Păgânismul instituției clericale

31 august 2010

Există un duh clerical, duh popesc, duh al răutății. Când își face loc cu coatele în locurile cerești devine inamic ce trebuie învins. Fiindcă e duh, nu se vede cu ochii de carne, ci numai cu cei tot de duh. Citesc acum Didactica Magna a lui Comenius. Zicea Comenius cam așa: ”cu urechea auzim până la câțiva km, cu ochii vedem până la orizont și la bolta cerească, dar cu mintea? Cu mintea pătrundem în gândurile lui Dumnezeu, distanțe neîngrădite”. Nimic nu ne oprește să pășim cu mintea, să călcăm peste ”… lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi”.
Harul Lui Dumnezeu s-a arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești...”
Prima lecție a  Harului este ruperea cu păgânătatea, deslipirea de idolatrie, vrăjitorie, ritualism și alipirea de Cuvântul care ne poate zidi, crescând prin ascultarea Cuvântului în Cel care este El însuși Cuvântul. Există o contradicție de origine și substanță între Cuvânt și ritual.
Închinarea păgânilor către Dumnezeu este în întregime ritualică, repetitivă, mecanică, lipsită de creștere și înnoirea vieții.
Pe noi Domnul ne-a învățat, referindu-se la păgâni: ” să nu vă asemănați dar deloc cu ei”. Deci nici măcar asemănare, pentru ca mărturia omului ascuns, a Cristosului dinăuntru să nu fie coruptă.
Păgânismul este adânc înfipt în firea pământească a fiecăruia din noi, în carne. Fiecare om simte în mod instinctiv nevoia să celebreze evenimentele care marchează existența sa în carne, în special nașterea, căsătoria și moartea, dar și altele: mutarea în casă nouă, zilele de naștere, onomasticele, succesele, etc. Acest fel de sărbători sunt specific păgâne, se leagă de carne, nu de duh, Domnul nu a lăsat nici un fel de sărbătoare care să fie celebrată. Tot Noul Testament nu are nici măcar un rând care să sugereze că ar trebui să facem acele celebrări ale evenimentelor cărnii.
Dar nici nu le interzice, vor zice unii! Așa este, personal nu cred că este păcat o zi de naștere sau nunta, dar a le acorda conotație religioasă este păcat, este păgânism.
De aici, rog pe cei care nu sunt convinși că Scriptura este singura  călăuză de viață pentru creștin, să nu mai citească.

Deci pentru tine care consideri Scriptura Domnului ca Întregirea Cuvintelor lui Dumnezeu, întregirea imaginii Domnului Isus, a oglinzii clare în care privim spre a fi transformați, scriu mai departe.
Închinarea noastră înaintea Domnului este duhovnicească, nu carnală. Simbolurile lăsate de Domnul, cina Lui și botezul, nu sunt ritualuri și nu au legătură nici cu vârsta cărnii, nici cu vreun eveniment al ei, ci numai cu natura Duhului, simbolizând nașterea din nou(botezul) și trăirea cea nouă(cina), în toată bogăția de simboluri ale lor.
Noi nu avem de ce să ne asemănăm cu păgânii în repetarea sau imitarea ritualurilor  lor legate de trăirea în carne.
Orice încercare de a ne asemăna cu ei este o falsificare a mărturiei Domnului, o trădare a Lui, o mărturie strâmbă, ei cred că ritualurile îi apropie de divinitate, noi credem că ascultarea credinței. Ei așteaptă ritualul cu venerație, îl cred, îl adoră. Dacă te vor vedea și pe tine că-l faci, tot ce-i spui va fi ZERO, nu te va asculta, se va întreba cu ce e ritualul tău mai bun, nu îl va renega pe al lui, nu se va gândi la cuvintele tale, nu are mintea setată să asculte ci ochii să vadă.. Nu-i faci un bine păgânului că-l imiți!
Mă voi referi strict la  câteva astfel de nenorocite falsuri.
La nașterea unui copil, evreii făceau circumcizia. ”Vedeți” va zice cineva că e necesară sărbătorirea. Eu aș spune că circumcizia este un chin, nu o sărbătoare, o mutilare cu simbolistică precisă, pentru noi, nu un obicei păgânizat.
La nașterea unui copil majoritatea creștinilor de nume fac ”botezul”. Creștinii mai ”luminați” nu-l fac, dar fac totuși ceva….ca să se asemene cu păgânii, ca să nu fie criticați, fac ”binecuvântarea”. Acest obicei este un lucru lipsit complet de suport Nou-Testamental, n-au făcut-o nici apostolii, nici alți frați, e o invenție de frica păgânilor.
La căsătorie se face ceremonia de căsătorie.
Ei, aici  e lanțul cel mai gros. Cunosc oameni, frați bine întemeiați în Cuvânt, unii chiar au suferit despărțiri dureroase și insulte pentru alipirea de Domnul, dar la acest pas au cedat. Au făcut ca păgânii. Mă gândesc la sora M. și fratele G. care se declară convinși de pierderile uriașe pe care creștinii le au stând sub clerici, dar m-au chemat la nunta fiicei lor ”la biserică” în această toamnă. Preaiubitul L. a ieșit din orice formă de cult și religie, lepădând alte nume de dragul Domnului, dar nu a putut refuza ceremonia plină de fast religios a căsătoriei lui. S-a dus ”smerit” înapoi, de dragul popii care lipsea din adunarea nedenominaționlă de care se alipise. Și-a cerut iertare în avans de la frați pentru  această scăpare, a primit-o dar nu putut-o ierta mai târziu pe o soră căsătorită care nu-și acoperea capul în adunare. Păcătos lipici. Văd mulți frați care la această luptă, trâmbița nu le-a dat un sunet deslușit și nu s-au pregătit de această luptă. Au fost învățați să iasă din păgânătate, dar nu și să scoată păgânătatea din ei, de scos idolii din inimă. E greu de făcut nuntă fără popă, fără ceremonie. E imposibil. Cine suportă așa ceva, ideea în sine repugnă? Aici vedem căt de înrădăcinat este păgânismul în carnea noastră. Trebuie popă, sau cel puțin biserică și măcar să se roage cineva. Trebuie ”program de nuntă”. Ce dacă în Cuvântul lui Dumnezeu aceste păgânisme sunt condamnate!
Eu aș propune altceva. Mie îmi plac nunțile. Domnul Isus a fost în Cana la nuntă. Va urma Nunta Mielului. Nunta este un lucru frumos, de ce să-l păgânizăm prin apelare la cleric? Invocarea cu punerea mâinilor, făcută de un personaj special, ordinat, acesta este păgânismul,  religia asemenea șamanismului.  Domnul Isus nu a lăsat, nici clerici, nici temple de cărămidă, nici ritualuri. De ce să stricăm mărturia Lui?
Eu cred că este suficient ceea ce face statul, există un ofițer al stării civile, ”slujitor al lui Dumnezeu” cf Romani 13, de ce să apelăm la un uzurpator de autoritate?  Mărturia în fața ofițerului, semnătura mirilor, semnătura celor doi martori, certficatul în sine sunt mărturii emise de o autoritate recunoscută. Ritualul religios nu l-a rânduit nimeni, e un abuz inventat de popi. Cred că de la sfat se poate merge direct la restaurant, fără nici o biserică-clădire(altă invenție satanică) tocmai pentru ca să nu ne asemănăm deloc cu păgânii. Domnul se bucură!
Datorită puternicei impregnări cu păgânism a existenței semenilor noștrii, bieți înșelați de clerici, e necesară o distanțare de întreg sistemul clerical, dacă dorim să trasăm cărări drepte pentru picioarele noastre, dacă dorim să fim cu adevărat mărturii ale Lui.
Ca să nu dau doar exemple negative, amintesc pe fratele S. și sora D, amândoi cu pregătire superioară, părinții sorei fiind necredincioși și împotrivitori, care atunci când s-au căsătorit(după ce amândoi ieșiseră din taberele religioase ale lumii) nu au făcut nici o ceremonie religioasă, nici o imitație de ceremonie, nu au făcut nimic religios la căsătoria lor.
Mă găndesc demult la această postare.
Ultimul frate care a căzut în această cursă este fratele S. puternic mărturisitor al independenței împreună cu Domnul față de orice sistem religios, crescut în familie așa, dar care în preajma nunții lui, ”a vorbit cu un pastor”. Argument: ” ce vor zice părinții necredincioși ai soției lui?” Mică îți este puterea, aș spune eu, dacă prima cărămidă a căsniciei tale va fi falsitatea! Tare m-am întristat pentru el.
Ori declari un lucru cu toată puterea ca Adevăr, ori cu toată puterea ca minciună, nu există altceva.
Ispita de a fi asemenea lumii religioase este mare, dar ”această înduplecare nu vine de la cel care ne cheamă”, ci din rădăcinile veninoase ale firii vechi care ne trage în păgânismul de care carnea omului este atât de lipită.
Desigur renegarea păgânătății are în vedere întreaga păgânătate: templul, popa și ritualul. Merg la pachet, nu se poate să lepezi una și să le ai pe celelalte, nu se poate să accepți una și să le refuzi pe celelalte.
Unii au încercat și aș vrea să fac o scurtă incursiune istorică.
Deși am background baptist am cunoscut foarte bine mișcarea Oastei Domnului(OD), atât direct cât și din documente istorice și mărturii.
Mișcarea Oastea Domnului a pornit de la început cu acest aluat al fariseilor: fățărnicia, a spune una și a face două. Te duci seara la adunare, te rogi, cânți ca credincioșii, vorbești liber, etc.(tipar luat la pachet de la adunările fraților) dar când ai nevoie de ritual apelezi la popă. Această prefăcătorie a fost instituționalizată după un milenar model bizantin fără ca cineva să se simtă deranjat. Mediul ortodox este atât de infuzat cu acest aluat, că pare ridicolă și încercarea de a-l înlătura( inclusiv această postare ). Iosif Trifa a avut flerul să observe că dacă reneagă ritualul, impactul social al propunerii lui religioase va fi minor, de aceea a inventat o coabitare paradoxală din punct de vedere logic și al adevărului, dar în mediul post bizantin perfect practicabilă. A instituționalizat  șchiopătarea de amândouă picioarele.
Singura problemă rămâne raportarea la adevăr.
Vei perpetua tu acest model fariseic sau vei trasa cărări drepte pentru picioarele tale și ale celui care te ia ca pildă cu toate consecințele? Dar ar fi bine să lăsăm consecințele în seama Celui care ne-a chemat, vor fi cu siguranță binecuvântate.


Didactica Magna

29 august 2010

Asta citesc acum.
O puteți citi si voi: Didactica Magna
Lucrare de referință a lui Jan Amos Comenius, părintele educației. Și el a fost din Sion, a făcut parte dintre Frații Boemi.


Îmbătați de minciună, uciși de adevăr

24 august 2010
(câteva gânduri după citirea cărții Răscumpărarea Memoriei)Scriu din Ierusalim, nu din cel pământesc, ci din Ierusalimul lăuntric, din cel al inimii, din cel despre care profetul scrie: ”Ierusalimul să fie în inimile voastre”. Din Ierusalim se vede bine, e citadela păcii, grădina Harului, cetatea pe care Domnul o apără. Luptele văilor și mercenarii popoarelor se văd tare bine din Ierusalim, deșertăciunile luptelor lor își reverberează ecoul peste zidurile între care susurul blând și subțire al Harului răsună ca un acompaniament încântător.
Ce altceva ar mai putea fi în inimă? Idoli, idoli mulți și imateriali, filosofii iubite, paradigme sădite cu interes, timp și efort, construcții mentale de solide evidențe închegate cu încheieturi de argumentații logice. ”poporul acesta își poartă idolii în inimă
În inimă pot locui filosofii ce justifică nelegiuiri, filosofii despre care apostolul avertizează ca nu cumva cineva să ne fure cu ele.
Toate neprihănirile de origine umană(justificările, îndreptățirile) au ca și componentă o filosofie sau mai multe, argumentații construite cu migală, motivații solide, înșiruiri de cauzalități aparent impecabile atunci când își apără dreptul la existență.
Dar a locui în afara Ierusalimul este o nebunie al cărei ridicol nu se vede decât dinăuntru, așa cum fericirea turmentatului este compătimită de rațiunea curată a celui trezit nu a celui beat.
Toate explicațiile căzutului sunt pentru ca nu cumva să vrei să-l ridici, să nu iasă din starea de ebrietate care-l ține căzut.
Oglinda Cuvântului lui Dumnezeu este un obiect evitat de cel turmentat. Explicațiile minții lui neagă realitatea, iluzoriul justificărilor cu care a fost sedat fac zadarnică orice încercare de a-l așeza în fața oglinzii.
Orice încercare de raportare a celui turmentat la Cuvântul lui Dumnezeu este sortită eșecului. De mult i-a fost înlocuită autoritatea Cuvântului, domnia Domnului Isus cu un idol: cultul, asemenea lumii, ca lumea, lume.  Omul a fost furat. De filosofia cultului, de integrarea în lume, de falsa evanghelie a slujirii la doi stăpâni.
Prin ce e rău cultul?
În primul rând prin aceea că nu este poruncit de Domnul, nici planificat după planul Său, nici dat în Cuvântul Său. Numai acum când citim cu cât efort a fost tăiat din pădure, cioplit cu barda și plantat prin grădinile Domnului, ne dăm seama de cât de idolatră este această construcție socială: cultul. Cât de departe de Ierusalim, cât de străină de legământ. Ideea de cult, după ce a fost găsită ca bună și justificată, a justificat la rândul ei nelegiuirile ale căror roade le descoperim acum.
Nu e lupta mea, e departe de Ierusalim, n-am găsit în toată Scriptura delegații de trimiși la Babilon pentru recuperarea celor robiți. Nici nu cred că vreunul ajunge cu cititul până aici, textul de mai sus nu conține licoarea potirului cu care se turmentează Babilonul. N-am treabă cu luptele  Edomului, atât timp cât nu atacă Ierusalimul, nici cu luptele dintre asirieni și egipteni, nici măcar cu luptele Israelului, cel cu capitala la Samaria și cu altare la Betel și Dan. Ierusalimul e locul ceresc, singurul loc unde se merită să lupți, împotriva duhurilor răutății ce l-ar asedia. Carnea și sângele, Egiptul și Babilonul, Edomul, Moabul și Amonul, rudele noastre de dinainte de paște sau chiar Israelul celor 10 seminții, frații noștri firești nu sunt Ierusalim, luptele lor nu ne privesc. De câte ori s-au bătut între ei, Domnul nu a trimis pe ai lui să-i împace, nici Babilonul să-l vindece, nici Egiptul să-l regenereze. De câte ori s-au dus Iudeii să facă alianțe au sfârșit-o rău. Pentru cei din Ierusalim e bine să rămână cu Ierusalimul în inimă, nu cu idoli. Viziunea adunării, a Ierusalimului cel nou(de fel nou) din inimile noastre este ancora sufletului, speranța de care ne ținem, fără această viziune suntem orbi. Cultul, cultele, organizațiile de orice natură, bisericile-instituții cu strălucirea lor prefabricată, popii cu ierarhiile lor,cu gloria lor programată și transpirată oferă o strălucire falsă, orbitoare, asemenea lumii. Lumeștii se simt bine în ele, lumea se simte bine cu ei. Cartea RM este o istorie a apostaziei, a deportării în ”Babilon”, a înrobirii spirituale de către o gașcă de infractori spirituali. Ieremia5:31 ”Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?
Nimic.
Plăcerea servită regulat ca un sedativ este garanția înțepenirii în sistem.
Șocul descoperirii va ucide pe unii. Nu pe cei  opaci și împietriți, ci pe cei a căror conștiință a fost cât de cât tulburată și neliniștită știind că au lucrat cu altă ungere, că s-au bizuit pe alt domn, că și-au întemeiat autoritatea pe străini și au prigonit pe frați. Nu am nici o îndoială că ”dizidenții” vor judeca lumea, cei disprețuiți și alungați, cei bătuți și defăimați, închiși, tăiați de la slujire și îndepărtați. Acceptații și lăudații, dirijorii de coruri și maeștrii de chimvale zăngănitoare, de negăsit în Testamentul Domnului, teologii și țârcovnicii nu și-au luat parte de moștenire din Har, ci din lumea care i-a lăsat și lăudat și pe care o încântă.
S-ar fi închis ”bisericile”! vor pretinde apostolii minciunii. Am avut libertate! Cu siguranță, s-ar fi închis ușile spre orizontală dar cea pe care nu o poate închide nimeni ar fi rămas deschisă. Acum e închisă și închisă va rămâne și când vor striga:”Doamne deschide-ne!”, cu explicații.    Nu biserici, nici temple, nici diplome, nici muzică profesionistă, nici program, nici ritualuri, nu de astea dă Domnul.  Dați afară din inimile voastre dragostea pentru aceste falsuri, sunt idoli, căutați numai acele lucruri lămurit scrise în Cuvântul Lui, numai pe Cristos. Veți rămâne cu tare puțin după standardele lumii, dar se va deschide ușa aceea imposibil de închis, se va turna mana ascunsă și Har după Har.

22000 de martiri în 24 de ani

24 august 2010

Între anul 1929-anul când a fost promulgată legea cultelor în URSS și anul 1953-anul morții lui Stalin, acesta a fost numărul credincioșilor trimiși pe calea fără întoarcere a Siberiei. ”La urșii albi”, cum le plăcea milițienilor să amenințe sarcastic!
”Ei nu și-au iubit viața chiar până la moarte”


Lângă poarta veșniciei

23 august 2010

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/10/langapoarta.pdf


Veniți voi ceruri largi și spuneți

23 august 2010

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/08/venitivoiceruri.pdf  CH4


Cristos se învață!

17 august 2010

…meditație de fratele Niculiță Moldoveanu la Efeseni 4:20 ”Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi,..:”

”Vedeți, lumea aceasta este tare neliniștită și dornică după senzații, chiar și lumea religioasă. Să fie un program cât mai bogat și mai variat, cu instrumente, cu coruri, cu predicatori vestiți și unde se aude că este un predicator vestit sau un cântăreț vestit, dau buzna acolo. E rău! …”
Cristos nu e unul din grupurile religioase care se află pe pământ, nu așa este Cristos…
”…Biserica lui Cristos sau Trupul lui Cristos este un semn de întrebare…pentru partea cea mai religioasă dintre evrei…la fel este astăzi…în lume…pentru aceeași parte a lumiii….pentru partea cea mai religioasă…”
”…fraților dacă noi facem parte din Cristos, semănăm cu El și-atunci suntem un semn de întrebare, cine-i ăsta, uite! el nu se potrivește, el nu se încadrează, este un anarhist…Ce? Cristos era anarhist? (”era socotit”, un frate din casă), pentru conducerea religioasă, era socotit anarhist. ”
”în lumea minciunii nu avea loc, la fel și astăzi, nu are loc…„
să ieșim dar afară din tabără la el și să suferim ocara Lui…

Ascultați audio, click pe săgeată: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/08/cristosseinvata.pdf


Iubirea noastră-i mai frumoasă! versuri CI, melodie NM

15 august 2010

Ascultă https://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/08/iubireanoastraimaifrumoasa.pdf aici , caietul 4 , Cantarile Harului


Nu suntem noi calea sfântă

15 august 2010

Cântă fratele Moldoveanu cu adunarea, dați click pe săgeată : https://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/08/nusuntemnoicalea.pdf


Adunarea Domnului sau cultul statului?

15 august 2010

Am citit „Răscumpărarea memoriei”. Nu am background penticostal dar cartea mi-a întărit credinţa. Mai ales acea încredinţare care am primit-o acum 20 de ani să-L slujesc pe Domnul în afara a tot ceea ce lumea (chiar religioasă)admiră, în afara zidurilor, a templelor, a amvoanelor, a sistemului, a măriei sale CULTUL, idolul inimilor multor înşelaţi. Acum când îi văd pe toţi „bizonii” ruşinaţi de autoritatea cu care au dominat, mă bucur şi-L glorific pe Domnul pentru cei 20 de ani de libertate. Poate că mulţi „bizoni” nu se ruşinează, au slujit pentru bani, pentru stomac, ca cerşetorii, ca o meserie, ce contează pentru ei adevărul, râd de El şi de cei ce-L preţuiesc. De judecată nu se tem pentru că nu cred în ea.
Dar cei dominaţi! Cei ce mă sfătuiau să nu vorbesc de rău pe „unsul domnului” iar ăla era unsul securităţii. Duhul meu nu ştia cine l-a uns dar ştia cine nu L-a uns.
Pentru cei care au citit Răscumpărarea Memoriei şi Pigmei şi uriaşi(eu nu am văzut uriaşii) postez mai jos un articol din 1930, scris de un frate englez (Broadbent) în revista Creştinul(nr 2-3/1930), revista Adunărilor frăţeşti dinainte de a se degrada în ceea ce vedem azi fiind  Cultul Creştin după (altă)evanghelie.
Observaţi viziunea bătrânului Broadbent! Mă miră faptul că unul din „pigmeii” penticostali Eugen Bodor a ieşit de sub mâna lui! Sunt uşor de observat înfluenţele învăţăturii fraţilor în viaţa lui Bodor, aşa cum apare în Răscumpărarea Memoriei. Pentru cine nu știe cine a fost Broadbent, adaug câteva informații: a făcut parte din aceași mișcare spirituală care l-a  dat pe Hudson Taylor și pe George Muller, pe Watchman Nee și pe Jim Elliot, „mișcarea fraților”, atât de schimonosită azi în România , încât  a ajuns imaginea și chipul partidului Comunist care a re-„format-o”. Cartea lui Broadbent:”Drumul Adunării” a fost publicată pe acest blog.

Articolul lui Broadbent(1930)

CAILE LUI DUMNEZEU FAŢA DE CREDINCIOS, PERSONAL, ŞI FAŢA DE BISERICA

Cine nu ştie prigoana suferită de fraţii din Rusia, din pri­cină, că la cererea conducătorilor de astăzi ai acelui Stat, n’au voit să se organizeze în chip lumesc (ca sectă) pentru a fi, zice-se, în schimb, recunoscuţi ? Astfel, n’au voit să facă federaţia Adunărilor (uniune organizată) cu regulamente şi conducere de la centru (conducere centrală şi răspunzătoare de totul şi pentru toţi), cu preşedinţi, cu comitete, secretari-generali. secre­tari, casieri, etc. Ce a urmat se ştie : După un timp de prigo­niri, Domnul a pus mâna asupra lucrului Său, şi fraţii au fost lăsaţi în pace — din acest punct de vedere, bine înţeles! — pe când acelor secte oganizate (şi deci recunoscute) li se cer mereu cu ameninţări, lucruri noui şi protivnice Evangheliei şi bunului mers al Bisericei lui Hristos, pe cari sunt silite să le primească. Şi prin cine ? Tocmai prin acele persoane, alese, re­cunoscute şi răspunzătoare pentru toate adunările cari alcătuiesc fiecare din acele secte!

Rândurile de mai jos, sunt tocmai o parte din scrisoarea trimisă de un bătrân frate, vechi şi respectat slujitor al lui Dum­nezeu, fraţilor bătrâni din Adunările creştine după Evanghelie, din Rusia, adunaţi la ultima conferinţă (ţinută, sunt de atunci mai mulţi ani) când au şi declarat că nu voiesc să se organi­zeze în felul amintit.
Credem că adevărurile cuprinse în aceste rânduri, vor folosi tuturor acelora cari iubesc „calea Domnului” şi cari îşi dau bine seama de sfârşitul nenorocit al bisericilor cari, din pricina organizării, au „coborât” de la Ierusalim la…Ierihon.

„Iubiţi fraţi în Domnul,

….fiecare suflet, în parte, are dreptul de a comunica direct cu Domnul; El spune : „Veniţi la Mine” (Eu. Matei 11, 28). Mari sforţări au fost făcute pentru a se împiedica acest lucru, punân-du-se, un preot, un sfânt, sau un alt mijlocitor, între suflet şi Dumnezeu (I Timotei 2, 5),

Noi am învăţat să o rupem cu aceste piedici, şi să avem o directă împărtăşire cu Domnul (II Corint. 12, 8, 9; Ioan 5, 14-15).
Noi credem în El. pentru mântuirea noastră (Faptele Apost 16, 31) ;
umblăm în legătură cu El (I Corin 1, 9-, i ioan 1, 3);
ascultăm de Cuvântul Lui (Ioan 14, 23, 24) ■,
atârnăm de El (Ieremia 17, 7-8; Prov.3,5,6) şi suntem răspun­zători faţă de El, pentru toate lucrurile (I Cor. 4, 1-4 ■ II Timot 2 15 . II Cor. 5, 9,10).
Noi nu îngăduim nimănui să ne răpească acest drept de nepreţuit, de a fi într’o legătură directă şi personală cu Dum­nezeu.

*

Tot astfel este şi pentru o biserică (adunare de credincioşi). Fiecare Adunare, are dreptul să atârne direct de Domnul
(Faptele 4, 23-31; 14, 23; 20, 32);
asculte Cuvântul Său (// Tesal. 2, 15;3,6;I Cor. 11 2)
primească darurile Duhului Sfânt (/ Cor. 1, 4-8); ‘
şi ajutoarele Lui, în orice nevoie şi de orice fel {Filipeni 4 19 ; II Cor. 9. 6),
Noul Testament arată lămurit aceste lucruri; Domnul spune : „Pe această Piatră, Eu voi zidi Biserica Mea’ (Matei 16, 18).

In cartea „Faptele Apostolilor” nu găsim nici o federaţie (uniune) a Adunărilor, ci fiecare adunare este de sine stătătoare, împărtăşirea între Adunări, nu era păstrată prin statornicirea a unora şi acelora-şi rânduieli în fiecare adunare, ci prin legături personale şi prin vizite dese.

In Epistole, fiecare biserică este arătată fiind răspun­zătoare direct către Domnul (Efes. 5,24; Colos. 1, 9,10; Apocalips cap. 1-2-3).

Pavel scrie: „Chemaţi ai lui Isus Hristos, toţi cei cari sunteţi în Roma, prea iubiţi ai lui Dumnezeu Tatăl; chemaţi să fiţi sfinţi” (Rom 1, 6-7); precum şi • …..către Adunarea (Biserica) Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos (I Tesal, 1, 1);Şi în chipul acesta, atârnarea directă de Domnul, a fiecărei adunări în parte, este pretutindeni arătată.

Sforţări mari s’au făcut şi se fac mereu, pentru a pune ceva (sau pe cineva) între Domnul şi Biserica Lui. Sunt organizări religioase de tot felul, cari urmăresc să cârmuiască adunările : să hotărască cele ce trebuie ele să creadă şi să facă ; să câr­muiască şi să poarte grijă de nevoile acelora cari propovăduiesc Cuvântul Domnului, etc. deci, în orice chip să împiedice atârnarea directă de Domnul a Adunărilor, fâcându-le să atârne de oa­meni. Pentru a statornici aceasta, sunt întrebuinţate măsurile cele mai straşnice, ca : prigoana, excluderea (darea afară din adunare), oprirea ajutoarelor materiale, etc.

Trebuie ca fiecare Adunare să-şi păstreze dreptul ei de-a atârna direct de Domnul. Altfel, credincioşii nu vor putea merge înainte, în credinţă şi în ascultare, de oarece, în clipa când ei ajung la o anumită creştere, iată că rânduielele sau tradiţiile organizării, or ale sistemului (felului) care îi cârmuiesc, se ivesc (scot capul.’) oprind orice înaintare, din pricină că ea (înainta­rea) s’ar face împotriva rânduielelor organizării. Aceasta este cauza principală a lipsei de creştere şi mergere înainte, în sânul poporului lui Dumnezeu.

Precum fiecare suflet atârnă direct de Dumnezeu şi nimeni nu are voie să se bage la mijloc ; tot astfel şi fiecare Adunare (Biserică) de credincioşi, atârnă direct de Domnul şi de călăuzirea Duhului Sfânt, care lucrează prin Cuvântul Domnului; iar nicidecum nu atârnă de vre-o organizaţie sau federaţie (uniune)   de adunări.
Broad.”


Fișa matricolă penală a fratelui Mladin Aaron, Gherla-Salcea-Gherla-Aiud-Periprava

11 august 2010

De fapt în acte e Gheorghe.
Alt moisist arestat și chinuit, după ce a fost vândut de ”frați”. A trecut de varsta celor tari, Dumnezeu i-a dat deja bonus cei 5 ani de temniță, dacă va ajunge, în noiembrie va împlini 86 de ani. Bucuros ca un tânăr, deși memoria de scurtă durată îi joacă feste.
”Nu sunt bătrân”, zice fratele Mladin, în Biblie scrie:”când vei îmbătrâni altul te va duce..”, ”eu merg singur unde vreau”.
Uite, zice, la Iov, Dumnezeu zice despre Iov: ”nu este nimeni ca el pe pământ” iar Iov zice despre Iov:” mi-e scârbă de mine”. Ce înțelegi de aici?
Dintre gândurile ce le-am cules de la ultima întâlnire cu el.
A fost închis pentru Numele Domnului Isus și numai pentru El. Cultul (idolul), de fapt slujitorii cultului nu s-au putut lăuda cu ei, pentru că i-au dat afară din cult înainte de arestare, să poată fi arestați ușor. Ar vrea astăzi ”culții” să se laude că au avut martiri, dar tocmai ei i-au vândut ca să fie arestați. Desigur în generațiile următoare mormintele se vor vopsi, se vor rescrie și vom afla că frații noștrii ”baptiști” au avut martiri. Că tocmai vopsitorii au fost Iude e bine să nu uităm! Dacă cineva se scandalizează de aceste afirmații, să nu uite că un ”cult” în modul cum e văzut azi e un idol, adică totuna cu nimic, iar dacă am supărat cumva acest idol, îl invit să se apere. O recomandare totuși, e bine să nu se grăbească cu vopsitul, e o meserie periculoasă, nici măcar tupeul fariseilor nu mergea până la a vopsi ei, lăsau fiilor lor această treabă mincinoasă. De obicei fii ucigașilor le vopseau mormintele proorocilor. Astăzi, unii ”ucid” pe prooroci (le ucid cuvintele, le falsifică istoria, le prigonesc frații) și imediat încep zugrăvirea. Tupeu!


Ieșirea din confortabila ignoranță

9 august 2010

Alunecarea gândurilor mele spre acest subiect s-a făcut de aici, apoi am comentat acolo si după două zile de ”rumegare” aștern aceste gânduri.

se pierd singuri în ceea ce știu din fire”. Iuda 10

Mult timp m-a intrigat acest verset.  De ce ”în ceea ce știu”? Logic ar suna ”pentru că nu știu”.
După meditație și așteptare am concluzionat: ”cunoașterea devine o închisoare pentru  omul ce devine mulțumit cu cât știe și imun sau chiar agresiv față de ceea ce este dincolo de granițele cunoașterii lui”.  ”Să-l cunosc pe El” este lozinca apostolului, pentru că ”în El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii”.
Setarea  oamenilor pe blazare, pe mulțumire cu cât cunosc despre Dumnezeu sau din Cristos a fost si este o lucrare a celui rău. Lucrare care trebuie stricată.
Setea și foamea sunt stări normale pentru copiii sănătoși. Doar bețivii  nu sunt flămânzi.
….dar mai bine să las pe altcineva să definească starea:

Citez larg de pe blogul Alexandrei:

….mai exista o cale de o cu totul alta culoare: aceea a celor care prefera sa nu fie deranjati. Adevarul ii doare, si ar prefera sa nu fie confruntati cu el.
E greu, e derutant si ar prefera sa nu fi aflat. Astfel, intorc armele catre mesager, si trag cu toata puterea si ochii inchisi: “E vina voastra ca ne spuneti! Noi preferam sa nu cunoastem. Acum stim adevarul si nu mai putem sa iubim! Ne doare si ne e greu. De ce nu ne -ati lasat fara sa stim?”
O astfel de atitudine este una a unui crestinism comod. Preferi sa ii iubim pe ceilalti asa cum ni se pare noua ca sunt.

Am comentat acolo:

Am dat des de aceasta atitudine, m-a dezarmat, n-am putut lupta impotriva ei. Acum imi revin sperantele. Boala a fost diagnosticata corect intr-o definitie clara si explicita. Chiar in doua cuvinte: confortul necunoasterii.
De azi dimineata de cand am citit m-am tot gandit la acest sindrom. Cu ce se poate trata? Cum sa-l faci pe om sa vrea vindecarea de boala care nu-l doare? Omul e ca beat, se simte bine, de ce sa fie deranjat, oare scopul nu este sa te simti bine?
Cineva l-a imbatat! Am scris aici cum:
https://vesteabuna.wordpress.com/2010/03/28/hranire-ori-imbatare/
Ebrietatea am descris-o aici:
https://vesteabuna.wordpress.com/2010/04/01/m-a-batut-dar-nu-simt-nimic/
Despre trezirea din ebrietate poate va fi cu Voia Domnului sa postez niste ganduri in curand
.”
………………………………
Adică acum, aici.

Cum putem ieși din confortul necunoașterii? Cum îl porți pe om, pe fratele tău, pe tine de la letargie la entuziasm, de la lâncezeală la înflăcărare? Prin avertismente de tip Ieremia? Am ascultat destui predicatori isterizați, al căror sonor a fost blocat pe maxim, cu intonație monoton-profetică, ca să mă îndoiesc de eficacitatea acestor metode. Am privit în Cuvântul lui Dumnezeu sa văd cum au fost scoși oamenii din apatie, din blazare, din leneveala îmbătării cu plăcere spre acțiunea energică a Duhului cel Viu într-o manifestare plină de entuzism a unei bucurii statornice. Până la moarte. Chiar prin închisoare. Cunosc multe cazuri în realitate, foarte multe. Am văzut câteva exemple în Scriptură, le voi enumera.
Am izolat Un Singur Factor Comun Veritabil, dar o sa-l evidențiez pe parcurs.

Exemplul I. Găsirea de către Iosia a cărții legii: Preotul Hilchia a găsit „o carte”. Logofătul Şafan i-a citit-o împăratului şi împăratul…2 Regi 22:11 ”Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfâşiat hainele., 2 Regi 22:19 ”Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele, şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, – zice Domnul.

Exemplul II. Citirea legii la întoarcerea din robie. Neemia 8:1-6Când a venit luna a şaptea,… tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea. Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărţii Legii.”, Neemia 8:9 ”Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.

Exemplul III. Drumul spre Emaus. „Şi a început de la Moise, si de la toţi proorocii, si le-a tâlcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El” , rezultatul a fost: ”Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile”?

ExemplulIV Crestinii din Bereea. ”Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.”

Exemplul V  Famenul etiopean. Citea din profetul Isaia. ”Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.” dar apoi famenul isi vedea de drum plin de bucurie”

Mai sunt cazuri, dar ajung.

Înainte de concluzie trebuie să fac o paranteză. Explicația acestei bucurii o avem în I Petru 1:6-12 ”in care voi va bucurati mult….” iar versetul 12 dă explicația:  ” lor (profeților) le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei care v-au predicat evanghelia…..”. Lucrurile spuse de profeți au fost vestite de apostoli. ”Pe El îl predicăm noi.” zic apostolii, dar spun și că ”toți proorocii mărturisesc despre El”. Chiar Domnul spune că ”despre mine mărturisesc legea și proorocii. Noi trebuie să înțelegem prin acest ”mărturisesc”, nu doar o amintire sporadică a Domnului, ci o imagine de ansamblu, creată de cuvinte a Celui care este Cuvântul. Cristos-zugrăvit din Galateni nu însemană pictat cu pensula, ci descris prin cuvinte, cuvinte care aflăm din Petru că erau din Vechiul Testament.
Vechiul Testament ni-L prezintă pe Domnul Isus. Descrierea Lui produce bucurie, entuziasm, te scoate din apatie, din confortul necunoașterii.
Când îți întorci privirile spre El te luminezi de bucurie.” ”Descoperirea cuvintelor tale dă pricepere…
În drumul spre Emaus li ”
s-a făcut cunoscut la frângerea pâinii”.
Exemplele citate din scriptură au un factor comun: citirea cărții legii, frângerea Cuvântului, adică tâlcuirea lui duc la entuzism și iesire din letargie. Când înțelegem că de fapt Vechiul Testament este tabloul Domnului Isus, explicarea lui este de fapt ”
învățarea lui Cristos”.
Bucuria adevărată care vine de la Duhul Sfânt este semnul clar al trezirii și întoarcerii cuiva. Apatia este semnul beției.


Creștinism păgân!

9 august 2010

A apărut în sfârșit și în limba română.
Am mai scris despre această carte aici.
Se poate cumpara de aici.
Alte relații despre subiect:
….. o recenzie in romaneste a cartii lui George Barna:

http://www.mersulvremurilor.ro/recenzii/pagan-christianity/

Citate de mai sus:” O carte care ar trebui citită doar după ce vă puneţi centura de siguranţă! Fiindcă în mod sigur ea va lua piuitul multora dintre cei care se vor încumeta să o abordeze…::”,”Oricât am fi de reticenţi, lucrurile afirmate în această carte sunt zguduitoare. De exemplu, faptul că acest concept despre clădirea bisericii este total străin de ideea lui Isus despre biserică,…”,”Afirmaţiile şochează prin radicalitatea lor. “Noi nu avem nevoie de colegii Biblice. Niciodată n-am avut nevoie de ele. Am inhalat prea mult din abordarea ateniană şi accentul înspre cunoaştere,…”,”Fain review! Nu de mult am inceput sa citesc lucrarea (oh, de-as avea eu timp la discretie…) si trebuie sa recunosc ca e tulburatoare. Un adevarat manifest anti-institutionalizare, anti-denominationalism, anti-etc.”

…parerea lui Daniel Branzei despre cartea “Pagan Christianity” este aici:http://barzilaiendan.wordpress.com/2008/07/07/sa-ne-imbracam-frumos-cu-podoabe-sfinte/


Citat de mai sus:
”….Dumnzeul evreilor si al crestinilor din veacul intai n-a fost Dumnezeul “cladirilor”, nici al “caselor de rugaciune” si nici al “bisericilor sau catedralelor” in care sa intri imbracat ca la bal, ca la parada modei sau ca la audiente. Iehova nu ne-a lasat prada unei religii a locurilor sau a formelor, a chipurilor cioplite si a ritualurilor. Singurul loc in care Si-a “asezat” El simbolic prezenta a fost “Cortul intalnirii” si, mai tarziu, Templul, dar … tine minte ca in timp ce toate celelalte popoare se duceau “in Templu” sa se inchine zeului lor, Dumnezeu ne-a interzis noua acest lucru. In Cortul si in Templul evreiesc intrau numai preotii, nici acestia toti si nici acestia oricand …

Iehova a vrut ca sa ne fie un “Dumnezeu de aproape”, a carui “umbra sa ne fie “asezata pe mana dreapta”, Dumnezeul vietii noastre din afara Templului, Dumnezeul vietii de fiecare zi. Iehova ne-a poruncit sa nu-L inchidem inTemplu, ci sa vorbim despre El cu ai nostri “cand  vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula (Deut. 6:7).

Iehova nu s-a jenat de hainele noastre “de acasa”. Doar la sarbatori ne-a cerut sa ne spalam si sa fim imbracati in straie curate. Evangheliile ni-L descopere pe Fiul gandind si comportandu-se asemenea Tatalui. “Slujbele lui divine”, predicile Lui, pildele Lui au fost desfasurate in universul intim si prafuit al vietii: pe malul apelor, in gradini, pe drum si in casele umile ale oamenilor. El nu si-a limitat activitatea la Ziua de Sabat sau la cladirile sinagogilor. Acestea nici nu i-au fost prea primitoare sau prietenoase …  In Templu a intrat doar ca sa argumenteze si sa faca curatenie, sti tu de ce gunoaie …”

De fapt dacă  socotesc bine, toate aceste lucruri le-a spus răspicat fratele Longodor în cartea lui: ”Biserica Adevarată”.


Gherla, Periprava, Gherla, fișa matricolă penală a fratelui Niculiță Moldoveanu

5 august 2010

Sursa: aici.



El nu judecă așa!

2 august 2010

Isaia 10:5 ”Oh, asirianul! nuiaua mâniei mele! Și toiagul din mâna lor este indignarea mea. Îi voi trimite împotriva unei națiuni fățarnice și îi voi da un ordin împotriva poporului mâniei Mele, ca să-i prădeze și să-i jefuiască și să-i calce în picioare ca pe noroiul de pe străzi”. Dar el nu judecă așa și inima lui nu gândește astfel, ci în inima lui este să nimicească și să stârpească nu puține națiuni.

Ce înțelegem din aceste întâmplări aparent fără noimă?
Cu ce ne ajută pe noi în 2010 citirea istoriilor  unor întâmplări de acum 3000 de ani cu evenimente parcă  atât de banalizate de vechime și uitare?

Aveți cuvântul proorociei la care bine faceți că luați aminte ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos…” Proorocii au proorocit despre harul nostru, au vestit dinainte pe Cristos, în ei era Duhul lui Cristos. Noi când citim pe profeți, înțelegând lucrurile în mod duhovnicesc îl cunoaștem mai bine tot pe Domnul Isus. Întâmplările la care se raportează profeții sunt fapte istorice, împărați, lupte, dușmani, victorii sau înfrângeri, robii sau eliberări, slăbiciuni sau tării care toate au corespondent în lumea reală a duhurilor în care ne zbatem și noi și a Duhului care ne-a născut și pe noi. Noi nu putem pricepe duhovnicește aceste adevăruri dacă nu ne adâncim privirile în ele. E nevoie să coborâm în adâncimea înțelegerii din planul din care fac parte, din Cristos, care a coborât în adâncimile pământului și a înviat de acolo. Iosif a fost în groapă, a fost și Ieremia în groapă, a fost și Daniel. Fiecare coborâre în groapă și fiecare ieșire de acolo e o imagine a morții și învierii Domnului. Coborând în lumea aceasta a ”umbrelor” cuvintelor, a faptelor ce ”s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pildă”, a istoriilor Vechiului Testament, deslușim mai clar ”imaginea” personalității Domnului care umple toate dar în primul rând inimile noastre. Să coborâm fără frică în groapa Vechiului Testament, să ne adâncim privirile în umbrele ei.

Isaia profețea aceste cuvinte ”în anul morții împăratului Ozia”, numit și Azaria, împărat al lui Iuda și în zilele lui Ahaz, nepotul lui Ozia.
Rețin, împăratul Siriei și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel atacau Iuda și  Ierusalimul.   Ce alianță rușinoasă! Frații de sânge ai lui Iuda, cele 10 seminții care l-au urmat pe Ieroboam(robul-simbolul legământului legii, a trudei) s-au aliat cu sirienii. Ca și Irod cu Pilat din Pont, ”mai marii norodului cu bătrânii lui Isarel s-au sfătuit împreună cum să prindă pe Isus”, astăzi e la fel: lumea-lume, cei fără Dumnezeu găsesc un aliat în creștinii și creștinismul firesc și apoi se ridică la luptă împotriva Ierusalimului, a celor duhovnicești. Amestecul acesta care îl vedem astăzi, este bine și detaliat descris în faptele Împăraților Vechiului Testament, iar atitudinea pe care o avem de luat este ușor de găsit în cuvintele profeților care au profețit fiecarei stări. Nu-i putem înțelege pe profeți și mesajul lor decât luat împreună cu contextul la care se referă. În întâmplarile judecate de ei(faptele împăraților) vedem umbrele luptelor noastre în Cristos și în cuvintele lor din jurul întâmplărilor vedem atitudinea care s-o luăm, Voia lui dumnezeu în acea împrejurare. E o comoară de Înțelepciune, e Planul luptei noastre.

Ce bine seamănă vremurile de atunci cu cele de astăzi: Isaia 9:21 ”Manase cu ai lui Efraim și Efraim cu ai lui Manase, și ei împreună sunt împotriva lui Iuda.” Uitarea(Manase) și Rodirea(Efraim) se aliază împotriva Laudei(Iuda).   Frați din același tată propovăduiesc unul Uitarea(părăsirea lumii și a necazului), altul Rodirea(creșterea spirituală și roada Duhului) dar se aliază împotriva Laudei(a glorificării Tatălui). ”...n-au ajuns la Gloria lui Dumnezeu”, aceasta e ținta(Lauda, Gloria) până la care dacă nu ajungi, nici Uitarea, nici Rodirea nu sunt suficiente.

Dar ca ura lui Efraim și Manase pe Iuda să ajungă până acolo că s-au aliat cu Rețin, împăratul Siriei ca să învingă Ierusalimul este ceva grozav, ceva de neconceput! Sirianul nu înțelegea că nu el este decât o unealtă în mâna Domnului, o nuia de pedepsire, un toiag, o secure sau un fierăstrău. ”Se va lăuda securea împotriva celui care taie cu ea? Se va mândri fierăstrăul împotriva celui care-l mânuiește? Ca și cum nuiaua l-ar mișca pe cel care o ridică! Ca și cum toiagul s-ar ridica de parcă nu ar fi lemn.” Isaia 10:15
Așa gândea sirianul, se vedea autorul planului, cel care controlează , se baza pe spinii și mărăcinii lui(înșelăciunea bogățiilor adunate cu sudoarea trudei), pe materialul lui: lemnul(”învățătura deșertăciunii nu este decât lemn”). Câtă avertizare pentru noi astăzi, când atâta invazie de învățătură lumească, zis ”culturală”, neduhovnicească cotropește ”țara frumuseții”, munții Sionului. Ei pur și simplu nu gândesc așa. Ei au gândirea sirianului: ”prin puterea mâinii mele am făcut-o și prin înțelepciunea mea, pentru că sunt inteligent…”  Is. 10:13

………
Aș mai putea zăbovi mult la înțelesul acestor comori, acestor lumini din locuri întunecoase, dar vreau să merg spre nădejde:

”...nu te teme de asirian, poporul Meu care locuiești în Sion...”  Is 10:24

Teama vine prin inocularea gândirii dătătoare de teamă, gândirea sirianului. El nu gândește așa. Dar noi, noi cum gândim?
Am luat gândirea lumii, idealurile  și țelurile ei, ce așteptăm noi? Instalarea unei prosperități și ordini mondiale? Pe cine așteptăm?
Un guvern care să întroneze pacea, sau pe Domnul Însuși, Pacea însăși, pacea noastră?

Ramurile au fost tăiate(Is. 10:33-34), ”cu putere”, dar o Odraslă a ieșit din tulpina lui Isai(11:1).
Să nu ne fălim față de ramuri. Să nu luăm gândirea uneltei, gândirea toporului, EL NU GÂNDEȘTE AȘA!

Sirianul îl reprezintă pe străinul aliat cu creștinul firesc(Remalia) împotriva celui duhovnicesc(Iuda). Sirianul nu gândește așa, el nu se vede că este doar o unealtă de pedepsire, un toiag, o secure, un fierăstrău. Dumnezeu taie întotdeauna ramurile neroditoare cu aceste unelte, cu sirienii. Cei firești amestecați între frați(casa lui Israel-Pecah), egal că au ocupat locuri dintâi, s-au dovedit aliați ai ”sirienilor”, nici ei nu gândesc așa, nici ei nu gândesc planul Domnului, ei sunt măcinați de invidie.

Dar noi cum gândim? Când ramurile firești sunt tăiate, Dumnezeu are în vedere Odrasla, în care am fost altoiți noi și ”făcuți părtași rădăcinii  și grăsimii măslinului”. Să nu gândim cu capul sirienilor. Paradigmele (Paradigma este o construcţie mentală larg acceptată,….) care cutreieră văzduhul comandat de domnul lui nu sunt ”Planul veșnic”, ci construcții de idealuri și mentalități derivate din capul tatălui minciunii, gândiri cu care e jenant și degradant să fim în părtășie. ”Să fii credincios e-o onoare..:!

Adâncirea în Cuvântul lui Dumnezeu, cunoașterea Domnului ca și Cuvânt, portretizarea Domnului în mintea noastră, în fața ochilor spirituali prin însămânțarea semințelor promisiunilor Lui spre rodirea din împărtășirea firii Lui crează în noi softul corect, gândirea Voii Lui, a planului Lui, plan în care sirienii sunt biete unelte inerte în mâna tăietorului. Noi nu suntem nici securea de tăiat ca să-i luăm gândirea(sirienii) (lăudăroasă și ridicolă de altfel), nici ramurile tăiate din pricina necredinței(împărăția lui Israel-samaria), ci suntem mlădiță a Odraslei ieșită din tulpina eliberată de ramurile neroditoare(Ierusalimul-legământul cel nou).

Noi însă avem gândul lui Cristos. E vital să gândim ceea ce gândește Dumnezeu despre orice. Despre noi, despre El, despre lume, despre moarte, despre timp, despre copilărie, creștere și rodire, despre iluminare, naștere din nou, apostazie, despre legăminte, jertfe și sărbători, toate aceste credințe ale noastre, toate aceste gânduri care le purtăm ca și convingeri crează ”chipul lăuntric din noi”. Întipărirea acestor gândiri în noi ne devine portretul nostru spiritual. Am purtat chipul celui pământesc pentru că am fost pământești, carnali în gânduri, dar prin naștere din nou și creștere luăm tot mai exact chipul Celui Ceresc. Acest  proces nu este unul mistic, prin participare la ritualuri și programe, ci unul conștient de ”învățare a lui Cristos”, de a dezbrăca ”omul cel vechi” și a ”îmbrăca omul cel nou”. Este  o construcție de cuvinte, un șantier de idei, o împărăție de gânduri, cu închisori, demoni legați și slobozi, hanuri-spital cu oameni spalați(apa-cuvânt), și cu rănile unse și dezinfectate așteptând vindecarea,   armate de îngeri trimiși și primiți sau respinși, emisari-purtători de vești, trimiși ca purtători de cuvinte ce declanșează forțele vieții din fiecare: cuvântul credinței-credința, cuvântul răbdării-răbdarea, etc.

Suntem aproape de vremea când ”…invidia lui Efraim se va depărta și vrășmașii lui Iuda vor fi nimiciți…” Is.11:13

Să înțelegem duhovnicește Cuvântul lui Dumnezeu și-l vom recunoaște tot mai clar pe Domnul Isus în Cuvânt.
Să citim cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu, are uriașa calitate de rămâne pe veci neînțeles de ”sirienii”   care ”nu gândesc așa” și de a descoperii noi comori celor care se apropie de El prin credință. Dumnezeu nu a dat degeaba popoare pentru noi!
Har!


%d blogeri au apreciat: