Iartă-mă Natașa,

Am recitit azi cartea asta.
Un agent secret sovietic din anii 70, după câțive ani de ”lucru” într-o brigadă secretă de persecutare a credincioșilor s-a pocăit. În carte a apucat să-și descrie viața înainte de a fi ucis la 22 de ani de către KGB drept răzbunare.
Dati click pe imagine pt link.

Mărturisesc că acum 20 de ani când am citit-o prima dată, n-am crezut-o. Prea mulți agenți secreți, poliție secretă, persecuții secrete. Nu se vedeau, n-am auzit de ele, nu le cred, mi-am zis, e o nouă carte de literatură, stil american, să facă bani din orice subiect. Am crezut că e ficțiune.
Totuși după ce am cunoscut mai bine editorii cărții (Stephanus), Biblia, istoria, propriul meu trecut și mai ales binecuvântatul prezent mi-a folosit să dau jumătate din ziua de azi să recitesc această carte. Ce bine mi-a prins.
Citate:
”În timpul unei conferinţe de informare despre credincioşi, ţinută de Azarov, acesta insistase asupra faptului că totul trebuia făcut în secret. Marele public nu trebuia în nici un caz pus la curent, ceea ce mă intriga. Atunci când spărgeam bande de beţivani scandalagii, nu ne păsa şi nu erau probleme. Îl întrebai aşadar motivul acestei atitudini, iar el îmi răspunse:

—Vezi tu, Kurdakov, anumite persoane ne-ar putea interpreta greşit acţiunea şi raţiunea ei de a fi. Sunt oameni care nu-şi dau seama de pericolul pe care aceşti credincioşi îl reprezintă pentru societatea noastră. Sunt, de asemenea, duşmani ai ţării noastre, agenţi ai imperialismului, care ar vrea într-adevăr să împrăştie zvonul că noi îi persecutăm pe credincioşi. Trebuie aşadar să evităm cu orice preţ să fie martori, mai ales oameni care să încerce să facă fotografii cu ceea ce se întâmplă. Nu putem permite unor duşmani ai ţării noastre să spună lumii că noi îi persecutăm pe credincioşi şi că nu acordăm libertate religioasă, nu-i aşa? spuse el râzând.

Este perfect logic, gândii. Îi promisei lui Nikiforov că vom aştepta să nu mai fie nimeni pe stradă înainte de a trece la acţiune.” pag 142

”— Dar, tovarăşe Nikiforov, protestai eu, oamenii ăştia nu au opus rezistenţă. Această descindere a poliţiei nu are nimic în comun cu cele precedente. Oamenii ăştia sunt deosebiţi. Uneori trebuie utilizate alte tehnici!

— Alte tehnici! ţipă el. Oameni deosebiţi! Am să vă spun eu despre aceşti “oameni deosebiţi”! Sunt duşmanii Statului, vicleni şi periculoşi! Sunteţi trimişi să-i atacaţi pentru a proteja Statul şi aproape că au reuşit să vă convertească!

Începu atunci să ne descrie răutatea şi perfidia lor. După el, însuşi faptul că ne păreau inofensivi şi că prezentau argumente pentru a-şi apăra dreptul, era dovada duplicităţii lor, a răutăţii şi a vicleniei lor. Nu ne dădeam seama? Se lăsă să cadă în fotoliul lui, vădit epuizat de propria-i diatribă.

După o clipă, forţele părură să-i revină. Se ridică dintr-un salt şi-şi continuă discursul.

— N-am să reuşesc niciodată să vă fac să înţelegeţi, tolomacilor, că ne sunt cei mai răi duşmani? Sunt cei mai periculoşi criminali pe lângă care trecem. Sunt ca şerpii. Rămân bine ascunşi până ce sunt gata să atace, iar atunci va fi prea târziu! Prefer să fie puşi în libertate 100 de asasini decât să scape o jumătate de duzina din aceşti otrăvitori ai poporului! Ştim că pe asasini îi putem aresta oricând. Dar nu se ştie niciodată la ce să te aştepţi de la oamenii aceştia. Îşi împrăştie propaganda mortală peste tot şi muncesc fără întrerupere, fără ca noi să ştim. Iar voi, ţipă el, voi îi menajaţi!

Discursul lui nu se mai sfârşea.

— Iată lipitorile care sug sângele poporului rus, urlă el. Trebuie să sfărâmăm şi să distrugem elementele astea nocive. Mai nutriţi acum vreo urmă de simpatie pentru ei?

Începurăm atunci cu toţii să vedem lucrurile sub un unghi diferit. Jena dovedită de oamenii mei se transformă curând în furie că ne lăsaserăm traşi pe sfoară de credincioşi. Nimănui nu i-ar place aşa ceva. Ne cerurăm aşadar scuze lui Nikiforov şi mormăirăm că nu înţeleserăm bine.” pag 147

”Când eram convocaţi cu puţin înainte de un raid, puteau fi aproape siguri că un spion fusese la treabă în interiorul adunărilor secrete. Reţeaua de spionaj concepută şi condusă de Nikiforov era eficace. Mă întrebam: „De ce o fac spionii ăştia?” Ştiam că nu erau îndemnaţi de considerente de ordin ideologic. Nu o făceau pentru că erau comunişti. Lucrau pentru bani, ca noi. “O rublă poate schimba o inimă” se spunea. Existau de altfel mult mai multe ruble disponibile pentru această muncă decât mi-aş fi imaginat eu vreodată. Spionii care lucrau printre credincioşi erau foarte bine plătiţi. Câştigau chiar mai bine decât noi. Şi asta pentru un motiv solid. Adeseori erau bătuţi împreună cu creştinii, deoarece identitatea lor nu ne era niciodată făcută cunoscută. Pentru a nu fi reperaţi, spionii trebuiau să asiste la reuniunile credincioşilor şi, dacă avea vreunul ghinion să se afle printre ei în timpul unui raid de-al nostru, încasa lovituri la fel ca şi credincioşii. Era motivul pentru care erau plătiţi mai mult. Fără spioni, nu am fi putut face mare lucru.

Se părea că spionii nu reuşeau niciodată să pătrundă în organele superioare ale bisericii secrete. Mulţumită lor reuşeam numai să aflăm cine făcea parte din biserica clandestină şi unde se aflau locurile de cult ale diferitelor comunităţi. Dar nu aveam nevoie să ştiu mai mult. Restul ne revenea nouă.” pag 171

”— Este vorba, deci, de religiozniki.

Voia să se asigure că înţelesese toată lumea.

— Creştinii, continuă el, care au pus pe picioare un program de acţiune care ameninţă realizările poporului sovietic, îi ajută activ pe duşmanii ţării noastre. Acţionează ca spioni ai imperialismului şi încearcă să reducă la neant sau să întârzie realizările Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Se lăsase în acel moment cu totul furat de propriile cuvinte. Vedeam clar că se simţea profund îngrijorat de ceea ce spunea.

— Sunt cu atât mai periculoşi cu cât nu au aerul de a fi. Asasinii şi hoţii acţionează deschis. Tipii ăştia au o atitudine insidioasă, sunt prudenţi şi abili. Cât ai bate din palme, au săpat la temelia tuturor realizărilor noastre, obţinute cu atâtea eforturi, au otrăvit oamenii şi fac ravagii.

— Iată, aşadar, motivul pentru care aţi fost aleşi să constituiţi o brigadă specială de operaţiuni a poliţiei – sunteţi destinaţi să formaţi o echipă pentru a-i contracara pe aceşti duşmani. Vi s-a permis să acumulaţi o experienţă practică; acum trebuie să vă puneţi serios pe treabă. Unitatea voastră face parte dintr-o vastă reţea de echipe ce sunt în curs de a fi create în toată ţara. Este timpul să punem capăt intrigilor acestor duşmani.

Trebuie să întreprindem o acţiune directa? Iată care este munca voastră. Veţi primi instrucţiunile pentru operaţii direct de la Biroul Politic al PCUS şi de la tovarăşul Brejnev. Ordinele noastre provenind de la Moscova ne vor parveni la Gorkom, iar noi le vom transmite la tovarăşul Nikiforov, care va fi, ca şi până acum, superiorul vostru imediat. Veţi fi plătiţi din fondurile speciale destinate anume luptei contra influenţelor nefaste ale religiei asupra vieţii sovietice.

Ascultam cu stupoare. Din ziua în care-i văzusem pe credincioşi în număr de circa 2.000, la Inskaia lângă Novosibirsk, îmi pusesem întrebări în legătură cu ei. Ştiam, desigur, că nu exista Dumnezeu şi că religia era opiumul poporului. Îmi dădeam seama că nu era loc pentru religie în viaţa modernă a Uniunii Sovietice. O ştiam ca unul care se afla în cunoştinţă de cauză: o predasem eu însuşi în numeroase rânduri în timpul conferinţelor pe care le ţinusem prin şcoli, la Universitate sau la adunările Uniunii Tineretului Comunist. Ceea ce mă uimi fu că religia şi credincioşii erau atât de puternici încât ţara noastră era din cauza lor ameninţată în mod deosebit şi că măsuri de o asemenea severitate trebuiau luate în privinţa lor. Este clar, îmi spusei, că se îmulţesc şi se propagă precum o boală contagioasă. Este clar că trebuie să fie arestaţi şi suprimaţi din societatea noastră.

— Uitaţi-vă aici, spuse Azarov, arătând o serie de afişe pe care erau fotografii ale unor persoane căutate de poliţie. Alături de cele ale unor criminali, era şi fotografia unui om căutat pentru “activitatea sa împotriva poporului”.

— Acest om, afirmă Azarov, a otrăvit copii cu drogul credinţelor religioase. Organizează studii biblice secrete. Când va fi arestat, va fi condamnat la 7 ani de închisoare.

Eram mulţumit de indemnizaţia pe care deja o primeam, dar în acelaşi timp îmi spuneam că existau puţine puncte comune între preocupările mele ca activist comunist şi intervenţiile noastre împotriva asasinilor, hoţilor şi a altor criminali. Dar acum, că urma să avem a face cu duşmanii Partidului, avea să fie cu totul altceva; acţiunea noastră va fi mult mai adecvată şi directă. Dezbătusem adesea aceste probleme în conferinţele mele. Acum mă puteam ocupa de ele concret şi, mai mult ca sigur, intervenţiile mele vor fi bine remunerate. Veştile acestea erau formidabile.

Cam în acel moment, Anatoli “cel galant” puse următoarea întrebare:

— Tovarăşe Azarov, spuneţi că oamenii aceştia sunt mult mai răi decât asasinii de care ne-am ocupat. În ce sens?

— Tovarăşe Litovcenko, spuse Azarov, asasinii omoară câteva persoane, apoi sunt arestaţi. Dar credincioşii ăştia omoară sufletul şi spiritul poporului nostru sovietic, iar credinţele lor otrăvitoare se împrăştie şi ating mii de persoane. De doi ani încoace problema credincioşilor religioşi s-a agravat considerabil în ţara noastră. În loc de a deveni mai puţini şi de a-şi înceta lupta contra Statului, şi-au împrăştiat otrava lor în toată ţara şi au reuşit să atragă mulţi oameni şi să câştige mulţi aderenţi. Peste tot pe unde pot, corup spiritul tineretului nostru sovietic. În cele din urmă, Partidul nostru se vede acum obligat să acţioneze. Am primit un ordin special, provenind de sus, de la Moscova, să trecem la acţiune în lupta noastră contra acestor religiozniki: Voi, tinerilor, faceţi parte din programul prevăzut. Toate organizaţiile angajate în acest război împotriva credinţelor religioase au fost regrupate sub controlul Biroului Central al Partidului. A fost constituit un organism de coordonare pentru conducerea planurilor de acţiune contra celor religioşi şi a credinţelor lor superstiţioase. Am făcut apel la toate talentele şi la cei mai buni profesori ai noştri ca să studieze această problemă sub aspect teoretic. În paralel, un nou organism, dotat cu calculatoare puternice, a fost creat pentru a stabili dosarele tuturor credincioşilor, în scopul de a-i identifica şi a nu-i pierde din vedere pe aceşti duşmani de printre noi. O secţiune a caietului nostru va fi rezervată notării numelor şi datelor referitoare la creştinii aflaţi printre noi. Aceste rapoarte vor fi trimise la Moscova şi datele lor vor fi introduse în calculatoare. Vom putea astfel să nu-i scăpăm din ochi pe aceşti duşmani perfizi şi periculoşi.

