Evreii sunt ”duși” în Israel ”unul câte unul”, nu toți deodată

31 august 2017

Profeția lui Ieremia este clară și o trăim acum:
”De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!» Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.“ Ieremia 16:14-15
Scoaterea din Egipt a fost deodată, au ieșit toți odată.
Scoaterea de acum este ”unul câte unul”.
” În vremea aceea, Domnul va scutura roade dela cursul Râului până la pîrîul Egiptului; iar voi veţi fi strînşi unul cîte unul, copii ai lui Israel!” Isaia 27:12
Aliyah, ridicarea, plecarea în Israel trebuie să fie treptată conform profețiilor.
aliyah
Se întrebă un bloger de la Times of Israel: Când ar trebui evreii să părăsească Europa?
Sioniști sau nu, ei își pun problema din punct de vedere al siguranței, al supraviețuirii, al traiului.
Din păcate, datorită ignoranței în care îi derutează învățătorii lor (un exemplu: talmudul spune că evreii nu mai trebuie să se întoarcă în Israel) mulți din evrei nu sunt sioniști (nu doresc reîntoarcerea în Israel)  și ignoră voit cadrul profetic vechi-testamental.
În Spania evreii au fost expulzați în 1492 și abia în secolul XX au fost readmiși.
Dar de ce să plece?
Și articolul de mai sus arată că mulți evrei stau în cumpănă și totuși pleacă…PE RÂND.
De ce?
Pentru că așa a fost profețit de Cel ce a scris istoria și o împlinește.
Dar ei nu știu asta.


Bunătatea Ta-i eternă (cântare)

30 august 2017

Dumnezeu, prin creație își arată bunătatea în fiecare zi față de toți oamenii, și față de cei ascultători de El, și față de cei neascultători.
Hrana, clima, trupul de care ne bucurăm, oamenii din jur, pacea din țară, dar mai ales bucuria copilăriei fiecăruia sunt dovezi ale bunătății divine.
roade
Apoi la maturitate începe omul să simtă dovezile asprimii lui Dumnezeu.
Fiecare om, pe măsură ce dă de bunătate sau de asprime are datoria să le recunoască, să le compare.
”Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.” Romani 11:22
Dar aici intervin  la mulți oameni frustrările și necredința, mai ales la dovezile asprimii.
De aceea trebuie omul, ca înainte de a da de asprimea maturității și bătrâneții, să dea răspunsul drept și cumpătat al oricărui cuget care a văzut în mod copleșitor bunătatea lui Dumnezeu: pocăința și credința. Pentru aceasta este necesară învățătura, încă de foarte mic, de prunc, să știe să mulțumească omul, ca apoi la maturitate, când lupta cugetului este tot mai grea, să se pocăiască conform Scripturilor.
”Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Romani 2:4
Această bunătate cere ca drept răspuns pocăința.
”Bunătatea Ta mă-ndeamnă grabnic să mă pocăiesc…”
După pocăință, chiar dacă vedem mai departe dovezile asprimii divine(boala, slăbiciunea, bătrânețea, moartea), nu deznădăjduim pentru că credința în înviere e mai puternică decât dezamăgirea dovezilor asprimii.
Analizarea bunătății și a asprimii lui Dumnezeu e necesară, scrie clar: uită-te!
Lupta cugetului, frământarea, răscolirea, întristarea care duce la pocăință vine și dintr-o analiză de sine, analiză al cărei rezultat va fi trist pentru fiecare: la dovezile bunătății am răspuns adesea cu dispreț și ignorare, ca niște copii rebeli față de un tată încontinuu darnic.
Dar până când oare?
Putem face această analizare privind creația, privind trupul nostru, dar cel mai bine privind istoria oamenilor din Vechiul Testament, ei au trăit pentru a ne fi profesori nouă. În textul din Romani (asprime față de cei ce au căzut) e vorba de cei din  Vechiul Testament care au fost pedepsiți, și cum și sunt încă astăzi urmașii lor, toți evreii sunt împietriți încă.

Citește restul acestei intrări »

Dacă Dumnezeu e bun și puternic, de ce permite răul?

29 august 2017

Este o întrebare legitimă, o primesc de multe ori în dialoguri cu necredincioși, dar nu numai, și mulți credincioși își pun problema așa.
Este o obiecție majoră și pentru foarte mulți atei.
Este un obstacol de gândire, o piatră de poticnire pentru foarte mulți împietriți.
Așa că indiferent dacă chestiunea răului este pentru tine doar o întrebare, sau o obiecție, sau un obstacol, primește te rog modestul meu răspuns și fă-ți socoteala primirii cu blândețe a drumului logic spre înțelegerea Planului lui Dumnezeu.

Problema neînțelegerii este la noi, privim lucrurile static, acum: doar durerea momentului. 
Ar trebui să ne gândim mai întâi că mamele tuturora dintre noi au suferit când ne-am născut și totuși orice mamă: ”… după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.” Ioan 16:21
Înțelegerea răului suferit de cei buni (aici e marea neînțelegere, răul celor răi are logică) se poate face doar în cadrul de timp: suferința are o durată scurtă, viața omului e scurtă, o clipă, un vis.  Citește restul acestei intrări »


Ce cărți am cumpărat de la librăria creștină?

27 august 2017

Am călătorit mult, am fost plecat mult timp de-acasă, din țară.
N-am prea citit în timpul ăsta, am neglijat blog, Facebook.
Acum mi-am revenit și sâmbătă am făcut un drum la librărie.
Am cumpărat și cărți pentru dat cadou, se terminase stocul.
Acestea sunt o parte.
carti1
”Lumea tatălui meu”, o carte scoasă de menoniții de la Suceava, o însumare de articole creaționiste, un fel de National Geographic, dar cu baze creștine.
Istvan Baranyi a scos o carte despre creaționism, primele două capitole despre metalurgie și Biblie, bazat pe cartea Iov, foarte interesante lucruri. Scrie despre Timna Park.
Mi-a părut rău că atunci când am fost la Elat, n-am fost la Timna Park.
Uite un motiv în plus să mai mergem.
Zice Istvan că țara Uț era pe-acolo și Iov știa bine despre metalurgie, ce scrie Iov în cartea lui se petrecea pe lângă el. Descrierea din Iov de aici:
”….piatra se topeşte ca să dea arama. Omul pune capăt întunerecului (Cu ajutorul felinarului, de care se slujesc minerii) , cercetează, pînă în ţinuturile cele mai adînci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii. Sapă o fîntînă departe de locurile locuite; picioarele nu-i mai sînt de ajutor, stă atîrnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti (Zugrăvirea lucrătorilor atîrnaţi de funii.).” Iov 28

Citește restul acestei intrări »


”Închinarea” lui Saul și păcatul lui David. Doar unul din ei s-a pocăit.

21 august 2017

Saul nu și-a omorât vreun general ca să-i ia nevasta și n-a ordonat vreun recensământ în urma căruia să moară prin ciumă 70000 de oameni.

Și totuși Saul a fost lepădat și David a fost numit om după inima lui Dumnezeu.

Ce a făcut diferența?
Credința și pocăința.
Saul făcea ce făcea doar de ochii lumii, ”ce va zice lumea” era deviza lui.
Că nu asculta de Dumnezeu puțin îi păsa.
Ca să-l înțelegem pe Saul vedem scena neascultării legată de jertfă și de așteptarea lui Samuel și apoi cerșetoria lui Saul către Samuel, ca să-l facă pe Samuel să se închine cu el, ca să-i vadă lumea împreună, să nu fie făcut de rușine la popor.

”Saul a zis iarăş: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrînilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.“ 1 Samuel 15:30

Recunoaștere fără pocăință, asta a fost la Saul. Să spui doar: ”am păcătuit” și apoi să ceri profetului să te cinstească în fața bătrânilor. Saul a recunoscut mai înainte: ”mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul” dar nu s-a pocăit. Citește restul acestei intrări »


Titel, Daniela și acum Alex, sau despre inventatorii de Titeli

19 august 2017

Citește restul acestei intrări »


Blogul, un chip schimbăcios

13 august 2017

”…bocitorii cutreieră ulițele!”
Eclesiastul 12:5

Am nouă ani de blog, dar sunt pe netul creștin din anul 2000, de 17 ani.
După câțiva ani de forumuri, grupuri de discuții și ce alte meleaguri de situri cu ”iarbă de biți” ce ne-au oferit la vremea lor Gates, Yahoo, Google, a apărut WordPress și a oferit parcă ceva mai mult.
O vreme.
(Pentru că testele de impact pe care le-am făcut în ultimele luni așează WordPressul mult sub alte platforme.)
Pe WordPress mulți au un ”chip”, un chip de cuvinte, trăsături de idei, grimase de reacții sau zâmbete de încurajări. Fără poze și filme, chipul acesta vorbește de la inimă la inimă.
La puțini din cei ce scriu pe wordpress le știu chipul, nici ei nu mi-l știu mie.
Nici nu li-l cer și-i socotesc și înțelepți, îi citesc cu aceeași încredere ca și Epistola către Evrei.
Dar maturizarea sau îmbătrânirea acestui chip îl simt de asemenea.
Se modifică idei, prietenii, afinități, feluri de reacții, se modifică chipurile de pe bloguri.
Și la mine și la alții. La unii mai mult, iar alții ca și cu ridurile, nu vor să arate că se schimbă, vor să pară neschimbați.
Consecvența este însă principala calitate a nebunilor.
Schimbarea de atitudine a unuia sau altuia nu mă miră, mă miră mai mult încăpățânarea, inflexibilitatea, teama de a nu fi acuzat că ”de ce te-ai schimbat?”, cum mi-a scris mie un comentator la o postare: ”mai aveți ceva de exclus/înlocuit/negat?
Citește restul acestei intrări »


Împrejurări

6 august 2017

”În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
Geneza 8:4
Vă rog să faceți un exercițiu de imaginație împreună cu mine.
Corabia lui Noe, acel imens mastodont plutitor, nu avea cârmă, nici catarg, nici pânze, nici vâsle, nici ancore.
Corabia plutea în derivă, cum zic marinarii și s-a oprit unde a hotărât Dumnezeu.
Pe munții Ararat.
Și de acolo  a început istoria.
Să ne imaginăm împreună: după ce au ieșit din corabie oamenii au trebuit să-și facă case, logic. (Clima se schimbase, după potop a apărut ploaia și pe Ararat chiar și ninsoarea.)
De unde au luat material pentru case?
Sigur din lemnul corăbiei, lemn de gofer (chiparos).
Așa că primele lor case au fost din lemn de chiparos?
Așa au ales ei, studiind dintre mai multe feluri de lemne?
Nu, așa au fost împrejurările, lemnul corăbiei era deja la discreție.
Unde au locuit, în ce zone?
În Mesopotamia (Mezo=între, potamos=Râuri) între cele două râuri Tigru și Eufrat.
De ce? Acolo le-a plăcut? Au cercetat ei tot pământul și au socotit că acolo e mai bine? Nici pomeneală. Acolo s-a oprit corabia, așa au fost împrejurările. Citește restul acestei intrări »


Cronica fraților hutteriți. Sfârșit.

5 august 2017

Cu episodul 350 se încheie publicarea pentru prima dată în limba română a Marii Cronici de Istorie a Fraților Hutteriți, o istorie care descrie cu detalii zguduitoare odiseea evanghelică de un secol și jumătate a unei comunități care a căutat să pună în practică idealul comunist Nou Testamental.
Comunismul nu l-a inventat nici Marx, nici Engels, nici Lenin.
Comunismul există descris în Biblie:
Comunism a fost pe corabia lui Noe, corabie care era folosită la comun de cei 8.
Comunism a fost probabil până la Babel, Dumnezeu a trebuit să-i despartă acolo.
Comunism a fost pe vremea lui Iosif, în Egipt, un Iosif care a „naționalizat„ pentru faraon toate pământurile Egiptului.
Comunism a fost în Adunarea din Ierusalim, unde ”Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.” FA 2:44
Comunismul este un ideal frumos, dar eșuează datorită omului căzut care nu poate să se lepede de sine. A trebuit ca în comunismul nostru est-european mândria ateistă să se îngemăneze istoric cu acest ideal comunist și să eșueze împreună lamentabil jertfind pe altarul acestei iluzii milioane de victime, probabil pentru ca astfel să se poată arăta fără tăgadă cât de ”nespus de rea și deznădăjduit de înșelătoare” este inima omului.
Suntem în concediu, familia unui cumnat din USA este cu noi și călătorim prin Europa.
Duminica trecută am trecut prin Innsbruck.
Logodnicul unei fete a făcut un semestru de școală acolo și ne-a fost ghid.
În zona veche a orașului, chiar pe clădirea cu Goldenes Dachl (acoperișul de aur, un simbol al Innsbruckului) se află o placă de bronz:

Citește restul acestei intrări »


Cronica fraților hutteriți (350) Al doilea apendice: istoria ulterioară

4 august 2017

AL DOILEA APENDICE

Istoria ulterioară

După 1665, evenimentele din cadrul bisericii huterite au fost consemnate in mod intermitent, dar nu au fost adunate într-un singur volum. Doar începând cu anul 1793 continuarea istorisirii a fost reluată de către Johannes Waldner, Prim-bătrân între 1794-1824. El și-a modelat cronica după primul volum, pe care l-a integrat drept prima parte în lucrarea sa. Apoi a folosit alte surse care îi erau la îndemână pentru a umple anii de după 1665 și a continuat să relateze evenimentele contemporane lui până în 1802.

Din această relatare aflăm că povestea suferinței a continuat. Comunitatea obștească – atât de caracteristică și esențială – a fost abandonată de o comunitate-bisericească după alta drept consecință a declinului spiritual, neajunsurilor grele de natură economică și a prigoanei continue; deja în 1699 această practică fusese cu totul abandonată, de asemenea și în Transilvania. Citește restul acestei intrări »


Trei adevăruri pe care nu le poți spune dacă ești pastor

4 august 2017

Poate chiar le crezi în sufletul tău, poate ești un om sincer cu tine, cu frații și cu Dumnezeu, dar totuși anumite aspecte ale Cuvântului nu le poți rosti tare, dacă ești unul din slujitorii ”oficializați” ai Cuvântului.
(Cum ar fi să fi sluga cuiva, dar să nu poți să proclami tot ce a zis șeful tău. Te-ar lăuda el?)
Care sunt aceste adevăruri și de ce nu le poți rosti dacă ești pastor plătit, dacă ești cleric înregistrat și salarizat?

1. Că vine răpirea.

Păi dacă vine răpirea de ce să mai facem o nouă sală de adunare, cu camere pentru bucătărie, săli pentru copii și instrumente, etc? Nu mai bine aruncăm cu banii în stânga și dreapta unde e de-o facere de bine, (dar să nu știe stânga și dreapta una de alta, că de catedrala mântuirii știe și stânga și dreapta, cu amândouă ridicate te imploră popii să le dai).
Nu mai bine nu mai amintesc de răpire, ci inventez o împărăție a lui Dumnezeu aici și acum.

2. Că noi toți suntem frați, ”preoția universală adică”.

Păi dacă în biserică sunt 100 de bărbați și ar trebui să-i las pe fiecare să slujească, eu când mai apuc?
De ce mai sunt plătit?
Mai bine slujesc doar eu și nu vorbesc din acel text incomod că ”voi toți sunteți frați”!

3. Că creștinii ar trebui să stea departe de datorii.

Să aplice fiecare versetul clar care spune: ”să nu datorați nimănui nimic”. Citește restul acestei intrări »


Cronica fraților hutteriți (349) Primul apendice: contextul politic și economic

3 august 2017

PRIMUL APENDICE

Contextul politic și economic

La începutul secolului al șaisprezecelea, în timp ce statele naționale apăreau în nordul și vestul Europei, Europa de sud-est se afla în mâinile turcilor otomani. După două secole de cucerire treptată, turcii încă încercau să pătrundă în vest, iar raidurile și războaiele lor au continuat să pună în pericol Europa centrală pentru încă două secole. Victoria lor de la Mohacs din 1526 a adăugat două treimi din Ungaria dominioanelor lor. În același an, Ferdinand, arhiduce ereditar al Austriei, a devenit rege peste Boemia, Moravia și ce mai rămăsese din Ungaria, revendicând aceste țări prin drept de succesiune, deși în mod tradițional coroana era electivă. Ca și membru al dinastiei Habsburgice, Ferdinand a fost ales împărat în 1556 pentru a-l înlocui pe fratele său Carol Quintul. Împărăția sa se întindea acum peste multitudinea de state vorbitoare de germană care formau imperiul. Habsburgi care s-au perindat succesiv au deținut aceleași pământuri și titluri, unii, ca Ferdinand, au devenit în mod simultan, arhiduce al Austriei, rege al Boemiei, rege al Ungariei și Împărat al Sfântului Imperiu de Națiune Germanică. Citește restul acestei intrări »


Scrisoarea de cerere de ajutor către menoniții din Olanda. Sfârșitul cronicii. Cronica fraților hutteriți (348)

2 august 2017

După marea înfricoșare și sărăcie pe care le-am îndurat în timpul des-menționatului, bruscului și îngozitorului război cu turcii și tătarii, decrepitudinea și ruina s-a abătut asupra întregii biserici a Domnului, precum și asupra multor mii de alți oameni din ținut, de obârșie nobilă sau nu. Pe 7 aprilie ne-am întâlnit la Sabatisch în marea noastră sărăcie, după cum făcusem de mai multe ori înainte pentru a ne sfătui cum să hrănim și să ne îngrijim de săracele văduve și orfani, dintre care mulți au fost aduși aici din alte comunități în timpul acestor vremuri grele.

În mod unanim am căzut de acord să cerem ajutorul bisericilor [menonite] din Olanda.

Ne-am sfătuit împreună înaintea Domnului și în frică reverențioasă de Dumnezeu ne-am decis că doi frați, Christoph Baumhauer și Beniamin Poley, amândoi slujitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, ar trebui să fie trimiși de la Sabatisch pe 21 aprilie în această misiune pentru lucrarea Domnului. În mare frică de Dumnezeu și sub protecție divină, ei au mers la Mannheim în Palatinat și de acolo în Amsterdam. Ei au călătorit în Olanda, Zeelanda, Flandra și Friesland.

Prin viu grai și printr-o scrisoare din partea tuturor bătrânilor bisericii noastre, am cerut ajutorul și susținerea comunităților de credincioși din Țările de Jos, relatându-le felul în care am ajuns în asemenea ruinare și sărăcie extremă. Domnul Dumnezeu a lucrat în inimile lor pentru a-și ajuta biserica și a trimis o contribuție substanțială pentru a ne ajuta. Glorie, cinste și laudă lui Dumnezeu Preamărețul în toată veșnicia. Amin.

COMUNITĂȚILOR DE CREDINCIOȘI DIN OLANDA

PENTRU PRIETENII ȘI FRAȚII NOȘTRI PREAIUBIȚI ÎN DOMNUL

Fie ca harul, dragostea și mila mărețului nostru Dumnezeu, pacea adevărată a Domnului nostru Isus Hristos și puterea vie a Duhului Sfânt să fie cu voi și să rămână în voi și în toți aceia care îl iubesc și le e frică de Dumnezeu în inimile lor, pe oriunde ar fi împrăștiați în aceste vremuri periculoase și tulburi. Citește restul acestei intrări »


Anul 1664 (2) Cronica fraților hutteriți (347)

1 august 2017

Pe 17 octombrie, de abia c-au plecat germanii că au sosit francezii. Oamenii de la Velké Leváre se pregăteau să țină adunarea pentru rugăciune de seara, dar au trebuit să se împrăștie și să fugă. Când ostașii de abia au găsit pe cineva pe acolo, au jefuit și au provocat multe pagube comunității, acestea ajungând la câteva sute de guldeni.

Pe 18 octombrie, caii pentru artileria saxonă au fost puși în grajdurile de la Sabatisch, costându-ne mult de tot. Șapte grăjdari împreună cu paisprezece cai au stat la noi pentru șaptesprezece zile.

În aceeași zi un regiment de cavalerie a sosit aflat sub comanda contelui von Nassau. Ei au rămas până pe 22 octombrie, dar ei nu au reprezentat vreo povară pentru noi în special, laudat fie Dumnezeu, în afară de cadourile pe care li le-am oferit de bunăvoie. Apoi, ei și-au continuat drumul înspre Schossberg.

Pe 6 noiembrie, regimentul Rabicksh a venit la Velké Leváre. Nimeni nu a stat la oamenii noștri, în afară de un călăreț drept gardă de corp, dar aceasta ne-a costat comunitatea mai mult de douăzeci și trei de guldeni. Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat: