Rădăcini

30 Noiembrie 2015

Azi am curățat via. De fapt am mai multe soiuri de struguri pe balcoane, unele mai bune altele mai puțin bune. Cresc amestecat, albi cu negri pe vițe cățărătoare lungi. Azi-vară m-am trezit că mlădițele pe care creșteau strugurii cei mai slabi copleșeau mlădițele mai bune și nu am avut rodul dorit. Mai avem și o glicină care flori nu face dar mlădițele îi cresc ca curcubetele  lui Iona.

Cum să le separi? Am așteptat să vină iarna, să cadă frunzele. Dar acum e mai greu, nu au rod și nu știi care să le tai și care să le lași. A trebuit să cobor în grădină, să văd de unde le pleacă tulpina la fiecare și să încep de acolo tăiatul, de la rădăcină.

Am tot tăiat segment cu segment de la rădăcină în sus până la ultimele mlădițe. Nu mi-a stat foarfeca mai bine de două ore. A ieșit și o grămadă mare de mlădițe pentru foc. În timpul acesta mă gândeam că așa e și cu gândurile din capul nostru, așa e și cu învățătura pe care o primim și cu cea care o dăm, și cu relațiile: ca viile amestecate. Unele mai bune, altele mai puțin.

Cum le separi?
De la rădăcină.

Să vedem o rădăcină: ”Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele…” 1 Timotei 6:10 (GBV)

Mă gândeam la cazul copiilor din Norvegia. Este un fapt, un lucru real, un rod. Nu are rost să ne trudim să deosebim mlădița (Protecția Copilului și ideile ce o înconjoară), nici vița (statul norvegian grijuliu), e foarte dificil, fiecare are argumente, e multă confuzie, ca la soiurile de vie de pe balcon. Trebuie plecat de la rădăcină. În cazul copiilor din Norvegia e clar: iubirea de bani, e un fond acolo care trebuie cheltuit. Miliarde de coroane care trebuie date cuiva, pentru cheltuirea lor cineva primește bonusuri. Durerea familiei Bodnariu este vlăstarul rădăcinii, întinăciunea, amărăciunea dacă vreți. Rădăcina este acel fond financiar imens, iubit de oameni fără scrupule, specializați în a-și băga degetele în miere până la cot.

La fel e cu corupția din administrația de stat sau locală sau cu administrarea unui buget, cei ce au acces la fonduri au și metode de a-și face partea lor din fonduri și explicații pentru abuzuri. Dacă nu vezi această rădăcină, te pierzi în desișul de frunze identice, în argumente și justificări, care toate par să fie corecte, fiecare zice că strugurul cel așteptat va crește pe mlădița lui, n-o tăia.

La fel e cu corupția din uniunile bisericești, vițe sălbatice, struguri acri, aguridă pentru toată lumea, confuzie la greu și promisiuni din belșug, să nu tai nimic că-ți tai norocul! Până să vezi că soiu-i rău, îți trece viața! Lași moștenire copiilor un model nebun și lipsă de discernământ.

Nu dragii mei, trebuie plecat de la rădăcină. ”veghind, ca să nu ducă vreunul lipsă[−] În sensul Ecl 6.2; de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune, încolţind, să tulbure şi mulţi să fie întinaţi de ea” Evrei 12:15 (GBV)

vlastare

Trebuie mers cu analiza faptelor până la rădăcinile motivațiilor. E tare trist să te trezești că tu vrei să slujești lui Dumnezeu cu lepădare de sine, cu cheltuială chiar, cu implicare și devotament, iar cel pe care-l crezi fratele tău face același lucru doar dacă iese ceva, dacă câștigă din asta. Își și construiește un foarte justificat sistem de a face bani spre Slava lui Dumnezeu, din lucrarea Lui. Iar tu care-l critici ești de-a dreptul cu Dumnezeu vrășmaș, dacă nu ești de acord cu el.

Iar să te gândești că râvna cuiva ar putea avea ca motivație un salariu ascuns, un câștig pe care-l primește tocmai ca să te dărâme pe tine și pe ai tăi, e absolut înfiorător, dar merită să studiezi aceste rădăcini. Vegheați, e scris, e o chestiune permanentă și apare frecvent, ca buruienile prin grădini.

”Nu cu gând bun sunt ei plini de râvnă” iată un alt vlăstar aparent bun. Dacă te uiți numai la vlăstar, la râvnă, pare bun, sunt atâția fără râvnă. Dar dacă râvna lui e finanțată de sponsorul din apus sau de cine știe ce instituții străine gândirii oricărui om onest, atunci trebuie pus la îndoială frunzele vlăstarului râvnă.

Ce faci atunci când vezi vlăstare noi?
Întrebi bătrânii: cine își amintește ce roade dădea butucul ăsta care a dat lăstari așa viguroși? Dacă era rod rău, smulgi imediat vlăstărelul nevinovat. Dacă aștepți până vlăstarul dă iar roade e mult timp, îți trece viața. Vlăstarul rău trebuie curmat din rădăcini.

 


Sfârșitul veacurilor

28 Noiembrie 2015

Cel mai bun loc de meditat la sfârșitul vremurilor este aici:

auschwitz

 

E capătul liniei de la Auschwitz-Birkenau, am făcut poza în 10 noiembrie, în spatele meu erau crematoriile cu acele camere de gazare în care intrau odată sute de oameni. Pe această rampă s-a împlinit o parte a Scripturii. Pe aleea din dreapta veneau convoaiele de evrei de la selecție direct la gazare/crematorii. Ultimul drum pentru milioane de oameni.
Am dat o zi întreagă pentru vizitarea lagărelor, dar aici am stat mai mult.
Mă gândeam acolo, la acel capăt de linie, la Isaia 40: ”Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s-a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cît toate păcatele lui.”

Odată
sub babilonieni.

A doua oară
sub romani, de fapt sub neamuri.

Noi trăim acum vremea neamurilor: ”Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor.” Luca 21
Acum după terminarea pedepsei și adunarea lor înapoi în țara lor e vremea sfârșitului unei perioade: perioada de 2300 de ani de la Alexandru cel mare (333 îH) la recucerirea Ierusalimului de către evrei (1967) s-a sfârșit la puțini ani după Auschwitz. Acum trăim vremea zăbovirii, smochinul a înmugurit și semnele verii sunt aproape.
”De aceea le voi răsplăti mai întâi îndoit nelegiuirea şi păcatul lor” Ieremia 16:18 iarăși scrie că îndoit, de două ori, două robii trebuie să se termine, cea babiloniană și cea a neamurilor (”călcat în picioare de neamuri”: romani, bizantini, otomani și englezi) până vor trece cei 2300 de ani de la Alexandru: cornul țapului de la apus.
Acești ani au trecut, nelegiuirea lui (Ierusalimului) este ispășită, trăim vremea sfârșitului.
Să-i îndemnăm pe semenii noștri să mediteze la aceste semne și să se apropie cu gândul de înțelegerea Planului veșnic aflat în Cuvântul lui Dumnezeu.
Să ne rugăm să nu ne prindă ațipirea prin înșelăciunea preocupărilor pământești și să nu ne pierdem mintea trează care să poate să cugete la aceste adevăruri.

O poezie a lui Dorz se potrivește aici: La capăt de milenii.

 

 


Carte de cântări a Oastei Domnului: Cântați Domnului, 1947

28 Noiembrie 2015

În mod sigur sunt puține. La câte percheziții s-au făcut, e de mirare cum cartea aceasta a scăpat din toate. E un amestec de cântări în această carte: ”de la frații din…”, ”de la fratele…”, ”de la sora…”, etc. Cele mai multe din cântări nu au fost creații originale ale ”fraților ostași”, ci preluări de la mai vechii pocăiți, lucru imposibil de recunoscut oficial de mai marii BO. Nevoia oamenilor era de a cânta și aceste cântări au mers mai departe decât misionarii unora sau altora. În același timp cu răspândirea ca un foc a traducerii Cornilescu, Oastea Domnului a purtat focul oamenilor după Dumnezeu chiar dacă nu a fost însoțit de o exactitate a învățăturii.
Această carte conține multe din primele cântări ale fratelui Niculiță, probabil și arestările de mai târziu s-au făcut după numele care apar în tipărituri. Apare în carte și V.V.Moisescu cu câteva cântări, Cântările Betaniei.

cantatidomnului


Un semn nou

28 Noiembrie 2015

La semnele (de circulație) cu tâlc care le-am prezentat mai demult mai adaug unul:
”Atenție, oameni cu smartphone”. Semnul a apărut în Suedia, la Stockhom.
Da, m-am trădat, citesc (și) Pravda.ru, pentru că eu de aici am luat știrea.
peoplewithsmartphones

Vezi celelalte semne aici.

Asociez acestui semn versetul biblic: ”Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele,…” 1 Timotei 4:15 (GBV)

Nu e neapărat rău că oamenii privesc lumea prin fereastra aceea micuță. Pe acolo ies ei spre informație, pe acolo trebuie să intrăm și noi cu informația spre ei. Altfel nu ne mai întâlnim unii cu alții.

Acest semn e profetic, e împlinirea unor profeții: ”Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul”Maleahi 3:16a

Nu scrie neapărat că s-au întâlnit, ci că au vorbit. E vremea de acum, vremea sfârșitului. Nu neapărat doar cei ce se tem de Domnul vorbesc, și ei vorbesc.
Ca noi aici, e vorba de comunicare.
Adesea!

 


Prima mea compunere

27 Noiembrie 2015

Eram în clasa a II-a.
Din cei 9 elevi în clasele 1-4,  eram 5 copii de pocăiți. Nu s-au făcut dansuri la serbare anii aceia, n-avea cu cine să facă învățătorul. Cei doi copii de martori nu au primit nici cravata roșie.
În primele zile din septembrie ni s-a cerut să facem o compunere cu ”Cea mai deosebită întâmplare petrecută în vacanța de vară!”
Eu fusesem la evanghelizare la Liviu Olah, într-un sat la 15 km distanță.
Acesta a fost subiectul compunerii mele. Părinții nu mă verificau, eram bun la școală și nu era nevoie, temele erau o joacă pentru mine, notele veneau bune, n-avea rost.

Fusese foarte deosebită întâmplarea: am plecat singur de acasă până în alt sat la adunare de unde am luat camionul CAP-ului în care se puseseră bănci și am plecat mai departe. Camionul era plin și treceam prin pădure, pe un drum nou care la un moment dat avea o surpătură. Camionul a încetinit, dar am trecut cu bine. Am descris emoțiile tuturor. Am scris în compunere că pe drum am cântat (nu cred că am scris ce cântări am învățat atunci: Numai Harul și Eu am un scump Mântuitor). Apoi că a fost lume multă la evanghelizare, unde iarăși am cântat mult și ne-am întors acasă cu cursa de seară. Numai emoții. Asta a fost cea mai deosebită întâmplare din vacanță și am descris-o cu naivitatea unui copil de-a doua, fără să cunosc eu amănuntele ideologice contrare. Mi s-a cerut, am scris.

Dascălul a citit atent, n-am știut de ce zâmbește discret. Nu mi-a mai dat caietul înapoi și în drum spre casă a intrat pe la noi unde a discutat cu mama.
Lucrurile s-au aranjat, nu mai știu cum.

De ce scriu?

Dacă eram în Norvegia, pentru compunerea mea puteam fi acuzat de îndoctrinare, mă luau de-acasă și mă dădeau la altă familie pe veci. Comuniștii, de nici o nație, n-au ajuns la acest nivel, rareori luau copiii din familii.

În vacanța de vară  a clasei a III-a iar l-am văzut de dascăl povestind îndelung pe drum cu mama. Se negocia trimiterea mea într-o tabără de pionieri. M-au trimis. Acolo era îndoctrinare comunistă și naționalistă îndeosebi cu cântece patriotice. M-am întors cu câteva ”cântări” în plus, dar nu așa frumoase ca cele de la adunare. Și am mai învățat să mă bat mai bine cu alți băieți, că nu mă apăra nimeni.

În clasa șaptea iar m-au trimis în tabără. Pe tren am cunoscut o fată liniștită cu un an mai mare. cu care am discutat multe. O chema Estera. Mă gândeam atunci dacă ea știe că o cheamă ca pe Împărăteasa din Biblie, dar n-am deschis subiectul. Mai târziu am înțeles că și taberele erau o extensie a sistemului sovietic de ”lagheri” (tabără) de îndoctrinare comunistă, o imitație românească de fapt, Slavă Domnului, ca tot comunismul de la noi.

Au mai fost și alte metode ”soft” de prigoană, fără atingere fizică. În cazuri extreme au închis, dar au urmărit îndelung pe toți prin informatori infiltrați la scară largă. Pe unii ”i-au sinucis”.

Cazul Bodnariu din Norvegia, desigur un exemplu al unui fapt curent în acea țară de la marginea pământului, dovedește că civilizația nu este un prieten al evangheliei. De fapt ce numim civilizație? Banii cuiva sau educația lui? Nu cred. Sistemul norvegian are și bani și educație, dar este criminal în esență pentru că încalcă la nivel de stat un drept fundamental al omului: dreptul la educația propriilor copii. Când un stat este călărit de o filosofie criminală, atunci calul moare din cauza călărețului. Este o chestiune de timp până acel stat va dispare sau va fi victima luptei în care-l bagă călărețul său.

În comparație cu norvegienii, comuniștii au fost umani, au fost buni. N-au smuls copiii din familii. Răpirea copiilor amintește de cele mai negre perioade ale istoriei lumii, îndeosebi perioada nazistă. Ideea că statul are dreptul ”să gândească” în locul tău este sinucigașă pentru acel stat. Să nu uităm că Dumnezeu ține toate lucrurile prin Cuvântul puterii lui, deci și statele, suntem învățați de evanghelie să ne rugăm pentru împărați, probabil cei ai Norvegiei de aceea fac prostii că nu se roagă nimeni pentru ei.

De citit: Iov 12

”El ia robi pe sfetnici şi tulbură mintea judecătorilor…..El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum.”

Să mulțumim lui Dumnezeu că nu este peste tot așa, avem unde fugi, mai sunt țări normale și avem promisiunea că până la sfârșit tot vor fi.

Să ne rugăm pentru eliberarea copiilor familiei Bodnariu, dar nu numai ai lor, eu sunt convins că acei copii vor scăpa, dar rămân alte zeci de mii captivi. Biată țară lăudăroasă, vai de el popor care și-a dat mintea ”statului”! Să mijlocim.

De fapt în cazul de față, Protecția Copilului este un nume sub care se ascunde un arbore uriaș răsărit din rădăcina iubirii de bani: ”Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele1 Timtei 6:10 Acesta este unul din felurile de rele. Mai sunt.

 


De ce să mulțumim pentru mâncare?

25 Noiembrie 2015

Că doar am cumpărat-o, am plătit pentru ea.

”Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat,dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.” 1 Timotei 4:4

Deci, de ce să luăm cu mulțumiri? Să vă dau o pildă.

Mie-mi place grozav un fruct: sharon.

caralioc

De câte ori prind la ofertă cumpăr, ieri erau 1,75 lei bucata la Auchan, cam 300 de grame, mai ieftine ca bananele. Iar am luat.

Sharon!? Prima dată le-am văzut în noiembrie 1997 în Tbilisi, Georgia (Gruzia). Eram trimis de fabrică la un târg acolo, am participat și la inaugurarea unei fabrici, am ținut un speach în rusă la un minister. Era cam pe vremea asta, sfârșit de noiembrie. Prin grădini era plin de gutui, de rodii (pomi) cu fructe, știam ce sunt, dar mai erau niște pomi cu fructe aurii fără frunze, aproape în fiecare grădină erau, după fiecare zid.
pomsharon
Am întrebat ce sunt. Caralioc, a fost răspunsul.
Am cumpărat la piață, am adus acasă, apoi au apărut și la noi. Le mai zice kaki, în sfârșit.

Au un gust grozav, Dumnezeu l-a făcut acum 6000 de ani ca să-și arate și prin ele înțelepciunea. Nu există fabrică de kaki. Nu există mașină de fabricat kaki. Nici de portocale, nici de mere, nici de furnici.  Dacă nu le-ar fi făcut Dumnezeu , n-ai fi avut de unde lua cu toți banii lumii.

De aia trebuie mulțumit pentru mâncare, mâncarea vine de la Dumnezeu an după an, e toiagul pâinii, un toiag al Lui cu care ne conduce, ne mângâie, ne dojenește.

Am mai văzut în Georgia cum se face pâinea georgiană, lavaș, nu există pâine mai bună pe lume. Vedeți în acest film.

 


Prostia ”deșteaptă”

24 Noiembrie 2015

Sau nebunia pusă la loc de cinste.

Astăzi compania Google a adus o jertfă zeului prostiei și și-au pus ca logo pe Lucy, bunica lor probabil, ei așa cred. Un tribut plătit evoluționismului.

Aseară mi-am făcut timp și am ascultat discuția lui Andrei Pleșu cu Gabriel Liiceanu  despre prostie.  O părere a acelor doi băieți deștepți era că prostia începe și inteligența se termină atunci când intervine afectul(emoția) care întrerupe deductivitatea.
Vedeți minutul 14.30: ”Când devine un om inteligent prost?”
Răspuns: ”Când e orbit”, ”…de câte ori …un afect(emoție)…ne abate de la o judecată …absolută…a deductivității…și de dragul sau din ură față de ceva începem să judecăm strâmb.” Există o prostie pe bază de afect (emoție).

Nu știu pe cine iubește G(Lucy)oogle, probabil pe marea masă de ”clienți” evoluționiști, căci nu dintr-o raționalizare sau deductivitate au ajuns ei să ia niște oase de maimuță și să inventeze o filozofie care a creat nazismul, comunismul sau ”protecția copiilor din Norvegia”.

Ken Ham a descris povestea lui Lucy: i-au scurtat mâinile, i-au lungit picioarele, i-au cosmetizat fața și om a ieșit.

maimuta

Pe la minutul 25 zice Liiceanu, ”Dacă proiectul este unul de schimbare a lumii…dacă proiectul nu mai este supus unei critici continue…se instalează încremenirea în proiect   și rezultatele sunt devastatoare. …un prost pe cont propriu nu face mult rău,…dar un prost încremenit într-un proiect poate să distrugă….milioane și milioane de oameni.”  El se gândea la Ceaușescu, la Lenin, eu mă gândesc la Google și la Barnevernet.

”Dacă proiectul are și seducție în el e catastrofal. O ideologie este un proiect de viață pentră pentru umanitate…are seducția egalității, a utopiei și a fericirii, a paradisului…toate sunt prostii care seduc” min 28
”Prostia asta e molipsitoare, prostul care prostește face victime.”

De aceea critica continuă a proiectelor seducătoare este o formă de a lupta cu prostia.

Consider că s-a abuzat de cuvântul prostie, prostia este un caz particular al păcatului, înlocuiți ”prostie” cu păcat când ascultați discuția și veți avea un mai mare folos. Apreciez apropierea de Cuvânt, cel puțin a lui Pleșu, i-ar folosi să meargă pe firul deductiv despre care vorbea și să se apropie de credință. Să-și asume calea mai îngustă, să nu rămână atașat afectiv de proiectele nesupuse niciunui fel de critici.