Această postare o voi scrie acasă. Pentru că fiind sabat, circulația e redusă în Ierusalim, am plecat cu mașina la plimbarea de seară și am sosit foarte târziu la hotel…și foarte obosiți. Și mâine (sâmbătă) având zborul, trebuie să ne trezim pe la 5:30. Nu a mai fost timp de scris.
(Am sosit acasă, slavă Domnului! Scriu ziua de vineri….)
Am plecat dimineață pe jos de la hotel, hotelul fiind aproape de Grădina Mormântului, în zona arabă.
Am intrat pe la grădină doar să vedem, n-am stat la coadă la mormânt. 
Ca de obicei, voluntarii ne-au primit foarte bine, ne-au întrebat de unde suntem, în ce limbă să primim broșura explicativă. Erau în 28 de limbi pliante.
Locul a fost modernizat față de acum 6 ani, intrarea, magazinul mai mult…grădina era cam la fel ca atunci.
Era cald, frumos și multe grupuri de toate națiile care, unii cântau, alții ascultau explicații.
Am aruncat o privire și peste gard, unde este autogara arabă și peste autobuze se vede „căpățâna”, cel mai puternic argument că acesta este locul. 
Am părăsit grădina, tot prin zona arabă, strada Nablus (fostul drum al Damascului), acum plină de comercianți, pentru a intra în cetatea veche pe Poarta Damascului…
Dincolo de poartă, același freamăt mercantil…
Câteva sute de metri, poate un kilometru, numai prăvălii tip bazar, nimeni nu dă bon, nici nu poți folosi vreun card, doar cash. Dulciuri…
Prăjituri…
Semințe și fructe uscate
Iarăși prăjituri…
Și iată-ne ajunși la cea mai tare tarabă din zonă: biserica mormântului, locul ăla cu „focul sfânt”, șmecheria cu fosforul. Am intrat să vedem…
Mulți pelerini, aceștia sunt spanioli…
În trecere am văzut și un atelier mecanic în cetate, pentru reparații diverse, suduri, etc., ca „fierar” ce sunt, am tresărit…
Am intrat apoi în zona evreiască a orașului vechi, magazine puține spre deloc, sinagogi da.
Ne apropiam de poarta Sionului când a trecut pe lângă noi o familie de evrei religioși cu șase fete.
Codul vestimentar la evreii religioși e o chestie tare de tot, e de fiecare zi, nu doar de Sâmbăta, cum e la noi, „cod de Duminică”: batic și fustă și doar la biserică. Fără să vrei, cu uniforma de biserică, transmiți că biserica e locul sfânt, unde te îmbraci ca la „întâlnire cu Domnul”, în rest nu-i problemă. Evreii țin la „a fi văzuți” și toate faptele lor le fac pentru a fi văzuți de oameni, cum i-a descris Domnul Isus și cum a descris prin asta fariseismul din fiecare veac. Treaba cu codul vestimentar n-am știut-o în tinerețe, când, umblând în misiune cu tinerii de la baptiști, unul mai „codat” care ne conducea, m-a programat la vorbit într-o biserică, dar s-a oferit să-mi dea haina lui, că eu eram în cămașă cu mânecă scurtă (era vară). Am refuzat uluit și ulterior am luat o atitudine distantă față de acele scaune înălțate. Prefer să vorbesc dintre pietre și de prin tunele, am „acompaniament”. Am ieșit din cetate prin Poarta Sionului, unde avusesem în gând de acasă să aduc explicații legate de anul 1967, ce tot scriu aici de câțiva ani, dar fiind foarte cald, am renunțat. Era și hărmălaie. cu mulți turiști la mormântul lui David.
Apoi am ajuns la intrarea în tunelul lui Ezechia, cu câteva mici peripeții, până am găsit-o.
Imagine care se deschidea spre Valea Chedron era foarte frumoasă.
Aici trebuie să aduc câteva explicații de geografie biblică.
Cetatea lui David (marcată cu alb în poză) era mai jos de unde este templul acum, pe locul ei este un sat arab, Silwan.
O hartă de pe net ajută să înțelegem. Mai pun hărți…
De aici am spus câteva cuvinte din Isaia 22, având în minte o imagine ca aceasta, imaginea zilelor de asediu:
Imaginea am luat-o mai târziu dintr-un scurt film de prezentare înainte de a intra în tunel. Am vorbit de afară, cu vedere spre pârâul Chedron, deasupra izvorului Ghihon.
Înainte de a intra în văgăuni (este uriaș sistemul de apă al Ierusalimului) am făcut câteva poze la Valea Chedron, le-aș pune pe toate.
pentru că ne amintim cum Domnul Isus trecea seara pârâul Chedron și stătea noaptea în grădină, nu e chiar cald noaptea la Ierusalim. Aici e partea de jos a văii Chedron. Noi am mers pe urmă pe jos până în capătul de sus. Am făcut peste 21000 de pași astăzi. De fapt de umblat, am umblat enorm de mult pe jos, cel mai puțin 11000 de pași pe zi.
Apoi am intrat în tunel, ar fi mult de scris, aici a fost încoronat Solomon.
Am coborât mult spre tunel, haideți cu mine dacă aveți 17 minute…dacă nu priviți doar poza:
La ieșire din tunel am mai spus câteva cuvinte din 2 Împărați 20:20
Aici a mai avut loc o minune, vindecarea orbului din naștere, care a fost uns cu tină la templu, dar a fost trimis să se scalde la Siloam, explic mai jos, Ioan 9.
Domnul Isus l-a trimis pe orb pe trepte în jos, despre trepte spun câteva cuvinte, acum se escavează, sunt sub casele cartierului arab. 2 Cronici 9:4. „și bucatele de la masa lui, și locuința slujitorilor lui, și slujbele și hainele celor ce-i slujeau, și paharnicii lui și hainele lor, și treptele pe care se suia la Casa Domnului.„
Mi s-au mai lămurit niște enigme geografice.
La ieșire, în zona arabă, am luat un maxi-taxi răblăgit și am urcat până sus la intrare, unde ne-am hidratat, am mai cumpărat apă rece și am plecat pe jos spre Ghetsimani, înconjurând Muntele Templului, pa partea cu Pârâul Chedron. Nu eram singuri, mai erau turiști, mai ales neeuropeni, americani, asiatici.
Aici am filmat un pic de geografie a zonei, dintr-un punct de panoramă.
Mă gândeam cum va fi când Muntele Măslinilor se va crăpa în două, Zaharia 18:4:
Era foarte cald și mergeam încet, povestind, nefiind în grup ne făceam planul după voie și zăboveam povestind despre fiecare loc. Azi am povestit cuiva la telefon că am fost la Azeca și la Lachiș și la Mareșa și ne-a întrebat dacă scrie despre astea în Biblie. „Scrie foarte mult”, i-am spus, „numai că predicatorii ăia la care vă duceți voi urechile, vă predică doar din 10% din Biblie”.
Apoi am ajuns la grădina Ghetsimani, plină de turiști, unde am filmat de la umbra și răcoarea zidului bisericii. Am vorbit despre ce s-a întâmplat aici, când Domnul Isus a plâns pentru cetate.
Luca 19:41 (îmi cer scuze, camera telefonului s-a murdărit și fiind lumină puternică afară, nu mi-am dat seama decât seara, așa că imaginea este blurată până la filmarea din Valea Ben-Hinom, când fiind seară am putut observa „ceața” de pe ecran.)
Cât de mult crește un măslin în 60 de ani?
Am ieșit din grădină și am intrat în Ierusalim pe Poarta Oilor (leilor).
Unde era o mizerie mare de la comercianți, am vrut să mai intrăm la moschee, dar erau soldați la intrare și…”only for muslims”.
Comercianți arabi vindeau albume cu Țara Sfântă în 8 limbi, bineînțeles în română…
Numărul de turiști români în Israel a fost de 121000 în 2022, locul 10 pe țări, după statistica de aici: https://www.touristisrael.com/israel-travel-tourism-statistics/53929/, dar a fost an de post-pandemie și „turiștii” din Ucraina și Rusia au fost probabil refugiați.
La colțul templului era fortăreața Antonia, locul unde a fost arestat și Pavel, locul unde a fost Pilat, garnizoana romană.
iar în subsol se crede că acesta ar fi locul original „Pardosit cu pietre”, 
e deasupra unei cisterne uriașe.
De aici am plecat spre hotel să ne odihnim puțin, după ce am făcut niște cumpărături la poarta Damascului.
Nu am cumpărat cocoșul, doar niște curmale, că eram aproape de hotel.
Aceasta a fost prima călătorie de azi, pe jos, Google nu a știut să-mi dea harta prin tunel….
Ne-am odihnit și am plecat din nou pe jos, nu mâncasem aproape nimic și fiind sabat știam că doar la arabi avem șanse.
Am trecut totuși „granița nevăzută” dintre cartiere, adică linia de tramvai, un bulevard cu 4 benzi și două linii de tramvai, din cartierul arab (Ierusalimul de est, spre cel religios, Mea Shearim, unde s-a filmat serialul Netflix, Familia Shtisel). Nici o șansă să fie ceva deschis în sabat aici. Toți evreii se grăbeau spre sinagogi.
La intrare în cartier, o pancartă mare pe perete: 
GRUPURILE CARE TREC PRIN CARTIERELE NOASTRE JIGNESC GRAV LOCUITORII, VĂ RUGĂM SĂ OPRIȚI ACEST LUCRU!
(Mi-a amintit de Shtisel. Oricum, din Shtisel am învățat multe cuvinte evreiești și mi-au prins bine, cu literele mai am probleme, dar mă bucur când reușesc să buchisesc vreun cuvânt. )
Nu cred că statul Israel ia în serios acest lucru, dar un panou nu face rău la nimeni și pe noi nu ne-a deranjat nimeni. Un lucru uimitor: Biserica românească (ortodoxă) din Ierusalim se găsește în Mea-Shearim. Evreii religioși nu par „jigniți” de clădire.
Se vede tricolorul în curte.
Am coborât spre cetate tot pe jos și ne-am așezat la o șaorma exact pe „granița” veche dintre Ierusalimul de Est și cel de Vest, unde am spus câteva cuvinte. Am vrut mai mult să vorbesc, dar iar am amânat, era vânt și aici și gălăgie.
Se făcea răcoare, am cumpărat apă și fructe de la arabi, (totul e mult mai ieftin la arabi, e drept că puțini din ei dau bon fiscal, în cetatea veche, nimeni), ne-am întors la mașină (era la hotel)…
Aceasta a fost a doua …”plimbare”.
de unde am plecat direct la o plimbare de seara prin Ierusalim. La vârsta noastră (56-57 de ani), cu mai multe operații fiecare și suficient de supraponderali, 20000 de pași pe zi, după o săptămână aproape tot așa, ne-au cam adus la limitele fizice, necunoscute până la aceste experiențe.
Am plecat cu mașina, pentru că în sabat Ierusalimul e gol, și dacă nu intri printre religioși, merită să profiți de lipsa traficului. Am coborât spre Ghetsimani și am urcat Muntele Măslinilor, am găsit până la urmă locul turistic și chiar loc de parcare. Nu e chiar gol, vin mulți turiști pentru imaginea spectaculoasă a orașului.
Am vrut să vorbesc de aici despre anul 1967, dar vântul cumplit ar fi făcut mesajul neinteligibil.
Ne-am făcut selfie și am rugat pe un arab să ne pozeze:
-Muslim?…a fost prima întrebare, adică dacă suntem musulmani.
Nu, suntem turiști din România, am răspuns, știind că românii au o imagine favorabilă printre arabii din Israel.
-Ce faci? Dumnezeu mare….a spus unul, fusese chelner în Jaffa și știa 2-3 vorbe românești. Ne-au dat semințe și ne-am despărțit cordial. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă am fi fost evrei. Nu vreau să știu.
Iarăși mă gândeam și povesteam cu soția, ce s-ar întâmpla dacă s-ar muta ambasada României la Ierusalim: toată această simpatie a lumii arabe s-ar transforma în cu totul altceva și câți bani ar trebui să cheltuiască România în plus pentru paza ambasadelor și a personalului din respectivele țări…muslim.
Întrebări fără răspuns.
Am coborât Muntele Măslinilor și am înconjurat Ierusalimul prin sud pe Valea Chedron și apoi am urcat prin Valea Ben-Hinom până am găsit un loc de parcare. Loc de parcare în Ierusalim? Imposibil ziua, seara mai sunt șanse, mai ales în sabat.
De aici am vorbit cel mai mult din această excursie, un mesaj foarte important despre cartea Daniel, desigilarea acestor profeții se face treptat și explicațiile de acum sunt mult mai valabile decât ar fi putut fi acum 60 de ani. Luminița din loc întunecos e profeția asta, dar când evenimentul se întâmplă, locul nu mai e întunecos. Vă rog să ascultați până la capăt.
La minutul 25:08 corectez: „Alexandru cel Mare l-a bătut pe Darius„, eram foarte obosit fizic.
Pun acum discuția despre templul sau cetate: https://vesteabuna.wordpress.com/2015/09/24/2300-de-seri-si-dimineti/#comment-19917, adică dacă profeția din Daniel 8 se referă la cetatea Ierusalimului sau la Locul Sfânt.
Aici am realizat și că am lentila murdară la telefon și am șters-o înainte de filmare.
Aceasta a fost ieșirea de seară cu mașina.
Citiți și ascultați întreaga călătorie:
https://vesteabuna.wordpress.com/category/jurnal-de-israel-2023/
Alte postări pe tema 2300 de ani:
https://vesteabuna.wordpress.com/2019/05/26/7-iunie-1967-o-data-profetica-in-planul-lui-dumnezeu-inceputul-vremii-sfarsitului/
https://vesteabuna.wordpress.com/2015/09/24/2300-de-seri-si-dimineti/
Pagina Facebook: https://www.facebook.com/vesteabuna2017
Vestea Bună 