Rădăcini

30 noiembrie 2015

Azi am curățat via. De fapt am mai multe soiuri de struguri pe balcoane, unele mai bune altele mai puțin bune. Cresc amestecat, albi cu negri pe vițe cățărătoare lungi. Azi-vară m-am trezit că mlădițele pe care creșteau strugurii cei mai slabi copleșeau mlădițele mai bune și nu am avut rodul dorit. Mai avem și o glicină care flori nu face dar mlădițele îi cresc ca curcubetele  lui Iona.

Cum să le separi? Am așteptat să vină iarna, să cadă frunzele. Dar acum e mai greu, nu au rod și nu știi care să le tai și care să le lași. A trebuit să cobor în grădină, să văd de unde le pleacă tulpina la fiecare și să încep de acolo tăiatul, de la rădăcină.

Am tot tăiat segment cu segment de la rădăcină în sus până la ultimele mlădițe. Nu mi-a stat foarfeca mai bine de două ore. A ieșit și o grămadă mare de mlădițe pentru foc. În timpul acesta mă gândeam că așa e și cu gândurile din capul nostru, așa e și cu învățătura pe care o primim și cu cea care o dăm, și cu relațiile: ca viile amestecate. Unele mai bune, altele mai puțin.

Cum le separi?
De la rădăcină.

Să vedem o rădăcină: ”Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele…” 1 Timotei 6:10 (GBV)

Mă gândeam la cazul copiilor din Norvegia. Este un fapt, un lucru real, un rod. Nu are rost să ne trudim să deosebim mlădița (Protecția Copilului și ideile ce o înconjoară), nici vița (statul norvegian grijuliu), e foarte dificil, fiecare are argumente, e multă confuzie, ca la soiurile de vie de pe balcon. Trebuie plecat de la rădăcină. În cazul copiilor din Norvegia e clar: iubirea de bani, e un fond acolo care trebuie cheltuit. Miliarde de coroane care trebuie date cuiva, pentru cheltuirea lor cineva primește bonusuri. Durerea familiei Bodnariu este vlăstarul rădăcinii, întinăciunea, amărăciunea dacă vreți. Rădăcina este acel fond financiar imens, iubit de oameni fără scrupule, specializați în a-și băga degetele în miere până la cot.

La fel e cu corupția din administrația de stat sau locală sau cu administrarea unui buget, cei ce au acces la fonduri au și metode de a-și face partea lor din fonduri și explicații pentru abuzuri. Dacă nu vezi această rădăcină, te pierzi în desișul de frunze identice, în argumente și justificări, care toate par să fie corecte, fiecare zice că strugurul cel așteptat va crește pe mlădița lui, n-o tăia.

La fel e cu corupția din uniunile bisericești, vițe sălbatice, struguri acri, aguridă pentru toată lumea, confuzie la greu și promisiuni din belșug, să nu tai nimic că-ți tai norocul! Până să vezi că soiu-i rău, îți trece viața! Lași moștenire copiilor un model nebun și lipsă de discernământ.

Nu dragii mei, trebuie plecat de la rădăcină. ”veghind, ca să nu ducă vreunul lipsă[−] În sensul Ecl 6.2; de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune, încolţind, să tulbure şi mulţi să fie întinaţi de ea” Evrei 12:15 (GBV)

vlastare

Trebuie mers cu analiza faptelor până la rădăcinile motivațiilor. E tare trist să te trezești că tu vrei să slujești lui Dumnezeu cu lepădare de sine, cu cheltuială chiar, cu implicare și devotament, iar cel pe care-l crezi fratele tău face același lucru doar dacă iese ceva, dacă câștigă din asta. Își și construiește un foarte justificat sistem de a face bani spre Slava lui Dumnezeu, din lucrarea Lui. Iar tu care-l critici ești de-a dreptul cu Dumnezeu vrășmaș, dacă nu ești de acord cu el.

Iar să te gândești că râvna cuiva ar putea avea ca motivație un salariu ascuns, un câștig pe care-l primește tocmai ca să te dărâme pe tine și pe ai tăi, e absolut înfiorător, dar merită să studiezi aceste rădăcini. Vegheați, e scris, e o chestiune permanentă și apare frecvent, ca buruienile prin grădini.

”Nu cu gând bun sunt ei plini de râvnă” iată un alt vlăstar aparent bun. Dacă te uiți numai la vlăstar, la râvnă, pare bun, sunt atâția fără râvnă. Dar dacă râvna lui e finanțată de sponsorul din apus sau de cine știe ce instituții străine gândirii oricărui om onest, atunci trebuie pus la îndoială frunzele vlăstarului râvnă.

Ce faci atunci când vezi vlăstare noi?
Întrebi bătrânii: cine își amintește ce roade dădea butucul ăsta care a dat lăstari așa viguroși? Dacă era rod rău, smulgi imediat vlăstărelul nevinovat. Dacă aștepți până vlăstarul dă iar roade e mult timp, îți trece viața. Vlăstarul rău trebuie curmat din rădăcini.

 


Sfârșitul veacurilor

28 noiembrie 2015

Cel mai bun loc de meditat la sfârșitul vremurilor este aici:

auschwitz

 

E capătul liniei de la Auschwitz-Birkenau, am făcut poza în 10 noiembrie, în spatele meu erau crematoriile cu acele camere de gazare în care intrau odată sute de oameni. Pe această rampă s-a împlinit o parte a Scripturii. Pe aleea din dreapta veneau convoaiele de evrei de la selecție direct la gazare/crematorii. Ultimul drum pentru milioane de oameni.
Am dat o zi întreagă pentru vizitarea lagărelor, dar aici am stat mai mult.
Mă gândeam acolo, la acel capăt de linie, la Isaia 40: ”Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s-a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cît toate păcatele lui.”

Odată
sub babilonieni.

A doua oară
sub romani, de fapt sub neamuri.

Noi trăim acum vremea neamurilor: ”Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor.” Luca 21
Acum după terminarea pedepsei și adunarea lor înapoi în țara lor e vremea sfârșitului unei perioade: perioada de 2300 de ani de la Alexandru cel mare (333 îH) la recucerirea Ierusalimului de către evrei (1967) s-a sfârșit la puțini ani după Auschwitz. Acum trăim vremea zăbovirii, smochinul a înmugurit și semnele verii sunt aproape.
”De aceea le voi răsplăti mai întâi îndoit nelegiuirea şi păcatul lor” Ieremia 16:18 iarăși scrie că îndoit, de două ori, două robii trebuie să se termine, cea babiloniană și cea a neamurilor (”călcat în picioare de neamuri”: romani, bizantini, otomani și englezi) până vor trece cei 2300 de ani de la Alexandru: cornul țapului de la apus.
Acești ani au trecut, nelegiuirea lui (Ierusalimului) este ispășită, trăim vremea sfârșitului.
Să-i îndemnăm pe semenii noștri să mediteze la aceste semne și să se apropie cu gândul de înțelegerea Planului veșnic aflat în Cuvântul lui Dumnezeu.
Să ne rugăm să nu ne prindă ațipirea prin înșelăciunea preocupărilor pământești și să nu ne pierdem mintea trează care să poate să cugete la aceste adevăruri.

O poezie a lui Dorz se potrivește aici: La capăt de milenii.

 

 


Carte de cântări a Oastei Domnului: Cântați Domnului, 1947

28 noiembrie 2015

În mod sigur sunt puține. La câte percheziții s-au făcut, e de mirare cum cartea aceasta a scăpat din toate. E un amestec de cântări în această carte: ”de la frații din…”, ”de la fratele…”, ”de la sora…”, etc. Cele mai multe din cântări nu au fost creații originale ale ”fraților ostași”, ci preluări de la mai vechii pocăiți, lucru imposibil de recunoscut oficial de mai marii BO. Nevoia oamenilor era de a cânta și aceste cântări au mers mai departe decât misionarii unora sau altora. În același timp cu răspândirea ca un foc a traducerii Cornilescu, Oastea Domnului a purtat focul oamenilor după Dumnezeu chiar dacă nu a fost însoțit de o exactitate a învățăturii.
Această carte conține multe din primele cântări ale fratelui Niculiță, probabil și arestările de mai târziu s-au făcut după numele care apar în tipărituri. Apare în carte și V.V.Moisescu cu câteva cântări, Cântările Betaniei.

cantatidomnului


Un semn nou

28 noiembrie 2015

La semnele (de circulație) cu tâlc care le-am prezentat mai demult mai adaug unul:
”Atenție, oameni cu smartphone”. Semnul a apărut în Suedia, la Stockhom.
Da, m-am trădat, citesc (și) Pravda.ru, pentru că eu de aici am luat știrea.
peoplewithsmartphones

Vezi celelalte semne aici.

Asociez acestui semn versetul biblic: ”Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele,…” 1 Timotei 4:15 (GBV)

Nu e neapărat rău că oamenii privesc lumea prin fereastra aceea micuță. Pe acolo ies ei spre informație, pe acolo trebuie să intrăm și noi cu informația spre ei. Altfel nu ne mai întâlnim unii cu alții.

Acest semn e profetic, e împlinirea unor profeții: ”Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul”Maleahi 3:16a

Nu scrie neapărat că s-au întâlnit, ci că au vorbit. E vremea de acum, vremea sfârșitului. Nu neapărat doar cei ce se tem de Domnul vorbesc, și ei vorbesc.
Ca noi aici, e vorba de comunicare.
Adesea!

 


Prima mea compunere

27 noiembrie 2015

Eram în clasa a II-a.
Din cei 9 elevi în clasele 1-4,  eram 5 copii de pocăiți. Nu s-au făcut dansuri la serbare anii aceia, n-avea cu cine să facă învățătorul. Cei doi copii de martori nu au primit nici cravata roșie.
În primele zile din septembrie ni s-a cerut să facem o compunere cu ”Cea mai deosebită întâmplare petrecută în vacanța de vară!”
Eu fusesem la evanghelizare la Liviu Olah, într-un sat la 15 km distanță.
Acesta a fost subiectul compunerii mele. Părinții nu mă verificau, eram bun la școală și nu era nevoie, temele erau o joacă pentru mine, notele veneau bune, n-avea rost.

Fusese foarte deosebită întâmplarea: am plecat singur de acasă până în alt sat la adunare de unde am luat camionul CAP-ului în care se puseseră bănci și am plecat mai departe. Camionul era plin și treceam prin pădure, pe un drum nou care la un moment dat avea o surpătură. Camionul a încetinit, dar am trecut cu bine. Am descris emoțiile tuturor. Am scris în compunere că pe drum am cântat (nu cred că am scris ce cântări am învățat atunci: Numai Harul și Eu am un scump Mântuitor). Apoi că a fost lume multă la evanghelizare, unde iarăși am cântat mult și ne-am întors acasă cu cursa de seară. Numai emoții. Asta a fost cea mai deosebită întâmplare din vacanță și am descris-o cu naivitatea unui copil de-a doua, fără să cunosc eu amănuntele ideologice contrare. Mi s-a cerut, am scris.

Dascălul a citit atent, n-am știut de ce zâmbește discret. Nu mi-a mai dat caietul înapoi și în drum spre casă a intrat pe la noi unde a discutat cu mama.
Lucrurile s-au aranjat, nu mai știu cum.

De ce scriu?

Dacă eram în Norvegia, pentru compunerea mea puteam fi acuzat de îndoctrinare, mă luau de-acasă și mă dădeau la altă familie pe veci. Comuniștii, de nici o nație, n-au ajuns la acest nivel, rareori luau copiii din familii.

În vacanța de vară  a clasei a III-a iar l-am văzut de dascăl povestind îndelung pe drum cu mama. Se negocia trimiterea mea într-o tabără de pionieri. M-au trimis. Acolo era îndoctrinare comunistă și naționalistă îndeosebi cu cântece patriotice. M-am întors cu câteva ”cântări” în plus, dar nu așa frumoase ca cele de la adunare. Și am mai învățat să mă bat mai bine cu alți băieți, că nu mă apăra nimeni.

În clasa șaptea iar m-au trimis în tabără. Pe tren am cunoscut o fată liniștită cu un an mai mare. cu care am discutat multe. O chema Estera. Mă gândeam atunci dacă ea știe că o cheamă ca pe Împărăteasa din Biblie, dar n-am deschis subiectul. Mai târziu am înțeles că și taberele erau o extensie a sistemului sovietic de ”lagheri” (tabără) de îndoctrinare comunistă, o imitație românească de fapt, Slavă Domnului, ca tot comunismul de la noi.

Au mai fost și alte metode ”soft” de prigoană, fără atingere fizică. În cazuri extreme au închis, dar au urmărit îndelung pe toți prin informatori infiltrați la scară largă. Pe unii ”i-au sinucis”.

Cazul Bodnariu din Norvegia, desigur un exemplu al unui fapt curent în acea țară de la marginea pământului, dovedește că civilizația nu este un prieten al evangheliei. De fapt ce numim civilizație? Banii cuiva sau educația lui? Nu cred. Sistemul norvegian are și bani și educație, dar este criminal în esență pentru că încalcă la nivel de stat un drept fundamental al omului: dreptul la educația propriilor copii. Când un stat este călărit de o filosofie criminală, atunci calul moare din cauza călărețului. Este o chestiune de timp până acel stat va dispare sau va fi victima luptei în care-l bagă călărețul său.

În comparație cu norvegienii, comuniștii au fost umani, au fost buni. N-au smuls copiii din familii. Răpirea copiilor amintește de cele mai negre perioade ale istoriei lumii, îndeosebi perioada nazistă. Ideea că statul are dreptul ”să gândească” în locul tău este sinucigașă pentru acel stat. Să nu uităm că Dumnezeu ține toate lucrurile prin Cuvântul puterii lui, deci și statele, suntem învățați de evanghelie să ne rugăm pentru împărați, probabil cei ai Norvegiei de aceea fac prostii că nu se roagă nimeni pentru ei.

De citit: Iov 12

”El ia robi pe sfetnici şi tulbură mintea judecătorilor…..El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum.”

Să mulțumim lui Dumnezeu că nu este peste tot așa, avem unde fugi, mai sunt țări normale și avem promisiunea că până la sfârșit tot vor fi.

Să ne rugăm pentru eliberarea copiilor familiei Bodnariu, dar nu numai ai lor, eu sunt convins că acei copii vor scăpa, dar rămân alte zeci de mii captivi. Biată țară lăudăroasă, vai de el popor care și-a dat mintea ”statului”! Să mijlocim.

De fapt în cazul de față, Protecția Copilului este un nume sub care se ascunde un arbore uriaș răsărit din rădăcina iubirii de bani: ”Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele1 Timtei 6:10 Acesta este unul din felurile de rele. Mai sunt.

 


De ce să mulțumim pentru mâncare?

25 noiembrie 2015

Că doar am cumpărat-o, am plătit pentru ea.

”Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat,dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.” 1 Timotei 4:4

Deci, de ce să luăm cu mulțumiri? Să vă dau o pildă.

Mie-mi place grozav un fruct: sharon.

caralioc

De câte ori prind la ofertă cumpăr, ieri erau 1,75 lei bucata la Auchan, cam 300 de grame, mai ieftine ca bananele. Iar am luat.

Sharon!? Prima dată le-am văzut în noiembrie 1997 în Tbilisi, Georgia (Gruzia). Eram trimis de fabrică la un târg acolo, am participat și la inaugurarea unei fabrici, am ținut un speach în rusă la un minister. Era cam pe vremea asta, sfârșit de noiembrie. Prin grădini era plin de gutui, de rodii (pomi) cu fructe, știam ce sunt, dar mai erau niște pomi cu fructe aurii fără frunze, aproape în fiecare grădină erau, după fiecare zid.
pomsharon
Am întrebat ce sunt. Caralioc, a fost răspunsul.
Am cumpărat la piață, am adus acasă, apoi au apărut și la noi. Le mai zice kaki, în sfârșit.

Au un gust grozav, Dumnezeu l-a făcut acum 6000 de ani ca să-și arate și prin ele înțelepciunea. Nu există fabrică de kaki. Nu există mașină de fabricat kaki. Nici de portocale, nici de mere, nici de furnici.  Dacă nu le-ar fi făcut Dumnezeu , n-ai fi avut de unde lua cu toți banii lumii.

De aia trebuie mulțumit pentru mâncare, mâncarea vine de la Dumnezeu an după an, e toiagul pâinii, un toiag al Lui cu care ne conduce, ne mângâie, ne dojenește.

Am mai văzut în Georgia cum se face pâinea georgiană, lavaș, nu există pâine mai bună pe lume. Vedeți în acest film.

 


Prostia ”deșteaptă”

24 noiembrie 2015

Sau nebunia pusă la loc de cinste.

Astăzi compania Google a adus o jertfă zeului prostiei și și-au pus ca logo pe Lucy, bunica lor probabil, ei așa cred. Un tribut plătit evoluționismului.

Aseară mi-am făcut timp și am ascultat discuția lui Andrei Pleșu cu Gabriel Liiceanu  despre prostie.  O părere a acelor doi băieți deștepți era că prostia începe și inteligența se termină atunci când intervine afectul(emoția) care întrerupe deductivitatea.
Vedeți minutul 14.30: ”Când devine un om inteligent prost?”
Răspuns: ”Când e orbit”, ”…de câte ori …un afect(emoție)…ne abate de la o judecată …absolută…a deductivității…și de dragul sau din ură față de ceva începem să judecăm strâmb.” Există o prostie pe bază de afect (emoție).

Nu știu pe cine iubește G(Lucy)oogle, probabil pe marea masă de ”clienți” evoluționiști, căci nu dintr-o raționalizare sau deductivitate au ajuns ei să ia niște oase de maimuță și să inventeze o filozofie care a creat nazismul, comunismul sau ”protecția copiilor din Norvegia”.

Ken Ham a descris povestea lui Lucy: i-au scurtat mâinile, i-au lungit picioarele, i-au cosmetizat fața și om a ieșit.

maimuta

Pe la minutul 25 zice Liiceanu, ”Dacă proiectul este unul de schimbare a lumii…dacă proiectul nu mai este supus unei critici continue…se instalează încremenirea în proiect   și rezultatele sunt devastatoare. …un prost pe cont propriu nu face mult rău,…dar un prost încremenit într-un proiect poate să distrugă….milioane și milioane de oameni.”  El se gândea la Ceaușescu, la Lenin, eu mă gândesc la Google și la Barnevernet.

”Dacă proiectul are și seducție în el e catastrofal. O ideologie este un proiect de viață pentră pentru umanitate…are seducția egalității, a utopiei și a fericirii, a paradisului…toate sunt prostii care seduc” min 28
”Prostia asta e molipsitoare, prostul care prostește face victime.”

De aceea critica continuă a proiectelor seducătoare este o formă de a lupta cu prostia.

Consider că s-a abuzat de cuvântul prostie, prostia este un caz particular al păcatului, înlocuiți ”prostie” cu păcat când ascultați discuția și veți avea un mai mare folos. Apreciez apropierea de Cuvânt, cel puțin a lui Pleșu, i-ar folosi să meargă pe firul deductiv despre care vorbea și să se apropie de credință. Să-și asume calea mai îngustă, să nu rămână atașat afectiv de proiectele nesupuse niciunui fel de critici.

 

 

 


Persecuția ”creștinilor radicali” în Norvegia

21 noiembrie 2015

20 decembrie
A fost miting la București și la Chișinău, au scris alții.
Eu vă dau emisiunea moderată de Petru Amarei la televiziunea din Chicago având ca invitat pe Cristian Ionescu. . Lucrurile merg în direcția bună, portretul robot al monstrului Barnevernet este conturat, schițat și publicat, devine memorat de tot mai mulți și în curând nu va mai putea ieși pe ”stradă”.

De ce tac norvegienii? ”Știu ei de ce tac.” …vezi minutul 47.50


<p><a href=”https://vimeo.com/148974393″>Familia Bodnariu si Persecutia Religioasa</a> from <a href=”https://vimeo.com/rtnchicago”>RTN Chicago</a> on <a href=”https://vimeo.com”>Vimeo</a&gt;.</p>


18 decembrie

16 decembrie

Gata, se știe: sâmbătă va fi pichetată ambasada Norvegiei.  Autorizația este pentru 60 de persoane.
Mă gândesc cu ce seamănă operațiunea.
Aș vrea să mă ducă gândul la pânda mamei asupra coșulețului cu micuțul Moise lăsat pe apă, cine va salva copilașul? Dar ceva lipsește.
Prea semănă însă situația cu cea a jurnaliștilor români răpiți în Irak, s-a dat o luptă din care a ieșit cineva cu un uriaș câștig la capitalul imagine.
Ar fi păcat să fie pentru cineva această miză.
Să vedem care sfânt sau care Gheorghe valah îl va învinge pe Balaurul Barnevernet, uriaș, negru și fioros, pe care nici  Jirii al cehilor, nici Jurek al polonezilor, nici Iuri al rușilor n-a reușit încă să-l doboare.
Obama a ratat orice șansă de a deveni Sfânt Gheorghe american omorâtor de balauri, nici n-a vrut să facă ceva:

A reușit Jarj al indienilor, căci așa se spune la Gheorghe în hindi.
Iată o scenă de la pichetarea unui consulat norvegian din India.

Paralel însă guvernul Indiei a anulat rapid o investiție  norvegiană în India și balaurul a slobozit imediat copiii.
Deci se poate.

Completare 15 decembrie

Cazul Bodnariu a căzut în umbră pentru un timp pentru că jurnalistul care a fost în vizită la familia Bodnariu (Cristi Țepeș, creștin evanghelic de la TVR) a făcut stop cardiac la volan și a murit.
Singurul anunț în vreun ziar (dacă mai este îmi cer scuze, rog arătați) este acesta

cristitepes

Mai departe citiți comentariul meu de azi…..

Completare 13 decembrie

Completare 12 decembrie: Cristi Țepeș a fost în Norvegia și a stat de vorbă cu Marius și cu Ruth, ascultați interviul.

Completare ora 23.47: După întoarcerea din Norvegia, Cristi Țepeș a murit într-un accident de mașină în drum spre Iași acuma seara.

Completare 7 decembrie: o cântare compusă în închisoare: ”Când beznă e-n juru-ți cu cer furtunos…” se potrivește cu necazul familiei Bodnariu.

Atenție:  Norvegia este o țară unde sub paravanul conceptului de Protecție a Copilului, creștinii sunt prigoniți într-un mod oribil: li se fură copiii de către stat și nu li se mai dau niciodată înapoi. Este o formă de intimidare, o formă de persecuție psihică, o formă nouă de prigoană. Să rămânem alerți la  suferința familiei Bodnariu, alertând în același timp pe cât mai mulți. 
Rugăciunea e bună, dar ca tămâia din cort, dacă nu e fierbinte nu se ridică, nu face fum, nu este ascultată. Dacă ne rugăm, dar nu ardem la durerea lor, la sacrificiul prin care trec ei, n-avem jar care să facă tămâia să se ridice spre Dumnezeu. Înainte de rugăciune, trebuie să existe angajament, dedicare și lepădare de sine, așa cum în Cortul întâlnirii, înainte de altarul de aur pe care se ardea tămâia (simbolizând astăzi rugăciunea) era altarul de aramă pe care se ardea jertfa și din focul căruia se duceau câțiva cărbuni pe altarul de aur ca să ardă tămâia.  Citește restul acestei intrări »


Să nu te plângi când pari că singur ai mai rămas luptând (o cântare)

18 noiembrie 2015

De ce nu i-a cunoscut Ilie pe cei 7000?
De ce l-a lăsat Dumnezeu să nu-i cunoască? Ca să fie o pildă pentru noi. Pentru că știa că mai târziu va turna din cer următoarele cuvinte: ”Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, cari au vorbit în Numele Domnului.” Iacov 5:10 iar cuvintele dinainte, din Vechiul Testament”….tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.”

Fără Vechiul Testament, fără Scripturile mai dinainte, nu avem nici răbdare, nici mângâiere, n-avem cum căpăta. Unii vor zice că ei capătă răbdare așa prin insuflare, ”prin Duhu’” dar priviți în Scripturile scrise de Duhul că trebuie citite Scripturile ca să creștem în răbdare și să fim mângâiați. Numai așa se poate.

sanuteplangi

Să nu te plângi când pari că singur ai mai rămas luptând, din toţi,
tu nu-i vezi, dar în lupta sfântă ai mii şi zeci de mii de soţi. (bis)

Tu nu-i cunoşti, că numai Domnul cunoaşte-n orice loc pe-ai Lui,
dar c-ai rămas în luptă singur tu niciodată să nu spui! (bis)

Căci Marele Hristos nu-Şi lasă nici lupta, nici Cuvântul Său,
nenumărată-i Oastea care învinge zilnic pe cel rău. (bis)

Noi nu vedem decât în faţă, puţin şi-ngust din sfântul ţel,
întreaga-ntindere a luptei şi câţi luptăm o ştie El. (bis)

Să nu te plângi când crezi că singur ai mai rămas luptând, din toţi;
dac-ai vedea, ai şti că-n luptă ai mii şi zeci de mii de soţi. (bis)

Ci-ncrede-te-n Hristos şi luptă nebiruit şi credincios
şi lasă toate celelalte deplin în grija lui Hristos! (bis)


Te va osândi pe tine (o cântare), despre judecată

18 noiembrie 2015

”În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi:…” Romani 1:20

image

image(1)

Te va osandi pe tine
Daca nu vii la Hristos,
Si ce-ti pare-acum prieten,
Si ce-ti pare dusmanos,
Te va osandi pe tine
Daca nu vii la Hristos.
Te va osandi Cuvantul auzit indelungat,
Si pe care, necrezandu-l,
L-ai respins si L-ai negat.
Te va osandi rabdarea
Celor care te-au iubit,
Bunatatea celor care,
Te-au crezut si i-ai mintit.
Te va osandi durerea
Celor ce i-ai dus la rau,
Nevinovatia celor
Carora le-ai dat sfat rau.

Te va osandi chiar boala
Ce-ti vorbea cand ai zacut,
Caci si ea, ca sanatatea,
Ti-au vorbit si n-ai crezut.
Te va osandi pamantul
Ce l-ai stors si te-a hranit,
Vantul ce ti-a dat racoarea,
Soarele ce te-a-ncalzit
Te va osandi pe tine,
Tot ce-i sus si tot ce-i jos,
Dac-auzi si vezi, si totusi,
Nu vii astazi la Hristos.

Pe câmpie dacă treci (o cântare), despre mulțumire

18 noiembrie 2015

”… fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” Romani 1:21
campcuflori

Ascultați, dați click pe săgeată:

 

pecampie
Pe campie dacã treci,
mii de flori zambesc usor,
parc-ar spune-n graiul lor:
„Cãtre bunul Creator
slavã înãlțãm în veci!”

Iar cand pãsãri auzim
în pãduri, pe culmi bãtrane,
ele parcã vor sã-ngîne:
„Tu ne-ai întocmit, Stãpane.
Noi, cântând, îți mulțumim!”

Dar tu, rege pãmantesc,
tu, fãpturã minunatã,
omule, ridici vreodatã
ochii spre cerescul Tatã
sã spui: „Doamne, multumesc!”?


Firul de iarbă

17 noiembrie 2015

Praful nu poate să stea pe iarbă, iarba rezistă la uragane, la îngheț și la secete lungi. 20% din suprafața pământului este acoperită cu iarbă.
Călcat în picoare, zdobit, turtit, rupt, renaște iar.

”orice făptură este ca iarba”, ”se arată verdeața nouă

Ăsta este rostul nostru, să fim fir …dar cred că nu de iarbă, eu cred că de orz.
iarba

Dați click să ascultați cântarea cântată de autor:

 

iafirul

 


Contraste

16 noiembrie 2015

poezie de Virgil Carianopol

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!…


Atmosfera divină

16 noiembrie 2015

După ce am scris despre ”substanța Dumnezeu” am tot meditat la ce am scris.
Mi-am dat seama imediat că mai trebuie să completez.
Și meditând am strâns bob cu bob de-o postare.
Am măcinat-o și o coc aici în cuvinte frământate cu untdelemn și fără aluat.

Să spui că pe Dumnezeu nu-L poți vedea sau atinge este destul de logic, mai ales pentru un protestant care a citit destule în Biblie despre idolatrie. Așa că nu merge sau merge greu la oamenii care citesc Biblia să-i duci la sfânta Parascheva sau să-i faci să scoată bani pentru cruciulițe, iconițe, apă sfințită sau nu șțiu mai ce material divin solid. Încă.

Dar s-au găsit hoți și pentru ei. S-a inventat Dumnezeul gazos, Dumnezeul atmosferă, Dumnezeul sunet.
Și dacă e atmosferă, această se simte, așa cum simți aerul sau febra, sau căldura.
Și dacă e atmosferă, ce parte (Doamne iartă-mă!) a Dumnezeirii i se potrivește cel mai bine decât duhul, huuuu, partea care se suflă! Aduce a materie și e destul de divină, zic popii cei noi, apostolii dumnezeului văzduh.
torent
Cum se crează dumnezeul gazos?
În primul rând trebuie un recipient, că dacă nu iese gazu’.
Acest recipient este clădirea de biserică, doar acolo se manifestă dumnezeul gazos.
Apoi trebuie introdus gaz în recipient, trebuie creată atmosfera.
Atmosfera se crează prin muzică.
Acuma: sunt dileme între clienți, concurență între fabricanți, opinii diferite și multe certuri. Unii crează atmosfera într-un fel, cu o muzică, alții zic că aia nu-i deloc potrivită și că primii fabricanți sunt pierduți de tot și că trebuie altă atmosferă creată, alt fel de muzică, ….se tot ceartă.

Dumnezeul servit sub formă de gaz se servește obligatoriu ”in situ”, nu se poate transvaza. Te pătrunde, îl simți, trebuie să mergi acolo, (cine nu merge acolo și nu servește un astfel de Dumnezeu este socotit de mergători cu totul pierdut și ateu).  Cum se prepară? Se începe cu acorduri răsunătoare de orgă, acorduri în ale cărui ecouri te pierzi în unele fabrici, alte fabrici mai noi care prezintă un dumnezeu mai nou, mai recent, încep cu zdrăngăneli de chitară sau bătăi nebune de tobă care-i fac pe consumatori să sară sau să dea din picioare. Ei numesc asta dumnezeu. Alții ridică mâinile pe sus de plăcere, dau ochii pe spate în extaz și-i zic tot dumnezeu și la starea asta a lor. Respiră dumnezeu, înghit dumnezeu, e evident că trăiesc cu tot trupul, consumă dumnezeu. Că doar dumnezeul cel nou, gazos, e în toată sala, te înconjoară, nu ca cel pe care trebuie să-l atingi dacă mergi nuștiuunde.

Un nume vechi dat acestui dumnezeu este ”prezența lui dumnezeu” și se spune ca o lozincă că în unele fabrici se simte prezența lui dumnezeu, în altele mai puțin. Unii zic că este prezența peste tot, iar mulți zic că doar unele fabrici produc prezența cea autentică, se tot ceartă și pe asta. Unii cârcotași ca mine, amintesc fără succesc acestor șarlatani că în singura carte scrisă de Dumnezeul pe care pretind ei că-l prepară, nu scrie nici că s-ar putea vinde, nici că s-ar putea simți, nici că El ar avea o prezență fabricabilă. Sau o atmosferă respirabilă.

Cum se vinde dumnezeul gazos? Trebuie să faci parte din club pentru a putea inhala atmosfera. Se merge regulat, se stă mai nou în picioare minute bune. Se pare că așa dumnezeul gazos se simte mai onorat. Nici o asemănare nici măcar întâmplătoare cu Isus din Biblie care a vorbit așezat dintr-o barcă, la o audiență așezată pe iarbă.
Dar vă rog să fiți convinși că vorbim despre lucruri diferite, dumnezeul gazos nu este Dumnezeul din Biblie, nici Isusul vandabil nu este Cel crucificat, nici duhul muzical nu este cel venit din cer.
Biblia are un nume pentru aceste amăgiri: ”meșteșuguri rușinoase și ascunse”. Căci furnizorii de dumnezeu gazos îți vând chinezăriile lor religioase cu aerul unor vânzători de diamante. Se repetă ca lozincăraia: prezența lui dumnezeu, simțirea lui dumnezeu.

”Atmosfera divină” e cea mai proastă marfă. Luați-le templul și se evaporă tot dumnezeul lor de gaz și vibrații sonore. Acești oameni nu pot ca cu aceeași minte și același cuget să susțină asemenea enormități și să creadă în același timp că Dumnezeu este Cuvânt, este logică, este argument. Dealtfel e mai simplu să-i fermeci cuiva auzul cu chitara decât să-i descui mintea cu argumentul logicii și al credinței într-un Cuvânt plin de sistem și de plan. Bănuiesc că și buzunarele se deschid mai ușor cu muzica.

Să nu socotiți că am fost mai sarcastic decât trebuie pentru a scutura. E boală de care am suferit și eu. Lipsa de direcție și de viziune în lumea evanghelică se datorează tocmai acestei mărfi proaste: atmosfera divină. Marfă care se vinde în cantități enorme și a luat demult locul Cuvântului care hrănește mintea și o luminează.

Chitara nătângește dragilor, căci acești, iertați-mă, nespălați pe creier, repetă ca bețivii aceleași trei fraze fără sens și fără logică în ritmuri care trec creierul pe standby. Este vre-o școală unde se învață așa? Este un spital unde se tratează așa? Este vre-un ogor unde se muncește așa? Este vre-o familie unde se comunică așa? Păi atunci, dacă nu putem asemăna biserica-atmosferă nici cu o școală, nici cu un spital, nici cu un ogor, nici cu o familie, atunci cu ce o putem asemăna? Desigur cu o crâșmă.

Indiferent de ”mesajul” rostit în pauzele dintre două reprize de muzicăreală, produsul principal este atmosfera. Uneori chiar și ”mesajul” este acompaniat muzical, ca să nu se evapore duhul probabil. Vă rog să refuzați astfel de dumnezeu. Un mesaj care nu-ți scutură mintea, ci picioarele, care nu te face să te cutremuri de Dumnezeu nu este de primit.

Simplitatea și curăția care sunt în Hristos Isus nu au nimic de-a face cu aceste industrii.

Cu drag.


Cântare de jale

15 noiembrie 2015

Am citit cântări de jale în Vechiul Testament. Ieremia a scris multe.
Dăunăzi la o înmormântare a unui frate mi-a fost dat să aud cântări de jale. Inimaginabil. Fratele, 85 de ani, singur credincios în familie a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat de frați. Familia i-a respectat dorința.
Dar bocitoarea, o rudă, se tânguia jelind: ”cine te-o înșelat pe tiiiiiine?”, ”cum o să treci vama fără lumiiiiină?”
Mari dileme. A fost o plăcere pentru mine ca în vorbirea de la groapă să le spun cum se poate trece vama și cu ce lumină. E bine că oamenii întreabă, chiar și cântându-se. Au primit și Nou Testamente toți câți au fost la înmormântare, Cuvântul s-a rostit clar, lucrul s-a făcut..

Dar cântarea de jale pe care vreau s-o cânt acum e despre vechea mea biserică de unde am plecat acum 26 de ani.
Pastorul care m-a botezat și cununat a fost dat afară la revoluție, cică că era securist.
Era, un pic, dar mult mai puțin decât securiștii care l-au dat afară și care au rămas.
Acum aceștia l-au dat afară și pe al doilea pastor și au divizat biserica în care mulți oameni nedumeriți nu prea pricep ce se întâmplă.
Noua podgorie are imagini sugestive pe Facebook. Iată una:
via
Probabil dezbinarea se trage și de la Believe, am scris atunci:
”..unul din pastorii care s-a opus fenomenului, (culmea: de la o biserică ”organizatoare”), probabil mâine va fi detronat de ”lupii tineri” din haita de unde  m-a dat și el pe mine afară acum 22 de ani. Nu mă bucur deloc, omul a fost și este sincer, a vrut să vindece Babilonul prin opoziția lui și fiarele îl sfâșie zâmbind. Poate se dezmeticește.”

Nu-mi iese din minte scena cu paharul gol:
pahar

”…..Atunci (era în 1993) el mi-a zis: ”adu-mi te rog un pahar cu apă!”. M-am dus la bucătărie și în timp ce apa curgea (să vină rece) el mi-a strigat din living: ”dar fără pahar”. M-am prins de șmecherie: că adică conținutul stă doar în formă, nu se poate fără formă. Am închis apa, am luat paharul gol, m-am dus în fața lui și stând în picioare i-am spus: ”nu pot să vă dovedesc că conținutul poate exista fără formă, dar pot să vă dovedesc că există formă fără conținut” și am întors paharul cu fundul în sus. Se pare că a trebuit să treacă 22 de ani ca să vadă că paharul e gol..::”

Lada este fără zestre, că dacă subiect de dezbinare ajunge dacă să se accepte tobele și muzica bolundă în biserică, atunci cei care au plecat cu ele au moștenirea fetei babei cu ei. Și fericirea ei o vor avea.
La Dumnezeu lucrurile sunt bune și foarte bune.
Când însă cel rău le împletește îl face pe om fericit când alege doar răul dintre rău și foarte rău.
Dar să-i zici la diferență bine e o nebunie.
Dar cum să-i zici?
N-ai cum. Trebuie să cânți de jale.
Asta am făcut și eu aici descriind un pic lucrurile ca și bocitoarea de la înmormântare.

Dar mai am o strofă. Dacă cauți doar un pic pe net numele capului dezbinator vei fi uimit să afli că dânsul este în solda unei organizații americane de decenii. Și deh, ca americanii, ei au pus coada la cireașă în materie de teologie, cu organizația lor recentă s-a început evanghelizarea în România, că până la ei noi eram fără plan și fără rost, că omul lor din  România este noul apostol Pavel al zonei căruia trebuie să i se trimită ajutoare. Că și ”apostolul” trimite…Ce trimite? Poze cu ”roadele” lui de slujire, cu noii convertiți la care nu le scrie în frunte că au fost furați en-gros de la biserica perdantă. Jaf și pradă ca la bandiți. Nouă speranță? Da de unde ….drac gol ca toți dracii, o nouă evanghelie, a cincea: evanghelia după sponsor.
Iar mai departe: un abțibild de pe o tobă ne spune că ”sunt un om liber”. Dacă aceasta va fi atmosfera din noua vie atunci totul e clar.
Amin.


Privind smochinul

13 noiembrie 2015

Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.” Luca 21
De la smochin învăţaţi pilda lui: Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.” Matei 24
smochin

Smochinul care înfrunzește iarăși este Neamul lui Israel, poporul Israel.
”Înfrunzirea” adică revenirea poporului Israel în țara strămoșilor lor împlinește o profeție biblică exactă, aceea despre sfârșitul vremii neamurilor.
Ce putem face noi?
Ce ni s-a spus?
Odată să ne uităm în sus, apoi să privim smochinul, adică să vedem în reîntoarcerea evreilor în Israel semnul exact al apropierii timpului. Că nu pricep toți, că nu vor să privească toți, să nu ne descurajeze. Cei ce au credință văd, privesc, cred și se pregătesc.

Eu privesc smochinul cel mai mult aici:
thetimesof
    Mai privesc smochinul discutând cu unul sau altul din prietenii mei evrei, citind despre ei, despre istoria lor. Istorie citesc în general, nu numai despre smochin(Israel), ci și despre toți copacii (toate popoarele), înfrunzirea lor este semnul apropierii sfârșitului vremii neamurilor. Fiți atenți: nu sfârșitul lumii. Lumea aceasta va mai continua într-o avalanșă de necazuri din care cei ce au credință pot scăpa, ca Noe, ca Lot, ca Ebed-Melec, ca Rahav, ca Avram și ca Moise, ca Iosua și ca David, ca  Daniel, ca cei trei tineri.
Băgați de seamă la Daniel: a priceput din cărți că 70 de ani….(Daniel 9:2)
Noi pricepem din cărți că…2300 de ani?
Mai citește cineva, mai crede cineva?
Priceperea, credința și salvarea trebuie să le avem înainte de începerea necazului.
Pentru noi e clar: prin credință vom fi răpiți înainte de ”ceasul încercării care o să vină peste toată lumea!”

Ieri de exemplu am văzut un film(Cu porțile deschise) despre vânătorii trimiși de Dumnezeu să-i fugărească pe ultimii evrei înapoi în Israel.
Azi am citit o știre despre atacarea unui evreu din Milano de către un arab.
Toate aceste știri arată ca și un joc de puzzle la care se întregește tabloul cu fiecare piesă pusă. Și ce bine e să știi dinainte care e finalul, cum arată tabloul!
Priviți smochinul! Priviți copacii!

(”Unii prieteni de ai mei mai mistici oleacă vor replica că ”…noi privim la Domnul!”
De acord, dar Domnul a scris: ”Priviți la smochin” și a mai scris ”degeaba… ”Doamne, Doamne” dacă nu faceți ce spun eu”.
Așa că: a privi semnele vremurilor este o poruncă, nu o opțiune.)


Fabrica morții (despre Auschwitz)

11 noiembrie 2015

Am fost aici acum 40 de ani. Cu gândul, cu cititul. Eram copil când umbla prin sat ”Fabrica morții” o carte despre Auschwitz. ”Umbla” din familie în familie,…”ți-o dau pentru două zile”, ”mi-ai adus cartea?” până s-a făcut ferfeniță. Ferfeniță de groază erau și gândurile mele, cartea m-a marcat pe viață, n-am mai crezut în ”virtuțile” înnăscute ale omului, am realizat de mic că oamenii sunt capabili de lucruri oribile atât individual cât și în grup, dar mai ales în grup.
fabricamortii

Am mai citit apoi și alte cărți despre Auschwitz, dintre care una m-a marcat iarăși profund, dar eram deja matur: ”Mai e acesta oare un om?” de Primo Levi, un chimist evreu italian.

Ieri am ajuns și aici. N-am lăsat să ajungem mai bătrâni, să ne devină greu să facem cu mașina cei 700 de km până aici. Fiecare lucru are timpul său.
Înainte de Auschwitz, alaltăieri, am vizitat Cracovia, unde am zăbovit o seară întreagă în cartierul evreiesc Kazimierz.
Sinagoga Isaak era deschisă, taxa de intrare avea un preț evreiesc: 7 zloți. Zlotul polonez, șekelul evreiesc și leul românesc au cam aceiași valoare. Ne-am așezat, să stăm un pic, să ne pătrundă atmosfera, să ne și odihnim, umblasem mult. Peste tot texte în ebraică, din Tora, din Talmud. La un moment dat o turmă gălăgioasă de turiști intră de-a valma într-un vacarm grozav. Erau adolescenți. De toate culorile pielii, unii negri, Vorbeau o limbă ciudată. Unul blond, purta kipa.
S-au așezat până s-a umplut sinagoga. Gălăgia creștea. În față, un fel de profesor mai în vârstă încerca fără succes să calmeze turma. Ne-am prins, tineri turiști din Israel. Cracovia fusese capitala evreimii europene înainte de aliyah.
Am stat ascultând pe viu, într-o sinagogă, în limba lui Moise o cuvântare pe care n-am înțeles-o. Evident se încerca educarea pe viu a tinerei generații cu o istorie folositoare.
isaak
Că Cracovia e un oraș frumos, incontestabil, are cea mai mare piață centrală dintre orașele medievale din Europa și alte dulcegării turistice te inundă la tot pasul.
Dar…
…ieri am plecat spre Oswiecem-Auschwitz. Ne luasem bilete de intrare de pe net, de fapt un fel de înregistrare, căci intrarea peste tot e gratis, plătești doar parcarea 10 zloți. Control și măsuri antitero ca la aeroport la intrare, ne-am prins pe urmă de ce.
Peste tot începând de la intrare turiști evrei, majoritatea adolescenți, probabil aduși cu școala. În Cracovia nu purtau semne distinctive, în Auschwitz au înflorit, semne, steaguri pe ei sau tricouri albe cu steagul Israelului.
arbeit
      Auschwitz I, prima parte a muzeului, primul lagăr, cel mai vechi, mai mic, cu barăci etajate, cu mărturii ale unei istorii și mai ales ale unei alte geografii, geografia crimei, o altă Europă, un pământ îmbibat de sânge și groază, un sânge care va tot striga până la judecată. Iată în câte locuri au avut loc exterminări în masă, nu numai la Auschwitz, doar în cel de-al doilea război.
geografia

”Pământul pe care acum este necaz!” a fost versetul care mi-a sunat în memorie umblând.

Auschwitz II-Birekenau e locul groazei și al fiorii. Capătul vieții pentru un milion și jumătate de evrei. Crematorii imense și 175 de hectare cu sute de barăci. Dacă Auschwitz I e ”mic”, Auschwitz II e uriaș, acolo a fost de fapt Fabrica Morții.
Ne-a luat ore să călcăm cu pasul aleile rămase așa cum au fost atunci. Am mulțumit lui Dumnezeu că nu a plouat, când am ieșit de la Auschwitz I am luat de mâncare două zapiekanka fierbinți (5 zloți bucata) și am vizitat Auschwitz II (la 3 km) până la apus.
La Birkenau mai mulți turiști evrei, parcă numai ei erau.
evrei

Apunea soarele când ne-am apropiat de ieșire și de sub poarta principală se auzeau niște incantații. Evreii se rugau. Ca la sinagogă, bărbații deoparte, femeile de alta. Citeau și cântau cu voce înceată.
rugăciune

Una din cele mai cutremurătoare cărți despre Auschwitz a scris-o Roze Warmer, o credincioasă evreică din Piestany/Slovacia care a supraviețuit și a scris ”Călătoria în contra curentului”. (Am avut cartea în 1989, era rară, am multiplicat-o atunci (o să vă scriu povestea), un informator de la serviciu mi-a cerut-o insistent, i-am dat-o (habar n-aveam că-i informator, eu credeam că vrea să se pocăiască), probabil cartea a ajuns la securitate și am primit-o înapoi. Scria pe ea: ediția 1 un exemplar, poate asta m-a salvat. O am.)

Această femeie a ajuns să primescă în lagăr o Biblie și stătea pe priciurile acelea de scânduri ….
prici

și le citea celorlalte deținute evreice profețiile din Isaia cu privire la ele: ”Si atunci, in loc de miros placut, va fi putoare; in loc de brau, o funie; in loc de par incretit, un cap plesuv; in loc de mantie larga, un sac stramt; un semn de infierare, in loc de frumusete.” Isaia 3:24 Cartea a fost reeditată.

Vremurile s-au împlinit, ”Ierusalimul a fost călcat în picoare de neamuri până” s-a împlinit vremea neamurilor. Acum urmează iarăși vremea lor. Căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși. Probabil Auschwitzul a fost cea mai amară cupă a mâniei despre care scrie Isaia și la cap 40:2 mulțimea de turiști tineri purtând cu mândrie steagul lor și vorbind în limba lui Avraam și a lui Moise fiind o mărturie despre vremurile bune care se apropie iată pentru ei.

Acum e vremea aproape: ”Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.«Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s-a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui. Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, şi strîmtorile în vîlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit. Un glas zice: «Strigă!» – Şi eu am răspuns: «Ce să strig?» – «Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp. Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.“ În adevăr, poporul este ca iarba:  iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac. Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.“ Isaia 40

Chiar dacă la Auschwitz au fost tăiați ca iarba, vor înflori la înviere ca verdeața, procesul nu s-a încheiat la Nurnberg, va mai fi o judecată, toți acei evrei și toți oamenii vor învia.

Ei, evreii îl vor crede pe Mesia, vor plânge amarnic pentru El, la reîntoarcerea Lui:
Noi, neamurile, vremea noastră se încheie, să fim gata.
1967 a fost anul în care s-au împlinit prin recucerirea Ierusalimului exact cei 2300 de ani profețiți de Daniel. Cât va mai fi nu știm, o generație, zece? Nu știm exact, dar nu cred că mult.
Ne putem pregăti fiecare prin pocăință și credință în Dumnezeu și în Domnul Isus Hristos.


Cum scoți otrava din ceai? (Despre relația toxică)

9 noiembrie 2015

Ceaiul e dulce, și bun, și aromat?
ceai
Nu-ți vine să-l arunci.
Dar dacă e otrăvit?
Cam această imagine este folositoare pentru a înțelege pericolul unei relații toxice.
Dulceața cu otrava împreună. Lingușeala adăugată cu lingurița pe față și otrava adăugată cu pliculețul pe ascuns.
Articolul despre ”Relațiile toxice – o capcană din care poți ieși” e de pe un site ortodox, e scris de un psiholog cel mai probabil neevanghelic și se referă la relațiile de prietenie dintre tineri în vederea căsătoriei. Principiile sunt valabile însă și în relații cu unii ”frați” care ți se bagă în viață pe față, ca zahărul în ceai și te sapă în spate, ca otrava din ceaiul cel dulce. Și când te prinzi, te întreabă toți de ce nu-ți mai place ceaiul, trebuie să dai explicații, ești învinuit.

Răspunsul la întrebarea din titlu este că din păcate nu poți să scoți otrava din ceai.
Păcat de zahăr, zic mulți. De acord, dar e cea mai mică pierdere.

Citate:
”La începutul unei astfel de relaţii „toxice“, celălalt ar putea să te atragă prin faptul că îţi solicită mereu ajutorul, te ţine la curent cu toate reuşitele şi nereuşitele, trăirile şi planurile sale. Ai putea aprecia acest aspect ca fiind o dovadă de deschidere şi încredere, te-ai putea simţi valorizat/-ă prin faptul că ţi se acordă credit. Treptat, îţi vei da seama că atunci când, la rândul tău, ai nevoie de ajutor, partenerul „toxic“ este indisponibil afectiv. …”

”Un alt aspect ce poate fi întâlnit în relaţiile „toxice“ este faptul că partenerul are mereu tendinţa de a te încărca, în mod negativ, cu tensiunile şi conflictele sale interioare…..”

sursa


Substanța Dumnezeu

6 noiembrie 2015

Sunt chimist de meserie și normal…mă pricep la substanțe.

Am învățat cum se păstrează, care sunt proprietățile lor fizice și chimice, la ce folosesc și mai ales cum se produc substanțele.

În sutele de ore de laboratoare am petrecut timp făcând analize calitative (să aflăm ce e acolo în praful acela sau în sticla aceea) și cantitative (cât de concentrat sau de pur e) ale substanțelor.

Am observat că oamenii au o încredere magică în ”substanțe”. Dacă produci un produs banal și ai și o componentă chimică, o ”substanță”, toți capătă încredere că ”de aia” e bun produsul și că fără substanță n-are cum să fie bun. Dacă pui doar apă nu e bine, apa știu toți ce e, ”substanța” e ceva ce nu știu toți, un secret chimic miraculos care rezolvă tot.

erlenmeyer

Valabil și în medicină, sau mai ales în medicină.
Totul pleacă de la medicamentele care conțin într-adevăr o substanță activă și care vindecă o boală sau alta. De aici mulți cred că pentru fiecare boală există o pastilă, ceva. Homeopatia, care e o mare escrocherie, mizează tocmai pe credința oamenilor în astfel de substanțe. Fără concentrații, fără analize și fără teste clinice. Doar că e ceva!

Dar în religie? Aici e grav de tot. Mulți oameni cred că Dumnezeu este ca un curent, alții că este ca un vânt, ca un fior, ca o influență, ca o substanță. Și cum substanțele au trei stări de agregare: solidă, lichidă și gazoasă așa îl imaginează mulți pe Dumnezeu, ca fiind ceva material sau inclus în ceva material, sau legat de ceva material: moaște, uleiuri sau fumuri.

Cei amăgiți caută astfel de substanțe-Dumnezeu, iar amăgitorii lor le produc în fabrici de milioane de dolari.

Un Dumnezeu substanță solidă e presupus de cei ce îi cred ascunsă puterea în moaștele celor ce trăind o viață sfântă au murit și au păstrat înmagazinată în oasele lor substanța-Dumnezeu. (Această postare nu este pamflet, ci este o constatare tristă.” Dacă cineva se simte ironizat, n-ar trebui, eu scriu cu regret.) Iar atingând oasele se eliberează o parte din acea substanță.

Dumnezeu-lichid sau gaz e ceva mai ușor de vândut. Uleiul se prelinge, tămâia își răspândește mirosul.

(Până aici am scris alaltăieri și m-am oprit. Am prieteni ortodocși care citesc acest blog și după câte-o postare din asta primesc telefoane. Dar n-ar trebui să se supere, și protestanții vând din substanța Dumnezeu, sub forme muzicale, vibrante, pe bani mulți. Astă seară însă când am văzut că la Sibiu nu s-a intrat în biserică, ci s-a rostit tatăl Nostru pe caldarâm am prins curaj.)

Scrie ceva în Biblie despre substanța divină? Nu scrie și n-are cum să scrie. Substanțele sunt lucruri create, Dumnezeu este Creatorul.
A confunda Creatorul cu creația se numește în Biblie peste tot și fără dubiu: idolatrie.

Atunci cine a inventat ideea de substanță divină sau de substanță Dumnezeu?

Popii, profitorii religioși. (Aici intră și ”pastorii”, îndeobște toți clericii.)

De ce?

Ca să-l poată vinde pe Dumnezeu. Un Dumnezeu-Cuvânt așa cum este, e greu de vândut, nu-L cumpără nimeni. Oamenii trebuie învățați, explicatu-le, dădăciți, nu e vreme. Plus că și ”profesorii” și ”elevii” sunt îmbătați de superficialitate, nici nu știu, nici nu vor să știe, nici nu pricep de ce ar trebui să știe ceea ce nu știu și nu pot vinde.

Un Dumnezeu substanță însă se poate vinde ușor. Sticluța cu apă chioară de Ierusalim e apă, e Dumnezeu lichid, s-a făcut asupra ei sfeștanie, ceva și gata, are valoare, e Dumnezeu acolo, pe tarabă cu El! Apoi în buzunar. Ca să nu vă plictisesc vă dau un filmuleț cu sfințirea unei pârtii din telescaun.

În capul celor ce i-au angajat stă gândul că un pic de Dumnezeu adăugat la afacere n-are cum să strice, așa ca sarea la ciorbă, un pic. Din lehamitea cu care se dă cu ”substanța” numită apă chioară peste pârtia pe care Dumnezeu a dat sute de tone de apă-zăpadă adevărată, se observă și entuziasmul preafericitului târgoveț de Dumnezeu. Nici el nu crede, dar dacă curge banu, lasă să curgă și apa din șuștar.

Lumina e undă sau corpuscul? Nu s-a stabilit însă, dar despre lumina ”sfântă” de la Ierusalim se știe sigur că e fosfor alb care se aprinde în anumite condiții prefabricate cu o minte de chimist de doi lei. Merg avioane dragii mei, trimise de guvern pe banii noștri până la Ierusalim să aducă minciuna.
Bine ați venit în evul mediu.

La fel sticluțele cu apă sfântă (aghiasmă) sau slujba de maslu (de la maslo=unt, ulei slav.) au de-a face cu un Dumnezeu substanță în sticluță. Se vinde la început en-gros, la butoi, tot așa se face și sfeștania pentru economie de slujbe, apoi se divide în sticle și sticluțe către o vastă rețea de naivi en-detail care trebuie ”impera”.

Moaștele sunt artileria grea. E vorba de Dumnzeu substanță solidă. Mai rar fraților și la rând cu voi, astea nu-s apă să le poți împărți. (Unii le mai fură. Se zice chiar că unii sfinți au mai multe oase prin catedralele lumii decât un schelet de balenă, dar cum nu merge nimeni să verifice, nici eu, rămâne ca taina să se clarifice la înfricoșătoarea judecată de apoi.)

Iar în curtea unde e rândul de pupat moaște numai prăvăliile patriarhiei au voie să vândă obiectele purtătoare de dumnezăire, cele care conțin substanța Dumnezeu.

Tablouri, statuete, bilețele, clădiri, suntem făcuți să credem că poartă în ele substanța pentru care să dăm bani. Și că alchimiștii acestor transformări poartă cu ei tainele multiplicării și licitării acestui Dumnezeu agregat, taine pentru care desigur noi, profanii trebuie să plătim.

Veți fi bucuroși răbdătorii mei cititori să aflați că Dumnezeu cel Adevărat, cel nesubstanțial, Dumezeu care S-a autodefinit pe Sine ca fiind Cuvânt, acest Dumnezeu zic nu a lăsat în toată Biblia Lui vreun Cuvânt că El s-ar inocula în ceva material. Da, el ar vrea să se inoculeze în gândurile minții tale, să-i citești cartea și să i-o crezi, dar asta nu înseamnă deloc substanță.

Dumnezeu nu este materie, El este peste tot, da, dar nimeni nu poate zice că Dumnezeu este o componentă materială și culmea, chiar o componentă a mărfii de pe taraba lui. Prea multă ață albă prieteni. Nu mai dați bani la hoți.

De Dumnezeu ne apropiem fiecare prin pocăință, prin cerere de iertare a păcatelor și prin mărturisirea păcatelor înaintea Lui. Nici o substanță din lume nu poate înlocui Cuvântul Lui. Iar Cuvântul lui este istorie și matematică, astronomie și geografie, biologie și anatomie, Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia este cartea de funcționare a umanității. Dacă n-ai citit-o, n-ai voie să mă contrazici, dacă ai citit-o, doar cu argumente. Cuvântul este logică și argument, produce convingere și credință, aduce liniștire, echilibru și armonie în gândurile celui ce crede.

Credința Bibliei este tare departe de magia umblătoare după arginți a popilor.
Tu dragul meu pe cine urmezi?
Ce cauți? Mincinoasa substanță-Dumnezeu sau cauți Cuvântul lui Dumnezeu, pe El Însuși și salvarea Sufletului tău amăgit?

La recomandarea unei cititoare adaog că credința vine în urma auzirii Cuvântului, nu în urma înghițirii, atingerii, ungerii sau mirosirii vreunor substanțe divine.


”Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege.” Cum a început Cornilescu traducerea nouă?

3 noiembrie 2015

”Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.

Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate. Am rămas uimit când am văzut atât de multe cărţi creştine, întrucât pe vremea aceea, la noi în ţară, erau foarte puţine.

Am început să comand aceste cărţi şi să le ci­tesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieţi mă înflăcăra din ce în ce mai mult şi îmi ziceam mereu: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viaţă”. Dar cum?

Nu m-am mulţumit să aştept până mă fac preot. Am început încă din seminar să traduc câteva capitole din aceste cărţi; uneori chiar cărţi întregi, şi să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Mă aşteptam să văd viaţa despre care îmi vorbeau ele. Dar viaţa nu venea.

Când eram la Universitate, din economiile mele şi banii pe care-i primeam ca pedagog la seminar şi cântăreţ la biserică, am început să tipăresc câteva din aceste capitole si chiar cărţi si tractate, şi să le împart prin ţară. Dar cu toată această lucrare, viaţa pe care o aşteptam nu venea.

Mă miram si ziceam: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri: de ce nu vine aceeaşi viaţă despre care vorbesc ele?” Am în­ceput să mă gândesc mai temeinic şi să citesc cărţile cu mai multă atenţie. Cu prilejul acesta, am băgat de seamă că toate cărţile vorbeau de o singură carte: Biblia, în ele se spune că fiecare trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa zăboveşte să vină”. Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar – după câteva zile – Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia aşa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o ci­tesc într-o altă limbă, am înţeles-o şi mi-a plăcut.

,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viaţa creştină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?!

    Atunci am început să mă gândesc să fac o altă traducere. Am început să traduc Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era cu ce să o tipăreşti? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare, în acelaşi timp, tipăream mereu cărţi mai mici, apoi am tipărit un calendar cu gânduri creş­tine pentru fiecare zi. Cineva a trimis acest calen­dar doamnei C (Raluca Callimachi, n.n.)., care era la Geneva. Era ceva nou la noi în ţară. Dânsa mi-a scris apoi cu privire la el. Când a venit în ţară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre lucrarea mea, i-am spus că mă gândesc să fac o nouă traducere a Bibliei: „Tocmai acesta este şi gândul meu”, mi-a răspuns dânsa.

     Avea o sumă de bani, pe care o consacrase Domnului tocmai pentru acest scop: răspândirea Bibliei în ţară.

Aşa că s-a bucurat când a văzut că eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tiparul era asi­gurat, deci m-am apucat imediat de lucru.”

sursa


Darul de a scrie

2 noiembrie 2015

Darul de a învăța prin viu grai este de folos pentru cei din generația celui care vorbește.
Darul de a învăța prin scris este de folos și celor din generațiile următoare.

Postez mai jos niște gânduri scrise de un frate simplu, (nu teolog) despre responsabilitatea de a transmite învățătura peste generații.

Fragment din cartea Judecătorii (Ghedeon, Samson) de Georges Andre, GBV, 1994, pag 15.

Daruldeascrie_1
Daruldeascrie_2
Daruldeascrie_3

Dă clic pentru a accesa daruldeascrie.pdf


A murit un baci

1 noiembrie 2015

Am amintiri multe cu el. Mi-a fost baci și mie. Pe părinții mei i-a botezat.
Am plecat din turma lui, dar baci sunt peste tot. Bătrâni și tinerei cu blană proaspătă.
Citiți detalii pe blogul unui baci adevărat: Rădoi Nicolae.

baciu

Acuma plec, am treabă pe alt ogor, dar dacă mă întorc în pace, voi da și detalii.

……………….

M-am întors.
Detalii? Câteva. Mi-a botezat părinții înainte de a mă naște eu.

Dar mai am un detaliu care mi l-a povestit fratele Mia Iovin prin 2008 la Chicago.

”Trebuie să-ți spun ceva, zice. Despre BI.
Era un tânăr care venea și nu prea venea la biserică.
Odată l-am văzut la biserică, dar a plecat mai repede. Am fugit după el cu un alt frate și l-am ajuns în centru lângă niște linii de tramvai (era în Arad). L-am întrebat ”cât mai vrei să aștepți până te vei preda Domnului?” A bâiguit ceva și noi am insistat. L-am pus să spună atunci o rugăciune și s-a rugat după noi, mai mult de forță. Pe urmă s-a botezat.
Pot să spun că este rodul meu, dar nu mă laud cu el. A trebuit să fac această mărturisire.”

Am fost de multe ori cu el la Ferentari la biserică. Mă punea să zic câte-o poezie.
Mi-a prins bine că l-am cunoscut, m-a ajutat să înțeleg mai târziu singur că un om poate fi un bun informator la securitate și un bun pastor în același timp, un desăvârșit actor adică, înțelegere care mi-a ușurat deprinderea de a nu mă păcăli colegii lui mai tineri.


%d blogeri au apreciat: