Smochina

20 Noiembrie 2016

”Apoi a şezut pe muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei, L-au întrebat deoparte:[….] care va fi semnul cînd se vor împlini toate aceste lucruri?
[….]
 Luaţi învăţătură dela smochin prin pilda lui.”
smochina

Poți mânca un măr și să-i arunci sâmburii.
La fel perele, caisele, cireșele, chiar și strugurii pot fi mâncate fără sâmburi.
Smochina NU.
Citește restul acestei intrări »


Adevărat tovarăș de jug

30 Octombrie 2015

Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul…” Filipeni 4:3

”-Ce-i ăsta?” l-am întrebat pe tata când a ajuns acasă și a lăsat jos greutatea de pe umeri.
”-E un jug.” mi-a explicat scurt, așa cum e când vrei să scapi de sâcâielile unui copil aflat la vremea întrebărilor.

Era 1972. Aveam 5 ani. Trecuseră 10 ani de la colectivizare, de când părinților mei și tuturor din sat li se luaseră pământurile, caii, vacile, căruțele, carele, plugurile, grapele și orice unealtă din gospodărie. Nici nu mai aveau voie să aibă așa ceva, trăiam în socialism, gata cu proprietatea privată.

Dar prin anii 70 s-au mai înmuiat lucrurile. Statul închidea ochii atunci când oamenii începuseră să-și mai facă un plug, o grapă, un car, să-și mai cumpere un cal de tracțiune.

Când a văzut tata că alții au voie, a îndrăznit și el. Un unchi bătrân era plecat din sat pe vremea colectivizării și a scăpat cu pământul (puțin) nedat la colectiv. N-a dat nici carul (foarte vechi), nici plugul, nici grapa. Acest unchi, (rămas fără copii) ne-a dat nouă pământul lui să-l lucrăm. Ne-a dat și carul. Carul era bucăți, dezmembrat, ascuns sub fân.

piese car

Tata l-a adus în spate 1 km, piesă cu piesă: loitrele, leucile, osiile, roțile, ruda, jugul, resteele.
Jugul era slăbit de vreme. A trebuit să facă altul. Tăiase din vară un frasin, (jugurile se fac cel mai bine din lemn de frasin, e ușor și rezistent), l-a pus l-a uscat și iarna la fățuit cu mezdreala. Primăvara carul era gata, l-am folosit 22 de ani, până după revoluție. Când lucram lângă șoseaua națională și plecam cu carul cu fân spre casă (5 km) nu știam ce e cu străinii care se opreau și ne făceau poze. ”Ce? N-au mai văzut un car cu bivoli? gândeam.” Dar nu știam că nu.

carfan

Dar știam bine ce e acela un jug. Și cum se trăgeau în lături bivolițele când să le punem resteul. Și cum se puneau în genunchi la pante, dar nu lăsau carul netras. Mai știam cum atunci când o bivoliță trăgea mai slab sau era mai ”șmecheră” și nu voia să tragă, tata lega jugul în partea cealaltă cu un lanț, să compenseze. La jug trebuie tras egal, asta e ideea. Asta înseamnă tovarăș. Era o mare problemă când bivolițele nu trăgeau egal.

Tâlc:
Este o mare problemă când socotim părtășia creștină ca altceva decât tovărășie la lucrul lui Dumnezeu.

Tovarăș înseamnă părtaș. Părtășia trebuie să provină de la tovărășia la lucru. E un mare bai când trântorii au părtășie la mâncat miere cu albinele. Ce câștigă Domnul când nimeni nu aduce nimic în stup, doar consumă? Nimic. Ce rost mai are ”părtășia” în acest caz? Nu prea are.

Cinstirea altora are o măsură: ”Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” 1 Tes 5:13

Pretenția cuiva la părtășia trebuie să se bazeze pe lucrarea aceluia pentru Domnul. Acesta este temeiul, baza părtășiei: lucrarea în Via Lui. Dacă cineva lucrează pentru Domnul: vestește, mărturisește, vizitează, telefonează, scrie, ajută, îndeamnă, mustră, cercetează, asta e lucrarea lui, chemarea lui, treaba lui, ogorul dat lui spre administrare. Dacă și altcineva face același lucru, aceea e lucrarea aceluia. Dacă doi fac împreună un lucru se numește tovărășie de jug. Tovărășia înseamnă învoire, consens, plan comun și supunere la plan.

Să folosim această măsură când cineva pretinde că are ”părtășie” cu altcineva. Părtășia nu înseamnă ca două ore pe săptămână să ne zâmbim unii la alții de pe băncile unei adunări. Nici măcar să ne sfătuim împreună cum facem una-alta din trebile pământului nu este părtășie în sens biblic.

Vă îndemn să vă scoateți din cap ideea că lucrarea lui Dumnezeu se face într-o clădire anume, dacă se poate ”sfințită” sau într-un timp ”dedicat” și acela. Foarte mare înșelătorie. Noi suntem angajați la Domnul ca robii pe viață, nu cu ora, nu doar undeva, nu doar cumva anume. Lumea întreagă este ”biserică”, ziua întreagă este ”serviciu divin”, toți oamenii sunt ”spectatorii noștri”. La aceste lucrări ale Lui suntem părtași dacă ne luăm partea noastră de suferință. Dacă și altcineva și-o ia, este părtaș și acela. Dacă altcineva nu-și ia partea lui de lucru și de suferință dar chibițează intens de pe margine contra celor care efectiv lucrează după  chemare…și acela e părtaș cu ceva. Părtaș cu cei despre care e scris că ”sunt vrășmași ai crucii lui Cristos”.

Pentru mine, acest blog de exemplu este unul din pământurile ”moșiei mele” (mai am și altele). Blogul…îl administrez înțelept și măsurat. Vreau să aducă rod. Voi da socoteală, e o moștenire, nu l-am cumpărat, l-am primit, ca și puterea de a scrie, ca și înțelepciunea, ca și sănătatea, ca și viața, ca și fiecare zi cum e aceasta, zi care înflorește înaintea noastră în fiecare dimineață ca un crin și ne cheamă să-i vedem minunățiile. Iar mai mari minunății de înțelepciune ca și cele în mijlocul cărora ne-a pus Dumnezeu să stăm, nu există.

Mulți mi-ar vrea blogul închis. Se aruncă cu ”pietre” zilnic. Pentru mine este o bucurie mare, se împlinește un Cuvânt: ”….luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimîntaţi de protivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mîntuirea voastră, şi aceasta dela Dumnezeu. Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaş luptă, pe care aţi văzut-o la mine, şi pe care auziţi că o duc şi acum.” Filipeni 1:27-30

Adunarea este un alt ogor, familia altul, copii, rudele, cercul de cunoștințe, colegii de lucru, cei care ne urmăresc, clienții, autoritățile, în fiecare ogor trebuie să lucrăm drept, după rânduieli.

Iar o condiție esențială ca să nu pierdem ”rodul muncii noastre” este să avem grijă pe cine socotim ca ”tovarăș de jug”. O viziune mistică, idealistă, idealizată, e comodă dar nu e reală. Reală e lumea în care stăm, lume care pretinde discernământ și atenție, veghere și trezie, respectare de rânduieli și supunere la tot felul de privațiuni și riscuri. Somnul de orice fel, lăsarea pe tânjeală, lenevia și complacerea în viziuni înșelătoare duce la descalificare, la dezangajare.

Slăvit să fie Domnul!


Osteneala dragostei. Pilda stupului

17 Iulie 2015

Acum vreo trei săptămâni am fost prin Banat, pe la frați, pe la rude..
Pe Timotei l-am găsit în prisacă, veghea stupii.
Mi-a dat o mască de stupar și am stat de vorbă ca la un ceas. Fiind și eu crescut printre stupi, la un moment dat am recunoscut un trântor lângă un stup, se mișca anevoie.

”-Ce-i cu trântorul ăla? Întreb.
-A fost dat afară din stup și nu-l lasă să intre.
-Și?
-Va muri de foame.
-Să vezi, îmi zice Timotei, cum 2-3 albine țin o turmă de 100 de trântori și nu-i lasă la miere, îi scot afară și-i omoară, trântorii n-au ac.”

Câtă înțelepciune!
M-am gândit la osteneala albinei, la înțelepciunea ei. Cel ce i-a dat înțelepciune să adune, i-a dat și să-și păzească roadele. Și nouă ne-a poruncit: ”întreabă animalele și te vor învăța”, ca noi să învățăm și de la albine.

Plecând de la Timotei meditam, parcă îmi suna în urechi: ”Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină.” 2 Ioan 3 ”Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta să nu-l primiți.” Ca și în stup, dacă nu aduce polen, dacă nu face miere, afară cu el.

albina

Ca în Judecători când cu Amaleciții: după ce semăna Israel, tăbărau Amaleciții ca trântorii. Dar numai după ce semăna Israel tăbărau, îi lăsau să semene liniștiți, împreună la cules, dar nu la muncă.

Cum recunoști trântorii? Nu ies la muncă, ei doar ”se zidesc” mâncând mierea strânsă de alții, De atâta consum au devenit chiar experți și critică pe bietele albine care au mierea mai puțin gustoasă ca a altora, sau aduc mai puțin polen. Nu-i vezi vorbind cu un necredincios, ”eu nu știu frate să intru în vorbă, n-am daru’ ăsta”, dar darul de a-i merge gurița toată ziua despre politică, fotbal sau afaceri îl are. Sau de a critica pe cei ce învață.

Dragostea de Dumnezeu se arată prin osteneala ei. Te jertfești pentru cine iubești, așa cum Domnul Isus s-a jertfit pentru noi. Stărui, plângi, îndemni, mustri, insiști, aduni, păzești, te doare pentru mersul stupului.

Iar dacă trebuie, scoți trântorul afară și-l ții departe de miere. (Desigur, dacă ești între albinele ce păzesc trântorii afară, probabil ”n-ai dragoste”.)

Dacă nu-ți pasă de stup, dacă nimănui nu-i pasă, stupul poate ajunge bezmetic. Îmi amintesc de când eram copil, ce greu era pentru bunicul să vindece un stup bezmetic.
Dar să cităm de pe blogul unui apicultor, avem ce învăța, parcă despre adunări se vorbește, matca noastră este Domnul Isus.


Ce este o familie de albine bezmetica ?   

O familie bezmetica este o familie care a ramas fara matca si la care au aparut matci false si depun oua de trantori.
Cum se bezmeticeste o familie de albine ?

O famile de albine se bezmeticeste atunci cand ramanand fara matca si fara puiet , ajunge in imposibilitatea de a-si creea o matca in mod normal. In aceasta situatie o parte din albinele lucratoare , vor consuma hrana destinata puietului produsa de albinele doici , li se vor dezvolta ovarele .

Aceste matci false vor depune haotic oua nefecundate , din care vor ecloza numai trantori.

Cum va evolua o familie de albine bezmetica ?

Perioada de viata a matcilor false este limitata , si dupa o perioada scurta de timp  ouale vor fi tot mai putine , iar in final vor disparea total .

In disperarea lor albinele vor construii botci peste puietul de trantori , botci din care nu va rezulta nimic.

Albinele  lucratore vor fi tot mai putine , trantorii vor fi tot mai numerosi .

In final , cu o populatie de albine foarte foarte mica , familia va cadea prada furtisagului , iar dupa o vreme fagurii vor fi distrusi de  moliile de ceara (gaselnita ) .

Cum poate fi indreptata si recuperata o astfel de familie ?

Exista mai multe metode , toate tizand ca in final familia respectiva sa accepte o matca fecundata , sau sa-si creeze o matca care sa se fecundeze .

Cea mai sigura metoda de indreptare a  familiei respective presupune  unirea ei cu o alta familie de putere mica adica cu un roi. Pentru aceasta se aseaza pe locul bezmeticului o alta cutie in care este roiul cu matca fecundata .Intrucat in prima faza matca roiului este vulnerabila , pentru protectia ei se introduce intr-o colivie cu dop de serbet , de unde urmeaza sa fie eliberata de albine in urmatoarele 24 ore. Se uniformizeaza mirosurile celor doua familii folosind ,tuica , ceapa , otet , sau parfum .Se aseaza stupul cu familia bezmetica deasupra stupului in care este roiul . Dupa 72h albinele care au mai ramas in stupul bezmetic se scutura undeva mai departe ,iar ramele care pot fi recuperate se introduc in celalat stup
Daca pentru indreptare nu este disponibil un roi se poate incerca redresarea prin introducerea unei matci fecundate.Pentru ca o matca sa fie acceptată  familia   trebuie  adusa in situatia ca albinele sa elimine matcile false si sa accepte matca fecundata .”

Concluzie:
Adunările bune, sănătoase sunt acele adunări unde este un număr corespunzător de albine lucrătoare și un număr mic de trântori. Cum zice poezia:
”Ceas de ceas, ceas de ceas, n-au albinele popas,
Toate zboară şi zoresc, în cămară toate cresc,
Numai trântorul haihui strică mierea în jurul lui.
Tu zoreşti? Tu zoreşti?
Eşti albină sau ce eşti?” (CI)
Cei ce lucrează și se ostenesc (albinele lucrătoare) trebuie să fie prețuiți, nu criticați. ”Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe ceice se ostenesc între voi, cari vă cîrmuiesc în Domnul, şi cari vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.” 1 Tes 5:12-13 Criteriul după care voi prețui sau voi ignora pe cineva va fi osteneala dragostei lui.

stup
Mătcile false și trântorii nu trebuie hrăniți, iar această treabă o fac tot un număr de albine lucrătoare. Multe adunări prețuiesc mătcile false și trântorii și disprețuiesc pe cei care se ostenesc cu Cuvântul.
    Adunările bezmetice sunt acele adunări unde este dată afară Matca cea bună (Domnul Isus) și își pun singure mătci false care depun doar ouă de trântori. O matcă falsă va naște doar trântori, deci un Hristos fals, un învățător fals  va naște doar leneși, nu lucrători care se ostenesc.

Am scris iarăși mult, prea mult și pentru cei ce citesc toată ziua. Mulți creștini n-au citit nici ”Capra cu trei iezi” ca să se prindă când ”Asta nu-i mămuca!” ci un lup, darmite să ia pildă de la stup. Dar insistăm, pentru că toate imaginile Creației ascund în ele o înțelepciune a Creatorului, pentru noi desfășurată.

Mărit să fie Domnul!


Nevestele străine

4 Iulie 2015

A avut Avram, una, pe Agar.
A avut și Moise, una, ca învățătură pentru noi.
A avut Solomon, multe.
Au avut evreii după întoarcerea din robie, mai ales conducătorii.
Ezra tratează subiectul în capitolul 9 și 10 din cartea lui. Am vorbit duminică seara la Aleșd despre acest subiect.

Ce semnifică ”alungarea nevestelor străine”?

Un act de cruzime dat de un Dumnezeu nemilos și rasist?
Un tip de rasism religios sau de duh de partidă?

Nicidecum, nicidecum, înțelesul simbolic al ”nevestelor străine” este legământul strâns și ”roditor” cu păcatele înconjurătoare.

În Biblie nevastă, căsătorie înseamnă legământ: Agar și Sara sunt două legăminte, unul (simbolizat de Agar) naște pentru robie, celălalt (simbolizat de Sara) naște pentru libertate. Scrie la Galateni.
Ce legăminte reprezintă căsătoriile fiilor robiei cu femeile strine, descris în Ezra?
Ce învățăm din alungarea lor și a copiilor lor?
Iată două întrebări bune și așezate la care se cere un răspuns plin de tâlc, așa ca o masă bună la un înfometat.

Neamurile care înconjurau Israelul, neamuri din care veneau femeile străine simbolizează păcatele care ne înconjoară pe noi:
Moab și Amon, descendenții ”culturii” Sodomei, semnifică pofta și arta.
Madian și Amalec, reprezintă cearta și lingușirea. Am arătat.
Canaan înseamnă negustor, comerciant, semnifică duhul mercantil al zilelor noastre, duh care mână lumea reclamelor, afaceri de multe miliarde de dolari.
Iebus înseamnă ruină, subjugare, asuprire, stare care o vedem în relațiile dintre oameni, dorința de a se apăsa, de a se nimici, de a se ruina unii pe alții.

Să ai nevastă dintrunul din neamurile acestea reprezintă pentru noi astăzi să ai în capul tău legăminte de acest fel: duh de ceartă, de partidă, de lingușire sau de poftă, de negustor sau de asupritor. Mai sunt simboluri, mai sunt păcate, vreme să avem să le învățăm dinainte.
Alungarea nevestelor străine simbolizează și ne învață nu un separatism religios cu totul nefolositor, ci o curățire a cugetului de astfel de legăminte, atât în noi cât și în cei pe care-i slujim.
Să dai afară din casa ta gunoiul e un lucru folositor, chiar plăcut. Vine vremea când totul ajunge gunoi.
Să dai afară din capul tău legăminte stricate, e folositor și chiar plăcut, dacă vezi că sunt gânduri (legăminte) stricate și gunoaie.
Dacă nu le vezi așa, le păstrezi ca nebunii. La fel e cu ”obiectele” din cap, cu gândurile: sunt și gânduri gunoi, legăminte străine, ”neveste” străine. Dacă rămâi atașat de legăminte străine, e vai de tine.
La poporul evreu, de la Ezra încoace nu ești evreu dacă nu ai mamă evreică. Tata poate fi străin, mama nu. Evreii insistă mult ca fiii lor să-și ia neveste evreice.

Să luăm un exemplu de ”nevastă străină” din zilele noastre.

Acum 200 de ani o fiică de-a lui Amon numită ”arta muzicală” i-a făcut cu ochiul unui ”levit” dintre fiii robiei și acesta s-a căsătorit cu ea și a introdus prima orgă în adunări evanghelice, apoi a înființat primul cor. Un pas mic. Apoi fiecare și-a luat neveste care de care mai frumoase, dar străine, unii orchestra, alții fanfara. Copiii lor au luat rockul și altele. Căpeteniile i-au urmat și cu toții și-au luat neveste amonite. Ei au rămas ”evrei”, dar copiii născuți din aceste femei nu au mai fost evrei, vorbeau doar limba religioasă muzicală artistică, preocupați toată ziua de coruri, fanfare și orchestre. Vedem acest lucru în zilele noastre. Ezra 9 și 10 este o invitație la simplitate, la alungarea acestor ”neveste străine”.
Începe cu pocăința: ”și acum iată-ne robi!” (9:9, GBV) și apoi cu credința, cu acțiunea.
Dacă în capul nostru noi nu aruncăm afară legămintele străine nu vom ajunge tari, pentru că acesta era rostul curățirii (9:12, ”în chipul acesta veți ajunge tari”) A vorbit Liviu Olah despre acestă nevastă frumoasă, dar străină.

Pocăința fiilor robiei a început cu alungarea nevestelor străine.
Pocăința noastră să înceapă cu alungarea legămintelor străine din capul nostru, chiar dacă ”avem copii” cu aceste legăminte, adică chiar dacă am făcut fapte de un anume fel și când ne schimbăm conduita trebuie să dăm explicații.

Mărit să fie Domnul!


Părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului. Pilda măslinului altoit.

4 Iulie 2015

”Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.” Romani 11:17-18

Măslinul este un simbol pentru poporul Israel.

Unele din ramuri (de fapt majoritatea) au fost tăiate, adică cei care nu au crezut la Rusalii au fost lepădați și creștinii au fost ”altoiți” în locul lor.

Vedem aici patru categorii de lemn de măslin:
-rădăcina maslinului,
-ramurile vechi tăiate,
-ramurile vechi netăiate,
-ramurile altoite.

maslin

Ce reprezintă fiecare e foarte clar, să le luăm cronologic invers:
Ramurile altoite reprezită creștinii dintre neamuri.
Ramurile vechi netăiate reprezintă creștinii dintre evrei, acei avrei care au crezut (ca Pavel, și alții)
Ramurile vechi tăiate sunt evreii care nu au crezut.
Rădăcina măslinului ce este?
Rădăcina este ….Avram și sămânța lui, cei cărora le fuseseră date promisiunile, (legămintele), promisiuni în care am intrat și noi și ei odată (”ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi”). Vezi și Ieremia 11:16 ”«Măslin verde, gras şi cu roade frumoase şi plăcute» este numele pe care ţi-l dăduse Domnul, dar cu vuietul unei mari troznituri, îl arde cu foc, şi ramurile lui sînt sfărîmate.”
Observați: ramurile sunt sfărâmate, nu rădăcina.
În rădăcină am fost altoiți noi. De fapt, în adevăratul sens, rădăcina măslinului îi reprezintă pe evrei, iar grăsimea măslinului reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu dat lor. Ramurile noi sunt altoite și părtașe grăsimii rădăcinii vechi.

Ce consecințe aduce înțelegerea sau neînțelegerea acestei pilde? Foarte multe, foarte mari și foarte grele.

1.    Odată, istoric, pentru toată lumea: Antisemitismul, care a produs atâtea pogromuri și crime, derivă din teoria înlocuirii, o teologie păguboasă a catolicismului (și a altor biserici care nu prea citesc Biblia), teologie care spune că Biserica a înlocuit Isaelul în Planul lui Dumnezeu, iar evreii vechi nu mai au nici un rol pentru că ”ei L-au răstignit pe Isus” și sunt vinovați.

2.   Apoi, legat de speranța creștinilor, a nu vedea că doar o parte din Israel, a căzut într-o împietrire O PERIOADĂ DE TIMP”, NU PENTRU TOTDEAUNA duce la necredința în răpire și în succesiunea de evenimente legate de altoirea la loc a evreilor.

3. Poate cea mai gravă consecință pentru creștini este că neînțelegând că Vechiul Testament este ”grăsimea măslinului” vor ignora voit tot ce scrie Vechiul Testament, nu se vor vedea părtași ”măslinului” și nu vor căuta să cunoască cu deamănuntul această ”părtășie”. Va fi un fel de altoi ratat, cum s-ar zice. E imposibil să înțelegi planul lui Dumnezeu fără să fi ”înrădăcinat în El”, adică părtaș rădăcinii Cuvântului lui Dumnezeu, părții nevăzute, părții trecute (istoric), Vechiului Testament.
E imposibil să-L cunoști pe Isus fără să fi altoit în promisiunile Vechiului Testament. Iar această cunoaștere dragii mei, mai are avantajul că se poate testa, adică tu poți verifica ce sevă curge prin ramurile celui ce se afișează ”că are Duhu’” dar nici pomeneală să poată rosti cele mai elementare părți ale acestor promisiuni. Șarlatanii cu muzica, cu sponsorizările și cu tot felul de alte pretexte vor fi ușor demascați dacă li se va face testul măslinului: crede acela promisiunile, grăsimea măslinului, altoit în măslin? ”Vă aduce învățătura aceasta, primiți-l, nu v-o aduce, nu-l primiți!”. Iar cine nu aduce nimic?  Sunt și din ăia. Un frate din Sălaj mi-a spus azi o zicală din popor: ”Dragostea din ce-i făcută? Din omu cu vorbă multă! Urâtu din ce să face? Din omu care tăt tace..:!”

4.      Mai este o consecință: ultrasemitismul, că evreii sunt cei mai deștepți. Așa o fi, de fapt așa este, sunt deștepți, dar unde? În țările evanghelice, biblice, unde au avut condiții să fie deștepți. Pentru că geografic, evreii se simt bine în țările biblice, aproape că nu mai vor să plece de acolo. E vorba de gelozia lui Dumnezeu, să facă pe Israel gelos, îi ține acolo unde sunt mulți copii ai Lui ca să-i stârnească la gelozie.  Iar pe măsură ce țările sunt tot mai puțin biblice, vremea altoirii la loc vine.


Leneșul nu-și frige vânatul. Pilda leneșului.

8 Iunie 2015

Adică își pregătește armele, merge la vânătoare, aleargă, vânează, prinde și aduce acasă.
Apoi lasă carnea adusă să se strice, n-o pregătește s-o mănânce sau s-o conserve, sau s-o dea și la alții.

protap

O nebunie, am zice oricare din noi, dar chiar dacă nu suntem mulți din noi vânători. În ceea ce suntem fiecare din noi descoperim că adesea nici noi ”nu ne frigem vânatul”, adică nu terminăm ce am început, nu mergem a doua milă, nu dăm și cămașa, nu secerăm după ce am semănat. Mai sunt exemple.

Aceasta este pilda, care este Tâlcul pildei?

Evrei 6:12-13 ” Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaş rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrşit o deplină nădejde, aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.”

Lenea e boală grea, ”dac-ar durea mulți ar umbla urlând” zice o vorbă. Dar e des întâlnită tocmai pentru că e o pildă, să avem din ce învăța. Lenea sufletului credincios e pilduită prin lenea trupească.

Tâlcul lenei trupești e lenea sufletească.
Lenea este să te apuce lehamitea văzând cât e de lucru.
Păi, nu-i destul c-ai vânat?
Ai pregătit arcul, ai pregătit săgeți, ai urmărit vânatul, ai fugit sau ai pândit, l-ai prins greu și l-ai cărat cu trudă acasă. Acuma pune-te și mai caută lemne, taie-le, fă focul, taie animalul, curăță-l, pregătește-l pe foc, rumenește-l, ai grijă să nu se ardă. Prea mult, zice leneșul.
La fel cu sufletul, să vorbești cu omul, să-i spui, să nu te-asculte. Să-i explici, să plângi cu el, să-l îndemni. Păi, iar să-i mai spui? Să mai dea odată din cap după tine?
Să scrii pe blog, să repeți, iar să repeți, să explici, să dai detalii. Pare în plus.
Să dai telefoane, iar să dai, să mai dai, să nu te oprești. Pare degeaba.
Să faci vizite, să simți durerea celui căzut, să-l duci la han, dar să te și întorci să plătești tot ce se va cheltui! Nu e în plus?
NU, nu e în plus, e friptul vânatului, terminarea lucrului, nelenevirea.
Să frigem ”vânatul”, să facem mâncarea bună, să miroasă, să atragă, să fie dorită, gândurile să fie fripte în cuvinte ale credinței și ale bunei învățături bune de primit și de hrănit.


Durerile nașterii

23 Ianuarie 2015

” Copilaşii mei, pentru cari iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19

”Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n-aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.”  1 Corinteni 4:15

Nașterea nu este un proces care-l privește prea mult pe cel ce se naște, acesta nu știe nimic, nu-și amintește nimic.

Voi vă amintiți cum era în burta mamei? Dar după aceea? Dar de momentul când vi s-au deschis ochii?

Nici pomeneală!

Această pildă o folosește apostolul pentru a descrie vestirea evangheliei, o comparație cu sarcina, cu nașterea, cu durerile nașterii.

Dacă cineva simte ceva, atunci nu cel care se naște simte, ci cel care naște, părintele. Adică, trebuie ca cineva să poarte povara purtării noului făt și să simtă durerile nașterii lui.

”…fiindcă nu mai puteam răbda,[…] în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba.” 1 Tesaloniceni 3:1-5
Era o teamă reală, o durere ca cea a nașterii, o frică de a pierde munca și înțelepciunea multor zile pline de osteneli.
Cât de dureros când îți moare un copil, dar mai mulți? Dar când ți-i vezi înșelați, abătuți de fățărnicia unor mincinoși,e dureros.
Și numai când pierzi ceva material, bani, sau lucruri, când ți se strică ceva, evaluezi imediat pierderea în bani și în timpul dat ca să-i câștigi. Dar când se pierd sufletele celor dragi, ale celor pe care i-ai născut prin Evanghelie? Această ”simțire” este una bună, una reală, e bine s-o avem.

Și să ne mai gândim să purtăm în noi durerea nașterii celui căruia-i vestim Vestea Bună. S-o facem  purtându-l în gând și-n rugăciuni cu grija cu care o mamă își duce mai întâi sarcina, apoi pruncul. Nașterea din nou e o treabă a vestitorului, o durere a lui.
(un gând sugerat de vorbirea unui frate de lângă Baia Mare, dec 2014)


%d blogeri au apreciat asta: