Jugul, armura și crucea

29 august 2020
Înregistrare din adunare 23 august 2020

O nouă boscorodire

28 august 2020

Citesc dintr-o analiză istorică a unui fenomen puțin cunoscut: reforma în România.

A existat așa ceva, reformă românească?
Citind Marea carte de istorie a fraților huteriți (care au sosit în Transilvania pe la 162i și au emigrat în octombrie 1767) am găsit acolo menționați pe reformații români (valahi schismatici).
Un lucru remarcabil este chiar că huteriții au găsit un sprijin în calviniștii români, și aceasta o spune un dușman al amândurora: iezuitul Delpini, trimisul special al Romei pentru reconvertirea huteriților afirmă în raportul său din 22 februarie 1765 către camera aulică din Viena:”Motivele pentru care rebotezătorii sunt împietriţi în greşeala lor sunt, după părerea lui, în primul rând relaţiile cu calviniştii şi valahii schismatici
Așadar a existat până la cucerirea Transilvaniei de către austrieci, o biserică reformată română, așa spune și autorul cărții din care mai citesc, fiind în concediu.
Diaconul Coresi, un promotor al reformei sprijinit de conducătorii calvini și luterani ai zonelor maghiare și germane din Transilvania, a căutat să impună cel puțin utilizarea limbii române în slujba bisericească. Pentru că se utiliza slavona, slavona era socotită limbă sfântă, limba bisericii, limba lui Dumnezeu. Vi se pare absurd?
Au trebuit să treacă 200 de ani până la eliminarea limbii slavone din biserica românească și introducerea limbii române. Absurdul nu este absurd decât pentru cine-și pune problema.
Pentru nebunul care nu-și pune problema, absurd ar fi să se streseze.
Până acolo a mers absurdul folosirii unei limbi necunoscute, că nici măcar preoții nu înțelegeau ce spun, repetau niște cuvinte al căror sens nu-l înțelegeau nici ei, nici cei care ascultau și asta se numea boscorodire. Asta spune Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie: „„Preoţii care nu cunoşteau limba slavona, au început a imita prin sunete asemănătoare, pe care nici cei ce ascultau nu le înţelegeau”.
Frații mei preoți, nu boscorodiți că vă bate Dumnezeu!” spunea plin de durere diaconul Coresi în scrierile lui.
Dar să venim în zilele noastre.
Trăim întoarcerea la absurd.
O mare parte din creștinii biblici, creștini a căror ancoră mentală a fost Cuvântul lui Dumnezeu și analizarea lui, se reîntorc la practici medievale, de repetare a unor cuvinte care nu spun nimic, la care nu te poți gândi pentru că nu trezesc mintea.
Ei numesc asta: adorare, laudă sau închinare.

Problema este, ca la vechea boscorodire, că oamenii nu se mai gândesc la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei simt…și le place asta.
Realitatea este că Dumnezeu nu a dat o Biblie care se simte, ci una care se citește și se crede.
Hristosul cel adevărat se explică, se crede, se „pictează” prin cuvinte, este nevoie de timp pentru înrădăcinarea minții în El. Nu se petrece nimic instant.
Nu există niciun Hristos care se simte, care „intră în inimă”, așa ca ceaiul în stomac, iar dacă cineva crede că există, atunci e un alt hristos, unul fals.
Au făcut și grupuri pentru boscorodirea asta, în biserici, repetă aceleași 3 fraze fără sens, pe ritm de muzică plăcută și ridică mâinile pentru a-și exprima sentimentele de „dragoste pentru Dumnezeu”.
Oare asta așteaptă Dumnezeu?
Am călcat pe aceste pajiști și m-am înțepat în spini de incultură biblică și țepi de nedreptate. Florile acestor buruieni sunt însă frumoase, odrasle viguroase din pământ udat cu duh de lume și cuvânt satanic.

Trăim o stare de confuzie profețită, o stare asemănătoare vremii profeților, când poporul se îndepărtase de Cuvântul lui Dumnezeu, dar avea o viață religioasă intensă, fără Cuvânt, fără Dumnezeu.
Dar cu temple, slujbe, „mesaje” și mai ales cu bani.
Cu mulți bani.
Căci dacă scoți banii din ecuație, e ca și cum dezumfli o minge, nu mai rămâne nimic.
Plămădeala asta nouă are în ea aluatul cel vechi: iubirea de bani a clericilor.
Ca să ai bani, trebuie să aduni mulțimi.
Ca să le aduni, trebuie să le placă.
Ca să le placă, trebuie să le dai ce le place, muzică…adică noua boscorodire: muzica.
Frații mei pocăiți, nu mai boscorodiți, că vă bate Dumnezeu!”


Înregistrare adunare 16 august 2020

27 august 2020
Înregistrare adunare 16 august 2020

Cântări: O nouă zi de sărbătoare         min 0:00
           Vine Domnul, vine Domnul      min 3:05
            Să crezi adânc                        min 6:30
            Un stâlp în templul tău            min 9:07
            Bunătatea Ta-i eternă              min 13:07
            Anii trec ca norii                       min 15:10
            Dacă bate vântul                     min 18:00
            Fr DL 1 Împărați 17  Pilda lui Ilie  min 20:45
            Fr GG min 1:01:30
            Fr AG  Romani 1  Mânia lui Dumnezeu min 1:05:50


Înregistrare adunare 9 august 2020

26 august 2020
Înregistrare adunare 9 august 2020

Ție-ți când Dumnezeul meu. min 0:00
E plin de miraje pământul min 2:42
Nu, nu suntem un vis. min 5:30
Isuse, Numele Tău sfânt min 9:50
Eu sunt Domnul min 13:20
Fr DL Ieremia 2 Pilda celor dintâi roade min 16:50
Fr AG 2 Corinteni 4 min 1:00:10


În tranzit

24 august 2020

Preaiubiţilor, vă sfătuiesc, ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2:11
Ieri am ieșit pentru prima dată din țară de când cu covidul.
Pe Ungaria ai voie doar tranzit, nu e voie de ieșit de pe autostradă, iar de oprit doar la anumite benzinării, marcate.

Harta tranzit Ungaria Covid, august 2020


În rest, e totul normal, ca înainte.
Benzinăriile în care ai voie să intri sunt semnalizate prin panouri cu 10 km înainte și la intrare. Deci ai voie doar pe autostradă și în benzinărie. În benzinărie poți cumpăra, staționa, poți merge la baie. În restul țării, nu poți călători.
Atât de straniu.
Am traversat Ungaria în 6 ore fără să oprim decât pentru vignetă și un pic de odihnă la ieșire.
M-am gândit în timp ce traversam, cât de mult seamănă acest pericol al covidului și această limitare a călătoriei noastre, acest tranzit, cu viața creștină.
Suntem în trecere, în tranzit, nu numai străini, ci și călători prin viață.
În 24 de ore trebuia să părăsim Ungaria, altfel intram în carantină.
Și nu aveam voie să mergem unde vrem, doar necesitățile mașinii și ale noastre și la drum. Nici la dreapta, nici la stânga.
Mi-am amintit versetul și l-am rumegat conducând.
Suntem în tranzit prin viață, chiriași în corp, musafiri.
Nu putem face ce vrem, suntem extrem de limitați.
Nu avem voie să ieșim de pe drum, să ne încurcăm cu zăboviri.
Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.  Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.” 1 Timotei 2:3-4
Suntem numiți străini și călători, sau soldați ce vor promovare, în alt loc ambasadori, avem o misiune, un scop, un Stăpân, un drum.
Suferim ca ceilalți urgia covidului, limitările, și ce dacă, cel puțin noi știm cine a trimis-o și de ce. Ne supunem.
Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?  Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.  Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?” Evrei 12:7-9
Adică ne supunem restricțiilor, ca în tranzit, doar pe traseul marcat de mers, iar de oprit doar în benzinăriile marcate.
Să avem în noi gândul acesta, să ne înarmăm cu gândul acesta: Hristos a suferit în trup, a purtat jug (unul bun, și ne cheamă și pe noi să tragem cu El), a purtat cruce (și ne cheamă și pe noi să o purtăm) și a suferit moarte. Credința noastră trebuie să ne conducă la moarte, la moartea eului, la moartea a tot ce nu este Calea.
În tranzit nu vezi decât Calea, restul „țării” e frumos, e posibil de ieșit, dar nu e pentru tine. Cetățenii, băștinașii, localnicii au voie, tu nu.
Tu ești în tranzit.
Oamenii lumii acesteia au un mers și o hartă largă și mare, peste care Domnul nostru aplică o hartă mult mai restrictivă, ca cea de mai sus, parcă ne spune: voi sunteți ai mei, voi sunteți în tranzit, voi numai pe aici aveți voie. Pe mult mai puține drumuri.
Calea noastră e mult mai îngustă.
Desigur, în Ungaria, care stă mai bine la Covid decât România, noi, cei din tranzit eram „ciumații”, se temeau să nu-i infectăm.
Dar ia gândiți-vă să fie invers, să traversezi o țară „ciumată”!?
Cât de justificat ni s-ar părea și cât de repede am dori să trecem.
Ca orice comparație, și aceasta are limitările ei, să scoatem din ea cât și ce este necesar pentru a ne servi de învățătură.
Închei această postare, prima dintr-un șir cu care sper să recuperez o lungă perioadă de tăcere, cu o poezie pe subiect de Traian Dorz:

Nu-i aici a noastră bucurie,
lumea n-are pentru noi decît urgie,
tot ce poate să ne dea-i zădărnicie,
s-o străbateți frați iubiți ca pe-o pustie
nu-i aici a voastră bucurie!

Nu-i aici a noastră alinare,
pentru noi viața-i zbucium și-alergare,
e-un șir lung de încercări și renunțare
s-o sfîrșim cu stăruință în lucrare
nu-i aici a voastră alinare!

Nu-i aici a noastră mîngîiere,
lumea n-are pentru noi decît durere!
frați iubiți care priviți spre Înviere
n-așteptați aici decît oțet și fiere
nu-i aici a voastră mîngîiere!

Nu-i aici a noastră fericire 
tot ce are lumea-i fum și amăgire. 
Fericirea-i doar în jertfă și-n iubire 
pe-un drum lung de luptă și de dăruire - 
nu-i aici a voastră fericire! 

Nu-i aici a noastră sărbătoare, 
o, priviți înțelenitele ogoare, 
holdele ce-așteaptă mîini secerătoare, 
cine să muncească și să lupte oare? - 
nu-i aici a voastră sărbătoare! 

Vom afla cîndva și noi hodină, 
cînd lucrarea ne-o vom fi făcut deplină, 
cînd vom fi ajunși în Patria Divină, 
să culegem rodul jertfei din lumină! - 
O, de-atunci avea-veți voi hodină!



Înregistrare din adunare 2 august 2020

16 august 2020


În numele unui Hristos păgân. Spovedania unei conștiințe.

10 august 2020

În 1941, Cernăuțiul, reocupat de armata română, trăiește drama deportării celor 50000 de evrei din oraș „la Bug”. Traian Popovici, primarul de atunci al orașului Cernăuți, s-a opus din toate puterile și cu un mare chin lăuntric la acest act barbar. Salvând de la o moarte aproape sigură în jur de 20000 de evrei, a reușit parțial, iar după război și-a scris mărturia.
(Postare lungă, 42 de pagini, să aveți timp)

motto 1: „….locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.” Ezechiel 38:8

În această postare arăt cum s-a împlinit această parte din profeția care prevestea cu 2500 de ani înainte că cei care vor coloniza Israelul o vor face după „sabie”, adică după holocaustul care a ucis peste 6 milioane de evrei.
Este o profeție exactă despre zilele noastre.

motto 2: „În numele unei umanităţi, a unei civilizaţii, a unei religii prin esenţă iertătoare, în numele unui Christos păgân, un „făuritor de neam nou” şi „dăltuitor de mai bun destin” ne spurcă istoria. Cu sângele celor martirizaţi, cu sufletele celor expiaţi în chip supraomenesc, cu groaza celor scăldaţi în apele morţii, noii preoţi ai acestei religii sălbatice au scris pagina de ruşine apocaliptică în psaltirea neamului românesc.” Traian Popovici

Deportarea evreilor din Cernăuți, 1941

(un documentar Youtube și mai multe fotografii la sfârșitul articolului)

 „SPOVEDANIA 

Traian Popovici 

Cuvânt înainte 

La răscrucile istoriei sale un popor nu-şi are încredinţate totdeauna destinele sale în mâinile celor chemaţi. Evenimentele în prăvălirea lor surprind deseori tocmai pe cei nepregătiţi în fruntea treburilor obşteşti. 

Trăirea măsurilor de guvernare, care angajează în desfăşurare grăbită însăşi răspunderea întregului neam, nu lasă factorilor de conducere, autori ai acestor măsuri, nici agenţilor executori chemaţi a le duce la îndeplinire, răgazul de meditare asupra consecinţelor ce pot să nască din ele. 

Şi unii şi alţii se lasă furaţi de vâltoarea a ceea ce au dezlănţuit, cârmă având numai instinctul brutal, care ucide virtutea în om. 

Numai o cultură profundă, o adâncă cunoaştere a sufletului colectivităţii în fruntea căreia ai fost adus de împrejurări, de cele mai multe ori independent de voinţa ta şi, în sfârşit, respectul ce trebuie să porţi tradiţiei acestei colectivităţi, crează suportul moral al faptelor cu care te încumeţi să conduci un popor şi să-i scrii istoria. 

Incontestabil că măsura deportării evreilor în Transnistria a fost şi rămâne un act necugetat de conducătorul statului, mareşalul Antonescu, un act neomenos, brutal şi sălbatic, care a zguduit adânc fiinţa neamului nostru, un act care a dezlănţuit cele mai urâte instincte în om: ura şi lăcomia. Deportarea cu întreg cortegiul ei de suferinţe pentru proscrişi, cu îngenuncherea sentimentelor de omenie, de milă, de echitate, cu abrutizarea întregului aparat de militari şi funcţionari ordonaţi cu executarea lui ne-a coborât în respectul popoarelor civilizate şi ne-a înfierat în istorie cu dangaua barbarismului. 

Citește restul acestei intrări »

Home Church, Homeschool, Homework

8 august 2020

…şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Geneza 12:3

Ciuma asta ne ține pe mulți acasă.
Mai ales pe elevi, ciuma a închis școlile, dar a închis și (mega)biserici și afaceri (restaurante, meciuri, concerte).
Oare chiar este chiar o tragedie?
Voi face aici o mică analiză profetică și istorică a ideii de familie (binecuvântată, în viziunea lui Dumnezeu, în Planul Lui), a ideii de muncă, educație pentru muncă și educație biblică și a legăturilor dintre ele.
Cum trebuie să vedem această constrângere dată de epidemie?
Ca o catastrofă care a căzut peste oameni sau ca o binecuvântare pentru familia amenințate de globalizare?
Am arătat în istoria distanțărilor sociale că Dumnezeu în dragostea Lui a intervenit în istorie cu limitări pentru a ne apropia de El: Babelul de exemplu.
Și în postarea despre frânarea globalizării, am arătat de ce nu este de acord Dumnezeu cu globalizarea și cum prin globalizare este atacată familia, prin corporatizare (a muncii), prin „generalizare”(a școlii) și mai ales cum în educația biblică au pătruns toate cele 3 aspecte ale lumii și este globalizată și biserica (adunarea).
De la început n-a fost așa.
Unitatea binecuvântată de Dumnezeu este familia, celula tuturor „organelor” lui Dumnezeu este familia. Familia a fost de la început în Planul lui Dumnezeu, ca ceva bun, familia a fost dinainte de căderea în păcat. Celelalte feluri de asociații au apărut ca pedepse ale păcatului, după aceea.
Popoarele au apărut ca și consecințe ale unei limitări, ale unui blestem (limbile), la Babel.
Corporațiile au apărut ca și consecință a asupririi, a nedreptății, a muncii (o pedeapsă). Mulți oameni sunt stăpâniți de puțini.
Megabisericile, uniunile bisericești, cultele și supraorganizările bisericii au apărut mai puțin ca o nevoie de organizare a unor „oi”, cât ca și consecințe ale apostaziei, ale lepădării credinței (și) simplității care este în Hristos Isus.
Școlile generale au apărut mai târziu, după Comenius, după ce el a scris Didactica Magna și statele protestante pentru prima dată au generalizat învățământul, respectând cuvânt cu cuvânt ideile lui Comenius din Didactica Magna.

Fiecare din aceste suprastructuri, poartă în ele și multiplică înspre rău semințele păcatului, roadele păcatului: nedreptatea, asuprirea semenilor și disprețuirea lui Dumnezeu. Să le luăm pe rând.

Corporațiile. De la munca apărută după izgonirea omului din Eden până la Tylor, cel care l-a învățat pe Ford cum e treaba cu lucrul la bandă, înrobirea oamenilor de către semenii lor a avut multe forme și etape. În timp, nu numai munca s-a mecanicizat, ci și gândirea omului, totul a luat treptat cadența de bielă-manivelă a motoarelor, iar omul a uitat încet de unduirile naturale ale crengilor, de creșterea spiralată a lujerului de fasole și de fâlfâitul aripilor la porumbei și a început să gândească țăcănit, numărat, a învățat să adune, să calculeze, să înmulțească, să strângă, să stivuiască, dar a uitat să cânte, să plângă, să se bucure, să împartă cu alții și să iubească. Viața corporației a creat omul-robot, mecanicizat, omul-funcție, omul-tip: inginerul, mecanicul, strungarul, cel care este AȘA. Omul ca din eprubetă, format de tehnologie, cu 2-3 calități necesare mașinăriei la care lucrează, răsplătit cu fericirea proporțională cu banii câștigați de linia de producție din care face parte. Un vizionar, Aldous Huxley, l-a tratat cum se cuvine pe Taylor, la vreme, în 1932, în cartea „Minunata lume nouă”, o ironizare fină a taylorismului.

Minunata lume nouă, Aldous Huxley, Polirom 2016



Tot o parodiere a taylorismului a fost și clipul lui Charlie Chaplin „Modern Times”.

Parodierea filozifiei tayloriste de căter Charlie Chaplin.

Amazon aplică acum de exemplu taylorismul digital. Probabil de aceea e supărat Dumnezeu pe corporații și pe „împărații” lor. În salopeta cu siglă și sub costumul cu ecuson, inima omului s-a împietrit mânată ca de bici, înlănțuită de lanțul creditului nevoilor și apăsată de jugul poftelor. Tot corporațiile sunt locurile unde se fac așa-numitele team-buldinguri, „construcția de echipe” în care nu legăturile de familie primează, ci legăturile din echipă, de multe ori se merge(a) cu toată echipa pentru mai multe zile la hotele, ca să petreacă împreună, să se lege relații. Se legau de multe ori relații, dar soți și soții rămâneau acasă înșelați. Deci nu ar trebui să ne mirăm că Dumnezeu are un ghimpe pe corporații.

Școlile.
Așa cum sunt acum, „generale”, au fost „inventate” de Comenius, părintele educației moderne și proiectul lui l-a scris într-o carte: Didactica Magna, care a devenit „Biblia educației”. Cartea explică cum să crești cetățeni creștini pentru o societate creștină. Nu e utopie, de 300 de ani așa funcționează școlile până înspre vremea noastră. E tragedie însă, că sistemul descoperit de Comenius (și se pare că copiat de la frații huteriți) și preluat apoi de întreaga lume, a fost deturnat de la scopurile inițiale și în loc de creștinism și virtute, școlile predau acum ateism, darwinism, sexualitate și alte aberații. De multe ori, produsul școlii de astăzi nu este omul educat, ci diploma, care-l face pe posesor mândru. Și un alt rău este ierarhia, scalarea, podiumul, „eu sunt șef de promoție”, cel mai bun, școala este umbra darwinismului, anticamera evoluției, a saltului genetic spre o nouă specie…așteptată de evoluționiști. Așa că nu e de mirare că Dumnezeu e supărat pe școli.

Bisericile
Dumnezeu nu a lăsat biserici în Biblie, ci Biserica, eclesia, Adunarea Lui, una singură.
Nu sunt două, nici douăzeci și n-au cum fi.
Biserici sunt multe, toate făcute de oameni, copii degradate și falsificări a originalului.
Mulțimi mari care plătesc un singur pastor care le predică săptămână de săptămână tot el, iar ceilalți îl plătesc. Autoritatea bărbatului, ideea că Hristos este Capul oricărui bărbat este diluată. Femeia se uită la pastor mai ceva ca la soțul ei. Adăugați înlocuirea învățării cu slujbele și pretenția de „putere” a „unșilor”, adăugați lipsa patentată de angajament prin delegare monetizată (noi cei mulți plătim pe 1-2 să facă toată treaba) și deși ar mai fi multe de adăugat sunt suficiente motive să fie Dumnezeu supărat și pe biserici.

Așa că trecerea de la munca în corporație la munca de (a)casă întărește familia, face ca soțul să stea cu soția mai mult, cu copiii.
Trecerea de la școala „generală” folosită adesea ca unealtă de integrare la școala de casă+online, întărește familia, căci acasă trebuie să fie o Lois sau o Eunice care să-și poate îndeplini slujba de sădire a credinței în Timoteii ținuți acasă de covid.
Trecerea de la megabiserică la biserică de casă înseamnă reîntoarcerea la tiparul biblic al bisericii, la o formă de familie, de relație, lipsită de formalism. În Planul lui Dumnezeu, casa nu este doar dormitor, bucătărie și baie, pentru cele două capete ale tubului digestiv, ci un loc care trebuie recâștigat pentru rolul adevărat, casa ca și gazdă a adunării, familia ca un loc al educației, al învățării, al edificării. Și dacă e și al muncii, cu atât mai bine.

Mai adaug un amănunt: decorporatizarea și deglobalizarea lumii n-ar fi fost posibile fără internet, fără comunicare, fără telefoane inteligente și fără aplicații pentru orice. Tehnologia comunicării a schimbat lumea, a ușurat izolarea, a ușurat schimbul de idei, rostogolirea cuvintelor.
Și izolarea a schimbat lumea, dar mai mult decât orice, izolarea a întărit familiile, a întărit legăturile părinți-copii, soți-soții.

Cu covidul, se pare că Dumnezeu a dat un puternic impuls acestui proces de educație biblică, proces asemuit în Scriptură cu un război. Căci dacă felul de gândire al lui Cristos este asemănat cu o armură („înarmați-vă și voi cu același fel de gândire„), preluarea acestui fel de gândire, educația adică este de fapt o înarmare. Iar înarmare înseamnă declarație de război.

Dușmanul este ignoranța, ateismul, minciuna, corupția, falsul și mai ales lenea de cap, lenea de minte.


Scăpați de sabie

8 august 2020

De ce evreii din România nu au fost deportați la Auschwitz între 1940-1944?

Un răspuns adevărat, destul de complet explicat, dă Radu Ioanid în cartea lui Holocaustul din România.
Răspunsuri false sunt multe, după interese și ideologii.
Mai ales istoria este ideologică, dar și educația sau religia sunt sau pot fi ideologice, adică să nu spună și să nu învețe un adevăr obiectiv, așa cum e, cu bune cu rele, ci un set de idei care folosesc unui anume scop, cum vor „pastorii” de mulțimi să-l aplice.
Citind Holocaustul în România, de Radu Ioanid, am primit răspunsul la întrebarea: De ce evreii din România nu au fost duși la Auschwitz în timpul celui de-al doilea război mondial?
Răspunsul e complex, e alcătuit din mai multe „răspunsuri” și ceea ce scrie Ioanid este parțial, el nu atinge subiectul din perspectivă biblică.
Să enumerăm cât mai pe scurt:
1. Nu pentru că românii sau Antonescu au fost mai umani, mai „milostivi”, să nu uităm de cei în jur de 300.000 de evrei uciși de români în holocaustul moldovenesc.
2. Datorită presiunii casei regale și a legăturilor tradiționale ale României cu aliații (Anglia, USA). Antonescu, deși conducea dictatorial, chiar în timpul groznicei terori din Transnistria, întâmpina opoziție internă, din mai multe direcții.
3. Petrolul. Pe măsură ce războiul înainta, Germania era tot mai dependentă de petrolul românesc, factor politic care dădea o anumită independență, chiar unui Antonescu, un dictator căruia nu îi plăcea să i se dea ordine.
4. Presiunile Germaniei de a-i deporta pe evrei au avut succes la Horthy, dar nu la Antonescu, care era mai încăpățânat și avea împotriva lui Hitler asul Transilvaniei, ceva de genul: „nouă trebuie să ne dai Transilvania înapoi”.
5. Ultimul și poate singurul factor, care fac din ceilalți factori simple mijloace și pe acesta scop, este cel profetic, trebuia să se împlinească Ezechiel 38:8 „….în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel, care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.
Trebuia să existe locuitori care să plece „în țară”, trebuia ca țara să fie locuită iarăși, iar despre acești locuitori trebuia să scrie că sunt „scăpați de sabie„. Adică unii au fost omorâți de sabie, iar alții au fost „scăpați de sabie”. Momentul când acest lucru s-a împlinit a fost în timpul și la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când sabia (holocaustul) a nimicit milioane de evrei, dar o parte au scăpat, și această parte sunt locuitorii „scăpați de sabie”.
Din România au fost foarte mulți evrei „scăpați”, mai mulți scăpați decât căzuți „sub sabie”, în jur de 400.000 de evrei care în anii următori au emigrat aproape toți în Israel, nu de voie, ci fiind forțați de împrejurări, ca odinioară din Egipt, după cum am scris în două postări (despre Zalman și despre Jakober) și cum urmează să scriu, cu voia lui Dumnezeu despre Shaike Dan, un Moise modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei..


Trăim sfârșitul perioadei pedepsei descrise de profeți

6 august 2020

Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.  A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.” Matei 21:35-36
De ce nu sunt citați profeții din Biblie?
De ce nu sunt citite cărțile lor?
De ce sunt rare predicile din Daniel, din Ieremia, din Amos?
De ce sunt antipatici acești profeți care au scris atât de mult despre pedepse, urgii, războaie, sabie, ciume, risipiri și pustiiri?
Au scris atât de mult despre dreptate, despre călcarea dreptății, despre pedepse.
Cărțile profetice parcă sunt tratate juridice, cu termeni din justiție, cu pedepse și condiții de eliberare. Greu de citit. Dar…
Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre dreptate(neprihănire), căci este un prunc.” Evrei 5:13
Domnul Isus a fost cu totul împotriva găștii de clerici din vremea lui, a preoților și fariseilor care stăpâneau mulțimile și i-a înfierat de fiecare dată, i-a iritat, nu le-a vorbit niciodată „ca să-i câștige”, ci i-a amenințat în tonul profeților dinainte….”bine a profețit Isaia despre voi„.
În același timp, Domnul Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, la Nain când a întâlnit convoiul mortuar și de fiecare dată când vedea mulțimile înșelate de acei fanfaroni care nu-i citeau pe profeți.
Dar oare azi nu e la fel? Azi când ecuația sistemelor religioase este: clericul conduce și strânge bani iar (sau=) laicul donează bani.
Sau laicul este mecanismul de produs bani al clericului.
Când va trece Covidul, să începem, …..parcă e vremea din Amos: „Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară!  Voi care ziceţi: «Când va trece luna nouă (putem pune: Pandemia) ca să vindem grâul şi Sabatul ca să deschidem grânarele, (să pornim pelerinaje sau predici pe bani) să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna ca să înşelăm?  Apoi, vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte şi vom vinde codina în loc de grâu» (cuvintele noastre în loc de cele ale lui Dumnezeu).’  Domnul a jurat pe slava lui Iacov: ‘Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor!” Amos 8:4-7
Azi profețiile sunt clare, poporul Israel se întoarce acasă, din diaspora, din împrăștierea, din pustiirea de 2500 de ani, din acea pustiire profețită de disprețuiții profeți. Se sfârșește pedeapsa evreilor.
Sunt două lucruri în comun între timpul nostru și cel al Domnului Isus:
1. Profeții erau și atunci disprețuiți, sunt și acum.
2. Poporul Israel era tot în împrăștiere și atunci, ca acum. Doar că acum vedem cu ochii noștri cum această împrăștiere se termină. Evreii se întorc în Israel, cum au scris: Isaia, Ieremia, Daniel, Ezechiel și toți profeții.
Astăzi e vremea când se sfârșește pedeapsa: „Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Isaia 40:2

Epidemia îi va forța pe evreii din țările de unde mai sunt, să plece spre Israel. Epidemia are de-a face cu „scuturarea” locurilor unde mai sunt evrei în lume, așa cum a fost „scuturat” Egiptul, ca evreii să dorească să plece de acolo.
Din România i-a forțat comunismul, de exemplu. Sunt urgii care vin peste lume, dar nu înainte de a fi fost profețite.

Sfârșitul acestui veac este aproape. Toate aceste înțelegeri le primim doar dacă citim pe profeți și înțelegem logica justiției lui Dumnezeu.
Profețiile sunt clare, dar profeții au scris și despre noi, despre nedreptatea și dreptatea noastră, nu numai despre nedreptatea și pedeapsa lor.
Evreii cu pedeapsa lor de milenii (pedeapsă care se sfârșește acum) sunt o pildă pentru noi, un exemplu, „ca să nu cădem și noi în aceeași pildă de neascultare„.
Nu putem înțelege pedeapsa evreilor, risipirea lor, întoarcerea lor, gelozia lui Dumnezeu, fără să-i citim pe profeți.
Dragul meu, care ai ajuns cu cititul până la capăt, împrietenește-te cu profeții, cu „robii”, împrietenește-te cu Fiul, împrietenește-te cu Dumnezeu, fi lângă inima Lui, citind și căutând să-i înțelegi tot Cuvântul Său, Biblia.


Istoria timpului nostru

3 august 2020

Motto: „Cine va voi să scrie istoria timpului nostru va trebui să aștepte cel puțin 10, 20 sau 30 de ani după încheierea dramei. Ce ridicolă a fost încercarea mea de a face în „De două mii de ani” o cronică a unor drame care erau încă la începutul lor. Poate tinerețea să fie o scuză valabilă? Mă va lăsa viața să-mi iau cândva, mai târziu, revanșa?
Mihail Sebastian, Jurnal, 29 iulie 1941
De două săptămâni tot citesc la o carte „Holocaustul în România„, de Radu Ioanid.

Citesc metodic, analitic, fără grabă. (de aia nu prea scriu pe blog, dar despre scris explic la urmă) Radu Ioanid, actualul ambasador al României în Israel, el însuși evreu, parcurge cu „pași mărunți” zilele și zonele cumplitului pogrom din Nordul Moldovei, Bucovinei și Basarabiei anilor 1941 și 1942. A scris Istoria timpului nostru așa cum nu am învățat-o la școală.
Citind mi-a fost tot mai rușine că sunt român. Asasinate în masă, deportări de zeci de mii de oameni în câteva ore, sute de mii de strămutați, apoi ucideri în lanț, gropi comune, împușcarea celor ce rămâneau de coloană, arderea cadavrelor ca să nu rămână urme, jafuri, violuri, interminabile coloane de deportați spre Transnistria, oameni înghețați, morți de foame, epuizați de sete, trenurile morții, disperare, false speranțe, lagărele dintre Nistru și Bug, masacrul de la Odesa, toate descrierile te umplu de oroare. Dacă voi merge vreodată în Iași (mai am două orașe ‘mari” nevizitate încă: Iași și Vaslui) voi călca cu sfială, ca la Auschwitz. Copii și sugari uciși împreună cu toată familia. Scrie mult de Siret, de Cernăuți, orașe pe care le cunosc atât de bine. Am crezut că le cunosc, acum le înțeleg mai bine.
Citind, mi-am amintit și am înțeles întâlnirea mea cu primul evreu, în piața din Cernăuți, în anul 1990 sau 1991: „Am găsit și eu un loc și apoi lângă mine s-a pus un om trecut de 60 de ani, uscățiv, având pe cartonul din fața lui un vraf de cearceafuri, fețe de pernă, de plapumă, parcă ceva tacâmuri, vase.„…”Straniu, în marea aceea de negustori care fiecare își striga marfa, acest om tăcea, plin de demnitate, dacă întreba cineva ceva, spunea prețul, dar fără patos.-Eu sunt evreu.” mi-a răspuns. ”Plec în Israel. Vând tot.
Când am ajuns în carte la detaliile lunii iunie 1941, la declanșarea holocaustului românesc, am scos din raft, Jurnalul lui Mihai Sebastian, tot cronologic, ca și cartea lui Ioanid. Am citit paralel.
Și recitesc și Jurnalul, e scris cu mare groază.
Am ajuns azi la textul din motto: „cine va scrie Istoria timpului nostru”.
Să aștepte 30 de ani după terminarea dramei. A scris în 29 iulie 1941. Azi e 3 august 2020, cam 30 de ani și ceva după 1989, „după încheierea dramei” începute atunci: comunismul. La fix și încercarea mea.
Doar că încercarea mea de explicare a „istoriei timpului nostru” eu o fac cu „felinarul profeților”, cu candelele luminițelor ce strălucesc din loc întunecos la care bine facem că luăm aminte. Cel mai bun punct de vedere.
Un capitol aparte din cartea lui Ioanid îl reprezintă (trebuie apreciată la autor echidistanța sau corectitudinea politică, lipsa de patos etnic sau partizan) explicarea chestiunii paradoxale pentru mulți: de ce nu i-a deportat Antonescu pe evreii români la Auschwitz, cum s-a întâmplat în toate țările ocupate. Culmea este că în doar 15 pagini (431-445) pagini, Ioanid chiar reușește nu numai să descrie, cât și să explice logic răspunsul la acest ciudat DE CE. Nu intru în detalii, va fi cu voia lui Dumnezeu altă postare. Despre cei scăpați de sabie.
Pentru că eu văd lucrurile în lumină profetică, știu bine că „Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.‘ Amos 3:7 așa că și despre aceste evenimente ale timpului tot prorocii au scris. Aceeași proroci care au scris despre Pella și Aigai, unde am fost anul trecut (tot pentru a explica istoria), despre Nicopole și încă un loc unde voiam să mergem anul acesta, dacă nu ne oprea această urgie a virusului.
Sunt dator cu o explicație: de ce scriu tot mai rar. Pentru că mă simt tot mai „prost”. Urma să postez prin martie despre al treilea val al exodului din România, m-am pregătit, am cumpărat de pe net și am citit Blind Jump de Sheike Dan și mi-am dat seama că nu știu multe. Am mai trecut pe la Humanitas și Cărturești și mi-am completat stocul de surse de informare.
Între 300 și 400000 de evrei rămași în România au plecat între 1949-1989 din România comunistă. Plecare lor a fost o adevărată minune pentru cei ce am trăit comunismul.
Dar o minune cel puțin la fel de mare, pentru cei ce au trăit nazismul, a fost că acești evrei erau în viață la terminarea războiului. Ca să aibă cine pleca. Radu Ioanid în cele 15 pagini despre care voi scrie reușește să intre în chichițele gândirii lui Ion Antonescu, dictatorul român care după ce a condus pogromul de la Iași, într-un chip neașteptat a amânat și apoi a anulat planificata deportare a evreilor români la Auschwitz.
Nu considerente umanitare l-au condus pe Antonescu la anularea deportării la Auschwitz, nici proverbiala bunătate românească (un mit), ci raționamente ciudate care se înțeleg doar prin cuvintele lui Ezechiel din 38:8: „…în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.” Deci trebuia ca înainte de întemeierea statului Israel, să fie locuitori …”scăpați de sabie” și apoi strânși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel.
Vorba lui Sebastian: ce ridicolă este încercarea „de a scrie cronica” evenimentelor, a dramelor, când sunt doar la început. Viața nu l-a lăsat „să-și ia revanșa„, el a fost omorât după război, dar fratele lui la plecarea din românia a salvat jurnalul, care stă acum în biblioteca din Ierusalim și noi îl putem citi. Iată că la 30 de ani după terminarea acestei drame sau urgii comuniste, la începutul dramei sau urgiei epidemiei, poate părea ridicolă orice încercare de a scrie istoria timpului nostru.
Dar pentru profeții care au scris istoria timpului nostru, și pentru noi, cei care credem ce au scris ei, a citi, a crede, a aștepta și a răbda desfășurarea evenimentelor profețite, nu este nici straniu, nici ridicol, ci este cel mai așezat și cumsecade lucru.
Istoria timpului vechi, a prezentului și a viitorului e scrisă în Biblie, cu amănunte și semne. Eu, pe acest blog încerc s-o explic, cui m-ascultă, cui crede ca și mine TOT ce au scris prorocii și mai ales cui iubește venirea și arătarea Domnului (Stăpânului) Isus.



Biruiește răul prin bine

1 august 2020

Înregistrare din Adunare, 26 iulie 2020

Isaia 5 (Pilda viei), Matei 21 (Pilda vierilor), Romani 12, (un alt capitol al dragostei)

%d blogeri au apreciat: