Cântări din temniţă..şi nu numai, Cântările Biruinţei, de fratele Mia Iovin (72 de cântări, 100 de pagini)

29 martie 2010

Cântările fratelui Mia. Atât de duşmănit de mulţi, atât de iubit deasemenea.

„….Când au văzut ce am scris, m-au aruncat la „Zarcă„, în celula 128 subteran (celebră, căci aici a fost ţinut în lanţuri vestitul haiduc al Imperiului Austro-Ungar, Rozsa Sandor), cu ameninţarea: „Aici îţi vor putrezi oasele, până vei bate la uşă, să vii, să ne spui totul!” După mai multe săptămâni, tot ei au venit şi m-au scos, văzând că eu nu am mai bătut la uşă, aşa cum au scontat ei că voi face, datorită  condiţiilor îngrozitoare de acolo. Zarca era destinată lichidării la moarte a celor indezirabili regimului comunist….”Veţi găsi în această carte cântări ziditoare, inspirate din Cuvântul amestecat cu credinţa care lucrează prin fapte: Străjerule, străjere, Ce mare Har, De n-ar fi Har, Vine Domnul…şi multe altele.
Unele cântări cu istoriile lor.
Încep aşa:
„...Eram în celula 19 subteran, la Securitatea din Timişoara, ziua de 21 ianuarie 1959. Trecuse mai bine de o lună de la arestare. Eram foarte bolnav şi slăbit, sufeream de stomac şi fiere-ficat. Mâncărurile neadecvate în care predomina varza îmi provocau dureri mari. Restituiam uneori porţia neatinsă. Au crezut că am declarat greva foamei în mod neanunţat. Nu era însă cazul, i-am asigurat….”

Click pe imagine pentru .pdf


Hrănire ori îmbătare!

28 martie 2010

..te hrăneşti cu cuvintele credinţei….
….toţi au mâncat aceiaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceiaşi băutură duhovnicească pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească şi care venea după ei. Şi stânca era Cristos.

Cu ce ne hrănim duhul,  ce ascultăm este hrana noastră. Cuvânt, rugăciune, har, ungere adică cele reprezentate de jertfa de mâncare: făină, tămâie, sare şi untdelemn. Aluatul şi mierea erau strict interzise.

Dar alcool? Aşa pentru veselie, să nu se plictisească jertfitorii.

„…ia din mâna mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea toate popoarele la care te voi trimite. Vor bea şi se vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni…” Ieremia 25:16
„Babilonul era în mâna Domnului un potir de aur…” Ieremia 51:7
„Fugiţi din Babilon…” Ieremia 51:6

Meniul  religiei carnale, fireşti lumeşti este acest potir, oamenii nu se hrănesc, se îmbată.
Merg în locul de întâlnire pentru plăcere. La ieşire se întreabă: „ţi-a plăcut?”
Repetarea fără noimă a aceloraşi rugăciuni sau strofe este tot o urmare a îmbătării, rareori e vorba de arderea inimii străpunse de Cuvânt, tot mai des mobilul e transa cauzată de potirul plin cu falsuri fermentate de viţă străină.
Participarea la ritual, dependenţa de ritual e egală cu luarea periodică a drogului îndreptăţirii de sine.
De câte ori ascultăm de plăcere o muzică aşa-zis creştină, fără cercetarea duhului, fără pocăinţă, fără zdrobire, numai aşa pentru gâdilirea urechii nu ne hrănim, ne îmbătăm. Însăşi felul şi alcătuirea religiei Babiloniene este spre a fi uşor acceptată de mulţimi şi de a da satisfacţie mulţimilor. Măsura succesului ei este tot mărimea mulţimii, criteriu absent în epistolele lui Pavel.
Multe din bisericile creştine se transformă imperceptibil din locuri ale hrănirii, săturării şi creşterii în locuri ale imbătării şi extazului firesc, „chelneri” profesionali amestecând, falsificând şi înlocuind rodul viţei de sus cu scursoarea roadelor degenerate ale unei viţe străine.
Doamne ai milă de noi!


Protejat: Ce duşmănit eşti tu acum

28 martie 2010

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Mişcări metodiste şi misionare, cap. 13 din Drumul Adunării

24 martie 2010

Citat:

„Căpitanul Haldane a sosit călare la locul unde trebuia ca să se ţină întrunirea. Coborîndu-se de pe cal, el a încredinţat calul său în grija unei alte persoane. Căpitanul era atunci abia în vîrstă de treizeci de ani şi purta un pardesiu albastru care după moda timpului era împodobit cu trese. El avea o perucă pudrată şi părul, legat la spate cum aveau domnii din acea vreme. Eu nu voi uita niciodată impresia pe care mi-a făcut-o cînd cu o voce clară, distinctă şi bărbătească, el a început să ţină o cuvîntare mulţimii nerăbdătoare, atrasă de prezenţa sa. Puternicile sale apeluri la conştiinţă, condensate în fraze simple, erau atît  de îngrozitoare, încît eu nu am putut dormi toată noaptea şi nici nu m-am dus la culcare. Impresia produsă nu s-a şters niciodată din mintea mea, căci cu toate că au trecut încă mulţi ani înainte de primirea Evangheliei, eu nu am mai recăzut niciodată în vechea mea stare de indiferenţă pentru lucrurile veşnice. Această lucrare de convertire şi de trezire a multor oameni care erau deja creştini, au pus problema drumului de urmat în a asculta învăţăturile Scripturii. Fraţii Haldane şi unii din colaboratorii lor, sufereau ca membri ai bisericii naţionale pentru faptul de a fi uniţi cu oameni cu totul neconvertiţi. Ei părăsiră această biserică şi începură să se întîlnească cu aceia care aveau mărturia de a fi adevăraţi copii ai lui Dumnezeu.”

Capitolul 13 .doc
Capitolul 13. pdf


Îngerii nu merg la biserică

23 martie 2010

-despre găzduire şi adunare

„Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri.” Evrei 13:2

Gaius gazda mea si a întregii adunări, vă salută”      Romani 16:23

Când zicem „găzduire” de obicei ne gândim la găzduirea unor călători, dar apostolul vorbeşte de găzduirea „întregii adunări”.
Găzduire înseamnă să fii acasă, sau să fie cineva tot timpul acasă. Cănd vin fraţii-călători să pui masa, să faci patul, să îţi deschizi inima şi urechea pentru cel pribeag. Când găzduieşti adunarea să-l faci pe fiecare să se simtă binevenit şi bineprimit. Primul oaspete găzduit este Domnul, Capul Adunării, Capul Trupului. El nu umblă singur, totdeauna a umblat cu ucenicii. Aşa cum sunt ei, fiecare în felul lui, să-i iubeşti şi pe ei ca pe Domnul, cu care vin, la care vin, din care vin.
Mare Har, găzduirea adunării, a întregii adunări. Unii au suferit mult pentru acest Har. Greul găzduirii cade adesea pe umerii sorei.
De aceea Aquila este amintit întotdeauna cu soţia lui Priscila, tot gazde şi ei.
Şi câte adunări erau găzduite în câte case!
Nu aveau nume adunările, dar gazdele adunărilor aveau, sunt scrise în Biblie.
Nu aveau pastori adunările, nu scrie nimic despre asta, dar gazde aveau, scrie mult.
Adunările nu aveau temple, dar  aveau gazde.
Templelor le lipsesc 4 lucruri esentiale pentru a putea  găzdui: bucătăria, baia, camera de oaspeţi şi inimile deschise ale fraţilor care şi-au deschis casa.
Un frate în casa căruia a fost adunare zeci de ani spunea:”..nici oamenii nu au pus becurile pe un singur stâlp sau pe o singură stradă” drept urmare nici Dumnezeu nu doreşte ca copiii Lui să stea într-o adunare mare, ci în multe mici.
Sper ca aceste rânduri ţi-au mişcat inima să o faci să se gândească la cât de minunat ar fi să fi şi tu „gazda adunării”, să vină fraţii la tine acasă, să te bucuri. Vor veni şi îngeri cu siguranţă.


Labadie, pietiştii, Zinzendorf, Filadelfia (1630-1750), Cap. 12 din Drumul Adunării

21 martie 2010

Capitolul 12   .doc
Capitolul 12   .pdf

Citat: „El recunoscu bunele intenţii ale partizanilor săi războinici şi a putut spune despre unul din cei mai nestăpîniţi; „cu toate că scumpul nostru Christian David m-a numit „fiară” şi pe M. Rothe „proorocul mincinos”, noi cunoaştem inima sa cinstită şi ştim că vom putea să-l aducem pe drumul cel bun.”


Atitudinea faţă de clerici: lăsaţi-i

20 martie 2010

Cu subiect asemănător:  Atitudinea faţă de un uns lepădat.

Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă” Matei 15:14

„Vai de voi
,carturari si Farisei fatarnici! Pentru ca voi inchideti oamenilor Imparatia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre …” Matei 23:13

Domnul Isus şi apostolii Săi ne-au învăţat să nu ne oprim pe Calea cea nouă şi vie, să pătrundem prin perdeaua dinăuntru până în faţa tronului de Har. Ce reprezintă aceste  imagini din Vechiul Testament e foarte clar arătat în Galateni, Evrei şi celelalte epistole. Mai ales în Evrei.

Clericii n-au loc în toată călătoria lipirii noastre de El, dacă se bagă doar încurcă, ca orbii la un concurs de atletism.
Mi-e milă de orbia lor, dar nu e locul lor acolo. Orbii nu fug. De aceea adunări bune, părtăşii calde când ajung să aibă clerici se răcesc şi mor. Clericii, în orbia lor, se opresc pe drum şi zic că toţi trebuie să ajungă acolo, la nivelul lor, la ei, ca ei. Nu mai mult.

Noi am fost chemaţi la libertate.
Hristos ne-a eliberat să fim liberi.
Ce fel de libertate?
Libertatea Slavei(Gloriei) copiilor lui Dumnezeu.
Unde este această slavă:
„Noi toţi privim cu faţa descoperitã, ca într-o oglindã, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavã în slavã prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
Pe scurt: lucrăm cu multă îndrăzneală(sau ne luăm o mare libertate) şi nu facem ca şi cu Moise care atunci când e citit măhrama lui rămâne pe inima cititorului. Măhrama neînţelegerii este înlăturată în Hristos şi privim slava înţelegerii. Înţelegând mai mult trecem din slavă în slavă, prin Duhul, sau cum scrie la evrei 5:12-6:2, din cuvinte în cuvinte, până la El, Cuvântul.
Toate Scripturile mărturisesc despre El.
El este Calea, începutul, mijlocul şi sfârşitul ei.
El este Marele Preot.
Pe această cale nu mai sunt clerici, popi, preoţi ca şi cei de-a lui Moise. Noi nu mai facem ca Moise.
Noi când citim Vechiul Testament îl vedem pe El, pe Domnul Isus, nu umbrele slăvilor Lui. Îl vedem în chip întunecos în Vechiul Testament, dar de când avem Noul Testament îl vedem desluşit, iar prin Duhul de decoperire îl vedem
în fraţi.

 

Libertatea noastră este să ne alipim de El, de Domnul, lucru pe care nici un cleric din lume nu ne va lăsa să-l facem. Ei vorbesc frumos despre Domnul, dar Îl leapădă ca şi Cap al trupului, al adunării şi se pun ei. Fac prin asta o mare nelegiuire. Dragostea mea faţă de ei nu se bucură de nelegiuirea lor.

Bieţii de ei, se frământă se bagă în seamă, n-au pace, înconjoară marea şi pământul, dar nu se smeresc, nu se dau în lături din locul înalt prin care înşeală oamenii care se uită la ei. Se mărturisesc pe ei, nu pe Domnul ca şi Cap al adunării, ca şi capăt al Căii.

 

Citind Vechiul Testament, înţelegem rostul, felul şi desfăşurarea planului lui Dumnezeu, în noi, cu noi. Înţelegem ce e Cortul, sfânta sfintelor, preoţia, jertfa, etc. toate mărturisesc despre El. În aceste simboluri nu există vre-o umbră care să vorbească despre clerici în adunarea Domnului. Toate mărturisesc doar despre El.

Libertatea noastră şi îndrăzneala noastră este să ne alipim de El(Levi-alipire). Să ne dezlipim de oameni-idoli, Dumnezeu este gelos.

Acest lucru trebuie mărturisit şi practicat în aceste zile când pretenţiile clericilor s-au ridicat atât de sus, mândria Moabului se semeţeşte împotriva Ierusalimului şi puţini mai iubesc pietrele Sionului. Zidurile aliniate ale Babilonului inspiră mai multă siguranţă.

 


Singura învăţătură a Domnului

16 martie 2010

Este un singur Dumnezeu.
Este singurul nostru Tată.
El are o singură învăţătură.
Se poartă cu noi ca şi un tată cu copiii lui. Ca şi cu nişte copii. Ce le spui copiilor? Istorii, întâmplări, comparaţii, nu-i laşi să lucreze cu unelte adevărate, mai întâi le dai şurubelniţă de plastic, ciocănel de cauciuc, bucătărie din cutiuţe, apoi după ce capătă îndemânare le dai unelte adevărate.
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca sã ne slujeascã drept pilde, si au fost scrise pentru învãtãtura noastrã
Deci, tot Vechiul Testament s-a întâmplat pentru noi, pentru ca să-L învăţăm pe Domnul Isus.
Vechiul Testament e învăţătura Domnului. Legea şi proorocii. Imaginea, umbra, modelul nu realitatea.
Noul Testament e împlinirea, învăţătura apostolilor, descoperirea tainei, vederea în chip clar, acel „atunci” când văd clar.
Când citesc Vechiul Testament, privesc într-adevăr cu faţa descoperită(căci vălul mi-a fost luat) ca într-o oglindă Slava Domnului(şi o înţeleg), dar văd în chip întunecos şi sunt schimbat în acelaşi chip al lui din slavă în slavă prin Duhul Lui numai dacă am strălucirea Duhului revelat în învăţătura apostolilor. Dacă n-o am, tot e bine că ştiu sfintele Scripturi, „toate scripturile mărturisesc despre El”. Mai ales pentru copiii noştri mici e extraordinar să-i învăţăm Vechiul Testament, e uşor de învăţat, e pentru copii, e frumos, e o poruncă: „creşteţi-i în frica şi învăţătura Domnului.” Nu cea a apostolilor, care o vor înţelege după pocăinţă.
Acolo în Vechiul Testament e călătoria noastră duhovnicească din Egiptul gândurilor carnale spre Ierusalimul gândurilor cereşti, cu punctul terminus în Sfânta Sfintelor, în faţa tronului de Har, în faţa Domnului Isus. Toată călătoria poporului Israel şi tot Vechiul testament are aceste coordonate: Egipt, Ierusalim, Babilon, Sodoma, etc. Să nu zicem „săracul Lot” ci să zicem săracii de noi, să nu zicem „ferice de Avram” ci să păşim pe calea lui Avram, etc.
Toate jertfele Vechiului Testament vorbesc de jertfa Domnului Isus şi de jertfele noastre duhovniceşti, regulile de atunci se aplică şi gândurilor, vorbirilor şi patosului exprimărilor noastre.
De ce nu învaţă clericii de azi acest drum şi evită Vechiul Testament? Pentru că drumul duhovnicesc arătat în învăţătura Domnului are ca punct terminus Sfânta sfintelor, poziţia noastră în Cristos, calea liberă spre El.
Clericii de azi şi dintotdeauna, pentru că s-au aşezat ei în locul Domnului Isus în cortul dintâi, al legământului faptelor, nu vor arăta niciodată drumul întreg pentru că ar trebui să-şi dea demisia, s-ar condamna pe ei. Clericalismul înseamnă negarea lui Cristos, răstignirea lui Cristos, întoarcerea la fapte în cortul dintâi. De aceea clericii nu proclamă Harul, e sentinţa lor la moarte, ei nu pot manipula prin Har, Harul domneşte.
Clericii se pun ca barieră în faţa despicăturii Perdelei sfâşiate din cort pentru ca oamenii să n-o vadă şi închid astfel oamenilor calea spre Cristos.
Domnul Isus a trecut de cortul dintâi, să trecem şi noi.
Să ne învăţăm şi copiii bine de tot învăţătura Domnului(Vechiul Testament), are în ea înţelepciunea care duce la mântuire.


Vorbim şi după ce murim…o explicaţie parţială

15 martie 2010

Vorbim şi după ce murim…
Dacă am scris ceva vorbim,
dacă ne tipăreşte cineva scrisul vorbim,
dacă ne citeşte cineva tipăritura vorbim,
dacă  înţelege cineva ce a citit suntem şi  auziţi.
Dacă nu se întâmplă acestea nu mai vorbim, nu mai vorbim noi, ci poate vorbesc alţii despre noi.
Ce vor ei. Unii una, alţii alta.
De aceea există porunca „cercetaţi duhurile„. Vorbele sunt duhuri. „Cuvintele pe care vi le-am spus eu sunt duh…” a spus Domnul Isus.
Duhurile trebuie cercetate temeinic.
Duhul este computerul cu softul vieţii întregi, comanda şi analiza, interpretarea şi hotărârea, cântărirea, oprirea şi pornirea trăirilor, aprecierilor şi acţiunilor întregii noastre fiinţe.
Cercetarea, căutarea e o treabă regească: „slava împăraţilor e cercetarea lucrurilor„, doar cei care au duhul regelui simt şi dorinţa şi nevoia de a cerceta. Pentru ceilalţi, cercetarea duhurilor e pierdere de vreme.
Cineva întreba:
„Cum pot să ştiu că cutare e creştin adevărat?”
Păi, simplu, i s-a răspuns, îl cercetezi, ai 3 paşi. Primul, îi tragi o palmă peste obrazul drept, dacă e creştin îl întoarce şi pe celălalt. Al doilea pas, îi iei haina, dacă e creştin îţi dă şi cămaşa. Al treilea pas, după ce l-ai bătut şi l-ai dezbrăcat, îl sileşti să vină să-ţi ducă geamantanul o milă, dacă e creştin mai vine una.
Cercetarea cuiva e obligatorie când urmează să umbli cu el prin locuri periculoase, iar lumea duhurilor, a luptelor noastre e unul din cele mai periculoase locuri.
Am făcut o cercetare, o testare a duhurilor, am acţionat pe alocuri ca Pavel, puţin mai cu îndrăzneală, ca să pun la încercare(cum zicea el), am întins sfoara.
Acum ştiu un pic mai exact de cine să mă bucur, pentru cine să mă rog.


”Hristos n-a rânduit spioni în Biserica Lui”…..meditație la Galateni 2:4 de Nicolae Moldoveanu

14 martie 2010

Continui postări care arată o faţă mai puţin cunoscută a fratelui Moldoveanu, aceea de scriitor de meditaţii pentru zidire. Pe mine meditaţiile m-au zidit mai mult decât cântările. „Hristos-harul” (meditaţii la galateni) primită de la bunicul  a fost printre primele cărţi care mi-au format viziunea.

Meditaţie la Scrisoarea către Galateni Cap. 2,4

. . . din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pîndească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă la robie.

Cine se strecoară printre fraţi ca să le pîndească slobozenia să vadă ce vorbesc şi cum împlinesc anumite forme, cum se poartă faţă de o organizaţie religioasă sau alta, cum aplică o rînduială sau alta, cum păstrează o tradiţie sau o datină, este un frate mincinos, în clipa aceea, este un spion, un trimis al vrăjmaşului diavol, ca să tulbure pe cei care cu inimă curată slujesc lui Hristos, aşa cum L-au înţeles, aşa cum li s-a descoperit. Intr-un fel sau altul ei vor să tîrască în robie sufletele care au fost izbăvite şi de păcat şi de forme şi rînduieli omeneşti.

Grozavă stare este aceea de a face pe spionul! Să stai la pîndă ca să vezi cu ce s-a abătut fratele, ca să-l poţi pîrî! O, de ne-am da seama de adevărul acesta zdobitor, că toţi cei ce pîndesc şi pîrăsc pe fraţi sînt slujitorii marelui pîrîtor de fraţi: diavolul (vezi Apoc. 12,10). Ei, sărmanii, nu-şi dau seama că sînt înşelaţi şi cred că făcînd lucrul acesta aduc o slujbă pentru Dumnezeu, (comp. loan 16,2). Crede că sînt adevăraţii lucrători pe ogorul mîntuirii şi, ca odinioară Saul din Tars (Pavel) urmăresc pe adevăraţii slujitori ai Harului lui Hristos.

Pîra fraţilor mincinoşi a fost una din cauzele care l-au dus pe marele Pavel în faţa celorlalţi apostoli, ca să mărturisească înaintea lor Evanghelia pe care o primise direct dela Domnul Isus, Evanghelia pe care o mărturisea neamurilor.

Fraţii mei, priviţi la Hristos. El a demascat făţiş pe duşmanii lucrării lui Dumnezeu, dar n-a pîndit pe nimeni şi n-a spionat pe nimeni. Dacă vreţi să fiţi cu adevărat urmaşii Lui, nu vă lăsaţi tîrîţi de duhul acesta, nu urmăriţi pe nimeni, nici cu gîndul, nici cu ochiul, cu intenţia să-l pîrîţi cuiva că nu se închină ca voi, că nu zice la fel ca voi în vreo problemă, Hristos n-a pus pîrîtori, n-a rînduit spioni în Biserica Lui. Adevăraţii Lui închinători sînt sufletele libere de orice rînduială mai biblică sau mai  puţin biblică, sunt suflete cari n-au temple nici pe Muntele Garizim, nici în Ierusalim, sînt sufletele care se închină în Duh şi Adevăr (Ioan 4,21—24). Cine trăieşte prin Duhul liber lui Hristos, trăieşte neîngrădit de forme şi  rînduieli, care în veşnicie nu vor mai fi. Cel care este în Hristos trăieşte veşnicia încă de aici.

Nicolae Moldoveanu, Hristos-Harul pag 43, ediţia de pe vremea când nu se scria pe cărţi nici editură, nici preţ, nici copy-right, nici numele autorului.


În afara taberei,… meditaţie la Evrei 13:11

13 martie 2010

13:11.”… Trupurile dobitoacelor, al căror sânge este adus de Marele Preot Locul preasfânt, pentru păcat, sunt arse de tot afară din tabără.”

Ceea ce s-a întâmplat în Vechiul Legământ cu poporul israel, a fost doar umbra realităţilor din Noul Legământ, a fost pilda desăvârşită pentru noi, ca să înţelegem duhovniceşte adevărul de viaţă pe care trebuie să-l trăim. Versetul de mai sus ne învaţă o lecţie de mare însemnătate, pe care trebuie să ne-o însuşim, dacă vrem să propăşim duhovniceşte. „… Trupurile dobitoacelor (…) sunt arse de tot, afară din tabără.”

Duhul taberei este potrivnic Duhului lui Dumnezeu. Întotdeauna a fost aşa.
Toate lucrurile mari cu privire la poporul Său, Dumnezeu le-a făcut în afara taberei.

În afara taberei a dat El Legea (Exod 19:12), în afara taberei, Moise s-a rugat pentru biruinţa poporului asupra vrăjmaşului (comp. Exod 17: 8 -13), în afara taberei era cortul întâlnirii (Exod 33: 7), în afara taberei se duceau trupurile dobitoacelor care erau arse de tot, pentru păcat (Exod 29:14).

Şi Domnul Isus, S-a adus jertfă pentru păcatul nostru, tot afară din tabără (Evrei 13:12-13).

Una din jertfele pe care trebuie să le aducă credincioşii Noului Legământ, este trupul: „… aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie…” (Romani 12: 1). Dar această ardere de tot este primită de Dumnezeu, numai atunci când este adusă în afara oricărei tabere, adică în afara duhului de tabără (de partidă).

Şi câte tabere sunt astăzi în lume!

Câte nenorociri a adus duhul de tabără în lucrarea lui Dumnezeu!

Scumpii mei fraţi! Nu confundaţi Turma lui Hristos, Trupul Lui, Mireasa Lui, cu niciuna din taberele existente. Ieşiţi cu duhul vostru din orice tabără, căci atunci – numai atunci, jertfele voastre sunt primite de Dumnezeu.

Duhul taberei întotdeauna desparte; Duhul lui Dumnezeu uneşte.
Duhul taberei întotdeauna învrăjbeşte; Duhul lui Dumnezeu împrieteneşte.
Duhul taberei întotdeauna întinează; Duhul lui Dumnezeu curăţeşte şi sfinţeşte.
Duhul taberei aduce tulburare; Duhul lui Dumnezeu aduce pace.
Duhul taberei este minciună şi întuneric, Duhul lui Dumnezeu este adevăr şi lumină.

Cine este stăpânit de duhul taberei (de partidă), nu mai poate fi stăpânit de Duhul lui Dumnezeu.

Domnul Isus a fost întotdeauna în afara oricărei tabere religioase şi astăzi este la fel. Numai cine iese afară la El, îl află şi-l cunoaşte cu adevărat.

Numai acela îi poate sluji cu adevărat şi-I poate aduce jertfe cu adevărat.

Numai atunci putem respira aerul curat al adevărului, când ieşim, duhovniceşte, din orice tabără.

Moise a văzut pe Domnul când era în afara taberei (Exod 33: 21 – 22) şi faţa lui a primit strălucire numai în afara taberei (Exod 34:29).

Nu putem vedea adevărul şi nu putem primi strălucirea lui pe faţa noastră, decât în afara taberei. Doamne Isuse, fă-mă asemănător Ţie şi în această privinţă! Dacă Tu n-ai putut aduce jertfa de răscumpărare pentru mine decât în afara oricărei tabere, fă-mă să înţeleg acest adevăr şi să-l pot trăi cu putere întotdeauna, spre slava Numelui Tău şi pentru propăşirea cauzei Tale! Amin!

Nicolae Moldoveanu, Hristos Marele Preot, Ed Stephanus, 1993, pag 393


Meditaţie la Apocalipsa 3:9, „Fraţii mei, nu vă fie teamă să păziţi şi să mărturisiţi întreg Cuvântul Domnului Isus…”

13 martie 2010

Cap. 3: 9. „Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.”

Domnul Isus spune îngerului (bisericii) din starea „Filadelfia”, că îi va da „din cei ce sunt în sinagoga Satanei” şi îi va face să vină să i se închine la picioare. De aici înţelegem limpede că cei din „sinagoga Satanei” nu fac parte din biserica şi din starea „Filadelfia”.

Sinagogă
înseamnă „Adunare la un loc”, „Adunarea obştii” (cuvânt grecesc). E vorba de o adunare religioasă.

Sunt adunări religioase (sinagogi) şi este Adunarea lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este alcătuită numai din cei născuţi din nou. Ea este o adunare duhovnicească – Trupul lui Hristos, care nu are nicio legătură (duhovnicească) cu cei din „sinagoga Satanei”.

„Iată că îţi dau din cei ce sunt din sinagoga Satanei…”
Deci nu pe toţi, ci din ei, Domnul Isus îi va da stării „Filadelfia”.

Unii din împărăţia minciunii vor veni în împărăţia Adevărului şi se vor închina Adevărului. Întunericul va fi biruit de lumină.
„…Care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint…”
„Iudei”, adică cei care zic că laudă pe Domnul, dar nu-L laudă, ci laudă omul şi lucrările lui (iudei de la Iuda, care înseamnă „Lăudat fie Domnul”), sunt mincinoşi. Domnul nu are nicio legătură cu mincinoşii. Ei sunt în afara împărăţiei Lui.

Cine se socoteşte creştin adevărat, pentru că se ţine de unele obiceiuri religioase, că a fost botezat, că face parte dintr-un cult religios, dar nu trăieşte o viaţă de strânsă părtăşie cu Domnul Isus şi cu adevăraţii Lui urmaşi, şi nu se vede în el felul Său de a fi, se înşală.

Va veni vremea când toate pretenţiile mincinoase vor f i judecate şi când adevăraţii creştini vor fi arătaţi în lumină. „Ca să cunoască lumea că mai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” – spune Domnul Isus Tatălui,  vorbind despre ucenicii Săi (Ioan 17: 23). Aici, vorbind despre cei  care-şi zic iudei, dar nu sunt, şi dispreţuiesc pe adevăraţii urmaşi ai lui Hristos, spune: îi voi face să ştie că te-am iubit. „Cât de scump este să ştim că Tatăl ne iubeşte şi că ne iubeşte şi Domnul Isus!

Fraţii mei, nu vă fie teamă să păziţi şi să mărturisiţi întreg Cuvântul Domnului Isus, căci ce va putea face omul? Curând, foarte curând cei ce v-au batjocorit vă vor fi daţi, şi astfel unitatea dorită de Dumnezeu, se va împlini spre slava şi bucuria Lui. Amin.
Nicolae Moldoveanu, Hristos Descoperirea, meditaţii la Apocalipsa, pag 93, Ed. Comorile Harului Deva, 2008


Vorbim şi după ce murim…puţin…că „groparii pleacă la două”, despre două feluri de gropari.

13 martie 2010

Fratele M. s-a dus la Domnul Isus în iulie 2007. L-au înmormântat ca pe Domnul Isus, membrii sinedriului, cei ce mergeau la el pe ascuns, de frica iudeilor. Nu cei ce au frânt pâinea cu el, aceia l-au avut viu. De veacuri multe încoace morţii îngroapă morţii. Personal, nu cred că e important cine te îngroapă, important e Cine te învie. Cel ce ţine lopata în mână, îşi va curăţi cu desăvârşire aria, nu va lăsa un bob, e un cuvânt care mă mângâie.
A plecat la Domnul şi preaiubita sora L., luni 8 martie. Miercuri 10 martie la ora 12.30 a început înmormântarea la capelă.
Fratele S., un foarte apropiat al fratelui M. a adus un mesaj de mângâiere şi de îmbărbătare. Vin urgiile Babilonului. Lumea încă nu le-a văzut. A fost potopul, urgiile Egiptului, nimicirea Sodomei…dar ceea ce urmează va fi catastrofal: „voi mai clătina încă odată” zice Domnul.
Fratele S. a vorbit despre ieşirea din Babilon, cunoaşte bine Babilonul, a locuit în mai multe cartiere. A vrut să-l vindece.  A locuit şi în Egipt înainte de Babilon . De o vreme e cetăţean cu sfinţii în Ierusalim, în casa lui Dumnezeu şi se bucură mult.
A citat pe larg din fratele M., din meditaţii, cele mai tăioase pasaje. Atât de tăioase încât cei tăiaţi la inimă scrâşneau din dinţi şi ….au întrerupt totul…..PLEACĂ GROPARII la două. Scuză de 2 bani. Ei erau groparii, popii, cei ce-L răstignesc a doua oară pe Domnul Isus. Ce organizare e aceea, să laşi doar 90 de minute între începerea înmormântării la capelă şi închiderea cavoului la cimitir(2 km)? Chestia cu groparii(o s-o vedeţi pe film) a fost o scuză inventată pe moment. A trebuit inchisă gura fratelui S., spunea Adevărul.
Nu s-a supus lor. Galateni 2:4-5
Fratele M. „a vorbit” la înmormântarea preaiubitei lui sora L. prin gura fratelui S.  A vorbit despre ieşirea din Babilon, un imperativ al vremii de acum, subiect prezent în toate scrierile lui.  „Groparii” i-au îngropat cuvintele, cum vor să-i facă şi cu biografia. După ce părinţii lor i-au îngropat pe fraţi în închisori, ei nu vor să se pocăiască şi se apucă de vopsit morminte.
Urmăriţi filmările(linkurile le voi activa doar la cerere, pentru perioade scurte), fratele S. a vorbit în total 22 de minute, un timp rezonabil. Din acest timp, aproape jumătate  a fost umplut cu citate din cărţile fratelui M.
Fratele S(1)
Fratele S(2)
Fratele S(3) („Toate partidele religioase fac parte din Babilon” secvenţele în care a fost întrerupt de „gropari”), am avut sentimentul viu ca particip la ceva similar cu uciderea lui Ştefan.
Fratele  S(4) (un dialog clarificator.)
La mormânt nu s-a mai putut vorbi, două-trei cântări şi gata, era un vânt cumplit, tăios şi rece, nici nu s-ar fi auzit.
Când Domnul Isus a fost răstignit între doi tâlhari, lumea a văzut răstigniţi trei tâlhari.
Când Ştefan a fost omorât cu pietre, lumea s-a văzut scăpată de un eretic.
Ce glorios se ascunde Dumnezeu!
El să fie glorificat prin toate.
Au rămas cântările şi meditaţiile, „vorbim şi după ce plecăm din pământescul nostru trup”.


Biblia Fidela 2010, aproape de tipar…mulţumiri criticilor.

12 martie 2010

Aveţi aici ediţia definitivă în .pdf:  Biblia Fidela

Din prefaţă:
„…Am ascultat și criticii acestui text și am ajustat ceea ce a fost criticat justificat şi susţinut cu argumente lingvistice serioase sau de traducere. Nu am considerat nimic prea neimportant pentru a nu lua în seamă şi mulţumim tuturor celor care ne-au trimis sugestiile lor la munca ce am făcut-o.”
Dacă traducătorilor li s-ar putea imputa oareşicari imperfecţiuni sau chiar erori de traducere, trebuie să li se recunoască atitudinea deschisă, calmă şi caldă faţă de critici.  Traducerea cea mai bună a scripturii e „traducerea” în viaţă. La acest mod de traducere, criticii au făcut greşeli de „traducere” colosale.
Despre prima ediţie:
„….e trimisă  la editura si la tipografie. ……o comanda pentru 10,000 de exemplare. 1,000 vor fi cu o coperta din piele …., paginile vor fi „aurite” … va avea cateva (1 sau 2 cred) semne de carte. 9,000 vor fi cu o coperta „vinyl” …. Aşteptăm ….în Iulie. „


„Aţi făcut din Evanghelia Mea o meserie”, meditaţii de fratele Niculiţă la Matei 7:23

11 martie 2010
Ieri m-am rugat Domnului să mă umple cu mai multă dragoste. Am tot recitit în minte I Corinteni 13. M-am blocat la:  „nu se bucură de nelegiuire(fărădelege)…” O dragoste care nu se bucură întotdeauna, o dragoste care se întristează? Se poate oare? Desigur, dragostea plânge. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa….” Azi am ascultat pe un frate vorbind şi a citat această meditaţie.Matei  7,23
Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-om cunoscut depărtaţi vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege„.
Cît de perfect ar fi omul, cît de adâncit ar fi în cunoaştere şi cât de înţelept ar fî, tot în parte cunoaşte; şi de aceea poate fi înşelat. Numai Domnul cunoaşte desăvârşit şi El nu poate fi înşelat de nimeni. Şi le va spune curat, în ziua judecăţii celor care au spus numai cu gura: „Doamne, Doamne” dar inima le-a fost departe de realitatea vieţii de credinţă şi sfinţenie: „Niciodată nu v-am cunoscut”
Nu v-am cunoscut ca făpturi născute din nou, ci ca fiinţe vechi, născute în păcat.
Nu v-am cunoscut ca slujitori ai Mei. Deşi aţi venit în Numele Meu, voi v-aţi slujit vouă, eului vostru care umbla după mărire. Aşa v-am cunoscut.
Nu v-am cunoscut ca oameni smeriţi, ci ca oameni mândri.
Nu v-am cunoscut ca oameni sfinţi şi evlavioşi ci ca oameni care aţi iubit păcatul şi făţărnicia.
Nu v-am cunoscut ca trăitori ai vieţii Mele, ci ca unii care v-aţi însuşit cu mintea învăţăturile Mele şi aţi căutat să profitaţi de pe urma lor.
Aţi făcut din Evanghelia Mea o meserie şi un mijloc de exploatare a oamenilor neştiutori.
Nu v-am cunoscut ca purtători ai crucii, ci ca unii care aţi fugit de ea tot timpul, chiar dacă cu gura o predicaţi şi o cântaţi.
Nu v-am cunoscut ca oi ale mele, ci ca nişte lupi răpitori, îmbrăcaţi doar în piele de oaie.
Aşa v-am cunoscut şi nu M-am înşelat în cunoaşterea Mea. Voi aţi crezut că Eu nu cunosc, dar v-aţi înşelat amarnic. Aţi lucrat tot timpul fărădelege. Eu v-am dat Legea Mea şi calea Mea care sigur vă ducea la o viaţă fericită şi duhovnicească. Voi aţi căutat o cale a voastră şi tot timpul aţi fost nefericiţi în inima voastră, tot timpul aţi fost fără pace şi bucurie în Duhul Sfânt, tot timpul aţi căutat să păreţi că aveţi ceva din harul Meu, dar în realitate n-aţi avut nimic. V-aţi înşelat voi şi aţi înşelat şi pe alţii.
Eu niciodată nu M-am uitat la vorbele voastre, ci M-am uitat totdeauna la inima voastră. O, şi inima voastră era plină cu altceva, nu cu voia Mea, nu cu Duhul Meu Cel Sfînt. Inima voastră era legată numai de pămînt, neavînd nimic ceresc în ea.
Cuvîntul Meu l-aţi aruncat totdeauna înapoia voastră şi aţi trăit de capul vostru.
Voi care ari trăit departe de realitatea vieţii cu Mine, departe rămîneţi şi de aici încolo, pentru că Eu nu am altă voie, altă viaţă şi altă lege decît aceea pe care v-am dat-o şi căreia n-aţi vrut să vă supuneţi. Nici de aici înainte nu vă veţi putea supune ei. Trăiţi în locul pe care vi l-aţi ales.
„Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”.
Ce mirare mare va fi cînd se va vedea că ceea ce noi numim creştinism a fost o mare autoamăgire! Şi ce persoane ilustre au fost aceştia la vremea lor!
Pentru ca să scăpăm de o asemenea osândă, să ne judecăm clipă de clipă pe noi şi să ne lăsăm lucraţi de harul lui Dumnezeu.Nicolae Moldoveanu

Un Dumnezeu care se ascunde, (Deus absconditus),(”…acel Dumnezeu care nu era nici în cărţi, nici în biserici…)

6 martie 2010

“ Nimeni nu face ceva in ascuns, cind cauta sa se faca cunoscut: dacă faci aceste lucruri,aratăTe lumii” Ioan 7:4

Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor” Prov 25:2

„Podoaba voastră să fie….. omul ascuns al inimii,…. care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. „ I Pet 3:4

„Atunci au răstignit împreuna cu El doi talhari, unul de-a dreapta si unul de-a stanga. „Matei 27:38

Un Dumnezeu ascuns! Într-o lume în care orice ţânţar se vrea elefant e imposibil de înţeles această atitudine a lui Dumnezeu. Dacă s-ar arăta? S-ar clarifica nişte lucruri. Aşa, ni se pare chiar normală atitudinea oamenilor care nu cred, cum să crezi ceea ce nu vezi?
Greu mi-a fost să pricep, târziu mi s-a dat.
Dumnezeu este Duh, el nu este carne.
Trupul nostru de carne este o asemănare a dumnezeirii, nu identitate. „Tot aşa” nu înseamnă identic, ci asemănător.
Unul din aspectele Gloriei lui  Dumnezeu care ni s-a revelat este paralelismul dintre carne şi duh.
A trebuit ca însăşi Domnul Isus să poarte vremelnic acest înveliş „pentru ca prin moarte să învingă pe cel ce are puterea morţii”.
Dar Dumnezeirea a fost, este şi va fi Duh.
Tot ceea ce e divin e Duh.
Şi lăuntricul nostru, omul nostru cel nou, e tot Duh.
E ascuns în noi. Omul ascuns al inimii.
Ca Dumnezeu, ca Domnul Isus.
Mult m-am gândit, de ce Dumnezeu s-a ascuns în mine, de ce mi-a sădit Cuvântul, de ce vrea să rodească acest Cuvânt?
Înţeleg că pentru a-i fi spre Glorie, dar creşte atât de încet.
Nu se ia la concurs cu pro-TV-ul, nu participă la Oscar, nu are alegeri, nici armată, nici …nu are nimic vizibil.
Nici nu are nevoie.
Templele Duhului sunt trupurile de carne şi atât. Acolo se duce războiul, în carne,  cu duhurile răutăţii din locurile cereşti.
Ascuns în mine , ascuns în noi, ascuns în cei dispreţuiţi. Atât de ascuns încât MULŢI vor zice: „când te-am văzut noi?”
Duh înseamnă cuvânt, idee, rostire, proclamare, auzire. Duhul se poate scrie, citi, rosti, proclama. Nu se poate pune mâna pe el, nu se poate apuca, nu se vede. Intră pe urechi, nu pe ochi. Iese pe gură.
Roada Duhului e altceva.
Între cuvânt(duh) şi roadă este aşteptarea creşterii. Creşterea: minunată şi atăt de vizibilă asemănare a tainei.
PENTRU ACEASTA ne-a dat Dumnezeu carnea, el se ascunde în toate aceste minuni. În iarnă şi vară, în noapte şi zi, în naştere şi creştere.
Mai ales în creştere taina lui Dumnezeu se revelează:”să creşteţi în toate…în acest Har”. Nimic din ce e făcut de oameni nu creşte, creşterea e o proprietate a vieţii.
Toată această stare de Har e căpătată prin Noul Adam, prin Domnul Isus, prin moartea şi asemănarea cu El, prin zdrobirea Duhului, prin pustia dintre cele două ape despicate, prin dezlipirea de Egipt şi alipirea de Sion, cu spatele la Babilon. Aşa s-a trecut Iordanul!
Mare şi copleşitor Har…Dumnezeu revelat în Hristos „a găsit cu cale să descopere pe Fiul Său în mine”. Nu să mă scape de iad, aş fi egoist şi meschin să nu văd decât interesul meu uman. Convertirea nu e sfârşitul, ci e începutul drumului.
„…..să descopere pe Fiul Său în mine….” în tine, în noi, în Adunare, prin Adunare. De aceea se ascunde Dumnezeu, vrea să se descopere în singurul fel care are rost. Pe uşă, prin Calea cea nouă şi vie, prin perdea, prin trupul lui sfâşiat şi dispreţuit.
„…pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi prin Adunare înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu..”
Singurul fel în care acum Dumnezeu este revelat este prin Cristos, prin Cristosul din fraţi.
„….sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei…” Coloseni 2:3

PS
Căt de bâjbâitoare mi se par căutările bietului Arghezi:

„….incerc de-o viata lunga sa stam un ceas la sfat
Si te-ai ascuns de mine de cum m-am aratat
Oriunde-ti pipai pragul cu soapta tristei rugi
Dau numai de belciuge cu lacate si drugi. „

sau:

„Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta
In recea mea-ncruntata suferinta.
Daca-ncepui de-aproape sa-ti dau ghes,
Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des.

De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura
Tu n-ai mai pus picioru-n batatura
Si anii mor si veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, sub cer.

Cand magii au purces dupa o stea,
Tu le vorbeai – si se putea.
Cand fu sa plece si Iosif,
Scris l-ai gasit in catastif
Si i-ai trimis un inger de povata –
Si ingerul statu cu el de fata.
Ingerii tai grijeau pe vremea ceea
Si pruncul si barbatul si femeea.

Doar mie, Domnul, vesnicul si bunul,
Nu mi-a trimis, de cand ma rog, nici-unul

Şi totuşi până la urmă se pare că la 50 de ani L-a trimis pe Unul:

„Îmi lipsea acel Dumnezeu care nu era nici în cărţi, nici în biserici şi pe lângă care au trecut oamenii şi nu L-au văzut. Pe acela L-am găsit după ce s-au stins vara fierbinte şi toamna frumoasă peste mine, de cincizeci de ori. Eu crezusem că nu Te voi mai afla niciodată şi-mi pusesem uneltele deoparte. Bucuria mea cine ar putea-o povesti acum? Ziua mea are un rost. Înţeleg multe lucruri până aseară neînţelese.”  T. Arghezi

Sursa: aici.


Nonconformiştii englezi(1525-1689), cap. 11 din Drumul Adunării

6 martie 2010
Citate:

„Într-un discurs memorabil adresat fraţilor pe nava care era gata de plecare la Delft Haven, Robinson le-a spus ; „Eu vă implor înaintea l u i Dumnezeu şi înaintea sfinţilor Săi îngeri, să nu mă urmaţi decît aşa cum m-aţi văzut urmînd pe Isus Hristos. Dacă Dumnezeu vă descopere ceva printr-un alt slujitor al Său, să fiţi de asemenea gata să ascultaţi, ca şi cînd voi l-aţi primit prin slujirea mea. Eu sînt absolut convins că Domnul are şi alte adevăruri pe care să ni le transmită prin Sfîntul Său Cuvînt. Din partea mea, eu nu pot deplînge îndeajuns starea acestor biserici reformate, care au cîştigat un anumit grad de religiozitate, însă nu vor să meargă mai departe decît ca instrumente ale reformaţiunii lor. Luteranii nu pot să vadă ceea ce a văzut Luther şi ei ar muri mai degrabă decît să accepte acel aspect al adevărului descoperit de Calvin. In ceea ce priveşte calviniştii, dumneavoastră ştiţi că ei se cramponează (se agaţă) de moştenirea lăsată de acest mare om al lui Dumnezeu, care totuşi nu putea vedea şi şti toate lucrurile. Este o sărăcie de plîns, căci dacă aceşti oameni au fost la timpul lor nişte lumini care au strălucit în întunerec, ei nu au pătruns încă în totul voia lui Dumnezeu. Dacă ei ar fi t r ă i t în zilele noastre, ei ar fi fost gata să îmbrăţişeze o lumină mai mare decît cea care i-a luminat mai întîi. Căci este imposibil ca pentru lumea creştină — care abia de curînd a ieşit din desele întunecimi anticreştine — să ajungă, aşa deodată la deplina cunoştinţă„. Lai „Speedwell” s-a alăturat „Mayflower” cu o grupă din Anglia care voia să treacă cu el dincolo. Cele două vase părăsiră Anglia în acelaşi timp, însă Speedwell primind o spărtură trebui să renunţe la călătorie. Toţi pasagerii s-au îngrămădit pe „Mayflower şi mica corabie plecă din Plymouth la 1620. Ei fură asalt a ţ i de o teribilă furtună, însă fermi în hotărîrea lor ei luptară cu vigoare şi la capătul a nouă săptămîni de traversare, o sută două persoane ancorară la Plymouth Bay în Noua Anglie. Ei au întemeiat acolo un stat care a prosperat mai mult decît toate celelalte din America de Nord şi care mai poartă încă amprenta caracterului bărbaţilor şi femeilor care l-au întemeiat în frică de Dumnezeu şi cu dragoste pentru libertate. „

„Eu nu vreau ca botezul în apă să devină prescripţia, uşa, zăvorul, bara, zidul de despărţire între drepţi şi drepţi. Să dea Domnul ca să  mă elibereze de gînduri superstiţioase şi idolatre  în ceea ce priveşte poruncile lui Hristos şi ale lui Dumnezeu! Pentru că Dvs. doriţi ca să ştiţi prin ce nume eu mă deosebesc de ceilalţi, să ştiţi că acesta este numele de „creştin” şi eu nădăjduesc că sînt. Eu vreau, dacă Dumnezeu mă  găseşte vrednic, să fiu numit creştin, credincios sau oricare alt nume aprobat de Sfînta Scriptură!” John Bunyan

Nonconformiştii .doc
Nonconformiştii .pdf


Franţa şi Elveţia(1500-1800) cap. 10 din Drumul Adunării

4 martie 2010

Cap 10 .doc
Cap 10 .pdf


Mercenarii pântecelui

2 martie 2010

Romani 16:18  „Cãci astfel de oameni nu slujesc lui Cristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amãgitoare, ei înşalã inimile celor lesne crezãtori.

Romani 16 e unul din cele mai iubite de mine cărţi din Noul Testament.
Proba iubirii. O iubire nu numai declarată ci practicată.
Salutaţi pe…, pe…, pe…, casa lui…, adunarea din casa lui,…adunarea din casa lor, fraţii care sunt împreună cu ei… Salutări, salutări...iar la urmă un avertisment: „să aveţi ochiul asupra celor care…”  slujesc pantecelui lor.
Cum? Cu predicuţe dulci şi amăgitoare. Nu Har, nu judecată de sine, nu cercetare, nu pocăinţă(răzgândire)! Nimic, o vorbire dulceagă, laudă şi închinare, doar urmează colecta, nu? Plus zeciuiala, dacă pleacă „fraţii”!?
Nici o jertfă din Vechiul Testament nu avea voie să conţină miere.
nici aluat şi nici miere nu veţi arde ca jertfă înaintea Domnului” (Leviticul 2, 11)
Mierea denaturează orice gust.
Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncărurile? ” Iov 12:11
Toate jertfele trebuiau aduse cu sare.
Cuvantul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare” (Coloseni 4:6)
Jertfele din vechiul testament reprezintă în Coordonatele Duhului, cuvintele pe care le rostim.
E absolut imposibil să pătrundă în oameni Cuvântul lui Dumnezeu, dacă gustul „cerului gurii lor” este denaturat de consumul de miere. Imediat ce vor simţi gustul sărat al Cuvintelor Harului îl vor respinge şi vor alerga din nou la bucătarii aluatului(făţărniciei) şi mierii.
Infamă meserie, ruşinos câştig, nenorocit viitor.
Dacă aceşti bucătari ar fi voluntari inconştienţi care au greşit involuntar  ingredientele, ar beneficia de clemenţă. Nu e aşa. Ei slujesc. Sunt robi, angajaţi, sclavi. Mercenari. Pentru colectele şi zeciuielile care le asigură traiul cărnii.
Mercenari ai pântecelui lor.
Sute de tertipuri pentru a umple săli: spectacole, teatru, alţi mercenari cu altfel de miere(muzică profesionistă, oratori vestiţi), slujbe  înseriate(„de ce n-aţi fost data trecută?”….”data viitoare vom face…să nu lipsiţi”), etc, etc….Săli pline înseamnă colecte bune, membrii mulţi-zeciuieli sigure.
A fi rob al Domnului Isus Cristos presupune o demnitate şi o Glorie care abandonează automat aceste „meşteşuguri ruşinoase şi ascunse.”
E dureros când oamenii, obişnuiţi cu miere, resping gustul sărat al Harului!
Vinovaţi sunt „mercenarii pântecelui lor” , experţii în vorbiri dulci şi amăgitoare, adunătorii de mulţimi.
Dacă sunt excepţii, să dovedească, să renunţe la soldă.
V-a scris pe gratis  un ucenic al Unui tâmplar, învăţat de un făcător de corturi, ca să nu pună piedică Evangheliei Veşnice.
De dragostea Lui…
d.


%d blogeri au apreciat: