E bună și carantina la ceva. Am fost izolați 6 zile cu soția, testați pozitivi de Covid, eu între 31 ianuarie și 6 februarie, am avut forma asta mai blândă. În timpul acesta am scotocit netul, am citit mult de pe biblioteci on-line. Am stat mult pe Dspace.bcuCluj citind ziare vechi. Apoi, având timp, am zis ia să scotocesc pe la Battyaneum, să văd ce mai e cu cele 18 volume de manuscrise confiscate de călugărul Delpini de la hutteriții din Vințu de Jos pe la anii 1750.
Am căutat ore întregi.
Am dat la un moment dat de un tabel de manuscrise digitalizate, simțeam că găsesc ce caut.
Acesta este tabelul: https://batthyaneumblog.files.wordpress.com/2021/09/lista_ms_incunab_batthyaneum_acces_online.pdf
L-am citit poziție cu poziție, cunoștințele de germană m-au ajutat, la poziția 182 era ceea ce căutam:

…..și am aflat din capul de tabel că manuscrisul este digitalizat din 2009 pe Manuscriptorium.
Să mergem la Manuscriptorium.

„Manuscriptorium este o bibliotecă digitală accesibilă gratuit, care permite accesul rapid la informații concentrate despre resursele istorice prin instrumente de căutare sofisticate. Obiectivul proiectului este de a oferi acces la conținutul digital existent prin instrumente integrate pentru a-l face cât mai ușor accesibil. Biblioteca digitală reunește așadar documente de la multe instituții de renume, extinzându-se dincolo de țările Uniunii Europene.
Serviciile noastre sunt folosite în activitatea lor de către cercetători din instituții culturale și istorice, studenți, profesori și nu în ultimul rând de către membrii entuziaști ai publicului. Manuscriptorium oferă tuturor acestor utilizatori cele mai simple mijloace de a obține informații despre un document fizic sau de a vizualiza direct o copie digitală a unui document.
Interfața cu utilizatorul este concepută pentru căutarea și vizualizarea ușoară a documentelor și permite crearea de colecții personale și documente virtuale. Aceasta înseamnă că utilizatorii și contribuitorii de conținut își pot crea propriile biblioteci virtuale din conținutul agregat și pot împărtăși rezultatele muncii lor cu studenții, colegii și alți utilizatori.
Manuscriptorium este un sub-agregator Europeana pentru sfera resurselor istorice.„
Am realizat că am ajuns unde trebuie.
Am dat căutare cu 2 cuvinte din titlul din tabel și mi-a deschis documentul.
Acesta este linkul:
http://www.manuscriptorium.com/apps/index.php?direct=record&pid=NLR___-NLORB_MS_II_122___3R9NXO0-ro

Și așa arată pagina unde poți parcurge tot documentul cu mare ușurință:

E vorba de Istoria hutteriților, carte pe care am publicat-o aici pe net, prima dată pe episoade, timp de 2-3 ani, apoi întregul document:
Link: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf Pentru cine știe germană, documentul este descifrabil cu ușurință, după aproape 500 de ani.
Valoarea documentului de la Alba Iulia este foarte mare.
Din câte știu eu, mai este salvat doar încă un singur exemplar al acestei lucrări și se găsește la una din coloniile hutterite din SUA. Povestea salvării acelui document este aici:
https://vesteabuna.wordpress.com/2018/01/02/discutii-in-inchisoarea-din-sibiu-despre-felul-rugaciunii-salvarea-marii-cronici-de-istorie-a-fratilor-hutteriti-evadarea-aennei-si-a-gretei-wipf-din-inchisoare-1771-1772-cronica-fratilor-hutterit/
Cronica digitalizată pe Manuscriptorium se găsește în Biblioteca Battyaneum nu prin donație sau cumpărare, ci prin confiscare. Călugărul Delpini, iezuitul trimis la Vinț în anii 1700 pentru convertirea la catolicism a rămășiței de anabaptiști de acolo a confiscat tot ce a putut. Episcopul Battyany a adunat foarte multe cărți pentru Biblioteca lui și astfel printr-un miracol istoric, aceste cărți s-au păstrat până azi.
Amănunte despre întreaga perioadă care nu este acoperită de „Marea Cronică” se găsesc în lucrarea:
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf
Citez partea cu confiscarea cărților:
„Delpini raportează Camerei aulice ce succes au avut primele sale încercări pentru convertirea botezatorilor din Vinţu de Jos:
Când s-a prezentat botezatorilor, aceştia au refuzat să îl asculte. Au vrut mai degrabă să îşi dea sângele şi viaţa decât să asculte învăţătura unui preot catolic. Totuşi, prin rugăminţi şi ameninţări i-a înduplecat începând cu 11 noiembrie 1764 să îl asculte de şapte ori în casa lor de rugăciune. Când însă învăţătorii lor au văzut că unii au început să oscileze, învăţătorul lor, Josef Kuhr a declarat public că pe viitor nu vor mai asculta şi, ca exemplu, au ieşit toţi din casa de rugăciune. Când, după aceasta, a luat naştere o mişcare mare în popor, a renunţat să mai predice şi a denunţat acest lucru la guberniu. Ca urmare, guberniul le-a interzis învăţătorilor (Maertl Roth şi Josef Kuhr) să mai predice şi i-a dat lui cheia de la casa de rugăciune unde numai el putea acum să predice. Apoi li s-au luat botezatorilor toate cărţile lor cu conţinut rebotezator, pentru că se lăudaseră singuri că prin citirea cărţilor câştigaseră noi discipoli în trei locuri în anii trecuţi. Dar acum persistau în continuare în neascultare, spunând: maiestatea sa imperială a poruncit doar să îl asculte de două sau de trei ori, dar ei făcuseră asta deja de şapte ori şi cu asta îşi îndepliniseră datoria şi vroiau acum să rămână netulburaţi în învăţătura lor. Cauza pentru această opoziţie se găseşte la cei doi învăţători (Roth şi Kuhr), căci aceştia se temeau că dacă predicile sale ar dura mai mult poporul va renunţa la greşeală şi ei îşi vor pierde pensiile, pentru că ambii se dezobişnuiseră de munca manuală prin statutul lor de învăţători. El intenţiona să ceară ajutorul guberniului pentru a-i obliga pe botezatori să îl asculte în fiecare duminică. Acesta ar fi cel mai sigur mijloc pentru că de pe o săptămână pe alta se prezentau din ce în ce mai mulţi la predicile sale. Prostia botezatorilor era de necrezut, dar el crede că prin harul lui Dumnezeu percepea o schimbare mare la ei, şi nu se îndoia că deja în câteva luni rebotezătorii vor începe să vadă soarele adevărului. În total, comunitatea din Vinţu de Jos însuma încă 87 de capete, dintre care aproximativ 20 de copii nebotezaţi, care erau botezaţi în jurul vârstei de 10 ani.„
Iată descrierea confiscării cărților de către hutteriți în cartea lor de istorie:
„Pater Delpini îşi stabilise domiciliul în gospodăria episcopului, dar mergea zilnic prin toate casele şi a comunicat mai întâi câte suflete se găseau în fiecare casă. După ce a investigat totul exact, a apărut într-o zi cu judele superior, judele târgului şi foarte mulţi ţărani (evident catolici) în Vinţu de Jos, i-a adunat pe fraţi apoi a intrat cu forţa în casele lor şi a confiscat toate cărţile cu conţinut hutterit pe care le-a găsit… După această acţiune l-a pus câteva zile mai târziu pe prezbiterul Maertl Roth să convoace biserica şi i-a anunţat că „el este trimis de milostiva maiestate imperială la ei ca să îi convertească de la secta şi greşeala lor la credinţa adevărată creştină”. Biserica i-a răspuns că nu vor să accepte nicio credinţă străină. Atunci el a plecat. După opt zile s-a întors şi le-a cerut prezbiterilor să vină la predica sa împreună cu toată biserica. Biserica a ascultat, s-a strâns în casa de rugăciune şi a ascultat predica lui. El a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte. La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…”
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas. Întreaga biserică era disperată şi a rămas fără să se mişte sau să spună vreun cuvânt.„
Așa s-a păstrat până la noi o istorie scrisă cu lacrimi și sânge, cu mii de martiri.
Această postare este pentru istorici creștini, dar și pentru orice creștin care ascultă de porunca de a ne uita la sfârșitul viețuirii celor dinainte de noi. Martirajul este garanția cununii de gloriei, iar hutteriții au fost cei despre care se poate spune ca despre profeții din vechime:
„În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” Evrei 11
„Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, 37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38 ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit,…„
Cât de bine seamănă istoria hutteriților cu aceștia descriși în aceste versete.
A fi creștin înseamnă o identificare tot mai strânsă cu Dumnezeu și Planul Lui și o înstrăinare de lume, de planurile, de fricile și de bucuriile ei.
Mă străduiesc să scot tipărite câteva zeci de exemplare din ambele lucrări.
Dar puteți citi aici:
Marea cronică, anii 1517-1760
Frații hutteriți, anii 1760-1900
Alte resurse despre hutteriți și menoniți în limba engleză: Gameo.org,
Despre celelalte scrieri hutterite confiscate de Delpini scrie la Gameo așa: „Huteriții au părăsit Transilvania, dar multe dintre cărțile lor cele mai prețioase fuseseră deja confiscate. Astăzi, aceste codici se găsesc în două biblioteci universitare: Alba Iulia (fostă Weissenburg; biblioteca Batthyaneum), care deține nu mai puțin de 18 codice, și Cluj (fostă Klausenburg), cu un singur codex. Două dintre aceste codice sunt extrem de vechi, datate 1587 și 1596; restul sunt din secolul al XVII-lea. Patru dintre aceste codice conțin cronici hutterite de diferite origini, patru sunt colecții de epistole și tratate, două sunt cărți deimnuri, patru conțin tratate dogmatice, două conțin scrieri pedagogice și două conțin exegeză biblică, probabil folosită pentru predici. Din câte se știe, aceste cărți nu au fost studiate de niciun savant și nici cei doi hutteriți veniți în vizită din 1937 nu au reușit să le vadă.”
Datorită lui Manuscriptorium aceste scrieri se pot studia acum. Probabil mai sunt și alte manuscrise de la Alba Iulia digitalizate pe Manuscriptorium. Dacă știți vă rog să mă informați.
Mai trebuie să fac o observație: într-o lume plină de etichete, am fi tentați să credem că hutteriții și-au zis ei înșiși hutteriți atunci, dar e fals. Au fost numiți așa de alții și abia târziu și-au asumat această etichetă. Pe vremea când îi persecuta Delpini ei se numeau doar creștini. Avemmărturia aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2014/12/31/nu-eu-sunt-doar-crestin-documente-istorice-despre-crestinii-persecutati-din-transilvania-anilor-1700/ Citat din interogatoriu:
„”„Sunteți și voi creștini evanghelico‑luterani ca și noi?”. Este consemnat răspunsul „Starostelui” comunității din Ighișu de
Sus, Matthias Hofer, aflat la acea vreme în închisoare: „Nu, eu sunt doar creștin” și, cu referire la Luther, „eu nu mă închin în fața niciunui om, așa cum Apostolul Paul spune, că nu trebuie să se numeasă nimeni de confesiune paulină.” p 326-327
Care este poziția cugetului nostru în fața acestor martori?
Înclinăm spre conformismul comod și spre adaptare la”mediul” care va fi condamnat sau fideli Planului veșnic care se va împlini, urmăm credința Cuvântului care va învinge și va fi răsplătită?
Este un test al credinței fiecare zi pe care o trăim, fiecare pagină pe care o citim, fiecare model căruia îi urmăm, fiecare Plan căruia ne dăm gândul.
Încerc prin aceste provocări să vă îndrept spre modele de oameni care au călcat pe urmele apostolilor și prorocilor, pe urmele Domnului Isus, oameni care au trăit totuși în timp mai aproape de noi și dacă găsim și geografic mai aproape de noi, sau chiar la noi, ca acești hutteriți, să vă înclin gândul că se poate să trăim și noi așa.
Chiar cu prețul vieții.
Avem garanția învierii.
Spor la citit!
Trimite acest articol la prietenii tăi:
Apreciază:
Apreciere Încarc...