Prima postare complet ștearsă de FB

Postarea din 20 noiembrie de pe acest blog: :„Istoria prezentă, în cadență cu profețiile. Acum: „voi trimite niște vânători”… prin Belarus și Polonia.” care a fost republicată automat de mine pe FB și chiar promovată aproape o săptămână a fost ștearsă de pe FB pentru că „încalcă politicile comunității”.
Cunosc destul de bine legile, politicile rețelelor sociale și strategiile de publicitate.
Nu am găsit nimic „incitant la ură” în postarea mea. Pur și simplu în postare am analizat un fenomen, fără rasism și fără aprecieri de vreun fel asupra oamenilor sau grupurilor și am asociat acest fenomen cu o profeție biblică.
Probabil această exactitate a Cuvântului lui Dumnezeu deranjează, chiar ideea de justiție din Biblie nu place celor certați cu ….dreptatea.
E bine că știm unde doare, înseamnă că acolo e rana, acolo trebuie legat.
Scriu asta pentru că sunt pline rețelele sociale de mesaje mistice, de zâmbitori ordinați (sau ordinari) care au lăsat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul unor datini care nu vindecă și nu hrănesc, dar aduc bani.
Aceste mesaje confuze și neangajante nu deranjează pe nimeni, dar iată că un mesaj care face legătură între realitatea prezentă și Planul lui Dumnezeu, irită, deranjează și este raportat probabil de mercenarii minciunii.
Slăvit să fie Domnul!
(Această postare nu apare și pe FB.)

Ordinea învățării copiilor: mai întâi evlavia, apoi morala, apoi cultura, profesia, etc.

Teama de Dumnezeu și de autoritatea Cuvântului Său trebuie sădite în copii din frageda pruncie prin blânda învățare.
Citez din Pampeadia lui Comenius:
„Să predăm toate lucrurile în ordine și gradat.
Aceasta se întâmplă atunci când sunt predate mai întâi lucrurile care vin în primul rând și apoi acelea care le urmează. Este bine cunoscut versul lui Horațiu: Acela care îmbină utilul cu plăcutul obține toată încuviințarea. Just este, însă, ca agreabilului şi utilului să-l treacă inainte ceea ce este cinstit, evlavios şi sfânt. Căci, de fapt, după primele două, vulgul aleargă de la sine, pe întrecute, fără să-l învăţăm noi; fiecare se agită într-acolo, destul, din propriu-i impuls. Însă cel de-al treilea lucru trebuie mai ales să pătrundă în suflet, pentru ca oricine s-a născut om să se gândească la înalta lui menire şi să se preocupe nu numai de ceea ce este dulce sau util, ci — înainte de toate —să acționeze cu onestitate. Acesta trebuie să fie mereu temeiul şi scopul, o parte esenţială a intenţiilor şi faptelor noastre. Evident, dacă se îmbină onestitatea cu utilul este şi mai bine, iar dacă se mai adaugă (dacă este posibil) şi plăcutul, cu atât totul va fi mai frumos şi mai agreabil. De aceea trebuie să-l îndreptăm pe Horaţiu aşa:

Pe primul loc stă onestitatea, apoi utilitatea, şi în al treilea rînd plăcutul.

Dar lumea a răsturnat această ordine, punând prosteşte ultimul pe primul loc.

Aşadar, pe primul loc stă evlavia, hrana sufletelor, pe al doilea, moravurile bune, ca normă a relaţiilor între oameni, și la sfârşit, cultura, drept hrană spirituală.

Înainte de toate trebuie inoculată evlavia, deoarece ea conţine făgăduinţele acestei vieţi şi ale celei viitoare. Înţelept este acela care se îngrijeşte de cea din urmă, ca şi de căile care duc într-acolo.

De fapt, scopul acestei vieţi constă în a te pregăti pentru eternitate, şi dacă nu o faci în timpul vieţii, atunci viaţa este pierdută. Dar la eternitate ajungem prin moarte, de aceea oamenii trebuie să se pregătească să înfrunte cum trebuie moartea.

„Ajungem la o moarte bună numai printr-o viaţă bună. De aceea, trebuie să ne pregătim pentru o viaţă bună chiar de la începutul vieţii. La o viaţă bună ajungem numai prin deprinderi bune, Aşadar, tineretul trebuie deprins din primii săi ani să facă bine tot ceea ce face.

Dar deprinderea de a acționa bine se formează prin neântrerupte exemple bune şi prin alegerea din proprie inițiativă a binelui și reprobarea răului. Alegerea se poate face corect numai pe baza înţelegerii. Iar la înţelege (doctrina), se ajunge numai prin învăţare, prin intermediul căreia se pregătește capacitatea de a distinge binele și răul. De aceea trebuie să înțelegem în mod temeinic această distincție a lucrurilor începând din primii ani ai adolescenței şi de aici pe parcursul întregii vieți.
Acesta este unicul lucru necesar și partea bună care nu va fi smulsă de la aceia care şi-o aleg (Luca 10, 42) .
După evlavie, al doilea loc trebuie să-l ocupe bunele moravuri. Ele sunt utile de-a lungul întregii vieţi pentru relaţiile dintre oameni. Despre ele se poate spune: „Cine progresează în ştiinţe, dar este deficitar în moravuri, acela mai mult pierde decât câştigă.” De aceea trebuie să avem grijă deosebită ca toţi, de tineri, să se deprindă cu munca şi sârguința, şi nu cu lenevia. Abia atunci şcolile vor merita să fie numite adevărate ateliere ale umanităţii, cînd vor deprinde tineretul nu cu trândăvia, ci cu munca, nu-l vor pregăti ca simpli spectatori fără rost ai lucrurilor şi sporovăitori, care numai vorbesc despre câte un lucru (pe care nici nu l-au înţeles bine) sau subtili judecători ai ambelor părţi ale unui argument, ci, dimpotrivă, făuritori vii, care ştiu cum să procedeze și să administreze circumspect lucrurile, exersându-i pentru activitate permanentă și înzestrându-i cu iscusință pentru justa conducere a lucrurilor care le-au fost încredințate. Toate școlile publice trebuie să fie ateliere publice, palestre, pentru exerciţiile cele mai . utile vieţii, ca un remediu eficace împotriva dezordinii generale, pe care majoritatea muritorilor o dobândesc în școli și o manifestă toată viaţa, adecvat tânguirii lui Seneca: ” O mare parte a vieții se trece cu acțiuni rele, cea mai mare parte cu inactivitate, iar viața întreagă făcând altceva decât ceea ce trebuie făcut.„
În sfârșit literatura, plăcută și veselă, destinată să hrănească și să bucure spiritul omului:

De ce ocupă ultimul loc? Răspund: Este frumos să ştii mult, poate chiar totul. De aceea, Dumnezeu însuşi a plantat în paradis arborele cunoaşterii binelui şi a răului, atît de frumos ochilor şi desfătător ca înfăţişare, încît Eva, nechibzuită, s-a apropiat și a putut fi amăgită de farmecul său. Ar fi fost mai salutar pentru ea să privească arborele vieții, să se hrănească și să trăiască din el, nu să-l disprețuiască, să culeagă fructul de pe celălalt şi să moară.

Lucrurile frumoase sunt vătămătoare, dacă le dorim numai pentru ele. De aceea, noi muritorii este mai bine să privim mai cu iubire la arborele vieţii, decât la acela al binelui şi al răului dacă preferăm să nu alunecăm şi să nu ne rătăcim pentru totdeauna. Mai întâi ca Solomon trebuie să cerem de la Dumnezeu o inimă smerită, decît, tot ca el, să începem să cercetăm diferenţele firilor. Însuşi Hristos, acest Solomon ceresc, ne-a dat un exemplu în timpul vieţii sale ca om. El s-a străduit să izbândească mai mult prin înţelepciune și bunătate faţă de Dumnezeu decât față de oameni; în primul rînd el considera necesar să izbândească prin cunoaşterea legii lui Dumnezeu şi supunere față de Dumnezeu (abia la vârsta de 12 ani), înainte de a se supune naturii (la 30 de ani). Așa precum un orb stă în întuneric, indiferent de este sau nu lumină, tot astfel nelegiuitul, fie că are sau nu lumina minţii, este cuprins de întunecime. El nu poate vedea, căuta şi găsi în Dumnezeu cel mai înalt bun, cea mai înaltă fericire, ci, departe de el și de lumina sa divină, se prăbuşeşte în întunecimea veşnică. În vase murdare se alterează cea mai bună licoare. Tot așa se întîmplă cu cea mai bună ştiinţă dacă pătrunde într-un spirit pervertit, de neândreptat. De aceea trebuie să depunem toată străduința ca înţelepciunea noastră să înceapă prin aceea ca noi să ne temem de Dumnezeu, dar şi de oameni, şi de noi înşine. De Dumnezeu, în faţa căruia ne sfiim să păcătuim, când ne gândim că el poate să-i distrugă trupul păcătosului și să-i trimită sufletul în iad; de oameni — ca să ne obişnuim să ne temem de supărarea părinţilor, preceptorilor și a altor oameni buni; de noi înșine — prin aceea că, devenind conştienți de propriile noastre slăbiciuni, să nu ne încredem întotdeauna în noi, ci mai bine să ne temem de noi înşine, lăsându-ne conduşi, cu bucurie, de spiritul Domnului şi să ascultăm de îndrumarea lui Dumnezeu. Dacă ajungem la aceasta, înţelegem nu numai ce este, dar şi cît de adevărat este ceea ce de atâtea ori Sfânta Scriptură caută să ne strecoare: „temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” Adevărata teamă poate sălăşlui numai într-un suflet bine dominat, eliberat de aroganță, de minciună, de mânie şi de încăpăţânare.”
Pampaedia, JA Comenius, pag 95-96

La ce se gândește călăul?

Am citit cartea lui Cristian Moisescu, despre tatăl său: V.V.Moisescu- „Fascinația Armoniei Universale”
A prezentat-o la noi în casă în 2013, apoi după moartea lui Cristi, cartea a apărut la Mediaș.


Mi-am reamintit pasaje, m-am bucurat că a integrat în carte o postare de aici de pe blog (Cine face cântecele, din 2013) și mi l-am reamintit pe omul Cristi, plin de căldură, dar „dârz” în principii.
Unul din pasajele care-l caracterizează este cel de la pagina 342, când descriind vizitele pe care le-a făcut securiștilor care l-au torturat pe tatăl său, scria:

„După Revoluţie am stat de vorbă cu câţiva dintre cei care l-au arestat şi anchetat, astăzi toţi colonei, sau poate chiar generali în rezervă, cum sunt: Coșeriu loan, unul dintre securiştii care l-au arestat pe tatăl meu, vinovat de a fi făcut poliţie politică ajuns, datorită zelului său, în perioada anilor 80 șeful Securităţii Judeţului Arad, Rada Gheorghe (ofiţerul care fusese introdus în casa de pe strada H.Barbusse nr.12 şi care, în ziua când mama mea Sânziana, s-a întors de la Timişoara, unde se dăduse sentinţa de condamnare de 25 de ani muncă silnică, a întrebat-o „Ia zi, cât a primit?” La răspunsul ei stins că primise 25 de ani, el i-a replicat: „Numai atât?!”).

Când l-am vizitat acasă se afla într-o stare jalnică (aviz celor care au făcut fapte asemănătoare!!!), David Mihai ofiţerul de Securitate, care îl vizitase şi anchetase pe când se afla închis în penitenciarul din Gherla.

Întrebându-i ce părere au despre V.V. Moisescu, întrucât pe cea de atunci o ştiam deja, toţi mi-au declarat că a fost un om cu totul deosebit, vremurile de atunci, însă, fiind potrivnice unor astfel de oameni…

Și este aceasta oare o scuză pentru tot răul pe care l-au făcut??7!!! Ei de partea cui au fost???

Cui au jurat ei credință? Poporului român asuprit de nişte dictatori odioşi sau acestora din urmă, în slujba cărora şi-au vândut sufletul și conștiința???

Nu am observat la ei nici o urmă de regret, așa încât nu am pentru ei decât un profund dispreţ.

Nu există o pedeapsă mai mare pentru o persoană decât aceea de împietrire a inimii, a lipsei orcărei păreri de rău în legătură cu faptele rele săvârșite, afirmă Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Tuturor acestora le dedic poezia lui Carl Sandburg intitulată „Călăul acasă”.

La ce oare se gândește călăul?
Când se întoarce acasă spre seară de la muncă?
Atunci când se așează cu soția și
Copiii la o ceașcă de cafea și un
platou de şuncă și ouă?
îl întreabă ei oare dacă a avut o zi bună de lucru
Şi toate au Mers bine, sau
Evită ei anumite subiecte şi vorbesc doar despre
Vreme, base-ball, politică, despre benzile de desene din ziare
Şi despre filme? Se uită ei oare
La mâinile lui când se întinde spre ceaşca de cafea
Sau spre platoul cu şuncă şi ouă?
Dacă cei mici îi spun: Tati, hai joacă-te cu noi
De-a căluţul — uite o frânghie!
Le răspunde el oare ca în glumă:
Am văzut destulă frânghie astăzi!
Sau i se luminează faţa de bucurie şi spune:
E o lume bună şi minunată cea în care trăim!
lar atunci când razele blânzi ale lunii intră printr-o
Fereastră într-o odaie
Unde o fetiță doarme liniştită în pătuţul ei
Și razele lunii îi învăluie urechiuşele şi părul —
Călăul — oare cum reacționează?
Trebuie să fie ușor pentru el.
Bânuiesc că orice este ușor pentru un călău.„

Traducere din limba engleză de Cristian Moisescu

Trec și varianta engleză:

The Hangman at Home by Carl Sandburg

WHAT does the hangman think about
When he goes home at night from work?
When he sits down with his wife and
Children for a cup of coffee and a
Plate of ham and eggs, do they ask
Him if it was a good day’s work
And everything went well or do they
Stay off some topics and talk about
The weather, base ball, politics
And the comic strips in the papers
And the movies? Do they look at his
Hands when he reaches for the coffee
Or the ham and eggs? If the little
Ones say, Daddy, play horse, here’s
A rope—does he answer like a joke:
I seen enough rope for today?
Or does his face light up like a
Bonfire of joy and does he say:
It’s a good and dandy world we live
In. And if a white face moon looks
In through a window where a baby girl
Sleeps and the moon gleams mix with
Baby ears and baby hair—the hangman—
How does he act then? It must be easy
For him. Anything is easy for a hangman,
I guess.”

Mi-am amintit cum în cărțile lui, Traian Dorz analiza încă din închisoare gradul diferit de îndobitocire al gardienilor și dădea vina pe lipsa educației materne: „Dacă acești oameni ar fi avut niște mame credincioase…?” etc. etc.?
Și eu am analizat pe viu pe unii din cei 62 de „călăi”, care ne-au intrat în viață, chiar dacă au făcut-o cu zâmbetul și vremea multă pe care o aveau, nu cu lanțuri și cătușe, ca acum 50 de ani. După ce „m-am prins„, am profitat să nu le spun multora din ei și să continui teatrul lor, dând în continuare zeci de ore din viață și gândind în sinele meu: „Oare la ce se gândește acest mini-călău?. Ei nu folosesc decât frânghii transparente„: zămbete și voie-bună atunci când se lingușesc pe lângă mine, sau soția mea, sau copiii noștri, sau alte rude și prieteni.
I-am testat pe îndelete, i-am lăsat să creadă că îmi pun frânghii pe grumaz, le-am suportat luni și ani de zile unora, lingușeala și teatrul scârbos.
Am observat o împietrire a inimii, în îndobitocire în justificarea faptelor și chiar dacă nu mi-am exteriorizat ca și Cristi, disprețul și scârba, am vomitat înăuntrul meu și m-am acrit destul cât să-mi fie poate de ajuns.
Am citit totuși ce-au făcut alții, mai ageri în condei ca mine, ca de exemplu Gabriel Liiceanu în cartea lui: „Dragul meu turnător”. Citez din prezentare:”Cartea Dragul meu turnător este un răspuns la întrebarea „De ce arată România aşa cum arată în ultimii 23 de ani?“ O poveste despre un viol istoric, realizat prin complicitatea tuturor celor care scăpaseră de povara conştiinţei.

„Mie mi se pare că nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusă pe masa de disecţie a Securităţii n-ar trebui să tacă. Fiecare bucăţică din această experienţă satanică, oricât de măruntă ar fi ea, ar trebui adusă în conştiinţa celorlalţi, împreună cu cei care, pierzându-şi calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putinţă.“

„«De ce arată România altfel?» nu este o întrebare deloc complicată, de fapt. […] România arată altfel pentru că vremurile noi au fost făcute de oameni vechi, cu tehnicile vechi adaptate la o situaţie nouă; de oameni crescuţi în cultul lui «nimic sfânt» şi cu o psihologie generalizată de câini pitbull: apuci, şi ce-ai apucat nu mai laşi să-ţi scape din gură. De fapt nu e nevoie de o mare forţă analitică pentru a înţelege că «România tranziţiei» s-a construit pe clanurile fostei Securităţi, adaptate rapid la o nouă conjunctură politică şi economică. A profita de incognito-ul în care lucraseră şi a ocupa în mod paşnic centrele de putere ale societăţii, mimând formele lor de funcţionare democratică şi deturnându-le fondul, iată formula simplă şi eficace adoptată de cei care, până în 1990, trăiseră în culisele puterii.“ (Gabriel LIICEANU)
Pe vremea aia am scris despre cele două jumătăți de Românii, jumătăți care-și continuă existența de călăi fără să se arate și victime fără să știe.
Aceasta a fost una din urgiile noastre naționale, penultima înainte de covid.
Să enumăr urgiile, începând cu legionarismul anilor 40, apoi:
-războiul
-comunismul
-securismul (conducerea păpușară dintre 1989-2019)
-covidul
În fața acestor realități, oricărui om treaz îi vine să spună ca profetul: „Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate…” Isaia 6:5
Cei care știu, cei mai mulți tac pentru că miza e mică, rezolvarea aproape imposibilă, iar unii, mai puțini, ca și Cristi, vorbesc, scriu, învață.
Vă las cu o scurtă înregistrare video, cu Cristi, din 2010:

Cel mai sigur călăul se gândește la bani, la confort, la siguranța slujbei lui, gânduri împodobite cu zorzoane pe care nu dă doi bani, dar nu le dă jos: patriotism, siguranță națională, securitate.
Dar la ce se gândește victima?
Nici într-un caz la ce vrea călăul, pentru că una din vinile celor torturați a fost că au gândit ilegal, liber, la de toate, la cu totul altceva decât ce era voie. Și câteodată, foarte rar, s-au gândit cu milă și la ce se gândește călăul.
Cristi a fost sincer până după moarte, a poruncit cioclilor să i se citească deasupra mormântului deschis Psalmul 139.
Citez și eu parte:
„O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
²⁰ Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
²¹ Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc
şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
²² Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită;
îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.”

Istoria prezentă, în cadență cu profețiile. Acum: „voi trimite niște vânători”… prin Belarus și Polonia.

„Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui, şi, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor.” Ieremia 16:16
Știrile de săptămâna trecută au prezentat imagini și filmări de la granița dintre Polonia și Belarus.

Mii de migranți din țări musulmane forțează granița UE.
Întrebarea care se pune este; aceste mișcări de populații, aceste migrații au loc întâmplător sau sunt acțiuni profețite de Dumnezeu cu mult înainte de a avea loc?
Noi știm din Biblie că Dumnezeu a lăsat scris ce are să se întâmple, încă din vremuri străvechi.
„Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Isaia 42:9
și „Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! ” Isaia 44:7
De aceea noi credem că tot ce se întâmplă se încadrează în planul profetic general al lui Dumnezeu.
Mai ales ciudățeniile.
Fac o divagare utilă.
În Biblie vedem că atunci când Dumnezeu voia să scoată în evidență intervenția Lui, provoca anumite întâmplări absolut ciudate. Exemple:
-vacile cu vițeii închiși în grajduri, dar care au tras carul în cu totul altă direcție
-leul care omoară profetul, dar pe măgar nu, apoi stă lângă profetul mort și lângă măgarul viu fără să-i mănânce
-corbii care aduc carne
-etc.
În același spirit văzând mii de oameni care în secolul 21 trec pe jos granițe la mii de kilometri de casa lor și cunoscând profețiile nu putem să nu observăm cum în vederea împlinirii profețiilor despre întoarcerea tuturor evreilor din lume în Israel, Dumnezeu provoacă împlinirea unor împrejurări care să favorizeze acest proces istoric/profetic.
Una din împrejurări este creșterea antisemitismului islamic și „exportul” acestui conflict din țările islamice (unde nu mai sunt evrei aproape deloc, au plecat toți) în țările creștine” unde, în unele țări au rămas comunități importante de evrei.
Aceste țări sunt:
-în Europa: Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania,
-în Americi: USA, Canada, Brazilia
După ce, la începutul secolului 20, migrația evreilor spre „Palestina” s-a făcut mai mult cu vapoare de pescuit, transformate pentru transport pasageri, vedem cum în zilele noastre evreii din diaspora sunt forțați să emigreze spre Israel datorită antisemitismului în creștere, din țările unde locuiesc.
Profetul Ieremia a fost inspirat de Dumnezeu să vadă aceste lucruri acum 2500 de ani și să le scrie în cartea lui, iar noi trăim astăzi acest miraculos timp al împlinirii:
Ieremia 16:14-16
„De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!» ¹⁵ Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. ¹⁶ Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui, şi, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor.„
Socotesc că acești migranți care de 10 ani forțează granițele UE sunt acești vânători despre care a scris Ieremia. Numărul în creștere al „minorităților” islamice exact în țările unde mai sunt evrei din vestul Europei, simultan cu creșterea antisemitismului din Statele Unite pe fondul „conflictului”. israeliano-„palestinian” la care adăugăm stresul social provocat de pandemie și de urmările ei, toate converg spre un deznodământ prevăzut de Dumnezeu: evreii vor pleca în Israel, toți, până la ultimul. Și din Anglia, și din America, ca din Afganistan sau ca din Irak.
Poate cineva va încerca să vadă cauze politice ale acestei migrații, și sunt. Nu putem să nu observăm ostilitatea în creștere a Rusiei și a satelitului ei, Belarus, față de Europa. Nu putem să nu ne întrebăm de ce această migrație (favorizată de eliberarea de vize de către Belarus) nu s-a făcut vara, când migranții puteau dormi prin pădurile Belarusului, forțând granița, ci se face acum, sub amenințarea gerului, pentru a spori tragismul. Criza gazelor, adaugă un element în plus acestui conflict.
Așa că noi, dacă iubim venirea Domnului, dacă cunoaștem și credem profețiile profeților Lui nu trebuie să interpretăm aceste evenimente decât în cadrul strict al profețiilor. Politica este supusă profețiilor. Și Putin și Lukașenco, precum faraon și Nebucadnețar odinioară, împlinesc Planul luI Dumnezeu. Nu politica, nici conspirațiile, nici banii nu decid soarta istoriei, ci Dumnezeu. Sau mai bine zis, politica, conspirațiile și banii slujesc la împlinirea Planului lui Dumnezeu, fără ca „actorii” să știe asta.
Acesta este cadrul profetic prevăzut de Dumnezeu, să creeze spectacol, ca să ne atragă atenția asupra împlinirii Cuvântului Său. „Ce dacă unii n-au crezut?” a zis Pavel și repet și eu acum: „Ce dacă unii nu bagă în seamă aceste profeții și împlinirile lor?” Necredința multora nu va anula valabilitatea Planului lui Dumnezeu, dragostea lui de oameni și răbdarea Lui.
Aceste întâmplări au de-a face cu angajamentul (evlavia) nostru creștin. Marcu 13:28-29 „Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape. ²⁹ Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.„
Să explic:
–smochinul este națiunea lui Israel, națiunea evreiască
–înfrunzirea smochinului uscat de 2000 de ani) este înființarea statului Israel în 1948 urmată de cucerirea Ierusalimului în 1967 și de dezvoltarea miraculoasă a țării de atunci încoace.
–vara, timpul secerișului, al roadelor este sfârșitul veacului, timpul de acum
-„aceste lucruri împlinindu-se” sunt evenimentele transmise la știri, care împlinesc profețiile
–Fiul omului este Domnul Isus care se va arăta
Atitudinea noastră trebuie în fața acestor împliniri trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte:
1. 2 Petru 3:2 „….să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.” Este o provocare la citirea și analiza scrierilor profeților din vechime. Dacă primii creștini au fost provocați la asta, cu atât mai mult noi, ultimii creștini avem nevoie de citirea profețiilor despre lucrurile care se întâmplă sub ochii noștri. Nu neglijați profeții Vechiului Testament!
2. Să rezistăm batjocorilor celor care nu cred în Domnul Isus, celor care nu iubesc venirea Lui (aici intră ateii dar și majoritatea lumii religioase, chiar evanghelice, mai ales cei prinși de înșelarea industriei religioase, temple, salarii, bani): 2 Petru 3:3-4 „…să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, ⁴ şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?”
3. Să ne curățim viața ochii (vederea spirituală) și hainele (faptele) pentru a putea înțelege și a coopera cu Domnul la ceea ce lucrează El acum. 2 petru 3:11-12 „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, ¹² aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu,…” (Sfânt înseamnă ales, dedicat, iar evlavios înseamnă angajat.)
4. Să nu ne îngrijorăm de evenimentele istorice care se petrec: 2 Petru 3:14 „De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.„
5. Să credem dragostea lui Dumnezeu față de oameni, dragoste care face ca aceste evenimente să se desfășoare într-un ritm lent, pentru a avea ocazia de pocăință toți oamenii și a avea timp noi să le analizăm și să le explicăm altora. 2 Petru 3:15 „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire...„
6. Să ne ferim de răstălmăciri, de interpretări greșite care duc la pierderea tăriei. Vedem clar cum cei ce nu iubesc venirea Domnului își pierd în ritm accelerat interesul pentru Cuvântul lui Dumnezeu și puterea de a-l explica altora: „Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă, ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria.”
Așa cum pentru un sportiv, condiția victoriei este antrenamentul, tot așa, pentru creștini, condiția pentru păstrarea puterii spirituale este să știi mai dinainte aceste lucruri și să te ferești ca „să nu fi târât de rătăciri”, de aceea am scris.

Am crescut niște copii, dar s-au răsculat împotriva mea!

Educația este un război al povestirilor

„Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere-aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri. Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” Deuteronom 11:18-19
Moartea lui Ștefan a avut loc în timp ce le spunea povestea (istoria, narațiunea) lor celor ce imediat apoi l-au ucis. Dacă tăcea, scăpa.
Biblia e plină de povești, Moise le repetă, Iosua, Judecătorii, David în Psalmi, Domnul Isus, apostolii.
Istoriile creației, ale pedepsei, ale potopului, povestite pe îndelete, cu detalii și pasiuni sunt rădăcinile gândului, din ele crește prezentul și viitorul celui care se identifică cu povestea. Când spui unui copil de 2-3 ani povestea creației, a potopului, chiar a necesității justiției divine, i-ai pus temelia pe care se va zidi zidul credinței. Dacă n-o pui tu, o va pune altul, alta.
Am citit această expresie (războiul narațiunilor) într-un articol despre conflictul israeliano-arab. (Am văzut chiar pe izzystream (vă scriu mai târziu ce-i aia¹) un filmuleț cu un pastor protestant din Gaza, un creștin într-o mare arabă, având povestea lui și el.) Dar să revin la războiul israeliano-arab. Înainte de a fi un război real este un război al poveștilor, al istoriilor, al narațiunii diferite pe care o învață, una evreii, cu totul alta arabii.
Dar cam la fel e și în Europa, evenimentul istoric sărbătorit de o națiune este motiv de jale pentru cealaltă, de aici tensiuni, pasiuni și reacțiuni. Fiecare manual de istorie e diferit în altă limbă.
Ca să-i iei unui popor demnitatea, îi furi istoria, îi furi școala, spui copiilor lui altă poveste, una fără glorie. L-ai ucis.
Școala ardeleană la români a fost tocmai o rescriere (unii zic că exagerată, nu comentez, dau ca exemplu) a istoriei, o istorie care să redea demnitate. A reușit.
Copiilor de arabi din Israel li se predă altă istorie. Cea a „ocupației”, a „catastrofei”, nici despre istoria adevărată a tratatelor politice corecte care la dezmembrarea unui imperiu au dat bucăți din imperiu diferitelor etnii, nici despre istoria profetică nu li se spune nimic acestor copii, ci li se dă doar intoxicare „educativă” cu „catastrofa” și cu „ocupația”. E normal că cresc teroriști.
Dar m-am gândit la educația creștină, obsesia mea. La cât de mult m-a prins povestea milioanelor de ani și cât de puțin cea adevărată a Bibliei, a mileniilor, a celor câteva milenii. N-a dus nimeni acest război pentru mine, e normal c-au câștigat milioanele.
A trebuit ca Dumnezeu să-l izbăvească pe un Emil Silvestru, care să lupte pentru sufletul meu și slava lui Dumnezeu prin emisiunile și conferințele lui creaționiste.
E dureros că mii de copii de creștini sunt trimiși neînarmați la acest război inegal, pe de o parte povestea bine garnisită cu imagini, National Geographic, teorii și invazie de texte despre vârstele de milioane și miliarde ale relicvelor, încât în fața acestui Goliat educațional, nu mai băgăm mâna în traista noastră cu pietrele celor 5-6 milenii și nici cu praștia nu știm trage.
Este un moment în cartea Judecători, când unul din judecători este atacat chiar cu o poveste falsă: e vorba de Iefta în război cu amoniții. Războiul este mai întâi unul al istoriilor, al povestirilor: „Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe ţara mea, de la Arnon până la Iaboc şi Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bunăvoie.„
Evident o narațiune falsă. Iată povestea adevărată: Dumnezeu poruncise lui Moise „….să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei, căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot.” Deuteronom 2:19
Iefta știa istoria, știa ce a poruncit Dumnezeu și chiar după ce a câștigat și războiul poveștilor și războiul real tot nu a ocupat țara lui Amon, știa și promisiunile. De aceea la Evrei 11 este amintit și Iefta: „de Iefta„.
Dacă ne întrebăm de ce mulți copii de creștini abandonează credința la maturitate și devin prinși de lațurile păcatului este tocmai datorită faptului că războiul poveștilor a fost pierdut atunci când la vârsta poveștilor nu s-au spus poveștile cele adevărate.
Mulți creștini se roagă zilnic pentru copiii lor, dar nu fac nimic în sensul învățării lor, după porunca apostolului: „ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului” Efeseni 6:4
Singurul verset pe care îl am în fața ochilor, pe peretele din fața mesei, când scriu acum este „agonizează agonia cea bună a credinței” 1 Timotei 6:12 termenul grec original și-a păstrat în română și forma și sensul, a agoniza. Educația este treaba unuia care învață pe altul. Am fost în viață și profesor, dar mai mult în meseria mea a fost nevoie să învăț pe mulți oameni diferite specializări, mai ales în automatizări industriale. Cu rare excepții eșecul procesului de învățare este al profesorului. E nevoie ca cineva să agonizeze pentru altul, să ude uscăciunea locului cu lacrimi, ca să se prindă rădăcinile cuvintelor sădite.
Educația copiilor creștini e important să fie neformală. De aceea am păstrat în titlu termenul povestire. Tuturor ne plac poveștile, dar mai ales copiilor. „când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula„
Domnul Isus a spus povești, pilde. Apostolii, profeții au vorbit în pilde. Povestirea este tabloul în care micuțul care-o ascultă își va sădi identitatea, se va vedea în ea. Pribeagul Avraam va deveni model, întristatul Iacov va deveni mângâiere, curajosul și credinciosul Daniel, dârzul David, îndrăznețul Samson, sunt cadre numai bune de „colorat” cu ființa micuțului ascultător care se va oglindi în aceste caractere.
Dragi părinți, spuneți povești biblice, citiți-le istoriile biblice copiilor voștri. Vreți să fie urmași ai lui Avraam, să aibă credință, citiți-le viețile lui Avraam, a lui Isaac, Iacov și Iosif, a Sarei, a lui Moise, a lui David și a profeților. Fiți fascinați de eroii biblici, transmiteți fascinația aceasta micuților elevi. Să fie saturați cu aceste istorii, să le știe detaliile și să le poată cita. Nu vă mulțumiți cu o educație superficială, sau Doamne ferește nu vă amăgiți cu falsa idee că indiferent de cum îi veți crește, odată în viitor „Dumnezeu se va atinge de inima copiilor” și vor deveni creștini. Înspăimântător de amăgitor. Se va atinge cu siguranță dracul prin povești colorate și ademenitoare dacă va găsi spațiu liber. Ocupați voi primii acest spațiu cu povestirile adevărate ale universului, cu istoriile biblice.
Cântați cu copiii. Cântați mai ales cântări biblice, despre personaje biblice, Samson, David, despre creație, cântări despre animale. Copii vor găsi sensul creației în pildele lui Dumnezeu. Dacă nu, vor găsi sens în buruienile pe care le va sădi primul infractor sau școala atee.
Trebuie ca înainte de anii mersului la școală aceste fundamente să fie sădite și povestirile fac asta. (Nu cântați cu copiii cântări experienționaliste, copiii vor crede și vor face fapte la maturitate. Știu, este pandemie de cântări experienționaliste (eu simt, eu simt pe cineva) și penurie de cântări biblice.)
Povestirile sunt cetăți redutabile ale gândului, cetăți care se ridică ușor la vârste fragede și cresc odată cu copilul, astfel încât la maturitate omul va căpăta înțelepciunea care duce la mântuire.
Dar dacă tot povestesc despre povestiri, hai să citez una: Psalmul 78. Tocmai cu acest argument al forței educative a pildei și povestirii începe: „Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele!
Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
² Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde,
vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
³ Ce am auzit, ce ştim,
ce ne-au povestit părinţii noştri,
⁴ nu vom ascunde de copiii lor,
ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului,
puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.” Psalmul 78:1-4
Apoi urmează o descriere a istoriei cu accent pe justețea pedepselor.
Cam acesta a fost scopul postării mele, o invitație la câștigarea primei lupte din agonia educației: lupta povestirilor.

1. Izzystream este un canal de filme israelian numai cu filme israeliene, cu abonament, cam ca și Netflix. Abonamentul este de 5 dolari pe lună. M-am abonat pentru că are și documentare foarte bune despre înființarea statului și evenimentele profețite de Dumnezeu care se împlinesc în aceste zile.

Despre ce n-a scris azi nimic Times of Israel

„De aceea, proroceşte şi spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel.” Ezechiel 37:12
Nu nu este o imagine din serialul Shtisel, nici din America, nici din secolul trecut.
Este de azi 5 noiembrie 2021, din Sighet, România.
Sighet, unde s-a inaugurat prima și singura sinagogă evreiască din Europa de est de după al doilea război mondial.
Priviți:

Inaugurarea sinagogii hasidice din Sighet, 5 noiembrie 2021

Dar să vă spun o poveste-două.
Am fost în primăvară prin Sighet, am trecut pe la muzeul satului unde am vizitat casa evreiască, casa rabinului Drimer din Bârsana…..

și casa lui Elie Wiesel.
La casa lui Elie Wiesel am nimerit cu un grup de parlamentari ai națiunii, am intrat cu ei fără să vreau și fără să plătesc, numai covor roșu nu era, iar muzeografa care a prezentat muzeul, evident că depășea cu mult și IQ-ul și nivelul de educație al ascultătorilor ei. Am ascultat fascinat.
De la ea am auzit de sinagoga în construcție atunci.
Am așteptat să iasă puhoiul, mi-am mărturisit „păcatul” și am plătit intrarea, am cumpărat o carte, am mai discutat puțin cu muzeografa și am trecut să văd sinagoga.
Mai pun poze, deși e vrednică de o postare vizita și ce-am învățat acolo.
În casa rabinului Drimer, o cameră era școala.

Mi-i imaginez pe micuții câțiva copii de evrei crescând minoritari cu o limbă, un alfabet și o religie diferită de restul. Divaghez.
Muzeul era pe deal, muzeul satului.
Sinagoga nouă este jos în oraș, am poze și de acolo, era șantier, acum e gata.

În Sighet mai sunt 11 evrei.
Și mai au o sinagogă….
Mare și asta.

Era primăvară…
Și încă n-a venit Domnul. Nu divaghez.
Bunicul lui Teitelbaum s-a născut la Sighet, dar mișcarea hasidică s-a dezvoltat în jurul orașului Satu-Mare (Szatmar în maghiară), de aceea această ramură a evreilor se numește Satmar, chiar și în engleză.
Despre acești evrei hasidici Satmar, wikipedia ne scrie multe, merită citit.
Cel mai important lucru despre ei este că ei nu sunt sioniști, adică nu numai că nu doresc să plece în Israel, că ei nu cred că înființarea Israelului este un plan divin, ci ei cred că Israelul se va înființa doar la venirea lui Mesia (ei nu cred în Isus, așteaptă încă), mai cred că un evreu adevărat nu are voie să devină sionist și sunt cu toții dușmani declarați ai statului Israel.
Unul din rabinii lor, Teitelbaum a scris o carte, Vayoel Moshe în care:
-se referă la sionismul religios ca la o „profanare majoră a numelui lui Dumnezeu”
-învinuiește sionismul pentru înrăutățirea și că este o cauză a Holocaustului, atât în ​​mod direct, cât și la nivel spiritual, provocând împlinirea măcelului despre care Talmudul spune că se va întâmpla dacă jurămintele sunt încălcate.
-se referă la lideri sionişti precum Theodor Herzl drept „eretici”
-da vina pe sionişti pentru o parte din vărsarea de sânge din Orientul Mijlociu. 
-spune este interzisă acceptarea oricăror bani din programele guvernamentale israeliene.
Ei bine, din cauza asta, Times of Israel n-a scris nimic despre evenimentul de la Sighet.
Și nici Jerusalem Post.
Mă întorc la istorie.
Cei 30000 de evrei din Sighet au fost duși la Auschwitz cu toții în 1944,

(imagine din muzeul Elie Wiesel, cu deportarea evreilor din Sighet de către jandarmii maghiari)
…..câți s-au întors au plecat în America, puțini în Israel, deși au fost chiar printre rabini aderenți ai mișcării sioniste, oameni care înainte de război se pregăteau să lucreze țara sfântă și învățau agricultura de la români,

dar majoritatea au plecat în America, chiar și Elie Wiesel.
Evreii hasidici din New-York, veniți azi cu avion privat la Satu Mare ….

…..doresc să creeze un loc de pelerinaj la Sighet.
E evident că sunt contra istoriei, au rămas ca și pe vremea Domnului Isus, contra profeților lor și închiși pentru credință.
Ce învățăm noi totuși ca creștini, ce ne privește pe noi evenimentul de la Sighet, sinagoga extrem de scumpă (e complet din marmură) și adunarea simpaticilor hasidici la Sighet?
Multe.
Odată că ei împlinesc o profeție: „o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor.” Romani 11:25 Aceștia sunt o parte din acea parte.
Apoi ei se împotrivesc lui Dumnezeu care în paralel cu chemarea numărului deplin al neamurilor la credință în aceste zile din urmă, cheamă și pe evrei în Israel.
Dumnezeu a înființat statul Israel, Dumnezeu a făcut ca Ierusalimul să fie cucerit doar la data exact profețită, iar acești evrei zidesc sinagogi într-un oraș cu 11 evrei.
Dumnezeu numește împrăștierea, diaspora „mormintele voastre” și le-a spus prin profeți că-i va scoate.
Aceștia nu vor să iasă, schimbă mormintele, au plecat din România în USA, nu în Israel.
Am urmărit cu atenție fiecare profeție despre adunarea evreilor în țara lor.
Peste tot scrie că-i va scoate.
Asta înseamnă două lucruri:
-ori că vor vrea să plece și nu vor putea, așa că Dumnezeu va crea condiții să poată pleca
-ori că nu vor vrea să plece și Dumnezeu va schimba condițiile să înceapă să vrea.
Sau pot fi ambele condiții simultan.
Pentru noi ca creștini și pentru toți oamenii, evreii sunt martorii lui Dumnezeu.
Ei sunt exemplele noastre, cu istoria lor, cu pedeapsa lor.
Urmăm la rând noi, popoarele, aceasta este ordinea: „întâi peste iudeu, apoi peste grec”, și asprimea, și slava.
Cred că în mod ironic (Dumnezeu are un simț al umorului extraordinar, scrie că El râde în ceruri) Dumnezeu îi lasă pe acești copii mari să-și joace teatrul în timp ce realitatea se petrece paralel cu ei.
Statul Israel există împotriva anatemelor rabinilor hasidici, adunarea evreilor în Israel se desfășoară după cum au scris Ezechiel, Isaia, Daniel și Ieremia, nu Teitelbaum și „dinastia” lor.
Să treci printr-o istorie atât de marcantă, s-o trăiești și să nu înveți nimic din ea, iată o stare tristă.
Să trăim aceste vremuri în care Dumnezeu împlinește profeții sub ochii noștri, după secole numite de profeți „multă vreme” de istorie imobilizată este fascinant.
Cred cu tărie că trăim acest vremuri din urmă, vremuri când smochinul frăgezește, vremuri despre care Domnul zis că „atunci va veni sfârșitul”.
Și că trebuie, cu fiecare zi mai mult să ne învingem somnul confortului pentru că răpirea va fi ca hoțul noaptea.
Vom fi furați acestei lumi care incotestabil crede că-i aparținem.

Educația copiilor, o poruncă dată părinților, Filipi, Grecia, august 2018 (audio)

Am tratat multe subiecte atunci, pe malul râului unde a predicat Pavel „femeilor adunate acolo”, inclusiv cum „femeia va fi mântuită prin naștere de fii”, despre botez și despre educația creștină în general.
De ce Pavel i-a căutat prima dată pe evrei pe unde a umblat? Min 2:40
Separările dintre creștini după criterii etnice nu sunt biblice. Min 10:20
Trebuie făcut botezul doar în apă curgătoare? Min 17:40
Dacă cineva a făcut botezul fără să fie convertit? Min 18:35
Apostolii nu au construit clădiri de biserici. Min 21:40
Despre etichetele (denumirile) religioase Min 22:10
Mormintele nu sunt locuri de veci . Min 26:38
Nu există locuri sfinte . Min 28:18
De ce aici pe malul apei erau adunate doar femei? Min 29:30
Blestemul femeii. Min 31.00
Femeia va fi mântuită prin naștere de fii. Min 33:25
Disprețuirea educației biblice de către părinți creștini. Min 35:20
Educația biblică, o poruncă dată părinților Min 37:30
Educația copilului mic este secretul credinței omului mare. Min 39:10
Orice educație e însoțită de mijloace de constrângere Min 40.00
Toți cei ce au crezut în Noul Testament au fost oameni temători de Dumnezeu înainte Min 41:30
Avantajul femeii Min 42:40
Desigur pentru cine are timp, merită ascultat tot, iar cine are mai puțin timp, să asculte doar de aici:

Vorbire de pe malul râului de la Filipi, Grecia, august 2018

În acel an am făcut un întreg circuit pe urmele apostolui Pavel, de la Kavala (Neapolis) la Varia (Berea).

În fiecare loc am vorbit din pasajul din Faptele Apostolilor sau din epistola
respectivă.
Întregul șir de postări de atunci este aici.
Să dau câteva exemple:
Filipeni capitolul 3:

Filipeni 3

Pilda câinelui Min 1:47
Când a început apostazia (lepădarea de credință)? Min 3:10
Atenție la cine îți oferă atașament, atașamentul nu e dragoste. Min 4:25
Creștinismul organizat este urmașul apostaziei. Min 6:20
Pocăința este o frământarte a minții. Min 7:10
Slănina e bună. Min 8:10
Dumnezeul din bucătărie. Min 9:10
Cârnațul, barba și sâmbăta. Min 11:30
Ce înseamnă „să-L cunosc pe EL”? Min 16:18
Cine a întregit Cuvântul lui Dumnezeu? Min 20:30
Cum va fi răpirea? Min 21:25
Nu ar trebui construite temple. Min 22:00
1 Tesaloniceni:

Detaliere pe subiecte:
Capitolul 1
Cuvântul a fost vestit mai departe de cei ce l-au primit. Min 1:10
Pilda spălării. Min 3:35
Capitolul 2
Pavel a muncit în Tesalonic cu mâinile lui. Min. 5:45
Predicatorii și preoții de azi cer și bani și slavă. Min. 6:50
Biserica e afacerea conducătorilor ei. Min. 7:15
Oamenii fac alianțe împotriva lui Dumnezeu. Min. 8:40
Teoria evoluției este alianță împotriva lui Dumnezeu Min. 9:15
Capitolul 3
Gândul că o să avem să suferim. Min. 15:20
A fi creștin înseamnă a-L mărturisi pe Cel pe care lumea Îl urăște. Min 16:35
Persecuția din România comunistă. Min. 17:00
A face parte dintr-un sistem religios integrat în lume înseamnă a pactiza cu vrăjmașul Domnului Isus. Min 17:35
Diferența dintre „lume” și administrația de stat. Min 18:20
Capitolul 4
Dragostea de frați. Min 21:15
Răpirea adunării. Min 23:53
Profețiile sunt ca privirea printr-un fel de ceață. Min. 24:55
Atitudinea pe care trebuie să o avem față de profeții. Min. 25:12
Să muncească cu mâinile ca să nu aibă trebuință de nimeni. Min. 25:50
Pietrele vorbesc. Min. 26:40
Este zadarnic să construim temple. Min. 27:20
Capitolul 5
Nu știm ziua și ceasul, dar știm perioada. Min. 29:15
O prăpădenie neașteptată. Min. 30:25
Ce înseamnă să nu fi în întuneric? Min. 32:20
Apostolii nu i-au încredințat vreunei ierarhii, ci Cuvântului lui Dumnezeu. Min. 33:38
Domnul Isus vine să „fure”, lumea va intra în haos.. Min. 35:15
Din pricina adunării, Dumnezeu ține statul. Min. 35:45
Educația îngerilor. Min 36:00
Singurătatea. Min. 37:00

2 Tesaloniceni

Detalii din subiectele tratate:

Introducere
Păsările nu seamănă nici nu seceră. Min 0:00
Florile nici nu torc, nici nu țes. Min 1:10

Capitolul 1 Despre pedeapsă și răsplătire. Min 6:00
Domnul Isus se va arăta din cer ca să pedepsească. Min 8:00
Gloria Evangheliei. Min 8:50

Capitolul 2
Despre apostazie-lepădarea de credință. Min 12:12
Apostazia a apărut imediat după plecarea apostolilor. Min 12:30 (s-au lepădat de credință cei ce au avut-o)
Despre apostazie ne vorbește și Vechiul Testament. Min 14:10
Calea lui Balaam. Min 14:20
Calea lui ieroboam. Min 15:00
Ascultarea a fost înlocuită cu donația. Min. 15:27
Despre Antihrist. Min 17:20
Un alt Isus. Ce fel de Hristos cunoști? Min 17:48
Rezultatele apostaziei. Min 19:50
Duhul popiei e duhul lui Antihrist. Min. 21:25
Pastorul e văzut ca un personaj cu puteri speciale. Min 21:43
Tăiați-vă de pe listă personajul clerical! Min 22:15
Pretenția semnului vorbirii în limbi. Min 24:25
Cum să pui „Duhu Domnului pă Gugăl”? Min. 24:50

Capitolul 3
AVERTISMENTE: despărțirea de cei ce nu lucrează nimic. Min. 26:45
Pilda boului. Min 28:35
„Mie mi-a descoperit Domnu’ să nu mai lucrez…să mă ocup de vestirea evangheliei.” Serios? Min. 30:10
Cuvântul lui Dumnezeu se vestește fără bani. Min. 30:27
Trăirea în neorânduială. Min. 31:25
Munca cu mâinile tale – o pildă vrednică de urmat. Min. 32:20
Să te desparți de pastorul care ia bani. Min. 35:45
Să nu dai bani la șarlatani. Min. 36:05
„Tu ai ceva cu pastorii!?” Min 37:03
Despietrirea inimii. Min. 38:40

Și ultima etapă a călătoriei, la Berea:

Berea, Grecia, august 2018

De ce era comunitate de evrei în Bereea? Min. 1:50
Ce înseamnă inimă mai aleasă (caracter ales)? Min. 5:00
O parte din Israel a căzut într-o împietrire. Min 7:40
Nu mai sunt evrei în Bereea. Min. 8:00
Această sinagogă goală vorbește mai bine. Min. 8:35
Prin ce se arăta inima lor mai aleasă? Min. 11:20
Cercetarea Bibliei nu este o chestiune de opțiune. Min 12:50
Cercetarea argumentelor face ca Biblia să fie logică. Min. 14:57
Nu cred că există o învățare miraculoasă. Min. 17:50
„Duhul vă va călăuzi în tot Adevărul”…la ce se referă?” Min. 18:15
Educație înseamnă cercetare a Scripturii. MIn 19:10
Să urmăriți ca crearea de convingeri să fie scopul educației. Min. 20:00
De ce statul Israel nu poate fi înfrânt? Min. 21:00
Cugetul se spală citind Cuvântul lui Dumnezeu. Min. 22:28
Ca noi să fim folositori, trebuie să ne încadrăm bine conștiința noastră în „cosmos”, în viața de zi cu zi. Min 23:04

La Bereea a fost sfârșitul călătoriei noastre pe urmele apostolului Pavel prin Macedonia (Grecia).
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/pe-urmele-apostolului-pavel-prin-macedonia-grecia-8-10-august-2018/