500 de ani de la reformă

”Sunt pastor reformat într-o biserică DE-formată” spunea Ferenc Visky acum vreo 20 de ani acasă la el la Oradea, unde în mijlocul grădinii amenajase din 4 bănci puse în careu și înconjurate cu viță, un loc fără microfoane și fără urechi.
Vorbea rar, silabisind aproape, spre a fi bine înțeles, accentuând DE-ul, cu un foarte simpatic accent maghiar și cu un zâmbet inteligent pe față.
L-am vizitat pe Visky atunci în 1997 la cererea cumnatului meu din State de a-i fi șofer fratelui Mia, Visky și Mia fuseseră colegi la Gherla, Aiud, Periprava. L-am dus la Oradea nu numai pe fratele Mia, ci și pe Mladin Aron, pe sora Nuți, am cunoscut astfel acolo pe Visky, pe Margareta Balc, oameni aflați pe marginea veșniciei atunci, pe care am apucat să-i cunosc.
Mișcarea betanistă din care făcea parte Visky e parte a bisericii reformate.
La fel ca mișcarea Herrnhut a contelui Zinzendorf despre care am scris la vremea cuvenită când am fost pe la Herrnhut la o trecere prin Germania.
Acum suntem iar în Germania și astăzi este Reformationtag (=Ziua Reformei).

Despre înstrăinare, pilda struțului, înregistrare din adunare 9 iulie 2017

”Se adunau în loc de asta în casa lui Andreas Wurtzy unde se rugau împreună, citeau şi cântau.” Întemnițarea la Sibiu a lui Michael şi Matthias Hofer, Johann Amlacher şi Rosina Pichler. Cronica fraților hutteriți (366)

În octombrie 1756, baronul Dietrich a poruncit să îi elibereze pe cei trei din Carintia şi să fie aduşi în Apoldu de Sus, unde fuseseră aduşi şi ceilalţi „noi convertiţi” şi să fie îndrumaţi în noile locuinţe construite acolo.
Au primit teren arabil, păşuni şi podgorii de la Naţiunea Saşă. Baronul Dietrich se aştepta ca aici, în cercul familiilor din Austria Superioară şi din Carintia, să fie din nou incorporaţi în comunitatea lutherană şi i-a poruncit pastorului să se ocupe de ei în mod deosebit.
Dar ei s-au izolat în continuare, au evitat slujba religioasă evanghelică şi se adunau în loc de asta în casa lui Andreas Wurtzy unde se rugau împreună, citeau şi cântau.
Biserica din Vinţu de Jos le lăsase câteva cărţi şi îi învăţase câteva rugăciuni pe care le citeau Joerg Waldner, Matthias Hofer şi Andreas Wurtzy în faţa lor, şi le rosteau în rugăciune. „Pentru că nu aveau învăţători, s-au descurcat în simplitatea lor cum au putut şi au petrecut astfel iarna sărăcăcios în Apoldu de Sus”, povesteşte mai târziu Johannes Waldner ⁷⁴.
La începutul anului 1757, în ciuda interdicţiei, Matthias Hofer şi Rosina Pichler au plecat la Vinţu.

Arestarea și întemnițarea la Deva a fraților Andreas Wurtzy, Matthias Hofer și Joseph Mueller. Cronica fraților hutteriți (365)

Judecătorul de scaun a anunţat toate numele noilor convertiţi la magistratul din Sibiu. Acum a început administraţia să se ocupe oficial de ei şi a luat o serie de măsuri pentru a-i duce înapoi în sânul bisericii evanghelice.
Mai întâi a intervenit episcopul catolic de Alba Iulia ca senior de Vinţu şi i-a interzis „slujitorului Cuvântului”, Josef Kuhr, să le mai dea de lucru şi găzduire celor din Carintia şi a ameninţat să arunce în închisoare pe orice persoană din Carintia pe care o va întâlni în Vinţu de Jos.
Kuhr s-a opus, dar prezbiterul din Vinţu, Martin (Maertl) Roth s-a temut să aibă probleme cu episcopul şi i-a silit să plece.
După ce s-au întors în Romoș, câteva zile mai târziu, Simon Treitler, inspectorul transmigranţilor, a încercat prin ameninţări să îi determine să se întoarcă la confesiunea lutherană, dar nu a obţinut nimic.
Atunci Treitler a poruncit ca Andreas Wurtzy, Matthias Hofer, Joseph Mueller şi Martin Angermann să se înfăţişeze în Orăştie unde el şi doi pastori evanghelici au încercat încă o dată să îi convertească.

Nu au mai apărut la slujba duminicală în biserica lutherană. Cronica fraților hutteriți (364)

6. Răspândirea familiilor de transmigranţi din Carintia în perioada 1756-1762.
În timp ce transmigranţii din Carintia s-au oprit în Vinţul de Jos la Josef Kuhr, au lucrat acolo ca zilieri şi s-au familiarizat cu învăţăturile de credinţă ale fraţilor hutteriţi, multe lucruri decisive se schimbaseră în lucrarea aşezării.
După răscoala din iunie 1755, transmigranţii care au fugit au reuşit să informeze Corpusul Evangelicorum din Regensburg despre situaţia catastrofală din Transilvania şi despre proasta gospodărire a consilierului curţii Wankhel von Seeberg şi acesta s-a decis să facă un pas extrem: a înştiinţat toate domniile protestante din Europa, deci a Angliei, Danemarcei, Suediei, Olandei, a cantoanelor protestante din Confederaţia elveţiană a Prusiei şi clasele din imperiu despre „maltratarea colegilor de credinţă în Austria”.
Maria Tereza, foarte sensibilă în ceea ce privea renumele ei printre monarhii europeni a fost dureros impresionată şi a poruncit ca toate domniile europene să fie informate despre ordonanţele emise în privinţa transmigranţilor.
A cerut o infirmare a tuturor reproşurilor de la consilierul Wankhel von Seeberg. Aceasta trebuia să fie iscălită nu numai de transmigranţi ci şi de pastorii bisericilor evanghelice în care se opriseră transmigranţii şi de magistraţii Naţiunii saşe, pretenţie care s-a dovedit irealizabilă.

Lista cu familiile de transmigranți care s-au unit cu frații hutteriți în 1756 la Vințu de Jos. Cronica fraților hutteriți (363)

5. Familiile de transmigranţi din Carintia.
Strămoşii fraţilor hutteriţi din Carintia şi familiile lor ne sunt foarte exact cunoscuţi din însemnările şi consemnările vremii. Aceştia erau:
1. Ursula A m l a c h e r, ca. 63 ani, cu fiii Christoph Amlacher, 23 ani, Hans (Johann) Amlacher, 20 ani.
2. Christina  E h g a r t e r , 26 ani, Jakob Ehgarter, 25 ani, Anna Ehgarter, 16 ani; fraţi.
3. Martin G l a n z e r , 36 ani.
4. Christian  G l a n z e r, 30 ani, Maria Glanzer, 30 ani, soţie, Christian Glanzer, 8 ani, fiu, Anna Glanzer, 2 ani, fiică, Andreas Glanzer, 1/2 ani, fiu.
5. Margarethe  G l a n z e r , 29 ani.
6. Paul G l a n z e r, 23 ani.

Armonia dintre creația lui Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu, din adunare 25 iunie 2017

”Toată pustia aceea mare şi grozavă”, amintiri din Neghev și despre teologia pustiei

Când am fost în Israel și v-am ținut conectați la emoțiile noastre timp de 12 zile, mi-am propus să revin asupra unor aspecte, cu detalii.
Înainte de plecare ne-am gândit cum să facem să cuprindem în câteva zile cât mai mult, așa că am socotit să mergem pe cont propriu 4 zile și apoi 8 zile cu grupul..
Așa am făcut.
Primele 4 zile au cuprins 3 obiective principale:
-să vedem țara, ”de la Dan până la Beer Șeba”.
-să mergem miercuri seara la adunare la Jaffa
-să străbatem Neghevul tot, de la Beer Șeba la Elat, ca evreii când au ieșit din Egipt
”am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă” Deuteronom 1:19
Astăzi despre Neghev.
Neghev înseamnă sud, mai tradus ca ”partea de miazăzi”, dar de fapt este numele ținutului pustiu care se întinde imediat de la sud de Beer-Șeba și ține până la Elat, la Marea Roșie.
Așa arată:

”Noii convertiţi nu s-au dovedit doar foarte capabili de rezistenţă împotriva oricăror persecuţii, ci şi având suficiente idei ca să construiască biserica din nou după orânduirile lui Jakob Hutter şi ale lui Peter Riedemann.” Cronica fraților hutteriți. (362)

Când s-au întors în Romoș, le-au povestit familiilor şi prietenilor lor că în Vinţul de Jos întâlniseră „învăţătura Evanghliei drepte şi curate“.
În timpul verii s-au mutat împreună cu ei în Vinţul şi familiile din Carintia cu care se împrieteniseră, s-au angajat la munca câmpului, locuiau şi dormeau în hambarele lui Josef Kuhr, mergeau duminica la casa de rugăciune a botezatorilor şi ascultau acolo „învăţătură şi predică, citeau şi cercetau în Scripturi şi au descoperit că aceştia erau în concordanţă cu Evanghelia în toate privinţele“⁶⁸.
Din acest moment s-au decis să părăsească biserica lutherană şi să treacă la credinţa dreaptă.“
Nu mai mergeau duminica la biserica lutherană şi s-au despărţit de restul transmigranţilor, chiar şi de proprii lor concetăţeni din Carintia.
Studiau acum Biblia cu şi mai mult zel şi citeau scrierile pe care li le dăduse Josef Kuhr din Vinţul de Jos: „Explicarea bisericii botezătoare“ a lui Peter Riedemann, versiunea tipărită, şi mai ales Manuscrisul împotriva procesului care a izbucnit în 1557 în Worms pe Rin împotriva fraţilor numiţi hutteriţi la care au subscris apoi şi Philippus Melanchton şi Johannes Barentius înşişi, şi alţii prin propriile mijloace“.
Acest pamflet prezentat împotriva unei scrieri din anul 1557 a lui Philipp Melanchton şi Johannes Barentius (= Brenz) cu titlul „Proces, cum ar trebui să ne comportăm cu rebotezătorii, prin astfel de învăţaţi ce s-au adunat la Worms“, conţine nu numai o explicaţie a învăţăturilor de credinţă hutterită, ci în special argumentele necesare împotriva atacurilor lutherane, de care au trebuit să se folosească noii discipoli ai comunităţii religioase imediat împotriva propriilor lor concetăţeni, tranmigranţii din Carintia care au rămas lutherani⁶⁹.
Cu aceasta s-au împlinit aşteptările lui Josef Kuhr.
Nu a putut să ferească biserica botezătoare din Vinţul de Jos de prăbuşirea iminentă, dar a transmis învăţăturile de credinţă ale fraţilor hutteriţi la timp familiilor de transmigranţi din Carintia, familii tari în credinţă.
Sămânţa sa a răsărit şi a adus rod neaşteptat şi bogat.
Noii convertiţi nu s-au dovedit doar foarte capabili de rezistenţă împotriva oricăror persecuţii, ci şi având suficiente idei ca să construiască biserica din nou după orânduirile lui Jakob Hutter şi ale lui Peter Riedemann.

68 Cartea mică de istorie, pag. 274.
69 Notă de subsol a lui Ziglschrnid în Cartea mică de istorie, pag. 274.

Nu aveau preoţi de meserie, detestau adulterul, curvia şi beţia şi numai din cauza împrejurărilor potrivnice erau împiedicaţi să ducă şi în prezent o viaţă plăcută lui Dumnezeu în comunitatea bunurilor. Cronica fra’ilor hutteriți. (361)

După ce petrecuseră iarna în Romos într-o mare sărăcie, bărbaţii au plecat în primăvara anului 1756 să caute de lucru în satele învecinate.
Andreas Wurtzy şi Georg Waldner au intrat în vorbă cu „slujitorul Cuvântului“ bisericii botezătoare Josef Kuhr în târgul Vinţul de Jos care se găsea la doar 15 kilometri, reşedinţă a coloniei botezatorilor încă din 1622.
I-au descris starea lor disperată, şi nemulţumirea în ceea ce priveşte starea de lucruri în biserica lutherană a celor la care erau cazaţi şi au amintit că au refuzat să depună „jurământul“ care li se solicitase, jurământul de credinţă pentru împărăteasă.
Josef Kuhr a fost foarte impresionant de cunoştinţele biblice şi de credincioşia profundă a ambilor bărbaţi din Carintia dar şi de disperarea şi lipsa de speranţă a transmigranţilor, aşa că s-a decis să facă un pas foarte neobişnuit: scrisoarea deschisă a lui Gabor Bethlen le interzisese botezatorilor sub ameninţarea celei mai dure pedepse să facă propagandă în Transilvania pentru comunitatea lor de credinţă şi limitase privilegiile numai asupra botezatorilor care veniseră din Moravia şi a urmaşilor lor.

Protejat: Trecerea graniței la sârbi în 1985 și viața ulterioară de misionar necăsătorit a fratelui SC, mărturie video

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

”Au recunoscut că…biserica lutherană nu umbla după adevărul Evangheliei şi nu au găsit-o aşa cum speraseră în patria lor, ci au aflat lucruri supărătoare şi revoltătoare şi tot felul de nedreptăţi, în special zgârcenia insaţiabilă a pastorilor…”. Cronica fraților hutteriți. (360)

4. Aderarea transmigranţilor din Carintia la comunitatea religioasă a fraţilor hutteriţi.

La mijlocul lui octombrie 1755 a sosit în Orăştie cel de-al 15-lea transport de transmigranţi din Carintia cu 245 de persoane⁶⁰ , în ziua următoare au fost duşi în Romos şi cazaţi în casele ţăranilor saşi şi valahi.
Aici au aflat că în afară de ei mai erau peste două mii de transmigranţi care de trei ani aşteptau în zadar aşezarea lor ca ţărani, că majoritatea dintre ei îşi consumaseră mijloacele modeste şi acum erau siliţi să îşi câştige pâinea zilnică lucrând ca zilieri la saşi sau valahi; că numai bătrânii, bolnavii şi copiii orfani ai nenumăraţilor morţi primeau „de milă“ 4 creiţari ca bani de alimente pe care mai târziu totuşi trebuiau să îi plătească înapoi la vistierie, că lichidarea bunurilor în ţara lor era atât de mult tărăgănată încât până atunci nicio familie nu se putuse stabili; consilierul curţii Wankhel von Seeberg le risipise banii pe construcţia lipsită de sens a „retranşamentului“ din Sibiu; că după protestul transmigranţilor 12 „instigatori ai rebeliunii“ erau în lanţuri în Alba Iulia şi 6 în puşcăria din Sibiu; pe scurt, că nu prea erau perspective să fie în curând ţărani liberi la propriile gospodării.
Plini de teamă cu privire la viitor, câteva zile mai târziu au fost adunaţi ca să audă de la consilierul Orăştiei Michael Krafft şi de la parohul din Romos că împărăteasa dispune să fie duşi în Transilvania ca aici să se poată bucura de libertatea religioasă pe care au cerut-o în Carintia.

”Transmigranţii au ajuns la concluzia că şi pastorii evanghelici din satele săsești erau la fel, moşieri cu un nivel de trai ridicat.” Cronica fraților hutteriți. (360)

Protestanţii din ţările ereditare şi deportaţii în Transilvania au susţinut însă cu tărie că „flebile beneficium emigrandi“ era o lege „sfântă“ şi „veşnică“ a Imperiului Roman de Naţiune Germană şi nici chiar „împărăteasa“ nu avea competenţa de a o încălca.
Făceau mereu aluzie la asta şi solicitau „libera circulaţie în imperiu“ ca un drept care li se cuvine şi care nu poate să le fie refuzat.
Violarea acestui drept le-a furat încrederea în autorităţi şi i-a împins la rezistenţă care la cei din Carintia s-a manifestat în curând prin aderarea la comunităţile interzise de botezatori<sup>57</57>.
Chiar şi organizaţia Bisericii Evanghelice din Transilvania cu poziţia deosebită a pastorilor saşi în cadrul comunităţii săteşti a stârnit nemulţumirea multor transmigranţi. În bisericile lor de origine din Austria situaţia cu preoţii catolici nu era adesea dintre cele mai bune.
Împăratul Carol al VI-lea criticase aspru situaţiile din parohii, şi i-a învinovăţit pe parohi şi umblarea lor, lăcomia şi setea de plăceri ca fiind cauzele pentru care existau atâţia „rătăciţi“.

Întoarcerea evreilor în Israelul dat strămoșilor lor: un plan făcut și împlinit de Dumnezeu (sau despre antisionismul evreilor ortodocși)

A fost tămbălău mare ieri la Ierusalim, ”simpaticii” evrei religioși (haredimi) s-au răsculat și poliția a fost nevoită să facă arestări.

Motivul tămbălăului?
Conducerea politică a Israelului vrea să activeze o lege prin care tinerii evrei religioși sau ortodocși să fie obligați să se prezinte la încorporare.
Ei, nu și nu.
Beneficiază de o indulgență a statului față de ei, manifestată prin întârzierea sau anularea încorporării pentru tinerii care studiază Tora.
Dar nu e numai asta.
Haredimii sunt de fapt majoritar împotriva statului Israel, cei mai mulți din ei consideră că un stat Israel nu ar trebui să existe până la venirea lui Mesia (ei nu cred în Isus, așteaptă un alt Mesia).
Așa că a participa la armată este împotriva convingerilor lor, ei fiind de fapt anti-stat.
Și statul rabdă până la o vreme.
Ieri a plesnit iar subiectul.

Împăratul Carol al VI-lea a interzis emigraţia supuşilor săi. Cronica fraților hutteriți. (359)

O altă împrejurare care a făcut posibilă şi a uşurat păstrarea învăţăturilor lutherane de credinţă, a constat din legăturile şi relaţiile strânse de rudenie dintre protestanţii ascunşi.
Aceştia se străduiau ca fii şi fiicele lor să se căsătorească cu partneri din familii protestante sau să convertească partenerii catolici la credinţa lor.
Chiar şi servitorii casei proveneau adesea din rândurile rudelor mai sărace.
Astfel cripto-protestanţii au format comunităţi strâns legate între ele în Salzkammergut, în „Landl”, în Tauplitz şi în Murau în Steiermark, pe valea Gurkului, în ţinut stâncos, Spittal pe Drava, Paternion în Carintia prin multiple relaţii de rudenie şi prin credinţa comună.
Aceste comunităţi nu s-au mărit, dar s-au putut menţine timp de încă un secol şi jumătate.
Aceste comunităţi au fost întărite prin activitatea unor „expulzaţi”, spre exemplu Joseph Schaitberger (1658-1733).
Predicatorul laic care a fost exilat în 1686 din Dürrnberg în Hallein în Salzburg s-a stabilit în Nürnberg şi de acolo a încercat prin „scrisori deschise” să îşi întărească fraţii protestanţi din ţările din Alpi în rezistenţă, să trimită prin contrabandă Biblii şi scrieri lutherane prin „emisari” sau să atragă atenţia claselor protestante înstărite asupra măsurilor de asuprire⁵⁴. Faptul că au devenit conştienţi că nu sunt părăsiţi de toată lumea a întărit rezistenţa şi statornicia în credinţă a cripto-protestanţilor.

”Cei din Carintia care se ataşaseră fraţilor hutteriţi au dovedit o cunoaştere uimitoare a Bibliei, pe care puteau să o citeze ca răspuns la orice întrebare existenţială.Unii…puteau să spună capitole întregi din Vechiul şi Noul Testament pe dinafară.” Cronica fraților hutteriți. (358)

Părinţii îşi învăţau copiii să citească şi să scrie de timpuriu ca să poată să capete credinţa din Biblie.
Contrabanda extinsă cu cărţi din teritoriile protestante ale imperiului a completat mereu aceste rezerve.
O afirmaţie a cunoscutului părinte iezuit şi misionar Pater Ignatius Querck (1660-1743)<sup>52</sup)arată cât de periculoasă şi de importantă era considerată citirea Bibliei.
Acesta a scris într-un raport către curte în ajunul transmigraţiilor din timpul lui Carol în anul 1733:
„Căci de unde vine această pasiune a ereticilor decât din citirea cărţilor?
O întrebare importantă este dacă în aceste împrejurări nu ar fi mai bine ca aceşti oameni să nu ştie să citească.“

Protestanții ascunși din Carintia-Austria…”îşi putuseră trăi credinţa doar în secret, fără predicatori, fără instruire publică, bazându-se doar pe Biblia lui Luther şi pe transmiterea în cadrul familiei.” Cronica fraților hutteriți. (357)

3. Transmigraţiile din Carintia în Transilvania.

Trebuie să se aibă în vedere încă o circumstanţă dacă vrem să înţelegem rezistenţa şi statornicia în credinţă a celor din Carintia în anii următori: când au venit în Transilvania, ei şi strămoşii lor aparţineau deja de o sută cincizeci de ani unei comunităţi de credinţă interzise în patria lor, îşi putuseră trăi credinţa doar în secret, fără predicatori, fără instruire publică, bazându-se doar pe Biblia lui Luther şi pe transmiterea în cadrul familiei.
Această împrejurare i-a marcat atât pe ei, cât şi credinţa lor.
Deşi în toate parohiile erau aşezaţi parohi catolici care citeau mesele, dădeau sacramente şi îi instruiau pe credincioşi în învăţătura catolică, în Oberkärnten (Carintia Superioară) a rămas un număr considerabil de familii evanghelice împrăştiate care în exterior se dădeau drept catolici, mergeau la mese în mod regulat, mergeau la spovedanie şi îşi botezau, căsătoreau sau înmormântau membrii familiei după ritul catolic, totuşi, în liniştea singurătăţii se dedicau în continuare confesiunii din Augsburg⁵¹. Acest lucru era favorizat de modul specific al aşezămintelor risipite din ţările din Alpi.
În localităţile închise, unde o casă e lipită de o alta şi o curte se învecinează cu o alta, fiecare ştie totul despre ceilalţi, şi preotul localităţii cunoaşte pe toţi credincioşii săi.
Aici este foarte greu să ai „o viaţă diferită“, pentru că toţi sunt supuşi controlului comunităţii satului, al parohului locului şi al autorităţii.

”În această atmosferă a indignării, urii şi împotrivirii a sosit în Orăştie la începutul toamnei anului 1755 al cincisprezecelea transport…și a fost încartiruit cu forţa …în satul Romoș…„strămoşii” hutteriţilor de astăzi, familiile A m l a c h e r, E g a r t n e r, H o f e r , K l e i n s a s s e r, M u e l l e r, P l a t t n e r, G l a n z e r, W a l d n e r şi W u r t z y, toţi din Carintia.” Cronica fraților hutteriți (356)

Banii pe care îi aduseseră transmigranţii cu ei sau le fuseseră transferaţi din lichidarea proprietăţii nu au fost folosiţi de consilierul curţii Wankhel von Seeberg pentru realizarea de noi gospodării ţărăneşti, care le-ar fi dat o posibilitate de existenţă, ci acesta a pus să se construiască la periferia Sibiului în aşa-numitul „retranşament” (în limbajul popular numit tranşament) un şir de clădiri asemănătoare barăcilor cu camere minuscule şi cu ferestre şi mai minuscule⁴².
Aici plănuia el să îi „aşeze” pe transmigranţi.
După cum îşi imaginase el, ei ar fi trebuit să îşi aibă aici ca meşteşugari independenţi locuinţele şi atelierele.
Proiectul a fost, ca toate proiectele lui Seeberg, total greşit.
Pentru că în primul rând transmigranţii erau aproape fără excepţie ţărani şi nu se pricepeau la meşteşuguri, iar în al doilea rând, exista în Sibiu o meşteşugărie creată exact pe nevoile oraşului, bine organizată în bresle, care n-ar fi putut niciodată să absoarbă o concurenţă de aproximativ o mie de meşteşugari⁴³, şi în plus, spaţiile minuscule s-au dovedit a fi nepotrivite şi pentru cazare, astfel încât aceste clădiri, nefolosibile chiar ca şi cazarme, preluate mai târziu de oraş, au trebuit apoi să fie cedate preotului catolic Delpini pentru ridicarea unui orfelinat catolic⁴⁴. Oraşul a plătit pentru asta 9000 de guldeni, dar consilierul curţii, Wankhel von Seeberg investise peste 30.000 de guldeni în construcţie.

”„Ereticii” care se găseau în ţară, fie în Enns, Carintia sau Steiermark să fie daţi afară din ţară pe cât de repede posibil” despre deportarea spre Transilvania a luteranilor din Austria. Anii 1752-1758. Cronica fraților hutteriți (355)

Din motive care nu mai sunt cunoscute astăzi dar care pot fi bănuite, şi anume, din dorinţa de a realiza domicilierea forţată doar pe costurile deportaţilor şi ale Naţiunii Saşe, totuşi pe cât de repede şi de expeditiv posibil fără folosirea propriilor mijloace financiare, deci în mod clar dintr-o economie greşită, împărăteasa a încercat altfel.
Fără să aibă nici măcar un singur loc pentru gospodărie pregătit pentru domiciliul forţat, dar stăruind ca „ereticii” care se găseau în ţară, fie în Enns, Carintia sau Steiermark să fie daţi afară din ţară pe cât de repede posibil, împărăteasa a dispus ca toţi supuşii care refuzau să tăgăduiască lutheranismul şi să depună public mărturisirea de credinţă catolică să pornească imediat către gospodăriile lor ţărăneşti şi o parte cu membrii familiei, o parte lăsând în urmă în ţară pe copiii minori, fie în Enns la Linz, în Steiermark la Judenburg sau în Carintia la Klagenfurt, băgaţi la închisoare, s-au strâns pentru transport şi s-au dus de la Ybbs pe Dunăre, Tisa şi Bega până la Timişoara pe vapor, apoi pe jos cu bagaj puţin către Transilvania.
Lichidarea averilor lăsate în urmă de transmigranţi, deci vânzarea gospodăriei ţărăneşti şi bunurile care puteau fi transportate trebuiau să fie executate de senioratele existente, care deja se îngrijiseră de „abolire”.
Aşa au părăsit în1752 nouă transporturi cu 281 de persoane, în 1753 paisprezece transporturi cu 877 de persoane, în 1754 şase transporturi cu 1195 de persoane, în 1755 cinci transporturi cu 344 persoane, în 1756 două transporturi cu 193 de persoane Austria, până ce izbucnirea unei epidemii de ciumă a forţat întreruperea deportărilor, astfel încât au mai urmat în 1757 doar 75 şi în 1758 numai 9 întârziaţi. Există dovezi că în total au fost deportate 2974 de persoane în 38 de transporturi peYbbs spre Transilvania³¹.

Reclamație la ”dumnezeu” sau ”malpraxis” preoțesc: când slujbele plătite nu au efect

”…din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.  În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înşelătoare, să aibă un cîştig de la voi.” 2 Petru 2:2-3

Un caz de la știri care mi-a scăpat, dar nu știu cum azi l-am văzut pe net.
O familie din Curtea de Argeș care avea un copil cu ”buză de iepure” a dat bani unui stareț, ca al doilea copil să fie sănătos.
Nu au mers la preotul local, nici la un călugăr de rând, au apelat direct la stareț, probabil gândind că acesta este mai aproape de Dumnezeu și copilul o să fie sănătos.
Și n-a fost, a avut aceeași malformație.
Deși este o afecțiune genetică, corectabilă chirurgical, tămbălăul a fost pilduitor.
Oamenii au făcut reclamație.
Logica lor mi se pare de fier: pentru că Dumnezeu este cel ce poate totul și pentru că popa este slujbașul lui Dumnezeu, atunci mergi la Dumnezeu pe cale ierarhică  când ai o problemă și ….s-o rezolve.
Dar dacă n-o rezolvă?
Reclamație.
Normal, nu?
2600 de lei și…nimic în schimb.

Sunt pro-Israel, dar nu merg la marș pro-Israel, arma creștinului este Cuvântul, nu marșul

Subiect greu:
Sunt pro-Israel, dar nu militant activ.
Merg la vot să votez cu cine trebuie, dar nu fac deloc politică.
Greu să mă explic.
Din fericire nimeni sau prea puțini mă-ntreabă, c-așa e lumea: nu le prea pasă de tine.
Și cum îmbătrânești, și mai mult nu le pasă, majoritatea te ignoră. Binecuvântată stare.
Și cum ochelarii mei au ajuns la 2,5, și eu ignor lumea, că nu-i mai văd detaliile.
Dar după ce vedeți filmul ăsta te-ntrebi: de ce la unii le pasă de alții?
De ce s-au dus 60.000 de creștini evanghelici din 80 de țări să militeze pro-Israel?
Dar priviți filmul și revenim. Observație: s-a întâmplat marțea aceasta, 10 octombrie 2017 în Ierusalim.

Explicații: este un pastor american: John Hagee, care nu are deloc opiniile ca mine.

Autoritatea lui Dumnezeu

Înregistrare din adunare, 18 iunie 2017.

Împotrivirea până la sânge.

Înregistrare din adunare 11 iunie 2017

Transmigraţiile din timpul lui Carol al VI-lea şi al Mariei Tereza în Transilvania în perioada 1734-1737 şi 1752-1758. Cronica fraților hutteriți. (354)

2. Transmigraţiile din timpul lui Carol al VI-lea şi al Mariei Tereza
în Transilvania în perioada 1734-1737 şi 1752-1758.
Când împăratul Carol al VI-lea a dispus în 1734 ca primii protestanţi să „transmigreze” în Transilvania şi le-a poruncit să se statornicească acolo, a rezolvat cu foarte mare pricepere problema costului. Pe acea vreme existau, ca urmare a războaielor cu turcii şi curuţii²² nenumărate sate săsești care erau aproape depopulate. Aşa că a poruncit Naţiunii saşe să îi aşeze pe transmigranţi în gospodăriile părăsite din Turnişor şi Cristian lângă Sibiu şi să le pună gratis la dispoziţie din rezerva de teren terenurile arabile necesare. Coloniştii trebuiau să plătească doar construcţia caselor. Pentru că în Salzkammergut proveneau din familii vechi ţărăneşti dar totuşi din cauza terenului arabil sărăcăcios şi puţin erau cu toţii fără excepţie activi în salină ca mineri, pădurari sau meşteşugari, contele Seeau de la Oficiul de sare le-a dat în avans suma la care se aşteptau în urma lichidării micilor lor gospodării. De aceea transmigranţii din Salzkammergut au avut posibilitatea să îşi construiască noi case în gospodăriile care le fuseseră acordate de Naţiune sau să le recondiţioneze pe cele care se găseau în paragină; au putut să facă rost de inventarul necesar şi au dispus de un capital modest pentru muncile agricole până la următoarea recoltă. Ca foşti lucrători în salină, obişnuiţi cu organizarea strictă a muncii şi cu munca în acord în grup şi familiarizaţi foarte bine cu tehnicile meşteşugăreşti de atunci, în plus, legaţi ca grup prin credinţa comună şi relaţiile strânse de rudenie, au făcut din satele Turnişor şi Cristian care deja erau contractate la câteva gospodării ţărăneşti în câţiva ani cele mai sănătoase din punct de vedere economic şi dens populate comunităţi ale Scaunului Sibiu. Pentru că printre ei se găseau numeroşi zidari şi tâmplari foarte pricepuţi de salină, cărora oraşul din apropiere le oferea un câmp bogat de activitate, au ajuns în curând să stăpânească întreaga industrie a construcţiilor şi şi-au păstrat această poziţie împuternicită până în secolul prezent²³.

Au fost puşi militari în casele lor şi au fost bătuţi până ce se declarau pregătiţi să devină catolici. Cronica fraților hutteriți. 353

Când după bătălia de la Muntele Alb din 1620, trupele imperiale victorioase au început să jefuiască şi să distrugă curţile frăţeşti ale botezătorilor din Moravia şi odată cu trupele imperiale au sosit şi iezuiţii în Moravia, botezătorii care au supravieţuit s-au refugiat mai întâi în aşezămintele din Ungaria Superioară/Slovacia. O parte a hotărât să se stabilească în Transilvania. Din documentele vremii nu reiese dacă botezătorii i-au cerut protecţia lui Bethlen sau el le-a oferit protecţia sa; el a emis un decret pentru protecţia lor şi l-a trimis pe căpitanul său, Kelemen Beldy cu un escadron de soldaţi în aşezările botezătoare din Ungaria Superioară pentru a-i lua şi a-i aduce pe „colonişti“. La 2 aprilie 1621 primul grup de botezători, format din 85 de persoane, a părăsit Ungaria Superioară sub conducerea „slujitorului Cuvântului“, Franz Walter, un om în vârstă, şi a lui Konrad Hiertzl; la 10 aprilie 1621 a urmat al doilea grup format din circa 100 de persoane sub conducerea „slujitorului Cuvântului“, Johann Jakob Hugler. Şi-au luat cu ei în căruţe toate uneltele şi aparatele meşteşugăreşti. Principele Bethlen a poruncit ca toţi botezătorii să se stabilească în oraşul Vinţul de Jos. La 21 august 1621 convoaiele botezătorilor au ajuns în Vinţul de Jos şi au început să construiască o curte frăţească şi deja la 1 octombrie 1621 i-a vizitat prinţesa Susanna, prima soţie a lui Bethlen care îi favoriza în mod deosebit şi a dispus ca din partea administraţiei să le revină orice sprijin. Pe parcursul anului 1622 au mai sosit şi alte convoaie în Vinţul de Jos.

Botezătorii au fost primii care au amenajat grădiniţe pentru copiii mici. Cronica fraților hutteriți (352)

Câteva principii de credinţă ale fraţilor hutteriţi au fost susţinute deja cu mult timp înainte de Reformă de mişcările religioase ale Evului Mediu, mişcări care s-au ridicat împotriva învăţăturilor bisericii catolice. Aşa au preluat bogumilii care trăiau în Bosnia şi Dalmaţia din legăturile gentilice vechi slavice bratswoul, idea proprietăţii comune a posesiunii ţărăneşti. Trăiau în comunitate cu toate de obşte, interziceau orice serviciu militar şi juratul de jurăminte. Alte mişcări eretice precum patarenii, catarii (de aici termenul „Ketzer” – eretic în limba germană), albigenzi, valdenzi, fraţi ai spiritului liber sau begarzi, cereau întoarcerea la simplitatea creştinismului primar, puritatea moravurilor şi proprietatea comună. Discipolii acestei mişcări în Italia, Franţa, Germania, Flandra şi Brabant proveneau în special din cercurile meşteşugarilor orăşeneşti şi trăiau în parte în gospodării comune, în parte în comunism mănăstiresc. Zelul lor, simplitatea, dar şi atelierele comune le-au dat un avans considerabil faţă de semenii lor care aveau acelaşi profesii dar erau organizaţi în bresle şi au trezit invidie şi ură. Biserica catolică, pentru care toţi erau eretici, s-a străduit timp de secole să-i şteargă de pe faţa pământului în cruciade sângeroase prin foc şi sabie, dar dispariţia nu a avut loc niciodată pe deplin, aşa că în întreaga Europă mai existau încă la 1520 mici grupuri, spre exemplu fanaticii din Zwickau, care au susţinut acest bagaj eretic de idei şi l-au răspândit.

Istoria apariţiei comunităţii religioase şi a gospodăriei frăţeşti în Vinţu de Jos, Transilvania. Cronica fraților hutteriți. (351)

1. Istoria apariţiei comunităţii religioase şi a gospodăriei frăţeşti în Vinţu de Jos, Transilvania
În anii 1731-1732, când contele von Firmian, prinţul episcop al Salzburgului, a silit aproximativ 21 000 de locuitori să părăsească pământul său din cauza credinţei lor protestante, şi protestanţii din teritoriile învecinate ale imperiului habsburgic (Salzkammergut, Obersteiermark şi Kärnten (Carintia), în special în domnia Paternion)¹ s-au neliniştit. În decursul eforturilor de a-i aduce pe cripto-protestanţii care încă mai erau în aceste teritorii înapoi în sânul bisericii catolice, împăratul Carol al VI-lea (1711-1740) a poruncit ca să fie deportaţi capii mişcării luterane din Salzkammergut şi Oberkärnten (Carintia Superioară) în Transilvania. În principatul Transilvania, pe care habsburgii îl obţinuseră în urma războaielor cu otomanii la sfârşitul secolului al XVII-lea, pe lângă catolici, şi protestanţii lutherani şi reformaţi, şi unitarienii se bucurau de o libertate deplină a credinţei încă din timpul Reformei. Această libertate religioasă le fusese acordată în „Diploma Leopoldină“ (1691).

Scrisoare către Manuela și Ana, anul 2004, poezie

Această scrisoare-poezie am găsit-o salvată de pe un forum din anul 2004, azi i-am pus diacritice.
Poezia face parte dintr-o aprinsă polemică de atunci, cu două din fiicele unui cunoscut pastor, care amăgite de soțul uneia din ele, au trecut la ortodoxie.
La probabilitatea că respectivul (acum preot) soț, ar fost un ”deplin conspirat” al securității care și-a făcut exemplar datoria, nu s-a gândit desigur nimeni.

Manuela și cu Ana
Înșelate de Satana,
ca mioarele pe plai,
păstorite de argați
(în acest poem: Mihai)
au abandonat pe frați.

Le-au atras cu ropote
ortodoxe clopote,
și-au plecat de pe pășune
unde-i iarba verde, grasă,
și sunt ape limpezi, bune…
au plecat și nu le pasă.

Cronica fraților hutteriți. Continuare

Cu voia lui Dumnezeu și în măsura timpului, a eliberării de alte sarcini, voi continua aici pe blog să public în serial continuarea extraordinarei istorii a comunității hutterite.
De data asta lucrurile se petrec în Transilvania, la Vințu de Jos, la Sibiu, la Cluj, la Rupea, timp de 146 de ani, între 1621 și 1767.
În Istoria prescurtată a hutteriților de la ei de pe site, această perioadă este numită declinul.
Este vorba de scăderea numărului lor prin împrăștiere, ducere în robie, ucidere, convertite forțată și abandon al credinței, de la aproximativ 60.000 de oameni la …16.
Da, atunci când de grupul lor s-a alipit un alt grup dintre ”transmigranții„ protestanți, (strămoșii landlerilor) aduși din Carintia în  Transilvania, vechii hutteriți mai erau doar 16.
Unirea celor două grupuri a făcut să ajungă la aproximativ 80 de persoane comunitatea lor, să reia practica comunității de bunuri și să evadeze din Transilvania.

Lupta cu carele de fier

Înregistrare din adunare 4 iunie 2017.

Limba lui Darwin

”Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei,“ iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.” Psalmul 73:15

Când părinții noștri ne-au dat la școală și când noi i-am dat pe copiii noștri la școală nu ne-am dat seama, nici nu ne-am gândit că vom învăța cu toții o nouă limbă.
De fapt mai multe limbi. Limbile lumii.
Și pentru că sunt mai multe domenii ale lumii, sunt mai multe limbi: limba comerțului, limba mass-mediei, limba distracției, limba religiei, etc.
Azi vreau să vorbesc despre Limba lui Darwin, limba filosofiei evoluționiste.
Adică despre felul în care limbajul legat de filosofia mincinoasă a evoluției ne-a inundat și l-am adoptat fără remușcări.
Iată câțiva termeni și expresii din limba lui Darwin:
1. Natura. E traducerea în limba lui Darwin a cuvântului creație din limba lui Dumnezeu.
Termenul a creat expresii: ”de la natură”, „natura lucrurilor”, ”de natură să”, ”științele naturii”, etc.
2. Din cele mai vechi timpuri. Expresia înlocuiește expresia biblică: de la facerea lumii sau de la început.”
3. Evoluție. E un termen nou, fără echivalent în biblie, pentru că descrie o minciună, iar în Biblie nu sunt minciuni. De aici vine verbul a evolua, des folosit.

Mai departe invențiile lingvistice ale filosofiei darwiniste au intrat în domeniul politic și au devenit scuze pentru pârghii de manipulare socială pe care le-am putea denumi liniștit terorism de clasă.
4. Luptă de clasă. Termenul luptă de clasă este derivat din filosofia marxistă, fiica celei darwiniste.
În numele luptei de clasă s-a impus comunismul și are la bază darwinismul.
5. Selecția naturală. Orice luptă pentru supraviețuire sau luptă între animale este justificată conform acestei presupuse selecții. Și pentru că oamenii sunt tot animale (în concepția lor) și lupta dintre oameni, inclusiv nimicirea altor specii (națiuni) devine justificată fiind o selecție naturală, cel mai tare l-a nimicit pe cel mai slab.
6. Progres cu echivalentele: dezvoltare, inovație, etc. deși sunt vizibile doar în tehnologie (și deloc în biologie) sunt văzute în context darwinistic ca și cum ceva, ceva progresează.
Am scris despre termeni noi din limba lui Darwin, dar sunt cuvinte care în limba lui Darwin lipsesc în totalitate: sfârșit, moarte, păcat, judecată, condamnare, vinovăție, etc.
Limba lui Darwin este o limbă a lumii minciunii, să nu-i folosim cuvintele.
Să folosim intensiv limba neamului copiilor lui Dumnezeu, limba Bibliei, să nu ne fie rușine de accentul ei, să ne bucurăm când o auzim, să ne scriem mottourile și sloganele în și din această limbă.
Să ne învățăm copiii limba lui Dumnezeu și să evităm cu toții limba lui Darwin și toate limbile lumii.

Învățătura stă la baza credinței