„Înfrunzirea” Ucrainei

” Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.  Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întîmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31
Această postare este mai mult o recapitulare a postărilor pe care le-am scris de-a lungul anilor despre Ucraina. Încep cu câteva citate din postări, apoi pun linkurile, o mențiune și câteva întrebări, răspunsuri și concluzii, la urmă.

2014
„Mă consider îndreptățit să scriu, am fost în Ucraina de mai bine de 100 de ori, vorbesc limba, am prieteni, le cunosc mentalitatea, dorurile și durerile. Am neamuri, socrii și nevastă ucrainieni, așa că vorbesc ce știu și eu. ” sursa, punctul 3,

„Am cunoștințe în vestul Ucrainei, naționaliști ucrainieni plini de un etnicism de gândire față de care Vadim al nostru și secuii de la noi sunt copii mici. În Ucraina de vest naționalismul nu este o răceală trecătoare, este un cancer de minți. Dușmanii sunt ”moscalii”, rușii, cei care prin Stalin au omorât prin înfometare între 7 și 10 milioane de ucrainieni, lucruri care se uită greu. Sunt patimi în Ucraina pentru care cu siguranță sute de mii de oameni ar fi gata să moară.” sursa, punctul 7

Linkurile:
Autocefalia unei iluzii, 17 aprilie 2014
Smochinul și toți copacii, ”înfrunzirea Ucrainei”-se naște o națiune, 24 mai 2014
Războiul din Ucraina văzut de creștini, 7 iunie 2014
Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt 9 noiembrie 2017
Europa este terminată 7 decembrie 2018
Paralelism între istorie și știri. Ochelarii necesari. 30 ianuarie 2019
Urgia Covid continuă, ce urmează? 16 ianuarie 2021
7 repere profetice de observat și în 2022, 31 decembrie 2021
De ce vor fi tulburări în Ucraina? Ce ne spun profețiile biblice despre aceste vremuri? Cât vor ține tulburările? 27 ianuarie 2022
Ar mai trebui adăugată o mențiune profetică despre pustiirile care vor ține până la sfârșit, împreună cu starea de război. În lumina profeției din Daniel :„…este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile” Daniel 9:26

Mențiune
Războiul din Ucraina este însoțit de o uriașă pustiire care a început de câteva zile, de refugierea celor care fug din calea războiului, de abandonarea caselor lor și locurilor unde muncesc, de pustiire. În ce măsură antisemitismul și un anticreștinismul manifestat de toate națiunile care au compus acest imperiu de mai bine de o sută de ani vor aduce pedeapsa lor, războiul și pustiirea, este iarăși o măsură profetică a judecății divine care nu ocolește nici o națiune europeană, nu doar Ucraina sau Rusia. Iar mărimea acestor judecăți îmi este greu să fac vreo speculație pentru a o evalua. Iau exemplu de la Avram, de la David, de la Iov, de la profeți și înțelegând, mijlocesc pentru cei care nu înțeleg.

Întrebări:
1. Cât va ține războiul?
2. Cine va învinge?
3. Ne va atinge și pe noi, sau Europa?

Răspunsuri
1. Deși s-a vrut un blitz-krieg (război-fulger, cum zicea Hitler), deja se vede că nu va fi așa. Eu cred că va fi o stare de război care va intensifica urgia până la nivelul la care evreii din Ucraina se vor hotărî, (împotriva teologiei din capurile lor) să plece în Israel, singura țară unde sunt primiți cu brațele deschise. Dar este doar o speculație, e posibil ca nu războiul, ci un alt fel de urgie ulterioară să provoace această migrare. Noi vedem doar cadrul tabloului, nu detaliile. Să nu speculăm.

2. Ucraina ca națiune și celelalte națiuni din Imperiu, trebuie să înfrunzească. Vedem cum împărații care nu cunosc profețiile suferă din cauza acestei necunoașteri. Îmi amintesc de uluiala lui Trump, care a făcut multe pentru Israel, în speranța că în acest mod își va atrage simpatia la alegeri a evreilor din America. Necunoscând profețiile, Trump nu și-a dat seama că evreii din America au în capete o teologie anti-Israel, ca evreii din Ucraina de altfel.
Tot la fel nici conducerea Rusiei nu înțelege că „frații” ucrainieni nu mai sunt poporul acela pe care țarii și bolșevicii l-au muls și ucis după dorință. Și chiar poporul rus, tratat cu „mujici” de toți ce i-au dominat, trebuie să se reidentifice ca națiune, nu ca imperiu, conform profețiilor despre națiuni. Scrie: „toți copacii” nu majoritatea, sau doar unii, deci și Rusia. Deci, cred că va imperialismul va fi înfrânt de naționalism. Este un război între imperialism și naționalism. Rușii de rând și belorușii suferă mult din cauza gândirii încă imperialiste a conducătorilor lor.

3. Nu cred, dar cine știe. Tata îmi spunea când eram mic, că atunci când arde miriștea, cel mai sigur loc e unde a ars deja. Deci pentru că de la noi au plecat evreii n-ar trebui să fim afectați. Trebuie totuși puse în talerele cântarului judecății, ateismul și anticreștinismul european și național, misticismul și bigotismul religios, corupția religioasă, politică și economică, înstrăinarea de Dumnezeu, pe un taler, ca motive ale asprimii judecății lui Dumnezeu și pe celălalt mila, îndurarea și dragostea Lui de Tată.
Aici își face loc mijlocirea.
Să facem ca Avram pentru Lot, ca David pentru popor, ca profeții buni, să nu fim ca Iona, la răsărit de Ninive, doar spectatori ai variantei dorite.

Concluzii
Trăim vremuri profetice. Toată istoria este profetică, dar așa cum doar la intersecții sau zone de lucrări semnele sunt importante, acum suntem la o intersecție a istorie sau mai bine zis la o zonă în lucru, ca pe autostradă. Trebuie mers încet, urmărite semnele, sunt deviații și strâmtorări. Astfel de vremuri sunt cele de acum. Daniel și toți profeții au scris despre ele și totuși apostolii ne-au spus mai mult decât să le citim scrierile, ne-au spus să luăm ca pildă pe profeți, caracterul lor, viața lor. Daniel înainte de a fi numit „om preaiubit și scump”, înainte de a i se face cele mai exacte cronologic profeții și de a le scrie, a fost un om pur în închinarea lui pentru Dumnezeu.
Daniel a trăit o viață dedicată lui Dumnezeu.
Daniel a citit cărțile bibliei scrise dinainte de el în mod asiduu și le-a crezut.
Daniel s-a rugat cu regularitate.

Dacă crede cineva că este insuflat….

„Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. ” 1 Corinteni 14:37
Te poți crede iubit, te poți vedea ocrotit, te poți socoti privilegiat, dar oare ai dreptul să te vezi insuflat de Dumnezeu?

Eu cred că nu, pentru că dacă ai crede acest lucru, nu ai mai umbla prin credință.

Pentru noi cei care ne-am născut după definitivarea bibliei, credința se referă la un text scris dinainte, nu la o insuflare de moment. Pur și simplu pentru că nu găsim nicăieri că ar trebui să așteptăm ca Dumnezeu să ne vorbească direct. Toți suntem îndemnați de către apostoli să citim, să ne aducem aminte, să luăm pildă la ce a fost scris mai dinainte, să nu trecem peste ce este scris și chiar și apostolii citeau și citau, nu așteptau să fie insuflați, chiar dacă ei erau uneori insuflați.
Ce înțeleg eu prin pretenția de insuflare acum? Astfel de aberații:

Greșesc puțin aici, ceea ce ați văzut în film nu este o pretenție de insuflare, ci o copie a acestei pretenții, o șarlatanie, iar respectivii știu asta. Urmăriți cum în 5 biserici diferite acești actori nerușinați repetă aceleași „ete dieta” traduse cu aceleași „pânze albe” și „pânze negre” conform micimii de minte a duhului care-i conduce.

Mulțumesc lui MG pentru vremea dată să analizeze escrocheria.

Alta este abordarea mea aici. Chiar fără „pânze” și fără „ete dieta” există și bântuie ideea că noi credincioșii ar trebui să avem „insuflare”, descoperire, să grăim doar ceea ce ne toarnă duhul pe loc. De la Wachman Nee încoace, ideea a luat forme scrise justificate logic și teologic, încât după ce ai citit „Omul spiritual” …nu mai citești prorocii. Aștepți „să-ți vorbească Domnul”. Românește.
Cei mai mulți românește, că amatorii de „autentic” nu se mulțumesc cu puțin, ei vor accesorii, religie „full option”: limbi, prorocii, vedenii și arătări, atingeri și vindecări. Și așa se ajunge la ete dieta și pânze negre. Nici nu vreau să scriu prea multe împotrivă că socotesc bine că procedurile continuă, numai așa poate avea loc o compromitere naturală a fenomenului și a fenomenalilor insuflați.
Tristă și ingrată poziție au nu doar ei, ci și „unșii” care și-au construit identitatea religioasă pe astfel de insuflări și care îi promovează. E ca o capcană, nu pot ieși din ea dar nici n-o pot distruge, e „casa” lor. Evident sunt „unși” falși. Știți cum se zice „uns” în greacă? Hristos. Iar când apostolul a scris că vor apărea Hristoși mincinoși, (și) la acești „unși falși” s-a referit.
Mulțimea mare a prorocilor lui Baal stârnește admirație, „unitatea” expusă impresionează, entuziasmul manifestat „convinge”, atmosfera de balamuc dă impresia de „viață”, încât dacă mergem cu mintea în seara de la Troa când apostolul a vorbit cu orele, plictisitor și monoton, astfel încât unul din audiență a adormit de „plictiseală”, pare evident o dovadă a lipsei de viață, de putere și a morții adunării din Troa.
Feriți-vă de tipul de „viață” pe care îl vedeți în acest videoclip! Și „unșii”, și „ungătorii” și „unguentele” sunt toate false. NU AȘA este adunarea lui Dumnezeu.
„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate (timiditate), ci de eficacitate (abilitate de a performa), de dragoste și de autocontrol (analiză, echilibru).” 2 Timotei 1:7 Așa este un om al lui Dumnezeu, iar adunarea lui Dumnezeu are în ea astfel de oameni. Hai să judecăm: ideea de insuflare este o bucățică din teologia mai largă a „călăuzirii”, o teologie simplistă folosită ca o unealtă multifuncțională de cei comozi la minte și neangajați (neevlavioși) pentru orice domeniu al vieții care cere dealtfel dedicare, dragoste, muncă și lepădare de sine. Place grozav ideea asta a insuflării, te dezimplică ca și cum se dezumflă o anvelopă înțepată. Plus că totul se petrece instant și aplaudat, admirat și desigur renumerat. Știu că ridic covorul, dar tocmai asta vreau, să pută treaba.
Mai grav, teologia călăuzirii și a insuflării, dezvoltată prin masacrarea a două-trei versete subminează autoritatea cuvântului lui Dumnezeu, a Bibliei și deschide încet ușa tradițiilor, a tradițiilor de care s-au lepădat părinții noștri. Să cităm din manevrele făcute de călugărul Delpini, iezuit școlit la Roma și trimis în Transilvania să distrugă credința micuței adunări de rebotezați(anabaptiști) din Vințu de Jos pe la anii 1760:
„Delpini… a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte.
La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…”¹⁴⁴
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas.„
Ideea că duhul mai completează acum revelația, că Scriptura nu este de ajuns, subminează însăși fundația credinței. Credința se referă la un text scris, care trebuie citit și crezut. Insuflările propuse se vor altceva, acel ceva în plus, care completează Biblia. Și iată-i pe insuflați devenind foarte importanți în ochii tuturor celor ce-i cred și desigur și în ochii proprii. Am citat din practicile iezuitului Delpini, pentru că metoda catolică, iezuită, nu este de azi, de ieri, nici măcar de la catolici, ci este transmisă din păgânism. Să nu uităm că și păgânii se rugau, preoții lui Baal se rugau până aiurau, era „vie” „biserica” lor. Bietul Ilie!
Cu ce cântar te cântărești? Ce înseamnă pentru tine viu? Biserică vie? Urlete și zbierete, bu-hu-hu-hu și boscorodiri? Eta dieta și pânze colorate?
Deasupra oricărei insuflări stă porunca divină. Nici o insuflare nu va putea anula porunca. Când Domnul Isus ne-a spus să ne iubim unii pe alții nu ne-a sugerat, ci ne-a poruncit. Iar condamnarea oamenilor la pierzare se datorează călcării poruncilor. De la calviniștii guralivi până la misticii nătângi, unșii falși defilează în batalioane de inspirați și insuflați, încrezuți cu toții.
Citirea unui text, analiza unei prorocii, urmărirea unei pilde, ascultarea unei porunci este „hrană proastă” pentru cei ce caută astfel de potârnichi. „Unșii” care-i protejează pe acești șarlatani sunt tot ca ei, au abandonat demult cântarul credinței, cumpăna chibzuinței, talerul adevărului și nu mai cântăresc nimic, nu mai analizează, că știu că ies prost. Sfântul decibel și maica transpirație reprezintă pentru ei desigur ‘puterea lui Dumnezeu care se numește (proporțional de) mare.
Ei simt, ei simt pe cineva desigur, toată problema este că Cel în Numele Căruia v-am scris astăzi nu cere nicăieri să fie simțit, ci crezut.

Limba, adevăratul domiciliu

Când am scris acum aproape 5 ani „De ce iubesc România?” (că din cauza limbii) n-am bănuit că nu sunt singur. Atâția au plecat „dincolo”, lepădându-și limba ca primă zdreanță care-i incomoda. Nici nu înțelesesem urgia pustiirilor atunci, că de-aș fi înțeles-o, aș fi plecat și eu, să nu m-ajungă.
Am o satisfacție că am rămas: okazii.ro și anticariatele onlinemă alimentează cu literatură bună, din toate vremurile.
Așa am descoperit scriitorii evrei de limbă română ai secolului XX. Primul a fost Mihail Sebastian, românizatul, a cărui „Joc de-a vacanța” l-am primit la premiu în clasa a 3-a. N-a fost sionist. Apoi acum 2-3 ani l-am citit pe Zissu (sionist) și recent pe încă doi: Itzak Artzy și Norman Manea.
Artzy, viceprimar al Tel-Avivului pentru 20 de ani, născut în Siret, orașul soției mele. El și-a scris doar memoriile, în ebraică. Traduse în română și publicate mai apoi.
Norman Manea, născut în Suceava, tot pe-acolo. Acest Manea a scris doar în românește. Multe cărți, traduse în 20 de limbi. Vedea limba română ca fiind cochilia lui, casa lui, casa melcului. Nefiind sionist, a plecat în America, nu în Israel. Trăiește încă. A plecat târziu, prin 1986, când a înțeles:
„Amânasem separarea de Patrie…amăgit…că pot înlocui țara cu limba.”
„Găsisem în cele din urmă adevăratul domiciliu.”
„Limba promite…reala cetățenie și reala apartenență.”
„Nu-mi rămânea decât să-mi iau limba cu mine. Casa Melcului.”
I-am citit pe amândoi așa cum citesc orice carte. Ca și preotul în confesional, ascultând spovedanii. Căci ce este o carte dacă nu o spovedanie?

Iar dacă nu e spovedanie, nici nu merită citită.
Zissu a spus asta: „Nu scriu decât atunci când simt nevoia să mă spovedesc.„
Când mi se gată cărțile, plec la librărie, sau la anticariat, 2000 de pași dus-întors, sau intru pe anticariatele online și comand să vină prin curier. Pun adresa de la birou, unde curierii ne cunosc pe toți că fetele de la vânzări comandă haine și papuci, băieții de la producție comandă piese auto și eu cărți.
Pe scriitorii evrei de limbă română nu-i veți găsi promovați, nici în manuale, au fost persecutați de toate felurile de autorități.
Dar neavând altă „cochilie” în afara limbii române, suferința lor a dat acestei limbi unele din cele mai rafinate forme literare: literatura documentară.
Sebastian caracteriza România astfel: „Nimic nu e serios, nimic nu e grav, nimic nu e adevărat în această cultură de pamfletari zâmbitori„.
Iar evreul Manea scrie:
„Când am făcut publică descoperirea, m-am trezit aruncat în arenă. Megafoanele lătrau repetat: străin, străin, înstrăinat, anti, impur și anti.”
„Clasicul inamic public, Alogenul.”
„Am scăpat relativ curat de sub dictatură, nu m-am murdărit, asta nu se prea iartă. ….Ți se poate ierta vina sau compromisul, sau chiar eroismul, dar nu distanțarea.”
În alt loc îl mai citează pe Mihail Sebastian: „Profeții biblici sunt cele mai năpraznice voci care au răsunat vreodată în lume.” și „Nu sunt un partizan, sunt mereu un dizident. N-am încredere decât în omul singur, dar în el am foarte multă încredere.”
De ce am menționat despre acești scriitori dacă au fost sau nu au fost sioniști?
Socotesc sionismul o împlinire a unor profeții biblice, profeții sunt acele voci năpraznice. Sionismul a fost vuietul din Ezechiel 37. Mai socotesc că există o deplină armonie între profeții și istorie, istoria fiind împlinirea profețiilor. Pentru profețiile care-și așteaptă împlinirea, urmărind prezentul, vedem detaliile și înțelegem ce se întâmplă, pentru profețiile împlinite însă, avem o istorie de observat, de urmărit felul în care Dumnezeu a dus la îndeplinire profeția.
Am vizitat British Muzeum sau Pergamonul având în cap profețiile lui Ieremia și Isaia, păcatele iudeilor și distanța astrală dintre gândurile cotropitorilor și ale cotropiților pe de o parte și gândurile lui Dumnezeu și ale profeților pe cealaltă parte.
Am vizitat Pella și Aigai cu profețiile lui Daniel în minte.
Cărțile pe care le citesc despre sionism, Transnistria, Auschwitz, aliyah și urgii le citesc cu aceleași gânduri ale profeților. Istorii profețite față în față cu istorii împlinite.
Au plecat aproape toți evreii din România. Au rămas sinagogile, cimitirele și … cărțile.
Cărțile, ca niște cochilii goale, transmit un mesaj. Mai ales cele scrise de evrei în românește. Evreii sunt martorii lui Dumnezeu, pentru noi, neamurile. De aceea au scris și în limbile popoarelor printre care au fost împrăștiați. Nesioniștii sunt un fel de martori, sioniștii, alt fel. Ca la orice judecată, trebuie 2-3 (feluri de ) martori.
În procesul acesta de frământare a cugetului, de pregătire a pământului „bun” (omul care înțelege) mărturiile ascultate au un rol aparte. Martorii pregătesc procesul conștiinței pentru teama sfântă. Eu socotesc că evreii din toate timpurile sunt martorii lui Dumnezeu, în feluri deosebite. Nu doar martori cronologici și semne ale sfârșitului, cum este acum înmugurirea smochinului (statul Israel) ci mai ales semne morale, precedente juridice, exemple de judecăți divine și în cazul acestei întoarceri, de grațieri divine.
Ne purtăm carcasa limbi cu care am crescut, cărăm carapacea care a crescut cu noi și pe care n-o mai putem schimba. Limba ne este casă și unealtă, prin limbă rostim pilde și imagini care transferă învățături spre cugetele celor care le ascultă. Cugetul este pământul, ud sau uscat, înțelenit sau săpat, tare sau primitor pentru sămânța cuvântului credinței. Minunea sfărâmării bulgărilor împietriți de înșelăciunea păcatului o face picătura de pildă, roua de tâlc, fierul plugului unei explicații, grapa unei veniri în firi, toate fiind unelte în primul rând lingvistice.
Timp de secole bisericile tradiționale nici nu au catadicsit să predice mesajul în limbile ascultătorilor, din moment ce credeau în „puterea” sacramentelor (tainelor) nevoia de analiză logică a unui mesaj rostit părea inutilă. Noile biserici de azi unde se merge pentru a se simți divinitatea sunt tot pe-acolo.
Limba este legătura noastră cu semenii noștri care poartă cochilie ca a noastră. Distribui postări de pe acest blog în România, Moldova și Regiunea Cernăuți. Am cititorii pe care îi merit. Fără stăpânirea subtilităților fiecărei încărcături a fiecărui cuvânt, n-aș putea folosi întreaga forță a cuvântului creator disipată în milioanele de pilde din creație, pilde pe care prin limbă le pictăm pe timpanul și memoria ascultătorului într-un fel unic, fel care imprimă din negativul imaginii, pozitivul tâlcului dorit de a fi semănat.
Între timp a murit „fratele Gheorghe” din postarea de acum 5 ani, nici fratele la care am fost în vizită nu se simte prea bine, însă plecarea celor drepți și moartea persecutorilor lasă în urma lor cuvintele rostite sau scrise, roada lor pe care o vom culege fiecare, vorba lui Dorz „ori viu ori mort odată….”

Ateliere de fabricat emoții

” ... îşi vor da învăţători după poftele lor….” 2 Timotei 4:3

Adăugarea de emoție la un mesaj vrut logic, pentru a dobândi reacție este ispita și calea celor superficiali sau creduli.
Dar de ce să adaugi emoție la argument?
Argumentul în sine nu stimulează emoțional?
Descoperirea nu bucură?
„Cuvântul„… nu aduce „….nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură„?
Iar dacă Cuvântul, (argumentul, logica) aduce descoperire, cunoștință, profeție, învățătură, emoția dată de bucuria dobândirii lor nu ar trebui să fie de ajuns? De ce ar mai trebui adăugată emoție „artificială” la emoția „logică”, (la „bucuria și pacea” date de credință)?
Răspunsul e legat de aplecarea omului spre plăcere, spre plăcut, spre „frumos” mai degrabă decât spre logic, spre real, spre adevărat.
Cum spunea Mihai Sebastian despre societatea românească: ” Nimic nu e serios, nimic nu e grav, nimic nu e adevărat în această cultură de pamfletari zâmbitori.”
Și aceste cuvinte îmi vin în cap când mai ascult unele predici sau vizionez online „spectacole” din multe biserici: o cultură caragialescă „de „pamfletari zâmbitori” transferată fraudulos într-un mediu în care ar trebui să domnească gravitatea, seriozitatea și tragismul.
Ateliere de emoții, mai vechi și mai noi au devenit bisericile, în loc de școli și spitale, casele lui Dumnezeu, medicul și Tatăl nostru.
Iar așa-zisele reforme bisericești au fost adesea doar schimbări de unelte și de „meseriași” în aceste „ateliere”.
În loc de cădelnițe și icoane au pus fanfare și coruri.
În loc de vitralii și iconostase au construit baptisterii și amvoane.
Odăjdiile (hainele preoțești) și catedralele le-au schimbat puțin.
Argumentele logice din mesaje devin niște unelte nesemnificative și abandonate în aceste „ateliere”. Și nimeni nu mai întreabă de ele. Uneltele de fabricat emoții au loc central în aceste ateliere.
Emoția a devenit scop, teatralismul unealtă și casa lui Dumnezeu, teatru și spectacol.
Îmi amintesc o vizită pe care am făcut-o în 1990 parcă, în Liov (Lvov, Lviv), Ucraina.
Am intrat într-o biserică ortodoxă. Muzica te învăluia, inhalai fumul de tămâie, priveai icoanele în semiumbră, strălucirea lor întunecată crea un aer de mister. Apoi dintr-o dată tonul cântărilor venite din altar s-a schimbat și treptat s-au aprins luminile. Muzica creștea în tonalitate, și-a schimbat chiar ritmul în timpul aprinderii lente a luminilor în sala pictată cu mare artă. Te prindeau niște fiori pe care cu mare ușurință sufletele nestatornice și fără credință le-ar putea asocia cu divinitate, cu divin. Am ieșit cu întrebări. Slujba ortodoxă frumoasă, atractivă, da, o ispită.
Apoi prin 1994 am plecat la Praga într-o delegație cu mai mulți. Eram tânăr, aveam 27 de ani, o colegă trecută de 50 de ani devenise foarte ortodoxă, îmi vorbea pe avion și apoi în standul expozițional unde am stat o săptămână despre „misterele” slujbei ortodoxe și despre „simțirea” lui Dumnezeu din biserică. Eu îi spuneam că „de peste tot”. Ea venea cu tămâia și „harul” preoțesc, cu tainele slujbelor și emoția pe care o simțea „în biserică”. Ne-am tot contrat.
Privind acum noile „slujbe” evanghelice, ale „noilor” preoți, în noile catedrale, chinuindu-se să creeze „noi emoții”, cu „noi unelte”, îmi dau seama că în afară de schimbarea tehnologiei uneltelor, amăgirea a rămas neschimbată: abandonarea credinței logice și argumentative, serioase, grave, tragice și adevărate, și înlocuirea ei cu „emoția” goală produsă de bine menționatele „arame goale și chimvale zăngănitoare”.
Dar și de cuvântări pline de trufie ale unor „lucruri de nimic”.
O nouă cultură de pamfletari zâmbitori, religioși de data asta.

Manuscrisele lui Newton din Biblioteca Națională a Israelului, acum on-line

Link către manuscrisele Newton: https://www.nli.org.il/en/discover/humanities/newton-manuscripts

„Manuscrisele Newton de la Biblioteca Națională

Printre numeroasele manuscrise păstrate la Biblioteca Națională se numără lucrări ale omului considerat a fi cel mai mare fizician al tuturor timpurilor, Sir Isaac Newton. Spre deosebire de ceea ce s-ar putea aștepta să găsească în mijlocul lucrărilor lui Newton, aceste lucrări acoperă subiecte precum interpretările Bibliei, teologia, istoria culturilor antice, Tabernacolul și Templul, calculele care se ocupă cu sfârșitul timpului, documente istorice și chiar alchimia. .

Colecția digitală

Aceste lucrări prezintă fațete ale personalității și operei lui Newton pe care publicul nu le-a mai întâlnit până acum. Ele sunt o dovadă a eforturilor depuse de Newton în încercarea de a descifra scrieri care, în opinia sa, conțineau cunoștințe secrete criptate în Sfintele Scripturi ale culturilor antice și în documente istorice. Un exemplu perfect al acestui tip de cercetare sunt eforturile lui Newton de a produce cunoștințe de importanță științifică din descrierile biblice și talmudice ale Tabernacolului și Templului.

Hărnicia și precizia lui Newton se reflectă în această cercetare în același mod în care se reflectă în munca sa științifică și el a privit această știință cu aceeași fervoare religioasă care l-a făcut să se vadă ca un fel de profet. Manuscrisele găsite la Biblioteca Națională fac parte din colecția lui Abraham Shalom Yehuda (1877-1951), expert în afaceri din Orientul Mijlociu. Profesorul Yehuda a achiziționat manuscrisele la o licitație publică la Sotheby’s din Londra în 1936. Alte manuscrise din colecție, care se ocupă în principal de subiectul alchimiei, au fost achiziționate de binecunoscutul economist, John Maynard Keynes, și se află la King’s College din Universitatea Cambridge.

Colecția Newton Papers a Bibliotecii Naționale este acum disponibilă publicului larg în format digital. Toate lucrările sunt, de asemenea, legate în catalog de Proiectul Newton, unde sunt prezentate în două versiuni: o versiune „diplomatică” care include toate modificările și corecțiile așa cum apar în manuscrisul original și o versiune normalizată, adică „curată”. ‘ versiune care permite o citire continuă a textului.

Digitalizarea acestei importante colecții de manuscrise Newton a fost posibilă prin sprijinul generos și viziunea Fundației David și Fela Shapell Family.

Colecția face parte din „Memoria lumii”„

Vă sugerez să descărcați Note asupra cărții Daniel, de Sir Isaac Newton, da Newton, cel cu Binomul.

Adunare 19 decembrie 2021

Istoria Huteriților, manuscrisul de la biblioteca Batthyaneum/Alba-Iulia este on-line pe Manuscriptorium.com

E bună și carantina la ceva. Am fost izolați 6 zile cu soția, testați pozitivi de Covid, eu între 31 ianuarie și 6 februarie, am avut forma asta mai blândă. În timpul acesta am scotocit netul, am citit mult de pe biblioteci on-line. Am stat mult pe Dspace.bcuCluj citind ziare vechi. Apoi, având timp, am zis ia să scotocesc pe la Battyaneum, să văd ce mai e cu cele 18 volume de manuscrise confiscate de călugărul Delpini de la hutteriții din Vințu de Jos pe la anii 1750.
Am căutat ore întregi.
Am dat la un moment dat de un tabel de manuscrise digitalizate, simțeam că găsesc ce caut.
Acesta este tabelul: https://batthyaneumblog.files.wordpress.com/2021/09/lista_ms_incunab_batthyaneum_acces_online.pdf
L-am citit poziție cu poziție, cunoștințele de germană m-au ajutat, la poziția 182 era ceea ce căutam:

…..și am aflat din capul de tabel că manuscrisul este digitalizat din 2009 pe Manuscriptorium.
Să mergem la Manuscriptorium.

„Manuscriptorium este o bibliotecă digitală accesibilă gratuit, care permite accesul rapid la informații concentrate despre resursele istorice prin instrumente de căutare sofisticate. Obiectivul proiectului este de a oferi acces la conținutul digital existent prin instrumente integrate pentru a-l face cât mai ușor accesibil. Biblioteca digitală reunește așadar documente de la multe instituții de renume, extinzându-se dincolo de țările Uniunii Europene.
Serviciile noastre sunt folosite în activitatea lor de către cercetători din instituții culturale și istorice, studenți, profesori și nu în ultimul rând de către membrii entuziaști ai publicului. Manuscriptorium oferă tuturor acestor utilizatori cele mai simple mijloace de a obține informații despre un document fizic sau de a vizualiza direct o copie digitală a unui document.
Interfața cu utilizatorul este concepută pentru căutarea și vizualizarea ușoară a documentelor și permite crearea de colecții personale și documente virtuale. Aceasta înseamnă că utilizatorii și contribuitorii de conținut își pot crea propriile biblioteci virtuale din conținutul agregat și pot împărtăși rezultatele muncii lor cu studenții, colegii și alți utilizatori.
Manuscriptorium este un sub-agregator Europeana pentru sfera resurselor istorice.„

Am realizat că am ajuns unde trebuie.

Am dat căutare cu 2 cuvinte din titlul din tabel și mi-a deschis documentul.
Acesta este linkul:
http://www.manuscriptorium.com/apps/index.php?direct=record&pid=NLR___-NLORB_MS_II_122___3R9NXO0-ro

Și așa arată pagina unde poți parcurge tot documentul cu mare ușurință:

E vorba de Istoria hutteriților, carte pe care am publicat-o aici pe net, prima dată pe episoade, timp de 2-3 ani, apoi întregul document:
Link: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf Pentru cine știe germană, documentul este descifrabil cu ușurință, după aproape 500 de ani.
Valoarea documentului de la Alba Iulia este foarte mare.
Din câte știu eu, mai este salvat doar încă un singur exemplar al acestei lucrări și se găsește la una din coloniile hutterite din SUA. Povestea salvării acelui document este aici:
https://vesteabuna.wordpress.com/2018/01/02/discutii-in-inchisoarea-din-sibiu-despre-felul-rugaciunii-salvarea-marii-cronici-de-istorie-a-fratilor-hutteriti-evadarea-aennei-si-a-gretei-wipf-din-inchisoare-1771-1772-cronica-fratilor-hutterit/
Cronica digitalizată pe Manuscriptorium se găsește în Biblioteca Battyaneum nu prin donație sau cumpărare, ci prin confiscare. Călugărul Delpini, iezuitul trimis la Vinț în anii 1700 pentru convertirea la catolicism a rămășiței de anabaptiști de acolo a confiscat tot ce a putut. Episcopul Battyany a adunat foarte multe cărți pentru Biblioteca lui și astfel printr-un miracol istoric, aceste cărți s-au păstrat până azi.
Amănunte despre întreaga perioadă care nu este acoperită de „Marea Cronică” se găsesc în lucrarea:
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf
Citez partea cu confiscarea cărților:
„Delpini raportează Camerei aulice ce succes au avut primele sale încercări pentru convertirea botezatorilor din Vinţu de Jos:
Când s-a prezentat botezatorilor, aceştia au refuzat să îl asculte. Au vrut mai degrabă să îşi dea sângele şi viaţa decât să asculte învăţătura unui preot catolic. Totuşi, prin rugăminţi şi ameninţări i-a înduplecat începând cu 11 noiembrie 1764 să îl asculte de şapte ori în casa lor de rugăciune. Când însă învăţătorii lor au văzut că unii au început să oscileze, învăţătorul lor, Josef Kuhr a declarat public că pe viitor nu vor mai asculta şi, ca exemplu, au ieşit toţi din casa de rugăciune. Când, după aceasta, a luat naştere o mişcare mare în popor, a renunţat să mai predice şi a denunţat acest lucru la guberniu. Ca urmare, guberniul le-a interzis învăţătorilor (Maertl Roth şi Josef Kuhr) să mai predice şi i-a dat lui cheia de la casa de rugăciune unde numai el putea acum să predice. Apoi li s-au luat botezatorilor toate cărţile lor cu conţinut rebotezator, pentru că se lăudaseră singuri că prin citirea cărţilor câştigaseră noi discipoli în trei locuri în anii trecuţi. Dar acum persistau în continuare în neascultare, spunând: maiestatea sa imperială a poruncit doar să îl asculte de două sau de trei ori, dar ei făcuseră asta deja de şapte ori şi cu asta îşi îndepliniseră datoria şi vroiau acum să rămână netulburaţi în învăţătura lor. Cauza pentru această opoziţie se găseşte la cei doi învăţători (Roth şi Kuhr), căci aceştia se temeau că dacă predicile sale ar dura mai mult poporul va renunţa la greşeală şi ei îşi vor pierde pensiile, pentru că ambii se dezobişnuiseră de munca manuală prin statutul lor de învăţători. El intenţiona să ceară ajutorul guberniului pentru a-i obliga pe botezatori să îl asculte în fiecare duminică. Acesta ar fi cel mai sigur mijloc pentru că de pe o săptămână pe alta se prezentau din ce în ce mai mulţi la predicile sale. Prostia botezatorilor era de necrezut, dar el crede că prin harul lui Dumnezeu percepea o schimbare mare la ei, şi nu se îndoia că deja în câteva luni rebotezătorii vor începe să vadă soarele adevărului. În total, comunitatea din Vinţu de Jos însuma încă 87 de capete, dintre care aproximativ 20 de copii nebotezaţi, care erau botezaţi în jurul vârstei de 10 ani.„
Iată descrierea confiscării cărților de către hutteriți în cartea lor de istorie:
„Pater Delpini îşi stabilise domiciliul în gospodăria episcopului, dar mergea zilnic prin toate casele şi a comunicat mai întâi câte suflete se găseau în fiecare casă. După ce a investigat totul exact, a apărut într-o zi cu judele superior, judele târgului şi foarte mulţi ţărani (evident catolici) în Vinţu de Jos, i-a adunat pe fraţi apoi a intrat cu forţa în casele lor şi a confiscat toate cărţile cu conţinut hutterit pe care le-a găsit… După această acţiune l-a pus câteva zile mai târziu pe prezbiterul Maertl Roth să convoace biserica şi i-a anunţat că „el este trimis de milostiva maiestate imperială la ei ca să îi convertească de la secta şi greşeala lor la credinţa adevărată creştină”. Biserica i-a răspuns că nu vor să accepte nicio credinţă străină. Atunci el a plecat. După opt zile s-a întors şi le-a cerut prezbiterilor să vină la predica sa împreună cu toată biserica. Biserica a ascultat, s-a strâns în casa de rugăciune şi a ascultat predica lui. El a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte. La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…”
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas. Întreaga biserică era disperată şi a rămas fără să se mişte sau să spună vreun cuvânt.„
Așa s-a păstrat până la noi o istorie scrisă cu lacrimi și sânge, cu mii de martiri.
Această postare este pentru istorici creștini, dar și pentru orice creștin care ascultă de porunca de a ne uita la sfârșitul viețuirii celor dinainte de noi. Martirajul este garanția cununii de gloriei, iar hutteriții au fost cei despre care se poate spune ca despre profeții din vechime:
„În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. ¹⁴ Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. ¹⁵ Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. ¹⁶ Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” Evrei 11
„Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, ³⁷ au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ³⁸ ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. ³⁹ Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit,…„
Cât de bine seamănă istoria hutteriților cu aceștia descriși în aceste versete.
A fi creștin înseamnă o identificare tot mai strânsă cu Dumnezeu și Planul Lui și o înstrăinare de lume, de planurile, de fricile și de bucuriile ei.
Mă străduiesc să scot tipărite câteva zeci de exemplare din ambele lucrări.
Dar puteți citi aici:
Marea cronică, anii 1517-1760
Frații hutteriți, anii 1760-1900
Alte resurse despre hutteriți și menoniți în limba engleză: Gameo.org,
Despre celelalte scrieri hutterite confiscate de Delpini scrie la Gameo așa: „Huteriții au părăsit Transilvania, dar multe dintre cărțile lor cele mai prețioase fuseseră deja confiscate. Astăzi, aceste codici se găsesc în două biblioteci universitare: Alba Iulia (fostă Weissenburg; biblioteca Batthyaneum), care deține nu mai puțin de 18 codice, și Cluj (fostă Klausenburg), cu un singur codex. Două dintre aceste codice sunt extrem de vechi, datate 1587 și 1596; restul sunt din secolul al XVII-lea. Patru dintre aceste codice conțin cronici hutterite de diferite origini, patru sunt colecții de epistole și tratate, două sunt cărți deimnuri, patru conțin tratate dogmatice, două conțin scrieri pedagogice și două conțin exegeză biblică, probabil folosită pentru predici. Din câte se știe, aceste cărți nu au fost studiate de niciun savant și nici cei doi hutteriți veniți în vizită din 1937 nu au reușit să le vadă.”
Datorită lui Manuscriptorium aceste scrieri se pot studia acum. Probabil mai sunt și alte manuscrise de la Alba Iulia digitalizate pe Manuscriptorium. Dacă știți vă rog să mă informați.
Mai trebuie să fac o observație: într-o lume plină de etichete, am fi tentați să credem că hutteriții și-au zis ei înșiși hutteriți atunci, dar e fals. Au fost numiți așa de alții și abia târziu și-au asumat această etichetă. Pe vremea când îi persecuta Delpini ei se numeau doar creștini. Avemmărturia aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2014/12/31/nu-eu-sunt-doar-crestin-documente-istorice-despre-crestinii-persecutati-din-transilvania-anilor-1700/ Citat din interogatoriu:
„”„Sunteți și voi creștini evanghelico‑luterani ca și noi?”. Este consemnat răspunsul „Starostelui” comunității din Ighișu de
Sus, Matthias Hofer, aflat la acea vreme în închisoare: „Nu, eu sunt doar creștin” și, cu referire la Luther, „eu nu mă închin în fața niciunui om, așa cum Apostolul Paul spune, că nu trebuie să se numeasă nimeni de confesiune paulină.” p 326-327
Care este poziția cugetului nostru în fața acestor martori?
Înclinăm spre conformismul comod și spre adaptare la”mediul” care va fi condamnat sau fideli Planului veșnic care se va împlini, urmăm credința Cuvântului care va învinge și va fi răsplătită?
Este un test al credinței fiecare zi pe care o trăim, fiecare pagină pe care o citim, fiecare model căruia îi urmăm, fiecare Plan căruia ne dăm gândul.
Încerc prin aceste provocări să vă îndrept spre modele de oameni care au călcat pe urmele apostolilor și prorocilor, pe urmele Domnului Isus, oameni care au trăit totuși în timp mai aproape de noi și dacă găsim și geografic mai aproape de noi, sau chiar la noi, ca acești hutteriți, să vă înclin gândul că se poate să trăim și noi așa.
Chiar cu prețul vieții.
Avem garanția învierii.
Spor la citit!

Youtube-ul va îngropa falsa glosolalie

…împreună cu Google Translate.
„Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese.” 1 Corinteni 14:10
Am primit pe WhatsApp o abordare ironică a unei manifestări așa-zisă a duhului sfânt.
Surpriză a fost să mai aud pe net o „vorbire în limbi”, au trecut ani de când „a secat izvorul” și în ultima vreme riscul unei analize pe Google Translate se pare că „duhul” nu și-l mai asumă.
De acest „vas” chiar nu auzisem.
Dar n-am putut să nu observ, că spre deosebire de alte astfel de exerciții, de data asta unul din abuzuri s-a reglat: lungimea traducerii corespunde lungimii „limbii străine”.
Mai sunt două lucruri de reglat: să nu se mai repete aceleași și aceleași silabe și să reziste o astfel de traducere la Google Translate. Că la „fratele ” Puiu „ete diada” și „ete niada” sunt aproape în fiecare frază. Să analizăm un pic:
Eli tiata de dulai sihel to dia pred la = Tu crezi că s-a rupt cerul? (în limba îngerească nu era interogare)

Ete niada sia tihei tiati pres = Nicidecum! Doar s-a deschis.

Ete niada tel chei suvar chia si pres = Eu fac rana, dar eu închid rana.

Ete dia side zuah eter chia dlet = MÂNGÂIEREA

Ete niada siher tia dlit= O trimite Cel ce a făcut toate lucrările.

Yeshua tiadi ziatozel tea pri = Isus Hristos este Domnul.

Șitere bri ghiazo la taman= Eu nu greșesc în ceea ce fac
Eu am deschis Google Translate și am încercat „să rup” măcar ceva din mesaj, poate cine știe, îmi aduce vreo descoperire. Google Translate are identificare de limbă, încearcă bietul, schimbă alfabetul, la un moment dat mi-a dat un cuvânt în bulgară, dar doar unul, nu se potrivea cu nimic. Nici cu traducerea.
„Tu crezi că s-a rupt cerul?” Nu cred, stai liniștit.
Duminică seara am ascultat pe net la biserica penticostală din cartierul meu o predică de la un doctor „pe bune” despre profeții mincinoși, predică în care zicea că „noi ” penticostalii mai credem ÎNCĂ în profeții”, de limbi n-a zis nimic. Era un ton în acest ÎNCĂ ce îmi confirma că va avea loc în curând o înmormântare doctrinară, așa cum Martorii lui Iehova au înmormântat doctrina despre venirea Armaghedonului în timpul generației 1914. Pardon, se pare că va fi o eutanasiere doctrinară, ca să nu zic sinucidere, pun și eu o floare. Pe măsură ce procentul de oameni cu educație crește exponențial în comunități, icnelile „surorii” Daniela sau ale „fratelui” Puiu intră automat sub lupa criticii.
Unul din comentariile de pe analiza menționată chiar amintea serios de Google Translate.
E o diferență de atitudine totuși: acum 12 ani, după ce am scris postarea cu Vorbirea în limbi, un prieten penticostal căruia i-am spus că vreau să analizez cu Google Translate vorbiri în limbi, să mai îmi trimită înregistrări când prinde, a urlat de la un amvon de-aici din oraș: „Auziți fraților, cum să pui Duhul Domnului pe Google?„
Dar de ce să nu-l pui?
Ar trebui ca aceste „limbi” despre care mulți zic că nu au corespondență exactă, că ar putea fi îngerești, ar trebui zic să nu fie toate îngerești, la Rusalii nu era niciuna, ar trebui să mie măcar unele omenești.
Iar aceste limbi omenești ar trebui să le priceapă cineva.
Dacă nu s-a putut până acum 10 ani pune la probă autenticitatea sau falsul unei astfel de experiențe, acum se poate, avem Google Translate.
Iar primii care ar trebui să pună la analiză astfel de „daruri”, ar trebui să fie „slujitorii” din acele „biserici”, unul câte unul și de fiecare dată, ca nu cumva turma să pască iarbă otrăvită. Ar trebui s-o facă bucuroși, cu conștiența că răspund în fața Domnului.
Revin imediat la ei.
Se pare că omenească e doar impostura unora și naivitatea altora, limbile acestor șarlatani rămân în continuare drăcești, satanice, mincinoase. (Dacă nu mai postez în următoarele 3 zile înseamnă că m-a călcat trenul.)
Au tradus oamenii hieroglifele, dar numai după ce au găsit Piatra Rosetta.
Va traduce cineva hieroglifele verbale ale exaltaților cu tupeu și fără niciun pic de minte?
Îi va traduce cineva ca impostori?
Vor găsi penticostalii vreo „piatră Rosetta” care să interpreteze silabele hieroglifice și să se dovedească că au sens? Eu am căutat la ei de 40 de ani și n-am găsit. Acele zgomote sunt doar zgomote, limbă nu sunt.
Google translate va dovedi asta.
Sau tăcerea lui.
Să revin la „slujitorii” din astfel de „biserici”.
La tăcerea lor.
Această tăcere este vinovată. „Vasele” care debitează „limbi” și slujitorii care le permit au în comun fiecare propriul pântece căruia îi slujesc.
Chestiunea care face să se continue circul este necesitatea reafirmării cel puțin sporadice ale acestui dar care este „marker identitar” pentru comunități numeroase. Renunțarea la „dar” ar fi ca și cum baptiștii ar renunța la botezul la maturitate și adventiștii la sabat.
Apelul la Google Translate va înmormânta însă markerul. Ce va fi cu identitatea să nu mă întrebați, că nu-mi pasă. Nu asta e miza. Și nici lui Dumnezeu nu-i pasă, că nu de la El au venit etichetele, ci de la dușmanul Lui. Iar dacă Șefului meu nu-i pasă, de ce să mă stresez eu?
Vreau să închei cu altceva, în alt ton. Pentru cei, desigur puțini, care își pun totuși întrebări, las aici răspunsuri sub forma unor materiale, scrise de mine sau de alții, pe tema glosolaliei (vorbirii în limbi).
Las și o mică descriere a fiecărui material. Voi completa și mâine, că e târziu și nu mi-am revenit bine după covid, am nevoie de somn.
Postare din 2010: Aveți darul vorbirii în limbi, vă rugăm o mostră! cu 143 de comentarii. Și reacția de aici. Un dialog destul de viu cu mai mulți, unii au plecat la Domnul de atunci.
Cartea Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți, de Fernand Legrand. O puteți citi și vă rog s-o citiți. E scrisă de un penticostal care căuta traduceri, ca noi, căuta „piatra Rosetta” și n-a găsit-o. Apoi a căutat în Biblie să înțeleagă. Apoi ne-a explicat și nouă ce a înțeles din Biblie.
Audio: Mai există astăzi vorbiri în limbi și prorocii autentice? Mai există apostoli? Ce este cunoștința? O analiză biblică. O înregistrare „din birou” de acum doi ani, destul de condensată. 15 minute. Tot audio, din 2019, mai lung.
Analiză a unei vorbiri în limbi false de la mine din oraș, 2020. https://vesteabuna.wordpress.com/2020/09/15/vorbire-in-limbi-falsa-cluj-5-septembrie-2020/ E rușinos cum sute de oameni cu educație și iq net superioare „unsului” de pe scenă, înghit gălușca tăcuți. De rușinea lor am scris, sedarea continuă.
Explicație a botezului cu Duhul Sfânt. „Botezul cu Duhul Sfânt”, un clișeu paralel cu Biblia. 2019
3 postări clare despre încetarea darurilor începutului, despre completarea canonului Noului Testament. Am dat destul demult timp să analizez, mi-a luat ceva timp să scriu, comparativ nu ia mult să fie citite, pentru cine dorește să înțeleagă.
1. Până când a dat? De ce au încetat darurile începutului?(1) Comentariu la Efeseni 4.
2. Când a venit ”ce este desăvârșit”? De ce au încetat darurile începutului?(2) Comentariu la I Corinteni 13:8 și la Coloseni 1:25
3. Am lepădat ce era copilăresc? Ce am lepădat? De ce au încetat darurile începutului? (3).
Multă pace

E corect să boicotăm produsele companiilor care promovează agende anti-familie?

Da.

„Dar, dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului,…” 1 Corinteni 10:28
Un caz:
Times of Israel anunță cum că de ziua familiei compania Doritos a difuzat o reclamă despre diversitatea familiei (în ebraică משפחה-mișpaha-familie, veți auzi în film). Proastă idee. Au câștigat o minoritate și au pierdut o majoritate. Susținătorii familiei li s-au urcat în cap, iar în Israel familia are mulți susținători: evreii ortodocși, arabii creștini, musulmanii, chiar mulți evrei nereligioși, evanghelicii (în jur de 30-40.000).
Aceștia știu acum ce SĂ NU cumpere.
Măsura boicotului produselor companiilor sau chiar ale statelor (sau comunităților) cu agende contrare Cuvântului lui Dumnezeu este corectă.
Dacă după difuzarea reclamei la Doritos cu homosexualii, un evreu sau un evanghelic, un catolic sau un ortodox vede pe un tovarăș de credință că cumpără Doritos, nu-l va mustra dacă este tare în convingeri? Sau nu se va „poticni”, dacă este slab (ortodocșii zic „nu se va sminti”)?
Treaba seamănă cu mâncarea cărnii „dedicate” (carne sfântă) de la jertfe și cu purtarea de către unii de obiecte cu semnificație religioasă pentru alții.
„Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?” 1 Corinteni 8:10
Deci dacă evreul în Israel cumpără Doritos, sponsorizează prin asta promovarea agendei homosexuale și o socotește ca fiind normală.
E corect, e just, e biblic să boicotezi (să nu cumperi) aceste produse?
Nu e vreo formă de fariseism asta? „Nu lua, nu gusta, nu atinge!?”
Eu cred că este foarte corect.
Produsele Doritos sunt chipsuri de tortilla extrem de bune, brand deținut de PepsiCo.
Chipsurile n-au nimic malefic în esența lor, cu siguranță sunt hrănitoare.
Dar știind că ei promovează filozofii atee, eu nu le voi da banul meu, îl voi da altora, e simplu.
Am dreptul să aleg ce mănânc.
Este și o formă de evanghelizare. Când foștii idolatri din Efes au adus cărțile (de magie, vrăjitorie) și le-au ars, au transmis un mesaj, nu doar au făcut foc și fum.
Primitivul va vrea să te tragă în neștiința lui, să te contopești cu el, să nu-i rănești identitatea. Tu, care-l iubești, lui nu-i faci nimic rău refuzându-i marfa, dar obiectele la care se închină el în locul lui Dumnezeu ai dreptul și obligația să le tratezi cu tot disprețul. Refuzul de a jertfi, chiar simbolic idolilor a reprezentat cap de acuzare în antichitate și a dus la zeci de mii de martiraje. Comerțul este un război și nătângii mercenari ai banului nu au discernământ, vor să prindă în mreaja reclamei toți peștii. Amintiți-vă de răscoala din Efes: scăderea ratingului templului i-a durut pe cei ce trăiau din idolatria și păcătoșenia pe care templul le întreținea. Creatorilor reclamei cu Doritos nu le-a trecut prin minte că-și vor face rău.
Când o companie se transformă din furnizor de hrană în promotor de filosofie, produsul ei nu mai este ceva neutru, iar consumul înseamnă transmitere de mesaj, cumpărând, declari că ești de acord cu filosofia lui, plătind, sponsorizezi eforturile lui de a „îndrepta” lumea.

Deși „un idol în lume este totuna cu nimic” și „poți să mănânci din tot ce se vinde la măcelărie„, dacă cineva te va atenționa: „carnea asta e de la jertfă„, (adică e „sfântă” pentru că s-a făcut asupra ei o slujbă), să nu mănânci...din pricina cugetului celuilalt.
Tot la fel dacă știi, sau afli, sau ești atenționat: compania asta promovează LGBT, să nu mănânci, să nu cumperi.
(Detalii mai multe în această postare: https://vesteabuna.wordpress.com/2012/05/11/de-ce-sa-nu-facem-servicii-clericale/ despre raportarea la cugetul celuilalt)
Îmi amintesc de eliberarea copiilor Bodnariu.
Am scris atunci o postare: Bunătăți de la bunica, ca să-ți fure nepoțica. Bune argumente. Am frământat de pe atunci întrebarea de azi. Pe vremea aia eu oscilam să cred dacă boicotul e acceptat de Dumnezeu sau nu. Acum am ajuns convins că boicotul produselor firmelor „filozofice” e o formă de transmitere a mesajului lui Dumnezeu. Nu a fost cazul la Bodnariu, la firma Orkla de exemplu, dar sugestia asocierii a funcționat, fiecare bucătărie cu elefantul ei alb.
Vă scriu acest paragraf ca om de afaceri: o anumită parte din costul unui produs este reclama. (La sucuri, chipsuri, snacksuri, o mare parte, pentru că e doar apă colorată și aer aromat în sticle sau pungi, restul e bla-bla.) Fiecărei cote de cost îi este alocată o cotă de profit proporțională. Deci dacă o companie a investit costuri într-o reclamă, prețul produsului conține acele costuri+profitul aferent proporției costului parțial în costul total. Dacă o companie plătește bani (serioși) pentru a crea un clip „filozofic”, eu le plătesc clipul, cumpărându-le produsul. Dacă filozofia este atee, dau bani la atei ca să facă mai departe reclame cu care-mi vor aburi copiii pe care spun că vreau să-i salvez de relele lor.
Boicot nu înseamnă ură, ci indiferență.
Nu e „incitare la ură”, ci la discernământ ce scriu eu aici.
Pur și simplu ocolești, e tratamentul pe care Domnul Isus l-a aplicat fariseilor: lăsați-i.
Pentru că am amintit de arderea cărților din Efes, a mai fost o ardere, arderea cărților din Berlin, de către naziști, lucruri foarte diferite. La Efes cărțile de vrăjitorie (niște obiecte fără utilitate, nici măcar didactică) au fost arse de către proprietarii lor, treziți din minciună, la Adevăr. Nu apostolii le-au ars cărțile, ci ei înșiși și-au ars cărțile lor fără valoare. Nu era vorba de „biblioteca din Efes” cum se bârfește, ci de „amuletele” din Efes.
„Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.” Faptele Apostolilor 19:19
Cum ar fi dacă unii din promotorii de filosofii atee s-ar pocăi de neștiința lor și ei înșiși și-ar da seama de răul făcut și ar nimici în public uneltele vechilor rele, reclamele de exemplu, toată lumea ar fi în câștig, iar cerul, Dumnezeu și miliardele de îngeri ar jubila la unison.
Dar să coborâm pe pământ, unde familia Furdui plânge încă pentru cei 7 copii răpiți. Știm că în cazul Bodnariu, perspectiva unui vast boicot economic asupra firmelor norvegiene a fost „cheia” cu care celulele închisorii din fiorduri s-au deschis. Mai știu că Germania e de 10-15 ori cât Norvegia, iar boicotul produselor germane n-ar rezolva mai nimic, nu-mi imaginez că vreun evanghelic din România își va lua Duster în loc de VW doar ca să protesteze, dar consecvența poate duce gândul și pasul departe. La nemți ar merge mai degrabă asocierea răpirii copiilor cu lagărele naziste, fiecare casă de spânzurat cu funia ei.
Ca să nu creadă cineva că fabric cozi de cireașă, dau aici un link ca să arăt că subiectul a fiert și în alte capete.
Cam asta a fost prima jertfă a mea de carantină, pentru că da, suntem vaccinați și totuși ne-am infectat, iar eu de 4 zile n-am putut face mai nimic bun, am bolit și am transpirat. Sunt încă izolat până în 6 februarie inclusiv, așa mi-a scris CoronaForms.
Multă pace!