Puțin aluat(1)

31 octombrie 2014

”Puțin aluat face să se dospească toată plămădeala.”
Galateni 5:9

”Ci feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor….. Atunci au înțeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.” Matei 16:6…21

Înțelegem de aici că aluatul(partea care face să fermenteze plămădeala) este un simbol pentru învățătura falsă.

”Îndepărtaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, după cum voi sunteţi fără aluat. Pentru că şi paştele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea să ţinem sărbătoarea nu cu aluat vechi, nici cu aluat de răutate şi de viclenie, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.” 1 Corinteni 5:7-8 (GBV)

”Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine.” 1 corinteni 10:17

Din aceste versete înțelegem că plămădeala sau pâinea sunt un simbol pentru Adunare.

Adunarea este o plămădeală(și apoi o pâine) fără aluat, adică fără învățătura care produce umflare, ”dospire”, fără falsitate, fără grandomanie, fără slavă deșartă.

Deci azima este un simbol pentru adunarea care nu a permis învățăturilor false să ”dospească”.

azima
Pâinea umflată este un simbol pentru adunările ”umflate” care sunt un rezultat al dospirii învățăturilor fariseice.

paine

În tot acest proces de umflare, învățătura falsă pare un adaos mic și neglijabil, dar nu este așa, acel adaos mic, acea învățătură străină adăugată Scripturii face ca toată plămădeala să dospească, toată acea adunare să se transforme dintr-o azimă mică și uscată, într-o pâine mare și umflată. Umflată cu aer, cu văzduh, pentru că domnul puterii văzduhului asta gestionează, aer, nu făină, aluat, nu sare.

Cu voia lui Dumnezeu voi prezenta câteva feluri de aluat în câteva postări următoare.


Pregătind defilarea

28 octombrie 2014

Citez pe Visky:

”Noțiunea de Evanghelie a fost cunoscută de Imperiul Roman înainte de creștinismul însuși. Aceasta este o expresie profană, care înseamnă preamărirea unei căpetenii întoarse dintr-o bătălie victorioasă. O defilare, cu prizonieri, pradă de război, care de luptă, cununi de aur, trâmbițe….”

defilare

Când luăm în această înțelegere cuvântul Evanghelie(Vestea cea Bună), că se referă la acea apariție maiestoasă pe nori a Domnului Isus însoțit de toți aleșii Săi, că de fapt are acest sens de defilare, de paradă, de Glorie, înțelegem mai bine ce zice Pavel:
”….fac totul pentru Evanghelie ca să am și eu parte de ea…!”   Fac totul pentru Defilarea care va veni, ca să fiu și eu între cei primiți în rândul celor care defilează.

Ce fac?

Aștept și Pregătesc Defilarea. O grăbesc chiar. Cum? Am scris aici cum.

Secretul bucuriei creștinului se ascunde în speranța acestei așteptări. ”El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.” Filipeni 3:21

Confuzia și deruta (Babilon înseamnă confuzie) în care se găsește lumea de azi se datorează și sunetului încâlcit dat de trompete ce anunță Defilări(evanghelii) false. Anunță victorii în războiul pentru câștigat slavă deșartă sau defilări ale celor ce au reușit să păcălească pe alții să le dea tribut religios. Când vedem pompă religioasă și paradă acolo unde ar trebui să fie pocăință și lepădare de sine, vedem de fapt o Defilare (evanghelie) falsă și nelaloc și nelatimp și nelafel. Se construiesc temple pentru Defilări săptămânale caraghioase, actori și regizori joacă roluri pentru parade cu glorii deșarte(ale unor talente trudite), glorii a căror singură măsură este trecerea unor bani din mai multe buzunare ”biruite” spre un singur buzunar biruitor. Biete parade false!

Până atunci, până la acea paradă Adevărată, ne rămâne anunțarea ei, vestirea Veștii Bune, a Cuvântului Crucii, căci victoria a cărei Defilare o anunțăm s-a datorat Celui ce a anulat prin moartea Sa Contractul cu moartea: legea poruncilor cu rânduielile ei, Celui ce a șters Zapisul(lista datoriilor) și ne-a socotit drepți(fără datorii) prin credința în El.

Acum să privim cu dezaprobare  gloriile religioase (ale partidelor religioase), glorii arătate prin parade a căror timp nu e acum (va fi la răpire) și a căror loc nu e pe pământ (ci pe nori). Temple fastuoase, programe artistice, etalări de virtuozitate muzicală sau oratorică țin de taina fărădelegii, nu de Înțelepciunea Celui crucificat pe acest pământ.


Agurida, pilda compromisului

22 octombrie 2014

În zilele acelea nu vor mai zice: Părinţii au mâncat aguridă şi fiilor li s-au strepezit dinţii», pentru că fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii“. Ieremia 31:29-30(GBV)

Agurida sunt strugurii verzi, necopți.
agurida

Agurida este un simbol al necoacerii, al neașteptării, al timpului negata, al nevoii de răbdare.
Dacă ne uităm la Avram (cu Ismael): un simbol al grabei, al nerăbdării.
La fel la Saul (care nu l-a așteptat pe Samuel la jertfă).
De fapt agurida, rodul cules și mâncat necopt este un simbol al compromisului, al ”descurcărelii” celui ce nu are credința și răbdarea să aștepte, un simbol al fușerelii, al încropirii.

Pentru noi ca creștini, am zice că rodul copt este simbolul vieții noastre noi, dar nu e așa, e mai mult decât atât, simbolul vieții noastre noi este vinul, mai mult: paharul cu vin(acest pahar). Rodul copt, ciorchinele parfumat are mesajul lui, dar sunt boabe risipite, paharul cu vin arată zdrobirea boabelor, am fost făcuți una cu El, proces fără de care ne păstrăm fiecare aroma și forma, nu arătăm forma paharului(LEGĂMÂNTUL CEL NOU).

Să ne întoarcem la aguridă ca simbol al compromisului.
(gândurile de față le-am rumegat după ce am privit vizita unui anumit candidat la președenție la o anumită universitate creștină și după ce am citit pe net reacțiile contrare)

1.Agurida păstorilor cu școală respectiv a școlilor de popi.
Este un compromis să zici că cei care cârmuiesc adunările trebuie să fie copii cu diplome. (Că la astfel de copii li se strepezesc dinții nu e de mirare, e profețit.) Este aguridă să nu aștepți până un creștin are și vârsta și împlinește și condițiile din Scripturi pentru a cârmui pe alții. Rod copt cu răbdare este atunci când un creștin ”crește în toate până la Cel care este Capul, adică Cristos” și pahar cu vin este când mai mulți astfel de creștini umblă ”o inimă și un suflet”.

2.Agurida clădirilor de biserici.
Este un compromis să zici că n-ai unde să te aduni, să părăsești gazda adunării pentru un templu fără stăpân. Cel mai sigur un astfel de templu va fi loc de muncă pentru un popă de tip nou, bucătărie de servit aguridă spirituală. Să avem răbdarea până ce unul sau mai mulți își vor deschide inimile și apoi casele pentru adunare. Să nu ne grăbim să zidim sau să plătim pentru zidit temple.

3.Agurida înregistrării la stat ca și cult sau asociație religioasă.
Este o grabă copilăroasă gândirea că statul ar trebui să se amestece în treburile adunării. Orice slujbaș de stat știe că ar fi bine ca toți cetățenii să se poarte ca creștinii cei adevărați. Nu avem nevoie de mai mult decât constituția țării pentru a sluji pe Dumnezeu. Orice alcătuire de ”minorități religioase” este discriminare pozitivă, mai ales când aceste minorități cer drepturi colective distincte. Un stat normal va refuza să plătească un singur leuț pentru orice popă sau biserică, nu pentru aceasta e statul.

Ce este STREPEZIREA DINȚILOR?

Strepezirea dinților este suportarea poverii întregului sistem financiar-religios construit în jurul aguridei descrise în punctele de mai sus. NU numai o povară financiară(o înrobire, un furt, pentru că sistemul este susținut de multe ori financiar de oameni care nu sunt de acord deloc cu ce se face la conducere) ci o povară a conștiinței. Când cineva vrea să facă voia lui Dumnezeu (comparată de Domnul Isus cu ”mâncarea mea”) se trezește că în loc de un vin curat cu același gust, nu are parte nici măcar de struguri copți, ci de agurida compromisurilor istorice sau recente.

Ce este AGURIDA PĂRINȚILOR?
Agurida părinților este moștenirea de compromisuri făcute de părinți sau străbuni și lăsate moștenire urmașilor. Pastorul sau preotul bisericii, clădirea de biserică, sărbătorile și ritualurile, toate sunt încropeli ale celor ce nu și-au luat crucea și au căutat o scurtătură a căii.  La un moment dat în istorie cineva nu s-a uitat cum ”este scris” ci a zis ”facem cumva” și au făcut un compromis. Urmările acelui compromis sunt acre și strepezesc dinții celor ce vor un gust mai bun.

Ce este AGURIDA COPIILOR?
Agurida copiilor este continuarea conștientă a compromisului părinților și stăruința în compromis, poate chiar intrarea în compromisuri noi. Agurida copiilor (despre asta vorbește profetul Ieremia) o trăim noi astăzi. Fiecare om(copil) poate să se pocăiască de agurida moștenită. Dacă nu o face înseamnă că și-o asumă, e agurida lui, de la agurida lui i se strepezesc dinții lui, nu de la a părinților.

La Oradea a fost servită o porție de aguridă a copiilor urmată de strepeziri de dinți pe bloguri ale altor copii.

Ne trebuie pastori(e un compromis), ne trebuie clădiri de biserici(alt compromis), ne trebuie cult(alt compromis), ne trebuie Universitate(alt compromis) și așa s-a ajuns că acreditarea universității ne-o dă statul(alt compromis), titlurile de doctori în teologie le luăm după examene date cu profesori de la catolici și ortodocși(ALO!!!)(alt compromis), și tot așa. Cum s-ar zice: ”dai la un om să bea și apoi te miri de ce cântă!” Mănânci aguridă că tu n-ai răbdare să se coacă strugurii și apoi te plângi că ți se strepezesc dinții! Un compromis cere alt compromis, e un dat aici, o logică a compromisului pe care cel pus să conducă știe că trebuie să-l facă des.
Acest mesaj este pentru prietenii mei de blogherit, cărora li s-a acrit în cerul gurii când au văzut clipul de mai sus și acum li se strepezesc dinții de acreală: dragii mei, această aguridă e din vița proprie, culeasă necoaptă cum e datina, cuvântul nefiind cugetat și nici vorbă de teascul zdrobirii: vestirea crucii.
Nu e scuză că ”părinții au lăsat agurida asta”, fiecare generație trebuie s-o lepede, trebuie să se pocăiască de aceste verziciuni.
(Trebuie să scriu că dinții care azi strepezesc, mâine scrâșnesc.)
Arta de a face compromisuri ”istețe” e o virtute doar în colivia, în închisoarea sau în capcana celor ce nu văd că ușa închisorii stă deschisă și ei se mai luptă pentru locuri de frunte în celule, pentru priciuri mai bune.
Ieșiți la libertate prieteni!


”Crucea” noilor apostoli

18 octombrie 2014

Dar să citim mai întâi despre crucea apostolilor adevărați:

”…În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte ! De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard? Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.”

Cu durere, deși sună absurdă asemănarea trebuie să scriem despre crucea apostolilor falși, a trubadurilor noii ”evanghelii”, evanghelia unui dumnezeu de tip nou care nu se crede ci se simte, un dumnezeu care nu se vestește ci se dănțuiește..

”…în cântat și mai mult, în studiouri și mai mult, în repetiții fără număr, de multe ori suprasolicitați! De cinci ori am organizat turnee de concerte, de trei ori am organizat tombole, odată am acordat premii, de trei ori am făcut circuite în Europa, o noapte și o zi am condus pe autobuz continuu chiar. Deseori am fost în călătorii, în concerte în biserici, în concerte în centre creștine, în concerte în corturi, în concerte pe stadioane, în concerte la penticostali, în concerte la baptiști, în concerte la carismatici. Am scos casete și DVD-uri, ținem site, blog și facebook, priveghem la creșterea ratingului, la fotografii și like-uri, în postări adesea, în criză și lipsă de clienți. Și pe lângă muzică, în fiecare zi ne apasă grija încasărilor….”

Continuați voi!

Ca să vedeți cât e de departe Cuvântul crucii din Biblie, cu evanghelia ”evoluată” a trubadurilor, citiți prima dată 2 Corinteni 11 (aici) și apoi priviți acest clip:

Pentru acești oameni,  singura ”primejdie” de care se tem este o comparație ca cea de mai sus: între textul scris despre înaintașii ai căror urmași se pretind și ei. E un business acolo, bani, bugete, vise, copii de crescut, nevoi zilnice, case de terminat, mașini de plătit.
Când te legi de păpica omului te mușcă. Vezi, cazul ghicitoarei din Filipi sau a argintarului Dimitrie. Revolta s-a datorat scăderii nădejdii câștigului.

Cu această postare mi-am adus jertfa de seară cu ocazia poposirii ”turneului” prin orașul meu.


Când faci un jurământ în paguba ta

16 octombrie 2014

”El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.” Psalmul 15:4

Greu.
Să constați că ai promis ceva păgubitor pentru tine și să te ții de promisiune.
Să faci un legământ cu cineva, să descoperi apoi că pierzi și să-l duci până la capăt.
Dacă ești meseriaș, să iei o lucrare la grabă, de dragul banilor și să descoperi pe parcurs că e mai grea decât ai crezut și dacă o termini nu rămâi cu mare lucru, dar totuși să te ții de prețul spus prima dată.
Dacă ești comerciant, să vinzi la prețul de listă până la sfârșitul perioadei scrise în ofertă, chiar dacă brusc crește cererea și ai putea vinde mai scump.
Dacă ești beneficiar și ai contractat un produs, apoi descoperi că în altă parte e cu un leu mai ieftin, să te ții de primul contract.
Dacă ești angajat și ai un contract pe termen iar între timp primești o ofertă mai bună în altă parte, să te ții de primul contract.
Dacă ești angajator și ai promis un salariu și anumite condiții un termen dat, să te ții de ele.
Dacă ești creștin și ți-ai luat crucea s-o duci până la capăt, cu tot disprețul și ocara ei.

Greu.

Dar așa spune Dumnezeu să facem. Nu numai că spune, ne și arată în pilde. Este un exemplu când israeliții, prin Iosua au făcut un legământ în paguba lor, legământul cu gabaoniții(Iosua 9).

Pilda gabaoniților.

”Iosua a făcut pace cu ei, şi a încheiat un legămînt prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta.”

”Dar nu i-au bătut, pentrucă fruntaşii adunării le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că-i vor lăsa cu viaţă. Şi toată adunarea a cîrtit împotriva căpeteniilor.”

După sute de ani legământul făcut în pagubă a fost încălcat de Saul. Ciudată râvnă pentru un împărat care în alte domenii ale ascultării a arătat compromis nu fidelitate.

Pe vremea lui David, Dumnezeu a dat o foamete. Cauza foametei a fost încălcarea legământului păgubos. ”copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurămînt, şi totuş Saul voise să-i ucidă, în rîvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda.” 2 Samuel 21
”a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sîngeroase, pentru că a ucis pe Gabaoniţi este foametea aceasta.“

Care a fost rezolvarea?

”Şi împăratul a zis: „-Ce voiţi dar să vă fac?“
”-să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui, şi-i vom spînzura înaintea Domnului, la Ghibea lui Saul, alesul Domnului.”
”-Vi-i voi da.”
”-Toţi cei şapte au perit împreună; au fost omorîţi în cele dintîi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzurilor.”

Este o pildă pentru noi, pentru adunare. Lucrurile se petrec la începutul seceratului orzurilor, pericol mare să urmeze al patrulea an de foamete, să ne gândim numai dacă Dumnezeu ar fi dat ploi în timpul secerișului, cum s-ar fi stricat recolta.
Seceratul orzului, a celor dintâi roade are legătură cu Adunarea, cu cele dintâi roade ale făpturilor Lui. Lucrurile s-au întâmplat și au fost scrise pentru învățătura noastră, să le pătrundem tâlcul.

Luarea crucii este un legământ păgubos, pierzi continuu toată viața, iertarea gabaoniților ne este pildă. Ei s-au apropiat de frică de israeliți, apoi au fost făcuți una cu ei, acceptați în țară, trebuiau lăsați în pace. Noi, Adunarea suntem străinii (gabaoniții, sau ca Rut moabita, sau Rahav) făcuți părtași rădăcinii și grăsimii măslinului. La rândul nostru, odată  primiți în El, trebuie să primim și noi bine pe cel slab în credință chiar dacă n-a fost în Egipt, cu noi, n-a trecut Marea Roșie, nici pustia, nici Iordanul. Dealtfel, dacă am privi cu ochii israeliților, nu ar trebui să ne lăudăm că am fost chiar fideli Domnului în istoria noastră. Deci în locul oricui ne-am pune, ori al israeliților, ori al gabaoniților, jurământul făcut în pagubă trebuie ținut.
O pagubă este ca o datorie mai ales când știi pe cel ce te-a păgubit.
Plata datoriei sau răzbunarea ofensei nu sunt treaba noastră, se cumulează până la judecată, El va răsplăti atunci celor păgubiți, înșelați și vânduți astăzi. Și răzbunarea și răsplata sunt ale Domnului, să nu urmărim egalizarea aici și acum.
Tot ce pierdem ținând legăminte în pagubă, toată ocara de care avem parte purtând crucea, tot disprețul adunat pentru cuvintele rostite primite de la Cel cu care ne-am făcut una vor fi pentru noi o greutate veșnică de Glorie.
Cei ce disprețuiesc, ucid, mint, se prefac și înșeală își cumulează la fel o comoară de mânie în ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Cel care va răsplăti.
Tu ce aduni, glorie sau mânie?


Protejat: Înregistrare adunare 7 septembrie 2014

14 octombrie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Un nou turn Babel.” Huteriții despre începuturile reformei lui Luther. Cronica Fraților Huteriți (1)

14 octombrie 2014

”Amândoi, atât Luther, cât și Zwingli, au demascat și au adus la lumina zilei toată înșelătoria și ticăloșia papei cu o tărie de parcă ar fi vrut să le facă praf și pulbere. Dar nu au reușit să le înlocuiască cu ceva mai bun. De îndată ce au început să prindă gustul puterii lumești și să își pună încrederea în ajutorul omului, au devenit la fel de răi – asemeni celui care, încercând să repare un ceainic vechi, nu face decat să îi lărgească spărtura. Au lăsat în urma lor un popor fără rușine, pe care îl învățaseră să păcătuiască. Figurativ vorbind, ei nu au făcut decât să spargă urciorul din mâna papei, păstrându-și însă cioburile pentru sine. ”

”…, în curând, Luther și Zwingli împreună cu ucenicii lor s-au divizat în două tabere ostile datorită convingerilor lor ireconciliabile privind  sacramentele, creând astfel un nou turn Babel. Nu s-a remarcat nicio schimbare în viața lor, cu excepția laudei de sine și a genului de cunoștințe care le oferea prilejul de a-i disprețui pe ceilalți. Slujirea lor de Dumnezeu s-a redus la mâncatul cărnii, la căsătorire și la ocărârea papilor, a călugărilor și a preoților (care, desigur, o meritau pe deplin).”

”Amândoi botezau însă copii, respingând astfel adevăratul botez al lui Hristos, care în mod cert trimite la cruce. Indiferent cât de mult îl dispreţuiau pe papă în alte privințe, ei i-au urmat exemplul prin practicarea botezului la copiii mici, preluând astfel de la el aluatul care face să dospească toată plămădeala, adică însăşi portița de trecere spre un fals creştinism.”

”Prin urmare, credinţa nu poate fi impusă cu forţa, ci este un dar de la Dumnezeu. Isus le spune ucenicilor: “Dacă cineva vrea să mă urmeze (luaţi aminte: dacă cineva vrea, doreşte), să se lepede de sine şi să işi ia crucea.” El nu spune sabia, deoarece ea nu își are locul la cruce. Sabia şi crucea seamănă tot atât de puțin, pe cât seamănă Pilat cu Hristos sau lupul cu oaia în țarc.”

Descărcați fragmentul de document aici: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2014/10/cronica1.pdf


Cronica Fraților Huteriți, Cuvânt Înainte

14 octombrie 2014

Încep aici publicarea Celei mai autentice istorii a credincioșilor din secolele 16-18(anii 1500-1700): Cronica Fraților Huteriți:
huteriti
De ce este autentică?
Pentru că este o cronică, un letopiseț, un fel de jurnal de comunitate ținut chiar de cei despre care scrie, chiar atunci.
Nu este o carte de istorie ca și cele de școală, scrise de istorici din afara cauzei, la ani de zile după evenimente, ci o Cronică scrisă atunci, de ei, din izvoare apropiate, din mărturii bine cunoscute, privite cu ochii celor de atunci.

Am mai pus aici pe blog o parte din istoria acestei comunități: https://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/17/fratii-hutteriti/

În acea carte lucrurile se petrec între anii 1620-1760.
În Cronica pe care încep să o public lucrurile sunt redate cronologic, gradual, cu indicații geografice și istorice exacte.

E mult, e vorba de sute de pagini.

Voi încerca să scot în evidență anumite paragrafe pentru a vă stârni interesul și a citi tot, a vă lăsa pătrunși de istorie.

Este de folos să știi istorie?
De mare folos. Istoria dreaptă, adevărată.
Spune David: ” Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gîndesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mînilor Tale.” Psalmul 143:5

31 dec 2014: Traducerea s-a împotmolit, scuze de promisiuni neonorate.


”…și să vezi cum o lucrat Domnu’!” Despre amăgirea experienței!

14 octombrie 2014

Dumnezeu lucrează!
Incontestabil.
Dumnezeu este amestecat în cele mai mici amănunte ale vieții noastre.
Dumnezeu are evidență exactă cu numărul de vrăbii și secunda când cade fiecare la pământ.
Dumnezeu are catastife cu numărul de peri albi, negri, blonzi, crescuți, căzuți și lipsă de pe capetele fiecăruia din ai Lui: ”cât despre voi…până și perii din cap vă sunt numărați!” Matei 10:30
Noi știm aceasta pentru că e scris și credem ce e scris, nu pentru că experimentăm.
Și totuși sunt situații când Dumnezeu confirmă prin semne exterioare vizibile grija față de ai Lui.

De cele mai multe ori însă această grijă este percepută doar de cel îngrijit. Ceilalți habar n-au și nici măcar nu-i prea interesează de fapt.

Amăgirea vine însă atunci când în medii religioase se permite cultivarea nu a credinței, ci  dovedirea prin semne a ocrotirii Tatălui, când oamenii în loc să se zidească prin Cuvânt(să semene sămânța), încep doar să laude o pretinsă roadă sau alta(halal plugari!):
-să vezi frate cum a lucrat Domnul….și începe o poveste cu detalii, (poate adevărată, dar noi nu astfel de povești avem de spus.)
-Domnul mi-a vorbit…
-Domnul mi s-a arătat…
-ne-am rugat și s-a reparat carburatorul, mașina a pornit
-etc. etc.

Pericolul constă în îndreptățire. Un astfel de om care se laudă cu semnele și minunile lui Dumnezeu în viața Lui transmite din start un mesaj: ”Dumnezeu mă socotește bun, El îmi confirmă aprobarea Lui pentru că îmi dă semne..(vise, vindecări.).!” Poate un astfel de om nu știe cinci versete din Biblie și nu se gândește cu drag toată ziua la Cuvântul Domnului. Poate nici nu iubește pe frați, poate nici nu e pocăit (lepădat de sine), dar dacă i s-a părut că ceva i se potrivește, exaltă de fericire că ”Domnul a lucrat” că el e bun în fața Domnului (că, de!?, altfel Domnul nu-i dădea semnul!) și nici nu vrea mai mult. Ba vrea. Vrea ca toți să știe cât de aprobat e el în fața Domnului și le spune tuturor povestea.

De aici explozia de ”mărturii” cu semne și minuni lucrate în oameni, de multe ori ”minunat” de împietriți în alte lucruri ale lui Dumnezeu, lucruri mult mai la îndemână și mai ușor de primit, ca de exemplu Cuvântul Lui. E ușor de văzut că astfel de oameni nu cunosc de obicei Cuvântul lui Dumnezeu, nici măcar ”cu mintea”, cum cu dispreț tot ei zic că ”nu-i destul”. Dar măcar?

Să nu mai primim astfel de mărturii? N-aș zice. Dumnezeu le face deseori. DAR!

1.Dacă noi trăim astfel de minuni, să le tăcem. Apostolul Pavel a apelat cu reținere la relatarea descoperirii Domnului, să facem și noi tot așa.

2. Dacă ne este dat să auzim astfel de mărturii, să punem la probă pe cel ce le relatează. Cum? Să-i testăm învățătura. În toată Scriptura, mai ales în Noul Testament Dumnezeu întărea(confirma) prin semne ce ei spunea cu gura, mărturia lor. Dacă cineva nu are o mărturie(învățătură) dreaptă, acela pretinde că semnele și minunile să-i confirme o înșelătorie. La astfel de lucrări nu se va zice amin, dar nici nu se va tăcea, ci vor fi date pe față.


Între Haran și Carchemiș

12 octombrie 2014

Despre Haran scrie în Biblie, în Geneza 11, e un oraș mic pe râul Belias (un afluent al Eufratului), tatăl lui Avram a murit acolo, astăzi orașul e în Turcia la granița cu Siria.
Despre Carchemiș scrie în Ieremia 46, locul unde a fost înfrânt faraonul Neco de către Nebucadnețar, astăzi orașul e în Turcia, pe malul Eufratului, la granița cu Siria.

haran

sursa: http://bibleatlas.org/haran.htm

Între aceste două orașe biblice se găsește Kobane. De ce neapărat acolo, de ce pe-acolo treceau drumurile oștilor și atunci și acum? Trebuie să ne uităm pe hartă: zona se află între munții din nord și pustia din sud. Pe-acolo trecea drumul dinspre est și vest pentru că nu se putea altfel.
Pe acolo a venit Avram din Ur.
Acolo s-au întâlnit oștile lui Neco cu cele ale lui Nebucadnețar.

Kobane 2014. Un război încrâncenat.

La 40 de kilometri est de Carchemiș.

Tot pe-acolo se învârte istoria, tot pe acel drum. Isis, Siria, Damasc? Pentru cine citește și înțelege proorociile biblice lucrurile doar completează un tablou istoric profețit: ”Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur  Uitați-vă pe hartă cum stau aprinse focarele de război în toate țările din jurul Israelului. Zaharia 12:2 când vorbește despre o zi ce stă aproape să se arate: ”Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut. În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului.” Zaharia 10:10-11 E vorba despre ziua (desigur după răpire) când Dumnezeu va sfârși taina împietririi evreilor, o taină care ține de după rusalii până acum.
Este și o cântare:

”Atunci cand se va intoarce Israel
din caile de jale
Slavite imparat Emanuel,
ce sfinte bucurii vor fi in el
atunci cand se va-ntoarce Israel
la poala crucii Tale.

Vor lepada povara lor de aur
si pofta lui pagana
cand vor veni la ieslea Ta din staur
si Te-or gasi Dumnezeiesc tezaur
vor lepada cu scarba orice aur
si vor cadea-n tarana.

O, cand se vor deschide ochii lor
si Te-or vedea pe Tine,
cutremurati de cel mai sfant fior
Te-or recunoaste-al lor Mantuitor
o, cand se vor deschide ochii lor,
vor geme cu suspine!

Si vor veni cum nimeni n-a venit
la Tine-asa vreodata,
din somnul greu si-atat de lung, trezit
poporul Tau veni-va fericit
Mesia drag, cum nimeni n-a venit
sub crucea-nsangerata!

Si-Ti vor canta cum nimeni n-a cantat
in glas cu-atata jale,
c-au fost pierduti dar iara s-au aflat,
ca ispasit si sters e-al lor pacat
si vor canta cum nimeni n-a cantat
rascumpararii Tale.

Te va iubi cum n-ai mai fost iubit
in vremile apuse –
cu focul cat li-e-n suflet gramadit,
cu dorul ce de veacuri Te-a dorit
Te va iubi cum n-ai mai fost iubit
Poporul Tau, Isuse …”

Autorul (TD) a avut un prieten bun evreu (RW) și desigur o bună cunoaștere a profețiilor.


De la creație la Creator

9 octombrie 2014

Drumul gândului oricărui om trece (ghidat de cuget) de la înțelegerea rațională a creației (din cele create) spre înțelegerea înțelepciunii, puterii, însușirilor și divinității Creatorului.

Romani 1:20 ”În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.”

Mintea noastră, a celor educați în școlile secolelor XX-XXI e înșelată de educația materialistă a școlii darwiniste, școală care proclamă materia ca fiind veșnică. În mințile care țin și credința și evoluționismul, Dumnezeu este înțeles astfel ca neavând deloc legătură cu materia, ”El este Duh”. Mulți au ajuns la înțelegerea falsă că materia nu folosește la nimic, chiar că materia ar fi contrară lui Dumnezeu, sau Duhului.

Oare chiar așa este?

3 răspunsuri:
1. Ioan 1:3 ”Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”
2. Coloseni 1:16 ”Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant.”
3. Romani 11:36 ” Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile.

Deci toată Creația slujește lui Dumnezeu, toată creația (toate lucrurile) au ca și scop să slujească de pildă pentru înțelegerea lui Dumnezeu, sunt PENTRU El.

Sunt trei perioade în viața oamenilor în care Creația este privită pentru înțelegere, unii oameni trăiesc două, alții toate trei perioadele.

1.Perioada cugetului bun. Este perioada formării conștiinței, de obicei în copilărie. Frica joacă un mare rol în formarea cugetului, copiii testează toată materia din jur, cu dinții, cu mânuțele, cu limba și astfel repede de tot vasul curiozității lor se umple cu primele IMPRESII. Aceste lucruri arată lămurit oricărui cuget însușirile Creatorului, așa că nu se poate dezvinovăți nimeni.

2.Perioada înădușirii Adevărului. De obicei copii crescând, sub presiunea crescândă a poftelor însoțită de argumentele mincinoase ale unei educații atee, cugetul lor se umple cu fapte moarte, mintea fiind orbită de dumnezeul veacului acestuia atotstăpân prin percepții.

3. Perioada pocăinței. La vestirea Adevărului Veștii Bune, lucrurile văzute, înțelese de minte, însoțite de mustrările și cercetările Cugetului și explicate de revelația Veștii Bune așează mintea pe temeliile solide ale Adevărului Etern. La cei ce cred.

Pe acest drum al gândului nu toți merg toate cele 3 etape, nu e obligatoriu.
Un copil crescut și educat în familie creștină poate trece de la perioada cugetului bun direct la perioada pocăinței.
Un om nemântuit rămâne la primele două perioade spre pierzarea lui.

Cum putem face pe oamenii care nu cred Cuvântul (fiind în perioada a doua a vieții: cea a înădușirii Adevărului) să parcurgă toate cele trei etape, să se pocăiască?

Unii cred că oamenii trebuie neapărat conduși într-un templu ”făcut de mâini” și făcuți să asculte un mesaj, să se ”decidă” și să creadă. E o mare greșeală.
În primul rând pentru că interiorul unei clădiri îi distanțează și pe vestitori și pe ascultători tocmai de cele mai expresive materiale didactice puse la dispoziție de Dumnezeu: lucrurile nefăcute de mâini omenești: Creația Lui. E mult mai eficientă vestirea Creatorului aproape de Creația Lui, pentru că în fiecare frunză, în fiecare fir de iarbă, într-o albină sau pasăre, într-o floare sunt cărțile și materialele fără de care munca oricărui profesor ar fi imposibilă.

Unde mai pui că oamenii în nebunia lor au declarat singurele locuri despre care Dumnezeu a scris expres că nu locuiește (templele zidite de mâini) ca fiind case ale lui Dumnezeu și că acolo oamenii ”se pot întâlni” cu Dumnezeu. Câtă amăgire.

Și ca nebunia să fie completă, după ce că nimic creat de Dumnezeu nu este în acele bărăci, chiar vorbirile sunt schimonosite prin artă muzicală și însoțite de nebunești zăngăneli încât lui Dumnezeu sigur nu-i place și oamenii creați de El chiar nu pricep nimic.

Mesajul creștin ar trebui să fie însoțit de pilde.
”Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapăNu le vorbea de loc fără pildă; dar, cînd era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.” Marcu 4:33-34

Un astfel de mesaj este catalogat de mulțimi ca fiind cu ”putere”(autoritate) ”nu cum le vorbeau cărturarii lor”.

Povești! …ar zice teologii de azi.

Nicidecum.

Este un drum al gândului de la creație la Creator.
De la înțeles spre neînțeles, de la cunoscut spre necunoscut.
Comenius spunea că orice proces de învățare este o ”mică ” adăugire a ceva mic necunoscut la ceva mare cunoscut.
Dacă acest proces se face dozat, sistematic și susținut, nebunul va deveni înțelept, încăpățânatul binevoitor, irascibilul împăciuitor, etc.

Trebuie plecat de la ce avem: …..”după cum erau ei în stare să priceapă.” ”Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteți purta…”Ioan 16:12

Pildele sunt pricepute de oameni. Nu și tâlcul lor întotdeauna, dar pildele da.
Pildele sunt luate din creație.

Să judecăm invers.

Lumea, Universul, Creația are puțin peste 6000 de ani (Dacă nu crezi acest lucru te rog să nu citești mai departe, să închizi acest bloc că-ți pierzi vremea, să deschizi Biblia și să mergi să te pocăiești urgent, să rogi pe Dumnezeu să te ierte că ești un vrășmaș cu El în gândirea ta. M-ar face să mă simt ca un înșelător că am reușit să țin un om să citească 859 de cuvinte scrise de mine până aici dar el nu crede ce a scris Tatăl Său cu mult înainte.) și scopul creației este ”pentru Cristos” să ducă gândul omului spre credință. Pe unii doar spre mărturie (să nu se poată dezvinovăți) iar pe alții spre încredere și Cuvânt.
Creația este pentru Cristos, adică scopul Creației este ca să fie pildă a celor nevăzute.
Ușa nu este doar ca să nu intre frigul și hoții, ci ca să fie o pildă a Celui ce  spus: ”eu sunt ușa”. etc
La fel Stânca despicată, cortul, masa, altarul, Mielul de paște, fântâna, groapa, leii, pâinea de orz, furnica, împărații, cetățile, orașele, fierul, lemnul, apa, Sângele, Untdelemnul, tămâia, timpurile și toate lucrurile au în ele un mesaj nescris, un cod de înțelegere detaliat explicat în Scripturi. Dacă neglijăm această înțelegere suntem ca cei ce nu-si dau copiii la școală și-i țin la câmp, neglijând educația.

Dracul are Școala lui falsă, se intră ușor, nu se dau examene și e o distracție fiecare oră.

Dacă cineva nu ascultă Cuvântul, e bună pilda, foarte bună. Pilda ta, a comportării tale, apoi pilda creației, a lucrurilor din jur. Când înțelegem tâlcurile tuturor lucrurilor, legăm ușor vorba cu oamenii.
Cum? Fiecare om trăiește în mijlocul acestor pilde, în mijlocul creației, înconjurat de Dumnezeul în care nu crede am putea zice. Cum ducem gândul omului de la ce pricepe spre credința în cel pe care-L disprețuiește?
Prin pilda lucrului în care stă, care-l preocupă, cel mai bine prin pilda necazului său, a lucrului care-i produce supărare.

Exemple?

1.-Dă-mi apă?
-De ce-mi ceri apă?
-Îți dau eu!
-N-ai cum?
-Ești tu mai mare?
Când omul ți-a pus prima întrebare, poarta minții lui este deschisă, intră cu tâlcul!

2.-Ce bine să fac?
-Păzește…
-Le-am păzit, altceva..!
și aici în loc de trei puncte teologice cu 4 fraze filozofice, Creatorul tuturor lucrurilor începe o poveste plină de lucrurile create de El: o înșiruire de imagini derulate cu viteza unui film: drum, coborâre, tâlhari, dezbrăcare, jefuire, bătaie, răni, preot, levit, samaritean, untdelemn, vin, dobitoc, han, bani, grijă. Un ”scurt-metraj” rapid cu filme din studioul ceresc pentru destupat minți.
-Cine este aproapele meu? Pe cine să iubesc ca pe mine?
-Pe samariteanul pe care nu-l poți suferi, a cărui țară o ocolești în drumul tău și cu care nu ai nici un fel de legătură.
Domnul Isus dacă rostea așa, omul nu pricepea nimic, dar așa, prin pildă a priceput tot.

Pilda plantelor.
Altoirea, semănatul, culesul, curățatul pomilor sunt toate bune prilejuri de a duce gândul omului nu doar spre Creator, ci printr-o înțeleaptă practicare a acestor pilde spre aceea că fiecare om trebuie să se găsească în mijlocul gândului lui Dumnezeu, adică făcând Voia Lui. Nu va putea fi o reprezentare a Celui ce lucrează, un om care nu face nimic, nici cu fapta, nici cu vorba, de aceea trebuie ca fiecare om să muncească ceva bun CU MÂINILE LUI.

Pilda omului vechi.
Toată Scriptura în toate pildele ne prezintă mai întâi omul vechi: Cain, Ismael, Esau, Nabal, Șimei, Haman, Balaam, Ieroboam, etc.
Fiecare din ei întruchipează un păcat, o neputință sau o slăbiciune a firii umane. Aceste caracteristici se găsesc în noi în fiecare și mai ales în cei nepocăiți de omul cel vechi. Oricărei manifestări a unei astfel de slăbiciuni o să-i găsim echivalentul și exemplul în Scripturi (Nabal-lăcomia, avariția și nerecunoștința, Balaam-iubirea de slavă deșartă, Cain-ura de frate, Ismael-batjocura, Șimei-defăimarea, Haman-pizma și uneltirea, Ieroboam-apostazia, Iosafat-asocierea vinovată, etc) Când vom întâlni în noi sau în alții aceste manifestări, vom ști să le judecăm cu cântarul drept al Cuvântului, cu autoritatea unei înțelegeri care poartă ”mireasma cunoștinței Lui”.

Pilda omului Nou
E și mai bogată în exemple cu atât mai mult cu cât Harul  a prisosit față de păcat.
Abel, Enoh, Noe, Iov, Moise, Iosua, Ghedeon, Iefta, Samuel, David, Ilie, Ieremia, Estera, Mardoheu, Daniel, cei trei tineri, Neemia, Ezra, Ilie, Elisei și toți profeții sunt pilde ale omului nou. Ne vom întâlni în viață mai ales cu necesitatea de a arăta răbdarea prin suferințe, intrigi și singurătăți ca ale lor.

Ne mângâie faptul că în odaia judecății noastre, un număr copleșitor de apărători sunt ai Tatălui și ai noștri(creația și mărturiile Lui), deși aparent se aude încă doar glasul agresiv al unui singur și disperat Acuzator.

”Fii o pildă pentru credincioși!”

(aprox. din cuvântul de duminică din adunare)


Recunoscuți și nerecunoscuți, din Istoria Baptiștilor din Ungaria(și Transilvania) 1905-1920

7 octombrie 2014

(Transilvania a fost parte a Ungariei până în 1918)
O separare între baptiștii din Ungaria a avut loc în 1905. În 1905 Statul Ungar a acordat libertate baptiștilor(nazarinenilor nu), cu condiții incompatibile cu învățătura Bibliei. Heinrich Meyer, un misionar german din Budapesta de care țineau și comunitățile nou-formate române și slovace s-a opus acestor condiții și o mare parte a bisericilor au rămas fără înregistrare.
Iată opinia lui Meyer despre pastorul-unic(o condiție nebiblică, dar până astăzi confortabilă controlului de stat): ”plasarea puterilor în mâinile unui singur individ este cu totul incompatibilă cu libertatea și egalitatea frățească.”(vezi pag. 442)
Statutul impus de guvernul maghiar de atunci prevedea un singur pastor neapărat școlit și pus cu aprobarea de la stat, plus alte prevederi nebiblice. Heinrich Meyer și alții împreună cu el s-au opus acestui statut și au preferat să rămână fără înregistrare.

Se pare că în Transilvania această separare s-a menținut până târziu prin 1935.

Citiți: ”The Origins of the Baptist Movement among the Hungarians
A History of the Baptists in the Kingdom of Hungary from 1846 to 1893 ”


Carte online: Labirintul lumii și raiul inimii, de Jan Amos Comenius…

6 octombrie 2014

20,72 LEI


Protejat: Înregistrare adunare 27 iulie 2014

4 octombrie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Protejat: Înregistrare adunare 20 iulie 2014

3 octombrie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Protejat: Înregistrare adunare 13 iulie 2014

2 octombrie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Şi Pilat a hotărât să li se împlinească cererea…despre ”democrație”

2 octombrie 2014

Răstignirea lui Isus a fost un proces democratic, o alegere a majorității, nimeni nu s-a opus.

Şi Pilat, văzând că nimic nu foloseşte, ci se face mai mare tulburare, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii şi a spus: Sunt nevinovat de sângele acestui Drept. Vă priveşte!Dar ei stăruiau cu strigăte puternice, cerând ca El să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor de seamă au învins. Şi Pilat a hotărât să li se împlinească cererea.” Luca 23:23-24

De ce nu trebuie creștinii să se amestece în politică?

Pentru că ei au(sau ar trebui să aibă) duhul de fiu, nu duh de slugă. Autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, credincioșii sunt fii.
Este democrația forma socială perfectă? Nici pe departe, nu există o formă socială perfectă, trăim o perioadă de tranziție continuă, dureri ale nașterii, un proces de o clipă la scara veșniciei. Nu-ți faci casă pe pod și nu-ți programezi să strănuți la secundă!

A procedat Pilat democratic? Desigur.
Citez: ”Ca reprezentant al lui Cezar, Pilat şi-a spălat mâinile, s-a lepădat de întreaga problemă, în timp ce ca executor al unei democraţii ce a durat doar un scurt moment, el “a hotărât să LI SE ÎMPLINEASCĂ CEREREA”. Văzută ca o aplicare a principiilor democraţiei, aceasta pare bine. Văzută din orice alt punct de vedere, este cea mai teribilă greşeală din istoria omenirii.”

Până la urmă Partidul Pocăiților s-a inventat. Nu pot decât să-l privesc din exterior, cum străini îi văd pe naivii implicați.
Îmi zicea azi un cunoscut: votăm cu Ucide Răul, de la UCDR.
Pare bine, dar tot la fel poate citi: Ucide Rău…(pe cei ce cred că fac bine).

Între democrație și dictatură nu este decât un pas: ”…ar trebui să-şi amintească faptul că în practică se trece foarte uşor de la democraţie la imperialism. Este nevoie doar să apară un geniu strălucit, care pare să fie una cu spiritul “poporului”, şi nimic nu va fi mai uşor decât ca el să-şi asume puterile care teoretic aparţin poporului, iar poporul, schimbător şi uşor de manevrat, va fi bucuros să-l accepte. Cariera lui Napoleon I, rezultată din frământările care au urmat după revoluţia franceză, este un exemplu în acest sens. Fiara care va veni, descrisă în Apocalipsa 13 , se ridică “din mare”, simbolizând masele de oameni într-o stare de agitaţie şi nelinişte. Este deci mai mult decât probabil ca acest “supraom”, care va veni să păstreze cu stricteţe instituţiile democrate în aparenţă, să fie de fapt un dictator în practică – fier amestecat cu lut.”

Citez tot de acolo: ”Lumina profeţiilor străluceşte într-un loc întunecos, dupa cum spune Cuvantul în 2. Petru 1:19 . Să lăsăm această lumină să-şi arunce razele asupra principiilor atât de lăudate ale democraţiei sociale şi vom vedea cât de murdare vor părea. Lutul lipicios poate fi poleit dar cu siguranţă nu este aur! Credinciosul care a văzut aceasta nu va pune niciun preţ pe el.

Şi ce lumină clară aruncă aceasta asupra întrebării atât de controversate dacă un creştin trebuie să[…]se intereseze de politică în general. Suntem chemaţi să ne acceptam locul ca rotiţa într-o maşinărie numită “popor”, care încearcă să ia locul lui Dumnezeu în sfera guvernării, care-I aparţine Lui în exclusivitate. O vom face? DA! – dacă credem evanghelia modernă, umanistă, care Îl umanizeaza pe Isus şi-l face pe om Dumnezeu. Dar dacă credem că mântuirea vine de la Dumnezeu şi nu de la oameni, NU!

Sistemul acestei lumi este blestemat. Să nu ezităm să mărturisim aceasta. Doar prin harul nemărginit al lui Dumnezeu sufletele pot fi salvate de la catastrofa care va veni în curând. Este datoria noastră să le căutam, mărturisind pe Domnul nostru Isus Hristos. Să nu pierdem timpul încercând în zadar să susţinem un edificiu care se va prăbuşi în curând, ci să ne ocupăm cu lucrarea mareaţă care ne-a fost încredinţată de Domnul nostru. Să fim cu totul pentru El, iar interesele Lui  presupun să fim cu totul în afara sistemului şi a speranţelor acestei lumi.”

Citiți: Democrația în lumina Cuvântului lui Dumnezeu!

Gândirea noastră trebuie să fie supusă gândului așteptării Domnului, nu îmbunătățirii lumii. Vestea Bună are ca scop curățirea unui popor al Lui (care indirect este sarea pământului) nu îmbunătățirea socială.


Protejat: Înregistrare adunare 6 iulie 2014

2 octombrie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


%d blogeri au apreciat: