Doctrina transsubstanțierii la Cina Domnului. Un pahar sau multe păhărele?

Catolicii susțin că botezul, cina, sunt sacramente, adică prin participarea la ele, te umpli cu ”har”, așa cum umpli cu un lichid o sticlă sau un vas.
Anabaptiștii și urmașii lor au arătat că botezul și cina sunt simboluri, contează felul cum sunt făcute, nu substanța în sine.

De exemplu, botezul e foarte important ca să fie făcut prin scufundare în apă, nu prin stropire, și la vârstă adultă, nu la bebeluși. Că se face în râu, în bazin, în piscină sau în cadă, puțin importă, e important să fie scufundare în apă. Altfel s-a dus simbolul.

Catolicii și ortodocșii consideră că botezul este o taină săvârșită de preot, pentru că acesta are ”har”, iar prin botez copilașul intră în biserică. Deci botezul ar avea vreun efect mistic asupra pruncului și astfel pruncul devine creștin. Și că indiferent cum se face botezul, puțină apă să fie măcar, dar neapărat preot, cristelniță, odăjdii, slujbă…și invocarea reușește.

Să nu râdeți, că s-ar putea ca și voi să faceți același lucru la….

….Cina Domnului.

Cina Domnului e tot un simbol. E importantă forma în care se ia.
Părinții noștri în ale credinței luau acest simbol de sute de ani frângând o pâine și bând dintr-un pahar.
Secole la rând acest lucru nu s-a schimbat, până în vremea din urmă când s-au descoperit microbii.
Tot atunci oamenii moderni deja și-ar fi zis că sigur Domnul Isus nu știa ce vorbește când a zis că ”a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om”. Și că faptul că la Cină au băut dintr-un pahar probabil ținea de ”cultura” lor.

Deși am vagul sentiment că vorbesc în gol spunând apăsat niște lucruri unor oameni pe care nu-i interesează, scriu totuși:
-NICĂIERI, DAR NICĂIERI în tot Noul Testament nu este pus accentul pe ”vin” ca substanță, ci pe PAHAR, ca formă: UN PAHAR.
La fel pâinea: O PÂINE.
Cred că trebuie să faci o resetare în capul tău.
Ideea de atingere a unei substanțe e ca și cum popa catolic stropește pruncul cu 3-4 picături de apă sau îi umezește fruntea cu un prosop umed. El crede și împreună cu el toți cei ce nu se opun, că un pic de apă contează…și slujba popii.
Ideea de a lua din ”vin”, ca și cum vinul, substanța (unii zic să fie must, o dovadă în plus că tot la substanță se gândesc, nu la formă, nu la simbol) ar conta, e paralelă cu transsubstanțierea, cu credința în substanțe, dar ca să nu mă repet, mergeți la ce am scris despre Dumnezeul-substanță, lichid, fum, apă de ploaie.
Un Dumnezeu lichid sau ”substanță” se poate vinde, se poate diviza și împărți, ca vinul la cină, în 1000 de păhărele, de dat la 1000 de enoriași de care ai nevoie ca popă să poți strânge de-un salariu mare.
Prin frângerea pâinii vestim un mesaj, vestim moartea Domnului.
A desființa modelul lăsat de Domnul Isus, din frică de infecții este o dovadă de cât de adânc a săpat evoluționismul la temelia Turnului credinței.
Credeți că Domnul Isus, Creatorul Viței și al noroiului, al salivei și al microbilor, nu știa ce zice când a zis ”beți toți din El”, sau ”acest pahar”, sau ”paharul binecuvântat”?
Au trebuit să apară teologii de 2 lei din secolul XX, care 9 din 10 nu cred în creația în 6 zile, nici în potop, nici în vârsta de 6000 de ani a universului, dar cred ferm că Domnul Isus a fost un înapoiat peste ale cărui cuvinte ar trebui să sărim, că nu se descoperise microscopul pe vremea Lui, și El nu știa câți microbi transmitem unul la altul pe buza unui pahar de vin.
Ce să faci, un Isus înapoiat!
Te rog dragul meu cititor care nu te-ai plictisit până aici, să-ți reconsideri părerile despre popii cărora le dai bani să te mintă.
Una din minciuni este că dacă iei păhărelul din tava lui nu e nici un bai.
Ba e bai mare!
Păhărelul acela nu e ”paharul”, nu respectă porunca Domnului.
Să fim legaliști acum?
Nu mai „legaliști” ca la botez. De fapt corect este „principiali”.
Dacă îi zici la principiu, lege, s-a dus toată învățătura.
Hai să facem și botezul cu picătura, sau la bebeluși!
Ar trebui consecvență.
Să observăm un lucru, cunoștința crește între oameni: noi învățăm de la evreii din vechime, așa stă scris, ce li s-a întâmplat lor, s-a întâmplat pentru învățătura noastră.
Toată istoria Vechiului testament e manualul nostru.
Când ei nu au ascultat, au fost pedepsiți, din pedepsele lor învățăm noi frica.
Dar și noi învățăm pe alții, pe îngeri.
Domniile și stăpânirile din locurile cerești cunosc azi ”prin adunare” înțelepciunea lui Dumnezeu.
Îngerii doresc să privească la noi.
De aceea trebuie să ascultăm să facem cum a zis Domnul, până va veni El, ca să fim profesori buni pentru elevii noștri: îngerii, pentru că trăim ”înaintea îngerilor”.
Nu e nici o transsubstanțiere la Cina Domnului, e un simbol, trebuie lăsat așa cum a spus Domnul Isus și trebuie făcut exact așa. Așa vestim.
Dar dacă pastorul tău nu face așa?
Cred că ar trebui să-l lași în pace, să facă el cum vrea, tu să faci bine.
Afacerea numită biserică, la care e el director și îi umple contul, nu te duce pe tine în cer, căci domnul director de biserică s-a îndepărtat de Cuvintele Domnului Isus, Domn în Numele căruia un amărât de inginer ți-a scris această postare la care a ajuns la un binecuvântat sfârșit.

De ce s-a zidit biserică într-un sat pe cale de dispariție?

”Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele” 1 Timotei 6:10 (GBV)

Mi s-a pus întrebarea din titlu acum câteva săptămâni și mi s-a prezentat cazul cu detalii.
Sat mic din județul Sălaj, numai bătrâni, 9-10 pocăiți care se adunau într-o cameră la cineva acasă.
Spațiul era suficient, de ani de zile se adunau așa fără probleme. Se mai pocăiesc oameni, dar numărul rămâne constant pentru că cei mai bătrâni mor. Lucrurile puteau rămâne așa.
Dar cineva ”de sus” a hotărât că ar fi bine să se construiască o biserică în acest sat.
Zis și făcut, alături de biserica ortodoxă și cea greco-catolică (goale și acelea) a apărut o biserică de pocăiți.
Dar acum ce te faci, sala  s-a făcut mare, prea mare pentru posibilitățile și venitul celor câțiva pensionari. Iarna trebuie încălzită. Cămăruța de 5 pe 5 se încălzea repede, în catedrală  trebuie făcut foc de sâmbătă dimineața, iar lemnele sunt scumpe.
De ce?
Cei ce m-au întrebat căutau logica.
Le-am dat-o și v-o dau și vouă.
Iată explicația avântului edilitar: construcția unei biserici este o afacere în sine pentru cei implicați în construcții de biserici, există astfel de ”frați”. Nu s-a urmărit un scop ulterior. Odată cu inaugurarea edificiului, scopul a fost deja atins, depășit.

Se câștigă de două ori:
Prima dată se câștigă când se strâng banii, orice sătuc e bun ca motiv, ”să dăm fraților” că în satul ăla nu sunt pocăiți,…și nimeni nu verifică că de fapt nici nepocăiți nu mai sunt, dar frații dau. Frații sunt lesne crezători.
Credeți că cineva verifică cât se dă.
Eu aș vrea să cred.
Dar lucrez în domeniu și am vândut multe materiale de construcții pentru toate soiurile de biserici, știu ce fel de oameni sunt țârcovnicii ăștia animați de dorința de a-I face temple lui Dumnezeu.
A doua oară se câștigă când se cheltuie banii. Anumite firme primesc lucrări la tarife preferențiale plus multe alte metode de a risipi banii prost păziți.
Iată cum entuziasmul constructorilor de temple nu are oprire.
Este o rădăcină nevăzută, iubirea de bani.
Un sfat de prieten: când dați, aveți grijă să nu hrăniți bandiți!
Și încă unul, de frate: Tatăl nostru nu locuiește în temple, oriunde în univers DA, locuiește, acolo, în temple sunt singurele locuri în care a spus expres că nu locuiește.
Nu mai construiți temple și nu mai mergeți la ele, vă amăgiți și vă pierdeți vremea.
Încercați să vă vedeți credința și trăirea cu Dumnezeu fără acele ziduri.
Se poate.

”Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău.” Principiul non-rezistenței.

Subiect tabu.
Merg creștinii la război?
Depun jurământ?
Dacă merg și trebuie să tragă în inamic ce fac?
Ucid? Trag în vânt?
Nu scrie în Biblie: ”să nu ucizi!”?
Există războaie corecte?
Cel de-al doilea mondial a fost corect? Când sau până unde?
Până la Nistru?
Sau de la Nistru?
Până la 23 august?
Sau de la 23 august?
De obicei dreptatea o hotărăște învingătorul.
Stalin a rămas în istorie aliatul victorios iar Hitler odiosul nazist.
Că și Stalin a fost la fel de criminal a stabilit istoria….și ucrainienii, urmașii holodomorului.
Iată întrebări de-o viață, nu de-o postare…sau de-un rug…sau de-o celulă.
Dar sunt întrebări pe care orice cititor al Bibliei cu cuget bun și le pune, mai ales când citește predica de pe munte.
Căci acolo unde scrie că dacă te lovește cineva peste obrazul drept, să-l întorci și pe celălalt, nu mai rămâne loc de interpretarea că dacă trage după tine cu mitraliera, tu să arunci după el cu grenade.
Și dacă vrei să împlinești ce te îndeamnă cugetul, atunci mai cauți în jur să vezi și pe alții care-i îndeamnă și care vor să împlinească, că n-ai numai tu cuget, nu citești numai tu Biblia și Dumnezeu a zis că va chema un popor care să fie al Lui, nu cugetători răzleți și rămași așa.
Așa că s-o luăm istoric.
În România sunt 3 mișcări religioase care afirmă și practică principiul non-rezistenței:

Omul care m-a lăudat. Viața ca un puzzle (3.)

(Citește tot serialul: Viața ca un puzzle!)

”Vai de voi, cînd toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi!” Luca 6:26

Era în iarna dintre 2006 și 2007.
Pentru cei care ați fost activi pe net atunci, era vremea când cam 1000 din noi eram membri pe grupul de discuții Masa Rotundă, grup moderat de  Ț. Iosif.
În acea iarnă discuțiile s-au aprins pe grup, domnul Ț. Iosif ne-a dat afară pe câțiva, pe mine (semnam evanghelist și pe barthimeu printre alții).
(De unde o fi știut cine suntem?)
Apoi, brusc grupul de discuții Masa Rotundă s-a închis, devenise un fel de platformă comună de întâlnire a tuturor vocilor evanghelice.
Nu știam atunci nimic despre trollii care mișunau pe grupuri și forumuri, deși nu puteam să nu observ unii comentatori cu doi neuroni cum comentau mult, adesea sub nume diferite.
Când am văzut că s-a închis Masa Rotundă, am deschis urgent un grup de discuții pe yahoo, grup pe care l-am numit Masarotundă2.

De ce iubesc România?

Ce iubesc?
O țară cu râuri și munți, cu mare și păduri nesfârșite?

Nu iubesc asta.
Iubesc oamenii, pe aceia care-mi vorbesc așa de bine limba că le înțeleg și cele ce nu le zic, pe cei ce vorbesc limba bunicilor mei, iubesc lanțul scurtat la Babel, limba română.
Căci dacă în Eden, neascultarea ne-a legat cu lanțul morții, la Babel ne-am legat cu lanțul scurtat al comunicării (și ne-am și îmbrobodit cu semințele urii de etnie).
Cunoașterea unei singure limbi, din cele câteva sute din lume este o mare limitare, este ca o închisoare, dar iubesc cel mai mult cea mai largă închisoare în care pot să stau.
Pentru mine, lanțul limbii române e cel mai lung lanț, în acest lanț am cea mai mare libertate.

Istoria emoțiilor

”Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele dimprejur ….” Zaharia 12:2”
”Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor” Luca 21:24”
Când nu scriu înseamnă că citesc, călătoresc, vizitez sau pur și simplu fac o pauză.
Am mai zis pe-aici că mi se pare imoral să scrii continuu, ca și cum tu ai fi izvorul înțelepciunii, mai trebuie și să pui în sacul din care dai. Îmi răsună în minte un vers al lui Dorz:
”N-am fost ispravnicu-nțelept pus peste-averi cuprinse
Scriind puțin, sa pot da mult la cei cu mâini întinse,
– ci mult scriind am dat puțin. Iar cei ce ma căutară
s-au depărtat dezamăgiți: n-am fost ce-așteptară.
Eu scriu mult și dau tot, n-am manuscrise nepublicate, răzbun vremea când pentru 4 pagini mi s-a deschis dosar. Dar totuși mai fac și pauze. Iar de citit, citesc mult, mult mai mult decât scriu.

Eram în Budapesta vineri seara când un cititor (o rudă) al blogului m-a întrebat la telefon de ce n-am scris nimic de mult timp.
Păi cum să scriu dacă călătoresc?
De fapt am fost cam ocupat, iar timpul liber l-am dat cititului.
Cea mai apropiată prăvălie de casa noastră, nu este nici vreun butic, nici vreo crâșmă sau altceva, ci librăria Cărturești.
Poposesc pe-acolo cam rar, la o lună-două odată, dar stau mult. Au scaune și mese, poți sta să alegi ce cumperi.
Unul din lucrurile care au tras serios la cumpăna a emigra/a nu emigra acum 13 ani  au fost tocmai librăriile. Nu știu altă limbă mai bine ca limba română, e un fel de închisoare și asta, dar pentru mine e cea mai largă. O să scriu în altă postare de ce iubesc România.
Acum citesc…

Liniștit am putea numi această carte istoria călcării în picioare a Ierusalimului.
Am putea numi cartea și o istorie a emoțiilor lumii, căci parcă nici un alt loc și subiect nu au inflamat mai repede capetele oamenilor decât opiniile listate la ”bursa teologică a Ierusalimului”. (pag 343)

Cununa lui Putin sau cununa lui Cristos

Nu fac politică, nici pe blog, nici în privat.

Dar câteodată mă enervez când fără să scotocesc, dau de corupție, mai ales instituțională și mă deranjează când de exemplu văd dovezi clare de corupție, dar pentru că numai 2-3 văd, e zadarnic să protestez, n-am cui.

Am scris despre Bodnariu.
Mult.
Pe vremea aceea o doamnă zburdalnică la minte a emis ideea că toți cei care scriu pentru Bodnariu sunt plătiți de Putin.
Acum iar.
Un domn asociază cazul Bodnariu cu Putin.
(Să fac o paranteză: am fost întrebat de ce m-am implicat în cazul Bodnariu (am scris peste 70 de articole și sute de comentarii) și de ce nu mă implic în mișcarea Coaliției pentru familie?

Să fiu scurt în răspuns: bunul Samaritean a acționat solitar, nu ca membru în asociația samaritenilor milostivi, secția Ierusalim-Ierihon. Mie îmi cere Cuvântul să fac totul ”în numele Domnului Isus”.
Coaliția Pentru Familie este ”un alt nume”.

Recenzie la ”O cetate de necucerit” și o dezmințire

Am citit pe nerăsuflate cartea fratelui Rădoi:

Prima dată dezmințirea:
Am găsit în carte un citat din intervențiile pe care le-am făcut pe blocul dânsului, de aici dar deasemenea am găsit și un text care nu-mi aparține deși în carte așa dă de înțeles (probabil textul e scris de Doru Radu).

Textul care îmi aparține este la pagina 258 și începe cu: ”O precizare…” până la pag. 259, se termină cu ”…fără să știe.”

Textul care NU îmi aparține deși începe cu ”Vestea Bună:….” este la pag 259, continuă cu ”Sunt total de-acord…” și se termină cu ”…mult rău în comunism.” de la pagina 260.
Probabil acest al doilea text e scris tot de Doru Radu.

Rog editorii cărții ca la viitoarele ediții să corecteze eroarea.

Câteva cuvinte despre carte.
Cartea e scrisă cu suflu, cu patos, cu durere.
Se simte în texte intensitatea nediminuată de timp și de distanțe a trăirilor unor suflete pentru care credința a fost scop al vieții, angajament total, dedicare 100%, suflete confruntate cu pasivismul  de funcționari blazați ai conducătorilor lor religioși impuși.

Este ceva bun în om? Da. Cugetul

”Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.” Romani 7:18

Doctrina calvinistă a depravării totală citează trunchiat acest verset.
În concepția calvină omul este mort până la regenerare (”ați fost morți în greșelile și în păcatele voastre”) și momentul regenerării este socotit ca aducere la viață sau naștere din nou.
Totuși Biblia prezintă acest om mort în greșeli ca având un cuget în care locuiește legea lui Dumnezeu (”Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege;  si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele.”) Romani 2-14-15
Deci, morți-morți, dar toți oamenii au un cuget bătăuș.
Legea este scrisă în inimile oamenilor, a tuturor oamenilor, nu doar a unei elite sau a celor credincioși.
E vorba de oameni neregenerați în textul de mai sus, oameni care vor să facă binele dar nu pot, asta nu înseamnă că nu gândesc.
Tocmai la acest proces de frământare a conștiinței se adresează Vestea cea Bună:
omului care vrea să facă voia lui Dumnezeu.

În om este un cuget, cel mai adesea bun, și în Pavel era chiar când persecuta pe creștini (”Mulţămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, ”) 2 Timotei 1:3
În carnea mea până la ”venirea credinței” locuiește păcatul, de aceea sunt mort, datorită păcatului.

”Damascul va fi nimicit”, profeție neîmplinită

Am tot citit ce scriu alții și-mi pare că au dreptate.
Profeția din Isaia
„Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărîmături;

(sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/international/imagini-apocaliptice-surprinse-cu-o-drona-langa-damasc-dupa-patru-ani-de-razboi-zona-este-o-ruina-imensa-video.html)
cetăţile Aroerului sînt părăsite, sînt date spre păşune turmelor, cari se culcă nestingherite acolo. S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim, şi s-a sfîrşit cu împărăţia Damascului;” Isaia 17:1-3
Acest text a rămas neîmplinit de când a fost scris.
Acum, când Siria e răscolită de armate (în primul rând când Damascul e din nou capitala Siriei, mult timp n-a fost, pe vremea Imperiului otoman) cred că ar trebui să ne așteptăm la această împlinire.
Mai mult, o altă profeție despre Damasc, scrisă de Ieremia sugerează și felul cum va fi nimicit Damascul: ”Damascul este topit…” Ieremia 49:24
Au scris și alții.

Intimidați de darwinism

Suntem intimidați de darwinism datorită reclamei din manualele false cu care ne-a mințit școala, datorită emisiunilor de tip National Geografic și așa-zișilor ”oameni de știință” aliniați nu unor concluzii juste, ci unor filosofii ce trebuiau ”dovedite”.
Țin minte planșele din clasele 5-8, una cu o reptilă cu pene sau pasăre cu gheare la aripi,

alta cu o maimuță care e tot mai verticală,

”Tăcerea înseamnă acord”, atunci când nu mustrăm, suntem vinovați

Ne este frică, sau poate suntem doar intimidați (cred că-i același lucru) de situații în care nu suntem de acord cu cineva, dar nu-i spunem, ca să nu rupem relația, ca să nu-l pierdem de prieten.
Citeam ieri-alaltăieri Numeri 30:
”Şi anume, dacă nu-i zice nimic zi de zi, după ce află de lucrul acesta, el întăreşte astfel toate juruinţele şi toate făgăduielile cu cari s-a legat ea; le întăreşte pentru că nu i-a zis nimic în ziua cînd a aflat de ele.” v. 14

Situația e particulară, dar principiul este general: tăcerea înseamnă acord.
Și mai scrie într-un loc treaba asta:
”Cînd voi zice celui rău: «Vei muri negreşit!», dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci dela calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sîngele din mîna ta!” Ezechiel 3:18
Nu l-ai înștiințat, nu i-ai spus, ai tăcut lângă el, înseamnă că ai fost de acord cu el, ești vinovat.
Tăcerea ta e vinovată.
Dacă ai trecut prin astfel de situații, cercetează-te asupra acestui lucru și pocăiește-te!

 

”Ce cunună, ce cunună, umblă Domnul ne-ncetat, și pe capul tău s-o pună, dac-ar fi mai aplecat”, cântarea: ”Când te uiți prea mult în soare.„

Text:

Când te uiţi prea mult în soare,
Nu mai vezi pământul jos;
Când te crezi prea multe-n stare,
Uiţi de cel neputincios.

Ref: Nu uita, nu uita, nu uita
Că-i un vis şi viaţa ta, că-i un vis şi viaţa ta.
În curând, în curând, în curând
Parcă nici n-ai fost, n-ai fost, nicicând!

Când lumina în tine scade,
Cresc a umbrelor poveri;
Când virtutea-n pofte-ţi cade,
Pierzi cereştile puteri.