O altă ramură a acestui departament a fost organizată la Moscova pentru a studia învăţăturile acestor credincioşi şi a-i putea astfel ataca mai bine şi a-i distruge. Cei mai buni intelectuali ai noştri le studiază acolo literatura, Biblia inclusiv, pentru a descoperi cele mai bune mijloace de a lupta împotriva credinţelor lor religioase. Este întrucâtva o adevărată şcoală biblică, unde totul este prevăzut.

Auzind expresia “şcoală biblică”, mă gândii imediat la Diaconul de la Barisevo, care voia să meargă la o şcoală biblică.

Dar mă îndoiam că a lui corespundea celei pe care o descria tovarăşul Azarov. Mă concentrai din nou asupra cuvintelor sale. Tovarăşul Azarov vorbea fără să mai termine.

Privindu-i pe ceilalţi, văzui că erau la fel de fascinaţi ca şi mine. Nu ne dăduserăm niciodată seama de marea ameninţare pe care o reprezentau credincioşii pentru modul nostru de viaţă. Acum însă, eram la curent. Şi ascultam descrierea unui program de acţiune dinamică, ce era în curs de a se pune pe picioare pentru a ne apăra patria, care contribuia la a ne convinge de vitalitatea şi de vigoarea Partidului Comunist. La bază se aflau oameni care ştiau ce fac. Mulţumită lor, Partidul Comunist făcea progrese. Nu-şi încrucişau braţele aşteptând ca duşmanul să ne distrugă din interior. Eram entuziasmaţi de scopurile acţiunii şi ascultam cu admiraţie enumerarea eforturilor enorme care erau în curs. Şi să spui că făceam parte din toate astea! Începui să fiu mândru de Partidul Comunist. În fine, vom acţiona, mă gândeam. Duşmanul ne adusese pur şi simplu la capătul răbdărilor. Noi, poporul sovietic, aveam să-i arătăm ce putem. Partidul Comunist are răbdare, dar când este scos din răbdări, ştie să acţioneze. Iar eu mă găseam în chiar inima acestei campanii.

Azarov ne vorbi de un alt detaşament al poliţiei a cărei specialitate era să vegheze ca frontierele noastre să fie de netrecut pentru Biblii şi altă literatură introdusă prin contrabandă în ţară. Nu auzisem niciodată vorbindu-se despre asemenea activităţi. Azarov continuă:

— Tinerilor, voi trebuie să puneţi mâna pe toată literatura religioasă pe care puteţi. O vom examina şi apoi o vom prezenta Moscovei. Ei vor studia scrierile astea pentru a descoperi din ce ţară provin şi cum au pătruns prin contrabandă. Când o vom descoperi, vom face ca lucrul să înceteze rapid.

— Suprimaţi şefii, spuse Azarov, şi mişcarea se va prăbuşi. Faceţi să dispară capii, creierele de la originea organizării secrete a credincioşilor. Prin urmare, discipolii lor dezamăgiţi şi deziluzionaţi vor reveni în mod natural la calea cea dreaptă.

La sfârşitul discursului lui Azarov, credincioşii erau pentru noi nişte oameni răi, vicleni şi perfizi care se întâlneau în mod secret la diverşi particulari pentru a pune la cale răsturnarea guvernului nostru şi pentru a otrăvi copiii. Singura noastră dorinţă era de a ne pune imediat pe treabă, de a le da o lecţie şi de a-i termina.

Discursul lui Azarov fu urmat, timp de două săptămâni, de o serie de alte expozee identice. Eram puşi la curent cu metodele şi tehnicile utilizate de credincioşi. În timpul unei asemenea conferinţe, întrebai de ce termenul “persoane religioase” sau “creştin” nu era utilizat în locul celui de “credincios”.

Azarov răspunse:

— E o întrebare bună, Kurdakov. Dă-mi voie să-ţi răspund. Tovarăşul Lenin, nu ne-a învăţat el în urmă cu mult timp că nu tebuie să ne temem de religie şi de credinţă? Acolo stă pericolul. Putem reduce la neant religia şi închide bisericile. Gândeşte-te puţin la Kamceatka. Ce se întâmplă? Se găsesc aici biserici? Bineînţeles că nu! Le interzicem. Nu există nici măcar un singur lăcaş de cult în toată Kamceatka. Biserica nu este o ameninţare. Religia nu este o ameninţare. Credincioşii, ei sunt adevărata ameninţare.” pag 135

Israel și întoarcerea Domnului Isus, de Mark Tapernoux

La începutul lucrării lui în Ierusalim, Petru îndemna pe evrei să se pocăiească şi să se întoarcă la Dumnezeu „pentru ca” zicea el, „să vi se şteargă păcatele ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru noi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, pînă la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor şi despre care Dumnezeu a vorbit prin gura sfinţilor Săi prooroci din toate timpurile” (Fapte 3:19-21). El lega astfel făgăduinţa întoarcerii Domnului Hristos, de pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu a poporului Israel. Dar vai! Evreii au rămas surzi la această ultimă chemare. Dimpotrivă, ei au aruncat pe Petru în închisoare, au omorît pe Iacov şi au ucis cu pietre pe Ştefan, identificîndu-se astfel cu cei pomeniţi de Domnul Isus într-una din pildele Sale: „Nu vrem ca acesta să domnească peste noi” (Luca 19:14). Atunci, după cum am văzut, Dumnezeu i-a abandonat: Ierusalimul a fost distrus, mii dintre ei au fost masacraţi iar cei care au scăpat de la moarte, au fost duşi în robie.
Întoarcerea Domnului pentru a răpi pe ai Săi nu va aduce deci lui Israel aceste „vremuri de înviorare„, de care vorbeşte apostolul Petru. Va trebui ca acest popor să treacă mai întîi prin încercări grozave, care fără îndoială, vor avea ca scop să-i facă, prin harul lui Dumnezeu, să se smerească şi să se întoarcă în sfîrşit către Domnul lor pe care l-au lepădat şi răstignit. Prin urmare, primul act al întoarcerii Domnului Isus -răpirea sfinţilor -nu priveşte pe Israel şi nu-l va izbăvi ca naţiune. Numai al doilea act sau a doua fază a întoarcerii Lui -venirea în slavă a Fiului Omului -este legată de izbăvirea şi restaurarea poporului Israel, subiect de care ne vom ocupa în a treia parte a expunerii noastre.

2. Se ştie că în ultimii zeci de ani, un număr oarecare de evrei s-au întors în Palestina. Ei au constituit în 1948, Statul Israel cu capitala la Ierusalim, în ciuda numeroaselor piedici şi a împotrivirii Arabilor care ocupaseră ţara. Dar aici este vorba numai de o mişcare politică care nu are legătură cu întoarcerea lor la Dumnezeu şi restaurarea despre care au vorbit proorocii.
Citim în Ezechiel 37, istoria bine cunoscută despre vedenia oaselor uscate împrăştiate într-o vale. După porunca dată, proorocul se adresează acestor oseminte: „Şi pe cînd prooroceam, a fost un vuiet ţi iată, s-a făcut o mişcare şi oasele s-au apropiat unele de altele, os de os. M-am uitat, şi iată, le-au venit tendoane, carnea a crescut şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era duh în ele.” (vs,7şi 8) Observăm acest „vuiet” şi constatăm această „mişcare” printre osemintele uscate ale lui Israel. „Oasele” se apropie unele de altele, sub ochii noştri miraţi. Evreii s-au regrupat, s-au silit să reintre în ţara lor, s-au organizat acolo din punct de vedere politic, reconstruiasc oraşe şi sate şi cultivă ţara. (Vom da cîteva informaţii cu privire la faptul acesta la sfîrşitul capitolului). Dar încă nu este duh în ei; ei locuiesc depărtaţi de Dumnezeu şi cufundaţi în necredinţa cea mai profundă, nedorind să ştie nimic de Domnul Hristos. Cînd însă se vor trezi şi cînd se vor întoarce la Dumnezeu, va fi cu totul altfel. ” Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din ţara de la răsărit şi din ţara de la asfinţitul soarelui îi voi aduce înapoi şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate” (Zah. 8:7, 8). Aceste cuvinte exprimă ceva deosebit de ceea ce se constată astăzi printre Evreii reîntorşi în Palestina (Israel).
Dimpotrivă, li se poate aplica pasajul de la Isaia 17:10,11: „Căci ai uitat pe Dumnezeul mîntuirii tale,şi nu ţi-ai adus aminte de Stînca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsăduri plăcute,şi ai sădit butuci străini Cînd i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curînd i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac”. Sfîrşitul acestui pasaj ne face să întrevedem pedepsele care vor lovi în curînd pe acest popor răzvrătit. Dar el va continua să se întoarcă în Israel, şi locuitorii lumii observă cu atenţie acest fapt uluitor: „Voi toţi locuitori ai lumii şi voi care locuiţi pe pămînt, luaţi seama cînd se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi cînd sună trîmbiţa” (Isa. 18:3). Steagul care se înalţă şi trîmbiţa care sună sînt semnale de plecare; acest pasaj face deci în mod clar aluzie la începutul întoarcerii lui Israel în ţara lor, eveniment care a avut loc acum mai bine de o sută de ani. Exodul anunţat mai dinainte continuă şi azi sub ochii noştri. Cum ar trebui aceasta să întărească în fiecare din noi, convingerea că Domnului Isus vine curînd! în adevăr, faptele acestea nu arată în mod evident că ne îndreptăm repede către sfîrşitul vremii de har care va înceta la venirea Domunlui Hristos? Fie ca cei ce încă nu-L cunosc ca pe Mîntuitorul lor, să se grăbească să vină la El astăzi, aşa cum sînt şi să  primească mîntuirea care li se oferă gratuit! Pentru aceasta, trebuie să crezi în El, căci El Însuşi a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine are viaţa veşnică” (loan 6:47, 48) şi: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (vs. 37).

3.Cuvîntul ţine de altfel să precizeze că, în timpul acestei prime faze a întoarcerii lui Israel, la care asistăm de cîţiva zeci de ani, Dumnezeu nu va interveni (decît, bineînţeles, prin providinţa Sa cum face mereu faţă de toţi oamenii). în adevăr citim în Isaia 18:4: „Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Eu voi privi liniştit din locuinţa Mea, ca o arşiţă senină asupra verdeţii, ca aburul de rouă în căldura secerişului„. Tocmai ce constatăm astăzi: Dumnezeu rămîne în aparenţă nepăsător şi priveşte din locuinţa Sa aceast exod de bărbaţi, femei şi copii, venind din toate ţările lumii şi care se străduiesc să-şi reconstruiască vatra lor naţională nimicită acum nouăsprezece secole. Această „arşiţă senină asupra verdeţii”, este, fără îndoială, o imagine a perioadei de acum în care domneşte o linişte aparentă, premergătoare îngrozitoarei furtuni de judecăţi care, înainte de reîntoarcerea Domnului Hristos se va abate asupra evreilor reintraţi în Israel şi supuşi lui Anticrist.
Însuşi Domnul Isus a zis: „învăţaţi de la smochin pilda lui: Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, cînd veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:32, 33). Smochinul este o imagine a lui Israel. Veacuri de-a rîndul, trunchiul acestui popor era ca mort. Astăzi, îi vedem ramurile înmugurind şi scoţînd frunze, ceea ce ne anunţă că „vara este aproape”, adică, Domnul este chiar la usă. În curînd, Dumnezeu va interveni cu putere pentru a aduce poporul Său în ţara părinţilor lor, cum vom vedea în cea de a treia parte a acestei lucrări. Evenimentele acestea la care asistăm, nu sînt decît un început; este simpla înmugurire a smochinului, după care va urma dezvoltarea viguroasă şi completă a tuturor frunzelor, apoi -după „necazul lui Iacov” -vor urma roadele pe care Dumnezeu le-a aşteptat, în zadar, de veacuri în răbdarea Sa faţă de poporul Său.
Am rezumat în felul acesta, istoria lui Israel pînă la venirea Domnului Isus. Vom cerceta mai departe proorociile cu privire la „nenorocirea lui Iacov” şi întoarcerea lui la Dumnezeu imediat înaintea împărăţiei de o mie de ani. Vom regăsi apoi din nou acest popor cînd vom cerceta lucrurile privitoare la această împărăţie milenară, în timpul căreia, el va fi chemat să joace un rol de prim ordin sub sceptrul Domnului Hristos.

Acest pasaj este din cartea Viitorul în lumina profețiilor, online aici. Este uimitor cât de exact se împlinesc profețiile și cum vedem cu ochii noștrii apropierea timpului sfârșitului veacului. Este un subiect deranjant pentru liniștea firească a omului preocupat de sine, de eu, dar același subiect dă liniște oricărui om care așteaptă izbăvirea dintr-o stare asemănătoare robiei. Dacă în istoria Adunării nu veem așa de bine semnele sfârșitului, le vedem sub ochii noștri în istoria poporului Israel de astăzi. Puteți da click pe imagine pentru pdf-ul cărții. Să țineți cont că cartea a fost scrisă prin 1970 și tradusă în românește în 1990, de atunci datele economice s-au schimbat mult, dar în direcția profețită.
Audio aici.

Carte on-line: ”Biserica Adevărată în comparație cu bisericile false” Longodor Ghe.

Mișcarea penticostalo-carismatică în lumina Bibliei, Rudolf Ebertshauser, carte on-line

”Eu însumi am fost mai mulţi ani penticostal şi carismatic activ şi convins, şi deci cunosc această mişcare din proprie experienţă. Nu scriu această carte din dorinţa de a-mi etala cunoştinţele şi nu vreau să condamn sau să depreciez un adept al acestei mişcări. Dorinţa şi rugăciunea mea este ca nişte credincioşi să se elibereze prin învăţătura sănătoasă de nişte influenţe nebiblice şi înşelătoare şi să se ferească de seducerea care se face în aceste vremuri de pe urmă, pentru a putea să-L urmeze pur şi fidel pe Domnul Isus.”

Rudolf Ebertshauser

 

Varianta tipărită: Editura Agape

Link la carte: http://www.edituraagape.ro/index.php?productID=481

 

Evoluția: știință adevărată? Demascarea naturii ideologice a teoriei lui Darwin

Ceea ce Darwin nu putea să știe…tractat de Werner Gitt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte cărți de Werner Gitt în română și în alte limbi: http://bruderhand.de/buecher/fremdsprachige-buecher/rumaenisch

Cărți de Werner Gitt în românește

Se pot descărca aici.
Werner Gitt este unul din autorii care insită asupra  creaționismului în ceea ce învață.
Mărturia lui o găsiți la pagina 166 din cartea Întrebări mereu puse.

Henry și înalta societate (carte în serial din Sămânța Adevărului)

”Am menţionat deja că cei mai mulţi clienţi de pe dealul din Willoughby erau oameni în vârstă, şi singurul mai tânăr dintre ei era Henry. El arăta mai tânăr la cei patru zeci de ani ai săi, iar soţia lui, Esther, purta bujorul tinereţii în obrajii ei rotunzi. Cei trei copii ai lor, Brent, Jeff şi Hilda, umblau cu picioarele goale şi erau bronzaţi de soarele verii, pe timp de iarnă aveau obrajii îmbujoraţi şi erau timizi, politicoşi şi bucuroşi tot timpul. Aveau şi motiv pentru a fi aşa. Henry era un bărbat  gânditor, liniştit, care nu simţise niciodată panica ce îi făcuseră pe toţi prietenii lui să abandoneze fermele pentru slava deşartă şi progresul de care se puteau bucura la Chamberstown.”
din Partea I-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/octombrie2011.pdf pag 34-41

”În cele două săptămâni care au urmat, Henry a fost adânc cufundat în gânduri cu privire la petiţia aceasta. Fraza „lucrurile bune din viaţă” îl tulbura nespus de mult. Într-o zi veni de la şură şi, intrând în casă, zise direct:
— Esther, trebuie să aflu un lucru. Mă întreb dacă atât tu cât şi copiii vă simţiţi cumva lipsiţi de lucrurile bune din viaţă? Esther păru rănită de întrebarea aceasta şi punându-şi braţele în jurul umerilor lui solizi, răspunse:
— Henry, niciodată nu am simţit că mi-ar fi lipsit ceva din viaţă. Ne avem unul pe altul şi atâta timp cât lucrul acesta este adevărat, nu vom simţi niciodată lipsă de nimic. M-am gândit şi eu Henry. Poate că ar trebui să semnăm pentru beneficiul altora. Nimic nu ne poate schimba vieţile noastre. Whispering Pines va fi întotdeauna la fel, aşa cum a fost şi pentru tatăl şi bunicul. Ei s-au adaptat vremurilor lor şi nimic nu s-a întâmplat. Lasă-i să construiască drumul. Cum am zis, Henry, atâta timp cât ne avem unul pe altul, nimic nu ne poate schimba.
din Partea II-a:  http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/noiembrie2011.pdf pag 35-41
”Esther răspunse că nu i-ar strica să aibă şi el nişte cămăşi tip sport şi pantaloni ca să arate şi el „cât de cât ca tot omul” când veneau în oraş. Lucrul acesta îl duru pe Henry, dar când se privi pe sine şi apoi se uită la alţi bărbaţi din jur, îşi dori să fi fost înapoi acasă, la Whispering Pines şi pe dealul acela de unde se putea vedea întreaga vale. Nimeni nu îi putea vedea salopetele acolo.
Recunoscu totuşi că soţia lui avea dreptate; apoi vânzătorul îl asigură pe Henry că totul le va lua „doar un minut” ca să le deschidă un cont de „plăţi uşoare în rate”, pentru a putea cumpăra tot ce-şi doresc cu cât mai puţine eforturi posibile. Însă Henry nu mai auzise niciodată despre un astfel de plan de „plăţi uşoare în rate.” Singura modalitate de plată pe care o  cunoştea era cea în numerar.”
din Partea a III-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/decembrie2011.pdf pag 35-41

”Când a sosit acasă, copiii erau toţi aşezaţi pe podea înaintea televizorului, uitându-se la nişte „cowboy” care împuşcau prin strâmtoarea Eagle Pass, şi pentru o vreme Henry se luptă din greu să se facă auzit. În cele din urmă, păşind peste televizor, îl închise şi întrebă:
— Unde-i mama voastră?
Hilda se uită în sus şi zise pe un ton sec: N-ai citit bileţelul de pe masă? Henry se repezi puşcă să ajungă la bucătărie. Găsind un bileţel pe masă, îl despături şi citi scrisul frumos de mână al lui Esther: „Dragă Henry, doamna Snider m-a sunat din Chamberstown şi m-a rugat să dau o mână de ajutor într-o campanie specială de strâns fonduri pentru  Comitetul Naţional în sprijinul Persoanele Retardate Mintal, deci voi fi la Chamberstown în seara aceasta. Ţi-aş fi spus, dar erai pe câmp la fân şi era aşa de cald, şi nu am avut timp. Găseşti în frigider câteva sandvişuri pe care le puteţi mânca în timp ce vă uitaţi la televizor. Hilda ştie cum să le încălzească. Nu mă aştepta, căci voi veni târziu. Te iubesc, Esther.”

Ochii lui Henry se umplură de lacrimi iar inima de resentimente când îşi aduse aminte de zilele fericite când o plimbare pe câmp era o desfătare pentru Esther; şi aproape că îi putea vedea printre lacrimi faţa fericită de la depărtare, în timp ce aducea un vas cu apă rece şi îl saluta spunându-i: „N-am mai putut aştepta până seara ca să te văd.
Lasă caii să se odihnească un pic şi stai câteva minute la umbră cu mine.” Îşi aducea aminte de câte ori au şezut împreună la umbra stejarului bătrân de pe parcela 40 din sud şi şi-au reconfirmat dragostea unul faţă de altul în timp ce vântul adia
prin părul lui Esther, şi cum visau împreună, se iubeau şi trăiau.
Într-o clipă strânse bileţelul în pumni şi îl aruncă la coşul de gunoi de lângă uşă. Strigă:
Eu merg în şură să lucrez. N-am nevoie de nicio mâncare!
Ieşi afară şi nimeni nu îl auzi trântind uşa, căci suna la fel ca împuşcăturile de la televizor.”
din Partea a IV-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/ianuarie2012.pdf pag 36-42

”Următoarea criză a venit când şi-a făcut timp şi a evaluat în mod realist situaţia lui financiară. Nu mai făcuse lucrul acesta până atunci şi cumva, politica de vânzări de genul „cumpără acum şi plăteşte mai târziu”, cu adevărata ei  semnificaţie, nu fusese niciodată pricepută de Henry. La masa rotundă, târziu în noapte, a rămas şocat de cifra enormă a datoriilor sale. Notele de plată care veniseră fuseseră puse în grabă în ceea ce Henry avea să-i spună „cutia cu note de plată.” (De fapt, era o cutie frumoasă, în care Henry îi adusese de la magazinul domnului Wigal bomboane lui Esther, cu  ocazia zilei de Sfântul Valentin, cu mult timp în urmă.) Când a răsturnat toate notele de plată pe masă împreună cu planurile de plată şi copiile cărţilor de credit care se adunaseră de-a lungul atâtor luni de zile, lui Henry i s-a părut ca un munte uriaş de mare format din pietrele diferitelor note de plată. O evaluare rapidă i-a clarificat lucrurile: avea de plătit cam 285 de dolari pe lună contul notelor de plată urgente şi cam 1000 de dolari în contul celor care nu erau urgente, care includea şi pe cea mare de la fântână. Planul de plată de la bancă stătea în faţa lui ca o scrisoare de readucere a împrumutului de 7500 de dolari pentru care ipotecase ferma, şi Henry nu mai vedea cum ar putea plăti vreodată suma aceasta, nici măcar în douăzeci de ani.”
din Partea a V-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/februarie2012.pdf pag 34-41

” Prima zi la serviciu a fost o dezamăgire pentru Henry. El spera să primească o slujbă după cum îi plăcea lui, dar n-a fost aşa. L-au pus într-o hală în care mai lucrau o sută de alţi angajaţi, toţi făcând aceeaşi slujbă. Munca lui Henry era să stea la maşina de găurit, să ia nişte obiecte mici, negre, de bachelită de pe banda rulantă ce trecea prin faţa lui şi să dea câte o gaură în fiecare colţ. Desigur, trebuia să facă operaţiunile acestea la o viteză egală cu cea a benzii rulante, care se mişca fără oprire prin faţa lui. La început aceasta l-a necăjit, întrucât îi aducea aminte prea mult de viaţa lui. Presiunea acelei benzi rulante nesfârşite care purta responsabilităţile lui constante… presiunea pe care o exercita asupra lui de a ţine pasul cu ea, fără a ajunge undeva mai departe; căci cu cât găurea mai multe obiecte cu atâta veneau mai multe negăurite asupra lui.”
din partea a V-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/martie2012.pdf pag 35-41

Va urma…dar acum știți unde să căutați.

Dragii mei, citiți cartea asta! (2. ”Niciodată înaintea Lui nu va străluci omul, ci harul.”…fratele Mia despre conflictele frățești)

”Pe fondul acestor principii am ajuns mereu în conflicte frăţeşti. N-am pretins niciodată că sunt fără greşeală, infailibil în ceea ce spun şi în ceea ce fac. Cei mai aleşi slujitori ai lui Dumnezeu sunt descoperiţi pe paginile Sfintelor Scripturi cu slăbiciunile lor şi unii chiar cu căderile lor. Autorul Scripturilor este Duhul Sfânt (2Timotei 3:16-17; 2Petru 1:21), este Dumnezeu, şi El nu poate ascunde realitatea. Niciodată înaintea Lui nu va străluci omul, ci harul. De  aceea şi eu am avut nu merite, ci har. Soţia îmi spunea adesea, când o supăram:„Tu ai o mare favoare! Te frângi şi te pocăieşti îndată!” Nu mi-a fost greu niciodată să-mi recunosc greşelile, să-mi cer iertare fie individual, fie înaintea adunării. Dar, niciodată n-am fost făţarnic, n-am pus interesele mele de slavă deşartă şi de familie înaintea Împărăţiei lui Dumnezeu. I-am iubit pe fraţi nu cu dragostea falsă şi dulceagă de astăzi, ci cu dragostea adevărului, cu care noi toţi am fost iubiţi, ca să fim mântuiţi”  (2Tesaloniceni 2:10b).
Nu sunt de acord cu aşa-zisa dragoste a lui Dumnezeu „fără condiţii”. Aceasta este o formulă modernă, care pare extraordinară, dar este falsă! Dumnezeu îi iubeşte, cu adevărat, pe toţi oamenii, şi nu vrea moartea păcătosului. Dar fără pocăinţă nu primeşte pe nimeni (Fapte 17:30-31). Dragostea Sa se manifestă şi prin mustrare şi pedeapsă (Apocalipsa 3:19). El nu-Şi lasă dragostea înşelată de cine trăieşte cum vrea, şi nu cum cere El.
În pilda fiului risipitor (Luca 15.11-32), Domnul Isus ne-a arătat pe Tatăl, ieşind în calea fiului răzvrătit şi risipitor şi îmbrăţişându-l până încă era în zdrenţe. Dar nu în zdrenţe l-a dus la ospăţul Lui!! Pentru tata, însuşi faptul că fiul se întorcea acasă a fost dovada că în el s-a petrecut pocăinţa. Iar părtăşia sa cu el, la ospăţ, în haine curate, încălţăminte în picioare, inel şi sacrificarea viţelului îngrăşat au fost „condiţii” esenţiale ale dragostei sale! 
Dacă am avut parte de conflicte frăţeşti, a fost drept şi normal, pentru că procesul Domnului Isus nu s-a încheiat, ci continuă până astăzi, între urmaşii Lui, sfinţi care vor să trăiască cu evlavie în El, şi cei fireşti, străini de realitatea hristică şi vrăjmaşi ai crucii Lui. 
Nu mă refer la evlavia exterioară, care constă din vorbe sfinte, ci la cea dinlăuntru. Am avut parte de loviturile cele mai usturătoare în sufletul meu de la persoane cucernice, dar care în sinea lor îşi permiteau vicleşuguri, minciuni care să deruteze…”

Istoria unui rob al lui Hristos, citat de la pagina 453

Diferite fețe ale lumii (7.Distracția, 8.Religia)…William MacDonald ”A te înhăita cu lumea religioasă înseamnă a-L trăda pe Cristos”.

Distracţia.
O altă față a lumii este sistemul ei de distracţii. Acesta este format din lumea filmului, a televiziunii, a radioului – sau oricum s-ar numi ea. Bunyan a numit-o Bâlciul Deşertăciunilor. Este lumea aluziilor obscene, a limbajului corporal sugestiv şi a stilurilor senzuale. Nu numai că popularizează păcatul, dar ridiculizează puritatea şi castitatea. Glorifică sexul, violenta si tot ceea ce ieftineşte viata.
Trecând în revistă filmele recente, un critic celebru a folosit expresii cum ar fi: urâţenie de nedescris, oroare şi depravare, şi brutalitate vie. Planul lor ascuns este de a amuza oamenii pe drumul lor spre infern, de a-i opri să mediteze la problemele eterne. Distracţiile creează impresia că plăcerea este o realizare. Apoi, într-o noapte, acasă, ei se întreabă: „Asta-i tot?” şi îşi duc pistolul la tâmplă.

Religia. Exact aşa cum există numai două lumi, aşa există numai două religii. Religia lumii pune interesele personale în frunte şi învaţă mântuirea prin fapte bune sau caracter bun. Are o formă de sfinţenie, dar neagă puterea ei.

Manifestă o toleranţă mare faţă de fiecare credinţă, cu excepţia Evangheliei adevărate şi faţă de fiecare creştin, cu excepţia creştinului fundamentalist.

Abandonează Biblia ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, lăsându-se pradă nisipurilor nestatornice ale opiniei umane. Nu există nimic absolut; totul este relativ.

ÎI înlocuiesc pe Dumnezeu cu umanismul, crezând că omul este stăpânul destinului său şi conducătorul sufletului său.

Caută să reducă la tăcere pe adevăraţii profeţi. Sunt preferaţi profeţii falşi care se conformează sau cei adevăraţi care sunt morţi.

Lumea religioasă a fost cea care L-a crucificat pe Domnul gloriei. A te înhăita cu ea înseamnă a-L trăda pe Cristos.

Domnul Isus este în afara acestui sistem monstruos, si El îsi cheamă urmaşii să umble despărţiţi de el. Ei trebuie să meargă înainte la El, în afara taberei, purtând ocara Sa (Evrei 13:11-14). Aceasta include despărţire de amestecul ecumenic nedumnezeiesc de creştini si necrestini atât de obişnuit în creştinătatea de azi.

Da, în toate aceste domenii, un ucenic trebuie să aibă locul său în afara ordinii existente a lucrurilor. Puterea sa constă în separarea sa de lume. Arhimede a spus că el ar putea mişca lumea dacă ar avea un punct de sprijin în afara ei. La fel ar putea creştinul, dar trebuie să fie în afara lumii.

Sfârșit

Diferite fețe ale lumii (5.Mass-media, 6.Educația)…William MacDonald

Mass-media.
Ce se poate spune despre mass-media? Este arma de propagandă a lumii. Treaba lor este să „vândă” lumea. Drept urmare, relatează ştiri despre personalităţile şi întâmplările sale. Nu te poţi aştepta la nici o menţiune despre Cristos pe prima pagină a ziarului. Nici nu trebuie să cauţi ceva care să te edifice spiritual în programul obişnuit de la televizor. Uneori creştinii sunt iritaţi de faptul că presa, radioul şi televiziunea prezintă violenţă, glorifică păcatul şi ruşinea şi tratează decenţa cu o neglijenţă studiată. Se oferă spaţiu pentru articole despre prostituate de la Hollywood şi abia se menţionează oamenii si femeile sfinte de care lumea nu este vrednică. Ei bine, așa este normal să fie. De ce să facă ei publicitate împărăţiei lor rivale?

Şi, oricum, este mai bine ca poporul lui Dumnezeu să călătorească prin lume incognito. „Lumea nu ne cunoaşte pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3:1b). Când va veni Cristos, noi vom apărea cu El în glorie (vezi Coloseni 3:4). Aceasta se va întâmpla destul de devreme pentru a fi pe toate paginile ziarelor. James Denney a spus-o bine: „Nici un creştin nu trebuie să-şi dorească altceva decât să-şi umple pe cât de discret posibil locul în viaţă pe care i l-a dat Dumnezeu. Cu cât mai puţin notorii suntem, cu atât mai bine pentru noi.”

O emisiune de ştiri este mai precisă decât îşi dă seama când anunţă: „Vă oferim lumea la fiecare 30 de minute.” La fel este postul de televiziune cu sloganul: „Aducem lumea în casa voastră.”

Educaţia.
Ce să mai spunem despre educaţie? O anumită parte este de dorit si necesară. Dorim ca tinerii noştri să fie bine educaţi. Dar cuvântul emblemă în această propoziţie este „bine”. Aşadar, creştinul trebuie să umble pe o cale strâmtă. El trebuie să despartă ceea ce este de valoare de ceea ce este josnic, trebuie să mănânce carnea de pui şi să scuipe oasele.

Educaţia seculară este astăzi un haos. Autorităţile experimentează fiecare sugestie aiurită care apare şi nu reuşesc să predea ceea ce este de bază. Când publicul devine conştient de eşecul sistemului, educatorii strigă cerând mai mulţi bani. Nu de mai mulţi bani au ei nevoie, ci de mai multă înţelepciune.

Lumea refuză să ofere educaţie care nu este stricată. Amestecă faptele cu ficţiunea. Prezintă teoriile drept adevăr. Refuzând recunoaşterea Creatorului, ea atribuie proiectarea şi ordinea „naturii”. Se laudă cu liberalismul ei, dar este în mod vicios intolerantă fată de Biblie sau fată de ceea ce învaţă Biblia. „Orice idee majoră şi filozofie care modelează lumea de acum este opusă creştinismului din Noul Testament şi are intenţia de a-l şterge de pe faţa pământului.”

 

Diferite fețe ale lumii (3.Afacerile, 4.Cultura)…William MacDonald

Afacerile.
Este uşor de crezut că lumea afacerilor este cinstită, etică şi umană, dar aceste afirmaţii nu corespund realităţii. Lovitura pentru a face un milion de dolari are loc în arena unei competiţii fio­roase. Este o junglă. Etica este sacrificată pentru profit şi oamenii sunt sacrificaţi. Guvernul aprobă legile pentru a ţine în frâu abuzurile, dar întotdeauna există căi de a te sustrage legilor. Speculaţiile din contabilitate ascund profituri provenite din impozite şi banii daţi pe sub mese deschid uşile pentru facerea unui dolar rapid.

Creştinul nu poate să trăiască separat de lumea afacerilor. Simplul fapt de a trăi îl implică în ea. Pentru a se elibera de ea ar trebui să iasă complet din lume. Totuşi, el o poate folosi, fără a abuza de ea (i Corinteni 7:31). El poate să lucreze, să cumpere şi să vândă fără a adopta metode dubioase. El poate fi sare şi lumină la birou, în prăvălie sau în fabrică (Matei 5:13-14). El poate refuza să-şi compromită mântuirea pretându-se la orice L-ar putea dezonora pe Domnul Său. Desigur, există anumite ocupaţii care nu se cuvin unui creştin; el nu se poate implica în nici o activitate care să fie ilegală sau care fizic ori moral ar putea dăuna altora.

Cultura.
Apoi există lumea culturii – lumea artei şi a muzicii. Desigur, nu există nimic de obiectat împotriva umanismului. Nimic greşit? Fundaţia Naţională pentru Arte, subvenţionată de către Guvernul Federal, a finanţat o pictură cu portretul lui Isus Cristos într-un cadru atât de josnic, atât de repulsiv, că nu se poate descrie în cuvinte decente. De asemenea, versurile din mare parte a muzicii sunt sugestive, provocatoare şi obscene.

Dar ce se poate spune despre arta şi muzica care înalţă? Un sfânt se poate bucura de talentele pe care Dumnezeu le-a dat altora, dar el se află aici pentru o afacere mai mare decât aceea de a fi un cunoscător de artă fină. Atâta timp cât sufletele mor de dorinţă pentru Evanghelia lui Isus, el trebuie să se concentreze asupra a ceea ce este de valoare eternă. Când Pavel a vizitat Atena, centrul culturii, el nu a fost impresionat de Panteon sau de Templu. El a fost îndemnat să relateze lucrurile măreţe ale Celui care 1-a chemat din întuneric la o lumină minunată.

Diferite fețe ale lumii (2.Politica)…William MacDonald

Să ne gândim la lumea politicii. Adesea auzim argu­mentul mult uzat: „Tot ceea ce este necesar ca să triumfe răul este ca oamenii buni să nu facă nimic.” Dar aceasta este părerea lumească, nu revelaţia divină. Ni se aminteşte că si Iosif, Moise si Daniel s-au ocupat de politică. De fapt, Iosif şi Daniel au fost funcţionari de stat, nu oameni care au candidat pentru funcţii importante. Şi Moise a fost un ghimpe pentru instituţia politică a Egiptului.

Care este mărturia biblică asupra acestui subiect?

Isus a spus: „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă ar fi împărăţia Mea din lumea aceasta, Slujitorii Mei s-ar lupta” (Ioan 18:36).

Pavel a spus: „Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii” (2 Timotei 2:4).

Ioan a spus: „Toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19).

Exemplul Domnului Isus este împotriva participării politice. El a avut o relaţie de opoziţie cu această instituţie. Apostolii nu au recurs la politică. Ordinul primit de ei a fost de a merge prin lume şi de a predica Evanghelia.

Cetăţenia fundamentală a creştinului este cerească. (Filipeni 3:20). Obligaţia sa faţă de guvernarea pământească este de a se ruga, de a plăti şi de a fi supus.

Scopul lui Dumnezeu în acest veac nu este reforma politică, ci să scoată dintre naţiuni un popor pentru Numele Său (Fapte 15:14). Întrebarea este: „Vom urma noi ordinea Sa de zi?”

Problema de bază din lume este păcatul. Numai Evanghelia se poate ocupa cu succes de aceasta. Metoda lui Dumnezeu este spirituală – naşterea din nou.

Politica este coruptă prin propria sa natură. Dacă particip, îi acord votul meu de încredere. O astfel de încredere este complet nejustificată. Au trebuit sute de ani pentru a i se dovedi eficacitatea, şi care a fost rezultatul?

Înscrierea creştinilor în politică nu a fost bună. William Kelly a spus: „Creştinii nu s-au amestecat niciodată în guvernarea lumii decât spre dezonoarea lui Cristos şi spre propria lor ruşine. Ei au fost chemaţi acum să sufere cu Cristos; ei vor domni cu El. Chiar dacă El încă nu Şi-a asumat puterea Sa mare pentru a domni.”

Încă nu a venit timpul să domnească creştinii. Va veni, când Cristos se întoarce ca Rege al regilor şi Domn al domnilor. Când cei din Corint au acţionat ca şi când deja ar fi domnit, Pavel i-a îndreptat. El dorea ca ei să domnească în aşa fel, încât el şi ceilalţi apostoli să poată domni cu ei. Dar în timp ce corintenii, figurativ, îşi purtau coroanele în balcoanele din amfiteatru, apostolii arătau ca oamenii din arenă, condamnaţi la moarte, un spectacol pentru lume, şi erau trataţi ca drojdia pământului (1 Corinteni 4:8-13).

Este o falsă aşteptare să crezi că se vor îmbunătăţi condiţiile din lume (1 Timotei 4:1-3; 2 Timotei 3:1-5). Atât Biblia, cât şi ştirile zilnice resping o astfel de noţiune.

Creştinul găseşte puterea să se separe de lume (2 Corinteni 6:17). Nu putem niciodată să ne mişcăm atât timp cât facem parte din ea. Marea noastră resursă este rugăciunea. Noi putem face mai mult prin rugăciune decât pot face alţii prin politică. Noi putem vedea transformări miraculoase de vieţi umane. Putem duce bărbaţi şi femei în împărăţia lui Dumnezeu. Avem balanţa puterii în lume. De ce să schimbăm aceasta cu un sistem falimentar cum este cel al politicii?

Diferite fețe ale lumii (1.Introducere)

    Vă stârnesc gustul spre ceva bun. Cartea lui MacDonald: ”Lumi diferite” ne prezintă într-un mod simplu și clar cele două lumi, cea de acum și cea viitoare, cea dinăuntru și cea de afară.

Cartea a fost publicată la editura Lampadarul de aur. Vă prezint aici capitolul 9: Diferite fețe ale lumii.

Lumea controlează orice aspect al comportamentului uman, cu excepţia bisericii creştine adevărate. Există lumea politicii, a afacerilor, a culturii, a mediilor de comunicaţie, a educaţiei, a distracţiei si chiar a religiei. Toate acestea pot părea foarte atractive pe dinafară, dar în spatele scenelor sunt corupte. Politica este coruptă prin însăşi natura sa; este un sistem de escrocherii, mită şi compromisuri. Afacerile sunt corupte, pline de practici lipsite de etică. Cultura este coruptă; glorifică sexul, nuditatea si nihilismul. Mediile de comunicaţii sunt corupte; ele prezintă în mod agresiv crima, violenţa, scandalul şi perversiunea, în timp ce tratează decenţa şi nobleţea cu un dispreţ studiat. Educaţia este coruptă; glorifică înţelepciunea umană, care după secole s-a dovedit a li ea însăşi falimentară. Distracţia lumii este coruptă; într-o lume a fanteziei idolatrizează prostituţia, perverşii, ciudaţii. În anumite sensuri, lumea religioasă este cea mai rea dintre toate; duce lumea pe calea presărată cu flori a infernului, cu iluzia că se pot mântui prin faptele lor bune şi prin caracterul lor bun.

În ea, dar nu din ea

Am spus că lumea controlează orice aspect al comportamentului uman, cu excepţia adevăratei biserici creştine. Din nefericire adesea afectează chiar şi biserica. Un observator ager al scenei curente a spus: „Am căutat biserica şi am găsit-o în lume. Am căutat lumea şi am găsit-o în biserică.”

Cu puţin timp înainte de moartea sa, Francis Schaeffer a avertizat:

„Acomodarea la spiritul lumii în era noastră este cea mai grosolană formă de lumesc, potrivit definiţiei corecte a cuvântului. Şi, din nefericire, astăzi trebuie să spunem că, în general, instituţia evanghelică s-a acomodat formei spiritului lumesc aşa cum îşi găseşte ea expresia în ziua de azi… în sensul cel mai de bază, insti­tuţia evanghelică a devenit profund lumească.”

Şi Wordsworth a scris:

Lumea este prea mult cu noi; târziu sau devreme, primind şi cheltuind, ne irosim puterile.

Neînregistrații

Să mă chinui să fac o introducere:
În Uniunii Sovietică creștinii au fost prigoniți, se știe!
Cum a fost prigoana nu prea se știe sau mai bine zis știu puțini.
Ce a rămas după prigoană se vede: grupuri creștine divizate între Înregistrați și Neînregistrați.

Înregistrarea, adică acceptarea controlului statului și a restricțiilor peste adunări este văzută de neînregistrați ca păcat de moarte.
Cine greșește? Cine are dreptate?
Am fost în Moscova prima dată în 1995. Apoi am tot mers… cu serviciul. În 1997 am dat de neînregistrați.
Am cunoscut zeci de oameni, am ascultat sute de istorii.
Oricăt aș vrea să scriu în introducere, tot va fi incompletă, așa că mai bine citiți cartea:
Marea trezire a secolului XX. (Sunt 150 Mb, 520 de pagini cu multe imagini, se deschide mai încet.)
Dacă aveți întrebări răspund bucuros.

Strângeți-vă comori în ceruri…un site

Incontestabil, cunoștința este un har, o comoară.
Cu avertizarea că trebuie precedată de fapte.
Situl comori.org prezintă o listă lungă de cărți, cunoștință bogată.
Să nu turnăm însă  această cunoștință pe o minte goală,  lipsită de umblare creștină, lipsită de faptele credinței.
Cu credința să unim imediat fapta și apoi cunoștința.
La preoți, în rânduiala levitică era interzis ca untdelemnul ungerii să fie turnat pe altceva decât pe hainele albe de in (faptele neprihănite ale sfinților).
Să urmărim să trăim o viață ”îmbrăcată” în faptele rânduite și apoi aceste fapte să poarte pe ele ”mireasma cunoștinței”.
Spor la citit!
Puteți începe de exemplu cu ”Plăcerea Domnului” de Hamilton Smith, despre zdrobire.
Har!

Frații

Frații, carte on-line(lb engleză)

Doctor Baedeker…asta citesc acum, aici

”Ce pot să spună (informatorii) despre tine?”

Mai ales când sunt mulți și neobosiți, pe schimburi.
Doar Comitetul Central al PCR era mai bine ”păzit” decât frații urmăriți și prigoniți.
Nu numai în ”libertate”, ci și în închisoare. Poate mai mult acolo.  Închisoarea era considerată ”reeducare”, pedepsele și răsplățile, chiar ”eliberarea” înainte de termen erau în funcție de sensibilitatea la reeducare, de închinarea la statuia din valea Dura.
Închisoarea mișuna de informatori, gândurile îți erau extrase ca și cu forcepsul, așternute pe hărtie, analizate, cântărite. Se ticluiau scenarii, ”legende” pentru aflarea conținutului celor mai adânci cotloane ale creierului tău. Colegi de celulă ”binevoitori” și compătimitori te provocau sau ți se lamentau pentru a te face să le cânți în struna lor și să-ți deșerți creierul în urechile lor.
Erai cobai, mostră, obiect pentru acești Mengele de creiere, asasini de minți.
În închisoare s-a ”scris” cântarea de mai jos, în acel mediu șerpesc, dar glorios, infect dar luminat dinăuntrul celor ce au văzut pe Cel ce este nevăzut.
De cântat cântă un frate …era să scriu bătrân, așa ”mai în vârstă”, unul din cei ”cu fruntea brăzdată” chiar dacă nu într-o închisoare de ziduri, ci într-una de bârfă și de calomnie, închisori ale căror constructori parcă nu sunt șomeri nici azi. Dar dacă bucuria a rodit parfumată în jurul sâmburelui Adevărului lăuntric, Domnul este glorificat.

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Ce_pot_sa_spuna_despre_Tine.mp3

Pornirile firii vechi religioase fac necesare formele de cult ,…(V.V.Moisescu)

”Pe când încă nu se iviseră clerici (3 Ioan9; 1 Petru 5:3 orig.), fraţii dotaţi erau bine primiţi de adunări, nu ca azi izgoniţi de către cei cărora le este teamă că li se uzurpă catedrele (la început doar în sinagogi existau astfel de înălţimi”(I împăraţi 15:14; 2 împăraţi 12:3; 14:4; 15:4,35; 2 împăraţi 20:33; 2 împăraţi 18:4, 22). Se tem că le-ar uzurpa şi orânduirile ce permit intruziunea puterii necurate / a firii vechi religioase. Seminariile pot fabrica funcţionari ai sectei respective, dar înzestrarea cu Puterea de Sus e numai în mâna Celui ce ţine într-un singur buchet toate sfeşnicele eclesiilor (Apocalipsa 2:1). In şcoala Lui examenul e unul duhovnicesc (dokimasia, în orig.) (Evrei 3:9). In lipsa celor promovaţi (dokimasioi (2 Corinteni 13:6)) să ne mulţumim oare cu oricine se afişează ca talentat? Aşa s-a dat apă la moară clericalismului, uzurpator al preoţiei universale (1 Petru 2:9, Apocalipsa 1:6; 5:10), al „slăvitei libertăţi a copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:21). Porunca Domnului cum să decurgă întrunirile adunării e atât de clară, încât tocmai strălucirea ei îi orbeşte pe cei învățați să-și menţină salariul (loan 10:12). Toţi avem dreptul să luăm cuvântul dacă Duhul Sfânt, iar nu mâncăriciul la limbă, ne dă ghes. Dacă ascultătorii sunt dezamăgiţi de vreunul, bătrânii adunării să-1 roage să mai aştepte, să se roage până primeşte darul (1 Corinteni 14:1,12; 1 Corinteni 1:15) de a zidi pe alții Dacă nu-i nimeni cu dar special de a vorbi (Fapte 20:7, 11, în orig., ,s-a întreținut familiar”, în restul pasajului: „a dialogat… convorbirea”), ca prietenii și rudele între ei, natural, fără oratorie; tot Domnul porunceşte soluţia (Evrei10:25, Romani 14:19; 15:14; 1 Corinteni 12:25; 1 Tesaloniceni4:18;5:ll;Iacov 5:16, I loan 1:7, etc).”

” Pentru noi, care consultăm mersul trenurilor, al vapoarelor şi al aeronavelor, până şi-n ce priveşte minutele, e greu să ne transpunem în mentalitatea călătorilor antici. Lecţia spirituală ce ni se oferă aici e că arhaicul (lucrurile de la obârşie, originare, deci 111, rezolvarea universalei enigme …, Miracolul, prima Numire de la Isaia 9:6…) presupune neîncătuşarea faţă de spaţiu-timp. „Veşnicia nu se grăbeşte, căci are destul timp să aştepte.” „O mie de ani ca o zi…” (2 Petru 3:8).”

”Nu denigrez utilitatea orarului sau considerabilul aport al maşinilor moderne, ci ne mărginim să scoatem în evidenţă influenţa nearanjărilor previzibile asupra sufletului omenesc. Căsătoriile cele mai fericite s-au făcut pe necalculate. Să lăsăm mână liberă şi supranaturalului. În felul acesta, depindem mai mult de cer, ne aşteaptă surprize, deci asigurarea contra plictiselii; grea problemă, mai ales când e vorba de veşnicie. Cu toată comoditatea ce ne-o oferă planificarea, suntem nervoşi, nerăbdători şi grozav de nepunctuali în cele dinlăuntru, în Afacerile etern umane. Străbunii noştri, mai bine decât noi, cunoşteau arta de a li fericiţi şi de a face şi pe alţii fericiţi.

În ceea ce priveşte lipsa oricărui tipic la adunările creştinilor dintâi, acolo se poate vedea şi mai bine privilegiile lor, mai de dorit decât ale noastre.”

”  În cartea Venirea Domnului, am conexat aceste două epoci în straja întâi.

Corabia închipuie sistemul. în primele două veacuri, creştinii nu se organizează în chip de religie oficială, în sensul cum Solomon a pus capăt (2 Samuel 7:6-7; Fapte 7:48) simplităţii cortului sfânt, căruia aşa de bine îi şedea pelerinajul prin diferite localităţi. Chivotul preînchipuia prezenţa divină… (Matei 18:20). Dar nici nu era cu putinţă să decadă în statornicirea pe pământ (Filipeni 3:20; Galateni 4:26), căci primii creştini erau cel mult toleraţi, în scurtele răgazuri când statul, compus din oameni tributari firii vechi, nu li se opunea cu înverşunare, spre a fi stârpiţi ca cei mai de seamă inamici interni, inamici ai „felului deşert de vieţuire” (1 Petru 1:18). Vrăjmăşia netă cu lumea păgână, nu ca azi când e abia distinctă linia de demarcaţie, le-a păstrat caracterul de „străini şi călători” (Evrei 11:13) ca al Evreilor fideli mozaismului. Fiind necontenit în aşteptarea răpirii la cer, nici nu le trecea prin minte să-şi investească bogăţiile pământeşti decât în banca cerească. Aşa se explică comunitatea de bunuri (Fapte 4:32) a primilor creştini de la Ierusalim; pe când Solomon a lărgit prăpastia între cârmuitor şi cârmuiţi, prin birurile grele (2 Cronici 10:14,18) puse poporului, ca să aibă luxul exorbitant (2 Cronici 9:4) al curţii regale.”

” ….lumea şi-a luat o mască de fals creştinism şi astfel, în etapele următoare, creştinismul (inclusiv derivatele lui „sectare”) a fost nevoit să îmbrace haina oficialismului religios. Până atunci, familiaritatea era nu numai cuibul călduros al dragostei frăţeşti ci şi scut contra clericalismului ce o submina, încă pe vremea când trăia ultimul apostol (3 loan 9; Fapte 20:29). Cu sprijinul lumii şi mai ales cu al firii vechi din credincioşii pasivi (Exod 20:19; 2 Corinteni 11:20), această plagă, pe lângă cea a păcatului şi a sectarismului, a reuşit să se înscăuneze de-a binelea, sub formă prea puţin mascată chiar în grupările ce se pretind apostolice! „De când biserica oficială a ajuns partenera statutului, ea s-a contaminat de necurăţia şi degradarea lui” (Broadbent: Drumul Adunării).

Sistemul acesta divin, ce exclude orice sistem omenesc, era pus la îndemână de Dumnezeu, după cum corabia adramitină era cea dirijată de cer să se afle înainte de altele în portul Cezareea, dedicat stăpânitorului suprem. Organizaţia organică (vie, neartificială) din epistolele paulinice, singura poruncită de Domnul, era cea mai potrivită cu duhul de consacrare al primilor creştini. Fără astfel de aplecare a inimii, ca să asculte numai de Cuvântul divin, nici nu poate fi vorba de reîntronarea formelor de El orânduite. Pornirile firii vechi religioase fac necesare formele de cult mai mult omenesc decât „serviciu divin”.”

Capitolul 8. Corabia ”puterii curate” din cartea  ”Călătoria lui Pavel spre Roma” de V.V.Moisescu

Eclesia veritabilă nu-i o instituţie oficială, ci o familie, o relație de mediu (V.V.Moisescu)

” …Doar religiozitatea firii vechi face prea mare caz de monopolizarea modului de locomoţie spirituală, căci s-a anchilozat în metode care nu admit să fie depăşite.

Contribuie la această înţepenire şi traducerile greşite, de exemplu, în loc de:  ”să nu părăsim adunarea noastră…” (Evrei 10:25), originalul are aşa:”strângerea laolaltă între noi înşine”, nu mereu cu necredincioşii de faţă, ci să ne îndemnăm ” unii pe alţii‘, nu: ”unul pe alţii…”, uzurpând zidirea familială; chiar dacă produsul piedicii teatrale e excelent, nu e al Duhului, care poate că ar fi ales pe alţii să rostească scurt ceva mai potrivit cu nevoile ascultătorilor… Nici 1 Corinteni 7:17 nu-i înţeles cum trebuie. Acolo e vorba numai de starea civilă, nu şi religioasă!

Eclesia veritabilă nu-i o instituţie oficială, ci o familie, o relaţie de mediu, după cum viaţa se caracterizează prin metabolism, adică prin relaţia cu mediul înconjurător.

Pavel, împreună cu ceilalţi deţinuţi, cu ostaşii şi marinarii, au călătorit pe vase de comerţ, mai adânci decât cele de război, având mai degrabă pânze multe decât trireme (vâsle pe 3 nivele). Sistemele propriu-zis creştine nu erau şi nu sunt agresive, ca de exemplu Mahomedanismul, care, din principiu, admite propagarea prin constrângere brutală. Aşa au procedat şi sistemele fals creştine, pe cât le permitea situaţia politică. Fraţii care trăiesc Evanghelia au uzat exclusiv de metoda convingerii (Fapte 27:21), a propagandei, a reclamei, a concurenţei (2 Timotei 2:5) a tratativelor, etc, exact ca în comerţ (Proverbe 8:1-11, Isaia 5 5:1 -3, Apocalipsa 3:18, etc.).

Omul modem, inclusiv intelectualul pur creştin, e astăzi obtuz faţă de înţelegerea simbolurilor. O mare greutate în desluşirea aluziilor profetice nu-i atât necunoaşterea istoriei, mai ales a veritabilei eclesii, cât greşita cunoaştere, întrucât documentele adevăratei eclesii au fost distruse de pretinşii creştini, ei neputând suferi scrierile influenţate, în mare parte, de Acelaşi Duh Care a insuflat Noul Testament. De aceea, am face mare greşeală dacă am socoti ca veridic tot ce găsim în istoriile compuse de lumea religioasă, de cei ce confundă hiserica lor cu statul. Diviziunile în epoci adoptate de ele se potrivesc doar lor, nu şi eclesiei veşnic călătoare, nestatornicită pe pământ, cu totul pe altă Cale decât ale lor. Cronologia e cronometrată de Duhul după alte criterii decât cele lumeşti.

Oriunde bisericile au avut sprijinul guvernelor, ele au întrebuinţat forţa civilă, ca să-i supună pe toţi la poruncile ei. Infima minoritate care nu le recunoştea amestecul în afacerile interne ale împărăţiei lui Dumnezeu a fost încontinuu prigonită. În cele ce aparţin pământului, clădiri, contribuţii cetăţeneşti, etc, trebuie să ascultăm de autorităţile îngăduite de Dumnezeu să ne conducă, în marea familie umană, unde suntem solidari cu toţi semenii noştri (Ieremia 29:7).

Clerul a născocit împotriva ,sectanţilor’ tot felul de minciuni şi le atribuia doctrine pe care fraţii niciodată nu le-au avut. Prigonitorii le dădeau tot felul de numiri, de care se lepădau cei ce se numeau doar: credincioşi Domnului Isus sau, simplu, creştini (Fapte 11:26). Cu toate acestea, aşa au rămas cunoscuţi în istoria bisericii: doar cum au vrut duşmanii lor. Rapoartele cu pretinsele lor Mărturisiri (smulse prin torturi de nedescris) conţin invenţii grosolane de-ale preoţilor.”

Citat din capitolul 5 al cărții ”Călătoria lui Pavel la Roma” de V.V. Moisescu

Duhul de judecată, o carte de W. Nee

„Sionul va fi răscumpărat prin judecată…” Isaia 1:27

Citat:
” Prin urmare, crucea rezolva atat problema pacatelor, cat si puterea pacatelor, a lui Satan si a lumii lui. Judecata de astazi a crucii este tot atat de puternica ca si judecata viitoare. Ea are o capacitate enorma de a arde si de a lumina totodata.
Acceptand crucea, nu este suficient a accepta, pur si simplu, dragostea sau iertarea lui Dumnezeu. Crucea reprezinta, de asemenea, suferinta, dar nu este suficient a o accepta doar ca suferinta. Tot crucea inseamna si a da la o parte eul si a te supune lui Dumnezeu, totusi nu este suficient a o accepta numai in acest mod. Nu, crucea este in egala masura o judecata prin care este atins scopul lui Dumnezeu. Ea judeca cu severitate pe pacatosi, lumea si pe diavol. Cunoscand frica de Domnul, noi cautam sa-i convingem pe oameni.

Dumnezeu nu se asteapta ca cei credinciosi sa-si gaseasca rezolvarea problemelor la judecata viitoare; El vrea ca acestea sa fie rezolvate la cruce.

Faptele unor alti apostoli !

”Ci voi veți primi o putere(autoritate) când va veni Departamentul Cultelor peste voi și-mi veți fi agenți și informatori în Bucuresti, în Romania, în America și până la marginile pământului.”
(O parafrazare pe care am simțit-o ani la rand, dar n-am vrut pe deplin s-o cred  adevarată pana n-am citit cartea Pasi.) Atentie: 652 de pagini!

Motto:
„Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos.”  II Cor 11:13
„Ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi…” Apoc 2:2

O mostra, o gasiti la pag 627-628, (sa nu ma judecati aspru, eram in clasa 11-a, la varsta viselor, acest „informator” predica in biserica arhiplina, imi amintesc de parca a fost ieri; mi-a ramas in memorie o fraza din predica lui:”daca nu avem Duhul lui Dumnezeu in noi suntem un spectacol ridicol in fatsa lumii”. Am plans atunci!) Imi vine sa plang si acum, n-am avut darul deosebirii Duhurilor. Cititi:

De ce atata risipa? – o explicatie la postarea intregii carti: Cantarile Betaniei.

„Scrisoare de recomandatie”
2 Cor 3:1

In revista „Betania” (nr 12, 1937) am dat cateva lamuriri asupra ratiunii de-a fi publicate aceste cantari.
Ar trebui un intreg program manifest ( ca al lui V. Hugo) ca sa indrept privirile asupra unor fagasuri doar pornite aici. Cu toata truda noastra imensa, am renuntat la o multime de proecte nerealizate, nu numai din lipsuri banesti. (Prov 25:11)
Cei intelegatori vor aprecia lucrarea de fata ca savarsita cu incalculabile jertfe….totusi, ce departe de ce-am dorit sa fie! (2 Kr 2, 5-9 Iov 11, 6;38,33 Ecl 9,10;12,11 Ir 48,10…) Cele vreo 500 de trimiteri la Sf Scriptura si atatea notite fac unele cantece sa fie si pentru invatatura destul de concentrata Ps 47,7; 49, 4-52…1 Co 14,15
Coperta simbolizeaza mai bine ceea ce incerc sa recomand aici. Motivul decorativ national e ca reflex al fulgilor de zapada printre cari pluteste titlul acelui cuib de intimitate unde se retragea MAESTRUL „Casei cantecilor” caci asa se traduce cuvantul Betania.
Bijuteriile neintrecute imprastiate din „comorile zapezii” (Iov 38,22) de o maestrie si varietate cum numai arta naturii le poate izvodi, sunt de comparat cu orice se aseamana cu „parfumul de mare pret” turnat in Betania.
Si despre acestea pot unii sa spuna:”La ce bun atata risipa?” La suflarea ta prea apropiata se transforma repede in apa noastra cea de toate zilele. Poti sa le calci in picioare, poti sa te scuturi de ele, fara sa le banuiesti finetea, totusi nu-s trimise in zadar. Sunt o invitatie a Cerului. te fac sa doresti sa fii si tu Acolo de unde aceste „iluzii” instelate fulguesc spre noi cu solia ca exista o lume ideala.
Vs. V. Moisescu, 1938 Mai 28

Moartea de martir a lui Ivan Moiseev(1972) (1.) „N-a murit, ci doarme”

Întreaga carte aici

MOISEEV

Ivan Vasilievici

1952-1972

„Scumpi frați surori!
Ne amintim cu o adâncă durere că la 16 iulie 1972 în orașul Kerci, în al doilea an al serviciului militar, pentru mărtu­risirea despre Dumnezeul adevărat și atotputernic a fost omorât tânărul creștin Ivan Moiseev.

     Acest tânăr simplu, care Îl iubea sincer pe Domnul, după so­sirea în unitatea militară, se ruga lui Dumnezeu în locuri retra­se. Pentru aceasta a fost scos în repetate rânduri înaintea regi­mentului pentru a fi expus batjocurii generale. Ofițerii de ar­mată, bătându-și joc în mod public de el din primele zile ale slujbei, l-au făcut obiectul atenției generale, în speranța că în felul acesta vor exercita o presiune asupra lui și Vanea se va lepăda de credință în Dumnezeu. Doi ani de serviciu în armată au fost pentru fratele scump ani de torturi continue și de bat­jocuri monstruoase. Dar tânărul vestitor rămânea neclintit și suportă cu bărbăție încercările. Drept răspuns, ca o îndurare deosebită, Domnul îi trimitea pentru mângâiere și îmbărbătare îngeri și însoțea cu minuni și semne mărturia lui despre Hristos, care era simplă, ca însăși adevărul.

      Și, întrucât ofițerii și lucrătorii KGB-ului interesați nu puteau opune nimic credinței lui vii, l-au torturat, iar apoi l-au înecat pe acest martor al lui Dumnezeu.

      Privind la fotografia lui Vanea, transmisă de părinți, cu urmele bătăilor și ale chinurilor, cu adevărat ai vrea să spui: „N-a murit, ci doarme”. Doarme liniștit ca un copil încrezător, care nu și-a pătat cu nimic cugetul. Nu e departe vremea când te vei ridica, scumpul nostru frate-mucenic, pentru a primi cununa slavita. Viața ta scurtă, dar sfântă, strălucitoare ca o stea în toiul nopții și însăși moartea au devenit o mărturie vie despre Hristos. Și această predică va vorbi mult timp și după moartea lui.
Despre moartea de martir a fratelui Vanea noi am aflat din co­municarea părinților. Pentru ei moartea fiului n-a fost ceva neașteptat, deoarece el le comunica în scrisori despre batjocurile față de el și a povestit de asemenea și personal în timpul permisiei, cu opt zile înainte de moarte.

      Publicăm mai jos în întregime comunicarea părinților, scrisorile care s-au păstrat ale lui Vanea, scrisoarea deschisă a participan­ților la înmormântare precum și mărturisirea personală despre cele trăite, înregistrată pe bandă de magnetofon.”

     Extras din cartea „Urmați-le credință”

Citește capitolul următor.
Întreaga carte (despre Moiseev) aici.

 

 

 

 

Acum am venit sa va dau raspunsul. Hristos Domnul este Adevarul si fratii sunt fratii mei. Si pentru Hristos si fratii mei sunt gata sa merg pana in panzele albe!

Dumnezeu a lucrat in asa fel ca, intr-o duminica pe la inccputul lunii aprilie, a venit la adunare fratele Pocsy Gusti din Oradea, dc care am mai amintit ccva in treacat. Nu voi uita niciodata Cuvantul lui Dumnczeu pe care 1-a citit si din care a vorbit, plin de puterc si lumina cereasca. Era din cartea lui Ieremia 17:19 si in continuare. “Asa vorbeste Domnul: ,Luati seama, in sufletele voastre, sa nu purtati nici o povara in ziva Sabatului, si sa n-o aduceti inlauntru pe portile Ierusalimului. Sa nu scoateti din casele voastre nici o povara in ziva Sabatului si sa nu faceti nici o lucrare, ci sfintiti ziva Sabatului, cum am poruncit parintilor vostri’. Dar ei n-au ascultat si n-au luat aminte: ci si-au intepenit gatul, ca sa n-asculte Si sa nu ia invatatura.”Mesajul din partea Domnului pentru mine, prin gura fratelui Pocsi Gusti, a avut un rasunet deosebit. Pentru poporul lerusalimului in zilcle acclea cra vorba in chip literal, pana si vitele si animalele trebuiau sa cunoasca o zi dc odihna, cand nu trebuia facuta nici o lucrare. Pentru mine, insa, mesajul a fost spiritual, viu, ca si cand Insusi Domnul mi-a vorbit: “Sa iau scama ca in suflctul meu sa nu port nici o povara, framantare, ingrijorare in ziva Sabatului. Pentru noi, in Noul Asezamant, Sabatul nu cra o zi a saptamanii, ci asa cum scrie in epistola catrc Evrei cap.4:9-11: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarde lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Sa ne grabim dar sa intram in odihna aceasta, pentruca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.” Aceasta odihna, in ceea ce a facut Domnul Hristos pcntru noi la cruce, este nccurmata, vesnica, si ideea de timp dispare, dcpasita de realitatea hristica.

Mi-am zis atunci, de ce mai port eu grija asta, in legatura cu securitatea, cu adunarea, cu ce se va intampla cu fratii, cu mine, cu familia mea? In ultimul verset din acelasi capitol din Evrei scrie asa: “Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentruca sa fim ajutati

la vreme de nevoie” (v.16).Incepand cu Evrei 3:7 si pana la ultimul, citat mai sus, 4:16, de sapte ori Duhul lui Dumnezcu insista asupra unui cuvant: ASTAZl! Chiar daca nu este folosit expres cuvantul “Astazi”, (cum
e in 4: I si 4:16), dar este acecasi idee. Bunaoara, in v.16, “ca sa fim ajutati… la vrcme dc nevoie” si accasta vrcme de nevoie este totdeauna ASTAZl, adica la timpul prczent. In Eternitate, cand vom ajunge, nu va mai fi niciodata un “ieri” si nici un “maine” , ci un vesnic prezent, cand vom fi cu E1 si ca El!!! Marit sa fie Domnul! I-am multumit Domnului pentru acest mesaj personal pentru  mine, prin fratelc Gusti, dar nu puteam inca sa-1 spun nimanui, in afara de sotic, care era acasa cu copiii in acea duminica dimineata memorabila pentru mine… Cu alte cuvinte, nu tc framanta atata ce se va intampla maine ori poimaine, ci sa ramai in deplina incredere, caci Domnul va purta de grija. Aceasta lectie extraordinara a increderii in Dumnezeu a incercat si Moise sa invete pe poporul lui Dumnezeu, cand stateau in fata Marii Rosii (Exodul 14) si cand ei se framantau, caci egiptenii erau pe urmele lor. “Moise a raspuns poporului: „Nu va temeti de nimic, stati pe loc, si veti vedea izbavirea pe care v-o va da Domnul in ziva aceasta (ASTAZ1); caci pe egiptenii acestia, pe care-i vedeti azi, nu-i veti mai vedea niciodata. Dommd Se va lupta pentru voi; dar voi stati linistiti.” 
 De notat ca Ingerul Domnului (v.19), care pana atunci mergea in avangarda (in termeni militari), si-a schimbat locul si a trecut in ariergarda, intre ei si egipteni. Prezenta Lui era nelipsita din mijlocul lor prin stalpul de foc noaptea si stalpul de nor ziva, iar Marea Rosie a facut zid la stanga lor si la dreapta lor (v. 22 si 24).
Dupa aceasta revelatie dumnezeiasca, iata ce a urmat cu mine in ce priveste securitatea comunista.

„Domnule, da-te de partea noastra si are sa-ti mearga bine…”(continuarea cartii: „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

Cand ma vede in pragul usii, sotia, cu ochii mari deschisi spre mine si cu mirare ma intreaba:
Dar tu, de unde vii??? Eram la grea cumpana. Ma simteam legat. Draga, de ce ma mai si intrebi? Doar stii ca am fost scos din productie si cu ce scop…
Asculta, mie sa-mi spui Adevarul! Eu citesc pe fata ta, in toata fiinta ta, o tragedie adanca, asa cum nu a mai fost alta in viata ta de pana acum; sa nu ascunzi nimic de mine!
Draga, nu inteleg de ce insisti acum. Stii ca… (am pus placa in functie).
Daca tu mie nu-mi spui Adevarul, atunci sa stii ca unitatea noastra, baza familiei noastrc, se destrama si se prabusestc. MIE TREBUIE SA-Ml SPUl ADEVARUL INTREG! SUNT SOTlA TA!
In acel moment am izbucnit in hohote de plans cu lacrimi amarc si i-am spus totul!!! Pe masura ce ii marturiseam cele intamplate, simteam cum mi sc ia povara imensa din sufiet si devin din nou om libcr. Prin sotie am reluat legatura cu Trupul viu al lui Hristos, care este Biserica Lui, din care fac si eu parte ca madular al Lui. Oh, cc minunata cste realitatca aceasta, sa stii ca esti copilul lui Dumnezeu si ca El estc Domnul tau! Marit sa fie Domnul!
Tarziu, dupa miczul noptii, am ajuns la convingerea ca trebuie sa ducem lupta in doi si ca nu vom face compromisuri, fiind gata de a plati orice pret. Trebuie insa sa cercm intelcpciunc si putere de sus, ca adunarea si marturia, fratii, sa fie salvati si ocrotiti incat atarna de noi. In sensul acesta, ne-am rugat si ne-am incredintat Domnului. I-am multumit Domnului pentru reluarea legaturii de partasie cu sotia, in “Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in avem partasie unii cu sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat”  
(1 loan 1:7). De-acuma, razboiul cald a inceput,

Cantarile Betaniei, pag 1-13

Coperta vechii carti de cantari a adunarii de la Arad: Cantarile Betaniei

Prima pagina…

ARESTAT IN MOD SECRET (continuarea cartii „Istoria unui rob al lui Hristos” de Mia Iovin)

Inainte de a descric acest eveniment, sc cuvine sa amintesc ca dupa casatoria noastra, doi tineri ne vizitau aproape seara de seara, pana noaptea tarziu, pentru partasie si rugaciune. Acestia crau I. T. si S. l. Desprc bunul mcu prietcn l. am mai spus cate ceva. Totusi, as mai vrca sa adaug ca era foarte studios, dornic sincer dupa partasic, rugaciune, marturic, asa ca adeseori, noi doi faceam si vizite in alte familii. Intr-o seara, pe intunecatc, mcrgeam pe strada Ural din Arad, sa facem o vizita la familia Naghi care, in special sora, era gata pentru a favoriza partasia. La un moment dat l. imi spune:— Stii ceva? Am o durere teribila de cap si ma simt tare sfarsit. Fara sa ii spun nimic, m-am intcriorizat si am inceput sa ma rog in taina pentru durerca dc cap a lui l. Am zis: “Doamne, lsuse, stii ca noi suntem in misiunea imparatiei Tale. l. are nevoie de I iniste si dc putcre, de o buna dispozitie trupcasca si spirituala. Te rog sa intervii Tu, Medicul ccl Bun, carc i-ai vindecat pe atatia. Fa Tu sa ii incetcze durerca de cap, pentru a fi apt de slujba in familia in care mergem. Te rog sa ma faci sa cunosc ca m-ai ascultat, lucru pentru carc Iti multumesc! Amin!”Dupa ce facuram cativa pasi, I. exclama plin de bucurie si uimit:

— Mia! Uite, mi-a incetat brusc oricc durerc dc cap. Parca cineva mi-a luat-o cu mana!… Am dat si eu slava lui Dumnczeu pentru minunca intamplata si i-am marturisit ce am facut, cum m-am rugat i! special pcntru asta si am ccrut ca Domnul sa ma faca  sa  cunosc si cu ca E1 mi-a ascultat rugaciunea. O mica experienta, dar cu rasunet mare in constiinta mea.In ceea ce-1 privestc pe N. S., acesta era un tip scntimental, nestatornic si nu puteam pune baza prea mare pe el. In anii aceia, N. pusese mana pe o carte in limba engleza, cu privire la venirea Domnului, de Haldemann. A tradus ceva, dar nu stiu cum, caci engleza nu stia si nici nu invatase carte. Meseria lui era aceea de brutar. In cateva randuri, el insa ne-a citit cate ceva dintr-un caiet mototolit de multa Intrebuintare.
Tip de aventurier, in 1952 a avut tentativa de trecere frauduloasa a granitei spre Vest, prin lugoslavia. Visul lui de totdeauna a fost sa ajunga in America. Incercarea lui a reusit, dar granicerii sarbi i-au mirosit, pe el si pe altii, si i-au arestat. El a fost pus sa lucreze intr-o brutarie la Belgrad sa faca paine pentru mil itari si detinuti. Din Belgrad, el scria scrisori familiei lui, (inca nu era casatorit), si altora, printre ei si lui I. Datorita cenzurii stricte comuniste, aceste lucruri s-au aflat si s-au pus pe raboj. Dupa sasc luni in Iugoslavia, N. si altii cativa sunt luati noapte si dusi la granita cu Romania, in regiunea Banatului, intr-o zona de dealuri impadurite. Li s-a spus la toti: incolo este Romania, inainte mars si inapoi sa nu va  mai vedem, ca nu veti mai scapa asa usor! Astfel, ei au fost predati neoficial, deoarece relatiile lui Tito, presedintcle cu tarile comuniste, inclusiv Moscova, erau rupte. In Romania, Tito era prezentat pe panouri cu caricaturi, pe ziduri, cu un sort plin cu urme de sange ca si pe maini, in care tinea un topor: “Calaul Tito!”Cu toate ca securitatea stia de inapoierea lui, nu-1 arestase inca. L-au lasat liber o vreme, asa ca a patruns prin familii, in adunare si la comunitatea baptista din Arad. Banuiesc ca o fi fost trimis cu sarcini anume, caci dupa cateva luni a fost arestat, dar procesul lui nu avea sa apara pe rol pentru a fi j udecat nici dupa 13 luni de zile, contrar procedurilor juridice. Intrerup aici firul povcstirii cu N. si il voi relua mai tarziu.Ziva de 20 septembrie 1954, deci la o luna dupa intrevederea cu securistul Ionescu in biroul directorului Farkas, parea o zi normala si linistita de toamna, cu soare cald. Cadristul M. I. deschide usa la Serviciul de Planificare si uitandu-se la mine ma intreaba:
Cine se ocupa de Statistica? l-am raspuns prompt: Tovarasa Shriffcrt. Era o tanara, membra de partid, nemtoaica, dar care intotdeauna degaja un aer conspirativ, retinut, calculat…Ah, nu! Vino dumneata! Mi-am zis: O, da! Nu te intereseaza statistica, ci persoana mea. De altfel cum a deschis usa, am avut tainica instiintare ca eu sunt cel vizat si nu altcineva. Atat eu cat si sotia, primisem in valtoarea persecutiilor un anume simtamant prin care eram instiintati cu privire la spiritele care erau in slujba celui rau.

NORI GREI DE PERSECUTII LA ORIZONT (continuare din cartea:”Istoria unui rob al lui Hristos”)

     Activitatea si influenta Adunarii din strada Oituz 27 nu putea fi acceptata si tolerata de regim. In vremea acelor ani, Domnul ne-a binecuvantat in adunare cu mai multi vizitatori scumpi, frati in credinta, printre care au fost: fratele Pocsi Gusti, om al credintei cu multe experiente cu Dumnezeu si o infatisare a Cuvantului cu mult farmec. Era pe jumatate evreu, crescut un timp la Budapesta. Provenea dintre crestinii dupa Evanghelie din Oradea. Era bine cunoscut in tara. Apoi, fratele Szilagy Alexandru, preot reformat la Pancota, judetul Arad, condamnat si el mai tarziu la 20 de ani munca silnica.

Dansul facea parte dintre “BETANISTI”, nume dat in urma unei lucrari de trezire spirituala in cadrul Bisericii Reformate, unei mari grupari de frati maghiari.Pentru ca autoritatile comuniste sa poata supraveghea si controla activitatea in launtrul adunarii noastre, i-au trimis in fiecare duminica pe doi frati agenti ai lor, Nica Neta si Ciobanu Ioan. Ei nu participau la Cuvant, ci doar asistau sa vada cum se desfasoara lucrarea din adunare si cine sunt cei ce activeaza. Noi eram convinsi ca ei sunt trimisi de autoritatile comuniste, dar pe noi nu ne deranja atata vreme cat stateau linistiti. Ei au fost dovediti dincolo de orice indoiala ca au fost colaboratori ai regimului.

Comunistii nu s-au multumit doar cu atat, ci au cautat sa recruteze informatori chiar din efectivul de membri ai adunarii. Primul care fusese luat si supus metodelor de intimidare pentru a accepta colaborarea a fost chiar fratele Rosianu, gazda adunarii. Dansul a fost maestru de aviatie, acum pensionar. Era un barbat masiv, inalt si chiar obez. Experienta lui a fost socanta, nu si-a putut-o ascunde si le-a marturisit unora dintre noi ce anume s-a intamplat cu el. Socul a fost atat de puternic asupra lui, incat curand dupa aceea a plecat la Domnul.

Jugul nepotrivit – aspectul religios, de C.H.M.

        Privind un moment la aspectul religios al jugului nepotrivit, vreau să îl asigur pe cititor că nu doresc în nici un caz să rănesc sentimentele cuiva prezentând pretenţiile vreunei denominaţii dintre cele care ne înconjoară. Nu acesta este scopul meu. Subiectul acestui articol este unul destul de important ca să fie îngreunat şi cu alte probleme. Mai mult, este prea bine definit ca să ne permită o astfel de abatere. “Jugul nepotrivit” este tema noastră, şi la aceasta trebuie să ne limităm atenţia.

Privind în Scriptură găsim nenumărate pasaje care ne prezintă spiritul puternic de separare care trebuia să caracterizeze întotdeauna poporul lui Dumnezeu. Fie că ne îndreptăm către Vechiul Testament, în care avem relaţia şi căile lui Dumnezeu cu poporul Său pământesc, Israel; sau, spre Noul Testament, în care avem relaţia şi căile Sale cu poporul Său ceresc, Biserica, găsim acelaşi adevăr important pus mereu înainte, şi anume, separarea totală a celor care Îi aparţin lui Dumnezeu. Poziţia lui Israel este prezentată astfel în parabola lui Balaam: “Iată, este un popor care va locui deoparte şi nu va fi numărat printre naţiuni”. Locul lor era afară dintre naţiunilor pământului; şi erau responsabili să păstreze această despărţire. De-a lungul celor cinci cărţi ale lui Moise ei sunt mereu îndemnaţi, avertizaţi şi învăţaţi despre aceasta; şi, în Psalmi şi în cărţile profeţilor vedem istoria eşecului lor în a păstra această despărţire, eşec care, după cum ştim, a adus asupra lor judecata grea a mâinii lui Dumnezeu. Dacă aş încerca să citez toate locurile în care sunt prezentate aceste lucruri, acest articol s-ar transforma într-o carte. Cred că cititorul cunoaşte destul de bine Biblia ca să nu fie nevoie de aceasta. Dacă aşa stau lucrurile, doar privind în concordanţă la cuvintele “a despărţi”, “despărţit”, “despărţire” vor fi destul ca să îi ofere o privire rapidă asupra felului în care tratează Scriptura subiectul. Pasajul pe care tocmai l-am citat, din cartea Numeri, este expresia gândului lui Dumnezeu despre poporul Său Israel: “un popor care va locui DEOPARTE”.

Acelaşi lucru este adevărat, doar că pe o temelie mult mai înaltă şi privitor la poporul ceresc al lui Dumnezeu – trupul lui Hristos – alcătuit din toţi credincioşii adevăraţi. Şi ei sunt un popor despărţit.

Ce este Evanghelia (Vestea Buna)?

„Nu mi-e rușine de evanghelia lui Hristos” (Romani 1,16)
     Noțiunea de Evanghelie a fost cunoscută de Imperiul Roman înainte de creștinismul însuși. Aceasta este o expresie profană, care înseamnă preamărirea unei căpetenii întoarse dintr-o bătălie victorioasă. O defilare, cu prizonieri, pradă de război, care de luptă, cununi de aur, trâmbițe…. Și iată că apare deodată sordida plebs, fiul unui popor infam, subjugat, un iudeu venetic, si începe sa vorbească în Roma despre o altă evanghelie-despre puterea și adevărul și dreptatea lui Dumnezeu. Și asta în cetatea dreptului politic și a puterii! Într-adevăr, așa este: pentru iudei un scandal, pentru greco-romani o țicneală. Grecul se rezuma să dea din mână la vederea nebunului, evreul se indignează. Măcar de ne-ar putea mânia și pe noi evanghelia! Păi, poți să nu te rușinezi de această nebunie? Pentru mine îmi poate fi rușine, dar pentru asta niciodată. Evanghelia lui Hristos este evanghelia scandalului si a rușinii. Și nici cel ce o propovăduiește nu poate fi altfel, decât unul care scandalizează și care și-a pierdut mințile!
Ferenc Visky, Mierea din stanca, Ed. Koinonia Cluj, 2007

Alte carti crestine on-line in limba romana

Editura GBV, Dillenburg Germania
Iata un citat din cartea „Iosafat” de C.H.M. de pe situl de mai sus:
„…crestinul ajunge deseori, dupa ani de veghere, sa-si ingaduie lucruri de care altadata isi ferea cugetul. El poate considera aceasta ca o eliberare de spiritul legalist, desi, mai degraba, este pierderea sensibilitatii cugetului. Ar fi un lucru trist daca „vederi mai largi” ar avea ca rezultat „un spirit nepasator” sau o constiinta impietrita’ sau daca cunoasterea celor mai inalte principii ale adevarului, n-ar servi decat ca sa-i faca comozi, indiferenti si lumesti pe aceia care mai inainte traiau in lepadare de sine si despartiti de lume….”

Carti on-line in limba romana

De la adresa de AICI puteti descarca gratuit carti folositoare.( Biblia, CHM, JN Darby, Hugo Bouter, etc.)