Întrebări și răspunsuri cu I.S., partea 2-a

29 mai 2014

VIDEO: 


Aici este Unul mai mare decât Solomon, partea 1-a, mesaje: DN și IS

29 mai 2014

VIDEO: 


Cântarea ”Să ne grăbim prieteni…!” în interpretarea fratelui Niculiță

28 mai 2014

AUDIO: 

sanegrabim

 

SĂ NE GRĂBIM, PRIETENI!

Să ne grăbim, prieteni, e vremea spre apus,
Cu candelele-aprinse fecioarele s-au dus!
Îşi pregătesc talanţii cei care-au ostenit,
E clipa socotirii Stăpânului sosit.

Încinşi stau gata robii şi-aşteaptă doar un semn
Să iasă să deschidă la cel dintâi îndemn,
Grăbesc vierii lucrul culesului rămas,
Afară robii taie viţelul cel mai gras.

Şi-ascut secerătorii uneltele de zor,
Ispravnicii cei harnici şi-ncheie munca lor.
Stau mesele-ncărcate, trimişii sunt plecaţi,
Grăbiţi să strâng-acasă pe ultimii chemaţi.

Minuni strălucitoare, veşmintele de in
În haine albe-aşteaptă pe cei ce vin şi vin.
Străjerii toţi stau gata cu trâmbiţele-n sus,
Să ne grăbim, prieteni, fecioarele s-au dus!


Umbrele vor osândi

28 mai 2014

”…Tu eşti! Deci numai Tu şi nimeni altul!
Căci toate sunt ţesute din nimic.
Simboluri sunt şi carnea şi bazaltul.
Dar ce eşti Tu, Supremul, Preaînaltul,
spre care-atât de trudnic mă ridic?

Tu ai creat şi crini, şi orhidee,
şi cerul cu ciudatele-i caleşti,
şi chipul de copil şi de femeie,
şi geniul sclipind într-o idee.
Dar Tu, Făuritorul, Tu ce eşti?”, C. Ioanid, Taine

”…mâncare sau băutură, sau …..o zi de Sabat…. sunt umbra lucrurilor viitoare,” Coloseni 2:16-17

Obiectele se recunosc din umbre dacă stau în lumina potrivită, realitățile nevăzute se învață din pilde, înțelepciunea unui maestru se  recunoaște din lucrarea Lui.
Dumnezeu s-a revelat pe Sine în creație iar coroana creației Sale este omul.

Și trupul de carne al omului este tot o umbră dar o umbră în care ”le este descoperit în ei” înțelepciunea lui Dumnezeu când te uiți cu băgare de seamă la ce a creat El.

A recunoaște simbolul și a nu-i înțelege tâlcul, Domnul Isus numește fățărnicie: ”Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?” Matei 16:3
La judecată, oamenii vor fi judecați de însăși bucuriile și speranțele lor, care s-au oprit la cele văzute, la umbre. Domnul Isus nu le-a zis: ”neștiutorilor” celor ce nu recunoșteau în semnele cerurilor evenimentele viitoare, ci ”fățarnicilor”.

Tot așa, un om care se bucură , de exemplu de mâncare toată viața, se satură, se delectează în ”umbre” nu este de necondamnat în fața Lui, este numit fățarnic și viclean pentru că în aceste delectări cu lucrurile văzute, cu umbre, omul a avut timp o întreagă viață să vadă în spatele lor lumina și realitatea, să recunoască o înțelepciune a Creatorului.

Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și probabil cei nu au ajuns la o vârstă a conștienței vor beneficia de clemență la judecată, dar pentru cel ce a trăit o vreme în aceste ”umbre”, probabil ”i se va cere mai mult”, conștiința din om fiind prezentată de Dumnezeu ca un luptător împotriva gândurilor ce construiesc fortărețe de justificări și-l țin pe om în păcat. Vina oamenilor li se semnalizează în conștiință, conștiința(cugetul) fiind un martor de neocolit care mărturisește că lucrarea legii lui Dumnezeu este scrisă în inimile tuturor oamenilor, chiar a oamenilor care n-au citit Biblia, deci nimeni nu se va putea dezvinovăți. (Romani 1:19-21)

Cu cât un om este mai deștept și mai prins în lucrurile complicate ale vieții, cu atât este mai de condamnat înaintea lui Dumnezeu, dacă nu se pocăiește și dacă urmărește și glorifică doar înțelepciunea pământească care-l pasionează. Această înțelepciune pământească este o umbră a Înțelepciunii de sus. Este fățarnic și viclean cel ce-o vede doar pe una și n-o recunoaște în ea pe Cealaltă.

Un descurcăreț al pământului, un șmecher al împrejurărilor, un isteț preocupat de propriul avantaj, câștig sau plăcere, incontestabil poartă în sine ”calități” prin care este superior celor blazați sau mai puțin isteți, dar orice istețime în cele de jos ar trebui să conducă mintea oricui spre smerenia recunoașterii Tatălui Înțelepciunii.
Dacă omul rămâne doar la ”umbre”, doar la ceea ce vede, însăși aceste umbre îl osândesc, pentru că este numit fățarnic și viclean de însuși Domnul Isus. Un astfel de om (și tuturor ne place să ne lăudăm cu bucata de înțelepciune ce-o stăpânim) nu  mai este un ”necunoscător” vrednic de milă, deci prin însăși deșteptăciunea lui, orice om se osândește dacă n-o declară nebunie și dacă nu se pocăiește. (”Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.” 1 Corinteni 3:18)

Am scris ”probabil” pentru că noi nu știm exact cum va judeca Dumnezeu lumea, dar știm destul ca să avem un respect adânc față de autoritatea Lui și  o sămânță a dragostei crescânde față de toată Voia Lui.


Spice din har, cărți și înregistrări de I. S.

27 mai 2014

spice1


A fost primăvară înainte de potop?

26 mai 2014

Sau: ”când a fost prima primăvară?”
Mi s-a pus întrebarea luna trecută.

Am răspuns în acea zi după ce m-am documentat și  gândit că nici iarnă n-a fost înainte de potop. Un abur se ridica din pământ, ceea ce cam exclude ”udarea” feței pământului prin condensare, prin ploaie. Dacă n-a căzut ploaie, sigur n-a căzut nici zăpadă, ci acel abur condensându-se ca o rouă.

De fapt aproape sigur înainte de potop nu erau anotimpuri. Probabil axa pământului s-a înclinat față de planul orbitei lui atunci, la potop. Abia după apariția acestei înclinații de 23 de grade au apărut anotimpurile.

Deci pământul n-are decât cam 4500 de primăveri, ani are mai multi, cam 6000.


Ce înseamnă ”…duhovnicesc”?

24 mai 2014

O erezie subtilă în lumea evanghelică este credința că a fi duhovnicesc este o stare de spirit, un fel de transă, de extaz, o stare de fierbințeală a creierului, stare total lipsită de rațiune, de meditație, de analiză, de acea judecată a lucrurilor pe care o folosim zi de zi, atunci când ne planificăm viața asta terestră.

Să vedem cum apare termenul ”duhovnicesc” în câteva locuri din Biblie.

1. Stânca duhovnicească.
Era stânca atinsă de Moise cu toiagul, din care a țâșnit apă pentru setea poporului. E numită duhovnicească. De ce? Era ceva material deosebit în acea stâncă? S-a transformat în ceva după ce a crăpat?  Nicidecum. Era piatră ca toate pietrele și piatră a rămas, dar simbolistica evenimentului redat cu detalii în Scripturi, tâlcul acelei întâmplări face stânca să fie ”duhovnicească”. Stânca este duhovnicească pentru că are tâlc, transmite un mesaj, un înțeles. Evenimentul țâșnirii apei din stâncă este o imagine, o preimaginare a crucificării, a răstignirii Domnului Isus. Dumnezeu a folosit sute de astfel de imagini(în creația și în Cuvântul Lui) ca să vorbească ”minții noastre” și să ne-o înnoiască(mintea).

2. Mâncarea duhovnicească.
Mana, prepelițele, tot ce au primit evreii pentru hrănire în pustie a fost tot o imagine a lucrării Domnului Isus de hrănire cu Cuvintele credinței și ale bunei învățături. Tâlcul acelei pilde vii îl vedem în atâtea locuri din Noul Testament care ne vorbesc despre alăptare spirituală, despre lapte și hrană tare, despre capacitatea de a te hrăni și a hrăni pe alții și despre creșterea spre acea capacitate. Mâncarea era spirituală nu pentru că-i făcea mai sfinți pe cei ce mâncau (au rămas tot păcătoși și cârtitori), ci pentru că prin felul cum a fost dată, prin compoziție (mana de exemplu), prin toate detaliile purta în ea o înțelegere, un tâlc PENTRU NOI. Mâncarea ne vorbește despre învățare, despre ”hrănirea” cu cuvinte care satură și fac să trăiască și să crească omul lăuntric.

3. Înțelesul duhovnicesc.
”Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma“ şi „Egipt“, unde a fost răstignit şi Domnul lor.” Apocalipsa 11:8
Sodoma poartă un tâlc, o învățătură care ne stă înainte în mod continuu datorită distrugerii ei totale.
Egiptul poartă în el același tâlc al urgiilor, al răzbunării lui Dumnezeu prin urgii.
”Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot” desigur are în vedere același tâlc (înțeles) duhovnicesc, ca cei ce au scăpat de distrugere să nu se uite înapoi. N-ar fi scris dacă exemplul Sodomei de atunci nu ar fi ceva actual, astăzi.

4. Omul duhovnicesc.
Un om este duhovnicesc nu pentru că ar trăi zilnic în stări de beatitudine și delectare sau în extaze profunde.
Un om este duhovnicesc dacă…are tâlc, dacă are om ascuns, dacă are minte nouă, înnoită și care se înnoiește încontinuu spre cunoștință. Prin tot ce face un creștin el exprimă ceva, prin cuvinte mai ales dar și prin atitudini.Să dau niște exemple:
-soțul care își iubește soția este duhovnicesc dacă o iubește ”cum a iubit Cristos biserica”. Se bucură soția dar mai mult se bucură Tatăl, că prin această dragoste orice soț creștin DUHOVNICESC va transmite mesajul singurului Duh spre slava singurei Evanghelii, mesajul că Cristos a iubit Adunarea(Biserica), o taină mare.
-soția care ascultă de soț este duhovnicească dacă știe și trăiește conștient în ascultare de soț, așa cum Adunarea este supusă lui Cristos. Ascultarea unei soții creștine de soțul ei transmite mesajul duhovnicesc al ascultării Adunării de cap, astfel soția ascultătoare de soț poartă un mesaj nerostit chiar al autorității din Univers. O soție este duhovnicească când trăiește hrănind acest gând lăuntric al ascultării, al doilea gând, aceasta fiind o altă rațiune și cauză a ascultării unei soții duhovnicești.
-angajatul care ascultă de șef, furnizorul care respectă clientul la termene, preț, cantitate și calitate, fiecare din noi care ne plătim taxele din îndemnul cugetului suntem duhovnicești când în noi este puternică rațiunea că aceste atitudini din altă lume sunt tâlcul pentru care existăm și ne ține Dumnezeu să-i deranjăm cu umbra noastră pământul Lui. Cutia, cortul nostru de carne care se răblăgește în fiecare zi a fost creat pentru scurta clipă a formei lui pentru această comoară de tâlc și de manifestare a unei înțelepciuni părut trecătoare, dar vie în memoriile privitorilor.

Un om duhovnicesc este un om ”cu urechea străpunsă”:
Am scris mai demult: ”E interesant cum extrapolează apostolul în Evrei: citatul ”mi-ai străpuns urechile” este ”înlocuit” cu ”mi-ai pregătit un trup”.
Cred că Isaia 50 explică cum. Urechea deschisă(străpunsă), urechea trezită te face să-ți dai spatele bătăii, obrajii smulgătorilor de bărbi și fața batjocurii și ocării. Să fii rob iar. 
Urechea e gura sufletului, pe ea ”mâncăm” cuvintele. Cu ea le alegem.
Iov 12:11 ” Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncarea?
O ureche străpunsă alege bine, o ureche străpunsă este un trup pregătit. Cunoaște glasul păstorului, dă spatele, dă  obrajii, dă fața…și și-o face ca cremenea.”

Cine are un rob străpuns în urechi are tot robul întreg și ascultător. Meditam astăzi că sunt atât de puternice cele 5 simțuri în noi, în mine. Dar eu cât timp sunt angajat, să zicem la un serviciu, nu am timp să ascult de cele 5 simțuri ci de șef, instrucțiuni și proceduri de lucru. Tot la fel, Șeful ceresc dacă are un rob cu urechea străpunsă, care nu mai ascultă de altceva, are pe rob cu totul.
Urechea străpunsă este o imagine a purtării în noi, cu noi a ”răstignirii lui Isus”, a cuvântului crucii,  a nebuniei lui Dumnezeu, a lepădării de sine. Acestă stare se învață zilnic din Cuvânt, în fiecare zi,  prin stăruință în învățătura apostolilor în adunare și prin meditație zilnică la Cuvântul și la creația lui Dumnezeu.

 

 


Smochinul și toți copacii, ”înfrunzirea Ucrainei”-se naște o națiune.

24 mai 2014

Această postare nu are nici caracter politic, nici istoric, este o ”vedere” a evenimentelor în lumina profețiilor scrise în Biblie.

” Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.  Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31

Smochinul reprezintă pe poporul Israel.
Ceilalți copaci reprezinte pe celelalte popoare.

Înfrunzirea smochinului O VEDEM în înființarea statului Israel la 1948.
Înfrunzirea celorlalți copaci  O VEDEM în realitatea din jurul nostru, în ultimii 150-200 de ani, fervoarea naționalistă a cuprins toate etniile. Imperiile construite de secole s-au prăbușit în câțiva ani și în locul lor au ”înfrunzit” națiuni.

Lângă noi se naște o națiune, a scris acest ziarist aici: Se naște o națiune.

Omul are dreptate în ce scrie.

Ca creștini noi știm că aceste lucruri se întâmplă pentru că au fost profețite, sunt semne pentru noi, pentru recunoașterea timpurilor.

Citate din articol:

1. ”Concluzia cea mai importanta este ca Ucraina e mai stabila decat pare. Daca te uiti la stiri, pare ca e o tara in razboi civil, pe cale sa se prabuseasca. Dar stirile se concentreaza pe Lugansk si Donetk, controlate partial de separatisti. In rest insa vezi o fervoare patriotica neasteptata. Practic, Putin creeaza acum o natiune. O dna din Harkov ne spunea: „cei din Kiev nu sunt patrioti. La noi sunt mult mai multe steaguri ucrainene pe masini si pe case”. Asta in conditiile in care si la Kiev sunt foarte multe steaguri. Si ne mai spunea ca folosirea limbii ruse nu conteaza: „limba rusa are statut de limba imperiala, dar daca o vorbesti, nu inseamna ca suntem rusi. Noi suntem ucraineni”.

2.”Dar exista si un raspuns la propaganda. Unul voluntar. De exemplu, m-am intalnit cu 11 comunitati evreiesti care de obicei isi scot ochii intre ele. Agresiunea le-a unit si ne-au spus ca ele depun marturie ca Ucraina e un stat tolerant, nu e un stat fascist cum spune Putin, ca anul trecut au fost de aproape 20 de ori mai multe incidente antisemite in Franta, decat in Ucraina.”

 

 


Dreptul de a fi uitat, considerații biblice și etice despre ”viața privată”, anonimitate și scormoneală pe internet.

24 mai 2014

1.Am citit acest articol: ”Dreptul de a fi uitați!”

Pe scurt: nu e cenzură a cere NU SĂ DISPARĂ ARTICOLE DE PE NET, ci SĂ NU POATĂ FI GĂSITE cu motoarele de căutare dacă CINEVA CARE SE SIMTE LEZAT CERE expres acest lucru. Adică nu e problemă dacă Ion discută cu Gheorghe pe blog despre pastorul Decebal că a fost informator al securității, dar dacă Decebal cere la Google ca numele lui real să nu apară nicăieri ÎN CĂUTĂRI, să se poată, (NU să se șteargă blogurile lui Ion și Gheorghe). Deci Ion va discuta cât va vrea cu Gheorghe pe blog, chiar va scrie numele real al lui Decebal, blogurile vor fi acolo neatinse, dar nimeni când va da search cu Google, nu va găsi BLOGURILE LUI Ion și Gheorghe.

Se poate discuta până după Răpire despre cazuri și posibilități, dar noi care sperăm să fim răpiți trebuie să fim scurți și concreți.

2.Citat din articol: ”„Dacă, în baza unei căutări online după numele unei persoane, lista de rezultate afişează un link către o pagina web care conţine informaţii despre acea persoană, subiectul în cauză se poate adresa direct operatorului motorului de căutare online, iar în cazul în care operatorul nu-i respectă cererea poate aduce chestiunea în faţa autorităţilor competente, pentru a obţine, în anumite condiţii, ştergerea acelui link din lista de rezultate. Un operator de căutare pe internet este responsabil de procesarea pe care o efectuează a datelor personale care apar pe pagini web ale unor terţi”, au afirmat judecătorii, potrivit mediafax.ro.”

3.Deci nu e vorba despre limitarea dreptului de a publica, ci de afirmarea DREPTULUI DE A FI ȘI A RĂMÂNE ANONIM.
sau:   NU se pune în discuție LIBERTATEA de exprimare ci ”libertatea” de SCOTOCIRE.

4.”Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor.”

A ascunde e dreptul(slava, privilegiul) lui Dumnezeu, noi suntem ascunși(apărați) cu Cristos în Dumnezeu(vom fi arătați cândva), oamenii îl găsesc pe Dumnezeu bâjbâind, …chiar Dumnezeu este ascuns de oameni, trebuie să-i credem Cuvântul nu să vrem să-i vedem fața.

A cerceta(căuta) este slava (privilegiul) ÎMPĂRAȚILOR, nu al robilor și nici al nebunilor. (Prin împărați înțelegem duhovnicește pe CEI ELIBERAȚI, iar prin robi pe cei legați în păcat și prin nebuni pe cei necredincioși.) Deci găsirea cu ușurință pe net a numelor unor oameni și mai ales a mizeriilor ce s-au scris despre ei nu este un serviciu adus virtuții, chiar dacă Adevărul nu se supără. Ca să înțelegem cât este de slăvită CĂUTAREA(cercetarea) imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă Sadam Hussein stăpânea cunoștințele despre bomba atomică (sau Hitler). Dumnezeu ține ascunsă înțelepciunea(chiar cea pământească) de cei care au inima plină de răutate(de robi (păcatului) și de nebuni(atei)).

5. Acum, în legislația actuală a lumii, dacă un nebun scrie toate porcăriile despre cineva pe internet, cu o simplă căutare acele porcării sunt găsibile de alții (nebuni sau înțelepți deopotrivă) și dacă înțelepții le vor ignora, mintea nebunului știe ce să facă cu ele, iar când sunt mulți nebuni balamucul e gata.

6.În actualul mediu de explozie mediatică Dreptul de a fi anonim ar trebui  să fie legalizat. Da, să zicem că  l-a arestat pe cutărică că a furat sau a dat șpagă, dar până la finalizarea cercetărilor și la sentință, el nu poate fi considerat vinovat(deși ziarele, internetul și tv-ul îl fac harcea-parcea, se numește linșaj mediatic), iar dacă acel om (hoț să fie, e om) cere să rămână anonim(cel puțin până la sentință) să aibă acest drept.

7.Dacă omul nu a fost vinovat? Cine îi mai spală onoarea(cinstea) pierdută după ce a fost desființat fără temei? Ca creștini, trebuie să spunem Adevărul, dar trebuie și să cinstim pe toți oamenii, suntem toți frați, de la Noe încoace, de acum 4500 de ani.

8.Dacă omul se pocăiește de faptele sale? Pe cine ajută rămânerea pe internet a faptelor rele, pentru că acolo unde sunt scrise cele rele, aproape sigur nu va scrie și despre pocăința lui. Deci, dreptul de scrie să-l aibă oricine, dar tot oricine să aibă dreptul să nu fie găsit dacă sau de când vrea. 

9. Dumnezeu scrie despre Sine că UITĂ păcatele. Evrei 10:17 ”Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”  Deci dacă Dumnezeu uită, de ce să fim noi oamenii mai ținători de minte?

10. Porunca biblică este ”să nu-ți faci chip cioplit, nici vre-0 înfățișare…”. A face o poză sau un film înseamnă a vrea să ții minte, a vrea să nu uiți acel lucru. Câteodată însă a păstra poze și scene filmate este împotriva dorinței lui Dumnezeu și  celor iertați de a uita cele rușinoase și regretate. Apoi, este o diferență între a scrie ceva pe net și a pune o imagine sau o înregistrare pe net. Iarăși, este o diferență între a pune o imagine(sau film) fără comentarii și nume(sau taguri=etichete) sau una cu detalii de identificare pe care Google le găsește.

11.Situația seamănă puțin cu ”libertatea” americanilor de a purta arme. Armele le poartă și fermierii care se apără de lupi, și drogații care-și împușcă colegii sau profesorii. Nu pretind că există o soluție la subiect dar analizând rezultatele, nicăieri în lume nu sunt atât de multe atacuri nebunești ca în USA.

12.Sunt două planuri de gândire, unul cum vede Dumnezeu și noi cei ce credem și altul cum văd oamenii și cei ce fac legile. Nu am scris aceste rânduri pentru legiuitori, deși mă bucur când în legislație sunt introduse aspecte care reflectă ordinea și dorința lui Dumnezeu, am scris pentru ca noi cei ce credem să ne bucurăm de un drept pe care eu îl consider vital: dreptul de a fi un nimeni. Desigur, până la răpire….

Celelelate…259 de considerații nu le mai scriu, oricum ce e strâmb nu se poate îndrepta, dar e frumos ce e drept.

 

 

 


Discuție astăzi

21 mai 2014

-Ai citit ceva din Biblie azi?
-Lasă-mă cu ăstea, io mă duc la biserică și mă rog…
….
-…auzi, și să știi că nu-mi place la biserici mici, acolo totdeauna este unu, că dacă lipsește ăla nu mai e nimic. La o biserică mare, dacă lipsește unu, e altul. Apoi, dacă unu o ia razna, ceilalți îl trag de mânecă. La biserică mică n-are cine să-l corecteze.
-Cu ce ai venit aici?
-Cu mopedul.
-De ce n-ai venit cu locomotiva, cu autobuzul? N-ai locomotivă, n-ai autobuz?
-????
-E mai sigur, dacă adoarme unu, dacă adorm 10, tot rămân câțiva treji. Ai mașină, câte locuri are?
-5
-…dacă adormiți toți, e mică!?
-…lasă, lasă. Știi cum e cu bisericile mici, în fiecare loc e unul ca  un rege, pe imperiul lui.
……
-La (…) sunt toți crispați, nu te poți bucura. ….în Italia au pastor femeie.
-….
-…. mie-mi place să fie tobe, muzică, viață.
-Dar ce scrie Cuvântul lui Dumnezeu?
-”Unde e duhul Domnului acolo e libertate”,

…….

-Ce înseamnă pentru tine crucea lui Cristos?…propovăduirea crucii.
-…auzi, lasă-mă cu astea.

………

-….io nu mă  duc acolo unde mă văd toți. Mi-o zis unu odată să vin în față să-mi aduc ”cauza”. I-am spus că pot să-mi spun cauza și de pe ultima bancă. Io merg acolo unde-s mulți, nu mă-ntreabă nimeni nimic.

……..

-Mai este câte unu care zice că simte duhu’. Că dacă tu nu simți ca el, nu e bine. Măi, frate dar dacă eu simt altfel?

……..

-Auzi, ne cere pastoru’ să ținem post 40 de zile ”să ne întoarcem la valorile originale”. Da cine i-o îndepărtat de valorile originale, nu ei? Să țină ei, de ce să țin eu?

……..

-Și s-o rugat într-o zi să treacă ”duhurile de răceală”. Păi, să-și ia tricou mai lung, nu până la buric și n-o să mai vină ”duhurile de răceală”.

……

Discuția a durat aproape două ore, aici am enumerat ideile. Am încercat cu blândețe să desfac un pansament legat ușuratic, superficial, peste o rană crezută vindecată. Omul avea un sistem de valori, un grafic în care corespundea limitelor. Crescuse în el. Pocăința nu se găsea pe acel grafic, nici smerenia, nici întristarea. Cel mai grav este că nu se găsea învățătura. Nici măcar începutul înțelepciunii: caută înțelepciunea. Omul ”știa” și vorbea cu aroganța celui sigur de valorile lui.

-Toți îs la fel.

I-am așezat în față un șervețel mototolit.
-Ce-i asta?
-Hârtie.

Am pus alături o bancnotă de 10 lei.
-Dar asta ce-i?
-10 lei.

-Nu, nu, e tot hârtie.

….??!!

-Deci nu-s toți la fel. Contează cine a făcut ”hârtia”, ce scrie pe ea!

Lipsea pocăința din sistemul de gândire, lipsea lepădarea de sine, dar se afirma o puternică personalitate religioasă care ”știe”. Am căutat să mă pun în locul lui, să dezleg rana, locul luptei dintre cuget și gânduri, să ajut cugetul și să demolez raționamente. Greu, fără etalon.

Am luat un cântar și husa de la ochelari.

-Cât crezi că cântărește husa? întreb.
-…să zicem că 50 de grame
-Eu zic că cântărește numai 20, cine are dreptate?
-…….

Am pus-o pe cântar. 34 de grame.

-Este un cântar(etalon) și pentru gânduri și religii, pentru credințe și convingeri: Cuvântul lui Dumnezeu.

O parte a discuției  a fost cea mai dureroasă. Zicea omul meu că el merge la biserica mare, pentru că în Biblie scrie că ”veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală” și dacă sunt pastori peste așa de mulți, desigur la judecată el va susține că a fost învățat (sau lăsat neînvățat, am adăugat eu) de oameni de căpătâi, ei răspund pentru el.
I-am spus omului că fiecare va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.
-Nu, că și ei vor da socoteală.
-Deci tu trăiești liniștit atâta timp cât ei nu te deranjează cu mustrări?
-Păi, ei răspund.

Aici, n-am avut decât întristare, argument nu. Omul îmi spusese că el dă zeciuială, colecte și dări la biserică, trebuie să răspundă și ei de ceva, nu?

 

 

 


Recunoașterea bătrânilor sau ”sfat de frați”? NU PRIN ALEGERE

20 mai 2014

Public aici, de fapt trec din format imagine în format text o porțiune din cartea ”Bătrânii Adunării” de Ion Socoteanu.

”Vă rugăm dar, fraţilor, să recunoaşteţi pe cei care se ostenesc între voi şi vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc; şi să-i preţuiţi nespus de mult, în dragoste, datorită lucrării lor.” 1 Tesaloniceni 5:12-13 (trad GBV)
”Este o atitudine necesară din partea fraților din adunare față de ”cei care se ostenesc, conduc în Domnul și sfătuiesc”, iar între aceștia sunt și bătrânii adunării. Deseori, referitor la acest subiect, se pune o întrebare îndreptățită: în mod practic, cum pot fi instituiți bătrânii adunării?

Nu prin alegere de către oameni sau frați, pentru că nu este vorba de un număr fix, așa cum s-ar putea înțelege despre slujba ”celor șapte” diaconi sau slujitori.
Nu este nici prin dorința sau voința personală sau prin impunere, nici de la sine, nici de la alții, din adunarea locală sau dintr-o adunare în comuniune cu o adunare deosebită.
Nu este nici prin autoritatea apostolică, nici a succesorilor lor, pentru că aceasta nu mai există.
Ci, este prin recunoașterea competenței morale și spirituale a celor care împlinesc criterii de cercetare sau verificare potrivit învățăturii apostolilor. Fiecare credincios sincer, preocupat pentru bunul mers al adunării locale și al lucării lui Dumnezeu, are în Scriptură criteriile recunoașterii bătrânilor și le poate folosi sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt pune și astăzi bătrâni, făcându-i competenți și călăuzind pe frați în recunoașterea lor după criteriile Scripturii. iar acolo unde nu sunt persoane care să îndeplinească aceste criterii, Duhul Sfânt poate să călăuzească în rugăciune și post Adunarea, ca să ceară de la Dumnezeu formarea caracterelor potrivite Scripturii, care să ocupe această poziție și slujbă necesare în viața Adunării.
În aceasta este deseori necesară exersarea credinței practice a fraților din adunare, ca să accepte și să înțeleagă rostul bătrânilor adunării sub autoritatea Scripturii (ca autoritate în învățătură) și a Duhului Sfânt care dă viață Cuvântului. Trebuie apoi să existe disponibilitatea pentru supunere care să permită libertatea recunoașterii clare, luminoase a voii Lui prin Duhul lui Dumnezeu. În mod trist, de cele mai multe ori, sub autoritatea tradiției sau prin nepăsare sau ignoranță, în locul unui sfat al bătrânilor funcționează un ”sfat de frați”, alcătuit din frați de diferite vârste și cu felurite daruri sau lucrări în adunare, care mai mult se impun sau sunt aleși, decât sunt recunoscuți după criteriile de competență ale Scripturii. Și pentru că aceasta este situația cea mai larg răspândită, se consideră că este și calea normală, cu atât mai mult cu cât criteriile de recunoaștere după Scriptură sunt considerate imposibile și deci numai orientative: într-un astfel de sfat sunt frați de vârste diferite, cu sau fără copii, cu sau fără copii credincioși, care doresc să fie episcopi, dar fac foarte rar sau deloc o lucrare din cele care revin bătrânilor, deși se pot osteni mult sau chiar pot vorbi în adunare, dar nu Cuvântul adevărat și nici învățătura sănătoasă. De multe ori, nici nu se roagă, nici nu adoră, nici nu se ostenesc cu învățătură, dar le place să participe la sfat, fără nici o angajare.”

sursa: Ion Socoteanu, Bătrânii Adunării, cap V. #1 Recunoaștere, pag 80-82 Editura Semne, București , 2006, online aici: Bătrânii Adunării


”Ca niște necunoscuți…”, despre anonimitate și publicitate, termenii public/privat văzuți biblic și legal(2)

19 mai 2014

Banii prințesei Rallu, clădirea adunării, cultul BER(Biserica Evanghelică Română, sau tudoriștii, creștinii după evanghelie ramura 2-a) și mineriada, o privire istorică.
Am zis în postarea anterioară că o să iau de exemplu cazul BER, pentru a vedea confruntarea dintre dorința unei adunări de a avea templu public și a de a împlini voia Tatălui în același timp.

Domnișoara Rebecca Paxton  din Marea Britanie a fost angajată pe la sfârșitul secolului 19 ca guvernantă în casa familiei Calimachi, vechi boieri moldo-fanarioți din actualul județ Botoșani. Prințesa Rallu a fost crescută de guvernanta engleză în învățătura Bibliei, conform convingerilor evanghelice. Mai tărziu, la maturitate, prințesa cu educație evanghelică strictă a sponsorizat pe călugărul Cornilescu cât timp acesta a tradus Biblia în română și apoi a ajutat și la deschiderea unei săli de adunări în București.

( Ce mult fac niște convingeri drepte puse într-un pământ bun. )

În sala astfel construită Tudor Popescu a trăit și a predicat până la moartea lui în 1966.

Cât timp a trăit Tudor Popescu, securitatea nu a prea avut succes între ei. Apoi se pare că oamenii au fost înfiltrați încet și acum înfiltrații răstoarnă gazdele, (povestea cu șoarecele la furat în stup(Tâlharul pedepsit de Arghezi)).

Situația e așa, că cei din BER doresc să rămână biblici pe principiul majorității absolute(i s-a părut potrivit duhului sfânt și nouă) și au respins votul și majoritatea lui(50%+1) ca fiind nebiblic. Deci alegerea ”conducătorilor” (conducători-delegați care trebuie să discute cu statul, statul trebuie să știe cu cine stă de vorbă din câteva sute de oameni) se face printr-un fel de ”haisăvedemcinenereprezintă”, nu prin vot, numărare și proces-verbal semnat și arhivat.

Treaba funcționează când e pace și frăție, dar când niște impostori vor să pună mâna pe putere (în spațiul public respectiv, despre acesta vorbim) nu le e greu deloc, ei vor susține că ”noisuntemceicereprezentămperestul”.

Iată deci un caz tipic de impas.
Dacă mergi pe vot, prin alegeri(50%+1) ești neascultător de Cuvânt, vei avea lângă tine 49 de nemulțumiți, de oameni cu altă părere, cu ei ce faci?
Dacă mergi pe înțelegere, vine impostorul și face el înțelegerea.

Și atunci te întrebi? La ce e bună clădirea publică? Să fie o cursă pentru suflete.

Când era adunarea în casa lui Aquila și Priscila, sau în casa lui Aristobul, în Roma, către care le scria, sau în casa lui Gaius, gazda adunării și a lui, casă din care scria Pavel, nu sufereau ei din lipsă de vizibilitate, de relevanță? Nu sufereau ei că n-au capelă la colț sau catedrală în piață? În mod sigur nu sufereau, le erau proaspete cuvintele Celui care a zis: ”lumea nu ne cunoaște

Să privim altfel? Nu cumva Aquila și Priscila, sau Aristobul, sau Gaius vor fi fost pătrunși de un spirit dictatorial, că doar ei sunt gazdele adunării, adunarea era în casele lor? În mod sigur nu, ei erau cei ce ”se dădeau” pe ei înșiși, nu cei ce răpeau de la alții, ca apostolii mincinoși. (Am arătat în alt context că clădirile publice sunt absolut necesare tâlharilor.)

Dacă după ce, (așa cum s-a întâmplat la alte culte,) conducerea sinceră a fost înlocuită cu lupi îmblăniți, aceștia vor continua să prelungească până la un termen rușinos de lung prestigiul de staul de oi al teritoriului ocupat, pentru a-și asigura aprovizionarea constantă cu miei proaspeți. Tinerii din familii de la țară (cum am fost și eu), au venit la oraș în gurile flămânde ale acestor ”lideri” impostori, care au subminat prin viclenie autoritatea în adunări cândva bune și au aplicat un genocid de idei. Ei știau bine cum se ucid ideile.

La sfârșitul unei astfel de călătorii istorice, drept ar fi să prezint sursele, bibliografia. Că de nu, pot fi acuzat că scriu mai mult decât citesc. Și wordpressul mi-a spus ieri că mi-a publicat 1400 de postări gratuit. Dacă n-aș avea citite de exemplu la această postare mult mai multe cărți, articole, postări, forumuri sau discuții decât câte propoziții am scris, ar trebui să-mi fie rușine. Dar pentru că există pe lumea asta  și lucruri grele de lămurit și ușor de răstălmăcit, de aceea am scris condensat, după ce am citit și ascultat amănunțit.

Concluzie: dacă vrem să nu-L ispitim pe Dumnezeu, să ne mulțumim cu ”spațiul privat” garantat de constituție. Orice formă de spațiu public obligă la un compromis nimănui necesar. Am sunat duminica trecută pe niște prieteni din alt oraș, tocmai veniseră de la ”biserică”. O dezamăgire  răzbătea din vocile lor,…să ne zică, să nu ne zică?? Fuseseră ”frații electorali” la biserică să le spună cu cine să voteze în 25 mai. Spațiu public? Sau peșteră publică?

 

 


”Ca niște necunoscuți…”, despre anonimitate și publicitate, termenii public/privat văzuți biblic și legal(1)

19 mai 2014

”Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;
ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi;
ca unii cari murim, şi iată că trăim;
ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;
ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli;
ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi;
ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.” 2 Corinteni 6:8-10

Lumea ne vede înșelători, necunoscuți, muribunzi, pedepsiți, întristați și săraci.
Dumnezeu ne știe însă că spunem adevărul, înaintea Lui suntem bine cunoscuți, înaintea lui trăim, înaintea Lui ne purtăm crucea, în omul lăuntric suntem veseli, în cele duhovnicești îmbogățim pe mulți, în cele cerești stăpânim toate lucrurile.

Am repus pe prima pagină porțiunea de înregistrare cu fratele Niculiță vorbind despre faptul că Adunarea nu este cunoscută pe pământ. Cuvântul nu spune: ”ar fi bine să fie un singur Trup” ci ”este un singur Trup”, faptul că cineva nu-L vede(acest trup) nu înseamnă că nu este. Însă ”lumea nu ne cunoaște” și nici nu vrea să cunoască ”lepădătura” tuturor.

Se pune problema în acest context, cât de ”relevanți” sunt creștinii în fața lumii?! Trebuie oare creștinii să se prezinte în fața lumii cu ceea ce lumea cunoaște? Temple grandioase, slujbe artistice și oratori aleși? Nicidecum. Adevăratul trup nu va face altceva decât ce-i poruncește Capul. Iar Domnul Isus nu a lăsat astfel de directive pentru noi în Cuvântul Lui.

Slujba religioasă publică, chiar dacă are apărători îndeosebi între cei ce și-au făcut din evlavie izvor de câștig, înaintea lui Dumnezeu nu are apărare. Cel puțin în Roma vedem adunări în multe case private (ca niște necunoscuți) fără ca apostolul să se plângă de situația politică de moment care nu permitea ieșirea în public.

Persoanele noastre fizice sunt însă ”publice”, în sensul că trăim în lume, nu putem fi izolați. Mărturia lui Dumnezeu nu are de suferit. Cât privește ”dacă intră în adunarea voastră un necredincios”, este un ”dacă”, nu e interzis, dar porunca este ”mergeți”, nu ”chemați-i” la adunare.

Legal, o persoană este publică atunci când se manifestă într-un loc public: miting, biserică, manifestație, când dă interviuri, etc. Atunci nu mai poate să se eschiveze și nici să pretindă ”protecția vieții private” asigurată de constituție. Dacă cineva nu vrea să devină persoană publică, atunci nimeni nu-l poate scoate din anonimat, sau n-ar trebui.

Insistența unora în teoria că neapărat adunările creștine trebuie să fie publice, deschise, (așa ca parcul orașului) este o naivitate (sau o deturnare, răstălmăcire) din cel puțin 3 puncte de vedere principale:
1. Nu este arătat acest lucru în Cuvântul lui Dumnezeu
2.În țările aflate sub prigoană este imposibil de a ține adunări publice.
3.În țările așa-zis libere, oricât de democrate, condițiile impuse (pentru a preveni abuzurile date de existența unui spațiu religios public) duc la o  flagrantă contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu și conduc la împietrire și la moarte.

Acest al treilea punct ar trebui detaliat. Voi folosi un exemplu: cazul Carol Davila 48, adunarea Bisericii Evanghelice Române din București… (cu Voia lui Dumnezeu, va urma)


Contradicții aparente în Biblie(7): ”smulgeți întâi neghina” sau ”întâi vor învia cei morți în Cristos”

18 mai 2014

Matei 13:30 ” Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.»”

Din acest verset, foarte mulți cititori ai Bibliei trag două concluzii, false amândouă:
1. Că răul din adunare nu trebuie înlăturat, ci lăsat să crească ca să nu se smulgă ”grâul”. Această înțelegere aduce atingere motivației învățării și creșterii în har.
2. Că cei răi vor fi nimiciți înainte de salvarea celor buni, deci nu răpirea o așteptăm, ci smulgerea răilor. Această înțelegere predispune la delăsare și la a nu aștepta răpirea adunării.

Amândouă relele se datorează unei înțelegeri greșite a unor locuri din Biblie, înțelegeri continuate în lumea teologică evanghelică. Ce va fi mai întâi? Răpirea sau curățarea răului din lume, o ”convertire în masă” la creștinism prin nimicirea celor răi?

Dacă noi nu prea facem deosebirea dintre ”țarină” din Matei 13:24(Țarina este lumea) și ”ogor” din 1 Corinteni 3:9 ”Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu” greșim, iar dacă nu deosebim tâlcul acestor comparații greșim de două ori.

În Biblie sunt doi termeni pentru ceea ce înțelegem aparent același lucru: țarină și ogor.

În Matei(în țarina lui) termenul este agros=ἀγρός cu sensul de proprietate, teren, câmp.  Termenul se referă la lume, nu la adunare.

În Corinteni(voi sunteți ogorul), termenul este georgion=γεώργιον cu sensul de cultură, holdă, plante cultivate. Termenul se referă la adunare.

De aceea ”dați afară din mijlocul vostru pe răul acela” rămâne valabil, nu poate fi combătut de ”nu smulgeți neghina”, e vorba de două lucruri diferite.

În Pilda Neghinei sămânța bună simbolizează ”fiii împărăției”, pe când în Pilda Semănătorului sămânța simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu.

Dificultatea de înțelegere apare la versetul 30: să se smulgă întâi neghina și apoi să se lege grâul, când noi știm că mai întâi va fi răpirea și apoi celelalte judecăți.

Explicarea e simplă.
Dacă urmărim celelalte locuri din Biblie, vedem că noi suntem ”cele dintâi roade” a făpturilor Lui, iar prima dată se coace orzul, nu grâul.
Răscumpărarea exemplificată prin pilda lui Boaz și Rut se petrecea pe vremea seceratului orzului.
La fel în viziunea auzită de Ghedeon, ”o pâine de orz se rostogolea”.

Răpirea este asemuită și în Daniel și în Apocalipsa cu o Piatră nedeslipită de mână de om care s-a rostogolit peste chip și l-a distrus. Noi, adunarea suntem o Pârgă a făpturilor lui, cele dintâi roade, orzul.
Dar după răpire Dumnezeu își va întoarce fața spre poporul său pământesc care iată, stă adunat înapoi în țara lui. Ei probabil sunt grâul. Iar pricinile de păcătuire și pe cei care săvârșesc fărădelegea (neghina) sunt probabil acele uriașe oști care vor căuta să nimicească poporul evreu. Nu sunt dogmatic pe subiect, nu e tragic dacă nu e chiar așa dar nici departe nu e.

Restaurarea statului evreu se întâmplă sub ochii noștri, e smochinul a cărui mlădiță frăgezește, ei nu sunt ”cele dintâi roade”, noi suntem, ei  sunt probabil ”cei de pe urmă” care au fost cândva cei dintâi dar vor fi altoiți iarăși în trunchiul lor.


Strecurații, mereu actuali

17 mai 2014

E prima postare pe acest blog care o preiau integral de pe alt blog. Sunt gândurile lui Barthimeu despre ”strecurați”. De meditat!

Barthimeu- Un alt orizont

Căci s-au strecurat printre voi…”

După îndemnul apăsat (prin acel „odată pentru totdeauna”) la lupta unicei, sfintei, perenei credințe, una a cărei privare de pacea lăuntrică e de neconceput, iată că Iuda începe să ne dezlege misterul. E vorba de misterul deturnant al scopului primar de care a fost animat autorul epistolei (mîntuirea de obște), în cel secundar (îndemnul la lupta credinței).

În multele versete din aval, Iuda începe prin a descifra și contura portretul dușmanilor credinței genuine. Epistolarul e chiar generos  (în economia scrisorii) în acest demers descriptiv. Cu cît inamicul e mai bine studiat, mai bine descris, din mai multe perspective abordat, cu atît șansele lovirii lui la țintă sunt mai mari.

Fratele mai mic a lui  Isus (credem noi) și a lui Iacov, începe acest tablou polimetaforic, printr-un cuvînt pe cît de peiorativ, pe atît de real: strecurat. Iuda apelează la pareise

Vezi articolul original 390 de cuvinte mai mult


O mare bucurie și o mai mare bogăție

16 mai 2014

”Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări,  ca unii cari ştiţi…” Iacov 1:2-3a
”El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi …” Evrei 11:26

Hotărârile inimii noastre le luăm în funcție de ce iubim.
Facem ce ne place. Adică ”ce privim” ca bucurie și ce socotim ca bogăție.

Să ne întrebăm: …zicea un frate des: ”ce faci când ai timp? sau ”la ce te gândești când te relaxezi?”
Acela ești.

Dacă îți alunecă mâna spre tastatură să-ți hrănești curiozitatea prin gugălire sau spre telecomandă să auzi și să vezi ultimele știri, de alea te bucuri și acolo e inima ta, comoara ta, bogăția ta. Așa le socotești.

Pentru ca încercările să fie privite ca bucurie trebuie să ”știm”, să ”știm bine”, iar ca să știm bine trebuie să fi fost învățați bine.
Pentru ca ocara să fie socotită ca bogăție trebuie să fie ”ochii pironiți”, dar cineva a trebuit înainte să descrie bine ținta, tabloul minții pe care sunt pictate lucrurile crezute, să fie mai apropiat decât planul ”plăcutelor împrejurări”.

David mai zice: ”Cînd urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile” Psalmul 119:14
sau: ”Mă bucur de Cuvîntul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă” v.162

Această stare a lui David a venit în el pentru că ”toată ziua se gândea” la Cuvântul lui Dumnezeu: ”Cît de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gîndesc la ea.” 97

Deci nu un extaz religios creat într-un mediu de industrie religioasă, de teatru atent regizat va produce o bucurie mare, ci o stare a inimii de ”minte trează”, de ”minte înnoită” care meditează la Cuvântul și la Voia lui Dumnezeu va da în suflet și bucurie și socotire a ocării ca bogăție, dar și nesocotire a bogățiilor pământești.

Există o bucurie reală, atunci când slujba de aducere aminte a Duhului ne înnoiește simțămintele și ne stimulează memoria spre delectarea cu Planul lui Dumnezeu. Nu numai să facem Voia lui Dumnezeu, ci s-o iubim, s-o facem DIN TOATĂ INIMA, cu toată convingerea și într-o desfătare a sufletului superioară oricăror desfătări ale cărnii.

Exemple:

1. Pescuitul
Dacă un hobby, chiar ”nevinovat”, (pescuitul de exemplu) îl socotim sursa de satisfacție, îl vom practica pentru ca sufletul nostru să se simtă bine. Dar în fața lui Dumnezeu nu vom putea atunci să ne socotim ”mântuiți” și sufletul să ni-l socotim ”eliberat” de lipiciul acelui hobby. Dacă ”sporiți totdeauna în lucrul Domnului” nu ne sună în urechi ca sursă de bucurie, dar petrecem ore la undiță așteptând înfiorați mișcarea plutei atunci mai avem de învățat de la Iacov, de la Evrei, de la David, mai avem de pescuit și de stat pe malul apei Cuvântului, de adâncit privirile în tâlcul înțelegerii până se aprinde focul dragostei în inima noastră.

Nu e păcat pescuitul(decât dacă pune stăpânire nemiloasă pe suflet) , dar e păcat ca să nu folosim pilda pescuitului (și al oricărui lucru) pentru pictarea în fața ochilor omului omul lăuntric a tabloului lui Cristos care este ascuns în toate pildele (creației și Cuvântului) și pentru care ele(pildele) au fost vremelnic create și înțelept desfășurate ochilor noștri fizici.

2.Mâncarea
Sunt oameni care nu se pot abține de la mâncare. Nici eu nu mă pot lăuda cu un bun control de sine asupra foamei sau a poftei de mâncare. Avem în acest caz pilda Domnului Isus de la Sihar. După ce a vorbit cu femeia, (ucenicii fiind plecați la magazin în Sihar să cumpere mâncare), deși se subînțelege din text că Isus fusese flămând înainte, la întoarcerea ucenicilor cu plasele pline și la îndemnul lor: ”Învățătorule, mănâncă!” Domnul Isus le-a spus: ”eu am altă mâncare”(în sensul de satisfacție, săturarea), ”mâncarea mea (înțelegem ”satisfacția”, ”săturarea”, ”bucuria” mea) este să fac Voia Tatălui Meu.” Era o mai mare bucurie, o mai mare bogăție, ”Unul mai tare” care ia lucrurile (bucuriile, satisfacțiile) în care cel învins se încredea. Să fim învinșii, (cei predați) în acest război bucurându-ne de laurii, triumful și defilarea Evangheliei(Veștii Bune a) Lui. Bogăția ocării acestei Slave să o socotim ca sursă de mai mare bucurie decât orice altă satisfacție fără ocară.


Cântările Harului, caietul 1, Nicolae Moldoveanu, (Cântări din temniță)-AUDIO

12 mai 2014

Cei de la Oastea Domnului din Sibiu au făcut o treabă bună, au pus pe net o mulțime de cântări ale fratelui Niculiță în interpretarea lui..
E de apreciat neutralitatea actului, Moldoveanu nefiind decât crescut în ”răsadnița” învățăturilor OD, doar laptele l-a supt în creșa OD, maturizarea i s-a făcut după ce a fost transplantat în Grădina mișcării frățești lipsită de etichetă confesională. Oricum mulțumim pentru efort.

Pentru partitură și text accesați: http://cantarileharului.wordpress.com/cantarile-harului-caietul-1-cantari-din-temnita/

Pentru audio: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantarile-harului-1 

cantarileharuluiaudio


Previziuni biblice despre Rusia, despre evrei și Adunare, despre răpire și necaz, revista Creștinul 1934

11 mai 2014

În acest articol scris înainte de 1934 este fantastic de exactă împlinirea până acum a celor scrise.

Să aveți în vedere câteva repere istorice când citiți articolul:
-cele 10 împărății pomenite în articol duc cu gândul la UE
-la data scrierii articolului (înainte de 1934) statul Israel nu exista, articolul vorbește despre un stat Israel atacat de Roș, Meșec și Tubal (desigur după răpire, în timpul necazului mare, căci nu numai ”unul va fi lăsat”, vor rămâne mulți oameni după răpire pe pământ, cei mai mulți).
-prin ”războiul cel mare” de la pagina 2 trebuie să înțelegem Primul Război Mondial(așa s-a numit până a izbucnit al doilea)
-ca și în latină și în rusă Marea Mediterană înseamnă Marea din mijlocul Pământului(Средиземное море, sredi(mijloc)-zemnoe(pământ(esc))-more(mare)).(paragraful 2)
-articolul este discret și rezervat în privința exactității, face niște presupuneri care iată sunt confirmate după 80 de ani, de ex. paragraful 1: ”Prin Cuvântul lui Dumnezeu știm că cele 10 seminții vor exista, dar cine știe dacă nu va fi poate aceasta calea lui Dumnezeu pentru a le da ființă?”
-deși Sionismul ca mișcare ideologică printre evrei exista de multă vreme, în anul 1934 nici nu se punea problema unui stat Evreu, totuși articolul scrie despre ”munții lui Israel care au fost multă vreme pustii, dar ai cărei locuitori sunt scoși din mijlocul popoarelor”(Ezechiel 38:8) lucru care s-a întâmplat după războiul al doilea.

O oprire la acest text: 1934 este cu 10 ani înainte de 1944, an în care rușii au ocupat ”casa evreilor” din estul Europei și ei au trebuit să plece în Israel. Totuși mulți au rămas în Imperiul Sovietic. După 1989 au mai fost scoși o parte (probabil cei mai săraci sau vizionari) și duși în Israel, dar tot au mai rămas peste 300.000 de evrei în fosta URSS. Acum cu ocazia acestor tulburări(2014) desigur și aceștia vor pleca spre ”munții lui Israel” conform profeției. Noi trebuie să vedem smochinul care înfrunzește și să spunem și altora, Domnul Isus ne-a zis: ”când veți vedea smochinul și toți copacii” înmugurind(odrăslind), acum este acest timp, ”vara” este aproape.

-paragraful 6 din articol scrie despre pogromuri(împotriva evreilor) și prigoane împotriva creștinilor. Sunt amintiți stundiștii, prigoniți pe vremea Țarului, dar despre prigoana înfiorătoare prin care au trecut creștinii în anii 30 încă nu se știa mai nimic în lume.

Nu sunt dogmatic pe subiect, se poate să fie așa, poate diferit, dar trebuie să fim atenți la ce se întâmplă.

Concluzie: câteva lucruri sunt clare totuși:

1.Dumnezeu are încă un popor pământesc(Evreii) și unul ceresc(Adunarea) împrăștiați în lume.
2.Prima dată pe cei pământești îi adună în țara lor(peste 3 ani vor fi 70 de ani, din 1948) de când a a început acest  miraculos proces.
3.La răpire, cei cerești (”cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești”) vom fi adunați împreună cu El, atât cei din morminte cât și cei vii care vom rămâne, dar pe nori, în slavă și vom avea instant trupuri de slavă.
Te voi păzi de ceasul încercării care are să vină peste întreaga lume!” El va veni ”ca un Hoț” și va răpi Mireasa Sa.

Lucrurile despre care scrie articolul(năvălirile și pedepsele) se vor întâmpla după răpire.

sursa: http://revistacrestinul.wordpress.com/2014/05/10/anul-7-nr-21934/

rusia1 rusia2 rusia3 rusia4


De ce și-au pus adunările creștine pastori?

9 mai 2014

…că în Noul Testament sunt mai rari decât …caii din Apocalipsa.

Nu știm cine a fost ..pastor la Corint de exemplu și nici la vreuna din celelalte adunări. (De fapt eu știu sigur că n-a fost, dar unii cred că a fost.)

Sunt câteva argumente pentru care chiar adunări bune și învățate bine(mai ales cu referire la preoția tuturor credincioșilor), după plecarea (în general la Domnul) a celor din prima generație, adunări bune zic își aleg pastori.

De ce oare? Sunt multe argumente invocate:

1.Ca acel pastor să aibă timp să viziteze pe frați.
2.Că pastorul să aibă timp să viziteze pe necăjiți.
3.Că pastorul să aibă timp să evanghelizeze.
4.Că pastorul să aibă timp să studieze Biblia.
5.Că pastorul să aibă timp să se pregătească de predică.
6.Că pastorul este….unsul Domnului prin ordinare și trebuie să fie pastor în fiecare biserică(ca în Creta).
7.Că pastorul are ….haruri speciale…numai el poate să boteze și să facă frângerea pâinii. (Ca și cum ceilalți frați n-ar putea, n-ar avea dreptul sau le-ar fi interzis să facă punctele 1-7)

Asta a fost teoria. Să vedem practica. Vom lua un caz real, vremurile sunt apropiate, anul 1988. Până astăzi enoriașii bisericii de care vorbim sunt convinși că ”pastorul” lor a fost un semi-martir, că a făcut închisoare pentru Domnul și că cine spune altfel are ceva cu ”fratele păstor”. Eu n-am nimic cu el, îl iau doar de exemplu. Aș putea să spun că-l cunosc, că ne-a fost în casă de câteva ori, că nu mi-a inspirat încredere niciodată, dar nu pot proba. În paginile de mai jos, pastorul (citește: ”lupul îmblănit”) a scris cu mâna lui nota informativă în care-și toarnă la securitate oaia. Asta se poate proba.

restul aici: http://barthimeu.wordpress.com/2014/05/07/deci-este-clar-o-convingere-bumerang/

Deci să tragem câteva concluzii practice:

1.Fratele păstor avea timp.
2.Fratele păstor avea timp să se întâlnească săptămânal cu ofițerul coordonator care-i trasa sarcini.
3.Fratele păstor avea timp să viziteze pe enoriaș pentru ”a stabili natura discuțiilor purtate…”
4.Fratele păstor ținea cont ”de anumite reguli cultice”
5.Fratele păstor a spus securistului că cel urmărit n-a fost la biserică, că umblă în  misiune, etc.

În mod sigur ”fratele păstor” și cei ca el au avut o ordinare specială, o putere coborâtă de la Departamentul Cultelor ca să fie martori a discuțiilor din biserică și să le raporteze, să fie agenți și informatori ai securității în București, în toată România, în Europa, în America și până la marginile pământului.

Deci, de ce și-au pus bisericile pastori?
Ca să aibă cine să-i vândă la securitate în mod organizat, centralizat, la nivel național.
Dacă nu-și puneau pe cine mai găsea securitatea coadă de topor?
Găseau, dar mai greu, așa le-a fost ușor.
Dumnezeu a găsit cu cale să facă de ocară pe cei ce nu i-au ascultat Cuvântul și și-au pus conducători după chipul lumii, prin tocmai conducătorii puși și prin sistemul aprobat de ei înșiși.
Dureros dar real!
Adevărul Cuvântului Său rămâne în ciuda tuturor falsurilor: ”noi toți suntem frați”, nu avem ierarhii în fața tronului de Har, iar parodiile de ierarhii puse de oameni au dus la cazuri ca cel de mai sus:
Cum am scris aici:
”Tâlcul care Tata chiar prin mușuroi
ni-L arată astăzi și ne vrea-nvățați
e că-n Adunare tot așa, nici noi
n-avem un ”mai mare”, ci suntem toți frați.

Mare este înțelepciunea Lui.


Cinste învățăturii

7 mai 2014

”…totdeauna sa dea dovadă de o desăvârșită credincioșie, ca să facă în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.” Tit 2:10

1.Pomul se cunoaște după roade.
Sămânța se cunoaște după recoltă.
O roadă bună, o recoltă bună vorbesc despre o sămânță bună.
Tot așa, un caracter al lui Cristos provine dintr-o minte înnoită din Cuvântul Adevărului, din Învățătura lui Cristos, sămânța cea bună.

2.Cel mai puternic atac care se dă astăzi împotriva lui Dumnezeu este atacul împotriva Învățăturii lui Cristos, asupra învățării lui Cristos. Învățătura nu este negată ci este înlocuită cu ideea că nu învățătura este importantă ci …”să se atingă Domnul de inima omului”.
În nădejdea acestei ”atingeri” ultimele generații de părinți evanghelici nu-i mai învață pe copiii lor în mod sistematic Cuvântul lui Dumnezeu.
În nădejdea acestei ”atingeri” programele bisericilor au trecut interesul de pe învățare pe ”laudă și închinare”, pe fabricarea unei stări extatice în care simțurile sunt ”atinse”, nu cugetul scuturat.
În nădejdea acestei atingeri  prin adunări nu se mai face ”învățarea lui Cristos”.

3.Apostolii nu făceau laudă și închinare, ei învățau.
Primii creștini învățau, se învățau unii pe alții.
Semnul maturității spirituale era capacitatea de a învăța pe alții. Comportamentul fidel al robilor (din Epistola către Tit) era o dovadă de bună învățătură, aducea cinste învățăturii, nu se considera o urmare a unei ”atingeri” oarecare, ci o cinstire a învățăturii care a produs acea desăvârșită credincioșie.
Învățătura nu era desconsiderată cum o disprețuiesc în zilele noastre apostolii senzațiilor și misionarii idolatrii a căror țintă este ștergerea diferențelor și proslăvirea confuziei, (la ecumenici mă refer).

4.Care învățătură? Sunt atâtea culte…

Culte sunt multe, Dumnezeu e Unul. El a scris o singură Biblie, n-a avut două seturi de apostoli, nici două Vești Bune.
Organizații religioase sunt multe. Trup al lui Cristos este Unul, (prin simplul fapt că faci parte în mod voit dintr-o astfel de organizație mărturisești o stare de confuzie). Orice creștin iluminat de lumina caldă și mângâietoare a Cuvântului, va dezlipi în mod delicat orice etichetă denominațională de pe el sau de pe faptele(hainele) sale indiferent de câtă ”cinste” sau prieteni va pierde. ”Şi orice faceţi, cu Cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus,”(Coloseni 3:17), nu în numele unui Cult, asociație, organizație sau fundație.
Învățături sunt multe. Foarte multe învățături au  elemente autentice, ca banii falși, seamănă tare bine cu banii adevărați. Doar în chestiunea autenticității (cine i-a emis), falsurile au probleme. Un om trimis de Dumnezeu, o adunare care se adună în Numele Domnului Isus, vor refuza discret orice acaparare denominațională cu toate riscurile și prigoanele ce derivă din cinstirea ”unui singur Nume”.
Multe învățăturile poartă numele Domnului Isus, acesta nu este un motiv ca să nu insistăm pe Numele Domnului Isus, pe eticheta Lui și numai a Lui.

5.Dacă am neglijat învățătura, să ne pocăim de neglijența noastră. Învățarea lui Cristos este jertfa noastră ca preoți ai preoției sfinte, ca slujitori din seminția aleasă. Să căutăm cinstea învățăturii lui Cristos.

Mărit să fie Domnul!

 

 

 


Blog nou: Revista Creștinul

4 mai 2014

Am început să fotografiez, (la rugămintea unui istoric creștin) Revista Creștinul dintre anii 1930-1940.

Mi-am dat seama după câteva zeci de pagini că efortul de a trimite mailuri e aproape egal cu cel de a încărca pe un blog, așa că m-am hotărât să pun pe un blog toată această arhivă. Veți găsi aici nume cunoscute, istorii vechi neștiute, multe, multe mărturii interesante și folositoare.

Deci revistacrestinul.wordpress.com

crestinul


Dumnezeu căruia îi slujesc în duhul meu

4 mai 2014

…este text din Romani 1:9 ”Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele,” (pt conformitate: ”ὁ Θεός, ᾧ λατρεύω ἐν τῷ πνεύματί μου”)

 

Slujirea are loc în duhul nostru, în mod continuu, nevăzut. Mintea meditează la cuvântul lui Dumnezeu, ochii și urechile admiră creația lui Dumnezeu și suntem conectați la planul lui mai ales în ce privește Adunarea slăvită.

Cu cei din Vechiul Testament s-au petrecut acele întâmplări pentru învățătura noastră.

Cu noi se petrece ceea ce se petrece  ” pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti,” Efeseni 3:10 (GBV)

Rugăciunile sunt legate de această slujire, știm ce cerem pentru că cunoaștem Voia Lui, ne preocupă planul Lui și ceea ce cerem nu este în contradicție cu Planul. (Dacă am trăi pentru carne și am cere carnale, ar fi. …am cere rău cu gând să risipim în plăceri). Dar când cerem (ca Pavel) lucruri privitoare la Gloria Adunării Lui atunci primim.

Duh înseamnă ”ceea ce nu este carnal”, ceea ce nu aparține cărnii. Cuvântul este Duh, slujirea în duhul este starea când mintea și cugetul omului stau în pace meditând planul și mijloacele, gândurile și faptele ”Stăpânului Viei”.

Diferența o fac mijloacele, (a spus un englez sionist, Orde Charles Wingate, crescut în familie de frați, un fel de Ghedeon al înființării statului evreu), dacă unii cred că e deajuns a gândi de tip dorințe–>motivație––->efecte, o gândire(minte) ”duhovnicească” educată din amănuntele cuvântului lui Dumnezeu va adăuga mijloacele: dorințe––>motivație––>mijloace––>efecte.

Izvorul oricărei acțiuni după voia lui Dumnezeu nu este o minte extatică și confuză, ci una în care evenimentele biblice stau regulat memorate și meditate zilnic ca sursă de înțelepciune. Nu o ”călăuzire nouă a duhului” au nevoie creștinii de azi, ci o cunoaștere profundă a Cuvântului dinainte. Așteptarea unei ”călăuziri” de multe ori duce la misticism și practici ciudate și ridicole, cunoașterea Cuvântului scris mai dinainte și bizuirea pe acest Cuvânt înseamnă credință, singurul mod în care-I putem fi plăcuți Lui.

Să slujim în Duhul începând cu Cuvântul, cu meditarea zilnică asupra Cuvântului.


”…altfel, să știi că trec la baptiști!” Prețul organizării și concesiilor care duc la lume și la moarte

4 mai 2014

Public aici o porțiune dintr-un articol din revista Creștinul(anul 5, nr.3/1932).

Nu sunt Creștin după Evanghelie (de fapt nu fac parte din nici un cult) dar istoria acelor ani și oameni ne învață multe.

Înainte de 1940, înaintașii celor numiți azi ”Creștini după Evanghelie” se străduiau să păstreze linia evangheliei și în chestiunea legată de amestecul și controlul statului în adunări. Adunările înființate prin munca misionarilor francezi, elvețieni și britanici încercau să rămână independente, deși presiunea statului de a le supune controlului era foarte mare. Ca astăzi. În revista Creștinul se publicau regulat întâmplări cu persecuții, cu abuzuri dar se publicau integral și scrisorile reprezentanților adunărilor către și de la Ministerul Cultelor, Minister condus adeseori de …preoți.

….ALTFEL, SĂ ȘTII CĂ TREC LA BAPTIȘTI! sună ”amenințarea” unuia care s-a clătinat în prigoane. Sunt date ca exemplu două cazuri, unul din Negreni, jud Botoșani, altul din Corjeuți, actualmente în raionul Briceni, Rep Molddova.

E de meditat la concluziile autorului articolului:

”Lor le lasă gura apă după beneficiile recunoașterii și libertăților lumii rătăcită și pierdută, cari nu pot fi câștigate ca mântuirea noastră, cu jertfa sângeroasă de pe cruce, ci cu prețul organizării și concesiilor cari duc la lume și la moarte.”

”Dar acei creștini a căror dragoste se răcește, a căror credință scade și a căror nădejde în lucrurile viitoare, fericite și veșnice se evaporează, uită aceste primejdii și se nenorocesc, ei și cei ce vin după ei.”

hotarati


Conducerea prin dragoste, prin lege sau prin oligarhi

2 mai 2014

(Această postare nu are un mesaj politic, folosesc politica doar ca exemplu pentru evidențierea unui tâlc, unui înțeles.)

1.Conducerea prin lege.
Într-un stat normal, nimeni nu este deasupra legii(legea vine de la Dumnezeu). Banii vin din impozite colectate corect și serviciile se administrează prin ministere(slujiri) atent chivernisite. Această rânduială e lăsată de Dumnezeu pentru toți oamenii, nu doar pentru creștini, dovadă că există și țări necreștine sau musulmane unde statul funcționează bine.

2.Conducerea prin oligarhi.
Cunosc bine Ucraina și Rusia.
În Rusia fondurile statului(bugetul) majoritatea nu provin din impozite, ci din administrarea unui export de materii prime controlat de stat prin oligarhi. Oligarhii sunt un grup de persoane apropiate ”țarului” ce beneficiază de sistem și-l întrețin. Corupția, nepotismul și dezordinea înfloresc în astfel de sisteme. Legea și statul sunt imitate prin instituții al căror scop a fost deturnat spre folosul oligarhilor. Confuzia și nesiguranța sunt lăsate să continue.
În Ucraina și (mai puțin) în fostele țări comuniste, oligarhia a fost modelul importat și întreținut de la răsărit.
O mână de pașe stăpânesc prin politică economia unei regiuni și o ”mulg” prin corupție.

3.Conducerea prin dragoste.

Domnul Isus N-a spus: ”dacă vă înscrieți în Biserica Mea veți păzi rânduielile(poruncile) Mele” ci a spus: ”dacă MĂ IUBIȚI veți păzi poruncile Mele.” Administrarea rânduielii, ordinii Împărăției Lui este de mai mare slavă și mai mult de urmărit pentru noi decât folosul ce ni l-ar aduce sau lipsa ce am suferi-o. Când îl iubim, iubim tot ce are El, mai ales Adunarea Lui(trupul Său), ordinea și slava Împărăției Lui. Această împărăție este deocamdată doar înăuntrul nostru, mintea noastră o rumegă, rânduielile ei le medităm, așteptarea ei ne dă speranță. Ancora nădejdii sufletului nostru are capătul în Locul Preasfânt al cerului de unde-L așteptăm…atunci când vom fi arătați(revelați, descoperiți) împreună cu El, desigur dacă acum suferim(năzuim, râvnim, iubim) împreună cu El.

4.O concluzie(înțeles).
Toate statele lumii folosesc patriotismul(stimularea dragostei de țară) în educație pentru creșterea atașamentului față de patrie. Aceasta este o pildă pentru a stârni și noi în cei ce-i învățăm atașamentul pentru ”Împărăția Lui cerească.” Doar conducerea prin dragoste este eficientă, chiar dacă noi Îl iubim ”fără să-L vedem”. Domnul Isus a lăsat în Adunarea Lui doar acest fel de ”conducere”, de călăuzire, de îndrumare, strict pentru folosul învățării și creșterii(edificării), nu este Trupul Lui un organism ierarhic, Capul nu conduce prin intermediari ci direct pe celelalte mădulare, așa cum nici mădularele tale dragul meu cititor nu ascultă de vârful nasului tău, (deși nasul este cel mai proeminent și vizibil mădular), ci de nevăzutul Creier.

5.O altă concluzie. Pilda Ucrainei.
Când comuniștii au vrut să-i paralizeze pe credincioși, au făcut-o viclean, ca rușii în Ucraina, au lăsat să-și dezvolte (sub numele necesității conducerii) un sistem de oligarhi, mici pașe religioase regionale, conduse centralizat de sultani sau țari naționali, la care au început oamenii să se uite ca la microdumnezei.
Chiar întreabă unii: cine-i microdumnezeu la voi? Acest sistem oligarhic religios este în floare astăzi. Se mai ridică câte un oligarh, mai cade câte unul, își mai schimbă pașalâcul, puțin importă, oamenii nu ies din sistem, le oferă un anume grad de siguranță. Este un sindrom Stockholm religios, îndrăgostirea victimei de călău.

6.Să fim îndrăgostiți de Domnul Isus, Domnul(Capul) Adunării, nu de minidumnezeii oligarhi ai micilor feude religioase din scurta clipă petrecută în mărunta noastră țărână. Să iubim rânduia Lui, Împărăția Lui, Învățătura Lui în toate detaliile. Conducerea Adunării Lui se face prin dragoste, nu prin lege, nici prin oligarhi: Noi Îl Iubim. Dacă îl iubim, iubim tot ce are El, Creația Lui, oamenii, chiar pe cei amăgiți și furați, poate mâine vor fi frați.

”…De dragul Tău mi-e lumea dragă,
că-n ea Te văd și-n flori și-n spini.

În crinii albi Ți-e sărutarea,
în maci văd sânge pe Calvar.
De dragul Tău mi-e dragă marea
și cerul fără de hotar!

În bulgări reci Te văd cum sameni
și-n spini văd pașii sângerați.
De dragul Tău iubesc pe oameni;
azi sunt străini, mâini, poate frați!” (sursa)

7. O pildă. Vedem în Ucraina și chiar la noi slăbiciunea statului mâncat pe dinăuntru de oligarhi. Tot la fel, așa cum o împărăție pământească este erodată de sistemul de pașalâcuri politice oligarhice(cu scop de jaf și protejată din exterior) și împărăția lui Dumnezeu este atacată și coruptă de sistemul de pașalâcuri religioase sugerat și controlat de diavol.
Altă pildă. E plină Europa de castele (în ruină majoritatea) construite de conți și baroni, de grofi și duci, de boieri și prinți (au multe nume), ruine la care privesc cu drag. Îmi arată(vorbesc) aceste ruine de o glorie trecătoare și învinsă, în general castelele, fortărețele au fost zidite în zeci de ani cu trudă și dărâmate în două-trei zile cu puțină dinamită sau un foc strașnic. În istorie vedem des cum unul mai tare decât constructorul a venit și i-a luat armele în care se încredea, a dărâmat coșmelia și a instaurat un Imperiu mai mare decât pașalâcul lui.

8.Noi suntem ambasadori ai Celui Mai Tare, trimiși într-o lume de copii ce strigă unii la alții: ”n-ați jucat după partitura oligarhiei mele”. Fortărețele lor(mă refer strict la oligarhiile religioase, (seamănă bine cu cele politice dar îi robesc pe oameni mai viclean, cu voia lor și aproape niciodată nu se răscoală)) umplu lumea, oamenii le admiră, le slujesc, le iubesc unii. Unii se laudă altora că oligarhia lor e mai bună. Unele oligarhii aplică legi foarte stricte în interiorul minidomeniului controlat de ei. Să dărâmăm cu bucurie astfel de înălțimi ( Pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti[−] Lit. „carnale“, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu[−] Sau „divin puternice“, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţionamente şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi înrobind orice gând ascultării de Hristos.” 2 Corinteni 10:4-5)

9.Să nu ne speriem de înălțimile până la cer ale dictatorilor de minți pentru că domnia lor este fărădelege. Stăpânitorii religioși și cei educativi(ei formează conștiințele) construiesc înălțimi pentru ca oamenii să-și înăbușe Adevărul în nelegiuirile permise de administrațiile minților corupte. Aceste înălțimi(fortificații) sunt ziduri de argumente, cetăți de mentalități, înălțimi ca cele din vechime, pe care niciunul din împărați(chiar cei mai lăudați) nu le-au dărâmat. Despre toți scrie: ”totuși înălțimile n-au fost înlăturate”. Abia apostolul aduce înlăturarea: ”noi…dărâmăm…ORICE ÎNĂLȚIME”.

10.Am fost în Ucraina ultima dată în septembrie 2013. Nu mai fusesem de 12 ani. Prietenii mei (oameni cu pregătire superioară, au o firmă mare de comerț cu utilaje comerciale acum) m-au întrebat confuzi: ”e mai bine sau mai rău cu UE? Care e diferența?” Le-am răspuns: ”e mai ordine, de la străzile liniate până la reguli comune pentru orice, treptat legea și rânduiala ia locul haosului.” Au ascultat tăcuți, n-am priceput de ce și-au trimis amândoi copiii în Germania de ani buni, acum cu războiul încep să înțeleg. (Străzile Cernăuțiului au același pavaj de piatră de granit lăsat de austrieci în 1918.)

11.La aceste lucruri meditez când văd la știri haosul din Ucraina, ofensiva mediatică a baronilor de la noi, toate sunt pilde care iluminate de înțelegerea clară a Creatorului tuturor acestor lucruri, prin Cuvântul Său ne deslușesc o realitate plină de speranță: Dragostea este tare ca moartea.(C.Cânt 8:6) Dacă Îl iubim și iubim rânduiala Lui, Cuvântul Lui vestit de noi cu drag dărâmă aceste fortificații, iar într-o zi Piatra nedezlipită de mână va interveni însăși în creație pentru a-i spulbera asupritorul. Înălțimile sistemelor oligarhice religioase se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, îi țin pe oameni prinși și încrezători în lucrurile în care se încred, între ziduri de întărituri și raționamente a căror origine și țel este carnea, omul, materia și clipa. Să dărâmăm bucuroși aceste construcții de orice natură (în general educativă) prin învățarea(manifestarea, arătarea) Adevărului.

Jertfa mea de astăzi.

Mărit să fie Domnul.

 


Lev Tolstoi și dr. Baedecker vestind Vestea Bună în închisori țariste(fragment din Învierea)

2 mai 2014

În secolul 19 mulți misionari dintre frații englezi au vestit Vestea Bună în Rusia. Printre ei a fost și doctorul Baedecker. Dr Baedecker avea ca și chemare vestirea Veștii Bune la deținuții din închisori. Acest aspect a fost atent observat și descris de Tolstoi în nuvela sa Învierea. În nuvelă Dr Baedecker este numit ”englezul”.

Fragment din nuvela Învierea:
”Nehliudov îşi îndrepta privirea spre englez, gata să-l urmeze, dar acesta tocmai îşi nota ceva în carnet. Nevrînd sâ-l întrerupă, Nehliudov se aşeză pe o bancă de lemn de lînga zid şi simţi deodată o grozavă oboseala. Era obosit nu din pricina nopţii nedormite, nici a călătoriei şi nici a emoţiilor prin care trecuse în ultimul timp, ci se simţi obosit de viaţă. Se rezemă de speteaza băncii, închise ochii şi căzu pentru o clipa într-un somn adînc ca moartea.
– Doriţi sa vizitaţi acum celulele? întreba directorul.
Nehliudov se trezi, mirat câ se găseşte acolo. Englezul terminase de notat în carneţel şi voia acum sa viziteze celulele. Nehliudov, obosit şi nepăsător la toate, îl urmă. Directorul, englezul şi cu Nehliudov, urmaţi de gardieni, trecură printr-o sală, prin coridorul cu duhoare grea pîna la greaţa, unde, spre marea lor mirare, vazurâ doi deţinuţi urinînd de-a dreptul pe podea, şi intrară apoi în prima cameră. Deţinuţii se şi culcaseră pe priciul de scînduri din mijlocul odăii. Erau vreo Şaptezeci de oameni, întinşi unul lînga altul. La intrarea vizitatorilor săriră cu toţii în picioare, zăngănind din lanţuri, şi se aşezară lînga paturi, cu capetele lor proaspăt rase pe jumătate strălucind în semiîntuneric. Numai doi ramaseră culcaţi: un tînar cu faţa aprinsa de friguri şi un batrin care gemea întruna.
Englezul se interesa daca deţinutul cel tînar e bolnav de multa vreme. Directorul îi răspunse ca numai din
dimineaţa aceea, cît despre bâtrîn, el suferea de mult de stomac, dar n-aveau unde să-l duca, infirmeria fiind
plina pîna la refuz. Englezul clatină din cap, nemulţumit, şi-şi exprima dorinţa de a spune cîteva cuvinte acestor oameni, rugîndu-l pe Nehliudov sâ le traducă. Se lămuri ca englezul venise în Rusia pe de o parte pentru a cunoaşte locurile de deportare şi de detenţie din Siberia, iar pe de alta, ca sa propovăduiască mîntuirea prin credinţa şi prin ispăşire.
Spune-le ca lui Christos i-a fost mila de ei şi i-a iubit, spuse el, şi a murit pentru ei. Daca vor crede, se vor mîntui. Cît timp vorbi englezul, deţinuţii ramaseră lîngâ paturi în tăcere, în poziţie de drepţi. Spune-le că în aceasta carte sînt scrise toate acestea. Ştie cineva carte dintre ei?
Mai mult de douăzeci de inşi ştiau carte. Englezul scoase dintr-un rucsac pe care-l avea la el cîteva volume legate din Noul Testament. Nenumărate mîini vînjoase, cu unghii tari şi negre, se întinseră din mînecile câmaşilor de pînzâ aspra spre el. Lăsă în cameră aceasta doua Evanghelii şi trecu în cealaltă.
în camera următoare gâsira acelaşi lucru. Domneau aceeaşi zăpuşeala şi duhoare grea. Tot aşa atîrna între ferestre o icoană, iar în stînga uşii se afla hîrdaul şi tot aşa stăteau culcaţi deţinuţii unul lingă altul, tot aşa săriră în picioare şi se aşezară în poziţie de drepţi, iar trei dintre ei râmaseră culcaţi – doi se ridicară în capul oaselor, iar unul zăcea, fără sa se uite măcar la cei intraţi. Erau bolnavi. Englezul spuse acelaşi lucru şi aici şi le lăsa doua Evanghelii.
În a treia cameră eră forfota şi zgomot. Directorul bătu în uşa şi strigă: „Linişte!”. Cînd se dădu uşa în laturi,
deţinuţii se ridicară în picioare lingă păt, afara de cîţiva bolnavi. Doi bărbaţi, cu feţele schimonosite de ură, se luaseră la bătaie, îşi încleştaseră mîinile, unul în părul, iar altul în barba celuilalt, şi nu-şi dădură drumul decît cînd se repezi un gardian la ei. Unul avea nasul zdrobit pina la sînge şi îşi tot ştergea, cu o mînecâ a caftanului, mucii, saliva şi sîngele. Celalalt îşi aduna firele de par smulse din barba.
– Şeful camerei! strigă cu severitate directorul. Un bărbat chipeş şi puternic ieşi dintre ceilalţi.
– Nu-i chip sâ-i desparţi, înălţimea voastră, spuse acesta, zîmbind vesel din ochi.
– Lasâ câ-i despart eu, spuse directorul, încrunlîndu-se.
What did they fight for? întrebă englezul. Nehliudov îl întrebă pe şeful camerei care este pricina bătăii.
– Pentru furtişag, a şterpelit ceva, răspunse acesta tot zîmbind. Asta l-a împins, alalalt i-a răspuns, şi gata bătaia.
Nehliudov îi traduse englezului răspunsul.
Aş dori să le spun cîteva cuvinte, spuse englezul câtre director.
Nehliudov traduse. Directorul îi răspunse: „Se poate” şi atunci englezul îşi scoase din sac Evanghelia.
Te rog, tradu următoarele: voi v-aţi certat şi v-aţi bătut, iar Christos care a murit pentru noi ne-a învâţat să rezolvam altfel neînţelegerile dintre noi. întreabâ-i daca ştiu cum trebuie, după învăţătura lui Christos, sâ-i răspundem unui om care ne-a jignit.
Nehliudov traduse cele spuse de englez.
– Să ne plîngem şefilor şi să descurce ei lucrurile? spuse unul cu glas întrebător, uitîndu-se pieziş la impunătorul director.
– Să-i dăi una la cap şi se învaţâ el minte să nu te mai jignească a doua oară, sări un altul.
Se auziră cîteva rîsete aprobative. Nehliudov îi traduse englezului răspunsurile deţinuţilor.
Spune-le ca, după învăţătura lui Christos, trebuie sa se poarte exact invers: daca ai primit o palmă în obraz, sa-l întorci şi pe celalalt, spuse englezul cu un gest de parca era gata sa-şi întindă el obrazul.
Nehliudov traduse.
– Sa facă el aşa, se auzi un glas.
Pentru ce s-au batut ?(engl.).
– Iar cînd ţi-atinge una şi pe celălalt, care obraz îi mai întinzi? întreba unul dintre bolnavi.- Aşa te face chiseliţă.
– Ia să încerce pe pielea lui, spuse cineva mai din spate şi rîse vesel.
Un hohot de rîs răsuna în odaie: pînă şi deţinutul cu nasul zdrobit rideă cu sîngele şiroindu-i mai departe. Rîdeau şi cei bolnavi.
Englezul nu se tulbura deloc şi-l rugă pe Nehliudov să le transmită că ceea ce pare cu neputinţa devine posibil şi uşor de făcut pentru cei cu credinţă în suflet.
– Întreaba-i, te rog, dacă le place sa bea.
– Cum să nu! se auzi un glas, urmat îndată de chicoteli şi de rîsete.
In această cameră erau patru bolnavi. La întrebarea englezului de ce bolnăvii nu sînt puşi cu toţii într-o încăpere separată, directorul răspunse că ei înşişi nu voiau. Că de altminteri aceşti bolnavi nu erau molipsitori şi ca îi supraveghea şi îi îngrijea felcerul.
– De două sâptâmîni nu l-am mai văzut la faţă, spuse cineva.
Directorul nu răspunse nimic şi-i conduse pe cei doi vizitatori în camera următoare. Iarăşi deschiseră uşa, iarăşi săriră în picioare toţi deţinuţii şi iarăşi englezul împărţi Evanghelii. Acelaşi lucru se petrecu în a cincea şi în a şasea camera, şi tot aşa la dreapta şi la stînga coridorului, pe amîndouâ părţile.
De la ocnaşi trecură la deportaţi, de la deportaţi la cei politici şi la cei care-i urmau de bunăvoie pe deţinuţi. Peste tot văzură acelaşi lucru: aceiaşi oameni îngheţaţi, flamînzi, trîndavi, bolnavi, umiliţi, închişi ca nişte fiare
sălbatice.
Englezul, care împărţise cantitatea cuvenită de Evanghelii, se liniştise, nu mai împărţea nimic şi încetase chiar să le mai ţină cuvîntari deţinuţilor. ”


%d blogeri au apreciat: