Islamizarea Europei, documentar Israelian (Importul conflictului)

De ce ar trebui un creștin să se intereseze ”de politică”?
Ce? Nu pot fi eu creștin ”înlăuntrul” meu fără să cunosc mișcările de popoare și frământările aparent ”politice”?
Ba pot, dar e ca și cum aș merge pe un drum cețos, noaptea, fără semne și mai ales fără marcaje.
Redau mai jos un documentar extrem de real despre islamizarea Europei, înțelegerea ei și ce putem face noi în acest context.
Explicații și linkuri voi da mai jos, citiți explicațiile când vreți, înainte sau mai bine după vizionarea filmului (să aveți 42 de minute).

Evreii din Europa (documentar israelian despre islamizarea Europei, episodul 4) from In Linie Dreapta on Vimeo.

Pentru noi creștinii secolului XXI, poporul Israel este un semn la care Domnul Isus ne-a spus să ne uităm, să-l privim, să-l înțelegem.
Sunt realități apropiate, din jurul nostru, din vremea de acum, acum 25 de ani aceste migrații nu existau.

Drumuri și semne

În 1992, într-un noiembrie cețos și înghețat, am mers noaptea cu mașina noastră de atunci, o Lada 1200 la București, soția avea un examen. După examen am mers tot noaptea spre Suceava. Ceață, ploaie, beznă, faruri proste ar mai fi mers, dar drumul nemarcat ne-a omorât. Am ajuns dimineața, probabil viteza medie a fost sub 40 de km pe oră.
Aproape tot drumul a fost lipsit de marcaje, nici măcar linie pe mijloc, de nici un fel, de cele laterale n-am aflat decât târziu.
Pe scurtele porțiuni pe care se vedeau urme ale liniei de mijloc, condusul era mult mai ușor.
În rest bâjbâiam.
După anul 2000 când au început să se repare și să se marcheze drumurile, condusul s-a ușurat mult. Ai o liniște și o pace să vezi tot timpul două linii de-o parte și de alta, mergi mai repede, mergi mai cu curaj.

Așa e și cu viața creștinului.

Trăirea credinței, experimentarea ei, lupta credinței e drumul, iar cunoașterea vremurilor, înțelegerea semnelor timpului, așteptarea răpirii Adunării și a împlinirii Planului lui Dumnezeu sunt marcajele și semnele de pe marginea drumului.

Dacă nu cunoaștem semnele, dacă nu urmărim marcajele mersul nostru va fi anevoios.
Dacă vedem, știm și înțelegem semnele, ”zburăm”.

E necesar să înțelegem ce vremuri trăim că de nu vom rata ținta, vom urmări ceea ce nu va veni, vom aștepta în gara desființată, trenul care nu va veni niciodată.

 

Arestarea și eliberarea fratelui Valtin Hörl în Valea Puster. 1571. Cronica fraților hutteriți. (116)

În acest an, 1571, fratele Valtin Hörl, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și alți câțiva frați au fost trimiși la Tirol. Biserica i-a trimis să caute oameni care tânjeau după adevărul lui Dumnezeu, oameni care se căiau pentru păcatele lor și care doreau să își pecetluiască predarea lor la Dumnezeu cu legământul harului. Valtin a fost capturat când el și trei frați călătoreau noaptea în valea Puster. Un conetabil i-a acostat și i-a întrebat cine erau. Trei dintre frați s-au făcut nevăzuți, dar Valtin, care nu a putut să scape, a răspuns că erau oameni sinceri și cu frică de Dumnezeu. Conetabilul l-a arestat și l-a dus la casa avocatului din satul Kiens, strigând la poartă până când l-a trezit pe avocat și pe ceilalți. În acest moment, Valtin a scăpat din strânsoarea sa, dar neștiind încotro să fugă, a căzut peste un zid în întuneric. Conetabilul l-a prins de haină și l-a alergat prin sat până când l-a înșfăcat din nou. Apoi l-a dus înapoi la casa avocatului, unde l-au păzit toată noaptea. În zori, avocatul i-a pus la ambele mâini legături cu șurub, strângându-le tare și prinzându-le cu un lacăt. La dus la castelul din Schöneck, unde Valtin fusese întemnițat cu șaisprezece ani înainte, dar a scăpat cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum s-a relatat mai înainte.

Teama de Dumnezeu se învață

Înregistrare din adunare, 30 oct 2016.

Execuția cu sabia a fratelui Wolf Binder la Schärding. Cronica fraților hutteriți. (115)

Tot în acel an, 1570, bătrânii bisericii au decis să îl trimită pe fratele Jörg Raber în Tirol, Hans Langenbach pe Rin, Klaus Braidl la Württemberg și Petru Hörich în Silezia, toți pentru a face lucrarea Domnului printre oameni. Aceasta s-a făcut.

Înainte ca fratele Petru Hörich să plece, a fost investit în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor. Aceasta s-a petrecut la Klein Niemtschitz lângă Prahlitz.

Tot în acel an fratele Thoman Eppenstainer, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Altenmarkt.

Curând după aceea, fratele Hans Klampferer sau Schlahindiepfann, un bătrân slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu, de asemenea a adormit în Domnul la Boretitz.

Mai târziu în acel an, trei frați au fost investiți în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor: Baltazar Maierhof [cel tânăr], Ulrih Plattner și Hans Schlegel. Cam pe vremea aceasta comunități au fost fondate la Nikoltschitz lângă Krepitz¹ și la Neudorf.²

1571

Pe 10 aprilie, 1571, la Tracht, fratele Bärtel Riedmair, cunoscut și ca Bärtel Schlesinger (silezianul), a adormit în Domnul. El era un bătrân și înzestrat în mod deosebit slujitor al Evangheliei sau predicator în biserica lui Dumnezeu, care ne-a adus multă învățătură creștină. Tot în acel an, bătrânii au investit doi frați, Matia Binder și Ludwig Dörker, în slujba Evangheliei prin așezarea mâinilor.

La Schärding în Bavaria, un frate pe nume Wolf Binder a fost luat prizonier din pricina credinței sale. El călătorea cu o soră care își aducea copii din Bavaria și când se întorceau la comunitate au luat o barcă pe un râu. În aceeași barcă se afla un om pe nume Kurz, un cetățean al Mühldorf-ului. Când au ajuns la Schärding, acest om i-a trădat cancelarului de Burghausen, care se întâmpla să se afle la Schärding. Cancelarul a venit în persoană să îl ia pe fratele Wolf prizonier și l-a legat după cum era obiceiul. Sora (al cărui nume era Margret) a scăpat, dar a trebui să-și lase copii în urmă, ceea ce a reprezentat un motiv de amărăciune pentru tot restul vieții sale.

”Un domn puternic de aici tocmai ne-a ordonat să plecăm de pe pământurile sale. Acolo trăiau mai mulți frați și surori decât pe orice altă proprietate: cam o mie de adulți și trei sau patru sute de copii.” Din scrisoarea lui Peter Walpot către Simon R. din Cracovia. Cronica fraților hutteriți. (114)

Se pare că ai impresia despre noi că prea ne umflăm în pene, ca și cum nimeni nu e îndeajuns de bun pentru noi. Spuneți (și evident că nu sunteți îngrijorați cu privire la voi înșivă) că este problema voastră cum vă înfățișați înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă ar trebui să aducem stima voastră de sine (noi neavând ceva asemănător până acum) în lumină și ar trebui s-o examinăm, îmi e teamă că am găsi-o prea mare și ar depăși-o chiar și pe a noastră.

Sincer, dacă ar fi să spunem adevărul înaintea lui Dumnezeu, nu putem crede că voi sunteți cu adevărat ceea ce pretindeți a fi. Și mai mult, nu vă putem recunoaște ca oameni ai lui Dumnezeu sau ca frați, cu atât mai puțin frații noștri, pentru că vă lipsesc fructele virtuții care indică un adevărat creștin. Unde este predarea voastră adevărată în Dumnezeu în botez, noua voastră naștere? Unde este renunțarea voastră la lume, la păcat și diavol, la propria voastră carne și voință? Într-adevăr, vă lipsește ceea ce este cel mai important, ceea ce arată că lauda voastră că Dumnezeu lucrează printre voi nu are temei solid.

Doar întrebați-vă: Nu sunteți voi ca unul dintre zilierii care stau degeaba în piață? Întreabă-ți propria inimă de ce nu ești deja pe podgorie și angajat de către proprietar. Niciodată nu ați tăiat-o la modul decisiv cu lumea, cu necredincioșii și lucrările lor zadarnice ale întunericului. Ce s-a ales de comunitatea voastră, pe care nimeni nu ar fi trebuit să o părăsească și cum au și făcut-o unii deja? Ea se află în dezordine și nimic nu se construiește, în timp ce voi ședeți în casele voastre construite exemplar și vă îngrijiți de propriile interese, nu de acelea ale aproapelui și fraților. Cuvintele prorocului pot foarte bine să vi se potrivească: „Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiți în case căptușite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?” Domnul nu se apropie de asemenea oameni, nici nu îi iubește ca pe proprii lui copii, așa cum ai impresia. Cercetați-vă inimile cu privire la calea pe care mergeți!

Dezinformarea ideologică

”Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”

Ideologia este ”totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii (de oameni) într-o anumită epocă”. (DEX)

Un partid politic de exemplu are o ideologie, adică are o sumă de idei, păreri sau concepții comune, aprobate, recunoscute și distincte de ale altor partide, cu această ideologie se prezintă alegătorilor și apoi își justifică faptele pe baza ideologiei aprobate.

La fel sunt religiile, statele, școlile, filozofii, etc.
Ideologiile diferă dar se și aseamănă, multe se ”suprapun” în mare parte una cu alta.

Ideologiile se proclamă, se propagă, se formează până devin acceptate apoi ideologiile formează, educă.

”Dar îmi pare că poți înghiți și digera mai multe feluri de pâine.” Din scrisoarea lui Peter Walpot către Simon Ronemberg din Cracovia (II). Cronica fraților hutteriți. (113)

Dragă Simon, nu îți scriu acestea pentru că tu sau oricine altcineva din oamenii tăi ar trebuie să se uite la mine sau la noi într-un fel omenesc. Sub nicio formă! Dacă nu recunoști adevărul și fundamentul apostolic pe care trebuie să construim și dacă nu accepți cuvântul nostru ca și Cuvântul lui Dumnezeu (ceea ce este cu adevărat), atunci las-o în pace și stai în banca ta.

Îți scriu la cererea ta și din cauza conștiinței mele și a cinstei lui Dumnezeu, pentru a te îndemna și avertiza. Intenția mea nu este aceea de a te convinge să vă predați Domnului ca și membri ai bisericii noastre prin puterea cuvintelor mele (deși ele de fapt nu sunt ale mele). Aceea reprezintă decizia fiecărui persoane în parte. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia conștiinței unui om nu îl obligă să facă asta, nimic nu va fi de ajutor.

Nu forțăm pe nimeni, deși poate că voi așa credeți. Și dacă am afla de cineva din mijlocul nostru care doar s-ar fi prefăcut să se dea pe el însuși de bunăvoie, iar în inima sa ar simți diferit, el nu ar putea să reziste printre noi. Chiar dacă ar fi ascuns-o de noi, Dumnezeu l-ar afla și l-ar șterge din Cartea Vieții. Domnul dorește o inimă nouă și o biserică voluntară, care din propriul său liber arbitru se va separa de toate relele și toată murdăria păcatului și în interior, și pe exterior. Și nu doar asta – fiecare credincios înflăcărat și devotat și prieten al lui Dumnezeu este responsabil în dragostea lui Dumnezeu să mărturisească împotriva tuturor relelor și nedreptăților, împotriva tuturor lucrărilor întunericului și împotriva vieții nelegiuite a lumii. El trebuie să depună mărturie împotriva necredincioșilor, să îi învinovățească, să le indice lor toate încălcările legii și să folosească sabia Duhului, ca nu cumva el să fie un ipocrit în ochii lui Dumnezeu și ai omului.

Administrarea provizoriului

”…noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt vecinice” 2 Corinteni 4:18

În dialoguri, obișnuiesc să răspund la anumiți termeni cu definiții scurte.
Unul dintre termenii la care fac alergie este cuplu.
Mai am două: permanent(definitiv) și provizoriu.
Când aud pe cineva zicând că face ceva permanent răspund sec: ”nimic nu e permanent”.
Când cineva îmi spune despre ceva că ”asta-i numai provizoriu” (în ideea că va urma definitivul), îi răspund scurt: ”totul e provizoriu”.

Evenimentul central al slujbei din Cortul întâlnirii și din templu a fost JERTFA.
Zilnică, repetată, plictisitoare poate.
Și mai întâi de toate efemeră, trecătoare.
Arderea, fumul, risipa, paguba chiar, ce lucru mai lipsit de sens?
Atât de …PROVIZORIE.

”…să fi sârguincios în rugăciune înflăcărată…pentru a-ți cuceri carnea și a-ți înfige pintenii în ea.” Din scrisoarea lui Peter Walpot către frații din Cracovia. Cronica fraților hutteriți. (112)

Dacă, prin urmare, în numele lui Hristos ți-aș spune adevărul pe care vrei să îl auzi (și tu mă numești un instrument nobil al lui Dumnezeu cel viu), aș dori să spun aceasta: Dacă dorești să fi salvat și să spui că și ție, de asemenea, ți-e frică de Dumnezeu, îl cunoști, îl iubești și vrei să îl slujești și să îi faci pe plac doar lui; în același fel, dacă pretinzi că nu ai inima lacomă și însetată de bani așa cum s-a răsândit vestea că ai fi; dacă prin urmare cauți perfecțiunea și dorești să capeți o comoară în rai, atunci vinde-ți tot și eliberează-ți inima de bogății lumești și termină odată cu ele. Nu poți să le cauți pe ambele în același timp; una o înăbușe pe cealaltă. Îmi e teamă că în curând vei obosi să ți se tot spună toate acestea, dar acesta este un test al sincerității tale ca ucenic al lui Hristos, dacă tu într-adevăr îți faci loc în tine pentru Duhul lui Hristos și îl lași să domnească peste tine, așa cum se pare că tu crezi că faci. Te îndemn să fi sârguincios în rugăciune înflăcărată (ceea ce, după cum scrii tu, ar trebui să reprezinte adevărata ta armă și victorie) pentru a-ți cuceri carnea și a-ți înfige pintenii în ea.

Dacă mă recunoșteți ca și constructorul arcei, Noe¹ și nu sunteți ipocriți, amăgitori sau revoltați încăpățânați împotriva adevărului (trebuie să fie una din acestea), de ce nu vă lăsați să fiți cuprinși în această arcă, cunoscându-se că în afara acesteia nu va exista scăpare? Într-adevăr, Dumnezeu v-a invitat de suficient de multe ori și așa cum spuneți voi înșivă, ușa este încă deschisă. Dar credeți-mă, poate să se închidă și să vă împiedice intrarea într-un moment de mare frică.

”Nici nu mă încântă faptul că mă lauzi atât de tare în scrisoarea ta.” Continuarea dialogului cu frații din Cracovia. Cronica fraților hutteriți. (111)

Prima dată trebuie să fie testați și verificați în necazuri, întemnițare și muncă grea, așa cum am fost noi.

Ne-am luat rămas bun de la cei patru oameni, lăsând totul în mâna lui Dumnezeu. Vouă, totuși, care poate că sunteți mai sinceri referitor la mântuirea voastră, vă fac un apel cât se poate de serios. Dacă oricare dintre voi tânjește să trăiască într-o asemenea manieră încât sufletul său să fie salvat și să poată să stea înaintea judecății lui Dumnezeu ce se apropie, ar trebui să vină arborând o stare de spirit diferită, iar aceasta să fie verificată prin munca și viața sa, să nu se mulțumească doar cu cunoaștere, pentru că aceea va aduce doar o judecată mai aspră.

Vă scriu acestea vouă ca un cuvânt de la Domnul, deoarece voi știți bine că viața pe care voi și lumea o trăiește merită afurisenie. De asemenea, voi știți destul de multe despre calea spre mântuire, doar că nu trăiți în concordanță cu acestea, nici nu încercați să completați cercul virtuții creștine, așa cum Hristos i-a spus lui Ioan cu privire la botez. Dacă continuați astfel, veți fi înspăimântați când va trebui să răspundeți pentru voi înșivă în ziua judecății, iar ignoranța nu vă va fi de niciun folos.

Care e binele? Planul lui Dumnezeu.

Binele este definit de direcție, de plan.
Se zice că un om sau o mașină ”merg bine” dacă merg în direcția bună, tot așa faptele pot fi bune sau rele dacă ”merg” în direcția bună.
Dacă nu ai un plan precis, nu poți defini nici un bine absolut.
De obicei se subînțelege că oamenii au cam același plan, deci că definiția binelui sau ”corectului” este comună și cunoscută.
Dar nu este așa.
Nu este așa, pentru că oamenii nu au toți același plan, unii nu au nici un plan, alții trag la planul altora, alții chiar sunt supuși unor planuri ascunse ale altora și nici nu-și dau seama.
Deci fapta, acțiunea care reprezintă  binele absolut al unuia înseamnă rău pentru altul, depinde prin ce plan privești fapta.
Când vezi că doi se ceartă cum trebuie să facă ceva, e clar că n-au același plan, de aia se ceartă.
Când planul e comun , ”binele” e definit de plan și înseamnă a ”trage” la împlinirea planului.
Atunci nimeni nu se  mai ceartă.
(Am mai scris aici despre planuri și fapte.)
Dumnezeu are un Plan și diavolul are mai multe planuri.
Noi cunoaștem și Planul lui Dumnezeu și nici de planurile celui rău nu suntem în necunoștință.
Cei ce ”trag” la Planul lui Dumnezeu nu se ceartă.
Cei ce trag la vreunul din planurile celui rău se ceartă cu alții care trag la altul.
Fiecare se uită în planșa lui și e crunt convins că deține adevărul absolut.
Cel ce zice că nu există niciun adevăr din păcate e ferm convins de asta.
E tot un plan rău: să nu ai nici un plan.
În politică, în filosofie, în religie, vezi că oameni buni se trudesc să se înțeleagă cu oameni buni.
Pare frumos, dar în definirea de către fiecare religie a binelui, fiecare se contrazice cu altul în detalii.
Și atunci oamenii sunt gata să facă compromisuri și să renunțe la plan.
Mare confuzie.

Cel mai bine este ca oamenii să caute să se înțeleagă cu un Dumnezeu bun, cu Cuvântul Lui, să se împace cu El și să-i absoarbă Planul.
Când cineva nu cunoaște planurile dar face, face mult rău.
E ca și pe un șantier când un meseriaș rău ignoră planșele proiectului și zidește după ureche.

Deci, privind stresul, zelul cuiva, dorința de a convinge printr-un discurs, să-l măsurăm cu acest etalon al corectitudinii: discursul care-mi cere aprobare se încadrează în Cuvânt,.în Planul lui Dumnezeu, sau este doar patos gol?

Discursul ieșit din Plan, lipsit de logica Cuvântului și de rigurozitatea Planului să-l respingem și să-l demascăm.
Iată de ce este atât de important Planul lui Dumnezeu și stăruința în acest Plan.
E nevoie de etaloane.

 

Pietrele care ”strigă„!

N-am scris pe blog pentru că iar am fost plecați.
Am restanțe mari: zeci de postări din Cronica fraților Hutteriți, înregistrări, postări istorice, profeții, toate așteaptă la rând.
Fiind plecați în călătorie n-am avut timp de scris.
(…. și timpul e cea mai prețioasă valută.)
Dar vine iarna.
O vizită la Muzeul Pergamon din Berlin a însemnat o mică abatere din drum, dar a meritat.
Poarta Ishtar și calea procesiunilor din Babilon sunt reproduse aici la o scară care îți dă cât de cât o idee despre gloria trecătoare a acelor împărății.

Am recitit Ieremia 50 și 51 după aceea.
Atât Egiptul, cât și Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia și mai târziu Roma au fost Împărății a căror ridicare a fost proorocită de către Dumnezeu în Scriptura lui, dar nu numai atât: și căderile acestor împărății au fost proorocite dinainte.

Egiptul a fost distrus de asirieni.
Ninive (capitala Asiriei) a fost arsă de către babilonieni.
Babilonul a fost distrus de mezi și perși.
Mezii și Perșii au fost înfrânți de Alexandru, țapul de la apus.

Ce e frumos e că toate aceste fapte istorice perfect dovedite arheologic sunt detaliat nu doar descrise, ci profețite în Scripturi înainte ca să se întâmple.
Dovezile arheologice sunt pline de urme ale distrugerii de care au suferit fiecare cetate.
Și absolut toate evenimentele au legătură cu evreii.

Cu voia lui Dumnezeu le voi lua pe rând.
Pentru că mie mi-a făcut bine această spălare a creierului de toată voma darwinistă pe care am înghițit-o în școală, cred că această derulare istorică vă va face bine și vouă.
Va fi bine și să aveți niște unelte pentru învățarea copiilor voștri.
E PĂCAT să lăsați copiilor voștri să bea aceeași vomă infectă de confuzie intenționată și ignoranță numită ridicol educație.
Mai ales în domeniul istoric.
Pietrele din muzee, documentele antice confirmă Biblia, asta se numește educație.
Teoriile darwiniste despre comuna primitivă, despre omul primitiv, etc sunt dezinformări ideologice.

 

Despre Satan

Scrisoarea lui Peter Walpot către Frăția Poloneză. 1570. Cronica fraților hutteriți.(110)

Curând după aceea, micuța turmă poloneză a trimis alți trei oameni să cunoască comunitatea noastră. Au adus următoarea scrisoare bisericii noastre:

Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Hristos, cel Crucificat.

Oameni binecuvântați în mod divin, îi mulțumim lui Dumnezeu că el ne-a trezit inimile prin scrisoarea voastră, în care ne-ați provocat într-o manieră creștină. Vă trimitem doi oameni din Raków, Ioan Baptista [Święcicki, din Lituania] și Ioan Italianul, să vă viziteze în Moravia. După ce ne-am gândit la chestiune, ne-am rugat ca Dumnezeu să îndemne pe cineva din micul nostru grup să îi acompanieze și să se întoarcă la noi cu putere și alinare (fie ca Dumnezeu ne dea acestea). Dumnezeu l-a îndemnat pe camaradul nostru de credință Järish Müller să se ofere, iar noi ne-am rugat cu umilință pentru binecuvântarea lui Dumnezeu în călătoria lor. Facem cererea serioasă de a-i lăsa să ia parte la cadourile pe care Dumnezeu vi le-a dat vouă prin disciplina sfântă pe care o mențineți, și nu am nicio îndoială că așa veți face, pentru că știm că voi sunteți oameni de-ai lui Dumnezeu, plini de har și cu frică de Dumnezeu. Din dragostea voastră pe care o aveți față de credincioși voi veți face cu bucurie tot ceea ce va merge înspre preamărirea lui Dumnezeu. Vă încredințăm pe voi Domnului Dumnezeu.

Datată: Olkusz, 25 mai, 1570¹

Acești oameni au călătorit pe ici pe colo cu inimi reci și imediat ce au văzut îndeajuns s-au întors în Polonia. Nu erau foarte interesați, astfel că vizita lor nu a realizat mare lucru.

Vizita fraților polonezi. 1569. Cronica fraților hutteriți.(109)

O căutare înflăcărată a adevărului s-a declanșat în Polonia în 1569, dar cu o atât de mare lipsă de înțelegere că aceasta se va dovedi fără rod. Oamenilor li se dădea lumină în lămpașele lor, dar nu și uleiul de care vorbește Dumnezeu în Evanghelii, astfel că acesta nu putea arde cum trebuie și era sortit stingerii. Au renunțat la botezul nescriptural și nelegiuit al nou-născuților. L-au respins ca învățătura anticristă care și este de fapt și au scris împotriva ei nefolosind termeni nesiguri, predicând că botezul era pentru aceia care credeau în Cuvântul lui Dumnezeu.

În scrierile lor se opuneau cu vehemență doctrinei treimii așa cum o înțelegea papa și făceau o distincție între bogatul Hristos și săracul Hristos.¹ Când au cerut o vizită, biserica a găsit cererea lor rezonabilă și l-a trimis pe Ludwig Dörker, un slujitor investit al Evangheliei să călătorească împreună cu trei frați în Polonia. Au fost primiți cu căldură, și ca rezultat al vizitei lor, patru tineri au fost trimiși să cunoască biserica-comunitate. Au rămas pe durata iernii. Dar în înțelepciunea lor lumească, ei se uitau de sus la lucrarea lui Dumnezeu ca fiind prea simplă și nu au dorit să se dedice slujirii săracilor și lui Hristos cel crucificat.

Pe 25 ianuarie, 1570, alții din Lituania și Polonia au sosit la Neumühl, unde se întâlneau bătrânii : un domn polonez pe nume Janckowsky, trei predicatori și un farmacist din Cracovia pe nume Simon Ronemberg.² Au venit să învețe despre biserica și credința noastră. Au adus o scrisoare de la biserica lor, lăudându-ne mult disciplina și ordinea noastră a bisericii și rugându-ne să ne unim cu ei. Au recunoscut că discuțiile dintre ei au dus la puține îmbunătățiri. Regretau că au botezat oameni prea în grabă și din cauză că lucruri rușinoase se întâmplau printre ei, doreau să nu mai boteze deocamdată.

”Dețineam …mâncare, în timp ce ei trebuiau să se descurce cu foarte puțin, deoarece cheltuiau toți banii pe băutură.” Cronica fraților hutteriți. (108)

Un om care nu purta guler înalt, apretat împrejurul gâtului sau alte semne ale vanității în îmbrăcămintea sa, care declara că pariatul, trufia, îmbuibarea, beția și chefuiala sunt rele și împotriva lui Dumnezeu și care se conducea pe el însuși într-o manieră tăcută cu răbdare și alte calități care i se potrivesc unui ucenic de-al lui Hristos – o asemenea persoană era numită de către lume: eretică, sectară, care vrea să înșele sau stupidă. El era urât și disprețuit de către oameni care nu îl mai văzuseră până atunci și nu îl puteau acuza de niciun delict, din moment ce nu rănise pe nimeni și nici nu dorea să facă asta. Aceasta arată tocmai cum a ajuns lumea.

Dar cât de curând cineva era necredincios, se întorcea în lume și pășea în han spunând, „Băieți, lasați-mă să vă cinstesc cu un rând,” cântând cântări indecente, bând nebunește cu alții și înfigându-și o pană în pălărie ca un nerod; cât de curând se complăcea în pariuri și dans, purtând un uriaș guler înalt și apretat împrejurul gâtului său, pantaloni bufanți largi și haine cu crăpături ornamentale, făcând un spectacol pe cinste din cele o mie și una de împărtășanii prea cinstite, împrăștiind sifilis și alte boli înspăimântătoare și insultându-l și blasfemiindu-l pe Dumnezeu – începând din acel moment lumea se împrietenea cu acea persoană, recunoscându-l ca unul de-al ei. Îl aprobau și spuneau, „Bine ai făcut! Ai procedat corect când ai plecat de lângă frați și te-ai separat de secta lor” – după cum ne numesc. Oriunde ar fi mers, găsea prieteni buni. Oamenii îl plăceau și îl acceptau, chiar dacă nu îl mai văzuseră înainte. Îi puteau vedea toate faptele sale nelegiuite și viciile, și tot era plăcut de către lume deoarece părăsise adevărul lui Dumnezeu. Din toate acestea este clar că ne urăsc și ne prigonesc din simplul motiv că îi suntem devotați lui Dumnezeu. Invidia, originară din bătrânul șarpe, se află în spatele urii lor pentru adevărul lui Dumnezeu. Nimeni nu vrea să o recunoască, dar aceasta nu poate fi negată.

”Avem mai mulți dușmani decât fire de păr pe cap.” Cronica fraților hutteriți.(107)

Frăția a devenit cunoscută în lung și-n lat prin acești slujitori ai Cuvântului și alți frați întemnițați în locuri diferite din pricina mărturiei lor pentru Isus Hristos și a adevărului său. În multe feluri diferite, erau îndeaproape interogați despre fundamentele credinței lor. Aceasta se întâmpla peste tot în ținuturile vorbitoare de limba germană, oriunde frații erau întemnițați, unii pentru lungi perioade de timp. În faptă și-n cuvânt, prin viața și moartea lor, au mărturisit că credința lor era adevărul.

Mai mult, împărați, regi, principi, domni și aceia de la curțile lor, în special în ținuturile vorbitoare de limba germană, au devenit familiari cu a frăției religie, învățătură, credință și viață. Deseori au venit să vadă cu ochii lor și oamenii de rând veneau și ei și își dădeau seama că comunitățile erau inofensive și că zvonurile răutăcioase despre frați erau neadevărate. Mulți au fost convinși și îi lăudau ca fiind oameni credincioși care trebuie că fuseseră rânduiți așa de către Dumnezeu, altfel ar fi fost imposibil pentru atât de mulți să trăiască împreună în unitate, pe când ei între ei, când doar doi, trei sau patru trăiesc sub același acoperiș, își scot ochii mereu și se ceartă până când se despart.

” Pe scurt, nimeni nu stătea degeaba…chiar și preoții care s-au alăturat comunității au învățat să lucreze.” Cronica fraților hutteriți. (106)

Mulți dintre frați erau morari, și existau multe mori în acea zonă a căror proprietari îi rugau pe frați să le preia morile și să supravegheze măcinatul pentru o treime sau o pătrime din câștig, ceea ce reprezenta o înțelegere corectă în raport cu practica curentă. Astfel că frăția a numit un frate să supravegheze morile. Fiind sfătuit de bătrâni, el încheia toate înțelegerile, îi repartiza pe morari, și avea grijă ca morile să aibă oameni și să funcționeze cum trebuie.

Pentru o lungă perioadă de timp, domnii și nobilii (în special aceia pe a căror pământuri trăiam) ne angajau oamenii noștri să le conducem fermele și să lucrăm în alte domenii, unii pentru o treime din câștiguri, alții pentru salarii sau ce ar fi fost acceptabil pentru ambele părți. Un frate era responsabil pentru preluarea fermelor a căror capacitate putea fi administrată de către comunitate, deseori după cereri repetate ale proprietarilor de pământ. El încheia aranjamentele și avea grijă ca să lucreze îndeajuns de mulți oameni pentru fiecare dintre ele în parte.

”Îi evitau în special pe prorocii falși și frații falși.” Cronica fraților hutteriți. (105)

Era îndeplinit misionariatul creștin în concordanță cu porunca Domnului: „Așa cum m-a trimis Tatăl meu pe mine, așa vă trimit pe voi.” De asemenea: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile.” Așadar, în fiecare an slujitorii Evangheliei și ajutoarele lor erau trimiși în ținuturile de unde se recepționa o chemare. Îi vizitau pe aceia care doreau să își schimbe viețile, care căutau și se interesau de adevăr. Pe aceștia îi conduceau afară din ținuturile lor pe zi sau pe noapte la cererea lor, indiferenți la conetabili și călăi, rezultatul fiind că mulți și-au pierdut viețile din această cauză. Astfel, i-au adunat pe oamenii lui Dumnezeu într-o manieră care se cuvine bunilor păstori.

S-au separat de lume și de viața ei rea și plină de nedreptăți. Îi evitau în special pe prorocii falși și frații falși.

Despre ascultare (ebr. ”shema”)

”Ca de obicei, …. tribul popilor agita apele.” Cronica fraților hutteriți. (104)

Ca de obicei, oricând se putea, tribul popilor agita apele. Dar Domnul Dumnezeul nostru le-a barat calea. Arhanghelul Mihail a vegheat deasupra oamenilor săi; altfel de mult am fi fost înghițiți și devorați ca pâinea. Dar cum o cloșcă își adună puiuții ei sub aripi, protejându-i prin ciupirea tuturor care vor să îi atace – într-adevăr, așa cum un vultur plutește deasupra puilor lui – acestea și multe altele a făcut Dumnezeu de dragul oamenilor săi. Chiar și necredincioșii au trebuit să recunoască că Dumnezeu a refuzat să își lase oamenii să fie alungați sau anihilați.

Trăiau pe pământul pe care Dumnezeu l-a oferit în special lor. Li s-au dat aripile unui vultur mare și au zburat într-un loc pe care Dumnezeu li l-a pregătit. Astfel, se adunau în pace și unitate și predicau Cuvântul lui Dumnezeu în mod public. De două ori pe săptămână, câteodată și mai des, țineau întâlniri în care rugăciunea comună și a tuturor i se oferea lui Dumnezeu, rugându-l pentru nevoile frăției și oferindu-i mulțumiri pline de bucurie pentru toate lucrurile bune de care se bucurau. În același mod, mijlocire se făcea pe lângă împărat, rege, principi și autorități lumești, ca Dumnezeu să îi facă să se gândească despre funcția și titlul încredințate lor și să le îndeplinească cum se cuvine, adică să guverneze în mod pașnic și să îi protejeze pe credincioși.

1569 Vremuri liniștite: ”…pentru douăzeci de ani sau mai mult nu a existat o prigoană generală.” Cronica fraților hutteriți (103)

În timpul acestor ani, Dumnezeu le-a dat oamenilor săi vremuri liniștite. Pentru cinstea numelui său, trebuie să consemnăm aceasta în detaliu, pentru că după ce Domnul a purificat biserica sa în diferite modalități, îngăduind ca ea să sufere de pe urma a tot felul de chinuri și sărăcie ani la rândul (după cum se relatează deasupra în această carte). Dumnezeu le-a oferit oamenilor săi vremuri liniștite și binecuvântări consistente, după cum a procedat cu credinciosul Iov după încercările sale. A procedat la acestea pentru a vedea cum se vor comporta în asemenea timpuri și pentru a se asigura că lucrarea și planurile sale vor fi îndeplinite în mod public și vor deveni cunoscute tuturor oamenilor în lung și-n lat. Dumnezeu a făcut aceasta și le-a oferit oamenilor săi vremuri pașnice, contrare cu intențile întregii lumi, rezultatul fiind că pentru douăzeci de ani sau mai mult nu a existat o prigoană generală (după cum se va putea vedea în această cronică), cu excepția câtorva incidente din când în când.