Poezia ”Puiul” de Costache Ioanid, în lectura autorului (de pe o casetă audio veche)

28 Noiembrie 2013

https://vimeo.com/80502438


Contradicții aparente în Biblie (6): ”împotriviți-vă lui tari în credință” sau ”nu vă împotriviți celui ce vă face rău”

27 Noiembrie 2013

Prima afirmație se referă la opoziția față de diavol, a doua la atitudinea față de oameni.

2.Să începem cu lipsa ripostei față de cel ce ne face rău.

 Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.

În afară ce revistele menoniților, nu știu ca cineva să fi îndrăznit să apuce acest subiect de coarnele subiectului și predicatului, nici să tragă concluzii sau să traseze conduite.

Ba nu, a mai scris ceva Ioanid:

”Să fii mut ca oaia-n strungă,
cu rabdare (îndelungă!),
să nu fugi după avere, după nume,
să iubești pe cel ce-i gata, de-ar putea, să te sugrume,
bine, dar acestea toate…ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare are preț numai zâmbetul isteț,
numai vorba îndrăzneață, numai pașii rari și grei,
numai mâna cu mănușă care trage la cenușă
de la toți pe turta ei;
da, când viața e-o berbuncă unde toți străbat răscrucea
și în calea ta aruncă spini și cioburi fără numar,
tu, să-ți iei în taină crucea
și s-o duci umil pe umăr…
suspinând discret, cuminte,
sub scuipatul de ocară…
O, Părinte, Creatorule-ndurat,
oare pentru ce ne-ai dat daruri care sunt povară?..” C Ioanid, Puiul

Lipsa opoziției se referă la o atitudine a cărnii, a omului vechi, a omului firesc față de un atac de același fel. Lovirea peste obraz, ocara, disprețul, desconsiderarea, descalificarea pe nedrept(nedreptățirea), evaluarea dezavantajoasă, tratamentul care ni se pare că ne înjosește, toate acestea le vom întâlni la cei din jurul nostru.

Reacția normală la astfel de atacuri, poate chiar instinctivă este riposta. Ai primit o palmă, tu să dai două. șamd oricât de mult și de demult am fi pocăiți față de aceste buruieni, tot le vom vedea răsărind ici și colo sau câteodată. Ieri călătoream mai mulți pe mașină de la Brașov și vorbeam despre pocăință, lepădare de sine, înfrânare. Mergeam încet, se făcuse noapte și la un moment dat un TIR greoi ne depășește. Instinctiv am apăsat pe accelerație ”să-l iau”. O voce de pe bancheta din spate…. care tocmai ascultase frumoasa mea predică de cu 5 minute înainte a rostit trei cuvinte: ”…lepădare de sine”.

Dacă ne-am lepădat de noi, sinele nostru va fi simțit de cei din jurul nostru ca ”moale” și vom fi ”apăsați”. Poate vom simți chiar gustul victoriei asupra noastră, poate vom auzi râsul batjocoritor: ”fraierul!” Iar dacă primind o palmă pe un obraz îl întoarcem și pe celălalt, am dublat Harul. Toate aceste ”palme” să le trecem în contul Celui ce ne-a predestinat la ele, ele nu sunt pentru noi, sunt pentru El, El este cel vizat și El ne va răsplăti pe toți la vremea potrivită. Pe noi acum cu mângâieri, atunci cu slavă, pe ei….nu mă gândesc, mai bine să se pocăiască.

1.Împotrivirea față de diavol.

”Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” 1 Petru 5

Era vorba despre desfrânări, chefuri, beții, ospețe, slujiri idolești, dar și despre ”păstorire” pentru câștig mârșav și mândrie. Suferința este dată atât de excluderea socială, de dispreț și respingere cât și de ademenire și seducție. ”De aceea se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei la acelasi potop de desfriu, si va batjocoresc.” O tensiune socială permanentă este asemuită aici de apostolul Petru cu un leu care dă târcoale. Ei te vor din nou împreună cu ei. Ai plecat dintre ei și culmea ai și argumente: stârnești mirarea, batjocura și o continuă observație și dorință să te facă să cazi. Acestui leu ce dă târcoale trebuie să i ne împotrivim tari în credință.

Ca și concluzie: o stare de împotrivire, o stare de opoziție, de trezire a minții trebuie să existe în noi, dar nu față de suferință fizică sau față de înjosire, ci față de amăgire, seducție și înălțare. Ideea este că ”cel ce ne face rău” nu este întotdeauna diavolul care dă târcoale răcnind ca leul. La răul făcut să nu ne împotrivim, ci să fim mai bine atenți la cei de dau ”târcoalele răcnind” care încă nu ne-au făcut nimic, dar vor să ne înghită ”împreună cu ei”.

Mărit să fie Domnul!


Împotrivirile istoriei

20 Noiembrie 2013

”Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecărelile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept(în mod fals) numită astfel,”
1 Timotei 6:20

         În procesul educației copiilor noștri (care este o poruncă a Domnului adresată tuturor părinților creștini) există și o parte de ”împotrivire”, de negare, de demolare dacă vreți. Mare parte din educația așa-zis științifică din școli toarnă ordonat în mințile copiilor noștri ateism, ură față de Dumnezeu,  minciună la rang de știință  și ignorare a realității(a creației). Aceste părți mincinoase ale educației sunt părți moi în construcția temeliei gândurilor copiilor noștri și lăsate acolo vor zădărnici în timp orice efort de a zidi ceva deasupra.

       Credința în Dumnezeu are ca temelie creaționismul, credința în Geneza, părerea corectă despre ceea ce se vede și se simte. Când această temelie se surpă, nimic din ce s-a zidit deasupra nu folosește. Este inutil de a crede că Dumnezeu ”se va atinge de inima” cuiva care crede evoluționismul. Am un cui împotriva acestei expresii ”să se atingă Dumnezeu de inimă”, ca și cum un magician ar atinge un obiect cu o baghetă magică și brusc acesta se transformă. Nu există așa-ceva la Domnul. Cine se apropie de El trebuie să creadă că el există(să creadă creaționismul), e o condiție elementară, chiar și dracii cred, nu e ceva nemaipomenit. Domnul ”se atinge” de Cuvântul semănat, Cuvânt pus acolo în inimă de către alți oameni, căci porunca semănatului nu este dată îngerilor, ci nouă, nici nu este treaba Domnului, ci a noastră. E o obrăznicie să cerem Domnului să se atingă de inima copiilor noștri când noi nu i-am învățat, este ca și cum un muncitor ar cere șefului să facă șeful treaba muncitorului sau ca și cum un plugar ar ruga ploaie și ar aștepta rod fără să semene.

În această postare doresc să dezbat cazul așa-zisei științe predată sub numele de ISTORIE. Probabil cu voia lui Dumnezue voi lua în discuție și geologia, geografia și biologia.

Istoria predată în școli este cred eu împlinirea unui cuvânt din Daniel 7:25:”se va încumeta să schimbe timpurile”. Răul cel mare care trebuie scos din mințile copiilor este cronologia falsă. Istoria predată la școală începe cu ”cele mai vechi timpuri” cu o minciună de la șarpele cel vechi, continuă cu o comună primitivă, etc. Se vorbește de milioane de ani, de preistorie împotriva tuturor dovezilor care nu pot justifica decât această scurtă istorie scrisă în Biblie, de 6000 de ani.

În locul cronologiei false trebuie pusă cronologia reală. Aceasta este treaba voastră, tați și mame creștine care aveți copii în școli. Nu-i veți zăpăci spunându-le să rostească adevărul. Eu le-am spus copiilor mei când aveau astfel de lecții: ”aș vrea să iei un doi la lecția asta dar să spui adevărul”, ei erau foarte fericiți că nu trebuie să învețe acea lecție cu acordul lui tata. Nu toată istoria e falsă, e bine să fie învățată, n-aș avea timp să fac eu acest lucru, dar acele părți otrăvite trebuiesc alese. Unii zic că nu se poate scoate otrava dintr-o cană de lapte. Eu nu zic așa, le răspund: atunci să ieșim de tot din lume că-i un butoi otrăvit!? Mai bine să cultivăm în mințile mici discernământul de care vor avea nevoie toată viața.

Este un avertisment serios dragi părinți. Am fost elev, student, profesor și sunt părinte. Vorbesc cum ar vorbi un medic despre boala lui. Știu cauza, efectele și leacul. Dacă nu vă veți fixa ca obiectiv curățarea minților copiilor de acele părți din așa zisa știință care contrazice Biblia, veți lăsa în mintea lor o otravă latentă care se va elibera în timp, la adolescență sau maturiate sub forma rebeliunii față de Dumnezeu și de voi, față de autoritate și rânduială divină, față de Cuvântul cel dătător de viață. Dacă nu veți pune LA TIMP cărămizile unor răspunsuri reale la întrebările care oricum se ridică în mințile copiilor, cineva va pune aceste răspunsuri, locul de pe raftul din cap nu va rămâne gol.

Soluția?

Homeschooling (școala de casă)?

Nu ar fi mai bine să nu-i mai dăm la școală, să facem cu ei școala acasă? Nu, nicidecum. Cunosc bine o familie, (soția a crescut în adunare cu noi) ei sunt acum în SUA, ea face homeschooling,  consider că face bine, dar nu toți au nici posibilitatea, nici capacitatea de a face acest lucru.

Cred că nu putem ieși din lume, dar putem să dezvoltăm discernământul în fiecare copil prin alegerea a ce să nu învețe. nu e mult iar copiii se vor bucura. Probabil vor avea media mai mică, dar merită. Răsfoiți-le cărțile, cartea de istorie și când ajung la cronologie dați-le voie să se joace mai mult, nu e îndemn la rebeliune ci la discernământ, nu-i lăsați să creadă că tot ce zice dom profesor e literă de scriptură. Mai bine să rămână cu o întrebare decât cu un răspuns greșit.

Și acum un caz real. Cunosc o familie creștină, nu au  televizor, deci sunt fără influența nenorocitului de National Geografic și a altor canale evoluționiste. O fată din familie, educată strict creaționist, ajunsă în clasa a 6-a, aude pentru prima dată pe doamna profesoară vorbind de milioane de ani, epoci, evoluție. Profund intrigată, ridică două degete și când i se dă voie răspunde dintr-o răsuflare: ”nu e adevărat doamna profesoară, lumea fost creată de Dumnezeu în șase zile, ” ..doamna profesoară s-a oprit năucă și a început să îngaime scuze. Apoi acasă:”îți dai seama mama, nu știa…” Fata a vrut s-o ajute pe doamna profesoară care chiar nu știa cum stă treaba și vorbea pe lângă.


”…dacă sunt baptist…asta este un fel de manifestare a eului,”, interviu cu fratele Niculiță, Sibiu, 1 mai 1996, răspunsul la întrebarea: Ce înseamnă lepădarea de sine?

20 Noiembrie 2013

-redat de pe înregistrare audio

Ce inseamnă lepădarea de sine?  ( de la minutul 1.00)

NM-Păi, de exemplu, eu? Vreau să merg pe Calea Domnului….dar: dacă sunt ortodox, vreau să merg pe calea ortodoxă…și zic că-i calea Domnului, daci sunt Baptist, vreau să merg pe calea baptistă și…așa mai departe, fiecare religie, fiecare cult, mai vechi, mai nou, …Asta este un fel de manifestare a eului, eu merg pe calea Domnului, dar merg așa …(șerpuit, nn)…deci nu vrei să te lepezi de tine.

Sau, dacă ești să zicem artist, cântăreț? Cânți pentru lumea asta. Dar te-ai întors la Dumnezeu și  cânți și lui Dumnezeu, da cânți și lumii. Unii erau la operă, era și unu din Cluj (moderat), a fost aicea el la noi, a fost cântăreț la operă, dar el s-a pocăit și, gata,, nu s-a mai dus la operă. Dar altul, din Timișoara a cântat la operă și făcea pe scenă tot felul de lucruri și mergea și în adunare și cânta și în adunare, că zicea că: asta-i meseria. Bine, bine, un creștin trebuie să-și caute și meseria care nu frizează, care nu atinge Calea cea Sfântă, adică să căutăm ocupații care nu ne duc spre păcat sau așa….

Pe urmă: lepădarea de sine. Zice: ăsta-i felul meu. Când spui că ăsta-i felul meu. Zice: el îi mai bun din fire, dar eu sunt mai impulsiv. Nu este justificată această….Sunt mai impulsiv, trebuie să veghez mai mult, dar tot trebuie să lepăd eul meu. Zice: d-apoi nu pot. Nu există,  pot totul în Cristos care mă întărește, dar fără El nu pot nimic. Căci despărțiți de mine nu puteți face nimic. Deci eul se manifestă în fel de fel de feluri, de chipuri. Și-atuncea, ce știu că ar atinge sfințenia lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu, Adevărul Lui…eu trebuie să lepăd. Poate că-mi vine greu, poate că așa…e vorba și de rușine, și de frică și de …multe. Dar, cei ce sunt ai lui Cristos și-au răstignit eul.

…asta nu-i numai o dată. Am făcut o dată o predare și de-atunci gata, am terminat. În fiecare zi, în fiecare zi trebuie ca să duc această luptă. Primii creștini făceau patru lucruri în fiecare zi: stăruiau în învățătura apostolilor, stăruiau în legătura frățească, stăruiau în frângerea pâinii și stăruiau în rugăciune. Aceste lucruri îi țineau pe ei într-o unitate și o părtășie adevărată, că zice: ”mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet”, ori astăzi nu mai este așa.

(am început să-mi fac ordine în casetele audio, am găsit două casete (din trei) cu vizita pe care i-am făcut-o fratelui Niculiță la 1 mai 1996 eu, soția, împreună cu doi studenți din Cluj, am prins atmosfera, vizite, telefoane și un neîncetat dialog plus bineînțeles cântări)


Ferice de cine ascultă…Biblia-audio pe Youtube, e simplu

19 Noiembrie 2013

Viața ca jertfă, trăirea ca preot, slujirea ca levit sunt modele ce ne ajută nu numai cum să ne vedem viața, ci și cum să ne-o îndreptăm, cum să ne aliniem modelului dat spre învățare.

Erau obligatorii în cort pe lângă alte slujbe: jertfa de dimineață și jerta de seară, era un ritm al jertfelor, focul trebuia întreținut, jertfa să fie continuă. Este o imagine pentru slujirea în lăuntrul cortului nostru de carne, cort care a devenit și vremelnic este ”o locuință a lui Dumnezeu, prin Duhul”. Datorită acestui Duh, într-o zi Dumnezeu va învia cortul(trupul muritor), chiar numai oase, chiar mâncat de pești. Îl va învia și-l va transforma ”asemenea Lui” datorită faptului că astăzi poartă în el ca o comoară Duhul Celui ce a înviat pe Isus din morți. Slujirea ca preot, slujba de jertfă duhovnicească este un festival al vieții, un cântec de glorie al învierii, dacă până la pocăință simbolul păcatului în vechile umbre era mielul de ispășire și toate animalele date jertfirii, după pocăință ”a făcut din noi o împărăție și preoți”, după pocăință umbra care vorbește despre realitatea vieții noi este seminția lui Levi, seminția aleasă.

Mâncarea este Cuvântul lui Dumnezeu, jertfa este mărturisirea, slujbă duhovnicească este și rostirea și antrenarea minții spre a folosi cu ușurință și abilitate Cuvântul lui Dumnezeu. Jertfa de dimineață și de seară ne vorbesc de un ritm al acestui antrenament, de o ritmicitate a închinării noastre lăuntrice, a curățirii gândului și a smeririi spre ascultare. Găsesc de mare folos Biblia audio. Eu o ascult de puțin timp, merge ușor de pe smart phone cu aplicația youtube, bine de ascultat când ai alte treburi mai ales de făcut cu mâinile dar ai urechile libere, zilnic:

bibliaaudio


Creștinism românesc(5)…noi suntem români

19 Noiembrie 2013

Alte aspecte deloc neglijabile ale talibanismului etnic, ale superioricității geto-dac-creștine pe care o incriminez în aceste postări sunt:
-atitudinea față de banii sponsorilor
-atitudinea față de învățăturile sponsorilor sau străinilor
-atitudinea față de lucrările străinilor, (misiuni, cărți, învățături)

1.Banii
Banii n-au religie, nici naționalitate. ”Sunt buni fraților, că noi suntem săraci.” În fața dolarului noi nu mai suntem români, suntem…ce suntem frate? Aaa….fratele sponsor e baptist, și noi suntem așa frate….aaa, fratele sponsor e carismatic, și noi suntem carismatici. Până pleacă fratele sponsor sau dă faliment… și gata cu entuziasmul!

2.Învățăturile sponsorilor(străinilor).
Dacă asumarea învățăturilor este condiția pentru a primii banii, atunci sunt bune învățăturile. Dacă nu dă bani, nu sunt bune,  fratele nu mai este frate, este străinul acela care aduce învățături rătăcite. Căci la ce e bun un străin dacă nu aduce nimic? Adevărul? Ce este Adevărul? Un moft probabil. Pentru visători.
Mai este și cazul fratelui-aghiotant, mașina de muls bani și de stors informații, e creație bizantino-dacico-proletară.

3.Lucrările sponsorilor. Cazuri de studiu: traducerea Fidela și mineriada de la București/Carol Davila.

Traducerea Fidela. A fost o traducere a Bibliei efectuată de un colectiv de străini, de americani. Nu discut aspectul că acești străini au fost plătiți de bisericile lor să facă treaba asta. Indiferent de cine i-a plătit pe oameni(pe Cornilescu l-a sponsorizat prințesa Calimachi), s-a lucrat la traducere un număr de ani, oamenii au venit în țara noastră, ne-au învățat limba și au vrut să facă o lucrare independentă, cum independentă ar trebui să fie gândirea, adunarea și credința fiecăruia din noi.

Dar nu! Noi suntem români, ”cum au îndrăznit acești străini să traducă ”în limba noastră” fără să ne ceară voie?” Ce tupeu domle! Și au curs râuri de venin asupra bieților traducători. S-au căutat și s-au găsit greșeli în traducere, ce mai….să plece străinii de unde-au venit. (vezi aici: http://mariuscruceru.ro/2010/01/23/traducerea-fidela-o-hiperbola-fidela/ ) că noi suntem români, n-avem nevoie de ei. Despre dragostea față de străini, despre ospitalitate, despre banalul respect sau despre bunul-simț nu i-a învățat nimeni pe români?

Mineriada de la Carol Davila. Adunarea fanion a mișcării tudoriste a fost înfiltrată în timp cu oameni ”furișați”, antrenați  a strecura pe furiș erezii nimicitoare(de fapt toată mișcarea a fost înfiltrată). Este o lucrare veche, începută probabil prin anii 70, a cărei inerție n-a putut fi oprită de anul 1989. O primă divizare au reușit-o prin 1982 când s-a produs divizarea față de cei ce păstrau legătura cu frații din Germania. (I-au înfiltrat bine și pe divizați și i-au mai divizat odată și pe ei.) Apoi în zilele noastre continuă acțiunea de a pune stăpânire pe săli, ținta sunt orașele mari, apoi cei incomozi vor fi înlăturați încet de la cârmă. De unde știu? După (roadele)faptele lor îi veți cunoaște, nu zice că nu îi veți cunoaște niciodată. Faptele sunt consumate, meciurile au fost jucate, la alte confesiuni partidele au fost câștigate demult, la tudoriști s-a intrat în prelungiri. Ca pretext e luat JN Darby. ”Ăștia-s darbiști, noi suntem români, noi n-avem învățătura asta nenorocită că ”nu se pierde mântuirea””. E cusută cu ață albă manevra, dar ce puțini văd! (vezi aici: http://ioan8.wordpress.com/2013/11/14/mineriada-carismatica-2-de-la-campulung/)

Și în acest caz ”creștinismul românesc” este argument pentru izolare și acaparare de oameni și adunări. Nu e destul că au rupt legăturile cu GBV-ul din Germania, frații de învățătură, a fost nevoie și să condamne un Darby mort de peste un secol, să rămână numai românii.
Biet românism!

Ca și concluzie: să ne cercetăm bine lăuntrul gândurilor.
Suntem ”români” sau suntem străini și călători?
Avem un creștinism național, ne bate inima pentru care țară?
Sau a fi creștin înseamnă a nu-ți mai iubi țara?

A fi creștin înseamnă a nu face discriminare etnică, a-i iubi pe frați și pe străini, pe apropiați și pe îndepărtați deopotrivă.

Dacă suntem partizani ai unei etnii, să ne pocăim de partizanismul nostru etnic ca de un lucru pe care Dumnezeul tuturor popoarelor nu-l vede bine. ”Doamne ocrotește-i pe români” n-are ce căuta în mintea noastră, iar dacă cumva ne bate inima când se cântă, e mare-mare bai. Naționalismul e roadă a darwinismului, sămânță a urii rasiale, argument al unei superiorități sau inferiorități ce explică minciuna evoluției. Îl porți în cap, ești contagios.

Vă scrie un bolnav vindecat de acestă boală.

cu drag

(sfârșit)


Creștinism românesc (4) …alianțe centralizatoare

19 Noiembrie 2013

Vorbind despre clerul acelor vremi, este greu să nu observi cum indiferent de culoare religioasă, toți clericii acționau la unison în ceea ce privește prigonirea tăcută a „dizidenților” dintre ei(din fiecare adunare), erau legați cu o frăție dată de ”tăticul” lor care-i dirija pe toți: ofițerul coordonator de zonă. Împreună cu vârful aisbergului (împuternicitul departamentului), ofițerii coordonatori erau acele persoane din umbră care coordonau rețeaua.

Ca să înțelegem modul de funcționare a sistemului de control al maselor prin culte trebuie să dezvăluim structura(rețeaua) din spatele ierarhiilor recunoscute. Departamentul securității care se ocupa de culte avea mai mulți ofițeri în fiecare județ care acționau dirijat pentru anihilarea tăcută a oricărei inițiative creștine. De ce anihilare tăcută? Pentru a nu crea scandal internațional, prigoana trebuia să fie nevăzută, închisoarea să fie de sticlă. Fiecare ofițer care răspundea de pocăiți avea rețeau proprie de informatori tot ”pocăiți”(probabil 15-30 de informatori de ofițer) pe care și-o forma, instruia și exploata încontinuu. În acest mod cele câteva zeci sau sute de informatori ”pocăiți”/județ turnau informațiile spre grupul de ofițeri și invers, sarcinile trasate de la centru erau dirijate prin ofițeri și mai departe prin acești informatori-agenți spre mase(biserici, adunări). Era esențial ca formatorii de opinii, cei ce iau cuvântul în adunări să fie oameni de-ai lor, cel puțin oameni ”înțelegători” cu ei, care să nu se opună colaborării. De aceea accesul la amvoane a rămas doar celor ”acceptați”. Cei care nu erau oameni de-ai lor trebuiau discreditați, înlăturați, controlați, izolați. Și era ușor s-o faci cu așa armată de executanți docili.

Esențială în tot sistemul era centralizarea, să nu existe mai multe nuclee de control. Dacă era o sectă, să zicem iehoviștii(în toate sectele și cultele controlul era la fel), trebuia ca să asculte toți de șeful lor, șef recunoscut tacit de securitate pentru că ”lucra” cu ei. Dacă cineva sesiza ”trădarea” liderului, ofițerul îl ajuta pe liderul deconspirat să scape de ”dizidentul” incomod. Centralizarea asigura liniștea sistemului.

     Alianța Evanghelică din Romania este o creație a acestui trend. O astfel de alianță există în Germania din 1937, creată de Hitler. În Romania, alianța a fost creată după revoluție, dar  a creat-o putem spune Ceaușescu, post-mortem, prin sistemul creat de el, sistem pe care nimeni nu l-a ”împușcat”. Unul din cei mai activi inițiatori AER a fost un vechi colaborator al securității, sprijinitor al controlului abuziv centralizat asupra creștinilor și adunărilor. Ambele alianțe există încă, chiar dacă nu apără un adevăr, dimpotrivă alianțele lucrează la subminarea Adevărului, prin acordul de a nu evidenția subiectele divergente.

   E un subiect discutabil și mă aștept să fiu lătrat, dar e o constatare. Decât urlete și ”bă”, aș dori mai bine un comentariu delicat și argumentat. 

(va urma)