Lună / ianuarie 2014

de vesteabună

”Cine își păzește gura,…” … despre flecării

” Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.” Proverbe 21:23

”În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sînt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,” Tit 1:10

Pentru omul lui Dumnezeu vorbirea este o slujbă duhovnicească, gândul rostit este un dar (”să dea Har celor care-l aud”), cuvintele sunt o hrană. Privind în Scripturile lui Dumnezeu cât de mult spațiu a acordat Dumnezeu în Cuvântul său locului, felului și rânduielii jertfelor și înțelegând că jertfele sunt o imagine a ”laudei buzelor noastre”, cugetând adânc la aceste asemănări ajungem să pătrundem tâlcul lor și să înțelegem greutatea cuvintelor ce le rostim sau ușurătatea lor, vindecarea sau rana care o provoacă în cei ce le ascultă, rânduiala minții sau dezordinea din mintea celui ce le rostește.

Mântuirea sufletului, ca și salvarea unei cetăți presupune un serviciu de strajă. Ține de ordinea lăuntrică. Obiceiurile noastre verbale, felul de a vorbi moștenit de la părinți, școală sau mediu în general nu prevăd nici măcar ideea de strajă  a gurii, dimpotrivă: a zice ce gândești este considerată o virtute pentru lumea plină de măști, lume în care a gândi una și a zice alta e normal.

Dar înaintea lui Dumnezeu (unde vorbim noi) nici măcar a zice ce gândești nu e virtute. Virtute este a gândi și a vorbi cu Har, spre zidirea și folosul celor ce ascultă. Ce folos și ce zidire capătă cel ce aude ce vorbesc eu? Mă înalț pe mine? Despre ce vorbesc, despre cele cerești sau despre cele pământești? Poartă tâlc(înțelegere duhovnicească) rostirea mea?

Să luăm două exemple:
1.Când vorbind despre stele, păpădii sau albine, dacă scoatem ca și concluzii sau îndreptăm mintea ascultătorilor spre tâlcul acestor creații, spre înțelepciunea Celui ce le-a creat și spre mesajul ce-l transmit, atunci vorbim duhovnicește, vorbim cu Har, vorbim spre zidire.

2.Când vorbind despre doctrine biblice, despre versete interpretate diferit sau despre ce trebuie să facă omul religios și îndreptăm mintea ascultătorului spre sinele lui, activându-l, cu gând ascuns poate să-l facem prozelit al partidei noastre religioase sau cotizant la contul bisericii noastre atunci vorbirea este stricată, spre dărâmarea celor care ascultă.

” Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.” Efeseni 4:29

de vesteabună

Fratele Aron Mladin a plecat la Domnul

Azi 26 ianuarie 2014, ora 17.

Am scris mult despre el pe acest blog. A fost ultimul întemnițat din grupul moisiștilor care mai era în viață în Romania. A trăit aproape 90 de ani. Sora Maria a plecat în septembrie 2013. Din grupul lor mai trăiesc doar Mia Iovin și Traian Ban.

Aici este una din ultimele poze la ei în casă în anul 2011, râzând pentru că virtutea care l-ar caracteriza cel mai bine a fost  bucuria lui contagioasă.

mladin

L-am cunoscut în 1997, le-am fost șofer lui și fratelui Mia în vizitele prin Ardeal, la Visky, la Boțan(Aiud), la Gherla, la Suceava.

viskymladinmia

Fișa matricolă penală este aici.

O cântare compusă în închisoare aici.

Două înregistrări  cu Aron Mladin vorbind în adunarea fraților din Oradea, 22 martie 2009:

-prima înregistrare: http://ekklesiaoradea.ro/uploads/uploads/mesaje/mp3/2009.03.22-AronMladin.mp3
-a doua înregistrare: http://ekklesiaoradea.ro/uploads/uploads/mesaje/mp3/2009.03.22-AronMladin2.mp3

Dumnezeu a făcut o minune cu această familie chiar prin moartea lor: nu și-au văzut moartea unul altuia, sora Maria a murit în septembrie 2013 când deja fratele Mladin era deja greu afectat de Alzheimer și nu a fost conștient de nimic.


Citat din postarea de la plecarea sorei Maria:

”Avea mai multe obiceiuri fratele Aron.
Unul era că venea întotdeauna neanunțat, doar suna la poartă. (Tare-i plăcea la noi, deși el era trecut de 70, iar noi eram în jur de 30.)
După ce intra în casă, primul lucru: dădea un telefon soției: ”Sora Maria” așa se adresa soției, ”Aron aici”, ”am ajuns….”….
Niciodată nu spunea unde pleacă atunci când pleca de acasă.
Niciodată nu suna să ne anunțe că vine.
N-am înțeles acest obicei decât acum târziu. Trăind o viață înconjurat de informatori, trebuiau să-și ia măsura de prudență, ca soția să nu fie obligată să mintă dacă e întrebată…”

În timp ce scriam această postare, un frate din Arad, botezat de către fratele Mladin m-a sunat să-mi aducă aminte că în biografia fratelui Moisescu este o mărturie a fratelui Aron (numele lui în acte era Gheorghe) din lagărul de la Periprava.

Iată mărturia lui Gheorghe(Aron) Mladin, arestat în acelaşi lot cu Vasile V. Moisescu(1963):
”Într-o zi, pe la apusul soarelui, după ce am terminat lucrul, împreună cu un alt deţinut, creştin de la Oastea Domnului, ne-am dus după nişte barăci care se aflau la marginea curţii închisorii, ca să ne ascundem de ochii gardienilor.

Şi cum stăteam acolo retraşi de mulţimea celorlalţi deţinuţi, am început să discutăm despre soarta şi încercarea prin care treceam, privind spre minunatul apus de soare. Şi eram atât de vrăjiţi de frumuseţea acelui apus de soare încât am început să cântăm cântarea lui Vasile Moisescu «Poet şi poemă».

În timp ce cântam am privit pentru câteva momente spre soare şi gândul ne-a dus dincolo de el, fiind fericiţi şi însufleţiţi de versurile deosebit de frumoase care ne-au apropiat de Soarele nostru Ceresc. Simţindu-ne liberi şi fericiţi am fost duşi departe, peste zidurile închisorii, mai presus de nori şi de stele, uitând unde ne aflam.

Deodată ne-am întors privirile şi am încremenit. Gardianul care era spaima deţinuţilor era în spatele nostru. Nu l-am observat când a venit, când s-a apropiat de noi şi nici câte strofe din cântare a ascultat, dar un singur lucru ştim că ne-a întrebat: «Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!» N-am putut răspunde. A început să ne ceară mai apăsat să cântăm cântarea pe care am cântat-o. Eram atât de şocaţi încât nu ne puteam deschide gurile.

Gardianul insista mereu să cântăm din nou cântarea, dar noi nu ne puteam deschide gurile; fălcile ne erau încleştate. Oricât a stăruit de noi să cântăm încă o dată, nu am putut, atât de încremeniţi eram. Aşa cum am mai spus-o, gardienii nu se purtau deloc bine cu deţinuţii şi acesta era cel mai rău dintre toţi.

Văzând că nu reuşeşte cu nici un chip cu noi, ne-a zis: «Veniţi după mine!». Ne-a dus într-o magazie şi după ce am intrat a închis uşa după noi – mă gândeam că acum o să cântăm de jale deoarece ne va rupe oasele.

Intraţi acolo ne-a spus din nou: «Să cântaţi încă o dată cântarea pe care aţi cântat-o afară.». De data aceasta ne-a vorbit pe un ton mai prietenos şi atunci ni s-au deschis gurile şi am împlinit cu bucurie cererea stăruitoare a gardianului, cântând cântarea iubitului nostru tovarăş de suferinţă, Vasile Moisescu, o perlă între multe alte perle compuse de el.

A fost ceva de neuitat pentru noi, faptul că inima acestui gardian, groaza deţinuţilor, a fost mişcată. M-am tot gândit de atunci şi până astăzi ce s-o fi petrecut în sufletul gardianului? Poate cândva vom afla mai multe…”. („Prizonierii speranţei” pg. 200-201).

Acum mă gândesc dacă nu cumva acest gardian era maiorul Ficior, recent acuzat de crime împotriva umanității, comandant al lagărului în acel timp. Maiorul Ficior a fost crescut în familie de pocăiți și e posibil ca acea cântare să fi trezit ecouri în inima lui împietrită. Am mai scris despre asta.

În înregistrarea nr 2 de la Oradea apare și acest episod, de la min 30, citat: ”…un uriaș, niciunul nu-i aici ca el” care ne face să credem ca e vorba de Ficior.

Mărit să fie Domnul!

de vesteabună

”…nu mi-aș fi imaginat că apropiații mei, cei care mâncau adesea alături de mine la aceeași masă, erau plătiți ca parte a unui plan….”, scrisoarea lui Mihai W.

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand

Din multe alte mii de documente ale securității, am aflat că zeci, dacă nu sute de ofițeri și informatori din afara României au fost folosiți pentru a implementa diferite aspecte ale acestor planuri de omorâre a familiei Wurmbrand până în anul 1978. Nenumărate activități ale familiei noastre, călătorii pe 4 continente, au fost raportate în detaliu, locația unde ne aflăm, chiar hainele pe care le purtam, cele mai bune metode de a fi identificați, toate contactele în detaliu și au fost obținute dovezi fotografiate într-un număr impresionant. Securitatea românească a încercat să identifice în detalii și să obțină accesul asupra oricărei persoane, din întreaga lume, care avea legătură cu familia Wurmbrand.

Există documente care arată că politicieni, oameni din presă, lideri de biserici români și străini, au fost plătiți în mod intenționat de securitatea românească cu scopul de a implementa planurile de distrugere a familiei Wurmbrand. De exemplu, erau sfătuiți să arate preocupare, susținere și prietenie față de mesajul misionar al Wurmbrand-zilor, chiar să scrie articole în favoarea lui Wurmbrand, pentru a ne câștiga încrederea de-a lungul timpului. Apoi, securitatea îi atrăgea pe apropiații sau cunoscuții familiei Wurmbrand din diferitele țări vizitate, să își părăsească casele în scopul unor invitațiivizite, astfel încât Securitatea să poată planta dispozitive de ascultare sau să le percheziționeze casele.

Un aspect accentuat la nivel intern printre ofițerii Serviciului Extern de Informații (SEI) al guvernului comunist român a fost cel privitor la bugetul fără plafon alocat distrugerii familiei Wurmbrand. Planurile nu erau făcute de amatori, erau extrem de detaliate, insiduoase și puse în aplicare în așa fel încât noi, deși ne numeam experți în ceea ce privește comunismul și metodele comuniste, nu am fi suspectat vreodată ceva. Sute de păstori, da, de pe cele 4 continente vizitate de noi, care acceptau ca Richard Wurmbrand, soția lui și eu să vorbim în bisericile lor, lideri de biserici din toate denominațiile, episcopi, organizatori de congrese mondiale, politicienii care ne întâlneau, au devenit dosare deschise de urmărire ale securității române. Aceste dosare permiteau poliției comuniste să le afle interesele, slăbiciunile, cum puteau fi abordați din punct de vedere ideologic și cum puteau fi făcuți prieteni pentru a ajuta planurilor lor ucigașe.

Există nenumărate note informative date de creștini, unelte conștiincioase, informatori ai securității române. Deși poate suna strigător la cer, există documente chiar în ce îl privește pe Billy Graham, arătându-l prins în această plasă comunistă nefastă. Se arată cum ar putea fi folosit ca prieten apropiat al președintelui Nixon pentru a-l influența pe președintele Statelor Unite, contra lui Wurmbrand! Familia noastră era urmărită atât în România, bineînțeles, dar și aici, în Vest, 24 de ore, șapte zile din șapte, de șapte persoane diferite, în același timp. Deci, dacă am fi fost atenți, am fi observat persoane diferite plimbându-se sau conducând prin fața casei noastre.

Există documente ce conțin semnătura dictatorului comunist din România, Nicolae Ceaușescu, și a șefului securității aprobând aceste planuri. Aceste planuri au fost discutate în detaliu de așa-zisul Consiliu pentru Securitatea Statului și au fost semnate, cel puțin în parte, de cel mai cunoscut ofițer care a dezertat vreodată securitatea comunistă din oricare țară comunistă, generalul Ion Mihai Pacepa. Bineînțeles, aceasta înainte de a fugi din România.

Nu pot sublinia îndeajuns cât de atotcuprinzătoare a fost „mâna” comuniștilor în viețile tuturor celor care aveau tangențe cu familia Wurmbrand nu doar în România, ci și în alte țări comuniste, dar și aici, în Vest. Ar dura luni întregi de studiu al acestor documente și reproducerea a mii de pagini pentru a documenta acest efort enorm al comuniștilor de a-l ataca într-un fel sau altul pe Richard Wurmbrand, familia lui și mesajul său mondial de
demascare a persecuției comuniste asupra creștinilor.

Când Richard Wurmbrand a venit în Vest și a explicat faptul că într-o țară de 20 de milioane, cel puțin un milion treceau prin închisorile comuniste, mulți lideri ai bisericilor
din Vest l-au învinovățit de „exagerare.” După căderea comunismului în România, cifrele
oficiale publicate arătau că 10% din populație fusese închisă, adică mai bine de 2 milioane. Rugăciunea mea e ca niciunul dintre cititorii acestui document, pentru binele și siguranța lor, nu vor considera nici pe departe, ceea ce scriu aici, ca fiind exagerat.

Din moment ce am fost de ambele părți ale ecuației, mai întâi ca unul dintre fondatorii, acum 45 de ani, organizației misionare cunoscută atunci sub numele de Misiunea Crestină către Lumea Comunistă, care se opunea și facea cunoscute atrocitățile comunismului, și acum fiind capabil să obțin aceste informații în mii de pagini despre cum adversarii comuniști se luptau cu noi, chiar încercând să ne omoare, aș dori să vă împărtășesc lecțiile pe care le-am învățat, gândindu-mă că unele dintre ele pot fi de un real beneficiu spiritual oricui le va citi fie personal, fie celor dragi.

Nu l-aș învinovăți pe cititorul acestui material dacă s-ar întreba cum de nu am fost omorâți deacum în urma efortului gigantic din partea comuniștilor români? Primul și singurul răspuns este „PRIN HARUL LUI DUMNEZEU!” Comunișii au încercat, cu siguranță.

Întâmplarea face ca persoana cu gradul cel mai înalt din cadrul securității comuniste românești, generalul Pacepa, să dezerteze în Statele Unite în 1978. Ceaușescu, dictatorul
comunist a încercat să-i reducă la tăcere pe mulți dintre oponenții săi, omorându-i. A încercat să-l folosească pe faimosul terorist internațional Ilich Sanchez, poreclit „Carlos, Șacalul.” Se știe că Ceaușescu l-a cazat și susținut financiar în România. Dezertarea Generalului Pacepa din 1978 a avut loc, după cum el însuși explică, atunci când a fost trimis să îl asasineze pe directorul Radio-ului Europa Libera, secțiunea română. În același timp, Ceaușescu a trimis un ucigaș în Franța pentru a executa un alt dizident și acest ofițer „ucigaș” a trădat trecând de partea serviciilor secrete franceze. Serviciile secrete franceze au înscenat asasinarea dizidentului țintă în mod public, în timp ce serviciile secrete comuniste din România funcționau în continuare, neavând nici o idee despre faptele reale, crezând că asasinarea chiar avusese loc. Francezii au urmărit toată comunicarea radio și poștală a serviciilor secrete române, dovedind că episodul fusese inițiat de comuniștii români. Președintele Franței chiar a călătorit în România și i-a explicat dictatorului comunist Ceaușescu faptul că toate împrumuturile, afacerile românești internaționale, propriile capricii și chiar propria viață îi vor fi sfârșite dacă astfel de comportament nu va înceta imediat. Toate acestea sunt realități documentate. Ceaușescu și-a destrămat „serviciul comunist de ucigași.” Familia Wurmbrand a supraviețuit și mie îmi pare rău că părinții mei nu mai sunt în viață astăzi, când toate aceste informații secrete mi-au fost făcute accesibile și eu sunt cel care trebuie să scriu lecțiile învățate.

  • Familia mea a început o lucrare misionară, numită pe atunci Misiunea Crestină către Lumea Comunistă, cu mari dureri, prin credință, de urgență, comparabilă cu situația unei persoane care se îneacă și se agață de un pai sau cu o persoană rănită care cerșește pentru o aspirină. Am fost răscumpărați din România comunistă pentru 10.000 de dolari și scopul nostru imediat a fost să apelăm la creștinii din Vest pentru a-i ajuta pe frații lor creștini persecutați de comunism. Lucrarea creștină autentică rezultă în miracole adevărate și trebuie păstrată așa. Moise a fost trimis de Dumnezeu în Egipt pentru a-l convinge pe Faraon având doar un toiag. În cele din urmă, Moise a realizat că obținuse de la Dumnezeu cu mult mai mult decât un toiag și anume 10 urgii miraculoase.
  • Atunci când te lupți cu un adversar care controlează o țară sau chiar mai multe țări, lupta e inegală, deoarece cei implicați în luptă de partea bună sunt poate unul sau foarte puțini, pe când resursele umane de cealaltă parte sunt nenumărate! Nimeni să nu se amăgească cu „mantra” sau „exemplul” lui David în lupta cu Goliat. Imaginați-vă o luptă între David și sute de Goliați.
  • Cel ce luptă de partea bună nu realizează natura personală a luptei. Ne imaginăm că luptăm pentru eliberarea celorlalți, pentru principii bune, pentru credința adevărată, fiind, în general, oarecum naivi cu privire la conceptele pentru care merită să lupți si modul de luptă. Adversarul malefic luptă, nu pentru o ideologie, ci pentru propria supraviețuire, pentru poziția ocupată, salarii, folosind mijloace pe care eroii, în naivitatea lor, nici nu și le pot imagina! Da, acești ofițeri comuniști luptau pentru slujbele lor.
  • Știam că cei din regimul comunist își doreau familia Wurmbrand să moară. Chiar atunci când cei de la FBI au venit să mă alerteze personal cu privire la faptul că un glonț îmi fusese pus deoparte, am luat doar măsuri de siguranță generală, dar nu mi-aș fi imaginat că apropiații mei, cei care mâncau adesea alături de mine la aceeași masă, erau plătiți ca parte a unui plan pentru ca glonțul comunist să ajungă și să mă omoare. Nu poți fi niciodată prea naiv în privința existenței unuia sau mai multor Iuda.

Nu este de ajuns să ai dorința și chiar cunoștințele necesare pentru a fi angajat în lupta de ajutorare a victimelor unui persecutor, fără a lua în serios faptul că propria-ți viață este în pericol. Familia ta se află în pericol și trebuie să conștientizezi acest lucru.

În ceea ce îi privește pe copii, gândiți-vă la istorioara biblică a lui Avraam și Isaac. Nu e doar o simplă povestire. Nu degeaba a fost Avraam numit un bărbat al credinței. Ești gata să îți sacrifici proprii copii pentru ceea ce crezi? Îți este clar ce înseamnă pierderile colaterale și ești tu gata să îți asumi responsabilitatea pentru acestea? La vremea când comuniștii unelteau aceste planuri ucigașe în ceea ce mă privea, fiica mea avea doar 2 anișori. M-am gândit vreodată la asta? Nu, deloc.

Îmi cer iertare, pe această cale, chiar dacă e prea târziu, chiar dacă nu mai pot schimba nimic din ceea ce a fost, tuturor celor pe care eu și părinții mei i-am întâlnit și care au fost atinși sau prinși în planurile diabolice ale comuniștilor. Numele lor este documentat în sute de pagini, fiind prea mulți pentru a fi numiți. Biblia descrie leproși care trebuiau să strige „persoană leproasă” înainte ca cineva să se poată apropia de ei. Ar fi trebuit să îi fi alertat și eu pe toți prietenii și cunoscuții mei despre preocupările mele și pericolele la care îi expuneam. Dacă sunteți implicați într-o luptă asemănătoare, vă îndemn să faceți acest lucru. Nu condamn pe nimeni care, fără explicații, a refuzat să aibă legături cu noi. În aceste documente am citit cum nenumărate persoane au fost contactate de comuniști pentru a lucra împotriva noastră și care au preferat să ia o distanță tăcută, decât să ne comunice cum au fost contactați. Misiunea folosea mulți creștini doritori din afara sau din interiorul țărilor comuniste să transporte sau să ajute la transportul ilegal de Biblii. Fără să ne gândim, mulți creștini din România și-au folosit copiii și astfel i-au expus, fără să își dea seama, unor pericole de neimaginat.

Vor urma și alte gânduri pentru cei care au dorința și mijloacele de a lupta cu dușmanii creștinismului! Atunci când ești gata să faci un sacrificiu, este bine sâ gândești bine lucrurile în ceea ce privește scopul pe care dorești să îl atingi și măsura suferinței pe care tu și ceilalți sunteți gata să o îndurați. Odată ce ești rănit, e prea târziu pentru regrete, mai ales când și tu și ceilalți sunt răniți fără nici o avertizare sau bănuială.

Așa cum și tatăl meu, de multe ori, a accentuat, capul șarpelui trebuie strivit și nicidecum șarpele să fie doar gîdilat pe burtă. Creștinii trebuie să atace capul răului. Dragostea de bani e rădăcina tuturor relelor. Motivul pentru care comuniștii doreau și depuneau efort pentru a ne vedea omorâți a fost descris de unul dintre ambasadorii comuniști români într-o discuție privată, „din cauza lui Wurmbrand, România a pierdut timp de 8 ani consecutiv, statutul de națiune privilegiată în relația cu Statele Unite.”

În timp ce multe lucrări luptă împotriva multor rele prin programe de ajutorare, nenumărate bănci și oameni de afaceri susțin răul în aceleași domenii prin interesele lor financiare și afaceri așa cum se întâmplă în China comunistă, în Vietnam, țările musulmane, etc. Cum poate un creștin de bună credință munci și lua salariu din industria petrolieră din țările musulmane unde frați creștini de-ai lui sunt mutilați și chiar omorâți pentru credința lor? Cum pot creștinii să pretindă că îi ajută pe creștinii persecutați din China când tot ei sunt cei care încurajează comerțul cu China comunistă?

Întregul raționament ce stă la baza misiunilor creștine precum și metodele și scopurile trebuie revizuite. De asemenea, trebuie reviziute și intențiile bune ale donatorilor care ar trebui să pună la îndoială nu numai onestitatea bisericilor lor, acceptând, de exemplu, rele precum homosexualitatea, dar și afacerile cu dușmanii.

Moise a intrat în Egipt, o țară din care a fugit, pentru a ajunge direct la Faraon, cu scopul de a-i cere lucrul suprem, eliberarea poporului său, într-un mod necompromițător. Dar, în timpul comunismului, prea mulți lideri religioși din Occident din diverse denominații, au venit în România pentru turism, distracție, încercând să-i momească pe liderii comuniști cu afacerile personale, etc. așa cum este descris în multe dintre aceste documente.

Creștinii din Occident nu sunt doar inconștienți de necazul fraților lor din țările comuniste și musulmane, nu doar că „au adormit la volan,” ci mai rău, ei chiar dorm în același pat cu dușmanul! Fie ca acest articol să îi trezească și să lupte împotriva celui mai fioros dușman, diavolul în toate formele lui!

Mi-aș dori să pot publica acest articol ca postscriptum în, de acum faimoasa carte a tatălui meu, Torturat pentru Hristos, manuscris pe care, după ce am ieșit din România comunistă, l-am bătut eu personal de 4 ori la o mașină mecanică de scris, înainte să apară cartea în engleză și apoi să fie tradusă și răspândită în 85 de limbi. Am deasemeni o
satisfacție, aflînd din aceste documente ale Securitații, cum această carte a fost tradusă din germana in limba romană, in mod special de către Securitate și circulată ca un examplar strict secret, sa fie citită de către ofițerii de securitate.

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8) Vă rog, dragi frați creștini, să nu vă subestimați niciodată dușmanul!

Mihai Wurmbrand

(această postare a mai fost pe acest blog sub formă de comentariu la o altă postare prescurtată pe aceeași temă)

de vesteabună

Nu semănați între spini!(2)…Pilda spinilor

””Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini” Ieremia 4:3

Am mai scris acum 3 ani despre semănatul între spini. Nu repet ce am scris atunci. Completez.

Spinii reprezintă preocupările legate de înșelăciunea bogățiilor, preocuparea pentru câștig.

spini
Când cineva umblă ca ”prin cuvântări înșelătoare să aibă un câștig de la voi” (2 Petru 2:3) și tu ești înșelat și nu vezi intențiile lui ascunse atunci ești o victimă. El vorbește ”cu trufie lucruri de nimic”(2 Petru 2:18) ca să câștige din cuvântările lui pioase. Dacă tu, fără bani și fără plată, alături de acela vestești un Cuvânt curat atunci semeni între spini. El cu câștigul, tu cu truda.

Poate vei zice: Domnul alege sau ”Cuvântul nu se întoarce fără rod”, totuși îngăduie-mi să te atenționez că nu e așa. În pilda semănătorului nu se arată că în mod intenționat ”o parte din sămânță a căzut între spini”, ci doar ca excepție, se mai întâmplă. Nu este nici un semănător așa de nebun să semene între spini cu intenție, doar pe marginea pământului bun se află deseori drum, sau stâncă, sau spini.

E o lecție aici, o pildă. Să nu ne asociem în lucrare cu cei care sunt” spini” adică oameni a căror sursă de salariu este ”vorbirea”.  Dacă o facem atunci ”semănăm între spini”. El(spinul) e îngrijorat să strângă zeciuieli, colecte și sponsorizări, inventează tot felul de șmecherii să-i fie sala plină, scade toate standardele numai să nu plece ”donatorii”, îi distrează, regizează tot felul de programe la care deseori nici măcar nu trudește, ține 2-3 cuvântări pe săptămână și adună un număr corespunzător de colecte.

Te miri că astfel de oameni nu aduc rod din Dumnezeu? Atunci de ce nu te miri că nu culegi struguri din spini sau smochine din mărăcini?

Ce bine a scris Ieremia, ce bine ar fi fost dacă aș fi luat ca actuale cuvintele lui pe vremea când nici n-am știut că sunt urmărit, adică de 25 de ani încoace:

”Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna; şi nu prin adevăr sînt ei puternici în ţară; căci merg din răutate în răutate, şi nu Mă cunosc, zice Domnul. Fiecare să se păzească de prietenul lui, şi să nu se încreadă în niciunul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele, şi orice prieten umblă cu bîrfeli. Se trag pe sfoară unii pe alţii, şi nu spun „adevărul; îşi deprind limba să mintă, şi se trudesc să facă rău. Locuinţa ta este în mijlocul făţărniciei, şi, de făţarnici ce sînt, nu vor să Mă cunoască, – zice Domnul. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată, îi voi topi în cuptor, şi îi voi încerca. Căci cum aş putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?  Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decît minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse…” (Ieremia 9:3-8)

O parte din cei ce ne-au urmărit, turnat și deturnat sunt astăzi ”spini” uscați printre care nu crește nimic. Și într-o zi o să ardă….ca în Pilda lui Iotam. Să nu semănăm printre ei, un ogor nou nu înseamnă o sectă nouă, sectele sunt culturile de spini, câmpurile de pălămidă, de la sectele mari ca cele ce construiesc catedrale pentru jefuirea neamului până la cele mai mici ce au capele pentru jefuirea aceluiași neam, specii diferite de spini. Să nu semănăm printre ei.

Închei cu o poezie scrisă acum zece ani, când pe un anume forum (acum închis) dialogam cu două doamne mai în vârstă, urmașe ale unui vestit predicator, amăgite să se întoarcă în religia străbună de către soțul unuia din ele. Atunci nu gândeam chiar așa, ziceam că nu e bai și dacă semănăm între spini. Și chiar am semănat, ani mulți. Ca să mă gândesc că respectivul ginere de predicator (astăzi preot ortodox) a fost înfiltrat în acea familie(căsătorindu-se cu una din fiice) cu scopul special de a-i muia inima și a-i deturna gândurile a fost la vremea aceea(chiar și când am scris poezia) peste capacitatea imaginației mele. Acum este sub.

M…a și cu A…a
Înșelate de Satana,
ca mioarele pe plai,
păstorite de argați
(în acest poem: M….i)
au abandonat pe frați.

Le-au atras cu ropote
ortodoxe clopote,
și-au plecat de pe pășune
unde-i iarba verde, grasă
și sunt ape limpezi, bune…
au plecat și nu le pasă.

Dar de vrei puțin să sapi
mai adânc…la caractere,
n-o să fie de pomană,
că nu-s nu-știu-ce mistere:
pe sub prost croita blană
se văd coarnele de țapi.

E-o durere și mai mare
că se-ntâmplă-n adunare…
Însă ziua nu-i departe,
(ce vă spun nu-s lucruri noi)
chiar Păstorul va desparte
toate caprele de oi.

Când va-ncepe ca sa strângă
adunându-le cu milă,
oile pe partea dreaptă,
chiar cea slaba și umilă
răsplătite după faptă…
caprele pe partea stângă.

Înțelegeți cred ce scriu,
că-n balada despre oi
este vorba despre voi,
sper că nu strig în pustiu!

Nu vă arde-n piept Cuvântul
ca un foc de lemne vechi,
nu vă intră pe urechi
nu vă înfășoară vântul
aplecați peste citire
ca un susur blând, subțire?

………………….

Iată dar cu ce-am rămas
după ce-am trudit un ceas:
cele de mai sus cuvinte….
dar se țin mai bine minte
parcă nu știu nici eu cum
vorbele-așezate-n rimă,
decât în deșarta scrimă
de pe forum.

Împlinesc și eu ce-i scris:
să transmitem în poeme
ale Harului Cuvinte.
Și la timp și fără vreme…
semănând Cuvântul viu,
doar un sfert aduce roadă..
asta foarte bine știu,
restul e pierdut grămadă.
Însă la împrăștiat
eu nu fac economie,
nu mă uit că-i drum uscat
sau că-i țarină pustie,
sau că-i stâncă,
sau că-s spini.
Iată treaba cum mi-o fac:
toate boabele din sac
sunt primite gratuit,
le-am primit
nu le-am plătit.
Și eu tot așa, la rând,
DAU Cuvântul, nu îl vând.
Nu fac raționalizare
la Cuvintele cu sare
și cu Har
căci sunt în DAR.

(2004)

de vesteabună

Părtășia suferințelor Lui

”Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; (Filip.3:10)

Identificarea noastră ca cu Domnul Isus se face mai întâi prin învățarea Lui Cristos, prin ajungerea la gândul lui Cristos.. Duhul este cel ce-l descoperă pe om că este păcătos în fața propriei conștiințe, Duhul îl descoperă pe omul cel vechi, ”n-ați învățat așa pe Cristos..:” dacă ”ați fost învățat cu privire la omul cel vechi…” Lecția învățării lui Cristos este atât despre omul vechi cât și despre omul Nou.

Natura, scriptura și propriul nostru trup poartă mărturiile necesare acestei învățări încă înainte ca vreun Cuvânt al Veștii Bune să ne fie vestit. Odată auzit Cuvântul Veștii Bune, prin pocăință acesta orânduiește și așează în rânduri ordonate în minte miile de întrebări  în perechi cu răspunsurile lor, aducând pacea minții și liniștea conștiinței îndreptățite.

Odată cugetul liniștit în Dumnezeu, toată construcția veche a gândirii omului a fost destabilizată și prin continuă creștere gândul omului se face tot mai asemenea gândului lui Cristos. Gândul lumii devine tot mai străin și gândirea creștinului se contopește cu a lui Cristos.

Acest lucru produce prigoană. Stăpânitorul întunericului acestui veac (adesea religios) nu are nimic în Cristos. Dacă chiar fiind fii, aduși la înfiere din starea de robi, eliberați, ne-am pus urechea pe stâlpul ușii să ne fie străpunsă, slujim ca robi din dedicare, din iubire și ne place să cunoaștem Voia Stăpânului, să-i fim plăcuți în orice lucru.

Dar Stăpânul nostru are mulți dușmani, toți Îl urăsc, Îl vorbesc de rău, Îl bârfesc. Dacă te văd că mergi cu El, oamenii râd și de tine. Nu numai când mergi cu El, râd și când te văd cu vreun prieten de-al Lui. Adesea prin cetăți și prin sate Stăpânul e bătut și alungat, ție-ți vine să stai de-o parte când vorbește, să mergi cu El iarăși când se termină biciuirea. Nu înțelegi de ce trebuie să intre totdeauna în dandanale.

Zice că Tatăl L-a ”trimis ca să nimicească lucrările diavolului”. Ciudat însă ce arme folosește, a cunoscut doi oameni din Sinedriu, dar nu și-a pus o pilă când L-au răstignit, nu L-a trimis pe Petru cu un bilețel la Nicodim să aranjeze. Iosif din Arimatea iarăși avea mare influență, putea apela. Apoi și-a ales niște ucenici, vai de capul lor, pescari, un vameș, pleava societății. Și erau la școli în Ierusalim, Gamaliel era un predicator cu cu zeci de cărți vândute în mii de exemplare, putea merge câțiva ani la școală, câștiga prestigiu, sau măcar să-și ia un ucenic-doi dintre cei cu diplome.

Plus că umblă bârfe că face minuni cu domnul demonilor, unii l-au văzut măcinând în sabat, ceva-ceva e cu el, nu iese foc fără fum. Cei din Sinedriu spun cu toții foarte convinși că ”știm că acest om vine de la diavolul”. Ce să mai crezi? Majoritatea se teme să-l urmeze pe față ca să nu fie dați afară din sinagogă, cine-i înmormântează, cine le cunună copiii?

Dar oamenii nu pot să nu-L asculte. ”Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” Se grămădesc cu miile la Cuvântul Lui, rămân flămânzi cu zilele numai să mai audă cuvinte de la El. Și treptat-treptat inima li se încălzește, începe să-i ardă în ei când le tălmăcește scripturile. În gura Lui totul capătă tâlc și Tora se explică singură. După câteva ore de ascultat ești convins că El e Fiul despre care scrie Tora și profeții, că el e ”profetul cel trimis în lume” despre care a scris Moise, seara te întristezi că termină, noaptea Îl visezi vorbind și aștepți dimineața să înceapă iar. A doua zi îl iubești și nu mai poți fără El. După două-trei zile cu El gândești ca El iar la următoarea biciuire te duci singur să fii și tu bătut.

De dragul Lui rabzi foame și sete și bătaie, înduri zeflemeaua celor care nu-L cunosc, care nu L-au ascultat, a căror inimă nu a ars. Prinzi drag de necazul care-ți dă bucuria de a fi ascultător și părtaș al Veștii Bune, acea fastuoasă defilare a cerului când toată bolta va fi plină de oștirile lui Cristos întors din război. Cum să nu lupți, cum să nu suferi, cum să nu rabzi?

Când mii de fraţi ai tăi îndură
atâtea suferinţi acum,
cum vrei tu oare fără cruce
să mergi pe-al mântuirii drum?

Când mii de fraţi ai tăi au parte
de nedreptăţi şi prigoniri,
cum vrei s-ajungi tu fără ele
cununa sfintei răsplătiri?

Când mii de fraţi ai tăi duc jugul
şi sarcinile lui Hristos,
cum vrei tu oare fără jertfe
să vezi sfârşitul luminos?

Când mii de fraţi ai tăi în lume
vestesc Cuvântul Sfânt cu greu,
cum vrei tu, cel fricos şi leneş,
să-L întâlneşti pe Dumnezeu?

Când mii de fraţi ai tăi statornici
ţin primul legământ curat,
cum crezi că-L vei vedea pe Domnul
tu, cel cu legământ călcat?

Când mii de fraţi ai tăi în ceruri
vor fi ca fii de dumnezei,
cum crezi să fii cu ei în slavă
când n-ai fost în necaz cu ei? (TD)

de vesteabună

Nămolul din instincte… Pilda lotusului, poezie de V.V.Moisescu

”Diferenţa majoră între nufăr şi lotus este aceea că, dacă la nufăr florile cresc pe suprafaţa apei, la lotus acestea se ridică la cel puţin 20-30 cm deasupra luciului apei.”

”Caliciul reprezintă învelișul extern al unei flori, fiind alcătuit din totalitatea sepalelor(sepalele reprezintă învelișul extern al florilor și îndeplinesc un rol protector, iar când sunt verzi au și rol asimilator) acelei flori.”

Ca să-i fie înțeles tâlcul, această poezie trebuie citită probabil de mai multe ori.

Nufăr
nuferi

lotus

NUFĂR ŞI LOTUS
După Stanley Jones: Predica de pe munte

”M-am coborât la tine, fertil nămol de baltă.
Sunt mică şi cu tine duc traiul laolaltă1”
Zicea-n adânc sămânţa de nufăr ingropată,
dar își știa menirea ce spre înalturi cată.
Deocamdată apa avea un scut de gheață.
”Veni-va primăvara, tu, resturi de viață,
ai vrea să vii cu mine? să guşti alese haruri,
să te transformi în floare, să uiţi aceste-amaruri
din bezne şi miesme, să fie-ncorporată
substanţa ta amorfă în forme care arată
cât de frumos e-Acela Ce-a inventat minunea
de-atâtea roluri care le joacă scena: lumea,
ea însăşi o podoabă de astre şi-armonie,
Ce dirijează toate. Murind mă-alătur ţie,
smulgându-te degrabă din groapa-aceasta, unde
te simţi ca o nimica. Făcu făr-de tranzacţii,
suprema-abandonare, vrăjitelor atracții2.
În tija mlădioasă, trăieşte şi aşteaptă
să se transforme-n frunze. E-atâta de-nţeleaptă
puterea ce îl mână spre ce nici nu-ndrăznise
vreodată să aspire, în regnul ce-l închise
să fie doar haotic, redus la neputinţă.
Născut de Sus3, se simte inclus în altă fi’nţă.
De-abia de-acum e liber, primind o viaţă nouă,
ce dă un sens trăirii în sferele-amândouă.

În loc să se mai teamă de pierdere de sine,
s-a regăsit el insuşi, ferice-n căi depline.
Pluteşte peste ape, direct aspiră aer,
cum nici nu bănuise acolo jos in vaier.
Pe foaia plutitoare, ingână o broscuță,
pe limba ei, slăvirea, pe când o musculiță
se joacă pe antere4. Răsfrângeri sunt din raiuri
petalele-nvoalate. Caliciul lor alaiuri
de fluturi dulce-atrage. În lacrime de rouă,
sclipiri de nestemate fac razele să plouă.

Copilul se uimeşte, scăldându-se-ntre nuferi.
Pescarul adânc oftează: „O, parcă nu mai suferi,
când vezi aşa mândrețe’5! „În barcă o pereche
îşi face o cunună. Atâta-i de străveche
şi totuşi nouă întruna ofranda florii rupte
ca ea să se ofere, pe alţii să înfrupte.

Cu nume tot de nimfă6 e lotusul albastru,
sub cerul rar cu nouri, la-al Nilului sihastru.
De ce-ai lui Toth7 discipoli adesea îl pictează?
Răspunsul dau în India acei cu mintea trează:
– „in omul din lăuntru8„, acolo unde-i „plexul
solar9„, se află-un lotus, ce-i sacru ca şi sexul
innobilat de-amorul ce-i mai presus de fire,
la care va ajunge întreaga omenire,
când are să-nțeleagă că-n omul dinafară 
e numai vag simbolul, iluzie amară.
Nămolul din instincte e doar teren propice,
s-ajute aspirarea naturii mai ferice,
s-o inglobăm în eul ce năzuie spre Soare
din Care el e-o rază, in lume trecătoare.

De pildă din hrănire să faci o cină sfântă,
recunoscând în pâine pe cel ce o frământă
în brazde şi-n covată, că-ti este scumpul frate;
că făr-a lui lucrare, tu n-ai putea străbate
cu mintea zări senine şi n-ai avea putere.

Instinctul agonisirii să vrea acea avere
ce-n slujba obştii doară s-o pui cu sârguinţă,
urănd ca şi de moarte acea nesăbuinţă
ce-adoră forţa oarbă, ca-n junglă să-mpileze,
mânjind orice-i mai nobil, sfidând acele-asceze
ce le-au urmat eroii, în arte, invenţii, şti’nţă
tot depăşiri de sine, spre veşnica Fiinţă.

Acestea ţes in taină a lotusului floare.
Cu-atăta-i mai superbă, cu cât mai greu te doare
nu propria-ţi povară, ci-a altora de-aproape.

Va înflori în sânu-ţi şi pacea de pe ape,
de-ai căutat s-o semeni în juru-ţi, intre ură,
punând în slujba păcii şi fapta şi-a ta gură.
 E veşnică uzină familia şi neamul,
dar ce prăpăd aduce şovinul ca islamul10!
Ca mâinile spre ceruri, petalele antene
capta-vor selectate doar unde, de pe scene
la care n-au accesul acei ce neglijază
să îşi dezvolte nervii cu-o viziune clară
a lumii ideale, ce satisface dorul
oricărui regn spre-nalturi, chiar înspre Creatorul.

1) Evr. 214.
2) loan 12:32
3) loan 3:3
4)părti ale florii
5) În apele termale de lângă Oradea dăinuieşte un lotus egiptean căruia localnicii îi zic: drețe
6) denumirea botanică
7) crainicul zeilor
8) Rom. Luca 11:35 şi 2Cor. 4:16
9) in fiziologie
10) Mahomedanismul admitea in trecut, intre alte plăgi, poligamia, homosexualitatea etc.

sursa: Vasile V. Moisescu Cântările Betaniei, Editura Lampadarul de aur, 2007 pag 151

de vesteabună

Principiul reflexiei spirituale…Pilda oglinzii

”Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” Proverbe 27:19
oglinda

Pe vremea aceea nu exista oglindă mai bună ca suprafața apei. Astăzi avem. De fapt e vorba despre legea(principiul) reflexiei. Dumnezeu putea crea lumea fără ca noi măcar să știm că acest aparent simplu principiu există. Dar dacă acum 6000 de ani Dumnezeu a creat lumea așa cum este și dacă acest principiu îl cunoaștem bine și este și notat repetat în Cuvântul Sfânt, atunci de bună seamă în spatele lui este un tâlc, tâlcul ce vorbește despre scopul pentru care a fost dat. Este vorba de Pilda Oglinzii. (Am mai scris despre oglinzi.)

Știm tot din Proverbe că ” După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul aţâţă mînia altui om.” (27:17) E o pildă aici. Mai adaug doar versetul” Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” și apoi să trec la …

….deslușirea Pildei Oglinzii.?!

Fața răspunde la față, fierul ascute fierul, mânia ațâță mânia. Toate doar atunci când sunt față în față ca și un obiect în oglindă. Ce se vede de pe margine când cineva ține să zicem un cuțit în fața oglinzii? Două cuțite.
Mânia exprimată provoacă în celălalt mânie, dragostea provoacă dragoste,…

Aceasta e Pilda Oglinzii. Atunci când doi oameni merg împreună, sunt căsătoriți, discută, în relația profesor-elev, părinte-copil, în relațiile dintre frați în adunare apare într-o anumită măsură principiul reflexiei spirituale. E lăsat de Dumnezeu, și principiul și pilda lui. Dai dragoste, cel puțin parțial primești dragoste, arunci o vorbă urâtă, aproape sigur o vei primi înapoi, te mânii pe cineva, se va mânia pe tine, ești drăguț cu funcționarul morocănos de la ghișeu, va fi drăguț cu tine. Un copil crescut de părinți blânzi va fi blând, unul repezit și ironizat va fi ironic și repezit la rândul lui, inima omului răspunde inimii omului. Semenii noștri lângă care stăm un timp îndelungat într-o anumită măsură vor fi copiile noastre și noi ale lor. 

Așa putem înțelege de ce Cuvântul zice despre soții necredincioși că sunt ”sfințiți” prin soțiile lor, și despre copii că sunt ”sfințiți” prin părinți. Există o înrâurire reflectată, belșugul de dragoste va întoarce chiar dacă doar parțial, dar tot dragoste.

Unii vor zice că această lumină nu e veritabilă, că nu e sursa, ci reflexia ei..!?
E Lumină Adevărată, lumina e lumină, nu există lumină falsă.
Pieptarul Marelui Preot era plin de diamante care făceau ” să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” Cum? Ne-a luminat inimile. Deci inimile noastre sunt ca diamantele(tot oglinzi și ele) din care se reflectă lumina cu care am fost luminați(dragostea, înțelepciunea(dovedită prin faptele făcute în blândețea ei), pacea, etc.) spre fața lui Isus Cristos, așa încât El să fie văzut cel mai bine, nu noi…oglinzile.

Noi reflectăm Lumina lui Cristos și la rândul lor, cei luminați vor reflecta mai departe așa cum și noi am fost iluminați de bineplăcuta vecinătate a celor lângă care cu drag L-am învățat pe Cristos.

Mărit să fie Domnul!

de vesteabună

Lumina și închisoarea tiparului

Mai demult când cineva voia să transmită ceva scria o carte sau un articol de ziar.

Expresia folosită era că respectivele comori intelectuale vedeau ”LUMINA TIPARULUI!” Comuniștii și alte regimuri opresive controlau tiparul, să nu vadă ”Lumina tiparului” ideile contrare.

Și așa era, tiparul era cel mai la îndemână mijloc de răspândit cuvinte. Până acum câțiva ani când a apărut internetul. De atunci cuvintele ”zboară”, nu mai e nevoie de tipar. (În limba aromână pentru a vorbi ei folosesc a zbura, zburăști armâneaște?=vorbești aromâna?, frumos).

Dacă cineva vrea în anul 2014 ca ideile lui să ”zboare” greu atunci trebuie să scrie o carte, iar dacă vrea să nu ”zboare” deloc să pună și preț mare și copyright(drept de copiere). Eu n-aș mai folosi pentru aceasta expresia: ”lumina tiparului”, ci ”închisoarea tiparului”.

Textul pe hârtie este text mort, static, așa ca și columna lui Traian. Google nu-l găsește, tinerii nu citesc cărți. Am copii adolescenți și nu citesc cărți pe hârtie deși citesc toată ziua:…pe ecran.
E normal, s-a schimbat doar suportul.

Ce vreau să zic? Uitați de hârtie, e ceva ce ține de trecut, a fost frumos dar …epoca hârtiei a trecut!

Ai ceva de spus lumii? Scrie pe net, fă-ți blog, fă-ți site, pune linkuri și taguri, google te va găsi cu siguranță! Nu pune copyright și nici preț, ce e cu adevărat valoros în lumea aceasta e gratis și necăutat!

Uitați de cărți și broșuri, nu că n-ar fi bune, dar sunt scumpe și nu le poți trimite la fratele tău din Noua Zeelandă în 5 secunde!

Resursele gratuite sunt cea mai bună expresie a Harului. Acest blog e pe un suport gratuit tocmai pentru că țin și prin aceasta să arăt că ”pe Dumnezeu nu-L cumperi și nu-L vinzi!”

Chiar și cărțile odată scrise pot fi publicate pe net, gratuit sau cu un preț modic care să acopere eventuale cheltuieli de redactare sau traducere. Dacă nu se publică pe net, toate cărțile care odată au văzut ”lumina tiparului” vor rămâne în întunericul ”închisorii tiparului”.

Un gând!

 

 

 

de vesteabună

Dumnezeu lucrează încet (despre răbdare și religia-instant)

De multe ori afirm: Dumnezeu lucrează cu viteza creșterii ierbii.

iarba

Noi vrem ca El să lucreze instant. Am căutat în Bibliile noastre și am găsit cum Domnul Isus a vindecat într-o secundă mulți oameni, cum a transformat instant apa în vin. Am mai găsit cum la rusalii 3000 de oameni s-au convertit dintr-o dată și brusc au început să mărturisească ”lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”. Și noi vrem tot așa. Vrem ca printr-o ”atingere” a Duhului, omul să fie altul dintr-o dată, să sufere o emoție și să fie transformat, vrem repede.

Curios că nu vedem în Bibliile noastre cum L-a lăsat pe Avram să aștepte 100 de ani nașterea lui Isaac, cum L-a lăsat pe Iosif rob în Egipt până frații lui nu l-au mai recunoscut, cum Dumnezeu și-a întins planul Lui peste veacuri, prin generații cu îndelungă răbdare. Noi ne grăbim pentru că murim, timpul nostru are sfârșit și vrem să facem și aia și aia. Iar de religia-instant avem nevoie ca să ne rămână timp pentru lucrurile pe care le iubim cu adevărat.

Domnul Isus a asemănat Împărăția tatălui Său cu un om care pune sămânța în pământ și apoi așteaptă să răsară, o îngrijește și culege rodul după un timp dat, nu peste 5 minute.
Noi nu observăm sau nu vrem să observăm cum cei 3000 de la rusalii erau prozeliți, oameni cucernici cunoscători de scripturi, nu drogați și bețivi cum prezintă deseori apostolii evangheliei-fulger. Vindecările au fost semne ale lui Dumnezeu pentru autorizare, la fel și la apostoli, nu o slujbă umanistă de strâns gologani.

”Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, pînă la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pămîntului, şi o aşteaptă cu răbdare, pînă primeşte ploaie timpurie şi tîrzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.” Iacov 5:7-8

 

 

de vesteabună

Cel mai periculos cadou

Vorbesc mult la telefon, e o slujbă duhovnicească, o mărturie.
Azi m-a sunat un frate din America. Am vorbit aproape o oră.

Mi-a spus printre altele că a fost învățat de tânăr să nu primească daruri.
”Să nu primești daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschiși și sucesc hotărârile celor drepți.” Exod 23:8, a citat.

De aceea n-a acceptat să-i dau mașina când a fost în țară, mai bine a luat de la Rent-a-car(închirieri)… și alte oferte refuzate, mi-a amintit. Odată înainte de a pleca în America un frate i-a dat 1000 de lei. N-avea nevoie căci lucra  ca meseriaș și avea bani, după ce a luat însă mia a simțit că e cam îndatorat față de acela,… ochi închis și hotărâre strâmbă.

”Dar cel mai periculos cadou care trebuie să-l refuzăm este lauda.”…. mi-a spus și m-a lăsat pe gânduri.
Vi le scriu:

Eu considerasem lauda altora doar ca o lingușire, ca un păcat al lor. Lauda oamenilor este cadoul lor pentru mine care trebuie să-l refuz, îmi va orbii ochii și-mi va suci hotărârile. 

Și eu îi sfătuiesc de exemplu pe tineri să facă nuntă fără dar, să facă cum scrie acolo:  ”Cînd dai un prînz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rîndul lor pe tine, şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.”

Lauda oamenilor este cadoul lor otrăvit, săgețile ce-mi orbesc ochii, menghinele ce-mi sucesc hotărârile. Noi așteptăm răsplata dincolo, nu aici. Un frate trecut prin pușcării spunea: ”cu cât voi trece prin viață mai incognito, mai neștiut, cu atât va fi cel mai bine pentru mine.” Ce laude să așteptăm de la această lume care l-a răstignit pe Domnul Isus, care fac cum spunea Domnul ”… umblaţi după slava, pe care v-o daţi unii altora?”? Nu ne încredem în cântarele și evaluările lumii, sunt stricate, laudele lor nu ne încântă, disprețul lor nu ne sperie.

Iar ca să luăm de cadou astfel de aprecieri, nu, nicidecum.

de vesteabună

Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin

Amos 2:12 ”Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin, şi proorocilor le-aţi poruncit: «Nu proorociţi!»”

Este o profeție împotriva lui Israel, adică împotriva celor 10 seminții abătute pe Calea lui Ieroboam. Ei nu mai mergeau la Ierusalim la singurul loc aprobat de închinare, nu mai aveau leviți (plecaseră) și își inventaseră o religie după capul lor. Totuși, în mijlocul acelei părți apostate a copiilor lui Israel, Dumnezeu ridica nazirei și profeți dintre ei. Câtă dovadă a dragostei de Tată a lui Dumnezeu față de copiii săi, chiar rătăciți.

Și câtă asemănare pentru vremea de acum când marea majoritate a creștinătății este apostată, căci așa după cum s-au arătat încă pe vremea apostolilor ”mulți anticriști”, aceștia au creat un ”anticreștinism” o religie surogat, un pseudo(fals)-creștinism care îl avem azi. Ei (anticriștii) poartă toate semnele arătate de preaiubiții apostoli ca să-i recunoaștem: umblă după slava unii altora, vorbesc pentru câștig mârșav, nu lucrează nimic, etc.

Totuși în mijlocul acestei creștinătăți apostate, Dumnezeu ridică ”nazirei și profeți”, oameni care le vestesc pocăința și îndreptarea. Ilie și Elisei au proorocit casei lui Ahab și Israelului(cele 10 seminții) mai mult decât casei lui Iuda. Faptul că Dumnezeu le-a ridicat profeți nu a fost un semn de aprobare, ci de dragoste și de chemare. Tot la fel faptul că între creștinii apostați există unele voci ale lui Dumnezeu, nu înseamnă că această cale este aprobată de Dumnezeu. În general aceste voci sunt repede reduse la tăcere după modelul din Amos. Nazireilor(cei ce aveau ca semn distinctiv interdicția de a servi ceva din viță, nici măcar stafide) le dădeau vin și profeților le interziceau să proorocească.
Mă gândesc la Liviu Olah, la cât efort conjugat al Securității împreună cu tot ”clerul” păcălit (de pocăit nu s-au pocăit nici până azi, dar mai au ocazia) s-a depus pentru a fi ”amețit” să tacă.

Chiar dacă Dumnezeu ridică voci ale Lui și în creștinătatea de lume (apostată), Voia Lui pentru noi este să-L slujim tot în afara taberei, în afara acestui sistem (scheme, forme) care l-a răstignit pe Domnul Isus și-L răstignește și azi.

Profeților adevărați trimiși la ea, lumea creștină le închide gura, să ne amintim doar de Iosif Trifa și caterisirea lui (apoi i se zidește și zugrăvește mormântul prin reprimire după 70 de ani).
Nazireilor (celor ce se închinaseră Domnului și aveau legământ să nu bea vin) le era oferit vin pentru a-i pângări.

Câtă asemănare pentru vremea de acum când dacă cineva este hotărât să slujească pe Dumnezeu mai cu râvnă este imediat ridiculizat, provocat și sedus chiar de lumea religioasă să se ”coboare” la standardul conformismului care nu le mai provoacă mustrări de conștiință. Profeților li se pune pumnul în gură și nazireilor paharul în mână.

 

 

de vesteabună

Spunând Adevărul în Dragoste. Pilda fructelor.

Al 12-lea verset din Biblie spune așa: ”Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.” În fiecare fruct este sămânță: mar Mâncând rodul, pulpa fructului, ajungi la sămânță. Rodul este o pildă pentru ”Roada Duhului”, pentru acele virtuți care cresc în cei ce urmăresc creșterea chipului lui Cristos în ei. ”Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţea,…” Prima este trecută dragostea.   Ca o asemănare a acestei pilde și ca o învățătură este să ”spunem Adevărul în dragoste” Efeseni 4:15 Adevărul să stea în Dragoste, adică mărturisirea lui Cristos în faptele noastre drepte, așa cum stă sămânța în fruct sau altfel zis:” tot ce facem să facem în Numele Domnului Isus!” De obicei noi mâncăm fructul și aruncăm cotorul. Tot așa oamenilor le place de credincioși că sunt iubitori, cinstiți, blânzi, dar când ajung la Cuvânt…îi aruncă. Dar Dumnezeu așa a făcut în lecția Lui: semințe în mijlocul pulpei zemoase și aromate ca să înțelegem că Cel ce ne-a dat Duhul și lucrează în noi Roada Duhului a pus în mijlocul acestei roade mărturia Cuvântului Lui. Să nu fim numai cei care arătăm roada și nu avem sâmbure(Cuvânt), chiar dacă majoritatea sâmburilor sunt aruncați. Există totuși un fruct pe care marea înțelepciune a Lui Dumnezeu ni l-a lăsat ca Învățătură ca fiind singurul care se găsea în tunica Marelui Preot: rodia. rodie Dacă alte fructe au 5-6 sâmburi, ca lămâile, portocalele, …sau 10-12 ca merele, perele,… la rodie este aproape imposibil să alegi roada de sămânță, sunt sute de semințe într-un fruct și aproape ești obligat să le mănânci dacă nu vrei să pierzi aroma rodului ce le înconjoară. Pe lângă culoarea roșie ce ne duce cu gândul la  ”stropirea sângelui”, pe lângă numărul mare de semințe (”Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi”), așezarea rodiei ca simbol pe tunica Marelui Preot ne învață despre felul mărturisirii noastre, ”fapte (tunica, hainele simbol al faptelor) făcute cu blândețea (roada Duhului) înțelepciunii”…și adaug, având în ele belșug de Adevăr(sămânța Cuvântului lui Cristos). S-ar putea crede că rodiile de pe tunică, făcute din fire sub formă de ciucure (rodia are formă de ciucure legat la vârf) aveau rolul doar să nu se atingă clopoțeii între ei și eventual să amortizeze zgomotul, simbolismele însă sunt multiple și tot ce se potrivește revelației generale a Cristosului-Cuvânt întrupat și învățat prin pildele Lui, lucrează la zidirea noastră. Ce rol are Dragostea dacă nu să țină de culcuș(cuib) Adevărului? Ce folos de Adevărul care nu lucrează în Dragoste? Când mai mâncați fructe gândiți-vă nu doar la vitamine, calorii și fibrele din ele, ci mai degrabă la tâlcul dulceții, aromei, gustului din ele și a înțelesului sâmburilor ce merg la coș. Deocamdată tot din belșugul lui Dumnezeu ne hrănim, nu există fabrică de mere, nici intreprindere de produs rodii, doar grădini mângâiate de soarele și ploile Domnului. Tot la fel nu există fabrică de Dragoste, nici atelier de Adevăr, doar sămânță(Cuvânt), pământ(inimă) și grădină(Adunare) pentru ele. Mărit să fie Domnul!

de vesteabună

Samuel Froehlich și nazarinenii

Ați auzit de nazarineni? Poate câte ceva, o sectă parcă!

Biblioteca Centrală Universitară din Cluj a digitalizat periodicele, adică a trecut în format .pdf toate ziarele depozitate acolo, adică aproximativ cam toate ziarele și revistele ce s-au  tipărit în română și maghiară în Ardeal în ultimele două secole. Un lucru de admirat și de respectat. Good job! ar zice americanul.

Ce e mai util, e că se poate căuta cu google în documentele .pdf respective.

Am căutat câteva seri, am găsit istorii de la 1860 despre satul meu, despre stră-stră-strămoșii mei, am găsit istorii despre apariția pocăiților în zona noastră (de acolo postarea de acum câteva zile cu pocăiții de la Chechiș-Huedin). Am mai găsit că cei mai activi pocăiți din Ardealul acelor timpuri, mai ales în banat erau nazarinenii. Și am tot gugălit.

La origine a fost un om, un elvețian: Samuel Froehlich, născut în 1803. Pregătit ca pastor protestant, a fost cercetat de Dumnezeu, s-a pocăit, s-a botezat, a părăsit biserica reformată și a început să predice pocăința prin Elveția, Franța, Germania, Austria și Ungaria. Pe la sfârșitul anilor 1800 ajunseseră în sudul Imperiului Austro-Ungar, erau câteva zeci de mii.

Revistele ortodoxe din Banatul anilor 1900 erau pline de atacuri asupra nazarinenilor, de analize făcute de preoți, de metode de combatere, căutați bcu.ro cu ”nazarineni” sau nazarenii. Au fost crunt prigoniți de autorități datorită pacifismului lor(asemănător menoniților) și de aceea au emigrat în fiecare generație. Nazarinenii din Austro-Ungaria au avut o mare influență asupra celorlalți pocăiți: baptiștii(sprijiniți de americani prin misiunea din Hamburg)  și ”frații”(Brethrens). Am găsit chiar o carte în engleză pe net ce vorbește despre influența nazarinenilor asupra lui Mihai Kornya.  Numele cărții lor de cântări: ”Harfa Sionului” are rezonanțe cunoscute, desemenea multe din obiceiurile lor simple de viață care ni s-au transmis. Nu știu cine și când le-a dat numele de nazarineni.

De la ce a pornit? De la un om cu un Har, cu o misiune: Samuel Froehlich.

Aveți aici scrierile lui. A scris mult și foarte clar, a predicat pocăința. A atacat de exemplu la baptiști ceremonia căsătoriei, o preluare catolică a Tainei Căsătoriei. E imposibil să fie contrazis, cel puțin nu cu Biblia. Citindu-l mă gândeam la pilda semănătorului, ”un grăunte aduce 100”. Samuel F. a dus 100. În Serbia, până astăzi, cel mai numeros grup protestant sunt nazarinenii. În lume sunt mulți urmași ai lor.

Nu fac apologia (apărarea) lor, nu cunosc personal nici un nazarinean, am auzit că ar fi cam 1000 în Romania. Nici nu mă entuziasmez să cunosc, e foarte posibil ca primul de care dau să fie un informator de-al lor, coada toporului, nu fierul. Sau e posibil ca mulți din urmașii lor să fie niște legaliști înguști lipsiți de dragostea și focul străbunului lor, cine știe?! Nu de aceea scriu, scriu ca (dacă citiți engleza) să parcurgeți scrierile lui Samuel Froehlich. Dacă nu știți engleza, descărcați totuși documentul și traduceți cu Google Translate, ajută!

Când citești de exemplu pe Frohlich, pe George Muller, pe Wachman Nee sau scrierile fraților indieni e ușor de văzut că e același Duh. Doar distanțele geografice și epocile diferite au făcut ca unii să fie numiți într-un fel, alții într-altul de către lume. Așa că Adunarea Domnului Isus nu e așa de dezbinată precum pare sau cum vor unii s-o zugrăvească. Fiind un Duh cu El suntem una și unii cu alții, să nu lucrăm și noi la zugrăvirea deosebirilor. Să ieșim din orice colivie a unei denumiri ce nu aduce cinste acestui Unic Duh și Domn, ci doar confuzie mare pentru cine privește.

de vesteabună

Tu știi o Doamne (adaptare din limba rusă a cântării Ты знаешь, Боже!)

Această cântare este primul meu folos al învățării limbii ruse.
Eram în clasa 6-a sau a 7-a(anii 1979-1980). Ceaușescu ordonase să se introducă în toate școlile două limbi străine. Bun ordin!

Noi făceam franceza, ne-au băgat rusa.

Când a venit un frate din Arad (Pruteanu) pe la noi, eu știam deja literele rusești.
L-am rugat să ne cânte pe rusește, a cântat această cântare, am scris-o cu traducere liberă făcută de el, am pe undeva caietul.
Acest Pruteanu era refugiat din Basarabia, din Vulcănești și ne-a povestit niște orori din vremea foametei din 1946, că ni se ridica părul pe cap.

Mi-am amintit azi cântarea și am căutat pe net. Am găsit:
Ты знаешь, Боже, мое желанье, Мои молитвы слышишь Ты,
Тебе известно мое страданье, Мои стремленья и мечты.
2. Ты знаешь, Боже, что не ищу я Богатств и почестей земных; 
Моим всем сердцем Тебя люблю я, Хочу с Тобой быть каждый миг.
3. Скорблю я часто, душа томится, Не вижу радости бытья. 
Я одинокий, как в клетке птица, И умолкает песнь моя.
4. Никто не знает, не спросит даже Куда и что меня влечет, 
И кто утешит, кто путь укажет, Когда на сердце тяжкий гнет?
5. Мне мир чужим стал, и я – для мира. О Боже, дай мне Твой покой! 
Устал бороться, слабеют силы, А путь далекий предо мной. (RU)

Video:

 

Traducere(adaptare):

Tu știi o Doamne a mea dorință si rugăciunea mi-o auzi,
(:Ți-s cunoscute a mele doruri, că am de lacrimi ochii uzi.:)

Tu știi o Doamne că eu nu caut, averi și slavă pe pământ,
(:Să te-nsoțesc vreau în orice clipă, căci te iubesc cu tot ce sunt.:)

Suspin adesea, îmi plânge duhul, nu văd a vieții bucurii,
(:Trist ca o mierlă in colivie, printre suspine-ți cânt, Tu știi!:)

Nimeni nu știe, nici nu mă-ntreabă, ce e cu mine de-s zdrobit,
(:Nici nu m-ajută, nici nu mi-arată cărarea când sunt rătăcit.:)

Străin sunt lumii și lumea mie. O Doamne dă-mi Tu pacea Ta
(:Să lupt slăbit-am, puterea-mi piere și-i lungă calea-n fața mea.:)

Cântarea e foarte cunoscută în spațiul ex-sovietic, e foarte posibil să fi fost compusă în lagărele de concentrare. Poate în română ar fi la fel de cunoscută cântarea ”Vreau lângă Dumnezeu!” Traducerea păstrează cam 90% din ideile textului original și cât am putut de mult din atmosferă. Varianta ucrainiană(eu m-am inspirat din ambele) este mai jos:

Ти знаєш, Боже, моє бажання,
Молитву чуєш Ти мою.
Ти знаєш серця мого страждання,
Коли я гіркі сльози ллю.

Ти знаєш, Боже, що я бажаю
Не слави, скарбів на землі.
Я щирим серцем Тебе кохаю
В мої весняні юні дні.

Сумує серце моє порою,
В устах моїх немає слів.
І я самотній скорблю душею,
Змовкає мій весняний спів.

Ніхто не знає, усім байдуже,
Куди душею лину я.
І хто спитає, і хто потішить,
Коли сумна душа моя.

Цей світ чужий вже мені зробився,
О, Боже, Ти зі мною будь.
Бо слабнуть сили, і я втомився,
А ще далека моя путь.  (UA)