Convertirea: ”atingere” sau convingere?

20 noiembrie 2017

”Preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu căci în lume s-au ridicat mulți prooroci mincinoși” 1 Ioan 4:1
analize
”Întinde-te pe patul acela” mi-a zis oncologul și apoi m-a ”pipăit” mai bine de jumătate de oră, mai ales la subsuori, unde mă dureau ganglionii.
Apoi, când am coborât la radiografie la plămâni, asistenta mi-a zis citind din hârtii: ”doctorul Ghilezan va fi doctorul dumneavoastră.”
În secunda aceea lumea mea s-a prăbușit: ”sunt condamnat la moarte”, asta însemnau pentru mine cuvintele asistentei…și mi-am amintit de poeziile lui Magda Isanos: ”vor fi și-atuncea ierburi și zăpezi”…”tu ochi cum ai să rabzi să nu le vezi”.
Cunoșteam Spitalul de Oncologie, cântasem prin saloane, fusesem la bolnavi, la cunoștințe, la rude, la …„alții”, căci întotdeauna aceste chestii li se întâmplă doar altora. Celorlalți. Și acum eu.
Aș fi vrut să nu cred,….. dar nu mai puteam ridica o găleată de jos.
Tocmai ne mutaserăm de la bloc la casă și lucrând prin curte am simțit cum zi după zi eram tot mai slab. Ultima roabă de pământ am reușit s-o încarc prin noiembrie și a stat așa nedusă până primăvara.
Și apoi durerile acelea tot mai intense la subsuori, la ganglionii din axilă.
Erau inflamați și dureau și noaptea.
Nu era încă internet și nici Google, era 1995, dar am răsfoit tratatele soției, și ea mi-a zis: ”dacă dor, nu e rău”, cancerul nu doare.
Doctorul Ghilezan era profesionist, … și om.
În timp ce mă consulta pe mine, aștepta afară, pe hol nevasta unuia mare de pe la Garda Financiară parcă, doctorul nu s-a grăbit, nu a fușerit, mi-a pipăit fiecare ganglion în parte. Îi urmăream fața să prind un gest, dar nu-i puteam citi mimica, era de piatră, nu i se mișca un mușchi pe față.
Mi s-a făcut fișă, am primit număr (lipit în buletin) și cu numărul ăla m-am prezentat diminețile la Oncologie.
Analize și iar analize.
Fața doctorului nu-mi spunea nimic, dar mi-a zis vocea lui într-o zi după ce m-a mai întrebat detaliat (îi spusesem că lucrasem în chimie, mediu toxic) și exact în ce mediu am lucrat și după analize repetate: ”o să încercam un tratament, văd o depășire de ”nuștiucâte ori„ a nivelului maxim de metale grele din organism”.
A urmat un proces de curățare a metalelor din organism cu un medicament ”chelator”, adică cu un fel de moleculă care captează metalul și-l ”scoate afară.”
Tratamentul a durat luni de zile și după un an am început să mă înzdrăvenesc.
Iar analize și…se pare asta fusese.
Recomandare: să părăsesc mediul toxic.
(Ca paranteză: m-am rugat, am cerut de la Dumnezeu 12 ani, aveam 28 și 40 mi s-au părut destui, deci trăiesc ilegal.)

Acuma, ăsta  a fost cadrul, rama, pilda, să mergem la tâlc. Citește restul acestei intrări »


Spice dintre snopi

6 martie 2021
Pentru hrana ta duhovnicească strânge „spice” numai dintre „snopi”, adică nimic din ceea ce este strâns de duhul vreunei partide religioase (învățături, ceremonii, etc.), dacă vrei să fii liber.
Fratele Moldoveanu despre „grupări”, snopii din care n-avem voie să smulgem spice.

Fratele Moldoveanu a crezut și practicat acest adevăr biblic.
A stat deoparte de cultele și sectele religioase, deși atât cât a trăit a fost atras de unii și alții, iar după moarte îi este deformată memoria cum că ar fi fost -ist, sau -al, sau -aș.
Aș!?
Ce bine că a scris cărți!
Ce bine că s-a înregistrat ce a vorbit!

Ea a zis: Dă-mi voie să strâng și să culeg spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor. Şi de azi dimineaţă, de cînd a venit, a stat în picioare până acum, și nu s-a odihnit decît o clipă în casă.” Rut 2:7 meditații de Nicolae Moldoveanu la cartea Rut. O cărțulie mică pe care am primit-o de la autor în 1989, când am fost la el în vizită la Sibiu, prima dată. De fapt erau două cărți într-una: meditații la Rut și la Obadia. 



Citez din carte:

"A. Nu aștepta nimic de la aproapele tău. Fii însă mulțumitor pentru fiecare gest bun. 
B. Unde sălășluieşte credința adevărată acolo se află și buna-cuviință și smerenia și înțelepciunea și dragostea. Este o lege de neîntrecut. 
C. Pentru hrana ta duhovnicească strânge „spice" numai dintre „snopi , adică nimic din ceea ce este strâns de duhul vreunei partide religioase (învățături, ceremonii, etc.), dacă vrei să fii liber. 
D. Nu-i timp de odihnă în timpul secerişului. Strânge toate „spicele” dintre „snopi”," pag 26

Fac o divagare legată de ceea ce a făcut Boaz. În legea lui Dumnezeu dată prin Moise este scris un paragraf legat de dreptul săracului și străinului: "Când vei secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor.... Să le laşi săracului şi străinului." Levitic 19:9-10 Deci Boaz a respectat această cerință divină și s-a calificat astfel pentru lucrarea de Răscumpărare a moștenirii lui Elimelec, ruda lui. Lucrurile sunt extrem de complexe în simplitatea pildelor profetice și am meditat la ele acum 4 ani când am fost în Israel tocmai pe vremea secerișului orzului. 

Orzul este o imagine a adunării. 
Dar să continui să citez din carte:
Rut 2,15: „Apoi s-a sculat să culeagă spice. Boaz a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: Lăsați-o să culeagă spice şi între snopi, și să n-o opriți;” 
"A. După ce te-ai săturat poți lucra. Trebuie însă să te scoli din locul unde eşti și apoi să porneşti la lucru. 
B. Să culegi spice dintre snopi, dar să nu le mai faci snopi, ci să scoţi boabele din ele, ca să faci pîine. Aşa a făcut Rut (vers, 17). 
C, Să nu oprim pe nimeni din cei care strâng spice dintre snopi, ci dimpotrivă, să-i încurajăm în lucrul acesta, Ei strâng tot în hambarul lui Dumnezeu." pag 32
Iar ultimul sfat: 

„….să nu te întâlnească cineva pe alt ogor…”

Rut 2,22: „Și Naomi a zis către noru-sa Rut. „Este bine, fiica mea, să ieși cu slujnicele lui, și să nu te întâlnească cineva pe alt ogor.
A. Cunoașterea binelui este o necesitate a vieții. Nu-ţi poți păstra viața dacă nu știi să deosebești binele de rău.
„Este bine… să ieşi cu slujnicele lui…” Să fii nedespărțit de slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu este bine — viaţa singuratică este un rău.
B. Ogorul lui Dumnezeu este unul singur. Sutele de partide religioase în creștinism nu sunt ogorul Domnului. EI nu lucrează în duhul vreunei partide, pentru că El este nepărtinitor, iar slujitorii Lui sunt ca El.
Dumnezeu Își alege slujitori numai din cei născuţi din EI, care-I seamănă în totul. Aceştia nu merg să lucreze în alt ogor.
Duhul de partidă nu este ogorul lui Dumnezeu.
” pag 37
Este un curaj, în această lume confuză și numai să afirmi ideea de claritate.
În Babilonia care ne înconjoară, să ai în minte Ierusalimul, să visezi la Ierusalim, să-l idealizezi, să îi dorești rezidirea este ca o declarație de război.
Obișnuiți cu cămășile de forță de tot felul ale cultelor și asociațiilor oferite de state în diverse epoci istorice, cei mai mulți creștini nici nu mai pot face un exercițiu de imaginație să vadă cum ar fi fără.
Pentru politicienii și guvernanții dirijați din umbră de clericii vechilor religii, constrângerea prin aparente „legi” și „reglementări” a fost placa uzată pe care au cântat-o fiecărei generații de „fanatici”, „care vor altă religie”.
Pentru creștini ca Moldoveamu, sau Moisescu, sau Ioanid, a sluji încorsetat de astfel de cămăși de forță nu ar fi însemnat doar un semn al nebuniei, ci nebunia însăși. De aceea au refuzat blând dar ferm, orice ofertă de „armură de-a lui Saul”, orice înregimentare în cutare cult.
Cât e de ridicolă pretenția de adevăr din spatele „nevoii” de „organizare” vedem din felul de tip „casă de nebuni” în care se „acceptă” și se „resping” în același timp cei cu diferite tipuri de cămăși.
Președinții de culte sunt niște mici papi peste autocefalii evident sectare, în timp ce pastorii de mai jos, de dragul „banilor de benzină” se duc unii la alții la „predicat”. Destul de strâmți să nu cedeze niciunul, suficient de largi (sau lacomi) să se sufere. Ridicolă situație. Toate acestea în Numele Celui care prin apostolul neamurilor Lui a lăsat înfierat cel mai dureros păcat: sectarismul, eu sunt al lui cutare.
Dar cine să priceapă lucrul acesta? vorba lui fratele Niculiță.
Pe de altă parte, ascuțimea de atenție în a observa aceste amănunte ale voii lui Dumnezeu trebuie să se manifeste și în observarea altor amănunte nu mai puțin importante, cum ar fi Dragostea lui Dumnezeu, Mânia Lui, Evlavia (angajamentul), Judecata, Planul lui Dumnezeu, într-un mod în care sămânța dură, dar dătătoare de viață a Cuvântului divin să fie îmbrăcată în pulpa dulce, aromată și hrănitoare a rodului divin al bunătății, facerii de bine, fidelității, etc., cum cu gingășie suntem învățați de Tatăl să fim și noi, prin fiecare fruct creat spre săturarea stomacului.
Ducând comparația un pic mai departe, socotesc că tocmai acest rod divin este slobozit atunci când omul se debarsează discret de încorsetările nebiblice ale înregimentărilor de orice fel, când se eliberează.
Cât despre ridicolul „cultelor” mai este de scris.
Diavolul însuși are ca obiectiv ridiculizarea celor ce cred, dar pentru a-i putea ridiculiza trebuie să-i ducă treptat într-o stare de râs și să-i și facă să nu vrea să iasă din ea. Ioi.
Din fericire avem exemple de oameni care nu s-au lăsat păcăliți de „jucăriile” gradelor și funcțiilor, a felului lumesc, ierarhic al stratificării între „frați”, oameni care au refuzat podiumuri și scaune, tocmai pentru că vor să stea odată pe scaunul de domnie al Gloriei Mielului.
(Din discuția telefonică cu fratele Ionică de la A. căruia îi mulțumesc pe această cale.)


O durere necurmată în inimă

27 februarie 2021
„Legătura de iubire,
Dându-mi drept la toți cei dragi,
(:Vreau să-i smulgi de la pieire
Și spre Tine să-i atragi:).” V.V Moisescu (cântarea „Nu pot crede că-ntâmplarea…”)

„... simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Romani 9:2-3
Pribegind zilele trecute pe net am dat de cântarea asta și am ascultat-o de câteva ori.
Cuvinte frumoase, doar că cei ce au publicat, au scris fără să verifice că textul este de Traian Dorz.
Nu „suna” a Dorz,… așa că „hai să verific”, mi-am zis.
M-am dus imediat la Indexul general al cântărilor fratelui Niculiță.
Era acolo în volumul 1 din Cântările Domnuluii:
Intuiția nu m-a înșelat, cântarea este de fratele Moisescu, nu de Dorz.
Și am căutat mai departe la Cântările Betaniei, unde am avut o surpriză, erau două cântări pe aceeași melodie, nr 58 și 59. Voi reveni mai jos.
Așa cum l-am cunoscut pe Cristi, un om care evita monotonia și rutina, șablonarea și lipsa de logică, și tatăl lui, V.V. Moisescu era la fel, un nonconfomist pe toate planurile.
O întâmplare auzită despre Moisescu: deși a fost doar creștin fără afiliere confesională, era invitat adesea prin adunările baptiste din Arad. Cunoscând idolatrizarea amvonului și a bisericii de către baptiști le-a dat un tratament.
Hai să divaghez.
Crescând într-o adunare mică baptistă la țară, fără amvon, (era o masă acolo, cu câțiva bărbați în jur și o mulțime de băbuțe), îmi amintesc de această idolatrie, dar n-am receptat-o așa atunci. (Încă o divagare, băbuțele erau multe văduve de război, căci noi am fost în Ardealul de Nord, pe granița Dictatului și statul maghiar a trimis la ucis pe front sute de mii de tineri români din Ardealul ocupat, 45 din ei nu s-au mai întors, dar astea le-am aflat mai târziu. Gata divagarea la divagare.) Timpul de adunare era împărțit pe vremea aceea în trei: ora de rugăciune, cu 4 îngenuncheri (bărbați, femei de două ori și copii), studiul biblic (sau ora duminicală) și serviciul divin. Acest serviciu zis divin (numit înainte de război „slujbă dumnezeiască”) era socotit cel mai sfânt timp. Bunicul (pastor) se ridica din locul lui și tot în locul lui, la colțul mesei, îngenunchea și se ruga în tăcere un minut-două, timp în care noi așteptam. Apoi citea Biblia cum se cuvine, cu toți ridicați și apoi ne așezam și rostea predica care încheia ziua și mai ales noi copiii ne bucuram când auzeam slobozitoarele cuvinte „Adunarea este liberă”. Desigur fără amvon și biserică, nici acest teatru nu ar fi fost posibil. Gata și divagarea.
Și acum tratamentul lui Moisescu: cunoscând sanctificarea amvonului de către baptiști, a urcat odată în acel „loc sfânt” cu pălăria pe cap și a predicat așa spre oroarea audienței.
Tot lui îi este atribuită și o replică tot într-o adunare baptistă, la sfârșitul programului, după ce pastorul a rostit „adunarea este liberă” a întrebat tare: „De ce n-ați lăsat-o liberă de la început?” cu referire desigur la felul biblic de a participa orice frate la slujire.
Cartea Cântările Betaniei este o mostră din acest nonconformism al ideilor lui Moisescu. Cel mai bine se vede în textul cântărilor Betaniei, să luăm cum am promis aceste două cântări.
Și pentru că îmi place să fac slujba de jertfă cu temeinicie, dau textele ambelor cântări, iar pentru că din 1938 până acum „tiparul” a ajuns gratuit, voi desfășura referințele biblice la note de subsol fără restricții de spațiu:

Cântarea 58:
PENTRU AI MEI

1) „Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai mei1
Cum deci, ar putea uitarea
Să m-abată de la ei?

Ref1: O Isuse-n cartea vieții
cred c-ai scris și pe acei
cari acum din „locul morții”
mi i-ai dat să fie-ai mei.

2) Ref: De aceea chiar și-n ceruri
Vreau să fiu cu toți ai mei
căci de dor nespuse goluri
aș simți de n-ar fi ei.

3) Dacă voi sosi la tine
Neșt’ind soarta a lor mei
ți-i voi cere prin suspine
până vor sosi și ei2.

4) Legătura de iubire
dându-mi drept la toți cei dragi
vreau să-i smulgi de la pieire
și spre tine să-i atragi3.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu chiot4 fi-va cântul5
când cu roadă am să-l strâng6.

6) Voi avea puteri în ceruri
lumi întregi să rânduesc
dar cu ce-aș putea de-a pururi
pe ai mei să-nlocuesc?7

7) Și cereasc-Apocalipsă
întrebând mi-ar arăta
că doar unul de-ar fi lipsă
ceru-ntreg l-ar aștepta.8



1 Ioan 17:24 „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu..
2 Luca 16:28 „căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin
Dacă bogatul necredincios se interesa de ai lui, cu atât mai degrabă noi.
3 Matei 8:5-6? „Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.
4 Psalmul 89:15 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Psalmul 95:2 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!”
5. Iov 38:7 „atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
6 Psalmul 126:4-5 „Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!  Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
7 Matei 16:26 „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
Matei 2:18 „„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau
8 Apocalipsa 6:11 „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

A doua cântare pe aceeași melodie
Cântarea 59 din Cântările Betaniei
se intitulează PENTRU AI TĂI, cu referire la faptul că trebuie să ne rugăm și să mijlocim atât pentru „ai noștri”, rude, prieteni, apropiați, cât și pentru „ai Domnului”, frații de credință.

1) Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai Tăi
de aceea depărtarea
nu m-abate de la ei.

2) Ref: O, Isuse vreau de-acuma
să-Ți slujesc cu toți ai Tăi
căci din dor de Tine numa
uit de mine și de-ai mei.

3) Fi’nd trecut în Cartea Vieții
cu răscumpărații Tăi
depășesc ținutul morții
și-i primesc ca frați ai mei.

4) Legătura mântuirii
n-o socot că e-n zadar
căci în loc de golul firii
simt iubirea făr-hotar.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu câtă slavă-i cântul
când în Numele-Ți se strâng.

6) Casa ce durează pururi
cu nimic n-o-nlocuesc
căci ea nu e doar în ceruri
ci de-aci s-o locuesc.

7) Scumpa Ta „descoperire”
întrebând-o mi-a răspuns
și de-atunci pân’ la răpire
Tu în totul Mi-ești de-ajuns.

Vă las cu înregistrarea de la care a plecat meditația și căutările mele,

O parte din urmașii lui Constantin și Victoria Dincă, (12 copii, 91 de nepoți, peste 220 de strănepoți, 5 stră-strănepoți) cântând cântarea care a fost „motto”-ul bunicilor lor.

Nașterea unui copil este sfârșitul unui proces de 9 luni de zile de „purtare” în pruncului în pântece.
Nașterea din nou este tot așa sfârșitul unui proces de purtare („vă port în inima mea” Filipeni 1:7) în inimă, de suferințe ale nașterii („Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19), de eforturi, efortul părintelui ce dă naștere („Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” 1 Corinteni 4:15) Acest efort este lupta cea bună, luptă care se câștigă înainte de câmpul de luptă, la instrucție, instrucție zilnică: citirea și învățarea Cuvântului (ascultare de Comandant) și rugăciune (raport zilnic) și apoi sfat, îndemn, mustrare, etc. date altora, educația creștină propriu-zisă.
Trebuie să ne antrenăm atât pentru „ai noștri” cât și pentru „ai Domnului” prezenți sau viitori, simțire, durere, lacrimi, rugăciune, afecțiune.
Desigur, o variantă tâmpă și redusă a lucrurilor o oferă te(hn)ologia calvinistă a „momentului”, moment când când mortul devine viu, fără educație, fără mustrare de cuget, fără frământuri de conștiință și fără rugăciune de mijlocire, căci „dacă Dumnezeu alege?!” Cu alte cuvinte, nu mă rog, nu îi învăț, nu mă rog pentru ai mei, ci aștept că „Domnul să se atingă de inima lor”. Bătrânii Dincă, cei de la minutul 6:18 din clip n-au cunoscut teologia calvinistă și de aceea s-au rugat zilnic pentru copiii, nepoții și strănepoții lor. Au purtat această durere, acest plâns, aceste lacrimi până la moarte și la seceriș vor cânta.
Ca și fost calvinist, (port încă cicatricile și urmările acelor vremi) vă îndemn pe cai care încă cochetați cu acest lichior teologic, să vă treziți. Dacă mai cunoașteți astfel de bețivi, să-i îndemnați și pe ei să se trezească.
Întristați-vă și plângeți!

(Azi 6 martie 2021 am primit de la wordpress înștiințare că cineva s-a legat de articolele mele despre Moisescu.
M-aș fi bucurat dacă nu ar fi fost vorba de o persoană care ani de zile m-a batjocorit pe net și acum fără să își ceară un minim de scuze mă citează.
Cu mine a mâncat mult usturoi și gura îi pute.
Nu este o problemă, dar 3 cuvinte de părere de rău și ar putea cita, dar așa?
Până atunci…

…rog pe domnul de la RoEv să se pocăiască (cel puțin față de mine), o scuză acolo. )





17 martie 1938, împușcarea a 158 de frați într-o singură noapte, toți bărbații activi din Adunarea Creștinilor Evanghelici din Krasnoiarsk, Novosibirsk, Uniunea Sovietică. (Raport audio din 17 februarie 20121, limba rusă)

23 februarie 2021

„Cei care ne îngropau nu știau că noi suntem semințe.”

Dacă într-un singur oraș dintr-o singură regiune au fost împușcați 158 de credincioși, vă imaginați câte alte zeci de mii au fost martirizați ca niște miei pentru simpla lor credință în Evanghelia Mielului care a fost înjunghiat. Am ascultat acest raport de două ori în rusă, apoi încă odată după ce s-au activat subtitrările. Subtitrările nu sunt perfecte (nici rusa mea), dar merită să ascultați. E vorba de mișcarea numită a Creștinilor Evanghelici Baptiști Neînregistrați din fosta URSS. Nu discut acum acordul sau dezaprobarea asupra anumitor aspecte, cei ce-mi citiți blogul mă cunoașteți. Atunci, în 1938 singura separare era cea a lepădării sau nu de credință. Era un singur Domn, o singură Credință, un singur botez. Ba mai erau: domni erau doi, era și Stalin, aveai de unde alege, și credințe erau două, era ateismul, și botezuri erau două: unul în cămăruțe tainice, botezul colaborării, al trădării, botezul lui Iuda, iar pentru cei care au refuzat acest botez, a rămas botezul sângelui, împușcarea.
Nu sunt lucruri de glumit și de nepăsat.
Cei ce au primit și au moștenit carnetele de pastori au fost trădătorii, trădații au primit glonțul în cap.
Vai de evanghelia vestită la Krasnoiarsk de acei rămași afară din numărul celor 158.
Sunt cel puțin 3 motive pentru care aceste lucruri nu se cunosc:
1. Distanța în timp, s-au petrecut în timpul marii terori, 1938.
2. Secretizarea, n-a știut nimeni, doar dosarele au știut, dosare care s-au deschis abia pe vrema lui Gorbachov și Elțîn.
3. Dezinteresul, nepăsarea. Profeții din cetatea noastră n-au cum să fie adevărați, nici martirii de anul acesta.
În sfârșit, subiectul e viu pentru că în ultimii ani a fost răscolit din arhive și scos la lumină.
Mișcarea evanghelică din Rusia anilor 1918 număra mai bine de un milion de credincioși, creștini evanghelici (Mișcarea fraților), Baptiști, Menoniți și Molocani o mișcare indigenă). Nici acum, după 100 de ani nu au ajuns din nou la acest număr.
Filmul original este aici:

Apărarea evangheliei în anii persecuției. Beniamin Horev, 17 februarie 2021
Activați subtitrarea automată în română din setări.

O întâmplare frumoasă este descrisă de la minutul 36:30.
Sora Olga, la vârsta de 24 de ani a fost condamnată la 8 ani închisoare pentru 50 de cărți poștale pe care le-a scris de mână, le-a distribuit prin cutiile poștale și i-a îndemnat pe locuitorii orașului Nicolaev (Ucraina) să asculte radio Monte Carlo (predici și cântări).

A stat în închisoare între 24 și 32 de ani, toată tinerețea ei. În închisoare a fost chemată de comandantă în birou, aceasta a închis ușa și a întrebat-o:
-Dumnezeu tău e atotputernic?
Olga spune:
-Da.
-El ascultă rugăciunile?
-Da.
-Dar Dumnezeul tău poate să-mi trimită mie un copil? Noi de-atăția ani trăim cu soțul meu și copii n-avem.
-Eu mă rog pentru dumneavoastră, cu o condiție: să stați împreună cu mine pe genunchi.
Comandanta a spus:
-Bine.
Și iată că Olga s-a așezat pe genunchi și comandanta cu multe stele pe umăr a închisorii s-a pus și ea pe genunchi și Olga s-a rugat:”Doamne arată-ți mila, dă-i un copilaș!”
Și pe urmă comandanta a chemat-o din nou și i-a zis:
-Olya (Olga), eu ies în concediu de maternitate, dar dacă se naște copilul, eu în aceste organe niciodată n-o să mai fiu.
După 20 de ani, pe Olga au sunat-o din Belorusia niște tineri și i-au spus că o femeie care i-a fost șefă în închisoare i-a transmis salutări, au zis: „Transmiteți salutări lui Olya, în familia noastră este o fată și în cinstea ei, i-am pus numele Olya, noi citim Biblia și mergem la biserică.”
Aceasta a fost jertfa mea de seară, mă grăbesc să închei.
Probabil în cer vom vorbi toți toate limbile, să ne înțelegem unii cu alții.
Evrei 13:3 „Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei, de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
Peste tot în lume, cu foarte puține excepții, creștinii sunt persecutați, închiși, încătușați, intimidați, ridiculizați, batjocoriți, sunt văzuți ca amenințare. Iran, Nigeria, China, Corea sunt pe pe primele locuri la persecuții. Rusia vine iar din urmă. Iar țările musulmane aproape toate persecută creștinii. În alte țări există o persecuție mascată iar în foarte multe țări „creștine”, creștinismul adevărat este îngropat într-o masă de creștinism fățarnic. Atunci când cei 158 de frați au fost împușcați spre groaza celorlalți închiși în acea închisoare (execuțiile se făceau noapte de noapte), nimeni din lume n-a știut, nici mulți ani după aceea. Tot așa, nimeni din lume nu știe de zecile de mii de creștini care stau acum în celule, legați, în frig, foame, răni, boli, neputințe, singurătate și multe feluri de torturi inimaginabile.
Să avem gând la ei, gândul și rugăciunea, smerirea inimii, întristarea care duce la pocăință vine și pe această cale.


Înregistrare adunare 14 februarie 2021

19 februarie 2021

Ce părere am despre Bitcoin?

18 februarie 2021

Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.
1 Tesaloniceni 4:11
Am fost întrebat deja de mai multe ori, de mai mulți, apropiați și nu numai: „ce părere aveți despre Bitcoin?”.
Proastă părere, am răspuns de fiecare dată, uneori am detaliat.
De ce „proastă”?
Din cauza la asta,…. și am citat versetul de mai sus.
Vedeți, pentru mulți versetele biblice nu sunt porunci date de Comandant, ci referințe facultative dintr-o carte după care oricum nu se iau, că ei au un guru care le „interpretează” cartea, iar dacă nu le place cum o face, schimbă gurul.
Și gurul știe că poate fi schimbat, că poate rămâne singur, așa că va căuta să învețe după poftele celor de care îi e frică să nu-l schimbe.
Cum eu nu-s nici guru, nici nu am stresul de a rămâne singur (oricum sunt singur în fața tastaturii, iar când mă simt deprimat de singurătate, citesc pe vreun profet biblic și-mi revin) vă pot spune și pe gratis și fără teamă următoarele păreri despre Bitcoin:
Bitcoin este o criptomonedă, (nu detaliez), o monedă neemisă de vreun stat, a cărei valoare a crescut nemaipomenit de mult în raport cu alte monede. Este cea mai răspândită criptomonedă deocamdată.
Cei ce m-au întrebat au avut în vederea părerea mea despre investițiile în Bitcoin și desigur în spatele gândului (de investiții) stă de obicei ideea de a nu pierde bani prin inflație (idee bună), de a-ți proteja ce ai câștigat sau de a câștiga bani prin specularea diferenței. Așa că întrebarea scurtă e bună, are rădăcini mai adânci și ca orice întrebare bună are nevoie de un răspuns bun. Sau mai bine zis, nu poate fi răspuns bun la întrebări proaste. Mai departe, pe mulți i-ar putea duce gândul la a-și face un mod de trai din specularea creșterii Bitcoinului.
Mă simt dator să răspund la această întrebare. Am mulți cunoscuți, apropiați care mi-au pus-o, un ginere într-o dimineață, primul lucru pe care mi l-a spus când ne-am întâlnit a fost dacă „știu cât a crescut Bitcoinul azi-noapte”.
Iată cum cred eu: Dumnezeu lucrează, Domnul Isus lucrează, profeții au lucrat, apostolii au lucrat și nouă ne-au poruncit să lucrăm.
Munca nu este doar un blestem producător de transpirație, dat în Eden ca pedeapsă pentru păcat.
Munca poate fi și este o sursă de binecuvântare și de participare la „munca” lui Dumnezeu, la munca cu Dumnezeu.
Dumnezeu dă soare și ploaie, îngheț și desprimăvărare, brumă și vânt, iar noi îl însoțim cu semănat și plivit, cu secerat și vânturat, împletindu-ne munca noastră cu binecuvântările lui. Da, câteodată ne și ostenim, dar întrebați-l pe cel bolnav și neputincios, sau olog, dacă n-ar vrea să se ostenească mai bine, decât să stea blegit pe pat. Mai trebuie să privim munca și ca o sursă de înțelepciune, de învățare, nu munca aceea repetitivă, la bandă, când te pune altul și o faci pentru pâinea ta, ci munca cu unelte, cu mâinile, (și munca cu „capul” e tot muncă cu mâinile) „ca să ai ce să dai celui lipsit”, munca pentru mai mult decât ai tu nevoie, nu pentru tine.
Dar de ce nu sunt de acord să cumperi Bitcoin și să aștepți să crească? Nu sunt de acord cu un astfel de mod de a gândi. Nu am fost de acord nici cu Caritasul, nici cu alte șmecherii piramidale. (Apropo, am treabă și cu uleiurile esențiale, homeopatele, apa Kangen și alte substanțe care scot miraculos banii din buzunar și trasează o graniță vizibilă între cei mai înțelepți și cei mai puțin, altfel nu s-ar ști.)
Dumnezeu a poruncit prin apostol un mod de viață: „liniștit”, „cu treburi” și cu „muncă cu mâinile”.
1. Bitcoinul și investițiile astea pe care nu le poți controla nu sunt un mod de viață liniștit. Te uiți de 15 ori pe zi să vezi cât e cursul, crește, scade, nu, nu, nu e liniștit.
2. „Să vă vedeți de treburi”, de treburile voastre, nu ale altora. Bitcoinul nu e treaba ta, nu-l poți modifica. Munca ta o poți controla, mâine ești mai bun, o faci mai bine, poimâine ai o unealtă mai bună, experiență, clienți mulțumiți, prosperitatea vine. Mai mult, Bitcoinul nu e nici măcar Cezarul, toate celelalte monede sunt emise de State, de Cezari. Sunt apărate de State, „dați Cezarului ce este al Cezarului„, Bitcoinul nu este nici al Cezarului, nici al lui Dumnezeu, e ca și Caritasul, al lui vreun Stoica probabil (pe Stoica am auzit că l-au scos din casă luna trecută). Nimeni nu te va apăra dacă vei pierde tot.
3. Să lucrați cu mâinile voastre. Aici am multe de spus. Acum când scriu am mâinile crăpate de muncă, Nivea nu mă ajută. În mod neașteptat mă simt foarte bine, cu chef de lucru și cu energie. Nu am fost totdeauna așa. După două internări anul trecut, una cu operație, după o lungă boală în primăvară (probabil Covid, cu aproape 3 săptămâni de bolit și apoi luni de zile de lipsă de energie) mi-am revenit bine și acum am și energie și putere de lucru. Nu mă doare aproape nimic. Acest fapt este un har în sine. Numai cine a stat neputincios și fără vlagă la pat se poate bucura de vlagă și da, de lucru. Am vorbit din acest text chiar în Tesalonic acum 3 ani, în 2018, în vechea Agora:

Gânduri din 1 Tesaloniceni…din Tesalonic. August 2018

Am mai vorbit în 2017 la o grupă de studenți creștini despre același subiect, mai detaliat:

21 de principii biblice de aplicat în afaceri. (4. 4. Principiu moral: a lucra cu mâinile tale, a nu trăi în neorânduială.)

Să revenim. Mai sunt două texte biblice, mult mai dure împotriva celor ce caută să trăiască fără muncă. (Aici îi bag și pe pastori liniștit, nu numai pentru că trebuie să vă spun, dar dacă nu scriu ceva împotriva pastorilor, risc să îmi republice articolul ăștia de la crestintotal, armoniamagazine și alte bloguri strânse cu grebla și nu-mi place anturajul, mă trezesc cu postarea între Sfântul Anton de la Londra și Sfântul Anton de la București. Nu, nu, prefer să fiu ignorat de cei lipsiți de discernământ.)
Dar să citim textele:
În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi, căci noi n-am trăit în neorânduială, între voi. N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. 10 Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce”. 11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. 12 Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.” 1 Tesaloniceni 3
„„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuivaSinguri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.” Faptele Apostolilor 20:33-35
Evanghelia este un mod de viață. Am scris anul trecut: „ E 3 mai 2020, suntem în plină criză a coronavirisului, bisericile sunt închise, vizitele interzise, pastorii nu mai pot „lucra” nimic. Nu știu de ce mai cer donații, în afară de salariile lor, acum nu mai au justificarea clădirii pentru că e goală, clădirile nu consumă apă, curent, căldură.  Dacă acești pastori și preoți ar fi urmașii apostolului Pavel, s-ar fi întors fiecare demult la meseria lor, la mistrie sau laptop, la proiectare sau inginerie, la croitorie sau pe tractor, la ceva de făcut cu mâinile și n-ar mai lăsa rușinoasele și jenantele anunțuri care sunt tot mai vizibile pe paginile de internet ale bisericilor goale: Donați!, donează, donații.
Mergeți la lucru oameni buni, economia nu este închisă, munca nu este interzisă.
Nu știți lucra? Voi ce Biblie citiți? Pe cine urmați, pe croitorul Pavel?
În Numele dulgherului Isus cereți voi bani ca să nu dulgheriți ca EL?
Din epistolele croitorului Pavel citați, dar de ce nu vă osteniți ca el?
Dragii mei, am generalizat, știu. Dacă știți undeva, în vreun colț de Românie, sau în diaspora mai degrabă vreun pastor care a trăit până acum din ce i-a dat biserica și acum, în pandemie s-a întors la lucrul său, dați-mi de știre. Atitudinea care ar trebui să mobilizeze pe orice creștin ar trebui să fie aceasta: „Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.”
     Cât de departe este această atitudine de jenanta cerșetorie, acum online, de sevrajul monetar în care se trezește toată lumea religioasă, tot acest Babilon construit pe un schelet financiar. Această închidere a bisericilor este probabil o repetiție a marii căderi a Babilonului religios, cădere descrisă la Apocalipsa 17.

Poate sunt influențat în ceea ce cred și de exemplul bun al părinților mei. Timp de 14 ani cât am stat cu ei, nu-mi amintesc vreo duminică să nu fi mers la adunare, nici vreo zi de lucru în care să nu fi lucrat de dimineața până seara. (În afară de zilele de sărbători ortodoxe mari, „ca să nu fim pricină de poticnire în sat”).
Dar trebuie să mai adaug ceva: banii sunt necesari, sunt o unitate de măsură a încrederii în emitent, în Cezar… și în Dumnezeul de deasupra Cezarului, Dumnezeu care a lăsat Cezarul, a lăsat rânduiala, și sabia, și frica, și impozitele din care trăiește „Cezarul”, și ordinea din lume, ordine fără de care haosul s-ar instala rapid. Doar atât că un creștin face parte din altă împărăție, din altă „țară”, acolo unde trăiește pentru moment este ambasador al acelei împărății și se poartă pe pământ ca un străin într-o țară străină, respectând autoritatea și legile, plătindu-și dările și acordând cinste, dar cu gândul permanent al așteptării convocării…acasă.
Discutăm subiecte nu de dragul nici cu scopul controversei, ci de dragul iluminării subiectului, al clarificării, al câștigului unei înțelegeri mai bune. Controversele mici și mari care se nasc sunt consecințe câteodată.
De frica controverselor, nu ar trebui evitată dezbaterea, mai ales acolo unde lumina Cuvântului lui Dumnezue este destul de puternică pe subiect, ca în cazul de față.
cu mult drag


Protocolul ceresc

15 februarie 2021

Articol important, articol de referință. Am fost nevoit să fac un rezumat biblic (nu e complet desigur, departe de asta) al regulilor cerului, pentru ca cei „cerești” adică cei ce cred pe Cel ce s-a coborât din Cer și cred Cuvântul trimis de Cel ceresc să știe cum trebuie să se comporte „în cer”. Și chiar cei care nu știu și ajung să citească, să înțeleagă că orice autoritate vine de la Dumnezeu, care este sursa ordinii cosmosului.
Acest articol conține reguli de comportament în prezența lui Dumnezeu. Nu, nu în biserică, pentru că Dumnezeu nu locuiește în biserici și temple, El locuiește în cer și în inimile (sufletele, cugetele) celor cerești, adică în cei ce cred.
Sunt câteva reguli simple, de bun simț adunate în acest mărunt articol, din diferite locuri din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar acest scurt articol și destul de tehnic, poate mai asemănător cu un paragraf de instrucție militară sau de protocol de stat decât cu o „învățătură creștină” cum se numește acest blog, se vrea o portiță deschisă spre cer, să lase o proiecție din splendoarea cerească peste mințile noastre, splendoare pe care înțelegând-o să ne potrivim sufletele pentru a ne conforma cerințelor cerului și a fi acceptați acolo.

1. Dumnezeu nu doarme niciodată.
2. Dumnezeu poate asculta miliarde de cugete în paralel, el nu are ca noi oamenii, un singur fir de gânduri succesive.
3. Dumnezeu nu este singur în cer, El este înconjurat de îngeri și chiar Fiul, Domnul Isus stă la dreapta Sa.
4. Îngerii par a fi extrem de numeroși, dar la un rang inferior nouă celor ce credem. Sunt numiți chiar slujitorii noștri. (Trebuie să stăruim asupra îngerilor ca să înțelegem protocolul ceresc, mare parte din acțiuni se petrec din pricina lor sau pentru ei. Chiar existența noastră ca creștini, suferințele și traumele prin care trecem au ca scop în parte și „educarea” domniilor și stăpânirilor din locurile cerești” adică a îngerilor.)
5. Există îngeri buni (ascultători) și îngeri răi (răzvrătiți). Există chiar o căpetenie a îngerilor răzvrătiți (Satan) care comunică în mod permis cu Dumnezeu și au autoritate (tot permisă) asupra noastră. Fără aceste explicații nu putem înțelege suferința, suferința profeților și a Domnului Isus, propășirea răului.
6. Noi oamenii putem aduce cereri înaintea lui Dumnezeu, respectând un anumit protocol și înșir aici câteva reguli (nu pretind că toate):
7. Numai cine cere capătă.
8. Atât cererile cât și îndemnurile sau învățătura se fac „înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor aleși” adică tot ce fac cei credincioși este „spectacol” pentru îngeri, ei se uită la noi.
9. Îngerii doresc să se uite la noi, o fac cu plăcere.
10. Îngerii învață de la noi, ajung să cunoască prin noi „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”.
11. De aici derivă o concluzie extrem de importantă a acestui articol: protocolul ceresc trebuie respectat nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar iubi, ci tocmai pentru că cei ce-L iubesc pe El trebuie să-și dovedească dragostea respectând „protocolul” sălii tronului, protocol admirat de miliarde de îngeri.
12. Rugăciunile sunt poarta de intrare a oamenilor în cer și la rugăciune se referă expres „protocolul cerului”.
13. Fac încă o paranteză și mai adaug ceva: Dumnezeu este fericit. El stă în cer și coordonează de exemplu nașterea a aproximativ 50000 de oameni pe zi din care aproape 10000 de chinezi. Cam un om pe secundă vine în lume. Și toți vor beneficia de bunătatea lui Dumnezeu.
14. Din clipa nașterii, apoi de când zice „mama” sau „tata” bebelușul crește și aduce fericire celor ce-l cresc, iar când prima dată privește în sus și zice Tata, aduce fericire Celui ce I-a creat și pe el și pe părinții lui. Așa că protocolul ceresc nu este ceva lipsit de sentiment sau suspans.
15. Când zice prima dată „Tată”, când cheamă pe Domnul, atunci copilașul devenit adult deschide timid ușa cerului, la acest moment se referă acest articol.
16. Rugăciunea se face în ascuns, în particular, cu ușa încuiată. Parada, sinagoga, scaunul dintâi, colțul uliței, filacteriile late, fața sluțită și vorbele multe nu fac parte din protocolul cerului.
17. Datorită faptului că cerul este un loc activ, un loc al ascultării și judecății, rugăciunile urmează un traseu special și sunt ascultate nu doar de Dumnezeu, ci în același timp de Domnul Isus și de îngeri.
18. Îngerii de multe ori sunt trimiși să slujească celor ce se roagă sau celor pentru care se roagă unii, adică chiar să împletească împrejurări și să creeze condiții favorabile unor anumite evenimente sau să împiedice alte evenimente. Acest lucru ei îl fac la porunca și trimiterea lui Dumnezeu, iar în neștiința lor (ei sunt duhuri slujitoare, robi, nu fii, „robul nu știe ce face stăpânul„) ascultând și rugăciunea și porunca de a executa ceva, ei cu adevărat învață Înțelepciunea nespus de felurită a luI Dumnezeu.
19. Cel ce se roagă trebuie să fi înțeles relația de autoritate și subordonare din cer și să fi respectat și pe pământ relațiile de autoritate derivate din cer. De exemplu relația soț-soție. Sau iertat-vinovat.
20. Dacă nu-ți iubești soția, nu poți apela la dragostea de Tată a Celui ce vă este Tată la amândoi și rugăciunea ta va fi împiedicată, mai sunt piedici pentru rugăciune, e tot un fel de protocol, să nu fi nepregătit atunci când ceri, că nu vei primi.
21. Prima accesare a protocolului ceresc de către fiecare om este pocăința, acest moment este un prilej de mare bucurie în cer: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” Luca 15:7 Desigur bucuria este atât a lui Dumnezeu, a Domnului Isus cât și a îngerilor aleși (buni).
Acum probabil înțelegem mai bine :”Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” Matei 7:7-8, așa e protocolul ceresc. Chiar dacă Dumnezeu știe mai bine dorințele și nevoile noastre, chiar dacă „nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu Doamne îl și cunoști în totul…” nimeni nu capătă nimic fără să respecte protocolul.


Interfața cu Dumnezeu

15 februarie 2021

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” Matei 23:13
Clericii+bisericile+slujbele sunt socotiți de majoritatea oamenilor „interfața cu Dumnezeu”, așa-i socotește lumea, dar oare așa este?
Dumnezeu ne spune în Biblie că interfața cu Dumnezeu e Cuvântului Lui: „fața Domnului”.
Să lămurim.
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
Acesta este subiectul postării de azi, al jertfei mele pentru voi: care este „fața Domnului”, interfața noastră cu Dumnezeu?
Clerul, popii/pastorii, bisericile, slujbele pe de o parte sau Cuvântul lui Dumnezeu/Biblia pe de altă parte?
Argumentul dintâi: cum explică Dumnezeu prin pilda lui Moise care își acoperea fața, că „fața lui Moise” este de fapt „cuvântul lui Moise”, deci fața interfața lui Dumnezeu este Cuvântul Său explicat și făcut înțeles?
” ....fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, ….noi …..nu facem ca Moise care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. 14 Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. 15 Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. 16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17 Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Fața lui Moise/citirea lui Moise este citirea Vechiului Testament, slava Domnului/chipul Domnului este în mod evident citirea Noului Testament, asta înseamnă a privi slava Domnului. Cuvântul, Biblia este interfața noastră cu Dumnezeu. Mergem mai departe.
Cuvântul nu are nici o putere în nimeni dacă nu este cunoscut, meditat, analizat, lăsat să taie (căci e o sabie) ca și atunci când te dai la o operație să fi tăiat, să opereze, căci e viu, să fie înțeles. Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu este o hrană a minții, a cugetului, este dat ca să te gândești toată ziua la el, să-ți umple viața, să nu mai vezi nimic mai prețios decât asta. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia conține Planul lui Dumnezeu, plan care îl are în mijloc pe Hristos, pacea noastră care va uni toate lucrurile în sine la sfârșitul vremurilor.
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt lucruri grele de înțeles. Iar când ceva trebuiește înțeles, se vor găsi destui „greoi la auzit” care nu vor înțelege sau vor căuta o cale mai ușoară. Aceștia vor căuta să simplifice, să ocolească greul, să evite efortul înțelegerii, mai ales a unor lucruri grele. Și așa apare ritualul, simplitatea, prostirea și clericul care înșeală și ia banii enoriașilor cu ele.
Să spui că cineva devine transformat instant, divinizat, îndumnezeit, prin atingerea altcuiva, sau prin atingerea unui obiect, prin semnul crucii, prin punerea mâinilor, prin prezența într-o clădire, prin purtarea unei haine sau prin plata unei taxe, fără nici o implicare a cugetului, a analizei, a meditației și a dorinței de îndreptare este un grad primitiv de prostire.
Iar a da și bani pentru ca cineva cu „puteri” să-ți facă asta: să-ți facă slujba, sau sfințirea, sfeștania, dedicarea, binecuvântarea, este un grad și mai jos de coborâre de la standardele divine, un întuneric mai gros, dovada înșelării totale.
Duminică (14 feb) am vorbit la adunare din Isaia 46, „Bel se prăbușește, Nebo cade (idoli babilonieni)” despre idolatrie, despre ducerea idolilor în spate, în timp ce Dumnezeu ne duce pe noi în spate. (O să pun înregistrarea cât pot de repede.)
Clericii și slujbele împreună cu templele au devenit idoli, locul unde se oprește privirea omului, locul de unde omul nu merge mai departe, de unde nu vede mai încolo. De ce să vadă? Lui i s-a făcut ritualul, e „transformat”, e „atins”, a trăit „experiența” așa că poate sta toată viața departe de drumul credinței, în parcarea voinței proprii. Cine socotește că clericii și slujbele sunt interfața, rămână cu siguranță cu banii luați și fără nimic, fără Dumnezeul pe care crede că-L cumpără.
Realitatea este cu totul alta: Dumnezeu vine la interfață cu noi nu prin slujbe, ci prin Cuvânt.
Și vine nu de acum, ci de 3000 de ani.
Acum nici nu mai vine, Cuvântul este complet, nu se mai poate adăuga nimic și trebuie citit, analizat, crezut, verificat atât cât este, pentru că este complet.
Cuvântul lui Dumnezeu este interfața cu noi oamenii, așa ni se descoperă El, iar o altă interfață este rugăciunea, așa ne deschidem noi înaintea Lui.
Interfața divină e lucrul la care se gândește fiecare om când își amintește de Dumnezeu. Expresia din Corinteni „noi toți privim slava Domnului” se referă la ceea ce citim, de exemplu, când citim prorocii din Vechiul Testament, ei „vesteau mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
Să nu ne oprim la imaginea de fațadă a vreunei interfețe false, să nu ne hrănim cu satisfacția înșelătoare a unui ritual, (dimpotrivă, să le evităm în totalitate), ci să aprofundăm Cuvântul, să-l cunoaștem, căci „cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:25

PS. După ce am început această postare (am scris-o în câteva zile, câte-un pic) am ascultat duminică seara puțin din programul unei biserici unde am auzit expresia „prezența lui Dumnezeu” și s-a cântat ceva legat de privirea „chipului Domnului”, dar contextul era evident mistic, nimeni nu se gândea la Biblie cântând.
Dacă cineva crede că scopul acestor postări este contradicția, se înșeală, este un scop mult mai nobil: iluminarea, discutarea, lămurirea, clarificarea prin punere în discuție. Dacă cineva nu este de acord, poate comenta negativ la subiect, dar cu argument.



Sionism creștin, pustiire, aliyah, aioni, dispensaționalism, etc. explicarea unor termeni biblici, profetici. (înregistrare din 9 decembrie 2015)

14 februarie 2021

Am găsit pe un canal mai vechi de vimeo pe care nu-l mai folosesc niște înregistrări mai vechi.

Prin 2014, când cu războiul din Ucraina m-am mirat că încă sunt mulți evrei în Ucraina.
Oare de ce n-au plecat în Israel?
Se putea, mă gândeam.
Și pentru că blogul e și un fel de jurnal, ce am gândit am și scris:
Citez: „Evreii. Comunitatea evreiască din Ucraina se apropie de 300.000 de oameni. În ultimii 25 de ani s-au îmbogățit și nu mai vor să plece de acolo. Dar, culmea, ambele tabere aflate în război, și rusofonii, și ucrainienii îi văd ca vinovați pe evrei, fiecare tabără cu altă teorie.
Evreul Igor Kolomoyski a inaugurat în 2012 la Dnepropetrovsk o clădire uriașă numită Menorah.


Printr-o deducție simplă am realizat că de aceea a venit războiul în Estul Ucrainei, ca să-i determine pe evrei să plece.
Dacă n-aș cunoaște așa de bine Ucraina, nu m-aș mira.
Dar știu ce haos e acolo, ce debandadă a lăsat comunismul, trebuie să existe un motiv că mulți evrei nu pleacă.
Acest motiv este bogăția, evreii conduc economic țara (acum în 2021, chiar președintele este evreu).
Când am făcut înregistrarea, în 2015, gândurile din capul meu erau deja aliniate, ordonate, înțelesesem că războiul început în 2013 este o urgie care va ține până vor pleca toți evreii în Israel.
Și pentru că sunt evrei nu numai în Ucraina, câțiva ani m-am tot mirat cum îi va scoate Dumnezeu pe evrei din Anglia, din Statele Unite, din Brazilia, din Franța. Am ajuns să fiu sigur că Dumnezeu îi va scoate și de acolo, dar nu știam cum.
Până a venit Covidul în martie 2020.
De atunci nu mă mai mir.
Înțeleg că această pandemie este ciuma despre care au scris profeții, una din urgii, ciuma este întotdeauna ultima în limbajul divin (sabia, foametea și ciuma): „vă voi scoate …vărsându-mi urgia„. În altă parte ciuma este numită (de David) a „cădea în mâinile Domnului„, deci a pus Dumnezeu mâna pe lume.
Pentru că știu, de aceea explic, învăț, ca să aibă și alții credință și pace. Pacea pe care o dă cunoașterea nu poate fi asemănată cu nimic.
În managementul reparațiilor, o problemă este problemă până nu știi care e problema, după ce afli, nu mai e o problemă.
Viitorul omenirii nu e roz, mare lucru la nivel macro nu se poate schimba, dar la nivel personal viitorul poate fi roz și mai ales se poate schimba.
Știind care e problema, nu te mai îngrijorezi de un CE fără răspuns, ci ai și DE CE-ul, și CUM-ul rezolvării.
Pocăința, îndreptarea vieții, căința și cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu sunt marea provocare la nivel personal a fiecăruia dintre noi.
Covidul, războaiele, comunismul, înflorirea națiunilor (a copacilor) și mai ales reînvierea Israelului (Smochinului) sunt semne care se petrec sub ochii noștri, profeții din Vechiul Testament au scris despre ele și dacă nu le interpretăm corect suntem numiți fățarnici de Domnul Isus și vom avea soarta fățarnicilor.
Dacă nu facem deducții profetice, suntem numiți fățarnici. Hmm…
Chiar așa, noi oamenii care suntem așa de isteți să facem prognoze meteo atât de exacte, ce bine ni se potrivește diagnosticul:
Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: ‘Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu’. Şi dimineaţa ziceţi: ‘Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât’. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi” Matei 16:2-3
Iar soarta fățarnicilor o găsim în alt loc scrisă: „îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Matei 24:51
Dumnezeu dă aceste semne ca să ne pregătim, să ne pocăim, să avertizăm și pe cei din jurul nostru.
Scopul acestor dezbateri, a acestui blog de exemplu nu este să creeze polemică pe un subiect, ci să clarifice, să ilumineze să pună în discuție subiecte stringente, spre mai buna înțelegere a vremurilor.
Cei ce cunosc Cuvântul lui Dumenzeu și-l cred au această pacea a minții care depășește orice raționalizare lipsită de Cuvânt.
Când tot ce este în jur și orice perspectivă pare lipsită de orizont, când vezi că mai repede vine moartea decât vaccinul sau ridicarea restricțiilor, dacă nu ai speranța învierii și vieții veșnice îți poți pierde mintea.
Domnul Isus și profeții ne-au scris istoria lumii dinainte, ca să avem pace: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33
Și tu dragul meu poți avea această pace mărturisindu-ți starea și păcatul tău înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune și primind prin credința în Hristos toate făgăduințele făcute celor ce-L cred. Fără slujbe, fără preoți, fără temple i atingeri, pur și simplu singur cu BIBLIA ta citind și crezând ce scrie acolo poți deveni fiu, copil de Dumnezeu, cuim a devenit Noe, Avram, Iosif, Moise, David, Daniel, oameni care au crezut pe Dumnezeu.
Orice șef încredințează sarcini și instrumente angajaților care-L cred, care vor să învețe și chiar se ocupă cu învățarea.
Dumnezeu acordă chiar înfierea de la început celor ce manifestă credință, apoi le dă moștenirea lucrurilor Sale.






„Dar țara lor este plină și de idoli…”, despre religia populară

6 februarie 2021

Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.” Isaia 2:8
Doamne-ajută.”, „Să ajute Dumnezeu pe toată lumea și să ne ferească de rău.„, „Dumnezeu să ne ajute pe noi, păcătoșii” și alte „rugăciuni” de acest fel sunt cele mai des postate comentarii la postările pe care le public pe cele două pagini de FB pe care le administrez: https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ și https://www.facebook.com/Citeștebiblia-1755967537981921/.
De cele mai multe ori șterg aceste comentarii, dar unele, care au o anumită nuanță în plus, le las și mai intru în dialog cu câte un comentator pe care îl „simt” din ce scrie că are un cuget treaz sau împotrivitor.
Cei cu „Doamne-ajută” nu sunt nici treji, nici împotrivitori, sunt cum e mai rău: indiferenți, inerți.
Pe pagina FB Vestea Bună postez și promovez mai mult pentru credincioșii biblici (probabil mulți din voi, cei ce citiți blogul, așa ați ajuns aici), iar pe Citește Biblia pun și promovez  postări creaționiste și mesaje pentru „creștinii nebiblici”, (că nu-i pot numi necreștini), încercând să înclin cugetele spre credință. 
Mai ales pe această a doua pagină am comentat mult și am dialogat cu zeci sau sute de oameni, așa că mi s-a conturat o imagine „medie” a cugetului „comun”, a religiei „comune”, religie pe care-o are toată lumea și cu care toată lumea e mulțumită: s-o numim „religia populară” sau „creștinismul popular”.
Și pe omul care-o practică, să-l numim „creștinul popular” sau „românul religios”.
E țara mea, sunt rudele mele, colegii mei, împărtășim aceeași țară, aceeași climă, aceeași conducători, aceeași istorie, mergem la aceleași școli, lucrăm în aceleași firme, sau spitale, sau instituții, folosim aceleași drumuri și totuși cât de diferită ne este adesea viziunea. Pot scrie la persoana întâia plural.
Românul religios crede în Dumnezeu, în „Bunul Dumnezeu” un Dumnezeu despre care a auzit câte ceva, n-a citit nimic, că la Biserică i s-a zis că numai popa are dreptul să citească și să explice Biblia. „Bunul Dumnezeu” nu pedepsește, nu cere nimic, nu deranjează și nu este deranjat, stă la biserică în spatele lui popa probabil, pe-acolo de unde se-aude cântarea, din altar și ca să mergi la El scrii un acatist, îl trimiți lui popa și popa se roagă tarifat pentru „cauza” ta. Știu c-am amestecat limbajele, așa am vrut.
Românul religios crede în slujbe, în servicii clericale, în supranaturalul lor, în magia popească, cu tot teatrul și toată ridicola expunere de mișcări, veșminte, temple. Desigur dacă întrebi (nimeni n-o face), unii ți-ar explica că fiecare pas, fiecare colț de veșmânt are o explicație, dar nimeni nu-ntreabă și nimeni nu explică, că pe nimeni nu interesează. Dar absolut toți cred în efectul binefăcător al slujbelor. Trei momente: nașterea, căsătoria și înmormântarea nu se pot face fără „slujbă”, dar pentru cei mai religioși oferta e largă și gradată: sfeștania locuințelor și mașinilor, mai nou a firmelor, parastase, pelerinaje, etc. Peste tot se fac slujbe.
Religia populară nu pune accent pe argument, pe Biblie, pe logică. (Aici greșesc un pic, că tot logică e și să spui că nu pui accent pe logică.) E vorba mai degrabă de un refuz al aprofundării a orice pentru rămânerea în zona de confort mental care nu te angajează. Superficialitatea e voluntară, e voită: cât timp zici că nu știi și nu trebuie să știi, nimeni nu te va întreba de ce nu știi sau de ce nu faci ce trebuie. Și de aici, din superficialitate se deschide un sac larg de posibilități de fraudă morală, ca zestrea fetei babei. Și idolii încep să fie ciopliți, turnați, împodobiți.
Idolul templu. E plină România de sate prăpădite, fără canalizare, eventual cu un fir de asfalt îngust, mai nou fără oameni, dar aproape în fiecare sat este o catedrală, adesea iluminată arhitectural noaptea.Parcă e și concurs, dacă ortodocșii au avut biserică mare și acolo s-au înmulțit pocăiții, aceștia și-au făcut biserică mai mare. E cazul celebru din Benia, Suceava, unde un om a construit o catedrală în grădina casei părintești.
Captură de ecran din 2021.02.06 la 18.48.36












Idolul om. Persoană, om investit, cel mai adesea cleric, dar nu neapărat, se poate și „om cu puteri”, cu „daruri” depinde de mediu, de limbaj, „vasul”, părintele, pastorul,…prorocul. Când devine destul de puternic nu mai are nevoie nici de cult. (Chiar personajul cu catedrala de mai sus se pare că a fost exclus din cult pentru abateri (nu știu) și și-a revendicat catedrala, acum e în nume personal.) Cât de mult s-a ferit apostolul „ …întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.” 2 Corinteni 12, cei de astăzi nu se feresc deloc, dimpotrivă, le place să-i creadă lumea dotați și „vase”, să-i invite, pe față și prin față, să-i asculte și evident să-i plătească prin spate. Dacă se face altfel, rog să fiu informat.
Idolul cult. E cadrul, rama, mediul care păstrează idolii de mai sus. Nu insist asupra lui, dar insist asupra altui detaliu. Idolii populari nu sunt ortodocși și evanghelici, acestea sunt nuanțe. Atunci când trebuie să ne batem în temple, slujbe și popi, suntem români, suntem oameni, suntem păcătoși, nu ne ferim nici unii, nici alții ca să aibă cineva o părere mai înaltă despre noi, ba să aibă. Dăunăzi a umblat din ecran în ecran vestea dată de președintele unui cult că președintele țării dă o lege despre educație și președintele cultului cutare-mare și pastorul bisericii-mari nu e de acord și citez limbajul unui blogger:”Oare liderii evanghelici si credinciosii evanghelici nu ar trebuii sa fiarba de manie cand slugarnicul Iohannis, omul lui Merkel si al epavelor de la conducerea Europeana faciliteaza violarea mintala a copiilor romani prin asa zisa educatie sexuala de tip gender?” Nu cred că la acest tip de fierbere s-a referit apostolul când a zis: „în duh fiți fierbinți”. Cred că pentru președinte trebuie să ne rugăm și că în trupul acesta de cetățeni gemem apăsați, plini de dorința de a ne muta, nu de a face țara cortului nostru o tabără de beatitudine perpetuă.
Dar dac-a zis președintele cultului?
Sunt mari rușini: cultul, idolul, eticheta, templul, funcția. Rușini ale celor cu Biblia în mână, idoli scârboși de care nimeni nu se ferește, ba mai se și laudă cu ei. O țară plină.
Priviți un clip cu catedrala.

Biserica Benia, Suceava


Are Dumnezeu nevoie de așa ceva? Și e plină țara de astfel de temple.
Toate construite cică în numele unui Dumnezeu care a lăsat expres scris în cartea Lui că „nu locuiește în temple zidite de mâini„.
Tot ce este scris în Vechiul testament, îndeosebi în profeți, ca sentință împotriva idolatriei evreilor se poate aplica și idolatriei românilor, acestei religii populare, religie care nu îndreaptă ochii inimii spre Hristos, spre Planul Lui, spre Biblie, spre cuget, spre cercetare de sine, spre dreptate și pocăință, ci îndreaptă ochii trupești spre temple, apleacă urechile spre vorbitorii din ele, apleacă dragostea spre slujbe și slujirea spre „bisericism„, o palidă imitație a adevăratei evlavii (angajament). Cu astfel de măsuri nu se poate evalua decât idolatria, nu adevărata închinare, adevăratul creștinism, adevăratul angajament creștin.
Timotei, colucrător cu Pavel și cosemnatar a trei epistole: 2 Corinteni, Coloseni și Filimon, peste tot este numit „fratele Timotei”, nicio funcție.
Nu cumva trăim alt creștinism?
Nu cumva acest creștinism de locuri sfinte, de zile sfinte și de oameni sfinți e o formă, un fals în tot ansamblul lui?
Nu cumva în loc de cele 10 versete slogan din Noul Testament, ni s-ar potrivi mai bine scrierile profeților din Vechiul?
Nu cumva această pustiire a țării (plecarea tinerilor și golirea satelor, probabil în curând a orașelor) este o pedeapsă de același fel cu a evreilor din vechime?
Nu cumva corupția nu este o chestiune politică, nici de administrație de stat, ci una profund religioasă, legată intrinsec nu doar de popii rapaci de orice „cult”, nici de perpetuarea „tradițiilor” profitabile, ci de mine și de tine, cei ce poate îi hrănim sau poate nu vorbim destul împotriva lor?
Pentru că scopul Dumnezeului întrupat într-un copil culcat într-o iesle este și ca pe acest pământ cei numiți cu Numele lui să fie promotori ai eticii, justiției, dreptății și atenției pentru cel slab, bolnav, sărac și neputincios. Idolii slujesc ca mască iubirii de sine, egoismului și rapacității slujitorilor lor, de aceea sunt iubiți.
Iar țara noastră e plină de ei.
Vai de noi și de toate religiile noastre „românești” sau de import!


Ca niște șacali în mijlocul dărâmăturilor

31 ianuarie 2021

Înregistrare din adunare 31 ianuarie 2021.


Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă

30 ianuarie 2021

Herschel Herskovic în vârstă de 93 de ani a supraviețuit holocaustului, a emigrat din Cehoslovacia natală în Anglia, a trecut și prin covid și recent a primit vaccinul anticovid (în mâna cu tatuajul de la Auschwitz), din partea unui medic militar britanic. Fotografia făcută de fiul lui s-a viralizat …ca covidul.

(sursa: https://jewishnews.timesofisrael.com/picture-of-auschwitz-survivor-93-getting-jab-on-tattooed-arm-goes-viral/)
Uite, mi-am zis, omul ăsta a trecut prin toate cele 3 urgii profețite: sabia, (fascismul), foametea (comunismul) și ciuma (epidemia).
Și tot n-a plecat în Israel.
E în Anglia.
Biată Anglie!
Biet evreu care nu vrei s-o părăsești!
Cum, tu țară, Anglie vei da afară în curând pe evreii tăi, precum surorile tale din estul Europei i-au dat afară în anii dinainte!
Cum tu evreu, ai fugit de nazism, te-a ajuns comunismul și ai ajuns acasă în Anglia și te-a mușcat Covidul!
Parcă e profeția din Biblie.
Cât de departe în timp e Ieremia profetul, 2600 de ani, sau Ezechiel, sau Daniel, ei au scris despre vremurile de azi, doar cuvintele lor se „potrivesc’. Doar prin ochelarii lor, istoria se vede clar.
Am avut un coleg, s-a pensionat acum, care nu-și cumpăra ochelari noi, mergea la târgul de vechituri și proba, îi cumpăra pe cei cu care vedea cel mai clar.
La istoria lumii, chiar și la geografia ei, trebuie privit prin ochelarii profeților.
De ce n-a plecat Herskovic în Israel după război? De ce nu pleacă acum?
Probabil pentru că fiind influențat de educația evreiască ortodoxă, a socotit proiectul sionist o aventură. Și a plecat în Anglia.
Dacă Herskovic locuiește în Stamford Hill, cea mai puternică comunitate evreiască ortodoxă din Europa (haredimi) atunci e clar că nu vrea să plece din Anglia.
Așa arată cartierul londonez evreiesc:

Așa arată și cei din Mea Shearim, Geula sau Bnei Brak, cartiere sau orașe evreiești ortodoxe din Israel.
Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,  pentru că n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cărora în nenumărate rânduri le-am trimis pe robii Mei, prorocii, dar n-aţi vrut să ascultaţi, zice Domnul.” Ieremia 29:18-19 După regulile corectitudinii politice este un pasaj aproape ilegal de citit astăzi. E un pasaj aparent antisemit, dar totuși e scris de un evreu.
Acești oameni, evreii religioși (hasidici) disprețuiesc statul Israel, oriunde se găsesc.
Chiar și în Israel.
Zilele trecute au făcut mare tămbălău și au dat foc unui autobuz în Bnei Brak, lângă Tel-Aviv. Revolte împotriva carantinării.

Fără să vrea, fără să știe și fără să poate face altceva, acești evrei ultraortodocși încăpățânați împlinesc profețiile biblice cu privire la ei.
Toate, dar absolut toate profețiile care privesc acest al doilea exod scriu despre „îi voi scoate”, „îi voi aduce”, „îi voi urmări”.
Din pozele cu autobuzul incendiat vedem cum disprețul evreilor ortodocși pentru statul Israel este evident.
Din peregrinarea lui Herskovic vedem cum mulți ca el nu au de gând să plece în Israel.
Pe lângă cei visători, sioniștii militanți (nereligioși) care merg în Israel mânați de „vuietul profețit”, ajung până la urmă în Israel și acești încăpățânați, dar doar în mod forțat, așa cum au plecat și din România.
Dacă Dumnezeu va mai ține lumea (ceea ce este sigur, mai sunt multe profeții de împlinit) și pe noi în ea (nu cred că ne va mai ține mult, nu este nimic neîmplinit pentru a avea loc răpirea Adunării), cei ce vor fi pe pământ vor vedea plecarea evreilor din Anglia, America, Brazilia, Belgia spre Israel. A tuturor evreilor.
Nu va mai rămâne unul.
Dar repet: acest proces se poate încheia și după răpire, faptul că mai există evrei împrăștiați nu înseamnă cu se amână răpirea.
Cei ca Herskovic sunt urmașii fariseilor, farisei a căror istorie se duce în timp cam de pe vremea lui Isaia, poate mai dinainte, de pe vremea împăraților, cum am arătat aici:


Cu ce ne alegem dacă știm aceste lucruri, cu ce ne deosebim, la ce ne folosesc?
În primul rând la conștientizare, la hrană pentru cuget.
Acest fel de hrană, scrierile profeților, este bună atât pentru cei declarați creștini cât și pentru ceilalți.
Pentru oricine poartă cuget, adică pentru toată lumea.
În al doilea rând, știrile din mass-media care în mod normal sunt senzaționale, șocante, pline de violență și provocatoare de neliniști, dacă le privim prin ochelarii profeților se potrivesc până la detaliu cu Planul General al lui Dumnezeu și fiecare știre ne umple astfel de pace în loc de neliniște.
În al treilea rând, a cunoaște și a vesti profețiile Domnului este o parte importantă din slujba pe care trebuie s-o facem pentru Domnul azi.
Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.” Ieremia 31:10
Cine trebuie să facă această vestire?
Neamurile, adică să înțelegem: Adunarea dintre neamuri, cei ce cunosc, iubesc și înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu, adică și tu dragul meu, că dacă nu înțelegeai, nu-mi urmăreai argumentația până la…
sfârșit.


PS Mă gândesc adesea că Noul Testament nu începe de la cartea Matei, începe de pe undeva din Isaia, de la profeți, profeții sunt robii trimiși să ceară roada de la vierii răsvrătiți. În profeți era duhul lui Isus, acel Isus care nu numai că ia copilași în brațe, învie pe fiul văduvei, pe Lazăr, vindecă ologi și neputincioși și deschide ochii orbilor, ci și acel Isus ce spune fariseilor toate păcatele, care ia biciul în templu și transmite lui Irod: „spuneți vulpii aceleia”. Dacă nu avem imaginea pedepsei și a răzbunării pe care o va aduce Domnul Isus în ziua răzbunării de atunci, din viitor, nu putem înțelege cu adevărat ziua îndurării din prezent, de acum, mărimea acestei îndurări. Covidul, comunismul, nazismul au fost și sunt părți ale tabloului general, tablou care conține ca orice tablou: lumini și umbre, și bunătatea dar și asprimea lui Dumnezeu.








Blogul ca jurnal

28 ianuarie 2021

Intră în al 14-lea an la vară.

La 14 ani am plecat din casa părintească. 14 ani, o lume, o eră.
În 2008, când am început blogul, trăiau tata, mama, mătuși, rude, frați și o grămadă de prieteni și da…de cititori.
De-atunci au tot plecat mulți și plecările lor împreună cu călătoriile noastre, căsătoriile copiilor (au plecat și ei de acasă), venirea nepoților (anul acesta ajungem cu voia lui Dumnezeu la 3) au împlântat jaloanele care îmi ușurează sortarea amintirilor. Pentru că eu sunt primul cititor al acestui blog.
Mai sunt evenimentele istorice, ca vulcanul din Islanda, despre care am scris, politice, economice sau religioase. Mă întorc câteodată la ele căutând pe blog ca pe un real jurnal.
„Oare ce-am scris atunci?”
Că se mai schimbă omul.
Judecățile de mai târziu nu sunt la fel, nu sunt proaspete, amintirile ruginesc.
„Jurnalul de Israel” este singurul jurnal-jurnal din blog, restul sunt tot jurnale, dar nu de călătorii prin țări, ci printre gânduri, printre oameni și fapte și răzgândiri.
Căci mai ales răzgândirile ți le amintești, ca și curbele la drumuri.
La Cluj avem curba morții.
Ce-ai văzut în stânga, după 100 de metri vezi în dreapta.
Da, mai am un fel de jaloane: trădătorii, momentul când i-am descoperit, tot un fel de moarte și plecarea lor din capul meu. Din cap i-am dat afară ușor, (sunt un călău și de gânduri) mai greu din relații, e greu să scoți otrava din ceai, dar … pot da lecții, sau învățăminte.
Uit, mai am jaloane: operațiile, ale mele, ale soției, venirea bolilor, un fel de mici morți bolile astea, tinda cimitirului. Mașina n-am schimbat-o de 10 ani și nu e jalon, că nu mă gândesc la ea.
Cărțile, alte jaloane, pofta de a le citi, de a mă lăsa cuprins de tăcuta înțelepciune a celui ce a scris demult, știind că peste 20 sau 200 de ani unul ca mine va gândi la fel ca el, dar cu un centimetru mai neștiutor, și grăuntele lui de lumină va lumina cotlonul meu de întuneric, într-o legătură ca cea chimică. Legătura asta scriitor-cititor e una din cele mai de seamă taine și forțe ale cuvântului. Mă gândesc la ea când ascult sau citesc profeții, când citesc istorii sau povețe, când scriu la rândul meu și vorbind apoi cu unul sau altul dintre cititorii mei, aceștia fac aluzie la penultimul paragraf al postării mele de acum două luni și atunci știu că n-am scris degeaba. E ca o cârdășie tăcută a unor negustori de înțelepciune pe o piață unde nu prea se caută marfa lor și amândoi știu asta.
Dar mă mângâi când citesc profeții biblici, nici „marfa” lor nu se caută.
Oare de ce evreii de azi nu dau nume de profeți copiilor lor?
Veți găsi evrei pe care-i cheamă Beniamin, Simon, Shmuel (Samuel), Saul, Avraam, Isaac, Cohen, Levi, Dan, Iuda, Mozes, Aaron, etc. dar nu veți găsi decât rareori evrei pe care să-i cheme Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Amos, Osea, Obadia, Mica, etc.
Păi, simplu.
Toți profeții (numiți de Domnul Isus robi, în pilda vierilor) au fost trimiși la vremea roadelor (perioada împăraților, apogeul țării căpătate în dar, a viei) să culeagă dreptate, cinste, ascultare, etc. N-au găsit, au fost omorâți chiar de „frații” lor, dar nu înainte de a-și lăsa cuvintele pline de reproș la adresa întregii nații răsvrătite.
Cum să dai la copilul tău numele unuia care numai de rău zice de tine?
Am răspuns.
Plecările cititorilor au fost tăcute, pur și simplu n-au mai comentat, n-au mai dat like, iar despre unii am aflat de pe net că au murit, despre unii după ani. E un jalon și ăsta, un jurnal.
Orice analiză a trecutului este ca o autopsie, desfaci, diseci, dar nu mai poți schimba nimic.
În anul întâi de facultate am fost cu soția (eram doar prieteni atunci) și cu o colegă de-a ei să vizităm sala de disecții. Nu erau opreliști. Pe o masă, după ce au dat un cearceaf la o parte, am văzut cadavrul, un țigan cu mustață, relativ tânăr. Cu o pensetă, colega soției a dat deoparte pielea de pe pieptul cadavrului, care era tare ca un carton, ca și cum ar deschide o cutie, apoi strat cu strat câțiva mușchi dinainte „feliați”.
Blogul e bun, e material de analiză, ai ce pune pe cântar, ai scris, citești, compari, tragi concluzii.
Câteodată mă gândesc că n-ar trebui să scriu, e treabă de îngeri, de slugi, nu de fii.
Ei oricum scriu cărți.
Dar alung repede ispita asta, scrisul e lucrul meu: „orice faceți cu cuvântul” apoi „cu fapta„.
Scrisul, îndemnul, povața, învățătura, explicația, argumentul, logica sunt hrana cugetului, jertfa „duhovnicească” (Doamne, ce cuvânt deteriorat) căutarea și răspunsul, „de aceea”-ul fiecărui „de ce” care ne-au fost date să le împerechem cu entuziasm.
Pentru că asta lipsește celor greoi la auzit, leneviți la ascultare și amorțiți la argument: entuziasmul căutării, adrenalina răspunsului, serotonina cunoașterii.
Citeam dăunăzi din Iov: „Dumnezeu … este puternic prin tăria priceperii Lui.” Iov 36:5
Oricine este puternic prin pricepere. Căutarea aceasta a înțelepciunii este secretul celor tari, celor ce rămân în picioare după ce vânturile au doborât pădurea.
Am fost acum 2-3 săptămâni cu soția la Beliș, prin Răcătău, să vă pun niște poze….
Avem o țară frumoasă.
Cu multe curbe strânse.
Și cu păduri doborâte de vânturi.
Că în pădure copacii se fură pe sărite, pe rărite.
Și când pădurea e rară de tot, o doboară vântul deodată.
Acum zece ani nu se vedea nimic de la Mărișel la Beliș, acum se vede tot:
Ziceam de cel ce rămâne în picioare.
Mai sunt jaloane în jurnal: vânturile, furtunile, smeririle.
Dar și minunile, ridicările, mângâierile.. (Despre astea nu scriu nimic, că și bucătarul mănâncă, și chelnerul, dar nimeni nu-i întreabă ce, clientul de la masă se gândește la ce se gătește și se pune pe masă.)
Eu mănânc cam din tot ce pun pe masă și de aceea blogul mi-e și jurnal.


Biserica: comunitate cu sau fără brand?

23 ianuarie 2021
Câteva gânduri la moartea lui Vasile Taloș

M-a ținut în brațe când eram mic, a fost prieten foarte bun cu fratele mamei mele, apoi l-am reîntâlnit în perioada armatei când cel mai mult mergeam la Iuliu Valaori la biserică. Mi-a adus cireșe în acea vară, prin anii 70, când a venit din Jibou cu un IMS la noi în sat. L-am urmărit și după ce am abandonat brandul și mai ales anul acesta am ascultat cu mare interes predica lui „Brand sau comunitate„.
Se simțea în vorbirea lui teama că vor pleca oamenii de la brandul de cult (aprobat și sprijinit de stat) la brandul de youtube (apărut și susținut de tehnologia IT).
Cum adică, tu, enoriaș la biserica din cartier, când sunt programe online la biserica ta, în loc să stai acolo, dai click la Genesis sau Cireșarii și la noi va fi cu una bucată viewer mai puțin și la respectivii cu una bucată viewer mai mult?
Invazia posibilităților online dă asaltul și vechile metode cedează intimidate.
Brandul de youtube bate brandul cultic, internetul bate amvonul.
Cred că asistăm la dizolvarea unui mod de comunicare, a unui mod de educare, a unui mod de viață și ia naștere sub ochii noștri, în acest sfârșit de eră profetică un nou fel de educație, un altfel de comunicare, de comunitate.
Dar la altă întrebare aș vrea să răspund eu: cât de biblice sunt cele două concepte care se luptă, brandul cultic și brandul de Youtube?
Nu sunt biblice nici un pic.
Pentru că ambele modele cad la examenul din 1 Corinteni 1: „fiecare din voi zice: eu sunt al lui Pavel, eu al lui Apolo„, eu cireșar, eu baptist, eu genesis.
Nu importă legitimitatea celui din spatele etichetei, elanul sau munca lui, ci pur și simplu faptul că astfel de etichete nu sunt bune, nu sunt biblice, nu sunt eticheta bună.
Eticheta bună spune clar: „Orice faceți să faceți în Numele Domnului Isus.” Singurul brand sub care avem voie și nevoie să luptăm și să defilăm. (Deși cred că timpul defilării n-a venit, parcă astfel de defilări și parade se compară mai mult în likuri și număr de likuri, decât lupte. Care e pluralul de la Like? Lichele.??!! Divaghez.)
Noi, ca creștini nu ar trebui să ne abandonăm steagul, Stăpânul, numele, onoarea numelui, nici pentru Cultul fără de care părinții noștri nu aveau drept de sală, nici pentru Brandul fără de care canalul de youtube va fi vizitat doar de 20 de cunoscuți.
Dacă Daniel ar fi avut canal de Youtube, cam câte vizualizări ar fi strâns?
De la cine? De la robi sau de la babilonieni?
Sau poate ar fi fost aruncat mai repede la lei.
Nu mai trebuia pândă multă.
Aceste nume: baptist, penticostal, etc, sunt cele mai rușinoase aspecte ale creștinismului ultimelor secole.
Măcar dacă ar exista un angajament real în spatele lor, dar nimeni nu mai crede în ele, dar nici nu le dă jos.
Jalnic.
Iar atâta timp cât aceste țarcuri există, dracul tare se bucură.
Are unde-i închide pe oameni.
Domnul Isus de 2000 de ani scoate oile afară din staul, din staule, ca să fie o singură turmă.
Tânguiala pastorului că frații din biserici locale stau pe net la „branduri” și se simt parte din „prinții și prințesele” sau „cireșarii” e justă pentru el, dar varianta cult nu e opțiunea bună, ambele tipuri de branduri ar fi acuzate de apostol, pentru că pur și simplu nu țin cont de standardul biblic.

Acum va zice cineva:”dacă ne zicem toți creștini, cum ne deosebim, că toți își zic creștini?”
Am două răspunsuri:
1. Foarte puțini își zic doar creștini.
2. Chiar dacă toți și-ar zice creștini, numai o parte ar fi, nu ar însemna că cei ce sunt cu adevărat ar trebui să-și dea alt nume. Existența conținutului falsul nu justifică falsificarea etichetei.
Concluzii:
-ar trebui ca fiecare creștin biblic conștient, fiecare adunare să „lepede codița” cum zicea fratele Moldoveanu și să își dea doar numele de creștin, fără brand ridicol ca cel de Cireșarii” (Doamne ferește!) sau „prinți și prințese” sau numele istoric al cultului amenințat de dizolvare de către rețelele sociale.
-comunitățile cu alt brand decât cel al Domnului Isus sunt nebiblice, atât cele vechi, cultele, cât și cele noi de genul bisericax.com
-e posibil ca un creștin sau o adunare să aibă pagină web sau facebook, dar să nu fie brand și acest lucru este de dorit. Am întâlnit la unele adunări românești din diaspora, dar și la multe americane, și la politcienii americani tendința de a lepăda culoarea confesională. Acesta este un lucru bun, chiar dacă se petrece de multe ori doar la nivel declarativ, cel puțin jena de a te lăuda cu ceva nebiblic se ivește.
Cam, acestea au fost gândurile la moarte unui om cu inimă caldă, incontestabil sincer în faptele și acțiunile lui, chiar și în predica dinaintea morții.
Vasile Taloș a plecat, modelul lui de biserică: „în case” a rămas într-un București pe unde se plimbă mai mult desfrâul decât virtutea cum spunea Goga după ce a fost la adunare la Tudor Popescu, a mai rămas predica lui și a mai rămas întrebarea: spre ce ne împinge Dumnezeu cu Covidul?
Covidul și Video-callul au apărut cam deodată.
Covidul ne închide calea deplasării fizice, video-callul ne deschide calea comunicării față către față.
Eu cred că lucrurile merg în direcția bună.
Dumnezeu dorește să cumunicăm, dar sub brandul Lui.
„….s-o umplut internetul de spiritualitatea voastră” se plângea un comentator la o postare de la mine.
M-am bucurat, s-a împlinit visul lui Ioanid: „s-aud lumea-ntreagă vorbind, de Domnul pe uliți!”
Cum nu poți opri omul să dea click, acum și popa dă degeaba sfaturi: „nu mai puneți mâna pe cărțile sectarilor”, că de paginile web ale sectarilor e greu să scapi.
Nu audiență ar căuta Ieremia, Isaia sau Domnul Isus dacă ar trăi în epoca Youtube, ci să spună cuvintele Tatălui.
Astfel de țel ar trebui să avem și noi, să spunem și să facem ca profeții (robii), ca Fiul.
Slăvit să fie Domnul!


PS Port de multă vreme aceste gânduri în minte, dar teancul de cărți de pe masă nu mă lasă să scriu. Am citit o carte despre masacrul din Rwanda,brrr, înfiorător, apoi am început cartea Nadejedei Mandelștam, Fără Speranță, mărturii din timpul terorii staliniste. Și mai sunt cărți.
Dar din când în când îmi calc pe inimă, biruie gândul, vorba cronicarului și-mi dă ghes inima și mai scriu, cum am făcut și în această zi,


Urgia Covid continuă, ce urmează?

16 ianuarie 2021

În ziua fericirii, fii fericit şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.” Eclesiastul 7:14
Ca omul să nu poată știi nimic din ce va fi după el.
Este un principiu al creației, așa a făcut Dumnezeu lumea, omul.
Să nu știe viitorul.
Poate că 90% din relele de care se teme omul în viață nu i se întâmplă și tot cam 90% din binele pe care-l așteaptă, nu-i vine.
Suntem creați să nu ne știm viitorul.
Și totuși.
Cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu și dându-i credit, face asta diferența?
Cu siguranță.
Întunericul viitorului are niște luminițe. Evenimentele care cândva vor străluci, le vedem de departe ca niște mici lumini care strălucesc, suficient de intens ca să vedem cadrul, insuficient ca să deslușim detaliile.
Acum trăim zile de nenorocire, un eveniment care „strălucește” trist și intens în preocupările și grijile noastre. A venit brusc, ca un fulger, ca o cometă.
Dar oare nu s-a văzut de departe nici o luminiță? Nici un cadru?
Ba da.
Am scris pe acest blog și am vorbit în adunare începând cu 2015 despre urgiile prin care Dumnezeu îi scoate pe evrei afară din toate țările, să-i ducă în Israel. Acesta este cadrul istoric, profetic.
Covidul este „detaliul”, unul dintre detalii.
Vrem nu vrem să credem, aceasta este realitatea.
Acum 11 ani, în 2010 am început să înțeleg. Călătoream spre Danemarca și eram uimit de ordinea din vestul Europei, comparată cu haosul din est. Am înțeles atunci de ce a trimis Dumnezeu comunismul peste estul Europei.

Am și scris.
Era 2010, murise sora Lena Moldoveanu și la înmormântare, un frate a citit o meditație a fratelui Niculiță, la Apocalipsa 18:8, despre ieșirea din Babilon. Citez: „Vin urgiile Babilonului. Lumea încă nu le-a văzut. A fost potopul, urgiile Egiptului, nimicirea Sodomei…dar ceea ce urmează va fi catastrofal: „voi mai clătina încă odată” zice Domnul.” Nu știam nimic de Covid atunci, dar am început să bănuiesc că urgiile care vin peste lume au în vedere un plan, întregesc un „scenariu”. Eram în Bronderslev, Danemarca, atunci când am scris postarea de mai sus, că Dumnezeu a trimis comunismul în Estul Europei, ca să-i fugărească pe evrei. Voi reveni la subiectul României îngenunchiate din secolul XX, pentru că n-a fost numai comunismul și nu numai la Romania m-am gândit în acel drum.
Din Danemarca am plecat în Germania, la un târg la Munchen. Dacă vă amintiți, în primăvara aceea a erupt vulcanul acela din Islanda, cu nume imposibil, citiți voi: Eyjafjallajökull. Atunci a fost o oprire a traficului aerian de câteva săptămâni, un fel de „avans” al urgiei de acum.
Prin expoziție la Munchen erau standuri goale cu afișe ca acesta.

Că adică din cauza Luftverkehr – traficului aerian ei sunt întârziați.
Cine s-ar fi gândit atunci că toate expozițiile de la Munchen și din toată lumea se vor anula?
Apoi, gândind la aceste lucruri am realizat logic, că dacă peste țările în care au fost evrei au venit urgii ca ei să plece (și au plecat), vor veni urgii și peste țările unde mai sunt evrei.
Și am început să zic tare, dar timid.
Am și scris.
Apoi în 2014 a început războiul din Ucraina. ( În 2013 am mers în Ucraina din nou, după o absență de 12 ani și pentru că simțeam că tensiunile cresc acolo și nu se va mai putea merge.) Tot în Germania un prieten m-a întrebat atunci: cum crezi că se va termina chestiunea ucraineană? I-am răspuns fără să clipesc: „...numai într-un fel: prin plecarea evreilor în Israel. A răs bucuros și și-a frecat palmele, mi-a spus că mulți din cei cu care a discutat în Ucraina ziceau la fel, că scriptura trebuie să se împlinească, evreii trebuie să plece în țara lor.” Am descris întâlnirea atunci, aici.
Apoi în 2015 am înțeles că data de 7 iunie 1967 este o dată profetică în Planul lui Dumnezeu, cucerirea Ierusalimului de către evrei, împlinirea celor 2300 de ani din Daniel. (Recent, în 2019 am făcut o excursie în Grecia pe urmele lui Alexandru cel mare, puteți asculta aici comentariile, înregistrate prin locurile pe unde s-a născut Alexandru.)
Tot în 2015 am înțeles că și criza emigranților face parte tot din acest plan divin, de a-i fugări pe evreii din Europa în Israel.
În 2016 decembrie, atunci când a câștigat Trump, convingerile mele erau clare: va veni o urgie și peste Anglia, Olanda, Belgia, Franța, Brazilia, Statele Unite, Canada, așa cum a fost peste România.
Am plecat în Statele Unite pentru două săptămâni, să văd cum stă treaba cu evreii și să-i informez pe prietenii mei. În State, unde Iafet și-a lărgit corturile, dar corturile sunt ale lui Sem. Nu înțelegeam însă ce fel de urgie, aveam în vedere una economică, ca cea din România.
În aprilie 2017 am plecat spre Israel pentru aproape două săptămâni să vedem și acolo pe viu aceste împliniri.
Înțelegeam că vor fi urgii, scriam despre ele și vorbeam în adunare, dar nu înțelegeam cum. Atunci am scris postarea: Evreii sunt strânși de Dumnezeu în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt, cu versetul explicativ ” Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strânge din ţările în cari v-am risipit, cu mână tare şi cu braţ întins, şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34 și această idee este cheia înțelegerii vremurilor de acum și răspunsul la întrebarea din titlul postării mele.
Mă liniștea un pic gândul că la noi nu mai sunt evrei decât puțini și că probabil vom fi scutiți în mare de urgiile care vor veni. Că a trecut focul adică:

Am început să citesc foarte mult pe tema asta, să văd ca profeții „ce vremi și ce împrejurări are în vedere Duhul lui Hristos din profeți” pentru vremea de acum. Ce ochelari să folosim?
Era ianuarie 2019 când am scris postarea Paralelism dintre istorie și știri, ochelarii necesari, nu se știa nimic de covid atunci.

Postarea asta s-o citiți și veți înțelege de ce eu nu m-am mirat deloc atunci când în 2020 a apărut covidul.
Covidul are de-a face în primul rând cu evreii și cu Planul lui Dumnezeu de a-i strânge în Israel.
Toate postările mele de anul acesta despre covid subliniază acest aspect.
Dar vreau să mai adaug ceva legat de România. În anii care au precedat plecarea evreilor din România, anii 1950-1980, România a fost lovită de foarte multe urgii, nu doar de comunism. Au fost:
-războiul,
-o iarnă grea 1945-1946,
-o foamete mare în 1946,
-naționalizarea,
-prezența trupelor sovietice
-teroarea securității
-jaful sovietic
-cotele țăranilor (ca despăgubiri de război)
-iarna grea din 1954
-embargoul economic al țărilor din vest
-inundațiile din 1970 și 1975
-cutremurul din 1977
Fiecare urgie a cântărit mult la decizia de plecare a fiecărei familii de evrei. Acești evrei aveau puternice rădăcini în România, fără aceste urgii n-ar fi avut nici un motiv să plece. Dar s-au dus aproape toți. La fel se vor duce din Anglia și Belgia, din Franța, Brazilia și Statele Unite.
Cam acesta este cadrul de gândire profetic, biblic, pe care dacă vi-l asumați, detaliile evenimentelor care vor urma nu vă vor surprinde.
Dacă, dimpotrivă, v-ar plăcea punctul de vedere „Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”, cu siguranță nu sunteți dintre cei ce iubesc venirea Domnului, faceți parte adică dintr-a doua categorie de creștini.
Ce urmează după Covid?
O împletire de evenimente ale căror detalii să nu mi le cereți, evenimente care vor conduce la plecarea treptată a tuturor evreilor din toată lumea în Israel.
Din profeții știm bine că:
-este o plecare „unul câte unul”.
-plecare nu este benevolă, sunt „scoși” (EI nu vor să plece.)
-mijlocul prin care vor fi scoși va fi: prin urgii. În Biblie urgiile sunt trei: sabia, foametea și ciuma.
V-am scris în Numele Domnului Isus, un om simplu, un frate, nu sunt cleric și nu fac bani din ce vă scriu. După cum vedeți, nu am nici mare trafic și sunt nevoit din rațiuni de igienă a ecranelor să șterg multe comentarii dezaprobatoare. Dar n-am ce face, nu am altă Biblie și nici alt cap, nici alt Stăpân.
Multă pace să aveți și să așteptați din ceruri pe Domnul Isus Hristos, pregătindu-vă pentru arătarea Lui.
Răpirea și prima înviere pot fi și înainte de a se duce toți evreii în Israel, pot fi acum.


Degradarea etică a omenirii după potop

14 ianuarie 2021

Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși

14 ianuarie 2021

Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?’  Tot aşa , cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Matei 20:15-16
Cât am stat în spital, m-am gândit la multe lucruri, versete, teme și dileme.
Unul din principiile de înțelegere ale Cuvântului divin pleacă de la conștiența existenței tainelor, a secretelor din Planul lui Dumnezeu. Iar acolo unde există un secret, unii îl cunosc bine, alții mai puțin iar alții deloc.
Certuri și neînțelegeri apar între cei ce cunosc doar câte-un pic dintr-o taină. Dacă n-ar ști deloc, n-ar pune suflet, dacă ar ști de tot, nu s-ar certa. Dar pentru că unele secrete se cunosc progresiv, gradual, unii le știu mai bine, alții mai puțin și apar neînțelegeri.
De aceea acolo unde un verset nu se înțelege bine sau deloc, trebuie să plecăm de la tainele mari: oare nu e legat de vreuna, că poate de aia e sens ascuns?
Taine în Biblie sunt câteva:
-taina împietririi evreilor
-taina Adunării
-taina lui Hristos (Adunarea)
-taina lui Dumnezeu (Hristos)
-taina Împărăției lui Dumnezeu
-taina Voii Sale
-taina Evangheliei
-taina fărădelegii
-taina credinței
-taina evlaviei (angajamentului)
Unele taine (secrete) se suprapun cu altele, pentru că toate fac parte din Planul tainic al lui Dumnezeu, ținut ascuns, dar descoperit în Noul Testament.
Taina e taină pân-o înțelegi, apoi nu mai e.
Cum se înțelege acest verset din titlu, cine sunt cei chemați, cine cei aleși?
Cu riscul să fiu pus pe rug pentru ce scriu, (fără scuza că mai sunt sub efectul anesteziei și al Tramadolului, deși după operație am meditat la ce vă scriu acum) îndrăznesc să afirm că textul se referă la evrei și la neamuri în mod diferit.
Aleșii sunt (la începuturi) dintre evrei, un număr mic, ceilalți au fost împietriți, chemații sunt dintre neamuri.
Acești puțini nu sunt dintre cei mulți, (cum ar părea), ci sunt împreună cu cei mulți.
În Adunare am fost chemați să fim una, puținii dintre evrei și mulții dintre neamuri.
E implicată taina împietririi evreilor.
Ținând cont de profeții, de împietrirea profețită, cum am arătat la istoria fariseilor, atâta timp cât o (mare) parte din Israel a căzut într-o împietrire, e clar că ceilalți sunt „aleși’ pentru mântuire.
Dacă nu se înțelege că evreii sunt împietriții și cei ce cred (atât evrei cât și neamuri) sunt prin contrapunere „aleși”, se vor aplica aceste apelative altor grupuri și grupări, separate de criterii desigur false.
Chemarea evangheliei se adresează însă întregii lumi, iar cei chemați sunt mulți.
Sunt două pilde unde găsim această expresie: pilda lucrătorilor viei și pilda nunții fiului de împărat.
Într-una, cei mulți sunt cei chemați la ceasul al treilea, al șaselea, al nouălea și al unsprezecelea (cei de la urmă) și cei puțini sunt „cei tocmiți cu un leu” (cei dintâi), în alta cei mulți chemați sunt cei de la răspântii și cei puțini nici nu apar, apare unul dintre cei „împietriți” care a fost aruncat afară.
Mai tâziu, când taina a fost dezvăluită, când idolatri din Efes au devenit creștini, apelativul „aleși” a trecut și asupra lor.
Ideea cu care trebuie să rămânem este că Dumnezeu a ales dintre toate neamurile un popor. Creștinii nu sunt o religie, ei sunt o altă națiune, diferită de cele formate la Babel.
Chemarea și alegerea mai pot fi două faze ale aceluiași proces.
Dacă la Babel oamenii s-au împărțit pe familii care vorbeau diferit, la rusalii s-au unit din toate popoarele spre a forma un popor nou.
Această apartenență la acest „popor nou” nu este dată nici de etichete, nici de nume, ci de perseverarea în credința primului ales, Avraam. Dacă ești bărbat, prin credință crești și devii fiu al lui Avraam, dacă ești femeie, devii fiică a Sarei. „Devenim” prin credința lui Avraam, urmași ai lui Avraam, nu prin declarare.
Chemarea și alegerea se „întăresc”, adică se confirmă, prin fapte. „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” 2 Petru 1:10
(gânduri din spital, de luna trecută. Pentru că atunci am fost sub efectul analgezicelor de după operație, confirm acum, cu mintea mai limpede ce am scris atunci și nu am publicat)


Costache Ioanid, poet între creștini, creștin între poeți

10 ianuarie 2021
Articol scris de Michael Iovin, fiul fratelui Mia Iovin, în ziarul Micro-Magazin, din New-York, 1987, la moartea lui Costache Ioandi

„De ziua Mulţumirii – Thanksgiving, s-a stins din viaţă, bogat în sărăcie şi strălucitor în singurătate, poetul creştin român Costache Ioanid. A fost coborât sub un mesteacăn între brazii şi şi păltinaşii opriţi în curmătura dealului de-o parte şi de cealaltă, orizontul ondulat, întrerupt doar de munţii cei mari, veşnic înzăpeziţi ai Oregonului. Din universul continuei sale suferinţe, sufletul poetului a trecut astfel în cel al continuei împăcări şi, la nunta sa, a căzut o stea.

Deşi restrânsă prin vicisitudinile sorţii la o circulaţie mai mult orală în zarea comunităţilor creştine româneşti, opera lui Costache Ioanid se bucură de o popularitate considerabilă. Poeziile sale străbat încoace şi încolo cu viteza gândului, pe foi volante şi pe bandă magnetică, sunt cântate la întruniri religioase şi difuzate în emisiuni radiofonice, fiind de mult intrate în patrimoniul neoficial al culturii religioase româneşti. Odată cu dispariţia autorului, afirmarea valorii şi semnificaţiilor acestei opere a devenit măsura probităţii intelectuale şi a simţului patriotic al posterităţii sale.

A zice Poet,  a zice Creştin şi a zice Român este rezumatul cel mai scurt şi mai cuprinzător al spiritualităţii de sorginte carpato-dunăreană. Dar a fi Poet Creştin Român înseamnă astăzi a purta trei cruci deodată – eterna damnaţiune a poetului, multisecularul martiriu al credinciosului, şi, în ultimele decenii, calvarul mistuitor de a fi român. Costache Ioanid  a ştiut însă de o singură Cruce, pe care a purtat-o nu ca povară ci ca steag:
El mi-e steag şi El mi-e soartă,
Eu îl port. Dar El mă poartă.
Cu cât vântu-I mai semeţ,
Cu-atât steagu-I mai măreţ.
Mic şi slab stegar sunt eu
Însă steagu-I Dumnezeu. (Dumnezeu e Steagul meu).

Avântul acestui imn militant cântat la numeroasele ocazii în ţară şi în străinătate, dă seama de calitatea de român a autorului care, deşi umilit şi terfelit în ţara lui, nu a pregetat să păstreze vie conştiinţa poporului său, încălzind-o la lumina cuvântului simplu dar bine ales, mobilizator:
„Dacă tu ai ochi să vadă,
dacă tu ai duh să creadă,
Iată steagul! Altul nu-i.
Pleacă fruntea-n faţa Lui!
Tu eşti lut. Şi lut sunt eu.
Însă steagu-I Dumnezeu!”

Scris şi popularizat în România, sub imperiul fricii generalizate şi al ateismului instituţionalizat, versul Iată steagul! Altul nu-i! întruchipează gestul purtătorului de ştafetă şi demnitatea unei personalităţi de elită al cărei crez nu a fost cel al capului plecat ce sabia nu-l taie. Dimpotrivă:
„Nicidecum, nicăieri, niciodată
gândul meu altui domn nu-l aştern.
În Isus viaţa mea e bogată,
Stea eternă în cerul etern!” (Nicidecum).

Nicidecum e replica poetului dată celor care, recunoscându-i talentul, l-au somat să-şi lepede credinţa. Fireşte, fermitatea lui i-a anulat accesul la notorietate publicistică şi i-a adus, în cele din urmă, exilul cetăţenesc. I-a asigurat însă preţuirea cea mai caldă în cercurile frăţeşti, dar, vai, cu o putere de înţelegere mereu mai prejos de sensibilitatea lui excepţională. Pe când se afla încă în ţară, i s-a publicat în America volumul Taine (Door of Hope, 1981), dar ar fi de aşteptat ca, în chip de omagiu, tezaurul manuscriseor sale de-o viaţă să fie cât mai degrabă restituit pe de-a-ntregul şi fără plată poporului român şi poporului ales căruia i se cuvine.

Inspiraţia lui Costache Ioanid n-a fost însă legată de setea de faimă şi de omagii. Nu pentru lumina rece a tiparului a compus el. Şi tocmai prin perseverenţa lui în deplină modestie va rămâne în memoria tuturor nu doar poet între creştini, ci mai ales un creştin între poeţi. Întreobsesiile sale poetice răsună pregnant o întrebare:
„Isus ne-a dat un Ghetsimani!
O Golgotă! Un nume
ce timp de două mii de ani
a’mbogăţit o lume;
Cuvântul care ni l-a spus şi azi în inimi scurmă;
Dar noi cu ce vom merge sus?
şi ce lăsăm în urmă?” (O, poate, mâine).

A răspuns într-un corpus vibrant cu timbrul unic al poetului cult (adică nu „popular” sau „naiv” ca alţi poeţi creştini). În rostirea lui ecourile literaturii române clasice şi moderne sună epigonic sau numai în sensul în care Eminescu însuşi s-a socotit un epigon. Prin contrast însă, Ioanid  nu a cântat pasiunile omeneşti, ci patima divină, nu avatarurile făpturii ci tainele firii şi nu l-a stăpânit delirul ci rigorile spiritului.
Centrul absolut al operei sale îl ocupă ISUS Mântuitorul, Cel revelat, iar minunile naşterii, morţii, învierii şi revenirii Sale, după o vreme. . .”


Păcatul nu este supranatural

9 ianuarie 2021
O pledoarie împotriva calvinismului

Păcatul e foarte natural.
E „natura” umană, cum se zice.
Firea noastră, pofta ei, a ochilor de carne, lăudăroșia vieții, lenea, curiozitatea morbidă, bârfa, certurile, toate sunt păcat, păcate.
Nu ni se cer revelații să păcătuim, nu facem slujbe și eforturi, ne vine.

Nici cugetul nu este supranatural, ne mustră.
Pe toți ne mustră, toți avem cuget.
Pe unii mai mult, pe alții mai puțin.
În orice om există o luptă între cuget și gânduri.
Gândurile tot mai deformate de filozofii care îndreptățesc, se luptă cu bietul cuget tot mai înnădușit de nelegiuire.
Nimic nu e supranatural până aici.

Nici Biblia nu e „supranaturală”, e o carte.
E în limba noastră, e text, sunt istorii, legislație, sentințe și da, multă profeție.
Istoria din Biblie se poate verifica, e confirmată de muzee, șantiere arheologice, texte antice și de bunul simț.
Legislația biblică stă la baza statelor, la fel sistemul punitiv.
Biblia se poate înțelege, de aceea a fost scrisă, să fie citită, gândită, înțeleasă.
Profețiile se pot verifica, mai ales că mare parte din ele s-au împlinit, unele cu date exacte.

Citirea Bibliei este iarăși un lucru natural, îl poate face oricine, sau ascultarea explicațiilor din Biblie.
Omul măcinat de păcat, de mustrările cugetului sau de greutatea religioasă poate dori să scape, și acesta este un lucru natural.
De unde începe oare supranaturalul?

Pentru că postarea a pornit de de aici, de la întrebarea:
de unde începe supranaturalul în mântuire? Ultimele zile am ascultat multe predici, întruna din ele un predicator spunea simplist că procesul mânturii este „o intervenție miraculoasă a lui Dumnezeu în viața omului.”
Măi să fie?
Nu zic, e o părere confortabilă, îți asigură o liniște netulburată: „înceapă Dumnezeu”!… să și termine, nu? Nu ai de ce te stresa de cel de lângă tine.
Dar e adevărat?
Omul păcătos nu are de făcut altceva decât să aștepte „supranaturalul” ca să vină ca vara trăznetul? (Și trăznetul vine după fulger și doar când înnorat.)
Și omul mântuit nu trebuie oare să-i poarte în inimă pe cei dragi, să-i „nască prin evanghelie”, ca Pavel pe Corinteni, să „sufere durerile nașterii” pentru cei păcătoși? Până „va lua Hristos chip în ei”?!
Afirmațiile astea cu supranaturalul necesar, scoase de teologi „care n-au ratat un prânz”, păstrează mințile într-un confort criminal.

Gândeam la asta dăunăzi, când întorcându-mă la lucru, mă aștepta fiul unui colaborator de la lucru, tatăl lui este un mare specialist în domeniul lui. Știam că e bolnav, tatăl. Leucemie, internat din nou la hematologie. Fiul a venit să mă roage dacă nu pot să donez sânge. Am mai donat, dar țineam minte ceva, am verificat la centrul de transfuzii pe net: „trebuie să nu fi avut intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni”. Eu am avut luna trecută.
Dar am povestit un pic cu băiatul, am urat sănătate tatălui și…atât.

Mi-am dat seama cât de natural ar fi fost să-i spun în cei peste 10 ani de colaborare naturalețea istoriei creației, a evangheliei, speranța viitorului. Nu i-am spus, că aveam ideea că a fi moral și corect e suficient să-i stârnesc interesul, eventual aș fi vorbit mai multe dacă mă întreba el. Nu m-a întrebat nimic niciodată, era fericit că-i plătesc facturile la timp. Acum regret. Am avut vagi discuții, știa că sunt pocăit, avea rude pocăiți și cunoștea ceva din Biblie. Odată, am mers la el la firmă și se auzea Vocea Evangheliei. Dar nu e destul, acum regret. Poezia „Mi-ai fost vecin și cumsecade” îmi răsuna în urechi!. Mult rău mi-a făcut calvinismul.

Și mântuirea este naturală. „Cine va crede”. Ce să creadă? „Ce ni se vestise.” De profeți desigur. „Crezi tu în profeți?” Nu întrebi așa ceva pe un „mort” prietenii mei calviniști, îi conduci pe oameni prin judecăți și profeții, prin pedepse și răsplăți până la cheia mântuirii: predarea sufletului sub autoritatea Celui ce ce S-a smerit că a încins un prosop și apoi S-a lăsat răstignit de dușmanii săi. Textele ce se cer crezute se pot citi natural în Biblie și fără revelații „supranaturale”, sunt scrise în limba română. E descriere, narațiune, ce s-a și întâmplat și au scris apostolii, Biblia adică. Natural, simplu, pagină cu pagină, fără intervenții miraculoase, că nu se poate. Să ajungă omul să creadă în pedeapsă și răsplată, în curățire și albire așa cum n-are ce face și crede în păcatul „natural”, păcat de care nu se poate lăsa. „și se va boteza„….cum? în apă? când? după ce citește Biblia și crede. Totul e natural. Dar durează, ia timp, zi de zi, plâns, explicații, rugăciune și de la capăt, nu chemări mistice în acompaniament de orgă, la sfârșitul unei predici cu mai multă emoție decât pildă, profeție și logică, în ambianța unui templu fastuos.
Vestirea evangheliei este muncă de demolare, de dezmembrare. 10 ani din viață m-am ocupat (pe lângă serviciu) cu dezmembrări auto, ocazional. Nu e ușor, deși pare. Lucrurile nu-s făcute să se dezbine fără efort. Nici diavolul nu-și lasă prada ușor, trebuie unelte și efort. „Noi dărâmăm izvodirile minții” e un proces, nu un moment. Dar e natural.

Natural este să fie ajutat omul să înțeleagă. Să fi fost făcut să vrea, să fi plâns cineva lângă el, cum a plâns Pavel la Efes lângă fiecare, cum s-a purtat cu ei ca un tată cu copiii lui, sau ca o doică. Natural. Să sufere cineva durerile nașterii lui. Să-l „nască prin evanghelie„, dar pentru asta să-l poarte în inimă înainte o vreme, cum își poartă mama fătul în ea. Să ajungă omul „natural” este să-și dea singur seama cât e de tare și ne „natural” păcatul din el și cât de strâns îl ține legat. Natural este să vadă în Biblie că alții au scăpat, că se poate.

Și de pe-aici doar începe supranaturalul. Când i se prezintă fiecărui om calea deschisă spre cer, prin Cuvântul venit din cer, care descrie „cerul deschis”, calea nouă și vie, posibilitatea de a cere direct lui Isus izbăvire și mântuire.
Când pentru prima dată omul cade pe genunchi și cere cu credință eliberare de păcat, pacea și liniștea, bucuria și încrederea pe care le primește sunt primele lucruri supranaturale. Dar până aici e un drum lung al cugetului și nu avem în Scriptură exemple de scurtături.

S-a răspândit și am fost și eu entuziasmat de rețeta mântuirii instant, prin revelație. Nu scrie „să vă dea un duh de descoperire”? Și n-am prea plâns nici eu lângă mulți, nici n-am prea dădăcit. Am așteptat s-o facă Domnul, „să-i cerceteze”. „Doamne atinge-te de inima lor!”, am crezut rugăciunea asta. (Cred că e catolică, în Biblie nu este așa ceva.) Dar era comod. Doamne iartă-mă!

Calvinismul și carismatismul au în comun această „scurtătură” a pretenției de supranatural. Calvinul zice: Domnul lucrează în om, iar carismaticul îi prezintă omului o lucrare instantă falsă a Domnnului: emoția. Fără Biblie și fără credință, fără proroci, promisiuni sau pedepse.

Pentru cel ce vestește Cuvântul lui Dumnezeu din dragoste de oameni și de Dumnezeu și fără alte interese, sunt o mulțime de argumente naturale care pot conduce sufletul spre poarta supranaturală a revelației și iertării, spre a cere singur mântuirea sufletului său, spre a-i arăta cum să ceară de la Dumnezeu el însuși, nu altul pentru el. Natural, așa cum v-am scris și eu vouă azi, desigur, celor ce ați ajuns cu cititul până la sfârșit.






6000 de zile

8 ianuarie 2021

6000 de zile mai am până voi împlini 70 de ani. Dacă le apuc. Moise spune în Psalmul 90: „Învață-ne să ne (dez)numărăm bine zilele.” Și că anii vieții noastre se ridică la 70. Și că să luăm aminte la urgia Lui Dumnezeu.

Nu am mai scris versuri azi, le pun pe cele de la 7000:
Am schimbat doar o cifră.

Doar 6000 de zile mi-au rămas,
tot mai probabile și tot mai rele,
și tot mai diferite de acele
ce le-am trăit până-n acest popas…”

S-au dus de-acuma anii de putere
cu zilele de cântec și de vis,
m-așteaptă anii (după cum e scris)
în care nu găsesc nici o plăcere.

Se-ntunecă și soarele și luna
alți nori și vânturi crengile-mi îndoaie
îndată dup-abia trecuta ploaie,
iar stelele nu se mai văd niciuna.

Măcinătorii s-au împuținat,
privesc prin două rânduri de ferestre,
ecouri de cântări și de orchestre
le-aud înăbușit și-ndepărtat.

Urmează anii-aceia când pe drum
mă sperii și mă tem de-orice-nălțime,
cum scris-a Înțeleptul din vechime
pentru neînțelepții de acum.

Țărâna se întoarce în pământ
precum a fost și cum e programat,
iar Duhul către Domnul ce l-a dat
se-ntoarce, să se-mbrace-n alt veșmânt.

Prin Moise, în psalmul nouăzeci
lăsat e scris că viața noastră zboară;
deci timpul să-l privim ca o comoară
că anii nu prea trec de șaptezeci.

Nu ani, ci zile să dez-numărăm
luând aminte la a Lui urgie
și-n zilele puține ce-o să fie
o inimă-nțeleaptă căpătăm.”

La urgie mă gândeam în 2018, dar nu m-am putut gândi la pandemie. Nu sunt profet.
Ce repede au trecut 1000 de zile.
Pentru cei care nu știți, acum vreo zece ani am început să-mi dez-număr zilele.
Atunci am scris postarea de 9000 de zile și o poezie, era 24 octombrie 2012.
Am scris și o poezie atunci.
A fost apoi postarea de 8000 de zile, în 19 iulie 2015.
Apoi, în 14 aprilie 2018 a fost postarea de 7000 de zile.

Dacă tot suntem cu versuri, pun și versurile de la 9000:

9000 de zile poate mi-au rămas,
poate nici atâtea, poate numai una
poate astă-seară fac al morții pas
poate astă seară îmi primesc cununa.

9000 de trepte să le urc mai am
tot mai tare omul dinăuntru mi-este
și-mi întinerește Noul meu Adam
ce le pare astăzi altora poveste.

9000 de fire: petecitu-mi cort.
zilnic se desșiră unul câte unul,
tot mai greu îmi pare carnea să mi-o port
moștenirea vieții lui Adam străbunul

9000 de jertfe-n locul Cel Preasfânt
să le-aduc pe-al Slavei aurit altar,
să primesc cum scrie-n noul Legământ
zilnic, măsurate bogății de Har.

9000 de zile rele și pustii
mi-ar fi calendarul vieții care-mi vine,
de n-aș cere-ntr-una și de n-aș primi
Har și-nțelepciune felurite-n mine.

9000 de zile crucea să mi-o duc
și să simt plăcere-n chin și slăbiciune,
să mă socotească: ”bun de balamuc”
și să-mi socotească vorbele: ”nebune”!

9000 de zile! și dac-aș trăi
chiar mai multe încă fără crucea Lui,
dacă nu le-ar umple felul Lui de-a fi
aș trăi zadarnic, rătăcit, hai-hui!

9000 de zile să mai număr sânt
poate mai puține n-am de unde știi,
să le număr bine, să vestesc, să cânt
Harului de slavă, laudă a-I fii.

Mâine se împlinește o lună de la ultima intervenție chirurgicală pe care am avut-o, a treia din viață, și cu fiecare anestezie generală se mai duce câte-un snop de neuroni.
Anul acesta, cu covidul, am devenit tot mai conștient că e posibil să nu mai fie 70 anii vieții noastre. Cei ce au ieșit din Egipt au pierit în pustie înainte de a împlini 60 de ani, a fost probabil tot vreun covid și atunci, tăia bătrânețea de pe listă.
Dar nimic nu poate elimina învierea din Plan.
Slăvit să fie Domnul.


Prezentare de carte pe Youtube: Eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți, Fernand Legrand

7 ianuarie 2021

În punctul în care am ajuns acum trebuie să demistificăm anumite practici sau experienţe care în viaţa multora sunt un derapaj inconştient de la Scriptură. Iată mărturia depusă de părinţii lui pentru un tânăr creştin autentic: când fiul lor a coborât din camera lui după ce a fost înaintea lui Dumnezeu în vorbire în limbi, s-a putut vedea pe chipul lui că în el se petrecuse ceva. Era aproape cum a coborât Moise de pe munte transfigurat de prezenţa lui Dumnezeu.
De necombătut şi convingător, nu-i adevărat? Aşa pare să fie. Dar, ca să credem aceasta, ar trebui să trecem sub tăcere tot ce am spus despre scopul vorbirii în limbi. Ar trebui să lăsăm la o parte faptul că acesta nu era un semn pentru credincioşi, că practicarea acestui dar nu era acordată tuturor şi că nu se zice nicăieri că trebuie practicat acasă, cu atît mai mult cu cît folosirea lui s-a terminat. Acestea sunt trei lovituri date de Biblie, fără să le socotim pe celelalte pe care nu le pot reaminti fără a trebui să zic tot ceea ce am zis deja.
Toţi cei ce se miră respectuos de asemenea experienţe nu-şi dau seama că Scriptura este ignorată şi ei se află în plin subiectivism, religiile orientale oferind mai mult în privinţa aceasta. Cei care au avut privilegiul să citească cartea Combats (Lupte) a părintelui Chiniquy, acest preot canadian care s-a convertit după cincizeci de ani de stat în Biserica Catolică, vor face bine să-i recitească, dacă pot, mărturia.
El relatează că, în viaţa lui de preot, clipele cele mai binecuvîntate, mai înălţate, le-a petrecut în adorare în faţa ostiei. Atunci a atins el sublimul. El se simţea transportat, înălţat, transfigurat. După convertirea lui, acest „sublim“ provenit din doctrina transsubstanţierii i-a apărut ca o nelegiuire. Şi totuşi ce înălţare de suflet, ce exaltare, ce mărturie!
citat, pagina 67

Prezentare de carte pe Youtube: Eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți

Un nou playlist pe canalul Youtube Vestea Bună: „Înștiințări profetice” Prima înregistrare: Criza imigranților(1). Cuvânt înainte.

3 ianuarie 2021


Voi trimite o mulțime de vânători…” spunea Dumnezeu profetului Ieremia acum aproape 2600 de ani, în Biblia care a început să se tipărească masiv doar acum 500 de ani, să fie citită de popoare care au început să fie alfabetizate acum 200 de ani și să fie tradusă spre aproape toate popoarele, doar de acum 100 de ani încoace.
Viteza împlinirii evenimentelor profetice ale istoriei crește exponențial și tot la fel ar trebui să crească și cunoștința noastră.
Ce cunoștință?
Cunoștință de Dumnezeu, de etica Lui, de dreptatea Lui, de Planul Lui și de cerințele Lui pentru noi.
Așa spunea mai târziu puțin de Ieremia, profetul Daniel, tot la dictarea lui Dumnezeu: în zilele din urmă „cunoștința va crește” și mai zicea că mulți vor citit profeția. Desigur, profețiile.
Numai cunoscând corect ce gândește Dumnezeu, ce vrea el să fim noi, ne vom putea alinia dorințelor Lui.
Identific în textul din Ieremia 16:16 exact acest proces de „exod” al evreilor spre Israel, exod început acum 120 de ani și numit sionism.
Pentru că ideea sionistă (ideea plecării spre Sion-Israel) este refuzată de majoritatea evreilor din diaspora, Dumnezeu, care scris aceste lucruri dinainte, folosește într-un fel forța pentru a-i sili să plece, la fel ca odinioară din Egipt.
Asta arăt prin acest scurt clip, că Dumnezeu îi ugărește pe evrei în Israel și prin imigranți.
Când am scris acele articole pe care le veți vedea în clip, nu știam nimic de covid, acum e mult mai clar.

Criza imigranților

Sunt de modă veche, dar nu mă las.
Revista mea la care am visat din adolescență, continuă. Visul meu.
Poate toate acele vise ar fi fost uitate și n-aș fi avut martori, dar băieții cu ochi albaștri au avut grijă să înregistreze. Cu siguranță și sunt și îngeri care fac același lucru acum.
Așa a fost scanat (visul) din una din scrisorile pe care i-am trimis-o soției atunci, (oricum le-au citit pe toate):

Din dorința mea de a face lucrul lui Dumnezeu, atunci am vrut să tipăresc o revistă.
Am reușit un pic, dar a venit revoluția.
Da, am lucrat și la prima revistă creștină de după revoluție, Alo se numea, în februarie 90 vindeam cu 3 lei bucata în fața la Librăria Universității, am dat 3000 de bucăți într-o singură zi, era coadă.
Acum blogul, canalul de Youtube și paginile de Facebook sunt „revistele mele”.
Cu „tentă” „strict religioasă”, cum corect au observat băieții cu ochii albaștri.


Voi încerca (nu promit) să păstrez un ritm al postărilor acestui playlist, cât și al prezentărilor de carte.
E necesar să treacă fiecare creștin de la faza de a gusta, de la superficialitate la aprofundare, la amănunțime, la „luare aminte și „băgare de seamă”.
Pe Youtube atrag atenția, pe blog stârnesc interesul și pe Facebook discut cu puținii cu adevărat interesați din mulții care scriu.
Slăvit să fie Domnul.
Socotesc un privilegiu nevisat ca să ajung după 32 de ani de la nivelul de adunat litere ca Gutenberg, la editare online text și video, publicare și promovare.
Pentru toate mulțumesc lui Dumnezeu care ne pregătește din timp pentru aceste vremuri.


Prezentare de carte pe Youtube: „Biserica trebuie să rămână Biserică”

3 ianuarie 2021


Decenii ireversibile din istoria mișcării evanghelice și a celei baptiste 1917-1937, URSS.
Sunt lucruri care nu se pot spune în 2-3 minute, cât ține răbdarea unui „vizionar” pe youtube, înainte de a da click pe alt clip.
Nici eu nu am reușit decât în aproape 10 minute să înșir cât de cât ideile principale din cartea prezentată. Sper să vă deschid gustul.
Sunt conștient că cer fiecăruia din voi un lucru greu: să dea o zi din viață să citească o carte.
Când fiecare din noi nu are decât câteva mii de zile, știu că e mult.
Dar, cel puțin cei care ați trecut, ca mine, de 33 de ani, trăiți în plus.
Eu am trecut cu 20.
De ce 33?
Atât a fost pe pământ Domnul Isus ca să facă Voia Tatălui. Eu, unii din voi am primit mai mult, mai ales noi să citim.
Pavel apostolul citea: „adu-mi cărțile!” cerea prin scrisori.
Daniel, a „priceput din cărți„.
Credința se referă la text scris.
Nici autorul acestei cărți nu a reușit să pună în mai puține pagini ce a vrut să transmită.
După ce veți citi veți vedea că a condensat mult.
Descărcați cartea de aici.

Prezentare de carte: Biserica trebuie să rămână Biserică.

Dacă doriți să primiți direct următoarele prezentări, puteți să vă abonați pe Youtube.


Canalul de Youtube Vestea Bună

1 ianuarie 2021

Am avut timp liber și putere de lucru, așa că m-am ocupat câteva zile cu aranjarea canalului de Youtube Vestea Bună.

https://www.youtube.com/c/YoutubeVesteaBună


Am creat 8 Playlisturi (Liste de redare) pe subiecte:
-Pe urmele Apostolului Pavel prin Macedonia
-Pe urmele lui Alexandru cel Mare
-Pildele lui Dumnezeu
-Controverse
-Persecuții
-Urgii
-Profeții
-Mai mari ai noștri, probabil voi mai adăuga liste și cu siguranță voi adăuga videoclipuri la listele existente
Vă invit să parcurgeți listele și cu siguranță veți găsi mai ușor subiectele la care rezonați, fără să vă pierdeți în șirul cronologic de înregistrări.
Dați click pe Playlisturi și veți găsi această structurare.
Vă invit de asemenea să comentați la „Discuții” sau pe email: vesteabunamail@yahoo.com sau să vă abonați la canal.

După cum poate știți, răspund la comentarii și pe Facebook, pe cele două pagini:
https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ (pentru creștini) și
https://www.facebook.com/Cite%C8%99tebiblia-1755967537981921 (pentru evanghelizare)
Consider că nu există niciun altfel de trezire decât trezirea minții, iar aceasta se face prin înștiințări.
„...caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări.” 2 Petru 3:1
Înștiințările se referă la mai multe aspecte, după 2 Petru 3 :
1. Cel mai important aspect este de a ne aduce aminte „de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci” și deasemenea de „porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.”
2 Aducerea aminte a promisiunii venirii Lui
3. Amintirea potopului
4. Conștiența unei pedepse a omenirii prin foc
5. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
6. Cerul și pământul cel nou.
7. Înțelegerea exactă a Scripturilor
8. Vigilența față de cei ce caută să ne abată de la acest traseu mental


Armele și averea diavolului, 18 oct 2020

28 decembrie 2020
Explicație la textul din Luca 11:21-22

Trăim vremuri apocaliptice, Cristian Moisescu, audio, 2 ore

26 decembrie 2020

Partea 1-a, aici.
Să-l ascultați pe Cristi, nu ca pe un fost primar, nici ca pe un creștin „fără cult”, nici ca pe un profesor de la universitate, ci ca pe un slujitor al lui Dumnezeu preocupat până la detaliu de profețiile biblice, după porunca biblică și îndemnul: „…bine faceţi că luaţi aminte!
Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” 2 Petru 1:19
Voi reveni cu completări, ieri-noapte am terminat editarea și aseară am lăsat să se încarce pe net.
Voi trece la descriere și principalele idei pentru a scurta drumul spre ascultare al celor grăbiți.
Pentru mulți Cristi a fost fratele primar, apoi fostul primar, pentru mine a fost un model de creștin care a știut ocoli cu eleganță și discreție etichetele și lipiciul lor, pentru Dumnezeu a fost cu siguranță un copil și un slujitor ascultător care printre cei ce umblă în lumină a strălucit ca strălucirea cerului și printre cei ce umblă în întuneric, ca strălucirea stelelor, pentru că i-a învățat pe toți. La fel ca tatăl lui, martirul Vasilică Moisescu, Cristian Moisescu s-a declarat întotdeauna doar creștin, nu s-a lăsat înregimentat în nici un cult.
Lumina este Cuvântul lui Dumnezeu, întunericul este lipsa Cuvântului lui Dumnezeu iar „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.” Daniel 12:3 Cerul strălucește ziua și stelele noaptea. Mulți sunt albiți și LĂMURIȚI acum. Lămurirea, clarificarea planului divin este dorința lui Dumnezeu pentru noi, pentru a avea față de El un real angajament (evlavie), nu unul fals.

Cristi Moisescu prezentând cartea lui: Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice, Cluj, decembrie 2013


Ce treabă are bradul cu Nașterea Domnului Hristos? Alin Loloș despre idolatria din luna Decembrie

24 decembrie 2020

Dacă tu îi spui copilului și despre Moș Crăciun și despre Domnul Isus, când va crește și va afla că nu există Moș Crăciun, va crede la fel și despre Domnul Isus! Nu amestecați adevărul cu minciuna!
Faptul tu faci brad de la an la an. arată că e un stil de viață devotat lumii și sigur ești atat de libertin încât faci compromis în multe.
Tu vrei să trăiești după ce este clar scris în Biblie sau după mersul lumii?
Scrie undeva că Hristos Domnul S-a născut pe 25 decembrie? Sau scrie că trebuie sărbătorit cu brad, cadouri sau lumini?
Hristos Domnul e adevărata Lumină care luminează pe toți care au fost născuți din El.
De ce asociază lumea bradul de crăciun cu nașterea Domnul Hristos Isus?
Bradul de crăciun cel împodobit trebuie asociat doar cu un Tomberon.

Alin Loloș despre idolatria crăciunului, 10 dec 2017

(Menționez că nu sunt de acord cu toate punctele de vedere ale lui Alin, mai ales cu calvinismului lui (boală trecătoare socotesc) și cu faptul că a ales să poarte un nume de genul „Al lui Pavel, al lui Apolo”…)


Cristian Moisescu, vorbind despre răpirea Adunării și alte subiecte (1)

20 decembrie 2020

Sunt înregistrări din 2013, 29 decembrie cred.
A prezentat mai multe subiecte, printre care și cartea lui: Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice.

Trăim vremuri apocaliptice, Cristi Moisescu, Cluj, dec 2013

Nu am găsit mulți creștini care să nu se rușineze de numele Domnului, să-și păstreze doar numele de creștin, să reziste la a se lăsa înregimentați în culte. Mă bucur însă că cei pe care i-am cunoscut au fost oameni verticali. (Despre cult ca idee și culte ca instituții urmează să mai scriu.)
Pomul se cunoaște că e bine înrădăcinat în pământ doar dacă trec peste el vânturi și furtuni.
Creștinul se cunoaște că e bine înrădăcinat în Hristos doar după ce trece prin suferințe.
L-am cunoscut pe Cristi prin 2010 prin Aaron Mladin, pe care l-am cunoscut prin Mia Iovin, oameni despre care am mai scris.
Lector universitar, doctor în filozofie, a fost profesor de engleză la Universitatea la care a fost și membru fondator. Modest și abordabil, deschis și gata să asculte nevoile oamenilor, a lăsat nu numai două Universități în Arad, nu numai cuvintele latine „Via, Veritas, Vita” pe clădirea primăriei din Arad, …..

(Veneam de la Timișoara luna trecută și stând la stop în Arad am întors capul să văd fațada Primăriei, atunci am făcut poza.)
…..ci mai ales o mireasmă aleasă a lui Hristos în cei care l-au cunoscut, Hristos Cel de pe buzele căruia curge Har.
Suferind cu inima, Cristi s-a dus la Domnul Isus în 2016 ianuarie, la doi ani după ce a făcut prezentarea cărții sale, în casa noastră, la Cluj și iată sunt 7 ani de când îmi propun să editez înregistrarea, dar menghina timpului m-a ținut strâns. În ultimul timp și menghina sănătății. Dar pentru că după operație mă simt mult mai bine, azi am stat și am editat minuțel cu minuțel amalgamul de dialoguri și „zgomote” dintr-un timp „didactic” în care nu a lăsat să ne adoarmă interesul nici o clipă. Tactici de profesor.
Cristi a fost fiul fratelui Vasilică Moisescu, martir al credinței și „șef de lot”, lotul de pușcăriași numiți moisiști de către comuniști și de către pastorii cultelor, care-i descreditau.
Partea a doua, aici.


Adunare 11 octombrie 2020

20 decembrie 2020

Testul focului

19 decembrie 2020

Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,  lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
Trec aproape zilnic, când merg la lucru, pe lângă o casă neterminată.
Am trecut și azi-dimineață. Știu povestea casei de la un vecin. Cineva a construit-o fără autorizație prin anii 2000 și apoi legislația s-a înăsprit și n-a mai fost posibilă „trecerea în legalitate”.
Probabil casa va fi demolată și se va pierde toată munca acelor constructori, toată plata lor.
Cât efort: să pui cărămidă pe cărămidă, să faci cofraj, să întinzi fier, să torni beton, dar fără proiect, fără verificare, fără cadru legal, dar bani, efort și entuziasm, da.
Casa asta n-a trecut testul aprobării inspecției în construcții, poate.
Probabil are vicii ascunse.
Ce folos de atâta muncă, dacă nu a fost în cadru legal?
N-a trecut testul.
Și m-a dus gândul la tot Clujul, cum se vede seara de pe Feleac, atât de spectaculos.
Conform Cuvântului lui Dumnezeu, „pământul cu tot ce este pe el, va arde„. Și Clujul tot.
Și casele cu autorizație, și cele fără.
Ce metodă are Dumnezeu de testat lucrările? Focul.
Focul judecății, cuptorul mâniei.
Aurul, argintul și pietrele scumpe trec de foc.
Lemnul, paiele și trestia ard.
La sfârșitul vremurilor, Dumnezeu va testa lucrările prin foc.
Ce ispită avem acum să devenim vizibili, (relevanți se zice acum) să ne vadă lumea, să fim băgați în seamă, să influențăm pe cei din jur! Ispita se transformă în a începe să construiești cu cele mai vizibile materiale: lemn, fân, trestie. Se construiește repede, se vede de departe, te laudă toți nepricepuții.
Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, e ilegal.
Constructorul care știe că lucrarea lui va fi arsă pentru testare nu este interesat de volum.
Nici de cifre mari, nici de săli mari, nici de donații mari, nici de multe like-uri sau mulți urmăritori pe canalele de media, ci de cu totul altceva: cum să fie plăcut lui Dumnezeu.
Iar lui Dumnezeu nu-i place lemnul, nici fânul, nici trestia.
Să mergem puțin la simbolistică, ce înseamnă fiecare element:
1. Lemnul era materialul de bază pentru idoli,Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi…” Ieremia 10:3-5
Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.” Isaia 44:13
Acestor idoli li se alocă puteri, au o vrajă asupra mulțimilor, lemnul reprezintă vrăjitoria religioasă, o cursă perfidă a sufletului.
Cercetează-te dragul meu: ești credincios sau religios? Ai credință în Cuvântul scris al Bibliei sau ești îmbătat de vrăjitoriile religioase? Ispita de a tăia lemne din pădure și de a construi cu ele e mare, să dau exemple:
a)-nu e destul să vestești Cuvântul cu simplitate, nu te bagă nimeni în seamă, ia să mergi la seminar, să iei titlu, să fi ordinat, să scrie înainte de numele tău: pastor, sau reverend, cum te privește lumea! Dar oare om nătâng, forța argumentului tău e mai mare dacă ai titluri? Sau dacă ești un nătărău și un încuiat religios, va schimba titlul sau ordinarea ceva? Dacă îți mai pui și o haină specială, un guler alb, vraja e totală.
b)-nu e destul să te aduni ca adunare în casa unui frate sau într-o sală simplă, obișnuită, care chiar poate fi folosită și la altceva în restul timpului. Nu, trebuie sală dedicată. Apoi sala se împodobește, i se pun semne și cruci, un mic turnuleț, apoi un turn mai mare și o cruce uriașă în vârf, un amvon grandios în mijlocul unei săli reci și respingătoare. Asta e vraja locului sfânt. A, am uitat de dedicare, ceremonia aia de sfințire a clădirii…care va arde. Mai sunt exemple.
2. Fânul reprezintă încrederea în oameni, în personalități, în nume și în mulțimi. Mă găndeam la nicolaiții din Efes, de ce erau eretici? Pentru că erau nicolaiți, și-au dat alt nume, ca „cei ai lui Pavel„, „cei ai lui Apolo„, secte și diviziuni. Ce reprezintă fânul? „….Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade…” Isaia 40:6-8
Fânul reprezintă oameni, mulțimi, grupuri, „căpițe”, identități folositoare celor ce le-au creat și le perpetuează.
Vizibile ca fârciturile.

Ce este o verighetă de aur, un inel sau un diamant pe lângă o fârcitură? Nimic.
Nici să nu povestim, n-ai ce arăta.
Când cineva stă în fruntea unei mari mulțimi care-l ascultă, autoritatea aceluia pare indiscutabilă.
Până la foc.
3. Trestia reprezintă autoritatea sau încrederea în autorități, în stăpâniri și domnii. Egiptul decăzut era numit o trestie: „…În cine dar ţi-ai pus încrederea…? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă,  care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului…” 1 Împărați 18:21
Astăzi avem culte religioase, partide politice și corporații comerciale, autorități ademenitoare, toate oferă diferite ierarhii, posibilități de urcare socială pe diferite paliere: politice, economice și religioase. Și fiecare ademenit urcă fericit pe scara lui, cu viteze diferite, de 3, 5, 7 fuștei pe viață, care-cum, producându-și adrenalină din felul cum dă și capătă laudă de la sau la ceilalți alergători spre nimic. Ca în vestitul filmuleț:

Happines, evident, filmul e dinainte de covid

În această lume de lemne, paie și trestii, să vrei să ai doar un giuvaer, o comoară mică, invizibilă, te face un exclus. Dar doar giuvaerul va trece de foc, doar cei care trăiesc cu gândul să vrea să fie doar plăcuți lui Dumnezeu, nu oamenilor. Nu contează cât efort ai făcut pentru construcția de paie sau lemn, contează dacă trece de foc ceea ce ai construit, dacă nu este vrăjitorie religioasă, încredere în oameni sau propășire corporatistă. Am scris ca să vă ajut să puteți selecta țelurile pe care le urmăriți!
Cu gândurile acestea am ajuns la serviciu dimineață și cu multe altele, acum când simt că prind puteri să pot relua activ postările pe blog. Fac în mod normal 11 minute până la lucrul, dar de când cu pandemia și mai puțin. Apoi am primit pe mail rezultatul testului histopatologic de la operația de săptămâna trecută: colecistită cronică litiazică. Rezultatul explică multe din starea mea din ultimii ani, mai ales că acum, după operație mă simt mult, mult mai bine decât înainte, atât că mă mai trag un pic firele, dar starea dinainte a fost tare rea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.
Aurul-credința, argintul-Cuvântul lui Dumnezeu și Pietrele Scumpe-relațiile cu creștini adevărați care învață pe alții, ar trebui să ne fie materialele de construcție ale templului ființei noastre.
Câteva întrebări pentru cuget:
Cu ce materiale zidești?
Ești pregătit de control?
Ești pregătit de testul focului?
Ești mulțumit că ești ca toată lumea și toată lumea este ca tine sau cauți să fi „plăcut lui Dumnezeu” tot mai mult?
Testul focului este foarte aproape. Semnul drumului lumii acesteia este „drum înfundat”:

Pentru noi, cei ce credem și așteptăm pe Domnul este ceva de genul:

…urmează plecarea.
Dacă cumva te vezi pe drumul greșit, construind cu materiale ilegale, la un proiect fără viitor, te îndemn să te pocăiești înaintea lui Dumnezeu, să-i ceri iertare, să-ți mărturisești neputința și greșeala, să intri în legalitate cu Dumnezeu, să cauți îndreptarea vieții tale, timpul pocăinței expiră.








Adunare 4 octombrie 2020

14 decembrie 2020

Floarea de smochin

11 decembrie 2020

Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori…” Habacuc 3:17
Cunoșteam textul, este și o cântare în rusă, am tradus-o în română, dar nu corect.
În rusă era „Не расцвела смоковница/ne rasțvela smocovnița” = „n-a înflorit smochinul”, iar eu am tradus
„N-a-nmugurit smochinul!”.
Am smochini în grădină de 10 ani și n-am văzut nici o floare, doar fructe mici, așa credeam.
Explicam și altora că smochinul n-are flori.
Mare greșeală!
Smochina toată este o floare întoarsă cu inflorescența spre interior, nu se vede dinafară.
Cum se petrece totuși polenizarea?
Descrierea e lungă și o găsiți pe net. Eu fac un rezumat.
O viespe mică (femelă) intră în floare printr-un mic orificiu din capătul ei.
Viespea își pierde aripile la intrare și moare înăuntru, nu înainte de a purta polen și a fecunda florile dinăuntru și de a-și depune ouăle acolo. Puii se vor împerechea și vor ieși din „floare” prin mici orificii, masculii vor muri în lumea „ostilă” de afară, femelele vor căuta alt fruct. Ciclul continuă.
Biologii numesc fenomenul „mutualism” și evoluționiștii se întreabă cum „au putut evolua” aceste două specii împreună, mai ales că sunt peste 750 de specii de smochini în lume, fiecare cu viespea lui.
Ce putem zice? Mi-am amintit de când am fost în Israel, ziua cu Neghevul și Elatul, când am citit la masă din Psalmul 68 „…Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale!
Azi am ieșit din spital, ieri am fost operat laparoscopic de colecist și cu o zi înainte de operație am citit tot din Habacuc.
La 2:19 scrie: „Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te”, şi unei pietre mute: „Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură?….” și m-a dus gândul la cei ce-și doresc trezirea bisericismului, a amvoanelor de lemn și a bisericilor de piatră.
Pot acestea să dea învățătură? Nu pot.
(100% nu va mai exista o trezire a bisericismului, pentru simplul motiv că nu trebuie să mergi la o clădire ca să înveți, nici Domnul Isus n-a făcut așa, nici apostolii.)
Lemnele tăiate nu pot da învățătură, nici pietrele.
Dar florile, plantele, pomii cu rod, furnicile, viespile, toate elementele creației poartă în ele fiecare nespus de felurita înțelepciune a lui Dumnezeu.
Cine n-o vede, va fi condamnat.
De la creația cea vie putem învăța, sutele de pilde din creație au sute de tâlcuri în Scriptură.
Azi ați învățat împreună cu mine despre floarea de smochin, că smochinul are flori, că de fapt smochinele sunt flori.
Flori care nu se văd, flori ascunse, flori ca omul ascuns al inimii, nimeni nu știe că acolo este o floare, totul se petrece înăuntru.
Smochina parcă ne spune dulce:
Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,  ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” 1 Petru 3:3-4
Și încă un tâlc, în timp ce toți pomii ne delectează cu petale multicolore și cu mirosuri diferite, smochina nu ne dă decât dulceața și ne-o dă la sfârșit, la cules, „dă roadă în răbdare„.
Să învățăm de la smochin să înflorim înăuntru, pentru delectarea Stăpânului care ne va culege într-o zi, la sfârșit, la vremea roadelor.
Încă ceva despre polenizarea smochinelor. Viespea care polenizează, după ce depune ouăle moare în smochină, dar asta nu înseamnă că noi o mâncăm. Smochinul produce o enzimă (ficaină) care dizolvă viespea și aceasta devine nutrient pentru smochin. Acel lapte alb care curge când culegi smochina necoaptă și care este iritant pentru piele.
O viață cu sens este viața îndreptată spre dorința de a primi învățătură. De a-ți lumina mintea, de a-ți deschide ochii inimii. Creația și Scriptura pot să dea învățătură. Obiectele fără viață, nu.
Înțelepciunea vieții create de Dumnezeu este materia primă a pildelor, hrana minții, dacă este pregătită în bucătăria Scripturii.
Ce bine seamănă smochinul cu Domnul Isus, floarea de smochin cu înfățișarea Lui:
N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” Isaia 53:2 dar aceasta era doar înfățișarea dinafară, pentru că până și aprozii trimiși să-l aresteze s-au întors zicând: „niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta!” iar David îl vede profetic: „Tu eşti cel mai frumos dintre oameni,” și explică în ce fel: „harul este turnat pe buzele tale„.
În același duh mustră și apostolii: „La înfățișare vă uitați?„, iar Pavel, care era și necioplit în vorbire, nu era „însă și în cunoștință„. Harul curgea pe buzele lui.
Într-o lume a florilor din plastic și de hârtie, să nu vrei să fi nici măcar floare văzută, ci una cu frumusețea înăuntru, care nu atrage privirile, ca smochinul al cărui rod va fi prețuirea Stăpânului, cum am scris în altă postare.


„Mie trebuie să-mi spui adevărul întreg! Sunt soția ta!”…la plecarea sorei Domnica

7 decembrie 2020

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmul 116:115


Am citit de atâtea ori și mi-a prins atât de bine istoria „dezconvertirii” unui proaspăt „convertit” din om obișnuit în informator al viclenei securități. Acest pasaj e absolut unic în istoria acelor ani de teroare: să-ți pui nu problema vieții, nu problema supraviețuirii familiei, să nu te gândești la avantajele copiilor, să te gândești să spui adevărul. Erau anii 50 după război. Cui îi păsa de adevăr într-o lume a mascaradei instituționalizate și a prefăcătoriei generale?
(Inițial am pus o poză care mai este pe acest site, cu ei amândoi în vârstă, dar apoi am luat un print screen cu poză cu ea tânără. Cred că Dumnezeu nu va învia bătrâni, adică nu va fi nimeni bătrân la înviere, cred că vom fi toți în plinătatea puterii, poate de aceea îi va zice „trup de slavă”. O țin minte pe sora Domnica mai mult pe pat unde a stat în ultimii nouă ani și unde am vizitat-o de fiecare dată când am fost în State. Dar cred că e drept să pun această poză, care probabil e de pe vremea războiului. Ziceam că o vedeam țintuită pe patul din care nu s-a dat jos nouă ani și în timp ce o ascultam vorbind cu prospețime, cu claritate, cu vigoare și cu o limbă română impecabilă aveam în minte acest verset: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11)
Verticalitatea acestei femei care și-a luat credința în serios, (credință ce i-a fost coloană vertebrală, nu un accesoriu ocazional) a inspirat generații întregi de oameni care au cunoscut-o.
În spatele oricărui om mare stă o femeie de caracter și acest lucru l-am văzut și eu în viața acestor doi oameni.
I-am cunoscut bine, începând de când fratele Mia l-a botezat pe cumnatul meu, prin 1994, apoi când a fost la noi și i-am fost șofer prin 1997, apoi în 2002 la prima mea vizită în America, apoi de fiecare dată când am mers pe-acolo.
Am trăit stranii ciudățenii în legătură cu ei. Cel mai ciudat lucru (care s-a repetat de fiecare dată când am încercat să mă apropii de câte unul din cei ce au fost închiși, Dorz, Moldoveanu, Mladin, Iovin) a fost faptul că imediat după ce i-am cunoscut, câte un „frate” sau „soră” care obligatoriu ne cunoșteau pe amândoi, îmi strecurau câte o informație negativă, o mică pată de pe biografia celui apreciat de mine. Așa a fost și cu ei. Vă spun o poveste pe care n-o știu mulți:
Prin anul 1996-97 am avut un vis ciudat cu 3 elemente distincte legate de o apă mare, de un pom fructifer de un soi pe care nu-l mai văzusem și de un dialog ciudat cu un om pe care nu-l cunoșteam. (Eu cred în vise, mai ales în ale altora, sau care implică mai mulți martori independenți, dacă se împlinesc fără ca ei să știe mai ales, sau fără să înțeleagă, în sfârșit. Nu cred în vorbiri în limbi și profeții acum, dar în vise fără trâmbițe înainte și în vindecări fără tam-tam cred.) Pe moment am uitat visul. Prin 1993 trecuse cumnatul meu „apa cea mare”. Prin 1998 cumnata mea cu familia ei trec și ei „apa cea mare” și ajung în America. Rămânem în țară doar eu cu soția, din familia ei, cu părinții. În 2002 ajung eu în SUA cu o viză de afaceri, la un târg în LA unde duminica vizitez mai mulți frați și unde la cineva acasă în San Bernardino, în mai puțin de 5 minute mă trezesc că trăiesc pe viu „dialogul din vis” și ca să fiu sigur evident m-am dus în grădină, unde am găsit „pomul fructifer”, era Papaya, era cel din vis. (Până atunci nu văzusem papaya, nici în magazine.) Mi-a fiert capul. Din acel moment am știut că sunt în America cu un scop, dar n-am știut scopul, am devenit însă foarte calm așteptând să vedem ce va mai fi. Am plecat din LA la Detroit după o săptămână, de unde colegii mei de „afaceri” să ia avionul spre Europa și eu spre Chicago, la neamuri, aveam viză pe o lună. Era sfârșit de martie, iar la Detroit la sfârșit de martie nu e gata iarna. La aterizare (era avion din acela mare-mare cu 4 rânduri de scaune pe mijloc, uriaș) era ceață, gheață pe pistă și pilotul a luat hotărârea să nu aterizeze, ne-am învârtit pe sus, parcă a mai încercat odată, dar nu a aterizat, a „decolat” spre Grand Rapids, puțin mai la nord-vest. Acolo, soare și frumos. Colegii mei români erau supărați, dar numai unii, echipa era deja mai mică, unii uitaseră să mai urce în avion de la LA, alții au uitat să plece din Detroit, greu cu vizele. Am stat la Grand Rapids în avion peste 4 ore, s-a terminat sucul, apa. Emoții și stresuri. Eu aveam o pace deplină: visul. Era în 2002, unii aveau telefoane, alții nu, eu nu cu roaming. Am cerut telefonul de la o vecină de scaun panicată rău și mi-am sunat neamurile. Îmi spun neamurile că ei sunt la aeroport, că mă așteaptă cu toată adunarea, tare m-am minunat de atâta dragoste. Am calmat-o și pe vecina de scaun cu câtă engleză știam atunci și am așteptat. Am decolat, ajungem târziu la Detroit, de unde foarte târziu am luat ultimul avion spre Chicago, unde am ajuns spre miezul nopții, puțini în avion, aeroportul gol, m-au mai așteptat doar doi, cumnatul și încă un frate. Ei mi-au povestit ce mulțime mare fusese după-masă la aeroport să mă aștepte.
Mi s-a părut stranie această dorință de a mă aștepta așa de mulți, ei credeau probabil că vreau să rămân acolo sau cine știe, nu înțelegeam, dar eram calm. A doua zi, cei care mă așteptaseră la aeroport au venit la cumnații mei acasă să „mă întâmpine”, au umplut casa, m-a copleșit atenția lor. Unul din lucrurile care m-au șocat a fost însă că au început să-l vorbească de rău pe fratele Mia, cel ce înființase adunarea lor. Îndeosebi doi din ei, acompaniați și de alții. Eram confuz, păreau oameni normali, credincioși, dar de ce atât de plini de venin față de această familie? Semănau cu cineva din România, dar nu înțelegeam. Apoi mai târziu, mult prea târziu am înțeles, ascultați 40 de secunde, de la 6.20:

„Laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați” fr Mia Iovin, 2011


Din păcate nu am înțeles nimic atunci. Au reușit să mă catalizeze și pe mine la critică, din păcate. Scopul acesta fusese. Am mers cu ei la adunare unde am luat cuvântul de câteva ori, apoi m-am întors în țară și după plecarea mea am auzit că starea de confuzie din adunare și de respingere a fratelui Mia s-a accentuat. Fratele Mia și sora Domnica s-au retras din adunarea înființată de ei, de la „basement”, era subsolul unei biserici rusești. Adunarea au instaurat rapid un păstoraș trimis de Cultul din România și lucrurile au intrat pe făgașul morții, în prohod de chitară și cu mască de anonimus pe toată fața, nu semi, ca astea de covid. Apoi fratele Mia a scris o scrisoare explicativă unde culmea, m-a disculpat, deși „frații” reușiseră să mă bage și pe mine în echipa de critici. Naiv am fost, Doamne. Mai târziu mi-am dat seama că am greșit și mi-am cerut iertare de la amândoi. A fost greu, dar m-a ajutat fratele Mladin. (La înmormântarea fratelui Moldoveanu, în vara lui 2007, l-am rugat pe fratele Mladin să facă slujba împăcării, și i-am explicat pe îndelete cum am fost de amăgit. Fratele Mladin care fusese coleg de pușcărie cu fratele Mia și pe care l-am găzduit de multe ori când venea la Cluj, vorbea des la telefon cu fratele Mia. Mi-a fost avocat și m-am împăcat telefonic cu fratele Mia.) Dar multe lucruri nu s-au mai putut repara. Mai ales că unii din cei ce s-au ocupat cu bârfa au primit nu târziu răspunsul dureros al Domnului la acțiunile lor. Cu Dumnezeu nu te poți juca, m-am înfiorat, îmi fierbe capul și acum când mă gândesc și retrăiesc acele istorii.
În iarna lui 2008-2009 am ajuns iarăși în State când mi-am cerut iertare de la amândoi personal și am fost iertat deplin.
Prin 2011, când mi-am scos dosarul de la securitate am înțeles mai mult din ce au trăit acești oameni, inclusiv partea cu dezbinarea din 2002. Puzzle-ul pieselor trecutului vieții mele a început să semene cu un cu totul alt tablou decât cel pe care credeam eu că mi-l pictez, mi-l pictaseră alții. Câtă risipă de energie umană, câte distrugeri de relații, de familii! Ce viață de larvă au unii, să stai să coci toată ziua intrigi ca să poți distruge pacea dintre doi oamenii! Te mai miri că lasă Dumnezeu urgii? Te mai miri că bate?
Dar am învățat să stau și să aștept în tăcere ajutorul Domnului. Îngerii câteodată întârzie.
Am scris zeci de postări despre familia Iovin: https://vesteabuna.wordpress.com/?s=iovin
Un lucru care mi-a prins bine și cu care am rămas: să spui adevărul chiar dacă:
-nu ești înțeles atunci și
-spunând adevărul, te faci dușmanul celui ce-i vorbești
(„M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Galateni 4:16)
Câteodată acesta e prețul adevărului.
Săptămâna trecută am stat până la 3 noaptea să văd priveghiul sorei Domnica.
Acum chiar că s-a dus „ultimul moisist„.
Vara trecută am sunat-o, obișnuiam s-o sun la câteva luni, îmi spusese orele la care nu deranjez.
atunci am înregistrat porțiunea de mai jos:


Cei grăbiți să ascultați cel puțin de la minutul 9:00.
Cam acesta este obolul meu de amintiri la plecarea lor.
Printre altele a tradus din maghiară cartea: Fericita mea robie de Szilagy Sandor.
Fratele Mia a compus mai multe cântări culese într-o carte: Cântările Biruinței pe care am postat-o aici acum 10 ani.




Exodul din România. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.

7 decembrie 2020


Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.

    „În 1974, un pasager român purtător al unui paşaport diplomatic s-a îmbarcat pe aeroportul din Zurich într-un avion cu destinaţia Bucureşti. Zborul a fost fără evenimente, dar odată ajuns la Bucureşti, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valizele sale, cea dată de o veche cunoştinţă cu puţin timp înaintea plecării lipsea.
Captură de ecran din 2020.05.19 la 17.50.02
Diplomatul român era generalul Gheorghe Marcu,
unul dintre şefii de divizie ai Direcţiei Generale de Informaţii Externe (DGIE sau DIE), ramura de spionaj a temutei Securităţi, poliţia secretă a regimului comunist român. Vechea cunoştinţă care-i dăduse lui Marcu valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor prim-miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului. Valiza care lipsea conţinea un milion de dolari în cash, bani daţi lui Marcu pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel.
million-dollars

Spre marele noroc al generalului Marcu, valiza a fost găsită intactă peste câteva zile în aeroportul din Zurich. Consecința acestei gafe a fost că ani de zile și Marcu, și Dan au avut interdicție de a mai intra pe teritoriul elvețian.”
Cred că dintre cele aproape 3000 de postări de pe acesta blog, pentru aceasta am citit cel mai mult. Am și cumpărat de pe Google Books „Blind Jump-Salt orb” despre viața lui Shaike Dan, viață care a fost fascinantă.
Captură de ecran din 2020.04.13 la 00.41.03
Cu atât mai fascinantă cu cât și-a dorit și păstrat anonimitatea, nu din rațiuni de supraviețuire sau de serviciu (era agent secret), ci datorită faptului că era omul unui vis. Un vis pe care tatăl său a reușit să i-l inoculeze de mic în Lipcani, orășelul evreiesc basarabean în care s-a născut.
Cât de important e ca cineva să-ți seteze visele, să-ți spună de mic pentru ce să trăiești, să te softeze corect. Tatăl lui Dan credea în sionism, credea că viitorul evreilor este în Palestina și acest vis l-a inoculat copiilor lui. După ce a ajuns în Israel în 1935, la vârsta de 26 de ani, Dan Shaike a urmărit un singur lucru cu orice preț toată viața lui: să ducă cât mai mulți evrei din estul Europei în Israel, mai ales între anii: 1948-1989. 40 de ani ca peregrinarea prin pustie. 40 de ani de comunism, de urgie special lăsată de Dumnezeu pentru ca ramurile vechi, ramurile uscate ale măslinului bun să fie aduse aproape de trunchiul, trunchi uscat și el.
40 de ani pentru ca oasele să se apropie unele de altele, cum scria acum 2500 de ani Ezechiel la 37. Să prindă tendoane, să le crească carne și să fie o mare oștire, cum sunt acum.  Dan Shaike a murit în 1994 la 85 de ani, un om cu misiunea împlinită.
Nu te făli față de ramuri” îmi răsuna în urechi citind,Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși„….”în chiar măslinul lor„. Am citit cartea Blind Jump greu, atent, adeseori cu Google translate, pentru că erau termeni vechi, de război, limbaj ciudat, nu am vrut să pierd nimic. Shaike Dan a fost parașutat de englezi în 1944 în România, cu scopul de a culege informații despre lagărul de prizonieri englezi și americani (piloți căzuți la bombardarea Ploieștiului de către aliați). S-a parașutat noaptea, pe orb, cum se zice, putea muri, dar a aterizat bine, pe un câmp cu porumb, lângă Arad. A ajuns cu bine în Arad, apoi la București unde s-a achitat de misiune și apoi a rămas ascuns printre evreii din București până după 23 august, când nu s-a mai ascuns și apoi s-a reîntors în Israel. Aventura vieții lui atunci începe, după 1948, cunoscând bine româna a fost omul de legătura al noului guvern israelian cu România.

„Născut în 1910 la Lipcani, în Basarabia, Shaike Dan a fost unul din cei mai eficienți agenți răspunzători de Aliyah beth, emigrarea organizată a evreilor spre Palestina, iar după 1948, spre Israel. Într-o scrisoare adresată lui Dan cu ocazia pensionării sale, Shimon Peres, pe atunci prim-ministru al Israelului, scria: „Sunt una dintre foarte puţinele persoane care ştiu adevărul pe care ai făcut totul ca să-l ascunzi: fără tine, fără devotamentul tău îndrăzneţ, fără imaginaţia şi energia ta, statul Israel nu ar fi fost ceea ce este el astăzi. Chiar dacă distribuim creditul în modul cel mai corect cu putinţă, fără acţiunea ta curajoasă care a “continuat neîntrerupt timp de patruzeci de ani, evreii din România, Iugoslavia, Bulgaria şi Uniunea Sovietică, 600.000 olim [imigranţi]; elita poporului evreu, n-ar fi ajuns niciodată în Israel”












„Deși Shaike Dan este unul dintre cei mai interesanți indivizi pe care i-ar putea întâlni, el a preferat să rămână tăcut până când a fost scrisă această carte. Tăcerea nu s-a potrivit numai cu caracterul autentic al acestui om modest, ci a fost și acolo pentru a-i permite să-și îndeplinească misiunile – niciodată mai îndrăzneț. El a devenit o legendă, secretată cum era în istoria Israelului. În al doilea război mondial, pentru a salva evreii, s-a oferit voluntar pentru a parașuta în spatele liniilor inamice. Povestea
parașutării sale este relatată în primele capitole ale cărții, o poveste apăsătoare de curaj. De atunci, și-a dedicat viața salvării evreilor din spatele Cortinei de Fier. Nimic nu-l putea abate de la acest scop. Toată
imaginația lui, toată magia personalității sale, toată puterea personajului său a fost dedicată acestui singur scop. Slujindu-și scopul fără trepidare, el l-a ridicat la un nivel pe care istoricii îl stabilesc drept „istorie”.
Nu prin orice ordine, nici prin ierarhie și nici ca urmare a vreunei numiri, Shaike se afla în mijlocul acestui proiect. El a fost milostivit de calități fără de care istoria pare să nu dorească. Al doilea Exod – un efort de
patruzeci de ani – va fi amintit ca fiind extraordinar în rezultatele sale și ascuns în manifestarea sa. Mulți au încercat să-l convingă pe Shaike să-și spună povestea de viață. El a refuzat. Am insistat că avem
nevoie de asta, o poveste despre eroism și speranță, pentru inspirație. Din fericire, am reușit. Avem înaintea ochilor un document măreț. O istorie unică a unui om unic.” Shimon Perez

„De multe ori prietenii mi-au cerut să le povestesc despre operațiuni dincolo de Cortina de Fier. Am refuzat, pentru că am crezut că este încă prea devreme. ……Când presiunea din partea prietenilor mei Hayim Yisraeli, Yosi Harel și Shimon Peres de a spune cel puțin ceva a început să devină prea grea pentru mine, tot ce am putut spune a fost: „în fața voastră este un expert în ceea ce nu trebuie vorbit. Dacă îmi pare rău pentru ceva din viața mea, sunt lucruri pe care le-am spus. Nu am regretat niciodată nimic din ceea ce nu am spus. ” Shaike Dan















Numărul de evrei pe care Shaike Dan i-a salvat din lagărul comunist este uriaș. Sute de mii. Procesul s-a petrecut treptat, pe furiș, pentru că nu trebuiau să știe nici arabii, nici populația majoritară din țările de exod, nimeni. Dacă pe vremea mandatului britanic, exodul era împiedicat de britanicii care nu lăsau vasele cu evrei să acosteze în Palestina, după înființarea statului evreu (14 mai 1948) această piedică nu mai exista, dar exista alta: evreii nu erau lăsați să plece. Deja la 30 decembrie 1947 România era republică populară, controlată de comuniști.
De ce acest lucru? De ce aceste piedici?
Ca să se poată împlinii o profeția că nu vor pleca ușor, că vor fi piedici: „îi voi scoate” a zis Dumnezeu peste tot prin profeții Lui, adică va fi o lucrare de forță ca și exodul din vechiul Egipt. Așa că putem privi fiecare Aliyah, fiecare exod spre Israel ca o intervenție divină, o manifestare a puterii extraordinare a lui Dumnezeu care își aduce la îndeplinire profețiile folosind tot felul de oameni.
Mai ales că au rămas în lumea din afara Israelului tocmai acei evrei care nu vor să plece, tocmai acei evrei care sunt setați religios să nu plece. Înțelegem de ce comunism, înțelegem de ce război, de ce tulburări, de ce Brexit, DE CE COVID, de ce urgii în general, pentru că profeții au scris „Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34. Similaritatea cu vechiul Exod din Egipt, când după plecarea evreilor, Egiptul a rămas o ruină, se vede prin faptul că după plecarea evreilor din Romania (procesul s-a încheiat prin anii 1980) în țara noastră a început o criză economică și politică înfiorătoare, de peste 20 de ani. Acum, la peste 40 de ani de atunci, putem scrie pentru că și înțelegem de ce. Dumnezeu și-a vărsat urgia ca să-și scoată oamenii afară. Fără urgie, dacă România ar fi fost un loc plăcut, (cum a fost mult timp înainte) n-ar fi plecat.
De aceea am spus prietenilor mei din SUA exact acum 4 ani: vor pleca evreii din America, nu știu cum, dar vor pleca. Acum, de când cu covid, de când cu mișcarea BLM, de când cu căderea lui Trump, rostogolul stabilității parcă nu se mai oprește. Dumnezeu își varsă urgia peste locurile unde mai sunt evrei ca să-i scoată. Cine înțelege stă liniștit. De aceea scriu: să așteptăm pe Domnul Isus, nu progresul și „evoluția” unei lumi vinovate și condamnate.
Despre Shaike Dan veți găsi multe pe net dacă vreți să căutați. Am citit enorm despre el și e fascinant totul. Dar am impresia câteodată că tot scriind cărți de acestea de aducere aminte iau din slujba îngerilor, e treabă de scribi, de grefieri, nu de fii de împărați.
Eu las un extras dintr-un interviu, de aici:

Acum au fost paraşutaţi Shaike Dan şi Yitzhak Ben Efraim – căruia noi îi spuneam „Meno”. Ei au fost paraşutaţi în zona Arad. După multe aventuri, cu un vagon de dormit, ei au ajuns la Bucureşti. Noi i-am aşteptat la Bucureşti, unde aveam o mică cameră de întâlnire. Eu am ştiut de venirea lor şi am asistat la prima întâlnire cu ei. În primul rând trebuia să le procurăm documente de identitate, mai ales pentru Shaike Dan care era un tip foarte vizibil, adică era înalt, era un barbat care ieşea în evidenţă foarte uşor. Celălalt, Yitzhak Ben Efraim era un om care, purtând ochelari şi palărie, arăta ca un fel de profesor distrat. În epoca aceea, începând din aprilie, au început să plece din România spre Palestina vapoare cu emigranţi evrei. Ei plecau cu paşapoarte colective, deci ne lăsau nouă actele lor – buletinul de identitate, buletinul de muncă în folos obştesc. Deci aveam un stoc de documente de identitate. Şi, cu ajutorul unui tânăr prieten polonez, care era grafician şi care ştia foarte frumos să falsifice documente de identitate, am reuşit să-i facem lui Shaike Dan un buletin de identitate. În felul acesta el a primit identitatea cuiva cu care semăna. Legătura radio cu Palestina a fost o altă problemă pe care au avut-o paraşutiştii. Când ei au aterizat au avut o valiză care conţinea diverse părţi ale unui apartat radio de emisie recepţie. Valiza a ajuns cu bine, dar problema care s-a pus a fost montarea aparatului. Şi atunci în cercul nostru am găsit un tânăr radio telegrafist, Shmuel Mendel, originar din Piatra Neamţ. Acest Mendel a montat aparatul. Unde l-a montat? În epoca aceea noi avem pregătite mai multe locuri de adăpost pentru cazul în care nemţii în retragere vor încerca să facă o baie de sânge. Aveam închiriată la Şosea o vilă şi în această vilă am băgat o fată foarte frumoasă care se comporta ca o doamnă distinsă. Şi în această vilă Shmuel Mendel a montat acest aparat de radio. La început acest aparat a funcţionat, aşa că în fiecare zi ei erau în legătură cu Palestina. Dar acest aparat n-a funcţionat prea mult, după un scurt timp s-a defectat, nu aveam pe nimeni care să-l repare. Deci acest contact s-a pierdut şi legături cu străinătatea am avut doar prin intermediul curierilor diplomatici.

Eu eram cel mai tânăr membru al conducerii sioniste care era prezidată de [Avram Leib] Zissu. Eu reprezetam acolo mişcarile de tineret şi de aceea am fost însărcinat să organizez întâlnirea dintre paraşutişti şi Zissu. Zissu nu ştia nimic despre paraşutişti pentru că această acţiune nu era virată prin organizaţia sionistă ci prin miscarea de tineret, prin contactele pe care le aveam noi la Istanbul. De aceea, eu am organizat această întâlnire. Această întâlnire a avut loc la o săptămână sau zece zile după sosirea paraşutiştilor la Bucureşti. L-am informat pe Zissu mergand la el acasă, nu prin telefon. El care era un om foarte exaltat a vrut să-i vadă imediat. Am organizat întâlnirea la el acasă. Eu nu ştiam că paraşutiştii au pentru Zissu o ştire specială. Venind la el în casă, omul s-a ridicat, i-a îmbrăţişat, i-a sărutat. Ei i-au strâns mâna, i-au spus că ştiu despre el pentru că au urmărit corespondenţa   pe care el o trimitea prin curier diplomatic. La un moment dat Shaike Dan s-a ridicat în picioare şi l-a anunţat că are pentru el o veste tristă, că fiul sau, Teodor Zissu care era aviator în Royal Air Force a căzut în cadrul unui raid contra germanilor. Zissu a început să plângă. S-a aşezat, a păstrat câteva minute de reculegere. Noi am stat în tăcere până şi-a sters lacrimile. Apoi a spus: „Acum putem continua!” şi a început să întrebe despre misiunea lor. Binenţeles că dl. Zissu a promis celor doi paraşutişti că le va acorda tot sprijinul său. Curând după această întâlnire a venit 23 august 1944 şi lucrurile au început să intre în normal.” Yitzhak Arzi

Munca lui de scoatere a evreilor de sub comunism a început însă după înființarea statului Israel, când relațiile cu estul Europei, limbile cunoscute, viziunea și curajul le-a folosit pentru acest unic scop: „aprovizionarea” Israelului cu materiale și oameni. În primul rând cu oameni. Totul în cel mai mare secret.

Să ascultați cei ce înțelegeți engleza un interviu cu Shaike Dan.
https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn557399

Israelul de după 1967 nu mai era statul din 1948. Victoria asupra coaliției arabe și cucerirea întregului teritoriu dintre Mediterana și Iordan a impus un respect mare nu numai în jur, ci în toată lumea.
Deja, emigrarea evreilor a devenit politică controlată de stat în mod direct, preluarea operațiunilor de la Jakober la Mossad (reprezentat prin Dan Shaike) s-a făcut în casa lui Jakober din Londra, când i s-a pus acestuia în vedere să se retragă. Omul, înțelept, a cedat. De atunci până în 1989 emigrarea a continuat în mod regulat, dar nu s-a oprit deloc. Episodul cu valiza de dolari a fost doar o mică etapă picantă a poveștii. Cu aceasta am ajuns și eu la capătul poveștii mele despre exodul din România, dar nu vă las, să mergem puțin la începutul acestei povești, de când sunt evrei răspândiți în lume? Am vorbit despre asta, în 2018, la Bereea exact în sinagoga evreiască de acolo, ascultați:

De ce era comunitate de evrei în Bereea?

Și mai degrabă, ar trebui dragul meu să îți pui întrebări ale conștiinței:
Ce fac eu în fața acestor evidențe, în fața unui Dumnezeu creator, care a creat viața, a permis moartea, dar a adus la lumină învierea?
Ce voi face la învierea trupului meu?
Cum voi răspunde de păcatul meu în fața unui dumnezeu just?
Singura cale de scăpare este pocăința față de Dumnezeu și îndreptarea vieții după calea care ne este prezentată în Cuvântul său.

Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.


Înregistrare adunare 27 Septembrie 2020

7 decembrie 2020

De la potop la Domnul Isus: doar 2350 de ani….

4 decembrie 2020

Pe scara istoriei e foarte puțin.
Comparativ cu milioanele cu care am fost aburiți la orele darwiniste.
Priviți această cronogramă:

Știind că, după cronologia biblică Domnul Isus a venit în lume aproximativ în anul 4000 de la creație, să tragem împreună câteva concluzii:

-4000-1650=2350 de ani au trecut de la potop la Domnul Isus

-Sem a trăit 500 de ani după potop, deci Sem a murit cu 1850 de ani înainte de Domnul Isus,

divizarea pe limbi, apariția națiunilor a fost pe vremea lui Peleg, priviți cronograma: între 1758-1788 de la creație (după 1788 a fost „vremea lui Reu” („Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul, ” Geneza 10:25 verset foarte important) deci acum aproximativ 4200 de ani, de atunci bunicii noștri au început să vorbească unul română, altul maghiară, altul engleză. Frați obligați la distanțare, nu maimuțe diferite.
-strămoșul evreilor și cel de la care le provine evreilor numele a fost Eber, care a trăit mai mult decât cele 6 generații care i-am urmat, mai mult și decât Avram. Incredibil, înțelegem de ce lui Avram i s-a zis evreul, era trib serios tribul lui Eber („A venit unul care scăpase şi a dat de ştire lui Avram, Evreul” Geneza 14:13)

-tot pe vrema lui Avram, la 5 generații de la Babel existau deja națiuni, (Agar era egipteancă), citim despre Elam, Șinear, erau lupte între națiuni, deși „armatele” erau încă mici: cu 318 oameni, Avram a rezolvat conflicte între mulți „împărați”.

nici animale nu putea fi multe, mai ales din cele sălbatice scăpate din arcă, din doi lei și doi tigri de exemplu, la natalitatea lor de un pui pe an, s-au înmulțit încet și…uitați-vă pe harta răspândirii lor, în America cele mari și greoaie n-au ajuns. Există o explicație: răspândirea animalelor din arca oprită pe Ararat s-a făcut treptat, pe măsură ce s-au înmulțit. Elefanții, leii, hipopotamii, la 300 de ani după potop (când s-au despărțit popoarele și probabil și continentele), nu ajunseseră prea departe cu puii lor. Americile și Australia au „migrat” fără ei. Divaghez.

toate mărturiile arheologice din muzee, datele istorice înregistrate cu oameni sigur sunt din aceste două milenii de aur dintre potop și venirea Domnului Isus în lume.

-aceste două milenii, mai ales primul, mai extins, cei 1350 de ani după potop, la 3000, sunt cea mai falsificată epocă istorică de către istorici, arheologi, muzeografi, etc. Toți acești așa-ziși „oameni de știință” iau acea perioadă și o leagă de o „istorie mai veche”, istorie care nu există. O numesc în fel și chip: cele mai vechi timpuri, preistorie, comuna primitivă, epoca fierului, epoca pietrei, etc. Nu au nici o dovadă, decât speculații.

primul mileniu de după potop este crucial să-l înțelegem. Istoria acestui mileniu pune logică și sens și credință în tot sistemul nostru de gândire, și pune temei moral. În acești 1350 de ani s-a făcut alegerea lui Avram, nimicirea Sodomei, legămintele, coborârea în Egipt, darea legii, cucerirea Canaanului, repere mai mult morale decât istorice, pe o axă nu atât cronologică, cât mai întâi etică. Căci în timp ce lumea mergea din rău în mai rău, cei chemați de Dumnezeu au pășit prin credință pe o cale a unei purități morale și excelențe etice crescânde. Deja Dumnezeu la jumătatea mileniului dinainte de Domnul Isus, putem spune că „pune cruce” lumii prin sentințele prorocilor asupra poporului evreu apostat și prin împrăștierea acestor evrei în toată lumea. Sentințe etice prin excelență, nimic arbitrar sau hazardat. Scurtă vreme au fost evreii laolaltă, multă vreme e de când sunt împrăștiați. Rămânem din acest mileniu cu profețiile, cu „luminița care strălucește în loc întunecos„, cu „celelalte Scripturi” numite de Petru, adică cu Vechiul Testament. Nu divaghez.

alunecarea „creștinilor” de azi în misticism, carismatism, calvinism, și alte „-isme” fără plan și logică se datorează abandonării creaționismului și necredinței lor în cronologia acestui prim mileniu de după potop, mileniu bine descris în Biblie. Și în abandonarea logicii lui lăsată scrisă de Scripturile din al doilea mileniu. Căci dacă temeiul judecății viitoare și a condamnării celor ce nu cred va fi creația, creație care privită trebuie să conducă la credință („însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi,…” Romani 1:20) atunci înseamnă că la judecată Dumnezeu va apela la luptele lăuntrice ale fiecărui om și va scoate vinovăția din cuget la suprafață, vinovăția de a fi creat de Dumnezeu și beneficiar al tuturor binecuvântărilor și să ajungi să te întorci cu aversiune spre Singurul care-ți dorește binele din dragoste pură. Dragostea lui Dumnezeu are în ea logica bunătății Lui. El prima dată dă, apoi așteaptă mulțumire, recunoștință, glorificare, mărturisire. Toate
„-ismele” de la începutul acestui paragraf sunt înrudite prin procentul mare de „ilogică etică”, prin apelul la „minuni” și „experiențe mistice” sau „trăiri”, ca și cum toată treaba lui Dumnezeu care a creat codul genetic și galaxiile, valențele și straturile de electroni, urechea și ochiul, ar fi devenit dintr-o dată să arunce cu „mântuiri” și „trăiri”, cu „stări” și „prezențe” neapărat din gâtlejurile celor ce într-un elan industrial neoprit nici măcar de covid, (căci aceste „componenete divine” sunt propagate tarifat de noii apostoli ai internetului) ne inundă online cu invitații de a ne face locaș în staulele lor virtuale. (Lungă divagare, probabil mi se trage de la ficat, vedem săptămâna viitoare, după colecistectomie, dacă-mi revin.) Hai încă un pic: calvinismul e campion la ilogică etică, subiect de-o postare.

-Dumnezeu a vorbit lui Avram imediat după Sem și familiile celor care I-au văzut puterea prin potop, Dumnezeu nu s-a lăsat fără mărturie. E foarte important să observăm o progresie a numărului de mărturii și de martori, a împrăștierii „martorilor” în lume. E etic pentru Dumnezeu să nu ceară dacă nu dă mai întâi: dă dovezi, așteaptă credință.

E târziu și trebuie să închei postarea: citiți Biblia cronologic! Dacă cineva va crede că această înșiruire de cifre și ani nu e pentru noi, hai să-i dezumflu îngâmfarea și ignoranța cu un verset: „Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa,
pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.
” Deuteronom 32:7 Nu de altceva dar și eu am crezut la fel și am fost dezumflat la vreme. Asta am făcut azi, am socotit ani, pentru a ajuta cugetul bun să lupte cu gândurile rele, pentru a dărâma izvodiri ale minții pentru a semăna un cuvânt bun care la vreme potrivită va rodi.

Slăvit să fie Domnul!



Domnul se miră că nimeni nu mijlocește

1 decembrie 2020

….Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire.  El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. …” Isaia 59:15-16
   „Pentru ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat?” Isaia 50:2
     Starea religiei pe vremea prorocului Isaia, adică „pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.” Isaia 1:1 era catastrofală. Și se strica mereu.
      De la Ozia, care atunci „când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la pieire” încât „a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului Său, intrând în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii” (2 Cronici 26:16) (și de aceea a ajuns lepros), continuând apoi cu fiul său Iotam, pe vremea căruia „poporul se strica mereu” și culminând cu Ahaz care „n-a făcut ce este bine înaintea Domnului” și ale cărui păcate sunt o lungă listă:
a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, 
 a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom
-a trecut pe fiii săi prin foc,
 aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde
-a trimis să ceară ajutor de la împăraţii Asiriei. 
– avusese o purtare fără frâu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului.
-a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai-marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei, dar nu i-a ajutat la nimic. 
-a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.  A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.
 Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu.
a închis uşile Casei Domnului, şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului 
a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei.
-a mâniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.
” 2 Cronici 28 vedem un lung șir de păcate și ani mulți în care închinarea de la templu a fost cu totul abandonată.
   E evident că nimeni nu mai putea să mijlocească când templul era închis, și uneltele pentru jertfă au fost distruse. Acesta este mediul în care Isaia este chemat să profețească și să arate cum Domnul se miră că nimeni nu mijlocește și întreabă de ce nu este nimeni când vine.
    De ce se miră Dumnezeu?
     Să înțelegem puțin protocolul cerului: Dumnezeu are milioane de miliarde de îngeri care stau organizați în sistem militar și așteaptă ordine. „Îngerii sunt duhuri slujitoare…”.
     Îngerii slujesc lui Dumnezeu în primul rând pentru că ascultă de poruncile Lui și apoi ne slujesc nouă pentru că așa scrie „….trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea.”
     Protocolul curții cerești e clar, sunt câteva reguli de netrecut:
nici un om nu primește fără să ceară, scrie în multe locuri
          -„nu primiți pentru că nu cerețI
          -„bateți și vi se va deschide”
          -„cine cere capătă”
ce se întâmplă acum în cer când cineva cere ceva? Fiți foarte atenți: când acum cineva cere ceva după voia luI Dumnezeu, rugăciunea lui, făcută în numele mijlocitorului Isus este dusă înaintea Tatălui și Tatăl se bucură să răspundă imediat, trimițând numărul corespunzător de îngeri specialiști pe problemă să răspundă rugăciunii.
Acești îngeri vor împleti împrejurări și vor provoca ocazii pentru ca lucrurile cerute să aibă loc, să se petreacă.
-„dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă
    Dumnezeu se bucură să facă bine, se bucură să I se ceară, se bucură să I se mulțumească, se bucură când fiii Săi apelează la El și de aceea le răspunde.
     Capacitatea de binefacere a lui Dumnezeu  e uriașă și oricine apelează la ea este răsplătit. Dacă cineva cere ceva după voia Lui.
      Când nimeni nu mijlocește, Dumnezeu se miră. Se miră pentru că pe îngerii Lui n-are la cine să-i trimită, se miră că oamenii creați de El nu apelează la această nemaipomenită forță de reacție care sunt legiunile de îngeri. 
      Să nu vrei să beneficiezi de acest potențial de slujire care sunt oștile de îngeri e chiar un lucru de mirare.
      Pe vremea lui Isaia, ani la rând ușile templului au fost închise, nu făcea nimeni jertfa de ispășire anuală, nici sărbătoarea azimilor, nici a corturilor, nici jertfe pentru păcat nu se aduceau. Nu se făcea mijlocire. Poporul ajunsese îmbibat cu „cultura” neamurilor pe care le-a nimicit Domnul dinaintea copiilor lui Israel, poporul devenise îmbibat cu idolatria canaanită.
      Dar oare astăzi nu e la fel? Un pic nu și un pic da.
     Nu e la fel astăzi pentru că la întrebarea retorică „de ce mijlocește nimeni?” răspunsul dat este: „Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor şi neprihănirea Lui Îl sprijină.” De la Domnul Isus încoace noi avem un templu întotdeauna deschis: cerul. Ștefan l-a văzut: „iată văd cerurile deschise„, un templu pe care nici un împărat nu poate să-l închidă (și nici un virus) și un Mijlocitor care nu poate fi intimidat și nici dat afară din templu sau înlocuit, (cum a vrut să facă Ozia).
        Noi îl avem pe Domnul Isus Hristos ca mijlocitor. Și mai avem o Cale nouă și vie care nu poate fi închisă, ca să ne apropiem de acest Scaun al îndurării, al mijlocirii, al cererii.
     Aceasta este sursa ascunsă a puterii noastre: rugăciunea și prin rugăciune avem ajutorul unei armate de slujitori nevăzuți, dar perfect organizați.
     Îngerii care au închis gurile leilor, care au dirijat prepelițe și corbi, care au ghidat peștele cel mare, îngerii care au fost prefăcuți în vânturi de au despicat Marea Roșie, îngerii care au dărâmat zidurile Ierihonului, care au ucis pe canaaniți și pe asirieni, îngerii care au deschis închisoarea lui Petru și au scuturat muntele cel mare de la Filipi, acești îngeri sunt și azi la datorie și așteaptă ordinele lui Dumnezeu declanșate de rugăciunile tale.
     Acesta e protocolul: „Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc.” Daniel 9:23 Când cineva respectă acest protocol, când deschide gura să se roage, Dumnezeu trimite îngerii la slujire. Fără rugăciune, nimeni nu primește nimic.
     O de am înțelege cât de mult îi place lui Dumnezeu să binecuvinteze.
Te îndemn înaintea îngerilor” spune Pavel lui Timotei. Noi trăim și suferim pentru ca îngerii să poată să învețe înțelepciunea nespus de felurite a lui Dumnezeu, nu putem fără ei, ei învață de la noi, privesc la noi, doresc să privească și ne slujesc. De aceea îngerii trebuie să audă mai întâi rugăciunea noastră în cer, mai înainte ca să asculte porunca trimiterii la slujire.  Ei sunt robi, noi fii.
     E la fel un pic astăzi ca pe vremea lui Isaia, căci prorocii mincinoși fac ca și fariseii: „închid calea oamenilor spre Împărăția cerurilor, nici ei nu intră, nici pe alții nu-i lasă.” Teorii care te îndepărtează de rugăciune, îngâmfări, mândrie, lipsa conștienței voii lui Dumnezeu și lipsa conștienței pieirii lumii, închid nu cerul, ci închid gurile care ar trebui să se roage. Dar de fiecare dată când cineva citește, se pocăiește și crede Cuvântul, când începe să se roage, primește răspuns: realizează imediat efectele cohortei nevăzute de îngeri la datorie.
       Roagă-te pentru orice lucru crezi că lui Dumnezeu i-ar place, dă-te lui Dumnezeu și El te va lua lângă El, la lucrul Său!

        


Adunare 29 noiembrie 2020

29 noiembrie 2020

Doar două feluri de creștini

22 noiembrie 2020

…sunt în lume: creștini care iubesc venirea Domnului și ceilalți.
Aș spune fără îndoială că secretul angajamentului creștin este credința acestei învățături a iminentei reveniri a Unsului lui Dumnezeu.
Ajungerea la această încredințare și asumarea ei vizibilă prin schimbarea conduitei conform ei, am putea numi că este Învățătura care duce la evlavie (angajament), după formularea apostolului.
Când aștepți pe Domnul, toate se schimbă în viața ta.
În primul rând gândirea.
Apostolii aveau ca obiectiv ajungerea de către toți cei învățați de ei să cunoască în detaliu toate aspectele acestei autorități(puteri) și veniri a Domnului. Să vedem cum făcea Petru acest lucru.
….v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.” (2 petru 1:16) Explicarea acestei învățături de către apostol a fost un proces de construcție a imaginii, de „zugrăvire” a evenimentului venirii Domnului, ca regia unui film, de învățare a evenimentelor care vor fi.
Când erau pe muntele Hermon, lui Petru, Iacov și Ioan li s-a arătat o mostră din această glorie, iată cum descrie Petru în continuarea textului, ziua aceea a schimbării la față: „Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă (glorie), atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.  Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.” (2 Petru 1:17-18)
Dar lucru uimitor, Petru nu socotește această revelație ca ceva extraordinar și nu insistă asupra ei, ci insistă în continuare asupra a ceva ce ne este tuturor foarte accesibil, dar „mai tare„: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” (2 Petru 1:19) Deci „cuvântul prorociei” adică partea profetică a Scripturilor, textul scris este mai tare decât revelația lor de pe munte, decât ascultarea directă a glasului divin și acest text scris este lucrul spre care trebuie să fim focalizați.
Care este acest „Cuvânt al prorociei„? Este acest Cuvânt (așa cum ar crede unii din cei afectați de maladia carismatică) alcătuit din revelații spuse de tot felul de oameni „inspirați” din zilele noastre?
Nicidecum. Cuvântul prorociei este alcătuit „din Scriptură” textul explicativ în continuare nu lasă dubii: „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură….” 2 Petru 1:20
(Iar în altă parte scrie despre Scripturile lui Pavel și ale apostolilor și „celelalte Scripturi„, adică Vechiul testament, toate sunt Scripturi. Dar să nu divagăm.)
Cuvântul prorociei este acea parte a Bibliei care scrie despre viitor, despre ce va fi, cum va fi în viitor
Deci, „Cuvântul prorociei” este alcătuit din partea profetică a Vechiului Testament împreună cu partea profetică a Noului Testament. Ele se completează și se explică una pe alta.
Care este partea profetică a Vechiului Testament? În primul rând Profeții numiți Mari (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel) care au în total 5 cărți și ceilalți 10 profeți mici. Apoi există părți profetice importante în Psalmi („David era și el profet„), în cărțile lui Moise, chiar în Iov și în celelalte cărți. Trebuie să luăm aminte la aceste părți.
Care este partea profetică din Noul Testament? Multe bucăți din Evanghelii, din epistolele lui Pavel, ale lui Petru, Ioan și Iacov, din Iuda și cartea Apocalipsa integral. Și la acestea trebuie să luăm aminte.
Dragii mei, am un îndemn pentru voi toți: citiți profeții, vizualizați evenimentele pe care le trăim acum și cele care vor urma, toate au legătură cu Unsul, Unsul care va veni în Glorie! Nu vă amăgiți cu un Isus mistic, un Isus al inimii, un Isus care nu te pune să înveți, să citești, să crezi ce citești, un Isus de care nu ți-e nici frică, nici drag și pe care nici nu-l aștepți. S-ar putea să fie „alt Isus”!
Când conștientizezi că viața în carne este trecătoare, că trăim într-un cadru istoric scurt și într-un cadru moral viciat îngrozitor, că semenii din jur și noi împreună cu ei trăim într-un cadru moral alterat de părerile noastre despre etică, nu croit de standardul lui Dumnezeu, îți pui gândirea pe coordonate bune și te pocăiești.
(Să divaghez puțin: pocăința e prilej de mare bucurie în cer. Povesteam acum câteva seri la masă cu niște musafiri despre rugăciune. Le-am spus că „da, Domnul știe de ce avem nevoie, dar nu ne dă, dacă nu cerem. Este un protocol ceresc care trebuie respectat pentru ca îngerii să învețe ceva de la noi, de la Adunare: Dumnezeu stă pe tron, Domnul Isus stă la dreapta Lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi, iar armatele de milioane de miliarde de îngeri stau în fața lor și așteaptă ordine. Când cineva se roagă, dacă este curat la suflet și rugăciunea lui face parte din miliardele de variante posibile ale Planului divin, Domnul Isus o duce la Tatăl, arată că acel ce s-a rugat a parcurs curățirea cugetului („sângele stropirii”) și odată rugăciunea auzită în tot cerul, Dumnezeu dă ordine la câți îngeri trebuie să meargă să împletească împrejurările pentru împlinirea obiectivelor acelei rugăciuni. „dacă cerem ceva după Voia Lui ne ascultă”. De detalii se ocupă îngerii, ei sunt „duhuri slujitoare trimise să slujească celor ce vor moșteni mântuirea„.
Dar dacă cel care se roagă nu este curat, nu s-a pocăit el însuși? Atunci, folosind imaginea și limbajul vechi-testamental, neavând parte de veșminte albe (cuget curat), „stropite cu sângele Mielului” (mărturisirea păcatului și regretul) până la „efectuarea” acestei „proceduri” rugăciunile nu sunt ascultate, acea persoană nu este „a lui Hristos”. Doar după ce cineva se încredințează lui Hristos, „printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” mărturisindu-și și regretându-și păcatele”, doar după aceea este curățit și se bucură de privilegiul de a-i fi ascultată rugăciunea. Însăși această primă rugăciune de pocăință, venită din zbuciumul unei conștiințe frământate este un mare prilej de bucurie pentru cer: pentru îngeri, pentru Fiul, pentru Tatăl. Gata divagarea.)

Să mă întorc la subiectul celor două feluri de creștini: cum sunt ei, ce fac ei, prin ce se deosebesc:

Creștinii care iubesc venirea Domnului…

…. trăiesc cu conștiența acestei glorii cerești, atât de bine prezentată și explicată în Scripturi, așteaptă această glorie, se pregătesc pentru ea, sunt gata să sufere, dar să nu renunțe la speranța aceasta. Acești creștini sunt total împotriva oricărui fel de glorie pământească, de mândrie sau de îngâmfare pentru ceva din veacul de acum.
Creștinii care iubesc venirea Domnului nu se tem nici de moarte, știu că „ar fi mult mai bine„, că moartea celor iubiți de Domnul este „scumpă înaintea Domnului” și că dacă se merită să mai stea în trup este pentru că mai au ceva de lucru pe aici.
Cei ce iubesc venirea Domnului așteaptă răsplătirea Lui și răzbunarea Lui, de aceea nu se vor răzbuna pe cine le face rău și nu vor căuta răsplătirea vreunui bine, nici măcar cu câte-un pic de slavă deșartă, renume sau recunoaștere de merite.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor evita în orice situație publicitatea, promovarea numelui lor sau cu mult mai rău, promovarea altor nume decât Numele Stăpânului.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor lua aminte la Cuvântul prorociei, cum a zis apostolul Petru, un om care a stat în preajma Domnului Isus și a învățat accentul pus de Domnul pe „toți prorocii”, pe ce au scris prorocii. (Ca o altă paranteză: evreii ortodocși de astăzi nu-i studiază pe prooroci, ei studiază Tora și talmudul și alte scrieri.)
Nu am epuizat subiectul, am exemplificat.

Creștinii care NU iubesc venirea Domnului

…sunt toți ceilalți.
Nu, desigur ei nu vor spune cu voce tare că nu iubesc venirea Domnului, dar tot felul lor de viață va arăta că văd acest eveniment ca un moment foarte îndepărtat în timp, ca și moartea lor dealtfel.
Ca să poată trăi cum vor, dar mai ales ca să le înflorească lor afacerile religioase și mai nou, politice, așa-zișii creștini care nu iubesc venirea Domnului se ascund după 2-3 versete și înlătură tot „cuvântul prorociei” la care ei zic că nu trebuie să luăm aminte.
Înlăturând cuvântul prorociei, lași mintea pradă unor „învățături ale demonilor„, evanghelia prosperității, teoria evoluției, toate vin în loc.
Mai ales teoriile evoluției, ale progresului lumii, ale viitorului luminos al omenirii sunt încurcate grozav de „iubirea venirii Domnului”.
O lume evoluată, urbanizată, computerizată își cere „biserica” pe măsură, evoluată, o biserică care are drum în față. Chiar o biserică de la noi din oraș, în disperare după enoriași potenți financiar se întitulează „biserică urbană”…
….nu ca celelate 30 din oraș, care desigur sunt rurale. (Cele 4 conturi IBAN pentru „Donează!” de pe prima pagina ne arată clar că ei și cei ce conduc astfel de biserici, n-au nimic de-a face cu cel ce a zis: „voi cheltui prea bucuros din ale mele!”.)
Când vrei să faci bani din religie nu poți cere pur și simplu oamenilor „dați-mi bani”. Le vei prezenta proiecte, lucrări, investiții, vei cere pentru Domnul, ei vor umple borcanul din care tu-ți vei linge degetele zilnic. Asta nu poți să faci dacă lași ca învățătura venirii Domnului să fie propagată. Păi dacă vine Domnul, de ce facem biserici de milioane de Euro bucata? Sunt bune și săli simple sau case. Și bani mai puțini.
O incursiune istorică. Comuniștii au interzis subiectul venirii Domnului, al veacului viitor, au schimbat cuvintele cântărilor, au interzis să se vorbească despre judecata viitoare, în general la „ședințele de orientare” pastorii erau prelucrați cu viziunea partidului comunist pentru o lume aici și acum, nu pentru gloria Împărăției care va veni, nici pentru slujirea Unsului care a fost făcut moștenitor al tuturor lucrurilor.
Există un anume fel de constrângere datorată faptului că vorbitorul este nevoit să placă celor ce-l plătesc. (Această constrângere eu nu o am și este principalul motiv pentru care am urmărit să câștig suficient încât să nu mă poată cineva manipula financiar.) Când depinzi financiar de auditoriu, vei nuanța subiectele vorbirilor spre intensificarea aplecării ascultătorilor spre „dărnicie”, spre „donează”, spre „jertfe ca acestea Îi plac” deși tu știi că de-acolo-ți vine venitul. Poate ești bine intenționat și vrei să-l slujești pe Domnul, dar dacă iei bani pe ce vorbești ești conștient că orice subiect asemănător cu răpirea iminentă sau „va veni ca un hoț” ar frâna impulsul de donator al celui cu astfel de credințe. Și atunci taci.
Ocolești subiectul. Ești creștin de celălalt fel. Este pocăință și pentru asta.
Aceasta a fost jertfa mea de seară, socotiți-vă fiecare din ce categorie faceți parte!
Peste două săptămâni merg la o operație și mă gândeam zilele trecute: dacă mor, cu ce rămân, ce las în urmă, cu ce plec la raport? Folosește cuiva ce am scris? (Riscul să mor e mic, dar există, ca la orice operație.) Am scris enorm de mult pe acest blog despre răpire, despre venirea Domnului, despre semnele sfârșitului, am scris fără bani și fără plată. De acest lucru știu că Stăpânul Meu se bucură și-i place.
Cred cu tărie că a merge pe calea Domnului înseamnă a urca niște trepte de înțelegere, nu a fi catapultat în stări mistice. De aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Am fost toată tinerețea atât de aburit cu teorii mistice despre „oameni sfinți care emană puteri și numai când stai în prezența lor”, încât după epuizarea prea multelor verificări (în care nu am dat decât de grupuri de naivi care se amăgeau reciproc) am verificat cu Biblia cântarul prost din mintea mea și l-am aruncat din cap. Repet: de aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Asta văd că făceau Petru, Pavel, Domnul Isus, toți învățau, citau, explicau Scripturile. Construiau așteptarea.
Nu am scris nimic despre denominații pentru că cei ce iubesc venirea Domnului, iubesc și Cuvântul Domnului, Cuvânt care arată clar cât de mult urăște Domnul despărțirile.


Dacă Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei ….și-ar fi făcut partid politic

18 noiembrie 2020

M-a sunat prin septembrie un prieten, pastor, să mă întrebe ce părere am eu: un cunoscut de-al lui i-a propus să se înscrie și să fie șef regional al Noului Partid Politic al pocăiților, Alianța Renașterea Națională, ARN. (Asociere nefericită, noul virus din 2019 este un virus ARN, cine-a știut?)
I-am spus prietenului că am o părere foarte proastă și i-am citat instant versetul din titlu.
Domnul Isus putea să le spună apostolilor: mergeți în toată lumea și faceți un partid politic, să ajungeți voi în locul Senatului Roman și al Cezarului, să faceți din lumea asta rea o lume bună.
Putea, nu?
Nu să-i trimită „ca pe niște oi de tăiat„, să sufere fără împotrivire, să fie blânzi cu toți, în stare să învețe pe toți,… Divaghez, sunt maestru în puține lucruri, dar în divagare excelez.
Vorbind cu prietenul meu, mi-am amintit de articolul scris acum 9 ani, când un concitadin a vrut să-și facă Partid Politic, nu mai știu ce s-a ales cu el (de partid), a chemat și un „preot” să le facă sfeștanie la idee.
Acum două săptămâni se zvonea că va fi iar închisă circulația, iar eu aveam niște treburi prin vestul țării. Am plecat la Oradea joi 5 noiembrie 2020 și între două vizite la două firme, un colaborator (credincios) de la una din firme m-a dus până la o librărie creștină, în apropiere mai era una. Am cumpărat multe cărți de la prima, printre ele și o cartea plină de bravadă despre înfrângerea Goliatului norvegian.
Brusc mi-a năvălit în minte discuția cu prietenul meu pastor (da, am prieteni pastori, chiar dacă sunt total în dezacord cu ce fac ei, le-am spus și le repet des), era un fotoliu în librărie, lângă un geam și m-am scufundat în el. (Ca să vă dați seama cât e de căutată cartea creștină, timp de o oră nu a mai intrat nimeni în librărie.) Eu citeam, masca de pe față mă incomoda grozav, nu puteam să respir, am lărgit-o puțin, deși vânzătoarea era dincolo de perete, n-am vrut să dau jos masca. Pagini după pagini de merite înșirate, cum „David l-a învins pe Goliat”.
Normal, știm cu toții că la o vreme după asta, David a ajuns împărat.
Dar nu și-a făcut partid politic.
Partid, partide.
Păi, dacă în religii avem partide, de ce să n-avem în politică?
Nume nenorocite.
Ca țiganii, că dacă unul și-a botezat pruncul Mercedes, de ce să nu-și boteze celălalt fata Vulcanizare, că se vor potrivi odată?
Cât de departe sunt acești oameni de simplitatea biblică: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17
Nu în numele unui partid politic, nu în numele unei partide religioase.
Nu avem voie să ne dăm alte nume.
Partizanismul religios, asumarea, purtarea de nume diferite este cea mai mare rușine a unui creștin, renunțarea la numele Stăpânului său.
A fost aspru criticată de apostol la 1 Corinteni 1, dar se pare că a scris degeaba apostolul de atunci pentru acești analfabeți biblici cu pretenții sforăitoare de acum.
Să vrei să-ți faci colibă cu zorzoane în această lume în care crezi că „este bine să fim aici”? Mare nebunie.
Am plecat spre librăria a doua aflată la 200 de metri de prima, o librărie mai mică de unde am cumpărat două cărți de Amir Tsarfati, evreul creștin care explică atât de bine evenimentele sfârșitului.
Început de noiembrie, dar încă cald.
În timp ce eram în această a doua librărie, mult mai mică, i-a sunat telefonul vânzătoarei. Am auzit-o oftând, apoi plângând: „a murit?”, murise pastorul de la biserica Tabor, din apropiere. Covid. Am schimbat câteva vorbe cu vânzătoarea încercând s-o mângâi, era evident îndurerată. Soția pastorului murise doar cu o săptămână înainte. Trist și dureros.
Am plecat cu gustul și mirosul morții în minte, simțeam mirosul toamnei în nări, n-am covid, ce bine. Ce ridicol mi se părea și Davidul român și Goliatul norvegian în anticamera morții în care trăim, în acest „prag de veșnicie”, nu știu ce poet e zis, dar e frumos.
Ce tristă dezertare de la ținta la care am fost chemați, să faci partide, de parcă nu-s destule.
I-am scris recent prietenului meu, pastorul. Nu s-a înscris, dar „ajută”.
„E păcat?” Mă întreabă.

Pe câți pot, lămuresc, pe cât mai puteți lămuriți și voi.
Vă las cu o imagine,

cu un verset,
Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
și cu un link:
De ce nu fac politică?
din care citez, pentru grăbiți: „Să te cobori din această stare la aceea de chibițar de filozofii  politice este o abdicare absurdă, ilogică de la poziția la care am fost ridicați.
Noi avem pârghii mult mai puternice. ”
Dacă poporul meu se va ruga….!” (nu dacă va face manifestații și marșuri) se va mișca ceva la ordinul Celui ce mișcă tot. Pentru toate aceste forțe nu sunt fără însemnătate, îndemnul de a ne ruga pentru împărați este ”înainte de toate”.
Așa că dacă până acum ai alunecat imediat pe panta protestului politic nu te mira dacă nu ești mulțumit de cei ce te conduc. Ia roagă-te și Domnul îți va da și mulțumire(pentru toate lucrurile)  și dacă va fi după Voia Lui îți va da și pace și prosperitate în țară. Dar de multe ori conducătorii răi sunt pedepse. Iar pentru că locuim ca Lot în Sodoma, devenim părtași pedepsei cetății care poate ne-a chinuit sufletul, dar nu i-am vestit pocăința și suntem părtași la vinovăția ei. Și casa lui Lot a ars în Sodoma.









Școala online înseamnă „homeschool”, școala de acasă

14 noiembrie 2020

Și adunarea online înseamnă tot un fel de adunare de casă.
Și în toată grozăvia asta cu Covidul găsim și lucruri bune: familia iese în avantaj.
Da, familia aia care a pierdut la referendum, familia care de 100 de ani încoace este în defensivă pe toate fronturile a primit un puternic impuls, suntem păziți de jandarmi să stăm în casă.
Părinții cu copiii, cu bunicii.
Lois și Eunice au timp să-l învețe pe Timotei din pruncie Sfintele Scripturi.
De când am scris celălalt articol despre subiect, mă tot gândesc la noua conjunctură: noua distanțare socială este un semn al încă unei bunătăți a Domnului față de oameni.
Cât de trist a fost atunci când după Babel, sute de familii, frați, surori, cumnați, n-au mai putut comunica, s-au împrăștiat.
Ca acum într-un fel.
Dar orice împrăștiere are un scop clar în Planul Tatălui:ca oamenii să caute pe Dumnezeu„, de aceea există limite, hotare, limbi, granițe, vămi, distanțe și distanțări.
De aceea există și Covid.
Să fim conștienți că această pandemie nu ne-a închiscalea cea nouă și vie„, nu a tăiat „ancora care pătrunde până dincolo de perdea” și nu a oprit slujba de Mijlocire a Marelui nostru Preot.
Avem voie să citim Biblia, acum avem și timp, avem voie să ne rugăm, acum avem și de ce, avem voie să mărturisim oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, acum au și întrebări.
Pandemia, da, este o catastrofă, dar nu pentru cine are viață veșnică.
Pandemia este o ocazie, o oportunitate, trebuie prinsă. O oportunitate de a întări familia, legăturile, de a spune „împăraților” așa cum scrie la Psalmul 2: „…împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune!
Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
11 Slujiţi Domnului cu frică
şi bucuraţi-vă, tremurând.
12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie
şi să nu pieriţi pe calea voastră,
căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toţi câţi se încred în El!

De 100 de ani încoace împărații pământului au scos din școli educația creștină, ca să scape de „lanțurile” divine, să le rupă legăturile oamenilor cu divinitatea.
Acum Dumnezeu îi înspăimântă cu urgia Sa.
Acum Dumnezeu îi scoate pe copii din școlile fără El.
În ultimele decenii bisericile s-au transformat din locuri de cercetat și analizat Cuvântul lui Dumnezeu și au ajuns locuri de distracție, de bâlci și de discotecă.
Acum Dumnezeu îi scoate pe oameni și din aceste discoteci.
De la creație, de 6000 de ani, Dumnezeu a procedat la fel, și-a împletit iubirea dăruirii și abundenței cu asprimea pedepsei și urgiei, dar strict în această ordine: mai întâi iubirea, apoi asprimea.
Mai întâi încântarea copilăriei, apoi asprimea bătrâneții.
Mai întâi a scos un popor din Egipt, apoi a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Mai întâi i-a dat timp Isabelei să se pocăiască, apoi a aruncat-o la pat că n-a vrut să se pocăiască.
Și noi, și împărații, și toți oamenii să luăm aminte la căile lui Dumnezeu, să le înțelegem și să nu ne răsvrătim, nici față de El, nici față de robii Lui, dregătorii, nici față de Cuvântul Lui și de cei ce-l proclamă.
Covid există, mor mulți de Covid, chiar credincioși.
Dar moartea nu este sfârșitul nimănui, istoria cuiva nu se încheie prin moarte, fiecare om va învia.
Și Elisei a murit, și Daniel, și Ieremia au murit. Ei ne așteaptă pe noi.
Viitorul lor și al nostru va fi împreună, ei nu au căpătat încă răsplata pentru lucrul lor, nici noi.
Dar răsplata va fi numai după trudă, după osteneală.
Va fi răsplătit doar cel ce va fi socotit rob bun, slujitor bun.
Fă și tu dragul meu slujba pentru care vei fi socotit bun: să pui în mintea celorlalți planurile, gândurile, dorințele lui Dumnezeu, Cuvântul Său!
Singura ambiție care merită să te anime.









Fișa de domiciliu obligatoriu a lui Traian Dorz

12 noiembrie 2020

Între 1954-1956 poetul Traian Dorz a fost dus în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, satul Dropia.
În memoriile lui, poetul descrie pe larg această perioadă.
Pe saitul CNSAS au fost publicat fișele tuturor strămutaților.


Înregistrare adunare 20 septembrie 2020

9 noiembrie 2020

Asistăm la construcția încă unei identități religioase: …(zona) Genesis

8 noiembrie 2020

De parcă nu erau destule!
De data aceasta o identitate construită politic, nu-mi cereți detalii, sunt nevoit să declar la timp, pentru ca să nu-mi zică cineva după aia că am zis după ce s-a petrecut. Se petrece.
Nu e cult, nu e sectă, nu e asociație, nu e mișcare, nu e „fundație”, obișnuitele ambalaje cu care se îmbrăcau ideile, pentru a fi livrabile.
De data aceasta regizorii identitari invită deșănțat „prinții și prințesele” să facă parte dintr-o comunitate virtuală: Genesis.
E întotdeauna folositoare o comunitate, se adună destui să poate scoate forțat pe „infractor” din sinagogă, să-l poată duce pe sprânceana muntelui, să facă de-o gloată la nevoie, să poate striga copleșitor: răstignește-l.
Nu știm de ce sau știm, dar întrebăm: Mântuitorul de ce n-a pus de-o gloată, ci de-un grupușor? Dintre ei, unul era vânzător, ales special, să ne fie pildă.
Alți doi se gândeau la șefie, unul purta sabie și trăda, așa că au mai rămas opt, fricoși și ei, că au fugit toți, nu gloate, nu „prinți și prințese” ci „nepricepuți și zăbavnici cu inima”.
Ascultați vă rog felul cum sunt lingușiți ascultătorii, să nu vi se facă rău….

Să analizăm puțin: apostolul ne-a dat instrucțiuni clare ca lumina SUB CE NUME avem voie să facem tot ce facem: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta,  faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17 De aici deducem că nu avem voie să luăm alt nume, să ne dăm sau să acceptăm să ne fie pus un nume străin de cel al Domnului Isus, numele de creștin.
Acest ordin a fost încălcat de la început la Corint: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. 11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” 1 Corinteni 1:10-13
Nu vor fi „zone” și „colțuri” la Dumnezeu și nu sunt.
Acuma, dacă cultele clasice de 1000 de ani și-au luat nume, după aplecare: ortodox (drept credincios) sau catolic (universal), cele de mai târziu, după oameni (calviniști, luterani) sau practici (baptiști, penticostali), iar cele mai recente, după …buget: (harvest-metanoia), după vre-un învățător cu șarm (cireșarii) iată că apare prima comunitate virtuală prin excelență, dirijată și construită pe principii psihologice, cu markeri identitari, denumire și balast emoțional ca să stea corabia drept.
L-am observat pe actor de ceva timp și am săpat un pic, prea semăna cu omul care m-a lăudat și cu omul care îmi scrie, avea ceva din amândoi.
Misterul s-a lămurit, toți 3 provin din Biserica CDE nr 2 din Craiova, probabil o pepinieră de investitori imobiliari în cartiere cerești.
Trecut la baptiști prin hirotonisire pe sub mâinile unui alt securist ordinat notoriu („fratele său” și al lor, IȚ) viitorul cartierul ceresc Genesis se vrea parte din Uniunea baptistă, ceva așa, un fel de palat pentru prinți, un cartier rezidențial prin vechiul cartier mai muncitoresc.
Cu siguranță fiul fostului turnător care conduce vechiul cult, are ordine precise pentru a aproba fuziunea.
Doamne ferește-ne de rezerva mondială de Hristoși falși!

Leacul, dragii mei la toate aceste epidemii religioase este Cuvântul lui Dumnezeu care interzice să ne dăm alte nume decât numele de creștin.
Citesc la comentarii cum din toate colțurile țării se declară adeziunea la Genesis. Multe din aceste adeziuni sunt false și dirijate desigur, dar se prind în lipiciul scârbos al limbii rele și albine, nu doar muște.

Pentru un penticostal de exemplu, cu părinți baptiști și bunici ortodocși, nu este nici o problemă ca pruncii să-i „meargă” la Cireșari și nepoții la Genesis, că de fapt nici nu mai „merg” din fața tastaturii. Nenorocite nume.

Cine înalță în acest Babilon Cuvântul lui Dumnezeu și cine mai ține numele de creștin?


„Controlează Dumnezeu viața ta?” …un medic vorbește despre coronavirus

8 noiembrie 2020

Dumnezeu este suveran, El stă pe tronul universului și controlează toate lucrurile, inclusiv virușii.
Dumnezeu nu stă undeva în cer, îngrijorat că un virus a scăpat de sub control, ci de fapt Dumnezeu „întâmplă” istoria, prin orchestrarea tuturor lucrurilor, atât bune, cât și rele. ….Întrebarea nu e dacă Dumnezeu controlează virusul sau nu, ci dacă Dumnezeu controlează viața ta…”
De pe Antena 1, via Facebook.


Citiți pe subiect mai multe postări despre logica și justiția divină:

Dumnezeu a trimis pandemia.
Cum va declanșa Covid-19 emigrarea evreilor din Vestul Europei și America spre Israel?
Trăim sfârșitul perioadei pedepsei descrise de profeți
Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt.


Istoria fariseilor

2 noiembrie 2020
O prezentare video condensată, de 15 minute, a apariției fariseilor, acum 2500 de ani, pe vremea lui Isaia.
Prezentare: Istoria fariseilor (originea lor)

„După câtăva vreme, pârâul a secat.”…de la Cherit la Sarepta

30 octombrie 2020
…despre atitudinea creștinului prin urgiile trimise de Dumnezeu peste toți oamenii. Sau ce faci când se schimbă împrejurările?

Seceta de 3 ani și jumătate din Israel, de pe vrema lui Ilie a fost o urgie, o pedeapsă a lui Dumnezeu peste împărăția vinovată.
Nici Ilie n-a scăpat de urgie, de secetă, deși el a vestit-o, mai mult, el însuși s-a rugat să nu plouă.
Ilie…s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.” Iacov 5″17
Cum vine asta? Nu s-a rugat să plouă? Nu a făcut slujbe și incantări, invocări pentru a aduce ploaia?
Nu, deloc.
Dar să mergem un pic în spate, în istoria ploii peste țara cea minunată ca să înțelegem de ce s-a rugat Ilie să nu plouă.
Între binecuvântările din Deuteronom apare ploaia:”Domnul îţi va deschide…. cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme.” și între blesteme apare seceta: „Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere…” Deuteronom 28:12,24 Blestemele peste Israel (cele 10 seminții) au venit ca urmare a idolatriei, a neascultării, a încetării slujirii după rânduieli, a lepădării ascultării de leviți și a jertfelor la templu (imaginea slujirii cerești, a celor cerești, care ascultă de Cuvântul venit din ceruri, Noul Testament). Aceste păcate s-au pedepsit în multe feluri, printre care seceta a fost unul.
Așa că atunci când Ilie a cerut secetă peste poporul idolatru, s-a rugat conform voii lui Dumnezeu.Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.
1 Împărați 17:1
Apoi Ilie fuge la Cherit și Dumnezeu începe să-i facă aprovizionarea prin corbi. Corbii mănâncă de obicei carne. Dar de data asta n-o mănâncă, ci o aduc lui Ilie, tocmai ca să i se arate lui Ilie parțial din răsplata credinței, pentru că nici el „n-a primit ce fusese promis” în totalitate, doar un pic.
Deci el cere seceta și el suferă. Își face rău lui însuși. Pentru că chiar dacă naveta corbilor nu ar fi încetat, „pârâul a secat„.
O lecție mare.
Ilie este o imagine spirituală a Domnului Isus, aveau același Duh, „duhul lui Hristos care era în ei” …când „s-a făcut asemenea nouă” căci și Domnul s-a supus acelorași restricții ca și noi, a trăit în trup, a flămânzit, a pribegit, a obosit, a fost bătut și a suportat, mai mult, a fost crucificat și l-a durut.
Apoi, când „seacă toate pâraiele” seacă și al nostru, dar spre deosebire de cei pedepsiți „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9) chiar și atunci când pârâul seacă, ca mai târziu noi să putem învăța, și Domnul Isus să ne poată aminti, cum omul „duhovnicesc” (cel care trăiește ca pildă, pentru a transmite un tâlc, o învățătură) este trimis departe, la canaaniți, la fenicieni, la Sidon, deși „pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.” Luca 4:25-26 Reacția de tip taliban a concetățenilor din Nazaret la scurta vorbire a Domnului Isus a fost o rapidă condamnare la moarte (din care a scăpat).
Întâmplarea, pățania lui Ilie la Cherit a fost profetică, pârâul a secat ca să putem și noi și mai ales evreii învăța o pildă: dragostea de Tată a lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la neamuri. Mai târziu, discret, pe ascuns și Domnul Isus a fost prin părțile Tirului și Sidonului, la neamuri („Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.” ) și apoi Pavel a primit același ordin: „du-te că te voi trimite departe la neamuri.” Salvarea Adunării, a unui popor dintre neamuri era încă parte a Planului ascuns, nedescoperit.
La Capernaum, Domnul Isus a vindecat pe sclavul unui centurion roman, la Tir, pe o femeie siro-feniciană, neamuri.
Și de la Cinzecime încoace tot vindecă: neamuri, popoare, națiuni, din fiecare, un număr mare.
Acuma, cu covidul, iar e „secetă” în lume, iar seacă pârâul, se apropie criza, criză datorată urgiei și urgia venită din cauza păcatului. Cu siguranță corbii, găzduirea la văduva din Sarepta, turta coaptă pe pietre calde și ulciorul cu apă ne sunt garantate.
Că nu va seca pârâul, nu. Dumnezeu vrea să ne dezobișnuim de curgerea monotonă a unei vieți rutinate, în care lipsa de evlavie, sau falsa evlavie(angajament) se pot instala netulburate.
Poate ne gândim că ispita lui Ilie era să se roage să plouă.
N-a făcut-o.
Să n-o facem nici noi pentru Covid.
Cum nu s-a rugat nimeni pentru vindecarea Izabelei sau pentru învierea lui Anania și Safira. Doar un alt Anania, din Damasc s-a rugat pentru un Saul, dar pentru un Saul pocăit.
Covidul este un păcat de moarte (aduce moarte), un simptom al cauzei numită ateism, necredință, disprețuire a lui Dumnezeu de către economiști, comercianți, artiști, de către toată această lume ale cărei „știri” ne invadează creierul. Doar pocăința de aceste păcate este un motiv vrednic de rugăciune, nu înlăturarea pedepsei lor.
Pârâul a secat după planul lui Dumnezeu, covidul a venit tot după acest Plan. „Urgiile lui Dumnezeu nu se tratează cu vaccin, ci cu pocăință.”
Nici măcar cu rugăciune.
Unii zic că, uite, „covidul închide bisericile”. Nu închide cămăruțele de rugăciune și nici „calea cea nouă și vie„. Poate nu-i plac lui Dumnezeu nici bisericile, v-ați gândit la asta? În februarie 2019 când 16 persoane au semnat o scrisoare de informare cu privire la Aurel Gheorghe, m-am uitat la titlurile acestor persoane, toți erau pastori și presbiteri peste….biserici, de fapt peste mulțimi. Acest mulțimi erau credibilitatea lor, sursa lor de autoritate, nu adevărul sau minciuna din gurile lor. Duminică seara m-am uitat pe net la biserici, mai ales la cele din oraș, mai ales la cele din cartier. La una, un vorbitor era supărat pe cei ce arată profetic că se apropie sfârșitul, „nu putem știi zice”, de fapt justifica confuzia. E clar că avea un ghimpe pe Aurel. Apogeul a fost când a zis că „internetul este plin de predicatori…acum cine are un garaj gol, dă învățătură„, și în loc să se bucure de acest lucru, disprețuiește. Ridicolul său era că spunea acest lucru pe internet, dintr-o biserică….goală. Care este diferența dintre o biserică goală și un garaj gol?
Probabil amvonul.
„”….au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă” Apocalipsa 16:9
Poate că probabil Dumnezeu de aceea îi scoate pe creștini din biserici, așa cum l-a scos pe Ilie din văgăunile pârâului Cherit, pentru a merge „departe, la neamuri”, pentru a vesti Cuvântul tuturor adică. Internetul are un mare rol aici.

Pârâul Cherit, o ascunzătoare perfectă a lui Ilie, când a fugit de Ahab

Pârâul Cherit este de fapt un defileu extrem de accidentat, o ascunzătoare perfectă, dacă aveai mâncare și apă.
Concluzie: ce faci când seacă pârâul, când se schimbă împrejurările? Sau ce nu faci?
1. Nu te rogi să nu se schimbe.
2. Nu te gândești la corbi, la vechile împrejurări binecuvântate, nu încerci să le prelungești.
3. Nu faci provizii de apă.
4. Asculți când Dumnezeu îți spune să pleci „la neamuri” și pleci imediat, adică te adaptezi noilor împrejurări.


„Să locuiască singur!” …carantinarea în Biblie

28 octombrie 2020
O analiză biblică a carantinării, izolării sau distanțării sociale ca măsură pe protecție socială de-a lungul istoriei lumii. Boala a venit ca pedeapsă a păcatului, dar măsurile de protecție sunt prescrise de Dumnezeu pentru ca cei ce ascultă de El să poată fi protejați prin ele.

Scriu din mijloc de pandemie, Clujul a ajuns pe locul 1 în țară la numărul de cazuri de covid. E valul 2 și auzim de tot mai mulți apropiați care sunt simptomatici, izolați, pozitivi sau chiar decedați din cauza acestei epidemii.
Pentru că întâlnesc tot mai des „negaționiști-covid” (cei ce ignoră sau zic că nu există virusul) de multe feluri, (nepunând la socoteală pe ignoranții care dacă nu văd sau nu simt ceva, ei zic că nu este, de parcă virusul ar trebui să poarte chipiu) întâlnesc și „creștini” care nu se tem de virus că ei „îl au pe Domnul care-i păzește”.
Nu scriu pentru ei, sunt destul de copt să-mi dau seama că acest fel de oameni nu sunt în stare să citească un text, scriu pentru cei care sunt în stare, ca să-i înarmez cu argumente pentru a-i putea ajuta pe ceilalți, să le știe cânta „cântece de jale” lângă ei, să-i convingă adică.
Apropo de „înarmarea cu argumente”, câteodată când scriu pe blog mă simt ca un „traficant de arme”, de arme ideologice, de idei care au putere, de argumente adică. Stă scris: „înarmați-vă și voi cu același fel de gândire„, un „fel de gândire, felul Unsului, al Șefului nostru este o armă redutabilă.
(Nu prea am „clienți” la acest „trafic”.)
În tinerețe am cunoscut un astfel de traficant de arme, eram șef de export și traducător trimis de „intreprindere” într-o țară estică (Georgia) la expoziții și contracte. Formam o delegație mixtă, cu un austriac printre noi. Directorul ne spusese confidențial: „cred că omul e traficant de arme, chimicalele sunt acoperirea lui”. I-am dat dreptate directorului, am studiat persoana, emana puterea celui care „are spate”. Și eu „am spate”, scriu învățat, iau din „arsenalul” Cuvântului lui Dumnezeu, scriu instruit și trimis, sper să nu-mi blocheze febeul promovarea datorită termenilor.
În spate, adică în anii trecuți (2015) am scris la vreme și cu vreme despre lepră. Să citiți vă rog cele 3 postări: Rana și durerea (1) unde am arătat ca și cauză a epidemiilor: descoperire păcatului „fiecare își va cunoaște rana și durerea” (Concluzie: „nu pot să fiu liber fără durere, fără descoperirea păcatului!„), Lepra hainei (2) despre contagiozitatea păcatului cu fapta și Lepra casei (3) despre contagiozitatea păcatului comunității.
Revin asupra textelor biblice legate de carantinare.
Să locuiască singur” este prima concluzie și cel mai important aspect pe care-l putem spune celor ce fac pe vitejii cu virusul este cel de la Levitic 13:46 „Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat.  locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.” Deci Dumnezeu a poruncit carantinarea, izolarea, distanțarea socială ca măsură de protecție a celorlalți. Boala este contagioasă prin apropiere și atingere. La fel este și păcatul, contagios prin apropiere și atingere.
Lecția și regula pe care vrea Dumnezeu s-o învățăm și pe care o uităm adesea este următoarea: prioritate trebuie să aibă legătura noastră pe verticală cu El, apoi cu ceilalți oameni. Când uităm și ne găsim satisfacția în relații fără El, ca un Tată înțelept ce este caută să ne atragă, în primul rând stricând aceste relații prin distanțare: limbi, obstacole, granițe, distanțe fizice, limitări, boli, epidemii, etc.
Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă care nu se arată mai adâncă decât pielea şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana A şaptea zi, preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.” Levitic 13:4-5 Vedem deci o „carantină de 14 zile” cu scopul de a opri contaminarea.
Ieșirea din carantină are și ea regulile ei: „Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei….Cel ce se curăţeşte trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă şi va fi curat. Apoi va putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din cort În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.” Levitic 14:3,8,9
Izgonirea leproșilor afară din tabără pentru a nu contamina este amintită și în Numeri 5:2 „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros„,
Porunca se repetăIa seama bine şi păzeşte-te de rana leprei ” în Deuteronom 24:8. Deci nu e vorba ca și în cazul atacurilor inamice sau al opririi ploii că Dumnezeu te va proteja, ci tu trebuie să fii atent.
Un exemple de aplicare a carantinei chiar în condiții de asediu și foamete găsim la cei 4 leproși de la poarta Samariei: „La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri?  Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete şi vom muri şi, dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra sirienilor: dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar, dacă ne vor omorî, vom muri.” 2 Împărați 7:3-4 Deși Împărăția de nord, mergând pe Calea lui Ieroboam, a adoptat închinarea la idoli, s-a îndepărtat de Ierusalim, de preoția levitică, de jertfe și templu, carantinarea leproșilor s-a păstrat, chiar în condiții de asediu și foamete.
Mai mult, regulile carantinei s-au aplicat și la împărați, fără deosebire: „Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului.” 2 Cronici 26:21
Vedem deci lepra și carantina ca fiind în Vechiul Testament exemple reale pentru noi. Din atitudinea lor (de ascultare de data aceasta), ar trebui să învățăm să ne ferim de ignorarea acestor reguli. Distanțarea socială ar trebui să fie prioritate pentru creștini și noi să fim primii care sărim în ajutor celor izolați, pentru a le face izolarea mai ușoară.
Iar dacă noi înșine stăm în izolare: putem citi Biblia, ne putem ruga, putem da telefoane, putem face ceea ce este scris: „Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.” 1 Petru 4:19 Este o suferință după voia lui Dumnezeu și izolarea, cel puțin din două motive. Odată că acest Covid este dat de Dumnezeu ca urgie peste o lume care păcătuiește prin „mulțimi”, prin asociere, prin uniuni care nu îl au ca centru pe El, Voia și Cuvântul Lui. Apoi, că acest Covid este o urgie prezisă de Dumnezeu, printre alte urgii, care de 120 de ani încoace, scot pe evrei în mod forțat dintre neamuri, și-i duc în Israel.
Închei cu o imagine încurajatoare, tot din Biblie. În Matei și Marcu îl găsim pe Domnul Isus în casa lui Simon leprosul din Betania. Îndrăznesc să speculez că a fost un lepros vindecat de Domnul Isus. „Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul” Marcu 14:3 O imagine a viitorului, o imagine a biruinței: un lepros în casă, un lepros vindecat. Căci locul în care erau scoși leproșii, afară din tabără, reprezintă spiritual locul în care a fost adusă jertfa de ispășire, arderea de tot „afară din tabără„. După câteva zile Domnul Isus a ieșit de bună voie în acest loc al rușinii, al izolării, al respingerii, „s-a făcut păcat pentru noi”, pentru a deveni noi drepți prin El. Să nu uităm ceva: în timp ce ucenicii stăteau la masă în casa lui Simon leprosul, după ce Maria a turnat mirul, Iuda a ieșit și s-a târguit la preț cu marii preoți, cu cât să-L vândă pe Isus.
O întrebare a conștiinței: unde este sufletul tău, cu cine ții? Cu Cel izgonit de bună voie, izolat și respins sau cu Iuda și preoții „mari” criminali?
Ai ieșit tu afară din tabără cu Isus cel respins și disprețuit, cu Isus cel părăsit de oameni, cu Isus cel „obișnuit cu suferința”? Sau îți place să te târguiești cu marii-preoți ai acestei lumi, cu mulțimile care strigă „răstignește-l!”, cu cei ce nu-L cunosc?
Ai ieșit tu afară și nominal și efectiv din orice tabără religioasă?


„Emigra-vor evreii?”…din America

25 octombrie 2020
Un articol scris în 1919, de către cel mai mare evreu sionist român, A.L. Zissu, despre emigrarea evreilor din România, văzută de românii de atunci cu neîncredere. Aceeași întrebare se pune despre evreii din America, acum, după 100 de ani. Răspunsul lui Zissu e valabil și pentru ei.

În 1919 evreii trăiau relativ bine în România, statul Israel nu exista, Palestina recent britanică era „o pustietate„, o țărână „înțelenită de milenii” dar despre care Zissu credea (și prezentul, după 101 ani, îi dă dreptate) că se poate ca „acea pustietate trebuie…să renască pentru o nouă menire.
Zissu a fost cel mai mare sionist român. Sionismul, o mișcare profețită de Dumnezeu, un semn pentru noi, această mișcare este înfrunzirea smochinului, semn la care TREBUIE să privim, ne-a spus Domnul Isus asta.
Dovadă că, deși nu era creștin, Zissu a avut acest ideal vizionar este împlinirea visului său după un secol: „poporul acesta…de dorul cărții și al pământului, se va întoarce la obârșie, va emigra. Pacea mai întâi și apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului.” Citiți articolul, dar aplicând în loc de România, America sau statele din vest unde mai sunt evrei.
(Sionism=SIONÍSM s. n. Mișcare politică și religioasă apărută în țările europene la sfârșitul sec. XIX, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei.) sursa: http://www.dexonline.ro



De când Sionismul, ieșind din făgaşul reveriei şi ideologiei pan-evreeşti şi trecând frontierele lumii noastre naţionale, deveni obiectul preocupărilor diplomaţiei mondiale, evreii au început să fie şi ei priviţi printr-o prismă alta decât aceea a raporturilor dintre ei și mediul ambiant, sau a viciilor şi virtuților închipuite sau reale pe cari le-ar manifesta în viața de toate zilele, ce adesea le-a fost impusă de tot soiul de restricții. Popoarele, devenind mai serioase și mai atente, au început să ne scruteze mai cu pătrundere. De unde până mai ieri pojghița în care ne învelise doară imaginaţia lor răutăcioasă, le făcea să întoarcă capul, simulând dezgust, dispreț, astăzi se apropie de noi cu oarecare bunăvoință şi zgâriind pojghiţa, încep să zărească ceva din sufletul nostru, cel adevărat și nepervertit. Când pojghiţa înșelătoare va cădea toată, multe enigme se vor dezlega deodată, multe nedumeriri se vor lămuri, multe calomnii se vor prăbuși şi multe minunății vor apărea înaintea ochilor înmărmuriţi ai popoarelor. Și lumea va rămânea, atunci, buimăcită în faţa formidabilelor valuri de idealism ce spumegă în sufletul torturat al acestui popor de „negustori“, care dacă era în adevăr practic,cum îi merge vestea, sau chiar numai atât cât sunt toate popoarele, ar fi putut de mult să-și transforme iadul în care trăiește, în cel mai fermecător Eden…

Până atunci, însă, mai avem, vai, de purtat încă crucea în spinare.

La noi, clipa de aur a revelaţiei e și mai îndepărtată ca aiurea. Pentru că la noi clișeele învechite cari aiurea încep să fie scoase din circulaţie, mai sunt în plină cinste. La noi, rătăcim și astăzi printre concetățenii noştri creștini, necunoscuţi, nepricepuţi, deci nedoriți. În ţara noastră, cunoscătoare de toate exotismele, planta evreiască crescută sub ochii oamenilor e doar călcată în picioare, dar rămâne străină, cu desăvârşire necunoscută. Așa se explică surâsul ironic al boierilor noștri, când le ajunge la ureche zvonul emigrărilor iminente. Din amabilitate sau din laşitate, ei nu-ți dezvăluie gândul, dar surâsul îi trădează cumplit: „voi, popor de negustori, de oameni practici, veţi abandona oala cu carne şi vă veţi aventura in necunoscut, de dragul unei himere ?! Haida de!

De unde vreţi să știe boierul nostru, că cel mai umil hamal al acestui popor de „negustori“ are în el puterea de a se lipsi de ultimul codru de pâine, spre a procura copilului cărți de şcoală,… De unde să ştie boierul nostru, că cel din urmă telal evreu e capabil de cultul cel mai fanatic al morţilor și momentelor mari din trecutul neamului. De unde să ştie boierul nostru că acest popor de „negustori“ a îndurat și îndură cu stoicism, cu frenezie, iadul pe pământ pentru că nu vrea să se despartă de… biblia lui! De unde să ştie boierul nostru că acest popor… al banului, singur el între toate popoarele lumii, cunoaşte tipul negustorului care strânge averi, numai el ştie cu câtă trudă, pentruca să-și poată îngădui luxul unui ginere savant pe care să-l puie la adăpostul grijilor și pentru a-i da astfel posibilitatea să se consacre exclusiv studiilor sacre! De unde să ştie boierul nostru, că acest popor „interesat“’ și numai el singur între popoarele lumii, cunoaște tipul sublim al „bachurului“, al veșnicului student sinagogal, care renunţă cu frenezie, de copil, la toate bunurile vieţii, de dragul unei învățături care nu-i aduce nici un folos practic și nici măcar satisfacția nevinovată a unei diplome sau a unei consacrări ! De unde, în sfârşit, să știe boierul nostru, că acest popor „practic“ a fost în stare să dea vizionari din mijlocul chiar al negustorilor, cari, abandonând oala cu carne, sau dus într-o pustietate, unde aveau să îngroape averi agonisite în sudoare şi să lupte, şi cari pierduseră de mult contactul cu glia, cu încăpăţânarea unei țărâne înțelenite de milenii și cu ferocitatea beduinilor, numai şi numai pentru că acea pustietate, păstrând tezaurul de amintiri al gloriei trecute, trebuie, în conştiinţa şi mândria lui, să renască pentru o nouă menire.

Da, fraţilor creştini, poporul acesta de „negustori” va abandona oala cu carne. Căci, poporul acesta fusese pe vremuri, la el acasă, poporul cărții şi al gliei. Şi de dorul cărţii şi al pământului se va întoarce cu frenezie la obârşie: va emigra. Mare îi va fi, desigur, nerăbdarea aşteptării, până ce pacea, mai întâi, şi apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului. Dar cum a ştiut să aştepte milenii, va ști să aştepte şi aceste câteva clipe cari îl mai despart de isbăvire.”

14 iulie 1919, A.L. Zissu
sursa: Noi, Breviar iudaic, Editura Adam 1932, articole diferite publicate de A.L.Zissu, pag 244

Tot ce a scris Zissu în 1919 despre înflorirea Israelului s-a împlinit după 1948. Sutele de mii de evrei români au abandonat oala cu carne în timpul comunismului. Urgia Transnistriei și apoi a comunismului a șters orice surâs atât de pe fața lor cât și de pe fața „boierilor” disprețuitori.

Cum stăm noi în fața acestor realități?
Smochinul înfrunzește, a înfrunzit.
Au plecat 50% din evreii din diaspora, jumătate, mai trebuie să plece jumătate.
Vânătorii trimiși, urgia pandemiei sunt mâna lui Dumnezeu cea tare care îi scoate afară din „mormintele lor” după cum au scris profeții.
Noi dar să fim gata, să ne curățim de orice întinăciune, căci Cel ce vine „ca un hoț” (pe neașteptate, fără să anunțe) este aproape.
Să fim furați.
Iar cei care, seduși de mirajul acestei lumi trecătoare, sunteți furați de alte planuri și vise, întoarceți-vă la Planul Cărții, la Cel ce a lăsat o singură Cale de salvare, prin Fiul Său, Isus Unsul(Hristos), prin care avem iertarea păcatelor și intrare liberă în apropierea lui Dumnezeu.
Mai ales creștinii care nu mai „iubesc venirea Lui„, cărora le-ar părea rău să li se întrerupă planurile, care iubesc mai mult „acest veac” numit rău, trebuie să se trezească și să știe că, ori vor, ori nu vor, acest Plan al lui Dumnezeu are loc. Nu mai bine „să ne supunem Tatălui Duhurilor și să trăim”?
Răpirea Bisericii poate avea loc oricând, nu este necesar ca evreii să plece mai întâi, detaliile Planului le-a păstrat Dumnezeu în tainele Lui. Noi trebuie să fim gata. Să nu cumva să zicem: „Stăpânul zăbovește să vină…„.



Atunci când se va-ntoarce Israel, cântare profetică (Traian Dorz)

19 octombrie 2020

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.  În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim…” Zaharia 12:10-11
Am scris într-o postare mai veche, de acum doi ani:Și acum să lăsăm textul poeziei cu promisiunea să v-o și cânt, dacă nu găsesc pe altcineva mai cizelat ca mine.” Am căutat atunci cântarea mult pe net și n-am găsit-o deloc.
Am găsit-o azi (ieri s-a pus pe net), cântată chiar foarte cizelat (mulțumesc Beni):

Cântare: Atunci când se va-ntoarce Israel.

Prin 2014, tot cam pe vremea asta, când s-a iscat războiul de au intrat turcii în Siria, am scris o postare, unde am amintit și cântarea asta și textul din Zaharia 12. Apoi am scris postarea de 1 mai 2018, întitulată chiar așa: Atunci când se va-ntoarce Israel. Melodia e aproape la fel cu ce am învățat de la sora Veronica, ritmul e puțin diferit.
Citez din ce am mai scris atunci:


Nu mai e nevoie să v-o învățăm noi, a apărut. Acuma seara am ascultat cântarea de 6-7 ori în timp ce m-am tuns. (De la Covid încoace am tăiat de pe listă mersul la frizer, recent mi-am cumpărat un aparat de tuns mai bun și l-am probat.) În timp ce mă tundeam și ascultam, mi-am amintit de legăturile lui Dorz cu evreii, cu Wurmbrand, cu Feinstein, de prietenia lui Feinstein cu Trifa, lucruri despre care am scris la vremea lor, acum 1o ani, dar pe care acum le pricep mai bine. Apoi m-am gândit la pogromul de la Iași, de la Cernăuți, la Transnistria, la Zissu. Câtă efervescență era atunci, de idei, de pasiuni, de politici, de idealuri, de religii și mișcări. Și peste toate aceste frământuri, plutea ca o corabie idealul sionist profețit de Ezechiel în 37, mișcare, vuiet care a făcut ca în exact anii când sora Veronica învăța cântarea (prin anii 60 îi duceau la lucru Sub Coastă, la colectiv sau întovărășire, cu căruțele, iar cei credincioși cântau, prin zona pe unde merge acuma centura de la Apahida la Cluj), evreii din România să fie sloboziți unul câte unul spre Israel, până au plecat toți.
Înțelegea Traian Dorz că evreii vor pleca? Mi-am amintit de Istoria unei jertfe, de dorința lui de legalizare a Oastei Domnului în timpul comunismului, de strădania lui Dorz de a dovedi în carte caracterul nevinovat al mișcării, mișcare ușor de confundat în epocă cu Legiunea Arhanghelului Mihail, mișcare nazistă. De Valerian Trifa, nepotul fost legionar al întemeietorului Oastei, Iosif Trifa, nepot care care a ajuns episcop peste românii din America și apoi „descoperindu-se” (cu ajutorul Securității din țară) trecutul lui legionar să fie expulzat din SUA și să fie nevoit să fugă în Portugalia. Cert este că Traian Dorz nu a fost nici legionar, nici antisemit, chiar a ajutat la obținerea unor documente pentru evreii refugiați din Transilvania de nord, se pare.
Cu siguranță Traian Dorz a înțeles și a prins în versuri de neegalat, (pentru care iubesc atât de mult limba română) acel minunat și înfricoșător moment: „…îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns…când evreii se vor întoarce la Domnul Isus, doar că acest eveniment nu va prinde biserica (adunarea) aici, lucru aproape sigur, dacă citim bine profețiile. Asta nu mai îmi dau seama dacă Traian Dorz a realizat.
Dar până atunci vor trece lucruri grozave peste omenire, un mare necaz, urgii, lucruri pe care tot Traian Dorz le-a văzut în chip parcă profetic:

Încă puţin şi semne mari
puteri ne-nchipuite
se vor ivi, cutremurând
privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit
credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat
al hulei şi-al pieirii.


Aveți textul și acestei cântări pe Youtube:


Religii în baza doi

17 octombrie 2020

O comparație între complexitatea Evangheliei veșnice revelate de Dumnezeu și simplismul vândut de teologiile „Hristoșilor” mincinoși: carismatism, misticism, sau multe alte ism-uri.

Evanghelia este complexă, Planul lui Dumnezeu nu e simplu, trebuie înțeles, trebuie pătruns, trebuie ca adevărurile lui Dumnezeu să înlocuiască în fiecare minte colibele și maghernițele de teorii și teologii construite de oameni cu materiale de contrucție de la depozitul de minciuni ale diavolului. Acest proces de demolare și de reconstrucție ia timp, are nevoie de Plan și orice abatere are consecințe grave.
În epistolele lui Pavel, adică în ultima parte a Cuvântului lui Dumnezeu, în întregirea lui, sunt „lucruri grele de înțeles pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte scripturi spre pierzarea lor„.
La Efes, apostolul Pavel a avut nevoie de 3 ani pentru a le predica TOT Planul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să omită ceva și astfel să fie vinovat de sângele (moartea) lor.
Prozeliții de la Rusalii care au crezut și „au mărturisit pe Isus” imediat, aveau marele avantaj al educației biblice, cunoșteau dinainte Cuvântul lui Dumnezeu și credeau în promisiunea venirii lui Mesia, o așteptau. Așa că atunci când li s-a prezentat Isus față în față cu profețiile, L-au identificat imediat și au crezut, drumul lor spre mântuire a fost foarte scurt.
Cu idolatri din Efes situația era mult mai grea, efesenii erau prinși de vrăjitorii, de închinare la idoli, de industria vrăjitoriei, a idolatriei, nu cunoșteau deloc Cuvântul, nici promisiunile, nici profețiile, trebuia învățați. A fost nevoie de timp pentru a învăța. De 3 ani a avut nevoie apostolul ca să poată spune „TOT”, dacă se putea mai repede, desigur un isteț ca Pavel, ar fi ales calea mai rapidă. Dar nu s-a putut mai repede. Citiți Fapte 20, descrierea activității lui Pavel la Efes, pentru mine este un model chiar și când scriu acest blog, iată condițiile:
-am slujit Domnului cu toată smerenia
-cu multe lacrimi (personal, aici nu stau bine, mai este de îmbunătățit)
-în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile… (aici și eu stau bine, dar n-am cui spune)
-n-am ascuns nimic din ce vă era de folos (înseamnă că sunt multe lucruri de dezvăluit)
-nu m-am temut să vă propovăduiesc (propovăduirea stârnea reacții adverse)
-să vă învăţ înaintea norodului şi în case
-să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos (respectarea ordinului dat de Domnul Isus (întâi la oile pierdute ale casei lui Israel, iudeilor)
-sunt curat de sângele tuturor
-nu m-am ferit să vă vestesc TOT planul lui Dumnezeu
-timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. (extraordinar, pe FIECARE zilnic, nu doar mesaje săptămânale la mulțimi)
-n-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva (un exemplu pentru mulți de astăzi)
-singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine (de neimaginat pentru cei ce-și zic astăzi pastori, clerici, etc. care nu știu folosi nici o unealtă)
-în toate privinţele v-am dat o pildă (a făcut așa ca să fie urmat, ca să fie pildă, cât de puțini calcă pe urmele lui)

Vedem o lucrare complexă desfășurată de Pavel, un lucrător al Cuvântului cu mare experiență, proclamând o Evanghelie cu multe detalii, așa cum este cea adevărată, nu una prescurtată, despre care voi scrie mai departe.
Compar evanghelia adevărată cu sistemul matematic în baza 10 și evangheliile false, cele reduse, cu sistemul din baza 2. Să detaliem.

Dumnezeu ne-a creat cu zece degete, suntem presetați să gândim în baza 10, matematic așa ne este cel mai ușor. Creația este complexă, avem nevoie de multe legi și cunoștințe pentru a o înțelege. În fiecare domeniu în care lucrăm, materialele cu care lucrăm se pot defini, se pot măsura în cifre, în numere, ajungem la mărimi și greutăți, temperaturi, presiuni, concentrații, lungimi de undă, intensități, volume, greutăți, arii. Toate aceste caracteristici le prelucrăm în baza 10, definim relații între mărimi, și așa putem opera cu atât de complexa creație divină. De la exatraordinarul trup omenesc, care din toate lucrurile făcute de om se poate asemăna cel mai bine cu un computer, până la agricultură sau mecanică, folosim cifre, formule, ecuații și multă matematică. Cifrele aduc la același nivel relațiile dintre mărimi și matematica ne ușurează înțelegerea complexității materiei. Gândiți-vă numai la ultimele analize medicale pe care vi le-ați făcut. Baza 10 e atât de ușoară și de suficientă în același timp.

Dar se poate mai simplu?
Într-un fel da.
Computerele folosesc baza 2, două numere: zero și unu, 0 și 1.
Anul 2020 în baza doi se scrie: 2 020(10) = 111 1110 0100(2)
Este un fel de simplificare necesară, mai simplu decât 10.
Dar se poate mai complex? Desigur.
Câte feluri de animale și plante sunt în lume? Două, zece?
Nici pomeneală, milioane.
Domnul Isus a „operat” în baza de numerație a creației Sale, El avea câte o pildă pentru un adevăr sau pentru o minciună, pentru orice învățătură. El „nu le vorbea deloc fără pildă„. De aici, complexitatea Planului Divin.

Oferta religioasă în baza doi oferă doar două variații posibile ale „stărilor” propuse: prezența sau absența unei emoții religioase sau așa numite „stări”. Parcă am fi condensatori electrici, avem sau nu curent.
Orice alte variații se exclud din start, pentru că nici nu se pomenesc.
Aceste stări propuse au diverse denumiri, în funcție de „comerciantul” religios, voi exemplifica, nu voi intra în detalii:
duhul, cu care poți fi plin sau nu. Scrie în Biblie: „fiți plini de duh” și aici în loc să se aplice la înțelegerea Cuvântului, la „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi„, se aplică la intensitatea emoției, care emoție poate avea din păcate orice sursă. S-a ajuns să se creadă că un catolic căzut în extaz în fața unei icoane și eventual vorbind în limbi are „duhul”. Atenție, cămilă în farfurie, nu înghițiți!
Personal, în tinerețe, că un mare admirator al poeziei lui Dorz, mi s-a servit cămilă crudă cu copite în farfuria unei cărți autobiografice: „Hristos, mărturia mea”, unde autorul descrie cu detalii mângâierea dată lui de Dumnezeu „prăbușit în fața Domnului meu” de fapt în fața unei statui de ghips dintr-o biserică (culmea, catolică, probabil maghiară) care se găsea peste drum de sediul Securității din Oradea, după ce ieșea de la anchete. Ei, aici, cu toată ornamentarea farfuriei, (persecuție, suferință, bătăi, stres, singurătate, brutalitate, etc) conținutul acesteia nu este comestibil, nu se aprobă de Biblie. Dumnezeu care a interzis expres reprezentarea Lui prin imagini și statui nu se va revela cuiva în fața unei astfel de reprezentări. Aș putea spune că oriunde altundeva, numai acolo nu. M-am întrebat: ce era dacă se ruga în parc, printre pomi, acolo nu era „prăbușit în fața Domnului”? Și astfel idolul Dorz a mai pierdut un braț și idolul „duh” a mai coborât un fuștei în mintea mea, dar nu destul.
stare sau stare de har. Nu scrie în Scriptură? „prin credință am intrat în această stare de Har…” Dar starea trebuie înțeleasă în mod cronologic la scara timpului larg și a așteptărilor viitoare, nu la o emoției de moment, nu la o emoție pe care o „simți” sau nu.
turnare. E vorba de un limbaj care provine dintr-o realitate. Când limbajul este deturnat, realitatea construită de limbajul fals va fi una paralelă, nu cea din care provine. Termenul biblic „turnare” nu se referă la un moment anume, moment după care consumăm, cum ar lăsa să se înțeleagă: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat…„. Cum înțelegem asta? Duhul turnat prin descoperirea Cuvântului a rupt zidul de la mijloc al despărțirii și a unit evreii cu neamurile, așa trebuie să înțelegem. Atenție mare, că poate înțelegerea greșită vrea să persiste. Peste tot în Noul testament se amintește botezul cu duhul Sfânt ca experiență comună „noi toți am fost botezați„, nu personală, nicăieri. Înainte ne uram unii pe alții, evreii și neamurile, acum ne iubim. Acest proces trebuie înțeles la scară cosmică, a cronologiei divine, nu la experiențe personale mistice. Mai mult, avem de crescut în dragoste, un proces, care dacă ar fi vorba de un moment al umplerii, după care tot consumi, nu are logică. Dimpotrivă, turnarea dragostei trebuie înțeleasă ca o inversare a urii și dragostea va crește în fiecare zi, pe măsura creșterii în înțelegere a dragostei și harului lui Dumnezeu. E ca și cu creșterea plantelor primăvara, zicem că soarele „a izbucnit” ca și cum ar fi un moment, dar creșterea plantelor este un proces paralel cu ridicare soarelui pe cer din martie până în iunie, dacă nu ar fi acestă ridicare treptată, fragilele plante s-ar arde de arșiță, dar soarele crește în putere pe măsură ce plantele se întăresc. Așa trebuie să înțelegem creșterea spirituală, paralelă cu înțelegerea, nu cu momente mistice după care nu trebuie să mai faci nimic. Nu e nimic în baza doi, totul e progresiv.
Sau să zicem așa, la scară cosmică, a cronologiei erelor divine, Dumnezeu la un moment dat anume, „a deschis neamurilor ușa credinței” (lucru arătat prin vorbirea în limbi, un fel de „vindecare” pentru moment a distanțării de la Babel, chiar folosește termenul „apropiere”) dar nu putem lua această expresie la nivel personal, ca moment magic după care poți trăi cum vrei, că ai trăit…momentul.
Consecința catastrofală a teologiilor în baza doi, de genul „ai sau nu”, este că duc la paralizie pe cei ce le cred, la amorțire, teoretizează și justifică lenea, plac puturoșilor, celor greoi la înțelegere. Ajung și mai greoi.
Cei ce cred teologiile în baza doi urmăresc momente și după ce li se pare că trăiesc aceste momente, nu mai urmăresc nimic, au ajuns. Tu „ai trăit”, „ai duhul”, „ai fost umplut”, ai avut „o scumpă zi”? Te întreabă și pe tine.
O Lois și o Eunice care cresc un Timotei învățându-l din pruncie Sfintele Scripturi nu plac acestor creștini „binari”, e prea greu, lasă că „se va atinge Domnul de inima lor” când vor fi mari. Vă dați seama cât e de dureroasă o astfel de diferență de abordare din punctul de vedere al educației creștine. E un virus mic care afectează și conduce la o pandemie teologică, la un fel de covid spiritual, în care dispare simțul, mirosul și gustul realității.
Carismatismul este una din aceste teologii care a produs o religie, mai mult, transformă cu viteză mare toate elementele de identitate creștină și din celelalte denominații biblice, simplificându-le la un schelet, la câteva elemente ridicole și absurde. În carismatism, zero este starea fără și unu este starea cu emoții, trăiri, etc. Iar „timpul religios” se reduce la câteva ore de respirat aer sfânt și „prezența lui Dumnezeu” în fabrici de trăiri de diferite branduri și tehnologii, după dotare și buget.

Calvinismul, rudă cu carismatismul simplifică procesul de apropiere de Dumnezeu prin frică și pocăință, la un moment de transformare, moment înainte de care omul era „mort”, după devine „viu”, baza doi, vai de noi. În calvinism starea fără este înainte de „moment”, starea cu, după. Baza doi.
Catolicismul și ortodoxia au alt sistem binar, ei îl numesc har și este materializat prin taine: șapte, administrat de oameni cu „har”, „har” căpătat prin hirotonisire. Nu le ai, ești zero, le practici, ești ok. Nu contează ce gândești, la ce te gândești, ce gânduri arzi zilnic pe altarul minții tale. Dacă ai parcurs „tainele” ești ok.
Sâmbătarismul sau (plus) religia bucătăriei. Dacă ții ziua ești ok, dacă nu, nu. Dacâ papi purcel e grav, dacă nu, ești ok. Simplu și clar.
Mai sunt religii binare, eu am terminat, am avut nevoie de definiții pentru cei alte explicații în care vom trata subiecte unde va fi nevoie de amănunțime.
Dacă va voi Domnul!


Întrebări calviniste

16 octombrie 2020

În ultimii 10 ani epidemia de calvinism s-a mai domolit în România, editurile Agape și Făclia nu mai au forță și pentru că vremea hârtiei trece.
Totuși câte un calvinist mai apare, ca un focar de Covid după trecerea unui val.
Mi-a scris „Andrei” pe Facebook, a scris mult, nimic ce n-am știut. M-a mirat că de pe vrema unuia cu „calviniști din toate țările uniți-vă!” (dovedit ulterior troll) nu am mai primit o provocare de la o așa înălțime. Căci calviniștii stau de obicei în turnurile lor, foarte înguste și foarte înalte, de unde ne privesc de sus pe cei ce „nu putem înțelege”, „n-am fost aleși” etc.
Ei nu își pierd vremea să argumenteze, să explice, să plângă ca apostolul „noapte și zi” lângă cei ce nu înțeleg. Deformarea calvină le spune că „aceia” sunt morți și au nevoie de un „moment” în care vor deveni vii și vor înțelege.
Dar.

Întrebările

„……omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?
Cine este cel care își vede păcatul, omul cel vechi sau omul cel nou, născut de sus?
Si apoi, ce poate face omul pentru a fi născut din nou?
Ce poate face un om mort spiritual?
Daca acesta poate face ceva, inseamna ca nu a fost nevoie ca pentru el să moară Domnul Isus, de ce?
Pentru ca se pare ca dupa teologia dumneavoastra, omul își poate procura singur nașterea din nou, iar daca omul își poate procura singur nașterea din nou, inseamna ca isi poate procura mântuirea.
Cuvantul ne învață că El este Cel care ne naște de sus prin Cuvant, Duhul Sfânt este Cel care ne poartă prin tot adevărul si ne arată greselile/păcatele, ne conștientizează de ele, astfel avem parte de acea părere de rau, regret, căință, care ne determina sa ne întrebăm ce sa facem fraților?”

Răspunsul.

„Andrei, gândești într-un cadru strict calvinist, știu cum e. Am trecut prin noaptea calvinistă. Am doi papagali care stau în cușcă, dacă-i scot afară sunt speriați. Se poate ieși din cușca asta. Hai să încercăm:
-omul are cuget. Din strămoși, Pavel slujea cu el, cu cugetul
-acest cuget poate fi bun (când zice că „nimic bun nu locuiește în mine, adaugă „în carnea mea”) „cu cuget bun din strămoși” slujea Pavel
-omul fără lege, păgânul din Africa care nu a auzit de Biblie, dar care face lucrurile legii din fire, dovedește că lucrarea legii este scrisă în inima lui. Cine dovedește?
Doi martori: cugetul și gândurile.
-cugetul și gândurile sunt în război. Se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.
Ai întrebat: „omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?” Sigur, poate multe lucruri omul „mort”, să vezi câte poate:
– omul, orice om poate vedea creația lui Dumnezeu,
– poate vedea în creația lui Dumnezeu diversitatea înțelepciunii lui Dumnezeu
-poate înțelege cu mintea însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu
-poate dori să facă voia lui Dumnezeu, poate să „vrea să facă binele”.
Ceva nu poate face totuși omul „mort în păcate”: nu poate face voia lui Dumnezeu, „răul stă lipit de el”.
Imaginea din Ezechiel 37 a evreilor din diaspora este tot a unor oameni „morți”. Ei sunt „morți” pentru că nu cred în Mesia, în Cuvânt. În rest sunt foarte vii.
Andrei dragul meu, calvinismul este o boală de cap.
Se datorează neînțelegerii de către începătorii biblici, nu a marilor taine ale alegerii, ci a marii taine a împietririi lui Israel (o parte din Israel a căzut într-o împietrire). Când înțelegi că toate bucățelele de explicații din care pedobaptistul Calvin și-a făcut o teologie sunt părți din argumentarea unei taine mai mari, taina împietririi evreilor, înțelegi bucuros că teologia calvină este ca atunci când vrei să-ți faci bicicletă din piese da camion.
De aia nu merge, da arată fain.
Pune argumentele în explicarea tainei pentru care au fost scrise și vei pleca cu camionul.
Va scrie pe camion arminianism?
Am răspuns aici: https://vesteabuna.wordpress.com/…/cum-am-scapat-de…/
Să știi că n-am șters de pe blog postările mele calviniste, le-am trecut doar pe privat. Dacă vrei îți dau acces.
Am fost foarte calvinist și te înțeleg perfect.
Dacă excluzi factorul cuget din ecuație, pierzi cele mai eficiente unelte pentru a sluji oamenilor cu dragoste.
Pentru că în creație stă ascunsă înțelepciunea lui Dumnezeu, această înțelepciune se adresează cugetului.
Dezvinovățirea la judecată va fi imposibilă (apropo, calviniștii cum zic că se va dezvinovăți omul la judecată, că el era mort tot timpul? Nu-mi răspunde, râde de tine, pardon, plânge!) tocmai datorită lungii perioade de ani de zile în care omul a văzut însușirile lui Dumnezeu în creație.
Zic ceva calviniștii de cuget?
Nu zic nimic, zero, că omul e mort, gata.
Să știi că ascult calviniști, ăia pentru care mă rog, cei tineri, sunt doi: Alin L. și celălalt mai vocal, mai rar. (Cu Alin am avut lungi discuții despre educația și creșterea copiilor.)
Îmi e greu să-i ascult, în viața de zi cu zi am și experiență de mecanic. Când îi ascult pe băieții ăștia mă simt ca și când văd un mecanic începător cum testează direcția de deschidere a unei piulițe.
Încearcă bietul!
Scopul învățăturii biblice este să ducă pe fiecare om la ANGAJAMENT (evlavie). Învățătura care duce la evlavie.
Calvinismul îl duce invers.
Calvinismul e rețeta lenevirii și a trândăviei de cap.
Sunt foarte supărat pe anii mei calviniști, nu zic că am fost păgân, dar am pierdut din „evlavie” (eusebea=angajament) foarte mult.
N-aș vrea să pierzi și tu, deși după numărul de comentarii și pancartele sub care defilezi, e evident că vrei să-ți aperi parcarea unde ți-ai tras mintea.
Ieși afară!”


Dar tu ce ești?

14 octombrie 2020

Isus al Bibliei nu este într-un cult sau denominație.
Am luat decizia să nu mă mai identific cu nici un cult.

Mărturia lui Andrei și Filip despre ieșirea din cult.

Ieșire din cult? Am făcut acest lucru împreună cu soția acum 31 de ani, în 1989, în octombrie.
Deși de atunci motivele pentru care am făcut acest act s-au schimbat un pic, nu regret deloc faptul și sfătuiesc pe orice creștin că dacă vrea să slujească cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să fie „afară din tabără„, ca Moise. Mai mult, socotesc că dacă aș fi rămas în cadrul rigid al cultului în care am crescut, aș fi fost paralizat și constrâns la compromisuri iar angajamentul meu creștin ar fi fost grav afectat.
Desigur, „ieșirea din cult” nu este un panaceu (leac universal) pentru orice boală spirituală. Sunt mult alte lucruri necesare pentru a fi plăcut lui Dumnezeu: vegherea continuă, rugăciunea, mărturisirea Cuvântului, etc.
Dar toate normele interne ale Adunării suferă grav atunci când vrei să le aliniezi la cerințele a ceea ce oamenii numesc „cult”.
Spre deosebire de vremea de acum, acum 31 de ani trăiau încă și erau în putere Moldoveanu, Iovin, Mladin, am avut ca modele pe cei care au suferit pentru această cale. Ei (și nu numai) ne-au fost modele pentru ce înseamnă a fi „în afara taberei”. Față de acești foști pușcăriași nu exista pericolul confuziei, pentru că ei n-au jucat teatru la închisoare. Între timp, după 1975 mai ales, au mai fost mulți care aveau eticheta de „ieșiți din cult”, dar pe aproape jumătate dintre ei a trebuit după analize și „trădări triste” să pun eticheta de agenți ai securității, falși dizidenți astfel încât astăzi peisajul este foarte pestriț.
Cum noi ieșiserăm din cult în 1989, peste noi și peste familia noastră, inclusiv părinții și frați, absolut neștiutori și fără „vină” au căzut ca vulturii mulți „zâmbitori” care ne-au intoxicat viața. A trebuit ca în ultimii 10 ani să duc o luptă pe care încă nu am terminat-o de identificare și debarasare de acest balast relațional. M-a ajutat mult meseria mea de chimist. După 10 ani de chimie am aplicat tot atâta meticulozitate la analiza duhurilor câtă am văzut că se folosește la analiza calitativă a ionilor din soluții. Pentru că mulți diavoli vin „dizolvați” în „frați”, în soluții așa de diluate că n-au nici miros, nici gust, de nimic, iar cu epidemia de Covid spiritual care a început de după plecarea apostolilor, și dacă ar avea, n-ar simți mulți.
Am divagat, sunt bun la asta.
” Dar tu ce ești?
Mi se pune întrebarea asta peste tot și tot timpul, de 31 de ani.
Răspund întotdeauna bucuros: creștin.
Dar am mai scris: doar creștin. (Am uitat de Cristian Moisescu.)
Chiar dacă nu agrez 100% cu toate punctele de vedere ale lui Andrei și Filip, agrez cu direcția lor, pardon, și cu sensul.
Dinspre, spre.
Dumnezeu să îi binecuvinteze.
Pilda lor să fie urmată de mulți.
Nu, nu ca să ne cunoaștem, nici ca să devenim cunoscuți.
Adunarea, biserica nu este cult, este un popor, popor sfânt, nu este (re)cunoscută de oameni, între oameni.
Să nu ne mai identificăm cu numele unui idol făcut de om (spre folos): cultul, ci numai cu Numele Domnului Isus, numele de creștin.

Cu același subiect: Fără cult!


Transformarea identitară carismatică

11 octombrie 2020

…ridicolul și absurdul numai prin exagerări se pot combate.” A.L Zissu

Este aproape o lună de când am pus pe net analiza unei pretinse „vorbiri în limbă străină”, „fenomen miraculos” petrecut luna trecută în orașul meu.
Analiza a arătat fără dubii că ceea ce se pretinde a fi un „dar miraculos”, o carismă, o „vizitare” a divinității, nu este decât un fals grotesc, căci desigur 3 silabe tot repetate nu pot fi numite limbă.
Ceea ce nu am putut prinde în flagrant din lipsa cadrului cronologic este infracțiunea exacerbării sentimentului religios evanghelic, într-un crescendo accentuat de pe vremea copilăriei mele până astăzi. O exacerbare care a ajuns la un nivel la care a schimbat standardele de evaluare a religiozității, pentru cei ce-și pun problema unei scalări a stării religioase.
Biblia prezintă o scală a stării religioase, prin asemănarea cu temperatura, poți fi rece, căldicel, sau în clocot (fierbinte), e ca o invitație spre creștere. Comparația e uzată savuros și de cei ce o aplică la un mod, socotesc eu fals, de identificare creștină. Cum am zice: scara e bună, podul la care e pusă e greșit. O dovedește nu râvna celor ce urcă, nici înconștiența celor ce se laudă că sunt cu un fuștei mai sus, ci nimicul de care dau cei ce ajung în „pod”, în capătul acestei scări. Cam așa ceva s-a dorit să fie „darul” manifestat la Cluj, un fel de capac pe oală, o dovedire a existenței darului, implicit a autenticității dăruitorului, mișcării, scării, direcției. O direcție spre care pare că merg toți, și cei de pe scene, și cei din săli. Voi încerca să dovedesc că podul spre care duce această scară e gol, nu duce la nimic, spre nimic.
Dragostea se va răci” în zilele din urmă, din pricina înmulțirii fărădelegii, a tainei fărădelegii. (Oh, Doamne și cât de bine vedem acum, după 30 de ani, cum vizitele de peste săptămână ale pastorilor noștri la casele conspirative unde se întâlneau cu ofițerii coordonatori de culte, (fărădelegi în taină) au condus la răcirea dragostei așa cum era ea, la semănarea suspiciunii, a bârfei și a partidelor (cultelor).)
Pentru că ești căldicel” zice la Apocalipsa, nu rece de tot, nu ești bun de mâncare, vei fi vărsat. Hrana Domnului Isus era de a face voia Tatălui. Cu asta se hrănea El, se sătura. Când noi slujim, când ne rugăm, ca creștini nu avem voie să fim căldicei, ci fierbinți. Așa plăcem Domnului, așa se satură El cu noi.
În duh fiți fierbinți, slujind Domnului„, „te rog fierbinte„, „doresc fierbinte să vin„, „să aveți o dragoste fierbinte” sunt exemple de stare după voia lui Dumnezeu, acei slujitori care au o efervescență lăuntrică. Această efervescență vine dintr-o dragoste de oameni, dragoste din Dumnezeu și după Voia lui Dumnezeu. Când această dragoste lipsește, atunci se pune în loc masca dragostei prefăcute, false. Și căldicismul devine norma. Ce stare tristă. Să nu mai iubești pe semenul tău, să nu-i spui nimic de pierzarea sufletului lui, nici de mântuirea pregătită, nici de viitorul glorios, să taci cu el, lângă el.
Doamne iartă-ne!
În același timp să lași nesancționate false iubiri, false arătări, cum e aceasta cu „limbile” din Casa de Cultură a Studenților din Cluj e tot căldicism, ca și mușamalizarea acestei infracțiuni.
Am fost certat pe Facebook mai mult de cei ce ziceau că nu e bine „să spălăm rufele în public”, decât de cei ce susțineau că n-am dreptate și că limba de la Cluj este ok. De fapt, dintre cei care susțineau că limbile sunt ok, 0% din ei au folosit limba română la un nivel care să ne dea voie să credem că ei știu ce e aia limbă. Niciunul nu știa. Eu nu am contestat moralitatea omului, nici persoana lui, eu am contestat că 3 silabe repetate de 10 ori sunt limbă. Mai pe românește, cioara nici măcar nu era vopsită să semene a papagal, dar așa zicea cel care umbla cu ea.
Reacțiile provocate de această analiză nu au condus spre pocăință pe niciunul din autorii acestei mascarade, nici pe gazde, nici pe musafir. Deși gazdele au dat un comunicat, acesta nu este categoric și cu siguranță felul lor mistic, carismatic de exploatare nu a conștiinței publicului, ci a sensibilității emoționale, va continua. Comunicatul se adresează bisericilor din cultul din care le-ar fi frică să fie excluși, nu conține un îndemn spre pocăință către infractor și nici măcar nu afirmă pocăința lor față de eveniment, doar „regretul”, în sfârșit.
Apăsarea pedalei emoțiiilor goale face parte din schimbarea subtilă de identitate a „creștinilor” secolelor XX-XXI, dinspre starea de cercetători ai Bibliei și oameni ai Scripturii, fiecare din ei capabili să susțină un punct de vedere și să-l argumenteze biblic, spre o nouă identitate de mergători la biserică, de participanți la cult, de consumatori de religie, fără asumarea conștientă a conținutului etic al identității creștine.
Tristă alunecare.
Dovada acestei alunecări este tocmai lipsa de reacție în fața delicvenței retorice, obișnuința cu idolul numit „cult divin” a înecat orice icnet de revoltă al celor care cu siguranță nu au înghițit cămila de la Cluj. Nivelul carismatic al acelei biserici (eu îl numesc generos beție mistică) a atrofiat complet mirosul de fals și gustul de stricat al „formidabilei manifestări” a „duhului”, un fel de covid spiritual generalizat, ca să fim în ton cu urgia.
(De fapt n-ar trebui să ne mire, lepra din vechime ducea la pierderea simțurilor, iar unul din efectele păcatului este că cei ce păcătuiesc își pierd „orice pic de simțire”, pedeapsa fizică seamănă cu infracțiunea spirituală. Oare de aia la bolnavii de covid se pierde gustul și mirosul fizic, pentru că oamenii l-au pierdut pe cel spiritual, să se prindă? ….Poate!)
Noul model eclesial de tip carismatic se îndepărtează cu viteză astronomică de tiparul nou-testamental al creștinismului familial, biblic, frățesc, al iubirii de frați (Filadelfia), spre modelul catolic, rece, al „cultului divin” săvârșit în catedrale, de către cler special, iar acest model devine normă. Podul la care urcă scara sentimentalismului religios exacerbat este gol. Lada din pod n-are zestre, sau are una ca cea luată de fata babei din poveste.
Dragii mei, adunarea lui Dumnezeu nu este cult, nu este religie, nu este sectă, Adunarea lui Dumnezeu este națiune, este seminție, este popor, este împărăție.
Noi nu suntem chemați la sentimente, suntem chemați la luptă.
Noi nu suntem chemați la stări, ci la lucru.
Ne hrănim cu cuvinte, ne luptăm cu cuvinte.
Carismatismul este o degringoladă de creștinism, o catolicizare a evanghelicilor, nu o trezire a nimănui, este o adormire.
Când vezi sute de mii de catolici că pretind că au daruri și carisme în timpul adorațiile lor în fața statuilor Mariei, îți pui serios întrebarea nu dacă duhul ce a pătruns între evanghelici și catolici deopotrivă, duh de a simți, de a „trăi” de a „se umple” este de la Diavolul, ci cât de deasă este această plasă!
Și dacă a mai rămas cineva neprins de ea.

Citiți pe temă:
Mișcarea penticostalo-carismatică în lumina Bibliei

Lada fără zestre

Codină în loc de grâu, despre discursul mistic-carismatic

Carismatizarea creștinismului evanghelic-1

Carismatizarea creștinismului evanghelic-2, industria vrăjitoriei, apoi a venit pandemia și nu am mai scris pe temă.

Trezire sau credință

De ce întârzie trezirea Bisericismului?

„Un semn, nu pentru credincioși”, m-am frecat la ochi, oare am citit bine?



Cartea de vizită a unui creștin

11 octombrie 2020
Înregistrare Aleșd, 13 septembrie 2020

Înregistrare adunare 6 septembrie 2020

8 octombrie 2020
Înregistrare adunare 6 septembrie 2020

Cum să aduci cererile la cunoștința lui Dumnezeu? Nu le știe deja?

30 septembrie 2020

Întrebare pusă pe Facebook.

Îți răspund:
Ba da, le știe, dar așa este regulamentul cerului.
Trupul tău, în care te simți așa de bine, funcționează după regulamente, fiecare țesut face parte dintr-un organ, toate organele sunt controlate și interrelaționate de creier, în spate la tot ce numim viață (și ne bucurăm de ea) stă un program cu care suntem setați.
Când acest program se dereglează, începe suferința, durerea, moartea.
Să mă întorc la rugăciune.
Domnul Isus a zis: „De aceea şi Eu vă spun: ‘Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate, i se deschide.” Luca 11:9-10
sau spune Iacov: „…nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” Iacov 4:2-3
Ca să înțelegem rugăciunea și logica cererii trebuie să citim toată Biblie bine.
Vom găsi pe Iov care a suferit fără să înțeleagă, pentru că cineva din cer a primit prin suferința lui Iov o lecție.
Viața lui Iov nu s-a terminat, Iov va învia și pentru suferința lui nedreaptă va fi răsplătit.
Vor învia și copiii lui.
Și dumneavoastră veți învia, chiar dacă poate nu credeți.
Va fi și o judecată și veți fi judecat pentru fiecare gând și faptă nedreaptă.
Cu ce mergeți la Dumnezeu?
Dumnezeu, Creatorul nostru, nu ne-a făcut pentru 70-80 de ani, ci pentru veșnicie.
El a zis: „…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata„Evrei 9:27
Rugăciunea se face cu cerere și cu primire doar după cerere, pentru că prin rugăciune și primire îngerii învață o lecție.
Ierarhic, îngerii ne sunt inferiori, ei învață de la noi, scrie asta în Biblie, de aceea Dumnezeu nu ne dă nimic fără să cerem, ca îngerii să învețe din supunerea și subordonarea noastră lecția pe care o parte din ei au călcat-o și s-au răzvrătit.
Una din principalele calități ale unui fiu sau rob care-și iubește Tatăl sau Stăpânul este ascultarea, iar cel mai mare viciu este nesupunerea, răzvrătirea.
Căutați să cunoașteți voia lui Dumnezeu și dacă credeți că ceva este după Voia lui Dumnezeu și doriți acel lucru, rugați-vă așa: „Doamne, Tu acela despre care mi-a scris omul de pa blog, că răspunzi la rugăciuni, dă-mi lucrul acesta.” Dacă ați cerut ceva ce și lui Dumnezeu îi place să aveți: dreptate, facere de bine, fidelitate, curățenie morală, etc. și primiți, vă rog să citiți toată Biblia. Veți avea mult mai multe de cerut.
Așa veți deveni un om bogat în avuțiile omului numit de Dumnezeu „lăuntric”, acel om care va învia și va fi, nu judecat, nu pedepsit, ci răsplătit la înviere.
cu sinceritate


Completare 1 octombrie 2020

Un site „colector”, adună articole de pe net și le republică.
Nu e nici o problemă pentru mine, tot ce scriu aici e public și mai ales gratuit.
E problemă mare de tot pentru el și mare pentru voi.
Omul cere donații pentru această „muncă”.
Face ce au zis apostolii că se va face: din evlavie un izvor de câștig…mârșav.

Cerere de donații pe blog!

Nu dați nimic, nu donați nimic!
Mă de acest site și de aceste metode!
Metoda lui Dumnezeu este: „Fără plată!”



Zissu

27 septembrie 2020
„…nu scriu decât atunci când simt nevoia de a mă spovedi” A.L.Zissu
„…s-a făcut un vuiet şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!” Ezechiel 37:7

Vuietul profețit auzit de Ezechiel acum 2500 de ani a fost mișcarea sionistă din secolele 19-20.
O mare parte din acest vuiet s-a auzit pe meleagurile României, unde lâncezeau o mare parte din „oasele” care s-au apropiat unele de altele. La noi, pe Olt și pe Mureș, pe Dâmbovița și pe Milcov, dar mai ales pe Prut și pe Siret.
Am ajuns să citesc literatura sionistă interbelică românească, nu atât mânat de o curiozitate istorică, cât de faptul că plecând cu gândul de la profeția lui Ezechiel, am ajuns cu cercetarea la amănuntele miraculoase ale scoaterii evreilor din România în secolul 20, o operațiune insuficient cercetată, neînțeleasă și adesea răstălmăcită. Am scris deja două episoade ale acestui exod, în primul descriind intervenția lui Zalman Robinsohn, fratele Anei Pauker și în al doilea operațiunile lui Henry Jakober. Pentru al treilea episod, a treia parte a exodului, cea de după Războiul de șase zile, 1967, condusă de Shaike Dan, m-am simțit insuficient calificat să scriu și am început să citesc.
Învățasem după recitirea vieții lui Alexandru cel Mare și a vizitării muzeelor din Grecia pe urmele lui, că toate operațiunile care împlineau în mod expres profeții biblice, conțin elemente de miracol înlănțuite, persoane special pregătite, robi ai lui Dumnezeu care să ducă la îndeplinire planul profetic. Mă refer la evenimente ca și cucerirea Ninivei, sau la învingerea mezilor și la personaje ca Nebucadnețar, Cirus sau Alexandru cel Mare.
După descoperirea pe net a unor unor oameni providențiali din secolul XX, ca Henry Jakober și Shaike Dan, care așa cum m-am așteptat au fost oameni cu misiune de la Dumnezeu, am fost convins că și vuietul care a precedat această apropiere a avut astfel de oameni. Și am continuat să caut.
De Zissu citisem în jurnalul lui Mihail Sebastian, ca fiind un bogătaș evreu care ajuta pe mulți evrei, fără deosebire. Mihail se sfia să-i ceară bani lui Zissu, dar nevoile erau mai mari. Zissu dădea fără comentarii sau condiții.
Apoi am citit despre Zissu un moment extrem de tulburător în cartea Blind Jump. În iunie 1944 armata britanică a parașutat în România, via Italia (Bari), mai mulți spioni cu scopul de a se interesa de starea prizonierilor de război englezi și americani (piloți căzuți) din lagărele românești. Toți parașutiștii erau evrei și concomitent agenți de spionaj israelieni cu scop precis de a urmări posibilitățile de aliyah, exod evreiesc spre Palestina (statul evreiesc încă nu era). Unul din parașutiști, Shaike Dan, după ce a fost parașutat lângă Arad a ajuns la Zissu în casa lui din Bucureștiul ocupat de germani încă.
Zissu avea un singur fiu, Teodor, fiu pe care Zissu a avut grijă să-l trimită dinainte de război în Anglia. Ajuns ofițer englez, Teodor a căzut ucis, dar tatăl lui nu știa. Vestea i-a adus-o Dan.
Chiar la începutul întâlnirii, când urmau să discute instrucțiunile primite din Israel, Dan a făcut o pauză și i-a transmis lui Zissu știrea morții fiului său. Acesta a plâns puțin, s-a resemnat și a spus calm: „să continuăm”.
Zissu a fost omul unui ideal, idealul sionist, al ducerii de cât mai mulți evrei spre Israel.
Pentru că a fost și scriitor, i-am căutat cărțile pe okazii.ro și le-am găsit. Încă odată m-am felicitat că nu am plecat din România. Am rămas pentru cărți și pentru limba română.

Cărți de Zissu

Primele două sunt scrise de el, a treia tot de el, dar după arestarea lui de către securitate în 1951, sunt declarațiile lui date în anchetele lungi ale Securității, declarații adunate de Mihai Pelin, carte tipărită după revoluție.
Calea calvarului este un dialog imaginar despre sionism, dialog pus în cadrul unui roman steril și cu personaje inventate, dar în care se regăsește autorul, Iaffe. Fierbințeala subiectului din mintea lui Zissu străbate fiecare pagină a tot ce a lăsat scris.
Și mai e ceva, citind, m-am simțit umilit. Sadoveanu, Creangă și chiar Eminescu mi-au părut brusc niște analfabeți cu condei în fața eleganței stăpânirii limbii române a evreului Zissu.
„Nu există cult mosaic” este un eseu reacționar împotriva ideii de cultism, de religie a națiunii evreiești în cadrul statului român de atunci. Argumentele sunt virulente, logica de fier, concluziile imbatabile.
De parcă i-ar fi păsat lui Zissu de dușmani, deși a avut destui.
Cum de era așa bogat?
Trebuie să citiți istoria fabricii de zahăr de la Ripiceni. Un francez Maurice Dupont a investit enorm acolo, a construit cea mai mare fabrică de zahăr din Europa de est prin anii 1900.
Citez:
În anul 1912, fabrica era la apogeu şi exporta cantităţi uriaşe de zahăr în toată Europa. Maurice Dupont, proprietarul acesteia, îşi pregătea unicul fiu pentru a prelua afacerea şi chiar să o extindă pe teritoriul actual al judeţului Botoşani, renumit pentru zonele agricole prielnice, dar şi pentru forţa de muncă numeroasă şi puţin costistitoare faţă de cea vest-europeană. A urmat însă un accident care l-a scos din afaceri pe Maurice Dupont. „În 1912, fiul lui Maurice Dupont pleca într-o călătorie cu Titanicul până în America. Nava se scufundă, după cum bine ştie toată lumea, iar unicul fiu al lui Dupont moare. Fără moştenitor, Maurice Dupont se retrage din afaceri şi vinde fabrica de la Ripiceni. I-a dat-o unui evreu, Iulius Iosipovici, contabil-şef la fabrică în acea perioadă. A dat-o cu un milion de lei

Iosipovici l-a luat lângă el ca administrator și apoi coacționar pe Zissu, un om care a știut reinvesti și a ajuns posesor de fonduri imense, fonduri pe care le-a folosit fără ezitare nu pentru el, ci pentru reușita misiunii la care era înhămat: sionismul.
Zissu a salvat mulți evrei, evrei români, polonezi, maghiari, cehi.
Zissu a avut acces la Mihai Antonescu, mai ales când după bătălia de la Stalingrad, frații Antonescu au refuzat trimiterea evreilor rămași în viață după pogromul de la Iași, Cernăuți și din Transnistria la Auschwitz, ba chiar au închis ochii la anumite cereri ilegale de transfer de evrei spre Palestina.
Sperau să recâștige bunăvoința evreilor pe care în primii ani ai răboiului, i-au masacrat ca la măcelărie. Târzie răzgândire.
În noaptea de 22 august Zissu a fost chemat la Mihai Antonescu:
În noaptea de 22 august 1944, sunt sculat din pat la 11 noaptea și o mașină care aștepta jos mă duce la președinția de Consiliu de la palatul din CapuI Podului. Acolo mă întâmpină Mihai Antonescu, palid și descompus, și mă roagă să iau contact cu subsecretarul de stat, care lucra in aripa alăturată. Palid ca și șeful său,‎ subsecretarul (numele imi scapă) imi spune sobru: noi nu mai putem ține frontul וși trebuie să capitulăm; apelez la patriotismul dumitale, rugându-te, ,,în numele poporului și‎ guvernului român“, să telegrafiezi chiar acum un mesagiu marilor organizații evreiești mondiale din Occident să intervină pe lingă înaltul Comandament sovietic să fie cit mai blând posibil în privința condițiilor de capitulare; un avion militar gata de decolare va duce mesagiuI dumitale la Istanbul.
Am răspuns că n-am calitatea de a face un asemenea lucru. Subsecretarul, dezamăgit, mi-a răspuns supărat: ,,Dl. dr. Filderman, care a fost aci acum 15 minute, s-a arătat mai patriot. Domnia-sa a cerut într-un mesagiu ca ocupația militară să se facă de către trupe ale tuturor Aliaților și administrația la fel
.

Am plecat fără a îndeplini dorința subecretarului.
Declarație la securitate 16 mai 1951

Condamnat pe viață, Zissu a fost ținut închis doar 3 ani, fiindcă a fost „cumpărat” și a plecat în Israel, unde a și murit imediat după sosire datorită bătăilor bestiale încasate în beciurile securității.
Un amănunt: ce s-a întâmplat cu fabrica de zahăr de la Ripiceni?
A fost dezmembrată bucată cu bucată și dusă în Uniunea Sovietică.
Tot bucată cu bucată, evreimea din România, („cultul mosaic”, etichetă atât de urâtă de Zissu), a fost dezmembrată „bucată cu bucată” și „dusă” în Israel.
N-am scris cum îl chema, numele complet: Abraham Leib Zissu.
Biografia i-au scris-o alții.
Profețiile despre sionism, despre acest al doilea exod evreiesc din zilele noastre și da, despre oameni ca Zissu, nu sunt drumul, dar trebuie să ne aprindă mintea ca un semnal, ca un semafor pe marginea drumului nostru, pe toți cei care așteptăm venirea Domnului.
Un semafor care s-a aprins demult, s-a și stins între timp, iar eu acum claxonez coloana de minți leneșe care n-au știut sau n-au observat, a mea inclusiv.



Biserica „moartă” de la Troa în comparație cu bisericile „vii” de astăzi

23 septembrie 2020
O analiză a felului de manifestare al adunărilor creștine de pe vremea apostolilor, cu exemplul din Faptele Apostolilor, al Adunării de la Troa, în comparație cu „bisericile” pline de „viață” de astăzi.

În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.  În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.  Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”.  După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.  Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.” Fapte 20:7-12

Aș vrea să facem a astfel de analiză pentru toți cei sensibili la Cuvântul lui Dumnezeu și la standardele Lui. Ceilalți n-au trecut de titlu, oricum.
Să răspundem la câteva întrebări:

1. Oare felul de manifestare al bisericilor de azi, cu mult zgomot, lumini, beznă, trupe, concerte, coruri, multe feluri de muzică, este biblic?
Nu cumva este o invenție nebiblică, o datină a bătrânilor de acum, bătrâni ca și cei pe care era mâniat Domnul Isus?
La Troa era liniște, nu era cor, nu s-a cântat, ar fi scris, nu aveau trupă.
Era o atmosferă de plictis.
Se vorbea și se vorbea.
Calm, atât de calm că bietul tânăr, obosit probabil, a adormit.
Acum, dacă ar fi fost o atmosferă de vacarm, Eutih n-ar fi adormit.
Un pastor carismatic din zilele noastre ar numi o astfel de biserică, biserică moartă, că „vie”, în mintea lui e doar cea care face zgomot.

2. Bisericile de astăzi au împrumutat din industria spectacolului: estrada (scena), muzica și jocurile de lumini, dar mai ales umbre, beznă. Are această practică un model biblic? M-a șocat acum 4 ani când am fost în State, m-au dus rudele la biserica lui James MacDonald, la Chicago (nu-l dăduseră încă afară), cum în timp ce în față se cânta „drăcește” sau se vorbea (despre bani, foarte mult), sala era în beznă. Cam ca aici:

Imagine dintr-o reprezentație carismatică.(sursa: Youtube)

Am văzut recent la Cluj același exercițiu. Păi au dreptate ortodocșii, că la pocăiți se stinge lumina. „În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.” Nu era beznă adică, nici lumină slabă, n-ar fi avut motiv Eutih să adoarmă.
Nu era muzică, nu scrie că s-a cântat, nu beznă, nu concert, dar ce se făcea?

La Troa, Pavel a vorbit toată noaptea, cu o pauză pentru frângerea pâinii (Cina Domnului) și apoi cina „lor”, servirea mesei adică, apoi iar s-a vorbit.

3. Nu cumva astăzi s-a pierdut exercițiul ascultării?
Oamenii aveau exercițiul ascultării unui discurs lung. Acel discurs în mod sigur n-a fost o repetare de șabloane mistice, ci lanțuri de deducții și explicații, profeții, tălmăciri, înțelegeri, învățătură, etc.
Astăzi acest exercițiu al ascultării lipsește, religia este de tip Fast-Food, un pic de predică, să fie ușor de uitat.

4. Oare chiar trebuie nopți de stăruință comună? La Troa nu scrie că s-au rugat, n-au făcut „stăruință”. Rugăciunea se face în odăiță. Poate s-au rugat, dar nu scrie, ar fi scris dacă ar fi fost vorba de un timp însemnat, dar posibil să fi fost rugăciune la despărțire, ca la Milet, dar…nu rugăciuni lungi în public.

Iată 4 elemente care diferențiază net o biserică „vie” de astăzi de adunarea adevărată din Noul Testament.
Pentru un pastor carismatic de astăzi, adunarea de la Troa ar fi o „biserică” moartă.
Și ar chema tinerii să iasă afară de la Troa, să caute una „vie”.
Cineva cu duhul apostolului Pavel ar rămâne singur ca Ilie, la mila corbilor.
Tu din ce fel de adunare faci parte?
Ce e pentru tine „viu”?
Un cuvânt la care meditezi și-l înțelegi sau zgomotul amorf al unei muzici?
Ce fel de creștinism ai în cap, unul de familie sau unul de sinagogă?
Caută o adunare ca cea de la Troa, ieși din cârciumile religioase!
Dacă nu găsești, e timpul, cât mai este timp, să începi una, în casa ta.


Vorbire în limbi falsă, Cluj, 5 septembrie 2020

15 septembrie 2020

A fost la mine în oraș și am o obligație:
…tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei…” Apocalipsa 2:20
Așa că nu las ca bărbatul acesta, care falsifică într-un mod atât de ridicol și de grosolan ceea ce el numește „dar al duhului”, să rămână nesancționat. Urmăriți:

Vorbire în limbi falsă, Cluj, 5 septembrie 2020, Betel Centru

De când am scris Șebrato Șemena am urmărit ieșirea pe net a unor vorbiri în limbi „pentru analiză„. N-am prea avut ocazia. Ridicolul ar fi fost evident și riscul de a cădea în el e mare.
Chiar filmarea la care am făcut referire când am scris „șebrato” s-a evaporat de pe net, dar a rămas „separagraut șebrai„.
Nu am nici o iluzie că și această filmare va dispărea în curând, de aceea mă grăbesc să o captez, pentru că trebuie să îndeplinesc acel avertisment al Stăpânului meu: „am împotriva ta că tu lași pe înșelător să înșele…!”.
Să analizăm împreună:
0:07 Hara Bradear Tucana Tahavah
0:13 Zera Tapruia Tucan Tafava.
1:06 Zara Tabrania Tucan Tufava. („umple cu Duhul Sfânt”)
1:21 Erta Lahava Labraniato. („au fost transformate, văd zeci de vase de aur care sunt goale și care așteaptă să fie umplute” ….?? traducere probabil)
1:38 Zara Tahava Zabrania Tuhava. („lasă-te umplut…”)
1:59 Hara Tacana Tahavah. („văd mâini libere, văd picioare libere…”)
2:26 Zara Tahava Labraniar. („ultimul zid cade, se prăbușește…”)
2:46 Zara Tacara Tahava. („a căzut în numele lui isus”)
3:00 Zara Takara Zabraniato. („ultima rezistență…”)
3:15 Zara Tacana Tahava. („dacă nu vrei să te pocăiești….”)
3:26 Sara Tahava Labraniar Tuhava, Zirana Tacanto Louraniar Tuhava („în numle lui isus autoritate și putere…”)
3:44 Hertala („Să te liberi…” – asta nu-i română!)
3:50 Hera Tabradiar Tucarata („de ce te rușinezi?”)
3:54 Zara Tacara Tahava („Fă-i în ciudă satanei!”)
4:04 Zera Tastavia Turava Erta Harta Labrania Tucara Tavava („glorie numelui tău, glorie prezenței tale…”)
4:24 Harta Laradia Tucara Tahava („În numele tău”)
4:31 Sara Tastuvia Tucara Tahava („În numele tău isuse”)
4:37 Hala Hala Brania Tucana Tahava („vreau să mai cânte echipa de închinare un cântec….”)
5:10 Erta Labradia Topos („Treci în calendar, ca fiind ziua gloriasă….”)
5:23 Sara Bradia Tucara Tahava. (probabil Amin)

Cam asta a fost, Google Translate nu mi-a fost de nici un ajutor.
Zara e o marcă de haine, sigur a rezonat frumos în mințile femeilor.
În rest: tacana, tahava și labrania, plus încă 2-3 variante pe temă nu sunt o limbă, tacana tahava vă spun.
Prietenii mei, sunteți mulți din voi: studenți, medici, programatori, oameni înțelepți, nu sunt între voi câțiva oameni sănătoși la minte și în stare să învețe, de vă supuneți urechile unor astfel de analfabeți biblici?
Spre rușinea voastră o spun, ca apostolul.
(Deși ar trebui ca fiecare creștin să aibă dorința și capacitatea de a învăța pe alții.)
Faptul că duminical vi se servește o porție de zâmbete tip „anonymous”, satisface nevoia de argument a conștiințelor voastre?
„Zana tacana tahava” cu mici variații, „tradus” de 15 ori tot altfel nu e o limbă, e fals totul, de la a la z.
Am simțit că mă enervez din toată inima, o așa insultă la adresa înțeleptului nostru Tată nu am mai întâlnit demult.
Pentru că evenimentul a fost în orașul meu, mă simt obligat să sancționez infracțiunea.
Dragii mei, este în lume o epidemie de Hristoși falși, acesta e doar unul.
Toți „simt”, se „alimentează”, se „umplu”, parcă „duhul” ăsta ar fi combustibil și biserica benzinărie.
Dragii mei, duhul acestui om nu este Duhul Dumnezeului care a insuflat Biblia.
Epidemia asta de misticism nu e creștinism deloc.
Bisericismul acesta pe care s-a supărat și Dumnezeu nu e Adunarea lui Dumnezeu.
Treziți-vă!
Dacă scamatoria asta ieftină, ridicolă și prostească este „creștinism” adevărat, atunci toți cei care-o credeți sunteți exact în situația celor ce slujeau la Baali, sub conducerea profeților lui Baal și sub protecția Isabelei.
Nu mă leg de cei doi zâmbitori care l-au invitat, sunt în sevraj financiar, știu, e covid, dar n-au mai multă minte.
De-ar avea, ar fi citit cât de catastrofal a fost în Vechiul Testament locul numit Betel, cum a devenit o cursă și un simbol al răului pentru poporul înșelat, (Betel a ajuns locul unui templu idolatru, casa de închinare falsă a celor de pe „calea lui Ieroboam„, încât a ajuns profetul să strige: „Nu căutați Betelul!” (Amos 5:5)) și nu și-ar fi numit capela Betel.
Îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu produce astfel de febre.
Acest exercițiu de transă mistică este doar o amplificare a ceea ce a început peste tot cu trupele de laudă care te bagă „în duhul” prin crearea „prezenței lui Dumnezeu”.
Încercarea asta brută de falsificare a unei glosolalii este o doză crescută de drog religios, deși dacă-mi este îngăduit să speculez, o șmecherie pare aici: manipulatorii care l-au invitat simt că au „electorat” în „ligheanul” vecin, unde nu se poate pescui decât cu momeli din astea.
Jalnici pescari, amărâtă „pradă”!

Avertismentul lui Coresi rămâne valabil: „nu mai boscorodiți, că vă bate Dumnezeu!




























Instalația de lumini a sufletului

14 septembrie 2020
Înregistrare din adunare 30 august 2020

Lois, Eunice și Timotei: idealul biblic familial de educație și slujire

13 septembrie 2020
În această postare doresc să propun fiecărui cititor un angajament personal pentru reîntoarcerea la Biblie cu privire la felul educației copiilor, luând ca model „familia” lui Timotei: bunica și mama.

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.” 2 Timotei 1:5

din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” 2 Timotei 3:15

…la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec. ” FA 16:1

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” Efeseni 6:4

Covidul închide biserici, teatre, stadioane, cârciumi, școli (chiar și cele duminicale) și frânează mari mulțimi de oameni să se adune la un loc.
Oamenii sunt separați unii de alții printr-o distanță care face clădirile construite până acum niște mici cuști, într-o clădire în care mai înainte intrau 200 de oameni, acum dacă mai pot intra 50.
Totul se resetează.
Mai ales școlile sunt marea provocare.
Dar oare închinarea la Dumnezeu este frânată de covid?
Chiar are nevoie Dumnezeu ca oamenii Lui să fie mulți adunați laolaltă?
Nici vorbă.
Modelul Nou Testamental al adunării creștine nu implica mulțimi mari.
Nici bani mulți.
Nici clădiri mari.
Dar în cei 2000 de ani de lucru ai tainei fărădelegii s-a patentat un tip de creștinism fals, un Babilon religios, multe structuri religioase care țin legați pe oameni într-o stare de angajament fals față de Dumnezeu.
(Justificarea cu Biblia a celor ce investesc în astfel de structuri este că acestea slujesc educației, evanghelizării, „mântuirii”, etc. )
Paralel cu creșterea acestui creștinism anemic, taina fărădelegii s-a manifestat în ultimele secole și prin creșterea unui sistem educativ de stat, sistem care a condus generații întregi, timp de decenii, spre ateism.
Acest sistem educativ s-a transformat într-un tăvălug care nivelează toată „cultura” grădinii lumii la nivelul de 3 centimetri al unui gazon, a cărui singură calitate este uniformitatea, tunsoarea perfectă.

Să facem o enumerare a sistemelor educative în ultimele veacuri:
1. Înainte de Comenius, educația copiilor se făcea doar în scop religios (pentru cine voia să ajungă popă, de exemplu) sau în sistem privat: bogații plăteau profesori pentru copiii lor. Nu exista sistem de stat.
2. Comenius, pe la anii 1700 a implementat Școala Generală, finanțată de stat, adică statele „creștine” plătesc din buget un sistem educativ care se ocupă de copiii până îi dă „societății” gata educați. Această școală generală a fost un succes în ce privește educația profesională dar a fost o utopie și un eșec în ce privește educația morală și biblică.
3. Între timp, Darwin în secolul 19 „l-a bătut” pe Comenius, statele nu mai sunt „creștine”, nici școlile, iar copiii predați statului să-i „educe”, ies din școli atei pe dinăuntru și atâta de creștini pe dinafară, cât să nu-i supere pe „needucații” lor părinți. Cu cât fac mai multă școală, cu atât creștinismul e mai subțire. Nici vorbă de angajament creștin.
4. Ca o reacție și ca un caz particular, bisericile protestante au inițiat în secolul 19 „școala duminicală” pentru a contracara și compensa efectele laicizării școlii de stat și a eliminării lui Dumnezeu din programa școlară.
(Educația propusă de Comenius fusese una profund creștină.)
Unde s-a greșit?
A greșit Comenius?
Cu siguranță, Comenius nu s-a așteptat ca în timp sistemul propus de el, prezentat grandios în Didactica Magna să provoace rezultate contrare, împotriva Dumnezeului din cartea căruia s-a inspirat Comenius.
Practic, am fost învinși cu armele noastre.
Citez: „Gustul amărui (al citirii Didactica Magna) vine de la senzația de înșelare, de furt, cartea Didactica Magna a fost scrisă ca proiect pentru a zidi școli creștine și s-au zidit cu acest proiect milioane de școli păgâne, anticreștine, ateiste.
În același timp se întinde ca o molimă lipsa totală de ducație în familiile ”creștine”, transformarea Adunărilor în Biserici, a Bisericilor în Cluburi Muzicale și hrănirea oamenilor cu o iluzie  a unui misticism de genul: ”lucră-Domnu’ !” asemănător credinței că prin rugăciune mărăcinii vor începe să producă struguri.
” (sursa)
Covidul și distanțarea socială (apropo, distanțarea socială este parcă profețită în Apocalipsa 18: v10″Ei vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei„, v15 „vor sta departe de ea, de frica chinului ei.” și v17 „toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe„) sunt o provocare pentru reîntoarcerea la Biblie cu privire la modelul educației creștine, dacă vrem să creștem „oameni ai lui Dumnezeu”, acum în aceste zile din urmă, când diavolul știe că mai are puțină vreme și caută cu înverșunare pe cine să înghită, mai întâi pe copii noștri.

Întoarcerea la ascultarea de Biblie în acest domeniu, în acest timp înseamnă aplicarea standardelor biblice și abandonarea oricăror imaginații și presupuneri.
Să subliniem câteva idei pe subiect, din Cuvântul lui Dumnezeu și să le luăm fiecare pentru noi într-un angajament care ne va reseta programul vieții și va impune felul biblic de educație.

1. Voia lui Dumnezeu este ca nu doar 1-2 creștini să ajungă capabili să învețe pe alții, ci toți. Cel puțin pe cei din familia lor mai întâi, într-o ‘ierarhie” a maturității, cei bătrâni să-i învețe pe cei tineri, apoi pe alții. Porunca creșterii copiilor în învățătura și mustrarea Domnului este adresată părinților. Aceasta înseamnă două aspecte: părinții nu trebuie să delege această slujire altora și părinții trebuie să fie capabili să învețe pe copiii lor.
Dacă tu, cel care citești aceste rânduri, dai deoparte ce zice Dumnezeu și zici că tu nu știi cum să-ți educi copilul și cauți o „școală duminicală” pentru el, atunci ești pe calea neascultării, trebuie să te pocăiești.

2. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este o anomalie și un neajuns, nu o stare care să fie privită ca normală. Când ceva ce trebuie, nu există trebuie creat, când o stare nu este după Voia lui Dumnezeu trebuie remediere, iar înainte de orice acțiune, trebuie să existe o pasiune, un vis. Creștinul lipsit de dorința de a învăța pe alții este ca o nucă goală, ca o frunză uscată. Voia lui Dumnezeu este ca fiecare creștin să fie plin de dorința de a spune altora, de a fi capabili să învețe: „În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” Evrei 5:12

3. În lipsa unei educații creștine eficace, pericolul asimilării ateiste și prin asta al furtului copiilor noștri de către cel rău este iminent. O astfel de asimilare era și în secolul întâi. Fiara cu dinți de fier și gheare de aramă a societății romane de cultură greacă opera ca și astăzi. Cazul iudeicei Lois, a cărei fiică Eunice s-a căsătorit cu un grec, nu cu un iudeu, este exemplar. Asimilarea spre cultura greacă era ca și împlinită în cazul lui Eunice, mai ales că Eunice nici măcar nu s-a stresat să-și taie pruncul împrejur a opta zi. Nu vedea nimic rău să se căsătorească cu un grec, nici să-și crească copilul în cultura greacă. Lois nu a gândit la fel. Probabil și-a zis: „am greșit cu Eunice, nu am voie să greșesc cu Timotei”. Și l-a învățat pe copil în mod intensiv Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că cea care s-a ocupat de învățarea lui Timotei a fost în primul rând Lois, bunica. Ea a fost și prima care a crezut „întâi” evanghelia vestită de Pavel, apoi Eunice.

4. Pavel menționează acest proces de educație a lui Timotei și cred cu tărie că este modelul biblic divin al educației. Nu școala duminicală, nu școala de stat, ci școala de familie. Familia să fie școală, familia să fie adunare. Dragul meu cititor, draga mea cititoare care mi-ai urmărit firul gândului până aici: ești gata să-ți resetezi visele? Acum trebuie stat acasă, trebuie stat deoparte. Cineva trebuie să stea acasă cu copiii, copii care pot, slavă lui Dumnezeu, să facă școala online.
Ești gata să fi „cineva„?
Vezi această pandemie ca o catastrofă care te rogi să treacă sau ca o binecuvântare și o ocazie de revenire la tiparul biblic al educației?
Ești gata soră care ai nepoți să fi „Lois”?
Ești gata să fi o bunică implicată în educarea copiilor copiilor tăi?
Ești gata frate care ai nepoți să fi soț de „Lois”?
Ești gata mamă cu copii, să fi o Eunice?
Ești gata „soț de Eunice” să-i dai tot sprijinul, sau vrei să o trimiți pe „Eunice” la serviciu și pe „Timotei” la grădiniță?
Dacă chiar nu se poate altfel, măcar du-l pe „Timotei” la „bunica Lois”, dar nu la grădiniță!
Desigur, mamele au rolul lor, dar de multe ori soția se îngrijește cum să placă soțului ei și este împărțită cu slujirea, dar nu exclusă de la acest proces de educație.
Datorită internetului, educația profesională se poate face online, dar educația biblică trebuie făcută pe genunchii mamei și bunicii.

5. Vedeți, porunca educației se dă mai mult mamelor, la bărbați le scrie cum să lucreze, cum să nu fie leneși, mai puțin despre educația copiilor. Am vorbit acum doi ani într-un loc (a fost și Timotei pe-acolo): pe malul râului de la Filipi, unde a predicat prima dată Pavel în Europa, „femeilor care se aflau adunate acolo” despre aceasta: de ce femeilor? Du-te la minutul 29:30

Filmare în Grecia, august 2018, la Filipi, în locul primei „evanghelizări” din Europa


6. Reîntoarcerea la fel biblic al educației creștine trebuie văzută ca un pas spre reîntoarcerea la felul biblic al adunării creștine. Acum în acest sfârșit de veac rău, pentru că nu știm cât va mai ține această tensiune a așteptării, a zăbovirii și îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Cauza eșecului transmiterii poruncii credinței la generația următoare este lipsa de angajament personal în educație la nivel de familie, cel mai adesea delegarea spre cler a acestui angajament. Iar dacă această delegare pare comodă, să știi este o mare vinovăție la toate nivelele. Nu suntem chemați să fim clienții lui Dumnezeu, ci iubindu-L, suntem robii Lui.
Nu mergem când vrem la El, ca la Mall, ci Îl slujim toată viața.
Iar această slujire trebuie să înceapă cu o resetare a felului cum te vezi, trebuie să te vezi în stare să înveți pe alții, pe cei ai tăi, familia ta și pe cei din jur.

7. Nu trebuie să aștepți un program de mase pentru a începe educația creștină în familie, începe tu, acasă, la tine acasă, azi! Aceasta este adevărata reformă, aceea dinăuntru, la scară mică. Organizează cu copii tăi timp special de învățare a Biblie, cu cât începi mai repede cu ei, cu atât mai bine.
Folosește orice ocazie pentru a-i învăța creaționism, istorie biblică, cronologie biblică, geologie biblică, geografie biblică. Nu lăsa școala de stat să pună în mintea lor ateism și evoluționism, că îți va fi rușine de ce vei culege. Vorba profetului: „Au semănat grâu și seceră spini…să vă fie rușine de ce culegeți!” Ieremia 12:13


Să se scoale idolii tăi să te salveze

12 septembrie 2020
În această postare caut să analizez un aspect al logicii justiției divine: toți cei ce-și găsesc plăcerea în altceva decât în slujirea lui Dumnezeu, ajung să se închine idolilor (inimii) și astfel îl urăsc pe Dumnezeu.

Te-ai obosit tot întrebând – să se scoale, dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!” Isaia 47:13 adică cei care se iau după zodiac,….



…..cei care cred în soartă și noroc, nu în Cuvântul lui Dumnezeu.
Este o profeție împotriva Babilonului, ni s-ar părea drept să fie pedepsiți, nu erau popor ales, nu erau „din Avram”. Dar nu e așa. Babilonienii erau și ei creația lui Dumnezeu, nepoți ai lui Noe, ai dreptului Noe. Și lor li se adresează prorocii, sunt multe profeții către ei, au fost profeți chiar trimiși la aceste popoare, să ne gândim la Iona, trimis la Ninive, capitala Asiriei.
Asur fusese nepot al lu Noe, chiar semit, fiu al lui Sem. Babelul în schimb fusese sub domnia lui Nimrod, strănepot al lui Noe, nepot al lui Ham.
Acest tip de sentință (care după cum vedea mai încolo a fost dată și spre învățătura noastră) o găsim prima dată în cântarea lui Moise din Deuteronom 32 și apoi repetată și de Isaia și de Ieremia.
Să le luăm pe rând (cu roșu este textul biblic, Cuvântul lui Dumnezeu):
Deuteronom 32, cântarea lui Moise, citez fragmentat:
Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape…v. 35 (cum este acum nenorocirea cu Covidul)…”El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii lor?” v 37 „Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, Care beau vinul jertfelor lor de băutură? (adică idolii cărora li se dedica efortul, preocuparea și banii) „Să se scoale să vă ajute și să vă ocrotească!” v 38
Este un fel de ironie a lui Dumnezeu, Dumnezeu care dă toate lucrurile bune tuturor, și celor buni și celor răi: pacea, rodul pământului și sănătatea, atunci când nu le mai dă (și numim aceasta nenorocire: războiul, foametea și epidemia) îl face pe om de rușine cu „idolii” cărora le-a închinat dedicarea, în loc s-o închine dătătorului a toate. Mai mult, cei ce nu se gândesc la El, Dumnezeu spune despre ei că-l urăsc: „atunci când voi ascuţi fulgerul sabiei Mele Şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc!” v 41
Rezultă din textul de mai sus o concluzie importantă: toți cei preocupați obsesiv de sine, de plăceri îl urăsc pe Dumnezeu.Ascultă însă acum, tu, cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: ‘Eu, şi numai eu nu voi fi niciodată văduvă şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!” Isaia 47:8 și continuă în tonul lui Moise: „Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor, şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece. 10 Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: ‘Nimeni nu mă vede!’ Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ‘Eu şi numai eu.’ 11 De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate12 Vino dar cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.” apoi mesajul din titlu: să se scoale idolii, o ironizare.
Această sentință este la fel și pentru un popor și pentru un om: „La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om” Iov 34:29 Deci pentru noi astăzi să avem de învățătură:
-dacă zicem ca babilonienii: eu și numai eu
-dacă ne încredem în înțelepciunea și știința proprie
-dacă ne obișnuim viața cu plăceri, dacă ne dedăm plăcerilor,
ajungem să îl urâm pe Dumnezeu și Dumnezeu ne supune și pe noi la testul nenorocirii (cum este acest Covid imposibil de învins), ca odinioară și ne trimite să nu ne rugăm Lui, ci la cei cărora ne-am închinat efortul atunci când ne mergea bine: „să se scoale idolii și să te scape„, la idoli să te rogi.
Te-ai închinat educației, pregătirii profesionale, tot efortul l-ai depus pentru asta; să te scape la nenorocire înalta ta calificare.
Te-ai închinat acumulării de bani și bogății, la necaz să te scape acestea, lor roagă-te!
Te-ai închinat satisfacerii plăcerilor, adică ai avut ca normalitate a vieții să „faci ce îți place”, prin aceasta te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Dumnezeu cere ca să fi robul Lui, să faci ce îi place Lui, nu ție. (O, Doamne! cât de vrednici de pedeapsă suntem mulți din noi!) „Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.” Luca 19:27 Dacă nu vrem să împărățească El peste noi, adică dacă nu vrem să-I slujim, să ni se poruncească, atunci suntem vrăjmașii Lui.
Este vorba de înclinarea inimii: spre sine sau spre Dumnezeu, de preocupare: de sine sau de Cuvântul, Planul și Voia lui Dumnezeu.
Judecata din Ieremia 2 este la fel, de aici vedem această consecvență a logicii justiției divine și învățăm dreptatea și felul cum este și va fi judecata:
Ei zic lemnului: «Tu eşti tatăl meu!» Şi pietrei: «Tu mi-ai dat viaţa!» Căci ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar, când sunt în nenorocire, zic: «Scoală-Te şi scapă-ne!» 28 Unde sunt dumnezeii tăi, pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda! 29 Pentru ce vă certaţi cu Mine?
E sentința din titlu: „să se scoale ei„, să se scoale idolii, să te scape.”
De multe ori acești idoli sunt în inima noastră.
De ce te rogi lui Dumnezeu doar la necaz?
Nu e drept să slujești unuia tot timpul și să te rogi altuia la necaz.
Roagă-te „stăpânului” pe care-l slujești.
De câte ori astăzi Dumnezeu ne zice: „de ce te rogi Mie?”, „de ce vii la Mine la necaz?” Mi-ai slujit cumva, am vreo obligație față de tine.
Nici față de cei care-L slujesc, Dumnezeu nu are nici o „obligație”, de multe ori îi testează prin necazuri și suferințe. Dar oamenii care se roagă doar când ajung la nenorocire, sunt trimiși la idolii vieții lor, la obiectele cărora le-au slujit toată viața.
Dumnezeu ne cere un lucru care ne pare absurd, dar nu este: să-l slujim și să-l iubim în același timp, să spunem: „iubesc pe Stăpânul meu” și să fie așa.
Când mă abat și mă trezesc că-mi slujesc mie, să mă întorc spre El, să-l slujesc din nou.
Acum, pentru că mintea umană este ispitită tot timpul să găsească automatisme, să nu creadă cineva că dacă va sluji Domnului, îi vor fi garantate: pacea, succesul, prosperitatea și sănătatea.
Unui slujitor adevărat al lui Dumnezeu îi este testată tot timpul dragostea de Stăpân prin testul mulțumirii în lipsuri, persecuții și slăbiciune, să citim:
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţiprigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11 Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” 2 Corinteni 4;8-11
Este o imagine a unor oameni prăpădiți, aflați la limita rezistenței, pe marginea cedării. Dar probabil aceștia sunt robii cei mai buni.

Completare 9 octombrie. A doua zi după ce am scris această postare, în 13 septembrie am vorbit la Aleșd cam aceleași lucruri: Cartea de vizită a unui creștin.






De ce Dumnezeu nu a folosit în Biblie un limbaj simplu pe care sa îl înțeleagă orice muritor?

10 septembrie 2020

Este o întrebare pusă pe Facebook.
Toată întrebarea: „Bună ziua, Ma adresez dvs., celui ce ați scris acest articol. As vrea sa cunosc punctul dvs. de vedere în legătură cu limbajul criptat, metaforic din Biblie. Dincolo de faptul ca trebuie sa ai temeinice cunoștințe de istorie, de teologie, filozofie și nu numai, e ne voie și de o hermeneutica a Bibliei pt. a înțelege corect mesajul lui D-zeu. Întrebarea ar fi:De ce D-zeu nu a folosit u limbaj simplu pe care sa îl înțeleagă orice muritor? Întrebarea vine din sufletul unei persoane care citește și încearcă sa înțeleagă ce scrie acolo. Va mulțumesc.

Răspunsul:

„Bună seara.
O să încerc să vă răspund la întrebarea dvs.: „De ce D-zeu nu a folosit un limbaj simplu pe care sa îl înțeleagă orice muritor?
Întradevăr, chiar despre Domnul Isus, în Evanghelii este scris că „el nu vorbea deloc fără pildă„. Și tot despre El scrie că „vorbea ca unul care avea putere, nu cum le vorbeau cărturarii lor„. Eu aș lega aceste două afirmații și aș îndrăzni să spun că aceast aparentă ascundere a mesajului în pilde este tocmai secretul forței discursului divin. Și voi aduce câteva argumente.
1. Dumnezeu a creat omul în mijlocul unor lumi vegetale și animale extrem de diverse, de complexe și de intercolerate.
A făcut acest lucru pentru ca prin admirarea acestei creații, cugetul omului să poată ajunge la credința și la glorificarea lui Dumnezeu ca Înțelept. Citez:
Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi,…” Romani 1:19-20
Deci plantele și animalele, semănatul și seceratul, via și alăptarea, clocirea ouălor și creșterea ierbii, vara, iarna, oaia, răsăritul, moartea, somnul, soarele, stânca, noroiul poartă în ele nu doar înțelepciunea relaționărilor care mențin viața ci și un tâlc mai adânc.
2. Limbajul biblic conține pilde, atât profeții (prorocii) au spus pilde, cât și Domnul Isus, și apostolii. Așa cum spuneți, este un limbaj simbolic, ascuns, numit de apostoli: limbaj duhovnicesc. Dar nu este necesar „sa ai temeinice cunoștințe de istorie, de teologie, filozofie”…așa cum vi s-a părea. Biblia spune că pildele se înțeleg prin alte pilde, prin corelare. Practic, trebuie să cunoașteți bine Biblia și ea se explică pe sine. „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. 21 Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” 2 Petru 1:20-21
3. De ce Dumnezeu a folosit pilde și nu definiții? Oaia, furnica, pasărea, vulpea, șarpele, sunt animale prezente în Scripturi. Nu putem fără ele, mai ales fără cele de la care luăm mâncare. Observați vă rog că tot ce băgăm în gură e din lumea vegetală, din ce a crescut maxim anul trecut, nu putem fără ele. Blândețea e mult mai simplu de exemplificat printr-o oaie, decât prin orice definiție. Comparația e cea mai bună metodă didactică: ca. Viclenia e simbolizată prin vulpe, etc. Acesta e limbajul cel mai simplu posibil, limbajul comparațiilor, al similitudinilor.
4. Chiar faptul că noi oamenii ne înmulțim prin unire bărbat-femeie, cu îndrăgostire, hormoni, căsătorie, naștere, alăptare, creștere de copii, etc. e tot plan divin. Putea face Dumnezeu să ne „fabricăm” prin spori ca ciupercile, dar a croit o cale complexă pentru a ni se revela pe Sine, desăvârșit în înțelepciune. În relațiile dintre noi, soț-soție, părinți-copii e ascuns tâlcul relației cu El, de aceea spunem Tatăl nostru. Dacă nu creșteam crescuți de tați, cum să fi spus Tatăl nostru?
5. Dumnezeu a folosit în Biblie nu numai pilde simple: oaie-blândețe, vulpe-viclenie, ci și multe pilde complexe: stropirea cu sânge-iertarea de păcate, scufundarea în apă-curățarea conștiinței, purtarea de haine albe-faptele bune, arderea tămâiei-rugăciunea, etc.
6. O și mai complexă și greu de înțeles analogie este cea dintre Vechiul testament și cel Nou. Întâmplările din Vechiul Testament sunt lecții pentru noi, cei ce trăim în cel Nou. Nu doar lecții, ci și avertismente sau încurajări. Împărații răi, popoarele idolatre, cetățile păcătoase, perioadele de idolatrie sunt exemple rele și de avertizare, împărații buni, înțeleptul Iov, leviții, cei drepți și mai ales disprețuiții și persecutații profeți sunt exemple bune, pentru noi. „Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului. ” Așa că dacă socotim lunga perioadă a Vechiului Testament și mai ales aparent plictisitoarea istorie a împăraților, să ne trezim la realitatea pericolului de a nu cădea în aceleași pilde de neascultare ca și ei. Paralelismele sunt simple și se înțeleg ușor, trebuie doar citit de câteva ori, înțelegerea vine.
7. Vă mai sugerez ceva. În momentul în care vă apropiați de Biblie, de Cuvântul lui Dumnezeu cu atitudinea cu care mi-ați scris mie (cred din toată inima că sunteți sinceră) puteți cere direct de la Dumnezeu claritate și spirit de înțelegere a Bibliei. Dumnezeu are îngeri la dispoziție, are mijloace de aranjat împrejurări până la detalii și are cea mai mare bucurie când un om se apropie de Cuvântul Lui cu dorința de a-l înțelege. Spune lui Ieremia: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” 33:3
8. Nu vă speriați de Biblie, citiți-o de la început, citiți-o toată, întoarceți-vă la ce înțelegeți, recitiți ce e greu, folosiți referințele, acum sunt aplicații cu Biblia! Vă încurajez s-o faceți, iar dacă undeva vă poticniți, vă stau la dispoziție cu răspunsuri.
9. Limbajul metaforic, mai ales în unii profeți poate să sperie pe unii. De ce scrie de lei, de urși, de balauri, de pantere? Am mai răspuns cuiva pe acest subiect:
https://vesteabuna.wordpress.com/…/putea-sa-zica…/
Am și vorbit într-o zi despre asta:
https://vesteabuna.wordpress.com/…/cum-predica-domnul…/
10. Căutați să aveți un cuget curat. Dacă undeva aveți mustrări de cuget, cereți iertare de la Dumnezeu. Probabil, pe măsură ce veți citi Biblia, această sensibilitate a cugetului va crește și veți simți nevoia să vă cereți iertare de la Dumnezeu pentru tot ce descoperiți rău în conștiința dvs., nu vă opriți. Așa veți înțelege tot mai mult și veți dori să fiți tot mai aproape de Voia lui Dumnezeu.
cu mult drag”


Actul oficial de excludere din Cultul Baptist a membrilor „Comitetului Creștin Român pentru apărarea libertății religioase și de conștiință”, 5 septembrie 1978

8 septembrie 2020

Bunicul a fost pastor, eu i-am moștenit arhiva.
Bunicul a murit acum 29 de ani, dar am intrat în posesia arhivei doar acum 5 ani, când a murit mama. Și nu, nu am avut timp s-o cercetez toată. Dar cum acuma se lungesc serile, am mai mult timp, mai scotocesc.

Arhiva bunicului

Acte de deces, telegrame de chemare la înmormântări, schițe de predici, tot felul de acte. Corespondențe cu Comunitatea (Cluj) și cu Uniunea (București). Azi am găsit într-un plic un document tipărit, primit de bunicul direct de la Uniune. Mi-a atras atenția pentru că era tipărit, nu bătut la mașină. De tipărit nu se putea decât la tipografiile de stat. Deci era ceva foarte important.
Vă dau documentul mai întâi text, apoi imagine, pentru a nu pierde firul.
Este actul de excludere din cult a următorilor:
-Pavel Niculescu, București
-Nicolae Traian Bogdan
-Emeric Iuhasz
-Ioan Brisc
-Dimitrie Ianculovici
-Ion Moldovan, Timișoara
-Petru Cocârțeu
-Nicolae Rădoi, Caransebeș
-Ludivic Osvath, zalău
-Viorel Vuc
-Ion Teleagă
-Martin Mihuț
-Gheorghe Munteanu, Caransebeș
-Aurel Popescu, București

Realitatea a ceea ce s-a întâmplat la Caransebeș o găsiți pe blogul lui Nicolae Rădoi:
http://radoinicolae.blogspot.com/
Iată textul:

UNIUNEA COMUNITA’I’ILOR CREŞTINE BAPTISTE

DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

Şos. Nicolae Titulescu Nr. 56-A Sectorul 8

Nr 950/178, București 5 septembrie 1978

către

BISERICILE ŞI FILIALELE CREŞTINE BAPTISTE DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

„Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos“.

Cu dragoste frăţească vă facem cunoscut următoarele :

Comitetul de conducere al Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste din Republica Socialistă România, întrunit în şedinţă de lucru, în ziua de 30 august 1978, călăuzit de răspunderea pe care o are pentru păstrarea neştirbită a principiilor de credinţă baptistă de către toate bisericile şi filialele, a luat în dezbatere unele abateri de la mărturisirea de credinţă baptistă şi de la normele de conduită cetăţenească săvîrşite de unii membri ai cultului nostru.
În Congresul Cultului Creştin Baptist, ce a avut loc în luna februarie 1977, toţi delegaţii prezenţi au condamnat şi dezaprobat metoda de rezolvare a problemelor ce privesc cultul nostru prin trimiterea de scrisori deschise şî prin memorii de către persoane care nu au nici o încredinţare în cadrul cultului. Astfel de scrieri au produs mari framîntări în rîndul frăţietăţii noastre înainte de congres şi tocmai de aceea au fost dezaprobate, cerîndu-se ca astfel de practici să înceteze. Cu toate acestea s-a constatat că unele persoane, încălcînd hotărîrile Congresului au continuat să trimită asemenea scrisori şi memorii atît în ţară cît şi în străinătate, denigrînd conducerea cultului şi autorităţile de stat. La acestea s-au adăugat şi alte manifestări negative care au culminat cu constituirea unui grup de persoane, membri ai cultului nostru, are s-au auto-intitulat „Comitetul Creştin Român pentru Apărarea libertăţii religoasă şi de conştiinţă“ creind astfel, o grupare ilegală şi lansînd un manifest politic, îndreptînd un atac deschis împotriva conducerii cultului şi a autorităţilor de stat.
Aceste fapte sînt deosebit de periculoase deoarece ele contravin principiilor noastre de credinţă, spiritului nostru de creştini baptişti, care ne considerăm parte integrată din marea comunitate naţională a poporului român la a cărui unitate, independență şi suveranitate trebuie să ne aducem din plin contribuţia.
Comitetul Uniunii, în urma analizei făcută, a constatat că aceste elemente prin conduita lor puteau pune cultul nostru într-o situaţie nefavorabilă faţă de autorităţile de stat cît şi faţă de celelalte culte din ţara noastră, aducînd astfel grave prejudicii prestigiului Cultului baptist şi încrederii de care trebuie să se bucure acesta în faţa statului.
Comitetul Uniunii, în grija sa de a se împiedica producerea unor grave consecinţe pentru întregul cult, în baza Cuvîntului lui Dumnezeu din Evrei 13:17 ; Romani 16:17-18 ; Numeri 12:7-10 ; Romani 12:10.; Romani 13:1-2 şi 7 ; I Tesaloniceni 5:12-13, precum şi a prevederilor art. 60 lit. g din Statutul cultului a luat următoarele hotărîri :
1.Excluderea din cult a lui Pavel Nicolescu din Bucureşti, Nicolae Traian Bogdan, Emeric Iuhasz, Ioan Brisc, Dimitrîe Ianculovici şi Ion Moldovan din Timişoara, Petru Cocîrţeu şi Nicolae Rădoi din Caransebeş şi Ludovic Osvath din Zalău, pentru constituirea lor într-o grupare ilegală, cu caracter politic, care a aderat la organizaţii internaţionale nebaptiste, încălcînd astfel principiile evanghelice şi doctrina cultului baptist (Romani 13:1-2).
2. Excluderea din cult, la propunerea conducerii Comunităţii Baptiste din Timîşoara şi a turor păstorilor şi diaconilor de pe raza acestei Comunități, a lui Viorel Vuc, Ion Teleagă, Martin Mihuț şi Gheorghe Munteanu din Caransebeş, pentru abatere de la doctrina baptistă şi încălcarea hotarîrilor Comitetului Comunităţii Creştine Baptiste Timişoara (art. 60 lit. 3 din Statut).
3. Excluderea din cult a lui Aurel Popescu din Bucureşti, pentru faptul că a denigrat şi calomniat ani de zile, în scris și verbal conducea cultului şi autorităţile de stat încălcînd principiile de credinţă baptistă privind relaţiile dintre biserică şi stat şi pentru încălcarea hotărîrilor Comitetuîui Uniunii şi a angajamentului luat în faţa pastorilor şi diaconilor de pe raza Comunităţli Creştine Baptiste Bucureşti de a nu mai predica decît în biserica din care a făcut parte ca membru (Romani 13:1-2 şi art. 60 lit g din Statut).
Facîndu-vă cunoscute aceste hotărîri ale Comitetului Uniunii noastre, vă îndemnăm în mod stăruitor să luaţi toate măsurile necesare ca pe viitor aceste persoane fie tratate ca atare şi să li se interzică cu desăvîrşire orice fel de activitate în bisericile și filialele cultului baptist.
Totodată, ne facem datoria de a sfătui pe fraţii păstori, diaconi şi membri ai comitetelor de conducere ale bisericilor ca, în viitor să nu se mai petreacă astfel de fapte. În acest sens, în bisericile baptiste vor fi citite numai scrisorile venite de la Uniune ca şi cele venite de la comunităţile de care aparţin bisericile respective.
Comitetul Uniunii îşi exprimă convingerea că măsurile luate vor contribui la păstrarea neştirbită a principiilor de credinţă baptistă în bisericile şi filialele cultului nostru, ca şi la păstrarea bunei rînduieli, ştiind din Sfintele Scripturi că, „Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al orînduielii“.

Cu salutări frăţeşti, ai dvs. fraţi în slujba Domnului,

PREȘEDINTE, SECRETAR GENERAL,
Pastor Cornel Mara Pavel Birbitei

Iată documentul:

Iar pentru cine are mai mult timp, să asculte discuțiile de mai jos:


Un „vuiet” … de la Milcov la Iordan

6 septembrie 2020

Am prorocit cum mi se poruncise. Şi, pe când proroceam, s-a făcut un vuiet şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!” Ezechiel 37:7
Am trecut spre Focșani pe la Ojdula, prima dată am auzit de trecătoarea asta, noul drum pe vechiul pas, prin Lepșa. Pe acolo, de la Brașov ajungi repede la Focșani. Fiind pandemie, am zis prima dată după mai mulți ani că nu mai ieșim din țară în concediu (apoi ne-am răzgândit), nu văzusem cu soția Transalpina, iar eu nici Transfăgărășanul.
Luni 17 august 2020 am trecut Transalpina dinspre Ardeal spre Oltenia,, marți am trecut Transfăgărășanul invers, iar miercuri 19 august am trecut
Trans…”focșaniul”. Dumnezeu ne-a dat vreme bună și mașina a ținut. deși era reparată cutia de viteze.
La Focșani aveam și o treabă la o firmă de acolo, am terminat repede, am găsit cazare la o pensiune între vii, într-o podgorie, iar seara am ieșit cu soția să stăm la o pizza undeva. Eram prima dată în Focșani. Întunecat oraș, parcă acolo nu s-a inventat becul electric, seara nu te cunoști om cu om pe stradă, coroanele pomilor nu sunt tunse, parcă e pădure, sunt ceva becuri, puține și palide și…printre crengi. După pizza am zis să vedem ce se poate vizita, știusem că fuseseră evrei în focșani, chiar de ceva congres sionist și am căutat sinagoga. Am găsit-o aproape, în spate la niște blocuri, în reparație, învelită în plase contra-praf. Nimic de văzut, mai ales că strada cu sinagoga era mai în beznă decât centrul.
Apoi am căutat pe net și am găsit că la Focșani s-a ținut la 1881 primul congres sionist, adică prima adiere a acelei mișcări despre care a scris Ezechiel în 37.
(Și Petru Popovici în cartea sa „Graiul prorociilor” la pagina 136 scrie: „„Vuietul” auzit de Ezechiel s-a împlinit în „Mișcarea Sionistă”, care a început să facă propagandă pentru întoarcerea evreilor în Palestina.
Și mai scrie Petru P. că primul congres sionist a avut loc în 1897. Nu e adevărat.) Evreii s-a adunat în jurul acestei idei la Focșani în 1882. Să cităm.
În zilele 30 și 31 decembrie 1881, la Focșani s-a deschis primul congres sionist al Uniunilor Sioniste din România. Scopul sioniștilor era recolonizarea teritoriilor din Țara Israel. La congres au participat 56 de delegați care au reprezentat 33 de organizații sioniste locale, organizații care reprezentau aproximativ 70.000 de activiști evrei, o treime din evreii români. Președintele congresului a fost Samuel Pineles din Galați, iar secretarul congresului a fost David Rintzler. La congresul din Focșani a fost intonat pentru prima oara imnul Hatikva, azi imnul oficial al statului Israel. Marele Congres de la Focșani, cum mai este el cunoscut, a hotărât că soluția pentru rezolvarea problemei evreiești din România este emigrarea în Israel și înființarea de colonii agricole, pentru crearea unei vieți noi evreiești, independente, spre a putea continua tradiția și cultura evreiască, cei emigrați urmând să dea ajutorul necesar celor care vor să emigreze. Hotărârile Congresului au început să fie puse în aplicare în anul 1882 când au ajuns în Israel pionierii evrei care au întemeiat orașele Roș Pina și Zihron Iacov, printre ei și 3 familii din Focșani (Israel Sehter, Alter Vainstoc-Filderman și Itzhak Aaron Apelboim).[1][2][3]
De ce s-a ținut la Focșani primul congres sionist?
Pentru că evreii din România de atunci, fuseseră inspirați în idealul lor de succesul unirii românilor care s-a consfințit la Focșani. Focșaniul era orașul de pe Milcov, oraș de graniță, orașul unirii….nu spune și cântecul: „vin la Milcov cu grăbire”? Și dacă românii au reușit, de ce nu ar putea încerca și evreii?
Așa spun cronicile și așa au spus și profeții dinainte. Chiar Domnul Isus a spus: „când veți vedea smochinul și toți copacii”. Formarea națională a Israelului (smochinul) s-a petrecut concomitent cu a celorlalți „copaci” (națiuni), una din ele fiind România. Și iată că se pare că succesul proiectului „România”, înmugurirea acestui „copac”, i-a inspirat pe evrei, care s-au adunat la Focșani să învie „smochinul”.
După 67 de ani, în 1948, și proiectul Israel a luat ființă, s-a înființat statul.
De ce la Focșani? La fel răspunde și Puiu Zilberman: „De ce a avut loc Congresul la Focşani ? Focşani, simbolizează unirea Principatelor Române şi se poate face o analogie între Unirea celor două ţărişoare care au devenit o ţară mare; aşa şi poporul Evreu este slab, unit şi va deveni puternic !
Ne-a plăcut la Focșani, strugurii din podgoria unde am stat dădeau în pârg, și gazdele pensiunii ne-au dat voie să ne servim după plac, joi am mers până la Bârlad la familia unei verișoare a soției și am mai stat o zi.

Podgorie Vrancea

Am tot googălit pe subiect. Sionismul a fost un vuiet care a mers crescând în România secolului XX. Jurnalul lui Mihail Sebastian, presa sionistă din acea vreme, o mulțime de scriitori și ziariști pe care i-a înghițit ori urgia războiului, ori tăvălugul comunist, mărturisesc despre un vuiet puternic care a dus la „apropierea oaselor unele de altele” cum a scris profetul, adică la emigrarea în masă a evreilor în Israel. Eu adun acuma date despre Shaike Dan, un adevărat Moise al vremii lui, care a dus în Israel mai mulți evrei decât Moise din vechime și pentru că nu vreau să scriu prostii, mă documentez. Pe măsură ce citesc, pe măsură ce compar textele istorice cu textele profetice, sunt tot mai uimit de coincidența dintre ce s-a profețit, cu ce s-a petrecut. Am descoperit pe Al. Zissu, un sionist fervent dintre cele două războaie și după război, prezent atât în Jurnalul lui Sebastian cât și în cartea „Salt Orb” a lui Shaike Dan. Acum îl citesc pe acest Zissu.
Sionismul a fost vuietul profețit și împlinit.
În anii de acum, 2020, vuietul sionismului răsună pe acolo pe unde ideea n-a prins din multe motive, prin zonele de unde evreii încă n-au plecat. Sunt ultimele ecouri ale acestui vuiet, oasele sunt apropiate deja, au prins carne și oase, sunt o armată foarte mare.
Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei şi au înviat, şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.” Ezechiel 37:10
Tzahal, așa se numește armata statului Israel.
Este și o carte.

Tzahal-o istorie a armatei israeliene

Azi am terminat-o de citit, așa am avut timp.
Cu gândurile acestea am pășit 2 zile prin Focșaniul unirii, cu gândul că la Focșani s-a născut o națiune: România și o idee: sionismul.
Ambele evenimente au fost profețite: copacii din pădurea națiunilor și smochinul din pădurea asta.
După părinții trupești fac parte dintr-un copac , dar după Tatăl care m-a înfiat, am fost altoit în măslinul cu două feluri de ramuri.
E foarte important pentru angajamentul lăuntric al fiecăruia dintre noi să știm din CE facem parte, e răspunsul la ceea ce psihologii numesc problema identitară, sau uneori criza identitară.
Sunt român din România? Identitarii ortodocși au un singur răspuns pentru mine, nu poți fi român decât ortodox, mulți chiar cred asta. (În timp ce eram la Focșani, un tânăr preot de pe lângă Piatra neamț îmi scria de zor, Îi intrase pe Facebook reclama mea și voia să mă „recupereze”. Dialogul cu el îl am pe Facebook și afirmațiile lui sunt o mostră de misticism, ignoranță și îngustime de minte.)
Sunt creștin? Din ce ghetou fac parte?
Din ce „identitate”?
Pentru ce etichetă-mi bate inima?
Mie acuma nu-mi mai bate inima pentru etichete, îmi bate pentru profeți, pentru robii cei uciși, acolo e planul lumii, planul istoriei prin care ne-a fost hărăzit să umblăm. Caut să pun laolaltă profețiile cu istoria, să pricep harta.
Ca și călătoria mea cu gândul…de la Milcov, la Iordan.
Mulțumesc de însoțire.



Jugul, armura și crucea

29 august 2020
Înregistrare din adunare 23 august 2020

O nouă boscorodire

28 august 2020

Citesc dintr-o analiză istorică a unui fenomen puțin cunoscut: reforma în România.

A existat așa ceva, reformă românească?
Citind Marea carte de istorie a fraților huteriți (care au sosit în Transilvania pe la 162i și au emigrat în octombrie 1767) am găsit acolo menționați pe reformații români (valahi schismatici).
Un lucru remarcabil este chiar că huteriții au găsit un sprijin în calviniștii români, și aceasta o spune un dușman al amândurora: iezuitul Delpini, trimisul special al Romei pentru reconvertirea huteriților afirmă în raportul său din 22 februarie 1765 către camera aulică din Viena:”Motivele pentru care rebotezătorii sunt împietriţi în greşeala lor sunt, după părerea lui, în primul rând relaţiile cu calviniştii şi valahii schismatici
Așadar a existat până la cucerirea Transilvaniei de către austrieci, o biserică reformată română, așa spune și autorul cărții din care mai citesc, fiind în concediu.
Diaconul Coresi, un promotor al reformei sprijinit de conducătorii calvini și luterani ai zonelor maghiare și germane din Transilvania, a căutat să impună cel puțin utilizarea limbii române în slujba bisericească. Pentru că se utiliza slavona, slavona era socotită limbă sfântă, limba bisericii, limba lui Dumnezeu. Vi se pare absurd?
Au trebuit să treacă 200 de ani până la eliminarea limbii slavone din biserica românească și introducerea limbii române. Absurdul nu este absurd decât pentru cine-și pune problema.
Pentru nebunul care nu-și pune problema, absurd ar fi să se streseze.
Până acolo a mers absurdul folosirii unei limbi necunoscute, că nici măcar preoții nu înțelegeau ce spun, repetau niște cuvinte al căror sens nu-l înțelegeau nici ei, nici cei care ascultau și asta se numea boscorodire. Asta spune Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie: „„Preoţii care nu cunoşteau limba slavona, au început a imita prin sunete asemănătoare, pe care nici cei ce ascultau nu le înţelegeau”.
Frații mei preoți, nu boscorodiți că vă bate Dumnezeu!” spunea plin de durere diaconul Coresi în scrierile lui.
Dar să venim în zilele noastre.
Trăim întoarcerea la absurd.
O mare parte din creștinii biblici, creștini a căror ancoră mentală a fost Cuvântul lui Dumnezeu și analizarea lui, se reîntorc la practici medievale, de repetare a unor cuvinte care nu spun nimic, la care nu te poți gândi pentru că nu trezesc mintea.
Ei numesc asta: adorare, laudă sau închinare.

Problema este, ca la vechea boscorodire, că oamenii nu se mai gândesc la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei simt…și le place asta.
Realitatea este că Dumnezeu nu a dat o Biblie care se simte, ci una care se citește și se crede.
Hristosul cel adevărat se explică, se crede, se „pictează” prin cuvinte, este nevoie de timp pentru înrădăcinarea minții în El. Nu se petrece nimic instant.
Nu există niciun Hristos care se simte, care „intră în inimă”, așa ca ceaiul în stomac, iar dacă cineva crede că există, atunci e un alt hristos, unul fals.
Au făcut și grupuri pentru boscorodirea asta, în biserici, repetă aceleași 3 fraze fără sens, pe ritm de muzică plăcută și ridică mâinile pentru a-și exprima sentimentele de „dragoste pentru Dumnezeu”.
Oare asta așteaptă Dumnezeu?
Am călcat pe aceste pajiști și m-am înțepat în spini de incultură biblică și țepi de nedreptate. Florile acestor buruieni sunt însă frumoase, odrasle viguroase din pământ udat cu duh de lume și cuvânt satanic.

Trăim o stare de confuzie profețită, o stare asemănătoare vremii profeților, când poporul se îndepărtase de Cuvântul lui Dumnezeu, dar avea o viață religioasă intensă, fără Cuvânt, fără Dumnezeu.
Dar cu temple, slujbe, „mesaje” și mai ales cu bani.
Cu mulți bani.
Căci dacă scoți banii din ecuație, e ca și cum dezumfli o minge, nu mai rămâne nimic.
Plămădeala asta nouă are în ea aluatul cel vechi: iubirea de bani a clericilor.
Ca să ai bani, trebuie să aduni mulțimi.
Ca să le aduni, trebuie să le placă.
Ca să le placă, trebuie să le dai ce le place, muzică…adică noua boscorodire: muzica.
Frații mei pocăiți, nu mai boscorodiți, că vă bate Dumnezeu!”


Înregistrare adunare 16 august 2020

27 august 2020
Înregistrare adunare 16 august 2020

Cântări: O nouă zi de sărbătoare         min 0:00
           Vine Domnul, vine Domnul      min 3:05
            Să crezi adânc                        min 6:30
            Un stâlp în templul tău            min 9:07
            Bunătatea Ta-i eternă              min 13:07
            Anii trec ca norii                       min 15:10
            Dacă bate vântul                     min 18:00
            Fr DL 1 Împărați 17  Pilda lui Ilie  min 20:45
            Fr GG min 1:01:30
            Fr AG  Romani 1  Mânia lui Dumnezeu min 1:05:50


Înregistrare adunare 9 august 2020

26 august 2020
Înregistrare adunare 9 august 2020

Ție-ți când Dumnezeul meu. min 0:00
E plin de miraje pământul min 2:42
Nu, nu suntem un vis. min 5:30
Isuse, Numele Tău sfânt min 9:50
Eu sunt Domnul min 13:20
Fr DL Ieremia 2 Pilda celor dintâi roade min 16:50
Fr AG 2 Corinteni 4 min 1:00:10


În tranzit

24 august 2020

Preaiubiţilor, vă sfătuiesc, ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2:11
Ieri am ieșit pentru prima dată din țară de când cu covidul.
Pe Ungaria ai voie doar tranzit, nu e voie de ieșit de pe autostradă, iar de oprit doar la anumite benzinării, marcate.

Harta tranzit Ungaria Covid, august 2020


În rest, e totul normal, ca înainte.
Benzinăriile în care ai voie să intri sunt semnalizate prin panouri cu 10 km înainte și la intrare. Deci ai voie doar pe autostradă și în benzinărie. În benzinărie poți cumpăra, staționa, poți merge la baie. În restul țării, nu poți călători.
Atât de straniu.
Am traversat Ungaria în 6 ore fără să oprim decât pentru vignetă și un pic de odihnă la ieșire.
M-am gândit în timp ce traversam, cât de mult seamănă acest pericol al covidului și această limitare a călătoriei noastre, acest tranzit, cu viața creștină.
Suntem în trecere, în tranzit, nu numai străini, ci și călători prin viață.
În 24 de ore trebuia să părăsim Ungaria, altfel intram în carantină.
Și nu aveam voie să mergem unde vrem, doar necesitățile mașinii și ale noastre și la drum. Nici la dreapta, nici la stânga.
Mi-am amintit versetul și l-am rumegat conducând.
Suntem în tranzit prin viață, chiriași în corp, musafiri.
Nu putem face ce vrem, suntem extrem de limitați.
Nu avem voie să ieșim de pe drum, să ne încurcăm cu zăboviri.
Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.  Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.” 1 Timotei 2:3-4
Suntem numiți străini și călători, sau soldați ce vor promovare, în alt loc ambasadori, avem o misiune, un scop, un Stăpân, un drum.
Suferim ca ceilalți urgia covidului, limitările, și ce dacă, cel puțin noi știm cine a trimis-o și de ce. Ne supunem.
Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?  Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.  Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?” Evrei 12:7-9
Adică ne supunem restricțiilor, ca în tranzit, doar pe traseul marcat de mers, iar de oprit doar în benzinăriile marcate.
Să avem în noi gândul acesta, să ne înarmăm cu gândul acesta: Hristos a suferit în trup, a purtat jug (unul bun, și ne cheamă și pe noi să tragem cu El), a purtat cruce (și ne cheamă și pe noi să o purtăm) și a suferit moarte. Credința noastră trebuie să ne conducă la moarte, la moartea eului, la moartea a tot ce nu este Calea.
În tranzit nu vezi decât Calea, restul „țării” e frumos, e posibil de ieșit, dar nu e pentru tine. Cetățenii, băștinașii, localnicii au voie, tu nu.
Tu ești în tranzit.
Oamenii lumii acesteia au un mers și o hartă largă și mare, peste care Domnul nostru aplică o hartă mult mai restrictivă, ca cea de mai sus, parcă ne spune: voi sunteți ai mei, voi sunteți în tranzit, voi numai pe aici aveți voie. Pe mult mai puține drumuri.
Calea noastră e mult mai îngustă.
Desigur, în Ungaria, care stă mai bine la Covid decât România, noi, cei din tranzit eram „ciumații”, se temeau să nu-i infectăm.
Dar ia gândiți-vă să fie invers, să traversezi o țară „ciumată”!?
Cât de justificat ni s-ar părea și cât de repede am dori să trecem.
Ca orice comparație, și aceasta are limitările ei, să scoatem din ea cât și ce este necesar pentru a ne servi de învățătură.
Închei această postare, prima dintr-un șir cu care sper să recuperez o lungă perioadă de tăcere, cu o poezie pe subiect de Traian Dorz:

Nu-i aici a noastră bucurie,
lumea n-are pentru noi decît urgie,
tot ce poate să ne dea-i zădărnicie,
s-o străbateți frați iubiți ca pe-o pustie
nu-i aici a voastră bucurie!

Nu-i aici a noastră alinare,
pentru noi viața-i zbucium și-alergare,
e-un șir lung de încercări și renunțare
s-o sfîrșim cu stăruință în lucrare
nu-i aici a voastră alinare!

Nu-i aici a noastră mîngîiere,
lumea n-are pentru noi decît durere!
frați iubiți care priviți spre Înviere
n-așteptați aici decît oțet și fiere
nu-i aici a voastră mîngîiere!

Nu-i aici a noastră fericire 
tot ce are lumea-i fum și amăgire. 
Fericirea-i doar în jertfă și-n iubire 
pe-un drum lung de luptă și de dăruire - 
nu-i aici a voastră fericire! 

Nu-i aici a noastră sărbătoare, 
o, priviți înțelenitele ogoare, 
holdele ce-așteaptă mîini secerătoare, 
cine să muncească și să lupte oare? - 
nu-i aici a voastră sărbătoare! 

Vom afla cîndva și noi hodină, 
cînd lucrarea ne-o vom fi făcut deplină, 
cînd vom fi ajunși în Patria Divină, 
să culegem rodul jertfei din lumină! - 
O, de-atunci avea-veți voi hodină!



Înregistrare din adunare 2 august 2020

16 august 2020


În numele unui Hristos păgân. Spovedania unei conștiințe.

10 august 2020

În 1941, Cernăuțiul, reocupat de armata română, trăiește drama deportării celor 50000 de evrei din oraș „la Bug”. Traian Popovici, primarul de atunci al orașului Cernăuți, s-a opus din toate puterile și cu un mare chin lăuntric la acest act barbar. Salvând de la o moarte aproape sigură în jur de 20000 de evrei, a reușit parțial, iar după război și-a scris mărturia.
(Postare lungă, 42 de pagini, să aveți timp)

motto 1: „….locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.” Ezechiel 38:8

În această postare arăt cum s-a împlinit această parte din profeția care prevestea cu 2500 de ani înainte că cei care vor coloniza Israelul o vor face după „sabie”, adică după holocaustul care a ucis peste 6 milioane de evrei.
Este o profeție exactă despre zilele noastre.

motto 2: „În numele unei umanităţi, a unei civilizaţii, a unei religii prin esenţă iertătoare, în numele unui Christos păgân, un „făuritor de neam nou” şi „dăltuitor de mai bun destin” ne spurcă istoria. Cu sângele celor martirizaţi, cu sufletele celor expiaţi în chip supraomenesc, cu groaza celor scăldaţi în apele morţii, noii preoţi ai acestei religii sălbatice au scris pagina de ruşine apocaliptică în psaltirea neamului românesc.” Traian Popovici

Deportarea evreilor din Cernăuți, 1941

(un documentar Youtube și mai multe fotografii la sfârșitul articolului)

 „SPOVEDANIA 

Traian Popovici 

Cuvânt înainte 

La răscrucile istoriei sale un popor nu-şi are încredinţate totdeauna destinele sale în mâinile celor chemaţi. Evenimentele în prăvălirea lor surprind deseori tocmai pe cei nepregătiţi în fruntea treburilor obşteşti. 

Trăirea măsurilor de guvernare, care angajează în desfăşurare grăbită însăşi răspunderea întregului neam, nu lasă factorilor de conducere, autori ai acestor măsuri, nici agenţilor executori chemaţi a le duce la îndeplinire, răgazul de meditare asupra consecinţelor ce pot să nască din ele. 

Şi unii şi alţii se lasă furaţi de vâltoarea a ceea ce au dezlănţuit, cârmă având numai instinctul brutal, care ucide virtutea în om. 

Numai o cultură profundă, o adâncă cunoaştere a sufletului colectivităţii în fruntea căreia ai fost adus de împrejurări, de cele mai multe ori independent de voinţa ta şi, în sfârşit, respectul ce trebuie să porţi tradiţiei acestei colectivităţi, crează suportul moral al faptelor cu care te încumeţi să conduci un popor şi să-i scrii istoria. 

Incontestabil că măsura deportării evreilor în Transnistria a fost şi rămâne un act necugetat de conducătorul statului, mareşalul Antonescu, un act neomenos, brutal şi sălbatic, care a zguduit adânc fiinţa neamului nostru, un act care a dezlănţuit cele mai urâte instincte în om: ura şi lăcomia. Deportarea cu întreg cortegiul ei de suferinţe pentru proscrişi, cu îngenuncherea sentimentelor de omenie, de milă, de echitate, cu abrutizarea întregului aparat de militari şi funcţionari ordonaţi cu executarea lui ne-a coborât în respectul popoarelor civilizate şi ne-a înfierat în istorie cu dangaua barbarismului. 

Citește restul acestei intrări »

Home Church, Homeschool, Homework

8 august 2020

…şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Geneza 12:3

Ciuma asta ne ține pe mulți acasă.
Mai ales pe elevi, ciuma a închis școlile, dar a închis și (mega)biserici și afaceri (restaurante, meciuri, concerte).
Oare chiar este chiar o tragedie?
Voi face aici o mică analiză profetică și istorică a ideii de familie (binecuvântată, în viziunea lui Dumnezeu, în Planul Lui), a ideii de muncă, educație pentru muncă și educație biblică și a legăturilor dintre ele.
Cum trebuie să vedem această constrângere dată de epidemie?
Ca o catastrofă care a căzut peste oameni sau ca o binecuvântare pentru familia amenințate de globalizare?
Am arătat în istoria distanțărilor sociale că Dumnezeu în dragostea Lui a intervenit în istorie cu limitări pentru a ne apropia de El: Babelul de exemplu.
Și în postarea despre frânarea globalizării, am arătat de ce nu este de acord Dumnezeu cu globalizarea și cum prin globalizare este atacată familia, prin corporatizare (a muncii), prin „generalizare”(a școlii) și mai ales cum în educația biblică au pătruns toate cele 3 aspecte ale lumii și este globalizată și biserica (adunarea).
De la început n-a fost așa.
Unitatea binecuvântată de Dumnezeu este familia, celula tuturor „organelor” lui Dumnezeu este familia. Familia a fost de la început în Planul lui Dumnezeu, ca ceva bun, familia a fost dinainte de căderea în păcat. Celelalte feluri de asociații au apărut ca pedepse ale păcatului, după aceea.
Popoarele au apărut ca și consecințe ale unei limitări, ale unui blestem (limbile), la Babel.
Corporațiile au apărut ca și consecință a asupririi, a nedreptății, a muncii (o pedeapsă). Mulți oameni sunt stăpâniți de puțini.
Megabisericile, uniunile bisericești, cultele și supraorganizările bisericii au apărut mai puțin ca o nevoie de organizare a unor „oi”, cât ca și consecințe ale apostaziei, ale lepădării credinței (și) simplității care este în Hristos Isus.
Școlile generale au apărut mai târziu, după Comenius, după ce el a scris Didactica Magna și statele protestante pentru prima dată au generalizat învățământul, respectând cuvânt cu cuvânt ideile lui Comenius din Didactica Magna.

Fiecare din aceste suprastructuri, poartă în ele și multiplică înspre rău semințele păcatului, roadele păcatului: nedreptatea, asuprirea semenilor și disprețuirea lui Dumnezeu. Să le luăm pe rând.

Corporațiile. De la munca apărută după izgonirea omului din Eden până la Tylor, cel care l-a învățat pe Ford cum e treaba cu lucrul la bandă, înrobirea oamenilor de către semenii lor a avut multe forme și etape. În timp, nu numai munca s-a mecanicizat, ci și gândirea omului, totul a luat treptat cadența de bielă-manivelă a motoarelor, iar omul a uitat încet de unduirile naturale ale crengilor, de creșterea spiralată a lujerului de fasole și de fâlfâitul aripilor la porumbei și a început să gândească țăcănit, numărat, a învățat să adune, să calculeze, să înmulțească, să strângă, să stivuiască, dar a uitat să cânte, să plângă, să se bucure, să împartă cu alții și să iubească. Viața corporației a creat omul-robot, mecanicizat, omul-funcție, omul-tip: inginerul, mecanicul, strungarul, cel care este AȘA. Omul ca din eprubetă, format de tehnologie, cu 2-3 calități necesare mașinăriei la care lucrează, răsplătit cu fericirea proporțională cu banii câștigați de linia de producție din care face parte. Un vizionar, Aldous Huxley, l-a tratat cum se cuvine pe Taylor, la vreme, în 1932, în cartea „Minunata lume nouă”, o ironizare fină a taylorismului.

Minunata lume nouă, Aldous Huxley, Polirom 2016



Tot o parodiere a taylorismului a fost și clipul lui Charlie Chaplin „Modern Times”.

Parodierea filozifiei tayloriste de căter Charlie Chaplin.

Amazon aplică acum de exemplu taylorismul digital. Probabil de aceea e supărat Dumnezeu pe corporații și pe „împărații” lor. În salopeta cu siglă și sub costumul cu ecuson, inima omului s-a împietrit mânată ca de bici, înlănțuită de lanțul creditului nevoilor și apăsată de jugul poftelor. Tot corporațiile sunt locurile unde se fac așa-numitele team-buldinguri, „construcția de echipe” în care nu legăturile de familie primează, ci legăturile din echipă, de multe ori se merge(a) cu toată echipa pentru mai multe zile la hotele, ca să petreacă împreună, să se lege relații. Se legau de multe ori relații, dar soți și soții rămâneau acasă înșelați. Deci nu ar trebui să ne mirăm că Dumnezeu are un ghimpe pe corporații.

Școlile.
Așa cum sunt acum, „generale”, au fost „inventate” de Comenius, părintele educației moderne și proiectul lui l-a scris într-o carte: Didactica Magna, care a devenit „Biblia educației”. Cartea explică cum să crești cetățeni creștini pentru o societate creștină. Nu e utopie, de 300 de ani așa funcționează școlile până înspre vremea noastră. E tragedie însă, că sistemul descoperit de Comenius (și se pare că copiat de la frații huteriți) și preluat apoi de întreaga lume, a fost deturnat de la scopurile inițiale și în loc de creștinism și virtute, școlile predau acum ateism, darwinism, sexualitate și alte aberații. De multe ori, produsul școlii de astăzi nu este omul educat, ci diploma, care-l face pe posesor mândru. Și un alt rău este ierarhia, scalarea, podiumul, „eu sunt șef de promoție”, cel mai bun, școala este umbra darwinismului, anticamera evoluției, a saltului genetic spre o nouă specie…așteptată de evoluționiști. Așa că nu e de mirare că Dumnezeu e supărat pe școli.

Bisericile
Dumnezeu nu a lăsat biserici în Biblie, ci Biserica, eclesia, Adunarea Lui, una singură.
Nu sunt două, nici douăzeci și n-au cum fi.
Biserici sunt multe, toate făcute de oameni, copii degradate și falsificări a originalului.
Mulțimi mari care plătesc un singur pastor care le predică săptămână de săptămână tot el, iar ceilalți îl plătesc. Autoritatea bărbatului, ideea că Hristos este Capul oricărui bărbat este diluată. Femeia se uită la pastor mai ceva ca la soțul ei. Adăugați înlocuirea învățării cu slujbele și pretenția de „putere” a „unșilor”, adăugați lipsa patentată de angajament prin delegare monetizată (noi cei mulți plătim pe 1-2 să facă toată treaba) și deși ar mai fi multe de adăugat sunt suficiente motive să fie Dumnezeu supărat și pe biserici.

Așa că trecerea de la munca în corporație la munca de (a)casă întărește familia, face ca soțul să stea cu soția mai mult, cu copiii.
Trecerea de la școala „generală” folosită adesea ca unealtă de integrare la școala de casă+online, întărește familia, căci acasă trebuie să fie o Lois sau o Eunice care să-și poate îndeplini slujba de sădire a credinței în Timoteii ținuți acasă de covid.
Trecerea de la megabiserică la biserică de casă înseamnă reîntoarcerea la tiparul biblic al bisericii, la o formă de familie, de relație, lipsită de formalism. În Planul lui Dumnezeu, casa nu este doar dormitor, bucătărie și baie, pentru cele două capete ale tubului digestiv, ci un loc care trebuie recâștigat pentru rolul adevărat, casa ca și gazdă a adunării, familia ca un loc al educației, al învățării, al edificării. Și dacă e și al muncii, cu atât mai bine.

Mai adaug un amănunt: decorporatizarea și deglobalizarea lumii n-ar fi fost posibile fără internet, fără comunicare, fără telefoane inteligente și fără aplicații pentru orice. Tehnologia comunicării a schimbat lumea, a ușurat izolarea, a ușurat schimbul de idei, rostogolirea cuvintelor.
Și izolarea a schimbat lumea, dar mai mult decât orice, izolarea a întărit familiile, a întărit legăturile părinți-copii, soți-soții.

Cu covidul, se pare că Dumnezeu a dat un puternic impuls acestui proces de educație biblică, proces asemuit în Scriptură cu un război. Căci dacă felul de gândire al lui Cristos este asemănat cu o armură („înarmați-vă și voi cu același fel de gândire„), preluarea acestui fel de gândire, educația adică este de fapt o înarmare. Iar înarmare înseamnă declarație de război.

Dușmanul este ignoranța, ateismul, minciuna, corupția, falsul și mai ales lenea de cap, lenea de minte.


Scăpați de sabie

8 august 2020

De ce evreii din România nu au fost deportați la Auschwitz între 1940-1944?

Un răspuns adevărat, destul de complet explicat, dă Radu Ioanid în cartea lui Holocaustul din România.
Răspunsuri false sunt multe, după interese și ideologii.
Mai ales istoria este ideologică, dar și educația sau religia sunt sau pot fi ideologice, adică să nu spună și să nu învețe un adevăr obiectiv, așa cum e, cu bune cu rele, ci un set de idei care folosesc unui anume scop, cum vor „pastorii” de mulțimi să-l aplice.
Citind Holocaustul în România, de Radu Ioanid, am primit răspunsul la întrebarea: De ce evreii din România nu au fost duși la Auschwitz în timpul celui de-al doilea război mondial?
Răspunsul e complex, e alcătuit din mai multe „răspunsuri” și ceea ce scrie Ioanid este parțial, el nu atinge subiectul din perspectivă biblică.
Să enumerăm cât mai pe scurt:
1. Nu pentru că românii sau Antonescu au fost mai umani, mai „milostivi”, să nu uităm de cei în jur de 300.000 de evrei uciși de români în holocaustul moldovenesc.
2. Datorită presiunii casei regale și a legăturilor tradiționale ale României cu aliații (Anglia, USA). Antonescu, deși conducea dictatorial, chiar în timpul groznicei terori din Transnistria, întâmpina opoziție internă, din mai multe direcții.
3. Petrolul. Pe măsură ce războiul înainta, Germania era tot mai dependentă de petrolul românesc, factor politic care dădea o anumită independență, chiar unui Antonescu, un dictator căruia nu îi plăcea să i se dea ordine.
4. Presiunile Germaniei de a-i deporta pe evrei au avut succes la Horthy, dar nu la Antonescu, care era mai încăpățânat și avea împotriva lui Hitler asul Transilvaniei, ceva de genul: „nouă trebuie să ne dai Transilvania înapoi”.
5. Ultimul și poate singurul factor, care fac din ceilalți factori simple mijloace și pe acesta scop, este cel profetic, trebuia să se împlinească Ezechiel 38:8 „….în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel, care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.
Trebuia să existe locuitori care să plece „în țară”, trebuia ca țara să fie locuită iarăși, iar despre acești locuitori trebuia să scrie că sunt „scăpați de sabie„. Adică unii au fost omorâți de sabie, iar alții au fost „scăpați de sabie”. Momentul când acest lucru s-a împlinit a fost în timpul și la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când sabia (holocaustul) a nimicit milioane de evrei, dar o parte au scăpat, și această parte sunt locuitorii „scăpați de sabie”.
Din România au fost foarte mulți evrei „scăpați”, mai mulți scăpați decât căzuți „sub sabie”, în jur de 400.000 de evrei care în anii următori au emigrat aproape toți în Israel, nu de voie, ci fiind forțați de împrejurări, ca odinioară din Egipt, după cum am scris în două postări (despre Zalman și despre Jakober) și cum urmează să scriu, cu voia lui Dumnezeu despre Shaike Dan, un Moise modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei..


Trăim sfârșitul perioadei pedepsei descrise de profeți

6 august 2020

Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.  A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.” Matei 21:35-36
De ce nu sunt citați profeții din Biblie?
De ce nu sunt citite cărțile lor?
De ce sunt rare predicile din Daniel, din Ieremia, din Amos?
De ce sunt antipatici acești profeți care au scris atât de mult despre pedepse, urgii, războaie, sabie, ciume, risipiri și pustiiri?
Au scris atât de mult despre dreptate, despre călcarea dreptății, despre pedepse.
Cărțile profetice parcă sunt tratate juridice, cu termeni din justiție, cu pedepse și condiții de eliberare. Greu de citit. Dar…
Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre dreptate(neprihănire), căci este un prunc.” Evrei 5:13
Domnul Isus a fost cu totul împotriva găștii de clerici din vremea lui, a preoților și fariseilor care stăpâneau mulțimile și i-a înfierat de fiecare dată, i-a iritat, nu le-a vorbit niciodată „ca să-i câștige”, ci i-a amenințat în tonul profeților dinainte….”bine a profețit Isaia despre voi„.
În același timp, Domnul Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, la Nain când a întâlnit convoiul mortuar și de fiecare dată când vedea mulțimile înșelate de acei fanfaroni care nu-i citeau pe profeți.
Dar oare azi nu e la fel? Azi când ecuația sistemelor religioase este: clericul conduce și strânge bani iar (sau=) laicul donează bani.
Sau laicul este mecanismul de produs bani al clericului.
Când va trece Covidul, să începem, …..parcă e vremea din Amos: „Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară!  Voi care ziceţi: «Când va trece luna nouă (putem pune: Pandemia) ca să vindem grâul şi Sabatul ca să deschidem grânarele, (să pornim pelerinaje sau predici pe bani) să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna ca să înşelăm?  Apoi, vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte şi vom vinde codina în loc de grâu» (cuvintele noastre în loc de cele ale lui Dumnezeu).’  Domnul a jurat pe slava lui Iacov: ‘Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor!” Amos 8:4-7
Azi profețiile sunt clare, poporul Israel se întoarce acasă, din diaspora, din împrăștierea, din pustiirea de 2500 de ani, din acea pustiire profețită de disprețuiții profeți. Se sfârșește pedeapsa evreilor.
Sunt două lucruri în comun între timpul nostru și cel al Domnului Isus:
1. Profeții erau și atunci disprețuiți, sunt și acum.
2. Poporul Israel era tot în împrăștiere și atunci, ca acum. Doar că acum vedem cu ochii noștri cum această împrăștiere se termină. Evreii se întorc în Israel, cum au scris: Isaia, Ieremia, Daniel, Ezechiel și toți profeții.
Astăzi e vremea când se sfârșește pedeapsa: „Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Isaia 40:2

Epidemia îi va forța pe evreii din țările de unde mai sunt, să plece spre Israel. Epidemia are de-a face cu „scuturarea” locurilor unde mai sunt evrei în lume, așa cum a fost „scuturat” Egiptul, ca evreii să dorească să plece de acolo.
Din România i-a forțat comunismul, de exemplu. Sunt urgii care vin peste lume, dar nu înainte de a fi fost profețite.

Sfârșitul acestui veac este aproape. Toate aceste înțelegeri le primim doar dacă citim pe profeți și înțelegem logica justiției lui Dumnezeu.
Profețiile sunt clare, dar profeții au scris și despre noi, despre nedreptatea și dreptatea noastră, nu numai despre nedreptatea și pedeapsa lor.
Evreii cu pedeapsa lor de milenii (pedeapsă care se sfârșește acum) sunt o pildă pentru noi, un exemplu, „ca să nu cădem și noi în aceeași pildă de neascultare„.
Nu putem înțelege pedeapsa evreilor, risipirea lor, întoarcerea lor, gelozia lui Dumnezeu, fără să-i citim pe profeți.
Dragul meu, care ai ajuns cu cititul până la capăt, împrietenește-te cu profeții, cu „robii”, împrietenește-te cu Fiul, împrietenește-te cu Dumnezeu, fi lângă inima Lui, citind și căutând să-i înțelegi tot Cuvântul Său, Biblia.


Istoria timpului nostru

3 august 2020

Motto: „Cine va voi să scrie istoria timpului nostru va trebui să aștepte cel puțin 10, 20 sau 30 de ani după încheierea dramei. Ce ridicolă a fost încercarea mea de a face în „De două mii de ani” o cronică a unor drame care erau încă la începutul lor. Poate tinerețea să fie o scuză valabilă? Mă va lăsa viața să-mi iau cândva, mai târziu, revanșa?
Mihail Sebastian, Jurnal, 29 iulie 1941
De două săptămâni tot citesc la o carte „Holocaustul în România„, de Radu Ioanid.

Citesc metodic, analitic, fără grabă. (de aia nu prea scriu pe blog, dar despre scris explic la urmă) Radu Ioanid, actualul ambasador al României în Israel, el însuși evreu, parcurge cu „pași mărunți” zilele și zonele cumplitului pogrom din Nordul Moldovei, Bucovinei și Basarabiei anilor 1941 și 1942. A scris Istoria timpului nostru așa cum nu am învățat-o la școală.
Citind mi-a fost tot mai rușine că sunt român. Asasinate în masă, deportări de zeci de mii de oameni în câteva ore, sute de mii de strămutați, apoi ucideri în lanț, gropi comune, împușcarea celor ce rămâneau de coloană, arderea cadavrelor ca să nu rămână urme, jafuri, violuri, interminabile coloane de deportați spre Transnistria, oameni înghețați, morți de foame, epuizați de sete, trenurile morții, disperare, false speranțe, lagărele dintre Nistru și Bug, masacrul de la Odesa, toate descrierile te umplu de oroare. Dacă voi merge vreodată în Iași (mai am două orașe ‘mari” nevizitate încă: Iași și Vaslui) voi călca cu sfială, ca la Auschwitz. Copii și sugari uciși împreună cu toată familia. Scrie mult de Siret, de Cernăuți, orașe pe care le cunosc atât de bine. Am crezut că le cunosc, acum le înțeleg mai bine.
Citind, mi-am amintit și am înțeles întâlnirea mea cu primul evreu, în piața din Cernăuți, în anul 1990 sau 1991: „Am găsit și eu un loc și apoi lângă mine s-a pus un om trecut de 60 de ani, uscățiv, având pe cartonul din fața lui un vraf de cearceafuri, fețe de pernă, de plapumă, parcă ceva tacâmuri, vase.„…”Straniu, în marea aceea de negustori care fiecare își striga marfa, acest om tăcea, plin de demnitate, dacă întreba cineva ceva, spunea prețul, dar fără patos.-Eu sunt evreu.” mi-a răspuns. ”Plec în Israel. Vând tot.
Când am ajuns în carte la detaliile lunii iunie 1941, la declanșarea holocaustului românesc, am scos din raft, Jurnalul lui Mihai Sebastian, tot cronologic, ca și cartea lui Ioanid. Am citit paralel.
Și recitesc și Jurnalul, e scris cu mare groază.
Am ajuns azi la textul din motto: „cine va scrie Istoria timpului nostru”.
Să aștepte 30 de ani după terminarea dramei. A scris în 29 iulie 1941. Azi e 3 august 2020, cam 30 de ani și ceva după 1989, „după încheierea dramei” începute atunci: comunismul. La fix și încercarea mea.
Doar că încercarea mea de explicare a „istoriei timpului nostru” eu o fac cu „felinarul profeților”, cu candelele luminițelor ce strălucesc din loc întunecos la care bine facem că luăm aminte. Cel mai bun punct de vedere.
Un capitol aparte din cartea lui Ioanid îl reprezintă (trebuie apreciată la autor echidistanța sau corectitudinea politică, lipsa de patos etnic sau partizan) explicarea chestiunii paradoxale pentru mulți: de ce nu i-a deportat Antonescu pe evreii români la Auschwitz, cum s-a întâmplat în toate țările ocupate. Culmea este că în doar 15 pagini (431-445) pagini, Ioanid chiar reușește nu numai să descrie, cât și să explice logic răspunsul la acest ciudat DE CE. Nu intru în detalii, va fi cu voia lui Dumnezeu altă postare. Despre cei scăpați de sabie.
Pentru că eu văd lucrurile în lumină profetică, știu bine că „Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.‘ Amos 3:7 așa că și despre aceste evenimente ale timpului tot prorocii au scris. Aceeași proroci care au scris despre Pella și Aigai, unde am fost anul trecut (tot pentru a explica istoria), despre Nicopole și încă un loc unde voiam să mergem anul acesta, dacă nu ne oprea această urgie a virusului.
Sunt dator cu o explicație: de ce scriu tot mai rar. Pentru că mă simt tot mai „prost”. Urma să postez prin martie despre al treilea val al exodului din România, m-am pregătit, am cumpărat de pe net și am citit Blind Jump de Sheike Dan și mi-am dat seama că nu știu multe. Am mai trecut pe la Humanitas și Cărturești și mi-am completat stocul de surse de informare.
Între 300 și 400000 de evrei rămași în România au plecat între 1949-1989 din România comunistă. Plecare lor a fost o adevărată minune pentru cei ce am trăit comunismul.
Dar o minune cel puțin la fel de mare, pentru cei ce au trăit nazismul, a fost că acești evrei erau în viață la terminarea războiului. Ca să aibă cine pleca. Radu Ioanid în cele 15 pagini despre care voi scrie reușește să intre în chichițele gândirii lui Ion Antonescu, dictatorul român care după ce a condus pogromul de la Iași, într-un chip neașteptat a amânat și apoi a anulat planificata deportare a evreilor români la Auschwitz.
Nu considerente umanitare l-au condus pe Antonescu la anularea deportării la Auschwitz, nici proverbiala bunătate românească (un mit), ci raționamente ciudate care se înțeleg doar prin cuvintele lui Ezechiel din 38:8: „…în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.” Deci trebuia ca înainte de întemeierea statului Israel, să fie locuitori …”scăpați de sabie” și apoi strânși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel.
Vorba lui Sebastian: ce ridicolă este încercarea „de a scrie cronica” evenimentelor, a dramelor, când sunt doar la început. Viața nu l-a lăsat „să-și ia revanșa„, el a fost omorât după război, dar fratele lui la plecarea din românia a salvat jurnalul, care stă acum în biblioteca din Ierusalim și noi îl putem citi. Iată că la 30 de ani după terminarea acestei drame sau urgii comuniste, la începutul dramei sau urgiei epidemiei, poate părea ridicolă orice încercare de a scrie istoria timpului nostru.
Dar pentru profeții care au scris istoria timpului nostru, și pentru noi, cei care credem ce au scris ei, a citi, a crede, a aștepta și a răbda desfășurarea evenimentelor profețite, nu este nici straniu, nici ridicol, ci este cel mai așezat și cumsecade lucru.
Istoria timpului vechi, a prezentului și a viitorului e scrisă în Biblie, cu amănunte și semne. Eu, pe acest blog încerc s-o explic, cui m-ascultă, cui crede ca și mine TOT ce a