Parul sfânt

„Atunci, oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui”.” Judecători 6:30

Iată o excelentă lecție a Vechiului Testament, o înțelepciune e vremurilor (stră)vechi pentru vremurile noi, o pildă pentru situații similare. Fără acest tip de lecții de atunci, nu am știi exact cum trebuie procedat acum.
Israelul a alunecat în idolatrie, copiind felul de viață al băștinașilor pe care nu i-au putut alunga din țara dată lor.
(Dar oare creștinismul de astăzi, ca nume, sau fiecare din noi, ca indivizi, nu suntem în mai mare sau mai mic grad copleșiți de acești idoli, cel puțin ai inimii, de acești „pari sfinți” stimați și respectați de toată lumea?)
Starea era deplorabilă, chiar tatăl lui Ghedeon avea loc sfânt, al lui, altar lui Baal, par sfânt al Așerei în fața altarului.
Și fiul este invitat să devină salvatorul Israelului.
Cu ce? Întreabă.
Cu ce nu….vine parcă răspunsul divin.
Idolul trebuia distrus pentru ca nu cumva după victorie să creadă cineva că din cauza idolului.
Mai bine să vadă că din cauza lipsei lui.
Anevoioasă îndeletnicire: să dărâmi idoli.
Pentru mulți închinarea la idoli le este pâinea de fiecare zi….și nu numai pâinea. Tot traiul, tot câștigul. Și nu numai câștigul, ci toată viața lui de hoț se învârte printre parii ăștia. Și o fac să fie distractivă, plăcută.
Religia asta e ca fasolea, nu poate fără pari, cade grămadă fără.
Parul de fapt nu era ca parul de fasole, ci era un stâlp, un trunchi de copac sculptat sau/și vopsit, imitând un trup de om și având pretenția de zeu. Urâciuni le numește Dumnezeu și le-a pilduit prin pari.
Dar n-a fost numai parul.
Dumnezeu l-a pus apoi pe Ghedeon să renunțe la mulțime și apoi la arme.
Ca să arate că victoria nu vine nici prin idoli, nici prin mulțime, nici prin arme, ci prin credință.
Așa scrie: „prin credință….au pus pe fugă oștirile dușmane„.
La urmă îl vedem pe Ghedeon cum a renunțat chiar la sine, cea mai grea renunțare:
„Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.”  Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.” Judecători 8:22-23
Iată 3 lepădări care preced pe a 4-a, pe cea mai grea: lepădarea de sine.
Dar prima dată trebuie lepădat „parul sfânt”, idolul, sau idolul inimii.
Ce este astăzi parul sfânt? Parul ăsta nu e de-un singur fel. De obicei un (limbaj de) lemn pictat, țeapăn, de neschimbat, o învățătură, datini omenești, un nume, un anturaj sau un personaj.
Vrei să izbăvești pe cineva, vrei să faci parte din lucrarea aceasta glorioasă a Mielului disprețuit?
Cu ce? te vei întreba.
Cu ce nu? îți răspunde Domnul în Cuvânt. Trebuie să renunți, nu să aduni, să tai, să trimiți casă, să dezarmezi ce a rămas și să refuzi scaunul de rege. Atitudini perfect aplicabile astăzi de oricare din noi, care înțelegem și credem Scriptura.
Începe cu „parul sfânt”, taie-l, renunță la mulțime, renunță la arme („armele cu care ne luptăm noi nu sunt ale cărnii„) și mai ales după ce ai biruit, renunță la tine, poartă ocara și lasă toată Slava Celui care ți s-a arătat în vis.
Audio:

Ce înseamnă a fi al lui Hristos?

Emoție și educație

„Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” …. „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos.” 1 Corinteni 11:5,13

La intrarea dascălului în clasă se făcea o liniște de mormânt. Fața lui aspră ne inspira teamă și ne treceau fiori. Eram 9 copii în clasele 1-4 și el ne „dăscălea” pe toți. Școala era veche, de prin 1900, dar mai fusese una în sat, de prin 1850. La 1900, scrie un ziar de atunci că tot satul știa să citească, „și femeile„. Nu e de mirare, pentru că am găsit în arhive, cum că preoteasă în sat fusese o vreme tocmai sora lui George Barițiu, cel cu „Foaia pentru minte, inimă și literatură” de pe la 1800 și-un pic, apoi nepoata.


(citat din ceva ziar de pe dspace, bcu Cluj, de pe la 1900)

Așa că satul avea un adânc respect pentru „dascal” (cu a, nu cu ă) și învățătură, în acel an 1973 când am pășit cu groază în clasa 1-a. Frații mei mai mari îmi povestiseră de formele de pedeapsă aplicate de dascal: pusul la colț, bătaia cu rigla la palmă și alte forme, nu atât sadice, cât terifiante prin mesajul transmis practic întregului sat. Aflau părinții și erai arătat cu degetul și de mătușa bătrână. Sau dacă ți se scria în Carnetul de elev, că „azi elevul….a făcut boroboața” sau a venit cu tema nefăcută, rușinea era imensă.
Aceeași atmosferă plină de respect față de educație domnea în adunare. În primul rând că nu se punea problema să nu se meargă la adunare. Iar noi, cei 3-4 copii mai mici și câțiva mai mari, stăteam 3 ore și ascultam rugăciunile fraților și surorilor, predicile fraților, poezii și cântări. Și cântam și noi. Invitabil, mesajul intra pe urechi, ceva înțelegeam. Mai apoi, când am ajuns mare și am trecut prin diverse situații, prin care „predicatorii” de la țară trecuseră și predicaseră, mi-am amintit și ….”poruncile Tale mă fac mai înțelept decât dușmanii mei„.
Educația are nevoie de autoritate și de teamă. Nu vei atrage copilul spre acul injecției, dar nici nu vei aștepta vaccinarea până va face el cerere. Tot la fel, educația trebuie impusă fără emoții „lipicioase”. La țară, nu aș fi avut partizani ideii de a mă opune dascălului.
Bisericile „moderne” au „apostoli” care caută să placă și își înmulțesc mijloacele de atracție. Aceștia numai la „educație”(zidire) nu se gândesc. Numai la învățătură nu. Nu au în cap învățătura care conduce la angajament. Desigur că ei evaluează cu cea mai mare grijă situația financiară sensibilă a conturilor lor. Și aplică aceeași sensibilitate în „mijlocele de amăgire” în administrarea emoțiilor cu care întind plasele de prins oameni, cu „finețea și delicatețea” unor păianjeni.
Pot să analizez după ani rezultatele elevilor trecuți prin liceele creștine (am avut doi copii dați la un liceu creștin și cunosc mulți alții). Am fost pentru scurt timp chiar profesor într-un astfel de liceu. Nu mai sfătuiesc pe nimeni să-și dea copiii la „liceu creștin”. Dacă se poate spune că undeva orientarea spre egali (de care scria Gordon) are efecte devastatoare, atunci despre aceste medii omogenizante se poate. Și în gândirea noastră necoaptă că dacă i-am dat „acolo”, ne-am luat grija. Sau la grădiniță, sau la vreun „dascal” față de care n-avem nici un respect, că nici nu ne-am ostenit să-l cunoaștem.
Emoția prieteniilor cu colegii și a apartenenței la grup ucide teama de a rămâne needucat, teama de autoritate, teama de profesor, teama de Dumnezeu, teama de Cuvânt, ucide orice teamă. Singura teamă rămâne teama de a nu fi exclus de „egali”. Bine a zis Gordon.
Păianjenul emoțiilor ucide harnica albină a educației. Sacii de transportat polen, aripile neobosite, complicatul mecanism de transformare a polenului în miere, ochii extrem de ageri și nemaipomenitul sistem de orientare al albinei, devin hrană păianjenului. Lipiciul emoțiilor a învăluit albina.

Distracția ucide gândirea dreaptă, cumpătarea și orice principii. În lipsa acestora, mintea omului se scufundă „în prăpăd și pierzare„. După ce ați privit felul cum păianjenul înfășoară albina, puneți lângă fiecare mișcare a picioarelor lui:
-vizionarea de divertisment
-navigarea pe facebook sau net cu același scop
-întâlniri cu oameni „plăcuți” și „faini”, dar de la care nu înveți nimic
-participarea la „lucrări” neroditoare, dar plăcute. etc, etc
V-a scris unul care a crezut că păianjenii prind doar muște!

Vrei să fii un Gaius, gazda adunării?

„Vă salută Gaius, gazda mea şi a întregii adunări.” Romani 16:23
Iată una din marile dileme ale creștinismului: unde se adunau creștinii înainte de a avea locuri publice, înainte de Constantin?
Pavel scrie din Corint, din acel Corint unde erau secte și despărțiri, păcate și mândrii, dar unde se pare că lucrurile se îndreptaseră, oamenii s-a smerit cu vremea și s-au pocăit.
Din Corintul unde le scrisese la un moment dat:”Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica(Adunarea) lui Dumnezeu” 1 Corinteni 11:22, text din care unii ar deduce că se referă la case ca clădiri și la biserică tot ca clădire.
Dar nu e așa.
Termenul de casă, οἰκία (oikia) din greacă are sensul și de familie, iar faptul că se vorbește despre adunarea lui Dumnezeu ca despre o familie este arătat în continuarea versetului: „…şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic?„, nu pe niște ziduri, ci pe niște oameni.
Și continuă mai jos:
„Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă…” iarăși arătând că masa Domnului este un simbol, nu un ospăț, o pâine și un pahar, nu prilej de etalare a bogăției.
Nu este interzisă luarea mesei, chiar primii creștini luau masa împreună, ci este încurajată împărtășirea mesei, nu fiecare să mânânce ce-i al lui, ca hârciogul.
Dar totuși, aceste lucruri se petreceau în casa unui frate, a lui Gaius, nu într-un loc public.
Cine își imaginează că atunci nu erau legi și reglementări, că nu era această diferențiere între loc public și loc privat, greșește mult. Literatura antică abundă de menționări de contracte, acte de proprietate, acte de vânzare-cumpărare, acte de închiriere și meticulozitatea înregistrării proprietăților de atunci nu este depășită astăzi de actele noastre cadastrale.
Legile erau cam la fel ca cele de astăzi.
Pentru a declara un loc ca „public” trebuie să fii instituție de stat sau instituție recunoscută de stat, pentru că doar statul vă apără pe voi ca entitate, ca grup în fața vreunei pretenții de uzurpare a dreptului tău recunoscut de stăpân al locului public. Ca persoană privată în casa ta, tot statul te apără de vizitatori nedoriți, dar tu ca și gazdă, ca persoană fizică permiți sau interzici accesul iar statul ocrotește dreptul acesta al tău.
A apela la stat pentru a te recunoaște pe tine ca pretendent asupra vreunui petec de clădire, pe tine creștinule străin și călător, este un non-sens evanghelic, din mai multe mai jos înșirate motive:
1. Nu este printre voi niciun Gaius, nicio inimă deschisă, să-și pună casa la dispoziția întregii adunări?
Dacă este, nu ai nevoie de altceva, statutul lui juridic de gazdă îi apără de uzurpatori în fața legii pe toți cei prezenți în casa lui. Este legal de la creație și va fi la fel până la răpire…și mai ales după.
Dacă nu este, nu ai vrea să fii tu ca și Gaius: gazda adunării?
2. Aștepți tu o cetate cerească, sau vrei să te așezi într-o cetate stătătoare (care rămâne după tine) de lăsat la copii: „Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Evrei 13:14 O întrebare pentru cugetul tău, pentru că poate ai în minte următoare întrebare…pentru cugetul meu:
3. Unde s-au adunat după ce a murit Gaius? Răspund cu o istorie. Acum vreo 5 ani am ajuns la rude în Germania și am căutat o adunare de frați, Brudergemeinde. Am primit un număr de la un frate și apoi la telefon adresa din orășelul vecin cu rudele mele. O casă simplă. Între timp era să cad jos: am găsit-o pe Street View. (V-o arăt pe urmă.) Germania, mulți știți, nu a acceptat ani la rând Street View de la Google. Era horror să găsești o firmă în Germania. Nici acum nu are acoperire cum trebuie, deși în ultimii ani a început să fie albastră și Germania, un pic mai bine ca Belarus, divaghez:

Dar să vă arăt casa:
E aceea mică din mijloc, de lângă pomi:

Evident a fost construită cândva, demult, o sală în curtea cuiva. Iar peste ani, peste decenii, sala a rămas pentru că, ….am întrebat:
-Cei din casa asta nu sunt credincioși? (din vecini)
-Nu, a fost răspunsul. probabil strămoșii lor fuseseră, iar din respect au lăsat clădirea și accesul …fanaticilor. Nu am mai întrebat.
Nu cred că în Corint, la Gaius era ca la această adunărică din Baden Wurtemberg. Cred că s-a găsit un alt Gaius după, sau urmași. Și sigur a început să lucreze taina fărădelegii.
4. Creștinii trebuie să aibă vie ideea de …transhumanță, îmi place acest termen, muți omul, umanul. Eram copil și mă fascina mutarea staulului…pe pășune verde…staulul devenea gunoi în câteva zile, se muta pe iarbă…și tot așa. Te muți în casa altuia, dar ar trebui să fie puțin diferit: „haideți la mine, ba la mine….”Adunarea e formată din frați și surori, nu din fratele Mortar și sora Cărămidă. La Corint, Pavel a găzduit la Aquila și Priscila (alți pribegi) prima dată, iar adunarea a fost în casa lui Iust mai întâi, apoi la Gaius.
5. O adunare vie, mobilă, fără „cetate stătătoare” e de neînvins. Clădirile se pot închide, dar diavolul le va prefera deschise. Își va pune oamenii lui în ele, le va folosi de capcane. Unde este casă de frate sau soră, sau de frate și soră (familie) , poate fi și adunare în gazdă la aceia. Poți începe imediat, azi: „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Matei 18:20
6. Adunarea Comandantului Isus nu este alcătuită din adunăturile vedetelor de pe Youtube, ce urmează ca năuci pe niște Hristoși falși, ce-și afișează conturile pe prima pagină și demagogia pe toate. Adunarea este formată din frați și surori care cercetează Cuvântul Comandantului, se antrenează zilnic în lupta Lui și nu-i refuză ocara lui de zi cu zi.
7. Istoria României și a Europei ultimului secol este plină de exemple triste de „adunări” care au început relativ bine și au alunecat în „cultizare”, „organizare”, „structurare”, finanțare, catedralizare, bisericizare….până s-au transformat ca o mireasă grațioasă într-o matroană obeză.
8. Domnul Isus are nevoie de Gaiuși. Tu ai o casă? Ai o inimă deschisă? Fii un Gaius! De ce să mergi acolo unde Domnul tău este ocărât, unde smerenia Lui este profanată prin îngâmfare și lăudăroșenie, unde învățătura Lui este disprețuită și răstălmăcită?

Și acum câteva obiecții posibile:

1. Cei ce se adună ca cei din casa lui Gaius, nu fomează o nouă sectă? Păi, tocmai asta este ideea: secte formează cei ce merg la stat cu jalba, să ceară drepturi, discriminări pozitive…și bani de la guvern. În numele cui o fac? În numele idolului lor numit cult. Gaius n-a mers la Galion, proconsulul Ahaiei să ceară finanțare și drept de cult, deși ar fi putut. Chiar vistiernicul cetății, șeful finanțelor, fratele Erast venea la adunare la Gaius acasă.
2. Adunările de tip „casa lui Gaius” nu au viitor, vor dispărea. Apele mici se varsă în ape mari. Afirmația asta chiar e o mare prostie. Aceste adunări sunt singurele biblice, sunt singurele după Cuvânt. Iar atât timp cât este scris: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” cu siguranță adunările ca cele din casa lui Gaius vor prinde răpirea.
3. Cât de mare era casa lui Gaius? Aici e o obiecție…cu hop. Când cineva îmi explică că el n-are cum, că la el în living nu este loc, probabil că are dreptate. Nu toți din Corint erau Gaius, ceilalți mergeau la Gaius. La Gaius sigur era loc. Și când apostolul a scris: „fiți primitori de oaspeți” nu le-a scris acelor care zic și azi: „frate, eu sunt smerit, am o cameră, și-mi ajunge!”, a scris la ăia care aveau una în plus, pentru oaspeți. Iar pentru adunare trebuie una și mai mare. Așa că aș adăuga la îndemnul „vrei să fii un Gaius!” dacă ai posibilitate, pe cel de „du-te la Gaius” dacă nu. Întotdeauna și peste tot va fi câte-un Gaius. Fii și tu!

La înmormântarea fratelui Ioan Tomșa, Botiza, Maramureș, 19 februarie 2023

Predicarea pe bani (2). Pavel, modelul nostru.

Dacă dormi cu Biblia la cap, vei fi „transformat” în bine?

M-a sunat alaltăieri domnul Păduraru (pseudonim), fost director de întreprindere comunistă în Clujul nostru. Aveam numărul lui în telefon și discutasem cu el prin pandemie mai bine de două ore despre Dumnezeu, lume, creație, Cuvânt, profeții. Părea interesat fără falsitate. I-am dat o Biblie atunci și chiar am crezut că o va citi.
Cu telefonul la ureche, mi-am căutat un loc unde să stau, pregătit fiind de o convorbire lungă, dânsul făcea parte din acei oameni cu care nu inițiez întreruperea convorbirii niciodată eu, aștept pe celălalt s-o facă, adică vorbesc cât vrea mușchiul limbii lui.
L-am lăsat pe dânsul să înceapă. Voia să îi explic cum se montează materialele de construcții cumpărate de la firma noastră.
L-am întrebat dacă a citit Biblia primită cu doi ani în urmă.
-„Domnule„, zice (cu patos), „să vedeți ce s-a întâmplat: am pus Biblia la capul patului unde dorm și vă rog să mă credeți că de atunci sunt alt om. M-am transformat complet.„
-Așa fără s-o deschideți, fără să citiți?
-„Daaa„…și aștepta să mă bucur. M-am îngrozit, m-am enervat, m-am ambalat.
N-am avut replică pe loc…căutam….și mi-a venit.
Adică a revenit dânsul cu întrebarea:
-…cum se montează…materialele?
–Foarte simplu i-am spus…desigur cu același patos, intonație și așteptare ca dânsul să se bucure, cum mi-a spus el mie de Biblie,…și cu o siguranță plină de tristețe: „veniți la noi, vă dăm un catalog al materialelor cumpărate, catalog în care sunt descrise toate etapele montajului, vi-l puneți la cap seara și dimineața…veți ști tot, veți fi alt om.„
N-a înțeles.
M-a întrebat iar, „cum se montează?”
I-am spus că scrie în catalog, să vină să i-l dau, gratis i-l dau, ca Biblia, dar nu trebuie să-l citească, ci să-l pună seara sub pernă și dimineața va ști.
A mai încercat odată și i-am reformulat răspunsul.
Nu i-am spus cum se montează.
Aștept să vină după catalog.
Se pare că știa el ceva despre „transformări” la pocăiți.
Mistica bate logica, slujba bate explicația, frica ilogică bate analiza plină de cele mai delicate și imbatabile concluzii. După mai bine de zece ani de de sute de Biblii date la sute de șoferi, am întrebat pe unii din ei dacă au citit. „Nu, dar E ACOLO, o țin în bord.” Dacă la oglindă atârnă un crucifix și pe bord e lipită o icoană, sigur o Biblie în bord nu are cum să strice. Are „putere”.
M-am gândit săptămâna asta la teologul și profesorul cu Bret canadis, are o carte, (nu mai vreau s-o citesc) despre profeții, bănuiesc că e cu argumente. Unde se termină în mintea acestora ceața mistică a unei puteri inexplicabile și de unde începe terenul tare al argumentelor biblice, logice și etice? Nu știe nimeni.
E ca și apele Merom, loc preferat de bătălie al canaaniților, niște mlaștini. Canaaniții aveau capitala lângă, la Hațor. Azi mlaștinile sunt aproape secate, se numesc Valea Hula și sunt zonă de zbor a păsărilor migratoare între Europa și Africa. Atât de multe păsări zboară, încât statisticile Israeliene au stabilit că mai multe avioane IDF au fost doborâte de ciocniri cu păsări decât de toate armatele arabe din toate războaiele din 1948 până acum. Le plezneau geamurile la avioane, la unul din primele accidente de acest fel, pasărea a lovit maneta de ejectare din carlingă și pilotul s-a trezit afară din avion. A supraviețuit.
Până la urmă evreii au cheltuit ceva bani, au făcut hărți și calendare cu zborul păsărilor și pur și simplu, pe atunci și pe acolo pe unde zboară păsările, nu mai zboară avioanele, iar accidentele s-au redus spre zero. E periculos în mlaștini teologice iar logica biblică amestecată cu misticismul „puterilor” este una din mlaștini.
Dragii mei, să nu vă las fără un îndemn, chiar dacă am depășit cu mult cele 30 de rânduri promise: citiți cartea, citiți Biblia! Biblia e logică, Biblia e cronologică. Pardon, Dumnezeu e logic, e cronologic, e etic. Fără aceste repere, nu vei avea coordonate pe care să-ți faci graficul gândului, al vieții. E prea puțin să spui „Dumnezeu a creat lumea”. Acum, după Marea Minciună evoluționistă trebuie spus de fiecare dată: „DUMNEZEU A CREAT LUMEA ACUM 6000 DE ANI”. Și la fiecare eveniment trebuie trecută data. Iar Biblia are aceste date, Biblia este o bază de date.
Mă sună Google aproape lunar, pentru că acum la aproape 60 de ani am ajuns să mă specializez în advertising (reclamă). Alaltăieri am vorbit o oră și persoana de la Google mi-a explicat extrem de plastic și de profesional în ce fel campaniile create de mine „se hrănesc” cu date furnizate de Google și cum trebuie să le îngrijesc ca să mănânce bine, să-mi aducă câștig, ca o vacă dusă la păscut. Că Google are date, dar daca „vaca mea” nu știe cum să le pască, are degeaba. Sinapsele au început să-mi țăcăne și m-am prins de ce trebuie chiar…să țesăl vaca și să n-o uit în grajd.
Omul funcționează cu datele lui Dumnezeu, cu orice alte „date” cârâie și bolește.
Închei cu un citat din Seneca despre asemănarea dintre prietenie și lingușitorie: „Cât de mult se aseamănă lingușirea cu prietenia! Căci nu o imită numai, ci o învinge şi o dă la o parte. Intrând printr-o ureche deschisă și binevoitoare, ea pătrunde în adâncul sufletului și are cu atât mai multă trecere, cu cât sapă mai tare.” Câți popi cu câte datini au săpat și au stricat cu lingușitoria lor, prietenia cu Dumnezeu a domnului cu nume forestier? Și a multor altora.

25% din oameni: pământ bun

„O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea şi a adus una treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” Matei 4:8

„Mai amară decât moartea este femeia….” a zis predicatorul și a început să explice despre amărăciunea femeii, fără să citească versetul întreg. Probabil nu i-a dat Dumnezeu „o femeie cinstită” și nici nu i-a explicat de ce nu i-a dat. Am auzit predici de felul ăsta: apă tulburată și iarbă călcată. Citat trunchiat, pentru că acolo unde scrie despre femeia amară, mai scrie cum este: „…a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri…„. Nu toate femeile sunt așa, doar unele. Sunt căsătorit de 35 de ani și Dumnezeu mi-a dat o soție bună. Sigur, numai o parte din femei sunt „mai amare ca moartea”.
„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine…” zic calviniștii și încep să explice, fără să citească versetul întreg: „…adică în firea mea pământească (carnea mea)„. Ei trag concluzia că absolut nimic nu este bun în om, în niciun om. Și totuși în om există și cuget, care la Pavel era „curat” din strămoși, sau la Corneliu. Și mulți alți oameni au cuget bun.
Pământul bun din pilda semănătorului este cugetul bun, cuget în care se înalță și crește credința, Cuvântul-sămânță până la Cuvântul-rod. Din pildă, vedem că un sfert (25%) din pământ este bun.
Cam așa este și între oameni. 75% între stânci (cedează la necaz), plini de spini (îngrijorările veacului), lângă drum (cei ce nu înțeleg Cuvântul, orbiți de opinia publică). Dar un sfert din oameni au cuget bun, se feresc să facă răul, doresc binele și dacă aud Cuvântul îl înțeleg și aduce rod.
Dacă n-ar fi așa, ar fi vai de lume. Ca om care mă apropii vertiginos de 60 de ani, pot să spun că am văzut în viață acest adevăr și chiar acest procent de 25% în toate domeniile: în comerț mai ales, în afaceri, există comercianți care nu înșeală nici pe clienți, nici pe furnizori, nici statul. În administrație am fost binecuvântat de mai multe ori, uneori în situații delicate, să întâlnesc administratorii corecți, inspectori corecți, polițiști corecți. Am întâlnit profesori corecți, medici corecți, am avut ofițeri corecți în armată, vecini corecți pe stradă, colegi corecți la școală, subalterni corecți și șefi corecți. Există clienți corecți și meseriași corecți.
Dar totuși, doar 25%. Am încercat în viață cât am putut să rămân în cercul acestor 25% și mult timp mi-am petrecut selectând, foarte mult. De câte ori am greșit, m-am ars. La furnizori, la muncă, la meseriași, la subalterni am petrecut mult timp analizând. Lumea asta este ca o „mașinărie” cu 75% rată de eroare, mai rău ca la alba-neagra. Când ieși din acest 25% este ca și când arunci sămânța pe asfalt.
Din cei 25%, Dumnezeu își „alege un popor care să fie al Lui plin de râvnă pentru fapte bune„. Deci nu cei 25% sunt buni, ci doar au un cuget în care poate sălășlui credința, pentru a deveni moștenitori ai promisiunilor scrise în Biblie.
N-am scris despre lumea religioasă, aici procentul ar trebui să fie egal, dar nu este. În Sardes rămăseseră doar câteva nume, sigur mai puțin de 25%. Cugetul bun ar trebui să le spună popilor și pastorilor, să-l urmeze pe Pavel, să nu facă slujbe (nici pe bani, nici fără), adică ritualuri care cică „au puteri”, să lucreze cu mâinile lor cu toții, nu să fie patroni religioși, aristocrați în marea cleptocrație religioasă. Cugetul bun ar trebui să-i facă să nu răstălmăcească Biblia pentru câștig, să nu slăvească pe oameni. Poate că lumea religioasă este „drumul” acel alt 25% „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui.” Cuvântul nu este înțeles și apoi este ignorat, dar în locul Cuvântului rămân diferite datini, diferite „culte”.
Cine se întoarce cu adevărat la Dumnezeu trebuie să iasă din lumea religioasă, ca profeții, ca Domnul Isus, ca apostolii:
Despre Domnul Isus Hristos își puneau întrebări, pentru că nu era înscris în nimic, nu era nici din sinagoga cirenenilor, nici a izbăviților, nu învățase nici la picioarele lui Gamaliel, nici la picioarele nici unui rabin și chiar nici nu știau de unde știe acesta carte, dacă nu a învățat. „De unde este acesta?” se întrebau.
La fel au fost prorocii, nu au făcut proroci marii preoți și niciun profet nu a fost levit, seminția destinată învățării altora. Deci profeții nu au primit învățătura de la învățători (leviți).
La fel au fost și apostolii, oameni necărturari și de rând. Cei din sinagogile Ierusalimului (a izbăviților, a cirenenilor și a alexandrinilor) au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, evident că Ștefan nu a făcut parte din aceste sinagogi.
Pământul bun sunt cei ce aud Cuvântul și-l înțeleg.
Deci Cuvântul trebuie spus, nu se poate prin „străpungerea duhului”. „Vorbește și nu tăcea” i-a spus Domnul lui Pavel în vedenie, dacă trebuia orgă și cor, i-ar fi spus ….sau tobe.
Cuvântul trebuie înțeles, adică analizat, pus sub întrebări, explicat.
Cuvântul poate fi înțeles, „cel carnal nu-l înțelege„, dar cel cu cuget bun „aude Cuvântul și-l înțelege”.
Iată drumul de la cuget la credință: a spune Cuvântul, a-l explica, a fi înțeles, a se înălța, a crește și a aduce rod.
Pe scurt despre „înălțare”. Plăntuța răsărită, odrasla slabă „se înalță”, se ridică deasupra pietrelor, trebuie protejată de spini la început, dar apoi se înalță mai mare ca spinii și ca buruienile și trebuie să fie așa. Cuvântul trebuie să fie înălțat, mai sus ca grijile vieții, mai sus ca fricile persecuției, mai sus ca necazurile și ca neînțelegerile.
Prima întrebare la care să-ți răspunzi: ce pământ vrei să fi?
Un cuget înțelegător de Cuvânt, care meditează toată ziua la Cuvânt poți fi.
Un drum bătucit, pe care merg mulți și nefiind înțeles, Cuvântul este răpit.
Un lot plin de mărăcini: îngrijorările vieții și ale bogățiilor.
Un teren pietros, adică unul care se leapădă la necaz și prigoană.
Iar dacă te socotești pământ bun, a doua întrebare: unde semeni?

Viața de acuma e bună doar să o pierd, pentru a o câștiga pe cea viitoare, la plecarea lui Emi.

„Am invatat din timpul scolii ca cel care incearca sa fie cinstit o sa piarda tot timpul: am vazut asta in liceu, am vazut asta la facultate si am vazut asta cand nu am vrut sa dau spaga la serviciul […]. Am invatat ca pe pamant nu vei castiga incercand sa lupti dupa regulile lui Dumnezeu, adica fiind cinstit si respectand regulile.” Emi P.
Mâine e înmormântarea lui Emi, ascult acuma seara a doua seară de priveghi și ascultând îi recitesc emailurile. Au fost 58 și multe telefoane, întâlniri. E așa de dureros să privești înmormântarea unui om cu un an mai mare decât fiul nostru cel mare. Am povestit multe cu Emi ani la rând, am fost pentru el, ceea ce mi-aș dori să întâlnească copiii mei,…printre oamenii mari, câte un reper. Îl știam de micuț pe Emi. Citisem prin cărțile lui Barna că cea mai mare influență în viața cuiva o au adulții ne-rude. Mi-e prieten și tatăl lui Emi.
Să mori la 35 de ani? Dar să dau copy/paste pe…idei:

Căsătoria
22 oct 2011: „Bună ziua,
Aș dori să știu care este părerea dumneavostră legată de următorul aspect: când este suficient de matur un băiat ca să se gândească la căsătorie? Am ascultat deja câteva din predicile lui Paul Washer. Totuși aș dori să știu și părerea dumneavoastră pentru că m-ați cunoscut personal și știți cât de cât cum sunt și puteți formula o părere direct pentru mine, nu una generală. Mulțumesc! Cu drag, Emil„
Răspuns:
23 oct. 2011
„Dragă Emil
Căsătoria este un lucru lumesc, nu ceresc. Ca mâncarea sau munca. Faptul că are o simbolistică spirituală este secundar, și mâncarea are, și munca are.
Cei ce se căsătoresc vor avea necazuri, scrie!
Cei ce au neveste ca și cum n-ar avea, scrie!
Mai scrie că mai bine să se căsătorească decât să ardă. Aici nu se pun alte condiții, de maturitate sau altceva. Dacă ”arde” ( e evident vorba de dorința fizică) înseamnă că trupul a ajuns la maturitate. Că unii zic că dacă omul n-are destulă minte, le zic și eu că ”arsul” nu ține de minte. Ar mai fi vorba și de înfrânarea poftelor, apostolul chiar spune de ea, dar dacă nu se pot înfrâna e mai bine să se căsătorească.
Asta ca părere generală, ai zice tu. 
Tu vrei un răspuns particular, unul pentru tine, că te cunosc cum ești.
Dragă Emil ești om. Dumnezeu n-a creat doi oameni, ci unul, pe Adam. După același soft suntem croiți toți. 
Cunosc că între popi umblă gânduri de coptură de minte, la alții(mai ales părinți de fete) umblă gânduri de ”ajuns” (căpătuială) avere adică.
Nu scrie de așa ceva la ”Constituție”.
Tu scrii să se gândească la căsătorie sau să se căsătorească? De gândit eu m-am gândit de la 5 ani, vedeam pe toți căsătoriți și știam că asta mă așteaptă. Ne jucam ”de-a mama și de-a tata” cu Niculina, vecina de lângă noi și eram convins că ea va fi ”mama”.
De gândit se poate gândi omul când vrea, că are voie, de căsătorit când are nevoie.
Dacă n-am fost destul de concret sau am răspuns pe lângă dorința ta, fii mai focalizat și mai scriu cu plăcere.
Mă bucur că mi-ai scris. 
Dan… Cluj
Sănătate!”

Treburile cu statul
Emil, 13 Mai 2012: „Buna seara, Am o curiozitate, e legata de cum ar trebui sa ma port in raport cu statul. Am de inscris o masina si trebuie sa platesc la finante taxa de prima inmatriculare. In cartea de italia a masinii aparea asa: ……(un text lung și stufos) …(nu sunt sigur dar inca vreo 100lei trebuie sa platesc acolo plus masina care sa o duca pe a mea acolo pentru ca nu pot circula cu ea acuma).
Intrebarea mea este: care traducerea ar trebui sa o duc la finante? care ar fi corect in fata lui Dumnezeu?„
Răspuns, 14 Mai 2012, ora 1:41: „Mă simt măgulit că mă ”onorezi” cu întrebări așa de grele.
Aș putea să mă eschivez la fel ca Domnul Isus: ”Cine m-a pus pe mine…?” dar pentru că nu m-am eschivat nici de la însurătoare, nici de la școli, nici de la firmă sau alte chestii terestre nu am dreptul să mă eschivez de la răspuns.
Tu scrii așa:”Dar vazand ca ei nu iau in considerare ce scrie in carte ci in traducere am luat si am facut ca pe cartea masinii sa nu se poata citi al doilea 9 din an si am mers la alt traducator unde mi-a pus ca fiin 97 MILANO 12/05/97.”
Tu ai făcut și ai dres, vezi să nu te încurci cu ”făcuturi” din astea.
Adevărul e cea mai bună minciună.
El(slujbașul statului) e slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău.
Tu-mi faci niște socoteli de avantaje financiare, dar recunoști că ai pierdut timp.
Eu aș socoti timpul mai întâi și pe urmă banii.
Dacă dreptatea este cu 97 tu sufereai pe nedrept pt că el n-a recunoscut-o.
Cu corectura ta și cu umblat pe la alt traducător se pare că ai scăpat de suferință.
Victorie!
Ai economisit bani și ai respectat legea.
Nu cred că e rău dacă e așa.
Avem dreptul de a nu fi fraieri.
Dar nu avem dreptul atunci când ni se cere să mergem a doua milă sau să dăm și cămașa să facem socoteli de profit, că nu mai strângem nimic în ceruri.
E plăcut Domnului să suferim pe nedrept, chiar paguba pt conștiința noastră față de el.
Dacă suferim pe drept nu e nici o laudă, e o rușine că suntem corupți.
Cel ce dirijează corbii(la Ilie) și prepelițele(în pustie), leii(la Daniel în groapă) și măgărițele(la Saul), balena(la Iona) și berbecul(la Avraam) din tufișuri, după ce va termina procesul verbal cu firele de păr prezente la apelul de dimineață, cu cele absente și cele nou-născute pe capul tău, îi va rămâne suficient timp să dirijeze și pe binevoitorii lui slujitori spre rezolvarea treburilor cu caleașca fiului său Emil. La nevoie vor intervenii și îngerii, deși lor le place mai mult să privească.
Toate însă se vor schimba când tu vei intra în templu cu haine albe(faptele drepte ale sfinților), vei trece prin perdeaua sfâșiată, te vei închina la altarul de aur cu tămâia aromată a rugăciunii. Atunci la cuvântul rugăciunii tale se vor pune în mișcare ordinele cerești pentru aranjarea în poziție favorabilă a ascultătorilor slujitori ai Tatălui Tău și treburile cu preaterestra caleașcă vor merge ca unse.
Multă bucurie!
La mine peste 20 de minute e două noaptea!”
Emil, 14 Mai 2012, ora 8:40 „Multumesc pentru raspuns si ca ati stat asa tarziu sa imi raspundeti. ….
M-a deranjat incompetenta functionarilor care mi-au sugerat asa finut ca daca intervin cu ceva cunostinte si dau ceva poate se ia in considerare acel an 97 care scrie acolo …… Din cauza ca nu am vrut sa accept sa incerc sa dau spaga (lucru care l-as fi putut face foarte simplu pentru ca stiam si prin cine pot sa fac asta) oricum trebuia sa astept pana acuma, deci timpul si cheltuielile suplimentare ca nu am avut masina perioada asta au pornit de la acest lucru. ….Am invatat din timpul scolii ca cel care incearca sa fie cinstit o sa piarda tot timpul: am vazut asta in liceu, am vazut asta la facultate si am vazut asta cand nu am vrut sa dau spaga la serviciul inmatriculari ca sa ia ei in calcul anu 97 si sa trimita foaie cu anu respectiv la finante (lucru care sigur nu se mai schimba ci era act decizional). Am invatat ca pe pamant nu vei castiga incercand sa lupti dupa regulile lui Dumnezeu, adica fiind cinstit si respectand regulile.
M-am intrebat ce marturie voi avea daca cei de la finante isi vor aduce aminte de mine (ca am fost asa insistent initial cel putin atuncea cum auzeau de mine ma cunosteau cand tot reveneam la ei) si ca in copia lor se cunoaste ca scrie 99. Ma intrebam daca asa voi necinsti numele Domnului, lucru care e mai important decat acei 730lei care i-as economisi. Asta e lucrul care m-a facut sa ma gandesc de doua ori care traducere sa duc.
…..Multumesc inca odata pentru raspunsul foarte rapid.„
Răspuns, 14 Mai , ora 12:23 https://vesteabuna.wordpress.com/2009/05/20/tva-ul-sau-zeciuiala-o-discutie-cu-un-frate/
Emil, 14 Mai 2012, ora 20:25
„dupa viata asta vine ceva care trebuie sa fie cu mult mai buna ca viata de acuma asa ca nu merita sa dau prea mult pentru cea de acuma.„
Acest email l-am citit cu lacrimi în ochi, eu care plâng așa de greu.
„E drept ca eu atuncea cand am zis ca „pe pamant nu vei castiga incercand sa lupti dupa regulile lui Dumnezeu” m-am referit la castigurile materiale, la lucrurile acestui pamant. M-a ajutat raspunsul dumneavoastra sa ma gandesc mai bine ce privesc eu ca fiind castig. Gandindu-ma putin mi-a venit in cap ideea ca incerc sa fiu fiu al lui Dumnezeu, dar totusi imi plac lucrurile din aceasta lume. Cumva mi-am facut un standard in minte cam cum as dori eu sa traiesc pe pamant si incerc sa-l am, dar am in minte tot timpul ideea ca dupa viata asta vine ceva care trebuie sa fie cu mult mai buna ca viata de acuma asa ca nu merita sa dau prea mult pentru cea de acuma. Gasesc ca desi in minte stiu ca viata de acuma e buna doar sa o pierd pentru a castiga cea viitoare, in ceea ce doresc sa fac si destul de des si fac e ca incerc sa castig viata viitoare si sa pastrez si viata de acuma. Stiu ca nu se poate. Mai am de lucru pana cand ceea ce e clar la nivelul mintii voi si aplica tot clar si prin faptele mele.„
Am plâns citind și alegând printre rânduri, ce să pun aici, printre ultimele mailuri am găsit în 5 aprilie 2013 despre „o senzatie de ameteala care cateodata mă impiedica sa lucrez„, apăruseră primele semne ale bolii.

Bret canadis

„Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.” Matei 24:11

De la ultima semnalizare a apariției în spațiul online a vreunei vorbiri în limbi (sept 2020), au trecut aproape 3 ani. De atunci au zburat mai multe comete pe cer, de câteva ori s-au aliniat niște astre, s-a terminat o pandemie, a început un război și au fost câteva cutremure mari în lume.
Și „duhul” … nimic.
Urmăresc des „slujbe” în biserici care pretind astfel de fenomene și în afară de zumzetul rugăciunii și un nivel decibelic superior…parcă-s…Doamne ferește, baptiști. Desigur, pe nimeni nu deranjează sau pe aproape nimeni lipsa vorbi(to)rilor în limbi, sigur nu le pasă celor ce iau salarii, mai puțin celor ce le dau salarii, dar mai sunt oameni pe-acolo cărora (încă) le pasă. Unii, puțini, care știu că identitate fără markeri identitari nu există, știu și care este cel mai evident marker la cei ce pretind că au fost botezați cu „duhul sfânt”: vorbirea în limbi. Și atunci ies cu praporul markerului în fața oștirii, să știe viewerii ce armată defilează în spate, să nu se creadă că Doamne ferește „suntem… cum am zis? ….baptiști”.
Pe acest teolog îl ascult cu mai mare interes decât pe alții, uneori are mesaje cu destul de multă logică, încât să-mi agațe gândul mai tare…decât alții.
Derapajul de duminică seara însă nu poate rămâne nepenalizat: 9 cuvinte nu sunt limbă. Chiar dacă, de observat, niciunul nu se repetă. Șebret îmi amintea de șebrato șemena…dacă înseamnă ceva și îngerii vorbesc o singură limbă, o fi în limba aia. Păcat că cei cu șebrato au șters filmul, prea se repeta. Canadis e ceva între Canada și canabis.
E trist, e fraudulos, e jenant. Pentru mine limbă înseamnă ceva fluent, curgător, muzical, coerent, cu accente și intonații și în primul rând cu mult mai mult de două, trei sau patru cuvinte.
Să nu mai zic de traducere, ar trebui să aibă o lungime echivalentă. De ce la aceste „pogorâri”, 3 cuvinte se traduc cu 30?
Contest autenticitatea silabelor domnului teolog.
Le-a învățat, nu e limbă, nu e dar divin, e cel mult extaz mistic asezonat cu „mirodenii” verbale, bret canadis vă spun. Și dacă i-au venit pe loc, tot nu e „dar divin”, pentru că nouă cuvinte nu sunt limbă.

Seneca, fratele lui Galion-cârmuitorul Ahaiei

„Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, ¹⁰ căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.” Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.” FA 18:9-11
Doar doi ani, 51-52 d.H.. Doar atât a fost Galion cârmuitor al Ahaiei. Fiu al lui Seneca cel bătrân și frate al filozofului stoic Seneca (cel tânăr), Galion a fost un om luminat, greu de corupt, lucru rar în vremea aceea. Galion a fost contemporan cu evangheliile și epistolele. Fratele lui, Seneca s-a născut în anul 5 la Cordoba, Spania.
Citesc când am vreme pe Seneca, scrisorile către Luciliu, m-au captivat.


Am fost sceptic când am cumpărat cartea unui filozof „stoic”. Modelul meu, apostolul Pavel a fost în conflict și cu epicurienii (care promovau plăcerea) și cu stoicii (care promovau înfrânarea). Și totuși, pentru că au fost contemporani, am căutat similitudini în scrieri, iar detaliile epistolelor lui Seneca ne ajută să înțelegem bine vremea apostolică.
Dar să mă întorc la Pavel la Corint. Dumnezeu i-a pregătit împrejurările, prin trimiterea ca și cârmuitor acolo, pentru o scurtă perioadă de timp a acestui om luminat, a lui Galion, fratele filozofului Seneca și prieten cu cezarul de atunci, Claudius.
Că Galion a fost prieten cu Claudius, cezarul care a alungat pe evrei din Roma, este scris într-o inscripție de la Delfi:

Iată traducerea: „Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus, Suprem Pontif, învestit cu autoritatea tribuniciană de douăsprezece ori, […] De multă vreme am fost bine dispus față de orașul Delphi și totodată atent la prosperitatea lui și am protejat mereu cultul. lui Apollo. Dar din moment ce este sărac în cetățeni, așa cum mi-a raportat recent Lucio Giunio Gallio, prietenul și proconsulul meu…”
Cum a aranjat Dumnezeu lucrurile pentru ca Pavel să poată vesti doi ani de zile (practic un an și jumătate, pentru că se venea cu corabia primăvara și se pleca toamna)?
„Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată…. ” v 12, ar trebui înțeles, „când a fost instalat în funcție„, (un proconsul stătea în post unul sau doi ani). Probabil iudeii au vrut să profite de lipsa lui de experiență. Dar Galion era un om educat, cunoștea bine pe evrei și-i disprețuia, ca și prietenul lui Claudiu care i-a izgonit din Roma.
Aici se vede preștiința lui Dumnezeu: „…..şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii”. Pavel voia să înceapă vorba, ….”
Dar n-a mai apucat să zică nici un Cuvânt, că fraza din vedenie („nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău„) s-a împlinit. „….când Galion a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, iudeilor! Dar, dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră; eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.” Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.” Pentru Galion a fost un conflict iudeo-iudeu. „Atunci, au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.” Dar vestirea Cuvântului lui Dumnezeu a fost apărată de această nepăsare a proconsulului și Cuvântul se vestea fără opreliști.
Și un gând pentru prietenii mei calviniști: la Corint, textul „fiindcă am mult norod în această cetate” pare că dă apă la moara teoriei predestinației. Cu riscul că mă veți pune pe rug, aș îndrăzni să atrag atenția că predestinația se referă doar la evrei, iar atunci când Domnul îi spune lui Pavel că „are mult popor în această cetate” se referă la cei credincioși dintre evrei „o rămășiță (dintre evrei) potrivit alegerii harului”, „pe când ceilalți (evrei) au fost împietriți.” Acest lucru nu se aplică la neamuri, care nu au fost împietriți, atunci, demult, pe vremea lui Isaia. „Împietrește inima acestui popor” scrie, nu a tuturor popoarelor. Și logic, dacă o mare parte din popor(ul evreu) erau împietriți, cei care au crezut, au fost aleși pentru mântuire. Dar repet, această alegere se referă doar la rămășița dintre evrei, evrei care au crezut în Mesia.
Lui Galion, i-a trimis Ovidiu, poetul exilat la Tomis, în Constanța noastră, un poem.
Închei cu un citat din Seneca, înțeleptul frate al cârmuitorului Galion: „….timpul care până acum ţi se răpea, ţi se lua pe furiș sau îţi scăpa adună-l și păstrează-l. Fii convins că este așa cum îţi scriu: unele ceasuri ni se răpesc, altele ne sunt luate fără s-o știm, altele ne scapă. Totuși cea mai rușinoasă pagubă e cea din nepăsare.
Dacă ai vrea să iei seama, cea mai mare parte din viață ne-o pierdem făcând răul, o mare parte dintr-însa nefăcând nimic și viaţa toată făcând altceva decât ce trebuie. Ai putea să-mi arăţi pe cineva care pune vreun preț pe timp, care-și socotește ziua, care-și dă seama că pe fiece zi el moare? Căci noi într-asta ne înșelăm: vedem moartea înaintea noastră, când mare parte dintr-însa a și trecut: tot timpul dinapoia noastră e-n stăpânirea ei.
Fă deci, dragă Luciliu, ceea ce-mi scrii că faci: nu scăpa un ceas. Dacă vei fi stăpân pe ziua de azi, vei depinde mai puţin de ziua de mâine. Tot amânând, viața se scurge….” Scrisoarea 1 către Luciliu pag 33, Ed Humanitas.

Lasă-ne cu acest filo-iudaism nejustificat biblic!

Discuție de pe Facebook, la postarea despre Newton și întoarcerea evreilor.
Comentariul pe larg:
„Domnule iubitor de evrei, ai uitat ce au făcut creștinilor de-a lungul istoriei?
Ai uitat blestemul „sângele Lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri”?
Ei ne numesc pe noi „goimi” iar dumneata îi numești popor ales.
Dumnezeu i-a ales pentru că din ei avea să vină Mesia, i-a ales și i-a iubit mult.
Le-a facut mult bine, a despicat marea pentru ei, i-a hrănit cu pâinea îngerilor în pustie iar ei s-au dus după baali și astartee.. așa că lasă-ne cu acest filo-iudaism nejustificat biblic.
Da, sunt de acord, au ceva deosebit, au inteligență, simțul banului, al comerțului, al bunei gestionări, dar de aici până la popor ales.. e cale lungă.
Nu sunt antisemit, Doamne ferește!
Din contră îmi doresc ca să se adeverească profeția aceea care spune „Atunci Israelul va fi mântuit ” Doamne ajută!„
I-am răspuns atunci, în 27 ianuarie:
„Mulțumesc de apelativul „iubitor de evrei”.
Mă socotesc iubitori de oameni, nu doar iubitori de evrei, dar pentru că evreii au fost pentru întreaga omenire un model și o aplicare a gândirii etice al lui Dumnezeu, cu cât ne adâncim în cunoașterea Bibliei, cu atât vom înțelege mai mult gândul lui Dumnezeu și vom fi nevoiți să apelăm la modelul lui Dumnezeu. „Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare,” Evrei 2
Nu știu dacă ați citit cărțile lui Mihail Sebastian și prefața lui Nae Ionescu la una din cărțile lui. Punctul dumneavoastră de vedere este comun, Nae Ionescu justifica suferința evreilor (Iehuda patet, https://vesteabuna.wordpress.com/2021/08/05/groapa-este-in-livada-de-visini-recenzie/comment-page-1/, partea a doua a postării) ca fiind un fel de destin implacabil, ca o pedeapsă pentru faptul că l-au răstignit pe Isus. Fără să spună, Nae se punea pe el (sau în sfârșit religia lui, sau rasa se spunea în anii aceea, fără rușine) într-o poziție privilegiată și prin antiteză, e evident că evreii erau un fel de iobagi ai destinului și celelalte popoare, privilegiații. La o citire superficială a Bibliei ai putea ajunge la această concluzie. Dar dacă citești atent cartea Romani și felul cum evreul Pavel, apostol al neamurilor, explică această uriașă taină, ajungi la un text care spune așa:
„Iar dacă unele din ramuri (evreii necreștini) au fost tăiate şi dacă tu (om dintre celelalte popoare, goim cum spuneți), care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. ” Romani 11:17-19
Această altoire, această unire nu poate avea loc decât într-un singur fel: prin credință. De la Isus Cristos încoace, ne apropiem de Dumnezeu prin credință, atât evreii cât și neamurile, în același fel. Nu vreau să divaghez, dar vă rog să citiți singur capitolul doi din Efeseni în care prin „noi” se înțelege „noi, evreii” și prin „voi” se înțelege „voi neamurile, celelalte popoare”.
Dar să continuam cu textul din Romani.
„Dar vei zice: ‘Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu’. ” versetul 19 Este ceea ce spuneți dumneavoastră și ce spunea Nae Ionescu că suferința evreilor este justificată, ei fiind „smulși” din măslin. Istoria evreilor dovedește asta.
Dar totuși să știți că nu sunteți într-o poziție privilegiată și acest lucru ar trebui să vă îngrijoreze, chiar felul dumneavoastră de gândire este nu anti sau filo-semit, ci anti Dumnezeu.
Dacă nu luați în seamă istoria, păcatele și pedepsele evreilor, le veți repeta.
Continuăm cu textul din Romani:
„Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.„
Așa că niciun om nu se poate considera privilegiat și să-l vadă pe celălalt proscris. Evreii au în adevăr acest blestem, dar nu de pe vremea Domnului Isus, ci de pe vremea lui Isaia, de a fi cu ochii închiși, de a nu mai putea înțelege cuvântul lui Dumnezeu și mai ales profețiile. Dar nici celelalte popoare nu se pot lăuda cu fidelitate și devotament față de Dumnezeu, mai ales popoarele așa-zis creștine, în care fenomenul apostaziei se manifestă exact ca și în vremea idolatrilor împărați evrei.
Așa că „Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.” Romani 11:22
Cred că textul nu mai are nevoie de explicații.
Dar următorul verset are:
„Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.” v 23
După 2000 de ani de pedeapsă, în secolul 20 Dumnezeu a restabilit Israelul ca stat în vechile granițe. În 1967 au cucerit Ierusalimul la o dată profețită de profetul Daniel.
https://vesteabuna.wordpress.com/2015/09/24/2300-de-seri-si-dimineti/
Iar lucrul miraculos care urmează, va fi întoarcerea lor în masă la Isus:
„Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti în măslinul lor?” v 24
Problema asupra căreia ar trebui să stăruiți domnule M., nu este una de filozofie sau de istorie, ci una de poziție a sufletului dumneavoastră față de Dumnezeu: îl iubiți? Iubiți cuvântul lui Dumnezeu, Biblia?
O citiți în fiecare zi? Vă gândiți la Dumnezeu în fiecare zi? Doriți să trăiți ca să îi fiți plăcut?
„Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” 2 Cronici 16:9
Vreți să fiți un astfel de om?
Începeți cu un angajament puternic de a citi Biblia zilnic și de a vă îndrăgosti de Dumnezeu!
cu drag

sursa

Cum știm dacă un necaz este o pedeapsă pentru vreun păcat sau o încercare?

Este o întrebare care mi-a pus-o recent un tânăr credincios. Întrebarea era mai lungă, suna așa” „Cum afli când este o pedeapsă din partea Domnului în urma unui păcat sau o încercare, (și este textul din Corinteni că mulți neputincioși și bolnavi și nu puțin dorm.)

Pot să răspund la această întrebare pentru că nu este prima dată când mi s-a pus. Îmi amintesc când mi-a fost pusă prima dată și aveam eu vârsta acestui frate și o soră care mi-a pus-o, avea un pic mai mult decât vârsta mea de acum. Era diagnosticată cu cancer sora și stresul vieții ei nu era atât de mult tratamentul și nici nu era tare înfricoșată de moarte.
Întrebarea din mintea ei era: de ce mi-a dat Dumnezeu mie cancerul? Am făcut ceva? Și bineînțeles că făcuse ceva, toți facem câte ceva, și dacă ne scotocim, unii mai mult, alții mai repede, găsim răul pentru care Dumnezeu ar fi îndreptățit să ne dea, și cancer, și accident și moarte.
Sora Ioana tocmai își schimbase biserica, de la una tradițională de „pocăiți vechi și buni”, la una mai nouă, americană, biserică al cărei apostol pe meleagurile românești era exact ginerele ei. La vârsta dânsei, această schimbare a fost un șoc și împreună cu șocul diagnosticului o făceau să îmi repete: „de aceea mi-a dat Dumnezeu cancer, că m-am dus cu Andrei (ginerele, am dat alte nume)”.
Făcea tratamente și venea periodic la Cluj, așa că între aceste reprize s-a reîntors la adunarea veche. Cum cancerul se vindecă de obicei mai greu decât o schimbare de biserică, a schimbat cauza și a zis că „de aia i-a dat Dumnezeu cancer, că nu mai merge cu Andrei”. Și a mai pendulat așa de câteva ori.
Eu tocmai fusesem la oncologie, aveam fișă acolo și cât timp (vreo doi ani) ganglionii din axilă dureau constant, fără pauză, tot astfel de întrebări aveam în cap. Durerea ganglionilor declanșa întrebările.
Lucru bun este că sora Ioana trăiește (după aproape 30 de ani) și îmi trimite regulat salutări calde, pentru că am fost prin inima ei și i-am lăsat un pic de vindecare din cuvântul lui Dumnezeu.
Alt lucru bun (unii nu sunt de acord) este că, surprinzător, și eu trăiesc și vă pot spune și vouă ce i-am spus sorei Ioana, și multor alți frați și surori („dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.„) care ne-au trecut pragul de atunci, în vizite obligatorii la Oncologie la Cluj.
(Unul dintre cei cu care am vorbit a adormit acuma seara și poate și acest lucru m-a făcut să scot postarea de la frigider și s-o pun pe altar. După ani întregi de boală, Emi s-a dus la Domnul Isus.
Am revăzut acuma seara discuțiile cu el pe WhatsApp, de 5-6 ani încoace.)
Dar să răspund.
În Evrei 12 vedem că Dumnezeu disciplinează pe copiii săi. Îi întristează, „orice disciplinare este un motiv de întristare„. (Duminică seara (5 martie 23) am vorbit la o adunare despre întristarea necesară pocăinței.) Un suflet sensibil, mai ales dacă nu este conștient să fi făcut ceva greșit, atunci când vine întristarea începe să-și pună întrebări cu privire la legăturile lui cu Dumnezeu: oare Tatăl mă socotește păcătos, oare am greșit ceva?
Vedem că Iov nu și-a pus aceste întrebări.
Pur și simplu Iov nu a știut. Dar noi știm de ce au venit întristările peste Iov și știm și că Iov nu a știut și știm și că Dumnezeu are dreptul să ne aducă o întristare fără explicații preliminare. Dumnezeu are dreptul chiar să ne omoare fără explicație așa cum spune și Iov sau chiar Pavel „Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.” 2 Corinteni 1:9 Pentru Dumnezeu, care are puterea învierii, moartea nu este mai mult decât pentru un medic anestezierea.
Apoi avem exemplele lui Ezechia, a lui Ahab, a lui Manase, și buni și răi care au cerut îndurare de la Dumnezeu și au căpătat.
Apoi mai avem cugetul nostru despre care scrie: „..dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu” 1 Ioan 3:21 Înțelegem că dacă cumva ne osândește, nu ne bate Dumnezeu cu cancer, ci „nu mai avem îndrăzneală” să îi cerem ceva, ne rușinăm.
Cât privește slăbiciunile inerente fiecare persoane, le aveau și proorocii, avem exemplul lui Ilie care „era supus acelorași slăbiciuni ca și noi” dar s-a rugat cu stăruință, nu s-a tratat de bolile cu care i-au fost pedepsite slăbiciunile.
Mai răspund fratelui care a întrebat și care va citi postarea că expresia „mulți neputincioși și bolnavi și nu puțin dorm” trebuie înțeleasă cred la figurat. Este vorba despre o adormire spirituală, nu că nu puțini dorm fizic 24/24, nu se referă la somnul fizic, deci nici bolile și neputințele nu cred că sunt fizice.
Apoi mai avem și cuget care ne asândește sau nu și probabil în domeniul acesta al mustrării cugetului vrea fratele un pic de lanternă pe problemă: cum află dacă necazul este din pricina unui păcat sau este în vederea unei calificări, sensul potrivit care justifica încercarea.
Aș răspunde că poate fi și una și alta și mă gândesc la leul lui Samson de multe ori.
Când Samson a ales să își caute nevastă dintre filistence, părinții lui sau rudele ar fi putut trage concluzia că de aia l-a atacat leul. Probabil unii au fost și convinși. Dar din „cel tare a ieșit dulceață și din cel ce mănâncă a ieșit ce se mănâncă„. (Va trebui să scriu o postare mai detaliată despre Samson și felul în care învățăm de la Samson, pentru că de cele mai multe ori este văzut ca un personaj negativ, un ispitit care a cedat, fără să băgam de seama că prin moartea lui a omorât mai mulți vrăjmași decât prin viața lui).
Recent am intrat într-un necaz mare, o „dandana”, așa cum o văd cei din jur (probabil sunt predestinat prin nume la dandanale) și am zis cuiva foarte apropiat: „din orice leu mort iese miere bună!„
Mai mult, tot așa este și cu David, care a păcătuit cu adevărat, atunci când a ordonat recensământul și a fost pedepsit cu adevărat pe Dumnezeu, dar în această pedeapsă a apărut și împlinirea profeției din Deuteronom 12, legată de locul ales de Dumnezeu pentru a fi singurul loc de închinare.
Cu siguranță nu putem să presupunem că David a știut de la început nici în ce necaz intră, nici ce binecuvântare va veni după necaz. Asta ca să nu dau idei că „hai să intrăm în păcate și probleme, că numai bine va ieși de aici”.
Dar mai avem și cazul Izabelei din Apocalipsa care a fost aruncată la pat, mai avem cazul lui Irod care a murit mâncat de viermi și cineva care ascultă șoapta diavolului își va pune întrebări nebune: nu cumva sunt Izabela, nu cumva sunt Irod?
Luând în considerare toți acești martori enumerați mai sus: undeva între Ahab, Manase, Izabela și Irod, chiar dacă au fost cu toții răi, observăm diferența pe care o face Dumnezeu: cei ce s-au smerit și s-au rugat au fost iertați.
Și nu cred că vreunul dintre cei doi mai răi: Izabela sau Irod și-au pus astfel de întrebări cum punea sora Ioana sau fratele care mi-a scris.
Dacă și apostolul Pavel a primit în trupul său un sol al satanei și nu a trăit permanent cu gândul că a primit acest sol pentru că a păzit hainele lui Ștefan cu siguranță.
Mai scriu ceva fratelui, că sora Ioana nu cred că citește: necazul lucrează răbdare, nu întrebări.
Universitatea răbdării are cursuri de necaz și seminarii de necaz și laboratoare de necaz.
Prin anul 1997 fratele Mia a fost la noi acasă și am stat la adunare până târziu spre ora 10:00-11:00 seara.
Apoi am mâncat și ne-am urcat în mașină, pentru că dimineața trebuia să predice într-o adunare din Suceava. Era iarnă și conduceam mașina Lada 1200 despre care v-am scris în postarea anterioară. Pe la Gherla era încă treaz și trecând pe lângă închisoare ne spunea: „aici este Universitatea noastră.” Pe la Bistrița era aproape adormit și am încercat să îi atrag atenția asupra cartierului de case noi, nici nu a deschis ochii și a mormăit, dând din mănă a lehamite: „noi suntem milionarii Dane, nu ei. Ei sunt săraci.”
Mai adaug ceva: orice necaz care pare o pricină de întristare, pentru noi ca creștini trebuie să fie o pricină de bucurie, nu un semnalizator pentru păcat. Noi știm că un păcat este păcat pentru că ne mustră cugetul, ne osândește inima noastră adică.
În cazul amintit al Izabelei, înainte de a cădea la pat a primit un timp de pocăință, deci putem spune că altceva înainte de necaz, nu necazul i-a spus că trebuie să se pocăiască.
Și o comparație din lumea șoferilor, refac întrebarea: cum știm când se oprește motorul mașinii, dacă este din cauză că e defect sau că s-a terminat benzina? Este în bord un ac care ne semnalizează pas cu pas nivelul benzinei înainte de oprirea motorului. Poate ar trebui ca onorabilii mea interogatori să învețe să citească semnele de prin bord (pildele profeților), să pună mâna adică pe Cartea Tehnică, înainte de a da cu târnăcopul calvinismului prin carburator sau de a se înscrie în Clubul Automobiliștilor care pun întrebări savante. Această ultimă frază a fost cu dedicație.
Din întrebări cunoști cel mai bine pe un om. Întrebările sunt întotdeauna la granița dintre lumina cunoașterii și bezna ignoranței fiecărui om, și întrebările îi definesc harta minții. Dumnezeu ne îndeamnă să îi punem întrebări, la Ieremia 33:3.

Cum să nu faci camion cu piese de avion. Erorile teologiei legămintelor.

„Ce sunt toate partidele din creştinism, dacă nu cocioabe zidite cu pietre furate de la templul Domnului?” Nicolae Moldoveanu
(postare lungă)
Aveam doar 1000 de dolari în dimineața aceea din 1996 când am plecat la piață să-mi cumpăr mașină. Tocmai ieșisem dintr-o boală gravă, aveam doi copii și unul pe drum. Un an de zile stătusem și fără permis, și fără sănătate, chiar și fără casă.
Permisul l-am „pierdut” în 1995 nu pentru că mașina poliției m-ar fi putut ajunge, (era exclus, aveam mașina „tunată” la Cernăuți, cu carburator modificat), ci pentru că n-am văzut-o când a plecat în urmărire și m-a ajuns. A doua oară, după mai puțin de un an, am văzut-o, dar era polei când am virat și …au virat și ei. L-au anulat. Între timp „Schumacher” s-a pocăit.
Casa cumpărată era ca vai de ea, a așteptat 10 ani s-o dărâme Ceaușescu și nu i-a venit sorocul, în 1995 am cumpărat-o noi. Sănătatea am pierdut-o și câștigat-o în viață de mai multe ori, despre atunci am scris. Mașină îmi trebuia în acea toamnă din 1996 și m-am rugat să găsesc o Lada reparabilă. Și am găsit. Piața de mașini era pe strada Buciumi, la intrarea dinspre Oradea.
Motorul torcea blând, dar privirea stăpânului arăta îngrijorare. La o mică ambalare se auzea țăcănitul despre care eu știam de la ce provine, vânzătorul nu. Era ruptă contrapatina (pe rusește uspocoiteli (liniștitor) de pe cursa lungă a lanțului de distribuție, o defecțiune banală. Nu am mai ambalat, m-am făcut că nu aud, am negociat decorativ puțin și am dat suma pregătită. Omul s-a bucurat, eu mai mult, mașina avea numai 40000 de km. Acasă, până soția a încălzit mâncarea, eu am schimbat piesa. Aveam doar 29 de ani, dar de 4-5 ani devenisem expert în Lada, ascultam motorul și spuneam defecțiunea. Am mers peste 100000 de km cu mașina aia, doi ani de zile.
Mi-am amintit recent expertiza mea în mecanică pentru că și în „mecanica” ideilor e cam la fel: undeva, o „piesă” teologică defectă (argument, motivație, interpretare) va deteriora ceea ce ar trebui să meargă bine. Și aplicând din nou pilda, vei vrea să faci camion (un vehicul terestru) din piese de avion (un vehicul zburător), sau vei folosi Învățătura Domnului pentru scopuri pământești.
Este un cuib teologic la noi în oraș despre care n-am prea scris. Sunt multe cuiburi și dac-aș scrie despre fiecare, mi-ar trece viața. Am scris totuși când s-a făcut sfeștanie la partidul pocăiților și a fost nevoie de „vulturul” din cuibul cu renume pentru a se da greutate croncănitului, stolul de „corbi” avea nevoie de purtător de cuvânt….cu greutate. Merită citite comentariile (clipul e șters), sunt citate din teologia legămintelor în argumentele că pot creștinii să se bage în politică. Apropo, e delicioasă postarea epigonului despre dușmanii Israelului și semnificația lor pentru noi. Ghirgasiții, locuitorii mlaștinilor, te trag în noroiul lor:

„Ghirgasiții
Unii prezintă acest nume ca însemnând “bunăstarea apelor întunecate”; alții îl traduc “noroi sau sol argilos”. Oricum, Satana vrea ca noi să fim ocupați cu mizeria acestei lumi și să fim asociați cu ea. Apoi devenim nepotriviți pentru lucrurile cerești și prezența lui Dumnezeu. El face tot ce poate ca să ne facă să fim murdăriți de această lume. Dar nouă ni se spune: “depărtează-te de nelegiuire” (2 Tim. 2:19); și “Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat. ” (1 Ioan 3:3).

Unii cititori de peste mări m-au întrebat că „ce părere am despre…?”.
Că se auzea că e preterist, că nu crede în răpire. Atunci am căutat pe net și n-am găsit nici o predică despre răpire, doar evanghelia pentru aici, acum, adică pentru fonduri, donații, conturi,….iar răpirea o vor face îngerii, și ei nu vor veni după donații. Ei vor … „fura”.
Am spus acest lucru și unei alte familii, care mergea în acel cuib, când m-au întrebat despre omul care „ce bine predică…”. Că eu nu l-am auzit vorbind despre nădejdea de dincolo, despre lepădarea de sine, doar despre acumul obsedant. Respectivii au plecat apoi..la alt rabin…nu cred că din cauza mea.

(…..dar lucrurile s-au schimbat puțin și recent am găsit câteva predici cu elemente de „viitor”, elemente care se potrivesc ca nuca de perete cu restul teologiei lor, dar cui îi pasă. Ascultătorii au pierdut demult obiceiul analitic și nu mai au simțul fraudei. Emoția și vraja slujbei să fie. )
Motorul lor teologic țăcăne, și ei se dau Mercedes, nu Lada.
Am mai scris că niciun popă care „trăiește din evanghelie” nu va predica despre răpirea iminentă, despre viitorul glorios și despre ieșirea din Babilonul religios.
Aseară am intrat în spate la wordpress să mai văd cine-mi sunt urmăritorii și de când.
N-am terminat șirul (blogul acesta are 15 ani) și m-am blocat la epigonul.wordpress.com
Nu-l cunosc. Vreau să folosesc analiza lui pentru că „teologia legămintelor” se simte bine primită pe-aici prin Cluj.
Citez din una din postările epigonului:

„Care sunt problemele acestui sistem de interpretare?
1. Evreii au crezut tot timpul că va veni o împărăție literală pe pământ cu Mesia domnind la Ierusalim, când de fapt Dumnezeu niciodată nu a intenționat așa ceva, conform teologiei legământului. Practic Dumnezeu i-a indus în eroare pe evrei lăsându-i să creadă că va fi o împărăție fizică, vizibilă pe pământ. Mai grav, Dumnezeu fie nu a făcut nimic ca să corecteze această înțelegere a evreilor, fie a făcut promisiuni false. Aceasta ar aduce o pată asupra caracterului lui Dumnezeu.
În Fapte 1:6-7 Când ucenicii au întrebat când va așeza Domnul împărăția lui Israel, El nu neagă că va fi o împărăție, El doar spune că nu este treaba lor să știe vremurile și soroacele. Asta însemna că tatăl avea să aducă această împărăție undeva în viitor.
2. Această teologie îl privează pe Domnul de Gloria pe care trebuie să o primească public aici pe pământ în locul în care a fost dezonorat și batjocorit. (Hab. 2:14; 2 Tes. 1:10; Apo. 1:7)
3. Scriptura ne spune că actuala chemare a bisericii prin evanghelie era o taină în vechime, nedescoperită sfinților din vechime. (Rom. 16:25-26; Ef. 3:3-10; Col. 1:25-27). Teologii legământului spun că de fapt această chemare era cunoscută de profeții Vechiului Testament care au profețit despre această chemare a lui Dumnezeu. Aceasta este o negare totală a declarațiilor clare ale Scripturii care spun că ei nu știau despre asta.
Să suprapui în vechiul testament Israel cu adunarea ar însemna negarea cuvintelor Domnului din Matei 16:18 unde spune “voi zidi biserica Mea”, la viitor.
4. Adunarea este retrogadată de la statutul și binecuvântările ei cerești (Ef 1:3) la statutul și binecuvântări pământești. Ev.12:23 prezintă poziția privilegiată a adunării în comparație cu Sfinții din vechiul testament. Poziția de fiu întâi născut este mai mare decât cea de rob sau copil (Gal.4:1-7). Mai mult în Apocalipsa 19, vedem soția Mielului ca fiind distinctă de alți sfinți din cer chemați la nunta Mielului. Aceștia sunt prietenii Mirelui (Ioan 3:29)
5. Rămășița lui Israel este privată de moștenirea lor în țara lor. Chiar dacă ei au falimentat, Domnului nu-i pare rău de darul făcut. Rom.11:29
6. Teologia legămintelor afirmă că profețiile vechiului testament s-au împlinit alegoric în biserică. Totuși o altă parte a profețiilor vechi testamentale s-au împlinit în mod literal cum ar fi luarea poporului în captivitatea asiriană sau babiloniană pentru neascultare, sau nașterea Domnului din Fecioară. Asta înseamnă că o parte din profeții sunt literale și altele alegorice. Cine și pe ce bază stabilește care profeție este literală și care nu?” sursa: https://epigonul.wordpress.com/2022/11/22/teologia-legamantului-sau-teologia-reformata-o-scurta-analiza-a-erorilor-pe-intelesul-tuturor/
A folosi versetele biblice pentru a crea un cadru teologic diferit de cel biblic este ca și când vrei să faci camioane cu piese de avioane. Nu se potrivesc, dar noi camioane vrem.
Concluzia epigonului o socotesc 100% corectă:”Rezultatul acestei teologii este abandonarea speranței creștine și oamenii se simt ca acasă acolo unde creștinii ar trebui să fie străini.„
sursa: https://epigonul.wordpress.com/2022/09/10/dispensationalism-vs-teologia-legamintelor/
Cunosc bine cuibul respectiv. Sora mea a fost botezată acolo în anii 70. Apoi am mers des, aveam prieteni. Nu știam că și pastorul și aproape tot comitetul erau securiști. Am aflat târziu. Între timp, doi securiști notorii au ajuns aghiotanți ai episcopului: Adi P. și Olimpiu B. Pe aceștia i-am cunoscut…și roadele lor. Și mai sunt mulți.
Niciodată nu-mi place să iau câini de urechi, dar abia după citirea postărilor epigonului am realizat că teologia legămintelor este un fals aproape perfect al teologiei biblice, numită de unii dispensaționalism. Cadrul „aionilor”, al vremurilor, al dispensațiilor este limbajul biblic, teologia legămintelor este tot un cadru, dar forțat, aparent funcțional logic, dar eronat biblic. Teologia legămintelor te leagă de pământ, teologia vremurilor(dispensațiilor) te leagă de cer.
Ideea este că din Biblie poți să faci ce teologie vrei, apoi în jurul unei teologii se poate crea o comunitate, chiar fără angajament, fără speranță, fără tărie. Chiar și congregațiile martorilor din orașul nostru au un schelet de idei comun unor întregi grupuri, dar mulțimea nu este niciodată garanția adevărului. Nici grămada de cărți tipărite.
Cu teologia aia care te leagă de pământ nu va „zbura” nimeni. De fapt nici nu vrea să „zboare” nimeni, va vrea să care mult, pământ, pe pământ.
Teologia legămintelor este contrazisă de desfășurarea evenimentelor istorice, an după an devenind tot mai clar tabloul profetic pictat de teologia vremurilor, nu de cealaltă. „Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” Ieremia 23:20, 30:24
Dar „camionul teologie reformate”merge, chiar dacă țăcăne și chiar dacă mecanicii folosesc piese de la alt proiect.
Piesele sunt bune, să schimbe proiectul!
Ideea acolo se pare că este nu camionul, ci „pasagerii”, nu contează ce să le dai, ci să-și plătească biletul.
Serviciile clericale sunt asigurate. Toți știu bine asta.
Prima înviere nu. Oare știu ei asta?

PS Profit de ocazie pentru a-mi cere iertare epigonului pentru tonul rece cu care i-am răspuns acum aproape 10 ani. Regrete. Mulțumesc.

TEOLOGIA LEGĂMÂNTULUI sau TEOLOGIA REFORMATĂ – o scurtă analiză a erorilor pe înțelesul tuturor

O analiză a teologiei legămintelor

Epigoni crestini ...

1. Scurtă prezentare a teologiei legământului

Teologia legământului este o metodă sau un cadru de interpretare a Bibliei. La fel ca și dispensaționalismul, teologia legămintelor încearcă să ofere un cadru de înțelegere a unității bibliei. Ea presupune că tema generală a Bibliei poate fi înțeleasă cel mai bine prin intermediul legămintelor.

Începutul acestei teologii se află în primele secole ale creștinismului, în vremea lui Augustin, dar s-a constituit într-un sistem de doctrine care a fost popularizat de reformatorii în anii 1500, 1600. De aceea se mai numește și “Teologia reformată”. În America această teologie a ajuns prin intermediul puritanilor. Această teologie se numește așa pentru că se bazează pe legămintele cu Adam, Avram, Moise, David etc.

Teologii legământului vorbesc despre trei legăminte generale. Acestea sunt adesea denumite legăminte „teologice”, deoarece Biblia nu le menționează în mod explicit:

O detaliere a acestor legăminte poate fi citită aici:

https://www.evanghelicreformat.org/new-page-89

Aici trebuie să menționăm…

Vezi articolul original 1.668 de cuvinte mai mult