O cale nespus mai bună

30 septembrie 2010

Incep acum o idee pe care probabil o voi relua si in alte postari sau voi reposta aceasta.
Sfarsitul cap 12 din I Corinteni este “va voi arata o cale nespus mai buna”.
Apoi incepe 13 si continua aparent fara logica cu capitolul 14 care este parca o continuare a cap 12.
Ce este aceasta cale nespus mai buna?
Marturisesc ca am fost influentat la aceste convingeri de cartea: “Eu vorbesc in alte limbi mai mult decat voi toti” scrisa de un frate, Fernand Legrand. Merita citita. Agape.
Sa schitez: Dumnezeu ne da  prin duhul daruri si tot prin duhul aducemRoada duhului.
Este o diferenta intre daruri (artificiale, agatate ca in pomul de craciun, fara crestere ci date de-a gata) si roade (naturale, crescute una cu mladita(ramura).
Diferenta e enorma: nimeni nu “creste” in daruri. Darurile au fost dateUNORA la inceputurile adunarii pana cand va creste roada. Cresterea este in roada, “in toate privintele”, in harul felurit, in Roada Duhului. Ca de la samanta la fruct, tot asa de la Cuvant la Roada duhului.
De la cuvantul credintei, la credinta(roada credintei).
De la cuvantul rabdarii, la  rabdare(roada rabdarii).
De la cuvant de intelepciune, la intelepciune.
De la cuvant despre neprihanire, la Roada neprihanirii.
E un proces care i-a timp.   E complex si implica intregul TRUP.
Cresterea e ca si cresterea trupului. Nici un madular nu creste individual.
E o cale mai buna, “tot trupul creste”, nu numai unele madulare.
Cale mai buna ca ce? Mai buna ca si calea darurilor, a lucrurilor primite de-a gata de UNII, (comparati in Efeseni 4, pe “unii” cu “toti”. “El a dat pe unii…pana vom ajunge TOTI….”). Starea de om matur, intarcarea, trecerea de la lapte la hrana tare s-a petrecut atunci, sau la unii trebuia sa se petreaca, gasim scris la Evrei 5.  Demult trebuia sa ajungeti maturi!
Calea nespus mai buna e calea dragostei, a partasiei neierarhizate si nedezbinate in Trupul. Sa socotim ca piedica si s-o inlaturam, orice opreliste care s-ar pune in calea dragostei. Dar oricum “dragostea e tare ca moartea.”

-repostare de pe vechiul blog, 7 dec 2007


Biblia Fidela tipărită

29 septembrie 2010

Cercetați toate lucrurile, țineți strâns ce este bun” I Tesaloniceni 5:21 (traducerea Fidela)

Ca unul care folosesc o mulțime de traduceri, mă bucur că mai apare una. Parcă am mai scris asta. Nu înțeleg opoziția unora. Încerc să mi-o explic prin obișnuința uzanței modului de gândire centralist, comunist: o națiune, o limbă, un conducător, un cuget, o simțire (cei sub 20 de ani întrebați pe părinți ce am vrut să zic). Mai departe: o universitate, o uniune, un responsabil cu greaca, slobozitor de drepturi de a emite păreri, un dătător de drum la cuget, o singură dictatură idologică, am mai scris undeva despre acest tip de uniune. Tupeul unora de a exista fără să ceară voie de la poartă irită, dreptul de a gândi fără să întrebi e de la ’89 încoace și e rău în sine. „A crezut în El vreunul dintre mai-mari sau dintre farisei?”(GBV) sau cum zice Fidela: ”L-a crezut pe el vreunul dintre conducători sau dintre farisei?” Chiar așa, ”l-a crezut pe El”! ….dar să lăsăm să ni se odihnească gândul la zisele lui Nicodim:”Judecă legea noastră pe un om înainte să îl asculte și să știe ce face?” (Fidela), desigur Nicodim nu-i cunoștea pe (fost-)comuniștii români. Frate Nicodime, îi judecă aspru numai să îndrăznească să fie altfel, să facă altfel, nu contează ce zice, nu-l ascultă nimeni, nu interesează pe nimeni ce face. E diferit? E eretic, dacă mai spun și marii preoți că e așa, așa-i! Bine-ar fi ca cei care se aruncă la comentarii să citească traducerea mai întâi, să asculte sfatul lui Nicodim, mă gândesc la asprul meu concetățean SG și la alții ca el. Dumnezeu să-i binecuvinteze.
Tot legat de critici am mai scris și că:”Dacă traducătorilor li s-ar putea imputa oareşicari imperfecţiuni sau chiar erori de traducere, trebuie să li se recunoască atitudinea deschisă, calmă şi caldă faţă de critici.  Traducerea cea mai bună a scripturii e “traducerea” în viaţă. La acest mod de traducere, criticii au făcut greşeli de “traducere” colosale.”
Rămâne totuși o mare satisfacție pentru critici: e o traducere subțire, 15 mm cu coperți de piele cu tot. Greu de crezut, dar iată o comparație cu GBV(coperți tari cartonate, destul de subțire și ea) și TBS, e un raport de grosime 1:2:3.


Suferință și glorie

28 septembrie 2010

1 Petru 5:10 “Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică,după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
E clar, drumul spre slavă, spre Glorie, trece prin suferință.
Poate vei spune: “
eu nu vreau glorie, vreau doar mântuire”, cu gândul ascuns de a evita suferința.
Dar cine spune că ai fost chemat doar la mântuire? Chemarea este la glorie. Drumul este mai lung decât ai crezut sau decât vrei!
Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. ” 2 Tes 2:14.
Să nu ne gândim doar la o slava dincolo! În măsura harului căpătat(și fiecare am căpătat har) suntem chemați să slujim de laudă Gloriei acestui Har și aici. Iar Harul este dascălul ruperii cu păgânătatea și cauza ce declanșează batjocurile, persecuția și suferința. Dincolo este plinătatea, aici este arvuna. Dacă nu am fost credincioși în mica arvună, cine ne va da completul?
Suferința este predestinată. Nu este o opțiune sau o cerință, este un DAT în drumul spre glorie. Este inevitabilă.
Dar nu este o suferință din acea acră, posacă, a sfinților scremuți și chinuiți, este suferința celui care are înăuntrul său debordarea bucuriei care să întreacă amărăciunea care a copleșit exteriorul.
Suntem predestinați la încărcarea acestei balanțe: pe un taler povara suferinței și pe un alt taler, o greutate veșnică de glorie.
Sutem predestinați la părăsirea zonei de confort imaginate și la încălzirea acestui aparent conflict, suferință+glorie.
S-ar putea explica multe, dar las poezia s-o facă:

“Suferință crin din care Domnul și-a’mpletit cununa
mulți te plâng când mergi la dânșii, eu te cânt îătotdeauna,
căci în leagănul tău dulce când m-a pus întâi durerea,
am văzut la căpătaiu-mi veghetoare mângâierea.”(T. Dorz)

-repostare de pe vechiul blog, 7 decembrie 2007


Dreptul de a te căsători fără biserică, pastor și ritual. Un exemplu istoric.

26 septembrie 2010

Sunt mulți oameni care văd că sistemul clerical este  neconform cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mulți acuză vehement și pe bună dreptate întreg sistemul religios îndepărtat de modelul biblic și cer revenirea la felul simplu, neclerical al strângerilor creștinilor. Entuziasmul lor este molipsitor, au argument convingătoare.
Pe acest blog și eu scriu în același ton și sunt convins de ceea ce scriu.
Dar….
Mai bine vă spun o poveste.
Sunt mulți oameni care doresc  reîntoarcerea la principiile Nou-Testamentale ale adunării, la simplitate, părtășie, libertate a Duhului, mulți chiar practică aceste stări de har în paralel cu închinarea oficială. Ieri am fost la o nuntă, la masă. Mama miresei scrisese mult în acest ton, cu câțiva ani în urmă pe mai multe forumuri sau grupuri de discutii. Coerent, argumentat și convingător. La căsătoria fiicei ei însă a chemat mai mulți pastori renumiți și a parcurs tot ritualul din biserică conform datinei.

Am întrebat-o: ”Ce facem cu pastorii? Nu sunt după scriptură, dar câteodată e nevoie de ei!” N-a avut tăria să răspundă! A venit însă la mine cu o rudă de-a ei să-mi spună ”că ei au început în orașul lor să se adune în grup mic paralel cu programul din biserică și că e mai bine, dacă vreau să-I vizitez…!”
Tocmai dibuisem țărușul diavolului și l-am întrebat direct pe fratele respectiv: ”OK, nu e bun pastorul, dar tu personal poți să-ți imaginezi o căsătorie fără pastor și fără biserică, să mergi de la starea civilă direct la restaurant?” Omul a rămas năuc. Nu putea să-și imagineze așa ceva. Atunci i-am spus: ”du-te înapoi, n-are rost să mergi mai departe. Cândva vei avea nevoie de pastorul din mintea ta. Rămâi acolo.”
Nu poți fi atât de fariseu să declari sistemul rău, dar să-l folosești din când în când. Ori e rău sută la sută ori e bun sută la sută! Lucrurile să fie clare și răspicate. DA, da si nu, nu.
Umblarea pe două cărări e instructajul diavolului. Dia-bolos înseamnă cel ce aruncă în două direcții. Să spui una și să faci alta că doar ”Dumnezeu cunoaște inimile”.

Prin Harul lui Dumnezeu există stat laic, există stare civilă….e un Har, e o vreme de Har pentru că nu sunt de mult. De ce să nu ne folosim de ceea ce Dumnezeu dă prin slujitorii lui. Despre angajații statului Scriptura spune că sunt slujitorii lui Dumnezeu în Romani 13, dar despre popi nu spune nicăieri nimic. Nici despre ritualurile lor, nici despre ritualul de nuntă. E o capcană de furat suflete de oameni.
Postez mai jos un articol istoric despre prigonirea hughenoților, protestanții francezi care refuzau să participe la slujbele păgâne(catolice) chiar dacă era vorba de căsătorie sau botez(înregistrarea nașterii). Citește restul acestei intrări »


Împușcați pentru credință, 1937

26 septembrie 2010

Au fost multe mii de credincioși în fosta URSS care nu au vrut să primească izbăvirea, s-au dus la moarte cu bucurie. Din cei din poza, fratele Ghirciuc avea 12 copii iar Babkin nu era căsătorit. Sentinșa: împușcarea. Vina? ,……citiți cele 6 pagini ale articolului Moartea în numele vieții. Sursa: revista Vestitorul Adevărului nr 1/2004


Te-ai rugat azi pentru președintele țării?

26 septembrie 2010

Dintre cele 3 tipuri de autoritati umane, cele politicereligioase sieconomice(imparati, ……… si negustorii pamantului), suntem indemnati sa ne rugam doar pentru cele politice, pentru imparati.
Si nu oricum: “sa ne rugam INAINTE DE TOATE pentru imparati”.
De ce? Autoritatile politice sunt suficiente pentru administrarea domeniului firesc, carnal. Domeniul spiritual le este inaccesibil si nu au mijloace de evaluare, multi il neaga. Nimeni nu poate fi judecat de exemplu pentru ce a gandit, nu?
Vremuri grele sunt profetite despre istoria umana viitoare, vremuri in care e posibil ca autoritatile politice sa slabeasca astfel incat sa fie nevoie sa-si transfere autoritatea celor religioase. Chiar si stabilitatea economica depinde de increderea oamenilor intr-o structura superioara, iar sub presiunea hiperglobalizarii, aceasta structura sa fie una, nu statala, nici economica, ci religioasa.
Traim inca vremuri de Har, cand avem presedinte, guvern, lege, frica de legi si o destul de eficienta neutralitate politica a statului. Sa multumim lui Dumnezeu pentru acestea.  Pana va veni  Domnul.
Este profetit ca in vremea sfarsitului chiar negustorii pamantului se vor boci la falimentul autoritatii religioase. Acel faliment va atrage probabil cu sinescaderea increderii si caderea economica. Stocuri imense de marfurinevandute(descrise la Apoc 18) vorbesc de increderea celor ce le-au acumulat (negustorii pamantului) intr-o stabilitate data probabil de fiara. Vedem sub ochii nostri marile corporatii cum se intind ca niste plase pe intregul pamant. Exista companii mai bogate ca tari, unele mai bogate ca Romania. Asa cum gasim in Apocalipsa, e posibil deja sa se ajunga ca atat sistemul politic, cat si cel economic sa se supuna  de buna voie fiarei.
Sa nu ironizam statul. Prin aceasta administrare corupta si imperfecta, lipsita de glorie, noi putem duce in carne o viata linistita si pasnica, pentru a putea trai IN DUHUL o viata plina de Glorie. Sa ne rugam pentru presedinte, asa cum e. Pentru cei inaltati in administrari. Pentru guvern si parlament, pentru primari si consilieri, pentru politie. Sa multumim lui Dumnezeu pentru ei. Ei sunt slujitorii, noi suntem fiii Tatalui. Nu voi respecta eu pe slujitorii tatlui meu? Pentru scurtimea clipei care trece, nu are rost sa fim implicati in aceste lucruri decat prin rugaciune zilnica si facand binele oricand ni se deschide ocazia. De ce sa ne rugam? Ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita cu toata evlavia si cu toata cinstea. Ar fi groaznic sa nu fie domnia legii. Sa fie doardictatura banului, sau a obscurantismului de tip medieval. Uitati-va la cine l-a ucis pe fratele Feinstein, nu fascismul in conditiile unui stat slabit si vasalizat?
Inaltarea si coborarea din administrari o face Domnul. Chiar daca noua nu ni se pare.
Rugati-va ca “imparatii”, pedepsind pe raufacatori si laudand pe cei ce fac bine, sa ramana slujitorii Domnului. Chiar daca nu sunt fii.
Nu am pasiunea profetiilor, nici a cercetarilor fara rost sau a speculatiilor, dar nu pot sa nu vad cum se formeaza sub ochii nostri conditiile pentru implinirea pana la detaliu a cuvintelor dinainte scrise.
Am scris aici doar niste ganduri pe care le-am avut aseara intr-o discutie cu cineva. Nu tin mortis ca cred asa(legat de profetii), mai mult banuiesc si am vrut sa impartasesc cu voi.

-repostare de pe vechiul blog, 5 decembrie 2007


Despre conspirativitate și dragoste

25 septembrie 2010
ConspirativitateaComunismul a dominat prin teroare, o teroare în primul rand ideologică si apoi fizică, mai ales indusă și tot mai rar aplicată. Datorită necesității păstrării imaginii în fața vestului, călăii sociali comuniști au inventat metode de teroare necunoscute până la ei, dovedindu-și “eficiența “ tocmai prin imposibilitatea cuiva de a-și imagina că o astfel de metodă de teroare există. Parte a metodei de teroare, dacă nu teroarea însăși ar putea fi numită “supravegherea ideologică  în vederea demascării” oricui ar îndrăzni să se opună liniei de gândire impuse.
Observați, nu am spus să se opună legii, pentru că diferența dintre comunism și celelalte societăți a fost că în comunism nu domnea legea ci ideologia. Oamenii nu erau pedepsiți  pentru lucruri ilegale, ci pentru delicate de gândire, era ilegal să gândești împotriva partidului.  Orice societate în afară de comunism pedepsește faptele, nu gândurile. Comuniștii au supravegheat întreaga societate în vederea demascării oricărei firave apariții de gândire neconformă, de ”erezie” ideologică.
Diferența față de inchiziție este mică.
În acest scop comuniștii au creat un uriaș sistem de supraveghere ideologică socială, toate structurile societății fiind subjugate acestei ierarhii criminale de canalizat informații cu scopul ca nimeni din societate să nu scape supravegherii. Orice formă de structurare socială (grupare, segregare) era bună pentru comuniștii, o transformau rapid în arbore informativ, în pâlnie de strâns înformații. Erau securiști în fabrici, în sate, între minorități, achizitorul de lapte, medical veterinar, frizerul, fotograful ambulant, popa  și…pastorul erau oameni ideali, lucrau cu oameni, intrau în casele oamenilor, puneau o întrebare două și nu-i bănuia nimeni.
Cheia succesului metodei era conspirativitatea deplină, să se poată spune: “așa ceva nici nu există”.
Informatiile erau materia primă a fabricii de represiune, analizate în laboratorul de dezinformare, prelucrate în mașinăriile  de scopuri ideologice pentru a fi transformate în pachete de intimidare, defăimare, influență pozitivă, descurajare, înfricoșare, etc. Rețeaua de distribuție a produselor acestei fabrici era diversă, dar lucra 24 ore/zi, 7 zile din sapte furnizând regulat ”alimente”ideologice ce ne-au transformat treptat, devenind în 1989 niște Zombi care întrebam ce avem voie să gândim și așteptam să ni se spună. A fost o drogare mentală, o intoxicare cu minciuni sub domnia terorii, suntem și astăzi victime de care nu capitalismul, ci doar Cuvântul lui Dumnezeu ne va elibera.Cei care trebuiau să stea în spărtură, dărâmau zidul, cei care zideau erau alungați, iar cei care ”se trudeau” deschizând cetatea erau lăudați. A avut loc un război fără arme de fier, fără gloanțe de plumb, fără tranșee în pământ, fără zgomot și fără foc. A fost un război cu arme de idei, cu gloanțe de defăimare și dezinformare, cu tranșee de influență și conspirativitate, cu zgomot de intimidare și frică, cu foc de spaime și amenințări. Un război tăcut al terorii ideologice, al supravegherii minților în vederea dominării, al creerii omului nou care gândea comunist.
Conspirativitatea era tranșeul acestui război, tipul de ascunziș indispensabil. Hoțul de știri despre mintea ta intra deghizat în prieten, stăteai cu el la masă, te rugai împreună, iar apoi el mergea cu tot ceea ce fura din gândurile tale și turna în vrafuri de hârtii stocate minuțios de cei ce-ți făceau analiza ideologică. Mengele opera cadavre, diseca o singură dată, acești Mengele ai gândurilor îți operau creierul zi de zi, lună de lună, prin cascadele de informații turnate de prietenii tăi. Tot conținutul creierului tău era pe masa lor, pe acele foi scrise de cei ce te înconjurau, erai analizat și cântărit, evaluat în vederea compromiterii și slăbirii, ”nimeni nu e perfect”. Înconjurați de conspirativitate ca de o cetate, își făceau munca cu un sadism și minuțiozitate care îngrozește pe orice cercetător de astăzi al dosarelor de atunci. Miza era descoperirea din fașă în vederea anihilării a oricărui formator de opinie nesupus. Lucrurile s-au schimbat puțin în timp….
Comunismul a fost o închisoare a gândurilor, dar și religiile sunt multe tot așa. Au ceva în comun bisericile legaliste cu activiștii ideologici, poate de aceea au colaborat așa de bine.Dragostea

Am stat de vorbă cu mulți din cei prigoniți. L-am întrebat pe Traian Dorz în 1985: ”care este poezia care vă place cel mai mult din tot ce ați compus?”
Mi-a recitat imediat:

”poate fi-nfrunzita lunca, iarba s-o’nvesmante,
mieii pe campii sa cante, graurul sa cante,
pot ciresii sa-nfloreasca, inul sa rasara,
poate campul sa-nverzeasca, – NU E PRIMAVARA.

pot copiii sa se joace, vantul sa adie
pot sa se imbrace-n zambet caisii toti la vie
pot albinele s-alerge floare dupa floare,
clopotele pot sa cante – NU E SARBATOARE.

pot sa sune mii de strune, cantecul suspina,
pot sa arda candelabre, jale e-n lumina,
pot sa fie oua rosii, casa e tacere –
cand mormintele sunt pline – NU E INVIERE

CAND NU VOR MAI FI PE LUME ZIDURI SI LACATE,
CAND VA RASUNA SI GANDUL NUMAI LIBERTATE
CAND VA FI LUMINA-N CASA SI SENIN AFARA –
AIA FI-VA SARBATOARE, AIA-I PRIMAVARA!…
” Alte cântări nemuritoare, pag 341

Mi-a mai spus că a compus-o la Gherla într-o zi de paște, dimineața, când sunau clopotele de la catedrala din oraș…era soare, primăvară, bucurie pe-afară, iar ei erau închiși….
Am mai vorbit cu mulți, dar ce m-a marcat a fost mărturia soției unui frate închis, care a insistat la soțul ei să-i mărturisească TOT ce a fost întrebat de securitate. El cedase securității și la insistențele ei a mărturisit plângând. De la mărturisirea lui a început ridicarea. La ruperea cu securitatea a plătit cu libertatea.
Dragostea nu permite ascunzișuri, tăinuiri. Ceea ce au pretins comuniștii a fost conspirativitate și față de soție sau soț: ”să nu știe nimeni ce am vorbit”. Cei care nu respectau erau uciși. Au fost mai mulți decât se știe sau se crede, unii au fost ”sinuciși”.    Conspirativitatea, promisiunea ei, tăinuirea ucid dragostea. E un legământ cu diavolul, promiți iubire Domnului, soției și în același timp conspirativitate ofițerului în legătura căruia ești. Ingrediente suficiente să te transforme într-un monstru moral. Oricâte anestezice de adormit conștiința ai lua, din acel punct ești angajatul vrășmașului. Dragostea Duhului este legătura care ne leagă de Domnul și de frați, nu putem să fim legați de ”altceva” fără să rănim pe Domnul și pe frați. Numai conspirativitatea luată separat e o trădare monstruoasă a dragostei.
Insist să afirm că această rușinoasă coabitare cu securitatea (chiar simbioză) nu a fost cauza căderii, ci pedeapsa ei. Căderea a fost cu mult înainte de vremea comunistă, atunci când adunările au renunțat să mai urmeze modelul biblic și au început să se organizeze în chip lumesc. Dumnezeu le-a pregătit o capcană în care au căzut tocmai prin acei pe care și i-au pus ca șefi, prin cei la care se uitau ca la unșii Domnului. Părăsirea învățăturii Harului a dus la acestă grabnică decădere, din care, după opinia mea nu există ridicare. Pastorul plătit+trupa de laudă și închinare sunt un cocktail spiritual cu vânzări masive in fast-food-urile religioase ale Babilonului, cei care nu vând așa ceva dau rapid faliment în climatul religios concurențial acerb al vremii noastre.


”Eu știu că ei mă vor ucide”, Isaac Feinstein

25 septembrie 2010

Citat 1:Un cosciug în care a fost pusa o ramura de copac

“Unul dintre cele mai mari triumfuri pe care harul lui Dumnezeu l-a avut în poporul evreu a fost Isaac Feinstein. La vremea convertirii sale era un mic functionar. Într-o seara, la o întâlnire crestina a auzit mesajul lui Isus si a crezut imediat. Când a ajuns acasa, a alergat spre dormitorul parintilor sai, care se culcasera deja, i-a sculat si le-a strigat: “L-am gasit pe Mesia!” Din acea seara el niciodata nu a oscilat în credinta sa, cu toate ca a întâmpinat mari împotriviri în familie.
Tatal sau, un evreu pios, a încercat sa-l convinga sa se lepede de Isus. Când asta s-a dovedit fara succes, a facut ceremonia prescrisa de rabini în aceste cazuri. A declarat ca fiul sau a murit. A urmat apoi înmormântarea simbolica, cu un cosciug în care a fost pusa o ramura de copac. Si-a rupt hainele si a plâns pentru fiul sau împreuna cu întreaga sa familie,dormind pe podea sapte zile.
În tot acest timp, “mortul” se bucura de o viata care era mai bogata decât ar fi visat vreodata si crestea în harul si cunostinta lui Dumnezeu.”

Citat 2: Este timpul sa cântam psalmii.

“Feinstein a venit într-o scurta vizita în Bucuresti si a stat la fratele Richard Wurmbrand. Acesta i-a sugerat sa nu se mai întoarca în Iasi, unde îl astepta moartea. I-a zis:
– Am putea trimite un frate român sa-ti aduca sotia si cei sase copii aici la Bucuresti.
El i-a raspuns:
– Datoria pastorului este sa moara împreuna cu turma sa. Eu stiu ca ei ma vor ucide, dar eu nu pot sa-mi abandonez fratii. Ma întorc la Iasi. Câteva zile dupa întoarcerea sa, pe 28 iunie 1941, a început pogromul. Numarul de evrei ucisi a fost de circa 11000. Evreii mesianici au fost ucisi de catre autoritatile fasciste si de catre localnicii fanatici care sustineau ca tara începe o cruciada sfânta!
Feinstein a fost printre cei arestati. El le-a spus evreilor sa nu-si faca nici o iluzie. El stia ca urmeaza sa fie ucisi si i-a îndemnat sa se converteasca pentru a se pregati sa-L întâlneasca pe Dumnezeu. Mii de evrei au fost înghesuiti în vagoane de vite sigilate si au fost trimisi sub soarele arzator fara un strop de apa, iar ca rezultat, cei mai multi dintre ei au fost sufocati. Printre ei a fost si Feinstein. Putinii supravietuitori au  fost  internati  într-un lagar de concentrare. Feinstein, când a înteles ca moartea era iminenta, s-a întors spre un rabin care era înghesuit lânga el si i-a spus: “Este timpul sa cântam psalmii”. A murit în timp ce rabinul recita psalmii cu glas tare si Feinstein explica cum ei Îl prevestesc pe Isus. Când a venitmoartea prin sufocarecapul sau se odihnea pe umarul rabinului. Rabinul însusi a murit câteva minute mai târziu. Un evreu mozaic si un evreu mesianic au fost victimele aceleiasi uri, ura care era în România de doua ori mai dezgustatoare pentru ca era ascunsa în spatele numelui de “crestin”.
Nu a supravietuit nici macar un barbat din congregatia evreilor mesianici din Iasi. “

Citat 3:  “Schwester Olga”

O diaconita norvegiana, Olga Olaussen, a lucrat neobosita chiar în perioada de mare dificultate în Iasi, în timpul razboiului. Tatal ei, care fusese pescar, alunecase odata de pe vas în timpul unei furtuni. S-a luptat cu valurile multe ore. Aflat la ananghie, I-a promis lui Dumnezeu ca-si va dedica toti copiii pentru lucrarea misionara daca va fi salvat, si asa a facut. “Schwester Olga” si-a daruit toata viata evreilor, mângâindu-i cu abnegatie pe bolnavi si crescând copii orfani. Dupa uciderea lui Feinstein, a lucrat singura cu un grup de fete crestine, pentru ca toti barbatii din grupul lor fusesera ucisi. Ea a crescut aceste suflete în spiritul credintei.

Citat 4: Adu un evreu in satul meu…. Intr-un catun din România, un dulgher german pe nume Christian Wölfkes îsi petrecea anii batrânetii, atâtia câti îi mai ramasesera. Fusese convertit la crestinism în timpul unei campanii de înviorare spirituala a Bisericii Luterane din România, condusa de pastorul Scherg. Mai târziu s-a alaturat unui grup de credinciosi care se numeau “Crestini dupa Evanghelie”.
Într-o noapte, pe când era grav bolnav, un evreu mesianic a vegheat lânga patul lui. De aceea, în semn de recunostinta, a început sa tânjeasca din adâncul sufletului sa aduca evrei la Mesia. Rugaciunea sa zilnica era:
“O, Doamne, Te-am slujit pe pamânt si doresc sa ma rasplatesti tot pe pamânt. Ma rog Tie sa nu mor pâna nu voi aduce un evreu la credinta. Dar nu sunt evrei pe aproape, iar eu sunt batrân, bolnav si sarac. Nu-s în stare sa ma duc sa-i caut, dar Tu esti atotputernic. Adu un evreu în satul meu …..”

PS.Alte amanunte despre cel pe care Dumnezeu l-a folosit la convertirea lui Richard Wurmbrand gasiti in cartea:
“Hristos pe ulita evreiasca” de Richard Wurmbrand, (in varianta AUDIO, aici:
http://www.silvianguranda.evonet.ro/Audio-Video/Wurmbrand/ )

Un citat: “Spunand aceasta am iesit precipitat din biroul lui Feinstein, fara sa-mi fi luat ramas bun.
A alergat dupa mine. N-am putut scapa de el. Am intrat intr-un magazin, m-a urmat. A fost atat de insistent, incat m-a convins sa-l insotesc in acea seara la o adunare de rugaciune care avea loc intr-un grup mic de crestini din Bucuresti, in Capela Misiunii Anglicane pentru Evrei.
Acolo, dupa ce mai multi din adunare s-au rugat, am fost miscat involuntar de Duhul Sfant. Si-am fost uimit s-a ma aud rugandu-ma pentru prima data cu glas tare, intr-o biserica. Imi auzeam vorbele dar nu puteau fi acelea pe care le formulasem eu.” R.W.
Transcris din cartea de mai sus, ed Stephanus, Bucuresti 1994, pag 46

-repostare de pe vechiul blog, 4 decembrie 2007


”În țara psalmului cântat, în țara lui Isus”, Isaac Feinstein

24 septembrie 2010

O postare de pe situl lui MC (http://patratosu.wordpress.com/2007/12/02/de-ce-a-trecut-isus-la-crestinism-sau-cind-s-a-facut-isus-roman/ ) mi-a amintit de fratele Feinstein,  un om care a lasat in urma lui o fina mireasma a lui Hristos. Era evreu crestin, “din tara lui Isus”, “tara psalmului cantat” cum a scris in poezia de mai jos, unde s-a dus curand dupa ce a scris-o.

“Tot acum a fost prigonit un vechi credincios care venea altădată la biserica Cuibul cu Barză, un evreu, Isaac Feinstein. El a avut de suferit atât ca evreu, cât şi ca creştin. Vestea Evanghelia la Iaşi în timpul când evreii erau în mod deosebitpersecutaţi. În 1941 a fost închis şi Feinstein şi, în închisoarea prefecturii, el a continuat să predice: „Fraţi evrei, să nu ne facem iluzii, nu vom scăpa cu viaţă. Să ne întoarcem acum la Dumnezeu…” Apoi a fost urcat, împreună cu sute de alţi evrei, în vagoane de vite şi au fost ţinuţi închişi acolo vara, pe o arşiţă mare, mai multe zile. În unul din aceste vagoane a murit asfixiat şi Isaac Feinstein, cu capul pe umărul unui rabin, căruia îi dovedea din psalmi că Isus este Mesia cel prezis pentru mântuirea lor şi a întregii lumi.

Isaac Feinstein publica o revistă creştină frumoasă pentru copii, intitulată Prietenul Copiilor; era un bun evanghelist. În timpul prigoanei a scris un cântec care sfârşea cu versurile:

Voi, care azi mă prigoniţi,
Pe care ieri v-am supărat,
Isus vă cere, de-L iubiţi:
Iertaţi vrăjmaşul dezarmat!

Acasă vreau, în cortul meu,
În ţara psalmului cântat,
În ţara lui Isus
eu vreau,
Acolo mi-este destinat.

Vreo cinci mii de credincioşi din toate adunările şi bisericile au umplut închisorile, în urma interzicerii aşa numitelor „secte religioase”, iar condamnările mergeau chiar până la munca silnică pe viaţă.

Credincioşii din Bucureşti se adunau izolat, prin casele lor, când la unul, când la altul acasă. În felul acesta au început să se înmulţească aşa numitele „adunări de casă”.
Citat din cartea: “Din viata si lucrarea lui Tudor Popescu” cap 14 “Din nou vremuri tulburi”. Toata cartea aici: http://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=category§ionid=11&id=27&Itemid=87

Traian Dorz despre fratele Feinstein:

“În ianuarie 1941 eram concentrat la Comandamentul Diviziei Blindate din Bucureşti.

În timpul acesta am făcut cunoştinţă mai îndeaproape cu Biserica Evreilor Creştini, care pe atunci îşi avea adunările în strada Mihai Bravu, iar ulterior în strada Olteni. Lucra acolo un predicator, anume Richard Wurmbrandt, altul Rozemberg şi altul Magne Solheim.

Auzisem despre aceşti evrei creştini încă din ianuarie 1938 când, pe la patul părintelui Iosif din Sibiu trecuse unul dintre conducătorii evreilor creştini din Iaşi, Isaac Feinstein.

Impresia pe care mi-a lăsat-o atunci acest om care s-a rugat fierbinte la căpătâiul părintelui şi i-a arătat în cel mai mişcător fel admiraţia şi dragostea sa pentru tot ce a lucrat şi a suferit el pentru Numele şi Evanghelia Domnului Isus, m-a făcut să nu-l mai uit niciodată.

Prin această impresie i-am văzut apoi totdeauna şi pe ceilalţi fraţi evrei creştini.

Ce mult contează impresia pe care o lasă un credincios pe unde trece, despre credinţa şi despre fraţii lui! Din pricina acestei impresii, oamenii pot vedea ori bine, ori rău lucrarea Domnului din care suntem noi. Depinde de felul cum ne-am purtat noi acolo, de felul cu s-a purtat primul credincios care i-a vizitat.

Acum, când îi întâlneam eu pe evreii creştini, aievea, aici la Bucureşti, m-am apropiat de ei cu gândurile cele mai bune pe care mi le lăsase exemplul frumos al fratelui Feinstein, atunci, la Sibiu, în simpatia mea faţă de ei, îi vedeam ca pe întregul popor Israel, care va aduce Zorii Fericitei Veşnicii Profeţite. “
“Trimis într-o delegaţie la Iaşi în iulie 1941, am trecut anume şi pe strada Dancu nr. l, unde ştiam adresa fr. Feinstein cu redacţia revistei sale, Prietenul, la care şi eu colaborasem. Speram să-l găsesc pe el acasă.

Însă am ajuns acolo în momentul cel mai tragic. La Iaşi tocmai avusese loc la sfârşitul lui iunie îngrozitorul pogrom. Mii de evrei fuseseră strânşi în vagoanele unui lung tren marfar, înghesuiţi grămadă unii peste alţii, cu praf de var pe jos,fără apă, fără mâncare, cu uşile şi geamurile legate cu sârmă ghimpată şi acoperite, purtaţi zile şi nopţi dintr-o parte în alta a ţării, urlând de sete de foame, de chinuri – până au murit cu toţii în acest îngrozitor iad…

Şi printre ei fusese şi fr. Isaac Feinstein, acel minunat copil al lui Dumnezeucare făcuse atât de mult bine pentru Numele şi poporul Domnului Isus. Soţia lui şi cei şase copii erau zdrobiţi de durere. I-am mângâiat şi ne-am mângâiat numai cu rugăciunea şi cu lacrimile.

Pe văduva fr. Feinstein şi pe orfanii lor însă nu i-am mai întâlnit. Îndată ce au putut, au plecat în Elveţia. Dar tragedia lor, unită cu a tuturor celorlalţi evrei ucişi şi chinuiţi fără nici o milă de fiara apocaliptică dezlănţuităm-a înfiorat şi m-astrăpuns până în fundul sufletului. Nici până astăzi groaza nu mi-a trecut, nici rana nu mi s-a închis, nici rugăciunea nu mi i-a uitat.”
Din cartea:” Hristos, Marturia Mea” de Traian Dorz(cap 16). Toata cartea aici:http://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=category§ionid=11&id=26&Itemid=87

-repostare de pe vechiul blog, 2 decembrie 2007


Să nu umblăm după o slavă deșartă

23 septembrie 2010

Care sunt gloriile desarte?
Sunt gloriile lucrarilor efemere, care nu raman, gloriile lucrarilor care provin de jos, din actiunile firii pamantesti, gloriile care nu vin DIN EL.
Vorbind despre lucrari, stim ca munca in sine este un blestem, aparut ca urmare a pacatului. Orice activitate care presupune pregatire, transpiratie, antrenament, indemanare, este o munca a carnii, a firii pamantesti. Fiecare munca este normata, evaluata, iar rezultatele ei sunt intr-o masura sau alta slavite, laudate, apreciate. Munca este strans legata de pacat, daca n-ar fi pacat, n-ar fi nevoie de munca. Tendinta naturala a inimii omenesti in fata unei probleme este “sa faca” ceva. Ucenicii au intrebat:”Ce sa FACEM ca sa implinim lucrarile lui Dumnezeu?” Raspunsul este ciudat: “sa credeti in Acela..”. Problema pacatului nu se rezolva prin munca, ci prin Har. Domnul Isus nu are pretentia ca noi sa desfasuram o munca pentru El, un serviciu, o oboseala. El insusi este prezent in noi prin Duhul Sau, si El insusi “lucreaza” in noi. Felul practic in care este administrata aceasta prezenta in duhurile noastre, o numim in mod uzual Har, in acceptinuea versetului:”am lucrat mai mult decat toti, dar nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care este cu mine.” Pe masura maturizarii noastre in Hristos ajungem sa distingem caracterul lucrarilor care ne inconjoara sau ni se impun.
Marturisesc ca ceea ce scriu in acest paragraf, este aproape un citat din Watchman Nee, din brosura:”Cui slujesti, lui Dumnezeu sau casei Lui?” Lucrarea lui Dumnezeu nu are nevoie de sudoarea omeneasca. Preotii care faceau slujba in Vechiul Legamant se imbracau cu “efod de in”, sa nu fie ceva care sa producasudoare. Sudoarea omeneasca nu place Domnului.
In lucrarea lui Dumnezeu astazi, este un amestec teribil, de har de sus cu lucrari de jos. Iar acest lucru nu ar fi asa de grav, daca pana la urma acest amestec nu ar ajunge sa stirbeasca Gloria Domnului. Multe lucrari care vin din transpiratia, efortul si abilitatile unuia sau unora sunt catalogate ca Har. Gloria acestor lucrari este asadar considerata Glorie divina, ceea ce este fals. Gloria care vine din lucrari planuite, aranjate si incropite de oameni este o glorie desarta, o slavire a lucrarilor carnii, a abilitatilor umane, a transpiratiei si indemanarii firii pamantesti. As aminti doar indelungate repetitii de coruri, unde talentul omenesc poarta gloria, nu este nimic divin sau supranatural, in afara poate a chinuitelor cuvinte al caror mesaj este adesea umbrit de slava desarta a melodiei indelung cizelate. Iarasi fanfarele care transmit un mesaj lipsit de cuvant, un fel de “arama sunatoare”, talentele oratorice si apoi complicatele slujbe care iau nastere acolo unde este prezent un templu, de la usieri pana la casieri si administratori, este un intreg univers de munci si trude care necesita implicare si produc o glorie desarta, negata teoretic, dar vanata de multi. Chiar folosita ca “moneda” de schimb….Tac.
Vorbind despre slava unor lucrari, trebuie sa intelegem stralucirea atragatoare a evenimentelor din jurul lor, aureola de glorie cu care sunt aclamate de cei impresionati de ele, statornicirea unor aprecieri clar pozitive in mintile tuturor celor ce le vad, opinii generale formate si atitudini generate de aceste opinii. Gloria lucrarilor are asa mare putere de seductie, tocmai datorita perceptiei foarte reale a trudei care le-a generat, truda imposibil de negat si neumbrita decat poate de o lucrare ulterioara, produsa cu mai multa truda si prin aceasta mai slavita. Toata aceasta slava, a lucrarilor, este desarta si suntem indemnati de Duhul sa nu umblam dupa ea, sa n-o urmarim.

Ce este Gloria Harului?

“Sa nu umblam dupa o gloria desarta” inseamna sa urmarim singura gloria la care am fost chemati, sa mostenim Gloria Domnului Isus Hristos. Iar Gloria Domnului Isus Hristos este gloria Harului Sau, mai precis Lauda Gloriei Harului Sau. Iar acest Har este manifestat si exprimat in noi prin rodirea Duhului in Omul Launtric, a roadelor necuantificabile in masuri terestre: dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, infranarea, etc. Gloria acestor roade ale Duhului este Gloria vrednica de urmarit.
Ce glorie vizibila a manifestat cel despre care Tatal insusi marturiseste:”L-am proslavit…”? Mersul pe jos, compania plevei societatii, masa servita in casele vamesilor marginalizati(un fel de corupti ai zilelor noastre) si a prostituatelor, lipsa elementelor comune ale gloriei, atunci si acum, o educatie aleasa, haine ingrijite, locuinta confortabila, genealogie curata, functie inalta, avere si venit stabil. Nu in aceste lucrari consta Gloria Reala, Adevarata a Omului Nou, ci in “frumusetea nepieritoare a unui duh bland si linistit”, in “comoaranespus de mareata, de la Dumnezeu si nu de la noi”, in omul ascuns al inimii care are atribute capatate de la Domnul Isus.
Nimic din elementele religioase tangibile nu poarta Gloria harului. “Voi nu v-ati apropiat de un munte CE SE POATE ATINGE“. In afara de doua simboluri care nu au in sine nimic generator de putere, Domnul nu ne-a lasat nici o “lucrare” specifica “de facut”, ci doar ne-a dat harul credintei, raspandit peste noi prin intelepciune si pricepere duhovniceasca. Ne-a dat har, nimic altceva, iar acest Har este talantulnostru, care se cere inmultit dupa reteta:”harul fiind inmultit prin mai multi”. Nu putem intelege pe deplin Harul fara acest mijloc al partasiei prin care harul este inmultit. Harul a fost dat spre folosul multora. Nici partasia nu o putem intelege fara Har, caci ceea ce noi impartasim nu este continutul omului nostru vechi, ci Harul capatat de la Domnul. Mai precis, in partasie, fiecare dam ce am primit, harul specific dat noua in Trup si primim de la celelalte madulare (ceilalti frati) ceea ce avem noi nevoie, Harul specific dat lor, pentru ca “suntem madulare UNII ALTORA”. Nu putem trai spiritual unii fara altii.
Vedeti fratilor cat este de importanta invatatura Harului, este temelia intelegerii scopului nostru in Hristos. Fara aceasta intelegere nu ne putem forma o VIZIUNE, o vedere clara. Scopul nostru nu este mantuirea, ca in umanista si reductionista invatatura arminiana, catolica sau ortodoxa, ci Gloria lui Dumnezeu aratata prin Roadele Duhului Sau in noi: Harul Sau. Gloria acestui Har este atat de stralucitoare si convingatoare, incat cei coplesiti de Har nu vor fi abatuti de vanturi doctrinare.
Asa s-au nascut uriasii. Am citit cam tot ce s-a putut despre cei care au fost inchisi pentru credinta in vremea comunista, biografii, marturii, cantari, poezii. Am cunoscut pe o buna parte din ei. Firul rosu care-i leaga pe cei care nu au cedat, este invatatura si practica Harului, in mantuire si in partasie. Acest Har al lui Dumnezeu, cu universul lui de puteri si slavi m-a coplesit si pe mine, mi-a schimbat “softul” mintii si mi-a mutat izvorul faptelor. Gloria Lui merita urmarita. Celelalte glorii sunt desarte.

Cateva cuvinte despre partasie.

Cresterea Harului in noi, se petrece in felul in care este conceput si creste un copil in burta mamei sau asa cum este pusa o samanta in pamant si creste un pom. Roada numita credinta creste din “cuvantul credintei”, rabdarea din “cuvantul rabdarii”, intelepciunea din “cuvantul despre intelepciune”, neprihanirea din “cuvantul despre neprihanire”(hrana tare!),etc. A creste in Har inseamna sa “seaman” , sa “sadesc”, sa “sap” si sa “ud” cuvinte primite ca har de la Domnul, in mediul neformal si prelucrat ca un pamant bun al partasiei, in vederea cresterii in cei ce aud a roadelor cuvintelor semanate si a primi in acelasi timp cuvinte din harurile ce-mi sunt mie de lipsa de la cei ce au ceva de la Domnul pentru cresterea mea. E o ingemanare, o complementaritate, e voia lui Dumnezeu ca trupul sa creasca prin ceea ce da FIECARE in parte(Ef 4:16), nu doar anumiti daruiti “pana la o vreme”, ci toti sa depindem de Capul. Vremea ajungerii la aceasta stare a trecut de mult(Ev 5). E pagubos ca partasia noastra sa nu urmareasca Gloria Domnului, ci sa fie axata pe manifestarea talentelor desarte ale carnii. Felul liturgic repetativ al “programului religios”, care da mult credit slavii desarte, numai roade divine nu produce. Desigur “expunerea la cuvant” da oarecare avantaje ascultatorilor, dar nedefinirea clara a Invataturii Harului, mai grav, proclamarea ca adevar a ereziei “vointei libere” produce o inghetare spirituala rapida, o intepenire, impietrire intr-un sistem devorator de porunci si cerinte, insotite evident de neimpliniri. Legea lucreaza manie. Deasemenea partasia se poate petrece doar acolo unde fiecare madular matur al trupului poate sa-si aduca Harul pentru zidirea celorlalti, intelegand ca un numar mare de frati intr-o adunare face sa fie imposibila manifestarea Harului de catre toti. Despre clerici am scris in alta parte, serviciile lor au mai mult caracter social si mai putin duhovnicesc, unii au nevoie de ei. Tu fratele meu, daca ai citit pana aici, nu.
Va indemn sa va axati gandirea spre Har, spre cercetarea originii faptelor noastre, mai ales in timpul inchinarii, pentru a vedea cate le facem spre Gloria Harului si cate spre netrebnica slava desarta! Sa nu ne pierdem vremea cu slava desarta, caci nu exista cununa pentru slava desarta, exista cununa doar pentru Gloria Harului. Una care nu se poate vesteji. Iar calea spe muntele Harului, trece prin Valea smereniei.

-repostare de pe vechiul blog, 28 noiembrie 2007


Toiagul de cârmuire al răutății

22 septembrie 2010

Aseara, la o adunare, am fost cercetat de cuvantul citit de un frate din Ps 125, vs.3: “Caci toiagul de carmuire al rautatii nu va ramanea pe mostenirea celor neprihaniti.”
Am avut un scurt cuvant. Vi-l redau mai jos foarte aproximativ:In Efeseni 6 ni se spune: “caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.”
Locurile ceresti sunt teritoriul spiritual pe care ne ducem lupta, pe care-l aparam. Suntem limitati la acest domeniu, nu putem iesi din el, nu avem voie sa intram pe teritoriul carnii si sangelui, in domeniul spiritual al gandurilor carnii, al filosofiei, religiei si politicii lumii. Sunt domenii spiritualediferite, unele de sus, altele de jos. Noi avem de aparat “locurile ceresti” in Hristos unde “am fost stramutati”, un domeniu spiritual al Duhului care nu are in el nimic tangibil, nimic vizibil cu ochii carnii, nimic pamantesc. Estelumea launtrica a oamenilor noi in Hristos, acea partasie a sfintilor prin cuvintele care sunt semanate in inimi, care rodesc inauntru o “gradina” spirituala de roade parguite in Lumina Harului.
In aceste locuri ceresti exista, datorita utilizarii acelorasi unelte ale mintii si in cele pamantesti si in cele ale duhului, exista zic o penetrare cu duhuriale rautatii, care fac un formidabil rau lucrarii Duhului. Lupta noastra este limitata la nimicirea lor, este restransa la un obiectiv foarte concret, strict limitat, lupta cu duhurile rautatii.
Duhurile rautatii nu sunt duhuri singulare, razlete, impotriva carora am putea lupta cu arme simple sau cu decizii si hotarari ale mintii noastre. Duhurile rautatii sunt organizate in structuri ierarhice, conduse de capetenii, au adevarate domnii spirituale, sunt ierarhii ale raului, extinse prin convingerile mincinoase cu care stapanesc mintile oamenilor, prin filosofii, traditii si rationamente amagitoare. Duhurile rautatii sunt TOIEGE DE CARMUIRE, structuri ale autoritatii celui rau, care incearca sa-si extinda autoritatea si asupra celor neprihaniti.
In Locurile Ceresti in Hristos Isus nu exista autoritati ierarhice. Domnul Isus nu are autoritati delegate, care sa-I substituie lipsa, din simplul motiv ca NU LIPSESTE. Nu are preotii transmisibile pentru ca NU MOARE. El este prezent continuu in duhurile celor ai Lui in mod direct, fara mijlocitori si fara intrerupere. Accesul nostru la El este neangradit. Slujba noastra a unora catre altii o facem prin invrednicirea(calificarea) Harului capatat, nu pe baza meritelor, ci cu masura credintei. Aceasta slujba nu este ierarhica, ci la acelasi nivel, de frate catre frate. Singura ierarhie in trup este Capul, Hristos, restul suntem frati.
Autoritatile mincinoase nu-si pot asigura o oarecare autoritate decat prin mijlocirea ierarhizarilor umane si o oarecare perpetuare decat printr-o transmisibilitate a slujbelor.
Eforturile de a construi aceste ierarhii transmisibile este pe de o parte semnul originii lor DE JOS, iar pe de alta parte insasi cauza pentru care se definesc ca antihristice si vor expulza in mod natural pe CEI AI DOMNULUI si treptat cei ai Domnului le vor nega si renega Autoritatea.
Ierarhiile au prin structura lor LOCURI INALTE, intai statatori, capete si subalterni. Domnul Isus este singurul insa, care are dreptul de la Tatal, de a ocupa Un Loc Inalt, Cel mai Inalt.Toate autoritatile paralele, nesadite de Tatal, vor fi smulse. La vremea lor. Pana atunci ele tin in robie pe cei ce le iubesc si nu vad mai mult. N-au ajuns la Capul din care tot Trupul…creste cu cresterea lui Dumnezeu. Aceste autoritati se bazeaza pe lege, pe truda, pe “cel ce va face aceste lucruri va trai prin ele”, nu pe Har. Aceste autoritati (uniuni, conferinte, aliante) sunt Toiege ale Rautatii, care “au in adevar o aparenta de intelepciune, printr-o smerenie falsa, o inchinare voita(Vointa libera) si o asprime fata de trup dar nu sunt de nici un pret impotriva gadilirii carnii….”. Nu este treaba noastra sa luptam impotriva lor ca structuri vizibile, ale administratiei carnale, pamantesti. Aceste structuri trebuie sa ramana. La Venirea Credintei noi am iesit de sub acesti indrumatori, am absolvit gradinita.
Insa lupta noastra trebuie sa fie impotriva duhurilor din spatele acestor structuri, care ar putea genera si in noi “intoarcerea in Egipt”. Libertatea Gloriei Copiilor lui Dumnezeu are in sine tocmai eliberarea de lucrurile care nu duc la Glorie, lucrurile legii, pentru a sluji Harului, de Glorie. Forta de dominare a duhurilor rautatii este coplesitoare, avem nevoie de puterea Duhului Sfant sa iesim de sub autoritatea lor, sa le definim, sa luptam cu ele si sa le nimicim.
Unitatea noastra unii cu altii este in moartea impreuna cu Domnul. Aceasta moarte trebuie sa aiba loc “dincolo de poarta”, la locul rastignirii, locul arderii dobitoacelor aduse ca jertfa, “locul batjocoririi lui“. Trebuie sa vedem in chip duhovnicesc aceste realitati. Dumnezeu este intotdeauna cu cel batjocorit, cu cel zdrobit, dar niciodata “in tabara”, ci intotdeaunain afara ei. Acolo e locul unitatii noastre, In El, prin moarte.
E un privilegiu acordat slujitorilor Lui, harul sa sufere impreuna cu Hristos. E o mare pierdere insa ca subjugati de jugul unor “toiege ale rautatii”, multi stau intr-o stare de semiparalizie spirituala, ametiti de numele care le merge ca traiesc, dominati de autoritati tip “camasi de forta” ale unei standardizariniciodata impuse de Cuvantul lui Dumnezeu. Cand si cine va vedea ca aceste autoritati sunt de la cel Rau? Cine? Cei neprihaniti, cei alesi, cei cu “duh inalt”. Cu cat mai repede vom vedea rodul otravitor al “pomilor saditi de altul”, ii vom eticheta, ii vom ocoli si vom avertiza si pe altii.
Pe masura ce suntem luminati de Domnul si sub calauzirea Lui, sa iesim din orice uniune, grup, conventie sau alta organizare care are in ea ierarhii ale rautatii, perpetuari de slujbe “pentru ca moartea ii impiedica sa ramana pururea”. Daca nu iesim de sub autoritatea lor, nu le renegam, daca ne supunem lor, aceste structuri ne vor pipernici sufletul, ne vor pigmeiza duhurile si vom ramane tot mai “mici” in Hristos. Din simplul motiv ca stand sub aceste capetenii ale rautatii, nu stam sub calauzirea lui Hristos, nu “crestem pana le Cel ce este Capul” ci doar pana la standardul(stacheta) coborat al acestor incropiri. Accesul la El nu este prin acesti “inaltati” ci, dimpotriva, acesti “inaltati” cu stralucirea lor ne abat privirile de la Domnul si ne domina ei cu rautatea lor.
Ce s-a intamplat in cei 42 de ani de comunism, se va perpetua pana va veni Domnul. Ce victoriosi au fost cei ce au iesit de sub autoritatile false atunci. Au crezut in Domnul si au crescut in El, au ajuns la Gherla si au crescut, au iesit de la Gherla si au crescut. Ei au devenit uriasi. Ceilalti au ajuns pigmei si au pigmeizat si pe altii.
Dar este o nadejde:”….toiagul de carmuire al rautatii nu va ramanea pe mostenirea celor neprihaniti….”
Pentru tine fratele meu, ca sa nu “intinzi mainile spre nelegiuire” Ps 125:3

-repostare de pe vechiul blog din 25 noiembrie 2007


Smeririle dinaintea slăvilor

21 septembrie 2010
€œSmerenia merge înaintea slavei.”
Pentru orice creștere a noastră în omul cel nou este nevoie de o smerire în cele ale lumii, ale cărnii. Orice slujbă care o facem învredniciți de viața Duhului, supune firea la nemulțumirile libartatii ei frustrate și ne conduce la smerenie, la îngrădirea posibilităților, la ținerea captivă a trupului.
Știm că suntem transformați „din slavă în slavă prin Duhul Domnului”. Vorbind de mai mult slăvi, putem vorbi de mai multe smeriri ce preced slăvile. Fiind duși din slavă în slavă, drumul rânduit va fi din smerire în smerire.
Slava slujbei Duhului, de strălucire a Lui în omul lăuntric, va fi în mod necesar însoțită de o lipsă de strălucire a omului carnal, exterior.            Bucuria atât de mare a strălucirii Lui, ne va face nici să nu dorim bucuriile mărunte ale satisfacțiilor pământești. Umplerea lăuntrică cu slavă, slăbiciunea care o aduce, devin plăceri, încât ajungem să spunem ca Ap. Pavel:”simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în persecuții, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”
Așa cum un bijutier pune inelul pe catifea neagră, Dumnezeu toarnă Harul în împrejurări potrivnice, să-I sporească strălucirea.
Mândria omului e urmată de cădere, nu de Slava Domnului. Noi am fost creați în Hristos „€œpentru Lauda Slavei Harului Sau”, nu pentru lauda slavei noastre. Nimic nu l-ar putea irita mai mult pe Domnul, decât furtul de Slavă. Îngâmfarea oamenilor le umflă imaginațiile și-i duce la cădere.
Învățătura care știrbește Slava Domnului înaltă slava omului și-l provoacă pe om la alunecare, la cădere. Această învățătura este erezia Voinței Libere, înșelăciunea Satanei că omul ar avea din na;tere o minte bună, o rațiune neutră și un discernământ nealterat.
Numită în mod general „arminianism” această erezie este buruiana cultivată cu grijă de cărturarii înșelați care-o cred plantă bună, o seamănă, o cresc și-o recomandă, se hrănesc cu ea. Arminianismul îi ține pe oameni departe de pocăință, erezia voinței libere dă omului iluzia că poate manevra pe Dumnezeu, că stă în puterea lui,  sărmanul, să se decidă când vrea „€sa-i deschidă Domnului”(ce răstălmăcire a unui frumos text despre Venirea Domnului!), teologia deciziei îl face pe om mândru și încrezut în mintea lui. O astfel de minte, plină cu această minciună, NU se pocăiește niciodată.
Petru acești oameni nu există „astazi”, ci „€œcand vreau eu”, că „eu” decid. Imperativul pocăinței pentru ei, nu este energizat de condiționarea ROSTIRII Predestinate și Irepetabile, ci este amânat și ineficientizat de iluzia unor hotărâri luate cu o minte plină de îngâmfarea unui iluzoriu discernământ.
Stiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui, nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă!” Ieremia 10:23
Atârnam de mila și revărsarea Îndurării  Domnului pentru orice tânjire spre Slavă. Să nu punem legi celor pe care vrem să-i ridicăm, căci „€œlegea lucrează manie”. Mai bine să ne rugăm în smerenie pentru harul smereniei, să ne dăm jos de pe dobitocul nostru, să turnăm untdelemn și vin și „sa așteptăm Îndurarea Lui Dumnezeu pentru viață vesnica”.
Credința crește din „€œCuvantul Credintei”, răbdarea din „€œcuvantul rabdarii” și smerenia din ”… gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit ...” Filipeni 2:5-8
Când vrem să urcăm pe Muntele Gloriei Harului, când urmărim rezolvarea unor probleme, să ne uităm la Valea Umilinței din fața lui și să coborâm  bucuroși spre Harul Ridicării.
Dacă însă nu credem și nu mărturisim prigonita Învățătură a Harului Gratuit, s-ar putea ca orice intenție și bunăvoință a cuiva, să fie făcută ineficace tocmai de gândurile propriei inimi.

-de pe vechiul blog, 20 noiembrie 2007


Secretul fariseului perfect: popularitatea

20 septembrie 2010

Luca 20:46 “Paziti-va de carturari, carora le place sa se plimbe in haine lungi, si sa le faca lumea plecaciuni prin piete: ei umbla dupa scaunele dintai in sinagogi si dupa locurile dintai la ospete.
Am fost o vreme in top 100 la wordpress, pe la coada, apoi spre mijloc. Ma incerca un sentiment …..asa ….ca si cand am fost comandant de detasament la pionieri. Stiam in duhul meu ca e pacat sa vreau sa fiu printre primii, sus, dar maine …..iar intram pe top, sa verific. Acum nu mai sunt in top. Slava Domnului.
La tovarasia celor ce s-au pus la start si la mijloacele ce se folosesc, chiar ideea de a fi in cursa este o intinare. M-am tot gandit cum sa scriu aceasta postare sa nu deranjeze pe cineva. Apoi m-am rugat. In timp ce ma rugam mi-a venit in minte versetul de mai sus, care face postarea si mai acida.
Nu-mi face prieteni.
Mi-i indeparteaza si pe cei care-i am.
Ma scoate si din top 500.
Parafrazand versetul de mai sus, ar suna asa: “paziti-va de teologi carora le plac locurile dintai in topuri(scaunele dintai in sinagogi) si comentariile pe bloguri(salutarile in piete).
Cand primeaza ispita de a fi primul, in contra adevarului chiar, faci tot felul de lucruri, iubind ispita si ucigand adevarul. Domnul Isus n-a facut asa, numai popular nu a fost. Multimile il urmau pentru paine, pentru vindecari, iar cand nu le-a mai dat, L-au rastignit.
Duhul Domnului ne face deseori sa spunem tot felul de lucruri incomode si greu de primit. Daca am ceda dorintei de a fi populari urechilor care ne asculta, aproape ca n-am mai putea spune nimic mustrator sau critic. Iar “indemnul si mustrarea sunt Calea Vietii”.
AR fi dezastru daca ne-ar plati ascultatorii(cum se-ntampla), asa ajung sa-i plateasca  doar pe cei care le plac(ascultatorilor).
In lumea  materiei, a trudei, a banului, banul inseamna munca, dar banul se poate primi si din credit, creditul inseamna si prestigiu care inspira incredere, primesti credit mai mare si faci bani,  si iar de la capat. In lumea de jos prestigiul te scuteste de multa munca, atunci cand ai prestigiu, devii intangibil, credibilitatea ta creste si in ochii oamenilor ajungi demn de mai multa incredere. Mijloacele prin care oamenii din lume isi cresc prestigiul tine de cele mai adanci taine ale “sireteniei lor in uneltirea ratacirii” si nu sunt “Armele Luminii”. Nu le putem folosi in lupta spirituala. Noi luptam pentru Gloria Altuia.
Popularitatea si mijloacele de a o obtine si a o pastra au fost desigur arte bine stapanite de farisei si carturari, dar Domul Isus, nu numai intr-un loc,  ne spune sa ne ferim de ei si demasca mijloacele lor. Sa nu le reinventam.
Domnul da Har celor smeriti. Nu avem nevoie de popularitate,  ci de Duhul Domnului, de Adevar si de dragostea de Adevar. Curajul de a spune Adevarul NU ne va face populari, nu ne va aduce o glorie de moment dar in mod SIGUR ne va aduce una eterna.

-de pe vechiul blog regasit, scris la 19 noiembrie 2007


Avantajele ”iudeilor”

20 septembrie 2010

Care este atunci avantajul iudeului sau care este folosul circumciziei? oricum sunt mari!”Romani 3:1-2a
Mult m-am mirat de acest text! Sa faca Dumnezeu o diferenta? Eu stiam ca “si iudei si greci avem intrare la Tatal prin Duhul”, egali, fara discriminare, “aici nu mai este nici iudeu, nici grec”.  De ce sunt iudeii avantajati?
Am gasit raspunsul la Timotei:”din pruncie cunosti sfintele Scripturi care POT sa-ti dea intelepciunea care DUCE la mantuire.” Cunoasterea Sfintelor Scripturi nu da intelepciune, da o POATE DA, este un potential, nu o obligatie in aceasta cunoastere.  Intelepciunea CONDUCE la mantuire, nu mantuieste obligatoriu, e un pas inaintea mantuirii, dar unul important.
Concluzie: cunoasterea Sfintelor Scripturi face o diferenta intre oameni, nu una care se scrie sus, dar una importanta. Cel ce cunoaste Scripturile este avantajat. Cand Duhul lui Dumnezeu il va cerceta (si la fiecare om vine o zi a cercetarii) va avea ce sa-i aminteasca, pentru ca slujba Duhului este sa ne aduca aminte Cuvintele Domnului. Prin aceasta “iudeii” de astazi, cei ce cunosc Cuvantul, chiar daca nu au Nasterea din Nou, sunt avantajati. Dar ce durere sa ramai numai cu acest avantaj! Ce folos ca esti primul langa poarta, dar nu intri. “Vamesii si curvele merg inaintea voastra in Imparatia Cerurilor.” S-ar putea ca acest avantaj sa nu foloseasca celui ingamfat, care se lauda doar cu el, dar nu intra in Imparatie, sta cu cheia in mana dar nu descuie.
Chiar avantajul cunoasterii poate sa ingamfe, “cunostinta ingamfa”. Sa unim “cu cunostinta infranarea”, pentru a nu deveni “palavragii si demagogii veacului acestuia”, sarmani oameni avantajati datorita cunostintei dar perdanti datorita ingamfarii si neinfranarii.
Totusi sa acordam acest avantaj copiilor nostri. Nu-i putem naste din nou, nu-i putem mantui, dar le putem creea premisele pentru a deveni “pamant bun”, pentru a deveni avantajati prin cunoasterea Sfintelor Scripturi.
Pana la Venirea Credintei noi eram sub Paza Legii”.
As zice: mai bine sub lege decat fara de lege. “Legea ne-a fost indrumatorul nostru spre Hristos ca sa fim mantuiti prin credinta.” Mare avantaj, sa ai indrumator care sa te conduca la credinta.
Cei care traiesc in biserici moarte, traditionaliste poate, sunt si ei avantajati prin “expunerea la cuvant”(era o postare pe-aici cu subiectul asta), cuvantul insusi auzit poate provoca credinta, multi au fost apropiati de Dumnezeu prin Cuvinte auzite de la oameni care aveau o profesie din predicare si nu aveau Duhul lui Hristos. Dar Cuvantul lui Dumnezeu insusi “este viu si lucrator” activ in inimile celor cu “urechi de auzit”.
Astfel intelegem Filipeni 1:18:”Ce ne pasa? Fie DE FORMA,  fie in adevar Hristos este propovaduit si eu ma bucur si ma voi bucura de aceasta.”
Mai departe ramanerea cu acest avantaj nu mai este avantaj. Drumul crestinului nu duce de la pierzare la mantuire, ci de la pacat la Glorie. La aceasta am fost chemati, sa mostenim Gloria Domnului Isus. El ne-a Gloricat duhurile(Romani 8:30:”pe cei ce i-a facut neprihaniti i-a si glorificat”), ne glorifica sufletele si ne va glorifica trupurile. Gloria provine din rodirea Duhului, rodirea din crestere duhovniceasca iar cresterea este prin Har.
Avem nevoie de Har! De mult Har.
E pretios sa-L primim, e vital sa-l dam, e Glorios sa-L avem si sa ne bucuram de El. Sa avem conturile spirituale pline de Har! Sa-l punem in “negotul” partasiei, dand pe gratis ca sa primim pe gratis, pentru a-l inmulti dupa principiul:”ca harul mare, inmultit prin multi sa faca sa inmulteasca multumirile spre Gloria lui Dumnezeu.”2 Cor 4:15
Spre Gloria Lui.

-de pe blogul vechi, 18 noiembrie 2007


Rămân idealist

19 septembrie 2010

Cred că idealist vine de la idee, nu de la ideal în sensul de perfect. A fi idealist cred că înseamnă a fi condus de idei, de gânduri, nu de carne şi poftele ei.

Mai cred că idealist poate fi pus în contra lui realist, realistul fiind cel ce se raportează la realitate şi se adaptează. Realistul se uită la cele văzute, idealistul la cele nevăzute.
Să vedeţi de unde-mi veniră gândurile de mai susa€¦.şi cele de mai jos, de la o postare, dau un citat:
”Revenind la clerici, aş îndrăzni să întreb dacă nu cumva ne îmbătăm cu apa rece când spunem că nu avem aşa ceva, din moment ce noi mărturisim preoţia universală, dar sunt aşa-zisele acte sacramentale pe care doar păstorii, prezbiterii, diaconii &co. le fac în biserică – şi mă refer aici la botezuri, nunţi, Cina Domnului etc., lucruri rezervate clerului în bisericile traditionale? Oare nu este această o recunoastere tacită  clerului? A rolului aşa-zis special, dar ne-statutar, pe care l-ar avea? Ştiu, să fac ce zice popă, nu ce face ela… să zic şi să scriu ce e în Statut, nu ce se practică sau se crede în interiorul cultului….Oooofff…. greu e să fii idealist.”
În fine, pentru că tot am ajuns aici¦ am sesizat cu tristeţe (şi asta mi-a zdruncinat întrucâtva idealismul, fără a mi-l sfărâma de tot însă) că există între ”€œai nostri” o politică bisericească, nişte cercuri de interese în jurul cărora se ”€œinvarte” toată afacerea. Secrete, colaborări, manipulări, ”€œpartide”, poli (O-B) Probabil că aşa a fost dintotdeauna şi că eu doar de curând am văzut-o. Sincer, prefer să mă întorc la idealismul (unii pot să îi spună naivitate) cu care priveam Biserică drept ”Casa lui Dumnezeu”. ” Totul pe :  http://addsalu.wordpress.com/2007/11/07/din-nou-despre-colaborarea-cu-securitatea%e2%80%a6-răspuns-lui-marius-cruceru/#comments

Rămân idealist în a crede că adunarea este a Domnului, că nu se pot face compromisuri de învăţătură şi practică a adunării. Idealismul?. Unii îl consideră boală, pentru mine e sănătate. De câte ori încasez o batjocură sau o clătinare din cap sau o insultă pentru cuvintele Domnului(mai ales cele cu referire la Adunarea Lui), vine febra realismului, ispita privirii la cele ce se văd, dar îmi revin repede. A fi idealist e sănătatea mea, realismul mi-este boală.

A asculta de omul lăuntric, de gândurile lui venite de sus, a fi supus întreg puterii Lui şi ai preţui domnia, ai urma imboldurile, e pace, sănătate şi bucurie. A căuta să transpun în practică idealurile proiectate în minte de cel ce €”ne înnoieşte spre cunoştinţă deplină după chipul Lui” e un scop lipsit complet de realism, dar unde găsim în Scriptură să fie realismul o virtute?  ”Ne uităm la cele ce nu se vad”,”nu s-a uitat la trupul sau”,”avea ochii aţintiţi spre rasplatire” ne dovedesc că privirea la cele ce se văd e boală curată, slăbiciune şi înfrângere. Trăirea pin Duhul, apropierea de scaunul Harului, ațintirea privirilor la Marele Preot(singurul), ațintirea spre răsplătire(căpătare de har) e idealism, e sănătate şi hrană pentru Cel Lăuntric.

Cred în idealul Adunării ca o expresie a Trupului lui Hristos, nu o parte a lumii de carne, ci o parte a Cerului de Duh. Cred că felul ideal cum este prezentată această adunare în NT, ca o părtăşie a sfinţilor neierahizata, ci plină de exprimarea harului, există astăzi şi este posibil de împlinit  de cei ce au ochii ţintă la Hristos şi au fost făcuţi una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Cred că fără acest fel practic de manifestare şi de exprimare a adunării, ne lipsim de harul zidirii, ne pipernicim. Cred în puterea Cuvântului scris şi vorbit. Acesta rodeşte, eu mă duc să mă culc, cuvântul dă rod, sunt treaz, cuvântul dă rod. Nu ştiu cum, dar nu mă interesează, datoria mea e să-l scriu, să-l spun, sunt idealist, mi-a spus Cineva o idee: ”Cuvântul rodeşte singur”.

Fiţi sănătoşi!

-repostare de pe vechiul blog 16 noiembrie 2007


Din „blogul” lui Traian Dorz: „Timpul e Har” 1943

19 septembrie 2010

Prin 1943 T. Dorz era conducătorul neoficial al Oastei Domnului. Război, cenzură, refugiu. Se tipăreau greu cărțile. A mutat redacția revistelor sale de la Cluj la Mizies(Beius) și a tipărit la Arad.

Un fel de blog.
Acum câteva sâmbete am găsit la piață de vechituri un exemplar, „€œCalendar pe anul 1944”. Un leu. Numit calendar, dar plin cu poezii, meditații, citate, iar poezii. Erau și „nickuri”, Dorz semna ca ”Cristian Dor”. Două pagini la început cu osanale lui Mihai I, regina Mamă și Conducatoul Statului: I. Antonescu. Multe poezii de Marini, Dorz, etc. Aprobarea cenzurii Timișoara nr…./943. Și multe meditații creștine.
Una despre timp:
„Pe clădirea bursei din Londra este scris:”Timpul e bani”. Nu-i adevărat, scria Dorz, „Timpul e Har”.
M-a urmărit concluzia lui Traian Dorz câteva zile și i-am mai adăugat eu una: banii sunt valuta Împărăției Cărnii, harul e valuta Împărăției Duhului.
Tot în „€œblogul lui T. Dorz” scria ceva de genul: ”timpul e viața mea, dacă-i dau cuiva 10 minute, îi dau o bucată din viața mea”.
Mi-au mai căzut ochii pe postarea lui Florin, „O jertfă vie”: http://romoflorin.wordpress.com/2007/11/11/jertfă-vie-rom-12/
Timpul acordat unui frate, unei slujbe, unui „€œcazut” poate fi considerat „€œjertfa vie”. „€œMă voi cheltui bucuros” spune Pavel, va jertfi bani, timp, viață: jertfă vie.
O jertfă moartă ar fi cea oferită de Simion: poftim bani, ”€œdați-mi și mie puterea aceasta”. O jertfă care nu implică timp, din portofel, nu din inimă.
Harul are timpul lui. Timpul însuși e har, e un privilegiu să ai timp, să nu fi constrâns de împrejurări, să nu acorzi prea mult timp cărnii. ”€œEu aș vrea ca voi să fiți fără griji”.
Cred că Domnul acordă aleșilor Lui acest privilegiu, de a avea timp, și nu numai atât, ci și de a deosebi timpurile și a se desprinde de nimicuri, pentru a hrăni și îngriji omul lăuntric, cel de mare preț.

-repostare de pe vechiul blog, 16 noiembrie 2007


Mai multe feluri de împuterniciți

18 septembrie 2010

Gândurile, mâinile, drumurile şi timpurile noastre sunt conduse de autorităţi nevăzute, aflate în lumea spirituală, în spatele şi înaintea intenţiilor noastre, nerostite şi nemărturisite. Autorităţi pot fi, de ex.: frica, dragostea, pacea, foamea, boala, nebunia, dreptatea, păcatul, harul, un om, un obicei, Duhul lui Hristos, dragostea de sine, etc.

Lupta între carne şi Duh, între Păcat şi har se dă la nivel spiritual.

„Siretenia în uneltirea ratacirii” este o tactică complexă a celui rău, administrată prin miile de slujitori ai lui. De partea Mielului înjunghiat stau doar două mijloace simple:   „ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin Cuvântul Mărturisirii lor.” ,   „Toata puterea mi-a fost dată în Cer şi pe pamant” spune Domnul şi „suntem trimişi ca împuterniciţi ai lui Dumnezeu” spun apostolii.

De unde venea împuternicirea lor, spune Pavel: „dupa Harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat eu spun fiecăruia dintre voi”. Deci, autoritatea în Adunare şi în slujbă derivă din Harul primit. Nu numai la apostoli, şi la noi e valabil: ”fiecare să slujească altora după harul pe care l-a primit.” Harul nu l-am primit prin ritualuri, ci prin credinţă, „cu măsura credintei”. Deci împuternicirea noastră, a apostolilor, a Domnului, este dată de sus, direct, fără ritualuri şi fără succesiuni transmisibile. Domnul Isus „nu are o preoţie care să poată fi transmisă de la unul la altul, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi.”

Din trăirea Lui ne tragem şi noi viaţa, din mijlocirea Lui iertarea, mila, Harul.

Această mijlocire El o are datorită împuternicirii căpătate de la Dumnezeu, transmisă prin Duhul Său, prin Har, prin Credinţă fiecărui Mădular, de la El, Capul. E necesar să înţelegem bine-bine acest aspect, fără de care poarta duşmanilor rămâne deschisă, oricât de bine ar fi apărată altă parte a cetăţii.

Învăţătura harului gratuit, evanghelia Harului, trebuie să stea la temelia gândirii noastre.

Materialul nostru de construcţie duhovnicească este Harul lui Dumnezeu.

Primirea acestui har însoţită de recunoaşterea lui de către ceilalţi fraţi şi confirmarea în slujire este împuternicirea fiecăruia dintre noi. Harul nu se referă doar la acel tip de slujire publică a cuvântului, obişnuită nouă, ci la fiecare mădular al Trupului şi la „orice fel de har”, pentru că Hristos nu are în Trupul său mădulare paralizate sau moarte. Pe cele moarte le taie. Rodirea este înmulţirea harului prin practicarea Lui, prin punerea Lui în negoţ. Harul este înmulţit prin turnarea lui în vase goale, în ceilalţi fraţi care nu au primit harul specific ţie, cum tu nu ai primit harul căpătat de ei, nu-l poţi primi direct de la Dumnezeu, decât prin ei. E felul de a lucra a lui Dumnezeu pentru a ne face una, să slujim unii altora, să dăm fiecare ce am primit de la Domnul şi să primim de la fiecare, ce avem nevoie din ce a primit el de la Domnul, din Harul lui specific. E scris de zeci de ori în NT: „unii pe altii”.

Cine conduce aceste lucruri, cine le programează?

Sunt puteri nemaipomenite, haruri veșnice, zidiri glorioase, construcții duhovnicești, sgârâie-nori spirituali, case spirituale! Case? adevărate blocuri…sau bloguri, plase de relații duhovnicești atât de mult ușurate în întinderea lor de ȚCel pentru care sunt toate” și prin acest ”țunami” al Cuvântului, care este netul.

Cine conduce?  Capul conduce.

Capul trupului, Împuternicitul Șef prin împuterniciții robi, Cel Nevăzut prin cei văzuți, împuterniciți și ei cu haruri, debordând de cuvinte, îmbrăcați cu binefaceri, împodobiți cu credință, înarmați cu dreptate, încinși cu adevăr, încălțați cu pasiunea evangheliei. Dar toate aceste lucruri le face unul și Același duh care dă fiecăruia în parte cum voiește.

Mie, acest Împuternicit îmi amintește de un alt fel de împuterniciți, ai împărăției de jos, ai duhurilor răutății, care, cocoțați fără drept în locurile cerești, în mod nevăzut au lucrat prin cei văzuți. Nu Har, ci fărădelege, nu libertate, ci robie. Au stins Duhul, fierbințeala Lui, dogoarea harului cu grindina impunerilor diabolice. N-au predicat niciodată, nu i-a văzut nimeni decât rar, dar cuvântul lor era puternic, era ascultat, erau înfricoșători. Împuterniciții de jos s-au impus.

”Lupul le răpește și le împrăștie”.

Vinovat nu este doar lupul, ci și ”cel platit”, cel care a crezut că poate vinde evlavia, că ”darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta pe bani”, cel care nu poate vorbi pe bani despre un har gratuit, n-are cum, e o contradicție.

E o diferență între împuternicit și plătit.

Harul l-am primit pe gratis și-l dăm pe gratis.

Aș vrea să vedem prezența Domnului în Adunarea Lui cel puțin așa cum era de prezent în mod invizibil securistul-împuternicit pe vremea comuniștilor. Nu era acolo fizic, dar toți se temeau de el, nu-l vedea nimeni, dar nu i se ieșea din ordine.

Domnul este Cel Mai Împuternicit să-și conducă Adunarea, pentru ca a câștigat-o prin Sângele Lui. Noi suntem împuterniciți doar în măsura în care am căpătat har în vederea slujirii, zidirii altora pentru zidirea Trupului. Alte feluri de împuterniciri nu se trag din El. ”Ce este de făcut atunci fraților, când vă adunați laolaltă, fiecrae dintre voi are ….toate să se facă ”spre zidire.” I Cor 14:26

Concluzie: pentru cei chemați prin Har să fie parte a Gloriosului Trup al lui Hristos, este vitală rămânerea în Viță, slujirea sub autoritate, frica de Împuternicit, urmărea călăuzirilor lui, ascultarea zilnică de Împuternicit și rapoarte zilnice. Fiecare să slujească altora după Harul care l-a primit. Acest har împuternicește.

Fără Har, Trupul moare. Iluzia că ”tot Trupul este un singur madular” este sinucigașă.”dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul?”. Personal sunt calvinist în învățătură, dar cu privire la adunare, nu sunt calvinist. Modelul istoric calvin, al bisericii mono-păstor, cu oameni cu pretenția că au în ei toate darurile și pot vorbi despre orice, nu este biblic. Este o relicvă istorică moartă și bună de înlocuit.
”M-am făcut oare dușmanul cuiva pentru că am spus adevărul?”

-repostare de pe vechiul blog, 15 noiembrie 2007


Plaiurile cerești – țara noastră spirituală

18 septembrie 2010

postare, un raspuns si un neansemnat comentariu.

Postarea e scrisa de Addsalu, raspunsul de Daniel Mitrofan si imi iertati cutezanta de a comenta putin, e doar preotia tuturor blogherilor, nu?
Dar sa incep de la coada, cu comentariul meu:
In principal subliniez afirmatia lui Daniel:”Nici nu stii cate suflete schimonosite au generat dascalii colaborationisti. ” E facuta de Daniel Mitrofan, autorul “pigmeilor”. Mai scrie el:”Mie, personal, mi-a venit sa plang pe copertile dosarelor eroilor mei baptisti, caci n-a mai ramas nici unul in picioare, decat cu o singura exceptie. “

N-am crezut ca vreodata aceste stari vor fi scrise pe hartie, ca le vor fi impartasit si altii. Eu le-am trait atunci, in ‘89 cand am aflat ca trebuie sa ma feresc de pastor ca colaboreaza. Baptismul meu a murit atunci, a ramas viu doar Hristos, (pentru scotocitorii internetului, nu e straina postarea mea:”De ce nu mai sunt baptist?”) De fapt n-a murit numai baptismul, a murit clericalismul, increderea in om, in cler, in cult sau in orice alta carja care nu este din Hristos, ci  carne. Miza nu e Cultul Baptist si supravietuirea sau moartea lui, nici alt cult existent, pe moarte sau neaparut inca. Miza sunt “Locurile Ceresti” in Hristos, locuri in care am fost stramutati prin credinta si locuri care se cer aparate de “duhurile rautatii” cu care avem noi de luptat.
Am scris ca ma las de politica,  de politica cultica si asa fac.
Ceea ce scriu acum nu e politica cultica. Nu cu cultele avem noi de-a face. Pana nu incetam sa ne privim ca Culte, sa nu ne asteptam la Binecuvantare din Partea Datatorului de Har.
Cultele sunt dezbinari, nu Uniuni. Nu le-am facut niciunul din noi, le-am mostenit. Cultul e agurida mancata de parintii nostri. Iar ingustimea campului vederii noastre, care ne face sa nu recunoastem “Trupul”, ci sa dorim sa-l identificam cu mostenirea noastra ingusta si legalista, e strepezirea dintilor. Cultul e felul desert de vietuire mostenit. Daca vom vrea sa aparam Cultul, afirmand ca acesta e garantul Unitatii Doctrinare si al apararii de erezii, v-as atentiona la numai doua aspecte care neaga aceasta supozitie: 1)cultul(sau organizarea centralizata, subjugarea independentei adunarilor), nu a aparat bisericile de arminianism si galatianism, dimpotriva prin seminar a imprastiat aceste erezii si 2)cultul nu a aparat adunarile de Controlul Statului, ci dimpotriva, Uniunea a fost mijlocul principal de coruptie si de aservire fata de statul comunist.
Va face cineva ceva ca istoria sa nu se repete?  Nu va face nimeni, nimic desigur, si fie ca viitorul sa ma contrazica. Ultimii 18 ani m-au convins, nu s-a pocait nici un colaborator, cu exceptia poate a unuia. Nu cu Cultele avem noi treaba, ele nu trebuie desfiintate fizic, ci negate spiritual si lasate sa moara singure.
Dar nu de aceea scriu. Sa privim, nu la Culte, ci in Omul launtric, in Cel care are Chipul lui Hristos. In mod corporativ, toti cei care am primit acest Chip si-L avem crescand in noi, suntem o Uniune duhovniceasca aflata pe un Teritoriu Spiritual comun numit in Efeseni:”Locurile Ceresti”. S-ar putea asemana aceste Locuri Ceresti cu “Plaiurile Virtuale” pe care ne petrecem noi orele. Sunt teritorii spirituale in care ne aflam toti cei Chemati in Hristos, fie ca avem dragoste sa ne vedem, fie ca nu ne-a crescut inca. Starea de frate in familie nu depinde de constienta, de exemplu a bebelusului. Depinde de nasterea cea Noua. De aceea nu voi negocia dreptul meu de Madular in Trupul Lui Hristos si nu voi permite negarea acestui drept, de catre Body-Guarzii Dezbinarilor numite Uniuni, de care de buna voie si nesilit de nimeni, m-am desprins intr-o plutire lina. Poate printre voi, cei care nu v-ati plictisit sa cititi pana aici, sunt unii baptisti (vedeti ce bine, eu nu-s penticostal), unii penticostali(nu-s baptist), etc, nu-s. Sunt crestin si nu vreau alt Nume. Apar acest Privilegiu de a avea un Singur Mare Preot, de a lupta impotriva duhurilor rautatii care sunt in Locurile Ceresti.
Locurile Ceresti sunt Patria Mea, Plaiul Meu Spiritual, Tara Cereasca in care m-am nascut din nou si al carei cetatean sunt, Muntii Credintei din care ies Izvoarele Adevarului. Aceste Locuri Ceresti asezate in Lumina Domnului sunt aparate cu Armele Luminii. Tainuirea, intriga, amenintarea si alte fapte asemenea lor, nu sunt Armele Luminii ci faptele intunericului, cocotate fara drept din Valea Umbrei Mortii.
Sa nu ne definim si sa nu ne exprimam ca Reprezentanti ai vreunei Autoritati nesupuse Domnului nostru, ci simplu ca Frati, pentru ca Trupul creste prin ceea ce da FIECARE Incheietura(unirea a doua madulare=partasia) si isi face cresterea potrivit cu lucrarea FIECAREI parti in masura ei si se zideste in dragoste. Eu va privesc pe mare parte din voi ca frati, pe unii nu-i privesc asa, ca nu sunt semne c-ar fi. Slujba mea specifica e sa subliniez, sa apar si sa fac sa straluceasca  acest minunat mijloc al Cresterii Duhovnicesti care este Partasia. Imaginea de pe blogul meu e graitoare, e un exemplu de ce avem nevoie, sa ne privim si sa ne pretuim “fatza catre fatza”, nu fatza catre ceafa, sa ne intoarcem unii spre altii in dragostea partasiei, prin ceea ce am primit fiecare de la Cap.
fratele Dan

Iata raspunsul care a generat comentariul de mai sus:
“Draga Adi,
Cu tot respectul pe care ti-l port, trebuie sa-ti spun (tu te numesti un idealist) ca inca esti copil (ceea ce nu e rau). Eu am fost intercat. Scriptura ne invata sa fim realisti si aceasta realitate este in Cuvantul revelat.
Si eu i-am iubit si unii inca imi mai sunt dragi, dar aceasta nu ma impiedica sa-i evaluez prin prisma etalonului lui Dumnezeu. Raul in lume este nespus de viclean. Scriptura spune ca unii vor fi imbracati in ingeri de lumina iar altii, pacalindu-se toata viata, vor fi foarte mirati la judecata cea mare, caci au facut multe minuni REALE, au predicat Cuvantu etc., cand vor auzi ca numele lor este total necunoscut lui Dumnezeu. Mie, personal, mi-a venit sa plang pe copertile dosarelor eroilor mei baptisti, caci n-a mai ramas nici unul in picioare, decat cu o singura exceptie. De atunci inteleg mult mai bine versetul din Biblie “Blestemat este omul care se increde in om”.
Tu, daca ii iubesti cu adevarat pe acesti oameni, ar trebui sa fii cel dintai care sa ceara Consiliului Uniunii Baptiste sa-i disciplineze pentru ca sufletul lor sa aiba o sansa de pocainta reala. Dragostea adevarata a unui tata pedepseste copilul spre indreptare (cu toate ca aceasta ii produce multa durere si nici o placere). Cuvantul lui Dumnezeu este mai presus de sentimentele noastre si de schiloadele noastre judecati. Prin prisma Lui trebuie sa evaluam noi toate lucrurile si doar in El sa ne ancoram sufletele. Si eu am fost influentat in viata mea spirituala de unii care i-au tradat si vandut pe frati. Dumnezeu a lucrat si va lucra prin ce instrumente vrea El. Daca citesti Scriptura si Iuda a fost printre cei care au scos draci si au propovaduit Imparatia lui Dumnezeu, si prin imparatul Saul Dumnezeu a dat mari izbaviri poporului Israel chiar dupa momentul in care a fost lepadat. Nu evalua un om si relatia sa cu Dumnezeu si cu Biserica prin prisma realizarilor pe planul lumii acesteia. Solomon i-a intrecut pe toti dar a fost departe de Dumnezeu, devenise idolatru si neascultator de Dumnezeul parintilor sai.
Tu poti spune orice, dar le spui in mare necunostinta de cauza si probabil ca nu te-ai gandit niciodata profund la implicatiile care le-au avut in viata credinciosilor actiunile eroilor tai. Nici nu stii cate suflete schimonosite au generat dascalii colaborationisti. Te las in mana buna a lui Dumnezeu si El sa iti dea taria si intelepciunea sa mergi mai departe pe calea Sa in parametrii Sai, in Dragostea si Adevarul Sau.
Cu stima,
Daniel Mitrofan
Iata postarea care a starnit pe unii la raspunsuri si pe mine la comentat(nu uitati sa reveniti cu back): http://addsalu.wordpress.com/2007/11/05/iar-despre-fostii-clerici-securisti/
Si o cantare la subiect:

“Pe muntele credintei cand te sui
Te odihnesti pe pajisti de iubire
Si cand ramai smerit pe varful lui
Primesti placuta harului traire.Acolo poti culege fericit
Frumoase flori de cer mirositoare
Mireasma lor iti da,desavarsit
Mereu,duhovniceasca-nviorare.

Ce nume sfinte printre flori gasesti
Pe culmile-n lumina inundate
Iti mangaie auzul cand rostesti:
Credinciosie,pace si dreptate.

Dar doua sant regine intre flori;
Iubirea si adevarul vesniciei,
Le poti culege cand mai sus de nori
Tu te ridici pe-aripi de curatie.

Acolo doar primesti ceresti puteri
Si viata-ti este pururea senina
Ca sus cand esti-naltat nu-i nicaieri
Atata bogatie de lumina.

Pe muntele credintei cand te sui
Te odihnesti pe pajistile sfinte.
Numai acolo taina Domnului
O poti primi in inima si-n minte.” NM CH2/120

-repostare de pe blogul vechi, 12 noiembrie 2007


Bucuria de a fi al doilea

17 septembrie 2010

Cel dintai Adam a fost facut un suflet Viu, al doilea Adam, un duh datator de viata.”

Domnul Isus este al Doilea Adam, nu primul. Aparent, ce pozitie umilitoare, sa fi al doilea!
Daca esti al doilea pe piata, smantana s-a luat.
Daca esti al doilea la pomul laudat, ramai cu sacul gol.
Primul face legile, se si zice:”dreptul primului venit.”
Primul are vechime, al doilea e novice.
Si totusi Domnul Isus a venit ca al Doilea Adam, iar in noi ce este duhovnicesc vine pe urma. Firescul vine intaiul. Cain inaintea lui Abel, Ismael inaintea lui Isaac, Esau inaintea lui Iacov, carnea inaintea Duhului, vasul inaintea continutului.
Saul inaintea lui Pavel:”dar cand a gasit Dumnezeu cu cale, sa descopere pe Fiul Sau in mine….”  Atunci i-a nastere al Doilea. Care de fapt ESTE inaintea primului, dar se naste mai tarziu. Dar cata binecuvantare in micimea Celui de mai tarziu! Nasterea lui in noi e atat de neobservata. Ca un vlastar dintr-un pamant uscat.
Dar, i-a sa dea ploaia, si soarele si un gradinar bun! Vlastarul se face pom si rodeste. Launtricul il face rob pe cel deafara. “Cel mare devine rob Celui mai mic!”
Omul ascuns domneste peste cel vazut. Ii ia in primire toate drepturile, gura, urechile, ochii, picioarele si mintea, toate gandurile si le face roabe ascultarii de Cel de-al Doilea, de Hristos.
Acest lucru este predestinat de Dumnezeu sa se intample in viata fiecarui crestin. Cel nascut mai tarziu, sa domneasca peste cel nascut intaiul! Chiar daca ”cel ce se nascuse in mod firesc, prigonea pe cel care se nascuse prin Duhul”, venind cuvantul credintei si invatandu-ne “alunga pe roaba si pe Fiul ei”, autoritatea  celui dintai este anulata prin eliminarea  puterii ei: “legea” intemeiata pe “cel ce va face aceste lucruri va trai prin ele.”
De aceea, auzind  Cuvantul credintei si primind calauzire directa prin Duhul, domnia launtricului asupra exteriorului sa n-o impiedicam prin regulamente si porunci care vor da de lucru in mod artificial si ineficient, nu dominator Celui care ar trebui sa fie subjugat.
Sa nu facem ca Saul care nu l-a omorat pe Agag. Lucrurile destinate nimicirii trebuiesc nimicite, sa nu se transforme in piedici si capcane mai tarziu. Inseamna ca  in trairea noastra duhovniceasca avem de “alungat roaba”, legamantul robiei, legea poruncilor cu randuielile ei. E tare ademenitoare si usor de inteles pentru “primul”, dar e daunatoare pentru “al doilea”. Legea Duhului de viata, a celui de-al doilea, a neansemnatului si nebagatului in seama om launtric e de neanteles pentru “primul” dar tot mai stralucitoare pentru “al doilea”. Tendinta noastra de a zice ca Avraam:”sa traiasca Ismael inaintea Ta” e mare, dar planul e altul.
Sa intram in binecuvantarile lui Isaac.
Si inca un gand. Nu poti sluji altuia, daca nu esti al doilea. Aroganta si mandria celor nascuti doar odata(primii), ii face inconstienti si de aceea “ca morti” fata de cel ce slujeste. Prima data trec talharii si apoi samariteanul. De sfaturi de genul:”trezeste-te, ridica-te, decide-te” e plina legea poruncilor, a celor aflati in “primul”. Aplecarea in slujirea ridicarii, a ungerii ranilor cu untdelemn si vin, e neansemnata slujire a “celui de-al doilea”, poate al patrulea, ca intre timp, dupa talhari au mai trecut “pe acelasi drum” si preotul si levitul. Sa fim ”al doilea” in slujire.
Si ultimul gand: al doilea intinereste, primul se strica. Primul e tot mai slab cu trecerea varstei, al doilea e tot mai tanar. Si de ce sa nu renunti la ceea ce oricum piere, pentru a consolida ceea ce intinereste? Cum zicea fr. Elliot:”nu e nebun acela care lasa ceea ce nu poate pastra, pentru a castiga ceea ce nu poate pierde!”

-repostare de pe vechiul blog, 11 nov 2007


Protejat: Scrisoare de la un necărturar, în special pentru clerici

17 septembrie 2010

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Protejat: Bocet pentru cărturari

16 septembrie 2010

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Protejat: Pe sub nickuri

16 septembrie 2010

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Tolba cu haruri, …din 30 oct 2007 cu completări între timp

15 septembrie 2010

19 ianuarie 2014

Fiecare dă ce are, unii tâmpenii, alții Haruri. Iarăși am fost generos apreciat ca tâmpit de respectivul ”înțelept”. (http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2014/01/16/tolba-cu-timpenii-000073/) Dumnezeu să-l binecuvinteze. Mi-am amintit de vestita întâmplare din primul război mondial.

”Se spune că, în timpul Primului Război Mondial, se aflau faţă în faţă, pe câmpul de luptă, armata austriacă şi cea italiană.  S-au luptat până la lăsarea întunericului, după care, fiecare armată s-a retras în tranşeele ei.  Austriecii, aroganţi, s-au gândit cum să-i umilească şi să-i descurajeze pe italieni. Au luat o cizmă soldăţească ruptă şi murdară şi au îndesat în ea tot felul de mizerii şi de gunoaie, după care au aruncat-o în tabăra italienilor, cu mesajul clar că Italia, care are forma unei cizme, nu valorează mai mult decât dezgustătorul “cadou” pe care li-l trimiseseră. Italienii au luat cizma, au golit-o de gunoaiele din ea, au spălat-o, au lustruit-o cu cremă şi au umplut-o cu tot ce aveau mai bun în ţara lor: struguri, smochine, portocale… Apoi au aruncat-o în tabăra austriecilor, cu un bileţel pe care scria: “Fiecare dă ce are”. Din această poveste se desprinde un principiu fundamental sau, mai degrabă, o lege a vieţii pe care nu ai cum s-o ocoleşti, pe care nu ai cum să o eviţi:  “Fiecare dă ce are”  sau, mai adevărat spus,  “Fiecare dă ce este”. ”
15.09.2010 Această postare(din 30 oct 2007) este de când pe un blog vestit(Romania Evanghelica) a apărut ”tolba cu tâmpenii”, fiind și eu de câteva ori citat generos de bloger. Acțiunea lui l-a propulsat imediat pe primele locuri in rugaciunile mele, ca vrășmaș. Fiecare dă ce are…sau scoate ce are.

Nici un cuvant stricat sa nu va iasa din gura, ci unul bun, dupa cum este nevoie ca sa dea har celor ce-l aud.
Nu ca nu s-ar naste in mintea noastra ganduri stricate, tendinte de barfa sau de ironie. “Orice gospodar scoate din camara lui lucruri noi si lucruri vechi.”
Noi stim insa ca “cele vechi s-au dus”, nu ne mai laudam cu ele, nu le mai scoatem, nu le mai afisam. Nimeni nu este zidit prin cele vechi. Cu atat mai mult nu putem sa le evidentiem doar pe acestea, chiar daca din greseala cateodata, voind sa aratam lucrurile noi, apar si lucruri vechi. E neziditor si pagubos insa cand cineva se lauda cu cele vechi, le evidentieaza doar pe cele vechi. Ale lui sau ale altuia.
Nu “umblam potrivit dragostei” cand animati de un spirit de a critica tot si toate, lasam lucrarea de “zidire” si facem slujba lui Sanbalat.
Intre Sanbalat si Ieremia este o mare diferenta. Amandoi criticau, dar CINE i-a trimis face diferenta! Sanbalat era animat de invidie, frustrare si frica iar Ieremia avea Cuvantul Domnului in El “ca un foc in oasele mele, m-am straduit sa-l opresc si n-am putut.”
Lipsa capacitatii de a primi critica e semn de adolescenta spirituala, insa incapacitatea de a da altceva decat critica  e semn de copilarie spirituala, iar un copil “nu se deosebeste cu nimic de un rob”. “Cu ce voi asemana aceasta generatie? Seamana cu niste copii care stau in piete si striga unii catre altii, v-am cantat din fluier si n-ati jucat, v-am cantat de jale si n-ati plans.” Copii!, pe principiul legii “cel ce va face aceste lucruri va trai prin ele”. V-am zis dar n-ati facut! Iar cand aceste critici sunt insotite si de ironizare in loc de plans si de zdrobire a duhului pentru cel “cazut intre talhari” “nu umblam potrivit dragostei”, “dragostea de frati si iubirea de oameni” nu le manifestam ca roada a duhului si in loc sa zidim, daramam.
Sa ne rugam ca mintea noastra sa ne ramana curata, s-o umplem cu Cuvant, cu har, cu bucurie, cu dragoste de frati, cu staruinta in acestea, sa ne hranim cu cuvintele credintei, sa ne “largim si noi” ca un burduf pentru a fi umpluti cu aceste “lucrari ale harului” dat noua prin Domnul Isus care “a fost facut pentru noi intelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare”, devenind astfel “tolbe cu haruri” fiecare pentru fratele nostru.
Batalia se da in noi, pe drumul de la minte la limba, acolo undeva trebuie ingrijit un pom ale carui roade se numesc “infranare”. Sa unim “cu cunostinta infranarea”.

Nici un cuvant stricat sa nu va iasa din”…tastatura.

repostare de pe blogul vechi, 30 oct 2007


Un alt fel de persecuție!

15 septembrie 2010

“Si totusi citind cele care au fost scrise, nu vad ce a impins-o pe Sara sa ceara ca fiul slujnicei sa fie alungat. Acesta se juca cu fiul ei Isaac. Cu ce suparase sau cu ce vatamase daca se juca? Ca si cum nu ar fi fost multumita ca fiul slujnicei, chiar la acea frageda varsta se juca cu fiul celei libere. Ma uimeste apoi ca Apostolul a numit acest joc “persecutie”: Dar dupa cum atunci cel care este dupa carne il persecuta pe cel care este dupa duh, la fel si acum. Caci nu este mentionata nici o persecutie a lui Ismael indreptata impotriva lui Isaac: doar acest joc al copilariei este amintit.

Sa vedem, dar, ce va fi inteles Pavel prin acest joc si ce a indignat-o pe Sara.

Mai inainte deja, cand am expus in mod duhovnicesc, am considerat ca Sara reprezinta virtutea. Daca asadar carnea, pe care o reprezinta Ismael, cel ales dupa carne, incanta duhul, care este Isaac, si petrece cu el in dulci inselatorii, daca il seduce cu desfatari, il inmoaie prin placeri, atunci un astfel de joc al carnii cu duhul o ofenseaza in cel mai inalt grad pe Sara, care este virtutea. Pavel, la randul lui, considera o astfel de incantare drept cea mai nemiloasa persecutie.

Asadar si tu cel ce auzi acestea, sa nu crezi ca exista doar acea persecutie in care esti constrans de mania paganilor sa jertfesti idolilor: daca, eventual, placerea carnii te seduce, daca iti surad farmecele dorintei, fugi de ele daca esti fiul virtutii, ca de cea mai mare persecutie! Caci din aceasta cauza Apostolul spune: Fugiti de desfranare! La fel, daca nedreptatea te incanta, incat, consimtind unui personaj cu putere, sa faci de dragul lui o judecata stramba, nu dreapta, trebuie sa intelegi ca, sub forma unui joc, suferi seducatoarea seductie a nedreptatii. Fiecare specie a rautatii, chiar daca este molateca si delicata, asemenea jocului, consider-o persecutie a duhului: in toate acestea virtutea este ofensata!”

Origen, Omilia VII-a la Geneza, Ed Polirom, 2006, pag 282-283

Cartea mea de pe  noptiera, acum.(28 oct 2007, repostare de pe vechiul blog, de atunci)


Cine dă naștere la dezbinări?

14 septembrie 2010

-repostare de pe blogul vechi, 7 dec. 2007

“Ei sunt aceia care dau nastere la dezbinari, oameni supusi poftelor firesti, care n-au Duhul.” Iuda 19
“..ca sa nu fie dezbinare in trup….” I Cor 12:25
Lucrarea Duhului este sa ne faca una in Domnul, lucrarea nimicitorului este sa dezbine.
Dezbinarea o face prin dezbinatori.
Dezbinarea este de doua feluri, in adunare si intre adunari.

1.Dezbinarea in adunare.
Este si de multe origini. Cea mai intalnita dezbinare este cea dintre clerici si laici. Incalca flagrant versetul:”ca sa nu fie dezbinare in trup.” Dezbinareaintristeaza Duhul, ignora harulbatjocoreste sangele rascumpararii”. Prin asemanarea mortii Lui am fost facuti UNA cu El. Dorinta celui rau este sa ne tina departe de Domnul, departe de Har.  Si atunci dezbina. Prin oameni.
“Caci s-au strecurat printre noi unii oamenii, scrisi de mult pentru osanda aceasta, oameni neevlaviosi, care schimba in desfranare Harul Dumnezeului nostru si tagaduiesc pe singurul nostru Stapan si Domn, Isus Hristos.”
Clericii fac aceste doua mari rele:
a) ”schimba in desfranare harul”, prin ritualurile care le fac, (tot mai multe), ca intr-o neanfranata alunecare pe o panta a imaginatiei izvodirii de lucrari neranduite.  Clericii MINT afirmand ca Dumnezeu da harul prin ritualurile lor.
b)”tagaduiesc pe SINGURUL nostru Stapan si Domn”. Prin institutiile si structurile FARA HAR care le creaza si le administreaza, clericii isi justifica sefia si dominarea lor asupra “laicilor” si astfel TAGADUIESC STAPANIREA SI DOMNIA SINGURULUI indreptatit, Domnul Isus asupra Unui Trup unit, nedezbinat. Este atat de statornicita aceasta situatie, incat multi nici nu indraznesc sa se gandeasca ca asta ar putea fi buba(boala) cea mare.

2) Dezbinarea intre adunari.
Chiar daca o adunare incepe prin harul lui Dumnezeu, cu revarsare depocainta si Duh, prin “interventia” clericului, se muta temelia indreptatirii de pelucrarea launtrica a duhului pe doctrine, ritualuri sau lucrari umane. Si asa apar si se statornicesc dezbinarile.

Cate ceva despre: “Calea lui Cain, ratacirea lui Balaam, rascoala lui Core“.
I.Calea lui Cain. Este calea faptelor, a eforturilor proprii, a indreptatirii de sine. Cum s-ar spune: arminianismul zilelor noastre. Un comentariu bun aici:http://raspunsuri.wordpress.com/2007/08/23/calea-lui-cain/
II.Ratacirea lui Balaam. Este vorbirea pe bani, castigul marsav, urmarireaGloriei desarte. Observati ca Balaam a fost sensibilizat cand Balac a trimis capetenii mai cu vaza decat cele dintai. Urmarirea unui anturaj distinct intre oameni, slavirea oamenilor pentru castig, e ratacirea lui Balaam.
III.Rascoala lui Core. Este negarea autoritatii Domnului Isus in adunare(”eu voi fi in mijlocul lor”), negarea conducerii Duhului(”duhul da fiecaruie in parte cum voieste”). Asa cum Core s-a impotrivit lui Moise(slujitorul ca rob peste casa), tot asa multi se impotrivesc astazi Domnului Isus(slujitorul ca Fiu peste Casa, vezi “Evrei”) si-i rastoarna Autoritatea.

Iata o meditatie  a fratelui Moldoveanu legata de dezbinari:

“Poti sa ai invatatura lui Hristos si totusi sa nu fi al Lui, sa fi nenascut din nou, sa fi firesc. Nu toti cei care vin in numele Domnului Isus sunt ai Lui……
Cei care au Duhul Lui Hristos…….nu produc dezbinari in randul copiilor lui Dumnezeu, ci pe oriunde merg, indeamna la dragoste si unitate, la lepadare de sine si la jertfa. Ei nu sunt de acord cu despartirile din crestinism si nu zic “bun venit” duhului de partida sau celor care stau in fruntea partidelor religioase, intretinand, intr-un fel sau altul, acest duh.
Cine intretine duhul de partida, oricare ar fi motivul, este un om firesc, chiar daca are capul plin de invatatura Domnului Isus……
Crestinii din Corint erau firesti (lumesti) nu numai pentru pacatele trupului, ci, mai ales, pentru duhul de partida dintre ei:”In adevar, cand intre voi sunt zavistii, certuri si dezbinari, nu sunteti voi lumesti si nu traiti in felul celorlalti oameni? Cand unul zice: “Eu sunt al lui Pavel” si altul:”Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteti voi oameni din lume?”” I Cor 3:3-4
“Nicolae Moldoveanu, Hristos-Judecata, Meditatie  duhovnicesti la Epistola lui Iuda” versetul 19


Uriașii au fost la Gherla

14 septembrie 2010

-repostare de pe vechiul blog din 17 nov 2007

Am cautat uriasii in cartea cu pigmeii. Nu i-am gasit. Nu sunt in acea carte. Sunt in alte carti. Si in Cartea Vietii.
Azi povesteam cu un frate despre miracolul pe care l-a facut Dumnezeu cand i-a pus pe toti fratii intr-un singur loc, luni de zile la….Gherla. Betanisti, ostasi, moisisti, fara deosebire. Mari sfatuiri au fost acolo. Cand citesti biografiile fratilor, realizezi framantarile si indelungatele stari de vorba care au fost acolo. In celula 64. Probabil in conditii normale nu ar fi stat de vorba, la puscarie au devenit una. Acolo au fost  uniti in moarte. Unii, altii nu.
S-au legat prietenii, s-au nascut poezii, cantari, partasii sau…ruperi. Cei sfinti s-au sfintit….
Nu cautati uriasii prin templele si locurile inaltate. In templele FACUTE de maini omenesti a fost locul pigmeilor, de aceea au piedesatale inalte, sa fie vazuti.
Uriasii au stat sub ziduri de beton, in lanturi, sub sarma ghimpata, in frig, in  ploaie, sub injuraturi si blesteme, batjocuri si batai. Acolo au crescut uriasi…in duhul.
Mai traiesc putini: Iovin, Mladin, Tudose.
Cei mai multi au plecat: Wurbrand, Moldoveanu, Dorz, Visky, Szilagy, Moisescu, etc.
Marturia lor au pecetluit-o cu jertfa cea vie, de aceea si Cuvantul lor merita pretuit.
Cantarile, poeziile, marturiile, viata, mesajele, meditatiile, partasiile si biografiile uriasilor ne-au format pe noi, multe nascute in lanturi. Ele sunt vii si astazi si multi mai sunt inca si azi nascuti si ziditi prin acestea.
Pigmeii n-au lasat mai nimic nobil, poate rusinos, imediat dupa pigmeizare n-au mai lasat decat cateva temple tot mai inalte, o generatie de pigmei-fii si un model de viata searbada si anosta de “yes-men-i”  ai celor ce i-au uns. Grav este ca au impus ca standard modelul lor si au anatemizat nonconformistii.
Au creat o generatie tip”1984″ sau “Ferma animalelor” de tip “orwelian” a controlului total si al impunerii unei autoritati false.
De ce scriu despre   aceste lucruri? Pentru a deveni constienti ca lucrurile pe care le-am mostenit “de-a gata”, nu au o origine  demna si pentru a provoca o ridicare de pe ”drojdii”. Suntem multi dintre noi, fii si nepoti de pigmei si chiar daca nu suntem, s-a statornicit o evanghelie pigmeizata si o biserica pigmeizata careia multi ii sunt supusi.
Nonconformistii  sunt pe mai departe stigmatizati dupa un model “pigmeic”.
Cand te gandesti ca pretindem ca facem parte dintr-un Trup a Carui principala caracteristica este diversitatea!


Transformarea victimelor în călăi

13 septembrie 2010

Luca 21:16 ”Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi.

Comuniștii români au experimentat (pentru prima dată în istoria de 6000 de ani a omenirii) repersonalizarea, înlocuirea personalității, transformarea victimei în călău, a prietenului în dușman, a fratelui în vânzător.
Am mai spus asta: pe George Orwell nu l-a dus mintea atât de departe.
Stalin a fost un mare criminal, dar n-a ajuns până acolo.
Hitler și Mengele au făcut experimente pe trupurile de carne ale oamenilor nu pe spirite.
Comuniștii români au făcut pe minți umane ceea ce Mengele făcea pe trupuri, experimente cu care ei sperau să poată frânge oamenii, să-i facă pe toți ”oameni noi”, după calapodul lor. Au reușit cu unii, dar acei oameni au rămas tot vechi, ca și șarpele cel vechi. Cu mulți n-au reușit, cu aceia care au fost înnoiți mai dinainte în duhul minții lor, înnoiți de un Altul mai puternic decât comuniștii, mai răbdător decât durerea și mai puternic decât moartea.

Ca să înțelegeți ce scriu ar trebui să citiți ”Fenomenul Pitești” de Virgil Ierunca. Va trebuie cateva ore. Pentru grăbiți există wikipedia dar nu e la fel.
Citez: ”Prin injectarea treptată de informații opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale și adevărate în subconștientul victimei, prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul a obținut în final scopul demascării: să facă minciuna atât de reală pentru victimă încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens. Asta a dus la un „revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor în care victima crezuse până atunci„.”

E benefică citirea citirea cărţii Răscumpărarea Memoriei după ce citiți ”Orizonturi roșii”,”Cu Dumnezeu în subterană” și ”Fenomenul Pitești”.
Cred că tratarea ”Fenomenului Pitești” ca experiment nereușit și abandonat este insuficientă. Hitler și Mengele par mici copii în încredințările lor că totul derivă din materie, din structura genetică a vreunei nații sau alteia. Studiile lor pe gemeni au fost într-adevăr criminale, dar au avut de-a face doar cu trupul. ”Fenomenul Pitești” a fost un experiment ideologic. A alterat iremediabil gândirea oamenilor, a fost de fapt un laborator în care laboranții idologici au învățat care sunt limitele și resorturile, capacitățile și slăbiciunile, virtuțile și viciile personalității umane și în ce fel tortura, limitarea, lipsurile însoțite de spălări de creieri propagandistice fac să fie înlocuite un set de gânduri cu alt set. Rezultatele experimentului Pitești au fost aplicate ulterior în societatea comunistă condusă tot din laboratoarele ideologice ale PCR. Transformarea clerului evanghelic într-o unealtă de persecuție a fost tot un procedeu de tip Pitești dar la altă scară, cu alte mijloace, cu scopuri sociale clare, cu mijloace specifice închisorilor.

Dacă n-ați citit cărțile istorice veți înțelege greu acest experiment ideologic. Eu am citit cred, toată literatura fraților din închisori: T. Dorz,  M. Iovin, F. Visky pe care i-am cunoscut personal, alături de R. Wurmbrand, Sabina. W., Domnica Iovin, Iulia Visky, soții ale martirilor. E nevoie să citești rând cu rând și printre rânduri ca să înțelegi în ce fel rezultatele de la Pitești au fost aplicate apoi la Gherla și celelalte închisori și apoi în toată România.

De ex. este un moment bine descris atât de Dorz cât și de Iovin când la propunerea cuiva din celulă, s-a pus un scaun în mijloc, (la Gherla cred) și s-a fâcut o autodemascare de către toți. Făcea parte tot din experimentul ideologic acuzarea propriilor frați sau a ta însuți, „demascarea” în limbajul de la Pitești.
Bucățica de procedură experimentală a fost aplicată apoi şi în „libertate” în afara închisorii ca un soft fără greș prin refrenul ”dizidenții”, frații voștrii care trebuie să-i demascați, să fiți altfel decât ei, ”răii aceia”, să dovediți că nu sunteți așa ca ei. Ședințele de comunitate cu pastorii au fost de fapt reprezentații de loialitate ale întregului cler, supravegheate de Sfântul împuternicit. Gradul de docilizare era diferit, dar direcția era clară, o parte din ”victime” deveniseră călăi și demascau vârtos pe ”frații” lor.
Prețul plătit pentru orice plecare în străinătate era de ex. ”demascarea” lui Wurmbrand. Carnetul de păstor era un bun prețios plătit în rate lunare de ploconire în fața ”pașei” de la departament și dovedire că prin predici și discuții li s-a trasat tuturor ”fraților” linia partidului. Deasemenea era necesară demascarea elementelor needucate. Un fenomen Pitești la scara națională aplicat pe fiecare segment social. Structura ierarhică a cultelor s-a potrivit scopurilor, de aceea n-a fost nimicită, ci întărită de partid, era un segment social deja structurat, centralizat, l-au lăsat așa dar l-au infuzat cu scopurile lor.
Iosif Țon a spus în interviul acordat BBC: ”se deschid dosare dar numai cele ale victimelor nu şi dosarele călăilor.” După ce te-au transformat din victimă în călău, după ce ai la activ câteva execuţii, nu vei mai convinge pe nimeni că nu eşti călău. E greu de făcut diferența.
După citirea cărții ”Fenomenul Pitești” veți înțelege mai bine. Procedurile de racolare au fost proceduri mârșave de transformare a victimei în călău. Abia după ce a devenit călău, omul era o legumă folositoare în tocana de conștiințe care fierbea tot. Nici unul care a trecut prin Fenomenul Pitești n-au prea vorbit după aceea sau au făcut-o cu mari ezitări. Toți erau culpabilizați. Tortura(de diferite tipuri) a produs frângerea de care vorbește Iosif Țon(și RW), Ţon știe în mod sigur mai multe, dar spune atât cât poate lumea înțelege ca să nu se dea cu pietre în el. Se poate citi despre procedeu în cărțile lui Dorz și Iovin, mai ales fr. Iovin a descris cu amănunte felul cum a fost lucrat de ei, dar și apoi eliberat de Domnul.
Nu spun aceste lucruri ca să disculp pe cineva, nici ca să inculp, ci ca pentru cei interesați să aibă și un alt unghi de privire necesar nu numai  pentru înțelegerea trecutului cât pentru vindecarea prezentului. Vindecarea timpului prezent, nu a celor din prezent. Lucrurile strâmbe rămân strâmbe. Vremea înțelegerii acelor taine însă a venit și Adevărul eliberează cu o putere mai mare decât a legat minciuna.
De dragul Adevărului!

PS Rămâne uimitoare conspirativitatea pe care și-o doresc în continuare zecile de mii de victime ”călăizate” convinse  că numai cu ele s-a procedat așa. Cu voia Domnului am câteva gânduri despre conspirativitate și dragoste, despre creșterea uneia și uciderea celeilalte, despre măsura în care fățărnicia numelui conspirativ a distrus conștiințe și a ucis mlădițele firave ale dragostei de frați.


Persecuția internă

12 septembrie 2010

-repostare de pe blogul vechi, din 30 nov. 2007

Aminteam intr-un mesaj, parca pe blogul Patratosului, ca cel mai rusinos (si producator de cicatrici) efect al anilor ’45-90 asupra credinciosilor a fost persecutia interna a fratilor de catre “frati”. La ce ma refer?
(Dar mai intai!)
Nu stiu cum sa ma exprim incercand sa-mi respect promisiunea de a nu intra nici in politica, nici in politica cultica. Practic eu nu scriu pentru culte, nici pentru istorie, nici pentru vre-o dreptate sau compensatie, scriu pentru zidire, caci prin zidirea noastra spirituala, a fiecaruia si a tuturor impreuna, ne intarim in duhul, Diavolul este infrant, iar Gloria Domnului sporeste, scopul este atins. Deci viziunea mea cand vorbesc sau scriu nu este aceea de a turui invatatura peste invatatura, regula peste regula, oboseala peste oboseala, plictis peste plictis, ci caut ca prin harul pe care eu l-am capatat, sa torn Har peste Har, singurul lucru care te face mai tanar mai tarziu si mai odihnit la urma.

A pune in mintea fratilor cuvinte de Har, din ceea ce ne-a dat fiecaruia Domnul zilnic, e secretul partasiei, sa nu dispretuim lucrurile mici.

Am vizitat in vara in sudul Italiei un “Vivaio”, o sera de plante cu vanzare. Udarea chiar la pomi mai marisori se facea prin picurare, prin niste tubusoare ce abia se vedeau, dar pomii erau verzi cu totii. Asa ca mai bine luam har(chiar putin, marunt si dispretuit) unii de la altii, proaspat, zilnic si felurit, din Izvorul apelor vii, decat sa ne amagim mergand la fantani crapate care nu tin apa. Izvorul apelor vii este inima mea si a ta, cand avem si vorbim prin duhul lui Dumnezeu, comunicand lucruri duhovnicesti prin mijloace duhovnicesti.

Deci:

E necesar sa amintim cateva parti din felul in care istoria s-a lasat asupra noastra si a “parintilor” nostri spirituali, pentru ca fara sa vrem mostenim prin repetare greselile lor.

In 4 nov 2006 am scris o postare pe masa_rotunda intitulata: “Impuneri diabolice”.

O gasiti repostata aici:

Aceste impuneri au creat un nou tip de “frati”, acei conducatori de adunari, pastori, prezbiteri, responsabili care aveau “ungerea” departamentului cultelor si conduceau cu ajutorul acestuia. Carti scrise pana acum(4 nov 2006), utile asupra subiectului sunt: Confruntari, Pigmei si uriasi, Istoria unui rob al lui Hristos. Repet ce am mai zis, faptul ca securitatea a persecutat pe frati nu e o problema prea mare, ei si-au facut datoria conform ordinelor primite, Dumnezeu va judeca pe fiecare(Pe cei de afara ii judeca Dumnezeu). Faptul ca “frati” au persecutat pe frati este o problema interna. Iar pe cei dinauntru? Pe acestia trebuie sa-i judecam noi. “Judecata incepe de la casa lui Dumnezeu”. “Daca ne-am judeca singuri n-am fi judecati?” Pacatele unor oameni merg inainte la judecata, ale altora vin pe urma”. Cele judecate merg inainte. E necesar sa recunoastem Trupul, sa nu ne trezim ca zicem frate la un fiu al Diavolului si ca persecutam pe frati. Suntem madulare unii altora.

E o chestiune fantastic de delicata aici, care cere multa intelepciune duhovniceasca. Ganditi-va, timp de 50 de ani, amvoanele bisericilor au fost “rechizitionate” de un aparat ierarhic al carui criteriu de selectare a fost obedienta fata de cineva din afara. Ca au fost si oameni duhovnicesti intre acesti “permisi”, “aprobati” este incontestabil, dar nu acesta a fost criteriul definitor. Iarasi ce este dureros e ca multi, enorm de multi frati fara aprobare “de sus” au fost redusi la tacere, slujba lor in adunare a fost refuzata tocmai de “aprobatii” care -trist- de cele mai multe ori nu aveau Duhul lui Hristos cel Rastignit, ci duhul lui Iuda-tradatorul. Acesti vanduti pentru blidul de linte al afirmarii sociale, mergeau “in ascuns” si dadeau rapoarte care lor li se pareau nevinovate, dar nu-si dadeau seama cat rau faceau. Au fost enorm de multi. In toata perioada comunista accesul la amvon era considerat slujba clericala, preotia universala era doar pe hartie si s-a dus o “lupta” a orbilor cu vazatorii, orbii fiind bietii frati sinceri care cunosteau putin si fragmentat si vazatorii fiind cei de afara care-i “ungeau”, care vedeau tot ce se petrece in interior prin rapoartele fidele si periodice. O lupta inegala. S-a practicat barfa, ponegrirea, atacul la prestigiu, intriga, scaderea popularitatii, intimidarea, persecutia si chiar crima. De multi si des. Orice lupta are eroii ei, iar dupa razboi multi se-arata. Fiecare crede ca a luptat just si eroic. Dureros e ca lucrurile repetate atunci s-au incetatenit si troneaza datorita obisnuintei fiind considerate “normalul.”

Noi suntem chemati sa judecam.

Mai tragic e ca timp de 50 de ani Mesajul Evangeliei a fost “maltratat” de ideologii comunisti si a fost golit de orice conotatie negativa, de judecata, pacat, manie, pedeapsa. Iar despre o Glorie viitoare, cat mai putin. Gloria trebuie polarizata aici, in era comunismului triumfator. S-a predicat un fel de mesaj-spalatura de creier care a mantuit pe putini si a pacalit pe multi facandu-i sa e creada mantuiti. “Aprobatii amvoanelor” aveau si postata ideologica, adica puteau vorbi un numar limitat de subiecte cu directive precise spre scopuri cat mai terestre. Ar fi multe de spus, poate mai adaugati voi.

Noi suntem urmasii acestor “apleaca-ti capul”. Ei au fost mentorii nostri.

M-am ingrozit cand am realizat.

Eu am realizat atunci, in 87-89. Cineva a murit atunci, a murit baptismul meu, duhul meu de secta, de partida. Era tantos in mine, ca un paun umflat, imi indreptatea multe, ma mandream cu acest “brand”, dar cand am avut revelatia cine sunt proprietarii acestor “corporatii” si pentru al cui “profit” trag, m-am trezit.

Am lepadat repede brandul si mi-am dorit ca in mine, pe mine, cu mine si peste mine sa domneasca un singur Brand(Nume): Isus Hristos.

Pentru Gloria Lui v-am scris!


Să știu să tac când Iuda-ntreabă…

12 septembrie 2010

O cântare compusă pe vrema informatorilor, pentru apărarea de ei, de cineva care a cunoscut bine procedurile atunci.

Să știu să tac, când Iuda-ntreabă
De Tine și de Ghetsimani!
/: Să nu Te vând pe-o sărutare,
Să nu spun taina la dușmani! :/
Să știu să spun, când orbi-ntreabă
De Tine, pe ce drum cobori,
/: Ca toți să-Ți iasă înainte
Și să se-ntoarcă văzători!… :/

Refren: /: Ajută-mă să știu
Cum Tu dorești să fiu:
Când să vorbesc și când să tac,
Ca voia Ta s-o fac. :/

Să pot să uit ce dau la alții,
Să nu mai cer ‘napoi ce-am dat,
/: Căci tot ce nu-mi plătește nimeni,
Plăti-mi-vei Tu, îndestulat! :/
Să pot să țin în minte numai
Ce-s eu dator a da oricui,
/: Spre-a nu rămâne niciodată
Dator nimica, nimănui! :/

Să știu să iert oricare vină
A semenilor mei mereu,
/: Ca și-ale mele, să le poată
Ierta, pe toate, Dumnezeu! :/
Dar vreau să știu să nu-mi iert mie,
Nici într-un mic păcat să cad,
/: Ca nu cumva, chiar pentru-acela,
Să meargă cineva în Iad!… :/


”Nu sunt pești în Feroe”, o poveste cu Wurmbrand

11 septembrie 2010

Am cunoscut un frate din insulele Feroe.  Acest frate a fost traducătorul din engleză în Feroeză a lui Richard Wurmbrand prin anul 1978 când RW a făcut un turneu în insule. A fost fantastic. Niciodată în toată istoria insulelor nu s-au adunat 5000 de oameni la un loc(populația era de 30.000). Erau pe un stadion adunați și Wurmbrand a vorbit. Înainte cu câteva zile, prim-ministrul lor feroez(socialist) fusese la Moscova și la întoarcere a declarat că nu-i adevărat ce spune Wurmbrand, în țările socialiste biserica nu este prigonită, nu există biserică subterană, el a fost acolo și n-a văzut așa ceva.
Pe stadion Wurmbrand a spus: ”venind aici cu vaporul de pe altă insulă, m-am uitat la apă, m-am uitat bine, insistent și n-am văzut nici un pește. ” Apoi a început să strige: ”Nu sunt pești în Feroe, nu sunt pești în Feroe …..! eu n-am văzut.”. Era ridicol. Aproape toți cei din audiență erau pescari, 90% din economia insulelor o formează pescuitul. A adăugat:”faptul că prim-ministrul vostru nu a văzut creștini prigoniți nu înseamnă că nu există, nu i-a văzut el, poate chiar în subsolurile clădirii unde a fost el erau ținuți închiși creștini.” Nu sunt pești în Feroe! La alegerile următoare socialistul a căzut.
De ce scriu?
M-a indignat un comentariu al cuiva pe evz.ro despre dizidenți(10 sept ora 00:35 zglibut):
Eu nu am auzit de existenta unei Biserici paralele, subterane. Unde sa se adune ? Nu erau asemenea biserici. Se adunau oamenii pe la case particulare pentru o cintare, o rugaciune, se mai infitra un securist pe care il podideau lacrimile de durere si gata bilciul. Nu erau dizidenti . Decit la sate ici colo cite un chelos care nu purta cravata si ceas la mina si care nu se conforma legilor Dept Cultelor. Dar nu era o Biserica Subterana. Confundati Biserica Subterana prigonita din China ! Si nu se compara deloc !
”Nu erau dizidenți, nu erau dizidenți” urlă toți orbii astăzi, noi nu i-am văzut.
”Nu sunt dizidenți, nu sunt dizidenți” repetau ca papagalii toți clericii unși de secu’!
Uitați-vă în cărțile de cântări, majoritatea cântărilor sunt compuse de dizidenți, de cei din biserica subterană. Nu i-a zis nimeni așa(bis subterană), e ok, dar așa a denumit-o Wurmbrand pentru americani, ca să înțeleagă. Erau diferiți, nu erau o organizație, li se spunea în zeci de feluri: ostași, betaniști, treziți, tremurici, etc., sper că nu sunteți atât de neserioși să vă însușiți gândirea și vorbirea dușmanului.
Hai să vă dau nume de oameni neincartiruiți în Cultele recunoscute sau marginalizați și ”coborâți” în ”subterană”: Traian Dorz, Sergiu Grosu, Vasilica Moisescu, Mia Iovin, Ferenc Visky, Szilagy Sandor, Costache Ioanid, Richard Wurmbrand, Nicolae Moldoveanu, Constantin Tudose, Todor Nicolae, Pocsy Gustav, Damaschin Ioanovici. Chiar cei cu care unii se laudă astăzi ca Aurel Popescu, Liviu Olah, Caraman, Marcu Nechifor au fost la limita acceptării, păstrând strânse legături cu cei ilegali. Din fericire există dosarele securității.
Fără cântările lor, ce-ați cânta voi?
Iar câte adunări există și azi la fel de independente și de ”dizidente” ca atunci, poate comentatorul de pe evz.ro nici nu vrea să știe.
Un dizident. (Cu păr pe cap, dar fără cravată că n-am costum.)


Surse instruite diferențiat (…repostare din 10 sept 2010,…din 14 dec 2007)

10 septembrie 2010
(re-postare din 14 dec. 2007)
Suntem de aproape o săptămâna plecați din țara.
Aseară, la hotelul unde am stat, în ciuda promisiunilor telefonice, nu mergea netul.
Cablu era, ID era, dar se schimbase parola și stăpâna nu știa.
”Sorry, I can’€™t help you.”
Fără net, după ce mi-a trecut supărarea, am luat la recitit articolul de mai jos:
http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/12/08/fratele-olah-liviu-în-obiectivul-securității/.
Îl aveam salvat de mai demult pe laptop dar acum l-am recitit cu atenție, de mai multe ori, am prins firul și m-a prins groaza.
Au început să mi se lege amintiri.
Zvonuri auzite și reacții de acum 30-35 de ani.
Istoria m-a năpădit.
N-am prins somn.
Cunosc majoritatea personajelor.
Mi s-au explicat multe de atunci.
Am adormit și am visat vremile vechi.
M-am trezit și tot la ele mă gândeam.

„Au fost instruite sursele..”,”Inspectoratul județean Timiș a acționat cu rezultate bune prin sursele ”care au fost instruite diferențiat€”,”Sursele organelor noastre au fost dirijate diferențiat.”sursa „BARBU” a fost dirijată pentru a creia în jurul celui în cauza o atmosferă de neîncredere și izolare ”,”Sursa „PETRESCU” a fost instruită să acționeze ”,”Sursa „GRIGORIU” care îl cunoaște bine pe socrul lui OLAH LIVIU a acționat ”,”Tot sursa „BARBU” ne-a relatat că ”,”Sursa „DUTESCU” ne-a relatat că ”,”Prin intermediul surselor „BARBU” și „PETRESCU”, vom acționa ”,”Sursa „VICHENTE” va fi dirijată ”,”Să se lanseze ideea că ”,”Informatorii „CRISAN”, „FAUR”, „DAVID”, „BOROS” și „CAZACU” din legătura Inspectoratului județean Bihor vor fi dirijați în mod diferențiat pentru a stabili:”,”Sursele „BARBU”, „DUTESCU” și „PETRESCU” din legătura Inspectoratului județean Timiș vor fi dirijați în mod diferențiat, pentru a supraveghea ”,”Informatorii „HOREA VASILE”, „TRAIAN IONESCU” „SANDU PETRU din legătura I.J. Arad; „MARCU” și „APOSTOL” de la I.J. Sălaj; „HORVAT” de la I.J. Satu-Mare; „PESCARU” de la I.J. Brașov; „STOICESCU” și „PETRAN PUIU” de la I.J. Prahova; „STEFANESCU” de la I.J. Galați; „ADAMESCU” și „CRISAN” de la I.J. Cluj; „MILITARU”, „DIRIJORU” și „CICERO” de la I.M. București a€“securitate, vor fi instruiți să ”,”recrutarea unui număr de 3-4 surse, care apoi să ”,”prin aceste surse se vor culege date care să ”,”informatorii „BOROS IOAN”, „FAUR”, „CAZACU” din legătura I.J. Bihor; „FLOREA VASILE”  „TRAIAN IONESCU” de la I.J. Arad; „PETRESCU”  „BARBU” de la I.J. , vor fi instruiți ”,”Acestia vor fi dirijați individual,  ca în predici, discuții cu credincioșii, scrisori  și alte acțiuni, ”,”Tot pentru combaterea din punct de vedere dogmatic acestor acțiuni, vor fi folosiți ”,”Vor fi instruiți  în acest sens informatorii ”,”Sursa a fost instruită să mai afle date ”,”Sursa organelor noastre  vă informează  ”,”Sursa  informează următoarele ”,”Sursa a fost  invitată la  masă”,”sursa a aflat  că”,”In  de 16 decembrie sursa a stat de vorbă cu,”informatorul a primit următoarele sarcini:”,”Informatorul -i facă o  vizită”,”Informatorul și-a exprimat dorința ca să   ”,”Sursa la convins  până la  urmă pe  baza datelor biblice”,”Reteaua informativă a avut  influență pozitivă asupra  ”,”Dupa cum afirmă rețeaua informativa”.

M-au prins fiorii recitînd și reînviindu-mi în minte ce au însemnat acele lucruri atunci. Groază, teroare, suspiciune.
Sursele, informatorii, rețelele erau ”frați” cărora le spuneam secrete, care se apropiau zâmbind și te întrebau pe ocolite.
Erau instruiți diferențiat.
Nu știau ÎNTREAGA mărime a RĂULUI care-l făceau prin bucățica executată.
Li se părea puțin.
În naivitatea lor criminală nu înțelegeau la ce putea folosi informația lor.
Bucățica de puzzle chiar că nu înseamnă nimic dacă nu vezi întregul.
Ei erau pastorii, diaconii și bătrânii noștri.
Clerul aprobat și uns tot de securitate.
Fără aprobarea lor nimeni nu urca, acolo, sus, iar aprobarea se dădea după acceptarea de a fi dirijat.
Articolul mi-a explicat multe, mi-a venit să mă duc să-mi caut dosarul, mi-am amintit de unii care brusc mi-au devenit prieteni, m-au căutat, m-au lăudat și m-au intrebat ”de ăla”.
”Tu ești prieten cu ăla?”
Ce prost am fost!
„Sigur” sunt și mă mândream ce prieteni mari am!
Eram și eu tânăr atunci.
Cu Bibliile am scapat, mi s-a spus de ce ”surse” să mă feresc.
Acuma dragilor, pe mine m-a scos Păstorul la pășunea Lui, atunci în 89, mirosea a surse, a rețele și a informatori. Vipere, pui de năpârci, sunt adjective slabe pentru a denumi aceste creaturi întunecate care slujeau doar pântecelui lor. Pentru un salar mizer, un tub digestiv, o slavă măruntă. Le-am spus frați. Voi, unii, le mai spuneți.  Unitatea de monolit  a cultului este sperietoarea de păsări din lanul de castraveți, este idolul încă invocat pentru mușamalizare. Sindrom Stockholm, pactizare cu agresorul, ei au pactizat cu securitatea, voi pactizați cu ei. Atitudine de pigmeizați.
Sunt două posibilități: ”dați afară” sau ”depărtează-te”. Eu am fost călăuzit spre a doua, cultul nu mai este obiectul închinării mele, nu reprezintă NIMIC, nici numele de baptist. Legat de numele de baptist, penticostal, etc., care știu ca au o încărcătură emoțională pentru mulți dintre voi, verificați-le, căci sunt idoli. Este un alt Nume care se cere Glorificat.
Pentru ajutor, recitiți:”Hristos și securitatea”. N-am greșit deloc, deși nu citisem încă dezvăluirile de acum.
fratele d., instruit diferențiat zilnic de Domnul pentru a fi o sursă în ”rețeaua” adunării Lui, spre Lauda Slavei harului Său.

 

-postare preluata de pe vechiul blog, 14 dec. 2007


Gândurile mele

10 septembrie 2010
“……şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” ( 2 corinteni 10:5 ).
Suntem obisnuiti sa credem ca mintea este seful suprem al fiintei noastre, ca ia decizii libere, chiar ca avem o vointa libera.
Iata ca aici Cuvantul ne da un model de urmat, model in care ni se cere sa disciplinam prin Duhul zbenguitoarele ganduri, saltaretele inchipuiri, taratoarele visari, sa daramam imaginatiile si sa transformam gandirea intr-osluga a Celui ce are Intaietatea. Chiar fiecare gand, orice gand sa fie rob. Niciunul sa nu raman liber.
Nu e prea de tot?
Nu e o reteta plictisitoare?
NU.

Maine plecam iarasi(cu sotia) in Europa de Nord. Prima data cu GPS. Pun adresa si ascult cuminte, la dreapta, la stanga, inainte…etc. Ce bine-i cu calauza! Fara harta. Un frate mi-a urat:”vezi si de GPS-ul ala spiritual, sa-L ai tot timpul pornit!” Rob calauzirii, dar prefer asa.
Vara trecuta am fost la Filipi, am vrut sa vedem ruinele. Ne-am lasat o zi sa haladuim printre pietre, sa prindem atmosfera, am iesit si noi pe poarta cetatii, era un rau. Marisor, numai bun de un botez. Langa oras, un munte mare. priveam colosul ala de munte si ma tot gandeam cum le-a potrivit Dumnezeu atunci, cand cu Pavel.  La 1 km de Filipi, satul Krenides, unde s-a nascut tatal lui Alexandru cel mare. Exista satul si acum. Cetatea e o mare de ruine dupa un alt cutremur din anii 700. Acel cutremur insa, din secolul I, care a fost chiar la miezul noptii, a fost dat de Domnul Isus tocmai pentru apostolii Lui. Au murit poate unii:”
dau oameni pentru Tine”. Noi vedem doar lucrari, orase, zidiri si munca. Domnul vede launtrurile celor alor lui, cele mai de pret lucruri care le are pe pamant(omul ascuns al inimii care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu). In functie de acesti oameni launtrici invarte  El istoria. “TOATE LUCRURILE lucreaza impreuna.” Nu suntem un rezultat al intamplarii darwiniste.
Domnul Isus are inatietatea in istorie si toate se petrec “din El, prin  El si pentru El.” 
Iar noi ii suntem o comoara deosebita “de la Dumnezeu si nu de la noi”.
Nu ca noi prin noi insine suntem in stare sa gandim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastra, dimpotriva, vine de la Dumnezeu…

Gândului din minte! să îi pun zabală
mi se cere zilnic, fără îndoială;
înfrânând pornirea gândului hai-hui,
să îl fac un rob al ascultării Lui.

Gândurile mele!? ce ușor se plimbă
și neînfrânate îmi ajung pe limbă;
un foc mic și iată: ce pădure mare,
a aprins o vorba fără înfrânare!

Gândurile mele!? ca pe niște boabe,
să le-nchid în sacul ascultării roabe;
răstignite  fie și închise-n veac
miile de vise din al minții sac.

Gândurile mele!? ca un roi de-albine
să le-nchid în stupul ascultării bine.
Urmărind rodirea păcii ca un trup,
dulcele din mierea Rodului din stup.

Gândurile mele!? ca niște cocori,
doar în stol să zboare, să le las pe nori.
Unul după altul fâlfâind domol
ajutați de zborul Primului din stol.

Gândurile mele!? ca niște tăciuni
care doar în focul rugăciuni-s buni,
aprinzând iubitul părtășiei loc,
roabe ascultării, fac mai mare foc.

Gândurile mele!? Numai de-s supuse
ascultării Tale, vor rodi, Isuse!
Harul Tău să-mi umple-al casei minții pod,
sprea avea-n trăire, Harul Tău ca Rod.

El este Capul Trupului, al Adunarii. ……..pentruca în toate lucrurile să aibăîntîietatea.” Coloseni 1:18 
“să creştem în toate privinţele, ca
să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” Efeseni 4:15
“Să
ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului” Evrei 4:16
“fiindca….
avem o intrare sloboda…..să ne apropiem ….. cu credinţă deplină”Evrei 10.
fratele dan

7 dec. 2007 Randers Danemarca


Învățare și revelație, semănat și secerat, anul de veselie(anul jubiliar)

6 septembrie 2010

El vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu
Levitic 25: ”10.Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui, şi fiecare din voi să se întoarcă în familia lui. 11 Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie; atunci să nu sămănaţi, să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele dela ele, şi să nu culegeţi via netăiată.12 Căci este anul de veselie: să -l priviţi ca ceva sfînt. Să mîncaţi ce vă vor da ogoarele voastre.13 În anul acesta de veselie, fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui. 14 Dacă vindeţi ceva aproapelui vostru, sau dacă cumpăraţi ceva dela aproapele vostru, niciunul din voi să nu înşele pe fratele lui. 15 Să cumperi dela aproapele tău, socotind anii dela anul de veselie, şi el să-ţi vîndă socotind anii de rod. 16 Cu cît vor fi mai mulţi ani, cu atît să ridici preţul; şi cu cît vor fi mai puţini ani, cu atît să -l scazi; căci el îţi vinde numai numărul secerişurilor.”

De o săptămână mă minunez din acest text. E plin de Har. E o revărsare de învățătură a Gloriei Domnului, lecție de comportament ”în țară” în locurile cerești în care am fost strămutați. Strămutarea noastră duhovnicească în locurile cerești cu detaliile ei o învățăm din imaginea strămutării din Egipt în Canaan. Câteva (puține) gânduri vă aștern aici!

Ce ciudate idei despre proprietate are Dumnezeu:  v 23. ”Pămînturile să nu se vîndă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sînteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.(oaspeți ai mei, tr GBV). Noi suntem mântuiți prin Har. Această lucrare ”nu vine de la ” noi ”ci este harul Lui Dumnezeu”. Țara este a Domnului. În acestă stare de har am intrat prin credință, nu prin fapte. Noi suntem doar administratori ai Harului, nu proprietari. ”Doamne, talanții TĂI au adus alți cinci talanți.”  Noi suntem doar cei ce am căpătat Harul și-L folosim spre a fi înmulțit. Folosul nu este valoarea în sine a Harului, mărimea lui sau Gloria Lui ci ”numărul secerișurilor”, roada Duhului, surplusul pe care îl aduce.
Pe lângă anul sabatic, unul din șapte, evreii trebuiau să țină după fiecare 49 de ani un an jubiliar(tr. GBV).   Și să nu muncești un an din șapte însemna credința, dar să nu muncești doi? Dumnezeu a promis că va porunci binecuvântarea Lui în anul dinainte, dar ei n-au crezut. Câtă învățătură pentru noi, formați din același aluat! Niciodată în toată vremea judecătorilor și împăraților nu s-a ținut nici anul sabatic, nici anul jubiliar, sărbătorile au fost ținute la început, dar s-a renunțat și la ele. A fost o muncă continuă. Această neascultare a dus la robia babiloniană. Robia babiloniană a venit pentru că n-au ținut anii sabatici. Robia babiloniană a ținut exact perioada cât ei ar fi trebuit să țină anii sabatici. Pentru neascultarea lor (Levitic 26) ”
Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămînea pustii.34 Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cît va fi pustiită şi cît veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni, şi se va bucura de Sabatele ei. 35 Tot timpul cît va fi pustiită, va avea odihna pe care n’o avusese în anii voştri de Sabat, cînd o locuiaţi.” Majoritatea dintre ei n-au înțeles pentru că era disprețuit Cuvântul Domnului, cărțile nu erau citite. Abia Ieremia și apoi Daniel au înțeles că robia babiloniană nu era veșnică și că se putea socoti matematic: 70 de ani. Dumnezeu căuta gloria Țării Lui, nu gloria lor ca străini, Dumnezeu caută azi Gloria Harului Său, Har(țară) pentru care am fost creați noi în El.
Disprețuirea Cuvântului Domnului și a Harului Său(țara cea minunată) este păcatul marii părți și a creștinismului de azi. Mai ales a clericilor, a cărturarilor, a manipulatorilor religioși. Pe măsură ce creștinismul babilonic, de tip Valea Dura ia amploare și cucerește ca Nebucadnețar ”din India până în Etiopia”, gloria casei Domnului se transformă în niște pietre arse de foc, disprețuite și ignorate, iar Cuvântul care este legat de aceste pietre, nu-L mai citește nimeni. Zidarii leapădă acest tip de piatră, leapădă locul cetății a cărei temelie n-o mai poate pune nimeni și construiesc frenetic pe nisip colibi în care se simt bine.
M-am gândit la cât este de necesară învățarea: ”Botezați-i și învățați-i”. E frustrant însă pentru cel care învață să nu fie ascultat, ucenicii să nu primească ce spune și să treacă ani până unul din zece poate, se întoarce plin de bucurie și împărtășește entuziasmul descoperirii. Învățarea se poate compara cu semănatul. Ca unul care am fost puternic influențat de învățăturile fratelui Watchman Nee, pot afirma și acum că ceea ce dă explozia în viața unui creștin, ceea ce aprinde focul este revelația. Revelația este momentul când vălul se dă la o parte. Revelația așează toate piesele de puzzle și apare tabloul, revelația e bucurie. Revelația se poate compara cu seceratul.
Semănatul se face cu lacrimi, secaratul cu bucurie. ”Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se întoarce cu bucurie când își strânge snopii”. Cel ce seamănă cu lacrimi(cel ce învață tenace pe alții) va secera cu cântări de bucurie (va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora, va avea bucuria revelației). Semănatul este învățarea Cuvântului lui Dumnezeu, seceratul este lucrarea Duhului de descoperire a acestui Cuvânt în inimile celor ce ascultă, de a ”aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.
Nimeni nu este transformat înspre chipul Domnului fără revelație, dar nimeni nu va primi revelație dacă nu este învățat. Duhul doar amintește ce a spus Domnul(ce a fost învățat omul), nu  învață. Mult din ce se învață(se seamănă) se pierde, dar o parte dă rod. Ceea ce se contabilizează este ”numărul secerișurilor”, nu anii de semănat. Mai mult, Gloria Domnului se arată în anul fără semănat, anul sabatic.
Evrei 8:11 ” Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicînd: ,Cunoaşte pe Domnul!` Căci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei.” Gata cu învățatul atunci când apare revelația. Gloria se arată în bucuria și odihna secerișului, nu în plânsul și întristarea semănatului. Rusaliile au fost ”secerat”, ei erau învățați, cunoșteau Cuvântul.
Dar.
Fără semănat, fără ”învățarea Domnului”, fără ”Învățătura Domnului” nu va apărea revelația Domnului, descoperirea Fiului în inimă.
Trăim astăzi niște zile cumplite, în creștinism bântuie un vânt de învățătură care neagă necesitatea învățării. Cuvântul Domnului, mai ales Vechiul Testament este disprețuit. Nu este văzut chipul Domnului Isus în Vechiul Testament. Liderii de temple, mulțimi și amăgiți își umplu sinagogile, burțile și conturile din programe, ritualuri și distracție,  taxate cu zeciuieli, colecte și donații. 24/24, 7/7, 12/12, fără an sabatic și fără an de veselie. Tubul digestiv nu face pauză, mândria nu doarme, îngâmfarea nu-și ia concediu.
Se seamănă pleavă de la ora 11.00 la ora 11.30 și imediat se face o parodie de secerat la 11.35. Se seceră vânt.
Marșul pentru Isus, dansuri sfinte, vânzări de dvd-uri cu trupe, ghicitorii, construcții de temple, industrii muzicale, etc, ”ard tămâie pe înălțimi” într-o frenezie care i-ar face să pălească de invidie atât pe Dimitrie din Efes cât și pe stăpânii roabei din Filipi. Lor nu le-a trecut prin minte să-și ”creștineze” afacerile.
Generația crescută cu astfel de meniu nu va mai secera nimic. Distracția religioasă nu este învățare de Cuvânt, cum nici mersul la picnic nu este semănat.
Nu pentru ei este  scris Levitic 25, ci pentru cei care semănând trebuie să se oprească, să ”intre într-o odihnă ca cea de sabat”. Din când în când să nu mai semene, să se bucure doar de roade, de revelație. De descoperirea Fiului în noi.
Învățarea Lui Cristos duce la îmbrăcarea cu Cristos, după ce ne-am dezbrăcat de noi.
Pentru fiecare din noi vine și anul de veselie, al cincizecilea. Parcă seamănă cu viața omului. 70 de ani, pentru cei mai tari la 80.
De pe la 20 de ani, varsta conștienței, +50 acolo suntem, 70+: ”scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El”, anul Jubileu. ”Vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba.” Pentru cei ai Domnului moartea este anul de veselie, anul Jubileu. Acasă, la Domnul, ”să se întoarcă la moşia lui, şi fiecare din voi să se întoarcă în familia lui”. Să ne numărăm bine numărul secerișurilor.
….
din cuvântul de ieri din adunare.


Doi frați la adunare la Cristian în 1938: Wolfes (Christian Wölfkes) și Wurmbrand, …aflați pentru aer în comuna Roznov.

4 septembrie 2010

Richard Wurmbrand s-a întors la Dumnezeu în urma rugăciunii fratelui Christian Wölfkes un crestin simplu de lângă Brasov. O mărturie a acestui lucru este notița din revista Creștinul, nr 5/1938, pag 23(trecută prin cenzură). Iată semnalarea vizitei celor doi, ”Au auzit și străini Cuvântul lui Dumnezeu.”:

O poza cu familia Wölfkes de pe blogul lui Emy Radut, Craiova.


O laudă mai înfocată…, cântare. Cântă fr. Niculiță cu adunarea, aprox 1972.

4 septembrie 2010

O laudă mai înfocată…Cântările harului, caietul 7, nr. 88
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/09/olaudamaiinfocata.pdf


%d blogeri au apreciat: