O cale nespus mai bună

30 Septembrie 2010

Incep acum o idee pe care probabil o voi relua si in alte postari sau voi reposta aceasta.
Sfarsitul cap 12 din I Corinteni este “va voi arata o cale nespus mai buna”.
Apoi incepe 13 si continua aparent fara logica cu capitolul 14 care este parca o continuare a cap 12.
Ce este aceasta cale nespus mai buna?
Marturisesc ca am fost influentat la aceste convingeri de cartea: “Eu vorbesc in alte limbi mai mult decat voi toti” scrisa de un frate, Fernand Legrand. Merita citita. Agape.
Sa schitez: Dumnezeu ne da  prin duhul daruri si tot prin duhul aducemRoada duhului.
Este o diferenta intre daruri (artificiale, agatate ca in pomul de craciun, fara crestere ci date de-a gata) si roade (naturale, crescute una cu mladita(ramura).
Diferenta e enorma: nimeni nu “creste” in daruri. Darurile au fost dateUNORA la inceputurile adunarii pana cand va creste roada. Cresterea este in roada, “in toate privintele”, in harul felurit, in Roada Duhului. Ca de la samanta la fruct, tot asa de la Cuvant la Roada duhului.
De la cuvantul credintei, la credinta(roada credintei).
De la cuvantul rabdarii, la  rabdare(roada rabdarii).
De la cuvant de intelepciune, la intelepciune.
De la cuvant despre neprihanire, la Roada neprihanirii.
E un proces care i-a timp.   E complex si implica intregul TRUP.
Cresterea e ca si cresterea trupului. Nici un madular nu creste individual.
E o cale mai buna, “tot trupul creste”, nu numai unele madulare.
Cale mai buna ca ce? Mai buna ca si calea darurilor, a lucrurilor primite de-a gata de UNII, (comparati in Efeseni 4, pe “unii” cu “toti”. “El a dat pe unii…pana vom ajunge TOTI….”). Starea de om matur, intarcarea, trecerea de la lapte la hrana tare s-a petrecut atunci, sau la unii trebuia sa se petreaca, gasim scris la Evrei 5.  Demult trebuia sa ajungeti maturi!
Calea nespus mai buna e calea dragostei, a partasiei neierarhizate si nedezbinate in Trupul. Sa socotim ca piedica si s-o inlaturam, orice opreliste care s-ar pune in calea dragostei. Dar oricum “dragostea e tare ca moartea.”

-repostare de pe vechiul blog, 7 dec 2007


Biblia Fidela tipărită

29 Septembrie 2010

Cercetați toate lucrurile, țineți strâns ce este bun” I Tesaloniceni 5:21 (traducerea Fidela)

Ca unul care folosesc o mulțime de traduceri, mă bucur că mai apare una. Parcă am mai scris asta. Nu înțeleg opoziția unora. Încerc să mi-o explic prin obișnuința uzanței modului de gândire centralist, comunist: o națiune, o limbă, un conducător, un cuget, o simțire (cei sub 20 de ani întrebați pe părinți ce am vrut să zic). Mai departe: o universitate, o uniune, un responsabil cu greaca, slobozitor de drepturi de a emite păreri, un dătător de drum la cuget, o singură dictatură idologică, am mai scris undeva despre acest tip de uniune. Tupeul unora de a exista fără să ceară voie de la poartă irită, dreptul de a gândi fără să întrebi e de la ’89 încoace și e rău în sine. „A crezut în El vreunul dintre mai-mari sau dintre farisei?”(GBV) sau cum zice Fidela: ”L-a crezut pe el vreunul dintre conducători sau dintre farisei?” Chiar așa, ”l-a crezut pe El”! ….dar să lăsăm să ni se odihnească gândul la zisele lui Nicodim:”Judecă legea noastră pe un om înainte să îl asculte și să știe ce face?” (Fidela), desigur Nicodim nu-i cunoștea pe (fost-)comuniștii români. Frate Nicodime, îi judecă aspru numai să îndrăznească să fie altfel, să facă altfel, nu contează ce zice, nu-l ascultă nimeni, nu interesează pe nimeni ce face. E diferit? E eretic, dacă mai spun și marii preoți că e așa, așa-i! Bine-ar fi ca cei care se aruncă la comentarii să citească traducerea mai întâi, să asculte sfatul lui Nicodim, mă gândesc la asprul meu concetățean SG și la alții ca el. Dumnezeu să-i binecuvinteze.
Tot legat de critici am mai scris și că:”Dacă traducătorilor li s-ar putea imputa oareşicari imperfecţiuni sau chiar erori de traducere, trebuie să li se recunoască atitudinea deschisă, calmă şi caldă faţă de critici.  Traducerea cea mai bună a scripturii e “traducerea” în viaţă. La acest mod de traducere, criticii au făcut greşeli de “traducere” colosale.”
Rămâne totuși o mare satisfacție pentru critici: e o traducere subțire, 15 mm cu coperți de piele cu tot. Greu de crezut, dar iată o comparație cu GBV(coperți tari cartonate, destul de subțire și ea) și TBS, e un raport de grosime 1:2:3.


Suferință și glorie

28 Septembrie 2010

1 Petru 5:10 “Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică,după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
E clar, drumul spre slavă, spre Glorie, trece prin suferință.
Poate vei spune: “
eu nu vreau glorie, vreau doar mântuire”, cu gândul ascuns de a evita suferința.
Dar cine spune că ai fost chemat doar la mântuire? Chemarea este la glorie. Drumul este mai lung decât ai crezut sau decât vrei!
Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. ” 2 Tes 2:14.
Să nu ne gândim doar la o slava dincolo! În măsura harului căpătat(și fiecare am căpătat har) suntem chemați să slujim de laudă Gloriei acestui Har și aici. Iar Harul este dascălul ruperii cu păgânătatea și cauza ce declanșează batjocurile, persecuția și suferința. Dincolo este plinătatea, aici este arvuna. Dacă nu am fost credincioși în mica arvună, cine ne va da completul?
Suferința este predestinată. Nu este o opțiune sau o cerință, este un DAT în drumul spre glorie. Este inevitabilă.
Dar nu este o suferință din acea acră, posacă, a sfinților scremuți și chinuiți, este suferința celui care are înăuntrul său debordarea bucuriei care să întreacă amărăciunea care a copleșit exteriorul.
Suntem predestinați la încărcarea acestei balanțe: pe un taler povara suferinței și pe un alt taler, o greutate veșnică de glorie.
Sutem predestinați la părăsirea zonei de confort imaginate și la încălzirea acestui aparent conflict, suferință+glorie.
S-ar putea explica multe, dar las poezia s-o facă:

“Suferință crin din care Domnul și-a’mpletit cununa
mulți te plâng când mergi la dânșii, eu te cânt îătotdeauna,
căci în leagănul tău dulce când m-a pus întâi durerea,
am văzut la căpătaiu-mi veghetoare mângâierea.”(T. Dorz)

-repostare de pe vechiul blog, 7 decembrie 2007


Dreptul de a te căsători fără biserică, pastor și ritual. Un exemplu istoric.

26 Septembrie 2010

Sunt mulți oameni care văd că sistemul clerical este  neconform cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mulți acuză vehement și pe bună dreptate întreg sistemul religios îndepărtat de modelul biblic și cer revenirea la felul simplu, neclerical al strângerilor creștinilor. Entuziasmul lor este molipsitor, au argument convingătoare.
Pe acest blog și eu scriu în același ton și sunt convins de ceea ce scriu.
Dar….
Mai bine vă spun o poveste.
Sunt mulți oameni care doresc  reîntoarcerea la principiile Nou-Testamentale ale adunării, la simplitate, părtășie, libertate a Duhului, mulți chiar practică aceste stări de har în paralel cu închinarea oficială. Ieri am fost la o nuntă, la masă. Mama miresei scrisese mult în acest ton, cu câțiva ani în urmă pe mai multe forumuri sau grupuri de discutii. Coerent, argumentat și convingător. La căsătoria fiicei ei însă a chemat mai mulți pastori renumiți și a parcurs tot ritualul din biserică conform datinei.

Am întrebat-o: ”Ce facem cu pastorii? Nu sunt după scriptură, dar câteodată e nevoie de ei!” N-a avut tăria să răspundă! A venit însă la mine cu o rudă de-a ei să-mi spună ”că ei au început în orașul lor să se adune în grup mic paralel cu programul din biserică și că e mai bine, dacă vreau să-I vizitez…!”
Tocmai dibuisem țărușul diavolului și l-am întrebat direct pe fratele respectiv: ”OK, nu e bun pastorul, dar tu personal poți să-ți imaginezi o căsătorie fără pastor și fără biserică, să mergi de la starea civilă direct la restaurant?” Omul a rămas năuc. Nu putea să-și imagineze așa ceva. Atunci i-am spus: ”du-te înapoi, n-are rost să mergi mai departe. Cândva vei avea nevoie de pastorul din mintea ta. Rămâi acolo.”
Nu poți fi atât de fariseu să declari sistemul rău, dar să-l folosești din când în când. Ori e rău sută la sută ori e bun sută la sută! Lucrurile să fie clare și răspicate. DA, da si nu, nu.
Umblarea pe două cărări e instructajul diavolului. Dia-bolos înseamnă cel ce aruncă în două direcții. Să spui una și să faci alta că doar ”Dumnezeu cunoaște inimile”.

Prin Harul lui Dumnezeu există stat laic, există stare civilă….e un Har, e o vreme de Har pentru că nu sunt de mult. De ce să nu ne folosim de ceea ce Dumnezeu dă prin slujitorii lui. Despre angajații statului Scriptura spune că sunt slujitorii lui Dumnezeu în Romani 13, dar despre popi nu spune nicăieri nimic. Nici despre ritualurile lor, nici despre ritualul de nuntă. E o capcană de furat suflete de oameni.
Postez mai jos un articol istoric despre prigonirea hughenoților, protestanții francezi care refuzau să participe la slujbele păgâne(catolice) chiar dacă era vorba de căsătorie sau botez(înregistrarea nașterii). Citește restul acestei intrări »


Împușcați pentru credință, 1937

26 Septembrie 2010

Au fost multe mii de credincioși în fosta URSS care nu au vrut să primească izbăvirea, s-au dus la moarte cu bucurie. Din cei din poza, fratele Ghirciuc avea 12 copii iar Babkin nu era căsătorit. Sentinșa: împușcarea. Vina? ,……citiți cele 6 pagini ale articolului Moartea în numele vieții. Sursa: revista Vestitorul Adevărului nr 1/2004


Te-ai rugat azi pentru președintele țării?

26 Septembrie 2010

Dintre cele 3 tipuri de autoritati umane, cele politicereligioase sieconomice(imparati, ……… si negustorii pamantului), suntem indemnati sa ne rugam doar pentru cele politice, pentru imparati.
Si nu oricum: “sa ne rugam INAINTE DE TOATE pentru imparati”.
De ce? Autoritatile politice sunt suficiente pentru administrarea domeniului firesc, carnal. Domeniul spiritual le este inaccesibil si nu au mijloace de evaluare, multi il neaga. Nimeni nu poate fi judecat de exemplu pentru ce a gandit, nu?
Vremuri grele sunt profetite despre istoria umana viitoare, vremuri in care e posibil ca autoritatile politice sa slabeasca astfel incat sa fie nevoie sa-si transfere autoritatea celor religioase. Chiar si stabilitatea economica depinde de increderea oamenilor intr-o structura superioara, iar sub presiunea hiperglobalizarii, aceasta structura sa fie una, nu statala, nici economica, ci religioasa.
Traim inca vremuri de Har, cand avem presedinte, guvern, lege, frica de legi si o destul de eficienta neutralitate politica a statului. Sa multumim lui Dumnezeu pentru acestea.  Pana va veni  Domnul.
Este profetit ca in vremea sfarsitului chiar negustorii pamantului se vor boci la falimentul autoritatii religioase. Acel faliment va atrage probabil cu sinescaderea increderii si caderea economica. Stocuri imense de marfurinevandute(descrise la Apoc 18) vorbesc de increderea celor ce le-au acumulat (negustorii pamantului) intr-o stabilitate data probabil de fiara. Vedem sub ochii nostri marile corporatii cum se intind ca niste plase pe intregul pamant. Exista companii mai bogate ca tari, unele mai bogate ca Romania. Asa cum gasim in Apocalipsa, e posibil deja sa se ajunga ca atat sistemul politic, cat si cel economic sa se supuna  de buna voie fiarei.
Sa nu ironizam statul. Prin aceasta administrare corupta si imperfecta, lipsita de glorie, noi putem duce in carne o viata linistita si pasnica, pentru a putea trai IN DUHUL o viata plina de Glorie. Sa ne rugam pentru presedinte, asa cum e. Pentru cei inaltati in administrari. Pentru guvern si parlament, pentru primari si consilieri, pentru politie. Sa multumim lui Dumnezeu pentru ei. Ei sunt slujitorii, noi suntem fiii Tatalui. Nu voi respecta eu pe slujitorii tatlui meu? Pentru scurtimea clipei care trece, nu are rost sa fim implicati in aceste lucruri decat prin rugaciune zilnica si facand binele oricand ni se deschide ocazia. De ce sa ne rugam? Ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita cu toata evlavia si cu toata cinstea. Ar fi groaznic sa nu fie domnia legii. Sa fie doardictatura banului, sau a obscurantismului de tip medieval. Uitati-va la cine l-a ucis pe fratele Feinstein, nu fascismul in conditiile unui stat slabit si vasalizat?
Inaltarea si coborarea din administrari o face Domnul. Chiar daca noua nu ni se pare.
Rugati-va ca “imparatii”, pedepsind pe raufacatori si laudand pe cei ce fac bine, sa ramana slujitorii Domnului. Chiar daca nu sunt fii.
Nu am pasiunea profetiilor, nici a cercetarilor fara rost sau a speculatiilor, dar nu pot sa nu vad cum se formeaza sub ochii nostri conditiile pentru implinirea pana la detaliu a cuvintelor dinainte scrise.
Am scris aici doar niste ganduri pe care le-am avut aseara intr-o discutie cu cineva. Nu tin mortis ca cred asa(legat de profetii), mai mult banuiesc si am vrut sa impartasesc cu voi.

-repostare de pe vechiul blog, 5 decembrie 2007


Despre conspirativitate și dragoste

25 Septembrie 2010
ConspirativitateaComunismul a dominat prin teroare, o teroare în primul rand ideologică si apoi fizică, mai ales indusă și tot mai rar aplicată. Datorită necesității păstrării imaginii în fața vestului, călăii sociali comuniști au inventat metode de teroare necunoscute până la ei, dovedindu-și “eficiența “ tocmai prin imposibilitatea cuiva de a-și imagina că o astfel de metodă de teroare există. Parte a metodei de teroare, dacă nu teroarea însăși ar putea fi numită “supravegherea ideologică  în vederea demascării” oricui ar îndrăzni să se opună liniei de gândire impuse.
Observați, nu am spus să se opună legii, pentru că diferența dintre comunism și celelalte societăți a fost că în comunism nu domnea legea ci ideologia. Oamenii nu erau pedepsiți  pentru lucruri ilegale, ci pentru delicate de gândire, era ilegal să gândești împotriva partidului.  Orice societate în afară de comunism pedepsește faptele, nu gândurile. Comuniștii au supravegheat întreaga societate în vederea demascării oricărei firave apariții de gândire neconformă, de ”erezie” ideologică.
Diferența față de inchiziție este mică.
În acest scop comuniștii au creat un uriaș sistem de supraveghere ideologică socială, toate structurile societății fiind subjugate acestei ierarhii criminale de canalizat informații cu scopul ca nimeni din societate să nu scape supravegherii. Orice formă de structurare socială (grupare, segregare) era bună pentru comuniștii, o transformau rapid în arbore informativ, în pâlnie de strâns înformații. Erau securiști în fabrici, în sate, între minorități, achizitorul de lapte, medical veterinar, frizerul, fotograful ambulant, popa  și…pastorul erau oameni ideali, lucrau cu oameni, intrau în casele oamenilor, puneau o întrebare două și nu-i bănuia nimeni.
Cheia succesului metodei era conspirativitatea deplină, să se poată spune: “așa ceva nici nu există”.
Informatiile erau materia primă a fabricii de represiune, analizate în laboratorul de dezinformare, prelucrate în mașinăriile  de scopuri ideologice pentru a fi transformate în pachete de intimidare, defăimare, influență pozitivă, descurajare, înfricoșare, etc. Rețeaua de distribuție a produselor acestei fabrici era diversă, dar lucra 24 ore/zi, 7 zile din sapte furnizând regulat ”alimente”ideologice ce ne-au transformat treptat, devenind în 1989 niște Zombi care întrebam ce avem voie să gândim și așteptam să ni se spună. A fost o drogare mentală, o intoxicare cu minciuni sub domnia terorii, suntem și astăzi victime de care nu capitalismul, ci doar Cuvântul lui Dumnezeu ne va elibera.Cei care trebuiau să stea în spărtură, dărâmau zidul, cei care zideau erau alungați, iar cei care ”se trudeau” deschizând cetatea erau lăudați. A avut loc un război fără arme de fier, fără gloanțe de plumb, fără tranșee în pământ, fără zgomot și fără foc. A fost un război cu arme de idei, cu gloanțe de defăimare și dezinformare, cu tranșee de influență și conspirativitate, cu zgomot de intimidare și frică, cu foc de spaime și amenințări. Un război tăcut al terorii ideologice, al supravegherii minților în vederea dominării, al creerii omului nou care gândea comunist.
Conspirativitatea era tranșeul acestui război, tipul de ascunziș indispensabil. Hoțul de știri despre mintea ta intra deghizat în prieten, stăteai cu el la masă, te rugai împreună, iar apoi el mergea cu tot ceea ce fura din gândurile tale și turna în vrafuri de hârtii stocate minuțios de cei ce-ți făceau analiza ideologică. Mengele opera cadavre, diseca o singură dată, acești Mengele ai gândurilor îți operau creierul zi de zi, lună de lună, prin cascadele de informații turnate de prietenii tăi. Tot conținutul creierului tău era pe masa lor, pe acele foi scrise de cei ce te înconjurau, erai analizat și cântărit, evaluat în vederea compromiterii și slăbirii, ”nimeni nu e perfect”. Înconjurați de conspirativitate ca de o cetate, își făceau munca cu un sadism și minuțiozitate care îngrozește pe orice cercetător de astăzi al dosarelor de atunci. Miza era descoperirea din fașă în vederea anihilării a oricărui formator de opinie nesupus. Lucrurile s-au schimbat puțin în timp….
Comunismul a fost o închisoare a gândurilor, dar și religiile sunt multe tot așa. Au ceva în comun bisericile legaliste cu activiștii ideologici, poate de aceea au colaborat așa de bine.Dragostea

Am stat de vorbă cu mulți din cei prigoniți. L-am întrebat pe Traian Dorz în 1985: ”care este poezia care vă place cel mai mult din tot ce ați compus?”
Mi-a recitat imediat:

”poate fi-nfrunzita lunca, iarba s-o’nvesmante,
mieii pe campii sa cante, graurul sa cante,
pot ciresii sa-nfloreasca, inul sa rasara,
poate campul sa-nverzeasca, – NU E PRIMAVARA.

pot copiii sa se joace, vantul sa adie
pot sa se imbrace-n zambet caisii toti la vie
pot albinele s-alerge floare dupa floare,
clopotele pot sa cante – NU E SARBATOARE.

pot sa sune mii de strune, cantecul suspina,
pot sa arda candelabre, jale e-n lumina,
pot sa fie oua rosii, casa e tacere –
cand mormintele sunt pline – NU E INVIERE

CAND NU VOR MAI FI PE LUME ZIDURI SI LACATE,
CAND VA RASUNA SI GANDUL NUMAI LIBERTATE
CAND VA FI LUMINA-N CASA SI SENIN AFARA –
AIA FI-VA SARBATOARE, AIA-I PRIMAVARA!…
” Alte cântări nemuritoare, pag 341

Mi-a mai spus că a compus-o la Gherla într-o zi de paște, dimineața, când sunau clopotele de la catedrala din oraș…era soare, primăvară, bucurie pe-afară, iar ei erau închiși….
Am mai vorbit cu mulți, dar ce m-a marcat a fost mărturia soției unui frate închis, care a insistat la soțul ei să-i mărturisească TOT ce a fost întrebat de securitate. El cedase securității și la insistențele ei a mărturisit plângând. De la mărturisirea lui a început ridicarea. La ruperea cu securitatea a plătit cu libertatea.
Dragostea nu permite ascunzișuri, tăinuiri. Ceea ce au pretins comuniștii a fost conspirativitate și față de soție sau soț: ”să nu știe nimeni ce am vorbit”. Cei care nu respectau erau uciși. Au fost mai mulți decât se știe sau se crede, unii au fost ”sinuciși”.    Conspirativitatea, promisiunea ei, tăinuirea ucid dragostea. E un legământ cu diavolul, promiți iubire Domnului, soției și în același timp conspirativitate ofițerului în legătura căruia ești. Ingrediente suficiente să te transforme într-un monstru moral. Oricâte anestezice de adormit conștiința ai lua, din acel punct ești angajatul vrășmașului. Dragostea Duhului este legătura care ne leagă de Domnul și de frați, nu putem să fim legați de ”altceva” fără să rănim pe Domnul și pe frați. Numai conspirativitatea luată separat e o trădare monstruoasă a dragostei.
Insist să afirm că această rușinoasă coabitare cu securitatea (chiar simbioză) nu a fost cauza căderii, ci pedeapsa ei. Căderea a fost cu mult înainte de vremea comunistă, atunci când adunările au renunțat să mai urmeze modelul biblic și au început să se organizeze în chip lumesc. Dumnezeu le-a pregătit o capcană în care au căzut tocmai prin acei pe care și i-au pus ca șefi, prin cei la care se uitau ca la unșii Domnului. Părăsirea învățăturii Harului a dus la acestă grabnică decădere, din care, după opinia mea nu există ridicare. Pastorul plătit+trupa de laudă și închinare sunt un cocktail spiritual cu vânzări masive in fast-food-urile religioase ale Babilonului, cei care nu vând așa ceva dau rapid faliment în climatul religios concurențial acerb al vremii noastre.