Dacă vă privește cineva de sus

4 iulie 2015

…suferiți!, adică îngăduiți.
E o acuzație: ”cât îl îngăduiți de bine.”

” Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva mîna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!” 2 Corinteni 11:20

Era vorba la Corint despre apostolii falși, nespus de aleși, îngeri de lumină, strălucitori, care fermecaseră prin elocvență pe corinteni și cărora corintenii le-au căzut la picioare. În comparație cu acei ”apostoli”, Pavel părea un nimeni, un ”de disprețuit”. E de învățătură că el nici nu voia să fie altfel, nu a intrat la concurentă cu cei falși, nu a luptat cu armele lor.

Una din armele apostolilor falși era aerul de superioritate. E sădit în firea omenească  căzută, ca dacă cineva îl privește pe un om de sus în jos, cel privit să se uite de jos în sus la privitor. Dacă cineva face pe șeful îți vine să-i cedezi, e un fel de sindrom Stockholm al relațiilor, căruia mulți îi cad victime.

Pavel îi mustră pe corinteni: ”Dacă cineva vă privește de sus” voi îl îngăduiți. Nu vedem să fi avut pastor la Corint, dar vedem că au avut apostoli falși care nu au rezolvat însă multele probleme care bălteau acolo, dimpotrivă, s-au îngâmfat cu toții. La Diotref la fel, îi plăcea să aibă locul dintâi între frați și nu vedem ca frații să facă opoziție.

Ce stare tristă. Ce învățătură pentru noi. Să-ți placă să fi privit de sus, să-ți placă să fi rob, să ajungi, nu să vrei eliberarea ci să vrei să primești iarăși paie la cărămizi. Și să nu-L recunoști pe cel trimis să te elibereze.

Ca să iasă din Egipt, le-a ridicat Dumnezeu o căpetenie (pe Moise) și ei n-au vrut-o.
Ca să se întoarcă în Egipt și-au ales ei o căpetenie.

Pune-ți întrebarea: cu ce drept te supui ca cineva să te privească în creștet?
Din ce duh îți vine gândul să te supui oricărui se arată arogant cu tine?
Domnul Isus s-a arătat arogant cu cineva? Apostolii lui au avut aere de superioritate, de măreți?
Nicidecum.
”Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.” 1 Tesaloniceni 2:7

Câte diferență între mândria căpeteniilor religioase de astăzi și smerenia apostolului de atunci.
Să nu lăsăm să fim priviți de sus, să respingem cu blândețe oferta de a fi conduși de cei ce nu calcă pe urmele Domnului și apostolilor săi. Iar dacă cineva calcă pe acele urme, în mod sigur va învăța pe alții cu durerea și patima lui Hristos, nu cu îngâmfare și mândrie.


Nevestele străine

4 iulie 2015

A avut Avram, una, pe Agar.
A avut și Moise, una, ca învățătură pentru noi.
A avut Solomon, multe.
Au avut evreii după întoarcerea din robie, mai ales conducătorii.
Ezra tratează subiectul în capitolul 9 și 10 din cartea lui. Am vorbit duminică seara la Aleșd despre acest subiect.

Ce semnifică ”alungarea nevestelor străine”?

Un act de cruzime dat de un Dumnezeu nemilos și rasist?
Un tip de rasism religios sau de duh de partidă?

Nicidecum, nicidecum, înțelesul simbolic al ”nevestelor străine” este legământul strâns și ”roditor” cu păcatele înconjurătoare.

În Biblie nevastă, căsătorie înseamnă legământ: Agar și Sara sunt două legăminte, unul (simbolizat de Agar) naște pentru robie, celălalt (simbolizat de Sara) naște pentru libertate. Scrie la Galateni.
Ce legăminte reprezintă căsătoriile fiilor robiei cu femeile strine, descris în Ezra?
Ce învățăm din alungarea lor și a copiilor lor?
Iată două întrebări bune și așezate la care se cere un răspuns plin de tâlc, așa ca o masă bună la un înfometat.

Neamurile care înconjurau Israelul, neamuri din care veneau femeile străine simbolizează păcatele care ne înconjoară pe noi:
Moab și Amon, descendenții ”culturii” Sodomei, semnifică pofta și arta.
Madian și Amalec, reprezintă cearta și lingușirea. Am arătat.
Canaan înseamnă negustor, comerciant, semnifică duhul mercantil al zilelor noastre, duh care mână lumea reclamelor, afaceri de multe miliarde de dolari.
Iebus înseamnă ruină, subjugare, asuprire, stare care o vedem în relațiile dintre oameni, dorința de a se apăsa, de a se nimici, de a se ruina unii pe alții.

Să ai nevastă dintrunul din neamurile acestea reprezintă pentru noi astăzi să ai în capul tău legăminte de acest fel: duh de ceartă, de partidă, de lingușire sau de poftă, de negustor sau de asupritor. Mai sunt simboluri, mai sunt păcate, vreme să avem să le învățăm dinainte.
Alungarea nevestelor străine simbolizează și ne învață nu un separatism religios cu totul nefolositor, ci o curățire a cugetului de astfel de legăminte, atât în noi cât și în cei pe care-i slujim.
Să dai afară din casa ta gunoiul e un lucru folositor, chiar plăcut. Vine vremea când totul ajunge gunoi.
Să dai afară din capul tău legăminte stricate, e folositor și chiar plăcut, dacă vezi că sunt gânduri (legăminte) stricate și gunoaie.
Dacă nu le vezi așa, le păstrezi ca nebunii. La fel e cu ”obiectele” din cap, cu gândurile: sunt și gânduri gunoi, legăminte străine, ”neveste” străine. Dacă rămâi atașat de legăminte străine, e vai de tine.
La poporul evreu, de la Ezra încoace nu ești evreu dacă nu ai mamă evreică. Tata poate fi străin, mama nu. Evreii insistă mult ca fiii lor să-și ia neveste evreice.

Să luăm un exemplu de ”nevastă străină” din zilele noastre.

Acum 200 de ani o fiică de-a lui Amon numită ”arta muzicală” i-a făcut cu ochiul unui ”levit” dintre fiii robiei și acesta s-a căsătorit cu ea și a introdus prima orgă în adunări evanghelice, apoi a înființat primul cor. Un pas mic. Apoi fiecare și-a luat neveste care de care mai frumoase, dar străine, unii orchestra, alții fanfara. Copiii lor au luat rockul și altele. Căpeteniile i-au urmat și cu toții și-au luat neveste amonite. Ei au rămas ”evrei”, dar copiii născuți din aceste femei nu au mai fost evrei, vorbeau doar limba religioasă muzicală artistică, preocupați toată ziua de coruri, fanfare și orchestre. Vedem acest lucru în zilele noastre. Ezra 9 și 10 este o invitație la simplitate, la alungarea acestor ”neveste străine”.
Începe cu pocăința: ”și acum iată-ne robi!” (9:9, GBV) și apoi cu credința, cu acțiunea.
Dacă în capul nostru noi nu aruncăm afară legămintele străine nu vom ajunge tari, pentru că acesta era rostul curățirii (9:12, ”în chipul acesta veți ajunge tari”) A vorbit Liviu Olah despre acestă nevastă frumoasă, dar străină.

Pocăința fiilor robiei a început cu alungarea nevestelor străine.
Pocăința noastră să înceapă cu alungarea legămintelor străine din capul nostru, chiar dacă ”avem copii” cu aceste legăminte, adică chiar dacă am făcut fapte de un anume fel și când ne schimbăm conduita trebuie să dăm explicații.

Mărit să fie Domnul!


Patimile păcatelor și patimile lui Hristos

4 iulie 2015

Să le punem alături:

Romani 7:5  ” Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile (pasiunile, GBV) păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.”

1 Petru 1:11 ” Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile (patimile care erau pentru Hristos, GBV) lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.”

smochin

E același cuvânt în Biblie (pathēmata), tradus bine în românește.

Când citim însă, le înțelegem diferit, … sau poate doar eu?

La ”patimile păcatelor” înțelegem patima ca pasiune, ca frământare de dorinți și de pofte, ca preocupare a minții cu păcatul, anterioară săvârșirii păcatului.

La ”patimile lui Hristos” ne vine să înțelegem numai suferințele fizice ale lui Hristos, nu ca ceva ce ar avea de-a face cu noi.
Chiar mulțumim Domnului pentru suferințele Lui ”în locul nostru” ca să nu mai suferim noi,…deviem spre gândirea ”lucrează Tu Doamne în locul nostru” ca să nu mai lucrăm noi,… noi să ne vedem de treaba și de drumul nostru și Tu Doamne să suferi, că de aia ești Dumnezeu, ca nouă să ne meargă bine.

Vreau să repar prin acest post această deviere de gândire, sper că va fi de folos și altora. E o mică corecție ”la bătaia puștii”, care sigur va scoate din funcție mai multe minciuni.

Să explic.

Patimile păcatelor, acestă expresie o înțelegem bine, așa este: o stare a minții de preocupare cu păcatul înaintea săvârșirii lui: hoțul care plănuiește cu pasiune o spargere, șarlatanul care coace o înșelătorie, mincinosul care ticluiește o minciună, curvarul care își hrănește mintea cu imagini, frământă pasiuni înainte de a face fapte incriminatori, acestea sunt patimile păcatelor.

Patimile lui Hristos sunt la fel, doar că au ca subiect pe Hristos, Cuvântul și Planul Lui. Anania îi spune lui Pavel despre cât va trebui să ”pătimească” pentru Numele lui Isus.
Patimile lui Hristos sunt tot o stare a minții oamenilor subjugați de Planul lui Hristos, preocupați de Casa lui Dumnezeu.
Nicio roadă nu se coace pe un pământ nelucrat, lucrarea pământului este patima celui ce culege.
Niciun fruct nu se coace fără pom, îngrijirea pomului este patima celui ce vrea fructe.

Profeții amintiți de Petru nu doar că vesteau suferințele fizice ale unui Hristos viitor, ci absolut toți fără excepție au trăit în trupul lor, pe pielea lor suferințele atât fizice cât mai ales lăuntrice absolut asemănătoare Domnului Isus. Așa le vesteau.
Iosif, vândut de frații săi, o pildă pentru toți vânduții de toții ”frații” istoriei, până astăzi.
Avram, scos din casă și trimis aiurea, pus să-și ucidă fiul, tracasat încoace și încolo.
Moise, care ”credea că frații lui vor înțelege”, trăia ”ocara lui Hristos” nu ocara Lui, o trăia ca pildă pentru ocara noastră.
Daniel, nu numai rob, ci probabil și eunuc, famen, însingurat și înșelat a avut o singură mângăiere: promisiunea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a ținut tare de ea.
Ieremia, Ilie, Elisei și absolut toți profeții au purtat în ei PATIMILE LUI HRISTOS, PASIUNILE LUI, PLANUL LUI, așa cum un microbist își poartă în cap fotbalul, sau un pescar hobbyul lui.
Scriptura zugrăvește clar diferența dintre dorul lăuntric al profeților sau al leviților care înțelegeau Voia lui Dumnezeu și o doreau și nepăsarea marii părți a poporului aprins de altă patimă, de alt foc, de pofta păcatului. Această patimă îi mistuia ca un foc lăuntric.
Tot la fel și noi, nu putem vesti Planul și voia Dumnezeului care plânge de dragul copiilor Lui înșelați fără a trăi în mod real emoția, durerea aceasta în noi. Dacă ne detașăm de implicarea noastră în Plan, dacă nu ne luăm partea de suferință (patimă, pasiune) nici nu vom birui. Jugul, crucea, partea de suferință se iau, cât îți iei atâta ai.

Am un foc pe care doresc să-l aprind spune Domnul isus, era focul patimilor Lui, a pasiunilor Lui.

Cum erau trăite aceste pasiuni de cei ce le aveau în ei?

Cu o plăcere și o satisfacție reală a minții, cu o liniște a credinței, cu delectare:
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare.”   2 Corinteni 12:10

Este singurul nostru fel de ”a-L simți pe Dumnezeu”, de a trăi emoții. Dar patimile lui Hristos nu sunt doar niște emoții nătângi lipsite de suportul rațional al înțelegerii planului Său, ci sunt emoții tocmai legate de dorul împlinirii acestui Plan. Emoții au și catolicii vechi, emoții au și carismaticii noi, emoții avea azi dimineață și doamna care plângea pe rupte  la știri că i-a furat cineva icoana cu Arsenie Boca, dar acestea nu sunt patimile, emoțiile, pasiunile lui Hristos.

Oamenii care nu poartă jugul lui Hristos, nu înseamnă că sunt liberi, toată lumea poartă jug (pasiune, patimă), unii poartă cu greu, cu scârbă, un jug pus de alții, alții poartă cu plăcere, neștiutori, înșelați, un jug al altora, iar alții poartă cu mândrie jugul lor propriu și se și laudă că-i al lor, nu al altora. Dar toate aceste juguri sunt rele, unul singur este jugul bun: jugul lui Hristos.
Toate pasiunile sunt rele și grele, una singură e cea bună: patima, pasiunea lui Hristos. Asta nu te lasă cu vârsta, nu cade și nu albește ca părul, nu se strică ca dinții, nu se zbârcește ca pielea, nu tremură ca gleznele, nu se întunecă ca retina și nu se tăbăcește ca timpanul. Nu-și pierdea mirosul și gustul ca și trupul nostru de carne.

Pasiunea lui Hristos e pasiunea bună. Se cultivă ca un pom. Poza de sus e din grădină, luată ieri. Se îngrijește greu un smochin, mai ales la paralela 46, dar pentru că unii vecini au reușit, am învățat de la ei și după truda de a-l înveli peste iarnă, acum e plin de roade. ”Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui şi cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit.” (Proverbe 27:18).
Să îngrijim și noi ”Pomul Bun și rodul lui bun”, pe Domnul Isus Hristos, învățătura Lui, ”Timotee, păzește ce ți s-a încredințat”, ”fii preocupat în totul cu acestea”, ca un foc al jertfei care trebuie întreținut, seara și dimneața, ca un smochin care se cere udat, îngrășat și învelit, tot așa omul nou al gândurilor se hrănește cu ”cuvintele credinței și ale bunei învățături”.
Cine îl învață pe Hristos va ajunge să cunoască încet-încet patimile Lui, gândirea aceea care îl va detașa de patimile păcatelor și de lume cu tot ce oferă ea. În plus, neapărat va stârni furia diavolului și va trăi și fizic patimile așa cum le înțeleg cel mai mulți, dar prima dată este în inimă.

Focul inimii se hrănește cu jertfa Cuvântului, să folosim această imagine a jertfei pentru a oglindi trăirile gândurilor și rostirilor noastre, să aducem jertfa la loc rânduit, la timp potrivit, îmbrăcați în haine curate, din animale alese, să facem slujba în casa Domnului după rânduială. Rânduiala nu este un program religos, ci o subordonare (rânduire) a acțiunilor noastre după Hristos.


Părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului. Pilda măslinului altoit.

4 iulie 2015

”Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.” Romani 11:17-18

Măslinul este un simbol pentru poporul Israel.

Unele din ramuri (de fapt majoritatea) au fost tăiate, adică cei care nu au crezut la Rusalii au fost lepădați și creștinii au fost ”altoiți” în locul lor.

Vedem aici patru categorii de lemn de măslin:
-rădăcina maslinului,
-ramurile vechi tăiate,
-ramurile vechi netăiate,
-ramurile altoite.

maslin

Ce reprezintă fiecare e foarte clar, să le luăm cronologic invers:
Ramurile altoite reprezită creștinii dintre neamuri.
Ramurile vechi netăiate reprezintă creștinii dintre evrei, acei avrei care au crezut (ca Pavel, și alții)
Ramurile vechi tăiate sunt evreii care nu au crezut.
Rădăcina măslinului ce este?
Rădăcina este ….Avram și sămânța lui, cei cărora le fuseseră date promisiunile, (legămintele), promisiuni în care am intrat și noi și ei odată (”ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi”). Vezi și Ieremia 11:16 ”«Măslin verde, gras şi cu roade frumoase şi plăcute» este numele pe care ţi-l dăduse Domnul, dar cu vuietul unei mari troznituri, îl arde cu foc, şi ramurile lui sînt sfărîmate.”
Observați: ramurile sunt sfărâmate, nu rădăcina.
În rădăcină am fost altoiți noi. De fapt, în adevăratul sens, rădăcina măslinului îi reprezintă pe evrei, iar grăsimea măslinului reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu dat lor. Ramurile noi sunt altoite și părtașe grăsimii rădăcinii vechi.

Ce consecințe aduce înțelegerea sau neînțelegerea acestei pilde? Foarte multe, foarte mari și foarte grele.

1.    Odată, istoric, pentru toată lumea: Antisemitismul, care a produs atâtea pogromuri și crime, derivă din teoria înlocuirii, o teologie păguboasă a catolicismului (și a altor biserici care nu prea citesc Biblia), teologie care spune că Biserica a înlocuit Isaelul în Planul lui Dumnezeu, iar evreii vechi nu mai au nici un rol pentru că ”ei L-au răstignit pe Isus” și sunt vinovați.

2.   Apoi, legat de speranța creștinilor, a nu vedea că doar o parte din Israel, a căzut într-o împietrire O PERIOADĂ DE TIMP”, NU PENTRU TOTDEAUNA duce la necredința în răpire și în succesiunea de evenimente legate de altoirea la loc a evreilor.

3. Poate cea mai gravă consecință pentru creștini este că neînțelegând că Vechiul Testament este ”grăsimea măslinului” vor ignora voit tot ce scrie Vechiul Testament, nu se vor vedea părtași ”măslinului” și nu vor căuta să cunoască cu deamănuntul această ”părtășie”. Va fi un fel de altoi ratat, cum s-ar zice. E imposibil să înțelegi planul lui Dumnezeu fără să fi ”înrădăcinat în El”, adică părtaș rădăcinii Cuvântului lui Dumnezeu, părții nevăzute, părții trecute (istoric), Vechiului Testament.
E imposibil să-L cunoști pe Isus fără să fi altoit în promisiunile Vechiului Testament. Iar această cunoaștere dragii mei, mai are avantajul că se poate testa, adică tu poți verifica ce sevă curge prin ramurile celui ce se afișează ”că are Duhu’” dar nici pomeneală să poată rosti cele mai elementare părți ale acestor promisiuni. Șarlatanii cu muzica, cu sponsorizările și cu tot felul de alte pretexte vor fi ușor demascați dacă li se va face testul măslinului: crede acela promisiunile, grăsimea măslinului, altoit în măslin? ”Vă aduce învățătura aceasta, primiți-l, nu v-o aduce, nu-l primiți!”. Iar cine nu aduce nimic?  Sunt și din ăia. Un frate din Sălaj mi-a spus azi o zicală din popor: ”Dragostea din ce-i făcută? Din omu cu vorbă multă! Urâtu din ce să face? Din omu care tăt tace..:!”

4.      Mai este o consecință: ultrasemitismul, că evreii sunt cei mai deștepți. Așa o fi, de fapt așa este, sunt deștepți, dar unde? În țările evanghelice, biblice, unde au avut condiții să fie deștepți. Pentru că geografic, evreii se simt bine în țările biblice, aproape că nu mai vor să plece de acolo. E vorba de gelozia lui Dumnezeu, să facă pe Israel gelos, îi ține acolo unde sunt mulți copii ai Lui ca să-i stârnească la gelozie.  Iar pe măsură ce țările sunt tot mai puțin biblice, vremea altoirii la loc vine.


Un Isus vegetarian ?!

3 iulie 2015

Am fost invitat astă-seară (vineri seara) la masă de un proaspăt adept al ”evangheliei-bucătăriei”.
Era întâlnire de afaceri și trebuia să ne terminăm munca înainte de ora 19, că…sabatul.
Discret a încercat să mă ”evanghelizeze”, să-mi sugereze, spre binele meu desigur, ce bine ar fi să devin vegetarian.
salata
Că…nu m-am gândit?
”-Nu m-am gândit deloc”, i-am răspuns respectuos, dar ferm.
-Mântuitorul meu, care m-a mântuit și mă va învia a mâncat MIEL FRIPT exact în seara dinainte de a fi omorât pentru mine (paștele), și imediat după înviere a mâncat PEȘTE FRIPT. El a spus ”călcați pe urmele Mele!” Dacă era ceva legat de stomac , mânca și El doar fasole, varză, castraveți, ca să nu ne încurce. Ne spunea ceva de carne, că e rea. Tot Cuvântul Lui, lăsat pentru mântuirea noastră nu conține un cuvințel despre obligația abținerii de la carne pentru creștini.
Omul meu mă privea năuc.
Am continuat.
-Dumnezeu a tăiat primul animal ca să facă haine, nu hrană, apoi a dat porunci despre jertfe, care se aduc în cea mai mare parte din animale, apoi din vegetale.
…..
-Pentru jertfa de ispășire a ales ca simbol Mielul, un animal, nu o plantă. Cum era să zică în loc de ”Iată Mielul lui Dumnezeu!”, ”Iată sfecla lui Dumnezeu!”?
-Tot El a creat și vegetalele, și animalele, putea alege ce voia ca să ne învețe.

Eram tare aprins pe subiect așa că omul  a cedat. E greu fără argumente.

 I-am amintit de cele două pericole din Proverbe 2:  cel ce ține cuvântări stricate și femeia adulteră. Pe primul loc este cel ce ține cuvântări stricate.

Iar asta cu vegetarianismul e una din ele.


Fiii prorocilor

26 iunie 2015

Apar de mai multe ori în Biblie, prin Împărați.
Căutați cu search pe telefon.
Cine erau ei?
1.Dar cine erau prorocii?
Ce înseamnă a proroci?

David prorocea cu harfa, leviții proroceau cântând psalmi la templu, erau rânduiți cu schimbul la această slujbă.

Încă de pe vremea lui Moise au fost instaurate cântările ca martori, am scris cândva:

”Știa Dumnezeu că legea va fi uitată, dar Dumnezeu are nevoie întotdeauna de doi martori, nu doar de unul.

Legea, textul în proză se învață greu și se uită ușor.
Cântarea, textul cu rimă, se învață ușor și se uită greu:
Deut 31: 21 ”cântarea aceasta care nu va fi uitată și pe care uitarea n-o va șterge din gura urmașilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor.” Legea va fi uitată, cântarea nu.

Acestă putere de a rămâne neștearsă în memorii  face cântarea un instrument atât de puternic.”

Am comparat melodia cu farfuria și textul cu mâncarea:
Muzica e poezie pe melodie.
De ce poezie și nu proză? 
Diferența o dă rima.
Rima ușurează învățarea.
De ce să adăugăm melodie?
Melodia ușurează și mai mult învățarea, reținerea, memorarea, redarea.

Scopul muzicii este unul didactic. Să transmită ușor învățăturile.

Asta am găsit în Psalmul 47:7 (trad GBV 1989) ”Cântați psalmi pentru învățătură”. Drept e că nicăieri n-am găsit să cânte pentru gâdilirea urechilor.
Am mai găsit în Psalmul 49:4”Îmi voi pune învățăturile pe harfă…

Compar învățătura sub formă de cântare (chiar și lauda sau rugăciunea este un mijloc de zidire) cu o farfurie cu mâncare. Cuvintele sunt mâncarea, melodia este farfuria. Decorarea farfuriei nu face mâncarea mai gustoasă iar decoratorul de farfurii nu este bucătar. O învățătură bună este ușor de transmis sub formă de poezie, este și mai ușor sub formă de cântare.”

După ruperea împărăției la moartea lui Solomon, leviții care locuiau printre cele 10 seminții abătute s-au retras în cea mai mare parte pe teritoriul seminției lui Iuda și Beniamin. Dar nu scrie că s-au retras absolut toți.

Este posibil să mai fi rămas mulți, iar acei 100 de proroci despre care scrie că Obadia (pe vremea lui Ahab) i-a ascuns în câte o peșteră și i-a hrănit sunt probabil urmașii acestor leviți rămași în Israel, un fel de rămășiță. O pildă pentru noi.

Ilie spune că după ce Izabela i-a ucis cu sabia pe prorocii Domnului a rămas singur (așa credea el), Domnul îi spune însă că mai sunt 7000.

Când citim Ezra și Neemia vedem că la reîntoarcerea din robie, grosul populației sunt leviții. Motiv suficient ca Petru la minunea de la poarta frumoasă să spună ascultătorilor atenți: ”voi sunteți fiii prorocilor”… și au mai crezut 2000.

2.Deci, am văzut că leviții erau prorocii, urmașii lor până după rusalii (mai ales cei ce au crezut Cuvântul) sunt numiți ”fiii prorocilor” și mai vedem o categorie în Matei 23: fiii celor ce i-au omorât pe prooroci: cărturarii și fariseii.

Tu în care categorie te încadrezi dragul meu? Cum stai cu credința în Cuvântul lui Dumnezeu? Crezi cuvântul crucii care te pune să te lepezi de tine și de lume sau cauți adăptarea și compromisul pentru a scăpa de prigoană?

3. Ești fiu de proroci sau fiul ucigașilor lor?

Prorocii, leviții, seminția aleasă sunt amintiți în Petru: ”noi însă suntem o seminție aleasă”. Suntem sortiți să slujim casei lui Dumnezeu, să știm cum să ne purtăm în casa lui Dumnezeu, să facem treburile casei, să ne îndeletnicim în totul cu ele?

Puneți aceste întrebări, lasă mintea ta să se întristeze și să te ducă la pocăință față de Dumnezeu în toate lucrurile care nu le vezi în tine ca fiind conforme cu Cuvântul scris. Nu te adapta la cea mai la îndemână formă de conformism religios, ci adaptează-te la cel mai strict sens de conformism biblic, nu vei regreta! Aceasta înseamnă să-ți iei crucea.

Fiii prorocilor cu suferințele și moartea lor sunt exemple pentru noi, erau socotiți ca niște oi de tăiat, Izabela chiar i-a tăiat. Oamenii te taie, prima dată de pe planul de vizite, apoi din agenda telefonică, apoi de pe toate listele lor în care alții se trudesc să se înscrie.

Poate nu-ți plac corbii, ai fi vrut să fie porumbei, dar nu te-ai fi mirat deloc, ar fi fost normal, corbii sunt carnivori, porumbeii nu, trebuia ca tocmai niște păsări carnivore să aducă carnea, tocmai niște vaci ce alăptau cu vițeii închiși în grajd să plece în direcția opusă, ca să înțelegi că prin aceste stări nefirești ești păstrat și mântuit.

Fiii prorocilor, mai târziu parte dintre fiii robiei, la întoarcerea din robie. Vedem în cărțile Ezra și Neemia frământările celor întorși din robie, să fie rugăciunile din Ezra 9 și Neemia 9 și rugăciunile mele și ale tale.

Mărit să fie Domnul!


”Informatori din rândurile lor, agenţi acoperiţi, clerul …”, nimic nou sub soare,

25 iunie 2015

Există pe internet o notă raport a Poliției din Bucovina de Nord despre activitatea sectelor religioase în anul 1943. Peste 500 de credincioși neortodocși au fost închișți atunci în închisoarea din Cernăuți. Se observă din notă că nimic nu este nou sub soare. Și atunci poliția și siguranța urmăreau de aproape pe credincioși, erau ajutați de cler și de profesori. Și atunci erau informatori și agenți între credincioși, ca și mai târziu pe vremea securității și ca întotdeauna.

Citez din notă (pag 405, (55)) cu referire la Creștinii după Evanghelie:

Problema se va urmări pe raza întregului Inspectorat de Poliţie,
în special în judeţul Dorohoiu şi Rădăuţi, unde numărul sectanţilor este destul de mare.

a. Se vor culege informaţiuni asupra:
– locurilor unde se ţin adunări,
– materialului de propagandă,
– informaţiuni cu privire la propaganda orală,
– idem cu privire la diferite manifestări,
– idem cu privire la colectele de bani şi în natură pentru ajutorarea celor din închisori sau lagăre,
– idem asupra acţiunei de propagandă în rândurile lor pentru revenire la ortodoxism.

b. Se va avea în vedere următoarele obiective:
casele suspecte,
predicatorii şi conducătorii,
membrii fanatici şi ceilalţi,
– cei reveniţi la ortodoxism sau trecuţi la alte culte, etc. etc.

c. Mijloacele normale vor fi organele echipei speciale, iar cele suplimentare:
– informatori din rândurile lor,
– agenţi acoperiţi,
– clerul şi ajutoarele lor,
– creştinii ortodocşi,
– organele administrative locale şi
– corpul didactic.”


Urmăresc

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 118 alți urmăritori