Eliberarea. Cronica fraților hutteriți. (300)

      După ce domnul a mâncat, i-a poruncit judecătorului să îi ducă pe frați la castel. Când au ajuns acolo, au trebuit să aștepte la poartă mult timp și toți au venit în fugă să se hlizească. Frații erau jenați, dar i-a alinat faptul că știau că sunt nevinovați. Burgreavul a urlat la ei, a aruncat o pereche de lanțuri grele de fier în fața fiecăruia și le-a spus, „Acum sunteți prizonieri și vă aflați în mâinile mele. Alteța Sa, domnul meu, mi-a poruncit să vă pun în lanțuri și trebuie să lucrați în ele la încărcat piatră, calcar și la cărat apă, lemn sau orice altceva este nevoie.”

      Cam în asta a constat primirea lor. Cum nu era vreun fierar să le atașeze lanțurile imediat, burgreavul i-a aruncat într-o temniță puturoasă. Frații dădeau să leșine de la putoare și mizerie, pentru că nu mâncaseră toată ziua. Administratorul de la [comunitatea noastră din] Kesselsdorf se întâmpla să se afla la castel și când a văzut cum erau tratați, s-a umplut de milă și i-a rugat pe burgreav și pe domnul Franz Nagy-Michaly să îi scoată pe frați din temnița împuțită. Și fiindcă a fost persistent, el a reușit într-un final. De asemenea el le-a adus mâncare și de băut, aceasta împrospătându-i și dându-le ceva puteri noi. Și-a luat rămas bun de la ei cu o inimă întristată. Când a ajuns acasă, a spus despre suferința lor și aceasta a pricinuit mâhnirea inimilor lor.

Răutatea lui Franz Nagy-Michaly. Cronica fraților hutteriți. (299)

       Domnii Niáry erau ultragiați. În indignare, au călărit de la Senitz la Sabatisch și au promis că în curând vor sfârși întemnițarea fraților. Au redactat o scrisoare aspră domnilor din familia Tardy, dar aceasta nu a avut vreun rezultat; ei doar au devenit dușmani. Domnilor din familia Tardy le era frică că domnii de Niáry, cu ajutorul cumnatului domnului Bernard Niáry domnul Sigmund Lony vor folosi forța pentru a-i elibera pe frați din închisoarea Senitz, pentru că domnul Sigmund tocmai sosise din Ungaria Superioară cu patruzeci de husari și de asemenea a scris o scrisoare dură domnilor Tardy. Prin urmare, ei i-au luat pe frați și i-au dus timp de patru zile cu căruța peste munți la moara domnului Franz Nagy-Michaly de la Koczknowa.¹ Toți domnii Tardy și Franz Nagy-Michaly au venit și au pus ca frații să fie însoțiți de gărzi armate ca nimeni să nu scape. La moară, cei cinci frați au fost puși în cămara unde stătuseră câinii înainte și erau încuiați înăuntru în fiecare noapte. Franz Nagy-Michaly venea deseori cu domni din alte zone pentru a le arăta frații, bătându-și joc de ei și spunând că îl prinsese pe regele anabaptiștilor și pe consilierii săi, care încercaseră să îl omoare. De aceea sub legea maghiară ei fuseseră dați pe mâna lor ca și prizonieri. Astfel că în afară faptului că erau inocenți, frații erau luați în derâdere și intimidați. La un moment dat, domnul Nagy-Michaly i-a amenințat că îi va pune în lanțuri și că îi va forța să presteze muncă grea în timp ce se aflau în lanțuri. Altă dată i-a amenințat că îi va biciui. Dacă nu erau răscumpărați, el îi va vinde pentru un preț bun unui căpitan maghiar de la o cetățuie de frontieră. L-a adus pe acest căpitan ca frații să îl vadă, ca și cum ar fi dorit să încheie vânzarea.

Întemnițarea a 3 frați la Senitz. Cronica fraților hutteriți. (298)

       După lungi consultații, jurații le-au poruncit fraților să apară din nou singuri și le-au explicat că sub legea maghiară obiceiul era ca părțile să caute să se înțeleagă înainte ca sentința să fie pronunțată și dusă la îndeplinire. Ne-au sfătuit să nu așteptăm un verdict, ci mai degrabă să căutăm să ne înțelegem cu Nagy-Michaly. Fratele Heinrich a răspuns, „Dintotdeauna aceasta a fost dorința noastră și anume să evităm să apelăm la lege. Din moment ce noi însuși suntem nevinovați și din moment ce domnul Franz a pornit beleaua el însuși și i-a lovit pe câțiva dintre ai noștri care erau nevinovați, ar fi greu pentru noi să îi vedem pe ei pedepsiți. Dar pentru a ajunge la o înțelegere, suntem doritori să îl despăgubim pe domnul Franz în vreun fel. Din moment ce domnii din familia Niáry de asemenea sunt legați de comunitatea noastră, dorim să discutăm cu ei.”

Logică și emoție în predarea Cuvântului lui Dumnezeu

Am scris mai demult despre logică, etică și patos, trei elemente necesare impactului unui mesaj.
Trebuie să revin cu completări.
Ieri am discutat mai bine de trei ore cu un evanghelist cunoscut, plin de forța emoției și de credibilitatea unei poziții etice de forță datorită trecutului său și a convertirii sale categorice.
Totuși la partea de logică, mesajul lui suferea de lipsă de coerență.
Am încercat în cele mai bine de 3 ore de discuții să repar în duhul dragostei aceste lipsuri.
Nu cred că am reușit, îmi lipsește cu siguranță aura de lumină a acelor apostoli nespus de aleși care l-au învățat.
Dar am încercat.

Necazul cu domnii de Branc. Cronica fraților hutteriți. (297)

      Tot în același an o treabă urâtă a fost pornită la Sabatisch de către domnul Franz Nagy-Michaly,¹ unul dintre domnii de Branc. El a trebuit să vină pe 18 decembrie anul trecut și să le ceară fraților să îl traverseze munții până la Ziffer² cu șase cai. Nu puteam să o facem, deoarece nu am dorit să stabilim un precedent – el nu era singurul domn de Branc. Existau și alții (și vor fi și mai mulți pe viitor) care vor dori să ne ceară câte ceva, în contradicție cu contractul și privilegiile oferite nouă de către predecesorii lor. Aceasta l-a înfuriat și împreună cu câțiva din husarii lui, ajutați de pădurari, au încercat să ne ia caii din grajd cu forța și i-a lovit pe câțiva frați care erau în curte. La aceasta, ai noștri au venit în fugă din toate părțile cu îmblăcie, furci, bâte, săpăligi pentru a-i opri, dar oamenii noștri nu i-au atacat. Domnul împreună cu husarii lui au fugit de au mâncat pământul. În continuare și-a trimis administratorul său principal de la Rabenska cu câțiva husari să ne ia porcii de pe câmp. Turmele noastre de porci au fugit acasă guițând. Câțiva frați au venit, cu vecini și câțiva dintre slujitorii domnului Ludwig Niáry și au recuperat porcii. Hoții au fugit, răniți și sângerând. Aceasta l-a înfuriat pe domnul Franz Nagy-Michaly și mai tare și a jurat să se răzbune. Dragul frate Heinrich Hartmann a trimis o relatare scrisă a întregii chestiuni tuturor domnilor de Branc. La aceasta, domnii din ambele familii Niáry și Tardy ne-au asigurat din nou, spunându-ne să nu ne fie frică, nu am făcut nimic rău în a ne proteja proprietatea în fața unei asemenea nedreptăți și violențe. Dar curând după, unii dintre domni susțineau exact contrariul.

1633. Greșeala lui Isaak Baumann de la Vințu de Jos. Cronica fraților hutteriți. (296)

1633

     Împrejurul Paștelui din 1633, o chestiune tristă pentru biserică a luat ființă la Vințu de Jos în Transilvania, sub principele Gheorghe Rákóczi.¹ Aceasta s-a petrecut prin bătrânul lor Isaak Baumann, care, scriind despre Vințu de Jos unui prieten din Croația, a scris ceva împotriva autorităților. Cum scrisoarea a fost expediată printr-un judecător, care nu a trimis-o imediat, ci a ținut-o o perioadă, a fost găsită de unul dintre slujitorii principelui. A deschis-o și a adus-o la curte. Aceasta a reprezentat un șoc și o lovitură grea pentru biserica de la Vințu de Jos. Nu doar că a provocat pierderi serioase, ci a pus în pericol și viețile surorilor și fraților. Chestiunea a fost rezolvată imediat, totuși. Baumann a fost exclus pentru neglijența sa, dar s-a căit și a găsit calea cea bună din nou. A adormit în Domnul cam un an mai târziu.

1632. Cronica fraților hutteriți. (295)

1632

    La Sabatisch pe 5 martie 1632, fratele Iosif Würz, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul cu o inimă împăcată.

      Tot în aceeași noapte pe 5 martie, când toată lumea dormea bine, o gloată de ostași maghiari și croați de abia recrutați ne-au jefuit comunitatea noastră de la Protzka, furând o cantitate însemnată de lână, îmbrăcăminte și alte lucruri. Când acest fapt a fost raportat bătrânului domn Imre Czobor, el și-a adunat husarii, nobilii și unii din slujitorii săi și i-a trimis după tâlhari. Când aceștia au fost prinși, au luat înapoi majoritatea prăzii și a înapoiat o parte din ea fraților. Husarii și nobilii nu și-au uitat propriile interese, ci și-au oprit o bună parte din pradă pentru efortul depus. Astfel că frații de la Protzka au suferit o pierdere însemnată. Poate fi apreciat faptul că, totuși, domnul a fost devotat fraților, și-a luat partea și i-a alungat pe jefuitori.

1631. Moartea lui Valentin Winter. Cronica fraților hutteriți. (294)

1631

      Pe 16 martie 1631, doi frați – Georg Gaul și Hans Albrecht – au fost investiți la Sabatisch în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

     În aceeași zi trei frați au fost aleși în slujba Evangheliei pentru o perioadă de testare: Balzer Rost, un cizmar din Meissen (Saxonia); Andreas Hiller, un croitor din Elveția; David Lachner, un arămar din Moravia.

     Cinci frați au fost aleși și numiți în slujba pentru treburi de zi cu zi: Hans Kern; Hans Gebhart; Hans Pheler; Felix Schweitzer, un morar-șef și Dietrich Weinitz, un comerciant.

      La Sabatisch pe 29 noiembrie dimineața, dragul frate Valentin Winter, un credincios slujitor al Cuvântului și prim-bătrân al bisericii a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la vârsta de cinzeci și doi de ani.¹ El le-a spus bătrânilor care l-au vizitat pe parcursul desfășurării bolii sale despre conștiința sa curată și le-a mulțumit în mod repetat pentru toată dragostea pe care a primit-o de la biserică. I-a rugat să transmită rămasul lui bun întregii biserici și să le ofere salutul de pace al Domnului. El a fost un slujitor al Evangheliei pentru aproape douăzeci și unu de ani și pentru zece ani i s-a încredințat supravegherea și conducerea bisericii.

1630. Cronica fraților hutteriți. (293)

1630

     Pe 15 aprilie 1630, aproape toți frații și surorile de la Sabatisch se adunaseră în alte locuri pentru Cina Domnului, când cam pe la miezul nopții o rupere bruscă de nori a provocat o inundație grozavă la Sabatisch. La comunitatea noastră acolo atelierele frânghierului, legătorului și pălărierului – majoritatea clădiri noi – s-au înmuiat atât de tare că s-au prăbușit. Alte clădiri au fost tare avariate și zidurile au fost compromise de către apă.

     Paguba a costat biserica sute de guldeni. Oamenii care rămăseseră acasă fuseseră îngroziți. Un frate bătrân a fost zdrobit sub dărâmăturile unei clădiri și a fost ucis. Imaginați-vă cu cât mai mulți oameni și-ar fi pierdut viețile dacă inundația s-ar fi petrecut noaptea, din moment ce ar fi fost foarte greu să scapi la timp de o asemenea ploaie torențială. Multe bunuri casnice au fost luate de apă și nu au mai fost găsite. Fie ca preamărețul Dumnezeu să ne protejeze în viitor de asemenea nenorociri.

Pierzând conștiința de pelerini

”Avraam și Isaac erau pelerini și trăiau în corturi, singura bucată de pământ pe care o stăpâneau în Canaan era un loc de înmormântare.

Iacov ar fi trebuit să meargă pe urmele lor, dar în Geneza 33:17….
”Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă, şi a făcut colibi pentru turme.”
….și 19 îl vedem construind o casă și cumpărând un teren.
Ce deosebire între el și strămoșii săi!
Și totuși înțelegem foarte bine că nu-i deloc ușor și nici plăcut să fii mereu un pelerin. ……

1629. Când rugăciunea e de fapt chiul. Cronica fraților hutteriți. (292)

1629

    În timpul primei săptămâni a noului an 1629, o problemă neobișnuită s-a ivit la Velké Leváre, ceva de genul acesta ne mai întâmplându-se până atunci. A început cu zece omeni, majoritatea bărbați și curând s-a răspândit și în alte locuri. În consecință, bătrânii au trebuit să se ocupe de ea imediat.

     Ca să scurtăm totul, acest grup s-a separat de alți frați și surori și au adoptat un mod ciudat de a se ruga. Alegeau ore neobișnuite ziua ca să se întâlnească pentru rugăciune în colțuri sau în secret în păduri, indiferent dacă munca lor le permitea asta sau nu. Nu lăsau ca nimic să îi oprească, ci insistau că îi datorau supunere și slujire lui Dumnezeu mai degrabă decât oamenilor. Trei morari la Marchegg aveau aceeași părere și deseori urmau această practică ciudată în loc să își vadă de treabă în moară într-un mod responsabil așa cum ar fi trebuit să se facă. Când au fost mustrați, au răspuns că trebuiau să își țină slujba lor de închinare. Li s-a spus că exista vremea pentru rugăciune și vremea pentru muncă și funcționarea adecvată a morii, și în afară de aceasta, nu era necesar ca toți trei să meargă și să se roage împreună. Dar ei nu păreau doritori să își abandoneze obiceiul. Acest chiul și separare a lor de colegii lor de servici a provocat divizare și ceartă, nu doar la Marchegg, și de asemenea și printre cei care lucrau la Velké Leváre, unii dintre aceștia având idei asemănătoare.

Primul evreu

Primul evreu pe care l-am întâlnit a fost după revoluție.
Eram la Cernăuți, cred că în 1991, nu mai știu exact.
Socrii mei (ucrainieni) aveau acolo niște cunoștințe și am plecat de câteva ori ”peste hotare”, aveam ”priglașenie” de la prietenii socrilor, adică invitație, act obligatoriu pe lângă pașaport..
(Pe urmă, după căderea URSS am mers mai des, nu a mai fost nevoie de ”priglașenie”.)
Nu ne luam bani de drum, prietenii noștri din Cernăuți ne spuseseră să aducem șosete și pantofi să le vindem la bazar, ieșim mai bine.
Am cumpărat câteva perechi de papuci și câteva legături de șosete să am ce să vând.
M-am instalat să vând produsele  în Krasnoarmiiskii bazar, de fapt Krasnoarmiiskii se numea parcul din centrul orașului, strada principală, dacă bine-mi amintesc sau strada Storojenețului, nu mai știu. Bazarul de pe acea stradă (de fapt inițial a fost o piață pentru țărani, să-și vândă produsele) se numea tot așa.

Krasnoarmiiskii însemna în rusă ”al Armatei Roșii”, Cernăuțiul a avut în secolul XX patru limbi oficiale: Germana, Româna, Rusa și Ucrainiana. După independența Ucrainiei, 1991 i-au zis imediat Cervonoarmiiskii apoi alte nume, permanentă este doar schimbarea.

1628. ”Poruncind iarăși oricărui domn care încă avea frați în slujba sa, să îi dea afară.” Cronica fraților hutteriți. (291)

      După cum am menționat înainte, trupele împărătești s-au retras din Ungaria și în timpul verii lui 1627 unii au fost staționați în Moravia, iar alții în Silezia. La începutul lui septembrie majoritatea lor s-a mutat înapoi la Lundenburg, Landshut și Strassnitz pe granița maghiară, provocând declanșarea unui semnal de alarmă pentru biserică. Pentru nouă-zece săptămâni, de exemplu, a trebuit să susținem (cu mari cheltuieli) un număr de muschetari germani staționați ca strajă la Sabatisch.

     Frații de la Protzka (care și ea se află în acea zonă) se aflau într-un pericol atât de mare că au fugit cu soțiile și copiii lor la Schossberg pentru câteva săptămâni, dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, comunitatea a rămas nevătămată.

Sinagoga pustie

Aseară a fost noaptea muzeelor, intrare gratis la muzee.
Noi am fost ieri sâmbătă la o nuntă la Vama, județul Suceava.
Ne-am întors seara spre Cluj.
Sinagoga Hevra Sas din Câmpulung era deschisă și am oprit 10 minute.
Una din glumele pe care le-am auzit în Israel despre evrei este că unde sunt doi evrei trebuie să fie trei sinagogi.
Ei bine, la Câmpulung nu mai este nici un evreu și sunt două sinagogi.

Citisem despre deportarea evreilor din Câmpulung și una din cărțile care așteaptă la rând să le citesc e Jurnalul de Ghetou al lui Miriam Korber Bercovici.
Am întrebat pe tinerii voluntari de la intrarea în sinagoga veche:
-”Mai este vreun evreu în Câmpulung?”

1627 Cronica fraților hutteriți (290)

1627

     Pe 6 ianuarie 1627, la ora nouă, fratele Uhl Müllner, un slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Farkeschin.

     Pe 20 februarie, asupra casei fraților de la Protzka a fost efectuat un raid de către patruzeci de tâlhari croați. În afară de groaza pe care au stârnit-o, au jefuit locul, au plecat cu șase boi care nu ne-au mai fost niciodată înapoiați și au provocat destul de multe pagube, în special în atelierele cizmarilor și a croitorilor.

     Pe 23 februarie, dragul frate Iacob Bössler, un slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Sabatisch. El fusese un secretar al bătrânilor pentru optsprezece ani.

     Pe 11 martie la două dimineața, dragul frate Seyfried Geiss, un slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Sabatisch. El avea șaptezeci și opt de ani și fusese un slujitor al Cuvântului pentru treizeci și șapte de ani.

”Întreaga comunitate trebuia să fugă dintr-un loc în altul în timpul acelor patru luni de iarnă – femei și copii, bătrâni și bolnavi.” Cronica fraților hutteriți. (289)

      Pe 21 septembrie, cam cinzeci de călăreți împărătești au venit de la Nikolsburg din Moravia la Protzka [în Ungaria]. Le-am oferit atâta mâncare și băutură de cât ne puteam lipsi, dar după au devenit violenți și ne-au jefuit de toate bovinele noastre (vaci și viței).

      Pe 17 octombrie, Dechtitz a fost jefuit din nou și noile grajduri, pe care le construisem în ciuda sărăciei noastre extreme au fost arse din temelii. Pentru o perioadă îndelungată, niciun frate nu a îndrăznit să dea ochii cu cineva din pricina soldaților jefuitori. Casa era un dezastru; toate cuptoarele, ușile, băncile și obloanele geamurilor au fost făcute bucăți.

      La fel s-a întâmplat la Kesselsdorf și Farkeschin, unde pentru trei luni ai noștri nu au putut să se întoarcă acasă. Toți cei opt boi de arat și doi cai au fost furați de la frații din Kesselsdorf, hambarul a fost ars și locuințele lor au fost avariate grav.

Tăticul către copil: ”Dacă nu ești cuminte, te bag în biserică!” Tragedia eșecului educației creștine instituționalizate sub forma școlii duminicale.

Cred că trăim vremurile când instituțiile au capturat sufletul uman și pentru fiecare aspect al vieții oamenii se îndreaptă spre o instituție.
Ne dăm copii la grădiniță, la școală, la liceu, la facultate, când ajungem mari ne înscriem în tot felul de asociații, grupuri, religii și ne uniformizăm cu ele, în ele.
Singura ”instituție” neglijată este familia.
Familia este locul de exod, nu e privită ca destinație și ca și cuib al educației, ci ca un incubator impersonal de unde ”puiul” trebuie scos repede, nici măcar ca o cloșcă.
Dar Dumnezeu a dat părinților porunca educației, nu a dat porunca de a-și da altora copiii să și-i educe.
Ascultați o predică, nu anti-sistem, ci anti-propriul-sistem numit Școala duminicală, sau anti ”educație” ”creștină” ce fragmentează familia.
E omul cu durerea pentru care am scris o cântare de jale.
Predica e la arhiva de aici, din data de 14 mai după masă (PM) de la ora-minutul: 1:43:20.

Nu agreez cu toate punctele de vedere emise de orator, nici cu locul unde o face, dar omul are dreptul să plângă oriunde și situația descrisă are dreptul la milă.
Cel puțin starea e verbalizată.
Boala și durerea ei au fost prezentate cu toate detaliile, vindecarea și leacul, nu.
E o boală care nu-i doare pe toți, poate de aia.
Dar de ce nu-i doare pe toți?
Oare nu și pentru că cei ce i-au ”hrănit”, i-au amețit de fapt cu alcoolul mistic al bisericismului și acum și-au pierdut simțirea?

”Atât de multe surori au sărit de pe zidurile înalte pentru a-și salva cinstea și niciuna dintre ele nu a fost rănită, fapt incredibil…” Cronica fraților hutteriți. (288)

       În aceeași zi, câteva sute de călăreți și un număr considerabil de dragoni au efectuat un raid chiar în sat, ajungând până la castelul Gutwasser. Au jefuit întregul sat, fiind incluse aici casele închiriate unde oamenii noștri puseseră toate proviziile pe care le-au adus cu ei în timpul fugii lor de la Dechtitz. Pierderea noastră principală au fost doisprezece butoaie de făină, dar multe alte bunuri au fost de asemenea furate.

      Nefiind încă mulțumiți, tâlharii au părăsit satul și s-au apropiat de castelul Gutwasser, cu intenția să îl cucerească și jefuiască. Dar din moment ce acesta era doar un raid și nu aveau artilerie cu ei, fortificația i-a împiedicat de la a lua castelul.

1626. Cronica fraților hutteriți (287)

1626

În timpul primăverii și a verii anului 1626, comunitatea-biserică a beneficiat de un lung răgaz de la pericolele războiului și alte probleme. Toate felurile de recolte văratice au prosperat și au furnizat destulă mâncare. Asta a durat până toamna.

     În septembrie, generalul împărătesc Albrecht von Wallenstein, duce de Friedland, a avansat pe neașteptate în această țară a Ungariei cu o armată mare cam de cinzeci de mii de infanteriști, călăreți și multă artilerie. A tăbărât pe câțiva kilometri ai drumului pe această parte a râului Waag, de la Neustadtul maghiar în jos înspre Schella.¹ (Principele Bethlen tăbărâse pe cealaltă parte, de asemenea cu o oaste numeroasă de maghiari, turci și germani de-ai lui Mansfeld.) În afara raidurilor efectuate de către soldații lui Bethlen, prea puține lucruri s-au mai petrecut în acest conflict.²

      A durat patru luni, totuși, chiar în frigul iernii și majoritatea locurilor noastre au fost iarăși jefuite de către oștenii împărătești. Majoritatea mâncării pe care asudasem să o creștem și recolta au fost luate.

”Cardinalul, ca și un turc, i-a răpit cu viclenie, înșelăciune și violență, botezându-i în concordanță cu obiceiul papistaș …” Cronica fraților hutteriți (286)

         Statua iarăși ca oricine aparținând de biserica și frăția noastră și care refuza să devină romano-catolic trebuia să părăsească aceste țări și să nu se mai facă văzut acolo după data precizată existând pericolul pedepsei capitale. În același timp, guvernul din Viena a trimis un șef de vardiști (în loc de un staroste) în diferite locuri din Austria, în special la acei domni care încă îi aveau pe oamenii noștri în slujbă și le ofereau adăpost pe proprietățile lor (de exemplu, cei trei principi de Liechtenstein, Karl, Maximilian și Gundacker), cu ordine împărătești să îi scoată pe oamenii noștri de pe proprietățile lor. Șeful vardiștilor a oferit o descriere a fiecărui frate și soră în slujba acelui domn și a amenințat că va pune în butuci pe asemenea oameni pe care îi va găsi la întoarcerea sa și îi va trimite la închisoare în Viena.

       Astfel că împotriva voinței lor, domnii von Liechtenstein, ale căror proprietăți nu le-am părăsit niciodată de la marile necazuri din 1556, ne-au expediat de pe fermele, de la morile și din toate celelalte slujbe. În Moravia, cardinalul von Dietrichstein și-a implementat punctele de vedere necontenit. A răpit doi copii de-ai noștri care se aflau în slujba domnului de Marowitz (Moravice), domnul Hans Iacob de Magno, care era un slujitor loial al împăratului și îi oferise cuvântul său de onoare, prin viu grai și scris, că ne va înapoia toți oamenii și bunurile noastre în siguranță la biserică. Unul era micuța fiică de trei ani a lui Hans Schnuerl, pivnicer tot al acestui domn; celelalt era fiul lui Hansel Gartner și avea aproximativ zece ani. Cardinalul, ca și un turc, i-a răpit cu viclenie, înșelăciune și violență, botezându-i în concordanță cu obiceiul papistaș și le-a dat nume diferite. Săracii părinți au suferit chinul și durerea sufletească de a fi privați de dragii lor copii, dar Domnul Dumnezeu la vremea potrivită va pogorî pedepse grele asupra asemenea impertinențe strigătoare la cer.

Bun venit în Liban! Bun venit în Palestina!

Era prin anii 90 o glumă în fosta URSS, după câștigarea independenței Moldovei:
”Știți de ce și-a vândut Moldova MIG-urile?….Că n-aveau loc să-ntoarcă.”

Eu nu știu unde întorc supersonicele evreiești (probabil deasupra Mediteranei), dar știu acum că Israelul e o țară mică.
Nu numai asta am învățat după ce am bătut țara de la un capăt la altul, am luat cu noi multe amintiri și tâlcuri care probabil le voi așterne și pe-aici.
Cât de mic e Israelul mi-am dat seama când ne-am întors din Hermon, chiar în prima zi și undeva la Dan, telefonul mi-a ticăit:

apoi, când abia marți am ajuns la Betleem,  a ticăit iar.

Antisemitismul de toate zilele

Alaltăieri am fost în alt oraș cu treburi.
Purtam pe cap cipica pe care am cumpărat-o din Jaffa și care mi-a făcut probleme la Beer Șeba.

N-am crezut că-mi va crea probleme și la noi în țară.
Unul din prietenii mei la care am fost m-a privit și s-a întunecat la față.
(Uitasem de cipică.)
”Ce-i cu aia?” m-a întrebat încruntat, arătând spre capul meu.

Înregistrare adunare 9 aprilie 2017

”De ce am venit în Israel?” Adunarea fraților din Iafa (Iope), Israel, 19 aprilie 2017, (traducere în ebraică) 15 minute

Texte biblice citite:
1 Petru 1:10-11 ”Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.”

Un lung convoi coboară de pe coastă

     ”Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile:  te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” Luca 19:41-44

La această parte de scriptură mă gândeam când am coborât prima dată spre Ierusalim, săptămâna trecută.

  Am oprit pe Muntele măslinilor și de acolo am coborât pe jos spre Grădina Ghetsimani pe o alee numită acum ”drumul floriilor”.

Locuri biblice pe hărți din satelit

Am venit din Israel cu o geografie corectă a țării în capul meu.
Acum știu cum stă treaba cu munții, văile și locurile.
Dar trebuie să citesc Biblia din nou, cu alți ochi.
Am cumpărat de la librăria de lângă grădina mormântului câteva cărți.
Una din ele m-a condus spre niște resurse care vreau să le împărtășesc cu voi:

www.bibleplaces.com

sau

www.bibleplaces.com/sba   Satellite Bible Atlas

sau

www.youtube.com/user/SatelliteBibleAtlas

Dacă vreți să știți unde  a fost fiecare localitate menționată în scriptură, aveți nevoie de astfel de resurse.
Trăim vremea când cunoștința crește.
Vă las un video despre geografia Israelului:

Jurnal de Israel, ziua 12, ultima zi, concluzii

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 11)
Ultima noapte în Israel, tot la Betleem.
Dimineața mi-a fugit somnul pe la 5 și am ieșit pe balcon.
Strălucea luceafărul.

intensitatea stelelor la această latitudine e mai mică, făcând luceafărul și mai strălucitor.

1625-continuare. Cronica fraților hutteriți. (285)

     Frații au respins aceste cereri ca necreștine și complet nedrepte, prima dată cu diplomație și într-un final în cuvinte simple și clare, spunând că ei niciodată nu vor cădea de acord, necontând consecințele. Deja se înserase, era vremea spectacolului. Era un frig de crăpau pietrele și ningea cu putere. În prezența bătrânilor, domnul Ianuss Czobor a trimis după husarii săi (cam cinzeci staționați în satele din împrejurimi) să vină imediat la castel, cu intenția de a-i lăsa să efectueze un raid asupra comunității noastre de la Protzka.

      Ei erau pregătiți să îi dea bătaie, gata să ne jefuiască locul nostru la zece noaptea. Dar într-un final, oameni cu inimă de aur l-au convins pe domnul Czobor să își abandoneze planul său crud.

      Din moment ce singura grijă a domnului Czobor erau banii și fără ei nu puteam ajunge la o înțelegere cu el, frații s-au sfătuit și într-un final s-au oferit să îi plătească o sută de guldeni pentru chiria anuală de la Protzka și pentru a noua sa parte din toate grânele recoltate. În plus, ca să îi punem ceva bani la dispoziție, vom cumpăra o cantitate de grâne (de care chiar aveam foarte mare nevoie) contra sumei de zece șilingi pe baniță în bani peșin.