Orbis Sensualium Pictus, Lumea în imagini, J.A.Comenius

1 Februarie 2017

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu.” Evrei 13:7

Ca să ne știm bine drumul, trebuie să ne cunoaștem temeinic povestea, istoria.
Niciunul dintre noi nu este nici începutul, nici sfârșitul.
Suntem continuatori și transmițători, ca la ștafetă: preluăm și dăm mai departe.
Suntem în mijlocul unei istorii, a unui Plan, pe care le continuăm.
Trebuie să ne cunoaștem istoria, să-i înțelegem Planul, să le ducem mai departe, să nu ni le fure nimeni.
Dați click pe imagine.
orbis

Citește restul acestei intrări »


Rugăciune zadarnică: ”…să se atingă Domnul de inima lor!”

4 Mai 2016

Este fraza în care mulți părinți condensează ceea ce cred ei despre educația copiilor lor.
Mulți părinți cred că, cumva, cândva de-a lungul timpului, la un  moment dat, asupra copilului lipsit de educație creștină se va abate un fel de influență divină, ”va fi cercetat” de ”duhu Domnului” și va începe să creadă. Din această pricină și cu această scuză mulți părinți socotesc că este zadarnic să opereze în copilărie o schițare a unui model familiar de educație biblică asupra copiilor lor și în mod comod și inconștient lasă totul ”pe seama Domnului”, ”să lucreze Domnu”. Unora li se pare chiar mai evlavios așa.
Nu contest că Domnul poate face și astfel de minuni, dar dacă le face trebuie luate ca minuni, nu ca normă.
Normalul e lăsat în Scriptură prin comparația cu plantele:
”….eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească!”
Cam așa:
rasaduri

Cineva a pus pământ în acele ghivece, cineva a semănat cu grijă semințe sau a plantat plăntuțe și cineva udă zilnic. Abia după această muncă miracolul creșterii vieții se produce. Citește restul acestei intrări »


Văzându-L pe Dumnezeu în tata și mama (”nu trebuie să fiți perfecți!”)

2 Decembrie 2015

”Când copilul este mic, părinţii sunt singurul „dumnezeu” pe care el îl cunoaște. Pe măsură ce începe să devină conştient de realităţile divine, el Îl înţelege pe Tatăl lui ceresc prin intermediul tatălui lui pământesc. Taţilor (mamelor, de asemenea), voi sunteţi fereastra prin care micuţul vostru îl Inţelege pe Dumnezeu! Copilul învaţă despre caracterul lui Dumnezeu observându-i pe părinţii lui.

Nu este nevoie ca părintele să fie perfect, ci doar o mini-caricatură care să reprezinte o cântărire a personalităţii lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu este în infinitatea Lui, părintele trebuie să arate în finit.

Părintele nu trebuie să fie atotputernic, ci doar sursa de putere a copilului.

Părintele nu trebuie să fie atotinţelept, ci doar suficient de înţelept pentru a-I călăuzi pe copil şi a justifica admiraţia acestuia.

Nu este nevoie ca părintele să fie fără păcat, ci doar să demonstreze o consacrare înspre ceea ce este bine şi sfânt.

Când copilul vede la părinţii lui o dependenţă smerită de Dumnezeu şi dragoste pentru Dumnezeu, deoarece el îi iubeşte pe părinţii lui şi îi respectă, va iubi şi va cinsti pe Cel pe care ei iubesc. În modul în care copilul se raportează la deţinătorii autorităţii (părinţii lui), în acelaşi mod el se va raporta la Dumnezeu. Dacă, atunci când părinţii spun: „Nu”, ei nu iau în serios acese„Nu”, nici „Să nu” al lui Dumnezeu nu va fi luat In serios. Copiii cu taţi cruzi ajung la maturitate având, în general, o concepţie greşită despre Tatăl lor ceresc. Aceia însă care au fost educaţi să asculte, din dragoste, de taţii lor pământeşti, sunt mult mai pregătiţi să asculte de Tatăl lor ceresc. ”

din ”Despre educația copiilor” M și D Pearl, Editura Lampadarul de aur, Oradea 1997, pag 34-35


Tom și Jerry sau Saul și David? Să nu ne mai ducem la ascuțit secerile și plugul la filisteni!

13 Aprilie 2014

Parcă seamănă, unul fuge de altul, unul fugărește pe altul.

Dar care ne vin în minte cu mai multe amănunte?

…..

Vreau să scriu despre:    Avem voie să hrănim mintea copiilor noștri cu povești ”nevinovate” pline de personaje inventate mai degrabă decât cu istoriile adevărate și pline de tâlc ale Bibliei?

De ce ar trebui un copil de creștini să știe mai bine pleiada de personaje din filme și să rămână indiferent și neștiutor față de bogăția de înțelesuri a istoriilor biblice?

Cu ce-i hrănim pe copiii noștri? Cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, cu Tom și Jerry, cu sutele de filme că nu ți-ar ajunge viața să le vezi? Sau cu laptele duhovnicesc al Cuvântului pilduitor prin istoriile Biblice?

Să judecăm bine? Mai târziu în viață ce le va folosi la formarea cugetului bun, râsul de ghidușiile lui Jerry sau întristarea pățaniilor lui Iosif?

De ce să nu știe bine viața lui Avraam, cu detalii, cu referințe, cu trimiteri în profeți și Noul Testament?
De ce să nu știe copiii tăi nimic despre Isaac și Ismael, despre Iacov și Esau, despre Iosif și frații lui, despre Moise, Iosua, Ghedeon și Iefta, despre David și Solomon, despre Daniel, Ieremia și ceilalți profeți?
De ce să ascuți mintea copiilor tăi la filisteni?

Să-l lăsăm pe fratele Comenius (când scrie despre renunțarea la studiul scriitorilor păgâni) să ne umilească gândurile spre întristarea unei rațiuni curate și în această privință:

”Cel mai perfect maestru al vorbirii e acel care a plantat-o: Sfântul Spirit, ale cărui vorbe sunt mai dulci ca mierea, mai pătrunzătoare ca o sabie ascuțită,…oare numai păgânii povestesc istorii admirabile? Cartea noastră sfântă e plină de istorii mult mai adevărate și admirabile. …Bolnavă trebuie să fie mintea aceluia care preferă apele de la Damasc, Amana si Parpar, Iordanului și apelor lui Israel. Bolnav trebuie să fie ochiul aceluia căruia Olimpul, Heliconul şi Parnasul îi oferă o privelişte mai plăcută decît Sinai, Sionul, Ermonul, Taborul şi Muntele Măslinilor. Surdă trebuie să fie urechea
aceluia căruia îi sună mai plăcut lira lui Orfeu, Omer şi Virgil, decât harfa lui David. Corupt trebuie să fie gustul aceluia căruia îi place mai mult nectarul, ambrozia poetică şi izvorul Castuiei, decît adevărata mană cerească şi izvoarele Israelului. Perversă e inima aceluia căruia numele zeilor şi ale zeiţelor, ale muzelor şi graţiilor îi procură mai multă plăcere decît numele adorat al lui’Jehova cu armata sa, al mîntuitondui Hristos şi al diferitelor binefaceri ale Sf. Spirit. Oarbă trebuie să fie speranţa care se plimba mai degrabă prin cîmpiile elizee decît prin grădinile paradisului. Căci acolo toate sînt mituri, umbre ale adevărului, iar aici totul este realitate, adevărul însuşi.”

”Să acţionăm aşadar, ca tot ceea ce ne poate face mai înţelepţi, să avem în casă, chiar şi acea înţelepciune externă, aşa
zisă laică, pe care o numim filozofie. Sa admitem că au fost vremi nefericite cînd fiii israeliţi trebuiau să se ducă la filisteni, ca să-şi ascute fierul de plug, ori sapa, ori toporul, ori securea, ori mistria, pentru că nu era nici un fierar  pe pămîntul Israelului (1, Sam. 13, 19, 20). Este oare necesar să fim mereu constrînsi şi apăsaţi ca israeliţii? Faptul ne supară doar în sensul că: aşa cum filistenii livrau israeliţilor sape şi securi, dar în nici un caz săbii ce puteau’ fi folosite împotriva lor, tot aşa putem prelua de la filozofii păgîni diferite reguli silogistice, spre a scoate concluzii, ‘ precum şi
figuri de stil, însă in nici un caz săbii şi lăncii pentru combaterea ateismului şi a superstiţiilor. De aceea, dorim mai mult acele timpuri ale lui Solomon şi David, cînd filistenii erau învinşi, iar Israelul domnea si se bucura de ale sale bunuri.”

”Căci unde —mă rog — pot conduce tineretul Terentius, Plaut, Catul şi Ovid şi alţii, decît în asemenea localuri murdare? Ce oferă ei altceva decît farse, glume, ghiftuială, orgii, bacanale, dragoste trivială, necuviinţă, diferite, vicleşuguri si multe altele, de la care trebuie  să i se întoarcă ochii şi urechile creştinului, oriunde dă de ele. Credem oare că omul în sine nu este suficient de corupt şi de aceea trebuie să i se ofere din afară fel de fel de necuviinţe, ca să se aţîţe focul cu foaie şi explozor şi intenţionat să-l împingem mai mult în corupţie? Se va reproşa că nu tot ce găsim la autorii
respectivi este rău. Răspund: Răul se prinde mai uşor si este riscant: să oferim tineretului binele amestecat cu răul. Căci
cine vrea să distrugă viaţa cuiva, nu-i dă otrava pură şi nici nu o poate da, ci o amestecă în mâncarea şi băutura cea mai
bună. Iar otrava îşi face efectul, si-l omoară pe cel cea luat-o.
Tot astfel, duşmanul crud şi înrăit trebuie să îndulcească otrăvurile sale infernale, cu zahărul linguşirilor ingenioase ale
cuvântării şi poeziei. Şi noi care ştim aceasta să-i nu-i distrugem maşinaţia nefastă?”

”. Căci ce haos de superstiţii, de păreri contradictorii şi de pofte lumeşti care se luptă între ele nu găsim Ia ei ? Un altfel de spirit infiltrează ei elevilor decum este spiritul lui Hristos, Deoarece Hristos ne cheamă din lume, iar ei ne cufundă în
ea. Hristos ne învaţă abnegaţia de sine, ei iubirea de sine. Hristos îndeamnă la umilinţă, ei din contra la îngâmfare. Hristos caută pe cei buni la suflet, ei îi sălbăticesc. Hristos recomandă simplitatea porumbeilor, ei oferă arta vicleniei în mii de chipuri. Hristos ne îndeamnă la modestie, ei la persiflări, Hristos iubeşte pe credincioşi, ei se arată ca
neîncrezători, limbuţi şi încăpăţînaţi.”

Citate din Didactica Magna. Jan Amos Comenius

 

Concluzie: laptele duhovnicesc și curat este învățătura Scripturii, învățătură cu tâlc, cu răsunet întotdeauna în două feluri de urechi, ”înțelegeți voi?”

 

 


Interesul pentru istorie

9 Martie 2014

Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.” Deuteronom 32:7

Interesul pentru trecut e o poruncă.
Cine nu cunoaște istoria îi va repeta greșelile.

Istoria e o sursa de înțelepciune.
Biblia este cartea de istorie perfectă, redă imparțial și exact evenimentele trecutului cu toate amănuntele necesare pentru deslușirea viitorului. Dumnezeu a ascuns în istoria scrisă în cartea Lui un tâlc al evenimentelor, tâlc dat pentru învățătura noastră.

Să tratăm istoria cu toată seriozitatea, să stăruim în educația copiilor asupra istoriei. În general o atitudine flecară poate apărea: ”ce mă interesează PE MINE  de ce-a fost acum mii de ani?” Chiar așa, pe mine, pe eul meu ce-l interesează, când tubul digestiv digeră la fel și dacă știi și dacă nu știi istorie? (De fapt tubul digeră și dacă nu te gândești la el.)

Dragostea de istorie trebuie sădită în copii  de mici, de la început prin povești scurte, întâmplări, tâlcuri, atât cât pot pricepe și atunci, mai ales atunci când ei întreabă.

Dezinteresul pentru istorie denotă o dragoste de sine, de prezent, de acum, boală sigură.

 

 


Când a fost ”născut din nou” Timotei? …despre teologia lui ”O scumpă zi…„

31 Iulie 2013

În Biblie nu scrie când.

Scrie că l-au crescut o mamă și o bunică credincioase.

Scrie că din pruncie cunoștea Sfintele Scripturi.

Scrie că Pavel l-a tăiat împrejur, toți știau că avea tată grec, deci a fost circumcis la maturitate, nu copil.

Scrie că a făcut o frumoasă mărturisire.

Scrie că a primit un dar duhovnicesc prin proorocie, prin punerea mâinilor de către ceata presbiterilor.

Nu scrie că Timotei  a avut ”o scumpă zi”!

Ei, va zice cineva, nu scrie, nu scrie, dar noi credem că a avut! Eu îi răspund lui cineva că n-ar fi bine să credem ce nu scrie din două motive:
1. Este scris să nu trecem peste ce scrie.
2. Va veni cel ce va crede că Timotei și-a făcut cruce, că a mers în pelerinaj la Capernaum și că a sărutat oasele lui Ștefan și tu n-o să-l poți contrazice.

Nu scrie ce vârstă avea Timotei când s-au întors la Domnul mama și bunica lui. Oricum, indiferent de vârstă scrie că Timotei cunoștea Cuvântul din pruncie. Mama și bunica n-au așteptat ca ”Domnul să se atingă de inima lui” când ”îl va primi pe Domnul Isus” ci l-au învățat în mod disciplinat Cuvântul lui Dumnezeu. Că erau credincioase creștine sau doar evreice atunci când Timotei era prunc puțin importă, Cuvântul și-a împlinit rolul la Timotei.

Doresc ca prin această postare să pun la îndoială teologia care te întreabă: ”ai avut un moment în viața ta când ai simțit că Domnul a intrat în inima ta?” Această teologie nu există în Noul Testament, este o teologie aparent pioasă, dar are păcatul că deturnează atenția părinților de la o educare anevoioasă dar roditoare în final a copiilor lor, la o așteptare zadarnică ca ”Domnul să se atingă de inima copilului!”

Dragi părinți să nu fim nătângi! Nici un plugar nu se roagă să plouă peste câmpul pe care n-a semănat nimic. Domnul ”se va atinge” doar de inimile copiilor  în care există semănat Cuvântul Său.

E dezamăgitor pentru cei ce cred teologia atingerii să constate că în general,  în tot Noul testament s-au ”întors la Domnul” oameni care cunoșteau dinainte Cuvântul, în general prozeliți. De acești oameni s-a atins Domnul. Acolo unde s-au întors la Domnul oameni  idolatri, cum a fost la Efes, a fost nevoie de luni de zile de educație în Cuvânt, ”au auzit Cuvântul Domnului” trei ani ceea ce înseamnă Cuvântul Vechiului Testament în principal, acesta exista, desigur explicat și învățat din cuvânt pe Domnul Isus.

Așa că dacă auziți pe cineva că întreabă: ”ai avut o zi în care…?” să știți că n-are temei întrebarea lui.

Cuvântul și credința cresc așa cum rodește o sămânță.

Expresia ”naștere din nou” se aplică, se referă  la viața cea nouă, care este o cunoaștere de fapt, nu o experiență mistică emoțională instantă. Că de multe ori, de fapt de cele mai multe ori această renaștere înseamnă bucurie și poate extaz este incontestabil, dar ce te faci dacă cineva nu poate pune degetul în calendar să arate când a început? Nimeni dintre noi nu are amintiri de la nașterea lui fizică, să nu cerem nimănui ceea ce Dumnezeu nu cere.

Dar mai ales ca părinți și ca prieteni ai prietenilor noștri, să învățăm stăruitor Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul se va atinge doar de acel Cuvânt, nu de o inimă goală. Teologia care pune accentul pe atingerea Domnului, automat neglijează educația dintr-un motiv aparent pios: ”nu lucra tu, lasă-l pe Domnul să lucreze!” În mod real se întâmplă că Domnul a poruncit părinților să-și crească copiii în frica și învățătura Lui, a poruncit surorilor mai în vârstă să le învețe pe cele tinere, ne poruncește tuturor să trăim învățându-ne și îndemnându-ne unii pe alții. Vedem că învățătura apostolilor era prima stăruință a primei Adunări și așa ar trebui să fie și acum.

Ceea ce este mai grav e că s-a teatralizat (oamenii fac mascaradă din tot ce pot) și această teologie, s-au teatralizarea a cerut apariția acestei teologii, de fapt o tehnologie filozofică de înșelat oameni: ia ieși tu în față, mimează convertirea instantă, îngenunchează și apoi toată acea mascaradă popească. Trist este că multor părinți le bate inima de emoție când își văd copiii făcând acel teatru în mediu religios, fără să se îngrozească de absența Cuvântului din gândurile acelorași copii, fără să se îngrozească că nu și-au învățat copiii. Vorbesc și din experiență, sunt unul care m-am trezit mai târziu.


Prin dogmatism se comite o anumită violentare și înfricoșare a minții (Comenius)

10 Ianuarie 2013

Citat din Comenius, Pampaedia, 1977, pag 87

”S-a arătat de fapt în altă parte că scena divină (lumea, mintea și Sfânta Scriptură) este plină de lumină. Întrucât lumina operelor Domnului luminează toate, iar lumina Cuvântului divin luminează pe toți, oare atunci de ce totul nu s-ar putea prezenta clar fiecărei înțelegeri omenești și pe înțeles, chiar și fără rigiditatea filozofică.
Dar ce este rigiditatea filozofică? Să comunici lucrurile prin sentințe rigide. Ce înseamnă pe înțeles? Înseamnă să comunici lucrurile prin sugestii, persuasiune și încurajări; pe scurt, mai degrabă prin colocviu decât prin monolog, nu dogmatic, ci protreptic. Căci prin dogmatism se comite o anumită violentare și înfricoșare  a minții. Modul protreptic trezește lumina înăscută, ca să devină flacără. ….”


%d blogeri au apreciat asta: