Căderea în misticism!

30 Aprilie 2011

Am citit cartea lui Timotei Pop: ”Misticism sau creștinism autentic?
Auzisem de ea iar săptămâna trecută am mai găsit un exemplar la Stephanus.
Am fost și eu în parte o victimă a misticismului descris de Timotei. Otrava avea însă gust dulce, capcana avea laț aurit și nu puțini aclamau eroarea.
Primele îndoieli le-am avut când după insistențe serioase am purces să-l cunosc pe TD, vestit poet ”creștin”.
Eu aveam 18 ani, el 71. Auzisem că și dacă doar intri în camera lui te prinde așa,…ca un fior, o senzație sfântă. Eu îi citisem poeziile cu nesaț, știam cum gândește, voiam să-l cunosc pe acel om, voiam din toată inima. Cei mai copți ca mine mă împiedicau, eu fiu de baptiști, el ostaș ortodox, în mari lupte cu evanghelicii…eu nu știam de astea: ”duceți-mă” le-am spus, i-am rugat, am insistat, i-am implorat. Zâmbeau, mă amânau dar într-o zi mi-au spus: ei bine în data de….Fierbeam de nerăbdare.

Când am intrat în holul strâmt de bloc, erau mai mulți, camera unde era el ”fratele” era închisă, se auzeau rugăciuni. Când s-a deschis ușa am văzut mai mulți în genunchi în jurul patului pe care zăcea el bolnav. O soră din Sânicoara s-a ridicat de pe genunchi cu fața inundată de lacrimi de fericire. Era ostășiță.
Am intrat noi. A venit și vremea să ne rugăm. A plâns cu noi, dar…și-a făcut cruce. Asta am observat, chiar la început:”În Numele Tatălui, al fiului…” era o stare de smerenie nemaivăzută. S-a rugat cu lacrimi, sincer, profund, convingător. Cu patos, entuziasm, cu patimă. Altfel decât rugăciunile reci ale unor oameni tot reci, cum deja prin comparație îi vedeam pe ceilalți.

Am mai mers la el de 3 ori, odată singur.

După doi ani din nou rumoare în țară: ”vine fratele Traian la cort”. Cortul era un șopron semiîngropat, la Frățilă la marginea orașului. Încăpeau 2-300 de oameni. După un an sau doi l-a demolat securitatea.
A intrat și a cerut cântarea: ”Ce bine-i printre voi iubiții și dragii sufletului meu…”, apoi la rugăciune s-au întors toți spre răsărit. Pe peretele dinspre răsărit era o icoană. Și-au făcut cruce cu toții, după formulă și s-au rugat. Apoi a vorbit despre îngeri. Se băteau câmpii teologice în lung și-n lat, dar poporul asculta electrocutat de emoție. Eram cu actuala mea soție, (atunci doar prieteni) deloc impresionată de renumele ”fratelui”. M-a tras de mânecă și am ieșit de acolo înainte să se termine.

Am fost apoi la înmormântare. Păstrez ce am scris atunci. Poate postez altădată. Am făcut și poze. De fapt poze am de peste tot.

Între timp acel mormânt a devenit loc de pelerinaj păgân și idolatru.

Anul trecut parcă, subiectul a fost reaprins de o scrisoare către mai multe adunări din țară prin care fratele S. de la B. ar fi arătat că nu este bine să cântăm în continuare cântările celui ce a întors spatele Evangheliei Harului. S-a produs nu puțină rumoare și eu zic destulă manipulare interesată pe subiect din care fratele S. a ieșit șifonat la prestigiu. Nu și la coloană vertebrală zic eu, pentru că gestul lui de ”sinucidere mediatică” consider că nu a fost inconștient.

Cuvântul lui Dumnezeu s-a ascuțit în mine spre separarea celor lăuntrice, auzite, citite, bârfite. A venit căderea lui Țon, dezertarea  lui la carismatici și subiectul a devenit actual. De atunci mă tot gândesc la cât de amestecat este misticismul între ”credincioși” și totuși cât este de necredincios, de dușman credinței.
Frate cu pragmatismul, misticismul este spuma, aburul, furtuna trăirilor religioase lipsite atât de tăria ancorării în Cuvânt cât și de puterea învierii care vine din moartea față de învățăturile începătoare. Căci aici este putreziciunea acestei înșelări: nu leapădă păgânismul, peste tot misticul și păgânul coabitează în aceeași persoană, se contopesc în același creier nemaiștiind nimeni unde nu s-a terminat păgânul și unde începe misticul.
Misticismul, misticul este vrășmaș credinței și opus Cuvântului. Dar despre acestea am mai scris și poate voi mai scrie. Adaug doar că aluatul misticismului a cuprins îndeosebi prin muzică, minuni, carismatism cea mai mare parte a creștinilor evanghelici români și nu numai.
Zalăul este un exemplu, Pustan altul, Țon, Demeter, Peia. …..”Eu simt, eu simt pe cineva…:”

Să-l lăsăm pe Kierkegaard să ne ajute puțin:
”Neavând studii de teologie, nu mă văd în stare să descriu mai pe larg misticismul religios. L-am privit doar din punctul meu de vedere etic şi de aceea i-am dat cuvântului misticism, cu dreptate, cred, un sens mult mai larg decât are de obicei. Nu mă îndoiesc că în misticismul religios există multe lucruri frumoase, că firile profunde şi serioase care i s-au dedicat au aflat multe în viaţă, fiind astfel mai de folos cu sfaturi, indicaţii şi semne altora care ar îndrăzni să se aven­tureze pe această cale primejdioasă. Cu toate acestea, calea nu e doar primejdioasă, ci şi una amăgitoare. E aici întot­deauna o inconsecvenţă. Când misticul nu dă nici o atenţie realităţii nu vedem de ce nu priveşte cu aceeaşi neîncredere şi acel moment al realităţii când a fost atins de cele înalte.” din Echilibrul între estetic și etic în formarea personalității, Opere II Sau-Sau, Humanitas 2009, p 262


”Nu cei iuți aleargă” sau (anti)evanghelia după…Philip Kotler (despre pizmă)

27 Aprilie 2011

Povestea.
Eram acum vre-o 15 ani într-o țară străină la o expoziție, organizator de stand expozițional, trimis de firmă.
Lângă standul nostru niște cehi, la fel.
Noi cu experiența noastră, ei cu a lor.
Noi am muncit o zi 6 oameni, ei două ore, doi oameni.
Standul lor a arătat mai bine ca al nostru.
Apoi în timpul târgului! Profesionalism, eficiență, contacte și contracte ei, noi mai puțin.
Mi-am permis să-l întreb pe unul din ei…care-i secretul!
Mi-a răspuns că ei au pregătire de marketing, noi suntem buni în tehnică, bla-bla să nu ne supere.
Marketing făcusem și eu la facultă. I-am spus. ”Ai auzit de Philip Kotler?” m-a întrebat.
Nu auzisem.
”Ei, uite” mi-a zis ”caută cartea asta(mi-a scris: Managementul Marketingului)” și când o vei ști vei fi la fel de eficient ca noi.
M-am întors în țară, n-am găsit-o. După un an a apărut la Teora.
Am înghițit-o, am crezut-o, am aplicat-o.

O cursă grozavă!

M-am trezit târziu. Cartea este manual de pizmă aplicată, ca o carte de instruire de război, dar cu alte arme.
Mi-a făcut un mare rău spiritual. Am crezut că există un teritoriu neutru, al lucrurilor profesionale în care…asta este…asta e meseria, aplicăm principii.
Nu neg că material, financiar cartea m-a ajutat probabil. Marketingul produsului, viața produsului, comportamentul cumpărătorului, sunt analize obiective.
Dar acolo unde intervine instruirea spre acțiune, efectul spiritual e devastator. ”Indemnul și mustrarea sunt calea vieții” spune în proverbe, iar indemnul spre rău e calea vieții răului, a păcatului(”păcatul a căpătat viață”).
Am căutat mai adânc în Cuvânt, să-mi tratez neliniștea dată de practicarea principiilor cărții. Am găsit ”nu cei iuți aleargă, nu cei viteji câștigă războiul….„, uite mi-am zis, Solomon îl contrazice pe Kotler. Totul atârnă de vremi și împrejurări. Cam pe atunci am scris și poezia cu granițele. De atunci înțeleg și criza, mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea, face parte din ”toate lucrurile”.

Am fost furat cu filosofia. Bun tratament contra autoevaluării măgulitoare.
Că vă scriu vouă îmi face mie bine. Când i-am povestit unui ”prieten” care mai îmi căuta nod în papură, a devenit brusc interesat, a vrut detalii, în ce fel am fost infectat mental, ce urmări, ce fapte reprobabile am făcut? Destule. Dar toate au intrat pe ușa motivației false, au fost deschise de clanța filosofiei. Plastic e pe românește: ”tacă-ți clanța!”, multe deschide clanța asta.

Roada lui Kotler e mătrăguna pizmei, a invidiei, a concurenței. M-a mângâiat Domnul când mi-a arătat că El a împărțit pământul fiilor oamenilor. L-a repartizat. ”

”El însuși îngrijește de voi!”


Marșul pentru papa-Pius!

27 Aprilie 2011

Ceea ce Domnul a avut să ne spună, ne-a lăsat scris. Cuvântul Său este întregit (Coloseni 1:25) și doar la acest Cuvânt complet se referă credința Lui.
Nu există o ”credință” în altceva decât în Cuvântul scris. Ce trece peste acest Cuvânt: inovații, presupuneri, practici, tradiții nu sunt obiectul credinței noastre, ci au fost obiectele lepădării din clipa pocăinței.

”Fără credință” în acest Cuvânt ”este cu neputință să fim plăcuți Lui!” Evrei 11:6

Neghina diavolului a fost și este de mai multe soiuri, iată câteva:
1.Diluarea credinței în Cuvânt adică a convingerii că acest Cuvânt este revelat
2.Încețoșarea convingerii că Geneza este 100% adevărată
3.Subminarea autorității canonului Scripturii de către ”biserică”, sugerarea ideii că ”biserica a dat canonul” deci biserica are autoritate peste Scriptură și eventual biserica a spus și mai spune și altceva.
4.Falsificarea termenului ”credință” de la o ”încredere neclintită” la orice fel de părere ”sinceră”.
5.Falsificarea vieții creștine de la una ancorată în nevăzut, în Cuvânt temeinic învățat la o religiozitate de templu, ancorată în cleric (pastor, popă meseriaș) și susținută de ritual (program)
6.Falsificarea mărturiei, de la una lăuntrică(viața este în Fiul Său) la una exterioară (mers la biserică, membru în cultul x-ist sau y-al).
7. Falsificarea îndreptățirii, de la îndreptățirea prin credință(în Cuvânt) la cea prin ritual, formă, practică sau mai nou: minuni, entuziasm, frenezie și multă, multă activitate religioasă complet străină de planul divin.

Semănătorii acestor neghinării sunt în special noii apostoli carismatici, aliați buni de la același tată cu catolicii ecumenici. Faptele lor vorbesc despre ei. Nu poate credința în Cuvânt să producă astfel de fapte.

Exemplu: marșul pentru Isus și marșul crucii. Introdus viclean ca o mișcare de evanghelizare, a degenerat rapid într-o procesiune păgână de cea mai idolatră factură. Cruci purtate, vopsite, teatru, păgânism, catolicism, o amestecătură de tip sud-american de care strămoșii spirituali ai celor ce-și zic azi(pe nedrept) protestanți s-au lepădat la vremea lor cu scârbă și oroare. Un nume mai bun ar fi de adaptați sau mai bine ”adoptați” după ce s-au lepădat de Stăpânul care i-a cumpărat, de Tatăl și se vând singuri unor alți tați care chiar așa se numesc: părinți.

Nu scriu pentru ei, ci pentru tine dragul meu care ai citit până la capăt. ”Cei sfinți să se sfințească, cei întinați să se întineze și mai departe”.
Babilonul trebuie să devină un loc  al urâciunii, dezgustător, pentru a provoca ieșirea din el a celor cu ”dragostea Sionului” în inimă. Acolo este locul nostru, înaintea Domnului, a Cuvântului Său, în Sfânta Sfintelor, înaintea tronului Său de Har, în cer, în locurile cerești în Cristos.


Singur

27 Aprilie 2011

Editorialul numărului 4, anul X, 1937,  al revistei Creștinul

SINGUR!

Este ceva omenesc să stai cu gloata.
Este ceva dumnezeiesc să stai singur.
Este ceva omenesc, să te iei după mulţime, să te laşi târât de curent.
Este ceva plăcut lui Dumnezeu să te călău­zeşti după un principiu şi să te împotriveşti curentului.

Este ceva firesc ca, pentru un câştig sau o plăcere, să faci un compromis cu cugetul tău şi să te potriveşti obştei în cele sociale sau religioase.
Este ceva dumnezeiesc să jertfeşti câştig şi plăcere pe altarul adevărului şi al datoriei.

„Nimeni n’a fost cu mine, ci toţi m’au părăsit”, scria apostolul, luptătorul încercat, vorbind despre prima lui înfăţişare înaintea lui Nero ca să răspundă pentru viaţa, pentru credinţa şi învăţătura lui, care erau protivnice lumii Romane.

Adevărul n’a mai fost la modă de când omul şi-a schimbat haina de lumină nestricăcioasă pentru un vestmânt de frunze veştejite.

Noe a clădit şi a călătorit singur. Vecinii lui şi-au bătut joc de caraghioslâcurile lui, dar au pierit în stil mare.

Avraam a umblat şi s’a închinat singur. Locuitorii din Sodoma surâdeau la vederea acestui păstor năuc; ei trăiau ca lumea şi au ajuns să slujească de hrană flăcărilor.

Daniel mânca şi se rugă singur.

Ilie a adus jertfe şi a măr­turisit singur.

Ieremia a proorocit şi a plâns singur.

Isus a trăit şi a murit singur.

Despre cărarea singuratecă pe care ucenicii lui aveau să meargă, El a spus: „Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt ceice o află”. Iar despre felul cum aveau să fie trataţi ucenicii de ceice umblă pe calea cea lată, El a zis: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar pentrucă nu sunteţi din lume…, de aceea vă urăşte lumea”.

Israel în pustie se lăuda cu Avraam şi prigonea pe Moise. Regii vorbeau de bine pe Moise şi prigoneau pe prooroci. Caiafa cu preoţii din jurul lui, lăudau pe prooroci şi prigoneau pe Isus. Biserica papilor a preamărit pe Mântuitor şi a prigonit pe sfinţi (pe credincioşi). Iar astăzi, mulţimea, atât în biserici, cât şi în lume, proslăveşte curajul şi vitejia patriarhilor, a proorocilor, a apostolilor şi a mucenicilor; totdeodată însă, osândeşte ca pe nişte încăpăţânaţi sau proşti, pe ceice dau dovadă, acum, de aceeaşi credincioşie faţă de adevăr.

Atenţiune! Se caută, astăzi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, gata să asculte de convingerile lor despre adevăr şi datorie, cu preţul averii lor, prietenilor şi însăşi vieţii lor!


Dumnezeu este drept în hotărârile Sale!

26 Aprilie 2011

A plecat la Domnul sora C.C.
53 de ani, 14 copii, 28 de nepoți.
N-am fost de mult pe la ei, poate de mai bine de 5 ani.
Am vrut să mergem în această primăvară…și am mers, duminică seara la priveghi, apoi azi la înmormântare.
A murit în noaptea de Înviere.
Am  slăvit pe Domnul pentru mărturia bună pe care a lăsat-o, a iubit pe toți cu dragostea de sus  și a fost iubită. Deși bolnavă în ultimii 18 ani Dumnezeu a folosit-o  să mângâie pe alții prin Cuvânt. A lăsat o mărturie bună, o frumoasă mireasmă a lui Cristos și familia: mama, fratele, soțul, cei 14 copii credincioși, dintre care mulți căsătoriți și celelalte rude.
A fost o mărturie bună și înmormântarea. Fără nici una din relicvele păgânismului ortodox, Cuvântul a fost vestit în simplitate și Domnul a fost înălțat.  Mărturia așteptării iminente a revenirii Domnului a fost mult subliniată prin cuvânt și cântări: ”Nu va sta mult aici!”
Pe lemnul de mormânt era scris ”Pe curând!”
Slăvit să fie Domnul!


Cristos-Liberatorul, Gherla 1959

24 Aprilie 2011

Am mai scris despre cântarea ”Isus viața noastră…Glorie, Glorie Aleluia”  în altă postare, că a fost scrisă la Închisoarea din Gherla de Ioan(Johny) Ginga.
Ce n-am știut este că atunci la Gherla a mai contribuit la cântare și fratele Aron cu încă două strofe.
Deci, în total cântarea are 6 strofe, cele două cunoscute de toată lumea, compuse de Ginga, alte două compuse de Ginga și ultimele două compuse de fratele Aron în 1959, primul lor an de închisoare.
Iată aici manuscrisul, strofele 1 și 2 compuse de Ginga , 3 și 4 de fratele Aron:


Protejat: Adunare, 24 aprilie 2011

24 Aprilie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos: