Credincios în puține lucruri

29 mai 2015

E din Pilda talanților:
” Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.`” Matei 25:21

Care sunt acele lucruri: ”Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” 1 Petru 4:10. sau ” a fost chemat la o slujbă”. Darurile te fac bun de slujbă și slujbele te fac bun de lucrare. Deci lucrurile cărora trebuie să le fim credincioșți sunt darurile(talanții) primite ca să fie înmulțite.

Nu scrie că ”în multe lucruri” sau că ar trebui să fie mai multe decât cele primite. Nicidecum, lucrăm și înmulțim ce am căpătat, atât, pentru astea vom da socoteală.

”Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” 1 Corinteni 4:2 Nu credincios(fidel) în toate lucrurile, ci doar în cel încredințat aceluia.

Ca la urmă să ni se spună: bine slugă bună.

Am fost credincioși peste arvună, vom primi restul moștenirii spre administrare, cum clar scrie la Efeseni 1:14: ”o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea stăpânirii dobândite, spre lauda slavei Lui.”

Arvuna e primită pentru răscumpărarea restului moștenirii.
Să fim credincioși arvunei, puținului înțeles și primit, vom primi mult mai mult.

Să croim calea cea dreaptă chiar dacă e îngustă, nu căi late.


Adevărul financiar: Arsenie Boca, o afacere de 15 milioane de Euro/an

29 mai 2015

ochiulScrie aici la articol, nu inventez eu.
Adică, cu matematica, cu finanțele nu te pui. Dacă o opinie poate fi contrazisă, chiar negată, matematica e de neschimbat. La fel finanțele, la fel analizele financiare.

Cum stătea treaba: au văzut popii că la Parascheva, la Iași ies bani.
În vestul țării nu era nici o Parascheva, nici o sursă de bani adică.
Ia să facă ei una, s-o prepare…și au construit o legendă: că lacrima din icoană. E foarte ușor și natural: când se umple biserica rece de oameni calzi (la propriu), lăcrimează și ochiul stâng și cel drept și toată icoana și pereții bisericii șiroaie de condens curat ca ”lacrima lui Boca”.
Iar de aici până la pelerinaj e doar un pas mediatic și curge puhoiul.
Unii numesc asta turism religios, eu numesc asta a face din evlavie un izvor de câștig.

Citate din articol:
”….Considerat de ucenicii săi unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului XX, la mormântul său vin să se roage în fiecare an peste 800.000 de pelerini, care plătesc, în medie, peste 100 de lei pentru o excursie de două zile…..La acest nivel, încasările pentru zece luni pline din an se ridică la peste 15 milioane de euro, bani care intră în buzunarele firmelor organizatoare de pelerinaje şi a hotelierilor din zona Hunedoara – Prislop. Din informaţiile care sunt disponibile pe paginile de internet ale celor care transportă pelerini, atât la mormântul părintelui, cât şi la alte obiective religioase de pe traseu, o excursie de două zile, cu transport şi cazare, costă între 60 şi 180 de lei, în funcţie de distanţă, dar şi de locul de plecare.

Unul dintre organizatorii de astfel de excursii spune că într-un weekend obişnuit se pot înregistra în jur de 10.000 de pelerini, însă dacă sfârşitul de săptămână coincide cu o sărbătoare religioasă importantă, numărul celor care vin să se închine la mormântul lui Arsenie Boca poate să depăşească şi 80.000 de persoane în două zile, media lunară estimată. Numai în minivacanța de 1 mai, scria Mediafax, aproximativ 95.000 de credincioşi s-au rugat la mormântul părintelui. Pentru comparație, în perioada Postului Mare, afluxul maxim a fost de peste 35.000 de pelerini.

De altfel, spun organizatorii de pelerinaje, peste 40 de autocare cu credincioşi ajung la Mânăstirea Prislop la fiecare sfârşit de săptămână. Lor li se adaugă alte câteva mii de oameni care vin cu mijloace de transport proprii. În aceste condiții, cozile formate de pelerini depșesc un kilometru, în condiţiile în care curtea bisericii poate găzdui cel mult 700 de oameni.”

Tot acest Babilon religios va fi distrus la arătarea Domnului Isus din cer. Va fi o paralizie, ca și negustorul prins cu falsul, o scoatere din uz, citiți Apocalipsa 18. Timpul este aproape, smochinul(Statul Israel) a frăgezit.

Am aflat de un cunoscut care are o cabană, că nu merge, că nu sunt turiști în zonă. L-am trimis la articol să vadă că trebuie inventat un sfânt în zonă, o minune ceva și sunt turiști. Vai de ea lume, bieți amăgiți!
Unii se supără, alții se înfurie, dar eu le spun frumos și mă bucur că le spun, că le scriu.
Că din când în când câte unul se întoarce la Dumnezeu și dacă nu-i spun acuma, mă va certa atunci că de ce nu i-am spus. Spuneți-le și voi, că răbdare aveți, că de nu aveați nici nu citeați până la capăt.


Croiți cărări drepte, nu late

29 mai 2015

cale
Este scris: ”croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat” Evrei 12:13
Nu se spune cât de lată să fie cărarea, dar să fie dreaptă scrie.
Că este îngustă scrie în alt loc.
Calea Lui este în Locul Sfânt.
Fotografia de mai sus îmi amintește de cântarea fratelui Moldoveanu:
”Lumea e pădure întinsă
plină de cărări umbrite,
fără nici o lamp-aprinsă,
toate-toate-s rătăcite…”


Când numești lumea: cultură și credința: sectă, biruie lumea în capul tău, despre cartea ”Sectanții” de Vasile Ernu

25 mai 2015

Despre cartea lui Ernu: Sectanții.
”Avem nevoie de o sectă” strigă Ernu către lume imputându-i lipsa de etaloane și de atașament față de vreun set de  valori ce nu se schimbă.
”Sectanții au conștiința că sunt diferiți și asta le dă rezistență” mai spune el și iată, la vârsta de trecut de 40 de ani începe parcă să vadă diferența dintre roșcovele culturii și belșugul de pâine al credinței.
Pentru că: cine ”are nevoie de o sectă” dacă nu cei ce închinându-se la cultură, descoperă că spre deosebire de credință acest animal (cultura) nu are coloană vertebrală, e un fel de melc, un fel de meduză ce ia forma vasului conjunctural în care o trântește istoria.
Cel crescut în mediul principial al ”sectei”, de fapt în umbra credinței ”sectanților” vede lipsa, cel necrescut acolo nici nu știe ce lipsește.
O carte ce se citește pe nerăsuflate de către un sectant, o carte neînțeleasă probabil de un nesectant. Pentru că nimeni nu știe ce nu știe.
Disprețuitorii de pâine se aleg dintre cei ce n-au flămânzit niciodată.
Îl văd pe Ernu murind sectant, e încă sectant în capul lui și chiar el o spune. Rămâi pe viață.
Dar e nevoie de pocăință ca să devii ”sectant”, pocăință nu în fața unor lideri probabil corupți de bani și rupți de realitate, ci în fața unui Tată care dă oamenilor termene de pocăință.
”Sectanții petrec zile întregi dezbătând ce spune Biblia despre una sau alta” arată Ernu din amintirile copilăriei sale, ”avem nevoie de ceva la ce să ne raportăm” strigă el lumii care speră să-l asculte, așa cum se raportează sectanții la Biblie. La ce? l-aș întreba eu … asta n-a mai scris în carte.
”Sectanții impun limite copiilor lor, nu-i lasă la film”, dar ce dulci erau apele furate din filmele de la cinematograful la care mergeau pe ascuns. Concluzie e că totuși e bine să fie limite în educație.
Citindu-l pe Ernu mi-am amintit cum aveam 5-6 ani când a poposit circul în satul nostru. 5 lei, ca alte circuri.
”Acolo nu te duci!” a dat sentință mama și după ton și față mi-am dat seama că subiectul nu e negociabil.
Am mers totuși pe ascuns și stăteam la coadă la căminul cultural ori la gaura dintr-o ușă, ori mai apoi ne-am cățărat într-un măr să privim pe geam.
Sunt poate vreo 600 de km între satul meu din Apuseni și satul lui din Buceag, e cu 3 ani mai tânăr omul, dar aceeași Biblie din capetele părinților noștri a produs aceleași dureri și aceleași semințe.
Circ e toată lumea în care m-am tot dus apoi, dar sentimentul că ceea ce ”este scris” e mai presus de ”cele ce se văd” nu l-a șters nimeni.
Cât de important e să nu pierdem ”anii sugativă” de învățare ai copiilor noștri, ai copiilor mici.
Noi nu mai vem copii mici, fiica noastră cea mică a terminat azi liceul, dar scriu pentru cine are. E valabil și pentru nepoți.
Ernu a fost învățat Biblia de către părinți.
Maine primesc în vizită un fel de ”ernu”, un prieten din State, crescut în adunare, foarte deștept, dar ateu. Că pământul are 4,5 miliarde de ani, că evoluție. Mama lui foarte credincioasă suferă mult, cu mine el stă de vorbă că jucăm ping-pong cu creierele, batem idei peste fileu: poc-poc, el să se justifice, eu să sap.
Mai bine împotrivitor decât indiferent.
Abia aștept, dar mă rog să pot plânge cu el, pentru el.
”Da, sunt sectant” afirmă Ernu…”și vă voi povesti în carte Tora sectei mele” , spune Ernu și asta e toată cartea: o încercare de a privi înăuntrul sectei cu un ochi neutru.
Nu știu ce să cred, că n-am în cap soft de ortodox, dar  e posibil ca după cum e scrisă cartea, ortdocșii (pravoslavnicii cum a scris, ca să nu-i supere pe cei din dreapta Prutului) să creadă că el tot sectant e în cap și sectanții să-l acuze că ”a plecat în lume”. El se vrea neutru, stând ca Eutih pe geamul istoriei și privind cu un ochi făina credinței și cu altul slănina lumii, mai mult încercând să spună lumii că marginalii ăștia-s băieți buni și a-ți avea ce învăța de ei voi ăștia care râdeți de ei.
Oricum, cartea e bună, eu am citit-o ca la creație: într-o seară și o dimineață și am îndoit vreo 30 de foi.
Istoria recentă cu Vechiul Testament se împletesc în carte, holodomorul sovietic cu naționalizarea egipteană seamănă, apar în carte unchiul Dan și Ferenc Visky, opinii despre legătura cu lumea, cu politica, cum că nu poți lega leviatanul cu undița, absolut de acord.
Apare și Iosif în carte, dar ce nu apare și ce nu scrie Ernu este despre viclenia securității și a KGB-ului care a creat dizidenți fabricați probabil și în minuscula lor comunitate. Poate n-a priceput, ca cei mai mulți.
Apar și otdelionii (neînregistrații, separații) în carte cu opinii negative ale scriitorului (Ernu a crescut între cei înregistrați), mă gândesc ce carte ieșea dacă el creștea într-o comunitate de neînregistrați.
Într-un fel, Ernu mi-e frate, el a crescut în URSS și a venit în România, eu am crescut în România și am mers în fosta URSS de peste 200 de ori, după 1990.
Ernu a părăsit ”secta” că e prea strâmtă, eu că e prea largă, dar probabil ”sectanți” am rămas amândoi.
Vă recomand cartea, tuturor care ați ajuns cu cititul până aici.
Un sectant.


Fără cult

24 mai 2015

Am călătorit 3 zile prin Maramureș.
Am stat de vorbă cu mai mulți frați.
Din diferite grupări.
Am și întrebat: ce pocăiți sunt pe valea asta? Aici penticostali, colo baptiși, colo adventiști, colo ostași, colo penticostali fără cult.
De ăștia erau în mai multe sate.
Am întrebat despre ei, despre cei ”fără cult”. Nu au pastori, nu recunosc cultul și se gospodăresc autonom.

Mi-am amintit de vechea școală de la Wiedenest, de învățăturile lui Johannes Warns, de translația acestor învățături în România prin mișcarea fraților.
Mi-am amintit discutând de încăpățânarea lui Florea Moisescu de a păstra adunările în afara unei uniuni. M-am gândit la libertatea primejdioasă despre care a scris el. Și iată că în capete de țară acele semințe încă poartă rod. Mai sunt oameni ”fără cult”, adunări pentru care magia cultului nu este decât un idol de evitat.
Sunt convins că nu le este ușor, mai ales la orașe, atracția cultului e mare pentru tineri, ”nevoia” de clădiri de biserică iarăși, apele mici se varsă în ape mari.
Ca fiind tot unul ”fără cult” m-am bucurat și numai auzind că există astfel de oameni. Că să dau din cele puțin peste 8000 de zile probabile care le mai am, câteva să cercetez aceste stări este exclus.
Dar să scriu dau câteva minute, e mai mult decât destul să pun punctul pe i, arătând celor pe care Google îi va aduce aici, multe alte cuvinte de mângâiere pentru a rezista de partea Cuvântului prigonit.
Creștinii după evanghelie n-au rezistat ”fără cult”, au fost înregimentați imediat după război, la penticostali era mai greu, ei s-au născut atunci direct ”fără cult”. Și mulți au rămas așa, în mod sigur alimentați în convingerile lor de vechile scrieri ale lui Warns și Moisescu Florea.


Contradicții aparente în Biblie(10): ”Va mai găsi Fiul omului credință pe pământ?” sau ”Evanghelia aceasta va fi propovăduită în toată lumea.”

24 mai 2015

1.”Va mai găsi credință?” este o întrebare fără răspuns.
De aici mulți trag concluzia că deoarece suntem aproape de a doua venire, ceea ce este acum pe pământ nu este credință. Și că toate mișcările religioase sunt false, că nici Adunare Adevărată nu mai există, că Dumnezeu așteaptă ceva mult mai mult, inexistent: credința adevărată.

Să fie așa?

2.Evanghelia va fi propovăduită până la marginile pământului este un răspuns fără întrebare. ”Va fi” și vedem că este. A ajuns și la noi care scriem în acestă limbă mărginașă a lumii, un popor de la marginea pământului(România are țărm marin).

Pare contradictoriu.
Despre ce credință este vorba?

Scriptura ne arată două feluri de credințe: credința care o au și dracii și credința care a venit(despre care scrie: ”până la venirea credinței”) să le numim credința de pe pământ și credința din cer.

1.Credința pe care o au și dracii și pe care oamenii n-o mai au este credința din Adam, din Lot, din fiicele lui Lot, din Ahab, din  Ieroboam și din toți cei ce au auzit despre Dumnezeu, dar s-au îndepărtat de Cuvintele Lui. De exemplu, credința în creație este o credință de pe pământ, în cele create. Oamenii văd cu ochii de țărână lucrurile create dar nu mai au conexiuni în minte să le lege de Dumnezeu Creatorul. Mintea lor este intoxicată cu minciuni și nu mai au nici măcar credința dracilor: aceea că Dumnezeu există. Oamenii nici măcar nu se înfioară ca dracii. Această credință ar trebui s-o aibă toți oamenii dar ”toți s-au îndepărtat și au ajuns niște netrebnici”.

2.Credința care a venit din Cer este credința în Fiul lui Dumnezeu arătat în carne și în Cuvântul revelat de El. Acest Cuvânt revelat: Noul Testament are două părți mari: Evangheliile(descrierea lucrării celui venit din cer) și Epistolele (revelația însăși venită din cer, Cuvintele Celui ce ne vorbește din cer). Evrei 12:25 ”Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat ceice n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pămînt, cu atît mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,…”

Acum o mică paranteză se face necesară: Noul testament îi numește cerești pe cei ce cred în Cel venit din cer și pe ceilalți pământești. Procesul de separare arătat în Apocalipsa (”cei sfinți să se sfințească, cei întinați să se întineze”) ajunge în aceste zile ale sfârșitului să creeze o mare diferență între oameni.

De aici să înțelegem că la venirea Fiului Omului va fi o prăpastie mare de înțelegere a lui Dumnezeu între cei ce cred Cuvântul Revelat și cei ce-L ignoră.  Dar oare nu trăim acum chiar aceste stări: oamenii nu mai cred în creație, nu mai cred într-un Dumnezeu de care ar trebui să se teamă. Dracii se tem, oamenii nu. O astfel de credință pământească(ca și a dracilor) rar se mai găsește pe pământ, de aceea este multă corupție și întinare.

Deci, pe pământ nu mai este credință aproape deloc, dar în cei cerești acestă credință este roditoare, se apropie secerișul.

O zi limpede dragii mei!

 


O îndoială vicleană și distrugătoare

20 mai 2015

”Satan…a păcălit-o pe Eva cu o jumătate de adevăr.
Este așa de ușor răstălmăcești vorbele cuiva și să le subminezi onestitatea.
…..un bun învățător biblic și un creștin devotat cu o lucrare roditoare poate fi distrus sistematic de anumiți oameni din adunare care încep să strecoare îndoieli în legătură cu ceea ce predică sau cu motivele pentru care o face. Atunci unii încep să fie convinși că le predică lor personal sau că există înțelesuri ascunse în predicile lui. Nu trece mult timp și s-au creat suficiente îndoieli, astfel că mulți nu-l mai susțin, iar el e forțat fie să se mute, fie să plece din lucrare – și toate acestea din cauza îndoielii: o îndoială vicleană și necruțătoare.”
Ken Ham, Cartea Geneza și decăderea națiunilor, Ed Agape, pag 13.

Am citat acest pasaj pentru că am fost martor de-a lungul vieții la distrugeri de caractere de oameni aleși și la formare de biografii coafate ale unor fățarnici, totul cu scopul de a înșela mase. Și ce ușor se pot păcăli masele.
Chiar apostolul se temea: ”Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.” 2 Corinteni 11:3
Sau cum spune cântarea: ”Nu lăsa-ndoiala ca să-şi facă cuib în taina sufletului tău,
ci priveşte-n sus şi fă să tacă toate glasurile celui rău!”(Când în poarta vieții tale bate)

Primul pas al vrășmașului este semănarea îndoielii, o întrebare aparent onestă: ”oare a zis?”

Vedem acestă durere a înșelării oamenilor unii față de alții și o trăim, ca să putem înțege și să trăim intensitatea mult mai adevăratei dureri a înșelării copiilor Tatălui de către vrășmașul său. Aproape că n-ai ce face în fața înșelătoriei, n-o poți dovedi, te frângi și te doare, când vezi cum cel înșelat se bucură de nimicurile cu care este vrăjit ca un ”copil” ce începe să asculte, să facă voia și chiar să slujească de rob vrășmașului tatălui, înșelătorului. Această durere trăită la orice nivel face bine sufletului, durerea crează atitudine, iar în orice luptă atitudinea, poziția sunt primele condiții de a învinge.


Ar da Domnul Isus bon fiscal?

16 mai 2015

Există celebra expresie: ”Ce ar face Isus în locul meu?” sau al tău.
WWJD? sunt tricouri, povești.

Ar da Domnul Isus bon dacă ar avea o prăvălie de la care cumpără doar vecinii? ”Că doar noi ne cunoaștem. Cum să plătim impozit la ”ăștia”? ”Ei” ne dau ceva nouă?”

Citesc acum ”Sectanții” de Vasile Ernu. Fiu de pocăiți din Basarabia(Buceag), pripășit prin România,explică în carte ce sunt pocăiții, pe limba celor ce nu sunt pocăiți. Excelentă cartea, bine scrisă, judecă tocmai raportul acesta între minoritatea oprimată și statul majoritar. Nu doar statul, majoritatea de orice fel, religioasă, etnică, dominanta socială, oricum i-am zice. Sau raportul cu statul: îl respectăm sau îl ocolim? Îl aprobăm sau îl fentăm prin cea mai la îndemână formă de dispreț: neplata impozitelor?

Să ne întoarcem deci la întrebare: dacă Domnul Isus ar avea o prăvălie ar vinde la negru?

Unii vor zice: ce întrebare fără rost, Domnul Isus a fost tâmplar, nu negustor. OK, tâmplar, tâmplar, sau dulgher, nu cred că a fost angajatul cuiva, era mic meseriaș, cum s-ar zice azi, oricum un dulgher cunoscut (”nu este acesta dulgherul?” ziceau despre El…) Trebuia să cumpere materie primă, să vândă produse. Sau dacă lucra doar manopera cu materialul clientului, să ceară bani pe manoperă. În mod sigur avea de plătit un altfel de impozit la romani pentru dulgherie decât un evreu ce avea doar două capre și 10 măslini. Plus impozitul pentru templu, la evrei. Pe acesta l-a plătit, dar la romani? L-a plătit sau nu?

Eu sunt sigur că da.

Desigur el care ne-a învățat să nu strecurăm țânțarul și să înghițim cămila, n-a făcut caz de amănunte și n-ar trebui să facem nici noi, dar a face diferență între cămilă și țânțar e o judecată necesară.

Să nu ne trezim că nu lucrăm nimic sau nu ne apucăm de nimic sau nu ajutăm pe nimeni ca ”să nu dăm prilej daivolului” sau că trebuie să fim 110% corecți dar nici că ajungem să înghițim cămile de fapte zicând că-s țânțari.

Scriu eu și scriu pe blog, poate citește cineva, că din ce am auzit eu predicând mari ”stele” și văd făcându-se la ușile bisericilor se pare că subiectul nu se pricepe. Domnul Isus este considerat de mulți un descurcăreț de împrejurări, ca un fel de popă cu relații sus sau pastor ce trage sfori și închide ochii și la cele mici și la cele mari. Mai ales la cele mari, dacă ce-i ce-l pictează în astfel de culori primezc zeciuieli și sponsorizări de la vrăjiții lor.


Cel mai greu e atunci când ești oaia neagră pentru toți

13 mai 2015

Vasile Ernu, autorul cărții ”Sectanții” a scris:

”Persecuţiile sunt foarte diverse şi foarte parşive uneori.
Ah ce simplu ar fi dacă ar veni maşina neagră noaptea şi te-ar lua şi te-ar  duce: simplu, clar şi transparent, chiar dacă e noaptea. Ce e mai simplu  decât să împuşti sau să arestezi un om. Dar cum reacţionezi ca tată dacă încep să-ţi sufere copiii din cauza unor gesturi ale tale? Se complică lucrurile? Da, foarte mult. Dar cum începi să te comporţi când nu statul cu aparatul său de represiune apasă asupra ta, ci întreaga societate: de la primar la vecin şi până la ultimul tau prieten sau coleg de şcoală? Asta schimbă radical situaţia.
Ei bine, din experienţa comunităţii de care vorbesc ştiu un lucru: cel mai greu e atunci când eşti oaia neagră pentru toţi, când nu mai găseşti un gram de compasiune în jur, când toţi fac presiune pe tine. Acest lucru nu s-a întîmplat în stalinism, când  presiunea cea mare venea  din partea organelor de represiune, însă  găseai compasiune în diverse cotloane ale societăţii. În stalinism violenţa se distribuia cumva pe mai multe segmente, paliere. Învăţai repede regulile şi tehnicile de apărare chiar dacă violenţa deseori era absurdă..

În perioada legionară însă s-a întîmplat un alt fenomen: diabolizarea ”evreului”, „ţiganului” şi sectantului în faţa întregii comunităţi. Întreaga violenţă a fost îndreptată practic către câteva grupuri restrânse şi venea din partea întregii societăţi, nu doar din partea organelor statului. Practic nu mai puteai ieşi în public, iar când ieşeai, trebuia să simţi această violenţă direct, psihic şi fizic. Nu mai găseai un gram de compasiune şi sprijin, iar asta distruge o persoană mai dur decât orice aparat represiv de stat. Ai mei mărtruisesc că ei erau trataţi mai rău chiar decât evreii, dacă e posibil aşa ceva. Pentru că evreii erau ”inumanii stăini”, pe când sectanţii erau ceva mai rău: erau ”inumanii trădători” care şi-au schimbat şi trădat credinţa şi neamul etc.”

sursa: Adevarul.ro

Sectantii


Schimbarea vieții: un ”refren” religios nebiblic

11 mai 2015

Ascult predici pe net, live sau înregistrări, citite sau la liber, de clerici sau de laici.
Un ”refren” se repetă obsesiv fără ca ”muzicanții” să pară deranjați că ce e pe limba lor nu e luat din cartea care o țin în mâini: ”schimbarea vieții”.
”Viața mea, sau a ta sau a altuia s-a schimbat”, sau ”Nu s-a schimbat”, sau se va schimba sau ar trebui să se schimbe.

Mai mult: ”Dumnezeu  a schimbat viața mea” ca și cum acest Dumnezeu și-a terminat treaba cu mine….mai mult: ”să o schimbe și pe a ta”, ca o așteptare la vrăjitorul fermecat care va declanșa momentul magic al unei transformări instante.

Caut eu oare numai chichițe de interpretare sau e ceva cancer ideologic sub gâlma asta de de vorbe de pe pielea predicatorilor plătiți?

Ascult predici pe net, cei ce vorbesc de ”schimbarea instantă a vieții” ca de un moment suficient, nu vorbesc despre credința în Cuvântul care nu face doar o schimbare instantă, ci una începută și continuă sub efectul unei constante învățări în adunare. E o mare diferență, e diferența dintre a trece pe drum mașina ce stropește strada sau a ploua zilnic și bine, e diferența dintre a participa la inaugurarea unei brutării sau a fi însuși înfiat de brutar, e diferența dintre a gusta odată un măr sau a trăi în grădină.

Iluzia unei ”schimbări a vieții” e păcătos de predicat și păgubos de ținut în cap pentru că păstrează drojdia gândului că educația continuă în adunare și familie e nefolositoare. Că dacă ”nu lucră Domnu!” la inima copiilor pe care tu nu-i înveți nimic sau ale fraților ce ascultă spectacole artistice, nu are rost să speri la ceva învățând. Și stai ca țăranul leneș care nu ară și nu seamănă, dar așteaptă o transformare miraculoasă a buruienilor din ogorul său în plante pline de rod. Desigur se și roagă pentru această ”transformare”, ca și cum Tatăl din ceruri ar fi așa de prost ca el. Ideea ”schimbării vieții” mizează pe o oareșicare transformare bruscă a vieții sub efectul de drog al spectacolului artistic religios nu pe o hrănire și întărire sub efectul sațios al meselor bogate ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Da cum e bine cârcotașule? vei întreba dacă ai ajuns cu cititul până aici și nu te-ai enervat mai sus. Bună și așezată întrebare, mulțumesc de apreciere.

  E bine să fim biblici, adică să nu trecem peste ce este scris. Cuvântul e imens, e bogat și e plin de pilde, să nu-l reducem la două-trei stereotipuri de psihologie religioasă, de mecanism de gândire provocator de decizii, la fraza asta neîntîlnită în Biblie de exemplu: schimbarea vieții. Biblia vorbește de moarte și de înviere, de naștere și de creștere, de durerile nașterii, de alăptare, de doică ce-și crește copiii și de tată cu copiii săi. Iată câte imagini ce presupun muncă de învățare, lucru mult mai laborios decât ușuratic-crezuta ”schimbare a vieții”.

 Refrenul care ar trebui să se repete obsesiv este credința. Iar dacă repeți ”credința”, poezia are două refrene, se cântă amestecat, celălalt este ”Biblia”, ”Cuvântul”. Deci credința în Cuvânt: citim, credem și facem ce, cât, cum, nu mai mult, nu mai puțin decât e scris. Iar de scris e mult scris, deci e mult de crezut și e mult de vorbit despre credința în Cuvânt. Mult mai mult, mai vast și mai folositor decât predici dulci ca roșcovele despre ”schimbarea vieții”. Atât Noul Testament, cât și Vechiul Testament conțin pilde ale creației, date priceperii și minții fiecărui om pentru a i-o destupa încet și a face să pătrundă ca o apă mică șuvoiul înțelegerii adevărate. Iar apei îi e greu până-și face puțin loc, apoi răzbește singură și iese pe cealaltă parte.

Mulțumesc de răbdare, iar dacă nu sunteți de acord cu mine, vă rog să comentați calm, dând dovadă de ”viața schimbată”, că eu cu înțelepciunea din mintea înnoită v-am scris.

Cu tot dragul!


O conspirație a căpeteniilor (2)

10 mai 2015

Am mai scris pe blog (aici și aici) din versetul 25, capitolul 22 din Ezechiel: ”Este o uneltire a profeţilor[−] Sau „a căpeteniilor lui în mijlocul lui, ca un leu care răcneşte sfâşiind prada; ei devorează suflete, iau bogăţii şi lucruri de preţ, înmulţesc văduvele lui în mijlocul lui.”

Întâmplări și stări din vechiul Israel lăsate de Domnul ca lecții și învățături pentru noi.

Azi am vorbit în adunare despre contradicția aparentă dintre a nu te împotrivi sau a te împotrivi: ce atitudine adopți?
La Matei 5 scrie să nu te împotrivești celui ce-ți face rău, la 1 Petru scrie să te împotrivești diavolului tare în credință. Și este adusă această imagine din Ezechiel, imaginea uneltirii, a conspirației: un leu care răcnește în timp ce sfâșie prada.

O astfel de imagine:

Călătoream săptămâna trecută prin Maramureșul plin de turle și de troițe, de mănăstiri și de biserici. (Uneltele păstorului nebun. Căci Dumnezeul cel viu nu are nimic de-a face cu aceste planuri mișelești de învăluire a sufletelor) Multe nunți, plin de mașini ”tari” împodobite în fața prea-multelor biserici, biserici cu fațade fastuoase, popi grași, case ”nealcoșe” cu garduri ”mândre” și oameni ținuți robi în aceste plase de obiceiuri din care nu pot ieși. La Strâmtura, aproape de Sighet,  mi-am amintit (și parcă vedeam umplând acea frumoasă vale), de convoiul de 10-12000 de robi smulși din casele lor și duși de tătari în 1717, pe valea Izei în sus, la ultima lor invazie în Transilvania. Ce vaiete, ucideri și mizerie sufletească în acele hoarde de oameni înlănțuiți și mânați ca animalele. Istoria spune că la Strâmtura s-a încercat eliberarea lor, dar tătarii au fost mai tari. Abia la Borșa tătarii au fost înfrânți după 2 zile.

Meditând, nu vedeam nici o diferență între acele cete de oameni legați în lanțurile vitelor lor și cetele de oameni amăgiți de căpeteniile lor religioase în care se încred, legați în lanțurile sufletelor lor, biciuiți de obiceiurile impuse de cei ce le mănâncă munca. Mai rău decât tot este ținerea oamenilor departe de adevărata înțelepciune a tâlcului Cuvântului lui Dumnezeu. Și am înțeles apoi din Cuvânt că acest lucru este o conspirație, o uneltire, nu este un război pe față.

Cel mai greu este să lupți cu o conspirație, cu o uneltire. Nu te crede nimeni, nu găsești aliați, inamicul nu este văzut. Toți te cred țignit, ca pe unul care lovește în vânt. Un vrășmaș pe față este văzut, lupta cu el este înțeleasă, unul ascuns este protejat.

Stăpânirea păcatului este garantată de dominarea religioasă, mai ales de dominarea clericală, atât de ușor învăluitoare. Este o uneltire a profeților( a căpeteniilor) pentru stăpânirea sufletelor.

Ei fac mai multe lucruri:
dau târcoale prăzii, dacă cineva vrea să scape de ei sau nu este prins încă, acel sau acei cineva sunt supuși acestei conspirații, pentru a fi prinși.
răcnesc, fac gălăgie, intimidează, spectacolul religios este plin de tam-tam, dar scopul lor este că
mănâncă, sfâșie prada
măresc numărul văduvelor, adică ucid bărbații pentru ca apoi să ”mănânce casele văduvelor” mult mai ușor (spunea cineva că sursa averii celei mai mari corporații religioase din lume: Biserica catolică sunt văduvele)
înghit (devorează) suflete
pun mâna pe bogății și pe lucruri scumpe (”ați făcut din evanghelia mea o meserie”)

Pentru ca această industrie religioasă să prospere, ei au nevoie de o apărare, nu pe față, ci pe ascuns, de o uneltire permanentă, de o conspirație întreținută. Aceasta este religia, sistemul religios: o conspirație pentru prinderea sufletelor, ca un leu care răcnește.

Ei bine, după ce această imagine este făcută vie minții noastre, tabloul este intors cu fața la perete și pe dos tăcutul și zâmbitorul popă, plin de zâmbete false este văzut ca un leu răcnind, sponsorizările cerute pentru ”sfânta biserică” sunt pusul mâinii pe bogății iar marele tam-tam și slujbele mediatizate sunt urletele, răcnetele lor.

Acestui vrăjmaș mascat perfect în oblăduitor sufletesc ni se cere să ne împotrivim, chiar dacă toată uneltirea lui este ascunsă și împotrivirea față de ele pare celor din jurul nostru o nebunie. Conspirația cuprinde cele mai tăinuite metode ale războiului ascuns: intriga, defăimarea, discreditarea, izolarea, compromiterea, etc. Ei bine, cu astfel de vrăjmași avem de luptat, duhuri ale răutății furișate printre și în chiar sufletele cerești ale celor chemați.

M-a întrebat un frate ”ce sunt locurile cerești?”. Pe scurt sunt ”cei cerești”, cei care cred cuvântul vorbit din ceruri, tainele și tâlcul cuvântului vorbit de pe pământ. Dar poate subiectul e vrednic de o postare.

Mărit să fie Domnul!


Daruri din pradă

6 mai 2015

Templul din Ierusalim s-a construit cu materiale din prada de război.
Din războaiele lui David.
Aurul, argintul și arama au fost ori prădate de către David, prin forță, de la cei învinși,  ori cedate ca tribut, prin supunerea celor speriați. 2 Samuel 8
Așa a strâns David o mare cantitate de aur, argint și aramă care i le-a lăsat lui Solomon pentru templu.

E o lecție pentru noi.

Odată că acestă jefuire, prădare a inamicului este o imagine a Domnului Isus: ”suindu-se la înălțime a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor!” adică cel ce înaintea înrobea a devenit rob, iar robul a devenit îmbogățit, dăruit.

Apoi, este o imagine întâlnită peste tot în Biblie:

-Moise a lăsat scris în Numeri 31:27 ”Şi împarte prada în două: între purtătorii războiului care au ieşit la luptă şi toată adunarea.”

-la fel a zis și Iosua(la 22 cu 8): ” Vă întoarceţi la corturile voastre cu multe avuţii şi cu turme foarte multe şi cu argint şi cu aur şi cu aramă şi cu fier şi cu haine foarte multe; împărţiţi cu fraţii voştri prada vrăjmaşilor voştri
-la înfrângerea amaleciților după episodul Țiglag: ”Cînd s-a întors la Ţiclag, David a trimes o parte din pradă bătrînilor lui Iuda, prietenilor săi, spunîndu-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată dela vrăjmaşii Domnului!“ A trimes celor din Betel, celor din Ramot dela miază zi, celor din Iatir, celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eştemoa,  celor din Racal, celor din cetăţile Ierahmeeliţilor, celor din cetăţile Cheniţilor, celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac, celor din Hebron, şi în toate locurile pe cari le străbătuse David cu oamenii lui.” 1 Samuel 30.

Pare pomană electorală, am zice în limbaj de azi dar nu e așa, e o pildă pentru noi.

-la omorârea lui Haman Mardoheu stabilind sărbătoarrea Purim a scris și ” Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, cînd să-şi trimeată daruri de mîncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi.”

A vorbit un frate duminica trecută din acest subiect și de atunci îl rumeg.

Domnul Isus ne-a dat daruri dar și noi ne dăm daruri unii altora, daruri din pradă. Cum adică?

S-o luăm agale.

Războiul este ziua cea rea, ziua necazului, a strâmtorării, a ispitei:
Câștigarea luptei din ziua necazului se face prin apelarea la tronul Harului, unde se petrec două lucruri:
-vrășmașii sunt biruiți
-vrășmașii sunt prădați, adică tocmai virtutea atacată este cea înmulțită și talantul atacat este dublat.
Cu acest har(dar) câștigat, dublat, lucrăm noi, îl dăm altora, îl împărțim că oricum l-am primit în dar: ”Pentru că toate sunt pentru voi, pentru ca harul, prisosind prin cei mai mulţi, să facă să prisosească mulţumirea, spre gloria lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 4:15

De aceea secretul construirii casei lui Dumnezeu este strâmtorarea, necazul, atacul. Din fiecare victorie asupra vrășmașului rămânem cu pradă, cu har, virtuți pe care le punem în negoț, un negoț fără bani și fără plată, le dăm cadou adică.

Să ne gândim bine: noi cu ce zidim pe această temelie?

Mărit să fie Domnul!


Amalec

3 mai 2015

”După ce sămăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsăritului, şi porneau împotriva lui. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării pînă spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.   Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.” Judecători 6:3-5

1.Când sameni mult, dar toamna nu culegi
și fără roade anii vieții-ți trec,
încearcă frate drag să înțelegi:
nu ești învins cumva de Amalec?

2.Amaleciții nu ucid, ei vin
spre toamnă doar, ca să-ți culeagă holda,
te-ncurajează, te privesc senin
să nu-nțelegi că truda ta li-e solda.

3.E-o pildă ce-i lăsată în Scripturi,
un tâlc din ea să știm a desluși,
cu tainice poveți și-nvățături,
căci Amalec înseamn-”a linguși”.

4.Lingușitorii, zâmbitori senini
te laudă cu vorba lor dulceagă,
dar în ascuns ei te împung haini,
te lasă fără rod și fără vlagă.

5.Și tu nu știi de unde, nu pricepi,
cum sub senina mască de blajin
se-ascunde-un suflet de arici cu țepi
o viperă ce mușcă cu venin.

6.Apoi mai învățăm că Madian
cu Amalec împart aceeași soartă,
sunt aliați la pradă an de an….
Dar știi că Madian înseamnă ceartă?

7.Iar ei sunt prieteni: cel lingușitor
cu certărețul veșnic pe gâlceavă,
pe unu-l ai amic și confesor
și guști prin el a celuilalt otravă.

8.(Nu te-a ajuns nici o ispita dar
nepotrivită firii omenești
și împreună ai primit prin Har
mijlocul ca să poți s-o biruiești.

9.Căci tot ce mai ‘nainte ni s-a scris
e mijlocul lăsat spre învățare,
crezând al pildei tâlc cum e descris
să biruim ispitele-n răbdare.)

10.Să știm atunci când câte-un Madian
cu duh de ceartă rău și arțăgos
ne-atacă, va veni cu el viclean
și-un Amalec cu glas dulceag, mieros.

11.Tu fugi de certăreț, și cazi naiv
în brațe calde de lingușitor,
crezându-l doar pe unul negativ
pe celălalt ți-l faci sfătuitor.

12.Și-ți trece viața ca și-un sac de box
lovit sau ”mângâiat” de doi ”dușmani”,
trăind un incredibil paradox
de sclav sub ”amaleci” și ”madiani”.

13.E-un teatru prost în care ești actor
când alții-ți scriu al vieții almanah,
ei te socot o piesă-n jocul lor,
un biet pion pe-o tablă ca de șah.

14.Citește din judecători, din regi
de Iefta, de Barac, de Ghedeon
al pildei tâlc prin duh de-l înțelegi,
poți evada din starea de pion.

15.Și nu uita ce Moise a spus,
războiul cu acest  vrăjmaș e greu,
când mîinile întinse sunt în sus,
”cu Amalec se luptă Dumnezeu”.

16.Din neam în neam, din vremea lui Agag
vedem această luptă an de an,
la Refidim, la Horma, la Țiglag,
la ultimul lingușitor: Haman.

17.Din pilde învățăm cum să luptăm,
dar învățăm și să sărbătorim,
să ne dăm daruri, să ne bucurăm
de-un binemeritat și nou Purim.


Înregistrări adunare martie 2015

3 mai 2015

29 martie 2015

Citește restul acestei intrări »


Contradicții aparente în Biblie(9): ”…fiind înțelese de minte” sau ”…omul firesc… nu le poate înțelege”?

2 mai 2015

Un verset spune așa: ” …fiindcă, de la creaţia lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înţelese de minte prin lucrurile făcute, la fel şi eterna Sa putere şi divinitate – încât ei să fie fără scuză.” Romani 1 cu 20 GBV

Un altul pare să spună altceva: ” Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.” 1 Corinteni 2 cu 9

Am auzit vorbiri axate ori pe o înțelegere, ori pe alta.
 O opinie spune că totul se poate înțelege cu mintea, deci Dumnezeu va judeca pe om după cât pricepe, de aici o sub-concluzie ar fi că:… nu e bine să știi prea multe, …că vei primi o mai mare osândă, deci o altă sub-concluzie ar fi că e bine și plăcut lui Dumnezeu, chiar profitabil să fi prost.
 O altă opinie spune tocmai contrariul, că lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi înțelese cu mintea, că la ”inima omului nu s-au suit” deci ar fi nevoie de o revelație specială a Duhului și fără această revelație, orice trudă de a învăța e fără folos.  Nu scrie că ”nu le poate înțelege”?

Cum rezolvăm această contradicție și ce folos avem din această rezolvare.

1. Primul verset, că omul poate înțelege ne vorbește despre capacitatea cugetului de a conține legea lui Dumnezeu, de a înțelege însușirile lui Dumnezeu. Despre lupta dintre cuget și gânduri am mai scris. Chiar fără Cuvânt scris, ”neamurile care n-au lege” dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor. Înțelegerea moralității derivă din creație, din observarea ei.
Să dau un singur exemplu: și animalele trăiesc în familii, familii de multe ori mai închegate decât ale oamenilor. Cloșca cu pui este dată ca exemplu de Dumnezeu pentru grija lui față de Israel. Creația este o Biblie nescrisă pe care o citește orice om, vrea-nu vrea. Cu creația trebuie să înceapă orice evanghelizare.  Rațiunea, analiza, raționalizarea, observarea, concluzionarea au un mare rol aici, o funcție continuă a sufletului prin orice stări ar trece și oricine ar fi. Și omul bucuros și fără griji, și cel ce trece prin suferințe, și cel aplecat spre meditație și cel flegmatic, și cel nătâng și cel isteț. ”Le este descoperit ÎN EI” scrie despre această revelare la îndemână, ÎN EI să înțelegem în trupul lor de carne: durerea, suferința, plânsul, bucuria, protecția, mângâierea, frica, sunt stări care vorbesc despre un Dumnezeu, nu de piatră, ci de Duh, stări care se provoacă și se vindecă prin cuvinte, cuvinte care le aduc sau le alungă. Vorbim de oameni care ignoră voit sau nevoit Biblia și credința în ea, chiar cei absolut fără tangență cu Cuvântul scris, în fiecare din ei există această posibilitate de analiză, de introspecție, de înțelegere. Mintea lor înțelege despre Dumnezeu suficient cât să nu se poată dezvinovăți la judecată.

2.Al doilea verset care pare că-l contrazice pe primul, că ”omul firesc(natural) nu înțelege lucrurile Duhului” se referă nu la însușirile lui Dumnezeu, ci la darurile lui.  Noi prin duhul am fost făcuți moștenitori promisiunilor făcute …părinților, strămoșilor poporului evreu. Înțelegerea acestui cadou este mult diferită de înțelegerea însușirilor lui Dumnezeu. Orice om este pedepsit (cum vor fi mulți la judecată) pentru o infracțiune sau alta, nimeni nu e pedepsit că nu primește un dar sau că nu accesează un testament de moștenitor. În Cristos (ce expresie contorsionată) noi am fost nu doar iertați de datorie, nu doar iertați de vină, ci îmbogățiți.

3.Ce nu se înțelege?
Taina lui Dumnezeu. Taina lui Dumnezeu are de-a face cu alegerea Neamurilor, cu împietrirea evreilor, cu tăierea unor ramuri și altorirea altora, cu a fi făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, promisiuni Vechi-Testamentale pline de sensuri și semnificații imposibil de descifrat de un om superficial, de unul care urmărește propriul interes sau chiar, de ce nu, de unul care urmărește doar propria lui mântuire. Înțelegerea ”duhovnicească” înseamnă înțelegerea tâlcului pildelor, a tâlcului istoriilor din Vechiul-Testament, înțelegerea unei logici exacte, matematice, a unor înlănțuiri de cauzalități oglindite perfect în pilde și imagini explicate mai apoi de Noul Testament.
Cine nu înțelege? Omul sufletesc, firesc, cel ce nu vede tâlcul.
Cât timp rămâne un om firesc? Până crește prin învățare la statura de a înțelege, de a putea învăța și el pe alții aceste taine. Duhovnicesc nu înseamnă a poseda trăiri mistice lipsite de rațiune și înțelegere, ci de a fi calificat să înveți pe alții tainele înțelegerii Tâlcurilor Pildelor lui Cristos.

Concluzii

O concluzie este că unul din versete este folosit pentru a răstălmăci adevăruri biblice de bază. Una din răstămăciri este că ” a fi duhovnicesc” este o stare mistică în care omul ajunge brusc, ca printr-un salt, fără învățare sau creștere.
O să-l las pe Francis Scaeffer să demonteze această minciună  ca pe o schelă inutilă de pe zidurile adevărului, prin câteva citate din cartea ”Demisia rațiunii”:

a. ”Adevărul religios” este separat de adevărul istoric al Scripturilor, în felul acesta rațiunii nu-i este lăsat nici un loc și nu există nici un mijloc de verificare a acestui ”adevăr”. Aceasta este versiunea religioasă a saltului. pag 42

b. ”Creștinul evanghelic ar trebui să fie prudent față de unii ”evangheliști” care au afirmat recent că nu este important să dovedești veridicitatea sau falsitatea unei doctrine, ci să ai o întâlnire cu Isus.  Când un creștin face o asemenea afirmație, el a făcut, conștient sau inconștient, un salt…:” pag 63

c.  M Laski a vorbit despre noile misticismuri pe care le-a văzut dezvoltându-se și a zis: ”În orice caz, cum s-ar putea demonstra că ele sunt adevărate sau false?” pag 63

d. Am ajuns până acolo că atunci când aud cuvântul Isus – care pentru mine înseamnă așa de mult din cauza persoanei lui isus din istorie și a lucrării Sale – ascult cu multă băgare de seamă, pentru că, spre regretul meu, mi-e mai teamă de cuvântul Isus decât de aproape orice alt cuvânt din lumea modernă. Cuvântul, lipsit de orice semnificație, este folosit ca un stindard pe care generația noastră este invitată să-l urmeze. Dar acest cuvânt nu mai are nici un conținut rațional, scriptural pe baza căruia să poată fi testat, și astfel cuvântul este folosit pentru a da o învățătură complet opusă celei pe care a dat-o Isus. pag 64

e. Am ajuns deci la acest loc de temut în care cuvântul Isus a devenit dușmanul persoanei Isus și dușmanul învățăturii pe care a dat-o Isus. trebuie să ne temem de stindardul fără conținut al cuvântului Isus, nu pentru că nu-L iubim pe Isus, ci pentru că-L iubim. Trebuie să combatem acest stindard fără conținut…..căci el servește ca mijloc de manipulare sociologică. pag 64-65

O altă concluzie este că orice vestire a Veștii Bune este un apel la conștiință, la cuget, la ceva ce există, la legea lui Dumnezeu din om, din cugetul omului, nu un apel la neant. Nu este un apel nici la rațiune, pentru că între rațiune și cuget e un război. Sau dacă vreți, orice vestitor al Veștii Bune ar trebui să urmărească să pună 0 rațiune împotriva altei rațiuni, să dărâme izvodirile minții pentru a pune adevăruri vechi, de neschimbat. Nu o cerșire a acordului, ci o impunere a Adevărului, Adevăr care are un aliat în fiecare om: cugetul. Vestea Bună vine pe un teren de luptă internă, în fiecare om este această luptă între cuget și gânduri, Vestea Bună se adresează cugetului: ”ne face vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc”. Vedeți, nu e vorba că unii nu primesc că nu înțeleg, ci că înțelegerea vine după schimbarea gândurilor, urmând înoirea lor, creșterea în înțelegere, nici un salt.

Capitularea gândirii vechi în această luptă, Biblia o numește pocăință sau împăcare cu Dumnezeu, tot nu un salt mistic, ci o declarație rațională de abdicare ce este urmată de însușirea treptată a stării de moștenitor prin credință. Această însușire este un proces de învățare a clauzelor Testamentului, o credință în paragrafele lui, proces perfect rațional și supus unei rațiuni (înțelepciuni) mult deasupra oricăror speculații ale științei pe nedrept numită astfel.

Ultima concluzie i-o las tot lui FS

”Dacă creștinii evanghelici….văd într-o întâlnire personală cu Isus o experiență independentă de conținutul Scripturilor, și care nu este deschisă discutării și verificării, ne vom arunca fără voie, ….în vârtejul sistemului modern. Acest sistem ne înconjoară ca un consens aproape monolitic.”


%d blogeri au apreciat: