Nedreptățile lui Ianuss Czobor. Cronica fraților hutteriți (284)

1625

    În anul 1625 pe 5 septembrie la miezul nopții, fratele Hansel Summer, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Velké Leváre.

      Între șapte și opt seara în seara zilei de 17 octombrie, fratele Iosif Nägele, un slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Vințu de Jos în Transilvania. Fratele Isaak Baumann, care fusese asistentul său, a fost numit în locul său ca și bătrân al bisericii de la Vințu de Jos.

    Pe 2 noiembrie, fratele Klaus Wältzer, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Sabatisch.

     În acest an 1625, domnul Ianuss Czobor de la Schossberg, menționat mai înainte în această carte, a făcut cereri nedrepte fraților de la Protzka. Dorea două sute de taleri împărătești, o bucată de stofă și câteva cuțite, nu ca împrumut sau garanție, ci ca și cadou, fără niciun fel de pricină sau motiv. Dar comunitatea de la Protzka fusese arsă din temelii de două ori în trei ani și domnul Ianuss Czobor ceruse sume exorbitante pentru adăpostirea lor în castelul Schossberg în timpul tulburărilor priciunite de turci. I-au spus că erau prea săraci ca să se achite de cererile sale imposibile. Ca răspuns, el i-a ordinat căpitanului său să aresteze doi frați în vârstă, administratorul și cumpărătorul, să îi aducă la castelul din Schossberg și să îi țină până când ei ofereau banii, stofa și cuțitele. Dacă doream să îi eliberăm pe frați, trebuia să ne confruntăm nu doar cu pericolul, dar și cu efort și cheltuială. Astfel că a trebuit să trimitem un slujitor al Cuvântului împreună cu doi însoțitori câțiva km după Kaschau¹ la domnul Czobor, iar rezultatul eforturilor lor susținute a fost că cei doi frați au fost eliberați după ce stătuseră două luni în arest.

”Mulți care își iubeau stomacurile și plăcerile lumii mai mult decât pe Dumnezeu și virtutea sa și-au părăsit credința și pe frații și surorile lor …” Cronica fraților hutteriți. (283)

      Din moment ce majoritatea domnilor nu puteau să se împotrivească unui asemenea mandat strict, o bună parte dintre oamenii noștri au trebuit să se mute. În timp ce se întorceau în Ungaria, unde Domnul Dumnezeu încă avea un loc pregătit în sălbăticie pentru mica sa turmă, ei se aflau în mare pericol și au pierdut multe bunuri din pricina soldaților împărătești. Această expulzare din Moravia a adus o mai mare separare între credincioși și necredincioși. Mulți care își iubeau stomacurile și plăcerile lumii mai mult decât pe Dumnezeu și virtutea sa și-au părăsit credința și pe frații și surorile lor decât să se întoarcă în Ungaria. Dar aceia care au fost credincioși și drepți s-au supus din proprie inițiativă, lăudându-l pe Dumnezeu că încă aveau un loc unde îl puteau sluji.

     Câțiva domni moravi, printre ei principele von Liechtenstein, domnul Adam von Waldstein (administrator principal al Boemiei), domnul Karl von Zerotin și alții, nu au acordat multă atenție mandatului de deasupra. L-au lăsat pe cardinal să scrie și să poruncească, dar i-au ținut pe oamenii noștri în serviciu din pricina hărniciei, loialității și sincerității. Astfel că în acest an, în ciuda poruncilor stricte ale cardinalului, era imposibil să fie alungați toți oamenii noștri din Moravia și Austria, în timp ce înspre sfârșitul aceluiași an, când pastorii luterani și calvini au devenit principala țintă a unor puternice prigoane religioase, cu toții au trebuit să părăsească țara.¹

Jurnal de Israel, ziua 11, Ierusalim: Institutul templului, Zidul Plângerii, Golgota, Grădina Mormântului (a doua oară), Orașul vechi

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 10)
Ultima zi plină în Israel, mâine decolăm.
În hotel e plin de grupuri probabil mai mari consumatoare de net ca înainte, sau altceva s-a întâmplat, dar nu e posibil să încarc azi poze.
Cei ce caută poze și n-au parola la celelalte postări au o bucurie, scot parola de la ziua 4-ziua 10.
Azi am fost la institutul templului.
Dar să încep cu dimineața.
M-am trezit în jurul orei șase în zgomot de copite, un zgomot ce-mi amintea de copilărie: cai la trap.
Am sărit la geam (suntem într-un hotel de 4 stele totuși, în inima Betleemului) și pe stradă treceau doi oameni cu călări pe catâri, plus calabalâcuri.

Îmi place cum se vede răsăritul de aici din vârful Betleemului.
Soarele răsare dinspre Moab.

1624. Atacul polonez. Un nou edict de expulzare din Moravia. Cronica fraților hutteriți (282)

1624

      În 1624, războiul malefic și opresiv, care ținea deja de șase ani, încă continua. După cum am scris mai înainte, începuse în Boemia în 1618 și a încorporat multe ținuturi și principalități. Și totuși biserica Domnului nu a suferit un atac în special, pentru că atunci maghiarii erau liniștiți și nicio armată străină nu ne invadase țara. În aprilie, mai și iunie, totuși, câteva mii de polonezi, oștenii cei mai mârșavi, au tăbărât pe granița moravă în această parte a râului Morava în Ungaria, la distanță de o zi de Sabatisch.

       Toți care trăiau între Morava și Carpații Mici ai Ungariei erau îngroziți de polonezi. Astfel că nu doar oamenii noștri din Sabatisch au trebuit să fugă cu soțiile și copiii lor, lăsând căminul chiar în perioada cea mai aglomerată cu muncile de primăvară, aceasta însemnând o pierdere și un mare pas înapoi privitor la provizia lor de mâncare. În multe sate nu mai rămăseseră oameni sau animale. Acești polonezi brutali reprezentau o amenințare serioasă la adresa Ungariei, parte din pricina vechii dușmănii provocate de suferința pe care o înduraseră mai înainte din pricina maghiarilor, parte din cauză că împăratul nu îi plătise și nu mai puteau găsi multe de furat în Moravia, unde fuseseră încartiruiți pentru un an cu rezultate devastatoare. Astfel că au efectuat un număr de raiduri în Ungaria, ca cel din 5 iunie, când au atacat orașul maghiar Neustadt (Nové Mesto nad Váhom) de lângă Schächtitz și în câteva ore au măcelărit peste patru sute de oameni.

Jurnal de Israel, ziua 10: En-Ghedi, Ierihon, Marea Moartă

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 9)
Azi am coborât de la Ierusalim la Ierihon.
Am căzut între niște tâlhari….
Nu, nu chiar.

Dar s-o luăm cu începutul.
Am ieșit din Betleem și am trecut din nou granița dintre Autoritatea Palestiniană și Israel, acel gard despre care știam că are 5 metri înălțime, dar are 10 și pe alocuri peste 15. Se aruncă cu pietre în mașinile care trec pe cealaltă parte.

Am plecat la En-Ghedi în pustie, la partea de sud a Mării Moarte, un drum de două ore.

”Dumnezeu și-a arătat dragostea sa specială și grija lui pentru noi când ne-a condus afară din Moravia” Cronica fraților hutteriți (281)

     În zilele pline de necazuri ale acestui îngrozitor război, un frate pe nume Kaspar se afla pe drumul dintre Göding și Neumühl. Cu încuviințarea comunității, el fusese angajat pentru ceva vreme în moara cu boi de la Brünn și mersese acasă în vederea unei vizite. Pe drumul de întoarcere s-a pierdut, dar niciodată nu am aflat ceea ce s-a întâmplat cu el, ori că a fost ucis sau răpit.

   Drept rezultat al acestui război ticălos, biserica a pierdut în total șaizeci și nouă de suflete în octombrie și noiembrie în acest an 1623. Au fost capturați sau uciși prin foc sau sabie. Treizeci de suflete, tinere și bătrâne, încă lipsesc, majoritatea dintre ei femei și fete. Îi încredințăm Domnului din ceruri, care îi poate elibera din toate suferințele ș le poate prechimba zilele lor de chinuri în bucuri veșnică.

Jurnal de Israel, ziua 9, Ierusalim: Scăldătoarea Betezda, Golgota, Grădina Mormântului, Poarta Sionului

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 8)
Azi am intrat în Ierusalimul vechi.
Abia astăzi am reușit să mă dumiresc exact cu punctele cardinale, cu văile, cu locul unde este Ierusalimul, cu drumurile și cu granițele.
În fiecare zi trecem granița spre hotelul din Betleem unde suntem cazați și dimineața iar spre Ierusalim.
Dar să vă spun cum merge netul în cetatea lui David.
Groaznic.
Sunt 60 de hotele și toate sunt pline, zicea ghidul că greu găsește loc în ”casa de poposire”.
Așa e la Betleem.
Acum e trecut de 10 seara și netul și-a mai revenit, dar pe la ora 9.00 nu mergea deloc.

”Ceilalți douăzeci și patru de captivi, …au trebuit să îndure chinul de a merge în sclavie printre mahomedani.” Cronica fraților hutteriți (280)

     Pe 1 noiembrie, de Ziua tuturor sfinților, în timp ce armata împărătească se afla sub o presiune extraordinară exercitată de principele Bethlen asupra ei la Göding și majoritatea turcilor și tătarilor tăbărâseră pe partea aceasta a râului Morava, un număr însemnat din acești barbari au atacat Sabatischul. În ciuda a toată bunătatea arătată lor, au încercat să intre cu forța în casele noastre. Au călărit prin locul nostru pentru două ore țipând sălbatic și strigând de îți îngheța sângele în vine, apoi au dat foc satului din apropiere. Aceia care au fugit din casă de frica flăcărilor au fugit cu bunurile lor în susul unui pârâu în grădina unui vecin și au fost jefuiți acolo de oșteni. Ostașii au luat cu ei două fete de paisprezece ani și au furat trei cai. Până în ziua de azi nu am mai auzit nimic de aceste fete.¹ Era o frică și supărare intense, oftat și văicăreli pline de milă din partea tinerilor și bătrânilor, pentru că dușmanul și incendiile din toate părțile erau ca un coșmar. Dar Dumnezeu preamărețul, care poate face toate lucrurile a intervenit, astfel că finalul a fost mult mai bun și mai plin de milă decât ne așteptasem, din moment ce aceia care rămăseseră în casă nu au fost vătămați deloc. Toată cinstea doar lui Dumnezeu.

     Pe 4 noiembrie, în timpul asediului Gödingului descris deasupra, oamenii noștri din Skt. Iohannes au îndurat cel mai cumplit dezastru dintre toate. Ei campaseră în codrii, sperând că se aflau în siguranță față de dușman, când o trupă de turci și tătari s-a năpustit deodată asupra lor. Nu doar că i-au jefuit, dar au prins și douăzeci și șase de oameni – de departe cel mai mare necaz pentru noi. Surori și copii au fost luați pe sus cu cruzime,² plângând și strigând cu disperare.

Jurnal de Israel, ziua 8: En Kerem, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Câmpul Păstorilor de la Betleem

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară!, 7)
Azi a fost o zi cu umblat mult pe jos și oboseală, am venit la hotel la ora 23.00 și acum mă apuc de scris.
Nu cred că voi rezista fără să dorm, mâine este iarăși o zi grea, cu mult  mers pe jos și dacă nu dorm nu va avea cine să facă ziua 9.
Deci, voi enumera doar locurile pe unde am fost, să-mi rămână proaspete în memorie și voi reveni cu îmbogățirea postării când voi avea timp și minte odihnită.

Ne-am trezit în cântec de muezin, de la moscheea de alături, Betleemul este 70% musulman. Imaginea e de pe balcon.

Am plecat dimineață la 8 la En Kerem, locul unde tradiția spune că a locuit Elisabeta și unde verișoara ei de la 100 de km, Maria din Nazaret a stat 3 luni.

Un deluț frumos în mijlocul unei văi largi, cum sunt multe cetăți în Israel, așa e Nazaretul, așa e Cana, Betleemul și chiar Ierusalimul.
Da, înainte de a pleca am citit Psalmul 125

”…treizeci și unu dintre oamenii noștri au suferit o moarte groaznică în incendiu” Cronica fraților hutteriți (279)

     Pe 21 octombrie, domnul Ianuss Czobor de Schossberg a aplicat o lovitură încrederii noastre în el. Comunitatea noastră Protzka se afla pe proprietatea sa și noi ne așteptam la tratament bun din partea lui. Dar el a ascultat de sfatul unor oameni răutăcioși și iresponsabili și a comis o faptă de mare nedreptate prin jefuirea comunității nostre de la Velké Leváre cu husarii săi și cu mica nobilime din vecinătate. Au început prin faptul că au forțat intrarea în comunitatea noastră, țipând cu putere și trăgând focuri de armă. Patru frați din curte au fost împușcați mortal și încă trei au fost răniți grav, unul din ei murind câteva zile mai târziu. Perspectiva era sumbră. Chiar în acest moment un slujitor de-al lui Bethlen a sosit cu o scrisoare de la principele său, care l-a făcut pe Ianuss Czobor să își abandoneze planul său crud și să se retragă imediat. Cu toate acestea, indivizii aceștia au luat viețile a cinci frați și au furat multe bunuri în timp ce se făceau nevăzuți.

      În sâmbăta aceasta pe 21 octombrie, la zece dimineața, o nouă tragedie s-a abătut asupra bisericii. Toți oamenii noștri din Sabatisch, împreună cu bătrâni, cu bolnavi, cu copiii au fugit pe muntele pe care castelul Branc este localizat, deoarece în acea zi o mare hoardă de turci și tătari treceau Carpații mici înspre Senitz și Skalitz. Unele colibe și adăposturi care fuseseră ridicate pe munte pentru oameni și animale au luat foc prin neglijența unui vecin șleampăt din Sabatisch, Urban Jorga, care își avea coliba chiar lângă ale noastre în afara palisadei. Biserica a pierdut tot felul de produse, precum pânză, rufărie, sare, drojdie și alte lucruri scumpe în valoare de câteva mii de guldeni, dar mai presus de acestea, treizeci și unu dintre oamenii noștri au suferit o moarte groaznică în incendiu. Deoarece flăcările au ars cu atâta intensitate, purtate de o rafala impresionantă de vânt, ei nu au fost în stare să se ajute unii pe alții sau să salveze ceva din incendiu. În decurs de cinsprezece minute totul luase foc și aproape tot era distrus. Durerea și șocul au fost mai mari decât orice altceva cunoscuse comunitatea înainte. Am adus greutatea situației noastre deplorabile înaintea Domnului din ceruri, care aduce alinare adevărată sufletelor care se încred în el.

Jurnal de Israel, ziua 7: Ghinosar, Capernaum, Valea Iordanului, Betleem

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară!, 6)
Ar trebui probabil să scriu mai bine: Jurnal de Palestina.
Suntem la Betleem, iar Betleemul este sub autoritatea Palestiniană.
Chiar acum în timp ce scriu, de la geamul hotelului se aud ”cântările” muezinilor de la mai multe moschei din jur, un tânguit mai mult decât un cântat…astăzi, în cetatea lui David!
Am intrat în Betleem pe înserate și după ce ne-am cazat și am mâncat, am ieșit puțin prin oraș, dar probabil e pentru ultima dată.
Nu marcaje, nu treceri de pietoni, nu parcări, fiecare parchează unde vrea și fiecare conduce cum vrea, e cam cum era la noi prin anii 90, dar mult mai rău.
Ne-a fost frică și ne-am întors la hotel.
Dar să încep cu începutul zilei de astăzi.

A fost o zi perfectă.
Am făcut țărmul de Nord al Mării Galileii și am început de la cam un kilometru de Magdala spre nord, satul Ghinosar, sau cam așa ceva, la locul unde s-a descoperit o barcă de pe vremea Domnului Isus.
Căutați pe net cu Sea of Galilee old boat și găsiți detalii.

1623. Cronica fraților hutteriți (278)

Războiul de 30 de ani

1623-1650: Necazuri în Ungaria și Transilvania

1623

      Pe 7 februarie 1623, fratele Hans Iacob Hegeler, un piuar de meserie, a fost ales pentru slujba Evangheliei de către biserica de la Vințu de Jos din Transilvania. Bătrânul lor, fratele Albrecht Seyl, era bolnav în stadiu terminal cu nicio șansă de recuperare. În ciuda slăbiciunii acentuate a fratelui Albrecht, el l-a investit pe Hans Iacob în slujba sa prin așezarea mâinilor.

      Cinci zile mai târziu, pe 12 ianuarie, fratele Albrecht Seyl, un slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul cu pace în inima sa. Înainte de a trece în neființă a mărturisit slujitorilor Cuvântului care se adunaseră împrejurul său că conștiința sa era curată. I-a încurajat să continue să predice și să folosească disciplina cu mare credincioșie și le-a mulțumit din inimă pentru toată bunătatea arătată lui. Fratele Iosif Nägele a fost numit bătrân în locul său. A pornit spre Transilvania împreună cu câțiva frați pe 18 februarie.

Jurnal de Israel, ziua 6: Cana Galileii, Nazaret, Magdala

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 5)
Scriu din Tiberiada, oraș înființat de Irod Antipa pentru a-i cădea în grații lui Tiberiu, protectorul său de la Roma…
E cel mai mare oraș de pe coasta Mării Galileii.
Tot aici am dormit și ieri.
Dimineață am plecat spre vest, am urcat muntele
și de sus am prins niște imagini superbe cu marea Galileii imediat după răsărit

Eroarea lui Petru Kaufman. Cronica fraților hutteriți (277)

       Dar trebuia ca biserica Domnului să fie ispitită în fiecare mod de către diavolul și copiii săi. Problema spinoasă cu Rudolf, Burkhard și Christoph a determinat câțiva membrii ai comunității să se întoarcă împotriva bătrânilor prin abuz și sfidare. Plini de îngâmfare, se imaginau mai înțelepți și mai credincioși ca oricine altcineva. Ei au declarat că economisirea banilor nu era nimic altceva decât mamonă și zgârcenie și arăta o lipsă de încredere în Dumnezeu, că bătrânii și întreaga frăție și-au rupt legământul lor și au părăsit calea cea bună și că biserica nu mai era aceeași ca cea de pe vremea lui Iacob Hutter. Ei doreau să se întoarcă la prima viziune, să reinstaleze vechile pietre de hotar și să reconstruiască Biserica Hutterită din ruine. Aceia care au preluat conducerea erau trei croitor și doi țesători, șef printre ei fiind Petru Kaufman, un croitor originar din Lothringen. O persoană dificilă și încăpățânată, el fusese exclus de câteva ori pentru viața sa hedonistică și iresponsabilă.

      Petru Kaufman pretindea că înțelege secrete ale Scripturii și a prorocit din cărți stranii, în special împotriva papalității, prezicându-i căderea în anul 1620, când va veni un împărat luteran. De asemenea ne-a avertizat că biserica noastră se afla în pericol de prăbușire și dizolvare. El și susținătorii săi au avut îndrăzneala să spună că singurul Dumnezeu în care credeam era Sfântul Împărat Roman, un lucru care nici măcar evreii neconvertiți nu spuneau despre noi. Din răutatea inimilor lor, au atacat biserica și bătrânii cu multe alte minciuni și acuzații fără sens pe care chiar nu puteau să le dovedească.

Jurnal de Israel, ziua 5: Carmel, Haifa (Bahai’s garden), Tiberiada

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 4)
Până acum am scris despre ce am vrut să vedem și am văzut.
Am mers cu mașină închiriată 4 zile și dacă am vrut să ne oprim undeva, ne-am oprit.
Acum am predat mașina, ne-am integrat într-un grup și ”altul ne duce” unde e programat următoarele 7 zile, deci de la ziua 5 la ziua 12.
Mai comod, mai lejer, mai fără stres de condus.
Rudele din State mi-au cerut poze de la Ierusalim.
N-am prea făcut poze, am fost un fel de taximetrist la prima vizită în Ierusalim, trăgeam tare să nu ne prindă sabatul pe drum.
Am prins din mers o sinagogă plină

peste tot pe străzi vedeai evrei tineri și bătrâni, femei, fete, toți îmbrăcați de sinagogă, mergeau pe jos.
Asta e regulă, cum să calci sabatul conducând mașina?
Poza e făcută în cartierul Talpiyot, cam la 3 km de locul sfânt dedicat de David și poruncit de Moise ca doar acolo să se închine.

Înțelepciunea are nevoie de timp, Vasile Ernu

Îl citesc cu drag pe Ernu, de când i-am citit cartea și am scris despre ea.
Acum suntem în Israel și stăm strâmt cu timpul, dar nu m-am răbdat să nu citesc azi-dimineață articolul lui despre bătrâni.
E aici: Unde ne sunt bătrânii …?
Îl citesc cu drag pe Ernu, îmi pare un Timotei care încă nu a întâlnit un Pavel, să plângă pentru el, până plânge și el.
Înțelepciunea are nevoie de timp…iar timpul a fost monetizat de mult  și cu inconștiență ambalat în toate buzunărelele geamantanelor agendelor noastre.
Citiți dacă aveți vreme că e băiat bun…și rugați-vă pentru el să se pocăiască.
Vai de bisericile fără bătrâni…e verdictul lui și mare dreptate are.
Cei tineri fiți supuși celor bătrâni…asta e rânduiala biblică.
Rânduiala omenească este ca bătrânii rămași fără pastor să-și aducă unul proaspăt de la seminar.
O lume cu sus-un jos.

”…acele persoane care au informat cu privire la ascunzătorile banilor ar trebui să fie reinstituiți în vechile lor funcții și autoritate, din moment ce câștigaseră favoarea Maiestății Sale” Cronica fraților hutteriți (276)

      Chiar în momentele acestea grele, nu exista un păstor care să supravegheze întreaga biserică, astfel că atuncea când prizonierii eliberați au ajuns la Neumühl în ziua următoare, câțiva bătrâni s-au adunat. Ca să înceapă de undeva, le-au ascultat întreaga și jalnica istorisire a lui Rudolf, Burkhard și Christoph. Din moment ce niciunuia nu i se putea oferi înapoi slujba anterioară, li s-a oferit însărcinarea (în special lui Rudolf și Burkhard) de a-i spune cardinalului că doreau să renunțe la slujbele lor, astfel încât biserica să nu fie trasă la răspundere pentru aceasta. Apoi, la vremea potrivită, întreaga chestiune va fi reluată. Au acceptat această decizie de bună voie, iar Rudolf și Burkhard au mers la cardinal la Brünn. Dar cardinalul s-a arătat neînduplecat. A insistat ca amândoi să fie reinstituiți în vechile lor funcții; orice altceva mai prejos ar fi însemnat sfidare a Maiestății Sale Împărătești și nu va rămâne nepedepsită. A făcut astfel de amenințări de câteva ori. Mai târziu, când câțiva frați au fost trimiși la el la Nikolsburg la cererea sa, el le-a arătat o scrisoare scurtă, scrisă chiar de mâna împăratului și pecetluită cu inelul cu sigiliu al împăratului și i-au lăsat să o citească ei pentru ei. În ea se spunea că acele persoane care au informat cu privire la ascunzătorile banilor ar trebui să fie reinstituiți în vechile lor funcții și autoritate, din moment ce câștigaseră favoarea Maiestății Sale.

Jurnal de Israel, ziua 4: Elat-Coral World, Neghev-înapoi, Ierusalim

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară!, 3)
Azi nu prea am ce scrie, a fost o zi de călătorit.

De fapt nu chiar, azi am văzut Ierusalimul, Marea moartă.

Dimineață, la Elat m-am trezit primul și am plecat la un magazin să cumpăr pentru micul dejun.

Aici e altă lume, la intrare în Mall, toată lumea trece prin filtru ca la aeroport, la supermarket era paznic cu pistol, pe șosea la intrare în Elat, barieră cu militari, era deschisă, nu ne-a oprit.
Dar e o senzație de siguranță, nu te simți deloc amenințat, e normal.
La micul dejun am citit Psalmii 85, 86, 87 și 88.
”Nimic nu seamănă cu lucrările tale.” Psalmul 86:8
Și am avut ocazia să vedem acest lucru pentru că am mers la Coral World.
Vă las aici un filmuleț:

pozele mele nu prind frumusețea de culori.
Am fost la mai multe Acvarii în lume, unul în Creta era mare sau în Pigeon Forge (USA) dar acesta cu posibilitatea de a vedea sub apă direct în mare coralii, mi s-a părut cel mai tare.
Repetam continuu ce citisem dimineața:”nimic nu seamănă cu lucrările Tale”.
Mașina ne-a așteptat cu 45 de grade

deși afară erau ”doar” 38.

”Maiestatea Sa era determinată să distrugă comunitățile dacă cei patru, în special Rudolf și Burkhard, nu vor fi reinstituiți în respectivele lor slujbe.” Cronica fraților hutteriți (275)

       Când a auzit contele răspunsul acesta și a văzut că frații nu erau intimidați de amenințările sale, și-a schimbat strategia și a devenit chiar prietenos. A stat peste noapte la Neumühl și a poruncit ca săpatul să continue ziua următoare, dar nu au găsit nimic. A venit înapoi la casă să își ia rămas bun, dând mâna cu mulți frați și mulțumindu-le pentru găzduire și ospitalitate. Nu a manifestat vreun semn de mânie pentru că nu a găsit banii. A pornit înspre Nikolsburg cu un foarte nefericit și înfricoșat Burkhard, care își regreta cu amar propria sa nebunie.

     Trei zile mai târziu, pe 26 august, ticălosul Allanz a sosit, sperând să primească multe laude prin găsirea banilor. A apărut neanunțat la Stiegnitz cu patru căruțe și câțiva călăreți și muschetari, dar fără vreun prizonier. El și gloata lui s-au oprit la casa preotului din Stiegnitz, dar au venit la comunitatea noastră pentru cină. Acolo a născocit altă minciună: vruse să ajungă la Trebitsch (Třebíč) dar s-a rătăcit pe câmpuri și s-au pomenit la Stiegnitz. Devreme în dimineața următoare și-a prezentat fraților scopul său adevărat cu claritate. A prezentat scrisori cu porunci de la împărat să sape după bani la Stiegnitz și prin căpitanul de la Wischenau le-a poruncit țăranilor să vină și să sape. Astfel că el a mers cu țăranii în ferma noastră de la Stiegnitz, unde pentru mulți ani existase înainte o cabană a unui tăietor de lemne și unde mai rămăsese o podea de pământ și un zid cu o fereastră. Acolo, țăranii au fost puși să sape ca parte a clăcii lor.

Jurnal de Israel, ziua 3: Beer-Șeba, Fântâna lui Avraam, Neghev, Elat-port

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 2)
Azi am ajuns la Elat.
Am vrut să facem tot Israelul ”de la Dan până la Beer Șeba”, așa cum era convocat poporul în vechime.
Să vedem relieful țării, clima, vânturile, să știm mai pe urmă când citim, fiecare loc pe unde e.
La Dan, lângă Hermon fusesem alaltăieri.
Iar Beer-Șeba e la marginea pustiei.
Era păcat să mergi la Beer-Șeba și să nu faci și Neghevul (sudul-pustia), ”partea de miazăzi” și nu poți face Neghevul într-o zi.
Așa că astăzi n-am avut un scop să ajungem undeva anume, scopul a fost călătoria în sine, mersul, așa cum e și viața, un mers…un zbor.
Am plecat la 8.45 din Haifa, de pe Carmel cu prietenul și ruda noastră care și-a dedicat 4 zile să ne însoțească prin acest micro-exod din rutină.
Și pentru el și pentru noi.
Am beneficiat de vechimea lui în Israel și mai ales de cunoștințele lui printre creștinii români (mulți) de aici, majoritatea evrei români.
Lângă mare, la ieșirea din Haifa am intrat într-o benzinărie să ne bem cafeaua.
Este aici un lanț de cafenele ”Aroma”.
Se vedea în spate Carmelul.

Ziua se anunța senină și caldă, la Elat: 35 de grade.

”Dar nu a găsit mai mulți bani la Neumühl decât găsise la Kostel, pentru că au fost luați de acolo până când aceștia au ajuns.” Cronica fraților hutteriți (274)

      Pe 21 august, contele italian și spaniolul Allanz s-au întors de la Brünn la Nikolsburg cu cei patru prizonieri. Toți patru au fost puși într-o cameră din castel și li s-a dat voie să stea acolo și să ia masa împreună.

      Lunea pe 23 august, a venit momentul pentru Burkhard să arate locul în care știa el că banii erau îngropați. Contele italian și Allanz, aducând patru căruțe, cinsprezece călăreți și treizeci de muschetari, au mers cu el la Kostel, din moment ce știau de ceva în via Podax. De acolo au continuat drumul înspre Neumühl, unde el și alți frați știau de două locuri. Dar nu a găsit mai mulți bani la Neumühl decât găsise la Kostel, pentru că au fost luați de acolo până când aceștia au ajuns. În curând Burkhard a observat că ceva se schimbase și le-a spus că nu mai era nimic acolo. Oricum, țăranii au trebuit să sape în Podax și în două locuri din Neumühl pentru mult timp până când devenise clar tuturor că săpau în van.

Jurnal de Israel, ziua 2: Jaffa (Iope)

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! 1)
Dacă ieri am mers în Galileea, azi am mers la Jaffa.
Dar să încep cu începutul.
Recuperarea mașinii. Am adus mașina de unde am parcat-o aseară și am găsit loc chiar lângă bloc, toată lumea era plecată la serviciu.
Aici se lucrează pe rupte.
Urcau sticla de la geamuri la etajul 6, aici e 7, nu au parter.
Poza e la noi pe stradă, unul din șantiere că era câte-un șantier la fiecare 100 de metri.
La micul dejun am aflat că nu sunt salarii mari, un pic mai mult decât dublul din România, dar prețurile sunt mult mai mari, mai ales la locuințe.
Da, nu le ajunge locul, deși construiesc non-stop.

”Cei trei frați au fost sfătuiți să nu meargă la căpitan, din moment ce era clar ca lumina zilei că mințea” Cronica fraților hutteriți (273)

        Burkhard i-a cerut apoi fratelui Mihai Grossmann, bătrânul din Austerlitz, să întrebe frăția dacă să dezvăluie unde erau îngropați banii. Fratele Grossman a răspuns că după înțelegerea frăției, nu era treaba lor să îl sfătuiască dacă să dezvăluie ascunzătoarea sau nu, din moment ce nu au fost întrebați când li s-au încredințat aceștia. Dar Burkhard nu a fost mulțumit de aceasta. Cu ajutorul contelui italian el a forțat lucrurile până când frăția din Austerlitz a trebuit să se întrunească din pricina sa. Acolo în prezența contelui, a început să vorbească pe larg despre cum biserica se bucurase de protecția stimatei Case de Austria pentru mulți ani și trăise în pace sub antecesorii Maiestății Sale Împărătești. Acum că împăratul, stăpânul tuturor țărilor, se oferise să ia biserica sub protecția sa împărătească, el, Burkhard simțea în inima sa că era bine să îi dăm lui banii bisericii; dacă împăratul cerea haina de pe spatele său, era de datoria lui să i-o dea. Într-un final, a cerut un răspuns clar din partea frăției din Austerlitz dacă să dezvăluie ascunzătoarea banilor sau nu.

      Câțiva frați s-au ridicat și au oferit o mărturie frăției, majoritatea dintre ei cu părerea deja menționată: că nu li s-a cerut sfatul când banii li s-au încredințat lor, așa că el nu avea nevoie de sfatul lor referitor dacă să facă dezvăluirea. Un frate adăugase că că un om care dezvăluia unde se aflau banii bisericii nu trebuia să mai fie recunoscut ca și frate, necontând cine era acesta. Dar contele devenise nerăbdător. Dându-și seama de câtă seriozitate dădeau dovadă acești frați, a folosit amenințări pentru a încerca să îi convingă. El spusese frăției că împăratul era extrem de măreț și puternic, că era capul guvernului și că era drept ca fiecare să se supună lui. La aceasta frăția nu a spus nimic, dar l-au lăsat să vorbească până când a zis tot ce avea de zis.

Jurnal de Israel, ziua 1: sosire, Haifa, Cezareea lui Filip

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua anterioară! zero)
Ne tot rugăm de când știm că plecăm, dar de griji n-am scăpat.
Una din ele e că nu vom auzi ceasul.
(Am un instinct involuntar de a închide telefoanele când sună.
L-am rugat pe cumnatul din State să ne sune la 3.00 dimineața, la ei e seară.
Ne-a sunat, de două ori, mulțumim.)
O altă grijă, interviul de la intrare, de ce, pe cine cunoști în Israel.
N-a fost nimic de grijă.
Am aterizat la 9.00 în ”țara cea minunată”, afară erau 20 de grade, flori, iarbă mare, ca la noi vara.
Cât e de mare iarba în Israel?
Uite-atâta:

”Singura grijă a lor era să pună mâinile pe banii bisericii…” Cronica fraților hutteriți (272)

      Colac peste pupăză, puținii bani pe care îi mai aveam erau necesari în mod urgent pentru a susține săracul nostru popor, bolnavii și pe bătrâni. Niciun bătrân nu avea autoritatea să trădeze văduvele și orfanii prin a le înstrăina proprietatea. Oricine ar fi făcut-o nu ar fi fost niciodată în stare să justifice aceasta înaintea lui Dumnezeu, nici nu îl mai puteam recunoaște pe acesta ca și frate.

     Nu ne-am obținut banii prin viclenii financiare, camătă sau speculă, ci prin muncă grea și sudoarea frunților noastre și noi îi economisisem (după cum am mai explicat) pentru a avea grijă de oamenii aflați în nevoință. Scriptura spune: „Pâinea este viață pentru nevoiași și este crimă ca să îi lipsești de ea. . . .Și bărbatul care îl înșeală pe lucrător de leafa lui varsă sânge” (NEB).

       Și totuși, încă urmând Sfânta Scriptură, noi frații doream să îi cinstim pe aceia care erau puși cu autoritate asupra noastră, arătându-ne supunerea când se cădea și dându-i Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Ar fi un lucru îngrozitor, care ne-ar face să strigăm la Dumnezeu, dacă Maiestatea Sa Imperială s-ar mai pângări în continuare cu sângele nostru nevinovat de dragul unei mici sume de bani care este pe drept a noastră înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Sângele drepților, ca acela al piosului Abel, va striga din pământ către cer. Și Dumnezeu spune prin prorocii săi că deși iartă toate păcatele, el nu va lăsa sângele nevinovat nerăzbunat.

Jurnal de Israel, ziua zero

(Tot jurnalul aici.)
(Citește ziua dinainte!, -1)
Mâine plecăm.
Azi am făcut bagajele, am verificat actele și ne-am odihnit.
Am meditat la Ezechiel 37, valea plină de oase uscate:

Dar să-l lăsăm pe Marc Tapernoux să tălmăcească textul:
”Citim în Ezechiel 37, istoria bine cunoscută despre vedenia oaselor uscate împrăştiate într-o vale.
După porunca dată, proorocul se adresează acestor oseminte:
„Şi pe când prooroceam, a fost un vuiet şi iată, s-a făcut o mişcare şi oasele s-au apropiat unele de altele, os de os. M-am uitat, şi iată, le-au venit tendoane, carnea a crescut şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era duh în ele.” (vs,7şi 8)
Observăm acest „vuiet” şi constatăm această „mişcare” printre osemintele uscate ale lui Israel.
„Oasele” se apropie unele de altele, sub ochii noştri miraţi.
Evreii s-au regrupat, s-au silit să reintre în ţara lor, s-au organizat acolo din punct de vedere politic, reconstruiasc oraşe şi sate şi cultivă ţara.

Nomadismul lăuntric, Vasile V. Moisescu

”Caracterul nomad este specificul pur semit, din care decurg toate celelalte particularități iudaice, în primul rând separatismul.”

”Opus autoritarismului, ”spiritul de corp”, solidaritatea semitismului constă în admirabila forță a nefixării lui la nici un alt fel de viață, decât a nomadismului lăuntric.
Însăși sistemele de evrei concepute, curând sunt părăsite de către chiar părinții lor spirituali, adeverind că se trag din ”Abram, arameul pribeag (nomad). Uimitoarea lor permanență, într-o lume ostilă, pe când toate popoarele antice din jurul lor au dispărut, se datorează conservării scheletului forte al nomadismului patriarhal, neatașat artificialismelor din civilizațiile ce se perindă și pier, ca valurile izbite de stânca acoperită de ele, doar pentru un timp: ”ora” lor, față de veșnicia întrupată în poporul ales.”

”Cardinalul și oamenii lui vroiau toți banii bisericii… ” Cronica fraților hutteriți (271)

      Asupra întregii chestiuni plana o liniște mormântală până pe 22 iulie, când Breuner și contele italian s-au întors la Nikolsburg și au trimis după Burkhard Braitenstainer, bătrân pe atunci la Nikolsburg. Cu cuvinte mieroase și înșelătoare i-au spus că venise timpul să îi elibereze pe cei trei frați din închisoare. Doar o treabă mai trebuia clarificată, referitoare la fratele Sebastian Dietrich [care nu mai trăia]. Din moment ce Mihai Kocher, bătrân la Moskowitz, era vărul lui Sebastian, Burkhard ar trebui urgent să trimită o scrisoare printr-un mesager special în care să-i fie lui Mihai transmis că trebuie să vină imediat la Nikolsburg pentru a răspunde în locul vărului său decedat. Burkhard le-a crezut minciunile și a scris din castel, rugându-l pe fratele Kocher să vină cât de repede se putea. Fratele Kocher, totuși, a răzbătut prin înșelăciunea lor și nu s-a făcut văzut. Astfel că l-au luat pe Burkhard prizonier, l-au transferat pe Rudolf în celula unde era Bencker și l-au pus pe Bencker împreună cu Christoph. (Lui Bencker nu i s-au pus multe întrebări și a ieșit din treaba aceasta destul de nevinovat.) Burkhard a fost pus în celula întunecată în care fusese Rudolf înainte.

     În următoarea zi, 24 iulie, acești Iuzi l-au dus pe Rudolf la Neumühl, pe 26 iulie la Tracht și pe 27 iulie la Kostel. În ambele locuri au reușit să pună mâna pe banii pentru care săracul nostru popor au lucrat din greu și au transpirat ca să îi câștige și încălcându-și promisiunile, i-au luat. Astfel că pe calea cea mai rușinoasă și înșelătoare, comunitatea-biserică a Domnului și-a pierdut aproape toți banii peșin, economisiți pe durata a mulți ani pentru a acoperi nevoile în vremuri de greutăți. Și aceasta s-a întâmplat din pricina lui Rudolf, în care toți aveau o mare încredere.

       După ce Rudolf arătase tot ceea ce știuse, era rândul lui Burkhard. Cardinalul l-a chemat pe Burkhard să apară înaintea lui și a susținătorilor săi. A încercat să îl câștige prin cuvinte mieroase și ipocrite, precum și cu cuvinte aspre. A spus că prăbușirea și ruina bisericii putea fi evitată doar dacă toți banii ascunși erau scoși la lumină și înmânați Maiestății Sale. Dacă nu, la sigur că biserica va fi distrusă.

Jurnal de Israel, ziua -1, pregătirea

(Tot jurnalul aici.)
Cu voia lui Dumnezeu, marți decolăm spre Israel, cu soția.
Cu aceste gânduri plecăm: ”De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!» Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.“ Ieremia 16:15-16

Noi trăim azi aceste vremuri.
Mai trăim vremurile de după evenimentele profețite de Daniel și apoi de Domnul Isus: ”Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?“ Şi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi…”

Pacte aservitoare, Vasile V. Moisescu

”Un exemplu negativ de legământ avem cel încheiat cu gabaoniții. Tot așa, firea veche e gata să facă pact de neagresiune chiar cu Domnul, numai s-o cruțe, ca să nu fie răstignită.”

”Dar ce e și mai trist, sunt și în adunările creștine imitatori ai lui Iuda, ca să se vadă că chiar printre cei aleși dintre aleși pot fi agenți ai lui satan, pârâșul fraților.
Dacă așa de sceptică e situația celui mai privilegiat grup ce a existat vreodată, adică cei doisprezece intimi ai Domnului, ce să mai spunem despre adunările unde lumea comandă! Mai poate fi vorba să distingi care mai e azi Eclesia Domnului?”

”….începem să înțelegem că nici Satan și nici lumea nu poate încheia pact de neagresiune cu o ființă atât de despărțită de rău, ca și Mirele ei. Spiritismul (de cea mai evoluată speță, ca înainte de potop…) va fi inițiat de Antihrist să facă alianță cu lumea nevăzută contra Domnului și Unsului Său. Atunci cărțile vor fi date pe față, nu ca azi, cu trișări, unii fiind chiar inconștienți că servesc pe Satan și încă se mai pretind ai Domnului, sărutându-L, ca Iuda.

”Cardinalul imediat a cerut o descriere detaliată a locației banilor…” Cronica fraților hutteriți (270)

      Prin urmare, Maiestatea Sa Împărătească dorea să obțină informații despre resursele noastre, nu cu intenția de a le lua, ci mai degrabă să le păstreze în siguranță și pentru a le preveni din a cădea în mâinile dușmanilor Maiestății Sale.

      Cardinalul și ceilalți doi domni l-au rugat în mod special pe Rudolf, îndemnându-l să le spună unde erau banii, din moment ce era bătrânul bisericii și trebuie să știe. Cardinalul le-a jurat pe cinstea și adevărul lui Dumnezeu și atât de sigur cum ziua era zi că banii nu vor fi luați. În același timp a amenințat cu represalii îngrozitoare dacă cuvântul Maiestății Sale nu va fi demn de crezare și locația banilor nu va fi dezvăluită. Deja avea poruncă împărătească să extermine întreaga noastră biserică: el va măcelări bărbații și va trimite femeile și copiii ca iobagi în orașele din Moravia. Dacă nu o credeam, el va începe chiar în dimineața următoare la Nikolsburg și Neumühl.

Diaspora

La sfârșitul anului trecut am fost în State pentru două săptămâni.
Soția mi-a dat slobozenie, la serviciu aveam liber, vedeam toate porțile deschise.
Și m-am dus.
Pe avion de la Munchen la Chicago am avut net, pentru prima dată.
Whatsapp, mail, tot.
(În afară de sunet, nu era voie pălăvrăgeală în avion.)
Nici n-am simțit cum au trecut cele 8 ore.
Aveam o listă lungă de vizite, întrebări, stări de vorbă.

Cunosc trei categorii de exilați români acolo:

1.Persecutații.
Au plecat fugăriți, tracasați, împinși afară din țară de către atotputernica, nevăzuta și bine plătita securitate.
Prin anii 70-80 ai secolului trecut, până prin 90.
Ca să le scadă influența în mediu, să rămână adunările din țară fără bătrâni.
Persecutații sunt cea mai mică parte a diasporei române, îi recunoști ușor, nu gonesc după bani, le este străină agonia după agoniseală. (Ce ciudată e limba română, acum îmi dau seama că agoniseală vine din greacă. A agonisi=a agoniza, a te lupta (mai mult psihic).)
Persecutații agonizează după altceva, ei au un alt vis, un alt ideal, nu agoniseala.

Detalii despre răpire și de după aceea. Vasile V. Moisescu

”Într-adevăr, Eclesia ideală e invizibilă. Regina dinȘeba, doar venind la Solomon, a căzut în extaz și a mărturisit că nici pe jumătate nu i se spusese din câte a văzut cu ochii ei din slava Lui, inclusiv Templu.”

”Parcă nu mai ești pe pământ când ai parte de o adunare, unde Duhul e lăsat să lucreze prin cine vrea El, iar nu cei excomunicați de El.”

”Credincioșii sunt spionați în toate mișcările lor, ca să fie prinși cu ceva compromițător. La fel, Dumnezeu, din partea Sa, punându-i la probă, îi leapădă.”

”Sensul cel mai potrivit e că satan va fi constrâns să recunoască, la urma urmei, că n-a putut prinde în mreaja sa și Eclesia divină,, precum a reușit să domine peste bisericile lumești, ca unele ce sunt produsul lumii. El a dezamăgit miliardele de locuitori ai planetei, dar el însuși, când e vorba de Eclesia de nebiruit, va deveni dezamăgit, marele șef al dezamăgiților. Doar privind alaiul spre Patria Cerească a Eclesiei, singura universală, când ea va fi răpită (…) va știi atunci că alungarea lui din cer e foarte aproape. După ce va fi lipsit de opoziția cea mai de neînfrânt a Eclesiei (…) va fi literalmente aruncat la pământ (…) acum încă își are sediul în locurile cerești.”

”Apoi au fost aduși la castelul Nikolsburg printre batjocurile ostașilor.” Cronica fraților hutteriți. (269)

      Allanz a cerut ca Rudolf să ia cu el unul sau doi dintre bătrânii cei mai apropiați lui. Cei doi aleși au fost Christoph Hirzel (vărul lui Rudolf) și Hans Benckner (ajutorul său).

      Chiar în afara camerei, în timp ce mulți dintre ai noștri priveau și plângeau, au trebuit să se urce în trăsura pe care o comandase Allanz sub pretextul unei călătorii la Auspitz. Au fost luați și escortați de douăzeci și trei de călăreți și șaptesprezece muschetari (deși niciunul dintre ei nu era de fapt necesar). Vă puteți imagina ușor neliniștea și supărarea ivită printre oamenii noștri. Era multă supărare și plâns.

      Când acești Iuda au trecut peste râul Thaya lângă Pulgram și au ajuns pe proprietățile cardinalului, Allanz s-a dezvăluit cu adevărat ca dușman. I-a percheziționat pe toți cei trei frați și le-a luat orice a găsit, în special scrisori și tăblii de scris. Apoi au fost aduși la castelul Nikolsburg
(imagine a castelului Nikolsburg (Mikulov, Cehia) din zilele noastre.)
printre batjocurile ostașilor, care spuneau că îl aduseseră pe regele Angliei (England, Engel landt: ținutul îngerilor). Imediat frații au fost puși în celule separate în închisoare (Rudolf se afla în cea mai rea și întunecată). În castelul Nikolsburg, birjarul și el a fost percheziționat de scrisori – în ghete și peste tot.

”…prefăcându-se că se aflau într-o vizită prietenească, bucuroși să vadă cât de bine o duceam.” Capcana împăratului. Cronica fraților hutteriți. (268)

     În miercurea menționată deasupra 2 iunie, oficialii responsabili pentru supușii principelui von Liechtenstein – stăpâni de moșie, administratori, căpitani și tezaurieri – au sosit la Neumühl cu soțiile și copiii lor, prefăcându-se că se aflau într-o vizită prietenească, bucuroși să vadă cât de bine o duceam. Nu au oferit nici măcar cel mai mic indiciu cu privire la intențiile lor înșelătoare.

Ei erau pe cale să se așeze la o masă devreme dimineața când Allanz a sosit din Nikolsburg neanunțat, aducând douăzeci și trei de călăreți și șaptesprezece muschetari. Povestea lui era că orașul Brünn s-a răsculat din nou și că domnul cardinal se afla în mare pericol: cum era dus pe străzi în ziua anterioară, cineva trăsese în trăsura sa, perforându-i pălăria. Allanz a primit ordine din scurt pentru a-l escorta pe cardinal înapoi cu acești călăreți și muschetari. A cerut să îi fie oferite o trăsură cu o pereche de cai pentru a-l transporta la Auspitz. Căpitanul Senat se purta ca și cum era uimit de sosirea bruscă a lui Allanz și veștile rele, prefăcându-se că nu știa nimic de acestea.

”Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.” Despre Biserica ideală și bisericile lumii. Vasile V. Moisescu

Continui citarea din cărțile scrise de fratele Vaile V. Moisescu și publicate de Editura Samuel  cu scopul de a vă determina să le procurați.
Nu am nici un fel de interes monetar, singurul scop ar fi ca cei câteva sute de urmăritori ai acestui blog să vă înarmați cu gândirea creștină atât de minuțios servită de acest maestru al Cuvântului Biblic, care a fost fratele Vasile V. Moisescu.
De aceea dau adresa Editurii: Editura samuel, str Honterus 31, Mediaș, Tel 0269831707
Comandați acolo cărțile.
Eu vă ofer câte puțin, de gust, de ici, de colo și ajut cu câte-o evidențiere.
Azi tot din ”Cartea Iov”, capitolul 20: Neartificial. Este folosită imaginea Leviatanului din Biblie ca alegorie pentru Eclesia și a Behemotului ca imagine a poporului Israel.

Chestiunea înregistrării vreunei adunări ca și cult la stat este tratată cu toată seriozitatea din punct de vedere biblic: concesii, strâmtorări, prigoană individuală, fascinația dragonului, apelul la forțele lumii, cerșirea înlesnirilor, propuneri viclene, datoria față de semeni. Dacă vrem să rămânem fideli Domnului și legământului Său e necesar să rămânem ”nesistematizați”, ca natura.

”Ca să înțelegem mai bine realitatea Bisericii ideale, aplic și aici mult dezbătuta discuție despre universalia și lucrurile concrete. ”Eclesia nevăzută” e incorporată în veritabilii creștini risipiți²⁷⁴ în mai toate grupările celor trecuți prin serioasă pocăință și încredere doar în jertfa Mântuitorului. Cu toate acestea, nici una din confesiuni n-are existență juridică în fața lui Dumnezeu, deoarece azi Isus Însuși e singurul Cult¹⁸² autorizat de El, cu Noul Testament ca statut, nesistematizat, ca și natura.

Legile unor state nu recunosc personalitatea juridică a adunărilor creștine neînregistrate în vreun cult recunoscut oficial.”

”Pe 6 octombrie, fratele Franz Walter, un bătrân slujitor al Evangheliei a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Vințu de jos în Transilvania.” 1621. Cronica fraților hutteriți. (267)

Pe 16 mai, cei trei frați Georg Geher, Thoman Wilhelm¹ și Hans Lang au fost investiți în slujba Evangheliei la Neumül de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

În aceeași zi, cinci frați au fost aleși pentru slujba Cuvântului și investiți de către biserica de la Neumühl: Iacob, Litzenbucher, un viticultor; Andreas Ehrenpreis, un morar;² Albrecht Grob, un croitor; Ulrih Amssler, un fabricant de cuțite și Uhl Müllner, un șelar.

Pe 2 iunie, fratele David Stainer, un slujitor al Cuvântului a adormit la Pausram.

Pe 26 august, fratele Konrad Blossy, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Bochtitz.

    Pe 6 octombrie, fratele Franz Walter, un bătrân slujitor al Evangheliei a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Vințu de jos în Transilvania. Înainte de a muri, a mărturisit cu privire la pacea la care ajunsese cu Dumnezeu și cu toți credincioșii și a sa conștiință curată. De asemenea, și-a exprimat mulțumirea pentru toată bunătatea arătată lui și a trimis un rămas bun plin de dragoste bisericii din Moravia.

Trei grade de pocăință, Vasile V. Moisescu

Pe Cristi, fiul fratelui Vasilică l-am cunoscut cu câțiva ani înainte de a muri.
Îl botezase fratele Aron în Mureș, fidel rămânerii lui înafara oricărei înțărcuiri religioase.
Pe fratele Aron l-am găzduit de mai multe ori începând cu 1997, când a fost la noi cu fratele Mia.
Pe fratele Mia l-am cunoscut, că l-a botezat la Chicago pe cumnatul meu (cred că prin 1995) în adunarea ideală pe care a încercat s-o formeze și în exil, (dar n-a reușit pentru că a fost sabotat de securiștii botezați ajunși acolo probabil înaintea lui).
Lumea e mică.
În decembrie 2016, când am fost în State, am mers s-o vizitez pe sora Domnica, ea m-a întrebat: ai citit cartea ”Adunarea lui Dumnezeu sau Isus este de ajuns!”?
I-am spus că o citisem.
Apoi a început să-mi vorbească atât de viu despre eclesia ideală pe care au încercat, dar n-au putut-o practica consecvent și pe deplin în viață. Doar sporadic. Poate că și pentru că eclesia este ”un popor care nu este un popor”.

Moartea lui Ulrih Jaussling. Cronica fraților hutteriți. (266)

      Pe 2 aprilie, când armata împărătească era pe cale să asedieze fortăreața de la Neuhäusel din Ungaria, cardinalul von Dietrichstein ca și guvernator al Moraviei i-a scris o scrisoare lui Ulrih Jaussling la Neumühl. Dar Jaussling, bătrân al bisericii, se afla pe atunci încă în refugiu în Ungaria. În numele Maiestății Sale Împărătești, zece căruțe solide trebuiau să fie la armureria împărătească din Viena în câteva zile. Fiecare căruță trebuia să aibă patru cai și patruzeci de guldeni într-o provizie lunară de mâncare și nutreț, precum și frați care să aibă grijă de cai ca și cum ar fi ai lor. Nu trebuiau să existe excepții, existând pericolul dizgrației și pedepsei împărătești. Deși orizontul acestei chestiuni părea sumbru, finalul a fost mai bun decât ne-am fi așteptat. Ne-am plâns cardinalului și comisarilor împărătești că nu ne vom supune din motive de conștiință și că toate comunitățile noastre luate împreună de abia aveau destui cai buni cât era nevoie; i-am implorat cu umilință să aibă înțelegere. Astfel că am fost eliberați de această obligație și ni s-a poruncit în schimb să transportăm produse alimentare pe cuprinsul țării. Dar între timp această poruncă a fost retrasă și părea ca și cum întreaga chestiune fusese doar un test răutăcios.

Mutarea în Transilvania, la Vințu de Jos. 1621. Cronica fraților hutteriți. (265)

1621

Pe 31 ianuarie 1621, fratele Leonard Schmidt un slujitor al Cuvântului a adormit în Domnul la Nikolsburg.

Pe 4 februarie fratele Augustin Graf un slujitor al Cuvântului a adormit în Domnul la Stiegnitz.

Pe 15 martie, fratele Stoffel Ruecker un slujitor al Cuvântului a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Sabatisch în Ungaria.

Pe 20 martie, fratele Hans Staindel un slujitor al Cuvântului a adormit în Domnul la Pausram.

Pe 29 martie, fratele Iosif Seyer un slujitor pentru treburi de zi cu zi a adormit în Domnul la Damborschitz.

Pe 1 aprilie, un grup mare a fost forțat să se mute din Ungaria în Transilvania de către Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei: fratele Franz Walter un slujitor al Cuvântului; Konrad Hirzel un administrator; și 183 frați, surori și copii. Ei trăiseră la proprietățile Schächtitz și Echtlnitz, unde fugiseră de sălbăticiile inumane ale forțelor împărătești. Fratele Franz a scris o scrisoare de rămas bun tuturor bătrânilor și întregii adunări (pentru că nu era vreme de întrevederi). Le-a spus că era împăcat cu Dumnezeu și cu toți frații și surorile și că era determinat să rămână credincios adevăratei credințe până la moarte. Principele Bethlen a dus grupul în Transilvania în căruțele sale și sub propria escortă. Prin Providența lui Dumnezeu, au fost tratați cu mult mai multă bunătate de către oameni care le erau străini, și pe drum și și în Transilvania.¹

Anul 1620, din nou în cronică cu alte amănunte. Cronica fraților hutteriți. (264)

Acuma vom consemna morțile fraților noștri din slujba Cuvântului și din slujba pentru treburi de zi cu zi în timpul acestor trei ani 1620, 1621 și 1622, precum și alte întâmplări însemnate din acea perioadă.

1620

Primul, pe 7 februarie 1620, fratele Hansel Kleger, un slujitor pentru treburi de zi cu zi a adormit în Domnul la Neumühl.

Pe 12 februarie, fratele Hansel Ruecker, un slujitor pentru treburi de zi cu zi a adormit în Domnul la Stiegnitz.

Pe 19 februarie, fratele Ulrih Jaussling, Prim-bătrân al întregii biserici, a fost convocat la Brünn împreună cu alți bătrâni pentru a apărea înaintea a câțiva domni însemnați din cele trei Stări ale Dietei Morave. Domnii le-au amintit fraților de toate beneficiile oferite bisericii și că trăisem sub protecția lor pentru mulți ani. Acum, cum existau oameni dibaci de toate națiile printre noi, ne-au rugat să îi ajutăm în această perioadă de nevoie acută prin furnizarea de bani și oameni pentru război. Într-un final ne-au cerut doar câteva mii de guldeni, cu o promisiune fermă a unui girant corespunzător și o învoială scrisă. Deoarece era împotriva credinței și conștiinței noastre, am refuzat pe loc, în vorbă și în scris. Ne-a îndurerat ca domnii să dorescă să facă o asemenea cerere când deja trăisem pe proprietățile lor din Moravia de atâta amar de vreme și știau foarte bine că niciodată nu am oferit veun ajutor în timpul războaielor cu turcii. Au acceptat răspunsul bătrânilor și au declarat că nu doreau să ne ceară ceva ce se afla împotriva credinței și conștiinței noastre.

Înregistrare adunare 2 aprilie 2017

Așezarea în Ungaria. Cronica fraților hutteriți. (263)

      Domnul a trimis acest necaz poporului său ca un test și o purificare pentru a-i dezvălui pe cei valabili. Mulți nu au trecut testul, în special superficialii și nesincerii, chiar dacă plecaseră din Moravia. Ei erau exact ca și copiii lui Israel, care plecaseră din Egipt, dar cât de curând au dat piept cu suferință, nenorociri, foamete și frig s-au gândit la Egipt (unde aveau pâine din belșug) și au dat să se întoarcă, abandonându-l pe Domnul și biserica sa. Mulți nici măcar nu au plecat din țară, ci au părăsit biserica din Moravia (majoritatatea acestora fiind oameni care fuseseră pe proprietățile cardinalului, după cum am menționat mai sus). Prin urmare, Domnul ne-a pedepsit în continuare cu această boală și a luat pe mulți dintre ai noștri prin moarte. Majoritatea acelora din cele două comunități de la Moskowitz și Alexowitz au pornit cu cei trei slujitori ai Cuvântului, Mihai Jocher, Thoman Wilhelm și Albrecht Grob (care încă se afla într-o perioadă de testare) și au călătorit pe o vreme foarte rea pentru a se alătura oamenilor noștri aflați în Transilvania.

Un mic grup însoțit de un prezbiter al Cuvântului a fost de asemenea trimis în Croația ca răspuns la cererea domnului Batthyany și a ofertelor favorabile. Aceștia erau în majoritatea lor în poziția de a-l sluji în schimbul unor lefuri bune anuale ca și cămărari, comercianți, supraveghetori ai muncii, supraveghetori de fermă, grădinari, morari, tâmplari și bărbieri-chirurg. Astfel că aceasta a redus în mod considerabil numărul din comunități așezat pe proprietățile boierești din Branc, Velké Leváre, Schossberg, Schächtitz, Trentschin și Schmalenz, precum și la Kesselsdorf¹ (sub domnul Hans Palffy) și la Farkeschin, un km și jumătate de Schindau (sub contele palatin).² La Velké Leváre ne-am mutat înapoi în casele pe care le-am construit. La Egbell am închiriat micul castel de la domnul Emeric Czobor pentru trei ani la patru sute de guldeni pe an. La Rabenska și în două locuri în Senitz, precum și la Tschätschowe (Častkov) de pe proprietatea Branc, am găsit cazare pe perioada iernii pentru o anumită chirie. La Schächtitz de asemenea ne-au lăsat să folosim câteva camere din castel pe durata iernii. La Soblahof pe proprietatea Trentschin³ am cumpărat o casă cu grădini, câmpuri și pajiști pentru 150 de taleri împărătești, fiecare echivalent cu patru taleri. Tot pe această proprietate am închiriat două alte case pentru un an, mai exact la Dubnitz și Teplitz, fiecare pentru o sută de taleri împărătești. La Farkeschin am preluat ferma și moara pentru trei ani de la contele palatin, ferma pentru trei sute de guldeni pe an și moara pentru o pătrime cotă parte. Trebuia să lucrăm câmpurile pe cheltuiala noastră și să semănăm sămânța pe trei sferturile domnului și pe sfertul nostru, cu trei sferturi din producție mergând la contele palatin și un sfert la noi. Acestea erau condiții foarte aspre, dar eram doritori să facem tot ce putem și mai mult pentru contele palatin, care ca și conducător al ținutului ne-a permis intrarea în Ungaria (împotriva dorințelor împăratului) prin scrisori certificate într-o perioadă când eram prigoniți.

Eclesia ideală, Vasile V. Moisescu

”…Eclesia nu se poate confunda cu nici o țară zisă creștină, termen foarte impropriu, căci (biblic vorbind) în Noul Testament sunt numai persoane creștine, nu și teritorii sau sisteme religioase, mari sau mici confesiuni.”

”Ambele eclesii (cea vechi testamentală și cea nou testamentală, n.n.) sunt proprietatea specială a Domnului. Nu suportă dominația nimănui.”

”Una din caracteristicile poporului pământesc și ceresc al Domnului e spiritul de independență spirituală.”

”…turma în mijlocul căreia Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori, ca să pașteți turma lui Dumnezeu, pe acre și-a dobândit-o pentru El, prin sângele Său.” Să respingem orice alt jug decât cel acceptat din propria inimă, trăgând jugul greutăților sfinte înjugați alături de Cel ce ne-a dat rânduielile Lui, doar spre despovărarea noastră. Apostolul Petru, oricât era de bine văzut între colegii săi, se semna însuși ”co-prezbiter între credincioșii tot de el numiți preoți (ierei). Îi îndemna să pască turma lui dumnezeu cea între voi….nu ca dominând asupra celor căzuți la împărțeală, prin sorți. Organizația ideală a Eclesiei, poruncită în Noul Testament, exclude orice autoritarism din partea fraților, cu atât mai puțin amestecul celor necredincioși.”

Foametea și inflația din 1622, Ungaria. Cronica fraților hutteriți. (262)

       A trebuit să plecăm din Moravia și să mergem în Ungaria practic cu mâna goală. Iarna se apropia și era un timp greu, când totul era foarte scump. Din pricina marii noastre sărăcii, mulți dintre ai noștri au suferit. Un număr foarte mare se adunase și exista foarte puțină mâncare. Și totuși bătrânii și în special Valentin Winter, prim-bătrân al întregii biserici nu cruțau niciun efort, ci făceau tot ceea ce puteau zi și noapte pentru a obține pâine și adăpost. Dumnezeu a atins inimile multor domni maghiari, rezultatul fiind că erau bucuroși să îi lase înăuntru pe ai noștri. Ei erau chiar supărați dacă nu ne așezam pe proprietățile lor.

      Și totuși marea foamete din Ungaria, mai rea decât orice altceva înregistrat în cărți de istorie și cronici, a lovit biserica lui Dumnezeu în mod special cu mare putere. O baniță de grâu costa zece taleri; o baniță de secară, opt; o baniță de orz, șapte; o baniță de mazăre, zece; o baniță de mei, nouă și o baniță de hrișcă, cinci taleri. O franzelă costa un gulden; o putină de sare, doi taleri; un funt de carne, nouă groși; o halbă de bere, optsprezece creițari; și un urcior de vin, patruzeci și doi de creițari. Drojdia avea prețul de jumătate de taler unguresc, un chintal de seu la cincizeci de taleri, un chintal de lână la 130 de taleri, un chintal de cânepă la nouă și două piei de boi netăbăcite la șaisprezece taleri. Pe scurt, toate produsele de bază de larg consum erau extrem de scumpe și ca lucrurile să fie dezastroase de-a dreptul, banii și-au pierdut valoarea și în Ungaria și în alte țări.¹

”Un bisericist m-a întrebat din care sectă fac parte….” Vasile V. Moisescu

”Pe când mărturiseam odată pe Hristos și numai pe El¹, un bisericist m-a întrebat din care sectă fac parte, fiindcă zicea el că există vreo 600. I-am răspuns că sunt peste 1000, dar că Noul Testament nu recunoaște pe niciuna din ele ca având drept de existență, în jurisdicția cerească, singura Confesiune fiind clar de tot expusă: o Persoană, nu o instituție. În afară de Isus, ca singura Religie², sunt o mulțime de expresii în Noul Testament că unicul cult autorizat de Dumnezeu este ”Cultul logic”³ al aducerii ca jertfă vie… a însuși trupurilor noastre sau, cum spune practica epistolă a sfântului Iacov, că ”serviciul religios pur și fără pată înaintea lui Dumnezeu tatăl este acesta: de a vizita pe orfani și văduve, în necazul lor și de a se păstra neîntinat de lume.”⁴ ”cei ce aduc astfel de cult ”în duh și adevăr”⁵ doar aceia alcătuiesc unica biserică (zisă de teologi ”invizibilă”) deși membri ei sunt, din păcate, încă ”risipiți”⁶ în mai toate confesiunile creștine, cât de modernizate ar fi ele (exceptând pe cele care exclud pocăința, precum și importanța primordială a jerftei de pe Golgota).”

”Am fost prigoniți și alungați din Moravia în octombrie în acest an 1622.” Cronica fraților hutteriți. (261)

       Prin urmare, prigonirea credinței noastre și a mărturiei pentru Hristos s-a intensificat. Cardinalul a preluat unele proprietăți morave ale câtorva domni care se aflau în închisoare și apoi ne-a alungat cu mâna goală din Austerlitz, Damborschitz, Alexowitz, Moskowitz, Kostel și Altenmarkt, la fel cum făcuse și pe proprietatea sa. Toți caii, boii, vacile, oile și purceii noștri, toate grânele și alte provizii – o cantitate însemnată de bunuri valoroase – au trebuit să fie lăsate în urmă. Dar în câteva locuri oamenii au reușit, chiar cu ajutorul câtorva ostași, să plece cu ceva îmbrăcăminte și lenjerie de pat. Dar deseori transportul costa aproape la fel de mult ca și lucrurile în sine, pentru că trebuia să tocmim căruțași și escortă de oșteni – fără ei era nesigură călătoria – și de abia exista comunitate în Moravia căruia i s-a permis să își păstreze caii și boii de plug. Plata unui căruțaș pentru trei-patru km era de cincisprezece sau șaisprezece taleri și fiecare membru al escortei cerea zece guldeni. Fiecare dorea să se îmbogățească de pe urma noastră, necontând cât de tare ne-ar fi sărăcit prin aceasta.

Înmormântare Maramureș, 4 aprilie 2017, 23 de minute. Despre înviere.

Via, Veritas, Vita: o emisiune cu Cristian Moisescu, 2011 ”Orice discurs al meu era bazat doar pe Hristos.”

”Mai era și episcopul …îmi spunea: ”Domnu Moisescu dumneavoastră îmi luați pâinea.” …Orice discurs al meu era bazat doar pe Hristos. Nu poți să nu fii mărturisitor….dacă nu este dragoste de semeni….te uiți ca la niște oameni care vin doar să mă voteze și-mi bat joc de ei….trebuie să vezi…așa cum se spune…ființe făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”
”Nu m-am uitat niciodată la fața unui om.”
”Să nu uite oricare om care este în funcție astăzi….că vom da socoteală în fața lui Dumnezeu.” ”Eu cred în acest lucru.”

Mandatul de expulzare din 28 septembrie 1622. Cronica fraților hutteriți. (260)

      Dar era ca și cum petițiile noastre se adresau pereților, pentru că inima sa i s-a împietrit împotriva noastră. Cu altă ocazie frații noștri au încercat din nou, cu toată umilința să îl abordeze cu o petiție urgentă. În afară de petiția scrisă, unii frați au mers să îl roage direct să aibă milă și înțelegere pentru poporul nostru suferind. Cu un zâmbet pe buze și cu cuvinte batjocoritoare le-a spus, „Mi-ați adus doar o petiție scrisă de la bătrânii voștri, dar vă voi oferi un răspuns tipărit.” Apoi cardinalul le-a trimis un mandat tipărit prin slujitorul său, ca din porunca împăratului și în numele său, datat din reședința sa de la Brünn, 28 septembrie 1622.¹ El conține următoarele:

Având în vedere că Maiestatea sa Sfântul Împărat Roman a câștigat victoria cunoscută de lumea întreagă.(Acesta) intenționează să restaureze ordinea în regatul său ereditar și mai presus de orice să promoveze cinstea și interesul lui Dumnezeu; având în vedere că, totuși, anabaptiștii sau Frăția hutterită, deși netolerați niciunde în întregul Sfânt Imperiu Roman, călătoresc în străinătate și ghidează greșit oamenii pentru a le îmbrățișa greșelile, interzicerea botezului nou-născuților și refuzul de a se supune autorității guvernamentale așa cum Dumnezeu a poruncit, în afară de predicarea și practicarea multor altor greșeli blestemate; având în vedere că, și mai mult, au ajutat și i-au ațâțat pe dușmanii Maiestății Sale Imperiale și a arhiducelui de Austria în revolta recentă prin comunicații și ajutor bazat pe cunoașterea lor a țării.

Înregistrare adunare 26 martie 2017

Florea Moisescu, predică audio din 1976 (aprox). Despre biserică.

Mai multe articole de Florea Moisescu găsiți pe blogul: www.revistacrestinul.wordpress.com

(Florea Moisescu nu a fost rudă cu Vasile Moisescu, e o coincidență de nume.)

Deși a fost un militant activ în anii 30-40 pentru păstrarea adunărilor (care acum sunt în majoritate în Cultul Creștin după Evanghelie) în afara înregimentării cultice, ”războiul” lui a fost pierdut la venirea comuniștilor.

Doar un mic număr de frați lucrători, cei mai activi (Pocsy, Moisescu, etc.) nu s-au supus reglementărilor de a se înscrie în cult și au rămas pe dinafară.

Toți ceilalți s-au supus înscrierii și fiecare din ei au fost persecutați pe ascuns, nu pe față, dar în mod diferit unii de alții.

”….în acel moment, 230 de oameni, tineri și bătrâni, din acele trei comunități de pe pământul cardinalului s-au dat la o parte de pe calea amară a suferinței lui Hristos. ” Cronica fraților hutteriți. (259)

      După aceasta, fiecare dintre ai noștri a trebuit să declare în mod individual dacă se va supune. Deja în acel moment, 230 de oameni, tineri și bătrâni, din acele trei comunități de pe pământul cardinalului s-au dat la o parte de pe calea amară a suferinței lui Hristos. Aceștia erau în majoritatea cazurilor membrii slabi și dezordonați care deja reprezentaseră o povară pentru biserică, din moment ce au iubit plăcerile lumii mai mult decât pe Dumnezeu și au ascultat de vocea bătrânului șarpe. Numele lor au fost imediat șterse.

      Dar majoritatea au declarat că credința lor era aceea corectă, adevărul și calea spre viața veșnică; vină viață, vină moarte, ei nu vor renunța. Cât de tare a putut, cardinalul a încercat în persoană să-i facă pe câțiva frați, în special pe Iacob Braitenstainer, administratorul din Tracht, să renunțe la credința sa, dar Iacob i-a spus în față fiind de față mulți alții că niciodată nu se va încrede în mântuire prin credința papistașă, care a dat voie oamenilor să ne dea foc la case, măcelărească oamenii noștri și să ne necinstească soțiile și fiicele noastre. Erau considerați buni creștini chiar dacă se comportau mai rău decât turcii; și totuși oameni cu frică de Dumnezeu care au lucrat cinstit să se întrețină pe ei înșiși și nu au făcut rău la nimeni erau forțați să părăsească țara. După aceasta și mai mult, cardinalul a fost redus la tăcere și nu a știut ce să răspundă.

Legea ațintirii, Vasile V. Moisescu

Luca 9:62 „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.“

Evrei 3:1 ”Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,”

Evrei 12:1-2 ”…să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus,..”

Izgonirea din Moravia. Cronica fraților hutteriți. (258)

      Toate Stările, precum și orașele din Moravia au protestat referitor la impozitare și au apelat la împărat, deși niciunul dintre ei nu era taxat nici pe jumătate atât de împovărător în proporție cu venitul lor cum eram noi. Prin urmare, chestiunea a fost amânată. Între timp, cardinalul (un dușman înflăcărat al credincioșilor) a mers la Viena. A depus un jurământ că la întoarcerea sa în Moravia el nu ne va mai tolera în țară. Odată ajunși la Viena, el și susținătorii lui devotați și consiliul popilor ne-au prezentat cu falsitate împăratului Ferdinand și consilierilor săi principali ca și rebeli, dușmani ai Maiestății Sale și că nu am provocat altceva decât necazuri în timpul războiului.

Scrisoarea către cardinal. Cronica fraților hutteriți. (257)

      O scrisoare, prin urmare, a fost trimisă cardinalului spunându-i cât de tare suferise biserica în acest război, cât de multe comunități am pierdut și cum multe altele fuseseră jefuite și magaziile lor consumate de către soldați; că banii noștri merseseră deja la împărat și că toate comunitățile laolaltă nu câștigau destul pentru a plăti o contribuție în loc de a oferi provizii soldaților. O impozitare atât de apăsătoare ar fi însemnat înfometarea și ruina poporului nostru, din moment ce chiar și înainte de aceasta, venitul comunităților noastre nu fusese îndeajuns pentru pâinea cea de toate zilele.

       Am scris că multe comunități erau atât de sărace că de peste un an nu fuseseră în stare să le ofere nici măcar o măsură de vin mamelor nou-născuților sau muribunzilor. În unele locuri, oricât de din greu ar fi lucrat oamenii noștri, trebuiau pentru două luni să viețuiască fără carne. Mulți erau fără lenjerie intimă sau așternuturi de pat. Deși într-un an am cheltuit o mare sumă de bani (pe care preferăm să nu o dezvăluim) pe piei, lână, pânzeturi de in, sare, drojdie și diverse grâne, toate au fost jefuite de către soldați. De abia mai exista o comunitate cu destulă mâncare pentru următoarele trei săptămâni. Unele comunități recoltau îndeajuns doar pentru a furniza sămânță pentru semănat când Dumnezeu ne va fi oferit pace.

Cărți noi de Vasile V. Moisescu în librării

Sau la comandă în librăriile creștine.

Le citesc acum și probabil voi comenta în zilele următoare.

Cristi nu a nu a mai apucat să le vadă sub ”lumina tiparului”.

Am scris mult despre fratele Moisescu pe acest blog, găsiți aici.

”Oricine care nu cunoscuse el însuși dificultatea auzirii despre și vederii a tuturor acestora nu va crede că un om care se pretinde creștin poate să comită fapte atât de perfide și diavolești.” Cronica fraților hutteriți. (256)

      Este imposibil de relatat toate barbariile subumane la care am fost supuși noi și alți oameni în timpul acestui război ticălos și blestemat dus de spanioli, valoni, polonezi și trupele împărătești germane și cât de multe respectabile și credincioase surori în etate, mame ce stăteau să nască, mame de copii nou-născuți, surori extrem de bolnave, surori nemăritate și fetițe mici de opt sau nouă ani , chiar băieței (acest lucru fiind complet contrar naturii) au fost violați fără rușine în mod public. Bărbați și băieți erau spânzurați de organele lor genitale și arși cu fiare și tigăi înroșite în foc. Picioarele lor li se puneau în foc până când degetele mari ardeau de tot; se provocau răni și se insera pulbere înăuntru lor și i se dădea foc; degete și urechi erau tăiate. Erau torturați cu menghina de cap până când ochii le ieșeau din orbite și erau spânzurați de gât precum hoții. Acestea și alte lucruri neauzite care nu pot fi menționate din pricina chiar a rușinii au fost comise în mod public de către soldații împărătești (care se considerau pe sine însuși cei mai buni dintre creștini). Oricine care nu cunoscuse el însuși dificultatea auzirii despre și vederii a tuturor acestora nu va crede că un om care se pretinde creștin poate să comită fapte atât de perfide și diavolești. Nu ar fi fost de mirare dacă însuși raiul ar fi pălit, dacă pământul s-ar fi cutremurat și dacă elementele Pământului ar fi tremurat. Chiar și diavolul poate că ar fi manifestat o mai mare frică de puterea și maiestatea lui Dumnezeu decât acești indivizi posedați de diavol. Fie ca Dumnezeu, în a cărui mâini ne încredințăm toată judecata, să le deschidă ochii.

Înregistrare adunare 19 martie 2017

”Pe scurt, acestea erau vremuri rele și înfricoșătoare.” Ianuarie 1622. Cronica fraților hutteriți. (255)

      La Wischenau și Teikowitz jaful a fost aproape la fel de rău și majoritatea oamenilor au fugit în pădure cu aceia din Stiegnitz. Jefuitorii l-au prins pe administrator la Teikowitz, totuși, și l-au torturat într-un mod îngrozitor. Nu exista altceva decât necazuri și nenorociri după nenorociri. Nu puteam să apelăm la ajutorul sau sfatul domnului cardinal, care conducea județul sau la oricine altcineva. Oștenii erau atât de ticăloși că nu respectau niciun fel de autoritate. Tot ceea ce puteam să facem era să încredințăm totul lui Dumnezeu, incluzând imoralitățile și violența pe care le înduram. Deseori când ne era cel mai frică și sufeream cele mai crunte nevoințe, Dumnezeu furniza o cale de scăpare, dincolo de orice fel de înțelegere umană. El îi convingea pe generali complet necunoscuți nouă – generali aparținând unor națiuni și de limbi străine – să ne ia sub protecția lor. Când au văzut cât de subuman eram tratați în ciuda faptului că eram oameni binevoitori, ne-au oferit protecție în detrimentul multor dintre conaționalii noștri. Mulți au fost uimiți de felul nostru de viețuire ordonat și erau plini de empatie pentru calvarul și chinurile prin care am trecut.

     Pe 15 ianuarie, două detașamente de cavalerie au venit din Austria și ne-au jefuit casele din Altenmarkt, luând șase cai, doi boi și alte lucruri.