2300 de seri și dimineți, anul 1967: împlinirea unei profeții Biblice

”Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.” Domnul Isus
”Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaş şi oştirea?“ Şi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi…” profetul Daniel

Text de citit: Daniel 8

”1. În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte.
2. Cînd am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai.
3. Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că într-un rîu stătea un berbece, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.
4. Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.
5. Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus, şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.
6. A venit până la berbecele care avea coarne, şi pe care-l văzusem stând în rîu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
7. L-am văzut cum s-a apropiat de berbece, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbece, şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecele să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ, şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbece din mâna lui.
8. Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.
9. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată.
10. S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le-a călcat în picioare.
11. S-a înălţat pînă la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt.
12. Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ, şi a izbutit în ce a început.
13. Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaş şi oştirea?“
14. Şi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit!“
15. Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui om.
16. Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.“
17. El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat, şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!“
18. Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins, şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam.
19. Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului.
20. Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii Mezilor şi Perşilor.
21. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi împărat.
22. Cele patru coarne cari au crescut în locul acestui corn frânt, sunt patru împărăţii, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere.
23. La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean.
24. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor.
25. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni cari trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.
26. Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate.“
27. Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.”

(Completare, 20 sept 2016: Vă rog să urmăriți comentariile, adaog pediodic noi resurse pe subiect, mai mult în engleză! Mulțumesc.)

2300 de seri și dimineți sau conform acestei scheme: 2300 de sărbători de paște:
Pentru comoditate traduc aici:

Stanga sus: Primul eveniment al viziunii: Alexandru cel mare învinge armata persană în bătălia de la Granicus Mai/Iunie 334
Dreapta sus: Ultimul eveniment al viziunii: Muntele templului și orașul vechi al Ierusalimului elibetare de paratrupele Israeliene: 7 iunie 1967

Stânga jos: Numărătoarea începe cu…. paștele din anul 333 ÎH, (primul paște după bătălia de la Granicus)
Dreapta jos: Numărătoarea se încheie cu…Paștele din anul 1967 (ultimul paște înainte ca Muntele Templului să fie eliberat).

(Acest site l-am descoperit după ce am scris cele de mai jos)

Citat principal: ”Am auzit pe un sfînt vorbind; şi un alt sfînt a întrebat pe celce vorbea: „În cîtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urîciunea pustiirii? Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?“ Şi el mi-a zis: „Pînă vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfîntul Locaş va fi curăţit!“”

Când începe acest interval de 2300 de seri și dimineți (adică de ani în înțeles profetic)?

”A venit pînă la berbecele care avea coarne, şi pe care-l văzusem stînd în rîu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.”

De fapt e vorba de bătălia de la Issos, din anul 333 îH dintre Alexandru cel Mare (cornul țapului de la apus) și Darius al 3-lea Împăratul perșilor (cornul cel mai mare al berbecului(medo-persia)).

Când se încheie acest interval de 2300 de ani?

”Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?” E vorba de Ierusalim, la el se referă și Domnul Isus: ”Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor., pînă se vor împlini vremurile neamurilor.” Eliberarea Ierusalimului a avut loc în 1967, până atunci Ierusalimul a fost efectiv călcat în picioare de neamuri: greci, romani, turci, cruciați, englezi și alții.

Dacă adunăm: 333+1967=2300.

Ce urmează? Au mai scris și alții.…Răpirea adunării (fără veste) și altoirea la loc a mlădițelor tăiate din măslinul cel gras: pocăința în masă a evreilor care până astăzi (în afară de o mică rămășiță) sunt împietriți.

Ce urmează? A trecut epoca celor 483 de ani, s-au împlinit exact, au trecut 2300 de ani, tot exact. Acum trăim înfrunzirea smochinului.

”” Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.  Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31

„În plus, eu sunt de părere că Cartagena trebuie distrusă…”

” … aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu, ⁷ iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare şi-ţi vor pângări frumuseţea.  Te vor arunca în groapă, şi vei muri ca cei ce cad străpunşi de lovituri în mijlocul mărilor.  Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: «Sunt Dumnezeu», măcar că eşti om, şi nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide?  Vei muri de moartea celor netăiaţi împrejur, de mâna străinilor! Căci Eu am vorbit’, zice Domnul Dumnezeu.” Ezechiel 28
Fiara a patra, despre care pregătesc acum o postare mai lungă, fiara cu dinți de fier și gheare de aramă, Roma, s-a ridicat din mare (adică dintre popoare, dintre neamuri) cu secole înainte de celelalte fiare: Babilon, Medo-Persia și Grecia.
Căutând în vară prin cărți, pe net, pe Google earth, prin muzee și șantiere arheologice aceste transferuri de putere de la o „fiară” la alta (le-am găsit ușor), am găsit și ce n-am căutat: războaiele punice.
Ei, mi-am zis cu capul meu crescut comunist, s-au mai întâmplat lucruri în istorie despre care nu scrie Biblia. Oare?
Chiar nu scrie Biblia nimic despre războaiele punice?
Scrie mult.
În primul rând să traducem: puni (latină, poeni)=foenicieni (gr.)=canaaniți (Tir, Sidon, Tarsis (Cartagena).
Numele conducătorilor lor se terminau cu Bal=Baal (evreii schimbau sau puneau o literă în plus la nume (era un idol)  ca să nu pronunțe numele idolilor): Hanibal, Astrubal, Etbaal (socrul lui Ahab).
Practicau închinarea la Baal, Astarteea, Moloch, practicau jertfele de copii, etc.
Tot ce scrie în Biblie despre  canaaniți s-a dovedit arheologic și documentar.
Sub presiune Babiloniană și Medo-persană au întemeiat colonii spre vest: s-au dus în Chitim=Cipru („Scoală-te și treci în țara Chitim, dar nici acolo nu vei avea odihnă„) Isaia 23:12, apoi au întemeiat Cartagena (Orașul Nou) în Tunisia de astăzi.
Cam cu 150 de ani îH, senatorul roman Cato cel bătrân își încheia orice discurs în senat (pe orice subiect) cu fraza: „Ceterum censeo Carthaginem esse delendam” =”mai ales eu sunt de părere că trebuie distrusă Cartagena.”
Știa ceva senatorul de profeția lui Isaia? Cu siguranță, nu.
Cum nici astăzi oamenii nu știu nimic despre răpire și nici despre necazul cel mare.
Să luăm pildă de la Catagena.
Tirul și Sidonul, canaaniții, au fugit în Chitim (Cipru) apoi au întemeiat colonii „în inima mărilor”, la Tarsis=Cartagena și profețiile despre Tir și Sidon s-au împlinit acolo:
citiți profeția și apoi împlinirea descrisă într-o lucrare antică:
Profeția:
Ezechiel 27:27-30 „ Bogăţiile tale, târgurile tale şi mărfurile tale, marinarii şi cârmacii tăi, cei ce îţi dreg crăpăturile corăbiilor şi cei ce fac schimb de mărfuri cu tine, toţi oamenii de război care sunt în tine şi toată mulţimea care este în mijlocul tău se vor prăbuşi în inima mărilor în ziua căderii tale. ²⁸ Toate valurile mării se vor cutremura de ţipetele cârmacilor tăi! ²⁹ Şi toţi vâslaşii, marinarii, toţi cârmacii de pe mare se vor da jos din corăbii şi vor păşi pe uscat. ³⁰ Vor striga cu glas tare din pricina ta şi vor scoate ţipete amarnice. Îşi vor arunca ţărână în cap şi se vor tăvăli în cenuşă. …”
(Observați expresia „tărgurile tale”, e vorba de un imperiu, nu doar despre Tir, ca oraș.)

Să vedem acum textul antic. 

„În senat şedinţa era pe sfârşite. Trimişii cartaginezi aşteptau nerăbdători, la intrare, hotărârea definitivă şi pe feţele lor se putea citi o vie nelinişte, căci în clipele acestea avea să se decidă soarta scumpei lor cetăţi.

Fratele Mia Iovin a plecat la Domnul

„Scumpă este înaintea Domnului
moartea celor iubiţi de El.”
Psalmul 116:15

Ultimul moisist.
A terminat călătoria ieri, 17 octombrie 2019.
O filmare cu el acum 8 ani aveți mai jos:

A fost ultimul supraviețuitor din lotul creștinilor arestați în anul 1959.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Chicago.
A lăsat o carte autobiografică: Istoria unui rob al lui Hristos.
Una din ultimele lui apariții publice, aici, …”îl laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați.”.
Cântările Biruinței, cartea lui de cântări.
Câteva cântări:
Ce mare har să poți vedea cu ochii tăi lumina. O interpretare aici.
De n-ar fi Harul Tău cel mare slăvitul meu Mântuitor. Aici.
Fișa matricolă penală a fratelui Mia pe pagina web cu deținuții politici.
Mai multe din ce am scris despre fratele Mia, aici.

Din cât l-am cunoscut, dacă ar fi să-l caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: APRIG. Era un om aprig, pasionat de ceea ce credea, ce spunea, spunea cu pasiune și convingere, cu ardoare. Undeva am scris părerea lui despre conflictele frățești.
Acum, la ceasul plecării lui la „raport”, vă las cu o meditație la prima cântare pe care a compus-o în subteranul Securității din Timișoara (dec 1958).
Vă dau textul cântării și „pățania” de după.

1. Eram un păcătos pierdut, făr’ căpătâi
Dar m-a văzut Hristos, El m-a iubit întâi
Pe nume m-a chemat El, Fiu de Dumnezeu
Și m-a răscumpărat murind în locul meu.

R: Azi sunt fericit și cânt că-s mântuit,
Păcatul mi-e iertat prin sângele- I vărsat
Azi sunt fericit și cânt că-s mântuit,
Prin harul Său bogat, Isus, El, m-a salvat !

2. Eram între tâlhari, căzut jos, crunt lovit,
Zăceam în chinuri mari, ei moartea mi-au gătit;
În starea asta rea, Isus m-a întâlnit,
El rănile-a legat și har mi-a dăruit.

3. Azi liber sunt deplin, sfărmat e jugul greu
Și pace am din plin prin Salvatorul meu;
Viața I-am predat și tot ce am e-al Lui
În veșnicii canta-voi laudă Domnului !

Prima cântare pe care mi-a dat-o Domnul a fost în subteranul Securităţii din Timişoara (dec. 1958), celula nr: 19. Subiectul ei este întoarcerea mea la Dumnezeu. Câţiva ani mai târziu, după eliberarea mea din închisoare (1964), am fost anchetat de un ofițer de Securitate cu privire la ea. „Spune drept, cine sunt tâlharii despre care vorbeşti în strofa a II-a, nu-i aşa că suntem noi? Tu eşti cel ce ai căzut între tâlhari, adică noi, care te-am bătut şi schingiuit? “ I-am răspuns cum mi-a dat Domnul în clipa aceea: „ Ce ziceti, Isus pe care L-am numit în cântare, este pentru dvs. o persoană reală, sau una fictivă? “ A stat pe gânduri câteva momente şi mi-a răspuns: este una fictivă. (Se temea să spună că e reală, asta ar fi însemnat că şi el credea în Isus. Ar f fost o mare greşeală a lui pentru care putea să-şi piardă funcţia de ofiţer comunist). I-am răspuns. „Dacă Isus este un personaj fictiv, atunci nici „ talharii nu sunt persoane reale, ci fictive. Deci nu este vorba despre dvs. în cântecul meu!“ „ Dar atunci, ce sunt tâlharii, hai spune!“ I-am răspuns. „ Tâlharii sunt păcatele mele care voiau să mă distrugă, să-mi pierd viaţa veşnică dăruită prin Isus Hristos.“ A văzut că a pierdut bătălia şi a schimbat subiectul. Ei îmi pregăteau dovezi pentru un nou proces.”
Mai adaug o cântare, numărul 26, pagina 42 din Cântările Biruinței;

1. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe calea Lui.
Ce scumpă este moartea acelor preaiubiţi,
//: Isus în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//

2. De trudă, de durere, de lacrimi, de suspin,
Scăpaţi sunt pe vecie, primind ceresc alin.
Nu cerul cu splendoarea e fericirea lor,
//: Ci Domnul însuşi este răsplata sfinţilor. .//

3. Căci cerul fară Domnul e-un sfeşnic far’ lumini,
p-un templu fară chivot; în el să nu te-nchini.
În Templul Veşniciei, în Nou Ierusalim, /
/: Hristos e Mare Preot, ce har să Ii slujim! .//

4. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe drumul Lui.
Ce scumpă este moartea a celor preaiubiţi,
//: Hristos în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//
Mia Iovin

Cu acest frate, cu această căpetenie s-a stins o generație de martiri, una pe care în anii 80, când am început să-L slujesc pe Dumnezeu, mi-am luat-o ca model.
Ne-au lăsat o cale sau mai bine zis au fost ultimii pe o cale pe care nu prea mai vrea să calce nimeni. Calea lepădării lumii, a lepădării lumii religioase, a lepădării Baalilor și Astarteelor unor religii pline de temple și „stâlpi ciopliți”, dar goală de conținut și angajament.
În ultimii ani ai vieții au avut adunare de doi, el și soția, nici măcar doi sau trei.

După ce adunarea pe care a înființat-o în Chicago a fost „subminată” de cei din România (cu care s-a întâlnit și acolo) și au pus ca și „cap” un om trimis de ei dându-l afară pe Mia prin manevre (cum au făcut de-atunci în multe alte locuri, a rămas doar el cu soția.

Și aceasta este și mărturisirea lui de credință, pe care ne-o lasă ca un fel de testament pentru toți cei ce rămân lângă promisiunile lui Dumnezeu:

„…Pentru mine închisoarea n-a fost numai chin şi suferinţă fizică, ci un şir lung şi greu de torturi psihice. Securiştii nu şi-au putut ierta că nu mi-au putut frânge rezistenţa spirituală, ca să mă transforme într-o unealtă a lor şi într-un om de concesii. Dar aceeaşi închisoare a fost şcoala cea mai înaltă a ascultării.

Îl laud pe Domnul şi pentru faptul că mi-a dat o soţie care să-L iubească întâi pe El, iar pe mine să mă înţeleagă, să fie supusă şi  ascultătoare. O viaţă întreagă am avut deplină unitate  duhovnicească. Ea a purtat şi poartă împreună cu mine ocara lui Hristos. Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea, avem Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, cântarea de laudă şi frângerea pâinii în fiecare întâia zi a săptămânii. Mărturisim şi aşteptăm venirea Lui, recunoaştem Trupul Domnului Hristos şi iubim frăţietatea cu dragostea adevărului…..”

 

 

Un război cu mamele creștine

Politica neomarxistă este focalizată pe educație.
Propaganda, discursul e arma lor vizibilă, dar au și arme invizibile.
Discursul negativ, (vorba rea) este îndreptat înspre subminarea argumentelor învățăturii biblice, divine și spre promovarea agendei diavolului, aceasta este arma fățișă.
Dar există și o conspirație (profețită) împotriva Unsului Domnului și a robilor Lui, un război ascuns.
Agenda diavolului vine sub titluri pompoase, sub filozofii luminoase, sub perspective și planuri pline de argumente.
      (Aceste filozofii sunt prezentate în Scriptură sub imaginea femeii care călărea o fiară.
Fiara este imperiul mondial, în cazul nostru, cel de-al patrulea, imperiul roman, sub diferitele forme și diviziuni (sau picioarele de fier și de lut ale chipului văzut de Daniel).
Atât femeia, cât și fiara sunt active astăzi.
Fiara are dinți de fier (urmează să scriu despre ei) și gheare de aramă, (am scris).)
Urmăresc caracteristicile persecuțiilor nevăzute din țările „civilizate”, cum sunt duse în numele „protecției copilului”. Caz particular, dar foarte clar e Barnevernetul din Norvegia.
 În spatele organizației Barnevernetului este o întreagă filozofie planificată de stat.
Scopul filozofiei este schimbarea treptată a caracterului societății prin educarea „tinerei generații” într-un alt spirit.
Alianța conspirativă are ca obiectiv familia creștină, mama (și bunica) creștină care (încă) își mai țin copilul pe genunchi și-l învață, îl cresc în frică de Dumnezeu.
Pentru a răpi copilul din acest mediu și a fi mai târziu o victimă sigură, educatorii neomarxiști știu că trebuie să distrugă procesul de educare. În vederea acestui scop ei atacă pe mai multe fronturi.
1. Țin mama ocupată. Cât mai repede copilul să ajungă în grija statului. Iar statul numai să-i dea copilului frică și învățătură a Domnului nu va căuta.
2. Controlează bisericile.  Marea majoritate a creștinilor sunt incluși în structuri: biserici, uniuni, culte, asociații. Marea majoritate a acestor structuri sunt controlate din exterior prin măsuri administrative atent aplicate, scopul fiind asigurarea că în poziții cheie să fie permanent oameni obedienți. Direcția pe care acești oameni obedienți (față de dușmanul Stăpânului nostru) o dau oamenilor din structuri este contrară celei dorite de Stăpânul nostru. De obicei bisericile organizează dezastroasele școli duminicale, invenții nenorocite, prin care copilul este dat să-l educe alți copii, dar răul cel mare vine din pasarea responsabilității și angajamentului părinților, de a se ocupa ei de educație. Părintele nătâng, care-și duce odrasla la biserică să fie la școala duminicală, se spală pe cuget cu amăgirea că face bine și că treaba cu educația e rezolvată.
3. Controlează școlile creștine și educația creștină. Am fost o scurtă vreme profesor în școală creștină, am avut copii elevi la școală creștină, așa că vorbesc și din experiență, dar nu numai, am săpat pe temă. Școlile creștine nu contribuie decât în mică măsură la „învățătura care duce la evlavie”. Profesorii de biologie, geografie și istorie din aceste școli cred în evoluție, epoci geologice și omul preistoric. Cât privește creația acum 6000 de ani, Adam, potopul și istoria antică biblică, sunt voit confuzi sau ignoranți. Nu e de mirare că din astfel de școli „creștine” copiii ies la fel de confuzi cum au intrat, în subiecte cruciale, gen creaționism, angajament creștin, implicare creștină. Orbii nu aleargă.
4. Controlează radiourile și massmedia (cât pot).
5. Atacă blogherii și formatorii de opinie necontrolați de ei. Adesea, acest atac are loc din partea celor controlați, din „interior” cum s-ar zice.

De ce am scris că este un război cu mamele creștine, de fapt cu părinții creștini?
Scopul nedeclarat al editorilor de manuale și al formatorilor de educație, (aproape toți atei și așa-ziși progresiști) este „dezrădăcinarea” concepțiilor retrograde din mintea copiilor de creștini (limbaj marxist), a se citi: distrugerea a ceea ce mamele au zidit în cei 7 ani de-acasă.
Ca anii din pildă: după 7 ani de belșug, 7 ani de foamete.
Sau cum zicea Tatiana:
„Se risipesc bogate boabe,
tresare Duhul Sfant mâhnit,
văzând cum niște spice slabe
pe cele grase le înghit….”
O mică completare: de peste 20 de ani de când ne-am mutat la casă, aici în Cluj, observ an de an ceva ce se repetă. E octombrie, au început facultățile. În fiecare octombrie văd studente crescute în familii modeste, venite cu siguranță de undeva de departe, din afara Clujului, cum umblă pe stradă îmbrăcate modest și cuviincios, unele din ele chiar cu batic, chiar când merg la școală. În noiembrie se mai văd câteva, primăvara nu mai este niciuna.
An după an.
Nu că ar sta evlavia în batic, dar în modestie și bună cuviință, stă.
Mall-ul e aproape, moda își are parada chiar în biserică, cele 7 vaci slabe ale „re-educației” spre lume, le mănâncă repede pe cele grase ale anilor de pe genunchii mamei. (trebuie să termin de scanat cartea, știu).
Parcă le aud explicațiile date părinților după: „toate fetele de la biserică sunt „așa”…”, „dar nimeni nu mai e „așa”…”.
An după an e la fel, acum e început de octombrie, locuim într-un cartier plin de studenți, văd des imaginea.
Realitatea tristă este că tonul în standardul educației creștine îl dau (tot mai anemic) în continuare mamele și părinții creștini și aproape deloc conducătorii de biserici, puși acolo de securitate și lăsându-și bisericile fiilor lor, spre folos.
Iar cu aceste mame, cu acești părinți luptă o lume întreagă.
E război.

Ce auziți?

„El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura şi vi se va da şi mai mult.” Marcu 4:24
„Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncărurile?” Iov 12:11 (34:3)
Urechea este poarta minții, dar și cântarul ei, filtrul sau măsura.
Cu ce măsură măsori, adică ce cuvinte crezi, rodul lor îl vei culege.
Pe cine crezi, pe acela îl asculți, aceluia îi măsori cuvintele, cu ce măsură îl măsori pe acela, atâta ești, atâta ai nevoie, nici pentru tine nu vei cere mai mult, atâta ți se va da, cât vei cere.
Omul nu depășește în măsură proiecția celui pe care îl admiră în el.
Devii ca cel pe care îl admiri.
„Orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul„, ca modelul. Nu mai mult.
„Cum răspunde în apă fața la față, tot așa răspunde inima omului, inimii omului.” Nu mai mult, nu altceva.
Personajul principal dintr-o carte, dintr-un film, îl admiri, te vezi așa, ca el vrei să fi, vei fi mulțumit când vei fi.
Dar e destul?
Când vei descoperi că „idolul” tău a fost defect, că a fost idol, nu ideal, te vei mai felicita că te-ai mulțumit cu măsura „perfecțiunii” aceluia? Nu vei blama starea de euforie pe care ai atins-o când te-ai văzut ca și….?
Ce vei face când vei descoperi că cei ce te-au lăudat au avut cântar defect?

Te vei rușina că ți-a plăcut?
Te pot lăuda doar două feluri de „admiratori”:
1.Te laudă cei mai înțelepți ca tine?
N-ar trebui să te bucuri de neînțelepciunea ta.
2. Te laudă cei mai puțin înțelepți ca tine?
Te măgulește asta?

Cine ar trebui să te laude? A cui măsură e bună?
Singur Dumnezeu.
Ale Lui cuvinte să le crezi, a Lui părere să o auzi, cu al Lui cântar să te măsori.
„Luați seama la ce auziți!”
Dacă are efect asupra ta (dacă măsori) doar Cuvântul Celui de la care aștepți laude, atunci „ți se va măsura și ți se va da și mai mult„.
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”  II Corinteni 3:18
Această privire este un proces activ, logic și rațional , chiar pretinde deducție, tâlcuire.
Citirea Vechiului Testament este numită privirea feței lui Moise (cu maramă pe inimă) sau când se citește din Moise, este numită citirea „ca într-o oglindă, în chip întunecos„. Fără să creadă în Unsul, în Isus, citesc degeaba, Vechiul Testament n-are sens, au rămas greoi la minte cei ce nu și-au dat de pe față marama.
Dar privirea feței lui Hristos fără maramă, adică fără a fi „greoi la minte” înseamnă a înțelege că Isus este Unsul și astfel a fi născut din Dumnezeu și a trăi în teamă de Unsul (cel ce are autoritatea) după cum a scris Moise.
Dar nu știu de ce, trăim într-un creștinism care iubește parcă tot mai mult să fie „greoi la minte„.
Să audă ce-i place, să nu ia seama la ce aude.
De aceea am scris, să iei seama la ce auzi, adică să controlezi standardul cu care te măsori.

Logica din spatele pedepsei: dragostea lui Dumnezeu

înregistrare din adunare 11 august 2019

Poftele altor lucruri

„…cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul,  dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.” Marcu 4:19

Acuma seara vreau să scriu despre spinii sufletului.
Omul este creat din pământ, iar sufletul este asemuit cu o holdă, sau cu o cultură.
Planta bună este Cuvântul lui Dumnezeu.
Comparațiile din Pilda semănătorului merg de la evident la ambiguu, de la dur la ușor.
Să vedem:

Marcu 4

1. Sămânța de lângă drum: înseamnă ATAC SATANIC DIRECT: „….sămânţa căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată şi ia Cuvântul semănat în ei….”

2. Sămânța căzută pe stâncă: ATAC indirect, PRIN OAMENI: „sămânţa căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.„

Aproape că îi scuzăm pe cei care cedează la aceste atacuri, dar dacă ar fi să ne lăudăm, sau să ne evaluăm pe noi, am zice poate toți ca Petru: „nu vom ceda, vom merge până la moarte”. Dar hai să vedem ce fel de „martiraj” așteaptă Domnul de la noi? 

3. Sămânța căzută între spini: ATAC PRIN OBIECTE, PRIN LUCRURI NEÎNSUFLEȚITE: „sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.”

La acest atac capitulăm cei mai mulți dintre noi. Și acest atac are 3 faze, sau 3 etape:
–grijile lumii, aproape că sunt scuzabile, cântăm „Maria și Marta”, ne uităm cât de mulți din oamenii lui Dumnezeu au avut familii, au lucrat, au fost implicați în această lume…și ne găsim scuze.
–înșelăciunea bogățiilor, ei aceasta nu mai poate fi scuzată atât de ușor, dar undeva ar zice cineva că e dificil de pus graniță între nevoie și poftă, între sete și beție, fără griji și îmbuibare.
Și acum ajung la subiectul postării de astă-seară: pentru cei ce n-au cedat la Satan, la prigoane, la griji și la bogăție, mai este un atac, un atac la baionetă, de zi cu zi, e foarte divers: poftele altor lucruri. E atât de divers acest atac, câte feluri de lucruri există.
Lucruri despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne spune:
„nu iubiți..(..).. LUCRURILE DIN LUME!”
Cuvântul lui Dumnezeu este pus față în față cu „alte lucruri„, Cuvântul n-are nici un aliat, nimeni nu-i ține partea, „poftele altor lucruri” sunt toate spini.
Aceste pofte sunt spinii care îneacă Cuvântul lui Dumnezeu.

Cum o fac?
Prin timp.
Atacul Satanei e evident, e ca bombardamentul de aviație, se aude, bubuie, te ferești.
Prigoana și necazul, cum o fi, mai pe față, mai pe ascuns, îți dai seama, le treci.
Grijile și bogăția au unități de măsură, le vezi și pe alea.
Dar poftele altor lucruri cer o atenție de zi cu zi, sunt subtile și tăcute:
-Unde pui granița între nevoie și poftă?
-Până unde mănânci de foame, ca să poți lucra sau pentru că-ți place?
Te îmbraci de frig sau ca să arăți cuiva ce ai tu, sau cum ești tu?
-Cumperi mașina că merge bine și consumă puțin sau ca să impresionezi pe cineva?
-Sunt atât de multe lucruri care ne pot cădea dragi la inimă și atât de multe pofte de-a le iubi precum sunt spinii pe câmp.

Îți umplu agenda, programul, calendarul, ziua, viața.
Unde să mai ai timp de Biblie, de Cuvânt, dar unde să mai ai timp de ascultare de Cuvânt, de meditare, că nici de citit n-ai!? Biata sămânță, pipernicită și ofilită sub spinii grași din suflet.
Iar citit fără meditare și făcut, e tot degeaba, tot fușereală.
Ce faci cu POFTELE ALTOR LUCRURI?
E chestiune de timp.
Să faci, ce faci și în grădină cu spinii: îi plivești.
Să rămână planta cea micuță, odrasla slabă liberă, să vadă soarele, să-i ajungă apa, să nu i-o sugă spinii.
Ați văzut ce țărânos, ce prăfos e un loc cu spini, spinii sug apa din sol ca sugativa.
Așa e și sufletul împovărat cu poftele altor lucruri: sec și fără vlagă, Cuvântul moare repede înecat de pofte.
Pământul bun e fără spini, fără pietre și departe de drum, departe de locul pe unde se plimbă satana, să nu poată lua „îndată”. Adică „Feriți-vă de tot ce se pare rău!„, stați departe.
(„Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău.” Psalmul 119:101)
Mută-ți ogorul sufletului de lângă drumul Satanei, de lângă drumul rău: închide televizorul, lasă telecomanda, fă legământ cu mouse-ul, numără minutele pe Facebook, pe net.
Plivește-ți calendarul, plivește-ți agenda, fă loc „de timp” în jurul Cuvântului din tine, numără cât timp dai „spinilor”? Grijilor, bogățiilor și poftelor câtor lucruri? Numără-le, înșiră-le, spune-I-le seara Domnului în rugăciune.
(Și pentru rugăciune trebuie timp, dar nu poți spune că n-ai timp să spui Domnului păcatele care te fac să n-ai timp. Iată cel puțin un motiv bun de rugăciune.)
Uită-te la obiectele din cameră, la hainele din dulap, la sculele din atelier, la tot ce ai plătit, ca să te slujească, zici.
Nu doar ele ție, și tu le slujești lor.
Și spinii cresc.
Clepsidra Domnului stă culcată și tu tot întorci clepsidra dracului.
(Și de mine zic.)
Nu minune, nici intervenție divină se cere, ci o numărare simplă și atentă a orelor: cât seminței, cât spinilor? Așa cum evaluezi câmpul, așa cum plivești spinii, să-ți arate grădina sufletului așa:

Cam acesta este „martirajul” pe care-l așteaptă Domnul de la noi, pentru El, pentru Cuvântului Lui: crucificarea poftelor altor lucruri, în fiecare zi.
Cununa va fi la fel ca cea a martirilor istoriei, de pe ruguri și de pe cruci.
Vă las cu vorba lui David:
„Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” Ps 119:97
Eu mi-am încheiat seara de azi cu această jertfă la care pun pe foc de 2-3 ore și tuturor celor ce ați citit până aici, vă fac rugămintea să nu citiți mai multe postări și bloguri decât capitole și cărți din Cuvântul lui Dumnezeu, sămânța cea bună.

 

 

 

Smoala din Valea Sidim, Marea Moartă

„Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă şi au căzut în ele….” Geneza 14:10
Mărturia biblică este adevărată chiar dacă atitudinea generală a așa-zișilor „oameni de știință” față de mărturiile Bibliei este de discreditare, neglijare și marginalizare.
Dar dovezile materiale nu le poți ignora.
În Biblie scrie că pe locul unde acum este Marea Moartă, înainte de nimicirea Sodomei era Valea Sidim și acolo erau „fântâni (puțuri) de smoală”, adică locuri de unde se extrăgea smoala, sau bitumul (asfaltul).
E bine să știți că în zilele noastre Marea Moartă aruncă afară periodic bucăți mici de smoală care plutesc pe suprafața apei. Câteodată, mai ales la cutremure, se desprind de pe fundul mării și plutesc pe apă, bucăți mai mari de bitum, chiar de câteva tone. Priviți:

Este o fotografie făcută după un cutremur mai mic din 1969.
Sursa: http://truthproof.blogspot.com/2012/07/valley-of-siddimdead-sea-and-tar-pits.html
Pe un blog descoperit pe Google (nu l-am cercetat să văd ce promovează) am descoperit următoarea schiță și explicațiile ei.

E vorba de „cupole de sare” și alte fenomene, unele pe care le-am depistat singur când am intrat în Marea Moartă, în 2017 și am dat cu piciorul de „pietre” de câteva kilograme cu colțuri foarte ascuțite, în apă adâncă de jumătate de metru. Am scos „pietrele” afară și chimistul din mine a înviat instant, (mi-am amintit cursul despre cristalizare de la facultate, cum se formează cristalele în soluții suprasaturate în jurul unui centru de cristalizare, vedeam formațiuni cristalizate recent, asta explica ascuțimea „pietrelor”. Procesul de cristalizare/retopire se face sub efectul temperaturii cald/rece, zi/noapte), ce am găsit eu an apă erau bulgări de sare recent formați.
Că a fost nevoie de „fântâni”(puțuri) pentru a extrage smoala e explicabil, sedimentele de la potop au format un strat gros de sol deasupra rezervelor de smoală, acest strat este adesea de câțiva metri, peste tot în lume sau chiar zeci de metri și mai mult în unele locuri.
Credința este întărită de argumente, mai ales într-o vreme ca aceasta, când este epidemie de febră mistică printre creștini, când cineva care n-are temperatură e socotit bolnav sau chiar mort. Dar un cap rece ajută mai mult dragostei fierbinți de Adevăr, de Dumnezeu, mult mai mult decât un entuziasm nătâng și voit ignorant.
Când mi se mai formează sinapse pe teme din astea, vă mai scriu.