Dedat cu totul propovăduirii

28 Aprilie 2015

Viața apostolului Pavel se împărțea între munca cu mâinile și proclamarea Veștii Bune.
Munca lui cu mâinile, meseria lui era facerea corturilor, o cunoștea foarte bine. Câștiga atât de bine din meseria lui încât câștiga și pentru alții, la un moment dat spune (bătrânilor din Efes) că ” … ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.” Faptele Apostolilor 20:34
O altă parte din timp o folosea pentru propovăduire, proclamare. Prin proclamare trebuie să înțelegem nu doar discursuri publice, ci îndeosebi dialog, sfaturi, îndemnuri personale, cu lacrimi și multă dedicare, ca un tată cu copiii săi sau ca o doică.

La Corint vedem că Pavel a lucrat la Aquila și Priscila acasă, (la ei a și locuit se pare), dar sâmbăta se ducea la sinagogă unde discuta cu iudeii. Să citim: ”…A venit la ei. Şi, fiindcă avea acelaş meşteşug, a rămas la ei, şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.   Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat, şi îndupleca pe Iudei şi pe Greci. Dar cînd au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii,….”

Cum înțelegem? Ne ajută Scrisoarea a 2-a către Corinteni 11 cu 9: ”cînd eram la voi, şi m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, cînd veniseră din Macedonia.”

Concluzie: apostolul avea perioade când slujea parțial Cuvântului și avea perioade când se deda cu totul propovăduirii. La Corint vedem că după ce au venit Sila și Timotei din Macedonia, ei au îngrijit de Pavel (ori cu ajutoare primite, ori mai probabil din munca lor) ca el să poată avea timp de propovăduire.

La fel vedem îndemnul dat lui Timotei: ”Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi.”

Avem fiecare un prisos cu care suntem învățați să slujim: a doua milă, a doua cămașă.
Exista o dedicare cu prisosul, apostolul nu cere mai mult altora, dar el slujea în totul, cu totul, cu sine însuși: ”Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.” 2 Corinteni 12 cu 15
Subiectul slujirii cu dedicarea totală a timpului e delicat, dar mai delicat e subiectul luării unei plăți de la cineva ca altcineva să aibă timp de slujire. Vedem aici exemplul lui Pavel, la Tesalonic, la Corint a lucrat ca să fie pildă. La Corint însă a avut și perioadă când alții au îngrijit de nevoile lui: găzduire, hrană, haine, încălzire, transport, cheltuieli.

Norma, regula este ca fiecare să muncească cu mâinile lui.
Excepția este ca unul să slujească și altul(alții) să îngrijească de nevoile lui. Dar din excepția aceasta s-a construit un imens imperiu de escrocherii clericale, de aceea trebuie grijă în explicare și înțelegere. Este un drept, dar nu o normă, boii (ce simbolizează pe cei ce vestesc evanghelia, ei duc greul aratului și treieratului) mănâncă de obicei iarbă, doar în timpul  treieratului au voie să mănânce grâu. Timpul seceratului nu este tuturor întotdeauna, doar câteodată.
”….de multeori am avut de gînd să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri,” dar când acest timp apare trebuie lăsați boii fără botniță, ca să nu mai piardă vremea cu păscutul. Dacă mâine plouă și nu mai poți treiera?

La Tesalonic vedem aceeași situație, munca cu mâinile pe de o parte și pe de altă parte propovăduirea Evangheliei: ”Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.”

Să cerem să  avem și noi înțelepciunea împletirii timpului: a dedica un timp pentru lucrurile pământești și un alt timp bine delimitat pentru cele cerești, un timp dedat cu totul propovăduirii.

Cât despre cei ce au făcut din evlavie un izvor de câștig am scris aici.


Dosare

26 Aprilie 2015

Gândurile noastre toate pradă cad uitării
precum urmele pe plajă, valurilor mării,
ca petalele căzute printre iarba verde,
tot ce azi gândești și cugeți, mâine se va pierde.

petale

Poate plănuiești vreodată viața ta a-ți scrie;
tu sau alții c-o să-ți facă o biografie,
și din truda minții tale să-ți înveți urmașii,
ca pe drepte căi să umble cei ce-ți calcă pașii! (croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentruca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat.)

E zadarnic frate dragă, încetează-ți visul,
nu jertfi pe-aceste-altare vorbele și scrisul!
Pentru-ai tăi viața-ți scursă moare în uitare,
însă-n cer e scrisă toată-n veșnice dosare. (Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.)

Socotește-te mai bine și-ți perindă-n minte
dacă ai păcate-ascunse: să-ți trimiți ‘nainte 
de-a începe judecata,
și-a primi iertare.
Amintește-ți: n-ai vreo vină încă în dosare?(Pacatele unor oameni sunt cunoscute si merg inainte la judecata, iar ale altora vin pe urma)

Nu mai trage după tine greșuri și păcate
cu-a nelegiuirii frânghii strânse și legate! 
Ia cântarul judecății: cântărește-ți viața,
ia oglinzile Scripturii și privește-ți fața! (Vai de cei ce trag dupa ei nelegiuirea cu funiile minciunii, si pacatele cu                                                                                    sleaurile unei carute)


Există o conspirație?

21 Aprilie 2015

Am călătorit joi în mașină cu un frate olandez mai în vârstă. Îl știam un bun și vivace cercetător al Scripturii așa că schimbam cu plăcere subiectele.

Discutând, tot făcea aluzii la politică, la masonerie, la teoria conspirației. I-am spus că nu știu ce sunt masonii. Mi-a explicat pe scurt. L-am întrebat: ”crezi în teoria conspirației?”
”Da” mi-a răspuns instant.
”Bine, bine” dar cum o dovedești, ai probe sau doar speculații?

”Psalmul 2”, mi-a răspuns promt.

Și a început să citeze din memorie: ” Pentruce se întărîtă neamurile şi pentruce cugetă popoarele lucruri deşerte? Împăraţii pămîntului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicînd:„Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!“

Mi-am amintit felul cum e citat acest text în Fapte 4: ”În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel” ….sau la prinderea lui Isus a fost tot o conspirație:” Atunci preotii cei mai de seama, carturarii si batranii norodului s-au strans in curtea marelui preot care se numea Caiafa; si s-au sfatuit impreuna, cum sa prinda pe Isus cu viclesug, si sa-L omoare.”

M-am gândit mai apoi la prefăcătoria celor ce se prefăceau neprihăniți ca să-l atragă la discuții ca să-l poată acuza:”Au început să pîndească pe Isus; şi au trimes nişte iscoditori, cari se prefăceau că sînt neprihăniţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mîna stăpînirii şi pe mîna puterii dregătorului.” Luca 20:20  Parcă e la fel și azi.

Da, există o conspirație a oamenilor împotriva lui Dumnezeu în toată filosofia ce le conduce mințile. Ateismul promovat în politică și educație are de-a face cu acel vechi of al oamenilor: ”să Le rupem legăturile (cu Dumnezeu, de Dumnezeu) și să scăpăm de lanțurile lor (lanțurile cugetului, a legăturilor de credință).

Toate formele de conspirație se trag din această veche conspirație descrisă în Psalmul 2.

”Și ce putem face?” l-am întrebat.

A citat sfârșitul Psalmului 2: ”Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pămîntului! Slujiţi Domnului cu frică, și bucuraţi-vă, tremurînd. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mînie, și să nu pieriţi pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi cîţi se încred în El!”

Conspirațiile mici la care cădem victime sunt bucățele din conspirația mare, dar ” Celce şade în ceruri rîde, Domnul Îşi bate joc de ei.  Apoi, în mînia Lui, le vorbeşte, şi-i îngrozeşte cu urgia Sa….”

Legăturile credinței și lanțurile cugetului de care vor să scape cei ce conspiră planurile atee,noi să le vestim și să ”legăm” bine cu ele mințile oamenilor, să le legăm de cer și de Cuvânt, să dăm cinste Fiului căruia i-a fost dată judecata așa cum David i-a dat-o lui Solomon. E o poziție ciudată să vestești tocmai Vestea de care alții vor să scape, conspiră să scape. Iar când vestești această veste, ei conspiră să scape și de tine.

Este un drum al gândului ce purcede spre Dumnezeu, prin câmpia nepăsării copilăriei, printre colinele conștiinței trezite și ale luptei cugetului, prin munții împotrivirii față de Dumnezeu și ai dorinței independenței și ruperii legăturilor, prin prăpastiile groazei de El și de urgia Lui și apoi sus pe Stânca Împăcării și a credinței.

Fă tot acest drum!


Dacă nu se convertesc!

19 Aprilie 2015

M-am reîntors dintr-o călătorie și voiam să încep să postez una-alta: impresii, gânduri, oameni, întâmplări.

O știre de azi mi-a amintit de versetul: ”Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup” Evrei 13:3
(Am mai scris despre aducerea aminte.)

Fundamentaliștii islamiști au mai ucis două grupuri de creștini.

isis_4-465x390
Acești creștini puteau să scape dacă la întrebarea ucigașilor ar fi răspuns că vor să se convertească la islam. Tuturor li s-a oferit această ”scăpare” și toți cei din aceste poze au refuzat-o. Articolele din presa engleză adaugă acest ”amănunt”: că sunt uciși pentru că nu se convertesc (la islam).

Nu e vorba de a fi mai tare într-o luptă cu arme și tranșee, ci de a fi tare să nu rostești câteva cuvinte: lepădarea de Cristos.

Priviti-i pe acești creștini ca martiri, ei au fost mai tari în fața morții decât suntem noi deseori în fața telecomenzii sau a mouse-ului.

Ca creștini poate judecăm: ”sigur nu-s din secta noastră”, nu-s penticostali, baptiști sau mai știu eu ce carismatici sau dizidenți mă citiți. Ne pasă? (Citiți povestea!)

Ce putem face? Să facem proteste, mitinguri? Nu sugerez. Să ne gândim la cei chinuiți însă, da. Cei ce au fost uciși vor învia cu certitudine, vor fi înviați de Cel al cărui Nume nu L-au trădat pentru câțiva ani de viață în plus. Despre acești martiri se poate spune cum s-a scris evreilor: ” ….unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.” Evrei 11:35

Trupul nostru ne este o închisoare a cărei strâmtime n-o observăm în anii tinereții, dar pe măsură ce îmbătrânește ne strânge ca într-o haină zi de zi tot mai mică.

Să luăm și din această știre un îndemn de a ne smeri gândul spre cele ale suferinței și răbdării, spre exemplele profeților și spre gândul lui Cristos!


Agonizează agonia cea bună a credinței

7 Aprilie 2015

Luptă-te lupta cea bună a credinţei.” așa scrie și Cornilescu, și GBV, și Agape și aproape toate traducerile.

Pentru ”a lupta” se folosesc în Noul Testament mai mulți termeni:
-cel din care decurge strategie, pentru lupta armată
-cel din care rezultă polemică, pentru dispute
-cel din care rezultă antagonism pentru împotrivire
-cel din care rezultă atletism, pentru concurs sportiv
-și cel despre care discutăm astăzi: agonie pentru…agonie

     E o luptă lăuntrică, e o agonie a sufletului lupta credinței.

Odată că slujirea lui Dumnezeu este în primul rând o stare a lăuntrului, o conferință a gândului ce stă la socoteli și la sfat cu Tatăl, ba citește Cuvântul, ba se roagă, ba se minunează de creație, ba cugetă la judecățile Domnului în ascultare și împlinire.
De exemplu astăzi cugetam la Apocalipsa 3: ”Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Adică, dacă eu mărturisesc Numele Domnului, El va mărturisi Numele Meu înaintea Tatălui (prin alt mod nu pot ajunge la Tata decât prin Isus-Mijlocitorul) și de aici înaintea îngerilor (îngerii sunt duhuri slujitoare care ascultă de Tata, nu de mine), însă numai dacă numele meu este mărturisit de Domnul Isus Înaintea Tatălui voi fi ajutat.
Slujirea noastră este în primul rând în ascuns, în Duhul, între judecățile gândurilor cu care stăm toată ziua. ”Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.”Romani 1:9
O armată câștigă sau pierde dacă este bine organizată înăuntru.
O fabrică face profit sau pierdere dacă este bine condusă și organizată.
Un suflet ajunge biruitor sau învins dacă este în el strofocarea cea bună, stresul cel folositor, agonia credinței, dorința vie de a crede și a practica ce este scris. Când această agonie încetează și înfrângerea e pe aproape.
O adunare este biruitoare sau învinsă dacă duce aceeași luptă (agonie) cum era în apostol.

Lupta în rugăciune astfel se înțelege: agonia în rugăciune, o dorință aprinsă, o râvnă pentru cei pentru care se roagă. Epafra, un frate din Colose agoniza pentru cei din Colose în rugăciunile lui, ca ”desăvîrşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.” Coloseni 4:12

La fel Pavel pentru frații din Corint: „ Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?” 2 Corinteni 11:29

Cum poate cineva ajunge de la indiferență la agonie? Meditam la această întrebare duminică seara când în cadrul unei discuții restrânse s-a pus întrebarea:”Cum adică îl iubim pe Dummnezeu?”

Se poate provoca această agonie?

Sigur. Prin pocăință. Iar la pocăință se ajunge prin întristarea care duce la pocăință. Un om aflat în agonie a sufletului este într-o poziție bună, realistă. Când pierzi pe cineva drag, când ești înșelat de cel pe care l-ai iubit, te enervezi, agonizezi, suferi înăuntru, te revolți. În orice caz ești tulburat. E o stare bună. Îți lepezi gândurile vechi ca pe o haină murdară și urât mirositoare.

Întristarea după voia lui Dumnezeu duce la pocăință, la schimbarea imediată a minții. ”…iată, tocmai aceasta, întristarea voastră potrivit lui Dumnezeu, ce sârguinţă a lucrat în voi! Şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce râvnă, şi ce răzbunare! În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru! Astfel deci, deşi v-am şi scris, a fost nu pentru cel care a nedreptăţit, nici pentru cel care a fost nedreptăţit, ci pentru ca sârguinţa noastră pentru voi să fie arătată către voi .” 2 Corinteni 7:11-12

Agonia credinței poate fi stârnită prin întristarea care duce la pocăință.

Vorbea cineva despre cura de slăbire (ca o glumă) că o poți ține cel mai când ești îndrăgostit. Când agonizezi nu ți-e foame, nu ți-e sete, mintea ți-e blocată pe un singur focar. Unii numesc aceasta fanatism. Ziceți-i hobby, pasiune, dor, cum vreți, agonia credinței a cărei luptă ni se cere s-o ducem(agonizăm) e o dorință aprinsă a sufletului ca gelozia și ca dragostea.

20150407_220729


Moab și Amon: pofta și arta

7 Aprilie 2015

După ce am scris despre doi dușmani ai Israelului, dar aliați între ei: madianiții și amaleciții, că reprezintă cearta și lingușirea, urmează astăzi să scriu despre Moab și Amon, mai mult decât aliați, frați după tată și copii ai bunicului lor.

Moab înseamnă poftă, dorință iar Amon înseamnă artă, iscusință, meșteșug.

Aproape că înțelegând semnificația numelui, nu mai trebuie decât să ne amintim câte necazuri au făcut ei poporului ales, ca să înțelegem ce vrea Tatăl să ne învețe prin acele necazuri și prin acei dușmani.

Odată că la ieșirea din Egipt, Dumnezeu i-a interzis lui Moise să se războiască cu Moab și Amob și i-a spus că nu vor moșteni nici o palmă de loc din țara lor. Și Moise și apoi Iosua așa au făcut, au ocolit cu grijă teritoriile lui Amon și Moab.

Pe vremea judecătorilor, Iefta a fost acuzat de amoniți că evreii au vrut să le ia țara. Având o cunoaștere perfectă a Cuvântului scris și a istoriei din el, Iefta nu s-a lăsat intimidat și fiind bine argumentat în el însuși atât la justețea cauzei lor cât și la abuzul dușmanilor, a fost întărit prin credință și i-a învins pe amoniți prin război.

Amon înseamnă artă, iscusință. (Dumnezeul lor era Moloh sau Milcom care înseamnă rege.) Cu cât duh de iscusință în câte domenii vrea carnea noastră să ne facă să ne fim regi nouă înșine fiecare. Ba în meseria noastră, ba în slujirea noastră, ba în ce scriem și publicăm, ba în cum facem una și alta, câți clienți avem, ce renume am dobândit, este un sine în noi ca Moloh care ațâță duhul de ”amon”, de artă, de iscusință al cărnii noastre. Și ne trezim că nu mai facem ce facem din dorința cristică ca fiecare să se gândească nu la foloasele lui, ci la foloasele celuilalt, ci din dorința carnală, adamică, josnică  de a se afișza pe sine, de a fi rege(Moloh) prin Amonul (arta, iscusința) din el, înjosind pe alții. După cum a văzut Solomon: ” Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia.” Eclesiastul 4:4

Cât Amon (artă, iscusință) este și în multă din așa zisa slujire creștină. În loc de o interpretare muzicală care să scoată în evidență cuvintele cântate spre folosul și zidirea ascultătorilor, Moloh își primește jertfa unei interpretări îndelung studiate și repetate, cizelate la un nivel de artă la care absolut nimeni nu se gândește la mesajul cuvintelor, care cuvinte sunt ignorate de parfumul jettfei nebune a interpretării amonite(artistice).

Artiștii vin spre noi ca Amoniții: ”voi ați vrut să ne cuceriți țara!” Să facem și noi ca Iefta, să le aratăm că nu am primit nici o plamă de loc din țara fiilor lui Amon, să nu amestecăm iscusința firească cu harul crucii.

Parcă la fel e cazul meșterului Dimitrie din Efes:”meseria noastră cade în dispreț!” Tot un atac amonit, un meșteșug amenințat de Adevăr.

Cu Moab e la fel, el reprezintă pofta, pofta ochilor, pofta cărnii, dorința. Dumnezeul lor era Chemoș care înseamnă distrugere. Să ne ferim de poftele cărnii care se războiesc cu sufletul, caută să-l distrugă. Unde lucrează pofta este distrus și duhul și sufletul omului. Dorința proprie crează planuri proprii. Întrebați pe orice angajator cum e când are angajați șmecherași care nu se gândesc în timpul lucrului decât la interesul lor mărunt, la micile ciupeli sau ciubucuri și nu la interesul firmei care-i plătește. Tot așa e cu noi, dacă ne place să ne socotim oameni din casa (în vechime casa reprezenta gospodăria, ferma, atelierul, ogorul, proprietatea) lui Dumnezeu, unde am primit fiecare o slujbă la care să ne stea mintea, iar noi, în loc să ne strofocăm doar la interesul casei, suntem copleșiți cu dorinți (moabiți) proprii, care vor produce în noi gânduri și planuri distincte de ale Stăpânului.

Când ne stăpânesc astfel de dorinți, suntem atacați și cuceriți de moabiți. Aproape distruși.

Când se nasc gânduri de mărire în noi, prin iscusința noastră, că ce aptitudini avem, câte limbi vorbim, câți bani am făcut, câte școli sau meserii, câte călătorii, ce bine ne administrăm atunci suntem atacați și măguliți de amoniți. Ei vor să ne facă regi ai noștri.

Vedeți: Moab te distruge, Amon te înalță, dar ei sunt frați.
Unul e evident ”băiatul rău”: Moabul-pofta, celălalt pare bun: Amonul-iscusința. Dar s-ar putea ca ei fiind frați să te ducă prin Amon la Moab, prin artă la poftă, prin înălțare la distrugere, căci mândria merge înaintea căderii.

Și desigur, primul (Moab) va veni al doilea, iar al doilea născut (Amon) va veni primul, căci lucrurile se petrec în oglindă.

Așa că dragii mei, când vă poartă război astfel de dușmani, mergeți la Cuvânt și vedeți cu ce fel de arme se luptă cu ei.

Despre luptă, în următoarea postare cu voia lui Dumnezeu.

(din cuvântul de duminică din adunare)


O bună mărturie

5 Aprilie 2015

Am mai scris despre Alin L.

Urmăresc mărturia lui și mă rog pentru el.

M-a bucurat ce am citit aici:

”Sunt omul care crede cu acuratete tot ce este scris in SCRIPTURA si asta si predic. Hristos Isus DOMNUL m-a schimbat din starea de pacat si vicii, in a face voia lui Dumnezeu. Deci, se poate. Voi toti care ati auzit marturia mea, la cum Dumnezeu a lucrat in viata mea, nu aveti acum nicio scuza, stiti bine ca intr-o zi veti muri si daca nu va pocaiti si daca nu va incredeti in DOMNUL ISUS HRISTOS pentru ca El sa va poata justifica in fata DREPTATII LUI DUMNEZEU TATAL, veti avea o pedeapsa vesnica pentru pacatele voastre. Vreau sa va zic ca va iubesc si va respect, va rog cititi Biblia si veniti la Dumnezeu in termenii Lui Dumnezeu, nu dupa parerile oamenilor, nu dupa traditii, nu dupa un cult, ci asa cum este scris, prin DOMNUL ISUS HRISTOS revelat in Scripturi.

Nu reprezint niciun cult sau religie si nu vreau sa fiu pus in tiparul unui cult, religie sau denominatiune, ceea ce sunt, sunt numai prin Harul lui Dumnezeu, sunt crestin si cred cu tarie ca Scriptura este Cuvantul Divin, Infailibil si Adevarat al Marelui Creator Dumnezeu. Vreau si la asta lucrez zilnic, ca sa ii pun pe oameni dupa Cuvantul lui Dumnezeu si nu dupa culte, religii sau denominatiuni. Coloseni 1:28 “Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. 29. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.”

De cand Dumnezeu m-a mantuit, m-a facut madular al trupului lui Hristos ca si pe toti cei nascuti din Duhul Sfant, care este Biserica Rascumparata (1 Corinteni 12:12-31). Multi cauta membralitatea dar Hristos Domnul cauta oile pierdute ca sa le faca madulare Bisericii Lui. Membralitatea ti-o da oamenii, dar a fi madular in trupul lui Hristos este un act Divin obtinut numai prin Duhul Sfant. Membralitatea dintr-un catastiv al unui cult ti-o poti pierde din multe motive, dar atunci cand esti madular al Bisericii lui Hristos vei ramane in trupul lui Hristos pentru ca El a zis in Ioan 6:37 “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” si Filipeni 1:6 “Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos.” Apocalipsa 3:5 “Cel ce va birui va fi imbracat astfel in haine albe. Nu-i voi sterge nicidecum numele din Cartea vietii si voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui.”

Nu sunt de acord cu multe lucruri care se practica in cele mai multe adunari, fie ca multi au diluat Evanghelia Domnului Isus impreuna cu Invataturile ei, fie ca multi au adoptat practici nebiblice in adunari. Tot ceea ce-mi doresc este ce spunea si Pavel in 1 Corinteni 9:27 ca sa ma port aspru cu trupul meu si sa-l tin in stapanire. Totodata cred si versetul din 2 Timotei 2:22 care zice “urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” Asa ca tu care citesti, aduna-te cu cei care sunt nascuti din DUHUL SFANT, care traiesc dupa unica invatatura a Domnului Isus Hristos si care iL proslavesc pe Tatal Ceresc prin rodul lor, sfintenia. Cu acestia sa ai partasie si dintre acestia sa faci parte, pentru ca aceasta este Biserica lui Hristos.”

Așa să-L ajute Dumnezeu!

….și să-i dea înțelepciunea și să se ferească de lingușitori și certăreți.


%d blogeri au apreciat asta: