Lună / decembrie 2020
Trăim vremuri apocaliptice, Cristian Moisescu, audio, 2 ore
Partea 1-a, aici.
Să-l ascultați pe Cristi, nu ca pe un fost primar, nici ca pe un creștin „fără cult”, nici ca pe un profesor de la universitate, ci ca pe un slujitor al lui Dumnezeu preocupat până la detaliu de profețiile biblice, după porunca biblică și îndemnul: „…bine faceţi că luaţi aminte!”
„Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” 2 Petru 1:19
Voi reveni cu completări, ieri-noapte am terminat editarea și aseară am lăsat să se încarce pe net.
Voi trece la descriere și principalele idei pentru a scurta drumul spre ascultare al celor grăbiți.
Pentru mulți Cristi a fost fratele primar, apoi fostul primar, pentru mine a fost un model de creștin care a știut ocoli cu eleganță și discreție etichetele și lipiciul lor, pentru Dumnezeu a fost cu siguranță un copil și un slujitor ascultător care printre cei ce umblă în lumină a strălucit ca strălucirea cerului și printre cei ce umblă în întuneric, ca strălucirea stelelor, pentru că i-a învățat pe toți. La fel ca tatăl lui, martirul Vasilică Moisescu, Cristian Moisescu s-a declarat întotdeauna doar creștin, nu s-a lăsat înregimentat în nici un cult.
Lumina este Cuvântul lui Dumnezeu, întunericul este lipsa Cuvântului lui Dumnezeu iar „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.” Daniel 12:3 Cerul strălucește ziua și stelele noaptea. Mulți sunt albiți și LĂMURIȚI acum. Lămurirea, clarificarea planului divin este dorința lui Dumnezeu pentru noi, pentru a avea față de El un real angajament (evlavie), nu unul fals.
Ce treabă are bradul cu Nașterea Domnului Hristos? Alin Loloș despre idolatria din luna Decembrie
Dacă tu îi spui copilului și despre Moș Crăciun și despre Domnul Isus, când va crește și va afla că nu există Moș Crăciun, va crede la fel și despre Domnul Isus! Nu amestecați adevărul cu minciuna!
Faptul tu faci brad de la an la an. arată că e un stil de viață devotat lumii și sigur ești atat de libertin încât faci compromis în multe.
Tu vrei să trăiești după ce este clar scris în Biblie sau după mersul lumii?
Scrie undeva că Hristos Domnul S-a născut pe 25 decembrie? Sau scrie că trebuie sărbătorit cu brad, cadouri sau lumini?
Hristos Domnul e adevărata Lumină care luminează pe toți care au fost născuți din El.
De ce asociază lumea bradul de crăciun cu nașterea Domnul Hristos Isus?
Bradul de crăciun cel împodobit trebuie asociat doar cu un Tomberon.
(Menționez că nu sunt de acord cu toate punctele de vedere ale lui Alin, mai ales cu calvinismului lui (boală trecătoare socotesc) și cu faptul că a ales să poarte un nume de genul „Al lui Pavel, al lui Apolo”…)
Cristian Moisescu, vorbind despre răpirea Adunării și alte subiecte (1)
Sunt înregistrări din 2013, 29 decembrie cred.
A prezentat mai multe subiecte, printre care și cartea lui: Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice.
Nu am găsit mulți creștini care să nu se rușineze de numele Domnului, să-și păstreze doar numele de creștin, să reziste la a se lăsa înregimentați în culte. Mă bucur însă că cei pe care i-am cunoscut au fost oameni verticali. (Despre cult ca idee și culte ca instituții urmează să mai scriu.)
Pomul se cunoaște că e bine înrădăcinat în pământ doar dacă trec peste el vânturi și furtuni.
Creștinul se cunoaște că e bine înrădăcinat în Hristos doar după ce trece prin suferințe.
L-am cunoscut pe Cristi prin 2010 prin Aaron Mladin, pe care l-am cunoscut prin Mia Iovin, oameni despre care am mai scris.
Lector universitar, doctor în filozofie, a fost profesor de engleză la Universitatea la care a fost și membru fondator. Modest și abordabil, deschis și gata să asculte nevoile oamenilor, a lăsat nu numai două Universități în Arad, nu numai cuvintele latine „Via, Veritas, Vita” pe clădirea primăriei din Arad, …..
(Veneam de la Timișoara luna trecută și stând la stop în Arad am întors capul să văd fațada Primăriei, atunci am făcut poza.)
…..ci mai ales o mireasmă aleasă a lui Hristos în cei care l-au cunoscut, Hristos Cel de pe buzele căruia curge Har.
Suferind cu inima, Cristi s-a dus la Domnul Isus în 2016 ianuarie, la doi ani după ce a făcut prezentarea cărții sale, în casa noastră, la Cluj și iată sunt 7 ani de când îmi propun să editez înregistrarea, dar menghina timpului m-a ținut strâns. În ultimul timp și menghina sănătății. Dar pentru că după operație mă simt mult mai bine, azi am stat și am editat minuțel cu minuțel amalgamul de dialoguri și „zgomote” dintr-un timp „didactic” în care nu a lăsat să ne adoarmă interesul nici o clipă. Tactici de profesor.
Cristi a fost fiul fratelui Vasilică Moisescu, martir al credinței și „șef de lot”, lotul de pușcăriași numiți moisiști de către comuniști și de către pastorii cultelor, care-i descreditau.
Partea a doua, aici.
Adunare 11 octombrie 2020
Testul focului
„Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” 1 Corinteni 3:12-13
Trec aproape zilnic, când merg la lucru, pe lângă o casă neterminată.
Am trecut și azi-dimineață. Știu povestea casei de la un vecin. Cineva a construit-o fără autorizație prin anii 2000 și apoi legislația s-a înăsprit și n-a mai fost posibilă „trecerea în legalitate”.
Probabil casa va fi demolată și se va pierde toată munca acelor constructori, toată plata lor.
Cât efort: să pui cărămidă pe cărămidă, să faci cofraj, să întinzi fier, să torni beton, dar fără proiect, fără verificare, fără cadru legal, dar bani, efort și entuziasm, da.
Casa asta n-a trecut testul aprobării inspecției în construcții, poate.
Probabil are vicii ascunse.
Ce folos de atâta muncă, dacă nu a fost în cadru legal?
N-a trecut testul.
Și m-a dus gândul la tot Clujul, cum se vede seara de pe Feleac, atât de spectaculos.
Conform Cuvântului lui Dumnezeu, „pământul cu tot ce este pe el, va arde„. Și Clujul tot.
Și casele cu autorizație, și cele fără.
Ce metodă are Dumnezeu de testat lucrările? Focul.
Focul judecății, cuptorul mâniei.
Aurul, argintul și pietrele scumpe trec de foc.
Lemnul, paiele și trestia ard.
La sfârșitul vremurilor, Dumnezeu va testa lucrările prin foc.
Ce ispită avem acum să devenim vizibili, (relevanți se zice acum) să ne vadă lumea, să fim băgați în seamă, să influențăm pe cei din jur! Ispita se transformă în a începe să construiești cu cele mai vizibile materiale: lemn, fân, trestie. Se construiește repede, se vede de departe, te laudă toți nepricepuții.
Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, e ilegal.
Constructorul care știe că lucrarea lui va fi arsă pentru testare nu este interesat de volum.
Nici de cifre mari, nici de săli mari, nici de donații mari, nici de multe like-uri sau mulți urmăritori pe canalele de media, ci de cu totul altceva: cum să fie plăcut lui Dumnezeu.
Iar lui Dumnezeu nu-i place lemnul, nici fânul, nici trestia.
Să mergem puțin la simbolistică, ce înseamnă fiecare element:
1. Lemnul era materialul de bază pentru idoli, „Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi…” Ieremia 10:3-5
„Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.” Isaia 44:13
Acestor idoli li se alocă puteri, au o vrajă asupra mulțimilor, lemnul reprezintă vrăjitoria religioasă, o cursă perfidă a sufletului.
Cercetează-te dragul meu: ești credincios sau religios? Ai credință în Cuvântul scris al Bibliei sau ești îmbătat de vrăjitoriile religioase? Ispita de a tăia lemne din pădure și de a construi cu ele e mare, să dau exemple:
a)-nu e destul să vestești Cuvântul cu simplitate, nu te bagă nimeni în seamă, ia să mergi la seminar, să iei titlu, să fi ordinat, să scrie înainte de numele tău: pastor, sau reverend, cum te privește lumea! Dar oare om nătâng, forța argumentului tău e mai mare dacă ai titluri? Sau dacă ești un nătărău și un încuiat religios, va schimba titlul sau ordinarea ceva? Dacă îți mai pui și o haină specială, un guler alb, vraja e totală.
b)-nu e destul să te aduni ca adunare în casa unui frate sau într-o sală simplă, obișnuită, care chiar poate fi folosită și la altceva în restul timpului. Nu, trebuie sală dedicată. Apoi sala se împodobește, i se pun semne și cruci, un mic turnuleț, apoi un turn mai mare și o cruce uriașă în vârf, un amvon grandios în mijlocul unei săli reci și respingătoare. Asta e vraja locului sfânt. A, am uitat de dedicare, ceremonia aia de sfințire a clădirii…care va arde. Mai sunt exemple.
2. Fânul reprezintă încrederea în oameni, în personalități, în nume și în mulțimi. Mă găndeam la nicolaiții din Efes, de ce erau eretici? Pentru că erau nicolaiți, și-au dat alt nume, ca „cei ai lui Pavel„, „cei ai lui Apolo„, secte și diviziuni. Ce reprezintă fânul? „….Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade…” Isaia 40:6-8
Fânul reprezintă oameni, mulțimi, grupuri, „căpițe”, identități folositoare celor ce le-au creat și le perpetuează.
Vizibile ca fârciturile. 
Ce este o verighetă de aur, un inel sau un diamant pe lângă o fârcitură? Nimic.
Nici să nu povestim, n-ai ce arăta.
Când cineva stă în fruntea unei mari mulțimi care-l ascultă, autoritatea aceluia pare indiscutabilă.
Până la foc.
3. Trestia reprezintă autoritatea sau încrederea în autorități, în stăpâniri și domnii. Egiptul decăzut era numit o trestie: „…În cine dar ţi-ai pus încrederea…? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului…” 1 Împărați 18:21
Astăzi avem culte religioase, partide politice și corporații comerciale, autorități ademenitoare, toate oferă diferite ierarhii, posibilități de urcare socială pe diferite paliere: politice, economice și religioase. Și fiecare ademenit urcă fericit pe scara lui, cu viteze diferite, de 3, 5, 7 fuștei pe viață, care-cum, producându-și adrenalină din felul cum dă și capătă laudă de la sau la ceilalți alergători spre nimic. Ca în vestitul filmuleț:
În această lume de lemne, paie și trestii, să vrei să ai doar un giuvaer, o comoară mică, invizibilă, te face un exclus. Dar doar giuvaerul va trece de foc, doar cei care trăiesc cu gândul să vrea să fie doar plăcuți lui Dumnezeu, nu oamenilor. Nu contează cât efort ai făcut pentru construcția de paie sau lemn, contează dacă trece de foc ceea ce ai construit, dacă nu este vrăjitorie religioasă, încredere în oameni sau propășire corporatistă. Am scris ca să vă ajut să puteți selecta țelurile pe care le urmăriți!
Cu gândurile acestea am ajuns la serviciu dimineață și cu multe altele, acum când simt că prind puteri să pot relua activ postările pe blog. Fac în mod normal 11 minute până la lucrul, dar de când cu pandemia și mai puțin. Apoi am primit pe mail rezultatul testului histopatologic de la operația de săptămâna trecută: colecistită cronică litiazică. Rezultatul explică multe din starea mea din ultimii ani, mai ales că acum, după operație mă simt mult, mult mai bine decât înainte, atât că mă mai trag un pic firele, dar starea dinainte a fost tare rea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.
Aurul-credința, argintul-Cuvântul lui Dumnezeu și Pietrele Scumpe-relațiile cu creștini adevărați care învață pe alții, ar trebui să ne fie materialele de construcție ale templului ființei noastre.
Câteva întrebări pentru cuget:
Cu ce materiale zidești?
Ești pregătit de control?
Ești pregătit de testul focului?
Ești mulțumit că ești ca toată lumea și toată lumea este ca tine sau cauți să fi „plăcut lui Dumnezeu” tot mai mult?
Testul focului este foarte aproape. Semnul drumului lumii acesteia este „drum înfundat”:
Pentru noi, cei ce credem și așteptăm pe Domnul este ceva de genul:
…urmează plecarea.
Dacă cumva te vezi pe drumul greșit, construind cu materiale ilegale, la un proiect fără viitor, te îndemn să te pocăiești înaintea lui Dumnezeu, să-i ceri iertare, să-ți mărturisești neputința și greșeala, să intri în legalitate cu Dumnezeu, să cauți îndreptarea vieții tale, timpul pocăinței expiră.
Adunare 4 octombrie 2020
Floarea de smochin
„Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori…” Habacuc 3:17
Cunoșteam textul, este și o cântare în rusă, am tradus-o în română, dar nu corect.
În rusă era „Не расцвела смоковница/ne rasțvela smocovnița” = „n-a înflorit smochinul”, iar eu am tradus
„N-a-nmugurit smochinul!”.
Am smochini în grădină de 10 ani și n-am văzut nici o floare, doar fructe mici, așa credeam.
Explicam și altora că smochinul n-are flori.
Mare greșeală!
Smochina toată este o floare întoarsă cu inflorescența spre interior, nu se vede dinafară. 
Cum se petrece totuși polenizarea?
Descrierea e lungă și o găsiți pe net. Eu fac un rezumat.
O viespe mică (femelă) intră în floare printr-un mic orificiu din capătul ei.
Viespea își pierde aripile la intrare și moare înăuntru, nu înainte de a purta polen și a fecunda florile dinăuntru și de a-și depune ouăle acolo. Puii se vor împerechea și vor ieși din „floare” prin mici orificii, masculii vor muri în lumea „ostilă” de afară, femelele vor căuta alt fruct. Ciclul continuă.
Biologii numesc fenomenul „mutualism” și evoluționiștii se întreabă cum „au putut evolua” aceste două specii împreună, mai ales că sunt peste 750 de specii de smochini în lume, fiecare cu viespea lui.
Ce putem zice? Mi-am amintit de când am fost în Israel, ziua cu Neghevul și Elatul, când am citit la masă din Psalmul 68 „…Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale!„
Azi am ieșit din spital, ieri am fost operat laparoscopic de colecist și cu o zi înainte de operație am citit tot din Habacuc.
La 2:19 scrie: „Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te”, şi unei pietre mute: „Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură?….” și m-a dus gândul la cei ce-și doresc trezirea bisericismului, a amvoanelor de lemn și a bisericilor de piatră.
Pot acestea să dea învățătură? Nu pot.
(100% nu va mai exista o trezire a bisericismului, pentru simplul motiv că nu trebuie să mergi la o clădire ca să înveți, nici Domnul Isus n-a făcut așa, nici apostolii.)
Lemnele tăiate nu pot da învățătură, nici pietrele.
Dar florile, plantele, pomii cu rod, furnicile, viespile, toate elementele creației poartă în ele fiecare nespus de felurita înțelepciune a lui Dumnezeu.
Cine n-o vede, va fi condamnat.
De la creația cea vie putem învăța, sutele de pilde din creație au sute de tâlcuri în Scriptură.
Azi ați învățat împreună cu mine despre floarea de smochin, că smochinul are flori, că de fapt smochinele sunt flori.
Flori care nu se văd, flori ascunse, flori ca omul ascuns al inimii, nimeni nu știe că acolo este o floare, totul se petrece înăuntru.
Smochina parcă ne spune dulce:
„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” 1 Petru 3:3-4
Și încă un tâlc, în timp ce toți pomii ne delectează cu petale multicolore și cu mirosuri diferite, smochina nu ne dă decât dulceața și ne-o dă la sfârșit, la cules, „dă roadă în răbdare„.
Să învățăm de la smochin să înflorim înăuntru, pentru delectarea Stăpânului care ne va culege într-o zi, la sfârșit, la vremea roadelor.
Încă ceva despre polenizarea smochinelor. Viespea care polenizează, după ce depune ouăle moare în smochină, dar asta nu înseamnă că noi o mâncăm. Smochinul produce o enzimă (ficaină) care dizolvă viespea și aceasta devine nutrient pentru smochin. Acel lapte alb care curge când culegi smochina necoaptă și care este iritant pentru piele.
O viață cu sens este viața îndreptată spre dorința de a primi învățătură. De a-ți lumina mintea, de a-ți deschide ochii inimii. Creația și Scriptura pot să dea învățătură. Obiectele fără viață, nu.
Înțelepciunea vieții create de Dumnezeu este materia primă a pildelor, hrana minții, dacă este pregătită în bucătăria Scripturii.
Ce bine seamănă smochinul cu Domnul Isus, floarea de smochin cu înfățișarea Lui:
„N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” Isaia 53:2 dar aceasta era doar înfățișarea dinafară, pentru că până și aprozii trimiși să-l aresteze s-au întors zicând: „niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta!” iar David îl vede profetic: „Tu eşti cel mai frumos dintre oameni,” și explică în ce fel: „harul este turnat pe buzele tale„.
În același duh mustră și apostolii: „La înfățișare vă uitați?„, iar Pavel, care era și necioplit în vorbire, nu era „însă și în cunoștință„. Harul curgea pe buzele lui.
Într-o lume a florilor din plastic și de hârtie, să nu vrei să fi nici măcar floare văzută, ci una cu frumusețea înăuntru, care nu atrage privirile, ca smochinul al cărui rod va fi prețuirea Stăpânului, cum am scris în altă postare.
„Mie trebuie să-mi spui adevărul întreg! Sunt soția ta!”…la plecarea sorei Domnica
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmul 116:115
Am citit de atâtea ori și mi-a prins atât de bine istoria „dezconvertirii” unui proaspăt „convertit” din om obișnuit în informator al viclenei securități. Acest pasaj e absolut unic în istoria acelor ani de teroare: să-ți pui nu problema vieții, nu problema supraviețuirii familiei, să nu te gândești la avantajele copiilor, să te gândești să spui adevărul. Erau anii 50 după război. Cui îi păsa de adevăr într-o lume a mascaradei instituționalizate și a prefăcătoriei generale?
(Inițial am pus o poză care mai este pe acest site, cu ei amândoi în vârstă, dar apoi am luat un print screen cu poză cu ea tânără. Cred că Dumnezeu nu va învia bătrâni, adică nu va fi nimeni bătrân la înviere, cred că vom fi toți în plinătatea puterii, poate de aceea îi va zice „trup de slavă”. O țin minte pe sora Domnica mai mult pe pat unde a stat în ultimii nouă ani și unde am vizitat-o de fiecare dată când am fost în State. Dar cred că e drept să pun această poză, care probabil e de pe vremea războiului. Ziceam că o vedeam țintuită pe patul din care nu s-a dat jos nouă ani și în timp ce o ascultam vorbind cu prospețime, cu claritate, cu vigoare și cu o limbă română impecabilă aveam în minte acest verset: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11)
Verticalitatea acestei femei care și-a luat credința în serios, (credință ce i-a fost coloană vertebrală, nu un accesoriu ocazional) a inspirat generații întregi de oameni care au cunoscut-o.
În spatele oricărui om mare stă o femeie de caracter și acest lucru l-am văzut și eu în viața acestor doi oameni.
I-am cunoscut bine, începând de când fratele Mia l-a botezat pe cumnatul meu, prin 1994, apoi când a fost la noi și i-am fost șofer prin 1997, apoi în 2002 la prima mea vizită în America, apoi de fiecare dată când am mers pe-acolo.
Am trăit stranii ciudățenii în legătură cu ei. Cel mai ciudat lucru (care s-a repetat de fiecare dată când am încercat să mă apropii de câte unul din cei ce au fost închiși, Dorz, Moldoveanu, Mladin, Iovin) a fost faptul că imediat după ce i-am cunoscut, câte un „frate” sau „soră” care obligatoriu ne cunoșteau pe amândoi, îmi strecurau câte o informație negativă, o mică pată de pe biografia celui apreciat de mine. Așa a fost și cu ei. Vă spun o poveste pe care n-o știu mulți:
Prin anul 1996-97 am avut un vis ciudat cu 3 elemente distincte legate de o apă mare, de un pom fructifer de un soi pe care nu-l mai văzusem și de un dialog ciudat cu un om pe care nu-l cunoșteam. (Eu cred în vise, mai ales în ale altora, sau care implică mai mulți martori independenți, dacă se împlinesc fără ca ei să știe mai ales, sau fără să înțeleagă, în sfârșit. Nu cred în vorbiri în limbi și profeții acum, dar în vise fără trâmbițe înainte și în vindecări fără tam-tam cred.) Pe moment am uitat visul. Prin 1993 trecuse cumnatul meu „apa cea mare”. Prin 1998 cumnata mea cu familia ei trec și ei „apa cea mare” și ajung în America. Rămânem în țară doar eu cu soția, din familia ei, cu părinții. În 2002 ajung eu în SUA cu o viză de afaceri, la un târg în LA unde duminica vizitez mai mulți frați și unde la cineva acasă în San Bernardino, în mai puțin de 5 minute mă trezesc că trăiesc pe viu „dialogul din vis” și ca să fiu sigur evident m-am dus în grădină, unde am găsit „pomul fructifer”, era Papaya, era cel din vis. (Până atunci nu văzusem papaya, nici în magazine.) Mi-a fiert capul. Din acel moment am știut că sunt în America cu un scop, dar n-am știut scopul, am devenit însă foarte calm așteptând să vedem ce va mai fi. Am plecat din LA la Detroit după o săptămână, de unde colegii mei de „afaceri” să ia avionul spre Europa și eu spre Chicago, la neamuri, aveam viză pe o lună. Era sfârșit de martie, iar la Detroit la sfârșit de martie nu e gata iarna. La aterizare (era avion din acela mare-mare cu 4 rânduri de scaune pe mijloc, uriaș) era ceață, gheață pe pistă și pilotul a luat hotărârea să nu aterizeze, ne-am învârtit pe sus, parcă a mai încercat odată, dar nu a aterizat, a „decolat” spre Grand Rapids, puțin mai la nord-vest. Acolo, soare și frumos. Colegii mei români erau supărați, dar numai unii, echipa era deja mai mică, unii uitaseră să mai urce în avion de la LA, alții au uitat să plece din Detroit, greu cu vizele. Am stat la Grand Rapids în avion peste 4 ore, s-a terminat sucul, apa. Emoții și stresuri. Eu aveam o pace deplină: visul. Era în 2002, unii aveau telefoane, alții nu, eu nu cu roaming. Am cerut telefonul de la o vecină de scaun panicată rău și mi-am sunat neamurile. Îmi spun neamurile că ei sunt la aeroport, că mă așteaptă cu toată adunarea, tare m-am minunat de atâta dragoste. Am calmat-o și pe vecina de scaun cu câtă engleză știam atunci și am așteptat. Am decolat, ajungem târziu la Detroit, de unde foarte târziu am luat ultimul avion spre Chicago, unde am ajuns spre miezul nopții, puțini în avion, aeroportul gol, m-au mai așteptat doar doi, cumnatul și încă un frate. Ei mi-au povestit ce mulțime mare fusese după-masă la aeroport să mă aștepte.
Mi s-a părut stranie această dorință de a mă aștepta așa de mulți, ei credeau probabil că vreau să rămân acolo sau cine știe, nu înțelegeam, dar eram calm. A doua zi, cei care mă așteptaseră la aeroport au venit la cumnații mei acasă să „mă întâmpine”, au umplut casa, m-a copleșit atenția lor. Unul din lucrurile care m-au șocat a fost însă că au început să-l vorbească de rău pe fratele Mia, cel ce înființase adunarea lor. Îndeosebi doi din ei, acompaniați și de alții. Eram confuz, păreau oameni normali, credincioși, dar de ce atât de plini de venin față de această familie? Semănau cu cineva din România, dar nu înțelegeam. Apoi mai târziu, mult prea târziu am înțeles, ascultați 40 de secunde, de la 6.20:
Din păcate nu am înțeles nimic atunci. Au reușit să mă catalizeze și pe mine la critică, din păcate. Scopul acesta fusese. Am mers cu ei la adunare unde am luat cuvântul de câteva ori, apoi m-am întors în țară și după plecarea mea am auzit că starea de confuzie din adunare și de respingere a fratelui Mia s-a accentuat. Fratele Mia și sora Domnica s-au retras din adunarea înființată de ei, de la „basement”, era subsolul unei biserici rusești. Adunarea au instaurat rapid un păstoraș trimis de Cultul din România și lucrurile au intrat pe făgașul morții, în prohod de chitară și cu mască de anonimus pe toată fața, nu semi, ca astea de covid. Apoi fratele Mia a scris o scrisoare explicativă unde culmea, m-a disculpat, deși „frații” reușiseră să mă bage și pe mine în echipa de critici. Naiv am fost, Doamne. Mai târziu mi-am dat seama că am greșit și mi-am cerut iertare de la amândoi. A fost greu, dar m-a ajutat fratele Mladin. (La înmormântarea fratelui Moldoveanu, în vara lui 2007, l-am rugat pe fratele Mladin să facă slujba împăcării, și i-am explicat pe îndelete cum am fost de amăgit. Fratele Mladin care fusese coleg de pușcărie cu fratele Mia și pe care l-am găzduit de multe ori când venea la Cluj, vorbea des la telefon cu fratele Mia. Mi-a fost avocat și m-am împăcat telefonic cu fratele Mia.) Dar multe lucruri nu s-au mai putut repara. Mai ales că unii din cei ce s-au ocupat cu bârfa au primit nu târziu răspunsul dureros al Domnului la acțiunile lor. Cu Dumnezeu nu te poți juca, m-am înfiorat, îmi fierbe capul și acum când mă gândesc și retrăiesc acele istorii.
În iarna lui 2008-2009 am ajuns iarăși în State când mi-am cerut iertare de la amândoi personal și am fost iertat deplin.
Prin 2011, când mi-am scos dosarul de la securitate am înțeles mai mult din ce au trăit acești oameni, inclusiv partea cu dezbinarea din 2002. Puzzle-ul pieselor trecutului vieții mele a început să semene cu un cu totul alt tablou decât cel pe care credeam eu că mi-l pictez, mi-l pictaseră alții. Câtă risipă de energie umană, câte distrugeri de relații, de familii! Ce viață de larvă au unii, să stai să coci toată ziua intrigi ca să poți distruge pacea dintre doi oamenii! Te mai miri că lasă Dumnezeu urgii? Te mai miri că bate?
Dar am învățat să stau și să aștept în tăcere ajutorul Domnului. Îngerii câteodată întârzie.
Am scris zeci de postări despre familia Iovin: https://vesteabuna.wordpress.com/?s=iovin
Un lucru care mi-a prins bine și cu care am rămas: să spui adevărul chiar dacă:
-nu ești înțeles atunci și
-spunând adevărul, te faci dușmanul celui ce-i vorbești
(„M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?” Galateni 4:16)
Câteodată acesta e prețul adevărului.
Săptămâna trecută am stat până la 3 noaptea să văd priveghiul sorei Domnica.
Acum chiar că s-a dus „ultimul moisist„.
Vara trecută am sunat-o, obișnuiam s-o sun la câteva luni, îmi spusese orele la care nu deranjez.
atunci am înregistrat porțiunea de mai jos:
Cei grăbiți să ascultați cel puțin de la minutul 9:00.
Cam acesta este obolul meu de amintiri la plecarea lor.
Printre altele a tradus din maghiară cartea: Fericita mea robie de Szilagy Sandor.
Fratele Mia a compus mai multe cântări culese într-o carte: Cântările Biruinței pe care am postat-o aici acum 10 ani.
Exodul din România. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.
Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.
„În 1974, un pasager român purtător al unui paşaport diplomatic s-a îmbarcat pe aeroportul din Zurich într-un avion cu destinaţia Bucureşti. Zborul a fost fără evenimente, dar odată ajuns la Bucureşti, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valizele sale, cea dată de o veche cunoştinţă cu puţin timp înaintea plecării lipsea.
Diplomatul român era generalul Gheorghe Marcu, unul dintre şefii de divizie ai Direcţiei Generale de Informaţii Externe (DGIE sau DIE), ramura de spionaj a temutei Securităţi, poliţia secretă a regimului comunist român. Vechea cunoştinţă care-i dăduse lui Marcu valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor prim-miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului. Valiza care lipsea conţinea un milion de dolari în cash, bani daţi lui Marcu pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel.
Spre marele noroc al generalului Marcu, valiza a fost găsită intactă peste câteva zile în aeroportul din Zurich. Consecința acestei gafe a fost că ani de zile și Marcu, și Dan au avut interdicție de a mai intra pe teritoriul elvețian.”
Cred că dintre cele aproape 3000 de postări de pe acesta blog, pentru aceasta am citit cel mai mult. Am și cumpărat de pe Google Books „Blind Jump-Salt orb” despre viața lui Shaike Dan, viață care a fost fascinantă.
