”Lumina sfântă” de la Ierusalim, o escrocherie ”chimică”

4 mai 2013

Dacă fosforul alb este dizolvat într-un solvent și apoi lăsat să se usuce, prin evaporarea solventului fosforul se autoaprinde prin contact cu oxigenul din aer.
Acesta este ”secretul” escrocheriei sfinte de la Ierusalim la fiecare sărbătoare de paște.

”Focul de fapt nu se pogoară de niciunde. Lumânările pur și simplu se aprind instantaneu, nefiind atinse de cineva. Cum este posibil acest lucru? (…)

Fosforul nu poate exista liber in natura deoarece are o mare afinitate pentru oxigen. Se găsește numai sub forma de compuși, mai ales fosfați.
Fosforul alb se obține prin calcinarea fosfatului de calciu (apatite sau fosforite) cu cărbune. În procedeul industrial se adaugă însă dioxid de siliciu (nisip) , al cărui rol este de a pune în libertate din ionul de fosfat, pentaoxidul de fosfor mai reactiv.

Este posibil ca preotii, sa introduca fitilul lumanarilor in fosfor alb inainte de inceperea ceremonialului. Fosforul alb este foarte usor inflamabil si se aprinde in contact cu oxigenul.

În anul 2005 (vezi video de mai jos), într-o demonstrație live la o televiziune greaca, Michael Kalopoulos a înmuiat trei lumânări în fosfor alb. Lumânările s-au aprins spontan după circa 20 de minute, din motive binecunoscute de oricine știe proprietățile fosforului în contact cu aerul. Criticul a arătat ca dacă fosforul este dizolvat într-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este întârziată până când solventul este aproape total evaporat. Aprinderea putând fiind întârziată până la o jumătate de ora sau chiar mai mult, depinzând de densitatea soluției și de natura solventului folosit.” (sursa)

Minunea încearcă să copieze pogorârea focului din cer, întâlnită de câteva ori în Vechiul Testament.
De fapt la Ierusalim este o afacere a unor escroci religioși, afacere veche și profitabilă pentru ei dar aflată sub judecata, condamnarea și mânia lui Dumnezeu.
Focul la care s-a referit Domnul Isus când a spus că ”Eu am venit să aprind un foc pe pământ” nu este un foc fizic, deși arătarea lui inițială a fost prin flăcări vizibile (la pogorârea Duhului Sfânt), ci este focul judecății de sine și pocăinței, focul jertfei lăuntrice ce se petrece în fiecare om care aprinde pe altarul gândurilor inimii sale Cuvintele lui Dumnezeu care-i fac inima să ardă.
Dacă ești unul din credulii care nu ți-ai curățat mintea de minciunile popești, minciuni care țin sufletle oamenilor legate în lanțurile păcatului, Cel ce face curățirea casei Lui este gata să te curățească și pe tine dacă mărturisești cu gura ta starea ta înaintea Lui și te-ai bucura să fi curățit.

El este Cel ce face personal curățirea și sfințirea casei Lui (casa Lui suntem noi) pentru ca noi să-i fim o locuință plăcută.

Dumnezeu locuiește în oameni, nu în biserici, în trupuri de carne, nu de cărămidă, se arată în foc al conștiinței și al pocăinței, nu în lumânări de parafină sau seu de oaie înmuiate în fosfor.

Cei ce se apropie de Dumnezeu și sunt iertați și curățiți de păcate, fac parte din casa Lui (familia Lui) unde toți sunt frați. Prelații, preoții, pastorii, clerul, salariații religioși sunt majoritatea din ei șarlatani și hoți, indivizi certați cu Dumnezeu care și-au făcut din evlavie un izvor de câștig. Domnul Isus ne-a învățat să ne ferim de astfel de oameni, apostolii ne-au spus să-i însemnăm, să-i demascăm, ceea ce am făcut și eu astăzi bucuros.
Mărit să fie Domnul!


Agonizează agonia cea bună a credinței

7 aprilie 2015

Luptă-te lupta cea bună a credinţei.” așa scrie și Cornilescu, și GBV, și Agape și aproape toate traducerile.

Pentru ”a lupta” se folosesc în Noul Testament mai mulți termeni:
-cel din care decurge strategie, pentru lupta armată
-cel din care rezultă polemică, pentru dispute
-cel din care rezultă antagonism pentru împotrivire
-cel din care rezultă atletism, pentru concurs sportiv
-și cel despre care discutăm astăzi: agonie pentru…agonie

     E o luptă lăuntrică, e o agonie a sufletului lupta credinței.

Odată că slujirea lui Dumnezeu este în primul rând o stare a lăuntrului, o conferință a gândului ce stă la socoteli și la sfat cu Tatăl, ba citește Cuvântul, ba se roagă, ba se minunează de creație, ba cugetă la judecățile Domnului în ascultare și împlinire.
De exemplu astăzi cugetam la Apocalipsa 3: ”Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Adică, dacă eu mărturisesc Numele Domnului, El va mărturisi Numele Meu înaintea Tatălui (prin alt mod nu pot ajunge la Tata decât prin Isus-Mijlocitorul) și de aici înaintea îngerilor (îngerii sunt duhuri slujitoare care ascultă de Tata, nu de mine), însă numai dacă numele meu este mărturisit de Domnul Isus Înaintea Tatălui voi fi ajutat.
Slujirea noastră este în primul rând în ascuns, în Duhul, între judecățile gândurilor cu care stăm toată ziua. ”Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.”Romani 1:9
O armată câștigă sau pierde dacă este bine organizată înăuntru.
O fabrică face profit sau pierdere dacă este bine condusă și organizată.
Un suflet ajunge biruitor sau învins dacă este în el strofocarea cea bună, stresul cel folositor, agonia credinței, dorința vie de a crede și a practica ce este scris. Când această agonie încetează și înfrângerea e pe aproape.
O adunare este biruitoare sau învinsă dacă duce aceeași luptă (agonie) cum era în apostol.

Lupta în rugăciune astfel se înțelege: agonia în rugăciune, o dorință aprinsă, o râvnă pentru cei pentru care se roagă. Epafra, un frate din Colose agoniza pentru cei din Colose în rugăciunile lui, ca ”desăvîrşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.” Coloseni 4:12

La fel Pavel pentru frații din Corint: „ Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?” 2 Corinteni 11:29

Cum poate cineva ajunge de la indiferență la agonie? Meditam la această întrebare duminică seara când în cadrul unei discuții restrânse s-a pus întrebarea:”Cum adică îl iubim pe Dummnezeu?”

Se poate provoca această agonie?

Sigur. Prin pocăință. Iar la pocăință se ajunge prin întristarea care duce la pocăință. Un om aflat în agonie a sufletului este într-o poziție bună, realistă. Când pierzi pe cineva drag, când ești înșelat de cel pe care l-ai iubit, te enervezi, agonizezi, suferi înăuntru, te revolți. În orice caz ești tulburat. E o stare bună. Îți lepezi gândurile vechi ca pe o haină murdară și urât mirositoare.

Întristarea după voia lui Dumnezeu duce la pocăință, la schimbarea imediată a minții. ”…iată, tocmai aceasta, întristarea voastră potrivit lui Dumnezeu, ce sârguinţă a lucrat în voi! Şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce râvnă, şi ce răzbunare! În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru! Astfel deci, deşi v-am şi scris, a fost nu pentru cel care a nedreptăţit, nici pentru cel care a fost nedreptăţit, ci pentru ca sârguinţa noastră pentru voi să fie arătată către voi .” 2 Corinteni 7:11-12

Agonia credinței poate fi stârnită prin întristarea care duce la pocăință.

Vorbea cineva despre cura de slăbire (ca o glumă) că o poți ține cel mai când ești îndrăgostit. Când agonizezi nu ți-e foame, nu ți-e sete, mintea ți-e blocată pe un singur focar. Unii numesc aceasta fanatism. Ziceți-i hobby, pasiune, dor, cum vreți, agonia credinței a cărei luptă ni se cere s-o ducem(agonizăm) e o dorință aprinsă a sufletului ca gelozia și ca dragostea.

20150407_220729


Moab și Amon: pofta și arta

7 aprilie 2015

După ce am scris despre doi dușmani ai Israelului, dar aliați între ei: madianiții și amaleciții, că reprezintă cearta și lingușirea, urmează astăzi să scriu despre Moab și Amon, mai mult decât aliați, frați după tată și copii ai bunicului lor.

Moab înseamnă poftă, dorință iar Amon înseamnă artă, iscusință, meșteșug.

Aproape că înțelegând semnificația numelui, nu mai trebuie decât să ne amintim câte necazuri au făcut ei poporului ales, ca să înțelegem ce vrea Tatăl să ne învețe prin acele necazuri și prin acei dușmani.

Odată că la ieșirea din Egipt, Dumnezeu i-a interzis lui Moise să se războiască cu Moab și Amob și i-a spus că nu vor moșteni nici o palmă de loc din țara lor. Și Moise și apoi Iosua așa au făcut, au ocolit cu grijă teritoriile lui Amon și Moab.

Pe vremea judecătorilor, Iefta a fost acuzat de amoniți că evreii au vrut să le ia țara. Având o cunoaștere perfectă a Cuvântului scris și a istoriei din el, Iefta nu s-a lăsat intimidat și fiind bine argumentat în el însuși atât la justețea cauzei lor cât și la abuzul dușmanilor, a fost întărit prin credință și i-a învins pe amoniți prin război.

Amon înseamnă artă, iscusință. (Dumnezeul lor era Moloh sau Milcom care înseamnă rege.) Cu cât duh de iscusință în câte domenii vrea carnea noastră să ne facă să ne fim regi nouă înșine fiecare. Ba în meseria noastră, ba în slujirea noastră, ba în ce scriem și publicăm, ba în cum facem una și alta, câți clienți avem, ce renume am dobândit, este un sine în noi ca Moloh care ațâță duhul de ”amon”, de artă, de iscusință al cărnii noastre. Și ne trezim că nu mai facem ce facem din dorința cristică ca fiecare să se gândească nu la foloasele lui, ci la foloasele celuilalt, ci din dorința carnală, adamică, josnică  de a se afișza pe sine, de a fi rege(Moloh) prin Amonul (arta, iscusința) din el, înjosind pe alții. După cum a văzut Solomon: ” Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia.” Eclesiastul 4:4

Cât Amon (artă, iscusință) este și în multă din așa zisa slujire creștină. În loc de o interpretare muzicală care să scoată în evidență cuvintele cântate spre folosul și zidirea ascultătorilor, Moloh își primește jertfa unei interpretări îndelung studiate și repetate, cizelate la un nivel de artă la care absolut nimeni nu se gândește la mesajul cuvintelor, care cuvinte sunt ignorate de parfumul jettfei nebune a interpretării amonite(artistice).

Artiștii vin spre noi ca Amoniții: ”voi ați vrut să ne cuceriți țara!” Să facem și noi ca Iefta, să le aratăm că nu am primit nici o plamă de loc din țara fiilor lui Amon, să nu amestecăm iscusința firească cu harul crucii.

Parcă la fel e cazul meșterului Dimitrie din Efes:”meseria noastră cade în dispreț!” Tot un atac amonit, un meșteșug amenințat de Adevăr.

Cu Moab e la fel, el reprezintă pofta, pofta ochilor, pofta cărnii, dorința. Dumnezeul lor era Chemoș care înseamnă distrugere. Să ne ferim de poftele cărnii care se războiesc cu sufletul, caută să-l distrugă. Unde lucrează pofta este distrus și duhul și sufletul omului. Dorința proprie crează planuri proprii. Întrebați pe orice angajator cum e când are angajați șmecherași care nu se gândesc în timpul lucrului decât la interesul lor mărunt, la micile ciupeli sau ciubucuri și nu la interesul firmei care-i plătește. Tot așa e cu noi, dacă ne place să ne socotim oameni din casa (în vechime casa reprezenta gospodăria, ferma, atelierul, ogorul, proprietatea) lui Dumnezeu, unde am primit fiecare o slujbă la care să ne stea mintea, iar noi, în loc să ne strofocăm doar la interesul casei, suntem copleșiți cu dorinți (moabiți) proprii, care vor produce în noi gânduri și planuri distincte de ale Stăpânului.

Când ne stăpânesc astfel de dorinți, suntem atacați și cuceriți de moabiți. Aproape distruși.

Când se nasc gânduri de mărire în noi, prin iscusința noastră, că ce aptitudini avem, câte limbi vorbim, câți bani am făcut, câte școli sau meserii, câte călătorii, ce bine ne administrăm atunci suntem atacați și măguliți de amoniți. Ei vor să ne facă regi ai noștri.

Vedeți: Moab te distruge, Amon te înalță, dar ei sunt frați.
Unul e evident ”băiatul rău”: Moabul-pofta, celălalt pare bun: Amonul-iscusința. Dar s-ar putea ca ei fiind frați să te ducă prin Amon la Moab, prin artă la poftă, prin înălțare la distrugere, căci mândria merge înaintea căderii.

Și desigur, primul (Moab) va veni al doilea, iar al doilea născut (Amon) va veni primul, căci lucrurile se petrec în oglindă.

Așa că dragii mei, când vă poartă război astfel de dușmani, mergeți la Cuvânt și vedeți cu ce fel de arme se luptă cu ei.

Despre luptă, în următoarea postare cu voia lui Dumnezeu.

(din cuvântul de duminică din adunare)


O bună mărturie

5 aprilie 2015

Am mai scris despre Alin L.

Urmăresc mărturia lui și mă rog pentru el.

M-a bucurat ce am citit aici:

”Sunt omul care crede cu acuratete tot ce este scris in SCRIPTURA si asta si predic. Hristos Isus DOMNUL m-a schimbat din starea de pacat si vicii, in a face voia lui Dumnezeu. Deci, se poate. Voi toti care ati auzit marturia mea, la cum Dumnezeu a lucrat in viata mea, nu aveti acum nicio scuza, stiti bine ca intr-o zi veti muri si daca nu va pocaiti si daca nu va incredeti in DOMNUL ISUS HRISTOS pentru ca El sa va poata justifica in fata DREPTATII LUI DUMNEZEU TATAL, veti avea o pedeapsa vesnica pentru pacatele voastre. Vreau sa va zic ca va iubesc si va respect, va rog cititi Biblia si veniti la Dumnezeu in termenii Lui Dumnezeu, nu dupa parerile oamenilor, nu dupa traditii, nu dupa un cult, ci asa cum este scris, prin DOMNUL ISUS HRISTOS revelat in Scripturi.

Nu reprezint niciun cult sau religie si nu vreau sa fiu pus in tiparul unui cult, religie sau denominatiune, ceea ce sunt, sunt numai prin Harul lui Dumnezeu, sunt crestin si cred cu tarie ca Scriptura este Cuvantul Divin, Infailibil si Adevarat al Marelui Creator Dumnezeu. Vreau si la asta lucrez zilnic, ca sa ii pun pe oameni dupa Cuvantul lui Dumnezeu si nu dupa culte, religii sau denominatiuni. Coloseni 1:28 “Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. 29. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.”

De cand Dumnezeu m-a mantuit, m-a facut madular al trupului lui Hristos ca si pe toti cei nascuti din Duhul Sfant, care este Biserica Rascumparata (1 Corinteni 12:12-31). Multi cauta membralitatea dar Hristos Domnul cauta oile pierdute ca sa le faca madulare Bisericii Lui. Membralitatea ti-o da oamenii, dar a fi madular in trupul lui Hristos este un act Divin obtinut numai prin Duhul Sfant. Membralitatea dintr-un catastiv al unui cult ti-o poti pierde din multe motive, dar atunci cand esti madular al Bisericii lui Hristos vei ramane in trupul lui Hristos pentru ca El a zis in Ioan 6:37 “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” si Filipeni 1:6 “Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos.” Apocalipsa 3:5 “Cel ce va birui va fi imbracat astfel in haine albe. Nu-i voi sterge nicidecum numele din Cartea vietii si voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui.”

Nu sunt de acord cu multe lucruri care se practica in cele mai multe adunari, fie ca multi au diluat Evanghelia Domnului Isus impreuna cu Invataturile ei, fie ca multi au adoptat practici nebiblice in adunari. Tot ceea ce-mi doresc este ce spunea si Pavel in 1 Corinteni 9:27 ca sa ma port aspru cu trupul meu si sa-l tin in stapanire. Totodata cred si versetul din 2 Timotei 2:22 care zice “urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” Asa ca tu care citesti, aduna-te cu cei care sunt nascuti din DUHUL SFANT, care traiesc dupa unica invatatura a Domnului Isus Hristos si care iL proslavesc pe Tatal Ceresc prin rodul lor, sfintenia. Cu acestia sa ai partasie si dintre acestia sa faci parte, pentru ca aceasta este Biserica lui Hristos.”

Așa să-L ajute Dumnezeu!

….și să-i dea înțelepciunea și să se ferească de lingușitori și certăreți.


Să ștergi lingușirea de sub ceruri!

31 martie 2015

(continuare de aici)
Amalec înseamnă ”cel ce lingușește”.

Să citim: ”Când îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii cari te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpînire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.” Deuteronom 25 cu 18

Dacă traducem, iese ce am scris în titlu:”Să ștergi lingușirea de sub ceruri!”

Am vorbit duminică despre Madian(ceartă) și Amalec(lingușire), despre felul cum luptele din Vechiul Testament sunt manuale de război ale noastre pentru ”a învăța războiul”, nu un război cu oameni, ci cu duhuri, cu duhuri ale răutății, cu duhuri de ceartă(madianițiii) și cu duhuri de lingușire(amaleciții).

Avem de învățat un război despre care scrie la Judecători 3: ” Şi acestea sunt naţiunile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce prin ele pe Israel, pe toţi cei care nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului, numai pentru ca generaţiile fiilor lui Israel să cunoască războiul, învăţându-l, cel puţin cei care mai înainte nu ştiuseră nimic de el.”(GBV)

Înțelepciunea se arată din conflict, vine din conflict. Pentru a-i învăța războiul pe israeliți, Dumnezeu le-a ridicat dușmani. ”După ce sămăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsăritului, şi porneau împotriva lui. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării pînă spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.” Judecători 6 de la 3 la 5

Care este tâlcul Pildei lui Amalec? Ce învățăm din lupta israeliților cu amaleciții.

Tâlcul este că și noi trebuie să învățăm să ducem lupta credinței. Iar doi din dușmanii credinței sunt cearta și ligușirea. Ca să învățăm lupta cu cearta și lingușirea trebuie să înțelegem duhovnicește luptele din Vechiul Testament cu Madian și Amalec.

Mai mult, în felul acesta grăbim venirea Domnului. Știm că ”Ultimul vrăjmaș care va fi biruit va fi moartea”, dar până atunci mai sunt vrăjmași dați să-i biruim. Când vedem lumea politică și economică, chiar și familiile pline de ceartă, îndeosebi când vedem lumea religioasă plină de lingușire parcă vedem Israelul copleșit de oștile lui Madian și Amalec (ei tăbărăsc împreună), unii te ceartă, alții te perie, te lingușesc până (eu și) tu ”oaie nătângă” fugi de certăreț în brațele lingușitorului fără să vezi cum ei își zâmbesc unul altuia de sub măști.

Mai învățăm că Cearta și Lingușirea sunt aliați, indiferent care te atacă prima. Când cineva te lingușește va sădi imediat în inima ta răsadul aliatului lui numit ceartă și te vei certa cu prietenul tău adevărat. Nu uita: Madianiții(certăreții) și Amaleciții(lingușitorii) atacă împreună. Când cineva se ceartă cu tine, așteaptă-te ca apoi să te ia în brațe aliatul lui: un lingușitor care să te ”mângâie” de necazul pe care-l suferi. Ei par dușmani unul cu altul, dar îți sunt amândoi dușmani doar sufletylui tău.

Ai tu ochi deschiși fratele meu pentru ca să vezi astfel de șiretlicuri ale Tatălui Minciunii?

Mai învățăm o lecție. Lucrurile se petrec ”sub ceruri”. Putea să scrie: ”să ștergi amintirea lui Amalec de pe pământ!” Dar nu, lupta se dă în locurile cerești, cu arme cerești, pentru că se referă la adunare, aceste lucruri s-au petrecut pentru noi, noi să învățăm că ”cerurile domnesc”.

Când suntem cerești, domnim și noi, (”vom domni în viață”) stăpânim și noi peste ceartă, peste lingușire, peste tot ce câștigă sabia Duhului nostru: Cuvântul lui Dumnezeu.

Mărit să fie Domnul!


Cronica fraților hutteriți (6) Prefața adresată cititorului

29 martie 2015

Cronica

Începând cu o scurtă descriere a începutului lumii

și cum Dumnezeu și-a început munca Sa printre oamenii Lui de pe Pământ,

care au continuat-o, sporind-o

Urmată de

Cronica comunității noastre bisericești- cum prin

Harul lui Dumnezeu strămoșii noștrii au luptat

împotriva erorii și cum Domnul a selectat oamenii,

împrăștiind pleava și punând grâul în hambarele Sale:

a strâns o turmă unită dintre toate populațiile care

locuiau pământurile germane. Mai departe, Dumnezeu și-a restabilit

munca în aceste timpuri din urmă. Urmată de persecuții crunte,

suferință, crucea a fost purtată de Biserică: mulți au fost executați;

câteva descrieri ale proceselor la care erau supuși frații dând dovadă de

un curaj extraordinar ni s-au păstrat. Toate acestea, ca și alte întâmplări petrecute

în Biserică au fost amintite pe scurt astfel încât minunata lucrare

a Domnului să nu fie uitată și să ajung în cât mai multe inimi.

Bătrânii Bisericii Hutterite

JAKOB HUTTER

A venit din Tirol în 1528

1533-1536

HANS AMON

Din Bavaria

1535-1542

LEONHARD LANZENSTIEL

Din Bavaria

1542-1565

PETER RIEDEMANN

Din Silezia

1542-1556

PETER WALPOT

Din Tirol

1565-1578

HANS KRÄL

Din Kitzbühel (Tirol)

1578-1583

KLAUS BRAIDL

Din Hesse

1583-1611

SEBASTIAN DIETRICH

Din Württemberg

1611-1619

ULRICH JAUSSLING

Din Switzerland

1619-1621

VALENTIN WINTER

Din Württemberg

1622-1631

HEINRICH HARTMANN

1631-1639

ANDREAS EHRENPREIS

1639-1662

JOHANNES RIEGER

1662-1687

PREFAȚĂ ADRESATĂ CITITORULUI

Fie ca HARUL, PACEA și BUCURIA în Duhul Sfânt să crească printre voi. Aceasta o doresc de la Dumnezeu pentru tine care ești ales, sfânt și prea-iubit Domnului.

Am scris odată o scurtă, dar amănunțită istorie cu date, din timpul începutului tuturor creaturilor până la sfârșitul captivității în Babilon, această istorie fiind bazată pe Biblie. Referirile la principi după captivitatea babiloneană până în timpul lui Isus Hristos sunt bazate pe Iosephus Flavius. Aproape toți istoricii sunt de acord cu Iosephus că sceptrul a fost atunci luat de la Iuda și dat unui străin ( unui edomit), Irod cel Mare, rege în Iudeea în al treizecilea an al său atunci când Isus s-a născut.

În timp ce scriam istoria pomenită mai sus-și chiar mai devreme-gândul mi-a răsărit de multe ori în minte că Dumnezeu ar putea la un moment dat să dea unui creștin devotat curajul și zelul să găsească întreaga poveste a apariției harului, incluzând începutul Bisericii lui Hristos și să continue istorisirea până în zilele noastre, relatând ceea ce s-a petrecut în Biserică. Având în vedere că aceasta nu s-a întâmplat până acum, m-am apucat de această treabă eu însuși, motivat fiind de o dragoste arzătoare. Nu caut vreun onor prin simplul fapt că sunt cel mai neinstruit și puțin potrivit pentru această sarcină. Am lucrat cu grijă și am depus un efort intens pentru a face ceva folositor pentru mulți oameni, ca aceia care au scris în timpul Macabeilor (Macabei 2, de la 23 la 32).

Există însă un alt motiv care m-a făcut să încep această lucrare. Pentru mult timp am auzit persoane cu frica lui Dumnezeu să-și exprime o vie dorință pentru o asemenea scriere. Unii dintre aceștia au murit în liniște, fiind luați de către Harul Domnului. Și de la aceia care încă trăiesc aud zilnic aceeași nerăbdare de a cunoaște sub ce formă a făcut Dumnezeu lumina adevărului său să strălucească în timpurile recente; cum Biserica lui Dumnezeu, în mare frică și angoasă a inimii a fost izbăvită de la multe erori; cum a reușit să crească în timpuri de mare neliniște; și într-un final, ce evenimente importante s-au petrecut înlăuntrul Bisericii și ce manifestări au existat față de ele.

Acum nu am cruțat deloc din greutățile pe care le-am avut în încercările mele de a investiga aceste lucruri în orice fel l-am avut la îndemână de la oameni de încredere, unii dintre ei fiind prezenți la acele evenimente pomenite mai sus. Și am compilat toate aceste informații cu mare grijă, incluzând tot ce mi-am putut aminti sau verifica eu însuși-cu toată simplitatea stilistică, fără prea multe înflorituri. Dar acum, deși cu bucurie aș fi continuat lucrarea mă văd în incapabilitate de a face acest lucru din cauza slăbiciunii fizice care mă încearcă și a unei probleme cu ochii. Am adus povestea până în anul 1542, când Biserica i-a fost încredințată fratelui Leongard Lanzenstiel.i Eu încă sper ca prin începerea acestei sarcini, Dumnezeu îi va înbărbăta și pe alții să continue această lucrare chiar cu mai mare sârguință, să iasă cât de bine se poate. (Aceasta se încearcă acuma în prezent cu cea mai mare grijă și responsabilitate posibilă.)ii

În opinia mea, această operă va fi o oglindă valoroasă în care mulți oameni cu frică de Dumnezeu pot să se examineze, astfel încât să se păzească împotriva fiecărei diviziuni sau erori și al oricărui lucru care nu este în serviciul castității Domnului. Și cu aceasta aș vrea să ”plantez” următoarele cuvinte în inimile a tuturor credincioșilor adevărați în Isus: Daca oricine poate să îmbunătățească această carte în adevăr și având o motivație bună, aș fi foarte fericit cu aceste schimbări. Aș vrea să cer de asemenea ca oricine citește această carte să o citească cu atenție, în frică de Dumnezeu, astfel încât să nu devină o piatră de care să te împiedici, ci să reprezinte un plus de motivație și îmbărbătare pentru sine și pentru aproape.

De asemenea vom găsi înăuntrul nostru zel, bucurie și mare curaj în Domnul, demonstrat în învățăturile și viețile celor care au fost înaintea noastră. Au fost credincioși chiar și atunci când au trebuit să privească moartea în ochi. Mulți au suferit lungi și grele perioade de detenție și la final, moarte prin foc, apă sau sabie. Din aceste exemple, fiecare persoană credincioasă are un motiv să fie inspirată și motivată să trăiască o viață de ucenicie în ale credinței până la capăt. Așa cum apostolii de asemenea ne învață, ar trebui să ne amintim cum au murit și au trăit pentru credința lor. Fie ca Dumnezeu să își împartă cu mărinimie binecuvântările, astfel încât numele lui să fie lăudat, întreaga Biserică să fie întărită și mulți oameni să își găsească salvarea prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin

Kaspar Braitmicheliii

Un servitor al lui Isus Hrisos și a Bisericii lui

Cronică continuată de Hans Kräl și ammanuentele(scribul) său,

Hauptrecht Zapff din Sprendlingen

i Leonhard Lanzenstiel sau Seiler(funar) după meseria sa, născut în Bavaria, a fost bătrân(Vorsteher) al Fraților între 1542 și 1565.

ii Această notă între paranteze a fost adăugată pe la ~ 1581 de către Hans Kräl și ammanuentele(scribul) său, Hauptrecht Zapff, echipa de cronicari care i-au succedat lui Braitmichel.

iii Pe ziua tuturor sfinților (1 noiembrie), 1538, Kaspar Braitmichel a fost numit slujitor al afacerilor temporale (slujitorul chemării temporare/vremelnice a naturii sau mai simplu în germană Diener der Notdurft) la Schakwitz. În 1548 a fost numit servitor al Cuvântului (Diener des Wortes). A murit în februarie 1573 la Austerlitz, Moravia. Conform unei note din 1548 era originar din Silezia.


Amaleciții, cei ce atacă din spate

27 martie 2015

”Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt:  cum te-a întâlnit pe drum, şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri.
Când îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii cari te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpînire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.”

Deuteronom 25 de la 17 la 18

Și știm cum s-a întâmplat mai apoi: Iosua, Ghedeon, Saul, David au luptat cu amaleciții și mai apoi Mardoheu a terminat cu amaleciții(cu Haman).

De ce au fost lăsați ca pildă? Ce fel de vrășmași semnifică?

Pentru că cu certitudine pentru noi s-au întâmplat acele istorii, ca să învățăm o lecție.

Atacul mișelesc, ascuns, lipsit de fair-play, nu numai în lumea de carne e văzut ca ceva detestabil, ci și în ochii lui Dumnezeu.

Să-i ataci pe cei slabi, să lupți cu șchiopii, cu bolnavii, cu bătrânii, cu copii! Cu cei care ajungeau seara ultimii în tabără, care rămânerau de coloană, dar ajungeau și ei mai târziu.

Cum ar fi astăzi, ”mulți neputincioși și bolnavi” atacați de șarlatani prefăcuți în îngeri de lumină..

”Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui.  Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!

Noi, cari trăiam împreună într-o plăcută prietenie, și ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!” Psalmul 55 de la  12 la 14

Esau, bunicul lui Amalec era frate cu Iacov (Maleahi 1 cu 2), erau frați gemeni.

Cel puțin așa ar fi trebuit să se socotească, dar pilda lor ne învață lecția și plata trădării.

Este o sentință a lui Dumenzeu împotriva amaleciților de astăzi, a celor ce se prefac frați, dar atacă pe la spate.

Care este sentința?

”Pentrucă şi-a ridicat mîna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!” Exod 17 cu 16

Cu certitudine Dumnezeu l-a lăsat pe Amalec cu un scop: ”Copiii lui Israel au făcut iarăş ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentrucă făcuseră ce nu plăcea Domnului.  Eglon a strîns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit.” Judecători 3 cu 12

Tăria amaleciților a fost pedeapsa neascultării, a idolatriei. Dumnezeu a întărit pe dușmanii poporului Său atunci când poporul Său nu-I mai slujea Lui.

Faptul că amaleciții au îndeplinit judecata lui Dumnezeu nu-i scutește însă de pedeapsă. Vedem peste tot în Vechiul Testament o cumpănire, un echilibru al judecăților lui Dumnezeu, fiecare primește pedeapsa sau lauda, cumpătat și potrivit cu abaterea sau cu ascultarea.

Pe mine nu mă uimește felul mișelesc de a lucra al amaleciților dintotdeauna, ci cauza întăririi lor: neascultarea noastră. Căci și vindecarea și eliberarea nu va veni din împotrivirea față de amaleciți, ci din ”potrivirea” față de Tatăl căruia nu I-am fost ascultători, din pocăință. Iar ca Dumnezeu să slăbească înapoi pe cei care I-a întărit trebuie să dispară motivul întăririi lor: neascultarea noastră, trebuie să ne pocăim de ceea ce vedem că a dus la supărarea lui Dumnezeu și abia apoi să supunem pe cei ce trebuia de la început să ne fie supuși.

Cu Amalec se luptă Dumnezeu, iar cât timp vedem un Amalec tare asupra noastră, un ”Agag înaintând vesel” sau un Haman  ce ”se stăpânește” înseamnă că trebuie să ne apropiem de Scaunul Harului, ne lipsește pocăința.

Continuare aici.


Începător, conducător (despre necesitatea exemplului în învățare)

26 martie 2015

În limba rusă, cuvântul uzual pentru ”conducător” nu este ”voditeli”(cel ce conduce) ci ”nacealnic”, cel ce începe, (de la naceati/nacinati= a începe).

Exemplul personal este o metodă de învățare a altuia cum să facă ceva.

”Faceți ca mine.”

Vedem la Ghedeon, când cu ulcioarele și făcliile. El nu doar le-a explicat cum să facă, ci a făcut primul, ca să fie privit și copiat. A spart primul ulcior, a luat prima făclie în mână.
”El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu;” Judecători 7 cu 17   Așa a spus și Domnul Isus( Călcați pe urmele mele) și apostolii.

Cel ce vrea să învețe pe alții să facă ceva bun, ceva nou, ceva neobișnuit, cel mai bine este când se dă de exemplu celorlalți. Prima parte a lucrului o face el, sapă prima postată, strunjește prima piesă, sădește primul copac, face prima casă, etc. Apoi să aștepte să fie urmat.

Conducător nu este cel ce vorbește altora cum să facă ceva, nici cel ce supraveghează, ci conducător este cel cel ce începe lucrul sau lupta, cel ce trasează primul model, cărarea dreaptă.

Spunea Traian Dorz:

”Tu, care ceri poporului putere
de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere,
să poţi fi-un far şi-o pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,
dar fapta ta e focul uriaş!
Doar pilda ta-i va ridica pe-aceia
ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi!”

Vrei să fi șef, vrei să fi ascultat, vrei să te asculte, familia, copiii, subalternii? Pune mâna și fă tu primul ce vrei să-i vezi pe ei apoi făcând. Vorba doar să ajute făcutul.

Mintea omului lucrează cu imagini, cu ”am văzut”. Cel condus, cel ce ascultă, cel neînvățat are nevoie de imagini, el învață cel mai ușor privind. Ca să învețe  din explicații, din cuvinte e mai greu oricui.

Discut cu mulți oameni, pe blog, pe mail sau prin viu grai despre cum ar trebui, cum este, cu familia, cu adunarea, cu viața, cu munca, una-alta. Întâlnesc nemulțumiri, frustrări, critici. De obicei le parez entuziasmul criticilor cu: ”fă tu cum e bine!” Nu critica, începe tu să faci așa cum de frumos explici! E ușor să critici tot, că așa nu e bine, că altfel ar trebui, în orice domeniu.

Poate ai dreptate, dar nu convingi pe nimeni. Convingi doar atunci când ești exemplu, când faci tu primul, când ești ”începător”, nacealnic. Și nu convingi când începi, ci când termini, când ai roade.


Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 107 other followers