Păgânismul instituției clericale

31 August 2010

Există un duh clerical, duh popesc, duh al răutății. Când își face loc cu coatele în locurile cerești devine inamic ce trebuie învins. Fiindcă e duh, nu se vede cu ochii de carne, ci numai cu cei tot de duh. Citesc acum Didactica Magna a lui Comenius. Zicea Comenius cam așa: ”cu urechea auzim până la câțiva km, cu ochii vedem până la orizont și la bolta cerească, dar cu mintea? Cu mintea pătrundem în gândurile lui Dumnezeu, distanțe neîngrădite”. Nimic nu ne oprește să pășim cu mintea, să călcăm peste ”… lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi”.
Harul Lui Dumnezeu s-a arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești...”
Prima lecție a  Harului este ruperea cu păgânătatea, deslipirea de idolatrie, vrăjitorie, ritualism și alipirea de Cuvântul care ne poate zidi, crescând prin ascultarea Cuvântului în Cel care este El însuși Cuvântul. Există o contradicție de origine și substanță între Cuvânt și ritual.
Închinarea păgânilor către Dumnezeu este în întregime ritualică, repetitivă, mecanică, lipsită de creștere și înnoirea vieții.
Pe noi Domnul ne-a învățat, referindu-se la păgâni: ” să nu vă asemănați dar deloc cu ei”. Deci nici măcar asemănare, pentru ca mărturia omului ascuns, a Cristosului dinăuntru să nu fie coruptă.
Păgânismul este adânc înfipt în firea pământească a fiecăruia din noi, în carne. Fiecare om simte în mod instinctiv nevoia să celebreze evenimentele care marchează existența sa în carne, în special nașterea, căsătoria și moartea, dar și altele: mutarea în casă nouă, zilele de naștere, onomasticele, succesele, etc. Acest fel de sărbători sunt specific păgâne, se leagă de carne, nu de duh, Domnul nu a lăsat nici un fel de sărbătoare care să fie celebrată. Tot Noul Testament nu are nici măcar un rând care să sugereze că ar trebui să facem acele celebrări ale evenimentelor cărnii.
Dar nici nu le interzice, vor zice unii! Așa este, personal nu cred că este păcat o zi de naștere sau nunta, dar a le acorda conotație religioasă este păcat, este păgânism.
De aici, rog pe cei care nu sunt convinși că Scriptura este singura  călăuză de viață pentru creștin, să nu mai citească.

Deci pentru tine care consideri Scriptura Domnului ca Întregirea Cuvintelor lui Dumnezeu, întregirea imaginii Domnului Isus, a oglinzii clare în care privim spre a fi transformați, scriu mai departe.
Închinarea noastră înaintea Domnului este duhovnicească, nu carnală. Simbolurile lăsate de Domnul, cina Lui și botezul, nu sunt ritualuri și nu au legătură nici cu vârsta cărnii, nici cu vreun eveniment al ei, ci numai cu natura Duhului, simbolizând nașterea din nou(botezul) și trăirea cea nouă(cina), în toată bogăția de simboluri ale lor.
Noi nu avem de ce să ne asemănăm cu păgânii în repetarea sau imitarea ritualurilor  lor legate de trăirea în carne.
Orice încercare de a ne asemăna cu ei este o falsificare a mărturiei Domnului, o trădare a Lui, o mărturie strâmbă, ei cred că ritualurile îi apropie de divinitate, noi credem că ascultarea credinței. Ei așteaptă ritualul cu venerație, îl cred, îl adoră. Dacă te vor vedea și pe tine că-l faci, tot ce-i spui va fi ZERO, nu te va asculta, se va întreba cu ce e ritualul tău mai bun, nu îl va renega pe al lui, nu se va gândi la cuvintele tale, nu are mintea setată să asculte ci ochii să vadă.. Nu-i faci un bine păgânului că-l imiți!
Mă voi referi strict la  câteva astfel de nenorocite falsuri.
La nașterea unui copil, evreii făceau circumcizia. ”Vedeți” va zice cineva că e necesară sărbătorirea. Eu aș spune că circumcizia este un chin, nu o sărbătoare, o mutilare cu simbolistică precisă, pentru noi, nu un obicei păgânizat.
La nașterea unui copil majoritatea creștinilor de nume fac ”botezul”. Creștinii mai ”luminați” nu-l fac, dar fac totuși ceva….ca să se asemene cu păgânii, ca să nu fie criticați, fac ”binecuvântarea”. Acest obicei este un lucru lipsit complet de suport Nou-Testamental, n-au făcut-o nici apostolii, nici alți frați, e o invenție de frica păgânilor.
La căsătorie se face ceremonia de căsătorie.
Ei, aici  e lanțul cel mai gros. Cunosc oameni, frați bine întemeiați în Cuvânt, unii chiar au suferit despărțiri dureroase și insulte pentru alipirea de Domnul, dar la acest pas au cedat. Au făcut ca păgânii. Mă gândesc la sora M. și fratele G. care se declară convinși de pierderile uriașe pe care creștinii le au stând sub clerici, dar m-au chemat la nunta fiicei lor ”la biserică” în această toamnă. Preaiubitul L. a ieșit din orice formă de cult și religie, lepădând alte nume de dragul Domnului, dar nu a putut refuza ceremonia plină de fast religios a căsătoriei lui. S-a dus ”smerit” înapoi, de dragul popii care lipsea din adunarea nedenominaționlă de care se alipise. Și-a cerut iertare în avans de la frați pentru  această scăpare, a primit-o dar nu putut-o ierta mai târziu pe o soră căsătorită care nu-și acoperea capul în adunare. Păcătos lipici. Văd mulți frați care la această luptă, trâmbița nu le-a dat un sunet deslușit și nu s-au pregătit de această luptă. Au fost învățați să iasă din păgânătate, dar nu și să scoată păgânătatea din ei, de scos idolii din inimă. E greu de făcut nuntă fără popă, fără ceremonie. E imposibil. Cine suportă așa ceva, ideea în sine repugnă? Aici vedem căt de înrădăcinat este păgânismul în carnea noastră. Trebuie popă, sau cel puțin biserică și măcar să se roage cineva. Trebuie ”program de nuntă”. Ce dacă în Cuvântul lui Dumnezeu aceste păgânisme sunt condamnate!
Eu aș propune altceva. Mie îmi plac nunțile. Domnul Isus a fost în Cana la nuntă. Va urma Nunta Mielului. Nunta este un lucru frumos, de ce să-l păgânizăm prin apelare la cleric? Invocarea cu punerea mâinilor, făcută de un personaj special, ordinat, acesta este păgânismul,  religia asemenea șamanismului.  Domnul Isus nu a lăsat, nici clerici, nici temple de cărămidă, nici ritualuri. De ce să stricăm mărturia Lui?
Eu cred că este suficient ceea ce face statul, există un ofițer al stării civile, ”slujitor al lui Dumnezeu” cf Romani 13, de ce să apelăm la un uzurpator de autoritate?  Mărturia în fața ofițerului, semnătura mirilor, semnătura celor doi martori, certficatul în sine sunt mărturii emise de o autoritate recunoscută. Ritualul religios nu l-a rânduit nimeni, e un abuz inventat de popi. Cred că de la sfat se poate merge direct la restaurant, fără nici o biserică-clădire(altă invenție satanică) tocmai pentru ca să nu ne asemănăm deloc cu păgânii. Domnul se bucură!
Datorită puternicei impregnări cu păgânism a existenței semenilor noștrii, bieți înșelați de clerici, e necesară o distanțare de întreg sistemul clerical, dacă dorim să trasăm cărări drepte pentru picioarele noastre, dacă dorim să fim cu adevărat mărturii ale Lui.
Ca să nu dau doar exemple negative, amintesc pe fratele S. și sora D, amândoi cu pregătire superioară, părinții sorei fiind necredincioși și împotrivitori, care atunci când s-au căsătorit(după ce amândoi ieșiseră din taberele religioase ale lumii) nu au făcut nici o ceremonie religioasă, nici o imitație de ceremonie, nu au făcut nimic religios la căsătoria lor.
Mă găndesc demult la această postare.
Ultimul frate care a căzut în această cursă este fratele S. puternic mărturisitor al independenței împreună cu Domnul față de orice sistem religios, crescut în familie așa, dar care în preajma nunții lui, ”a vorbit cu un pastor”. Argument: ” ce vor zice părinții necredincioși ai soției lui?” Mică îți este puterea, aș spune eu, dacă prima cărămidă a căsniciei tale va fi falsitatea! Tare m-am întristat pentru el.
Ori declari un lucru cu toată puterea ca Adevăr, ori cu toată puterea ca minciună, nu există altceva.
Ispita de a fi asemenea lumii religioase este mare, dar ”această înduplecare nu vine de la cel care ne cheamă”, ci din rădăcinile veninoase ale firii vechi care ne trage în păgânismul de care carnea omului este atât de lipită.
Desigur renegarea păgânătății are în vedere întreaga păgânătate: templul, popa și ritualul. Merg la pachet, nu se poate să lepezi una și să le ai pe celelalte, nu se poate să accepți una și să le refuzi pe celelalte.
Unii au încercat și aș vrea să fac o scurtă incursiune istorică.
Deși am background baptist am cunoscut foarte bine mișcarea Oastei Domnului(OD), atât direct cât și din documente istorice și mărturii.
Mișcarea Oastea Domnului a pornit de la început cu acest aluat al fariseilor: fățărnicia, a spune una și a face două. Te duci seara la adunare, te rogi, cânți ca credincioșii, vorbești liber, etc.(tipar luat la pachet de la adunările fraților) dar când ai nevoie de ritual apelezi la popă. Această prefăcătorie a fost instituționalizată după un milenar model bizantin fără ca cineva să se simtă deranjat. Mediul ortodox este atât de infuzat cu acest aluat, că pare ridicolă și încercarea de a-l înlătura( inclusiv această postare ). Iosif Trifa a avut flerul să observe că dacă reneagă ritualul, impactul social al propunerii lui religioase va fi minor, de aceea a inventat o coabitare paradoxală din punct de vedere logic și al adevărului, dar în mediul post bizantin perfect practicabilă. A instituționalizat  șchiopătarea de amândouă picioarele.
Singura problemă rămâne raportarea la adevăr.
Vei perpetua tu acest model fariseic sau vei trasa cărări drepte pentru picioarele tale și ale celui care te ia ca pildă cu toate consecințele? Dar ar fi bine să lăsăm consecințele în seama Celui care ne-a chemat, vor fi cu siguranță binecuvântate.


Didactica Magna

29 August 2010

Asta citesc acum.
O puteți citi si voi: Didactica Magna
Lucrare de referință a lui Jan Amos Comenius, părintele educației. Și el a fost din Sion, a făcut parte dintre Frații Boemi.


Îmbătați de minciună, uciși de adevăr

24 August 2010
(câteva gânduri după citirea cărții Răscumpărarea Memoriei)Scriu din Ierusalim, nu din cel pământesc, ci din Ierusalimul lăuntric, din cel al inimii, din cel despre care profetul scrie: ”Ierusalimul să fie în inimile voastre”. Din Ierusalim se vede bine, e citadela păcii, grădina Harului, cetatea pe care Domnul o apără. Luptele văilor și mercenarii popoarelor se văd tare bine din Ierusalim, deșertăciunile luptelor lor își reverberează ecoul peste zidurile între care susurul blând și subțire al Harului răsună ca un acompaniament încântător.
Ce altceva ar mai putea fi în inimă? Idoli, idoli mulți și imateriali, filosofii iubite, paradigme sădite cu interes, timp și efort, construcții mentale de solide evidențe închegate cu încheieturi de argumentații logice. ”poporul acesta își poartă idolii în inimă
În inimă pot locui filosofii ce justifică nelegiuiri, filosofii despre care apostolul avertizează ca nu cumva cineva să ne fure cu ele.
Toate neprihănirile de origine umană(justificările, îndreptățirile) au ca și componentă o filosofie sau mai multe, argumentații construite cu migală, motivații solide, înșiruiri de cauzalități aparent impecabile atunci când își apără dreptul la existență.
Dar a locui în afara Ierusalimul este o nebunie al cărei ridicol nu se vede decât dinăuntru, așa cum fericirea turmentatului este compătimită de rațiunea curată a celui trezit nu a celui beat.
Toate explicațiile căzutului sunt pentru ca nu cumva să vrei să-l ridici, să nu iasă din starea de ebrietate care-l ține căzut.
Oglinda Cuvântului lui Dumnezeu este un obiect evitat de cel turmentat. Explicațiile minții lui neagă realitatea, iluzoriul justificărilor cu care a fost sedat fac zadarnică orice încercare de a-l așeza în fața oglinzii.
Orice încercare de raportare a celui turmentat la Cuvântul lui Dumnezeu este sortită eșecului. De mult i-a fost înlocuită autoritatea Cuvântului, domnia Domnului Isus cu un idol: cultul, asemenea lumii, ca lumea, lume.  Omul a fost furat. De filosofia cultului, de integrarea în lume, de falsa evanghelie a slujirii la doi stăpâni.
Prin ce e rău cultul?
În primul rând prin aceea că nu este poruncit de Domnul, nici planificat după planul Său, nici dat în Cuvântul Său. Numai acum când citim cu cât efort a fost tăiat din pădure, cioplit cu barda și plantat prin grădinile Domnului, ne dăm seama de cât de idolatră este această construcție socială: cultul. Cât de departe de Ierusalim, cât de străină de legământ. Ideea de cult, după ce a fost găsită ca bună și justificată, a justificat la rândul ei nelegiuirile ale căror roade le descoperim acum.
Nu e lupta mea, e departe de Ierusalim, n-am găsit în toată Scriptura delegații de trimiși la Babilon pentru recuperarea celor robiți. Nici nu cred că vreunul ajunge cu cititul până aici, textul de mai sus nu conține licoarea potirului cu care se turmentează Babilonul. N-am treabă cu luptele  Edomului, atât timp cât nu atacă Ierusalimul, nici cu luptele dintre asirieni și egipteni, nici măcar cu luptele Israelului, cel cu capitala la Samaria și cu altare la Betel și Dan. Ierusalimul e locul ceresc, singurul loc unde se merită să lupți, împotriva duhurilor răutății ce l-ar asedia. Carnea și sângele, Egiptul și Babilonul, Edomul, Moabul și Amonul, rudele noastre de dinainte de paște sau chiar Israelul celor 10 seminții, frații noștri firești nu sunt Ierusalim, luptele lor nu ne privesc. De câte ori s-au bătut între ei, Domnul nu a trimis pe ai lui să-i împace, nici Babilonul să-l vindece, nici Egiptul să-l regenereze. De câte ori s-au dus Iudeii să facă alianțe au sfârșit-o rău. Pentru cei din Ierusalim e bine să rămână cu Ierusalimul în inimă, nu cu idoli. Viziunea adunării, a Ierusalimului cel nou(de fel nou) din inimile noastre este ancora sufletului, speranța de care ne ținem, fără această viziune suntem orbi. Cultul, cultele, organizațiile de orice natură, bisericile-instituții cu strălucirea lor prefabricată, popii cu ierarhiile lor,cu gloria lor programată și transpirată oferă o strălucire falsă, orbitoare, asemenea lumii. Lumeștii se simt bine în ele, lumea se simte bine cu ei. Cartea RM este o istorie a apostaziei, a deportării în ”Babilon”, a înrobirii spirituale de către o gașcă de infractori spirituali. Ieremia5:31 ”Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?
Nimic.
Plăcerea servită regulat ca un sedativ este garanția înțepenirii în sistem.
Șocul descoperirii va ucide pe unii. Nu pe cei  opaci și împietriți, ci pe cei a căror conștiință a fost cât de cât tulburată și neliniștită știind că au lucrat cu altă ungere, că s-au bizuit pe alt domn, că și-au întemeiat autoritatea pe străini și au prigonit pe frați. Nu am nici o îndoială că ”dizidenții” vor judeca lumea, cei disprețuiți și alungați, cei bătuți și defăimați, închiși, tăiați de la slujire și îndepărtați. Acceptații și lăudații, dirijorii de coruri și maeștrii de chimvale zăngănitoare, de negăsit în Testamentul Domnului, teologii și țârcovnicii nu și-au luat parte de moștenire din Har, ci din lumea care i-a lăsat și lăudat și pe care o încântă.
S-ar fi închis ”bisericile”! vor pretinde apostolii minciunii. Am avut libertate! Cu siguranță, s-ar fi închis ușile spre orizontală dar cea pe care nu o poate închide nimeni ar fi rămas deschisă. Acum e închisă și închisă va rămâne și când vor striga:”Doamne deschide-ne!”, cu explicații.    Nu biserici, nici temple, nici diplome, nici muzică profesionistă, nici program, nici ritualuri, nu de astea dă Domnul.  Dați afară din inimile voastre dragostea pentru aceste falsuri, sunt idoli, căutați numai acele lucruri lămurit scrise în Cuvântul Lui, numai pe Cristos. Veți rămâne cu tare puțin după standardele lumii, dar se va deschide ușa aceea imposibil de închis, se va turna mana ascunsă și Har după Har.

22000 de martiri în 24 de ani

24 August 2010

Între anul 1929-anul când a fost promulgată legea cultelor în URSS și anul 1953-anul morții lui Stalin, acesta a fost numărul credincioșilor trimiși pe calea fără întoarcere a Siberiei. ”La urșii albi”, cum le plăcea milițienilor să amenințe sarcastic!
”Ei nu și-au iubit viața chiar până la moarte”


Lângă poarta veșniciei

23 August 2010

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/10/langapoarta.pdf


Veniți voi ceruri largi și spuneți

23 August 2010

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/08/venitivoiceruri.pdf  CH4


Cristos se învață!

17 August 2010

…meditație de fratele Niculiță Moldoveanu la Efeseni 4:20 ”Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi,..:”

”Vedeți, lumea aceasta este tare neliniștită și dornică după senzații, chiar și lumea religioasă. Să fie un program cât mai bogat și mai variat, cu instrumente, cu coruri, cu predicatori vestiți și unde se aude că este un predicator vestit sau un cântăreț vestit, dau buzna acolo. E rău! …”
Cristos nu e unul din grupurile religioase care se află pe pământ, nu așa este Cristos…
”…Biserica lui Cristos sau Trupul lui Cristos este un semn de întrebare…pentru partea cea mai religioasă dintre evrei…la fel este astăzi…în lume…pentru aceeași parte a lumiii….pentru partea cea mai religioasă…”
”…fraților dacă noi facem parte din Cristos, semănăm cu El și-atunci suntem un semn de întrebare, cine-i ăsta, uite! el nu se potrivește, el nu se încadrează, este un anarhist…Ce? Cristos era anarhist? (”era socotit”, un frate din casă), pentru conducerea religioasă, era socotit anarhist. ”
”în lumea minciunii nu avea loc, la fel și astăzi, nu are loc…„
să ieșim dar afară din tabără la el și să suferim ocara Lui…

Ascultați audio, click pe săgeată: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/08/cristosseinvata.pdf