La moartea sorei Rivkah Lazarovici

Plecam cu soția spre Munchen duminica trecută. Eu fiind la volan, soția care stătea pe internet îmi spune: „cred că a murit sora Rivkah”. Cu câteva săptămâni înainte am încercat să o sun și nu mi-a răspuns, ultimele mesaje de la ea erau de prin iulie. Ne-am întâlnit mai bine de cinci ani în urmă în Israel, unde ne-a dat o zi din viața ei, ne-au ospătat la un restaurant arăbesc aflat față în față cu sala de adunare din Yaffa, am vizitat Yaffa împreună și am fost împreună la adunare, unde a tradus ce-am vorbit, din română în ebraică, câtorva frați care erau adunați în acea miercuri seara. Am rememorat cu soția pe drum amintirile legate de Rivka. A fost prin anii 60 în adunare cu fratele Marținkovski, frate care era cel mai bătrân din adunare și a participat la botezul ei din 1964. A cunoscut pe Rose Warner și pe alți câțiva evrei creștini cunoscuți în lume. Era tare fericită că dacă la botezul ei, în 1964 nu erau decât 200 de creștini evrei, în 2017 se pare că era peste 10000 sau poate chiar mai mulți. Am avut privilegiul să o duc cu mașina prin România în 2016, cum de fiecare dată fac acest lucru atunci când am ocazia cu străini, cu bătrâni. Ascult și învăț. A fost persoana care ne-a făcut să ne depășim temerile de a pleca în Israel și să mergem până la urmă. Am găsit mărturia ei în limba engleză și acum cineva a pus pe un sait mărturia e mai scurtă în limba ebraică:

Dau un citat de pe pagina FB a Ceraselei, specific felului de a gândi a lui Rivkah, felului de a se implica în viața altora:
„În azil, avea o prietenă care o enerva teribil. I-am spus să o lase în pace dacă o supără așa de tare. A fost șocată. “Cum să îi fac așa ceva? Eu mai încă minte. Ea a mai pierdut din ea. Are nevoie de cineva care să o iubească!”

”Un nou turn Babel.” Huteriții despre începuturile reformei lui Luther. Cronica Fraților Huteriți (1)

”Amândoi, atât Luther, cât și Zwingli, au demascat și au adus la lumina zilei toată înșelătoria și ticăloșia papei cu o tărie de parcă ar fi vrut să le facă praf și pulbere. Dar nu au reușit să le înlocuiască cu ceva mai bun. De îndată ce au început să prindă gustul puterii lumești și să își pună încrederea în ajutorul omului, au devenit la fel de răi – asemeni celui care, încercând să repare un ceainic vechi, nu face decat să îi lărgească spărtura. Au lăsat în urma lor un popor fără rușine, pe care îl învățaseră să păcătuiască. Figurativ vorbind, ei nu au făcut decât să spargă urciorul din mâna papei, păstrându-și însă cioburile pentru sine. ”

”…, în curând, Luther și Zwingli împreună cu ucenicii lor s-au divizat în două tabere ostile datorită convingerilor lor ireconciliabile privind  sacramentele, creând astfel un nou turn Babel. Nu s-a remarcat nicio schimbare în viața lor, cu excepția laudei de sine și a genului de cunoștințe care le oferea prilejul de a-i disprețui pe ceilalți. Slujirea lor de Dumnezeu s-a redus la mâncatul cărnii, la căsătorire și la ocărârea papilor, a călugărilor și a preoților (care, desigur, o meritau pe deplin).”

”Amândoi botezau însă copii, respingând astfel adevăratul botez al lui Hristos, care în mod cert trimite la cruce. Indiferent cât de mult îl dispreţuiau pe papă în alte privințe, ei i-au urmat exemplul prin practicarea botezului la copiii mici, preluând astfel de la el aluatul care face să dospească toată plămădeala, adică însăşi portița de trecere spre un fals creştinism.”

”Prin urmare, credinţa nu poate fi impusă cu forţa, ci este un dar de la Dumnezeu. Isus le spune ucenicilor: “Dacă cineva vrea să mă urmeze (luaţi aminte: dacă cineva vrea, doreşte), să se lepede de sine şi să işi ia crucea.” El nu spune sabia, deoarece ea nu își are locul la cruce. Sabia şi crucea seamănă tot atât de puțin, pe cât seamănă Pilat cu Hristos sau lupul cu oaia în țarc.”

Descărcați fragmentul de document aici: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2014/10/cronica1.pdf

Cronica Fraților Huteriți, Cuvânt Înainte

Încep aici publicarea Celei mai autentice istorii a credincioșilor din secolele 16-18(anii 1500-1700): Cronica Fraților Huteriți:

De ce este autentică?
Pentru că este o cronică, un letopiseț, un fel de jurnal de comunitate ținut chiar de cei despre care scrie, chiar atunci.
Nu este o carte de istorie ca și cele de școală, scrise de istorici din afara cauzei, la ani de zile după evenimente, ci o Cronică scrisă atunci, de ei, din izvoare apropiate, din mărturii bine cunoscute, privite cu ochii celor de atunci.

Am mai pus aici pe blog o parte din istoria acestei comunități: https://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/17/fratii-hutteriti/

În acea carte lucrurile se petrec între anii 1620-1760.
În Cronica pe care încep să o public lucrurile sunt redate cronologic, gradual, cu indicații geografice și istorice exacte.

E mult, e vorba de sute de pagini.

Voi încerca să scot în evidență anumite paragrafe pentru a vă stârni interesul și a citi tot, a vă lăsa pătrunși de istorie.

Este de folos să știi istorie?
De mare folos. Istoria dreaptă, adevărată.
Spune David: ” Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gîndesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mînilor Tale.” Psalmul 143:5

31 dec 2014: Traducerea s-a împotmolit, scuze de promisiuni neonorate.

Dragii mei, citiți cartea asta! (2. ”Niciodată înaintea Lui nu va străluci omul, ci harul.”…fratele Mia despre conflictele frățești)

”Pe fondul acestor principii am ajuns mereu în conflicte frăţeşti. N-am pretins niciodată că sunt fără greşeală, infailibil în ceea ce spun şi în ceea ce fac. Cei mai aleşi slujitori ai lui Dumnezeu sunt descoperiţi pe paginile Sfintelor Scripturi cu slăbiciunile lor şi unii chiar cu căderile lor. Autorul Scripturilor este Duhul Sfânt (2Timotei 3:16-17; 2Petru 1:21), este Dumnezeu, şi El nu poate ascunde realitatea. Niciodată înaintea Lui nu va străluci omul, ci harul. De  aceea şi eu am avut nu merite, ci har. Soţia îmi spunea adesea, când o supăram:„Tu ai o mare favoare! Te frângi şi te pocăieşti îndată!” Nu mi-a fost greu niciodată să-mi recunosc greşelile, să-mi cer iertare fie individual, fie înaintea adunării. Dar, niciodată n-am fost făţarnic, n-am pus interesele mele de slavă deşartă şi de familie înaintea Împărăţiei lui Dumnezeu. I-am iubit pe fraţi nu cu dragostea falsă şi dulceagă de astăzi, ci cu dragostea adevărului, cu care noi toţi am fost iubiţi, ca să fim mântuiţi”  (2Tesaloniceni 2:10b).
Nu sunt de acord cu aşa-zisa dragoste a lui Dumnezeu „fără condiţii”. Aceasta este o formulă modernă, care pare extraordinară, dar este falsă! Dumnezeu îi iubeşte, cu adevărat, pe toţi oamenii, şi nu vrea moartea păcătosului. Dar fără pocăinţă nu primeşte pe nimeni (Fapte 17:30-31). Dragostea Sa se manifestă şi prin mustrare şi pedeapsă (Apocalipsa 3:19). El nu-Şi lasă dragostea înşelată de cine trăieşte cum vrea, şi nu cum cere El.
În pilda fiului risipitor (Luca 15.11-32), Domnul Isus ne-a arătat pe Tatăl, ieşind în calea fiului răzvrătit şi risipitor şi îmbrăţişându-l până încă era în zdrenţe. Dar nu în zdrenţe l-a dus la ospăţul Lui!! Pentru tata, însuşi faptul că fiul se întorcea acasă a fost dovada că în el s-a petrecut pocăinţa. Iar părtăşia sa cu el, la ospăţ, în haine curate, încălţăminte în picioare, inel şi sacrificarea viţelului îngrăşat au fost „condiţii” esenţiale ale dragostei sale! 
Dacă am avut parte de conflicte frăţeşti, a fost drept şi normal, pentru că procesul Domnului Isus nu s-a încheiat, ci continuă până astăzi, între urmaşii Lui, sfinţi care vor să trăiască cu evlavie în El, şi cei fireşti, străini de realitatea hristică şi vrăjmaşi ai crucii Lui. 
Nu mă refer la evlavia exterioară, care constă din vorbe sfinte, ci la cea dinlăuntru. Am avut parte de loviturile cele mai usturătoare în sufletul meu de la persoane cucernice, dar care în sinea lor îşi permiteau vicleşuguri, minciuni care să deruteze…”

Istoria unui rob al lui Hristos, citat de la pagina 453

Egiptenii nu știu grecește (o mărturie)

O altă confirmare a călăuzirii Domnului.
O mărturie:
Era prin 1989. Lucram la o fabrică, la o stație de pompare. De prin 1987 reșisem să mă transfer dintr-o secție mizerabilă la minunata stație de pompare. Din frig la căldură, de la muncă de ocnaș la ”domnia” unei salopete curate, a lipsei de efort greu  și a timpului liber berechet. Mai era și o treaptă mai sus, o altă stație de pompe(pompe unu) unde lucra un singur om, cu mai puțin de lucru și fără șef permanent. Un vis, nu altceva. Eu eram mulțumitor Domnului și pentru stația mare, dar când lipsea colegul de la cea mică îl schimbam bucuros. Eram singur, citeam, mă rugam, cântam. Un Har.
La un moment dat, din senin colegul meu se transferă în altă parte și șeful, fără explicații mă trimite pe mine acolo.
M-am dus zburând, nu-mi venea să cred, era un har, nu făceam nimic toată ziua, trebuia să fiu doar prezent acolo, porneam arareori o pompă sau două pe zi și le opream.
(Nu i-am înțeles gestul timp de 22 de ani….până nu mi-am citit dosarul de la securitate.
Atunci nici nu știam câți mă urmăresc. Acum realizez că transferul fusese sarcină ca să pot fi ”încadrat” informativ mai ușor. Stăteau băieții cu ochi albaștri ”umăr lângă umăr”…Slavă Domnului!)
Vedeam altfel.
Când am ajuns acolo m-am rugat ceva de genul: ”Doamne ce să fac eu cu atâta amar de timp?”
Primisem Biblia cu triunghi, aveam cărți, citeam enorm. Dar nu știam nici o limbă străină.
Mi-am luat cursul lui Duțescu și m-am apucat de engleză (la școală făcusem franceză și rusă).
Am terminat cursul lui Duțescu cu exerciții cu tot în câteva luni.
A venit revoluția. Am rămas acolo până în 1993. În 1990 am fost nevoit să încep germana…am făcut 26 de lecții, dar complet cu exerciții și gramatică. În 1991 am început ucrainiana,…cu soția.  Rusa mi-a venit de le sine după 8 ani de rusă la școală.
Așa că acum am capul împărțit în cinci.
Nu prea ai ce face în Germania cu engleza, nici în Rusia fără rusă.
Să vorbești limbi străine e un Har, să ai timp să le înveți e Harul dinainte.
Învățasem de la Wurmbrand că dacă știi 5 cuvinte într-o limbă trebuie să le vorbești că nu e treaba ta să înțeleagă ci a ”clientului”. Așa că eu vorbeam cu toate ale mele 5 părți de creier cu cine apucam.
Să scrii despre acestea e un alt Har, dar  …să vă spun cum l-am primit. Prin necazuri!
În 1993 datorită uneia din limbi mi s-a oferit postul de la export…mi s-a băgat pe gât. Era nevoie de un om de rusă. Slavă Domnului! Tocmai terminasem facultatea la seral și a prins bine la bani. Pe birou trona o mașină de scris Robotron antică și imensă. Trebuia să dactilografiez documente de export, mai aveam una mai mică cu litere rusești. Cea mare era un chin. După câteva rânduri te dureau degetele. Trebuia ”bătut” (la propriu) fără greșeală, orice greșeală însemna anularea documentului în vamă. Verificam de 5 ori. Așa am învățat să BAT la mașină.
N-am știut atunci la ce mă pregătește Dumnezeu. Știam însă să tac și să aștept, am învățat că înseamnă credință.
Când a apărut internetul și în anii 2000-2001 m-am logat pe primul forum creștin am știut de ce știu să scriu ”la mașină” repede și fără greșeli.
Acum știu și mai bine de ce m-a învățat Domnul limbi străine.
Părtășie înseamnă transfer de gânduri.  Fără limbi de rezervă nu poți s-o faci decât în ghetoul propriei materne neputințe.
Am văzut asta în America. Se merge la biserică nu pentru zidire, ci pentru doza săptămânală  de nostalgism etnic. E o neputință, nu o eliberare, ține de lanț, de robie nu de lipsa lor.
La început i-am judecat pe tinerii ce ”se duc la americani”. Apoi, după ce am înțeles cât de infectat este ghetoul cu frați cu ochi albaștri, i-am înțeles și i-am îndemnat.  Ce bine că ei știu engleză, ce folos de română? O fată care avea 8 ani când i-am condus la gară în 1988 (am poze) mi-a spus în 2002: ”de ce să știu românește, să înțeleg ce se ceartă frații la biserică?”
”Pavel i-a spus comandantului: ”Îmi este permis să-ți spun ceva?” Și el a spus: ”Știi grecește? Nu ești deci egipteanul acela care …s-a răsculat?” Fapte 22:37-38
Concluzia: dacă știi grecește înseamnă că nu ești ”egipteanul acela”.
Porunca Domnului este ca atunci când suntem prigoniți să părăsim cetatea.
Când fratele Mia a plecat din Romania a fost chemat la pașapoarte și un grad superior cu ochi albaștri i-a spus: ”nu vei scăpa de noi nici acolo”. Și n-a scăpat. Spunea des: ”am suferit mai mult din partea securității de când am venit în America decât în România….”
Fiecare etnie are în creierele purtătorilor respectivei limbi un bagaj de gânduri cu anumite caracteristici. Numai trecerea acestor bariere face schimbări.  Sau eliberează. Iar prigoana face ca aceste bariere să se treacă.
Egiptenii nu vorbesc grecește, de fapt ”egipteana nativă”, dragostea de ea, patriotismul pământesc a fost primul cârlig al tuturor vânzătorilor, au vândut din dragoste de țară.
Care țară?

Transformarea poporului Lisu (traducere Google translate)

Originalul in engleza aici: The story of the Lisu

”Familia a fost gata. Ei s-au ridicat dintr-o dată pentru a trage în jos toate dovezile de cult spiritului şi să distrugă demonul rafturi. Apoi au cerut Iacov să se roage cu ei, au vrut Dumnezeu adevărat pentru a le primi. Ar putea ei cu adevărat să devină fiii şi fiicele Sale … În timp ce îi ajută el a apelanţilor alte; o alta familie a vrut să urmeze pe Hristos, apoi altul în zona înconjurătoare?. În cele din urmă nu mai puţin de şapte familii tras în jos altarele lor demon şi a solicitat să se alăture poporului lui Dumnezeu. A fost o schimbare încurajator …

James O. Fraser a observat mai întâi oamenii Lisu într-o piaţă în Tengyueh (acum Tengchong), un oraş în Yunnan din sud-vestul Chinei. Bărbaţii purtau turbane pe capetele lor, cu eşarfe ornamentale şi jambiere albe. Femeile purtau costume colorate decorate cu margele si scoici.

Ei au fost un grup de dispreţuit, batjocură numită „poporul maimuta”, de către chinezi în zona. După secole de persecuţie, Lisu au fost obligaţi să trăiască un stil de viaţă săracă, de subzistenţă în munţi. Fraser le-a iubit.

El a început să lucreze în serios, printre Lisu în jurul valorii de 1913. El a descoperit ca acestea să fie oameni calzi, primitori. Spiritual, cu toate acestea, ostenelile Fraser a produs fructe putin in primii ani. Lisu au fost considerate un grup minoritar de oameni înapoi. Ei au iubit-a paria, până la punctul în care ar fi jocuri de noroc, uneori, întreaga lor familie în sclavie şi-au iubit sa bea alcool, cea mai mare parte vin de orez sau orez whisky. „Pentru o Lisu pentru a vedea whisky-ul este ca o lipitoare scenting sânge”, a spus chinez.

Lisu religia a fost un amestec de animism, politeism şi cult stramos. Familii păstrat „rafturi demon” în colibele lor mici pentru a potoli setea spiritele. Unele festivaluri sat implicaţi bărbaţi Lisu urca pe o scara de lame ascuţite sau punerea roşu-fierbinte lanţuri în jurul gâtului lor în închinare demonice.

Dar ei au fost deschise pentru ascultarea mesajului Evangheliei, deşi lucrarea a fost adesea un pas înainte şi doi paşi înapoi. Uneori, familiile Lisu-ar exprima dorinta de a deveni creştini şi chiar lase obiectele lor de cult demon, doar pentru a reveni la căile lor idolatre în termen de zile sau săptămâni. Dacă un „creştin” de familie experimentat o boală de familie sau de altă dificultate, ei de multe ori vina asupra deciziei lor de a urma pe Hristos şi va renunţa, astfel, credinţa.

Fraser a fost de multe ori descurajat în muncă, uneori până la punctul de disperare. Dar Dumnezeu era la lucru în viaţa lui şi va fi în curând la locul de muncă în rândul Lisu în moduri puternice. Fraser a scris mamei sale în Anglia, cerându-i să organizeze un grup de rugăciune pentru Lisu. El a trimis în mod regulat conturile detaliate ale muncii, inclusiv esecurile sale şi triumfă. Ar fi oferite prin rugăciunile în credinţă, Fraser bănuit, că Dumnezeu va rupe până la Lisu.

Cu toate acestea, puţin schimbat la prima şi a Fraser a început să se îndoiască de el a fost să rămână printre Lisu. El a avut planuri de a scrie China Inland Mission director DE Hoste şi oferă el însuşi o altă zonă de serviciu. Acesta a fost în acest moment că Fraser a decis sa faca o ultima etapă printre sate Lisu el cunoscut.

Acum era timpul lui Dumnezeu. Cu putin efort din Fraser, familii întregi l-au abordat, care doresc să se pocăiască şi să vină la Hristos-sapte familii într-un singur sat, 10 din satul Pot topire, 15 la Cypress Hill, 24 în satul Turtle, 49 în marmorat Hill! După această avalanşă iniţială de renaştere, Fraser a calculat ca 129 familii, reprezentând aproximativ 600 de Lisu, a devenit creştini. Rugăciunile şi cele ale lui grup de rugăciune mamei sale în Anglia, au fost raspuns. „Dacă eu sunt sigur de nimic, este ca rugaciunile voastre au făcut o diferenţă foarte real pentru viaţa mea şi de servicii”, el le-a scris în jurul valorii de data aceasta.

Dumnezeu a fost mutarea în alte domenii, printre Lisu, precum şi. Fraser şi său american co-lucrător, Allyn Cooke, au fost invitaţi într-un sat Lisu în sătenii au auzit un pic al Evangheliei şi a vrut să ştie mai multe „Tara rece.”. Cooke-cu puţin chineză sau Lisu limbă-a fost trimis.

La sosirea sa în timpul sărbătorilor de Anul Nou, Cooke a găsit sat angajate în închinare beţie, dezmăţ şi strămoş. În timp ce privea acţiunea, Cooke nu ar putea îngreuna durerea lui şi începu să plângă incontrolabil.

„Ce sa întâmplat? Este ceva greşit „, liderul satului? Întrebat Cooke.

„Eu sunt plângând pentru că eşti pierdut. Sunteţi pe cale de a întuneric pentru eternitate, fără Isus Hristos, şi eu nu pot face nimic pentru a vă salva „, a răspuns Cooke.

Duhul Sfânt a venit la putere asupra grupului. Liderul sat oprit orgie şi a aruncat toate whisky. El a ars sau distrus toate semnele de cult spirtoase. La căderea nopţii, tot satul sa transformat la Hristos.

Cu aceste noi convertiţi, numărul creştinilor a crescut la circa 2.000 de implicând mai mult de 400 de familii. Mişcarea a continuat pentru a construi impuls. Fraser a descoperit de multe ori noi grupuri de credincioşi în cazul în care nu a fost niciodată. Lisu începuse deja evangheliza propriul popor.

Fraser şi unii dintre co-lucrătorilor în curând a început să traducă porţiuni ale Bibliei în limba Lisu. Problema era că nu exista nici un oficial scris limbă Lisu.Fraser făcut un fel de alfabet Lisu şi a început să predea acest sistem în întreaga Acest lucru a ajuns să fie cunoscut sub numele de „script-ul Fraser” şi este folosit şi astăzi „Lisuland.”. Portiuni din Scriptura au fost traduse în 1921. Noul Testament a fost tipărit în Lisu de 1938, anul morţii lui Fraser. Întreaga Biblie a fost finalizată în 1968.

O mare parte a doctrinei creştine, cu toate acestea, a fost raspandit prin intermediul canta, muzica dragoste Lisu. Imnuri au fost compuse, care a subliniat Testament întregul Vechiul şi Noul. Lucrarea lui Dumnezeu a continuat să crească în aceste decenii mai devreme. Evanghelişti Lisu au fost trimişi în satele vecine pentru a partaja Vestea cea Bună. Biblia şcoli au fost înfiinţate şi o revistă Lisu Evanghelie publicate. În 1918 prima anuală de Crăciun sărbătoarea (care continuă şi astăzi), a avut loc, unind credincioşii Lisu în zonă. Treptat, creştinii au început să depăşească Lisu obiceiurile lor de ebrietate, la nunti si a inceput plantarea alte culturi în afară de opiu, care a fost o sursă majoră de venit pentru multe sate.

În 1949 comuniştii au preluat puterea China şi în curând a început să expulzeze misionari străini. Prin 1951, ultimul de Vest misionar Lisu a fost plecat. Biserica a fost Lisu să stea singur. A fost o stea în faţa persecuţiei. Mulţi creştini Lisu au fost trimişi în lagăre de re-educare, Biblii au fost confiscate, iar unele au fost martirizaţi pentru credinţa lor. Acest lucru a dus la grupuri mari de Lisu fugit peste granita, in Myanmar (acum Myanmar) şi Thailanda.

Dar biserica Lisu supravieţuit. La începutul anilor 1970 o vârstă Lisu evanghelist a fost eliberat dintr-un lagăr de muncă şi a început să se răspândească Evanghelia din nou. Un alt renaştere măturat prin Lisuland. Astăzi, există o valoare estimata de 300,000 creştini printre Lisu-aproape jumătate din populaţia acestui grup minoritar oamenilor. Ei sunt un grup pasionat, ajungând la evanghelizare în afara culturii lor de a împărtăşi mesajul harului lui Dumnezeu. Ca Isobel Kuhn, CIM misionar Lisu, o dată a remarcat, „Lisuland este un loc de duritate fizică şi spirituală de lux.”

Mişcarea lui Dumnezeu printre oameni Lisu este una dintre poveştile de succes major al grupurilor de persoane neatinse de cotitură la Hristos în secolul trecut.Este o poveste cu răsturnări de situaţie multe şi se transformă, încercările şi dificultăţile, dar este una care demonstrează suveranitatea lui Dumnezeu, fructe de perseverenta si puterea rugăciunii. Cei de partajare în recolta de Lisu nu sunt doar misionari care au lucrat „hands-on” răspândirea Evangheliei, ci şi pe cele care au muncit în rugăciune şi susţinută financiar ministerului CIM lui. Mai poveşti similare de transformare a Evangheliei să apară în întreaga minoritate de oameni neconvertiti grupuri din China!”