Cum vorbește un om cu prietenul lui. Pilda prieteniei

”Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” Exod 33.11

De ce există prieteni și prietenie în efemera lume de carne?
Ca să ne fie pildă, desigur. Pildă spre ce? Ce ne învață?
Prietenia omenească ne învață părtășia(prietenia) cu Tatăl.
Cu un prieten ai același gând, aceleași gânduri, de aia ți-e prieten.
Și dacă nu le ai, pentru că ai încredere în el, ești gata să le iei de la el.
Prietenii sunt ”același gând”.
Dumnezeu și Moise erau același gând.
Dar observați în ce condiții:
Un Moise indignat coboară de pe munte la un popor rămas fără frâu, mânia Domnului se aprinde, mulți pier. Moise își ia cortul și și-l întinde în afara taberei. Ieșirea din tabără: o expresie  a sfințirii, dar și a indignării. Deasemenea o imagine foarte frumoasă de învățat a Domnului Isus care a pătimit dincolo de poartă, a ieșit afară din tabără ca în lecția cu hoitul jertfei pentru păcat.
Moise și-a luat cortul și a ieșit din tabără.
Să ne luăm și noi cortul(trupul de carne) să-l întindem în afara taberei(purtând ocara lui).
Adică să nu căutăm prietenia cu lumea, ci prietenia cu Dumnezeu.
Să avem gândul lui Cristos.
Un Dumnezeu sfânt e prieten cu un om sfânt. Cum sfânt, cine sfânt? Moise? Moise? Un ucigaș, iar acum și ”nervos” pe deasupra?
Moise avea gândul lui Cristos.
Dumnezeu avea gândul lui Moise, se înțelegeau tare bine. Parcă-i văd discutând ca doi prieteni.

Ce imagine frumoasă! Să fii prieten cu Dumnezeu.
Să dialoghezi cu El. Să-i placă să stea de vorbă cu tine, să se simtă bine în trupul tău-locuința Lui. Să-ți placă gândurile Lui, să iubești mai mult două-trei caitole din gândurile Lui decât știrile de pe net sau de la televizor sau decât orice altceva!

Așa ar trebui să fie adunările noastre: stări de vorbă, deschideri, nu program, dialoguri, nu repetiții. 

La Efes în port, bătrânii adunării, cu femeile și copii l-au însoțit pe Pavel la corabie, ”au căzut pe gâtul lui și l-au sărutat”, au plâns mult. O legătură de prieteni, nu de cărturari-prozeliți.

Lot își chinuia sufletul în Sodoma, Noe, Enoh, Ilie, toți profeții nu iubeau lumea, erau răstigniți față de lume. Dar erau tare buni prieteni cu Dumnezeu.
Când te împrietenești cu cineva aflat în vrășmășie cu un altul, te învrășmășești și cu vrășmașul lui și acela va face să simți arsura săgeților lui.

Noi de aceea avem prieteni pe pământ, oameni cu care avem ”dulci destăinuiri împreună”, ca să învățăm din pilda acestor umbre prietenia cu Dumnezeu.

”Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi,” Azi, în era digitală înțelegem că nu cutia de plastic contează la un computer, ci softurile, softuri care pot fi concomitent în mai multe ”cutii” și pot fi ”legate” între ele. Tot astfel dacă avem gândul lui Cristos suntem UNA cu El și cu toți cei ce-l au.

Nu putem fi prieteni și cu Dumnezeu și cu vrășmașii Lui. Lumea Îl urăște, nici noi să n-o iubim.

O poezie care m-a marcat în liceu:

”Nu-i aici a noastră bucurie,
lumea n-are pentru noi decât urgie.
Tot ce poate să ne dea-i zădărnicie
S-o străbateţi, fraţi iubiţi, ca pe-o pustie,
– nu-i aici a noastră bucurie!

Nu-i aici a noastră alinare,
pentru noi viaţa-i zbucium şi-alergare,
e-un şir lung de încercări şi renunţare –
s-o sfârşim cu stăruinţă în lucrare
– nu-i aici a noastră alinare!

Nu-i aici a noastră mângâiere,
lumea n-are pentru noi decât durere!
Fraţi iubiţi, care priviţi spre înviere
n-avem aici decat oţet şi fiere
– nu-i aici a noastră mângâiere.

Nu-i aici a noastră fericire
tot ce are lumea-i fum şi amăgire.
Fericirea-i doar în jertfă şi-n iubire
pe-un drum lung de luptă şi de dăruire!
– nu-i aici o altă fericire!

Nu-i aici a noastră sărbătoare,
o, priviţi înţelenitele ogoare,
holdele ce-aşteaptă mâini secerătoare,
cine să muncească şi să lupte oare?
– nu-i aici a noastră sărbătoare!

Vom afla cândva şi noi odihna,
când lucrarea ne-o vom fi făcut deplin,
când vom fi ajunşi în Patria Divină,
să culegem rodul jertfei din Lumină!
– O, de-atunci avea-veţi voi odihnă!” TD

 

Închisori nevăzute (6) Influențarea ”pozitivă”

(atenție: postare lungă, 15 minute)
Influențarea pozitivă a fost una din metodele de ”tortură” psihică fără urme, intens folosită de securitatea comunistă, de KGB.
E aproape greu de crezut că un om prins într-o plasă de ”influențatori” s-ar putea numi ”închis”, că ar merita ”vizitat”, că ar trebui considerat victimă, dar să știți că ar trebui. 
Să nu uităm căci scopul acestei categorii de postări este sensibilizarea celor ce înțeleg planurile celui rău spre  suferințele provocate de cel rău și la a face ceea ce Domnul ne poruncește: ”am fost în temniță și ați venit pe la mine”.
Vreau să arăt că au fost și sunt și altfel de temnițe decât cele de ziduri, și altfel de gardieni decât cei în uniforme, și altfel de atitudini decât cele rânjitoare. Lupii în haine de oi zâmbesc, câinii sfâșietori lingușesc iar industriașii religioși, după ce te omoară lasă prin testament fiilor lor cum să-ți zidească mormântul.
Chiar dacă în 1989 temnițele de beton nu aveau creștini înăuntru, erau alte temnițe (care le descriu aici), temnițe ale căror uși nu le-a deschis nimeni și probabil cei dinăuntru vor muri condamnați pe viață în ele.
Este posibil ca și tu, vrednicul meu cititor să fi ajutat, poate chiar cu tăcerea ta la păstrarea acelor atât de respectate ziduri intacte.
Păcatul împietrește, stăruința în el desensibilizează simțurile spirituale.
Cunoașterea Domnului și apoi și a planurilor celui rău nu este spre  stingerea unei curiozități firești, ci spre deschiderea ochilor minții spre deosebirea ce trebuie s-o facem între oaie și lup în blana ei, între frate și străin, iar în cazul discutat aici între paznic și deținut.  Chiar dacă închisoarea este nevăzută.
De fapt la judecată mulți vor întreba: ”când te-am văzut noi?” N-au văzut pentru că n-au avut astfel de ochi, ochi ai minții pentru văzut închisori ale minții și deținuți ai minții.
Cazul care m-a pus pe gânduri a fost cel al lui Liviu Olah, apoi am retrăit și reanalizat cu calm și răbdare istoriile citite, viețile lui Dorz, Iovin și Wurmbrand sau ale altora care i-am cunoscut îndeaproape. Apoi mi-a venit rândul să-mi citesc dosarul…. scris cu altfel de ochi, cu ochii prigonitorilor și să-mi compar istoria tinereții mele nu cu amintirile mele, ci cu originea lor. Motivațiile faptelor ”prietenilor” mei din tinerețe nu erau cele care le-am văzut atunci, gradul de intoxicare la care am fost supus și nu l-am recunoscut mă face să mă rușinez.

Lipsa de discernământ mi-a rămas, s-a maturizat și chiar începutul acestui blog(anul 2008) îi poartă amprenta. Scriind aici mă descarc puțin, e și un fel de mărturisire a slăbiciunii pentru cei ce vor să se roage pentru mine, un motiv în plus de dispreț pentru batjocoritori și ”epistolă vie” și pentru prigonitorii de azi.

Gândul acestui serial de postări (Închisori nevăzute) îl am de o bună vreme (cum am multe gânduri la rând la poarta gurii și…tastaturii), dar l-am ținut în cămara minții păzind să nu fie asemuit de cititori cu ploaia de reproșuri și insulte, de revanșe și acuze ce te stropește când umbli prin drumurile pline de bălți ale netului…

O încurajare de a continua, chiar cu cele mai dure și incredibile aspecte am primit prin scrisoarea lui Mihai.

Merită recitită toată.
Redau aici: ”Biblia descrie leproși care trebuiau să strige „persoană leproasă” înainte ca cineva să se poată apropia de ei. Ar fi trebuit să îi fi alertat și eu pe toți prietenii și cunoscuții mei despre preocupările mele și pericolele la care îi expuneam. Dacă sunteți implicați într-o luptă asemănătoare, vă îndemn să faceți acest lucru.”

Am înțeles reticența cu care eram primit: ”oare nu e aceste dintre…?” dar am înțeles și cum am început eu însumi și familia mea să fim urmăriți. Trebuia să-i avertizez?! Dar cum? Pe frați și prieteni apropiați! Vor înțelege?!.

Ce să înțelegem prin ”pozitiv”?
În accepțiunea securității, pozitiv însemna ceea ce corespundea scopurilor lor, iar negativ contrariul. E ciudat de aflat ce considerau ei pozitiv:-de exemplu, considerau pozitiv ca o biserică de oraș să fie cât mai mare ca număr de membri (pentru că  cei din conducere erau oamenii lor),căci cu cât erau mai mulți în biserică cu atât erau ”paralizați” (făcuți inactivi) mai mulți, considerau ”pozitive” activitățile repetitive, gen repetiții, coruri (fanfare nu că făceau gălăgie) și negative studiile biblice participative(studiile erau pozitive dacă le conduceau oamenii lor), considerau ”pozitivă” disciplina bisericească și ideea de ”rânduială”, erau bune argumente pentru a acuza de anarhism pe critici, etc.

Cazul 1. Liviu Olah 1976, Oradea Botezul programat să se facă în apele Crișului s-a ținut ”în biserică” urmare a influențării pozitive a lui Liviu

Citez de pe site-ul lui Mitrofan:
”Anunțarea în biserică a renunțării efectuării botezului în apele Crișului Repede, nu a atras după sine nemulțumirea în rîndul credincioșilor, într-o bună măsură, și datorită explicațiilor date în predică de pastorul ȚON IOSIF din Ploiești, asupra căruia s-a exercitat influență prin rețeaua informativă și care la rîndul lui, a dus „muncă de lămurire” cu pastorul OLAH LIVIU, influențîndu-l să renunțe la idee.”

Cum vedeți: explicații–>> exercitare–>>influențare–>>lămurire–>>iar influențare–>>toate ”la rând”
Omul a fost înconjurat de o închisoare pe care n-a văzut-o. ”Părtășia” celor din jur, el o credea ”casă de frați”, casă de rugăciune, în timp ce lupii din jurul lui zâmbeau rânjindu-i și-l influențau lingușindu-l.

Influențarea pozitivă e un fel de scoatere a ochilor. Ca la Samson, ca la Zedechia. Să ajungi să zici la străini frați și la frați străini.

Că la Olah acest lucru a reușit se vede și dintr-un dialog între  fratele Pocsy și fratele Aron din 1974(ei se învârteau în aceleași cercuri, unii pastori baptiști oficiali (Nechifor, Brânzei, Olah) cunoșteau pe frați și se mai adăpau la izvoarele lor .

Fratele Aron către Pocsy: ”Si acum, te rog, primeste si buruiana amara(ierburi amare), a unei mustrari fratesti si din dragoste(Scriptura spune despre “credinta care lucreaza prin dragoste”). Cand am fost impreuna la Mircea Z. tu nu ai aratat o dragoste fata de Liviu, cand a sosit intre noi, asa am observat eu si altii.”

Fratele Pocsy către fratele Aron: ”Azi am primit scrisoarea ta si raspund imediat, caci mi-ai cauzat mahnire. Te rog sa-mi trimiti cele cerute de mine. Te-am rugat sa-mi trimiti adresa lui Jony Ginga. [….]In ce priveste dragostea mea fata de Liviu, nu cred ca este vorba de sentimente de dragoste de om. Nu este el de vina ca el atitudine de “om greu”, ci cei care ii fac curte. Dumnealui cand a sosit a fost intrebat de unul din voi, iar raspunsul lui in ce priveste “trezirea”, nu pe mine m-a indignat, ci pe Relu. El a vorbit imediat in contradictoriu, si cele spuse de tine ca ale mele sau ca ale lui Relu, dar din tot ce ai spus s-a inteles ca nu esti de acord in totul cu Liviu, lucru pe care mi l-ai spus in drum spre profesor. Iar la cele spuse de mine Liviu a dat cu mana spunand: “Sofistica!”, daca nu intelegi ce inseamna, citeste la Enciclopedie. Asa ca, daca trebuie sa mananc amar, hai sa mancam toti cei care n-am fost de accord cu cele spuse de Liviu! Dar dupa intelesul Cuvantului nu mustrarea e “ierburi amare”, ci mai repede 2 Cor. 6.10 si 1 Petru 1.6 adica, atitudinea mea fara dragoste, daca ma intalnesc cu o atitudine fara dragoste. Desigur ca o lucrare pentru a strange multi membrii pentru Cultul Baptist, ma incalzeste, dar orice lucrare frumoasa pentru orice Cult e o lucrare omeneasca, sufleteasca si nu ma face sa strig de bucurie. De aceea si fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie, suspiciune, prejudecata. Nu recunosc nici-un program facut de oamnei, ca “service divin” si nu iau parte nici cu buni, nici cu rai. De cate ori ma pune sa marturisesc in cadrul unui astfel de Cult(program omenesc), de atatea ori voi spune ce vrea Domnul, nu ce pe place conducatorilor, sau membrilor de adunare. Drept consecinta? Ma primesc odata, sau de doua ori, dar nu ma primesc cu totul, caci asa spune Cuvantul la Isaia 33.14: “Pacatosii tremura in Sion si pe cei fara lege ii cuprinde frica: cine poate locui cu focul mistuitor si cine poate locui cu focul vesnic?’(trad mag.). Cand la lucrarea predicii, cei baptisti din adunare raman impietriti si totusi lauda pe predicator pentru lucrarea mare, pentru multimea stransa, nu te supara pe mine ma pune pe ganduri. Spui ca te bucuri cand intalnesti crestini, care prin credinta slavesc pe Dumnezeu. Dar ce facem? O fabrica de imitatie de crestini? Din cauza nevegherii la normele simple, dumnezeesti acceptam programele nascocite de mintea omeneasca si ne miram de sunt atatia putini credinciosi adevarati? Ma bucur dinainte ca “focul va incerca orice lucrare, care nu e de la Duhul Sfant” Doresc din toata inima sa nimiceasca orice lucrare facuta de mine, chiar acum, chiar pe pamant. Dar sunt convins ca ramane in picioare(in veci) tot ce a facut Duhul lui Dumnezeu prin mine. Si acum iti marturisesc (Domnul stie), ca nu am avut nici-un simtamant de dragoste in mine cand a inceput sa vorbeasca Liviu, vazand ca e plin de el. Asa am cazut in Matei 7.1-5. dar m-am curatit prin sangele Domnului Isus!”

Cazul 2. Zoli 1981-1989
Aveam 14 ani când l-am cunoscut. M-a luat cu el la Dezmir ”în misiune”. V-am spus c-am fost foarte baptist.
La puțin timp după ce am început să umblu ”cu Zoli” tata m-a luat grijuliu să mă avertizeze: ”ai grijă cu ăla!”, e ”bai” cu el. Ce bai?, nu mi-a spus. Dar tata nici n-a insistat, mi-a spus doar că-i spusese cineva ”de la comunitate” ca să mă facă atent. Nu i-am băgat în seamă, mult mai târziu, datorită prieteniei cu Zoli am început să fiu și eu urmărit. De fapt pe mine m-a vândut ”aghiotantul” lui.

Influențarea pozitivă am văzut-o atunci dar am înțeles-o abia acuma. ”Să fim înțelepți”, ”nu e bine să”, ”nici chiar așa”, erau replicile ce temperau orice fel de ”ieșire din cadența”. Grupul nostru, bine garnisit cu intruși era strunit prin influența lor ”pozitivă”.
Cum făceau?  Deturnau întrunirile. Trebuia să ne întâlnim la Simeria, să zicem. În loc de 100 veneau 20, tot cam aceeași, cei neinfluențabili. Celorlalți li se spusese de către pastori să nu meargă ”cu Zoli”. Doamne câte rele am auzit despre Zoli. N-am crezut niciuna, dormise de multe ori în casa noastră, fusesem în casa lui, umblasem pe coclauri, prin gări, pe trenuri, cu autobuze, căruțe, etc. Chiar și cu bacul am trecut la Luncușoara într-o iarnă. Îl cunoșteam bine. Era evident că cei ce veneau cu povestea ticluită erau teleghidați. L-au și însurat pentru două zile, cu o agentă, dar acesta e alt capitol: discreditarea. S-au folosit toate armele și se pare că nici acum nu ruginesc.

Am simțit închisoarea dinăuntru, n-am văzut-o, am simțit-o iar acum o descriu.

Cazul3.  frateledan.wordpress.com și masarotunda2
Se întâmpla prin anii 2007/2008 parcă. Lupul ”le împrăștie” zice la Ioan 10:12 .”le răpește și le împrăștie”. Prima grijă este să ”răpească cu filosofia” și să le împrăștie prin închisori ale minții în care ziduri de derută și neîncredere îi țin departe unii de alții, împrăștiați. Ajunsesem într-o situație ciudată…. Ce să fac cu blogul? Dar cu grupul? ”Închide-le frate!” mi-a sugerat cu glas mieros un ”frate”. M-a influențat pozitiv.
Ciudat pentru un om ce susținuse înainte că nu stă pe net. Și mai ciudat că la o săptămână de la deschiderea acestui blog (vesteabuna) după câteva luni, ”omul care nu stătea pe net” mă întreabă direct: ”E al tău blogul vestea bună? iar eu nu semnasem decât cu …”stilul”. Vesteabuna încă nu m-au influențat s-o închid. Să nu scriu una și alta, da. Să șterg, da. Sunt om.

Trăim într-o lume virtuală. Închisorile sunt tot virtuale iar libertățile tot așa. Libertatea cea mai mare e să te faci robul tuturor, să fii liber față de frica robiei și a morții. Să slujești după harul dat în mijlocul multor împotriviri.

Cu voia lui Dumnezeu va mai urma: Alungați prin persecuție, Controlul timpului și alte forme de închisori în care mulți țin pe și mai mulți închiși iar alții se închid singuri.

Nu trebuie neapărat să mergi la Gherla sau la Aiud cu pachete și Nou Testamente (Slavă Domnului pentru cei ce fac asta), sunt închisori la tine pe scară sau pe stradă, la tine în oraș sau în județ, poate la tine în familie, poate în jurul tău. Poate frații care ți-au fost vorbiți de rău, ”dizidenții” ăia sunt deținuții cuiva, poate nici ei nu realizează. Du-te la ei!

Sau poate tu ești un deținut. Ieși!

”La ce-ți folosesc în viață
aripi pentru ceru-ntins,
când tu stai în colivia
oamenilor ce te-au prins?” NM

Izvoarele se varsă în ape mici

Discutam dăunăzi cu un frate serios despre videoclipul cu Sunny T. de la Baia Mare: ”Io mi-s Doamne pui de dac” și despre dansul ce i-a prins pe tinerii ăia.
Nu-mi fac nici o iluzie, fenomenul atrage.
Discutam cu fratele și i-am spus și gândul scris de câteva zile la un comentariu despre Zalău: ”“vântul muzicii săltărețe care a adunat această pleavă, o va și împrăștia, prin altcineva cu vântul unei muzici mai săltărețe.”
Fenomenul Zalău a atras prin muzică. Deja lumea religioasă vrea ceva mai mult, muzica (și așa departe de cântarea pentru învățătură din Noul Testament) ritmică și săltăreață nu mai e suficientă. E ca și cu doza de drog, treptat se cere tot mai mult.
N-am fost profet când am scris despre Zalău, doar am cercetat bine duhul și am scris un buletin de analiză ce iată se dovedește (cu tristețe spun) adevărat.
Îmi spunea fratele: ”apele mici se varsă în ape mari!” adică că cei reticenți vor ceda și vor urma trendul.
M-am gândit imediat: ”oare eu sunt apă mică?”, ”noi suntem apă mică?” Unii așa ne văd.
Adunare mică? Da.
Fără clădire de biserică? Da.
Fără cult și pastor? Da.
Apă mică?
Cine crede în Isus nu e apă mică!
Cine crede în Isus e izvor.
Da, m-am gândit imediat, izvoarele se varsă în ape mici.
Însă ”……apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa vecinică.” Nu în ape mici sau mari. Viața veșnică este cunoașterea Lui prin asemănarea cu moartea Lui.
Noi suntem izvoare de apă, nu bălți…
”Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea cînd vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui…”
Am mai citit frânturi de comentarii pe subiect.
Unul, spus de Petru Lascău este: ”Motivul pentru care sunt îngrijorat de manifestarea de la Fildelfia (hora, strigăturile, dansul) este că ea va adânci și mai mult tensiunile dintre bisericile locale, va întreține neînțelegeri în familiile penticostale din oraș, între părinți mai conservatori și tinerii lor care participă la aceste întruniri. Bisericile conservatoare din oraș vor simți presiunea tinerilor din comunitatea lor să facă și ei astfel de manifestări, să introducă și ei dansul moroșănesc, chiuiturile și „țurai și țurai”. Fiecare biserică se luptă cu un tineret pentru care biserica și slujbele ei sunt „plictisitoare”. Vocile care se aud cel mai des spun: „Trebuie să facem ceva pentru tineret!” Trebuie să facem ceva, trebuie să-i dăm de lucru și nu să-l distrăm.” Petru Lascău, aici, paragraful 6

E aceeași idee(îngrijorare) și la Lascău: ”apele mici se varsă în ape mari!”

Nu sunt deloc de acord cu acest proverb, eu sunt de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Sunt și vreau să rămân izvor.

Cât despre apele mari sau mici, amare și stricate sau dulci și vindecate, știm că sarea a vindecat izvorul Ierihonului.
Cuvântul judecății Harului poate vindeca și izvorul stricat din gura lui Sunny T.
De pocăință are nevoie, de Cuvântul crucii prin care lumea este răstignită față de el și el față de lume.
Așa cum se vede în videoclip, nici Trancă, nici dansatorii de acolo nu cunosc nici un pic din tăișul care trebuia să-l facă crucea în cei ce-și zic creștini. Cuvântul crucii condamnă firea, carnea, eul. Cuvântul condamnă eul acela săltăreț și plin de o viață a omului vechi, a adamului neatins de răstignirea împreună cu Cristos.
Cuvântul crucii, evanghelia pocăinței i-ar face să se umple de rușine pe toți acei (probabil) ” pocăiți” cărora nu le pasă unde merg copiii lor. Ei îi cred la biserică și de fapt sunt la discotecă.
Atmosfera de meditație și cercetare, de dialog și deschidere, de așteptare a lucrării celuilalt mădular și de slujire pentru nevoile celorlalți, care ar trebui să însuflețească fiecare adunare de creștini lipsește complet din sinagoga dracilor din Baia Mare. Obișnuința cu programul, cu teatralismul a dus la cererea unui astfel de meniu.

Hora unirii !

Acest videoclip m-a lăsat fără cuvinte.
Seamănă cu degenerații.
Roada neînvățării lui Cristos,  a necunoașterii Cuvântului crucii Lui, roada participării la programe lipsite de jertfa cea vie a măcinării Cuvântului se coace acum în acest entuziasm nebun al unor oameni care nu găsesc nimic de condamnat în ceea ce fac. Ei se simt bine!  ”poporul…s-a sculat să joace!”
Îți vine să plângi! Dați click mai jos:

O observație: clopul omului din film nu are nici o legătură cu clopul din postarea anterioară. (Este o pură ”întâmplare”, am văzut filmulețul după ce am  scris despre traducerea Cornilescu.) Comune la amândouă clopurile sunt doar paiele din care-și  țes ”coifuri” și unii și alții.

Nu zic ”Doamne ai milă!”, nu e treaba lui Dumnezeu să aibă milă (și eu să tac), înainte de a-mi face eu  treaba mea să avertizez: scriu apăsat și dureros: POCĂIȚI-VĂ! 
Calea Lui Dumnezeu nu este aceasta, nu este calea dansului și a simțitului bine. ”Simțiți-vă ticăloșia, întristați-vă și plângeți, …” scrie la Cuvânt, nu dansați!
Calea Lui este alta!

 

După ploaie clop de paie

E un proverb vechi ardelenesc, îl știu de mic, mi-l spunea tata de fiecare dată când făceam un lucru cu întârziere.
Mi-l amintesc acum privind cu milă la ceea ce pare a fi un efort croit de decenii: confiscarea drepturilor de autor asupra traducerii Cornilescu sau abuzul de ele, nu știu.
Sărmani vânzători de moaște, profitori de rămășițe! S-a dus ploaia, ei își pun clopul(pălăria).
Iată că acum în ziua mea 8910, la 100 de zile de la sfânta Parascheva, alte oase se dau la pupat, idoli  deja vechi par a fi buni de scos pe raclă să facă ceva profit că de aia-s vechi.
Și o traducere poate fi un idol.
Am constatat acest lucru când am postat pe blog traducerea Fidela. ”Ce mai vuiet, ce mai zbucium!” Vă mai amintiți?
 Am scris atunci o postare: Traducerea lui Dumnezeu!
Despre drepturi de autor refuz să vorbesc. Știu de mic copil că nu e deloc înțelept să te apropii de un câine flămând când mănâncă. Mai știu de copil mare al Tatălui cel Mare că El dă Harul fără bani și ai lui tot la fel fac.
Dar decât să vorbesc despre ceva ce sporește confuzia mai bine ajut la risipirea beznei.
Trăim  în anul 2013 de la întruparea Creatorului.
Avem Bibliile pe telefoane, pe computere, pe toate felurile de ecrane, unele la fel ca hârtia la citit.
Epoca hârtiei a trecut. 
Cine nu înțelege să mai aștepte 3-4 ani, va înțelege.
Traducerea Cornilescu a adus ploaia peste România. Acum, după aproape 100 de ani de evanghelie nu e chiar cum visa Ioanid: ”s-aud lumea-ntreagă vorbind, de Domnul pe uliți”, dar e mult mai bine decât atunci.
Biblia Cornilescu și-a făcut treaba, a trecut de pe hârtie pe inimi, este o epistolă vie.
Acum chiar în mod material trece de pe hârtie pe ceva ce nu merită să vinzi, n-ai cui că e gratis, au toți.
Cât e de greu un fișier pdf?
Cât e de scump?
OK, să zicem că o instanță va hotărî că folosirea traducerii Cornilescu e ilegală fără plata drepturilor…bla, bla. Sunt ferm convins că nu acesta a fost scopul lui Cornilescu, să-și îmbogățească urmașii. Cu tot climatul de neîncredere în justiție care există în România,( e țara în care îmi plătesc impozitele și pentru ai cărei conducători mă rog zilnic mai întâi de toate ), vreau să cred că mai există în țara asta un complet de judecată ce se teme cel puțin de ridicol, vreau să cred că mai sunt două-trei creiere reci ce vor hotărî drept și vor cântări imparțial.
Să nu fie așa!
Să treacă tipărirea Bibliei Cornilescu doar cu plata de ”drepturi de autor” (Doamne, cum sună?).
Ce dacă?
Apropiații mei știu că eu folosesc Biblia GBV, una primită în 1989 prin ”Fratele Andrei”.
Mai nou a apărut GBV 2001.
A fost deja anul trecut, pe 10 aprilie și un scandal de pomină la nivel național.
Eu zic că ploaia traducerilor a trecut, pământul este udat, iar cei ce au visat la clop (beneficii din vânzarea drepturilor de autor) sunt chiar ridicoli.
Întâmplător am aflat detalii despre tipărirea de către trustul de presă ce deține ziarul Adevărul a Bibliei GBV.
A fost providența lui Dumnezeu.
NU a fost o inițiativă a traducătorilor sau a editurii GBV.
A fost a afacere(văzută de cei de la ziar).
Cei de la ziar au cerut dreptul de tipărire, l-au primit pe gratis, au tipărit dacă nu mă înșel 30000 de Biblii la un preț mic și au vândut cu profit.
Așa râde Dumnezeu!
Pe biblia.ro există cele două traduceri: Cornilescu și GBV, e posibil să rămână doar GBV.
Ce pagubă!
Mai sunt multe alte traduceri, nici una nu e ”Sfânta traducere” oricât de mult s-a obișnuit urechea noastră cu ea.
”….deprinderea trupească(obișnuința) este de puțin folos….”

Iar cea mai bună traducere rămâne traducerea în viață!

Slăvit să fie Domnul

”Eu amestecam materialul, iar tata aducea apă…” Casa lui Traian Dorz din Sânicoara (lângă Cluj)

Cine a citit ”Hristos mărturia mea” își amintește perioada când Traian Dorz a locuit în Sânicoara, chiar și-a construit o casă în sat. Casa există și acum.

(Completare 23 feb: am făcut vineri 19 feb o altă poză la casă, treceam pe-acolo. Au înflorit ghioceii.)

Citat 1: ” în primăvara lui 1957, nemaiputând locui la Simeria, am zis că mă mut oriunde, numai să găsesc un serviciu şi un loc uşor cu o margine de apă să-mi pot face o căsuţă cât de modestă. Domnul a făcut să vină tocmai atunci la mine două surori din Sânicoară de lângă Cluj şi m-au chemat să mă mut, căci este un astfel de loc la ei şi aş putea locui acolo.

Am mers chiar atunci cu ele. Am aflat un loc de casă lângă Someş şi omul îl vindea. Era pe el o căsuţă dărâmată pe jumătate de o bombă în război. Era acoperită cu coceni de porumb. Locuise acolo un ţigan – fierar care acum îşi făcuse altundeva o casă bună şi se mutase. Voi putea sta şi eu acolo până ce îmi voi putea face o căsuţă pe acest loc frumos, înconjurat cu salcâmi şi apoi să-mi aflu un serviciu.

M-am mutat în coliba acoperită cu coceni. Au venit acolo şi părinţii mei alungaţi de pe acasă de măsurile insuportabile ce se luaseră în sat împotriva lor. Şi am început să strângem câte un ţăruş, câte un cui, câte o piatră, pentru noua noastră locuinţă.

Au vândut de pe acasă tot ce mai puteau şi am început construcţia, cu piatră adusă din dealul vechi, cu carele fraţilor din Sânicoară. În loc de mortar foloseam pământ muiat cu apă. Pentru pereţi am adus zgură de locomotivă de la gara apropiată; o amestecam cu ghips. Turnam două scânduri, apoi iarăşi mutam scândurile până ce înălţăm un perete. După aceea altul – şi tot aşa. Eu amestecam materialul, iar tata aducea apă cu două găleţi, până ce am terminat astfel numai noi doi toţi pereţii casei cu două camere, bucătărie şi cămară. Lemnăria pentru acoperiş au pregătit-o trei fraţi, iar pentru acoperiş am cumpărat nişte tablă veche de la un om care o arunca. Când a fost acoperită, am revopsit şi am tencuit totul.

În primăvara anului 1958 ne-am mutat în casă nouă….”

Fotografia am făcut-o în primăvara anului trecut(2012). Locația o știu de la gazda soției mele, sora Veronica, crescută în Sânicoara. În urmă cu peste 25 de ani, sora Veronica ne povestea cum prin anii 57-58 mergeau la lucru cu Traian Dorz ”sub coastă” și învățau cântări. Ne-a învățat și o cântare pe care o învățase de la Traian Dorz: ”Atunci când se va întoarce Israel!” Acum vre-o zece ani am dus-o pe sora Veronica  cu mașina prin sat la rudele ei și am rugat-o să ne arate casa lui traian Dorz”. ”Asta e!” mi-a zis.

Citat 2(1964, eliberarea din Gherla): ”Am ajuns la Cluj trecând pe lângă Sânicoară, unde făcusem cu mâinile mele şi ale alor mei, casa care mi-a fost confiscată împreună cu tot ce aveam acolo. Poate că ni se va reda – ca să avem şi noi unde să locuim… – acum după ce s-a văzut că fusesem condamnaţi pe nedrept. Poate că nu… Dacă anii chinuiţi nu ni se mai pot da înapoi, să ne fie redate măcar cele ce ne-au fost confiscate prin aceeaşi nedreptate prin care am fost condamnaţi. Ar fi drept şi ar fi măcar asta cinstit.”

L-am iubit pe Traian Dorz, i-am iubit cântările, mi-au marcat conștiința: ”Preaiubitul meu e Unul”, ”De dorul tău”, etc deși astăzi nu împărtășesc acel entuzism, m-am uitat la sfârșitul viețuirii și nu-i urmez pilda.

Contradicții aparente în Biblie(5): primiți de ORICE cuget omenesc sau..omul firesc nu primește

”Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 4:2

”Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie” 1 Corinteni 2:14

Cum vine asta, le primește sau nu le primește?

Primul verset pare că spune că orice cuget omenesc poate primi mesajul, al doilea verset că cei firești nu pot.

Deosebirea nu e deosebire, dacă privim lucrurile de pe poziția și cu ochii lui Dumnezeu.

Oamenii zic că omul are trei părți: intelect(sau rațiune), sentiment și voință.
Cuvântul lui Dumnezeu pune însă rațiunea(gândurile) față în față cu cugetul(conștiința), acestea aflându-se chiar în război: ”…despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.” Romani 2:15

Evanghelia se adresează cugetului(conștiinței), nu rațiunii, cugetul primește evanghelia, rațiunea o respinge. Cugetul sensibil(bun) este locașul în care locuiește credința. Pavel spune despre sine că slujea lui Dumnezeu cu un cuget bun(nu curat) din strămoși, adică era sincer. El în mod sincer prigonea pe creștini. Mintea lui era întunecată, trăia în robia poftelor, a cărnii, nu avea cum să înțeleagă rațional nimic. Ceea ce a precumpănit la întoarcerea lui a fost venirea în fire, trezirea conștiinței.

Argumentele rațiunii(izvodirile minții) se împotrivesc acestei treziri, dar glasul dragostei este mai tare și aceste izvodiri (întărituri, fortificații) sunt dărâmate.

În fața unei conștiințe împietrite doar dragostea cucerește: ”vă îndemn cu lacrimi pe fiecare din voi”. Citeam din Invierea de Tolstoi paragraful cu participarea lui Tolstoi la adunare în palatul prințesei Lieven (în Petersburg) unde  a vorbit într-o seară doctorul Baedecker din Anglia(era pe la 1880). Tolstoi îl ridiculizează pe Baedecker pentru felul lui plângăcios în care îi îndemna pe oameni. Lui Tolstoi i se părea teatral. Așa scrie el atunci  dar în realitate tot romanul Învierea e scris ca urmare a întâlnirii lui cu Baedecker, personajul principal al romanului fiind de fapt inspirat din viața lui Baedecker, viață de misionar prin pușcăriile țariste din Siberia secolului 19.
Și apostolul Pavel îndemna cu lacrimi, sfătuia ca un tată pe copii, spunea: ”vă spun și acum plângând” etc. Ruperea inimii, împărtășirea durerii, simțirea ta a nesimțirii celui ce ar trebui să simtă îl sensibilizează pe acesta și-l face să-și vină în fire. Felul de a vorbi ușuratic însă, participarea continuă la jertfele păgâne(vorbirile lumești) desensibilizează conștiința(cugetul), face inima nesimțitoare durerii poverii păcatului atât de ușuratic acoperit de oameni prin vorbiri înșelătoare, atât inima celui ce ar trebui să învețe cât și a celui ce ar avea nevoie să fie învățat. Limbă: fiară sălbatică și neâmblânzită! Oamenii își folosesc limbile ca să înșele și prin acoperirea cu dialoguri de suprafață a păcatului, a durerilor lăuntrice, prin înădușirea adevărului în nedreptate.
Arătarea(manifestarea) Adevărului străpunge acest zid fariseic respectat cu frică de actorii lumii și pătrunde cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu până la despărțiea sufletului și a duhului, la judecarea simțirilor și gândurilor inimii.

Protejat: Înregistrare din adunare 13 ianuarie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 6 ianuarie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Credința: revelații noi sau cuvinte vechi?

Când folosim cuvântul ”credință”, gândul nu ne poate duce decât la Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi credem ce a scris Dumnezeu.
Alte păreri nu pot fi numite credință.
Când cineva pretinde că primește revelații deosebite, vedenii, cunoașterea viitorului, chiar călăuzire zilnică, dar dacă-l întrebi ceva din Cuvântul scris în Biblie nu poate spune mare lucru, atunci acela nu arată credință.
Când cineva cere revelații, călăuzire, protecție, apărare, scutire de necazuri, chiar dacă cere stăruitor, dar nu citește Cuvântul, acela nu arată credință. Rugăciunea unui astfel de cerșetor nu este a unuia cu duh de fiu, ci e asemănătoare cu a oricărui vrăjitor invocator. Un fiu care-și iubește tatăl dorește să știe GÂNDUL TATĂLUI. Gândul Tatălui ceresc este în Cuvânt, deslușirea Cuvântului dă lumină și înțelepciune. Poate că răspunsurile pe care cineva le caută sau scăparea din anumite necazuri sunt lămurit arătate în pildele Vechiului Testament sau în pildele Domnului Isus.
Credința înseamnă să știi Cuvântul ca Ieremia, ca Iefta, ca Simion, să crezi acest Cuvânt.
Dumnezeu nu va da revelații noi unuia care disprețuiește Cuvântul Lui vechi.

Cercetați Sionul!

Câteva gânduri, după citirea psalmului 48.

12.”Străbateţi Sionul, şi ocoliţi-l, număraţi-i turnurile,  priviţi-i întăritura, şi cercetaţi-i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei.  Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră pînă la moarte.”

Cercetați Sionul! ne îndeamnă-n psalm,
străbăteți cetatea,… cercetați-l roată!
ca din zbor de vultur unduios și calm,
admirați-i slava și splendoarea toată.

Cercetați Sionul! Când citesc mă-ntind
și îmi fuge gândul către Neemia,
…parcă-l văd în Babel cum citea tânjind
la Sion, să-i ‘nalțe iarăși temelia.

A făcut cum scrie-n psalmul profețit:
reîntors în țară… a pornit în noapte
să-nconjoare zidul ars și prăbușit,
îi zvâcneau în tâmple arzătoare șoapte:

”-Cercetați Sionul: zidul său frumos,
turnurile-nalte, porțile-nțelepte,
temelia-i tare, planul grandios,
templul plin de glorii, a cântării trepte.”

Cercetați Sionul! Ce înseamnă azi?
turnurile, zidul, ce ne-nvață oare?
Care-i tâlcu-n ele, pe ce gânduri cazi?
Ce-ți răspund aceste tainice izvoare?

Pentru noi Sionul, Noul Legământ
Sara cea-ntristată, fiul cel pribeag…
toate sunt imagini date în Cuvânt
ca să ne învețe Tatăl nostru drag.

El cu noi se poartă ca și cum și noi
ne purtăm cu-ai noștri necrescuți copii:
jucării să-nvețe noi le dăm, apoi
scule-adevărate…spre-a nu se lovi.

Tot ce spune-n pilde Vechiul Testament
este manualul nostru prețios,
ce prin lecții clare, simple și atent
zugrăvește-n duhul(*) nostru pe Cristos.

(*)(Duhul nu-i o stare de extaz zurliu
ca o adiere de fiori pe spate
duhul e rostire, gând ce-l am și-l știu
Duhul e Cuvântul din eternitate.)

Legea scris ne este că-i duhovnicească
are tâlc adică, înțeles ascuns,
cine nu-l pricepe să se rătăcească:
dar Cristos e tâlcul, singurul răspuns.

Cercetați Sionul?
………
Cercetați pe frați
Frații, ei sunt zidul, chiar căzut ruine
Cei bolnavi și-n temniți, cei însingurați
Ochi deschiși să cerem, să-i cunoaștem bine.

Frații,… ei sunt turnuri, stâlpi și-ntărituri
Cercetați-i bine, căutați-i des
Comparați cu pilda sfintelor scripturi:
Frații-s împlinirea: viul înțeles.

Eu  și  Neemia stăm îngemănați
ne despart milenii, ne unește dorul:
el Sion de pietre cerceta, eu frați,
el închipuirea, eu Împlinitorul.

Dar învăț din dragul și din zelul său
a vedea ce alții nici nu bănuiesc:
pietrele-afumate: frați vorbiți de rău,
ziduri prăbușite: Un Sion Ceresc!

Să mergem în toată lumea să ridicăm clădiri unde să chemăm oamenii?

 Mesajul de mai jos este repostat de pe blogul dincolo(cautaltceva.wordpress.com) unde a apărut sub titlul: Biserica lui Hristos sau biserica mea?

Biserica este acea adunare de oameni care au fost răscumpăraţi prin sângele lui Isus Hristos. Fie că vorbim de biserica locală (un grup de oameni adunaţi în Numele lui Isus) fie că vorbim de biserica universală (totalitatea credincioşilor din trecut, prezent şi viitor) … biserica este a lui Hristos. El este Capul, El ne-a înfiat, prin El avem dreptul de a fi parte a Împărăţiei lui Dumnezeu. În El am fost făcut moştenitori, în El suntem sfinţi şi feriţi de mânia lui Dumnezeu. Tatăl I-a pus lui Isus Hristos totul sub picioare, L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii … care este trupul Lui. (Efeseni 1) Noi, cei din trupul Lui suntem lucrarea Lui, suntem zidiţi în Hristos Isus … pentru a umbla în fapte bune … pe care Dumnezeu le scoate în faţă. Isus este pacea noastră, El oferă STABILITATE, în trupul Lui este înlăturată vrăjmăşia. În Hristos toată clădirea, bine închegată creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin Hristos noi suntem zidiţi împreună ca să fim un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. Hristos a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, păstori şi învăţători pentru desăvârşirea trupului. Am adunat aceste versete care definesc conceptul de biserică.

Începând din grădina Eden ispita de a deține controlul a rămas aceiași. Ei bine … nici biserica actuală nu este scutită de atacul acesta. Este vremea să ne redefinim (in cazul în care a fost deturnat) conceptul de biserică. În timp … ideea de biserică ca şi trup a lui Hristos (El fiind Capul) a fost erodată. Istoria bisericii scoate la iveală momente de genul acesta când între Hristos şi biserică sau interpus indivizi care au preluat rolul de cap al bisericii. Folosindu se de limbajul spiritual au manevrat mulţimea. Scopul? Poziţie şi avere.

Din păcate istoria se repetă. Cum poţi manevra mulţimea? Simplu. Focalizezi atenţia pe biserica locală şi importanţa ei, ceea ce implică clădiri şi administraţie. Ştergi din mintea mulţimii conceptul de trup al lui Hristos prin a scoate în valoare apartenenţa la o biserică locala (musai să fie mare), induci bisericii o stare de frică distructivă, alegi oameni slugarnici (mulţi naivi) … şi oferi mulţimii circ şi fărmituri.

Când îl scoţi pe Hristos din mintea bisericii şi pui acolo un lider … biserica devine un circ căruia îi dai un nume.

Când liderul ia locul lui Hristos … biserica locală devine o afacere profitabilă pentru unii, o vacă bună de muls financiar şi emoţional. Vezi istoria bisericii catolice.

Când Hristos nu mai este capul Bisericii, El oferind creşterea … liderii trebuie să umple golul. Cum? Simplu … prin tot felul de surogate şi falsuri, prin măsuri puerile şi învăţături emoţionale. Liderul cu echipa lui trebuie să ţină totul sub control, ei s-au substituit lui Hristos.

Mă întreb întrebându-vă … câţi lideri din bisericile locale îşi asumă rolul lui Hristos? Liderii sunt cei care în dragoste trebuie să slujească biserica, să caute o cale de mijloc … nu o cale de a scăpa de răzvrătiţi. Conform scripturii liderii religioşi sunt interfaţa lui Hristos … nu mici hristoşi.

Cu mintea ştearsă, cu un concept despre biserică deformat am devenit capitalul social al unor indivizi pentru care biserica înseamnă o bună afacere financiară, un izvor nesecat ce oferă contextul de cultivare a mândriei. De aceea, când lucrurile merg bine, extindem afacerea investind în cărămizi şi programe menite să uităm că am fost decapitaţi … că trăim fără cap … că mergem aiurea ţinuţi de mână de oameni pentru care spiritualitatea şi dragostea faţă de Dumnezeu a dispărut de mult. În plină criză apar afaceriştii ce jonglează cu naivitatea, boala şi sărăcia oamenilor.

Cum vă explicaţi că în plină criză, într-o sărăcie cruntă apar clădiri pe a căror frontispiciu scrie cu nonşalanţă: DRAGOSTEA, SPERANŢA … etc, (văzurăţi pe vre-o biserică scris: bunătate, milă, dărnicie, ajutor, dreptate?), cum vă explicaţi banii investiţi într-o campanie fără precedent de popularizare a bisericii în toate variantele. Nu mai suntem relevanţi în viaţa reală… vindem în viaţa virtuală. Cum vă explicaţi lipsa totală de proiecte pentru cei săraci, proiecte sociale? Cum vă explicaţi conturile de sute de mii de euro ale unor biserici? Ce spuneţi de vilele şi maşinile unor lideri (care până să ajungă în funcţia de lider trăiau la limita sărăciei), să nu fiu înţeles greşit, respect pe cei ce muncesc … şi au. Cum vă explicaţi dorinţa liderilor de a construi mega biserici (să fie vorba de forţă financiară?). Mai este biserica de azi … visul apostolilor? Sau a devenit o afacere? Ca membru simplu într-o biserică ce ai spune dacă aflii că banii tăi daţi bisericii (donaţie sau zeciuială) au fost folosiţi pentru scena din spatele oratorului sau pentru a schimba orga (e prea veche) … cumpărând una de mii de euro? Lângă tine, vecinul tău … nu are lemne de foc, a mâncat o dată azi … iar banii tăi sunt investiţi în proiecte inutile.

Definiția lui Isus Hristos dată bisericii? Unde sunteti voi sunt şi eu! Spune cumva marea trimitere să mergem în toată lumea să ridicăm clădiri unde să chemăm oamenii? Azi biserica trebuie să fie o mărturie înafara clădirii. Tocmai aici a falimentat pentru că implicarea ei este nulă. Cu o raţiune deformată membru simplu a ajuns să creadă că Dumnezeu şi învăţătura biblică o găseşti doar duminica în clădirea bisericii.

Protejat: Înregistrare adunare 6 ianuarie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

La adunare acasă la fratele Niculiță Moldoveanu, Sibiu 2006

Unul din filmele care le-am pierdut prin desființarea Google Video l-am regăsit pe hardul unui computer vechi, stricat.
Cu această ocazie dau și un sfat, dacă doriți ca să păstrați fișiere digitale de orice tip, documente, audio sau video, nu vă bazați pe o singură copie și pe un singur mediu.

Mediile hard, gen cartele, DVD, stickuri se pot pierde sau deteriora. Mediile clouds se pot desființa sau solicita inregistrare, apoi se pot razgândi să-ți ceară nr de telefon, etc. Cel mai bine e să se încarce pe mai multe medii că nu costă altceva decât timp.

Prin dogmatism se comite o anumită violentare și înfricoșare a minții (Comenius)

Citat din Comenius, Pampaedia, 1977, pag 87

”S-a arătat de fapt în altă parte că scena divină (lumea, mintea și Sfânta Scriptură) este plină de lumină. Întrucât lumina operelor Domnului luminează toate, iar lumina Cuvântului divin luminează pe toți, oare atunci de ce totul nu s-ar putea prezenta clar fiecărei înțelegeri omenești și pe înțeles, chiar și fără rigiditatea filozofică.
Dar ce este rigiditatea filozofică? Să comunici lucrurile prin sentințe rigide. Ce înseamnă pe înțeles? Înseamnă să comunici lucrurile prin sugestii, persuasiune și încurajări; pe scurt, mai degrabă prin colocviu decât prin monolog, nu dogmatic, ci protreptic. Căci prin dogmatism se comite o anumită violentare și înfricoșare  a minții. Modul protreptic trezește lumina înăscută, ca să devină flacără. ….”

Asuprirea îl înebunește pe înțelept

Scrie la Eclesiastul 7:7 (trad GBV):

”Cu siguranță asuprirea îl înebunește pe înțelept…”

Nu numai asuprirea. Visele năruite, boala, bătrânețea, slăbiciunile, pierderea cuiva drag, deziluziile sau trădările.
Nu numai pe înțelept îl afectează, dar parcă înțeleptul suferă mai mult. Mai ales asuprirea. De obicei cei mai puțin înțelepți asupresc, iar a căuta o logică a asupririi este un prilej de înebunire pentru oricine.
David a fost foarte asuprit. ”destul m-au asuprit din tinerețe…” spune în Psalmul 129. La fel Noe, Ilie, Ieremia și toți proorocii. Apostolii la fel. ”Le-am dat Cuvântul tău și lumea i-a urât” spune Domnul.
Niciunul din ei însă n-a înebunit.
Vedem la David că era de un calm ceresc. Când citim bucuria Psalmilor scriși prin peșteri sau pe tot timpul cât era fugărit de Saul, înțelegem că a sta bine întărit în omul lăuntric, a avea arsenalul minții perfect ordonat și curat, a-ți așeza gândurile pe stânca necintită a promisiunilor scrise, te face de fier. Iar mintea ta pe care mulți și-ar dori-o o troacă în care să fiarbă toate mizeriile aruncate de ei, îți rămâne mai departe un cămin liniștit și curat al Harului, o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.
N-a fost înțelept David? (David înseamnă dragoste sau iubit.)  A fost înțelept, dar nu în ce privește răul. În ce privește răul trebuie să fim și să rămânem proști. Nu să nu-l vedem(răul), nu să nu avertizăm și pe alții, ci să nu luptăm cu armele lui. A fi proști față de rău este să zicem ca David: uită-te tu Doamne la ei. Ca și cum ar zice: eu nu mă uit, rămân prost la asupririle lor, fug, mă retrag.
Să fim proști față de înțelepciunea lumii, în ce privește răul.
Asuprirea ne poate afecta doar dacă judecăm cu mintea asupritorilor.
În biografia lui Ioanid este descrisă o scenă. Fratele Ioanid după ore sau poate zile de anchetă își păstrase calmul de cer. La un moment dat este întrebat de anchetator: -Mă urâți acum, nu-i așa?  A răspuns calm: -Domnule anchetator, eu nu urăsc oameni, urăsc idei.
Credința nu înseamnă a fi foarte deștept, a ști tot și a găsi soluții la orice. Credință este o atitudine față de Cuvântul spus de Dumnezeu mai înainte, nu primirea a nu știu ce revelații noi. Ce să mai primească cei ce disprețuiesc ce s-a dat deja?
A încerca să înțelegi răutatea și asuprirea este ceea ce scria Asaf în Psalmul 73: ”Când m-am gândit să înţeleg aceasta, a fost o muncă grea în ochii mei” și nici nu pot fi înțelese până: ”am intrat în locaşurile sfinte ale lui Dumnezeu: atunci am înţeles[−] Sau „am privit la“ sfârşitul lor” (GBV).
Să privim asupririle, atât cele asupra noastră care ne afectează cât și celelalte cu ochii lui Dumnezeu, din Locașul lui Cel Sfânt.
Când am citit acest verset în trad GBV (în Cornilescu se înțelege altfel, comentatorii dau dreptate mai mult traducerii de mai sus) m-a dus gândul la închisoarea Pitești, apoi la Sighet. La Pitești au fost închiși studenții, la Sighet politicii. Mulți au înebunit sau au ieșit legume mentale. Creștinii au ieșit diamante.
Asuprirea ce-l înebunește pe înțelept, îl sfințește pe cel ce crede Cuvântul.

Relații

Despre legătura frățească!

”Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească….”

Dragostea de frați a fost turnată în noi prin Duhul. Legătura frățească este mijlocul prin care primim creștere fiecare prin credința care este în celălalt, prin înviorarea slujbei lui pentru noi și a noastră pentru ei. În aceste legături nu au ce să caute ierarhii și trepte clericale. Norma este:”voi toți sunteți frați!”. Cei cu pretenții clericale nu pot sta la aceeași masă a părtășiei frățești, păstrându-și în același timp aerul lor superior. Ori ești popă și în acest caz ești un uzurpator al Marelui Preot al mărturisirii noastre, ori ai Mare Preot și atunci noi toți suntem frați. Trebuie să existe un gard de separare.

Discutam acuma seara cu o misionară. Spunea despre o familie misionară cu ”vederi mai înguste”, ”ei sunt mai stricți!” zicea ea. Am început să vorbim despre procesul de degradare al stării spirituale, proces care începe cu degradarea învățăturii. I-am dat exemplul cu o grădină:
O grădina îngrădită și bine lucrată dă rod. Dacă cineva într-o noapte îi dărâmă gardul,  în primele zile roada va fi aceeași chiar grădina se va vedea mai frumos. Dar după o săptămână, după o lună, după ce o pasc și o traversează toate fiarele sălbatice și fără stăpân, sau toți hoții, grădina ajunge o paragină.

Acuma!
Grădina este Adunarea, stâlpul și temelia Adevărului, a Învățăturii curate,  a învățării Domnului Isus.
Roada este roada Duhului, roada acestei învățări a lui Cristos.
Gardul grădinii este limitarea dată de crucea lui Cristos, de învățătura crucii prin care lumea este răstignită față de noi și noi față de lume.
Numai via unui om fără minte nu are gard.
Limitările (nu legalisme legate de uniformizări obligatorii) păstrează gradina necălcată. Doar mireasma ei trece zidul când bate vântul.

Despre relații!

M-a șocat Comenius când am citit că nu e bine să ai multe relații. El zicea că trebuie să fii cumpătat la numărul de relații pe care le poți forma și întreține în viață.
M-a șocat și apostolul Pavel când am citit că ”învăța cu lacrimi pe fiecare” din ei. (Și eu care credeam că predica la mii de oameni odată.) Oare când avea timp …de fiecare? ”   Ca un tată pe copiii lui, ca o doică.
Am ajuns să înțeleg că legătura frățească nu este ceva asemănător cu o listă de ”friends” din facebook, sau cu o agendă telefonică, sau nici chiar cu toți cunoscuții de la adunări.
Legătura frățească este asemenea unui lanț, a unei funii. Mai mult, legătura frățească este asemenea cenușii altarului. Nu mai poți separa pe oameni când gândurile sunt una.”Am fost făcuți una cu El prin moartea Lui!” . Altarul crăpat și cenușa vărsată sunt imaginea dezbinării.

       Când cineva face un lucru în afara gardului învățăturii, când pare că dărâmă acest gard, nu înseamnă că a rupt legătura frățească, ci că omul lui cel vechi nerăstignit se dă în petec spre lauda lumii care l-a răstignit pe Domnul Isus, că el însuși se poartă ca vrășmaș al crucii lui Cristos și că trebuie îndemnat spre pocăință. Îndemnat cu lacrimi!. Apostolul Pavel scria că el trebuia să plângă pe cei ce nu s-au pocăit.
-Păi cum frate Pavele, ei nu sau pocăit, de ce să plângi tu? Lasă-i să plângă ei, că mântuirea-i personală!
-Ba nu-i personală, credința noastră e de obște, zice Iuda în epistola lui.
Așa este și așa rămâne.
Cât despre relații e bine să avem puține, de fapt nu puține nici multe, ci exact atâtea cât avem timp să le întreținem, să nu le fușerim. Când am descoperit aceasta mi-am dat seama că am o mulțime de legături, multe ne”frățești”, doar conjuncturale, de conveniență, de medii diferite prin care am trecut, etc.

Trebuie să le întreținem pe toate? Trebuie să jertfim pe altarele tuturor dialogurilor de conveniență? În mod sigur NU.
Să cinstim pe toți oamenii da, dar să intrăm în conversații de fațadă, în lațul unei fățărnicii goale, NU.
Să stăruim însă în dragostea frățească, să strângem acele legături cu potențial de contopire a gândurilor în Gândul lui Cristos, gândul smereniei și al lepădării de sine, al ascultării de Tatăl. Să fim un singur gând! Acest susur blând și subțire al curatei învățături pare o utopie în lumea bântuită de rafale de învățături năucitoare, dar în acest susur se află Domnul.
Acest proces de stăruință în legătura frățească cere timp individual, slavă Domnului pentru telefoane, emailuri, bloguri și pentru tot internetul. Dar mai mult face vederea feței, ascultarea celuilalt, vegherea asupra stării lui.
Nu trebuie multe relații, suntem limitați și strâmtorați în toate felurile, mai ales la timp. Dacă am da timp acelor legături care le avem deja! Cât privește legături noi acestea trebuie precedate sau însoțite de un timp de testare. ”Toți mărturisesc bine despre Dimitrie!” De ce scrie apostolul așa?   Sau despre altul: ”ferește-te și tu de el!” Scrie așa ca să scurteze acest timp de testare, de veghere. Să mărturisim și noi unii altora încrederea sau scepticismul, să veghem la îndemn spre o legătură cu un frate încercat și la prudență spre cel ce produce dezbinări ”împotriva învățăturii”!
”Știi râvna lui încercată!”
De ce a scris așa? Erau bănuitori, nu aveau dragoste? Azi mai e valabil? Ar trebui să recomandăm pe cel încercat și să ne ferim de cel flecar, amăgitor sau măcar să veghem (să avem ochiul asupra, orig.) asupra lui? În mod cert e valabil și azi, exact ca atunci!
De ce să am mai multe legături decât pot întreține, mai mulți frați decât pot sluji?
Suntem diferiți ca slujbe, ca mădulare, dar dacă suntem legați de Cap, hrăniți de Cap, mișcați de Cap, controlați de Cap și dacă toate sentimentele din noi dau raport instant la Cap(se supun judecății Cuvântului) atunci suntem una.

Mărit să fie Domnul!

Închisori nevăzute(5) Înfiltrarea

…sau FRATELE AGHIOTANT
Dragii mei…trăim într-o lume  dură.
Domnul e bun, lucrează… dar a și scris. Iar ce a scris ieri, El nu abrogă azi. Sau nu va lucra nimic azi în cei ce ignoră ce a scris El  ieri.  Dacă ieri a scris ”vegheați!”, la nici o cerere din lume nu va răspunde că avem dreptul să nu mai veghem, că veghează El.

…….

Pe ”fratele aghiotant” l-am văzut peste tot”.

Yes-man al celor ce-i pândesc, ”aghiotanții” erau persoane înfiltrate pe lângă ”obiective” pentru a-i ”încadra informativ” și controla(dirija).
În 1986-1989, Z. conducătorul de tineri pe vremea când locuiam în cartierul baptist era un personaj excentric, maghiar cu puternice influențe de la ”treziți” și penticostali, era imprevizibil. Organiza tineri, organiza întruniri de tineri, nu prea întreba de nimeni și asta deranja. Știa că cei ce ar fi trebuit să dea aprobări pentru lucru cu tinerii nu dădeau, așa că n-a mai cerut. În plină tinerețe, activitatea lui nu putea fi urmărită de un singur informator. Avea un aghiotant lipicios dar mai erau și alții. Pe mine m-a pârât aghiotantul lui.

Cum se face?
Să luăm un caz ipotetic dar …nu prea.
Vine pe plaiurile mioritice un frate misionar, american, să zicem.
Caută să implementeze viziunea lui, mai originală. Desigur fratele misionar evită organizațiile religioase mari. În țara lui pur și simplu există ideea de independență, de libertate, nu din alt motiv. La noi libertate înseamnă să întrebi ce ai voie să gândești și apoi să fii liber să gândești ce ai voie. Hm!
Deci, fratele misionar pornește singur.
Evanghelizează, închiriază, predică pe străzi.
Imediat are un rod. Un ”prieten” sau ”frate” care crede instant toată revelația misionarului.
Misionarul și-l face mâna lui dreaptă, îi dezvăluie viziunea, ”fratele”…să-i zicem ”aghiotant” este numai urechi. Ascultă, aprobă, mărturisește exact ca misionarul. Împărtășește entuziasmul misionarului. Întâmplător are și timp de stat pe lângă misionar. ”Ce har!” Misionarul mulțumește Domnului pentru așa ajutor imediat, își face poze cu primul lui rod, trimite pozele la sponsori.
Trec anii!
Misionarul e tot pe străzi, ”fratele aghiotant” e deja ajutorul vechi și nesperat al misionarului, dar ceva scârțâie. Lucrarea cam stagnează. Nu din lipsă de fonduri, banii au venit, ”fratele aghiotant” chiar l-a ajutat mult pe misonar să-i cheltuie. Estul e o lume ciudată, plăți la negru, uși deschise cu capul, aghiotantul știe cum se face…mare inimă la aghiotantul ăsta!
Dar oamenii nu stau în adunare, adunarea nu crește. Vin o vreme și apoi pleacă fără explicații.
Târziu de tot misionarul este întrebat cu jumătate de gură de cineva din cei plecați  dacă ”e adevărat că-și bate nevasta?”(cazul e real) Misionarul nu știe ce să creadă și nu știe de ce-l ocolesc oamenii.
Mai trec ani.
Misionarul află de la altcineva care trecuse prin adunare că una din învățăturile de bază ale bisericii lor e ca bărbații să-și bată nevestele regulat, le bat ca la carte, după o broșură scrisă de un …..sponsor.

Misionarul e stupefiat. Acrit, scârbit. Totul e minciună dar nu în mintea din spatele ochilor ce-l privesc bănuitor. Ei știu din ”surse sigure”. ”Fratele aghiotant” își bate și el nevasta.
Este întrebat, recunoaște cu jumătate de gură.
-De ce?
-Ei…odată.

Ce nu știe misionarul este că ”fratele aghiotant” este plătit să fie umbra lui. Securitatea l-a încadrat să-i știe toate acțiunile și să-l compromită. Să-l pândească din umbră. L-a înfiltrat după o procedură de o amănunțime atât de laborioasă că nu i-ar fi trecut prin minte. Dezintegrarea, deruta și dezamăgirea sunt roadele amare ale acestor lucrări. Puteau fi evitate?

Așa se văd acum aceste lucruri. Așa le-a văzut misionarul, dar cum le-a văzut securitatea?
Să luăm un alt caz real, din același oraș. E vorba de mișcarea Părtășia, (azi brunstad.org), o ramură mai excentrică a mișcării fraților. Mai sunt cunoscuți ca ”frații norvegieni”, (Zac Poonen a fost dintre ei). Prin anii 80 frații norvegieni și-au trimis un misionar în Romania.  În articol: JEAN.
Imediat s-a alipit de el un frate de la o adunare oficială(în articol: COSTICĂ), dornic de a fi iluminat. Fără nici o bănuială, fratelui COSTICĂ i-a fost făcută invitație spre Norvegia, culmea,…a primit aprobare și a plecat. S-a și întors, un lucru mai de mirare decât rapida aprobare a vizei, dar norvegienii nu știau astea.
Apoi norvegienii au început să aibă probleme.
În sfârșit…au fost frânați și încurcați rău de tot, nu merită scris.

COSTICĂ  e viu, trăiește și e membru în aceeași adunare. Dacă cineva de acolo citește acest articol știe cine este, n-au plecat mulți în Scandinavia în acei ani.

Dar să citim articolul:        (sursa: CNSAS, periodicul Securitatea 1986, pag 45.: http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201986-3-75.pdf)

”Pe linia cultelor neoprotestante s-au obținut informații potrivit cărora cetățeanul străin JEAN, venit în țara noastră ca turist, era preocupat de fapt să de documenteze asupra drepturilor și libertăților credincioșilor din România și concomitent să puncteze și studieze persoane pretabile în vederea racolării lor la așa-zisa mișcare de ”Părtășie” care, în fond, era o acțiune de creare a unei dizidențe.

        Întrucât informațiile obținute nu erau suficient de concludente, s-a hotărât dirijarea pe lângă respectivul a informatorului ”COSTICĂ”, verficat în multe cazuri ca loial și atașat organelor de securitate. Având funcție de conducere în cadrul unui cult neoprotestant ”COSTICĂ” a luat cunoștință despre ”JEAN” prin două legături ale acestuia din exterior. Stabilindu-se o conduită adecvată, informatorul a intrat în contact cu ”JEAN”. Câștigând încrederea celui în cauză, în cele din urmă a fost invitat de ”JEAN” să efectueze o călătorie în străinătate pentru a se documenta asupra preceptului curentului ”Părtășie”.
       Dând curs invitației, informatorul a stabilit cu acest prilej că în unele țări din occident și într-un stat vecin s-au format grupări dizidente alcătuite din deservenți și credincioși ai cultelor neoprotestante care urmăresc: compromiterea conducerilor legale ale acestora, sustragerea de sub controlul autorității de stat, organizarea de adunări clandestine la domiciliile aderenților ori în spații închiriate sau corturi, prilejuri cu care fiecare participant poate să comenteze liber diverse precepte din Biblie ș.a.
      Având în vedere periculozitatea socială a acestei acțiuni, sub coordonarea Direcției I s-a trecut de îndată la prevenirea și neutralizarea activităților preconizate, scop în care au fost încheiate acte premergătoare în temeiul cărora au avut loc cercetarea și avertizarea lui ”JEAN”, iar în final trecerea respectivului pe lista persoanelor indezirabile.
     Pentru conspirarea informatorului ”COSTICĂ”, măsurile de documentare au vizat, în prima fază, stabilirea activității celor doi străini, după care, pe baza datelor obținute, la revenirea lor în România, aceștia au fost anchetații și avertizați, prilej cu care s-a intrat în posesia informațiilor necesare privind rolul lui ”JEAN” în inițierea și organizarea dizidenței ”Părtășie”. Apoi pe baza declarațiilor celor doi străini s-a trecut la aplicarea măsurilor stabilite în cazul ”JEAN”. Ca urmare, respectivul a recunoscut în procesul anchetei faptele reținute în sarcina sa, fără a face referiri la persoana informatorului.
       În această situație s-a putut întocmi un documentar privind conținutul și originea așa-zisei mișcări ”Părtășie”
, structura organizatorică și țările unde își desfășoară activitatea, menționându-se totodată măsurile informativ-operative ce trebuie luate pentru cunoașterea eventualelor încercări, din străinătate, de proliferare a ideilor și concepțiilor dizidente în cauză pe raza județului.”

sursa: CNSAS, periodicul Securitatea 1986, pag 45.: http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201986-3-75.pdf

      Să traducem limbajul:
-conducerii legale a cultului=agenturile securității în cadrul conducerii cultului, conducere neschimbată până azi
-sustragerea de sub control=neascultare de împuternicitul cultelor
-adunări clandestine la domiciliu=adunări libere unde pastorii aserviți nu puteau controla
-fiecare participant poate să comenteze liber=libertate internă, de neimaginat în bisericile fațadă, rămase și ele tot așa

Aceste lucruri erau de o mare periculozitate socială. !!! De ce? Dizidențele îi deranjau pe comuniști pentru că erau în afara sferei lor de control. Bisericile oficiale au avut o structură de informatori perfectă, de aceea securiștii frânau dezvoltarea de dizidențe pentru că erau necontrolabile.

Cazul descris e un caz clasic de înfiltrare. Costică a fost înfiltrat pe lângă Jean pentru a-l exploata informativ și pentru a evita ”dizidența”. Jean habar n-a avut cine a fost cel ce l-a vândut. Costică a stat cuminte ani de zile în acea ”adunare” și azi, la 27 de ani de la acele evenimente e tot acolo. Costică a fost aghiotantul lui Jean, umbra, cel foarte interesat  de ”adevărata credință.” Anchetarea lui Jean s-a făcut după ”conspirarea” lui Costică, adică Jean să nu bănuiască că Costică l-a turnat.

Cât privește pregătirea înfiltrării, detaliile se găsesc pe siteul CNSAS, aici: http://www.cnsas.ro/documente/materiale_didactice/D%20008712_001_p21.pdf

Cu scuze pentru anatomia terorii, dar recunoașterea hidoșeniei bolii face parte din tratament!

PS Ce credeți că ar trebui să facă ce-i ce-l cunosc pe COSTICĂ? El are și acum funcție de conducere în Cult.
Ar trebui mustrat, demascat, pus să mărturisească?
Cred că dacă Dumnezeu dă prilej, da, ar trebui îndemnat la pocăință.
Cu siguranță Dumnezeu nu a turnat nici un pic de har prin acel pândac, iar toată lucrarea căreia i-a fost părtaș a fost un mare fals. Cei conduși de un astfel de farsor nu pot fi decât cu durere numiți înșelați.
Mai mult nu trebuie rumegată problema, de cel ce produce dezbinări trebuie îndepărtare. Aici rămâne subiectul locului de strângere, public sau privat? Cum ”te îndepărtezi” dacă adunarea e fixă?  Asuprirea înebunește pe înțelepți  de aceea față de asuprire să rămânem proști. Sub asuprire să nu deschidem gura. Pentru cel asuprit însă, da.

Tu și casa ta…carte de C.H.Mackintosh

Această carte scrisă în secolul 19 este parcă și mai actuală acum, în secolul 21. Este poate cea mai bună carte despre creșterea copiilor scrisă în ultimele veacuri. Merită citită și aplicată. Mărturia fratelui C.H.M. este credibilă, viața lui și cuvintele scrise de el fiind în deplină armonie.

Aveți aici textul ca pdf: ”Tu și casa ta” de CHM

și pentru cine dorește postez textul integral:

TU ȘI CASA TA
de C.H.M

Două  case au un loc de mare însemnătate în paginile inspirate: Casa lui Dumnezeu și
casa slujitorului lui Dumnezeu. Dumnezeu dă o mare însemnătate Casei Sale și cu drept
cuvânt fiindcă este a Lui. Adevărul Său, caracterul Său, cinstea Sa, slava Sa sunt
cuprinse în felul de a fi al Casei Sale. De aceea dorința Sa este ca tot ce este al Său să
poarte pecetea naturii Sale.
Dacă Dumnezeu are o Casă, trebuie neapărat ca ea să fie o casă în care domnește
evlavia, o casă sfântă, o casă duhovnicească, o casă curată și cerească. Ea trebuie să aibă
toate aceste trăsături, nu numai de formă și în teorie, ci și în practică. Poziția ei este așa
cum a făcut-o Dumnezeu; dar caracterul ei practic este rezultatul traiului celor ce fac
parte din ea aici pe pământ.

Omul cel cu cal frumos…poezie de Costache Ioanid, nepublicată

 

 

 

 

 

Pe-un drum de sat în zori de zi
trecea un om străin,
un om cu plete colilii,
cu chip smerit, blajin.

Și cum trecea cu pas domol
înaintând spre deal,
zări-ntr-o curte un bărbat
ce țesăla un cal.

Bătrânul se uita uimit
cu pasul tot mai rar
și gânduri tainice-i veneau
privind spre gospodar.

Iar când ajunse-n dreptul lui
i se-adresă din drum:
-Frumos ți-e calul și-ngrijit
e-o fală oarecum.

Dar, uite dragul meu, aș vrea
un gând a-mi limpezi:
cam câtă vreme cheltuiești
cu calul zi de zi?

-Trei ore taică, dar mi-e drag,
e-un cal cât trei moșii,
căci cel mai mândru de la noi
e calul meu, să știi!

-Trei ore, cum trei ore chiar?
ascultă, de nu-i bai:
dar sufletului tău, pe zi
or’, câtă vreme-i dai?

-O, pentru suflet mă întrebi?
și omul a tăcut
și-a zis apoi cam încurcat:
-Nu-i dau nici un minut.

Iar călătorul cel bătrân
vorbi ușor și blând:
-Trei ore zilnic pentru cal
și pentru suflet, când?

Ești un om vrednic, ce e drept
și nu ți-e drag să stai,
dar omule, nu te gândești?
or’ suflet  tu nu ai?

Eu sunt bătrân și coliliu
dar din ce văd acu’,
eu calul tău aș vrea să fiu,
dar sufletul tău, nu.

Și când la tronul lui Cristos
va fi ca să te sui,
tu, omul cel cu cal frumos,
de suflet ce-ai să spui?

***

Prieteni dragi, nu vreau să-nșir
cuvinte din văzduh,
dar oare n-ați uitat și voi
de suflet și de duh?

Nu țesălați și voi un cal?
Nu pierdeți timpul sfânt?
Nu risipiți voi ore-ntregi
pe pulbere și vânt?

Întreabă-te în orice zi
în cuget, hotărât:
atâtea ore pentru cal?
și pentru suflet cât?

Costache Ioanid,
din Biografia lui Costache Ioanid, Editura Dalia,
Timisoara, pag 152(titlu original: Calul și Sufletul),
Speranța-Doina Cătană

Acum, în 2013 putem înlocui calul cu o mașină  sau cu o casă, sau cu un job bun, sau cu un computer sau smart phone pe care ”le țesălăm” poate mai mult de trei ore pe zi.

Înșelat!

E groaznic să descoperi că ai fost înșelat.
Se scutură sufletu-n tine, suferi lăuntric și te acuzi pe tine. Cauți explicații și ”de ce?”-uri sau ”ce-ar fi fost dacă?”

Asta dacă te iubești mult pe tine și iubești părerea, imaginea ta despre tine, dacă iubești încrederea în tine și în înțelepciunea ta! E dur să descoperi că un astfel de înțelept ca tine n-a fost de fapt așa de înțelept și să nu fie păcălit.

De fapt Dumnezeu lasă să fim înșelați, să suferim din cauza înșelării. Și înșelarea noastră e o pildă. Din lecția cum vedem că ne înșeală alții pe noi învățăm cum l-am înșelat noi pe El, pe Dumnezeu. Învățăm lecția dureroasă a înșelăciunii, a nesincerității.

Să mergem la Maleahi 3:

”Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?“ Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?“ Cu zeciuielile şi darurile de mîncare.  Sînteţi blestemaţi, cîtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvîntare.”

Strămoșii lor spuseseră cu gura lor că vor face tot ce a zis Domnul! Apoi, în loc să aducă darurile, zeciuielile, cele dintâi roade la ”casa vistieriei” au început să le ducă la altarele idolilor. L-au înșelat pe Dumnezeu.

Erau două feluri de zeciuieli. Poporul plătea leviților a zecea parte și leviții plăteau casei Marelui Preot a zecea parte din  acea parte, zeciuială din zeciuială, deci a suta parte ajungea la Marele Preot(și Mielul de jertfă adus de Marele Preot este din această a suta parte). La Numeri 18 scrie.

Ce înseamnă în înțeles spiritual zeciuiala?

”Cine aduce mulţumiri ca jertfă acela Mă proslăveşte!” Zeciuiala reprezintă prima parte a gândurilor, cele mai bune, mulțumirea, lauda, rodul buzelor. Când nu le mai ducem la ”Casa Vistieriei” Îl înșelăm pe Dumnezeu.
Când nu ne zidim planurile gândurilor noastre pe primele roade, pe căutarea Împărăției Lui, pe căutarea dragostei, a păcii, a roadei Duhului, atunci Îl înșelăm pe Dumnezeu.

A da zeciuială înseamnă ca Cristos în toate lucrurile să aibe întâietatea. Zeciuiala se dădea din ce era mai bun, din cea mai bună calitate. A nu da zeciuială, a nu da prioritate gândului lui Cristos adică, înseamnă a-L înșela pe Dumnezeu.

De câte ori sunt înșelat, înainte să-mi crească tensiunea și să mă revolt în mine mă gândesc cum L-am înșelat eu pe Marele Meu Preot căruia nu I-am dat zeciuiala închinării plăcute, a ascultării și supunerii. Sunt un înșelător înaintea Lui, un datornic iartat de zeci de mii, așa că pe amărâtul care m-a înșelat pe mine cu cincizeci nu-l voi strânge de gât, e nevinovat.

Din cei zece leproși vindecați, doar unul s-a întors să mulțumească, ”a dat zeciuială”. Și acela era samaritean, străinul care s-a întors. Înșelătoria parcă e scrisă în codul genetic al omului, e urmărirea propriului interes, vrășmașa altruismului și a lepădării de sine. Par atât de normale. E normal să te gândești la interesul tău,…de ce să ai gândul lui Cristos…e gândul omului firesc. De ce să citești Cuvântul? De ce să mulțumești? De ce să mărturisești? Și astfel omul rămâne un înșelător.

Numele lui Iacov înseamnă înșelător și a fost schimbat în Israel(Prințul lui Dumnezeu).
Dumnezeu ne poate aduce la Sine prin pocăință  astfel încât din niște înșelători să devenim copiii Lui preaiubiți, locuința Lui plăcută. Să ne apropiem dar de El.

PS Zeciuiala din Vechiul Testament este o pildă, o lecție pentru noi, din care să învățăm. Ca și templul, jertfele sau preoția și zeciuiala are un înțeles spiritual. Faptul că oamenii au transformat acest ”material didactic” într-o industrie religioasă, chiar dacă este o realitate înrobitoare, nu este subiectul acestei postări. Zeciuiala, plătirea clerului nu este o practică pe care să o repetăm astăzi. Adunarea lui Dumnezeu nu are cler. Casa Vistieriei reprezintă acel loc ceresc (strângeți-vă comori în ceruri) unde strângem tezaure de mulțumire și slavă, o bună comoară care nu ni se va lua. Zeciuielile(mulțumirile) sunt comoara noastră adunată în cer(economiile), nu cheltuiala noastră spirituală.

Mărit să fie Domnul!

 

 

Aveți tineret?

Cu ceva timp în urmă am discutat cu o familie de vârstă apropiată ceva legat de biserică. La ce biserică mergi? … e întrebarea standard.
Ei erau dintr-o bisericuță mică după fracturarea uneia mai mari. Cunoșteam cazul, cunoșteam chiar păstorul, destul de imprecis amănuntele.
La separare ei au stat de partea celui prigonit (în acest caz păstorul) și a ”dreptății”. S-au retras un număr mic și au deschis altă biserică(bisericuță).
Copii lor însă, aflați la vârsta adolescenței mergeau la o a treia biserică, de factură mai carismatică, cu magnet la tineri.

Dar voi? mă întreabă.

Le-am prezentat starea noastră în culori reale,.. căutăm simplitatea, Cuvântul…voia lui Dumnezeu, etc. Sora mă privea rece. Când am terminat zice sec, așa din fundul sufletului, cu durere, cu of:
”Aveți tineret?”

Asta era prin toamnă.

Apoi. La începutul iernii, un frate care se ocupa de studenți îmi zice așa cu un aer revelator, să mă învețe: ”Știi, păstorii isteți se îngrijesc de tineret, unde nu e tineret biserica moare. Tinerii se cunosc, socializează, se căsătoresc acolo, de cele mai multe ori rămân în acea biserică. Păstorii folosesc metode de a păstra tinerii..etc.”

Am tăcut. Știam. Dumnezeu le zice ”meșteșugurile rușinoase și ascunse” sau ” șiretenia lor”. A abdica de la planul lui Dumnezeu ca să păstrezi felul și forma a ceea ce crezi că e biserica Lui nu mă va face pe mine plăcut Lui.

Apoi am primit de la o familie de frați înregistrările de la Arhiva Suferinței cu N. Moldoveanu. Povestea fratele Niculiță cum era adolescent și mergea la adunare în Făgăraș sau în Sighișoara. Adunarea era numai din bătrâni, ”nu era nici un tânăr” chiar așa zicea. N-aveau tineret. Dar tânărului Niculiță îi plăcea, iubea Cuvântul lui Dumnezeu și învăța. Mergea cu drag. M-a mângâiat ce am auzit. Probabil și familia de care am scris la început va fi mângâiată, ei mai citesc pe-aici.

Este o diferență între părtășie și socializare, să avem discernământ să le deosebim. Orice părtășie este  socializare dar nu orice socializare este părtășie. Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său. Dacă socializarea, tineretul, bătrânetul nu sunt adunați în Numele lui (Autoritatea Lui) atunci se adună… poate să se facă mai răi, să alunece, să se degradeze. Dacă un om care îndeamnă la sfințenie este înlăturat și mulțimea iubește regizorii de spectacole, toată acea mulțime atractivă nu ar trebui să fie un loc la care să vă trimiteți copiii, să nu mergeți nici voi. Chiar dacă ”au tineret”.

A fi ”în biserică” nu este o garanție că cineva este ”în Cristos”. Nu obsesia supraviețuirii ca grup ar trebui să ne domine gândul, ci identitatea noastră de gând cu El: ”gândul acesta”. Lipsa acelui gând nu este compensată de mulțimi aliniate de creștete purtătoare de alte gânduri.

Slăvit să fie Domnul!

 

Protejat: Înregistrare adunare 31 decembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 26 decembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Totul despre creație…un site