Timp pentru a doua milă

Meditând la Pilda Samariteanului în ultimii ani, ani prinși în tot felul de treburi ce te fac să n-ai timp, m-am gândit: de unde a avut Samariteanul timp? Era în călătorie, orice om are o agendă, se grăbesc de obicei oamenii, dar nu, omul nostru a stat până  A DOUA ZI.

A dat DOI bani și a spus că se va reîntoarce.

Iar Învățătura Domnului Isus mai spune: ”Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” În original, la  ”te silește” trebuie să citim ”te rechiziționează”, așa cum a fost silit Simon din Cirena să ducă crucea Domnului Isus.

Să mergi a doua milă!? Prima de obligat, a doua de drag. Nu prea se potrivesc. Apoi, de unde timp?
N-ai timp de prima milă, că nici asta nu era din planul tău, era impusă, darmite de-a doua?!

Domnul Isus a mers ”a doua milă” spre Emaus. Au insistat de el și ”a cedat”. Prima milă înseamnă să răspunzi la întrebările care ți se pun. A DOUA MILĂ înseamnă să răspunzi la cele care nu ți se pun. Sunt două feluri de lucruri: noi și vechi, realitate și tâlc, carnale și spirituale(simbolice). Să nu mergem numai ”mila” celor carnale, ci să lipim de ea ”mila” explicațiilor ei, mila  A DOUA.

Peste tot în Scripturi AL DOILEA este cel binecuvântat.

Isaac a fost al doilea născut.
Iacov a fost al doilea născut.
Domnul Isus a fost al doilea Adam.
Ce este duhovnicesc vine PE URMĂ, întâi firescul.
Domnul Isus a intrat în PARTEA A DOUA A CORTULUI, după PERDEAUA A DOUA pentru a inaugura LEGĂMÂNTUL AL DOILEA.….
Şi Harul e Al Doilea, prima dată e Legea. Hristos este sfârşitul Legii, continuarea.
“Noi avem un altar de la care n-au drept să mănânce cei ce fac slujba în cort.” Asta trebuie judecat cu mintea omului ascuns, al doilea.

Să ne facem timp pentru a doua milă, că prima ni se impune oricum. Nu e nici o laudă s-o facem doar pe prima, doar sarcinile, obligațiile și țintele impuse, laudă vine din adăugarea Harului la cuvânt (orice Cuvânt să fie CU HAR), ” a doua milă” , mâncare(jertfă, cuvânt) cu sare să dăm oamenilor, să nu se strice până la ziua cercetării. Harul este Tâlcul tuturor celor văzute de toți, Har este în frumusețea florilor vizitate de bondari înainte de-a ne bea noi cafeaua, în mersul norilor și-n răcoarea serii, în teama și bucuria inimii, în toate mai este ”o milă”, a doua: înțelesul acestor lucruri. S-o facem și pe asta, că asta contează.

De exemplu, dacă ești meseriaș, are prea puțin folos clientul tău doar că i-ai făcut o lucrare bună, dacă i-ai zugrăvit casa să zicem. E obligatoriu s-o fi făcut bine zugrăveala, dar nu uita să mergi cu el și a doua milă: să-i zugrăvești în casa minții lui pe Cristos ca răstignit.

La fel cu faptele. ”Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.” (Hainele simbolizează faptele.)

Un om îți cere să-l ajuți la un lucru. Îl ajuți dar…dă-i nu numai haina. Haina o văd toți(faptele văzute), cămașa nu. Dă-i cămașa, fapta ascunsă, aceea de care nu știe stânga ce face dreapta.

Să avem înțelepciunea să prindem prilejurile de-a da și cămașa, să răscumpărăm timpul de-a merge a doua milă.

Mărit să fie Domnul!

Părerea mea despre părerea mea

Am postat acum câteva zile pentru prima dată un titlu care începea cu ”părerea mea…”.
Acum postez a doua postare care începe așa și probabil cu voia lui Dumnezeu vor mai urma.

Am păreri bune despre părerile mele, aș fi mare fariseu să neg. Nici n-aș scrie dacă n-aș crede ce scriu.

Întrebarea ”ce părere ai despre?” însă îmi produce amintiri sâcâitoare. Mi-a fost pusă în ultimii 25 de ani de unii din cei teleghidați pe lângă mine să mă spioneze, să-mi picteze profilul psihologic, să mă poată izola sau defăima.

Un exemplu: a trebuit să fiu izolat de fratele N. Informatorul de serviciu, după ce că ne cunoștea pe amândoi, pe mine mă întreba des: ”Ce părere ai despre?”…oameni, întâmplări, idei, credințe. Nu a fost deajuns, prea coincideam cu fratele N la idei. Atunci am fost întrebat direct: ”care e diferența între tine și fratele N?” I-am spus o diferență de nuanță teologică minoră dintre noi(un țânțar). La scurt timp, am auzit diferența respectivă țâșnind ca un armăsar nărăvaș din gura cumnatului fratelui Nelu, ca o acuzație la adresa mea: ”tu ești…ist!” și m-a călcat cu copitele nuanței. Nu calul mă durea, ci călărețul. M-am prins imediat cui spusesem diferența(părerea mea), dar cum a ajuns din gura mea în urechile întrebătorului de păreri și apoi desigur prin gura lui spre urechile fratelui cumnat al lui N. este un traseu de la țânțar la armăsar cu un singur călăreț.

Pe cine interesează părerea mea? Aproape pe nimeni, de fapt iertați-mă, pe unii din cei care ați citit până aici, poate.

Sunt stări asupra cărora nu merită să am păreri și n-am.

Este în Biblie termenul părere? Nu așa, dar este mărturie, de exemplu: ”Lauda noastră este mărturia, pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 1:12

Noi aducem jertfe duhovnicești vorbind, mărturia noastră este jertfa noastră duhovnicească. Dacă unii numesc această mărturie părere, poftim, s-o numească, să intre atrași de mirosul acestei jertfe spre a fi și gândurile lor contopite pe vatra altarului atunci când se pocăiesc. Ajută o părere, o mărturie? În mod sigur da. Mai ales dacă ”cine vorbește(dă cu părerea) să vorbească cuvintele lui Dumnezeu” sau ”orice cuvânt să fie cu Har, dres cu sare”, precum era fiecare jertfă în mod obligatoriu sărată pentru învățătura noastră.

 

 

 

 

În casa de jale

”Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.” Eclesiastul 7:4

1.Pe o scară gradată ca un termometru de la întristare(-) la desfătare(+), dacă ne-am cerceta trăirea, (unde am dori să stăm), noi am vrea să fim numai pe treptele plăcerii și desfătării cât mai departe de gradele întristării și jalei.
Când oamenii zic că sunt fericiți sau că urmăresc fericirea, desigur pun pe talerul dorit orice le-ar putea produce desfătare și pe cel de care fug, orice duce la jale.

2.Profetul Amos pune în bucățica din oglinda(ecranul) Cuvântului zugrăvită de el această scară, prezentând pe nepăsătorii din Sion și pe cei adăpostiți pe muntele Samariei că urmăreau doar desfătarea și că nu se întristează de necazul lui Iosif. Stările lor și profețiile lui Amos asupra israeliților de atunci sunt o lecție pentru noi, despre nepăsarea și desfătarea noastră cât și despre judecata lui Dumnezeu asupra acestor stări ale noastre.

3.Există o întristare după voia lui Dumnezeu, o întristare care duce la pocăință, o părtășie la strâmtorare(necaz). Învățăm necazul Lui din necazul nostru, strâmtorarea și întristarea Lui din întristările noastre ușoare și de o clipă. Ne-a făcut părtași la necaz ca să ne facă părtași și la slavă.

4.Are plăcere Dumnezeu să chinuie? Nebună întrebare, dar dacă ne vine pe limbă, nebun e gândul care a trimis-o.
Este Dumnezeu întristat? Asta da, e o întrebare înțeleaptă, al cărei răspuns este DA. Cristos este ”răstignit de la întemeierea lumii”, a fost ”răstignit” în profeții prin care cuvânta Duhul lui Cristos, a fost răstignit în zilele cărnii Lui, a fost prigonit în ucenicii din Ierusalim și Damasc, arestați și urmăriți de Saul, este răstignit astăzi de toți cei ce-i calcă Voia, Îi persecută ucenicii și Îi sucesc Cuvintele.

5.Este o jale și o întristare a lui Dumnezeu numită (duhovnicește înțeles)”răstignirea lui Cristos”, despre care apostolii spuneau că o ”purtăm cu noi”. Întristarea care duce la pocăință, râvna, frământarea, dorința aprinsă, conștientizarea păcatului fac parte din această întristare a lui Dumnezeu pe care o împărtășim. Rama, împrejurarea, prilejul care ne duce gândul spre aceste stări este ”casa de jale”, îndurerarea, meditarea la stările ce smeresc semeția și mândria gândurilor ce ne împing la desfătare.

6.Ce este casa de jale, ce este jalea? Jalea este starea din preajma morții. Durerea despărțirii, apropierea bolii, sau a bătrâneții, o neputință care face moartea tot mai apropiată aduc jalea între oameni. (Nu este jale necazul celor ce-și văd năruite ambițiile și mândriile, să facem diferența.) Jalea are de obicei de-a face cu carnea noastră, cu ceva ce nu mai putem schimba, cu urmările păcatului, cu moartea și apropierea ei.

7. Jalea noastră. Este lecția pe care o trăim în trup pentru a înțelege ”jalea lui Dumnezeu”, durerea Lui, întristarea Lui în dragostea Lui pentru noi. Casa noastră de jale ne este căminul, locuința, rudele și prietenii ce ne împărtășesc durerile. Căpătăm o înțelepciune prin jalea noastră dar mult mai înțelept este să căutăm ….

8.Casa de jale a lui Dumnezeu. În Profetul Ieremia (și în toți profeții) vorbea Duhul lui Cristos. Cântările de jale ale profeților asupra încăpățânatei case a lui Israel sunt de fapt lecții pentru a putea noi înțelege durerea Tatălui despre  creaturile Sale încăpățânate care nu vor să se întoarcă spre înfiere. Casa lui Dumnezeu poartă în ea răstignirea lui Cristos, intrarea prin multe suferințe(strâmtorări), durerile nașterii noii creații.

Concluzie: există două religii.
a) Religia falsă a unui triumfalism al desfătării cu ”vin religios” producător de trăiri mistice și satisfacții extatice și…

b) Apropierea de Dumnezeu prin întristarea inimii, în casa de jale a pocăinței, în durerea lacrimilor de regret și a stării de mâhnire spre înțelepciunea hrănirii cu cuvintele credinței și ale bunei învățături.

Tu, înțeleptul meu cititor, dacă cu bunăvoință ai citit până aici, apropie-te și rămâi stăruitor în casa întristării și mâhnirii, casa în care ochii rămân curați.

Pentru cititorul cârcotaș, care mă îndoiesc că a citit tot ce am scris, rămâne și pentru el îndemnul pocăinței.

Dacă cumva ești plătit să citești acest blog, chiar și pentru tine există și rămâne o singură Ușă spre Tatăl: Isus ”pe care-L prigonești!”

Mărit să fie Domnul!

Protejat: Înregistrare adunare 6 aprilie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 23 martie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 30 martie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 16 martie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Cum se face un bazin de botez în Siberia?

Când gheața de pe râu are peste 2 metri grosime e cam complicat. Dar există soluții.
Se taie cu drujba gheața în formă de bazin de dimensiunea dorită, apoi într-un colț, cu mașina de găurit se dă o gaură până la apă.
Bazinul se va umple încet cu apă și se poate face botezul. În cazul din poză este botezat un nou credincios neneț. Neneții sunt crescători de reni și au o religie idolatră, au șamani, un fel de vrăjitori. Botezul s-a făcut în luna aprilie.

 

…ce lipsește suferințelor lui Cristos…

E vorba de versetul din Coloseni 1:24

Am fost întrebat aseară: cum înțelegeți versetul acela: ”Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.”?

Lipsește ceva suferințelor lui Cristos?

Pt conformitate: ”Νῦν  χαίρω  ἐν  τοῖς  παθήμασιν(pathematon)  ὑπὲρ  ὑμῶν, 

 καὶ  ἀνταναπληρῶ  τὰ  ὑστερήματα  τῶν 

θλίψεων(tlipseon)  τοῦ  Χριστοῦ 

 ἐν  τῇ  σαρκί  μου  ὑπὲρ  τοῦ  σώματος  

αὐτοῦ,  ὅ  ἐστιν  ἡ  ἐκκλησία, ”

Am răspuns pe scurt, acum răspund pe larg.

Se vede că traducătorii nu au fost întotdeauna consecvenți, au folosit și aici un singur cuvânt în română, deși în original erau două cuvinte diferite.

Despre primul termen am scris recent, e vorba de cuvântul transmis în română prin ”patimă”.

Citez: ”Termenul grecesc suferință din acest verset este pathema, care se trage din pásxō = capacitatea de a simți emoții puternice. De aici vin cuvintele românești patimă și patos. În românește sensul lui pathema s-a transmis destul de exact, patimă nu înseamna numai suferință fizica, ci mai degrabă emoție, obsesie, dependență chiar(patima alcoolului).

Cam așa este și cu “patimile lui Cristos”: El are un plan, o dorință obsesivă, plânge pentru Ierusalim, pentru noi, ne dorește cu gelozie, este extrem de emoționat cu privire la noi, iar noi deseori habar n-avem de aceste pasiuni ale Lui, nu cunoaștem părtășia patimilor Lui, suntem indiferenți. Pavel era conștient de ce nu știa. De obicei nimeni nu știe ce(și cât) nu știe și toți oamenii se pierd și se îngâmfă în ceea ce știu (Iuda 10). Pavel știa că trebuie să cunoască mai mult din Planul și Voia Domnului Isus și își făcuse din această cunoaștere scop continuu.”

 

Al doilea termen din verset, (cel cu mov) înseamnă strâmtorare, presiune lăuntrică, necaz, mâhnire, îndurerare, dezolare.

Concluzie. Textul nu are în vedere că ar lipsi ceva suferințelor lui Cristos în sensul jertfei sale pe cruce pentru ispășirea păcatelor noastre. Interpretarea mistico-catolică cu picătura de sânge care spală tone de păcate e bună pentru cei ce vor converti tonele în bani și ispășirea în penitențe și indulgențe taxabile. E plin pământul de ei. Dar noi vom fi mulțumiți doar cu o înțelegere egală cu cea care Tatăl-scriitorul a vrut s-o avem când vom citi și n-ar trebui să fim mulțumiți până n-o prindem(înțelegerea).

Suferința(patima) lui Pavel era o râvnă aprinsă a duhului său pentru frați, pentru adunări, pentru oameni, râvnă care umple un gol anume lăsat în planul Celui ce l-a făcut părtași lucrării Lui pe Pavel și pe noi fiecare. Este o loc pentru noi în părtășia suferințelor Lui, un loc pentru mâhnirea noastră pentru semenii noștri. A fi împreună lucrător cu Dumnezeu înseamnă a-i împărtăși dragostea, râvna, interesul, durerea, nu a fi doar niște zombi robotizați ce execută niște îndatoriri religioase fără interes și fără patimă.

Să nu fim ”nepăsători în Sion”, să ne streseze stresul Tatălui, interesul Lui și să ne pricepem să aprindem și în alții același foc. Citeam dăunăzi într-o carte (”Făuritorii”, despre întemeierea statului Israel, editura Hasefer) expresia: ”binecuvântate fie chibriturile care aprind văpaia (idealurilor n.n.)!”

Am mai scris despre acest subiect: ”Aceasta era atitudinea apostolului:

”Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream…”
”….privegheaţi amintindu-vă că timp de trei ani, noaptea şi ziuan’am încetat să vă sfătuiesc, cu lacrimi, pe fiecare din voi.”

Așa trebuie să înțelegem suferința lui Pavel pentru adunare: ”Mã bucur acum în suferintele mele pentru voi; si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.”
Mă voi cheltui bucuros, spunea el. ”trupul nostru n-a avut odihnă”.
El știa bine aceste lucruri pentru că i le spusese fratele Anania,”dădaca” lui: ”Îi voi arăta eu cât va trebui să sufere pentru Numele meu”.

Mărit să fie Domnul!

(Îmi cer iertare cititorilor fideli, dar n-am scris o vreme pentru că….am citit. La noi în oraș a fost târg de carte: Gaudeamus. Un cort mare și alb în centru lângă statuia lui Mathias, plin cu standuri cu cărți, zeci de edituri. Două edituri sunt de ani buni nelipsite: GBV și Hasefer. Am dus acasă cu …portbagajul. Din ce găsesc mai fac rezumate și pe aici.)

Autocefalia unei iluzii

Pentru că respectabilii mei cititori fac parte din toate felurile de oameni și din toate țările lumii trebuie să explic simplu, în românește cuvintele mai rare.

1.Cuvântul ”autocefal” vine din limba greacă, se referă în mod normal la Biserică, ca și instituție, auto=singur+chefalo=cap înseamnă ”cu cap propriu” sau ”care se conduce singur” sau în cazul bisericii, singură. Cum ar fi că Biserica noastră e ”națională” și nu ascultă de Constantinopol(a doua Romă) sau Moscova(a treia Romă) ci de București. Vreau să arăt că și cât de departe de Adevărul scris de Dumnezeu este această iluzie și să te fac pe tine cititorul meu, mai curajos în a gândi și glăsui Cuvântul lui Dumnezeu și în privința aceasta. Scepticul(neîncrezătorul) va zice poate: ”ce? ..tu, cel care ai scris ești unul, poate mai este unul-doi care cred ca tine, schimbați voi ceva cu asta? opinia majorității nu se schimbă, lumea va fi la fel și după moartea voastră.” Da, scepticule, așa este, doar eu și cei câțiva și Dumnezeu căruia îi dăm crezare + îngerii Lui care ne admiră formăm o majoritate zdrobitoare în acest univers din care și tu și eu și toate majoritățile vedem cât picătura în ocean și trăim cât fulgul în palmă.

2. Iluzie este imaginație, închipuire.

Deci eu vreau să scriu în acestă postare că e o închipuire că  instituția biserică  națională întitulată ”autocefală” ar fi adevărata Biserică a lui Isus Cristos. Cristos este capul Bisericii lui, scrie prea des în Biblie ca să repetăm aici. Că instituția pământească care se crede biserică  este numită autocefală, pentru orice cunoscător de Biblie este ca o infracțiune, iar faptul că nimeni nu sesizează și nu se revoltă, că nimeni nu vrea să schimbe nimic este o DOVADĂ de abaterea de gândire a întemeietorilor și continuatorilor acestor înjghebări. Desigur este evident pentru orice observator neutru că scheletul acestor instituții este financiar iar însuflețirea dragostei de Adevăr lipsește acestor instituții create strict pentru arginți.

3.Am mai scris despre Ucraina. Mă consider îndreptățit să scriu, am fost în Ucraina de mai bine de 100 de ori, vorbesc limba, am prieteni, le cunosc mentalitatea, dorurile și durerile. Am neamuri, socri și nevastă ucrainieni, așa că vorbesc ce știu și eu. Am scris și pe acest blog acum câteva luni în contextul în care o cunoștință ”a trecut” de la evanghelici la majoritari și a afișat naiv pe blogul lui: ”cred ceea ce crede biserica?”
L-am întrebat atunci: care biserică?…dar mai bine să citez de atunci:
”Care Biserică?… l-aș întreba, dac-ar citi.
Biserica asta etnică, comunistizată, securistizată mai crede ceva? Mi se va spune de taine și duhovnicie, lucruri ascunse, nevăzute, mistice, de nevăzut pentru profani, că doar după oftaturi și munci printre fumuri și cruci… cerul se deschide printre cădelnițe, icoane și lumânări…. Nu cred nimic din poveștile astea, e teatru tot. Asta e o industrie, industrie veche și stabilă care nu bagă pe nimeni în cer, dar își bagă mâna adânc în buzunarele celor ce-o cred. (Cerul l-a deschis Domnul Isus prin moartea Lui și l-a curățit prin sângele Lui, ca să-i fim o locuință a lui prin Duhul. Nu prin temple și cu obiecte, nu la popi cu mătănii, nu cu bani și slujbe, ci cu mărturisirea păcatelor, prin pocăință se apropie cineva de Tatăl, prin mijlocirea Marelui Preot al Cerului, Domnul Isus Cristos. )”

4. Și am mai scris atunci despre Ucraina: 

”În statele ortodoxe satelite Moscovei se luptă autocefalele(cu capuri proprii) între ele mai ceva ca balaurii, bisericile ortodoxe pro-moscovite cu cele naționaliste, caz specific Ucraina:

În Ucraina sunt trei Biserici ortodoxe mari:
1.Biserica Ortodoxă autocefală Ucraineană cu 3 milioane de membri, mai mult în vestul Ucrainei, naționalistă
2.Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului Kievului cu 6 milioane de membri, naționalistă
3.Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului Moscovei cu 35 milioane de membri, condusă de Moscova.

Ce ar face omul meu dacă ar trăi în Ucraina, cui și-ar da mintea?  Cărei autocefale, cărui Patriarhat?”

5.În contextul actual al confruntării Rusia-Ucraina, toată salba de mitropoliți, preafericiți și preaînalți tac mâlc. De ce tac oare? Omul meu care crede ce crede biserica, cărei biserici i-ar da crezare dacă ar fi în Ucraina? Sau este un Adevăr rusesc și unul ucrainian? Este un Cristos pentru ruși și un Cristos pentru ucrainieni? Hai să ne exprimăm pravoslavnic: se luptă ”frați” cu ”frați”, creștini ortodocși cu creștini ortodocși, doare pe cineva acest lucru? Se ridică cineva în Numele Unicului Cristos să-i îndemne pe acești rebeli la o pace dorită, chiar cu pierderi de orice fel? Oare tăcerea celor ce ar trebui să strige, nepăsarea celor ce ar trebui să se streseze, nu este o dovadă că toată religia lor e teatru gol iar ei, purtătorii uniformelor sunt niște actori doar? Ba da. Dacă cuvântul ”frate” spus unul altuia de călugări și preoți ar fi adevărat, atunci ar trebui să facă procesiuni cu praporii și crucile în care cred și cu care se laudă, printre kalașnikovuri și tranșee să împartă cuvântul împăcării.
Bat câmpii, așa-i?

Așa-i.

6. Dar a trebuit să le bat ca să pot trage concluzia din titlu, dar s-o dezvolt puțin: religia autocefală (în traducere liberă: de capul ei) e așa cum îi e numele, nu îl are ca și Cap pe Cristos. Această religie e bună pe timp de pace, la hramuri și sfeștanii, la boteze și parastase, la moaște, la Sfânta Paraschva și Sfântul Ioan cel Nou, e bună de luat banii de la fraieri.

7.Să mă explic: am cunoștințe în vestul Ucrainei, naționaliști ucrainieni plini de un etnicism de gândire față de care Vadim al nostru și secuii de la noi sunt copii mici. În Ucraina de vest naționalismul nu este o răceală trecătoare, este un cancer de minți. Dușmanii sunt ”moscalii”, rușii, cei care prin Stalin au omorât prin înfometare între 7 și 10 milioane de ucrainieni, lucruri care se uită greu. Sunt patimi în Ucraina pentru care cu siguranță sute de mii de oameni ar fi gata să moară.
Întreb dar:
Ce valoare are religia și preceptele ei bune de paravan în fața unor izbucniri de ură cu rădăcini de secole?
Autocefali sunt și unii și alții. Nu este autocefalia asta o iluzie?
Mai poți crede ”ce crede biserica”, dragul meu prieten?

Nu mai bine să crezi ce scrie Biblia, cartea Tatălui?

 

 

Tom și Jerry sau Saul și David? Să nu ne mai ducem la ascuțit secerile și plugul la filisteni!

Parcă seamănă, unul fuge de altul, unul fugărește pe altul.

Dar care ne vin în minte cu mai multe amănunte?

…..

Vreau să scriu despre:    Avem voie să hrănim mintea copiilor noștri cu povești ”nevinovate” pline de personaje inventate mai degrabă decât cu istoriile adevărate și pline de tâlc ale Bibliei?

De ce ar trebui un copil de creștini să știe mai bine pleiada de personaje din filme și să rămână indiferent și neștiutor față de bogăția de înțelesuri a istoriilor biblice?

Cu ce-i hrănim pe copiii noștri? Cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, cu Tom și Jerry, cu sutele de filme că nu ți-ar ajunge viața să le vezi? Sau cu laptele duhovnicesc al Cuvântului pilduitor prin istoriile Biblice?

Să judecăm bine? Mai târziu în viață ce le va folosi la formarea cugetului bun, râsul de ghidușiile lui Jerry sau întristarea pățaniilor lui Iosif?

De ce să nu știe bine viața lui Avraam, cu detalii, cu referințe, cu trimiteri în profeți și Noul Testament?
De ce să nu știe copiii tăi nimic despre Isaac și Ismael, despre Iacov și Esau, despre Iosif și frații lui, despre Moise, Iosua, Ghedeon și Iefta, despre David și Solomon, despre Daniel, Ieremia și ceilalți profeți?
De ce să ascuți mintea copiilor tăi la filisteni?

Să-l lăsăm pe fratele Comenius (când scrie despre renunțarea la studiul scriitorilor păgâni) să ne umilească gândurile spre întristarea unei rațiuni curate și în această privință:

”Cel mai perfect maestru al vorbirii e acel care a plantat-o: Sfântul Spirit, ale cărui vorbe sunt mai dulci ca mierea, mai pătrunzătoare ca o sabie ascuțită,…oare numai păgânii povestesc istorii admirabile? Cartea noastră sfântă e plină de istorii mult mai adevărate și admirabile. …Bolnavă trebuie să fie mintea aceluia care preferă apele de la Damasc, Amana si Parpar, Iordanului și apelor lui Israel. Bolnav trebuie să fie ochiul aceluia căruia Olimpul, Heliconul şi Parnasul îi oferă o privelişte mai plăcută decît Sinai, Sionul, Ermonul, Taborul şi Muntele Măslinilor. Surdă trebuie să fie urechea
aceluia căruia îi sună mai plăcut lira lui Orfeu, Omer şi Virgil, decât harfa lui David. Corupt trebuie să fie gustul aceluia căruia îi place mai mult nectarul, ambrozia poetică şi izvorul Castuiei, decît adevărata mană cerească şi izvoarele Israelului. Perversă e inima aceluia căruia numele zeilor şi ale zeiţelor, ale muzelor şi graţiilor îi procură mai multă plăcere decît numele adorat al lui’Jehova cu armata sa, al mîntuitondui Hristos şi al diferitelor binefaceri ale Sf. Spirit. Oarbă trebuie să fie speranţa care se plimba mai degrabă prin cîmpiile elizee decît prin grădinile paradisului. Căci acolo toate sînt mituri, umbre ale adevărului, iar aici totul este realitate, adevărul însuşi.”

”Să acţionăm aşadar, ca tot ceea ce ne poate face mai înţelepţi, să avem în casă, chiar şi acea înţelepciune externă, aşa
zisă laică, pe care o numim filozofie. Sa admitem că au fost vremi nefericite cînd fiii israeliţi trebuiau să se ducă la filisteni, ca să-şi ascute fierul de plug, ori sapa, ori toporul, ori securea, ori mistria, pentru că nu era nici un fierar  pe pămîntul Israelului (1, Sam. 13, 19, 20). Este oare necesar să fim mereu constrînsi şi apăsaţi ca israeliţii? Faptul ne supară doar în sensul că: aşa cum filistenii livrau israeliţilor sape şi securi, dar în nici un caz săbii ce puteau’ fi folosite împotriva lor, tot aşa putem prelua de la filozofii păgîni diferite reguli silogistice, spre a scoate concluzii, ‘ precum şi
figuri de stil, însă in nici un caz săbii şi lăncii pentru combaterea ateismului şi a superstiţiilor. De aceea, dorim mai mult acele timpuri ale lui Solomon şi David, cînd filistenii erau învinşi, iar Israelul domnea si se bucura de ale sale bunuri.”

”Căci unde —mă rog — pot conduce tineretul Terentius, Plaut, Catul şi Ovid şi alţii, decît în asemenea localuri murdare? Ce oferă ei altceva decît farse, glume, ghiftuială, orgii, bacanale, dragoste trivială, necuviinţă, diferite, vicleşuguri si multe altele, de la care trebuie  să i se întoarcă ochii şi urechile creştinului, oriunde dă de ele. Credem oare că omul în sine nu este suficient de corupt şi de aceea trebuie să i se ofere din afară fel de fel de necuviinţe, ca să se aţîţe focul cu foaie şi explozor şi intenţionat să-l împingem mai mult în corupţie? Se va reproşa că nu tot ce găsim la autorii
respectivi este rău. Răspund: Răul se prinde mai uşor si este riscant: să oferim tineretului binele amestecat cu răul. Căci
cine vrea să distrugă viaţa cuiva, nu-i dă otrava pură şi nici nu o poate da, ci o amestecă în mâncarea şi băutura cea mai
bună. Iar otrava îşi face efectul, si-l omoară pe cel cea luat-o.
Tot astfel, duşmanul crud şi înrăit trebuie să îndulcească otrăvurile sale infernale, cu zahărul linguşirilor ingenioase ale
cuvântării şi poeziei. Şi noi care ştim aceasta să-i nu-i distrugem maşinaţia nefastă?”

”. Căci ce haos de superstiţii, de păreri contradictorii şi de pofte lumeşti care se luptă între ele nu găsim Ia ei ? Un altfel de spirit infiltrează ei elevilor decum este spiritul lui Hristos, Deoarece Hristos ne cheamă din lume, iar ei ne cufundă în
ea. Hristos ne învaţă abnegaţia de sine, ei iubirea de sine. Hristos îndeamnă la umilinţă, ei din contra la îngâmfare. Hristos caută pe cei buni la suflet, ei îi sălbăticesc. Hristos recomandă simplitatea porumbeilor, ei oferă arta vicleniei în mii de chipuri. Hristos ne îndeamnă la modestie, ei la persiflări, Hristos iubeşte pe credincioşi, ei se arată ca
neîncrezători, limbuţi şi încăpăţînaţi.”

Citate din Didactica Magna. Jan Amos Comenius

 

Concluzie: laptele duhovnicesc și curat este învățătura Scripturii, învățătură cu tâlc, cu răsunet întotdeauna în două feluri de urechi, ”înțelegeți voi?”

 

 

Nu s-a pocăit nimeni. Părerea mea despre cazul VP (sau IȚ sau..Decebal)

Am fost întrebat de câteva ori: ce zici de P?

I-am urmărit evoluția, era de așteptat dezertarea, i-am ascultat justificarea cu celebra: ”Florică, ridică-te să te vadă lumea!”

Nu cred că un cult poate plânge, e o instituție, n-are nici ochi, nici lacrimi. Are birouri, mese, scaune, hârtii cu antet, ștampile, cod fiscal și mai ales conturi în bănci. Lacrimi nu.

În războiul cult(indiferent care)-om(indiferent cine), (sau om-om) când unul excomunică pe altul, cineva trebuie să plângă de nepocăința celuilalt. Așa ar fi biblic. Pavel plângea pe cei din Corint care nu s-au pocăit de ce au făcut.

Așa ar fi trebuit să  fie și în cazul P. Să se trimită bilețele de rugăciune, să plângă pe rătăcit, să fie decretate zile de post în buna tradiție penticostală. Așa ar fi trebuit să facă ”cultul”. Nu, cultul l-a dat afară sec. Dar hai să privim lucrurile din cealaltă direcție, din privirea celui ce a părăsit cultul ”păcătos”. Aerul triumfalist nu lipsește: ”bine că am scăpat de ăia!” Nu tu pocăință, nu lacrimi, nu nimic, ”vom avea niște studii biblice foarte interesante!”

Le-aș sugera să înceapă cu pocăința. Cu întristarea, cu plânsul. Plânsul de nepocăința celuilalt, în cazul în care bineînțeles, cel ce vorbește are dreptate.

Am cazuri mai dureroase și mai apropiate decât P. sau V…n, agentul Decebal, fost pastor la mine în oraș timp de decenii, a fost dovedit agent activ și devotat al securității comuniste tot atâta timp. Eu mi-am plâns naivitatea. Le-o plâng și pe-a celor ce privesc nepocăința cu nepăsare. E membru în aceeași biserică în care a vândut pe cei cărora le împărțea cina Domnului. Nu i-am văzut nicăieri pe net mărturisirea pocăinței de viața lui de mascat, de actor. Poate este, luminați-mă.

Că notele lui informative au îngroșat cei 24 de kilometri de cotoare de dosare de la CNSAS. Vezi de ex, aici.

….părerea mea….

 

text de cugetat: 2 Corinteni 12.21 ”Ma tem ca, la venirea mea la voi, sa nu ma smereasca din nou Dumnezeul meu cu privire la voi si sa trebuiasca sa plang pe multi din cei ce au pacatuit mai inainte si nu s-au pocait de necuratia, curvia si spurcaciunile pe care le-au facut.”

 

”Oastea a fost pedepsită…” (Pompei: ”răzbunarea” lui Dumnezeu?)

Distrugerea zonei Pompei-Herculanum in anul 79 la erupția vulcanului Vezuviu ridică mari semne de mirare!

Odată că s-a petrecut la câțiva ani de la data cuceririi Ierusalimului.

Evreii de atunci au fost convinși că nenorocirea de la Pompei a fost răspunsul lui Dumnezeu la distrugerea Ierusalimului de către Titus în anul 70. Chiar am citit undeva o interpretare că la Pompei erau încartiruite legiunile ce participaseră la dărâmarea Ierusalimului.

E ceva adevăr în această presupunere?

Am recitit Daniel 8: ”9.Dintr’unul din ele a crescut un corn mic, care s’a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată. 10 S’a înălţat pînă la oştirea cerurilor, a doborît la pămînt o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le -a călcat în picioare. 11 S’a înălţat pînă la căpetenia oştirii, i -a smuls jertfa necurmată, şi i -a surpat locul locaşului său celui sfînt. 12 Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvîrşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pămînt, şi a izbutit în ce a început. ”

Cornul mic care a crescut nespus de mult e Imperiul Roman. În versetul 11 e vorba de surparea Ierusalimului.

Iar în versetul 12 ”oastea a fost pedepsită” e parcă o împlinire în distrugerea Pompeiului câțiva ani mai târziu.

Mirarea rămâne și pentru că doar traducerea Cornilescu prezintă lucrurile așa, alte traduceri te duc cu gândul la altceva.

Am fost la Pompei de câteva ori. De fiecare dată am meditat mult la acestă catastrofă atât de asemănătoare nimicirii Sodomei și Gomorei. De fapt starea de păcat a Pompeiului se vede în frescele ce-i ”împodobesc” zidurile. Era un fel de Las Vegas al lumii antice, un pol al distracției, stațiunea la care mergeau elitele romane. S-au descoperit 89 de restaurante de tip ”fast-food”. Mă mai gândeam că tot pe-atunci a trecut prin apropiere Pavel spre Roma….la cuvintele Domnului Isus: ”dacă cineva nu vă va primi..:”

Să fie distrugerea Pompeiului pedepsirea oastei care a săvârșit ”păcatul împotriva jertfei necurmate”?

Această postare face parte din seria întrebărilor la care nu țin neapărat să primesc răspuns.

(Într-o încăpere, (probabil un depozit de lângă portul Herculanum) s-au refugiat câteva sute de oameni în fuga lor de focul din cer. Au fost ”descoperiți” după două milenii…..)

 

Dar tu fii treaz în toate lucrurile…2 Timotei 4:5

Ce înseamnă toate lucrurile?

”„De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.“  Matei 13:52

Toate lucrurile înseamnă și lucrurile noi și cele vechi, și lucrurile primite prin har și cele știute mai dinainte. 

Unii ar spune că pentru noi ca creștini ”cele vechi s-au dus” și noi nu mai avem treabă cu cele vechi, dar nu e așa. Încă trăim în carne, iar traiul în carne este o imagine, o proiecție, o lecție o învățătură pentru viața cea nouă. Un cărturar corect învățat, care a învățat CE TREBUIE va scoate și de unele și de altele și va ști să facă legătura între ele. Cele vechi le știe oricine, dar tâlcul lor, nu. Dumnezeu de aceea le-a lăsat ca prin cele vechi să le învățăm și să putem cu ușurință învăța pe alții pe cele noi.

(Exemple:

Căsătoria. Lucrul vechi, de la creație este unirea a două trupuri pentru a alcătui unul. Lucrul nou de la Hristos încoace este unitatea dintre El și Adunarea Lui, tâlcul care vrea să ne învețe. Nu putem învăța pe cele noi fără să le știm pe cele vechi. Trebuie ”să le scoatem” împreună.

Floarea câmpului. Lucrul vechi ce-l vedem pe câmp este frumusetea florii urmată de ofilire și distrugere. Lucrul nou este învățătura că orice făptură este ca iarba și frumusețea ei ca floarea ierbii. Floarea ierbii are ca tâlc slava cărnii, trec și una și alta, dar un cărturar care a învățat ce trebuie va ști să folosească aceste exemple.)

De fapt Domnul Isus amintește discret în acest verset o profeție din Cântarea Cântărilor:”Mandragorele îşi răspândesc mirosul şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe cari, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.”(7:13)

Un cărturar care a învățat CE TREBUIE, a învățat tâlcurile tuturor pildelor. Toată Creația lui Dumnezeu este alcătuită dintr-o infinitate de pilde prin care (prin lucrurile făcute de El) oricine Îi poate vedea înțelepciunea pentru a nu se putea dezvinovăți. Dar nu numai înțelepciune poartă în ele lucrurile create, ele au și tâlc(înțeles duhovnicesc). ”Iată Mielul!”, „Eu sunt Ușa”, ”Stânca era Cristos…” toate aceste lucruri vechi(Ușa, Mielul, Stânca) trebuie ”scoase”, adică predate ca învățătură de către un cărturar corect învățat. Domnul Isus nu-i învăța deloc fără pildă, pilda e ”codul” care translatează din real spre abstract înțelesul duhovnicesc al ”lucrului vechi” și ajută astfel înțelegerea celui nou. Să ținem deasupra ”ușii” (locul sângelui stropirii, amintirea mântuirii noastre) mandragorele, acele roade puternic aromate împreună cu toate roadele, noi și vechi, să fim treji în ele, gata să îi învățăm pe alții cu bucurie începutul, tâlcul și sfârșitul lor.

Ce înseamnă a fi treaz?

A fi treaz înseamnă a nu fi adormit, îmbătat, uituc, nesimțit sau neatent.

Nu este treaz cel prea preocupat doar de un lucru(un hobby sau o meserie) și neatent la celelalte.
Nu este treaz cel zăpăcit, care nu-și poate aduna gândurile.
Nu este treaz cel prea neglijent față de îndatoririle lui.
Nu este treaz cel ce nu vede Slava Tatălui și nu-i citește Cuvântul.
Nu este treaz cel îmbătat de licoarea unei învățături ce-i oferă entuziasm, satisfacție și nu întristare de ”necazul lui Iosif”.

Există între creștinii cu un anumit fel de râvnă o opinie că ei n-ar trebui să fie exacți în meseria lor, nici să facă ”lucrurile lumii” prea bine, că oricum ăstea-s pământești și noi ca creștini ar trebui să fim mai treacă-meargă cu ele.

Nu e așa deloc.

Prin aceste lucruri vechi, nu numai că suntem o mărturie prin felul cum le facem, ci suntem o pildă, o învățătură, transmitem un mesaj. Dacă mă țin bine de treaba mea în cele pământești învăț și arăt cum e cu disciplina atât de  necesară în cele ale Duhului, (mai ales pentru timpul și rânduiala învățării). Arăt mai ales celor ce altceva nu văd. Dacă voi fi neglijent și fușerit în cele pricepute de toată lumea, nu voi mai avea autoritatea să vorbesc despre o învățătură exactă a unui Creator al Universului: Tatăl Logicii, Stăpânul Matematicii, proiectantul tuturor mărimilor și  sculelor de măsurat, Programatorul care a proiectat și softat milioane de ADN-uri diferite, nu în baza 2, nici în baza 10, ci într-o bază egală cu numărul de substanțe chimice cu care fixează în computere de carne ce cresc singure lucruri despre care sunt prea prost să continui să mai scriu. Împreună cu disciplina (trezia) în ”cele vechi” merge sârguința în cele noi: ”fă lucrul unui purtător de Veste Bună”.

Așa mă strădui și eu să fac și mulțumesc că ați ajuns la capăt cu cititul.

cu drag…

 

 

Copita calului roșu

Eram copil și petreceam mult timp cu tata. De multe ori mă bucuram de lucruri de nimic la care tata nu râdea.

Găseam ceva sau îmi imaginam ceva…mă lăsa, dar câteodată mă reteza scurt:
”-Știi ce-a zis țiganul când a găsit o potcoavă?
-….
-Mai îmi trebuie trei și calul.”

Acum rar mai găsești potcoave pe drum, cai mai sunt, tot mai rari, dar pilda calului rămâne. E plin de cai colorați în Apocalipsa, câte cărți am citit despre Apocalipsa, fiecare explică cumva ce e fiecare.

De câteva zile am primit un sms de la un ”frate” (”frate” care atunci când intră în birou, chiar dacă e plin de oameni salută tare: ”Pacea Domnului Isus!” Eu îl salut în gând: ”…și de Înțelepciunea Lui am avea nevoie!” dar desigur fața nu-mi roșește, mă bucur când aud Numele Domnului Isus.).

Scrie ”fratele” pe SMS: ”Lucrare prin sora Vetuta Hanis-Arad, BETEL(pt. Romania) Iata poporule, nu inceta sa mijlocesti pt.tara,ca se vad nori negri si se aud tunete si fulgere la granitele tarii care vor sa treaca piatra de hotar si sa intre in aceasta tara. De aceea vi se zice mijlociti pentru pacea tarii si sa se duca vestea din cetate in cetate, sa se gaseasca mijlocitorii si astfel sa aduc izbavirea, sa trimit solia care poarta steagul alb pe care scrie”PACE” si copita calului rosu sa nu intre peste granitele tarii.De aceea vi se zice in vremea aceasta: cautati va adapost dar nu la oameni,nu un adapost cu intarituri de pamant sau sub pamant,ci adapostul sub scutul aripilor mele,zice DOMNUL,adapostul sangelui Meu este locul asigurat pt.copiii Mei care vor fi paziti si ocrotiti.De aceea intelegeti si faceti va partea si Eu imi voi face lucrarea, DA!AMIN! Va rog sa trimiteti acest sms si altor credinciosi mijlocitori.”

Am păstrat (de fapt am dat copy/paste) mesajul original.

”Lucrarea” e clar o profeție cu mesaj politic.
Mi-am amintit de pasărea cu clonț de rubin despre care am scris acum 4 ani, scria Labiș: ”nu mai pot s-o mângâi…”.

Despre cal ce să scriem: ”nu mai pot să-l țesăl...” ?

M-am gândit când am primit sms-ul: ”veți auzi de războaie”…dar și de ce scrie mai încolo: ”vedeți să nu vă îngrijorați!”

După profețiile lui Duduman cu nimicirea Americii, mirare este că nu apar profeții despre femeia cu 12 stele pe cap, mi s-ar părea o analogie mult mai credibilă decât biata copită, căreia îi mai trebuie 3 și calul. Probabil stimularea financiară a celor ce lucrează sub flamurile cu 12 stele ar slăbi, beneficiarii religioși ai sponsorizărilor ar simți, iar ”sora” n-ar mai avea audiență unde să-și vestească inspirațiile.

Cât despre calul împricinat, …hm, sub ”copita” lui este călcată cea mai mare ”populație” evanghelică din Europa, de aceea cred că gândul nostru ar trebui să ne ducă la suferințele și sărăcia credincioșilor de acolo, de ”sub copită” nu la frica de copită. Pe lângă numărul mare de credincioși înregistrați despre care știe și wikipedia (peste 700.000) mai este un mare număr care nici nu vor să fie numărați(înregistrați), cei atașați de învățătura ”nezavisimosti”(rus, lit neatâtnare), ”nezalejnosti”(ucr. independență), otdelionâi(rus. separați) sau ”nezareghistrirovanâi”(rus, neînregistrați) în diferite grade.

După 70 de ani de prigoane datorită înregistrării ca și cult la stat, foarte mulți credincioși de acolo au socotit că e mai bine să beneficieze doar de drepturile generale date de constituție și să nu se identifice cu apartenența la o biserică sau cult. Și eu cred că e mai bine așa. Așa că la cât știe wikipedia trebuie mai adăugat cât nu știe, ca să ne formăm o impresie despre cât de mare e Bible Belt-ul (Centura Biblică)Europei, adică Ucraina.

Las judecății voastre un Cuvânt ce linișteste pe oricine: ”El face pe neamuri să crească, şi El le nimiceşte; El le întinde pînă departe, şi El le aduce înapoi în hotarele lor.” Iov 12:23 Deocamdată Crimea  a fost luată de Rusia fără să se tragă gloanțe de plumb și din acest punct de vedere trebuie să mulțumim lui Dumnezeu care a ocrotit pe credincioșii și pe oamenii de acolo. Mare parte din credincioșii din fosta URSS trăiesc în familii mixte etnic, soț rus, soție româncă și tot așa, iar a sfâșia cu duhul naționalismului conștiințe unite de Duhul lui Hristos ar fi o crimă.

Pentru mine, ca observator neutru, calul e cameleon și nu contează culoarea lui, ci dorința călărețului. Iar Domnul poate nimici și pe unul și pe altul (”A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”Exod 15:1).

cu drag

Întristați de necazul lui Iosif

Ca să înțelegi profeții (și cei mici și cei mari) trebuie să știi bine istoria împăraților sau vremurilor în care ei au profețit.

Trebuie să mai știi că acele ….

Dar, stai puțin….de ce să-i înțelegi? Nu putem trăi în 2014 fără să știm ce a scris Amos?

Putem…trăi, dar nu prin credință. Credința înseamnă credința în Cuvânt. Iar undeva în Cuvânt vei da de ”acele lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde” și că ”bine facem să luăm aminte la cuvintele proorocilor” că ”prin răbdarea și mângâierea pe care le dau Scripturile(cele vechi) să avem nădejde” și că și Pavel cerea spre iarnă lui Timotei să-i ”aducă cărțile(cele de piele, în mod sigur Scripturile)”, nu chitara.

Amos scrie despre conducătorii din Ierusalim și Samaria: ”Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!” Amos 6:6

Vina lor era că: stau nepăsători, se desfată în pofte și NU SE ÎNTRISTEAZĂ.

În Amos era Duhul Domnului Isus. Domnul Isus vrea să-i împărtășim patimile, necazurile, suferințele ( e vorba de suferințe lăuntrice, de patimi ale sufletului, de dorințe aprinse ce țin de dragostea lui pentru noi, pentru oameni.

Profetul vede starea lăuntrică a oamenilor pe un cântar ce măsoară ușurătatea(goliciunea) desfătării și greutatea întristării. Întristarea duce la realism și pocăință, desfătarea duce la adormire și amăgire.

Oare astăzi nu e tot așa? O lume creștină dominată de căpetenii care nu se întristează. Chiar cei din Sion stăteau nepăsători, nu trăiau durerea sfâșierii lui Iosif.

Ce este necazul(spărtura, nimicirea(GBV)) lui Iosif?

Iosif nu are un nume între semințiile lui Israel. Fiii lui: Manase(Uitare) și Efraim(Dublă rodire) au fost înfiați însă de Iacov și numărați între seminții. La repartizarea țării, Efraim a primit cea mai bună parte, iar Manase a primit două părți separate. Practic ”Iosif” a fost dezbinat în 3.

Dar cel mai rău și mai rău lucru era (după cum se vede pe hartă) că pe teritoriul lui Efraim se afla Betelul, locul începutului căii lui Ieroboam, acea idolatrie acuzată de toți profeții. Apoi pe teritoriul lui Manase se afla Samaria, capitala celor 10 seminții dezbinate, seminții care nu se mai închinau la Ierusalim. Această îndepărtare de Sion era necazul lui Iosif. Să fii urmaș al lui Iosif, (prototip al Domnului Isus, inițiatorul și țelul întregii creații) și să întreții astfel de idolatrii, Amos era pe drept indignat.

Dar cât de bine seamănă acele stări cu creștinismul zilelor noastre. Întâlnim și noi astăzi o alipire(o rămășiță) de legământul cel Nou (Sionul, cf Galateni) și întâlnim peste tot un uriaș creștinism apostat, urmași de sânge ai unor oameni care cândva au avut caracterul și mărturia ca ale lui Iosif. Mai ales ”căpeteniile”. Ce trist să vezi urmașii celor ce au suferit odată pentru credință că ”stau nepăsători” în Sion și nu se întristează de necazul lui Iosif. O întristare care să-i ducă la pocăință.

Imaginea Israelului dezbinat este pentru noi, pentru învățarea noastră, noi trăim într-un creștinim dezbinat între o rămășiță fidelă legământului(ca și Iuda, Beniamin și Levi) și o mare mulțime ce se închină după capul lor. Ce atitudine avem față de urmașii fraților noștri odată credincioși? Ne doar de necazul(spărtura) lor? Ne întristăm de necazul(spărtura) lui Iosif?

Ar mai trebui să scriu despre spărtură, despre cel ce stă în spărtură, că acolo unde  e spărtură cu om zidul e ”viu”, e ca o piatră vie cel ce apără spărtura, că Domnul a făcut tot zidul Noului Ierusalim din pietre vii. Ar mai trebui să să scriu multe, dar nu acum. Acum mă bucur că ai avut răbdare și ai citit până la sfârșit, poate te-ai întristat și tu împreună cu mine și cu Amos. Dacă nu vei mai citi odată postarea asta, citește urgent cartea Amos, dacă ai vreme citește și la Împărați ce a fost pe vremea lui…”în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel,”….

cu drag

(din cuvântul de duminica trecută din adunare, de la min 40)

Evoluția: știință adevărată? Demascarea naturii ideologice a teoriei lui Darwin

Dominic Statham, conferință de creaționism la Cluj

Dominic Statham este un inginer englez preocupat de creaționism. De tânăr a fost intrigat de slăbiciunea argumentelor evoluționiste și a studiat Biblia.

Mai multe despre el aici: http://creation.com/dominic-statham

Azi, marți, 1 aprilie de la orele 19 Dominic Statham va susține o conferință cu tema: ”Întoarcerea la origini!”

Locul: Casa Universitarilor, str Mihail Kogălniceanu 3, Cluj

INTRAREA LIBERĂ!