2300 de seri și dimineți, anul 1967: împlinirea unei profeții Biblice

”Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor.” Domnul Isus
”Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?“ Şi el mi-a zis: „Pînă vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi…” profetul Daniel

Text de citit: Daniel 8

(Completare, 20 sept 2016: Vă rog să urmăriți comentariile, adaog pediodic noi resurse pe subiect, mai mult în engleză! Mulțumesc.)

Sau conform acestei scheme: 2300 de sărbători de paște:
Pentru comoditate traduc aici:

Stanga sus: Primul eveniment al viziunii: Alexandru cel mare învinge armata persană în bătălia de la Granicus Mai/Iunie 334
Dreapta sus: Ultimul eveniment al viziunii: Muntele templului și orașul vechi al Ierusalimului elibetare de paratrupele Israeliene: 7 iunie 1967

Stânga jos: Numărătoarea începe cu…. paștele din anul 333 ÎH, (primul paște după bătălia de la Granicus)
Dreapta jos: Numărătoarea se încheie cu…Paștele din anul 1967 (ultimul paște înainte ca Muntele Templului să fie eliberat).

(Acest site l-am descoperit după ce am scris cele de mai jos)

Citat principal: ”Am auzit pe un sfînt vorbind; şi un alt sfînt a întrebat pe celce vorbea: „În cîtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urîciunea pustiirii? Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?“ Şi el mi-a zis: „Pînă vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfîntul Locaş va fi curăţit!“”

Când începe acest interval de 2300 de seri și dimineți (adică de ani în înțeles profetic)?

”A venit pînă la berbecele care avea coarne, şi pe care-l văzusem stînd în rîu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.”

De fapt e vorba de bătălia de la Issos, din anul 333 îH dintre Alexandru cel Mare (cornul țapului de la apus) și Darius al 3-lea Împăratul perșilor (cornul cel mai mare al berbecului(medo-persia)).

Când se încheie acest interval de 2300 de ani?

”Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?” E vorba de Ierusalim, la el se referă și Domnul Isus: ”Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor., pînă se vor împlini vremurile neamurilor.” Eliberarea Ierusalimului a avut loc în 1967, până atunci Ierusalimul a fost efectiv călcat în picioare de neamuri: greci, romani, turci, cruciați, englezi și alții.

Dacă adunăm: 333+1967=2300.

Ce urmează? Au mai scris și alții.…Răpirea adunării (fără veste) și altoirea la loc a mlădițelor tăiate din măslinul cel gras: pocăința în masă a evreilor care până astăzi (în afară de o mică rămășiță) sunt împietriți.

Ce urmează? A trecut epoca celor 483 de ani, s-au împlinit exact, au trecut 2300 de ani, tot exact. Acum trăim înfrunzirea smochinului.

”” Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.  Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31

483 de ani

”Să ştii dar, şi să înţelelgi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni; apoi timp de şasezeci şi două de săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare. După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.” Daniel 9:25-26

62+7=69
69×7=483

A spus-o și Ioanid:

”Da. Chiar atunci în ziua zece a lunii,
Se împlinea profeticul verdict.
Erau în ziua aceea patrusute
Optzecişi trei de ani de la edict.”

 

Dar să dăm toată poezia:

”Cu sac de pocăinţă şi cenuşă,
În taina foişorului stingher,
în clipa jertfei, se ruga profetul
cu braţele întinse către cer.

***

“Înalt şi sfânt Stăpân atotputernic,
Cel ce din veci rămâi în legământ,
Tu ştii că noi, poporul Tău nevrednic,
Ne-am lepădat de-altar şi de Cuvânt.

Am râs de Lege, ca de cărţi păgâne,
– şi regi şi robi – şi ni se cade acum
să ni se umple faţa de ruşine
şi-n lacrimi să scăldam străinul drum.

1569 ”Foametea” Cronica fraților hutteriți (102)

1569

Pe 9 ianuarie, 1569, patru frați au fost aleși pentru slujba Cuvântului lui Dumnezeu și au fost investiți la Klein Niemtschitz lângă Prahlitz: Matia Binder sau Schneider (un croitor), Ludwig Dörker sau Zimmermann (un tâmplar), Wendel Holba sau Müller (un morar) din Slovacia și Rupp Gellner din ținutul Rinului. Tot în același an fratele Georg Hans, un bătrân slujitor al treburilor de zi cu zi, a murit la Pergen.

Alt slujitor pentru treburi de zi cu zi, Remigius Heugen, a adormit în Domnul la Gross Seelowitz.

În acel an, pe vremea când dragul nostru frate Petru Walpot era bătrân și păstor al bisericii, o perioadă de mari lipsuri a început. S-a înrăutățit atât de tare că anul următor o baniță de grâu costa doi taleri și era dificil de procurat chiar și la acel preț. O pâine costa patruzeci și cinci de creițari. Niciodată în amintirea oamenilor nu li se întipărise că ar fi existat o asemenea foamete în Moravia. Foametea și necazul s-au pogorât asupra lor ca o grea pedeapsă pentru lipsa de recunoștință și păcatele lor.

1568 ”…speța diavolului face tot ce poate pentru a determina un credincios să se rătăcească” Cronica fraților hutteriți. (101)

1568

În prima zi din an, fratele Ambrosius Pfeiffer, un slujitor al Cuvântului, a murit la Klein Niemtschitz lângă Prahlitz.

Pe 25 ianuarie, cei trei frați Blasi Harer, Georg Wyser și Leonard Reuss au fost investiți în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

În aceeași zi, de asemenea la Klein Niemtschitz, patru frați au fost aleși și numiți în slujba Evangheliei: Baltazar Maierhof cel tânăr, Petre Hörich din Silezia, Ulrih Plattner sau Zimmermann (un tâmplar) din valea Ötz și Hans Schlegel din Württemberg, un croitor de meserie.

1567 Uciderea prin decapitare la Innsbruck a fratelui Nicolae Geyersbühler. Cronica fraților hutteriți (100)

1567

În 1567, fratele Burkhard Bämerle, un bătrân slujitor al Cuvântului și al Evangheliei a adormit în Domnul. Înainte, el fusese întemnițat cu Bärtel Riegel din Gündelbach din pricina credinței sale. Acolo l-au torturat într-un mod îngrozitor. Nu doar o mare greutate au atârnat de el, ci întregul pământ, legându-l de un inel fixat în podea și trăgându-l în sus până când soarele ar fi putut să strălucească prin el. Și totuși a rămas alături de Domnul, ferm în credința sa și după această mare suferință a murit la Tracht în Moravia.

În acest an Frăția Elvețiană a compus o scrisoare pentru frații noștri în numele întregii lor frății, și celor de acasă și de peste hotare, rugându-ne să le oferim un răspuns legat de șapte aspecte.¹

Documentar Istoria Hutteriților

Pentru cei ce urmăriți Cronica Fraților Hutteriți, aici aveți un documentar cu o istorie prescurtată (limba engleză).

1566 ”Îl lasă să facă o groapă, o sapă și tot el cade în groapa pe care a făcut-o.” Cronica fraților hutteriți (99)

1566

În 1566, trei frați au fost aleși și investiți în slujba Evangheliei: Blasi Harer din valea Ötz, Leonard Reuss sau Schneider (un croitor) din Württemberg și Georg Wyser sau Wagner din Tirol.

Pe vremea aceasta, următoarele accidente s-au petrecut la Viena, Austria. Cancelarul boem din Neuhaus, plin de dușmănie a intenționat să ne distrugă credința. L-a implorat pe împăratul Maximilian al II-lea să îi dea permisiunea să alunge frățiile afară din Moravia cu sprijinul episcopului. Dacă totul ar fi mers conform dorinței sale, ar fi provocat mari necazuri pentru biserica lui Dumnezeu. Cât de curând după ce împăratul a cedat cererilor sale persistente și i-a dat o scrisoare de împuternicire, a pornit. Și-a luat rămas bun de la nobilii din Viena, spunând, „Dacă Dumnezeu mă ajută să trec șanțul (Dunărea), veți auzi niște vești de la mine.” A pornit, dar în timp ce trăsura sa trecea podul, o bârnă a cedat sub el. Podul s-a prăvălit în Dunăre, luând cal, trăsură și tot împreună cu el, iar cancelarul și cu alți doi s-au înecat. Doar băiatul lui slujitor a reușit să se mențină la suprafață. Când băiatul a văzut că stăpânul său era mort și că era luat de către curent, l-a prins de barbă și a strigat după ajutor. Amândoi au fost trași afară din râu și au fost aduși la împărat. Împăratul a luat lanțul de aur de la gâtul cancelarului și i l-a pus băiatului, apoi a ordonat ca mortul să fie transportat înapoi la Neuhaus. Acestea au fost veștile de care cancelarul boem a vorbit, neștiind în ce vor consta acestea.

Critica … și despre ”pace sau compromis”

Voiam să fie două postări dar fac una, seamănă puțin.

Critica

Sunt două opinii fixe despre critică între creștini:
1. Opinia că un creștin are voie să critice, cu variante: dacă s-a criticat pe sine înainte, dacă se supune și el criticii, etc. etc. În principiu critica este permisă.
2.Opinia că un creștin nu are voie să critice niciodată nimic. Opinie de obicei susținută de cunoscutul: ”nu judecați ca să nu fiți judecați!” Acestă opinie este o eroare logică.
Am într-o căsuță de mail un cârnaț de 26 de mailuri cu un personaj destul de cunoscut al lumii evanghelice, care mă critica asiduu că de ce-l critic pe blog pe un alt personaj mai vestit ca el.  Și că n-am voie să critic sub nici o formă. Am dus dialogul pe marginea absurdului, pentru că avea savoarea pasiunii fără minte a folosirii cu folos propriu a evlaviei.
Eram criticat asiduu că un creștin n-are voie să critice. Nu e cel mai pașnic lucru.
Spre sfârșit i-am zis ceva de genul: mă critici că nu e voie să critic, dar tu ce faci cu mine?

Unirea cu un grup dintre Frații Elvețieni. Cronica fraților hutteriți. 1565. (98)

Tot în acest an, 1565, Farwendel, un vechi slujitor sau învățător printre cei din Frăția Elvețiană, s-a unit cu noi la Neustadt în Haardt lângă râul Rin. S-a întâmplat după cum urmează: el a fost întemnițat pentru că a crezut în principiile Frăției Elvețiene. În timp ce se afla în închisoare la Oggersheim, un sat la trei km de Worms, Dumnezeu i-a adus o mare supărare, pe care spunea că de abea putea să o descrie. După mai multe săptămâni în închisoare, a fost convocat la o audiere de către preoți. Le-a răspuns destul de bine și nu a fost necăjit de interogatoriul lor. Dar înapoi în temnița sa, era cuprins de teroare și îndoieli și de o atât de intensă durere fizică că trei zile nu a mâncat, băut sau dormit. Se tânguia zi și noapte, rugându-l pe Domnul fără să găsească alinare. Apoi s-a înfricoșat foarte tare. S-a gândit că totul se terminase cu el, că a pierdut totul și că va trebui să nege adevărul atunci când preoții vor veni.