Smerenia, podoaba creștinului

26 mai 2019


Înregistrare din adunare 21 aprilie 2019.


7 iunie 1967, o dată profetică în Planul lui Dumnezeu, începutul VREMII SFÂRȘITULUI

26 mai 2019

Când soldații evrei au intrat pentru prima dată în Ierusalim, la 7 iunie 1967, ei nu știau că pașii lor pe caldarâm împlinesc o profeție spusă de profetul Daniel cu mai bine de 2500 de ani înainte.
I-a zis atunci Dumnezeu lui Daniel: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.
Nu toate, dar o parte din profețiile biblice sunt cronologice, adică au termene definite istoric de anumite evenimente.
Daniel primise mai multe viziuni dumnezeiești pe care nu le-a înțeles, era vorba despre vremea sfârșitului.
Înainte de declanșarea acestei vremi, o perioadă de 2300 de ani trebuie să curgă, iar această perioadă are și ea un început cronologic exact: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului.  Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat.” e vorba de Alexandru cel Mare care l-a bătut pe Darius în anul 333 înainte de Hristos.
Socoteala e matematic foarte simplă: 333+1967=2300, un copil o poate face.
Perioda de 2300 de ani e bine definită în vedenie și s-a terminat în iunie 1967:”Am auzit pe un sfânt vorbind şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: ‘În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?’  Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!
Profeția din Ezechiel 38 privește „munții lui Israel care multă vreme fuseseră pustii„. Până în 1967, evreii nu stăpâniseră munții Samariei și ai iudeii (așa numita Cis-Iordanie), dar din 1967 până acum, în jur de 500000 de evrei locuiesc acolo, dintre care peste 60000 de evrei veniți din America.
Biblia se împlinește sub ochii noștri.
Despre profeții cronologice, în altă postare.


Crezi tu în proroci, mortule? Despre logica profetică.

22 mai 2019

Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.” FA 26:27

Daniel, Daniel
Împărțirea asta în două, fără să stabilești exact pe unde, lasă leneșilor multe scuze.
Ei vor face 1% și-l vor ruga pe Domnul, că-i mare, bun și puternic, nu ca amărâții de noi, să facă restul de 99%. Planul ăla, „nevăzut, profund, ontologic”.
Fac totul pentru Evanghelie” spunea Pavel, mai spunea, „…de la Ierusalim şi ţările de primprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos„. Romani 15:19
De fapt la Pavel nici nu se văd cele două planuri, el spune despre lucrarea lui așa:
Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt. Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt.” Romani 15
Vedem deci un singur plan, nu Pavel și Hristos, văzut și nevăzut.
Așa că putem spune liniștit că explicațiile, interogările altora, întrebările și răspunsurile sunt „lucrul lui Hristos”. Nu am putea spune că atunci când l-a întrebat pe Agripa „crezi tu în proroci” a fost Pavel, fără Hristos. Pentru că el nu putea aminti nimic ca venind de la sine.
Chiar această despărțire este periculoasă. A aștepta revelația, intervenția divină pentru orice lucru, pentru o argumentare simplă de exemplu, atunci când și cel ce învață și cel învățat au un temei comun, e absurd. Da, cel ce învață știe ceva mai mult, dar nu poate ignora ceea ce cel învățat știe deja. Chiar de la aceea va pleca.
Așa că întrebarea adresată lui Agripa nu se potrivește cu evaluarea dumitale „Cuvantul nu explica omului aflat in Adam nimic, din simplu fapt ca nu ar avea cui (chiar asa, cui? mortilor?)” Păi ce? Pavel stătea de vorbă cu un Agripa mort? Iată că mortul aude, este întrebat, răpunde. Acest dialog presupune totuși că cel ce explică „are cui” și că cel în Adam „mort în păcate”, nu e și „mort în cuget”. Pavel slujea lui Dumnezeu din strămoși „cu un cuget bun”.
Oamenii ca Corneliu, ca famenul, aveau un cuget bun.
Lidiei, „Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel„. Fără explicațiile lui Pavel despre împlinirea profețiilor în Hristos, nu putea veni credința. Credința în ce? Samaritenii se întrebau, nu cumva este acesta profetul cel așteptat în lume? Era o așteptare, evenimente la care se gândeau, citeau comparau, judecau, nu trăiau transe mistice.
Există o logică a profețiilor, a Planului divin, de aici se nasc așteptările.
Credința într-un cuvânt profețit, asta e adevărata credință, compararea a ceea ce ai citit cu ceea ce ți se oferă să crezi că este împlinirea.
Atât timp cât există profeții, acestea sunt crezute de unii și le este așteptată împlinirea, așa era în cazul tuturor prozeliților, așteptau Profetul vestit de Moise în Deuteronom:
Domnul, Dumnezeul tău, te vei ridica din mijlocul tău, din frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el!” Deuteronom 18:15
Alții nu le cred, alții nici nu vor să știe de Biblie.
Nu o transă mistică care conduce la afilierea de un grup, nu așa este convertirea, ci analizarea profețiilor, așteptarea lor și recunoașterea împlinirii lor.
Asta morții nu fac, analiza asta morților nu li se pretinde.
Este o jignire să spui cuiva „ești mort”, tu nu poți crede, apoi să-i cânți urechii, că poate se va trezi cugetul. Calea potrivită este prezentarea de argumente începând cu cele știute, apoi treptat cu cele necesare, spre închegarea unor convingeri, este un proces de învățare greoi. Teama și trezirea minții prin înștiințări au un mare rol în această învățare.
Această postare este un răspuns la comentariul de aici.
Să mai continui, mă întrebați:
Cine credeți dvs ca face lucrarea de străpungere in inima (Fapte 2:37)?
Răspund: eu cred că lucrarea de „străpungere la inimă” se face dacă cel ce explică, o face clar și convingător. Nu cine, ci cum. Arătați-mi un om străpuns la inimă la un mesaj fără argument, fără explicații provenite din Planul lui Dumnezeu și din teama de El.
Absolut deloc nu sunt de acord cu viziunea dumneavoastră și nu aveți dreptate, trebuie să vă corectați, să vă pocăiți și să căutați învățătura care duce la angajament.
Trebuie evitate orice învățături care duc la lene, la dezangajare, la demotivare și la o și mai mare confuzie.
Vestea Bună nu este un mesaj lipsit de logică, ce ar trebui să fie „primit” emoțional de „receptor”.
Nu poți numi acest ipotetic proces (sau moment) lucrare a duhului, decât dacă vrei să fi absurd.
Vestea Bună e Bună pentru că e ceva dorit, așteptat.
Cei ce ascultă mesajul nu sunt toți creiere goale, „tabula rasa”, nici cugete neutre, ci mulți din ei sunt ca și Corneliu, sau famenul, sau Agripa, oameni care gândesc, care citesc, care caută, care au credințe și așteptări, confuzii și întrebări.
Pentru aceștia Vestea Bună este răspunsul logic și dorit al așteptărilor lor. De aceea cine vrea să fie confuz și absurd poate rămâne, dreptul la prostie este un drept al omului, garantat de Constituție, eu scriu pentru ceilalți.
Nici lui Dumnezeu nu-i plac cei fără minte, adică ce ce vor să rămână „fără minte”, cei care nu vor să crească în înțelepciune.
Lipsa de plan logic, lipsa de plan profetic, lipsa de calendar al așteptărilor profetice în mesajul cuiva e garanția confuziei mesajului său.
Un mesaj angajant este bazat pe o schemă cronologică exactă, marcată de evenimente dovedite trecute și profețite viitoare.
Semnele acestor evenimente sunt dovezile în fața cărora o minte cât de cât curioasă se deschide spre analiză.
Dacă acest mesaj este proclamat sub forma aceasta și ascultat, atunci cel ce proclamă face „lucrul lui Hristos” iar dacă cineva crede acest mesaj, cu siguranță Domnul i-a deschis inima să asculte și să creadă.
Doar dacă se proclamă și se pretinde analiză logică de profeții, promisiuni și împliniri vorbim de evanghelie (Veste Bună).


O întrebare lungă…

19 mai 2019

(atenție, postare pentru cititori răbdători)

Redau întrebarea integral (cu verde):

„Iarta-ma, draga frate “vesteabuna”, insa cred ca gresesti fundamental.
Nota bene, vorbim de fundamente, de temelii!
Pentru ca fara temelii sanatoase, nu exista constructii sanatoase!
Draga frate, Cuvantul nu explica omului aflat in Adam nimic, din simplu fapt ca nu ar avea cui (chiar asa, cui? mortilor?).
Cuvantul nu e ceva impersonal, ca un indicator care “explica si arata” cum se ajunge la o anumita destinatie.
Cuvantul lui Hristos nu e o suma de invataturi care se adreseaza intelectului uman, ci el, urmare a lucrarii Duhului Sfant, devine o putere (dunamis) a lui Dumnezeu in duhul nostru.
Cuvantul prin Duhul e viu si lucrator si patrunde in fiinta noastra, despartind/lamurind/luminand sufletul (starea noastra fireasca/naturala) si duhul (componenta din noi care, impreuna cu Duhul (si doar asa! – Romani 8), ne pune in legatura cu Dumnezeu). N-am nicio indoiala ca, de pilda, textul din 1 Corinteni 2 va este foarte cunoscut:

“Dar omul natural (sufletesc, omul animat numai de sufletul său creat, fără învăţătura şi puterea Duhului Sfânt) nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; şi nu le poate cunoaşte, pentru că ele se judecă spiritual; dar cel (omul) spiritual (sau duhovnicesc) judecă toate lucrurile şi el nu este judecat de nimeni. Pentru că „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?“ Noi însă avem gândul lui Hristos.”

Cum spuneam si in comentariul anterior, esenta problemei tine de natura noastra, nu de instrumente pe care, la o adica, le-am avea in dotare si cu care, chipurile, am putea intreprinde travalii intelectuale care, la randu-le, sa ne conduca la credinta.

Dvs, dimpotriva, spuneti asa: “Acest Cuvânt se explică și se crede ca proces, desfășurat în timp, cu judecată, cuget, frământare, întrebări, îndoieli și explicații. Cum fac eu acum.”?! Wow, bulversant paralelism! Unde anume ati gasit dvs ca asa ar avea loc nasterea din nou in Cuvantul lui Dumnezeu?!

În foarte multe locuri, aș putea spune că tot Noul Testament este un frământ de argumente succedate logic, conturând marele plan revelat, plan ale cărui secrete trebuie administrate. „Ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu” se numeau apostolii, așa doreau să fie văzuți.

Dar pentru a nu risca ca punând etichete și definiții să ne batem ca orbii, hai să apelăm la pilde.
Voi arăta prin pilde cum apostolii vesteau Cuvântul „adresându-se intelectului uman”.
Dar înainte de asta trebuie să știți că sunt un cunoscător al literaturii Watchman Nee, am citit Nee prin anii 80, scris de mână, apoi am tipărit eu însumi cărți de Nee. Te(hn)ologia spirituală a lui Nee însă nu este aceeași cu teologia lui Pavel și a Noului Testament, îmi pare rău.

Pilda 1:
Tesalonic: „Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi.” Fapte 17:2-3 Vedem că a vorbit cu ei, nu doar a transmis verdicte, „încheieturile și măduva” între care intra sabia Cuvântului spus de Pavel nu erau materiale inerte, ci cugete vii, cu reacții și întrebări (ascultate și răspunse), cu dubii, cu capacitate de analiză, pentru că altfel, cui dovedea și cui lămurea?

Pilda 2:
Atena
: „În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.” 7 zile din 7, sâmbăta în sinagogă, cu iudeii, 6 zile în agora cu toată lumea. Nu transmitea verdicte așteptând în acorduri de orgă ca sufletele să-și deschidă inima, ci „stătea de vorbă„, asculta, replica,  dialoga. „Morții” dumitale vorbeau și Pavel nu juca teatru vorbind cu ei. Le asculta argumentele și le răspundea. 
Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Așa de mult stătea de vorbă cu oamenii că văzând discuțiile cu filosofii, unii i-au spus palavragiu. Vorbe, cuvinte, răspunsuri, dialoguri, nu insuflări unidirecționale.

Pilda 3:
Corint: „Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.îndupleca, adică convingea. FA 18:4

Pilda 4:
Efes: „Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece (să convingă) pe cei ce-l ascultau. ” FA 19:8 Iarăși muncă de convingere. Acesta e lucrul lui Hristos, munca de convingere.

Pilda 5:
Discuția cu împăratul Agripa: „Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”  Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”  „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” FA 26:27-28 De aici vedem că așteptările lui Pavel nu erau ca cineva în mod calvinist să creadă, ci el căuta să-i convingă pe toți, chiar pe împăratul. Pavel explica împăratului aflat „în Adam„, îi explica taina lui Hristos, asta era treaba lui, isprăvnicia lui, administrarea lui, talanții dați lui, valuta lui, contul lui din care cheltuia ca să facă profit pentru stăpân.

Pilda 6:
Felix: „.a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema”. FA 24:24-25
Aici a fost argumentul care a mai demolat un pic de calvinism din mine: „de ce să-l îngrozească pe Felix, de ce să-l facă să se teamă?”
Pentru că teama mișcă inima, Noe a fost mișcat de teamă.
Fără teama de mânia viitoare, nimeni nu va căuta nici o mântuire.
Cam aceasta e marea problemă a teologiei plastic descrisă de dumneata, cum că cică „Cuvântul nu explică omului aflat în Adam nimic.” Asta e teologie digitală, zero și unu sau în baza doi, sau alb-negru. Lucrurile sunt mai complexe, oamenii au cuget, cum mulțumesc că ai citit ce-am scris. 

Pilda 7:
La Galateni:
Asta are legătură cu expresia „travaliu intelectual„, care cică n-ar fi necesar. E bun termenul travaliu, scrie de el în Biblie: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!  O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul…” Galateni 4:19-20 E evident că aici scrie despre naștere, cineva naște, iar altcineva este născut.
Cine suferă, pe cine-l doare conștient? Pe cel ce naște.
E nevoie de un travaliu al cuiva, pentru ca altcineva să fie născut din nou.
E nevoie de truda propovăduirii, explicării, detalierii.

Dragă Daniel I.
Aș mai pune exemple, că sunt, dar șapte e o cifră frumoasă, eu sunt azi în ziua mea 6600, e ora 10 seara și încerc să vin din urmă cu postările.
Mai pun un argument totuși, Romani 1:19-20 „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi, ” Dovezile dumnezeirii sunt analizabile, evidențele creației, ale inteligenței divine sunt criterii la judecată, oamenii nu se vor putea dezvinovăți, că ei „au fost mai proști”, că „au fost „în Adam””, că pe strada lor n-a fost adunare, nici în sat la ei evanghelizare.  Ce e mai greu de pătruns sunt lucrurile duhului, adică Cuvântul inspirat de Duhul, nu alte „revelații”. Aceste Scripturi se înțeleg mai greu, dar explicate, cu duh de revelație, se pot înțelege, asta e treaba noastră, să le explicăm, să le punem în lumină.
Pentru treaba asta vom primi plată.
Am trecut acum doi ani prin Detroit, chiar m-am întâlnit cu un coleg de blog.
Poate va îngădui Tatăl să ne și vedem, dacă va mai fi o dată viitoare.

cu drag și stimă


Revelație și duh de revelație

19 mai 2019

 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui  şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi…” Efeseni 1:17-18
Cuvântul lui Dumnezeu a fost întregit de apostoli prin revelație.
Nimeni nu poate completa acest Cuvânt, nici nu poate scoate din el.
Noi ceilalți, urmașii apostolilor nu mai putem avea revelații sau insuflări de aceeași autoritate cu cea a Cuvântului.
Noi putem avea doar duh de înțelepciune și de revelație (apocalipsă).
Așa cum există Hristos și creștini (cei ce au Duhul lui Hristos), așa cum va fi un Antihrist, dar acum sunt mulți antihriști, tot așa avem Revelație și Duh de revelație, adică Duhul în care a fost scris Noul și Vechiul Testament, același Duh, nu revelații noi.
În primul rând la original nu scrie un duh, ci duh, e vorba de duhul de descoperire, să cităm o altă traducere: „să vă dea duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, luminând ochii minții voastre…„.
Am crede că primirea acestui „duh de revelație” s-ar face doar numai în urma rugăciunii lui Pavel, că de aia se roagă, dar nu este așa.
Trebuie să citim și din alte locuri.
În primul rând Pavel însuși citea, a cerut să i se aducă sacul cu cărți, creștinismul primar nu era industrie muzicală, ci preocupare cu răspândirea unui mesaj inteligibil, a unui plan al viitorului, plan ce are apogeul în  „descoperirea” lui Isus Hristos.
Apoi, tot Pavel dar și ceilalți apostoli fac apel la Scriptură, la rolul ei de învățare:
-„lucrurile acestea au fost scrise pentru învățătura noastră”
-„aduceți-vă aminte de răbdarea lui Iov”
-„prin răbdarea i mângâierea pe care le dau Scripturile”
-„luați ca pildă de suferință și de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului”
Iată lucruri care se cunosc prin citire, nu prin rugăciune.
N-ar fi folosit la nimic rugăciunea lui Pavel ca frații să primească duh de revelație, dacă frații n-ar fi citit cuvintele revelate.
Revelația este Biblia, Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu.
Duhul de revelație este duhul în care a fost scrisă Scriptura, să citești atâta până te pătrunde, să meditezi atâta până ești ca cel ce a scris, ca Cel ce a dictat.
Luminarea ochilor inimi se face:
-mai întâi pe bâjbâite, cu lumina Cuvântului, „Cuvântul este o candelă,”
-apoi prin explicarea acestui Cuvânt de cei ce-i cunosc bine autoritatea, prin învățătură, căci: „învățătura este o lumină
-și la urmă prin întreținerea acestei lumini ca și a lampadarului din templu prin îndemnuri și mustrări căci „îndemnul și mustrarea sunt calea vieții„.
Am scris această postare pentru cei ce cred că rugăciunea e totul și Scriptura ….doar dacă are revelație de la Domnul.
De la Watchman Nee încoace (sau de la cei ce au tipărit cărți cu numele lui pe copertă, mai bine zis), dacă n-ai revelație, degeaba știi Biblia.
Serios?
Eu cunosc mult mai mulți care afirmă răspicat că ei au revelații, că-i conduce duhu’ și că nu e nevoie de Scriptură.
De aia n-o cunosc.
Și nici nu le pasă că n-o cunosc.
Îl învinuiesc pe Domnul, că nu le-a dat revelație, ca bătrânul nostru moș, Adam, că i-a dat-o Domnul…pe Eva.
Dragii mei, revelații nu se mai primesc, revelația e Scriptura.
Putem primi și ducem lipsă de duhul de înțelepciune al acestei revelații.
Trebuie cunoscută Scriptura, citită bine, meditat asupra ei, învățându-ne unii pe alții din ea, mustrându-ne și îndemnându-ne, așa ne va pătrunde duhul de înțelepciune și de revelație, așa se vor lumina ochii minții noastre.
Altfel nu.

 


Lucrul lui Hristos

18 mai 2019

Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria şi preţuiţi pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.” Filipeni 2:29-30
Care este „lucrul lui Hristos”?
Hai să vedem la Pavel, ce lucra el?
să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos  şi să pun în lumină, înaintea tuturor, administrarea acestei taine, ascunse de veacuri în Dumnezeu, Care a creat toate lucrurile” Filipeni 3:8-9
       O taină este taină nu pentru că este o chestiune nu poate fi înțeleasă, ci pentru că nu este înțeleasă din prima. După ce este explicată, o taină nu mai este taină.
Administrarea tainei, adică desfășurarea ei în istorie, în Planul profețiilor biblice, este necesar a fi explicată, căci înțelegând timpurile vom știi de ce să ne temem, să ne ferim, vom știi ce să așteptăm. Ne vom întâlni fără surprize cu ziua de mâine.
Explicarea desfășurării secretului planului divin adus la îndeplinire prin Isus este „lucrul lui Hristos”.  Lucrul lui Hristos este o muncă de lămurire (în limbaj comunist), Pavel căuta să înduplece (să convingă) pe ascultători.
Vedem această osteneală a lui de a se face înțeles, de „a-și schimba glasul”, de a face totul pentru ca cei ce ascultă să înțeleagă. Credința nu vine printr-o străfulgerare mistică, ci printr-o analiză de argumente convingător predate și cu dăruirea de inimă a celui ce explică.
Nașterea din nou se face prin durerile celui ce naște, este un proces adesea lung și cere multă trudă și mult ajutor de sus, asistență divină și de multe ori asistența îngerilor.
Efortul de a explica, de a lucra „lucrul lui Hristos” are nevoie de dragostea de oameni a celui ce explică, dragoste care vine la pachet cu înțelegerea pierzării de care vor suferi cei ce nu ascultă de Vestea Bună. Fără această înțelegere, și dragoste și dăruire, lenea va trona, nu lucrul. (Sau probabil rugăciunea atotcunoscută: „lucrează tu Doamne!”)
Unii vor zice că e nevoie de revelație pentru ca cineva să fie născut din nou.
Revelații nu mai se primesc, au primit apostolii care au scris Biblia, noi avem nevoie de Duh de revelație. (Cu voia lui Dumnezeu asta va fi o următoare postare: Revelație și duh de revelație.) Așa cum există Hristos și creștini (cei ce au Duhul lui Hristos), va fi un Antihrist, dar acum sunt mulți antihriști, tot așa avem Revelație și Duh de revelație, adică Duhul în care a fost scris Noul Testament, același Duh, nu revelații noi.
Lucrul lui Hristos este criteriul după care trebuie evaluat și mai ales prețuit cineva care se pretinde ceva.
După ce am scris mai înainte despre prețuire și acum despre lucru, trebuie neapărat să scriu despre revelație, că sunt mulți care se lasă pe tânjală, așteptând să dea Domnul celor pierduți naștere din nou trăznet.  Dar asta neapărat după ce-mi fac vizitele de acuma seara, dacă nu voi fi răpus de oboseală.
Va mai trebui completată această postare cu multe-multe exemple din Noul Testament care vor dovedi că „lucrul lui Hristos” este munca de convingere, așa cum succint am definit aici.

 


Să prețuiți pe ASTFEL de oameni

18 mai 2019

Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. ” 1 Tesaloniceni 5:13
Am socotit de trebuinţă să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toţi şi era foarte mâhnit pentru că aflaserăţi că a fost bolnav. Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare. L-am trimis dar cu atât mai în grabă, ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi iarăşi şi să fiu şi eu mai puţin mâhnit. Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria şi preţuiţi pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.” Filipeni 2:25-30
Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor. Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte. Mă bucur de venirea lui Ștefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni.” 1 Corinteni 16:15-18
Există ierarhie în Adunarea Domnului Isus?
Există mai mari și mai mici?
Conform poruncii Domnului Isus: „între voi să nu fie așa” și „voi toți sunteți frați„, nu există o ierarhie așa ca în lume, între împărați și supuși sau între stăpâni și robi.
Noi toți suntem frați și nimeni nu este oprit de a sluji altora.
Observați că porunca din cele 3 texte de mai sus nu este dată celor ce slujesc să pretindă supunere de la slujiți, ci celor slujiți să-i prețuiască pe cei ce slujesc.
Aici intervine evaluarea angajamentului.
Există angajament real și angajament de formă, în limbaj Cornilescu: evlavie și formă de evlavie.
Când ne alegem frații acceptați și nu-i prețuim după criteriul slujirii lor dezinteresate riscăm să ne înconjurăm cu „falși angajați”, cu cei ce practică angajamentul de formă, să ni-i luăm de modele, să ne justificăm cu ei, sau să ne lăudăm, sau să ne creăm o identitate în jurul lor. Să ne asumăm identitatea lor.
Când eram copil mergeam cu tata la coasă, lui îi plăcea cu mine că-l întrebam multe, mie-mi plăcea cu el, că povestea interesant. Știu și acum coasta unde coseam, când mi-a povestit de Traian Dorz, de Nicolae Moldoveanu și de Ioan Marini. Că au făcut închisoare pentru credință.  A povestit cu un fel de admirație sugestivă. Mama vorbea cu admirație de frații de la comunitate, de la uniune, (erau colegii fratelui ei), tata însă era destul de rezervat cu pastorii care ne călcau prin casă, unii de la cult, alții chiar de la Uniune. N-am uitat povestea lui tata, despre cei ce au făcut închisoare, iar mai târziu, când am ajuns la oraș, când am învățat a umbla cu trenul, i-am căutat.
Am prețuit pe astfel de oameni.
I-am căutat, i-am găzduit, i-am prețuit.
viskycom
Poza de mai sus e făcută în 1997, în casa lui Visky din Oradea, Visky și Iulia în stânga, între ei în spate Aaron Mladin, mai în dreapta în spate Mia Iovin, iar în dreapta pozei sora Nuți Păcurar de la Cluj (ultimii 3, „moisiști” de vază). I-am purtat prin țară cu mașina sute și mii de kilometri, i-am ascultat și i-am prețuit.
Apoi am descoperit ceva la mulți ani după plecarea lor.
Acești frați au trăit înconjurați de „frați” sau vecini sau colegi setați de securitate să le fie umbre și confesori. Sora Nuți ne enerva când ne tot spunea că toți vecinii ei sunt securiști, o credeam obsedată, paranoică. Țin minte că pe drum spre Oradea ne-am plâns fratelui Mia: frate Mia, sora Nuți crede că și acum (1997) e urmărită de securitate, vă rog să-i spuneți ceva. Pe drum, pe mașină, fratele Mia a încercat să-i spună că „cine o urmărește pe ea…?”, o bătrână. Parcă o aud și acum izbucnind cu năduf: „tu nu știi Mia!” și s-a apărat mai ceva ca Iov. Când o s-o întâlnesc la „descoperire”, o să-mi cer iertare, acum o cred 100%. (Apocalipsă nu înseamnă sfârșit, ci descoperire, sfârșitul lumii va fi descoperirea lui Isus Hristos, termen care se folosea în vechime la dezvelirea unei statui, la inaugurare. Atunci vom fi „descoperiți” și noi cu el.)
Criteriul după care trebuie să prețuim pe cineva este munca lui, implicarea aceluia în lucrul lui Cristos, acesta este criteriul după care îl prețuiește și Tatăl, Domnul, Patronul nostru al tuturor, Domnul semănatului și secerișului.
(Iar despre „lucrul lui Hristos”, va fi o următoare postare, dacă va voi Domnul. )
Apostolii nespuși de aleși, cei ce se laudă singuri, cei prețuiți după alte criterii, trebuie lăsați.
De cei ce lucrează invers decât voia Stăpânului, de cei ce nu ascultă de apostoli și de cuvintele lor venite din cer, trebuie să ne îndepărtăm.
Tu ai granițe în cap, ai oameni prețuiți, sau „lăsați”, sau oameni de care te îndepărtezi?
Eu te-am ajutat azi să-ți setezi un criteriu al acestor granițe.
Prețuiește pe cei ce lucrează din angajament real, nu pe bani, nu pe funcție, ci pe dragoste dezinteresată!


Fața și dosala

18 mai 2019

Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v-am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.”Ezechiel 20:34
Cea mai mare urgie care i-a scos pe evrei din Europa a fost comunismul. Ideologia sovietică, statul sovietic, tradiția stalinistă au fost realist descrise de mulți scriitori.
Iată încă unul.
„După părerea mea, orice stat are două ipostaze ale existenţei sale. Una este faţa și alta dosala. Nu încape nici o îndoială că aşa stau lucrurile. Statul are grijă de fața sa: și-o arată, o propagă cu toate mijloacele disponibile: presa, radioul, literatura.

Dar cât de mult se deosebeşte dosala de ceea ce numim faţă! Dosala sunt subsolurile, închisorile, lagărele, activitatea miliţiei, a NKVDului, MGB-ului si a tuturor organelor de securitate cu anchetările, bătăile, schingiuirile, torturile, celulele, carcerele, omorurile premeditate…

S-ar părea că există şi drepturile omului sau cum i s-ar mai spune drepturile cetăţeneşti. Dar vai de soarta aceluia care nimereşte pe mâna lor. El este lipsit nu numai de drepturile cetăţeneşti, dar si de orice drepturi omenești. Cadrele poliţiei, miliţiei si ale celorlalte organe, care sunt chemate să apere drepturile cetăţeneşti, n-au calificarea necesară, nu sunt educate în spirit uman. Ei termină școlile primare și niște cursuri cu termen redus, fug la serviciu pentru a-şi face datoria… Și cine a nimerit în mâinile lor din greşeală, nu va mai scăpa de acolo.

24 aprilie 1947″

Alexei Marinat, Călătorii în jurul omului, Ed. Prut International, Chișinău, 2004, pag 14

Alexei Marinat este un Soljenițen al Moldovei, arestat în studenție, deportat în Siberia, peste tot pe unde e dus scrie, în românește, sau scrie după aia. Nu știu. Este un jurnal al suferinței, dar mai bine voi descrie după ce voi citi, că am citit doar fragmente.
Azi am primit prima carte de el. L-am rugat pe un prieten din Chișinău, fost student la Cluj, să-mi caute cărțile lui Marinat. A găsit-o pe asta. Azi mi-a sosit.
E o poveste și cu sositul ăsta.
De două săptămâni stă la noi Liliana (pseudonim …DGPR) o credincioasă din Chișinău pe care soția a cunoscut-o în iarnă pe holuri la Oncologie. Discuțiile au alunecat ușor după ce au descoperit că amândouă sunt medici, amândouă credincioase.
Soțul Lilianei, Oleg, un rus de 140 de kg care vorbește neașteptat de bine românește a venit azi din Chișinău s-o ducă pe Liliana acasă și mi-a adus cartea.
Puțin despre Liliana.
Am scris cândva pe acest blog că ne-am făcut casă mare ca să găzduim îngeri. Șederea ei la noi a fost o binecuvântare. Merge la o adunare de limbă rusă în Chișinău, deasemenea are un grup de casă pe care ea îl prețuiește foarte mult. E singura credincioasă din familie.
A stat cu noi la adunare, a cântat, nu știe nici o cântare în românește, deși vorbește româna perfect.
A ascultat „Facă-mi-se-ntotdeauna” și a zis că e o rugăciune periculoasă, acolo unde am cântat: ” chiar de-ar fi să se dărâme, printr-o lovitură grea”, Liliana a zis că ea nu vrea printr-o lovitură grea, ea vrea să asculte să nu fie nevoie de „lovitură grea”.
La cântarea „Nu te-ndoi, ci crede că după orice nor, e-un soare și mai dulce” a mai zis ceva, dar cu totul de acord a fost cu cântarea „Numai Harul” pe care a auzit-o pentru prima dată.
………………
Asta am scris luni sau marți, azi e sâmbătă, cartea aproape am terminat-o, mi-a lăsat un gust amar: cât de trist este când un om nu-l cunoaște pe Dumnezeu, mai precis: când un om nu are perspectiva veșniciei. Își va forma vise în perspectiva lui scurtă, iar aceste vise se vor nărui odată cu scurtimea vieții. Așa și Marinat, un om cu cuget bun, cu un mare talent de scriitor, dar cu perspective scurte.


Cum trebuie cultivată inteligenţa copiilor? Școala maternă (6) Comenius

12 mai 2019

Toată cartea aici.
Cînd am fost fiu tînăr la părintele meu (zice Solomon) şi unul născut al maicii mele, el mă povăţuia şi-mi spunea: „Întăreşte-te în înţelepciune, fiul meu, şi mai presus de toată averea strânge-ţi prudenţă” (Prov. 4, 4 s). Spre aceasta deci să se străduiască părinţii cuminţi, îngrijind nu numai de trai şi de prisosinţă în averi, ci să caute din răsputeri să sădească înţelepciune în inimile copiilor lor. „Căci înţelepciunea este mai scumpă decît pietrele nestimate, iar cele mai dorite lucruri nu se pot asemăna cu ea, căci lungimea zilelor este în dreapta ei, iar avuţia şi mărirea în stînga ei. Căile ei sunt plăcute şi toate cărările pacinice. Pomul vieţii este ea pentru acei cari năzuiesc la dînsa, iar cei ce o posedă, fericiţi sunt”, aşa mărturiseşte Spiritul Sfânt” (Prov. 3, 15).

Părinţilor, însemnaţi-vă cînd trebuie să începeţi cu instrucţiunea intelectuală a copiilor voştri. Solomon zice, că chiar de mic a fost instruit de părintele său şi, deşi era unicul fiu al maicei sale, ea nu-l împiedica în învățătură. Deci şi copiii voştri să fie exercitaţi, chiar de mici în cunoaşterea tuturor lucrurilor, naturale şi altele.
Dar cum să facem aceasta? Desigur numai aşa, cum e posibil a face cu copiii mici, adică în conformitate cu aptitudinile lor; de ex.:

1) Fizica la cei noi născuţi se reduce la mîncare, băutură, dormire, mistuire şi creştere. Ei însă nu le înţeleg acestea. Abia în anul al doilea sau al treilea al vieţii, ei încep să înţeleagă, ce este mâncarea, băutura; ce e pînea, carnea etc.; ce se numeşte apă, foc, pămînt, vînt, frig, căldură; ce e omul, văcuţa, cîinele şi cari sunt deosebirile între lucrurile din natură ce îi înconjoară. De aceea doicele, preumblîndu-se cu copiii, să-i înveţe: iată văcuţa, iată păsărica, iată pisicuța, iată copilul, etc. La vârsta de 4, 5 şi 6 ani se poate progresa tot mai mult în cunoaşterea lucrurilor externe, învăţîndu-i ce este piatra, nisipul, ţărîna, pomul, ramura, mugurul, floarea etc.; apoi să deosebească unele fructe ca para, mărul, vişina, strugurul, etc.; să ştie să numească organele sale interne şi să poată defini aproximativ funcţiunea lor etc. Doica, mama sau tatăl să-i înveţe toate acestea, arătîndu-le si obiectul respectiv, cerînd apoi de la copii exprimarea numelui, examinîndu-i, ce este aceasta? cum se numeşte aceasta? la ce serveşte aceasta? etc. Citește restul acestei intrări »


Scopul cel mai înalt pentru care trăim: slujirea lui Dumnezeu

11 mai 2019


înregistrare din adunare 7 aprilie 2019


De ce „creștinii” din țările „creștine” bogate, nu sar în apărarea creștinilor persecutați din restul lumii?

10 mai 2019

Când frații închiși erau anchetați, securiștilor le plăcea să-l chinuie cu argumentul: „aici o să-ți putrezească oasele, nimeni nu știe de tine, nu merită să mori pentru o himeră, cedează, etc…”.
În zilele noastre când în cele mai multe din țările lumi creștinii sunt o minoritate oprimată, mulți se miră de ce creștinii din țările bogate nu fac aproape nimic pentru ușurarea situației fraților lor persecutați.
Mai ales în contextul în care dacă musulmanii sunt „persecutați” undeva în lume, imediat „frații” lor de religie vor sări și vor face atentate chiar, ca răzbunare.
(Vezi cazul sinucigașilor din Sri Lanka, ca răspuns la atacul neo-nazistului din Noua Zeelandă.)
Dacă cazul din Noua Zeelandă legat de cel din Sri Lanka este izolat, persecuția constantă și de peste tot a creștinilor, mai ales în țările musulmane este generală.
De ce creștinii nu intervin energic pentru ușurarea situației fraților în suferință?
Grea întrebare, lung răspuns, dar să încercăm să găsim câteva motive.
1. Creștinii sunt dezbinați, politic, etnic, religios. Protestanții bogați din Scandinavia nu simt nici o afinitate pentru ortodocșii copți din Egipt sau pentru evanghelicii din Iran, de exemplu. Rămân reci la suferințele lor.
2. Creștinii se deosebesc unii de alții chiar în țările unde sunt persecutați. Există creștini de duzină, creștini nepracticanți, nemilitanți, aceștia sunt cei mai mulți și în general aceștia nu sunt persecutați, se încearcă convertirea lor forțată, de fapt o altă formă de persecuție. Creștinii angajați însă, aceștia sunt persecutați, evanghelicii din adunărule de casă din Iran de exemplu, dar nici aceștia nu toți, ci cei mai activi, cei care învață pe alții, cei care-și oferă casa ca loc de adunare, etc. Iar persecuția este mai mult pe ascuns (prin șicanări, strâmtorări administrative, etc) decât pe față.
Caz particular:
La noi în România, la instaurarea comunismului, în anii 50, doritul „carnet de pastor” sau râvnita „autorizație de funcționare”, se dădea sau le anula în funcție strictă de obediența „liderului” față de prigonitor. Această obediență(ascultare) se dovedea sub două aspecte:
-trădarea principiilor biblice și „ajustarea” doctrinei după dorințele prigonitorului
-impunerea ca liderul ascultător să-i convingă și pe „nesupuși” să se adapteze cerințelor guvernului opresor. Așa se face că a apărut o „persecuție internă”, lupta frate cu „frate”, păstorul convingea pe dizidenți să intre în „cultul” condus de trădători, dar cine să priceapă că unii „frați” sunt de fapt lupi?
3. Adunarea Domnului Isus și creștinătatea sunt două lucruri distincte ideologic, chiar dacă aparent se suprapun. Aici se aplică un principiu divin: „cei ce voiesc să trăiască cu angajament (evlavie) în Hristos Isus, vor fi persecutați„, ceilalți nu. Așa că creștinii „angajați”, militanți, activi sunt persecutați și în țările sărace și în „lumea creștină”, deopotrivă.
Să nu ne așteptăm ca creștinii apatici sau societatea creștină secularizată a Europei de vest să sară în apărarea vreunui creștin persecutat din Asia sau Africa. Pe acești „creștini” îi deranjează și creștinii activi din țările lor, ba mai mult, îi deranjează și simbolurile „creștine” din țările lor, nu îi deranjează când musulmanii le distrug (simbolurile). Toate aceste „elemente” fac pentru ei parte dintr-un trecut pe care l-ar vrea uitat, le sâcâie cugetul.
4. Țările „creștine” nu mai sunt creștine demult în convingeri, sunt „creștine” doar cu numele. Statele „creștine” nu au intersul, (deși ar putea) să sară în apărarea creștinilor oprimați, creștinii militanți din statele creștine empatizează cu creștinii militanți din statele sărace, dar n-au puterea de a interveni. Cel mai adesea și acești creștini din țările „creștine” sunt persecutați, pe ascuns. Vezi cazul Norvegiei. Pentru că sunt multe feluri de face persecuție.
5. Adunarea Domnului Isus este „poporul care nu este un popor„, neamul fără pricepere, noua moștenire a lui Dumnezeu, prin care El stârnește la gelozie pe cea veche. Aceste prigoniri fac parte din mediul în care Dumnezeu crește Adunarea, pentru a-și exprima Slava Lui, Slavă care se arată strict prin suferințe, prin conflicte, prin persecuții. Așa că aceste suferințe, de orice fel ar fi sunt de neevitat pentru oricine vrea „să slujească de laudă slavei harului Său”. Deci întrebarea din titlu are o logică politică, socială, sau cum vreți, dar un răspuns logic și rațional găsim doar în Biblie. A fost profețit așa, există un scop ascuns, ca la Iov, scop pe care-l pricepem când gândim cu gândirea lui Iov, nu cu gândirea prietenilor lui.


A avut David eșecuri în creșterea copiilor?

9 mai 2019

Azi am avut o discuție cu o familie și soțul îmi spunea că „și David a cam ratat-o cu creșterea copiilor”. Asta ca un fel de consolare, că n-ai cum știi, deci putem rata și noi.
Pentru că mult am meditat la acest subiect i-am putut replica prompt: „a avut probleme cu păcatul lui. Ratarea a fost pedeapsa, cei 4 miei, dați conform legii lui Moise, împătrit”. Chiar și Zacheu știa legea, împătrit se dă înapoi dacă ai năpăstuit pe cineva.
David și-a rostit singur sentința: să dea 4 miei.
Să numărăm:
-primul copil al Bat Șebei
-Amnon, după ce a necinstit-o pe Tamar, a fost omorât de Absalom
-Absalom după ce s-a răzvrătit împotriva lui David, a fost omorât de Ioab
-Adonia care după ce a vrut să se facă împărat, a fost omorât de Solomon
La ultimii 3 vedem că ei înșiși au făcut fapte vrednice de moarte, dar la numărătoare, au împlinit numărul din sentință.
Ioanid a spus-o frumos în poezia Pedeapsa care rămâne:
„David a căpătat iertare
și-a fost apoi iubit din nou
dar dacă din osânda-ntreagă
pedeapsa morții s-a retras
spre îndreptare și exemplu
David purta tot ce-a rămas
nu una singura, ci zece
i s-au luat dintre femei
si, după propria sentință
a dat ca plata patru miei:
pe fiul sau gingaș al Bat-Șebei,
pe Amnon, prinț moștenitor,
pe Absalom și pe Adonia
ca patru aștrii stinși de-un nor;”
Asta e istoria…la care Ioanid a mai adăugat o interpretare:
„…..iar rana cea rămasă veșnic
pe trupul lui David răpus,
sunt cicatricele rămase
pe fiul său etern, Isus…”

Nu trebuie privite lucrurile pe scara asta a eșecurilor sau succeselor după criterii nebiblice.
David a pățit ce-a pățit ca să ne fie pildă, din pilda lui să învățăm.
A trecut prin multe ca să ne învețe. Tot ce li s-a întâmplat lor a fost spre învățătura noastră. Și Daniel înfricoșat între lei, și cei 3 în cuptor, și Ieremia în groapă, sau Iosif, sau Iov. Toți, toți.
La rândul nostru ce ni se întâmplă nouă, ni se întâmplă pentru a-i învăța pe îngeri, „domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi prin Adunare înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.„, noi suntem profesorii îngerilor.
Cu cât Dumnezeu ne pune într-o situație mai conflictuală, mai imposibilă, mai neauzită, într-o suferințpă mai mare a trupului sau a duhului, într-o strâmtorare sau uneltire mai vicleană, cu atât înseamnă că ne-a promovat la un stadiu mai înalt între profesorii Lui. Prin cei promovați la suferințe și la conflicte, Tatăl își predă lecțiile „la care chiar îngerii doresc să privească.


Cristian Moisescu, amintiri

5 mai 2019

România, o cleptocrație (puterea hoților). anul 2009

O lume pe dos, se repetă anii 80. anul 2014


De ce le convine multiculturaliștilor agresiunea islamică asupra simbolurilor creștine?

4 mai 2019

Un raționament care poate pe mulți nu-i interesează, e poate „lupta altora”, dar explică fenomene care dacă se amplifică în număr și intensitate le putem numi cu ușurință URGII. Agresiunea radicalilor islamici asupra simbolurilor vechii Europe „creștine” convine multiculturaliștilor, așa zice Raymond Ibrahim, un creștin egiptean.

„O investigație grecească despre islam în Europa
Notă: Fotini Mastroianni este un jurnalist și blogger grec a cărui reportaje sunt reproduse de peste 200 de siteuri și bloguri grecești și europene. Recent, el mi-a luat un interviu.” Raymond Ibrahim, creștin egiptean.

Mastroianni: Bisericile europene sunt vandalizate. Acest fenomen se petrece chiar în prezent. Mass media „ascunde” vandalismul. De ce credeți că această problemă este ascunsă sub preș?
Ibrahim: Pentru că dacă adevărul iese la iveală, „povestea” oficială – că musulmanii sunt moderați și toleranți și că imigranții au nevoie de asistență și ajutor social – va fi desființată. Până la urmă, indivizii care profanează din proprie inițiativă locurile sacre ale țării-gazdă și care se țin de tot felul de activități criminale inspirate religios (de către islam), nu sunt chiar oamenii care merită adăpost sau o mână de ajutor.

Mastroianni: Populația islamică din Europa a devenit violentă față de simbolurile creștine. Însă, autoritățile europene sunt extrem de tolerante vis-a-vis de aceste acțiuni. De ce? Credeți că există o agendă politică legată de această toleranță?
Ibrahim: Da: deși seculariștii, ateii, liberalii agresivi și adepții stângii – și sub ce etichete se mai ascund – și musulmanii au valori foarte diferite, când vine vorba de crucea lui Hristos, deseori concordă în opinia lor, mai exact, nu le e plăcută. Prin urmare, autoritățile europene se fac că nu văd atacurile islamice asupra simbolurilor creștine, de la biserici la cruci, din moment ce ei înșiși le disprețuiesc. Amintiți-vă: dușmanul dușmanului meu este prietenul meu. Pentru seculariștii militanți, adevăratul dușman nu este islamul – care încă pare străin, distant și poate controlabil –ci mai degrabă moștenirea și obiceiurile creștine care îi înconjoară și care parcă îi judecă și condamnă.

Mastroianni: Europa a acceptat un flux imens de imigranți din Asia și Africa, în special
musulmani. Grecia, ca una din primele intrări în țările europene, s-a preschimbat într-o imensă tabără de imigranți. În același timp, câteva țări europene și-au închis granițele. Cum credeți că va evolua această situație?
Ibrahim: Nu bine pentru Grecia, în mod clar; în aceste condiții, în curând ea va fi potopită de imigranți musulmani. Urmează ironia: pentru aproape un mileniu, de la începutul cuceririlor musulmane din secolul al VII-lea până la 1453, Grecia – sub forma zidurilor Constantinopolului – a fost responsabilă pentru ținerea sabiei islamului în afara Europei de est. Și totuși în ziua de azi, din proprie dorință, adăpostește din ce în ce mai mulți musulmani – nu doar puțini care afișează și practică vechea ostilitate musulmană pentru „necredincioșii” creștini/europeni.

Mastroianni: Au devenit creștinii o țintă predilectă? Prima dată au fost cei 6.000 de creștini morți din Nigeria, iar apoi masacrul din Sri Lanka, acestea ne fac să credem că creștinii au devenit ținte. Chiar și preotul ortodox american Rod Dreher în cartea sa „The Benedict Option” a scris că creștinii au devenit o țintă predilectă chiar și în S.U.A. Credeți că percepția sa este corectă?
Ibrahim: Da, așa este. După cum am spus mai sus, creștinii, din punct de vedere istoric, au avut mult mai mulți dușmani decât musulmanii. Acești dușmani deseori au făcut și continuă să facă cauză comună cu musulmanii – din pricina antipatiei lor comune pentru creștinătate.
Există chiar și precedente istorice pentru aceasta:
-motivul principal pentru care vikingii, care îl urau pe Hristos, înnrobeau creștini era să îi vândă la califii musulmani ce plăteau bine.
-îndreptându-ne spre America contemporană, liberalii și progresiștii care tot timpul se plâng de tradiționala („opresiva”) creștinătate, deja pentru ei este un obicei din a face cauză comună cu islamul – în ciuda trăsăturilor acestuia care îl fac cu adevărat opresiv.
-feminiștii denunță „patriarhatul” creștin – dar nu spun nimic legat de faptul că musulmanii tratează femeile ca niște bunuri mobile.
-homosexualii se enervează pe brutăriile creștine că refuză să le pregătească prăjituri – dar nu spun nimic despre executarea de către musulmani a homosexualilor.           –   –          -multiculturaliștii îi denunță pe creștinii care refuză să își reprime credința pentru a se acomoda la sensibilitățile religioase ale minorităților musulmane – dar nu spun nimic despre brutala și deschisa prigonire a creștinilor de către musulmani pe tot globul.           După cum am mai spus, motivul pentru aceste discrepanțe este simplu: Pentru seculariștii anti-creștini din vest, „dușmanul [islamul] adevăratului meu dușman [creștinătatea] este prietenul meu”.

Mastroianni: Sunteți un creștin ortodox copt de origine egipteană. Care este situația actuală a copților în Egipt?
Ibrahim: În timp ce copții din întregul Egipt trăiesc zilnic cu discriminări și umilințe mici, aceia din Egiptul de sus sunt prigoniți. Nu au destule biserici și oricând se aude vreun zvon că s-ar deschide o nouă biserică – sau că vreo biserică veche s-ar renova sau chiar că o casă este folosită drept biserică – musulmanii din zonă se revoltă, atacând copții și dându-le foc la case. Răpirea și convertirea forțată a fetelor copte este iarăși o problemă în aceste sate. Apoi, desigur, există obișnuitele atacurile teroriste musulmane asupra bisericilor și mănăstirilor copte, care în ultimii ani au avut drept rezultat câteva sute de morți și/sau mutilați – și mult mai mulți terorizați.

Mastroianni: Islamul s-a confruntat militar cu Bizanțul. A rezultat Imperiul otoman care a condus timp de aproape 400 de ani oprimarea țărilor balcanice care erau în majoritatea lor creștin-ortodoxe. Otomanii doreau să cucerească vestul Europei. Credeți că agresiunea populară musulmană față de Europa creștină derivă din acele vremuri sau este rezultatul oprimării țărilor asiatice și africane de către colonizarea vest-europeană?
Ibrahim: Provine din acele vremuri. Ostilitatea musulmană contemporană – să nu mai zic de tiparele atacurilor asupra creștinilor și bisericilor – aproape că oglindesc ostilitatea musulmană din trecut. Continuitatea este neclintită; economia sau alți factori „materiali” nu sunt necesari pentru a explica ura și violența. Acestea sunt documentate în aproape fiecare pagină a noii mele cărți, „Sword and Scimitar: Fourteen Centuries of War between Islam and the West.” Pentru mai mult de un mileniu, musulmanii au atacat creștinii și europenii, le-au distrus bisericile, crucile și icoanele și le-au înnrobit și siluit femeile și copiii. Și ei le-au făcut pe toate acestea – și în mod deschis au spus că le-au făcut pe toate – în numele islamului și nu al economiei sau altor neajunsuri. Astăzi, musulmanii care vorbesc deschis, așa cum sunt cei din Statul islamic, de asemenea spun clar că ura și violența lor pentru creștini și alți ne-musulmani reprezintă un produs al învățăturilor musulmane, nu al economiei, colonizării sau al altor „neajunsuri”. În principal, politicienii și media vestică citează acei factori pentru a scuza/justifica ostilitatea și violența musulmană.


„Botezul cu Duhul Sfânt”, un clișeu paralel cu Biblia

3 mai 2019

Iată o expresie care nu se găsește nicăieri în Noul Testament LA SINGULAR.
Peste tot este scrisă la plural, „ați fost botezați”.
Dar va zice cineva  (ca la botezul copiilor): „nu scrie, nu scrie, dar noi credem că se poate să fie”.
(Îmi venea să scriu „noi credem”, dar mă abțin, acesta este un blog personal)… eu cred că nu se poate „să trecem peste ce este scris„.
Nu există nici un caz relatat în Biblie când cineva singur să fie „botezat” cu Duhul Sfânt în stilul existent astăzi, ca experiență „personală”, privată.
În patru cazuri, în Ierusalim la rusalii,  în Samaria, la Cezareea (în casa lui Corneliu) și la Efes, (cei 12 bărbați), vedem mai mulți creștini au „primit Duhul Sfânt” cu glosolalie, dar întotdeauna în prezența unor evrei, acest amănunt este foarte important.
Să încep cu detalierea acestui ultim aspect: de ce „botezul cu Duhul Sfânt” (cel biblic, nu fake-ul de azi) trebuia să aibă loc în prezența evreilor?
Pentru că „glosolalia”, (un fel de inversare a Babelului) a fost profețită:
Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.“ 1 Corinteni 14:21
Deci limbile sunt adresate „poporului acestuia” adică poporului evreu. Concret: necredincioșilor din poporul evreu. 
În toate cazurile descrise de „glosolalie” în Noul Testament au fost prezenți evrei, lor le-a fost destinat semnul: „poporului acestuia„. Concluzia „limbile sînt un semn ….pentru cei necredincioşi” adică pentru evreii necredincioși, nu lasă loc de dubii.
Enumăr doar exemplele înainte de a trece mai departe:
1. –rusaliile, unde prozeliții (pseudo-evrei) și evreii din diaspora erau uimiți că Dumnezeu le vorbește cu buze străine, adică în limba țării lor, devenită limbă proprie. A trebui ca pedeapsa exilului să traverseze generații, ca ei să-și uite limba și Dumnezeu să le vorbească în alte limbi, așa trebuie să înțelegem textul, conform profeției.
2. –la Samaria, unde mai observăm un amănunt, Filip a predicat și a vindecat, a făcut minuni și semne, dar nu și-a pus mâinile peste samariteni ca să primească Duhul Sfânt. Doar apostolii Petru și Ioan au avut acest „semn apostolic” de a da darurile Duhului prin punerea mâinilor. (citiți Fapte 8) Și mai citiți care sunt semnele unui apostol. Unul din semne este acela da a da daruri „după Voia Sa” 2 Corinteni 12:12, Evrei 2:4 Și aici au fost prezenți cel puțin doi evrei: Petru și Ioan.
3. –la Cezareea, au fost tot străini „botezați cu Duhul Sfânt”: casa lui Corneliu, romani de data asta. Observăm că plecând din casa lui Simon Tăbăcarul, din Iope (Jaffa) spre Cezareea, pe Petru „l-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope.” Fapte 10:20 Iar Cuvântul inspirat nu uită să adauge că după ce s-a coborât Duhul peste o casă de romani „Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. ” Fapte 10:45 .  Aici este cheia înțelegerii. Voi reveni și voi aborda imediat.
4. –la Efes cei doisprezece bărbați au fost ei înșiși și cei ce vorbeau și cei ce auzeau alte limbi. Erau ucenici, botezați cu botezul lui Ioan, deci probabil evrei sau prozeliți, sau temători, oricum se încadrau la „poporul acesta”, evreu.

În multe alte cazuri, le înșir doar, botezul în apă este prezent, dar experiența glosolaliei nu, fără ca să fie loc de interpretare că ceva ar lipsi:
-famenul etiopean
-Lidia la Filipi
-temnicerul din Filipi,
-Crisp din Corint și mulți alți corinteni

Trebuie să dezlegăm în capul nostru aceste două lucruri: botezul în apă de „botezul cu Duhul Sfănt”.
Revin asupra punctului 3 de mai sus. Botez înseamnă scufundare, dar aici are sens și de contopire, de a fi făcut una. Realitatea „sudării” evreilor de neamuri într-un singur „trup” nou, trebuia confirmată nu pentru neamuri, care se bucurau, ci pentru evreii care scrâșneau din dinți de gelozie (o gelozie profețită și aceasta).
Să nu uităm că la rusalii a fost și foc, un foc care amintea oricărui evreu de Horeb, de stâlpul de la Marea Roșie, de focul de pe Carmel al lui Ilie, de focul din cer care a aprins jertfa lui Solomon. Un semn inteligibil.
Limbile popoarelor printre care au fost împrăștiați le aminteau evreilor de ceva mai mult, nu doar de profeția despre limbi, cât despre asprimea pedepsei exilului lor, de limbile străine cu care le vorbeau stăpânii unde au fost duși robi, pedeapsă îndulcită pentru cei cu ochii credinței deschiși de o realitate nouă: adunarea, unde toți, într-un duh au fost făcuți una, împlinind promisiunile despre „multe neamuri„, promisiuni date lui Avraam.
A utiliza expresia „botez cu duhul sfânt” ca descriere a unei experiențe mistice, personale, extatice, recunosc este o nevoie, atunci când n-ai etichetă pentru experiență, trebuie să lipești ceva pe ea. Dar înainte de „lipici”, orice cuget bun ar trebui să se întrebe dacă Cel din care se trage orice Nume n-a dat El eticheta, nu cumva nu trebuie lipit nimic pe nimic? Că noi chimiștii ăștia de pe pământ, prima dată lipim eticheta și pe urmă umplem borcanul.

O expresie mult mai uzată biblic și cred că cu un conținut valabil și astăzi ar trebui să fie „plin de duh”. Dar citind locurile unde este scrisă, această expresie nu poate însemna altceva decât că un om plin de duh este „în stare să învețe cu Învățătura sănătoasă” aceea dată de Domnul Isus și de apostoli prin Duhul Sfânt trimis din cer. Cu siguranță nu e „plin de duh” orice zurbagiu ce vorbește cu fața roșie, entuziasmat și febril despre nicielnuștiece, dar strigă tare.

„Și…tu ce crezi?” Mai există astăzi darul vorbirii în limbi? parcă simt că cineva ar vrea să mă întrebe. Dragii mei, în anul 2019, la traficul actual de net, ar trebui să fie plin youtube-ul cu înregistrări. Și Google Translate să traducă „lucruri minunate” în cel puțin jumătate din cazuri (că n-or fi toate limbi îngerești). Eu doresc exemple…de multă vreme.

 


Aurel Gheorghe la Cluj

1 mai 2019

Probabil și de aceea n-am plecat din România.
În același timp cu prezentarea de carte, exact în același timp, la 70 de metri peste drum are loc o evanghelizare.
Evanghelizare, concert, formație de muzică Country?
O ia fiecare cum vrea.
Unul din organizatori mi-a spus cu un aer evlavios că e „evanghelizare”.
În articolul de prezentare pe Ziua de Cluj este prezentat concert și cor, pe Facebook umblă vorba de o formație Country.
Tot la Ziua de Cluj nu scrie deloc de evanghelizare, predică sau biserică, ci de „vorbitor motivațional”. Iar ca Babilonia să fie Babilonie, tot ziarul scrie că „De Sărbătoarea Înălţării Domnului, acordă doua  ore sufletului tău şi vino la acest concert ….”
„Înălțarea Domnului” e la 40 de zile după Paște, nu la cinci.
Eu dacă voi merge undeva, voi fi peste drum, unde Dumnezeu va dovedi că are simțul umorului.
Acum 33 de ani, în exact aceeași sală unde va prezenta Aurel Gheorghe cartea lui, am participat la o Conferință UTC pe teme ateiste a Împuternicitului cultelor, Hoinărescu Țepeș. Am mers atunci cu prietena mea, actuala soție, din proprie inițiativă, văzusem în holul facultății un anunț. Nu cred că a mai mers nimeni voluntar, sala era plină ochi de UTC-iști cu funcții, erau într-un fel obligați pentru cariera lor.
Cu siguranță Dumnezeu are simțul umorului.


%d blogeri au apreciat: