PROCESUL, ”…parcă aș fi mers la o nuntă!…” fratele Mia Iovin

31 octombrie 2008

Am asteptat cu mare dor ziua procesului, cand speram sa-i intalnesc pe iubitii mei frati, pe care nu ii vazusem de mai bine de doua luni și jumatate. In celula nr. 19 eram singur de o luna de zile si singuratatea mi-a placut si mi-a prins atat de bine, pentru meditatie, rugaciune si chiar doua si trei cantari pe care mi le-a dat Domnul ca un dar de sus, pe care le cantam mereu, in fiecare zi. Eu nu eram nici poet si nici compozitor. Mi-a placut sa cant si chiar inainte de a intra la inchisoare am incercat sa compun o cantare dar nu am reusit.
Intotdeauna mi-a placut mult cum a raspuns Amos, proroc al lui Dumnezeu, pe care imparatul Amatia il ocara, il fugarea si-l oprea ca sa nu mai proroceasca la Betel. Amos a raspuns lui Amatia: “Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc; ci sunt cioban și strangator de smochine din Egipt. Dar Donmul m-a luat de la oi si Donmul mi-a zis: “Du-te si proroceste poporului Meu Israel. Asculta acum Cuvantul Dommtlui, tu care zici: 1711 proroci impotriva lui Israel, nu vorbi impotriva casei lzti Israel.”
In sfarsit, mai repede decat ne-am fi asteptat, exact la doua luni dupa arestarea mea, procesul nostru a fost pus pe rol pe data de 18 februarie 1959. Nu stiu vreun alt proces de organizatie cu mai multe persoane la care perioada de anchetare sa fi durat atat de putin cat a durat al nostru. Eu m-am rugat fierbinte ca sa fie grabita ziua procesului. Oare sa ma fi ascultat pe mine Domnul, sa pot prinde si eu ziua aceea? Voi sti cand voi ajunge acasa la Domnul. “Acum cunoastem in parte” , cum spune apostolul Pavel la 1 Corinteni 13:12, “dar atunci, in ziua aceea glorioasa vom cunoaste pe deplin’”.
In dimineata zilei amintite, la ora 5 a sunat desteptarea, ca de obicei la securitate, dar pentru mine era o zi cu  totul diferita si inima imi era plina de o mare bucurie. Parca as fi mers la o nunta, și nu la o condamnare care putea sa insemne si moartea. Familiile noastre au fost anuntate de ziua si ora procesului, asa ca au sosit la Timisoara cu o zi mai devreme si noaptea de 17 spre 18 au donnit la cunostinte, ca sa fie dis-de-dimineata in fata Tribunalului Mil itar, de pe Str. Popa Sapca Nr.7, pentru a nu scapa ocazia sa ne vada la sosirea la Tribunal. Am fost imbarcati toti 12 intr-o masina-penitenciar (”duba”), indata dupa ora 6 dimineata, iar afara era inca intuneric. Cu noi au urcat și doi gardieni si ni s-a atras atentia ca nu avem voie sa vorbim nimic.

La sosirea la Tribunal, masina a tras cu spatele la usa de la intrare si am primit ordin sa coboram. Rudeniile au avut slaba sansa sa ne vada, distanta intre spatele “dubei” din care am coborat noi si usa de la intrare fiind foarte mica. Care cum coboram si eram zariti si recunoscuti, eram strigati pe nume. Atat noi cat si ai nostri eram fericiti ca ne-am vazut chiar și pentru o secunda sau doua. Au avut insa din plin posibilitatea sa ne vada in sala procesului, in boxa acuzatilor.In ce ma priveste, am fost introdus intr-un birou, in care dupa cateva minute a intrat un domn, care s-a prezentat ca fiind avocatul Cordos, insarcinat din oficiu cu apararea mea in proces. Amabil, mi-a spus ca vrea sa imi puna cateva intrebari, ca sa stie cum sa isi poata formula apararea.

Trebuie sa spun ca eram plin de o bucurie exuberanta. I-am spus ca, personal, nu simt nevoia de nici o aparare, ca in sistemul comunist totul este dinainte stabilit, pana si anii de condamnare, pe care anchetatorii i-au și trecut in dosar, in acord cu sefii lor mai mari. Am adaugat insa ca avand in vedere sarcina primita “din oficiu” pentru a face apararea mea in proces, eu sunt gata sa colaborez si sa raspund la orice intrebare pusa. Asa a si fost, el citise deja dosarul meu si era in cunostinta de capetele de acuzare puse in sarcina mea. Mi-a multumit si aveam sa ne revedem in sala procesului.Am fost dus apoi in anticamera salii in care urma sa inceapa judecata. Ne-au pus in sir cate unul pe scaun, unul in spatele celuilalt, supravegheati indeaproape de gardieni. Fratele meu Nicolae a tinut sa-l contacteze pe avocatul Cordos sa-i afle opinia, cum sunt Si in ce stare de spirit ma gasesc. Eu aveam sa aflu opinia domnului Cordos abia sase ani mai tarziu, cand aveam sa ajung acasa de la inchisoare. Iata aprecierea facuta de domnul Cordos fratelui meu, Nicolae:

— Domnule lovin, as vrea sa iti spun ca eu practic aceasta profesie de 22 de ani si am avut de-a face cu multe feluri de oameni. In viata mea eu nu am intalnit astfel de oameni cum este fratele dumitale. Este fericit si plin de bucurie ca poate sa sufere pentru Numele lui Hristos si mi-a spus ca el, de fapt, nu simte nevoia niciunei aparari. Totusi, va asigur ca eu imi voi face datoria in insarcinarea pe care am primit-o oficial in acest proces. Va mai spun ca, ajuns acasa, voi cauta albumul in care am obisnuit cu mai multi ani inainte sa-mi notez impresiile de la procese, dar peste care s-a asezat praful, caci nu 1-am mai folosit, si imi voi scrie impresiile deosebite despre acesti oameni pe care i-am cunoscut astazi.

Marit sa fie Domnul, singurul vrednic de orice lauda!

La ora 8, in ordinea stabilita de oficialitati, am fost strigati la rand cate unul si introdusi in sala pe usa din spate, pe culoarul din mij loc, dusi in fata, pe stanga, unde era boxa acuzatilor. Primul strigat a fost fratele profesor V.V. Moisescu, apoi Aron Mladin, eu, dupa mine fratele Traian Ban si asa mai departe, toti cei doisprezece. Cand mi-am luat locul trei in boxa, procurorul sef mi-a citit rechizitoriul cu sublinierea capetelor de acuzare.

Procesul nostru a fost incadrat in litera legii astfel: “Organizatie Mistica-Religioasa, care a preconizat schimbarea regimului din Republica Populara Romana. Crima de uneltire impotriva ordinii sociale!” Capetele de acuzare in sarcina mea sunt cele aratate mai inainte, cand am luat cunostinta de ele d in dosarul meu aflat la grefa securitatii.

Odata intrati toti cei doisprezece, Presedintele Completului de Judecata al Tribunalului Militar din Cluj, deplasat la Timisoara, i-a dat cuvantul Procurorului Sef, care, cu lux de amanunte, a prezentat rechizitoriul in acest proces, in cele mai negre si odioase culori posibile, scornite din cele mai otravite surse ale fanteziei ateismului si filosofiei materialiste, caci si ateismul este o religie, a negatiei. Daca in Romania pre-comunista, pe stema tarii era aceasta inscriptie in limba latina: “NIHIL SINE DEO”, adica “Nimic fara Dumnezeu”, apoi in jargonul comunist-ateu, pe stema fiecarei tari comuniste putea sta fara jena inscriptia: “Totul fara Dumnezeu!”

Dupa aceasta prezentare a sefului procuror a inceput audierea noastra a fiecaruia. In ce ma priveste pe mine, mi-aduc aminte ca am fost scos in fata completului de judecata si mi s-au pus diferite intrebari din partea Procuraturii, prin care sa se sublinieze si sa se substantieze acuzele puse in sarcina mea. Asa cum am mai spus, eu m-am rugat pe toata durata anchetelor, care au tinut doua luni, ca la proces sa pot sa fac marturie crestina, indiferent ce pret voi plati. Stiam ca orice va fi, ma va apara Dumnezeu! Si asta, chiar daca asemenea lui Iosif, aveam sa fac ani de inchisoare, sau asemenea atator martiri din Vechiul si Noul Testament, aveam sa fiu randuit de Domnul la martiraj pentru El si pentru cauza imparatiei lui Hristos, Domnul.

Ce putea sa fie mai frumos decat atestarea faptului ca am fost pe urma primilor crestini, cand am organizat si am participat, la adunari crestinesti, dupa modelul primilor crestini, in casa la mine ca si in alte case. I-am dat slava lui Dumnezeu pentru o asemenea acuza. Nu am cautat nici cea mai mica scuza sa ma disculp. Ar fi fost o necinste adusa Mantuitorului si Domnului meu Isus Hristos si o descalificare a mea ca vrednic urmas al Lui si al primilor crestini. Adevarul trait de primii crestini, potrivit calauzirii si conducerii Duhului Sfant, era sublim si neclatinat si n-as fi putut sa-l tradez.

Sigur ca la punctul al doilea, in acuzare, ca am raspandit literatura crestina neautorizata, in speta: “Misiunea secreta, pagina 92-a din “Triumful Cristic”, scrisa de prof. V.V. Moisescu, au cautat sa insinueze caracterul conspirativ al actiunii, implicit sa-mi atraga o vina care sa cantareasca greu in anii de condamnare ce mi-i vor da.

Procurorul Sef, cu un aer de superioritate si ironie, imi pune urmatoarea intrebare:

Ia spune, cum e chestia aia cu misiunea secreta – pagina 92 – din cartea “Triumful Cristic”?

Domnule procuror si domnule presedinte, regret foarte mult ca inca nu citisem cartea, cand am transmis din partea domnului Moisescu rugamintea catre ing. Aurel Popescu din Bucuresti, să decupeze pagina 92 din carte, in care se ocupa cu actualizarea unor date profetice din Vechiul Testament. Pentru mine insusi titlul cartii a fost minunat, “Triumful Cristic. Insusi titlul ei imi spune adevarul ca: TOATE IMPARATIILE LUMII SUNT VREMELNICE, UNA SINGURA ESTE VESNICA SI VA BIRUI SI ACEASTA ESTE iMPARATIA LUI ISUS HRISTOS! Serviciul pe care l-am facut la cererea fratelui meu, Vasilica Moisescu, l-am facut nu numai ca pentru el, ci ca pentru Insusi Domnul meu Isus Hristos!

Cand a auzit presedintele tribunalului raspunsul meu a strigat:

-Grefier ! Scrie! Apoi mi-a zis:

-Sa stii ca ti-ai ingreunat mult detentia. Ai sa suferi! Eu i-am raspuns:

Sunt gata nu numai sa sufar, sunt gata si sa mor pentru Isus Hristos, Domnul meu, si pentru Adevar! Nu intamplator am fost ultimul scos din celula din cei doisprezece pentru eliberare din inchisoarea Jilava!

Dupa depozitiile noastre ale inculpatilor, au luat cuvantul avocatii apararii. Acestia s-au intrecut pe ei insisi, au manuit articole de lege cu atata maiestrie, incat au desfiintat punct cu punct toate acuzele Procuraturii aduse impotriva noastra. Multi din sala au crezut ca ne vor da drumul curand acasa, printre care si rudenii de ale noastre.

In pauza care a urmat, doi frati ai mei care erau la proces mi-au facut semne optimiste, dar eu am căutat să-i aduc la realitate si le-am aratat pe degete ca voi primi 20 de ani munca silnica. Realitatea avea sa ma adevereasca pe mine, si nu pe ei. Apoi au urmat depozitiile martorilor. In total au fost convocati patruzeci si sapte de martori, dar nu au fost audiati decat parte din ei. Una dintre curiozitatile proceselor regizate de comunisti a fost si aceea ca au fost adusi ca martori ai acuzarii pana si rudenii foarte apropiate din familiile acuzatilor. Astfel, in cazul meu a fost adus si programat de securitate chiar fratele meu de corp Nicolae Iovin, pentru fratele Moisescu a fost adusa ca martora a acuzarii propria lui sotie, Gheorghina Moisescu, iar in cazul fratelui Mitica Harap, a fost adus insusi tatal sau, Dumitru Harap. Inca o data se poate vedea si din acest fapt ce fel de de farse judecatoresti au fost regizate de catre comunisti, numai ca nu toate amanuntele aveau sa se desfasoare dupa cum au vrut ei, ci a iesit exact contrariul. Scopul lor era sa divida constiintele, sa deprime pe cei condamnati, aratandu-le ca familiile lor sunt loiale regimului si nu sunt de partea lor.

Spre surprinderea mea, au introdus in sala pe fratele meu, Nicolae, pe care 1-au prezentat ca martor al acuzarii. Ma tot intrebam, oare ce are sa declare fratele meu impotriva mea?? El era invalid de razboi, cu un picior pe care 1-a pierdut pe frontul de rasarit, in regiunea Krivoirog, lovit de o schija de brand. Pentru acest fapt a fost decorat cu medalia “Virtutea Militara”. De felul lui, el era un om de pozitie, de indrazneala, nu facea targ cu nimeni si pentru nimic, cand era in joc adevarul.

Procurorul i-a pus o intrebare ticluita de anchetatorul Cristescu, prin care sa fiu incriminat eu, iar el sa ajunga discreditat in fata publicului, cat si a credinciosilor baptisti, el fiind si un propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, cu pozitie de diacon al Bisericii Baptiste Sega-Arad. Fratele meu insa nu avea sa cada in plasa lor, intinsa cu atata dibacie. In raspunsul lui, Nicolae a spus adevarul si l-a contrazis pe procuror, care enervat i-a citit o declaratie pe care el, ca frate, ar fi facut-o impotriva mea, in cadrul unei anchete. Apoi, amenintator, procurorul tipa la el:

-Spune, nu ai declarat asa?

-Nu, domnule procuror, aceea nu este declaratia mea, ci a anchetatorului care a intocmit dosarul! Eu nu am semnat o astfel de declaratie neadevarata! Masluirile realitatii de catre anchetatorii comunisti, prin metode de persuasiune si interpretari fanteziste, nu au dat roadele scontate de securitate in cazul acestui martor, care nu sa lasat intimidat de amenintarile lor! Marit sa fie Domnul nostru Isus Hristos, care in Evanghelia lui loan, Se marturiseste pe Sine Adevarul, cand a zis: “Ezt sunt Calea, Adevarul si Viata (sau Realitatea) (Ioan 14:6). Adevartil nu este doar o notiune oarecare, ci o Persoana, Isus Hristos, Domnul Dumnezeu. In afara de El nu exista adevar.

La procesul Domnului Isus, cand a fost adus in Pretoriu, Pilat din Pont, mare dregator la Ierusalim, i-a pus mai multe intrebari, dupa cum relateaza evanghelistul Ioan. Pilat, un om flecar, laș, fara sira spinarii, care se iubea pe sine si pozitia sa mai mult ca adevarul,

Il apostrofeaza pe Domnul (Ioan 18:37) cand Ii spune:

-Atunci un imparat tot esti!

-Da, a raspuns Isus. “Eu sunt imparat”. (Observati raspunsul Domnului Isus: nu un imparat oarecare, ci imparatul, Unicul Imparat care ramane in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit). Si Domnul Isus continua:
-Eu pentru aceasta M-am nascut am venit in lume: ca sa marturisesc despre adevar Oricine este din adevar asculta glasul Meu!
Cati crestini in zilele din urma nu beau minciuna ca apa si-L tradeaza pe Hristos-Adevarul, deoarece nu au urechi pentru Adevar si nu-L asculta pe Cel care este Adevarul in Persoana?! Sfanta Scriptura ne arata ca apostolul Pavel a fost in primejdie intre acesti “frati mincinosi”, robii Satanei, care este originatorul si tatăl minciunii, si nu poate sa stea in Adevar. Acelasi apostol le scrie Efesenilor sa traiasca intr-o neprihanire si sfintenie pe care o da Adevarul. “De aceea, lasati-va de minciuna. Fiecare sa spuna aproapelui Sau Adevarul, pentru ca suntem madulare unii altora” (4:25). A trebuit sa ajung in America sa vad cat de mult este maltratat Adevarul de crestini. Pilat, auzind marturia Domnului Isus in legatura cu Adevarul, ii pune ultima intrebare:

-Ce este adevarul??? Intrebarea a ramas insa fara raspuns! Pilat voia sa stie ceva notiuni despre adevar, dar nu voia sa-L cunoasca pe Cel ce statea in fata lui ca Adevarul in persoana, de aceea nici nu a putut asculta de glasul Lui, cu atat mai putin sa-L inteleaga si sa-L primeasca in inima lui. Laud pe Domnul pentru fratele meu Nicolae, care in procesul de la Timisoara a fost un martor al Adevarului-Hristos si pentru Adevar! Marire, Tie, AdevarulHristos, Imparatul Slavei!

Martorii folositi in proces nu au avut voie sa intre in sala de judecata decat cand au fost chemati sa depuna marturia lor. Dupa aceea au putut sa ramana in sala. Urmatorul martor al acuzarii a fost o femeie, mica de statura, dar cu o inima si statura mare Hristos. A fost sora Gheorghina Moisescu, careia sotul si cei intimi ii ziceam Sanzeana. Adeseori prin ea se raspandea o aleasa mireasma a lui Hristos, cum avea sa fie si de data aceasta. Intrarea martorilor se facea pe usa laterala, care era langa boxa acuzatilor. Acuzatul nr. 1 in proces era chiar sotul ei, care statea pe primul scaun langa usa. O, ce surpriza placuta cand am vazut-o. S-ar fi cuvenit sa o aplaudam in avans, dar asta nu era admis si posibil in conditiile date. Dupa ce a intrat in sala, a inaintat cativa pasi spre masa din fata, unde era Presedintele si Asesorii populari, toti comunisti, bineinteles. Dar, deodata se opreste si se intoarce cu fata spre boxa acuzatilor. Cu mana dreapta ridicata in sus, descrie un gest larg spre noi si cu o voce tare zice:

Bucurati-va, fratilor, caci noi toti stim ca voi sunteti judecati astazi pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos si credinta Lui!

Presedintele Completului de Judecata o apostrofeaza grav si-i zice:

-Nu-ti dai seama, doamna, unde te afli? In clipa urmatoare poti fi asezata in boxa acuzatilor, Ianga sotul dumneatale!!! Sanzeana ii raspunde:

Nu-i nimic, donmule presedinte, nici un sacrificiu nu este prea mare, cand este vorba de Numele scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru! Presedintele infuriat striga la ea: Iesi, iesi, iesi afara! In clipa cand s-a supus ordinului dat, o lumina cereasca se revarsa de pe fata ei spre noi, si spre toti ceilalti din sala… Ea, sora noastra, Sanzeana a iesit, dar in sala a ramas o aleasa mireasma a lui Hristos, care ne inmiresma pe toti!… Glorie, slava, cinste, Mielului lui Dumnezeu, care a fost junghiat! (Apocalipsa 5: 1 2).

A urmat la rand Dumitru Harap ca martor. Acesta intra in sala si inainteaza spre masa din fata, dar presedintele observa ca are in gura o bomboana si-i striga:

Ce faci, domnule Harap, dumneata vii in sala de judecata, in fata noastra, cu bomboana de supt in gura? Iesi afara si scoate bomboana din gura, apoi te intoarce in sala. Depozitia lui, oricare ar fi fost, nu mai avea valoare in proces…

Dezbaterile s-au prelungit pana seara tarziu, pe la ora 10. Deliberari nu au mai avut loc si s-a anuntat ca sentintele vor fi comunicate in ziua urmatoare dimineata, care era ziua de 19 februarie 1959. Cei ce au participat din familiile noastre au mai ramas o noapte in Timisoara, ca sa asiste la pronuntarea sentintelor. Nu avea sa fie o experienta deloc usoara pentru sotiile noastre, cum optimismul unora a anticipat, dupa pledoaria avocatilor apararii, ci dimpotriva, in unele cazuri a fost chiar caz de lesin, plansete mai mult decat dureroase. In ce o priveste pe sotia mea, a fost constienta de favoarea capatata de la Domnul si a suportat totul intr-un chip vrednic de El.

Ni s-a permis cu ocazia zilei procesului sa primim de la familie alimente si ceva imbracaminte de iarna. Dupa proces, nu am mai fost dusi la Securitate, ci am fost dati in custodia inchisorii din curtea Tribunalului Militar. Am fost repartizati in celule diferite pe la miezul noptii. II aveam cu mine, din lotul nostru, pe Mitica Harap.

În ce priveste condamnarile, cei doisprezece am primit un total de 221 de ani de munca silnica, repartizati astfel: Cel considerat sef de lot a primit 25 de ani, altii patru cu 20 de ani, trei cu 18 ani, doi cu 17 ani, unul cu 16 ani si bătranul de 72 de ani a primit 12 ani. Portia mea a fost stabilita la 20 de ani munca silnica si in plus fiecare a mai primit cate 15 ani si 10 ani de degradare civica si interdictie corectionala. Marit sa fie Domnul Cel vrednic de lauda!


Arestarea (portiune din cartea-marturie: „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

31 octombrie 2008

Sotia era deja de doua zile sub stare dc arest la domiciliu, din seara zilci de 16 decembrie, cand au fost arestati ceilalti frati si eu inca nu stiam nimic. Era strajuita de catc doi securisti care se schimbau tot la opt ore, iar cei ce veneau in inspectie dintre superiorii lor o intrebau mereu:

Dar daca ar sti sotul tau ca noi il asteptam acasa ca sa-1 arestam, ar mai veni acasa, sau s-ar ascunde? Sotia le raspimdea eu marc siguranta si calm:

-Daca ar sti asta, mai mult s-ar grabi!

-Esti sigura de asta?

-Da! Imi cunosc sotul.

-Ei, bine, pana la proba contrara te credem.

La gara din Deva, urc in trenul accelerat si, spre surpriza mea, am locul in compartimentul in care erau trei frati si prieteni din Arad, carc se intorccau cu calabalacurile lor de la Seminarul din Bucuresti, pentru vacanta de Craciun. Acestia erau vl ordinca varstei: Cocian Martian, lnovan Dumitru si lonel Truta. Bucuria a fost mare  si  aveam multe de impartasit laolalta, asa ca drumul de 160 km ni s-a parut foarte scurt si timpul parca a zburat.

La coborarca din tren, Mitrut Inovan a luat-o spre Gradiste, iar pentru ceilalti doi si pentru mine am fost fericit sa iau un taximetru. Mergeam toti cam in aceeasi directie. Dupa ce i-am condus pe ei pana acasa, i-am spus soferului sa intoarca spre casa mea. In drumul spre casa, 1-am intrebat pe sofer daca stie ceva despre doinnul Ginga Ioan, care era dispecer la taximetre. Sofcrul, dupa cateva momente de tacere si ezitarc, cu o voce mai grava imi spune: “Domnule, drept sa-ti spun, despre Ginga loan, de doua zile nu se mai stie nimic…”. indata mi-am dat seama ca fratii mei au fost arestati si ca voi fi luat si eu la sosirea mea acasa. Nu mi-a fost deloc frica si nici emotii speciale nu am avut, eram pregatiti cu sotia pentru o zi ca asta, chiar de mai multi ani. Dc fapt, a fost un privilegiu special sa fii cu fratii arestati spre marturie, inaintarea Evanghcliei si triumful imparatiei lui Dumnezeu si sprc gloria Mantuitorului nostru lsus Hristos.

Ajuns in apropirea casei, indata mi-am dat seama de anumite semnc deoscbite, geamurile dinspre strada erau lumi nate, ca si cele din casa scarilor.

Usa de la strada era descuiata si la fel cea de la antreu, semn clar ca eram asteptat. Cum am deschis usa si am facut primii pasi pe trcpte, sotia imi iese in fata pe balustrada de sus si imi spune: “Pace, tatiti !”, cum imi ziceau copilasii. “Sunt bine si linistita!” Citește restul acestei intrări »


Marturii despre fratele Mitica Harap (Mia Iovin si L. Ghe.)

31 octombrie 2008

L. Ghe. despre Mitica Harap, …..din cartea ‘Biserica adevarata”

„…..Dar într-o Duminică eram la amvonul bisericii din Teliuc,  cu un frate bătrân de la Arad pe care îl chema Harap. Auzisem că este un bun cunoscător de Biblie dar nu-l cunoscusem. El mi-a zis: ,,Citeşte un text.”  L-am întrebat: ,,Ce text?   El a zis: ,,Orice text că totul e cuvântul Domnului.” Am citit  un text din Romani şi i-am spus să vorbească şi în locul meu că eu sunt mai cunoscut în biserică. A vorbit din text ca şi cum s-ar fi pregătit un an de zile, fără să ştie din ce text va vorbi. Am rămas surprins de aşa înţelepciune şi cunoştinţă a Scripturilor şi l-am chemat la mine acasă.

Am dormit împreună şi el m-ia zis: „Eu nu prea pot să dorm noaptea.  Eu am zis: ,,cu atât mai bine, că-mi vei spune ce spune Biblia despre slujitorii Biserici si despre rânduiala Bisericească.”  Şi m-ia explicat în amănunţime exact ce învăţasem eu, ba şi mai mult. Dimineaţa l-am întrebat ,,cum de aţi ajuns la convingerea aceasta?” Mi-a zis: ,,Eu citesc Biblia aşa cum e scrisă ea.” A doua zi s-au adunat mai mulţi fraţi în casă la mine ca să-l asculte. Eu l-am rugat să le spună ce mi-a spus mie azi, noapte, dar n-a vrut să spună. După plecarea lor l-am întrebat: „de ce nu  le-ai vorbit şi lor?” Mi-a zis: ,,Dacă vorbesc despre lucrurile acestea păstorii mu mă mai lasă să lucrez prin biserici.” Am mulţumit lui Dumnezeu că mai am un frate ca mine şi Dumnezeu m-a întărit. Am mai găsit şi alţii, ca  Panaitescu de la Ploieşti, care a scris concordanţa Biblică (acea groasă). El mi-a povestit că fusese în conducerea cultului Creştin după Evanghelie dar când a văzut adevărul s-a retras. …..”

Mia Iovin despre Mitica Harap, ……din cartea „Istoria unui rob al lui Hristos”
„……Amintesc in cele ce urmeaza o intamplare care s-a petrecut in colonia Stoienesti, in legatura cu fratele meu Mitica Harap. Era in iarna lui 1960/61, eram la baraci cu multe camere legate intre ele cu usi de comunicare, nu insa si cu exteriorul. Eu eram la regim de celula Norma 24 de hrana, la care primeam doar 100 de grame de paine pe zi. Mitica, mai sanatos, mai robust, era cu norma de munci, cu 300 de grame de paine pe zi. In celula lor era o soba mare, zidita din caramizi pentru incalzire.

seara m-am dus si eu cu bucatica mea de paine sa o prajesc putin la jaratecul din cuptor. Am observat mai in fundul sobei niste cartofi pusi la copt, insirati pe o bucata de sarma de vreun alt detinut, care nu stiu cum si-a facut rost de ei. Cu painea mea prajita, in graba m-am intors sa merg in camera unde era patul meu. Drumul era pe langa patul lui Mitica, si cand m-a vazut a simtit mirosul de paine prajita. Mi-a spus ca va merge si el sa-si prajeasca painea lui. Nenorocirea a fost ca pe cand era tocmai el la cuptor a venit caraleul care facea pe ofiterul de serviciu. Sa fi fost vreun “ciripitor” care raportase…? Nu stiu. Gardianul ii ordona lui Mitica sa deschida usita de la cuptorul de Acesta se uita inlauntru si vede acolo cartofii inseilati pe sarma si-i spune lui Mitica:

-Ma, ia spune, ai cui sunt cartofii aia?

-Nu stiu, domnule plutonier. De fapt nu stia in adevar. Caraleul repeta intrebarea amenintator, la care raspunsul lui Mitica a fost la fel. Furios, ofiterul de serviciu tipa la el:

-Ia asculta, baa, fiindca nu mi-ai spus ai cui sunt cartofii, la ora stingerii te prezinti la mine, in fata “mititicii”. Mititica era o celula mica de izolare, unde erau pusi cei pedepsiti, neincalzita, cu groapa de aeresit deasupra usii si dedesubtul usii. Practic, frigul de iarna de afara era si in celula. Noaptea i se dadea celai pedepsit doar o saltea si o patura.

La stingere, bietul Mitica se prezenta la locul indicat unde 1-a asteptat caraleul. Acesta era o namila de om, bine facut, cunoscut de noi, detinutii, cu porecla de “hahaul”. De fapt, el ne-a sugerat aceasta porecla, cand in diferite imprejurari ii ameninta pe detinuti cu o bataie sora cu moartea, cu un ton de bestie:

-Ia da-ncoace mai, hahaul, sa-1 incerc pe spatele voastre, sa va mangai spinarea cu el. Toti detinutii ii stiau de groaza. (Hahaul era bastonul de cauciuc.)

Gardianul ii zice lui Mitica:

-Ei, ia spune, te-ai gandit sa-mi spui cine a pus in soba cartofii? Mitica i-a raspuns:

-Daca as sti v-as spune, sunt sincer, si va spun ca nu stiu.

-Bine bandit, am sa te invat eu acuma, sa, ma tii minte pentru toata viata. A luat hahaul si 1-a batut din crestet pana jos la picioare cu o sete nebuna si salbaticie, incat 1-a lasat aproape mort. Asa, 1-a apucat si l-a aruncat in celula de izolare pe saltea, de unde se auzeau strigate de durere si gemete mari. Groaza a cuprins toata colonia de o asemenea bestialitate aplicata unui copil al lui Dumnezeu, credincios, nevinovat. Cand 1-am vazut ziua urmatoare cu vanataile pe tot trupul, m-am infiorat. Puteam sa fi fost prins eu la cuptor si sa fi fost eu cel batut. Sunt sigur ca dintr-o asemenea bataie eu nu as fi scapat cu viata. Dar a venit judecata lui Dumnezeu peste gardian si 1-a mustrat constiinta. Dimineata 1-a scos pe Mitica de la izolare, 1-a dus la bucatarie si i-a dat ordin bucatarului sa-i dea de mancare. I-a spus lui Mitica:

— Ma, ori de cate ori ti-e foame, sa vii sa-mi spui. Dar Mitica nu s-a dus niciodata.
Apostolul Pavel le scrie fratilor din Corint: “Nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dunmezeu, care este credincios, nu va ingadui sa pi ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”

(1 Corinteni 10:13).


Acum am venit sa va dau raspunsul. Hristos Domnul este Adevarul si fratii sunt fratii mei. Si pentru Hristos si fratii mei sunt gata sa merg pana in panzele albe!

28 octombrie 2008

Dumnezeu a lucrat in asa fel ca, intr-o duminica pe la inccputul lunii aprilie, a venit la adunare fratele Pocsy Gusti din Oradea, dc care am mai amintit ccva in treacat. Nu voi uita niciodata Cuvantul lui Dumnczeu pe care 1-a citit si din care a vorbit, plin de puterc si lumina cereasca. Era din cartea lui Ieremia 17:19 si in continuare. “Asa vorbeste Domnul: ,Luati seama, in sufletele voastre, sa nu purtati nici o povara in ziva Sabatului, si sa n-o aduceti inlauntru pe portile Ierusalimului. Sa nu scoateti din casele voastre nici o povara in ziva Sabatului si sa nu faceti nici o lucrare, ci sfintiti ziva Sabatului, cum am poruncit parintilor vostri’. Dar ei n-au ascultat si n-au luat aminte: ci si-au intepenit gatul, ca sa n-asculte Si sa nu ia invatatura.”Mesajul din partea Domnului pentru mine, prin gura fratelui Pocsi Gusti, a avut un rasunet deosebit. Pentru poporul lerusalimului in zilcle acclea cra vorba in chip literal, pana si vitele si animalele trebuiau sa cunoasca o zi dc odihna, cand nu trebuia facuta nici o lucrare. Pentru mine, insa, mesajul a fost spiritual, viu, ca si cand Insusi Domnul mi-a vorbit: “Sa iau scama ca in suflctul meu sa nu port nici o povara, framantare, ingrijorare in ziva Sabatului. Pentru noi, in Noul Asezamant, Sabatul nu cra o zi a saptamanii, ci asa cum scrie in epistola catrc Evrei cap.4:9-11: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarde lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Sa ne grabim dar sa intram in odihna aceasta, pentruca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.” Aceasta odihna, in ceea ce a facut Domnul Hristos pcntru noi la cruce, este nccurmata, vesnica, si ideea de timp dispare, dcpasita de realitatea hristica.

Mi-am zis atunci, de ce mai port eu grija asta, in legatura cu securitatea, cu adunarea, cu ce se va intampla cu fratii, cu mine, cu familia mea? In ultimul verset din acelasi capitol din Evrei scrie asa: “Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentruca sa fim ajutati

la vreme de nevoie” (v.16).Incepand cu Evrei 3:7 si pana la ultimul, citat mai sus, 4:16, de sapte ori Duhul lui Dumnezcu insista asupra unui cuvant: ASTAZl! Chiar daca nu este folosit expres cuvantul “Astazi”, (cum
e in 4: I si 4:16), dar este acecasi idee. Bunaoara, in v.16, “ca sa fim ajutati… la vrcme dc nevoie” si accasta vrcme de nevoie este totdeauna ASTAZl, adica la timpul prczent. In Eternitate, cand vom ajunge, nu va mai fi niciodata un “ieri” si nici un “maine” , ci un vesnic prezent, cand vom fi cu E1 si ca El!!! Marit sa fie Domnul! I-am multumit Domnului pentru acest mesaj personal pentru 
mine, prin fratelc Gusti, dar nu puteam inca sa-1 spun nimanui, in afara de sotic, care era acasa cu copiii in acea duminica dimineata memorabila pentru mine… Cu alte cuvinte, nu tc framanta atata ce se va intampla maine ori poimaine, ci sa ramai in deplina incredere, caci Domnul va purta de grija. Aceasta lectie extraordinara a increderii in Dumnezeu a incercat si Moise sa invete pe poporul lui Dumnezeu, cand stateau in fata Marii Rosii (Exodul 14) si cand ei se framantau, caci egiptenii erau pe urmele lor. “Moise a raspuns poporului: „Nu va temeti de nimic, stati pe loc, si veti vedea izbavirea pe care v-o va da Domnul in ziva aceasta (ASTAZ1); caci pe egiptenii acestia, pe care-i vedeti azi, nu-i veti mai vedea niciodata. Dommd Se va lupta pentru voi; dar voi stati linistiti.” 
 De notat ca Ingerul Domnului (v.19), care pana atunci mergea in avangarda (in termeni militari), si-a schimbat locul si a trecut in ariergarda, intre ei si egipteni. Prezenta Lui era nelipsita din mijlocul lor prin stalpul de foc noaptea si stalpul de nor ziva, iar Marea Rosie a facut zid la stanga lor si la dreapta lor (v. 22 si 24).
Dupa aceasta revelatie dumnezeiasca, iata ce a urmat cu mine in ce priveste securitatea comunista. Citește restul acestei intrări »


„Domnule, da-te de partea noastra si are sa-ti mearga bine…”(continuarea cartii: „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

26 octombrie 2008

Cand ma vede in pragul usii, sotia, cu ochii mari deschisi spre mine si cu mirare ma intreaba:
Dar tu, de unde vii??? Eram la grea cumpana. Ma simteam legat. Draga, de ce ma mai si intrebi? Doar stii ca am fost scos din productie si cu ce scop…
Asculta, mie sa-mi spui Adevarul! Eu citesc pe fata ta, in toata fiinta ta, o tragedie adanca, asa cum nu a mai fost alta in viata ta de pana acum; sa nu ascunzi nimic de mine!
Draga, nu inteleg de ce insisti acum. Stii ca… (am pus placa in functie).
Daca tu mie nu-mi spui Adevarul, atunci sa stii ca unitatea noastra, baza familiei noastrc, se destrama si se prabusestc. MIE TREBUIE SA-Ml SPUl ADEVARUL INTREG! SUNT SOTlA TA!
In acel moment am izbucnit in hohote de plans cu lacrimi amarc si i-am spus totul!!! Pe masura ce ii marturiseam cele intamplate, simteam cum mi sc ia povara imensa din sufiet si devin din nou om libcr. Prin sotie am reluat legatura cu Trupul viu al lui Hristos, care este Biserica Lui, din care fac si eu parte ca madular al Lui. Oh, cc minunata cste realitatca aceasta, sa stii ca esti copilul lui Dumnezeu si ca El estc Domnul tau! Marit sa fie Domnul!
Tarziu, dupa miczul noptii, am ajuns la convingerea ca trebuie sa ducem lupta in doi si ca nu vom face compromisuri, fiind gata de a plati orice pret. Trebuie insa sa cercm intelcpciunc si putere de sus, ca adunarea si marturia, fratii, sa fie salvati si ocrotiti incat atarna de noi. In sensul acesta, ne-am rugat si ne-am incredintat Domnului. I-am multumit Domnului pentru reluarea legaturii de partasie cu sotia, in “Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in avem partasie unii cu sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat”  
(1 loan 1:7). De-acuma, razboiul cald a inceput, Citește restul acestei intrări »


Cantarile Betaniei, pag 14-49

26 octombrie 2008

Citește restul acestei intrări »


Cantarile Betaniei, pag 1-13

25 octombrie 2008

Coperta vechii carti de cantari a adunarii de la Arad: Cantarile Betaniei


Prima pagina…

Citește restul acestei intrări »


ARESTAT IN MOD SECRET (continuarea cartii „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

25 octombrie 2008

Inainte de a descric acest eveniment, sc cuvine sa amintesc ca dupa casatoria noastra, doi tineri ne vizitau aproape seara de seara, pana noaptea tarziu, pentru partasie si rugaciune. Acestia crau I. T. si S. l. Desprc bunul mcu prietcn l. am mai spus cate ceva. Totusi, as mai vrca sa adaug ca era foarte studios, dornic sincer dupa partasic, rugaciune, marturic, asa ca adeseori, noi doi faceam si vizite in alte familii. Intr-o seara, pe intunecatc, mcrgeam pe strada Ural din Arad, sa facem o vizita la familia Naghi care, in special sora, era gata pentru a favoriza partasia. La un moment dat l. imi spune:— Stii ceva? Am o durere teribila de cap si ma simt tare sfarsit. Fara sa ii spun nimic, m-am intcriorizat si am inceput sa ma rog in taina pentru durerca dc cap a lui l. Am zis: “Doamne, lsuse, stii ca noi suntem in misiunea imparatiei Tale. l. are nevoie de I iniste si dc putcre, de o buna dispozitie trupcasca si spirituala. Te rog sa intervii Tu, Medicul ccl Bun, carc i-ai vindecat pe atatia. Fa Tu sa ii incetcze durerca de cap, pentru a fi apt de slujba in familia in care mergem. Te rog sa ma faci sa cunosc ca m-ai ascultat, lucru pentru carc Iti multumesc! Amin!”Dupa ce facuram cativa pasi, I. exclama plin de bucurie si uimit:

— Mia! Uite, mi-a incetat brusc oricc durerc dc cap. Parca cineva mi-a luat-o cu mana!… Am dat si eu slava lui Dumnczeu pentru minunca intamplata si i-am marturisit ce am facut, cum m-am rugat i! special pcntru asta si am ccrut ca Domnul sa ma faca  sa  cunosc si cu ca E1 mi-a ascultat rugaciunea. O mica experienta, dar cu rasunet mare in constiinta mea.In ceea ce-1 privestc pe N. S., acesta era un tip scntimental, nestatornic si nu puteam pune baza prea mare pe el. In anii aceia, N. pusese mana pe o carte in limba engleza, cu privire la venirea Domnului, de Haldemann. A tradus ceva, dar nu stiu cum, caci engleza nu stia si nici nu invatase carte. Meseria lui era aceea de brutar. In cateva randuri, el insa ne-a citit cate ceva dintr-un caiet mototolit de multa Intrebuintare.
Tip de aventurier, in 1952 a avut tentativa de trecere frauduloasa a granitei spre Vest, prin lugoslavia. Visul lui de totdeauna a fost sa ajunga in America. Incercarea lui a reusit, dar granicerii sarbi i-au mirosit, pe el si pe altii, si i-au arestat. El a fost pus sa lucreze intr-o brutarie la Belgrad sa faca paine pentru mil itari si detinuti. Din Belgrad, el scria scrisori familiei lui, (inca nu era casatorit), si altora, printre ei si lui I. Datorita cenzurii stricte comuniste, aceste lucruri s-au aflat si s-au pus pe raboj. Dupa sasc luni in Iugoslavia, N. si altii cativa sunt luati noapte si dusi la granita cu Romania, in regiunea Banatului, intr-o zona de dealuri impadurite. Li s-a spus la toti: incolo este Romania, inainte mars si inapoi sa nu vmai vedem, ca nu veti mai scapa asa usor! Astfel, ei au fost predati neoficial, deoarece relatiile lui Tito, presedintcle cu tarile comuniste, inclusiv Moscova, erau rupte. In Romania, Tito era prezentat pe panouri cu caricaturi, pe ziduri, cu un sort plin cu urme de sange ca si pe maini, in care tinea un topor: “Calaul Tito!”Cu toate ca securitatea stia de inapoierea lui, nu-1 arestase inca. L-au lasat liber o vreme, asa ca a patruns prin familii, in adunare si la comunitatea baptista din Arad. Banuiesc ca o fi fost trimis cu sarcini anume, caci dupa cateva luni a fost arestat, dar procesul lui nu avea sa apara pe rol pentru a fi j udecat nici dupa 13 luni de zile, contrar procedurilor juridice. Intrerup aici firul povcstirii cu N. si il voi relua mai tarziu.Ziva de 20 septembrie 1954, deci la o luna dupa intrevederea cu securistul Ionescu in biroul directorului Farkas, parea o zi normala si linistita de toamna, cu soare cald. Cadristul M. I. deschide usa la Serviciul de Planificare si uitandu-se la mine ma intreaba:
Cine se ocupa de Statistica? l-am raspuns prompt: Tovarasa Shriffcrt. Era o tanara, membra de partid, nemtoaica, dar care intotdeauna degaja un aer conspirativ, retinut, calculat…Ah, nu! Vino dumneata! Mi-am zis: O, da! Nu te intereseaza statistica, ci persoana mea. De altfel cum a deschis usa, am avut tainica instiintare ca eu sunt cel vizat si nu altcineva. Atat eu cat si sotia, primisem in valtoarea persecutiilor un anume simtamant prin care eram instiintati cu privire la spiritele care erau in slujba celui rau. Citește restul acestei intrări »


Biserica din case-audio

24 octombrie 2008

La Radio Unison din Zalau gasiti emisiunea Lumea in care traim . La nr. 072 subiectul fiind  „Biserica din case”, care este de fapt articolul Adunarea din casa ta de pe acest blog.
Multumesc lui Dan Bercian pentru emisiune.


NORI GREI DE PERSECUTII LA ORIZONT (continuare din cartea:”Istoria unui rob al lui Hristos”)

24 octombrie 2008

     Activitatea si influenta Adunarii din strada Oituz 27 nu putea fi acceptata si tolerata de regim. In vremea acelor ani, Domnul ne-a binecuvantat in adunare cu mai multi vizitatori scumpi, frati in credinta, printre care au fost: fratele Pocsi Gusti, om al credintei cu multe experiente cu Dumnezeu si o infatisare a Cuvantului cu mult farmec. Era pe jumatate evreu, crescut un timp la Budapesta. Provenea dintre crestinii dupa Evanghelie din Oradea. Era bine cunoscut in tara. Apoi, fratele Szilagy Alexandru, preot reformat la Pancota, judetul Arad, condamnat si el mai tarziu la 20 de ani munca silnica.

Dansul facea parte dintre “BETANISTI”, nume dat in urma unei lucrari de trezire spirituala in cadrul Bisericii Reformate, unei mari grupari de frati maghiari.Pentru ca autoritatile comuniste sa poata supraveghea si controla activitatea in launtrul adunarii noastre, i-au trimis in fiecare duminica pe doi frati agenti ai lor, Nica Neta si Ciobanu Ioan. Ei nu participau la Cuvant, ci doar asistau sa vada cum se desfasoara lucrarea din adunare si cine sunt cei ce activeaza. Noi eram convinsi ca ei sunt trimisi de autoritatile comuniste, dar pe noi nu ne deranja atata vreme cat stateau linistiti. Ei au fost dovediti dincolo de orice indoiala ca au fost colaboratori ai regimului.

Comunistii nu s-au multumit doar cu atat, ci au cautat sa recruteze informatori chiar din efectivul de membri ai adunarii. Primul care fusese luat si supus metodelor de intimidare pentru a accepta colaborarea a fost chiar fratele Rosianu, gazda adunarii. Dansul a fost maestru de aviatie, acum pensionar. Era un barbat masiv, inalt si chiar obez. Experienta lui a fost socanta, nu si-a putut-o ascunde si le-a marturisit unora dintre noi ce anume s-a intamplat cu el. Socul a fost atat de puternic asupra lui, incat curand dupa aceea a plecat la Domnul. Citește restul acestei intrări »


Scaunul lui Moise si Scaunul lui Hristos.

23 octombrie 2008

„Carturarii si fariseii stau pe scaunul lui Moise….”
„Moise a fost credincios ca sluga peste casa lui Dumnezeu….”
„sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul Harului…”
„Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu…”

Mijlocul de administrare a autoritatii primite de Moise era Legea, „cel ce va face aceste lucruri…”. Legea produce fariseism, nu pocainta, carturarie, nu smerenie, scaune inalte , nu zdrobirea duhului, sinagogi, nu constiinte curate. Seamana aceasta generatie cu niste copii care striga unii la altii:”…v-am zis dar n-ati facut…”

Scaunul lui Moise domina si astazi, incalzit de cei a caror capete sunt pline de amanuntele administrarii legamantului robiei, al formelor si implinirilor, al respectarilor procedurilor etic-corecte de dozat izma si chimen. Legea produce fariseism si carturarie, teologie si fatarnicie. Oh, cata am gasit si in inima mea, de fiecare data cand m-am trezit amagit dintr-un dulce somn de indreptatire de sine. Sau de acuzare de altii.

Tronul lui Hristos este unul de Har, de indurare, este in cer si numai cereste se merge spre el, numai prin Duhul, prin perdeaua sfasiata, prin Trupul Sau dispretuit. De cata pocainta avem nevoie in fiecare zi. Sa ne golim si sa ne curatam zilnic, sa fim vase curate si pregatite de umplere. „S-a golit(dezbracat) pe sine…” Asa sa mergem la Tron, fara „a da”, ci pentru „a Primi”. „Cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada …ca El rasplateste.” El ne da noua, nu noi Lui.

Cate scaune de-ale lui Moise sunt si azi, cata lupta-i pentru ele, cati amagiti le incalzesc si cati orbi le ravnesc. Imparatia pe care ne-a pregatit-o Domnul Isus nu mai are scaune de-ale lui Moise, nici carturari, nici farisei. Scaunele, carturarii, sinagogile, sunt inafara imparatiei de Duh, in exteriorul dragostei Sale, dincolo de gardul crucii, al respingerii si umilintei, sunt lucruri din lumea aceasta care trebuie privite ca „orice piedica” si inlaturate. Citește restul acestei intrări »


INFIINTAREA ADUNARII CRESTINE DE PE STRADA OITUZ (portiune din cartea: „Istoria unui rob al lui Hristos”, viata fratelui Mia Iovin.)

23 octombrie 2008

O parte dintre cei dati afara din adunarile baptiste au inceput sa se stranga prin case, asemenea primilor crestini. De altfel, casatoria noastra a avut la baza gandul acesta, ca locuinta noastra sa fie o Betanie, care sa gazduiasca Adunarea lui Dumnezeu si sa fie o reduta impotriva lucrarilor satanice. Multumim lui Dumnezeu ca asa a si fost din primele zile de dupa casatorie. Casa ne-a fost mereu plina de frati si surori, dornici de partasie in Cuvantul lui Dumnezeu. Familia H. si-a construit o casa cu etaj, la parter fiind instalata familia gazda, la etaj o locuinta mai mica, o singura camera, bucatarie mica, un antreuas si o si mai mica camera de alimente. Familia propietarului o fi gandit cand ne-au inchiriat-o noua ca nu o sa aiba probleme cu noi si o sa duca un trai linistit. Dar nu avea sa fie asa… Primul dar al lui Dumneziu in familie, la 7 iunie 1951, a fost un baietel voinic, caruia i-am pus numele original din limba ebraica, anume: Michael. Nu era obisnuit la romani un asa nume, dar noi am avut o motivatie. Era perioada cand ofensiva comunista a regimului instalat se dadea pe mai multe fronturi si in special asupra credintei in Dumnezeul Cel Adevarat si in Isus Hristos, Fiul Lui.

In acea vreme aveam o colega la birou, venita de prin Basarabia, infocata activista de partid, pe care o chema Sulumete Leontina. Ea facea mult tapaj pe chestiuni de politica muncitoreasca si nu isi gasea astamparul nicidecum. Prindea orice prilej sa se dea in vant si sa se faca auzita. Tocmai in acea vreme nascuse si ea un fiu, caruia a tinut neaparat sa ii puna numele “Ilici”, care era numele marelui dascal comunist Lenin. Era mandra de numele dat feciorului ei. Auzind toate acestea, mie mi s-a intaratat duhul si am spus ca noi trebuie sa-i dam un nume fiului nostru care sa fie o riposta comunismului ateu! Semnificatia numelui “Mi-cha-el” in limba romana isti: “CINE ESTE CA DUMNEZEU?!” Mai este cineva ca Dumnezeul nostru?? Nu este nimeni altul in tot Universul. El este singurul Dumnezeu adevarat si Isus Hristos, Mantuitorul nostru. Stiam ca multi ne vor intreba cum de ne-am gandit sa punem un astfel de nume copilului, care nu suna a fi romanesc. In cazul acesta aveam prilejuri de marturie a Numelui Dumnezeului nostru. Ilici a murit, pe cand Dumnezeul nostru a ramas si este viu in vecii vecilor. Isus Hristos, Domnul nostru, a inviat, cu moartea pe moarte calcand, ca sa le dea viata prin inviere tuturor celor ce au crezut in El! Marit sa fii Domnul! Chiar si sub asa forme subtile se dadea lupta in vremea aceea intre lumina si intuneric, intre Adevar si minciuna, intre filosofia materialista atee si credinta crestina. Celui de-al doilea fiu al nostru, nascut doi ani mai tarziu, i-am pus numele Cristian, deci “cristin”, nu ateu, cu semnificatia “al lui Hristos”. Celui de-al treilea fiu i-am pus numele Gratian, adica un fiu al harului lui Dumnezeu.
Cateva familii ne strangeam cu regularitate prin casele noastre si  o data pe saptamana, duminica seara, frangeam painea pentru “Cina Domnului”. Bucuria era mare, si Cuvantul era viu si plin de putere. Strangerile laolalta nu au putut fi tinute neobservate, deoarece securitatea a reusit sa-si asigure colaboratori dintre credinciosi, dar nici noi nu am cautat neaparat sa ne ascundem.Securitatea, prin uneltele lor, au elaborat o strategie, ca totusi  sa  ne poata tine sub control pe cei dati afara din cult sau in cazul nostru, la “Sega”, “retrasi”,in mod preventiv. Astfel, a fost convocata intr-o seara prin anul 1952 o sedinta, la Comunitatea Baptista, a comitetului de conducere al Comunitatii, prezidata de pastorul presedinte. La aceasta sedinta a fost invitat din partea celor exclusi fratele Dumitru Sida, un om binecuvantat al lui Dumnezeu, foarte activ in lucrarea lui Dumnezeu de trezire printre cei tineri.

In cadrul discutiilor purtate i-a fost oferita fratelui Sida o casa propietate a Cultului, aflata in zona cartierului Gradiste, ca sa ne slujeasca pentru strangere. In marea lor “grija” si “bunavointa” fata de noi, chipurile, s-au oferit doi dintre conducatorii cu vaza sa seadune si ei cu noi, si anume: Nica Neta si C. I., amandoi membri in biserica “Speranta”. Fara sa banuiasca ceva, fratele Mitru Sida a acceptat oferta lor si a venit oarecum satisfacut acasa. Fara sa stiu nimic, am sosit la ei, in a caror casa de fapt locuia si cumnatul lui, frateli Vasile Moisescu. Ne-a adus la cunostinta neasteptata veste, paruta buna, dar pentru mine a fost o stire care mi-a pus in alerta duhul meu si toata fiinta intr-o stare de totala neincredere si aversiune.  Le-am marturisit ca totul apare ca o “schema” bine ticluita de securitate, ca la momentul oportun sa fie folosita impotriva noastra si sa cadem in capcana lor… Eu m-am opus eu totul acestui plan si ei au acceptat ca bun punctul meu de vedere. Cine a mai vazut ca lupii sa le faca bine mieilor si nu, mai degraba, de petrecanie? Planul securitatii a esuat din fasa, dar ei nu se vor lasa batuti atat de usor si vor incerca noi metode. Cine a mai vazut dragoste intre lup si  miel??? Intotdeauna lupul acuza pi bietul miel ca-i tulbura apele, desi mielul era in albia paraului in aval fata de lup….

Am continuat sa ne strangem cum puteam, dar semnele ca securitatea era pe urmele noastre s-au inmultit. Frica a inceput sa-i convinga pe unii sa o lase mai moale, ba chiar sa se lasi la fund, adica sa nu mai participe la strangerile laolalta. Mai tarziu, am inteles ca unul dintre frati a fost luat la securitate si presat sa-1 faca. informator. Pe parcurs au fost luati si altii… duminica dimineata, strangerea frateasca pentru inchinare si cult am avut-o in cartierul Micalaca Noua, la fratele Mot Simion. Eram stransi in jur de vreo cincisprezece frati si surori. Unul dintre frati ne-a adus la cunostinta ca suntem urmariti de securitate si s-ar putea sa urmeze persecutii, chiar arestari si condamnari la ani grei de inchisoare… S-a pus intrebarea atunci: “Ce e de facut? Mergem inainte, oricare ar fi riscurile, pana la moarte? Ori sa ne vedem de treaba, frecare cum crede de cuviinta?” La aceasta intrebare fiecare a trebuit sa dea raspuns personal. Cu o singura exceptie, toti au spus: “Mergem inainte si ne strangem la Cuvant si la rugaciune, orice s-ar intampla!” Acel unul a spus: Pe mine ma lasati la o parte! Si lasat a fost… Presiunile din familie cat si din cult au avut asupra lui un rol hotarator. I s-a pus inainte perspectiva mergerii la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti, pentru a se dedica slujbei de pastor si a nu se izola de masa de credinciosi baptisti. A fi ramas de partea celor exclusi din cult insemna a se expune la persecutii, chiar inchisoare si fara viitor. Apostolul Pavel, in 2 Timotei 4:9, pomeneste pe Dima, care i-a fost colaborator in lucrare, dar din dragoste pentru lumea de acum 1-a parasit si si-a urmat drumul lui spre Tesalonic… in cazul acesta, acest “unul” avea sa aiba un drum de ascendenta religioasa, dar nu spirituala, pe cand alegerea mea, de partea Domnului si a fratilor persecutati, avea sa mearga spre sacrificiu total fata de lume. La strangerile noastre pentru Cuvant si partasie nu mai venea, dar pentru o vreme ne mai vizita in familie. Am discutat de mai multe ori despre alternativa aleasa de el si alternativa riscurilor totale de partea noastra. Intr-o buna zi, ne spune sotiei si mie asa: “Si daca buna zi, in viitorul ce ne sta in fata, drumul vostru se va adeveri ca cel bun, dupa voia lui Dumnezeu, si nu al meu, voi fi indeajuns de mandru sa nu recunosc si sa va dau satisfactie!” Dar Dumnezeu 1-a smereit si, dupa zeci de ani, a recunoscut si a marturisit.

Pericolul celor ce ne adunam prin case de a fi arestati s-a raspandit printre frati. Era si strategia comunistilor de a raspandi frica, stiind ca prin asta pot sa paralizize lucrarea lui Dumnezeu printre cei fricosi. Unii “slabi de inger”, cum este vorba, s-au retras, si nu au mai venit la adunare, dar ceilalti am continuat. In aceasta imprejurare ne-a venit un mesaj din partea familiei Rosianu, sa venim la ei acasa, sa ne strangem pentru inchinare, deoarece ei au autorizatie din partea Cultului Crestin dupa Evanghelie, fiind credinciosi din ramura II.

Oferta a fost primita, asa ca din anii 1953-1954, ne-am adunat in casa lor, in care ne-au fost puse la dispozitie pentru adunare doua camere. Domnul a fost cu noi si ne-a dat binecuvantarea Lui. Marturia adunarii s-a raspandit si era pentru prima data cand in orasul Arad a functionat o Adunare Crestina autorizata de Cultul Crestinilor dupa Evanghelie, dar nu pentru prea multa vreme. Satan nu privea cu ochi buni lucrarea lui Dumnezeu din aceasta adunare si prin ea. Reprezentantul cultului in vremea aceea era preaiubitul frate Alecu Panaitescu, un barbat plin de credinta si indrazneala, minunat vestitor al Evangheliii, de loc din Ploiesti. El si-a pus casa I u i anumi construita ca sa adaposteasca Adunarea lui Dumnezeu in str. Cheia Nr. 18. Chiar dansul s-a deplasat la Arad, la fata locului, si ne-am bucurat mult impreuna in Cuvantul Domnului si marturia crestina. El si cunoastea foarte bine cu fratele V. Moisescu, amandoi avand antecedente bine cunoscute intre frati in lucrarea Lui Dumnezeu de pe alte meleaguri din Romania. Amandoua aceste capetenii au avut convingerea si practicarea “Cinei Domnului” sau “frangerea painii” cum este scris si in Faptele Apostolilor, adica in cadrul unei mese de seara, cum atesta si “Istoria Universala a Crestinilor”, tiparita de Biserica Ortodoxa, prin grija Patriarhiei din Bucuresti, pe care o citisem si eu, o carte foarte voluminoasa.

Pe fratele Panaitescu 1-am insotit si introdus sa vesteasca Cuvantul in doua adunari, cele mai mari din Arad: “Speranta” si “Sega”. A fost revarsata o binecuvantare deosebita peste cele doua adunari cu acele ocazii de neuitat si pentru mine. Cativa ani mai tarziu, cu aproximativ o saptamana inainte de a fi arestati mai multi frati din Arad, (in 16-18 decembrie 1958), 1-am vizitat la Ploiesti pe fratele Alecu. El mi-a impartasit mai multe experiente cu Dumnezeu, legate si de lucrarea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o lui in acele vremuri grele. El a fost un om integru si nu a acceptat compromisuri cu regimul ateu.

In mod special mi-a povestit cea mai recenta experienta a lui cu inspectorul de culte, care de fapt era reprezentantul in drept al Securitatii de Stat, ca si al altor organe ale puterii. Acestia i-au cerut sa publice in revista cultului anumite articole cu teme politico-sociale, care sa preamareasca partidul comunist. Fratele Alecu nu a acceptat cu nici un chip compromisul acesta, cum facusera deja alte culte, si a preferat sa nu apara revista. Autoritatile au considerat acest lucru ca pe un afront foarte grav si 1-au schimbat din functia de reprezentant al cultului, cu altul pe care il convinsesera pentru compromis in prealabi I.

La Ploiesti mai vizitasem si pe iubitul frate profesor Nicolae Tonoiu, la care am si gazduit, autorul tixtului cunoscutei cantari:  “Te ridici sau cobori?” Fratele N. Tonoiu ne-a vizitat la Arad, cu cativa ani mai tarziu, si am avut chiar favorul sa-1 avem chiar la actul de cununie religioasa a fiului nostru cel mai mare, Michael. Cu acea ocazie ne-a inmiresmat pe toti, cu darul cu care 1-a inzistrat Dumnezeu, de a vesti cu mult farmec si har Evanghelia Domnului Hristos. Mi-am continuat atunci drumu 1 si la Bucuresti, unde am avut partasie cu mai multi frati, dintre care pe loc de frunte era preaiubitul frate inginer Aurel Popescu cu sotia lui, doctorita Valerica Popescu. Au suferit si ei in acele zile, amandoi, zile de arest si anchete la Bucure sti…

Cartea intreaga o puteti citi sau descarca de AICI

Urmeaza: Nori negri de persecutie la orizont.


J.N. Darby despre clericalism – (va rog, daca vrea cineva sa traduca in romana!)

20 octombrie 2008
„Declaratia pe care o fac este ca eu consider notiunea de Cleric a fi pacatul impotriva Duhului Sfant…..” JN Darby

 

J.N. Darby on the Evil of Clericalism

John Nelson Darby wrote:

„In the statement which I make here, I make no rash or hasty expression of feeling, but what I believe the Lord would press upon the minds of Christians, and that which they must receive: that, the converse of which He might bear with in practise, while it did not interfere with and oppose the purposes of His grace, winking at the ignorance, but cannot when it does.

The statement which I make is this, that I believe the notion of a Clergyman to be the sin against the Holy Ghost in this dispensation. I am not talking of individuals wilfully committing it, but that the thing itself is such as regards this dispensation, and must result in its destruction: the substitution of something for the power and presence of that holy, blessed and blessing Spirit, by which this dispensation is characterised, and by which the unrenewedness of man, and the authority of man, holds the place which alone that blessed Spirit has power and title to fill, as that other Comforter which should abide for ever. Citește restul acestei intrări »


Jugul nepotrivit – aspectul religios, de C.H.M.

20 octombrie 2008

        Privind un moment la aspectul religios al jugului nepotrivit, vreau să îl asigur pe cititor că nu doresc în nici un caz să rănesc sentimentele cuiva prezentând pretenţiile vreunei denominaţii dintre cele care ne înconjoară. Nu acesta este scopul meu. Subiectul acestui articol este unul destul de important ca să fie îngreunat şi cu alte probleme. Mai mult, este prea bine definit ca să ne permită o astfel de abatere. “Jugul nepotrivit” este tema noastră, şi la aceasta trebuie să ne limităm atenţia.

Privind în Scriptură găsim nenumărate pasaje care ne prezintă spiritul puternic de separare care trebuia să caracterizeze întotdeauna poporul lui Dumnezeu. Fie că ne îndreptăm către Vechiul Testament, în care avem relaţia şi căile lui Dumnezeu cu poporul Său pământesc, Israel; sau, spre Noul Testament, în care avem relaţia şi căile Sale cu poporul Său ceresc, Biserica, găsim acelaşi adevăr important pus mereu înainte, şi anume, separarea totală a celor care Îi aparţin lui Dumnezeu. Poziţia lui Israel este prezentată astfel în parabola lui Balaam: “Iată, este un popor care va locui deoparte şi nu va fi numărat printre naţiuni”. Locul lor era afară dintre naţiunilor pământului; şi erau responsabili să păstreze această despărţire. De-a lungul celor cinci cărţi ale lui Moise ei sunt mereu îndemnaţi, avertizaţi şi învăţaţi despre aceasta; şi, în Psalmi şi în cărţile profeţilor vedem istoria eşecului lor în a păstra această despărţire, eşec care, după cum ştim, a adus asupra lor judecata grea a mâinii lui Dumnezeu. Dacă aş încerca să citez toate locurile în care sunt prezentate aceste lucruri, acest articol s-ar transforma într-o carte. Cred că cititorul cunoaşte destul de bine Biblia ca să nu fie nevoie de aceasta. Dacă aşa stau lucrurile, doar privind în concordanţă la cuvintele “a despărţi”, “despărţit”, “despărţire” vor fi destul ca să îi ofere o privire rapidă asupra felului în care tratează Scriptura subiectul. Pasajul pe care tocmai l-am citat, din cartea Numeri, este expresia gândului lui Dumnezeu despre poporul Său Israel: “un popor care va locui DEOPARTE”.

Acelaşi lucru este adevărat, doar că pe o temelie mult mai înaltă şi privitor la poporul ceresc al lui Dumnezeu – trupul lui Hristos – alcătuit din toţi credincioşii adevăraţi. Şi ei sunt un popor despărţit. Citește restul acestei intrări »


Jugul nepotrivit-aspectul comercial. de C.H.M.

19 octombrie 2008

Jugul nepotrivit in cazul parteneriatului cu un necredincios in afaceri.     „Ne vom ocupa acum de problema “jugului nepotrivit” în aspectul său comercial, aşa cum se vede în cazurile de parteneriat în afaceri. Atunci când un creştin se înjugă cu un necredincios, într-o afacere – fie că acel necredincios este o rudă, fie că nu – sau atunci când devine membru al unei firme lumeşti, el îşi predă virtual responsabilitatea individuală. De aceea acţiunile firmei devin acţiunile sale, şi este cu totul absurd să ne gândim că o firmă din lume ar acţiona după principii divine. Ar râde de o asemenea noţiune, mai ales că ea ar fi o piedică în calea succesului comercial. Probabil că se vor simţi liberi să adopte un număr de hotărâri în ce priveşte administrarea afacerilor, hotărâri care vor fi destul de mult în contradicţie cu spiritul şi principiile împărăţiei din care credinciosul face parte, şi Bisericii căreia îi aparţine. Astfel el se va găsi în mod constant într-o poziţie dificilă. Ar putea să îşi folosească influenţa pentru a “creştina” modul de administrare a afacerilor; dar ei îl vor obliga să facă afaceri aşa cum fac toţi ceilalţi, şi nu are altă soluţie decât să plângă în tăcere pentru poziţia dificilă, anormală, în care se găseşte, sau să se retragă cu mari pierderi financiare pentru el şi pentru familia sa. Atunci când ochiul este curat, nu va fi nici o ezitare în a alege între aceste două alternative, dar vai! simplul fapt de a ajunge într-o asemenea poziţie demonstrează lipsa ochiului curat; şi faptul de a fi în ea arată lipsa capacităţii spirituale de a aprecia valoarea şi puterea principiilor divine care negreşit ar l-ar conduce afară din ea. Un om al cărui ochi era curat, nu s-ar fi putut înjuga cu un necredincios cu scopul de a câştiga bani. Un asemenea om ar fi avut înaintea sa ca scop al minţii sale doar gloria lui Hristos, şi acest scop nu ar putea fi niciodată atins încălcând principiile divine.

 

 

Aceasta simplifică foarte mult lucrurile. Dacă Hristos nu este glorificat atunci când un creştin devine partener într-o firmă lumească, atunci, fără îndoială, că acest lucru serveşte scopurilor diavolului. Nu există o zonă de mijloc; şi că acest lucru nu este spre gloria Lui este foarte clar, pentru că El spune “Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi”. Acesta este principiul care nu poate fi încălcat fără a afecta mărturia şi fără a îndepărta binecuvântarea spirituală. Într-adevăr, conştiinţa creştinului care calcă acest principiu va căuta alinare în diverse moduri – va recurge la diverse subterfugii – va aduce diverse argumente pentru a se convinge pe sine că ceea ce face este corect. Se va spune că “Poţi fii foarte devotat şi foarte spiritual, în ceea ce priveşte viaţa personală, deşi poate în ce priveşte afacerile eşti înjugat cu un necredincios”. Dar acest argument se va dovedi greşit atunci când îl vom confrunta cu roadele experienţei practice. Un slujitor al lui Hristos va fi împiedicat într-o mulţime de moduri de partenerii săi lumeşti. Dacă în ce priveşte slujirea lui Hristos nu va întâmpina ostilitate deschisă, va trebui în schimb să înfrunte eforturile secrete şi constante ale duşmanului de a-i înnăbuşi ardoarea, de a arunca apă rece peste toate planurile sale. Se va râde de el, va fi dispreţuit – i se va aduce neîncetat aminte de efectele pe care fanatismul şi entuziasmul său le vor avea asupra perspectivelor comerciale ale firmei. Dacă îşi investeşte timpul, talentele, resursele financiare în ceea ce el consideră că este lucrarea Domnului, va fi numit prost sau nebun, şi i se va aminti că, pentru un om de afaceri, singurul mod potrivit, adevărat de a-L sluji pe Domnul este să “se ocupe de afaceri şi doar de afaceri”, şi că preocuparea cu chestiunile religioase este exclusiv pentru cler, dat fiind faptul că ei sunt plătiţi şi puşi deoparte pentru aceasta.

Deşi s-ar putea ca mintea înnoită a creştinului să fie convinsă de absuditatea unor astfel de argumente Citește restul acestei intrări »


Ce este harul? (parte dintr-un dialog)

14 octombrie 2008

frateledan 15 noiembrie 2007 la 10:10 pm

Ai scris:”Parcă harul l-am epuizat când am fost mântuiţi (prin har, prin credinţă). După aceea începem să aşteptăm aplauze de la Dumnezeu când facem bine, şi respingere când facem rău. Cum trăim harul în fiecare zi?”
Inconstient am crezut mult timp asa, pana cand am vazut “dupa ce ati inceput prin Duhul vreti sa sfarsiti prin firea pamanteasca?”
Cand am fost mantuiti abia am gustat harul. Harul este de fapt felul practic in care Hristos ne este revelat in portiile secundelor timpului care ne mai raman de trait in trup. Harul este Hristos. “El a fost facut de Dumnezeu pentru noi: intelepciune, dreptate, sfintire si rascumparare.” Adica Har. Harul este materialul cu care se zideste omul launtric, energia care-l misca, mesterul care lucreaza si rezultatul lucrarii inauntrului nevazut. Harul este “primit” de sus, nu produs al talentelor sau al muncii noastre.
Harul e atat de important, e scopul nostru in Viata cea Noua:”am fost creati in Hristos Isus pentru lauda Gloriei Harului Sau pe care ni l-a dat in Cel Preaiubit.”
Cel care asteapta aplauze este Dumnezeu, cand ii admiram lucrarile!
fratele dan


Ce facem când venim la adunare?

13 octombrie 2008
Ce este de făcut atunci când vă-ntâlniţi ca adunare?
O-nvăţătură sau un psalm, pe rând s-aducă FIECARE,
cu Harul ce l-aţi căpătat slujind la alţii in iubire,
pătrunşi de grija pentru toţi; ca TOT să fie spre zidire. (I Cor 14:26)
Cuvintele lui Dumnezeu, cine vorbeşte să le spună
cum le-a primit… când vă-ntâlniţi la adunare împreună;
cu grija celui ce-a sădit o plantă firavă în glie,
aşa-n blândeţe să primiţi Cuvantul care vă învie.
Cuvântul semanat în fraţi şi îngropat adânc în minte
rodi-va rod din Duhul Sfânt şi învia-va în cuvinte,
spre Slava Celui  ce Le-a dat, din taina creşterii tăcută,
lărgind al Duhului hotar şi-mpărăţia nevăzută.
Din El,
prin El
şi pentru El
tot Harul vine şi se duce,
făcând să înmulţească-n mulţi
PUTEREA ce-I ascunsă-n CRUCE
şi în cuvântul ei smerit
şi în aspectu-I de ruşine
în felul ei dispreţuit
ce-n Har mai revărsat ne vine..
Doar Har s-aduc,
doar Har să fiu
doar Har să capăt şi să dărui
ca planurile celui rău şi-mpărăţia lui s-o nărui.
Şi toate-acestea se-mplinesc în binecuvântata stare
ce-o am când stau şi mă hrănesc cu ce primesc în adunare.
…când vin şi-ascult,
…când stau şi tac,
…când plâng şi mă smeresc în mine
lumina Harului primit îmi umple faţa de ruşine
şi mă smereşte şi mai mult, spre-a fi supus în adunare
la fraţii care au primit alt Har şi altă-ncredinţare.
La fraţii-n care Duhul ia din ce-I al Fiului şi-arată
descoperind noi visterii din moştenirea cea bogată
a Celui ce ne-a fost făcut Înţelepciune şi Sfinţire
Răscumpărare şi mai mult ca orişice: Neprihănire. (I Cor 1:30)



Despre urmarile nefaste ale influentzei comunishtilor intre fratzi.

10 octombrie 2008

(O postare mai veche pe un blog.)
Dragi fratzi
Propashire fara pocaintza nu cred ca va fi.
Adica bizuindu-ne pe uitare, sa speram ca trecutul nu va influentza
in nici un fel viitorul.
Sperantza falsa.
Ar fi ca shi cand un constructor care a zidit o temelie shubreda ar
inconjura-o cu flori shi ar zidi zambitor mai departe.
Poate copiii nu l-ar compatimi!
Sau ca unul care vopseshte cu sarg peste o rugina groasa,sub
deviza:”uita trecutul, priveshte spre viitor”.

Imediat dupa 1950 comunishtii au intrat peste adunarile fratzilor cu
tavalugul impunerilor restrictive, cu scopul vazut de ei, de a
limita shi controla expansiunea evanghelica.

Mi-am dat seama de asta prin 1986. M-am dus cu un prieten la
Adunarea din Carol Davilla. Am vazut intr-o carte de cantari de-a
lor cantarea: “Sarmani alergatori spre moarte”. Prietenul meu mi-a
zis: “asta nu o mai putem canta, nu ne mai da voie Departamentul
Cultelor”. Citește restul acestei intrări »


Ce este Evanghelia (Vestea Buna)?

6 octombrie 2008

„Nu mi-e rușine de evanghelia lui Hristos” (Romani 1,16)
     Noțiunea de Evanghelie a fost cunoscută de Imperiul Roman înainte de creștinismul însuși. Aceasta este o expresie profană, care înseamnă preamărirea unei căpetenii întoarse dintr-o bătălie victorioasă. O defilare, cu prizonieri, pradă de război, care de luptă, cununi de aur, trâmbițe…. Și iată că apare deodată sordida plebs, fiul unui popor infam, subjugat, un iudeu venetic, si începe sa vorbească în Roma despre o altă evanghelie-despre puterea și adevărul și dreptatea lui Dumnezeu. Și asta în cetatea dreptului politic și a puterii! Într-adevăr, așa este: pentru iudei un scandal, pentru greco-romani o țicneală. Grecul se rezuma să dea din mână la vederea nebunului, evreul se indignează. Măcar de ne-ar putea mânia și pe noi evanghelia! Păi, poți să nu te rușinezi de această nebunie? Pentru mine îmi poate fi rușine, dar pentru asta niciodată. Evanghelia lui Hristos este evanghelia scandalului si a rușinii. Și nici cel ce o propovăduiește nu poate fi altfel, decât unul care scandalizează și care și-a pierdut mințile!
Ferenc Visky, Mierea din stanca, Ed. Koinonia Cluj, 2007


Ce vede predicatorul de la amvon? (dialog cu un pastor)

4 octombrie 2008
A.
  1. El vede persoane venind totdeauna târziu la biserică.
  2. Vede pe unele persoane venind la biserică şi aşezându-se pe aceleaşi scaune, unde li se pare că ar fi locul lor.
  3. Vede unele persoane fiind fără reverenţă în timpul serviciului divin.
  4. Vede pe unele persoane citind diferite cărţi sau broşuri atunci când se vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu.
  5. Vede unele feţe care sunt o binecuvântare să priveşti la ele, iar pe altele le vede posomorâte de ţi se pare că jelesc ziua de ieri.

El mai vede de la amvon încă multe lucruri care îl descurajează. Pe care dintre acestea le faci tu? Decât să faci aşa ceva, mult mai bine ar fi să te rogi pentru el în timp ce predică Evanghelia, care duce pe cei pierduţi la mântuire, iar pe cei mântuiţi la desăvârşire. În felul acesta tu îţi poţi ajuta predicatorul.

frateledan spune:
13 decembrie, 2007 la 10:34 pm

1.Ce mai vede ascultatorul din banca?
-500 de cefe si o singura faţă.
-un om care se da drept Dumnezeu, comanda, nu slujeste.
-un angajat al unui sistem ideologic, care-si face slujba(isi joaca rolul) pentru bani
-un trup spiritual in agonie, cu multe parti moarte, si cu o activa lucrare de ucidere si a celor ramase vii, prin actiuni fara Duhul de viata, inchistate intr-o lucrare a mortii (legea).
2.Iar despre ce aude? Nu e timp de scris aici.
3.Ce vorbeste cel din banca?
Nimic.
Si asa moare. Incercati voi sa va scoateti din functie si cel mai neansemnat madular, sa vedeti in cate zile moare! Citește restul acestei intrări »


Domeniul Duhului si domeniul carnii (dintr-o postare)

4 octombrie 2008

Draga Sora E.
…….
Sunt doua domenii, al carnii si al Duhului.
Potrivnice.
Domeniul Duhului are cu sine Cuvantul, credinta, ascultarea, auzirea, virtutile ascultarii Cuvantului, din Cuvantul rabdarii, rabdarea, din Cuvantul de Intelepciune, Intelepciunea, etc. mai are Duhul cu Sine, Roada Lui, bucuria, pacea, etc. Dar sa nu uitam ca toate pleaca de la Cuvant, samanta. Originea este Cuvantul care apoi rodeste prin ascultarea credintei in Roada Duhului spre Gloria lui Dumnezeu. Domeniul Duhului este intangibil cu mana, ne-am apropiat de “un munte care nu se poate atinge”.
Domeniul carnii include munca, blestemul, oboseala, corvoada, sarcinile, banii, lauda muncii, obiecte, templele FACUTE DE MAINI, salariile date si capatate, invatatura si diplomele asudate, carturaria si fariseismul, slava umana reciproca, darea si primirea ei, plus ceva foarte subtil, RITUALUL, ceva facut de om, cu pretentia de divin. E o mare taina aici, se numeste TAINA FARADELEGII. Totul in final se invarte in jurul Ritualului ca origine si mijloc a rasplatirii. Iar RITUALUL poate fi cumparat, CU BANI. Citește restul acestei intrări »


Filadelfia nu piere niciodata

4 octombrie 2008

Dialoguri pe marginea postarii:
Filadelfia trebuie sa moara

rasvancristian
aprilie 5, 2008 la 2:16 pm
….. Cred cu tărie că biserica adevărată va intra în curînd în faza “subterană”, ca-n China…

Of…ce dulce de adevarat!:
“….Cred cu tărie că biserica adevărată va intra în curînd în faza “subterană”, ca-n China…”
Ce-i trebuia lu Isus sa se roage noaptea in gradina? Exista templu.
Eu as intreba:”Daca biserica adevarata va intra in faza subterana, ce va ramane deasupra pamantului? Care parte va fi supraterana? Biserica falsa?”
Care va fi aceea? Sau care este? Cea care o croieste MD si cei din echipa lui? Eu ma tem ca da. Materialul de croi a fost deja tsesut de mentorii lor. Tiparele s-au desenat la Vatican.
Nadejdea mea este “ramasita”, resturile, (datorita alegerii harului), faramiturile pentru caini, neincartirutii, cei care vorbesc ce au primit de la Domnul, fara frica de salariul taiat, sponsorizare anulata sau excludere din sinagoga, cei mai neinsemnati frati ai Lui, cei necarturari si cei de rand.
Cei care au castigat lumea care vine si au pierdut lumea care pleaca!
Citește restul acestei intrări »


Atitudinea față de un uns lepădat (postare mai veche)

4 octombrie 2008

Dragă V.  mă gândesc de câteva săptămâni bune la David, la atitudinea lui faţă de Saul, faţă de un uns lepădat.  Dumnezeu e tare înţelept; şi în acele întâmplări cu ani întregi de hăituire, cu tăierea colţului mantiei, cu pedepsirea celui care s-a lăudat că l-a omorât pe Saul, cu respectul pentru Saul când era în viaţă şi chiar după moarte, în toate văd atitudinea unui uns nerecunoscut faţă de un uns lepădat.  Toate li s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, nu degeaba, aşa ca mitologii comune, cum ne-au prostit comuniştii. Trebuie băgare mare de seamă, că aceste mitologii sunt luptele noastre, ispitele launtricului nostru, lecţiile de atitudine pe care trebuie să le luăm atunci când căutăm răspunsuri, când ne vine acru sau dulce la vârful degetelor şi ne vine să ţăcănim tastatura.  Învăţătura Domnului Isus este: ”€œlăsați-i, sunt nişte călăuze oarbe ale orbilor.” Trupele de închinare, comerţul cu muzică, slavă deşartă, nu te poţi pune cu ele, ”€œpanes et circenses” domină, nu te pui cu foamea omului. Rex al meu era un simpatic dar nu mă băgam la el când mânca.  Fii liniştit, NU a€”Ei sunt cei ce mâine vor fi ”€œmaturii” care vor decide ce drum trebuie să apuce biserica lui Hristos.” S-ar putea ca ei să nu aibe sorţ şi parte, dar eu nu mă bag, mă bucur că Numele lui Hristos este vestit. Zicea parcă Origen că lui Dumnezeu îi place să locuiască în duhurile celor alor Lui ca într-o cetate bine rânduită. Aş vrea ca duhul meu să fie parcul acelei cetăţi, măcar un colţisor, un petec de gazon, dacă nu o grădină de virtuţi.  Iartă-mă că te-am supărat pe un alt subiect, sper să nu devii opac la tot ce scriu, din cauza asta.  Am o mare dorinţă să vestesc pe Domnul, aşa cum este El, nu doar ca Mântuitor ci şi ca Domn, mai ales Domn, Cap în Adunarea Lui. Nu numai făcând lucrarea de curăţire, ci şi de sfinţire. Mântuitorul Trupului este mai mult decât unul personal, este salvatorul Adunării, al Miresei, şi noi vorbim de pe această onorabilă poziţie, nu ca nişte agenţi de vânzări amărâţi ai unei mărfi demodate.  Cu dragoste sinceră.  tot aşa

by geo aprilie 20, 2008 at 12:54 am


%d blogeri au apreciat: