Cronica fraților hutteriți (continuare) Viziunea. (2)

Viziunea

Această cronică este povestea unei treziri în care mii de oameni, și mai târziu zeci de mii, au perceput adevărul lui Dumnezeu cu o nouă claritate.

Această cronică este istoria unei mișcări care a convertit inimi, răscumpărat vieți, creat o nouă societate, sfidat biserici și care a strâns o frăție creștină pe Pământ.

Această cronică este o istorisire de primă mână al unui act al lui Dumnezeu gravat în istoria omenirii.

Spiritul lui Dumnezeu caută să se întrupeze în oameni care benevol I se predau Lui și care se aliniază de partea lui în bătălia recuceririi Pământului pentru domnia Sa, împotriva Satanei, stăpânul lumii. Înspre îndeplinirea acestui scop, Dumnezeu a făcut o înțelegere cu Avram și i-a dat legile lui Moise, astfel încât un popor al Lui să ia ființă, o societate care reflectă voința lui pe Pământ.

Dar istoria poporului evreu, descendenții lui Avram, a devenit una a pendulării între credincioșie și necredință. Iar și iar profeții au chemat poporul lui Dumnezeu înapoi la El. Apar câțiva care ascultă, printre ei aproapele era iubit, exista grijă pentru văduvă, străinul și oaspetele era onorat, săracul era îngrijit, sclavul eliberat și dreptatea era respectată. Dar un popor permanent dedicat, gata să reprezinte imaginea regatului lui Dumnezeu pe Pământ, nu a existat. Nu până Fiul lui Dumnezeu însuși a murit pe cruce câștigând o victorie decisivă împotriva lui Satan n-a fost posibil ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra unui grup de oameni care I s-au predat. Această revărsare a dat naștere unei Biserici vizibile- un corpus de credincioși deschis spre și încrezător în conducerea Spiritului Domnului. Fondarea Bisericii timpurii de Rusalii a declanșat o trezire nemaiîntâlnită în istorie. Însă chiar și această revelare clară a voinței lui Dumnezeu a fost încet estompată când compromisul s-a strecurat, iar dragostea și ascultarea au fost părăsite în favoarea confortului și a egoismului. Când creștinismul a devenit treptat religie de stat în secolul al IV-lea, Biserica nu mai era în exclusivitate un corpus de credincioși. Satan a zădărnicit planurile lui Dumnezeu. Dar sub cenușa primului foc încă mai licărea jarul: oamenii erau încrezători, o rămășiță a voinței Sale se păstra pe ici pe colo. Din când în când focul era ațâțat de Duhul Domnului, revărsându-se în limbi de foc printre mici grupuri de credincioși: valdenzii, franciscanii timpurii, Frăția Moravă, Frații Vieții Comune și mulți alții.

Apoi, în secolul al XVI-lea în timpul Reformei, cenușa Evului Mediu a fost îndepărtată, iar lumina adevărului strălucea în continuare cu putere. Cu Biblia acum disponibilă lor prin traduceri în limba de rând, oamenii au văzut iarăși o viziune a voinței lui Dumnezeu pentru creația Sa și mii de oameni erau dispuși să își sacrifice viața pentru crearea adevăratei Biserici pe Pământ. În căutarea lor de a avea acea viziune, acești bărbați și femei au pus cu entuziasm și ascultare în practică raspunsurile pe care le primiseră. Au onorat chemarea lui Dumnezeu la parteneriatul care avea ca scop lupta pentru regatul Său și au revendicat promisiunea lui Dumnezeu pentru întregul Pământ. Lui Satan nu i s-a lăsat ultimul cuvânt.

Arme fără putere

verset biblic de cugetat: ”Isaia 54:17 ”Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere”

Se teme cineva de o pușcă ruginită și ruptă, de un arc sfărâmat(1 Samuel 2:4 ”arcul celor puternici s-a sfărâmat”)?
Nimeni nu se teme.

Un tanc să fie, dacă e lovit de un obuz, nu mai e bun de nimic, e un fier vechi.
Un avion prăbușit, un vapor scufundat, la fel: arme fără putere.

Moștenirea noastră nu este că nu se vor făuri arme împotriva noastră, ba da, se vor făuri, dar vor fi distruse, moștenirea noastră este să umblăm prin acest peisaj al armelor distruse, rămase fără putere.

Moștenirea noastră (din Testament) nu este că nu se va unelti împotriva noastră, ba da, se va unelti, dar ”dacă se urzesc uneltiri, nu vin dela Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea supt puterea ta.” Isaia 54:15

Deci să nu crescă tensiunea și să nu ne temem când vedem că se urzesc uneltiri, când cineva suflă cărbuni în foc ca să facă o armă împotriva noastră. Moștenirea noastră nu este că nu se va urzi răul, ci că răul uneltit va fi distrus: ”a luat robia roabă”.

Să mai citim acum, cu această înțelegere:
” Dacă se urzesc uneltiri, nu vin dela Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea supt puterea ta.“ „Iată, Eu am făcut pe meşterul, care suflă cărbunii în foc, şi face o armă după meşteşugul lui. Dar tot Eu am făcut şi pe nimicitor ca s-o sfărîme. Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osîndi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mîntuirea care le vine dela Mine, zice Domnul.“ Isaia 54:15-17

E mare înțelepciunea lui Dumnezeu și o vedem la lucru în toate amănuntele acestor învrăjbiri ale pământenilor printre care ne ducem crucea ca niște străini și venetici(Levitic 25).

Nu noi suntem chemați să distrugem uneltirile și armele construite împotriva noastră, nici evreii nu au distrus Babilonul.

Să ne gândim la acestă ciudată moștenire: un câmp de arme distruse. Așa este.

Dacă căutăm logica lui Dumnezeu, o găsim. Fără conflict nu se arată nici o înțelepciune. Neapărat în împotrivirea lui Faraon s-a arătat Înțelepciunea lui Dumnezeu, în faptul că o cetate mică a fost asediată de un împărat mare s-a arătat înțelepciunea acelui mic și sărac și în  faptul că o turmă mică este invadată de o haită mare de lupi îmblăniți dacă așteptăm destul vom vedea curând un câmp plin de blănuri lepădate (căci ”armele” lupilor sunt blănurile cu care înșală).

Conflictul e necesar, meșterul care suflă cărbuni și uneltitorul trebuie să-și arate semeția ”înțelepciunii” lor și trufia lor să atragă privirile pentru ca și spectacolul armelor fără putere să rămână încurajant.

Ca supliment alimentar să citim Exod 15, cântarea de laudă după trecerea Mării Roșii. Gustați puțin: ”Căci caii lui Faraon, carăle şi călăreţii lui au intrat în mare, Şi Domnul a adus peste ei apele mării;”

Arme fără putere. E plină Biblia…și viața noastră.

Dorul pe care nu-l aștept

Am cântat zilele trecute cântarea lui Dorz: O crește-mi iubirea!

Știu cântarea de mic.

Nu mi-am pus probleme legate de ”adevărurile” din versurile cântate, adică nu mi-am pus probleme mai mari decât la alte cântări. Nici nu consider că este subiectul cel mai arzător, e ca și cum pe un bolnav de cancer te apuci să-l tratezi de reumatism.

(Am de mult in cap să scriu o rubrică, o categorie: ”Erezii pe melodii”, aș avea ce scrie, mai ales cu ”capodoperele” teologice cântate apărute în ultimii ani. N-am început această rubrică pentru că am altele la rând…toate la timpul lor.)

Ce e bai totuși cu ”dorul pe care-l aștept” și cu alte expresii carismatice din text?

Să le luăm pe rând:
-Revarsă-mi-o-n suflet cu val după val
Ca râul ce creşte de dă peste mal.
-…a ei revărsare să n-aibă hotar
-O creşte-mi iubirea cu focu-i sfinţit
Şi chiar de m-ar arde, să fiu mistuit

E un bai mare. Exprimarea în acest mod a Cuvintelor Testamentului este evident o distorsionare, o răstălmăcire a testamentului, a moștenirii. Și dacă nu citești bine (testamentul) ce (l-)ai, nici nu poți lua în stăpânire ce moștenești prin el.

Ideea care a avut-o Dorz în poezie e o erezie ce ne este comună și nouă:
-să consideri credința ca un foc, ca o plăcere, ca o emoție, ca o stare așa ca starea de sătul sau cea de cald, nu ca o convingere a minții, nu ca un câmp cultivat cu răspunsuri, nu ca un rastel cu arme de argumente atent întreținut.
-să cauți să-ți produci această stare, adesea prin emoții, adesea prin clerici ”artiști” în producerea ei
-să disprețuiești pe cine nu trăiește aceleași stări emoționale
-să consideri alte abordări mai raționale ca răceală și să-i disprețuiești pe cei ce le au
-să consideri chiar analizarea argumentelor din creație, din ”cer și pământ” ca fiind inutilă, ceea ce contează fiind ”revelația” trăirii lăuntrice.
-să nu urmărești tâlcul textului biblic, tâlcul pildelor proorocilor, pentru tine fiind suficientă ”trăirea„ lăuntrică a unei ”credințe” imposibil de cuvântat, imposibil de descris, imposibil de semănat în alții, e așa ca un foc și ca o căldură.

Val, revărsare, mistuire, foc, umplere...sunt cuvinte care descriu confuzia din aceste minți bolnave. Scriu ca unul care am trecut de această boală, m-am desprins de ea. Dar aud zilnic la radio texte de cântări care unul după altul nu spun nimic despre vre-un verset biblic, ci spun despre ce ”simte” cel ce are sau este în ”prezența” lui Dumnezeu. Și cântă frate despre aceste simțiri, și trec orele de program fără ca acești oameni să amintească, să analizeze să nu mai zic să se cutremure în fața unui verset din Biblia care totuși…trebuie CREZUTĂ,  nu simțită.

E catolicism fraților, e vechiul aluat ambalat neglijent în staniol evanghelic tot mai găurit.

Și când ajung ”frații” de erezii să simtă la fel în fața acelorași icoane nimeni nu se mai miră de nimic.

Desigur poți cânta cântarea cu alte gânduri, să vezi creșterea ca una din Cuvânt, prin pocăință, prin smerire, fără emoții goale, fără extaze fabricate…tu cum crezi?

Două feluri de singurătăți (înstrăinări)

Un fel: singurătatea(înstrăinarea) celui retras, a celui departe de oameni, a ”pustnicului”.
Alt fel: singurătatea anonimului, a celui pierdut într-o masă mare de oameni.

Îmi zicea cineva anul trecut: ”…eu merg acolo unde-s mulți, nu mă-ntreabă nimeni nimic.” E cel mai răspândit fel de singurătate.

Că pustnici sunt puțini, dar pierduți în mulțime sunt mulți.

Singura formă de părtășie care poate alunga singurătatea și poate asigura o legătură frățească reală este adunarea mică. Cât de mică? Acel număr de oameni mai mare decât doi-trei și mai mic decât să nu se observe când unul lipsește. Cam atâția cât să poată bea dintr-un pahar la frângerea pâinii.

Desigur că un astfel de număr mic nu ar putea asigura un salariu de pastor, dar cu siguranță nici Domnul, nici apostolii Săi nu s-au gândit la acest aspect. Ba da, apostolii ne-au avertizat că vor veni unii care vor face din evlavie un izvor de câștig.

Că-i zici înstrăinare, că-i zici singurătate, e cam același lucru, e lipsa de legătură, de oglindire, de ”dare și primire”. Să căutăm acel mediu, să construim și să întreținem acel mediu între noi care să alunge înstrăinarea.

Parolat: Înregistrări adunare luna februarie 2015

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Parolă:

Doi ”negustori de grâu”

”Au pătruns pînă în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece;” 2 Samuel 4:6

Sunt multe exemple de fățărnicii în Vechiul Testament, acesta este unul.

Ce lecție este pentru noi?

Să citim textul: aici.

Să recapitulăm: după moartea lui Saul, David devine recunoscut treptat ca împărat de aproape tot Israelul. Totuși un fiu al lui Saul: Iș Boșet se crede urmaș de drept al tronului, are oaste, curte, miniștrii, etc.  David nu se grăbește să-l învingă. Dar în mintea a doi din generalii lui Iș Boșet se naște un gând: ia să-l omoare ei pe Iș Boșet și să se pună astfel bine cu David. Ei s-ar putea numi în zilele de astăzi niște ”oameni cu viziune”, vedeau ”de unde bate vântul” cum se zice, ei înțelegeau că în fața lui David, Iș Boșet n-are nici o șansă și ce bine ar profita ei de situație. Ei se numeau Baana și Recab. Așa că:
-se prefac a fi negustori de grâu
-intră în casa lui Iș Boșet
-îl omoară
-îi taie capul
-duc capul lui Iș Boșet la David.

De aici povestea se strică pentru ei. David nu gândea ca ei. Pentru David, Saul era unsul Domnului și casa lui Saul era casa unsului Domnului, el nu ridica mâna împotriva acestora.

Să învățăm ceva.
Ce lecție pentru noi, ce lecție pentru oricine!
Chiar și pentru tine cel care poate citești acest blog ca să găsești pricină.

Poate te dai ”negustor de grâu”, poate chiar ești! Poate vinzi și tu grâul lui Dumnezeu atunci când ar trebui să-l dai gratis.

Poate cel pe care-l ucizi cu vorba e un fricos…ca Iș Boșet. Tatăl lui tocmai că fusese omorât de filisteni.
Dar n-ai dreptul să ai gând ucigaș.
Dar n-ai dreptul să te dai altul, să porți mască, să te dai ”negustor de grâu”.
Dar n-ai dreptul să pătrunzi până ”în mijlocul casei” semenului tău.
Dar n-ai dreptul să ucizi.
După ce ai ucis ai tot dreptul însă, dreptul să fii pedepsit.
Tu unde ești în acest ciclu al răului?

Nu cumva ucizi cu sabia ta de ”negustor”? Hainele tale de ”lumină” nu ascund dedesubt ascuțișul unei săbii de vorbe?

Sfârșitul lui Baana și Recab a fost îngrozitor:  ”David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mînile şi picioarele, şi i-au spînzurat la marginea iazului din Hebron”.

Trist sfârșit pentru doi actori, au făcut teatru cu însăși viața lor.

Haideți acasă!

A devenit o regulă ca după fiecare atentat împotriva evreilor, Prim Ministrul Israelului, Netanyahu B să repete invitația adresată tuturor evreilor din lume de a se întoarce acasă.
Citez din știrea de pe Mediafax după atentatul din Copenhaga:

”Paznicul evreu al sinagogii, Dan Uzan, în vârstă de 37 de ani, a fost ucis duminică dimineaţa în faţa lăcaşului de cult, după ce atacatorul a ucis sâmbătă după-amiaza un cetăţean danez în atacul armat asupra unui centru cultural din capitala daneză în care avea loc o dezbatere despre libertatea de exprimare.

“Teroarea islamică extremă din Europa a lovit din nou, de această dată în Danemarca. Le transmitem condoleanţe familiilor celor ucişi. Ei ucid încă o dată evrei, pe teritoriul european, pentru simplul fapt că sunt evrei”, a declarat premierul israelian.

“Valul de atacuri împotriva evreilor în Europa este de aşteptat să continue şi ţine de noi să fim pregătiţi“, a continuat el. “Evreii au nevoie de protecţie oriunde s-ar afla, dar eu vă spun: Israelul este casa voastră“, a subliniat premierul într-o şedinţă de Guvern.

Ne spunea sora Rivka acum câțiva ani că cel mai bine sunt protejați evreii în Israel, în orice alt loc de pe pământ sunt în pericol, sunt vânați.

Netanyahu a declarat că Israelul este pregătit pentru un val masiv de emigrare din Europa. “Israelul este aici pentru (evreii europeni), iar Israelul este casa lor. Astăzi (duminică), Guvernul va discuta despre un program în valoare de 180 de milioane de şecheli (peste 40 de milioane de euro) pentru susţinerea tuturor (evreilor) şi vom crea programe suplimentare pentru evreii din întreaga lume. Israelul vă aşteaptă cu braţele deschise”, a subliniat şeful Execuivului israelian.”

Ura împotriva evreilor are rădăcini din vremurile biblice, din disprețul lui Ismael față de Isaac, o persecuție de alt fel.
Această ură este legată de profețiile care stau gata împlinite, despre terminarea împietririi evreilor.

Pentru noi e important că urmează răpirea, nimic altceva. Iar întoarcerea evreilor în casa lor e semnul apropierii verii, al înmuguririi smochinului.