Geografia Israelului. Principalele drumuri din Țara Bibliei. (3)

”Înțelegi tu ce citești?„, l-a întrebat Filip pe famenul etiopean.
Înțelegi tu ce citești în Biblie? Locuri, orașe, drumuri, văi, cetăți, fântâni, peșteri, mări, râuri, pustiuri, toate cu nume și date exacte și ușor de localizat atât geografic: locurile, cât și cronologic: evenimentele.
Ca să înțelegi Biblia trebuie să-i înțelegi geografia, geografia locurilor despre care scrie Biblia.
Poate vei zice că străbunicii n-au știut aceste lucruri, că n-au avut internet, ”ce? noi nu putem să fim ca ei?” Nu ”mergem în cer” dacă nu știm geografia Bibliei?
Poate că noi mergem, mai ales cel ce a ajuns la acest rând 9 din postarea mea, dar copiii noștri nu mai ajung în cer, dacă nu-i învățăm aceste taine.
Străbunicii n-au avut net, dar nici nu li s-a predat darwinism și evoluționism la școală.
Acum 100 de ani n-a pus nimeni la îndoială autenticitatea Bibliei, existența lui Dumnezeu, cel puțin nu oficial, la școală…. pe vremea străbunicilor.
Copiii noștri sunt intoxicați în școli cu o așa-zisă educație care n-are pe Dumnezeu, nici Biblia, nici creaționismul.
Iar cine se apropie de Dumnezeu, trebuie, nu să meargă la un altar cu mâna ridicată în sunet lin de orgă la chemările unui pastor, ci ”să creadă că El este”.
Copiii noștri nu mai cred în creația în 6 zile, acum 6000 de ani, în potop, în Noe, în Avraam.
Copiii noștri cred un Isus Mistic predicat de un popă înconjurat de niște bețivi mistici care cântă cu mâinile pe sus.
Ăla e un Isus fals dragii mei, e fake, e copia, e păpușa.
Isus cel adevărat a umblat prin locurile din filmul de mai jos….și va mai umbla pe ele.
Acest Isus e Mântuitorul Oamenilor, acest Isus ne va răpi la cer, acest Isus va mântui pe evreii pe care tot El îi adună acum, sub ochii noștri, în țara lor. Iar pe acest Isus îl învățăm citindu-I cartea. Iar cartea o înțelegem mai bine și din filmulețe ca cel de azi.

Fără să vă lăsați înspăimântați de potrivnici

Înregistrare din adunare 26.11.2017

Despre părăsire

Înregistrare din adunare 17 septembrie 2017.

Geografia Israelului: regiunile climatice și varietatea, ”la Ierusalim plouă cât la Londra”,… ”o țară …care se adapă din ploaia cerului.” Deut. 11:11 (2) (video, en, 10 min)

”Căci ţara în stăpînirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămînţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. Ţara pe care o veţi stăpîni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului; este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău, şi asupra căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, de la începutul pînă la sfîrşitul anului.” Deut 11:10-12

Continui cu promovarea acestor clipuri pentru că avem nevoie de a vizualizarea, de așezarea pe hartă a locurilor despre care citim.
Atunci când nu știm unde sunt locurile, ne imaginăm ceva, o hartă a noastră proprie…în cap.
Dar de ce să ne imaginăm un lucru care se poate știi exact?
Nimic nu e mai vătămător minții decât confuzia.
Să nu știi nu e bine, dar nimeni nu știe tot.
Să nu vrei să știi e rău, mai ales dacă e ușor de învățat.
Să îți placă să nu vrei să știi un lucru care te-ar face un mai bun rob al Stăpânului tău, ei asta e sabotaj spiritual.
După ce veți parcurge aceste clipuri (promit să nu fie mai multe decât unul pe zi….și sunt scurte) veți înțelege mult mai bine cartea despre care a rămas scris: ”ferice de cine citește”!

Semnele sfârșitului

Înregistrare din adunare 10 sept. 2017

În imaginea de pe film, o școală evreiască din Franța, păzită de poliție, o imagine obișnuită în vestul Europei, mai ales unde comunități de evrei locuiesc aproape de comunități de musulmani. Un conflict importat în ochii multora, dar pentru noi este împlinirea planului lui Dumnezeu.

Geografia Israelului: pentru o mai bună înțelegere a Biblie, a Planului lui Dumnezeu (video, en, 5min28s, Țara Bibliei, așezare, vecini) (1)

Când am fost în Israel în primăvară, am scris în ziua a 11-a că am fost la grădina Mormântului pentru a doua oară, ca să cumpăr cărți.
Printre altele, am cumpărat un Atlas Biblic al Israelului cu 85 de planșe cu toate locațiile cunoscute din Biblie.
Alături de acel Atlas au apărut pe internet clipuri de prezentare a Israelului, clipuri ce conțin atât planșele din atlas, cât și alte imagini din satelit și filmări reale ale locurilor, împreună cu referințele biblice și istoriile legate de acele locuri, lupte, minuni, profeții, etc.
Aceste clipuri le socotesc foarte instructive pentru oricine vrea să înțeleagă mai bine Biblia.
Astăzi Clipul nr. 1. Țara Bibliei, așezare, vecini (en)
Din dreapta jos puteți seta subtitrări în română.
Sunt clipuri scurte, dar vă vor aranja mintea pentru ca atunci când citiți Biblia să și localizați evenimentele, veți înțelege mai mult, mai bine, și va fi mai folositor.

”Biblia este o înregistrare de fapte reale, care li s-au întâmplat la oameni reali, în locuri reale. Pe scurt acesta este mesajul Bibliei: Dumnezeul transcendent care a creat toate lucrurile este implicat în lumea oamenilor și implicarea lui Dumnezeu nu este într-un mod abstract, ci într-un mod concret, implicând oameni reali, fapte reale, locuri reale pe pământul nostru real.”

 

Primele persecuții conduse de iezuitul Delpini la Vințu de Jos. Confiscarea sălii de adunare. Confiscarea cărților. Din raportul lui Delpini către camera aulică de la Viena. Cronica fraților hutteriți (387)

Într-o scrisoare din 22 februarie 1765 Pater Delpini raportează Camerei aulice ce succes au avut primele sale încercări pentru convertirea botezatorilor din Vinţu de Jos¹³³:
Când s-a prezentat botezătorilor, aceştia au refuzat să îl asculte. Au vrut mai degrabă să îşi dea sângele şi viaţa decât să asculte învăţătura unui preot catolic. Totuşi, prin rugăminţi şi ameninţări i-a înduplecat începând cu 11 noiembrie 1764 să îl asculte de şapte ori în casa lor de rugăciune. Când însă învăţătorii lor au văzut că unii au început să oscileze, învăţătorul lor, Josef Kuhr a declarat public că pe viitor nu vor mai asculta şi, ca exemplu, au ieşit toţi din casa de rugăciune. Când, după aceasta, a luat naştere o mişcare mare în popor, a renunţat să mai predice şi a denunţat acest lucru la guberniu. Ca urmare, guberniul le-a interzis învăţătorilor (Maertl Roth şi Josef Kuhr) să mai predice şi i-a dat lui cheia de la casa de rugăciune unde numai el putea acum să predice. Apoi li s-au luat botezătorilor toate cărţile lor cu conţinut rebotezător, pentru că se lăudaseră singuri că prin citirea cărţilor câştigaseră noi discipoli în trei locuri¹³⁴ în anii trecuţi. Dar acum persistau în continuare în neascultare, spunând: maiestatea sa imperială a poruncit doar să îl asculte de două sau de trei ori, dar ei făcuseră asta deja de şapte ori şi cu asta îşi îndepliniseră datoria şi vroiau acum să rămână netulburaţi în învăţătura lor. Cauza pentru această opoziţie se găseşte la cei doi învăţători (Roth şi Kuhr), căci aceştia se temeau că dacă predicile sale ar dura mai mult poporul va renunţa la greşeală şi ei îşi vor pierde pensiile, pentru că ambii se dezobişnuiseră de munca manuală prin statutul lor de învăţători¹³⁵.

Așteptăm răpirea sau … ”revizuirea constituției”? Lecții din atitudinea Domnului Isus față de Irod-vulpea.

”În aceeaş zi, au venit cîţiva Farisei, şi I-au zis: „Pleacă, şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.“ „Duceţi-vă“, le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia: «Iată că scot dracii, şi săvîrşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi. Dar trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca un prooroc să piară afară din Ierusalim.”
”duceți-vă și spuneți vulpii aceleia….”
Trăim ultimele zile ale unei perioade profețite: perioada sfârșitului vremurilor, vremurile neamurilor, sfârșitul unui eon.

Oare Noe înainte de potop a fost preocupat cu rezolvarea diferențelor de opinii dintre cei ce  aveau ca singură preocupare faptul că mâncau și beau, se însurau și se măritau…etc.?
Oare cu ce partid politic a votat Noe?
Nu, el asculta Cuvântul, ordinul lui Dumnezeu: ”fă-ți o corabie!” pe uscat, fără ca cineva să cunoască noțiunea de ploaie, și a lucrat la asta din greu cu toată familia. Și a vestit dreptatea, justiția lui Dumnezeu, pedeapsa ei.

Iezuitul Delpini, trimis în Transilvania pentru a distruge adunările botezătorilor. 1764. Cronica fraților hutteriți (386)

Pater Johannes Theophilus Delpini, de origine italiană, evident, probabil că luase parte în perioada 1761-1763 la convertirea forţată a „habanilor” în Sabatisch, Leware, St. Johann şi Trentschin şi avea aşadar ceva experienţă în domeniu¹³⁰. Faptul că ar fi „cel mai ales” dintre „iezuiţi” după cum afirmă Waldner şi că el s-a oferit împărătesei Maria Tereza să îi convertească pe cei din Vinţu de Jos, este cu siguranţă o inexactitate. Pentru botezătorii din Vinţu de Jos şi cei din Carintia, Pater Delpini a devenit simbolul răului, diavolul încarnat, al cărui unic ţel a fost distrugerea „bisericii adevărate creştine a lui Dumnezeu”. În realitate, Pater Delpini a fost misionar iezuit, deci un om şcolit să lupte cu „ereticii” prin orice mijloace. Faptul că în acelaşi timp a realizat principiul pus pe seama iezuiţilor, scopul scuză mijloacele, cu cea mai mare îndemânare, nu poate să fie negat nici de cronicarul şi admiratorul său, Wilhelm Schmidt care scrie despre el¹³¹:
„. . . acest preot zelos în ceea ce priveşte credinţa, iscusit în ale vieţii, şi fin observator a atins un grad de popularitate la cei de jos şi la cei mai de sus, care, dacă nu ar fi atestat de dovezile incontestabile pe care le-a lăsat scrise în urma sa, nu s-ar împăca cu poziţia socială modestă a ordinului său. Încrederea de care se bucura, era nelimitată şi era deschisă chiar şi din partea celor care erau de altă credinţă. Din păcate, respectul, pe care oamenii s-au simţit siliţi la început să i-l arate acestui om, a fost prejudiciat serios de faptul că el a urmat calea intrigii , care a compromis ordinul său într-un mod atât de semnificativ, umblând fără odihnă cu toate puterile spirituale şi materiale care îi stăteau la dispoziţie pentru a face rău necatolicilor!”

Pater Delpini a bombardat curtea, unde în mod evident era sprijinit zelos de câţiva fraţi de ordin care se găseau în poziţii înalte, cu Promemorias, care se ocupau cu convertirea unitarienilor, cu ocuparea scaunului episcopal al creştinilor greco-ortodocşi, apoi cu scoaterea greco-catolicilor (uniţi), dar în special cu probleme politice precum mutarea Suvarei Saşilor transilvano-saşe, legaţii pentru liceul evanghelic din Sibiu, cu averea lăsată de saşii transilvăneni bogaţi decedaţi, cu dispozitivele de depozitare a birturilor din Braşov, etc., prin care credea că putea face rău saşilor lutherani. „Retranşamentul” construit pentru transmigranţi, dar apoi a dovedit drept nepotrivit şi cumpărat de oraşul Sibiu l-a inspirat în înfiinţarea unui orfelinat independent de magistratura saşă în care urmau să primească o educaţie catolică copii de saşi, români şi unguri şi să fie luaţi din Naţiunea saşă în ceea ce priveşte administrarea, un plan pe care l-a pus în aplicare cu multă iscusinţă, în 1768 după distrugerea comunităţii botezătoare din Vinţu de Jos, cauzând astfel Naţiunii saşe multă pagubă materială şi nu numai. Pentru că avea relaţii bune cu curtea, şi, în plus, era susţinut cu zel de fraţii săi de ordin care se găseau în poziţiile corespunzătoare, a fost un spin dureros în carnea Naţiunii Saşe evanghelice timp de aproape două decenii. Pentru că după moartea Mariei Tereza a îndrăznit să atenteze la favoritul împărătesei, guvernatorul Samuel baronul de Brukenthal şi a vrut să obţină rechemarea acestuia din funcţie prin intrigi şi calomnii la împăratul Joseph al II-lea, s-a întins prea mult şi împăratul i-a poruncit să renunţe la conducerea orfelinatului terezianic şi să se stabilească drept canonic în Neutra (Nitra). Deja în 1777 încercase într-o vizită a Majestăţii sale să ţese intrigi împotriva baronului Brukenthal, numindu-l pe acesta „un saş lutheran, şi chiar un duşman de moarte al meu şi al orfelinatului imperial terezian, nu numai guvernator, ci şi şef de comisie în Publico Ecclesiasticis, deci şi al orfelinatului”, când Brukenthal a fost numit prin edictul curţii din 30 iulie 1777 guvernator al principatului Transilvania¹³².
Din puţinele scrieri ale lui Delpini care ne stau la dispoziţie, îl vedem drept un om iscusit, dar lipsit de consideraţie, care nu prea ţinea la adevăr, deforma faptele şi inducea autorităţile în eroare, mereu cu ţelul de a converti prin constrângere pe botezatorii din Vinţu de Jos şi Carintia.

Întemnițarea la Alba Iulia a lui Maertl Roth şi Josef Kuhr. 1764. Cronica fraților hutteriți (385)

9. Rezistenţa fraţilor hutteriţi din Vinţu de Jos şi ajutorul acordat lor de către comunitatea din Criţ şi Dacia (Stein).
În timpul anului 1764 a fost discutată reclamaţia botezătorilor din Vinţu de Jos în Viena printr-o procedură complicată de către consiliul de stat; în toată această perioadă comunitatea din Vinţu a avut o scurtă perioadă de respiro. Dar nu a fost lasată în pace de tot. Episcopul catolic de Alba Iulia, baronul Joseph Anton von Bajtay l-a însărcinat pe Pater Fonowits, conducătorul rezidenţei iezuite din Alba Iulia să facă o încercare de convertire a celor din Vinţu de Jos. Dar botezătorii au declarat că nu vor să ştie nimic de el şi că sunt hotărâţi să rămână la învăţătura lor. Atunci s-a încercat prin presiune şi constrângere: pe 6 aprilie 1764 au fost arestaţi prezbiterul bisericii, Maertl Roth, şi „slujitorul Cuvântului”, Josef Kuhr, şi predaţi închisorii din Alba Iulia¹²⁷, unde trebuiau să rămână până în septembrie. Superiorul Fonowits a încercat să îi convertească, dar ei l-au respins cu asprime. În septembrie 1764 guberniul a poruncit să fie puşi din nou în libertate pentru că între timp rezoluţia imperială reglementase ca botezătorii să nu fie alungaţi din ţară, ci să fie toleraţi. Comunitatea s-a bucurat de eliberarea celor doi, totuşi, după doar câteva săptămâni, persecuţiile au început din nou. Pe 26 noiembrie 1764 li s-a comunicat şi lor conţinutul deciziei imperiale¹²⁸ şi în acelaşi timp părintele iezuit şi misionarul trimis de la Viena la 11 noiembrie 1764 ca să îi convertească, Johannes Theophilus Delpini¹²⁹, li s-a prezentat personal.

127 Johannes Waldner dă drept dată 6 aprilie 1763 (Cartea mică de istorie, pag. 240), dar se înşală cu un an.
128 H. Klima, pag. 125 şi 128; W. Schmidt, pag. 157
129 Numele în actele vremii este Joaness Theophilus Delpini, Johannes Waldner însă îl înregistrează ca Delphini în Lucrurile remarcabile.

Riscul ca generația următoare să aibă doar o ”identitate religioasă simbolică”

”Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!” Ioel 1:3

Riscul ca această poruncă să nu se mai respecte este mare.
Este o poruncă a lui Dumnezeu învățarea copiilor de către părinți a Cuvântului Său.

Am găsit expresia ”identitate religioasă simbolică” într-o analiză a mișcării nazarinene, analiză făcută de o cercetătoare din Serbia. Scria despre generațiile mai noi de pocăiți care manifestă mai mult o religie de fațadă, nu una de convingere, ca cea a părinților lor care au suferit.
Atunci când convingerile nu se construiesc, nu se urmăresc, nu se cresc, nu se transmit, ele vor lipsi din mințile generației de mâine.
(Nu poți acuza pe Domnul că ”nu s-a atins de inima lor”, când Domnul ți-a scris ție părinte să-i crești pe prunci în frica și învățătura Lui și tu n-ai făcut asta.)
Lipsa educației creștine va conduce imediat la starea ca din convingere să rămână doar simbolul ei iar din angajament și râvnă să rămână doar obiceiul.
Lipsa de convingeri nu înseamnă lipsă de religiozitate, simbolurile religioase exterioare (tot mai palide) vor fi păstrate, obiceiuri, gen mers-la-biserică, vor continua.
”Noi avem ca tată pe Avraam” spuneau cei ce nu mai aveau credința lui Avraam, nici faptele acestuia.

Urgia minciunii, pilda focului pădurii. Isaia 9, Judecători 9, Iacov 9, audio

Înregistrare din adunare 19 noiembrie 2017.

”Pentru educaţia acestor copii mici au fost înfiinţate grădiniţe în Criţ şi în Dacia (Stein)” Împăcarea celor din Criț cu cei din Stein. Cronica fraților hutteriți (384)

Johann Amlacher a murit în cursul anului 1764 în închisoarea din Sibiu. Cronica lui Waldner tăinuieşte împrejurările mai apropiate, deci este de presupus că a murit din cauza unei boli. La 6 februarie 1763 a avut loc prima nuntă din comunitatea din Criţ: Hans Kleinsasser a căsătorit pe menestrelul Peter Mueller, 42 de ani, cu Elisabeth Winkler, 24 de ani. Perechea a avut doi copii în Transilvania, Michael, născut în decembrie 1762 (mort în februarie 1766 în Criţ), şi Katharina, născută în decembrie 1765. După sfatul prezbiterilor s-au căsătorit pe 22 ianuarie 1764:¹²³ Matthlas Kleinsasser (26 ani) şi Maria Waldner (18 ani), şi Joseph Kleinsasser (24 ani) şi Christina Ehgarter (24 ani). Lui Matthias şi Mariei Kleinsasser li s-a născut în 1766 o fiică, Mariele, lui Josef şi Christinei Kleinsasser un fiu Josef în noiembrie 1764, care însă a murit în ianuarie 1766. Biserica a mai primit noi membri prin Ursula, fiica lui Josef şi a lui Elisabeth Mueller, născută în februarie 1763 în Criţ; Hester, născută în mai 1762, Katharina, născută în februarie 1765, fiica lui Georg şi Anne Waldner; Barbara, născută în mai 1763, şi Rebecca, născută în ianuarie 1766, fiica lui Paul şi a Barbarei Glanzer; Johann, născut în decembrie 1762, şi Samuel, născut în noiembrie 1765, fii lui Johann şi Magdalena Hofer, şi Andreas, născut în septembrie 1761, Margarethe, născută în decembrie 1764, şi Agnetha, născută în mai 1767, copiii lui Andreas şi Margarethe Wurtzy.
Pentru educaţia acestor copii mici au fost înfiinţate grădiniţe în Criţ şi în Dacia (Stein), unde comunitatea trăia în comunitatea de bunuri, pentru ca mamele să poată participa la munca în comun, la tors şi la ţesutul inului. Numai Andreas Wurtzy şi Johann Hofer jun., ginerele lui, trăiau „în proprietate” în Ighişu Nou.

Convertirea este convingere, nu atingere, audio

Înregistrare din adunare 12 noiembrie 2017. Fapte 8

Concluziile interogatoriului. Continuarea consolidării. Sosirea iezuitului Delpini. Criț și Stein, Transilvania, 1764. Cronica fraților hutteriți (383)

Bineînţeles că trebuie luat în considerare faptul că declaraţiile au fost formulate în formă prescurtată şi de către parohii care luau interogatoriul, dar răspunsurile redau cu siguranţă părerile corecte conform cu sensul.
Nu este de mirare faptul că botezatorii se contrazic un pic la anumite puncte. Se bazează doar pe învăţătura primită în Vinţu de Jos, dar din 1757 erau separaţi. În plus, contactul între Criţ şi Dacia (Stein) era întrerupt din 1761 din cauza neînţelegerilor care predominau între Kleinsasser şi fraţii Glanzer şi Wurtzy. Întemniţaţii din închisoarea Sibiului erau izolaţi de comunitate din 1757 şi 1759. Aşa că întrebările de credinţă nu au fost discutate niciodată în comun şi părerile diferite (cum ar fi în problema comerţului) nu au putut fi evitate.
Conţinutul interogatoriului este de aceea interesant şi demn de luat în considerare, pentru că reflectă concepţiile în cea mai timpurie perioadă a existenţei bisericii botezătoare din Carintia, mai înainte ca acestea să poată fi aduse la un numitor comun în aşezarea Wirschinka din Ucraina de către prezbiterii de mai târziu Josef Kuhr şi Johannes Waldner. În Wirschinka au putut fi discutate părerile diferite şi formulate principii de învăţătură valide, care sunt încă valabile şi astăzi în coloniile hutterite din USA şi Canada. Şi tradiţiile practicate astăzi au putut să se formeze doar în viaţa comună dintr-o colonie şi să devină bun al comunităţii.
Deja de la 10 ianuarie 1764 i-a transmit magistratul din Sibiu consilierului Camerei aulice, baronul Dietrich, un raport despre rezultatul interogatoriilor în Criţ şi Dacia (Stein).

Convertirea: ”atingere” sau convingere?

”Preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu căci în lume s-au ridicat mulți prooroci mincinoși” 1 Ioan 4:1

”Întinde-te pe patul acela” mi-a zis oncologul și apoi m-a ”pipăit” mai bine de jumătate de oră, mai ales la subsuori, unde mă dureau ganglionii.
Apoi, când am coborât la radiografie la plămâni, asistenta mi-a zis citind din hârtii: ”doctorul Ghilezan va fi doctorul dumneavoastră.”
În secunda aceea lumea mea s-a prăbușit: ”sunt condamnat la moarte”, asta însemnau pentru mine cuvintele asistentei…și mi-am amintit de poeziile lui Magda Isanos: ”vor fi și-atuncea ierburi și zăpezi”…”tu ochi cum ai să rabzi să nu le vezi”.
Cunoșteam Spitalul de Oncologie, cântasem prin saloane, fusesem la bolnavi, la cunoștințe, la rude, la …„alții”, căci întotdeauna aceste chestii li se întâmplă doar altora. Celorlalți. Și acum eu.
Aș fi vrut să nu cred,….. dar nu mai puteam ridica o găleată de jos.
Tocmai ne mutaserăm de la bloc la casă și lucrând prin curte am simțit cum zi după zi eram tot mai slab. Ultima roabă de pământ am reușit s-o încarc prin noiembrie și a stat așa nedusă până primăvara.
Și apoi durerile acelea tot mai intense la subsuori, la ganglionii din axilă.
Erau inflamați și dureau și noaptea.
Nu era încă internet și nici Google, era 1995, dar am răsfoit tratatele soției, și ea mi-a zis: ”dacă dor, nu e rău”, cancerul nu doare.
Doctorul Ghilezan era profesionist, … și om.
În timp ce mă consulta pe mine, aștepta afară, pe hol nevasta unuia mare de pe la Garda Financiară parcă, doctorul nu s-a grăbit, nu a fușerit, mi-a pipăit fiecare ganglion în parte. Îi urmăream fața să prind un gest, dar nu-i puteam citi mimica, era de piatră, nu i se mișca un mușchi pe față.
Mi s-a făcut fișă, am primit număr (lipit în buletin) și cu numărul ăla m-am prezentat diminețile la Oncologie.
Analize și iar analize.
Fața doctorului nu-mi spunea nimic, dar mi-a zis vocea lui într-o zi după ce m-a mai întrebat detaliat (îi spusesem că lucrasem în chimie, mediu toxic) și exact în ce mediu am lucrat și după analize repetate: ”o să încercam un tratament, văd o depășire de ”nuștiucâte ori„ a nivelului maxim de metale grele din organism”.
A urmat un proces de curățare a metalelor din organism cu un medicament ”chelator”, adică cu un fel de moleculă care captează metalul și-l ”scoate afară.”
Tratamentul a durat luni de zile și după un an am început să mă înzdrăvenesc.
Iar analize și…se pare asta fusese.
Recomandare: să părăsesc mediul toxic.
(Ca paranteză: m-am rugat, am cerut de la Dumnezeu 12 ani, aveam 28 și 40 mi s-au părut destui, deci trăiesc ilegal.)

Acuma, ăsta  a fost cadrul, rama, pilda, să mergem la tâlc.

”Zic că sunt hotărâţi să trăiască şi să moară în învăţătura lor prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu.”Sfârșitul interogatoriului (6) Cronica fraților hutteriți (382)

3. Credeţi că unui creştin i se permite după dreptul princiar imperial-regesc să dea un verdict sau să pronunţe judecată?
Kleinsasser: Nu.
Glanzer: Ei cred aceasta.
Hofer: Un creştin nu poate sta la judecată.
Amlacher: După dreptul lumesc, da, dar nu după cel spiritual.
Strauss: Nu.
Wurtzy: Este negat de el.
Mueller: Nu.
4. Credeţi că o autoritate creştină are permisiunea să pedepsească cu sabia răufăcătorii convinşi¹¹³ .
Kleinsasser: Nu.
Glanzer: Ei cred aceasta.
Hofer: Un creştin nu poate face asta, doar păgânii.
Amlacher: Nu ne priveşte pe noi ce se întâmplă în lumea voastră
Strauss: Nu.
Wurtzy: Este negat de ei.
Mueller: Nu.

Cum se ia corect Cina Domnului conform Bibliei?

Înregistrare din adunare 3 septembrie 2017.

”Duminica? Înaintea lui Dumnezeu este o zi ca toate celelalte, de aceea nu o considerăm deosebită, că Dumnezeu trebuie sărbătorit într-o zi aparte.” Continuarea interogatoriului (5) Cronica fraților hutteriți (380)

La articolul VII.
1. Consideraţi adunarea oamenilor în care se găsesc şi persoane care nu sunt sfinte, drept o biserică neadevărată?
Kleinsasser: Nu, pentru că nu lasă Cuvântul, nu predică, nu conduc, nu pedepsesc şi nu disciplinează spre îndreptăţire.
Glanzer: Nu au considerat biserica exterioară drept adevărată.
Hofer: Nu, nu este biserica adevărată.
Amlacher: Nu, nu este biserica adevărată.
Strauss: Răspunde ca Hofer şi Amlacher.
Wurtzy: Răspunde ca Glanzer.
2. Pentru conducerea cu putere a funcţiei de învăţător, consideraţi că este imperioasă sfinţenia învăţătorului?
Kleinsasser: În orice caz şi fără aceasta nu e bun de nimic.
Glanzer: Ei zic, Cuvântul lui Dumnezeu îşi păstrează puterea, dar dacă ar fi un învăţător evident fără Dumnezeu, l-ar da afară din biserică.
Hofer: Nu se cuvine ca un astfel de om să îi pedepsească pe ceilalţi. Nici unul dintre noi nu poate conduce corect Cuvântul căci a slăbit Cuvântul prin faptele sale.
Amlacher: Da, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu Îşi are puterea la cei nesfinţi.
Strauss: El trebuie să aibă o umblare bună în viaţă, şi dacă nu face asta, nu poate vorbi dintr-un duh bun.
Wurtzy: Răspunde ca Glanzer.

”Prin Cuvânt, prin predică ne dă Duhul Sfânt.”Continuarea interogatoriului (4). Cronica fraților hutteriți (379)

La întrebările din mărturisirea de credinţă augsburgică au răspuns:
La articolul II.
1. Oamenii se nasc cu păcatul moştenit, deci prin urmare, drept păcătoşi?
Kleinsasser: Omul se naşte în păcat, dar din cauza asta nu este un păcătos vrednic de pierzare.
Glanzer: Aşa se spune. Sămânţa păcatului moştenit se găseşte în copii, dar copiii nu sunt condamnaţi din cauza asta, dacă mor imediat.
Hofer: Este corect, ne naştem cu păcatul moştenit.
Amlacher: Da.
Strauss: Păcatul moştenit ne-a venit de la Adam.
Wurtzy: Răspunde ca Glanzer.
2. Devin păcătoşi doar prin facerea de fapte păcătoase?
Kleinsamer: Da.
Glanzer: Răspunde ca la întrebarea 1.
Hofer: În primul rând suntem păcătoşi, dar nu ca păgânii, şi pe de cealaltă parte, păcătuim. Dar ne ferim de păcat, ca să nu îl plătim cu moartea.
Amlacher: Ca Hofer.
Strauss: Dacă nu am păcătui, nu ni s-ar ţine seama de păcatul moştenit.
Wurtzy: Răspunde ca Glanzer.

Continuarea interogatoriului (3). Cronica fraților hutteriți (378)

A 14-a întrebare: De ce nu veniţi la adunările noastre publice să cântaţi, să vă rugaţi şi să ascultaţi predicarea Cuvântului lui Dumnezeu?
Kleinsasser: Pentru că nu se predică curat şi sincer!
Glanzer: Pentru că lutheranii nu trăiesc în concordanţă cu religia lor.
Hofer: Pentru că Domnul a poruncit să se despartă de ai noştri: mergeţi şi nu fiţi părtaşi la păcatele lor!
Amlacher: Pentru că nu lasă Evanghelia pură.
Strauss: Pentru că nu este o adunare creştină.
Wurtzy: Pentru că învăţătura lutherană nu este în concordanţă cu religia lor.

A 15-a întrebare: De ce nu faceţi botezul sfânt la fel ca noi?
Kleinsasser: Pentru că nu este porunca lui Dumnezeu să botezăm aşa!
Glanzer: Pentru că nu li se pare corect aşa!
Hofer: Hristos Domnul a interzis să se boteze copiii.
Amlacher: Pentru că nu este conform cu Evanghelia.
Strauss: Pentru că nu este poruncit în Scriptură.
Wurtzy: De aceea, pentru că nu li se pare drept.

A 16-a întrebare: De ce nu luaţi Cina Domnului cu noi?
Kleinsasser: Pentru că nu o ţineţi aşa ca Hristos Domnul!
Glanzer: Din motivele invocate la 14 şi 15.
Hofer: Pentru că nu o ţineţi după porunca Sa. Domnul nu a poruncit să se mănânce din trupul Său.
Amlacher: O ţinem aşa cum ne-a poruncit Hristos.
Strauss: De aceea, pentru că nu ţineţi aşa cum a instituit Isus
Wurtzy: Nu recunoaştem învăţătura despre botez a confesiunii augsburgice şi nici cea despre Cină.

A 17-a întrebare: De ce nu vă folosiţi de preotul evanghelic-lutheran ordinat sau de pastor?
Kleinsasser: Pentru că nu predică sincer şi curat!
Glanzer: Pentru că nu îndrumă pe nimeni drept, cum cer de la el, şi nici nu-i permit lui asta.
Hofer: Nu-i considerăm învăţători adevăraţi. Fac multe pentru propriul lor câştig. Degeaba spuneţi voi, aţi primit asta degeaba.
Amlacher: Pentru că nu sunt evanghelici.
Strauss: Pentru că nu predică corect.
Wurtzy: Pentru că nu îndrumă corect pe nimeni, cum cer de la ei.

A 18-a întrebare: Credeţi că învăţătura noastră evanghelico-lutherană este greşită?
Kleinsasser: Atunci cum?
Glanzer: Da, ei cred asta, pentru că învăţătura evanghelico-lutherană nu este în concordanţă cu Evanghelia.
Hofer: Da, eu cred asta.
Amlacher: Da, o greşeală mare, nu mică.
Strauss: Da.
Wurtzy: Învăţătura despre botez, jurăminte şi alte lucruri nu o recunoaştem, pentru că nu este în concordanţă cu Evanghelia.

A 19-a întrebare: Ce părere aveţi despre confesiunea augsburgică?
Kleinsasser: Nu este conformă cu învăţătura profetică şi apostolică.
Glanzer: Faptul că divorţul la evanghelico-lutherani se petrece într-un fel nepermis, jurământul care nu este deloc permis, botezul folosit incorect, abuzul de Numele lui Dumnezeu, comunitatea de bunuri care este neglijată la lutherani.
Hofer: Despre Cină, botez.
Amlacher: Tot ceea ce faceţi!
Strauss: Foarte multe, divorţul, jurămintele, răzbunarea este interzisă, şi voi faceţi toate acestea.
Wurtzy: Ca şi mai sus, întrebările de la 14 la 18.

”Ne numim creștini.” Continuarea interogatoriului (2). Cronica fraților hutteriți (377)

A 11-a întrebare: De ce credinţă sunteţi? Sunteţi şi voi evanghelici-lutherani ca noi?
Kleinsasser: Ne mărturisim a fi evanghelici, dar de Luther nu ştim nimic. Nu vrem nici să ne numim lutherani.
Glanzer: Sunt evanghelici, dar nu creştini evanghelici lutherani.
Hofer: Nu, eu sunt creştin, nu mă bazez pe niciun om, pentru că apostolul Pavel spune că nu trebuie să ne numim ai lui Pavel.
Amlacher: Da, evanghelică, dar nu lutherană.
Strauss: Ne numim creştini.
Wurtzy: Evanghelici, dar nu lutherani!

Interogatoriul fraților hutteriți din Transilvania(1), 1763/1764. Datele personale. Cronica fraților hutteriți (376)

Episcopul a conceput un chestionar lung după care trebuiau să fie „chestionaţi” botezatorii din Criţ, Dacia (Stein), Ighişu Nou şi din închisoare. Interogatoriile duse pe 26 octombrie 1763 în Criţ cu Hans Kleinsasser, pe 31 octombrie 1763 în Dacia (Stein) cu fraţii Glanzer, pe 30 ianuarie 1764 în închisoarea din Sibiu cu surorile Strauss, Anna Ehgarter, Johann Amlacher şi Matthias Hofer şi pe 1 februarie 1764 în Ighişu Nou cu Andreas Wurtzy sunt păstrate în colecţia de manuscrise a muzeului Brukenthal.
Constituie un document atât de demn de luat în considerare în istoria botezatorilor transmigranţi din Carintia încât conţinutul lor este reprodus aici¹⁰⁹. Totuşi, ca să nu fie nevoie să repetăm întrebările, răspunsurile celor interogaţi (Kleinsasser, Glanzer, Matthias Hofer, Johann Amlacher, surorile Strauss, Wurtzy) sunt citate unul sub altul. Acest lucru permite o perspectivă mai bună asupra principiilor de credinţă susţinute de ei.
Interogatoriul în Criţ şi Dacia (Stein) a fost executat de decanul Scaunului Rupea, Martin Kelp de Steinburg, parohul din Rupea, Christian Melas, şi parohul din Criţ, Johann Sartorius, cel din Ighişu Nou de parohul din Jeica şi decanul capitalei, Gallus Binder, parohul din Axente Sever, Michael Christian Wellmann şi parohul din Ighişu Nou, Michael Hietsch. Nu se ştie cine a executat interogatoriul din închisoarea Sibiului, pentru că acest proces verbal este incomplet¹¹⁰.
Întrebaţi despre datele personale,

”….cum de a îndrăznit acest popor în ciuda celor mai dure interdicţii să…îşi exercite cultul sectei lor liber şi public?” Petiția botezătorilor din Transilvania către guvernul vienez din 7 octombrie 1763. Cronica fraților hutteriți (375)

Botezătorilor din Vinţu de Jos li s-a adus la cunoştinţă rezoluţia imperială pe 25 septembrie 1763 nu 1762, cum scrie Waldner. Waldner consemnează că în această zi judele superior şi judele târgului din Vinţu de Jos precum şi câţiva juzi scăunali au venit în Vinţu de Jos, i-au strâns pe botezatori şi i-au pus să aleagă: fie devin catolici, lutherani sau reformaţi, sau în interval de şase săptămâni părăsesc ţara.
Se spune că botezătorii au răspuns că vor să rămână în credinţa lor prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu şi preferă să părăsească ţara decât să renunţe la credinţa lor. Deci să li se emită paşapoarte ca să se poată retrage. Judele superior a refuzat şi i-a îndrumat către guberniul din Sibiu care era în măsură să decidă în problema respectivă. Cei întruniţi acolo au decis să îi trimită pe Josef Kuhr şi Karl Gentner la Sibiu la guberniu ca să ceară paşapoarte de acolo, dar guberniul a respins aceste cereri cu menţiunea că aceasta este o decizie religioasă şi singurul în măsură să decidă este episcopul din Alba Iulia. Episcopul catolic din Alba Iulia, pe de altă parte, le-a cerut botezătorilor să se convertească la religia catolică, în caz contrar vor fi obligaţi cu forţa¹⁰³.
În realitate însă, lucrurile s-au petrecut altfel. Botezătorii au întocmit o petiţie către guvernul vienez pe care au înmânat-o la 7 octombrie 1763 în limba latină guberniului din Sibiu.

Lichidarea bisericii botezătoare din Vinţu de Jos. Rezoluția augustană din 24 august 1763. Cronica fraților hutteriți (374)

8. Lichidarea bisericii botezătoare din Vinţu de Jos şi măsurile luate de autorităţi împotriva fraţilor hutteriţi în Criţ, Dacia (Stein), Ighişu Nou şi Sibiu
Despre perioada dintre 1763 şi 1767, deci despre convertirea silită a bisericii botezătoare din Vinţu de Jos şi despre persecuţiile transmigranţilor din Carintia în Transilvania există patru izvoare, dintre acestea însă niciunul nu este fără greşeală sau confuzii.
Cel mai detaliat izvor este „Lucrurile remarcabile ale lui Johannes Waldner, conducător al bisericii Wirschinka în Ucraina”, scrise în 1793 în Wirschinka şi publicate în „Cartea mică de istorie a fraţilor hutteriţi”. Johannes Waldner era în 1763 un băiat în vârstă de zece ani, deci zugrăveşte întâmplările mai puţin din propriile sale amintiri şi mai mult din povestirile fraţilor mai în vârstă, în special ale lui Josef Kuhr, care s-a născut în 1714, a avut un rol decisiv în această perioadă ca „slujitor al Cuvântului” şi a murit în 1794.

Legătura dintre creație și cuget, justețea pedepsei divine

Înregistrare din adunare 20 august 2017

”Toate celelalte munci au fost împărţite între fraţi.” Apariţia comunităţilor frăţeşti în Criţ (Deuth-Kreutz) şi Dacia (Stein), Transilvania, 1761-1762. Cronica fraților hutteriți (373)

7. Apariţia comunităţilor frăţeşti în Criţ şi Dacia (Stein)
Transmigranţii din Carintia au folosit următorii ani ca să se strângă din nou laolaltă după „răspândire”. Pentru a nu atrage atenţia autorităţilor asupra lor, au trebuit să fie precauţi şi să înainteze în paşi mici. Mai întâi însă, mica comunitate a avut de suferit o serie de lovituri ale destinului care, în orice caz, nu le-au putut slăbi coeziunea. Membrii Matthias şi Michael Hofer, Johann Amlacher şi Rosina Pichler închişi în închisoarea din Sibiu s-au opus să mai rupă fiecare săptămânal câte 70 de livre de lână sau să scarmene 100 de livre de lână.

Matthias Hofer, un bărbat care în timpul liber se îndeletnicea numai cu citirea Bibliei, ajunsese la concluzia că munca în închisoare era o parte din pedeapsa pe care trebuia să o îndure un infractor pentru nelegiuirea comisă. Pentru că nici unul dintre ei nu era conştient de aşa ceva, ci erau închişi doar „din cauza adevărului lui Dumnezeu”, nu se cuvenea, ca ei, la fel ca infractorii adevăraţi, să trebuiască să rupă sau să dărăcească lână, şi el i-a convins şi pe tovarăşii săi de suferinţă să refuze munca. De pe o zi pe alta au încetat cu munca şi nu s-au lăsat înduplecaţi nici de ameninţările şi nici de loviturile temnicerului. Asta le-a fost luată în nume de rău, mai ales că munca aceasta acoperise costurile întreţinerii lor şi mulţi ani mai târziu găsim o însemnare amară într-un proces verbal al magistraturii conform căreia „rebotezătorii” nu ar fi doar incorigibili, ci ar fi şi costat punga oraşului o sumă considerabilă de bani.

”…străduindu-se să câştige şi alţi discipoli printre conaţionalii lor” Despre viața rebotezătorilor din Transilvania, anii 1757-1758, din rapoartele baronului Dietrich către curtea de la Viena. Cronica fraților hutteriți (372)

Observaţiile din specificaţiile baronului Dietrich arată că, cele opt familii din Carintia – Wurtzy în Ighişu Nou, Mueller în Bazna, Gurl în Seleuş, Waldner în Brădeni, Plattner în Şaeş, Kleinsasser în Cristuru Secuiesc, Glanzer în Dacia (Stein) precum şi Hofer în Cincu – în anii 1757 şi 1758 achiziţionaseră locuinţe în satele în care li se indicase să îşi stabilească domiciliul şi primiseră pământ arabil de la Naţiunea Saşă, dar refuzau să lucreze pământul.
Cu toţii se agăţau în continuare de învăţăturile de credinţă ale fraţilor hutteriţi, o parte în linişte, o parte însă precum Joseph Mueller şi Johann Hofer străduindu-se să câştige şi alţi discipoli printre conaţionalii lor.
Despre fraţii Plattner aflăm că au fost aduşi în Şaeş în Scaunul Sighişoarei dar au părăsit localitatea aceasta ca să lucreze în Sighişoara deoarece casa lor de acolo nu era încă gata. Baronul Dietrich îi reproşează lui Joseph Mueller că i-a ademenit pe Johann şi Elisabeth Plattner aici în Sighişoara ca să adere la comunitate, motiv pentru care „s-a dispus” ca şi ademenitorul să fie dus la închisoare, iar fraţii au fost ameninţaţi că şi ei vor fi închişi „dacă în interval de paisprezece zile nu se întorc la învăţătura evanghelică”.
Johannes Waldner pare să nu fi cunoscut acest incident deoarece nu menţionează nimic despre asta în „Lucrurile remarcabile”.

Caracterizarea din arhive a familiilor de rebotezători deportate de la Vințu de Jos în toată Transilvania, în vederea destrămării. Johann Hofer din Cincu (un om periculos) și Michael Hofer, Mathies Hofer, Johann Amblacher și Rosina Pichler din închisoarea Sibiu. Cronica fraților hutteriți (371)

Nr. 8.                                                                                                         Cincu
Johann H o f e r  cu soţia şi şapte copii din Spittal………………………………………………….9 capete
Au la sfârşitul lui iunie 758 bani în casă:…………………………………………..198 guldeni 13 creiţari
Conform înscrisului, aceeiaşi mai au de solicitat:

Observaţie: Acesta este un om periculos, merge în linişte în diverse locuri şi caută să ademenească şi pe alţi conaţionali de-ai săi în secta rebotezătorilor, toate strădaniile şi îndemnurile pastorului locului i-au fost adresate în zadar, întreaga biserică îşi doreşte să scape de el, masele se tem că acest rău vrea să călătorească şi printre naţiunea saşă, a plătit casa nou construită pentru el, dar el a acceptat cel mai puţin economia.
Nr. 9.                                                                                               În închisoarea locală
Michael  H o f e r din Ortenburg a murit în anul 1757 dar a ajuns pe lista morţilor în 1758 pentru că a fost anunţat prea târziu.

Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt.

” Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v-am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.” Ezechiel 20:34
Am arătat pe acest blog că trăim o perioadă exact profețită, sfârșitul vremurilor, sfârșitul celor 2300 de ani, că evreii sunt strânși în Israel de Dumnezeu unul câte unul, că și comunismul care a fost în Estul Europei a fost tot o urgie a lui Dumnezeu ca evreii să plece de aici, că emigranții care cuceresc pe tăcute Europa sunt acei ”vânători” pe care îi trimite Dumnezeu tot ca evreii să plece, că acolo unde sunt evrei este ori război (ca în Ucraina unde mai sunt mulți evrei), ori tensiune teroristă, urgii trimise de Dumnezeu ca evreii să plece în singurul loc unde sunt primiți și au pace: în Israel.
Am vorbit astă seară la telefon cu un frate mai tânăr plecat la muncă în Spania și (această postare este o promisiune făcută lui) printre altele i-am zis că în România această urgie nu mai vine pentru că aici nu mai sunt evrei. I-am spus că noi suntem ca într-un câmp peste care a trecut focul, cel mai sigur este să stai unde a ars iarba, acolo nu va mai arde, a trecut urgia.

Sau cum era la război, să te ascunzi într-o gaură de obuz, nu va mai cădea exact acolo un altul.
Și am uitat, dar îi mai scriu acuma că de fapt noi așteptăm o altă cetate, una cerească la care vom fi înălțați și scoși astfel din ceasul încercării care are să vină peste lume.
Să citim și un ziar: ”Peste 15.000 de islamiști francezi sunt monitorizați de serviciile secrete franceze, potrivit Le Journal du Dimanche. Între timp, în ultimii zece ani, 40.000 de evrei au fugit din Franța, potrivit cifrelor oficiale comunicate de statul Israel. Siguranța francezului de rând nu mai este garantată. Ministrul de Interne francez Gérard Collomb recunoștea senin, la începutul lui octombrie, că „nimeni nu mai este în siguranță”. În Parlamentul francez, vocile islamo-stângiste devin tot mai puternice. Clasa politică este ocupată cu „scrierea inclusivă” în școli, cu fertilizarea in vitro pentru femeile singure și homosexuali și cu mentalitatea „sexistă” a francezilor. Nici unui terorist francez care s-a dus în Siria să taie capete nu i s-a ridicat cetățenia.” Din articolul de azi din Evenimentul Zilei: Sub asaltul islamului, Franța, o civilizație în descompunere.

Caracterizarea din arhive a familiilor de rebotezători deportate de la Vințu de Jos în toată Transilvania, în vederea destrămării. Întemnițarea la Sibiu a fraților Plattnerische din Șaeș, despre Hans Kleinsasser din Cristuru Secuiesc și Christian Glantzer din Stein(Dacia). Cronica fraților hutteriți (370)

Nr. 5.                                                                                                                 În Şaeş
Fraţii necăsătoriţi P l a t t n e r i s c h e Johann şi Elisabeth din senioratul Spittal…….2 capete
Au la sfârşitul lui iunie 758 bani în casă:…………………………………………..138 guldeni 28 creiţari
Conform înscrisului, aceeiaşi mai au de solicitat:………………………………262 guldeni 12 creiţari

Observaţie: Aceştia au fost îndreptaţi către Şaeş, dar pentru că până la terminarea caselor lor au pretins că nu pot să îşi câştige pâinea, li s-a permis să meargă în Sighişoara ca să îşi caute acolo hrana, între timp însă a venit Joseph M u e l l e r din Bazna şi i-a ademenit în secta rebotezătorilor, pe care o mărturisea el însuşi cu adevărat, imediat însă ce acest lucru s-a aflat, cei doi au fost transportaţi imediat în Şaeş şi pentru că aceştia într-un interval de 14 zile nu s-au întors la învăţătura evanghelică, au fost duşi în închisoarea din Sibiu.

”Indiferenţa poate fi tentantă, ba … chiar seducătoare.” Elie Wiesel, evreu din Sighet, supraviețuitor Auschwitz, laureat Nobel

”Vreau, în adevăr, să ştiţi cît de mare luptă(agonie) duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi ceice nu mi-au văzut faţa în trup” Coloseni 2:1

Înainte de a da un lung citat despre indiferență, am meditat și am căutat un cuvânt românesc antonim al indiferenței.
N-am găsit.
Să-ți pese de durerea celuilalt, să te streseze, să te doară, să ai simțămintele celui ce trece prin necazuri.
Co-îndurerare ar trebui să fie ceea ce a devenit grecescul sim-pathie, dar e termen degenerat.
Empatie e termen prea slab.
Așa că nu există termenul pentru că probabil starea nu prea există.
Preferăm indiferența, să nu ne pese de necazul celuilalt.
Poate dintre termenii biblici, antonimele cele mai bune ale ”pierderii simțirii”(nepăsării, nesimțirii, indiferenței, sinonime avem multe) ar fi agona(luptă) și eusebeia(angajament, evlavie):

Avem ca datorie unii față de alții să ne ”îndemnăm” la dragoste (Evrei 10:24) sau într-o traducere mai exactă: ”să ne incităm până la paroxismul dragostei și a faptelor bune” o stare total opusă seducătoarei, dar vinovatei indiferențe.

”Ce este indiferenţa? Din punct de vedere etimologic, cuvântul înseamnă „fără diferenţă” O stranie şi nefirească stare, în care liniile se estompează între lumină şi intuneric, amurg şi zori, crimă şi pedeapsă, cruzime şi compasiune, bine şi rău. Care sunt manifestările şi inevitabilele ei consecinţe?

Este vorba despre o filosofie? Este posibilă o filosofie a indiferenţei? Poate cineva să considere indiferenţa drept o virtute? Este necesar, uneori, să practici indiferenţa, doar ca să-ţi păstrezi sănătatea mintală, să trăieşti normal, să te bucuri de o mâncare bună şi de un pahar de vin, în timp ce omenirea în jurul nostru trece prin bulversări sfâşietoare?

(convoi de femei evreice în Budapesta, 1943-1944)

Desigur, indiferenţa poate fi tentantă -ba mai mult chiar, seducătoare. Este cu mult mai uşor să întorci capul ca să nu vezi victimele. Este cu mult mai uşor să eviţi asemenea întreruperi brutale de la munca ta, de la visurile tale, de la speranţele tale. Este, de fapt, stânjenitor, supărător, să te implici în durerea şi disperarea altei persoane. Oricum, pentru persoana care este indiferentă, semenii săi nu contează. Şi, prin urmare, vieţile lor sunt neînsemnate. Angoasa lor ascunsă sau chiar vizibilă nu prezintă niciun interes. Indiferenţa îi reduce pe ceilalţi oameni la o abstracţie.
…..

Caracterizarea din arhive a familiilor de rebotezători deportate de la Vințu de Jos în toată Transilvania, în vederea destrămării, Valentin Reschledig la Seleuș și Georg Waller în Brădeni. Cronica fraților hutteriți. (369)

Nr. 3.                                                                                     În Scaunul Sighişoara la Seleuş
Valentin R e s c h l e d i g  din Spittal……………………………………………………………………………………………………………………1 cap
Georg  G u r l cu soţia din Himmelberg………………………………………………………………………………………………………2 capete
au la sfârşitul lui iunie 758 bani în casă:……………………………………………………………………..––
Conform înscrisului, aceeiaşi mai au de solicitat:……………………………………………………….. ––

Observaţie: Despre această familie nu se ştie a spune nimic, pentru că au rămas cu persistenţă la învăţătura lor rebotezătoare, la fel ca şi ceilalţi, totuşi au rămas liniştiţi, iar în economie s-au implicat la fel de puţin precum cei de sus, din cauză că nu li s-a permis învăţătura.

Caracterizarea din arhive a familiilor de rebotezători deportate de la Vințu de Jos în toată Transilvania, în vederea destrămării, Andreas Wurtzi la Ighișu Nou și Joseph Mueler la Bazna. Cronica fraților hutteriți (368)

Anexa N a raportului conţine următoarele observaţii despre fraţii hutteriţi din Carintia în Transilvania:

Foaia 112.118                                                                                                                                                                                                                        Lit.: N. No. 235 an 1759
SPECIFICARE
Rebotezatorul – unde se găsea atunci respectivul. A. 30 iunie an 1758
Nr. 1.                                                                                               În Ighişu Nou, Scaunul Mediaş
Andreas  W u r t z i împreună cu soţie şi 5 copii din senioriatul Spittal……………………………………………………………………………………………………………….7 capete
Aveau la sfârşitul lui iunie 1758 bani gheaţă în casă:……………………………..7 guldeni 39 creiţari
Conform înscrisului, aceeiaşi mai au de solicitat: …………………………1354 guldeni 31/2 creiţari
Observaţie: Privind conduita acestei familii, aceştia insistă cu perseverenţă asupra principiilor rebotezătoare, în viaţa în comun sunt însă oameni modeşti, conform demonstrării capacităţii sunt capabil şi apţi să dea cei mai buni contribuenţi, doar pentru că nu li se permite nicio învăţătură în satul care i-a fost indicat, acelaşi nu vrea să accepte o economie rurală, decât ceea ce poate să câştige el cu casa sa sănătos prin tors, locuinţa li s-a plătit din averea proprie cu 30 de guldeni, terenul însă conform unei părţi din listă, a fost suficient exact măsurat cât să ajungă şi a fost repartizat spre cultivare.

”Au decis să zdrobească comunitatea aşezând câte o familie în sate diferite.” Destrămarea adunării din Vințu de Jos, 1757. Cronica fraților hutteriți (367)

Când pastorul din Apoldu de Sus s-a convins că noii convertiţi din Carintia nu mai pot fi câştigaţi pentru credinţa lutherană, a raportat acest lucru magistratului din Sibiu, care împreună cu inspectoratul pentru transmigranţi au decis să zdrobească comunitatea aşezând câte o familie în sate diferite.
Aici trebuia să li se dea loc de gospodărie şi teren arabil.
Prin distanţele mari se credea că se vor împiedica contactele între ei, şi se spera să poată fi astfel abătuţi de la credinţa lor.
Pe 27 martie 1757 a venit judecătorul de scaun din Miercurea Sibiului în Apoldu de Sus, a poruncit celor din Carintia să îşi încarce în căruţe bunurile transportabile şi a pus să fie transportaţi în cele mai diferite direcţii împreună cu membrii familiilor lor.
Andreas Wurtzy, familia sa şi fiicele vitrege Strauss au fost aduşi în Ighişu Nou în scaunul Mediaş, şi el a luat şi pe fraţii Ehgarter cu ei.
Josef Mueller a fost dus la Bazna în scaunul din Mediaş.
Familia Gurl a venit la Seleuş în scaunul Sighişoara, cu ei s-a mutat Valtlin Resch, celibatară.

Judecata curvei celei mari, înregistrare din adunare 13 august 2017

Ce înseamnă luarea crucii, înregistrare din adunare 23 iulie 2017

Despre așteptări, înregistrare din adunare 16 iulie 2017

”Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pămîntului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi tîrzie.” Iacov 5:7