Aduceți-vă aminte …de cei chinuiți!

12 mai 2013

Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.” Evrei 13:3
Nu scrie că doar de creștinii chinuiți să ne amintim.

De toți cei chinuiți: de cei bolnavi, de întemnițați, de asupriți, etc.

Azi am citit o carte cutremurătoare ”Evadare din lagărul 14”. Eroul cărții: Shin s-a născut în lagăr. Dacă n-ai citit cartea e greu să-ți imaginezi. Pe Orwel nu l-a dus imaginația atât de departe. Auscwitz-ul e comparabil ca cruzime, dar a ținut doar 3-4 ani, lagărul 14 e de 60 de ani.
evadare Citat:
”Park(un alt deținut)…încerca cu răbdare să-i explice cum era viața în afara lagărului 14-și în afara Coreei de Nord.  (….) i-a spus lui Shin că țara uriașă aflată la doi pași distanță se numea China. Poporul ei se îmbogățea rapid. I-a spus că la sud există o altă Coree. În Coreea de sud toată lumea era deja bogată. Park i-a explicat noțiunea de bani. I-a vorbit despre existența televiziunii, a calculatoarelor, a telefoanelor mobile. I-a explicat că pământul este rotund.
Pentru Shin, spusele lui Park, mai ales la început, erau de multe ori greu de înțeles sau de crezut. Alteori erau irelevante. Pe Shin nu-l interesa în mod deosebit modul în care funcționa lumea. Ceea ce îl încânta – și îi tot cerea lui Park să-i spună – erau poveștile despre mâncare, mai ales despre fripturi, care îl țineau pe Shin treaz noaptea, visând cu ochii deschiși la o viață mai bună. (….) Libertatea, în mintea lui Shin, era doar un alt cuvânt pentru friptură.”

Clipul promoțional: http://youtu.be/84IRRgC2OME

Coreea de nord este o țară segregată ideologic pe trepte ”sociale” structurate în funcție de ”adeziune”, cam cum a fost la noi. Filmele cu ”iubitul conducător” care vizitează oamenii muncii sunt propagandă făcută de actori și figuranți din aceeași tabără (treaptă) ideologică, jucând rolul poporului simplu.

Ceea ce este tragic e că din sutele de mii de deținuți aflați în zecile de lagăre (un lagăr în Coreea de Nord e un stat în stat, lagărul 14 are 50 de km/10 km) un mare procent sunt creștini.

Să ne aducem aminte de ei. Gândul la suferință ne aduce la realism, ne amintește că suntem în trup, nu vom fi atât de șocați când va veni cancerul sau moartea, le vom privi ca apostolul: ”clipa eliberării mele este aproape…:!”

Reclame

Învățături de la două „bătrâne”, gânduri despre diaspora, dezintegrare socială și viitor, Rusia și Europa, Vladimir Marținovski, 1929

17 iulie 2018

Citatul de mai jos este din cartea profesorului rus credincios Vladimir Marținovski, Notițele unui credincios, tipărită în exil, la Praga în 1929, Vladimir M. fiind expulzat de comuniști din Rusia..

Cât de bine se potrivesc aceste analize oricărei comunități din diaspora, și românilor, și probabil tuturor. Și cât de bine a întrezărit viitorul Europei.

Ceea ce am experimentat în câțiva ani în Europa de Vest este atât de diversificat, încât necesită o carte specială.

Mă voi limita la câteva impresii de bază.

În primul rând despre Europa veche, a doua casa noastră, în cuvintele lui Dostoievski. I-am atins „pietrele sacre”, dar, din păcate! – au fost în mare parte doar „piatră“, sculpturi ale trecutului, mistuitoare mustrări  denunțând mizeria prezentă, acesta este falimentul și dispariția, despre care scrie Spengler în cartea sa „Declinul Europei!“
……….
Reformatorii trecutului îndepărtat, Wicklef, Huss și Luther, au susținut evanghelia pură împotriva distorsiunilor sale umane; ei s-au reformat pe ei înșiși și Biserica în numele Evangheliei. Reformatorii zilelor noastre încearcă să reformeze chiar Evanghelia în apărarea modei umane, capriciilor și gusturilor. Și astfel Reforma degenerează în deformare….
………..

Și nu este aceasta misiunea „marii împrăștieri rusești?” Noi purtăm un mare mesaj de la Rusia către întreaga lume. Am venit spre vest dintr-o casă în flăcări. Valorile vechi, inclusiv cele religioase, sunt testate în focul revoluției și rămâne numai ceea ce se bazează pe temelia veșnică divină, pe piatra credinței în Hristos, pe credința arzând cu iubire totală. „Ei L-au învins prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii Lui și nu și-au iubit viața chiar până la moarte” (Apoc. 12:11). În Rusia, doar un astfel de creștinism integral, sau mai degrabă Cristos Însuși, triumfă.

Orice alt creștinism, vreo religie cu jumătate de inimă sau  idealism abstract – arde ca paiele într-un test de foc în creuzetul celei mai mari revoluții, în fața celui mai mare examen, ……. Acest incendiu va testa întregul pământ. „….ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pămîntului„, după cum se spune în Apocalipsa 3:10.

Am venit dintr-o casă în flăcări și voi, frații noștri occidentali, locuiți în aceeași casă, doar la un etaj deasupra. Nu am venit aici pentru a vă cânta scuze și voi să continuați să dormiți ușor pe perna prosperității filistene. Nu poți să auzi că în casa ta miroase deja a ardere – mirosul de fum este toată teologia cețoasă și toată construcția inteligentă a creștinismului burghez, care stabilește scopul nebun nu de a câștiga lumea pentru Hristos, ci ca poruncile lui Hristos să se adapteze la lume?
……..
Pe lângă bătrâna doamnă a Europei, am întâlnit în Occident încă o bătrână, cu trăsături familiare și natale – aceasta este diaspora noastră.
batrane.jpeg

Cât de emoționată este această sete de a păstra intact tot ceea ce este sacru, într-o țară străină: – și limba, și literatura, și obiceiurile, și religia și idealurile sociale! Dar cât de trist era că diaspora în multe feluri este doar o astfel de femeie bătrână, pentru care care „totul este în trecut“ – și chiar viitorul ei pare un fel de restaurare a trecutului, cu toate particularităților vieții ruse și a statului, care au și condus la catastrofă … Ca și cum nici n-ar fi fost războaie și revoluții cu pâraie de sânge și lacrimi! Ca și cum ea nimic nu a învățat! Și ea (diaspora) preferă să trăiască în iluzii create de fantezii (chiar și religioase), adormită într-un adânc somn letargic. Citește restul acestei intrări »


Cauza suferinței. Sensul suferinței (2)

16 iulie 2018

2. Cauza Suferinței

Prin suferință, numim sentimentul de nemulțumire pe care îl experimentăm atunci când realitatea nu corespunde dorințelor noastre. Prin realitate subînțelegem circumstanțele exterioare precum sărăcia, boala, foamea, frigul și acțiunile noastre morale, a faptelor noastre, care nu arareori se împotrivesc celor mai înalte dorințe ale noastre.

Sursa suferinței constă de obicei în abaterea omului de la legile naturii, atât fizice și spirituale. Sau dorințele noastre sunt greșite, împotriva realității, a naturii lucrurilor, a naturii omului. Sau dimpotrivă, realitatea vizibilă stă împotrivă dorințelor noastre bune și prin urmare, suferim în felul acesta din cauza binelui. Dar aceasta este pentru că realitatea însăși a pervertit dorințele rele ale omului.

Acțiunile noastre sunt contrare dorințelor noastre celor mai înalte – „binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, și răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac„, și noi experimentăm atunci  suferințe lăuntrice – chinul conștiinței.

Aproape întotdeauna vom găsi cauza suferinței în păcat, păcatul propriu sau al altcuiva, în încălcarea legilor vieții, care ne desparte de Dumnezeu, de oameni, de natură, „pentru păcatul este fărădelege“ (1 Ioan.3:4).

Care sunt aceste legi?
Pe limba biologiei și sociologiei sunt legile vieții, conservarea genurilor și a speciilor, a societății și a personalității.

Pe limba etică – legile dragostei, purității, dreptății și venerării a ceea ce este deasupra noastră.

Pe limba religiei, acestea sunt poruncile lui Dumnezeu.

Biblia recunoaște răul ca o relație: diavolul s-a poziționat față de Dumnezeu într-o relație incorectă, contrară perfecțiunii Lui, caracterului Său bun și abătută de la natura Lui obișnuită. Sensul suferinței pe de o parte este legat de rău, iar pe de altă parte este sensul vieții, pentru care trăiește o persoană, Biblia spune că principala sursă a suferinței noastre este „izgonirea din rai“ din cauza pacatului neascultării, a nerespectării legilor date. Și de atunci scopul vieții este „întoarcerea în rai”. Și ne vom întoarce în el mai buni decât am ieșit din el. Căci am ieșit din el cu cunoștința răului. Și ne vom întoarce cu o victorie asupra răului, am ieșit învinși și ne vom întoarce învingători.
(Capitolul 2 din lucrarea Sensul suferinței de Vladimir Marținkovski)
(O biografie mai amănunțită a lui Marținkovski am pus-o în linkul de azi, voi reveni asupra ei. Dau un citat:
„Lățimea punctelor de vedere ale lui Marținkowski, care a înspăimântat atât de tare pe lucrătorii GPU, a fost o trăsătură naturală a personalității sale multiple. Acceptând în septembrie 1920 botezul de la predicatorul Mennonit Tevs, el a stabilit condiția – să nu aparțină oficial nici unei comunități religioase. Și nu e un moft personal, ci o poziție prudentă, așa cum este exprimat în mod clar de către marele predicator al creștinismului de apostolul Pavel: „ A fi liber de toți oamenii, m – am făcut robul tuturor“ (1 Corinteni 9 :. 19).
Mai multe:
https://www.livelib.ru/author/525417-vladimir-martsinkovskij
Tot la acest link scrie despre prietenia lui cu Ostrovski, un evreu din Rusia emigrat în Israel.
Despre Ostrovski am mai scris, el a înființat adunarea din Jaffa. Ostrovski a fost și în România, fratele Moldoveanu și Ioanid l-au cunoscut. Poate de la oameni ca Ostrovski și ca Marținkovski au luat Moldoveanu, Ioanid, Moisescu și ceilalți frați, această poziție „prudentă”, de a nu face parte din nici o organizație religioasă, dar fără a fi anarhiști.)


Semnele vremurilor, 15 iulie 2018, Aurel Gheorghe, Târgoviște

16 iulie 2018

29 de ani de idee, 10 ani de „revistă”

15 iulie 2018

Alaltăieri s-au împlinit 29 de ani de când securiștii din orașul meu mi-au deschis dosar de urmărire.
Orice bucățică de hârtie cu text multiplicată sub orice formă devenise motiv de paranoia politică pentru comuniștii anilor 80 din secolul trecut.
Eu n-am știut de astea.
M-am comportat ca un om liber.
Mergeam la magazinul de articole foto de la etajul 3 din „Central”, cumpăram cantități mari de hârtie fotografică subțire, expirată.
Aveam laborator propriu de developat filme și fotografii (eram student la chimie la seral atunci), făceam și un ban din asta, dar neavând altă soluție de răspândit Cuvântul lui Dumnezeu, am început să editez și să multiplic tratate creștine.
Totul a mers bine o vreme, dar se apropia sorocul ca soția mea să nască primul nostru copil și pentru asta a plecat la socri în Moldova, eu am rămas la Cluj.
Era iulie 1989.
Îi scriam zilnic.
Având mai mult timp, am și lucrat la multiplicat mai mult.
Am avut ideea să-i trimit și ei prin poștă simplă două exemplare noi din „produsele” tipografiei mele.
Desigur, așa cum voi nu credeți acum, nici eu nu credeam atunci că toată corespondența românilor era supravegheată.
Dar era.
Plicul meu era cam grosuț când l-am pus la poștă prin 6-7 iulie 1989, nu am crezut că va da de bănuit. În cei doi ani de când ne cunoșteam cu soția, ne scriseserăm zeci de scrisori.
Verdictul apare la dosar.
(Îmi imaginez bucuria persoanei care a descoperit „materialele”.)

WhatsApp Image 2018-07-16 at 00.03.34

„Cele două materiale originale se fotocopiază și se pun în circuit”.

Citește restul acestei intrări »


Toți oamenii suferă. Sensul suferinței (1)

15 iulie 2018

Capitolul 1 din cartea „Sensul suferinței” de  Vladimir Martsinkovski.

1. Toți oamenii suferă
Fiecare dintre noi poate spune despre sine cuvintele cu care începe capitolul al treilea din „Plângerile lui Ieremia”: „Eu sînt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.”. Chiar și Dostoievski a spus că „pământul de la scoarță până în mijloc este înmuiat cu sânge și lacrimi”.
Prin aceasta el a confirmat cuvintele ap. Pavel ” toată firea (creația) suspină şi suferă durerile naşterii.
Când peste tot pământul a trecut sabia, focul, foamea și tristețea, suferința a cuprins omul și mai mult. Mergând pe stradă, rareori vei întâlni un zâmbet plin de bucurie. Desigur, există zâmbete pe fețe, dar câtă amărăciune, ridicol chiar și în acestea. Și câtă durere invizibilă se află ascunsă sub aceste fețe aparent calme și în spatele pereților caselor elegante. Uneori, o persoană se ascunde sub un zâmbet, ca să nu i se observe durerea. Iar simpatia, adesea nesinceră sau inutilă, îl irită adesea. Îmi amintesc moartea recentă a clovnului Max Linder (1925), renumit în întreaga lume, care a înveselit mulțimile cu un umor inepuizabil în timp ce a tăinuit în el o adâncă rană a suferinței care l-a condus în final la sinucidere.

Noi trăim astfel de zile, în care s-a întunecat nu soarele, ci fața umană, atâta durere îi reflectă fruntea, ridurile sale premature și părul gri!

Toată lumea suferă – și cei care au făcut mult rău, și copiii nevinovați și tinerii care încă nu au avut timp să guste viața. Suferă oamenii buni, și cu cât este mai bun un om, cu atât mai adânc se mâhnește. „Suma suferinței sufletului este proporțională cu gradul ei de perfecțiune”, spune Amiel în jurnalul său. Și Dostoievski confirmă că oamenii mari experimentează o mare tristețe „.

Oamenii suferă în trup – de foame, frig, boală și suprasolicitare. Suferința sufletului vine de la calomnii și ură, de la ei înșiși și de la alții, din vecinătate cu apropiații, vine din dorul singurătății și neînțelegerii, din otrăvirea cu amărăciunea dezamăgirii, sau din chinul dragostei înșelate sau din durerea pierderii celor dragi. Câte zile fripte ne provoacă conștiența propriei imperfecțiuni, deasemenea imperfecțiunea lumii cum a spus Solomon: „Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune.“ Nu degeaba A. Tolstoi recunoaște  că Beethoven „a auzit” sunetele marșului său funerar în bocetul naturii. Și poate cea mai mare suferință este în lipsa suferinței, la fel cum cea mai grea activitate este lipsa activității.

O groaznică pustietate care infioară duhul, suflă din spaima lipsei de prețuire care se naște din suferință- plictiseală, greutate, este faptul că nu există nici o suferință, nici durere, nici amărăciune sau angoasă -, ci un deșert lipsit de viață, asta este deprimant pentru conștiintă. La urma urmei, a nu suferi, asta înseamnă să nu participi la viață, la  suferința ei, să fii „inutil” și nefolositor.
(traducere din rusă, va urma)


Suferință și conștiință

15 iulie 2018

Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfîrşit-o cu păcatul;” 1 Petru 4:1

Meditez de câteva zile la felul cum Dumnezeu folosește suferința.
Cel rău este frânat în calea lui de suferință.
Cel bun este smerit, ca să învețe. „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile tale.” Psalmul 119:71
Cel vinovat este pedepsit prin suferință.
Mai multe despre asta, un creștin evreu rus Vladimir Marținkovski a scris  o carte despre Sensul suferinței, (Смысл страдания), se poate traduce cu Google Translate.
Când suferința lovește un mare număr de oameni, o zonă geografică sau o anumită perioadă de timp, o numim nenorocire.
Am scris o postare despre două nenorociri din țara noastră, am primit un reproș, cineva n-a înțeles.
Am scris o a doua postare despre mai multe nenorociri,  multe din ele la adăpostul legii, iar am primit reproș.
Așa că am pus pe prima pagină a blogului o postare mai veche „Aduceți-vă aminte de cei chinuiți”, ca să înțelegem mai bine că suferința are un rost, un rost multiplu.
Nu doar pedeapsă a vinei, nu doar disciplină spre învățare, este și o echilibrare morală, etică, așa cum și pedepsele juridice au rol educativ.
Suferința formează conștiința, iar conștiința este calul de la căruța gândului.
Expresia „neprihănirea cerută de cugetul (conștiința) lor” arată că în om este o foame după dreptate, foame creată în cuget.
Iar suferința are un mare rol în formarea cugetului.
E necesar să vedem nenorocirile care însoțesc aceste zile din urmă și să ne fie gândul la cei ce trec prin ele.
Astfel chiar dacă țara noastră sau vremea noastră trec prin nenorociri mai puțin vizibile chiar acum, altundeva sau/și altădată au fost, sunt și vor fi nenorociri îngăduite de Dumnezeu.
Cu aceste gânduri am pășit ieri în Cărturești, tocmai terminasem lista de lectură și nu mai aveam cărți.
În 2007 când ne-am terminat casa, s-a construit lângă noi un mare Mall, nu știam ce-i aia.
S-a dus liniștea noastră, ulițele pe unde în 1995 când ne-am mutat  încă se scotea ciurda, vecinii aveau porci și dimineața ne trezeau cârduri de cocoși, au devenit rapid artere aglomerate, blocurile au răsărit tot mai înalte, iar cea mai apropiată prăvălie de ușa curții noastre acum, nu este vre-un butic de cartier, ci Librăria Cărturești.
Accesul la cărți e unul din motivele pentru care nu am plecat din țara asta.
Am cumpărat cărți istorice ca de obicei, documentare adevărate, una despre o fată siriană, Nujeen, în cărucior cu rotile, care a reușit evadarea din Siria spre Europa,  (iată o nenorocire, războiul din Siria), apoi o altă carte, „Mormintele tac”, despre fuga nemților din România peste granița Iugoslavă (o nenorocire trecută, dar atât de vie în memoria celor ce au trăit acele vremi) și o altă carte despre Boko Haram, teroriștii care ucid și înspăimântă cea mai populată țară africană și încă a carte a lui Marius Oprea.
Ar trebui un creștin să înțeleagă suferința?
Cu siguranță, deși sunt mulți care cred că creștinii ar trebui să trăiescă într-un turn de ignoranță, imuni la situația celor din jur.
Oare și la suferință?
Suferința deschide conștiința celui ce suferă, iar înțelegerea celor care trec prin suferință, deschide porțile ascultării.


Nenorociri la adăpostul legii

13 iulie 2018

Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei cari pregătesc nenorocirea la adăpostul legii?” Psalmul 94:20

Trebuie să vrem să recunoaștem că trăim niște vremuri tare nenorocite.
Mai ales cei care citim istorie și cunoaștem vremurile, putem lesne observa acest lucru.
Am scris o postare despre 3 nenorociri:
-una e nenorocirea de a fi conduși de un guvern corupt
-alta e nenorocirea de a avea un președinte neomarxist, promotor al unei  agende aberante în domeniul educației și familiei.
-pe deasupra mai este și nenorocirea ca guvernul și președintele să se certe, dar asta e o nenorocire mai mică, sau nu e, că poate prin cearta lor ies la iveală primele două nenorociri.

N-am scris în acea postare decât despre 3, dar mai sunt nenorociri care au lovit țara asta
O să le enumăr numai pe cele din ultima sută de ani:
-legionarismul și agenda fascistă din anii 30-40 ai secolului trecut
-războiul mondial
-invazia rușilor
-foametea din Moldova 1946
-inflația de după război
-instaurarea comunismului și propaganda mincinoasă
-naționalizarea economiei
-caracatița nevăzută a securității
-teroarea stalinistă, închisorile din anii 50-60
-colectivizarea Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat asta: