Lună / noiembrie 2013
Contradicții aparente în Biblie (6): ”împotriviți-vă lui tari în credință” sau ”nu vă împotriviți celui ce vă face rău”
Prima afirmație se referă la opoziția față de diavol, a doua la atitudinea față de oameni.
2.Să începem cu lipsa ripostei față de cel ce ne face rău.
” Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.”
În afară ce revistele menoniților, nu știu ca cineva să fi îndrăznit să apuce acest subiect de coarnele subiectului și predicatului, nici să tragă concluzii sau să traseze conduite.
Ba nu, a mai scris ceva Ioanid:
”Să fii mut ca oaia-n strungă,
cu rabdare (îndelungă!),
să nu fugi după avere, după nume,
să iubești pe cel ce-i gata, de-ar putea, să te sugrume,
bine, dar acestea toate…ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare are preț numai zâmbetul isteț,
numai vorba îndrăzneață, numai pașii rari și grei,
numai mâna cu mănușă care trage la cenușă
de la toți pe turta ei;
da, când viața e-o berbuncă unde toți străbat răscrucea
și în calea ta aruncă spini și cioburi fără numar,
tu, să-ți iei în taină crucea
și s-o duci umil pe umăr…
suspinând discret, cuminte,
sub scuipatul de ocară…
O, Părinte, Creatorule-ndurat,
oare pentru ce ne-ai dat daruri care sunt povară?..” C Ioanid, Puiul
Lipsa opoziției se referă la o atitudine a cărnii, a omului vechi, a omului firesc față de un atac de același fel. Lovirea peste obraz, ocara, disprețul, desconsiderarea, descalificarea pe nedrept(nedreptățirea), evaluarea dezavantajoasă, tratamentul care ni se pare că ne înjosește, toate acestea le vom întâlni la cei din jurul nostru.
Reacția normală la astfel de atacuri, poate chiar instinctivă este riposta. Ai primit o palmă, tu să dai două. șamd oricât de mult și de demult am fi pocăiți față de aceste buruieni, tot le vom vedea răsărind ici și colo sau câteodată. Ieri călătoream mai mulți pe mașină de la Brașov și vorbeam despre pocăință, lepădare de sine, înfrânare. Mergeam încet, se făcuse noapte și la un moment dat un TIR greoi ne depășește. Instinctiv am apăsat pe accelerație ”să-l iau”. O voce de pe bancheta din spate…. care tocmai ascultase frumoasa mea predică de cu 5 minute înainte a rostit trei cuvinte: ”…lepădare de sine”.
Dacă ne-am lepădat de noi, sinele nostru va fi simțit de cei din jurul nostru ca ”moale” și vom fi ”apăsați”. Poate vom simți chiar gustul victoriei asupra noastră, poate vom auzi râsul batjocoritor: ”fraierul!” Iar dacă primind o palmă pe un obraz îl întoarcem și pe celălalt, am dublat Harul. Toate aceste ”palme” să le trecem în contul Celui ce ne-a predestinat la ele, ele nu sunt pentru noi, sunt pentru El, El este cel vizat și El ne va răsplăti pe toți la vremea potrivită. Pe noi acum cu mângâieri, atunci cu slavă, pe ei….nu mă gândesc, mai bine să se pocăiască.
1.Împotrivirea față de diavol.
”Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” 1 Petru 5
Era vorba despre desfrânări, chefuri, beții, ospețe, slujiri idolești, dar și despre ”păstorire” pentru câștig mârșav și mândrie. Suferința este dată atât de excluderea socială, de dispreț și respingere cât și de ademenire și seducție. ”De aceea se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei la acelasi potop de desfriu, si va batjocoresc.” O tensiune socială permanentă este asemuită aici de apostolul Petru cu un leu care dă târcoale. Ei te vor din nou împreună cu ei. Ai plecat dintre ei și culmea ai și argumente: stârnești mirarea, batjocura și o continuă observație și dorință să te facă să cazi. Acestui leu ce dă târcoale trebuie să i ne împotrivim tari în credință.
Ca și concluzie: o stare de împotrivire, o stare de opoziție, de trezire a minții trebuie să existe în noi, dar nu față de suferință fizică sau față de înjosire, ci față de amăgire, seducție și înălțare. Ideea este că ”cel ce ne face rău” nu este întotdeauna diavolul care dă târcoale răcnind ca leul. La răul făcut să nu ne împotrivim, ci să fim mai bine atenți la cei de dau ”târcoalele răcnind” care încă nu ne-au făcut nimic, dar vor să ne înghită ”împreună cu ei”.
Mărit să fie Domnul!
Împotrivirile istoriei
”Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecărelile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept(în mod fals) numită astfel,”
1 Timotei 6:20
În procesul educației copiilor noștri (care este o poruncă a Domnului adresată tuturor părinților creștini) există și o parte de ”împotrivire”, de negare, de demolare dacă vreți. Mare parte din educația așa-zis științifică din școli toarnă ordonat în mințile copiilor noștri ateism, ură față de Dumnezeu, minciună la rang de știință și ignorare a realității(a creației). Aceste părți mincinoase ale educației sunt părți moi în construcția temeliei gândurilor copiilor noștri și lăsate acolo vor zădărnici în timp orice efort de a zidi ceva deasupra.
Credința în Dumnezeu are ca temelie creaționismul, credința în Geneza, părerea corectă despre ceea ce se vede și se simte. Când această temelie se surpă, nimic din ce s-a zidit deasupra nu folosește. Este inutil de a crede că Dumnezeu ”se va atinge de inima” cuiva care crede evoluționismul. Am un cui împotriva acestei expresii ”să se atingă Dumnezeu de inimă”, ca și cum un magician ar atinge un obiect cu o baghetă magică și brusc acesta se transformă. Nu există așa-ceva la Domnul. Cine se apropie de El trebuie să creadă că el există(să creadă creaționismul), e o condiție elementară, chiar și dracii cred, nu e ceva nemaipomenit. Domnul ”se atinge” de Cuvântul semănat, Cuvânt pus acolo în inimă de către alți oameni, căci porunca semănatului nu este dată îngerilor, ci nouă, nici nu este treaba Domnului, ci a noastră. E o obrăznicie să cerem Domnului să se atingă de inima copiilor noștri când noi nu i-am învățat, este ca și cum un muncitor ar cere șefului să facă șeful treaba muncitorului sau ca și cum un plugar ar ruga ploaie și ar aștepta rod fără să semene.
În această postare doresc să dezbat cazul așa-zisei științe predată sub numele de ISTORIE. Probabil cu voia lui Dumnezue voi lua în discuție și geologia, geografia și biologia.
Istoria predată în școli este cred eu împlinirea unui cuvânt din Daniel 7:25:”se va încumeta să schimbe timpurile”. Răul cel mare care trebuie scos din mințile copiilor este cronologia falsă. Istoria predată la școală începe cu ”cele mai vechi timpuri” cu o minciună de la șarpele cel vechi, continuă cu o comună primitivă, etc. Se vorbește de milioane de ani, de preistorie împotriva tuturor dovezilor care nu pot justifica decât această scurtă istorie scrisă în Biblie, de 6000 de ani.
În locul cronologiei false trebuie pusă cronologia reală. Aceasta este treaba voastră, tați și mame creștine care aveți copii în școli. Nu-i veți zăpăci spunându-le să rostească adevărul. Eu le-am spus copiilor mei când aveau astfel de lecții: ”aș vrea să iei un doi la lecția asta dar să spui adevărul”, ei erau foarte fericiți că nu trebuie să învețe acea lecție cu acordul lui tata. Nu toată istoria e falsă, e bine să fie învățată, n-aș avea timp să fac eu acest lucru, dar acele părți otrăvite trebuiesc alese. Unii zic că nu se poate scoate otrava dintr-o cană de lapte. Eu nu zic așa, le răspund: atunci să ieșim de tot din lume că-i un butoi otrăvit!? Mai bine să cultivăm în mințile mici discernământul de care vor avea nevoie toată viața.
Este un avertisment serios dragi părinți. Am fost elev, student, profesor și sunt părinte. Vorbesc cum ar vorbi un medic despre boala lui. Știu cauza, efectele și leacul. Dacă nu vă veți fixa ca obiectiv curățarea minților copiilor de acele părți din așa zisa știință care contrazice Biblia, veți lăsa în mintea lor o otravă latentă care se va elibera în timp, la adolescență sau maturiate sub forma rebeliunii față de Dumnezeu și de voi, față de autoritate și rânduială divină, față de Cuvântul cel dătător de viață. Dacă nu veți pune LA TIMP cărămizile unor răspunsuri reale la întrebările care oricum se ridică în mințile copiilor, cineva va pune aceste răspunsuri, locul de pe raftul din cap nu va rămâne gol.
Soluția?
Homeschooling (școala de casă)?
Nu ar fi mai bine să nu-i mai dăm la școală, să facem cu ei școala acasă? Nu, nicidecum. Cunosc bine o familie, (soția a crescut în adunare cu noi) ei sunt acum în SUA, ea face homeschooling, consider că face bine, dar nu toți au nici posibilitatea, nici capacitatea de a face acest lucru.
Cred că nu putem ieși din lume, dar putem să dezvoltăm discernământul în fiecare copil prin alegerea a ce să nu învețe. nu e mult iar copiii se vor bucura. Probabil vor avea media mai mică, dar merită. Răsfoiți-le cărțile, cartea de istorie și când ajung la cronologie dați-le voie să se joace mai mult, nu e îndemn la rebeliune ci la discernământ, nu-i lăsați să creadă că tot ce zice dom profesor e literă de scriptură. Mai bine să rămână cu o întrebare decât cu un răspuns greșit.
Și acum un caz real. Cunosc o familie creștină, nu au televizor, deci sunt fără influența nenorocitului de National Geografic și a altor canale evoluționiste. O fată din familie, educată strict creaționist, ajunsă în clasa a 6-a, aude pentru prima dată pe doamna profesoară vorbind de milioane de ani, epoci, evoluție. Profund intrigată, ridică două degete și când i se dă voie răspunde dintr-o răsuflare: ”nu e adevărat doamna profesoară, lumea fost creată de Dumnezeu în șase zile, ” ..doamna profesoară s-a oprit năucă și a început să îngaime scuze. Apoi acasă:”îți dai seama mama, nu știa…” Fata a vrut s-o ajute pe doamna profesoară care chiar nu știa cum stă treaba și vorbea pe lângă.
”…dacă sunt baptist…asta este un fel de manifestare a eului,”, interviu cu fratele Niculiță, Sibiu, 1 mai 1996, răspunsul la întrebarea: Ce înseamnă lepădarea de sine?
-redat de pe înregistrare audio
–Ce inseamnă lepădarea de sine? ( de la minutul 1.00)
NM-Păi, de exemplu, eu? Vreau să merg pe Calea Domnului….dar: dacă sunt ortodox, vreau să merg pe calea ortodoxă…și zic că-i calea Domnului, daci sunt Baptist, vreau să merg pe calea baptistă și…așa mai departe, fiecare religie, fiecare cult, mai vechi, mai nou, …Asta este un fel de manifestare a eului, eu merg pe calea Domnului, dar merg așa …(șerpuit, nn)…deci nu vrei să te lepezi de tine.
Sau, dacă ești să zicem artist, cântăreț? Cânți pentru lumea asta. Dar te-ai întors la Dumnezeu și cânți și lui Dumnezeu, da cânți și lumii. Unii erau la operă, era și unu din Cluj (moderat), a fost aicea el la noi, a fost cântăreț la operă, dar el s-a pocăit și, gata,, nu s-a mai dus la operă. Dar altul, din Timișoara a cântat la operă și făcea pe scenă tot felul de lucruri și mergea și în adunare și cânta și în adunare, că zicea că: asta-i meseria. Bine, bine, un creștin trebuie să-și caute și meseria care nu frizează, care nu atinge Calea cea Sfântă, adică să căutăm ocupații care nu ne duc spre păcat sau așa….
Pe urmă: lepădarea de sine. Zice: ăsta-i felul meu. Când spui că ăsta-i felul meu. Zice: el îi mai bun din fire, dar eu sunt mai impulsiv. Nu este justificată această….Sunt mai impulsiv, trebuie să veghez mai mult, dar tot trebuie să lepăd eul meu. Zice: d-apoi nu pot. Nu există, pot totul în Cristos care mă întărește, dar fără El nu pot nimic. Căci despărțiți de mine nu puteți face nimic. Deci eul se manifestă în fel de fel de feluri, de chipuri. Și-atuncea, ce știu că ar atinge sfințenia lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu, Adevărul Lui…eu trebuie să lepăd. Poate că-mi vine greu, poate că așa…e vorba și de rușine, și de frică și de …multe. Dar, cei ce sunt ai lui Cristos și-au răstignit eul.
…asta nu-i numai o dată. Am făcut o dată o predare și de-atunci gata, am terminat. În fiecare zi, în fiecare zi trebuie ca să duc această luptă. Primii creștini făceau patru lucruri în fiecare zi: stăruiau în învățătura apostolilor, stăruiau în legătura frățească, stăruiau în frângerea pâinii și stăruiau în rugăciune. Aceste lucruri îi țineau pe ei într-o unitate și o părtășie adevărată, că zice: ”mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet”, ori astăzi nu mai este așa.
(am început să-mi fac ordine în casetele audio, am găsit două casete (din trei) cu vizita pe care i-am făcut-o fratelui Niculiță la 1 mai 1996 eu, soția, împreună cu doi studenți din Cluj, am prins atmosfera, vizite, telefoane și un neîncetat dialog plus bineînțeles cântări)
Ferice de cine ascultă…Biblia-audio pe Youtube, e simplu
Viața ca jertfă, trăirea ca preot, slujirea ca levit sunt modele ce ne ajută nu numai cum să ne vedem viața, ci și cum să ne-o îndreptăm, cum să ne aliniem modelului dat spre învățare.
Erau obligatorii în cort pe lângă alte slujbe: jertfa de dimineață și jerta de seară, era un ritm al jertfelor, focul trebuia întreținut, jertfa să fie continuă. Este o imagine pentru slujirea în lăuntrul cortului nostru de carne, cort care a devenit și vremelnic este ”o locuință a lui Dumnezeu, prin Duhul”. Datorită acestui Duh, într-o zi Dumnezeu va învia cortul(trupul muritor), chiar numai oase, chiar mâncat de pești. Îl va învia și-l va transforma ”asemenea Lui” datorită faptului că astăzi poartă în el ca o comoară Duhul Celui ce a înviat pe Isus din morți. Slujirea ca preot, slujba de jertfă duhovnicească este un festival al vieții, un cântec de glorie al învierii, dacă până la pocăință simbolul păcatului în vechile umbre era mielul de ispășire și toate animalele date jertfirii, după pocăință ”a făcut din noi o împărăție și preoți”, după pocăință umbra care vorbește despre realitatea vieții noi este seminția lui Levi, seminția aleasă.
Mâncarea este Cuvântul lui Dumnezeu, jertfa este mărturisirea, slujbă duhovnicească este și rostirea și antrenarea minții spre a folosi cu ușurință și abilitate Cuvântul lui Dumnezeu. Jertfa de dimineață și de seară ne vorbesc de un ritm al acestui antrenament, de o ritmicitate a închinării noastre lăuntrice, a curățirii gândului și a smeririi spre ascultare. Găsesc de mare folos Biblia audio. Eu o ascult de puțin timp, merge ușor de pe smart phone cu aplicația youtube, bine de ascultat când ai alte treburi mai ales de făcut cu mâinile dar ai urechile libere, zilnic:
Creștinism românesc(5)…noi suntem români
Alte aspecte deloc neglijabile ale talibanismului etnic, ale superioricității geto-dac-creștine pe care o incriminez în aceste postări sunt:
-atitudinea față de banii sponsorilor
-atitudinea față de învățăturile sponsorilor sau străinilor
-atitudinea față de lucrările străinilor, (misiuni, cărți, învățături)
1.Banii
Banii n-au religie, nici naționalitate. ”Sunt buni fraților, că noi suntem săraci.” În fața dolarului noi nu mai suntem români, suntem…ce suntem frate? Aaa….fratele sponsor e baptist, și noi suntem așa frate….aaa, fratele sponsor e carismatic, și noi suntem carismatici. Până pleacă fratele sponsor sau dă faliment… și gata cu entuziasmul!
2.Învățăturile sponsorilor(străinilor).
Dacă asumarea învățăturilor este condiția pentru a primii banii, atunci sunt bune învățăturile. Dacă nu dă bani, nu sunt bune, fratele nu mai este frate, este străinul acela care aduce învățături rătăcite. Căci la ce e bun un străin dacă nu aduce nimic? Adevărul? Ce este Adevărul? Un moft probabil. Pentru visători.
Mai este și cazul fratelui-aghiotant, mașina de muls bani și de stors informații, e creație bizantino-dacico-proletară.
3.Lucrările sponsorilor. Cazuri de studiu: traducerea Fidela și mineriada de la București/Carol Davila.
Traducerea Fidela. A fost o traducere a Bibliei efectuată de un colectiv de străini, de americani. Nu discut aspectul că acești străini au fost plătiți de bisericile lor să facă treaba asta. Indiferent de cine i-a plătit pe oameni(pe Cornilescu l-a sponsorizat prințesa Calimachi), s-a lucrat la traducere un număr de ani, oamenii au venit în țara noastră, ne-au învățat limba și au vrut să facă o lucrare independentă, cum independentă ar trebui să fie gândirea, adunarea și credința fiecăruia din noi.
Dar nu! Noi suntem români, ”cum au îndrăznit acești străini să traducă ”în limba noastră” fără să ne ceară voie?” Ce tupeu domle! Și au curs râuri de venin asupra bieților traducători. S-au căutat și s-au găsit greșeli în traducere, ce mai….să plece străinii de unde-au venit. (vezi aici: http://mariuscruceru.ro/2010/01/23/traducerea-fidela-o-hiperbola-fidela/ ) că noi suntem români, n-avem nevoie de ei. Despre dragostea față de străini, despre ospitalitate, despre banalul respect sau despre bunul-simț nu i-a învățat nimeni pe români?
Mineriada de la Carol Davila. Adunarea fanion a mișcării tudoriste a fost înfiltrată în timp cu oameni ”furișați”, antrenați a strecura pe furiș erezii nimicitoare(de fapt toată mișcarea a fost înfiltrată). Este o lucrare veche, începută probabil prin anii 70, a cărei inerție n-a putut fi oprită de anul 1989. O primă divizare au reușit-o prin 1982 când s-a produs divizarea față de cei ce păstrau legătura cu frații din Germania. (I-au înfiltrat bine și pe divizați și i-au mai divizat odată și pe ei.) Apoi în zilele noastre continuă acțiunea de a pune stăpânire pe săli, ținta sunt orașele mari, apoi cei incomozi vor fi înlăturați încet de la cârmă. De unde știu? După (roadele)faptele lor îi veți cunoaște, nu zice că nu îi veți cunoaște niciodată. Faptele sunt consumate, meciurile au fost jucate, la alte confesiuni partidele au fost câștigate demult, la tudoriști s-a intrat în prelungiri. Ca pretext e luat JN Darby. ”Ăștia-s darbiști, noi suntem români, noi n-avem învățătura asta nenorocită că ”nu se pierde mântuirea””. E cusută cu ață albă manevra, dar ce puțini văd! (vezi aici: http://ioan8.wordpress.com/2013/11/14/mineriada-carismatica-2-de-la-campulung/)
Și în acest caz ”creștinismul românesc” este argument pentru izolare și acaparare de oameni și adunări. Nu e destul că au rupt legăturile cu GBV-ul din Germania, frații de învățătură, a fost nevoie și să condamne un Darby mort de peste un secol, să rămână numai românii.
Biet românism!
Ca și concluzie: să ne cercetăm bine lăuntrul gândurilor.
Suntem ”români” sau suntem străini și călători?
Avem un creștinism național, ne bate inima pentru care țară?
Sau a fi creștin înseamnă a nu-ți mai iubi țara?
A fi creștin înseamnă a nu face discriminare etnică, a-i iubi pe frați și pe străini, pe apropiați și pe îndepărtați deopotrivă.
Dacă suntem partizani ai unei etnii, să ne pocăim de partizanismul nostru etnic ca de un lucru pe care Dumnezeul tuturor popoarelor nu-l vede bine. ”Doamne ocrotește-i pe români” n-are ce căuta în mintea noastră, iar dacă cumva ne bate inima când se cântă, e mare-mare bai. Naționalismul e roadă a darwinismului, sămânță a urii rasiale, argument al unei superiorități sau inferiorități ce explică minciuna evoluției. Îl porți în cap, ești contagios.
Vă scrie un bolnav vindecat de acestă boală.
cu drag
(sfârșit)
Creștinism românesc (4) …alianțe centralizatoare
Vorbind despre clerul acelor vremi, este greu să nu observi cum indiferent de culoare religioasă, toți clericii acționau la unison în ceea ce privește prigonirea tăcută a „dizidenților” dintre ei(din fiecare adunare), erau legați cu o frăție dată de ”tăticul” lor care-i dirija pe toți: ofițerul coordonator de zonă. Împreună cu vârful aisbergului (împuternicitul departamentului), ofițerii coordonatori erau acele persoane din umbră care coordonau rețeaua.
Ca să înțelegem modul de funcționare a sistemului de control al maselor prin culte trebuie să dezvăluim structura(rețeaua) din spatele ierarhiilor recunoscute. Departamentul securității care se ocupa de culte avea mai mulți ofițeri în fiecare județ care acționau dirijat pentru anihilarea tăcută a oricărei inițiative creștine. De ce anihilare tăcută? Pentru a nu crea scandal internațional, prigoana trebuia să fie nevăzută, închisoarea să fie de sticlă. Fiecare ofițer care răspundea de pocăiți avea rețeau proprie de informatori tot ”pocăiți”(probabil 15-30 de informatori de ofițer) pe care și-o forma, instruia și exploata încontinuu. În acest mod cele câteva zeci sau sute de informatori ”pocăiți”/județ turnau informațiile spre grupul de ofițeri și invers, sarcinile trasate de la centru erau dirijate prin ofițeri și mai departe prin acești informatori-agenți spre mase(biserici, adunări). Era esențial ca formatorii de opinii, cei ce iau cuvântul în adunări să fie oameni de-ai lor, cel puțin oameni ”înțelegători” cu ei, care să nu se opună colaborării. De aceea accesul la amvoane a rămas doar celor ”acceptați”. Cei care nu erau oameni de-ai lor trebuiau discreditați, înlăturați, controlați, izolați. Și era ușor s-o faci cu așa armată de executanți docili.
Esențială în tot sistemul era centralizarea, să nu existe mai multe nuclee de control. Dacă era o sectă, să zicem iehoviștii(în toate sectele și cultele controlul era la fel), trebuia ca să asculte toți de șeful lor, șef recunoscut tacit de securitate pentru că ”lucra” cu ei. Dacă cineva sesiza ”trădarea” liderului, ofițerul îl ajuta pe liderul deconspirat să scape de ”dizidentul” incomod. Centralizarea asigura liniștea sistemului.
Alianța Evanghelică din Romania este o creație a acestui trend. O astfel de alianță există în Germania din 1937, creată de Hitler. În Romania, alianța a fost creată după revoluție, dar a creat-o putem spune Ceaușescu, post-mortem, prin sistemul creat de el, sistem pe care nimeni nu l-a ”împușcat”. Unul din cei mai activi inițiatori AER a fost un vechi colaborator al securității, sprijinitor al controlului abuziv centralizat asupra creștinilor și adunărilor. Ambele alianțe există încă, chiar dacă nu apără un adevăr, dimpotrivă alianțele lucrează la subminarea Adevărului, prin acordul de a nu evidenția subiectele divergente.
E un subiect discutabil și mă aștept să fiu lătrat, dar e o constatare. Decât urlete și ”bă”, aș dori mai bine un comentariu delicat și argumentat.
(va urma)
Creștinism românesc (3)…român cu R mare
M-am gândit mai serios la subiect prin 1997. Atunci am fost șoferul lui Mia Iovin.
Am mers cu el la Visky la Oradea, unde fratele Mia s-a întreținut cu Visky într-o limbă maghiară extrem de fluentă, mai vorbeau și românește de dragul nostru. Mai erau acolo sora Nuți, Margareta Balc-o creștină evreică și alți frați pentru care limba era o unealtă neutră, bună oricare dacă celălalt o știe. Vorbeau amestecat, când maghiară, când română, în funcție de ce urechi ascultau, era evident că se bucurau că pot comunica.
O fază îmi rămâne în minte tot din acei ani.
Fratele Mia era în țară și eram adunați la un frate, mai mulți. Era între noi un diacon, care suferise și el un pic prin anii 60, fără să fi făcut închisoare. Se derulau mărturii, cântări, etc. Atunci când a vorbit diaconul, a ținut să precizeze că într-o anchetă sau discuție cu un securist, el i-a spus securistului că el este Român cu R mare și Baptist cu B mare.
În acel moment fratele Mia a sărit ca ars și a strigat tare: ”pe mine un Român cu R mare și Baptist cu B mare” m-a băgat la pușcărie”.
Ce vreau să spun? Patriotismul, românismul a fost folosit ca armă ideologică. În anchete sau în ședințele de orientare cu clerul, ideea de ”patriotism”, de ”românesc” era introdusă viclean, ca și cum străinii vin să ne fure, să ne spioneze. Era inoculată ideea că e o datorie patriotică să tragi cu urechea, să pândești pe frații tăi și să-i torni la secu, că tu nu știi ce vor străinii ăștia, da tovarășu ofițeru e mai deștept ca tine și alege el informațiile din ce pârăști tu, tu să-i spui lui nenea ofițeru tot. Pârâtul a devenit astfel o virtute în mintea acestor înșelați, o treabă onorabilă, o datorie patriotică, nu o ocupație abjectă, condamnată de credincioși și necredincioși deopotrivă.
Trebuia să ai o țară de apărat de străini, un cult de apărat de învățători eretici ca să-ți poți ameți conștiința că pânditul și trasul cu urechea, că trasul de limbă și declaratul săptămânal la ofițer nu e o mișelie ci o virtute, o datorie patriotică și de ce nu o slujbă lui Dumnezeu.
”Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” Ioan 16:2
Pentru că înainte de a-i aresta securitatea, i-a dat afară din biserici clerul, frații de la Arad au fost dați afară din bisericile lor cu acuzația: ”ăștia-s dizidenți!” Iar vina cea mare a arestării lor o are clerul acelor vremi.
(va urma)
Creștinism românesc (2)…o unitate politică
Recent un cunoscut blogger clujean a trecut de la pocăiți la ortodocși. El zice că a găsit dreapta credință. La început a trecut de la ortodocși la una din ramurile protestante unde a stat câțiva ani și apoi s-a întors înapoi. El a făcut comentariul despre ”țurăi” din postarea precedentă.
Nu e primul ”dezertor” pocăit, mai sunt. Cam toți aduc argumentul că pocăiții sunt tare divizați și că ortodocșii sunt uniți. Doar ”de la Nistru pân’ la Tisa” e așa, le răspund cui mă-ntreabă. La ruși sunt multe biserici ortodoxe ”autocefale” (de capul lor-traducere liberă), cu care votezi? Desigur la-ndemână ți-e cea a cărei limbă o vorbești mai bine.
Regimul comunist tare a vrut să existe un creștinism românesc. A vrut ca pocăiții români să fie cu fix atâta mai cu moț cu cât să nu-i mai viziteze nimeni din exteriorul țării, europenii că-s prea liberali, americani că-s prea fundamentaliști, cu mici excepții (dacă aduc bani) că banii n-au religie. Tudoriștii au fost atât de înfiltrați de către securitate până i-au despărțit de părinții spirituali ai întemeietorilor lor: darbiștii.
La Oastea Domnului am auzit argumentul (cu care am fost de acord) că melodiile cântărilor românești sunt mai frumoase decât traducerile, cu exemplu clasic de accent aiurea: ”Pe caleA îngustĂ e luptĂ!” ca și cum melodia, nu adevărul ar da legitimitate unui text cântat.
Fiecare rămurică rămasă ”românească” a pretins voalat că noi ”românii” suntem mai sfinți decât decadenții ăștia din vest. O falsă evanghelie a unui creștinism autohton superior bântuie încă mințile naționalist-creștine, mici hitleri dacici cresc în capete fierbinți de creștini ”români”.
”Ce se făcea bloggerul nostru dacă se năștea în Suedia?”
Suedezii ăia sunt fără mărturia dreptei-credințe ortodoxe și nici eforturi de ”evanghelizare„ nu prea fac ”frații” bizantini. Cel puțin rămurelele protestante sunt răspândite în toate cotloanele și insulițele lumii având în mare cam toți principiul ”Sola Scriptura”. Pe când ortodocșii au în denumire autocefalia(auto-singur, kefalo-cap), un creștinism național, cam ca biserica Angliei, dar cu pretenții ca biserica universului. Recunoști ignoranța cuiva după trufia cu care vorbește lucruri de nimic.
Există totuși o unitate în creștinismul românesc: clerul instruit de unicul Departament al Cultelor, toți au (ca făcuți de același calapod) o înaltă școală a fățărniciei. Nu vorbesc de o fățărnicie a omului slab, a săracului frate învins de slăbiciuni păcătoase, ci de o fățărnicie studiată în școli, impusă cu forța și răspândită controlat cu ajutorul mașinii de ucis conștiințe numită securitatea comunistă. Această mașină nu a fost un trabant răblăgit, ci o puternică și grea locomotivă invizibilă a cărei inerție n-a putut-o opri ”revoluția” din 1989. Acești clerici au nevoie de ”creștinism românesc” ca să-și justifice legitimitatea.
(va urma)
Creștinism românesc(1) ….țură-i, țură și țura…aleluia
Un comentariu la manifestările de dans ”creștin” spunea așa: ”…Sunny îndrăznește să sugereze că Dumnezeu poate fi lăudat și de urmașii dacilor în fosta Dacie în stil tradițional maramureșan…”
Ideea era că oricum dacă cântecele din adunările protestante sunt vechi melodii de petrecere germane din secolul 16, de ce n-ar fi ”țură-i, țură și țura” cântarea creștinilor români? Pare logic.
La vârsta de 20 de ani vorbeam doar limba mamei, asta în care vă scriu vouă. Nici n-aveam nevoie de alta, colivia granițelor mă ținea înăuntru. După revoluție am învățat alte limbi și am mai învățat că fiecare limbă nouă îți deschide ușa unei colivii, colivia limbilor pe care le cunoști.
”La ce-ți folosesc în viață aripi pentru ceru-ntins
când tu stai în colivia oamenilor ce te-au prins”. (NM)
Cu fiecare limbă nouă spațiul de gândire se mărește. Alte nații gândesc altfel.
La ruși de exemplu există între creștini o linie de separare de neînțeles pentru cei din vest: înregistrați/neînregistrați. povestea e lungă cu adânci rădăcini istorice. N-o explic, dar fiți siguri că este o prăpastie reală. E o graniță teologică extrem de înaltă, nu se va desființa curând.
Între frații (brethren) din Germania există granița open/closed(închiși/deschiși). Dar am mai scris aici despre asta. Și desigur cel mai tare ne certăm cu cei a căror biserică seamănă cel mai mult cu a noastră. Până nu le vorbești limba nu le pricepi ”granițele”. Când am întâlnit aceste ”granițe” mi-am dat seama imediat că m-am întâlnit cu slăbiciunile, nu cu virtuțile acelor frați și le-am tratat ca slăbiciuni. Nu m-am supus lor. Nu pentru că-s român și nu-s așa, ci pentru că-s creștin și n-am voie să fiu partizan al unei etnii. Etnicitatea este din blestem, nu din binecuvântare. Am început să-mi privesc și ”românismul” meu ca o colivie, ca o limitare.
Am scris nu demult: ”Am văzut asta în America. Se merge la biserică nu pentru zidire, ci pentru doza săptămânală de nostalgism etnic. E o neputință, nu o eliberare, ține de lanț, de robie nu de lipsa lor.
….Fiecare etnie are în creierele purtătorilor respectivei limbi un bagaj de gânduri cu anumite caracteristici. Numai trecerea acestor bariere face schimbări. Sau eliberează.”
Așa că un creștinism în stil tradițional maramureșean e un etno-creștinism, o struțo-cămilă sau mai bine zis un șarpe-porumbel.
(va urma)
”Nu cred un cuvânt din ce ai spus deși este perfect logic”…interviu cu Emil Silvestru
Citat:
”A înţelege că supranaturalismul (ca alternativă a naturalismului) este o opţiune filozofică perfect compatibilă cu ştiinţa experimentală este una din cele mai mari deschideri intelectuale la care poate visa un om de ştiinţă. Cu atât mai mult cu cât, fără a-mi da seama, eu practicam o ştiinţă esenţialmente istorică – geologia – deşi felul în care îmi fusese prezentată era ca o ştiinţă eminamente experimentală! Pentru colegii academici din România am devenit un fel de pionier, unul care a avut inspiraţia să exploreze alternativa intelectuală făcută posibilă prin prăbuşirea comunismului. Aici, pe continentul american însă, situaţia este cu totul diferită. Creaţionismul este atacat, ridiculizat, ostracizat ba chiar incriminat! Aici sunt un trădător (în cel mai bun caz) dar mai degrabă un nebun, unul care a decis să îşi abandoneze intelectul în favoarea unei „cârje spirituale”. Am vorbit în majoritatea universităţilor canadiene de prestigiu, la câteva universităţi din S.U.A., la cele mai importante universităţi din Africa de Sud şi aproape invariabil, reacţia pe care o generez la finele prezentărilor este: „Nu cred un cuvânt din ce ai spus, deşi este perfect logic.”
Tot interviul aici.
Un exemplu al gândirii acestui om: Relevanta genezei
Măsurarea credinței
…sau despre ”pocăințometru”.
Un cunoscut blogger scria că de-ar exista un astfel de instrument atunci musai ar trebui așezat sub limbă.
Eu m-am gândit serios la presupunerea lui, mai ales că este scris că toate instrumentele de măsurat sunt lucrarea lui Dumnezeu. Chiar să nu existe un instrument de măsurat credința și lucrarea credinței?
Duminică am vorbit la strângerea cu frații din 1 Cronici 23:27-31 despre măsurile de încăpere şi de lungime.
”După cele din urmă porunci ale lui David, numărătoarea fiilor lui Levi s-a făcut dela vîrsta de douăzeci de ani în sus. Puşi lîngă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţirea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu, de pînile pentru punerea înaintea Domnului, de floarea de făină pentru darurile de mîncare, de plăcintele fără aluat, de turtele coapte în tigae şi de turtele prăjite, de toate măsurile de încăpere şi de lungime; ei aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul, şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rînduite. Îngrijeau de cortul întîlnirii, de sfîntul locaş şi de fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujba Casei Domnului.”
Prin Moise, Dumnezeu lăsase: ”Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere. Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe (Măsură pentru cereale = cam 20 litri.) drepte, şi hine drepte. ”
Măsurarea are în vedere judecata de sine și judecata între noi, în casa lui Dumnezeu. Nu doar măsurile comerciale le avea în vedere Domnul prin aceste pilde, ci și tâlcul lor. Observați că Ministerul Metrologiei din Israel era treaba leviților. Leviții reprezintă Adunarea: ”să împărțim drept Cuvântul Adevărului!” Instrumentele de măsurat se foloseau de exemplu pentru alcătuirea rețetei uleiului pentru ungere, trebuiau cantități precise din fiecare component, la tămâie la fel. Tot la instrumente de măsurat se apela la construcția altarelor, a mesei, a cortului și la repararea lor. Măsurată era și cantitatea de jertfă de băutură: în Numeri 15 scrie, un sfert, o treime sau o jumătate de hin de vin sau de untdelemn pe măsura mărimii jertfei de mâncare peste care se turna.
Ne privesc pe noi aceste obscure și îndepărtate istorii?
În mod sigur. Ele au fost scrise pentru învățătura noastră. Pavel de exemplu își vede sfârșirea lucrării prin martiraj ca o ”jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre”. Ieri mi-a scris cineva un mail și avea un pasaj în limba lemneză (limba de lemn a cuvintelor religioase nebiblice) despre unii, dacă au ” șansa să se schimbe ”. I-am răspuns așa ” Cred că este o alunecare în felul de gândire catolic să-ți legi mintea ca și calul la păscut de țărușul numit ”mântuirea mea” sau a altora. Paște puțin pe-acolo și du-te mai departe, scrie și despre Slavă, despre Har, despre administrarea Harului, despre autoritate, despre apostazie și despre faptul că toate aceste planuri pe cât de grandioase, pe atât de ascunse sunt făcute ”din El, prin El și pentru El”. Chiar toată creația, de acum 6000 de ani începând este tot pentru Cristos și îl are în vedere pe El. ”
Așa cum leviții aveau în păstrare și întreținere uneltele de măsurat, tot așa și noi avem astăzi dreptarul învățăturii despre care Pavel îi spune lui Timotei: ”ține-l!” Acest dreptar este un ”model de cuvinte”, o sumă de credințe la fel de fixe ca lungimea metrului, volumul litrului sau greutatea kilogramului. Începând cu creația în care vedem zugrăvită toată înțelepciunea lui Dumnezeu, adică pe Cristos, continuând cu imaginea răscumpărării, apropierii și ispășirii arătate nouă de Domnul prin chipurile lucrurilor de pe munte și ale poporului pământesc, apoi adăugând judecățile exacte profețite de profeți ale lungimii robiei babiloniene, egală cu suma anilor de veselie nerespectați, în toate vedem măsuri, greutăți și lungimi care ne sunt pilde.
Noi trăim astăzi exact ca pe vremea împăraților răi, un timp al lepădării Casei lui Dumnezeu, al neglijării închinării la templu, al abandonării jertfelor și al uitării măsurilor.
Nu mai avem o singură efă, avem două: una indulgentă cu care ne măsurăm pe noi și una strictă cu care le vindem evanghelia altora. Nu e bine așa.
Dar cum e bine și cum putem îndrepta răul?
Principalul lucru este că trebuie să avem un model al felului cum ne vedem viața creștină: modelul lui Dumnezeu, efa LUI. Singurul model deslușit arătat de Cuvânt este jertfa, slujirea de jertfă, cortul întâlnirii. Să ne vedem viața ca o slujbă de jertfă așa cum erau leviții în cort.
Avem de zidit și reparat altarul mesajului neștirbit al Veștii Bune, de păstrat nestins focul dorit de Domnul Isus și aprins la cinzecime, de adus jertfe duhovnicești în fiecare zi (rodul buzelor ce mărturisesc numele Lui), de strâns cenușa(pocăința) tot zilnic, de adus și de ars în afara taberei hoiturile rămase de la jertfa pentru păcat(ocara lui Cristos), de aprins focul în sfeșnic ca ”ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei (untdelemnul) slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos”(Marele Preot al mărturisirii noastre), de pus apă în lighean(pentru spălarea, primirea cu iertare a unii de către alții), de pus pe masă pâinile(hrana Cuvântului), de adus tămâia(rugăciunile) și mai mult decât în vechime, deslușit suntem îndemnați să intrăm cu curaj dincolo de perdeaua dinăuntru, ca să căpătăm har (mana ascunsă) mărturia din Chivot, viața cea nouă a Noului Adam, autoritatea Lui(toiagul înfrunzit) ȘI LEGEA LUI SCRISĂ ÎN INIMILE NOASTRE CU DUHUL LUI, fiindcă noi suntem locuința Lui asupra căruia el a făcut ispășirea cu sângele Lui. E o slujbă continuă în Casa lui Dumnezeu, slujbă de jertfă duhovnicească. Este o imagine a felului cum să ne fie rânduite gândurile, mărturia și faptele, după o rânduială lăuntrică a cărui instructaj îl avem în chip simbolic în slujbele de jertfă.
Alt model al învățăturii creștine nu există.
Orice altă efă e falsă.
Să păstrăm aceste măsuri în bună stare, să ne adâncim, să le cunoaștem, să ne calibrăm cântarul minții cu aceste măsuri drepte, să calibrăm măsurile altora după aceste etaloane, cu blândețe și drag să punem standardul lângă făcătură, etalonul lângă înșelătorie și să facem de rușine minciuna și de slavă Adevărul.
Mărit să fie Domnul.
Duh de credință
” Însă, fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: “Am crezut, de aceea am vorbit!”, și noi credem, și de aceea vorbim.” 2 Corinteni 4:13
”Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. ” Evrei 11:1
”Pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd” 2 Corinteni 4:18
Lucrurile nu se văd acum, dar unele lucruri cândva s-au văzut, iar altele cândva se vor vedea. Credința se referă la lucruri din trecut și din viitor, nu din prezent. Credința se referă la istorii scrise în text scris de Dumnezeu.
”Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu…” Nu se vede azi procesul de creație a lumii, dar atunci s-a văzut, nu se vede potopul, nimicirea Sodomei, trecerea Mării Roșii, etc
A crede înseamnă în mod expres a nu vedea ACUM, dar nu înseamnă cu nu s-a văzut vreodată ceea ce credem, NICI CĂ NU SE VA VEDEA CÂNDVA.
Duhul de credință este un duh de cercetare (proorocii cercetau stăruitor) de învățare a trecutului, a lucrărilor împlinite (Psalmul 111: 2 ”Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi ceice le iubesc.”) Credința te ține ca în fața unei oglinzi, te ține în fața Cuvântului. Acest Cuvânt îți scrie despre trecut, îți proorocește despre viitor, dar nimic despre astăzi: 12 noiembrie 2013. Citește în continuare →
Citiți blogul lui Nicolae Rădoi
Completare 4 martie 2018
Până astăzi această postare a avut titlul „Citiți blogul lui ”Nicu Ciobanul”” cu aluzie la celebrul cioban ”Ghiță ciobanul”, ajuns celebru prin reclama la Vodafone. Pentru că celebritatea e scurtă, am schimbat titlul.
Completare 13 martie 2016:
Mă simt dator să stau de partea celui prigonit și a celui care are dreptate, și cum de obicei cel ce are dreptate e prigonit, promovez aceste mărturii, necesare oricui vrea să termine cu ”îmbătarea cu apă chioară” istorică. Moderatorul e istoric de meserie, pe o parte dintre participanți îi cunosc, așa că atât cât mă ”cunoașteți” voi pe mine, țineți cont de recomandarea pe care v-o fac să credeți ce auziți mai departe.
Este o masă ”rotundă” la Chicago, moderată de Daniel Chiu, cu participarea a doi dintre pușcăriașii de la Caransebeș: Nicolae Rădoi și Petre Cocârțău. Să aveți timp, așezați-vă comozi și pregătiți-vă să vi se schimbe încet-încet optica asupra istoriei:
Atenție: postare lungă! Citește în continuare →
Furnica
De citit: Proverbe 6
”Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpîn; totuş îşi pregăteşte hrana vara și strînge de ale mîncării în timpul secerişului.”
Du-te la furnică leneșule! Stai!
urmărește-i calea, să devii-nțelept,
…n-are șef, nici rege, împărat sau crai,
totuși își urmează drumul ei cel drept.
Șezi și urmărește-i căile ei, deci:
cum în miezul verii strânge neoprit
hrana pentru iarna cea cu vânturi reci,
meditează pilda asta liniștit!
(Tu….?, te prinde-amiaza lenevind în pat
”să mai dorm oleacă, să mai ațipesc!”
lipsa te cuprinde: omul înarmat,
sărăcia: hoții ce te jefuiesc.)
Biete furnicuțe! fără căpitan,
fără șef sau rege cum vă descurcați!?
Cine vă conduce strânsul an de an?
Prin exemplul vostru, ce ne învățați?
Ce înțelepciune a ascuns în voi
de la începuturi Cel ce v-a creat?
și-n a Sa Scriptură ne-a lăsat apoi
că avem din pilda voastră de-nvățat? (Iov 12:7 ”Intreaba dobitoacele, si te vor invata, pasarile cerului, si iti vor spune; vorbeste pamantului, si te va invata si pestii marii iti vor povesti.”)
Și de ce anume special e scris
cum că mușuroiul n-are împărat?
De-ar avea!? N-ar merge treaba mai precis?
Oare n-ar fi lucrul mai organizat?
Tâlcul care Tata chiar prin mușuroi
ni-L arată astăzi și ne vrea-nvățați
e că-n Adunare tot așa, nici noi
n-avem un ”mai mare”, ci suntem toți frați. (Matei 23:8 ”Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.)
Lucrul ni-l cunoaștem bine: tuturor
Tata, Nevăzutul ne-a lăsat un Har,
iar cu Harul nostru, toți lucrând cu spor(1 Petru 4:10 ” fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.”)
și în Adunare-i ca și-n furnicar.
Unul o cântare are sau un psalm,
altul o-ndemnare spre înțelepciune,
unul despre pace ne învață calm,
altul ne zidește printr-o rugăciune. (1 Corinteni 14:26)
Toate-un Duh le face, nu-s după program,
natural rostite, fără repetiții
fără de regizor, fără de tam–tam
nu plătim tributul vechilor tradiții.
Unii au ca slujbă: de-a primii pe frați,
alții de-a se duce la bătrâni slăbiți,
unii-i vizitează pe întemnițați,
alții îi ajută pe năpăstuiți.
Strânge și tu frate aur pentru rai,
stau comori în preajmă-ți, numai să le vezi,
pierzi cât strângi aicea, dar câștigi cât dai,
nu ce vezi e aur, aur e ce crezi.
Ai și tu talantul: Harul tău primit
pune-l în negoțul fără de arginți,
căci ți se va cere Harul înmulțit (2 Corinteni 4:15)
și în ziua-ceea n-o să poți să minți.
Harnic ca furnica: fără veghetor,
peste-a ta credință fără om-stăpân, (2 Corinteni 1:24 ”Nu doar că am avea stăpînire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră”)
strânge-ți pentru veacul viitor
bogățiile care rămân!
Protejat: Înregistrare adunare 3 nov 2013
Protejat: Înregistrare adunare 27 oct 2013
”Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pămînturile Egiptului”…prima naționalizare
Text: Geneza 47:13-26
În tinerețe am făcut politică. Era un amestec în capul meu, toată copilăria radioul nostru era blocat pe Europa Liberă, mai ascultam seara Radio Monte Carlo (Popovici), dar în rest mi se părea normal să fii anticomunist.
M-am lăsat de politică prin 1990 vara parcă. Eram student și stăteam în Piața Libertății și strigam în cor cu ”Golanii”: libertate, libertate. Ca o revelație bruscă, m-am oprit și m-am întrebat atunci: cui strig eu? Lui Dumnezeu? Păi în Biblie scrie cum să strigi lui Dumnezeu: acasă cu ușa încuiată. Acasă! Și am plecat.
Și n-am mai făcut politică. Merg la vot, ascult știri, bănuiesc cine-i mai onest dintre doi politicieni, dar nu mă implic activ. Am și scris aici: de ce nu fac politică.
Nu exprim nici opinii politice. Opinia mea e rostită de limba mea, iar eu sunt purtător de Cuvânt al Altuia, ce iese pe gura mea e un mesaj, rostirea mea e o jertfă, cuvântul meu o unealtă(sau o armă) și ascultătorii sau cititorii mei sunt o lucrare (una comună cu alții și cu Domnul), așa cum și eu sunt o lucrare a altora cu a Altuia.
Cât timp făceam politică aveam convingerea că comunismul e o utopie, că e greșit, că nu poate funcționa și că desigur capitalismul e soluția socială bună. Vorbesc ca de o boală vindecată: vai sărman cap prost ce gânduri stricate ai dus în tine atâția ani!
Eram convins că a fi creștin e totuna cu a fi anticomunist și desigur că bine este să gândești capitalist.
Surpriză însă să citim în Biblie că la Dumnezeu nu sunt sisteme bune și sisteme rele, doar împrejurări în care sistemele apar și dispar. Citind Biblia prin credință înțelegem că lumea nu este într-o evoluție, într-un un progres tehnologic care cică i-ar aduce și progres moral, ci dimpotrivă lumea de la creație se îndepărtează de Dumnezeu cu fiecare generație tot mai mult.
De exemplu, citim despre Iosif că a naționalizat tot Egiptul dar nu citim ca Dumnezeu să-l acuze de comunism. Le-a luat tot: banii, animalele, pământurile și apoi i-a făcut pe toți egiptenii robi la faraon. Desigur dacă citim Vechiul Testament prin ochelarii de la 1 Corinteni 10 că adică acele evenimente sunt pilde pentru învățătura noastră, înțelegem că nu un viitor plin de optimism așteptăm, ci aici pe pământ este o continuare crescândă a stării de necaz, confuzie, corupție și tragedie umană iar noi prin credință așteptăm din ceruri pe Domnul Isus Cristos. El este speranța noastră, nu un viitor comunist sau capitalist.
În carne ne așteaptă pe majoritatea din noi o bătrânețe slăbănogită și o moarte la fel, dar dacă în Duhul construim casa veșnică, dacă strângem în ceruri o bună comoară, atunci înăuntrul bătrâneții noastre va înflori o tinerețe veșnică ce numai basmele o povestesc dar n-o promit: tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Slăvit să fie Domnul!
Mărturia sorei Rivkah Lazarovici (limba engleză)
O mărturie în limba română și discuții libere (2012) cu sora Rivka descărcați de aici:
Partea 1-a: https://docs.google.com/open?id=0BwB7R-HcVqI4MkRReDM4bzVrMHc
Partea 2-a https://docs.google.com/open?id=0BwB7R-HcVqI4Skw5cTBfZkNZRW8
Partea 3-a https://docs.google.com/open?id=0BwB7R-HcVqI4OU43MmFTNndzYmc
Vestea Bună 