Atașament și influență

28 iunie 2016

Am citit mult în lunile când ne-am bătut cu Barnevernetul norvegian despre ”Teoria atașamentului” aplicată în Sistemul lor de Procurat Copii. Am și scris despre acest subiect și cineva mai specialist ca mine a intrat mai adânc în mizerie să priceapă cum e și să ne spună și nouă. Și ne-a spus.
(Întotdeauna i-am respectat profund pe cei ce fac meserii care eu nu le-aș face, de xemplu n-aș putea lucra cu sânge.) Tot la fel, analiza ițelor acestui sistem diabolic de distrus familii prin frângerea atașamentului față de părinții naturali prin răpire din familie și apoi prin construcția cât mai rapidă a unui nou atașament față de familia adoptivă este un efort cu atât mai demn de respect (despre analiză scriu) cu cât cere intrarea în lucruri murdare, în subteranele politicilor sociale pe unde curg țevi ciudate de influențe și interese. Citește restul acestei intrări »


Nesimțirea unor părinți cu privire la educația copiilor lor…Pilda struțului.

26 iunie 2016

”Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.  Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, și le lasă să se încălzească în nisip. Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare. Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit de geaba, nu-i pasă nici de cum! Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere.” Iov 39

În toate animalele Dumnezeu a pus o pildă pentru noi.
Trebuie să învățăm de la animale.
În unele vedem pilde de înțelepciune, în altele, cum e struțul de exemplu, vedem pilde de lipsă de înțelepciune.
Clipboard02

Citește restul acestei intrări »


Protejat: Înregistrare adunare 26 iunie 2016

26 iunie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Brexit” în lumina profețiilor bibliei

26 iunie 2016

Dacă nu înțelegem istoria actuală în lumina profețiilor Bibliei, ne tulburăm.

Trăim zilele sfârșitului veacurilor, a eonilor.

Poporul evreu aflat încă în diaspora trebuie să facă Alyah , trebuie să plece în Israel.

Ei nu vor să plece, ca mai demult din Egipt și atunci Dumnezeu tulbură locul unde ei se află, ca mai demult Egiptul.

Uitați-vă unde sunt încă evrei: Ucraina, Belgia, Franța, Marea Britanie, USA. Nu știu cum va fi cu America, dar văd cum este cu Europa. Dumnezeu trimite vânători care să-i facă să plece singuri în Eretz Israel.

Brexitul va produce probabil degringoladă economică ceea ce va duce rapid la scăderea valorii averilor evreilor din Marea Britanie, deci implicit la diluarea motivului care-i ține pe evrei acolo. Citește restul acestei intrări »


Ultimul moisist

26 iunie 2016

Completare 22 decembrie 2018.


…rămas în viață.
În viața asta, ceilalți s-au mutat unde e mult mai bine.
Călătoresc de o săptămână și am intrat pe net doar sporadic. Azi 25 iunie,  am aflat că s-a dus la Domnul penultimul moisist (dintre cei care au făcut închisoare).
A mai rămas fratele Mia, cel care le-a și pus povestea pe hârtie.
Aveți aici un minuțel cu fratele Mia din 8 iunie anul acesta (2016).

 


Rama e aia, tabloul e altul

25 iunie 2016

Dragă doctore!
M-am gândit să-ți scriu la mine, pot să pun poze.
Legat de cartea care te-a supărat, de fabrica ei, de Decebal.
De tabloul care nu-ți dă pace:
decebal
Dar să încep cu o poveste.
Prin 1995-96, unul din  strecurații-mereu-actuali ai mei mi-a ”strecurat” o carte. Biografia lui Traian Dorz, plină de injurii la adresa fratelui Niculiță M. Am citit contrariat și la prima vizită la Sibiu l-am întrebat pe fratele Moldoveanu. A stat puțin, a zâmbit și mi-a răspuns scurt: ”rama e aia, tabloul e altul!”
Cam așa și cu cartea care te doare pe tine: e doar rama, tabloul e altul.
Citez din postarea mea ”De ce și-au pus adunările creștine pastori?” cu specificația:

…ASTA E RAMA:

”De ce oare? Sunt multe argumente invocate:

1.Ca acel pastor să aibă timp să viziteze pe frați. Citește restul acestei intrări »


Căpeteniile ființei tale, pilda lui Ioas

14 iunie 2016

(din cuvântul de duminică din adunare)
Textul biblic este aici.

Viața fluturelui trece prin mai multe faze: faza de larvă, faza de crisalidă și faza de fluture.
fluture
Comparativ, noi aici pe pământ putem spune că trăim faza de larvă și de crisalidă: în tinerețe ne târăm mândri culorile larvei, ne mâncăm lacomi bucata de frunză pe care stăm și nu vrem să recunoaștem asprimea și rigiditatea crisalidei care ne învelește treptat cu anii neputinței bătrâneții și ne închide apoi în moarte. Că va mai fi după asta o viață de fluture, mulți nu cred. Dar va fi!

În etapa pe care ne-o trăim acum (asemănătoare vieții de larvă) avem nevoie de educația ce reiese din exemplele celor dinainte, ale celor care au trăit ca noi să învățăm din ei, a întâmplărilor Vechiului Testament, care este manualul cu care ne descurcăm în necazurile prin care trecem. La rândul nostru și ce trăim noi se scrie într-o carte și alții învață din noi, de aceea rânduielile după care ne facem viața sunt și efect și cauză deodată. Citește restul acestei intrări »


Protejat: Înregistrare din adunare 12 iunie 2016, 2 Cronici 24 și 1 Corinteni 2

13 iunie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Protejat: Înregistrare Bistrița. Postare privată pentru familia OG

12 iunie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Articole creaționiste în limba română

10 iunie 2016

articole


Grupul lui Jan

5 iunie 2016

Pe vremea lui Ceaușescu, în lumea neoprotestantă erau adunări, biserici și grupuri.
La țară li se zicea adunări, mergeam la adunare, eram la timp la adunare cum zice poezia.
La biserică mergeau majoritarii.
La oraș nu li se zicea adunări, mergeam și noi la biserică deja.
Dar pe lângă aproape fiecare biserică era câte-un grup.
Unele biserici aveau mai multe grupuri, alte grupuri era suprabisericești.
Eu am umblat și la adunare, și la biserică și la grup.
Despre grupul cu care umblam eu (era un grup nu static, ci migrator) voi scrie altădată.
Azi vreau să scriu despre grupul lui Jan (sau Jean) de la Arad. Scriu cât știu, sau cât a ajuns la noi la 250 de km de distanță și cât a rămas după 30 de ani.
Grupurile de pe lângă biserici au fost fundamentate teologic de pietiști cu al lor principiu ”Eclesiola in eclesia” îndeosebi și erau considerate un factor de trezire.
Oastea Domnului la noi sau mișcarea betanistă la reformați au aplicat acest principiu.
Eu am scris aici de ce nu sunt de acord cu el.
La baptiști a funcționat prin anii 60 mișcarea de trezire numită chiar așa: treziții.
Târziu mi-am dat seama cât de mult am fost influențat de această mișcare în copilărie. Citește restul acestei intrări »


Norvegia: o bătălie pierdută, războiul continuă

3 iunie 2016

Cel mai bine merge ca motto Psalmul 126:
”Cînd a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam.
 Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, şi limba de cîntări de veselie.
Atunci se spunea printre neamuri: „Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!“
 Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi şi deaceea sîntem plini de bucurie.
 Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte rîuri în partea de miazăzi!
 Cei ce samănă cu lăcrămi, vor secera cu cîntări de veselie.
 Cel ce umblă plîngînd, cînd aruncă sămînţa, se întoarce cu veselie, cînd îşi strînge snopii.”
Copiii Bodnariu se reîntorc la părinți,…. s-a schimbat ceva în Norvegia?
Mii de robi, acesta este bilanțul războiului-hibrid dus de Norvegia împotriva educației creștine și în vederea uniformizării sociale.
În acesta război, Norvegia a pierdut o mică bătălie. Dar după ce lupte!
Da, e un război-hibrid, un război al secolului 21, al mileniului informatic în care am intrat.
O idee se învinge cu altă idee.
O educație se biruiește prin altă educație, un obicei prin alt obicei. Citește restul acestei intrări »


Omul care îmi scrie și frații lui cei mulți. Viața ca un puzzle. (2.)

3 iunie 2016

(Citește tot serialul: Viața ca un puzzle!)

Scrie periodic, rar, dar constant, ca reumatismul, ca gripa.
Urmărește blogul și cum prinde ceva, sare cu tastatura.
Citez din ultima izbucnire:”Te asigur ca vom face o lista cu mulți frați care sunt victime ale proceselor tale psihopatologie și vom arata ca toată povestea asta cu „vestea buna” este un delir de persecuție!”
Omul e psiholog, știe ce scrie.
Probabil sunt chiar ”pacientul” lui fără să vreau, pentru că în mod sigur nu eu îi plătesc ”consultațiile” și nu i le cer. Cineva o face totuși.
Îmi ”consultă” blogul și scoate ”certificate medicale” ca cel de mai sus. Gratis? Nu cred.
Am o scuză să nu cred: delirul de persecuție.
Am o listă lungă cu astfel de diagnostice, de 5 ani (peste o lună) de când îmi scrie s-au adunat. De 5 ani, adică exact de când mă întorceam de la București după ce mi-am citit dosarul de la CNSAS.  (Dosarul ăla nu a mai fost delir, sau a fost dar nu al meu, a fost paranoia celor ce făceau dosare.)
Atunci, pe valea Oltului, venind spre casă după ce am citit dosarul, frânturi din viața mea trecută se așezau ordonat ca un puzzle și deodată lucrurile căpătau sens, mi-am înțeles trecutul. Am înțeles că multe din întâmplările prin care trecusem erau croieli ale securității. Problema era că puzzle-ul meu nu se termina în 1989. (Nici dosarul nu se terminase atunci, fratele Cornel turna și în 1990, fără stres.)
Apoi, omul care îmi scrie ne-a intrat în viață, în casă, în adunare. Înainte de 2011. ”M-a iubit” foarte mult, s-a atașat de mine, de noi, avem poze la munte împreună, la picnic, la agape.
Ceva era straniu totuși, ceva și multe alte ceva-uri.
Lucrurile s-au legat pe valea Oltului, venind de la București și punând cioburi de istorie unul lângă altul. ”Fratele Cornel” din dosarul de la CNSAS, din 1989, semăna leit cu omul care îmi scrie acum în 2016 și care se lipise de noi prin 2003 parcă.
La zâmbet. La insistența de a fi prieteni. La lingușeală. Și la celelalte fapte.
Atunci în 2011, după ce am ieșit de la CNSAS, pe drumul spre casă de la București am vorbit cu omul care îmi scrie și i-am spus că m-am prins, că teatrul lui nu mai are rost, că el face ce făceau colegii lui înainte de 89, să ne lase! Și ne-a lăsat…pe mâini bune, pe mâna unui alt ”frate” al lui, de care ”ne-am prins” după încă un an, omul care m-a lăudat.
De atunci îmi tot scrie. Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat: