Amaleciții, cei ce atacă din spate

27 martie 2015

”Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt:  cum te-a întâlnit pe drum, şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri.
Când îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii cari te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpînire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.”

Deuteronom 25 de la 17 la 18

Și știm cum s-a întâmplat mai apoi: Iosua, Ghedeon, Saul, David au luptat cu amaleciții și mai apoi Mardoheu a terminat cu amaleciții(cu Haman).

De ce au fost lăsați ca pildă? Ce fel de vrășmași semnifică?

Pentru că cu certitudine pentru noi s-au întâmplat acele istorii, ca să învățăm o lecție.

Atacul mișelesc, ascuns, lipsit de fair-play, nu numai în lumea de carne e văzut ca ceva detestabil, ci și în ochii lui Dumnezeu.

Să-i ataci pe cei slabi, să lupți cu șchiopii, cu bolnavii, cu bătrânii, cu copii! Cu cei care ajungeau seara ultimii în tabără, care rămânerau de coloană, dar ajungeau și ei mai târziu.

Cum ar fi astăzi, ”mulți neputincioși și bolnavi” atacați de șarlatani prefăcuți în îngeri de lumină..

”Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui.  Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!

Noi, cari trăiam împreună într-o plăcută prietenie, și ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!” Psalmul 55 de la  12 la 14

Esau, bunicul lui Amalec era frate cu Iacov (Maleahi 1 cu 2), erau frați gemeni.

Cel puțin așa ar fi trebuit să se socotească, dar pilda lor ne învață lecția și plata trădării.

Este o sentință a lui Dumenzeu împotriva amaleciților de astăzi, a celor ce se prefac frați, dar atacă pe la spate.

Care este sentința?

”Pentrucă şi-a ridicat mîna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!” Exod 17 cu 16

Cu certitudine Dumnezeu l-a lăsat pe Amalec cu un scop: ”Copiii lui Israel au făcut iarăş ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentrucă făcuseră ce nu plăcea Domnului.  Eglon a strîns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit.” Judecători 3 cu 12

Tăria amaleciților a fost pedeapsa neascultării, a idolatriei. Dumnezeu a întărit pe dușmanii poporului Său atunci când poporul Său nu-I mai slujea Lui.

Faptul că amaleciții au îndeplinit judecata lui Dumnezeu nu-i scutește însă de pedeapsă. Vedem peste tot în Vechiul Testament o cumpănire, un echilibru al judecăților lui Dumnezeu, fiecare primește pedeapsa sau lauda, cumpătat și potrivit cu abaterea sau cu ascultarea.

Pe mine nu mă uimește felul mișelesc de a lucra al amaleciților dintotdeauna, ci cauza întăririi lor: neascultarea noastră. Căci și vindecarea și eliberarea nu va veni din împotrivirea față de amaleciți, ci din ”potrivirea” față de Tatăl căruia nu I-am fost ascultători, din pocăință. Iar ca Dumnezeu să slăbească înapoi pe cei care I-a întărit trebuie să dispară motivul întăririi lor: neascultarea noastră, trebuie să ne pocăim de ceea ce vedem că a dus la supărarea lui Dumnezeu și abia apoi să supunem pe cei ce trebuia de la început să ne fie supuși.

Cu Amalec se luptă Dumnezeu, iar cât timp vedem un Amalec tare asupra noastră, un ”Agag înaintând vesel” sau un Haman  ce ”se stăpânește” înseamnă că trebuie să ne apropiem de Scaunul Harului, ne lipsește pocăința.


Începător, conducător (despre necesitatea exemplului în învățare)

26 martie 2015

În limba rusă, cuvântul uzual pentru ”conducător” nu este ”voditeli”(cel ce conduce) ci ”nacealnic”, cel ce începe, (de la naceati/nacinati= a începe).

Exemplul personal este o metodă de învățare a altuia cum să facă ceva.

”Faceți ca mine.”

Vedem la Ghedeon, când cu ulcioarele și făcliile. El nu doar le-a explicat cum să facă, ci a făcut primul, ca să fie privit și copiat. A spart primul ulcior, a luat prima făclie în mână.
”El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu;” Judecători 7 cu 17   Așa a spus și Domnul Isus( Călcați pe urmele mele) și apostolii.

Cel ce vrea să învețe pe alții să facă ceva bun, ceva nou, ceva neobișnuit, cel mai bine este când se dă de exemplu celorlalți. Prima parte a lucrului o face el, sapă prima postată, strunjește prima piesă, sădește primul copac, face prima casă, etc. Apoi să aștepte să fie urmat.

Conducător nu este cel ce vorbește altora cum să facă ceva, nici cel ce supraveghează, ci conducător este cel cel ce începe lucrul sau lupta, cel ce trasează primul model, cărarea dreaptă.

Spunea Traian Dorz:

”Tu, care ceri poporului putere
de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere,
să poţi fi-un far şi-o pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,
dar fapta ta e focul uriaş!
Doar pilda ta-i va ridica pe-aceia
ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi!”

Vrei să fi șef, vrei să fi ascultat, vrei să te asculte, familia, copiii, subalternii? Pune mâna și fă tu primul ce vrei să-i vezi pe ei apoi făcând. Vorba doar să ajute făcutul.

Mintea omului lucrează cu imagini, cu ”am văzut”. Cel condus, cel ce ascultă, cel neînvățat are nevoie de imagini, el învață cel mai ușor privind. Ca să învețe  din explicații, din cuvinte e mai greu oricui.

Discut cu mulți oameni, pe blog, pe mail sau prin viu grai despre cum ar trebui, cum este, cu familia, cu adunarea, cu viața, cu munca, una-alta. Întâlnesc nemulțumiri, frustrări, critici. De obicei le parez entuziasmul criticilor cu: ”fă tu cum e bine!” Nu critica, începe tu să faci așa cum de frumos explici! E ușor să critici tot, că așa nu e bine, că altfel ar trebui, în orice domeniu.

Poate ai dreptate, dar nu convingi pe nimeni. Convingi doar atunci când ești exemplu, când faci tu primul, când ești ”începător”, nacealnic. Și nu convingi când începi, ci când termini, când ai roade.


”Nu vă legați inima de un nume care s-a născut aici pe pământ”, 1999, înregistrare video cu fr. Niculiță Moldoveanu

20 martie 2015

O înregistrare cu fratele Moldoveanu din data de 30 mai 1999. Această înregistrare este o clarificare foarte bună a poziției clare a fratelui Moldoveanu față de denominații.

Mărturia oricărui om este dublă: vorbele lui împreună cu faptele lui. Trebuie să fie un echilibru între intensitatea lor. Cu patosul cu care afirmi ceva,  să și faci ce afirmi și cu încăpățânrea de a face doar într-un fel să fie și mărturia spusă.

Cei ce te răstălmăcesc vor sta la pândă să te acuze de inconsecvență, de ce ai fost acolo, de ce mergi dincolo sau să-ți înegrească mărturia prin minciună, mai ales după ce ai plecat din lume: că ai fost altfel, că ai gândit nu știu cum.

Înregistrările (dacă nu sunt trunchiate sau contrafăcute) spulberă minciunile. Cuvintele din această înregistrare sunt mostră din mărturia fratelui Moldoveanu, așa cum a fost și cum l-au cunoscut cei apropiați.

Probabil, voi mai interveni cu completări după ce voi viziona din nou tot filmul.


Parolat: Despre Traian Dorz

17 martie 2015

This content is password protected. To view it please enter your password below:


Ținând sus Cuvântul vieții

16 martie 2015

”… ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” Filipeni 2 cu 16

Și mai adaugă apoi apostolul ceva despre jertfa de băutură, așa cum își vedea viața lui, arzând  împreună cu jertfa de mâncare, adică cu lucrarea credinței filipenilor.

A ține sus Cuvântul ne duce cu gândul la un steag, dar poate și la legănarea pâinilor din timpul jertfei. ”A ține sus Cuvântul” poate să se refere și la versetul nouă ” Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult,” în legătură cu poziția câștigată de Domnul Isus de moștenitor al Împărăției pregătite Lui.

”A ține sus Cuvântul” e slujba noastră în casa Lui, de a asculta întocmai de Șeful Casei, de a-i respecta directivele, de a-i urma instrucțiunile, de a lucra după proceduri, de a desfășura un lucru de calitate, exact după planul și gândul Stăpânului Casei.

În cadrul acestei slujbe prezentarea în fața celor mai începători, mai neîncercați ai casei, a Cuvântului lui Dumnezeu ca Autoritate, este o lucrare de căpetenie. Să nu cumva să ajungă să se uite cineva la noi ca la niște mici șefi, căci atunci autoritatea Șefului Cel Mare ar fi știrbită. Vechimea ca slujitori ai casei, chiar experiența nu ne fac mari, ar trebui să ne facă mici.

Și să nu coborâm Cuvântul la nivelul steagurilor altor șefi și căpetenii numai pentru a fi văzut mai bine de cei ce nu pot privi mai sus.

Fiecare Cuvânt al nostru al trebui să fie din Cuvântul Stăpânului Casei, cel numit de contemporanii Lui, Beelzebul. Desigur, și cei din casa Lui suntem numiți la fel.

Toți vrășmașii Casei și ai Stăpânului ei caută să strâmbe, să sucească și să răstălmăcească instrucțiunile Stăpânului, Cuvântul vieții și să-i batjocorească pe cei care le țin.

Chiar ieri mi s-a întâmplat să ascult de la un apropiat evaluări aluzive la ce scriu pe blog, că dezbină, că dărâmă, chiar că ceea ce scriu s-ar asemăna cu ISIS, cu luptele teroriștilor, Că noi ar trebui să avem dragoste față de toți, să nu ”atacăm” pe nimeni prin Cuvântul nostru, să nu dezaprobăm pe nimeni. Să fie Cuvântul nostru o lungă dulcegărie. Că dezbinarea de orice fel e rea și unitatea de orice fel e bună.

Dar Cuvântul vieții și ordinele Stăpânului Casei unde mai sunt atunci?

E trist și că am auzit aceste lucruri de la unul ca și cel descris de David în Psalmul 55. ”Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine! Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie.”

Această slujbă de ”a ține sus Cuvântul Vieții” trebuie s-o facem cât timp trăim în trup. E rostul pentru care am fost chemați în slujbă și suntem ținuți și protejați de Stăpânul Casei. Când încetăm să mai facem acest lucru suntem descalificați, concediați, scoși din slujbă. Nu suntem omorâți poate, nu ”ne pierdem mântuirea” probabil, dar eliminați din slujbă suntem sigur. Nici chiar apostolul nu se vedea pe sine deasupra pericolului de a fi socotit anatema(descalificat), să nu ne vedem nici noi.


Cronica fraților hutteriți(5) Cartea

15 martie 2015

Supraviețuirea acestor documente este un mic miracol. Pentru mai mult de trei sute de ani de la ultima actualizare, făcută în 1665, frații au reușit să țină cronica în siguranță în ciuda faptului că în repetate rânduri casele le-au fost jefuite și arse de către armate prădalnice, în ciuda strămutărilor forțate și a altor pericole, și în ciuda reprezentanților bisericilor de stat care încercau să găsească și să le distrugă scrierile.

Cronica originală scrisă de Kaspar Braitmichel este pierdută, totuși, a ajuns până la noi o copie făcute de secretarul-copist Hauptrecht Zapff înainte ca el și Hans Kräl să o continue. Acest text (numit codexul ”1581”, din anul 1581 de la litera de început J al formatului in-folio 89v; vezi documentul #8) este în condiție aproape perfectă; o carte de peste șase sute de pagini, măsurând 3,75” x 7,75” x 11,25”, este în momentul actual păstrată de către Frații Hutteriți în Colonia Bon Homme în Dakota de sud, SUA.

Remarcabil ni se pare faptul că există o altă copie se pare că mai timpurie, deși aceasta a suferit deteriorări substanțiale în vremea când descendenții hutteriților nu mai trăiau într-o comunitate compactă. Aproximativ două treimi sunt păstrate (fiind numit codexul ”1580”, din anul 1580 de la litera de început N în formatul in-folio 16r; vezi documentul #7). Astăzi este păstrată în siguranță într-o colonie din Montana, SUA.

Dragostea și grija pe care au avut-o cronicarii pentru sarcina lor poate fi observată la coperta și documentele manuscrise de la spatele acestui volum, fotografiate după original, care au fost descrise ca opere de artă caligrafice și de anluminură.ii

Pentru secole, însă, cronica a rămas pierdută lumii cercetătorilor. Școlile de gândire au arătat puțin interes în diferitele grupuri Rebotezătoare, care erau considerate eretice, până în 1883 când Josef Beck a publicat o colecție de cronici hutterite scurte. El a știut că o istorie cuprinzătoare a mișcării hutterite a existat; adnotând o mențiune despre aceasta, el scria, ”Cartea în care e cuprinsă istoria Bisericii trebuie considerată pierdută. Cautările mele insistente nu au indicat nici o urmă înspre găsirea ei.”iii

În 1903, Rudolf Wolkan, profesor de literatură germană la Universitatea din Viena, a publicat un studiu al cântărilor rebotezătorilor.iv Acest fapt a atras atenția istoricului mennonit John Horsch din Statele Unite în 1908, care l-a informat imediat pe Wolkan că hutteriții rebotezători încă trăiau în credința strămoșilor lor în SUA. Profesorul Wolkan i-a contactat pe Frații Hutteriți și curând a început să corespondeze cu Elias Walter Jr., nepotul lui Elias Walter Sr.

În vremea aceea colecția lui Beck de cronici hutterite, bine cunoscută și foarte apreciată de frații și surorile din America a fost publicată. Interesul profesorului Wolkan a aprins o nouă speranță în mulți hutteriți, în special Elias Walter Jr., că cronica lor va fi disponibilă pentru fiecare membru al Bisericii hutterite.

Rezultatul s-a materializat în publicarea primei ediții în 1923 de către Frații Hutteriți sub supravegherea editorială a profesorului Wolkan în Viena. În 1943 o a doua ediție germană a fost publicată de către Fundația Carl Schurz, fiind editată de profesorul A.J.F. Zieglschmid la Universitatea de Nord-Vest din Evanston, Illinois, Statele Unite. El a avut acces la codexul ”1581” ținut la colonia Bon Homme din Dakota de sud și a reușit să facă o copie perfectă a cronicii, bucurând cercetătorii de preturindeni. Ambele ediții au constituit un mare plus adus surselor istoriei rebotezătorilor. Sperăm ca ediția de față să aducă o contribuție similară pentru lumea vorbitoare de engleză.


Postările mele zoologice

14 martie 2015

Poate pe cineva deranjează frecvența cu care scriu despre oi și lupi, despre fructe, turme, anotimpuri, despre hermină și rumegat, despre furnici și alte animale.

Prea multă zoologie!... zice mintea crescută printre betoane și mașini.

Ce e rău cu zoologia?  Dacă Dumnezeu zice ”du-te la furnică!” nu poate fi rău. Sau ”Întreabă animalele!”

Numai mintea noastră îndopată cu lăturile evoluționiste despre ”regnul animal” inferior din care a ”evoluat” omul, mintea aceasta zic privește animalele ca ceva josnic.

Dumnezeu nu le privește așa. Omul este capodopera Creației, dar și restul creației poartă în sine înțelepciuni după înțelepciuni. Fiecare gâză, fiecare boboc sunt câte un giuvaer de înțelepciune.

La această înțelepciune ne trimite Dumnezeu când ne vorbește despre oi și lupi, despre vulpi, vizuini, păsări, cuiburi, șerpi, porumbei, măgari, boi, cai, catâri, zăbală, iesle, viței, căpăstru, porci, vulturi și câte și mai câte.

animale

E ”cerul și pământul” de martor. Pământul din care sunt făcute și cerul de unde le-a fost pusă în ele înțelepciunea la care suntem trimiși.

La această înțelepciune (a pildei animalelor) vă trimit și eu, și Cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă fac ce face Dumnezeu, lucrez cu El, aduc o jertfă bună…rostiri și gânduri  de hrănit creiere, la care vă mulțumesc că ați luat și astăzi parte.

cu drag….


Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 105 other followers