Cu atât mai fascinantă cu cât și-a dorit și păstrat anonimitatea, nu din rațiuni de supraviețuire sau de serviciu (era agent secret), ci datorită faptului că era omul unui vis. Un vis pe care tatăl său a reușit să i-l inoculeze de mic în Lipcani, orășelul evreiesc basarabean în care s-a născut.
Cât de important e ca cineva să-ți seteze visele, să-ți spună de mic pentru ce să trăiești, să te softeze corect. Tatăl lui Dan credea în sionism, credea că viitorul evreilor este în Palestina și acest vis l-a inoculat copiilor lui. După ce a ajuns în Israel în 1935, la vârsta de 26 de ani, Dan Shaike a urmărit un singur lucru cu orice preț toată viața lui: să ducă cât mai mulți evrei din estul Europei în Israel, mai ales între anii: 1948-1989. 40 de ani ca peregrinarea prin pustie. 40 de ani de comunism, de urgie special lăsată de Dumnezeu pentru ca ramurile vechi, ramurile uscate ale măslinului bun să fie aduse aproape de trunchiul, trunchi uscat și el.
40 de ani pentru ca oasele să se apropie unele de altele, cum scria acum 2500 de ani Ezechiel la 37. Să prindă tendoane, să le crească carne și să fie o mare oștire, cum sunt acum. Dan Shaike a murit în 1994 la 85 de ani, un om cu misiunea împlinită.
„Nu te făli față de ramuri” îmi răsuna în urechi citind, „Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși„….”în chiar măslinul lor„. Am citit cartea Blind Jump greu, atent, adeseori cu Google translate, pentru că erau termeni vechi, de război, limbaj ciudat, nu am vrut să pierd nimic. Shaike Dan a fost parașutat de englezi în 1944 în România, cu scopul de a culege informații despre lagărul de prizonieri englezi și americani (piloți căzuți la bombardarea Ploieștiului de către aliați). S-a parașutat noaptea, pe orb, cum se zice, putea muri, dar a aterizat bine, pe un câmp cu porumb, lângă Arad. A ajuns cu bine în Arad, apoi la București unde s-a achitat de misiune și apoi a rămas ascuns printre evreii din București până după 23 august, când nu s-a mai ascuns și apoi s-a reîntors în Israel. Aventura vieții lui atunci începe, după 1948, cunoscând bine româna a fost omul de legătura al noului guvern israelian cu România.
„Născut în 1910 la Lipcani, în Basarabia, Shaike Dan a fost unul din cei mai eficienți agenți răspunzători de Aliyah beth, emigrarea organizată a evreilor spre Palestina, iar după 1948, spre Israel. Într-o scrisoare adresată lui Dan cu ocazia pensionării sale, Shimon Peres, pe atunci prim-ministru al Israelului, scria: „Sunt una dintre foarte puţinele persoane care ştiu adevărul pe care ai făcut totul ca să-l ascunzi: fără tine, fără devotamentul tău îndrăzneţ, fără imaginaţia şi energia ta, statul Israel nu ar fi fost ceea ce este el astăzi. Chiar dacă distribuim creditul în modul cel mai corect cu putinţă, fără acţiunea ta curajoasă care a “continuat neîntrerupt timp de patruzeci de ani, evreii din România, Iugoslavia, Bulgaria şi Uniunea Sovietică, 600.000 olim [imigranţi]; elita poporului evreu, n-ar fi ajuns niciodată în Israel”
„Deși Shaike Dan este unul dintre cei mai interesanți indivizi pe care i-ar putea întâlni, el a preferat să rămână tăcut până când a fost scrisă această carte. Tăcerea nu s-a potrivit numai cu caracterul autentic al acestui om modest, ci a fost și acolo pentru a-i permite să-și îndeplinească misiunile – niciodată mai îndrăzneț. El a devenit o legendă, secretată cum era în istoria Israelului. În al doilea război mondial, pentru a salva evreii, s-a oferit voluntar pentru a parașuta în spatele liniilor inamice. Povestea
parașutării sale este relatată în primele capitole ale cărții, o poveste apăsătoare de curaj. De atunci, și-a dedicat viața salvării evreilor din spatele Cortinei de Fier. Nimic nu-l putea abate de la acest scop. Toată
imaginația lui, toată magia personalității sale, toată puterea personajului său a fost dedicată acestui singur scop. Slujindu-și scopul fără trepidare, el l-a ridicat la un nivel pe care istoricii îl stabilesc drept „istorie”.
Nu prin orice ordine, nici prin ierarhie și nici ca urmare a vreunei numiri, Shaike se afla în mijlocul acestui proiect. El a fost milostivit de calități fără de care istoria pare să nu dorească. Al doilea Exod – un efort de
patruzeci de ani – va fi amintit ca fiind extraordinar în rezultatele sale și ascuns în manifestarea sa. Mulți au încercat să-l convingă pe Shaike să-și spună povestea de viață. El a refuzat. Am insistat că avem
nevoie de asta, o poveste despre eroism și speranță, pentru inspirație. Din fericire, am reușit. Avem înaintea ochilor un document măreț. O istorie unică a unui om unic.” Shimon Perez
„De multe ori prietenii mi-au cerut să le povestesc despre operațiuni dincolo de Cortina de Fier. Am refuzat, pentru că am crezut că este încă prea devreme. ……Când presiunea din partea prietenilor mei Hayim Yisraeli, Yosi Harel și Shimon Peres de a spune cel puțin ceva a început să devină prea grea pentru mine, tot ce am putut spune a fost: „în fața voastră este un expert în ceea ce nu trebuie vorbit. Dacă îmi pare rău pentru ceva din viața mea, sunt lucruri pe care le-am spus. Nu am regretat niciodată nimic din ceea ce nu am spus. ” Shaike Dan
Numărul de evrei pe care Shaike Dan i-a salvat din lagărul comunist este uriaș. Sute de mii. Procesul s-a petrecut treptat, pe furiș, pentru că nu trebuiau să știe nici arabii, nici populația majoritară din țările de exod, nimeni. Dacă pe vremea mandatului britanic, exodul era împiedicat de britanicii care nu lăsau vasele cu evrei să acosteze în Palestina, după înființarea statului evreu (14 mai 1948) această piedică nu mai exista, dar exista alta: evreii nu erau lăsați să plece. Deja la 30 decembrie 1947 România era republică populară, controlată de comuniști.
De ce acest lucru? De ce aceste piedici?
Ca să se poată împlinii o profeția că nu vor pleca ușor, că vor fi piedici: „îi voi scoate” a zis Dumnezeu peste tot prin profeții Lui, adică va fi o lucrare de forță ca și exodul din vechiul Egipt. Așa că putem privi fiecare Aliyah, fiecare exod spre Israel ca o intervenție divină, o manifestare a puterii extraordinare a lui Dumnezeu care își aduce la îndeplinire profețiile folosind tot felul de oameni.
Mai ales că au rămas în lumea din afara Israelului tocmai acei evrei care nu vor să plece, tocmai acei evrei care sunt setați religios să nu plece. Înțelegem de ce comunism, înțelegem de ce război, de ce tulburări, de ce Brexit, DE CE COVID, de ce urgii în general, pentru că profeții au scris „Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34. Similaritatea cu vechiul Exod din Egipt, când după plecarea evreilor, Egiptul a rămas o ruină, se vede prin faptul că după plecarea evreilor din Romania (procesul s-a încheiat prin anii 1980) în țara noastră a început o criză economică și politică înfiorătoare, de peste 20 de ani. Acum, la peste 40 de ani de atunci, putem scrie pentru că și înțelegem de ce. Dumnezeu și-a vărsat urgia ca să-și scoată oamenii afară. Fără urgie, dacă România ar fi fost un loc plăcut, (cum a fost mult timp înainte) n-ar fi plecat.
De aceea am spus prietenilor mei din SUA exact acum 4 ani: vor pleca evreii din America, nu știu cum, dar vor pleca. Acum, de când cu covid, de când cu mișcarea BLM, de când cu căderea lui Trump, rostogolul stabilității parcă nu se mai oprește. Dumnezeu își varsă urgia peste locurile unde mai sunt evrei ca să-i scoată. Cine înțelege stă liniștit. De aceea scriu: să așteptăm pe Domnul Isus, nu progresul și „evoluția” unei lumi vinovate și condamnate.
Despre Shaike Dan veți găsi multe pe net dacă vreți să căutați. Am citit enorm despre el și e fascinant totul. Dar am impresia câteodată că tot scriind cărți de acestea de aducere aminte iau din slujba îngerilor, e treabă de scribi, de grefieri, nu de fii de împărați.
Eu las un extras dintr-un interviu, de aici:
„Acum au fost paraşutaţi Shaike Dan şi Yitzhak Ben Efraim – căruia noi îi spuneam „Meno”. Ei au fost paraşutaţi în zona Arad. După multe aventuri, cu un vagon de dormit, ei au ajuns la Bucureşti. Noi i-am aşteptat la Bucureşti, unde aveam o mică cameră de întâlnire. Eu am ştiut de venirea lor şi am asistat la prima întâlnire cu ei. În primul rând trebuia să le procurăm documente de identitate, mai ales pentru Shaike Dan care era un tip foarte vizibil, adică era înalt, era un barbat care ieşea în evidenţă foarte uşor. Celălalt, Yitzhak Ben Efraim era un om care, purtând ochelari şi palărie, arăta ca un fel de profesor distrat. În epoca aceea, începând din aprilie, au început să plece din România spre Palestina vapoare cu emigranţi evrei. Ei plecau cu paşapoarte colective, deci ne lăsau nouă actele lor – buletinul de identitate, buletinul de muncă în folos obştesc. Deci aveam un stoc de documente de identitate. Şi, cu ajutorul unui tânăr prieten polonez, care era grafician şi care ştia foarte frumos să falsifice documente de identitate, am reuşit să-i facem lui Shaike Dan un buletin de identitate. În felul acesta el a primit identitatea cuiva cu care semăna. Legătura radio cu Palestina a fost o altă problemă pe care au avut-o paraşutiştii. Când ei au aterizat au avut o valiză care conţinea diverse părţi ale unui apartat radio de emisie recepţie. Valiza a ajuns cu bine, dar problema care s-a pus a fost montarea aparatului. Şi atunci în cercul nostru am găsit un tânăr radio telegrafist, Shmuel Mendel, originar din Piatra Neamţ. Acest Mendel a montat aparatul. Unde l-a montat? În epoca aceea noi avem pregătite mai multe locuri de adăpost pentru cazul în care nemţii în retragere vor încerca să facă o baie de sânge. Aveam închiriată la Şosea o vilă şi în această vilă am băgat o fată foarte frumoasă care se comporta ca o doamnă distinsă. Şi în această vilă Shmuel Mendel a montat acest aparat de radio. La început acest aparat a funcţionat, aşa că în fiecare zi ei erau în legătură cu Palestina. Dar acest aparat n-a funcţionat prea mult, după un scurt timp s-a defectat, nu aveam pe nimeni care să-l repare. Deci acest contact s-a pierdut şi legături cu străinătatea am avut doar prin intermediul curierilor diplomatici.
Eu eram cel mai tânăr membru al conducerii sioniste care era prezidată de [Avram Leib] Zissu. Eu reprezetam acolo mişcarile de tineret şi de aceea am fost însărcinat să organizez întâlnirea dintre paraşutişti şi Zissu. Zissu nu ştia nimic despre paraşutişti pentru că această acţiune nu era virată prin organizaţia sionistă ci prin miscarea de tineret, prin contactele pe care le aveam noi la Istanbul. De aceea, eu am organizat această întâlnire. Această întâlnire a avut loc la o săptămână sau zece zile după sosirea paraşutiştilor la Bucureşti. L-am informat pe Zissu mergand la el acasă, nu prin telefon. El care era un om foarte exaltat a vrut să-i vadă imediat. Am organizat întâlnirea la el acasă. Eu nu ştiam că paraşutiştii au pentru Zissu o ştire specială. Venind la el în casă, omul s-a ridicat, i-a îmbrăţişat, i-a sărutat. Ei i-au strâns mâna, i-au spus că ştiu despre el pentru că au urmărit corespondenţa pe care el o trimitea prin curier diplomatic. La un moment dat Shaike Dan s-a ridicat în picioare şi l-a anunţat că are pentru el o veste tristă, că fiul sau, Teodor Zissu care era aviator în Royal Air Force a căzut în cadrul unui raid contra germanilor. Zissu a început să plângă. S-a aşezat, a păstrat câteva minute de reculegere. Noi am stat în tăcere până şi-a sters lacrimile. Apoi a spus: „Acum putem continua!” şi a început să întrebe despre misiunea lor. Binenţeles că dl. Zissu a promis celor doi paraşutişti că le va acorda tot sprijinul său. Curând după această întâlnire a venit 23 august 1944 şi lucrurile au început să intre în normal.” Yitzhak Arzi
Munca lui de scoatere a evreilor de sub comunism a început însă după înființarea statului Israel, când relațiile cu estul Europei, limbile cunoscute, viziunea și curajul le-a folosit pentru acest unic scop: „aprovizionarea” Israelului cu materiale și oameni. În primul rând cu oameni. Totul în cel mai mare secret.
Să ascultați cei ce înțelegeți engleza un interviu cu Shaike Dan.
https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn557399
Israelul de după 1967 nu mai era statul din 1948. Victoria asupra coaliției arabe și cucerirea întregului teritoriu dintre Mediterana și Iordan a impus un respect mare nu numai în jur, ci în toată lumea.
Deja, emigrarea evreilor a devenit politică controlată de stat în mod direct, preluarea operațiunilor de la Jakober la Mossad (reprezentat prin Dan Shaike) s-a făcut în casa lui Jakober din Londra, când i s-a pus acestuia în vedere să se retragă. Omul, înțelept, a cedat. De atunci până în 1989 emigrarea a continuat în mod regulat, dar nu s-a oprit deloc. Episodul cu valiza de dolari a fost doar o mică etapă picantă a poveștii. Cu aceasta am ajuns și eu la capătul poveștii mele despre exodul din România, dar nu vă las, să mergem puțin la începutul acestei povești, de când sunt evrei răspândiți în lume? Am vorbit despre asta, în 2018, la Bereea exact în sinagoga evreiască de acolo, ascultați:
Și mai degrabă, ar trebui dragul meu să îți pui întrebări ale conștiinței:
Ce fac eu în fața acestor evidențe, în fața unui Dumnezeu creator, care a creat viața, a permis moartea, dar a adus la lumină învierea?
Ce voi face la învierea trupului meu?
Cum voi răspunde de păcatul meu în fața unui dumnezeu just?
Singura cale de scăpare este pocăința față de Dumnezeu și îndreptarea vieții după calea care ne este prezentată în Cuvântul său.
Citiți tot serialul:
1. „Alyah, DaDa”, un film despre exodul evreilor din România în anii comunismului și nu numai (introducere)
2. Sst, sst, Aliyah. De ce nu s-a știut mai nimic despre felul cum evreii au plecat din România între 1949-1989?
3. Zalman Robinson ,”fratele împărătesei”. Primul val: 1959-1952, peste 100000 evrei plecați.
4. Henry Jakober și turmele lui de răscumpărare. Al doilea val: 1959-1967
5. Shaike Dan, un „Moise” modern care a dus în Israel peste 600.000 de evrei. Al treilea val.
Înregistrare adunare 27 Septembrie 2020
De la potop la Domnul Isus: doar 2350 de ani….
Pe scara istoriei e foarte puțin.
Comparativ cu milioanele cu care am fost aburiți la orele darwiniste.
Priviți această cronogramă:
Știind că, după cronologia biblică Domnul Isus a venit în lume aproximativ în anul 4000 de la creație, să tragem împreună câteva concluzii:
-4000-1650=2350 de ani au trecut de la potop la Domnul Isus
-Sem a trăit 500 de ani după potop, deci Sem a murit cu 1850 de ani înainte de Domnul Isus,
–divizarea pe limbi, apariția națiunilor a fost pe vremea lui Peleg, priviți cronograma: între 1758-1788 de la creație (după 1788 a fost „vremea lui Reu” („Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul, ” Geneza 10:25 verset foarte important) deci acum aproximativ 4200 de ani, de atunci bunicii noștri au început să vorbească unul română, altul maghiară, altul engleză. Frați obligați la distanțare, nu maimuțe diferite.
-strămoșul evreilor și cel de la care le provine evreilor numele a fost Eber, care a trăit mai mult decât cele 6 generații care i-am urmat, mai mult și decât Avram. Incredibil, înțelegem de ce lui Avram i s-a zis evreul, era trib serios tribul lui Eber („A venit unul care scăpase şi a dat de ştire lui Avram, Evreul” Geneza 14:13)
-tot pe vrema lui Avram, la 5 generații de la Babel existau deja națiuni, (Agar era egipteancă), citim despre Elam, Șinear, erau lupte între națiuni, deși „armatele” erau încă mici: cu 318 oameni, Avram a rezolvat conflicte între mulți „împărați”.
–nici animale nu putea fi multe, mai ales din cele sălbatice scăpate din arcă, din doi lei și doi tigri de exemplu, la natalitatea lor de un pui pe an, s-au înmulțit încet și…uitați-vă pe harta răspândirii lor, în America cele mari și greoaie n-au ajuns. Există o explicație: răspândirea animalelor din arca oprită pe Ararat s-a făcut treptat, pe măsură ce s-au înmulțit. Elefanții, leii, hipopotamii, la 300 de ani după potop (când s-au despărțit popoarele și probabil și continentele), nu ajunseseră prea departe cu puii lor. Americile și Australia au „migrat” fără ei. Divaghez.
–toate mărturiile arheologice din muzee, datele istorice înregistrate cu oameni sigur sunt din aceste două milenii de aur dintre potop și venirea Domnului Isus în lume.
-aceste două milenii, mai ales primul, mai extins, cei 1350 de ani după potop, la 3000, sunt cea mai falsificată epocă istorică de către istorici, arheologi, muzeografi, etc. Toți acești așa-ziși „oameni de știință” iau acea perioadă și o leagă de o „istorie mai veche”, istorie care nu există. O numesc în fel și chip: cele mai vechi timpuri, preistorie, comuna primitivă, epoca fierului, epoca pietrei, etc. Nu au nici o dovadă, decât speculații.
–primul mileniu de după potop este crucial să-l înțelegem. Istoria acestui mileniu pune logică și sens și credință în tot sistemul nostru de gândire, și pune temei moral. În acești 1350 de ani s-a făcut alegerea lui Avram, nimicirea Sodomei, legămintele, coborârea în Egipt, darea legii, cucerirea Canaanului, repere mai mult morale decât istorice, pe o axă nu atât cronologică, cât mai întâi etică. Căci în timp ce lumea mergea din rău în mai rău, cei chemați de Dumnezeu au pășit prin credință pe o cale a unei purități morale și excelențe etice crescânde. Deja Dumnezeu la jumătatea mileniului dinainte de Domnul Isus, putem spune că „pune cruce” lumii prin sentințele prorocilor asupra poporului evreu apostat și prin împrăștierea acestor evrei în toată lumea. Sentințe etice prin excelență, nimic arbitrar sau hazardat. Scurtă vreme au fost evreii laolaltă, multă vreme e de când sunt împrăștiați. Rămânem din acest mileniu cu profețiile, cu „luminița care strălucește în loc întunecos„, cu „celelalte Scripturi” numite de Petru, adică cu Vechiul Testament. Nu divaghez.
–alunecarea „creștinilor” de azi în misticism, carismatism, calvinism, și alte „-isme” fără plan și logică se datorează abandonării creaționismului și necredinței lor în cronologia acestui prim mileniu de după potop, mileniu bine descris în Biblie. Și în abandonarea logicii lui lăsată scrisă de Scripturile din al doilea mileniu. Căci dacă temeiul judecății viitoare și a condamnării celor ce nu cred va fi creația, creație care privită trebuie să conducă la credință („însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi,…” Romani 1:20) atunci înseamnă că la judecată Dumnezeu va apela la luptele lăuntrice ale fiecărui om și va scoate vinovăția din cuget la suprafață, vinovăția de a fi creat de Dumnezeu și beneficiar al tuturor binecuvântărilor și să ajungi să te întorci cu aversiune spre Singurul care-ți dorește binele din dragoste pură. Dragostea lui Dumnezeu are în ea logica bunătății Lui. El prima dată dă, apoi așteaptă mulțumire, recunoștință, glorificare, mărturisire. Toate
„-ismele” de la începutul acestui paragraf sunt înrudite prin procentul mare de „ilogică etică”, prin apelul la „minuni” și „experiențe mistice” sau „trăiri”, ca și cum toată treaba lui Dumnezeu care a creat codul genetic și galaxiile, valențele și straturile de electroni, urechea și ochiul, ar fi devenit dintr-o dată să arunce cu „mântuiri” și „trăiri”, cu „stări” și „prezențe” neapărat din gâtlejurile celor ce într-un elan industrial neoprit nici măcar de covid, (căci aceste „componenete divine” sunt propagate tarifat de noii apostoli ai internetului) ne inundă online cu invitații de a ne face locaș în staulele lor virtuale. (Lungă divagare, probabil mi se trage de la ficat, vedem săptămâna viitoare, după colecistectomie, dacă-mi revin.) Hai încă un pic: calvinismul e campion la ilogică etică, subiect de-o postare.
-Dumnezeu a vorbit lui Avram imediat după Sem și familiile celor care I-au văzut puterea prin potop, Dumnezeu nu s-a lăsat fără mărturie. E foarte important să observăm o progresie a numărului de mărturii și de martori, a împrăștierii „martorilor” în lume. E etic pentru Dumnezeu să nu ceară dacă nu dă mai întâi: dă dovezi, așteaptă credință.
E târziu și trebuie să închei postarea: citiți Biblia cronologic! Dacă cineva va crede că această înșiruire de cifre și ani nu e pentru noi, hai să-i dezumflu îngâmfarea și ignoranța cu un verset: „Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa,
pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.” Deuteronom 32:7 Nu de altceva dar și eu am crezut la fel și am fost dezumflat la vreme. Asta am făcut azi, am socotit ani, pentru a ajuta cugetul bun să lupte cu gândurile rele, pentru a dărâma izvodiri ale minții pentru a semăna un cuvânt bun care la vreme potrivită va rodi.
Slăvit să fie Domnul!
Domnul se miră că nimeni nu mijlocește
„….Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire. El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. …” Isaia 59:15-16
„Pentru ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat?” Isaia 50:2
Starea religiei pe vremea prorocului Isaia, adică „pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.” Isaia 1:1 era catastrofală. Și se strica mereu.
De la Ozia, care atunci „când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la pieire” încât „a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului Său, intrând în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii” (2 Cronici 26:16) (și de aceea a ajuns lepros), continuând apoi cu fiul său Iotam, pe vremea căruia „poporul se strica mereu” și culminând cu Ahaz care „n-a făcut ce este bine înaintea Domnului” și ale cărui păcate sunt o lungă listă:
– a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,
– a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom
-a trecut pe fiii săi prin foc,
– aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde
-a trimis să ceară ajutor de la împăraţii Asiriei.
– avusese o purtare fără frâu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului.
-a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai-marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei, dar nu i-a ajutat la nimic.
-a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz. A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.
– Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu.
–a închis uşile Casei Domnului, şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului
– a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei.
-a mâniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.” 2 Cronici 28 vedem un lung șir de păcate și ani mulți în care închinarea de la templu a fost cu totul abandonată.
E evident că nimeni nu mai putea să mijlocească când templul era închis, și uneltele pentru jertfă au fost distruse. Acesta este mediul în care Isaia este chemat să profețească și să arate cum Domnul se miră că nimeni nu mijlocește și întreabă de ce nu este nimeni când vine.
De ce se miră Dumnezeu?
Să înțelegem puțin protocolul cerului: Dumnezeu are milioane de miliarde de îngeri care stau organizați în sistem militar și așteaptă ordine. „Îngerii sunt duhuri slujitoare…”.
Îngerii slujesc lui Dumnezeu în primul rând pentru că ascultă de poruncile Lui și apoi ne slujesc nouă pentru că așa scrie „….trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea.”
Protocolul curții cerești e clar, sunt câteva reguli de netrecut:
–nici un om nu primește fără să ceară, scrie în multe locuri
-„nu primiți pentru că nu cerețI
-„bateți și vi se va deschide”
-„cine cere capătă”
–ce se întâmplă acum în cer când cineva cere ceva? Fiți foarte atenți: când acum cineva cere ceva după voia luI Dumnezeu, rugăciunea lui, făcută în numele mijlocitorului Isus este dusă înaintea Tatălui și Tatăl se bucură să răspundă imediat, trimițând numărul corespunzător de îngeri specialiști pe problemă să răspundă rugăciunii. 
Acești îngeri vor împleti împrejurări și vor provoca ocazii pentru ca lucrurile cerute să aibă loc, să se petreacă.
-„dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă„
Dumnezeu se bucură să facă bine, se bucură să I se ceară, se bucură să I se mulțumească, se bucură când fiii Săi apelează la El și de aceea le răspunde.
Capacitatea de binefacere a lui Dumnezeu e uriașă și oricine apelează la ea este răsplătit. Dacă cineva cere ceva după voia Lui.
Când nimeni nu mijlocește, Dumnezeu se miră. Se miră pentru că pe îngerii Lui n-are la cine să-i trimită, se miră că oamenii creați de El nu apelează la această nemaipomenită forță de reacție care sunt legiunile de îngeri.
Să nu vrei să beneficiezi de acest potențial de slujire care sunt oștile de îngeri e chiar un lucru de mirare.
Pe vremea lui Isaia, ani la rând ușile templului au fost închise, nu făcea nimeni jertfa de ispășire anuală, nici sărbătoarea azimilor, nici a corturilor, nici jertfe pentru păcat nu se aduceau. Nu se făcea mijlocire. Poporul ajunsese îmbibat cu „cultura” neamurilor pe care le-a nimicit Domnul dinaintea copiilor lui Israel, poporul devenise îmbibat cu idolatria canaanită.
Dar oare astăzi nu e la fel? Un pic nu și un pic da.
Nu e la fel astăzi pentru că la întrebarea retorică „de ce mijlocește nimeni?” răspunsul dat este: „Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor şi neprihănirea Lui Îl sprijină.” De la Domnul Isus încoace noi avem un templu întotdeauna deschis: cerul. Ștefan l-a văzut: „iată văd cerurile deschise„, un templu pe care nici un împărat nu poate să-l închidă (și nici un virus) și un Mijlocitor care nu poate fi intimidat și nici dat afară din templu sau înlocuit, (cum a vrut să facă Ozia).
Noi îl avem pe Domnul Isus Hristos ca mijlocitor. Și mai avem o Cale nouă și vie care nu poate fi închisă, ca să ne apropiem de acest Scaun al îndurării, al mijlocirii, al cererii.
Aceasta este sursa ascunsă a puterii noastre: rugăciunea și prin rugăciune avem ajutorul unei armate de slujitori nevăzuți, dar perfect organizați.
Îngerii care au închis gurile leilor, care au dirijat prepelițe și corbi, care au ghidat peștele cel mare, îngerii care au fost prefăcuți în vânturi de au despicat Marea Roșie, îngerii care au dărâmat zidurile Ierihonului, care au ucis pe canaaniți și pe asirieni, îngerii care au deschis închisoarea lui Petru și au scuturat muntele cel mare de la Filipi, acești îngeri sunt și azi la datorie și așteaptă ordinele lui Dumnezeu declanșate de rugăciunile tale.
Acesta e protocolul: „Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc.” Daniel 9:23 Când cineva respectă acest protocol, când deschide gura să se roage, Dumnezeu trimite îngerii la slujire. Fără rugăciune, nimeni nu primește nimic.
O de am înțelege cât de mult îi place lui Dumnezeu să binecuvinteze.
„Te îndemn înaintea îngerilor” spune Pavel lui Timotei. Noi trăim și suferim pentru ca îngerii să poată să învețe înțelepciunea nespus de felurite a lui Dumnezeu, nu putem fără ei, ei învață de la noi, privesc la noi, doresc să privească și ne slujesc. De aceea îngerii trebuie să audă mai întâi rugăciunea noastră în cer, mai înainte ca să asculte porunca trimiterii la slujire. Ei sunt robi, noi fii.
E la fel un pic astăzi ca pe vremea lui Isaia, căci prorocii mincinoși fac ca și fariseii: „închid calea oamenilor spre Împărăția cerurilor, nici ei nu intră, nici pe alții nu-i lasă.” Teorii care te îndepărtează de rugăciune, îngâmfări, mândrie, lipsa conștienței voii lui Dumnezeu și lipsa conștienței pieirii lumii, închid nu cerul, ci închid gurile care ar trebui să se roage. Dar de fiecare dată când cineva citește, se pocăiește și crede Cuvântul, când începe să se roage, primește răspuns: realizează imediat efectele cohortei nevăzute de îngeri la datorie.
Roagă-te pentru orice lucru crezi că lui Dumnezeu i-ar place, dă-te lui Dumnezeu și El te va lua lângă El, la lucrul Său!
Vestea Bună 