Cum vorbește un om cu prietenul lui. Pilda prieteniei

31 Ianuarie 2013

”Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” Exod 33.11

De ce există prieteni și prietenie în efemera lume de carne?
Ca să ne fie pildă, desigur. Pildă spre ce? Ce ne învață?
Prietenia omenească ne învață părtășia(prietenia) cu Tatăl.
Cu un prieten ai același gând, aceleași gânduri, de aia ți-e prieten.
Și dacă nu le ai, pentru că ai încredere în el, ești gata să le iei de la el.
Prietenii sunt ”același gând”.
Dumnezeu și Moise erau același gând.
Dar observați în ce condiții:
Un Moise indignat coboară de pe munte la un popor rămas fără frâu, mânia Domnului se aprinde, mulți pier. Moise își ia cortul și și-l întinde în afara taberei. Ieșirea din tabără: o expresie  a sfințirii, dar și a indignării. Deasemenea o imagine foarte frumoasă de învățat a Domnului Isus care a pătimit dincolo de poartă, a ieșit afară din tabără ca în lecția cu hoitul jertfei pentru păcat.
Moise și-a luat cortul și a ieșit din tabără.
Să ne luăm și noi cortul(trupul de carne) să-l întindem în afara taberei(purtând ocara lui).
Adică să nu căutăm prietenia cu lumea, ci prietenia cu Dumnezeu.
Să avem gândul lui Cristos.
Un Dumnezeu sfânt e prieten cu un om sfânt. Cum sfânt, cine sfânt? Moise? Moise? Un ucigaș, iar acum și ”nervos” pe deasupra?
Moise avea gândul lui Cristos.
Dumnezeu avea gândul lui Moise, se înțelegeau tare bine. Parcă-i văd discutând ca doi prieteni.

Ce imagine frumoasă! Să fii prieten cu Dumnezeu.
Să dialoghezi cu El. Să-i placă să stea de vorbă cu tine, să se simtă bine în trupul tău-locuința Lui. Să-ți placă gândurile Lui, să iubești mai mult două-trei caitole din gândurile Lui decât știrile de pe net sau de la televizor sau decât orice altceva!

Așa ar trebui să fie adunările noastre: stări de vorbă, deschideri, nu program, dialoguri, nu repetiții. 

La Efes în port, bătrânii adunării, cu femeile și copii l-au însoțit pe Pavel la corabie, ”au căzut pe gâtul lui și l-au sărutat”, au plâns mult. O legătură de prieteni, nu de cărturari-prozeliți.

Lot își chinuia sufletul în Sodoma, Noe, Enoh, Ilie, toți profeții nu iubeau lumea, erau răstigniți față de lume. Dar erau tare buni prieteni cu Dumnezeu.
Când te împrietenești cu cineva aflat în vrășmășie cu un altul, te învrășmășești și cu vrășmașul lui și acela va face să simți arsura săgeților lui.

Noi de aceea avem prieteni pe pământ, oameni cu care avem ”dulci destăinuiri împreună”, ca să învățăm din pilda acestor umbre prietenia cu Dumnezeu.

”Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi,” Azi, în era digitală înțelegem că nu cutia de plastic contează la un computer, ci softurile, softuri care pot fi concomitent în mai multe ”cutii” și pot fi ”legate” între ele. Tot astfel dacă avem gândul lui Cristos suntem UNA cu El și cu toți cei ce-l au.

Nu putem fi prieteni și cu Dumnezeu și cu vrășmașii Lui. Lumea Îl urăște, nici noi să n-o iubim.

O poezie care m-a marcat în liceu:

”Nu-i aici a noastră bucurie,
lumea n-are pentru noi decât urgie.
Tot ce poate să ne dea-i zădărnicie
S-o străbateţi, fraţi iubiţi, ca pe-o pustie,
– nu-i aici a noastră bucurie!

Nu-i aici a noastră alinare,
pentru noi viaţa-i zbucium şi-alergare,
e-un şir lung de încercări şi renunţare –
s-o sfârşim cu stăruinţă în lucrare
– nu-i aici a noastră alinare!

Nu-i aici a noastră mângâiere,
lumea n-are pentru noi decât durere!
Fraţi iubiţi, care priviţi spre înviere
n-avem aici decat oţet şi fiere
– nu-i aici a noastră mângâiere.

Nu-i aici a noastră fericire
tot ce are lumea-i fum şi amăgire.
Fericirea-i doar în jertfă şi-n iubire
pe-un drum lung de luptă şi de dăruire!
– nu-i aici o altă fericire!

Nu-i aici a noastră sărbătoare,
o, priviţi înţelenitele ogoare,
holdele ce-aşteaptă mâini secerătoare,
cine să muncească şi să lupte oare?
– nu-i aici a noastră sărbătoare!

Vom afla cândva şi noi odihna,
când lucrarea ne-o vom fi făcut deplin,
când vom fi ajunşi în Patria Divină,
să culegem rodul jertfei din Lumină!
– O, de-atunci avea-veţi voi odihnă!” TD

 


Închisori nevăzute (6) Influențarea ”pozitivă”

28 Ianuarie 2013

(atenție: postare lungă, 15 minute)
Influențarea pozitivă a fost una din metodele de ”tortură” psihică fără urme, intens folosită de securitatea comunistă, de KGB.
E aproape greu de crezut că un om prins într-o plasă de ”influențatori” s-ar putea numi ”închis”, că ar merita ”vizitat”, că ar trebui considerat victimă, dar să știți că ar trebui. 
Să nu uităm căci scopul acestei categorii de postări este sensibilizarea celor ce înțeleg planurile celui rău spre  suferințele provocate de cel rău și la a face ceea ce Domnul ne poruncește: ”am fost în temniță și ați venit pe la mine”.
Vreau să arăt că au fost și sunt și altfel de temnițe decât cele de ziduri, și altfel de gardieni decât cei în uniforme, și altfel de atitudini decât cele rânjitoare. Lupii în haine de oi zâmbesc, câinii sfâșietori lingușesc iar industriașii religioși, după ce te omoară lasă prin testament fiilor lor cum să-ți zidească mormântul.
Chiar dacă în 1989 temnițele de beton nu aveau creștini înăuntru, erau alte temnițe (care le descriu aici), temnițe ale căror uși nu le-a deschis nimeni și probabil cei dinăuntru vor muri condamnați pe viață în ele.
Este posibil ca și tu, vrednicul meu cititor să fi ajutat, poate chiar cu tăcerea ta la păstrarea acelor atât de respectate ziduri intacte.
Păcatul împietrește, stăruința în el desensibilizează simțurile spirituale.
Cunoașterea Domnului și apoi și a planurilor celui rău nu este spre  stingerea unei curiozități firești, ci spre deschiderea ochilor minții spre deosebirea ce trebuie s-o facem între oaie și lup în blana ei, între frate și străin, iar în cazul discutat aici între paznic și deținut.  Chiar dacă închisoarea este nevăzută.
De fapt la judecată mulți vor întreba: ”când te-am văzut noi?” N-au văzut pentru că n-au avut astfel de ochi, ochi ai minții pentru văzut închisori ale minții și deținuți ai minții.
Cazul care m-a pus pe gânduri a fost cel al lui Liviu Olah, apoi am retrăit și reanalizat cu calm și răbdare istoriile citite, viețile lui Dorz, Iovin și Wurmbrand sau ale altora care i-am cunoscut îndeaproape. Apoi mi-a venit rândul să-mi citesc dosarul…. scris cu altfel de ochi, cu ochii prigonitorilor și să-mi compar istoria tinereții mele nu cu amintirile mele, ci cu originea lor. Motivațiile faptelor ”prietenilor” mei din tinerețe nu erau cele care le-am văzut atunci, gradul de intoxicare la care am fost supus și nu l-am recunoscut mă face să mă rușinez.

Lipsa de discernământ mi-a rămas, s-a maturizat și chiar începutul acestui blog(anul 2008) îi poartă amprenta. Scriind aici mă descarc puțin, e și un fel de mărturisire a slăbiciunii pentru cei ce vor să se roage pentru mine, un motiv în plus de dispreț pentru batjocoritori și ”epistolă vie” și pentru prigonitorii de azi.

Gândul acestui serial de postări (Închisori nevăzute) îl am de o bună vreme (cum am multe gânduri la rând la poarta gurii și…tastaturii), dar l-am ținut în cămara minții păzind să nu fie asemuit de cititori cu ploaia de reproșuri și insulte, de revanșe și acuze ce te stropește când umbli prin drumurile pline de bălți ale netului…

O încurajare de a continua, chiar cu cele mai dure și incredibile aspecte am primit prin scrisoarea lui Mihai.

Merită recitită toată.
Redau aici: ”Biblia descrie leproși care trebuiau să strige „persoană leproasă” înainte ca cineva să se poată apropia de ei. Ar fi trebuit să îi fi alertat și eu pe toți prietenii și cunoscuții mei despre preocupările mele și pericolele la care îi expuneam. Dacă sunteți implicați într-o luptă asemănătoare, vă îndemn să faceți acest lucru.

Am înțeles reticența cu care eram primit: ”oare nu e aceste dintre…?” dar am înțeles și cum am început eu însumi și familia mea să fim urmăriți. Trebuia să-i avertizez?! Dar cum? Pe frați și prieteni apropiați! Vor înțelege?!.

Ce să înțelegem prin ”pozitiv”?
În accepțiunea securității, pozitiv însemna ceea ce corespundea scopurilor lor, iar negativ contrariul. E ciudat de aflat ce considerau ei pozitiv:-de exemplu, considerau pozitiv ca o biserică de oraș să fie cât mai mare ca număr de membri (pentru că  cei din conducere erau oamenii lor),căci cu cât erau mai mulți în biserică cu atât erau ”paralizați” (făcuți inactivi) mai mulți, considerau ”pozitive” activitățile repetitive, gen repetiții, coruri (fanfare nu că făceau gălăgie) și negative studiile biblice participative(studiile erau pozitive dacă le conduceau oamenii lor), considerau ”pozitivă” disciplina bisericească și ideea de ”rânduială”, erau bune argumente pentru a acuza de anarhism pe critici, etc.

Cazul 1. Liviu Olah 1976, Oradea Botezul programat să se facă în apele Crișului s-a ținut ”în biserică” urmare a influențării pozitive a lui Liviu

Citez de pe site-ul lui Mitrofan:
”Anunțarea în biserică a renunțării efectuării botezului în apele Crișului Repede, nu a atras după sine nemulțumirea în rîndul credincioșilor, într-o bună măsură, și datorită explicațiilor date în predică de pastorul ȚON IOSIF din Ploiești, asupra căruia s-a exercitat influență prin rețeaua informativă și care la rîndul lui, a dus „muncă de lămurire” cu pastorul OLAH LIVIU, influențîndu-l să renunțe la idee.”

Cum vedeți: explicații–>> exercitare–>>influențare–>>lămurire–>>iar influențare–>>toate ”la rând”
Omul a fost înconjurat de o închisoare pe care n-a văzut-o. ”Părtășia” celor din jur, el o credea ”casă de frați”, casă de rugăciune, în timp ce lupii din jurul lui zâmbeau rânjindu-i și-l influențau lingușindu-l.

Influențarea pozitivă e un fel de scoatere a ochilor. Ca la Samson, ca la Zedechia. Să ajungi să zici la străini frați și la frați străini.

Că la Olah acest lucru a reușit se vede și dintr-un dialog între  fratele Pocsy și fratele Aron din 1974(ei se învârteau în aceleași cercuri, unii pastori baptiști oficiali (Nechifor, Brânzei, Olah) cunoșteau pe frați și se mai adăpau la izvoarele lor .

Fratele Aron către Pocsy: ”Si acum, te rog, primeste si buruiana amara(ierburi amare), a unei mustrari fratesti si din dragoste(Scriptura spune despre “credinta care lucreaza prin dragoste”). Cand am fost impreuna la Mircea Z. tu nu ai aratat o dragoste fata de Liviu, cand a sosit intre noi, asa am observat eu si altii.”

Fratele Pocsy către fratele Aron: ”Azi am primit scrisoarea ta si raspund imediat, caci mi-ai cauzat mahnire. Te rog sa-mi trimiti cele cerute de mine. Te-am rugat sa-mi trimiti adresa lui Jony Ginga. [….]In ce priveste dragostea mea fata de Liviu, nu cred ca este vorba de sentimente de dragoste de om. Nu este el de vina ca el atitudine de “om greu”, ci cei care ii fac curte. Dumnealui cand a sosit a fost intrebat de unul din voi, iar raspunsul lui in ce priveste “trezirea”, nu pe mine m-a indignat, ci pe Relu. El a vorbit imediat in contradictoriu, si cele spuse de tine ca ale mele sau ca ale lui Relu, dar din tot ce ai spus s-a inteles ca nu esti de acord in totul cu Liviu, lucru pe care mi l-ai spus in drum spre profesor. Iar la cele spuse de mine Liviu a dat cu mana spunand: “Sofistica!”, daca nu intelegi ce inseamna, citeste la Enciclopedie. Asa ca, daca trebuie sa mananc amar, hai sa mancam toti cei care n-am fost de accord cu cele spuse de Liviu! Dar dupa intelesul Cuvantului nu mustrarea e “ierburi amare”, ci mai repede 2 Cor. 6.10 si 1 Petru 1.6 adica, atitudinea mea fara dragoste, daca ma intalnesc cu o atitudine fara dragoste. Desigur ca o lucrare pentru a strange multi membrii pentru Cultul Baptist, ma incalzeste, dar orice lucrare frumoasa pentru orice Cult e o lucrare omeneasca, sufleteasca si nu ma face sa strig de bucurie. De aceea si fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie, suspiciune, prejudecata. Nu recunosc nici-un program facut de oamnei, ca “service divin” si nu iau parte nici cu buni, nici cu rai. De cate ori ma pune sa marturisesc in cadrul unui astfel de Cult(program omenesc), de atatea ori voi spune ce vrea Domnul, nu ce pe place conducatorilor, sau membrilor de adunare. Drept consecinta? Ma primesc odata, sau de doua ori, dar nu ma primesc cu totul, caci asa spune Cuvantul la Isaia 33.14: “Pacatosii tremura in Sion si pe cei fara lege ii cuprinde frica: cine poate locui cu focul mistuitor si cine poate locui cu focul vesnic?’(trad mag.). Cand la lucrarea predicii, cei baptisti din adunare raman impietriti si totusi lauda pe predicator pentru lucrarea mare, pentru multimea stransa, nu te supara pe mine ma pune pe ganduri. Spui ca te bucuri cand intalnesti crestini, care prin credinta slavesc pe Dumnezeu. Dar ce facem? O fabrica de imitatie de crestini? Din cauza nevegherii la normele simple, dumnezeesti acceptam programele nascocite de mintea omeneasca si ne miram de sunt atatia putini credinciosi adevarati? Ma bucur dinainte ca “focul va incerca orice lucrare, care nu e de la Duhul Sfant” Doresc din toata inima sa nimiceasca orice lucrare facuta de mine, chiar acum, chiar pe pamant. Dar sunt convins ca ramane in picioare(in veci) tot ce a facut Duhul lui Dumnezeu prin mine. Si acum iti marturisesc (Domnul stie), ca nu am avut nici-un simtamant de dragoste in mine cand a inceput sa vorbeasca Liviu, vazand ca e plin de el. Asa am cazut in Matei 7.1-5. dar m-am curatit prin sangele Domnului Isus!”

Cazul 2. Zoli 1981-1989
Aveam 14 ani când l-am cunoscut. M-a luat cu el la Dezmir ”în misiune”. V-am spus c-am fost foarte baptist.
La puțin timp după ce am început să umblu ”cu Zoli” tata m-a luat grijuliu să mă avertizeze: ”ai grijă cu ăla!”, e ”bai” cu el. Ce bai?, nu mi-a spus. Dar tata nici n-a insistat, mi-a spus doar că-i spusese cineva ”de la comunitate” ca să mă facă atent. Nu i-am băgat în seamă, mult mai târziu, datorită prieteniei cu Zoli am început să fiu și eu urmărit. De fapt pe mine m-a vândut ”aghiotantul” lui.

Influențarea pozitivă am văzut-o atunci dar am înțeles-o abia acuma. ”Să fim înțelepți”, ”nu e bine să”, ”nici chiar așa”, erau replicile ce temperau orice fel de ”ieșire din cadența”. Grupul nostru, bine garnisit cu intruși era strunit prin influența lor ”pozitivă”.
Cum făceau?  Deturnau întrunirile. Trebuia să ne întâlnim la Simeria, să zicem. În loc de 100 veneau 20, tot cam aceeași, cei neinfluențabili. Celorlalți li se spusese de către pastori să nu meargă ”cu Zoli”. Doamne câte rele am auzit despre Zoli. N-am crezut niciuna, dormise de multe ori în casa noastră, fusesem în casa lui, umblasem pe coclauri, prin gări, pe trenuri, cu autobuze, căruțe, etc. Chiar și cu bacul am trecut la Luncușoara într-o iarnă. Îl cunoșteam bine. Era evident că cei ce veneau cu povestea ticluită erau teleghidați. L-au și însurat pentru două zile, cu o agentă, dar acesta e alt capitol: discreditarea. S-au folosit toate armele și se pare că nici acum nu ruginesc.

Am simțit închisoarea dinăuntru, n-am văzut-o, am simțit-o iar acum o descriu.

Cazul3.  frateledan.wordpress.com și masarotunda2
Se întâmpla prin anii 2007/2008 parcă. Lupul ”le împrăștie” zice la Ioan 10:12 .”le răpește și le împrăștie”. Prima grijă este să ”răpească cu filosofia” și să le împrăștie prin închisori ale minții în care ziduri de derută și neîncredere îi țin departe unii de alții, împrăștiați. Ajunsesem într-o situație ciudată…. Ce să fac cu blogul? Dar cu grupul? ”Închide-le frate!” mi-a sugerat cu glas mieros un ”frate”. M-a influențat pozitiv.
Ciudat pentru un om ce susținuse înainte că nu stă pe net. Și mai ciudat că la o săptămână de la deschiderea acestui blog (vesteabuna) după câteva luni, ”omul care nu stătea pe net” mă întreabă direct: ”E al tău blogul vestea bună? iar eu nu semnasem decât cu …”stilul”. Vesteabuna încă nu m-au influențat s-o închid. Să nu scriu una și alta, da. Să șterg, da. Sunt om.

Trăim într-o lume virtuală. Închisorile sunt tot virtuale iar libertățile tot așa. Libertatea cea mai mare e să te faci robul tuturor, să fii liber față de frica robiei și a morții. Să slujești după harul dat în mijlocul multor împotriviri.

Cu voia lui Dumnezeu va mai urma: Alungați prin persecuție, Controlul timpului și alte forme de închisori în care mulți țin pe și mai mulți închiși iar alții se închid singuri.

Nu trebuie neapărat să mergi la Gherla sau la Aiud cu pachete și Nou Testamente (Slavă Domnului pentru cei ce fac asta), sunt închisori la tine pe scară sau pe stradă, la tine în oraș sau în județ, poate la tine în familie, poate în jurul tău. Poate frații care ți-au fost vorbiți de rău, ”dizidenții” ăia sunt deținuții cuiva, poate nici ei nu realizează. Du-te la ei!

Sau poate tu ești un deținut. Ieși!

”La ce-ți folosesc în viață
aripi pentru ceru-ntins,
când tu stai în colivia
oamenilor ce te-au prins?” NM


Izvoarele se varsă în ape mici

28 Ianuarie 2013

Discutam dăunăzi cu un frate serios despre videoclipul cu Sunny T. de la Baia Mare: ”Io mi-s Doamne pui de dac” și despre dansul ce i-a prins pe tinerii ăia.
Nu-mi fac nici o iluzie, fenomenul atrage.
Discutam cu fratele și i-am spus și gândul scris de câteva zile la un comentariu despre Zalău: ”“vântul muzicii săltărețe care a adunat această pleavă, o va și împrăștia, prin altcineva cu vântul unei muzici mai săltărețe.”
Fenomenul Zalău a atras prin muzică. Deja lumea religioasă vrea ceva mai mult, muzica (și așa departe de cântarea pentru învățătură din Noul Testament) ritmică și săltăreață nu mai e suficientă. E ca și cu doza de drog, treptat se cere tot mai mult.
N-am fost profet când am scris despre Zalău, doar am cercetat bine duhul și am scris un buletin de analiză ce iată se dovedește (cu tristețe spun) adevărat.
Îmi spunea fratele: ”apele mici se varsă în ape mari!” adică că cei reticenți vor ceda și vor urma trendul.
M-am gândit imediat: ”oare eu sunt apă mică?”, ”noi suntem apă mică?” Unii așa ne văd.
Adunare mică? Da.
Fără clădire de biserică? Da.
Fără cult și pastor? Da.
Apă mică?
Cine crede în Isus nu e apă mică!
Cine crede în Isus e izvor.
Da, m-am gândit imediat, izvoarele se varsă în ape mici.
Însă ”……apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa vecinică.” Nu în ape mici sau mari. Viața veșnică este cunoașterea Lui prin asemănarea cu moartea Lui.
Noi suntem izvoare de apă, nu bălți…
”Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea cînd vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui…”
Am mai citit frânturi de comentarii pe subiect.
Unul, spus de Petru Lascău este: ”Motivul pentru care sunt îngrijorat de manifestarea de la Fildelfia (hora, strigăturile, dansul) este că ea va adânci și mai mult tensiunile dintre bisericile locale, va întreține neînțelegeri în familiile penticostale din oraș, între părinți mai conservatori și tinerii lor care participă la aceste întruniri. Bisericile conservatoare din oraș vor simți presiunea tinerilor din comunitatea lor să facă și ei astfel de manifestări, să introducă și ei dansul moroșănesc, chiuiturile și „țurai și țurai”. Fiecare biserică se luptă cu un tineret pentru care biserica și slujbele ei sunt „plictisitoare”. Vocile care se aud cel mai des spun: „Trebuie să facem ceva pentru tineret!” Trebuie să facem ceva, trebuie să-i dăm de lucru și nu să-l distrăm.” Petru Lascău, aici, paragraful 6

E aceeași idee(îngrijorare) și la Lascău: ”apele mici se varsă în ape mari!”

Nu sunt deloc de acord cu acest proverb, eu sunt de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Sunt și vreau să rămân izvor.

Cât despre apele mari sau mici, amare și stricate sau dulci și vindecate, știm că sarea a vindecat izvorul Ierihonului.
Cuvântul judecății Harului poate vindeca și izvorul stricat din gura lui Sunny T.
De pocăință are nevoie, de Cuvântul crucii prin care lumea este răstignită față de el și el față de lume.
Așa cum se vede în videoclip, nici Trancă, nici dansatorii de acolo nu cunosc nici un pic din tăișul care trebuia să-l facă crucea în cei ce-și zic creștini. Cuvântul crucii condamnă firea, carnea, eul. Cuvântul condamnă eul acela săltăreț și plin de o viață a omului vechi, a adamului neatins de răstignirea împreună cu Cristos.
Cuvântul crucii, evanghelia pocăinței i-ar face să se umple de rușine pe toți acei (probabil) ” pocăiți” cărora nu le pasă unde merg copiii lor. Ei îi cred la biserică și de fapt sunt la discotecă.
Atmosfera de meditație și cercetare, de dialog și deschidere, de așteptare a lucrării celuilalt mădular și de slujire pentru nevoile celorlalți, care ar trebui să însuflețească fiecare adunare de creștini lipsește complet din sinagoga dracilor din Baia Mare. Obișnuința cu programul, cu teatralismul a dus la cererea unui astfel de meniu.


Hora unirii !

25 Ianuarie 2013

Acest videoclip m-a lăsat fără cuvinte.
Seamănă cu degenerații.
Roada neînvățării lui Cristos,  a necunoașterii Cuvântului crucii Lui, roada participării la programe lipsite de jertfa cea vie a măcinării Cuvântului se coace acum în acest entuziasm nebun al unor oameni care nu găsesc nimic de condamnat în ceea ce fac. Ei se simt bine!  ”poporul…s-a sculat să joace!”
Îți vine să plângi! Dați click mai jos:
horaunirii

O observație: clopul omului din film nu are nici o legătură cu clopul din postarea anterioară. (Este o pură ”întâmplare”, am văzut filmulețul după ce am  scris despre traducerea Cornilescu.) Comune la amândouă clopurile sunt doar paiele din care-și  țes ”coifuri” și unii și alții.

Nu zic ”Doamne ai milă!”, nu e treaba lui Dumnezeu să aibă milă (și eu să tac), înainte de a-mi face eu  treaba mea să avertizez: scriu apăsat și dureros: POCĂIȚI-VĂ! 
Calea Lui Dumnezeu nu este aceasta, nu este calea dansului și a simțitului bine. ”Simțiți-vă ticăloșia, întristați-vă și plângeți, …” scrie la Cuvânt, nu dansați!
Calea Lui este alta!

 


După ploaie clop de paie

24 Ianuarie 2013

E un proverb vechi ardelenesc, îl știu de mic, mi-l spunea tata de fiecare dată când făceam un lucru cu întârziere.
Mi-l amintesc acum privind cu milă la ceea ce pare a fi un efort croit de decenii: confiscarea drepturilor de autor asupra traducerii Cornilescu sau abuzul de ele, nu știu.
Sărmani vânzători de moaște, profitori de rămășițe! S-a dus ploaia, ei își pun clopul(pălăria).
Iată că acum în ziua mea 8910, la 100 de zile de la sfânta Parascheva, alte oase se dau la pupat, idoli  deja vechi par a fi buni de scos pe raclă să facă ceva profit că de aia-s vechi.
Și o traducere poate fi un idol.
Am constatat acest lucru când am postat pe blog traducerea Fidela. ”Ce mai vuiet, ce mai zbucium!” Vă mai amintiți?
 Am scris atunci o postare: Traducerea lui Dumnezeu!
Despre drepturi de autor refuz să vorbesc. Știu de mic copil că nu e deloc înțelept să te apropii de un câine flămând când mănâncă. Mai știu de copil mare al Tatălui cel Mare că El dă Harul fără bani și ai lui tot la fel fac.
Dar decât să vorbesc despre ceva ce sporește confuzia mai bine ajut la risipirea beznei.
Trăim  în anul 2013 de la întruparea Creatorului.
Avem Bibliile pe telefoane, pe computere, pe toate felurile de ecrane, unele la fel ca hârtia la citit.
Epoca hârtiei a trecut. 
Cine nu înțelege să mai aștepte 3-4 ani, va înțelege.
Traducerea Cornilescu a adus ploaia peste România. Acum, după aproape 100 de ani de evanghelie nu e chiar cum visa Ioanid: ”s-aud lumea-ntreagă vorbind, de Domnul pe uliți”, dar e mult mai bine decât atunci.
Biblia Cornilescu și-a făcut treaba, a trecut de pe hârtie pe inimi, este o epistolă vie.
Acum chiar în mod material trece de pe hârtie pe ceva ce nu merită să vinzi, n-ai cui că e gratis, au toți.
Cât e de greu un fișier pdf?
Cât e de scump?
OK, să zicem că o instanță va hotărî că folosirea traducerii Cornilescu e ilegală fără plata drepturilor…bla, bla. Sunt ferm convins că nu acesta a fost scopul lui Cornilescu, să-și îmbogățească urmașii. Cu tot climatul de neîncredere în justiție care există în România,( e țara în care îmi plătesc impozitele și pentru ai cărei conducători mă rog zilnic mai întâi de toate ), vreau să cred că mai există în țara asta un complet de judecată ce se teme cel puțin de ridicol, vreau să cred că mai sunt două-trei creiere reci ce vor hotărî drept și vor cântări imparțial.
Să nu fie așa!
Să treacă tipărirea Bibliei Cornilescu doar cu plata de ”drepturi de autor” (Doamne, cum sună?).
Ce dacă?
Apropiații mei știu că eu folosesc Biblia GBV, una primită în 1989 prin ”Fratele Andrei”.
Mai nou a apărut GBV 2001.
A fost deja anul trecut, pe 10 aprilie și un scandal de pomină la nivel național.
Eu zic că ploaia traducerilor a trecut, pământul este udat, iar cei ce au visat la clop (beneficii din vânzarea drepturilor de autor) sunt chiar ridicoli.
Întâmplător am aflat detalii despre tipărirea de către trustul de presă ce deține ziarul Adevărul a Bibliei GBV.
A fost providența lui Dumnezeu.
NU a fost o inițiativă a traducătorilor sau a editurii GBV.
A fost a afacere(văzută de cei de la ziar).
Cei de la ziar au cerut dreptul de tipărire, l-au primit pe gratis, au tipărit dacă nu mă înșel 30000 de Biblii la un preț mic și au vândut cu profit.
Așa râde Dumnezeu!
Pe biblia.ro există cele două traduceri: Cornilescu și GBV, e posibil să rămână doar GBV.
Ce pagubă!
Mai sunt multe alte traduceri, nici una nu e ”Sfânta traducere” oricât de mult s-a obișnuit urechea noastră cu ea.
”….deprinderea trupească(obișnuința) este de puțin folos….”

Iar cea mai bună traducere rămâne traducerea în viață!

Slăvit să fie Domnul


”Eu amestecam materialul, iar tata aducea apă…” Casa lui Traian Dorz din Sânicoara (lângă Cluj)

23 Ianuarie 2013

Cine a citit ”Hristos mărturia mea” își amintește perioada când Traian Dorz a locuit în Sânicoara, chiar și-a construit o casă în sat. Casa există și acum.

(Completare 23 feb: am făcut vineri 19 feb o altă poză la casă, treceam pe-acolo. Au înflorit ghioceii.)

casadorz

Citat 1: ” în primăvara lui 1957, nemaiputând locui la Simeria, am zis că mă mut oriunde, numai să găsesc un serviciu şi un loc uşor cu o margine de apă să-mi pot face o căsuţă cât de modestă. Domnul a făcut să vină tocmai atunci la mine două surori din Sânicoară de lângă Cluj şi m-au chemat să mă mut, căci este un astfel de loc la ei şi aş putea locui acolo.

Am mers chiar atunci cu ele. Am aflat un loc de casă lângă Someş şi omul îl vindea. Era pe el o căsuţă dărâmată pe jumătate de o bombă în război. Era acoperită cu coceni de porumb. Locuise acolo un ţigan – fierar care acum îşi făcuse altundeva o casă bună şi se mutase. Voi putea sta şi eu acolo până ce îmi voi putea face o căsuţă pe acest loc frumos, înconjurat cu salcâmi şi apoi să-mi aflu un serviciu.

M-am mutat în coliba acoperită cu coceni. Au venit acolo şi părinţii mei alungaţi de pe acasă de măsurile insuportabile ce se luaseră în sat împotriva lor. Şi am început să strângem câte un ţăruş, câte un cui, câte o piatră, pentru noua noastră locuinţă.

Au vândut de pe acasă tot ce mai puteau şi am început construcţia, cu piatră adusă din dealul vechi, cu carele fraţilor din Sânicoară. În loc de mortar foloseam pământ muiat cu apă. Pentru pereţi am adus zgură de locomotivă de la gara apropiată; o amestecam cu ghips. Turnam două scânduri, apoi iarăşi mutam scândurile până ce înălţăm un perete. După aceea altul – şi tot aşa. Eu amestecam materialul, iar tata aducea apă cu două găleţi, până ce am terminat astfel numai noi doi toţi pereţii casei cu două camere, bucătărie şi cămară. Lemnăria pentru acoperiş au pregătit-o trei fraţi, iar pentru acoperiş am cumpărat nişte tablă veche de la un om care o arunca. Când a fost acoperită, am revopsit şi am tencuit totul.

În primăvara anului 1958 ne-am mutat în casă nouă….”

Fotografia am făcut-o în primăvara anului trecut(2012). Locația o știu de la gazda soției mele, sora Veronica, crescută în Sânicoara. În urmă cu peste 25 de ani, sora Veronica ne povestea cum prin anii 57-58 mergeau la lucru cu Traian Dorz ”sub coastă” și învățau cântări. Ne-a învățat și o cântare pe care o învățase de la Traian Dorz: ”Atunci când se va întoarce Israel!” Acum vre-o zece ani am dus-o pe sora Veronica  cu mașina prin sat la rudele ei și am rugat-o să ne arate casa lui traian Dorz”. ”Asta e!” mi-a zis.
casatraiandorz

Citat 2(1964, eliberarea din Gherla): ”Am ajuns la Cluj trecând pe lângă Sânicoară, unde făcusem cu mâinile mele şi ale alor mei, casa care mi-a fost confiscată împreună cu tot ce aveam acolo. Poate că ni se va reda – ca să avem şi noi unde să locuim… – acum după ce s-a văzut că fusesem condamnaţi pe nedrept. Poate că nu… Dacă anii chinuiţi nu ni se mai pot da înapoi, să ne fie redate măcar cele ce ne-au fost confiscate prin aceeaşi nedreptate prin care am fost condamnaţi. Ar fi drept şi ar fi măcar asta cinstit.”

L-am iubit pe Traian Dorz, i-am iubit cântările, mi-au marcat conștiința: ”Preaiubitul meu e Unul”, ”De dorul tău”, etc deși astăzi nu împărtășesc acel entuzism, m-am uitat la sfârșitul viețuirii și nu-i urmez pilda.


Contradicții aparente în Biblie(5): primiți de ORICE cuget omenesc sau..omul firesc nu primește

23 Ianuarie 2013

”Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 4:2

”Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie” 1 Corinteni 2:14

Cum vine asta, le primește sau nu le primește?

Primul verset pare că spune că orice cuget omenesc poate primi mesajul, al doilea verset că cei firești nu pot.

Deosebirea nu e deosebire, dacă privim lucrurile de pe poziția și cu ochii lui Dumnezeu.

Oamenii zic că omul are trei părți: intelect(sau rațiune), sentiment și voință.
Cuvântul lui Dumnezeu pune însă rațiunea(gândurile) față în față cu cugetul(conștiința), acestea aflându-se chiar în război: ”…despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.” Romani 2:15

Evanghelia se adresează cugetului(conștiinței), nu rațiunii, cugetul primește evanghelia, rațiunea o respinge. Cugetul sensibil(bun) este locașul în care locuiește credința. Pavel spune despre sine că slujea lui Dumnezeu cu un cuget bun(nu curat) din strămoși, adică era sincer. El în mod sincer prigonea pe creștini. Mintea lui era întunecată, trăia în robia poftelor, a cărnii, nu avea cum să înțeleagă rațional nimic. Ceea ce a precumpănit la întoarcerea lui a fost venirea în fire, trezirea conștiinței.

Argumentele rațiunii(izvodirile minții) se împotrivesc acestei treziri, dar glasul dragostei este mai tare și aceste izvodiri (întărituri, fortificații) sunt dărâmate.

În fața unei conștiințe împietrite doar dragostea cucerește: ”vă îndemn cu lacrimi pe fiecare din voi”. Citeam din Invierea de Tolstoi paragraful cu participarea lui Tolstoi la adunare în palatul prințesei Lieven (în Petersburg) unde  a vorbit într-o seară doctorul Baedecker din Anglia(era pe la 1880). Tolstoi îl ridiculizează pe Baedecker pentru felul lui plângăcios în care îi îndemna pe oameni. Lui Tolstoi i se părea teatral. Așa scrie el atunci  dar în realitate tot romanul Învierea e scris ca urmare a întâlnirii lui cu Baedecker, personajul principal al romanului fiind de fapt inspirat din viața lui Baedecker, viață de misionar prin pușcăriile țariste din Siberia secolului 19.
Și apostolul Pavel îndemna cu lacrimi, sfătuia ca un tată pe copii, spunea: ”vă spun și acum plângând” etc. Ruperea inimii, împărtășirea durerii, simțirea ta a nesimțirii celui ce ar trebui să simtă îl sensibilizează pe acesta și-l face să-și vină în fire. Felul de a vorbi ușuratic însă, participarea continuă la jertfele păgâne(vorbirile lumești) desensibilizează conștiința(cugetul), face inima nesimțitoare durerii poverii păcatului atât de ușuratic acoperit de oameni prin vorbiri înșelătoare, atât inima celui ce ar trebui să învețe cât și a celui ce ar avea nevoie să fie învățat. Limbă: fiară sălbatică și neâmblânzită! Oamenii își folosesc limbile ca să înșele și prin acoperirea cu dialoguri de suprafață a păcatului, a durerilor lăuntrice, prin înădușirea adevărului în nedreptate.
Arătarea(manifestarea) Adevărului străpunge acest zid fariseic respectat cu frică de actorii lumii și pătrunde cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu până la despărțiea sufletului și a duhului, la judecarea simțirilor și gândurilor inimii.