Lună / noiembrie 2020
Doar două feluri de creștini
…sunt în lume: creștini care iubesc venirea Domnului și ceilalți.
Aș spune fără îndoială că secretul angajamentului creștin este credința acestei învățături a iminentei reveniri a Unsului lui Dumnezeu.
Ajungerea la această încredințare și asumarea ei vizibilă prin schimbarea conduitei conform ei, am putea numi că este Învățătura care duce la evlavie (angajament), după formularea apostolului.
Când aștepți pe Domnul, toate se schimbă în viața ta.
În primul rând gândirea.
Apostolii aveau ca obiectiv ajungerea de către toți cei învățați de ei să cunoască în detaliu toate aspectele acestei autorități(puteri) și veniri a Domnului. Să vedem cum făcea Petru acest lucru.
„….v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.” (2 petru 1:16) Explicarea acestei învățături de către apostol a fost un proces de construcție a imaginii, de „zugrăvire” a evenimentului venirii Domnului, ca regia unui film, de învățare a evenimentelor care vor fi.
Când erau pe muntele Hermon, lui Petru, Iacov și Ioan li s-a arătat o mostră din această glorie, iată cum descrie Petru în continuarea textului, ziua aceea a schimbării la față: „Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă (glorie), atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.” (2 Petru 1:17-18)
Dar lucru uimitor, Petru nu socotește această revelație ca ceva extraordinar și nu insistă asupra ei, ci insistă în continuare asupra a ceva ce ne este tuturor foarte accesibil, dar „mai tare„: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” (2 Petru 1:19) Deci „cuvântul prorociei” adică partea profetică a Scripturilor, textul scris este mai tare decât revelația lor de pe munte, decât ascultarea directă a glasului divin și acest text scris este lucrul spre care trebuie să fim focalizați.
Care este acest „Cuvânt al prorociei„? Este acest Cuvânt (așa cum ar crede unii din cei afectați de maladia carismatică) alcătuit din revelații spuse de tot felul de oameni „inspirați” din zilele noastre?
Nicidecum. Cuvântul prorociei este alcătuit „din Scriptură” textul explicativ în continuare nu lasă dubii: „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură….” 2 Petru 1:20
(Iar în altă parte scrie despre Scripturile lui Pavel și ale apostolilor și „celelalte Scripturi„, adică Vechiul testament, toate sunt Scripturi. Dar să nu divagăm.)
Cuvântul prorociei este acea parte a Bibliei care scrie despre viitor, despre ce va fi, cum va fi în viitor
Deci, „Cuvântul prorociei” este alcătuit din partea profetică a Vechiului Testament împreună cu partea profetică a Noului Testament. Ele se completează și se explică una pe alta.
Care este partea profetică a Vechiului Testament? În primul rând Profeții numiți Mari (Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel) care au în total 5 cărți și ceilalți 10 profeți mici. Apoi există părți profetice importante în Psalmi („David era și el profet„), în cărțile lui Moise, chiar în Iov și în celelalte cărți. Trebuie să luăm aminte la aceste părți.
Care este partea profetică din Noul Testament? Multe bucăți din Evanghelii, din epistolele lui Pavel, ale lui Petru, Ioan și Iacov, din Iuda și cartea Apocalipsa integral. Și la acestea trebuie să luăm aminte.
Dragii mei, am un îndemn pentru voi toți: citiți profeții, vizualizați evenimentele pe care le trăim acum și cele care vor urma, toate au legătură cu Unsul, Unsul care va veni în Glorie! Nu vă amăgiți cu un Isus mistic, un Isus al inimii, un Isus care nu te pune să înveți, să citești, să crezi ce citești, un Isus de care nu ți-e nici frică, nici drag și pe care nici nu-l aștepți. S-ar putea să fie „alt Isus”!
Când conștientizezi că viața în carne este trecătoare, că trăim într-un cadru istoric scurt și într-un cadru moral viciat îngrozitor, că semenii din jur și noi împreună cu ei trăim într-un cadru moral alterat de părerile noastre despre etică, nu croit de standardul lui Dumnezeu, îți pui gândirea pe coordonate bune și te pocăiești.
(Să divaghez puțin: pocăința e prilej de mare bucurie în cer. Povesteam acum câteva seri la masă cu niște musafiri despre rugăciune. Le-am spus că „da, Domnul știe de ce avem nevoie, dar nu ne dă, dacă nu cerem. Este un protocol ceresc care trebuie respectat pentru ca îngerii să învețe ceva de la noi, de la Adunare: Dumnezeu stă pe tron, Domnul Isus stă la dreapta Lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi, iar armatele de milioane de miliarde de îngeri stau în fața lor și așteaptă ordine. Când cineva se roagă, dacă este curat la suflet și rugăciunea lui face parte din miliardele de variante posibile ale Planului divin, Domnul Isus o duce la Tatăl, arată că acel ce s-a rugat a parcurs curățirea cugetului („sângele stropirii”) și odată rugăciunea auzită în tot cerul, Dumnezeu dă ordine la câți îngeri trebuie să meargă să împletească împrejurările pentru împlinirea obiectivelor acelei rugăciuni. „dacă cerem ceva după Voia Lui ne ascultă”. De detalii se ocupă îngerii, ei sunt „duhuri slujitoare trimise să slujească celor ce vor moșteni mântuirea„.
Dar dacă cel care se roagă nu este curat, nu s-a pocăit el însuși? Atunci, folosind imaginea și limbajul vechi-testamental, neavând parte de veșminte albe (cuget curat), „stropite cu sângele Mielului” (mărturisirea păcatului și regretul) până la „efectuarea” acestei „proceduri” rugăciunile nu sunt ascultate, acea persoană nu este „a lui Hristos”. Doar după ce cineva se încredințează lui Hristos, „printr-o moarte asemănătoare cu a Lui” mărturisindu-și și regretându-și păcatele”, doar după aceea este curățit și se bucură de privilegiul de a-i fi ascultată rugăciunea. Însăși această primă rugăciune de pocăință, venită din zbuciumul unei conștiințe frământate este un mare prilej de bucurie pentru cer: pentru îngeri, pentru Fiul, pentru Tatăl. Gata divagarea.)
Să mă întorc la subiectul celor două feluri de creștini: cum sunt ei, ce fac ei, prin ce se deosebesc:
Creștinii care iubesc venirea Domnului…
…. trăiesc cu conștiența acestei glorii cerești, atât de bine prezentată și explicată în Scripturi, așteaptă această glorie, se pregătesc pentru ea, sunt gata să sufere, dar să nu renunțe la speranța aceasta. Acești creștini sunt total împotriva oricărui fel de glorie pământească, de mândrie sau de îngâmfare pentru ceva din veacul de acum.
Creștinii care iubesc venirea Domnului nu se tem nici de moarte, știu că „ar fi mult mai bine„, că moartea celor iubiți de Domnul este „scumpă înaintea Domnului” și că dacă se merită să mai stea în trup este pentru că mai au ceva de lucru pe aici.
Cei ce iubesc venirea Domnului așteaptă răsplătirea Lui și răzbunarea Lui, de aceea nu se vor răzbuna pe cine le face rău și nu vor căuta răsplătirea vreunui bine, nici măcar cu câte-un pic de slavă deșartă, renume sau recunoaștere de merite.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor evita în orice situație publicitatea, promovarea numelui lor sau cu mult mai rău, promovarea altor nume decât Numele Stăpânului.
Creștinii care iubesc venirea Domnului vor lua aminte la Cuvântul prorociei, cum a zis apostolul Petru, un om care a stat în preajma Domnului Isus și a învățat accentul pus de Domnul pe „toți prorocii”, pe ce au scris prorocii. (Ca o altă paranteză: evreii ortodocși de astăzi nu-i studiază pe prooroci, ei studiază Tora și talmudul și alte scrieri.)
Nu am epuizat subiectul, am exemplificat.
Creștinii care NU iubesc venirea Domnului
…sunt toți ceilalți.
Nu, desigur ei nu vor spune cu voce tare că nu iubesc venirea Domnului, dar tot felul lor de viață va arăta că văd acest eveniment ca un moment foarte îndepărtat în timp, ca și moartea lor dealtfel.
Ca să poată trăi cum vor, dar mai ales ca să le înflorească lor afacerile religioase și mai nou, politice, așa-zișii creștini care nu iubesc venirea Domnului se ascund după 2-3 versete și înlătură tot „cuvântul prorociei” la care ei zic că nu trebuie să luăm aminte.
Înlăturând cuvântul prorociei, lași mintea pradă unor „învățături ale demonilor„, evanghelia prosperității, teoria evoluției, toate vin în loc.
Mai ales teoriile evoluției, ale progresului lumii, ale viitorului luminos al omenirii sunt încurcate grozav de „iubirea venirii Domnului”.
O lume evoluată, urbanizată, computerizată își cere „biserica” pe măsură, evoluată, o biserică care are drum în față. Chiar o biserică de la noi din oraș, în disperare după enoriași potenți financiar se întitulează „biserică urbană”…
….nu ca celelate 30 din oraș, care desigur sunt rurale. (Cele 4 conturi IBAN pentru „Donează!” de pe prima pagina ne arată clar că ei și cei ce conduc astfel de biserici, n-au nimic de-a face cu cel ce a zis: „voi cheltui prea bucuros din ale mele!”.)
Când vrei să faci bani din religie nu poți cere pur și simplu oamenilor „dați-mi bani”. Le vei prezenta proiecte, lucrări, investiții, vei cere pentru Domnul, ei vor umple borcanul din care tu-ți vei linge degetele zilnic. Asta nu poți să faci dacă lași ca învățătura venirii Domnului să fie propagată. Păi dacă vine Domnul, de ce facem biserici de milioane de Euro bucata? Sunt bune și săli simple sau case. Și bani mai puțini.
O incursiune istorică. Comuniștii au interzis subiectul venirii Domnului, al veacului viitor, au schimbat cuvintele cântărilor, au interzis să se vorbească despre judecata viitoare, în general la „ședințele de orientare” pastorii erau prelucrați cu viziunea partidului comunist pentru o lume aici și acum, nu pentru gloria Împărăției care va veni, nici pentru slujirea Unsului care a fost făcut moștenitor al tuturor lucrurilor.
Există un anume fel de constrângere datorată faptului că vorbitorul este nevoit să placă celor ce-l plătesc. (Această constrângere eu nu o am și este principalul motiv pentru care am urmărit să câștig suficient încât să nu mă poată cineva manipula financiar.) Când depinzi financiar de auditoriu, vei nuanța subiectele vorbirilor spre intensificarea aplecării ascultătorilor spre „dărnicie”, spre „donează”, spre „jertfe ca acestea Îi plac” deși tu știi că de-acolo-ți vine venitul. Poate ești bine intenționat și vrei să-l slujești pe Domnul, dar dacă iei bani pe ce vorbești ești conștient că orice subiect asemănător cu răpirea iminentă sau „va veni ca un hoț” ar frâna impulsul de donator al celui cu astfel de credințe. Și atunci taci.
Ocolești subiectul. Ești creștin de celălalt fel. Este pocăință și pentru asta.
Aceasta a fost jertfa mea de seară, socotiți-vă fiecare din ce categorie faceți parte!
Peste două săptămâni merg la o operație și mă gândeam zilele trecute: dacă mor, cu ce rămân, ce las în urmă, cu ce plec la raport? Folosește cuiva ce am scris? (Riscul să mor e mic, dar există, ca la orice operație.) Am scris enorm de mult pe acest blog despre răpire, despre venirea Domnului, despre semnele sfârșitului, am scris fără bani și fără plată. De acest lucru știu că Stăpânul Meu se bucură și-i place.
Cred cu tărie că a merge pe calea Domnului înseamnă a urca niște trepte de înțelegere, nu a fi catapultat în stări mistice. De aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Am fost toată tinerețea atât de aburit cu teorii mistice despre „oameni sfinți care emană puteri și numai când stai în prezența lor”, încât după epuizarea prea multelor verificări (în care nu am dat decât de grupuri de naivi care se amăgeau reciproc) am verificat cu Biblia cântarul prost din mintea mea și l-am aruncat din cap. Repet: de aceea explic, argumentez, detaliez, exemplific. Asta văd că făceau Petru, Pavel, Domnul Isus, toți învățau, citau, explicau Scripturile. Construiau așteptarea.
Nu am scris nimic despre denominații pentru că cei ce iubesc venirea Domnului, iubesc și Cuvântul Domnului, Cuvânt care arată clar cât de mult urăște Domnul despărțirile.
Dacă Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei ….și-ar fi făcut partid politic
M-a sunat prin septembrie un prieten, pastor, să mă întrebe ce părere am eu: un cunoscut de-al lui i-a propus să se înscrie și să fie șef regional al Noului Partid Politic al pocăiților, Alianța Renașterea Națională, ARN. (Asociere nefericită, noul virus din 2019 este un virus ARN, cine-a știut?)
I-am spus prietenului că am o părere foarte proastă și i-am citat instant versetul din titlu.
Domnul Isus putea să le spună apostolilor: mergeți în toată lumea și faceți un partid politic, să ajungeți voi în locul Senatului Roman și al Cezarului, să faceți din lumea asta rea o lume bună.
Putea, nu?
Nu să-i trimită „ca pe niște oi de tăiat„, să sufere fără împotrivire, să fie blânzi cu toți, în stare să învețe pe toți,… Divaghez, sunt maestru în puține lucruri, dar în divagare excelez.
Vorbind cu prietenul meu, mi-am amintit de articolul scris acum 9 ani, când un concitadin a vrut să-și facă Partid Politic, nu mai știu ce s-a ales cu el (de partid), a chemat și un „preot” să le facă sfeștanie la idee.
Acum două săptămâni se zvonea că va fi iar închisă circulația, iar eu aveam niște treburi prin vestul țării. Am plecat la Oradea joi 5 noiembrie 2020 și între două vizite la două firme, un colaborator (credincios) de la una din firme m-a dus până la o librărie creștină, în apropiere mai era una. Am cumpărat multe cărți de la prima, printre ele și o cartea plină de bravadă despre înfrângerea Goliatului norvegian.
Brusc mi-a năvălit în minte discuția cu prietenul meu pastor (da, am prieteni pastori, chiar dacă sunt total în dezacord cu ce fac ei, le-am spus și le repet des), era un fotoliu în librărie, lângă un geam și m-am scufundat în el. (Ca să vă dați seama cât e de căutată cartea creștină, timp de o oră nu a mai intrat nimeni în librărie.) Eu citeam, masca de pe față mă incomoda grozav, nu puteam să respir, am lărgit-o puțin, deși vânzătoarea era dincolo de perete, n-am vrut să dau jos masca. Pagini după pagini de merite înșirate, cum „David l-a învins pe Goliat”.
Normal, știm cu toții că la o vreme după asta, David a ajuns împărat.
Dar nu și-a făcut partid politic.
Partid, partide.
Păi, dacă în religii avem partide, de ce să n-avem în politică?
Nume nenorocite.
Ca țiganii, că dacă unul și-a botezat pruncul Mercedes, de ce să nu-și boteze celălalt fata Vulcanizare, că se vor potrivi odată?
Cât de departe sunt acești oameni de simplitatea biblică: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17
Nu în numele unui partid politic, nu în numele unei partide religioase.
Nu avem voie să ne dăm alte nume.
Partizanismul religios, asumarea, purtarea de nume diferite este cea mai mare rușine a unui creștin, renunțarea la numele Stăpânului său.
A fost aspru criticată de apostol la 1 Corinteni 1, dar se pare că a scris degeaba apostolul de atunci pentru acești analfabeți biblici cu pretenții sforăitoare de acum.
Să vrei să-ți faci colibă cu zorzoane în această lume în care crezi că „este bine să fim aici”? Mare nebunie.
Am plecat spre librăria a doua aflată la 200 de metri de prima, o librărie mai mică de unde am cumpărat două cărți de Amir Tsarfati, evreul creștin care explică atât de bine evenimentele sfârșitului.
Început de noiembrie, dar încă cald.
În timp ce eram în această a doua librărie, mult mai mică, i-a sunat telefonul vânzătoarei. Am auzit-o oftând, apoi plângând: „a murit?”, murise pastorul de la biserica Tabor, din apropiere. Covid. Am schimbat câteva vorbe cu vânzătoarea încercând s-o mângâi, era evident îndurerată. Soția pastorului murise doar cu o săptămână înainte. Trist și dureros.
Am plecat cu gustul și mirosul morții în minte, simțeam mirosul toamnei în nări, n-am covid, ce bine. Ce ridicol mi se părea și Davidul român și Goliatul norvegian în anticamera morții în care trăim, în acest „prag de veșnicie”, nu știu ce poet e zis, dar e frumos.
Ce tristă dezertare de la ținta la care am fost chemați, să faci partide, de parcă nu-s destule.
I-am scris recent prietenului meu, pastorul. Nu s-a înscris, dar „ajută”.
„E păcat?” Mă întreabă.
Pe câți pot, lămuresc, pe cât mai puteți lămuriți și voi.
Vă las cu o imagine,
cu un verset,
„Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
și cu un link:
De ce nu fac politică?
din care citez, pentru grăbiți: „Să te cobori din această stare la aceea de chibițar de filozofii politice este o abdicare absurdă, ilogică de la poziția la care am fost ridicați.
Noi avem pârghii mult mai puternice. ”Dacă poporul meu se va ruga….!” (nu dacă va face manifestații și marșuri) se va mișca ceva la ordinul Celui ce mișcă tot. Pentru toate aceste forțe nu sunt fără însemnătate, îndemnul de a ne ruga pentru împărați este ”înainte de toate”.
Așa că dacă până acum ai alunecat imediat pe panta protestului politic nu te mira dacă nu ești mulțumit de cei ce te conduc. Ia roagă-te și Domnul îți va da și mulțumire(pentru toate lucrurile) și dacă va fi după Voia Lui îți va da și pace și prosperitate în țară. Dar de multe ori conducătorii răi sunt pedepse. Iar pentru că locuim ca Lot în Sodoma, devenim părtași pedepsei cetății care poate ne-a chinuit sufletul, dar nu i-am vestit pocăința și suntem părtași la vinovăția ei. Și casa lui Lot a ars în Sodoma.„
Școala online înseamnă „homeschool”, școala de acasă
Și adunarea online înseamnă tot un fel de adunare de casă.
Și în toată grozăvia asta cu Covidul găsim și lucruri bune: familia iese în avantaj.
Da, familia aia care a pierdut la referendum, familia care de 100 de ani încoace este în defensivă pe toate fronturile a primit un puternic impuls, suntem păziți de jandarmi să stăm în casă.
Părinții cu copiii, cu bunicii.
Lois și Eunice au timp să-l învețe pe Timotei din pruncie Sfintele Scripturi.
De când am scris celălalt articol despre subiect, mă tot gândesc la noua conjunctură: noua distanțare socială este un semn al încă unei bunătăți a Domnului față de oameni.
Cât de trist a fost atunci când după Babel, sute de familii, frați, surori, cumnați, n-au mai putut comunica, s-au împrăștiat.
Ca acum într-un fel.
Dar orice împrăștiere are un scop clar în Planul Tatălui: „ca oamenii să caute pe Dumnezeu„, de aceea există limite, hotare, limbi, granițe, vămi, distanțe și distanțări.
De aceea există și Covid.
Să fim conștienți că această pandemie nu ne-a închis „calea cea nouă și vie„, nu a tăiat „ancora care pătrunde până dincolo de perdea” și nu a oprit slujba de Mijlocire a Marelui nostru Preot.
Avem voie să citim Biblia, acum avem și timp, avem voie să ne rugăm, acum avem și de ce, avem voie să mărturisim oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, acum au și întrebări.
Pandemia, da, este o catastrofă, dar nu pentru cine are viață veșnică.
Pandemia este o ocazie, o oportunitate, trebuie prinsă. O oportunitate de a întări familia, legăturile, de a spune „împăraților” așa cum scrie la Psalmul 2: „…împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune!
Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
11 Slujiţi Domnului cu frică
şi bucuraţi-vă, tremurând.
12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie
şi să nu pieriţi pe calea voastră,
căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toţi câţi se încred în El!„
De 100 de ani încoace împărații pământului au scos din școli educația creștină, ca să scape de „lanțurile” divine, să le rupă legăturile oamenilor cu divinitatea.
Acum Dumnezeu îi înspăimântă cu urgia Sa.
Acum Dumnezeu îi scoate pe copii din școlile fără El.
În ultimele decenii bisericile s-au transformat din locuri de cercetat și analizat Cuvântul lui Dumnezeu și au ajuns locuri de distracție, de bâlci și de discotecă.
Acum Dumnezeu îi scoate pe oameni și din aceste discoteci.
De la creație, de 6000 de ani, Dumnezeu a procedat la fel, și-a împletit iubirea dăruirii și abundenței cu asprimea pedepsei și urgiei, dar strict în această ordine: mai întâi iubirea, apoi asprimea.
Mai întâi încântarea copilăriei, apoi asprimea bătrâneții.
Mai întâi a scos un popor din Egipt, apoi a nimicit pe cei ce n-au crezut.
Mai întâi i-a dat timp Isabelei să se pocăiască, apoi a aruncat-o la pat că n-a vrut să se pocăiască.
Și noi, și împărații, și toți oamenii să luăm aminte la căile lui Dumnezeu, să le înțelegem și să nu ne răsvrătim, nici față de El, nici față de robii Lui, dregătorii, nici față de Cuvântul Lui și de cei ce-l proclamă.
Covid există, mor mulți de Covid, chiar credincioși.
Dar moartea nu este sfârșitul nimănui, istoria cuiva nu se încheie prin moarte, fiecare om va învia.
Și Elisei a murit, și Daniel, și Ieremia au murit. Ei ne așteaptă pe noi.
Viitorul lor și al nostru va fi împreună, ei nu au căpătat încă răsplata pentru lucrul lor, nici noi.
Dar răsplata va fi numai după trudă, după osteneală.
Va fi răsplătit doar cel ce va fi socotit rob bun, slujitor bun.
Fă și tu dragul meu slujba pentru care vei fi socotit bun: să pui în mintea celorlalți planurile, gândurile, dorințele lui Dumnezeu, Cuvântul Său!
Singura ambiție care merită să te anime.
Fișa de domiciliu obligatoriu a lui Traian Dorz
Între 1954-1956 poetul Traian Dorz a fost dus în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, satul Dropia.
În memoriile lui, poetul descrie pe larg această perioadă.
Pe saitul CNSAS au fost publicat fișele tuturor strămutaților.
Înregistrare adunare 20 septembrie 2020
Asistăm la construcția încă unei identități religioase: …(zona) Genesis
De parcă nu erau destule!
De data aceasta o identitate construită politic, nu-mi cereți detalii, sunt nevoit să declar la timp, pentru ca să nu-mi zică cineva după aia că am zis după ce s-a petrecut. Se petrece.
Nu e cult, nu e sectă, nu e asociație, nu e mișcare, nu e „fundație”, obișnuitele ambalaje cu care se îmbrăcau ideile, pentru a fi livrabile.
De data aceasta regizorii identitari invită deșănțat „prinții și prințesele” să facă parte dintr-o comunitate virtuală: Genesis.
E întotdeauna folositoare o comunitate, se adună destui să poate scoate forțat pe „infractor” din sinagogă, să-l poată duce pe sprânceana muntelui, să facă de-o gloată la nevoie, să poate striga copleșitor: răstignește-l.
Nu știm de ce sau știm, dar întrebăm: Mântuitorul de ce n-a pus de-o gloată, ci de-un grupușor? Dintre ei, unul era vânzător, ales special, să ne fie pildă.
Alți doi se gândeau la șefie, unul purta sabie și trăda, așa că au mai rămas opt, fricoși și ei, că au fugit toți, nu gloate, nu „prinți și prințese” ci „nepricepuți și zăbavnici cu inima”.
Ascultați vă rog felul cum sunt lingușiți ascultătorii, să nu vi se facă rău….
Să analizăm puțin: apostolul ne-a dat instrucțiuni clare ca lumina SUB CE NUME avem voie să facem tot ce facem: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17 De aici deducem că nu avem voie să luăm alt nume, să ne dăm sau să acceptăm să ne fie pus un nume străin de cel al Domnului Isus, numele de creștin.
Acest ordin a fost încălcat de la început la Corint: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. 11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” 13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” 1 Corinteni 1:10-13
Nu vor fi „zone” și „colțuri” la Dumnezeu și nu sunt.
Acuma, dacă cultele clasice de 1000 de ani și-au luat nume, după aplecare: ortodox (drept credincios) sau catolic (universal), cele de mai târziu, după oameni (calviniști, luterani) sau practici (baptiști, penticostali), iar cele mai recente, după …buget: (harvest-metanoia), după vre-un învățător cu șarm (cireșarii) iată că apare prima comunitate virtuală prin excelență, dirijată și construită pe principii psihologice, cu markeri identitari, denumire și balast emoțional ca să stea corabia drept.
L-am observat pe actor de ceva timp și am săpat un pic, prea semăna cu omul care m-a lăudat și cu omul care îmi scrie, avea ceva din amândoi.
Misterul s-a lămurit, toți 3 provin din Biserica CDE nr 2 din Craiova, probabil o pepinieră de investitori imobiliari în cartiere cerești.
Trecut la baptiști prin hirotonisire pe sub mâinile unui alt securist ordinat notoriu („fratele său” și al lor, IȚ) viitorul cartierul ceresc Genesis se vrea parte din Uniunea baptistă, ceva așa, un fel de palat pentru prinți, un cartier rezidențial prin vechiul cartier mai muncitoresc.
Cu siguranță fiul fostului turnător care conduce vechiul cult, are ordine precise pentru a aproba fuziunea.
Doamne ferește-ne de rezerva mondială de Hristoși falși!
Leacul, dragii mei la toate aceste epidemii religioase este Cuvântul lui Dumnezeu care interzice să ne dăm alte nume decât numele de creștin.
Citesc la comentarii cum din toate colțurile țării se declară adeziunea la Genesis. Multe din aceste adeziuni sunt false și dirijate desigur, dar se prind în lipiciul scârbos al limbii rele și albine, nu doar muște.
Pentru un penticostal de exemplu, cu părinți baptiști și bunici ortodocși, nu este nici o problemă ca pruncii să-i „meargă” la Cireșari și nepoții la Genesis, că de fapt nici nu mai „merg” din fața tastaturii. Nenorocite nume.
Cine înalță în acest Babilon Cuvântul lui Dumnezeu și cine mai ține numele de creștin?
„Controlează Dumnezeu viața ta?” …un medic vorbește despre coronavirus
„Dumnezeu este suveran, El stă pe tronul universului și controlează toate lucrurile, inclusiv virușii.
Dumnezeu nu stă undeva în cer, îngrijorat că un virus a scăpat de sub control, ci de fapt Dumnezeu „întâmplă” istoria, prin orchestrarea tuturor lucrurilor, atât bune, cât și rele. ….Întrebarea nu e dacă Dumnezeu controlează virusul sau nu, ci dacă Dumnezeu controlează viața ta…”
De pe Antena 1, via Facebook.
Citiți pe subiect mai multe postări despre logica și justiția divină:
Dumnezeu a trimis pandemia.
Cum va declanșa Covid-19 emigrarea evreilor din Vestul Europei și America spre Israel?
Trăim sfârșitul perioadei pedepsei descrise de profeți
Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt.
Vestea Bună 