Există un duh clerical, duh popesc, duh al răutății. Când își face loc cu coatele în locurile cerești devine inamic ce trebuie învins. Fiindcă e duh, nu se vede cu ochii de carne, ci numai cu cei tot de duh. Citesc acum Didactica Magna a lui Comenius. Zicea Comenius cam așa: ”cu urechea auzim până la câțiva km, cu ochii vedem până la orizont și la bolta cerească, dar cu mintea? Cu mintea pătrundem în gândurile lui Dumnezeu, distanțe neîngrădite”. Nimic nu ne oprește să pășim cu mintea, să călcăm peste ”… lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi”.
”Harul Lui Dumnezeu s-a arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești...”
Prima lecție a Harului este ruperea cu păgânătatea, deslipirea de idolatrie, vrăjitorie, ritualism și alipirea de Cuvântul care ne poate zidi, crescând prin ascultarea Cuvântului în Cel care este El însuși Cuvântul. Există o contradicție de origine și substanță între Cuvânt și ritual.
Închinarea păgânilor către Dumnezeu este în întregime ritualică, repetitivă, mecanică, lipsită de creștere și înnoirea vieții.
Pe noi Domnul ne-a învățat, referindu-se la păgâni: ” să nu vă asemănați dar deloc cu ei”. Deci nici măcar asemănare, pentru ca mărturia omului ascuns, a Cristosului dinăuntru să nu fie coruptă.
Păgânismul este adânc înfipt în firea pământească a fiecăruia din noi, în carne. Fiecare om simte în mod instinctiv nevoia să celebreze evenimentele care marchează existența sa în carne, în special nașterea, căsătoria și moartea, dar și altele: mutarea în casă nouă, zilele de naștere, onomasticele, succesele, etc. Acest fel de sărbători sunt specific păgâne, se leagă de carne, nu de duh, Domnul nu a lăsat nici un fel de sărbătoare care să fie celebrată. Tot Noul Testament nu are nici măcar un rând care să sugereze că ar trebui să facem acele celebrări ale evenimentelor cărnii.
Dar nici nu le interzice, vor zice unii! Așa este, personal nu cred că este păcat o zi de naștere sau nunta, dar a le acorda conotație religioasă este păcat, este păgânism.
De aici, rog pe cei care nu sunt convinși că Scriptura este singura călăuză de viață pentru creștin, să nu mai citească.
Deci pentru tine care consideri Scriptura Domnului ca Întregirea Cuvintelor lui Dumnezeu, întregirea imaginii Domnului Isus, a oglinzii clare în care privim spre a fi transformați, scriu mai departe.
Închinarea noastră înaintea Domnului este duhovnicească, nu carnală. Simbolurile lăsate de Domnul, cina Lui și botezul, nu sunt ritualuri și nu au legătură nici cu vârsta cărnii, nici cu vreun eveniment al ei, ci numai cu natura Duhului, simbolizând nașterea din nou(botezul) și trăirea cea nouă(cina), în toată bogăția de simboluri ale lor.
Noi nu avem de ce să ne asemănăm cu păgânii în repetarea sau imitarea ritualurilor lor legate de trăirea în carne.
Orice încercare de a ne asemăna cu ei este o falsificare a mărturiei Domnului, o trădare a Lui, o mărturie strâmbă, ei cred că ritualurile îi apropie de divinitate, noi credem că ascultarea credinței. Ei așteaptă ritualul cu venerație, îl cred, îl adoră. Dacă te vor vedea și pe tine că-l faci, tot ce-i spui va fi ZERO, nu te va asculta, se va întreba cu ce e ritualul tău mai bun, nu îl va renega pe al lui, nu se va gândi la cuvintele tale, nu are mintea setată să asculte ci ochii să vadă.. Nu-i faci un bine păgânului că-l imiți!
Mă voi referi strict la câteva astfel de nenorocite falsuri.
La nașterea unui copil, evreii făceau circumcizia. ”Vedeți” va zice cineva că e necesară sărbătorirea. Eu aș spune că circumcizia este un chin, nu o sărbătoare, o mutilare cu simbolistică precisă, pentru noi, nu un obicei păgânizat.
La nașterea unui copil majoritatea creștinilor de nume fac ”botezul”. Creștinii mai ”luminați” nu-l fac, dar fac totuși ceva….ca să se asemene cu păgânii, ca să nu fie criticați, fac ”binecuvântarea”. Acest obicei este un lucru lipsit complet de suport Nou-Testamental, n-au făcut-o nici apostolii, nici alți frați, e o invenție de frica păgânilor.
La căsătorie se face ceremonia de căsătorie.
Ei, aici e lanțul cel mai gros. Cunosc oameni, frați bine întemeiați în Cuvânt, unii chiar au suferit despărțiri dureroase și insulte pentru alipirea de Domnul, dar la acest pas au cedat. Au făcut ca păgânii. Mă gândesc la sora M. și fratele G. care se declară convinși de pierderile uriașe pe care creștinii le au stând sub clerici, dar m-au chemat la nunta fiicei lor ”la biserică” în această toamnă. Preaiubitul L. a ieșit din orice formă de cult și religie, lepădând alte nume de dragul Domnului, dar nu a putut refuza ceremonia plină de fast religios a căsătoriei lui. S-a dus ”smerit” înapoi, de dragul popii care lipsea din adunarea nedenominaționlă de care se alipise. Și-a cerut iertare în avans de la frați pentru această scăpare, a primit-o dar nu putut-o ierta mai târziu pe o soră căsătorită care nu-și acoperea capul în adunare. Păcătos lipici. Văd mulți frați care la această luptă, trâmbița nu le-a dat un sunet deslușit și nu s-au pregătit de această luptă. Au fost învățați să iasă din păgânătate, dar nu și să scoată păgânătatea din ei, de scos idolii din inimă. E greu de făcut nuntă fără popă, fără ceremonie. E imposibil. Cine suportă așa ceva, ideea în sine repugnă? Aici vedem căt de înrădăcinat este păgânismul în carnea noastră. Trebuie popă, sau cel puțin biserică și măcar să se roage cineva. Trebuie ”program de nuntă”. Ce dacă în Cuvântul lui Dumnezeu aceste păgânisme sunt condamnate!
Eu aș propune altceva. Mie îmi plac nunțile. Domnul Isus a fost în Cana la nuntă. Va urma Nunta Mielului. Nunta este un lucru frumos, de ce să-l păgânizăm prin apelare la cleric? Invocarea cu punerea mâinilor, făcută de un personaj special, ordinat, acesta este păgânismul, religia asemenea șamanismului. Domnul Isus nu a lăsat, nici clerici, nici temple de cărămidă, nici ritualuri. De ce să stricăm mărturia Lui?
Eu cred că este suficient ceea ce face statul, există un ofițer al stării civile, ”slujitor al lui Dumnezeu” cf Romani 13, de ce să apelăm la un uzurpator de autoritate? Mărturia în fața ofițerului, semnătura mirilor, semnătura celor doi martori, certficatul în sine sunt mărturii emise de o autoritate recunoscută. Ritualul religios nu l-a rânduit nimeni, e un abuz inventat de popi. Cred că de la sfat se poate merge direct la restaurant, fără nici o biserică-clădire(altă invenție satanică) tocmai pentru ca să nu ne asemănăm deloc cu păgânii. Domnul se bucură!
Datorită puternicei impregnări cu păgânism a existenței semenilor noștrii, bieți înșelați de clerici, e necesară o distanțare de întreg sistemul clerical, dacă dorim să trasăm cărări drepte pentru picioarele noastre, dacă dorim să fim cu adevărat mărturii ale Lui.
Ca să nu dau doar exemple negative, amintesc pe fratele S. și sora D, amândoi cu pregătire superioară, părinții sorei fiind necredincioși și împotrivitori, care atunci când s-au căsătorit(după ce amândoi ieșiseră din taberele religioase ale lumii) nu au făcut nici o ceremonie religioasă, nici o imitație de ceremonie, nu au făcut nimic religios la căsătoria lor.
Mă găndesc demult la această postare.
Ultimul frate care a căzut în această cursă este fratele S. puternic mărturisitor al independenței împreună cu Domnul față de orice sistem religios, crescut în familie așa, dar care în preajma nunții lui, ”a vorbit cu un pastor”. Argument: ” ce vor zice părinții necredincioși ai soției lui?” Mică îți este puterea, aș spune eu, dacă prima cărămidă a căsniciei tale va fi falsitatea! Tare m-am întristat pentru el.
Ori declari un lucru cu toată puterea ca Adevăr, ori cu toată puterea ca minciună, nu există altceva.
Ispita de a fi asemenea lumii religioase este mare, dar ”această înduplecare nu vine de la cel care ne cheamă”, ci din rădăcinile veninoase ale firii vechi care ne trage în păgânismul de care carnea omului este atât de lipită.
Desigur renegarea păgânătății are în vedere întreaga păgânătate: templul, popa și ritualul. Merg la pachet, nu se poate să lepezi una și să le ai pe celelalte, nu se poate să accepți una și să le refuzi pe celelalte.
Unii au încercat și aș vrea să fac o scurtă incursiune istorică.
Deși am background baptist am cunoscut foarte bine mișcarea Oastei Domnului(OD), atât direct cât și din documente istorice și mărturii.
Mișcarea Oastea Domnului a pornit de la început cu acest aluat al fariseilor: fățărnicia, a spune una și a face două. Te duci seara la adunare, te rogi, cânți ca credincioșii, vorbești liber, etc.(tipar luat la pachet de la adunările fraților) dar când ai nevoie de ritual apelezi la popă. Această prefăcătorie a fost instituționalizată după un milenar model bizantin fără ca cineva să se simtă deranjat. Mediul ortodox este atât de infuzat cu acest aluat, că pare ridicolă și încercarea de a-l înlătura( inclusiv această postare ). Iosif Trifa a avut flerul să observe că dacă reneagă ritualul, impactul social al propunerii lui religioase va fi minor, de aceea a inventat o coabitare paradoxală din punct de vedere logic și al adevărului, dar în mediul post bizantin perfect practicabilă. A instituționalizat șchiopătarea de amândouă picioarele.
Singura problemă rămâne raportarea la adevăr.
Vei perpetua tu acest model fariseic sau vei trasa cărări drepte pentru picioarele tale și ale celui care te ia ca pildă cu toate consecințele? Dar ar fi bine să lăsăm consecințele în seama Celui care ne-a chemat, vor fi cu siguranță binecuvântate.
Vestea Bună 