„….Interpret sârguincios, înțelept și corect al naturii, al antichității și al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreția Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică.…” Din epitaful lui Isaac Newton.
Matematicianul, fizicianul, savantul Isaac Newton a fost, citez „….un protestant ascetic care credea cu fanatism în Sola Scriptura.” (wiki)
„Newton era, fără îndoială, un om profund religios și în afară de aceasta, un teolog erudit. În 1703, John Locke scria nepotului său, King: „Newton este într-adevăr un savant remarcabil, nu numai datorită uimitoarelor sale realizări în domeniul matematicii, ci și în teologiei, grație vastelor sale cunoștințe în Sfânta Scriptură, puțini putându-se compara cu el”. (wiki)
Am tradus (cu ajutorul un prieten care are mai mult timp decât mine) un articol de pe saitul profesorului Snobelen, sait amintit în postarea anterioară.
S. SNOBELEN
7. „MISTERUL ACESTEI RESTAURĂRI A TUTUROR LUCRURILOR”:
ISAAC NEWTON DESPRE ÎNTOARCEREA EVREILOR
„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.” (Romani 11:25-7)
Într-unul din manuscrisele sale de la începutul secolului al XVIII-lea, la rubrica „Despre Ziua Judecății & Lumea care va veni,” Isaac Newton declară că „misterul restaurării tuturor lucrurilor se găsește în Proroci.” La aceasta adaugă: „ceea ce mă uimește mult este că atât de puțini creștini ai vremurilor noastre îl pot găsi acolo.” Ce era acest „mister” profetic care putea fi descoperit doar de un număr atât de mic al contemporanilor săi? El continuă explicația astfel:
”Pentru că ei nu înțeleg că întoarcerea finală a evreilor din robie & cucerirea națiunilor de către ei <cele patru monarhii> crearea unui regat just & înfloritor la sfârșitul zilei judecății este acest mister. Dacă ar înțelege aceasta, ei le-ar găsi în toți prorocii care scriu despre zilele din urmă, de exemplu în ultimele capitol din Isaia unde prorocul unește noul cer & noul pământ cu distrugerea națiunilor ticăloase , sfârșitul plânsului & al tuturor necazurilor, întoarcerea evreilor din robie & întemeierea lor a unui regat înfloritor și veșnic.”
Newton sprijinește apoi exprimarea acestei credințe profetice prin scrierea unui mic compendiu de texte ajutătoare din prorocii evrei. În această lucrare voi detalia despre credința lui Newton în întoarcerea evreilor în tărâmul lui Israel. Acest subiect a rămas pentru multă vreme un aspect puțin cercetat al gândirii profetice al lui Newton, dar publicarea în 1991 a majorității manuscriselor lui teologice permit acum o analiză adâncă a gândirii sale legat de această temă. Utilitatea acestei lucrări se va manifesta, sper eu, în două feluri diferite. În primul rând și în general, îl folosesc pe Newton ca metodă de introducere în cultura perioadei sale a interpretării profetice – în special legat de credința Restaurării evreilor. În al doilea rând și mai specific, întoarcerea evreilor a fost pentru Newton una din temele centrale ale prorociilor și acest studio demonstrează și fervoarea credinței sale în acest eveniment apocaliptic și cum a devenit o parte integrală a schemei sale profetice în general. În plus față de a evidenția ce avea Newton în comun cu exegeza contemporană, de asemenea voi arăta că s-a îndepărtat de trendurile standard în două locuri cruciale. Și mai mult, voi analiza înțelegerea lui Newton a cauzelor divine ale robiei evreilor și modul în care le-a legat de repetarea modelelor de apostazie atât printer evrei, cât și creștini. Alte considerații cruciale pe care le explorez sunt atitudinile lui Newton față de poporul evreu, necredința lor în Isus ca Mesia și locul lor esențial în istoria mântuirii. În cele din urmă, reconstruiesc axa cronologică profetică a lui Newton în ceea ce privește robia evreiască și Restaurarea în Israel. Aici întâlnim unul dintre cele mai distinctive aspecte ale credinței lui Newton în întoarcerea evreilor: locația sa temporală în istorie.
Așteptările secolului al XVII-lea legate de convertirea și întoarcerea evreilor
Două dinamici au convers în Marea Britanie din secolul al XVII-lea pentru a produce o așteptare mărită în rândul multor creștini cu privire la convertirea și întoarcerea evreilor. Prima a fost o creștere a exegezei profetice literale și (pre)milenariste. Această tendință s-a extins pe tot spectrul social de la cercetători precum Joseph Mede din Cambridge la sectele radicale ale războiului civil englez. Cu acest nou curent hermeneutic a venit, de asemenea, o abordare mai literală a bibliei profeții referitoare la Restaurarea evreilor. Și această Restaurare a fost văzută ca mult mai mult decât simpla dovadă a activității providențiale a lui Dumnezeu în istorie. Pentru mulți exegeți profetici, pasaje precum Romani 11 și Matei 24 învățau că convertirea și întoarcerea evreilor era o necesitate preliminară pentru finalizarea „vremurilor neamurilor” – perioada în care harul este extins la neevrei – și de aici sfârșitul acestei epoci și începutul Mileniului. Astfel, acest semn special a fost un marker apocaliptic esențial pentru mulți milenariști, așa cum este și astăzi.
Anterior secolului al XVII – lea, teologii protestanți (inclusiv Philipp Melanchthon și Ioan Calvin) au urmat interpretarea augustiniană din Romani 11, care susținea că evreii vor fi convertiți și mântuiți ca indivizi, dar niciodată ca națiune. Referințele profetice la Israel erau interpretat ca un Israel „spiritual”, adică creștinii. Cu toate acestea, la trecerea în secolul al XVII-lea, unii exegeți au început să accepte prima dată eventuala convertire a poporului evreu la creștinism și apoi chiar Restaurarea lor către țara Israelului. Emblematică pentru această nouă hermeneutică este opera lui Sir Henry Finch din 1621 Marea restaurare a lumii sau chemare a evreilor, în care el a argumentat împotriva interpretărilor alegorice ale Israelului și a legat întoarcerea și chemarea evreilor cu mântuirea neamurilor. Deși el niciodată nu a scris pe larg despre Restaurarea evreiască, faimosul Mede a adăugat și numele său autoritar exegeților care au acceptat această interpretare. După cum vom vedea, și Newton, se va alinia la această școală exegetică. Asta nu înseamnă că toți protestanții au acceptat această poziție. După cum a arătat Nabil Matar,perioada de la mijlocul secolului al XVII-lea până la mijlocul secolului al XVIII-lea a fost martora unor dezacorduri puternice între exegeții restauratori și anti-restauratori. Nici paradigma premilenară, care susține că Hristos se întoarce la începutul Mileniului pentru a realiza Împărăția lui Dumnezeu, nu atrage sprijin universal. Mulți dintre savanții mai ortodocși și conservatori rămas la amilenarismul augustinian și variantele sale.
Al doilea factor care a crescut așteptarea au fost discuțiile din jurul reprimirii evreilor în Anglia în timpul Commonwealth-ului din anii 1650. Pentru mulți creștini și chiar pentru unii evrei, reprimirea evreilor în Anglia a fost o etapă necesară pentru întoarcerea lor în Israel, întrucât așa ar fi fost completată împrăștierea lor către toate națiunile. Dar nu toți au fost de acord și discuții despre statutul evreilor din Anglia și despre statutul lor în profeție a continuat până la controversatul Proiect de lege de naturalizare din 1753 și nu numai. Deși drumul spre reprimire (și mai târziu, naturalizare) al evreilor a fost puternic colorat de mercantilism și motivații politice, această dinamică convergea totuși cu cea speranțele profetice de a crea un climat de așteptare generală în Marea Britanie pe la mijlocul secolului al XVII-lea – lumea tinereții lui Newton.
NEWTON ȘI EVREII
Newton avea un interes profund pentru chestiunile evreiești. Numai biblioteca sa furnizează dovezi suficiente în acest sens. Newton a deținut câteva din lucrările lui Maimonide, și a făcut numeroase referiri la acestea în manuscrisele sale. De asemenea, el avea și Kabbala denudata a lui Christian Knorr von Rosenroth (1677-84), în care au fost găsite multe semne de folosire intensă, împreună cu o ediție a filozofului evreu din primul secol Philon. Scrierile sale au dezvăluit că a folosit Talmudul, învățătura aceasta accesând-o prin Maimonide și alte surse din biblioteca sa. Deși nu a dobândit niciodată o cunoaștere prea complexă a limbii, Newton a învățat o brumă de ebraică și a achiziționat o serie de lexicoane și gramatici ebraice. De asemenea, deținea și folosea și o Biblie ebraică. Mare atenție este dată în scrierile lui Newton studiilor despre Templul evreiesc și ritualurile sale. Fascinația sa pentru aceste lucruri a fost motivată în mare parte de importanța înțelegerii atât a complexității ritualului evreiesc, cât și a proiectării Templului pentru interpretarea prorociei. De asemenea, Newton deținea și o serie de lucrări legat de aceste subiecte. O mărturie suplimentară a cercetărilor sale asupra Templului există în dovezile fizice ale Bibliei sale octavo, ale cărei pagini sunt foarte murdărite în secțiunea care detaliază prorocia Templului lui Ezechiel.
Acest studiu a dat deja roade. Mai mulți cercetători au indicat spre însușirea lui Newton de elemente ale teologiei evreiești. John Maynard Keynes l-a caracterizat într-un mod celebru pe Newton ca „monoteist iudaic al școlii lui Maimonide”. În timp ce aș argumenta că alte tradiții teologice – cum ar fi socinianismul – au fost în egală măsură sau chiar mai importante în modelarea vederii sale despre Unicul Dumnezeu, trei studii importante despre Newton și Maimonide ajută la deslușirea caracterizării lui Keynes. La aceasta putem adăuga monografia recentă a lui Matthew Goldish, care prezintă o tratare amănunțită al implicării lui Newton în teologia evreiască.
Pe de altă parte, lipsa relativă din biblioteca lui Newton de comentarii profetice și alte cărți generale despre profeție – să nu mai vorbim de lucrări specific dedicate revenirii evreilor – este izbitoare. Se pare că odată ce elși-a obținut bazele profetice din lucrările clasice ale lui Mede (și într-o versiune mai mică Henry More), el a continuat în mare parte pe cont propriu. Fostul discipol al lui Newton, William Whiston, într-o recenzie publicată a Observațiilor celui dintâi, a făcut un comentariu similar. În timp ce referirile directe la alți expozanți profetici sunt rare în lucrările lui Newton, este clar, așa cum vom vedea, că el a avut dezacorduri puternice cu multe tendințe exegetice contemporane. De asemenea, în ciuda interesului dovedit pentru teologia, ritualul și istoria evreiască, încă nu am găsit vreo dovadă care să sugereze că Newton a căutat sau a avut contacte semnificative cu evrei, chiar dacă acest lucru nu era neobișnuit pentru protestanți milenariști și intelectualii din această perioadă. Asocierea lui Newton cu evreii – asemănătoare cu atâtea lucruri ale vieții sale, inclusiv teologia lui, scrierile lui apocaliptice și chiar într-o mare măsură filozofia sa naturală – a fost o chestiune intens privată.
Primul lucru pe care îl putem spune despre studiile profetice private ale lui Newton este acela îl plasează ca un exponent al tradiției exegetice premilenariste. Newton a fost un exponent al hermeneuticii profetice literale prin excelență. În al doilea rând, a fost un exponent al Restaurării la fel de înflăcărat. În al treilea rând, este clar că Newton a lucrat la interpretarea sa despre întoarcerea evreilor de-a lungul întregii sale perioade active de studiu profetic. Cele mai vechi exemple provin din primul său tratat apocaliptic din anii 1670` și continuă după aceea până la sfârșitul vieții sale. În al patrulea rând, Newton nu dedică vreun singur tratat exclusiv întoarcerii evreilor, ci mai degrabă scrie expoziții pe această temă în manuscrisele sale, variind de la comentarii mici și adesea repetate până la expuneri detaliate de mai multe foliouri în lungime – o dinamică care a făcut o cercetare extinsă a scrierilor sale esențială. În cele din urmă, Newton credea că profețiile referitoare la întoarcerea evreilor abundă în Scriptură – în special în prorocii evrei. În consecință, în mai multe locuri din manuscrisele sale, el scrie liste lungi de referințe biblice la prorocii referitoare la întoarcerea evreilor. El afirmă într-un manuscris de la sfârșitul secolului al XVII-lea că atât convertirea cât și întoarcerea evreilor este descrisă în „aproape toți profeții” și declară cu și mai multă încredere într-o scriere ulterioară că astfel de previziuni au avut loc în „toți vechii proroci. ” Ocazional, el extinde gama de profeții dincolo de canonul protestant pentru a include scrieri apocrife precum Tobit și chiar scrieri pseudoapocrife ca Oracolele sibiline. Pentru Newton, cu atât mai mare era numărul profețiilor referitoare la întoarcerea evreilor, cu atât mai puternic era cazul Providenței. Ne vom întoarce acum pentru a examina natura credinței sale în Restaurarea evreiască.
LEGĂMÂNTUL AVRAAMIC ȘI STATUTUL SPECIAL AL EVREILOR
Newton credea că evreii sunt poporul ales al lui Dumnezeu, unic printre națiuni și beneficiari speciali ai harului divin, referindu-se la ei ca „poporul (lui Dumnezeu) evreu” Nu numai că a crezut că evreii ca națiune erau chemați și aleși, dar le-a extins unicitatea pentru a include centralitatea rolului lor în prorocie. Comentând despre prorocia lui Olivet despre Hristos din Matei 24, Newton declară că „această generație (națiunea evreilor nu va trece până când toate aceste lucruri se împlinesc vers. 34 pentru că împlinirea lor depinde {sic} de poporul evreu. ” Rolul evreilor ca prizonieri ai Romei în 70 d.Hr., de asemenea, a contribuit la fixarea identificării Babilonului apocaliptic drept Roma, din moment ce romanii au fost cei care „au asediat Ierusalimului, au ars Templul și i-au luat în robie pe Evrei, așa cum vechiul Babilon o făcuse înainte ”. Într-un alt loc, Newton subliniază că evreii, împreună cu răpitorii lor și națiunile de pe teritoriul cele patru monarhii, au fost subiectul principal al prorociei Vechiului Testament, în timp ce națiunile prin care a fost propovăduită Evanghelia erau subiectul Noului Testament. El a văzut, de asemenea, dovezi ale locului special al evreilor în continuarea existenței lor ca popor distinct din timpul robiei lor. Căci, deși „Dumnezeu i-a respins din a fi poporul sau împărăția lui și i-a împrăștiat în toate țările ca în ziua de astăzi, astfel încât în prezent nu sunt un corp politic sau un popor, ci doar o rasă servilă de oameni împrăștiată și fără niciun guvern al lor „, totuși era de asemenea adevărat că” într-un mod minunat continuă în mod numeros și distinct de toate celelalte națiuni: acest lucru nu se poate spune despre orice altă națiune aflată în robie, și, prin urmare, este opera providenței.”Pentru Newton, supraviețuirea poporului evreu nu a fost decât un miracol.
Newton și-a bazat convingerea despre statutul unic al evreilor, în special pe Legământul avraamic, care confirmă poziția specială și binecuvântată a lui Avraam și a seminței lui (Geneza 12: 1 ^ 3), precum și făgăduința făcută lui despre țara Canaanului (Geneza 13: 14-17). După ce i-a spus să cerceteze țara, Dumnezeu îi spune lui Avraam: „căci toată ţara pe care o vezi ţi-o dau ţie şi seminţei tale în veac” (Geneza 13:15). Spre deosebire de expozanții anti-Restaurare precum Pierre Allix, care a susținut că legămintele lui Dumnezeu cu evreii erau condiționate, Newton era convins că Legământul era veșnic. Caracterizând Legământului drept profeție, el se referă la „promisiunea făcută lui Avraam de a da țara Canaan (această țară pe care a privit-o și pe care a străbătut-o) lui și seminței lui pentru totdeauna Geneza 13.16 pentru a o stăpâni veșnic printr-un legământ veșnic cu sămânța sa în generațiile sale cap. 17: 7- 8. ” În tratatul său de istorie a Bisericii, el a întocmit o listă de referințe ale Vechiului și Noului Testament legate de Legământul avraamic sub titlul „Despre promisiunea făcută lui Avraam și ale sale sămânțe. ” În mod similar, în manuscrisul intitulat „Profeții despre Hristos a doua venire a lui Hristos „, a scris o serie de versete referitoare la acest Legământ, inclusiv ambele pasaje care subliniază promisiunea lui Dumnezeu către Avraam de a „ moșteni Palestina „și cele care subliniază natura veșnică și irevocabilă a acestei moşteniri. După cum reiese din juxtapunerea versurilor,din glosele selectate de către el și sublinierea cuvintelor și a frazelor cheie, Newton a crezut că legămintele vor fi îndeplinite în viitor.
„DUBLA ÎNTOARCERE”: APLICAȚIA VIITOARE A RESTAURĂRII
Nu lipsesc prorociile Vechiului Testament care prezic întoarcerea evreilor din exil. Dar, din moment ce majoritatea acestor profeții sunt de dinaintea captivității babiloniene, din care mulți evrei s-au întors, a fost necesară pentru exegeții profetici care au acceptat o Restaurare în zilele din urmă pentru a oferi justificare pentru o a doua aplicare a previziunilor. Acest lucru a fost deosebit de pertinent pentru un un apărător pasionat al prorociiei argumentului ca Newton, din moment ce scepticii și chiar și mulți exegeți protestanți au insistat că aceste profeții fie le-au găsit completări în secolele al VI-lea – V-lea î.Hr. sub Ezra și Neemia sau, acolo unde paralelele cu această perioadă nu sunt evidente, erau condiționate. Newton nu a fost în necunoștință de cauză privitor la acest lucru și, așa cum exemplifică următorul citat, uneori dialoghează cu această poziție în expunerile sale profetice. Strategia hermeneutica a lui Newton de a lupta cu viziunea opusă merge în două direcții. Mai întâi, vrea să arate atât o diferență calitativă cât și cantitativă între prima revenire din exilul babilonian și a doua din dispersarea în spațiul roman. El abordează aceste chestiuni într-unul din manuscrisele sale anterioare despre Apocalipsă. După ce citează unele pasaje din prorocii ebraici, el conchide astfel:
„Nu este întoarcerea din robia babiloniană despre care se vorbește aici, pentru că apoi au fost curând smulși din țara lor din nou, dar după întoarcerea lor despre care s-a vorbit aici nu vor mai fi scoși afară. Nici ei nu au avut atunci rămășița Edomului și a tuturor păgânilor ca acum, și de aceea suntem aici pentru a înțelege împărăția universală și eternă a lui Dumnezeu și Hristos despre care vorbește Ioan și Daniel.”
Din moment ce evreii au fost duși din nou în captivitate în 70 d.Hr., și pentru că prorociile vechi testamentare vorbesc despre o întoarcere permanentă, Newton credea că previziunile cer o a doua aplicație. Mai mult, el observă că Israelul nu avea nici Țara edomiților, nici cele a celorlalte națiuni de la momentul primei lor întoarceri. Citând în general din Mica 4: 1-7, Newton preia din nou acest argument teritorial în același tratat:
În zilele din urmă, acest lucru va fi împlinit, iar după captivitatea vor reveni și vor deveni un popor puternic și vor domni peste popoare puternice aflate în depărtare, și Domnul va domni pe muntele Sionului de atunci în veac și multe popoare vor primi legea neprihănirii din Ierusalim și își vor preschimba săbiile în brăzdare de plug și sulițele lor în cosoare și niciun popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia, nici nu vor mai învăța războiul; toate acestea neîmplinindu-se până acum.
Aici este clar că Newton vede revenirea în contextul Împărăției de o mie de ani a lui Dumnezeu pe pământ – o împlinire mult mai extinsă ca orizont decât prima aplicație. Pe lângă acești factori, prorocii au prezis o întoarcere care nu va fi însoțită de vreo altă apostazie. Această condiție, de asemenea, nu a fost îndeplinită odată cu prima revenire. În sfârșit, de asemenea, Newton credea că Romani 11 – în mod clar scris după prima întoarcere – vorbea despre o Restaurare în zilele din urmă. A doua strategie a lui Newton a fost să se îndrepte spre cuvintele unei profeții standard a Împărăției, scriind într-un loc după cum urmează:
Și în acea zi va exista o rădăcină a lui Iese care va reprezenta un steag poporului, pe acesta neamurile îl v or căuta (Rom 15. 12) și odihna lui va fi glorioasă. Și se va întâmpla în ziua aceea că Domnul se va pune în mișcare o a doua oară pentru a recupera rămășița poporului său care va fi împrăștiat, din Asiria și din Egipt.
După cum indică însuși Newton, aceste cuvinte, inclusiv cele pe care le-a subliniat, sunt din Isaia 11: 10- 11. Astfel, cu aprobarea autoritară a acestui pasaj biblic cheie, el se referă în altă parte la „dubla întoarcere” a Israelului în țara lor. Semnificativ, această parafrază din Isaia 11:11 a ajuns chiar în Observațiile sale publicate. Cu implicațiile și principiile fondării ale Legământului avraamic și cea de-a doua întoarcere bătută în cuie, Newton a putut apoi să construiască un edificiu profetic elaborat care detaliază cauzele, condițiile și împlinirea robiei și restaurarării evreiești.
IGNORAREA PROROCIEI: CAUZELE ROBIEI FINALE A EVREILOR
În mai multe puncte din scrierile sale, Newton explică cauzele finale ale robiei evreilor. Mai întâi, el a indicat spre că blestemele prorocite de Moise vor coborî asupra Israelului dacă nu îl vor asculta pe Dumnezeu. Aceste blesteme mozaice sunt detaliate în Deuteronomul 28 și includ invazia și robia străină. Pentru Newton, istoria evreilor a fost una a tiparelor repetate de apostazie și reformare, și încălcare și reînnoire a legământului. Când evreii s-au răzvrătit împotriva Dumnezeului lor, blestemele mozaice au fost dezlănțuite asupra lor. De două ori acest lucru a dus la împlinirea blestemului robiei: mai întâi sub babilonieni și apoi sub romani. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a dat evreilor un avertisment cuprinzător printr-o serie de proroci, dintre care Hristosul a fost ultimul. Evreilor li s-a dat astfel ultima ocazie cu venirea lui Hristos și lovitura finală a venit când ei au respins predicarea Lui:
Dar când această doctrină a fost predicată poporului evreu cam pentru șapte ani și nu au primit-o, ci l-au respins pe Împăratul lor, Îngerul legământului, Dumnezeu a început să-i respingă de la a fi poporul Său și să numească Neamurile fără a-i oblige să împlinească Legea lui Moise și la scurt timp după aceea a făcut ca închinarea evreiască să înceteze și evreii să fie împrăștiați în toate țările.
Aceasta, desigur, a fost o poziție creștină comună și se repetă în scrierile lui Newton, inclusiv Observațiile sale publicate. De asemenea, nu este deosebit de unică referirea lui Newton la eșecul evreilor „de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima și sufletul lor și pe aproapele lor ca pe ei înșiși, să fie drepți și miloși, blânzi, umili și mulțumiți cu starea lor actuală. ” Două dinamici ale relatării lui Newton sunt totuși mai puțin standard. Prima este absența unei concentrări puternice asupra implicării evreilor în crucificare. A doua este emfaza aproape exclusivă profetică pusă de Newton asupra naturii eșecului evreiesc.
În foliourile de la început ale primului său tratat despre Apocalipsa, Newton scrie clar că din cauză că evreii nu au reușit să înțeleagă prorociile mesianice Dumnezeu le-a dus judecata. Cea mai dură declarație a acestei credințe îl face să concluzioneze: „într-un cuvânt, a fost ignoranța evreilor legată de aceste prorocii ce i-a determinat să-și respingă Hristosul, drept consecință să nu fie doar robiți de romani, ci să suporte pedepse veșnice. Luca 19. 42, 44. ” În timp ce sentimentul de judecată exprimat în această sentință pare să se fi înmuiat mai târziu, poziția fundamentală prin care el credea că principalul defect al evreilor a fost un eșec în a înțelege profeția nu s-a înmuiat. Acest lipsa de înțelegere profetică a avut, de asemenea, repercusiuni practice negative, și chiar a condus, susținea Newton, la răscoala zeloților evrei din timpul Războaiele evreiești. Comentând asupra așteptării mesianice generale generată de Prorocia lui Daniel despre cele Șaptezeci de săptămâni, a scris: „Această prorocie care a pus popoarele orientale în așteptare continuă a unui Eliberator pământesc ce trebuia să iasă din Iudeea, pe care evreii l-au înțeles despre Mesia cu acea încredere în stăpânire pământească pentru ca să se răzvrătească împotriva romanilor și să înceapă astfel războiul care le-a provocat distrugerea. ”Creștinii, pe de altă parte, știu că această prorocie se referea la Hristos. Din nou a fost o interpretare greșită a prorociei și de data aceasta rezultatele au fost și mai directe și imediate. Newton spune, de asemenea, că ei și-au adus propria distrugere asupra lor; astfel rezultatul a fost drept și nu au putut da vina pe Dumnezeu pentru acesta.
Dar Newton nu este mulțumit de simpla identificare a eșecului profetic al evreilor: el dorește să extragă și o lecție morală din ea. În primul rând, el subliniază că poporul lui Dumnezeu este poporul Său numai atât timp cât își îndeplinește legămintele. Și evreii, dar și creștinii au eșuat în acest lucru, prin urmare încălcarea legământului de către evrei este oglindită de încălcarea legământului între creștinii dintre neamuri. Newton are cel mai înalt grad de respect pentru legămintele divine și opinia cea mai scăzută pentru cei care le nesocotesc. Mai specific, Newton leagă încălcarea legămintelor cu eșecul la încercarea prorociei. Vorbind despre folosirea lui Hristos de parabolele dificile pentru a-i testa pe evrei, Newton își avertizează cititorul său: „Prin urmare ferește-te ca să nu cazi la acest test. Căci dacă o vei face, obscuritatea acestor scripturi {profetice} va fi o scuză la fel de nesemnificativă pentru tine așa cum obscuritatea din pildele Mântuitorului nostru i-a scuzat pe evrei ”. În plus, pedepsele îi așteptau pe creștinii care neglijau cuvântul sigur al prorociei: „cum știi tu că Biserica creștină nu va fi pedepsită chiar și în această lume la fel de sever ca oricând au fost evreii, dacă continuă neglijarea? Da, nu se vor ridica evreii în judecată împotriva voastră? „Newton adaugă putere acestor afirmații mai târziu în același manuscris, proclamând că „judecăți mai mari atârnă deasupra creștinilor pentru lipsa lor de pocăință decât au simțit vreodată evreii”. Newton, așadar, nu i-a scos în evidență pe creștini; creștinii care au eșuat în încercarea prorociei o vor păți și mai rău.
(va urma)
Trimite acest articol la prietenii tăi:
Apreciază:
Apreciere Încarc...