Rusia, cap. 15 din Drumul Adunării

25 Aprilie 2010

Rusia .pdf
Rusia .doc

Citat:
„Cînd bisericile baptiste germane se dezvoltară în sînul numeroasei populaţii germane din Rusia, ele veniră în contact cu adunările mai vechi de credincioşi ruşi care practicau de asemenea botezul celor adulţi. în multe cazuri aceştia din urmă fuzionară cu baptiştii  germani, astfel că numeroasele biserici ruseşti se divizară curînd în două mari curente. Bisericile ruseşti primitive menţinură autonomia fiecărei congregaţiuni, în timp ce baptiştii formară o federaţie afiliată bisericilor din Germania şi din America. Baptiştii au stabilit în  fruntea fiecărei biserici un pastor în mîna căruia erau încredinţate botezul şi cina. Vechile biserici ruse aveau bătrîni în fiecare adunare şi slujba de preoţie era a tuturor credincioşilor ca şi libertatea de slujire. Aceste puncte de vedere diferite au fost determinate de  experienţele celor două feluri de adunări. Guvernămîntul a favorizat sistemul baptist, pentru că era mai uşor de a trata local cu pastorii şi general cu organizaţia care avea un centru şi un conducător vizibil, decît cu fraţii care menţinuseră principiul congregaţionalist, independent sau autonom, fiind mai greu de influenţat de ostilităţile de afară. Autorităţile care adeseori au dat acestora din urmă numele de „creştini evanghelişti” au încercat în diferite rînduri de a-i obliga să se organizeze, să numească un comitet central şi un preşedinte.
Problema acceptării de daruri generoase provenite dela baptiştii americani, a fost de asemenea judecată în mod diferit. Era evident că baptiştii ruşi erau puternic ajutaţi în lucrarea lor prin aceste daruri. De asemenea s-a făcut propunerea de a face să fie ajutate şi adunările fraţilor care nu purtau numele de baptişti. S-a făcut oferta aceasta mărinimoasă şi plină de dragoste şi s-a stipulat faptul cum că a accepta darurile nu însemna o constrîngere de a schimba vreun nume şi nici nu este cerută a se face vreo modificare în conducerea adunărilor, ci numai ca ei să fie socotiţi ca aparţinînd asociaţiei mondiale a bisericilor baptiste. O parte din fraţi şi’din adunările de care aparţineau, erau dispuşi ca să accepte acest important ajutor, însă majoritatea a refuzat. Apreciind dragostea şi generozitatea cu care s-a făcut această ofertă, aceşti fraţi şi-au dat seama că acceptînd acest lucru, ei erau legaţi într-o oarecare măsură şi că aceasta ar putea schimba după împrejurări într-un fel oarecare, relaţiile lor, ceea ce ar duce la influenţarea mersului lor şi probabil chiar a-i abate de la întreaga şi vădita lor dependenţă de Dumnezeu. Acest lucru ar confirma acuzaţia care li se aduce cum că ei reprezintă o religie străină şi o putere din afara graniţelor. Convingerea lor era că principiile Scripturii se aplică tuturor ţărilor şi tuturor împrejurărilor, atît la sărăcia din Rusia cît şi la bogăţiile din America.”


Devenim ceea ce admirăm!

25 Aprilie 2010

Ideea a formulat-o Tozer în felul acesta, dar se găseşte în Biblie în mai multe feluri:

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”  II Corinteni 3:18

Despre idoli:    „Ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.: Psalmul 115:8

Altcineva  a parafrazat: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, TV-ul, şi suntem schimbaţi în acelaş chip al lui…” sursa

De fapt Tozer parcă a spus: „Devenim ceea ce admirăm în secret”  sau ” Fiecare om este ceea ce admiră în secret”, în sfârşit….

Nu toţi oamenii îşi  verbalizează viziunea, unii nici nu au o viziune. Alţii declară o viziune dar procedează altfel, dovedind prin practică falsitatea declaraţiilor. Ceea ce defineşte mai exact viziunea fiecăruia este domeniul admiraţiilor lui, la ce-i STĂ mintea, unde i se opresc gândurile.
„…dar îl vedem pe Isus….” iată viziunea demnă de fiecare creştin.
….. sau mai frumos, SĂ FIE ADMIRAT. „..când va veni în ziua aceea ca să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie admirat în toţi cei care au crezut..:” II Tes 1:10
Domnul Isus a fost „zugrăvit”, pictat în cuvinte, de către Apostol. Citirea lui Moise e ca privitul într-o oglindă întunecoasă. Citirea Noului Testament e ca privitul într-o oglindă curată, înseamnă luarea vălului, vederea faţă în faţă. Întregirea Noului Testament a dat posibilitatea acelei cunoaşteri depline a Lui. Admirarea lui Cristos ne face ca Cristos.
Fiecare om se transformă treptat în ceea ce admiră.
Adolescentul pasionat de un sportiv va semăna cu acela.
Adolescenta căzută în admiraţie după o „stea” de cinema, va începe să semene cu steaua.
Am văzut predicatori  admiratori de „prinţi ai cuvintelor”, au început să le imite şi accentul, şi intonaţia şi ideile.

Să-L cunoaştem şi să-L admirăm pe Domnul ! Să fim în acest fel schimbaţi în chipul Lui !

Să-L admirăm pe Domnul Isus citindu-I „oglinda întunecoasă”, Vechiul testament(„toţi proorocii mărturisesc despre El”, „toate scripturile mărturisesc despre mine”).
Să-L admirăm pe Domnul Isus citindu-I oglinda cea clară, Noul testament („pe El îl vestim noi.::”).
Să-L admirăm pe Domnul  Isus privind creaţia („toate lucrurile au fost făcute prin El şi pentru El”).
Să-L admirăm pe Domnul Isus privindu-L în fraţi, în adunare, în cei ai Lui. („să cunoaşteţi bogăţiile slavei moştenirii Lui în sfinţi„).

Dacă cercetându-ne pe noi, dacă cărările şi căutările noastre pleacă şi se reântorc în Sfânta sfintelor, dacă îl admirăm pe Cel care spunem că-L iubim atunci devenim ca El. Dacă nu, ne înşelăm pe noi, ne înşeală alţii pe noi sau înşelăm noi pe alţii, ne complacem într-o lume a făţărniciei şi minciunii.

A fi creştin nu înseamnă nimic altceva decât Cristos.

Să-L admirăm, să-L iubim şi să-L aşteptăm!

….din cuvântul de azi din adunare!


Immanuel Velikovsky, mitologia comparată.

25 Aprilie 2010

Mă găndesc de cel puţin doi ani: oare nu  există nimeni care să pună una lângă alta istoriile. Meditam la aceste lucruri privind stânca goală de la Micene, mormântul lui Agamenon, palatul lui Knossos, ruinele fierbinţi ale Pompeiului, Herculanumului sau ale Corintului şi Atenei. Toate îmi vorbeau foarte clar de o istorie scurtă de tot. Nu era nimic sub ruine. Nu straturi şi milioane de ani. Mă gândeam la varstele oamenilor  din biblie, sute de ani, nu cumva aceştia sunt nemuritorii din „legendele” greceşti. De fapt dacă au trăit mult acei zei, nu sunt chiar legende. Şi cănd îmi vin astfel de idei sclipitoare, un bun simţ mă îndeamnă să mă gândesc că în mod sigur şi alţii înaintea mea le-au văzut strălucirea.

Primul pe care l-am găsit a fost Velikovsky.

Aruncaţi o privire peste Arhivele Velikovsky.
Am găsit acest site pe o mică listă a unui frate olandez cu care m-am întâlnit săptămâna trecută.
Ce e cu Velikovsky?
Nu a fost creştin. Evreu, născut în estul Europei, emigrat în America. Preocupări multiple, nu toate  meritorii.
Ce îl face deosebit?
-Curajul de a gândi independent.
-Creaţionismul său ferm.
-Preocuparea sa pentru istoria veche, a citit enorm, tot ce a prins în domeniu. Vorbea destule limbi pentru a nu-i scăpa aproape nimic.
-A fost omul care a comparat scrierile vechi, în primul rând Biblia, între ele.  Procedeul a fost numit Mitologie comparată. A refuzat darwinismul şi a crezut tot Vechiul Testament.
-A găsit concordanţe uimitoare între evenimente şi evenimente, personaje şi personaje, descrise de surse diferite.
În mod sigur a extrapolat câteodată hazardat, mai ales în domeniul astrologiei, încercând să explice unele minuni.
A fost puternic contestat, greu publicat, ridiculizat, dar de către oameni care s-au informat mai puţin decât el şi mai ales de oameni care erau vrăjiţi de teoriile la modă: darwinism, evoluţionism, etc.
M-aş bucura ca cei interesaţi de subiect să lasaţi aici câteva impresii, binenţeles după ce-l citiţi pe „inculpat”.


„Ce sunt toate partidele din creştinism, dacă nu cocioabe zidite cu pietre furate de la templul Domnului?” meditaţii de fratele Niculiţă la I Corinteni 3:17

20 Aprilie 2010

Cap. 3:17

„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfant, si aşa sunteţi voi „

Cum se poate nimici un templu sau o clădire oarecare? Răspunsul vine de la sine: imprăştiind cărămizile care alcătuiesc templul sau clădirea.

Cine ia din pietrele vii cioplite de Domnul Isus prin jertfa Sa, pietre randuite numai pentru Templu, ca să-şi zidească o cocioabă, acela se face vinovat de păcatul nimicirii Templului unic şi sfant al lui Dumnezeu.

Căci ce sunt toate  partidele din creştinism, dacă nu cocioabe zidite cu pietre furate de la Templul Domnului?
Să nu uităm marele adevăr evanghelic: toţi răscumpăraţii Domnului Isus sunt pietre vii, chemaţi ca să alcătuiască impreună un Templu unic, o casă sfantă in care să locuiască Dumnezeu pe pămant (vezi 1 Petru 2:5; Efes. 2:21-22; Evrei 3:6).
Chiar dacă sunt partide in creştinism şi, prin accidentul naşterii, fiecare credincios aparţine trupeşte la una din ele, cel luminat de Duhul lui Dumnezeu trebuie să vadă adevărul şi să-l mărturisească fără teamă; partidele nu sunt lucrarea lui Dumnezeu; Dumnezeu are un singur Templu sfant, la care sunt chemate toate sufletele răscumpărate.
Toţi cei care stau in fruntea partidelor ar trebui să spună lucrul acesta, pentru ca credincioşii să se poată iubi şi, prin iubire, să aibă părtăşie unii cu alţii, neţinand sema de partida din care fac parte. În felul acesta nu nimicesc Templul lui Dumnezeu. Dar dacă intreţin duhul de partidă, se fac vinovaţi de nimicirea Templului sfant.
Orice păcat ingăduit intr-o adunare sau intr-un suflet este mijlocul prin care diavolul dă lovituri Templului lui Dumnezeu, căutand să-l nimicească.Mare atenţie!

„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfant; şi aşa sunteţi voi.”

Prin stricarea Templului, adică a Bisericii lui Dumnezeu, mai inţelegem schimbarea direcţiei, a chemării şi a stării pe care ea (Biserica) a primit-o de la Stăpanul Hristos.

Biserica nu are altă situaţie pe pămant decat cea pe care a avut-o şi o are Domnul Hristos – Capul, ea fiind Trupul Lui.
După numele pe care-l poartă se poate vedea şi poziţia ei in lume. În originalul grec al Noului Testament, pentru cuvantul „Biserică” este folosit cuvantul „ekklesia”, cuvant alcătuit din prefixul „ek” care inseamnă „afară din şi verbul „kalein” care inseamnă „a chema”. inţelesul este deci: „O chemare afară din”, adică „Un popor chemat cu un scop deosebit şi hotărat”.
Unii au tradus cuvantul ekklesia cu: „Adunarea celor chemaţi (scoşi) afară”. E o traducere mai liberă, dar cu acelaşi inţeles.
Biserica sau ecclesia, după numele ei, este chemată, scoasă din felul de a fi al lumii. Toată lupta şi lucrarea pe care o duce ecclesia pe pămant, este să propovăduiască prin trăire şi prin vorbă calea cea una a Domnului Hristos – Capul ei.
Biserica este deosebită de restul lumii prin sfinţenia şi lucrarea sa.
Mădularele ei (membrii) sunt vii, intrucat formează Trupul lui Hristos şi nimic mort nu poate fi primit in el. Cand insă in Biserică pătrunde duhul lumii, asta inseamnă stricarea ei.
„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfant; şi aşa sunteţi voi.”
Biserica – Adunarea lui Dumnezeu pe pămant – mai poate fi stricată şi prin invăţăturile străine de Cuvantul scris al lui Dumnezeu. Aceste invăţături schimbă direcţia omului, care in loc să meargă pe calea mantuirii, merge pe o cale abătută.
Toate invăţăturile care au fost introduse in Biserică după primul secol al creştinismului, adică după apostoli şi mai ales după secolul 3, sunt invăţături străine de Noul Testament, sunt aluatul vrăjmaş care strică plămădeala adevărului mantuitor, sunt bomba diavolului aruncată in Templul lui Dumnezeu, stricand dulcea părtăşie a celor mantuiţi şi lăsandu-le in schimb o formă de evlavie, care nu mai seamănă cu adunările frăţeşti infiinţate de Duhul Sfant prin apostoli.
„Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfant; şi aşa sunteţi voi.”
Fraţii mei, judecata lui Dumnezeu este aspră. Să nu ne facem vinovaţi de păcatul nimicirii Templului lui Dumnezeu, fie prin intreţinerea duhului de partidă, fie prin invăţături străine de Noul Testament, fie printr-un alt păcat cuibărit in inima noastră.

lată, cuvantul Domnului ne~a vorbit din nou.


Babilonul și muzica profesionistă

18 Aprilie 2010
„Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe” Apocalipsa 18:22
„În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului de aur, pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar.”    Daniel 3:5
Babilonul era plin de orchestre. Orchestrele conduceau. Închinarea la idolul unificator era însoțită și chiar condusă de orchestre. Muzica lipsită de cuvânt a orchestrelor este o ”limbă” comună.
Șadrac, Meșac și Abed Nego le-au ignorat, nu au fost vrăjiți de măiestria orchestrației sincrone.
Și în Babilonul spiritual muzica profesionistă, perfecțiunea interpretării, încântarea melodică joacă un rol mare. Arătarea venirii Domnului va spulbera acest Babilon și sunetul care va înceta al instrumentelor este trecut în Apocalipsa, ca primul semn al căderii lui.
Babilonul cel vechi din Mesopotamia are ca și corespondent spiritual actualul Babilon religios, plin de slujire profesionistă, transpirată, repetată pană la minuțiozitate. Acest Babilon nu are nimic de-a face cu Sionul. Cântările Sionului nu pot fi cântate în Babilon. ”Noi avem un altar de la care n-au drept să mănânce cei care fac slujba în cort.” Nici harfele Sionului nu au nici o legătura cu orchestrele bine dirijate ale Babilonului. Psalmii lui David erau acompaniați de harfe sau alte instrumente, dar cuvintele erau ”master” și melodia era ”slave”. În Babilon găsim muzică dirijată la unison, dar fără cuvinte. Acolo unde muzica se cântă de dragul muzicii este Babilon, nu Sion. Acolo  unde cuvintele sunt doar ca umplutură pentru delectarea urechii cu muzică este Babilon,  nu Sion. În Babilon cântările Sionului nu sunt primite. Orchestrele Babilonului cântă mult mai frumos.
De fapt este ceva comun între Sion și Babilon: robii evrei și vasele templului.  Robii sunt acolo nu din voia lor, iar cei ”mișcați” de Domnul vor pleca la prima slobozire. Pentru folosirea vaselor Domnului, judecata a venit imediat. Poate ești și tu un rob în Babilonul religios, dacă nu ai încă slobozenie să ieși, nu te închina la sunetul orchestrei și pune-ți harfa in salcie. Astăzi e vremea ieșirii din Babilonul religios, ca din Sodoma, ca din Egipt. Să înțelegem că trăim vremuri la fel de concrete ca Avraam sau ca Daniel.
Trăim într-o vreme când oamenilor le place să fie gâdilați în urechi cu amăgiri deșarte.. . În Adunarea lui Dumnezeu(Sion) nu este așa, în Adunarea lui Dumnezeu Domnul Isus este Cap și El nu-și dă cinstea altuia, nici chiar muzicii. În adunarea lui Dumnezeu(în Sion) nu există dirijori de cor, nu au fost rânduiți. Nici orchestre, nici fanfare. ”Daca unul dintre voi are o cantare”(nu doi, nu grămada)…ne vorbește despre zidire, despre bucuria unei cântări ale cărei cuvinte zidesc și se rețin ușor. Nici măcar cântare în comun nu găsim explicit arătată în Scriptură ca practică a bisericii primare. ”Totul să se facă spre zidire”..este norma Cuvântului.
Noi am ”fost cumpărați cu un preț”, ni se cere să nu ne facem robi oamenilor. Oamenii înrobesc pe alți oameni nu prin forță, ci prin seducție. Programele TV îi țin pe oameni țintuiți în fotoliu de dragul reclamei, ei vor cumpăra acele produse cărora le-au plătit tribut ascultându-le ambianța vrăjită în care s-a implementat reclama în mintea lor. Tot la fel seducția prin muzică instrumentală fără cuvintele Harului este periculoasă prin cuvintele fără har care se transmit, se repetă ca manelele și înlocuiesc hrana tare, hrană care nu are în ea seducție și vrajă, ci putere de hrănire și zidire prin har și Cuvânt.
Muzica profesionistă este un atribut al cărnii, nu al Duhului, talentul natural nu este Har divin, perfecțiunea intrepretării nu se coboară din moștenirea câștigată prin cruce. Să nu ne prostim pe noi înșine de dragul mulțimii sau al obiceiului, să înțelegem că nimic din ce nu se coboară din Harul adus prin jertfa Domnului Isus, nu este pentru Gloria Domnului, ci a omului.
Dacă și prin aceste semne înțelegem ce este Babilonul , să-l părăsim, să nu încercăm să-l vindecăm.
Ierusalimul să fie în inimile noastre.
Psalmul 137
Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.
În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm harfele.
Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!„ –
Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?
Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi-l, radeţi-l din temelii!„
Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stîncă! (”și stânca era Cristos”)Să cădem peste Stâncă, să ne zdrobim de Ea duhurile noastre, Domnul ne vrea cu duhul zdrobit pentru a fi făcuți una cu El.Har!

De ce a trimis Dumnezeu comunismul peste estul Europei?

16 Aprilie 2010

Ca rămășița poporului Său pământesc să nu mai aibă casă, să li se lase casa pustie pentru a n-a oară in istorie.
Ca să-și poată aduna poporul pământesc în vechea lor țară pământească.
comunist
La asta meditam astăzi privind ordinea ce domnește prin nordul Europei.
De ce nu e și la noi așa?
De ce au trebuit să treacă 50 de ani de comunism, să distrugă orice ordine și chiar proprietatea poruncită de El?
Știu bine că El întinde granițele unui popor și tot El le trage înapoi.
Știu bine că totul este permis și hotărât de El, dar de ce?
Azi am înțeles.
Majoritatea evreilor din Europa începutului de secol 21 trăia în estul Europei, Rusia(Ucraina), Polonia, Romania, Ungaria.
Dumnezeu a vrut să-i adune în Israel, ei n-ar fi vrut dacă Dumnezeu nu le lua tot, mai ales afacerile și chiar posibilitatea de a face afaceri.
E simplu.
1918-1948=30 de ani de comunism in Rusia. Timp suficient ca să zdrobească visele oricărui optimist privitor de peste graniță. Amenințare vie mai ales asupra restului Europei de est, dominat financiar de fii carnali ai lui Avraam.
1940-1944 Auschwitz, o altă împlinire de profeții, ”sângele Lui să cadă asupra noastră și a copiilor noștrii”.
1944-1948, ocuparea Estului de către sovietici, orice speranță a evreilor de dezvoltare a fost ruinată.
1948 naționalizarea.
Capitol închis.
Unde să plece evreii?
Într-un singur loc: Israel.
Și au plecat în masă fără să regrete nimic, nu mai aveau ce.
Acum îmi e foarte clar de ce a trimis Dumnezeu comunismul peste estul Europei. Ca să-și fugărească poporul pământesc acasă.
Și Egiptul înainte de părăsire a fost făcut urâcios, ca să nu-l regrete. A trimis urgiile.
Venirea Domnului e nemaipomenit de aproape.
Mi-a spus un prieten de  pe aici azi: ”am avut în iarna asta zăpadă de 1,5 metri, în viața mea nu am văzut așa ceva”(are 50 de ani).
Mâine vine norul de cenușă de la vulcanul din Islanda, o parte din zboruri au fost oprite azi la 6 PM.
La Sodoma urgiile au venit după smulgerea lui Lot. Așa va fi și peste Babilon, arătarea venirii Domnului îl va spulbera ca o piatră de moară.
Urgiile Babilonului vor fi peste toți cei ce nu-l părăsesc. Smulgerea copiilor Lui va dovedi zădărnicia și fățărnicia Babilonului, ai cărui copii vor fi zdrobiți de ”stâncă”, de cea care va veni..
Semnele sunt împlinite, smochinul(poporul Israel) a înmugurit, a fost adunat de Dumnezeu printr-o judecată căreia i-am fost cu toții martori și victime. Să înțelegem măcar acum și măcar noi care am trăit căile și mai ales timpurile Domnului.
Vino Doamne Isuse !

d. Bronderslev, Danemarca


„O lume numită creştină, …..”meditaţii la Apocalipsa 17.1 de fratele Moldoveanu

10 Aprilie 2010

APOCALIP6A

Meditaţii duhovniceşti”

CAPITOLUL 17.

• CAP. 17:1. „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino, să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care sade pe ape”.

Întrebare, „Doamne, este vorba chiar despre un înger şi despre apostolul Ioan? Dar femeia aceasta desfrînată simbolizează religiile zise creştine, care n-au cunoştinţa lui Isus? Ce înseamnă apele mari pe care sade?”

Răspuns: „Da, despre un înger şi despre Ioan apostolul este vorba aici. Femeia este cea despre care am mai vorbit (cap. 14:8; 16:9), iar apele mari sînt cele arătate în vers. 15″.

Întrebare: „Doamne, tot despre judecata arătată în cap. 16:19 este vorba?” Răspuns: „Da”. „Vino, să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari”.

Curvie înseamnă umblarea pe două sau mai multe căi. Înseamnă împrietenire cu lumea, cu felul ei de a fi (Iacov. 4:4). Înseamnă  consumarea puterii (aruncarea sămînţei) în alt loc decît locul dintîi, dat de Dumnezeu. Înseamnă strîmb (curb. Cuvîntul „curvă” este latin şi înseamnă curbă, adică strîmbă).

Dumnezeu va judeca pe toţi cei care s-au hotărît pentru El, îi poartă numele, dar nu I-au rămas credincioşi, ci s-au alipit de alte lucruri: slavă deşartă, cîştig mîrşav, duh de partidă, interese străine de împărăţia luminii.

Creştinătatea care se vede pe pămînt, este un creştinism dezvoltat în unire cu lumea păcatului, după gîndirea cărnii.

Pe măsură ce gîndirea omului a început să răstălmăcească Cuvîntul lui Dumnezeu, creştinismul a devenit o religie. Conducătorii, rupţi de gîndirea Duhului, I-au turnat un sistem de învăţături dogmatice, formale, alături de care obiceiurile popoarelor creştinate tot formal şi învăţăturile lor au  devenit adevăratul fel de viaţă al oamenilor numiţi creştini. Cuvîntul lui Dumnezeu a fost închis în cărţi. Ceea ce se numeşte biserică, după gîndirea acestor zişi creştini nu e decît o lume numită creştină, care nu cunoaşte şi n-are nici o dorinţă să cunoască voia lui Dumnezeu, şi nu cunoaşte pe Duhul Sfînt. Numai puţini oameni din această creştinătate se întorc la Dumnezeu, primind, prin credinţă, harul mîntuirii, devenind apoi martorii Lui, cu toate urmările izvorîte din faptul că umblă în Duhul lui Dumnezeu.

În mijlocul acestei lumi amestecată cu religia, Dumnezeu îsi creste si-Si desăvîrseste adevărata Sa Biserică, pe care, curînd o va lua la Sine, iar falsa biserică (femeia care a desfrînat cu toţi împăraţii pămîntului) va fi judecată după dreptate.

În cap. 21:9: „unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a arătat lui Ioan pe „mireasa, nevasta Mielului”. în acest capitol (17), unul din aceşti îngeri îi arată „judecata curvei celei mari”. Să luăm seama la citire, ca să putem vedea limpede deosebirea cea mare dintre amîndouă. Una este Biserica cea adevărată, – ea este sfîntă, cerească şi străluceşte de slava lui Dumnezeu; cealaltă este „mare”, dar necredincioasă şi stricată. Ea sade „pe ape mari”, pe care îngerul le lămureşte cu cuvintele: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care sade curva sînt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (vers. 15). Aceste vorbe lămurite ne arată că înrîurirea ei se întinde foarte departe.

Credincioşii adevăraţi ai Domnului Isus, sub călăuzirea Duhului Sfînt citesc cartea Apocalipsei şi iau, pentru ei, adevărul de care au nevoie în călătoria lor pe pămînt. Înţeleg că voia lui Dumnezeu este să se ferească de curvie (1 Tes. 4:3) – de orice fel de curvie, întrucît fac parte din Mireasa lui Hristos.