria, negarea dreptului Său de proprietate asupra creației sale inteligente.
Acești oameni idolatri trebuiesc avertizați, măscărelile lor demascate, apartenența la ele negată și renegată.
„Evanghelicii” care merg la biserică „să se umple” și „să simtă prezența” nu-s mai buni, au tot „aghiazmă” în cap, doar atât că nu e lichidă și nu o duc cu flaconul acasă, o iau în plămâni probabil.
Jalnicul spectacol recent de pe arena națională, un mix de: autobuze gratuite, concert Rock și 7000 de batiste, numit mizerabil „evanghelizare” este tot model clasic de „mistificare” a lui Dumnezeu, de ambalare și etichetare și vânzare de divinitate, cu plămânul deocamdată, nu cu sticluța.
Că cu creierul în nici un caz, sau extrem-extrem de puțin.
Iar cât mesaj logic ar vrea să fie, este anulat de „puterea” pretinsă că o dau unii sau că o primesc alții, prin aceste artificii de te(hn)ologii religioase de păcălit creduli: cum că Dumnezeu vine la tine prin fumul lor, prin apa lor, prin răcnetele sau icnetele lor, sau prin batiste, butoaie și câte șmecherii le-o mai fi dat dracul prin minte.
Începutul oricărei izbăviri, vedem din cazul lui Ghedeon, începe cu tăierea parului sfânt, cu „renegarea păgânătății”. Și aghiazma este doar unul din acești „pari sfinți” (aghiazmă vine de la grecescul aghios=sfânt) , lumea religioasă cu cât e mai plină de chestii „sfinte”, tradițional de sfinte, de datini, cu atât îi ține pe oameni tot mai departe de Cuvântul lui Dumnezeu.
„Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră.” Marcu 7:9
Așa zisul creștinism actual este doar vechea și antica păgânătate etichetată cu titluri alandala luate din realitatea a ceea ce Biblia numește a fi „copii ai lui Dumnezeu” și „popor al lui Dumnezeu”.
Nu are cum să existe în viziunea lui Dumnezeu un „cult creștin”.
Dacă în Planul Lui nu este, de ce să fie în al tău?
Despre faptul dacă poate sau nu exista un creștinism național… cu voia lui Dumnezeu în altă postare.
Toți musafirii care ne vin din Republica Moldova doresc să meargă la munte, să vadă munții României. În Moldova nu sunt munți, nu există peisaj alpin, păduri de molizi sau de brazi. Atunci când, în iarnă, o soră din Republica Moldova a dorit să vadă muntele, am mers la munte. După plimbări am poposit la o cabană pe care o cunoșteam dinainte și am servit niște mâncare tradițională. Cunoșteam pe stăpânul cabanei, a cumpărat materiale de la noi prin anul 2000…. Mi-a spus atunci istoria averii lui…. (Fiecare avere are o istorie, are o „viață”, ca un om: se naște, crește, îmbătrânește și moare.) Averea acestei familii a plecat de la casele evreilor uciși la Auschwitz, case rămase de izbeliște și nerevendicate de nimeni în comunism…doar de chiriași. Omul a pus mâna după revoluție pe o astfel de casă, a renovat-o (este o casă în plin centrul orașului) și a transformat-o în hotel. L-am întrebat atunci (logic), dacă nu îi este frică că vor veni moștenitorii să revendice casa (erau cazuri) și mi-a răspuns cu aer conspirativ și zâmbind că el știe sigur că nu există niciun supraviețuitor. M-am înfiorat…de liniștea lui. Mai târziu i-am cunoscut rude, familia. Era din „sistem”. Un neam de-al lui după ani, m-a tocat câțiva ani la rând cu vizite mieroase, am scris despre el aici, la ultimul paragraf.
Anumite „servicii” știau exact care sunt casele nerevendicate. Și de la acel hotel, averea a crescut.
De fiecare dată când trec pe strada Fabricii din Cluj, trec pe lângă ghetoul de pe colț cu Muncii, din față de la Auchan. Mă gândesc la cele 2 săptămâni cât au fost ținuți evreii acolo în 1944 și anchetați să li se ia banii și aurul (îi chemau pe rând pe copiii evreilor, îi schingiuiau și în urletele micuților, tații și mamele și bunicii spuneau înnebuniți jandarmilor unde au ascuns banii sau aurul, apoi un jandarm pleca cu victima și se întorceau cu bani cu tot), abia după au fost duși la Auschwitz. Am cumpărat cărămidă acum 24 de ani de acolo, încă funcționa fabrica, acum e șantier, va fi un cartier de lux.
Dar să mă întorc la cabană.
Stând la masă, mă simțeam părtaș cu jandarmii unguri din ghetou și cu securiștii români care fără emoții le-au „revendicat” casele…morților. Știam că merg la cabana lui în după-masa aceea din iarnă, dar trecuseră peste 20 de ani, omul mă uitase desigur, nici eu nu cred că l-aș mai fi recunoscut…o mai fi trăind?! Am stat la masă, am povestit, dar acea „mustrare de cuget” pe care nu ar fi trebuit s-o am, exista. După ce am servit ciorba de burtă, am primit fără să comandăm o porție uriașă de papanași cu dulceață de afine,…”din partea casei”, ne-a zis chelnerul. Mai mâncasem acolo așa ceva, dar de data asta porția era foarte mare, cu foaaarte multă dulceață. Ne-am bucurat, am mulțumit, am împărțit între noi și când am terminat, a venit la noi un tânăr, ne-a salutat pe toți, pe mine pe nume și ne-a întrebat cu un zâmbet larg:
-Au fost buni papanașii?
Era fiul.
În secunda aceea am înțeles rostul papanașilor, mărimea porției, lingușeala rudei lor, m-am enervat instant, dar m-am abținut cu greu, am purtat conversația de conveniență …că mă știe, că a fost cu tatăl lui pe la firmă pe la noi….”acum 100 de ani”, că nu-mi amintesc de el? (chiar nu-mi aminteam, deloc), că vrea materiale, dulcegării mai ceva ca papanașii de la care deja îmi venea rău fizic. Tatăl trăia și era bine-mersi.
Am înțeles poate mai mult ca fiul, din partea cărei „case” sunt papanașii.
Și mie-mi fuge gândul repede, pe fir, de la cabană, la Hotelul născut din casa evacuată în 15 minute, la foștii stăpâni gazați la Birkenau, la zeci de generații dintre cei cărora li-s-a lăsat casa pustie și la Avram cel care a ieșit de bunăvoie …parcă ieri, din Ur, și la noi care dacă avem credință suntem fi ai lui Avram.
Sora din Republica Moldova nu a înțeles, soția a înțeles imediat, am scăpat…
De când am descoperit sistemul, îi evit cât pot pe protejații aceștia, dar e tare greu, e plină țara. Uneori nici nu poți cumpăra decât de la ei, la școlile conduse de ei trebuie să-ți dai copiii, te servesc cu zâmbete, te cumpără cu papanași….
Mi-am amintit de papanași azi-dimineață, citind articolul de pe Times of Israel, dar….
Ieri a fost ziua comemorării holocaustului în Israel. Au sunat sirenele în tot Israelul. Prietenul nostru din Haifa ne-a trimis o înregistrare.
Apoi, azi dimineață am citit pe Times of Israel articolul despre Holocaust și am înțeles mai mult din răspunsul pe care l-am avut doar parțial la o întrebare: „de ce după terminarea celui de-al doilea Război Mondial, mare parte din evreii întorși din lagăre nu s-au mai întors la locurile lor de origine, ci au plecat, unii în America, alții în Brazilia și mare parte în Israel?” Am avut până acum două răspunsuri: unul corect și unul parțial corect.
Acum cred că am două răspunsuri, corecte amândouă.
Primul răspuns este cel profetic: Dumnezeu a arătat cu claritate în scrierile profetice că îi va urmări pe evrei cu sabie cu foamete și cu ciumă și că îi va aduce înapoi în țara lor, iar în alte profeții spune că acest lucru se va întâmpla la sfârșitul vremurilor. Despre acest sfârșit al vremurilor a scris Daniel și socotesc că înțelegerea cărții Daniel este de fapt desigilarea profeției și clarificarea calendarului de acum, dar acesta este subiectul unei postări viitoare.
Al doilea răspuns este conjunctural-istoric dar este subordonat primului. Împrejurările istorice au făcut ca evreii să nu mai aibă un loc de locuit în lume și să fugă nevoiți spre Israel. Când acum 13 ani aproape, am scris postarea de ce a adus Dumnezeu comunismul peste estul Europei, am crezut că doar comunismul a fost piedica și motivul pentru care evrei au plecat, dar acum înțeleg că pricepusem până atunci doar parțial istoria.
Articolul citit azi dimineață arată cum de la asasinarea țarului Alexandru al 2-lea în 1881 s-a pornit un val de persecuție asupra evreilor, val care s-a întins și a crescut în toată Europa la nivelul minților oamenilor, încât evrei erau urâți de toată lumea. Ei simțeau asta.
Holocaustul nu a fost doar acei câțiva ani de persecuție nazistă, cu un început și un sfârșit clar pe calendar. Persecuția nazistă și exterminarea în lagăre a fost apogeul unei atitudini care s-a armat în timp și a crescut în intensitate în așa fel încât atunci când evreii au fost duși în lagăre nu i-a apărat nimeni, dimpotrivă, majoritatea europenilor s-au bucurat, chiar dacă tacit (cu puține excepții) cei mai mulți.
Iar supraviețuitorii chiar nu aveau amintiri plăcute despre vecinii lor.
Am citit recent o carte: Indezirabilii, despre o familie de evrei din Kippenheim, Baden, Germania, care nu au reușit să scape de lagăr, fiind sistematic refuzați de fiecare stat, chiar și de SUA.
Presiunea urii sociale i-a făcut pe evrei să nu mai vrea în Europa. Erau apăsați și nu-și mai iubeau nici orașele, nici casele. Elie Wiesel arată în cartea lui, de ce nu s-a mai întors la Sighet.
Oare nu la fel ar trebui să ne simțim și noi, creștinii în această lume?
„…gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru” 2 Corinteni 5:2
„Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi” 2 Corinteni 5:4
După ce mi-am scos dosarul de la securitate, am dezvoltat un simț fin de a refuza relațiile suspecte, fără motiv, mai ales pierderii vremii cu oameni de la care nu pot să învăț nimic.
Nu mi-a fost greu, fiecare astfel de relație începea de obicei cu dulcegării, cu zâmbete, cu laude…cu „papanași”.
Te face dracul să îți placă-n lume! Să nu-ți dai seama cât de mult îl urăște pe Stăpânul tău.
De ce-o fi scris Stăpânul în cartea Lui: „Nu iubiți lumea?” apoi …”nici lucrurile din lume„.
Au fost buni papanașii!
De-ar fi numai papanașii?!
Mai scrie: „…lăcomia, care este o închinare la idoli.”
Papanașii trebuiau să lege o prietenie, iar eu exersasem de peste zece ani ruperea prieteniilor…mai ales cele cu dulceață.
Răpirea Adunării va fi un act militar, spunea sora Domnica, o extragere, un furt.
Cu siguranță cei răpiți nu vor avea regrete.
„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’” Matei 7:22
Am urmărit astă-seară aproape integral spectacolul denumit pretențios „trezirea națiunii” de pe Arena Națională de la 5:00. Cunoșteam personajul și a fost analizat aici pe blog cu rezultate clare, așa că așteptări nu am avut.
Mi-am amintit în timp ce priveam, de miile de ascultători despre care citisem că veneau de la zeci de kilometri cu căruțele și dormeau pe sub stoguri la începutul secolului 19, în satul Sărata din Basarabia, ca să îl asculte pe un anume Ignaz Lindl, un fel de precursor al „marilor treziri” din acel secolul 19. Acest Ignaz, preot catolic din Bavaria a convins mai multe familii să întemeieze o localitate nouă și au emigrat din Germania în Imperiul Rus aproape de Odesa. Avea carisma și îl urmau mulți.
Dar și pe Simon din Samaria în urmau mulți. Iar a avea carismă și a avea angajament sunt două lucruri diferite. Dar ce scriu eu aici?! ca și cum cel la care m-am uitat astă-seară ar avea carismă.
A aduna 20000 de oameni într-un loc, mai ales dacă intrarea e gratuita, nu e greu. Se adună și unde intrarea e pe bani. Cu siguranță fără muzica drăcească gratuită, spectatorii ar fi fost mult mai puțini și spectacolul ar fi lipsit. Am deschis trei transmisii YT, ca să citesc comentariile, după primele minute a intervenit moderarea, pentru ca o treime din comentarii erau critice. Doar pe unul din canale comentariile au rămas liber până la sfârșit. De la o vreme am făcut print screen la comentarii. O să le dau mai jos câteva din ele, dar comentez puțin înainte.
Evenimentul nu are nicio treabă nici cu domnul Isus Cristos, nici cu misiunea, nici cu chemarea cuiva sau cu evanghelizarea. Auditoriul a gustat muzica, nu cu mare entuziasm, pentru că și aici gusturile diferă.
De acesta auzisem, a intrat doar la urmă. De fapt cam 75% din spectacol a fost muzică. Putem liniștiți numi concert rock așa-zisa evanghelizare.
Și dacă ar fi altceva, nu se compară cu fenomenul Parascheva care adună 3 milioane de euro pe an de la câteva sute de mii de „pelerini”. Acolo e tradiție, sfânta nici nu trebuie să dănțuiască pe scenă. Apropo: era la National Arena un personaj despre care târziu am realizat că e femeie, cu îmbrăcăminte și glas masculin, doar părul lung ar fi trebuit s-o trădeze, dar acum nu mai poți știi.
La Nicula, la Fatima, merg oamenii. Și dau, aici mai slab, deși Vocea creștinilor băga la comentarii cereri de donații, 
contul IBAN înlocuind vechile slogane de genul „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit”. Aici era:
Dacă ai simțit că trebuie să dai Domnului și „nu ai știut cum”: „Noi propovăduim pe IBAN cel proiectat”.
Ibanul l-a înlocuit pe Isus.
Mai scriu ceva de batiste: 7000. Oamenii de ordine le-au împărțit. Gata rugate, sau înrugate, sau cum să le zic, înmagazinate cu putere, setate. De la Pavel se trage, că se vindecau oamenii dacă se atingeau de el, de lucrurile lui. Acolo era confirmarea mesajului, aici nu era mesaj.
Procedural, lumea religioasă s-a întors la idolatriile medievale, la procesiuni (marșuri pentru Isus), la pelerinaje (turnee, „evanghelizări”), locuri în care se numără oameni, nu gânduri. Activismul lor pretinde respect, aprobare, poziție.
Am crezut că se face și vorbire în limbi, nu s-a mai riscat.
Jalnic de tot. La urmă Biji de la Bărbulești a încheiat cu câteva „piese”, spre bucuria celei mai mari părți din ascultători, care îi împărtășeau ceva mai mult decât stilul manelist. 
Mesajele se ștergeau la greu, cam jumătate din mesaje dispăreau pe unul din canale.
Se făceau de către moderatori cereri pentru distribuire.
…enatariile.
Dacă aș fi salvat de la început tot ce s-a șters, ar fi fost de 3-4 ori mai multe mesaje contra, un lucru care m-a bucurat. Gazonul a rămas neatins, eu tocmai mă găndisem că voi vedea pe cineva coborând din elicopter. S-a zis ceva că nu se zice despre ceva candidatură…că nu se anunță.
Omul o fi vrând la Cotroceni.
Tupeu are.
Biată națiune!
Gustul tragic mi-a rămas în cuget, atenuat doar de gândul că Stăpânul în Numele căruia strâng ăștia microbuze și elicoptere, știa de la început despre ei și în locurile de unde nu citesc ei din Biblie, scrie cu claritate că vor fi…mulți și vor înșela pe mulți.
Omul vedea seara de azi ca începutul unei mișcări prin care multe generații de români vor fi schimbate, puținătatea de minte nu-l împiedică să aibă vise mărețe.
Doamne ai milă!
Se împlinesc 100 de ani de la reformele românești, pe la 1921 s-a înființat și Oastea Domnului, a apărut și Mișcarea Tudoristă, s-au dezvoltat și baptiștii din Transilvania, a fost tradusă și biblia într-o limbă română fluentă și înțeleasă de tot omul.
În 2017 eram în Germania când s-au serbat acolo 5 secole de reformă protestantă.
Mare diferență între cele două „reforme”.
Dar să vedem mai întâi …..
Asemănări
-ambele reforme au schimbat societatea.
-ambele reforme au apelat la Biblie
-ambele reforme au încercat formarea unor biserici mai apropiate de Biblie
dar deosebirile sunt mari, și aceste deosebiri vin din gradul diferit de alfabetizare al popoarelor.
Deosebiri
Reformele lui Luther și Calvin au fost reforme ale elitelor, ale celor care știau citi și au avut de-a face mai mult cu clasa nobililor și a profesorilor și studenților din Universități.
Mulțimea poporului, neștiind să citească (alfabetizarea a venit după 200 de ani, pe la 1800, după Comenius) era străină de nuanțele teologice cerute de o analiză care să conducă la concluzii angajante.
Așa că primele reforme au fost de fațadă, așa cum le este numele de „formă”. Au schimbat formele.
Reformele de la 1800 încoace, atât în Vestul, cât și în Estul Europei au pornit de la masa de oameni simpli, în afara nobililor și în afara clerului. Așa a fost în România, Rusia, chiar Germania și Anglia.
România a fost un caz mai special, anii 1920 au venit cu întregirea țării, împreună cu condițiile puse de Conferința de pace de la Paris, dintre care principala condiție era libertatea religioasă absolută. O condiție extrem de deranjantă pentru „Biserica Națională”, de fapt pentru clerul obtuz și corupt.
Dar cazul particular al României a fost că temelia vestirii evangheliei în Ardeal a fost pusă încă de pe la 1870 de către nazarineni, o mișcare înființată de un fost pastor protestant elvețian, Samuel Frohlich, a cărui activitate s-a extins din Elveția spre Austria și a înflorit în zona Serbiei și Banatului, cât și spre Transilvania. Datorită faptului că nazarinenii erau antimilitariști, au fost crunt persecutați de toate guvernele și mulți din ei, pentru a scăpa de persecuții, au renunțat la antimilitarism și au intrat sub umbrela misionarilor baptiști, astfel încât această mișcare baptistă a luat avânt în Austro-Ungaria în acei ani, mai ales după 1905, an în care baptiștii au fost recunoscuți ca și cult în Ungaria. La 1918, în Transilvania existau un număr mare de adunări baptiste, multe formate după lucrarea nazarinenilor din secolul XIX. Acestor adunări li se adaugă adunările înființate în mod independent de cei din Mișcarea fraților, în zonele germane și în zonele extracarpatice, mai târziu acești creștini independenți au fost obligați să se organizeze ca și cult (Creștin după evanghelie).
Criteriul pe care vreau să-l aplic în analiza mea va fi ANGAJAMENTUL față de Domnul, acea atitudine a ființei, atitudine de supunere și slujire față de Altul, față de Preaînaltul.
Reformele medievale din Europa (ale analfabeților) au creat protestantismul, o formă de organizare diferită a creștinismului, dar aproape la fel de lipsită de anagajment ca și catolicismul. În acest protestantism a apărut Mișcarea pietistă și anumite Mișcări zise de „trezire” ca și cum corpul eclesiastic cu dogmele și întreg sistemul ar fi bune, dar dorm și trebuie trezite. Aceste reforme ale analfabeților urmăreau efect de mase, dar nu provocau pe oameni la o analiză a Cuvântului și la o analiză de sine care să ducă la angajament personal.
Reformele alfabetizaților, cele din secolele XIX și XX au pus accentul pe convertire, pe Cuvânt, pe Biblie. Cele mai multe mișcări au cerut botez la maturitate, un lucru greu de făcut fără argument suficient. S-a ajuns la studierea Bibliei, la opinii contrare, la analiză de termeni biblici, de profeții, un lucru bun zic eu. Și o împlinire a profeției: „Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” Ieremia 23:20, 30:24
La această înțelegere „ÎN TOTUL” nu s-a ajuns brusc, ci „în cursul vremurilor”, adică treptat. Socotesc că versetul din Ieremia sugerează că doar schimbarea vremurilor a dus la înțelegerea „în totul”. Adică au trebuit să se împlinească anumite profeții pentru a se deduce cadrul general. Cred cu tărie că unul din adevărurile cele mai mari descoperite de cercetătorii biblici ai secolului XIX (frații darbiști (Plymouth)) a fost cel legat de diferența dintre Israel și Biserică și despre viitorul acestora. Cei ce au înțeles această diferență și cei care o înțeleg până astăzi au scăpat de antisemitism și au cadrul corect de înțelegere al așteptării Cristice (Mesianice).
Pentru că a-L cunoaște pe Hristos în viziunea „analfabeților” (biblici) este ceva mistic, lăuntric, o „stare” a inimii. Pe când pentru „alfabetizați” este o așteptare, o aplicare de învățături, o trăire după model și ca model. Înveți de la cineva și alții învață de la tine. Înveți din Scriptură, din creație și din istorie, înveți pe alți oameni și pe îngeri. Diferența dintre aceste două feluri de „reforme” este de fapt unul din secretele angajamentului (evlaviei). Cel ce-L așteaptă pe Domnul are cu totul alte setări decât cel ce vrea să trăiască stări.
Alunecarea în carismatism a „evanghelicilor” este o dezalfabetizare, diferența de vârstă a botezului fiind o diferență prea mică pentru a însemna ceva. Adoptarea calvinismului, acest răsfăț teologic al proștilor, este un al semn al împietririi la care te conduce neștiința. Propășirea idolatriei slujbelor este alunecarea în ceva mai rău decât protestantismul istoric, este alunecare în catolicism de formă nouă: contrareforma analfabeților.
„Atunci, oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui”.” Judecători 6:30
Iată o excelentă lecție a Vechiului Testament, o înțelepciune e vremurilor (stră)vechi pentru vremurile noi, o pildă pentru situații similare. Fără acest tip de lecții de atunci, nu am știi exact cum trebuie procedat acum.
Israelul a alunecat în idolatrie, copiind felul de viață al băștinașilor pe care nu i-au putut alunga din țara dată lor.
(Dar oare creștinismul de astăzi, ca nume, sau fiecare din noi, ca indivizi, nu suntem în mai mare sau mai mic grad copleșiți de acești idoli, cel puțin ai inimii, de acești „pari sfinți” stimați și respectați de toată lumea?)
Starea era deplorabilă, chiar tatăl lui Ghedeon avea loc sfânt, al lui, altar lui Baal, par sfânt al Așerei în fața altarului.
Și fiul este invitat să devină salvatorul Israelului.
Cu ce? Întreabă.
Cu ce nu….vine parcă răspunsul divin.
Idolul trebuia distrus pentru ca nu cumva după victorie să creadă cineva că din cauza idolului.
Mai bine să vadă că din cauza lipsei lui.
Anevoioasă îndeletnicire: să dărâmi idoli.
Pentru mulți închinarea la idoli le este pâinea de fiecare zi….și nu numai pâinea. Tot traiul, tot câștigul. Și nu numai câștigul, ci toată viața lui de hoț se învârte printre parii ăștia. Și o fac să fie distractivă, plăcută.
Religia asta e ca fasolea, nu poate fără pari, cade grămadă fără.
Parul de fapt nu era ca parul de fasole, ci era un stâlp, un trunchi de copac sculptat sau/și vopsit, imitând un trup de om și având pretenția de zeu. Urâciuni le numește Dumnezeu și le-a pilduit prin pari.
Dar n-a fost numai parul.
Dumnezeu l-a pus apoi pe Ghedeon să renunțe la mulțime și apoi la arme.
Ca să arate că victoria nu vine nici prin idoli, nici prin mulțime, nici prin arme, ci prin credință.
Așa scrie: „prin credință….au pus pe fugă oștirile dușmane„.
La urmă îl vedem pe Ghedeon cum a renunțat chiar la sine, cea mai grea renunțare:
„Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.” Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.” Judecători 8:22-23
Iată 3 lepădări care preced pe a 4-a, pe cea mai grea: lepădarea de sine.
Dar prima dată trebuie lepădat „parul sfânt”, idolul, sau idolul inimii.
Ce este astăzi parul sfânt? Parul ăsta nu e de-un singur fel. De obicei un (limbaj de) lemn pictat, țeapăn, de neschimbat, o învățătură, datini omenești, un nume, un anturaj sau un personaj.
Vrei să izbăvești pe cineva, vrei să faci parte din lucrarea aceasta glorioasă a Mielului disprețuit?
Cu ce? te vei întreba.
Cu ce nu? îți răspunde Domnul în Cuvânt. Trebuie să renunți, nu să aduni, să tai, să trimiți casă, să dezarmezi ce a rămas și să refuzi scaunul de rege. Atitudini perfect aplicabile astăzi de oricare din noi, care înțelegem și credem Scriptura.
Începe cu „parul sfânt”, taie-l, renunță la mulțime, renunță la arme („armele cu care ne luptăm noi nu sunt ale cărnii„) și mai ales după ce ai biruit, renunță la tine, poartă ocara și lasă toată Slava Celui care ți s-a arătat în vis.
Audio:
„Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” …. „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos.” 1 Corinteni 11:5,13
La intrarea dascălului în clasă se făcea o liniște de mormânt. Fața lui aspră ne inspira teamă și ne treceau fiori. Eram 9 copii în clasele 1-4 și el ne „dăscălea” pe toți. Școala era veche, de prin 1900, dar mai fusese una în sat, de prin 1850. La 1900, scrie un ziar de atunci că tot satul știa să citească, „și femeile„. Nu e de mirare, pentru că am găsit în arhive, cum că preoteasă în sat fusese o vreme tocmai sora lui George Barițiu, cel cu „Foaia pentru minte, inimă și literatură” de pe la 1800 și-un pic, apoi nepoata.
(citat din ceva ziar de pe dspace, bcu Cluj, de pe la 1900)
Așa că satul avea un adânc respect pentru „dascal” (cu a, nu cu ă) și învățătură, în acel an 1973 când am pășit cu groază în clasa 1-a. Frații mei mai mari îmi povestiseră de formele de pedeapsă aplicate de dascal: pusul la colț, bătaia cu rigla la palmă și alte forme, nu atât sadice, cât terifiante prin mesajul transmis practic întregului sat. Aflau părinții și erai arătat cu degetul și de mătușa bătrână. Sau dacă ți se scria în Carnetul de elev, că „azi elevul….a făcut boroboața” sau a venit cu tema nefăcută, rușinea era imensă.
Aceeași atmosferă plină de respect față de educație domnea în adunare. În primul rând că nu se punea problema să nu se meargă la adunare. Iar noi, cei 3-4 copii mai mici și câțiva mai mari, stăteam 3 ore și ascultam rugăciunile fraților și surorilor, predicile fraților, poezii și cântări. Și cântam și noi. Invitabil, mesajul intra pe urechi, ceva înțelegeam. Mai apoi, când am ajuns mare și am trecut prin diverse situații, prin care „predicatorii” de la țară trecuseră și predicaseră, mi-am amintit și ….”poruncile Tale mă fac mai înțelept decât dușmanii mei„.
Educația are nevoie de autoritate și de teamă. Nu vei atrage copilul spre acul injecției, dar nici nu vei aștepta vaccinarea până va face el cerere. Tot la fel, educația trebuie impusă fără emoții „lipicioase”. La țară, nu aș fi avut partizani ideii de a mă opune dascălului.
Bisericile „moderne” au „apostoli” care caută să placă și își înmulțesc mijloacele de atracție. Aceștia numai la „educație”(zidire) nu se gândesc. Numai la învățătură nu. Nu au în cap învățătura care conduce la angajament. Desigur că ei evaluează cu cea mai mare grijă situația financiară sensibilă a conturilor lor. Și aplică aceeași sensibilitate în „mijlocele de amăgire” în administrarea emoțiilor cu care întind plasele de prins oameni, cu „finețea și delicatețea” unor păianjeni.
Pot să analizez după ani rezultatele elevilor trecuți prin liceele creștine (am avut doi copii dați la un liceu creștin și cunosc mulți alții). Am fost pentru scurt timp chiar profesor într-un astfel de liceu. Nu mai sfătuiesc pe nimeni să-și dea copiii la „liceu creștin”. Dacă se poate spune că undeva orientarea spre egali (de care scria Gordon) are efecte devastatoare, atunci despre aceste medii omogenizante se poate. Și în gândirea noastră necoaptă că dacă i-am dat „acolo”, ne-am luat grija. Sau la grădiniță, sau la vreun „dascal” față de care n-avem nici un respect, că nici nu ne-am ostenit să-l cunoaștem.
Emoția prieteniilor cu colegii și a apartenenței la grup ucide teama de a rămâne needucat, teama de autoritate, teama de profesor, teama de Dumnezeu, teama de Cuvânt, ucide orice teamă. Singura teamă rămâne teama de a nu fi exclus de „egali”. Bine a zis Gordon.
Păianjenul emoțiilor ucide harnica albină a educației. Sacii de transportat polen, aripile neobosite, complicatul mecanism de transformare a polenului în miere, ochii extrem de ageri și nemaipomenitul sistem de orientare al albinei, devin hrană păianjenului. Lipiciul emoțiilor a învăluit albina.
Distracția ucide gândirea dreaptă, cumpătarea și orice principii. În lipsa acestora, mintea omului se scufundă „în prăpăd și pierzare„. După ce ați privit felul cum păianjenul înfășoară albina, puneți lângă fiecare mișcare a picioarelor lui:
-vizionarea de divertisment
-navigarea pe facebook sau net cu același scop
-întâlniri cu oameni „plăcuți” și „faini”, dar de la care nu înveți nimic
-participarea la „lucrări” neroditoare, dar plăcute. etc, etc
V-a scris unul care a crezut că păianjenii prind doar muște!
„Vă salută Gaius, gazda mea şi a întregii adunări.” Romani 16:23
Iată una din marile dileme ale creștinismului: unde se adunau creștinii înainte de a avea locuri publice, înainte de Constantin?
Pavel scrie din Corint, din acel Corint unde erau secte și despărțiri, păcate și mândrii, dar unde se pare că lucrurile se îndreptaseră, oamenii s-a smerit cu vremea și s-au pocăit.
Din Corintul unde le scrisese la un moment dat:”Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica(Adunarea) lui Dumnezeu” 1 Corinteni 11:22, text din care unii ar deduce că se referă la case ca clădiri și la biserică tot ca clădire.
Dar nu e așa.
Termenul de casă, οἰκία (oikia) din greacă are sensul și de familie, iar faptul că se vorbește despre adunarea lui Dumnezeu ca despre o familie este arătat în continuarea versetului: „…şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic?„, nu pe niște ziduri, ci pe niște oameni.
Și continuă mai jos:
„Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă…” iarăși arătând că masa Domnului este un simbol, nu un ospăț, o pâine și un pahar, nu prilej de etalare a bogăției.
Nu este interzisă luarea mesei, chiar primii creștini luau masa împreună, ci este încurajată împărtășirea mesei, nu fiecare să mânânce ce-i al lui, ca hârciogul.
Dar totuși, aceste lucruri se petreceau în casa unui frate, a lui Gaius, nu într-un loc public.
Cine își imaginează că atunci nu erau legi și reglementări, că nu era această diferențiere între loc public și loc privat, greșește mult. Literatura antică abundă de menționări de contracte, acte de proprietate, acte de vânzare-cumpărare, acte de închiriere și meticulozitatea înregistrării proprietăților de atunci nu este depășită astăzi de actele noastre cadastrale.
Legile erau cam la fel ca cele de astăzi.
Pentru a declara un loc ca „public” trebuie să fii instituție de stat sau instituție recunoscută de stat, pentru că doar statul vă apără pe voi ca entitate, ca grup în fața vreunei pretenții de uzurpare a dreptului tău recunoscut de stăpân al locului public. Ca persoană privată în casa ta, tot statul te apără de vizitatori nedoriți, dar tu ca și gazdă, ca persoană fizică permiți sau interzici accesul iar statul ocrotește dreptul acesta al tău.
A apela la stat pentru a te recunoaște pe tine ca pretendent asupra vreunui petec de clădire, pe tine creștinule străin și călător, este un non-sens evanghelic, din mai multe mai jos înșirate motive:
1. Nu este printre voi niciun Gaius, nicio inimă deschisă, să-și pună casa la dispoziția întregii adunări?
Dacă este, nu ai nevoie de altceva, statutul lui juridic de gazdă îi apără de uzurpatori în fața legii pe toți cei prezenți în casa lui. Este legal de la creație și va fi la fel până la răpire…și mai ales după.
Dacă nu este, nu ai vrea să fii tu ca și Gaius: gazda adunării?
2. Aștepți tu o cetate cerească, sau vrei să te așezi într-o cetate stătătoare (care rămâne după tine) de lăsat la copii: „Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Evrei 13:14 O întrebare pentru cugetul tău, pentru că poate ai în minte următoare întrebare…pentru cugetul meu:
3. Unde s-au adunat după ce a murit Gaius? Răspund cu o istorie. Acum vreo 5 ani am ajuns la rude în Germania și am căutat o adunare de frați, Brudergemeinde. Am primit un număr de la un frate și apoi la telefon adresa din orășelul vecin cu rudele mele. O casă simplă. Între timp era să cad jos: am găsit-o pe Street View. (V-o arăt pe urmă.) Germania, mulți știți, nu a acceptat ani la rând Street View de la Google. Era horror să găsești o firmă în Germania. Nici acum nu are acoperire cum trebuie, deși în ultimii ani a început să fie albastră și Germania, un pic mai bine ca Belarus, divaghez:
Dar să vă arăt casa:
E aceea mică din mijloc, de lângă pomi:
Evident a fost construită cândva, demult, o sală în curtea cuiva. Iar peste ani, peste decenii, sala a rămas pentru că, ….am întrebat:
-Cei din casa asta nu sunt credincioși? (din vecini)
-Nu, a fost răspunsul. probabil strămoșii lor fuseseră, iar din respect au lăsat clădirea și accesul …fanaticilor. Nu am mai întrebat.
Nu cred că în Corint, la Gaius era ca la această adunărică din Baden Wurtemberg. Cred că s-a găsit un alt Gaius după, sau urmași. Și sigur a început să lucreze taina fărădelegii.
4. Creștinii trebuie să aibă vie ideea de …transhumanță, îmi place acest termen, muți omul, umanul. Eram copil și mă fascina mutarea staulului…pe pășune verde…staulul devenea gunoi în câteva zile, se muta pe iarbă…și tot așa. Te muți în casa altuia, dar ar trebui să fie puțin diferit: „haideți la mine, ba la mine….”Adunarea e formată din frați și surori, nu din fratele Mortar și sora Cărămidă. La Corint, Pavel a găzduit la Aquila și Priscila (alți pribegi) prima dată, iar adunarea a fost în casa lui Iust mai întâi, apoi la Gaius.
5. O adunare vie, mobilă, fără „cetate stătătoare” e de neînvins. Clădirile se pot închide, dar diavolul le va prefera deschise. Își va pune oamenii lui în ele, le va folosi de capcane. Unde este casă de frate sau soră, sau de frate și soră (familie) , poate fi și adunare în gazdă la aceia. Poți începe imediat, azi: „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Matei 18:20
6. Adunarea Comandantului Isus nu este alcătuită din adunăturile vedetelor de pe Youtube, ce urmează ca năuci pe niște Hristoși falși, ce-și afișează conturile pe prima pagină și demagogia pe toate. Adunarea este formată din frați și surori care cercetează Cuvântul Comandantului, se antrenează zilnic în lupta Lui și nu-i refuză ocara lui de zi cu zi.
7. Istoria României și a Europei ultimului secol este plină de exemple triste de „adunări” care au început relativ bine și au alunecat în „cultizare”, „organizare”, „structurare”, finanțare, catedralizare, bisericizare….până s-au transformat ca o mireasă grațioasă într-o matroană obeză.
8. Domnul Isus are nevoie de Gaiuși. Tu ai o casă? Ai o inimă deschisă? Fii un Gaius! De ce să mergi acolo unde Domnul tău este ocărât, unde smerenia Lui este profanată prin îngâmfare și lăudăroșenie, unde învățătura Lui este disprețuită și răstălmăcită?
Și acum câteva obiecții posibile:
1. Cei ce se adună ca cei din casa lui Gaius, nu fomează o nouă sectă? Păi, tocmai asta este ideea: secte formează cei ce merg la stat cu jalba, să ceară drepturi, discriminări pozitive…și bani de la guvern. În numele cui o fac? În numele idolului lor numit cult. Gaius n-a mers la Galion, proconsulul Ahaiei să ceară finanțare și drept de cult, deși ar fi putut. Chiar vistiernicul cetății, șeful finanțelor, fratele Erast venea la adunare la Gaius acasă.
2. Adunările de tip „casa lui Gaius” nu au viitor, vor dispărea. Apele mici se varsă în ape mari. Afirmația asta chiar e o mare prostie. Aceste adunări sunt singurele biblice, sunt singurele după Cuvânt. Iar atât timp cât este scris: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” cu siguranță adunările ca cele din casa lui Gaius vor prinde răpirea.
3. Cât de mare era casa lui Gaius? Aici e o obiecție…cu hop. Când cineva îmi explică că el n-are cum, că la el în living nu este loc, probabil că are dreptate. Nu toți din Corint erau Gaius, ceilalți mergeau la Gaius. La Gaius sigur era loc. Și când apostolul a scris: „fiți primitori de oaspeți” nu le-a scris acelor care zic și azi: „frate, eu sunt smerit, am o cameră, și-mi ajunge!”, a scris la ăia care aveau una în plus, pentru oaspeți. Iar pentru adunare trebuie una și mai mare. Așa că aș adăuga la îndemnul „vrei să fii un Gaius!” dacă ai posibilitate, pe cel de „du-te la Gaius” dacă nu. Întotdeauna și peste tot va fi câte-un Gaius. Fii și tu!
M-a sunat alaltăieri domnul Păduraru (pseudonim), fost director de întreprindere comunistă în Clujul nostru. Aveam numărul lui în telefon și discutasem cu el prin pandemie mai bine de două ore despre Dumnezeu, lume, creație, Cuvânt, profeții. Părea interesat fără falsitate. I-am dat o Biblie atunci și chiar am crezut că o va citi.
Cu telefonul la ureche, mi-am căutat un loc unde să stau, pregătit fiind de o convorbire lungă, dânsul făcea parte din acei oameni cu care nu inițiez întreruperea convorbirii niciodată eu, aștept pe celălalt s-o facă, adică vorbesc cât vrea mușchiul limbii lui.
L-am lăsat pe dânsul să înceapă. Voia să îi explic cum se montează materialele de construcții cumpărate de la firma noastră.
L-am întrebat dacă a citit Biblia primită cu doi ani în urmă.
-„Domnule„, zice (cu patos), „să vedeți ce s-a întâmplat: am pus Biblia la capul patului unde dorm și vă rog să mă credeți că de atunci sunt alt om. M-am transformat complet.„
-Așa fără s-o deschideți, fără să citiți?
-„Daaa„…și aștepta să mă bucur. M-am îngrozit, m-am enervat, m-am ambalat.
N-am avut replică pe loc…căutam….și mi-a venit.
Adică a revenit dânsul cu întrebarea:
-…cum se montează…materialele?
–Foarte simplu i-am spus…desigur cu același patos, intonație și așteptare ca dânsul să se bucure, cum mi-a spus el mie de Biblie,…și cu o siguranță plină de tristețe: „veniți la noi, vă dăm un catalog al materialelor cumpărate, catalog în care sunt descrise toate etapele montajului, vi-l puneți la cap seara și dimineața…veți ști tot, veți fi alt om.„
N-a înțeles.
M-a întrebat iar, „cum se montează?”
I-am spus că scrie în catalog, să vină să i-l dau, gratis i-l dau, ca Biblia, dar nu trebuie să-l citească, ci să-l pună seara sub pernă și dimineața va ști.
A mai încercat odată și i-am reformulat răspunsul.
Nu i-am spus cum se montează.
Aștept să vină după catalog.
Se pare că știa el ceva despre „transformări” la pocăiți.
Mistica bate logica, slujba bate explicația, frica ilogică bate analiza plină de cele mai delicate și imbatabile concluzii. După mai bine de zece ani de de sute de Biblii date la sute de șoferi, am întrebat pe unii din ei dacă au citit. „Nu, dar E ACOLO, o țin în bord.” Dacă la oglindă atârnă un crucifix și pe bord e lipită o icoană, sigur o Biblie în bord nu are cum să strice. Are „putere”.
M-am gândit săptămâna asta la teologul și profesorul cu Bret canadis, are o carte, (nu mai vreau s-o citesc) despre profeții, bănuiesc că e cu argumente. Unde se termină în mintea acestora ceața mistică a unei puteri inexplicabile și de unde începe terenul tare al argumentelor biblice, logice și etice? Nu știe nimeni.
E ca și apele Merom, loc preferat de bătălie al canaaniților, niște mlaștini. Canaaniții aveau capitala lângă, la Hațor. Azi mlaștinile sunt aproape secate, se numesc Valea Hula și sunt zonă de zbor a păsărilor migratoare între Europa și Africa. Atât de multe păsări zboară, încât statisticile Israeliene au stabilit că mai multe avioane IDF au fost doborâte de ciocniri cu păsări decât de toate armatele arabe din toate războaiele din 1948 până acum. Le plezneau geamurile la avioane, la unul din primele accidente de acest fel, pasărea a lovit maneta de ejectare din carlingă și pilotul s-a trezit afară din avion. A supraviețuit.
Până la urmă evreii au cheltuit ceva bani, au făcut hărți și calendare cu zborul păsărilor și pur și simplu, pe atunci și pe acolo pe unde zboară păsările, nu mai zboară avioanele, iar accidentele s-au redus spre zero. E periculos în mlaștini teologice iar logica biblică amestecată cu misticismul „puterilor” este una din mlaștini.
Dragii mei, să nu vă las fără un îndemn, chiar dacă am depășit cu mult cele 30 de rânduri promise: citiți cartea, citiți Biblia! Biblia e logică, Biblia e cronologică. Pardon, Dumnezeu e logic, e cronologic, e etic. Fără aceste repere, nu vei avea coordonate pe care să-ți faci graficul gândului, al vieții. E prea puțin să spui „Dumnezeu a creat lumea”. Acum, după Marea Minciună evoluționistă trebuie spus de fiecare dată: „DUMNEZEU A CREAT LUMEA ACUM 6000 DE ANI”. Și la fiecare eveniment trebuie trecută data. Iar Biblia are aceste date, Biblia este o bază de date.
Mă sună Google aproape lunar, pentru că acum la aproape 60 de ani am ajuns să mă specializez în advertising (reclamă). Alaltăieri am vorbit o oră și persoana de la Google mi-a explicat extrem de plastic și de profesional în ce fel campaniile create de mine „se hrănesc” cu date furnizate de Google și cum trebuie să le îngrijesc ca să mănânce bine, să-mi aducă câștig, ca o vacă dusă la păscut. Că Google are date, dar daca „vaca mea” nu știe cum să le pască, are degeaba. Sinapsele au început să-mi țăcăne și m-am prins de ce trebuie chiar…să țesăl vaca și să n-o uit în grajd.
Omul funcționează cu datele lui Dumnezeu, cu orice alte „date” cârâie și bolește.
Închei cu un citat din Seneca despre asemănarea dintre prietenie și lingușitorie: „Cât de mult se aseamănă lingușirea cu prietenia! Căci nu o imită numai, ci o învinge şi o dă la o parte. Intrând printr-o ureche deschisă și binevoitoare, ea pătrunde în adâncul sufletului și are cu atât mai multă trecere, cu cât sapă mai tare.” Câți popi cu câte datini au săpat și au stricat cu lingușitoria lor, prietenia cu Dumnezeu a domnului cu nume forestier? Și a multor altora.
„O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea şi a adus una treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” Matei 4:8
„Mai amară decât moartea este femeia….” a zis predicatorul și a început să explice despre amărăciunea femeii, fără să citească versetul întreg. Probabil nu i-a dat Dumnezeu „o femeie cinstită” și nici nu i-a explicat de ce nu i-a dat. Am auzit predici de felul ăsta: apă tulburată și iarbă călcată. Citat trunchiat, pentru că acolo unde scrie despre femeia amară, mai scrie cum este: „…a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri…„. Nu toate femeile sunt așa, doar unele. Sunt căsătorit de 35 de ani și Dumnezeu mi-a dat o soție bună. Sigur, numai o parte din femei sunt „mai amare ca moartea”.
„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine…” zic calviniștii și încep să explice, fără să citească versetul întreg: „…adică în firea mea pământească (carnea mea)„. Ei trag concluzia că absolut nimic nu este bun în om, în niciun om. Și totuși în om există și cuget, care la Pavel era „curat” din strămoși, sau la Corneliu. Și mulți alți oameni au cuget bun.
Pământul bun din pilda semănătorului este cugetul bun, cuget în care se înalță și crește credința, Cuvântul-sămânță până la Cuvântul-rod. Din pildă, vedem că un sfert (25%) din pământ este bun.
Cam așa este și între oameni. 75% între stânci (cedează la necaz), plini de spini (îngrijorările veacului), lângă drum (cei ce nu înțeleg Cuvântul, orbiți de opinia publică). Dar un sfert din oameni au cuget bun, se feresc să facă răul, doresc binele și dacă aud Cuvântul îl înțeleg și aduce rod.
Dacă n-ar fi așa, ar fi vai de lume. Ca om care mă apropii vertiginos de 60 de ani, pot să spun că am văzut în viață acest adevăr și chiar acest procent de 25% în toate domeniile: în comerț mai ales, în afaceri, există comercianți care nu înșeală nici pe clienți, nici pe furnizori, nici statul. În administrație am fost binecuvântat de mai multe ori, uneori în situații delicate, să întâlnesc administratorii corecți, inspectori corecți, polițiști corecți. Am întâlnit profesori corecți, medici corecți, am avut ofițeri corecți în armată, vecini corecți pe stradă, colegi corecți la școală, subalterni corecți și șefi corecți. Există clienți corecți și meseriași corecți.
Dar totuși, doar 25%. Am încercat în viață cât am putut să rămân în cercul acestor 25% și mult timp mi-am petrecut selectând, foarte mult. De câte ori am greșit, m-am ars. La furnizori, la muncă, la meseriași, la subalterni am petrecut mult timp analizând. Lumea asta este ca o „mașinărie” cu 75% rată de eroare, mai rău ca la alba-neagra. Când ieși din acest 25% este ca și când arunci sămânța pe asfalt.
Din cei 25%, Dumnezeu își „alege un popor care să fie al Lui plin de râvnă pentru fapte bune„. Deci nu cei 25% sunt buni, ci doar au un cuget în care poate sălășlui credința, pentru a deveni moștenitori ai promisiunilor scrise în Biblie.
N-am scris despre lumea religioasă, aici procentul ar trebui să fie egal, dar nu este. În Sardes rămăseseră doar câteva nume, sigur mai puțin de 25%. Cugetul bun ar trebui să le spună popilor și pastorilor, să-l urmeze pe Pavel, să nu facă slujbe (nici pe bani, nici fără), adică ritualuri care cică „au puteri”, să lucreze cu mâinile lor cu toții, nu să fie patroni religioși, aristocrați în marea cleptocrație religioasă. Cugetul bun ar trebui să-i facă să nu răstălmăcească Biblia pentru câștig, să nu slăvească pe oameni. Poate că lumea religioasă este „drumul” acel alt 25% „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui.” Cuvântul nu este înțeles și apoi este ignorat, dar în locul Cuvântului rămân diferite datini, diferite „culte”.
Cine se întoarce cu adevărat la Dumnezeu trebuie să iasă din lumea religioasă, ca profeții, ca Domnul Isus, ca apostolii:
Despre Domnul Isus Hristos își puneau întrebări, pentru că nu era înscris în nimic, nu era nici din sinagoga cirenenilor, nici a izbăviților, nu învățase nici la picioarele lui Gamaliel, nici la picioarele nici unui rabin și chiar nici nu știau de unde știe acesta carte, dacă nu a învățat. „De unde este acesta?” se întrebau.
La fel au fost prorocii, nu au făcut proroci marii preoți și niciun profet nu a fost levit, seminția destinată învățării altora. Deci profeții nu au primit învățătura de la învățători (leviți).
La fel au fost și apostolii, oameni necărturari și de rând. Cei din sinagogile Ierusalimului (a izbăviților, a cirenenilor și a alexandrinilor) au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, evident că Ștefan nu a făcut parte din aceste sinagogi.
Pământul bun sunt cei ce aud Cuvântul și-l înțeleg.
Deci Cuvântul trebuie spus, nu se poate prin „străpungerea duhului”. „Vorbește și nu tăcea” i-a spus Domnul lui Pavel în vedenie, dacă trebuia orgă și cor, i-ar fi spus ….sau tobe.
Cuvântul trebuie înțeles, adică analizat, pus sub întrebări, explicat.
Cuvântul poate fi înțeles, „cel carnal nu-l înțelege„, dar cel cu cuget bun „aude Cuvântul și-l înțelege”.
Iată drumul de la cuget la credință: a spune Cuvântul, a-l explica, a fi înțeles, a se înălța, a crește și a aduce rod.
Pe scurt despre „înălțare”. Plăntuța răsărită, odrasla slabă „se înalță”, se ridică deasupra pietrelor, trebuie protejată de spini la început, dar apoi se înalță mai mare ca spinii și ca buruienile și trebuie să fie așa. Cuvântul trebuie să fie înălțat, mai sus ca grijile vieții, mai sus ca fricile persecuției, mai sus ca necazurile și ca neînțelegerile.
Prima întrebare la care să-ți răspunzi: ce pământ vrei să fi?
Un cuget înțelegător de Cuvânt, care meditează toată ziua la Cuvânt poți fi.
Un drum bătucit, pe care merg mulți și nefiind înțeles, Cuvântul este răpit.
Un lot plin de mărăcini: îngrijorările vieții și ale bogățiilor.
Un teren pietros, adică unul care se leapădă la necaz și prigoană.
Iar dacă te socotești pământ bun, a doua întrebare: unde semeni?
„Am invatat din timpul scolii ca cel care incearca sa fie cinstit o sa piarda tot timpul: am vazut asta in liceu, am vazut asta la facultate si am vazut asta cand nu am vrut sa dau spaga la serviciul […]. Am invatat ca pe pamant nu vei castiga incercand sa lupti dupa regulile lui Dumnezeu, adica fiind cinstit si respectand regulile.” Emi P.
Mâine e înmormântarea lui Emi, ascult acuma seara a doua seară de priveghi și ascultând îi recitesc emailurile. Au fost 58 și multe telefoane, întâlniri. E așa de dureros să privești înmormântarea unui om cu un an mai mare decât fiul nostru cel mare. Am povestit multe cu Emi ani la rând, am fost pentru el, ceea ce mi-aș dori să întâlnească copiii mei,…printre oamenii mari, câte un reper. Îl știam de micuț pe Emi. Citisem prin cărțile lui Barna că cea mai mare influență în viața cuiva o au adulții ne-rude. Mi-e prieten și tatăl lui Emi.
Să mori la 35 de ani? Dar să dau copy/paste pe…idei:
Căsătoria
22 oct 2011: „Bună ziua,
Aș dori să știu care este părerea dumneavostră legată de următorul aspect: când este suficient de matur un băiat ca să se gândească la căsătorie? Am ascultat deja câteva din predicile lui Paul Washer. Totuși aș dori să știu și părerea dumneavoastră pentru că m-ați cunoscut personal și știți cât de cât cum sunt și puteți formula o părere direct pentru mine, nu una generală. Mulțumesc! Cu drag, Emil„
Răspuns:
23 oct. 2011
„Dragă Emil
Căsătoria este un lucru lumesc, nu ceresc. Ca mâncarea sau munca. Faptul că are o simbolistică spirituală este secundar, și mâncarea are, și munca are.
Cei ce se căsătoresc vor avea necazuri, scrie!
Cei ce au neveste ca și cum n-ar avea, scrie!
Mai scrie că mai bine să se căsătorească decât să ardă. Aici nu se pun alte condiții, de maturitate sau altceva. Dacă ”arde” ( e evident vorba de dorința fizică) înseamnă că trupul a ajuns la maturitate. Că unii zic că dacă omul n-are destulă minte, le zic și eu că ”arsul” nu ține de minte. Ar mai fi vorba și de înfrânarea poftelor, apostolul chiar spune de ea, dar dacă nu se pot înfrâna e mai bine să se căsătorească.
Asta ca părere generală, ai zice tu.
Tu vrei un răspuns particular, unul pentru tine, că te cunosc cum ești.
Dragă Emil ești om. Dumnezeu n-a creat doi oameni, ci unul, pe Adam. După același soft suntem croiți toți.
Cunosc că între popi umblă gânduri de coptură de minte, la alții(mai ales părinți de fete) umblă gânduri de ”ajuns” (căpătuială) avere adică.
Nu scrie de așa ceva la ”Constituție”.
Tu scrii să se gândească la căsătorie sau să se căsătorească? De gândit eu m-am gândit de la 5 ani, vedeam pe toți căsătoriți și știam că asta mă așteaptă. Ne jucam ”de-a mama și de-a tata” cu Niculina, vecina de lângă noi și eram convins că ea va fi ”mama”.
De gândit se poate gândi omul când vrea, că are voie, de căsătorit când are nevoie.
Dacă n-am fost destul de concret sau am răspuns pe lângă dorința ta, fii mai focalizat și mai scriu cu plăcere.
Mă bucur că mi-ai scris.
Dan… Cluj
Sănătate!”
Treburile cu statul
Emil, 13 Mai 2012: „Buna seara, Am o curiozitate, e legata de cum ar trebui sa ma port in raport cu statul. Am de inscris o masina si trebuie sa platesc la finante taxa de prima inmatriculare. In cartea de italia a masinii aparea asa: ……(un text lung și stufos) …(nu sunt sigur dar inca vreo 100lei trebuie sa platesc acolo plus masina care sa o duca pe a mea acolo pentru ca nu pot circula cu ea acuma).
Intrebarea mea este: care traducerea ar trebui sa o duc la finante? care ar fi corect in fata lui Dumnezeu?„
Răspuns, 14 Mai 2012, ora 1:41: „Mă simt măgulit că mă ”onorezi” cu întrebări așa de grele.
Aș putea să mă eschivez la fel ca Domnul Isus: ”Cine m-a pus pe mine…?” dar pentru că nu m-am eschivat nici de la însurătoare, nici de la școli, nici de la firmă sau alte chestii terestre nu am dreptul să mă eschivez de la răspuns.
Tu scrii așa:”Dar vazand ca ei nu iau in considerare ce scrie in carte ci in traducere am luat si am facut ca pe cartea masinii sa nu se poata citi al doilea 9 din an si am mers la alt traducator unde mi-a pus ca fiin 97 MILANO 12/05/97.”
Tu ai făcut și ai dres, vezi să nu te încurci cu ”făcuturi” din astea.
Adevărul e cea mai bună minciună.
El(slujbașul statului) e slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău.
Tu-mi faci niște socoteli de avantaje financiare, dar recunoști că ai pierdut timp.
Eu aș socoti timpul mai întâi și pe urmă banii.
Dacă dreptatea este cu 97 tu sufereai pe nedrept pt că el n-a recunoscut-o.
Cu corectura ta și cu umblat pe la alt traducător se pare că ai scăpat de suferință.
Victorie!
Ai economisit bani și ai respectat legea.
Nu cred că e rău dacă e așa.
Avem dreptul de a nu fi fraieri.
Dar nu avem dreptul atunci când ni se cere să mergem a doua milă sau să dăm și cămașa să facem socoteli de profit, că nu mai strângem nimic în ceruri.
E plăcut Domnului să suferim pe nedrept, chiar paguba pt conștiința noastră față de el.
Dacă suferim pe drept nu e nici o laudă, e o rușine că suntem corupți.
Cel ce dirijează corbii(la Ilie) și prepelițele(în pustie), leii(la Daniel în groapă) și măgărițele(la Saul), balena(la Iona) și berbecul(la Avraam) din tufișuri, după ce va termina procesul verbal cu firele de păr prezente la apelul de dimineață, cu cele absente și cele nou-născute pe capul tău, îi va rămâne suficient timp să dirijeze și pe binevoitorii lui slujitori spre rezolvarea treburilor cu caleașca fiului său Emil. La nevoie vor intervenii și îngerii, deși lor le place mai mult să privească.
Toate însă se vor schimba când tu vei intra în templu cu haine albe(faptele drepte ale sfinților), vei trece prin perdeaua sfâșiată, te vei închina la altarul de aur cu tămâia aromată a rugăciunii. Atunci la cuvântul rugăciunii tale se vor pune în mișcare ordinele cerești pentru aranjarea în poziție favorabilă a ascultătorilor slujitori ai Tatălui Tău și treburile cu preaterestra caleașcă vor merge ca unse.
Multă bucurie!
La mine peste 20 de minute e două noaptea!”
Emil, 14 Mai 2012, ora 8:40 „Multumesc pentru raspuns si ca ati stat asa tarziu sa imi raspundeti. ….
M-a deranjat incompetenta functionarilor care mi-au sugerat asa finut ca daca intervin cu ceva cunostinte si dau ceva poate se ia in considerare acel an 97 care scrie acolo …… Din cauza ca nu am vrut sa accept sa incerc sa dau spaga (lucru care l-as fi putut face foarte simplu pentru ca stiam si prin cine pot sa fac asta) oricum trebuia sa astept pana acuma, deci timpul si cheltuielile suplimentare ca nu am avut masina perioada asta au pornit de la acest lucru. ….Am invatat din timpul scolii ca cel care incearca sa fie cinstit o sa piarda tot timpul: am vazut asta in liceu, am vazut asta la facultate si am vazut asta cand nu am vrut sa dau spaga la serviciul inmatriculari ca sa ia ei in calcul anu 97 si sa trimita foaie cu anu respectiv la finante (lucru care sigur nu se mai schimba ci era act decizional). Am invatat ca pe pamant nu vei castiga incercand sa lupti dupa regulile lui Dumnezeu, adica fiind cinstit si respectand regulile.
M-am intrebat ce marturie voi avea daca cei de la finante isi vor aduce aminte de mine (ca am fost asa insistent initial cel putin atuncea cum auzeau de mine ma cunosteau cand tot reveneam la ei) si ca in copia lor se cunoaste ca scrie 99. Ma intrebam daca asa voi necinsti numele Domnului, lucru care e mai important decat acei 730lei care i-as economisi. Asta e lucrul care m-a facut sa ma gandesc de doua ori care traducere sa duc.
…..Multumesc inca odata pentru raspunsul foarte rapid.„
Răspuns, 14 Mai , ora 12:23 https://vesteabuna.wordpress.com/2009/05/20/tva-ul-sau-zeciuiala-o-discutie-cu-un-frate/
Emil, 14 Mai 2012, ora 20:25
„dupa viata asta vine ceva care trebuie sa fie cu mult mai buna ca viata de acuma asa ca nu merita sa dau prea mult pentru cea de acuma.„
Acest email l-am citit cu lacrimi în ochi, eu care plâng așa de greu.
„E drept ca eu atuncea cand am zis ca „pe pamant nu vei castiga incercand sa lupti dupa regulile lui Dumnezeu” m-am referit la castigurile materiale, la lucrurile acestui pamant. M-a ajutat raspunsul dumneavoastra sa ma gandesc mai bine ce privesc eu ca fiind castig. Gandindu-ma putin mi-a venit in cap ideea ca incerc sa fiu fiu al lui Dumnezeu, dar totusi imi plac lucrurile din aceasta lume. Cumva mi-am facut un standard in minte cam cum as dori eu sa traiesc pe pamant si incerc sa-l am, dar am in minte tot timpul ideea ca dupa viata asta vine ceva care trebuie sa fie cu mult mai buna ca viata de acuma asa ca nu merita sa dau prea mult pentru cea de acuma. Gasesc ca desi in minte stiu ca viata de acuma e buna doar sa o pierd pentru a castiga cea viitoare, in ceea ce doresc sa fac si destul de des si fac e ca incerc sa castig viata viitoare si sa pastrez si viata de acuma. Stiu ca nu se poate. Mai am de lucru pana cand ceea ce e clar la nivelul mintii voi si aplica tot clar si prin faptele mele.„
Am plâns citind și alegând printre rânduri, ce să pun aici, printre ultimele mailuri am găsit în 5 aprilie 2013 despre „o senzatie de ameteala care cateodata mă impiedica sa lucrez„, apăruseră primele semne ale bolii.
„Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.” Matei 24:11
De la ultima semnalizare a apariției în spațiul online a vreunei vorbiri în limbi (sept 2020), au trecut aproape 3 ani. De atunci au zburat mai multe comete pe cer, de câteva ori s-au aliniat niște astre, s-a terminat o pandemie, a început un război și au fost câteva cutremure mari în lume.
Și „duhul” … nimic.
Urmăresc des „slujbe” în biserici care pretind astfel de fenomene și în afară de zumzetul rugăciunii și un nivel decibelic superior…parcă-s…Doamne ferește, baptiști. Desigur, pe nimeni nu deranjează sau pe aproape nimeni lipsa vorbi(to)rilor în limbi, sigur nu le pasă celor ce iau salarii, mai puțin celor ce le dau salarii, dar mai sunt oameni pe-acolo cărora (încă) le pasă. Unii, puțini, care știu că identitate fără markeri identitari nu există, știu și care este cel mai evident marker la cei ce pretind că au fost botezați cu „duhul sfânt”: vorbirea în limbi. Și atunci ies cu praporul markerului în fața oștirii, să știe viewerii ce armată defilează în spate, să nu se creadă că Doamne ferește „suntem… cum am zis? ….baptiști”.
Pe acest teolog îl ascult cu mai mare interes decât pe alții, uneori are mesaje cu destul de multă logică, încât să-mi agațe gândul mai tare…decât alții.
Derapajul de duminică seara însă nu poate rămâne nepenalizat: 9 cuvinte nu sunt limbă. Chiar dacă, de observat, niciunul nu se repetă. Șebret îmi amintea de șebrato șemena…dacă înseamnă ceva și îngerii vorbesc o singură limbă, o fi în limba aia. Păcat că cei cu șebrato au șters filmul, prea se repeta. Canadis e ceva între Canada și canabis.
E trist, e fraudulos, e jenant. Pentru mine limbă înseamnă ceva fluent, curgător, muzical, coerent, cu accente și intonații și în primul rând cu mult mai mult de două, trei sau patru cuvinte.
Să nu mai zic de traducere, ar trebui să aibă o lungime echivalentă. De ce la aceste „pogorâri”, 3 cuvinte se traduc cu 30?
Contest autenticitatea silabelor domnului teolog.
Le-a învățat, nu e limbă, nu e dar divin, e cel mult extaz mistic asezonat cu „mirodenii” verbale, bret canadis vă spun. Și dacă i-au venit pe loc, tot nu e „dar divin”, pentru că nouă cuvinte nu sunt limbă.
„Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, 10 căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.” Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.” FA 18:9-11
Doar doi ani, 51-52 d.H.. Doar atât a fost Galion cârmuitor al Ahaiei. Fiu al lui Seneca cel bătrân și frate al filozofului stoic Seneca (cel tânăr), Galion a fost un om luminat, greu de corupt, lucru rar în vremea aceea. Galion a fost contemporan cu evangheliile și epistolele. Fratele lui, Seneca s-a născut în anul 5 la Cordoba, Spania.
Citesc când am vreme pe Seneca, scrisorile către Luciliu, m-au captivat. 
Am fost sceptic când am cumpărat cartea unui filozof „stoic”. Modelul meu, apostolul Pavel a fost în conflict și cu epicurienii (care promovau plăcerea) și cu stoicii (care promovau înfrânarea). Și totuși, pentru că au fost contemporani, am căutat similitudini în scrieri, iar detaliile epistolelor lui Seneca ne ajută să înțelegem bine vremea apostolică.
Dar să mă întorc la Pavel la Corint. Dumnezeu i-a pregătit împrejurările, prin trimiterea ca și cârmuitor acolo, pentru o scurtă perioadă de timp a acestui om luminat, a lui Galion, fratele filozofului Seneca și prieten cu cezarul de atunci, Claudius.
Că Galion a fost prieten cu Claudius, cezarul care a alungat pe evrei din Roma, este scris într-o inscripție de la Delfi:
Iată traducerea: „Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus, Suprem Pontif, învestit cu autoritatea tribuniciană de douăsprezece ori, […] De multă vreme am fost bine dispus față de orașul Delphi și totodată atent la prosperitatea lui și am protejat mereu cultul. lui Apollo. Dar din moment ce este sărac în cetățeni, așa cum mi-a raportat recent Lucio Giunio Gallio, prietenul și proconsulul meu…”
Cum a aranjat Dumnezeu lucrurile pentru ca Pavel să poată vesti doi ani de zile (practic un an și jumătate, pentru că se venea cu corabia primăvara și se pleca toamna)?
„Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată…. ” v 12, ar trebui înțeles, „când a fost instalat în funcție„, (un proconsul stătea în post unul sau doi ani). Probabil iudeii au vrut să profite de lipsa lui de experiență. Dar Galion era un om educat, cunoștea bine pe evrei și-i disprețuia, ca și prietenul lui Claudiu care i-a izgonit din Roma.
Aici se vede preștiința lui Dumnezeu: „…..şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii”. Pavel voia să înceapă vorba, ….”
Dar n-a mai apucat să zică nici un Cuvânt, că fraza din vedenie („nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău„) s-a împlinit. „….când Galion a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, iudeilor! Dar, dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră; eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.” Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.” Pentru Galion a fost un conflict iudeo-iudeu. „Atunci, au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.” Dar vestirea Cuvântului lui Dumnezeu a fost apărată de această nepăsare a proconsulului și Cuvântul se vestea fără opreliști.
Și un gând pentru prietenii mei calviniști: la Corint, textul „fiindcă am mult norod în această cetate” pare că dă apă la moara teoriei predestinației. Cu riscul că mă veți pune pe rug, aș îndrăzni să atrag atenția că predestinația se referă doar la evrei, iar atunci când Domnul îi spune lui Pavel că „are mult popor în această cetate” se referă la cei credincioși dintre evrei „o rămășiță (dintre evrei) potrivit alegerii harului”, „pe când ceilalți (evrei) au fost împietriți.” Acest lucru nu se aplică la neamuri, care nu au fost împietriți, atunci, demult, pe vremea lui Isaia. „Împietrește inima acestui popor” scrie, nu a tuturor popoarelor. Și logic, dacă o mare parte din popor(ul evreu) erau împietriți, cei care au crezut, au fost aleși pentru mântuire. Dar repet, această alegere se referă doar la rămășița dintre evrei, evrei care au crezut în Mesia.
Lui Galion, i-a trimis Ovidiu, poetul exilat la Tomis, în Constanța noastră, un poem.
Închei cu un citat din Seneca, înțeleptul frate al cârmuitorului Galion: „….timpul care până acum ţi se răpea, ţi se lua pe furiș sau îţi scăpa adună-l și păstrează-l. Fii convins că este așa cum îţi scriu: unele ceasuri ni se răpesc, altele ne sunt luate fără s-o știm, altele ne scapă. Totuși cea mai rușinoasă pagubă e cea din nepăsare.
Dacă ai vrea să iei seama, cea mai mare parte din viață ne-o pierdem făcând răul, o mare parte dintr-însa nefăcând nimic și viaţa toată făcând altceva decât ce trebuie. Ai putea să-mi arăţi pe cineva care pune vreun preț pe timp, care-și socotește ziua, care-și dă seama că pe fiece zi el moare? Căci noi într-asta ne înșelăm: vedem moartea înaintea noastră, când mare parte dintr-însa a și trecut: tot timpul dinapoia noastră e-n stăpânirea ei.
Fă deci, dragă Luciliu, ceea ce-mi scrii că faci: nu scăpa un ceas. Dacă vei fi stăpân pe ziua de azi, vei depinde mai puţin de ziua de mâine. Tot amânând, viața se scurge….” Scrisoarea 1 către Luciliu pag 33, Ed Humanitas.
Discuție de pe Facebook, la postarea despre Newton și întoarcerea evreilor.
Comentariul pe larg:
„Domnule iubitor de evrei, ai uitat ce au făcut creștinilor de-a lungul istoriei?
Ai uitat blestemul „sângele Lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri”?
Ei ne numesc pe noi „goimi” iar dumneata îi numești popor ales.
Dumnezeu i-a ales pentru că din ei avea să vină Mesia, i-a ales și i-a iubit mult.
Le-a facut mult bine, a despicat marea pentru ei, i-a hrănit cu pâinea îngerilor în pustie iar ei s-au dus după baali și astartee.. așa că lasă-ne cu acest filo-iudaism nejustificat biblic.
Da, sunt de acord, au ceva deosebit, au inteligență, simțul banului, al comerțului, al bunei gestionări, dar de aici până la popor ales.. e cale lungă.
Nu sunt antisemit, Doamne ferește!
Din contră îmi doresc ca să se adeverească profeția aceea care spune „Atunci Israelul va fi mântuit ” Doamne ajută!„
I-am răspuns atunci, în 27 ianuarie:
„Mulțumesc de apelativul „iubitor de evrei”.
Mă socotesc iubitori de oameni, nu doar iubitori de evrei, dar pentru că evreii au fost pentru întreaga omenire un model și o aplicare a gândirii etice al lui Dumnezeu, cu cât ne adâncim în cunoașterea Bibliei, cu atât vom înțelege mai mult gândul lui Dumnezeu și vom fi nevoiți să apelăm la modelul lui Dumnezeu. „Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare,” Evrei 2
Nu știu dacă ați citit cărțile lui Mihail Sebastian și prefața lui Nae Ionescu la una din cărțile lui. Punctul dumneavoastră de vedere este comun, Nae Ionescu justifica suferința evreilor (Iehuda patet, https://vesteabuna.wordpress.com/2021/08/05/groapa-este-in-livada-de-visini-recenzie/comment-page-1/, partea a doua a postării) ca fiind un fel de destin implacabil, ca o pedeapsă pentru faptul că l-au răstignit pe Isus. Fără să spună, Nae se punea pe el (sau în sfârșit religia lui, sau rasa se spunea în anii aceea, fără rușine) într-o poziție privilegiată și prin antiteză, e evident că evreii erau un fel de iobagi ai destinului și celelalte popoare, privilegiații. La o citire superficială a Bibliei ai putea ajunge la această concluzie. Dar dacă citești atent cartea Romani și felul cum evreul Pavel, apostol al neamurilor, explică această uriașă taină, ajungi la un text care spune așa:
„Iar dacă unele din ramuri (evreii necreștini) au fost tăiate şi dacă tu (om dintre celelalte popoare, goim cum spuneți), care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. ” Romani 11:17-19
Această altoire, această unire nu poate avea loc decât într-un singur fel: prin credință. De la Isus Cristos încoace, ne apropiem de Dumnezeu prin credință, atât evreii cât și neamurile, în același fel. Nu vreau să divaghez, dar vă rog să citiți singur capitolul doi din Efeseni în care prin „noi” se înțelege „noi, evreii” și prin „voi” se înțelege „voi neamurile, celelalte popoare”.
Dar să continuam cu textul din Romani.
„Dar vei zice: ‘Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu’. ” versetul 19 Este ceea ce spuneți dumneavoastră și ce spunea Nae Ionescu că suferința evreilor este justificată, ei fiind „smulși” din măslin. Istoria evreilor dovedește asta.
Dar totuși să știți că nu sunteți într-o poziție privilegiată și acest lucru ar trebui să vă îngrijoreze, chiar felul dumneavoastră de gândire este nu anti sau filo-semit, ci anti Dumnezeu.
Dacă nu luați în seamă istoria, păcatele și pedepsele evreilor, le veți repeta.
Continuăm cu textul din Romani:
„Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.„
Așa că niciun om nu se poate considera privilegiat și să-l vadă pe celălalt proscris. Evreii au în adevăr acest blestem, dar nu de pe vremea Domnului Isus, ci de pe vremea lui Isaia, de a fi cu ochii închiși, de a nu mai putea înțelege cuvântul lui Dumnezeu și mai ales profețiile. Dar nici celelalte popoare nu se pot lăuda cu fidelitate și devotament față de Dumnezeu, mai ales popoarele așa-zis creștine, în care fenomenul apostaziei se manifestă exact ca și în vremea idolatrilor împărați evrei.
Așa că „Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.” Romani 11:22
Cred că textul nu mai are nevoie de explicații.
Dar următorul verset are:
„Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.” v 23
După 2000 de ani de pedeapsă, în secolul 20 Dumnezeu a restabilit Israelul ca stat în vechile granițe. În 1967 au cucerit Ierusalimul la o dată profețită de profetul Daniel.
https://vesteabuna.wordpress.com/2015/09/24/2300-de-seri-si-dimineti/
Iar lucrul miraculos care urmează, va fi întoarcerea lor în masă la Isus:
„Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti în măslinul lor?” v 24
Problema asupra căreia ar trebui să stăruiți domnule M., nu este una de filozofie sau de istorie, ci una de poziție a sufletului dumneavoastră față de Dumnezeu: îl iubiți? Iubiți cuvântul lui Dumnezeu, Biblia?
O citiți în fiecare zi? Vă gândiți la Dumnezeu în fiecare zi? Doriți să trăiți ca să îi fiți plăcut?
„Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” 2 Cronici 16:9
Vreți să fiți un astfel de om?
Începeți cu un angajament puternic de a citi Biblia zilnic și de a vă îndrăgosti de Dumnezeu!
cu drag
sursa
Este o întrebare care mi-a pus-o recent un tânăr credincios. Întrebarea era mai lungă, suna așa” „Cum afli când este o pedeapsă din partea Domnului în urma unui păcat sau o încercare, (și este textul din Corinteni că mulți neputincioși și bolnavi și nu puțin dorm.)
Pot să răspund la această întrebare pentru că nu este prima dată când mi s-a pus. Îmi amintesc când mi-a fost pusă prima dată și aveam eu vârsta acestui frate și o soră care mi-a pus-o, avea un pic mai mult decât vârsta mea de acum. Era diagnosticată cu cancer sora și stresul vieții ei nu era atât de mult tratamentul și nici nu era tare înfricoșată de moarte.
Întrebarea din mintea ei era: de ce mi-a dat Dumnezeu mie cancerul? Am făcut ceva? Și bineînțeles că făcuse ceva, toți facem câte ceva, și dacă ne scotocim, unii mai mult, alții mai repede, găsim răul pentru care Dumnezeu ar fi îndreptățit să ne dea, și cancer, și accident și moarte.
Sora Ioana tocmai își schimbase biserica, de la una tradițională de „pocăiți vechi și buni”, la una mai nouă, americană, biserică al cărei apostol pe meleagurile românești era exact ginerele ei. La vârsta dânsei, această schimbare a fost un șoc și împreună cu șocul diagnosticului o făceau să îmi repete: „de aceea mi-a dat Dumnezeu cancer, că m-am dus cu Andrei (ginerele, am dat alte nume)”.
Făcea tratamente și venea periodic la Cluj, așa că între aceste reprize s-a reîntors la adunarea veche. Cum cancerul se vindecă de obicei mai greu decât o schimbare de biserică, a schimbat cauza și a zis că „de aia i-a dat Dumnezeu cancer, că nu mai merge cu Andrei”. Și a mai pendulat așa de câteva ori.
Eu tocmai fusesem la oncologie, aveam fișă acolo și cât timp (vreo doi ani) ganglionii din axilă dureau constant, fără pauză, tot astfel de întrebări aveam în cap. Durerea ganglionilor declanșa întrebările.
Lucru bun este că sora Ioana trăiește (după aproape 30 de ani) și îmi trimite regulat salutări calde, pentru că am fost prin inima ei și i-am lăsat un pic de vindecare din cuvântul lui Dumnezeu.
Alt lucru bun (unii nu sunt de acord) este că, surprinzător, și eu trăiesc și vă pot spune și vouă ce i-am spus sorei Ioana, și multor alți frați și surori („dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.„) care ne-au trecut pragul de atunci, în vizite obligatorii la Oncologie la Cluj.
(Unul dintre cei cu care am vorbit a adormit acuma seara și poate și acest lucru m-a făcut să scot postarea de la frigider și s-o pun pe altar. După ani întregi de boală, Emi s-a dus la Domnul Isus.
Am revăzut acuma seara discuțiile cu el pe WhatsApp, de 5-6 ani încoace.)
Dar să răspund.
În Evrei 12 vedem că Dumnezeu disciplinează pe copiii săi. Îi întristează, „orice disciplinare este un motiv de întristare„. (Duminică seara (5 martie 23) am vorbit la o adunare despre întristarea necesară pocăinței.) Un suflet sensibil, mai ales dacă nu este conștient să fi făcut ceva greșit, atunci când vine întristarea începe să-și pună întrebări cu privire la legăturile lui cu Dumnezeu: oare Tatăl mă socotește păcătos, oare am greșit ceva?
Vedem că Iov nu și-a pus aceste întrebări.
Pur și simplu Iov nu a știut. Dar noi știm de ce au venit întristările peste Iov și știm și că Iov nu a știut și știm și că Dumnezeu are dreptul să ne aducă o întristare fără explicații preliminare. Dumnezeu are dreptul chiar să ne omoare fără explicație așa cum spune și Iov sau chiar Pavel „Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.” 2 Corinteni 1:9 Pentru Dumnezeu, care are puterea învierii, moartea nu este mai mult decât pentru un medic anestezierea.
Apoi avem exemplele lui Ezechia, a lui Ahab, a lui Manase, și buni și răi care au cerut îndurare de la Dumnezeu și au căpătat.
Apoi mai avem cugetul nostru despre care scrie: „..dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu” 1 Ioan 3:21 Înțelegem că dacă cumva ne osândește, nu ne bate Dumnezeu cu cancer, ci „nu mai avem îndrăzneală” să îi cerem ceva, ne rușinăm.
Cât privește slăbiciunile inerente fiecare persoane, le aveau și proorocii, avem exemplul lui Ilie care „era supus acelorași slăbiciuni ca și noi” dar s-a rugat cu stăruință, nu s-a tratat de bolile cu care i-au fost pedepsite slăbiciunile.
Mai răspund fratelui care a întrebat și care va citi postarea că expresia „mulți neputincioși și bolnavi și nu puțin dorm” trebuie înțeleasă cred la figurat. Este vorba despre o adormire spirituală, nu că nu puțini dorm fizic 24/24, nu se referă la somnul fizic, deci nici bolile și neputințele nu cred că sunt fizice.
Apoi mai avem și cuget care ne asândește sau nu și probabil în domeniul acesta al mustrării cugetului vrea fratele un pic de lanternă pe problemă: cum află dacă necazul este din pricina unui păcat sau este în vederea unei calificări, sensul potrivit care justifica încercarea.
Aș răspunde că poate fi și una și alta și mă gândesc la leul lui Samson de multe ori.
Când Samson a ales să își caute nevastă dintre filistence, părinții lui sau rudele ar fi putut trage concluzia că de aia l-a atacat leul. Probabil unii au fost și convinși. Dar din „cel tare a ieșit dulceață și din cel ce mănâncă a ieșit ce se mănâncă„. (Va trebui să scriu o postare mai detaliată despre Samson și felul în care învățăm de la Samson, pentru că de cele mai multe ori este văzut ca un personaj negativ, un ispitit care a cedat, fără să băgam de seama că prin moartea lui a omorât mai mulți vrăjmași decât prin viața lui).
Recent am intrat într-un necaz mare, o „dandana”, așa cum o văd cei din jur (probabil sunt predestinat prin nume la dandanale) și am zis cuiva foarte apropiat: „din orice leu mort iese miere bună!„
Mai mult, tot așa este și cu David, care a păcătuit cu adevărat, atunci când a ordonat recensământul și a fost pedepsit cu adevărat pe Dumnezeu, dar în această pedeapsă a apărut și împlinirea profeției din Deuteronom 12, legată de locul ales de Dumnezeu pentru a fi singurul loc de închinare.
Cu siguranță nu putem să presupunem că David a știut de la început nici în ce necaz intră, nici ce binecuvântare va veni după necaz. Asta ca să nu dau idei că „hai să intrăm în păcate și probleme, că numai bine va ieși de aici”.
Dar mai avem și cazul Izabelei din Apocalipsa care a fost aruncată la pat, mai avem cazul lui Irod care a murit mâncat de viermi și cineva care ascultă șoapta diavolului își va pune întrebări nebune: nu cumva sunt Izabela, nu cumva sunt Irod?
Luând în considerare toți acești martori enumerați mai sus: undeva între Ahab, Manase, Izabela și Irod, chiar dacă au fost cu toții răi, observăm diferența pe care o face Dumnezeu: cei ce s-au smerit și s-au rugat au fost iertați.
Și nu cred că vreunul dintre cei doi mai răi: Izabela sau Irod și-au pus astfel de întrebări cum punea sora Ioana sau fratele care mi-a scris.
Dacă și apostolul Pavel a primit în trupul său un sol al satanei și nu a trăit permanent cu gândul că a primit acest sol pentru că a păzit hainele lui Ștefan cu siguranță.
Mai scriu ceva fratelui, că sora Ioana nu cred că citește: necazul lucrează răbdare, nu întrebări.
Universitatea răbdării are cursuri de necaz și seminarii de necaz și laboratoare de necaz.
Prin anul 1997 fratele Mia a fost la noi acasă și am stat la adunare până târziu spre ora 10:00-11:00 seara.
Apoi am mâncat și ne-am urcat în mașină, pentru că dimineața trebuia să predice într-o adunare din Suceava. Era iarnă și conduceam mașina Lada 1200 despre care v-am scris în postarea anterioară. Pe la Gherla era încă treaz și trecând pe lângă închisoare ne spunea: „aici este Universitatea noastră.” Pe la Bistrița era aproape adormit și am încercat să îi atrag atenția asupra cartierului de case noi, nici nu a deschis ochii și a mormăit, dând din mănă a lehamite: „noi suntem milionarii Dane, nu ei. Ei sunt săraci.”
Mai adaug ceva: orice necaz care pare o pricină de întristare, pentru noi ca creștini trebuie să fie o pricină de bucurie, nu un semnalizator pentru păcat. Noi știm că un păcat este păcat pentru că ne mustră cugetul, ne osândește inima noastră adică.
În cazul amintit al Izabelei, înainte de a cădea la pat a primit un timp de pocăință, deci putem spune că altceva înainte de necaz, nu necazul i-a spus că trebuie să se pocăiască.
Și o comparație din lumea șoferilor, refac întrebarea: cum știm când se oprește motorul mașinii, dacă este din cauză că e defect sau că s-a terminat benzina? Este în bord un ac care ne semnalizează pas cu pas nivelul benzinei înainte de oprirea motorului. Poate ar trebui ca onorabilii mea interogatori să învețe să citească semnele de prin bord (pildele profeților), să pună mâna adică pe Cartea Tehnică, înainte de a da cu târnăcopul calvinismului prin carburator sau de a se înscrie în Clubul Automobiliștilor care pun întrebări savante. Această ultimă frază a fost cu dedicație.
Din întrebări cunoști cel mai bine pe un om. Întrebările sunt întotdeauna la granița dintre lumina cunoașterii și bezna ignoranței fiecărui om, și întrebările îi definesc harta minții. Dumnezeu ne îndeamnă să îi punem întrebări, la Ieremia 33:3.
„Ce sunt toate partidele din creştinism, dacă nu cocioabe zidite cu pietre furate de la templul Domnului?” Nicolae Moldoveanu
(postare lungă)
Aveam doar 1000 de dolari în dimineața aceea din 1996 când am plecat la piață să-mi cumpăr mașină. Tocmai ieșisem dintr-o boală gravă, aveam doi copii și unul pe drum. Un an de zile stătusem și fără permis, și fără sănătate, chiar și fără casă.
Permisul l-am „pierdut” în 1995 nu pentru că mașina poliției m-ar fi putut ajunge, (era exclus, aveam mașina „tunată” la Cernăuți, cu carburator modificat), ci pentru că n-am văzut-o când a plecat în urmărire și m-a ajuns. A doua oară, după mai puțin de un an, am văzut-o, dar era polei când am virat și …au virat și ei. L-au anulat. Între timp „Schumacher” s-a pocăit.
Casa cumpărată era ca vai de ea, a așteptat 10 ani s-o dărâme Ceaușescu și nu i-a venit sorocul, în 1995 am cumpărat-o noi. Sănătatea am pierdut-o și câștigat-o în viață de mai multe ori, despre atunci am scris. Mașină îmi trebuia în acea toamnă din 1996 și m-am rugat să găsesc o Lada reparabilă. Și am găsit. Piața de mașini era pe strada Buciumi, la intrarea dinspre Oradea.
Motorul torcea blând, dar privirea stăpânului arăta îngrijorare. La o mică ambalare se auzea țăcănitul despre care eu știam de la ce provine, vânzătorul nu. Era ruptă contrapatina (pe rusește uspocoiteli (liniștitor) de pe cursa lungă a lanțului de distribuție, o defecțiune banală. Nu am mai ambalat, m-am făcut că nu aud, am negociat decorativ puțin și am dat suma pregătită. Omul s-a bucurat, eu mai mult, mașina avea numai 40000 de km. Acasă, până soția a încălzit mâncarea, eu am schimbat piesa. Aveam doar 29 de ani, dar de 4-5 ani devenisem expert în Lada, ascultam motorul și spuneam defecțiunea. Am mers peste 100000 de km cu mașina aia, doi ani de zile.
Mi-am amintit recent expertiza mea în mecanică pentru că și în „mecanica” ideilor e cam la fel: undeva, o „piesă” teologică defectă (argument, motivație, interpretare) va deteriora ceea ce ar trebui să meargă bine. Și aplicând din nou pilda, vei vrea să faci camion (un vehicul terestru) din piese de avion (un vehicul zburător), sau vei folosi Învățătura Domnului pentru scopuri pământești.
Este un cuib teologic la noi în oraș despre care n-am prea scris. Sunt multe cuiburi și dac-aș scrie despre fiecare, mi-ar trece viața. Am scris totuși când s-a făcut sfeștanie la partidul pocăiților și a fost nevoie de „vulturul” din cuibul cu renume pentru a se da greutate croncănitului, stolul de „corbi” avea nevoie de purtător de cuvânt….cu greutate. Merită citite comentariile (clipul e șters), sunt citate din teologia legămintelor în argumentele că pot creștinii să se bage în politică. Apropo, e delicioasă postarea epigonului despre dușmanii Israelului și semnificația lor pentru noi. Ghirgasiții, locuitorii mlaștinilor, te trag în noroiul lor:
„Ghirgasiții
Unii prezintă acest nume ca însemnând “bunăstarea apelor întunecate”; alții îl traduc “noroi sau sol argilos”. Oricum, Satana vrea ca noi să fim ocupați cu mizeria acestei lumi și să fim asociați cu ea. Apoi devenim nepotriviți pentru lucrurile cerești și prezența lui Dumnezeu. El face tot ce poate ca să ne facă să fim murdăriți de această lume. Dar nouă ni se spune: “depărtează-te de nelegiuire” (2 Tim. 2:19); și “Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat. ” (1 Ioan 3:3).
Unii cititori de peste mări m-au întrebat că „ce părere am despre…?”.
Că se auzea că e preterist, că nu crede în răpire. Atunci am căutat pe net și n-am găsit nici o predică despre răpire, doar evanghelia pentru aici, acum, adică pentru fonduri, donații, conturi,….iar răpirea o vor face îngerii, și ei nu vor veni după donații. Ei vor … „fura”.
Am spus acest lucru și unei alte familii, care mergea în acel cuib, când m-au întrebat despre omul care „ce bine predică…”. Că eu nu l-am auzit vorbind despre nădejdea de dincolo, despre lepădarea de sine, doar despre acumul obsedant. Respectivii au plecat apoi..la alt rabin…nu cred că din cauza mea.
(…..dar lucrurile s-au schimbat puțin și recent am găsit câteva predici cu elemente de „viitor”, elemente care se potrivesc ca nuca de perete cu restul teologiei lor, dar cui îi pasă. Ascultătorii au pierdut demult obiceiul analitic și nu mai au simțul fraudei. Emoția și vraja slujbei să fie. )
Motorul lor teologic țăcăne, și ei se dau Mercedes, nu Lada.
Am mai scris că niciun popă care „trăiește din evanghelie” nu va predica despre răpirea iminentă, despre viitorul glorios și despre ieșirea din Babilonul religios.
Aseară am intrat în spate la wordpress să mai văd cine-mi sunt urmăritorii și de când.
N-am terminat șirul (blogul acesta are 15 ani) și m-am blocat la epigonul.wordpress.com
Nu-l cunosc. Vreau să folosesc analiza lui pentru că „teologia legămintelor” se simte bine primită pe-aici prin Cluj.
Citez din una din postările epigonului:
„Care sunt problemele acestui sistem de interpretare?
1. Evreii au crezut tot timpul că va veni o împărăție literală pe pământ cu Mesia domnind la Ierusalim, când de fapt Dumnezeu niciodată nu a intenționat așa ceva, conform teologiei legământului. Practic Dumnezeu i-a indus în eroare pe evrei lăsându-i să creadă că va fi o împărăție fizică, vizibilă pe pământ. Mai grav, Dumnezeu fie nu a făcut nimic ca să corecteze această înțelegere a evreilor, fie a făcut promisiuni false. Aceasta ar aduce o pată asupra caracterului lui Dumnezeu.
În Fapte 1:6-7 Când ucenicii au întrebat când va așeza Domnul împărăția lui Israel, El nu neagă că va fi o împărăție, El doar spune că nu este treaba lor să știe vremurile și soroacele. Asta însemna că tatăl avea să aducă această împărăție undeva în viitor.
2. Această teologie îl privează pe Domnul de Gloria pe care trebuie să o primească public aici pe pământ în locul în care a fost dezonorat și batjocorit. (Hab. 2:14; 2 Tes. 1:10; Apo. 1:7)
3. Scriptura ne spune că actuala chemare a bisericii prin evanghelie era o taină în vechime, nedescoperită sfinților din vechime. (Rom. 16:25-26; Ef. 3:3-10; Col. 1:25-27). Teologii legământului spun că de fapt această chemare era cunoscută de profeții Vechiului Testament care au profețit despre această chemare a lui Dumnezeu. Aceasta este o negare totală a declarațiilor clare ale Scripturii care spun că ei nu știau despre asta.
Să suprapui în vechiul testament Israel cu adunarea ar însemna negarea cuvintelor Domnului din Matei 16:18 unde spune “voi zidi biserica Mea”, la viitor.
4. Adunarea este retrogadată de la statutul și binecuvântările ei cerești (Ef 1:3) la statutul și binecuvântări pământești. Ev.12:23 prezintă poziția privilegiată a adunării în comparație cu Sfinții din vechiul testament. Poziția de fiu întâi născut este mai mare decât cea de rob sau copil (Gal.4:1-7). Mai mult în Apocalipsa 19, vedem soția Mielului ca fiind distinctă de alți sfinți din cer chemați la nunta Mielului. Aceștia sunt prietenii Mirelui (Ioan 3:29)
5. Rămășița lui Israel este privată de moștenirea lor în țara lor. Chiar dacă ei au falimentat, Domnului nu-i pare rău de darul făcut. Rom.11:29
6. Teologia legămintelor afirmă că profețiile vechiului testament s-au împlinit alegoric în biserică. Totuși o altă parte a profețiilor vechi testamentale s-au împlinit în mod literal cum ar fi luarea poporului în captivitatea asiriană sau babiloniană pentru neascultare, sau nașterea Domnului din Fecioară. Asta înseamnă că o parte din profeții sunt literale și altele alegorice. Cine și pe ce bază stabilește care profeție este literală și care nu?” sursa: https://epigonul.wordpress.com/2022/11/22/teologia-legamantului-sau-teologia-reformata-o-scurta-analiza-a-erorilor-pe-intelesul-tuturor/
A folosi versetele biblice pentru a crea un cadru teologic diferit de cel biblic este ca și când vrei să faci camioane cu piese de avioane. Nu se potrivesc, dar noi camioane vrem.
Concluzia epigonului o socotesc 100% corectă:”Rezultatul acestei teologii este abandonarea speranței creștine și oamenii se simt ca acasă acolo unde creștinii ar trebui să fie străini.„
sursa: https://epigonul.wordpress.com/2022/09/10/dispensationalism-vs-teologia-legamintelor/
Cunosc bine cuibul respectiv. Sora mea a fost botezată acolo în anii 70. Apoi am mers des, aveam prieteni. Nu știam că și pastorul și aproape tot comitetul erau securiști. Am aflat târziu. Între timp, doi securiști notorii au ajuns aghiotanți ai episcopului: Adi P. și Olimpiu B. Pe aceștia i-am cunoscut…și roadele lor. Și mai sunt mulți.
Niciodată nu-mi place să iau câini de urechi, dar abia după citirea postărilor epigonului am realizat că teologia legămintelor este un fals aproape perfect al teologiei biblice, numită de unii dispensaționalism. Cadrul „aionilor”, al vremurilor, al dispensațiilor este limbajul biblic, teologia legămintelor este tot un cadru, dar forțat, aparent funcțional logic, dar eronat biblic. Teologia legămintelor te leagă de pământ, teologia vremurilor(dispensațiilor) te leagă de cer.
Ideea este că din Biblie poți să faci ce teologie vrei, apoi în jurul unei teologii se poate crea o comunitate, chiar fără angajament, fără speranță, fără tărie. Chiar și congregațiile martorilor din orașul nostru au un schelet de idei comun unor întregi grupuri, dar mulțimea nu este niciodată garanția adevărului. Nici grămada de cărți tipărite.
Cu teologia aia care te leagă de pământ nu va „zbura” nimeni. De fapt nici nu vrea să „zboare” nimeni, va vrea să care mult, pământ, pe pământ.
Teologia legămintelor este contrazisă de desfășurarea evenimentelor istorice, an după an devenind tot mai clar tabloul profetic pictat de teologia vremurilor, nu de cealaltă. „Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” Ieremia 23:20, 30:24
Dar „camionul teologie reformate”merge, chiar dacă țăcăne și chiar dacă mecanicii folosesc piese de la alt proiect.
Piesele sunt bune, să schimbe proiectul!
Ideea acolo se pare că este nu camionul, ci „pasagerii”, nu contează ce să le dai, ci să-și plătească biletul.
Serviciile clericale sunt asigurate. Toți știu bine asta.
Prima înviere nu. Oare știu ei asta?
PS Profit de ocazie pentru a-mi cere iertare epigonului pentru tonul rece cu care i-am răspuns acum aproape 10 ani. Regrete. Mulțumesc.
O analiză a teologiei legămintelor
1. Scurtă prezentare a teologiei legământului
Teologia legământului este o metodă sau un cadru de interpretare a Bibliei. La fel ca și dispensaționalismul, teologia legămintelor încearcă să ofere un cadru de înțelegere a unității bibliei. Ea presupune că tema generală a Bibliei poate fi înțeleasă cel mai bine prin intermediul legămintelor.
Începutul acestei teologii se află în primele secole ale creștinismului, în vremea lui Augustin, dar s-a constituit într-un sistem de doctrine care a fost popularizat de reformatorii în anii 1500, 1600. De aceea se mai numește și “Teologia reformată”. În America această teologie a ajuns prin intermediul puritanilor. Această teologie se numește așa pentru că se bazează pe legămintele cu Adam, Avram, Moise, David etc.
Teologii legământului vorbesc despre trei legăminte generale. Acestea sunt adesea denumite legăminte „teologice”, deoarece Biblia nu le menționează în mod explicit:
O detaliere a acestor legăminte poate fi citită aici:
https://www.evanghelicreformat.org/new-page-89
Aici trebuie să menționăm…
Vezi articolul original 1.668 de cuvinte mai mult
Explozia telefoanelor inteligente a pus comunicarea în palma fiecărui om.
Nu mai trebuie să „mergi” undeva pentru a relaționa, nevoia de „comunicare” se rezolvă acum instant.
Mersul la biserică (adunare) a fost înlocuit de mulți cu vizionarea live.
Iar pentru cine dorește extra- „părtășie”, spațiul virtual abundă de oferte.
Mai demult, când intram în casa cuiva, ceream voie să mă uit în bibliotecă și aflam ce are-n cap, acuma întreb ce predicatori ascultă pe youtube.
Creștinismul, care este pentru mulți oameni sensul unic al vieții, esența existenței, motivul pentru care și-ar da viața,…și chiar își dau: timp, bani, dedicare, pentru alții este …piața, clientela.
Unul din Franța își crease un astfel de renume încât tariful i-a crescut pe măsura renumelui la 2000 de euro pe week-end.
Un altul recomanda clienților să nu părăsească „prăvălia” lui, să nu vină în România, că în Belgia (unde avea el taraba) e mai bine.
Un altul, mai recent, de aici din Cluj, evident în sevraj financiar, era supărat pe cei ce nu vin de fiecare dată la biserică, și marți, joi, duminică, cât de des.
Urmăritorii de pe youtube nu pun la colectă, prin ecran nu le poți duce farfuria, sau sacul.
De aici pierderi la magazin, pagubă, cum adică? Eu vorbesc și tu nu plătești!?
Amintesc că la protestanți sunt 7 surse principale de căștig mârșav al clericilor:
1. Colecte
2. Zeciuieli
3. Sponsorizări
4. Donații ocazionale
5. Servicii (reparații case, mașini)
6. Plata pentru servicii ocazionale (nunți)
7. Plata pentru predici în deplasare
Mai nou, încasări din trafic online pentru unii.
Cât să cântărească pentru acești bișnițari de emoții (asta propagă ei, nu idei, să fim realiști) adevărurile biblice, realitatea creștinismului ca jertfă, ca dedicare, ca lepădare de sine?
Pentru ei, adunările biblice, de doi sau trei, nu sunt altceva decât o piață neexplorată, posibilă clientelă și nu din dragoste de adevăr le disprețuiesc, ci pentru că îi vor de clienți și pe cei din ele.
Dacă vreunul din cititori îmi va mai scrie că aceste lucruri „nu se discută pe net”, că „ne citesc necredincioși”, acestora le spun că aceste lucruri le fac necredincioșii.
Credincioșii respectă modelul apostolului Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. 34 Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. 35 În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.” FA 20:33
Desigur că numai dracul le-a sucit mintea unora, să ajungă să creadă că e mai ferice să primești decât să muncești!
(postare lungă)
+380… a sunat telefonul alaltăieri, cam așa arată apelurile din Ucraina.
Nu am mai primit din august. Din nou refugiați. Explicații lungi la telefon că de unde au numărul nostru: de la o familie din Lugansk, care a fost la noi anul trecut, mi-au spus în nume, dar nu am reușit să-mi amintesc.
Cei mai mulți din cei care au fost anul trecut au fost credincioși evanghelici, dar am primit și apeluri de la oameni care pur și simplu au ajuns în Cluj și au cerut ajutor în perioada aceea și i-am primit.
„am fost străin și m-ați primit…„
Bucuria de a primi oaspeți este prima bucurie pe care o ai după aceea de a avea casă, să împarți cu altul binecuvântarea ta. Sigur că cei credincioși vorbesc limba noastră, limba lui Dumnezeu, dar parcă să faci un bine unui străin e mai dulce.
„Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată.„
Una din primele familii care au venit la noi anul trecut, din Odessa, au stat 5 zile, nu erau credincioși: tata, mama, băiat, fetiță, bunică, pisică și cățel. Au plecat tocmai în Portugalia. Nu puteau locui departe de mare, ca la Odessa. Am vorbit mult cu ei, am apucat să le spunem despre Dumnezeu, erau…nu atei, dar nici măcar religioși, erau…sovietici. Au ajuns în Portugalia și mi-au trimis de crăciun poze de la o adunare ucraineană pe care au găsit-o acolo și unde au început să meargă.
Mă gândeam la ei peste zi, iar seara m-au sunat de la poartă Igor și Ana (pseudonime). Nu erau credincioși.
Detalii nu dau, nici nume. Au lăsat două case acolo. Aproape de front. Un văr de-al lui a fost recrutat forțat și a murit la Mariupol anul trecut, mama ei a murit de cancer în timp ce ea era în Germania. Am ascultat povești multe și triste. Bucuria evadării era umbrită de necazurile copleșitoare…și de propagandă.
„În America …tot probleme și acolo?” m-a întrebat Igor cu un aer îngrijorat, când i-am spus că am fost acolo, că avem rude. Propaganda rusă le-a înfipt bine de tot în capete idei fixe despre degradarea Europei, de cât de rău o duc europenii, americanii, că sunt la marginea prăpastiei, etc, etc. Igor al meu era victimă. N-aveam vreme de smuls buruiana asta. O seară și o dimineață. Le-am asigurat cazare în Linz pentru aseară. Ieri dimineața au plecat. Am mai găsit prin casă un Nou Testament în rusă pentru ei.
L-am lăsat să povestească. „Unde au ocupat rușii, dau pensii în ruble, au început să investească, să repare școli, drumuri, Ucraina n-a făcut nimic 30 de ani.” Omul era învins în capul lui, credea. Totuși (știam de la alții), România a fost un șoc, n-a văzut pe nimeni locuind în scorburi și bordeie. Conform propagandei, asta era pictura. E mai mult un război al „poveștilor”, înainte de cel cu rachete. Iar Igor al meu era bombardat bine, ciuruit.
Despre viitor n-am prea vorbit. Ana era în Germania de un an, știa deja limba, știa și engleză dinainte, aveau două fete studente în Germania, dar la facultăți din Ucraina, online. Ce să le zic de viitor? Erau un pic și antisemiți, după cum am testat în dialog, antisemitism se pare comun în Ucraina, unde încă sunt foarte mulți evrei, atât de comun că nu s-au rușinat să îl exprime.
Pentru că vorbeam în rusă și pentru că vorbesc fluent, au uitat că eu nu sunt rus și fără să vrea a transpirat din discuție și anti-ucrainismul greu mascat.
De fiecare dată când vorbim cuiva îi pictăm mintea, dăm cu pensula de vorbe și facem un tablou de povești. Igor mă picta cu tabloul din mintea lui, nu i-am oprit mâna nici un pic, am lăsat ca pensula vorbelor lui să facă ce vrea pe urechea mea. Am ascultat și am meditat.
Când a trecut primul avion peste casă (locuim sub culoarul de zbor), Igor a tresărit, uitasem să-l atenționez. Toți pățesc la fel, la ei nu mai zboară avioane, doar rachete sau avioane cu bombe.
Privirea tristă și abătută a lui Igor contrasta puternic cu bucuria zecilor de refugiați credincioși care ne-au trecut pragul, „trântiți jos, dar nu distruși„, fără casă și țară, dar nu fără pace. Igor nu era distrus de azi, de ieri, ci de pe vremea perestroicii, din anii 90.
Ascultând meditam: „este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.” Daniel 9:26, dar cum să-i spui asta unui om fără nădejde, fără casă, fără țară, fără viitor. Cumpăraseră înainte de război un teren lângă orașul lor, cu o casă mică și începuseră alta. Evident că banii și investițiile le rămăseseră în Ucraina. „Strângeți-vă comori în ceruri” mă gândeam „unde hoții nu le sapă,… nu le fură„, deci tu Doamne Isuse nu ai venit să faci din lume un loc fără hoți, fără jaf, fără războaie. Ana, care lucrase în Germania un an, știa câteva cuvinte românești (lucra cu români) era mai optimistă, avea alt tablou în cap. Cine și cum va repicta capul lui Igor, și în cât timp? Le-am spus că îmi doresc ca la plecarea lor înapoi spre Ucraina, „când va fi pace” să treacă iar pe la noi. Le-am spus asta la toți refugiații care au trecut pe la noi spre vest.
Apoi, urgia prin care Dumnezeu îi scoate pe evrei afară de acolo, nu a fost doar covidul, este și războiul. „”vă voi strânge din ţările în care v-am risipit, cu mână tare şi cu braţ întins, şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34 La noi au început cutremure, sute de cutremure, ca semnele de circulație, pe alocuri. Nu toate să ucidă, dar toate să atenționeze. „Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ,” …nu cutremurul cel mare, dar tot mari. Cum să spui cuiva că un Dumnezeu bun și iubitor a lăsat o lume cu cutremure, ciume și războaie…până la sfârșit?
Săptămâna asta l-am ascultat pe Putin. Tabloul din mintea lui Igor a fost „pictat” de propagandă. Un imperiu de sărăcie, construit cu arsenale, arme și bombardamente de minciuni.
Ne-am despărțit cu invitații, după război să mergem la ei, le-am dat Testamentul. Ana a avut doi bunici credincioși, mi-a scris din Linz seara: „Domnul să vă binecuvânteze”, mai știa puțin „limba”.
Dimineața am plecat la lucru, spre răsărit cerul era gri, acolo sunt rachete, război, morți, tranșee, asta-mi spuneau norii dinspre Apahida. Igor și Ana plecaseră spre un apus luminos.
Apusul lumii e luminos pentru credincioși, dar e cețos pentru „cei cu capul în norii” minciunilor.
„Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. 7 Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare. 8 Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) – 9 totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră. 10 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea. 11 Căci uite tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. 12 Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mângâiaţi.” 2 Corinteni 7
Umblă pe net „mărturii” despre „coborâri ale duhului” prin universități din America.
Această postare este doar pentru cei care ați urmărit cu interes acele clipuri.
Cum e?
„cântă un tânăr la chitară și se coboară duhul Domnului….”
Ai, aș!?
Ca la David cu Saul?!
Dar nu e ca la Pavel.
Nu e ca la Efes, ca la Troa, ca la Filipi, ca la Berea.
Pavel n-avea chitară, erau chitare pe vremea lui, bani avea, că muncea din greu și câștiga, dar nu i-a trecut prin cap să-l pună pe Timotei să cânte la chitară.
Și la Troa, a adormit unul, mare plictis.
„O biserică moartă Troa asta„, să stai să asculți ore întregi pe unul care explică ceva.
La Berea, se citau argumente la sinagogă și se citeau acasă, spre verificare.
Pavel avea cărți.
A cerut să i se aducă cărțile.
Urma să stea în chirie la Nicopole peste iarnă, și îi trebuiau cărți, să aibă de unde citi, cita.
Mișcarea asta de „trezire” de la Asbury, a „bisericii”, are cel puțin un „semn” de adormire, o fi somnambulism.
Pentru promotorii evenimentului, așa-numita „biserică creștină” (care cică „se trezește”) este un conglomerat de religii, fiecare cu popia ei, cu ierarhia ei, ierarhii în primul rând financiare. Sunt popi acolo cu conturi din care se alimentează carduri de credit. Somn greu, moarte. Cum să „trezești” așa ceva? Se vor „trezi” și vor da mai mulți bani la mai mulți popi, de diferite religii. Să mă bucur de asta?
Cred într-o „trezire” individuală a celui care iese afară din acest sistem, a celui care nu mai dă nici un leu la nici un popă, a celui care nici nu mai are nevoie de slujbele și de fastul popesc. La Asbury nu este așa ceva. Să vedem în ce direcție va merge mișcarea, deocamdată nu vedem.
Și nici cine laudă Asbury nu mai amintește această catastrofă a reîntoarcerii la popi, la popii și la slujbe vrăjitorești. Și a rămânerii acolo. Asta pentru cei ce ați fost puși în uimire de Asbury.
Nu cred într-o „trezire” fără abandonarea acestor înșelătorii.
Probabil se „întoarce” creștinismul în somn de pe o parte pe alta.
Pe scurt, nu cred în evenimente instante de treziri în masă (sau în mase), ci în procese individuale lungi de analiză și detașare de apostazie. Ca ieșirea din ceață, ca apariția zorilor, procese, nu momente.
„Idolii, dimpotrivă, au mâncat rodul muncii părinţilor noştri din tinereţea noastră: oile şi boii lor, fiii şi fiicele lor.” Ieremia 3:24
„Soneria, din nou. Cineva bate cu nodurile degetelor în uşă. Ca şi cum nodurile degetelor ar spune: Deschide, ştim că eşti acasă, orice vei spune poate fi folosit împotriva dumitale.
În pragul uşii, doi bărbaţi. Unul în costum şi cravată, elegant, zvelt, cu nas şi buze fine, cu o geantă diplomat în mână. Celălalt mai bondoc, cu o mutră respingătoare, cu salopetă şi cu o trusă de scule ţinută de un braţ de fier.
— S-scuzaţi, eram la maşina de spălat, n-am auzit …
De cum a spus asta, femeia a şi înţeles că nu era o minciună bună. Din bucătărie nu se auzea niciun zgomot de la maşină de spălat. Bărbaţii se uită la femeie ca şi cum nu s-ar uita la femeie. Ciudat. Bărbaţii nu au un aer ameninţător. Dimpotrivă. Cel în costum chiar pare vorbăreţ; celălalt, da, e mai necioplit, greoi, absent.
— Bună ziua, dragă doamnă, spune cel în costum, cu aerul său vorbăreţ. Am venit să instalăm frica.
— F-frica?…
Cel în costum îşi ia un aer de mirare retorică:
— Nu aţi fost anunţată?Bărbatul ridică din sprâncene a mirare. Femeia îşi muşcă buzele:
— Trebuie azi neapărat? Pentru că voiam să…
Vorbăreţul la costum, deşi circumspect, e ferm:
— Doamnă, progresul nu aşteaptă. E spre binele ţării.
— Înţeleg. Numai că nu eram pre…
Bărbatul în costum are un aer dezamăgit:
— Doar n-o să-mi spuneţi că vă opuneţi binelui ţării.
— Eu…
— Sau progresului.— …
— Sau fricii.
Femeia îşi muşcă buzele:
— Nu. Sigur că nu…
Femeia ar fi trebuit să înţeleagă încă de la început că bărbatul la costum, elegant şi vorbăreţ, nu va ceda. Şi nu, nu cedează:
— Ştiţi că instalarea fricii e un obiectiv patriotic. Directiva nr.359/13. Hotărârea 8:„Toate familiile trebuie să aibă frica instalată în termen de 120 de zile”.
–Cunoaşteţi hotărârea, nu-i aşa?
— Păi…
— Şi directiva?
— Da…
— E importantă. O hotărâre memorabilă. Crucială pentru buna funcţionare. Este crucial pentru binele tuturor ca instalarea fricii să se facă din timp şi metodic, iar termenele să fie respectate.
Femeia, tic nervos, îşi netezeşte părul cu degetele. Unii ar vedea asta ca pe un gest de seducţie sau ca manifestare subconştientă a interesului erotic feminin. Nu neapărat. Bărbatul elegant şi, după cum se vede, bun vorbitor continuă:
— Înţelegeţi, nu-i aşa?
— Păi… Bărbatul zâmbeşte. Deşi încă tânăr, ştie să fie paternalist:
— Spuneţi că înţelegeţi, dragă doamnă.
— Vreţi ca eu?…
Bărbatul ridică din umeri:
— Protocolul. Femeia îşi strânge părul între degetul arătător şi cel mare:
— Păi… Sigur…
Celălalt, tehnicianul urâcios, pare să înainteze. Poate că nici nu s-a urnit din loc, încă nu au trecut de pragul uşii, dar dă senzaţia că înaintează. Masa acestui om e o ameninţare tăcută. Elegantul bun vorbitor ridică din umeri. Cel puţin pare să-şi strângă umerii. Un gest subtil, aproape imperceptibil. Ori subtila sugerare a unui gest care nu are nevoie de concretizare ca să se concretizeze:
— Vedeţi cine decide, dragă doamnă… e spus explicit în protocol. Cetăţeanul care, la a treia încercare,nu confirmă că a înţeles instrucţiunile poate şi trebuie (subliniez pe trebuie, ca să vă daţi seama că n-avem nimic personal cu dumneavoastră) să devină obiectul cuvenitei admonestări fizice, la alegere dintre cele prevăzute prin lege, conform deciziei echipei de instalare.
Celălalt are un rictus sinistru, ca o semilună cu colţurile în sus. Se scarpină la vintre. Să fie un mesaj subliminal, explicit, ori doar, pur şi simplu, lipsă de educaţie? În comparaţie cu acest bădăran, vorbitorul e tot numai temenele. Însă nu mai puţin neliniştitor:
— Înţelegeţi. Înţelegeţi, nu-i aşa? Noi îndeplinim doar nişte ordine. Sigur că înţelegeţi. Instalarea fricii e spre binele dumneavoastră. Spre binele tuturor. Înţelegeţi asta, nu-i aşa? Femeia consimte. Ce altceva poate să facă? Ce altceva poate să facă decât să consimtă? Bunul vorbitor şopteşte, contrar regulilor unui sufleor confruntat cu o divă uitucă:
— Spuneţi că da, dragă doamnă.
— D-da… Faţa bunului vorbitor se destinde, e parcă uşurat.
— Foarte bine, dragă doamnă. Atunci înseamnă că putem intra.
Femeia pare să nu priceapă. E normal. Bunul vorbitor zâmbeşte. Femeia se gândeşte, la asta se gândesc întotdeauna: oare dacă nu le-aş da voie, tot ar putea să intre? Oi fi comis vreo eroare fatală? par să spună ochii femeii. Bunul vorbitor zâmbeşte. Întotdeauna adoră partea asta. Îndoiala. Se gândesc. Se gândesc întotdeauna.
Să se gândească. Înainte ca femeia să apuce să spună ceva, bărbaţii intră. Bunul vorbitor îşi şterge pantofii de preş. Celălalt, nici gând. Ca nişte noi proprietari, examinează încăperea. Cel puţin par să examineze încăperea. Noii proprietari. Femeia se uită la ei.
— V-vreţi să vă arăt şi restul casei?
Bărbaţii o examinează pe femeie. S-a bâlbâit, s-a împotmolit la „v-vreţi”.
Aproape că zâmbesc, complici. Femeia trebuie să gândească: o fi doar o impresie de-a mea, sau e ceva batjocoritor pe chipul lor? Probabil că da, trebuie să gândească. Posibil că nu, o fi doar o impresie de-a ei, trebuie să gândească de asemenea. Celor doi bărbaţi le place ce se întâmplă.
Nimic nu-i mai relaxant decât să ştii că oamenii gândesc ceea ce trebuie să gândească.”
Am citat pe larg din cartea „Instalarea fricii” de Rui Zinc, Humanitas.
Frica te face să cauți mântuirea de amenințare.
Ca să introduci un mântuitor fals ai nevoie de o frică falsă.
„Frica se instalează”, prin emisiuni tv, prin știri, prin sugestie, prin necesitate patriotică, frica devine consensuală, acceptată. „De frica morții sunt ținuți robiei toată viața lor.” În închisoarea asta deținuții nu stau în celule separate, ci în celule comune. Cu cât celulele sunt mai mari, cu atât deținuții nici nu-și dau seama că sunt într-o închisoare. Îi preocupă administrare internă, regulile celulei, curățenia ei, lumea mică a închisorii sufletului, bula. (Doar pentru deținuți speciali, se fac celule speciale, frici particulare.)
Toți Hristoșii mincinoși(falși) au intrat în suflete pe portița deschisă a fricilor false.
La fiecare frică instalată de un „instalator”, îți vei „instala” singur un mântuitor de frică, un idol al minții, al inimii.
Și apoi îți vei petrece viața slujind acestor „instalații”: ale instalatorilor și ale tale.
Când văd „instalatorii” ăștia, cu sculele și salopetele lor aparent nevinovate, gospodărești, privind departe, pe drumul pe care au venit, văd la distanță respectabilă apropiindu-se (să nu-și dea nimeni seama că sunt „bandă”) hristosul fals care își va oferi serviciile să te salveze de frica nouă instalată.
Fiecare frică are hristosul ei fals și fiecare hristos vine însoțit apoi de prooroci falși…
Odată frica instalată, pe hristosul care te va salva de ea îl vei chema singur, îl vei căuta, îl vei întreține.
Geme lumea de hristoși falși, pe internet sunt o mulțime, primiți bine și ei pe ușa deschisă tot mai ușor de „instalatorii” dinaintea lor și în casele cu frici gata instalate.
„— O, da, doamnă dragă. Instalarea fricii e o treabă rapidă. Până să vă daţi seama, e deja instalată şi gata de folosit. Pe timpuri dura ani de zile. Acum, cu noile tehnologii, este o chestiune de doar câteva minute.” Spune personajul cărții.
Apogeul acestei instalări va fi acceptarea antihristului de către lume. Căci, observați vă rog, instalatorii nu agrează opoziția. Chiar parte a slujbei lor este atitudinea de acceptare a receptorului:
„— Adică nu e doar treaba noastră să instalăm frica, trebuie să mai existe şi, din partea concetăţenilor, o stare de disponibilitate mentală (eu chiar aş spune morală) pentru acceptarea fricii. E ca un semnal. Nu e important doar ca emiterea semnalului să fie puternică, e convenabil ca receptarea să fie şi ea pe măsură.„
„…dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi. „
Cum scapi de idolul care-ți va mânca viața, munca, copiii? De hristosul fals? Trebuie să scapi de frica ce l-a invitat, care i-a deschis ușa. Pentru asta refuză să le deschizi „instalatorilor” de frică: emisiuni tv, talk-show-uri, reclame, (nu e ciudat că fiecare reclamă la detergent de vase începe cu un vas murdar?), al căror principal rol este să inducă frică, ce te va face să deschizi ușa „mântuitorului”: un produs, o filosofie, un nou Mesia al internetului pe care îl vei urma fidel, un actor, un politician, vreun nou sânge-albastru al noilor nobilimi. Și având casa tapetată cu astfel de frici, mobilierul îți va fi plin de idoli și vei munci o viață pentru ei. Îi vei lăsa moștenire…dacă vei avea cui. Canibali crescuți de noi.
Ai „disponibilitate mentală să cedezi”? Vorba instalatorilor. Sau mă vei socoti și pe mine, un „instalator”? Într-un fel sunt: „singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși.” Roosvelt.
„Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.” Luca 13:29
„Am fost în Rusia.
De multe, de foarte multe ori. Dacă adun zilele state acolo, probabil că trec de …..„
….trei luni de zile. Nu, nu eu am scris acest text (copiat cu italice), l-am găsit pe pagina unui vizitator de-al paginii mele FB. Sunt întru totul de acord cu descrierea Rusiei făcută de acest călător și vreau să mai adaug ceva. Continuarea lui (cu maro) o găsiți mai jos, de asemenea comentariul meu după.
„….o jumătate de an. Am scris, la timpul potrivit, pe blogul meu despre asta. Nu vreau să preiau aici ce e deja acolo. Și nici nu e un rezumat ce spun acum. Cel mult, un avertisment.
Am ajuns aproape de linia imaginară care împarte țara în partea europeană și asiatică. Am zburat peste Rusia, am mers cu mașina, cu trenul, cu metroul, cu orice alt mijloc de transport în comun. Am văzut metropole, orașe mai mici, orășele, sate, cătune. Moscova, Kaluga, Kazan, Chistopol… căutați-le pe hartă pe cele care nu vă spun mare lucru.
În ordinea aceasta, de la vest spre est și de la mare la mic decad nivelul de trai, bunăstare, educația. În ordinea aceasta dispare speranța. În ordinea aceasta supraviețuiește nostalgia după o Uniune Sovietică având în centru Rusia. O Rusie care, la fel cu extratereștrii din Independence Day, se hrănește cu resursele celorlalte republici. Un fel de Sindrom Stockholm greu de explicat. Sau poate ușor, având în vedere că fiecare țară care s-a separat de URSS, a făcut-o cu prețul mult prea mare al unor vieți nevinovate.
Rusia dincolo de Moscova, poate cu câteva mici excepții, înseamnă sărăcie, corupție, populație abrutizată, violentă, supusă, xenofobă, homofobă, bolnavă. Nu că n-ai vedea asta și în capitală, doar că acolo mai vezi și frânturi de normalitate. Nu vreau să vorbesc de cartierele de case ale noii nomenclaturi, zone pe care doar din avion le-am văzut. Sunt, dacă aveți vârsta și mai țineți minte, ca vilele de vacanță ale lui Ceaușescu: reședințe luxoase ridicate în mijlocul unor parcuri, ascunse după ziduri înalte. Poate și păzite. Dar e chiar o lume mai tristă ca România anilor ‘80. Poate au gaze la discreție, benzină ieftină, dar cam asta e tot ce au. Cu ele își alimentează autovehicule care sunt, în multe cazuri, piese de muzeu. Dar doar ca vechime. Mai au blocuri vechi, oribile rebuturi ale unor arhitecți ratați, și au și blocuri noi, la fel de urâte. Reclamele produselor de larg consum sunt peste tot, acoperind fațadele gri-negre ale clădirilor. Șosele care au cratere pe care nu le simți doar dacă treci cu GAZ-uri de douăzeci de tone prin ele. De străzile din orașe pot să vorbesc doar în sens peiorativ. Gunoi, praf peste tot (cred că doar în Moscova era mai curat), clădiri părăsite. Clădiri spoite la exterior, insalubre înăuntru.
Și oameni triști. Peste tot, indiferent de mărimea orașelor. Cu haine ponosite, cu ochii in pământ. Poate într-o carte, dacă erau în metrou. Dar cu speranțe că va fi mai bine. Nu a fost.
Și eu vorbesc de perioada de dinainte de anexarea Crimeei. Anii de prosperitate ai Rusiei, 2011-2014. În 2014, nu mai țin minte luna, am fost pentru ultima dată în Moscova. Rubla pierduse deja 50% din valoare, față de prima mea vizită acolo.
De atunci, multe companii cu afaceri profitabile pentru toate părțile au plecat. Prieteni de-ai mei, ruși, au ales exilul. Neforțat, dar necesar. Au vândut în pierdere tot ce aveau acolo și au luat-o de la capăt prin Europa, prin Statele Unite, chiar și prin România. Salariile celor rămași și-au pierdut puterea. Nici când am fost eu acolo nu vorbeau prea multe despre regim, știau că “zidurile, toate, au urechi”. Dar dacă există protestatari, glasurile celor care mai au cât de cât curajul să spună ceva sunt acoperite cu bastoanele OMON, de ușile grele ale pușcăriilor copiind gulagul și, uneori, de ceai cu poloniu sau direct cu gloanțe. În funcție de cât de importante sunt vocile.
Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Nu am pretenția că-s vreun profet. Probabil că nu se schimbă prea ușor ideile sădite în unele minți de o propagandă bine gândită și implementată ca la carte.
Doar vă doresc să nu mai ajungeți să experimentați “la persoana întâi” miracolele care vin odată cu marele prieten de la răsărit. Rusia nu e un model pe care să vrei să-l copiezi. Din niciun punct de vedere. Și-mi mai doresc, infinit mai mult, ca nu cumva miracolele acelea să ajungă aici, din nou, călătorind pe tancuri.” Absolut fidelă descrierea, deși a fost la 7-8 ani după mine, sau poate și mai fidelă.
Și eu am fost în Rusia de multe ori, ca traducător, iar în Ucraina de foarte multe.
Aterizarea prima dată pe Șeremietievo a fost cu emoții, nu legate de zbor, ci de …moment. Văd Moscova, pentru prima dată! Eram delegație de la fabrică. Era în 1995, iarna, avem 28 de ani. Am fost așteptați de reprezentantul nostru de acolo, român, un om al cărui nume îi exprima fidel caracterul. Ne vedeam pentru prima dată. El mă privea curios, pentru că vorbeam rusa, eram un concurent la postul lui. Aveam și pregătire de specialitate, vorbeam și ucraineana binișor și directorii din centrala din București m-au necăjit luni de zile cu ideea să mă trimită cu familie cu tot, reprezentant la Moscova. Că vei sta la ambasadă, că ambasada e cea mai mare ambasadă străină din Moscova, că are terenuri de sport, un parc, au școală acolo pentru personal etc. Ar fi trebuit să plec cu familia. De doi ani mă băteau la cap. Noi ne-am rugat cu soția și deși nu am avut îndoieli că vom găsi credincioși și în Moscova, totuși am primit încredințarea și liniștea să stăm acasă. Salariul promis acolo pentru acele vremuri era colosal: 1000 de dolari, plus cazare, masă, etc. Nu știam cum să-l fac pe concurentul meu cu nume de pasăre de pradă să fie liniștit că nu îi vreau scaunul. Ne-au cazat la fostul hotel CAER, pe malul râului Moscova, lângă Casa albă. Casa albă mai purta urmele loviturilor de tun din 1993, când armata a tras în parlamentari cu focuri de artilerie. Am stat o săptămână. Ambasada americană era pe un deluț, pe o ridicătură înconjurată de un zid de beton, lângă hotelul nostru. Într-o dimineață, pe gardul ambasadei, scria mare cu vopsea neagră: „Мы ненавидим вас! (Mî nenavidim vas)” M-au întrebat colegii „ce scrie acolo?” Le-am tradus: Vă urâm!
Am mers peste tot: la Lenin la mausoleu (piața Roșie), Arbat(strada comercială), cu metroul, mult. Mă ruga directorul să ținem aproape, să nu ne pierdem. În metrou și pe tot locul nu este scris nimic în engleză, doar rusă. Un lucru vreau spun apăsat: între ruși este un procent ridicat de oameni normali, europeni în gândire, educați, citiți, cu cuget bun (frământat). Discutam, cu mulți din ei. La tradus, la afaceri traduceam…hiene, „oameni de afaceri” ieșiți din tenebrele stalinismului-brejnevismului și acum ale elținismului, oameni al căror limbaj îl cunoșteam foarte bine din bazarul din Cernăuți, dar la Moscova erau de alt calibru.
Directorul m-a scutit de ieșirile de seara la restaurante deocheate, acolo traducea…acvila. Față de „afaceriștii” ruși, acvila noastră, care avea și el ceva învârteli pe-acolo, era…porumbel. (va urma!)
„Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.” Deuteronom 32:21
Pentru că am scris postarea „Cum am scăpat de calvinism?„, cred că este de folos să mă spovedesc aici și să arăt cum am ajuns la boala asta. Am deschis prima librărie creștină în Cluj prin 1997-1998 împreună cu un frate (pe firma lui) și cu sponsorizarea de la fratele Mia Iovin din Chicago. Librăria era chiar în fața gării, veneau tot felul de oameni.
Mergeam des pe acolo și mă bucuram că oamenii au ocazia să găsească câte o carte bună. Erau cărți de la Editura Agape, Lampadarul, era prin anii 1997-1998. La un moment dat am găsit un teanc de cărți, despre care fratele (care era aproape tot timpul acolo) mi-a zis că „i le-a lăsat cineva„: Răscumpărarea realizată și aplicată, de John Murray. Am citit cartea și mi s-a părut logică, mi-am asumat conținutul. Era calvinism pur în ea. E plăcut calvinismul, e ca Doreta, ca Tramadolul. După fiecare operație am luat câteva zile aceste medicamente. Nu numai că nu te mai doare nimic, îți dau o stare de bine, bineeee.
Sedarea asta face calvinismul otrăvitor. Te bagă într-un răsfăț teologic al minții, jubilezi de liniște și confort, Domnul lucrează, tu stai, să-i mântuiască Dumnezeu pe păcătoși, noi suntem aleșii, slavă Domnului, nici un pericol. Cugetul doarme, sforăie. Apoi am mai citit o carte pe care am prezentat-o și aici pe blog: „Spurgeon cel uitat”, despre calvinismul lui Spurgeon și despre lupta lui cu Uniunea baptistă pe tema calvinismului. Martir, nu alta. A părăsit și uniunea din cauză că nu l-au crezut.
Otravă a minții calvinismul ăsta. Îți face setări în cap ca niște garduri, că nu poți ieși din ele ca și pasărea din colivie. Ce mai rău și mai rău este că cea mai mică influență de calvinism (în varianta modernă: de carismatism) anihilează simțămintele: dragostea, compasiunea, dorința de implicare și de ajutorare a celuilalt, sedează întreaga ființă și o paralizează în nemișcare și nesimțire, atrofiază „mădularele” spirituale: HARnicia, evanghelizarea, mărturia personală, ajutorarea, mijlocirea pentru și cu cel „împietrit”, plânsul împreună cu alții și de fapt educația pe de-a-ntregul! Calvinismul omoară angajamentul (evlavia) și lasă în viață (în loc) orice forme diferite de evlavie. Calvinismul nu plânge!
Toată această înșelare vine sub masca unei teologii compacte, tari ca un diamant, aparent impenetrabilă în logica ei. Observ această încredere falsă la toți calviniștii nevindecați pe care îi mai ascult. Absolut toți sunt niște cocoși îngâmfați, infatuați, plini de sine, umflați ca niște baloane, lucru de care m-a ferit Dumnezeu în timpul „bolii mele calvine”, ba cu o operație, ba cu o întristare, ba cu câte-un „ales” dovedit apoi informator al serviciilor (și de cântarul meu „calvin” trecuse ca aprobat). Cel mai mult m-a ferit alipirea de Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvânt de care calvinismul nu m-a dezlipit și Cuvânt în care am văzut exemple și atitudini plină de angajament ale oamenilor din vechime. Angajamentul lor mă mobiliza mai mult decât mă adormea calvinismul meu. Cum am scăpat, am scris aici.
„…când i-am dus în ţara pe care jurasem că le-o voi da, şi ei şi-au aruncat ochii spre orice deal înalt şi spre orice copac stufos” Ezechiel 20:28
Prin efecte psihedelice se denumesc acele efecte date de consumul de droguri, de exemplu imagini care apar pe retină, ca și când, copii fiind, vara, după ce priveam soarele și apoi închideam ochii, vedeam cercuri, stele și forme stranii de toate culorile. 
Dar termenul a trecut granița, există o muzică psihedelică, rock psihedelic și există artă psihedelică.
Esența fenomenului este de fapt excitarea minții, bombardarea minții, crearea de „efect”, atragerea și captarea atenției, alungarea plictisului, relevanța, ziceți-i cum vreți.
Un citat despre arta psihedelică
