Teama de Dumnezeu și de autoritatea Cuvântului Său trebuie sădite în copii din frageda pruncie prin blânda învățare.
Citez din Pampeadia lui Comenius:
„Să predăm toate lucrurile în ordine și gradat.
Aceasta se întâmplă atunci când sunt predate mai întâi lucrurile care vin în primul rând și apoi acelea care le urmează. Este bine cunoscut versul lui Horațiu: Acela care îmbină utilul cu plăcutul obține toată încuviințarea. Just este, însă, ca agreabilului şi utilului să-l treacă inainte ceea ce este cinstit, evlavios şi sfânt. Căci, de fapt, după primele două, vulgul aleargă de la sine, pe întrecute, fără să-l învăţăm noi; fiecare se agită într-acolo, destul, din propriu-i impuls. Însă cel de-al treilea lucru trebuie mai ales să pătrundă în suflet, pentru ca oricine s-a născut om să se gândească la înalta lui menire şi să se preocupe nu numai de ceea ce este dulce sau util, ci — înainte de toate —să acționeze cu onestitate. Acesta trebuie să fie mereu temeiul şi scopul, o parte esenţială a intenţiilor şi faptelor noastre. Evident, dacă se îmbină onestitatea cu utilul este şi mai bine, iar dacă se mai adaugă (dacă este posibil) şi plăcutul, cu atât totul va fi mai frumos şi mai agreabil. De aceea trebuie să-l îndreptăm pe Horaţiu aşa:
Pe primul loc stă onestitatea, apoi utilitatea, şi în al treilea rînd plăcutul.
Dar lumea a răsturnat această ordine, punând prosteşte ultimul pe primul loc.
Aşadar, pe primul loc stă evlavia, hrana sufletelor, pe al doilea, moravurile bune, ca normă a relaţiilor între oameni, și la sfârşit, cultura, drept hrană spirituală.
Înainte de toate trebuie inoculată evlavia, deoarece ea conţine făgăduinţele acestei vieţi şi ale celei viitoare. Înţelept este acela care se îngrijeşte de cea din urmă, ca şi de căile care duc într-acolo.
De fapt, scopul acestei vieţi constă în a te pregăti pentru eternitate, şi dacă nu o faci în timpul vieţii, atunci viaţa este pierdută. Dar la eternitate ajungem prin moarte, de aceea oamenii trebuie să se pregătească să înfrunte cum trebuie moartea.
„Ajungem la o moarte bună numai printr-o viaţă bună. De aceea, trebuie să ne pregătim pentru o viaţă bună chiar de la începutul vieţii. La o viaţă bună ajungem numai prin deprinderi bune, Aşadar, tineretul trebuie deprins din primii săi ani să facă bine tot ceea ce face.
Dar deprinderea de a acționa bine se formează prin neântrerupte exemple bune şi prin alegerea din proprie inițiativă a binelui și reprobarea răului. Alegerea se poate face corect numai pe baza înţelegerii. Iar la înţelege (doctrina), se ajunge numai prin învăţare, prin intermediul căreia se pregătește capacitatea de a distinge binele și răul. De aceea trebuie să înțelegem în mod temeinic această distincție a lucrurilor începând din primii ani ai adolescenței şi de aici pe parcursul întregii vieți.
Acesta este unicul lucru necesar și partea bună care nu va fi smulsă de la aceia care şi-o aleg (Luca 10, 42) .
După evlavie, al doilea loc trebuie să-l ocupe bunele moravuri. Ele sunt utile de-a lungul întregii vieţi pentru relaţiile dintre oameni. Despre ele se poate spune: „Cine progresează în ştiinţe, dar este deficitar în moravuri, acela mai mult pierde decât câştigă.” De aceea trebuie să avem grijă deosebită ca toţi, de tineri, să se deprindă cu munca şi sârguința, şi nu cu lenevia. Abia atunci şcolile vor merita să fie numite adevărate ateliere ale umanităţii, cînd vor deprinde tineretul nu cu trândăvia, ci cu munca, nu-l vor pregăti ca simpli spectatori fără rost ai lucrurilor şi sporovăitori, care numai vorbesc despre câte un lucru (pe care nici nu l-au înţeles bine) sau subtili judecători ai ambelor părţi ale unui argument, ci, dimpotrivă, făuritori vii, care ştiu cum să procedeze și să administreze circumspect lucrurile, exersându-i pentru activitate permanentă și înzestrându-i cu iscusință pentru justa conducere a lucrurilor care le-au fost încredințate. Toate școlile publice trebuie să fie ateliere publice, palestre, pentru exerciţiile cele mai . utile vieţii, ca un remediu eficace împotriva dezordinii generale, pe care majoritatea muritorilor o dobândesc în școli și o manifestă toată viaţa, adecvat tânguirii lui Seneca: ” O mare parte a vieții se trece cu acțiuni rele, cea mai mare parte cu inactivitate, iar viața întreagă făcând altceva decât ceea ce trebuie făcut.„
În sfârșit literatura, plăcută și veselă, destinată să hrănească și să bucure spiritul omului:
De ce ocupă ultimul loc? Răspund: Este frumos să ştii mult, poate chiar totul. De aceea, Dumnezeu însuşi a plantat în paradis arborele cunoaşterii binelui şi a răului, atît de frumos ochilor şi desfătător ca înfăţişare, încît Eva, nechibzuită, s-a apropiat și a putut fi amăgită de farmecul său. Ar fi fost mai salutar pentru ea să privească arborele vieții, să se hrănească și să trăiască din el, nu să-l disprețuiască, să culeagă fructul de pe celălalt şi să moară.
Lucrurile frumoase sunt vătămătoare, dacă le dorim numai pentru ele. De aceea, noi muritorii este mai bine să privim mai cu iubire la arborele vieţii, decât la acela al binelui şi al răului dacă preferăm să nu alunecăm şi să nu ne rătăcim pentru totdeauna. Mai întâi ca Solomon trebuie să cerem de la Dumnezeu o inimă smerită, decît, tot ca el, să începem să cercetăm diferenţele firilor. Însuşi Hristos, acest Solomon ceresc, ne-a dat un exemplu în timpul vieţii sale ca om. El s-a străduit să izbândească mai mult prin înţelepciune și bunătate faţă de Dumnezeu decât față de oameni; în primul rînd el considera necesar să izbândească prin cunoaşterea legii lui Dumnezeu şi supunere față de Dumnezeu (abia la vârsta de 12 ani), înainte de a se supune naturii (la 30 de ani). Așa precum un orb stă în întuneric, indiferent de este sau nu lumină, tot astfel nelegiuitul, fie că are sau nu lumina minţii, este cuprins de întunecime. El nu poate vedea, căuta şi găsi în Dumnezeu cel mai înalt bun, cea mai înaltă fericire, ci, departe de el și de lumina sa divină, se prăbuşeşte în întunecimea veşnică. În vase murdare se alterează cea mai bună licoare. Tot așa se întîmplă cu cea mai bună ştiinţă dacă pătrunde într-un spirit pervertit, de neândreptat. De aceea trebuie să depunem toată străduința ca înţelepciunea noastră să înceapă prin aceea ca noi să ne temem de Dumnezeu, dar şi de oameni, şi de noi înşine. De Dumnezeu, în faţa căruia ne sfiim să păcătuim, când ne gândim că el poate să-i distrugă trupul păcătosului și să-i trimită sufletul în iad; de oameni — ca să ne obişnuim să ne temem de supărarea părinţilor, preceptorilor și a altor oameni buni; de noi înșine — prin aceea că, devenind conştienți de propriile noastre slăbiciuni, să nu ne încredem întotdeauna în noi, ci mai bine să ne temem de noi înşine, lăsându-ne conduşi, cu bucurie, de spiritul Domnului şi să ascultăm de îndrumarea lui Dumnezeu. Dacă ajungem la aceasta, înţelegem nu numai ce este, dar şi cît de adevărat este ceea ce de atâtea ori Sfânta Scriptură caută să ne strecoare: „temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” Adevărata teamă poate sălăşlui numai într-un suflet bine dominat, eliberat de aroganță, de minciună, de mânie şi de încăpăţânare.”
Pampaedia, JA Comenius, pag 95-96
Trimite acest articol la prietenii tăi:
Apreciază:
Apreciere Încarc...