Închisoarea de sticlă sau despre ”multe moduri de a face persecuție.”

11 februarie 2016

”Aici încă mulți cred că ”mica și drăguța Norvegie” nu face nici un fel de persecuție creștină – dar sunt multe moduri de a face persecuție.” a declarat tatăl lui Ruth Bodnariu

După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentrucă ele îl socoteau drept prooroc.” Matei 21:45-46

”…Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni Ioan 15:20

motto sept 2020: „Trăim fiecare în singurătatea noastră, ca în niște celule de sticlă. 27 mai 1943, Mihail Sebastian, Jurnal

Ce motive are un guvern ca să mascheze persecuția?
De ce pe față declară libertate și pe ascuns persecută?
Ce câștigă o țară dacă obține uniformizare socială?
De ce grupurile marginale sunt în mod discret urmărite și anihilate? Citește restul acestei intrări »


Afară era un alt tip de închisoare

10 octombrie 2015

Am stat aseară până târziu la discuții cu fiul unui frate omorât de securitate pentru trafic de Biblii. Mi-am dat seama că înțelesese puțin despre drama tatălui său și a familiei lor. Era subiectul de aici.
Și el (fiul) era convins că I C l-a trădat pe tatăl său, ceea ce mai mult ca sigur nu era adevărat, IC se pare că a fost și el o victimă.
L-am dus pe prietenul meu la sit-ul cnsas, am ajuns la lista persoanelor intervievate, unde eram aproape de Monica Pillat.
Întâmplător, azi la știri a apărut pe net un interviu cu Monica Pillat.
Aici apare constatarea din titlu, citez:
”…iar tata a trăit ca un om liber, fără să ştie că era în continuare supravegheat. Mama îi mai spunea: „Nu mai vorbi la telefon lucrurile astea!“. Tata nu înţelegea de ce noi eram atât de timorate. Zicea: „Eu am fost cel arestat, eu am suferit în detenţie şi eu sunt liber. Iar voi vă purtaţi de parcă voi aţi fi fost închise!“. Nu am înţeles atunci de ce spunea asta.
Cum vă explicaţi acum?
După atâţia ani, am găsit răspunsul. În închisoare, aceşti oameni erau liberi. În sensul că nu li se putea întâmpla nimic mai mult decât deja li se întâmplase. Nu mai aveau de ce să se teamă. În schimb, noi eram afară, noi eram în continuare supravegheaţi. Afară era un alt tip de închisoare. Eu cu mama şi bunicile mele am fost nişte supravieţuitoare. Ni s-a indus încetul cu încetul spaima teribilă că cineva te poate turna la Securitate. Mă gândesc numai la faptul că, după ce tata a fost arestat, eram ca nişte paria. De frică, prietenii noştri treceau pe trotuarul celălalt când apăream de mână cu mama.”

Citind mi-am amintit de o întrebare pe care i-am pus-o acum câțiva ani sorei Maria Mladin, soția fratelui Aron: ”Care a fost cel mai greu lucru care vi s-a întâmplat în perioada când fratele Aron a fost închis?”
Mi-a răspuns:
”Mergeam pe stradă și din față venea o soră de la adunare. Când m-a văzut, a trecut pe cealaltă parte a străzii.”

De fapt dacă extrapolăm, vedem cum tot ceea ce ni se întâmplă este o oglindire a vieții noastre lăuntrice, a felului cum îl vedem noi pe Tatăl nostru.

Când oamenii se rușinează de noi, când trec pe partea cealaltă a străzii, când nu ne spun, dar se vede din dialog că ”știu ei” despre noi, ceea ce nu ne pot spune e o stare ca să ne dăm seama cum se simte Dumnezeu în ceruri când ne rușinăm de El. Cum e când treci cu discuțiile pe partea cealaltă a străzii când vine spre tine ocazia să mărturisești Cuvântul, voia, planul și evanghelia Celui care are dreptate, celui osândit pe nedrept. E mai confortabil să te faci că nu știi.

Toți oamenii care se tem, care se tem să aducă vorba, care se tem să dea socoteală de nădejdea mai bună sunt întruchipați de aceste atât de reale și de dramatice stări din viață, când tatăl tău a fost închis pe nedrept, tu știi că el are dreptate, dar ți-e mai confortabil traiul lumii care l-a condamnat, deși te doare când din cauza lui prietenii te ocolesc.

E starea lumii dragii mei, o mare închisoare, un mare teatru, mulți actori.

Înadins se fac că nu știu!” asta e teatrul, asta e actoria, ăsta e jocul.

Asta am trăit noi în comunism, deasemenea religia dintotdeauna este tot un teatru, acesta e și comportamentul oamenilor care nu cred: o ocolire a Adevărului, o trecere pe cealaltă parte a străzii, UN ALT FEL DE ÎNCHISOARE.

O închisoare a tăcerii, a ocolirii adevărului, a eschivării, a prefăcătoriei relaționale, ”să nu superi”. Le trăim pe unele ca să le pricem pe celelalte, mare e Înțelepciunea Tatălui.

O închisoare nevăzută, un geam de sticlă, asta e lumea. Să nu-l vezi e fatal.

pasare

Să te faci că nu-l vezi, să vrei să nu-l vezi, înadins să te faci că nu este, e o nebunie.

Înțelepți sunt cei ce lipesc pe acest geam al lumii, pe acest perete de temniță dorit nevăzut, să lipești tot felul de semne salvatoare:

frostedbirds

Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu este un astfel de semn, oamenii ”zboară” prin lume în iureșul acaparărilor și acolo unde ar trebui să se oprească, ei văd o grădină frumoasă, se izbesc de geamul nevăzut și se zdrobesc. Să lipim semne pe ”grădina lumii” ca oamenii să înțeleagă tocmai prin lucrurile prin care trec, ceea ce este dincolo.


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (4)…și o explicație.

9 iulie 2013

Explicație:
Motivul pentru care postez aceste citate din cartea menționată este că doresc să arăt (și cei ce aveți timp să citiți, vă puteți convinge) cum atât în fosta URSS cât și în țările dominate de ei, religia oficială a fost transformată într-o ierarhie supusă statului, supunere supravegheată de agenți ai serviciilor secrete. Nu împărtășesc viziunea clericală a respectivilor ”separați” și în discuțiile cu ei le-am spus-o clar. Fiul lui Kriucikov (autorul cărții) a fost câteva zile în casa noastră acum mai bine de 10 ani, împreună cu bătrânul Dubovoi(92 de ani). Cu Kriucikov jr. am avut vii schimburi de opinii, poziția scripturală fiind și pentru ei încă o țintă din păcate neurmărită. Imaginea de creștinism triumfător afișată de carte nu o împărtășesc, realitatea e destul de diferită. Dar pentru scopul propus, a vedea cum KGB conducea cu abilitate bietele ierarhii de popi pocăiți, cartea e bună. Iarăși prigoanele au fost reale și dure, mulți au murit, eu cred că mult mai mulți decât se știe. Dar oare pentru ce va fi Marea Judecată?

Citat:
”Lumea ateistă, amestecându-se mereu în chestiunile bisericii, a format îndelung şi cu minuţiozitate o conducere din oameni care nu-I fuseseră credincioşi Domnului şi învăţăturii Lui. Iată de ce în vremurile de grea cumpănă nu numai că n-a răsunat îndemnul la  rugăciune, ci s-a descoperit trădarea făţişă şi sprijinul acordat prigonitorilor. Lumea ataca din exterior, iar slujitorii care se lepădaseră de Domnul — din interior. Ateii puneau lacăte la uşile caselor de rugăciune; apostaţii, expediind instrucţiuni secrete, „puneau lacăte“ la gura celor ce predicau şi se rugau Domnului.”
sursa, pag 168


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (3)

9 iulie 2013

” Efectivul de bază al acestui centru e format din oameni care şi-au dat consimţământul să colaboreze în taină cu organele puterii, lucru pe care îl şi înfăptuiesc deja de un sfert de veac pricinuind nenumărate dureri poporului lui Dumnezeu. Căderea acestor oameni e mai mult decât îngrozitoare! Ştim că „mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască“ şi Dumnezeu îi iartă pe cei ce se pocăiesc. Dar în persoana VSEHB(Verhovnîi Sovet Evangheliskih-Hristian-Baptistov, Consiliul Superior al Creștinilor Evanghelici și Baptiști) noi avem de-a face cu oameni care nu numai că nu se pocăiesc, ci fac noi nelegiuiri şi chiar îşi apără cu îndârjire apostazia
păcătoasă. Avem de-a face cu un sistem centralizat de slujitori, bine închegat prin legăturile cu statul, care, în ultimii ani, şi-a completat rândurile cu cadre tinere, pregătite special de organele securităţii, punându-se astfel o temelie pentru viitor. Orice păcat conştient, de care ei nu se pocăiesc, duce la moartea duhovnicească.
Istoria creştinismului cunoaşte o mulţime de cazuri când vârfurile ierarhice şi centrele religioase se abăteau de la adevăr, dar ea nu cunoaşte cazuri când aceste centre religioase s-ar fi pocăit. Pornind pe calea abaterii, conducătorii duhovniceşti decădeau din ce în ce mai mult. Nici un sobor, nici un congres, ţinute de ei, n-au dus la schimbări esenţiale. Nu i-a sfinţit nici afilierea la ei a curentelor religioase înrudite, nici creşterea numerică a rândurilor.
Aşa s-a întâmplat şi cu VSEHB. El a pornit pe calea împotrivirii conştiente faţă de Dumnezeu şi nu se mai poate întoarce înapoi. Pentru lume e convenabil un asemenea centru şi de aceea a contribuit la alăturarea la el a creştinilor de credinţă evanghelică, a creştinilor în duhul apostolilor, a menoniţilor ş. a. Dar toate acestea nu i-au făcut sfinţi pe apostaţi. Dimpotrivă, necurăţia a înghiţit tot ce era sfânt în aceste uniuni, căci „puţin aluat dospeşte toată plămădeala“. N-ar fi adus nimic nici unirea noastră cu VSEHB. Nu va îndrepta situaţia nici schimbarea parţială, treptată a unui slujitor cu altul, căci în locul oricăruia dintre slujitorii VSEHB şi în locul prezbiterilor superiori sunt întotdeauna câţiva candidaţi asemenea lor.”

sursa, pag 158


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (2)

8 iulie 2013

”Prezbiterii superiori ai VSEHB(Consiliul Superior al Creștinilor evanghelici și baptiști) se duc prin oraşe şi sate propunând înregistrarea bisericilor neînregistrate. Ei sunt gata să-i numească prezbiteri pe oricare slujitori, dar cu o condiţie: biserica să recunoască VSEHB-ul şi să se supună regulamentelor şi directivelor lui.
Ce i-a determinat totuşi pe slujitorii VSEHB şi pe reprezentanţii lui din regiuni la o asemenea abatere de la planurile iniţiale? Bineînţeles că nu dragostea faţă de lucrarea lui Dumnezeu, ci viclenia perfidă, prin care ei vor să-şi păstreze situaţia dominantă în biserică şi să ducă definitiv biserica în robia lumii.
Noi nu suntem împotriva înregistrării, dar înregistrarea sub conducerea VSEHB este o colaborare cu nişte „suflete preacurvare“ din punct de vedere spiritual, cu trădătorii lucrării lui Dumnezeu (Iac. 4: 4; Is. 57: 9).
Biserica nu are nevoie de case de rugăciune unde nu va fi Hristos, Capul ei, unde la adunarea de duminică, slujitorul va osândi cu elocvenţă fapta lui Iuda, iar luni va sta cu un cuget liniştit în cabinetul împuternicitului Consiliului Afacerilor Religioase şi va împleti împreună cu el mreje pentru slăbirea şi înăbuşirea lucrării lui Dumnezeu.”

sursa, pag 100


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (1)

8 iulie 2013

”După cumplitele represiuni de masă, după ce în biserică s-au infiltrat o mulţime de feluriţi agenţi şi ea se afla, de fapt, sub  conducerea ilegală a statului, organele de stat modelau deja după voia lor, ca din lut, consilii convenabile lor. Tot personalul de prezbiteri superiori (52 pers.) era numit de Prezidiul VSEHB numai prin punerea de acord cu împuternicitul pentru Afacerile Religioase şi cu permisiunea împuternicitului KGB (în documentele de serviciu această instituţie era numită vecinii“). Ei aveau dosare pentru fiecare slujitor. În fiece an împuternicitul KGB şi cel al Consiliului Afacerilor Religioase îi scriau două caracteristici prezbiterului superior şi, în baza lor, la Moscova se lua hotărârea: a i se prelungi ori nu termenul de valabilitate al legitimaţiei
de prezbiter superior pentru anul viitor. Astfel se efectua selecţia calitativă a slujitorilor. Chestiunea alegerii slujitorilor se rezolva în cabinetele serviciilor secrete.
Reţeaua largă de împuterniciţi pentru problemele cultelor realizează pe cale centralizată numirea forţată şi ilicită a slujitorilor plăcuţi lor şi, acţionând prin ei, dezmembrează biserica. Pe baza cărei legi se face? În virtutea cărei legi împuterniciţii primesc listele membrilor bisericilor, listele celor botezaţi, informaţii despre cei ce abia încep a frecventa adunările şi chiar informaţii despre cei ce s-au pocăit?
Toate acestea se fac contrar legii. 
      Aceste informaţii detaliate, primite regulat, sunt necesare pentru a şti unde locuiesc credincioşii, unde
lucrează ori învaţă, pentru a se duce cu ei o luptă ilegală şi a-i persecuta din toate părţile şi în tot felul“.”

sursa, pag 23


Închisori nevăzute (10) Presiunea de grup (privirea tuturor celor din jur te arde)

1 iunie 2013

motto: ”Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi.”

Gândurile ce le scriu astăzi mi-au venit după ce am citit postarea lui Barthimeu de aici: http://barthimeu.wordpress.com/2013/05/15/bodea-dorel/

Lucrurile s-au petrecut în orașul meu, pe oameni îi cunosc.
Într-un fel e și o datorie de conștiință, Chișu a fost foarte bun prieten cu tata.
Să recapitulăm pentru cei ce n-au timp:

În anii ’80 Chișu era diacon la Iris-Cluj. O biserică în care se pare că doar doi din tot comitetul nu erau informatori (și agenți) ai securității. Restul comitetului, toți făceau jocul securității și toată ”slujirea” lor era un ”teatru absurd”, imposibil de ascuns pentru cei cu ochiul relativ curat cum au fost Chișu sau Barthimeu.

Lucrurile erau vechi, unul din comitet era fiu de agent înfiltrat încă din anii imediat după război, juca demult farsa pocăinței, toți pocăiții îi spuneau ”frate”. Un altul ”se predase” la chemarea unui alt ”agent” cu vechime și poziție și juca și el umăr la umăr cu ”colegii” lui. Trădătorii ajunseseră mai mulți decât cei trădați (vânduți), vânătorii erau mai mulți decât rațele, călăii mai mulți decât victimele. Putem vorbi de un ”grup”, iar din punct de vedere al legii lui Dumnezeu: un grup infracțional, (din punct de vedere al securității: ”grup operativ”), un grup de farsori ce jucau piesa numită ”adunare de pocăiți”, jucau magistral, timp de decenii, pardon, cincinale. Pentru membrii de rând, de bancă și de ”bună credință” ai respectivei biserici, ”grupul” era ”ceata prezbiterilor”, unșii Domnului, slujitorii ordinați, mai marii noștri, cei cărora trebuia să le fim supuși.

Brrrrrr!!!!!

Cine erau spectatorii acestei piese?

”Fraierii” de vizitatori din vest, care auzeau că în România creștinii sunt prigoniți și veneau să vadă cum? Străinii se așteptau să găsească bisericuțe ascunse, cu geamurile acoperite, cu oameni adunându-se pe furiș, cu gardieni ce năvăleau în mijlocul celor ce se închinau ca să-i aresteze. Când colo, găseau biserici mari, cu programe măiestrit prezentate, cu coruri, predici și ”slujiri” ”libere”. Ce nu știau acești străini era că în acele biserici se juca un joc nevăzut de-a rațele și vânătorii, o piesă criminală, jucată zâmbind, de actori atent instruiți. Ei nu știau că gardienii erau tocmai ”zâmbitorii” de la amvoane și din jurul lor, un alt fel de gardieni pentru alt fel de închisori.

În ce fel ”grupul” de prezbiteri falși reprezenta o închisoare nevăzută? E simplu de văzut: teatrul lor înconjura sinceritatea victimelor și ”călăii” alcătuiau un cerc în jurul victimelor, un cerc de relații și ”prietenii care masca realitatea. Acest grup era un ”grup de presiune”, prin acțiunile lui, grupul ” canaliza activitatea credincioșilor” spre scopul dorit de ei”.

Un grup e mai eficient decât o singură persoană. Am văzut acest lucru recent, în ultimii doi-trei ani, după demascarea lui IT și după apariția celor două cărți. Primii care ”au căzut” victime au fost cei ce au demascat sau s-au opus sistemului: Lascău și Popovici în SUA, ambasadorul de la Hațeg și acum se pare că și pacea celui din Aleșd este tulburată. Te pui cu ”Cosa Nostra”? Mi-e milă de ei. Toți au fost eliminați de grupurile de presiune din viesparul pe care-l credeau betel, ”betleem” sau ”betanie”.

M-am gândit cu durere la înșelăciunea înghițită de Chișu, citez din informarea ”fratelui CI” dată ofițerului coordonator:Chișul a recunoscut că m-a acuzat pe nedrept și și-a cerut scuze de….?!?)” și Apoi am făcut ca pastorul Vădan și cu Chișu Alexandru să se împace, să dea mîna și să se sărute.” (sursa)

Iar comentariul lui Barthimeu m-a pus pe gânduri:”Avem o nouă mostră a modului de întrajutorare intratrădători (că intrafrățească nu merge). Chișu acesta era practic față-n față cu reacțiunea securiștilor! Ce au făcut cu bietul Chișu, doar ei și Domnul știu. Cert e că pentru acel moment Mărgăraș a cîștigat potul, adică funcția mult rîvnită (dar nemeritată prin prisma Bibliei) de diacon. Ba a cîștigat și umilirea lui Chișu.” și ”Cît de fragilă e ființa umană în fața unor presiuni de grup?!?

Ce n-a putut face un singur agent, a făcut un grup de agenți atent struniți de buni cunoscători ai psihologiei individuale și a celei de grup. Presiunea de grup este o închisoare nevăzută. E mult mai eficientă pentru furat de oameni. Repet ce am mai scris pe acest site: la judecată mulți vor spune: ”când te-am văzut noi?” Să băgăm de seamă că și astăzi sunt foarte mulți oameni închiși în închisori de bârfă și defăimare, păziți de trupe de gardieni de suflete, grupuri de interese, care pe lângă că le papă zeciuielile, colectele și munca voluntară, îi și înșeală la modul continuu cu învățături stricate ca și caracterul lor.

Ce nume să dai acestor schelării de legături?
Trup al lui Cristos?
Ferească Dumnezeu!

Cel mai bun nume l-a dat Domnul Isus: peșteră de tâlhari.

(Cu Voia lui Dumnezeu, acesta va fi și titlul următoarei postări.)

Rămâne îndemnul de merge la cei închiși, la cei bolnavi.
Sunt închisori de singurătate zidite din bârfe și defăimări, să nu fim orbii care nu le vedem.
Sunt boli de ochi ale celor care nu văd aceste închisori, unii nici nu cred că există.

Să nu ne trezim că ”luând o atitudine împreună cu un grup”, punem și noi o cărămidă la zidul închisorii în care stă fratele nostru. Să cercetăm toate lucrurile, toate duhurile, ce pasiune îi animă pe cei care ”iau atitudine”împotriva unui frate? Nu cumva sunt gardieni ce construiesc ziduri în jurul celor despre care Domnul a zis:”am fost în temniță și ați venit să mă vedeți?”
Să nu zici:”când te-am văzut noi?”

Se cer teste foarte sigure pe care numai Cuvântul lui Dumnezeu ni le poate da, pentru că și magii Egiptului se pot împopoțona cu semne împlinite ce le pot crește autoritatea. Se cere discernământ în a deosebi oaia de lupul înfofolit.
Trăim vremuri profețite.

Mărit să fie Domnul!

.


Închisori nevăzute(9). Discreditarea

21 aprilie 2013

Starea de a fi vrednic de încredere(a prezenta credit) este un Har. Ca orice Har se capătă, orice Har  este o bogăție.

Creditul se câștigă greu și se pierde repede.
Relațiile normale dintre oameni sunt de neîncredere.
Într-un mediu social îmbibat cu fățărnicie, cu paradă, cu reclame cu strădanii ale fiecăruia de a părea ”tânăr, bogat și frumos”, credibil în ochii tuturor, a pretinde încredere e tupeu și a fi vrednic de încredere un lux.
Nici chiar Domnul Isus însuși înainte de înviere nu a dobândit în fața celorlalți Harul de a fi crezut, la răstignire a fost părăsit.
Acest fapt (că domnul Isus a fost părăsit) trebuie să ne dea încredere, să nu disperăm atunci când suntem părăsiți de cei pe care-i credeam de încredere și să considerăm un Har atunci când nu suntem părăsiți, când Cuvântul nostru este crezut.

Ca să vedem ce este discreditarea, să vedem mai întâi ce este creditarea.

Care sunt elementele care îl fac pe un om credibil? Să luăm câteva doar.

1.Unul din ele ar fi egalitatea între vorbe și fapte, între ce zice și ce face.
2.Integritatea morală. Calitatea morală a omului.
3.Mulțimea, numărul și felul celor ce-l ascultă și-l cred. Este mai credibil cineva care este ascultat de mulți decât unul cu puțini ucenici. Este mai credibilă o mulțime mare decât o ”mulțime” mică.
4.Imaginea. Din păcate în această lume, nu realitatea despre cineva îi dă credibilitate, ci imaginea pe care el și-o crează în ochii altora.

Discreditarea are de a face tocmai cu acest al patrulea punct: imaginea.
Indiferent cum este cineva în realitate (relativi puțini verifică) imaginea cuiva poate fi terfelită prin discreditare, mulți vor crede calomnia și puțini o vor verifica. Slavă lui Dumnezeu căci dacă am fost răstigniți împreună cu Cristos, am dat morții și mândria, am dat morții și îngâmfarea care vine din lauda primită de la ceilalți, deci nu ne va afecta nici discreditarea.
Nu ne va afecta, dar există.
Discreditarea este o închisoare nevăzută. Dacă nu ești tu în ea gândește-te la cei care ți-au fost bârfiți la urechea ta. Sau lăudați. Ai crezut bârfele? Ai crezut laudele? Dar le-ai verificat înainte de a le crede?
Dacă nu le-ai verificat poți fi și tu călăul fratelui tău prigonit pentru crucea lui Cristos, adaugi și tu un necaz la lanțurile celor întemnițați în închisori nevăzute.
Faptul că cineva este închis trebuie să ne facă să mergem să-l vizităm. Chiar dacă pereții închisorii lui sunt de sticlă. Chiar dacă ne va privi cu suspiciune. Cei trădați suflă și-n iaurt.
Cei izolați prin calomnie sunt frați ce trebuiesc vizitați.

Trebuie discutat despre discreditarea individuală și discreditarea de grup. Discreditarea de grup e mai ușor de suportat, mai ai totuși câțiva cu care te înțelegi. Dar Diavolul o aplică mai des discreditarea individuală, e dureroasă și măcar ca să vedem cât de mult din firea veche e nerăstignită în noi, cât de mult ne doare atacul la imagine și cât de efemere sunt legăturile lipsite de legătura desăvârșirii: dragostea Duhului.

Slăvit să fie Domnul!


Închisori nevăzute(8) Alungați prin persecuție. Despre două feluri de exilați.

21 aprilie 2013

Am început să scriu mai demult despre diferitele aspecte ale închisorilor.
Am arătat pe larg cum pe lângă închisorile vizibile, cele de beton sau piatră, oamenii în viclenia lor construiesc și întrețin închisori nevăzute cu pereți invizibili ce se ridică încet, încet în jurul unui alt fel de întemnițați. Un fel de întemnițați care habar nu au că sunt închiși, mulți din ei se cred liberi și atunci când dau cu nasul de sticla celulei lor se revoltă.
Meditând la aceste adevăruri am ajuns să văd că de fapt și înșelăciunea păcatului este tot o închisoare de sticlă, o limitare grozavă a mișcărilor, limitare dată de lungimea lanțului aurit cu care fiecare se laudă.

Mă voi referi mai jos strict la persecuțiile asupra creștinilor din perioada comunistă.
Ca particularitate astăzi voi scrie despre exil. Despre două feluri de exil și două feluri de exilați.

Primul fel:
Domnul ne-a poruncit să nu fim legați de un loc fizic de locuit pe pământ. Dacă suntem prigoniți într-o cetate să fugim în alta. Deci exilul este îndreptățit în anumite situații.
Așa s-a întâmplat și în anii 1965-1989. Au plecat printre cei mai buni din toate comunitățile: Olah, Tonoiu, Ioanid, Popescu, Iovin, Băbuț, Brânzei, etc. Mulți nu au primit momeala și au refuzat să plece: Moldoveanu, Pocsy, Moisescu, etc.
Creștinii prigoniți au început să fugă. Nimic rău în asta. Au scăpat!
Așa s-ar părea dar nu a fost deloc așa.
Cea mai mare parte din cei care au fost lăsați să plece făceau parte din cei ce trebuiau alungați, din cei ale căror anturaje trebuiau destrămate. Prigoana era ca să-i determine să plece, să spargă cuibul ce trebuia spart.
Citez din dosarul de urmărire al lui Liviu Olah: ”….se vor lua măsuri prin posibilităţile existente de influenţarea lui OLAH LIVIU să se prezinte la organele de resort pentru a depune forme legale în vederea plecării lui definitivă cu familia în S.U.A..
Ceea ce nu au știut cei care au plecat a fost că înainte de a pleca ei au ajuns înaintea lor…..

Al doilea fel:
Al doilea fel de ”exilați” au fost exilații falși. Acei ”frați primitori” ajunși înainte de tine pe meleagurile exilului, te așteptau și te ajutau să te integrezi, dar tu nu știai că de fapt te urmăresc și raportează despre tine la cei de care tu credeai că ai scăpat.
Al doilea fel de exilați au fost Iudele, lupii în blană de oaie. Au plecat tot ca ”prigoniți” iar adevărații prigoniți au intrat direct în închisorile construite de primii. Aceștia sunt mulți din cei ce conduc diaspora, dezbină și desființează bisericile(”anturajele”) tuturor celor ce nu sunt în clica lor până astăzi.

Închisoarea nevăzută constă în supravegherea informativă a exilaților adevărați de către exilații falși, în raportarea și urmărirea mișcărilor, în calomnierea discretă diferențiată a celor sinceri în urechile celor ce-i ascultă pentru a-i îndepărta.

Fiind personal victimă în mai multe ipostaze a unor astfel de mașinații, citind mai ales cărțile scrise din mărturii luate din dosarele multor urmăriți, cunosc investiția de capital uman, timp și conspirație care se face pentru a distruge un singur om sfânt.
Faptul că doar acum târziu am legat lucrurile între ele și mi-am dat seama de această ”taină a fărădelegii” nu mă face să tac. Dumnezeu știe de ce n-am aflat mai devreme, această aparentă întârziere ține de planurile lui veșnice.

Slăvit să fie Domnul!


Închisori nevăzute(7) Controlul timpului

23 februarie 2013

A impune un LOC fizic limitat pentru întruniri nu era destul, trebuia limitat timpul de folosire a acelor locuri limitate.
Și acest lucru s-a făcut.
Câte două-trei ori de câteva ori pe săptămână, doar acolo.
Iar acolo se făcea controlul timpului prin program și alte metode.
Eu întreb des pe mulți prieteni care merg pe la multe biserici: ”La voi la biserică dacă tu, sau cineva din bancă are ceva de zis, poate?”
Sunt privit cu zâmbete și clătinări de cap.
Insist:
”Pur și simplu există UN TIMP în care oricine dacă vrea să spună ceva, să poată?
Există un timp de tăcere în care dacă cineva vrea să spună ceva, să nu se simtă intimidat?”

Peste tot nu se poate.
Peste tot se face controlul timpului.

Nimic nu se face fără timp.
Strângerile după Voia lui Dumnezeu au acest factor al libertății timpului ca principiu.
Nimeni nu pune monopol pe secunde (în limitele dragostei, adică ale supunerii unii altora, s-a întâmplat în adunări cu câte un musafir care  tot vorbea fără amin, i se făcea un bine și era rugat să-și pregătească încheierea, de obicei de unul mai bătrân ca acela).
Controlul timpului se făcea (și se face) pe mai multe căi în bisericile controlate de cler:
-se făcea control al timpului personal sau al timpului de grup
-se făcea controlul timpului prin împiedicarea la slujire a celor incomozi(deținuți)
-se făcea controlul timpului prin abuzarea de timp de către cei dirijați(gardieni)
-controlul timpului se perpetua prin programe care înlăturau din start libertatea de exprimare individuală
-controlul timpului se făcea și se face prin comasare de biserici mici în una mare, cu cât se adună mai mulți, timpul de slujire individual e tot mai mic sau zero.
Scria cineva pe bloguri despre ”alegerile” de conducători religioși(nu că le-am aproba) cum sunt manipulate prin lăsarea momentelor sensibile la sfârșit, când pleca trenul sau se închidea restaurantul.
Timpul este resursa, factorul care intră atât în ecuația gândirii cărnii cât și în cea a Duhului.
Nici una nu se face fără timp.
Când faci una, nu faci alta și invers.
Oamenii pot fi ”deturnați” treptat ”pe furiș” spre a-și da timpul minții unor duhuri înșelătoare, unor învățături ale demonilor, sau chiar unor activități carnale aparent sterile dar care fură timpul la fel ca păcatele mai mari.
A stimula în cineva dorința spre activități consumatoare de timp (sport, ascultarea muzicii, diverse hobbyuri) e o strategie  a celui rău în a-i fura timpul, o închisoare cu pereți nevăzuți în care stau mulți oameni care culmea, se plâng că…nu au timp.
A avea timp e o mare binecuvântare.
A nu-ți suna telefonul din 10 în 10 minute e un Har. (La birou am impus un control drastic al telefonului mobil: ale noastre să sune încet, vizitatorilor urlători-chiar clienți le este arătat un afiș mare pe perete: VĂ RUGĂM SĂ VORBIȚI LA MOBIL PE HOL! iar pe hol este un alt afiș: LOC DE VORBIT LA TELEFON PENTRU VIZITATORI!). Îmi număr zilele(azi e 8876), prietenii, vizitele, timpul de stat la telefon, pe net, timpul dat cărnii, ca să răscumpăr cât mai mult timp dat Cuvântului și gândirii la lucrurile de sus.
Dacă nu fac așa sunt și eu un deținut în marea închisoare a oamenilor fără timp.
Într-un fel scriu aceste postări legate de ”Închisori nevăzute!” pentru că mă simt una cu cei legați, geamăn cu cei înșelați, ca și cum aș fi și eu nedesprins și neieșit dintr-o închisoare sau lagăr la care i-au fugit gardienii, dar deținuții nu vor să iasă afară, era acolo de zeci de ani o ierarhie de poziții în celule, micile avantaje ale meschinelor interese, unele celule mai răsărite, cum să părăsești acele privilegii greu câștigate.
Azi am aflat că a mai plecat un prieten din țară, în Australia.
Altul pleacă în Canada.
Am trăit pe viu ani de zile ispita de a pleca din cuib, am fost să văd cum e, să gust. Mie mi-a fost dat să nu plec, dar nu mă simt închis. Am un prieten (citește blogul, salut B.) care are ștanțat în codul genetic dorul de ducă. Îl înțeleg, după 9 ani de America se simte încarcerat.

Dar despre libertate și timp am scris ceva acum 20 de ani, în 1993, era o seară caldă de august, nu era blog atunci, scriu acum. Va fi următoarea postare.

Ideea acestei postări era să nu fim furați, încarcerați de oameni care devin administratorii timpului nostru.
Și zâmbesc.


Închisori nevăzute (6) Influențarea ”pozitivă”

28 ianuarie 2013

(atenție: postare lungă, 15 minute)
Influențarea pozitivă a fost una din metodele de ”tortură” psihică fără urme, intens folosită de securitatea comunistă, de KGB.
E aproape greu de crezut că un om prins într-o plasă de ”influențatori” s-ar putea numi ”închis”, că ar merita ”vizitat”, că ar trebui considerat victimă, dar să știți că ar trebui. 
Să nu uităm căci scopul acestei categorii de postări este sensibilizarea celor ce înțeleg planurile celui rău spre  suferințele provocate de cel rău și la a face ceea ce Domnul ne poruncește: ”am fost în temniță și ați venit pe la mine”.
Vreau să arăt că au fost și sunt și altfel de temnițe decât cele de ziduri, și altfel de gardieni decât cei în uniforme, și altfel de atitudini decât cele rânjitoare. Lupii în haine de oi zâmbesc, câinii sfâșietori lingușesc iar industriașii religioși, după ce te omoară lasă prin testament fiilor lor cum să-ți zidească mormântul.
Chiar dacă în 1989 temnițele de beton nu aveau creștini înăuntru, erau alte temnițe (care le descriu aici), temnițe ale căror uși nu le-a deschis nimeni și probabil cei dinăuntru vor muri condamnați pe viață în ele.
Este posibil ca și tu, vrednicul meu cititor să fi ajutat, poate chiar cu tăcerea ta la păstrarea acelor atât de respectate ziduri intacte.
Păcatul împietrește, stăruința în el desensibilizează simțurile spirituale.
Cunoașterea Domnului și apoi și a planurilor celui rău nu este spre  stingerea unei curiozități firești, ci spre deschiderea ochilor minții spre deosebirea ce trebuie s-o facem între oaie și lup în blana ei, între frate și străin, iar în cazul discutat aici între paznic și deținut.  Chiar dacă închisoarea este nevăzută.
De fapt la judecată mulți vor întreba: ”când te-am văzut noi?” N-au văzut pentru că n-au avut astfel de ochi, ochi ai minții pentru văzut închisori ale minții și deținuți ai minții.
Cazul care m-a pus pe gânduri a fost cel al lui Liviu Olah, apoi am retrăit și reanalizat cu calm și răbdare istoriile citite, viețile lui Dorz, Iovin și Wurmbrand sau ale altora care i-am cunoscut îndeaproape. Apoi mi-a venit rândul să-mi citesc dosarul…. scris cu altfel de ochi, cu ochii prigonitorilor și să-mi compar istoria tinereții mele nu cu amintirile mele, ci cu originea lor. Motivațiile faptelor ”prietenilor” mei din tinerețe nu erau cele care le-am văzut atunci, gradul de intoxicare la care am fost supus și nu l-am recunoscut mă face să mă rușinez.

Lipsa de discernământ mi-a rămas, s-a maturizat și chiar începutul acestui blog(anul 2008) îi poartă amprenta. Scriind aici mă descarc puțin, e și un fel de mărturisire a slăbiciunii pentru cei ce vor să se roage pentru mine, un motiv în plus de dispreț pentru batjocoritori și ”epistolă vie” și pentru prigonitorii de azi.

Gândul acestui serial de postări (Închisori nevăzute) îl am de o bună vreme (cum am multe gânduri la rând la poarta gurii și…tastaturii), dar l-am ținut în cămara minții păzind să nu fie asemuit de cititori cu ploaia de reproșuri și insulte, de revanșe și acuze ce te stropește când umbli prin drumurile pline de bălți ale netului…

O încurajare de a continua, chiar cu cele mai dure și incredibile aspecte am primit prin scrisoarea lui Mihai.

Merită recitită toată.
Redau aici: ”Biblia descrie leproși care trebuiau să strige „persoană leproasă” înainte ca cineva să se poată apropia de ei. Ar fi trebuit să îi fi alertat și eu pe toți prietenii și cunoscuții mei despre preocupările mele și pericolele la care îi expuneam. Dacă sunteți implicați într-o luptă asemănătoare, vă îndemn să faceți acest lucru.

Am înțeles reticența cu care eram primit: ”oare nu e aceste dintre…?” dar am înțeles și cum am început eu însumi și familia mea să fim urmăriți. Trebuia să-i avertizez?! Dar cum? Pe frați și prieteni apropiați! Vor înțelege?!.

Ce să înțelegem prin ”pozitiv”?
În accepțiunea securității, pozitiv însemna ceea ce corespundea scopurilor lor, iar negativ contrariul. E ciudat de aflat ce considerau ei pozitiv:-de exemplu, considerau pozitiv ca o biserică de oraș să fie cât mai mare ca număr de membri (pentru că  cei din conducere erau oamenii lor),căci cu cât erau mai mulți în biserică cu atât erau ”paralizați” (făcuți inactivi) mai mulți, considerau ”pozitive” activitățile repetitive, gen repetiții, coruri (fanfare nu că făceau gălăgie) și negative studiile biblice participative(studiile erau pozitive dacă le conduceau oamenii lor), considerau ”pozitivă” disciplina bisericească și ideea de ”rânduială”, erau bune argumente pentru a acuza de anarhism pe critici, etc.

Cazul 1. Liviu Olah 1976, Oradea Botezul programat să se facă în apele Crișului s-a ținut ”în biserică” urmare a influențării pozitive a lui Liviu

Citez de pe site-ul lui Mitrofan:
”Anunțarea în biserică a renunțării efectuării botezului în apele Crișului Repede, nu a atras după sine nemulțumirea în rîndul credincioșilor, într-o bună măsură, și datorită explicațiilor date în predică de pastorul ȚON IOSIF din Ploiești, asupra căruia s-a exercitat influență prin rețeaua informativă și care la rîndul lui, a dus „muncă de lămurire” cu pastorul OLAH LIVIU, influențîndu-l să renunțe la idee.”

Cum vedeți: explicații–>> exercitare–>>influențare–>>lămurire–>>iar influențare–>>toate ”la rând”
Omul a fost înconjurat de o închisoare pe care n-a văzut-o. ”Părtășia” celor din jur, el o credea ”casă de frați”, casă de rugăciune, în timp ce lupii din jurul lui zâmbeau rânjindu-i și-l influențau lingușindu-l.

Influențarea pozitivă e un fel de scoatere a ochilor. Ca la Samson, ca la Zedechia. Să ajungi să zici la străini frați și la frați străini.

Că la Olah acest lucru a reușit se vede și dintr-un dialog între  fratele Pocsy și fratele Aron din 1974(ei se învârteau în aceleași cercuri, unii pastori baptiști oficiali (Nechifor, Brânzei, Olah) cunoșteau pe frați și se mai adăpau la izvoarele lor .

Fratele Aron către Pocsy: ”Si acum, te rog, primeste si buruiana amara(ierburi amare), a unei mustrari fratesti si din dragoste(Scriptura spune despre “credinta care lucreaza prin dragoste”). Cand am fost impreuna la Mircea Z. tu nu ai aratat o dragoste fata de Liviu, cand a sosit intre noi, asa am observat eu si altii.”

Fratele Pocsy către fratele Aron: ”Azi am primit scrisoarea ta si raspund imediat, caci mi-ai cauzat mahnire. Te rog sa-mi trimiti cele cerute de mine. Te-am rugat sa-mi trimiti adresa lui Jony Ginga. [….]In ce priveste dragostea mea fata de Liviu, nu cred ca este vorba de sentimente de dragoste de om. Nu este el de vina ca el atitudine de “om greu”, ci cei care ii fac curte. Dumnealui cand a sosit a fost intrebat de unul din voi, iar raspunsul lui in ce priveste “trezirea”, nu pe mine m-a indignat, ci pe Relu. El a vorbit imediat in contradictoriu, si cele spuse de tine ca ale mele sau ca ale lui Relu, dar din tot ce ai spus s-a inteles ca nu esti de acord in totul cu Liviu, lucru pe care mi l-ai spus in drum spre profesor. Iar la cele spuse de mine Liviu a dat cu mana spunand: “Sofistica!”, daca nu intelegi ce inseamna, citeste la Enciclopedie. Asa ca, daca trebuie sa mananc amar, hai sa mancam toti cei care n-am fost de accord cu cele spuse de Liviu! Dar dupa intelesul Cuvantului nu mustrarea e “ierburi amare”, ci mai repede 2 Cor. 6.10 si 1 Petru 1.6 adica, atitudinea mea fara dragoste, daca ma intalnesc cu o atitudine fara dragoste. Desigur ca o lucrare pentru a strange multi membrii pentru Cultul Baptist, ma incalzeste, dar orice lucrare frumoasa pentru orice Cult e o lucrare omeneasca, sufleteasca si nu ma face sa strig de bucurie. De aceea si fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie, suspiciune, prejudecata. Nu recunosc nici-un program facut de oamnei, ca “service divin” si nu iau parte nici cu buni, nici cu rai. De cate ori ma pune sa marturisesc in cadrul unui astfel de Cult(program omenesc), de atatea ori voi spune ce vrea Domnul, nu ce pe place conducatorilor, sau membrilor de adunare. Drept consecinta? Ma primesc odata, sau de doua ori, dar nu ma primesc cu totul, caci asa spune Cuvantul la Isaia 33.14: “Pacatosii tremura in Sion si pe cei fara lege ii cuprinde frica: cine poate locui cu focul mistuitor si cine poate locui cu focul vesnic?’(trad mag.). Cand la lucrarea predicii, cei baptisti din adunare raman impietriti si totusi lauda pe predicator pentru lucrarea mare, pentru multimea stransa, nu te supara pe mine ma pune pe ganduri. Spui ca te bucuri cand intalnesti crestini, care prin credinta slavesc pe Dumnezeu. Dar ce facem? O fabrica de imitatie de crestini? Din cauza nevegherii la normele simple, dumnezeesti acceptam programele nascocite de mintea omeneasca si ne miram de sunt atatia putini credinciosi adevarati? Ma bucur dinainte ca “focul va incerca orice lucrare, care nu e de la Duhul Sfant” Doresc din toata inima sa nimiceasca orice lucrare facuta de mine, chiar acum, chiar pe pamant. Dar sunt convins ca ramane in picioare(in veci) tot ce a facut Duhul lui Dumnezeu prin mine. Si acum iti marturisesc (Domnul stie), ca nu am avut nici-un simtamant de dragoste in mine cand a inceput sa vorbeasca Liviu, vazand ca e plin de el. Asa am cazut in Matei 7.1-5. dar m-am curatit prin sangele Domnului Isus!”

Cazul 2. Zoli 1981-1989
Aveam 14 ani când l-am cunoscut. M-a luat cu el la Dezmir ”în misiune”. V-am spus c-am fost foarte baptist.
La puțin timp după ce am început să umblu ”cu Zoli” tata m-a luat grijuliu să mă avertizeze: ”ai grijă cu ăla!”, e ”bai” cu el. Ce bai?, nu mi-a spus. Dar tata nici n-a insistat, mi-a spus doar că-i spusese cineva ”de la comunitate” ca să mă facă atent. Nu i-am băgat în seamă, mult mai târziu, datorită prieteniei cu Zoli am început să fiu și eu urmărit. De fapt pe mine m-a vândut ”aghiotantul” lui.

Influențarea pozitivă am văzut-o atunci dar am înțeles-o abia acuma. ”Să fim înțelepți”, ”nu e bine să”, ”nici chiar așa”, erau replicile ce temperau orice fel de ”ieșire din cadența”. Grupul nostru, bine garnisit cu intruși era strunit prin influența lor ”pozitivă”.
Cum făceau?  Deturnau întrunirile. Trebuia să ne întâlnim la Simeria, să zicem. În loc de 100 veneau 20, tot cam aceeași, cei neinfluențabili. Celorlalți li se spusese de către pastori să nu meargă ”cu Zoli”. Doamne câte rele am auzit despre Zoli. N-am crezut niciuna, dormise de multe ori în casa noastră, fusesem în casa lui, umblasem pe coclauri, prin gări, pe trenuri, cu autobuze, căruțe, etc. Chiar și cu bacul am trecut la Luncușoara într-o iarnă. Îl cunoșteam bine. Era evident că cei ce veneau cu povestea ticluită erau teleghidați. L-au și însurat pentru două zile, cu o agentă, dar acesta e alt capitol: discreditarea. S-au folosit toate armele și se pare că nici acum nu ruginesc.

Am simțit închisoarea dinăuntru, n-am văzut-o, am simțit-o iar acum o descriu.

Cazul3.  frateledan.wordpress.com și masarotunda2
Se întâmpla prin anii 2007/2008 parcă. Lupul ”le împrăștie” zice la Ioan 10:12 .”le răpește și le împrăștie”. Prima grijă este să ”răpească cu filosofia” și să le împrăștie prin închisori ale minții în care ziduri de derută și neîncredere îi țin departe unii de alții, împrăștiați. Ajunsesem într-o situație ciudată…. Ce să fac cu blogul? Dar cu grupul? ”Închide-le frate!” mi-a sugerat cu glas mieros un ”frate”. M-a influențat pozitiv.
Ciudat pentru un om ce susținuse înainte că nu stă pe net. Și mai ciudat că la o săptămână de la deschiderea acestui blog (vesteabuna) după câteva luni, ”omul care nu stătea pe net” mă întreabă direct: ”E al tău blogul vestea bună? iar eu nu semnasem decât cu …”stilul”. Vesteabuna încă nu m-au influențat s-o închid. Să nu scriu una și alta, da. Să șterg, da. Sunt om.

Trăim într-o lume virtuală. Închisorile sunt tot virtuale iar libertățile tot așa. Libertatea cea mai mare e să te faci robul tuturor, să fii liber față de frica robiei și a morții. Să slujești după harul dat în mijlocul multor împotriviri.

Cu voia lui Dumnezeu va mai urma: Alungați prin persecuție, Controlul timpului și alte forme de închisori în care mulți țin pe și mai mulți închiși iar alții se închid singuri.

Nu trebuie neapărat să mergi la Gherla sau la Aiud cu pachete și Nou Testamente (Slavă Domnului pentru cei ce fac asta), sunt închisori la tine pe scară sau pe stradă, la tine în oraș sau în județ, poate la tine în familie, poate în jurul tău. Poate frații care ți-au fost vorbiți de rău, ”dizidenții” ăia sunt deținuții cuiva, poate nici ei nu realizează. Du-te la ei!

Sau poate tu ești un deținut. Ieși!

”La ce-ți folosesc în viață
aripi pentru ceru-ntins,
când tu stai în colivia
oamenilor ce te-au prins?” NM


Închisori nevăzute(5) Înfiltrarea

7 ianuarie 2013

…sau FRATELE AGHIOTANT
Dragii mei…trăim într-o lume  dură.
Domnul e bun, lucrează… dar a și scris. Iar ce a scris ieri, El nu abrogă azi. Sau nu va lucra nimic azi în cei ce ignoră ce a scris El  ieri.  Dacă ieri a scris ”vegheați!”, la nici o cerere din lume nu va răspunde că avem dreptul să nu mai veghem, că veghează El.

…….

Pe ”fratele aghiotant” l-am văzut peste tot”.

Yes-man al celor ce-i pândesc, ”aghiotanții” erau persoane înfiltrate pe lângă ”obiective” pentru a-i ”încadra informativ” și controla(dirija).
În 1986-1989, Z. conducătorul de tineri pe vremea când locuiam în cartierul baptist era un personaj excentric, maghiar cu puternice influențe de la ”treziți” și penticostali, era imprevizibil. Organiza tineri, organiza întruniri de tineri, nu prea întreba de nimeni și asta deranja. Știa că cei ce ar fi trebuit să dea aprobări pentru lucru cu tinerii nu dădeau, așa că n-a mai cerut. În plină tinerețe, activitatea lui nu putea fi urmărită de un singur informator. Avea un aghiotant lipicios dar mai erau și alții. Pe mine m-a pârât aghiotantul lui.

Cum se face?
Să luăm un caz ipotetic dar …nu prea.
Vine pe plaiurile mioritice un frate misionar, american, să zicem.
Caută să implementeze viziunea lui, mai originală. Desigur fratele misionar evită organizațiile religioase mari. În țara lui pur și simplu există ideea de independență, de libertate, nu din alt motiv. La noi libertate înseamnă să întrebi ce ai voie să gândești și apoi să fii liber să gândești ce ai voie. Hm!
Deci, fratele misionar pornește singur.
Evanghelizează, închiriază, predică pe străzi.
Imediat are un rod. Un ”prieten” sau ”frate” care crede instant toată revelația misionarului.
Misionarul și-l face mâna lui dreaptă, îi dezvăluie viziunea, ”fratele”…să-i zicem ”aghiotant” este numai urechi. Ascultă, aprobă, mărturisește exact ca misionarul. Împărtășește entuziasmul misionarului. Întâmplător are și timp de stat pe lângă misionar. ”Ce har!” Misionarul mulțumește Domnului pentru așa ajutor imediat, își face poze cu primul lui rod, trimite pozele la sponsori.
Trec anii!
Misionarul e tot pe străzi, ”fratele aghiotant” e deja ajutorul vechi și nesperat al misionarului, dar ceva scârțâie. Lucrarea cam stagnează. Nu din lipsă de fonduri, banii au venit, ”fratele aghiotant” chiar l-a ajutat mult pe misonar să-i cheltuie. Estul e o lume ciudată, plăți la negru, uși deschise cu capul, aghiotantul știe cum se face…mare inimă la aghiotantul ăsta!
Dar oamenii nu stau în adunare, adunarea nu crește. Vin o vreme și apoi pleacă fără explicații.
Târziu de tot misionarul este întrebat cu jumătate de gură de cineva din cei plecați  dacă ”e adevărat că-și bate nevasta?”(cazul e real) Misionarul nu știe ce să creadă și nu știe de ce-l ocolesc oamenii.
Mai trec ani.
Misionarul află de la altcineva care trecuse prin adunare că una din învățăturile de bază ale bisericii lor e ca bărbații să-și bată nevestele regulat, le bat ca la carte, după o broșură scrisă de un …..sponsor.

Misionarul e stupefiat. Acrit, scârbit. Totul e minciună dar nu în mintea din spatele ochilor ce-l privesc bănuitor. Ei știu din ”surse sigure”. ”Fratele aghiotant” își bate și el nevasta.
Este întrebat, recunoaște cu jumătate de gură.
-De ce?
-Ei…odată.

Ce nu știe misionarul este că ”fratele aghiotant” este plătit să fie umbra lui. Securitatea l-a încadrat să-i știe toate acțiunile și să-l compromită. Să-l pândească din umbră. L-a înfiltrat după o procedură de o amănunțime atât de laborioasă că nu i-ar fi trecut prin minte. Dezintegrarea, deruta și dezamăgirea sunt roadele amare ale acestor lucrări. Puteau fi evitate?

Așa se văd acum aceste lucruri. Așa le-a văzut misionarul, dar cum le-a văzut securitatea?
Să luăm un alt caz real, din același oraș. E vorba de mișcarea Părtășia, (azi brunstad.org), o ramură mai excentrică a mișcării fraților. Mai sunt cunoscuți ca ”frații norvegieni”, (Zac Poonen a fost dintre ei). Prin anii 80 frații norvegieni și-au trimis un misionar în Romania.  În articol: JEAN.
Imediat s-a alipit de el un frate de la o adunare oficială(în articol: COSTICĂ), dornic de a fi iluminat. Fără nici o bănuială, fratelui COSTICĂ i-a fost făcută invitație spre Norvegia, culmea,…a primit aprobare și a plecat. S-a și întors, un lucru mai de mirare decât rapida aprobare a vizei, dar norvegienii nu știau astea.
Apoi norvegienii au început să aibă probleme.
În sfârșit…au fost frânați și încurcați rău de tot, nu merită scris.

COSTICĂ  e viu, trăiește și e membru în aceeași adunare. Dacă cineva de acolo citește acest articol știe cine este, n-au plecat mulți în Scandinavia în acei ani.

Dar să citim articolul:        (sursa: CNSAS, periodicul Securitatea 1986, pag 45.: http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201986-3-75.pdf)

”Pe linia cultelor neoprotestante s-au obținut informații potrivit cărora cetățeanul străin JEAN, venit în țara noastră ca turist, era preocupat de fapt să de documenteze asupra drepturilor și libertăților credincioșilor din România și concomitent să puncteze și studieze persoane pretabile în vederea racolării lor la așa-zisa mișcare de ”Părtășie” care, în fond, era o acțiune de creare a unei dizidențe.

        Întrucât informațiile obținute nu erau suficient de concludente, s-a hotărât dirijarea pe lângă respectivul a informatorului ”COSTICĂ”, verficat în multe cazuri ca loial și atașat organelor de securitate. Având funcție de conducere în cadrul unui cult neoprotestant ”COSTICĂ” a luat cunoștință despre ”JEAN” prin două legături ale acestuia din exterior. Stabilindu-se o conduită adecvată, informatorul a intrat în contact cu ”JEAN”. Câștigând încrederea celui în cauză, în cele din urmă a fost invitat de ”JEAN” să efectueze o călătorie în străinătate pentru a se documenta asupra preceptului curentului ”Părtășie”.
       Dând curs invitației, informatorul a stabilit cu acest prilej că în unele țări din occident și într-un stat vecin s-au format grupări dizidente alcătuite din deservenți și credincioși ai cultelor neoprotestante care urmăresc: compromiterea conducerilor legale ale acestora, sustragerea de sub controlul autorității de stat, organizarea de adunări clandestine la domiciliile aderenților ori în spații închiriate sau corturi, prilejuri cu care fiecare participant poate să comenteze liber diverse precepte din Biblie ș.a.
      Având în vedere periculozitatea socială a acestei acțiuni, sub coordonarea Direcției I s-a trecut de îndată la prevenirea și neutralizarea activităților preconizate, scop în care au fost încheiate acte premergătoare în temeiul cărora au avut loc cercetarea și avertizarea lui ”JEAN”, iar în final trecerea respectivului pe lista persoanelor indezirabile.
     Pentru conspirarea informatorului ”COSTICĂ”, măsurile de documentare au vizat, în prima fază, stabilirea activității celor doi străini, după care, pe baza datelor obținute, la revenirea lor în România, aceștia au fost anchetații și avertizați, prilej cu care s-a intrat în posesia informațiilor necesare privind rolul lui ”JEAN” în inițierea și organizarea dizidenței ”Părtășie”. Apoi pe baza declarațiilor celor doi străini s-a trecut la aplicarea măsurilor stabilite în cazul ”JEAN”. Ca urmare, respectivul a recunoscut în procesul anchetei faptele reținute în sarcina sa, fără a face referiri la persoana informatorului.
       În această situație s-a putut întocmi un documentar privind conținutul și originea așa-zisei mișcări ”Părtășie”
, structura organizatorică și țările unde își desfășoară activitatea, menționându-se totodată măsurile informativ-operative ce trebuie luate pentru cunoașterea eventualelor încercări, din străinătate, de proliferare a ideilor și concepțiilor dizidente în cauză pe raza județului.”

sursa: CNSAS, periodicul Securitatea 1986, pag 45.: http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201986-3-75.pdf

      Să traducem limbajul:
-conducerii legale a cultului=agenturile securității în cadrul conducerii cultului, conducere neschimbată până azi
-sustragerea de sub control=neascultare de împuternicitul cultelor
-adunări clandestine la domiciliu=adunări libere unde pastorii aserviți nu puteau controla
-fiecare participant poate să comenteze liber=libertate internă, de neimaginat în bisericile fațadă, rămase și ele tot așa

Aceste lucruri erau de o mare periculozitate socială. !!! De ce? Dizidențele îi deranjau pe comuniști pentru că erau în afara sferei lor de control. Bisericile oficiale au avut o structură de informatori perfectă, de aceea securiștii frânau dezvoltarea de dizidențe pentru că erau necontrolabile.

Cazul descris e un caz clasic de înfiltrare. Costică a fost înfiltrat pe lângă Jean pentru a-l exploata informativ și pentru a evita ”dizidența”. Jean habar n-a avut cine a fost cel ce l-a vândut. Costică a stat cuminte ani de zile în acea ”adunare” și azi, la 27 de ani de la acele evenimente e tot acolo. Costică a fost aghiotantul lui Jean, umbra, cel foarte interesat  de ”adevărata credință.” Anchetarea lui Jean s-a făcut după ”conspirarea” lui Costică, adică Jean să nu bănuiască că Costică l-a turnat.

Cât privește pregătirea înfiltrării, detaliile se găsesc pe siteul CNSAS, aici: http://www.cnsas.ro/documente/materiale_didactice/D%20008712_001_p21.pdf

Cu scuze pentru anatomia terorii, dar recunoașterea hidoșeniei bolii face parte din tratament!

PS Ce credeți că ar trebui să facă ce-i ce-l cunosc pe COSTICĂ? El are și acum funcție de conducere în Cult.
Ar trebui mustrat, demascat, pus să mărturisească?
Cred că dacă Dumnezeu dă prilej, da, ar trebui îndemnat la pocăință.
Cu siguranță Dumnezeu nu a turnat nici un pic de har prin acel pândac, iar toată lucrarea căreia i-a fost părtaș a fost un mare fals. Cei conduși de un astfel de farsor nu pot fi decât cu durere numiți înșelați.
Mai mult nu trebuie rumegată problema, de cel ce produce dezbinări trebuie îndepărtare. Aici rămâne subiectul locului de strângere, public sau privat? Cum ”te îndepărtezi” dacă adunarea e fixă?  Asuprirea înebunește pe înțelepți  de aceea față de asuprire să rămânem proști. Sub asuprire să nu deschidem gura. Pentru cel asuprit însă, da.


Închisori nevăzute(4): informatorii ”nevinovați”

25 noiembrie 2012

Mulți spun azi: ce rău au făcut informatorii? Nu trăim ”în lumină”? Avem ceva de ascuns?
Par întrebări înțelepte, dar sunt nebune. Acei informatori nu trăiau în lumină iar de ascuns aveau multe.Vânzarea de frați e un păcat mai mare decât multe altele pentru că falsifică dragostea.
Realitatea istorică este că în anii 45-50 ai secolului trecut, odată cu armata roșie a intrat în România un mare număr de Consilieri Sovietici. Cazați cu familiile în cele mai bune vile din București aceștia n-au pierdut vremea, ”au consiliat” noua conducere minister cu minister, departament cu departament, erau specialiști fiecare pe domeniul lui.
În domeniul religios ei au introdus funcția de împuternicit (tradus direct din rusă: upolnomoceateli, textual:  ”unul care poate tot”). Felul lor de a lucra l-au transmis și așa  au instruit securitatea română cum să lupte împotriva ”sectelor”.

Pe scurt, schema de gândire a rușilor era simplă: nu poți distruge biserica prin persecuție, ea trebuie distrusă din interior. Încă în 1923 Stalin…: ”le explica membrilor de partid că scopul nostru în munca de dezorganizare a bisericii şi dezrădăcinare a prejudecăţilor religioase depinde nu de prigoanele împotriva credincioşilor — ele vor întări numai prejudecăţile religioase…”  și soluția lor era:Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior… ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —indica în Directiva nr. 476/s din 28 iunie 1923 a Reprezentantului Plenipotenţiar al OGPU în Siberia cătreşefii secţiilor guberniale ale GPU. Vezi detalii.

Informarea solid organizată însemna un aparat de strâns informații organizat, ierarhic, centralizat și docil ca un ceas. Trebuia să dea informații periodic, nu pe sărite. Despre organizarea acestui aparat găsiți literatura din care au fost pregătiți pe site-ul CNSAS. Acești împuterniciți și-au pus oamenii lor în conducerea cultelor începând cu nivelele centrale, apoi regionale și locale. În același timp lucrau cu informatori independenți care nu se cunoșteau unul pe altul(de activitatea lor), extrem de mulți, de bine mascați, peste tot. Informațiile adunate în mod organizat(cum veți citi în nota de mai jos) erau centralizate la București, așa de ochii oamenilor simpli, să se creadă că e pentru nevoile adunărilor (”ca să ni se dea autorizație”), când de fapt aceste informații erau repartizate înapoi la locurile unde munceau și învățau cei ”pârâți”, locuri unde erau luați în evidență și tocați mărunt de securiștii fabricii, ai școlii, etc. Toată societatea era supravegheată.
Informațiile erau materia primă a fabricii de tocat conștiințe.
Munca consta dintr-o activitate continuă de urmărire, de tracasare, a celor mai activi, căci trebuiau pârâți nu  ”…ceice iau cuvântul în adunare odată la o lună sau chiar mai rar, ci (…)cei ce activeazã mai intens)” cum cinic este exprimată cererea din iunie 1949.
Revista cultului (căci e vorba de Cultul creștin după evanghelia, dar situația a fost aceeași la toate cultele) n-a fost desființată, era bună ca instrument centralizator, ca mod de publicare a ”circularelor”. Acolo unde nu a fost, cum e cazul la Creștinii după evanghelie, s-a creat ”delegația” și ”uniunea”, chiar se cerea cereau insistent fonduri de la frați pentru ”cheltuielile delagației”, căci crucea trebuie s-o ducă condamnatul, nu?
Inventarele adunărilor sau lipsa lor (cele care n-au nimic), listele de membrii, toate trebuiau centralizate. Totul părea doar supunere la cezar, dar nu e așa. (Eu nu sunt ”evidența populației” pentru fratele meu, nu mă înscriu în cultul tău ca să fac parte din baza de date cu care tu faci ce vrei. Într-un fel cei ce au gândit așa și au rămas în afara cultelor în acei ani au fost mai feriți, deși prin anii 70 conducătorii oficiali au primit sarcina să-i identifice și să-i ”bage în cult” pe toți ”dizidenții”. Acesta e un alt subiect, ”un alt perete” al închisorii.)
Informatorii n-au fost nevinovați, n-aveau dreptul să dea pe față taina altuia. Unii zic că oricum se știa unde lucrează cutare și cutare. Dacă nimeni n-ar fi spus nu s-ar fi aflat sau s-ar fi aflat mult mai târziu. Dacă cineva va zice că ”ce contează” când, să  se gândească că oricum și el va muri, dar vrea totuși…mai încolo, contează…când.
Dacă de exemplu, un informator așa mai ”nevinovat” venea la adunare numai ca să identifice și să raporteze cu regularitate pe cine vine, din rapoartele lui securiștii știau pe cine să urmărească. Munca ”din spate” a securiștilor era ”să sape” pe cei ce începeau să vină la adunare, să umple cu defăimări pe prietenii pocăiți, să bage prin bârfiri zâzanie între frați buni, activități ce nu le-ar putea face de n-ar ști ce întâmplă pe teren. Așa au procedat cu distrugerea grupului de studenți din Timișoara care se strânsese în jurul lui Liviu Olah prin anii 70. Părinții studenților au fost speriați că Olah ăsta e dus cu capul. Colegii de amvon dădeau material pentru ”legende”(minciuni).
Articolul următor este o circulară către adunări din revista Calea Credinței nr 6, anul 1/1949(iunie), Organ Oficial al Uniunei Cultului Creștin după Evanghelie.

Către adunări
În conformitate cu dispoziția MINISTERULUI CULTELOR comunicată Uniunei cu Nr. 14.893/949 şi Nr. 16.743 din Iunie 1949 rugăm toate Adunãrile a ne trimite foarte urgent printr-o scrisoare recomandă, următoarele date cu privire la bătrânii (prezbiterii) notați în autorizaţie; precum şi cu privire la cei ce activează în Adunare, vestind Evanghelia.
Acestea nu privesc pe ceice iau cuvântul în adunare odatä la o lună sau chiar mai rar, ci pe cei ce activeazã mai intens. Iată datele pe care sunteţi rugaţi a le trimete foarte urgent: Numele și Pronumele, domiciliul, data nașterii(anul, luna, ziua), locul nașterii (Judeţul şi Comuna), origina socială (profesiunea pãrinţiIor). Câte clase a învățat, situaţia militară (contigentul gradul, numărul matricol și unitatea), Starea civilă(cäsătorit, necăsătorit, divorţat), Numele şi pronumele soţiei precum și ocupația, numele copiilor sub 18 ani; data nașterii copiilor (anul, luna, ziua). locul nașterii copiilor (Județul, Comuna).
Aceste date Ministerul ni le cere pânã la 25 iunie. Știm că revista va sosi la Dumneavoastră după aceastä dată, deci vă rugăm să vă grăbiți ca să nu întârziem prea mult față de cerința Ministerului.

Delegația, anul acesta a fost aleasă la Conferința generală precum urmează : Al. Panaítescu, Ghe. Oprea Teodorescu şi Ştefan Azimioară, iar ca supleanți: Gh. Giuvelea şi Const. Ionescu.
Rugăm stãruitor toate Adunãrile a se gândi să mai trimîtă şi pentru cheltuelile Delegaţiei;

Cărțile noastre de cult se pot procura dela Uniune, din Ploiești. Biblia broşată sau legată în pânză, Evanghelii şi puțin mai târziu, nãdãjduim că vom avea şi Cartea de cântări.
Adunările cari n-au trimis inventarele de averea adunării sunt rugate a le trimite de urgenţă.
Cele ce n-au nimic, au obligația a ne comunica acest lucru.
Adunările cari n’au trimis tabelele de membrii și datele cerute prin circulările noastre
de mai înainte, sunt rugate a le trimite cât mai repede pentru a avea starea legală (autorizaţia de
funcționare)
Al.. Panaitescu”

Ce am scris mai sus dovedește împlinirea Cuvintelor Domnului cu privire la zilele din urmă:
”oamenii vor fi vânzători”, ”se vor vinde unii pe alții”. Timpul este aproape. Cel ce credeai că e bătrânul din adunarea ta era de fapt gardianul tău nevăzut, stăteai în adunare ca Petru între doi soldați. Decenii.
Oare o adunare normală nu identifică pe astfel de Iude?
Gradul lor de prefăcătorie e prea mare sau filtrul nostru prea prost?
Prefăcătoria e păcatul lui, dar lipsa de identificare, nerecunoașterea stării lui firești, nerăstignite este lipsa mea, orbirea noastră, rușinea noastră, …sau poate pedeapsa noastră.
Am bârnă, nu văd paiul, nu văd paiele și zidesc cu paie.
Judecați și voi și comentați!

Mărit să fie Domnul!


Închisori nevăzute(3). Destrămarea de anturaje.

20 octombrie 2012

1.Aceasta este una din cele mai grele postări de pe acest blog.
Am gândul în minte de cel puțin o lună.
Nu vreau ca gândurile ce le veți citi să pară o acțiune firească, o revendicare politică, nici măcar istorică.
Doresc ca gândurile de mai jos să fie pur și simplu o analiză rece, sobră a unei realități, analiză care va folosi celor ce-o vor citi până la capăt și o vor înțelege, va folosi la descâlcirea ițelor trecutului, la clarificarea negurii în care Dumnezeu ne lasă să trăim pentru gloria Lui, (căci gloria Lui stă în ascunderea lucrurilor) va folosi la înțelegerea prezentului și cel mai important va ajuta la schimbarea atitudinii față de o categorie de oameni aflați și astăzi închiși în închisori nevăzute, închisori construite în decenii de persecuții fără biciuri de curele (dar cu biciuri de limbi), fără ziduri de piatră (ci de izolare), fără nuiele și fără lanțuri, fără nimic vizibil.

2.Am călătorit două zile, ieri și alaltăieri, timp în care am reascultat o parte din Arhiva Suferinței (mulțumesc B. și A.)
Fratele Niculiță spunea că mai greu decât închisoarea a fost perioada de după închisoare, cu urmărirea continuă din partea securității. Același lucru l-a spus și fratele Iovin.

3.Analiza mea a pornit de la analizarea experiențelor proprii și a citirii propriului dosar de urmărire, apoi a continuat cu citirea documentelor istorice ce au apărut între timp, mai ales în țările fostei URSS. Dumnezeu a rânduit ca prin soție să învăț binișor limba rusă și să ajung, prima dată acum 17 ani la Moscova, unde mai târziu am cunoscut credincioși persecutați, neînregistrați care și-au făcut din neînregistrare o învățătură de bază, chiar exclusivistă. Atunci nu i-am înțeles. Apoi multe documente au fost traduse în română și încet, încet a prins să mi se contureze imaginea unui nou tip de persecuție, în fața căreia arenele romane sau inchiziția catolică pălesc prin ineficiență: persecuțiile nevăzute.

4.Persecuțiile deschise au întărit Adunarea, au fost văzute ruguri și lanțuri, era evident cine sunt cei persecutați și cine sunt persecutorii.
Persecuțiile nevăzute, distrugerea din interior a adunărilor au fost extrem de ”eficiente” din punctul de vedere al persecutorilor.

5.Mai întâi, ca să înțelegem mecanismul acestor camere de tortură fără ziduri avem nevoie să înțelegem limbajul.
Persecutorii nu foloseau numele de adunare sau de biserică. Ei spuneau anturaj. Sau anturaj nepotrivit.
Iar anturajul trebuia distrus. Persecuția dinafară și-a dovedit în istorie ineficiența din punctul lor de vedere.
Distrugerea eficientă se face din interior.Armele acestei distrugeri le înșir eu aici, așa cum le-am înțeles.

6.Unii ar crede că este o intreprindere firească, să te apuci să vorbești despre informatori și agenți, despre înfiltrați și provocatori, despre tot felul de lucrări ieșite fix din centrul creierului satanei.
O vreme după ce am priceput aceste chestii, așa judecam și eu, până când am văzut mulți apropiați, închiși în astfel de închisori și Domnul mi-a arătat clar că trebuie să nu-mi fie rușine de lanțul lor. Un lanț de bârfă, calomnie și izolare, nu de fier.

7.Mi-am dat seama că pentru a fi eficienți în lucrul lui Dumnezeu trebuie să ne curățim, iar curățire nu înseamnă numai o curățire morală, a lăuntrului propriu, ci și o curățirea ”de acestea”,de vasele de necinste, de exemplu curățire și de înfiltrații și agenții introduși prin adunări pentru a distruge dinăuntru.

8.Unii mi-au zis: ”ce-i treaba ta?”, ”…lasă-l pe Dumenzeu să-i judece!”. Este tot o formă de persecuție și acest ”zis”. Și teologia ”nu judeca frate” a fost introdusă tot de ei. Pentru că cei înfiltrați nu sunt oamenii de pe ultimele bănci, ci cei din primele locuri, chiar în ”fabricile de popi”, această teologie a diavolului(:nu judeca!) se învață acolo. Ei învață pe alții ce să ”zică”. Că sunt oameni sinceri printre cei înșelați  este incontestabil, (acești oameni sunt tot robii, închișii ce trebuie vizitați), dar trendul este dat de cei ce i-au uns cândva pe învățătorii lor.

9.Putem avea cel puțin trei atitudini ușuratice față de cei închiși în închisori nevăzute:

1. Când Te-am văzut noi?
2. (dacă L-am văzut)Noi nu L-am băgat în seamă.
3. (dacă L-am băgat în seamă)Noi am crezut că este bătut de Dumnezeu.

Mă înfior când mă gândesc cât de superficial am privit aceste lucruri de multe ori.
Pe de altă parte Dumnezeu îmi dă bucurii mari, mai ales când aproape zilnic sunt vorbit de rău și făcut nebun, paranoic, datorită a ceea ce scriu. Și de aceea trebuie să scriu. Dar nu acesta este motivul principal pentru care scriu. Scriu pentru că stau în fața Domnului care a poruncit ca auzim la întuneric noi să spunem la lumină.
Iar întunericul, locul întunecos în care strălucește Cuvântul profeților se transformă prin înțelegere într-o mare de lumină a Harului Noului Legământ.
Probabil voi mai scrie despre destrămarea de anturaje dar astăzi vreau să dau drumul acestei postări, stă prea de mult la rând.

10.Amintesc aici câteva metode de lucru pentru destrămarea din interior a unei unei adunări creștine.

În primul rând munca destrămătorilor se baza pe o informare solidă. Orice fel de informație se folosea. Apoi informațiile despre ”anturaj” erau analizate în laboratoare psihologice după legile psihologiei sociale, de grup. Erau urmărite, observate și analizate  cele mai mici diferențe de ”caracter” dintre mebrii ”anturajului”. Aceste diferențe erau apoi adâncite prin agenți (adesea inconștienți) pentru polarizarea(apariția de opoziții) ”grupului”. Se făcea un plan de măsuri amănunțit în acest scop și tot felul de șiretlicuri. Ca lectură pentru înțelegere recomand cazul Liviu Olah. Pentru că vă respect și timpul vostru, nu numai pe-al meu, vă previn: vă ia ore să citiți. Amintesc că focalizarea era în general pe ”lider” urmărindu-se compromiterea lui. Dacă nu se reușea se mergea pe analiza psihologică a ”grupului”, urmărind activarea elementelor negativiste, a celor ce observă întotdeauna răul mai întâi. Dacă se putea se ajungea la înfiltrarea unui agent în ”grup” sau mai bine a doi (o haină se rupe mai bine dacă e trasă din două direcții) ce vor aduna în jurul lor prieteni din ”grup”, apoi se vor certa între ei și vor pleca fiecare ”cu pui”. Am folosit limbajul lor. Discreditarea prin dezinformare(bârfă) o amintesc la urmă deși era prima și continua armă.

11. Mai amintesc scopurile acestor mașinațiuni sau în ce moment considerau acțiunea o reușită.
Desigur scopul principal era destrămarea grupului, a face dintr-o adunare unită, două dușmănite și din două patru pe veci separate prin …ziduri de închisori nevăzute, că de ele vorbim. Dar nu era destul pentru niște minți dominate de o inteligență pusă în slujba răului. Trebuia instalată confuzia, deruta, să nu mai ai încredere în nimeni. Cei mai teribili agenți au fost falșii dizidenți. Dacă puteau făceau centralizare, iar conducătorii erau oamenii lor. Centralizarea urmărea nu atât controlul majorității, cât paralizarea celor incomozi care deveneau izolați și defăimați. 

12.Unde au ”greșit” cei înșelați? Că n-au depistat cine-i agent al securității între ei atâția ani?

Nici vorbă!
”Vegheați să nu fie între voi nici un …lumesc….”
Chiar prefăcut, un om firesc, lumesc, rămâne lumesc. Trebuia înlăturat, curățat pentru că era firesc, nu pentru că era agent.
Cei care au făcut acest lucru(curățarea) au biruit. Mă uit în caietele lui Pocsy și văd ce analize le-a făcut lui Mihai O. și lui Iosif T. prin anii 70. ”Șarlatan” a fost adjectivul folosit fără clipire.
Fratele Pocsy s-a dus la Domnul, cei despre care a scris au dovedit mai târziu prin purtarea lor că sunt așa cum i-a văzut bine fratele Pocsy.

13. Ne rămâne porunca Domnului, dacă vedem aceste lucruri, să mergem la cei închiși, la cei izolați, la cei defăimați, să deosebim bine pe Domnul Isus între doi tâlhari, pe Petru între doi soldați, să nu-i confundăm.  Să nu zicem: ”când Te-am văzut noi?” Azi în anul 2012 sunt sute de frații în România închiși în închisori nevăzute. Să ni se deschidă ochii inimii pentru a-i vedea: ”bogăția moștenirii lui în sfinți”. Nu în catedrale!
Slavă Domnului că nu este cruce falsă.  Nimeni nu poate falsifica pocăința și lepădarea de Sine.


”Am făcut ca principalii urmăriți să se suspecteze reciproc.” Pușcării nevăzute(2)

13 septembrie 2012

(Citiți și Pușcării nevăzute(1))
Era anul 1972.
În URSS era mare criză de Biblii. Era criza așa de mare că cei de acolo aveau caiete cu părți din Biblie copiate. Am văzut astfel de caiete. S-au construit rețele de transferat biblii spre URSS, rețele care au funcționat. Unele rețele au tranzitat și România. Prin anii 80 erau multe biblii rusești prin România, și eu am avut. Am dus și eu biblii rusești spre Moldova pe la sfârșitul anilor 80, cu geanta doar.
Unul din numele din articolul de mai jos este al unei persoane pe care o cunosc, el încă triește.
A fost arestat și urmărit în acei ani pentru biblii. În mod sigur a fost după arestare puternic ”aburit” cu informații false. Până astăzi nu cred că știe cine a fost cu adevărat ”fratele Costel”.
Este tot o formă de închisoare și să fi înconjurat cu minciuni, să fi făcut să crezi că ”Iuda” e frate și că frații sunt ”Iude”, o închisoare teribilă, fără ziduri de piatră și gratii de fier, dar cu ziduri de minciună și gratii de compromitere. Astfel de frați, închiși în astfel de închisori sunt cei depsre care Domnul Isus va zice odată:”am fost în temniță și ați venit pe la mine!” Să nu spuneți: ”când te-am văzut noi?” Sunt multe feluri de închisori ”fără ziduri” cu mulți frați întemnițați în ele. 
Vă rog să urmăriți în articol personajul ”Costel”.
Credeți că a fost inconștient? A fost un agent extrem de viclean, nu un informator de duzină.
Un număr mare de oameni au suferit de pe urma vânzărilor lui regulate. Mulți au făcut închisoare. Unul cel puțin, Ioan Clipa din Suceava a fost omorât, moarte înscenată ca și cum ar fi fost o sinucidere.

Articolul de mai jos este din revista Securitatea, revistă strict secretă atunci, cu circuit intern al Securității, numerele căreia au fost făcute publice acum pe Site-ul CNSAS. Oricine le poate citi! Articolul se găsește la pagina 40(22-23 în pdf) din numărul 4(20)/1972 al revistei. Aici.

E sadică încheierea articolului, despre conspirarea (asigurarea secretului) informatorului.
Citez:”Datele obținute ulterior prin măsuri speciale au confirmat că informatorul nostru este în afara oricăror bănuieli!”    …după ce desigur ”informatorul a fost instruit”!
De ce scriu? Pentru că din grupul meu de tineri cu care umblam prin țară, unul cu siguranță, cel care m-a vândut, azi e pastor, poate al unora din voi. E frate cu ”fratele Costel”! Au fost mulți ca ”fratele Costel” atunci și după roadele lor se pare că sunt și astăzi.
Citiți articolul!

Informațiile obținute de noi în ultimii ani au scos în evidență că, pe lângă activitatea cultică desfășurată, unii membrii ai sectelor legale s-au angajat în acțiuni ce depășesc cadrul autorizat, contravenind astfel intereselor statului nostru. În cele ce urmează vom exemplifica această afirmație cu câteva cazuri rezolvate în ultima perioadă de timp pe raza județului Suceava.

Cu ocazia  calamităţilor naturale din  anul  1971,  unele centre  cultice din  străinătate  au trimis in Judeţul nostru, sub masca diferitelor ajutoare şi o însemnată cantitate de biblii şi alte materiale de propagandă religioasa. Au fost   identificate mai multe  autofurgonete din străinătate, care au adus zeci de colete de acest fel. Majoritatea materialelor  venite pe această  cale erau redactate în limbile rusă,  germană şi  mai puţin  în limba  romană. Numărul  emisarilor străini care au vizitat județul Suceava a crescut de asemenea față de perioadele anterioare anului 1970. Unii dintre aceștia s-au deplasat în zoma de frontieră, manifestând interes pentru modul în care este asigurată securitatea acesteia.
Printre emisarii veniți s-a aflat și numitul Goldștein Maier, evreu, originar din România, plecat în israel în urmă cu câțiva ani, fost deținut politic.. Comportarea acestuia a atras atenția organelor noastre, fapt ce a determinat luarea lui în lucru și supravegherea cu o grijă deosebită a legăturilor pe care și le-a creat.
În scurt timp am obținut informații din care rezulta că Udrea Gheorghe și Săveanu Petre, penticostali din orașul suceava, legături ale emisarului, fac pregătiri în vederea trimiterii ilegale pe teritoriul sovietic a unor materiale cu conținut mistic. Transportul urma să fie efectuat de către Balint Mihai, sectant, șofer pe autocar la ONT, programat să plece cu un grup de turiști la Cernăuți.
Măsurile luate au dus la anihilarea acțiunii preconizate de cei de mai sus și la confiscarea materialelor în cauză.
Din declarația lui Săveanu Petru a rezultat că materialele respective fuseseră aduse de Goldștein maier care i le lăsase cu indicația de a fi trimise unor sectanți din URSS. În schimbul acestui serviciu, emisarul îi oferise mai multe cadouri.
Fiind cunoscute aceste aspecte, au fost luate măsuri care să ducă la prevenirea și la lichidarea unor asemenea acțiuni.
În acest scop s-a dispus intensificarea controlului vamal la punctele de trecere frontieră, măsură soldată cu descoperirea mai multor persoane ce intenționau să introducă în mod fraudulos pe teritoriul sovietic biblii în limba rusă.
A fost intensificată munca informativă și drept rezultat, au fost au fost identificați unii salariați CFR care reușiseră să transporte astfel de materiale.
Cu toate măsurile luate și rezultatele preventive obținute, trimiterea unor materiale religioase peste graniță a continuat să stea în atenția noastră. În planurile de căutare a informațiilor au fost stabilite sarcini care vizau și această problemă.
Drept urmare, în luna februarie 1972, informatorul ”Costel” a semnalat că numitul Buliga Constantin, penticostal, domiciliat în orașul Timișoara, i-a confiat că, de câțiva ani, se află în legătură cu unele centre religioase din R.F. a Germaniei care îl aprovizionează prin intermediul turiștilor, cu biblii și cu alte materiale de propagandă religioasă scrise în limba rusă. Buliga Constantin îi mai spusese informatorului că aceste materiale trebuie să ajungă pe teritoriul sovietic, pentru a-i sprijini pe ”frații de acolo care duc lipsă de biblii”. La acțiune mai concura și ”un frate” din Cluj, identificat ulterior în persoana lui Radu Dumitru. Împreună cu acesta, Buliga Constantin dăduse numitului Șchiopu Teodor (aici este o greșealăîn text, e vorba de Schipor Teodor) din orașul Siret, creștin după evanghelie, o cantitate apreciabilă de biblii.Schipor Teopdor se dovedise însă inactiv, negăsind modalitatea trimiterii bibliilor peste frontieră. Buliga Constantin a solicitat informatorului să se ocupe personal de această acțiune, cât și de găsirea unei persoane, de preferință cu domiciliul în unul din orașele apropiate de frontieră, în vederea depozitării materialelor ce urmează să le mai primească din străinătate. A dat informatorului o scrisoare adresată lui Schipor Teodor, prin care îi recomanda să pună la dispoziția acestuia materialele ce le va solicita, în vederea realizării scopului propus.
Informația prezentând interes, a fost raportată serviciului de linie din direcția centrală, sub controlul și conducerea căruia, împreună cu județele interesate, am întocmit un plan ce viza prevenirea și curmarea acțiunilor concepute de elementele urmărite.
Măsurile luate au dus la cunoașterea cu certitudine a faptului că la domiciliul lui Schipor Teodor este depozitată o însemnată cantitate de biblii.
(Continuarea în pagina scanată:)


Pușcării nevăzute (1) Încadrarea informativă

27 august 2012

Am cunoscut mulți frați care au stat în pușcării pentru credință.
Cei mai mulți ”au adormit” dar unii mai sunt printre noi.
Am petrecut mult timp cu ei, să învăț, să ascult, să-L văd pe Domnul din ei.

Mă gâdeam la ”am fost în temniță și ați venit pe la mine” că nu era valabil în comunism. Nu se putea merge în vizită. Democrația pe vremea romanilor permitea vizite la închisori, hârtie și cerneală, libertate relativă de mișcare.
Secolele XX-XXI sunt conduse de un diavol mult mai antrenat, mai viclean și mai feroce în lupta cu copiii Vrășmașului Său.
Am cunoscut creștini ruși care au făcut ani lungi de lagăr în Siberia, am citit despre unii, chiar Soljenițen scrie, dar tot așa: la ruși era posibil să ai Biblia în închisoare.
La noi a fost cel mai dur sistem, fără petec de hârtie, nu Biblia!

După ”eliberarea” din 1964 frații au ieșit din celulele de beton și în jurul lor a fiecăruia a fost construită un alt fel de celulă.
Despre acest fel de celulă vreau să scriu acum.

Era numită ”încadrare informativă”.
Citez din dosarul meu că mi-l cunosc cel mai bine:”În scopul stabilirii activităților pe care le desfășoară, concepțiilor sale, D. … va fi încadrat informativ în colaborare cu tovarășul cpt. G.…., care deservește informativ (Intreprinderea)…..”
Încadrarea informativă s-a făcut nu doar la muncă ci și ”la domiciliu” și ”la biserică”.

Ceea ce s-a construit în jurul meu(nostru) a fost o ”pușcărie nevăzută” cu ziduri ce se ridicau încet, încet, ziduri de pândaci, de informatori, de bârfitori, de iscoditori, de ”prieteni” falși bine ”înfiltrați„ pentru ”cunoașterea preocupărilor” ”obiectivului”.

Dar nu despre mine vreau să scriu aici, m-am dat ca exemplu ca să nu zică cineva că nu știu despre ce vorbesc(scriu).

Doresc să descriu acest tip de temniță transparentă pentru a putea împlini ce este scris: ”am fost în temniță și ați venit pe la Mine”(Matei 25:37).

Temnițele nevăzute au pereții celulelor numiți astfel:
izolare
-defăimare
-compromitere
-derută
-destrămare de anturaje
-frică

Materialele de construcție ale acestor pereți sunt:
pânda
-pâra
-filajul
-bârfa
-înfiltrarea
-TO-tehnică operativă: microfoane, etc
-citirea corespondenței
-influențarea pozitivă
-avertizarea
-amenințarea
-legendarea
-falsa condamnare
-intimidarea

Un frate  închis într-o astfel de temniță este cel la care mă gândesc că este Domnul Meu ce-mi va zice odată ”am fost în temniță și ați venit pe la Mine” sau va zice unora ”am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine”.

O temniță nevăzută este tot temniță, un frate închis în ziduri de defăimare, izolare, derută și destrămare este tot ”în lanțuri” iar a-l vizita pe un astfel de frate înseamnă a-L vizita pe Însuși Domnul.

Aparent un astfel de om este liber, dar păruta libertate a lui este contrazisă de greutățile lăuntrice de lanțuri nevăzute ce-i paralizează orice mișcare ca lui Petru între doi soldați.

Închei acest prim pas al cercetării Arhitecturii  Nelegiuirii cu o istorie. De fapt istorii doresc cu Voia Domnului să mai scriu aici, am mai multe.

SUA, martie 2002

Primisem o viză de afaceri și am prelungit-o cu o vizită la rude. Deasemenea doream să-l vizitez acasă pe fratele M.I. ”moisist”, fost întemnițat, care ne vizitase casa, îl găzduisem de mai multe ori și l-am purtat cu mașina prin țară prin multe locuri cu câțiva ani înainte.
Veneam cu avionul de la Los Angeles la Detroit, de  unde colegii din delegație se întorceau în Romania(ei, o parte din ei) iar eu luam un avion spre C. Era un avion mare cu 4 scaune pe mijloc, plin. La aterizare la Detroit era ceață și jos plouase și înghețase. Avionul cobora de minute bune și nu vedeam nimic. Când în sfârșit am văzut pista și ceva clădiri ale aeroportului, am simțit o smucitură și ne-a lipit de scaun. Decolam din nou. Ni s-a explicat că datorită poleiului piloții au anulat aterizarea. Ne-am îndreptat spre Grand Rapids, unde era soare și frumos și unde am așteptat 4 ore cred. Colegii se temeau că nu prind legătura de Amsterdam. Eu am rugat un vecin de scaun să-mi dea telefonul și mi-am sunat rudele. Ei erau toți în aeroport în C. cu toată adunarea de acolo, flori, tam-tam. (unii credeau poate că nu mă mai întorc în Ro, deci că vin ”de tot”) N-am înțeles de ce a vrut Dumnezeu să nu am parte de acea primire cu alai. Știam sigur însă că aceasta era Voia lui Dumnezeu și mulțumeam în gând pentru toate. Avionul a decolat într-un sfârșit de la Gran Rapids spre …Detroit(colegii au fost condusi direct la avionul de Amsterdam) și eu am prins abia pe la 11 seara o cursă spre C. Am ajuns după miezul nopții, m-au așteptat doi, alaiul plecase. Acum mulțumesc lui Dumnezeu.

Au venit însă a doua zi o parte să mă vadă. Ce nu am înțeles atunci a fost râvna lor în a-l vopsi în culori sumbre în fața mea tocmai pe fr. MI. Viclenia acțiunii, care atunci n-am observat-o era că fr MI era ”bârfit” în fața mea tocmai în punctele (puține) în care gândirea noastră diferea. O parte din rudele mele au fost actori activi în această zugrăvire și am fost antrenat și eu. Mi se dădea impresia că oamenii nu mai rabdă pe acest MI, că el se comportă ca un tiran, etc. deși el înființase adunarea iar ei merseseră ”de bună voie”. Am fost ”rugat” să-l mustru, eu ”mucosul” pe un martir al lui Cristos. Nu citisem bine textul ”nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele lui Isus Cristos pe trupul meu”.

Pe scurt!

Ceea ce n-am înțeles decât mult mai târziu era că fr. MI era tot în temniță și în America iar eu prin ceea ce am făcut am adăugat un necaz la lanțul lui. Era o temniță transparentă, o închisoare nevăzută de bârfă și calomnie, de defăimare, izolare și compromitere. De ateriza avionul la timp se începea mai devreme construirea ei în mintea mea.

După cinci ani când mi-am dat seama, mi-am cerut iertare și m-au iertat amândoi. Ne-am vizitat de atunci și ne bucurăm.

Domnul nu zice că nu va fi în temniță, zice că va fi.
Va fi bolnav și sărac. (unde ești tu Țon cu falsa ta evanghelie a sănătății și bogăției?)
Domnul zice să nu ne împotrivim celui ce ne face rău, celui ce ne pune să mergem o milă, celui ce vrea haina noastră.
Zice să întoarcem obrazul, să mergem a doua milă, să dăm și cămașa.
Să stăm în închisoare doi ani ca Apostolul Pavel, ca și cum n-am vedea că pentru șpagă îl tot chema să vorbească cu el.

Pe-aici ne e drumul, prin închisori de piatră și sticlă, de beton și de vorbe, de zăbrele și de bănuieli.

Care-s mai rele?

Nu contează, noi să stăm în toate liniștiți.

În cele transparente avem avantajul relativ că ne putem vizita frații?

Să mergem la cei închiși în astfel de celule, pentru asta scriu. Cine vede să meargă.
Cine nu vede să se întrebe dacă nu cumva în orbirea lui face repetiții pentru corul celor ce vor cânta:” când te-am văzut noi?”

(cu Voia Domnului va urma!)

Citat din cartea fr MI ”Istoria unui rob al lui Cristos

pag 405
”În învăţătura dată ucenicilor în Evanghelii, Domnul Isus îi avertizează pe ucenici că vor avea de suferit: “Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru c eram cu voi” (Ioan 16:2-4). Aceasta este şi mărturia noastră adevărată, vorbesc de mine şi de soţia mea, Domnica. Şi noi am fost rânduiţi la suferinţe şi prigoane fără număr, de îndată ce ne-am întors la Dumnezeu, acum 56 de ani în Sistemul lumii, împreună cu sistemele religioase lumeşti, sunt stăpânite de diavolul. Şi cine prigoneşte, este o dovadă clară că este de la diavolul. Fie-mi ngăduit să spun, că mai mult ca în România, am fost prigoniţi, batjocoriţi, defăimaţi, alungaţi, aici în America, ţara binecuvântată a azilului nostru politic şi de conştiinţa, din partea fraţilor şi surorilor “zişi buni”.”

pag 444
”Dacă în România am fost ţinta fiarei politice, aici am fost ţinta fiarei religioase, care sunt gemene. Securiştii au vrut ori să mă aservească, ori să mă lichideze, dar au lucrat „mai drept” decat fraţii mei cei mai buni. În 1981, am fost şi eu prezent la primul congres al convenţiei baptiste, dar care a fost şi ultimul pentru mine. La îndemnul unui distins frate, am dorit să spun şi eu un cuvânt care să folosească la împăcarea a două părţi care nu se înţelegeau. Căpetenia care conducea întrunirea, în loc să ia de bună intervenţia mea sinceră, îmi zice pe un ton arogant:”Ce, mă, tu vorbeşti?!? Tu nici n-ai suferit pentru Hristos în România, tu ai suferit pentru piramida lui Moisescu!” iar fiica dânsului, din sală, i-a ţinut isonul, repetând întocmai cuvintele acestuia. Am răspuns liniştit: ”Mulţumesc, frate X., pentru această nouă ocară, aici în America. De altfel se va scrie o carte, şi atunci se va cunoaşte!” Iată că prin harul lui Dumnezeu am ajuns să o scriu. Dar n-a fost numai aceasta singura ocară! A fost un lanţ de intrigi ascunse împotriva mea, plăsmuite din minţi întunecate, ale celor dornici de afirmare, care s-au făcut vrăjmaşi ai crucii Domnului Hristos. Domnul Dumnezeu le-a auzit şi le-a văzut pe toate. El să se îndure, să le dea duh de pocăinţă celor ce mi-au făcut mult rău şi multă durere.”


<span>%d</span> blogeri au apreciat: