Cântări din temniţă..şi nu numai, Cântările Biruinţei, de fratele Mia Iovin (72 de cântări, 100 de pagini)

29 Martie 2010

Cântările fratelui Mia. Atât de duşmănit de mulţi, atât de iubit deasemenea.

„….Când au văzut ce am scris, m-au aruncat la „Zarcă„, în celula 128 subteran (celebră, căci aici a fost ţinut în lanţuri vestitul haiduc al Imperiului Austro-Ungar, Rozsa Sandor), cu ameninţarea: „Aici îţi vor putrezi oasele, până vei bate la uşă, să vii, să ne spui totul!” După mai multe săptămâni, tot ei au venit şi m-au scos, văzând că eu nu am mai bătut la uşă, aşa cum au scontat ei că voi face, datorită  condiţiilor îngrozitoare de acolo. Zarca era destinată lichidării la moarte a celor indezirabili regimului comunist….”Veţi găsi în această carte cântări ziditoare, inspirate din Cuvântul amestecat cu credinţa care lucrează prin fapte: Străjerule, străjere, Ce mare Har, De n-ar fi Har, Vine Domnul…şi multe altele.
Unele cântări cu istoriile lor.
Încep aşa:
„...Eram în celula 19 subteran, la Securitatea din Timişoara, ziua de 21 ianuarie 1959. Trecuse mai bine de o lună de la arestare. Eram foarte bolnav şi slăbit, sufeream de stomac şi fiere-ficat. Mâncărurile neadecvate în care predomina varza îmi provocau dureri mari. Restituiam uneori porţia neatinsă. Au crezut că am declarat greva foamei în mod neanunţat. Nu era însă cazul, i-am asigurat….”

Click pe imagine pentru .pdf


Hrănire ori îmbătare!

28 Martie 2010

..te hrăneşti cu cuvintele credinţei….
….toţi au mâncat aceiaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceiaşi băutură duhovnicească pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească şi care venea după ei. Şi stânca era Cristos.

Cu ce ne hrănim duhul,  ce ascultăm este hrana noastră. Cuvânt, rugăciune, har, ungere adică cele reprezentate de jertfa de mâncare: făină, tămâie, sare şi untdelemn. Aluatul şi mierea erau strict interzise.

Dar alcool? Aşa pentru veselie, să nu se plictisească jertfitorii.

„…ia din mâna mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea toate popoarele la care te voi trimite. Vor bea şi se vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni…” Ieremia 25:16
„Babilonul era în mâna Domnului un potir de aur…” Ieremia 51:7
„Fugiţi din Babilon…” Ieremia 51:6

Meniul  religiei carnale, fireşti lumeşti este acest potir, oamenii nu se hrănesc, se îmbată.
Merg în locul de întâlnire pentru plăcere. La ieşire se întreabă: „ţi-a plăcut?”
Repetarea fără noimă a aceloraşi rugăciuni sau strofe este tot o urmare a îmbătării, rareori e vorba de arderea inimii străpunse de Cuvânt, tot mai des mobilul e transa cauzată de potirul plin cu falsuri fermentate de viţă străină.
Participarea la ritual, dependenţa de ritual e egală cu luarea periodică a drogului îndreptăţirii de sine.
De câte ori ascultăm de plăcere o muzică aşa-zis creştină, fără cercetarea duhului, fără pocăinţă, fără zdrobire, numai aşa pentru gâdilirea urechii nu ne hrănim, ne îmbătăm. Însăşi felul şi alcătuirea religiei Babiloniene este spre a fi uşor acceptată de mulţimi şi de a da satisfacţie mulţimilor. Măsura succesului ei este tot mărimea mulţimii, criteriu absent în epistolele lui Pavel.
Multe din bisericile creştine se transformă imperceptibil din locuri ale hrănirii, săturării şi creşterii în locuri ale imbătării şi extazului firesc, „chelneri” profesionali amestecând, falsificând şi înlocuind rodul viţei de sus cu scursoarea roadelor degenerate ale unei viţe străine.
Doamne ai milă de noi!


Protejat: Ce duşmănit eşti tu acum

28 Martie 2010

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Mişcări metodiste şi misionare, cap. 13 din Drumul Adunării

24 Martie 2010

Citat:

„Căpitanul Haldane a sosit călare la locul unde trebuia ca să se ţină întrunirea. Coborîndu-se de pe cal, el a încredinţat calul său în grija unei alte persoane. Căpitanul era atunci abia în vîrstă de treizeci de ani şi purta un pardesiu albastru care după moda timpului era împodobit cu trese. El avea o perucă pudrată şi părul, legat la spate cum aveau domnii din acea vreme. Eu nu voi uita niciodată impresia pe care mi-a făcut-o cînd cu o voce clară, distinctă şi bărbătească, el a început să ţină o cuvîntare mulţimii nerăbdătoare, atrasă de prezenţa sa. Puternicile sale apeluri la conştiinţă, condensate în fraze simple, erau atît  de îngrozitoare, încît eu nu am putut dormi toată noaptea şi nici nu m-am dus la culcare. Impresia produsă nu s-a şters niciodată din mintea mea, căci cu toate că au trecut încă mulţi ani înainte de primirea Evangheliei, eu nu am mai recăzut niciodată în vechea mea stare de indiferenţă pentru lucrurile veşnice. Această lucrare de convertire şi de trezire a multor oameni care erau deja creştini, au pus problema drumului de urmat în a asculta învăţăturile Scripturii. Fraţii Haldane şi unii din colaboratorii lor, sufereau ca membri ai bisericii naţionale pentru faptul de a fi uniţi cu oameni cu totul neconvertiţi. Ei părăsiră această biserică şi începură să se întîlnească cu aceia care aveau mărturia de a fi adevăraţi copii ai lui Dumnezeu.”

Capitolul 13 .doc
Capitolul 13. pdf


Îngerii nu merg la biserică

23 Martie 2010

-despre găzduire şi adunare

„Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri.” Evrei 13:2

Gaius gazda mea si a întregii adunări, vă salută”      Romani 16:23

Când zicem „găzduire” de obicei ne gândim la găzduirea unor călători, dar apostolul vorbeşte de găzduirea „întregii adunări”.
Găzduire înseamnă să fii acasă, sau să fie cineva tot timpul acasă. Cănd vin fraţii-călători să pui masa, să faci patul, să îţi deschizi inima şi urechea pentru cel pribeag. Când găzduieşti adunarea să-l faci pe fiecare să se simtă binevenit şi bineprimit. Primul oaspete găzduit este Domnul, Capul Adunării, Capul Trupului. El nu umblă singur, totdeauna a umblat cu ucenicii. Aşa cum sunt ei, fiecare în felul lui, să-i iubeşti şi pe ei ca pe Domnul, cu care vin, la care vin, din care vin.
Mare Har, găzduirea adunării, a întregii adunări. Unii au suferit mult pentru acest Har. Greul găzduirii cade adesea pe umerii sorei.
De aceea Aquila este amintit întotdeauna cu soţia lui Priscila, tot gazde şi ei.
Şi câte adunări erau găzduite în câte case!
Nu aveau nume adunările, dar gazdele adunărilor aveau, sunt scrise în Biblie.
Nu aveau pastori adunările, nu scrie nimic despre asta, dar gazde aveau, scrie mult.
Adunările nu aveau temple, dar  aveau gazde.
Templelor le lipsesc 4 lucruri esentiale pentru a putea  găzdui: bucătăria, baia, camera de oaspeţi şi inimile deschise ale fraţilor care şi-au deschis casa.
Un frate în casa căruia a fost adunare zeci de ani spunea:”..nici oamenii nu au pus becurile pe un singur stâlp sau pe o singură stradă” drept urmare nici Dumnezeu nu doreşte ca copiii Lui să stea într-o adunare mare, ci în multe mici.
Sper ca aceste rânduri ţi-au mişcat inima să o faci să se gândească la cât de minunat ar fi să fi şi tu „gazda adunării”, să vină fraţii la tine acasă, să te bucuri. Vor veni şi îngeri cu siguranţă.


Labadie, pietiştii, Zinzendorf, Filadelfia (1630-1750), Cap. 12 din Drumul Adunării

21 Martie 2010

Capitolul 12   .doc
Capitolul 12   .pdf

Citat: „El recunoscu bunele intenţii ale partizanilor săi războinici şi a putut spune despre unul din cei mai nestăpîniţi; „cu toate că scumpul nostru Christian David m-a numit „fiară” şi pe M. Rothe „proorocul mincinos”, noi cunoaştem inima sa cinstită şi ştim că vom putea să-l aducem pe drumul cel bun.”


Atitudinea faţă de clerici: lăsaţi-i

20 Martie 2010

Cu subiect asemănător:  Atitudinea faţă de un uns lepădat.

Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă” Matei 15:14

„Vai de voi
,carturari si Farisei fatarnici! Pentru ca voi inchideti oamenilor Imparatia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre …” Matei 23:13

Domnul Isus şi apostolii Săi ne-au învăţat să nu ne oprim pe Calea cea nouă şi vie, să pătrundem prin perdeaua dinăuntru până în faţa tronului de Har. Ce reprezintă aceste  imagini din Vechiul Testament e foarte clar arătat în Galateni, Evrei şi celelalte epistole. Mai ales în Evrei.

Clericii n-au loc în toată călătoria lipirii noastre de El, dacă se bagă doar încurcă, ca orbii la un concurs de atletism.
Mi-e milă de orbia lor, dar nu e locul lor acolo. Orbii nu fug. De aceea adunări bune, părtăşii calde când ajung să aibă clerici se răcesc şi mor. Clericii, în orbia lor, se opresc pe drum şi zic că toţi trebuie să ajungă acolo, la nivelul lor, la ei, ca ei. Nu mai mult.

Noi am fost chemaţi la libertate.
Hristos ne-a eliberat să fim liberi.
Ce fel de libertate?
Libertatea Slavei(Gloriei) copiilor lui Dumnezeu.
Unde este această slavă:
„Noi toţi privim cu faţa descoperitã, ca într-o oglindã, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavã în slavã prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
Pe scurt: lucrăm cu multă îndrăzneală(sau ne luăm o mare libertate) şi nu facem ca şi cu Moise care atunci când e citit măhrama lui rămâne pe inima cititorului. Măhrama neînţelegerii este înlăturată în Hristos şi privim slava înţelegerii. Înţelegând mai mult trecem din slavă în slavă, prin Duhul, sau cum scrie la evrei 5:12-6:2, din cuvinte în cuvinte, până la El, Cuvântul.
Toate Scripturile mărturisesc despre El.
El este Calea, începutul, mijlocul şi sfârşitul ei.
El este Marele Preot.
Pe această cale nu mai sunt clerici, popi, preoţi ca şi cei de-a lui Moise. Noi nu mai facem ca Moise.
Noi când citim Vechiul Testament îl vedem pe El, pe Domnul Isus, nu umbrele slăvilor Lui. Îl vedem în chip întunecos în Vechiul Testament, dar de când avem Noul Testament îl vedem desluşit, iar prin Duhul de decoperire îl vedem
în fraţi.

 

Libertatea noastră este să ne alipim de El, de Domnul, lucru pe care nici un cleric din lume nu ne va lăsa să-l facem. Ei vorbesc frumos despre Domnul, dar Îl leapădă ca şi Cap al trupului, al adunării şi se pun ei. Fac prin asta o mare nelegiuire. Dragostea mea faţă de ei nu se bucură de nelegiuirea lor.

Bieţii de ei, se frământă se bagă în seamă, n-au pace, înconjoară marea şi pământul, dar nu se smeresc, nu se dau în lături din locul înalt prin care înşeală oamenii care se uită la ei. Se mărturisesc pe ei, nu pe Domnul ca şi Cap al adunării, ca şi capăt al Căii.

 

Citind Vechiul Testament, înţelegem rostul, felul şi desfăşurarea planului lui Dumnezeu, în noi, cu noi. Înţelegem ce e Cortul, sfânta sfintelor, preoţia, jertfa, etc. toate mărturisesc despre El. În aceste simboluri nu există vre-o umbră care să vorbească despre clerici în adunarea Domnului. Toate mărturisesc doar despre El.

Libertatea noastră şi îndrăzneala noastră este să ne alipim de El(Levi-alipire). Să ne dezlipim de oameni-idoli, Dumnezeu este gelos.

Acest lucru trebuie mărturisit şi practicat în aceste zile când pretenţiile clericilor s-au ridicat atât de sus, mândria Moabului se semeţeşte împotriva Ierusalimului şi puţini mai iubesc pietrele Sionului. Zidurile aliniate ale Babilonului inspiră mai multă siguranţă.