Să priviți păcatul ca vrăjmaș

După ieșirea din Egipt, pe tot timpul cât au locuit în țară evreii au avut 3 feluri de dușmani:

1-dușmanii interni, cele șapte popoare pe care le-au găsit acolo: filisteni, hetiți, fereziți, iebusiți, etc
2-dușmanii externi, madianiți, amaleciți, moabiți, amoniți, ”rudele” lor mai îndepărtate
3-mai târziu au avut ca dușman Babilonul

Toți acești vrăjmași și lupte s-au întâmplat și au fost scrise pentru noi, pentru învățătura noastră. Aș îndrăzni să compar aceste popoare cu păcatele care ori le-am purtat cu noi în inimă până la ”spălarea nașterii din nou”, ori ne ”înconjoară așa de ușor” ca edomiții, moabiții sau amoniții pe Israel.
Edomul de exemplu reprezintă necumpătarea (lumesc ca Esau).
Moabiții și amoniții purtau cu ei ”educația” Sodomei și Gomorei(erau fii ai lui Lot din incest), mamele lor au fost crescute în Sodoma. Moabiții și madianiții au atras pe Israel la păcat după ”învățătura lui Balaam”.
Madianiții erau urmașii lui Madian fiul Cheturei, a doua nevastă(țiitoare) a lui Avram după moartea Sarei. Fiii Cheturei nu au avut parte de moștenire de la Avram: ”Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.  Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe cînd era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lîngă fiul său Isaac înspre răsărit, în ţara Răsăritului. Despre popoarele pe care le-au găsit în țară au primit porunci: ”…voi da în mînile voastre pe locuitorii ţării, şi-i vei izgoni dinaintea ta. Să nu faci legămînt cu ei, nici cu dumnezeii lor. ” Exod 23:31-32
Să privim această hartă (de pe vremea judecătorilor):

Despre madianiți scrie: ”Priviţi pe Madianiţi ca vrăjmaşi, şi ucideţi-i; căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile lor…” Numeri 25:17

Sadic pentru vremile noastre, dar trebuie să vedem în aceste afirmații o învățătură ce străbate veacurile, o altă formă a acestei învățături ar suna așa ”împotriviți-vă lui tari în credință!” sau ”să dați la o parte… păcatul care vă înfășoară așa de ușor”…ca madianiții!

Păcate noi și păcate vechi. Trebuie privite fără milă, fără convenții, fără compromis. Cele aflate în inima noastră curățite, cele dinafară respinse. Pilda acestor lupte se află cu detalii în primele cărți ale Bibliei. Să vedem în cucerirea ”țării promise” pilda cuceririi de către noi a ”locurilor cerești” ale lăuntrului nostru. Prin darul ”Celui ceresc” am devenit și noi cerești și toate războaiele din Vechiul Testament, cu stratagemele, fricile, metodele și desfășurările lor au de-a face cu noi, astăzi, sunt luptele lăuntrului nostru. Cu cât mai bine le vom ști și vom medita asupra lor cu atât vom fi mai pregătiți pentru ”lupta cea bună” a credinței.

Cămările grindinei

Iov 38:22-23 ”Ai văzut tu cămările grindinei,  pe cari le păstrez pentru vremurile de strâmtoare, pentru zilele de război şi de bătălie?”
Apocalipsa 15:21 ”O grindină mare, ale cărei boabe cîntăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni.”

Mărimea unui talant varia: ”Un talant grec, sau un talant attic, avea 26 kg, un talant roman avea 32.3 kg, un talant egiptean avea 27 kg  și un talant babilonian avea 30.3 kg . Palestina Antică a adoptat talantul babilonian, dar a revizuit mai târziu masa.Talantul greu comun, utilizat în timpul Noului Testament , avea 58.9 kg.^{”
Deci e vorba de o grindină viitoare ale cărei ”boabe” vor cântări între 20 și 60 de kilograme.
Oricare din aceste mărimi le considerăm ne dăm seama că este vorba de ceva nemaiîntâlnit încă. Cele mai mari bucăți de grindină căzute vreodată au fost de maxim un kilogram greutate.}

O grindină de această mărime(de 30-40 kg) încă nu s-a arătat, Dumnezeu o păstrează ”în cămările” ei până la vremile de strâmtoare, adică până la vremea necazului cel mare.

Apocalipsa 9:16 ”Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.”
Apocalipsa 14:20 ”Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, pînă la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.”

O astfel de grindină ar putea ucide o armată de 200 de milioane de oameni în câteva minute, în așa fel încât sângele să ajungă până la zăbalele cailor. Imaginea teascului ne sugerează o distrugere prin zdrobire , iar grindina stă în ”cămările ei” și așteaptă. Desigur că prin cuvintele ”cămările grindinei” în mod figurat este vorba de o schimbare climatică ce va face  posibilă apariția unei grindine așa de mari. Până astăzi nu a fost o astfel de grindină pentru că cerurile și pământul de acum sunt păstrate (stau în echilibru) datorită Cuvântului, până după răpire când se va declanșa ”ceasul încercării”. Chiar cei mai mulți din frații bătrâni cu care am stat de vorbă consideră că starea actuală de relativ echilibru în lume se datorează existenței Adunării pe pământ. Când Adunarea va fi luată se va declanșa judecata și sfârșitul.

Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice. 20 de mii ori 10 mii înseamnă 200 de milioane. O astfel de armată nu ar fi fost posibil să fie recrutată nici acum 30-40 de ani, dar acum este posibil în China sau India. E vorba acolo în textul sfânt de ”calea împăraților de la răsărit”. Apoc 16:12 Pentru ca o țară să poată recruta 200 de milioane trebuie să aibă o populație de peste un miliard. Acum trăim aceste vremuri.

Aceste gânduri mi-au rămas după prezentarea de către un frate a schiței unei cărți: ”Trăim cu adevărat vremuri apocaliptice!”

Nu doresc să fac nici o speculație ”despre vremi și soroace”, dar sunt lucruri care se potrivesc, se dovedesc și se împlinesc sau cel puțin se pot împlini oricând. Astfel de semne și de posibilități sunt tot mai multe. Pentru noi rămâne chemarea de a fi atenți la semne și de a nu ne complace în atitudinea semenilor noștri care ”înadins se fac că nu știu”.

 

Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji

Tit 2:2 ” Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, ”

Treaz-treji se referă la discernământ, cumpătare, sobrietate, starea celui care nu este beat.

La original scrie despre TREAZ:  nēpháleos (un adjective, derivat din nḗphō, „a fi sobru”) –la propriu, neintoxicat, liber de influențe negative (toxine); (figurat) cu mintea clară; circumspect („sobru”), liber de influențe dominante.

Starea cea mai răspândită a minții tuturor oamenilor este cea de intoxicat, de derutat, de confuz. Cea mai răspândită religie este confuzia, deruta.
Cel mai răspândit sistem școlar este imitația.
Cel mai ascultat profesor: obiceiul.
Cea mai frecventată școală: tradiția.

Beția care provoacă deruta este dată de băutura spirituală cea mai dorită: informația plăcută, interesantă, dorită, amețitoare prin dependența care o dă.
Rânduiala gândurile fiecărui creștin ar trebui ca să aibă o axă, o linie, un dreptar la care să se raporteze, să se măsoare, de la care să nu se abată, spre care să se întoarcă. Această linie este Învățătura apostolilor.
M-am trezit cu acest gând, e ultima zi din an și în mod sigur nu mai sunt tânăr. Mie-mi sună în primul rând ceea ce am scris, dar dacă mai sunt cititori cu păr alb, le prinde bine.

Pericolul confuziei îi paște mai mult pe bătrâni.  La bătrânețe sau pe măsură ce îmbătrânești cunoști tot mai mulți oameni, ai o agendă tot mai încărcată, informația acumulată e mai multă, sunt multe planuri începute, puterile slăbesc, zilele se împuținează, mai un accident sau o boală și dacă nici la soft(la cap) nu e ordine, haosul e gata. De aceea la bătrâni sună mai degrabă: ”cei bătrâni trebuie să fie treji”, ei sunt în mai mare pericol de a fi confuzi și dezordonați în gânduri. Leacul acestei boli(confuzia) e renunțarea la planuri, la agende, la conduită izvorâtă din dragoste de lume, simplificarea vieții, pentru a putea sfinți dragostea de Dumnezeu, pasiunea de cele cerești, de frați, de lucrări bune, de jertfe duhovnicești la care am fost chemați.

Puritate, pilda herminei

Hermina (Mustela Erminea) este considerată un simbol al purității. Se spune despre hermină că este atât de curată încât vânătorii care-o înconjoară(este vânată(prinsă) pentru blană) murdăresc cu funingine (reg. CHINOROZ) în jur știind că hermina preferă să se dea prinsă decât să-și murdărească blana.

 

Hermina-i doar un pic de viaţă,
Un giuvaer ce dă scântei,
Trăieşte-n nordul cel de gheaţă
Şi-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vâneze, vânătorii

Găsesc un golf de gheaţă-n jur

Şi-i dau cu chinoroz pereţii,

Ştiind cât ţine ea la pur.

Hăitaşi cu glasul ca de fiară,

În aerul vibrând sonor,

O-mping apoi, strălucitoare,

Până ce intră-n golful lor.

Cu muşchi puternici, temerară,

Cu gheare tari, în teci adânci,

Hermina ar putea să sară,

Să fugă dincolo de stânci.

Decât să-și murdărească însă,

Cu negru, albul ei de har,

S-aşază pe zapadă strânsă

Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar.

E datul ei, îi scrie-n soartă,

Să dea cuvânt la veşnicii:

Mai bine să lucească moartă,

Decât murdară printre vii. (poezie de Virgil C.)

(de la fr. C.M.)

Confuzionismul

”Cea mai răspândită religie din lume este CONFUZIONISMUL.” Cristian Moisescu

Am citit această afirmație aseară la prezentarea unei cărți. Am meditat și vă scriu și vouă la ce m-am gândit.

Ce folos dacă ai o cheie, ochelari, telefon sau orice altceva și nu le găsești când îți trebuie?
Ce folos dacă ai acces la informație dar nu atunci când ai nevoie de ea?
Ce folos dacă ai în cap o grămadă de informație care nu-ți va folosi niciodată la nimic? Sigur te va încurca însă mereu.
Ce folos dacă acul tău de aur este în carul tău cu fân?

Am comparat mulțimea informațiilor din lume cu un ocean plin de deșeuri(ca după tsunami)  sau cu o mlaștină în care înoți sau te îneci, (când de fapt tu aveai nevoie de un pahar cu apă rece din când în când).
Expunerea necontrolată la informație te ucide, te mânjește, te rătăcește. În acest ocean cu deșeuri în derivă există o insulă, o Stâncă, un loc în care Cuvântul este tare și neschimbător. Acest loc este Cuvântul lui Cristos (Cristos însuși). Toate ce se văd au fost făcute din El, prin El și pentru El, Nevăzutul. El este ordinea gândurilor, rânduiala celor văzute, explicabile doar prin Cuvântul care limpezit le lămurește. Pe această insulă merită să-ți pui tălpile gândurilor. Ieși din mlaștina citirii a-tot și ascultării-a-toate și stai pe stânca Cuvântului, puneți-l dedesubtul gândurilor ca temelie și construiește-ți mecanismele gândurilor pe El.

Deruta și confuzia gândurilor cărnii au ca și cauză efemeritatea motivelor care le generează: obiectele, lucrurile din lume. Azi oamenii prețuiesc și plătesc mult pe ceva, mâine acel ceva devine de nimic și altceva devine de dorit. Și tot așa. Umblarea după lucrurile lumii este moarte. Înainte de moarte sunt confuzia și deruta ce-i stăpânesc pe toți cei prinși de pasiunea căutării lor. Azi emigrează din țara A în țara B, mâine regretă și fug în alta, azi e căutată o meserie și disprețuită alta, mâine toate se schimbă. Toate aceste stări sunt subordonate Scopului Celui ce are alte Plan mult mai adânc decât a noastre trecătoare nevoi sau plăceri.

Discernământul și claritatea (care înlătură confuzia și deruta) vin doar dintr-o ordine lăuntrică a unor gânduri bine aliniate după Cel ce este Cap al tuturor lucrurilor.

Cum s-a spus:
”Imi păzesc Cuvântul: înnoite gânduri,
arsenalul minții ordonat mi-l țin,
rafturi de cuvinte, de idei in rânduri,
gata de alarma luptelor ce vin.”

O anumite ordine sugerată tot de Cuvântul însuși este:
credința în Creație–->căutarea lui Dumnezeu––>credința în răsplătirea căutătorilor––>găsirea și înțelegerea tainei lui Dumnezeu(pe Cristos, nașterea din nou și umblarea prin Duhul(lepădarea de sine))––>creșterea în credință, deschiderea ochilor inimii și înțelegerea Tainei lui Cristos (Adunarea, Cristos în frați, recunoașterea lui Cristos în frați, discernământ) ––>umblarea în acestea, mărturisirea acestor taine, aducerea lor la lumină în duhul dragostei

Între pocăiți, 1905, Chechiș-Huedin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: Biblioteca Centrală Universitară Cluj, (Biblioteca dDgitală), revista Răvașul, anul III, nr 49, 9 decembrie 1905, pag 2-3 (198-199)
http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/8510/1/BCUCLUJ_FP_PII970_1905_003_049.pdf

 

 

 

”…nu se sărbătorește nașterea Lui, ci Eul omului este în centrul “petrecerii”, stomacul lui”

     Din mărturia sorei Magdalena M.
     ”In curand era “Craciunul”, a inceput discutia intre colege ce sa comandam de mancare,si unde sa petrecem “craciunul” la noi in garderoba sau intr-un restaurant. Eu insa nu am luat parte la sfatuirea lor. Au observat ca eu nu contribuiam si m-au intrebat ce vreau eu sa comand. Am spus ca eu nu comand nimic si nu merg cu ele, ca voi sta acasa cu familia. Una din ele cu un ton batjocoritor a spus: ”Ah tu nu ai bani deacea nu vii, hai ca iti platesc eu comanda ta.”Am refuzat. Dupa ce s-au hotarat unde sa mearga, sunt intrebata daca nu vin totusi cu ele. Am spus categoric ca nu merg.

Ele stiau cine sunt,le-am marturisit ca sunt credincioasa, cand m-am angajat la locul de munca primit in 1982. Isi mai bateau ele joc de mine, mai ales doua din ele. Dar taceam si luam din mana Domnului cuvintele rele. Dupa ce au auzit tonul meu care era hotarat, m-au”barfit” la seful nostru.

Eu eram deja in locul meu de munca, cand la cateva minute vine seful ca si un leu racnitor asupra mea, rosu la fata, strigand: ”De ce refuzati sa veniti cu noi? Credeti ca sunteti mai buna ca noi adica mai sfanta?” Totodata a spus tot pe acelasi ton. ”Astazi veti face cutare si cutare lucrare….” Eu cu curaj am deschis gura, dar cu un ton smerit si i-am spus: ”Da,Domnule S…., am sa fac lucrul pe care mi-ati oferit sa il fac”. Apoi deodata s-a inmuiat, cand a vazut cum i-am raspuns si ma intreaba din nou care este cu adevarat motivul ca eu nu merg cu ei la sarbatorirea “Craciunului”.

Am inceput sa ii explic cu indrazneala care am primit-o de sus de la Domnul, timp de 45 minute!!!!. Am explicat ca de putin timp mi-a fost clar ca aceasta sarbatoare nu este de la Dumnzeu, ca din nasterea  Domnului s-a facut o idolatrie mare. Ca am vazut la aceste sederi in restaurant, cum se taraste in murdarie, in bancuri urate numele Domnului, ca de fapt nu se sarbatoreste nasterea Lui, ci Eul omului este in centrul “petrecerii”stomacul lui, cadourile ce sa dau unul altuia ….Biblia nu invata asa ceva. Apoi se vede ca oamenii nu Il vor pe Christos care S-a nascut pentru ei, ca sa ii izbaveasca din pacat, ci El este”scos afara din sarbatoarea aceasta”si batjocorit. Apoi cum pot eu sa mai iau parte la asfel de mese? Am spus ca eu abia acum vad ce nu este biblic in toata sarbatoarea aceasta, pentru ca am cercetat sincer.

Pentru oamenii religiosi, dar si pentru multi evanghelicali si ateisti, sarbatoarea aceasta nu este adusa in cinstea Domnului ci este o sarbatoare pentru:

1-al 13-lea salariu,2-a taierii unui brad din padure si impodobirea lui,3-pentru a da si a primii cadouri4-pentru gastronomie,5- facut de prajituri in felurite retete,6-pentru lumanari si stralucire,7-pentru TV care merge toata ziua,8-cumparat de jucarii si 9- bijuterii,10-a multimii de scrisori si felicitari,11-gástelor si curcanilor facuti fripturi,12-a viselor si amintirilor,13-al sentimentelor si oftaturilor,14-a trompetelor si fluierelor15,-a golului din suflet,16-sarbatoarea care a ingropat ADEVARUL Scripturii,17-sarbatoare conceputa de om…si asa mai departe…

El, seful asculta cu foarte mare atentie,apoi imi spune: ”Doamna M. cand eram copil, dar si inca ca baiat la mama acasa, la noi se citea zilnic in biblie si se faceau rugaciuni si la mese si asa cand era nevoie. Dar apoi m-am casatorit…si ce am luat?…o femeie care a stricat totul ce era bun si sfant in inima mea pusa de parintii mei…”. Din ceasul acela seful meu era alt om fatá de mine….harul Domnului a fost cu mine pentru ca am spus adevarul si nu am facut compromise cu colegele mele, dupa ce am primit Adevarul cu privire la aceasta sarbatoare. (Sotia sefului era una din acelea care isi batea joc de mine,si ma ura nespus de mult toti anii cat am mai lucrat in acel loc de munca.A murit de cancer acum cativa ani.)

Din ceasul acela, atat de binecuvantat, unde am vazut cu ochii mei cum Domnul a “imblanzit leul care racnea asupra mea” acest om a devenit prieten fata de mine, ma ocrotea unde putea, din cauza asta colegele mele, unele din ele ma urau. De atunci in toti anii,( 17) cat am lucrat acolo cu ele, nu am mai luat parte la asfel de mese de batjocura a numelui Domnului.”

sursa: blogul sorei Magdalena: http://hardeladumnezeu.wordpress.com/2013/12/07/eliberarea-mea-din-traditia-craciunului-de-m-m/

Straturile de calcar de pe vârfurile dealurilor….o abordare creaționistă(ipoteză)

Știm că la creație pământul a fost scos din apă, scrie la 2 Petru 3:5: ”Caci inadins se fac ca nu stiu ca odinioara erau ceruri si un pamant scos prin Cuvantul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei”

Apoi la potop scrie că ”s-au rupt toate izvoarele Adîncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor” Geneza 7:11

La terminarea potopului ”Izvoarele Adîncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită”

Apoi a avut loc o retragere a apelor: ”Apele au scăzut de pe faţa pămîntului, scurgîndu-se şi împuţinîndu-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.”

În ultimul timp m-am întrebat cum s-au format dealurile. Ceva-ceva tot pricepem. E scris că apa a jucat un mare rol la formarea uscatului așa cum îl vedem acum.

În zona în care am copilărit eu (o zonă de dealuri din nordul Apusenilor) între munți, toate dealurile au pe vârfuri un strat cam de 2-3 metri grosime de piatră de calcar. În pozele de mai jos se vede o dungă orizontală albă puțin sub vârful dealurilor. Pe zeci de kilometri, la același nivel se află acest strat de calcar de 3-4 metri grosime. Sub acel strat e un sol argilos, desupra încă câțiva metri de sol și pe unele dealuri pădure. În fiecare sat este o carieră, o ”baie” de un de oamenii scot de veacuri piatră de construcție, e un calcar moale ușor de despicat dar bun de construit.

Am  început să mă gândesc la stâncile copilăriei mele abia după ce l-am ascultat pe Emil Silvestru și după ce l-am citit pe Velikovski. Adică după ce m-am vindecat definitiv de boala evoluționistă. Cum s-a format acel strat de calcar acolo? De ce e un strat subțire, de ce la același nivel pe sute de kilometri pătrați? Un răspuns am primit după ce am citit pe blogul lui Adam Alexandru ”Mecanismul Potopului!”

Iată ipoteza mea.
Înainte de potop această zonă era o câmpie relativ plată iar nivelul solului era undeva sub nivelul stâncilor albe. La potop ”s-au deschis izvoarele adâncului”, de unde a țâșnit apă fierbinte care a acoperit treptat totul. Apa fierbinte poartă în ea dizolvate o mare cantitate de săruri(mult mai mult decât apa rece), în principal carbonat de calciu(calcar). Timp de mai multe zile cât timp de jos a ieșit apă fierbinte și de sus a plouat apă rece, apa fierbinte s-a răspândit peste această suprafață vastă și s-a răcit încet. Prin răcirea apei, carbonatul de calciu dizolvat s-a cristalizat într-un strat tot mai gros pe fundul ”mării” create de potop. Cristalizarea este fenomenul care se petrece în conductele de la instalațiile din băile și bucătăriile noastre. Cristalizarea este mai puternică în zona de răcire(robinet sau ieșirea din țeavă). Stâncile care le vedem azi sunt fundul mării potopului, acel strat de carbonat de calciu cristalizat și sedimentat.

Ce s-a întâmplat mai departe la potop? După câteva luni, timp suficient de cristalizare și sedimentare a ”soluției” ce acoperea munții, apele au început să se retragă ”de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se” timp de 150 de zile. Această retragere nu a fost liniștită ci ca niște șuvoaie, torente sau cascade, și în mod sigur datorită ”înmuierii” solului în timpul acoperirii lui de apele potopului, retragerea  apelor a putut ”săpa” văi adânci chiar rupând  scoarța de calcar de pe fundul trecătoarei ”mări”. Așa s-au format văile și au rămas dealurile cu crusta lor în vârf. Peste crusta de calcar a rămas un strat de sol nu mai gros de 10 metri, cam egal cu cantitatea de aluviuni lăsate de marea de mult răcită a potopului în retragere.

O întrebare se ridică: dacă e așa, atunci imediat sub stratul de stânci  n-ar trebui să găsim vegetația dinainte de potop? N-am săpat să caut, se poate să fie, carbonificată sau pietrificată de izvoarele fierbinți dar se poate și să nu fie, se poate ca inundarea cu apă fierbinte să se fi petrecut nu ca un geyzer(vertical), ci ca un tsunami(măturând totul) și atunci vegetația a fost de la începutul potopului adunată la un loc formând cărbune.

Nu săriți pe mine, este doar o ipoteză, dar una argumentată. Dacă săriți, aduceți o ipoteză mai bună.

Ce s-a mai petrecut mai departe? De 4500 de ani de la potop încoace, ”pălăria de stâncă” de pe fiecare deal a acoperit doar superficial dealul și la margine au apărut alunecările de teren de sub stratul de calcar care lasă căscate secțiuni verticale ce fac vizibil întreg procesul. Și ne vorbesc. Pentru că trăim vremea când oamenii tac și pietrele vorbesc. Observați liniile albe din poza de mai jos, toate urmează o curbă de nivel. Acolo sunt pietre care vorbesc inimilor noastre zăbavnice.

Are Dumnezeu nevoie de Crăciun?

Nu am vrut să întreb:”Este Biblică sărbătorirea Crăciunului?” pentru că pe foarte mulți oameni îi doare-n cot de ce e biblic sau nu  și a fi biblic nu este de mult un criteriu luat în seamă.
Nu am vrut să întreb nici ”Avem voie să sărbătorim Crăciunul?” pentru că oamenii sunt diferiți și-și fac voia după voie și au voie să facă tot ce nu și-au spus că nu au voie, e o graniță mobilă, mutată după împrejurări și…voie.

Dumnezeu dacă ar fi avut nevoie de crăciun ne-ar fi scris și ne-ar fi instruit cum să-l ținem.

Au oamenii nevoie de crăciun? De bună seamă. Unii din ei.

În primul rând de crăciun au nevoie comercianții. Un motiv în jurul căruia își construiesc ofertele.

În al doilea rând de crăciun au nevoie clericii. Oamenii merg la temple și sunt mai deschiși la pungi de crăciun.

Anul trecut am stat mai multe zile cu cărți de oferit în zona turistică a orașului. Un bun prilej de a sta de vorbă cu tot felul de oameni. Odată, un tânăr s-a apropiat de noi și foarte serios ne-a întrebat: ”Dumneavoastră ce fel de creștini sunteți, de sâmbăta sau de duminica?” Tot foarte serios și sobru, i-am răspuns privindu-l în ochi: ”Noi suntem creștini de fiecare zi!” ”Mulțumesc! ” a spus și a plecat.
Dumnezeu are nevoie de cei care vor să-I țină sărbătoarea în fiecare zi. Această expresie ”în fiecare zi” se repetă des în tot Noul Testament.

Primiți colinda?

1.Când eram mic, umblam cu steaua.
O făcusem din sita ruptă a bunicii, o îmbrăcasem cu hârtie din aceea albastră de la ”coparativă”, peste albastru, hârtie albă, cinci colțuri de carton, un clopot de la bivoliță agățat înăuntru cu un cui îndoit, coada din coada măturii celei rupte și stele de staniol, tăiate tot cu foarfeca bunicii, din staniolul tuturor ciocolatelor primite de peste an și păstrat cu grijă prin cărți. Nostalgii!
Bunicul, de meserie pastor și de orientare fundamentalist nu era nicidecum de acord cu mama(fiica lui) care mă lăsa să umblu cu steaua. Cum să nu lași copilul să facă așa obicei frumos, gândea mama?! Mama ne făcea și pom, apoi l-am făcut singuri și am trăit din plin deșartele bucurii și apoi nostalgii ale unei lumi ”de basm”. Îmi amintesc atât intensitatea așteptării acelor ”bucurii” și stări, cât și mai târziu, la oraș nostalgia lipsei lor, ba chiar și un fel de suferință.

2.  O parte din sat erau martori ai lui Iehova și ei nu mergeau absolut de loc cu astea. Îmi amintesc într-o dimineață de Anul Nou când mergând cu plugușorul prin nămeți am început ”Aho, aho..:” la casa unui martor. (Da, mergeam și cu plugușorul, cum să ratezi astfel de ocazii, în total la Crăciun și la Anul Nou adunam aproape 200 de lei.) Acel martor ne-a întâmpinat cu o privire deloc simpatică și ne-a fugărit bombănind din fața casei lui. Nici nu ne-a dat nimic. Unii martori ne dădeau, alții nu, inconsecvență! Atunci mi-am zis că niciodată n-o să alung vreun copil care vine la colindat, ce pricepe copilul? Mai târziu am citit poezia lui Dorz, mi-am luat-o de motto:

3.”Nu alunga pe nimeni din uşa ta nicicând
— ai fost şi tu vreodată sau ai să fii flămând. 
Nici nu-ţi închide mâna spre-un semen zdrenţuit —
ai fost şi tu vreodată sau ai să fii lipsit.”(TD)

4.  Între timp m-am vindecat și de astfel de nostalgii și nici nu ne-am învățat copiii în ele. Avem Crăciun, Sabat și Paște în fiecare zi, o sărbătoare continuă și o stare de Har 365 de zile pe an.
Dar cu ospitalitatea ce faci? Unii numai de crăciun îți calcă pragul. Te unești cu ei în parada teatralică a unei sărbători de conveniență? E clar că nu, dar îi primești, le deschizi ușa, cum?  Greu răspuns. Pentru legaliști e apă la moară. ”Fratele a zis că…” se poate sau e interzis. Categoric a cinsti o zi, un timp, înseamnă a cinsti creația în locul Creatorului. Ar fi o nebunie. Toate zilele sunt la fel.

5.  Dar pentru celălalt nu sunt. Pentru el e o ocazie. Vine la tine. Păi așa ceva nu se ratează, îl primești cu bucurie mare, mai multe prăjituri de dragoste decât de cremă, mai mult loc în inimă să-i dai decât la masă, mai multă ureche deschisă decât sticle. Trebuie iubit omul, nu sărbătoarea lui, chipul de dedesubt, nu masca de deasupra. Nu paradă de mâncăruri, ci ospăț de cuvinte, o jertfă plăcută.

6.  Nu merg cu colindul, dar primim pe cei care ne vizitează cu tot dragul, nu de dragul idolilor din mintea lui, ci de dragul Domnului din inima noastră și de dragul lor. Le pregătim și ceva prăjituri, fructe, suc și ceai cald dacă e frig. La copii străini un Nou Testament sau o carte bună. Desigur fructe și doi-trei lei la copiii de țigani sau copii amărâți.
Celui care crede că nu suntem mărturie prin asta, îi spun că m-am cercetat bine și atent, mai rea mărturie am fi să le închidem ușa unor oameni care altădată nu bat la ușa noastră și nu le putem arăta dragostea.

Primesc critici, dar cu drag și cu toată blândețea!

Cu cine mă veți asemăna?

”„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?“ zice Cel Sfînt.” Isaia 40:25

Când cântărim în mintea noastră: a merge la rugăciune sau la altceva, a sta în fața Tatălui sau a avea alte preocupări!
Când dragostea de Cuvântul Tatălui devine ștearsă, dar unei pasiuni ce ne preocupă mintea începem să-i dăm tot mai mult timp, atunci Îl asemănăm pe Domnul cu ceva de pe pământ, cu un lucru făcut de om sau cu o stare. O nostalgie ca cea a Crăciunului de exemplu, cu sărbători inspirate din păgânism, dar cu plăcuta stare de a primi musafiri și de a socializa, e ceva rău?
Nu e rău a primi musafiri, a sărbători, a-ți deschide casa, rău e că pentru majoritatea oamenilor sunt numai 2-3 de astfel de fericite zile într-un an. Pentru un creștin tot anul e așa. Toată viața.
Pentru cei mai mulți  ospitalitatea e un scenariu sau o obligație, sau un prilej de slavă deșartă, bucuria e adesea o mască de ocazie și de sărbătoare, pentru creștin bucuria e chipul însuși și ospitalitatea o virtute dinăuntru, nu o conjunctură de sărbători.

Când inima noastră planifică lucruri care le iubește, dă timp planurilor și cugetă faptele cum să le facă, dar n-a citit Scriptura Tatălui de zile bune, n-a stat cu El la sfatul rugăciunii decât fugitiv, atunci Îl aseamănă pe Tata cu chipul acelor lucruri ce-i stăpânesc mintea, îi mișcă mâinile și-i dirijează picioarele. Îl socotește egalul acelora, Îl disprețuiește.

Dorul Tatălui pentru noi e să avem gândul Lui, gând ce-L primim prin viața Fiului, fiind făcuți asemenea morții Lui. Să nu ne purtăm ca vrăjmași ai crucii lui Cristos!

 

”Nu vă răzbunați singuri!” De ce să răbdăm nedreptate?

Sufletele celor omorâți din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii lor  stau sub altar și strigă: „Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?“ Apoc 6

E un strigăt de răzbunare, prima dată l-a strigat sângele lui Abel. Vorbește bine și corect sângele lui Abel. De la Abel până la Zaharia (fiul lui Iehoiada, preotul ce salvase viața lui Ioas, care Ioas a devenit mai târziu ucigașul fiului binefăcătorului său) care a spus la moarte: ”Domnul să vadă și să judece!” acest strigăt de răzbunare al sângelui vărsat vorbește ”din pământ”, adică de acolo de unde s-a dus sângele (la Zaharia chiar la propriu, la picioarele altarului).(2 Cronici 23-24) Sângele jertfelor pentru păcat și vină era vărsat la picioarele altarului. Sângele este un simbol pentru suflet. Lecția e completă.

La Dumnezeu lucrurile sunt bine și mai bine, bune și mai bune.

Nu scrie că sângele lui Abel vorbește rău, adică cum că răzbunarea n-ar fi dreaptă și bună, ci scrie că Sângele lui Cristos vorbește ”mai bine”, strigă iertare:

-Domnul Isus când a murit a strigat: ”Tată iartă-i!”
-Ștefan când a murit a strigat:”nu le ține în socoteală!”

Iar ”ascultarea și stropirea cu sângele lui Cristos” ne învață: ”Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti“, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănînce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.“

Concluzie(învățătură, leac):

Sângele lui Cristos care vorbește ”lucruri mai bune” decât Abel(trad. GBV) ne învață ”din ceruri” să strigăm după Har, să nu mai strigăm din ambiția firii noastre vechi care cere dreptate, justiție și răzbunare ACUM. Va fi o dreptate, o judecată și o răzbunare, dar nu acum și nu a noastră. Acum sângele din ceruri, viața Fiului ne învață lucruri mai bune decât Abel, nu să cerem dreptate, ci să așteptăm Har pentru a suferi nedreptate, pentru a ne hrăni cu drag dușmanii, chiar când cu ochi vicleni ne cred fraieri și proști, victime sigure ale ”înțeleptei” lor viclenii. ”Suntem socotiți ca niște oi de tăiat” este o stare care ne dezbracă de orice pretenție și ne dezlipește ochii de orice ”tribunal” al unei autorități care ”judecă înainte de vreme!”

Avem ”voie” să lucrăm duminica?

O soră văduvă pe care am vizitat-o săptămâna trecută ne-a povestit o întâmplare de pe vremea când îi trăia soțul.
Un frate din adunarea lor susținea că creștinii ”nu au voie” să lucreze duminica, că e ”ziua Domnului” etc.
Fratele (soțul sorei) era vizat discret, pentru că lucra deseori duminica.

Fratele care lucra duminica era pompier în regiunea lor și i-a răspuns într-o zi ”cârcotașului”:
”Frate, dacă o să ia foc vreodată casa ta într-o duminică, să știi că am să aștept până luni dimineața să vin s-o sting. Tot așa am să fac dacă o să ai un accident duminica, o să zic: ”Nu azi, azi e ziua Domnului, așteptăm până mâine dimineață!”, ”Vrei așa?”

Text de meditat: Romani 14:5 ”Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel.”

Context de meditat: nu există nici un rânduleț în tot Noul testament care să ne sugereze să respectarea de către noi a unor zile ar fi în obiectivul Tatălui pentru noi. Desigur, alte motive conjuncturale pot să existe și e bine să ținem seama de ele, dar dacă putem să ne eliberăm de ele e mai bine.

Mărit să fie Domnul!

Întreabă animalele și TE VOR ÎNVĂȚA! Pilda rumegatului.

Astăzi întrebăm oaia.

De ce rumegi tu oaie, creatură minunată a Creatorului?

Ca să vă învățăm pe voi oamenii să meditați la Cuvântul lui Dumnezeu(să rumegați) și să aveți discernământ(copita despicată).

La secunda 35 termin, fac o pauză(așa cum scrie în psalmi, oprire) și apoi la secunda 40, hâc,  primesc o nouă porție ( se vede cum se mișcă gâtul) și iarăși rumeg. Adică să înțelegeți voi oamenii că ”El (Duhul) vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.
Toate lucrurile (și oaia) au fost create pentru Cristos, să-l învățăm și să-L cunoaștem pe El.

Trebuie ca să fie Cuvântul lui Dumnezeu în minte ca să avem la ce medita, ca să aibă Duhul ce să ne amintească. Cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea.

Dacă aveți timp: Dacă animalele ar putea vorbi, de Werner Gitt

”Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea,…” (Mia Iovin)

Extras din cartea autobiografică a fratelui Mia Iovin: Istoria unui rob al lui Hristos, pag 454

”Nu sunt nici primul, nici ultimul care să fi rămas singur! În căile cele drepte şi sfinte ale lui Dumnezeu, cei mai aleşi oameni ai Lui au avut această dureroasă, dar frumoasă experienţă. Domnul meu iubit, Isus, m-a aşezat în demnitatea de învins! El a fost desăvârşit, eu nu sunt desăvârşit, dar sunt pe urmele Lui şi ale sfinţilor Lui care au fost vânduţi, lepădaţi şi daţi morţii.

Am fost rob, în lanţuri, pentru Hristos-Domnul, pentru că am fost mai întâi robul Lui, sunt şi voi fi până la capăt! Am iubit Harul împreună cu disciplina din căile harului, de aceea, toţi cei certaţi cu disciplina, cu supunerea şi ascultarea, nu m-au suferit. Pentru mine închisoarea n-a fost numai chin şi suferinţă fizică, ci un şir lung şi greu de torturi psihice. Securiştii nu şi-au putut ierta că nu mi-au putut frânge rezistenţa spirituală, ca să mă transforme într-o unealtă a lor şi într-un om de concesii. Dar aceeaşi închisoare a fost şcoala cea mai înaltă a ascultării.

Îl laud pe Domnul şi pentru faptul că mi-a dat o soţie care să-L iubească întâi pe El, iar pe mine să mă înţeleagă, să fie supusă şi  ascultătoare. O viaţă întreagă am avut deplină unitate  duhovnicească. Ea a purtat şi poartă împreună cu mine ocara lui Hristos. Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea, avem Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, cântarea de laudă şi frângerea pâinii în fiecare întâia zi a săptămânii. Mărturisim şi aşteptăm venirea Lui, recunoaştem Trupul Domnului Hristos şi iubim frăţietatea cu dragostea adevărului.
Am fost învins de cei mulţi, pentru că au fost mai tari, nu pentru că au fost mai buni! Dar am rămas ROB AL LUI HRISTOS!”
citește și: https://vesteabuna.wordpress.com/2011/12/30/dragii-mei-cititi-cartea-asta-2-niciodata-inaintea-lui-nu-va-straluci-omul-ci-harul-fratele-mia-despre-conflictele-fratesti/

Cred ceea ce crede Biserica

”…dându-și mintea unor duhuri înșelătoare…”  1 Timotei 4:1 GBV 1989
”cred ceea ce crede Biserica…!”
Nu e o glumă, e un citat din blogul unui om pe care l-am respectat pentru intenția de transparență cel puțin. Îl respect și acum ca pe orice om, dar nu pot să nu-i arăt greșelile. Tocmai din respect. Adicătelea dacă dânsul s-a săturat de fața lui proprie, dacă Fața Domnului nu-i place (…se știe, scrie la Isaia 53 că e tare disprețuită) și și-a luat o mască, a purtat-o câțiva ani (…semăna binișor  cu fața Celui Disprețuit), apoi a dat-o jos și a luat altă mască care nu-i aduce nici o ocară, eu să intru în jocul mascaradei lui și să nu-i zic nimic. Eu îl respect pe el, nu masca lui. Așa scrie în Biblie, cinstiți pe toți oamenii, nu religiile, idolatriile sau măștile de pe fețele lor.

Citat de pe blogul respectiv, vedeți mai jos: ”Cred ceea ce crede Biserica […] și resping ceea ce respinge Biserica…” Crede și nu cerceta!” adică. Oare cine l-a învățat? La mine în Biblie scrie ”Cercetați toate lucrurile!” Chiar azi am fost întrebat: ”tu n-ai încredere chiar în nimeni?” Ba da, după ce cercetez bine. Domnul nu-mi spune să am încredere orbește, ci să cercetez tot.

Care Biserică?… l-aș întreba, dac-ar citi.
Biserica asta etnică, comunistizată, securistizată mai crede ceva? Mi se va spune de taine și duhovnicie, lucruri ascunse, nevăzute, mistice, de nevăzut pentru profani, că doar după oftaturi și munci printre fumuri și cruci… cerul se deschide printre cădelnițe, icoane și lumânări…. Nu cred nimic din poveștile astea, e teatru tot. Asta e o industrie, industrie veche și stabilă care nu bagă pe nimeni în cer, dar își bagă mâna adânc în buzunarele celor ce-o cred. (Cerul l-a deschis Domnul Isus prin moartea Lui și l-a curățit prin sângele Lui, ca să-i fim o locuință a lui prin Duhul. Nu prin temple și cu obiecte, nu la popi cu mătănii, nu cu bani și slujbe, ci cu mărturisirea păcatelor, prin pocăință se apropie cineva de Tatăl, prin mijlocirea Marelui Preot al Cerului, Domnul Isus Cristos. )

Crede biserica asta terestră ceva omogen și continuu de secole? Nici vorbă. În statele ortodoxe satelite Moscovei se luptă autocefalele(cu capuri proprii) între ele mai ceva ca balaurii, bisericile ortodoxe pro-moscovite cu cele naționaliste, caz specific Ucraina:

În Ucraina sunt trei Biserici ortodoxe mari:
1.Biserica Ortodoxă autocefală Ucraineană cu 3 milioane de membri, mai mult în vestul Ucrainei, naționalistă
2.Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului Kievului cu 6 milioane de membri, naționalistă
3.Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului Moscovei cu 35 milioane de membri, condusă de Moscova.

Ce ar face omul meu dacă ar trăi în Ucraina, cui și-ar da mintea?  Cărei autocefale, cărui Patriarhat?
Ceea ce crede Biserica se găsește în cărți, ne spune dânsul.
În Biblie se găsește?

E de necrezut cât de repede oamenii clachează mental în fața confuziei, cedează în fața derutei și se agață de primul pai teologic de pe apa convingerilor. Deși ne-am văzut doar de 2 ori, am avut în ultimii 5-6 ani un sporadic schimb de emailuri cu acest om extrem de inteligent în viața și jobul lui iar vestea cu ”retragerea” m-a năucit un pic.

Nu mă miră însă acest rușinos raport între convingeri și comunitate. Oamenii caută adesea comunități, nu convingeri, anturaj, nu Adevăr. Oamenii: noi, eu, tu, semenii noștri suntem gata să acceptăm masca uneia sau altei comunități, mască care să ascundă și chipul nostru vechi de care trebuie să ne rușinăm și pe Cristos care trebuie să ia chip în noi. O uniformizare comportamentală te scutește de întrebări incomode, de a da socoteala, de a explica.

Înainte de a se ”retrage” a scris o postare ce nu prevestea nimic bun: Ana nu dansează. Că adică fata de la grădiniță de ce s-o frustrezi scoțând-o de la dans, că și-așa nu înțelege, că prețul non-conformismului ar fi prea mare.

I-am dat un răspuns atunci: Ana dansează. Ana dansează pentru că tatăl și mama ei cred ce crede biserica, biserica crede ce i-a spus tovarășul împuternicit al cultelor pastorului sau preotului ca să le predice enoriașilor, ca enoriașii să aibă o activitate îndreptată după scopul dorit de partidul comunist.

Și așa poartă oamenii cap degeaba, au ochi dar umblă cu ei închiși, au urechi dar n-aud cu ele.

Iar Cel ce le-a dat urechi și ochi, minte și cuget suspină privind cum creaturile Lui sunt înșelate de vrășmașul Lui.
Durere de Tată!

De vei putea păstra o minte trează…V.V.Moisescu

E iarnă, stăm la căldură și…facem ordine. Căutarea între hârtii e deseori cu surprize.

Acuma seara am găsit printre multele scrisori primite de la familia Iovin, o poezie, prelucrare de către V.V.Moisescu a poemului IF (dacă) de Rudyard Kipling.

SPICUIRI DIN POEZIA ”IF” de: Rudyard Kipling
Prelucrare în l.rom. de fr. V.V.Moisescu

De vei putea păstra o minte trează
Când toți pretinșii ”mari” și-o pierd pe-a lor,
Când cei din preajma ta nu încetează
Să te acuze ca nepăsător;

De vei păstra încrederea în tine
Când toți se îndoiesc de vorba ta,
De vei putea să-i ierți, căci știi prea bine,
Aceste îndoieli se pot uita;

De nu vei căuta în mari înfrângeri
Să pari mai bun ca să-ți câștigi o slavă;
Și nu-ți vei da nici aerul că sângeri,
Nici vei grăi cu-nțelepciune gravă;

De-i  aștepta și așteptând într-una
Tu nici o clipă n-ai să obosești;
Mințit de-ai fi să nu slujești minciuna,
Urât de-ai fi, pe nimeni să urăști,

De poți visa, dar nu faci pe sihastrul,
De poți gândi, dar nu-ți faci scop din gând,
De poți privi izbânda și dezastrul
Drept doi vrășmași pe-aceeași treaptă stând;

De poți privi în țăndări spulberată
Lucrarea pentru care te-ai jertfit
Și te cobori s-o-nalți mai minunată,
Chiar când unealta-n mâini ți s-a tocit;

De poți să uiți de tot câștigul tău
Ce-ajută pe-alții ca un falnic far
Și-ades pierzându-l să-l începi din nou
Și nimănui să nu te plângi măcar;

De poți să-nduri când verbul ca un soare
Rostit de tine-i măsluit de răi,
Ce-și fac din el o stea înșelătoare,
S-atragă pe creduli pe strâmbe căi;

De poți să fii prietenul mulțimii
Și totuși demn, să nu o lingușești,
Să stai cu magi pe treptele-nălțimii,
Dar fără ca pe-ai tăi să-i părăsești;
…..

Când clipei scumpe strigi să stea din zbor,
Să guști plăceri cari gloatei nu sunt date,
Atunci, în lung și-n lat cât vântul bate,
Pământ și cer pe veci ai dobândit,
Te porți ca ”Cel Desăvârșit”,
Ascuns fiind în Cel ce totul poate  !

…///…

Nepotismul

Angajarea nepotului sau lăsarea funcției de moștenire.
Se practică în politică, dar și în religie.

M-am mirat să aflu că termenul se trage din domeniul clerical. Papii din evul mediu, neavând copii (oficiali), lăsau scaunul moștenire nepoților (nepos-nepot, lat.) Și așa mai departe.

Dar între frați? Scris-a Iosif Trifa cu năduf despre Scaunul cel primejdios. Că e rău și n-ar trebui.

Dar oamenii doresc să fie robi, le place Egiptul și biciul, nimeni nu le bagă mâna în buzunar să-și plătească învățători-escroci, ei singuri și-i dau. După poftele lor.

A scris Wachman Nee despre adunări: ”în prima generație cana e plină, în a doua pe jumătate, în a treia e cana goală.”

Parafrazez puțin:-în prima generație toți suntem frați.
-în a doua suntem cuscri
-în a treia suntem trib.
Cum să te bagi între cuscri?…” păi frate, noi suntem pocăiți de cinci generații!” În biserica asta toți suntem neamuri…suntem trib adică. Iar șeful de trib are copil, are nepot și nepotismul e gata. Cum să mustri în trib?

Nu vorbesc aiurea, cultul în care am crescut are ca șef actual pe fiul fostului funcționar al Securității, dibaciul agent Baciu, care i-a amețit complet pe toți frații și cuscri părinților mei cu trib cu tot, timp de 70 de ani, cât robia Babilonului.

Ce bine că Domnul Isus n-are nepoți, iar poziția de cap al adunării Lui nu I-o poate nimeni confisca. Să rămânem alipiți cu fidelitate de El, să-L recunoaștem de singur Căpitan al corăbiei, să recunoaștem doar de cârmaci pe ”bătrânii” dintre noi, dar cu băgare de seamă, e o mare diferență dacă ai făcut Universitatea de la Gherla sau seminarul teologic condus de comuniștii de la București.
Cât de mare e diferența?
Exact cât între victimă și călău.

Scaunul cel primejdios, scaunul trufiei, președintele adunării

E vorba de viziunea lui Iosif Trifa despre felul cum ar trebui să se desfășoare adunările frățești.

”Noi am ferit Oastea Domnului de “scaune”, de alegeri, de comitete, etc. Mă ocupasem într-un timp de statute pentru Oastea Domnului, dar Domnul m-a izbit mereu, până am înţeles că aceasta ar însemna să-L scoatem pe Domnul de la conducerea Oastei Lui.

“Scaunele” şi alegerile duc întotdeauna pe copiii lui Dumnezeu înapoi în Egipt Să nu uităm, în drumul spre Canaan, spre ţara făgăduinţei, s-a pus o singură dată problema unei alegeri şi aceasta era în legătură cu întoarcerea în Egipt (Numeri 14:4).

Mi-aduc aminte, că într-o iarnă, intrase ispita alegerilor şi între copiii Oastei din Sibiu. Şi toată iarna ispititorul i-a tulburat cu aceasta.

Copiii Domnului nu cunosc scaunul trufiei. Şi când Satan a vârât acest “scaun” în adunare, el trebuie dat afară, fără cruţare.

La Geoagiu, au venit odată nişte fraţi şi mi s-au plâns de o anumită neînţelegere. Intrase între ei ispita cu “scaunele”.

Eu le-am zis: fraţii mei, duceţi-vă acasă, şi pe viitor în adunarea Oastei,nimeni să nu se mai pună în frunte la masă, ci puneţi acolo o Biblie deschisă, şi spuneţi că părintele Iosif a spus că acesta este“preşedintele” adunării. Pe el să-l întrebăm de toate şi de el să ascultăm.

Acesta e sfatul meu către toţi fraţii ostaşi. Feriţi-vă de “scaunul” cel primejdios.

Nu uitaţi că preşedintele nostru cel nevăzut este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Unde acest preşedinte n-are cuvânt deplin, acolo nu este adunarea Oastei.

Fraţii mei! Va veni o vreme când aşa pe nesimţite vi se va lua Biblia din mină… când “preşedintele” Bibliei va fi scos din adunarea voastră… când i se va da cuvântul numai din când în când…, când nu va fi lăsat să spună tot ce are de spus – şi atunci veţi rămâne cu Biblia închisă în buzunar.

Eu mă tem de ziua când din adunările Oastei va fugi “porumbelul” şi va rămânea “scaunul”.

Ce bine Insă că în adunarea de la Matei 18:20, nu este “scaun”. Acolo însuşi Domnul se coboară ca “preşedinte” nevăzut. (Foaia “Isus Biruitorul” nr. 2-3/1935)”

sursa: http://istoriecrestina.wordpress.com/ii-biserica-ortodoxa-rasariteana/oastea-domnului-ioan-fulea/

 

Protejat: Înregistrare adunare 1 decembrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Avem noi românii două mari păcate: sudalma și beția (Iosif Trifa, 1924)

Asta scria Iosif Trifa în revistele lui prin anii 1920.
Dacă cât de cât acelea s-au mai vindecat puțin, dacă ar trăi acum, Iosif Trifa ar scrie de alte două păcate mai puțin vizibile: trădarea și avortul.
Nația asta a noastră românească e campioană la amândouă.
Despre avort scriu statisticile medicale. E o informație publică.
Despre trădare sau vânzare de frați și semeni nu e nimic oficial, doar cifre amețitoare pe care nu le poate nimeni nega.

Lucia Hossu Longin:

 Romania avea 1,5 milioane de turnatori

In Romania anului 1978 erau, teoretic, 1,5 milioane de oameni care slujeau Securitatea, a estimat jurnalista Lucia Hossu Longin, …[….]

„Fiecare dintre cei 15.000 de ofiteri de securitate trebuia sa aiba cate 50 de informatori si 50 de colaboratori”, a explicat Lucia Hossu Longin. sursa

Dacă facem un calcul simplu, raportul este istoric constant. La Domnul Isus în ”anturaj” erau 12 pândiți și un informator. În Romania la fel, tot cam un român din 13 era informator, sau 1,5 milioane din 21 de milioane de oameni, aproximativ în 1978, acolo suntem.

Cum ar scrie acum Iosif Trifa?
”Avem noi românii două mari păcate, ne omorâm copiii nenăscuți și nevăzuți în locul unde ar trebui să fie în cea mai mare siguranță, în burta mamelor lor și ne vindem frații pe nevăzute și pe neștiute, că noi suntem șmecheri unii cu alții.”

Biată nație, amețiți(îmbătați) învățători ai!
În Biblie, la Timotei nu sunt învinuiți învățătorii, ci cei ce și-i dau. ”Își vor da” scrie: ”învățători după poftele lor”. Nimeni nu-i impune cu forța pe ce-s ascultați, dimpotrivă, chiar ei primesc bani pentru potirul cu care îmbată neamurile.

Nimeni nu poate scăpa numai de aceste două păcate, dacă nu se pocăiește ca să scape de toate. Nu este scris că El ”ne-a spălat de păcatele noastre prin sângele Său”, anul acesta de sudalmă, peste 10 ani de idolatrie, etc. de aceea nu scriu decât tangențial despre subiect, mai ales și pentru că aceste două păcate sunt ignorate în mass-media sau chiar în religie, ca și cum n-ar fi.

Dacă despre avort se mai scrie și vorbește, despre trădare aproape deloc, majoritatea clericilor au fost ei sau tații lor între cei un milion și jumătate de pândaci.

”Ce e Informatorul în general?
Un tip care, fără a fi bănuit de cei din jur, trage cu urechea sau trage de limbă pentru ca, apoi, să meargă la instituţie şi să toarne contracost ceea ce a auzit.
Un tip care stă la masa de alături şi ascultă ce vorbeşti cu tovarăşul de dejun, pentru a spune mai departe, nu e informator.
Nu e informator nici ofiţerul sub acoperire.
Informator e prietenul, neamul sau cunoscutul care, fără ca ceilalţi s-o ştie, acceptă misiunea murdară de a turna la instituţii ceea ce aude. El diferă chiar şi de denunţător. Când asistă la întămplare sau când aude ceva, denunţătorul n-o face dinandins. Ulterior, când dă în gât, el o face dintr-o stare sufletească.

Informatorul ştie de la început, de când ţi-a intrat în casă, că trebuie să te tragă de limbă pentru a afla ce şi cum.
Mizeria informatorului nu constă în conţinutul turnătoriei, şi, cu atât mai puţin, în condiţia instituţiei care l-a angajat dacă e sau nu a Poporului.
Mizeria Informatorului constă în dubla sa faţă: îţi zâmbeşte, te linguşeşte, se preface amic, pentru a-ţi face un rău. Nenorocirea Informatorului rezidă în ticăloşia ascunsă sub zâmbetele sale dulci, perfide.” (Ion Cristoiu)

Protejat: Înregistrare adunare 24 noiembrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Cu cetitul cărților

Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm.
 Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viaţa, agonisim nemuritoriŭ nume.
Sângur Mântuitorul nostru, Domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Cercaţi scripturile.
Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare.
Miron Costin cronicar în Moldova, 1633-1691

Protejat: Înregistrare adunare 17 noiembrie 2013

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Poezia ”Tâlharul”, de Costache Ioanid, în lectura autorului

https://vimeo.com/80930429

Textul poeziei (de pe resurse creștine)

Tâlharul

Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Isus
înălţă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,
în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.

Şi te-nalţi apoi ca gândul în Eden. Şi vezi în zare
o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.
Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată,
înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da… Departe, printre stele, ca un fulger ne´ntrerupt,
un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.
Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i… cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,
vin în haine de lumină şi se-nalţă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.

Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam…
Iată… Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,
Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,
Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,
— Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb —;
Ghedeon privind cetatea şi oştirea fără număr,
Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,
toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.

Iar în faţa tuturora… ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină şi de Har victorios?
E Isus!… purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Isus!… cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.
Vai!… dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar
cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
„Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei!“
„Cine-i  Împăratul slavei?“ „Domnul tare şi viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!“

Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă.
– Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
– Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
– Eu?… răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,
sunt un păcătos din lume… Nu ştiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit.
Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi,
mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.
Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad…
– Vai, destul… vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:
– Da… acolo… Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba… mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace… şi-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Şi acum o întrebare… un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?…
– O! Isus? E-aici în slavă… tot ce vezi Îi aparţine.
Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi, străine?
– Rogu-te, o vorbă numai… Nu ştiu cum să-mi spun amarul…
Dacă e Isus aicea… spune-I c-a venit tâlharul.
– Vino!… Poarta e deschisă… Domnul îi vorbeşte-n prag.
Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag…
E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul… Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.
Dar… privirea blândă… Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
– Doamne, sunt murdar… şi-n zdrenţe. Sunt…
şi-şi frânse vorba-n dinţi…
– Eu… în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?
Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l,  zise: „El Mi-a fost întâiul rod!“
Şi acum să ştie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă şi să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!

”Să nu-l primiți în casă!”…dar în biserică? Adunarea, loc public sau privat?

”….Căci în lume s-au răspîndit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!  Păziţi-vă bine să nu perdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.   Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.   Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!“  Căci cine-i zice: „Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele.” 2 Ioan

Este o poruncă cercetarea duhurilor.

Cercetarea are un rezultat care impune o conduită.
Dacă duhul cercetat este Duhul lui Cristos atunci aplicăm: ”primiți-vă unii pe alții cum v-a primit și Dumnezeu…”, chiar să nu ne apucăm la vorbă asupra părerilor îndoielnice cu cei slabi în credință.
Dacă duhul cercetat nu este Duhul lui Cristos, adică dacă aduce altă învățătură atunci aplicăm:”să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți bun venit…”

Bine, bine, dacă vine acasă nu-l primești, dar dacă vine la biserică, dacă forțează intrarea și se urcă la amvon, ce faci? Că doar biserica e un loc public.

Pur și simplu Cuvântul Lui Dumnezeu nu ne-a lăsat astfel de instrucțiuni pentru că nu ne-a lăsat nici ideea sau planul de ”biserică” ca loc public de închinare. Când a scris apostolul Ioan să nu-l primim în casă, s-a referit și la faptul să nu-l primim în adunare, pentru că adunarea era în casă. Adunările erau în casele unora sau altora. Tot la fel când a zis ”dați afară din mijlocul vostru”, sau ”îndepărtați-vă de astfel de oameni”. Dacă nu-l mai chemi sau te aduni la alt frate o vreme ai rezolvat problema, nici legal nu are drept să intre dacă nu e primit.

E de bună seamă un lucru de observat și meditat că Dumnezeu ne asigură prin slujitorii săi(slujbașii statului) dreptul la viață privată, ceea ce este un lucru pentru care trebuie să mulțumim. Gazda adunării nu este numai gazda, ci și cel ce are dreptul conform legii să refuze cuiva accesul, spațiul privat fiind inviolabil conform constituției. Acest privilegiu pe care Dumnezeu îl administrează prin administratorii statului(slujitorii săi) este o rânduială pentru care trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu.

Este o mare ispită în a declara locul adunării ca loc public. Un mare pericol. Vorbim din cele două puncte de vedere: al respectării adevărului biblic și al respectării legii pământești. De nici una nu putem să nu ținem cont. Loc public înseamnă că oricine poate să intre. Ei, nu oricine, ca să nu intre vreun bețiv scandalagiu există ușieri. Dar cine-i rânduiește pe ușieri? ”Șeful adunării”. Cine-l numește pe șef(pastor, responsabil, prezbiter, etc)? Conform Scripturii e discutabil, conform legii omenești e mai puțin discutabil, legea care ți-a aprobat să fii cult sau asociație(persoană juridică) ți-a impus și necesitatea unui Statut ca să știe cu cine stă de vorbă. Statutul  cerut de stat impune alegerile prin vot, nu Scriptura. E logic și legic. Legal e logic, dacă 51 de membrii din 100 zic că Ion Ionescu e pastor, statul stă de vorbă cu Ion Ionescu și Ion Ionescu dă afară sau lasă înăuntru pe unu-altul. Ion Ionescu pune ușieri și are dreptul să cheme jandarmii dacă bețivul scandalagiu sau unul din cei 49 care nu l-au votat vrea să intre fără drept. Dar conform Scripturii ce facem cu cei 49 de perdanți? Statul nu ne spune, constituția tace dar în mod sigur nu aceasta este calea care ”i s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă”. Statul e mulțumit cu alegerile prin vot între ”fanaticii ăia”, dar Tatăl din ceruri nu e mulțumit cu astfel de lucruri între copiii lui. ”Minoritatea se supune majorității” nu e din Scriptură, în Scriptură scrie să ne supunem unii altora în frica lui Cristos, nu majorității.

Iată cât de departe de Scriptură se ajunge dacă puținul aluat al dorinței de a avea un loc public dospește plămădeala dealtfel bună a dorinței unei adunări de a se aduna.

E mai bine e să ai un loc privat, o casă a unui frate sau poate și mai bine e prin rotație. Chiar într-un loc închiriat responsabilitatea și dreptul de a exclude îl are conform legii persoana care a plătit chiria sau un delegat al ei stabilit prin contract cu proprietarul.

Concluzie

Adunarea în casa ta are mari avantaje din punctul de vedere discutat mai sus și te ferește și de a fi obligat să faci lucruri pe care Tatăl nu ți le cere(statut, alegeri, vot, etc). La urma urmei, noi suntem casa Lui, Dumnezeu nu locuiește în temple zidite de mâini omenești.

sursa gândurilor: de la linkul marcat mai sus:

”Deși există un Statut de Funcționare totuși gruparea nu este suficient de matură ca să aibe respect pentru formele de organizare. Sunt extrem de mulți membrii care văd Statutul ca fiind ceva lumesc, unii chiar drăcesc. Sunt voci, și nu puține, care afirmă că Statutul nu este decât pentru relația cu statul, noi în biserici ne organizăm cum vrem, sau mai bine zis, ne organizăm după ureche. De cele mai multe ori, în majoritatea bisericilor BER, procedurile de vot stabilite în Statut, pentru sfatul de frați (comitet) nu sunt respectate. Acestea au dus de foarte multe ori la conflicte deschise, conflicte care s-au perpetuat și care au culminat chiar cu acțiuni violente din partea unora.

Aici apare prima problemă – sfatul de frați local – care reprezintă forul de conducere al bisericii locale. Deși deciziile în cadrul acestuia trebuiesc luate prin votul majoritar, totuși de cele mai multe ori, deciziile sunt pur și simplu luate de unul sau doi membrii fără ca ceilalți să aibe vre-un cuvânt de zis. Nu mai vorbim de faptul că unii membrii nici nu sunt supuși votului bisericii ci sunt pur și simplu numiți. Și în acest fel se perpetuează o stare de fapt și o mentalitate de repudiere a formelor legale de organizare, mentalitate care este perpetuată și la nivel de cult.

A doua problemă – Sfatul de Frați pe Țară – care este forul național de conducere al cultului…” (Emi Zărnescu, despre problemele din BER)

Eu cred că nu vreun Sfat de Frați pe țară în plus sau în lipsă e cauza ”mineriadelor de cucerit săli” ci Dragostea de Frați pe Țară e necesară. Și dacă lipsește trebuie aprinsă. Cum? Așa cum aprinzi un foc mare, mai întâi cu lemne mici. Dar de fapt la Rusalii focul a venit egal peste apostoli și toți frații la fel, câte una bucată limbă de foc pe cap de om prezent, nu o vâlvătaie pe capurile celor din ”Sfatul de Apostoli” și câte-o scânteie pe frații ”simpli”. Au fost egale limbile de foc.

Ce mult a dorit Domnul să fie aprins. Să nu-l stingem…cu statute.

Dar să-i dăm cuvântul și  lui Iosif Trifa:

”Noi am ferit Oastea Domnului de “scaune”, de alegeri, de comitete, etc. Mă ocupasem într-un timp de statute pentru Oastea Domnului, dar Domnul m-a izbit mereu, până am înţeles că aceasta ar însemna să-L scoatem pe Domnul de la conducerea Oastei Lui.

“Scaunele” şi alegerile duc întotdeauna pe copiii lui Dumnezeu înapoi în Egipt Să nu uităm, în drumul spre Canaan, spre ţara făgăduinţei, s-a pus o singură dată problema unei alegeri şi aceasta era în legătură cu întoarcerea în Egipt (Numeri 14:4).

Mi-aduc aminte, că într-o iarnă, intrase ispita alegerilor şi între copiii Oastei din Sibiu. Şi toată iarna ispititorul i-a tulburat cu aceasta.

Copiii Domnului nu cunosc scaunul trufiei. Şi când Satan a vârât acest “scaun” în adunare, el trebuie dat afară, fără cruţare.

La Geoagiu, au venit odată nişte fraţi şi mi s-au plâns de o anumită neînţelegere. Intrase între ei ispita cu “scaunele”.

Eu le-am zis: fraţii mei, duceţi-vă acasă, şi pe viitor în adunarea Oastei, nimeni să nu se mai pună în frunte la masă, ci puneţi acolo o Biblie deschisă, şi spuneţi că părintele Iosif a spus că acesta este “preşedintele” adunării. Pe el să-l întrebăm de toate şi de el să ascultăm.

Acesta e sfatul meu către toţi fraţii ostaşi. Feriţi-vă de “scaunul” cel primejdios.

Nu uitaţi că preşedintele nostru cel nevăzut este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Unde acest preşedinte n-are cuvânt deplin, acolo nu este adunarea Oastei.

Fraţii mei! Va veni o vreme când aşa pe nesimţite vi se va lua Biblia din mină… când “preşedintele” Bibliei va fi scos din adunarea voastră… când i se va da cuvântul numai din când în când…, când nu va fi lăsat să spună tot ce are de spus – şi atunci veţi rămâne cu Biblia închisă în buzunar.

Eu mă tem de ziua când din adunările Oastei va fugi “porumbelul” şi va rămânea “scaunul”.

Ce bine Insă că în adunarea de la Matei 18:20, nu este “scaun”. Acolo însuşi Domnul se coboară ca “preşedinte” nevăzut. (Foaia “Isus Biruitorul” nr. 2-3/1935)

Despre ”cenzura” comentariilor și anonimitate…câteva clarificări. Blogul, spațiu public sau privat?

În ultimele săptămâni s-au înmulțit comentariile care a trebuit să le moderez.
Cred că este cazul să fac unele precizări care vor fi bune de citit de cei care vor mai încerca ”săritul gardului” în viitor.

1.Consider că internetul este un loc public, loc în care oricine are dreptul să-și facă o ”casă”(un sait sau un blog) fără bani, cu puțin timp și cu un minim de cunoștințe. Cine știe să scrie un comentariu, știe și să-și facă un blog. Consider această oportunitate ca un har și mulțumesc pentru har.

2.”Casele” de pe internet le consider locuri private, mă refer la blogurile și saiturile care sunt ale celor ce le-au creat. Cred că cei ce au un blog sunt responsabili de ce apare acolo, chiar la comentarii. Din acest motiv nu las comentariile la liber așa cum toți avem ușă la casă și cheie la ușă.

3.Nu consider că moderarea comentariilor este cenzură. Cenzură ar fi dacă eu aș fi singurul care aș avea stăpânire pe internet și aș refuza cuiva dreptul de a spune ceva. Dar prin blocarea unui comentariu eu refuz doar intrarea cuiva în ”casa mea”, nu îl „omor”, nu-i închid gura, e liber să facă ce vrea, dar nu la mine acasă. Oricine poate spune orice pe internet, că la mine pe blog nu-l las, asta e altă poveste.
Blogul e ”casa mea” de pe internet și Cuvântul lui Dumnezeu îmi spune că sunt responsabil pe cine primesc în casă și cu cine stau la masă…Când n-am respectat acest principiu m-am ars.

4.Faptul că blogul este ”anonim”….Hmmm
Pe câte case ați văzut să scrie numele stăpânului? La țară mai sunt case cu inițialele stăpânilor pe fațadă sau țiganii își mai scriu pe acoperiș: ”vila lui Mercedes” …dar în mod normal nu știi cine locuiește în casele pe lângă care treci și nici nu e nevoie. Nici măcar magazinele de unde cumperi mâncare sau haine nu știi de cele mai multe ori cui aparțin. Ce importanță are? Dacă vrei să vinzi ceva în magazinul cuiva, îl cauți, îi faci o ofertă, te cunoști cu el, atunci da, dispare anonimitatea.

5.Dacă cineva îmi trimite un mail motivant și nominal,….pot să-i răspund și să mă prezint, pe mulți din voi v-am cunoscut așa.

6. De 14 ani sunt ”înjurat” virtual pe diferite saituri, bloguri, emailuri, grupuri de discuții, chaturi și ce-au mai fost. Nu e problemă pentru primitor, e mare problemă pentru ”expeditor”. Nu ca să mă apăr moderez comentarii și-mi păstrez anonimitatea. E o poruncă a Domnului să ne ferim de cei ce fac dezbinări împotriva învățăturii, să nu-i primim în casă și să nu ne expunem gratuit.

7.Există o vinovăție prin asociere….cu cel ce te asociez te faci părtaș tuturor faptelor lui, de aceea nu ar fi bine să ne asociem fără să gândim, doar de dragul anturajului, trebuie cercetate duhurile….istoria, motivațiile, atracțiile, mai bine să fi asociat cu un număr mic de oameni decât să fi părtaș unui număr mare de fapte rele.

8.Juridic, responsabilitatea  afirmațiilor aparține posesorului blogului, nu comentatorului. Dacă de exemplu se fac afirmații denigratoare sau care aduc atingere vieții private sau imaginii unei persoane, responsabil este cel ce le permite apariția în spațiul public. Dacă eu fac o afirmație care lezează pe cineva în mod direct și explicit sunt gata să suport consecințele. Și din acest motiv unele postări au ”dedicație” dar nu explicită, pricepe doar cel vizat și încă doi-trei. Iar dacă cineva mă va da în judecata pentru ce scriu eu sunt gata să merg chiar la pușcărie dacă e nevoie, oricum m-am judecat pe mine înainte în fața Celui ce mi-a zis să scriu și ”ferice de cine nu se condamnă singur în ceea ce încuviințează”!
Pe blog se discută idei, atitudini, direcții de gândire și mai puțin persoane, doar în măsura în care o persoană este legată de o idee acuzată se poate simți lezat, cum mulți au fost, slavă lui Dumnezeu!

9.Consider și scrisul aici ca o slujbă duhovnicească. Ca orice slujbă de jertfă trebuie făcută după rânduieli care caut să le respect.

Caut să nu aduc jertfe cu sânge, nu veți găsi postări despre biciclete și despre viori, despre bucătărie și cure de slăbire.
Caut să aduc jertfele întotdeauna cu sare, adică Cuvânt de Har, meritul nu este al meu în nimic, și de aceea rămân și anonim.
Caut să nu adaug miere, lingușeală, dulcegării.
Caut să fiu îmbrăcat în haine albe atunci când aduc aceste jertfe și dacă m-am atins ”de un mort” să mă curăț.
Caut să port haina stropită și unsă, și untdelemnul să nu-mi lipsească de pe cap. Consider că faptele, acțiunile pe care le fac, viața de zi cu zi este ceea ce este important înaintea lui Dumnezeu, faptele sunt hainele albe, iar exprimarea cunoștinței prin cuvinte este mireasma cunoștinței(aici intră și scrisul pe blog, vorbitul cu unul, cu altul): stropirea cu untdelemn…. de aceea nu voi scrie ceea ce n-am trăit sau la ce nu m-am gândit sau nu am experimentat.

10.Dacă cineva aduce un comentariu în acest duh, tot ca o slujbă duhovnicească, vai de mine dacă-l împiedic, dar la chibițari de idei și la vânturători de vorbe goale nu le deschid ușa.

cu tot dragul

Poezia ”Daniel și Dariu” de Costache Ioanid, în lectura autorului (de pe o casetă audio veche)

https://vimeo.com/80690201

textul aici: http://www.resursecrestine.ro/poezii/24419/daniel-si-dariu

Protejat: O sarcină a leviților: ”metrologia” la cortul întâlnirii (măsurile de capacitate și de lungime). Tâlc: păstarea învățăturii drepte de către adunare, 1 Cronici 23, înregistrare din adunare, 10 noiembrie 2013, fr. d.

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă: