Închisoarea de sticlă sau despre ”multe moduri de a face persecuție.”

11 februarie 2016

”Aici încă mulți cred că ”mica și drăguța Norvegie” nu face nici un fel de persecuție creștină – dar sunt multe moduri de a face persecuție.” a declarat tatăl lui Ruth Bodnariu

După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentrucă ele îl socoteau drept prooroc.” Matei 21:45-46

”…Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni Ioan 15:20

Ce motive are un guvern ca să mascheze persecuția?
De ce pe față declară libertate și pe ascuns persecută?
Ce câștigă o țară dacă obține uniformizare socială?
De ce grupurile marginale sunt în mod discret urmărite și anihilate? Citește restul acestei intrări »


Afară era un alt tip de închisoare

10 octombrie 2015

Am stat aseară până târziu la discuții cu fiul unui frate omorât de securitate pentru trafic de Biblii. Mi-am dat seama că înțelesese puțin despre drama tatălui său și a familiei lor. Era subiectul de aici.
Și el (fiul) era convins că I C l-a trădat pe tatăl său, ceea ce mai mult ca sigur nu era adevărat, IC se pare că a fost și el o victimă.
L-am dus pe prietenul meu la sit-ul cnsas, am ajuns la lista persoanelor intervievate, unde eram aproape de Monica Pillat.
Întâmplător, azi la știri a apărut pe net un interviu cu Monica Pillat.
Aici apare constatarea din titlu, citez:
”…iar tata a trăit ca un om liber, fără să ştie că era în continuare supravegheat. Mama îi mai spunea: „Nu mai vorbi la telefon lucrurile astea!“. Tata nu înţelegea de ce noi eram atât de timorate. Zicea: „Eu am fost cel arestat, eu am suferit în detenţie şi eu sunt liber. Iar voi vă purtaţi de parcă voi aţi fi fost închise!“. Nu am înţeles atunci de ce spunea asta.
Cum vă explicaţi acum?
După atâţia ani, am găsit răspunsul. În închisoare, aceşti oameni erau liberi. În sensul că nu li se putea întâmpla nimic mai mult decât deja li se întâmplase. Nu mai aveau de ce să se teamă. În schimb, noi eram afară, noi eram în continuare supravegheaţi. Afară era un alt tip de închisoare. Eu cu mama şi bunicile mele am fost nişte supravieţuitoare. Ni s-a indus încetul cu încetul spaima teribilă că cineva te poate turna la Securitate. Mă gândesc numai la faptul că, după ce tata a fost arestat, eram ca nişte paria. De frică, prietenii noştri treceau pe trotuarul celălalt când apăream de mână cu mama.”

Citind mi-am amintit de o întrebare pe care i-am pus-o acum câțiva ani sorei Maria Mladin, soția fratelui Aron: ”Care a fost cel mai greu lucru care vi s-a întâmplat în perioada când fratele Aron a fost închis?”
Mi-a răspuns:
”Mergeam pe stradă și din față venea o soră de la adunare. Când m-a văzut, a trecut pe cealaltă parte a străzii.”

De fapt dacă extrapolăm, vedem cum tot ceea ce ni se întâmplă este o oglindire a vieții noastre lăuntrice, a felului cum îl vedem noi pe Tatăl nostru.

Când oamenii se rușinează de noi, când trec pe partea cealaltă a străzii, când nu ne spun, dar se vede din dialog că ”știu ei” despre noi, ceea ce nu ne pot spune e o stare ca să ne dăm seama cum se simte Dumnezeu în ceruri când ne rușinăm de El. Cum e când treci cu discuțiile pe partea cealaltă a străzii când vine spre tine ocazia să mărturisești Cuvântul, voia, planul și evanghelia Celui care are dreptate, celui osândit pe nedrept. E mai confortabil să te faci că nu știi.

Toți oamenii care se tem, care se tem să aducă vorba, care se tem să dea socoteală de nădejdea mai bună sunt întruchipați de aceste atât de reale și de dramatice stări din viață, când tatăl tău a fost închis pe nedrept, tu știi că el are dreptate, dar ți-e mai confortabil traiul lumii care l-a condamnat, deși te doare când din cauza lui prietenii te ocolesc.

E starea lumii dragii mei, o mare închisoare, un mare teatru, mulți actori.

Înadins se fac că nu știu!” asta e teatrul, asta e actoria, ăsta e jocul.

Asta am trăit noi în comunism, deasemenea religia dintotdeauna este tot un teatru, acesta e și comportamentul oamenilor care nu cred: o ocolire a Adevărului, o trecere pe cealaltă parte a străzii, UN ALT FEL DE ÎNCHISOARE.

O închisoare a tăcerii, a ocolirii adevărului, a eschivării, a prefăcătoriei relaționale, ”să nu superi”. Le trăim pe unele ca să le pricem pe celelalte, mare e Înțelepciunea Tatălui.

O închisoare nevăzută, un geam de sticlă, asta e lumea. Să nu-l vezi e fatal.

pasare

Să te faci că nu-l vezi, să vrei să nu-l vezi, înadins să te faci că nu este, e o nebunie.

Înțelepți sunt cei ce lipesc pe acest geam al lumii, pe acest perete de temniță dorit nevăzut, să lipești tot felul de semne salvatoare:

frostedbirds

Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu este un astfel de semn, oamenii ”zboară” prin lume în iureșul acaparărilor și acolo unde ar trebui să se oprească, ei văd o grădină frumoasă, se izbesc de geamul nevăzut și se zdrobesc. Să lipim semne pe ”grădina lumii” ca oamenii să înțeleagă tocmai prin lucrurile prin care trec, ceea ce este dincolo.


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (4)…și o explicație.

9 iulie 2013

Explicație:
Motivul pentru care postez aceste citate din cartea menționată este că doresc să arăt (și cei ce aveți timp să citiți, vă puteți convinge) cum atât în fosta URSS cât și în țările dominate de ei, religia oficială a fost transformată într-o ierarhie supusă statului, supunere supravegheată de agenți ai serviciilor secrete. Nu împărtășesc viziunea clericală a respectivilor ”separați” și în discuțiile cu ei le-am spus-o clar. Fiul lui Kriucikov (autorul cărții) a fost câteva zile în casa noastră acum mai bine de 10 ani, împreună cu bătrânul Dubovoi(92 de ani). Cu Kriucikov jr. am avut vii schimburi de opinii, poziția scripturală fiind și pentru ei încă o țintă din păcate neurmărită. Imaginea de creștinism triumfător afișată de carte nu o împărtășesc, realitatea e destul de diferită. Dar pentru scopul propus, a vedea cum KGB conducea cu abilitate bietele ierarhii de popi pocăiți, cartea e bună. Iarăși prigoanele au fost reale și dure, mulți au murit, eu cred că mult mai mulți decât se știe. Dar oare pentru ce va fi Marea Judecată?

Citat:
”Lumea ateistă, amestecându-se mereu în chestiunile bisericii, a format îndelung şi cu minuţiozitate o conducere din oameni care nu-I fuseseră credincioşi Domnului şi învăţăturii Lui. Iată de ce în vremurile de grea cumpănă nu numai că n-a răsunat îndemnul la  rugăciune, ci s-a descoperit trădarea făţişă şi sprijinul acordat prigonitorilor. Lumea ataca din exterior, iar slujitorii care se lepădaseră de Domnul — din interior. Ateii puneau lacăte la uşile caselor de rugăciune; apostaţii, expediind instrucţiuni secrete, „puneau lacăte“ la gura celor ce predicau şi se rugau Domnului.”
sursa, pag 168


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (3)

9 iulie 2013

” Efectivul de bază al acestui centru e format din oameni care şi-au dat consimţământul să colaboreze în taină cu organele puterii, lucru pe care îl şi înfăptuiesc deja de un sfert de veac pricinuind nenumărate dureri poporului lui Dumnezeu. Căderea acestor oameni e mai mult decât îngrozitoare! Ştim că „mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască“ şi Dumnezeu îi iartă pe cei ce se pocăiesc. Dar în persoana VSEHB(Verhovnîi Sovet Evangheliskih-Hristian-Baptistov, Consiliul Superior al Creștinilor Evanghelici și Baptiști) noi avem de-a face cu oameni care nu numai că nu se pocăiesc, ci fac noi nelegiuiri şi chiar îşi apără cu îndârjire apostazia
păcătoasă. Avem de-a face cu un sistem centralizat de slujitori, bine închegat prin legăturile cu statul, care, în ultimii ani, şi-a completat rândurile cu cadre tinere, pregătite special de organele securităţii, punându-se astfel o temelie pentru viitor. Orice păcat conştient, de care ei nu se pocăiesc, duce la moartea duhovnicească.
Istoria creştinismului cunoaşte o mulţime de cazuri când vârfurile ierarhice şi centrele religioase se abăteau de la adevăr, dar ea nu cunoaşte cazuri când aceste centre religioase s-ar fi pocăit. Pornind pe calea abaterii, conducătorii duhovniceşti decădeau din ce în ce mai mult. Nici un sobor, nici un congres, ţinute de ei, n-au dus la schimbări esenţiale. Nu i-a sfinţit nici afilierea la ei a curentelor religioase înrudite, nici creşterea numerică a rândurilor.
Aşa s-a întâmplat şi cu VSEHB. El a pornit pe calea împotrivirii conştiente faţă de Dumnezeu şi nu se mai poate întoarce înapoi. Pentru lume e convenabil un asemenea centru şi de aceea a contribuit la alăturarea la el a creştinilor de credinţă evanghelică, a creştinilor în duhul apostolilor, a menoniţilor ş. a. Dar toate acestea nu i-au făcut sfinţi pe apostaţi. Dimpotrivă, necurăţia a înghiţit tot ce era sfânt în aceste uniuni, căci „puţin aluat dospeşte toată plămădeala“. N-ar fi adus nimic nici unirea noastră cu VSEHB. Nu va îndrepta situaţia nici schimbarea parţială, treptată a unui slujitor cu altul, căci în locul oricăruia dintre slujitorii VSEHB şi în locul prezbiterilor superiori sunt întotdeauna câţiva candidaţi asemenea lor.”

sursa, pag 158


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (2)

8 iulie 2013

”Prezbiterii superiori ai VSEHB(Consiliul Superior al Creștinilor evanghelici și baptiști) se duc prin oraşe şi sate propunând înregistrarea bisericilor neînregistrate. Ei sunt gata să-i numească prezbiteri pe oricare slujitori, dar cu o condiţie: biserica să recunoască VSEHB-ul şi să se supună regulamentelor şi directivelor lui.
Ce i-a determinat totuşi pe slujitorii VSEHB şi pe reprezentanţii lui din regiuni la o asemenea abatere de la planurile iniţiale? Bineînţeles că nu dragostea faţă de lucrarea lui Dumnezeu, ci viclenia perfidă, prin care ei vor să-şi păstreze situaţia dominantă în biserică şi să ducă definitiv biserica în robia lumii.
Noi nu suntem împotriva înregistrării, dar înregistrarea sub conducerea VSEHB este o colaborare cu nişte „suflete preacurvare“ din punct de vedere spiritual, cu trădătorii lucrării lui Dumnezeu (Iac. 4: 4; Is. 57: 9).
Biserica nu are nevoie de case de rugăciune unde nu va fi Hristos, Capul ei, unde la adunarea de duminică, slujitorul va osândi cu elocvenţă fapta lui Iuda, iar luni va sta cu un cuget liniştit în cabinetul împuternicitului Consiliului Afacerilor Religioase şi va împleti împreună cu el mreje pentru slăbirea şi înăbuşirea lucrării lui Dumnezeu.”

sursa, pag 100


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (1)

8 iulie 2013

”După cumplitele represiuni de masă, după ce în biserică s-au infiltrat o mulţime de feluriţi agenţi şi ea se afla, de fapt, sub  conducerea ilegală a statului, organele de stat modelau deja după voia lor, ca din lut, consilii convenabile lor. Tot personalul de prezbiteri superiori (52 pers.) era numit de Prezidiul VSEHB numai prin punerea de acord cu împuternicitul pentru Afacerile Religioase şi cu permisiunea împuternicitului KGB (în documentele de serviciu această instituţie era numită vecinii“). Ei aveau dosare pentru fiecare slujitor. În fiece an împuternicitul KGB şi cel al Consiliului Afacerilor Religioase îi scriau două caracteristici prezbiterului superior şi, în baza lor, la Moscova se lua hotărârea: a i se prelungi ori nu termenul de valabilitate al legitimaţiei
de prezbiter superior pentru anul viitor. Astfel se efectua selecţia calitativă a slujitorilor. Chestiunea alegerii slujitorilor se rezolva în cabinetele serviciilor secrete.
Reţeaua largă de împuterniciţi pentru problemele cultelor realizează pe cale centralizată numirea forţată şi ilicită a slujitorilor plăcuţi lor şi, acţionând prin ei, dezmembrează biserica. Pe baza cărei legi se face? În virtutea cărei legi împuterniciţii primesc listele membrilor bisericilor, listele celor botezaţi, informaţii despre cei ce abia încep a frecventa adunările şi chiar informaţii despre cei ce s-au pocăit?
Toate acestea se fac contrar legii. 
      Aceste informaţii detaliate, primite regulat, sunt necesare pentru a şti unde locuiesc credincioşii, unde
lucrează ori învaţă, pentru a se duce cu ei o luptă ilegală şi a-i persecuta din toate părţile şi în tot felul“.”

sursa, pag 23


Închisori nevăzute (10) Presiunea de grup (privirea tuturor celor din jur te arde)

1 iunie 2013

motto: ”Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi.”

Gândurile ce le scriu astăzi mi-au venit după ce am citit postarea lui Barthimeu de aici: http://barthimeu.wordpress.com/2013/05/15/bodea-dorel/

Lucrurile s-au petrecut în orașul meu, pe oameni îi cunosc.
Într-un fel e și o datorie de conștiință, Chișu a fost foarte bun prieten cu tata.
Să recapitulăm pentru cei ce n-au timp:

În anii ’80 Chișu era diacon la Iris-Cluj. O biserică în care se pare că doar doi din tot comitetul nu erau informatori (și agenți) ai securității. Restul comitetului, toți făceau jocul securității și toată ”slujirea” lor era un ”teatru absurd”, imposibil de ascuns pentru cei cu ochiul relativ curat cum au fost Chișu sau Barthimeu.

Lucrurile erau vechi, unul din comitet era fiu de agent înfiltrat încă din anii imediat după război, juca demult farsa pocăinței, toți pocăiții îi spuneau ”frate”. Un altul ”se predase” la chemarea unui alt ”agent” cu vechime și poziție și juca și el umăr la umăr cu ”colegii” lui. Trădătorii ajunseseră mai mulți decât cei trădați (vânduți), vânătorii erau mai mulți decât rațele, călăii mai mulți decât victimele. Putem vorbi de un ”grup”, iar din punct de vedere al legii lui Dumnezeu: un grup infracțional, (din punct de vedere al securității: ”grup operativ”), un grup de farsori ce jucau piesa numită ”adunare de pocăiți”, jucau magistral, timp de decenii, pardon, cincinale. Pentru membrii de rând, de bancă și de ”bună credință” ai respectivei biserici, ”grupul” era ”ceata prezbiterilor”, unșii Domnului, slujitorii ordinați, mai marii noștri, cei cărora trebuia să le fim supuși.

Brrrrrr!!!!!

Cine erau spectatorii acestei piese?

”Fraierii” de vizitatori din vest, care auzeau că în România creștinii sunt prigoniți și veneau să vadă cum? Străinii se așteptau să găsească bisericuțe ascunse, cu geamurile acoperite, cu oameni adunându-se pe furiș, cu gardieni ce năvăleau în mijlocul celor ce se închinau ca să-i aresteze. Când colo, găseau biserici mari, cu programe măiestrit prezentate, cu coruri, predici și ”slujiri” ”libere”. Ce nu știau acești străini era că în acele biserici se juca un joc nevăzut de-a rațele și vânătorii, o piesă criminală, jucată zâmbind, de actori atent instruiți. Ei nu știau că gardienii erau tocmai ”zâmbitorii” de la amvoane și din jurul lor, un alt fel de gardieni pentru alt fel de închisori.

În ce fel ”grupul” de prezbiteri falși reprezenta o închisoare nevăzută? E simplu de văzut: teatrul lor înconjura sinceritatea victimelor și ”călăii” alcătuiau un cerc în jurul victimelor, un cerc de relații și ”prietenii care masca realitatea. Acest grup era un ”grup de presiune”, prin acțiunile lui, grupul ” canaliza activitatea credincioșilor” spre scopul dorit de ei”.

Un grup e mai eficient decât o singură persoană. Am văzut acest lucru recent, în ultimii doi-trei ani, după demascarea lui IT și după apariția celor două cărți. Primii care ”au căzut” victime au fost cei ce au demascat sau s-au opus sistemului: Lascău și Popovici în SUA, ambasadorul de la Hațeg și acum se pare că și pacea celui din Aleșd este tulburată. Te pui cu ”Cosa Nostra”? Mi-e milă de ei. Toți au fost eliminați de grupurile de presiune din viesparul pe care-l credeau betel, ”betleem” sau ”betanie”.

M-am gândit cu durere la înșelăciunea înghițită de Chișu, citez din informarea ”fratelui CI” dată ofițerului coordonator:Chișul a recunoscut că m-a acuzat pe nedrept și și-a cerut scuze de….?!?)” și Apoi am făcut ca pastorul Vădan și cu Chișu Alexandru să se împace, să dea mîna și să se sărute.” (sursa)

Iar comentariul lui Barthimeu m-a pus pe gânduri:”Avem o nouă mostră a modului de întrajutorare intratrădători (că intrafrățească nu merge). Chișu acesta era practic față-n față cu reacțiunea securiștilor! Ce au făcut cu bietul Chișu, doar ei și Domnul știu. Cert e că pentru acel moment Mărgăraș a cîștigat potul, adică funcția mult rîvnită (dar nemeritată prin prisma Bibliei) de diacon. Ba a cîștigat și umilirea lui Chișu.” și ”Cît de fragilă e ființa umană în fața unor presiuni de grup?!?

Ce n-a putut face un singur agent, a făcut un grup de agenți atent struniți de buni cunoscători ai psihologiei individuale și a celei de grup. Presiunea de grup este o închisoare nevăzută. E mult mai eficientă pentru furat de oameni. Repet ce am mai scris pe acest site: la judecată mulți vor spune: ”când te-am văzut noi?” Să băgăm de seamă că și astăzi sunt foarte mulți oameni închiși în închisori de bârfă și defăimare, păziți de trupe de gardieni de suflete, grupuri de interese, care pe lângă că le papă zeciuielile, colectele și munca voluntară, îi și înșeală la modul continuu cu învățături stricate ca și caracterul lor.

Ce nume să dai acestor schelării de legături?
Trup al lui Cristos?
Ferească Dumnezeu!

Cel mai bun nume l-a dat Domnul Isus: peșteră de tâlhari.

(Cu Voia lui Dumnezeu, acesta va fi și titlul următoarei postări.)

Rămâne îndemnul de merge la cei închiși, la cei bolnavi.
Sunt închisori de singurătate zidite din bârfe și defăimări, să nu fim orbii care nu le vedem.
Sunt boli de ochi ale celor care nu văd aceste închisori, unii nici nu cred că există.

Să nu ne trezim că ”luând o atitudine împreună cu un grup”, punem și noi o cărămidă la zidul închisorii în care stă fratele nostru. Să cercetăm toate lucrurile, toate duhurile, ce pasiune îi animă pe cei care ”iau atitudine”împotriva unui frate? Nu cumva sunt gardieni ce construiesc ziduri în jurul celor despre care Domnul a zis:”am fost în temniță și ați venit să mă vedeți?”
Să nu zici:”când te-am văzut noi?”

Se cer teste foarte sigure pe care numai Cuvântul lui Dumnezeu ni le poate da, pentru că și magii Egiptului se pot împopoțona cu semne împlinite ce le pot crește autoritatea. Se cere discernământ în a deosebi oaia de lupul înfofolit.
Trăim vremuri profețite.

Mărit să fie Domnul!

.


%d blogeri au apreciat asta: