Când „eul” este tăcut, o altă perspectivă a rugăciunii (sau „Eu știu că nu eu”)

17 noiembrie 2018

Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătîi, şi s-a culcat în locul acela. Şi a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea. Şi Domnul stătea deasupra (Sau: lîngă el.) ei, şi zicea: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.“ Pămîntul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta. Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ţi spun.“ Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.“ I-a fost frică, şi a zis: „Cît de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!“ Geneza 28:10-17

jacobs-dream-vladimir-bibikov

„….o viziune puternică și primară a rugăciunii: Iacov, singur și departe de casă, se culcă pentru noapte, doar cu o piatră ca pernă și visează o scară, pe care îngerii urcă și coboară. …
Aceasta este întâlnirea inițială cu „casa lui Dumnezeu” ….., primul vis al unei „porți a cerului„, care ar permite accesul la un Dumnezeu care stă deasupra, făcându-ne să aflăm în sfârșit că „Dumnezeu este cu adevărat în locul acesta.”
Există, totuși în text, o nuanță pierdută în traducere, ….Verbele ebraice poartă cu ele, în conjugările lor, o indicație a subiectului lor. Astfel, cuvântul yadati înseamnă „am cunoscut,“ și lo yadati , „nu am cunoscut“ . Când Iacov se trezește din somnul său, însă el spune: „ Cu adevărat Domnul este în locul acesta ve’anokhi lo yadati.Anokhi înseamnă „Eu”, care în această frază este de prisos. Pentru a traduce literalmente, ar trebui să spunem: „Și eu, eu nu știam asta.
De ce dublul „eu”?
….un răspuns magnific:
Cum, întreabă el, ajungem noi să aflăm că „Dumnezeu este în acest loc„?
„Prin ve’anokhi lo yadatineștiind pe „Eu”.”
Îl cunoaștem pe Dumnezeu când uităm de sine.
Simțim „Tu-ul” prezenței divine atunci când ne mutăm dincolo de „eu”, de egocentricitate. Numai când nu ne mai gândim la noi înșine, devenim cu adevărat deschiși față de lume și Creator. În această perspectivă se găsește un răspuns la unele dintre marile întrebări despre rugăciune: Ce schimbare face aceasta(rugăciunea)? Îl schimbă cu adevărat pe Dumnezeu? Cu siguranță Dumnezeu nu se schimbă. Pe lângă aceasta, rugăciunea nu contrazice cel mai fundamental principiu al credinței, că suntem chemați să facem voia lui Dumnezeu, mai degrabă decât să-L rugăm pe Dumnezeu să facă pe a noastră? Ce se întâmplă cu adevărat când ne rugăm?
…….
Există totuși o a doua dimensiune (a rugăciunii) … Mai puțin decât rugăciunea care schimbă lumea, ea ne schimbă pe noi. Limbajul ebraic lehitpalel , adică „să se roage„, este reflexiv, implicând o acțiune făcută pentru sine. Înseamnă literalmente „să se judece pe sine”. Înseamnă să fugi din închisoarea sinelui și să vezi lumea, inclusiv sinele propriu, din afară. Rugăciunea este locul în care neobosita Persoană Întâia Singular – „Eul” tace pentru un moment și devenim conștienți de faptul că nu suntem centrul universului. Există o realitate în afară. Acesta este un moment de transformare.
Dacă am putea să nu mai punem întrebarea: „Cum mă afectează acest lucru?”, vom vedea că suntem înconjurați de minuni.
…..

Uneori este nevoie de o mare criză pentru a ne face să ne dăm seama de modul în care ne-am centrat pe egoism. Singura întrebare suficient de puternică pentru a da semnificație existenței nu este „ce am nevoie de viață?”, ci „ce are nevoie viața de la mine?” Aceasta este întrebarea pe care o auzim când ne rugăm cu adevărat. Mai mult decât un act de vorbire, rugăciunea este un act de ascultare – a ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, aici, acum. Ceea ce descoperim – dacă putem să ne creem acea liniște în suflet – este că nu suntem singuri. Suntem aici pentru că cineva, Unul, a vrut să fim și ne-a stabilit o sarcină pe care o putem face. Suntem întăriți, transformați.

Mai mult decât faptul că rugăciunea îl schimbă pe Dumnezeu, ea ne schimbă pe noi. Ne permite să vedem, să simțim, să știm că „Dumnezeu este în acest loc„. Cum atingem această conștientizare?

Citește restul acestei intrări »


Treburile altuia (4)

17 noiembrie 2018

     „Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.” 1 Petru 4:15
      Oare care ar fi motivele pentru care cineva ar înceta să se mai ocupe de lucrurile lui și ar începe să se ocupe cu treburile altora?
     Sigur, prima dată ne fuge gândul la Samariteanul milostiv, om care a încetat călătoria lui și „s-a amestecat” în problema celui atacat de tâlhari.
     Iată o pildă de altruism.
     Poate acesta este și gândul nostru când ne preocupă starea altuia.
Dar, „dacă umblăm în lumină” (Lumina este o pildă a Cuvântului lui Dumnezeu, a Bibliei) trebuie să ne punem câteva întrebări atunci când încetăm lucrul nostru (și implicit lucrul Lui care ni l-a dat nouă, care ni l-a încredințat, e tot lucrul nostru).

1. Chiar ne cere Dumnezeu să încetăm lucrul nostru?
…să vă vedeți de treburi”  e o poruncă dată de apostol (1 Tesaloniceni 4:11) și mai departe în text e evident că se referă la treburile proprii: „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.
Deci Tatăl ne cere să ne ocupăm de treburile noastre.
Aici sunt niște detalii, cazuri particulare care trebuie să ne dea de gândit.
a) A lucra angajat sau cum era în vechime să fi rob la cineva nu e cea mai fericită stare, înseamnă că lucrezi pentru casa altuia. „.…ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;  ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta,   şi tu să te trudeşti pentru casa altuia.”  Proverbe 5:9-10 E vorba în acest text de 4 lucruri proprii omului, care pot ajunge în stăpânirea altora, a unui străin, a cuiva fără milă:
-vlaga (s-o dai altora)
-anii tăi (probabil tineri) (unui om fără milă)
-averea (probabil moștenirea primită de la părinți) (la niște străini)
-truda, munca (pentru casa altuia)
Cine este în această stare de rob, îi spune apostolul să nu se neliniștească, dar dacă poate să devină liber, să profite. 
b) Îndemnul apostolului Pavel „să lucreze cu mâinile lui la ceva bun,” eu îl văd ca unul general pentru fiecare creștin. Se vede că munca cu mâinile proprii nu se oprește doar la a-ți asigura împlinirea nevoilor proprii, ci „ca să aibă ce să dea celui lipsit„. 
     
2. Dar oare a da celui lipsit nu înseamnă a te amesteca în treburile lui?
     Într-o anumită măsură da.
     Depinde de conștiința celui ce primește.
     Cazul general și simplu este să dai „celui ce-ți cere: „Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.” Matei 5:42
Un alt caz mai delicat de administrat este abordarea celui aflat în lipsă: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” 1 Ioan 3:16-17
Aici subiectul e mai larg decât seaca ajutorare a unui frate în nevoie. E necesar mai mult decât atât: e necesară deschiderea inimii. Dacă am cunoscut dragostea lui Dumnezeu, ne putem „deschide inima” așa cum și Dumnezeu și-a deschis inima față de noi, prin Cuvântul inspirat al Noului Testament, El și-a arătat Planul față de noi neamurile și ne-a făcut părtași grăsimii „măslinului”, adică promisiunilor lui Avraam, „măslin” printre ale cărui ramuri am fost altoiți și noi.
      Această deschidere a dragostei neamurilor a fost îndeosebi subliniată de apostolul Pavel prin insistența ca cei dintre neamuri să-i ajute pe evrei, pe săracii din Ierusalim, să-i ajute material, cu bani și a vegheat ca acest belșug de ajutoare să nu fie vorbit de rău. Era o împlinire a unei profeții, mai mult decât un caz particular, nu discutăm acum despre asta. Dar putem lua procedura ca normă a situațiilor când dorim să ne amestecăm în treburile fraților în nevoie:
…au făcut lucrul acesta (strângerea de ajutoare) nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă…” 2 Corinteni 8:5 deci lucrarea lor a fost mai întâi a Domnului.

3. Cum poate suferi cineva dacă se amestecă în treburile altuia?
    Este un fel de suferință prostească, suferința fără rost, a dezbătut-o parțial Marținkovski în cartea lui. Și pentru că postarea noastră de acum se focusează nu pe prostie, nici pe suferință, ci pe „treburile altora„, e bine să vedem nu numai că voia lui Dumnezeu este să respectăm domeniul privat al celuilalt, dar vedem și un avertisment aici: dacă nu-l respectăm, vom suferi. Vom suferi fără rost, vom fi chiar vinovați.
Suntem tentați să fim „mântuitori publici”, să ne amestecăm în treburile altora, cum spune proverbul românesc „să-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala!
Aici cred că în zilele noastre e vorba de așa zisa implicare politică, să devi partizan pentru vre-o idee, partid, cauză.
Vei suferi de trei ori fără rost și fără să-ți ceară Dumnezeu:
Odată că îți vei încărca sufletul cu poveri pe care Dumenzeu nu ți-a zis să le porți, nu așa mântuiește El oamenii.
Apoi aceste cauze, idei, acțiuni politice au în ele răul că sunt împărtășite de alții cu care vei fi tentat să empatizezi, chiar dacă ei nu împărtășesc credința ta creștină. Vei purta astfel un jug străin. Vei trage împreună cu altul la o cauză, un bou și un măgar vor ara împreună. Caz concret recent: referendumul pentru schimbarea definiției familiei în Constituție.
yoked-donkey-and-ox
La urmă cu siguranță vei trage ponoasele tuturor celor ce se implică în ceea ce nu e a lor. Citește restul acestei intrări »


Înregistrare adunare 11 noiembrie 2018

14 noiembrie 2018


Lucrările diavolului (3.)

13 noiembrie 2018

(serie: 1,2,3,4)
Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8)
Care sunt aceste lucrări ale diavolului pe care a venit să le nimicească Fiul lui Dumnezeu?
Ce sunt aceste lucrări, fapte ale diavolului?
” Voi faceţi faptele tatălui vostru.” le spune Domnul evreilor care căutau să-L omoare. (Ioan 8:41)
Apoi detaliază:
„…Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
Vedem înșirate cel puțin 3 lucrări ale diavolului: pofta, uciderea și crima.
Să încercăm să le ordonăm.

1.Pe primul loc este minciuna.

În Eden diavolul s-a apropiat de femeie cu minciuna:
oare a zis?” apoi continuă cu altă minciună (diavolul este creatorul minciunii): „Hotărît, că nu veţi muri,” și munca de convingere ajunge la faza de explicații, deja avea 4 urechi atente: „Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul,
Munca lui de convingere, construcția minciunii a avut un scop, a dezvoltat …

2….pofta, a doua lucrare a diavolului.

Pofta este dorința vinovată, dorința de a avea ceea ce nu e al tău, fructul interzis.
Această poftă este numită „a diavolului” de către Domnul Isus („poftele tatălui vostru„).
Prin poftă, Scriptura ne arată că păcatul a căpătat viață și eu am murit:
Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte;….dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.” chiar în pofida poruncii care interzicea pofta. Chiar porunca, legea, bună și dreaptă nu a putut opri puterea păcatului care a ucis.

3. A treia lucrare a diavolului este uciderea, el este un ucigaș. Dar prima verigă a lucrărilor lui este minciuna, a doua pofta (în pofida poruncii) și a treia e scopul: moartea sufletelor.
Este un război al diavolului cu sufletele oamenilor, război dus prin poftă.

Noi cei care am scăpat prin ascultarea de Adevăr de prima lui lucrare, de minciună, suntem asaltați de a doua lucrare, de poftă, artileria grea, care se bate cu sufletele noastre.
” Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti (cărnii) cari se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2:11
În Iacov scrie că poftele nu vin de la Dumnezeu, că sunt ale noastre:
” Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuşi şi momit.” Iacov 1:14
A cui este pofta, de unde vine, de la diavol, sau din noi înșine?
Și, și.
Ne naștem cu ea, pofta este „plusul” căpătat în Eden, moștenit, este proprietatea diavolului în noi. Trebuie să scăpăm de ea.
Ioan detaliază:
Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.
Lume, lume? Dar scrie despre ceva din carnea noastră!?
Exact, în carnea noastră este lume, este păcat, este poftă: lucrare diabolică.
După minciună, pofta, această lucrare a diavolului trebuie nimicită.
Imaginea acestei nimiciri, acestei separări,  amputări, dacă vreți este pilda Vechi-testamentală a tăierii împrejur.
Citez versetul și vă spun o poveste:
În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămînteşti, (cărnii voastre)…” Coloseni 2:11

Povestea:
În vara asta eram într-un aeroport și-mi așteptam soția.
Am prins o masă liberă chiar în fața ieșirilor internaționale și am luat o cafea să aștept așezat.
Pe ușa de ieșire la pașapoarte  a apărut un evreu cam de 60 de ani, cu o haină din aceea neagră, cămașă albă, kipa pe cap, o barbă potrivită, îngrijită și 2-3 bagaje mari.
A mers la un ghișeu unde a negociat îndelung nu știu ce.
Privindu-l, mi-a alunecat gândul la Isaia 43, „voi sunteți martorii mei„. (Evreii sunt peste tot și sunt inconfundabili.) și mi-am pus o întrebare:
Oare ce îi face pe evrei să-și păstreze nația, iată de 3000 de ani, să nu fie asimilați?
Românii noștri, mai ales în America, sunt asimilați în prima generație, nepoții nu mai știu nimic de România, români și românism, iar când vorbim  de trecut e și mai rău: nu știm niciunul de unde am apărut ca popor, nu avem izvoare despre apariția poporului român mai vechi de 800 de ani. Scurt.
De fapt știm: de la Babel, suntem frați și veri toți oamenii lumii, dar ne batem ca orbii între noi. Evreii știu și ce gândea și ce a visat Avraam, primul evreu sau urmașii lor, cu detalii.
Soția întârzia să apară, eu sorbeam încet cafeaua, să am motiv să stau pe scaun și evreul meu se tot foia la acel ghișeu, apoi la altul.
M-a dus gândul la cartierul evreiesc din Cracovia, unde erau nu știu câte sinagogi pe o suprafață relativ mică,
Citește restul acestei intrări »


Preocupările noastre (2.)

11 noiembrie 2018

” Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi supt ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii cari vă temeţi de Domnul. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii cari ştiţi că veţi primi dela Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” Coloseni 3:22-24
Preocupările noastre pământești legate de câștigarea existenței, de familie, de hrană și îmbrăcăminte, dacă sunt în limitele nevoilor, nu sunt păcătoase în sine.
Ele sunt imagini ale preocupărilor Tatălui din ceruri.
Noi avem o casă…și Dumnezeu are o casă.
Noi lucrăm….și Dumnezeu lucrează.
Etc, etc…
În viața noastră trupească, atât de complexă, atât de neînțeleasă, în suferința și fericirea ei, în truda și bucuriile vieții este un tâlc și un sens pe care numai Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia îl destăinuie deplin.
Altfel Dumnezeu nu ne-ar fi dat timpuri roditoare și nu ne-ar fi umplut inimile de bucurie, iată o bucurie invocată de apostolul Pavel în Atena ca dovadă și mărturie a grijii Tatălui.
Inocența copilăriei, bucuria cunoașterii, răbdarea creșterii, durerea despărțirii, dragostea părintească, teama și siguranța, hrănirea și săturarea, foamea și îmbuibarea, sensibilitatea și nesimțirea sunt stări pe care le trăim în trupul de carne sau atitudini prin cunoașterea cărora suntem obligați la o transpunere ce conduce spre înțelegerea ființei Înțeleptului nostru Tată.
De exemplu, fără a trăi în carne, fără starea de copil și starea de părinte, nu am fi putut înțelege pildele Domnului Isus (Un om avea doi feciori sau Pilda fiului risipitor) și nu i-am fi putut înțelege inima lui Dumnezeu.
Când a trebuit plătită taxa la templu (cea religioasă), Petru care știa părerea Domnului Isus despre slujbașii templului și despre farisei a întrebat pe Domnul și Domnul a trimis tocmai pe pescarul Petru să scoată rubla din gura peștelui.
(Aș dori ca prietenii mei care susțin încă pe popi și industria religioasă să le dea popilor tot atâția bani câți vor găsi un miliard de pescari în gurile la o mie de miliarde de pești pe care îi vor prinde de-acum înainte.)
Apostolul Pavel, la Atena a mers în agora, la piață, acolo unde oamenii cumpărau și vindeau. Un mediu propice dialogului. În mijlocul preocupărilor de zi cu zi ale oamenilor el vestea Vestea Bună.
Cineva va zice că ar trebui să despartă timpul cât se ocupă de lucrurile lui Dumnezeu de cel în care se ocupă de ale sale. Citește restul acestei intrări »


Preocupările Tatălui nostru (1.)

10 noiembrie 2018

El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Luca 2:49

Este primul mesaj al Domnului Isus din evanghelii, l-a rostit la vârsta de 12 ani.
În original textul nu e chiar așa, e: ἐν τοῖς τοῦ Πατρός μου – en tois tou Patros Mou, lipsește cuvântul casa, expresia este: „trebuia să fiu în cele ale Tatălui meu„, unele traduceri dau „în afacerea Tatălui meu” sau „în treburile Tatălui meu” sau cum ar suna „în preocupările Tatălui meu„.

Când i-a chemat pe pescarii din Galileea să-l urmeze, pe unii din ei i-a luat tocmai din afacerea tatălui lor. Zebedei avea și copiii pescari, dar avea și angajați pescari.
…ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată, şi au mers după El.” Marcu 1:20
Iacov și Ioan și-au lăsat mrejele, corăbioarele, pe mama și pe tata, pe angajații lor, au părăsit „afacerea”, preocupările de până atunci ca să intre în alte preocupări, în treburile Domnului Isus. Părinții lor au fost total de acord cu această părăsire, ei credeau în Mesia în felul lor și sperau să-i vadă pe fiii lor miniștri în viitoarea împărăție.
Și Domnul Isus atunci când a părăsit dulgheria, a lăsat afacerea „tatălui său”, era cunoscut ca fiul dulgherului, sau poate chiar afacerea sa, în alt loc este numit chiar „dulgherul”.
Înainte de răstignire Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „„Iată că vine ceasul, şi a şi venit, cînd veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” Ioan 16:32
Și exact așa s-a întâmplat. După înviere, îi regăsim pe ucenici pe malul mării Galileii (Tiberiadei), dezamăgiți, risipiți, fără ghidaj, ce să mai facă ei acum?
Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.“ „Mergem şi noi cu tine,“ i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într-o corabie;” Ioan 21:3
barca-e1492894262655
Câți erau? Șapte:
Citește restul acestei intrări »


Cuvintele acestea au un preț, cineva trebuie să le spună…(sistemul acesta funcționează și acum)

10 noiembrie 2018

Pentru cei cu timp puțin vizionați cel puțin de la minutul 31:00.


%d blogeri au apreciat asta: