Ultima săptămână de tinerețe

28 decembrie 2017

”Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire.„ 1 Timotei 5:21

Până la 50 de ani unii mai îți pot zice tânăr, mai ales cei (mai) bătrâni (ca tine).
După 50 nu-ți mai zic tânăr decât moșii și babele.
Așa că, deși eu m-am socotit tânăr doar până la 30, matur până la 60 și dac-o fi să ajung, bătrân după aia, pentru cei ce fac socotelile în baza doi: alb-negru, tânăr-bătrân, cred că 50 e granița dintre ele.
Și pentru că e un timp de analiză: citesc cărți, fac focul, citesc Biblia, mă rog și …scriu mai puțin pe net săptămâna asta.
Mai am 7107 zile până la 70 de ani.
Și 3 până trec de 50.
Așa că dacă bloguri mai pot face, cum am mai avut și am, postări am scris aproape 3000 doar pe acest blog, 3 zile de tinerețe n-o să mai am.
Anul viitor acest blog va împlini 10 ani, deci pot să mă socotesc un pic de ”jurnalist”, după moda veche, cel puțin atâta cât să pot cita pe unul adevărat pe care l-am citit azi.
”Am empatizat puternic cu toate categoriile de oameni de-a lungul deceniilor: cu românii mai ales…..am fost solidar cu ei…când am vrut să le arăt cititorilor lumea din perspectiva lor. Dar știam că dacă empatia ajută, simpatia poate denatura.
Un jurnalist trebuie să fie mai puțin preocupat de consecințe – tragice sau nu – decât de o analiză corectă.
Un jurnalist nu-și poate atenua niciodată observațiile de dragul vreunui rezultat imaginat.”
Robert Kaplan, În umbra Europei, pag 47

Iată un om care și-a eliberat cântarul de crengi, frunze și praf, a așteptat să se liniștească balanța ca să poată regla pe zero.
Apoi să măsoare.
S-a dezbărat și de simpatii preliminare, dar și de grija consecințelor ulterioare analizei pe care și-o dorea bună.

Și simpatia și grija de consecințe ar fi putut denatura calitatea analizei prezente. Ce lecție!

Cam asta doresc să fac și eu: analize bune și de folos.

Dragii mei colegi de blog, de cuvânt și de credință, mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi, mai ales pentru cei ce citiți până la capăt.
Nu uitați să citiți mai mult din Biblie decât din bloguri, să știți mai bine profeții decât vedetele cu multe like-uri pe Facebook, să nu scrieți comentarii mai lungi decât postarea.
Zicea un om înțelept că o comoară se ascunde mai bine îngropată adânc decât cocoțată sus, de aceea și eu caut să vă adâncesc gândurile în Hristos, Hristos-Creația, Hristos-Cuvântul, Hristos-Pilda, Hristos-originea, desfășurarea și destinul Planului întreg al lui Dumnezeu.

Nu uitați să vă numărați zilele invers, răpirea e aproape.

”O, Doamne, Tu ne-ai spus: „Curând…”
Şi, peste orice controversă,
toţi Te-aşteptăm cu duh flămând,
având mereu, mereu în gând
numărătoarea cea inversă…

Încă un semn. Şi-ncă un semn.
Ba parcă toate sunt prezente.
Apostazie-a fost. Vedem:
Şi-i dus mesajul Tău suprem
pe toate şase continente.

Poporul Tău rătăcitor
s-a reîntors din diaspora.
Ierusalimul e al lor.
Deci azi noi Te-aşteptăm pe nor,
magnet ceresc al tuturora.

Albi îngeri vor veni de sus
ca să ne-arate cărăruia.
Va fi în zori… sau spre apus…
„Priviţi… acolo e Isus!
Zburaţi spre Domnul!…”
Aleluia! „


Intrarea în Rusia, așezarea la Wirshinka. 1770. Cronica fraților hutteriți. (411)

27 decembrie 2017

Până ce s-au încheiat tratativele cu contele, a trecut şi contumaza prescrisă de şase săptămâni, şi comunitatea a putut la 29 iunie 1770 să treacă graniţa pe la Hotin.
Însoţiţi de zece cazaci şi un vagmistru, un neamţ din Letonia, au trecut Nistrul, au traversat sudul Poloniei şi au atins pe 19 iulie graniţa rusească pe Nipru la Perejaslaw, 80 km sud de Kiev.
Pe 1 august 1770 fraţii hutteriţi au ajuns în satul Wirschinka pe Desna în raionul Cernigow, situat între oraşul Cernigow şi Nowgorod Seversk.
În 16 săptămîni parcurseseră pe jos 1200 km215.
exod
(De fapt peste 1300 de km, azi ar fi doar 18-19 ore, atunci au fost 4 luni.)

Citește restul acestei intrări »


Exodul spre Rusia. De la Buzău la Hotin. 1770. Cronica fraților hutteriți. (410)

26 decembrie 2017

12. Emigrarea în Rusia în anul 1770.
Pe 10 aprilie 1770 convoiul din Prisiceni a pornit la drum către Rusia.
Acum era format din 42 de adulţi (5 bărbaţi căsătoriţi, 4 femei căsătorite, 4 văduvi, 3 văduve, 15 bărbaţi necăsătoriţi peste 15 ani, 12 femei necăsătorite peste 15 ani), 16 minori (7 băieţi şi 9 fete între 6-14 ani) şi 8 copii (4 băieţi şi 4 fete sub 6 ani).
Tot ce aveau fusese încărcat în cinci căruţe cu boi, fiecare trasă de câte doi boi şi mai mânau şi un număr semnificativ de vaci, viţei şi oi.
Pe 16 aprilie convoiul a ajuns la Buzău, tocmai când populaţia oraşului se pregătea să fugă de turci.
La scurtă vreme după aceea trupele truceşti au atacat oraşul şi l-au jefuit.
De aceea fraţii au ocolit urcând pe muntele din apropiere şi pe 22 aprilie 1770 au ajuns la oraşul de graniţă Focşani trecând prin Râmnicul Sărat.
De aici şi-au urmat drumul prin Moldova trecând prin Adjud, Bacău până în Roman, unde au ajuns deja pe 29 aprilie 1770.
Podurile de peste râul Moldova fuseseră rupte de inundaţie şi au trebuit să aştepte o săptămână până să poată traversa Moldova şi Siretul.
Trecând prin Târgu-Frumos au ajuns la 8 mai 1770 în Botoşani, pe 13 mai au traversat Prutul şi au ajuns la 19 mai 1770 în fostul oraş de graniţă între Moldova şi regatul Poloniei, Hotin.

Citește restul acestei intrări »


”Între timp se făcuse primăvară, copacii înfloriseră şi câmpiile erau verzi, dar toată ţara era părăsită, toţi locuitorii fugiseră.” Pregătirea de exod spre Rusia. Cronica fraților hutteriți. (409)

25 decembrie 2017

Astfel s-a luat hotărârea.
Comunitatea s-a decis ca imediat ce vremea de la începutul anului o va permite să părăsească Prisiceni şi să se mute în Rusia.
Până atunci însă mai aveau de îndurat câteva griji.
Turcii fuseseră împinşi înapoi până la Dunăre, dar odată cu retragerea trupelor ruseşti, au apărut din nou în Valahia (Ţara Românească).
Ţăranii valahi din cîmpiile de la Dunăre folosiseră înfrângerea ca să mâne de la turci mii de oi, vite şi bivoli şi să le ascundă în câmpiile joase ale Argeşului.
Pe 27 martie 1770 a venit o mare ceată de turci călare în Prisiceni în căutarea acestor turme, i-a luat prin surprindere pe Josef Mueller, Aenne Waldner, Johannes Waldner şi cei trei fraţi Christian, Paul şi Michael Hofer şi i-a luat prizonieri ca să îi ducă cu de-a sila în sclavie.
Când au aflat însă că fraţii erau nemţi care veniseră de curând în ţară, i-au eliberat.
Cei şase s-au ascuns şi au trebuit să privească seara cum turcii au târât cu sila, pe lângă cirezi şi nenumăraţi bărbaţi, femei şi copiii ca prinşi către Giurgiu.
De la un valah care scăpase au aflat mai târziu că aceştia fuseseră vânduţi ca sclavi în Giurgiu.
Atunci fraţii s-au hotărât să nu mai aştepte ci să dărâme tabăra din pădure imediat şi să plece de acolo.
Pe 10 aprilie 1770 au venit încă o dată în gospodărie.
Între timp se făcuse primăvară, copacii înfloriseră şi câmpiile erau verzi, dar toată ţara era părăsită, toţi locuitorii fugiseră.
Trei ani şi jumătate trăiseră fraţii hutteriţi în Valahia (Ţara Românească).
Citește restul acestei intrări »


”Nu sunt martiri aici. O jumătate de țară dă informații despre cealaltă jumătate.” Cele două jumătăți de Românii.

24 decembrie 2017

”Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”   Matei 10:36

”Ceea ce istoricul Modris Eckstein a spus despre viața în tranșeele Primului  Război Mondial a fost adevărat și pentru o parte însemnată din Est Europeni, în special pentru Români: ”onoare, glorie, eroism, valori” toate își pierd semnificația” când ”lumea exterioară constă doar din brutalitate, ipocrizie, iluzie. Chiar și legăturile intime din familie au fost rupte. 
Omul,” continuă Eckstein, ”rămâne singur, fără un suport în lumea reală”. Aceasta nu a fost o descriere exagerată a vieții din România în 1981.
     Dizidenți pot fi în Varșovia….Dar aici în București, am întâlnit numai un singur asemenea dizident, un om singuratic și demoralizat, fără vreo biserică sau sindicat care
să-l sprijinească.

    În 1981 el mi-a spus:” Vesticii așteaptă ca România să fie următoarea Polonie, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Nu sunt martiri aici. O jumătate de țară dă informații despre cealaltă jumătate. Robert Kaplan, În umbra Europei.

Săptămâna aceasta căutam ceva pe olx.
Derulând anunțuri am văzut o imagine cunoscută, un fost coleg de liceu vindea ceva.
M-au năpădit amintirile, 4 ani de liceu în aceeași clasă, zeci de mese luate împreună la ”cantina sfatului”, povești, vizite, destăinuiri, cel mai bun prieten din liceu.
Oare ce mai face? mi-am zis, și am dat căutare pe Google.
Afacere kaput, intrat în politică, consilier, dat afară din partid.
De ce dat afară?
Caut și pe pagina  a doua a lui Google aflu decizia CNSAS: colaborator, gazdă a unei case de întâlniri. Bun colaborator.
Mi s-a făcut efectiv rău, am luat iar 3 pastile de melatonină ca să pot adormi.
Nu învăța rău, era patriot, singur la părinți. De ce el?
Câți ca el?
Eram sigur de altul din clasă, la ultima întâlnire discutasem despre acela.
Citește restul acestei intrări »


”Generalul Zamjatin i-a asigurat că pot să vină în Rusia fără nicio grijă.” Hotărârea de mutare în Rusia. Cronica fraților hutteriți. (408)

24 decembrie 2017

De-abia plecase această bandă de tâlhari, că a venit următoarea.
Când aceasta a văzut că gospodăria fusese deja jefuită, a plecat mai departe, dar nu înainte de a fura şi ultimele lucruri de valoare care rămăseseră.
Dar şi valahii din împrejurime au folosit ocazia să fure câte ceva.
Au mai venit câteva cete de câteva ori la gospodărie, au cerut fân, lemn şi găini şi au provocat daune comunităţii.
Până la urmă s-au văzut siliţi să părăsească gospodăria şi să lase în urmă doar câţiva fraţi adulţi, vitele, femeile şi copiii fuseseră ascunşi în pădurea şi ţinutul mlăştinos de cealaltă parte a râului Argeş.
Cazacii se baricadaseră în mănăstirea Comana pe Neajlov şi în mănăstirea Văcăreşti la sud de Bucureşti.
La începutul lui ianuarie 1770 a intrat general-maiorul Zamjatin cu 1300 oameni în Bucureşti ca avangardă a unei armate a generalului Grigori Alexandrovici Potemkin.
Pe 3 ianuarie 1770 generalul Potemkin a atacat portul Brăila apărat de Abli Paşa. Suleiman Paşa de Rumili şi Ali Paşa s-au grăbit să îi sară în ajutor.
Pe 15 ianuarie turcii au atacat mănăstirea Văcăreşti, dar atacul a fost respins.
Bubuitul tunurilor mănăstirii care se afla la doar 10 km de gospodăria fraţilor se auzea până acolo.
Citește restul acestei intrări »


”…l-au ars pe Josef Kuhr cu fierul încins şi pe Peter Mueller l-au bătut atât de rău încât opt zile mai târziu a murit.” Războiul ruso-turc. Jefuirea comunității. 1769. Cronica fraților hutteriți. (407)

23 decembrie 2017

Trupele ruseşti, predominant organizaţii cazace, traversaseră Moldova şi au atacat oraşul port la Dunăre, Galaţi.
Pe 5 noiembrie 1769 o trupă puternică de cazaci a atacat capitala Valahiei, Bucureşti, şi au jefuit curtea princială şi oraşul.
Prinţul Ghica a fugit cu curtea sa din oraş, dar a fost prins prin surprindere de cazaci în hanul Şerban Vodă împreună cu curtea sa şi a fost luat prizonier.
Mareşalul conte Rumjanzow a dispus să fie dus la Petersburg, unde a rămas până la încheierea păcii în 1774.
Luarea în captivitate a prinţului a declanşat panică printre boieri şi aceştia au părăsit în grabă capitala.
Ţara era fără conducere şi a fost lăsată pradă cetelor jefuitoare ale partizanilor care s-au năpustit asupra ei în următoarele luni.
Printre ei erau, după cum consemnează biv vel stolnicul Dumitrache ca martor ocular, numeroşi tâlhari şi hoţi de drumul mare care s-au folosit de haosul din ţară pentru expediţiile lor de jefuit.
Una dintre victimele acestor bande de tâlhari care erau formate în principal din arnăuţi dezertori, soldaţi albanezi ai turcilor, a fost gospodăria fraţilor hutteriţi din Carintia din Prisiceni.
Citește restul acestei intrări »


Recunoașterea Ierusalimului (mutarea ambasadei): motiv de binecuvântare

22 decembrie 2017

Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.” Geneza 12:3

”…învățătura creştină ne învaţă iubirea de oameni. Cum poţi să fi creştin şi totodată antisemit? Pentru un creştin, ura este o crimă. Cine spune că este creştin şi este antisemit nu e creştin sau i se pare lui că este creştin. E o nebunie să crezi că suferinţele de azi ale umanităţii se datorează unei conspiratii evreieşti. Credinţa asta e veche, de pe vremea când evreii erau acuzaţi că pângăresc pâinea pentru împărtăşania creştinilor. Prostia face mai mult rău decât orice conspiraţie. Regele Mihai, MC, conv cu MI p 319

Un creștin nu poate fi antisemit.

Alegerea lui Avram ca să fie ”tatăl tuturor celor credincioși” i-a adus personal lui Avram și urmașilor săi o groază de necazuri.
Numai gândiți-vă că 3 generații au locuit în corturi, pribegind cu turmele, apoi au fost în Egipt robi 400 de ani, apoi pribegi prin pustie 40 de ani, apoi fără împărat, făcând fiecare ce-i plăcea alți 400 de ani, apoi după un scurt apogeu fericit și profețit au suferit diviziunea națională, degradarea, apoi o altă robie, e reînviere parțială și apoi 2000 de ani de împrăștiere printre celelalte popoare.
Noi, românii, nu știm exact unde ne erau strămoșii acum 800 de ani, evreii știu ce gândea strămoșul lor Avram acum 3000 de ani, ce temeri avea, ce speranțe.
Azi-noapte a trebuit să aștept niște prieteni din State la ora 2 la avionul de Barcelona, se scuzau, le-am spus că îngerii acum scriu factura și se va deconta la înviere, să nu-și facă griji, eu vreau să plec din lume cu un dosar gros de astfel de facturi neachitate. Zâmbeau.
Necazurile îndurate vor fi recompensate, Dumnezeu va răsplăti pe Avram, pe Isaac, pe toți cei ce au suferit pe nedrept. La fel răutățile nepedepsite vor fi just aduse la lumină și cei vinovați vor suporta sentința dreptății. Fără doar și poate, așa va fi.
Dar toate la vremea lor.
Acum e încă altă vreme, aici în valea plângerii.
Azi am lucrat dar eram cu ochii pe net, pe știri, nu mi-a venit să cred când am citit că nenea Dragnea a afirmat:
”Eu cred că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada României din Israel în Ierusalim.” Doamne, oare tu vrei să binecuvântezi țara asta în aceste puține clipe până la răpire?…m-am rugat în gând.
Peste un timp când am ajuns iar la net am văzut că știrea a fost preluată de Times of Israel și de alte portale de știri.

Vă rog să nu interpretați decât profetic aceste opinii și schimbări cum e mutarea ambasedelor.

Conjunctura care face pe un om să meargă într-o anumită direcție, mai ales pe un conducător este cea care forțează acea mișcare, așa  a fost cu Dariu, cu Ahașveroș, cu Cirus, cu asirienii, cu mezii, perșii, grecii și apoi cu romanii.
Toți acești împărați au fost ridicați și coborâți pentru a împlini un plan, toate aceste împărății s-au lățit sau s-au micșorat tot pentru acel plan.
Așa că dacă socotiți că Dragnea din oportunism a făcut această declarație, sau că a fost o regie prealabilă, puteți s-o luați și așa, puteți explica și de ce l-a bătut Alexandru Cel Mare pe Darius al III-lea, dar nu veți putea nicidecum explica de unde a știut Daniel acele istorii cu 250 de ani înainte.
Nu cred că cei ce împlinesc acum profețiile le și înțeleg.
Dar noi, care le înțelegem avem o puternică motivație să vestim evenimentele care urmează semnelor atât de vizibile, atât de clare și atât de amănunțit profețite.

Să înțelegem că  Ierusalimul este un potir de amețire pentru popoarele dimprejur, dar este amețit doar cel ce a băut din vinul mâniei.
Eu cred și mă rog ca după matematica lui Avraam, atunci când mijlocea pentru Sodoma, în cetatea limbii noastre să fie destui oameni drepți, ca cel puțin această urgie a beției urii față de Ierusalim să ne ocolească.


Mutarea la Prisiceni. Construcția de case. Anul 1769. Cronica fraților hutteriți. (406)

22 decembrie 2017

În primăvară fraţii au găsit un loc foarte frumos unde să se aşeze, în satul Prisiceni pe malul râului Argeş, la doar 9 km sud de Ciorogârla.
Terenul se numea „piciorul raiului“ şi aparţinea unui boier pe numele Prisiceanu.
Aici fusese mai devreme o moşie a boierului, dar între timp se dărăpănase; era o grădină foarte frumoasă cu meri, cireşi, nuci şi pruni, teren arabil foarte bun şi multă păşune.
În plus, în apropiere era o pădure, aşa încât fraţii puteau tăia suficient lemn de construcţie de aici.
Pentru că Prisiceni era aşa aproape de Ciorogârla, fraţii au vrut să dărâme casa lui Jakob Woelfl şi să o reconstruiască în Prisiceni, dar boierul din Ciorogârla le-a interzis.
Era mânios că fraţii vroiau să părăsească pământul său, dar nu putea să îi împiedice205. În timp ce Johannes Stahl cu atelierul său de olărie şi femeile şi copiii au rămas la început încă în Ciorogârla, bărbaţii adulţi şi băieţii s-au mutat pe 3 aprilie 1769 la Prisiceni şi au construit în această primăvară şi vară trei case spaţioase şi un grajd; după felul ţării construiau din lut.
Acest mod de a construi are multe avantaje, e nevoie de puţine materiale de construcţii, este foarte ieftin iar construcţiile sunt ridicate foarte repede.
Aceste construcţii sunt răcoroase şi plăcute vara iar iarna sunt calde.
Citește restul acestei intrări »


Este Ierusalimul un loc sfânt?

22 decembrie 2017

”….a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim…..Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr;” Ioan 4

Ierusalimul nu este sfânt deloc, cum nici un alt loc de pe pământ nu poate fi ”sfânt”.ierusalim34

Azi a venit la rând în istoria hutteriților povestea acelui frate hutterit, pribeag prin țara românească pe la 1760, care din exces de zel a dărâmat o troiță.
Gata, „să i se taie mâna„ s-a hotărât la înalt divan și nu știu cum fratele a scăpat.
Credeți că astăzi e diferit?
Credeți că românii s-au mai copt la cap de-atunci?
Nici un pic, încercați să nu respectați vreunul din așa-zisele locuri sfinte, obiecte sfinte, substanțe sfinte sau…frici ”sfinte”.
Îmi amintesc de fratele Moisescu care a urcat la amvonul unei biserici baptiste cu pălăria pe cap. ”Ce mai freamăt!” Ca să îi facă să-și dea seama că bieții de ei idolatrizau acel loc și-l socoteau …sfânt.

Citește restul acestei intrări »


Conflict cu românii, dărâmarea unei troițe. Cronica fraților hutteriți. (405)

21 decembrie 2017

În această iarnă au avut multe griji şi îngrijorări.
S-a ajuns la un incident care pur şi simplu a aruncat comunitatea în cele mai mari greutăţi.
Unul dintre fraţi, al cărui nume nu este amintit de Johannes Waldner202, doborâse cu îndrăzneală una dintre numeroasele cruci pe care valahii le ridicau la răscruci de drumuri şi în faţa cărora îşi făceau semnul crucii înainte de a începe să muncească pământul şi fusese văzut de localnici.
Pentru profanarea crucilor de pe drum era o pedeapsă severă, şi anume, tăierea mâinii sau plata unei sume foarte mari de bani de penitenţă203.
Josef Kuhr, cel care stăpânea limba valahă la perfecţie, şi astfel reprezenta comunitatea în faţa autorităţilor, a fost citat la moşier, care i-a cerut să îl predea pe răufăcător jurisdicţiei ca să fie pedepsit după obiceiul ţării.
Kuhr a scuzat fapta, spunând că fratele era nou în ţară şi de aceea nu îi erau cunoscute legile şi obiceiurile, şi a promis să aibă grijă ca aşa ceva să nu se mai întâmple, dar popii au ameninţat, în ciuda multelor scuze şi rugăminţi, că vor anunţa fapta la principe.De aceea comunitatea îşi făcea griji foarte mari şi a dispus ca făptaşul să dispară pentru un timp, până ce fapta sa va fi uitată.204.

202 Cartea mică de istorie, pag. 307.
203 Johannes Waldner menţionează că suma la care se ridica suma de penitenţă era de 50 de pungi a câte 500 de guldeni germani, deci 25.000 de guldeni, ceea ce cu siguranţă este exagerat.
204 Cartea mică de istorie, pag. 307.


Primul an în Țara Românească. Malaria. Primii morți. Vizita principelui Alexandru Ghica la frații din Ciorogârla. A doua iarnă în bordeie. 1768-1769. Cronica fraților hutteriți. (404)

20 decembrie 2017

Aici s-a născut pe 18 ianuarie 1768 Peter, fiul lui Peter şi Elisabeth Mueller. Deja în Ploieşti, pe 7 noiembrie, la două săptămâni după traversarea dificilă a Carpaţilor, a năcut Christina, soţia lui Josef Kleinsasser, o fiică, pe nume Magdalena, dar aceasta a murit pe 4 august 1768 în Ciorogârla.
Jakob Friedrich Woelfl era perceptor în slujba principelui şi însărcinat cu perceperea taxei pe oi.
De Anul Nou a poposit în Ciorogârla, dar s-a îmbolnăvit şi a murit după trei săptămâni. Comunitatea a cumpărat atunci casa sa cu grădină, zece vite, 24 de stupi şi o bucată de teren arabil semănat cu grâu de toamnă pentru 200 de guldeni.
Pe 27 ianuarie 1768 au putut să preia casa lui Woelfl197.
Deja din iarnă au început cei din Carintia să toarcă şi să ţese, iar când zăpada s-a topit, au început să are şi să cultive grâu de vară, porumb, orz şi ovăz. Cu mult efort au desţelenit o bucată de teren şi au plantat o livadă şi o vie.
Johannes Stahl din Vinţu de Jos, de meserie sobar şi olar dorea să producă încă mult râvnitele urcioare „habanice“.
Pentru asta a cumpărat comunitatea cărămizile necesare de la boier, au ridicat un cuptor de ars şi într-una din colibe un atelier de olărie; aici a început Stahl să producă pe roata de olar apreciatele urcioare de faianţă albă.
Foarte curând s-au bucurat de o aşa mare popularitate, încât, după cum povesteşte Johannes Waldner, chiar şi principele Alexandru Ghica cu doamna sa au venit în Ciorogârla ca să vadă atelierul198. Citește restul acestei intrări »


Continuarea pribegiei: Câmpina, Ploiești, Ciocârleni, București, Ciorogârla. Prima iarnă în bordeie la Ciorogârla. 1767-1768. Cronica fraților hutteriți. (403)

19 decembrie 2017

După ce bagajele au ajuns prin Predeal în Câmpina, cei din Carintia s-au deplasat la 26 octombrie 1767 către sud spre Ploieşti, capitala de judeţ la vremea respectivă şi s-au anunţat acolo la ispravnicul responsabil, conducătorul judeţului.
Acesta a scris numele fraţilor şi le-a oferit să se mute pe moşia sa în Ciocârleni. Când au ajuns acolo, au văzut că era de fapt o sălbăticie.
Exista un pârâu cu o moară şi teren arabil bun, dar nu era nicio pădure de unde ar fi putut să taie lemnul pentru construcţii.
De aceea au refuzat să se stabilească aici195, şi i-au trimis pe Josef Kuhr şi Hans Kleinsasser, conducătorul comunităţii, la Bucureşti, capitala ţării.
Aceasta era pe atunci o localitate mică de circa 6000 de locuitori, dar aici se găsea conacul, curtea domnitorului Alexandru Ghica, şi sediul Mitropoliei ungro-vlahilor precum şi un număr considerabil de neguţători şi meşteşugari stabiliţi aici.
Din întâmplare au întâlnit în Bucureşti un neamţ din principatul Saxonia pe nume Jakob Friedrich Woelfl.
Acesta i-a întrebat şi când a auzit că sunt în căutarea unui loc potrivit unde să se stabilească, i-a sfătuit să se stabilească în satul Ciorogârla196 care se găsea la doar 18 km de Bucureşti, unde şi el avea o casă.
Citește restul acestei intrări »


Țara românească…”un adevărat teritoriu al crizelor.” Situația politică din Țara Românească la sosirea fraților hutteriți. Cronica fraților hutteriți. (402)

18 decembrie 2017

11. Apariţia comunităţilor frăţeşti în Ciorogârla şi Prisiceni

În Transilvania fraţii hutteriţi din Carintia încercaseră în Criţ şi Dacia (Stein) să trăiască în comunitatea de bunuri, dar ambele gospodării frăţeşti ridicate acolo erau provizorii. În semn de protest faţă de risipirea dictată de autorităţi, refuzaseră să îşi cultive terenurile arabile care le fuseseră repartizate şi să devină din nou ţărani.
Mai întâi
lucraseră cu toţii la saşi ca zilieri, dar mai târziu, ca să evite contactul prea strâns cu lutheranii din sat au început să toarcă tort şi să ţese in, doar Wurtzy în Ighişu Nou a cultivat la început ogorul.
Aici în Valahia (Ţara Românească) însă erau cu toţii liberi de autorităţi şi prescripţii şi puteau să se apuce să îşi realizeze concepţiile lor despre „adevărata viaţă creştină în comunitatea de bunuri“. Şi în plus, situaţia materială a comunităţii i-a forţat la asta. Pentru micile familii era aproape imposibil să achiziţioneze singuri şi să pună în mişcare gospodării ţărăneşti viabile cu mijloacele modeste pe care le salvaseră din Transilvania. Josef Kuhr şi Johann Stahl erau singurii care stăpâneau limba ţării şi care se puteau înţelege cu valahii locali.

Citește restul acestei intrări »


Astfel s-a stins ultima biserică a fraţilor hutteriţi din Transilvania. Primele zile în Țara Românească. Cronica fraților hutteriți (401)

17 decembrie 2017

Prima noapte în Valahia (Ţara Românească) au petrecut-o botezătorii în pădure, şi-au uscat hainele şi s-au odihnit după eforturile intense.
Era suficientă apă, dar prea puţine alimente.
Aşa că fiecare a primit doar o bucăţică de carne şi un pic de mămăligă.
A doua zi au găsit un han în Valea Doftanei de unde au putut cumpăra făină de mei, lapte şi chiar vin.
După câteva zile convoiul a ajuns în localitatea Câmpina pe şoseaua Braşov-Predeal-Bucureşti.
Aici au aşteptat mai întâi să sosească căruţele şi bagajele lor.
În total făcuse convoiul botezatorilor nu mai puţin de 150 km pe jos în circa 14 zile, dintre care 90 km din Criţ până în Satulung şi 60 km la traversarea Carpaţilor.
Au ajuns fericiţi şi fără pagube până în Valahia (Ţara Românească).
Chiar şi o parte din bagaje, în special uneltele şi aparatele care le erau necesare, au putut fi duse cu ajutorul valahilor care treceau graniţa peste pasul Predeal în Valahia (Ţara Românească) şi acum le stăteau la dispoziţie celor din comunitate ca să construiască o gospodărie frăţească.
Erau 78 de persoane care au luat parte la memorabila traversare a Carpaţilor; în închisoarea din Sibiu respectiv Rupea rămăseseră: Matthias Hofer, închis din 1757, Christina (26) şi Elisabeth (28) Strauss, precum şi Anne Ehgarter (28), care erau în închisoare din 1759; apoi Martin Glanzer (48), Maria Glanzer (42) cu fiul lor Christian (20), Barbara Glanzer (25), Margarethe Glanzer (41) şi Aenne Wipf (42) cu fiica ei Grete (13), toţi în închisoare din octombrie 1767.
În total rămăseseră deci 11 fraţi în Transilvania în închisoare.
Citește restul acestei intrări »


Pilda puiului de cuc, despre preocupări injuste

16 decembrie 2017

”Ca o potîrnichie, care cloceşte nişte ouă pe cari nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decît un nebun.” Ieremia 17:11
puidecuc
Viața cucului este o întreagă pildă, un mister chiar, mai ales pentru cel ce nu înțelege că toată Creația are ca scop învățarea de către om a înțelepciunii lui Dumnezeu, că Dumnezeu a pus înțelepciunea lui nespus de felurită în plante și animale și că dacă vrem să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu, avem nevoie să comparăm ”Cartea” creației cu Cartea care traduce, care explică Creația, cu Biblia.
Astăzi voi scrie despre cuc.
Trăim vremea Youtube-ului și a documentarelor, putem vedea  în detaliu aspecte ale vieții animalelor, păsărilor, plantelor.
Putem face cum a zis Dumnezeu:…”când te uiți cu băgare de seamă la ele…” (Romani 1:20), adică trebuie să-I privim cu atenție creația, ca să-I înțelegem bine Înțelepciunea lui Dumnezeu.
Să luăm viața cucului de la început.
Cucul este o pasăre migratoare, are mărimea unui porumbel și  ”nu clocește, ci femela depune ouăle în cuiburi străine, care sunt de regulă ale unor păsări cântătoare mai mici.”
Înainte de a depune ouăle, cucul este capabil de a imita culoarea ouălor păsărilor pe care le păcălește.
Hauber2011a
Apoi, când se pregătește să-și depună oul, de mult ori femela de cuc scoate afară din cuib, aruncă sau mănâncă unele ouă ale păsării gazdă.
cuc1
Dar lasă totuși în cuib câteva ouă ca să păcălească gazda.
Oul de cuc eclozează de obicei înainte de ouăle păsării gazdă.
Apoi cucul se dovedește criminal din primele zile.
Înainte chiar de a-i crește puf și pene, golaș fiind, prima preocupare a puiului de cuc va fi să dea afară din cuib toate ouăle și toți puii păsării gazde.
Ca să fie hrănit numai el.
Urmăriți cu atenție filmul următor.

După ce a rămas singur, puiul primește  TOATĂ  atenția părinților adoptivi.
Chiar când ajunge de 5 ori mai mare decât vrabia, de exemplu.

Cam asta a fost pilda cucului.
Săraca vrabie am zice, sau săraca potârniche.
Dar hai să vedem tâlcul.
Citește restul acestei intrări »


Extraordinare evadare din Transilvania a credincioșilor hutteriți, octombrie 1767. De la Satulung (BV) la Teșila (PH). Cronica fraților hutteriți (400)

16 decembrie 2017

       Botezătorii au petrecut ziua de 12 octombrie 1767 în cea mai mare nelinişte şi teamă de a fi descoperiţi în pădurea din Satulung. S-au rugat ca Dumnezeu să nu îi părăsească acum în ultimul moment.
Prezbiterii, în special Andreas Wurtzy, au încercat să îi încurajeze. În sfârşit a venit Kuhr cu călăuzele valahe. Şi-au împachetat lucrurile strict necesare pe cei patru cai şi au lăsat căruţa în urmă. Valahii trebuiau să o ia mai târziu. Cei patru boi au fost mânaţi în faţă fără bagaje şi aşa a început urcuşul în noaptea spre 13 octombrie. Adulţii îşi prinseseră copiii mici pe spate, Magdalena Gurl care era oarbă a fost legată de spinarea unui cal, băieţii adolescenţi i-au luat pe cei mai mici de mână şi aşa au urcat toată seara şi toată noaptea până în zori prin codrii seculari ai Carpaţilor, până ce în zori au ajuns la un perete de stâncă unde tot convoiul a poposit.
Pentru că era prea puţină pâine, cei patru valahi au trebuit să mai coboare o dată şi să facă rost de făină şi pâine din sat. După ce au mâncat de seară, botezătorii au urcat în continuare până au ieşit din zona pădurilor pe pajiştile alpine şi în regiunea stâncoasă.
Citește restul acestei intrări »


Evadarea din Transilvania, de la Măieruș la Satulung(Săcele-BV). Cronica fraților hutteriți (399)

15 decembrie 2017

Aici a lăsat Kuhr convoiul să facă popas două zile şi o noapte într-o pădure. Între timp a făcut rost din Măieruş pentru şase guldeni de o călăuză cu o căruţă cu cai care trebuia să transporte o parte din bagaje. Ca să ajungă la punctul de întâlnire stabilit în Satulung, trebuiau să traverseze pe şosea satele saşe Rotbav, Feldioara şi Hărman în Ţara Bârsei. Pentru că un convoi de 77 de persoane ar fi ieşit în evidenţă prea mult, călăuza şi robul său au pus întregul convoi să ocolească satele şi să meargă peste câmpuri pe câmpiile din Ţara Bârsei, şi, ca să ajungă în Braşov înainte de zori, i-a pus să meargă o distanţă de aproximativ 30 km fără popas. Dacă traversarea nocturnă a muntelui Baraolt a fost foarte obositoare, acest marş susţinut a fost şi mai mult: „Atunci au aflat multe persoane ceea ce considerau de necrezut mai devreme, şi anume, că se poate dormi mergând sau că pe lângă mers se poate şi dormi.“184
Într-o mică vale afluentă la sud-est de Satulung a făcut convoiul popas. Toţi erau atât de epuizaţi încât a trebuit neapărat să se odihnească câteva zile. Dar pentru că o astfel de adunare de oameni ieşea în evidenţă, se temeau să nu fie descoperiţi şi s-au afundat mai adânc în pădure. Totuşi au fost observaţi de mulţi oameni şi au început să se teamă că ar putea fi denunţaţi autorităţilor şi vor fi duşi din nou cu forţa înapoi. Josef Kuhr i-a căutat pe valahii care ar fi trebuit să ducă convoiul botezatorilor peste munte, dar nu i-a găsit, pentru că veniseră mai devreme în Satulung decât fusese stabilit.
Citește restul acestei intrări »


Extraordinare evadare din Transilvania a grupului de 77 de credincioși hutteriți. Fuga. Întemnițarea la Rupea a unor frați din Stein. Trecerea Oltului. De la Criț la Măieruș, 5 zile. Octombrie 1767. Cronica fraților hutteriți (398)

14 decembrie 2017

Plecarea din Criţ a avut loc pe 3 octombrie 1767 la ora zece dimineaţa.
Convoiul emigranţilor a mărşăluit din Criţ prin Bumbeşti până la Fişer. Într-o mică vale au făcut un popas, au mâncat şi s-au odihnit. Apoi au mers prin Rupea şi au ajuns la râul Olt la revărsatul zorilor.
pribegi
(imagine din care s-a inspirat autorul monumentului pribegilor din Berlin).

Citește restul acestei intrări »


Pregătirile de a fugi din Transilvania peste Carpați spre Țara Românească. Cronica fraților hutteriți (397)

13 decembrie 2017

Josef Kuhr, care stăpânea limba valahă, a reuşit să recruteze patru valahi din regiunea Satulung, sud-est faţă de Braşov, care pentru o anumită sumă s-au declarat gata să călăuzească convoiul botezatorilor peste munţi în Valahia (Ţara Românească). Aceşti oameni au riscat astfel foarte mult, pentru că dacă ar fi fost prinşi, erau ameninţaţi cu moartea prin spânzurare.
În timp ce Kuhr cu Veit Glanzer şi Lorenz Tschetterle erau pe drum, întreaga biserică se pregătea să pornească la drum. Au vândut în grabă tot ce le-a permis să facă bani, au pus laolaltă în saci şi baloturi care puteau fi duse în spate lenjeria de corp şi de pat.
20161020_095542
(imagine cu monumentul bagajului de pribeag din Berlin)

O parte din ce aveau însă vroiau fraţii să o trimită cu o căruţă cu cai cu unul dintre valahi prin postul de Contumaz din Predeal spre Câmpina, în special uneltele lor şi proviziile de alimente şi cărţile lor. Apoi au auzit că Pater Delpini va ajunge în curând în Criţ. Se spunea în sat că scrisese deja unui regiment austriac ce se găsea într-un ţinut secuiesc180 pentru a-i fi alocat un detaşament, aşa că aşteptau cu mare teamă şi încordare momentul apariţiei acestuia.

Lista
familiilor de transmigranţi din Carintia şi a fugarilor din Vinţu de Jos,
care au luat parte în 1767 la fuga peste Carpaţi în Valahia (Ţara Românească):
Cei din Carintia:
..1. G l a n z e r Paul………………………………………………………………………………..în total…3
..2. G l a n z e r Marias Kinder………………………………………………………………….în total…3
..3. G l a n z e r Veit………………………………………………………………………………….în total…1
..4. G u r l………………………………………………………………………………………………….în total…2
..5. H o f e r Anna……………………………………………………………………………………….în total…8
..6. H o f e r Johann jun. …………………………………………………………………………..în total…4
..7. K l e i n s a s s e r Hans………………………………………………………………………în total…7
..8. K l e i n s a s s e r Josef……………………………………………………………………..în total…3
..9. K l e i n s a s s e r Matthias………………………………………………………………….în total…3
10. M u e l l e r  Josef………………………………………………………………………………..în total…6
11. M u e l l e r  Peter………………………………………………………………………………..în total…3
12. N a g l e r  Dorothea…………………………………………………………………………….în total…4
13. P i c h l e r  Rosina………………………………………………………………………………în total…1
14. W a l d n e r………………………………………………………………………………………..în total…7
15. W i n k l e r  Christina…………………………………………………………………………..în total…1
16. W u r t z y……………………………………………………………………………………………în total…7
Cei din Vinţu de Jos:
17. K u h r  Josef………………………………………………………………………………………în total…1
18. S t a h l  Johann…………………………………………………………………………………..în total…7
19. W i p f  Aennes Kinder………………………………………………………………………..în total…4
20. T s c h e t t e r l e  Lorenz…………………………………………………………………….în total…1
21. G r e t e  Wipf II. ……………………………………………………………………………….în total…1
22. Z u e l c h  Grete…………………………………………………………………………………în total…1
____________

Când întoarcerea celor trei fraţi trimişi s-a amânat, Hans Kleinsasser a decis să acţioneze prin propria-i putere şi să le iasă în întâmpinare. A angajat un vizitiu cu căruţă din localitatea învecinată şi a decis pornirea la drum pentru noaptea următoare. Prizonierii din biserica fortificată nu erau foarte atent supravegheaţi iar ziua puteau fi vizitaţi de către ceilalţi ca să fie aprovizionaţi cu mâncare şi aflaseră că, cheia de la poarta cetăţii era păzită într-o gaură din perete. Kleinsasser le-a dat de înţeles tuturor „fraţilor” captivi în cetate că trebuiau să fie pregătiţi pentru o fugă în noaptea respectivă.
Dar în noaptea următoare vizitiul nu a venit pentru că îşi pierduse calul; nici în a doua noapte nu a mers, aşa că a fost amânat pentru a treia noapte. Din fericire, în seara respectivă s-a întors Josef Kuhr cu cei doi tovarăşi ai săi. La început a fost supărat că Hans Kleinsasser hotărâse să fugă noaptea fără să aştepte întoarcerea sa, dar când a auzit de pericolul iminent, şi-a schimbat atitudinea. Când nici în această noapte nu a apărut vizitul angajat, fraţii au fost cuprinşi de frică. Părea că Domnul nu vrea ca ei să plece din Criţ. Au decis să vadă hotărârea lui Dumnezeu prin tragere la sorţi. După rugăciuni lungi şi insistente ale întregii biserici s-a tras la sorţi şi s-a decis că biserica trebuia să plece în străinătate. Atunci şi-au recăpătat toţi speranţa din nou şi au decis ca acum să nu mai plece pe ascuns noaptea, ci liber şi deschis în timpul zilei.

10. Fuga fraţilor hutteriţi din Carintia peste Carpaţi în Valahia (Ţara Românească) în 1767
Însărcinarea pe care şi-o luase Kuhr nu era uşoară. El trebuia să conducă pe jos şi fără să atragă atenţia 45 de adulţi, 25 de copii cu vârste cuprinse între 6-15 ani şi 13 copii mici, printre care şi un sugar, o femeie în vârstă şi oarbă (Magdalena Gurl), trei femei însărcinate (Barbara Glanzer, Barbara Kleinsasser şi Elisabeth Mueller în luna a şaptea şi a opta!) împreună cu bagajul format din lucrurile strict necesare şi alimentele pentru cel puţin o săptămână peste un munte abrupt şi impracticabil, în toamnă, cu puţin înainte de căderea primei ninsori. Comunitatea din Criţ avea o căruţă cu două perechi de boi, familia Glanzer din Dacia (Stein) avea un car cu doi cai; în acestea au încărcat lucrurile cele mai importante. Fiecare adult şi adolescent purta o legătură în spate, iar o parte din bărbaţi îi purtau pe cei opt copii mici care erau prea mici ca să meargă susţinut. Dar deja băieţii şi fetiţele de 4-5 ani trebuiau să meargă pe jos. Casa din Criţ a rămas în urmă împreună cu toată mobila, în grabă nu au mai putut-o vinde.
Ceea ce agonisiseră cei din Carintia în decurs de zece ani cu multă hărnicie şi efort, au trebuit acum să lase în urmă locuitorilor din Criţ, care împreună cu dregătorii lor priveau curioşi convoiul. Sătenii se temeau de reacţia autorităţilor din Sibiu când se va afla că fuseseră lăsaţi să plece ziua în amiaza mare, dar pe de altă parte, locuitorii satului se bucurau din nou să scape de musafirii inoportuni. Oricum nu s-a mişcat nicio mână să îi oprească.

180 Ţinutul secuiesc, numit şi Trei Scaune, se întinde la nord de Braşov de-a lungul Carpaţilor Orientali şi este ţinutul de origine al Mureşului, Oltului şi Târnavelor. Din 1764 aparţinea graniţei militare şi avea două regimente de graniţă formate din ţărani care vorbeau ungureşte.


”„Acum, frate Josef, ai venit să ne conduci afară de aici?” Luarea hotărârii de a fugi din Transilvania cu întreaga comunitate. Cronica fraților hutteriți. (396)

12 decembrie 2017

       Când Josef Kuhr şi Johann Stahl au apărut pe neaşteptate la 27 august 1767 în Criţ, prima întrebare pe care Andreas Wurtzys i-a pus-o a fost: „Acum, frate Josef, ai venit să ne conduci afară de aici?” Kuhr a răspuns: „Da, fratele meu, dacă este voia lui Dumnezeu.” El le-a povestit fraţilor că dincolo de Carpaţii care înconjurau Transilvania ca un zid de nepătruns, în Moldova şi în Valahia (Ţara Românească) se găsea suficient loc şi libertate pentru ei.
Valahii şi moldovenii erau dedicaţi religiei greco-ortodoxe, dar în oraşe locuiau şi greci, armeni, iudei şi discipoli ai diferitelor secte, precum filipenii175, dar nimeni nu era torturat sau persecutat din cauza credinţei lui. Ţara era supusă împăratului turc, care aşezase prinţi aici176. Era un pământ fierbinte şi gras din care creştea cel mai bun vin. Dar nu este aşa dens populat, şi de aceea există încă mult teren necultivat şi pajişti mari.
Pentru a le prezenta fraţilor ţara cât mai atrăgător, le-a povestit că a întâlnit un om pe drum care stătea pe un câmp. Când Kuhr l-a întrebat ce meserie are, acesta a răspuns „păstor”. Kuhr l-a întrebat unde are oile. Acesta a arătat spre câmp şi de-abia atunci şi-a dat Kuhr seama că iarba era atât de înaltă încât nu putuse să vadă oile din ea din cauza asta177.

Atunci au prins fraţii din Criţ din nou curaj şi au fost de părere că Dumnezeu li-i trimisese pe cei doi fraţi drept conducători şi şefi ca să îi conducă din primejdie la libertate la fel cum condusese Moise odinioară pe copiii lui Israel din asuprirea din Egipt în Canaan. I-au trimis imediat pe Josef Kuhr, Veit Glanzer şi Lorenz Tschetterle, să se intereseze în împrejurimile Braşovului pe unde ar putea scăpa peste munţi în Valahia (Ţara Românească).
ciucad

Citește restul acestei intrări »


Întemnițarea a 46 de frați în biserica fortificată din Criț, 1767. Cronica fraților hutteriți. (395)

11 decembrie 2017

În Criţ, tensiunile între populaţia saşă a satului şi fraţii din Carintia, al căror număr se ridica din nou la 56 de persoane, crescuseră în vară; s-a ajuns la fricţiuni şi la acte pline de îndrăzneală, au fost confiscate 1000 de cărămizi, pânză şi alte produse pentru acoperirea costurilor ducerii înapoi a celor din Vinţu. Pe 10 august 1767 a venit din nou poruncă de la magistratura Sibiului ca persoanele din Vinţu care fugiseră în Criţ să fie duse înapoi cu forţa, dar şi toate celelalte familii care se mutaseră în Criţ din alte locuri să fie duse iarăşi înapoi în satele lor, deci Wurtzy în Ighişu Nou, Gurl în Seleuş, Josef Mueller în Bazna, văduva Hofer şi Nagler în Cincu şi Waldner în Brădeni. Pentru că s-au împotrivit, 46 de persoane au fost închise în curtea bisericii fortificate din Criţ172.
DCIM100MEDIADJI_0448.JPG
(Biserica fortificată din Criț, județul Brașov, imagină din dronă.)
Apoi au fost duse cu forţa în locurile unde trăiseră mai înainte; fraţii Glanzer, care tocmai se pregăteau să se mute în Criţ au fost duşi cu copiii lor în Dacia (Stein). Dar această măsură s-a dovedit a fi zadarnică.
Citește restul acestei intrări »


Pribegia de 9 luni (1600 de km) a lui Josef Kuhr și Johann Stahl prin Polonia, Bucovina, Moldova, Țara Românească și întoarcerea lor la Vințu și Criț, 1767. Cronica fraților hutteriți. (394)

10 decembrie 2017

Josef Kuhr şi Johann Stahl au rătăcit peste Carpaţi spre nord. Într-un târguşor au fost sfătuiţi de o femeie să meargă în Zaleszczyki170, acolo ridicase împăratul polonez o fabrică de postav şi acolo erau şi mulţi nemţi.
Pe 6 decembrie 1766 au traversat Dnjestr care era îngheţat şi au ajuns în Zaleszczykl.
zalishchyky-resort-ternopil-region-ukraine-1.jpg
(imagine a satului Zalishchyky, regiunea Ternopol, Ucraina de acum, 50 de km nord de Cernăuți)
Aici au petrecut iarna, Josef Kuhr ca tăietor de lemne, Johann Stahl ca ajutor la un făuritor de unelte.
La 15 mai 1767 au părăsit localitatea şi au mers prin Bucovina prin Botoşani, Iaşi, Focşani drept prin Moldova, apoi prin Bucureşti şi Craiova prin Valahia (Ţara Românească). Pe drum lucrau mereu câteva zile ca să îşi câştige existenţa şi se informau despre condiţiile de viaţă în această ţară, căci Josef Kuhr era decis să părăsească Transilvania împreună cu botezatorii şi să îi aşeze într-o ţară cu libertate religioasă.     Citește restul acestei intrări »


Nu politica, ci profețiile au stabilit soarta Ierusalimului

10 decembrie 2017

Să fiu mai clar: nu politicienii, ci Dumnezeu a făcut Planul istoriei lumii, profeții l-au scris, împrejurările conduc să se împlinească acel Plan și noi îl vedem la știri.
”Regii„ lumii nu se pot împotrivi evenimentelor aduse la soroc.
Așa trebuie să înțelegem evenimentele din ultimele zile.
Dar înaintea acestei analize, un film surpriză:
Simpaticii evrei haredimi, (tremurători) pricep foarte pe dos întâmplările și sunt cu totul împotriva statului evreu.
Ieri au manifestat la New York împotriva deciziei lui Trump de a recunoaște Ierusalimul ca și capitală a statului evreu.
Sunt simpatici prin portul lor din altă lume, prin consecvența lor.
Dar Pavel ar plânge pentru ei, pentru împietrirea lor.
Poate și noi ar trebui să plângem.
Am dat însă această filmare de ieri, ca să arăt cât de ciudat lucrează Dumnezeu. Îi duce pe evrei acolo în Israel, evrei care 70% sunt atei, pe cei religioși rabinii lor îi învață să nu meargă, și îi mai învață că statul Israel n-ar trebui să existe până va veni mesia (mesia lor, ei nu cred în Isus, încă așteaptă un Mesia).
Așa cum am scris anul trecut, că recunoașterea Ierusalimul va porni furia lumii musulmane, asta se întâmplă acum.
Citește restul acestei intrări »


Pericolul luării copiilor de la părinții credincioși pentru a fi crescuți catolici. Fuga de sub escortă la Cluj a lui Lorenz Tschetterle. Cronica fraților hutteriți (393)

9 decembrie 2017

Johannes Waldner susţine că familiile lui Johann Stahl şi Aenne Wipf cu copiii au mai fugit de câteva ori din Vinţu la Criţ şi au fost mereu aduşi înapoi. Acest lucru pare să se adeverească, deşi în documentele vremii nu se spune nimic despre aceasta. Au existat însă zvonuri că aceşti botezatorii din Vinţu fugiseră peste Carpaţi în Moldova sau Valahia (Ţara Românească)166.
Pater Delpini a renunţat pentru început la convertirea botezatorilor din Criţ şi Dacia (Stein). Din intenţiile sale viitoare se poate presupune cu o mare probabilitate cum plănuia să rezolve această problemă. După ce se convinsese că botezătorii adulţi nu puteau fi convertiţi în vreun fel, nici măcar cu forţa, a căutat o posibilitate ca măcar să îi aibă în mână pe copiii lor şi să le dea o educaţie catolică. De aceea a părăsit Vinţul în iarna anului 1766/1767 şi s-a mutat în rezidenţa iezuită din Sibiu. De aici, după cercetări minuţioase, a trimis un promemoria împărătesei Maria Tereza la începutul primăverii anului 1767 în care propunea să i se pună la dispoziţie complexul de clădiri al „retranşamentului” construit în 1753-1755 pentru transmigranţi la periferia Sibiului, pe care acum îl achiziţionase oraşul, ca să înfiinţeze un orfelinat catolic cu privilegii specifice. Pentru că a prezentat nu numai un plan complet pentru funcţionarea orfelinatului ci şi numeroase propuneri pentru finanţarea costurilor de întreţinere, care cauzau dezavantaje serioase saşilor evanghelici, este de presupus, că această problemă îl preocupa de mult. El vroia să adăpostească aici toţi copiii rebotezători şi să le dea o educaţie catolică în timp ce adulţii, la fel ca Josef Kuhr şi Johann Stahl, să fie alungaţi peste graniţă pentru totdeauna în Polonia sau în Turcia.167.

Citește restul acestei intrări »


Marea cronică a fraților hutteriți, întregul document

8 decembrie 2017

Pe cărțile vechi bisericești apar scrise blesteme, că ”cine va fura această sfântă carte să….pățească nuștiuce, să-l bată nuștiucine, etc.”
Eu nu pot scrie așa, legea cea nouă îmi cere să nu blestem, doar să binecuvântez.
Legea cea nouă mai cere să nu mă răzbun, dar nu scrie că nu va fi nicio răzbunare, va fi: răzbunarea Domnului.
Iar despre răzbunarea asta eu trebuie să dau de știre.
”Te va bate Dumnezeu perete văruit” a fost o avertizare, o veste bună am putea zice, să știe omul că are deschis dosar și să-și umble de avocat.
Am tradus o carte veche și o pun online aici, după ce am pus-o în sute de episoade pe acest blog.
Rog pe cei tentați să pună documentul pe Amazon cu 3 dolari pe descărcare să se abțină.
Și îi avertizez foarte serios că luatul pe gratis și vândutul pe bani e furt, iar hoților Dumnezeu le va da probabil un timp de pocăință, ( ca Izabelei) dar pe urmă îi va pedepsi.
”Fără plată ați primit, fără plată să dați!”

Online aici.


Dragonadele de Transilvania. Încartiruirea de soldați catolici în casele credincioșilor din Vințu de Jos. Soldații ”îi târau cu forţa„ la predicile iezuitului Delpini. Josef Kuhr şi Johann Stahl sunt alungați din Transilvania pe la Sighet.Noiembrie 1766. Cronica fraților hutteriți (392)

8 decembrie 2017

Pater Delpini a început în Vinţu, întrucât nu putuse obţine nimic cu vorbe bune şi predici, acum cu metode mai violente.
      A dispus ca în casele familiilor care se împotriveau convertirii să fie puşi soldaţi care trebuiau întreţinuţi din banii lor şi care îi târau cu forţa la predici.
Dacă refuzau, erau bătuţi de soldaţi.
Johannes Stahl, care fusese eliberat în martie din închisoarea din Aiud, nu a mai putut suporta tirania soldaţilor şi a fugit din biserică, s-a ascuns prin împrejurimi şi îşi vizita familia doar pe ascuns. Şi tânărul Lorenz Tschetterle, care fusese aşezat la ţesătorul Joseph care devenise catolic, a fost adesea bătut până ce a fugit şi s-a întors în Criţ unde a povestit bisericii despre nenorocirea din Vinţu. Până la urmă s-au convertit pe lângă prezbiterul Maertl Roth, căruia statul i-a garantat o pensie de 60 de guldeni, şi cei mai apreciaţi din biserică precum Jakob Stutz, Carel Gentner, Michael Kuhn, Michael Wipf, şi au rămas fideli credinţei botezătoare doar familiile lui Johann Stahl şi a Aennei Wipf precum şi Lorenz Tschetterle şi Grete Wipf.
Pater Delpini l-a înştiinţat pe Josef Kuhr, care era ţinut încă în închisoarea din Cluj, printr-o scrisoare, că acum întreaga biserică din Vinţu mărturisea „adevărata credinţă”. Spunea că cei din Vinţu îngenunchiaseră în faţa episcopului şi îi mulţumiseră lui şi lui Dumnezeu că aflaseră harul „de a se îndepărta de greşeală şi a veni la dreptate, lumină şi credinţă”163.
Dar Josef Kuhr nu s-a lăsat impresionat.
A răspuns: „Îmi pare rău din toată inima că au fost atât de slabi în credinţă şi s-au lăsat ademeniţi. Dar ce să fac eu? Fiecare trebuie să îşi poarte povara, căci este scris: că nici fiul tatălui, nici tatăl fiului nu va purta nelegiuirea, ci fiecare trebuie să dea socoteală pentru sine însuşi la Judecata de Apoi.
Citește restul acestei intrări »


”Răspunsul fraţilor a fost: „Omul trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni, este poruncit în Cuvântul Domnului ca oaspeţii şi străinii să fie găzduiţi.”” Cronica fraților hutteriți (391)

7 decembrie 2017

Când botezătorii din Vinţu au fugit în Criţ, Pater Delpini nu a mobilizat doar guberniul, care a emis diverse porunci, ca cei din Vinţu să fie prinşi din nou155, ci şi comandamentul general al Transilvaniei şi pe comandantul acestuia, seniorul von Siskovics.
Aceasta l-a determinat pe preşedintele consiliului de război al curţii, mareşalul conte Daun să îi ceară un raport baronului Siskovics156; generalul-locotenent baronul Siskovics a trimis acest raport pe 8 martie 1766. În mod clar nu prea familiarizat cu relaţiile religioase din Transilvania, i-a scris contelui Daun în raport că secta rebotezătorilor fusese „introdusă” în Transilvania deja din 1622 de către principele Gabor Bethlen şi aşezată în Vinţu pe Mureş.
Deşi li se interzisese să se răspândească aici, s-au întins totuşi în Scaunele săseşti Mediaş şi Rupea157. În Vinţu se găseau 19 familii, dintre care doar 4 făceau parte dintre cei cărora li s-au acordat privilegiile din vremea sa (1622). Dintre aceşia erau şapte familii husite care veniseră de puţină vreme acolo, în total 84 de persoane. În Scaunul Rupea se găseau 21, în Scaunul Mediaş 10 persoane158. Această sectă a fost lăsată în pace până ce maiestatea sa imperială-regală apostolică „a binevoit să orânduiască prin marea-i milostenie ca timp de şase săptămâni fie părăsesc ţara, fie mărturisesc o religie” la 30 august 1763. În anul 1764 însă, maiestatea imperială-regală şi apostolică a binevoit să poruncească la 20 iulie, să nu fie izgoniţi imediat ci să fie toleraţi şi le-a trimis un „iezuit” ca misionar care se străduieşte acum să îi îndrume spre adevărata credinţă. Deşi misionarul se găsea deja de un an printre rebotezători sub conducerea domnului baron şi a episcopului Bajtay, nu a putut converti decât 10 persoane, toţi ceilalţi se găseau încă în secta „de dinainte”159.
Citește restul acestei intrări »


Porunca de a-i învăța pe alții Cuvântul lui Dumnezeu

7 decembrie 2017

Înregistrare din adunare 5 noiembrie 2017


Declarația lui Trump privind recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului

6 decembrie 2017

Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, dupăce vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari sînteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor.” Ezechiel 20:41
”În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strînge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului, cînd voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul.” Țefania 3:20

Prima dată am transmis ceva LIVE pe acest blog.
De fapt astă-seară am preluat de la Casa Albă transmisia LIVE cu declarația lui Trump cu privire la recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului.

Încă un pas în împlinirea profețiilor, încă un mugur din mlădițele care frăgezesc ale smochinului.
Această imagine cu înflorirea unui pom, care este un proces aproape imperceptibil, această imagine a folosit-o Domnul Isus ca să înțelegem sfârșitul vremurilor.
”Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31

A fost declarația Balfour în 1917, a fost după 50 de ani războiul de 6 zile în 1967 și în acest nou an sabatic, Domnul le-a dat evreilor încă un cadou: recunoașterea Ierusalimului ca și capitală.
Am așteptat cu emoție această zi, nu pentru că nu știu ce se întâmplă, ci stau ca și un copil lângă Tatăl lui și privesc cum lucrează..
Amănuntele legate de mutarea ambasadei le-am mai dezbătut pe acest blog.
De asemenea au scris și alții, iar eu doar am citat despre consecințele acestui act.
Dar deasupra dorințelor și înțelegerilor oamenilor, adesea confuze și contradictorii stă Planul lui Dumnezeu și detaliile acestui Plan lăsate pentru noi în creație, în Scriptură, în istorie și în trupul și cugetul fiecăruia din noi.
Aici nu mai este nici confuzie nici contradicție.
Universul, Scriptura, istoria, moartea instalată prin păcat în trupurile noastre nu se pot nega, nici ignora, orice altceva și-ar imagina cineva și ar dori.
Am mai scris aici: ”Să privim istoria prin ochelarii profeților, orice altfel de a privi este confuz.
Profețiile te ajută să vezi clar toate evenimentele (pentru că toate sunt legate de Planul lui Dumnezeu), să nu te neliniștești și să te pregătești pentru ce urmează.
Deasemenea această așteptare care pentru noi este mântuire, trebuie să știm că pentru cei mai mulți va fi pedeapsă, dacă oamenii continuă să-și îngroașe dosarul acuzator de mânie din partea lui Dumnezeu.
Știrile, istoria, evenimentele ne îndeamnă la pocăință, la resetarea minții spre și în reperele cronologice și istorice ale Planului lui Dumnezeu arătat în Biblie.”
Ca creștini care credem profețiile și așteptăm împlinirea lor, noi facem parte din altă ceată, iar fiecare va pleca la rândul cetei lui.
Noi suntem ceata cea mai fericită.
Evreii vor rămâne după răpire și evenimentele vor decurge, noi le vedem și le așteptăm.
Desigur că eu nu cred că Trump cu ale lui averi, neveste și preocupări, stă toată ziua la studiat profeți, la oră de rugăciune în cămăruță și la studiu biblic profund și că urmare a acestor adânci convingeri biblice, el a făcut acest pas.
Cred însă că virajul spre dispensaționalism al unei largi majorități de evanghelici americani face parte tot din planul lui Dumnezeu și că acești evanghelici ”îi țin spatele” lui Trump în chestiunea Israelului, pentru că sunt singurii care cred profețiile.
Trump împlinește niște profeții fără să știe multe despre ele, ca Nebucadnețar, ca Cirus, ca Darius Medul, ca Alexandru cel Mare, ca oștirea care a demolat Ierusalimul.

În timp ce scriam această postare a apărut pe net discursul de mulțumire a lui Netanyahu: Aceasta este o zi istorică…..

Încă o observație: ca creștini trebuie să ne rugăm pentru împărați, ca să putem duce o viață pașnică și liniștită.
Mai știm că fericirea unui popor depinde și de cât de aproape sau de departe stă acel popor de recunoașterea lui Dumnezeu că există, că lucrează, în Univers, între oameni, în istorie. Ani de zile de legionarism și comunism au tăbăcit caracterele românilor, le-au împietrit în nesimțirea ignoranței și ignorării lui Dumnezeu.
Ar fi un vis frumos ca România noastră amărâtă să fie printre primele țări din Europa care să recunoască Ierusalimul ca și capitală a Israelului.
Cunoscând promisiunea lui Dumnezeu dată lui Avram că ”voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema„, în aceste puține zile până la răpire, am putea fi astfel ca popor binecuvântați cu vremuri de pace, pentru a putea vesti Cuvântul Celui ce lucrează și prin evenimente ca cel de astăzi.
Această recunoaștere ar fi totuși o voce slabă în această orchestră dezacordată și cu ‘enșpe dirijori numită politică, când și cea de-a doua Romă, și cea de-a treia fac scandal și latră, ba una, ba alta, la caravana care trece pe lângă ei și ei nu înțeleg nimic.


Dragonadele din Transilvania, un episod necunoscut al persecuției credincioșilor de către iezuiții catolici, din anii 1700 din Transilvania.

6 decembrie 2017

În publicarea istoriei fraților hutteriți, am ajuns după recitire la un episod care abia acum îl înțeleg mai bine.
Dar să fac o paranteză.
Prima dată am tradus acum aproape 10 ani partea de la urmă a istoriei, de la 1622 încoace, cea care o public acum.
Apoi, în urma unei vizite în SUA am cumpărat Marea Carte de Istorie și am tradus-o.
Am aflat așadar că dragonadele s-au aplicat și în Transilvania exact în felul celor  mai vestite din Franța
Ce sunt Dragonadele? Wikipedia explică:
”” Dragonadele ” au fost o politică guvernamentală franceză instituită de regele Ludovic al XIV-lea în 1681 pentru a intimida familiile Huguenote fie în părăsirea Franței, fie în convertirea la catolicism . Aceasta a implicat încartiruirea dragonilor nedisciplinați în gospodării protestante, cu permisiunea implicită de a abuza locuitorii și de a le distruge sau fura posesiunile. Ostașii angajați în acest rol era numiți ironic „dragoni misionari”.
Dragonadele au fost aplicate în Franța începând cu 1681.
În casele Anabaptiștilor (Rebotezaților) de la Vințu de Jos s-au aplicat după aproape 100 de ani.


Cele 4 etape ale apropierii omului de Dumnezeu:-smerirea, rugăciunea, citirea Cuvântului lui Dumnezeu, abaterea de la rău

6 decembrie 2017

Înregistrare din adunare 29 octombrie 2017


”Rezistenţa se aduna în casa lui Michael Wipf,” Întemnițarea la Cluj a lui Jakob Stutz şi Elias Wipf, „În închisoare au început să oscileze şi s-au convertit la catolicism.” Cronica fraților hutteriți (390)

5 decembrie 2017

În realitate însă, mai exista în Vinţu de Jos un număr semnificativ de familii rămase fidele credinţei, care acum, conştiente de necazul în care se găseau, au căutat ajutor şi adăpost la biserica din Criţ. Prima a fost Grete Wipf, o soră tânără, care a fugit la Hans Kleinsasser în Criţ şi a fost primită de acesta; la sfârşitul verii sau începutul toamnei au urmat: Johann Stahl, olar care făcea şi urcioare, împreună cu soţia sa Judith şi cei patru copii ai lor, Michael Wipf cu soţia sa şi doi copii, Aenne Wipf cu cei cinci copii ai ei, Jakob Stutz cu mama sa Susanne, ţesătorul Josef cu mama sa şi Lorenz Tschetterle, în vârstă de 17 ani.
       Fuga lor a fost trădată înainte de vreme lui Pater Delpini, toţi au fost prinşi pe drum în afară de Jakob Stutz, şi au fost duşi în cetatea din Vinţu de Jos151, unde au rămas închişi pentru început pentru trei săptămâni. Johann Stahl şi Michael Wipf au fost duşi în închisoarea din Aiudl52, unde până la urmă Michael Wipf s-a îmbolnăvit foare grav şi a fost eliberat în ianuarie 1766. Mai târziu, rezistenţa se aduna în casa lui Michael Wipf, numită Estermichel, şi îşi ţineau acolo în secret orele de rugăciune. Delpini a dispus ca ţesătorul Josef, un boem, care venise de puţină vreme în biserica din Vinţu de Jos să fie pus în lanţuri şi l-a ameninţat că îl va ţine închis până ce va deveni catolic.
Citește restul acestei intrări »


Dumnezeu este Cel care îi strânge pe evrei în Israel

5 decembrie 2017

Înregistrare din adunare 22 octombrie 2017


”Și-atunci când ai să-nfometezi, n-ai să-ți vinzi cerul pe-o mâncare.” Cântarea ”Fii credincios”. Cântă fratele Niculiță.

4 decembrie 2017

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantarile-harului-5-iphone/2999-fii-credincios 

WhatsApp Image 2017-12-04 at 23.36.13

Fii credincios, suflete-al meu,
cum ţi s-a spus, până la moarte.
Că-n toate, Însuşi Dumnezeu
purta-ţi va grijă-n orice parte !

Mergi până poţi, cu drag la toţi,
ori pot, ori nu pot. să te cheme
şi-atunci când nici tu n-ai să poţi,
te vor căuta ei ! Nu te teme !

Dă, până ai, din vremea ta.
sau pâinea ta cu bucurie,
şi-atunci când tu nu vei avea,
o mie au să-ţi dea şi ţie.

Strângi cât mai mult Cuvântul sfânt,
cu grijă-n inimă şi-n minte,
căci vor veni iar vremuri când
să fie-o secetă fierbinte.

Învaţă să te înfrânezi
cât încă ai,  fii cu răbdare
şi-atunci, când ai să-nfometezi,
n-ai să ţi vinzi cerul pe-o mâncare.

Învaţă suflete al meu,
în chinuri să-ţi găseşti plăcere,
căci mai de preţ e Dumnezeu,
ca tot ce pentru El s-ar cere.

Cântările harului, caietul 5


Întemnițarea lui Josef Kuhr la Aiud și la Alba Iulia. 1765. Convertirea la catolicism a prezbiterului Maertl Roth. Cronica fraților hutteriți (389)

4 decembrie 2017

Delpini şi-a dat seama curând că el era sufletul rezistenţei şi a urmărit să îl dea la o parte. Drept pretext a folosit cearta care exista între biserică şi Johann Foltin, un rebotezator care în 1756 trecuse la catolicism. El fusese exclus din biserică la vremea respectivă şi biserica îi luase terenurile. Pentru că din cauza asta a apelat la tribunalele lumeşti care nu i-au dat dreptate, Josef Kuhr împreună cu câţiva fraţi îi distruseseră casa. Acum a dispus Pater Delpini, ca autorităţile să îi aprobe lui Johann Foltin plata daunelor în valoare de 60 de guldeni. Judecătorul superior i-a cerut lui Josef Kuhr, Maertl Roth, Carel Gentner şi Michael Kuhn, să depună imediat suma respectivă. Kuhr a protestat. Atunci judecătorul superior a folosit această ocazie ca să îl închidă şi să dispună să fie dus în lanţuri la Aiud. Deşi biserica a depus cei 60 de guldeni datoraţi, lui Kuhr nu i s-a mai dat drumul, ci a fost adus în închisoarea din Alba Iulia în aprilie 1765. Aici şi în continuare în mănăstirea catolică a fost ţinut închis Josef Kuhr până în octombrie 1766.        Mai întâi a stat în lanţuri, apoi i s-au scos, dar a fost ţinut sub pază strictă.
Foarte mulţi preoţi catolici au încercat să îl convertească, dar Kuhr a rămas neclintit. Atunci când unul dintre preoţi i-a spus că şi Zacharias Walter, prezbiterul din Sabatisch, care totuşi fusese „un om înţelept” şi s-a convertit la credinţa catolică, Kuhr i-a răspuns: „Nu îl consider înţelept pentru că şi-a lăsat credinţa şi nu a rămas constant.”145 Odată cu încarcerarea lui Josef Kuhr, care fusese sufletul rezistenţei împotriva convertirii, rezistenţa botezatorilor din Vinţu de Jos s-a topit, mai ales după ce Maertl Roth, prezbiterul bisericii, s-a arătat din ce în ce mai supus dorinţelor preotului iezuit şi a trecut în curând la catolicism.
Citește restul acestei intrări »


Înnoirea minții este un proces continuu

4 decembrie 2017

Înregistrare din adunare 15 octombrie 2017


”Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas.” Persecuțiile lui Delpini de la Vințu de Jos descrise de frați. Cronica fraților hutteriți (388)

3 decembrie 2017

Fraţii hutteriţi au zugrăvit încercările de convertire ale părintelui iezuit Delpini într-o altă lumină, şi e de presupus, cu cea mai mare probabilitate, că reprezentarea lor este mai aproape de adevăr.
Johannes Waldner, cronicarul lor, pe atunci în vârstă de doar 11-14 ani, povesteşte în „Lucrurile remarcabile” după amintirile lui Josef Kuhr, Johannes Stahl, Grete Wipf şi altora, care trăiseră aceşti ani ca adulţi implicaţi în evenimente.
Pater Delpini îşi stabilise domiciliul în gospodăria episcopului, dar mergea zilnic prin toate casele şi a comunicat mai întâi câte suflete se găseau în fiecare casă.
După ce a investigat totul exact, a apărut într-o zi cu judele superior, judele târgului şi foarte mulţi ţărani (evident catolici) în Vinţu de Jos, i-a adunat pe fraţi apoi a intrat cu forţa în casele lor şi a confiscat toate cărţile cu conţinut hutterit pe care le-a găsit…            După această acţiune l-a pus câteva zile mai târziu pe prezbiterul Maertl Roth să convoace biserica şi i-a anunţat că „el este trimis de milostiva maiestate imperială la ei ca să îi convertească de la secta şi greşeala lor la credinţa adevărată creştină”. Biserica i-a răspuns că nu vor să accepte nicio credinţă străină. Atunci el a plecat. După opt zile s-a întors şi le-a cerut prezbiterilor să vină la predica sa împreună cu toată biserica. Biserica a ascultat, s-a strâns în casa de rugăciune şi a ascultat predica lui. El a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte.
La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…144
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas. Întreaga biserică era disperată şi a rămas fără să se mişte sau să spună vreun cuvânt. În următoarele săptămâni, Kuhr a încercat într-una să îi întărească pe fraţi în credinţă.

144 Cartea mică de istorie, pag. 241 şi următoarea.


”Lume…banii tăi nefericesc.” Cântare: Tot ce-mi făgăduiești tu lume, deșertăciune e și vis”, cântă fratele Niculiță

3 decembrie 2017

Audio: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantarile-harului-6-iphone/3628-047-tot-ce-mi-fagaduiesti

tot
Citește restul acestei intrări »


Țara lui Beniamin și drumurile spre Ierusalim. Trebuie să cunoaștem geografia Biblică mai bine ca geografia României. Geografia Israelului (4).

3 decembrie 2017

Când citești Biblia și dai de nume de locuri cum ar fi: Mițpa, Micmaș, Betel, Gibeon, Geba, Kiriat Iearim, Valea Aialonului, Bet Horon, ce-ți spun oare ție aceste nume?
Când știi harta României și auzi de Craiova, de Bistrița sau de Fetești, știi imediat unde sunt și înțelegi când auzi sau citești, dacă un om merge de colo până dincolo, dacă  a trecut munți, câmpii, Dunărea, etc.
 Tot așa, vei înțelege mult mai bine Biblia dacă vei știi unde se află toate locurile Biblice.
Noi nu avem acum nici o scuză că nu știm, pentru că trăim vremurile profețite:
”…..vremea sfârşitului…atunci … cunoştinţa va creşte.” Daniel 12:4
Noi trăim acum această vreme când cunoștința a crescut.
În acest timp scurt rămas până la răpire trebuie să cunoaștem geografia Biblică mai bine ca geografia României, atunci când citim să înțelegem tot, să nu fim proști când citim Biblia.
Dacă nu s-ar putea așa de ușor învăța am avea o scuză, așa nu avem.
Geografia Biblică să fie cunoscută de fiecare părinte și bunic și ar trebui predată tuturor copiilor în primii ani de viață.
 Trăim o vreme de analfabetism funcțional biblic.
În aceste vremuri de inundație de informație, susurul subțire al izvorului de apă vie trebuie recunoscut și prețuit din copilărie prin seriozitatea cu care părinții și bunicii să-i învețe pe copiii și pe nepoții lor Scriptura.
Iar partea principală care poate fi învățată din copilărie este geografia Bibliei.
Pentru a putea face acest lucru, trebuie ca voi înșivă părinți și bunici să le cunoașteți bine.
Iată o lipsă care se poate umple, iată un lucru rău care se poate repara, necunoașterea să fie înlocuită cu cunoaștere.
Eu la aceasta mă lupt cu aceste postări, cu această categorie nouă, cu acest blog.

 


Pilda semănătorului

3 decembrie 2017

Înregistrare din adunare 8 octombrie 2017


Alianța dintre ”iudeii care n-au crezut” și păgânii dintre neamuri a dus la ”creștinismul” idolatru de astăzi

2 decembrie 2017

Înregistrare din adunare 1 octombrie 2017


Cum este un rob bun?

1 decembrie 2017

Înregistrare din adunare 24 septembrie 2017. Evrei 9


%d blogeri au apreciat: