Iartă-mă Natașa,

14 Iulie 2015

Am recitit azi cartea asta.
Un agent secret sovietic din anii 70, după câțive ani de ”lucru” într-o brigadă secretă de persecutare a credincioșilor s-a pocăit. În carte a apucat să-și descrie viața înainte de a fi ucis la 22 de ani de către KGB drept răzbunare.
Dati click pe imagine pt link.
natasa
Mărturisesc că acum 20 de ani când am citit-o prima dată, n-am crezut-o. Prea mulți agenți secreți, poliție secretă, persecuții secrete. Nu se vedeau, n-am auzit de ele, nu le cred, mi-am zis, e o nouă carte de literatură, stil american, să facă bani din orice subiect. Am crezut că e ficțiune.
Totuși după ce am cunoscut mai bine editorii cărții (Stephanus), Biblia, istoria, propriul meu trecut și mai ales binecuvântatul prezent mi-a folosit să dau jumătate din ziua de azi să recitesc această carte. Ce bine mi-a prins.
Citate:
În timpul unei conferinţe de informare despre credincioşi, ţinută de Azarov, acesta insistase asupra faptului că totul trebuia făcut în secret. Marele public nu trebuia în nici un caz pus la curent, ceea ce mă intriga. Atunci când spărgeam bande de beţivani scandalagii, nu ne păsa şi nu erau probleme. Îl întrebai aşadar motivul acestei atitudini, iar el îmi răspunse:

—Vezi tu, Kurdakov, anumite persoane ne-ar putea interpreta greşit acţiunea şi raţiunea ei de a fi. Sunt oameni care nu-şi dau seama de pericolul pe care aceşti credincioşi îl reprezintă pentru societatea noastră. Sunt, de asemenea, duşmani ai ţării noastre, agenţi ai imperialismului, care ar vrea într-adevăr să împrăştie zvonul că noi îi persecutăm pe credincioşi. Trebuie aşadar să evităm cu orice preţ să fie martori, mai ales oameni care să încerce să facă fotografii cu ceea ce se întâmplă. Nu putem permite unor duşmani ai ţării noastre să spună lumii că noi îi persecutăm pe credincioşi şi că nu acordăm libertate religioasă, nu-i aşa? spuse el râzând.

Este perfect logic, gândii. Îi promisei lui Nikiforov că vom aştepta să nu mai fie nimeni pe stradă înainte de a trece la acţiune.” pag 142

— Dar, tovarăşe Nikiforov, protestai eu, oamenii ăştia nu au opus rezistenţă. Această descindere a poliţiei nu are nimic în comun cu cele precedente. Oamenii ăştia sunt deosebiţi. Uneori trebuie utilizate alte tehnici!

— Alte tehnici! ţipă el. Oameni deosebiţi! Am să vă spun eu despre aceşti “oameni deosebiţi”! Sunt duşmanii Statului, vicleni şi periculoşi! Sunteţi trimişi să-i atacaţi pentru a proteja Statul şi aproape că au reuşit să vă convertească!

Începu atunci să ne descrie răutatea şi perfidia lor. După el, însuşi faptul că ne păreau inofensivi şi că prezentau argumente pentru a-şi apăra dreptul, era dovada duplicităţii lor, a răutăţii şi a vicleniei lor. Nu ne dădeam seama? Se lăsă să cadă în fotoliul lui, vădit epuizat de propria-i diatribă.

După o clipă, forţele părură să-i revină. Se ridică dintr-un salt şi-şi continuă discursul.

— N-am să reuşesc niciodată să vă fac să înţelegeţi, tolomacilor, că ne sunt cei mai răi duşmani? Sunt cei mai periculoşi criminali pe lângă care trecem. Sunt ca şerpii. Rămân bine ascunşi până ce sunt gata să atace, iar atunci va fi prea târziu! Prefer să fie puşi în libertate 100 de asasini decât să scape o jumătate de duzina din aceşti otrăvitori ai poporului! Ştim că pe asasini îi putem aresta oricând. Dar nu se ştie niciodată la ce să te aştepţi de la oamenii aceştia. Îşi împrăştie propaganda mortală peste tot şi muncesc fără întrerupere, fără ca noi să ştim. Iar voi, ţipă el, voi îi menajaţi!

Discursul lui nu se mai sfârşea.

— Iată lipitorile care sug sângele poporului rus, urlă el. Trebuie să sfărâmăm şi să distrugem elementele astea nocive. Mai nutriţi acum vreo urmă de simpatie pentru ei?

Începurăm atunci cu toţii să vedem lucrurile sub un unghi diferit. Jena dovedită de oamenii mei se transformă curând în furie că ne lăsaserăm traşi pe sfoară de credincioşi. Nimănui nu i-ar place aşa ceva. Ne cerurăm aşadar scuze lui Nikiforov şi mormăirăm că nu înţeleserăm bine.” pag 147

Când eram convocaţi cu puţin înainte de un raid, puteau fi aproape siguri că un spion fusese la treabă în interiorul adunărilor secrete. Reţeaua de spionaj concepută şi condusă de Nikiforov era eficace. Mă întrebam: „De ce o fac spionii ăştia?” Ştiam că nu erau îndemnaţi de considerente de ordin ideologic. Nu o făceau pentru că erau comunişti. Lucrau pentru bani, ca noi. “O rublă poate schimba o inimă” se spunea. Existau de altfel mult mai multe ruble disponibile pentru această muncă decât mi-aş fi imaginat eu vreodată. Spionii care lucrau printre credincioşi erau foarte bine plătiţi. Câştigau chiar mai bine decât noi. Şi asta pentru un motiv solid. Adeseori erau bătuţi împreună cu creştinii, deoarece identitatea lor nu ne era niciodată făcută cunoscută. Pentru a nu fi reperaţi, spionii trebuiau să asiste la reuniunile credincioşilor şi, dacă avea vreunul ghinion să se afle printre ei în timpul unui raid de-al nostru, încasa lovituri la fel ca şi credincioşii. Era motivul pentru care erau plătiţi mai mult. Fără spioni, nu am fi putut face mare lucru.

Se părea că spionii nu reuşeau niciodată să pătrundă în organele superioare ale bisericii secrete. Mulţumită lor reuşeam numai să aflăm cine făcea parte din biserica clandestină şi unde se aflau locurile de cult ale diferitelor comunităţi. Dar nu aveam nevoie să ştiu mai mult. Restul ne revenea nouă.” pag 171

— Este vorba, deci, de religiozniki.

Voia să se asigure că înţelesese toată lumea.

— Creştinii, continuă el, care au pus pe picioare un program de acţiune care ameninţă realizările poporului sovietic, îi ajută activ pe duşmanii ţării noastre. Acţionează ca spioni ai imperialismului şi încearcă să reducă la neant sau să întârzie realizările Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Se lăsase în acel moment cu totul furat de propriile cuvinte. Vedeam clar că se simţea profund îngrijorat de ceea ce spunea.

— Sunt cu atât mai periculoşi cu cât nu au aerul de a fi. Asasinii şi hoţii acţionează deschis. Tipii ăştia au o atitudine insidioasă, sunt prudenţi şi abili. Cât ai bate din palme, au săpat la temelia tuturor realizărilor noastre, obţinute cu atâtea eforturi, au otrăvit oamenii şi fac ravagii.

— Iată, aşadar, motivul pentru care aţi fost aleşi să constituiţi o brigadă specială de operaţiuni a poliţiei – sunteţi destinaţi să formaţi o echipă pentru a-i contracara pe aceşti duşmani. Vi s-a permis să acumulaţi o experienţă practică; acum trebuie să vă puneţi serios pe treabă. Unitatea voastră face parte dintr-o vastă reţea de echipe ce sunt în curs de a fi create în toată ţara. Este timpul să punem capăt intrigilor acestor duşmani.

Trebuie să întreprindem o acţiune directa? Iată care este munca voastră. Veţi primi instrucţiunile pentru operaţii direct de la Biroul Politic al PCUS şi de la tovarăşul Brejnev. Ordinele noastre provenind de la Moscova ne vor parveni la Gorkom, iar noi le vom transmite la tovarăşul Nikiforov, care va fi, ca şi până acum, superiorul vostru imediat. Veţi fi plătiţi din fondurile speciale destinate anume luptei contra influenţelor nefaste ale religiei asupra vieţii sovietice.

Ascultam cu stupoare. Din ziua în care-i văzusem pe credincioşi în număr de circa 2.000, la Inskaia lângă Novosibirsk, îmi pusesem întrebări în legătură cu ei. Ştiam, desigur, că nu exista Dumnezeu şi că religia era opiumul poporului. Îmi dădeam seama că nu era loc pentru religie în viaţa modernă a Uniunii Sovietice. O ştiam ca unul care se afla în cunoştinţă de cauză: o predasem eu însuşi în numeroase rânduri în timpul conferinţelor pe care le ţinusem prin şcoli, la Universitate sau la adunările Uniunii Tineretului Comunist. Ceea ce mă uimi fu că religia şi credincioşii erau atât de puternici încât ţara noastră era din cauza lor ameninţată în mod deosebit şi că măsuri de o asemenea severitate trebuiau luate în privinţa lor. Este clar, îmi spusei, că se îmulţesc şi se propagă precum o boală contagioasă. Este clar că trebuie să fie arestaţi şi suprimaţi din societatea noastră.

— Uitaţi-vă aici, spuse Azarov, arătând o serie de afişe pe care erau fotografii ale unor persoane căutate de poliţie. Alături de cele ale unor criminali, era şi fotografia unui om căutat pentru “activitatea sa împotriva poporului”.

— Acest om, afirmă Azarov, a otrăvit copii cu drogul credinţelor religioase. Organizează studii biblice secrete. Când va fi arestat, va fi condamnat la 7 ani de închisoare.

Eram mulţumit de indemnizaţia pe care deja o primeam, dar în acelaşi timp îmi spuneam că existau puţine puncte comune între preocupările mele ca activist comunist şi intervenţiile noastre împotriva asasinilor, hoţilor şi a altor criminali. Dar acum, că urma să avem a face cu duşmanii Partidului, avea să fie cu totul altceva; acţiunea noastră va fi mult mai adecvată şi directă. Dezbătusem adesea aceste probleme în conferinţele mele. Acum mă puteam ocupa de ele concret şi, mai mult ca sigur, intervenţiile mele vor fi bine remunerate. Veştile acestea erau formidabile.

Cam în acel moment, Anatoli “cel galant” puse următoarea întrebare:

— Tovarăşe Azarov, spuneţi că oamenii aceştia sunt mult mai răi decât asasinii de care ne-am ocupat. În ce sens?

— Tovarăşe Litovcenko, spuse Azarov, asasinii omoară câteva persoane, apoi sunt arestaţi. Dar credincioşii ăştia omoară sufletul şi spiritul poporului nostru sovietic, iar credinţele lor otrăvitoare se împrăştie şi ating mii de persoane. De doi ani încoace problema credincioşilor religioşi s-a agravat considerabil în ţara noastră. În loc de a deveni mai puţini şi de a-şi înceta lupta contra Statului, şi-au împrăştiat otrava lor în toată ţara şi au reuşit să atragă mulţi oameni şi să câştige mulţi aderenţi. Peste tot pe unde pot, corup spiritul tineretului nostru sovietic. În cele din urmă, Partidul nostru se vede acum obligat să acţioneze. Am primit un ordin special, provenind de sus, de la Moscova, să trecem la acţiune în lupta noastră contra acestor religiozniki: Voi, tinerilor, faceţi parte din programul prevăzut. Toate organizaţiile angajate în acest război împotriva credinţelor religioase au fost regrupate sub controlul Biroului Central al Partidului. A fost constituit un organism de coordonare pentru conducerea planurilor de acţiune contra celor religioşi şi a credinţelor lor superstiţioase. Am făcut apel la toate talentele şi la cei mai buni profesori ai noştri ca să studieze această problemă sub aspect teoretic. În paralel, un nou organism, dotat cu calculatoare puternice, a fost creat pentru a stabili dosarele tuturor credincioşilor, în scopul de a-i identifica şi a nu-i pierde din vedere pe aceşti duşmani de printre noi. O secţiune a caietului nostru va fi rezervată notării numelor şi datelor referitoare la creştinii aflaţi printre noi. Aceste rapoarte vor fi trimise la Moscova şi datele lor vor fi introduse în calculatoare. Vom putea astfel să nu-i scăpăm din ochi pe aceşti duşmani perfizi şi periculoşi.

O altă ramură a acestui departament a fost organizată la Moscova pentru a studia învăţăturile acestor credincioşi şi a-i putea astfel ataca mai bine şi a-i distruge. Cei mai buni intelectuali ai noştri le studiază acolo literatura, Biblia inclusiv, pentru a descoperi cele mai bune mijloace de a lupta împotriva credinţelor lor religioase. Este întrucâtva o adevărată şcoală biblică, unde totul este prevăzut.

Auzind expresia “şcoală biblică”, mă gândii imediat la Diaconul de la Barisevo, care voia să meargă la o şcoală biblică.

Dar mă îndoiam că a lui corespundea celei pe care o descria tovarăşul Azarov. Mă concentrai din nou asupra cuvintelor sale. Tovarăşul Azarov vorbea fără să mai termine.

Privindu-i pe ceilalţi, văzui că erau la fel de fascinaţi ca şi mine. Nu ne dăduserăm niciodată seama de marea ameninţare pe care o reprezentau credincioşii pentru modul nostru de viaţă. Acum însă, eram la curent. Şi ascultam descrierea unui program de acţiune dinamică, ce era în curs de a se pune pe picioare pentru a ne apăra patria, care contribuia la a ne convinge de vitalitatea şi de vigoarea Partidului Comunist. La bază se aflau oameni care ştiau ce fac. Mulţumită lor, Partidul Comunist făcea progrese. Nu-şi încrucişau braţele aşteptând ca duşmanul să ne distrugă din interior. Eram entuziasmaţi de scopurile acţiunii şi ascultam cu admiraţie enumerarea eforturilor enorme care erau în curs. Şi să spui că făceam parte din toate astea! Începui să fiu mândru de Partidul Comunist. În fine, vom acţiona, mă gândeam. Duşmanul ne adusese pur şi simplu la capătul răbdărilor. Noi, poporul sovietic, aveam să-i arătăm ce putem. Partidul Comunist are răbdare, dar când este scos din răbdări, ştie să acţioneze. Iar eu mă găseam în chiar inima acestei campanii.

Azarov ne vorbi de un alt detaşament al poliţiei a cărei specialitate era să vegheze ca frontierele noastre să fie de netrecut pentru Biblii şi altă literatură introdusă prin contrabandă în ţară. Nu auzisem niciodată vorbindu-se despre asemenea activităţi. Azarov continuă:

— Tinerilor, voi trebuie să puneţi mâna pe toată literatura religioasă pe care puteţi. O vom examina şi apoi o vom prezenta Moscovei. Ei vor studia scrierile astea pentru a descoperi din ce ţară provin şi cum au pătruns prin contrabandă. Când o vom descoperi, vom face ca lucrul să înceteze rapid.

— Suprimaţi şefii, spuse Azarov, şi mişcarea se va prăbuşi. Faceţi să dispară capii, creierele de la originea organizării secrete a credincioşilor. Prin urmare, discipolii lor dezamăgiţi şi deziluzionaţi vor reveni în mod natural la calea cea dreaptă.

La sfârşitul discursului lui Azarov, credincioşii erau pentru noi nişte oameni răi, vicleni şi perfizi care se întâlneau în mod secret la diverşi particulari pentru a pune la cale răsturnarea guvernului nostru şi pentru a otrăvi copiii. Singura noastră dorinţă era de a ne pune imediat pe treabă, de a le da o lecţie şi de a-i termina.

Discursul lui Azarov fu urmat, timp de două săptămâni, de o serie de alte expozee identice. Eram puşi la curent cu metodele şi tehnicile utilizate de credincioşi. În timpul unei asemenea conferinţe, întrebai de ce termenul “persoane religioase” sau “creştin” nu era utilizat în locul celui de “credincios”.

Azarov răspunse:

— E o întrebare bună, Kurdakov. Dă-mi voie să-ţi răspund. Tovarăşul Lenin, nu ne-a învăţat el în urmă cu mult timp că nu tebuie să ne temem de religie şi de credinţă? Acolo stă pericolul. Putem reduce la neant religia şi închide bisericile. Gândeşte-te puţin la Kamceatka. Ce se întâmplă? Se găsesc aici biserici? Bineînţeles că nu! Le interzicem. Nu există nici măcar un singur lăcaş de cult în toată Kamceatka. Biserica nu este o ameninţare. Religia nu este o ameninţare. Credincioşii, ei sunt adevărata ameninţare.” pag 135


Israel și întoarcerea Domnului Isus, de Mark Tapernoux

12 Iulie 2015

La începutul lucrării lui în Ierusalim, Petru îndemna pe evrei să se pocăiească şi să se întoarcă la Dumnezeu „pentru ca” zicea el, „să vi se şteargă păcatele ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru noi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, pînă la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor şi despre care Dumnezeu a vorbit prin gura sfinţilor Săi prooroci din toate timpurile” (Fapte 3:19-21). El lega astfel făgăduinţa întoarcerii Domnului Hristos, de pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu a poporului Israel. Dar vai! Evreii au rămas surzi la această ultimă chemare. Dimpotrivă, ei au aruncat pe Petru în închisoare, au omorît pe Iacov şi au ucis cu pietre pe Ştefan, identificîndu-se astfel cu cei pomeniţi de Domnul Isus într-una din pildele Sale: „Nu vrem ca acesta să domnească peste noi” (Luca 19:14). Atunci, după cum am văzut, Dumnezeu i-a abandonat: Ierusalimul a fost distrus, mii dintre ei au fost masacraţi iar cei care au scăpat de la moarte, au fost duşi în robie.
Întoarcerea Domnului pentru a răpi pe ai Săi nu va aduce deci lui Israel aceste „vremuri de înviorare„, de care vorbeşte apostolul Petru. Va trebui ca acest popor să treacă mai întîi prin încercări grozave, care fără îndoială, vor avea ca scop să-i facă, prin harul lui Dumnezeu, să se smerească şi să se întoarcă în sfîrşit către Domnul lor pe care l-au lepădat şi răstignit. Prin urmare, primul act al întoarcerii Domnului Isus -răpirea sfinţilor -nu priveşte pe Israel şi nu-l va izbăvi ca naţiune. Numai al doilea act sau a doua fază a întoarcerii Lui -venirea în slavă a Fiului Omului -este legată de izbăvirea şi restaurarea poporului Israel, subiect de care ne vom ocupa în a treia parte a expunerii noastre.

2. Se ştie că în ultimii zeci de ani, un număr oarecare de evrei s-au întors în Palestina. Ei au constituit în 1948, Statul Israel cu capitala la Ierusalim, în ciuda numeroaselor piedici şi a împotrivirii Arabilor care ocupaseră ţara. Dar aici este vorba numai de o mişcare politică care nu are legătură cu întoarcerea lor la Dumnezeu şi restaurarea despre care au vorbit proorocii.
Citim în Ezechiel 37, istoria bine cunoscută despre vedenia oaselor uscate împrăştiate într-o vale. După porunca dată, proorocul se adresează acestor oseminte: „Şi pe cînd prooroceam, a fost un vuiet ţi iată, s-a făcut o mişcare şi oasele s-au apropiat unele de altele, os de os. M-am uitat, şi iată, le-au venit tendoane, carnea a crescut şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era duh în ele.” (vs,7şi 8) Observăm acest „vuiet” şi constatăm această „mişcare” printre osemintele uscate ale lui Israel. „Oasele” se apropie unele de altele, sub ochii noştri miraţi. Evreii s-au regrupat, s-au silit să reintre în ţara lor, s-au organizat acolo din punct de vedere politic, reconstruiasc oraşe şi sate şi cultivă ţara. (Vom da cîteva informaţii cu privire la faptul acesta la sfîrşitul capitolului). Dar încă nu este duh în ei; ei locuiesc depărtaţi de Dumnezeu şi cufundaţi în necredinţa cea mai profundă, nedorind să ştie nimic de Domnul Hristos. Cînd însă se vor trezi şi cînd se vor întoarce la Dumnezeu, va fi cu totul altfel. ” Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din ţara de la răsărit şi din ţara de la asfinţitul soarelui îi voi aduce înapoi şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate” (Zah. 8:7, 8). Aceste cuvinte exprimă ceva deosebit de ceea ce se constată astăzi printre Evreii reîntorşi în Palestina (Israel).
Dimpotrivă, li se poate aplica pasajul de la Isaia 17:10,11: „Căci ai uitat pe Dumnezeul mîntuirii tale,şi nu ţi-ai adus aminte de Stînca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsăduri plăcute,şi ai sădit butuci străini Cînd i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curînd i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac”. Sfîrşitul acestui pasaj ne face să întrevedem pedepsele care vor lovi în curînd pe acest popor răzvrătit. Dar el va continua să se întoarcă în Israel, şi locuitorii lumii observă cu atenţie acest fapt uluitor: „Voi toţi locuitori ai lumii şi voi care locuiţi pe pămînt, luaţi seama cînd se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi cînd sună trîmbiţa” (Isa. 18:3). Steagul care se înalţă şi trîmbiţa care sună sînt semnale de plecare; acest pasaj face deci în mod clar aluzie la începutul întoarcerii lui Israel în ţara lor, eveniment care a avut loc acum mai bine de o sută de ani. Exodul anunţat mai dinainte continuă şi azi sub ochii noştri. Cum ar trebui aceasta să întărească în fiecare din noi, convingerea că Domnului Isus vine curînd! în adevăr, faptele acestea nu arată în mod evident că ne îndreptăm repede către sfîrşitul vremii de har care va înceta la venirea Domunlui Hristos? Fie ca cei ce încă nu-L cunosc ca pe Mîntuitorul lor, să se grăbească să vină la El astăzi, aşa cum sînt şi să  primească mîntuirea care li se oferă gratuit! Pentru aceasta, trebuie să crezi în El, căci El Însuşi a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine are viaţa veşnică” (loan 6:47, 48) şi: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (vs. 37).

3.Cuvîntul ţine de altfel să precizeze că, în timpul acestei prime faze a întoarcerii lui Israel, la care asistăm de cîţiva zeci de ani, Dumnezeu nu va interveni (decît, bineînţeles, prin providinţa Sa cum face mereu faţă de toţi oamenii). în adevăr citim în Isaia 18:4: „Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Eu voi privi liniştit din locuinţa Mea, ca o arşiţă senină asupra verdeţii, ca aburul de rouă în căldura secerişului„. Tocmai ce constatăm astăzi: Dumnezeu rămîne în aparenţă nepăsător şi priveşte din locuinţa Sa aceast exod de bărbaţi, femei şi copii, venind din toate ţările lumii şi care se străduiesc să-şi reconstruiască vatra lor naţională nimicită acum nouăsprezece secole. Această „arşiţă senină asupra verdeţii”, este, fără îndoială, o imagine a perioadei de acum în care domneşte o linişte aparentă, premergătoare îngrozitoarei furtuni de judecăţi care, înainte de reîntoarcerea Domnului Hristos se va abate asupra evreilor reintraţi în Israel şi supuşi lui Anticrist.
Însuşi Domnul Isus a zis: „învăţaţi de la smochin pilda lui: Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, cînd veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:32, 33). Smochinul este o imagine a lui Israel. Veacuri de-a rîndul, trunchiul acestui popor era ca mort. Astăzi, îi vedem ramurile înmugurind şi scoţînd frunze, ceea ce ne anunţă că „vara este aproape”, adică, Domnul este chiar la usă. În curînd, Dumnezeu va interveni cu putere pentru a aduce poporul Său în ţara părinţilor lor, cum vom vedea în cea de a treia parte a acestei lucrări. Evenimentele acestea la care asistăm, nu sînt decît un început; este simpla înmugurire a smochinului, după care va urma dezvoltarea viguroasă şi completă a tuturor frunzelor, apoi -după „necazul lui Iacov” -vor urma roadele pe care Dumnezeu le-a aşteptat, în zadar, de veacuri în răbdarea Sa faţă de poporul Său.
Am rezumat în felul acesta, istoria lui Israel pînă la venirea Domnului Isus. Vom cerceta mai departe proorociile cu privire la „nenorocirea lui Iacov” şi întoarcerea lui la Dumnezeu imediat înaintea împărăţiei de o mie de ani. Vom regăsi apoi din nou acest popor cînd vom cerceta lucrurile privitoare la această împărăţie milenară, în timpul căreia, el va fi chemat să joace un rol de prim ordin sub sceptrul Domnului Hristos.

Acest pasaj este din cartea Viitorul în lumina profețiilor, online aici. Este uimitor cât de exact se împlinesc profețiile și cum vedem cu ochii noștrii apropierea timpului sfârșitului veacului. Este un subiect deranjant pentru liniștea firească a omului preocupat de sine, de eu, dar același subiect dă liniște oricărui om care așteaptă izbăvirea dintr-o stare asemănătoare robiei. Dacă în istoria Adunării nu veem așa de bine semnele sfârșitului, le vedem sub ochii noștri în istoria poporului Israel de astăzi. Puteți da click pe imagine pentru pdf-ul cărții. Să țineți cont că cartea a fost scrisă prin 1970 și tradusă în românește în 1990, de atunci datele economice s-au schimbat mult, dar în direcția profețită.

Viitorul


Carte on-line: ”Biserica Adevărată în comparație cu bisericile false” Longodor Ghe.

16 Noiembrie 2014

biserica


Mișcarea penticostalo-carismatică în lumina Bibliei, Rudolf Ebertshauser, carte on-line

24 Iulie 2014

”Eu însumi am fost mai mulţi ani penticostal şi carismatic activ şi convins, şi deci cunosc această mişcare din proprie experienţă. Nu scriu această carte din dorinţa de a-mi etala cunoştinţele şi nu vreau să condamn sau să depreciez un adept al acestei mişcări. Dorinţa şi rugăciunea mea este ca nişte credincioşi să se elibereze prin învăţătura sănătoasă de nişte influenţe nebiblice şi înşelătoare şi să se ferească de seducerea care se face în aceste vremuri de pe urmă, pentru a putea să-L urmeze pur şi fidel pe Domnul Isus.”

Rudolf Ebertshauser

miscarea

 

Varianta tipărită: Editura Agape

Link la carte: http://www.edituraagape.ro/index.php?productID=481

 


Evoluția: știință adevărată? Demascarea naturii ideologice a teoriei lui Darwin

1 Aprilie 2014

statham


Ceea ce Darwin nu putea să știe…tractat de Werner Gitt

25 Noiembrie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte cărți de Werner Gitt în română și în alte limbi: http://bruderhand.de/buecher/fremdsprachige-buecher/rumaenisch


Cărți de Werner Gitt în românește

30 Martie 2012

Se pot descărca aici.
Werner Gitt este unul din autorii care insită asupra  creaționismului în ceea ce învață.
Mărturia lui o găsiți la pagina 166 din cartea Întrebări mereu puse.


%d blogeri au apreciat asta: