Trăim vremuri apocaliptice, Cristian Moisescu, audio, 2 ore

26 decembrie 2020

Partea 1-a, aici.
Să-l ascultați pe Cristi, nu ca pe un fost primar, nici ca pe un creștin „fără cult”, nici ca pe un profesor de la universitate, ci ca pe un slujitor al lui Dumnezeu preocupat până la detaliu de profețiile biblice, după porunca biblică și îndemnul: „…bine faceţi că luaţi aminte!
Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” 2 Petru 1:19
Voi reveni cu completări, ieri-noapte am terminat editarea și aseară am lăsat să se încarce pe net.
Voi trece la descriere și principalele idei pentru a scurta drumul spre ascultare al celor grăbiți.
Pentru mulți Cristi a fost fratele primar, apoi fostul primar, pentru mine a fost un model de creștin care a știut ocoli cu eleganță și discreție etichetele și lipiciul lor, pentru Dumnezeu a fost cu siguranță un copil și un slujitor ascultător care printre cei ce umblă în lumină a strălucit ca strălucirea cerului și printre cei ce umblă în întuneric, ca strălucirea stelelor, pentru că i-a învățat pe toți. La fel ca tatăl lui, martirul Vasilică Moisescu, Cristian Moisescu s-a declarat întotdeauna doar creștin, nu s-a lăsat înregimentat în nici un cult.
Lumina este Cuvântul lui Dumnezeu, întunericul este lipsa Cuvântului lui Dumnezeu iar „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.” Daniel 12:3 Cerul strălucește ziua și stelele noaptea. Mulți sunt albiți și LĂMURIȚI acum. Lămurirea, clarificarea planului divin este dorința lui Dumnezeu pentru noi, pentru a avea față de El un real angajament (evlavie), nu unul fals.

Cristi Moisescu prezentând cartea lui: Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice, Cluj, decembrie 2013


Cristian Moisescu, vorbind despre răpirea Adunării și alte subiecte (1)

20 decembrie 2020

Sunt înregistrări din 2013, 29 decembrie cred.
A prezentat mai multe subiecte, printre care și cartea lui: Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice.

Trăim vremuri apocaliptice, Cristi Moisescu, Cluj, dec 2013

Nu am găsit mulți creștini care să nu se rușineze de numele Domnului, să-și păstreze doar numele de creștin, să reziste la a se lăsa înregimentați în culte. Mă bucur însă că cei pe care i-am cunoscut au fost oameni verticali. (Despre cult ca idee și culte ca instituții urmează să mai scriu.)
Pomul se cunoaște că e bine înrădăcinat în pământ doar dacă trec peste el vânturi și furtuni.
Creștinul se cunoaște că e bine înrădăcinat în Hristos doar după ce trece prin suferințe.
L-am cunoscut pe Cristi prin 2010 prin Aaron Mladin, pe care l-am cunoscut prin Mia Iovin, oameni despre care am mai scris.
Lector universitar, doctor în filozofie, a fost profesor de engleză la Universitatea la care a fost și membru fondator. Modest și abordabil, deschis și gata să asculte nevoile oamenilor, a lăsat nu numai două Universități în Arad, nu numai cuvintele latine „Via, Veritas, Vita” pe clădirea primăriei din Arad, …..

(Veneam de la Timișoara luna trecută și stând la stop în Arad am întors capul să văd fațada Primăriei, atunci am făcut poza.)
…..ci mai ales o mireasmă aleasă a lui Hristos în cei care l-au cunoscut, Hristos Cel de pe buzele căruia curge Har.
Suferind cu inima, Cristi s-a dus la Domnul Isus în 2016 ianuarie, la doi ani după ce a făcut prezentarea cărții sale, în casa noastră, la Cluj și iată sunt 7 ani de când îmi propun să editez înregistrarea, dar menghina timpului m-a ținut strâns. În ultimul timp și menghina sănătății. Dar pentru că după operație mă simt mult mai bine, azi am stat și am editat minuțel cu minuțel amalgamul de dialoguri și „zgomote” dintr-un timp „didactic” în care nu a lăsat să ne adoarmă interesul nici o clipă. Tactici de profesor.
Cristi a fost fiul fratelui Vasilică Moisescu, martir al credinței și „șef de lot”, lotul de pușcăriași numiți moisiști de către comuniști și de către pastorii cultelor, care-i descreditau.
Partea a doua, aici.


” Foamea, frigul şi frica, triada …pe care profesorul Moisescu părea să o ignore cu totul.” Academicianul Alexandru Zub despre fratele Vasilică Moisescu

4 iunie 2020

Întâlniri de destin

UN HOMO RELIGIOSUS ERUDIT ŞI PERSUASIV
Academician Alexandru Zub

Din mulţimea de oameni pe care mi-a fost dat a-i întâlni în timpul ecluziunii mele politice, profesorul Vasile Moisescu se detaşează net prin curajul de a-şi afirma opiniile, într-un domeniu greu de cuprins.

L-am întâlnit prima dată la Gherla, într-o celulă suprapopulată, la începutul anilor 60, pe când acea închisoare „tereziană”, de tristă faimă, găzduia prizonieri de conştiinţă policromi şi se afla în etapa când încerca să împace, pe cât posibil, tactica terorii cu nevoia de a câştiga adeziuni la politica regimului „democrat-popular”, cum se numea încă formula impusă după abolirea monarhiei şi înainte ca România să devină „socialistă”.

Fusesem adus la Gherla, împreună cu alţii, mai ales din lagărele de muncă din zona Brăilei (Salcia, Stoeneşti, Strâmba, Giurgeni etc.), am trecut prin mai multe celule şi m-am trezit deodată, după o nouă „pritoceală”, întro încăpere mai mică, se poate spune minusculă, destinată unui ,,locatar”, însă care număra deja opt şi trebuia să mă înghită şi pe mine.

închisoarea Gherla

Mi s-a făcut loc la ultimul nivel, al patrulea, primit cu bunăvoinţă de un om trecut de jumătatea vieţii, dar extrem de vioi şi de amabil, Vasile Moisescu.

Numele îmi era cunoscut din literatura de specialitate, îi citisem chiar nişte cărţi pe teme de piramidologie, simbolistică religioasă ş.a., iar discuţiile cu distinsul teolog Gheorghe Chiriac (îndeosebi despre fllonul guenonist din fllosofle) şi cele cu indianistul Sergiu Al. George, purtate în Balta Brăilei (la Salcia, Grădina, Stoeneşti), mi-au înlesnit 0 mai bună înţelegere a domeniului.

La Gherla însă aflam de la „sursă” cum a ajuns Vasile Moisescu, teolog şi filolog de formaţie, să dea Marii piramide valori numerice, prin calcule sofisticate, exegeze care puteau nedumeri pe mulţi.

Citește restul acestei intrări »

Cântările Betaniei, culegere de V.V.Moisescu 1938, pdf

10 februarie 2019

Aici

Pentru Ruben și pentru alții care le-au cerut de-a lungul timpului.


Nomadismul lăuntric, Vasile V. Moisescu

17 aprilie 2017

Caracterul nomad este specificul pur semit, din care decurg toate celelalte particularități iudaice, în primul rând separatismul.”

”Opus autoritarismului, ”spiritul de corp”, solidaritatea semitismului constă în admirabila forță a nefixării lui la nici un alt fel de viață, decât a nomadismului lăuntric.
Însăși sistemele de evrei concepute, curând sunt părăsite de către chiar părinții lor spirituali, adeverind că se trag din ”Abram, arameul pribeag (nomad). Uimitoarea lor permanență, într-o lume ostilă, pe când toate popoarele antice din jurul lor au dispărut, se datorează conservării scheletului forte al nomadismului patriarhal, neatașat artificialismelor din civilizațiile ce se perindă și pier, ca valurile izbite de stânca acoperită de ele, doar pentru un timp: ”ora” lor, față de veșnicia întrupată în poporul ales.”
Citește restul acestei intrări »


Pacte aservitoare, Vasile V. Moisescu

16 aprilie 2017

”Un exemplu negativ de legământ avem cel încheiat cu gabaoniții. Tot așa, firea veche e gata să facă pact de neagresiune chiar cu Domnul, numai s-o cruțe, ca să nu fie răstignită.

”Dar ce e și mai trist, sunt și în adunările creștine imitatori ai lui Iuda, ca să se vadă că chiar printre cei aleși dintre aleși pot fi agenți ai lui satan, pârâșul fraților.
Dacă așa de sceptică e situația celui mai privilegiat grup ce a existat vreodată, adică cei doisprezece intimi ai Domnului, ce să mai spunem despre adunările unde lumea comandă! Mai poate fi vorba să distingi care mai e azi Eclesia Domnului?”

”….începem să înțelegem că nici Satan și nici lumea nu poate încheia pact de neagresiune cu o ființă atât de despărțită de rău, ca și Mirele ei. Spiritismul (de cea mai evoluată speță, ca înainte de potop…) va fi inițiat de Antihrist să facă alianță cu lumea nevăzută contra Domnului și Unsului Său. Atunci cărțile vor fi date pe față, nu ca azi, cu trișări, unii fiind chiar inconștienți că servesc pe Satan și încă se mai pretind ai Domnului, sărutându-L, ca Iuda.
Citește restul acestei intrări »


Detalii despre răpire și de după aceea. Vasile V. Moisescu

15 aprilie 2017

Într-adevăr, Eclesia ideală e invizibilă. Regina dinȘeba, doar venind la Solomon, a căzut în extaz și a mărturisit că nici pe jumătate nu i se spusese din câte a văzut cu ochii ei din slava Lui, inclusiv Templu.”

”Parcă nu mai ești pe pământ când ai parte de o adunare, unde Duhul e lăsat să lucreze prin cine vrea El, iar nu cei excomunicați de El.”

Credincioșii sunt spionați în toate mișcările lor, ca să fie prinși cu ceva compromițător. La fel, Dumnezeu, din partea Sa, punându-i la probă, îi leapădă.”

”Sensul cel mai potrivit e că satan va fi constrâns să recunoască, la urma urmei, că n-a putut prinde în mreaja sa și Eclesia divină,, precum a reușit să domine peste bisericile lumești, ca unele ce sunt produsul lumii. El a dezamăgit miliardele de locuitori ai planetei, dar el însuși, când e vorba de Eclesia de nebiruit, va deveni dezamăgit, marele șef al dezamăgiților. Doar privind alaiul spre Patria Cerească a Eclesiei, singura universală, când ea va fi răpită (…) va știi atunci că alungarea lui din cer e foarte aproape. După ce va fi lipsit de opoziția cea mai de neînfrânt a Eclesiei (…) va fi literalmente aruncat la pământ (…) acum încă își are sediul în locurile cerești.” Citește restul acestei intrări »


”Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.” Despre Biserica ideală și bisericile lumii. Vasile V. Moisescu

13 aprilie 2017

Continui citarea din cărțile scrise de fratele Vaile V. Moisescu și publicate de Editura Samuel  cu scopul de a vă determina să le procurați.
Nu am nici un fel de interes monetar, singurul scop ar fi ca cei câteva sute de urmăritori ai acestui blog să vă înarmați cu gândirea creștină atât de minuțios servită de acest maestru al Cuvântului Biblic, care a fost fratele Vasile V. Moisescu.
De aceea dau adresa Editurii: Editura samuel, str Honterus 31, Mediaș, Tel 0269831707
Comandați acolo cărțile.
Eu vă ofer câte puțin, de gust, de ici, de colo și ajut cu câte-o evidențiere.
Azi tot din ”Cartea Iov”, capitolul 20: Neartificial. Este folosită imaginea Leviatanului din Biblie ca alegorie pentru Eclesia și a Behemotului ca imagine a poporului Israel.

Chestiunea înregistrării vreunei adunări ca și cult la stat este tratată cu toată seriozitatea din punct de vedere biblic: concesii, strâmtorări, prigoană individuală, fascinația dragonului, apelul la forțele lumii, cerșirea înlesnirilor, propuneri viclene, datoria față de semeni. Dacă vrem să rămânem fideli Domnului și legământului Său e necesar să rămânem ”nesistematizați”, ca natura.

Ca să înțelegem mai bine realitatea Bisericii ideale, aplic și aici mult dezbătuta discuție despre universalia și lucrurile concrete. ”Eclesia nevăzută” e incorporată în veritabilii creștini risipiți274 în mai toate grupările celor trecuți prin serioasă pocăință și încredere doar în jertfa Mântuitorului. Cu toate acestea, nici una din confesiuni n-are existență juridică în fața lui Dumnezeu, deoarece azi Isus Însuși e singurul Cult182 autorizat de El, cu Noul Testament ca statut, nesistematizat, ca și natura.

Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.Citește restul acestei intrări »


Eclesia ideală, Vasile V. Moisescu

8 aprilie 2017

”…Eclesia nu se poate confunda cu nici o țară zisă creștină, termen foarte impropriu, căci (biblic vorbind) în Noul Testament sunt numai persoane creștine, nu și teritorii sau sisteme religioase, mari sau mici confesiuni.”

”Ambele eclesii (cea vechi testamentală și cea nou testamentală, n.n.) sunt proprietatea specială a Domnului. Nu suportă dominația nimănui.

”Una din caracteristicile poporului pământesc și ceresc al Domnului e spiritul de independență spirituală.”

”…turma în mijlocul căreia Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori, ca să pașteți turma lui Dumnezeu, pe acre și-a dobândit-o pentru El, prin sângele Său.” Să respingem orice alt jug decât cel acceptat din propria inimă, trăgând jugul greutăților sfinte înjugați alături de Cel ce ne-a dat rânduielile Lui, doar spre despovărarea noastră. Apostolul Petru, oricât era de bine văzut între colegii săi, se semna însuși ”co-prezbiter între credincioșii tot de el numiți preoți (ierei). Îi îndemna să pască turma lui dumnezeu cea între voi….nu ca dominând asupra celor căzuți la împărțeală, prin sorți. Organizația ideală a Eclesiei, poruncită în Noul Testament, exclude orice autoritarism din partea fraților, cu atât mai puțin amestecul celor necredincioși.Citește restul acestei intrări »


”Un bisericist m-a întrebat din care sectă fac parte….” Vasile V. Moisescu

7 aprilie 2017

”Pe când mărturiseam odată pe Hristos și numai pe El1, un bisericist m-a întrebat din care sectă fac parte, fiindcă zicea el că există vreo 600. I-am răspuns că sunt peste 1000, dar că Noul Testament nu recunoaște pe niciuna din ele ca având drept de existență, în jurisdicția cerească, singura Confesiune fiind clar de tot expusă: o Persoană, nu o instituție. În afară de Isus, ca singura Religie2, sunt o mulțime de expresii în Noul Testament că unicul cult autorizat de Dumnezeu este ”Cultul logic3 al aducerii ca jertfă vie… a însuși trupurilor noastre sau, cum spune practica epistolă a sfântului Iacov, că ”serviciul religios pur și fără pată înaintea lui Dumnezeu tatăl este acesta: de a vizita pe orfani și văduve, în necazul lor și de a se păstra neîntinat de lume.”4 ”cei ce aduc astfel de cult ”în duh și adevăr”5 doar aceia alcătuiesc unica biserică (zisă de teologi ”invizibilă”) deși membri ei sunt, din păcate, încă ”risipiți”6 în mai toate confesiunile creștine, cât de modernizate ar fi ele (exceptând pe cele care exclud pocăința, precum și importanța primordială a jerftei de pe Golgota).” Citește restul acestei intrări »


Via, Veritas, Vita: o emisiune cu Cristian Moisescu, 2011 ”Orice discurs al meu era bazat doar pe Hristos.”

6 aprilie 2017

”Mai era și episcopul …îmi spunea: ”Domnu Moisescu dumneavoastră îmi luați pâinea.” …Orice discurs al meu era bazat doar pe Hristos. Nu poți să nu fii mărturisitor….dacă nu este dragoste de semeni….te uiți ca la niște oameni care vin doar să mă voteze și-mi bat joc de ei….trebuie să vezi…așa cum se spune…ființe făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”
”Nu m-am uitat niciodată la fața unui om.”
”Să nu uite oricare om care este în funcție astăzi….că vom da socoteală în fața lui Dumnezeu.” ”Eu cred în acest lucru.”


Legea ațintirii, Vasile V. Moisescu

4 aprilie 2017

Luca 9:62 „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.“

plug

Evrei 3:1 ”Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,”

Evrei 12:1-2 ”…să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus,..” Citește restul acestei intrări »


Cărți noi de Vasile V. Moisescu în librării

2 aprilie 2017

Sau la comandă în librăriile creștine.
New Doc 2017-04-02.jpg

Le citesc acum și probabil voi comenta în zilele următoare.

Cristi nu a nu a mai apucat să le vadă sub ”lumina tiparului”.

Am scris mult despre fratele Moisescu pe acest blog, găsiți aici. Citește restul acestei intrări »


Declarându-se întotdeauna doar creștin. (…sau a umbla călăuzit de ”o sfântă hartă!”)

9 ianuarie 2016

Așa scrie un ziarist și așa a fost: ”Chiar dacă, de-a lungul vieții sale, Cristian Moisescu nu s-a lăsat înregimentat în niciun cult, în nicio biserică – declarându-se întotdeuna „doar” creștin – …”

Ne-am întors de la înmormântarea lui Cristi Moisescu.
Fiul unui fost moisist, Onisim Mladin i-a găzduit înmormântarea în biserica lui.
Cristi a dat ”dezlegare cioclilor să-i ducă trupul la cimitir și să îngroape totul”.
Una din poeziile pe care a lăsat prin testament să fie recitate la înmormântare mi-a amintit de a doua noastră întâlnire în Arad, acum câțiva ani.
Ne-am întâlnit la MacDonalds. Ne-a dăruit un ghiveci cu iarbă-neagră (Calluna Vulgaris)
calluna
și ne-a spus o poveste. Cum că le dusese și la studenți la curs câteva ghivece. Că în engleză se numește Heather și că Emily Dickinson a scris o poezie, ne-a recitat-o și parcă ne-a dat-o scrisă:

”I never saw a moor;
I never saw the sea,
Yet know I how the heather looks
And what a billow be.

I never spoke with God,
Nor visited in heaven.
Yet certain am I of the spot
As if the checks were given.”

cu traducerea făcută de el:

”Nicicând o mlaștină nu am văzut vreodată
și marea mi-e total necunoscută.
Cu toate-acestea știu prea bine
cum floarea mlaștinii arată
și înspumatul val cum țărmul trebuie să-l bată.

Nicicând cu Domnul n-am vorbit vreodată
și nici în rai eu nu L-am vizitat,
cu toate-acestea credința-mi spune: iată
de parc-o sfântă hartă îmi fusese dată.”

Am auzit poezia recitată la înmormântare și ne-am reamintit.
Cealaltă poezie de Carl Sandburg spune așa:
Dau dezlegare cioclilor,  să-mi ducă trupul la cimitir și să îngroape totul: capul , picioarele, mâinile, totul! știu că rămâne ceva ce nu vor putea să îngroape.

Tot atunci ne-a spus: ”am lăsat în orașul ăsta două universități.”

După programul din sala biserici ne-am aliniat cu mașina în cortegiul funerar și însoțiți de poliție în fața și spatele cortegiul am străbătut orașul. Am trecut prin fața unei clădiri a Universității Vasile Goldiș (de fapt campusul de pe str pădurii). La fiecare intersecție un număr mare de polițiști au închis circulația pentru trecerea cortegiului.

Mihail Iovin, fiul fratelui Mia din Statele Unite (alt moisist) a scris și a trimis să fie citit la înmormânatre(vezi aici, la minutul 1.15.30:”…o stare de confuzie pe care prea puțini o pot discerne și contracara. În Arad și în România, numele Moisescu e scris cu litere de aur împroșcate cu noroi și sânge, în catacombele nevăzute ale luptei între bine și rău, între întuneric și lumină, între ură și iubire. Arestați în 1958, grupul restrâns de 12 moisiști au primit condamnări care au însumat peste 200 de ani de temniță grea. Împreună, frații de credință au executat peste 60 de ani, până la amnistia generală din 1964….”

Să vi-l amintiți așa cum era:


Această convorbire este înregistrată

7 ianuarie 2016

Așa îmi răspundea Cristi la telefon.
O făcea fără urmă de frică, cu umor și voie bună. Dar și cu o durere neascunsă că nu merg lucrurile cum ar trebui în țara asta. Punea multă patimă pe politică și eu încercam fără succes să-l temperez.
Avea o boală pe Băsescu, iar eu îl îndemnam să se roage pentru el. ”Roagă-te tu!”
M-a căutat prima dată prin 2009 pe email,  legat de ce am scris pe blog despre tatăl său: V.V.Moisescu.
De fapt mai înainte sora Maria, când mergeam pe la ei tot insista să-l cunoaștem pe Cristi (fratele Aron îl botezase).
La fratele Aron ajunsesem prin fratele Mia, iar la fratele Mia prin cumnatul meu (fratele Mia îl botezase)…Istorii!
La următorul drum la Arad, prin 2010 sora Maria l-a sunat și ne-a aranjat o întâlnire lângă piață. Cristi  a venit cu bicicleta, pe care a legat-o de un stâlp și am coborât într-un demisol la o cantină să mâncăm. Soției i-a oferit câțiva toporași și ne-a spus ceva cu tâlc despre ei, dar am uitat ce. Până la ușa cantinei (25 de metri) l-a oprit o băbuță să-l salute, a stat de vorbă cu ea, a intrat în cantină unde era salutat de …foarte mulți. Am găsit un colț unde am povestit un ceas.
Apoi de câteva ori ne-am mai întâlnit. Odată pe terasa de la MacDonalds din Arad a fost imposibil să vorbim, era salutat de mulți foști studenți și vorbea cu toți.
Apoi a venit la Cluj prin 2013 unde a ținut în adunarea din casa noastră două zile de prezentare de carte: ”Trăim într-adevăr vremuri apocaliptice” o parte aici.
La coborârea din tren în gara Cluj mă tot scăpam și-i ziceam ”dumneavoastră”. M-a atenționat. Apoi am coborât să trecem tunelul să ieșim la parcare. În tunel am întâlnit o călugăriță tânără care ne-a întrebat de ceva linie de tren. I-am spus adresându-mă cu dvs. Călugărița m-a oprit ferm și mi-a spus cu un aer foarte serios: ”Nu-ți permit să-mi spui dumneavoastră!” Am râs cu Cristi apoi amândoi de coincidență, chiar mult timp după aia.
Urma să mai vină, să mergem la Topa Mică, satul prietenului său Ioan Alexandru, dar n-a mai ajuns.
L-am vizitat în 2015 acasă după operația de inimă, respira mai ușor. Mi-a spus cu satisfacție că locuiește pe strada Ioan Alexandru, a schimbat numele străzii când era primar.
Mi-a dat cartea ”V.V.Moisecsu, fascinația Armoniei Universale”, să mă uit peste ea și să-i fac sugestii, urmează să apară la o editură din Mediaș.
Ar fi urmat să mai vină toamna trecută să ne prezinte și această carte.
Am parcurs cartea și i-am sugerat să scoată din carte o poză cu partizanii ce luptau cu comuniștii prin anii 50, lumea asociază pe aceștia cu legionarii (era o poză cu niște tineri cu o pușcă lungă). Și-a menținut poziția și a adăugat cu umor: ”Bine, bine, zice, o să mai tai din țeava de la pușcoiul ăla” și a râs….”să fie mai scurtă”.
Acum vreo lună mi-a cerut să mă interesez de un monitor cu ecran mare de 25 de inchi, nu mai vedea bine. Apoi săptămânile trecute când am călătorit, urma să trecem prin Arad să-l vizităm,  dar am aflat că nu-l putem vizita, era deja la terapie Intensivă.
Am două cărți scrise de el:
carti moisescu

M-a fascinat tatăl lui încă de prin clasa a 3-a sau a 4-a (prin anii 70) de când am găsit ascunse sub un hambar în șură la bunicul meu mai multe cărți. Două din ele erau semnate de V.V.Moisescu:
-Armonia Universală și Cântările Betaniei
Pentru credința în Cristos, tatăl lui a fost condamnat la 25 de ani.
Chiar dacă cei ce l-au băgat la pușcărie pe V.V.Moisescu (cultul oficial) acum se laudă cu ce frumos știu ei zugrăvi morminte (o fac magistral și fără rușine) trebuie adăugat că acești oameni (V.V.Moisescu, Moldoveanu, Mladin, Iovin, Tudor, Ginga, Băbuț, chiar și Ioanid) au suferit pentru Cristos, nu pentru un Cult, nu numai pentru că n-au făcut parte din nici unul, ci pentru că pentru a putea fi arestați chiar cultele s-au dezis de ei în mod laș (prin conducătorii lor), dar întreaga mărturie a celor întemnițați era Cristocentrică.
A plecat acasă fratele Aron, a plecat sora Maria, a plecat Cristi.
Au mai rămas puțini: sora Domnica a intrat în al 90-a an al vieții, fratele Mia în al 91-lea.
Probabil vom pleca cu toții, poate unii vom prinde răpirea.
Important e să ne încurajăm unii pe alții la întreținerea acestei stări de spirit:” Și Duhul, și Mireasa zic Vino!”

 

 


Care nu dorește nici laudă și nici pomenire

21 octombrie 2015

Am citit cartea lui Emanuel C. (vaisamar.wordpress.com) despre Cornilescu și traducerea Bibliei în limba română.

De fapt în cea mai mare parte cartea este o colecție de scrisori aflate în arhiva SBB (Societatea Biblică Britanică), societate care a fost folosită de Dumnezeu în traducerea și răspândirea Cuvântului Său până la marginile pământului.

Probabil voi mai posta impresii din carte, după ce mai recitesc. Nu e o carte care se citește doar odată.

Dumitru Cornilescu de exemplu a fost un om modest, cald, retras, căutând să nu-și asume merite. A avut viziunea unei traduceri pentru popor și a făcut-o în timp record. Nu mi-l imaginasem așa.

Prințesa Rallu Calimachi a fost o creștină din înalta societate, animată de același dor. Banii ei au avut un rol esențial în traducerea și apoi răspândirea primelor ediții ale Bibliei Cornilescu. Dacă nu-i folosea la acest scop nobil, banii se pierdeau oricum la marele crash bursier din 1929.

Mai apare un personaj în carte ”care nu dorește nici laudă și nici pomenire”. La ediția cu litere mari din 1931 a ajutat mult. Să cităm: ”Dacă nu ar fi fost prințesa și un prieten tânăr foarte dezghețat din București, care nu dorește nici laudă și nici pomenire, am fi fost adesea la mare ananghie”, scrie J.W.Wiles, secretar al Societății Biblice, bun cunoscător al zonei și al timpului, despre munca la ediția 1931 a Bibliei, cea cu litere mari.

Presupunerea mea este că acest tânăr a fost Vasile V. Moisescu care era în București în acel timp, era elev al lui Gheorghe Cornilescu, se cunoștea bine cu Dumitru Cornilescu și avea acest caracter ”care nu dorește nici laudă și nici pomenire”.

Apare în carte Broadbent, un susținător cald al lui Cornilescu și al traducerii lui.

Mai apar regele Carol, Titulescu, Scriban, Cristea și alții, fiecare cu caracterul și interesele lui.

După succesul miraculos al  traducerii, traducătorul a fost nevoit să plece în exil, datorită faptului că în România viața i se făcuse un calvar de către potrivnicii lui.

Dar pentru că a semănat în tinerețe a apucat să vadă ”rodul muncii lui”, a adus ”rod care a ajuns la coacere” și mai mult ca sigur ”va primi o răsplată deplină.”


Frate şi tovarăş de slujbă, de suferinţă şi de lanţuri(4, sfârșit)

15 februarie 2014

Închei aici postarea în serial a unui document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 4-a)

(urmare de aici)

La procesul amintit mai sus, sora Sînzeana este adusă cu citaţie de martor al acuzării, împotriva soţului ei, fapt ce se pare fără precedent în analele justiţiei din Lumea Liberă. Solicitată şi introdusă în sală, pentru depoziție, pe o uşă laterală, face cîţiva pași spre „Completul de Judecată”, al cărui preşedinte era îmbrăcat în uniformă militară şi apoi se întoarce de-odată spre cei 12 inculpaţi care se aflau în „boxa acuzaţilor”, dintre care in prim plan era soţul ei. Descrie un gest larg cu mîna şi, cu o faţă radioasă de bucuria slavei lui Dumnezeu, strigă: „Bucuraţi-vă fraţilor,căci noi știm că pentru Numele Scump al Domnului Isus Christos sunteţi astăzi traşi la răspundere şi judecaţi !”
Judecătorul surprins şi enervat îi strigă: „Nu-ţi dai seama Doamnă unde te afli? Nu știi că în clipa următoare poţi fi pusă în boxa acuzaţilor, alături da soţul d-tale şi copiii să rămână singuri?” Sora Sînzeana răspunde promt: „Nu-i nimic domnule judecător, nici un sacrificiu nu este prea mare, cind este vorba de Numele Scump al Domnului Isus Christos!” Ieși, ieși afară”, a strigat judecătorul exasperat…și ea liniştită şi supusă a ieșit, dar în urma ei în sală a rămas o scumpă şi aleasă mireasmă a lui Christos(2 Cor.2:15), care a îmbărbătat pe toţi fraţii, uimind pe cei din asistenţă. Slavă Domnului.
         Dumnezeu a îngăduit adeseori, ca pe tot cuprinsul istoriei sacre, unii dintre cei mai aleşi copii ai Lui, să treacă pe cele mai întunecoase poteci ale lepădării şi dispreţului, venit din partea unei lumi păgîne ori religioase, dar vrăjmaşe crucii Domnului Isus Christos, asemenea Domnului lor. Oamenii lui Dumnezeu, asemenea lui Vasilică Moisescu, care nu cerea la proces vreo clemenţă pentru sine, ci doar recuperarea operelor confiscate, munca de o viaţă și se fie redate familiei spre păstrare, aveau să împlinească si în zilele noastre Cuvîntul lui Dumnezeu din Evrei 11:35-38: „Unii ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut ca să primească izbăvirea care li se dădea, ci au fost chinuiţi, au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiți, au murit uciși cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, – EI, DE CARE LUMEA NU ERA VREDNICA -, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului…” 

Iubite frate Vasilică Moisescu,acum cind ţi-ai luat rămas bun de la noi și ai plecat „ACASĂ”, la ACEL PREAIUBIT DOMN AL TĂU ȘI AL NOSTRU,ISUS CHRISTOS, MIRELE CERESC” și ai intrat în „MARELE SABAT” al „ODIHNEI LUI”, la Cel care Singurul va şti să aprecieze cu competenţă şi să răsplătească viaţa şi slujba ta,,,PENTRU SLAVA LUI”, noi îti răspundem LA REVEDERE PE NORI „, serv bun şi credincios, MARAN-ATHA !!! Cei morţi vor învia întîi, la strigătul Domnului, la glasul Arhanghelului şi la trîmbiţa lui Dumnezeu, iar apoi noi cei vii, schimbaţi într-o clipită de ochi, uniţi impreună, vom fi răpiţi pe nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul 1 (1 Tes.4:15-17).                 Împreună cu soţia mea Domnica, slăvim pe Domnul pentru slujba ta specială din partea Domnului la creşterea şi desăvîrşirea credinţei noastre în Domnul Isus Christos. Credem că suntem in asentimentul multora, care ca şi noi, la rîndul lor, pot spune la fel despre slujba ta, pentru desăvirşirea vieţii lor de credinţă. LA REVEDERE PE NORI !

Al tău frate şi tovarăş de slujbă, de suferinţă şi de lanţuri,

Mia Iovin
Chicago, Aprilie 1985

(sfârșit)

moisescu4


Nu s-a lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals(3)

13 februarie 2014

Continui să postez în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 3-a)

(urmare de aici)

Și apoi, cine nu cunoaşte şi cântă în atîtea biserici din România, cîntarea nr.485, din cartea: ”CîntărileEvangheliei” modificată pe alocurea de o cenzură neautorizată:”Fără număr se pierde în zare”. Ce să mai zicem de frumuseţea şi adîncimea versurilor din cîntarea:”Dulce e viaţa, ca-n ceruri dusă, chiar pe pămint.” Voi cita doar o singură strofă aci, potrivită cu această ocazie:”Vremea se scurge si nu se-ntoarce,şi nu se-ntoarce iar la izvor…Din El ne adăpăm şi veşnic tineri stăm, Vreamea se scurge iar ia Izvor”.

Mai tirziu, prin anul 1957, scrie frumoasele şi duioasele versuri, adaptate la o melodie pe aceiaşi măsură, care aveau să-i fie cîntate de cei dragi, în serile lungi de priveghere lingă catafalc: „Nu mai e nici o amărăciune-,cînd spre cer pleci…Acolo, toate-s o minune, Viaţa fost-a un vis pot spune, faţă de veci…(Refren):” Zic  bun rămas, eu merg acas, să-L întâlnesc pe Mirele Ceresc.” Iată şi ultima strofă a acestei cintări, care vorbeşte dela sine: „Pentru-această zi glorioasă m-am pregătit…Zilnic calea crucii spinoasă, mă ducea spre odihn-aleasă, la-L meu Iubit…”

Ca şi credincios şi om în societate, a fost de o umilinţă pilduitoare, de un spirit de sacrificiu total, trăind împreună cu familia, soţie şi patru copii, în condiţii nespus de modeste, în schimb dăruind şi dăruindu-se chiar pe sine altora, cu o bunătate şi adeseori naivitate de copil. Din ale lui, cît şi din interesele lui personale, era întodeauna gata să dea, să renunţe, fiind întodeauna gata de sacrificiu, ca şi un miel de jertfă. Dar era cu un curaj ca de leu, cind era vorba de tărîmul lui Dumnezeu, de „Adevărul” Cuvîntului lui Dumnezeu. Aici nu putea face concesii, dar avea multă ingăduinţă pentru cei slabi în  credinţă şi ignoranţi. Din dragostea lui vie pentru Adevăr şi din fidelitatea lui faţă de Domnul şi tărîmul sfînt, s-a născut un conflict cu toate sistemele religioase omeneşti, care au înlocuit autoritatea lui Dumnezeu în Adunările creştine, cu autoritatea uzurpatoare a omului.  Nu s-a  lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals, de aceia a fost ”sacrificat si lepădat „ca însusi Domnul Isus, de „ai Săi”, prigonit şi batjocorit,  duşmanii lui crezând că în  felul acesta aduc o slujbă aleasă lui Dumnezeu…

Împreună cu alţi fraţi, care au fost structurați duhovnicește la fel, împărtăşind aceiaşi soartă „a lepădării”, a luat fiinţă „Adunarea Creştină” din Arad, str.Oituz 27, în anul Domnului 1952, care a devenit curînd o adevărată oază duhovnicească, loc de refugiu pentru toţi cei prigoniţi. Doar cerul va putea confirma binecuvîntările spirituale revărsate peste această comunitate şi răspindite prin ea, spre slava lui Dumnezeu. Caracterul strîngerii  laolaltă a Adunării era intim-familiar, de tip betanic, in care predomina simplitatea şi naturaleţea, in contrast profund cu formalisml tipicar din bisericile creştine.

Dar, după aproape 7 ani dela înfiinţare, Deavolul şi slujitorii lui nu au putut rămânea pasivi, cu privire la existenţa şi influența acestei Adunări. Aşa se face că la 16 Dec. 1958, un număr de 12 fraţi sunt arestaţi, cea mai mare parte dintre ei fiind direct din efectivul Adunării. S-a înscenat în pripă un proces, de către regimul comunist, cu avizul favorabil dat din partea unor căpetenili religioase, iar autorizaţia de funcţionare dată de Cultul Creştin după Evanghelie, prin preaiubitul fr.Alecu Panaitescu, avea să fie confiscată, iar localul închis și sigilat. Pedepsele administrate ca urmare a procesului, de către Tribunalul Regiunii 3 Militare din Cluj,deplasat la Timişoara pentru dezbateri, au fost foarte severe, datorită încadrării de uneltire la adresa ordinii sociale”, Organizaţie mistico-religioasă care a preconizat schimbarea regimului din R.P.R. Fratelui Vasilică, făcut cap de lot, i s-a repartizat nu mai puţin de 25 ani munca silnică”.  Au urmat ani grei de suferinţe şi închisoare, atît pentru el cît şi pentru familia lui, pentru că a ştiut să stea cu şira spinării dreaptă şi să nu accepte nici un fel de compromis. Închisorile cele mai grele din ţară, cum au fost: Timișoara, Gherla şi Jilava, unde l-am reîntîlnit după aproape 6 ani de detenţie, aveau să-I întărească şi mai mult credinţa şi consacrarea, astfel ca în tot restul vieţii să-şi poată duce spre culme slujba şi opera încredinţată lui de  Domnul.

Și dacă Domnul l-a chemat la o aşa slujbă nobilă, de a fi un martor neabătut al Celui care a zis:”Eu sunt Calea, Adevărul  şi Viaţa”, El i-a dat și o soţie credincioasă, iubitoare si devotată la jugul Evangheliei, de o gingășie, smerenie şi puritate, ce nu se pot imita. Ea, sora Sînzeana, cum o numea fratele Vasilică, avea să-I fie de un real folos, în cele mai grele încercări ale vieţii. (va urma)

moisescu3


”Militant neobosit pentru simplitate şi naturaleţe în Ekklesiile lui Dumnezeu”(2)

11 februarie 2014

Continui să postez în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 2-a)

(urmare de aici)
Pronia cerească a hărăzit ca el să se specializeze în aceste domenii,care aveau să-l consacre în mod special și definitiv, sondării și studierii Cuvîntului lui Dumnezeu, direct dela sursă, din limba greacă. Spiritul lui viu, inteligenţa lui, cu care a reuşit să-şi însuşească o cultură vastă, în multe domenii, cu o puritate sufletească de fecioară, fac ca el să îmbogăţească tezaurul creștin cu revelaţii, descoperiri şi interpretări originale, neabordate până la el. Instruit și în ghematrie(socotirea literelor ca cifre din texte originale), descoperă ordinea, simetrii1e și armonlile numerice ale Bibiei, simbolismele și
sensul lor profetic, un loc special ocupându-l sistemul septimal şi implicaţiile lui sacre, cât și armonii numerice ale celor 111 nume ale Domnului Isus în Biblie,etc. Din toate ştia să scoată în evidenţă în mod deosebit slava Domnului Isus, spre deosebire de atâția care în acest veac rău, umblă după slava care și-o dau unii altora(Ioan 5:41 și 44) cât și după foloasele
lor si nu după ale lui Christos(Fi1ip.2:21) Subiecte de predilecţie ii erau: Persoana Domnului Isus Christos, suferinţele, moartea, învierea și înalţarea Lui în slavă, culminînd peste toate cu fericita noastră nădejde(Tit, 2:13), revenirea. pe nori a Mirelui drag MARAN-ATHA pentru  răpirea Bisericii la cer, la împlinirea numărului deplin al Neamurilor(Rom.11:25). El a fost
uns de Duhul Sfînt cu un dar deosebit de învăţător creştin, excelent instruit în cunoaşterea planurilor profetice dispensaţionale. Cit de mult ne-au delectat şi zidit duhovniceşte revelațiile ce i-au fost date de sus, scrise şi prezentate în mai multe volume, cum. ar fi: „Călătoria lui Pavel la Roma” în 7 etape, (F.Ap., cap.27 şi 28), prefigurînd călătoria Bisericii pe pământ, dela formarea ei la Rusalii și pînă la răpirea ei la cer. A circulat în ţară doar sub formă dactilografiată neputînd vedea lumina tiparului in condiţiile date din România. Ce să mai zicem de lucrarea:”Curcubeul Spiritual”, cu simbolismele celor 7 culori, perfect redate la rînd în structura septimala a textului din Ioan 3:16, seria septimală dela cauză la scop, ori de cartea în manuscris doar:”Triumful Christic”, care avea să fie folosită de autorităţi ca și cap de acuzare, în procesul din 18 Februarie 1959, ori volumele:”Taina Sărbătorilor mozaice” ”Ekklesia lui Dumnezeu”, ”Cina Domuuluiti”,et.

Ca om de știintă a evoluat în arheologie, fiind primul specialist cu adevărat din România în  domeniul piramidologiei, avînd descoperiri unice în tainele structurale şi valorile numerice, ascunse peste tot în marea piramidă a lui Keops, necunoscute renumiţilor piramidologi din Apus,ca Davidson şi alţii. Parte din aceste descoperiri a reuşit să le publice în mod sumar în România, înainte de instalarea la putere a regimului comunist ateu. Astfel în anii 1942/43 a publicat cartea intitulată:”Taina Tainelor„, iar in 1946 a reuşit, să publice un volum ceva mai amplu, sub titlul de ”Armonia Universală”. La prezentarea acestei cărţi, în sala Ateneului Român din Bucureşti, în fața unei asistenţe care umplea sala pînă la refuz, avea să  aibă o experienţă unică în felul ei. Prezentînd piramida lui Keops, cu planul ei ca fiind de inspiraţie divină, a asemuit-o cu Biblia, care in centrul atenţiei are persoana slăvită a Domnului Isus, la fel şi piramida, pe care o numea Biblia de piatră, în limbajul ei numeric prezintă pe Domnul Christos, „Piatra din Capul Unghiului.”„ (Lc. 20 :17, etc.), lepădată de zidarii lumii acesteia. Referinţa de bază a acestei asemuiri, fratele Moisescu o avea în Cuvîntul lui Dumnezeu din Luca.19:40: „Vă spun, că dacă vor tăcea ei(ucenicii) „pietrele vor striga!”Ajuns la acest punct, din asistenţă, o voce puternică a strigat : „Lăsaţi Biblia şi pe Christos și întoarce-ţi-vă la subiect!” Răspunsul a venit, promt, plin de autoritate: „Sunt la Subiect, căci Isus Christos este Marele Subiect al Piramidei lui Keops”. La sfîrşitul conferinței, este ovaționat frenetic de o mulţime entuziasmată și scos pe umeri la ieșirea din sala Ateneului. Cercetări în domeniul Pirarnidologiei au continuat, dar volumul complet, nu a mai ajuns să fie publicat, din pricina obstrucţiei practicate de căpeteniile politice şi religioase ale regimului. Ba incă la arestarea din 16 Dec.1958 aveau să-i fie confiscate scrieri şi lucrări de o valoare inestimabi1ă care cu greu și mari sacrificii au putut fi refăcute, parte din ele.

Spirit betanic, militant neobosit pentru  simplitate şi naturaleţe în Ekklesiile lui Dumnezeu, era şi un pasionat admirator al muzicii. Cu toate că nu avea o pregătire de specialitate în aceasta, totuși a scris versuri nemuritoare, pe melodii cunoscute. Astfel, încă din anii ’30, publică o carte de cîntări creştineşti : „Cîntările Betaniei” şi redactează și o revistă periodică creştină sub numele de: „Betania”. Ambele aveau să aducă atîtea binecuvîntări pentru mulţi din România în decursul anilor. Dintre cîntări voi aminti in mod deosebit poemul dedicat creației universului intitulat: „Poet şi Poemă”, care se cîntă pe melodia cunoscută ”0 Doamne mare, cînd privesc eu lumea”. Cele 7 strofe redau principiile dumnezeiești care stau la baza creaţiunii universului material și spiritual şi sunt de o înaltă inspirație.

(va urma)
moisescu2


O căpetenie, un om mare a plecat dintre noi! (1)

8 februarie 2014

Postez aici în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! ”

Împăratul David a deplîns în faţa întregului popor moartea lui Abner zicind:
”Nu știți că O CĂPETENIE, UN OM MARE a căzut astăzi in Israel?” (2 Samuel 3:38).
O veste neașteptată, ca un fulger, a sosit pînă la noi străbătînd Atlanticul,
la numai două ore după trecerea Iordanului Morţii,a celui ce a fost preaiubitul nostru frate şi prieten: „VASILE V. MOISESCU”. Era ziua de Simbătă, 13 Apr.1985,orele 14 (2 PM), ora București cînd fratele Vasilică ( aşa-i spuneau cei intimi ) a făcut exodul din trup, implinindu-se şi cu el minunatele cuvinte din Isaia 33.17 ”Ochii tăi vor vedea pe impărat In strălucirea Lui,vor privi toată ţara,in toată intinderea ei. Inima ta işi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice:” Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra ta?” (Am putea anticipa aici: ”A căzut Babilonul, sistemul care te-a asuprit atît.”) „Priveşte Sionul, Cetatea sărbătorilor noastrel Ochii tăi vor vedea Ierusalimul,ca locuinţă liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată
şi ale cărui funii nu vor mal fi deslegate.”

Născut la 23 Mai 1905, in comuna Domneşti Muscel, a atins pragul vîrstei celor tari întîlnind pe impăratul lui, Domnul Isus Christos, de care era pe drept Indrăgostit şi în slujirea Căruia şi-a dedicat toată viaţa, încă din fragedă tinereţe, cum puţini au fost şi au putut să și exprime acest lucru. Adorarea Domnului Isus Christos, dorul după Patria de Sus, entuziasmul lui in cercetarea Sfintelor Scripturi, în care a descoperit atîtea frumuseţi ascunse, a atîtor taine nebănuite de omul firesc şi chiar de teologii cei mai iluştri, cît și ardoarea de a le spune altora, de a-i face părtaşi acestor bucurii, erau de-a dreptul Mişcătoare, antrenante, aducînd atîta binecuvintare şi bogăţie spirituală tuturor acelora care l-au preţuit şi iubit.

La primirea ştirii trecerii la Domnul a fratelui Vasilică, am simțit cum toată fiinţa: duh,suflet şi trup, au inceput să-mi vibreze, parcă de un fior sfînt, de simţăminte alese, ca mai apoi lacrimi fierbinţi să dea la iveală parfumul scump al unor amintiri, ce cu greu ar putea fi îmbrăcate în cuvinte omeneşti. Plecarea la Domnul a unui adevărat fiu al Său lasă în urmă o mireasmă plăcută a lui Christos, pentru toţi cei ce l-au iubit dar şi un jar de cărbuni aprinşi pe conştiinţa celor care l-au prigonit….Unul din proorocii din vechime revelează optica divină asupra unui asemenea eveniment cînd zice: „Scumpă este Înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Ps.116:15).

Îmi revine sarcina de a face o evocare a persoanei şi operei realizate de fratele nostru scump, V.V.Moisescu şi nu e uşor pentru mine. Alţii ar fi reuşit mult mai bine să pună în valoare tezaurul lăsat în urma lui, de descoperiri duhovniceşti, cercetări ştiinţifice, versuri şi cîntece, care ar însuma multe volume, dar din care prea puţine au reuşit să fie publicate. Ce aş putea să zic de aleasa lui sensibilitate de poet, cu care a scris imnuri şi versuri creştineşti de valoare unică, ori despre caracterul lui de copil (Mt.18:3), toate la un loc dublate si de o rară nobleţe sufletească

Mi-aduc aminte cum ne spunea adeseori, de focul sacru care a început să ardă încă din anii adolescenţei pe vatra inimii lui, simţind chemarea specială de a se dedica cu totul slujirii lui Dumnezeu. Deaceia, la terminarea studiilor in comuna lui natală, vine la Bucureşti, unde urmează cursurile Seminarului Teologic Ortodox, cu rezultate excelente la invăţătură,ca şi de altfel cei doi prieteni ai lui pe care i-a avut acolo, Ilie Enea din
Giurgiu si Nico1ae Tonoiu din Ploieşti.

În viaţa acestor trei seminaristi,care erau şi premianţii clasei, se produce un
eveniment crucial, acela al convertirii lor adevărate, primind credinţa cea vie a Domnului Isus Christos și naşterea din nou(In.3:3-5), lucrată de Duhul Sfînt. Îndată ei au început să mărturisească peste tot pe Isus Christos, Mîntuitorul lor, fapt care a atras persecuţii ale Patriarhiei, fiind siliţi în final să părăsească Teologia Ortodoxă, întrucît nici unul din ei nu au acceptat compromisuri de nici un fel, pe considerente de credinţă. Ca urmare, fr. Vasilică se înscrie şi urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, luînd licenţa in Arheologie şi Limba Greacă, cu excelentul calificativ de: „Magna cum Laude”. (va urma)

moisescu1


Odă iubirii…V.V.Moisescu

17 ianuarie 2014

dscn0011


Trăim într-adevăr vremuri apocaliptice(2), prezentare de carte, fr. C.M., înregistrare, duminică 29 dec 2013

9 ianuarie 2014

https://vimeo.com/83721571


Protejat: Trăim într-adevăr vremuri apocaliptice(1), prezentare de carte, fr. C.M., înregistrare, duminică 29 dec 2013

9 ianuarie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


De vei putea păstra o minte trează…V.V.Moisescu

12 decembrie 2013

E iarnă, stăm la căldură și…facem ordine. Căutarea între hârtii e deseori cu surprize.

Acuma seara am găsit printre multele scrisori primite de la familia Iovin, o poezie, prelucrare de către V.V.Moisescu a poemului IF (dacă) de Rudyard Kipling.

SPICUIRI DIN POEZIA ”IF” de: Rudyard Kipling
Prelucrare în l.rom. de fr. V.V.Moisescu

De vei putea păstra o minte trează
Când toți pretinșii ”mari” și-o pierd pe-a lor,
Când cei din preajma ta nu încetează
Să te acuze ca nepăsător;

De vei păstra încrederea în tine
Când toți se îndoiesc de vorba ta,
De vei putea să-i ierți, căci știi prea bine,
Aceste îndoieli se pot uita;

De nu vei căuta în mari înfrângeri
Să pari mai bun ca să-ți câștigi o slavă;
Și nu-ți vei da nici aerul că sângeri,
Nici vei grăi cu-nțelepciune gravă;

De-i  aștepta și așteptând într-una
Tu nici o clipă n-ai să obosești;
Mințit de-ai fi să nu slujești minciuna,
Urât de-ai fi, pe nimeni să urăști,

De poți visa, dar nu faci pe sihastrul,
De poți gândi, dar nu-ți faci scop din gând,
De poți privi izbânda și dezastrul
Drept doi vrășmași pe-aceeași treaptă stând;

De poți privi în țăndări spulberată
Lucrarea pentru care te-ai jertfit
Și te cobori s-o-nalți mai minunată,
Chiar când unealta-n mâini ți s-a tocit;

De poți să uiți de tot câștigul tău
Ce-ajută pe-alții ca un falnic far
Și-ades pierzându-l să-l începi din nou
Și nimănui să nu te plângi măcar;

De poți să-nduri când verbul ca un soare
Rostit de tine-i măsluit de răi,
Ce-și fac din el o stea înșelătoare,
S-atragă pe creduli pe strâmbe căi;

De poți să fii prietenul mulțimii
Și totuși demn, să nu o lingușești,
Să stai cu magi pe treptele-nălțimii,
Dar fără ca pe-ai tăi să-i părăsești;
…..

Când clipei scumpe strigi să stea din zbor,
Să guști plăceri cari gloatei nu sunt date,
Atunci, în lung și-n lat cât vântul bate,
Pământ și cer pe veci ai dobândit,
Te porți ca ”Cel Desăvârșit”,
Ascuns fiind în Cel ce totul poate  !

…///…


Sora Maria

5 octombrie 2013

Îi auzeam numele de fiecare dată când fratele Aron trecea pe la noi.
Avea mai multe obiceiuri fratele Aron.
Unul era că venea întotdeauna neanunțat, doar suna la poartă. (Tare-i plăcea la noi, deși el era trecut de 70, iar noi eram în jur de 30.)
După ce intra în casă, primul lucru, dădea un telefon soției: ”Sora Maria” așa se adresa soției, ”Aron aici”, ”am ajuns….”….
Niciodată nu spunea unde pleacă atunci când pleca de acasă.
Niciodată nu suna să ne anunțe că vine.
N-am înțeles acest obicei decât acum târziu. Trăind o viață înconjurat de informatori, trebuiau să-și ia măsura de prudență, ca soția să nu fie obligată să mintă dacă e întrebată.
Am cunoscut-o târziu pe sora Maria, în ultimii ani, atunci când am înțeles că trebuie să-i căutăm pe cei închiși în ziduri transparente. O femeie discretă, înțeleaptă, cu vorbe măsurate și cu har. Provenea de la Oastea Domnului, din zona Beiușului, în tinerețe prin satul ei venea des Dorz. Ne-a povestit multe.
Am întrebat-o despre anii când soțul ei a fost închis.
Ne-a povestit cu glas rar și fără patimă cum se descurca greu, cum frați neștiuți din țară o ajutau, și cum cel mai greu îi era ocara, când întâlnea(în anii când soțul ei era închis) surori de la ”biserică” ce treceau pe cealaltă parte când o vedeau. Ca să poată fi declarați dușmani ai poporului au fost excluși din ”bisericile oficiale” și încadrați ca deținuți politici.
Ne-a mai povestit cum s-a rugat Domnului, (pentru că soțul ei era de constituție plăpândă) ca să fie păzit în închisoare de munci grele, de frig, mulți mureau la canal, erau lucruri cunoscute. Era o mare frică pe toată țara atunci. Domnul i-a ascultat rugăciunea și primii ani i-a făcut la Aiud, lucrând în ateliere și doar ultimii ani la Periprava, în Delta Dunării, de unde s-a și eliberat.
Apoi după închisoare, moisiștii (cum au fost porecliți) au fost curtați de ”pastorii” vremii să intre înapoi în biserici (probabil pentru a-i putea controla mai bine), unii au acceptat, alții nu.

Ultima dată, i-am vizitat cu soția prin mai. Sora fusese în spital, fratele era cu Alzheimer, nu ne-a mai recunoscut.
Am stat puțin să nu-i obosim, dar am învățat mult. E o poruncă să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire.

Săptămâna aceasta am fost iar în circuit prin Banat și am sunat. ”Sora Maria a plecat la Domnul!” Nu știusem.
Dumnezeu le-a dat un mare har, n-au văzut sfârșitul unul altuia. Sora Maria aplecat la Domnul în 13 sept, fratele are Alzheimer, habar nu are de plecarea ei.

Paginile din cartea vieții sunt scrise, alergarea este sfârșită, lupta este luptată, credința a fost păzită. pentru ei urmează cununa.


A noastră ”parohie” e tocmai sus, Acas’…poezie de V.V.Moisescu

1 aprilie 2013

”Isus Hristos e-același” ca ”ieri, și azi, și-n veci”!(1)
El Însuși Se-ngrijește”(2) prin orice grijă treci.
”Asupra Lui” aruncă povara ce ți-a pus
în mâna Sa cea tare, ca să te uiți în Sus.
La timpul Său, te-nalță(3) din umilirea ta.
Să nu te-ajuți tu singur(4), nici pe-alții n-aștepta.
Purtarea nezgârcită, de-ajuns cu ce-ai acum,
îți lămurește spusa Lui Însuși: ”Nicidecum
n-am să te las”(5) în seamă-ți. Atât curaj prindem,
că zicem:”Domnul mi-este de ajuns, să nu mă tem
de ce mi-ar face omul!”(6) Chiar dac-aș fi ucis,
aleg doar voia Celui Ce toate le-a prescris.
Imit pe-naintașii cari cu credința lor,
priveau deschise ceruri(7), pe dreptul Ziditor(8).
”Frățeasca prietenie rămână”(9) între cei
cari cheamă-Același Nume. Primindu-i
ca soli trimiși de Dânsul, sperăm să găzduim
vreun înger(10) cu o veste, pe El de fapt primim(11).
Străina-nvățătură ce-nvăluie ce-i clar
aceea fură viața, puterea doar prin har.
Nici pic de ospeție trecutelor porunci
ce n-au adus foloase(12), nici astăzi, nici atunci
când fu epoca legii. Pe El Îl prevedea
orice orânduire. Acuma ni-i perdea(13)
să-npiedice intrarea la chivotul prea sfânt.
Doar El e pururi Hrană(14) și-n cer și pe pământ.
Spre El mereu exod fac, din tabere afar‘(15)
de alte steaguri poartă, să n-alerg în zadar(16).
Ocara Sa ni-e faimă, căci nu avem aici
”cetate stătătoare”(17), ci călători(18) suntem.
A noastră ”parohie” e tocmai Sus, Acas’.
Vremelnicele corturi le-avem doar ca popas.
Isus Hristos, El Însuși lucrează-n(19) noi ce-i demn
în slavă să rămână. primim acest îndemn!(20)

Cântările Betaniei, V.V.Moisescu, pag 21, editura Lampadarul de aur, Oradea, 2007

Referințe biblice din poezie:

(1)-Evrei 13:8
2-1 Petru 5:7
3-1 petru 5:6 și Luca 21:28
4-1 samuel 25:26
5-Evrei 13:5
6-Psalmul 56:4
7-FA 7:56
8-1 Petru 4:19
9-Evrei 13:1
10-Evrei 13:2
11-Geneza 18.2
12-Evrei 13:9
13-Evrei 10:20
14-Evrei 13:10
15-Evrei 13:13
16-Galateni 4:11
17-Evrei 13:14
18-1 Petru 2:11
19-Evrei 13.21
20-Evrei 13:22


Cine face cântecele!

3 martie 2013

O veche afirmație suna așa:
Lăsați-mă să scriu cântecele unui popor și nu mă interesează cine-i face legile!
Nu e important acum cine a spus primul acest adevăr.
Vorbim iar despre puterea muzicii!
Citeam zilele trecute din Armonia Universală a fratelui Moisescu. Citez:

”…Precizia mersului astrelor a îndrumat primele licăriri ale științei de azi. La rândul lor, teoriile generale, prin cari se explică fenomenele de pe pământ, au fost extinse de bine de rău și în lumea cerească. Dovedirea unității de substanță a corpurilor cerești cu cele terestre a tăiat probabil ultima ancoră a separatismului dintre cele două lumi. Biblia, contrar religiilor, de la început a dat să se înțeleagă unitatea universului.
Natura înconjurătoare e prelungirea armoniei umane. Din ea ne tragem corporal, pentru ea suntem adaptați. Aerul, apa, substanțele alimentare și într-un cuvânt toate din biosferă sunt așa fel orânduite că activează spre un singur scop: întreținerea vieții. Savantul, care-și dă seama de îmbinarea lor inteligentă, epuizează termenii de nesfârșită admirație.
Ceea ce se degajă din studiul fiziologiei, e în primul rând constatarea copleșitoare că suntem oaspeți în propriul nostru trup. De la conceperea până la moartea noastră, îndeplinim inconștient funcțiunile vitale. Poți să nu știi nimic că ai cutare organ și cum activează, căci el nu te întreabă. Totul e pus la punct, după vădite planuri ale unei științe căreia niciodată nu-i vom da de fund. Același automatism și în funcțiile sufletești, același neamestec al nostru, asemănător totalei călăuziri după instincte la ființele inferioare nouă, aceeași afinitate care dictează armonia noastră și a stelelor…”

Vasile V. Moisescu Armonia Universală, Concluziile descifrării enigmei marii piramide. Tipografia Concordia, Arad,  1947, pag 11, capitolul ”Omul ca microcosmos”

Gândurile citite m-au dus la poezia lui Ioanid:

Ce multe ne învață piramida!

Ce multe ne învaţă piramida
din partea ‘Nvăţătorului suprem!
Stătea ascunsă-n piatră crisalida,
o taină așteptând un Nicodem.

Pe cei smeriţi ce pătrundeau să fure,
cu mâna goală i-a zvârlit din sân,
Dar fără margini vrea să se îndure
de cei ce văd în piatră pe Stăpân.

Urcând de pe pământ spre nehotare
să puie mijlocirea într-un chip,
pe patru muchii ea purtă sub soare
o cruce în pustia de nisip.

Din patru culmi şi Biblia ne-aşteaptă
pe-ntâiul prag, ce-i lesne tuturor.
Ca să urcăm apoi din treaptă-n treaptă
spre Unul Nevăzut, dar Văzător!

Ce multe ne învaţă piramida
pe cei ce scriem pentru Har un vers!
Pe cei ce-n inimă purtăm firida
în care dibuim un univers.

Keops şi magii aşteptau Scriptura.
Şi un izvod a fost din Rai adus.
Ce e ceresc, ideea şi măsura,
nu-s de la noi, ci ni se dau de sus.

Şi-apoi ce dârz au stăruit pietrarii
ducând desăvârşirea spre atom.
Ce-i omenesc se-opreşte în fruntarii,
dar fiecare treaptă are-un om.

O, de-am putea şi noi cuprinde gânduri
ca în desenul piramidei pur,
cu nici o piatră răzvrătită-n rânduri,
cu nici un colţ mai moale său mai dur.

O, de-am cuprinde slăvile în haine
şi gândul veşniciei într-un unghi!
Din miezul labirintului de taine
să scoatem simplitate de triunghi!

În şase zile a lucrat Sublimul.
Şi-n şase zile-a frânt pe Belzebub.
Dar ce va fi-n etern Ierusalimul
când piramida Lui va fi un CUB!

Este evidentă curgerea ideilor dinspre Moisescu spre Ioanid. Poezia despre piramidă a fost cu siguranță scrisă după citirea cărții fratelui Moisescu.
Mai este poezia Taine cu aceleași idei  despre ”armonia noastră și a stelelor”.

”M-ai tors din nevăzute molecule.
Şi poate că, în carnea mea de om,
sunt mii de căi lactee minuscule,
un univers în fiece atom.

Poate pământul nostru totodată
e-o parte dintr-un fir de praf gigant.
Şi-n pulberea ce mi s-a pus e gheată
sunt galaxii aduse din neant…”

În această lucrare fiecare și-a făcut partea lui. Frământătura ideilor a ieșit de la fratele Moisescu, ordonarea lor în versuri de la fratele Ioanid și așezarea în melodie de la fratele Niculiță. Au fost  împreună lucrători și unii cu alții, și cu Dumnezeu.

De aici se vede forța Cuvântului: nici zidurile de la Gherla sau Jilava, nici intimidările anchetelor, nici lingușirile informatorilor sau vicleniile popești nu au putut opri acest Cuvânt. Multe din ideile prigonitului și exclusului, batjocoritului Moisescu au fost puse în versuri de unul mai mare ca Eminescu și apoi pe note de mai marele cântăreților de la Sibiu. Apoi…le-au cântat și fiii celor ce i-au băgat pe frați la închisoare.
Contează cine face cântecele.
”Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin Cuvântul mărturisirii lor.”

Mărit să fie Domnul!


”V-am fost împrumutat o vreme….”

17 iulie 2012

Ginerele fratelui Băbuț vorbește la înmormântarea acestuia.
Am stat până după două noaptea și am filmat înormântarea ce a fost transmisă LIVE pe net.
În această scurtă înregistrare este enumerat aproape tot grupul ”moisiștilor”, cum au fost numiți în batjocură frații din Arad. Enumerarea a început cu fratele Vasilică Moisescu dar am început să filmez imediat după.

”….frați în afara sistemului religios de atunci….” bine și apăsat subliniat.

A ieși și a rămâne în afara sistemului religios este o taină neînțeleasă decât de puțini. Nu este o chestiune de răzvrătire sau neadaptare ci una de poziție spirituală.
Locul unde aducem jertfe duhovnicești este în locurile cerești în Cristos ( ”ah, altarele tale Doamne al oștirilor!” în fața altarului de aramă(pocăința) și a celui de aur(rugăciunea, îndrăzneala, cererea), locul unde suntem aduși ca jertfă este în afara taberei, cu El, purtând batjocorirea Lui.

Trei focuri!

Cei atrași ca muștele la miere  de mulțimi, cei care ”s-au dus în jos”, cei care se întorc înapoi nu se numără împreună, ei se închină la altarul crăpat de la Betel(”ei sunt aceia care se despart(fac dezbinări(și le zic uniuni))”).


Simion Moț, întemnițat pentru credință 1958-1962, fișa matricolă penală

19 aprilie 2012

Corespondența între Simion Moț și Gusztav Pocsy o găsiți aici începând cu pag 50.


Ce, ei n-au putut fi ca ceilalți, să meargă la biserică, să se încadreze în regulile ei ȘI SĂ TACĂ?

19 aprilie 2012

Simion Moț, un alt ”moisist”, închis pentru credință împreună cu grupul din Arad a scris mai multe cărți. A fost prieten și cu Gusztav Pocsy, ale cărui scrisori sunt postate pe acest blog. În scrisorile lui Pocsy, cele către Moț încep cu Dragă Simi.

Cartea ”Apocalipsa, meditații-comentariu” este cea din care citez azi.

”Ai în Sardes câteva nume…” este textul comentat.

”Într-o creștinătate unde ce e sfânt a fost pervertit și unde ceea ce e o scârbă înaintea lui Dumnezeu a ajuns să ia locul la ce e al lui Dumnezeu, aceste nume din Sardes s-au păstrat curate. Apoi nu numai lumea înconjurătoare e o ispită și primejdie, ci și păcatul din firea noastră veche. Pe lângă aceasta, primejdia mare vine din partea celor ce se numesc credin­cioşi, din adunarea noastră, din comunitatea noastră. De multe ori aceasta e primejdia cea mai mare. „Ţine ce ai primit”, cred că se referă la a ţine tare ceea ce Domnul ţi-a dat sau vorbit, fără să te laşi orbit de falsitatea, făţărnicia sau trecerea uşor peste cuvîntul şi voia lui Dumnezeu a unora, chiar învăţători şi predicatori din comunitatea sau biserica ta. Nimic pe pămînt nu are putere să distrugă viaţa credinciosului ca şi oamenii care poartă Numele lui Christos, fără să arate în viaţa lor puterea şi viaţa Domnului Isus. O biserică moartă e un mai mare pericol pentru viaţa şi mărturia creştină, atît înăuntru cît şi în afară, decît lumea cu batjocurile şi persecuţiile ei.

Gîndiţi-vă apoi că nu e uşor să fii luat în derîdere de „fraţii tăi” şi să fii mereu lăsat la o parte, nesocotit sau chiar stigmatizat. „Ce, el nu poate fi ca ceilalţi”? vei auzi mereu în jurul tău. Sau, „Şi noi vedem că nu e bine, dar trebuie să tăcem, să ne supunem, să păstrăm unitatea”. Cînd am fost băgaţi la închisoare, unii „fraţi” au zis despre noi: „Aşa le trebuie, ce, ei n-au putut fi ca ceilalţi, să meargă la biserică, să se încadreze în „regulile” ei şi să tacă”? Nu e de mirare că Domnul Isus spune unora ca aceştia, din Sardes: „Vor umbla împreună cu Mine în alb, căci sînt vrednici”, şi „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe”. Nu înseamnă că aceştia au fost supraoameni, adică fără păcat, ci că au trăit în neprihănirea Domnu­lui Isus urînd păcatul şi întinăciunea de orice fel. Iar cînd într-un fel sau altul au căzut şi s-au întinat, au venit imediat la Domnul Isus cu pocăinţă şi credinţă, mărturisindu-şi păcatul şi primind iertarea şi curăţirea, aşa cum spune apostolul Ioan (I Ioan 1:9; 2:1-2), ori aşa cum se spune aci în Apocalipsa despre unii: „Ei şi-au spălat hainele în sîngele Mielului”. Ceea ce a fost considerat aici pe pămînt ca o viaţă curată prin credinţa în Domnul Isus în nădejde şi în părtăşie cu El, în cer va fi adevărata lor haină albă, ca a Domnului Isus, drept răsplată.

[….]

Ce preţioase îţi vor părea persecuţiile şi suferinţele pentru Domnul Isus care acum te dor. Cît de adevărate sînt şi cît de mult vei aprecia fericirile Domnului Isus care sună aşa: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi cînd din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Mat.5:10-12). Aţi observat cum credincioşii fug de aceste fericiri? Fac orice pot, se adaptează la orice, chiar păcătos, numai să nu fie ocăriţi din pricina lui Christos. Slavă Domnului că sînt şi în Sardesurile de azi din aceia care nu şi-au mînjit hainele, ci suferă împreună cu Evanghelia şi cu Domnul Isus Christos ocara Lui, avînd în vedere Numele Lui şi slava Lui; avînd ochii aţintiţi spre răsplătire. Ce bucurie va fi pentru Domnul Isus să mărturisească numele lor înaintea Tatălui Său şi a sfinţilor îngeri! „Uite, acesta sau aceasta…Ion, Mane, Gheorghe, Floare..a stat cu Mine şi a mărturisit Numele Meu chiar atunci cînd toţi i-au stat împotrivă, chiar cei din familia sa, chiar prietenii. Nu s-a ruşinat de Mine chiar atunci cînd filozofia şi documentarea religioasă a majorităţii îl socoteau greşit, dezident sau chiar scrîntit la minte. A fost batjocorit, a fost lovit, a fost înjosit. A plîns de atîtea ori, nu pentru că nu a fost înţeles, ci pentru că „fraţii” n-au ţinut cont de Mine, de cuvîntul Meu. S-a rugat pentru ei mereu, preferind să rămînă el în umbră şi neînţeles, numai ca ei să fie luminaţi şi îndreptaţi. Ce bucurie va fi pentru Tatăl să răsplătească pe un astfel de credincios! Vrei tu să fii acela? Domnul vrea şi-ţi pune totul la îndemînă. Nu uita că acum e vremea potrivită, „astăzi” e ziua mîntuirii.”


Gherla, Salcia, Periprava…un alt întemnițat al lui Cristos a plecat din cort acasă: Relu Băbuț.

28 decembrie 2011

Mai avea câteva zile până la vârsta de 90 de ani. Nu l-am cunoscut.
Aflu de pe net că s-a dus și el. Un alt ”moisist”.

”….care poartă pentru alții vini de care nu-i de vină.

încrezându-se-n dreptate, înviere și lumină…”

Vina de care n-a fost de vină a fost același articol 209 din Codul penal, ”….crimă de uneltire împotriva ordinii sociale….”. Parcă e din procesul Domnului Isus: ”tulbură norodul”, ordinea socială.
Citiți:
N-ați prea auzit de acest frate, nu e de mirare.
După cum spunea William macDonald, lumea preferă ”profeţii falşi care se conformează sau cei adevăraţi care sunt morţi.”

Din cartea fratelui Mia, despre Relu Băbuț:
”Am aflat că în colonia Salcia, la brigăzile de lucru sunt doi dintre fraţii din lotul meu, Harap Dumitru şi Băbuţ Teodor. M-am informat unde sunt, în ce barăci, şi am aflat în ce baracă era Relu Băbuţ. Într-o seară, după întoarcerea lor de la lucru, m-am strecurat până la baraca lui, nu fără riscuri, cu o cană de lapte într-o mână şi în cealaltă cu o bucată bună de pâine. Ce ar fi putut fi mai bun pentru un deţinut flămând? Am ajuns la patul lui, în faţa lui, dar el nu m-a observat. Stătea şezând pe patul lui din rândul de jos, cu capul în mâini şi cu coatele pe genunchi, şi încet cânta un şlagăr pe care îl auzisem şi eu de mult, din muzica uşoară românească şi astfel l-am putut identifica mai bine: “Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii…” Mi-am dat seama că gândurile lui zburasera departe la soţia lui şi la cele trei fetiţe… şi l-a cuprins un dor de acasă. Şi eu aveam lăsaţi acasă cu trei ani în urmă soţia cu trei copilaşi şi al patrulea pe drum. Nu ştiam încă dacă soţia a supravieţuit în urma celei de a patra naşteri, după prezicerile sumbre ale medicilor, şi ce anume aveam, vreo fetiţă mult dorită de noi? Era o taină…

Când şi-a deschis ochii şi a văzut darurile aduse, ochii i s-au umezit de lacrimi de bucurie şi surpriză. A băut laptele, căci aveam nevoie de cană, care era în dotarea mea de la staţionar, şi pe furiş în noapte m-am strecurat înapoi fără să fi fost observat şi prins de vreun gardian, care nu m-ar fi iertat. Ca să faci binele se cere uneori sacrificiu şi risc. “Doamne, ajută-mă să trăiesc aşa toată viaţa şi păstrează-i pe cei dragi ai mei sub paza Ta binecuvântată.””


”Momente de-ncercare”…o cântare compusă acum 53 de ani în temnița din Timișoara pe melodia ”O brad frumos”

24 decembrie 2011

Era în 1958.
17 decembrie.
Atunci i-au arestat pe ”moisiști”.
Argații cultului controlat de securitate i-au dat afară din cult cu mult înainte, ca să nu se spună că religia este persecutată în Republica Populară Română.
I-au acuzat sub articolul 209 din Codul penal: crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. În anul 1958 se ajunsese să se dea și condamnări la moarte pentru ”uneltire”.
De fapt frații arestați, părăsiți și vânduți de ”frați” erau continuu amenințați cu condamnarea la moarte. Se menținea o tensiune sinistră. Dacă vă puteți aminti sau imagina acest fel de tensiune (Cuvântul ne-o cere) așa să citiți cuvintele cântătii de mai jos. A fost compusă la câteva zile după arestare (17 dec 1958) de fr Aron Mladin. A fost pusă pe hârtie imediat după eliberarea din închisoare. A fost cântarea 1. 


De povara roadelor…o cântare scrisă de fratele V.V.Moisescu

6 noiembrie 2011

Scriu despre Arad, gândul însă mi-e și la Herrnhut.
Pe mormântul lui Zinzendorf stau cuvintele: ”v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână”.

     Dacă privești zilele celor ce nu și-au iubit viața, celor ce s-au lepădat de ei și poziția lor lumească, vezi ramurile pline de rod ale lucrărilor care i-au urmat, lucrări rodite de pomii gândurilor lor, pomi sădiți și udați de alții dinaintea lor, dar făcuți să crească de Domnul. Zinzendorf, Hudson Taylor, Moisescu, etc. fiecare la vremea lui disprețuit, hulit și batjocorit dar mai apoi căutat pentru rodul lui. Un rod este și cântarea de mai jos. Cântările harului 5/218 Câteva corecturi:
La strofa 3-a, partea 2-a:
”N-arunca o nucă-n drum pentru miezu-i tare
poți s-o spargi că miezul ei bun e de mâncare.”
și strofa 4-a:
Plicul, ca și factorul prea puțin importă
Conținutul este tot, nu cel ce-l transportă…”


O interpretare aici:


Pornirile firii vechi religioase fac necesare formele de cult ,…(V.V.Moisescu)

6 decembrie 2010

”Pe când încă nu se iviseră clerici (3 Ioan9; 1 Petru 5:3 orig.), fraţii dotaţi erau bine primiţi de adunări, nu ca azi izgoniţi de către cei cărora le este teamă că li se uzurpă catedrele (la început doar în sinagogi existau astfel de înălţimi”(I împăraţi 15:14; 2 împăraţi 12:3; 14:4; 15:4,35; 2 împăraţi 20:33; 2 împăraţi 18:4, 22). Se tem că le-ar uzurpa şi orânduirile ce permit intruziunea puterii necurate / a firii vechi religioase. Seminariile pot fabrica funcţionari ai sectei respective, dar înzestrarea cu Puterea de Sus e numai în mâna Celui ce ţine într-un singur buchet toate sfeşnicele eclesiilor (Apocalipsa 2:1). In şcoala Lui examenul e unul duhovnicesc (dokimasia, în orig.) (Evrei 3:9). In lipsa celor promovaţi (dokimasioi (2 Corinteni 13:6)) să ne mulţumim oare cu oricine se afişează ca talentat? Aşa s-a dat apă la moară clericalismului, uzurpator al preoţiei universale (1 Petru 2:9, Apocalipsa 1:6; 5:10), al „slăvitei libertăţi a copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:21). Porunca Domnului cum să decurgă întrunirile adunării e atât de clară, încât tocmai strălucirea ei îi orbeşte pe cei învățați să-și menţină salariul (loan 10:12). Toţi avem dreptul să luăm cuvântul dacă Duhul Sfânt, iar nu mâncăriciul la limbă, ne dă ghes. Dacă ascultătorii sunt dezamăgiţi de vreunul, bătrânii adunării să-1 roage să mai aştepte, să se roage până primeşte darul (1 Corinteni 14:1,12; 1 Corinteni 1:15) de a zidi pe alții Dacă nu-i nimeni cu dar special de a vorbi (Fapte 20:7, 11, în orig., ,s-a întreținut familiar”, în restul pasajului: „a dialogat… convorbirea”), ca prietenii și rudele între ei, natural, fără oratorie; tot Domnul porunceşte soluţia (Evrei10:25, Romani 14:19; 15:14; 1 Corinteni 12:25; 1 Tesaloniceni4:18;5:ll;Iacov 5:16, I loan 1:7, etc).”

” Pentru noi, care consultăm mersul trenurilor, al vapoarelor şi al aeronavelor, până şi-n ce priveşte minutele, e greu să ne transpunem în mentalitatea călătorilor antici. Lecţia spirituală ce ni se oferă aici e că arhaicul (lucrurile de la obârşie, originare, deci 111, rezolvarea universalei enigme …, Miracolul, prima Numire de la Isaia 9:6…) presupune neîncătuşarea faţă de spaţiu-timp. „Veşnicia nu se grăbeşte, căci are destul timp să aştepte.” „O mie de ani ca o zi…” (2 Petru 3:8).”

”Nu denigrez utilitatea orarului sau considerabilul aport al maşinilor moderne, ci ne mărginim să scoatem în evidenţă influenţa nearanjărilor previzibile asupra sufletului omenesc. Căsătoriile cele mai fericite s-au făcut pe necalculate. Să lăsăm mână liberă şi supranaturalului. În felul acesta, depindem mai mult de cer, ne aşteaptă surprize, deci asigurarea contra plictiselii; grea problemă, mai ales când e vorba de veşnicie. Cu toată comoditatea ce ne-o oferă planificarea, suntem nervoşi, nerăbdători şi grozav de nepunctuali în cele dinlăuntru, în Afacerile etern umane. Străbunii noştri, mai bine decât noi, cunoşteau arta de a li fericiţi şi de a face şi pe alţii fericiţi.

În ceea ce priveşte lipsa oricărui tipic la adunările creştinilor dintâi, acolo se poate vedea şi mai bine privilegiile lor, mai de dorit decât ale noastre.”

”  În cartea Venirea Domnului, am conexat aceste două epoci în straja întâi.

Corabia închipuie sistemul. în primele două veacuri, creştinii nu se organizează în chip de religie oficială, în sensul cum Solomon a pus capăt (2 Samuel 7:6-7; Fapte 7:48) simplităţii cortului sfânt, căruia aşa de bine îi şedea pelerinajul prin diferite localităţi. Chivotul preînchipuia prezenţa divină… (Matei 18:20). Dar nici nu era cu putinţă să decadă în statornicirea pe pământ (Filipeni 3:20; Galateni 4:26), căci primii creştini erau cel mult toleraţi, în scurtele răgazuri când statul, compus din oameni tributari firii vechi, nu li se opunea cu înverşunare, spre a fi stârpiţi ca cei mai de seamă inamici interni, inamici ai „felului deşert de vieţuire” (1 Petru 1:18). Vrăjmăşia netă cu lumea păgână, nu ca azi când e abia distinctă linia de demarcaţie, le-a păstrat caracterul de „străini şi călători” (Evrei 11:13) ca al Evreilor fideli mozaismului. Fiind necontenit în aşteptarea răpirii la cer, nici nu le trecea prin minte să-şi investească bogăţiile pământeşti decât în banca cerească. Aşa se explică comunitatea de bunuri (Fapte 4:32) a primilor creştini de la Ierusalim; pe când Solomon a lărgit prăpastia între cârmuitor şi cârmuiţi, prin birurile grele (2 Cronici 10:14,18) puse poporului, ca să aibă luxul exorbitant (2 Cronici 9:4) al curţii regale.”

” ….lumea şi-a luat o mască de fals creştinism şi astfel, în etapele următoare, creştinismul (inclusiv derivatele lui „sectare”) a fost nevoit să îmbrace haina oficialismului religios. Până atunci, familiaritatea era nu numai cuibul călduros al dragostei frăţeşti ci şi scut contra clericalismului ce o submina, încă pe vremea când trăia ultimul apostol (3 loan 9; Fapte 20:29). Cu sprijinul lumii şi mai ales cu al firii vechi din credincioşii pasivi (Exod 20:19; 2 Corinteni 11:20), această plagă, pe lângă cea a păcatului şi a sectarismului, a reuşit să se înscăuneze de-a binelea, sub formă prea puţin mascată chiar în grupările ce se pretind apostolice! „De când biserica oficială a ajuns partenera statutului, ea s-a contaminat de necurăţia şi degradarea lui” (Broadbent: Drumul Adunării).

Sistemul acesta divin, ce exclude orice sistem omenesc, era pus la îndemână de Dumnezeu, după cum corabia adramitină era cea dirijată de cer să se afle înainte de altele în portul Cezareea, dedicat stăpânitorului suprem. Organizaţia organică (vie, neartificială) din epistolele paulinice, singura poruncită de Domnul, era cea mai potrivită cu duhul de consacrare al primilor creştini. Fără astfel de aplecare a inimii, ca să asculte numai de Cuvântul divin, nici nu poate fi vorba de reîntronarea formelor de El orânduite. Pornirile firii vechi religioase fac necesare formele de cult mai mult omenesc decât „serviciu divin”.”

Capitolul 8. Corabia ”puterii curatedin cartea  ”Călătoria lui Pavel spre Roma” de V.V.Moisescu


Eclesia veritabilă nu-i o instituţie oficială, ci o familie, o relație de mediu (V.V.Moisescu)

5 decembrie 2010

” …Doar religiozitatea firii vechi face prea mare caz de monopolizarea modului de locomoţie spirituală, căci s-a anchilozat în metode care nu admit să fie depăşite.

Contribuie la această înţepenire şi traducerile greşite, de exemplu, în loc de:  ”să nu părăsim adunarea noastră…” (Evrei 10:25), originalul are aşa:”strângerea laolaltă între noi înşine”, nu mereu cu necredincioşii de faţă, ci să ne îndemnăm ” unii pe alţii‘, nu: ”unul pe alţii…”, uzurpând zidirea familială; chiar dacă produsul piedicii teatrale e excelent, nu e al Duhului, care poate că ar fi ales pe alţii să rostească scurt ceva mai potrivit cu nevoile ascultătorilor… Nici 1 Corinteni 7:17 nu-i înţeles cum trebuie. Acolo e vorba numai de starea civilă, nu şi religioasă!

Eclesia veritabilă nu-i o instituţie oficială, ci o familie, o relaţie de mediu, după cum viaţa se caracterizează prin metabolism, adică prin relaţia cu mediul înconjurător.

Pavel, împreună cu ceilalţi deţinuţi, cu ostaşii şi marinarii, au călătorit pe vase de comerţ, mai adânci decât cele de război, având mai degrabă pânze multe decât trireme (vâsle pe 3 nivele). Sistemele propriu-zis creştine nu erau şi nu sunt agresive, ca de exemplu Mahomedanismul, care, din principiu, admite propagarea prin constrângere brutală. Aşa au procedat şi sistemele fals creştine, pe cât le permitea situaţia politică. Fraţii care trăiesc Evanghelia au uzat exclusiv de metoda convingerii (Fapte 27:21), a propagandei, a reclamei, a concurenţei (2 Timotei 2:5) a tratativelor, etc, exact ca în comerţ (Proverbe 8:1-11, Isaia 5 5:1 -3, Apocalipsa 3:18, etc.).

Omul modem, inclusiv intelectualul pur creştin, e astăzi obtuz faţă de înţelegerea simbolurilor. O mare greutate în desluşirea aluziilor profetice nu-i atât necunoaşterea istoriei, mai ales a veritabilei eclesii, cât greşita cunoaştere, întrucât documentele adevăratei eclesii au fost distruse de pretinşii creştini, ei neputând suferi scrierile influenţate, în mare parte, de Acelaşi Duh Care a insuflat Noul Testament. De aceea, am face mare greşeală dacă am socoti ca veridic tot ce găsim în istoriile compuse de lumea religioasă, de cei ce confundă hiserica lor cu statul. Diviziunile în epoci adoptate de ele se potrivesc doar lor, nu şi eclesiei veşnic călătoare, nestatornicită pe pământ, cu totul pe altă Cale decât ale lor. Cronologia e cronometrată de Duhul după alte criterii decât cele lumeşti.

Oriunde bisericile au avut sprijinul guvernelor, ele au întrebuinţat forţa civilă, ca să-i supună pe toţi la poruncile ei. Infima minoritate care nu le recunoştea amestecul în afacerile interne ale împărăţiei lui Dumnezeu a fost încontinuu prigonită. În cele ce aparţin pământului, clădiri, contribuţii cetăţeneşti, etc, trebuie să ascultăm de autorităţile îngăduite de Dumnezeu să ne conducă, în marea familie umană, unde suntem solidari cu toţi semenii noştri (Ieremia 29:7).

Clerul a născocit împotriva ,sectanţilor’ tot felul de minciuni şi le atribuia doctrine pe care fraţii niciodată nu le-au avut. Prigonitorii le dădeau tot felul de numiri, de care se lepădau cei ce se numeau doar: credincioşi Domnului Isus sau, simplu, creştini (Fapte 11:26). Cu toate acestea, aşa au rămas cunoscuţi în istoria bisericii: doar cum au vrut duşmanii lor. Rapoartele cu pretinsele lor Mărturisiri (smulse prin torturi de nedescris) conţin invenţii grosolane de-ale preoţilor.”

Citat din capitolul 5 al cărții ”Călătoria lui Pavel la Roma” de V.V. Moisescu


Roditori…prin altoiul Duhului (V.V.Moisescu)

4 decembrie 2010

Citate din capitolul 3 „Procesul Paulinic” al cărții ”Călătoria lui Pavel spre Roma” de V.V.Moisescu(întemnițat al lui Cristos), editura Lampadarul de aur

Citate:

1.„Pavel încă nu pricepea că toată teologia lui n-avea nici-o trecere la îngâmfaţii conducători religioşi, care îi puteau răspunde cu şmecheriile dialecticii, ce face din negru alb, şi invers,….”

2.” O plagă dintre cele mai de temut pentru adunări e căderea lor în legalism, cu atât mai periculoasă, cu cât îşi fac un merit din reîntoarcerea la vechi. Legalismul mozaic, ceremonial, a fost mai puţin vinovat în epoca de tranziţie decât robia cu meritele proprii în epoca harului pui; când avem (în epistolele lui Pavel) completa lui desolidarizare de fraţii repetenţi (Galateni 4:9; Evrei 10:38), adică zăbovitori în epoca depăşită. De aceea îndeamnă el la cercetarea de sine, să vedem dacă stăm pe temeiul încrederii neamestecate ori suntem, căzuţi la examen’ (2 Corinteni 13:5, orig).
Când zic legalism, nu mă refer aproape deloc la încredinţările cu privire la ţinerea de zile (Galateni 4:10; Coloseni 1:16) (sâmbăta sau duminica, ori alte sărbători religioase) şi nici la abţinerea de la anumite mâncări şi băuturi, spălări, etc, scuzabile pentru ,cei slabi în credinţă’ (Romani 14), ce se amăgesc că ei sunt cei tari, ci mă refer la duhul în care nu ,pentru Domnul’ le săvârşesc, căci fac din ele condiţie de mântuire sau de mai mare trecere în ochii Domnului şi se despart de cei ce nu le practică; cu toate că văd bine cum cei mai mulţi călcători ai legii mozaice sau cei ce niciodată n-au stăruit după vorbirea în limbi (alt adaos la mântuirea şi prin fapte…), tocmai aceştia duc o şi mai bună viaţă spirituală, fericiţi cu siguranţa mântuirii. Baza mântuirii lor o reprezintă faptul că Mântuitorul a săvârşit (loan 19:30, Matei 5:17) tot ce este necesar răscumpărării noastre din păcat. Tocmai de aceea, că ei nu amestecă efortul (Ezechiel 44:18, Exod 34:21), străduinţele de orice fel la primirea ca dar (hatâr) a mântuirii, ei devin roditori, prin altoiul Duhului; pe când cei nesiguri de mântuire se trudesc cu tot felul de ,nimicuri religioase’ şi tradiţii omeneşti (Marcu 7:7). În cartea mea, Fratele fiului risipitor, am demascat mai pe larg duhul fariseic al ,principiului faptelor’ bune (Efeseni 2:9 orig.) amestecat şi acolo unde nu trebuie. Acest duh duce, şi la fraţii de azi, la alte forme de evlavie deşartă (Marcu 7:7), care înlocuiesc dulcile forme harice, naturale, familiare, neritualice!”

3.”Doar versetul 1 Corinteni 14:37 ar fi suficient să-i încredinţeze pe cei ce se află sincer doar de partea Domnului, nu şi a duhului de partidă (Filipeni 1:17), că frăţietatea s-a depărtat azi groaznic de felul de a se aduna aşa cum e voia expresă a întemeietorului eclesiei. Dacă aş intra de pe acum în amănunte, aş stârni talazuri de împotrivire. Nu pot să rezum când nici cărţi întregi nu-s suficiente pentru fiecare chestiune în parte. Le-am compus deja, dar nu le dau în vileag decât când pregătirile de acceptare vor fi perfectate, în aşa fel ca nimeni din cei ataşaţi de Mântuitorul să nu mai aibă nici un pic de şovăire.”

4.” Pavel însă a preferat lanţurile şi separarea de fraţi decât să-şi petreacă în obscuritate o semi-libertate, mereu în gardă contra comploturilor iudaice şi-n necurmate mustrări din partea fraţilor iudaizanţi. Şi-ar fi măcinat în zadar nervii în echilibristica de-a împăca la nesfârşit două curente menite să fie de-a pururi contradictorii. Din fericire, poziţia lui categoric harică l-a cruţat de aşa necazuri inutile. La fel e în ţara noastră situaţia aşa-zisei,Oastea Domnului’, de fapt a bisericii ortodoxe. Cei ce cu adevărat sunt fraţi în ea trebuie să înţeleagă că provizoratul ţine totdeauna doar până la separarea inevitabilă (Fapte 18:7).”

Citește tot Capitolul 3: Procesul paulinic din cartea  ”Călătoria lui Pavel spre Roma” (va urma)


Unii… n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea şi au fost chinuiţi. Fișa matricolă penală a fratelui Moisescu.

9 noiembrie 2010


Doar unul e necesar..articol scris de V.V. Moisescu în 1949

4 noiembrie 2010

în Calea Credinței, nr 4/1949
Vin aici împreună cu Răsvan și Doru, (doi frați a căror față n-am văzut-o) și îi sprijin cu file îngălbenite dintr-o comoară de care nu credeam că va mai fi cineva interesat vreodată.
Postez un articol al fratelui Moisescu din 1949 apărut în revista Calea Credinței. A colaborat destul de regulat la această revistă așa că voi avea material pentru 6-7 postări.
Ca lectură suplimentară aveți aici pe blog ”Cântările Betaniei” scanată filă cu filă, originalul din 1938. Cu sute de notițe cu tâlc.
Mai găsiți dacă căutați poeziile lui Milly King, fiecare cu istoria ei, o istorie care ”miroase” a cruce, poartă mireasma lui Cristos.
E pentru cei ce s-au înecat cu Cristosul fals, prăfuit care li se oferă zilnic și vor să schimbe meniul.
Mă bucur că restaurantul meu începe să fie vizitat, mă simțeam ca în Isaia 54.
Avertisment: nu e  cofetărie, nu e Capșa, nu servim miere.
Vinul și laptele e gratuit, mielul se ia cu ierburi amare, mana se împuțește până mâine, sarea este la discreție.
Dar să dau articolul:
Aici pdf: Doar unul e necesar
sau jpg:


Doru Radu despre Vasilică Moisescu și ”moisiști”

26 octombrie 2010

Moisescu provenea de la Crestini dupa Ev.; a absolvit teologia ortodoxa impreuna cu Grossu si cu altii. A ajuns prof. la seminarul baptist. A intrat in coliziune cu directorul Socaciu; acesta era amilentist si dihotomist; Moisescu a zburat din seminar. M. era soteriologic, calvinist, escatologic dispensationalist/darbist si era trihotomist. Vor fi fiind si dedesubturi pe care nu le cunosc; merita observat ca tot din cauza lui Socaciu a zburat si popularul Marcu Nichifor.
Moisescu era enciclopedist. Rar mi-a fost dat sa vad cineva ce sa cunoasca Scriptura ca dinsul: o citea in greaca, ebraica, germana, franceza si [mai putin] engleza. Cunostea filozofie, astronomie. era poet si compozitor. Era fascinat de armonia creatiei si a Scripturii. Folosea gematria si cabala gasind armonii in numerele din Biblie. Multe curiozitati ale Scripturii pe care le citeam astazi, ni le spunea dinsul de mult. Nu le-am notat ci le-am uitat; in Pentateuh tot al 49 (?) lea cuvint e Torah; Iahve apare cu o anumita frecventa.. Multe acronime… acum memoria nu ma ajuta. Sunt convins ca ati citit si sunt altii mai tari ca mine la chestia asta…O curiozitate neinteleasa de nimeni a fsot pretentia sa ca gasea paralelisme intre piramida si Scriptura. Exista multi piramidologi; dinsul era evanghelica. A gasit acolo constanta universala si alte chestii. A conferentiat o vreme la Ateneu unde a fost descoperit de Aurel Popescu, plecat recent la Domnul. A facut profetii legate de caderea URSS; s-a nimerit la interval de citeva zile (am dovada un petec de ziar) la fel cu 9/11 -New York. (diferenta de zile se explica prin numarul de zecimale pe care l-a putut folosi; raportat la mii de ani eroarea s-a rezumat la citeva zile!!). A avut si profetii ratate; rasboiul ruso-american. S-a justificat cu razboiul din Coreea, o confruntare indirecta.
A ramas un mare hristocentric; de-aceea acuzatiile sunt fara baza. A aparut prea devreme; astazi n-ar deranja pe nimeni. Dar in dogmatismul baptist al anilor 50 n-a fost acceptat. In plus, nu era prudent in afirmatii. Chestia cu piramida a parut multora o excentricitate. Totul era in plin stalinism!!!! In plan ecclesiologic era apropiat cresinilor dupa evanghelie.
Ajuns in Arad, centru puternic baptist, a coagulat intelectualitatea evanghelica. Era mare apologet crestin in ateismul acela vulgar si agresiv. Miscarea de trezire din jurul sau (descrisa si de Ton) nu putea sa nu atraga atentia autoritatilor si invidia baptistilor. Moisistii functionau cu autorizatie de la Crestinii dupa Evanghelie, pe strada Oituz (pomeniti de Istoria lui Alexa Popovici). Biserica punea accent pe libertatea Duhului; M. era cea mai mare personalitate dar prezbiter era un anonim. M. condamna grav clericalizarea si profesionalizarea ce incepea sa apara la baptisti (dupa unele aprecieri anii de dupa razboi au fost anii de glorie pt baptism). In plus, nu accepta sa i se dea intietate. Cultivau simplitatea in comportament/tinuta, si combateau grav materialismul. Posteau la Craciun in semn de protest fata de crestinestile abuzuri culinare; cintau cu un entuziasm rar intilnit, condamnind transformarea muzicii sacre in arta. Isi manifestau fatis indignarea fata de cultul personalitatii lui Stalin. Partasia crestina era vazut ca prim scop al stringerii laolalta. Slujbele erau deschise; atmosfera relaxata; unora li se parea lipsita de piozitate. Cautau pe oameni, avind abilitatea sa se apropie de cei cazuti in pacat sau care se lepadasera de frica persecutiei (pe care noi in general ii evitam, cu aer superior).
………………….
Cele povestite de mine sunt din relatarile parintilor mei, ale “moisistilor” insisi si ale multilor lor dusmani. Eram prea mic atunci. In plus, este si perceptia mea; multi nu vor fi de-acord cu ea; unele povesti pot fi distorsionate. D-na Moisescu a fost o femeie cu totul remarcabila. Au fost condamnati in ’59 la multi ani inchisoare, cu concursul unora dintre conducatorii comunitatii baptiste din Arad. Acestia s-au aparat in 3 feluri:
-au negat vreo implicare
-i-au acuzat de invataturi gresite si periculoase
-i-au acuzat ca sufereau politic si nu pt Domnl.
Apararea nu prea a prins; pocaitii erau in general critici cu regimul stalinist atunci cind erau intre ai lor. Criticile lui Moisescu nu erau neobisnuite; el nu-si dadea insa seama ca erau si informatori…
Ma jucam cu copiii lor si-mi aduc aminte brusc de aparitia tatilor lor (marile amnistii din ’64). Femeile au fost curajoase stind alaturi de sotii lor. D-na Iovin a imbratisat-o in biserica pe sotia celui vinovat de condamnarea lor. Tot ea i-a spus mamei mele inainte de arestare:” recent, au fost arestati citiva frati, daca nici acum Domnul nu ne gaseste vrednici sa suferim inseamna ca suntem f. slabi”.
Ma opresc pt o vreme! Poate revin. Aprecierea mea este ca Moisescu avea o hermeneutica solida a textului. Putinele-i scrieri ce circula, precum predica lui P. la Atena, pot fi verificate. Ceilalti moisisti, erau la inceput puternic influentati de CHM, “spiritualizau” textul Scripturii. Nu era o preactica rara in vremea aceea. Vorbeau cu multe metafore; apelau la predarea 100% Domnului, fara compromisuri in viata personala sau publica. Si asa si traiau: o viata de totala dedicare.
Daca pt cineva a fost valabil versetul: ‘sfintii din tara sunt toata placerea mea”, pt moisist era valabil. Pt ei, ca si pt ostasi, termenul de frate era cel mai inalt titlu. Au jucat un rol mare in raspindirea literaturii crestine si bibliilor. Ei insisi citeau toate brosurile ce apareau.
O chestie nostima:
In tren, la o razie a Militei, i s-a ordonat lui Aron Mladin (lotul M.) sa deschida sacosa:
“Ce-ai in ea? -zice militianul
“Piine” -raspunde Mladin calm
Sergentul se-apleaca, deschide fermuarul si vede sacosa plina cu Biblii, format mic. Inchide incet fermoarul se ridica si raporteaza plutonierului: “da, pine tov. plutonier major”!
Minunile nu au fost rare la transporturile de Biblii. Dumnezeu i-a pazit, dar uneori a ingaduit sa fie prinsi.
Fiti cu totii fericiti!
-In conferintele de la Ateneu (’49 ?) Moisescu a uitat de piramida si a inceput sa vorbeasca despre Isus Hristos. Tinarul student Aurel Popescu, de teama ca M. va fi huiduit, a strigat: “Domnule orator, v-ati abatut de la subiect”… “Nu m-am abatut” a replicat VVM “caci subiectul meu e unul singur, Isus Hristos”… rezultatul? A fost aclamat. Erau multi ortodocsi credinciosi pe-atunci.
-Prin ’74-’75, printr-o curioasa imprejurare, lui M i s-a permis sa conferentieze despre piramida la Observatorul Astronomic Bucuresti. A fost un “dezastru” fericit. M. a fost sfatuit sa-si tina gura. Un general in retragere l-a intrebat: “Şi cine a dat planurile pt piramida, ca doar nu Duhul Sfint?”… Atita i-a trebuit lui M. Uitaind unde se afla, s-a apucat sa faca paralele cu Scriptura… Evident, s-a terminat cu conferintele…

Ce i-a facut pe mosişti diferiţi?

În învăţătură şi crez, mosiştii erau baptişti. Răpirea a fost ceva nou la-nceput.  După 1980,  mulţi pastori tineri, mai citiţi, au devenit  şi ei dispensaţionalişti.

1) Părtăşia

Moisiştii au pus accent pe părtăşia creştină. Duminca, activi la biserică, dar peste săptămînă se întîlneau în secret prin case, cu mulţi credincioşi. Acolo oamenii cîntau, se rugau, învăţau din Scriptură şi se îmbărbătau unii pe alţii. Împărtăşeau cărţi citite,  pentru  că citeau tot ce se găsea pe ascuns. Intelectualii, mai ales profesorii, care n-aveau curaj să vină la biserică, mergeau la părtăşii secrete. Deşi erau intransigenţi şi insistau să ne mărturism pe faţă credinţa în Domnul, moisiştii n–au respins pe aceşti nicodimi. Cîntau cu un entuziasm deosebit; era bucurie autentică la părtaşie.

2) Aşteptau cu bucurie venirea Domnului

O caracteristică vizibilă! Nu lipseau de la înmormîntări, chiar la cel mai neînsemnat frate sau soră dintr-un cartier noroios. E macabru, da-n communism înmormîntările erau singurele ocazii de-a ieşi dintre zidurile bisericii.

3) Fără compromisuri.

Ne sfătuiau să n-acceptăm compromisuri şi să fim 100% predaţi Domnului. Acolo ne-am format; am auzit ce-a fost în închisori şi am învăţat ce să facem dacă ne cheamă la Securitate:

-nu scrieţi declaraţii de anchetă, nu aveţi obligaţia asta decît în cazul inculpării; cereţi să vă spună de ce v-au chemat;

-dacă, totuşi, le daţi  declaraţia, să nu scrieţi decît numele şi adresa şi să tăiaţi restul paginii,  pentru  că anchetatorii pot adăuga ceva şi vă pot folosi semnătura pentru a semăna neîncredere între ceilalţi fraţi;

– spuneţi securiştilor că veţi comunica fraţilor totul; să faceţi asta după ce veniţi de-acolo;

-dacă vi se cer informaţii, să spuneţi că nu daţi decît despre voi înşivă; să  nu vă ceară despre alţii,  că nu le daţi nici în ruptul capului;

Domnul a fost bun şi pe mine nu m-au chemat; pe 3 dintre noi i-au chemat, cerîndu-le să devină informatori. Au respectat învăţăturile şi au scăpat! Aceasta mi-a fost şcoala anti-colaboraţionistă.

4) Dragoste de tineri

Se ştiau apropia de noi; nu ţi se băgau în viaţă cu forţa. Ne bucuram să-i întîlnim; se dădeau jos de pe bicicletă şi mergeau cu  noi un colţ de stradă,  povestindu-ne o experientă, o învăţătură sau ascultîndu-ne necazul, dacă aveam chef de povestit…

5) Se făceau vulnerabili

Aşa am crescut; din păcate,  nu la nivelul lor… nici n-am avut “şcoala” lor. De la ei am învăţat să postim şi să dăm zeciuală. Nu numai teoretic, ci i-am vazut că erau serioşi în rugăciune, post şi-n relaţiile de familie. Pe pastori nu-i vedeam decît de la amvon,  unde se prezentau invulnerabili. Moisiştii erau deschişi cu noi, se făceau vulnerabili.

6) Erau activi în evanghelizarea  personală, vizitarea bolnavilor şi a bisericilor de la ţară, lipsite de pastori. Erau aspri dar nu legalişti.

Sunt în USA şi mă amuz cînd citesc că ceea ce a salvat bisericile mari a fost împărţirea pe grupe de părtăşie şi studiu. Oamenii se pierd duminica,  printre 10000 de frati şi surori. Am ris: asta-i moisism!

Sigur că unele biserici şi pastori ne priveau cu suspiciune, dar despre asta, altădată. Şi moisiştii aveau suspiciuni.

Daniel Brânzei, pastor în Los Angeles, povesteşte cu umor:

“Am vrut să mă-nsor c-o moisistă, fiica lui T. Ban (lotul Moisescu). Înainte de consimţămînt, viitorul socru m-a dus să fiu verificat de şeful lor, Babuţ. Acesta m-a declarat normal, iar socrul mi-a dat fata”.

7) Iubeau sfinţii

Am mai scris despre asta. Aveau un fler, un dar al deosebirii duhurilor şi depistau pe oamenii spirituali. Nu ştiu cum, dar erau în contact cu toate vîrfurile neoficiale evanghelice din ţară. Nu ştiu cum ajungeau în contact cu ei.

Prin intermediul lor am avut acces la: Moldoveanu, Dorz, “betanişti”, Popescu, Niculescu, Ţon, Marcu, Costache Ioanid şi mulţi alţii. Am beneficat de influenţa lor.

8)Influenţa lor a fost mai mult în jud. Arad, puţin în Timişoara şi, după emigrarea unora, în America

Moisescu avea acces neîngrădit în bisericile Creştine după Evanghelie din Moldova ori Muntenia; pastorii baptişti se temeau de el, cu excepţia fratelui Cocian şi a cîtorva tineri. Unii pastori îl vizitau pe ascuns.

PS: Aron Mladin avea un şarm deosebit. Avea sclipiri din Cuvînt şi crea contraste.

“Tu te bucuri cînd rîzi, sau numai rîzi?”-întreba el.

Mi-am exprimat îngrijorarea faţă de accidentul de maşină al fiului său, Onisim:

”N-a fost altă pierdere decît a corabiei”-mi-a răspuns biblic.
sursa: Blogul lui Răsvan
Mulțumiri Doru Radu

Pentru cine vrea să citească mai mult, încercați Biografia Lui Moisescu aici.


Prea era delicat Harul…., articol scris de V.V. Moisescu

14 februarie 2010

Citat:
„Încă de pe vremea apostolilor, fraţii au alunecat pe panta religiozităţii fireşti. Prea era delicat harul, ca să se menţină la astfel de înălţimi; un întreg popor de preoţi şi împăraţi spiri­tuali. Curând şi-au pus peste ei predicatori, cari au degenerat în cler. Au fost înşelaţi de falşi apostoli ai formelor vechiu-testamentale, au căzut în sbucium legalist…”
Articolul „Păsările călătoare” de V.V.Moisescu a apărut în revista Calea credinţei din noiembrie 1949.

Păsările călătoare

„întreabă păsările cerului şi ele te vor învăţa” : Iov 12, 7.

,Barza în ceruri îşi cunoaşte sezonul ei. Şi turtureaua şi rândunica şi cocorul iau seama la vremea când trebue să vină, dar poporul Meu nu cunoaşte judecata Celui Veşnic” : Ier. 8, 7.

Chiar gâştele domestice îşi amintesc toamna de instinctul plecării în ţări mai calde. Strămoaşele lor erau sălbatece. Am văzut cârduri de gâşte ale sătenilor sburând peste case, peste pomi şi peste păduri, deabia mai putând fi regăsite. Ceva înlăuntrul lor le şopteşte de vremea când erau libere şi lăsate să se călăuzească după înclinaţiile lor naturale.

Creştinii dintâi „primitivii” noştri strămoşi în credinţă aveau un dor aprins după Patria de sus. Ei nu-şi pervertiseră instinctul duhovnicesc al aşteptării Domnului, speranţa întâlnirii cu El în văzduh. Noi, urmaşii lor denaturaţi, ne asemănăm mai degrabă cu gâştele îndopate cari să tot vrea să zboare în lar-guri, dar grăsimea nu le lasă şi coteţele în cari sunt închise. Şi raţele măeăesc într’un fel deosebit toamna, bat des din aripi, dar nu se înalţă nici măcar o palmă dela pământ. Au pierdut înfă­ţişarea sprintenă ce o au rudele lor libere, ce-şi fac cuibul lângă bălţi.

Nu în zadar ne-a făcut atenţi Mântuitorul să nu ni se în­greuneze inimile cu îmbuibare (Luca 21, 34), ci dimpotrivă să ne uşurăm tot mai mult, să fim gata pentru marele sbor. Să facem cât mai dese exerciţii de pregătire, cum fac rândunelele înainte de plecare.

PURTAŢI SPRE DESTINAŢIE

Până acum de curând, rămânea un punct de întrebare cum pot sbura păsările călătoare atât de departe, cum de nu obosesc, cum de nu flămânzesc zile întregi. S’a făcut socoteala cât îi e necesar unei păsări să parcurgă distanţa de mii de km. dinspre ţările nordice în Africa şi s’a găsit că îi trebue mai bine de o săptămână. Acum însă păsările cari emigrează au fost urmărite cu aeroplanul şi s’a aflat că ele nu sboară propriu zis ci doar sunt purtate de curenţii de aer rece care se scurge dela Nord spre Sus. N’au nevoie să bată decât rareori din aripi, ca şi vul­turii. In 24 de ore, cele cari călătoresc aşa ajung în Africa.

Creştinii duhovniceşti fac deseori acest fel de sbor uşurat. Ei gustă mai dinainte răpirea spre Patria veşnic caldă. Se avântă pe aripile Duhului, lâsându-se duşi de vântul acesta divin. (In ebraică şi în greacă, adică în limbile în cari s’a compus Biblia, e aceeaş vorbă pentru vânt şi duh). „Toţi cari sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, aceia sunt fiii lui Dumnezeu66: Rom. 8, 14. „V’am purtat pe aripi de vultur şi v’am adus la Minfe66, spune Domnul despre poporul Său în preajma celei mai mari hotărâri ce avea de luat: Să continue prin har ori să se pună sub ju­gul legii.

Ei, ca şi Galatenii nechibzuiţi, au început prin Duhul
şi au sfârşit prin firea pământească, primind să aibă legătură cu Dum­nezeu pe temeiul sforţărilor de a face voia Lui. Erau ca şi pă­sările călătoare cari pierzând curentul ce le ducea înainte, se sbat cu puteriie proprii, de multe ori căzând de oboseală în mare sau în gura fiarelor, cari atât aşteaptă.

Încă de pe vremea apostolilor, fraţii au alunecat pe panta religiozităţii fireşti. Prea era delicat harul, ca să se menţină la astfel de înălţimi; un întreg popor de preoţi şi împăraţi spiri­tuali. Curând şi-au pus peste ei predicatori, cari au degenerat în cler. Au fost înşelaţi de falşi apostoli ai formelor vechiu-testa-mentale, au căzut în sbucium legalist şi al „stăruinţii după limbi66. Creştinii apostolici, dimpotrivă, rămâneau pe înălţimile senine unde adie necurmat susurul lin al Duhului. Ca şi Ioan, la Apoc. 4, 2, ei ştiau secretul cum pot să fie „imediat în duh66.

ZBORUL PLANAT

Vulturul, emblema evangheliei după Ioan, ştie sâ plutească fără să bată des din aripi. E ceva neobişnuit această linişte la păsărelele ce se frământă aproape de pământ. Acestea fâlfâie din aripi, doar când ceboară îşi cruţă această osteneală, de ţi se pare că alunecă. <

Aşa sunt şi credincioşii de rând: îşi dau tot interesul să se arate ca fiinţe spirituale, dar nu ştiu secretul sborului la mari înălţimi, sborul planat, care cere minimum de sforţare, cu rezul­tatele cele mai bune.

Pe acest principiu al sborului vulturilor a inventat omul planorul, un aeroplan fără motor. Se menţine în aer, după ce este lansat dintr’un aeroplan, menţinerea* fiindu-i asigurată prin diferite cârme, aparatul fiind purtat de curenţii de aer. Iată deci rezolvată problema sborului lin al păsărilor. Vulturul face viragii largi şi de acolo îşi ocheşte prada asupra căreia cade ca o săgeată. După ce o înşfacă, bate puternic din aripi şi pe dată se află iarăşi sus, de astă dată la cuibul lui. Pe pământ rămâne numai strict timpul necesar pentru primirea hranei.


Biografia fratelui Moisescu – integral , 145 de pagini

8 decembrie 2009

În mod sigur, cei ce l-aţi cunoscut vă veţi bucura. E vorba de 145 de pagini cu istoria vieţii celui care a lăsat în urma lui o bună mireasmă a lui Hristos, Domnul Lui pe care L-a iubit şi pentru care nu şi-a iubit viaţa, chiar până la moarte.
Biografia fratelui Moisescu aici.


Nu-s prea multe cântări!

6 decembrie 2009

A spus cel care a compus peste 8000. Pe langă cântări a scris mult mai multe meditaţii. Personal cred ca meditaţiile au o încărcătură duhovnicească şi un mesaj mult mai adănc decât cântările. Citește restul acestei intrări »


Sistemul bisericist împotriva Eclesiei divine…din biografia fr. Moisescu

4 decembrie 2009

Via lui Nabot, simbolic tălmăcită de fr. Moisescu

„…Izabela, în ebraică, dă, prin atbaş: Mosy. Numirea aceasta e simbolul celor mai crunte persecuţii împotriva poporului lui Dumnezeu şi cel pămîntesc şi cel ceresc. În Biblie, e arătată ca model de cruzime şi perversiune. Izabela Spaniei inchizitoriale, nici ea nu şi-a dezminţit numele. E sistemul bisericist împotriva Eclesiei divine… Nabot nu i-a cedat moştenirea părintească (N.Test), via hărăzită să fie transformată într-o grădină de zarzavat (tradiţia). Numele lui se traduce: profet, deci reprezentant al sistemului divin, neoficialist… Cînd autoritatea regală încălca pe cea de Sus, Dumnezeu trimitea profeţi.”


Arestarea! din biografia fratelui Vasilica Moisescu!

25 noiembrie 2009

Încă de când a venit în Arad, Vasile V. Moisescu a intrat în atenţia Securităţii. Cercetările lui în domeniile cunoaşterii esoterice, influenţa pe care figura sa charismatică o avea în grupul credincioşilor intelectuali din diverse confesiuni, maniera sa non-violentă de a rezista presiunilor noului sistem, toate îl făceau suspect, demn deci de a fi supravegheat îndeaproape. Sânziana Moisescu îşi aminteşte:

„În jurul anului 1955, Securitatea a sechestrat o cameră din apartamentul chiriaşei surorii mele, plasând acolo un tânăr ofiţer de Securitate, spre a-l avea pe Vasilică sub observaţie. Vasilică, în naivitatea lui, îi arăta calcule ştiinţifice de la Piramidă cu care se ocupa.”

Datorită convingerilor sale religioase şi a credinţei sale vii, în ciuda unor aplecări social-democrate asupra suferinţei celor mulţi şi obidiţi, Vasile V. Moisescu va respinge ideologia comunistă pentru ateismul pe care aceasta îl propaga. Astfel că, atunci când s-a pus problema înregimentării mezinei sale în rândurile organizaţiei de pionieri de la şcoală, familia s-a văzut aruncată în plină dilemă morală:

„Atunci, pe la sfârşitul lui noiembrie, s-a pus problema la şcoală să fie făcută pionieră fiica noastră cea mai mică, Alciona. Cum reuşisem şi cu ceilalţi să nu fie făcuţi pionieri, deşi au fost propuşi fiecare la vremea lor, acum căutam ca şi aceasta să fie scutită. Nu am judecat nicicând pe cei ai căror copii au fost pionieri, dar eu am ţinut să nu fie, întrucât li se cerea să ia un angajament că vor sluji comunismul, altfel zis, ateismul.”

În această încercare de la finele lui noiembrie 1958, Sânziana va presimţi preludiul unor provocări mai mari pe care Dumnezeu le pune în faţa celor aleşi, pentru a le testa răbdarea, puterea de a îndura, curajul de a le depăşi, credinţa nestrămutată în perenitatea unor valori ameninţate de tăvălugul istoriei.

În seara zilei de 16 decembrie 1958, în urma descinderii oamenilor Securităţii şi a percheziţiei, Vasile V. Moisescu va fi arestat. Sânziana Moisescu notează: Citește restul acestei intrări »


Acuzat de dizidenta, din biografia fr. Moisescu, Arad 1946

13 octombrie 2009

Era în 1946. Sărăcie după război, climat politic instabil, suspiciune generalizată. De această suspiciune s-a lovit mai întâi Vasile V. Moisescu, atunci când a încercat să se integreze în comunitatea neoprotestantă arădeană. Noncomformist, având exigenţa trăirii religioase autentice, dincolo de rigidităţi formaliste, va reuşi să irite (aşa cum a reuşit să stârnească oprobriul clerului ortodox, în periplul lui prin seminarii) figurile consacrate ale cultului baptist. Anturat de tineri, preţuit de intelectuali, Moisescu se vede acuzat de fraţii de credinţă de disidenţă, de tentative de îndepărtare de formulele cultice tradiţionale. Citește restul acestei intrări »


50 de flori de coltz, din biografia fr. Moisescu, casatoria.

12 octombrie 2009

În 1942 se căsătoreşte cu Gheorghina Sânziana Mladin, o tânără absolventă a Liceului Comercial din Arad, având preocupări asemănătoare legate de religie şi spiritualitate. Iubitoare de matematici, dar nemulţumită de ariditatea activităţilor contabile, Sânziana ar fi dorit să aibă o meserie legată de activităţi caritabile, cu impact social. În amintirile ei menţionează: Citește restul acestei intrări »


„Prefer să fiu măturător de stradă decât să-mi vând sufletul pe colivă!” din biografia fratelui Moisescu.

11 octombrie 2009

În luna iunie a anului 1928 îşi susţine examenul de bacalaureat la Liceul „Sf. Sava”, celebrul liceu bucureştean şi, abandonând orice iluzie de a mai face studii teologice, îi spune decis mamei sale: „prefer să fiu măturător de stradă decât să-mi vând sufletul pe colivă”. Se înscrie în toamna aceluiaşi an la Facultatea de Ştiinţele Naturii din Cluj, pentru a urma Biologia. Citește restul acestei intrări »


„Ei de care lumea nu era vrednica au pribegit…” din biografia fratelui Vasilica Moisescu

2 octombrie 2009

Incep aici, cu Voia Lui Dumnezeu publicarea in premiera a unor parti din biografia celui pe care Dumnezeu L-a inzestrat cu harul deosebit al vederii bune, al viziunii departe, al cunoasterii adanci si temeinice a celei mai mari taine din Univers: Taina lui Hristos adica Adunarea. Ii placea sa-i spuna Betania, amintind de acea casa a partasiei dulci intre frati. Vederea buna se deosebeste de vederea slaba prin distingerea amanuntelor, prin depistarea imediata a lucrurilor mici periculoase(de ex. „un foc mic care aprinde o padure mare”, „credincios in lucrurile mici.”) Orbii de aceea umbla dupa lucruri mari, caci numai pe acelea le vad! Citește restul acestei intrări »


Ei nu făceau parte din nici o sectă.

27 august 2009

Mărturia preotului reformat Visky Ferencz:
„Din închisoarea din Oradea, tovarăşii mei au fost transferaţi în taberele de muncă silnică de pe malul Dunării. Pe mine m-au mutat, legat în lanţuri, în închisoarea din Gherla, unde mai erau deţinuţi pentru credinţă. Şi în adunările neoprotestante române au fost câţiva care au protestat împotriva comportamentului conducătorilor cultului lor care colaborau cu puterea atee. Datorită acestui protest au fost închişi. Am fost împreună cu profesorul Vasile Moisescu din Arad, Mihai Iovin, Gheorghe Mladin şi alţii. Ei nu făceau parte din nici o sectă. Pur şi simplu au dorit mai mult decât doctrinele seci, care Îl înlocuiesc pe Hristos. Îmi amintesc bine şi acum de profesorul Moisescu, un om cu o vastă cultură, de o blândeţe şi umilinţă ieşite din comun.”
(„Prizonierii speranţei” pg. 340, Editura Koinonia – Cluj-Napoca – 2002.)
din V.V. Moisescu, un destin frant. Biografie si opera, partea I


Loviti din lateral de o Volga neagra….(…i-a grabit sfarsitul.)…din biografia fr. Vasilica Moisescu

26 august 2009

„Deşi fusese avertizat să nu-şi părăsească domiciliul, atunci când află că bunul său prieten şi tovarăş de închisoare Traian Dorz, liderul spiritual al mişcării Oastea Domnului, era bolnav la domiciliul său din satul Livada Beiuşului, s-a hotărât să-l viziteze. A făcut greşeala de a-şi anunţa telefonic vizita, urmând să ajungă la destinaţie cu maşina unui prieten. Au plecat în dimineaţa zilei de 16 noiembrie 1980 cu un Trabant spre Beiuş. La intersecţia din localitatea Beiuş unde urmau să se indrepte spre Livada Beiuşului – ce se afla la doar 4 kilometri depărtare – au fost loviţi din lateral de o Volga neagră, chiar pe partea unde se afla Vasile V. Moisescu.

În urma acestui accident, Vasile V. Moisescu a intrat în comă profundă, stare care a durat mai bine de o săptamână, fiind internat în secţia de Terapie intensivă a Spitalului Beiuş. Şi-a revenit din comă, dar sănătatea i-a fost grav afectată şi i-a grăbit sfârşitul. Familia a aflat ulterior că şoferul maşinii lucra la Securitate. Paul Goma a vorbit la postul de radio „Europa liberă” despre acest dubios accident.”
din „V.V. Moisescu, un destin frant.” Biografie si opera, partea I


De ce atata risipa? – o explicatie la postarea intregii carti: Cantarile Betaniei.

7 noiembrie 2008

Scrisoare de recomandatie
2 Cor 3:1

In revista „Betania” (nr 12, 1937) am dat cateva lamuriri asupra ratiunii de-a fi publicate aceste cantari.
Ar trebui un intreg program manifest ( ca al lui V. Hugo) ca sa indrept privirile asupra unor fagasuri doar pornite aici. Cu toata truda noastra imensa, am renuntat la o multime de proecte nerealizate, nu numai din lipsuri banesti. (Prov 25:11)
Cei intelegatori vor aprecia lucrarea de fata ca savarsita cu incalculabile jertfe….totusi, ce departe de ce-am dorit sa fie! (2 Kr 2, 5-9 Iov 11, 6;38,33 Ecl 9,10;12,11 Ir 48,10…) Cele vreo 500 de trimiteri la Sf Scriptura si atatea notite fac unele cantece sa fie si pentru invatatura destul de concentrata Ps 47,7; 49, 4-52…1 Co 14,15
Coperta simbolizeaza mai bine ceea ce incerc sa recomand aici. Motivul decorativ national e ca reflex al fulgilor de zapada printre cari pluteste titlul acelui cuib de intimitate unde se retragea MAESTRUL „Casei cantecilor” caci asa se traduce cuvantul Betania.
Bijuteriile neintrecute imprastiate din „comorile zapezii” (Iov 38,22) de o maestrie si varietate cum numai arta naturii le poate izvodi, sunt de comparat cu orice se aseamana cu „parfumul de mare pret” turnat in Betania.
Si despre acestea pot unii sa spuna:”La ce bun atata risipa?” La suflarea ta prea apropiata se transforma repede in apa noastra cea de toate zilele. Poti sa le calci in picioare, poti sa te scuturi de ele, fara sa le banuiesti finetea, totusi nu-s trimise in zadar. Sunt o invitatie a Cerului. te fac sa doresti sa fii si tu Acolo de unde aceste „iluzii” instelate fulguesc spre noi cu solia ca exista o lume ideala.
Vs. V. Moisescu, 1938 Mai 28


PROCESUL, ”…parcă aș fi mers la o nuntă!…” fratele Mia Iovin

31 octombrie 2008

Am asteptat cu mare dor ziua procesului, cand speram sa-i intalnesc pe iubitii mei frati, pe care nu ii vazusem de mai bine de doua luni și jumatate. In celula nr. 19 eram singur de o luna de zile si singuratatea mi-a placut si mi-a prins atat de bine, pentru meditatie, rugaciune si chiar doua si trei cantari pe care mi le-a dat Domnul ca un dar de sus, pe care le cantam mereu, in fiecare zi. Eu nu eram nici poet si nici compozitor. Mi-a placut sa cant si chiar inainte de a intra la inchisoare am incercat sa compun o cantare dar nu am reusit.
Intotdeauna mi-a placut mult cum a raspuns Amos, proroc al lui Dumnezeu, pe care imparatul Amatia il ocara, il fugarea si-l oprea ca sa nu mai proroceasca la Betel. Amos a raspuns lui Amatia: “Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc; ci sunt cioban și strangator de smochine din Egipt. Dar Donmul m-a luat de la oi si Donmul mi-a zis: “Du-te si proroceste poporului Meu Israel. Asculta acum Cuvantul Dommtlui, tu care zici: 1711 proroci impotriva lui Israel, nu vorbi impotriva casei lzti Israel.”
In sfarsit, mai repede decat ne-am fi asteptat, exact la doua luni dupa arestarea mea, procesul nostru a fost pus pe rol pe data de 18 februarie 1959. Nu stiu vreun alt proces de organizatie cu mai multe persoane la care perioada de anchetare sa fi durat atat de putin cat a durat al nostru. Eu m-am rugat fierbinte ca sa fie grabita ziua procesului. Oare sa ma fi ascultat pe mine Domnul, sa pot prinde si eu ziua aceea? Voi sti cand voi ajunge acasa la Domnul. “Acum cunoastem in parte” , cum spune apostolul Pavel la 1 Corinteni 13:12, “dar atunci, in ziua aceea glorioasa vom cunoaste pe deplin’”.
In dimineata zilei amintite, la ora 5 a sunat desteptarea, ca de obicei la securitate, dar pentru mine era o zi cu  totul diferita si inima imi era plina de o mare bucurie. Parca as fi mers la o nunta, și nu la o condamnare care putea sa insemne si moartea. Familiile noastre au fost anuntate de ziua si ora procesului, asa ca au sosit la Timisoara cu o zi mai devreme si noaptea de 17 spre 18 au donnit la cunostinte, ca sa fie dis-de-dimineata in fata Tribunalului Mil itar, de pe Str. Popa Sapca Nr.7, pentru a nu scapa ocazia sa ne vada la sosirea la Tribunal. Am fost imbarcati toti 12 intr-o masina-penitenciar (”duba”), indata dupa ora 6 dimineata, iar afara era inca intuneric. Cu noi au urcat și doi gardieni si ni s-a atras atentia ca nu avem voie sa vorbim nimic.

La sosirea la Tribunal, masina a tras cu spatele la usa de la intrare si am primit ordin sa coboram. Rudeniile au avut slaba sansa sa ne vada, distanta intre spatele “dubei” din care am coborat noi si usa de la intrare fiind foarte mica. Care cum coboram si eram zariti si recunoscuti, eram strigati pe nume. Atat noi cat si ai nostri eram fericiti ca ne-am vazut chiar și pentru o secunda sau doua. Au avut insa din plin posibilitatea sa ne vada in sala procesului, in boxa acuzatilor.In ce ma priveste, am fost introdus intr-un birou, in care dupa cateva minute a intrat un domn, care s-a prezentat ca fiind avocatul Cordos, insarcinat din oficiu cu apararea mea in proces. Amabil, mi-a spus ca vrea sa imi puna cateva intrebari, ca sa stie cum sa isi poata formula apararea.

Trebuie sa spun ca eram plin de o bucurie exuberanta. I-am spus ca, personal, nu simt nevoia de nici o aparare, ca in sistemul comunist totul este dinainte stabilit, pana si anii de condamnare, pe care anchetatorii i-au și trecut in dosar, in acord cu sefii lor mai mari. Am adaugat insa ca avand in vedere sarcina primita “din oficiu” pentru a face apararea mea in proces, eu sunt gata sa colaborez si sa raspund la orice intrebare pusa. Asa a si fost, el citise deja dosarul meu si era in cunostinta de capetele de acuzare puse in sarcina mea. Mi-a multumit si aveam sa ne revedem in sala procesului.Am fost dus apoi in anticamera salii in care urma sa inceapa judecata. Ne-au pus in sir cate unul pe scaun, unul in spatele celuilalt, supravegheati indeaproape de gardieni. Fratele meu Nicolae a tinut sa-l contacteze pe avocatul Cordos sa-i afle opinia, cum sunt Si in ce stare de spirit ma gasesc. Eu aveam sa aflu opinia domnului Cordos abia sase ani mai tarziu, cand aveam sa ajung acasa de la inchisoare. Iata aprecierea facuta de domnul Cordos fratelui meu, Nicolae:

— Domnule lovin, as vrea sa iti spun ca eu practic aceasta profesie de 22 de ani si am avut de-a face cu multe feluri de oameni. In viata mea eu nu am intalnit astfel de oameni cum este fratele dumitale. Este fericit si plin de bucurie ca poate sa sufere pentru Numele lui Hristos si mi-a spus ca el, de fapt, nu simte nevoia niciunei aparari. Totusi, va asigur ca eu imi voi face datoria in insarcinarea pe care am primit-o oficial in acest proces. Va mai spun ca, ajuns acasa, voi cauta albumul in care am obisnuit cu mai multi ani inainte sa-mi notez impresiile de la procese, dar peste care s-a asezat praful, caci nu 1-am mai folosit, si imi voi scrie impresiile deosebite despre acesti oameni pe care i-am cunoscut astazi.

Marit sa fie Domnul, singurul vrednic de orice lauda!

La ora 8, in ordinea stabilita de oficialitati, am fost strigati la rand cate unul si introdusi in sala pe usa din spate, pe culoarul din mij loc, dusi in fata, pe stanga, unde era boxa acuzatilor. Primul strigat a fost fratele profesor V.V. Moisescu, apoi Aron Mladin, eu, dupa mine fratele Traian Ban si asa mai departe, toti cei doisprezece. Cand mi-am luat locul trei in boxa, procurorul sef mi-a citit rechizitoriul cu sublinierea capetelor de acuzare.

Procesul nostru a fost incadrat in litera legii astfel: “Organizatie Mistica-Religioasa, care a preconizat schimbarea regimului din Republica Populara Romana. Crima de uneltire impotriva ordinii sociale!” Capetele de acuzare in sarcina mea sunt cele aratate mai inainte, cand am luat cunostinta de ele d in dosarul meu aflat la grefa securitatii.

Odata intrati toti cei doisprezece, Presedintele Completului de Judecata al Tribunalului Militar din Cluj, deplasat la Timisoara, i-a dat cuvantul Procurorului Sef, care, cu lux de amanunte, a prezentat rechizitoriul in acest proces, in cele mai negre si odioase culori posibile, scornite din cele mai otravite surse ale fanteziei ateismului si filosofiei materialiste, caci si ateismul este o religie, a negatiei. Daca in Romania pre-comunista, pe stema tarii era aceasta inscriptie in limba latina: “NIHIL SINE DEO”, adica “Nimic fara Dumnezeu”, apoi in jargonul comunist-ateu, pe stema fiecarei tari comuniste putea sta fara jena inscriptia: “Totul fara Dumnezeu!”

Dupa aceasta prezentare a sefului procuror a inceput audierea noastra a fiecaruia. In ce ma priveste pe mine, mi-aduc aminte ca am fost scos in fata completului de judecata si mi s-au pus diferite intrebari din partea Procuraturii, prin care sa se sublinieze si sa se substantieze acuzele puse in sarcina mea. Asa cum am mai spus, eu m-am rugat pe toata durata anchetelor, care au tinut doua luni, ca la proces sa pot sa fac marturie crestina, indiferent ce pret voi plati. Stiam ca orice va fi, ma va apara Dumnezeu! Si asta, chiar daca asemenea lui Iosif, aveam sa fac ani de inchisoare, sau asemenea atator martiri din Vechiul si Noul Testament, aveam sa fiu randuit de Domnul la martiraj pentru El si pentru cauza imparatiei lui Hristos, Domnul.

Ce putea sa fie mai frumos decat atestarea faptului ca am fost pe urma primilor crestini, cand am organizat si am participat, la adunari crestinesti, dupa modelul primilor crestini, in casa la mine ca si in alte case. I-am dat slava lui Dumnezeu pentru o asemenea acuza. Nu am cautat nici cea mai mica scuza sa ma disculp. Ar fi fost o necinste adusa Mantuitorului si Domnului meu Isus Hristos si o descalificare a mea ca vrednic urmas al Lui si al primilor crestini. Adevarul trait de primii crestini, potrivit calauzirii si conducerii Duhului Sfant, era sublim si neclatinat si n-as fi putut sa-l tradez.

Sigur ca la punctul al doilea, in acuzare, ca am raspandit literatura crestina neautorizata, in speta: “Misiunea secreta, pagina 92-a din “Triumful Cristic”, scrisa de prof. V.V. Moisescu, au cautat sa insinueze caracterul conspirativ al actiunii, implicit sa-mi atraga o vina care sa cantareasca greu in anii de condamnare ce mi-i vor da.

Procurorul Sef, cu un aer de superioritate si ironie, imi pune urmatoarea intrebare:

Ia spune, cum e chestia aia cu misiunea secreta – pagina 92 – din cartea “Triumful Cristic”?

Domnule procuror si domnule presedinte, regret foarte mult ca inca nu citisem cartea, cand am transmis din partea domnului Moisescu rugamintea catre ing. Aurel Popescu din Bucuresti, să decupeze pagina 92 din carte, in care se ocupa cu actualizarea unor date profetice din Vechiul Testament. Pentru mine insusi titlul cartii a fost minunat, “Triumful Cristic. Insusi titlul ei imi spune adevarul ca: TOATE IMPARATIILE LUMII SUNT VREMELNICE, UNA SINGURA ESTE VESNICA SI VA BIRUI SI ACEASTA ESTE iMPARATIA LUI ISUS HRISTOS! Serviciul pe care l-am facut la cererea fratelui meu, Vasilica Moisescu, l-am facut nu numai ca pentru el, ci ca pentru Insusi Domnul meu Isus Hristos!

Cand a auzit presedintele tribunalului raspunsul meu a strigat:

-Grefier ! Scrie! Apoi mi-a zis:

-Sa stii ca ti-ai ingreunat mult detentia. Ai sa suferi! Eu i-am raspuns:

Sunt gata nu numai sa sufar, sunt gata si sa mor pentru Isus Hristos, Domnul meu, si pentru Adevar! Nu intamplator am fost ultimul scos din celula din cei doisprezece pentru eliberare din inchisoarea Jilava!

Dupa depozitiile noastre ale inculpatilor, au luat cuvantul avocatii apararii. Acestia s-au intrecut pe ei insisi, au manuit articole de lege cu atata maiestrie, incat au desfiintat punct cu punct toate acuzele Procuraturii aduse impotriva noastra. Multi din sala au crezut ca ne vor da drumul curand acasa, printre care si rudenii de ale noastre.

In pauza care a urmat, doi frati ai mei care erau la proces mi-au facut semne optimiste, dar eu am căutat să-i aduc la realitate si le-am aratat pe degete ca voi primi 20 de ani munca silnica. Realitatea avea sa ma adevereasca pe mine, si nu pe ei. Apoi au urmat depozitiile martorilor. In total au fost convocati patruzeci si sapte de martori, dar nu au fost audiati decat parte din ei. Una dintre curiozitatile proceselor regizate de comunisti a fost si aceea ca au fost adusi ca martori ai acuzarii pana si rudenii foarte apropiate din familiile acuzatilor. Astfel, in cazul meu a fost adus si programat de securitate chiar fratele meu de corp Nicolae Iovin, pentru fratele Moisescu a fost adusa ca martora a acuzarii propria lui sotie, Gheorghina Moisescu, iar in cazul fratelui Mitica Harap, a fost adus insusi tatal sau, Dumitru Harap. Inca o data se poate vedea si din acest fapt ce fel de de farse judecatoresti au fost regizate de catre comunisti, numai ca nu toate amanuntele aveau sa se desfasoare dupa cum au vrut ei, ci a iesit exact contrariul. Scopul lor era sa divida constiintele, sa deprime pe cei condamnati, aratandu-le ca familiile lor sunt loiale regimului si nu sunt de partea lor.

Spre surprinderea mea, au introdus in sala pe fratele meu, Nicolae, pe care 1-au prezentat ca martor al acuzarii. Ma tot intrebam, oare ce are sa declare fratele meu impotriva mea?? El era invalid de razboi, cu un picior pe care 1-a pierdut pe frontul de rasarit, in regiunea Krivoirog, lovit de o schija de brand. Pentru acest fapt a fost decorat cu medalia “Virtutea Militara”. De felul lui, el era un om de pozitie, de indrazneala, nu facea targ cu nimeni si pentru nimic, cand era in joc adevarul.

Procurorul i-a pus o intrebare ticluita de anchetatorul Cristescu, prin care sa fiu incriminat eu, iar el sa ajunga discreditat in fata publicului, cat si a credinciosilor baptisti, el fiind si un propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, cu pozitie de diacon al Bisericii Baptiste Sega-Arad. Fratele meu insa nu avea sa cada in plasa lor, intinsa cu atata dibacie. In raspunsul lui, Nicolae a spus adevarul si l-a contrazis pe procuror, care enervat i-a citit o declaratie pe care el, ca frate, ar fi facut-o impotriva mea, in cadrul unei anchete. Apoi, amenintator, procurorul tipa la el:

-Spune, nu ai declarat asa?

-Nu, domnule procuror, aceea nu este declaratia mea, ci a anchetatorului care a intocmit dosarul! Eu nu am semnat o astfel de declaratie neadevarata! Masluirile realitatii de catre anchetatorii comunisti, prin metode de persuasiune si interpretari fanteziste, nu au dat roadele scontate de securitate in cazul acestui martor, care nu sa lasat intimidat de amenintarile lor! Marit sa fie Domnul nostru Isus Hristos, care in Evanghelia lui loan, Se marturiseste pe Sine Adevarul, cand a zis: “Ezt sunt Calea, Adevarul si Viata (sau Realitatea) (Ioan 14:6). Adevartil nu este doar o notiune oarecare, ci o Persoana, Isus Hristos, Domnul Dumnezeu. In afara de El nu exista adevar.

La procesul Domnului Isus, cand a fost adus in Pretoriu, Pilat din Pont, mare dregator la Ierusalim, i-a pus mai multe intrebari, dupa cum relateaza evanghelistul Ioan. Pilat, un om flecar, laș, fara sira spinarii, care se iubea pe sine si pozitia sa mai mult ca adevarul,

Il apostrofeaza pe Domnul (Ioan 18:37) cand Ii spune:

-Atunci un imparat tot esti!

-Da, a raspuns Isus. “Eu sunt imparat”. (Observati raspunsul Domnului Isus: nu un imparat oarecare, ci imparatul, Unicul Imparat care ramane in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit). Si Domnul Isus continua:
-Eu pentru aceasta M-am nascut am venit in lume: ca sa marturisesc despre adevar Oricine este din adevar asculta glasul Meu!
Cati crestini in zilele din urma nu beau minciuna ca apa si-L tradeaza pe Hristos-Adevarul, deoarece nu au urechi pentru Adevar si nu-L asculta pe Cel care este Adevarul in Persoana?! Sfanta Scriptura ne arata ca apostolul Pavel a fost in primejdie intre acesti “frati mincinosi”, robii Satanei, care este originatorul si tatăl minciunii, si nu poate sa stea in Adevar. Acelasi apostol le scrie Efesenilor sa traiasca intr-o neprihanire si sfintenie pe care o da Adevarul. “De aceea, lasati-va de minciuna. Fiecare sa spuna aproapelui Sau Adevarul, pentru ca suntem madulare unii altora” (4:25). A trebuit sa ajung in America sa vad cat de mult este maltratat Adevarul de crestini. Pilat, auzind marturia Domnului Isus in legatura cu Adevarul, ii pune ultima intrebare:

-Ce este adevarul??? Intrebarea a ramas insa fara raspuns! Pilat voia sa stie ceva notiuni despre adevar, dar nu voia sa-L cunoasca pe Cel ce statea in fata lui ca Adevarul in persoana, de aceea nici nu a putut asculta de glasul Lui, cu atat mai putin sa-L inteleaga si sa-L primeasca in inima lui. Laud pe Domnul pentru fratele meu Nicolae, care in procesul de la Timisoara a fost un martor al Adevarului-Hristos si pentru Adevar! Marire, Tie, AdevarulHristos, Imparatul Slavei!

Martorii folositi in proces nu au avut voie sa intre in sala de judecata decat cand au fost chemati sa depuna marturia lor. Dupa aceea au putut sa ramana in sala. Urmatorul martor al acuzarii a fost o femeie, mica de statura, dar cu o inima si statura mare Hristos. A fost sora Gheorghina Moisescu, careia sotul si cei intimi ii ziceam Sanzeana. Adeseori prin ea se raspandea o aleasa mireasma a lui Hristos, cum avea sa fie si de data aceasta. Intrarea martorilor se facea pe usa laterala, care era langa boxa acuzatilor. Acuzatul nr. 1 in proces era chiar sotul ei, care statea pe primul scaun langa usa. O, ce surpriza placuta cand am vazut-o. S-ar fi cuvenit sa o aplaudam in avans, dar asta nu era admis si posibil in conditiile date. Dupa ce a intrat in sala, a inaintat cativa pasi spre masa din fata, unde era Presedintele si Asesorii populari, toti comunisti, bineinteles. Dar, deodata se opreste si se intoarce cu fata spre boxa acuzatilor. Cu mana dreapta ridicata in sus, descrie un gest larg spre noi si cu o voce tare zice:

Bucurati-va, fratilor, caci noi toti stim ca voi sunteti judecati astazi pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos si credinta Lui!

Presedintele Completului de Judecata o apostrofeaza grav si-i zice:

-Nu-ti dai seama, doamna, unde te afli? In clipa urmatoare poti fi asezata in boxa acuzatilor, Ianga sotul dumneatale!!! Sanzeana ii raspunde:

Nu-i nimic, donmule presedinte, nici un sacrificiu nu este prea mare, cand este vorba de Numele scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru! Presedintele infuriat striga la ea: Iesi, iesi, iesi afara! In clipa cand s-a supus ordinului dat, o lumina cereasca se revarsa de pe fata ei spre noi, si spre toti ceilalti din sala… Ea, sora noastra, Sanzeana a iesit, dar in sala a ramas o aleasa mireasma a lui Hristos, care ne inmiresma pe toti!… Glorie, slava, cinste, Mielului lui Dumnezeu, care a fost junghiat! (Apocalipsa 5: 1 2).

A urmat la rand Dumitru Harap ca martor. Acesta intra in sala si inainteaza spre masa din fata, dar presedintele observa ca are in gura o bomboana si-i striga:

Ce faci, domnule Harap, dumneata vii in sala de judecata, in fata noastra, cu bomboana de supt in gura? Iesi afara si scoate bomboana din gura, apoi te intoarce in sala. Depozitia lui, oricare ar fi fost, nu mai avea valoare in proces…

Dezbaterile s-au prelungit pana seara tarziu, pe la ora 10. Deliberari nu au mai avut loc si s-a anuntat ca sentintele vor fi comunicate in ziua urmatoare dimineata, care era ziua de 19 februarie 1959. Cei ce au participat din familiile noastre au mai ramas o noapte in Timisoara, ca sa asiste la pronuntarea sentintelor. Nu avea sa fie o experienta deloc usoara pentru sotiile noastre, cum optimismul unora a anticipat, dupa pledoaria avocatilor apararii, ci dimpotriva, in unele cazuri a fost chiar caz de lesin, plansete mai mult decat dureroase. In ce o priveste pe sotia mea, a fost constienta de favoarea capatata de la Domnul si a suportat totul intr-un chip vrednic de El.

Ni s-a permis cu ocazia zilei procesului sa primim de la familie alimente si ceva imbracaminte de iarna. Dupa proces, nu am mai fost dusi la Securitate, ci am fost dati in custodia inchisorii din curtea Tribunalului Militar. Am fost repartizati in celule diferite pe la miezul noptii. II aveam cu mine, din lotul nostru, pe Mitica Harap.

În ce priveste condamnarile, cei doisprezece am primit un total de 221 de ani de munca silnica, repartizati astfel: Cel considerat sef de lot a primit 25 de ani, altii patru cu 20 de ani, trei cu 18 ani, doi cu 17 ani, unul cu 16 ani si bătranul de 72 de ani a primit 12 ani. Portia mea a fost stabilita la 20 de ani munca silnica si in plus fiecare a mai primit cate 15 ani si 10 ani de degradare civica si interdictie corectionala. Marit sa fie Domnul Cel vrednic de lauda!


%d blogeri au apreciat: