Lună / iulie 2014
Sărbătoarea Lepădării de Sine
Am citit cu simpatie față de eforturile scriitorului aici http://aurelmunteanu.wordpress.com/2014/07/29/noile-sarbatori-promovate-de-baptisti/
Că adică sărbătoarea de sfințire a bisericii, sărbătoarea soției pastorului sau a crăciunului și altele nu sunt după Biblie. Desigur, nici pastorii nu sunt, nu numai soțiile, nici templele, nu numai sfințirea lor.
Și ce dacă? Când mii de piepturi pline de sine vor să le țină, le poate ține piept scriitorul?
Discutau două persoane, una dintre baptiști, alta dintre penticostali:
-Rusaliile sunt sărbătoarea noastră, a voastră care e?
-…..
-Cum care? Am intervenit eu ”s-o apăr”: tăierea capului lui Ioan …Baptistul (cum zic americanii la ”Botezător”)
Ce mare nevoie au oamenii de zile sfinte!
Citez din postarea lui Aurel:
”Se propune încă o zi de sărbătoare în calendarul bisericilor evanghelice. Evanghelicii nu sărbătoresc sfinții morți, nu se închină la moaște,
dar ei sărbătoresc sfinții vii. De ceva vreme au început să sărbătorească: ziua mamei, ziua tatălui, ziua caritații, ziua copilului, săptămâna căsătoriei, ziua corului, ziua orchestrei, ziua de naștere a bisericii, ziua națională, zilele muzicii bisericești, zilele tineretului european, etc. Mai nou s-au gandit surorile cu vază ca și și pastorul și mai ales soția pastorului trebuie sărbătoriți….”
Oare la sărbătoarea asta s-a gândit apostolul când a scris: ”Pentru că şi paştele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea să luăm parte la sărbătoare nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi de viclenie, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.” 1 Corinteni 5:7-8(GBV)
La ce sărbătoare se referă?
La sărbătoarea paștelui, a Mielului Jerfit, a lepădării de Sine a Mielului și a lepădării noastre de Sinele nostru împreună cu El. (Paște înseamnă: a trece peste, a grația, a scuti cum a făcut îngerul în Egipt, când nu a omorât pe întâii născuți din casele cu semnul sângelui pe uși.)
De câte ori se ține această sărbătoare?
De 365 de ori pe an, din clipa când omul se vede pe sine păcătos, în fiecare zi, mărturisind Adevărul fără aluat(umflare de sine). Cât timp luăm parte la această sărbătoare suntem sub protecție.
Este singura noastră sărbătoare: sărbătoarea Lepădării de Sine.Începe și tu s-o ții de acum, cu toți ai tăi!
Protejat: Înregistrare adunare 15 iunie 2014
Protejat: Înregistrare adunare 1 iunie 2014
Trei pofte
”Atunci Pilat I-a zis: „N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?“ Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, aşa că se mira foarte mult dregătorul.” Matei 27:13-14
A tăcut, nu i-a răspuns niciun cuvânt.
N-a avut limbuție, n-a sărit cu vorba: ”îi zic io una”, cum am face mulți dintre noi și cum facem, uneori chiar pe blog la postări sau comentarii.
Lumea din noi este alcătuită din 3 pofte principale:
1.Pofta firii pământești
2.Pofta ochilor
3.Lăudăroșia vieții.
Cu alte cuvinte dacă excludem poftele tinereții, rămân 3 pofte pe toată viața:
1.Pofta de mâncat
2.Pofta de privit(curiozitatea)
3.Pofta de vorbit(lăudăroșenia vieții)
Apostolul Iacov o declară pe cea de-a treia ca fiind cea mai rea și cine a rezolvat-o pe asta înseamnă că pe celelalte le stăpânește deja și este numit ”om desăvârșit”.
””Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” Iacov 3:2
Noi avem să ne folosim limba la jertfe duhovnicești, nu la a vorbi necontrolat. Să învățăm aceasta, învățându-L în fiecare zi pe Domnul Isus.
Când te judecă stricații și nebunii
În liceu îl citeam pe Dorz cu nesaț.
Mi-au rămas ideile lui ca tipărite în atitudini, care ulterior mi-au devenit obiceiuri.
Una: să nu reacționez la rău, știind că este îngăduit de Tatăl spre binele meu.
Tăcerea este cea mai bună reacție înaintea celui nevrednic de a asculta argumente și de a te judeca.
Scrie ”veți fi dați în mâinile lor”, nu în puterea lor de a-ți judeca argumentele.
Cand esti dat in mana celor faradelege
Sa fii pus in randul celor ce fac rau
Credinciosule si frate intelege
Tu n-ai voie alta cale a-ti alege
/:Decat calea ce-a ales-o Domnul Tau 
Cand spre sfanta vietii tale curatie
Revarsa-si-va spurcaciunea duhul rau
Sa stii sora credincioasa ca nici tie
Nu ti-e data alta cale pe vecie
/:Decat calea ce ales-o Domnul tau:/
Rabd-atunci ca blandul Miel tacut junghierea
Cu o mila nesfarsita spre cel rau
Cat de grea si pe nedrept ti-ar fi durerea
Tu n-alege atunci alt drum decat tacerea
/:Ce-a ales-o pe Golgota Domnul tau:/
Nu raspunde nici cruzimii, nici minciunii
Nici o vorba, nici de bine, nici de rau
Cand te judeca stricatii si nebunii,
Taci senin si nu raspunde la nici unii
/:Cum nu le-a raspuns pe cruce Domnul tau:/
Taci senin si treci iertand dumnezeieste
Prin tacere mai presus fii de orice rau
Dinspre maine la ocara de-azi priveste
Si-ai sa vezi prin veci cum fruntea-ti straluceste
/:In acelasi nimb ceresc cu Domnul Tau:/
(De pe resurse crestine, fără diacritice si cu extrem de multe corecturi.)
Cântare AUDIO(cântă fratele Niculiță): http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantari-moldoveanu/1015-cand-esti-dat-in-mana-celor-fardelege
”Lasă-l să blesteme”, i-a zis David lui Ioab, când Șimei blestema, arunca cu pietre si vântura praf, de bucurie că David se retrage din Ierusalim.
Dintre cele trei pofte care compun lumea din noi (”văd în mine o altă lege”), Iacov spune că înfrânarea poftei de a vorbi este semnul că celelalte au fost deja înfrânate: ”Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” Iacov 3:2
După telefonul primit joi de la cel care m-a vândut la securitate și amenințarea că ”TE DAU ÎN JUDECATĂ”, joi noaptea am scris o postare despre acest lucru. Reacția supraveghetorului actual a fost promptă: a scris un comentariu pe care nu l-am aprobat, că eu paranoic, că dereglat mintal, că de fapt io-s securist că am mașină roșie, că tulburare de personalitate și că schizofrenie paranoidă.
Am citit comentariul dimineață și apoi am ieșit în grădină. Până soția a pregătit cafeaua am citit Psalmul 37, apoi l-am citit și la adunare când au venit frații. Noi avem același Duh, din David, din ceilalți profeți, din Domnul Isus, din apostoli dacă suferim împreună cu El, că nu pentru cuvintele noastre suntem ocărâți, ci pentru ale Lui.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Politica religioasă
Religia organizată este o parte a acestei lumi.
Există, altfel spus o ”lume religioasă” care e tot lume, dar în haine ”creștine”.
În această lume religioasă există ca și în politică partide religioase.
Între aceste partide există ca și în politică și ca și între oameni, multă pizmă.
Dacă acum doi ani am scris ”de ce nu fac politică” cu referire la politica lumii, acum scriu aici de ce nu fac ”politică religioasă”.
Politica religioasă presupune partide religioase, de cele mai multe ori grupări sau cel puțin idei agreate sau respinse de grupuri mari.
Acuzând o idee, desigur cei ce o aprobă se simt acuzați la rândul lor. Aceasta nu e politică.
Ar fi politică dacă m-aș apuca să acuz liderii grupărilor (coagulate în jurul ideii) religioase de inconsecvență, să provoc schimbarea atitudinii lor pentru a-i determina pe ei să transmită maselor pe care le conduc ei o schimbare de atitudine.
Consider că șefii grupurilor purtătoare de idei ”se pasc pe ei înșiși”, ar fi un strigăt în pustiu să-i acuz sau să-i laud cât timp ei poartă o mască, cât timp ei joacă un rol.
Aceasta nu ar fi jertfă duhovnicească.
Nu la acest fel de slujbă ne-a chemat Marele Preot al Mărturisirii noastre.
Jertfa este însăși Mărturisirea.
Noi suntem preoți ai acestei Mărturisiri, jertfim ”cuvinte”.
Disputele religioase sunt o jertfă necurată.
Noi suntem chemați să afirmăm un adevăr, o Mărturisire, cu o grijă comparabilă cu grija cu care preoții din vechime aduceau jertfele după rânduială în Cortul Întâlnirii. Felul vorbirilor noastre (jertfele duhovnicești) trebuie să se conformeze modelului Jertfelor Vechiului Testament, jertfe care prefigurau jertfele duhovnicești de astăzi.
Din acest motiv noi nu putem vorbi și scrie oricum. Avem de adus o Mărturisire: deci nu ne vom mărturisi pe noi (nici preocupările, nici hobbyurile, nici simpatiile sau antipatiile personale), ci pe El, planul Lui, cuvintele Lui, mărturiile Lui. Și toate acestea la vremea potrivită, în măsura prescrisă, în locul prevăzut, după o rânduială precisă.
De exemplu, știm că purtarea mărturiei Lui ne va aduce ocară.
Această ocară este prefigurată în Vechiul testament de purtarea leșului animalului între locul arderii pe Altarul de aramă până la locul arderii dinafara taberei. Fiind învățat și cunoscând aceste amănunte, mintea mea va fi înarmată și ocara va fi așteptată, nu de mirare.
Alt exemplu: știm că jertfele trebuiau aduse fără sânge. Am explicat aici cum se traduce în înțeles duhovnicesc acest lucru.
Din aceste destule motive nu mă implic în politica religioasă. Trebuie să mărturisesc că adesea m-am scăpat și am făcut-o, chiar pe acest blog, lucru pentru care trebuie să mă pocăiesc.
Mișcarea penticostalo-carismatică în lumina Bibliei, Rudolf Ebertshauser, carte on-line
”Eu însumi am fost mai mulţi ani penticostal şi carismatic activ şi convins, şi deci cunosc această mişcare din proprie experienţă. Nu scriu această carte din dorinţa de a-mi etala cunoştinţele şi nu vreau să condamn sau să depreciez un adept al acestei mişcări. Dorinţa şi rugăciunea mea este ca nişte credincioşi să se elibereze prin învăţătura sănătoasă de nişte influenţe nebiblice şi înşelătoare şi să se ferească de seducerea care se face în aceste vremuri de pe urmă, pentru a putea să-L urmeze pur şi fidel pe Domnul Isus.”
Rudolf Ebertshauser
Varianta tipărită: Editura Agape
Link la carte: http://www.edituraagape.ro/index.php?productID=481
Protejat: Înregistrare adunare 18 mai 2014
Protejat: Înregistrare adunare 11 mai 2014
”Muzica” creștină: ”adorare” sau învățătură?
Cântarea în adunările creștine este un exercițiu de trăire sentimentală de tip yoga sau o formă de învățare?
A deschide poarta oricărei forme de așa-zisă ”închinare” sau ”adorare” lipsită de ideea mărturisirii păcatelor, a accepta o muzică fără exprimarea învățăturii lepădării omului vechi, a lepădării gândirii vechi și a obiceiurilor vechi, a privi fără reacție transformarea unui mediu destinat învățării și înnoirii minții într-un teatru nătâng în care actori dresați imită un extaz fără origine, a accepta totul tăcând înseamnă abandon al luptei sau trădare.
Mă refer în primul rând la muzica așa-zisă de laudă și închinare, un exercițiu (pretins) de „adorare” în care atât interpreții cât și ascultătorii pretind că trăiesc un extaz, o bucurie a unei ”PREZENȚE” a unui Dumnezeu-simț.
Ei, dragii mei, aici este o șarlatanie a șarpelui cel vechi administrată prin numeroșii și prefăcuții săi slujitori.
Dumnezeu este Cuvânt.
El S-a revelat prin scrieri sfinte și așteaptă să fie citit. Și crezut.
Fericit este nu cel ce trăiește extaze, ci cel ce citește.
Noul Testament ne prezintă o Adunare(Eclesie, Biserică) fără industrie religioasă, cântarea fiind pentru învățătură, chiar și lauda și mulțumirea sunt tot pentru zidire.
Ceea ce se practică astăzi într-o scară tot mai largă este catolicism sub mască evanghelică, nu se poate da deloc credit unor trubaduri care își dau capul pe spate, ochii spre cer și mâinile pe sus într-un extaz (adesea remunerat) dar dacă deschizi un subiect biblic cu ei, sunt total pe dinafară. Să nu mai vorbesc de pocăință și lepădare de sine în viața lor!
Doamne ai milă!
Legea…morții
”...și moartea nu va mai fi!” Apocalipsa 21:4
Mormintele, cimitirele sunt locuri provizorii.
În curând vor fi goale.
Se va suna adunarea la mângâiere și odihnă pentru unii sau la marea și înfricoșătoarea judecată pentru alții.
Până atunci era necesară o lege pentru reglementarea acestui provizorat.
E bine că s-a dat această lege, e bine că va împiedica o serie de abuzuri, e frumos că în tot textul ei nu există expresia ”loc de veci”, e de menționat totuși că expresia ”locul de veci”(art 2, mulțumesc comentatorului care m-a atenționat) nu corespunde realității. Pentru că mormintele nu sunt locuri de veci, toate lucrurile vor fi clătinate…în primul rând mormintele și ”locatarii” lor.
Până atunci încă lucrează ”legea păcatului și a morții!”
6 ani de blog, mulțumim lui Dumnezeu
M-a anunțat wordpress azi.
”…V-ați înregistrat pe wordpress.com acum 6 ani.
Mulțumim….”
(Acum 25 de ani, securiștii mi-au deschis dosar. Tot în iulie. Nu m-au anunțat să-l fi închis!)
Cel puțin wordpressul anunță, aniversar.
Mi-au și mulțumit(wordpressul, securiștii nu, deși au trăit pe spinarea noastră, le-am fost subiecte, obiecte ale muncii, pe limba lor).
Și eu am mulțumit azi, ca pentru orice lucru bun, Tatălui.
Domnul Isus mijlocește, Tatăl ascultă, îngerii se miră, frații citesc (și unii înțeleg), diavolul dă târcoale și vrășmașii….Vrășmașii mi-au făcut blog de contra. Aceasta e cea mai mare cinste. Tot în iulie. Acum doi ani.
Nu vă dau linkul că-i faceți trafic și se umflă în pene.
Dumnezeu să-i binecuvinteze și pe ei.
Multă pace!
Protejat: Înregistrare adunare 4 mai 2014
Contradicții aparente în Biblie(8): ”dragostea desăvârșită izgonește frica” sau ”cunoscând deci frica de Domnul!”
Text 1:
2 Corinteni 5:11
”Cunoscând deci frica de Domnul, îi înduplecăm pe oameni; dar am fost arătaţi o lui Dumnezeu şi de asemenea sper că am fost arătaţi[+] şi în conştiinţele voastre.”
Text 2:
Romani 8:15
”Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!“„
Text 3:
1 Ioan 4:18
”În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica”
Cum vine asta?
Mai avem frică sau nu mai avem, e izgonită? Desigur ca și copii iertați, înfiați nu mai avem frică.
Păi dacă nu mai avem frică de ce scrie că cunoaștem frica de Domnul?
(E în contextul judecății. În ambele locuri scrie înainte câte ceva despre judecată.)
Frica o cunoaștem, dar noi (cei împăcați cu Dumnezeu prin pocăință) n-o mai avem, însă cei vrăjmași cu Dumnezeu trebuie s-o aibă. Noi o cunoștem ca să le-o vestim:
”Dar, pe cînd vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrînare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astădată, du-te;..” FA 24:25
De ce a fost îngrozit Felix? De frica ce a intrat în el prin vorbirea lui Pavel, o frică care l-a îngrozit pe Felix. Pavel cunoștea această frică, dar el nu era îngrozit de ea, însă avea cu el, în el, mesajul împăcării pentru cei ce nu cunoșteau frica de Domnul.
Felix nu avea această frică de Domnul, dar după ascultarea cuvintelor lui Pavel a început s-o aibă, a devenit îngrozit, înfricoșat.
E legat de Ezechiel 3:18-19 ”Cînd voi zice celui rău: «Vei muri negreşit!», dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci dela calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sîngele din mîna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce dela răutatea lui şi dela calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mîntui sufletul!”
De aceea spune Pavel ” De aceea vă mărturisesc astăzi, că sînt curat de sîngele tuturor.” FA 20:26
Deci convingerea altora de adevărul evangheliei(Veștii Bune) depinde de cât de bine cunoaștem noi frica de Domnul să le-o vestim.
Frica este materialul din care se ”fabrică” conștiința, cugetul în om.
Fără frică de Domnul să nu plece nimeni la ”înduplecat oameni”.
De ce nu au putere popii plătiți de azi? De ce nu se mai pocăiesc oamenii? Pentru că cei ce poartă în gură Cuvintele lui Dumnezeu nu cunosc frica de Domnul nici ei.
Dacă ar cunoaște-o, n-ar predica pe bani.
Dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi turnat la securitate pe frații lor decenii la rând.
Protejat: Înregistrare adunare 27 aprilie 2014
Protejat: Înregistrare adunare 20 aprilie2014
Protejat: Înregistrare adunare13 aprilie 2014
E vremea sfârșitului: 3 profeții din Biblie împlinite abia în zilele noastre, chiar în acești ani
1. Creșterea cunoștinței.
”Şi tu, Daniele, ascunde([−] Sau „închide“) cuvintele acestea şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârșitului. Mulţi vor alerga încoace şi încolo([−] Sau „vor cerceta cu sârguinţă“) şi cunoştinţa va creşte(trad GBV)” Daniel 12:4
Nu cred că termenul cunoștință se referă doar la cartea Daniel sau că citirea cărții Daniel va provoca creșterea cunoștinței, ci este o profeție cu două aspecte, unul din ele fiind că în mod general vremea sfârșitului va fi caracterizată de o creștere a cunoștinței. Dacă secolele 15-20 au fost secolele hârtiei, sfârșitul secolului 20 a adus răspândirea internetului și zorii secolului 21 răspândirea internetului mobil. Cunoștința care înainte era ascunsă în biblioteci prăfuite este acum la un click distanță, acum pentru că trăim în vremea sfârșitului.
2. Dezvoltarea transporturilor
Același verset de mai sus conține: ”Mulţi vor alerga încoace şi încolo” (în alte traduceri de exemplu englează:”Many shall run to and fro” e aceeași idee) ce te duce cu gândul la călătoriile care s-au dezvoltat accelerat abia în secolul 20: vremea sfârșitului…
La ora când am făcut această captură de ecran de pe flightradar (un site pe care sunt afișate în timp real toate avioanele care sunt pe cer) erau în zbor pe cerul pământului aproape 10000 de avioane. Acum când scriu sunt mai ”puține”: 8968.
Dacă luăm o medie doar de 200 de pasageri pe avion, înseamnă că aproape permanent sunt în zbor 2 milioane de oameni. ”Mulți…!”
3. Dezvoltarea comunicării
”Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul” Maleahi 3:16a
Nu scrie neapărat că s-au întâlnit, ci că au vorbit. E vremea de acum, vremea sfârșitului.
Nu neapărat doar cei ce se tem de Domnul vorbesc, și ei vorbesc.
Ca noi aici, e vorba de comunicare.
Adesea!
Vorbirile noastre sunt jertfele noastre duhovnicești, să le aducem la timp, adesea, după rânduială.
Semnele lor ca semne, despre ”semnele noastre” și ”semnele lor”
”Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne.” Psalmul 74:4
”Semnele noastre nu le mai vedem;” v9a
În deturnarea(dezinformarea) mediatică din zilele noastre nu este altceva decât vechea tactică a Vechiului șarpe de a face albul, negru și negrul, alb.
În religie e la fel.
Starea de a fi creștin, vedem în Scriptură că este identificată prin anumite semne, greu de copiat și de falsificat.
Să le luăm și să le comparăm:
Semnele noastre
1. Credința. Credința presupune Cuvântul crezut. Un om care are credință cunoaște foarte bine Cuvântul lui Dumnezeu.
2. Fapta. Toți creștinii adevărați lucrează, credința lor se face văzută prin fapte.
3. Cunoștința. Un creștin adevărat sporește încontinuu în cunoștință, ”crește” în cunoștință, așa ca un copil în înălțime.
4. Înfrânarea…este o roadă a Duhului. Fiecare creștin se înfrânează pe sine, ”se supune la tot felul de înfrânări” el pe el, nu unul înfrânează pe altul.
5. Răbdarea…este strâns legată de mărturie, de ocară și de necaz. Semnul creștinului adevărat nu este doar mărturia ci și răbdarea în necazul adus de mărturia lui.
6. Evlavia….ascultarea necondiționată de Tatăl nevăzut.
7. Dragostea de frați și de oameni.
…mai sunt.
Falsificarea și distrugerea semnelor noastre
Deseori vrășmașul a falsificat un semn sau altul, apoi a arătat că e fals și a zis: ”ce nevoie avem de un semn fals” și au aruncat acel semn încât nimeni nu s-a întrebat: dar primul, cel original unde e?
1.Credința a fost falsificată încât se consideră că are credință un om cu puternice trăiri emoționale.
2. Faptele au fost falsificate încât nu cele ascunse, ci cele văzute sunt aplaudate și deseori plătite. Iar dacă insiști ți se spune că ”acum suntem sub har, frate, nu mai e prin fapte!”
3. Cunoștința este cel mai mult blamată. Se zice că îngâmfă și nu e bună de loc, se zice că bine-i să n-o ai, să fi ”smerit”.
4. Înfrânarea. Asta nu se mai vede deloc, cum scrie în versetul 9
5. Evlavia. Ce-i aia?
6-7. Dragostea? Pace frate, ce mai faci? Bine. pace.
Semnele lor
1. Existența unui templu și frecventarea lui regulată.
2. Participarea la activități religioase din templu: cântat în cor, stat la ușă, participare la ”liturghie”, etc.
3. Recunoașterea și ascultarea de un cleric sau mai mulți, majoritatea plătiți pentru ceea ce fac.
4. ”Ofranda” în bani, ocazional dar mai ales periodic și zeciuiala.
5. Respectarea unui set tot mai palid de reguli religioase, de înfrânări, gen abținere fumat, înjurături, beții, relații murdare dar lipsa de altfel de înfrânări.
6. Integrarea într-o comunitate care te acceptă și o accepți formal, declarativ, dar cu puține implicări participative sau care ar putea costa în afara costurilor de la pct 4.
….mai sunt.
Promovarea semnelor lor
Așa cum la cucerirea unei cetăți sau țări (aceasta este imaginea din Psalmul 74) prima dată cuceritorii înlocuiesc semnele de circulație și de orientare, tot așa la furtul de suflete (”luați seama ca nimeni să nu vă fure”) șarlatanii religioși înlocuiesc prima dată semnele noastre cu semnele lor și apoi fac o reclamă deșănțată și descurajatoare semnelor lor.
O pildă
În orașul în care locuiesc este o comunitate destul de numeroasă de etnici maghiari. Ei cunosc în familii și folosesc în conversații vechile denumiri ale străzilor în limba maghiară, denumiri care de cele mai multe ori nu sunt echivalentul cuvântului românesc, ci cu totul altceva. Cu mulți ani în urmă într-o discuție cu doi soți, le-am spus de ceva de pe strada Kogălniceanu (la 500 de metri de casa lor). Soția nu știa unde e strada Kogălniceanu și l-a întrebat pe soț (în maghiară): ”care-i aia?” ”Farkas Utco”(strada Lupului) a fost răspunsul prompt.
Tu după ce semne te ghidezi, după ale noastre sau după ale lor?
Semne cu tâlc
Mie cel mai mult îmi place sensul giratoriu.
Erau câteva pe la noi, dar când am ajuns în Danemarca prima dată în 1999, la ei atunci se transformau intersecțiile oriunde se putea în sensuri giratorii. Apoi din fericire s-a început și la noi. Multe vieți au salvat. Primul gând care l-am avut când le-am văzut funcționând (cu prioritate de sens, cum e normal, nu cum era la noi înainte cu prioritate de dreapta) a fost: ”îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste”. Nu știu cu cât drag frânează, dar sunt obligați toți șoferii să îngăduie, deci e valabil.
La ușa cortului
Expresia în limba română este un fel de barometru al certurilor: ”ca la ușa cortului”.
Din fericire în scripturi expresia ”la ușa cortului întâlnirii” are CU TOTUL alt înțeles, un ÎNȚELES DUHOVNICESC.
Cortul întâlnirii reprezintă cerul:
Ușa cortului întâlnirii îl reprezintă pe Domnul Isus(”Eu sunt ușa”).
Aducerea animalului de jertfă LA UȘA CORTULUI întâlnirii reprezintă pocăința, mărturisirea păcatelor.
S-a întâmplat și se întâmplă recent, nu putem să nu spunem, e ziua fratelui nostru: o adunare a fost dezbinată, o parte a fost scoasă afară în curte la ușa unui alt fel de cort, continuând închinarea într-un fel și formă asemănătoare slujbei din vechiul provizorat care o întruchipează. Adaug o poză blurată pentru cine știe la ce mă refer.
O altă parte(prigonitorii), a căror poză n-o mai adaug aici, se ceartă teatral ca la ușa cortului pentru ceea ce lor li se pare a fi un templu. Eu cred că slava a ieșit odată cu adevăratul templu de inimi de carne.
Am scris într-o postare mai veche:
”Este o mare ispită în a declara locul adunării ca loc public. Un mare pericol. Vorbim din cele două puncte de vedere: al respectării adevărului biblic și al respectării legii pământești. De nici una nu putem să nu ținem cont. Loc public înseamnă că oricine poate să intre. Ei, nu oricine, ca să nu intre vreun bețiv scandalagiu, există ușieri. Dar cine-i rânduiește pe ușieri? ”Șeful adunării”. Cine-l numește pe șef(pastor, responsabil, prezbiter, etc)? Conform Scripturii e discutabil, conform legii omenești e mai puțin discutabil, legea care ți-a aprobat să fii cult sau asociație(persoană juridică) ți-a impus și necesitatea unui Statut ca să știe cu cine stă de vorbă. Statutul cerut de stat impune alegerile prin vot, nu Scriptura. E logic și legic. Legal e logic, dacă 51 de membrii din 100 zic că Ion Ionescu e pastor, statul stă de vorbă cu Ion Ionescu și Ion Ionescu dă afară sau lasă înăuntru pe unu-altul. Ion Ionescu pune ușieri și are dreptul să cheme jandarmii dacă bețivul scandalagiu sau unul din cei 49 care nu l-au votat vrea să intre fără drept. Dar conform Scripturii ce facem cu cei 49 de perdanți? Statul nu ne spune, constituția tace dar în mod sigur nu aceasta este calea care ”i s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă”. Statul e mulțumit cu alegerile prin vot între ”fanaticii ăia”, dar Tatăl din ceruri nu e mulțumit cu astfel de lucruri între copiii lui. ”Minoritatea se supune majorității” nu e din Scriptură, în Scriptură scrie să ne supunem unii altora în frica lui Cristos, nu majorității.
Iată cât de departe de Scriptură se ajunge dacă puținul aluat al dorinței de a avea un loc public dospește plămădeala dealtfel bună a dorinței unei adunări de a se aduna.
E mai bine e să ai un loc privat, o casă a unui frate sau poate și mai bine e prin rotație. Chiar într-un loc închiriat responsabilitatea și dreptul de a exclude îl are conform legii persoana care a plătit chiria sau un delegat al ei stabilit prin contract cu proprietarul.
Concluzie:
Adunarea în casa ta are mari avantaje din punctul de vedere discutat mai sus și te ferește și de a fi obligat să faci lucruri pe care Tatăl nu ți le cere(statut, alegeri, vot, etc). La urma urmei, noi suntem casa Lui, Dumnezeu nu locuiește în temple zidite de mâini omenești.”
Nu vreau să fiu ca cel care prinde un câine de urechi de aceea mă opresc aici, nici nu cunosc toate amănuntele, este loc însă de pocăință. Cel puțin în viața mea, judecându-mă, îmi dau seama că e rușinos că ani lungi și întregi am fost dus de nas de tot felul de prefăcuți zâmbitori, ”frați” plini de o fățarnică dragoste și a trebuit să mă pocăiesc de orbirea mea. Dar cu atât mai mult cei ce au încălzit nu șerpișori, ci balauri la sân, ca la recensământ să iasă ”un număr frumos”, au nevoie și ei de pocăință. Ce să mai zic de cei ce prigonesc! Au zis alții. De exemplu, de când am postat despre cartea lui Lactanțiu a mai murit un turnător(și agent de influență) tăiat în bucăți, într-un accident oribil. Dumnezeu știe, îngerii pricep cu mirare și poate doi-trei oameni de pe pământ (cei biciuiți de persecutor) mai înțeleg, restul se va descoperi la judecată, acum nu e timpul încă.
Vestea Bună 