Mihaly Kornya, „străbunicul” meu.

Evrei 13:7  „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, urmaţi-le credinţa.„

A apărut cartea Viaţa misionarului Mihaly Kornya.
Am citit-o într-o seară.
Am convingerea că datorită harului revărsat prin acest vas, un anume fel de hartă arată aşa:
sursa: oci.ro
Harul că am cunoscut scriptura în familia mea se datorează şi faptului că acum 116 ani, doi ucenici ai lui Kornya au poposit în satul meu. Stră-străbunicul meu era bolnav, cei doi l-au vizitat, anul următor a fost primul botez…..aşa a început povestea. Apoi stră-străbunicul  a dus şi el Vestea Bună. În 14 sate. Cănd aud anumite nume la radio, prin cărţi, prin Bucureşti, prin America…tresar. Pe stră-străbunicii lor i-a botezat stră-străbunicul meu, sau poate bunicul, nu mai ştiu.
A fost un om cu viziune acest Kornya, a căutat să păstreze adunările înfiinţate de el în afara controlului statului, în afara recunoaşterii statului, în independenţă.
pag. 169-170 din carte confirma aceasta, citez:”…pretextul era recunoaşterea sau nerecunoaşterea statului…..Lupta era aprigă. …..Împotriva lui Kornya-cei care argumentau în sprijinul obţinerii recunoaşterii statului – erau…..”
Înţeleg acum mai bine de ce fraţii bătrâni mergeau la „adunare”, ortodocşii mergeau la biserică, toată lumea ştia asta. De pastori şi clerici nu am auzit decăt la oraş. Înţeleg acum(după citirea cărţii) mai bine mărturia fratelui Longodor, crescut tot în zona kornystă.
Înţeleg mai bine mărturia lui Isus, calea Domnului e dreaptă, tare dreaptă.
Poate tot de aceea Traian Dorz a făcut o constatare:”e o problemă cu Nordul Ardealului.”
Tot pe un astfel de predicator l-a auzit un popă predicând în tren. Era prin 1920. Popa a rămas ca paralizat, vedea Harul care curgea de pe buzele acelui predicator, ştia că el, preotul este dator să predice oamenilor, dar era o problemă: preotul nu cunoştea Biblia iar predicatorul ăla o ştia pe de rost.  Preotul a plecat acasă răscolit şi a început să citească Biblia. Să predice şi el ca să nu-i fugă enoriaşii. Pe preot îl chema Iosif Trifa. Urmarea o ştiţi, se vede, aproape sigur prin amestecul de împrejurări urmarea eşti şi tu.
De ce nu s-au continuat lucrurile aşa? De ce a câştigat formalismul? Poate că şi pentru că oamenii care au început prin Duhul vor să sfârşească prin carne. S-au întors în cortul dintâi.
Credinţa lui Kornya pe care trebuie s-o urmăm şi noi este credinţa numai în Hristos, cel înviat şi Cel care ne dă Duhul, Cel plin de putere în noi. M-am bucurat când am citit în carte că Kornya avea obiceiul ca atunci când intra într-un sat întreba de bolnavi şi pe ei îi vizita primii, de acolo începea el evanghelia, probabil şi ucenicii lui. Stră-străbunicul meu fusese bolnav acum 116 ani.
Aveţi aici necrologul lui Mihaly Kornya (lb maghiara) din nr 1, anul 23, 15 ianuarie 1917 al revistei Bekehirnok.

Dar Hristos …a trecut prin Cortul dintâi!

„Prin aceasta Duhul Sfânt arată că drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis atâta timp cât stătea în picioare cortul dintâi.” Evrei 9:8

Depinde unde stai şi spre ce priveşti!
Dacă stai în Sfânta Sfintelor, atunci eşti proşternut la Tronul Harului şi priveşti pe Cel de pe Tron. Eşti schimbat in Chipul Lui si nu mai vrei să pleci de acolo.
Dacă te opreşti în Sfânta(Locul sfânt) nu e bine.
Sunt nişte practici expirate în Locul Sfânt. Acolo sunt preoţi în mare număr, pentru că moartea îi impiedică să rămână pururea, acolo este o preoţie care se transmite de la unul la altul, acolo se aduc daruri si jertfe, acolo sunt porunci cu privire la un locaş de închinare făcut de mână omenească.
Se ajunge uşor în Sfânta, treci de o perdea.
Până în Sfânta Sfintelor mai treci de o perdea…sfâşiată.
Perdeaua sfâşiată e interfaţa dintre Locul Sfânt şi Cel Preasfânt, între Lege si Tronul Harului, între religia de parada şi spectacol şi Hristos cel Răstignit. Perdeaua sfâşiată e trupul lui Hristos, Adunarea.
Există cortul dintâi si cortul al doilea.
Perdeaua dintâi şi perdeaua a doua.
Omul dintai şi omul al doilea.
Nu s-a despicat numai Marea Rosie ci şi Iordanul.
Mulţi pendulează între aceste „spaţii” spirituale. Ele sunt în minţile noastre mai întâi, sunt locurile unde ne odihnim gândurile, în care am fost puşi.
Carnea ne trage înapoi de la Har. Harul e duşmanul cărnii, “Harul ne învaţă s-o rupem cu pagânătatea şi cu poftele cărnii”. Cărnii ii place retragerea, sfânta, Locul cu mulţi preoţi, cu paradă, spectacol, templu făcut de mâini şi succesiune de clerici, numai să nu se smerească la tronul Harului. Cărnii ii place cortul dintai.
Duhul ne doreşte cu gelozie în Sfânta Sfintelor. El ne trage înăuntru, ne ridică în locurile cereşti, în Sfânta Sfintelor.
Hristos a trecut prin cortul dintâi, să trecem şi fiecare dintre noi.
Am fost strămutaţi în locurile cereşti în Hristos Isus, chiar în sala tronului şi calea e libera.
Calea cea noua şi vie TRECE prin cortul dintai şi se opreşte la Tronul Harului.
d.

Securitatea şi Biserica. Blestemul centralizării

De ce astfel de postări pe Vestea Bună? Pentru că Vestea Bună începe cu o veste proastă: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care sufocă adevărul în nelegiuirea lor.”
Ştiu ca Babilonul nu se poate vindeca. Trebuie părăsit. Nici eu nu-i caut vindecarea. Dar cel puţin pot informa pe cei ce mai au în inima dorul după Ierusalim.
Mai trebuie informaţi şi cei care nu cred ca se apropie mânia lui Dumnezeu. Care nu văd răbdarea lui Dumnezeu. Avertizaţi, rugaţi şi plâns un pic lângă ei se poate!
Dacă n-aş fi suferit pe vremea aceea, aş tăcea acum. Dar sunt profesor de frică, doctor în naivitate, „înaltelor” mele cunoştinţe în domeniul vast al înşelării omului de către fratele său le-ar trebui săptămâni ca să fie transmise, luni să fie înţelese şi ani să fie crezute, sau poate niciodată. Mie mi-au trebuit decenii! Şi eu am suferit şi n-am înţeles.  Dar cine n-are nici un interes?!
În cer o să-mi cer prima dată  iertare de la sora Nuţi(fostă moisistă) care vedea peste tot securişti şi informatori, iar noi tinerii o credeam dusă cu pluta. Era după revoluţie. Acum, după deschiderea!!! dosarelor, o cred.
Mi-am cerut iertare de la fr. MI care repeta obsesiv că a suferit mai mult de la securitate în America, decât în Romania. Voi înţelegeţi? Eu, da, după decenii.
Emisiunile care vi le propun, (ATENŢIE! CER DOUĂ ORE) tratează problema dpdv adventist. Pentru cazul dat puţin importă. Doar victima diferă, călăii(o parte)sunt aceeaşi. Cine sunt cu adevărat călăii însă? A răspuns Domnul Isus:
„De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.”
Sunt călăii propriu-zişi care au păcatul lor de călăi şi călăii reali, care au un mai-mare păcat.
Poate că cel mai mare câştig al diavolului a fost ca a băgat în ceaţă linia de demarcaţie dintre călai şi victime. Să te confesezi călăului care se preface victimă?
Urmăriţi Securitatea şi Biserica, partea I şi partea II-a. Repet, e vorba de Biserica adventista.
Invitat este blogerul de la remembering7.
Aş remarca comentariul nr 4(semnat de Spartan) de la partea a doua. Nu că ar fi duhovnicesc, e „un poet de-al lor” dar e adevărat.

Sfat:
Există o cale mai bună, nespus mai bună, calea simplităţii.
Cât de simplu? va întreba cineva!
Cât se poate de simplu, să dăm la o parte orice piedică. Orice răsad nerăsădit de Tatăl, orice ne îngreuiază, orice………
„….drumul in Locul prea sfant, nu era inca deschis cata vreme sta in picioare cortul dintai.” Slujbele de felul cortului dintâi sunt o piedică pentru intrarea în cortul al doilea, după perdeaua a doua, unde domneşte Omul al doilea pe baza celui de-al doilea legământ.

Fiţi simpli, urmaţi-l pe al doilea.
d.

Fişa matricolă penală a fratelui Ban Traian. Timişoara-Gherla-Salcia-Periprava-Gherla-Giurgeni-Jilava..

Închis in grupul de „moisişti” cum au fost porecliţi pentru defăimare de către  securişti (…şi nu numai), fratele Ban a îndurat mai bine de 5 ani de puşcărie comunistă adevărată. Mult mai cruntă decât gulagul sovietic. În cartea „O zi din viata lui Ivan Denisovici” de Soljeniţin  personajul Aleoşka Baptisul, (un frate rus închis pentru credinţă,) ….avea Biblia la El, scria scrisori, etc. lucruri de neimaginat în lagarele româneşti.
Cine vrea sa ştie mai mult sa-şi facă o zi sa citească cele 500 de pagini de Istoria unui rob al lui Cristos.
Caracterul hidos al defaimării la care au fost supuşi aceşi oameni(moisiştii), defăimare care continuă şi astăzi, e posibil să nu fie descoperit pe deplin decât în ziua dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.
Îmi place sa citesc mărturii, mă zidesc, mai ales mărturii ale întoarcerii oamenilor la Dumnezeu.
Acuma seara am citit acest interviu.
Şi mi-am amintit de fratele Ban. Fratele Niculiţă îl pomenea des.
Hai sa-l pomenim şi noi.
A purtat Lanţuri, Lovituri şi Lupte pentru Cristos, în Cristos.
Firmele, Formaţiile şi Formalismul nostru nu încap în Cristos, e prea îngust.
Iată mai jos fisele matricole penale ale fratelui Ban. Să mă ierte fratele, chiar dacă nu-l cunosc personal, îl cunosc destul de bine din multe mărturii anonime.

Traducerea „GBV 2001”

Gasiti aici Traducerea GBV 2001 in format pdf. 12,39 Mb.
O folosim in adunare fara absolut nici o piedica. Unul citeste dintr-o traducere, altul dintr-alta, fara ca cineva sa se scandalizeze catusi de putin. Eu de exemplu folosesc traducerea GBV 1989, cea cu triunghi, m-am indragostit de ea chiar de la aparitie(am distribuit-o ilegal in 1989) si pentru ca ‘lucram” atunci la o statie de pompare aveam mult timp de citit.  GBV 2001 e o traducere cursiva si ii lipsesc pacatele atat ale trad Cornilescu(arhaismele) cat si ale „Fidela„(lipsa de muzicalitate).
Slava Domnului pentru oamenii care se straduiesc sa faca traduceri cat mai apropiate de original.
GBV este acronimul de la Gute Botschaft Verlag (Editura Vestea Buna) Germania, nici o legatura cu numele acestui blog.
Aici aveti Viata lui Dumitru Cornilescu, film de 40 de minute.
Gasiti aici  multe informatii despre diversele  traduceri in romana.

Traducerea lui Dumnezeu….?

S-a iscat un adevarat razboi. Abia am ridicat pe net pdf-ul cu „Fidela” si parca-i la Efes. Spiritul talibanic sufla cu putere in panzele corabiei  entuziasmului religios, necarmuita decat de alte panze si mai infiorator suflate.
Si cand te gandesti ca acuzatorii condamna traducerea facuta de unul de-al lor, favorizand traducerea facuta de un credincios simplu, nici macar botezat la maturitate(Cornilescu) si care nu a fost membrul unui cult in felul cunoscut azi.
Am putea spune un „dizident”.
Oameni buni! E vorba de Cuvantul lui Dumnezeu, nu de traducerea lui Dumnezeu!
Pentru cine are Duhul lui Hristos, traducerea nu este o problema.
Pentru cine nu are Duhul lui Hristos, nu traducerea este problema.
Sa fim intelesi, nu am lucrat la traducere, nu fac parte din biserica traducatorului. Am postat traducerea in multimea de alte lucruri pe care le postez si stiu ca ar folosi cuiva. Nu am initiat acest razboi. Cer scuze traducatorilor daca din vina mea sufera paguba. Sunt gata sa retrag pdf-ul, desi e poate prea tarziu.
Dar oare traducerea noua, „Fidela” nu are chiar nici o virtute?  Sau, nu sunt mai lipsiti de virtuti cei care se arunca cu anateme peste munca cred, bine intentionata a unor oameni care si-au parasit caminele, au invatat o limba straina, isi cresc copiii departe de tara lor si ar trebui sa-i primim conform virtutii numite „primire de oaspeti” cel putin!
Mi se pare ca in relationarea cu semenii, oamenii nu dau afara decat ce au inauntru, nu discernamant sau cumpatare, ci grabnica ocara si blestem. A citit cineva toata traducerea? Eu nu. Cred ca niciunul din cei ce-i dau note. Cel putin rabdare s-ar cere!
In Numele „dizidentului” rastignit,
…..un alt dizident.

Ce biserică căutăm? „…preocuparea noastră este Cristosul din oameni.”

„Ce căutăm, ce dorim noi în acest sens?
Să facem o cernere a lucrurilor esențiale dintre cele generale.
Căutăm o biserică națională, romană, anglicană, grecească, olandeză (reformată), etc? Căutăm o biserică denominațională, metodistă, baptistă, episcopală, luterană, presbiteriană, independentă, etc? Căutăm o biserică ”liberă” sau ”de stat”, nedenominațională, interdenominațională? Căutăm o biserică ”deschisă” sau ”exclusivistă”? Căutăm o biserică cu anumite caracteristici particulare, moduri de practică, formă și comportament? Căutăm ”o biserică nou-testamentală” sau biserici cu anumite lucruri luate din Noul Testament care o constituie? Căutăm o catedrală sau o clădire simplă, mare sau mică? Are biserica căutată de noi un interior anume: fie el simplu, modest sau împodobit? Își îndreaptă Dumnezeu privirea din ”Locașul Ceresc” spre astfel de lucruri, le caută El? Dorește El așa ceva? Îl interesează aceste lucruri câtuși de puțin? Este El impresionat de podoabe și ornamente; de pompa și procesiunea desfășurării? Îl impresionează pe Atotputernicul îmbrăcămintea și veșmintele noastre preoțești și sacerdotale, robele, vestaliile, sutanele și turbanele? Privește El la toate acestea cu admirație și uimire? Le acordă atenție sau pur și simplu le ignoră? Și dacă totuși privește la ele nu o face oare plin de compătimire, poate chiar distrându-Se de ce vede? Bietele ființe omenești care se joacă de-a biserica și de-a serviciile religioase asemenea copiilor din vremea lui Isus care jucau în piețe pentru nunți și înmormîntări! Este vreun lucru din toate acestea sau toate laolaltă care să atragă privirea ”Celui care șade în cer”? (Psalm 2:4).”
„ Dumnezeu și Cerul nu sunt interesați de acel lucru care poartă numele de Biserică și nici bisericile locale ca atare. Dumnezeu și Cerul sunt interesați de Cristos, de natura Sa, natură cerească: în Duh și-n adevăr, în viață veșnică, în purtare și comportament ; în valori și caracter, în autoritate și luptă; în biruință asupra păcatului, asupra lui Satan și asupra lumii. Fără-ndoială, nu este vorba de o așezare în termeni geografici, ci ”oriunde doi sau trei sunt adunați laolaltă în Numele Meu, acolo sunt și Eu.” Asta se poate întâmpla pe vapor sau în avion și nici una, nici cealaltă nu sunt așezări fixe. Cristos poate să fie în Efes sau Laodicea sau în orice alt loc, dar Cel care definește Biserica este Cristos, nu locul! Cristos poate să Se afle într-o adunare, într-un clădire, într-o denominațiune cu toate astea cei de-acolo, luați ca întreg, să nu se afle în Cristos. Noi pe El Îl căutăm. Când ne strângem, la El ne strângem. EL este Terenul; ne adunăm pe El.Față de o bună parte din ”creștinism” și din”creștinătate” trebuie să ne-nchidem ochii deliberat, să ”nu le cunoaștem potrivit cărnii”, preocuparea noastră fiind Cristosul din oameni. ”Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său”. Dacă nu-L putem găsi în oameni, atunci acolo nu există părtășie cerească.”
„”Temelia Bisericii” trebuie să fie Cristos, doar Cristos; El trebuie să hotărască toate lucrurile și să fie răspunsul tuturor problemelor ”bisericii” noastre. Să ne grăbim să adăugăm că această scrisoare ne arată cât de valoroasă este exprimarea corporativă a lui Cristos oriunde ar fi ea. Aceste valori (strângerile laolaltă) sunt pentru credincios și lumea din jurul său. Asemenea strângeri sunt legate de prezența lui Cristos ca Trup, ca protecție și acoperire, ca zidire și maturitate; ca înrădăcinare și temeinicie; ca putere spirituală și ascendență; ca funcționare reciprocă și slujire; ca mărturie și impact asupra teritoriilor satanice și modului de gândire al îngerilor. În această scrisoare, toate astea se raportează la o adevărată expresie a lui Cristos. Dacă întrebăm: ”Poate să existe o asemenea expresie?” răspunsul nostru este: ”Da, chiar dacă nu este perfectă și desăvârșită, poate să existe într-o măsură vitală”.

Sursa:  T.Austin Sparks,  Misiunea, scopul şi mesajul lui Cristos în scrisoarea către Efeseni.

Câteva date despre fratele T. Austin Sparks? Aflaţi aici.

Traducerea „Fidela”, (se poate descărca)

O nouă traducere a Bibliei în limba română.
8 ani de muncă al unui colectiv condus de pastorul Brian Nibbe de la biserica baptistă Lumina Evangheliei din Cluj.

Blogul Vestea Buna nu este al acestei biserici si nici nu are o legatura directa  nici cu biserica  LE, nici cu traducatorii „Fidela”.

Ca unul care folosesc multe traduceri ale Bibliei (uzual cea „cu triunghi”), mă bucur că mai apare una. Poate pentru unii această traducere (Fidela) va fi o provocare. Eu mă aplec asupra ei cu smerenia cu care mă închin Dumnezeului care a inspirat şi păzit acele cuvinte, pe care oamenii se străduiesc să le traducă cât mai „fidel”. Dispreţuirea vreunei traduceri, însoţită deseori de un ataşament aproape idolatru faţă de o singură traducere, nu numai că jigneşte munca, credem cu bună credinţă a traducătorilor, dar ignoră şi îndemnurile Domnului: „cercetaţi toate lucrurile” şi „mulţimea sfătuitorilor dă biruinţa”.

Aveţi aici „Traducerea „FIDELA” în pdf .

Mulţumesc fratelui care mi-a trimis pdf-ul.

Mentiune!

Azi, 26 ianuarie ora 14 am încărcat un fișier actualizat al traducerii, fișierul vechi reprezentând o variantă intermediară, de lucru, veche de 9 luni. Între timp s-a mai lucrat.

Orice apreciere şi comentariu lipsit de virtuti crestine va fi sters.
Rog sa pastrati un limbaj plin de „agape” in comentarii.

Am postat această traducere fara un drept special de publicare pe baza a ceea ce scrie în prefaţa ei:

„Acest text se poate tipări după dorinţa inimii. Se poate vinde sau răspândi gratuit, este alegerea oricui doreşte să facă aceasta. Dar nu se poate schimba textul prin scoatere sau adăugare de cuvinte din ei, nici prin schimbarea numelui. Deţinem dreptul de traducere asupra lui doar pentru protejarea tuturor celor care do­resc folosirea lui în forma actuală. Se poate cita, copia, folosi după buna voie. Nu trebuie cerută permisiunea noastră pentru acest lucru. Dar cerem să fie folosită ti­tulatura FIDELA, în toate situaţiile in care identificarea ei se cere.”

Din prefata bibliei Fidela.

Index general cântări Nicolae Moldoveanu(cuprinsul tuturor volumelor)

Pentru cine iubeşte şi cântă cantările fratelui Niculiţă este de multe ori foarte greu sa găseasca o cântare dintre cele peste 8000 compuse. Cântările sunt publicate in aproximativ 20 de volume: Cântările Domnului(CD), Cântările Harului(CH), Cântările Bibliei(CB), etc.
În documentul pdf ataşat aveţi un INDEX GENERAL cu toate cântările, cu numărul şi volumul în care au fost publicate. Pentru a cumpăra respectivele volume apelaţi la editura Comorile Harului din Deva,  fratele Iosif Lazăr. Tel. 0254-235095

Deschideţi: Index general Cântări Nicolae Moldoveanu în pdf sau in .doc.

O libertate primejdioasă… (repostare din 14 ianuarie 2010)

Al treilea articol scris de Florea Moisescu şi publicat în nr 4/1933 al revistei Creştinul. Sunt 7 pagini A5, se tratează într-un mod duhovnicesc chestiunea relaţiei adunărilor cu statul. Nu am mai pus citate, merită citit tot articolul.

O libertate primejdioasă

„Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume” (Ev. Ioan 17, 16).

In primul articol din Nr. trecut al „Creştinului” am adus textual la cunoştinţa fraţilor şi surorilor din Adunările noastre, circulara Nr, 3176 A, din 10 Martie 1933, trimisă de Onor. Ministerul de Interne, tuturor autorităţilor în subordine, din toată ţara, prin care se recunoaşte oficial „Adunărilor Creştine după Evanghelie” libertatea de a se aduna pentru rugăciune şi cercetarea Sf, Scripturi.

La 31 August a, c., Onor, Ministerul Instrucţiunei şi al Cultelor a binevoit să dea Decizia Nr. 114.119 — publicată în „Monitorul Oficial1* Nr. 193 din 24 August — în care Adunările noastre („Creştinii după Evanghelie”) sunt puse în drepturile prevăzute şi acordate de Constituţia ţării noastre, ca unele care timp de 30 de ani s’au dovedit în totul folositoare ordinei publice, moralei creştine şi siguranţei Statului. De aceea am şi socotit de a noastră datorie ca să mulţumim respectuos înaltei Autorităţi, care dintr’o dreaptă înţelegere a lucrurilor a luat această hotărâre.

Totuşi, cercetând Decizia ministerială mai sus amintită, găsim — spre marea noastră părere de rău, şi cu toată dorinţa de-a arăta o deplină şi deopotrivă înţelegere—unele puncte pe cari, dacă le-am primi ca bune, nici stăpânirea pământească n’ar avea vreun folos, în timp ce autoritatea supremă a Cuvântului lui Dumnezeu ar fi nesocotită, fapt căruia Adunările noastre i-ar datora (din toate punctele de vedere) o pagubă mare şi cu neputinţă de reparat.

Trecând peste unele puncte asupra cărora s’ar mai putea discuta, socotim că punctul cu adevărat primejdios pentru Adunările noastre, ar fi — dacă l-am primi — stabilirea rânduielii, ca un frate şi un înlocuitor al său, să fie oficial „autorizaţi” şi recunoscuta de autorităţi, în fiecare Adunare; alţi fraţi — unul sau doi — să aibă oficial dreptul să „cerceteze” Adunările în unul sau în câteva judeţe ; şi în sfârşit, unul, doi sau trei fraţi, sâ aibă oficial numai ei dreptul să „cerceteze” toate Adunările din ţară. Iată, în adevăr, punctul primejdios care ar face ca „libertatea* Adunărilor să fie numai un cuvânt frumos, înapoia căruia să pândească prăbuşirea şi să rânjească moartea lor spirituală.

Iată o „libertate” primejdioasă, pe care….

I-Cabod…s-a dus Slava! Duhul popismului!

“Cand trăgea să moară femeile de lângă ea i-au zis:Nu te teme căci ai născut un fiu! … A pus copilului numele I-CABOD, zicând: ”S-a dus slava din Israel! …” I Samuel 4:21

Postez un alt articol  al fratelui Florea Moisescu din revista Creştinul  nr.3-4/1934. E vorba despre presiunile Ministerului Cultelor de atunci asupra Adunărilor Frăţeşti de a accepta controlul statului, autorizarea pastorilor, organizarea ierarhică şi alte lucruri lumeşti, străine de Duhul lui Dumnezeu. Concluziile fratelui Florea  sunt deosebit de actuale.  Articolul are 10 pagini din care am copiat doar 4, cele de la urma. Toată selectia aici.
Citate:

Citate:
” Adunări creştine bogate ? În ce ? In dorinţa, în stăruinţa de a face ca Binele să crească, să se întindă, să biruiască ? Bogate în dragoste de adevăr şi în dorinţa de a face numai voia Domnului ?  De-a atârna numai de El, singurul nostru Cap ? Bogate în dorinţa sinceră de a păstra neştirbită, neatinsă, autoritatea Domnului, a Duhului Sfânt şi a Scripturei ? Sau poate voiesc cumva să se îmbogăţească cu prietenia lumii (iacob 4, 4); cu ceremonii, cu obiceiuri şi „servicii dumnezeeşti” după tipic, cu comunităţi, cu preşedinţi, cu secretari şi secretari……. generali (buni de păpat gologani!);  cu botezători şi cu frângători de pâine, etc. ? Sau voim să începem să ne îmbogăţim cu „predicatori” în frac, în redingotă, frezaţi, parfumaţi, jobenaţi, înmănuşaţi şi cu colţul batiscioarei dibaciu scos afară din buzunar, în dreptul inimei şi de o pocăinţă îndoielnică ? cu de aceia cari îşi pun frumos numele, in reviste, dedesubtul articolelor altora sau pe coperte de cărţi scrise de alţii ? sau cu câţiva fraţi — cu 1-2-3-4-5 — cari numai ei să aibă voie „oficial* dela stăpânirea lumească (având „ţidula* la buzunar) ca să umble, unul prin toate Adunările din ţară, altul prin 10—20 de Adunări, iar alţii numai prin 2—3, când Dumnezeu voieşte ca toti cei chemaţi şi doritori să lucreze pentru El, să facă lucrul acesta, fie că lumea le dă tuturor libertate, fie că trebue la nevoie să sufere cu toţii (căci ce morală creştină şi dragoste frăţească în Isus Hristos poate fi aceea,ca cu „ţidula stăpânirii lumeşti in buzunar, să umblu slobod pretutindeni prin Adunările din ţară, sau până la hotarul cutărui judeţ, sau numai în satul meu, iar fratele meu în Isus Hristos — tot la fel chemat de Domnul în lucrul Său, ca şi mine, sau poate chiar mai mult — să putrezească în închisoare sau să fie bătut şi purtat pe drumuri de jandarmi, fiindcă el n’are..*… ţidulă (autorizaţie n.n.) de la lumea care a răstignit pe Domnul Isus ?).

Judece cetitorul!….”

„Să mergem noi oare pe calea Laodiceii, fraţi şi surori? Să căutăm noi oare o astfel de îmbogăţire? In Iad cu ea!”

Binele descreşte, iar Răul creşte. Ori unde pătrunde duhul popismului în nişte Adunări creştine, interesele Domnului rămân pe al doilea plan, pentrucă omul ajunge să se aibă în vedere mai întâi pe el, pielea lui, existenţa lui, slava lui.”

„şi noi voim acelaş lucru: libertate, libertate deplină, însă nu libertate plătită cu ceva de care nu avem noi dreptul să ne atingem—fiindcă acel ceva nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu — lucru care dacă l-am face, ar duce la moarte duhovnicească Adunările, făcându-le de atunci să atârne de oameni şi să deschidă calea „pastoratului” oficial, spre popia de sub care am ieşit din clipa când ne-am dat Domnului Isus.”
„Autorităţile lumeşti ne pot porunci în  lucrurile cetăţeneşti, însă n’au niciun interes şi niciun drept ca sa se amestece în lucrul lui Dumnezeu, acolo unde numai voia Lui trebui s’o facem, unde numai Cuvântul Său trebue să-l ascultăm. Dacă vom fi veghietori în acestea, vom fi fericiţi în umbletul nostru şi Adunările vor fi ferite de o grabnică decădere datorită duhului Laodiceii, care ne şopteşte: „Primiţi aceste condiţiuni! De ce să fiţi voi împiedicaţi, căci iată sufletele se pierd!”. Ah, glasul şarpelui! El, ştie bine că în chipul acesta n’am avea nici binecuvântarea Domnului, şi Adunările ar primi o lovitură de moarte; pe când altfel, oricum, tot vom putea merge unde vrem — (numai să vrem )—pentru a câştiga Domnului suflete pierdute, iar Adunările ar rămânea neatinse de otrava lui ucigătoare.

Domnul Isus ne-a chemat la cruce, iar nu la slava deşartă predicată astăzi….”

Toată selecţia aici!

Ah, formele!….o prăpastie de rătăciri

Citatele de mai jos sunt dintr-un articol publicat de fratele Florea Moisescu in revista Creştinul, nr 4/1932.
„Formele! Ah, cât de mult sunt ele iubite de lume, în toate lucrurile. Religiunea — care, dela Cain şi jertfa lui, este una singură pretutindeni, deşi poartă fel de fel de nume, (până şi „creştină”) —este doar un mecanism încurcat de rituri, de forme moarte. Paradă şi atâta tot, care nu poate schimba pe om…..”
„Formele — ca o ciumă a Adunărilor creştine (Biserica lui Dumnezeu) — pândesc neîncetat la uşă, la uşa fiecărei Adunări, la uşa oricărei inimi de copil al lui Dumnezeu, şi mai cu seamă la uşa inimei fiecărui frate care lucrează pentru Domnul. Încă din al IlI-lea veac creştin, ciuma formelor începuse să molipsească Biserica, pe care curând a transformat-o într-un trup fără viaţă. Formele! Oh, să ne ferească Dumnezeu de forme — şi să nu uităm să ne ferim şi noi înşine!—iubiţi fraţi şi surori, deoarece ele pot stinge viaţa oricărei Adunări creştine, ca şi viaţa duhovnicească a oricărui credincios.”

„să privim formele ca pe nişte deşertăciuni păgubitoare, ştiind că o slujbă de formă este o viaţă de formă, este moartea adevărată, mascată cu o viaţă artificială…”

„Dar formele mai sunt dorite de inima noastră firească, fiindcă ele ne pot aduce şi o slavă deşartă, trecătoare — şi poate chiar vreun câştig material ! — acelora dintre noi cari ne-am îndeletnici cu ele. «Peştele dela cap se strică» zice proverbul, şi în privinţa aceasta fraţii bătrâni şi lucrători în orice Adunare, să ia bine seama,…”

„De aceea să astupăm – din vreme orice „crăpătură* oricât de mică ni s’ar părea că este, prin care orice formalism, orice lucru de formă, ar putea să pătrundă în Adunările noastre, fiindcă, cu siguranţă’, o asemenea „crăpătură” mică, va deveni cu timpul un crater de vulcan, o prăpastie de rătăciri.”

„Fraţilor, Domnul nostru Isus nu ne-a lăsat ciuma formelor, ci simplitatea cea mai desăvârşită a slujirii duhovniceşti a Evangheliei, de care trebuie neapărat să ne ţinem şi în care să căutăm a stărui cu toată dragostea şi respectul….”

„Atunci pentru ce faci acest lucru frate dragă? Oare numai ca să te afli în treabă? Să caşte gura la tine cei de faţă, văzându-te cu cât „talent” îndeplineşti tu o „ceremonie” ? şi ca săfii luat drept mai „dihai”- decât fraţii tăi de credinţă „(chiar atunci în clipa când săvârşeşti „forma” nu te-ai crede în inima ta a fi maicu „barbă” decât ei, — lucru cu atât mai greu de crezut, cu câtne dăm mai bine seama de deşertăciunea ticăloasei noastre inimi fireşti , otrăvită de firea Satanei: (mândria, încrederea de sine).”
Sursa: „Fapte moarte şi slavă deşartă” articol din revista Creştinul nr 4/1932

Calea lui Abel

De peste 6000 de ani toate fiicele Evei nasc doar două feluri de fii: Caini şi Abeli.

De peste 6000 de ani Cainii i-au ucis pe Abeli, Cainii au supravieţuit şi Abelii au murit placuţi lui Dumnezeu.
Abelii n-au lasat urmaşi.

Aici e minunea!
De peste 6000 de ani fiicele Cainilor nasc tot doua feluri de fii: Caini şi Abeli.
Altfel n-am înţelege de ce Ilie a fost trimis la Sarepta iar la Elisei a venit un sirian!

Noi toţi, eu ce care scriu, tu cel care citeşti suntem născuţi din Caini, dar nu neapărat suntem Caini. Abelii au murit ucişi de stramoşii noştri, de Caini. Avem un arbore genealogic ucigaş. Străbunii noştri şi-au ucis fraţii, un alt arbore negenealogic, nelegat, de martiri ucişi de fraţii lor.

Cainii sunt oamenii trudei, ai acţiunii, ai transpiraţiei, ai succesului.
Abelii sunt oamenii odihnei, ai păcii, ai jertfei plăcute, ai renunţării.

Noi ce suntem, fiecare, eu şi tu, Cain sau Abel?

Depinde pe ce cale umblăm!

Iuda 1:11 „Vai de ei! Caci au urmat pe calea lui Cain!”

Abelii umblă pe calea lui Abel, cel ucis, pizmuit,  batjocorit.  Calea lui Abel e calea lui Hristos, o „Cale nespus mai bună”, cale a îngăduinţei calde, a dragostei jertfitoare, a răbdării tăcute, a smereniei, a slujirii cu bucurie,  a altruismului, a bucuriei de adevăr, a „speranţei într-o înviere mai bună„. Calea lui Abel nu are viitor pe pământ, sfârşeşte repede de mâna fratelui de pe calea cealaltă. Lumea e o autostradă cu sens unic şi cu două benzi, una lată, a lui Cain şi una îngustă, a lui Abel. Îngustă tare, cât un trotuar, cât o potecă.

Să fim bine încredinţaţi că cei de pe calea lui Abel nu au viitor în lumea lui Cain.  Sunt marginalizaţi, împinşi, ridiculizaţi sau …”cainizaţi”.
„Cine isi iubeste viata, o va pierde; si cine isi uraste viata in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vecinica ” Ioan 12:25  Calea lui Abel sfârşeşte temporar sub cosorul fratelui său Cain.
„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Matei 5:11
„Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu.  Atunci multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii si se vot uri unii pe altii.” Matei 24:9-10
„Fratele va da la moarte pe fratele său!”  Matei 10:21

d.

Prezbiterii superiori – o instituţie comodă, din „Lecţiile istoriei”, 13 pagini, 20 de minute, MERITĂ!

„…în anii ’20 a fost pusă în aplicare tactica dezorganizării bisericii din interior. ”
„[…] Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior... ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —”Prezbiterii superiori ai baptiştilor sunt o instituţie introdusă prin sugestiile noastre active şi noi ne dăm votul pentru această instituţie, fiindcă e comodă /…/” scrie un ofiţer KGB în 1946
Public aici un articol de 11 pagini preluat cu permisiune din revista Vestitorul Adevărului nr. 4-5/2008, revistă ce apare la Moscova şi în limba română. Este editată de editura Hristianin, a Creştinilor evanghelici-baptişti neînregistraţi din fosta URSS.Abrevieri în text:
VSEHB –  denumirea Uniunii oficiale baptiste din fosta URSS, aservită regimului comunist(Всесоюзный совет евангельских христиан-баптистов)
CEB- denumirea Uniunii neînregistrate baptiste, independentă de stat şi respectiv crunt prigonită (Международный союз церквей евангельских христиан – баптистов)

Citate:

Prima perioadă de schimbări a început în anul 1926, când congresele al XXVI-lea al Uniunii Federative a Baptiştilor şi al X-lea al Uniunii Creştinilor Evanghelici din Rusia, sub presiunea serviciilor secrete, au adoptat hotărâri pe placul lumii acesteia privind chestiunile civile, politice şi militare. Pentru slujitorii credincioşi lui Dumnezeu şi pentru creştinii plini de râvnă perioada dată s-a sfârşit foarte sângeros, cu mari pierderi, cu pustiirea de pretutindeni a bisericilor. Domnul a spus cândva despre Israel: „…Numai rămăşiţa va fi mântuită” (Rom. 9. 27). ..Voi lăsa din ei vreo câţiva oameni care vor scăpa de sabie…” (Ezec. 12. 16). De la cele două uniuni dinainte de război s-a păstrat o rămăşiţă — 10 procente de credincioşi. Au fost pierderi mari.”

„Cealaltă perioadă a „schimbărilor fundamentale”, radicale a început în anul 1961 după chemarea făcută de slujitorii Grupului de Iniţiativă la curăţare şi sfinţire, la osândirea păcatului, dar nu în afara bisericii, ci înăuntrul ei. În primul rând, anume slujitorilor bisericii — conducerii VSEHB — le-a fost adresată cea dintâi Epistolă a Grupului de Iniţiativă la 13 august 1961. În ea era indicată rădăcina tuturor relelor, care ne-a despărţit de Dumnezeu: „Dumneavoastră aţi nimicit principiul Dumnezeiesc potrivit căruia biserica, în baza Cuvântului lui Dumnezeu, îşi rezolvă singură toate problemele de importanţă vitală. Iată rădăcina tuturor relelor…” E o afirmaţie destul de importantă. Păcatul are roade, dar are şi rădăcină. „Directivele” şi „Regulamentul” nu sunt rădăcina. Ele sunt roadele. în anul 1963 la congresul VSEHB-ului au fost rupte roadele, s-au pocăit, se pare, pentru aceste documente, rădăcina însă a rămas! „…Săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei” (Ecl. 3. 2). Nimeni nu are de gând să smulgă nici până în ziua de azi această rădăcină amară.”
„Poţi vorbi pe orice temă cu reprezentanţii bisericilor înregistrate, ale uniunilor autonome, dar de îndată ce atingi chestiunea sfinţirii, toate discuţiile încetează. Oamenii se tem să se pocăiască, mai cu seamă pentru păcatul trădării, căci se gândesc, probabil: cine ştie ce urmări vor avea toate?”
„Colaborarea păcătoasă a bisericii cu statul, pusă la baza zidirii duhovniceşti a bisericii în anii ’20, e păzită până azi ca o moştenire duhovnicească de valoare. Libertatea, potrivit concepţiei multora, ne este dată pentru a deveni o puternică mişcare social-politică şi prin politică să influenţăm lumea aducând-o în felul acesta la Hristos.”
„Proiectele megabisericilor sunt mai distrugătoare decât ..Directivele” şi „Regulamentul” din anii ’60. Astăzi există biserici cu un număr mare de membri, însă celulele canceroase ale muzicii lumeşti, înmulţindu-se nereţinut, demoralizează lăuntric sufletele creştinilor, mai cu seamă ale celor tineri. Are loc un proces ireversibil de secularizare, după care urmează inevitabil moartea duhovnicească.”
Citește aici sau dă click pe imagine.